Capitolul 85
Apropierea catastrofei - Şarpele bătrân, cei doisprezece îngeri de judecată
şi prăpastia - Minunata biruinţă şi preţul încântător

Spune episcopul Martin:” Aşa e, aşa e, da, tu ai dreptate în toate! În spatele acestei îngrădituri zăresc eu acum douăsprezece spirite mari, fiecare are o sabie imensă în mâna sa dreaptă. Ah, ah, este asta o sabie! Cu o asemenea sabie ar putea tăia în două un asfel de spirit chiar tot pământul ca pe un măr dintr-o lovitură! O mii, spiritele sunt aşa de îngrozitor de mari, ca ele ar putea pur şi simplu pulveriza o întreagă lume frecând-o între două degete! O mii, mii, mii, îngrăditura începe acum să se răzvrătească tot mai furioasă! Frate, aceasta arată întru totul ca o judecată de apoi! Sapperlot, sapperlot!

Dar acum observ că apa din cupă devine puţin mai liniştită. Toată societatea înbăiată se află aşadar ca moartă sub suprafaţa apei care încă mai clocoteşte, în ciuda faptului că este linişte. Nu se mai aude nici un sunet de la ea. Numai cei doi mesageri vorbesc ceva între ei, însă eu nu pot să înţeleg nimic, din ceea ce ei spun unul altuia. Unul dintre ei ţine acum şi el un toiag în mână, asemănător cu cel al lui Aaron şi îl ridică în aer. Oare ce se va arăta iarăşi în văzul nostru?

Aha, uită-te o dată acolo la îngrăditură; aceasta devine tot mai mare, se apropie tot mai tare încoace şi îşi ridică spatele acuşi aici, acuşi acolo la o înălţime impresionantă! Ah, la asta este într-adevăr cu îngrozire de privit! Acum zăresc eu lămurit şi capul acestui monstru al iadului, arătând înfricoşător. Pentru Dumnezeu, aceasta este o urâţenie fără nume! Din ce în ce mai aproape vine! Acum îşi ridică enormul şi urâtul cap şi deschide aşa de îngrozitor de tare gura, aşa de parcă ar vrea să înghită toată creaţia. Îşi îndreaptă direcţia - cum pot vedea acum - direct spre acea cupă. Na, dacă prinde acea cupă, va putea să-şi umple o carie!

Acum este în cupa totul în perfectă linişte; dar pentru aceasta aruncă afară, acea groapa care este pe locul fostei mănăstiri, cu atât mai mult fum şi acum deja şi jar şi flăcări! O Doamne, acum nu mai este acel balaur nici la o mie de paşi depărtare de acea cupă!

Ce se va întâmpla? Cele douăsprazece spirite uriaşe ţin într-adevăr ridicate cela doisprăzece săbii îngrozitor de mari, dar nu lovesc cu ele. Ochii lor sunt aţintiţi pe un mesager care are în mâna sa dreaptă un toiag. Acesta îi arată monstrului, să se dea într-o parte; dar monstrul nu se ghidează după aceasta, ci vine din ce în ce mai aproape spre cupă. Oh, oh, aceasta arată foarte ameninţător! Iarăşi îi arată acel mesager cu toiagul întoarcerea, dar în zadar. Ah, cât de groaznic arată acest monstru! Nu îşi lasă atrasa atenţia şi se târâe din ce în ce mai aproape de cupă! Acum face iar semn mesagerul cu toiagul, dar şi aceasta pare să nu-l înfricoşeze.

Oh, oh, oh - acum este deja cu capul la marginea acelei cupe mari şi încearcă cu imensa sa limbă dubla să răstoarne cupa! Dar cupa stă nemişcată şi nu se lasă clintită deloc. Şi nu se vede vreo mişcare, nici pe apă şi nici în ea de locuitorii ei recenţi!

Iată, din ce în ce mai insistenţa devine această bestie groaznică! Acum ridică acel unul iar toiagul şi încearcă s-o alunge pe acea bestie insistentă de la cupa. Dar aceasta nu foloseşte la aproape nimic, deoarece nu vrea să se departeze bestia aceea nici un pic la semnul toiagului.

Acum băgă acel unul toiagul în cupă şi le dă un semn celor doisprăzece spirite enorme şi - vai, vai! - aceştia lovesc acum! Şi iată, această bestie este despicată în doisprăzece bucăţi!

Vai, vai! Frate, aici este o furie şi supărare! Cât de groaznic se învârt şi se sucesc acele bucăţi tăiate! Ca nişte munţi singuratici sar acum aceste bucăţi pe şesul întins şi se rostogolesc tot mai aproape de acea groapă fioroasă!

Ah şi capul, o Doamne, o Doamne, aceasta este înfiorător! Capul, capul, îţi spun eu! Acela sare până la firmamentul vizibil şi rânjeşte cu o nedescrisă furie spre acele doisprezece spirite, aşa că îi apuca fiorii pe aceşti măreţi la această groaznica privelişte! Dar acum îl împinge acel unul cu toiagul spre marginea gropii şi - mulţumită Domnului! - îl şi aruncă în ea. Acum iese doar fum, jar şi flăcări! Oh, oh, oh, aceasta este îngrozitor cum se frige şi se arde! Iar acum sunt împinse şi celelalte unsprezece bucăţi de o putere invizibilă spre tot aceiaşi groapă şi pică în ea cu o gălăgie asurzitoare. Ia, acolo este numai fum şi flăcări, aşa de parcă ar fi fost incendiat tot pământul!

Nu, nu, nu, această gălăgie, acest tunet! Prieten şi frate, eu rămân deja fără cuvinte! Intr-adevăr, pentru a descrie grozăvia a acestei gălăgii şi furii din acea gaura, ar fii nevoie de o limbă înfocată a unui heruvim! Dar sa rămână înfuriată, cât o vrea! Pentru că se află această bestie în reţinerea sigură a iadului, sunt totuşi bucuros. De acolo nu va mai ieşi la suprafaţă cu usurinţă aceasta grozavie!

Acum sunt acei doi mesageri iar la cupă. Şi cele doisprăzece duhuri se apropie de cupă; dar cu cât mai aproape vin, cu atât mai mici devin ei. Ah şi aceasta este ciudat: înainte au fost aşa nişte coloşi enormi şi acum deabia ca sunt mai mari decât acei doi mesageri! Aceasta este într-adevăr ciudat!

Acum sunt deja cu totul la acei doi şi ce văd eu? Toţi se închină cât se poate de adânc, mai ales în faţa aceluia, care are în mâna sa dreaptă toiagul! Acesta trebuie să fie aşa un adevărat înger central din înaltul cer! ?
Acum vorbeşte acel unul spre cei doisprăzece: „Fraţilor, ridicaţi cupa şi duceti-o până la porţiile iadului! Acolo aşezaţi această cupă peste poartţ, pentru a da de capăt răului ca să nu-i mai fie uşor să strice acest sărac grup, deoarece Mi-a trebuit toată forţa cerului pentru ai readuce la viaţă. Deci faceţi aşa!”

Acum ridică acei doisprezece cupa şi o duc cu grijă acolo. Ei o aşează exact pe groapa care încă scoate aburi şi fum, dar acum acea gaură nu mai poate scoate fumul deoarece prin aşezarea cupei este groapa ermetic închisă. Ah, acum arată această parte destul de drăguţ! Ce mai observ eu încă este faptul, că toată grupa de baie din cupă începe să se mişte iar. Na, na Doamne ajută, că revin iar la viaţă!