71. Bab şi nevasta sa se minunează de miracol.
Prezicerile de nemurire către Josoe.

        Acest lucru a fost pentru Bab şi femeia sa prea mult şi ea a vorbit aşa spre bărbatul ei: „Dragă Bab, nu observi tu, că noi doi suntem mari păcătoşi că aici în omul Iisus se află din belşug Dumnezeu? Nu este El acela, pe care toţi profeţii l-au prezis în afară de Zaharia şi fiul său Ioan? Nu este El acela, pe care David l-a numit Domnul, spunînd: ‘Zis-a Domnul Domnului Meu’? Nu este El acela, de care vorbeşte marele David şi spune: ‘Deschide-ţi larg porţile cetăţii, ca să intre înpăratul slavei! Dar cine este acesta, împăratul slavei? El este Domnul Iehova Savaot!’? Soţul meu drag, aici nu se află nimeni altcineva decît Insuşi Iehova! Noi însă suntem păcătoşi nu suntem demni, să păşim în faţa Lui! Vino, ca noi să ne curăţăm după legea lui Moise, atunci de abia ne putem noi reîntoarce ca să ne apropiem de El!“
        Spun Eu către cei doi profund emoţionaţi: „Acela care poate învia morţii, Acela vă poate curăţa şi fără Moise! De aceea rămîneţi; căci Moise nu este mai mult decît Mine şi Acela, care l-a trezit să fie ceea ce a fost! Păcatele voastre vă sunt iertate şi prin aceasta voi sunteţi curaţi şi nu mai aveţi nevoie de Moise al vostru; căci Moise nu este nimic fără Mine!“
        Spune Bab: „Dacă aşa stau lucrurile, eu nu mai am nici cel mai mic dubiu şi de aceea rămînem; căci mai curat decît Însuşi Atotputernicul nu ne va putea spăla Moise!“
        Spune femeia sa: „Eu sunt într-una o fată a Domnului şi aşa să se întîmple, ce vrei tu şi ce crezi că e bine şi drept! Dar pe mine mă striveşte aproape prezenţa prea sfîntă a lui Dumnezeu!“
        Spun Eu: „Femeie, Eu am auzit de adoraţia ta pentru Dumnezeu în Nazaret şi am făcut, ceea ce ai văzut tu acum, mai ales din pricina ta! De aceea vei putea tu foarte bine să suporţi prezenţa Mea! Dar, acum, vă spun vouă, ca nu cumva să spuneţi cuiva vreo silabă şi aceasta nu din cauza Mea şi nici din pricina voastră, ci doar din cauza celor mulţi oameni necredincioşi, ca ei să nu creadă forţat în Fiul omului, ci ei să creadă liber, atunci cînd li se va predica Evanghelia!
        Căci oamenii actuali ar fi forţaţi prin lanţuri să creadă din pricina faptei, în Mine, prin care viaţa lor liberă ar fi afectată, dar urmaşii nu ar accepta oricum astfel de dovezi şi le-ar considera exagerate şi le-ar privi ca nişte fantezii pure răsărite din imaginaţia omenească şi s-ar lovi prin aceasta de învăţătura pură şi de adevărul veşnic; şi prin urmare este mai bine, ca astfel de fapte, care sunt desăvîrşite de Mine, să nu fie rostite, căci nu ar folosi nimănui - mai ales în întîia vreme a învăţăturii Mele.
        Tu însă, Iair, care va trebuie să-l duci înapoi pe acest băiat părinţiilor săi într-o vreme favorabilă şi să le spui acestora cu încredere, cum trebuie să privească el acest fapt. El trebuie să creadă, dar să nu atragă atenţia oamenilor! Acest băiat înviat, care a trecut prin descompunere, nu va mai muri după trup; ci atunci cînd va veni vremea sa, va fi chemat de doi îngeri şi el va urma liber această chemare, - şi după aceasta nu-l va mai zări vreodată un ochi omenesc, păşind pe acest pămînt.
        Dar acum, pentru că a mîncat şi a băut băiatul pîinea şi vinul şi pentru că s-a înserat destul de mult, vrem ca noi să ne întoarcem din nou acasă!“
        Noi mergem imediat din sinagogă, a cărui criptă este închisă de Iair şi Borus, după ce ei i-au rugat pe cei doi tineri, să ducă înapoi în criptă coşciugul, ce au făcut aceşti doi într-o clipă.

72. Adevărata slujbă pentru Dumnezeu.  

        Ajunşi în aerul liber, spune Cireniu către Mine: „Doamne, dacă astfel de lucruri s-ar întîmpla în Roma, atunci ar îngenunchia în faţa Ta chiar şi pietrele şi te-ar adora cu voce tare; şi noi ne comportăm aici de parcă s-ar fi întîmplat ceva obişnuit! Doamne, să ia răbdare cu - ori slăbiciunea noastră sau cu marea noastră prostie!“
        Spun Eu: „Dacă aş fi vrut; m-aş fi născut în Roma şi nu în Nazaret! Dar faceţi voi ceeea ce am cerut de la voi! Tot ce este peste aceasta, aparţine păgînilor şi este un păcat. Nu şti tu încă, că ‘iubeşte-L pe Dumnezeu mai presus de toate şi pe aproapele tau ca pe tine însuţi’ este de nerostit mai mult, decît să-i construieşti Domnului din ceruri şi al pămîntului temple din pietre şi din lemne?
        Dacă, cum a vorbit Solomon, sunt prea mici cerul şi pămîntul, să cuprindă majestatea lui Dumnezeu, cum să-L poată cuprinde o amărîtă clădire din pietre cioplite sau arse, cu toate că întreg pămîntul, cît şi tot universul sunt create de Dumnezeu?!
        Spune-Mi: Ce ar spune un tată spre copiii săi, dacă aceştia ar fi destul de proşti, să construiască din excrementele tatălui lor o casă mare cît pentru o muscă, sau poate mai mare şi ar vrea să facă din excrementele tatălui o imagine, care să-l reprezinte pe tatăl şi atunci cînd toate acestea ar fi gata, să se arunce în genunchi în faţa templului de excremente şi să-l cinstească şi să-l laude aşa pe tatăl lor? Ce ai face tu dacă ţi-ar face una ca aceasta copiii tăi, chiar dacă le explici că este prosteşte, ei însă să se tîrească cu mai multă hărnicie în jurul templului şi să cinstească imaginea ta făcută din aceeiaşi stofă, da chiar împotriva voinţei tale şi pe lîngă aceasta să-i forţeze spre aceasta pe fraţii şi surorile lor mai luminate prin ameninţarea cu pedeapsa cu moartea şi să le mai ceară pentru aceasta impozite credincioase? Spune, ce ai face tu atunci? Te-ar putea îmbucura o astfel de cinste porcoasă şi prostească a copiilor tăi?
        Iată, tu refuzi aceasta foarte ferm în inima ta şi Eu îţi spun, că o astfel de cinste din partea copiilor proşti pentru tatăl lor lumesc, ar fi cu mult mai bună decît templele pe care oamenii le-au construit pentru Dumnezeu! Căci copiii folosesc spre construirea unor astfel de temple, din ce a mîncat tatăl lor; dar oamenii construiesc din excrementele lui Satana - temple şi se roagă în acestea la Dumnezeu şi Tatăl lor! Spune, prin urmare cum îţi convine o astfel de cinste pentru Dumnezeu - şi o astfel de adoraţie?“
        Spune Cireniu: „Doamne, acum aş vrea să distrug cu o mie de fulgere toate templele din întreaga lume! Sau pe îngerii Tăi i-ar costa doar o clipă şi toate templele s-ar prăbuşi dintr-o dată!?“
        Spun Eu: „Prietene, aceasta s-a întîmplat, se întîmplă şi se va mai întîmpla deseori în viitor şi oamenii tot nu se vor opri ca să construiască temple! Acela din Ierusalim va fi distrus şi nici acele temple de idoli nu vor mai exista. Dar, în locul cîtorva temple vor veni mii şi atîta timp cît pămîntul va fi locuit de oameni, ei vor construi temple, mici şi mari şi în acestea ei îşi vor căuta vindecarea; dar să construiască un templu viu pentru Dumnezeu în inimile lor, în care să fie recunoscut El singur demn în acesta, să fie preţuit şi lăudat, pentru că doar de aceasta depinde viaţa veşnică a sufletului, se vor apuca doar puţin de această construire!
        Atîta timp cît oamenii vor trăi în Palestina şi se vor lăsa respectaţi doar din cauza palatelor, de cei care nu au palate, se vor construi pe lîngă acestea mici temple pentru vreun zeu şi el va fi cinstit în acestea, chiar dacă nu în adevăr, dar totuşi spre faima palatului şi a aceluia care a construit templul.
        Şi aşa va veni vremea, în care vor lua oamenii cinstea, pe care ei ar trebui s-o dăruiască lui Dumnezeu; dar răsplata pentru lucrăriile lor să fie tot aceeiaşi, ce şi-au luat ei! În lumea de apoi însă nu vor fi recunoscuţi şi ei vor fi alungaţi în întunericul deplin, unde răsplata lor va fi văitatul şi urlatul, care este războiul şi cearta veşnică din cauza întunericului! De aceea, să lăsăm totul cum este acum; căci toate nodurile îşi au dezlegările doar în lumea de apoi!“

73.Cina la Maria.

        După ce i-am spus aceasta lui Cireniu, am ajuns noi deja acasă, unde ne aştepta o cină îmbelşugată, care era alcătuită ca de obicei din pîine, vin şi o grămadă de peşti bine pregătiţi. Băiatul Josoe avea mai ales poftă pe acei peşti şi-a arătat bucuria pentru mesele îmbelşugate.
        Iair, însă, a vorbit către el: „Dragul meu nepot, tu nu trebuie să te apuci cu atîta poftă de cină, pentru că stomacul tău creat din nou nu poate fi încă apt, să suporte o masă aşa de mare cu mîncăruri lumeşti!“
        Spune băiatul: „Dragul meu unchi, din această pricină tu să nu-ţi faci griji! Acela care m-a înviat de la moarte, nu ar fi sădit în stomacul meu o aşa de mare poftă de mîncare, dacă ar fi fost dăunător pentru stomacul meu, să primească mai multă mîncare decît în starea normală de săturare; căci nu este nici o glumă pentru un om, să fie mort un an şi jumătate şi chiar fără pic de hrană! Dacă ai afla tu aceasta vreodată pe pielea ta şi ai avea în tine un stomac nou creat, atunci ai înţelege tu cu uşurinţă pofta mea de mîncare. Dar nu fiecare om poate ajunge în situaţia mea şi de aceea nu poţi tu să începi cu mine o ceartă din această pricină. Eu ştiu cel mai bine alături de Acela, care m-a înviat, cum îmi merge mie şi nu-ţi fă tu griji, că mie nu îmi vor dăuna cîţiva peşti, o bucată de pîine şi doar un singur pahar de vin!“
        Spune Iair: „Din partea inimii mele tu să primeşti totul; eu ţi-am vrut doar binele.“
        După această discuţie mică între Iair şi nepotul său Josoe ne-am dus noi la masă şi am început să mîncăm cina cu bucurie şi fericire; şi s-a vorbit despre multe, ce s-au întîmplat şi despre ce se vorbeşte în Ierusalim de toate acestea.
        Ucenicii însă s-au interesat de acel băiat şi nu ştiau ce să creadă despre el. Acum îl întrebau pe băiat, acum pe Iair, acum pe cei doi tineri, care erau şi ei aşezaţi la masa principală, cine şi de ce era băiatul aici. Trebuia să fie ceva extraordinar; căci lor le era prea bine cunoscut, că Domnul nu stătea prea mult în compania unor băieţi obişnuiţi. Dar întrebările uceniciilor erau în zadar aici, deoarece nimeni nu le-a dat un răspuns satisfăcător.
        Dar cînd Maria a observat nerăbdarea uceniciilor, a început ea să vorbească spre ei: „Ce vă priveşte, nu vi se ascunde; dar pentru că aceasta se pare că nu vă priveşte, atunci de ce cercetaţi în continuare? Faceţi, ce vă spune El şi să nu vreţi niciodată să ştiţi mai mult, decît vă lasă El să aflaţi, căci aşa veţi trăi şi veţi acţiona conform voinţei Sale şi vă va fi asigurată răsplata veşnică; dar totul ce vreţi împotriva voinţei Lui, este un păcat împotriva Învăţătorului, care este Mîntuitorul vostru - trupeşte şi spiritual! Reţineţi această învăţătură!“
        La această atenţionare cît se poate de înţeleaptă a mamei Maria întrerup ucenicii cercetările despre acel băiat şi vorbeau doar printre ei şi Petru s-a întors spre dragul Meu Ioan şi l-a întrebat ce părere are despre acel băiat.
        Dar Ioan a vorbit spre el: „Nu ai auzit tu cuvintele dragi ale minunatei mame, ca să nu te mai preocupe prea mult, ceea ce Domnul nu vrea să divulge din motive cît se poate de înţelepte? Iată, pe mine nu mă interesează; noi ştim, ceea ce ştim şi aceasta este suficient! Dar dacă noi am vrea să ştim, ce ştie Domnul nemărginit de mult peste cunoştinţa noastră, atunci ar fi această cerere din partea noastră cu siguranţă cea mai mare prostie şi noi am merita mai degrabă orice altceva - decît să fim ucenicii Săi!“
        Spune Petru: „Da, da şi tu ai dreptate; dar şi setea de a cunoaşte este un mare bine, pusă de Domnul Insuşi în inima omului şi dacă n-ar avea omul această pornire foarte aleasă, atunci ar fi el asemenea unui animal, care după cunoştinţele mele nu posedă desigur nici cea mai mică urmă de o pornire însetată de a ştii în inima lui obtuză. Ceea ce este curat Dumnezeiesc a instinctului de a cunoaşte îmi pare cel puţin mie să se afle deja în faptul, că acesta se aseamănă cu o sete în vis, la a cărei potolire sufletul visător consumă nu arareori  vase imense pline cu apă sau vin şi la aceasta rămîne însă totuşi continuu însetat şi capătă atracţia de nesecat pentru cantităţi mereu mai mari de băuturi pentru potolirea setei. Setea noastră nepotolită de a cunoaşte ne şi spune clar şi limpede, că în Dumnezeu trebuie să sălăşluiască un belşug nemărginit de înţelepciune, pe care nici un duh cercetător nu o va putea veşnic vreodată cerceta în adîncime! Şi astfel sunt eu, aşadar, de părere, dragă frate, că şi setea mea actuală de a cunoaşte nu este un păcat.
        Uite, mie şi mai multor fraţi ai noştri le merge acum precum aşa de multor copii lacomi de dulciuri, care nu au nici o lăcomie de a mînca tot felul de delicatese, atîta timp cît ei nu ştiu nimic despre acele dulciuri şi nu primesc nimic la vedere; pune-i însă la o masă plină cu tot felul de mîncăruri dulci şi interzice-le, să mănînce ceva din acestea şi tu vei descoperi acuşi lacrimi în ochii lor şi încă mai multă apă de apetit în gura lor. Dar, lăsînd aceasta la o parte, ai tu totuşi dreptate; pentru că aşa cum un tată înţelept le va şi pune copiilor săi din cînd în cînd în faţă mîncăruri de delicatesă, pentru a-i antrena în virtutea foarte importantă a abnegaţiei, pe care delicatese să le mănînce le este interzis, tot aşa pare Tatăl nostru ceresc să ne şi pună din timp în timp pe masă mîncăruri duhovniceşti, pe care să le mîncăm ne este atîta timp interzis, pînă ce noi am devenit tari într-un anumit grad al abnegaţiei. Cînd am ajuns la acest grad după ordinea Lui, pe care El ni l-a impus ca fiind necesar pentru sufletele noastre, atunci ne va da El mîncarea spre savurare, pe care o poftim acum. Şi astfel vrem noi astăzi şi pentru atîta timp cît vrea El aceasta, să fim pe deplin satisfăcuţi cu ceea ce ştim şi avem noi şi totdeauna să se întîmple numai singură voinţa Lui sfîntă!“
        Spun Eu: „Dragul Meu frate Simon Iuda, aşa este bine şi adevărat! Nu ori şi ce cunoaştere şi experienţă foloseşte la trezirea duhului şi la înviorarea sufletului. Pentru că iată, este scris: ‘şi Domnului i-a spus lui Adam: Dacă vei mînca tu din pomul cunoaşterii, vei muri!’ şi aşa este!
        În cunoaştere se află legea şi judecata; pentru că, atîta timp cît nu îţi este o lege dată sau ţie făcută cunoscută, atîta timp nici nu este o judecată, care păşeşte încoace după lege. De aceea doreşte tu să ştii numai ceea ce Eu vă spun spre a şti şi tu ştii prin aceasta pe veci îndeajuns pentru partea ta. Cînd va fi timpul, îţi va fi totul evident.“

74. Ceartă între Iuda şi Toma.

 Cu această informare se mulţumesc toţi ucenicii în afară de Iuda şi laudă bunătatea şi înţelepciunea Mea şi puterea lui Dumnezeu, care stăpîneşte prin Mine; Iuda fu însă înbufnat şi spuse destul de tare ca pentru el: „Despre fariseii, care lasă străini să vadă în secret sfînta sfintelor pentru bani buni, se înfurie El pînă la ploaia cu pucioasă din cer; dar dacă El arată străinilor sfinţenia Lui şi ne exclude pe noi copii autohtoni, aceasta este atunci foarte potrivit şi pe deplin conform ordinii Dumnezeieşti! A trăit cineva dintre noi deja aşa ceva? Dacă fac aceasta cei din Ierusalim, atunci este greşit la ceruri şi pe pămînt; dar dacă El face practic aproape acelaşi lucru, atunci este asta potrivit şi pe deplin conform ordinii lui Melchisedec! Fireşte că nu se poate face şi inteprinde nimic împotriva acestui fapt; dar trebuie aşadar totuşi să te superi!“
        Spune Toma, ca fiind ucenicul care încă mai pune ascuţit ochii pe Iuda Iscarioteanul: „Aşadar, nu-ţi este ceva pe plac în sfîrşit deja iarăşi o dată? Pe mine mă minunează deja foarte mult faptul, că tu n-ai început deja de mult o ceartă cu Domnul pentru faptul, că El a pus soarele aşa de departe de pămînt şi nu poţi să încălzeşti mai bine oalele tale în apropierea lui sigur foarte fierbinte decît prin obişnuitul lemn de foc!
        Vezi, cît de bine ar fi, să poţi zbura asemenea păsărilor! Da, m-a supărat chiar şi pe mine deja de cîteva ori şi mi s-a părut, de parcă ar trebui eu să plec în zbor cu un stol de cocori iute plutitor într-acolo; eu am încercat să salt şi să sar, dar trupul greu nu vroia absolut de loc să se ridice numai un stînjen peste pămînt!
        Eu m-am mulţumit însă cu aceasta acuşi iarăşi mi-am spus: Dacă Dumnezeu ar fi vrut, ca oamenii să fi putut zbura asemenea păsărilor, atunci El i-ar fi dat aripi folosibile tot aşa de bine ca şi păsărilor; dar Dumnezeu a văzut, că o asemenea capacitate i-ar dăuna omului mai mult decît i-ar folosi şi i-a dat de aceea mai degrabă o pereche de picioare bune şi puternice, cu care el se poate duce foarte bine de la un loc la celălalt. De asemenea i-a dat El pe lîngă cele două picioare puternice o pereche de mîini foarte folositoare şi o minte care ajunge mai departe în afară decît toate stelele, cu ajutorul căreia în locul unei perechi de aripi utilizabile poate el să-şi procure mii de alte comodităţi, care pot evident să-i pricinuiască mai multă plăcere, decît păsărilor aripile lor; pentru că este foarte tare cu semnul întrebării, dacă păsările înţeleg să preţuiască aripile lor în aşa fel ca omul picioarele lui, mîinile lui şi mintea lui!
        Uite, omul poate şi în apă să se mişte înainte numai foarte rău, - pentru că el n-are aripioare înnotătoare şi n-are piele de înnotat între degetele de la picioare şi de la mîini; dar mintea lui dată de la Dumnezeu îl învaţă să construiască corăbii, cu ajutorul cărora poate el să facă acum călătorii mai îndepărtate pe apă decît un peşte, căruia o băltoacă îi este casa de locuit, de la care el niciodată nu se îndepărtează prea mult. Şi noi putem admite cu cea mai deplină certitudine, că urmaşii noştri tîrzii vor mai face încă foarte mari progrese în arta de construcţie a corăbiilor. Cine ştie, dacă nu-i va reuşi din nou încă unui oarecare înţelept, să se ridice în aerul liber cu ajutorul unei perechi artificiale de aripi, asemenea vechilor indieni.
        Aici îl întrerupe Iuda pe Toma şi spune puţin supărat: „Te-am pus eu, deci, vreodată să fii maestrul meu de curte, că îmi faci predici la fiecare ocazie? Ţine tu înţelepciunea ta pentru tine şi pentru copiii tăi şi lasă-mă pe mine în pace, căci altfel mă vei face nevoit, să trec o dată foarte ascuţit peste gura ta! Pentru că la aşa ceva mă pricep foarte bine, dacă vreau aceasta. Eu nu ţi-am dat la toate cuvîntările şi faptele tale care sunt libere asemenea cu ale mele încă niciodată un cuvînt necreat (neascuţit) şi nu ştiu de aceea într-adevăr, ce ai tu totdeauna de cioplit şi sculptat în privinţa mea! Mătură tu numai harnic în faţa uşii tale, pentru cea a mea mă voi îngriji eu într-adevăr! Dacă ceva nu-mi este pe plac, atunci este aceasta astfel pentru mine singur şi nu trebuie doară să fie şi pentru tine pe neplac; pe tine să nu te intereseze persoana mea şi aceasta de acum încolo pentru totdeauna! - Înţelegi tu aşa ceva?
        Gîndeşte-te numai înapoi la Kis, cum Domnul a rezolvat treaba de ceartă între mine şi tine; aceasta să-ţi ajungă ţie şi mie şi alte lucruri nu mai avem noi amîndoi de-a face cu şi între noi! Dacă te voi întreba de ceva, atunci poţi tu să-mi dai un răspuns bun la întrebare, - cu condiţia că tu eşti în stare de unul ca acesta! Dar tu vei trăi cel mai tîrziu faptul, că eu îţi voi arăta o asemenea cinste!“
        Spune Toma: „Dar spune-mi, frate Iuda, ce lucruri rele şi jignitoare ţi-am spus deci acum, din care cauză eşti tu chiar aşa de supărat pe mine? Este,deci, cumva neadevărat, că tu numai prea des, după cunoştinţa mea bună, te-ai sfădit cu Dumnezeu Domnul, că El a pus soarele aşa de departe de la pămînt şi că El nu ţi-a făcut aripi de zbor asemenea tuturor acelor păsări mute de sub ceruri?“
        Spune Toma mai departe după un timp, pentru că iuda Iscarioteanul nu vroia să-i dea un răspuns: „Dacă vrei să fii supărat pe mine, atunci nu fii supărat pe mine fără motiv şi temei! În prezenţa Domnului nu se arată cel mai lăudabil o asemenea purtare foarte nefrăţească! Un cuget ca cel al tău nici nu-şi are absolut de loc locul printre numărul ucenicilor Domnului şi tu ai face de o mie de ori mai bine, dacă te-ai duce acasă la olăritul tău, decît ca să incomodezi şi necurăţeşti compania lui Iisus pentru nimic şi iarăşi nimic cu cugetul tău foarte tare împotriva ordinii lui Dumnezeu. Ai uitat tu, oare, deja de tot cuvîntarea Domnului de pe munte la Sichar în Samaria, unde Domnul porunceşte, să-ţi iubeşti chiar şi duşmanii, pe cei care ne blestemă să-i binecuvîntăm şi să le facem bine acelora, care ne fac rău?
        Dacă tu nu vrei însă să urmezi cuvîntul lui Dumnezeu şi nu vrei să te încerci la fiecare ocazie în abnegaţie, atunci întreabă-te în numele lui Dumnezeu tu însuţi, pentru ce incomodezi compania noastră cu prezenţa ta!
        Tu nu vorbeşti cu nici unul dintre noi nici măcar un cuvînt zile în şir; şi dacă te întreabă cineva despre ceva, atunci tu nu-i dai ori nici un răspuns, sau tu îl bruschezi aşa de dur şi aspru pe cît este numai totdeauna posibil, aşa încît el nu-ţi mai vine a doua oară desigur niciodată cu o întrebare. Este, deci, aceasta o purtare pentru un ucenic al Domnului? Pfui, să-ţi fie ruşine şi devino un alt om, - altfel, du-te de aici!
        Cu adevărat, mă căiesc acum deja mai mult, decît dacă aş fi comis o crimă cu jaf, că tocmai eu te-am adus la această companie! Eu vreau să-L rog în genunchi pe Domnul, ca El să te îndepărteze de la noi cu puterea lui atotstăpînitoare, în caz că n-ai putea fi schimbat în bine cu bunătatea!“
        Spune în sfîrşit Iuda cu o furie vizibil încăpăţînată, dar cu o mină zîmbitoare: „Nici tu, nici Domnul nu puteţi să-mi porunciţi (să-mi comandaţi), dacă să plec sau să rămîn! Pentru că eu sunt aşa de bine ca şi oricare altul dintre voi un om cu totul liber şi pot face ce vreau eu! Uite, dacă aş ştii, că ţi-aş fi mai puţin un spin în ochi, decît îţi sunt cu siguranţă acum, atunci aş fi părăsit comopania voastră deja de mult şi mi-aş fi căutat o alta; dar, pentru a te supăra aşa de bine după voia inimii mele, rămîn şi vreau să-ţi servesc ca o piatră de poticneală, la care tu poţi să-ţi pui mereu răbdarea, indulgenţa şi dragostea faţă de duşman a ta la cea mai frumoasă încercare şi vreau să învăţ de la tine predica de pe munte a lui Iisus pusă în practică şi s-o exercitez atunci eu însumi! - M-ai înţeles, tu înţeleptule Toma?“
        Spune Toma, întorcîndu-se către Mine: „Doamne, eu şi noi toţi Te rugăm pentru alungarea acestei oi rîioase! Pentru că lîngă ea nu este imaginabilă o existenţă frăţească şi nouă ne este imposibil să punem în practică învăţătura Ta sfîntă; pentru că el este şi rămîne mereu un aţîţător şi trădător! De ce să fie el, aşadar, aici între noi, dacă el nu numai că nu vrea să pună în practică nimic din învăţătura Ta sfîntă, ci se rîde numai tot timpul de noi, cînd ne dăm străduinţa de a trăi şi acţiona după cuvintele Tale?“

75. Avertizarea Domnului către Iuda.
                 
        Spun Eu către Iuda Iscarioteanul: „Fratele Toma s-a plîns pe bună dreptate împotriva ta! Eu îţi spun: avertizează-ţi inima şi încearcă să devii om! Ca un diavol nu îmi eşti pe plac şi poţi să pleci! Căci compania Mea este o companie sfîntă şi într-o astfel de companie nu poate şi nu are voie să reuşească un diavol!“
        Aceste cuvinte au avut efectul la Iuda că s-a aruncat imediat în genunchi în faţa lui Toma şi îi cere iertare.
        Toma însă spune: „Prietene, nu mie trebuie să-mi ceri iertare, ci Celuia, a cărui învăţătură ai încălcat-o în faţa mea!“
        Atunci se ridică Iuda, vine repede la Mine, se pune în genunchi în faţa Mea şi începe să-Mi ceară iertare.
        Iar Eu îi spun aceste cuvinte: „Avertizează-ţi inima; căci iertarea ta rostită cu gura nu are nici o valoare în faţa Mea fără îmbunătăţirea interioară, deoarece Eu îţi văd inima şi mi se pare că este într-u totul rea. Doar forma exterioară este prietenoasă ca cea a unui şarpe, care prin mişcările sale ademeneşte păsările, pentru ca acestea să zboare direct în gîtlejul său pentru a-i deveni hrană. Eu îţi spun: Fereşte-te, ca să nu devi în scurt timp prada lui Satana! Căci el nu dă cu uşurinţă ceea ce s-a numit odată a lui.“
        La aceste cuvinte s-a ridicat din nou Iuda şi a vorbit către Mine: „Doamne, Tu trezeşti morţii din morminte şi ei trăiesc; de ce laşi ca inima mea să se zdrobească în mormîntul stricăciunii? Eu vreau ca să devin un om mai bun şi totuşi nu reuşesc, deoarece nu-mi pot schimba inima; de aceea schimbă-Mi Tu inima şi eu voi deveni un alt om!“
        Spun Eu: „Chiar în aceasta se află marele secret al formării proprii a omului! Totul îi pot face Eu omului; dar inima este a sa, pe care el trebuie s-o pregătească, dacă vrea să-şi dăruiască viaţa veşnică. Căci dacă aş forma Eu mai întîi inima omului, atunci el ar deveni o maşinărie şi nu ar deveni niciodată independent; dar dacă omul primeşte învăţătura, prina care să ştie ce trebuie să facă, pentru a-şi forma inima în faţa lui Dumnezeu, atunci trebuie s-o urmeze pe aceasta în libertate şi să-şi formeze inima după aceasta!
        Dacă şi-a format inima, a purificat-o şi a curăţat-o, atunci voi intra Eu cu duhul în ea şi voi locui în aceasta şi întregul om este renăscut în spirit şi nu se va mai putea pierde pe veci, deoarece a devenit una cu Mine, cum sunt Eu una cu Tatăl, de la care Eu am venit în această lume, pentru a le arăta şi a le deschide drumul tuturor copiilor omeneşti, pe care ei trebuie să-l parcurgă, pentru a ajunge la Dumnezeu în abundenţa adevărului!
        De aceea tu trebuie, ca fiecare, să-ţi formezi mai întîi inima, căci altfel vei fi pierdut, - şi dacă te-aş fi înviat de o mie de ori din mormînt în viaţa cărnii!“
        Spune Iuda Iscarioteanul: „Doamne, atunci sunt pierdut! Căci eu am o inimă neastîmpărată şi nu pot să mă îndrept singur!“
        Spun Eu: „Atunci ascultă-i pe fraţii tăi şi nu fii furios din pricina lor, dacă ei te avertizează cu dragoste şi prietenie; căci ei te ajută să-ţi formezi inima!
        Uită-te la Toma, care nu se lasă înfricoşat de duritate ta şi te avertizează atunci, cînd tu îi laşi inimii tale prea mult spaţiu de joacă; ascultă de aceea cuvintele sale grijulii de avertisment, atunci va deveni din ce în ce mai bună inima ta! Dar dacă în continuare nu vei accepta să îţi spună careva vreun cuvînt, atunci tu te vei prăpădi în scurt timp şi cum am mai spus, vei pica pradă Satanei; căci atunci nu voi locui Eu, ci Satana în inima ta.
        Fereşte-te mai ales de furie şi de lăcomie, căci altfel vei deveni un copil al morţii veşnice! Căci părerile de rău şi căinţa deasupra mormîntului au o valoare mică şi nu ajută prea mult unui suflet necurat şi negru. Du-te şi gîndeşte-te bine la aceste cuvinte ale Mele!“
        Iuda se îndepărtează acum, gîndindu-se, se hotăreşte pe jumătate, să se îndrepte după cuvintele Mele şi spune către Toma: „Acum frate, vei vedea, cum Iscarioteanul va deveni un alt om şi la sfîrşit un exemplu pentru voi toţi! Căci Iscarioteanul poate multe dacă vrea; şi el vrea acum şi va deveni prin urmare altfel!“
        Spune Toma: „Frate, dacă te lauzi deja de pe acum, atunci va rămîne fapta în urmă şi tu vei putea sau vei deveni un exemplu, dar nu unul minunat, ci unul sperietor, - şi pe acest pămînt îţi va fi greu, ca tu să devii un om mai bun!“
        Deoarece iată, dacă tu vrei să devii mai bun, decît suntem noi toţi, cu toate că ne cunoaştem slăbiciunile chiar şi fără exemplele tale şi putem observa limpede, cît de puţin valorăm noi în faţa Domnului, atunci tu trebuie să te consideri mai prejos decît fraţii tăi pentru toate timpurile şi să nu te gîndeşti, ca să devii un exemplu nouă, bun de urmat, ci să te consideri într-una ultimul şi fără vreo valoare; atunci vei fi tu aşa, fără să vrei, în faţa noastră ceea, ce îţi propui tu acum cu atîta aroganţă. - Trăieşte prin urmare după această regulă, care nu a crescut pe pămîntul meu, ci pe cel sfînt al Domnului, a cărui fundament este adevărata umilinţă şi abnegaţie, deoarece aşa vei ajunge după ordinea lui Dumnezeu acolo, unde tu doreşti! - Dar du-te tu la Domnul şi asigură-te, dacă eu te-am învăţat nedrept şi neadevărat, cu ceea ce am vorbit!“