Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 2.7.2020, 22:15
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 24.2.2019, 17:52    Post subject: Capitolul 121 Reply with quote

Capitolul 121
Contactul lui Lameh cu spiritele ajunse în lumea de dincolo continuă. Lameh se întoarce la 180 de grade și se căiește. Discursul plin de iubire al Tatălui referitor la pedeapsă. Lameh este numit înlocuitorul lui Enoh.

(19 septembrie 1843)

1. Lameh a continuat astfel să se întrețină cu Seth, cu Eva și cu alte spirite, venite fie din cele patru regiuni ale înălțimilor, fie din profunzimi. El s-a putut convinge astfel, deopotrivă vizual și prin simțul atingerii, că viața spiritului după părăsirea corpului fizic reprezintă o realitate perfectă.

2. După ce s-a convins până în profunzimile ultime ale sufletului său de acest lucru, el a început să reflecteze asupra modului injust și inechitabil cu care L-a tratat pe Domnul și Părintele întregii creații, dându-și seama cât de greșite și de aberante fuseseră gândurile și deciziile sale.

3. De aceea, el a căzut la picioarele Domnului și i-a spus, cu inima plină de mustrări de conștiință: „O, Dumnezeule, Doamne și Părinte etern, îmi dau acum seama cât de mult am greșit în fața Ta!

4. Am fost orb și am crezut că pot să mă iau la harță cu Tine! În marea mea nebunie, am dorit să fixez limite activității Tale, care reprezintă în sine iubirea cea mai înaltă! Am dorit să depopulez acest pământ și să fac să dispară rasa umană!

5. Această atitudine nedreaptă s-a datorat ranchiunei care a crescut în mine din cauza despărțirii de cei pe care îi iubeam, deopotrivă dintr-o veche obișnuință și dintr-o iubire veritabilă. Dacă i-aș fi iubit așa cum ne-ai învățat Tu, nu aș fi putut simți niciodată vreo stare de ranchiună față de Tine, știind că le-ai pregătit tuturor o fericire atât de mare prin iubirea Ta părintească.

6. O, Dumnezeule, Doamne și Părinte etern, îmi dau seama acum în ce măsură merit să fiu pedepsit de Tine! De aceea, consider un act de dreptate absolută să o faci cu cea mai mare severitate! Da, fă să sufere fără milă acest trup, Doamne, în acord cu voința Ta preasfântă, dar nu lăsa spiritul meu să piară complet!”

7. Atunci, Domnul i-a răspuns lui Lameh: „Ridică-te, fiul Meu! Chiar poți să crezi că Eu, Părintele tău preasfânt și preaplin de iubire, aș putea avea vreodată plăcerea de a-Mi pedepsi copiii?

8. Crede-Mă: fiecare lovitură pe care ți-aș da-o ar provoca inimii Mele o suferință egală cu cea pe care ar simți-o trupul tău!

9. Ai și tu un fiu, pe care îl iubești mai mult decât propria-ți viață. Încearcă să îl lovești atunci când este neascultător și vei vedea că vei suferi mai mult decât el.

10. Când va sosi momentul să îl pedepsești, numai gândul de a-i provoca o suferință îți va face rău; iar dacă fiul tău va începe să plângă după prima lovitură acordată, chiar dacă nu i-ai administrat decât o lovitură foarte slabă, crezi tu că vei avea inima să îl lovești a doua oară?

11. Fiul tău va uita în scurt timp durerea pe care a simțit-o, iar iubirea ta părintească îl va împăca imediat cu tine, dar cât timp îți vei repeta tu în sinea ta, cu amărăciune: ‚Fiul meu a devenit ascultător, dar ce nu aș da să nu îl fi lovit niciodată’?

12. Astfel ai acționa tu, în calitatea ta de om înzestrat cu o inimă! – Cum altfel crezi că aș putea proceda Eu, Dumnezeul și Părintele tău autentic? De aceea, nu am să te pedepsesc în nici un caz, ci dimpotrivă, am să te binecuvântez!

13. Totuși, doresc să-ți spun un lucru: gândește-te că acest pământ îmi aparține! De aceea, lucrați cu toții pentru bunăstarea temporară a copiilor Mei care vor veni după voi. Dați naștere unei noi descendențe și înmulțiți-vă, căci multe spirite sunt încă prizoniere ale materiei, așteptându-și nerăbdătoare eliberarea!

14. Te numesc acum înlocuitorul lui Enoh și îți cer să repari răul pe care l-ai comis! Amin”.
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !