Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 2.7.2020, 21:24
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 24.2.2019, 19:22    Post subject: Capitolul 123 Reply with quote

Capitolul 123
Mesajul lui Lameh adresat popoarelor nu are succes decât pe jumătate. Mânia lui și cuvintele de consolare ale Domnului.

(21 septembrie 1843)

1. Auzind relatarea lui Lameh, bătrânii adunați și-au dat imediat seama de adevărul conținut de aceasta. Ei s-au despărțit apoi cu inimile bucuroase și pline de o credință renăscută și s-au îndreptat fără să mai întârzie către popoarele din cele patru regiuni, cărora le-au anunțat mesajul primit, în care credeau cu cea mai mare convingere.

2. Ca urmare a efortului lor, foarte mulți locuitori s-au convertit din nou la dreapta credință. Totuși, nu puțini au fost și cei care au rămas sceptici, spunându-și în sinea lor: „Dacă ar exista într-adevăr o lume de dincolo, nu vedem nici un motiv pentru care Domnul nu ne-ar revela-o la rândul nostru, așa cum a făcut cu Lameh, de vreme ce suntem egali cu el și descindem din Adam la fel ca și el.

3. Noi credem mai degrabă în existența unui Dumnezeu nemilos, care ne guvernează după bunul Său plac, iar acest lucru ne este suficient; ce rost mai are să vină acum cu noi amenințări?

4. Dacă tot vom sfârși în țărâna din care ne-am născut, această credință ar trebui să fie suficientă! Ar fi stupid ca o ființă umană înzestrată cu rațiune să se teamă încă și mai mult de acest Dumnezeu care nu ne-a creat decât pentru a ne supune în final morții!

5. Deviza noastră este: ‚Mănâncă și bea, și trăiește această perioadă penibilă în care trebuie să rămâi pe pământ în maniera cea mai agreabilă cu putință!’ Cât despre ceea ce se va întâmpla într-o manieră mistică și nesigură după moartea corpului fizic, nu avem nici cea mai mică garanție că afirmațiile lui Lameh ar fi adevărate!

6. Dacă este adevărat ceea ce ne povestiți voi, să ne reveleze și nouă Iehova aceste lucruri, așa cum a făcut în cazul lui Lameh, căci și noi suntem ființe umane, la fel ca și el. Dacă Iehova nu va face acest lucru, nu mai dorim să avem ceva de-a face cu El!

7. În ceea ce vă privește pe voi, cei pe care ni i-a trimis Lameh, și nu Dumnezeu Însuși, puteți crede orice doriți! Oricum nu ne pasă! Din perspectiva noastră, convingerile voastre utopice nu au nici cea mai mică semnificație!

8. Sfârșitul ne va revela tuturor misterul întâmplărilor pe care le-am trăit pe acest pământ și vom vedea atunci dacă viața continuă sau dacă vom înceta să mai existăm pentru eternitate, dispărând pentru totdeauna!

9. În ceea ce privește avertismentul vostru referitor la fetele de la șes, ne vine să râdem! Acolo trăiesc cele mai frumoase femei din lume, pe care le putem obține cu cea mai mare ușurință, așa că ar trebui să fim căzuți în cap să nu profităm de acest lucru! Căci aceasta este singura desfătare reală pentru un bărbat ajuns în această lume stupidă!

10. Dacă acest lucru îi displace lui Iehova, nu are decât să schimbe această stare de lucruri, dar atât timp cât ne va lăsa să trăim în acest fel, ar trebui să fim nebuni să ne lipsim de această mică plăcere care ne mai rămâne în această viață, și totul pentru nimic, ba chiar pentru de trei ori nimic!

11. De aceea, plecați de aici, mesageri creduli ai lui Lameh, și pe viitor scutiți-ne de prezența voastră, căci știm mai bine decât voi ce avem de făcut!”

12. Din păcate, acestea erau fructele comportamentului lui Lameh din timpul revoltei sale care a durat 30 de ani!

13. Auzind relatările mesagerilor, Lameh s-a simțit exasperat și nu a știut ce să facă în continuare.

14. Dar Domnul i-a vorbit astfel: „Lameh, amintește-ți ce ți-am spus: nu forța pe nimeni! Mai presus de orice, fii atent la ce îți voi spune în continuare:

15. Cine vrea să vină la Mine, să vină, dar cine dorește să fie lăsat în pace trebuie lăsat să meargă acolo unde dorește. Mai devreme sau mai târziu, el se va întoarce cu siguranță la noi, iar atunci îi vom spune câteva vorbe care îl vor atinge la inimă și pe care nu le va uita întreaga eternitate!

16. Așa să fie! – În ceea ce privește dorința bărbaților față de femeile de la șes, cei care doresc nu au decât să își ia câte o soție din rândul acestora, dar noi doi vom avea grijă ca ei să nu mai poată apărea vreodată pe culmile munților însoțiți de soțiile lor!

17. De aceea, liniștește-te și rămâi de-a pururi în iubirea Mea, împreună cu toți cei drepți! Amin”.
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !