Capitolul 135
Apărarea hanoheenilor. Discursul viclean al liderului învingătorilor. Negocierile de pace ale regelui Uraniel. Instaurarea unei pieţe a fructelor în afara Hanohului. Consiliul celor o mie.

1. Aşa se face că cei un milion de soldaţi au ieşit într-o bună zi din oraşul Hanoh, înarmaţi cu suliţe, lance şi spade, după care s-au despărţit în zece detaşamente şi au mărşăluit către cele zece orăşele din apropiere, pe care aveau misiunea să le atace.

2. Dar popoarele invadatoare aveau spioni pricepuţi, aşa că ştiau deja de planul de atac al hanoheenilor, având suficient timp la dispoziţie pentru a se pregăti de apărare. Ei au blocat porţile oraşului şi au pus de strajă arcaşii cei mai bine antrenaţi, inclusiv la ferestrele şi la balcoanele locuinţelor lor.

3. Când hanoheenii s-au apropiat de oraşe, scoţând strigăte puternice, ei au fost întâmpinaţi de o ploaie de săgeţi cu vârfurile de oţel, care au căzut asupra lor cu viteza fulgerului. Mulţi dintre ei au fost ucişi sau grav răniţi.

4. Dat fiind că hanoheenii nu cunoşteau aceste arme (halebardele), ei au crezut că aceste popoare străine aveau în solda lor spirite rele. Speriaţi, toţi cei rămaşi în viaţă au luat-o la fugă, îndreptându-se către Hanoh, unde s-au ascuns în casele lor, temându-se ca spiritele rele care aveau forma săgeţilor să nu îi urmărească inclusiv în oraşul lor.

5. Văzând spaima şi confuzia pe care le-au provocat în rândul hanoheenilor, popoarele străine s-au decis să atace Hanohul.

6. Dar consilierul despre care am mai vorbit şi care fusese numit comandantul-şef al acestor popoare le-a vorbit astfel reprezentanţilor celor zece oraşe:

7. „Eu zic să renunţăm la acest proiect prea îndrăzneţ! Avantajele de care dispunem acum sunt considerabile. Dacă vom porni însă către Hanoh şi porţile oraşului vor rămâne închise în faţa noastră, nu vom face decât să ne expunem inutil în faţa pietrelor aruncate de dincolo de zidul de apărare.

8. Nu vom putea cuceri niciodată acest oraş prin forţă şi ne vom trezi la fel de vulnerabili în faţa zidurilor hanoheenilor cum au fost ei în faţa baricadelor noastre. Vă reamintesc că mai mult de jumătate din armata lor a fost nimicită de săgeţile noastre şi că ne-au trebuit circa 15 zile pentru a le înmormânta toţi morţii.

9. Hanoheenii au primit o lecţie dură din partea noastră, aşa că îşi vor da seama că zidurile de apărare nu le vor folosi prea mult. Vor înţelege astfel că este de preferat să trăiască alături de noi, în calitate de prieteni şi fraţi, decât să se izoleze cu ostilitate.

10. La ora actuală sunt asediaţi din toate părţile de trupele noastre şi nu au nici o şansă de scăpare. Mai devreme sau mai târziu, foamea îi va determina să se arunce în braţele noastre, în calitate de prieteni. Vom putea atunci să le dictăm condiţiile noastre, care, aşa cum vă spuneam mai demult, nu vor fi deloc în dezavantajul nostru”.

11. Şi această propunere a fost acceptată în unanimitate de membrii consiliului. De altfel, consilierul nostru nu s-a înşelat cu nimic, căci şapte săptămâni mai târziu, delegaţii regelui Uraniel s-au prezentat în faţa liderilor străini cu oferte de pace, concepute desigur în propriul lor avantaj.

12. Învăţaţi de consilierul nostru, comandanţii celor zece oraşe le-au răspuns astfel negociatorilor: „Este foarte limpede că noi suntem acum stăpânii voştri. De aceea, voi sunteţi cei care trebuie să acceptaţi revendicările noastre! Dacă veţi refuza, veţi fi oricum constrânşi să o faceţi mai târziu, căci asediul nostru nu va fi ridicat până când toate pretenţiile noastre nu vor fi acceptate.

13. Aceste condiţii sunt cât se poate de simple: dorim să înfiinţăm o piaţă de fructe în jurul zidurilor oraşului vostru, iar voi aveţi obligaţia să cumpăraţi aceste fructe de la noi la preţul corect. În plus, o mie de bărbaţi din rândurile noastre vor trebui să fie acceptaţi şi plătiţi de regele vostru în calitate de sfetnici personali.

14. Dacă aceste condiţii vor obţine consimţământul regelui vostru, întoarceţi-vă la noi şi comunicaţi-ne acest lucru. Dacă nu îl vor obţine, nu aveţi decât să muriţi de foame în interiorul zidurilor voastre de apărare!”

15. Mesagerii de pace s-au întors la Hanoh şi i-au transmis regelui condiţiile asediatorilor. Regele nu a avut altă soluţie decât să le accepte.

16. În continuare, mesagerii s-au întors în tabăra duşmanilor şi le-au comunicat acestora acordul regelui. Chiar în ziua următoare a fost înfiinţată piaţa de fructe, iar hanoheenii, care erau pe jumătate morţi de foame, au fost nevoiţi să le cumpere la orice preţ.

17. În plus, cei o mie de sfetnici s-au stabilit la Hanoh, înconjurându-l pe rege şi silindu-l practic să facă tot ce doresc ei.