1. Timp de trei zile, consilierul nostru a anunţat cu curaj în întregul oraş, sprijinit de ajutoarele sale, redeschiderea vechilor temple ale lui Dumnezeu. El a recrutat chiar noi oratori din rândul mulţimii, pe care i-a trimis în cartierele îndepărtate ale oraşului pentru a proclama ce se întâmplă la Hanoh.

2. I-a transformat pe loc pe toţi funcţionarii şi toate gărzile de la porţi în discipoli recent convertiţi şi i-a trimis pe toţi în provinciile situate la mare distanţă, pentru ca toată lumea să fie bine informată. Misiunea mesagerilor era să le anunţe tuturor locuitorilor, dar mai ales prinţilor vasali, că vor fi redeschise templele, precum şi să le poruncească cu severitate oamenilor să se întoarcă la Dumnezeu.

3. În tot acest timp, consilierul nostru, pe numele său Ohlad, a aşteptat cu răbdare în faţa porţilor aurite ale palatului regal, dar cei zece mesageri nu s-au remarcat decât prin absenţă, nepărând să se grăbească deloc să vină şi să asculte ce are de spus.

4. „Ce se întâmplă? Unde sunt mesagerii? S-a întâmplat ceva cu ei? Ar fi preferat oare o altă zi pentru ceremonia de deschidere a templului?” – cam aşa sunau întrebările pe care şi le punea toată lumea, dar nimeni nu putea da un răspuns cert.

5. Atunci, toată lumea s-a adresat lui Ohlad, căruia i-au pus aceleaşi întrebări.

6. Dar el le-a răspuns: „Prieteni şi fraţi! Răbdarea este prima îndatorire a fiinţei umane, căci fără răbdare, toate celelalte virtuţi ale sale, oricât de nobile ar părea, vor fi pervertite!

7. Însuşi Domnul şi Dumnezeul nostru dă dovadă de o răbdare supremă, aşteptând de multe ori sute de ani un semn de progres din partea noastră! Chiar dacă nu constată nici un fel de progres, El continuă să îşi păstreze răbdarea, trimiţând puternicii Săi mesageri şi învăţători, pentru a readuce umanitatea pe calea cea dreaptă.

8. Chiar dacă aceste eforturi divine întârzie să dea rezultate, Domnul aşteptă cu răbdare şi fără să se grăbească în vreun fel cu judecata Lui. El îşi priveşte cu compasiune creaturile care cad tot mai mult în uitare, orientându-se către lumea exterioară şi către moarte.

9. De aceea, este de datoria noastră să facem dovada aceleiaşi răbdări în toate ocaziile! Cei zece mesageri vor veni atunci când acest lucru va fi pe placul lui Dumnezeu! Chiar dacă nu vor veni deloc, nu vom plânge după ei, căci noi nu deschidem aceste temple de dragul lor, ci numai de dragul lui Dumnezeu cel atotputernic!

10. Pe de altă parte, eu nu am dat nimănui asigurarea absolută că mesagerii se vor afla printre noi în momentul redeschiderii templelor. Nu am spus nici o clipă că ei vor fi cu siguranţă aici, ceea ce nu reprezintă o garanţie absolută a prezenţei lor.

11. De aceea, nu voi mai aştepta nici o clipă venirea lor, căci, aşa cum spuneam, singurul care contează în ceea ce priveşte redeschiderea templelor este Domnul, şi nu cei zece mesageri ai Săi!”

12. Toată lumea a fost unanim de acord cu Ohlad în această privinţă, lăudând înţelepciunea acestuia.

13. Atunci, Ohlad a adresat un emoţionant imn de laudă lui Iehova, după care a introdus cheia în poarta templului şi a dorit să deschidă porţile acestuia.

14. Subit, s-au auzit însă nişte voci puternice, care i-au strigat: „Opreşte-te, căci nu a sosit încă timpul!”

15. Ohlad s-a uitat în jur şi i-a văzut pe cei zece mesageri, care avansau cu paşi repezi către el. La vederea lor, inima lui a început să freamăte de bucurie, iar el s-a adresat astfel poporului său: „Iată, iată, sosesc cei unşi de Dumnezeu!”

16. Fericiţi, oamenii au început să strige şi să îl preamărească pe Dumnezeu, după care l-au binecuvântat pe Ohlad, căci şi-au dat seama că acesta este un om cu inima sinceră şi dreaptă.

17. Între timp, cei zece au ajuns la Ohlad, pe care l-au binecuvântat punându-şi mâinile pe el.

18. După îndeplinirea acestui gest ritual, ei i-au spus să întoarcă liniştit cheile templului în încuietoarea lor, căci abia acum putea face el acest lucru fără nici un pericol.