1. După ce a trecut astfel o oră, timp în care Ohlad nu a făcut altceva decât să se roage cu faţa la pământ înaintea altarului, s-a auzit o voce care părea să vină din coloana de nori albi:

2. „Ohlad! Te-am privit! – Ridică-te de la pământ, ca să te pot unge cu uleiul iubirii şi al compasiunii Mele, şi să te pot încinge cu înţelepciunea Mea, ca mărturie a alianţei pe care a încheiat-o cu Mine acest popor, dar pe care nu şi-a respectat-o, ci a călcat-o în picioare în modul cel mai nedemn cu putinţă, uitând de toate binefacerile pe care le-am revărsat de-a lungul timpului asupra sa şi de compasiunea Mea infinită!

3. Doresc acum să te numesc regele legitim asupra acestui popor. Toate legile pe care le vei da tu vor fi aprobate de Mine! Haide, ridică-te!”

4. Ohlad s-a ridicat, uimit la culme să audă minunatul apel, şi i-a întrebat pe tovarăşii săi: „Care dintre voi mi-a vorbit deschis în numele Domnului?

5. Nu cumva unul dintre voi este Domnul Însuşi? O, spuneţi-mi, cum trebuie să înţeleg acest eveniment ieşit din comun? Căci vocea care mi-a vorbit era mai sublimă decât a oricărei fiinţe umane; de aceea, o consider ca fiind vocea lui Dumnezeu, sau cel puţin a unei fiinţe în care sălăşluieşte Duhul Său Sfânt!

6. O, vorbiţi-mi, prieteni atotputernici ai lui Dumnezeu, şi spuneţi-mi cine mi-a adresat aceste cuvinte sfinte mie, care sunt cel mai nedemn om de pe faţa acestui pământ!”

7. Unul din cei zece mesageri i-a răspuns astfel lui Ohlad: „Ce întrebare este aceasta? Ce doreşti să ştii de la noi? Iată: Domnul este alături de tine! Vocea care ţi-a vorbit a fost vocea lui Dumnezeu! Tatăl ceresc a fost Cel care te-a chemat! De ce te adresezi atunci nouă?

8. De vreme ce eşti capabil să faci diferenţa între vocea lui Dumnezeu şi una umană, cum poţi să ne mai pui întrebări nouă, în condiţiile în care Domnul a coborât lângă tine şi doreşte să te ungă ca rege, ca mărturie a infidelităţii poporului tău în faţa Lui?

9. Haide, răspunde-i fără întârziere Celui care te-a chemat! Nu îl mai căuta printre noi, căci noi nu suntem decât nişte oameni, la fel ca şi tine, iar Domnul doreşte să te ungă cu propriile Sale mâini, nu cu mâinile noastre! Adresează-te aşadar direct Lui! Amin”.

10. Atunci, Ohlad a privit cu respect în jur, încercând să îl descopere pe Domnul.

11. Dar Domnul i-a spus: „Ohlad, vino aici, în spatele coloanei de nori, şi îl vei vedea pe Cel care ţi-a vorbit; căci Eu, Dumnezeul, Domnul şi Părintele tău, te aştept deja de multă vreme aici! Haide, vino şi convinge-te că Eu sunt Cel care te-a chemat şi care îţi spune acum: vino şi priveşte-Mă!”

12. Cu o imensă veneraţie şi cu cea mai mare iubire, Ohlad s-a dus imediat dincolo de coloana de nori albi şi, spre uimirea lui, a văzut acolo propria sa imagine, o sosie perfectă a sa.

13. Această imagine identică cu sine îl privea intens, fără să se mişte.

14. Această apariţie l-a străfulgerat pe Ohlad, care a început să se teamă.

15. Dar sosia lui i-a spus: „Nu te teme, Ohlad, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul şi Părintele tău!

16. Nu te minuna nici de asemănarea noastră perfectă, căci Eu te-am creat după chipul şi asemănarea Mea. De aceea, nu trebuie să fii surprins, căci acest lucru este conform cu ordinea Mea încă de la începuturile eternităţii!”

17. Aceste cuvinte l-au liniştit pe Ohlad. El a redevenit atent şi L-a rugat pe Domnul să îi vorbească şi să îi facă cunoscută voinţa Sa.