1. În loc să se pregătească să asculte despre ce legi este vorba, purtătorul de cuvânt al consilierilor i-a spus lui Ohlad:

2. „Asta ne-ar mai lipsi! Păstrează-ţi pentru tine legile tale stupide, inclusiv sancţiunile divine pentru cei care nu doresc să le respecte! Este suficient că suntem nevoiţi să emigrăm şi să abandonăm în favoarea ta guvernarea poporului!

3. Nici nu se pune problema ca noi să îţi recunoaştem puterea absolută acolo unde vom pleca. Mai mult decât atât, vom protesta vehement împotriva oricărei încercări de a-ţi impune puterea cu forţa!

4. Dacă există într-adevăr un Dumnezeu care te-a ajutat să urci pe vechiul tron al Hanohului, el este cu siguranţă un Dumnezeu drept şi înţelept. Un astfel de Dumnezeu nu le-ar impune niciodată creaturilor sale legi care să le transforme în nişte sclavi, în condiţiile în care ele ar trebui să se bucure de o libertate deplină pentru a se ridica la înălţimea planului creaţiei Sale.

5. O creatură liberă supusă unor legi reprezintă o contradicţie în termeni, o dezordine imanentă. Este ca şi cum ai vrea să faci din vânt prizonierul tău. Cum ar putea exista la nivelul lui Dumnezeu o astfel de contradicţie, în condiţiile în care El reprezintă de-a pururi libertatea supremă?

6. Desigur, acolo unde există mari comunităţi de oameni nevoiţi să trăiască unii lângă ceilalţi, aşa cum se întâmplă în Hanoh, burghezilor trebuie să li se impună anumite legi morale, dar singurul scop al acestora este de a salvgarda libertatea fiecărui individ în parte, cel puţin în cazul oamenilor cultivaţi. În cel al oamenilor necultivaţi, ele reprezintă o şcoală prin care trebuie să treacă pentru a putea ajunge la această libertate interioară.

7. Aşadar, într-un astfel de caz, aceste legi sunt indispensabile, căci fără ele, omul cultivat s-ar trezi în faţa fraţilor săi needucaţi la fel ca în faţa fiarelor dintr-o junglă.

8. Dacă o societate de oameni superiori se stabileşte însă într-un loc încă liber de pe acest pământ, iar aceştia ştiu foarte bine ce au de făcut, graţie cunoştinţelor lor elevate, ce rost ar avea ca ei să asculte de legile unui om pe care nu îl vor mai vedea niciodată?

9. Spune-mi, crezi că înţelepciunea supremă care se găseşte în Fiinţa divină ar putea găsi un motiv măcar pe jumătate plauzibil care să justifice o asemenea aberaţie?

10. Noi ne suntem autosuficienţi. Dacă vom considera necesar să ascultăm de nişte legi, le vom da noi înşine, fără ajutorul cuiva din afară. Atât timp cât acest lucru nu se va dovedi însă indispensabil, vom rămâne liberi şi vom trăi sub incidenţa unicei legi a prieteniei reciproc împărtăşite. Dacă vom dori să întreprindem un proiect comun, vom delibera între noi şi vom accepta ceea ce va considera majoritatea că trebuie făcut.

11. Aşadar, decizia noastră comună este să nu acceptăm nici o lege din partea ta, indiferent care ar fi ea şi contextul în care ai da-o! – Da, refuzăm cu stricteţe să ascultăm chiar şi sfaturile care ar veni de la augusta ta persoană regală!

12. Iar acum lasă-ne să plecăm, aşa cum şi noi te-am lăsat să pleci atunci când ţi-ai propus să deschizi cele două temple. Este singurul lucru pe care ţi-l cerem şi pe care îl putem accepta din partea ta!”

13. Auzind aceste cuvinte, Ohlad le-a spus consilierilor: „Amin! Adevăr vă spun: nu veţi putea părăsi acest palat până când nu vă voi îngenunchea voinţa încăpăţânată şi marele orgoliu în faţa sceptrului meu!

14. Eu cunosc foarte bine care sunt intenţiile voastre. Ştiu că vă propuneţi să răsculaţi poporul. De aceea, prima lege pe care v-o dau este să rămâneţi aici până când veţi înţelege că umilinţa este apogeul libertăţii umane.

15. Căci în cazul de faţă nu este vorba de o libertate corporală, ci de una spirituală! Esenţa acesteia este umilinţa, şi nu orgoliul şi revolta. Cuceriţi această virtute, şi vom vedea apoi în ce măsură vă vor reduce legile mele libertatea sau nu! Aşa să fie! Amin”.