1. Când Ohlad a tăcut, purtătorul de cuvânt al consilierilor s-a ridicat din nou şi i-a spus: „La prima vedere, nu greşeşti deloc. La o privire mai profundă a lucrurilor însă, mă văd nevoit să te asigur că ai debitat numai prostii şi numai lucruri împotriva naturii!

2. Pentru a-ţi da seama că răspunsul pe care ţi-l dau în numele fraţilor mei nu este câtuşi de puţin rău intenţionat, doresc să-ţi aprind lumina raţiunii. Dacă îmi vei putea contracara argumentele, îţi declar anticipat că voi accepta orice lege care vine de la tine. Sunt absolut convins însă că nu vei putea face acest lucru, caz în care vom părăsi aceste locuri, cu tot cu învăţătura ta şi făcându-ţi cadou acest palat din aur!

3. În ceea ce priveşte discursul pe care ni l-ai ţinut, sfătuindu-ne să îl recunoaştem pe Dumnezeu, nu pot să-ţi spun decât un singur lucru: încearcă să iei un munte în gură şi să-l înghiţi dintr-o singură bucată! Crezi că vei reuşi?

4. Sau, încearcă să cuprinzi întreaga mare şi toate fluviile pământului într-un singur vas! Ce crezi, vei fi capabil?

5. Ei bine, imaginează-ţi-L acum pe Dumnezeu cel etern, a cărui măreţie este infinită, la fel ca şi nenumăratele Sale opere gigantice. Pune-te apoi pe tine însuţi alături de El. Tu nu eşti decât un vierme insignifiant care se târăşte prin praf, o fiinţă cât se poate de limitată. În aceste condiţii, spune-mi: cum crezi că L-ai putea recunoaşte pe acest Dumnezeu etern şi incomensurabil?

6. Crezi cumva că infinitatea Lui şi-ar găsi vreun loc în neantul tău absolut? Sau poate vrei cumva să te lauzi că îl cunoşti deja, de vreme ce încerci să mă convingi că ştii totul pe marginea acestui subiect, spre deosebire de mine!

7. Nu cumva trăieşti cu iluzia că L-ai văzut deja pe Dumnezeu în toată integralitatea Lui atunci când ţi-a apărut într-o formă vizibilă prin intermediul unui spirit care nu reprezintă decât o minusculă rază a forţei Lui desăvârşite?

8. O, cât de nebun trebuie să fii ca să poţi crede astfel de lucruri!

9. Adevăr îţi spun: cel care doreşte – prin acţiunile sau prin cuvintele sale – să îl cunoască pe Dumnezeu sau care crede că îl cunoaşte deja este cel mai mare nebun şi cel mai orgolios dintre oameni. Mi se pare că exact acesta este cazul tău, de vreme ce ne-ai recomandat să îl cunoaştem, ca şi cum ai fi convins că tu te bucuri deja de acest avantaj!

10. Nu pot decât să sper că îţi vei da seama de nebunia ta!

11. Chiar şi aceasta ar fi de înţeles într-o oarecare măsură, dar ce să mai spunem de invitaţia ‚să îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice’? Prietene şi frate, dacă ţi-ai putea înlocui capul cu al meu (deşi nu susţin că dispun eu însumi de cea mai perfectă raţiune), te-ai înfiora de propria ta prostie!

12. Vezi tu, ceea ce noi numim ‚iubire’ este adevărata forţă a fiinţei umane. Cu cât iubirea omului este mai mare, cu atât viaţa sa este mai plină de forţă. Pe măsură ce el îmbătrâneşte, iubirea lui intră în declin, iar viaţa lui se reduce în mod proporţional. Moartea echivalează cu sfârşitul acestei iubiri, şi implicit al vieţii sale. Acest lucru este din plin dovedit de existenţa de zi cu zi a tuturor oamenilor.

13. În aceste condiţii, spune-mi: câtă forţă vitală poate să existe în tine? Cu siguranţă, nu mai multă decât permite volumul trupului tău, căci nimeni nu poate trăi în afara propriei sale fiinţe.

14. Această forţă a vieţii (sau această iubire) îţi permite să intri în contact cu acele fiinţe care îţi seamănă şi care au acelaşi ordin de mărime ca şi tine. De pildă, ea îţi este suficientă pentru a satisface circa zece femei de-a lungul câtorva ani. Dacă ai încerca însă să faci acelaşi lucru cu câteva sute sau chiar mii de femei, încercând să le satisfaci măcar pentru o singură oră, tu nu ai reuşi acest lucru, chiar dacă ai face apel la întreaga ta putere. Nu ai face decât să cazi într-o epuizare totală, sufocându-te din cauza propriei tale nebunii!

15. Rezultă că fiinţa umană nu poate iubi decât ceea ce se află în limitele volumului său. Dacă cineva doreşte să depăşească aceste limite, el seamănă cu cel care, pentru a deveni înţelept, rupe toate crengile copacului cunoaşterii, nereţinând pentru el decât câteva mlădiţe nesemnificative. El nu ştie nimic şi nu este bun de nimic!

16. Iar tu ne pretinzi să îl iubim pe Dumnezeu cel infinit, ba chiar mai presus de orice altceva!

17. Cum am putea face acest lucru, te întreb? Tu chiar crezi că poţi ilumina şi încălzi pământul ţinând o torţă în mâini? Ştii foarte bine că acest lucru este imposibil!

18. Cum crezi tu că poţi cuprinde Divinitatea în pieptul tău, încălzind-o şi penetrând-o cu lumina ta, adică extinzându-ţi iubirea asupra Ei?

19. Dacă ai avea măcar un singur atom de bun simţ, ţi-ai da seama într-o singură clipă de nebunia ta şi de ceea ce ai încercat să ne convingi!

20. De aceea, te rog să dai curs obiecţiilor mele cât se poate de clare şi să preconizezi alte măsuri în ceea ce ne priveşte. Sper că nu va trebui să plătim cu capul pentru ceea ce am spus!”