1. Aceste cuvinte au avut darul de a produce o schimbare majoră în starea de spirit a consilierilor. Îndeosebi analogia dintre ochi şi inimă a avut efectul unui curent electric care le-ar fi trecut prin membre, prin vine şi prin coloana vertebrală.

2. Atins de acest fior, principalul orator din rândul consilierilor s-a întors către restul adunării şi s-a adresat astfel colegilor săi: „Fraţilor, ascultaţi-mă! Discursul puternicului mesager devenit între timp prim ministru al lui Ohlad, cel care a fost uns rege asupra noastră de către Dumnezeu însuşi, mi-a arătat eroarea gravă în care mă aflam.

3. Mi-am dat în sfârşit seama care este adevărata noastră poziţie, cu toată raţiunea şi cu toată inteligenţa noastră. Acest lucru a fost suficient pentru a înţelege că în ceea ce priveşte aspectele spirituale şi divine, suntem într-adevăr complet orbi.

4. În plus, suntem deopotrivă surzi şi la fel de proşti ca noaptea! De aceea, ar fi un act de justiţie să fim alungaţi în mod ruşinos din acest oraş în care am domnit ca nişte seniori o vreme atât de îndelungată. În ceea ce mă priveşte, acest lucru este cu atât mai echitabil cu cât recunosc că am fost întotdeauna opozantul cel mai încăpăţânat al oricărei idei cu adevărat spirituale şi divine.

5. Care dintre noi nu-şi mai aduce aminte de cei doi consilieri veniţi de pe înălţimile sacre, care au pretins că sunt muncitori, devenind în scurt timp şefi de şantier ai tuturor marilor noastre construcţii? Când ne-au părăsit, ne-au dat acelaşi sfat: să ne întoarcem feţele către Dumnezeu, unicul Domn atotputernic al cerului şi al pământului…

6. Cuvintele lor ne-au intrat pe o ureche şi ne-au ieşit pe cealaltă, îndeosebi în cazul meu. Am preferat cu toţii să îi lăsăm să plece pe aceşti oameni care au jucat un rol atât de important în viaţa noastră, mai degrabă decât să recunoaştem veridicitatea mesajului lor divin şi plin de înţelepciune!

7. De foarte mult timp, ne-am încăpăţânat să refuzăm tot ce venea de la Dumnezeu, folosindu-ne în acest scop de raţiunea şi de inteligenţa noastră. De aceea, nu merităm astăzi decât să fim alungaţi din acest oraş în ziua care ne-a fost fixată!

8. În ceea ce mă priveşte însă, eu ştiu foarte bine ce am de făcut: voi părăsi aceste locuri ca un penitent care se căieşte! Voi, ceilalţi, puteţi face orice doriţi. Fie ca voinţa nemărginită a lui Dumnezeu cel atotputernic să ne însoţească pe toţi!”

9. După acest discurs, el s-a întors din nou către Ohlad şi către miniştrii săi, rugându-i într-o manieră emoţionantă să îi ierte încăpăţânarea şi mulţumindu-le pentru că i-au făcut cunoscute aceste principii divine care au produs în el o trezire atât de profundă. După care s-a îndreptat către ieşire.

10. Ohlad i-a strigat însă din urmă: „Danel, adevăr îţi spun: acum, că te-ai schimbat atât de profund, poţi să rămâi liniştit. Căci Domnul te-a primit la pieptul Lui, de vreme ce ţi-a acordat o asemenea graţie. Cu atât mai mult te voi primi eu însumi la pieptul meu!

11. Eu nu doresc să vă izgonesc pe voi, fraţilor, ci numai încăpăţânarea voastră. Dacă sunteţi dispuşi să renunţaţi singuri la ea, nu mai are nici un rost să plecaţi din cauza păcatului vostru. Este suficient să renunţaţi la el.

12. Atunci când un frate îşi izgoneşte un alt frate, el se torturează singur. Departe de mine această intenţie!

13. De aceea, te rog, rămâi, şi convinge-i şi pe fraţii tăi să rămână; căci avem multe lucruri de făcut împreună!”