1. După această operaţie, generalul a luat cu el câţiva soldaţi şi s-a îndreptat către palatul regelui de faţadă, unde locuiau membrii „omniscienţi” ai clerului de rang înalt. La fel ca şi regele lor, aceştia se aşteptau la tot ce putea fi mai rău.

2. De îndată ce a intrat în palat, generalul a cerut pe un ton imperios să fie condus la rege.

3. Marii preoţi s-au opus însă acestei cereri, căci nu cunoşteau încă toate schimbările produse într-un timp atât de scurt la Hanoh.

4. Atunci, generalul le-a strigat cu dispreţ: „Dacă nu mă veţi conduce pe loc la regele vostru, veţi fi tăiaţi în bucăţi de aceşti soldaţi!”

5. Când membrii înaltului cler însărcinaţi cu paza regelui au auzit aceste ameninţări, ei s-au înfuriat şi şi-au scos pumnalele de sub robe, strigând: „Răzbunare! Moarte celui care atacă divinitatea regelui!”, după care s-au pregătit să se arunce cu toate forţele asupra generalului.

6. Auzind aceste cuvinte, generalul a făcut un pas înapoi şi le-a ordonat imediat puternicilor purtători de spade să taie în bucăţi gărzile regelui.

7. Soldaţii s-au îndreptat către mica trupă de reprezentanţi ai clerului şi i-au despicat pe trei dintre ei de sus în jos, iar pe alţi şapte i-au rănit grav cu săbiile lor bine ascuţite. Când cei 30 de preoţi rămaşi în viaţă au văzut de ce era capabil generalul, au căzut la pământ şi i-au implorat acestuia iertarea.

8. Generalul şi-a chemat soldaţii şi le-a spus celor care îl implorau: „Aruncaţi mai întâi armele, apoi deschideţi-mi marea poartă pentru a mă duce la rege! Veţi afla în camera regelui ce se va întâmpla cu voi!”

9. Auzind această poruncă imperativă, membrii înaltului cler şi-au aruncat pumnalele şi au deschis marea sală exact în momentul în care regele, îmbrăcat cu hainele sale aurite, se urca pe tron pentru a-şi primi oaspeţii şi a afla ce doresc.

10. Când generalul a urcat apăsat treptele tronului, regele l-a întrebat, uluit de această îndrăzneală: „Tu, care nu eşti decât un om, un animal muritor, ce doreşti în insolenţa ta de la mine, zeul tău, domnul tău etern, al cărui tron din aur nu va pieri niciodată?”

11. Generalul i-a răspuns pe un ton cât se poate de sarcastic: „O, domnul şi regele meu! Dorinţa mea este, nici mai mult nici mai puţin, decât ca tu să renunţi la eternitatea şi la divinitatea ta, şi să redevii un animal muritor la fel ca noi, ceilalţi! În ceea ce priveşte acest palat şi tronul tău de aur etern, acestea aparţin deja unui alt rege! Haide, coboară un pic din înălţimile tale celeste! Schimbă-ţi hainele aurite cu altele obişnuite şi coboară printre ai tăi, în aer liber, pentru a te întreţine cu ei!”

13. Fierbând de mânie, „zeul” i-a spus scrâşnind din dinţi: „Ieşi afară! În caz contrar, voi face să coboare asupra ta focul din cer!”

14. Zâmbind, generalul i-a răspuns: „O, dacă aş fi în locul tău, nu m-aş grăbi să fac aşa ceva! Nu de alta, dar s-ar putea ca marea şi pământul să ia foc, şi asta ar fi ceva foarte rău! Iată, micuţule zeu în miniatură, ce ai putea face cu mânia ta! Haide, coboară repede de pe tronul tău, dacă nu doreşti să dispun ca aceste duhuri rele să te ia pe sus!”

15. Regele a bătut o dată din picior şi nişte vrăjitori ascunşi în spatele tronului au manipulat un aparat care scotea fum şi arunca tăciuni aprinşi în aer.

16. Generalul a izbucnit într-un hohot homeric de râs şi le-a spus soldaţilor să îl ia pe sus pe micuţul zeu mânios de pe tronul său, poruncă pe care aceştia au executat-o pe loc. Văzând acest lucru, pirotehnicienii din spate şi-au luat repede tălpăşiţa, cu tot cu vasele lor cu tăciuni încinşi.

17. Această „coborâre de pe tron” a făcut apoi obiectul unei ilarităţi care a durat multă vreme, povestea răspândindu-se din gură în gură în întregul oraş.