171. Miracole mari de vindecare pe vîrful muntelui.
Ev. Matei. 15, 30-31.                  

        Cînd a auzit Iuda Iscarioteanul aceasta, a aruncat mîinile peste chip şi a vorbit: „Nu, acest lucru este deja mult prea mult! Acum nu vin doar cîteva sute, ci mii de oameni vin şi dintre aceştia cu siguranţă că mai mulţi sunt bolnavi decît sănătoşi! Adio, tu linişte minunată a acestui vîrf de munte! Aici va fi din nou agitaţie şi iar agitaţie şi de linişte nici nu va mai putea fi vorba!“
        Spun Eu: „Ce treabă ai tu aici? La tine cu siguranţă că nu vine vreun suflet şi pe cei bolnavi tu nu va trebui să-i însănătoşeşti; dacă ţi se pare că în preajma Mea easte prea multă agitaţie şi nelinişte, atunci du-te înapoi la casa ta şi du-te şi vizitează din nou tîrgurile cu oalele tale! Atîta timp cît tu vrei să fii lîngă Mine, trebuie să accepţi cele spuse de Mine, pentru că doar Eu singur sunt un Domn pe drumurile şi în opririle Mele! Dacă Eu voi veni vreodată la tine şi te voi însoţi pe drumurile şi la opririle tale, atunci Eu mă voi subordona spuselor tale şi te voi recunoaşte ca fiind un Domn în treburile tale! Dar aici, cred Eu, că este chiar invers situaţia?!“
        Spune Iuda Iscarioteanul, mormăind în sine: „Bine, bine, - eu deschid doar puţin gura şi atunci deja totul este pe dos! Doar pot să rămîn atunci pe veci mut ca şi o stîncă!“
        Spune în sfîrşit şi Natanael, cel înţelept, aceste cuvinte: „Acest lucru ar fi în sfîrşit o mişcare înţeleaptă pe care eu am aşteptat-o deja de multă vreme de la tine. Da, să vorbească cineva la timpul potrivit, este un lucru frumos pentru acela, care are ceva de vorbit şi se pricepe să vorbească; dar pentru un prostănac este totuşi cu mult mai frumoasă tăcerea deplină!“
        În vreme ce Natanael îi mai spunea lui Iuda Isaroteanul alte vorbe înţelepte, rostite de Solomon, au ajuns deja din toate părţile pe platoul cel mare a acelui munte oameni, care erau însoţiţi de ologi, orbi, muţi, schilozi de tot felul şi alţii chinuiţi de alte boli, care numărau aproape cinci sute de persoane, iar aceştia s-au aşezat într-un cerc mare în jurul Meu şi cît şi la picioarele Mele, iar ei M-au rugat, ca Eu să-i vindec pe toţi. Şi iată, Eu i-am vindecat printr-un cuvînt pe toţi şi am spus aceste cuvinte celor vindecaţi: „Ridicaţi-vă şi umblaţi!“ (Matei 15, 30)
        De abia atunci au observat cei orbi, că ei puteau vedea aşa de bine şi aşa de curat, de parcă ar fi nou născuţi. Imediat după aceea au observat şi cei muţi şi aceştia răspundeau la orice întrebare. Doar după aceea au încercat cei schilozi şi ologi, dacă membrele lor paralizate şi în mare parte uscate erau în ordinea lor normală. Nici nunul dintre aceştia nu a putut spune: ‘Eu nu am fost ajutat pe deplin!’ În tot aceeiaşi măsură, au fost ajutaţi şi ceilalţi bolnavi.
        Atunci cînd poporul a văzut că cei muţi vorbeau, cei orbi vedeau, cei ologi mergeau drept şi toţi schilozii de toate felurile şi alţi bolnavi au devenit din nou sănătoşi, au început să se mire toţi peste măsură şi au început cu voce tare să-L laude pe Dumnezeul lui Israel. (Matei 15, 31) şi ei au rămas pînă în cea de-a trei-a zi la Mine, pe acel vîrf de munte, cu toate că deja în cea de-a doua zi ei au mîncat pînă la ultima fîrmitură mîncarea adusă de acasă.
        Aici se poate întreba bine ce a făcut acea masă de oameni timp de două zile pe acel munte. - La aceasta se poate răspunde imediat, că aceste mii de oameni de ambele sexe s-au lăsat învăţaţi şi iniţiaţi în învăţătura Mea, de Mine şi de ucenicii Mei. Dar ciudat a fost faptul, că din aceste mii de oameni nu s-a găsit vreunul, care a luat partea fariseiilor şi a cărturarilor. Chiar din contră, ei ştiau să povestească unele poveşti lăudabile, pe care ei le-au trăit la ocazii diferite cu cei din templu, dar pe lîngă aceasta, au făcut experienţa amară şi au jelit tare, că s-au apropiat de aceşti fanatici nevăzători.

172. Prezicerile Domnului despre viitorul învăţăturii Sale.

        Printe aceşti oameni mulţi se aflau şi o grămadă de greci, care se mirau la cel mai înalt grad de această învăţătură şi unul dintre ei a spus: „Da, această învăţătură se trage din fundamentul naturii! Nu există nimic pozitiv, nimic capricios, care să răsară din mintea unui om, ca el să fie un om al legii între milioanele de oameni, care trebuie să respecte legile sale, la sfîrşit s-ar afla cel mai bine dacă aceste legi ar fi respectate, ci această învăţătură conţine legi, pe care se bazează de la bun început viaţa omenească şi prin aceasta este cel mai bine, să se menţină aceasta în cele mai bune şi pure împrejurări pe veci. Aici nu se poate vedea vreun motiv propriu sau o voinţă de conducere, ci pentru fiecare este gîndită, adică pentru toţi oamenii nenumăraţi! Într-adevăr, prin această învăţătură, dacă ar fi recunoscută şi ar fi respectată, ar trebui ca acest pămînt să devină un cer!
        Dar şi acest ‘dar’ este mare, este nevoie de o cu totul altă generaţie!Gunoiul neschimbat de oameni trebuie stîrpit de pe acest pămînt, căci altfel în veci nu se va schimba în bine acest pămînt! Luxul şi comoditatea au ajuns la o treaptă mult prea înaltă, cel puternic ştie să profite din plin de omenirea săracă şi slăbită; şi din această cauză doar puţini oameni trăiesc în fericire şi din această pricină nenumăraţi alţi oameni trebuie să sufere! Şi prin aceasta reiese, că săracul drac se îndoieşte la sfîrşit de prezicerile lui Dumnezeu, cel puternic şi bogat de atîta bunăstare şi fericire uită de Dumnezeu şi urmarea este, că la sfîrşit devin amîndoi proprietatea diavolului!
        Dar, Domnul şi Învăţătorul meu, învăţătura Ta este adevărul cel mai pur dumnezeiesc, da, eu aş vrea chiar să spun: este de fapt în sine viaţa pură. Dar, din păcate, probabil că nu va fi adoptată de lumea mai înaltă neîncrezătoare în nimic, pentru că aceasta şi-a dat deja o poziţie pe acest pămînt pe drumul celor păgîni, că poate exista pămînteşte o vreme îndelungată. Adam ar fi un vagabond sărăcăcios pe lîngă un Cezar Augustus sau pe lîngă un Lucullus şi alţi mii din aceştia. ‘Aceste lucruri se pot procura doar prin Zeus, Apolon şi Mercur şi aşa mai departe; pe lîngă aceşti zei răsăriţi din fantezia omenească, se poate trăi foarte bine! La ce mai este nevoie de adevăr, pentru ce este nevoie de dragoste, bunătate, răbdare şi înţelepciune?’ Aşa vor filozofi cei puternici şi cei măreţi ai pămîntului şi învăţătura Ta  prietenoasă o vor urmări la fiecare, care o adoptă, aşa cum o oaie este urmărită de lupii înfometaţi.
        Cum va înţelege învăţătura Ta prietenoasă şi dumnezeiască acela, care are nevoie de sclavia apropiaţilor săi pentru a trăi în bunăstare? Da, Domnul şi Învăţătorul meu şi adevăratul Mîntuitor al acestei omeniri sărace, du-te, înfăptuieşte minuni, predică sclavia veşnică şi arată poporului chinuit, că doar Cezar singur are dreptul, să trăiască pe acest pămînt şi toate celelalte popoare, doar atît cît îi este pe plac lui Cezar! Mărturiseşte mai departe cu voce tare, că Cezar are dreptul de necontestat, să decidă asupra vieţii şi a morţii fiecăruia, după capriciile sale să strîngă toate bunurile şi comorile acestui pămînt, iar atunci ţie ţi se vor da haine regeşti şi Tu vei merge peste tot în majestate şi frumuseţi!
        Dar pentru că învăţătura Ta predică frăţia în general şi descrie prin fiecare om un copil al lui Dumnezeu, vei fi Tu, drag, pentru mine Învăţător sfînt, împreună cu învăţătura Ta urmărit peste toate măsurile posibile.“
        Spun Eu: „Prietene! Ceea ce tu ai grăit acum este din păcate adevărat; pe măreţii păgîni îi va costa o bătălie crîncenă, pînă cînd învăţătura Mea îşi va găsi la ei intrarea deplină! Dar cînd îşi va găsi intrarea o dată, atunci chiar acei Cezari şi regi vor fi apostolii Mei cei mai vrednici! Ei înişişi vor distruge templele de idoli şi în locul acestora vor construi casele Domnului, unde se vor întîlni toţi fraţii şi acolo îl vor cinsti pe unicul şi singurul Dumnezeu şi copiilor lor li se va preda învăţătura în acele case ale lui Dumnezeu, pe care Eu o rostesc acum spre binele actual şi veşnic al oamenilor.
        Dar acest lucru bineînţeles că nu se va întîmpla de pe azi pe mîine, ci după vremea şi în timpul cel drept; deoarece mai întîi trebuie împrăştiată sămînţa, ca aceasta să se dezvolte şi, la sfîrşit, să aducă multe roade.
        Dar faptul că învăţătura Mea, care nu va fi scutită niciodată de lumea în sine, care nu va muri niciodată, de tot felul de atacuri, acest lucru Eu îl ştiu deja cu o veşnicie înainte.
        Da, această învăţătură cît se poate de blîndă, pe care Eu o rostesc acum, va fi motivul unor bătălii crîncene, dar nici acest lucru nu va fi ocolit; căci viaţa a reieşit dintr-o bătălie profundă în Dumnezeu şi din această pricină rămîne şi este o luptă permanentă şi de aceea doar prin aceasta se poate menţine! - Înţelegi tu aceasta?“
        Spune grecul: „Domnul şi Învăţătorul meu, pentru omeni ca noi acest lucru este prea profund! Acest lucru îl înţelegi poate Tu cu elevii Tăi; dar pentru mine este ceva de neconceput, este mult prea adînc!“
        Spun Eu: „Da, da, de această părere sunt şi Eu; dar totuşi este şi va rămîne pe veci aşa cum Eu ţi-am prezis acum!“
        Chiar şi toţi ceilalţi oameni prezenţi din popor au fost miraţi la aceste cuvinte ale Mele şi mai mulţi au făcut observaţia, spunînd: „Bătrînul nostru, grecul cel înţelept, care provine din Patmos, a vorbit cît se poate de inteligent; dar s-a putut observa foarte limpede, că din acest om a vorbit doar un om. Dar atunci cînd vorbeşte acest Învăţător şi bărbat destul de tînăr, atunci aşa se pare, de parcă nu el, ci chiar Dumnezeu vorbeşte din el; şi fiecare cuvînt rostit de gura sa ajunge în inimă şi o înveseleşte pe aceasta, aşa cum înveseleşte şi un vin bătrîn.“ - Astfel de remărci au mai fost rostite de multe ori, dar mai ales în cea de-a trei-a zi, cînd poporul s-a iniţiat din ce în ce mai mult în învăţătura Mea.

173. Săturarea minunată a celor patru mii
Ev. Matei. 15, 32-39.

        Se mai poate menţiona aici, că poporul plin de bucurie şi mirare din pricina bunătăţii şi a învăţăturilor Mele, a uitat, că nu mai are nimic de mîncare şi de băut. Dar, spre seară, s-a anunţat totuşi foamea şi ei au început să se întrebe reciproc, dacă n-ar mai avea nici unul vreo provizie. Dar întrebările au fost în zadar; căci toţi cei prezenţi şi-au mîncat mîncarea pînă la ultima fîrmitură deja cu o zi înainte.
        Cînd Eu am observat acest lucru mult prea bine, am chemat Eu ucenicii şi le-am spus aceste cuvinte: „Ascultaţi! Imi pare rău de acest popor; căci deja de trei zile este în preajma Mea şi acum nu mai au nimic de mîncare. Eu însă nu doresc ca ei să plece flămînzi de la Mine şi să se prăpădească în drumul lor spre casă; (Matei 15, 32) căci unii dintre ei au venit de departe. Daţi-le să mănînce!“
        Spun ucenicii: „Doamne, Tu ştii doar că proviziile noastre au scăzut! Doamne, aici este deşert, de unde vom lua noi pîine, pentru a sătura acest popor?“ (Matei 15,33)
        După aceasta am spus Eu ucenicilor Mei: „Cîte pîini mai aveţi voi în proviziile voastre?“
        Şi ucenicii au răspuns: „şapte pîini şi mai mulţi peştişori, care încă mai sunt buni.“ (Matei 15, 34)
        Atunci am spus Eu ucenicilor: „Aduceţi pîinea şi peştii aici!“
        Şi ucenicii au mers şi au adus pîinea şi peştii. Eu însă le-am binecuvîntat pe ambele, pîinea şi peştii. După aceasta am poruncit Eu, ca poporul să se aşeze pe pămînt. (Matei 15,35) După ce s-a aşezat poporul, am luat Eu pîinea şi peştii, i-am mulţumit Tatălui, care locuia în inima Mea din belşug, pentru binecuvîntare, am rupt după aceasta ambele în bucăţi şi le-am dat ucenicilor, iar aceştia au împărţit poporului. (Matei 15, 36) şi iată, toţi au mîncat pe săturate şi după necesităţile stomacului lor şi s-au săturat într-adevăr. Nu au putut însă mînca mai mult şi au rămas aşa de multe resturi, că cu acestea s-au mai umplut incă zece coşuri mari. (Matei 15, 37) Aceia însă, care au fost săturaţi, erau patru mii de bărbaţi şi încă pe atîtea femei şi copii, care nu se mai pun la socoteală. (Matei 15, 38)
        Dar după ce poporul a fost sătul, le-am poruncit Eu tuturora ca aceştia să se întoarcă din nou acasă. Şi poporul s-a ridicat de indată, deoarece ziua se inclina deja spre seară; cu mic şi mare, bătrînii şi tinerii mi-au mulţumit şi aşa au plecat spre casă.
                 După ce a trecut jumătate de oră şi poporul a plecat, iar în afară de Mine şi de ucenici nu se mai afla nimeni pe vîrful muntelui, ne-am pregătit şi am coborît spre malul  mării, unde aştepta o corabie pentru transport. Noi toţi am fost bineprimiţi pe această corabie. Dar cînd oamenii de pe vas M-au recunoscut, s-au aplecat aceştia adînc în faţa Mea; căci ei Mă cunoşteau din Cana Galileii. Din această pricină ei nu au cerut plata transportului de la Mine, ci M-au rugat pentru ca Eu să le binecuvîntez noua lor meserie.
        Şi Eu am vorbit către pescari: „Dacă nu înconjuraţi prea mult, atunci îndreptaţi corabia la graniţa din Magdala, unde am cíteva lucruri de rezolvat!“ - şi pescarii i-au dat drumul corabiei şi imediat a început să bată un vînt favorabil care a dus corabia în scurt timp pîna la graniţa regiunii Magdala.(Matei 15, 39)