Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 16.4.2024, 22:35
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 12.6.2019, 19:33    Post subject: Capitolul 348 Reply with quote

Capitolul 348
Cuvintele de avertizare adresate de Noe lui Mahal. Construirea unei mici arce pentru fratele său și pentru familia lui.
(20 august 1844)

1. După ce Noe L-a slăvit pe Domnul timp de o oră pentru grația pe care a revărsat-o asupra fiicei pierdute a fratelui său, pe care a primit-o în împărăția Vieții eterne a spiritelor, el s-a ridicat și s-a adresat fratelui său, căruia i-a spus:

2. „Frate, nu simți din nou nevoia să te cerți cu Domnul pentru că a dat dovadă de atâta grație față de tine? Din câte îmi dau seama, întreaga ta ființă este alcătuită exclusiv din orgoliu mascat!

3. Ascultă! Ceea ce te supără pe tine în secret este faptul că Domnul m-a ales pe mine pentru construcția arcei, și nu pe tine, inclusiv faptul că nu te preferă pe tine de fiecare dată!

4. Mai bine te-ai întreba în ce măsură este just comportamentul tău față de Acela care te-a numit acum patru ani ‚fiul Său’! Chiar crezi că Domnul se va lăsa provocat de tine?

5. Satan îl sfidează pe Domnul din timpuri imemoriale, și ce a avut de câștigat până acum? Domnul nu acționează niciodată așa cum vrea acest spirit! Rezultă că Cel Rău va rămâne de-a pururi sclavul propriei sale încăpățânări, care este rezultatul nebuniei sale, în timp ce Domnul va rămâne în eternitate Domnul și va face numai ce va dori, fără să se preocupe de strigătele lipsite de bun simț ale celor orientați către lumea exterioară!

6. Frate, ți-e chiar atât de greu să te umilești în fața Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, respectând ordinea Lui sacră?

7. Până acum, Domnul ți-a arătat în mod explicit că nu a închis niciodată pentru tine arca iubirii, grației și compasiunii Sale! Așadar, știi foarte bine că aceasta îți este deschisă!

8. Dacă dorești să te excluzi singur din ea, mânat de o furie secretă, chiar crezi că Domnul te va trage de păr pentru a te salva cu forța? O, renunță la această nebunie și nu mai pune răbdarea divină la o încercare atât de grea! În acest fel, se va găsi și pentru tine un loc pe această arcă”.

9. Acest sfat bine intenționat nu l-a impresionat deloc pe Mahal, care a continuat să reclame o arcă numai pentru el singur.

10. Atunci, Noe a acceptat dorința fratelui său și a dispus construirea unei mici arce cu o lungime de patru stânjeni și o înălțime de doi. În interiorul acesteia nu se afla nici o celulă.
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !