1. Când Noe a ajuns în apropierea arcei, în compania Domnului, Acesta i-a spus: „Noe, a sosit timpul să intri în arcă, împreună cu familia ta; căci în tot acest timp, numai pe tine te-am găsit just în faţa Mea!

2. Continuă să alegi câte şapte perechi de animale pure pentru fiecare specie, plus încă o pereche pentru speciile impure; ai însă grijă să fie vorba de un mascul şi de o femelă pentru fiecare specie. Procedează la fel şi cu păsările cerului, respectiv, alege câte şapte perechi pentru fiecare specie pură şi o pereche pentru fiecare specie impură, astfel încât sămânţa lor să rămână vie pe întregul pământ.

3. Căci după şapte zile începând din acest moment voi face să plouă pe pământ timp de 40 de zile şi 40 de nopţi, şi voi extermina astfel toate fiinţele vii pe care le-am creat pe acest pământ!”

4. Auzind aceste cuvinte, Noe a căzut la picioarele Domnului şi i s-a închinat cu credinţă mare pentru graţia pe care i-a acordat-o.

5. Dar Domnul l-a ridicat pe Noe de la sol şi i-a spus: „Noe, văd că te întrebi de ce ţi-am poruncit mai demult să iei doar câte o singură pereche de animale din fiecare specie, în timp ce acum îţi spun să iei câte şapte perechi pentru fiecare specie pură plus una pentru fiecare specie impură, inclusiv din rândul păsărilor, fără nici o excepţie.

6. Iată care este motivul: în acel moment Mă gândeam în inima Mea, fără a face apel la vederea Mea omniscientă, că vor veni cu siguranţă oameni din ţinuturile de la şes pentru a se salva.

7. După cum vezi, nu am dorit cu adevărat să Mă folosesc de vederea Mea perfectă pentru a afla dacă oamenii pe care i-am chemat de atâtea ori vor veni sau nu! Dar acum că le-am observat direct comportamentul, am constatat că aceştia nu au nici o dorinţă de a se salva, căci spiritul le-a fost complet distrus de trupul lor şi de lumea exterioară! Mi-am dat astfel seama că nici unul dintre ei nu va veni aici!

8. Aşa se explică de ce va trebui să iei mai multe animale pure şi păsări ale cerului cu tine, în locul oamenilor impuri, căzuţi mai jos decât animalele! De altfel, aceste animale îţi vor fi foarte utile pe noul pământ!

9. Acum, că ai aflat tot ce trebuia să ştii, du-te şi acţionează în consecinţă! Şi nu lua nici o măsură pentru a lumina artificial arca, întrucât o voi lumina Eu Însumi! Amin”.

10. După care Noe a plecat să facă tot ce i-a poruncit Domnul. Iar Domnul a rămas cu el şi l-a ajutat în toate.

11. După ce Noe şi-a îndeplinit sarcinile cu ajutorul Domnului şi toate lucrurile se găseau într-o ordine perfectă, a urcat el însuşi în arcă. Era cea de-a 17-a zi din cea de-a doua lună a anului, adică, potrivit calculelor voastre actuale, 17 februarie.

12. După ce Noe s-a urcat în arcă cu întreaga sa familie şi cu toate animalele pe care Domnul i-a poruncit să le adune, Acesta a închis El Însuşi marea poartă, cu propriile Sale mâini, binecuvântând astfel construcţia. Acum Noe se afla într-o securitate perfectă, căci Domnul Însuşi veghea asupra noii sale locuinţe.

13. Văzând că Noe se află la adăpost, Domnul şi-a ridicat mâna atotputernică şi le-a poruncit norilor să descătuşeze potopul asupra pământului sub forma ploii, iar marilor rezervoare subterane să îşi reverse apele la suprafaţă. Atunci, imensele cisterne naturale s-au golit aproape în întregime, iar ecluzele cerului s-au deschis.

14. Nenumărate izvoare noi au ţâşnit din pământ, aruncând jeturi de apă până la nori. Cât despre apa din cer, aceasta cădea în rafale atât de mari, încât le-am putea compara cu marile torente care se formează în munţi atunci când se topesc zăpezile, astfel încât oamenii nu mai au timp să se refugieze pe coline. Într-adevăr, nivelul apelor pe pământ a crescut atât de rapid încât aproape nimeni nu a reuşit să fugă în munţi, iar cei care au făcut totuşi acest lucru au fost împinşi înapoi de torentele care cădeau de pe stânci.

15. Doar foarte puţini oameni au reuşit să ajungă pe muntele lui Noe, împinşi de forţa disperării. Văzând la lumina fulgerelor această imensă construcţie care i-ar fi putut adăposti, ei au strigat după ajutor şi au cerut să fie salvaţi. Dar puterea Domnului i-a respins. Atunci, ei s-au repezit pe culmile cele mai înalte ale munţilor şi s-au urcat pe ele cu mâinile însângerate, dar trăsnetele i-au smuls de pe stâncile semeţe şi i-au aruncat direct în vâltoarea de sub ei.