1. Atunci când Domnul l-a eliberat pe Mahal de învelişul său pământesc, potopul dura deja de şapte zile. Apele continuau să urce cu o rapiditate atât de mare încât au atins într-o singură săptămână locul în care s-a aflat Mahal împreună cu Domnul în faţa arcei. Şi astfel, s-a împlinit predicţia divină, potrivit căreia Mahal nu avea să fie eliberat de corpul său înainte ca apele să-i fi udat tălpile picioarelor.

2. După ce Mahal, astfel eliberat, s-a închinat cu devoţiune în faţa Domnului, adorându-L, Acesta i-a spus: „Acum, că te-am eliberat, prima ta misiune în calitate de înger va fi să conduci această lume în miniatură care se află în arcă în condiţii de deplină siguranţă, şi să nu o părăseşti până când apele nu se vor retrage complet şi până când Eu nu voi înălţa deasupra noului pământ curcubeul păcii! Abia atunci vei primi o altă sarcină! Fie ca voinţa Mea să fie de-a pururi forţa ta!”

3. După care Domnul a dispărut, şi la fel ca toate spiritele angelice, Mahal nu a mai văzut decât soarele spiritual în care locuieşte de-a pururi Domnul, în lumina Sa inaccesibilă.

4. Ascultând de voinţa Domnului, Mahal a călăuzit cu cea mai mare atenţie arca lui Noe.

5. Apele au continuat să urce atât de mult pe pământ încât în cea de-a şaptea zi de după eliberarea lui Mahal, arca a fost ridicată de la sol şi a început să plutească. Atunci, Mahal a condus-o personal, veghind ca ea să nu se răstoarne sub puterea valurilor, ci să călătorească la fel de liniştit ca o lebădă pe oglinda unui lac.

6. Şapte zile mai târziu, apele acopereau deja munţii cei mai înalţi din această regiune a pământului, inclusiv imensul lanţ muntos al Himalayei, care separa ţara sihiniţilor (chinezilor) de restul Asiei.

7. Acest lanţ muntos a reuşit să depăşească cu 15 stânjeni nivelul cel mai înalt al apelor, în timp ce toate celelalte culmi erau scufundate sub ape. În mod evident, munţii cu o înălţime mai joasă se aflau la sute de stânjeni sub apă.

8. Dar cum şi unde s-au scurs apele potopului? – Cea mai mare parte a acestora s-a răspândit în Asia centrală, unde continuă să existe şi astăzi vestigii ale lor, sub forma lacului Aral şi a Mării Caspice. Căci acolo unde se întinde astăzi această mare se afla odinioară orgoliosul oraş al Hanohului. La drept vorbind, ruinele oraşului ar putea fi descoperite încă sub ea, dacă oamenii ar reuşi să coboare la o adâncime de mai bine de o mie de stânjeni (n.n. puţin peste un kilometru).

9. În locul actual al lacului Aral se găsea cândva lacul cu insula consacrată zeului apelor, despre care am vorbit. De asemenea, lacurile Baikal şi Ţani depun mărturie pentru sacrilegiile acelor timpuri antediluviene.

10. Din aceste locuri, apele s-au scurs din abundenţă către Siberia şi către Europa, care în acele timpuri nu era încă locuită. O parte din ele s-a scurs către sud, respectiv către India orientală actuală, dar cea mai puternic atinsă a fost Arabia. Chiar şi Africa de nord a fost scufundată sub ape până la munţii înalţi, dar nu a suferit alte stricăciuni dincolo de această limită. America nu a fost afectată decât în partea de nord, în timp ce sudul ei a rămas neatins, la fel ca şi majoritatea insulelor oceanului.