Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 16:46
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Dincolo de prag - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
Hoper
Initiator
Initiator


PostPosted: 15.6.2019, 01:18    Post subject: Scena 7 - Un papa Reply with quote

Scena 7
Un papă
(11 august 1847)

De această dată vom începe exemplul nostru direct în lumea de dincolo. Avem de-a face acum cu un personaj care a jucat un rol major în lumea fizică, ajungând să creadă că această lume nu există decât de dragul său și că putea face orice dorea. El și-a arogat întreaga putere a lui Dumnezeu, într-o măsură mai mare decât au făcut-o alții, de aceeași teapă ca el.

La fel ca toți oamenii, a fost nevoit să "muște și el țărână" la un moment dat, iar marea lui putere sau rolul de slujitor al lui Dumnezeu nu i-au mai fost de nici un folos.

Îl regăsim în lumea spirituală, având o figură descărnată, pământie, aproape neagră, îndreptându-se lent către miazănoapte și privind pretutindeni în jurul său.

Alături de el se află un omuleț, care seamănă cu o maimuță. Acesta își face de lucru în jurul omului nostru, ca și cum ar avea treburi foarte importante cu el. Haideți să ne mai apropiem cu câțiva pași, ca să auzim monologul ciudat al acestui om, care își ignoră deopotrivă tovarășul și pe noi.

Suntem deja foarte aproape de el. Iată ce spune: "Totul este doar minciună, o amăgire, iar cei amăgiți sunt cei mai fericiți. Vai celui care îi amăgește însă, dacă o face în mod conștient! Dacă nu o face însă în mod conștient, și nu-și dă seama că minte și că înșeală, atunci el poate fi felicitat pe bună dreptate. Căci în acest caz, un măgar îl conduce pe altul, și amândoi se mulțumesc cu nutrețul de proastă calitate pe care-l primesc. Dar eu, eu ce sunt?

Am fost șeful suprem, și toată lumea trebuia să creadă și să facă ceea ce spuneam eu. Cât despre mine, eu făceam numai ceea ce doream, căci eu țineam frâiele puterii în mâinile mele, la fel ca cei care iau fără să ceară, convinși că merită să primească. Eram atoateștiutor; știam foarte bine ca totul nu este decât o minciună și o amăgire, dar asta nu m-a împiedicat să le impun supușilor mei minciunile mele, amenințându-i cu pedepse teribile pe cei care refuzau să se supună, convins fiind că tot ceea ce emiteam eu, în scris sau verbal, trebuia să fie acceptat ca un adevăr suprem.

Atât timp cât m-am aflat pe pământ am crezut că moartea fizică este sfârșitul existenței. Aceasta a fost convingerea mea secretă, dar fermă, și toată înțelepciunea lumii nu mi-ar fi putut-o schimba. Până și această credință s-a dovedit o minciună, căci continui să trăiesc, deși am murit trupește.

Le-am predicat milioanelor de suflete despre iad, purgatoriu și cer, le-am acordat indulgențe și i-am canonizat pe mulți dintre cei decedați; le-am spus oamenilor să țină post, să se roage, să se confeseze și să se împărtășească. Și iată-mă acum singur, neștiind ce să fac!

Dacă ar fi existat o Judecată de Apoi, aș fi fost cu siguranță judecat. Dacă ar fi existat un cer, aș fi avut tot dreptul să intru în el, de-a dreapta Tatălui, căci am fost slujitorul lui Hristos pe pământ, prin voința lui Dumnezeu! Și cu siguranță, ceea ce am făcut a fost rezultatul aceleiași voințe divine, căci potrivit Scripturii nici un fir de păr nu poate fi clintit de pe capul omului și nici o rândunică nu poate zbura de pe acoperișul unei case fără ca această voință supremă să știe și să fie de acord.

Am confesat și am împărtășit potrivit acestor datini străvechi, și aș fi putut să mă iert oricând de păcate pe mine însumi, căci am avut puterea de a anula confesiunile, inclusiv păcatele, pentru oricine și pentru totdeauna, lucru pe care nu l-aș fi făcut niciodată din motive politice. Dacă ar fi existat un iad, aș fi avut toate motivele să mă aflu și acolo, căci în ochii lui Dumnezeu orice ființă umană este un ucigaș înnăscut! Sau cel puțin ar fi trebuit să mă aflu în purgatoriu, despre care se spune că este destinul oricărui suflet decedat, cel puțin timp de trei zile! Dar iată că nu mă aflu nici într-unul, nici în altul, așa că toate poveștile astea despre cer, iad, purgatoriu, Iisus, Maria și Dumnezeu nu sunt altceva decât o amăgire și o minciună!

Omul trăiește numai potrivit forțelor naturii, iar viața lui interioară este datorată exclusiv propriilor sale forțe interioare naturale, care probabil că se combină astfel încât ajung să devină o ființă eternă și indestructibilă. Rezultă că îmi revine misiunea să studiez acum aceste forțe, iar apoi, pe măsură ce mă voi familiariza cu ele, să-mi găsesc propriul cer.

Constat totuși că ceva sau cineva mă trage de toga mea pontificală! Ce ar putea fi, vreun spirit invizibil, sau un simplu vânticel? Într-adevăr, mi se pare ciudat în acest deșert infinit, în care oriunde te-ai îndrepta, nu găsești niciodată pe altcineva. Poți să strigi, să plângi, să înjuri, să blestemi sau să te rogi oricui ai dori, nimic nu se întâmplă, iar tu rămâi la fel de singur ca și înainte! Cred că au trecut câțiva ani de când am murit pe pământ, în acel mod atât de dureros și de dezagreabil, și sunt la fel de singur ca atunci, plimbându-mă prin același desert lipsit de formă! E drept, am ceva libertate de mișcare, dar ceea ce se va petrece cu mine în viitor, dacă voi trăi de-a pururi sau dacă voi fi totuși anihilat, mai devreme sau mai târziu, asta rămâne încă o ghicitoare imposibil de rezolvat.

De aceea, mai bine să continui cu investigarea forțelor naturale care sălășluiesc în mine, căci mai bună lor cunoaștere îmi va dezvălui cu siguranță ceea ce se va întâmpla cu mine!"

Ați auzit cum gândește, el, cel care a fost întâiul slujitor al lui Dumnezeu pe pământ? O, cu siguranță va continua să raționeze multă vreme în același fel, singur singurel, inspirat de tovarășul său invizibil. Căci destinul acestor oameni, care au deținut pe pământ funcții supreme, izolându-se de toți și de toate, este întotdeauna același: acela de a fi singuri, pentru foarte multă vreme.

De altfel, această izolare se dovedește o grație foarte înaltă pentru ei, căci numai astfel se pot întoarce ei pe calea cea dreaptă. Acest proces durează însă foarte mult timp. Ei trebuie să treacă mai întâi prin toate etapele nopții și golului din interiorul lor, prin agitație și durere, adică prin acele caracteristici specifice iadului.

Abia după ce un asemenea zelot își încheie călătoria singuratică, ce poate dura sute, mii sau chiar zeci de mii de ani, i se permite compania unor spirite drepte. Dacă nu le urmează nici de data aceasta, este lăsat din nou singur, dar de această dată va fi confruntat cu toate faptele sale criminale, inclusiv cu cele ale predecesorilor săi, fiind silit să suporte toate durerile pe care el sau predecesorii săi le-au provocat miilor de persecutați ai sorții. Dacă nici acest tratament nu îl va vindeca, va fi lăsat așa cum este; nu va avea drept tovarăși decât foamea și setea, doi slujitori care reușesc - mai devreme sau mai târziu - să aducă pe oricine pe calea cea bună. Acest exemplu v-a permis să aflați multe lucruri importante legate de viață de apoi și despre "apele" în care sunt nevoiți să se scalde acest gen de conducători vremelnici, până când ating din nou țărmul umilinței, al iubirii și al adevărului.
_________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !