1. Doar scrieţi ce aveţi!

2. Îngerul lui Dumnezeu a vorbit: „Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce sunt în corabie cu tine.”

3. Voi aţi ales textul - ce-i drept, de data aceasta nu un soare central, ci un soare secundar; pentru că sorii centrali se află doar la profeţi şi la cei patru evanghelişti, atâta vreme cât ei descriu doar cele patru Evanghelii. Ce se află în afara acestora,este doar fapt istoric şi se referă mai puţin la comunitate, cât mai mult la acea sferă în care s-a desfăşurat partea istorică.

4. Şi aşa, textul ales, deşi a fost spus de un înger, este o veste pentru Pavel, căruia el îi apare total închis, şi nu este, prin urmare, aşa cum aţi putea înţelege cu uşurinţă, un soare central, ci numai unul auxiliar sau planetar.

5. Însă, cu toate acestea, el are în sine spiritul şi în jurul său are lumina; pentru că este o mare diferenţă, dacă un înger vorbeşte sau înfăptuieşte de la Domnul ori dacă Domnul însuşi vorbeşte sau făptuieşte de la Sine.

6. Acest lucru trebuie să fie amintit în prealabil, ca să puteţi aprecia şi deosebi limpede între cuvintele şi faptele Domnului şi cuvintele şi faptele îngerilor şi apostolilor. Şi deoarece acum voi cunoaşteţi aceasta, vom vedea ce şi cât din lumina universală se află în textul citat pentru tema noastră.

7. „Nu te teme, Pavele”, vorbeşte îngerul, „Tu trebuie să stai înaintea Cezarului!” vrea să spună: „Tu, înfăptuitor al cuvântului Domnului, nu te teme; pentru că Domnul vrea ca lumea să te recunoască în fapta ta. Iar dacă lumea te va recunoaşte, ea te va urma!” Iar în acest adept se află şi înzestrarea promisă acelor oameni care sunt pe aceeaşi corabie cu Pavel. Pentru că ea vrea să spună că şi aceşti oameni, ca şi Pavel însuşi, nu vor fi doar ascultători, ci şi adevăraţi înfăptuitori ai cuvântului lui Dumnezeu.

8. Din această scurtă prezentare, reiese tot aşa de limpede că Domnul nu a vrut să-i dea de înţeles lui Pavel că el urmează să stea în faţa Cezarului ca un orator renumit sau ca un actor, ori că Domnul i-a dăruit lui oamenii de pe corabie pentru ca Pavel să-i formeze ca oratori sau ca trupă de actori, care să dea reprezentaţii sub îndrumarea sa, în faţa Cezarului Romei.

9. Domnul nu i-a dăruit lui Pavel pe tovarăşii săi de pe corabie, în vreun scop de a lumina slab lumea, şi nici ca sclavi, ci darul era în aceea că Domnul a încălzit inimile celor de pe corabia lui Pavel, iar astfel ei au înţeles învăţătura sumară a lui Pavel, şi curând au început a înfăptui după aceasta.

10. Deci, darul Domnului pentru Pavel a fost urmarea vie a exemplului acestuia de către tovarăşii săi de pe corabie; iar astfel, Pavel nu a trebuit să stea în faţa Cezarului ca filosof învăţat şi orator talentat, ci ca înfăptuitor al binelui, şi anume, prin mărturiile tuturor oamenilor de pe corabie, care au fost feriţi de naufragiu, prin înţelepciunea activă a lui Pavel, spre binele Romei, ca şi al Cezarului.

11. Din aceasta, puteţi înţelege încă mai clar că la Mine nu se ajunge cu multe vorbe, nici cu vreun fel de spectacol ceremonial, pentru a dobândi adevărata lumină, ci doar prin înfăptuirea cuvintelor Mele. Pentru că dacă ar fi de ajuns numai vorbele multe, îngerul trimis lui Pavel ar fi putut vorbi trei zile în şir; dar el a vorbit puţin, iar Pavel a făcut mult, după aceste vorbe. Şi a fost mai bine decât dacă îngerul i-ar fi vorbit mult lui Pavel, dar acesta ar fi făcut apoi puţin.

12. Deci, în faţa Mea nu puteţi veni ca avocaţii lumii acesteia, care scriu mult şi vorbesc mult, iar la urmă, după ce se vor fi scris şi spus multe, faptele care decurg din acestea, pentru client, vor fi prea puţine.

13. Şi, de asemenea, nu puteţi veni în faţa Mea ca predicatorii lumii acesteia, care strigă în gura mare, de la amvon, câte o oră întreagă, lucruri fără importanţă, însă la sfârşitul predicii, chiar ei pleacă de la amvon fără a materializa măcar puţin din ceea ce au predicat, iar nouă ascultători din zece pleacă din casa de rugăciuni fără a fi reţinut măcar trei cuvinte din întreaga predică, iar al zecelea ascultător, care va fi reţinut ceva din predică, va spune la sfârşit: „Astăzi a ţinut încă o predică frumoasă!”

14. Însă, când la câţiva paşi de la ieşirea din casa de rugăciuni, el întâlneşte un nevoiaş care îi cere de pomană, acesta va primi, ca urmare a frumoasei predici, în cel mai bun caz, un gologan de aramă, pe care darnicul îl caută nu rareori cu multă osteneală prin punga sa plină de monezi valoroase; sau cel căruia i se cere, va spune celui care cere de pomană: „Domnul să te ajute! Altă dată; azi nu am la mine mărunţiş!”

15. Iată, din aceste exemple, luate din viaţă, va reieşi poate destul de limpede cât de măruntă este fapta care urmează unei predici atât de măreţe. Oare nu ar fi mai bine dacă predica ar consta în câteva cuvinte, însă după aceste cuvinte, predicatorul însuşi ar merge înaintea ascultătorilor săi cu o pildă ca predică reală, ca şi Pavel? Acest exemplu ar atrage un mare număr de ascultători să facă asemenea, apoi Eu aş putea să spun predicatorului: „Iată, pe toţi cei care sunt aici, în această casă, ţi i-am dăruit ţie, pentru că i-ai transformat în înfăptuitori ai cuvântului Meu, prin fapta ta.”

16. Stă scris, ce-i drept, că omul trebuie să facă binele pe ascuns. Şi aceasta este corect şi adevărat. Dacă este vorba doar despre ajutor, atunci fapta trebuie să rămână ascunsă, însă când fapta trebuie să fie o pildă, atunci lumina sa nu trebuie să fie ascunsă, ci este nevoie ca Pavel să stea în faţa Cezarului. Iar cel care îi învaţă pe ceilalţi prin faptă, aceluia trebuie să-i fie dăruiţi cei pe care i-a deşteptat prin fapta sa!

17. Însă, când cineva a fost convins doar prin vorbe să facă o faptă bună, atunci rămâne de obicei la acea faptă, şi dacă face a doua faptă bună, atunci va fi iar o discuţie nesfârşită, iar voi găsiţi exemplele cele mai grăitoare în acest sens în numeroasele apeluri la binefacere care există.

18. Dacă vreun şarlatan privilegiat lansează un asemenea apel la binefacere, în vreo gazetă, de obicei ca urmare a unei solicitări publice, atunci mulţi fac ceva, pentru ca numele lor să devină cunoscut poate şi la gazetă, şi poate pentru ca autorităţile publice să-l vadă cu ochi mai buni pe acest binefăcător, însă nimeni nu face ceva doar din iubire adevărată. Iar odată ce apelul s-a stins, atunci nimeni nu se mai sinchiseşte de nevoiaşii pentru care s-a făcut apelul.

19. Oare aceşti binefăcători vor face daruri şi şarlatanului? O, nu. Ei se adresează lui tot atât de puţin cât vă adresaţi voi centrului acelui soare, care în curând va apune, numai atâta timp cât lumina lui atinge pământul vostru.

20. Consider că lumina acestui „soare secundar” va fi şi ea destul de clară; cine o foloseşte, va fi răsplătit cu un soare central. Dar să trecem la alt soare central, indiferent de această claritate!