1. „Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?”

2. În textul de mai sus se arată cât se poate de evident că slava vieţii veşnice nu poate fi obţinută prin erudiţie şi prin studii, ci doar prin fapta iubirii.

3. Aici se va spune poate: „Hristos a fost El însuşi oricum viaţa veşnică şi a avut în Sine toată slava acesteia; atunci de ce a trebuit ca El să sufere apoi, pentru a ajunge la această slavă?”, însă Eu spun: Hristos a fost doar un om şi a trebuit să-şi însuşească toată Slava lui Dumnezeu abia prin faptele sale, ca model fundamental original.

4. Iar dacă El nu ar fi făcut astfel, s-ar fi zis cu întreaga creaţie; pentru că abia în El Tatăl şi Fiul au fost din nou Una sau - ceea ce este acelaşi lucru - Iubirea divină şi Înţelepciunea divină. Pentru că mai înainte, iubirea se dezbrăcase de înţelepciune, deoarece înţelepciunea, în sacralitatea ei, se aşezase la o înălţime inaccesibilă, iar pretenţiile ei erau aşezate deasupra oricărei posibilităţi de îndeplinire.

5. Însă înţelepciunea a fost pustie fără unirea cea mai profundă cu iubirea Sa; dar cum putea ea să se reunească cu iubirea? Înţelepciunea trebuia să îndeplinească în oamenii lui Iisus chiar condiţiile de împăcare stabilite de ea. Aceasta trebuia să se smerească până la cel mai mic punct şi abia atunci, şi doar astfel, ea a fost pe deplin Una cu iubirea sa, care este „Tatăl”.

6. Astfel, şi Hristos, care este însăşi înţelepciunea primordială atotputernică şi veşnică a Tatălui, a dispreţuit toată înţelepciunea lumii; şi toţi învăţaţii au trebuit să fie o groază pentru el, dacă faptele lor nu erau potrivite cu scrierile din temeiul vieţii.

7. El, ca înţelepciunea veşnică a Tatălui, a trebuit să facă lucrările iubirii şi să-i înveţe pe oameni legea unică a iubirii. El a trebuit la urmă să lase înţelepciunea învăţaţilor preoţi să-L ia prizonier şi să-L crucifice, şi a trebuit în acest fel ca lumina primordială veşnică a Tatălui să îndure cea mai mare umilinţă şi cea mai mare întunecare asupra Sa; de aceea El a strigat: „Tată! De ce M-ai părăsit?”

8. Că El, însăşi lumina primordială şi veşnică a întregii nemărginiri, a trebuit să îndure o totală eclipsă, o dovedeşte acea clipă neînţeleasă de vreun om până acum, în care, după ce Hristos s-a stins pe cruce, a avut loc o eclipsă completă, peste întreaga creaţie infinită şi s-a stins nu numai lumina soarelui pământesc, ci şi lumina tuturor sorilor din toată nemărginirea, timp de trei ceasuri!

9. Iar acest moment de eclipsă a fost acelaşi pe care voi îl ştiţi, când sufletul Lui a coborât în iad pentru a mântui spiritele (1)* ce erau închise în vechea înţelepciune şi pentru a le aduce în lumina cea noua, care a început să inunde toată nemărginirea, din reunirea Fiului cu Tatăl.

10. Hristos a trebuit să împlinească vechea lege a înţelepciunii în Sine însuşi, până la ultimul piron, pentru a ispăşi astfel toate greşelile faţă de aceasta, în faţa Tatălui. Toată înţelepciunea a trebuit să fie crucificată, pentru ca astfel iubirea Tatălui să fie îndreptăţită.

11. Acum, acest lucru l-a făcut deci însuşi Dumnezeu; atunci, ce doriţi voi să faceţi? Oare socotiţi că prin justificarea înţelepciunii voastre voi veţi ajunge la slava vieţii veşnice?

12. Dacă Hristos, înţelepciunea divină, a trebuit să facă şi să predice cât se poate de însufleţit lucrările iubirii, să-Şi crucifice toată înţelepciunea Sa şi să treacă peste marea eclipsă, pentru ca astfel să treacă din nou în Slava Tatălui, care era iubirea izolată în Hristos însuşi, atunci va trebui ca şi oamenii să umble pe această cale şi să-L urmeze pe Hristos, dacă vor să ajungă, împreună cu El, la slava iubirii Sale părinteşti.

13. În biserica originară a lumii, se spunea: „Voi oamenii, numai prin iubirea lui Dumnezeu puteţi ajunge la înţelepciunea divină, care altfel este inaccesibilă!” Însă la Hristos, se spune astfel: „Acum Eu sunt înţelepciunea divină, Calea şi Viaţa, şi astfel, Poarta către Iubire sau către Tatăl. Cel care vrea să ajungă la Tatăl, trebuie să treacă prin Mine!”

14. Dar cum? Oare prin înţelepciune, pentru că Hristos este Poarta şi înţelepciunea divină? O, nu! Pentru că tocmai această înţelepciune El a micşorat-o până la ultimul atom, Ea, ca sfinţenie de neatins a lui Dumnezeu, a coborât mai jos decât toate păcatele; acea înţelepciune, care odinioară nu putea să privească vreun spirit îngeresc atotdesăvârşit în lumina sa primordială, a mers acum la păcătoşi şi i-a hrănit sub acoperişul lor şi la urmă a trebuit să lase mercenarii şi zbirii să o răstignească pe cruce!

15. Însă din această smerire nesfârşită a înţelepciunii divine însăşi, reiese mai mult decât clar că nimeni nu va ajunge la slava vieţii veşnice prin înţelepciune exagerată. Pentru nimeni, cărţile şi scrierile studiate nu vor deveni trepte către împărăţia cerurilor, ci numai adevărata lui smerenie şi iubire activă pentru Tatăl.

16. La Hristos, toată înţelepciunea străveche divină a trecut în iubirea pentru Tatăl; astfel, Fiul şi Tatăl au devenit Una. Tot aşa trebuie să fie şi în cazul omului, înainte ca el să se smerească până la ultima picătură, în mintea lui trufaşă şi în toate dorinţele acesteia, care duc la tot felul de necinstiri, da, până când el nu pune totul la picioarele iubirii, şi astfel să se purifice - când va fi o scurtă eclipsă a întregii sale înţelepciuni lumeşti -, până atunci el într-adevăr nu va ajunge la Slava Tatălui.

17. Hristos a trebuit să îndure şi să facă toate aceste lucruri pentru a ajunge la Slava Tatălui; aşa trebuie să facă orice om, să-l urmeze pe Hristos, dacă vrea să ajungă la Slava Tatălui.

18. Dar Hristos nu studiase la şcoli înalte pentru a ajunge astfel, ca un înţelept erudit, la Slava Tatălui, ci învăţătura Sa a spus: Smerenia şi iubirea activă! Iar dacă Hristos a mers înainte, cu această învăţătură, cum să ajungeţi voi pe altă cale în împărăţia lui Dumnezeu?