Ipoteza celor două surse: "Iehoviste" și "Elohiste" 2

Ceea ce a fost cel mai impresionant a fost faptul că această ipoteză cu două surse a reușit să explice cu succes
- narațiunile duble din Cartea Genezei,
- cronologiile incoerente
- și chiar contradicțiile.

Astruc a susținut că aceste discrepanțe au fost rezultatul combinării de către Moise a acestor două surse.

Lucrarea lui Eichorn o urmează mai mult sau mai puțin pe cea a lui Astruc: Moise ar fi folosit două surse identificabile și independente
- ale căror identități distincte sunt indicate prin desemnarea diferită a divinității lui Israel (Yahweh / Elohim),
- precum și prin diferențele de stil și de ținută.
- și repetițiile narative ale aceluiași eveniment.


Trebuie subliniat faptul că Witter, Astruc și Eichorn nu au argumentat împotriva paternității mozaice a Pentateuhului.
Mai degrabă, discuția critică a gravitat în jurul
posibilelor surse pe care Moise le-a folosit în scrierea Pentateuhului,
și sursele post-mozaice folosite de scribii de mai târziu, care au adăugat materiale la textul mosaic de bază.


Într-adevăr, Astruc a fost un apărător fervent al paternității mozaice: Moise ar fi folosit surse antice pentru compunerea sa, susținea el.

Cu toate acestea, a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost marcată de o schimbare radicală în ceea ce privește înțelegerea istoriei compoziției Pentateuhului.
Afirmația potrivit căreia Pentateuhul conține
1. anacronisme,
2. numeroase contradicții,
3. istorii duble și
4. diferențe puternice de stil și vocabular,

a fost doar vârful icebergului în deslușirea complexului istoric al compoziției Pentateuhului.

Ori, totul indica faptul că textul nu putea fi compus de Moise, cu atât mai puțin de un singur autor.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, aproape toți cercetătorii critici ai Vechiului Testament au respins ideea paternității mosaice.

Sursa: The two-source hypothesis: the ‘Yawhist’ and the ‘Elohist’
http://stevendimattei.com/moses-write-torah-2/