----------------------------------- Acustic 20.10.2009, 01:11 Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 4 - Jakob Lorber ----------------------------------- MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN Volumul 4 ( de Jakob Lorber Traducători: Deocamdată necunoscut, Dar îi adresam mulțumiri pentru acest efort titanic CUPRINS - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3206#3206]Capitolul 1 - Adevărata înțelepciune și adorarea vie a Domnului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3207#3207]Capitolul 2 - Soarta locurilor din Palestina - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3208#3208]Capitolul 3 - Domnul la cei nouă înecați - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3209#3209]Capitolul 4 - Poruncile Domnului la învierea înecaților - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3210#3210]Capitolul 5 - Îndoiala lui Cornelius - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3211#3211]Capitolul 6 - Perșii și fariseii se ceartă din cauza minunii. Iuda Iscarioteanul merge să prindă pești de aur - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3212#3212]Capitolul 7 - Servitorul necredincios al Elenei - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3213#3213]Capitolul 8 - Liniștea aparență și agitația interioară a adunării - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3214#3214]Capitolul 9 - Spionii lui Irod - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3215#3215]Capitolul 10 - Pledoaria lui Zinca și relatarea lui despre sfârșitul lui Ioan Botezătorul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3216#3216]Capitolul 11 - Răspunsul lui Cyrenius către Zinca - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3217#3217]Capitolul 12 - Arestarea lui Ioan Botezătorul. Legătura lui Irod cu Irodiadele - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3218#3218]Capitolul 13 - Complotul templierilor împotriva lui Ioan Botezătorul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3219#3219]Capitolul 14 - Irod dă poruncă fie prins Iisus - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3220#3220]Capitolul 15 - Misterioasă împuternicire a lui Irod - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3221#3221]Capitolul 16 - Falsă împuternicire a lui Irod - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3222#3222]Capitolul 17 - Politica de stat a preoților din Templu - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3223#3223]Capitolul 18 - Învățăturile profetului din Galileea - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3224#3224]Capitolul 19 - Părerea lui Zinca despre învățătura lui Iisus - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3225#3225]Capitolul 20 - Zinca se miră de minunea ospățului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3231#3231]Capitolul 21 - Despre esența setei de cunoaștere. Despre adevărata căutare - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3232#3232]Capitolul 22 - Rafael cânta - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3233#3233]Capitolul 23 - Legătura cu Dumnezeu prin cuvântul din inimă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3234#3234]Capitolul 24 - Cum se îngrijește inima omului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3235#3235]Capitolul 25 - Zinca pune întrebări despre Rafael și Îl caută pe Domnul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3236#3236]Capitolul 26 - Iisus le trezește la viața pe cele două înecate. Zinca îl recunoaște pe Domnul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3237#3237]Capitolul 27 - Povestea celor două fete - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3238#3238]Capitolul 28 - Cyrenius își recunoaște fiicele. Risa și Zinca devin ginerii lui Cyrenius - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3239#3239]Capitolul 29 - Modestia lui Zinca - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3240#3240]Capitolul 30 - A acționa și a vorbi - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3241#3241]Capitolul 31 - Introspecțiile lui Hebram și ale lui Risa - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3242#3242]Capitolul 32 - Un episod din timpul adolescentei lui Iisus - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3243#3243]Capitolul 33 - Legământul lui Cyrenius de a răspândi învățătura Domnului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3244#3244]Capitolul 34 - Legea necesității și a împlinirii - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3245#3245]Capitolul 35 - Diferențele dintre sufletele de pe pământ - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3246#3246]Capitolul 36 - Bolile sufletești și tratamentul lor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3247#3247]Capitolul 37 - Despre sanatoriile pentru sufletele bolnave - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3248#3248]Capitolul 38 - Adevărata dreptate - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3249#3249]Capitolul 39 - Veșnică lege fundamentală a iubirii aproapelui - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3250#3250]Capitolul 40 - Somnul extatic și cum poate fi el de folos - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3251#3251]Capitolul 41 - Curățenia trupească și cea sufletească. Vindecarea la distanță - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3255#3255]Capitolul 42 - Domnul anunța un exemplu practic de somn extatic - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3256#3256]Capitolul 43 - Sinistratul Zorel cere despăgubire - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3257#3257]Capitolul 44 - Noțiunea de proprietate a lui Zorel - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3208#3208]Capitolul 45 - Zorel trebuie să audă adevărul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3209#3209]Capitolul 46 - Zorel cere să se retragă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3260#3260]Capitolul 47 - Etapele pregătitoare ale tratamentului prin somn extatic - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3261#3261]Capitolul 48 - Cunoașterea de sine a lui Zorel - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3262#3262]Capitolul 49 - Spălarea sufletului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3263#3263]Capitolul 50 - Sufletul purificat este îmbrăcat - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3264#3264]Capitolul 51 - Corpul eteric împreuna cu simțurile lui - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3265#3265]Capitolul 52 - Sufletul lui Zorel pe calea renega râi - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3266#3266]Capitolul 53 - Zorel în paradis - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3267#3267]Capitolul 54 - Legătura dintre trup, suflet și spirit - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3268#3268]Capitolul 55 - Incursiunea lui Zorel în creație - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3269#3269]Capitolul 56 - Esența omului și predestinarea lui creatoare - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3270#3270]Capitolul 57 - Zorel explica etapele evoluției în natură - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3271#3271]Capitolul 58 - Nu judecați! - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3272#3272]Capitolul 59 - Credința materialistă a lui Zorel - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3273#3273]Capitolul 60 - Zorel critică morala și educația - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3275#3275]Capitolul 61 - Greșeli materialiste - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3276#3276]Capitolul 62 - Despre apărarea îndreptățită a proprietății avutului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3277#3277]Capitolul 63 - Originea lui Zorel și neamurile lui - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3278#3278]Capitolul 64 - Trecutul lui Zorel ca negustor de sclavi - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3279#3279]Capitolul 65 - Dezvinovățirea lui Zorel - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3280#3280]Capitolul 66 - Zorel, pângăritor de fetițe - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3281#3281]Capitolul 67 - Cyrenius este înmărmurit de faptele lui Zorel - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3282#3282]Capitolul 68 - Dezvinovățirea lui Zorel - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3283#3283]Capitolul 69 - Zorel, ucigașul mamei sale - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3284#3284]Capitolul 70 - Zorel se justifica pentru caracterul său - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3285#3285]Capitolul 71 - Cyrenius se miră de istețimea lui Zorel - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3286#3286]Capitolul 72 - Ioan îl atenționează pe Zorel să-și schimbe în bine viața - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3287#3287]Capitolul 73 - Voința cunoașterii adevărului și voința desfătării la oameni - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3288#3288]Capitolul 74 - Natura lui Dumnezeu și manifestarea omului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3289#3289]Capitolul 75 - Cyrenius se ocupa de Zorel - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3290#3290]Capitolul 76 - Despre misterul spiritului din noi - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3291#3291]Capitolul 77 - Hotărârea lui Zorel de a se îndrepta - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3292#3292]Capitolul 78 - Calea spre viața veșnică - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3293#3293]Capitolul 79 - Despre sărăcie și despre dragostea de aproape - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3294#3294]Capitolul 80 - Despre poftele trupești care sunt lipsite de iubire - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3295#3295]Capitolul 81 - Cum să dai de pomană - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3296#3296]Capitolul 82 - Smerenie și trufie - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3297#3297]Capitolul 83 - Educația spre umilința - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3298#3298]Capitolul 84 - Bunele intenții ale lui Zorel - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3299#3299]Capitolul 85 - Zorel îi este încredințat lui Cornelius - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3300#3300]Capitolul 86 - Despre umilință. - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3301#3301]Capitolul 87 - Cornelius și Zorel vorbesc între ei despre minuni - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3302#3302]Capitolul 88 - Răspunsuri diferite la întrebarea: cine este Domnul? - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3303#3303]Capitolul 89 - Piatra luminoasă de la izvoarele Nilului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3304#3304]Capitolul 90 - Suflet și trup - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3305#3305]Capitolul 91 - Educația bietelor suflete în lumea de dincolo - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3306#3306]Capitolul 92 - Îndrumarea pe lumea cealaltă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3307#3307]Capitolul 93 - Desăvârșirea sufletelor pe pământ și pe lumea cealaltă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3308#3308]Capitolul 94 - Dezvoltarea vieții sufletești. - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3309#3309]Capitolul 95 - De ce este important să slujești - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3310#3310]Capitolul 96 - Dezvăluirea secretelor creației - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3311#3311]Capitolul 97 - Despre iubirea aproapelui - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3312#3312]Capitolul 98 - Despre ajutorul bănesc - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3313#3313]Capitolul 99 - Despre slujirea adevărată și cea falsă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3314#3314]Capitolul 100 - Învățătura lui Moise și învățătura Domnului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3315#3315]Capitolul 101 - Buruiana din lanul de grâu - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3316#3316]Capitolul 102 - Gândul și împlinirea lui - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3317#3317]Capitolul 103 - Dezvoltarea materiei - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3318#3318]Capitolul 104 - Egoismul - cauza a materiei - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3319#3319]Capitolul 105 - Despre crearea sistemelor solare - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3320#3320]Capitolul 106 - Însemnătatea Pământului și crearea lui - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3321#3321]Capitolul 107 - Crearea Lunii - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3322#3322]Capitolul 108 - Despre raul moștenit al trufiei - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3323#3323]Capitolul 109 - Eliberarea, renașterea și revelația - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3324#3324]Capitolul 110 - Botezul. Trinitatea în Dumnezeu și în om - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3325#3325]Capitolul 111 - Despre regulile mozaice de alimentație - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3326#3326]Capitolul 112 - O profeție despre revelațiile de acum - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3327#3327]Capitolul 113 - Darul de a auzi cuvântul din inimă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3328#3328]Capitolul 114 - Lumea spiritelor naturii - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3329#3329]Capitolul 115 - Iară și spiritele naturii - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3330#3330]Capitolul 116 - Firea și îndeletnicirile spiritelor naturii - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3331#3331]Capitolul 117 - Un ghem de substanță sufletească - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3332#3332]Capitolul 118 - Ființa oxigenului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3332#3332]Capitolul 119 - Rafael arata cum sunt create ființele organice - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3333#3333]Capitolul 120 - Înmulțirea la animale și la om - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3334#3334]Capitolul 121 - Cauza pentru care Domnul a făcut aceste dezvăluiri - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3335#3335]Capitolul 122 - Domnul da la iveală adevăratul caracter al lui Iuda - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3336#3336]Capitolul 123 - Iuda este mustrat - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3337#3337]Capitolul 124 - Despre educația copiilor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3338#3338]Capitolul 125 - Viața lui Iuda Iscarioteanul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3338#3338]Capitolul 126 - Urmările unei educații greșite - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3339#3339]Capitolul 127 - Frică de moarte - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3340#3340]Capitolul 128 - Despărțirea sufletului de trup la moarte, - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3341#3341]Capitolul 129 - Etapele părăsirii trupului de către suflet - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3342#3342]Capitolul 130 - Observațiile clarvăzătorului Matael la execuția unor bandiți - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3343#3343]Capitolul 131 - Critică unui saducheu despre pedeapsa romană - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3344#3344]Capitolul 132 - Sfârșitul ucigașilor pe cruce - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3345#3345]Capitolul 133 - Înfățișarea sufletelor ucigașilor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3346#3346]Capitolul 134 - Matael vine la tatăl lui Lazăr aflat pe patul de moarte. Ciudată apariție pe drumul spre Betania - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3347#3347]Capitolul 135 - Rabinul încearcă reanimeze trupul bătrânului Lazăr - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3348#3348]Capitolul 136 - Spiritul lui Lazăr depune mărturie despre Mesia - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3349#3349]Capitolul 137 - Rabinul cel las își călca cuvântul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3350#3350]Capitolul 138 - Viața lui Lazăr - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3351#3351]Capitolul 139 - Lămuriri despre aparițiile de la moartea bătrânului Lazăr - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3352#3352]Capitolul 140 - Despre întrebări nechibzuite - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3353#3353]Capitolul 141 - Mânia lui Dumnezeu - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3354#3354]Capitolul 142 - Despre primii oameni - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3355#3355]Capitolul 143 - Potopul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3356#3356]Capitolul 144 - Cauza catastrofelor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3257#3257]Capitolul 145 - Influența răului asupra binelui - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3358#3358]Capitolul 146 - Minunată planta tămăduitoare. Lumina și întunericul, binele și răul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3359#3359]Capitolul 147 - Cauza căldurii și a frigului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3360#3360]Capitolul 148 - Moartea unui băiat curios - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3361#3361]Capitolul 149 - Aparițiile de la locul nenorocirii. Sinuciderea esenianului blestemat de Templu - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3362#3362]Capitolul 150 - Sufletele celor doi nenorociți, pe lumea cealaltă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3363#3363]Capitolul 151 - Domnul da la muriri despre cele două suflete nenorocite - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3364#3364]Capitolul 152 - Diferitele feluri de sinucigași și situația lor pe lumea cealaltă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3365#3365]Capitolul 153 - Piatra filosofală - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3366#3366]Capitolul 154 - Aburul otrăvitor care înconjura văduvă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3367#3367]Capitolul 155 - Leacul din otravă de șarpe - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3368#3368]Capitolul 156 - Fenomenele spirituale de la moartea văduvei și a fiicei ei - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3369#3369]Capitolul 157 - Dezvoltarea formelor sufletești ale celor două femei moarte - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3370#3370]Capitolul 158 - Otrava din minerale, plante, animale și om - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3371#3371]Capitolul 159 - Natura otrăvitoare a celor două femei moarte - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3372#3372]Capitolul 160 - Îndoielile lui Cyrenius în privința ordinii pământești a evoluției sufletelor. - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3373#3373]Capitolul 161 - Cyrenius critică istoria mozaică a creației - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3374#3374]Capitolul 162 - Crearea lui Adam și a Evei - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3375#3375]Capitolul 163 - Multele înțelesuri ale istoriei creației care a fost scrisă de Moise - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3376#3376]Capitolul 164 - Cheia pentru înțelegerea scrierilor sfinte - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3377#3377]Capitolul 165 - Adevărații învățători ai Evangheliei - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3378#3378]Capitolul 166 - Minunată dimineața - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3379#3379]Capitolul 167 - Despre post și despre bucurie - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3380#3380]Capitolul 168 - Cuvântarea lui Simon despre sfaturile date din egoism - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3381#3381]Capitolul 169 - Critică lui Simon la cântarea de slavă a lui Solomon - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3382#3382]Capitolul 170 - Cheia pentru înțelegerea «Cantării Cantărilor» a lui Solomon - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3382#3382]Capitolul 171 - Simon explica versuri din cântecul de slavă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3383#3383]Capitolul 172 - Gabi își recunoaște prostia și mândria - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3384#3384]Capitolul 173 - Vechile principii fariseice ale lui Gabi - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3385#3385]Capitolul 174 - Ce crede Simon despre Domnul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3386#3386]Capitolul 175 - Gândurile lui Simon despre alcătuirea sexuală a Domnului, ca om - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3387#3387]Capitolul 176 - Cum poate să devină omul una cu Dumnezeu. Simon își recunoaște slăbiciunile trupești - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3388#3388]Capitolul 177 - Despre rostul senzualității - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3389#3389]Capitolul 178 - Despre îngeri, inima și minte - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3390#3390]Capitolul 179 - Poporul din Abisinia și Nubia - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3391#3391]Capitolul 180 - Domnul trimite un sol în întâmpinarea caravanei nubiene - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3392#3392]Capitolul 181 - Domnul îi vorbește conducătorului caravanei nubiene - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3393#3393]Capitolul 182 - Conducătorul povestește despre călătoria lui la Memfis - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3394#3394]Capitolul 183 - Blestemul supraculturii egiptenilor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3395#3395]Capitolul 184 - Cultură primitivă a oamenilor simpli - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3396#3396]Capitolul 185 - Așezământul nubienilor în Egipt - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3397#3397]Capitolul 186 - Nubianul vrea să știe unde se afla Domnul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3398#3398]Capitolul 187 - Nubianul îl cunoaște pe Domnul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3399#3399]Capitolul 188 - Despre umilința exagerată - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3400#3400]Capitolul 189 - Oubratouvishar descrie Domnului țara sa, Nubia - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3401#3401]Capitolul 190 - Comoara lui Oubratouvishar - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3402#3402]Capitolul 191 - Negrii care au ajuns după primii - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3403#3403]Capitolul 192 - Despre Isis și Osiris - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3404#3404]Capitolul 193 - Marele templu din stânca, Jabusimbil - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3405#3405]Capitolul 194 - Oubratouvishar le arata tovarășilor săi adevărata personificare a lui Dumnezeu în Iisus - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3406#3406]Capitolul 195 - Legitimele îndoieli ale nubienilor despre divinitatea Domnului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3407#3407]Capitolul 196 - Oubratouvishar vrea să-și convingă tovarășii de divinitatea lui Iisus - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3408#3408]Capitolul 197 - Calitățile spirituale și defectele negrilor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3409#3409]Capitolul 198 - Diversitatea climei și a raselor de pe pământ - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3410#3410]Capitolul 199 - Despre înțelegerea rapidă sau înceata a adevăratei învățături - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3411#3411]Capitolul 200 - Rafael îi convinge pe negrii de sfințenia Domnului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3412#3412]Capitolul 201 - Negrul și Oubratouvishar îi înmânează lui Cyrenius comorile lor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3413#3413]Capitolul 202 - Originea templului Jabusimbil, a Sfinxului și a Coloanelor lui Memnon, destăinuita de hieroglifele primelor două perle - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3414#3414]Capitolul 203 - Taina celei de a treia perle: cei șapte uriași și sarcofagul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3415#3415]Capitolul 204 - Rafael explica constelațiile de pe cea de a patra perlă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3416#3416]Capitolul 205 - Împărțirea timpului zugrăvită pe cea de a cincea perlă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3417#3417]Capitolul 206 - Taina celei de a șasea perle: piramidele, obeliscurile și Sfinxul - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3418#3418]Capitolul 207 - Constelațiile celei de a șaptea perle. Deca derea culturii egiptene - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3419#3419]Capitolul 208 - Obiceiurile nubienilor și obiceiurile albilor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3420#3420]Capitolul 209 - Educarea minții și a simțurilor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3421#3421]Capitolul 210 - Scopul întrupării Domnului ca om. Negrii - ca martori ai adevăratei omeniri de la începuturi - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3422#3422]Capitolul 211 - Stăpânirea elementului apa de către negri - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3423#3423]Capitolul 212 - Nubienii - stăpânii animalelor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3424#3424]Capitolul 213 - Nubienii - stăpâni ai plantelor și elementelor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3425#3425]Capitolul 214 - Cunoașterea de sine la oameni - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3426#3426]Capitolul 215 - Sfera de viață exterioară a sufletului uman și sfera exterioară de lumină a soarelui - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3427#3427]Capitolul 216 - Influența caracterului omului asupra animalelor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3428#3428]Capitolul 217 - Avantajele educației corecte a sufletului. - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3429#3429]Capitolul 218 - Puterea unui suflet desăvârșit - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3430#3430]Capitolul 219 - Acțiunea luminii soarelui. Alcătuirea ochiului omenesc. Vederea sufletului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3431#3431]Capitolul 220 - Despre renaștere și despre educația corectă a omului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3438#3438]Capitolul 221 - Despre adevărata înțelegere și despre ghicitul gândurilor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3440#3440]Capitolul 222 - Însemnătatea sferei exterioare de viață a sufletului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3441#3441]Capitolul 223 - Puterea oamenilor desăvârșiți în iubire - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3442#3442]Capitolul 224 - Despre foamea de hrană spirituală - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3443#3443]Capitolul 225 - Miraculoasa putere a celor renăscuți în spirit - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3444#3444]Capitolul 226 - Relația dintre suflet și spirit - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3445#3445]Capitolul 227 - Creier și suflet - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3446#3446]Capitolul 228 - Educația corectă a creierului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3447#3447]Capitolul 229 - Cyrenius Mă roagă lămuresc mai în detaliu cum trebuie educat creierul. - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3448#3448]Capitolul 230 - Urmările destrăbălării și preacurviei - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3449#3449]Capitolul 231 - Binecuvântarea unei împreunări aflate în bună rânduiala divină - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3450#3450]Capitolul 232 - Alcătuirea creierului omenesc - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3451#3451]Capitolul 233 - Legătura dintre creierul anterior și cel posterior - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3452#3452]Capitolul 234 - Legătura dintre organele de simț și creier - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3403#3403]Capitolul 235 - Creierul bine ordonat și creierul neordonat - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3454#3454]Capitolul 236 - Caracterul isteților lumii și nefericirea lor pe lumea cealaltă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3455#3455]Capitolul 237 - Urmările care pot să apară din cauza unui creier care este întunecat din punct de vedere spiritual - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3456#3456]Capitolul 238 - Greutățile pe calea evoluției spirituale pe care le întâmpina, pe lumea cealaltă, un suflet prea material - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3457#3457]Capitolul 239 - Influența unei educații greșite asupra creierului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3458#3458]Capitolul 240 - Creierul unui așa-zis înțelept lumesc - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3459#3459]Capitolul 241 - O întrebare despre originea păcatului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3460#3460]Capitolul 242 - Aparenta nedreptate în ceea ce privește îndrumarea sufletului aici și pe lumea cealaltă - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3461#3461]Capitolul 243 - Esența divină. Necesitatea grelelor teste ale vieții pământești - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3462#3462]Capitolul 244 - Eu-l omului - singurul stăpân al sorții lui - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3463#3463]Capitolul 245 - Dezvoltarea independentă a sufletelor chemate spre a deveni copiii lui Dumnezeu - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3464#3464]Capitolul 246 - Rațiunea divină pentru desăvârșirea prin forțe proprii a sufletului omenesc liber - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3465#3465]Capitolul 247 - Despre posedare. Răspândirea Evangheliei - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3466#3466]Capitolul 248 - A face minuni la vremea potrivită - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3467#3467]Capitolul 249 - Rolul semnelor la răspândirea învățăturii Domnului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3468#3468]Capitolul 250 - Greutățile răspândirii învățăturii curate - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3469#3469]Capitolul 251 - Sabia ca mijloc de îndreptare la popoarele necredincioase - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3470#3470]Capitolul 252 - „Tatăl” și „Fiul” în Iisus - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3471#3471]Capitolul 253 - Manifestarea de la botezul Domnului: veșnicia Domnului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3472#3472]Capitolul 254 - Măreția creației - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3473#3473]Capitolul 255 - Venirea Domnului ca om în perioada noastră de creație și pe pământul nostru: omniprezenta spiritului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3474#3474]Capitolul 256 - Sfera exterioară de viață a sufletului și a spiritului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3475#3475]Capitolul 257 - Autocunoașterea lui Dumnezeu - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3476#3476]Capitolul 258 - Limba animalelor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3477#3477]Capitolul 259 - Pilde de inteligenta la animale - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3478#3478]Capitolul 260 - Nubianul cunoscător al limbii animalelor vorbește cu măgarul lui Marcu - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3479#3479]Capitolul 261 - Creșterea sferei exterioare de viață a omului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3480#3480]Capitolul 262 - Sferă luminoasă exterioară de viață a lui Moise și a patriarhilor - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3481#3481]Capitolul 263 - Motivul lămuririlor Domnului - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3482#3482]Index tematic - - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3483#3483]Index de persoane - - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=3484#3484]Index geografic - ----------------------------------- Acustic 18.12.2009, 21:32 Capitolul 1 - Adevărata înțelepciune și adorarea vie a Domnului ----------------------------------- Capitolul 1 Adevărata înțelepciune și adorarea vie a Domnului 1. După ce toți cei care s-au lăsat în brațele dulci ale somnului timp de trei ceasuri s-au trezit întăriți, Eu M-am ridicat și i-am chemat la Mine pe cei trei și i-am întrebat de ce nu s-au odihnit și ei. 2. Matael a spus: „Doamne, Tu cel plin de înțelepciune, cine poate dormi, când prin cuvântul Tău fiecare primește cea mai puternică întărire?! Suntem toți trei la fel de întăriți ca și când am fi dormit toată noaptea! Noi însă am folosit cele trei ceasuri în numele Tău, așa cum am putut noi mai bine. Astfel am aflat, prin bunăvoința Ta, lucruri despre care muritorii nici măcar n-au visat vreodată. Pentru aceasta îți mulțumim din toată inima! Tu ești Domnul veșniciei și Tu ești în toate. Ție îți închinăm toată iubirea și adorația noastră!" 3. Eu am spus: „Bine atunci; Eu știu despre tot ce ați vorbit și ați aflat în acest răstimp! Dacă ați aflat acum toate acestea, păstrați-le deocamdată pentru voi și să nu vă folosiți mai târziu rău de ele. Aceste cunoștințe nu sunt pe înțelesul copiilor acestui pământ, căci ei nu sunt de acolo de unde ați venit voi. Veți afla lucruri încă și mai mărețe atunci când voi trimite Eu din cer Duhul Sfânt la voi și prin el veți afla tot adevărul. Acesta va fi Duhul Iubirii, din Tatăl însuși, care vă va da învățătura spre a putea cu toții să ajungeți acolo unde voi fi Eu, în împărăția Tatălui Meu Ceresc. 4. Adevărat vă zic Eu: nimeni nu va ajunge la Mine decât dacă Tatăl îl va trimite la Mine! Voi toți trebuie mai întâi să însușiți învățătura Tatălui, a veșnicei iubiri în Dumnezeu, dacă vreți să ajungeți în împărăția Sa sfântă! Toți va trebui să fiți desăvârșiți, precum este Tatăl din ceruri! Și toată cunoașterea, precum și cea mai mare iscusință, nu vă va fi de nici un folos, ci numai iubirea de Dumnezeu și, în aceeași măsură, de aproapele vostru. Aceasta este cea mai mare taină a renașterii spiritului vostru din Dumnezeu și în Dumnezeu. 5. Fiecare dintre voi, însă, va trebui mai întâi să treacă, pentru a deveni precum sunt Eu, prin strâmta poartă a desăvârșitei lepădări de sine. Fiecare va trebui să renunțe de a mai fi ceva pentru el însuși, pentru a putea deveni una cu Tatăl; iar Eu voi fi mereu alături de el. 6. A-L iubi pe Dumnezeu mai presus de toate înseamnă a te dărui cu totul lui Dumnezeu, iar să-ți iubești aproapele înseamnă, de asemenea, te dăruiești cu totul celuilalt, căci altfel nu-1 vei putea iubi niciodată pe de-a-ntregul. O iubire pe jumătate nu-i ajută nici celui care este iubit și nici celui care iubește. 7. Dacă vrei să poți vedea nestingherit, de pe un munte înalt, în toate cele patru zări, va trebui să urci pe cea mai înaltă culme; căci de pe o culme mai joasă îți va rămâne mereu ceva ascuns privirii. Așa trebuie să fie și în iubire: totul trebuie să se arate dinăuntru spre afară, pentru a putea afla cu adevărat și întru totul fructele iubirii. 8. Inima voastră este un ogor, iar iubirea este sămânța vie; frații voștri nevoiași, însă, sunt îngrășământul pentru ogor. Aceia dintre voi care vor semăna multe semințe pe ogorul bine îngrășat, aceia vor avea parte de o recoltă bogată. Cu cât mai mulți nevoiași vor îngrașă ogorul, cu atât va fi mai roditor! Cu cât veți semăna mai multe semințe bune, cu atât mai bogată va fi recolta! Cine seamănă mult va culege mult! Dar cine se zgârcește la semănat, acela va avea o recoltă săracă. 9. Aceasta este cea mai înaltă înțelepciune: deveniți înțelepți prin cea mai vie iubire! Toată cunoașterea, fără iubire, nu folosește la nimic! De aceea, nu căutați și nu vă irosiți timpul pentru mai multă cunoaștere, ci iubiți cât mai mult! Căci iubirea vă va da ceea ce nici o știință nu vă poate da vreodată!  Este bine că voi trei ați folosit cele trei ceasuri pentru a vă spori cunoștințele și experiențele, dar toate acestea vor folosi foarte puțin sufletelor voastre. Dar dacă voi, ca urmare a ceea ce v-am spus acum, veți închina zilele iubirii aproapelui, o astfel de zi va fi de mare ajutor sufletelor voastre! 10. La ce v-ar folosi, atunci când veți sta înaintea Mea, veți fi muți de admirație pentru puterea, măreția și minunăția Mea, dacă pe lângă casele voastre frații și surorile voastre suferă de foame, de sete și de frig? Cât de jalnic și de prisos ar fi un strigăt de bucurie și de laudă spre slava și măreția lui Dumnezeu, acoperit de plânsetul amarnic al celor nevoiași! La ce folosesc jertfele bogate din Templu dacă în fața porților lui frații nevoiași rabdă de foame? 11. Cercetările voastre să fie îndreptate spre nevoile fraților și surorilor voastre. Lor să le dați ajutor și alinare! In cer răsplata voastră va fi mai mare pentru că ați ajutat un frate nevoiaș decât dacă M-ați fi preamărit pe Mine cu limbă de serafim! 12. Adevăr vă spun, toți îngerii, toate cerurile și toate lumile, cu toată înțelepciunea lor, nu vă pot da în veci ceea ce ați primi dacă ați ajuta cu adevărat și cu toată puterea voastră un frate aflat în suferință! Nimic nu este mai presus și mai aproape de Mine decât adevărata iubire! 13. Când te rogi la Dumnezeu și nu auzi, în timp ce te rogi, vocea fratelui tău nevoiaș care a venit la tine la ora rugăciunii și-ți cere ajutorul, atunci vorbele tale goale vor fi în zadar! Căci cinstirea lui Dumnezeu stă în iubire și nu în fățarnica ta vorbărie goală! 14. nu fiți așa precum a strigat Isaia: „Priviți acest popor: preamărește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine!" Atunci când vă rugați la Dumnezeu, face ți-o în spirit și în întregul adevăr! Căci Dumnezeu este spirit și nu te poți ruga Lui decât în spirit și în adevăr. 15. Adevărata, singura rugăciune în spirit care îmi este pe plac nu este aceea prin mijlocirea limbii, gurii și a buzelor, ci doar aceea prin care se împlinește mereu iubirea. Ce-ți folosește ție să împodobești cu grămezi de aur mausoleul profetului tău, dacă n-ai ascultat glasul fratelui tău nevoiaș?! Crezi tu că fapta ta Mă va bucura? Nebunule, te voi privi cu ochi necruțători, căci, datorită unui mort, n-ai luat în seamă glasul unui viu!" ----------------------------------- Acustic 18.12.2009, 21:38 Capitolul 2 - Soarta locurilor din Palestina ----------------------------------- Capitolul 2 Soarta locurilor din Palestina 1. Domnul: „Aceste locuri, pe unde ne purtăm acum pașii, într-o sută de ani nu vor mai fi. Căci nu vreau să fie făcute locuri de preaslăvire! 2. Nazaretul Meu nu va mai fi, ci un altul, peste munți, spre apus de acesta. Ghenizaretul va dispare, numai Tiberiada va rămâne de această parte a mării. Cezareea lui Filip, aici unde suntem acum, a dispărut deja, dar va rămâne un alt oraș cu numele acesta mai sus de lac, de unde izvorăște Iordanul și un altul la apus, nu departe de marele lac sărat, în apropiere de Tir și Sidon. Ținutul Samaria va dăinui doar în părțile dinspre miazăzi, până la marea cea mare. Partea mai mică, dinspre răsărit, cu adevăratul Sihar și adevăratul Munte Horeb, va dispare și urmașii ce vor veni vor căuta acest ținut și îl vor găsi nu departe de marea cea mare. Va rămâne însă doar numele lui și un munte stâncos, dar nu și cel adevărat, de acum. Aceeași soartă va avea și Ierusalimul, precum și multe alte așezări ale Țării Sfinte care se vor preface în deșert. 3. Țineți bine minte toate acestea! Așa va fi, căci oamenii nu vor auzi glasurile fraților și surorilor nevoiașe deasupra acestor locuri sfinte! Cu toții vor fi nedumeriți de aceste schimbări! Vor căuta în falsul Nazaret cocioaba Mea și vor fi amăgiți; căci imediat după ce Eu Mă voi întoarce în împărăția Mea, adevăratul Nazaret va fi șters de pe fața pământului. 4. Cine caută deșertăciunea, acela o va găsi și va muri din aceasta. Dar cine va căuta în inimă adevăratul Nazaret, îl va găsi în fiecare frate nevoiaș și va găsi adevăratul Betleem în fiecare soră săracă! 5. Vor sosi vremuri în care oamenii vor veni de departe și vor căuta aceste locuri. Numele lor va rămâne, dar locurile nu! Da, popoarele Europei se vor război pentru a pune stăpânire pe aceste locuri și vor crede că prin aceasta își arată credința în Mine. Dar acasă și-au lăsat soțiile, copiii, frații și surorile să îndure sărăcie, nevoie și amărăciune. 6. Iar atunci când vor veni la Mine, în împărăția Mea, pentru a-și primi mult așteptata răsplată pentru zelul și jertfa lor, le voi face cunoscută marea lor greșeală și le voi arăta câtă amărăciune au semănat în lume prin nebunia faptelor lor, pe care Eu nu le-am cerut vreodată și, mai ales, cât i-au făcut să sufere pe cei care le-au fost încredințați spre a le purta de grijă: copii, femei, bătrâni rămași fără sprijin și apărare! Și li se va da de înțeles că nu vor vedea lumina Grației Mele până nu vor îndrepta tot răul făcut, iar aceasta va fi foarte greu, pentru că vor avea la îndemână doar mijloace foarte sărace, lumina săracă din lumea spiritelor de deasupra și de dedesubtul pământului. 7. Eu vă spun vouă: din cauza marii nebunii și prostii a oamenilor, aceste locuri vor trece sub stăpânirea unui popor păgân. Iar Eu voi lăsa ca falșii adepți ai învățăturii Mele să fie prinși de către acești păgâni la răsărit și la apus, la miazăzi și la miazănoapte. 8. Luați aminte ca prostia și ignoranța oarbă nu se strecoare în învățătura Mea despre viață și despre adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, pe singura cale spre El, cea a iubirii. Această învățătură va arăta tuturor adevărata lumină, precum și nemărginita și dreapta înțelegere a tuturor lucrurilor și aspectelor din lumea naturii și a spiritelor! Această cale a iubirii este și va rămâne în veci singura cale vie și adevărată care vă va duce la Mine și în împărăția Mea veșnică. 9. Eu, ca veșnică iubire, sunt lumina, calea, poarta și viața cea veșnică; cine vrea să pătrundă pe altundeva în împărăția Mea de lumină, acela este asemenea unui hoț sau bandit și va fi aruncat în cel mai adânc întuneric, în această lume, dar mai cu seamă pe lumea cealaltă. Acum știți ce aveți de făcut și știți ce este adevărat și drept în fața Mea. Făptuiți după aceste povețe și veți fi pe drumul cel drept! 10. Și acum vom merge la cei nouă înecați, iar tu, Marcu, poruncă aducă vin; căci vom avea nevoie de el!" ----------------------------------- Acustic 18.12.2009, 21:56 Capitolul 3 - Domnul la cei nouă înecați ----------------------------------- Capitolul 3 Domnul la cei nouă înecați 1. După aceasta ne-am dus cu toții la cei nouă, iar Eu le-am spus să-i așeze cu fața în sus și cu capul la deal. După ce au fost astfel așezați, i-am spus lui Marcu: „Toarnă fiecăruia câteva picături de vin în gură!", ceea ce a fost ușor de făcut, căci toți aveau gura căscată. „Mergeți toți cei care sunteți slabi de credință și cercetați-i, ca să convingeți că cei nouă sunt într-adevăr morți!" 2. Printre cei treizeci de farisei se afla și un medic, care își putea da seama ușor dacă cineva era într-adevăr mort sau nu. Acesta a venit și a spus: „îi voi cerceta eu pe aceștia, dar nu pentru că avea cea mai mică îndoială sunt morți, ci pentru că pot să aduc o mărturie limpede că aceștia nouă sunt cu adevărat morți, aceasta făcând parte din meseria mea." După ce a spus acestea, a început să-i pipăie, s-a uitat la ochii și la nasurile lor care consemnau semnele clare ale morții, precum și lipsa totală a oricărui semn de viață. 3. După ce medicul și-a încheiat atenta cercetare, a spus cu voce tare: „Deja de ieri, la un ceas după ce au ieșit pe mare, acești oameni erau morți, la fel de morți precum sunt și acum! După aspectul nasurilor lor și după mirosul pe care trupurile lor îl emană, a început deja descompunerea. Nici o „știință sau putere omenească nu-i mai poate întoarce la viață! Aceasta Ii stă în putință numai Aceluia care, în Ziua de Apoi, va trezi toți morții din mormintele lor!" 4. Eu am spus: „După această clară mărturie, pentru ca voi să recunoașteți întreaga slavă și măreție a Tatălui în Fiu, voi striga tare spre Tatăl Ceresc" - și am spus: „Tată, preamărește Numele Tău!" 5. Ca răspuns la aceste vorbe, mulți au auzit o voce ca o mie de tunete spunând: „L-am preamărit prin Tine, iubitul Meu Fiu; căci Tu ești cel care îndeplinește pe de-a-ntregul Voia Mea! Pe Tine să Te audă oamenii!" 6. Mulți au auzit aceste cuvinte, alții însă au auzit doar tunetele și au început să întrebe de cea tunat. Dar aceia care au deslușit în tunete cuvinte, au depus mărturie despre ce au auzit, iar ceilalți s-au mirat și au zis: „Este ciudat! Noi am auzit numai tunetul. Dar cum mai mulți dintre voi au auzit aceleași cuvinte, credem și noi, ca și cum le-am fi auzit cu urechile noastre. Dar și aceasta arată acest învățător este de fapt doar fiul, și nu preamăritul și preaputernicul Tată care locuiește în ceruri și pe care omul nu L-a văzut niciodată, ci doar I-a vorbit în sfinte momente. Moise a fost și el tot un fiu al Preaputernicului, pentru că și el a făcut mari minuni, iar ceilalți profeți au fost și ei tot fii ai Lui. Numai că se pare că acest nazaritean ar fi cel mai mare dintre profeți, pentru că el a făcut cele mai multe și cele mai mari minuni." 7. Murel, care a auzit foarte bine acestea, a zis: „Nu, înșelați! Aceasta este o mare neînțelegere. Cine a prezis, înainte de Moise, un Moise prin Spiritul Sfânt, cine a prezis un Ilie, cine un Samuel, cine i-a prevestit pe cei patru mari profeți? Ei au fost treziți ca din întâmplare de Dumnezeu și au proorocit! Și despre cine au proorocit ei mai ales? Tocmai despre Cel care acum se află în fața noastră! Vocea care s-a auzit acum ca un tunet a fost vocea Lui, așa cum a Lui este și aceea care ne vorbește din gura Lui trupească! Deosebirea este numai aceasta: El ne vorbește cu gura ca om, iar cu vocea de tunet se face auzit ca Acela care în veci a fost, este și va fi Acela care a făcut toate câte sunt și care pe Muntele Sinai, sub tunete și fulgere necontenite, a dat poporului legile. Lui îi stă totul în putere, chiar și aceasta, ca din marea Lui iubire pentru noi, copiii Lui, se întrupeze ca om, la fel ca noi. Căci, altfel, El n-ar putea în veci să fie văzut sau cunoscut de copiii Lui, pe care El îi iubește mai presus de toate." ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 01:42 Capitolul 4 - Poruncile Domnului la învierea înecaților ----------------------------------- Capitolul 4 Poruncile Domnului la învierea înecaților 1. Acestea fiind zise, i-am spus lui Murei: „Ai grăit bine, fiul Meu! Ai pătruns adânc în tainele adevărului și le-ai arătat adevărul adevărat și celor care văd strâmb. Tu îmi vei fi unealta adevărată împotriva evreilor și păgânilor; de aceea răsplata ta în ceruri nu va fi mică! 2. Dar acum să trecem la faptele pe care Eu le-am hotărât pentru voi și prin care fiecare poate atinge cu mâinile lui adevărul, cum că Eu sunt Acela care urma să vină, după proorocirile tuturor profeților, până la Simeon, Ana, Zaharia și Ioan, căruia Irod a pus să i se taie capul! Vedeți, aceștia nouă vor învia și vor merge acasă la ai lor! Atunci însă când se vor trezi la viață, nu le stați în drum, ci lăsați-i să plece. De-abia după ce Eu voi părăsi aceste locuri, meargă unul dintre voi la ei și să le spună ce s-a petrecut aici cu ei!” 3. După ce am terminat de spus acestea, l-am chemat pe Marcu și i-am zis: „Mai toarnă-le o dată vin în gură!” 4. Marcu le-a turnat; dar Cyrenius și Cornelius M-au întrebat de ce trebuie ca, înainte de a fi treziți la viață, li se toarne înecaților vin în gură. 5. Le-am spus: „Nu este nevoie de aceasta pentru trezirea lor la viață. Dar, pentru că imediat după înviere ei vor pleca de aici, au nevoie de o întărire trupească pe care o vor primi din vinul care le este turnat acum în gură. El va fi «supt» de nervii din limbă și din gură și va fi dus astfel mai departe în toți nervii din trup. Când aceștia nouă vor învia, sufletul lor se va întoarce într-un trup întărit, care va putea astfel împlini unele fapte. Dacă însă nu i-am întări în acest fel, cei nouă proaspăt reîntorși la viață ar fi nevoiți să mai rămână aici o vreme, până când li s-ar mai întări mădularele. Totodată, acest vin întăritor le va lăsa și un gust plăcut în gură, care le va face bine, căci mirosul și gustul apei mâloase e neplăcut, le-ar face greață și numai cu greu ar putea scăpa de el. Acum știți și acestea. Mai aveți și alte nelămuriri?” 6. Cornelius a spus: „Nu, Domnul și învățătorul meu, despre aceasta nu. Dar tocmai mi-a venit în gând cum Tu, cel Atotputernic, a cărui singură voință ajunge pentru a crea totul, Te folosești din când în când de lucruri cât se poate de obișnuite!” 7. Eu am spus: „Și de ce să nu fac aceasta?! Nu este acest lucru obișnuit - și anume vinul din   pivnița lui Marcu, ale cărui butoaie goale tot Eu Le-am umplut într-un mod miraculos cu acest vin - tot un lucru făcut prin voia Mea?! Iar dacă Eu Mă folosesc de un lucru obișnuit, minunea astfel săvârșită nu este cu nimic mai prejos decât cea făcută printr-un lucru neobișnuit, căci amândouă sunt făcute doar prin puterea voinței Mele! Înțelegeți acum?” 8. Cornelius și Cyrenius au spus: „Da, acum ne este iarăși totul limpede. Ne bucurăm deja de învierea celor nouă înecați! Se va petrece aceasta în curând?” 9. Eu: „Încă puțină răbdare, le mai turnăm o dată vin în gură, ca să fie îndeajuns de întăriți!” 10. Și astfel toți cei curioși au fost mulțumiți, iar Marcu, la porunca Mea, le-a turnat din nou vin în gură celor nouă, pentru a treia oară. 11. După aceasta le-am spus celor mulți care priveau: „Acum am împlinit și fapta aceasta! ne îndepărtăm de acest loc și să ne așezăm la mesele la care s-au adus deja bucatele și ne așteaptă! Căci, dacă am rămâne aici, numai i-am zăpăci pe cei proaspăt treziți, iar ei și-ar da seama că s-a petrecut ceva neobișnuit cu ei. Dacă însă nu vor vedea pe nimeni în preajma lor, vor crede că după furtuna de ieri au adormit, epuizați, pe acest deal, iar acum, în dimineața zilei ce a urmat sabatului de ieri, s-au trezit dintr-un somn adânc! Și, fără a ne băga pe noi în seamă, se vor ridica de pe locurile lor și vor pleca acasă, unde vor fi întâmpinați de ai lor cu cea mai mare bucurie de pe lume.” ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 01:47 Capitolul 5 - Îndoiala lui Cornelius ----------------------------------- Capitolul 5 Îndoiala lui Cornelius 1. La aceste cuvinte ale Mele, toți au făcut ce le-am spus să facă, dar cei mai mulți fără tragere de inimă, pentru că tare ar fi vrut să vadă minunea de aproape. Dar nimeni nu a îndrăznit să spună ceva. Ne-am întors la mese, ne-am așezat și am început să mâncăm din peștele care și de data aceasta era foarte bine pregătit. Și toți au mâncat cu poftă, fiind bine dispuși. 2. Mai ales Iara a Mea era foarte voioasă și a spus: „Nu pot nicicum să-mi explic pentru ce oare astăzi sunt atât de voioasă. Dar ceva tot am observat, și anume că nu toți sunt la fel de voioși ca mine! Fată fiind, ar trebui să fiu cea mai chinuită de curiozitate dintre voi, dar aici e chiar pe dos! Bărbații sunt aceia care tot iscodesc cu privirile locul unde i-am lăsat pe înecați, vadă dacă cei nouă au înviat deja. Eu n-am iscodit deloc și totuși i-am văzut cum unul după celălalt au plecat deja. Iar bărbații, domnii și regii încă mai privesc într-acolo și se tot întreabă dacă or fi înviat. Oh, deja de aproape o jumătate de ceas, imediat după ce ne-am așezat la mese, au început cei nouă se miște și s-au ridicat de la pământ, s-au frecat la ochi și au plecat. Eu am văzut foarte bine printre acești copaci toate acestea, deoarece sunt mică și am putut să văd foarte bine pe sub crengile copacilor. Voi însă sunteți înalți și ramurile copacilor v-au ascuns minunea puterii voinței dumnezeiești. Acum însă este prea târziu; chiar dacă mergeți acolo nu veți mai găsi pe nimeni, doar locul unde au fost întinși cei nouă. Și aceia pe care Domnul i-a trezit la viață ieri, imediat după furtună, au plecat deja spre casă împreună cu cei nouă.” 3. Cornelius a spus: „Ce ochi buni ai tu că ai putut vedea totul! Chiar dacă s-a sfârșit totul, e bine și minunat, căci noi nu vrem nimic altceva decât sigura izbândă a ceea ce Domnul a poruncit și vrea. Căci chiar și o singură nereușită ar putea trezi îndoieli în cei necredincioși. I-ai văzut tu însă într-adevăr pe cei nouă ridicându-se și plecând?” 4. Iara i-a răspuns, puțin supărată: „Eu cred totuși că nu mă știți de mincinoasă! De când trăiesc și gândesc și până acum gura mea n-a rostit vreo minciună! Și tocmai alături de Domnul Dumnezeul meu, cel mai mare dintre învățători, spun o minciună pentru a vă potoli vouă curiozitatea?! Oh, înalte domn, tu n-o cunoști nici pe departe pe Iara! Iată cum, în minți atât de luminate, locuiește și minciuna: tu poți lămuri cuiva ceva din mintea ta, așa cum ai priceput tu acel lucru, dar, dacă înțelegerea ta a fost greșită, lămurirea ta e mincinoasă și astfel te-ai rătăcit și l-ai îndepărtat și pe aproapele tău de adevăr. Dar adevărata și curata iubire nu minte și nici nu poate minți pe cineva vreodată, pentru că ea respectă aproapele mai mult ca pe sine însăși și pe Dumnezeu mai presus de toate! Eu sunt plină de iubire pentru Dumnezeu și pentru aproapele meu, și, așa stând lucrurile, crezi că putea să-ți dau o veste falsă?! Onorate Cornelius, această bănuială din partea ta nu o găsesc deloc la locul ei!” 5. Cornelius a spus: „Dar, preacinstită Iara, în veci nu m-aș gândi vreodată spun așa ceva! Te-am întrebat în acest fel pentru că este un mod foarte firesc de a pune întrebări, dar departe de mine gândul că ai fi vrut să ne spui ceva neadevărat! Întreabă-L pe Domnul însuși, căci El știe negreșit cum stau lucrurile în sufletul meu, dacă am avut eu cea mai mică intenție să te bănuiesc pe tine de minciună, preacredincioasă și preacinstită fată! Cei nouă s-au trezit din voia Domnului și tot din voia Domnului au plecat deja și întreaga muncă a fost astfel dusă la bun sfârșit. Eu însă ți-am pus întrebarea, întrucâtva necioplită, dintr-o pură obișnuință de a pune astfel întrebări și nu m-am gândit la nimic altceva. Ai să-mi porți supărare pentru aceasta?” 6. Iara: „O, nicidecum, însă data viitoare va trebui ca întrebările tale să fie mai bine gândite! Dar acum să vorbim despre altceva, căci am spus destul vorbe goale!” 7. Cornelius și Cyrenius au spus atunci: „Da, da, ai perfectă dreptate! Fiecare clipă în care noi pălăvrăgim e un păcat, atunci când Domnul este în mijlocul nostru!-I lăsăm Domnului singur dreptul de a hotărî și porunci!” 8. Eu am spus: „Să lăsăm această discuție. Acum este vreme bună de pescuit și îi vom face lui Marcu o provizie mare de pești! După-amiază se va petrece iarăși ceva deosebit!” 9. Bătrânul Marcu a auzit aceste spuse ale Mele și le-a poruncit imediat fiilor săi să pregătească bărcile. Căci, din pricina furtunii, peștii din bazinele îngrădite din mare avuseseră mult de suferit. ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 01:52 Capitolul 6 - Perșii și fariseii se ceartă din cauza minunii. Iuda Iscarioteanul merge să prindă pești de aur ----------------------------------- Capitolul 6 Perșii și fariseii se ceartă din cauza minunii. Iuda Iscarioteanul merge să prindă pești de aur 1. În timp ce discutam la masă despre una și despre alta, a început o ceartă între cei treizeci de tineri farisei și cei douăzeci de perși. Perșii considerau învierea celor nouă o adevărată minune a minunilor. Cei treizeci de farisei aveau însă îndoieli. Și anume, Risa, cel care mai înainte îl întărise pe Hebram pentru Mine, acum era cel mai împotrivă. 2. Hebram a spus: „Prietene Risa, dacă te convingi - cercetându-i trupul - un om este într-adevăr mort, așa cum erau cei nouă, poți să-l așezi tu cum vrei, iar a doua zi poți să-i torni în același fel și din același vin în gură, acela nicicând nu va învia! Învierea este opera Voinței Divine, iar așezarea trupurilor și vinul nu au altceva de a face cu aceasta decât că prin așezarea trupurilor li s-a scurs apa din stomac și din plămâni, iar prin vin li s-au întărit nervii și li s-a dat un gust plăcut în gură. Dar pentru trezirea la viață a trupurilor moarte n-a fost nevoie nici de una, nici de alta. Domnul a lăsat să se facă acestea mai întâi numai pentru că El a hotărât să-i readucă la viață pe acești înecați prin voința Lui și pentru ca sufletele lor să poată intra într-un trup care să poată fi imediat locuit și folosit! Tu chiar nu înțelegi aceasta?” 3. Risa a răspuns: „Ba da, înțeleg prea bine și tu ai dreptate. Dar sigur că nu ar fi lipsit de sens dacă am face o probă pentru ca să ne convingem pe viu că așezarea trupurilor și mai ales turnarea vinului de trei ori, singure, nu dau viață unui înecat! Având și această dovadă, abia atunci se poate preaslăvi această înviere ca o curată minune a minunilor! Aceasta este părerea Mea.” 4. Hebram: „Na, dacă ții neapărat și dacă Domnul vrea, s-ar putea chiar potrivi să mai găsim vreun cadavru acum, când vom ieși din nou pe mare la pescuit, și atunci vei putea așeza trupul întocmai la fel și vei turna vinul în același fel, ca să aduci la viață înecatul. Eu sunt sigur că nu vei reuși nimic îmbucurător cu aceasta!” 5. Perșii au spus: „De părerea aceasta suntem și noi! Căci ceea ce numai puterii Voinței Divine îi este cu putință, aceea nu-i este cu putință nici unui om, care el însuși este un produs al creației lui Dumnezeu, decât dacă voința lui Dumnezeu acționează cu și prin acest om. Aceasta este părerea noastră și noi credem că nu ne aflăm pe o cale greșită. Dar acum toți ies pe mare și vrem și noi să ne urcăm pe corăbiile noastre. Cu acest prilej se vor petrece cu siguranță noi minuni și la acestea trebuie să fim și noi martori.” 6. După aceasta s-au dus toți către mare, care în acea dimineață era deosebit de liniștită și bună pentru pescuit. De această dată toți ucenicii Mei, în afară de Iuda Iscarioteanul, s-au unit în muncă cu fiii bătrânului Marcu și i-au ajutat să arunce plasele mari și să le întindă. 7. Iuda Iscarioteanul însă și-a găsit o altă treabă și a plecat singur spre orașul total distrus, ca să vadă cam ce este pe acolo. Auzise el mai demult că în acest oraș grecii cei bogați au vrut să pietruiască străzile cu aur și argint. Iar el credea că bogătașii făcuseră deja un început promițător. S-a strecurat de aceea spre ruinele orașului spre a pescui acolo aurul, argintul și bogățiile care erau la vedere. 8. De data aceasta însă n-a primit nici o răsplată în aur sau argint, ci doar una pe cocoașă, căci, fiind văzut rătăcind pe străzi, ca un străin ce vânează averea altora, a fost prins de paznici și bătut măr. A părăsit astfel ruinele încă fumegânde după toată furtuna care se dezlănțuise cu o zi înainte, ruinele unui oraș care în vechime se numea Vilipia, iar grecii îi ziceau Filipi, și căruia de abia sub ocupația romană i s-a adăugat numele Cezareea. 9. Pescarul nostru de bogății s-a întors grăbit în casa lui Marcu, dar n-a găsit bineînțeles pe nimeni acasă, în afară de slujnice și de fetele lui Marcu. Ele însă aveau o grămadă de treburi cu pregătirea prânzului și nu aveau timp să se ocupe și de el. Credința lor în Mine era mult prea mare ca să-i răspundă la întrebările obraznice, iar acest ucenic nu prea le era pe plac, căci se dovedise a fi, în aceste zile, de prea multe ori nesuferit și lacom. 10. Dacă n-a fost bine primit de femeile din casa lui Marcu, el a plecat spre mare să vadă unde eram noi. Dar nu ne-a putut zări, căci ieșisem departe, în largul mării, pentru a prinde păstrăvi aurii din cei mai buni, care migrau doar de două ori pe an de la lacul Merorn, de-a lungul Iordanului, până la mare. 11. Pentru că ucenicul rămas pe țărm nu mai știa ce să facă de plictiseală, a intrat în cortul lui Uran ca să vadă dacă și de acolo toată lumea e plecată și dacă nu cumva va găsi pe acolo ceva monezi de aur sau argint rătăcite de cineva! Dar nici aici n-a avut mai mult noroc, pentru că Uran lăsase în fiecare cort câte trei paznici, care nu stăteau cu nimeni la povești când stăpânii nu erau acasă. Iuda a plecat foarte supărat și de la corturi și și-a căutat un copac umbros sub care s-a întins și a adormit. 12. Dar nici de somn n-a avut parte, căci muștele nu l-au lăsat în pace. Pe scurt, Iscarioteanul s-a chinuit trei ceasuri întregi și a ajuns în culmea disperării, în sfârșit, a zărit corăbiile noastre și i s-a mai ușurat inima, dar îi părea acum tare rău că a părăsit grupul Meu. ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 01:55 Capitolul 7 - Servitorul necredincios al Elenei ----------------------------------- Capitolul 7 Servitorul necredincios al Elenei 1. Noi însă am prins o mulțime din peștii cei mai buni. Iar departe, în largul mării, am găsit plutind două trupuri goale de femei. Acestea nimeriseră pe mâinile piraților; ele au fost jefuite de toate bunurile lor, iar apoi au fost aruncate de vii în mare. Amândouă, fete de nouăsprezece și douăzeci și unu de ani, foarte bine făcute, erau din Capernaum, fiicele unei familii bogate. Și, dorind să călătorească spre Gadara, s-au încredințat mării. Corabia lor și marinarii erau de încredere. În largul mării însă, au dat peste un vas grecesc care i-a atacat. Cei patru marinari și cele două fete și-au pierdut viața. Marinarii au fost omorâți și apoi au fost aruncați în mare. Pe cele două fete însă, le-au dezbrăcat, le-au necinstit și abia apoi le-au aruncat în mare. Ucigașii au fost însă prinși, înainte de răsăritul soarelui, de către armata dreptății și a judecății cerești și acești diavoli urmau să primească cea mai cruntă pedeapsă.   2. Cele două fete erau însă legate strâns de păr una de cealaltă și pluteau fără viață pe mare. Aceasta s-a potrivit bine pentru proba așezării trupului și a turnării vinului. De aceea, cele două trupuri au fost înfășurate în ștergare și urcate pe una dintre corăbii. 3. Acum erau multe lucruri de făcut, iar Marcu nu știa cum să dea jos toți peștii. Dar Eu i-am poruncit lui Rafael să-l ajute și totul a fost rânduit repede. Risa a luat cele două cadavre și le-a așezat așa cum poruncisem Eu să fie așezate cele nouă cadavre cu o zi înainte. 4. Toma l-a salutat repede pe Iuda Iscarioteanul și l-a întrebat, ironic, cum i-a mers lui la pescuit. Iuda a mormăit ceva în barba-i deasă, dar n-a îndrăznit să înceapă o ceartă cu Toma, căci și-a adus aminte că tocmai Toma fusese acela care îl sfătuise să nu meargă în oraș caute aur. Și acum nu voia să-i povestească cum i-a mers lui acolo! De aceea Iuda a preferat mai bine să tacă. Eu i-am făcut lui Toma semn să nu-l mai descoasă pe căutătorul de aur deoarece aceasta nu va aduce nimic bun. 5. S-a potrivit însă ca un slujitor al lui Uran să umble, pe socoteala lui Iuda, la punga cu bani a Elenei și să fure treizeci de arginți. Acesta a venit în grabă la masa noastră și a zis: „Un hoț! Un hoț! Pe când luminățiile voastre erau pe mare, la pescuit, și nimeni altcineva nu a mai rămas aici decât soldații romani din tabăra lor de pe deal, a trebuit să ies din cortul cel mare pentru nevoi. În aceeași clipă s-a strecurat în cort acest ucenic al marelui profet, cum îl numiți voi pe drept pe învățătorul vostru, și, înainte ca eu să întorc, a furat treizeci de arginți din punga cu bani a prințesei! 6. Când m-am întors, l-am găsit în cort rușinat, cu ochii în pământ, ca și când ar fi căutat ceva. Eu l-am luat pe loc la întrebări, căci îmi părea suspect, iar el, speriat, a plecat imediat. La început nu am gândit nimic rău despre ucenicul profetului, dar, cum mă plimbam în sus și în jos prin cort, mi-a sărit în ochi punga cu bani a prințesei, căci nu mai era la locul ei. Pentru că eu, ca om de încredere, știam câți bani erau în pungă, am numărat din nou toți banii și, ce să vezi? Lipseau exact treizeci de arginți! Acești arginți nu puteau fi luați de altcineva decât de acel ucenic pe care vi l-am arătat mai înainte. Îl dau în vileag de acum, din timp, pentru ca nu cumva să cadă la sfârșit bănuiala asupra mea.” 7. Elena a spus: „Slujitorule, de ce te dezvinovățești înainte ca cineva să îți ceară vreo socoteală?!” 8. Paznicul a răspuns: „Preamilostivă prințesă, nu mă dezvinovățesc deloc, ci v-am spus despre acest furt, al cărui făptaș nu poate fi decât acest ucenic al marelui profet, și mi-am făcut astfel doar datoria.” 9. Elena l-a întrebat: „Când ai controlat, fără știința și voia mea, ultima oară conținutul pungii cu bani?” 10. Paznicul: „Oh, imediat după ce înalta și preamilostiva prințesă mi-a încredințat cortul în pază! Atunci mai erau încă șase sute de arginți, acum însă mai sunt numai cinci sute șaptezeci - lipsesc deci treizeci de arginți pe care nimeni altcineva nu îi putea lua, decât acest ucenic pe care vi l-am arătat! Fiind paznic al acestor mari bogății, pentru care sunt răspunzător, e firesc să vreau să știu peste ce și peste cât trebuie să păzesc și nu poate să mi se ia în nume de rău mie, un slujitor atât de credincios și atât de vechi în slujba aceasta, mi-am luat obiceiul în aceste timpuri să uit peste cât și ce trebuie să păzesc! Eu am văzut ceea ce v-am spus acum și am vestit aceasta, făcându-mi datoria.” 11. Elena: „Foarte bine, vom cerceta aceasta mai îndeaproape ceva mai târziu și îl vom găsi pe făptaș, care n-o să scape de pedeapsa meritată! Dar se poate ca tu să te fi înșelat prima sau a doua oară la numărat și de aceea nu este drept să învinuiești un ucenic al divinului învățător numai pentru că el a intrat în cort, lucru pentru care, de fapt, el are tot dreptul, căci din partea noastră nu s-a dat nici o poruncă pentru ca nimeni în lipsa noastră nu viziteze corturile! Întoarce-te acum la postul tău. Voi veni eu însămi cât se poate de repede și voi cerceta totul cu severitate!” 12. După acest verdict paznicul a plecat și prima lui grijă a fost să pună cât mai repede argintii la loc în pungă, astfel încât să pară prințesa a avut dreptate cu observația ei, cum că el s-ar fi înșelat când a numărat banii. După ce a terminat aceasta, era tare încurcat, căci nu știa ce va răspunde la cercetările care vor urma. S-a gândit că cel mai bine ar fi dacă s-ar duce iarăși la prințesă   și i-ar cere iertare spunându-i că, într-adevăr, s-a înșelat la numărat și că i-a făcut acelui ucenic o mare nedreptate. Zis și făcut! El s-a întors peste puțin timp, i-a spus Elenei cum stau lucrurile și a rugat-o totodată renunțe la cercetări, din moment ce nu s-a făcut nici o fărădelege. 13. Zicând acestea, arăta cam spășit, căci el știa prea bine că regele Uran nu pedepsea nimic mai greu decât minciuna și furtul. Elena însă s-a milostivit de bătrânul servitor, care până atunci nu mai fusese niciodată necredincios, și i-a spus: „Ridică-te și pleacă la treaba ta! Nu a fost frumos din partea ta că ai vrut să te răzbuni astfel pe acest ucenic al Domnului, care nu ți-a făcut nici un rău, decât acela că, de când suntem aici, tu nu-l poți suferi! A fost urât din partea ta și te-ai făcut vinovat și de aceea meriți cea mai severă pedeapsă! Căci acum eu știu tot ce ai făcut!” 14. Sluga a început să tremure din tot trupul și Iuda, care urmărea atent discuția de la o oarecare distanță, s-a apropiat de slugă și i-a spus: „Te-ai purtat urât cu mine și asta pe nedrept! Eu însă te iert! Am fost într-adevăr în cort și, pe când mă aflam acolo doar de câteva clipe, mi-ai venit încruntat în întâmpinare, iar atunci eu mi-am văzut de drum. Dar nici vorbă-mi fi însușit ceva din comorile din cort! Și chiar dacă nu mi-ai fi ieșit așa de fioros în întâmpinare, tot nu m-aș fi atins de comorile păzite de tine. Pe scurt, fie așa cum vrea Domnul - eu te-am iertat. Cu stăpânii tăi însă descurcă-te singur!” ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 01:58 Capitolul 8 - Liniștea aparentă și agitația interioară a adunării ----------------------------------- Capitolul 8 Liniștea aparentă și agitația interioară a adunării 1.Cu acestea, Iuda s-a retras, iar Eu i-am spus Elenei, lui Uran și lui Matael: „Lăsați lucrurile așa cum sunt, căci avem lucruri mai importante de făcut! Nu dați sluga afară și nu o pedepsiți, căci ea nu s-ar fi purtat niciodată așa dacă nu ar fi fost împinsă de un demon! Și acest lucru a fost cu putință pentru ca, prin el, se facă pentru noi o prezicere care se va împlini. Dar despre aceasta nimic mai mult acum, căci avem lucruri mult mai importante de făcut!” 2. Cyrenius însă m-a întrebat foarte mirat: „Doamne, ce poate să mai vină? Eu nu cred să mai fie ceva mai important decât ce am trăit noi până acum! O, spune, Doamne! Inima mea se cutremură de dorința de a afla noile Tale porunci și de a le urma!”. 3. Eu am răspuns: „Ai puțină răbdare, căci totul se coace la timpul său! De aceea este acum nevoie, în primul rând, de o mică pauză. Odihniți-vă un pic acum împreună cu Mine!” 4. Auzind acestea, toți s-au liniștit, iar cearta dintre Iuda și sluga lui Uran, care pe Uran și Matael puțin i-a atins, s-a stins. Aceștia aveau de discutat împreună cu Cornelius și Faustus probleme de conducere foarte importante. Uran era deja nerăbdător la gândul că în curând se va întoarce la poporul său cu marile adevăruri ce i-au fost destăinuite, ca să-l facă fericit prin ele. El își dorea să fie regele unui popor înțelegător și înțelept, și nu regele unor larve umane care, fără voință și știință proprie, se poarte ca animalele. 5. Între timp, Risa studia atent cele două cadavre și își muncea gândul dacă prin manipulările preliminare pe care le văzuse, iar la sfârșit prin puterea numelui Meu, nu ar fi putut fi readuse la viață cele două femei. Alții, care erau în jurul Meu, se întrebau la ce lucruri mărețe urmau să fie martori. Pe scurt, deși la prima vedere păreau că toți se odihnesc, în adâncul sufletului lor erau cu toții foarte frământați și nici unul nu găsea răspuns la întrebările ce-l munceau. Philopold, Murel și Kisjonah erau adânciți într-o discuție aprinsă despre ce ar mai trebui să vină; Cyrenius, Ebahl și Iara își tot băteau și ei capul și nu găseau nimic despre ce ar mai fi putut fi vorba, căci și lor li se părea că le fusese dezvăluit totul până acum. 6. Schabbi și Iura, cei doi purtători de cuvânt persani, le-au spus însă tovarășilor lor, care îi tot asaltau cu întrebări: „Potoliți-vă! Se spune să căutăm puterea divină în inimile noastre! Ce știm noi despre felul cum suntem făcuți pe dinăuntru?! Dacă nu știm nimic despre noi înșine, cum am putea oare afla cum e făcut Dumnezeu și ce va face El?! Dar ce știm noi este că tot ce va face El va fi foarte înțelept și spre binele nostru. vină acum ce-o fi să vină, mai mult sau mai puțin nemaipomenit decât a fost până acum, noi nu trebuie să ne facem griji din aceasta! Noi suntem și rămânem neguțători și știm să ne folosim de ceea ce este dat spre binele nostru. La sfârșit lăudăm tot ceea ce vine de la El, ca fiind la fel de prețios, de important și nemaipomenit, căci El este singurul Domn al veșniciei, al tuturor faptelor și operelor Lui nemăsurate. 7. Dar, pentru că noi înșine nu ne cunoaștem ființa nici pe departe, nu putem ști ce ne mai poate fi de folos după tot ce am primit deja. El însă știe și poate de aceea foarte bine să numească ceea ce va veni ca ceva de mare importanță. Căci Domnul ordinii din veșnicie nu va începe să numere niciodată cu 13 sau cu 14, ci întotdeauna cu 1. Și astfel știe El cu siguranță foarte bine, clar și deslușit, care va fi pasul următor ce ne va fi nouă de folos pentru împlinirea noastră spirituală. De aceea noi trebuie să așteptăm în toată liniștea ce va făptui El astăzi!” 8. Această învățătură înțeleaptă a liniștit pe deplin mintea perșilor. Dar și mintea acelora care ședeau la masa Mea s-a liniștit și așteptau cu toții, plini de nerăbdare și bucurie, ceea ce Eu aveam să fac mai apoi. ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:01 Capitolul 9 - Spionii lui Irod ----------------------------------- Capitolul 9 Spionii lui Irod 1. Bătrânul Marcu însă a venit din casă, unde el făcea deja pregătirile pentru prânz, și mi-a spus foarte încet: „Doamne, iartă-mă Te deranjez pentru câteva clipe cu problemele mele!” 2. Iar Eu i-am spus: „Prietene, du-te și le spune spionilor lui Irod, care pândesc în spatele casei tale: «Fiul Omului vorbește și făptuiește deschis, în fața tuturor ochilor și urechilor lumii și nu vrea să facă nimic pe ascuns. De aceea, cine vrea să vorbească cu Mine, acela trebuie să vină deschis la Mine și să vorbească și să făptuiască pe față! Mie nu Mi se șoptește ceva foarte încet și pe ascuns la ureche și apoi se discută și se făptuiește în ascuns. Aceste obiceiuri proaste se întâlnesc la oamenii care pun ceva rău la cale și nu îndrăznesc să arate deschis și pe față aceasta, căci se tem de ceilalți din cauza gândurilor lor ascunse și rele. Eu însă făptuiesc pe față și spun totul cu voce tare și nu mă tem de oameni, căci gândurile mele sunt curate!» Du-te și spune-le acestea din partea Mea iscoadelor!” 3. Marcu a făcut o plecăciune adâncă în fața Mea și a plecat pentru a-și îndeplini cât mai degrabă sarcina. Unul dintre pândașii pe care Irod îi trimisese în toate părțile ca să caute i-a zis: „Prietene, se pare că tu nu știi că avem de la Irod împuternicire deplină, chiar și asupra vieții și morții, și avem dreptul de a executa imediat pe oricine ne stă cu obrăznicie în cale!” 4. Marcu i-a răspuns: „Aveți această împuternicire și asupra unui cetățean roman, cum sunt eu?” 5. Purtătorul de cuvânt cel obraznic a spus: „Dacă îl executăm, nu vom fi trași la răspundere de Irod!” 6. Marcu: „Dar veți fi trași la răspundere de către Dumnezeu, precum și de comandantul roman Cyrenius care, spre marele nostru noroc, se află de câteva zile aici, la mine, împreună cu mai mulți cetățeni romani de vază. Veți fi de plâns dacă veți îndrăzni să atingeți și numai cu un singur deget de această casă!” 7. Obraznicul: „Ce spui tu de comandantul roman că s-ar afla aici, când el acum numai câteva zile l-a împuternicit, prin intermediul reprezentantului Romei la Ierusalim, pe Irod cu dreptul sabiei?” 8. Marcu: „Foarte bine, foarte bine! Se va dovedi imediat cine l-a împuternicit pe Irod cu un asemenea drept!” 9. Spunând acestea, Marcu l-a trimis pe unul dintre fiii săi la Cyrenius, cu poruncă-l anunțe imediat pe comandant. Când Cyrenius a auzit acestea, i-a poruncit imediat lui Iulius ca, împreună cu o sută de soldați,-i ia imediat prizonieri pe spioni, treizeci la număr, iar dacă aceștia nu-și vor preda imediat armele,-i omoare fără milă. 10. Eu am spus atunci: „Să nu-i omorâți, numai să-i luați prizonieri!” Și acest lucru a fost imediat îndeplinit.   11. Când spionii i-au văzut pe romanii furioși aruncându-se asupra lor, au vrut să fugă, dar nu au reușit. Soldații romani i-au avertizat că, pe toți cei care li se vor opune, îi vor ucide fără milă. Această amenințare furioasă a dat roade și spionii cei obraznici s-au predat. Apoi au fost imediat legați și duși, în urma lui Marcu și a lui Iulius, la comandant. 12. Când au ajuns în fața lui Cyrenius, Cornelius și Faustus, Cyrenius i-a întrebat cu binecunoscutul ton dictatorial roman: „Unde sunt împuternicirile voastre și ordinul în care scrie să-l iscodiți pe profetul din Galileea pe toate drumurile și căile Lui?” 13. Conducătorul lor, care se numea Zinca, a spus: „Stăpâne! Legat la mâini și la picioare nu pot să scot la iveală documentele din locul unde le-am ascuns! Poruncește să fiu dezlegat și ți le voi da. Și te vei convinge că suntem aici din porunca stăpânului nostru, căruia trebuie să i ne supunem, căci și-a cumpărat scump, de la voi, romanii, dreptul de a fi stăpân pe viețile noastre și poate, fără dea vouă socoteală, după bunul lui plac, ne dea pieirii - ajunge doar să vrea! 14. Din partea noastră, pot umbla zece mii de profeți prin Galileea - dacă ne lasă în pace, cu siguranță nu le vom face nici noi nimic. Dar cum noi ne aflăm sub comanda unui stăpân puternic, care ne plătește o soldă bună, dar care, în cazul în care nu-i îndeplinim poruncile, ne poate da pe mâna călăilor, în acest caz situația este cu totul alta! Atunci, dacă aceasta este porunca lui, noi trebuie să urmărim pe oricine, pe viață și pe moarte, poate fi acela un om cât se poate de onorabil! Ori poate războinicii voștri încalcă ordinele primite de la voi pe viață și pe moarte? Deci, dacă este cineva răspunzător pentru aceste fapte în fața lui Dumnezeu, dacă Acesta există, atunci acela nu poate fi decât stăpânul, niciodată sluga, care îi îndeplinește cu credință poruncile! Lasă fiu dezlegat și-ți voi arăta imediat împuternicirile noastre, scrise de însăși mâna lui Irod, în trei limbi. Abia atunci va fi judecata ta, asupra noastră, dreaptă!” 15. Cyrenius a poruncit ca Zinca să fie dezlegat, iar acesta a căutat imediat într-un buzunar ascuns, a scos de acolo la iveală o rolă de pergament, i-a dat-o lui Cyrenius și a spus: „Citește aici și judecă drept, în fața lumii întregi, dacă întreprinderile noastre în legătură cu profetul din Galileea, unul numit Iisus din Nazaret, sunt legale sau ilegale!” 16. Cyrenius a citit împuternicirea, care la sfârșit era semnată cu iscălitura lui Irod. Ea suna, pe scurt, așa: „Conform puterii ce mi s-a dat mie, regele Irod, de către Roma, pentru o mie de talanți de argint și o sută de talanți de aur, peste toată țara evreilor, poruncesc și ordon eu, bazându-mă pe ajutorul Romei, cumpărat atât de scump,-l arestați pe profetul din Galileea, care a devenit periculos mie și instituțiilor mele și să mi-l aduceți, viu sau mort - în primul caz îl voi cerceta eu însumi să văd ce copil al Domnului este el. Trimișii mei însă au, conform acestui document scris de mâna mea, dreptul deplin, pe toate drumurile și potecile, pe toate străzile și cărările,-l urmărească,-l prindă și, în caz că opune rezistență,-l omoare, cu toți susținătorii lui, și să-mi aducă apoi leșul lui, pentru care, oricine mi-l va aduce, va primi recompensa de trei sute de arginți. Semnat în Ierusalim, în propriul palat.” 17. Zinca: „Acum ce spui despre aceasta? Suntem noi, cei treizeci, în drept sau nu?” 18. La acestea, Cyrenius a cugetat puțin și apoi a spus: „După știința și voința mea, lui Irod nu i-a fost dată niciodată o asemenea împuternicire de către Roma. Într-adevăr, după ceea ce știu eu, i s-a dat doar împuternicirea ca, în caz de nevoie, exercite el însuși dreptul sabiei, dar numai în propria lui casă, iar în afara casei numai atunci când împotriva noastră, a romanilor, ar fi vreun complot, iar acel loc ar fi izolat de orice garnizoană romană sau tribunal, și Irod s-ar afla acolo cu garda lui. Numai în acest singur caz ar putea face el uz de dreptul sabiei! 19. Așa sună împuternicirea întocmită de Roma pentru Irod, pe care eu am văzut-o și la a cărei întocmire am participat. Căci tot ce se hotărăște din Roma pentru Asia trebuie să treacă prin mâinile mele sau ale unui delegat de-al meu, care trebuie să-mi dea raportul. Această împuternicire va fi declarată de mine ca nefiind valabilă, până când voi primi de la Roma explicațiile: cum, când și de ce i s-a încredințat lui Irod o asemenea împuternicire, care ar trebui să ne pună pe gânduri pe noi, romanii de încredere, și de ce mie nu mi s-a făcut aceasta cunoscut. 20. Această împuternicire nu o veți primi înapoi până când nu mă voi întoarce de la Roma. Până atunci însă veți rămâne prizonierii mei! Chiar dacă după legile lumii nu sunteți osândiți, sunteți însă uneltele prin care un nelegiuit își împlinește faptele! Și pentru fapte nelegiuite Roma nu a dat nimănui împuternicire și cu siguranță nu i-a dat-o unuia ca Irod! 21. Dar eu știu cum Irozii violează concesiunile sub un pretext patriotic! Uciderea atâtor copii nevinovați, la porunca bătrânului Irod, este încă un exemplu clar cum aceste vulpi grecești șirete știu să manipuleze în favoarea lor și să violeze drepturile date lor de Roma! 22. Oh, voi ști eu cum să-l pun pe Irod la punct în această situație! Aceasta va fi o îndatorire pe care o voi lua foarte în serios! Bătrânul Irod a primit la vremea lui o dovadă a simțului meu roman de dreptate, deși pe atunci aveam doar ceva mai mult de treizeci de ani. Dar acum, îmbătrânind, cu anii am devenit mai sever și mai tenace în respectarea acestui drept. Respect întru totul principiul: Pereat mundus, fiat justitia! (Să învingă dreptatea, chiar dacă ar fi să piară lumea!) 23. Voi trimite imediat doi soli, unul la Roma și celălalt la Ierusalim, la Irod, pentru a-i cere toate împuternicirile de la Roma care se găsesc în mâinile lui. Vai de el și de slugile lui și de slugile slugilor lui, dacă împuternicirile lui nu se potrivesc cu împuternicirea pe care o aveți voi!” ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:05 Capitolul 10 - Pledoaria lui Zinca și relatarea lui despre sfârșitul lui Ioan Botezătorul ----------------------------------- Capitolul 10 Pledoaria lui Zinca și relatarea lui despre sfârșitul lui Ioan Botezătorul 1. Zinca a spus: „Stăpâne, aceasta nu este oare și grija noastră? Stăpânul și domnul nostru a fost până acum Irod. El a făptuit cu siguranță unele nelegiuiri grave împotriva omenirii; ne-am dat seama de aceasta foarte clar și bine, dar ce putem face altceva decât să-i ducem la trist sfârșit poruncile? Ce poate face unul dintre soldații tăi, dacă tu îi poruncești să taie capul unui osândit nevinovat? El poate fi de o mie de ori convins de nevinovăția acestuia și, cu toate acestea, va trebui să-i pună capul sub securea lui! 2. Nu știam noi acum, de curând, de deplina nedreptate a tăierii capului lui Ioan? Oh, îl cunoșteam și îl iubeam pe acest om deosebit, înțelept și plecat lui Dumnezeu, căci el ne-a dat, chiar când se afla în temniță, cele mai frumoase învățături, ne-a îndemnat la răbdare, ne-a prevenit să ne ferim de păcate împotriva lui Dumnezeu și a aproapelui nostru și ne-a vestit de asemenea că acum, în Galileea, s-a ridicat un profet al tuturor profeților și un adevărat preot al tuturor preoților, căruia el nu e vrednic nici măcar să-i lege curelele de la sandale! Ne-a vestit nouă acesta ne va ierta de toate păcatele și ne va arăta drumul luminii, al adevărului și al vieții veșnice. Pe scurt, ne-a învățat pe noi, paznicii lui, ca pe ucenicii lui, prietenii lui cei mai buni. 3. Atunci când ne întreba Irod ce face cel întemnițat și cum se poartă, nu puteam spune decât lucruri bune despre el. Acestea i-au plăcut lui Irod așa de mult încât a început el însuși să-l caute pe Ioan în temniță și să primească învățătura de la el. Într-adevăr, nu ar fi lipsit mult ca Irod să-i fi dat drumul, dacă Ioan nu ar fi făcut greșeala de a-i interzice afemeiatului de Irod legătura cu frumoasa văduvă a fratelui lui. Da, aproape că i-a reușit lui Ioan să-l îndepărteze pe Irod de văduvă! 4. Din nefericire însă, în acest timp urma să-și sărbătorească Irod, cu mult fast, ziua de naștere. Iar Irodiada, care-i cunoștea toate slăbiciunile, și-a împodobit neobișnuit de frumos fiica în acea zi și i-a sporit de necrezut farmecele. Și așa, nemaipomenit de aranjată, a venit fata cu zmeoaica de maică-sa ca să-l felicite pe Irod. Și cum în casa lui se găseau muzicanți la harpă, vioară și instrumente de suflat, fata a început să danseze în fața lui Irod, care o privea cu ochi flămânzi și devenea tot mai bine dispus. Aceasta i-a plăcut atât de mult țapului înveselit, încât nebunul a jurat să-i împlinească orice dorință! Acum soarta bunului nostru Ioan era ca și pecetluită, căci doar el stătea în calea blestematei lăcomii a zmeoaicei. Aceasta i-a făcut tinerei un semn, ca să-i ceară capul lui Ioan, ceea ce tânăra, chiar dacă avea o ascunsă silă, a făcut-o. 5. Acum, la ce folosea iubirea noastră pentru Ioan, despre care eram convinși că este nevinovat, la ce foloseau părerile noastre de rău? La ce foloseau blestemele noastre asupra Irodiadelor? Eu însumi a trebuit să merg cu un călău în temniță-i dau lui Ioan groaznica veste despre voința puternicului meu stăpân și a trebuit să-l leg și am fost de față când, pe acea lespede, i-au despărțit capul de trup. Am plâns ca un copil, plângeam cutremurat de marea răutate a celor două femei și plângeam soarta tristă a prietenului ce-mi devenise între timp atât de scump! Dar la ce folosesc toate acestea împotriva voinței întunecate, oarbe și împietrite a unui singur despot puternic?! 6. Am fost deci acum trimiși să-l prindem și să-l dăm pe mâna lui Irod pe acel profet care se află în Galileea și care probabil este unul și același cu cel despre care Ioan a prezis atâtea fapte mari. Trebuie să îndeplinim porunca aceasta, ca slujitori și soldați ai acestui despot, aflați sub jurământ? Sau putem să încălcăm acest jurământ când vrem noi? Nu îl așteaptă carcera și moartea pe cel care trădează și dezertează de la misiunea lui? Dacă noi suntem acum ceea ce trebuie să fim și făptuim așa după cum trebuie să făptuim, spune tu, stăpâne, dacă există vreun judecător drept care să ne osândească pentru aceasta?! 7. Lasă tu să coboare toți îngerii și Dumnezeu însuși din cer pe pământ și să ne dea sentința de condamnare; aceasta va fi la fel de dreaptă ca și decapitarea lui Ioan. Dacă ar exista un Dumnezeu drept, atunci ar trebui cu siguranță ca El să fie mai înțelept decât toți oamenii! Iar dacă El este mai înțelept și totodată atotputernic, eu nu înțeleg cu adevărat din ce motiv lasă El să vină pe pământ asemenea mizerii umane și pe deasupra îi lasă și la putere. 8. Acesta este și singurul motiv pentru care eu și cu cele douăzeci și nouă de ajutoare ale mele nu mai credem în nici un Dumnezeu. Ultima licărire de credință ne-a stins-o nedreapta tăiere a capului lui Ioan, căci eu, în locul lui Dumnezeu, distruge mai degrabă prin fulger o mie de Irodiade decât să las să fie decapitat un Ioan! S-ar putea să fie adevărat că Dumnezeu poate să-l răsplătească de o mie de ori pe Ioan pe lumea cealaltă, căci a îndurat cu răbdare și smerenie cruzimile la care a fost supus. Dar eu, după judecata mea, nu-i dau lui Dumnezeu jumătate din viața mea pentru o mie de preafericite vieți de apoi, despre care încă nimeni n-a aflat nimic concret! 9. Cine are puterea, acela poate dicta și face după pofta lui, însă noi, cei slabi și fără putere, trebuie să-l slujim ca animalele de povară, pe viață și pe moarte. Dacă el ucide, aceasta nu înseamnă nimic, căci el are dreptul la aceasta prin puterea lui; dacă ucidem însă noi, suntem ucigași și vom fi uciși la rândul nostru. Eu însă te întreb pe tine și pe toți înțelepții consiliului tău, ce Dumnezeu poate tolera aceasta ca fiind dreptate? Te rog, stăpâne,-mi un răspuns clar la aceste întrebări!” ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:07 Capitolul 11 - Răspunsul lui Cyrenius către Zinca ----------------------------------- Capitolul 11 Răspunsul lui Cyrenius către Zinca 1. Cyrenius a făcut ochii mari la aceste obiecții și Mi-a spus cu voce scăzută: „Omul nu pare deloc a fi căzut în cap și se pare că are multă minte. Acesta trebuie ajutat! Ce părere ai Tu, Doamne, n-ar trebui ajutați - omul acesta și însoțitorii lui?” 2. Eu am spus foarte deschis: „Dintr-o singură lovitură nu cade nici un copac! Cu o anumită răbdare, un om poate multe făptui. De asemenea, dacă vrei să aduci pe cineva la lumină, nu trebuie să-l pui să se uite dintr-o dată la soarele de amiază. Căci dacă îi arăți dintr-o dată prea multă lumină, va rămâne pentru multă vreme orb. Dacă însă îl obișnuiești treptat cu lumina, va putea și în cea mai puternică lumină vadă totul foarte clar și nu va mai suferi de nici o orbire. 3. Acest om însă Mi-a făcut un serviciu bun, căci le-a făcut cunoscut ucenicilor Mei, ca martor la cele vorbite și văzute, prin ce a trecut Ioan, cel care a propovăduit și a botezat în apropierea Iordanului, și care a fost prins și ucis de către Irod. Nu pentru Mine, ci pentru ucenicii Mei ar trebui el să ne mai spună de ce a dat Irod poruncă-l prindă și să-l arunce în temniță pe Ioan. Pune-i această întrebare!” 4. Cyrenius a spus atunci, întorcându-se spre Zinca: „Prietene, nu vroiam ca sentința mea să fie astfel înțeleasă, cum că pedepsi slugile unui despot, dacă ele nu sunt de aceeași părere cu el! Eu le voi pedepsi numai dacă perseverează cu încăpățânare în a îndeplini cumplita voință a despotului! Dar pe oameni ca tine, care își dau seama prea bine de neomenia stăpânului lor și care în adâncul inimii lor îl condamnă pentru aceasta, voi ști întotdeauna să-i judec cu dreptate și cu multă înțelegere! 5. De ce oare Dumnezeu, nu arareori, lasă triumfe răul pe această lume, pe când cinstea de multe ori suferă și e călcată în picioare, aceasta, prietene, are fără îndoială o cauză divină, dar care este prea profundă pentru puterea ta de înțelegere de acum. Astfel că tu și însoțitorii tăi, a căror putere de înțelegere este și mai slabă, nu puteți pricepe încă aceasta. Dar va veni o vreme, poate cât de curând, în care vei înțelege foarte bine și clar de ce trebuie să fie pe lume și Irodiade!” 6. Zinca a spus: „Stăpâne, care tocmai mi-ai arătat mila ta, care-mi vorbești numindu-mă prieten, nu fă din acest cuvânt important un sunet gol, așa cum, din păcate, la mulți dintre oameni este obiceiul. Dacă însă ai folosit acest cuvânt în adevăratul lui sens, arată-mi atunci prietenia ta și poruncește să fim dezlegați, eu și cei douăzeci și nouă de tovarăși ai mei! Căci nici eu, nici ei, nu vom fugi, căci pentru aceasta ai paza cea puternică și, de asemenea, ceea ce e mult mai important, cuvântul meu prietenesc. Crede-mă, vorbesc acum foarte liber și deschis: din păcate, noi toți suntem, împotriva voinței noastre, ceea ce suntem! Dacă ai putea să ne scapi de această povară, ai face cea mai omenească și dreaptă faptă!” 7. Cyrenius: „Lăsați aceasta în grija mea! Uitați-vă împrejurul vostru și veți vedea o mulțime de suflete salvate din ghearele pierzaniei. Puțini dintre ei ar fi scăpat, după severitatea legilor romane, cu capul pe umeri sau necrucificați. Și privește-i acum cum stau în fața noastră, ca oameni adevărați, și strălucesc precum aurul curat și nici unul dintre ei nu vrea să părăsească tovărășia noastră! Eu sper ca și vouă meargă la fel, căci pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt foarte ușor de îndeplinit, fapt pentru care am convingerea cea mai vie. 8. Dar acum dă-mi voie să-ți pun încă o întrebare foarte importantă, și anume: tu ne-ai făcut nouă un serviciu mare, povestindu-ne foarte deschis de ce și cum a fost omorât, din porunca lui Irod, preacinstitul profet al lui Dumnezeu; dar ai fost tu de față și la arestarea lui?! Nu ai putea să-mi spui și care a fost cauza care l-a făcut pe Irod să-l arunce în temniță pe Ioan, care cu siguranță nu îi făcuse nimic rău? Căci a trebuit fără îndoială aibă un anumit motiv!” ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:10 Capitolul 12 - Arestarea lui Ioan Botezătorul. Legătura lui Irod cu Irodiadele. ----------------------------------- Capitolul 12 Arestarea lui Ioan Botezătorul. Legătura lui Irod cu Irodiadele. 1. Zinca a răspuns: „Dacă am voie să vorbesc foarte liber și deschis, fără a mă teme de urmări cumplite, atunci aș putea să-ți numesc cu credință adevărata cauză, căci chiar eu am fost de față la arestarea acestui om, cel mai nevinovat dintre nevinovați. Dar dacă în acoperiș se mai află locuri unde stratul de paie este prea subțire, atunci îmi este cu mult mai drag să păstrez tăcerea asupra acestei întâmplări, de care nu-mi pot aminti fără ca inima mea să nu sufere, dar și care îmi aprinde în suflet cea mai amarnică și otrăvitoare mânie!” 2. Cyrenius a spus atunci: „Vorbește liber și deschis, căci la noi nu vei găsi locuri unde stratul de paie de pe acoperiș fie prea subțire!” 3. Zinca: „Atunci bine, ascultă-mă! Îți spusesem mai înainte că eu nu mai cred în nici un Dumnezeu; căci tot ce se învață ca venind de la El în Templu este minciună! Pentru că un asemenea Dumnezeu în veci nu poate exista! Nefericitul nostru prieten Ioan făcea cunoscut poporului un Dumnezeu cu adevărat drept, iar învățătura lui a ajutat și a făcut bine fiecărui om, cu excepția celor care slujeau în Templu și a fariseilor. Dar cu atât mai necruțătoare era învățătura lui despre adevărata față a așa-zisului Dumnezeu din Templu. Acum vei putea, ca om cu judecata sănătoasă,-ți dai seama de unde a început să bată vântul. 4. Preoții Templului ar fi vrut de mult să-l piardă pe bietul Ioan, dacă nu le-ar fi fost frică de popor, care își dăduse seama, în mare parte, de minciunile nerușinate și de negrele înșelătorii ale preoților. Au urzit atunci un plan prin care să-l facă pe Irod să creadă Ioan al nostru, în secret, plănuiește prin tot felul de urzeli ascunse să ridice poporul împotriva lui. 5. Aceasta l-a împins până la urmă pe Irod într-acolo încât a plecat împreună cu noi să-l caute pe Ioan, într-un loc foarte neprimitor, ca să se convingă el însuși dacă treaba cu Ioan ar fi într-adevăr atât de periculoasă. Ajuns la Ioan, Irod însuși n-a găsit, cu toate încercările la care a fost supus Ioan, nici o urmă din toate acele învinuiri ale preoților din Templu. De aceea, la sfârșit, el s-a înfuriat foarte tare de o asemenea nemaipomenită răutate a Templului și a slujitorilor lui. 6. Atunci când preoții Templului au început să facă presiuni asupra lui, ca să-l prindă pe Ioan, Irod le-a spus, în prezenta mea, pe un ton amenințător: «La sfatul și voința unor câini amărâți și lacomi nu voi pedepsi nici un om vreodată împotriva convingerilor mele!» 7. La un asemenea răspuns ferm, cavalerii negrii s-au retras și au tăcut. Dar nu s-au liniștit în ceea ce privea planurile lor mișelești. În timp ce pe față se arătau împăcați cu situația, ca și cum nu i-ar mai fi interesat câtuși de puțin Ioan, în ascuns au trimis ucigași plătiți pentru a-i stinge viața omului lui Dumnezeu. 8. Când a aflat Irod despre aceasta, i-a părut rău de cinstitul și inofensivul profet. Ne-a chemat la el și ne-a spus despre ce a auzit și a zis la sfârșit: «Ascultați, pe acest om trebuie să-l salvez. Mergeți la el, de ochii lumii, cu săbii și funii, legați-l ușor, dezvăluiți-i planul meu secret și el vă va urma! Aici îl voi ocroti într-o închisoare bună și doar ucenicii lui vor avea liberă trecere!» 9. Acestea au fost și împlinite, iar Ioan părea împăcat cu toate acestea. Dar viperele negre ale Templului au aflat în curând cum că Irod îl ține numai de ochii lumii pe Ioan întemnițat, dar de fapt i-a lăsat toată libertatea de a ține legătura cu ucenicii lui. Așa că au început din nou să se sfătuiască cum să-i influențeze pe Irod, ca până la urmă el însuși să-l osândească pe Ioan.” 10. După ce a spus acestea, Zinca a tăcut, dar Cyrenius l-a rugat să continue istorisirea. Iar Zinca a început din nou să vorbească: „Negrele iscoade ale Templului au aflat în curând cum că Irod, care este doar pe jumătate evreu și pe jumătate păgân, se uita cu jind la tânăra Irodiada, dar, ca evreu, se temea din cauza păcatului adulterului să aibă o relație mai apropiată cu ea. El însuși nu și-ar fi făcut nici o problemă de conștiință din aceasta, dar de gura Templului trebuia măcar să păstreze cel puțin aparențele. 11. Cavalerii negrii știau de toate acestea, așa că au trimis un sol viclean la Irod, cu propunerea ca Templul, având în vedere că femeia lui e stearpă,-și dea încuviințarea ca, în schimbul unei mici donații, Irod să-și ia o a doua femeie. 12. Irod nu a așteptat să i se spună de două ori acest lucru; i-a dat celui care i-a adus această veste aur, iar învoiala a fost pecetluită. Apoi a trimis imediat un mesager la Irodiada, iar aceasta nu s-a împotrivit voinței lui Irod, cu atât mai mult cu cât fusese pregătită și convinsă în prealabil de maică-sa. Vrăjitoarea de maică-sa era o femeie care părea făcută pentru Satana. Bunătate nu avea deloc în ea, însă era plină de răutate. Chiar ea însăși a dus-o pe fiică-sa la Irod, ca să o bage în grațiile lui Irod a mângâiat-o pe Irodiada tandru, dar încă nu a făcut nici un păcat cu ea. I-a dat multe daruri și dreptul să-l viziteze în palatul său când va dori. 13. Când s-a întors tânăra Irodiada acasă, la maică-sa, aceasta a descusut-o despre tot ce a vorbit cu Irod și ce au făcut. Fata i-a spus adevărul, i-a lăudat firea lui Irod ca fiind foarte prietenoasă, dar cu totul trează, și cum i-a făcut daruri bogate și i-a dat voie oricând să-l poată vizita, numai că inima ei trebuie să-i rămână pe de-a-ntregul credincioasă lui. 14. Vrăjitoarea a gândit cu siguranță în sinea ei, ceea ce și eu, care o însoțisem pe tânăra Irodiada acasă, am citit în ochii ei, ca într-o carte deschisă: «Ceva trebuie să fie la mijloc! Nu s-a lăsat prins Irod de prima oară de farmecele fetei mele, nu o va face nici a doua oară!» Și cum ea ar fi pierdut ocazia de a fi răsplătită de Irod, în cazul în care fata și-ar pierde onoarea, i-a dat fiicei ei o frumoasă lecție, cum să facă data viitoare pentru a-l ispiti pe Irod de a păcătui cu ea. 15. Eu am părăsit înfuriat casa vrăjitoarei, m-am întors la Irod și i-am povestit totul. Irod n-a prea fost încântat de acestea, poate să-și dea seama fiecare. S-a dus de aceea la Ioan și i-a spus și lui toată povestea.” ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:12 Capitolul 13 - Complotul templierilor împotriva lui Ioan Botezătorul ----------------------------------- Capitolul 13 Complotul templierilor împotriva lui Ioan Botezătorul 1. Zinca: „Ioan însă i-a spus: «Nu-ți fă de lucru cu Irodiada și cu mama ei. Căci bătrâna e un șarpe, iar tânăra o viperă! Tu cunoști voința atotputernicului Dumnezeu al lui Avraam, Isaac și Iacov, și cunoști rânduiala Lui în care, de la facerea lumii, fiecărui bărbat i-a fost dată doar o singură femeie. Odată ce bărbatul s-a legat pe viață de o femeie, aceasta e stearpă sau roditoare nu este un motiv de a-și lua o altă femeie. Dacă însă vei aștepta cu răbdare, lui Dumnezeu îi este ușor cu putință trezească un rod viu în pântecele femeii, chiar la o vârstă înaintată! Citește istoria patriarhilor și vei afla că răbdarea și dăruirea le-a adus, chiar și la o vârstă înaintată, bogată binecuvântare! 2. Nu-ți fă deci de lucru cu Irodiada și nu cumpăra încuviințarea Templului. Căci Dumnezeu nu a pomenit niciodată de asemenea înlesniri! Aceasta a făptuit Moise prin ei însuși, ca om, din cauza inimilor împietrite ale oamenilor! Dar el nu a făcut bine ceea ce a făcut, iar Dumnezeu n-a văzut cu ochi buni această hotărâre, fii sigur de aceasta! De aceea, rămâi tu la femeia ta și nu o lăsa pe Irodiada să vină la tine!-i lui Zinca» - mie adică -«împuternicirea, iar el va ști ce trebuie să facă pentru ca vipera să nu-ți mai intre în casă! Dacă vei urma acest sfat, atunci vei păstra prietenia cu Iehova, dacă nu, vei păcătui și vei deveni dușmanul Lui!» 3. Irod a pus la inimă toate acestea și a hotărât să-și ia gândul de la Irodiada. Dar bătrâna șerpoaică, împreună cu tânăra viperă, nu au precupețit nimic ca să-i ia ochii lui Irod. Ele știau când și unde pleacă Irod, iar Irodiada știa să-I întâmpine de fiecare dată cât mai fermecător îmbrăcată și împodobită. El însă nu s-a apropiat de ea, dar în inima lui jăraticul s-a aprins tot mai mult, așa încât la urmă era el însuși mereu în căutare de prilejuri de a o întâlni cât mai des pe frumoasa Irodiada. 4. Când în sfârșit s-a apropiat ziua lui de naștere, Irodiada s-a folosit de toate mijloacele ca să vină la petrecere. Intre timp s-au interesat și preoții din Templu la Irodiada cât de tare i-a prins pe Irod în mreaja farmecelor ei. Iar ea n-a putut să le spună altceva decât că, cu toate șiretlicurile și farmecele pe care le-a folosit, nu s-a putut încă apropia de el; care este cauza, ea nu știe, deși vede clar că Irod se uită cu plăcere la ea și că tot mai mult o urmărește pe furiș. 5. Când au aflat preoții din Templu acestea, le-au spus celor două deschis, în față: «De aceasta nu e de vină decât acel profet al apei și botezului, pentru care și-a pierdut mințile Irod! El însuși a poruncit să fie prins la Iordan, pentru a-l feri de noi. Dar nu îi va fi de nici un folos aceasta! Dacă nu se poate mai devreme, atunci se va potrivi de ziua lui Irod! Căutați cu orice preț-l dați pierzaniei pe profet și îl veți avea pe Irod la degetul mic!» 6. Acum cele două femei și-au dat mai mult decât bine seama cine le zădărnicea lor planul. Cele două s-au sfătuit cum să-l piardă pe Ioan, iar cea tânără mi-a destăinuit urzeala lor și mi-a promis mult aur și argint dacă, într-un fel sau altul, îi voi lua viața lui Ioan. Eu bineînțeles că nu m-am lăsat prins de aceasta, dar m-am prefăcut că iau parte tot mai mult la planurile lor. Aceasta am făcut-o însă numai pentru a afla de toate planurile satanice pe care cele două femei și preoții din Templu le teșeau împotriva bietului Ioan. 7. Când a aflat acestea, Irod s-a scărpinat după ureche și mi-a zis: „Lucrurile stau așa cum am întrezărit de mai multe zile. Dar ce s-ar putea face? Cel mai bine ar fi să-l închidem și mai bine pe Ioan și să nu mai lăsăm la el pe nimeni în afară de cei mai devotați ucenici ai lui, iar pe oricare străin să-l dăm afară. Căci prea ușor se poate întâmpla ca un ucigaș mișel, cumpărat de femei sau de preoți,-i împlânte un pumnal în inimă lui Ioan al nostru, iar răutatea Templului și-ar atinge astfel ținta. Căci, crede-mă, și femeile au fost prelucrate de preoții Templului! Eu vreau însă, pentru a-l salva pe Ioan, le dau voie în palat femeilor, și mergi tu de aceea și spune-i Irodiadei că de acum mă poate vizita când dorește!” 8. Eu, ca servitor, a trebuit să ascult, deși mi-am dat prea bine seama că acest ajutor mai mult i-ar putea dăuna lui Ioan. După aceasta, Irodiada venea aproape în fiecare zi în casa lui Irod și se pricepea mai bine decât oricare alta să-i ațâțe poftele. Despre aceasta au aflat în curând și negrii preoți din Templu și le-au promis femeilor mult aur dacă vor reuși să-l facă pe Irod să stingă lumina vieții lui Ioan, care întorsese atâta popor de la Templu. Pentru a împlini aceasta, bătrâna ajurat în Templu că nu va avea pace până ce profetul botezului nu va cădea! Cea tânără se pricepea mereu cum să facă-l împiedice pe Irod să meargă la Ioan ca să-i ceară sfatul. Eu, ca servitor, nu am îndrăznit să-i amintesc de cuvintele lui Ioan, căci îl cunoșteam prea bine pe Irod, cât poate fi de crud atunci când firea îi era cuprinsă de vreo patimă. 9. Și așa au mers treburile rele înainte, până la ziua lui Irod. Numai cu câteva zile înainte cred că s-a petrecut ceva între el și Irodiada, căci altfel nu ar fi lipsit ea câteva zile. Dar aceste câteva zile au aprins și mai mult patima în inima lui Irod, iar triumful pe care avea ea să-l sărbătorească de ziua lui era cu atât mai sigur.” ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:15 Capitolul 14 - Irod dă poruncă să fie prins Iisus ----------------------------------- Capitolul 14 Irod dă poruncă fie prins Iisus 1. Zinca: „Acum, l-a sărbătorit și cum l-a sărbătorit Irodiada pe Irod, este cunoscut. Dar nu vă este cunoscut faptul că printre ucenicii lui Ioan umblă vorba că Ioan a înviat, s-a retras în Galileea, pe acolo își poartă pașii, de unde își are originea. Despre aceasta au aflat și Irod și Irodiada lui, care, de la moartea lui Ioan, a căzut împreună cu bătrâna zmeoaică la pat. Aceasta le-a umplut de o mare teamă inimile și Irod m-a trimis, ca prieten al celui ucis, spre a-l aduce pe acesta din nou la Irod, astfel ca Irod să-și poată răscumpăra marea nedreptate pe care i-a făcut-o. Și Irodiada plânge acum acea clipă în care a ascultat-o pe haina de maică-sa și ar dori să se împace cu Ioan cel nedreptățit! 2. Eu însă mi-am dat seama că Ioan nu a înviat. 3. Auzisem însă din gura lui Ioan însuși că în Galileea s-a ridicat un mare profet, căruia el nu e vrednic să-i lege nici măcar curelele de la sandale. I-am povestit de aceasta lui Irod, iar el a spus: «Du-te totuși acolo și adu-mi-l pe acela despre care Ioan a vorbit cu atâta evlavie. Căci poate și el ne poate ajuta!» I-am spus însă și ce aflasem eu despre profet, și anume că pentru întărirea învățăturii sale el face semne nemaipomenite; i-am zis că trezește morții și mută munții din loc și are putere asupra furtunii și multe alte asemenea lucruri nemaiauzite. I-am spus mai departe lui Irod că eu nu pot face ceva sau chiar nimic împotriva puterii unui asemenea profet, căci el poate omorî mii numai cu gândul. Dar, cu toate acestea, Irod n-a vrut să renunțe la dorința lui și a Irodiadei și a zis numai: «Trei sute de arginți grei celui care mi-l aduce!» cu întregirea: dacă nu se poate viu, atunci el vroia să-l vadă totuși și mort! 4. Eu însă i-am spus: «Dacă el nu vrea să vină din proprie voință, noi îl vom căuta fără teamă! Căci până când să-l omoram noi, nu mai suntem noi de mult în viață. Căci el poate să cunoască gândurile oamenilor și ne poate omorî înainte de a-l vedea noi! Iar dacă lucrurile stau așa, nu pricep ce rost are să mergem să-l căutăm!» La acestea Irod a spus: «Eu vreau asta, iar intenția mea e bună! Dacă el este un profet bun, va cunoaște buna mea intenție și va veni la mine! Căci nu voi face cu el ceea ce, orbit fiind în nebunia mea, am făcut cu Ioan. Pentru asta stau mărturie lacrimile mele vărsate pentru bunul Ioan. Duceți-vă și împliniți voința mea!» 5. După toate acestea, noi am plecat și de aceea suntem acum aici, fără a putea până acum îndeplini porunca, deși cutreierăm deja de nouă săptămâni Galileea! Am trimis de știre la Irod despre căutarea noastră fără nici un folos, dar numai aceasta nu ajută la nimic! El știe de la alții că ori Ioan cel înviat, ori marele profet se află în Galileea și face semne mari. De aceea, ne-a spus ca noi să facem tot ce ne stă în putință-i împlinim porunca. Orice împotrivire din partea noastră va fi pedepsită foarte aspru! 6. Astfel că, în căutările noastre, am ajuns aici, căci am auzit că la Cezareea lui Filip vor fi făcute semne mari! N-am găsit însă nimic în afara ruinelor fumegânde ale orașului pustiit de groaznica furtună de ieri și pe voi, prea severii romani! 7. Milostiviți-vă de noi și eliberați-ne de nebunul de la care, în furia lui, nu știi la ce să te aștepți! Noi vă vom fi recunoscători, de aceasta puteți fi siguri! Ce v-am spus eu până acum este întregul adevăr. Acum ați aflat cum stau lucrurile. Judecați cu dreptate și îngăduință! Odată ce voi, romanii, sunteți stăpâni asupra noastră, nu mai avem de-a face cu Irod! Noi suntem gata să slujim cu o credință de o mie de ori mai mare decât i-am servit bătrânului despot! Căci voi lăsați să se vadă și omenia, pe când Irod este un tiran atunci când se lasă stăpânit de oarba lui furie!” ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:18 Capitolul 15 - Misterioasa împuternicire a lui Irod ----------------------------------- Capitolul 15 Misterioasa împuternicire a lui Irod 1. Cyrenius a spus atunci: „Ceea ce doriți se va împlini. Pentru că eu sunt foarte mulțumit de descrierea ta despre Irod și știu acum ce trebuie să fac cu el. Dar mai spune-mi acum, dacă, cu împuternicirea lui, lucrurile stau chiar așa cum ne-ai povestit mai înainte! Nu ai văzut tu cumva numele meu semnat pe ea? Sau ai avut tu vreodată ocazia să vezi acest document? Fii sincer și răspunde-mi cât mai exact la întrebări! 2. Zinca a răspuns: „Nimic mai simplu ca aceasta, pentru că eu, știind să scriu și cunoscând trei limbi, am transcris acest document de vreo cincizeci de ori, iar aceste copii Irod le-a dat notarului să le veridice pentru zece drahme de argint! Numele tău nu l-am văzut, însă pe acela al împăratului care acum domnește l-am văzut. Mai mult nu-ți pot spune despre aceasta.” 3. Cyrenius: „Aceasta se pare că este o nouă împuternicire, care sună cu totul altfel ca aceea pe care eu însumi am semnat-o! Ai putea să-mi mai spui cam când a ajuns la Irod acest document de la Roma?” 4. Zinca: „O, nimic mai ușor! Această împuternicire a primit-o deja anul trecut, și aceasta o știu atât de exact pentru că eu însumi am făcut cererea pentru aceasta. Era inclus și punctul în care se cerea ca împăratul, ca singur domn și stăpân, trecând peste toate instanțele subordonate,-i dea lui Irod o împuternicire în forma propusă în cerere. Acum însă am ajuns la problema principală în spatele căreia, cel puțin după părerea mea, se ascunde marea șarlatanie. 5. Irod a depus o asemenea cerere la Roma, pentru aceasta depun eu mărturie clară și de încredere, pentru că eu însumi, așa cum v-am mai spus, am scris și am stilizat documentul. Această cerere extraordinară a fost trimisă la Roma însoțită de o încărcătură serioasă de aur și argint. Curierii erau cinci dintre preaînalții farisei, care tocmai intenționau să facă o călătorie la Roma pentru niște probleme ale lor foarte însemnate. Aceștia au venit la Irod cu câteva zile înainte de călătoria lor la Roma și l-au întrebat dacă nu are ceva de comandat de la Roma. 6. Aceștia au venit la Irod ca și chemați, căci el își muncea deja gândurile de vreo patru săptămâni cum și prin cine ar putea el trimite, cât mai sigur și cât mai în secret, cererea lui extraordinară la Roma. Această ocazie îi era lui Irod cu atât mai binevenită, căci el se înțelegea bine cu cei cinci farisei vicleni și îi considera printre cei mai cinstiți dintre preoți. Atunci când i-a întrebat despre plata comisionului, care de la Ierusalim la Roma trecea cu ușurință de două sute de talanți, ei nu i-au cerut nimic, zicând că ceea ce fac ei pentru Irod, care le-a făcut și lor de atâtea ori importante servicii, este din pură prietenie! 7. Acum Irod era mai mult decât pe deplin mulțumit și le-a încredințat celor cinci cererea împreună cu încărcătura cea grea, la care treizeci de cămile aveau de cărat din greu. În acest fel a circulat, se pare, după cele povestite mai apoi, cererea extraordinară de la Ierusalim la Roma. Dacă însă ea a ajuns sigur la Roma sau altundeva noi nu avem cum să știm! 8. O călătorie de aici până la Roma durează, dacă vremea e bună, aproximativ trei săptămâni, dacă nu chiar o lună. Zile întregi, de multe ori săptămâni, trebuie așteptat la Roma, până vine cineva din partea împăratului. O asemenea cerere o rezolvă de obicei împăratul, în cazurile favorabile, nu înainte de a trece o jumătate de an, căci el are nenumărate sarcini importante de conducere de rezolvat. Apoi urmează călătoria spre casă, care durează tot la fel de mult ca și cea spre Roma! Din multe experiențe, dacă este să socotești exact, după cunoștințele mele o asemenea călătorie la Roma nu poate dura mai puțin de trei sferturi de an. 9. Cei cinci mesageri însă s-au întors cu împuternicirea dorită, exact așa cum am formulat-o eu în cerere, scrisă pe un pergament foarte frumos și cu toate pecețile împărătești, după șase săptămâni. Și l-au felicitat cu multă pompă pe Irod. Eu însă o știu pe a mea și-mi pun capul la bătaie că cei cinci mesageri nu au fost la Roma la fel cum nu am fost nici eu! 10. Băieții au păstrat bine darul cel bogat, cu cele treizeci de cămile cu tot, au falsificat semnătura împăratului, pecețile și celelalte însemne ale puterii și au adus astfel lui Irod o împuternicire de la împărat, despre care împăratul însuși știe cu siguranță la fel de puțin ca și tine, înalte domn și stăpân! Dar aceasta este numai părerea mea. Este însă și posibil ca împuternicirea să vină totuși de la împărat! Poate corăbiile lor au avut un vânt prielnic și la dus, și la întors, și poate că au avut norocul să-l întâlnească pe împărat bine dispus și fără nici o preocupare, chiar la sosirea lor în Roma. Și astfel el le-a venit în întâmpinare și le-a îndeplinit imediat dorințele, după care ei s-au întors, la fel de repede, cu cel mai prielnic vânt în pânze, pe coasta Iudeii. Pe scurt, nu vreau să judec aceste fapte! Tot ce am spus aici sunt numai bănuielile și socotelile mele.” ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:20 Capitolul 16 - Falsa împuternicire a lui Irod ----------------------------------- Capitolul 16 Falsa împuternicire a lui Irod 1. Cyrenius a spus: „Prietene, aceasta este mai mult decât o bănuială, acesta este adevărul curat! Căci și dacă împăratul i-ar fi dat împuternicirea lui Irod în cel mai scurt timp, este cu neputință ca aceasta să ajungă în șase săptămâni de la Roma înapoi la Ierusalim, căci toate împuternicirile care pleacă din Roma până la Sidon, cu vântul cel mai prielnic în pânze, au nevoie de cel puțin patruzeci de zile. Nici o corabie nu se avântă pe drumul cel mai scurt și să traverseze marea în largul ei. Iar drumul mai lung, de-a lungul Coastei Adriatice sau Mediterane, durează cel puțin patruzeci de zile și nici o corabie nu reușește să-l străbată în acest răstimp și la dus, și la întors. 2. Iar apoi, fiecare străin care vine să ceară ceva împăratului trebuie să aștepte în Roma șaptezeci de zile. Numai înalții demnitari sau conducătorii de oști sunt scutiți de aceasta, dar nici un sol străin sau persoană privată nu se poate înfățișa împăratului înainte de aceste șaptezeci de zile. Căci în Roma este o lege nescrisă, ca fiecare străin care cere favoruri împăratului să facă cinste orașului, aducând daruri și ofrande multor instituții. Orice străin venit din țări îndepărtate este în stare să facă aceste daruri pentru că altfel n-ar putea veni la Roma să ceară o anumită favoare, dacă nu ar fi fost îndeajuns de bogat. Căci pentru cei din popor și cei săraci sunt puse legi și judecători drepți. Dacă unul din popor are o plângere, acela știe unde trebuie să meargă. Iar dacă merge acolo, i se va face dreptate după lege, căci la noi, romanii, nu există corupție și se aplică legea: «Justiția fundamentam regnorum!» (Dreptatea este fundamentul oricărui stat) și «Pereat mundus, fiat justitia!» (Să învingă dreptatea, chiar dacă ar fi să piară lumea!) Pentru noi, romanii, acestea nu sunt numai vorbe goale, ci principii care până acum au fost întotdeauna respectate întru totul. 3. De aceea, nu este neîndreptățit ca aceia care vin la Roma să aducă o ofrandă însemnată orașului înainte de a fi demni de a primi favoruri împărătești. Și de aici trag concluzia că cei cinci trimiși ai Templului nu aveau cum să ajungă la împărat în mai puțin de șaptezeci de zile și de aceea călătoria de aici la Roma și înapoi nu o puteau face în șase săptămâni. Reiese deci de la sine singura concluzie dreaptă, cei cinci și-au păstrat avuțiile trimise de Irod împăratului, iar domnitorului lacom de putere i-au adus o împuternicire falsă. Irod își închipuie acum că are drepturi mai mari decât cele pe care le-a primit din partea Romei împreună cu domnia, dar va trebui cât de curând să fie trezit la realitate! 4. Da, acum îmi este clar de ce nu am primit nici un fel de înștiințare de la Roma, căci eu, ca reprezentant împuternicit al Romei peste întreaga Asie și o parte din Africa, trebuie să fiu înștiințat de toate ordinele date de Roma pentru Asia. Altfel, dacă un ordin al Romei nu îmi este cunoscut, iar cineva se folosește de acesta, eu consider aceasta o însușire provincială a puterii, deci o răscoală împotriva Romei și a puterii imperiale și va trebui să înăbuș acea răscoală cu toată puterea armată care-mi stă la dispoziție! De aceea, sper că v-ați dat seama acum că împuternicirea lui Irod este falsă! Împuternicirea fiind falsă, puteți trage în continuare concluzia că eu va trebui să dau pe față întâi înșelătoria lui Irod, iar apoi îi voi lua împuternicirea și o voi trimite împăratului, pentru ca el însuși să-l pedepsească pentru înaltă trădare. ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:25 Capitolul 17 - Politica de stat a preoților din Templu ----------------------------------- Capitolul 17 Politica de stat a preoților din Templu 1. Zinca a spus: „Nobile prieten, înalte domn, noi înțelegem toate acestea foarte bine! Dar noi mai știm încă ceva, ce se pare că tu nu știi.” 2. Cyrenius: „Ce anume?” 3. Zinca: „Este iubita politică de stat. Prin ea, aproape din totdeauna și în toate țările de pe acest pământ, preoțimea are un anumit privilegiu, în virtutea căruia își poate permite să facă multe lucruri care pentru ceilalți oameni ar fi considerate trădare. Preoții sunt destul de îndrăzneți să se impună celorlalți oameni ca zei întrupați și să se folosească de cuvântul Domnului după bunul lor plac. Și nici un om nu se ridică împotriva lor, și chiar împăratul trebuie uneori să privească cu zâmbetul pe buze la intrigile lor perfide. Aceasta datorită vechilor superstiții înrădăcinate în popor, prin care oamenii sunt ținuți umili și ascultători pentru ca să nu se răscoale împotriva regelui țării când acesta dă legi pe care poporul cu greu le poate respecta și pune pe umerii lui tribut greu. 4. Dacă însă li se dă voie preoților să taie și să spânzure în locul lui Dumnezeu, împăratul nu se va lăsa deranjat de aceasta, chiar dacă acești adormitori ai poporului la caz de nevoie, uneori pe ascuns, dar alteori pe față, intră în pielea monarhului, vorbesc în numele lui și chiar dau legi, dacă ei consideră aceasta este folositor pentru popor, pentru statul lui și, bineînțeles, și pentru ei, ceea ce într-o provincie ca această țară a evreilor, care este atât de departe de capitala imperiului, pare mult mai ușor de trecut cu vederea. 5. Dacă împăratul îi va trage acum la răspundere pentru falsa împuternicire, ei nu vor ascunde nicidecum că au făcut aceasta, chiar și fără nici o presiune din afară. Dar vor fi în stare să-i spună împăratului și cu ce scop au făcut aceasta, și anume numai spre binele împăratului și al statului! Și îi vor demonstra împăratului până în cel mai mic detaliu și clar ca lumina zilei de ce o asemenea faptă a fost necesară și ce folos trage statul și monarhul din aceasta. Iar împăratul va trebui până la urmă-i și răsplătească și să-i laude pentru aceasta. 6. Ia-i tu azi la întrebări, iar după interogatoriu vei avea în mână tot atât de puțin împotriva lor ca și împăratul însuși, iar la sfârșit va trebui chiar să-i autentifici lui Irod această împuternicire, după ce ei îți vor demonstra că acest act este necesar pentru a îngrădi prin el lăcomia de putere a lui Irod, îngrădire fără de care el și-ar face în ascuns o mare putere cu ajutorul nemăsuratelor lui bogății și avuturi, și prin care Irod ar sta foarte categoric cu voi, romanii, la discuții! Ei ar fi descoperit această secretă uneltire și au fost iluminați «de sus» ce mijloace să folosească:-i dea lui Irod o împuternicire împărătească pro forma, pe care el altfel și-ar fi luat-o prin forță. Dacă preoții din Templu te vor întâmpina cu asemenea explicații, ce vei putea face tu, decât să-i lauzi și să-i răsplătești?” 7. Cyrenius: „Eu așa ceva nu pot să accept și nu-ți pot da dreptate. Dacă Irod uneltea un asemenea plan perfid și voia să-l ducă la împlinire, de ce nu am fost eu în secret înștiințat de preoții Templului, când ei au aflat aceasta? fi putut lua eu măsurile care se cuveneau împotriva acestuia! De la Ierusalim până la Sidon sau Tir distanța nu este așa de mare! Și, în sfârșit, cum vor răspunde preoții Templului de avuțiile și de cele treizeci de cămile furate împăratului? Sunt de părere că le va fi totuși destul de greu!” 8. Zinca: „Înalte prieten, înalte domn, ai multă înțelepciune ca om de stat, dar în această problemă se pare că nu ești prea versat - la fel ca cineva care n-a avut sceptrul în mâna sa! Ca să-ți demaște ție acest plan i-a reținut un dublu motiv! Primul: pericolul în caz de întârziere, iar al doilea: evitarea oricărei vâlve care în această situație ar fi fost periculoasă! Căci dacă ai fi fost înștiințat prea devreme, ai fi ocupat imediat întregul Ierusalim și l-ai fi supravegheat foarte de aproape. Aceasta ar fi agitat întreg poporul și l-ar fi umplut cu o ură amarnică împotriva voastră. Irod însă ar fi știut prea bine cum să folosească o asemenea situație împotriva voastră și din aceasta s-ar fi putut isca un rău de necontrolat! 9. Ținând seama de toate acestea și prevăzând ce s-ar fi putut întâmpla, Templul a dispus din înțelepciunea lui «dumnezeiască» de această cale prin care fără multă gălăgie a prevenit această dezvoltare anarhică. La timpul potrivit însă, te-ar fi înștiințat pe tine și pe împărat despre tot ce s-a petrecut aici, însoțind aceasta de sfaturi despre ce trebuie făcut în continuare. Avuțiile care erau pentru împărat ți le-ar fi putut returna oricum de-abia atunci când ar fi sosit momentul potrivit de a te fi înștiințat de toate acestea. 10. Când tu, înalte prietene și domn, vei primi asemenea răspunsuri la întrebările tale, spune-mi dacă, urmărind o politică înțeleaptă, vei putea face altceva decât să-i lauzi pe preoții Templului și, după lege,-i răsplătești, cum fiecare negustor cinstit este răsplătit cu zece la o sută!” 11. Cyrenius: „Cum, când eu însumi sunt convins de marea răutate a preoților din Templu,-i laud și să-i mai și răsplătesc pe deasupra?! Nu există nici un mijloc și nici o cale ca să-i dăm în vileag pe acești frați ai Satanei?” 12. Zinca: „Am o întrebare importantă: cine crezi că îi cunoaște mai bine pe acești cavaleri perfizi, Zinca sau tu?! Dacă putea cu o singură răsuflare să le distrug Templul și toate sinagogile, crede-mă, nu aș sta pe gânduri nici măcar o clipă! Lucrurile însă stau astfel încât nici măcar un zeu nu-ți poate da alt sfat decât să privești cu zâmbetul pe buze la intrigile lor viclene. La timpul potrivit vei primi o povață înțeleaptă. 13. După calculul meu și după cel al lui Ioan, de acum în patruzeci de ani li se va împlini soarta și vor cădea, iar voi va trebui să cuceriți din nou întreaga Iudee și întregul Ierusalim și să le distrugeți cuiburile din temelii, înainte însă de acest răstimp nu se va putea face nimic sau aproape nimic împotriva lor, în afară de ceea ce ți-am spus eu mai devreme. Dacă vrei însă ai rezolvarea imediat, atunci fă așa precum ți-am spus, altfel lucrurile vor lua o întorsătură proastă!” ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:27 Capitolul 18 - Învățăturile profetului din Galileea ----------------------------------- Capitolul 18 Învățăturile profetului din Galileea 1. Cyrenius a spus atunci: „Prietene, îți recunosc marea pricepere și istețime, iar Irod și-a educat prin tine un avocat cum un altul nu mai există în toată Iudeea! Acum însă nu mai ești al lui Irod, ci ești roman și nu mai trebuie să respecți interesele lui Irod, ci numai pe ale noastre. De aceea poți să afli mai multe despre tot ce s-a concentrat aici, în acest punct, la mare, și de ce s-a făcut aceasta! Dar, înainte de toate, spune-mi acum ce ai face dacă deodată, de undeva, ar apărea marele profet galilean?!” 2. Zinca a răspuns: „Eu?! Nimic, l-aș lăsa să-și vadă de drum! dori bineînțeles să vorbesc cu el, ca să văd dacă Ioan a avut dreptate când a spus că nu e vrednic nici măcar să-i lege cureaua încălțării! Ioan a fost un profet foarte înțelept și era mai luminat decât toți ceilalți profeți la un loc. Acum, dacă Ioan a făcut o asemenea mărturie despre Iisus din Nazaret, cât de mare, cât de înțelept și cât de puternic trebuie să fie acesta! 3. Știi tu, înalte prietene, dacă fi vrut cu adevărat să-l prind pe Iisus, chiar dacă numai de ochii lumii, fi putut de mult să o fac. Pentru că eu am știut aproape întotdeauna unde se afla Iisus! Dar de fapt nu doream aceasta și, ca să fiu sincer, simt o mare sfială față de acest om! Căci, după toate câte am auzit despre el - și acestea de la martori de încredere, chiar de la samariteni - se pare că este de-a dreptul întruparea unei zeități sau un magician din vechea școală egipteană! În nici unul dintre aceste cazuri nu îmi doresc să am ceva de-a face cu el, căci mi-ar intra în ochi tot nisipul din scurmătura mea! Adevărat, eu pentru mine însumi aș dori să-l văd și să-i vorbesc, dar numai într-o situație pașnică și nici pe departe în straiele acestea de prigonitor!” 4. Atunci l-am întrebat Eu însumi pe Zinca: „Iubit prieten, și Eu sunt unul dintre aceia care Îl cunosc la fel de bine pe Iisus din Nazaret ca pe ei înșiși și îți pot spune despre El că nu e dușmanul nici unui om, ci un binefăcător pentru toți cei care vin la El ca să-I ceară ajutorul. Cu toate că este un dușman al păcatului, El nu este un dușman al păcătosului care își regretă păcatul și se întoarce cu umilință la calea cea bună. De El nu a fost nici un om judecat sau condamnat, chiar dacă păcatele lui ar fi fost mai multe decât nisipul din mare sau firele de iarbă de pe pământ. 5. Învățătura Lui este aceasta: omul să-L recunoască pe Dumnezeu și să-L iubească mai presus de toate, iar pe aproapele lui, oricare ar fi acesta, nobil sau din popor, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân,-l iubească la fel ca pe sine însuși. Cine se ține de aceasta mereu și se ferește de păcat, acela va recunoaște în el însuși că această învățătură vine într-adevăr de la Dumnezeu și nu vine din gura unui om, ci din gura Domnului, căci nici un om nu poate ști cum să ajungă la viața veșnică și ce este aceasta. Aceasta o știe doar Dumnezeu și la sfârșit doar acela care a auzit-o din gura Domnului. 6. Și El mai spune, de asemenea, toți oamenii care vor viață veșnică trebuie să fie învățați de Dumnezeu. Aceia care primesc învățătură numai de la oameni sunt departe de împărăția Domnului. Căci ei ascultă de vorbele unei guri muritoare, iar așa cum gura care a scos vorbele este muritoare, așa este și cuvântul în omul care l-a ascultat. El nu îl respectă și nu îi dă viață prin nici o faptă, însă cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu nu este mort, ci viu, și împinge inima omului și voința lui spre fapte, și omul devine prin aceasta viu. 7. Odată ce omul este viu prin cuvântul lui Dumnezeu, rămâne viu și liber pentru veșnicie și nu va mai gusta niciodată moartea, chiar dacă trupul lui va muri de o mie de ori! 8. Vezi, prietene, acesta este, pe scurt, sâmburele învățăturii acelui profet din Nazaret! Spune-ne cum îți place și ce crezi tu despre marele profet?!” ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:29 Capitolul 19 - Părerea lui Zinca despre învățătura lui Iisus ----------------------------------- Capitolul 19 Părerea lui Zinca despre învățătura lui Iisus 1. Zinca a cugetat puțin și, după o vreme, a spus: „Iubite prietene, împotriva unei asemenea învățături, deși cam îndrăzneață, nu se poate spune nimic. Ea este cu adevărat de natură divină, în cazul în care cu adevărat există un Dumnezeu, căruia să-I pese cât de cât de muritori. Au mai fost mari înțelepți care au spus că preacurata iubire este sămânța din care s-a făcut viața de la începuturi și au îndemnat oamenii să pună preț mai ales pe iubire, căci numai din ea îi înflorește omului orice binefacere. Dar nici unul dintre ei nu a explicat esența iubirii, căci iubirea are și părți bune și părți rele, și până la urmă nu știi care față a iubirii s-o cultivi pentru ca să-ți aducă binefacere. 2. Din ceea ce mi-ai spus tu însă, este clar ca lumina zilei ce fel de iubire trebuie să cultive oamenii. De aceea o asemenea învățătură nu poate veni de la un om, ci numai de la Dumnezeu și stă mărturie că Dumnezeu există. Acum, înalte prietene, fii chiar și păgân, eu îți sunt din toată inima recunoscător căci ne-ai făcut mie și prietenilor mei un mare serviciu! Noi eram cu toții mai mult sau mai puțin necredincioși și fără Dumnezeu. Acum cel puțin îmi pare că L-am găsit pe Dumnezeu, ceea ce îmi umple inima de o mare bucurie. 3. Și Ioan s-a străduit din răsputeri să convingă de existența lui Dumnezeu, dar nu i-a fost dat să reușească. 4. L-am urmărit întotdeauna cu toată atenția, dar nu mi-a putut spulbera toate îndoielile și astfel am rămas împotmolit în vechile mele îndoieli, până în această clipă. Dar acum s-au spulberat toate îndoielile! 5. Ciudat! Da, da, așa este: cine nu găsește adevărata poartă într-un labirint, acela nu ajunge la palatul regelui care își are așezământul departe, în mijlocul marelui labirint. Tu însă mi-ai arătat poarta cea bună, mi-ai deschis-o, iar acum îmi este ușor să ajung în cel mai scurt timp la marele și veșnicul palat! 6. Te rog, fii bun și spune-mi acum unde ai avut tu marele noroc de a-L întâlni pe Marele Om! Cu siguranță El nu este un magician, ci un om înzestrat cu cele mai mari puteri divine. Despre aceasta stă mărturie adevărata Lui învățătură divină! Spune-mi, te rog, unde L-ai întâlnit, căci vreau eu însumi să merg într-acolo și să primesc din gura Lui asemenea cuvinte vii, aducătoare de binefacere.” 7. Eu am spus: „Rămâi aici și Îl vei găsi mai târziu tu singur! A trecut acum un ceas bun peste amiază. Buna noastră gazdă, Marcu, este deja gata cu prânzul, care va fi adus imediat. După prânz vom mai găsi destul timp pentru a vorbi despre tot felul de lucruri împreună. Tu rămâi la masa noastră, iar cei douăzeci și nouă de tovarăși ai tăi să se așeze la masa de lângă noi.” 8. Marcu a adus apoi bucatele. Zinca însă a observat cu mirare că în câteva clipe toate mesele au fost acoperite cu bucate doar de câțiva servitori. 9. El, Zinca, l-a întrebat pe Ebahl, care ședea lângă el: „Prietene, spune-mi, te rog, cum oare dintr-o dată atât de puțini servitori au acoperit atâtea mese cu bucate? Adevărat, tot minunez de aceasta! spune că aici nu merg toate numai cu lucruri naturale! Are poate gazda cea bătrână spirite ce tainic îi stau la poruncă?” 10. Ebahl i-a răspuns: „Tu n-ai fost tot timpul atent, căci ai fost adâncit în discuție și n-ai băgat de seamă între timp s-au umplut mesele cu bucate și vin. Eu însumi n-am fost atent la aceasta, dar nu cred că a fost ceva împotriva firii lucrurilor.” 11. Zinca: „Prietene, crede-mă, eu pot fi foarte adâncit într-o discuție și totuși în jurul meu nu se poate petrece ceva fără ca eu să nu observ. Iar eu știu foarte bine că până acum câteva clipe nici măcar o firimitură de pâine nu era pe vreuna dintre mese, iar acum mesele se apleacă de atâtea bucate!-mi voie, te rog, căci unui om cu inimă și înțelegere îi este permisă o întrebare, mai ales că este și străin! Acum este totuna dacă cineva îmi dă o lămurire sau nu, dar rămân la părerea mea că aici nu s-au petrecut lucruri normale! Uită-te la cei douăzeci și nouă de tovarăși ai mei care discută între ei pe aceeași temă. Numai voi toți, care ați luat probabil de multe ori masa aici, sunteți indiferenți la aceste minuni, pentru că voi știți ce se petrece aici! Dar nu face nimic, mai târziu tot voi dezlega această taină!” ----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:35 Capitolul 20 - Zinca se miră de minunea ospățului ----------------------------------- Capitolul 20 Zinca se miră de minunea ospățului 1. Zinca era un om foarte înalt; el s-a ridicat și a cercetat toate mesele, care bineînțeles că erau acoperite de mâncăruri bine pregătite: pește, pâine și multe pahare și ulcioare pline cu cel mai bun vin. A băgat de asemenea de seamă, deși toți mesenii s-au pus serios pe treabă, bucatele nu se împuținau. Pe scurt, Zinca al nostru, pe măsură ce cerceta tot mai atent, era tot mai nedumerit, așa încât până la sfârșit era amețit de tot de cap. Numai foamea și minunatul miros al bucatelor l-au împins să se așeze și să înceapă mănânce. 2. Ebahl i-a pus dinainte cel mai mare pește și i-a spus că este unul dintre cele mai bune soiuri din marele lac din Tiberias, căci așa se numea marele golf al Mării Galileene înconjurat de vastele împrejurimi ale Cezareii lui Filip. Zinca mânca peștele cu tot mai mult sârg, pentru că îi plăcea nemaipomenit, neuitând nici pâinea dulce ca mierea și nici paharul cu vin, care nu voia nicicum să se golească, la fel cum nu putea da gata nici peștele, deși se înfrupta cu hărnicie din el. 3. Așa cum îi mergea lui, le mergea și tovarășilor lui. Toți și-ar fi dorit să se poată liniști ca să le tihnească bucatele și să se bucure, dar marea nedumerire despre ciudățeniile acestui ospăț nu le da pace, căci cu așa ceva nu mai avuseseră de-a face niciodată. Deși erau cu toții deja săturați, îi tenta totuși din nou minunatul gust al peștelui, al pâinii și al vinului și nu se puteau opri și nu puteau înțelege acest lucru. 4. Zinca l-a rugat pe Cyrenius să-i spună cum se petrec toate acestea. 5. Cyrenius însă i-a răspuns, zicând: „Când se va încheia prânzul, atunci va veni timpul să discutăm; acum însă mănâncă și bea după pofta inimii!”   6. Zinca: „Prietene și înalte domn și stăpân, n-am fost în viața mea lacom la mâncare, dar dacă voi rămâne mult în preajma ta, voi deveni cu siguranță! Nu pricep însă de unde atâta băutură și mâncare?! Sunt sătul, iar setea îmi este potolită și totuși pot să mănânc și să beau într-una! Iar vinul este mai bun decât oricare altul pe care l-am băut vreodată! Și e ciudat că nu mă amețește deloc! 7. Eu rămân la părerea mea: aici ceva nu este normal! În această adunare se află cu siguranță un mare magician și prin aceasta el ne dă un semn al nemărginitei sale puteri! Sau poate ne aflăm în apropierea acelui mare profet pe care eu împreună cu tovarășii mei l-am căutat?! Dacă acesta este adevărul, atunci trebuie să te rog, înalte prietene și stăpâne, cu cea mai adâncă umilință, ne lași pe noi, cei treizeci, plecăm de aici, unde vei dori tu să ne trimiți sau va trebui să ne legi din nou, căci dacă ar veni profetul aproape de noi, ar trebui să îndeplinim greul jurământ dat lui Irod și să punem mâna pe el. Cu toate că asta nu ne-ar ajuta la nimic, totuși vom fi nevoiți, din cauza jurământului, îndrăznim aceasta, spre pierderea noastră!” 8. Cyrenius: „Cum, de unde asta? Unde și în care lege stă scris că un jurământ constrâns, rău și de condamnat trebuie să fie respectat? Jurământul tău însă s-a anulat de la sine, deoarece tu ești prizonierul meu împreună cu toți cei douăzeci și nouă de însoțitori ai tăi! De acum vei avea de urmat numai ordinele mele și ale comandanților de oști care îmi sunt subordonați mie și niciodată ce ți-a poruncit prostul de Irod! Sunteți liberi de jurământul vostru rău pentru totdeauna! 9. Și dacă va veni Marele Profet de undeva, acum, în mijlocul nostru, nimeni nu are voie să îndrăznească-l atingă nici măcar cu degetul; cine însă va îndrăzni totuși, din cauza unui jurământ prostesc, aceluia îi va fi dat să cunoască întreaga asprime a seriozității romane! 10. Prietene Zinca, după cunoștințele tale spirituale te-am considerat un om de-a dreptul înțelept; însă prin ultima dovadă a minții tale ai pierdut foarte mult din stima mea! Ce ai spus înainte a fost doar o prefăcătorie de-a ta?” 11. Zinca: „Nu, nu, nicidecum, înalte domn și stăpân! Eu și noi toți gândim și dorim întocmai cum am gândit, am dorit și am vorbit până acum! Însă tu trebuie să ai înțelegere pentru noi. Un om cu mintea trează este peste măsură de uimit de atâtea semne câte au fost făcute aici și încă se mai fac, iar până la urmă gândirea, voința, vorbirea și faptele îi sunt tulburate și puțin încurcate! 12. Dacă mai fi văzut vreodată așa ceva, fi fost și eu liniștit la fel ca voi toți! Dar, ce să vezi?! Înțeleptul meu vecin numai ce mi-a spus că vine prânzul și în câteva clipe mesele gemeau sub greutatea bucatelor și a băuturii! Poate că aveți vreo mașinărie cu al cărei ajutor se face mai repede ca de obicei o asemenea treabă; dar chiar așa de repede?! Nici o mașinărie nu ar fi în stare de așa ceva! Pe scurt, îmi spună mie cine ce-o vrea, eu rămân la ale mele și zic: la mijloc este ori magie, ori o minune divină! 13. Tu, înalte prietene și domn, poți sta liniștit, căci cunoști desigur cauza, dar noi nu o cunoaștem! Privește numai peștele din care mănânc chiar acum! Am mâncat din el, am tot mâncat și tot a mai rămas mai bine de jumătate! Eu sunt sătul și totuși pot să mănânc mai departe! Uite aici paharul meu, din care am băut mai bine de o măsură, și privește: nici trei degete nu stă vinul sub buza paharului! Da, e greu să privești toate acestea cu indiferență, ca și când n-ar fi nimic! Sunt ostaticul tău și nu am voie să cer lămuriri la aceste minuni, dar te rog, pot și îmi dai voie? V-am rugat să lămuriți și mi-ați spus să aștept! 14. Așteptarea n-ar fi grea de-aș fi o piatră care se complace în nemișcarea ei, în loc de un suflet plin de curiozitate! Sufletul meu însă nu este o piatră, ci un spirit mereu însetat de lumină. Setea lui nu o potolește o pălăvrăgeală goală, ci numai un cuvânt din gura unui spirit a cărui sete a fost deja potolită. Voi aveți această băutură sfântă din belșug și v-ați potolit setea cu ea, dar mie, care sunt uscat de însetare, nu vreți să îmi picurați măcar un strop pe limba mea înfierbântată! Vedeți, aceasta este tocmai ceea ce mă neliniștește cel mai mult și mă nedumirește! Dacă sunt un pic confuz, poate să te mire aceasta, înalte prietene? 15. Dar acum să lăsăm acestea! Mai bine nu îmi mai bat capul cu minunile, căci astfel va tot crește în mine mânia! Omul nu trebuie și nici nu are nevoie să le știe pe toate! 16. Pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele nici nu este nevoie să învețe, afle sau să știe prea multe. Este un adevărat nebun cel ce speră la mai mult! De aceea, mâncăm și să bem cât mai avem ce! Dacă n-am voie să aflu, atunci mai bine nici să nu mai vreau să aflu! Căci ceea ce omul vrea, duce mai ușor; numai voința altuia este, pentru orice suflet cinstit, greu de digerat. De acum încolo, puteți fi liniștiți cu toții - din partea mea nu va mai fi nimeni deranjat cu întrebări!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:01 Capitolul 21 - Despre esența setei de cunoaștere. Despre adevărata căutare ----------------------------------- Capitolul 21 Despre esența setei de cunoaștere. Despre adevărata căutare. 1. Cyrenius însă M-a întrebat, în taină, ce voi face acum cu acești oameni. 2. Eu i-am spus: „Încă foarte multe! Ei vor deveni adevărați susținători ai noștri, acum însă au mare nevoie de liniște și de aceea i-am lăsat să cadă în acest fel de indiferență. 3. Crede-Mă! Un suflet căruia îi este odată sete de o cunoaștere mai înaltă, nu recade ușor în lenevie! Unui asemenea suflet îi merge ca unui tânăr logodnic, care este foarte îndrăgostit de logodnica lui. Fata însă, pentru că este o fată și nu o preacurată fecioară, nu ia atât de în serios iubirea logodnicului și se gândește: „Dacă nu e să fie acesta, mai sunt alții o grămadă!” 4. Despre aceasta află după un timp și logodnicul, iar inima lui se va tulbura. El se hotărăște foarte supărat și înrăit să nu se mai gândească la fata necredincioasă și ușuratică; dar, cu cât își propune aceasta mai hotărât, cu atât se gândește și mai mult la fată și își dorește, tainic, ca tot ce a aflat despre fată din gura străină nu fie decât o minciună. 5. Dar până la urmă o vede pe fată cu altul! În ascuns el plesnește de furie și vrea cu tot dinadinsul să nu se mai gândească la necredincioasă, dar gânduri cu adevărat fierbinți nu îi dau pace și nici un gând sănătos nu-i mai trece prin cap. Zi și noapte nu își mai găsește liniștea și odihna, oftează și plânge amarnic și o blestemă pe necredincioasă. 6. Da, dar de ce toate acestea? Nu și-a propus cu tărie să nu se mai gândească la nedemna fată? 7. Pe când se chinuie în felul acesta, vine la el un prieten adevărat, care îi spune: „Prietene, tu o nedreptățești pe logodnica ta! Vezi, ea nu a vrut decât să îți încerce iubirea, pentru că ea știe că este doar o fată săracă, pe când tu te scalzi în bani. Ea nici nu s-a gândit că ar fi cu putință ca tu să o iei de soție, ea nu a crezut că ești cu adevărat îndrăgostit și a vrut să te pună la încercare, dacă tu într-adevăr o iubești așa cum spui! Căci de prea multe ori fetele sărace sunt păcălite și au mult de suferit atunci când astfel de tineri bogați, așa cum ești și tu, le-au făcut un joc ușor și fără legături. Fata ta însă a văzut că ai intenții serioase și te iubește de aceea chiar mai mult decât ai fi crezut tu vreodată; de când ți-ai destăinuit iubirea, nu ți-a fost cu inima niciodată necredincioasă. Acum știi cum stau lucrurile, nerăbdătorule orb! acum cum vrei!” 8. Crezi tu, Cyrenius, acel îndrăgostit atât de adânc rănit nu va mai vrea să audă și să știe nimic de săraca, dar frumoasa fată, așa cum și-a propus? O, nicidecum! Lămuririle prietenului său au fost ca mierea pentru el și cu greu a așteptat să vină clipa în care să îi ceară iubitei mâna pentru totdeauna. 9. Și așa va fi și cu Zinca al nostru! El mănâncă și bea acum ca și când nu i-ar mai păsa de minune; dar în adâncul său el este mult mai preocupat decât era înainte. De aceea nu-ți fă griji. 10. Eu cunosc toți oamenii și știu ce se petrece în inima lor și, în plus, numai de la Mine vine greutatea sentimentelor în inimă. Unde este nevoie, acolo știu Eu ce trebuie să fac. Fii fără grijă, mănâncă și bea din ce este înaintea ta pe masă, căci în după-amiaza aceasta avem nevoie de mai mult timp, iar cina o vom lua mai târziu!” 11. Toți erau veseli și senini și mulți I-au adus laudă lui Dumnezeu.țiva au început chiar să cânte dar, în afară de Hermes, nu era nici un cântăreț adevărat printre ei. Acesta a fost rugat de mai mulți să cânte ceva, el însă nu prea voia, căci se temea de critica romanilor, care aveau o ureche fină și de aceea se lăsa rugat. 12. Hermes însă a spus: „Domnii și prietenii mei, Domnului Dumnezeu îi cânt un cântec în inima mea! Domnul Israelului îl ascultă sigur cu plăcere! Dacă cânta același cântec cu voce tare, pentru urechile voastre, s-ar putea ca din cauza unor sunete false să nu vă placă. Aceasta m-ar acoperi de rușine și de supărare și asta nu ar fi bine nici pentru voi, și nici pentru mine, de aceea eu cânt acest cântec al inimii nu tare, ci foarte încet, în inimă. Și doar Cel căruia îi este adresat îl înțelege!” 13. Eu am spus: „Ai dreptate, Hermes, cântă tot așa mai departe în inima ta! Acest cântec sună în urechea lui Dumnezeu cu mult mai plăcut decât o lălăială care va gâdila numai urechea trupului, inima însă o va lăsa rece și neatinsă. 14. Dacă în această casă se va cânta cu adevărat cu glas tare, aceasta să se facă de abia atunci când inima va fi prea plină de sentimentul iubirii, astfel încât să simtă nevoia să se mai despovăreze prin voce, ca nu cumva să plesnească sub preaputernica iubire pentru Dumnezeu. Atunci într-adevăr este și cuvântul plăcut lui Dumnezeu, dar el trebuie cântat cu o voce curată, limpede, care să înalțe și mai mult sentimentele. 15. Căci o voce falsă, care nu este curată și limpede, este ca o apă tulbure de mlaștină turnată pe o flacără puternică. Urmările poate fiecare dintre voi să și le imagineze cu ușurință.” 16. După ce am dat aceste lămuriri despre cântat, draga de Iara Mi-a spus: „Dar, Doamne, cum ar fi - pentru că oricum suntem toți atât de bine dispuși - dacă ne-ar cânta Rafael ceva?” 17. Eu i-am răspuns, totodată glumind: „Întreabă-l pe el! Poate că va cânta, ca să-ți facă o plăcere. Eu bineînțeles că nu am nimic împotrivă.” 18. Iara i s-a și adresat atunci lui Rafael și l-a rugat insistent să ne cânte ceva. 19. Rafael a spus: „Tu nu ai nici o idee despre cum se cântă la noi, dar îți spun dinainte că nu vei suporta vocea mea. Căci ea sună prea copleșitor și așa trebuie să sune, pentru că este formată din elemente pure. Trupul tău nu va suporta vocea mea; dacă îți voi cânta un sfert de oră, vei muri de prea multă frumusețe a sunetului vocii mele, ce nu poate fi comparată cu nimic de pe pământ! Spune acum, tu, plăcută fată, dacă vrei să auzi cântând, și eu voi cânta, dar ce influență va avea cântecul meu asupra trupului tău nu îți pot spune dinainte!” 20. Iara: „Cântă totuși măcar o singură notă, aceasta sigur nu mă va chinui și nici omorî!” 21. Rafael: „Bine, îți voi cânta o singură notă și o vor auzi toți cei care sunt aici și chiar cei care locuiesc la o oarecare distanță de aici și care vor fi uimiți și se vor întreba ce fel de sunet au auzit! Dar eu însumi trebuie să pregătesc pentru aceasta câteva momente! Pregătește-te însă și tu, căci această singură notă va avea o mare influență asupra ta!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:04 Capitolul 22 - Rafael cântă ----------------------------------- Capitolul 22 Rafael cântă 1. Aceste vorbe le-a auzit bineînțeles și Zinca al nostru, care l-a întrebat pe Ebahl de lângă el: „Acest tânăr grațios este cumva un cântăreț renumit? L-ai mai auzit vreodată cântând?” 2. Ebahl a răspuns: „El zice asta. Eu l-am auzit de multe ori vorbind, însă nu l-am auzit niciodată cântând și de aceea sunt foarte curios și nerăbdător în așteptarea acestui sunet!” 3. Zinca a spus: „De unde este el și cine este fata care a vorbit cu el?” 4. Ebahl: „Tânărul locuiește în Ghenizaret, orașul meu, iar fata este fiica mea. Ea are doar cincisprezece ani, dar întreaga scriptură o are în cap și în inimă - iar tânărul la fel. El este deocamdată învățător în casa mea. Îl cunosc deci foarte bine! Dar nu știam că ar fi un cântăreț extraordinar. De aceea aștept cu nerăbdare sunetul vocii lui.” 5. Când Ebahl a terminat de spus acestea, Rafael a zis: „Acum ascultați și fiți foarte atenți!” 6. După aceasta a auzit fiecare, ca din depărtare, un sunet foarte slab, dar de nedescris de curat și toți au fost cuprinși de încântare, iar Zinca, în entuziasmul lui, a strigat: „Nu, așa nu cântă un cântăreț pământean! Așa nu poate cânta decât un zeu sau cel puțin un înger al Domnului!” 7. Sunetul însă devenea din ce în ce mai puternic și mai plin de viață. La intensitatea maximă, părea că vine dintr-o mie de trâmbițe și suna ca un inefabil și copleșitor acord celest care a scăzut apoi în intensitate și s-a pierdut la sfârșit într-un slab ecou de o limpezime nemaiauzită. 8. Toți și-au revenit după aceasta ca din cel mai fericit vis, iar Zinca, plin de entuziasm, s-a repezit la Rafael, l-a îmbrățișat cu putere și i-a zis: „Tinere, tu nu ești muritor! Tu ești un zeu sau un înger! Da, cu o asemenea voce ai putea să trezești și morții și să însuflețești toate pietrele! Nu, nu, nu! Un asemenea sunet divin nu a mai auzit cu siguranță nici un muritor pe tot pământul! O, tu, tinere divin! Cine te-a învățat să scoți din gâtlej astfel de sunete?! 9. Oh, sunt total înmărmurit! Încă mai vibrează toate fibrele trupului meu de frumusețea și limpezimea de nedescris a acestui unic ton! Mie mi se pare ca și când n-ar fi ieșit din gâtul tău acest ton nemaiauzit de curat, ci ca și când s-ar fi unit toate cerurile și s-ar fi revărsat o sublimă armonie din gura lui Dumnezeu peste pământul mort! 10. O Doamne, o Dumnezeu al lui Avraam, Isaac și Iacov, Tu nu ești un sunet gol! Tu singur ești adevărul și cea mai curată și veșnică armonie! Ah, acest sunet, sunetul acesta! Da, sunetul acesta mi-a redat iarăși totul, el mi L-a redat pe Dumnezeu, pe divinul meu Creator și Tată, el a fost pentru simțurile mele cea mai curată evanghelie din ceruri! Ce n-ar fi reușit mii și mii de cuvinte, a făcut acest sunet din ceruri; el a făcut din mine un om! Inima mea, care până acum a fost împietrită, s-a topit ca ceara la soare și a devenit tot atât de delicată și simțitoare ca o picătură de rouă ce atârnă pe o frunză! 11. O, Ioan, al cărui vestitor al morții a trebuit să fiu cu inima zdrobită! Dacă ai fi auzit un asemenea sunet în ultima clipă a existenței tale lumești, cu adevărat ar fi trebuit ca moartea trupească se fi preschimbat în poartă de lumină spre cerurile lui Dumnezeu! Dar în temnița întunecată în care te țineau închis pe tine, trimisul lui Dumnezeu, nu se auzeau decât sunete de jale, plângere și disperare! 12. Oameni, oameni, oameni! Câtă răutate trebuie să fie în inimile voastre și cât întuneric în bietele voastre suflete, dacă nu ați simțit și voi ce am simțit eu acum și n-ați putut trăi și voi ce am trăit eu acum și voi simți toată viața! O, Tu, Tată sfânt din ceruri, care nu ai lăsat niciodată neîmplinită nici măcar dorința unui păcătos, când voi pleca din această lume moartă și jalnică, lasă-mă Te rog să mai aud încă o dată pentru câteva clipe un asemenea sunet și voi părăsi împăcat acest pământ, iar sufletul meu va lăuda numele Tău în veci!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:08 Capitolul 23 - Legătura cu Dumnezeu prin cuvântul din inimă ----------------------------------- Capitolul 23 Legătura cu Dumnezeu prin cuvântul din inimă 1. După aceste exclamații frumoase și mișcătoare pentru toți cei de față, Iara a spus: „O Rafael, Rafael! Ce ființă cu totul alta ești tu decât ai fost până acum! Mi-ai zdrobit de tot inima! Ah, mai bine nu ai fi cântat deloc acest sunet!” 2. Rafael: „De ce m-ai împins să o fac? Eu oricum n-am vrut și nici n-am avut de gând; dar cum nu pot să iau acest sunet înapoi, acum nu se mai poate face nimic! Gândește-te că în cerurile lui Dumnezeu toate sunetele trebuie să semene acestuia! Atunci îți vei da și mai mult silința să-ți îndrepți viața în așa fel ca în toate aspectele, influențele și efectele să semene acestui sunet; acela a cărui viață nu va semăna acestui sunet nu va merge în împărăția veșnicei și curatei iubiri. 3. Căci acest sunet pe care l-ați auzit este un sunet al iubirii și un sunet al celei mai înalte înțelepciuni din Dumnezeu! Ține bine minte aceasta și făptuiește de acum înainte astfel încât faptele tale să semene acestui sunet și astfel vei putea păși cu toată iubirea și înțelepciunea în fața lui Dumnezeu, care te va încununa ca pe o adevărată mireasă a cerului și care pentru aceasta m-a trimis pe mine ca să te îndrum! 4. Ce se face acum aici se face în fața lui Dumnezeu și a cerurilor Lui, dar pentru lume acestea nu se fac, pentru că lumea nu ar putea nicicum să priceapă așa ceva; de aceea ea va afla doar puțin sau chiar nimic din toate acestea și nu va afla nici despre acest sunet. Privește la oamenii de la celelalte mese cum își tot dau cu părerea și au ajuns să se certe de-a dreptul; dar să-i lăsăm să își dea cu părerea și să se certe între ei! Tot nu vor ajunge la vreo concluzie, pentru că acestea nu pot fi pricepute cu o minte lumească! 5. Domnul este aici de câteva zile, dar mâine va fi ultima zi! Ce va fi după aceea numai singur Domnul știe și nimeni altcineva! De aceea umple-ți inima cu toată iubirea și umilința și ține ascuns în inima ta ce ai văzut și ai auzit aici, atât de extraordinar și deosebit; căci dacă le vei povesti oamenilor din lume este ca și când ai arunca la porci cele mai mari și mai frumoase mărgăritare, ceea ce oamenilor din lume nu le-ar ajuta la nimic. Trebuie să ții minte toate acestea și să-ți îndrumi faptele după ele, și astfel vei deveni o unealtă folositoare în mâna Domnului, atât pe pământ, cât și în cer. Ai reținut acum toate acestea?” 6. Iara: „O, iubitule Rafael, bineînțeles că da! Dar chiar plăcut nu a fost ce ne-ai spus, și anume că Domnul va pleca de aici chiar mâine! Tu știi cât de mult și mai presus de orice Îl iubesc eu! Cum îmi va merge mie și ce mă voi face eu când nu Îl voi mai vedea, nu Îl voi mai auzi și nu voi mai putea vorbi cu El?!” 7. Rafael: „Îți va merge foarte bine, căci, cu toate că nu îl vei mai vedea, vei putea oricând să Îl auzi sau să Îi vorbești, căci, dacă Îl vei întreba cu inima, atunci El îți va răspunde tot prin inimă. 8. Nu vezi cum facem noi?! Eu simt precum vezi aici; dar dacă Domnul vrea, trebuie să plec imediat în cea mai îndepărtată lume și să rămân acolo atâta vreme cât este nevoie pentru a împlini porunca Lui. Crede-mă, noi suntem acolo desigur foarte departe de trupul Domnului, dar nu și de spiritul Său; căci noi suntem mereu în Dumnezeu, precum și Dumnezeu este mereu în noi și împlinește prin noi fapte mari ce nu pot fi niciodată măsurate. 9. Cine cu adevărat Îl iubește pe Domnul Dumnezeu, acela este mereu cu Dumnezeu și în Dumnezeu. Cine vrea să audă sau să știe ceva de la Dumnezeu, atunci să Îl întrebe cu inima și va primi imediat, prin gândurile inimii, întregul răspuns de la Dumnezeu. Fiecare om poate astfel să fie învățat și sfătuit de Dumnezeu oricând și despre toate lucrurile. Tu trebuie să înțelegi din aceasta că nu este întotdeauna nevoie, pentru a fi fericită, vezi că ești cu Dumnezeu, ci numai să auzi și să simți, și atunci ai tot ce este nevoie pentru adevărata fericire întru Dumnezeu. 10. Uite, nici eu nu voi fi mereu vizibil în preajma ta, dar este de ajuns să chemi în inima ta, iar eu voi fi cu tine și îți voi răspunde prin inima ta - e adevărat – foarte încet, dar prin gânduri limpezi și foarte clar de înțeles. Când vei desluși aceste gânduri, amintește-ți că eu le-am insuflat în inima ta! Vei recunoaște că nu vin din tine și că nu sunt ale tale. Dacă însă le-ai înțeles, atunci făptuiește după ele! 11. Căci numai a ști ce este bine și rău și care este voia Domnului nu ajunge! La fel cum nu ajunge să alegi învățătura cerească drept singura adevărată și pentru care simți o mare atracție, dar totuși să nu te poți hotărî cu toată seriozitatea să trăiești și să făptuiești în toate numai după această învățătură sfântă ce vine din ceruri. 12. De aceea se spune: primești învățătura, o recunoști și apoi să făptuiești! Fără fapte concrete, această învățătură nu este, nu a fost și nu va fi nimic!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:10 Capitolul 24 - Cum se îngrijește inima omului ----------------------------------- Capitolul 24 Cum se îngrijește inima omului l. Rafael: „Îți amintești, preaiubita mea fecioară Iara, pe când era Domnul în Ghenizaret, El te-a învățat tot felul de lucruri despre grădinărit! Ți-a arătat cum poți să recunoști tot felul de plante de leac, cum să le îngrijești și să le folosești. El a făcut o mică grădină pentru tine, a sădit în ea tot felul de plante bune și te-a învățat despre fiecare în parte: cum va crește, când și cum va înflori și ce fel de roade va face, pentru ce sunt bune acestea, cum se pot mânca, ce să faci cu ele pentru a avea o nouă recoltă bogată și ce să faci ca să nu se strice. Pe scurt, Domnul însuși ți-a arătat toate acestea și te-a învățat cum să-ți rânduiești grădina. Tu te-ai bucurat foarte mult de această învățătură! Dar ar fi fost de ajuns această bucurie? Ar fi purtat grădina ta roadele binecuvântării dacă nu ai fi îngrijit-o cu hărnicie? Numai din marea ta bucurie cu care ai primit învățătura din gura Domnului nu ar fi crescut nimic în grădina ta - în afară de câteva buruieni! Dar, pentru că ai muncit cu sârg după învățătura pe care ai primit-o, grădinița ta a înflorit și a devenit în scurt timp un mic paradis pământesc! Iar acum ai speranțe bune să obții o recoltă bogată! 2. Și vezi acum! Inima omului este asemenea unei mici grădini: dacă o îngrijești cu hărnicie după învățătura Domnului și nu cruți nici o osteneală pui în faptă tot ce ai învățat, vei avea în inimă atâta binecuvântare și grație cerească încât până la urmă sufletul și spiritul se vor hrăni și vor trăi numai din aceasta și nu vor mai avea nevoie de ajutor și sfaturi mai departe! 3. Căci aceasta are de gând Domnul cu omul, ca el să devină un locuitor independent al cerului după ordinea din veci, de nestrămutat, a lui Dumnezeu. Cine reușește aceasta a obținut totul. Ai înțeles bine și corect ce ți-am spus, iubită Iara? Ai înțeles câte ceva despre acest sunet curat pe care ți l-am cântat?” 4. Iara: „Oh, bine și limpede ca soarele într-o amiază senină și fără nori! Cuvintele tale sunt balsam pentru inima mea și le voi pune în fapte, ca astfel ele să crească în mine pline de binecuvântare și adevăr fericit. Oare poate fi aceasta cea mai grea sarcină a ta, înveți pe mine, iar învățătura ta să o vezi pusă în fapte?! Oare și ceilalți oameni vor face la fel precum m-ai sfătuit tu pe mine cu atâta bună credință și adevăr?” 5. Rafael: „Fă-ți numai pentru tine griji, celorlalți le poartă de grijă Domnul!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:15 Capitolul 25 - Zinca pune întrebări despre Rafael și Îl caută pe Domnul ----------------------------------- Capitolul 25 Zinca pune întrebări despre Rafael și Îl caută pe Domnul 1. Bineînțeles că și Zinca a ascultat aceste învățături, și nu numai în parte ci toate, și el l-a întrebat pe Ebahl, în care se pare că avea cea mai mare încredere, zicând: „Prietene, acest tânăr deosebit, care ne-a lăsat să ascultăm un sunet din ceruri și care acum i-a dat fiicei tale o învățătură de natură mistică, așa cum eu nu am mai întâlnit până acum niciodată, se pare că nu aparține acestui pământ la fel ca noi. Spune-mi, te rog, nu e chiar el Acela, ale cărui picioare Ioan se credea nedemn să le atingă? Numai că îmi pare cam tânăr, căci Acela ar trebui să aibă deja treizeci de ani!” 2. Ebahl: „Iubite prietene, tânărul nu este Acela, însă este unul dintre ucenicii Lui apropiați! Căci trebuie să-ți spun foarte sincer că acest profet din Nazaret este atât de puternic și de înțelept încât, așa cum se spune, chiar și îngerii coboară din cer pe pământ, pentru a primi învățătura Sa și a-I preamări faptele și a lăuda prin El atotputernicia lui Dumnezeu. 3 Ca dovadă la spusele mele stă chiar acest tânăr despre care tu nu știi ce să crezi! Pentru un pământean este totuși prea angelic, iar pentru un înger poate puțin cam pământean. El locuiește la mine de aproape o lună și este învățătorul fiicei mele. Poți să crezi când îți spun că nu are nici mamă, nici tată pe pământ și are o putere în toate lucrurile care este pur și simplu de necrezut! Alte lămuriri nu îți pot da despre el. De altfel poți tu însuși să vorbești cu el mai îndeaproape; sigur nu-ți va rămâne dator cu vreun răspuns! În întreaga lui ființă nu există nici urmă de trufie!” 4. Zinca: „Acum știu destul și știu cine este acest tânăr în acest trup extraordinar! Dar aș dori totuși să aflu dacă acel mare profet din Nazaret nu se află totuși printre noi! Căci, fără El, în veci nu aș putea înțelege ce caută aici un înger! Dacă El se află aici, atunci spune-mi pentru a-I putea arăta adânca mea recunoștință, căci după spusele tale trebuie să fie o ființă cu adevărat divină! Arată-mi de aceea printr-un mic semn unde se află El și care este!” 5. La acestea Ebahl a spus: „Iubite prietene, mai ai puțină răbdare, cu siguranță Îl vei cunoaște! Pot să-ți spun numai atât, spre a te liniști: El se află printre noi, căci altfel mai-marii Romei nu s-ar afla și ei aici!” 6. Zinca: „Și asta îmi este de ajuns, nu am nevoie de mai mult! Acum Îl voi putea găsi!” 7. Cu acestea Zinca s-a liniștit, dar era foarte atent la toate și nu și-a mai luat ochii de la Cyrenius, Cornelius și de la înger, căci credea că prin ei Mă va afla pe Mine. Cu aceste planuri bineînțeles că se înșela puțin, căci acelora le-am spus în inimă ce aveau de vorbit și unde să-i atragă atenția lui Zinca. Iar când s-a terminat discuția și mesele au fost strânse, am mers la mal și am discutat despre lucruri fără importanță. Bineînțeles că Zinca și tovarășii lui nu ne-au scăpat din ochi așa ușor. ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:24 Capitolul 26 - Iisus le trezește la viață pe cele două înecate. Zinca îl recunoaște pe Domnul ----------------------------------- Capitolul 26 Iisus le trezește la viață pe cele două înecate. Zinca îl recunoaște pe Domnul 1. Plimbându-ne în susul și în josul malului, am ajuns și la locul unde Risa al nostru le îngrijea pe cele două înecate și aștepta reînvierea lor. 2. Cyrenius i-a spus: „Prietene Risa, cele două înecate nu au început deja să dea ușoare semne de viață?” 3. Risa: „Înalte domn, toată străduința mea n-a ajutat la nimic! Aceste două femei sunt din ce în ce mai moarte; pentru ele orice strădanie și orice leac sunt zadarnice! Numai singur Dumnezeu cel atotputernic poate să le mai dea viață! Aici nu mai ajută nici așezarea trupurilor și nici turnatul vinului în gură!” 4. Eu: „Să fie aceasta într-adevăr părerea ta?” 5. Risa: „Doamne, ia în seamă aici aceste pete albastre și acest miros de putrefacție și Tu însuți îmi vei da dreptate, acestea două numai la Ziua de Apoi a lui Daniel, prin puterea lui Dumnezeu, vor învia din nou!” 6. Zinca s-a înghesuit în față, căci el se pricepea foarte bine în a citi semnele la cei morți și putea ști cu siguranță dacă erau cu adevărat morți. El le-a cercetat pe cele două înecate și, după ce a terminat, a spus: „Prietenul a grăit adevărul! Cele două trebuie să aștepte până la Ziua de Apoi, presupunând că va veni într-adevăr una pe acest pământ - ceea ce cu greu pot crede! Căci eu știu în ce se transformă astfel de grămezi de carne: în molii, viermi, muște, gândaci și tot felul de ierburi! Câte nu vor fi sfâșiate de fiarele sălbatice, câte nu vor sfârși în foc! Dacă la Ziua de Apoi nu se vor regăsi toate, ca să devină întregi, ca acum, atunci renunț la umanitatea mea de tot și pentru totdeauna! Eu, Zinca din Ierusalim, care mă pricep la multe, susțin aici sus și tare că și în acea Zi de Apoi ce ar trebui să vină, până chiar și atotputernicului Dumnezeu îi va lua ceva timp pentru a reînvia aceste două grămezi de carne! El le va da acestor suflete un trup nou, din spirit, dar aceste trupuri nu vor mai fi chinuite nici de dureri de cap și nici de suflet!” 7. Eu i-am spus lui Zinca: „Prietene, tu știi multe și nu rar pui punctul pe «i», dar aici, dacă judecăm corect, ai nimerit pe lângă! Tu ai pe deplin dreptate când susții că fiecare suflet pe lumea cealaltă nu va mai locui în trupul de carne, dar aceste două trupuri vor mai fi încă un timp foarte folositoare pentru sufletele lor! Pentru că aceasta este voia Mea, acestea două vor învia! Una dintre ele îți va fi ție soție roditoare, iar tu o vei iubi peste măsură, iar cealaltă îi va fi soție lui Risa, dar el nu va trezi în ea nici un rod!” 8. După aceasta, le-am chemat pe cele două înecate, iar ele s-au ridicat în aceeași clipă și au privit pline de mirare înjur, căci nu-și puteau da seama unde se află acum și ce s-a petrecut cu ele. 9. Risa și Zinca însă au căzut în genunchi în fața Mea și Zinca a strigat: „Tu ești cel vestit de Ioan! Dar Tu nu ești profet, ci ești Iehova însuși!” 10. La această scenă de înviere au venit și persanii, iar cel care se numea Schabbi i-a spus lui Zinca: „De data aceasta ai tras o concluzie corectă, după cum simt eu! Așa este, prietene, acesta este Iehova! Iar tânărul care ne-a lăsat mai înainte să auzim acel sunet ceresc este un arhanghel și anume același care a mai fost pe pământ și l-a condus pe tânărul Tobias. Așa stau lucrurile: Acesta este Marele Mesia, cel vestit de toți profeții, și cu El începe o nouă împărăție pe acest pământ! 11. El este Cel care la mulți le va sta în cale și vor tăbărî pe El și vor vrea să facă cu El ce a făcut Irod cu Ioan, însă toți care vor face aceasta vor fi zdrobiți de puterea Lui și vor fi proști și orbi ca noaptea în fața înțelepciunii Lui! Căci asemenea Lui nu s-a mai întrupat nimeni, niciodată, pe acest pământ! 12. Ceea ce vreau să-ți spun în numele celor douăzeci de tovarăși ai mei îți spun deschis, fără reținere, căci de acum nu mă mai tem de nimeni pe lume, căci L-am cunoscut pe Acela de care au să se teamă doar aceia care vor să se ridice împotriva Lui, și se vor ridica! Oh, El îi va pedepsi amarnic pe toți nelegiuiții și va fi de o mie de ori vai și amar de ei! El nu va lupta împotriva nimănui cu sabia în mână, dar cu puterea cuvântului Său îi va judeca și îi va distruge! 13. Câtă putere are cuvântul Său poți vedea după aceste dovezi care stau goale în fața ta! Aceste două fete erau moarte definitiv și de netăgăduit, și de aceasta nu s-a îndoit nimeni! El a spus doar: «Ridicați-vă!» și cele două s-au ridicat! Și trăiesc acum ca nou-născute, sănătoase și proaspete și au mintea clară și întreagă. Dar ar mai fi de dorit ca aceste minunate creaturi să primească și un veșmânt! Dar știu ce voi face! Cu noi, persanii, sunt și câteva femei care au cu ele câte trei rânduri de haine; fiecare poate să renunțe la un veșmânt și astfel le putem ajuta pe cele două!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:30 Capitolul 27 - Povestea celor două fete ----------------------------------- Capitolul 27 Povestea celor două fete 1. Aici Schabbi Mi s-a adresat Mie și M-a întrebat dacă are voie să facă aceasta. 2. Eu am spus: „Oh, oricum aceasta, căci printr-o faptă bună nimeni n-a greșit vreodată înaintea Mea! Mergi și îngrijește-te ca cele două fie îmbrăcate!” 3. Schabbi a plecat și în câteva clipe s-a întors cu două cămăși de mătase de un alb strălucitor și cu două rochii albastre, fine, de Cașmir, precum și cu două perechi din cele mai scumpe sandale căptușite cu mătase și doi piepteni în formă de diademă, împodobiți cu nestemate. Acestea le-au fost înmânate celor două proaspăt trezite la viață. Ele însă au refuzat să ia podoabele, care li se păreau mult prea scumpe. 4. Însă Eu am spus: „Aceasta fiind voința Mea, luați ceea ce vi s-a dat, căci se obișnuiește ca miresele să fie frumos împodobite!” 5. Cele două au luat atunci și podoabele, iar după ce s-au îmbrăcat și s-au împodobit stăteau în fața noastră ca două fiice de împărat și și-au arătat bucuria mare și plină de recunoștință. 6. Și, pe când stăteau ele în fața noastră și pur și simplu străluceau de frumusețe, Zinca a spus: „Nu, nu, aceasta este iarăși o minune! Când le-am examinat mai înainte, moarte fiind, mi-au făcut impresia unor femei cam la patruzeci de ani, iar forma lor zbârcită nu avea mai nimic grațios și fermecător! Și chiar și după ce au fost înviate în acest fel miraculos, tot nu aveau nimic deosebit, iar acum sunt două minunății, cum ochii mei nu au mai văzut până acum! Acestor două fecioare nu le pot da acum mai mult de douăzeci de ani! Da, și aceasta este tot o minune a minunilor! Ce ar fi Salomeea pe lângă cele două?! Na, dacă Irod ar vedea pe vreuna dintre aceste două fete, iar ea i-ar cere aceasta, de dragul ei ar porunci imediat să fie decapitați toți evreii! Dacă merita eu, amărât păcătos, într-adevăr grația de a avea de soție unul dintre acești doi îngeri, atunci nu mă mai vede Ierusalimul în veci, căci aceasta ar fi o momeală pentru Irod și pentru multe alte «sfințenii» din orașul Domnului!” 7. Cyrenius a spus: „Dacă aceste două copile minunate nu mai au părinți, sau chiar având părinți, dacă aceștia și-au pierdut orice drept prin moartea care a fost la mijloc, atunci sunt fiicele mele și primesc de la mine o zestre îndestulătoare!” 8. Cea mai mare dintre ele, care se numea Gamiela, a spus: „Noi suntem amândouă, judecând foarte strict, fără părinți, iar cei la care le-am spus mamă și tată nu sunt nici pe departe înrudiți cu noi. Noi am ajuns la vârsta de doi, iar eu de trei ani, în casa unui negustor grec, care abia mai târziu a trecut pe jumătate la iudaism. După asigurările unei bătrâne servitoare, am fost aduse de un negustor de sclavi de la Sidon la Capernaum și am fost cumpărate de la el de cel pe care l-am numit «tată» pentru cinci porci, trei viței și opt oi. 9. Vânzătorul de sclavi i-a mai dat negustorului și un document în care erau menționate numele noastre și ale adevăraților noștri părinți! Adevărații noștri părinți ar trebui să fie romani și de viță foarte nobilă. Dacă acestea erau adevărate, noi nu știm, dar călătoria, în care am dat de nenorocire, am întreprins-o în ascuns pentru a afla adevărul de la niște rude ale părinților noștri adoptivi care locuiau departe - dacă într-adevăr suntem doar fiicele cumpărate ale părinților noștri. 10. Numai că am căzut pe mâinile unor pirați răi, am fost jefuite de tot ce aveam cu noi, iar apoi, cu toate rugămințile noastre, am fost legate una de alta de păr și aruncate de vii în marea adâncă. Ce s-a petrecut mai apoi cu noi nu mai știu și nici cum am ajuns în acest loc necunoscut nouă și nici cine ne-a redat viața, căci ar fi trebuit să fim deja moarte atunci când am fost găsite, cu siguranță aruncate de valuri la mal! Unde ne aflăm acum și cine sunteți voi, oameni buni și minunați?” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:35 Capitolul 28 - Cyrenius își recunoaște fiicele. Risa și Zinca devin ginerii lui Cyrenius ----------------------------------- Capitolul 28 Cyrenius își recunoaște fiicele. Risa și Zinca devin ginerii lui Cyrenius 1. Cyrenius: „Numai puțină răbdare, iubitele mele copile și fiice! Tu te numești Gamiela și cum se numește sora ta mai mică?” 2. Cea mică a spus: „Mă numesc Ida, așa mi se spune mereu.” 3. Atunci Cyrenius M-a îmbrățișat și a spus: „Doamne, dar cum pot oare să-Ți mulțumesc? O Doamne, o Tată, mi-ai redat în acest fel fetele care mi-au fost răpite de mâini rele acum șaptesprezece ani! Cum a fost aceasta posibil, la paza care era în casa mea, nu știu nici acum! 4. Am trimis imediat în toate părțile oameni care să le caute și să afle vești despre fetele mele pierdute, iar un comandant viteaz a zis: «Și dacă însuși Pluto ți le-a răpit, ți le voi aduce înapoi! Dacă însă le-a înghițit marea sau vreo fiară flămândă, atunci toată truda va fi zadarnică!» El a plecat și le-a căutat zadarnic trei ani. 5. Am trimis oameni și la Tine, o Doamne, la Nazaret, și bineînțeles că Te-au întrebat, dar s-au întors cu vestea neagră acasă, nu mai este nimic de făcut cu Tine. ai fi un tânăr foarte liniștit, între treisprezece și paisprezece ani, dar în rest total prost, iar de clarviziune nici vorbă! 6. Părinții Tăi pământeni au depus mărturie despre Tine și au spus că de când ai împlinit doisprezece ani s-a spulberat tot darul profeției și, de atunci, judecând după minte și înțelegere, ai fi mai înapoiat decât orice tânăr pământean obișnuit. Atunci au insistat la Tine pentru mine, ca numai de această dată le faci o profeție solilor mei; dar Tu ai rămas mut, iar la sfârșit ai spus ceva, cum că Tu nu ai venit pe pământ ca să proorocești, ci pentru a munci la fel ca orice om! 7. Atunci când Te-au întrebat dacă îți mai amintești câte preziceri ai făcut de când erai în leagăn până la doisprezece ani, ai răspuns că ceea ce a fost nu mai este, iar când Te-au întrebat care este motivul pentru care nu mai prezici, Tu ai părăsit încăperea și ai ieșit afară, iar trimișii mei s-au întors fără nici o veste! 8. Și astfel toate cercetările mele au fost zadarnice; șapte ani am tot plâns după fiicele mele iubite, și uită-te, ele sunt aici acum! Tu nu mi le-ai dat atunci pentru ca să mi le dai acum - este de două ori mai minunat! Dar, Doamne, cum pot eu acum să-Ți mulțumesc?” 9. Eu: „Mi-ai mulțumit deja prin aceea că pe toți cei care au fost arestați aici i-ai acceptat și te-ai îngrijit ca să îi adăpostești și să le dai, în viitor, o ocupație mai bună decât aceea pe care au avut-o până acum. Pe scurt, tu, cel dintâi prieten al Meu, Cyrenius, ai făcut deja atâtea pentru Mine încât Eu nu te pot lăsa pe acest pământ nerăsplătit! Mai apoi, în împărăția Mea cerească, vei primi o răsplată și mai mare! 10. Dar acum, ți-ai recăpătat fiicele sănătoase, gândește-te la aceasta: pe cine am hotărât Eu ca miri pentru ele! Cei doi bărbați nu sunt de viță regească, dar aceștia sunt, într-un anumit fel, fiii Mei și aceasta ar putea totuși să-ți fie de ajuns!” 11. Cyrenius: „Doamne, voința Ta îmi este o poruncă dragă și eu voi ști să găsesc mijloace și căi pentru ginerii mei, ca aceștia să poată da ajutor spiritual și material cât mai multor oameni necăjiți! 12. Dar acum veniți la mine, iubitele mele fete, ca să strâng la inima mea, căci sunt unul dintre cei mai fericiți tați de pe pământ! Ce fericită va fi mama voastră aibă iarăși, căci a rămas neconsolată după pierderea voastră! Dacă ar fi putut să și vadă, ar fi fost bucuria ei și mai mare, căci ea este o ființă minunată dar totuși oarbă. Când am luat-o de soție era oarbă, apoi și-a recăpătat pentru o scurtă vreme lumina ochilor, dar a orbit mai târziu din nou! Are însă niște simțuri atât de fine încât pot să jur că va recunoaște! O, cât de fericit sunt acum! Veniți aici, voi, toți săracii, vreau să fericesc cu cât îmi stă în putință! 13. Când mă gândesc că v-am găsit în mare plutind legate de păr! Dacă numai de departe aș fi bănuit atunci că sunteți fetele mele, cât de nefericit m-ar fi făcut vederea voastră! Acum, de abia când trăiți din nou, mi-a făcut Domnul cunoștință cu voi mai îndeaproape, pentru ca să facă mai fericit decât este cu putință! Și acu sunt peste măsură de fericit și pentru aceasta, Doamne, ai toată dragostea și lauda mea!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:38 Capitolul 29 - Modestia lui Zinca ----------------------------------- Capitolul 29 Modestia lui Zinca 1. Apoi a venit și Zinca și a spus: „Înalte domn și stăpân, acum, lucrurile stau așa, iar eu nu aveam nici cea mai mică idee despre aceasta, ele au cu totul altă înfățișare. Acum cele două fete nu mai sunt fiicele unui negustor din Capernaum, ci ele sunt fiice din casa regală a Romei! În acest copac nu cresc fructe pentru unii ca noi! Căci pentru astfel de copii trebuie să se găsească soți care să fie de viță regească. Eu sunt numai fiu de evreu, descendent din neamul lui Iuda, dar ce este aceasta pe lângă tine, care ești unul dintre frații împăratului Augustus și deci te tragi din cea mai veche viță patriciană? În plus, ești nemăsurat de bogat, iar eu nu am nimic mai mult decât amărâta mea de soldă pentru o muncă josnică. 2. Oricât de fericit m-ar fi făcut faptul de a o primi de soție, ca pe o minune a cerului, deoarece acum este fiica ta, înaltule domn, ea stă deasupra neînsemnătății mele și nu am voie să o iau de soție vreodată! Tu, înalte domn, chiar mi-ai da-o de soție astăzi, având în vedere starea ta sufletească și spirituală înaltă, dar mâine ai putea regreta foarte mult! Și aș putea eu să te împiedic să nu mi-o iei înapoi? Câtă supărare și tristețe aș simți atunci! Dacă o iau de soție trebuie să am întreaga asigurare că îmi va rămâne mie; atunci o iau bineînțeles și voi fi cel mai fericit om din lume, dar de cerut nu o voi cere niciodată, căci îmi cunosc rangul și pe al tău de asemenea. 3.-mi rost însă undeva, pe teritoriul roman, de o mică proprietate, căci pe aceea aș vrea să o lucrez cu truda mâinilor mele pentru a-mi câștiga mie și ajutoarelor mele existența! Numai la Ierusalim nu mă trimite și nu mă lăsa nici în țara evreilor! Căci cu Irod și cu Templul nu mai vreau să am nimic de-a face!” 4. Cyrenius: „Lasă baltă toate astea! Nu ți-o mai pot lua pe Gamiela, căci Domnul ți-a dat-o ție chiar înainte de a mi-o reda mie, iar cuvântul și hotărârea Lui sunt sfinte, o, preasfinte! Ceea ce Domnul numai de departe dorește, aceasta trebuie să împlinim noi, dacă vrem să ne asemănăm sfinților Săi îngeri! Acum oi fi eu în această lume cineva, câtă vreme mă lasă El să trăiesc, dar dincolo, în marea Lume de Apoi, suntem toți la fel, iar comorile noastre de aici rămân atârnate de crusta moartă a pământului și vor fi hrană a timpului, care devorează totul. 5. Nu te mai lăsa stânjenit de rangul meu înalt, căci eu îl port numai spre binele omenirii, atât cât stă în puterile mele. Și tocmai tu, pe care Domnul nemărginirii, al vieții și al morții mi te-a dăruit, fii îndepărtat de acest rang? Nu, nu, nicidecum! De acum tu ești și vei rămâne fiul meu!” 6. Când Zinca a auzit aceste vorbe, a spus: „Da, adevărat, așa nu poate vorbi decât un zeu care este stăpân pe simțămintele lui! Ce vrea Domnul, aceasta vreau desigur și eu, căci Acela care le-a înviat pe cele două fete este Domnul însuși, de aceasta sunt acum pe deplin convins. Și dacă miliarde de oameni vor fi de altă părere, Zinca nu se va mai clătina niciodată în credința lui! De acum numai Lui singur îi ofer toată iubirea și adorația mea!” 7. Cu aceste cuvinte, Zinca a căzut în genunchi înaintea Mea și Mi-a spus: „O Doamne, iartă-mi toate păcatele, ca să pot ruga Ție ca un om curat!” 8. Eu am spus: „Ridică-te, fratele Meu! Păcatele tale au fost de mult șterse de Mine, căci Eu îți cunoșteam inima și am lăsat-o în sfârșit să vină la Mine. Ai fost trimis pentru a Mă prinde, iar Eu M-am lăsat prins de tine, însă numai pentru inima ta și pentru izbăvirea ta! Ridică-te acum și fii, în numele Meu, plin de curaj, și fii o unealtă bună și folositoare!” 9. După aceasta, Zinca s-a ridicat și a început să-și spună părerea despre importanța și măreția acestui eveniment. După ce s-a așezat apoi lângă Mine, l-am auzit din nou vorbind. Căci, după Matael, el era cel mai mare spirit din adunarea noastră. ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:41 Capitolul 30 - A acționa și a vorbi ----------------------------------- Capitolul 30 A acționa și a vorbi 1. După ce l-am liniștit pe Zinca în acest fel, a venit și Risa, ca cel de-al doilea ginere al lui Cyrenius, și a început să se dezvinovățească într-un fel asemănător. 2. Dar Rafael l-a bătut pe umăr și i-a zis: „Prietene, rămâi numai la adevărul din inima ta, căci tu nu te poți măsura cu Zinca! Tu ești în sinea ta bun și cinstit, dar să nu vorbești niciodată altfel decât simți în inima ta! Înțelegi?” 3. Risa: „Da, prietene din cer, înțeleg ce mi-ai spus și de acum voi vorbi, atunci când vreau să zic ceva, după cum simt și nici un neadevăr nu va mai ieși din gura mea! Eu sunt încă poate prea tânăr și am mai puțină experiență decât alții, și mai ales în ceea ce privește partea femeiască îmi lipsește experiența, căci nu am fost încă niciodată îndrăgostit de vreo fecioară. Dar mă simt în adâncul inimii mele deosebit de atras de frumoasa Ida și simt că voi fi peste măsură de fericit dacă ea va deveni soția mea! În același timp însă, simt cât de slab mă voi înfățișa în fața acestui mare noroc. Din această cauză, de fapt, vreau să renunț la acest noroc! 4. Acum iubirea mea pentru Ida nu este nici pe departe pasiune și încă putea, cu sufletul împăcat, renunț la ea; dar dacă mai târziu mă voi aprinde mai tare, iar acest noroc nu-mi va fi dat, aceasta îmi va cauza o suferință mare, de care cu greu aș mai putea scăpa. Tocmai din acest motiv vreau să dezleg în fața Domnului și a lui Cyrenius de orice speranță la acest noroc! 5. Înțelege tu, prietenul meu ceresc Rafael, așa simt eu și așa am și vorbit acum! Dacă poți să ajuți puțin,-o înainte de a fi prea târziu! Căci un ajutor potrivit trebuie să vină și la timpul potrivit - altfel nu poate folosi prea mult!” 6. Rafael: „Prietene, din partea mea ai nevoie doar de un mic ajutor sau chiar de nici unul; rămâi de aceea așa cum a hotărât Domnul! Tu poți să renunți la tot – căci împotriva liberei voințe a omului niciodată Dumnezeu nu hotărăște ceva, în afară de mărimea și forma trupului - dar omul nu va găsi prosperitate și binecuvântare dacă nu dă atenție la ceea ce Domnul, chiar și numai printr-un semn ușor, l-a sfătuit, înțelegi?” 7. Risa: „Da, înțeleg și de aceea nu mai spun nimic, decât să se facă mereu voia Domnului, căci cel care face voia Domnului nu are cum să greșească. Domnul Dumnezeu trebuie să știe cel mai bine ce ne este cel mai de folos nouă, oamenilor. De aceea voi primi de acum înainte totul cu cea mai mare recunoștință în inima mea și voi face după cum poruncește Domnul! Ce poate omul să facă ușor, pentru că îl împinge inima, aceasta să și facă și să nu se împotrivească niciodată. El are destul de luptat împotriva situațiilor care pot învinge voința lui slabă. Dacă și în situațiile ușoare și plăcute este slab de voință, nu va face progrese în adevăratele virtuți! Am dreptate sau nu?” 8. Rafael: „Firește că ai dreptate, dar în plus îți mai spun că este mai bine să faci mult și bine decât să vorbești mult și bine! Dacă oamenii te vor vedea făcând mult și bine, vor face mulți ca tine; dacă însă te vor auzi vorbind mult și bine, vor vrea să facă și atunci la fel ca tine. Dar cum multora le lipsește înțelepciunea pentru a putea ține într-adevăr un discurs bun, vor spune numai prostii și astfel vor dăuna celor cu mintea mai slabă, precum și lor înșiși, căci prin aceasta vor deveni aroganți și încrezuți în adâncul inimii lor. Printr-o vorbărie de prisos se vor răspândi cu vremea tot felul de învățături false și biata omenire va fi orbită și va rătăci în întuneric, încât după aceea va fi foarte greu să fie luminată; prin fapte multe și bune însă, omenirea se va înnobila și își va deschide inima. O inimă nobilă și deschisă este oricum cea mai bună școală spre adevărata înțelepciune și va ști prin aceasta să vorbească bine și drept atunci când este nevoie. 9. Acestea însă ți le-am spus pentru că tu de multe ori ascunzi în tine o prea mare dorință de a vorbi, dar nu ai nici pe departe tot ceea ce este necesar pentru un discurs cu adevărat bun; de aceea, vorbește puțin, dar ascultă și făptuiește cu atât mai mult, și astfel vei deveni și tu un adevărat ucenic al Domnului, după voința și după placul Lui! 10. Pe aceia care vor vorbi și vor predica îi va alege anume Domnul. Însă ceilalți, pe care El nu i-a ales pentru a vorbi și a predica, aceia sunt buni numai să făptuiască după cuvintele și învățăturile Sale. Și astfel se vor bucura întotdeauna de binecuvântarea Domnului și de o grație deosebită. Spune aceasta și prietenilor și tovarășilor tăi, căci și printre ei se găsesc unii care se încred că pot vorbi limpede și plăcut! Nici ei nu sunt aleși de Domnul pentru a vorbi, ci numai pentru a făptui. 11. Domnul te lasă numai de aceea să fii acum fericit pe pământ, pentru ca tu să poți face mult bine făptuind! Dacă însă Domnul te-ar fi chemat să fii învățător sau predicator, atunci El ți-ar fi spus: «Vino și urmează-Mă oriunde voi merge Eu și învață a recunoaște toată înțelepciunea împărăției Mele cerești!» Căci, înțelege, pentru a vorbi și a predica este nevoie de mai mult decât pentru a face și, cu toate acestea, fapta este țelul – iar vorba și învățătura numai ghidul spre aceasta! 12. Vezi, cât de plăcut Îi este Cyrenius Domnului, dar nu pentru discursurile lui, ci pentru bunele și nobilele sale fapte! Cine face însă mult bine, acela, dacă este nevoie, poate să și vorbească bine și drept, căci are o inimă deschisă și nobilă, și nu va rămâne niciodată fără lumină din cer. Cine primește această lumină după măsura faptelor sale bune și nobile, aceluia îi va fi mereu limpede unde, când și cât are de vorbit. Ai priceput, dragul meu Risa, ceea ce am vrut să-ți spun?” 13. Risa: „Cum aș putea să nu pricep, căci ai vorbit adevărul curat, iar acesta este întotdeauna, pentru oricine, foarte limpede! Voi urma cu strictețe cuvintele tale. Ceea ce am aflat acum de la tine voi împărtăși imediat și tovarășilor mei; numai un singur lucru mai doresc să aflu: dacă Zinca este destinat și el numai să făptuiască sau să și propovăduiască învățătura?” 14. Rafael: „Prietene Risa, între experiența ta și a lui Zinca este o mare diferență! El este un suflet mare, coborât de sus, și a strâns cunoștințe multe și bogate, deși este numai cu zece ani mai în vârstă decât tine. De aceea va fi destinat de Domnul spre a făptui și propovădui. Atunci însă când vei aduna și tu cunoștințe temeinice, vei putea și tu să propovăduiești bine. Deocamdată însă, adună-ți cunoștințe și îmbogățește-te în fapte bune și nobile!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:44 Capitolul 31 - Introspecțiile lui Hebram și ale lui Risa ----------------------------------- Capitolul 31 Introspecțiile lui Hebram și ale lui Risa 1. Risa și-a întipărit această învățătură în adâncul inimii și s-a dus la tovarășii lui, care au început să-l felicite pentru norocul său; el însă le-a spus, cuvânt cu cuvânt, ce aflase de la Rafael. 2. Când a terminat, Hebram i-a spus: „Acesta este un discurs minunat, ca venit din gura Domnului; totuși am ceva de obiectat, chiar dacă nu la adresa discursului în sine, ci a celui care l-a ținut. Căci el a folosit multe cuvinte, dintre care unele deosebit de adevărate, și ele au fost redate într-o ordine bună, unul după celălalt, însă el a vorbit în loc să făptuiască! Eu însă consider aceasta foarte corect, căci fiecare faptă bună trebuie întotdeauna precedată de o învățătură bună, pentru că altfel cel care făptuiește nu are cum să primească o orientare bună în ceea ce face. 3. Dar, la urma urmei, tot Rafael are dreptate, căci omul atâta trebuie să știe: ce e bine și ce e rău. Legi simple îi arată aceasta! El are nevoie numai să vrea binele și faptele bune nu au cum să nu apară. Dar știința singură mi se pare un impuls cam slab spre a face fapte bune, mai ales pentru oamenii foarte materialiști care, fiind orbiți de profiturile materiale, sunt mult prea ușor împinși spre fapte rele. Așadar este iarăși nevoie a răspândi învățătura pentru ca prin argumente limpezi, la îndemâna oricui și de necontestat, primească fiecare impulsul spre faptele bune, fără de care ucenicilor le-ar fi cu neputință făptuiască, la fel cum ai vrea să traversezi marea fără corăbii. 4. Odată ce mie, ca ucenic, mi-e limpede aceasta, atunci faptele bune în sine sunt o treabă ușoară, însă fără motive clare, la îndemână și de netăgăduit, faptele bune vor rămâne mereu doar o problemă teoretică, deoarece a făptui în acest fel implică greutăți și renunțare de sine, iar cei mai mulți se complac mai bine în letargie și egoism și uită de faptele bune. Omul își urmează în continuare plăcerile animalice și după treizeci de ani este același animal care a fost încă din leagăn. După părerea mea, la o învățătură a faptelor bune este nevoie și de dovezile amintite mai înainte, iar acestea depășesc cu mult a zice: «Asta ai de făcut, pentru că așa este bine, și nu cealaltă, pentru că așa este rău!»“ 5. Risa: „Ai dreptate și de fapt nu spui nimic altceva decât ceea ce a explicat foarte clar Rafael și anume: vorbească și să învețe pe alții numai acela care a fost ales de Domnul. Un asemenea învățător le va da ucenicilor săi întreaga învățătură, împreună cu dovezile necesare, și îi va motiva spre a făptui, așa cum și vorbele îngerului m-au îndemnat fără greș a făptui. Dar dacă ne vom prezenta acum noi doi ca învățători, cu siguranță vom trăncăni o grămadă de lucruri stupide, iar dacă ar veni un orator abil la noi și ar începe să ne contrazică puternic, ar reuși poate până la urmă ne zăpăcească și, la sfârșit, vom dansa după cum ne cântă el! Dacă însă vom proceda corect, atunci nu va reuși să găsească, cu toate argumentele din lume, nici cea mai mică greșeală. De aceea, pentru mulți, este mai bine să făptuiască decât să îi învețe pe alții - nu îți este aceasta încă destul de clar?!” 6. Hebram: „O, da, acum desigur, și mi-a fost clar și dinainte și este bine așa! Ciudat este însă omul - aceasta o văd la mine! Pe când citeam de atâtea ori Scriptura și o studiam, mi se păreau de neînțeles acele povestiri minunate și sublime sau unele dintre învățăturile care mă umpleau de adânc respect! Când întrezăream uneori, printre rânduri, spiritul desăvârșit al lui Dumnezeu, nu mai îndrăzneam să comentez dintr-un înalt simțământ de respect! Cum citeam ceva scris de un înger ales, furnica de-a lungul spinării! Moise era atât de mare încât în fața numelui său aproape toți munții se închinau! 7. Acum stăm în fața aceluiași Dumnezeu, care pe muntele Sinai a tunat legile Sale! Același înger care l-a condus pe tânărul Tobias se află în mijlocul nostru, ca un om de rând, și ne învață, cu cuvinte dulci, cunoaștem mai îndeaproape voința Domnului! Pe lângă asta, mereu se petrec minuni peste minuni, din cele mai mari și mai neîntâlnite, iar nouă ni se par toate acestea deja foarte obișnuite ca și cum am fi crescut din copilărie cu așa ceva! Zi-mi, de ce toate acestea? 8. Ar trebui ca, de atâta mirare și adorare, ne ieșim de-a dreptul din piele; suntem însă la fel de tociți ca și sabia veche și ruginită a unui bătrân războinic! De unde vine aceasta? Când mă gândesc la starea noastră de nesimțire, mi-aș putea smulge singur capul de pe umeri!” 9. Risa: „Fii liniștit, prietene! Așa vrea Domnul să fie, căci dacă am sta mereu - din motive ușor de înțeles - în cea mai înaltă stare de agitație spirituală, atunci nu am observa multe dintre cele ce se vorbesc și se petrec aici! Domnul însă știe să ne țină spiritul treaz și de aceea putem privi și asculta obiectiv tot ceea ce se petrece și se vorbește aici! Și chiar dacă ceea ce auzim și vedem aici sunt încă de neînțeles pentru noi, putem totuși să ni le impregnăm adânc în suflet! După ce toate acestea vor trece, atunci, fără îndoială, se vor trezi toate în sufletul nostru într-un mod miraculos! Oh, aceasta sigur nu va lipsi! Dar deocamdată este mai bine așa! Ești cumva de altă părere?” 10. Hebram: „Nicidecum, ai dreptate și sigur este așa! Nu este rău dacă îți dai seama de unul singur că la această deosebită ocazie spirituală te simți prea puțin pregătit, în timp ce poveștile extraordinare din trecut te emoționează atât de puternic! Dacă ar ține numai de noi această tocire spirituală, ar trebui să o văd ca pe o mare greșeală; dar, după cum spui tu, Domnul, prin voința Sa atotputernică, a făcut să fie așa, și atunci trebuie să Îi fim foarte recunoscători și tot ce se spune și se face aici să cântărim cu cea mai mare seriozitate și să ne gândim adânc, tot așa cum vom pune în fapte cuvântul Lui! Dar faptul că Zinca este un așa mare spirit, cu toate că a fost un slujitor de seamă al lui Irod, acesta este un mister pentru mine! De unde are el această covârșitoare înțelepciune și de unde și-a adunat toate experiențele?!” 11. Risa: „Despre asta nu știu aproape nimic, dar un mare stăpân ca Irod și-a pus cu siguranță servitorul la multe încercări înainte de a-l numi unul dintre slujitorii săi de seamă. În plus, Zinca a fost, așa cum ne-a povestit chiar el, un bun prieten al profetului Ioan și a prins fără îndoială multe de la el, ceea ce a fost de mare importanță pentru viața sa și de aceea nu este de mirare că este mai înțelept decât unii ca noi. El însă va mai ține o cuvântare și sunt nerăbdător să o aud. Acum însă se pare că Domnul vrea să ne spună ceva, de aceea să tăcem, căci din vorbăria noastră nu va ieși nimic înțelept!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:47 Capitolul 32 - Un episod din timpul adolescenței lui Iisus ----------------------------------- Capitolul 32 Un episod din timpul adolescenței lui Iisus 1. În timpul discuției dintre cei doi, le-am dat ocazia celor două fete înviate de a Mă recunoaște ca Acela care, cu câteva luni în urmă, înviase câțiva morți în Capernaum, iar cele două M-au recunoscut imediat. Ele o cunoșteau și pe Maria și pe ceilalți din casa lui Iosif. Gamiela a povestit, de asemenea, ea își poate aminti cum, cu mulți ani în urmă, bătrânul tâmplar Iosif, împreună cu cei șase fii ai săi, i-au construit tatălui ei adoptiv, în Capernaum, un staul nou pentru oi și și-a amintit că M-a văzut și pe Mine la lucru, ca cel mai tânăr fiu al lui Iosif, dar pe atunci nu și-a dat seama că în Mine era ascuns spiritul Atotputernicului. 2. Iar Ida a adăugat: „Ba da, ba da, iubită soră! Era în ultima seară, când staulul era deja gata și când tatăl nostru adoptiv i-a plătit munca lui Iosif, dar, după obiceiul lui negustoresc, i-a reținut la sfârșit mai mulți bani. Atunci s-a înfățișat acest sfânt negustorului și i-a zis: «Nu fă aceasta, căci nu-ți va aduce nici o bucurie! Cu toate că ești păgân, tu crezi în Dumnezeul evreilor și, vezi, acest Dumnezeu atotputernic locuiește în inima Mea, iar dacă Eu Îl rog, El îmi îndeplinește ceea ce Eu L-am rugat! El locuiește în inima tuturor celor drepți și le îndeplinește cu plăcere dorințele. Dacă vei fi aspru cu Iosif, care a avut o muncă grea de făcut aici, atunci Eu îl voi ruga pe Domnul și Tatăl Meu ca El să te pedepsească pentru aceasta și El te va pedepsi chiar foarte rău. Gândește-te că nu este bine să-i jignești pe cei care sunt una cu Domnul!» Tatăl meu adoptiv însă nu a dat importanță acestor cuvinte și a rămas la hotărârea lui. Bătrânul tâmplar însă i-a zis: «Uite, eu sunt sincer și îți spun ție că cei câțiva dinari pe care vrei să mi-i reții erau tot câștigul meu pentru această muncă grea și aș fi putut să îmi plătesc cu ei ipoteca! Dacă ții însă atât de mult la acești bani, deși ești un om bogat, atunci păstrează-i, dar îi reții pe nedrept și asta niciodată nu aduce bine!» 3. Eu, Ida, am plâns de supărare din cauza asprimii tatălui meu și m-am dus în odaia mea și am adunat toate economiile mele, iar Gamiela a făcut la fel și le-am ascuns în lada cu unelte a tâmplarului. Nimeni nu a observat acești bani în afară de Tine! Tu ai zis după aceea: «Vouă însă, fetițelor, odată vi se va răsplăti din plin tot binele pe care ni l-ați făcut!» La aceste cuvinte însă, Tu arătai asemenea unui sfânt. După aceasta v-ați ridicat și ați părăsit casa noastră. Era seara, târziu, iar până la Nazaret aveați un drum de câteva ceasuri de mers pe jos; atunci eu Ți-am spus: «Nu vreți mai bine să rămâneți aici peste noapte, decât să plecați acum la drum lung și nesigur, mai ales că noaptea este atât de neagră și nori groși s-au adunat pe cer așa încât se pare că va veni și o furtună?» La acestea Tu ai spus ceva ce mie mi-a dat mult de gândit: «Acela care a făcut ziua este stăpânul ei și Acela care a făcut noaptea este și stăpânul ei, de aceea stăpânul zilei și al nopții nu are a se teme nici de ziuă, și nici de noapte! Furtuna stă, de asemenea, în puterea aceluiași stăpân, pe care lumea nu-L cunoaște! Nici noaptea și nici furtuna nu ne va face vreun rău! Rămâneți cu bine, voi, doi îngerași!» Cu acestea ați părăsit casa noastră și, știe cerul, cum ați trecut de pragul casei noastre nu s-a mai văzut nici o urmă a voastră! 4. Oh, eu m-am gândit adesea la Tine, o Doamne, dar nu Te-am mai putut nicicum reîntâlni până în acest ceas! Dar în ceea ce-l privește pe tatăl nostru adoptiv, cuvintele Tale s-au împlinit întocmai, chiar în acea noapte! A venit o furtună groaznică, fulgerul a lovit de trei ori staulul cel nou, în care se găseau încă din ziua în care fusese terminat o mie și șapte sute dintre cele mai frumoase oi. Totul a ars în câteva ore și nu s-a mai putut salva nimic! Tatăl nostru adoptiv a regretat atunci că a păcătuit în fața credinciosului tâmplar, încât el însuși a zis: «Pedeapsa asta vine peste mine de sus, pentru că am meritat-o. Niciodată în casa mea nu i se va mai opri vreunui lucrător din recompensa binemeritată nici măcar un ban!» El s-a ținut de cuvânt. Staulul însă n-a mai pus să-l construiască în același ioc, ci a pus în alt loc să se îngrădească o sută de măsuri de pământ. Pe locul unde a fost staulul a pus să se construiască o colibă pentru zece păstori. Pe bătrânul tâmplar din Nazaret însă nu l-am mai văzut niciodată. Poate că nu mult după aceea a și murit, căci de pe atunci arăta foarte slăbit. 5. La o jumătate de an după aceasta, mergând la un mare târg în Nazaret, ne-am interesat de bătrânul tâmplar și de fiii lui. Am aflat însă plecaseră departe unde aveau de construit mai multe case, așa că ne-am întors la Capernaum fără fi rezolvat ceva. După aceea n-am mai aflat nimic despre familia tâmplarului. La vreo trei ani după aceasta, tatăl nostru adoptiv a aflat că Iosif s-ar fi mutat, din cauza unei lucrări mai mari, în Nazaretul de Sus, care se afla undeva în munți, spre Samaria. Noi însă nu am mai întâlnit pe nimeni dintre ai lui! Și totuși eu aș fi dorit atât de mult să îl cunosc mai îndeaproape pe fiul cel mai tânăr al tâmplarului, pe care, după câte știam eu, îl chema Iisus! 6. Totuși, ce nu ne-a fost dat atunci, aceasta ne-ai păstrat-o Tu, Doamne, până acum într-un mod atât de miraculos! Abia acum ni s-au luminat și acele cuvinte misterioase pe care ni le-ai spus în acea seară în care ați părăsit casa noastră, în acel negru întuneric! Acum știm cine este stăpânul zilei, al nopții și al furtunii! Acum însă Îți mai aducem o dată, cu gura și cu inima, recunoștință mare pentru binefacerile fără număr pe care Tu, o dulce Doamne Iisus, ni le-ai dăruit fără nici un merit din partea noastră!” 7. Eu am spus: „Oh, chiar fără nici un merit nu sunteți voi; amintiți-vă numai de ceea ce ați făcut pentru bătrânul Iosif! Cât de bine i-au prins lui suta voastră de drahme, atunci când a găsit-o a doua zi în lada lui cu unelte! La început a crezut că tatăl vostru a făcut aceasta în ascuns, însă a fost curând corectat de Mine în presupunerile sale. El a lăudat mult inimile voastre bune, iar Eu i-am promis că voi răsplăti din plin Eu însumi această bunătate și v-am redat acum cu bucurie adevărata voastră viață și pe adevărații voștri părinți. Duceți-vă acum la părintele vostru și faceți-i o adevărată bucurie, căci bucuria lui este și a Mea!” 8. După aceasta, cele două copile s-au dus la Cyrenius și l-au îmbrățișat, iar el plângea de bucurie ca un copil. ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:49 Capitolul 33 - Legământul lui Cyrenius de a răspândi învățătura Domnului ----------------------------------- Capitolul 33 Legământul lui Cyrenius de a răspândi învățătura Domnului 1. După o vreme, Cyrenius a terminat de vărsat lacrimile de bucurie, răstimp în care cele două fiice, Zinca, precum și Risa care li s-a alăturat, l-au susținut din plin; el s-a întors iarăși la Mine, M-a îmbrățișat și Mi-a spus, suspinând: „O, Tu, veșnică iubire preacurată! Cine oare să nu Te iubească mai presus de orice?! O Doamne, o Tată, cât de bun și de sfânt ești Tu oare?! O Doamne, lasă-mă mor în această iubire! 2. Doamne și Tată! Cu toate că nu mi-a fost dată nemăsurata Grație de a Te cunoaște încă de la nașterea Ta pământească, eu Te-am iubit întotdeauna și Tu ai fost mereu ținta tuturor gândurilor mele! Dar eu n-am fost mereu stăpân asupra lumii din mine și a lumii din jurul meu; acum însă am credința că, prin grația și prin iubirea Ta, am puterea să făptuiesc în toate voința Ta sfântă, în tot restul zilelor pe care le mai am de trăit! 3. Eu conduc desigur mai ales păgâni, a căror învățătură despre zei trebuie din când în când să o ocrotesc. Acesta este un păcat, dar cu o singură lovitură de secure nu poate fi doborât nici un copac. De acum voi căuta și voi ține foarte mult ca, cel puțin pe teritoriul pe care îl guvernez eu, răspândesc cât mai mult cu putință adevărul despre singurul Dumnezeu viu și adevărat! 4. Cu preoțimea vom avea desigur cele mai mari greutăți, căci această castă trăiește de mai multe secole de pe seama prostirii și ținerii în ignoranță a poporului. Cei bătrâni vor chema desigur fulgere și trăsnete din cer, iar cei tineri se vor încrunta, dar până la urmă vor fi nevoiți să-și părăsească vechile obiceiuri și să înceapă munca pe noul nostru ogor. Ce este mai trist pentru omul sincer de pe acest pământ este că minciuni găsești una-două, fără nici o trudă, pe când adevărul poate fi găsit numai după căutări pline de greutăți și nu rareori periculoase. 5. Vechii egipteni și-au organizat școlile foarte clasic. Cel care dorea doar să învețe despre una sau alta pentru viața practică, acela trebuia să-și plătească taxele și i se dădea această învățătură; cine însă căuta adevărul și venea aici pentru a-l găsi, aceluia i se mărea chinul căutării într-un mod aproape insuportabil. Iar când găsea marele adevăr al vieții, trebuia să rămână preot tot restul vieții, împiedicat fiind de jurăminte dintre cele mai grele să împărtășească unui laic ceea ce a aflat, nici măcar o silabă! 6. Sfântul adevăr era deci mereu greu de aflat, pe când armata minciunilor s-a răspândit pe gratis în toată lumea. Și cum vechea minciună a condus mereu omenirea, astfel s-au obișnuit și oamenii cu minciuna; ea le-a devenit atât de cunoscută, ca o a doua natură, și aceasta cu atât mai ușor cu cât mai mulți, dacă nu chiar toți, s-au simțit și se simt foarte bine cu ea. Acum eu cred că nu vom avea atâtea probleme în a renunța la minciună, dar a renunța la avantajele obținute prin ea, acesta este cuiul care greu se va lăsa scos! 7. Însă, cu răbdare, totul se va rezolva! Promițându-le și dându-le preoților alte înlesniri, arătându-i acestei caste, care oricum nu are nici o credință, adevărul între patru ochi și împuternicindu-i apoi cu răspândirea lui, eu cred că în acest fel cele mai mari greutăți se vor rezolva ușor, fără mari probleme. Dacă însă vreodată pe acest pământ va învinge minciuna în totalitate, aceasta este o altă întrebare! Oamenii buni și iubitori de dreptate, al căror suflet este plin de adevăr, vor face tot ce le stă în putință ca cel puțin pe vecinii lor să îi pună într-o lumină mai bună! Pe scurt, pe lângă asemenea făclii va fi întotdeauna lumină. Dar mai departe de ele va fi iarăși întuneric, și mult mai departe, atât în spațiu, cât și în timp, bezna va ține sceptrul în mână! 8. Aceasta este părerea mea. Tu, Doamne, ai putea desigur să o schimbi; dar Tu știi, de asemenea, de ce trebuie să fie așa pe pământ! De aceea, împlinească-se mereu numai singură Voia Ta sfântă!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:54 Capitolul 34 - Legea necesității și a împlinirii ----------------------------------- Capitolul 34 Legea necesității și a împlinirii 1. Eu am spus: „Dragul Meu prieten, ideile tale îmi plac foarte mult și Sfântul Tată ceresc se bucură mereu când copiii Lui se sfătuiesc înțelept cu El! Sunt însă anumite lucruri care așa trebuie să fie și trebuie să se facă una și alta pentru atingerea unui anumit țel, fără aceasta fiind cu neputință de atins acel scop. 2. De aceea Dumnezeu a lăsat o lege dublă. Una este pur mecanică și se numește «necesitate». Din această lege izvorăsc formele și legăturile lor, după care se dovedește valabilitatea formei; la această lege nu se poate schimba în veci nici măcar o iotă! Cealaltă lege însă se numește «a împlini» și numai ea singură este învățătura vieții! 3. După legea vieții se pot strica sau chiar distruge toate părțile întregului, acesta nu va fi influențat prea mult și va fi tot întreg, va fi tot Unul; ceea ce trebuie să devină liber trebuie să fie deja liber încă de la începutul dezvoltării sale! Formându-se liber în sine, legea necesității nu poate avea nici o influență asupra sa; în formă se află totodată și germenele sinelui, care începe să încolțească în adevărata ordine și care, în sfera vieții, începe din nou să decadă. 4. Astfel tu vezi pe pământ oameni foarte decăzuți în ceea ce privește sufletul, forma lor însă rămâne și, dacă îi privești, trebuie să recunoști că sunt oameni. Sufletele lor însă sunt deformate de tot felul de minciuni, falsități și răutăți. La timpul potrivit, Eu las să pătrundă ceva mai multă căldură în sâmburele lor viu și el va începe să crească și va înghiți vechea dezordine a sufletului, așa cum o rădăcina ierbii înghite stropul deja stătut de apă și apoi răsare firul de iarbă sănătos, curat, plin de putere și de viață. 5. De aceea să nu judecați niciodată prea aspru un om decăzut! Căci, atât timp cât își păstrează forma, se păstrează și preacuratul sâmbure viu din orice om, și, dacă acesta se păstrează, până și un demon se poate transforma într-un înger! 6. De obicei cauzele decăderii oamenilor și a sufletelor lor sunt învățătorii lor care și ei sunt dezorientați, dorința de putere și îmbogățire, precum și unele spirite rele care intră în posesia trupului și a minții oamenilor. Dar de o totală decădere a sâmburelui de viață nici nu poate fi vorba! 7. Privește la Matael și la cei patru tovarăși ai săi, cât de rău au fost prelucrați de spiritele rele! I-am eliberat pe cei cinci de ele și am dezvelit sâmburele viu din ei și privește ce oameni minunați sunt acum! 8. Desigur că există diferențe între oameni! Unele suflete sunt venite de sus. Acestea sunt mai puternice, iar spiritele rele de pe pământ nu pot să le facă nimic sau foarte puțin. Asemenea suflete pot să treacă prin încercări grele ale trupului, fără a suferi pierderi însemnate. Când le este revelat spiritul, care este sâmburele vieții, acesta va străpunge sufletul cu veșnicele sale rădăcini, mereu și mereu, și astfel vor fi vindecați, puținele stricăciuni ale acestui suflet dispărând, așa cum vezi la Matael, la Philopold și la mulți alții. 9. Unele suflete omenești au fost chiar îngeri cerești. La aceștia nu se poate distruge ceva cu ușurință! Ioan Botezătorul și mulți alți profeți, ca Moise, Isaia și mulți alții, îți pot folosi drept pildă și mai sunt și acum pe pământ mulți dintre ei, care au venit din ceruri pentru a umbla împreună cu Mine pe drumul îngust al trupului și al ispitelor. Asemenea oameni sunt în stare a trece prin grele încercări ale trupului și le suportă mereu cu cea mai mare jertfă de sine.” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:58 Capitolul 35 - Diferențele dintre sufletele de pe pământ ----------------------------------- Capitolul 35 Diferențele dintre sufletele de pe pământ 1. (Domnul): „Pe lângă aceasta, există diferențe chiar și între sufletele care vin de sus, unele venind din lumi solare divine, altele de pe alte planete. Sufletele care vin din lumile solare sunt mai puternice decât cele care vin de pe planete mai mici, asemănătoare acestui pământ, și care se întrupează aici pentru a atinge mântuirea. 2. Cu cât o planetă este mai puțin desăvârșită, cu atât mai slabi sunt și «emigranții» ei. Aceștia au de trecut prin încercări de viață mai ușoare, dar se pot însă alege cu stricăciuni mari ale sufletului. Aceste suflete au totuși un puternic sâmbure de viață în ele, iar dacă acesta va fi dezvelit cum trebuie, atunci sufletele vor intra din nou pe făgașul cel bun. 3. În sfârșit, cele mai numeroase sunt sufletele care provin de pe acest pământ, încă de la străvechile lui începuturi. Acestea sunt de fapt cele mai potrivite pentru mântuire. Ele sunt cele mai slabe și pot fi de aceea cel mai ușor stricate. Totuși acest lucru nu este chiar atât de ușor, căci cam la o sută de suflete pur pământești se află cu siguranță unul sau două suflete puternice de sus, care le protejează și care împiedică coruperea sufletelor slabe. Dacă printre acestea se află și oi deja rătăcite și pierdute, la timpul potrivit ele vor putea fi regăsite. 4. Fiecare suflet însă, oricât de slab, de neputincios și de decăzut ar fi el, are în el sâmburele viu, care nicicând nu poate fi stricat. Dacă, după un timp, ajutat fiind de o ființă umană care este aproape de desăvârșire, sâmburele viu va începe să inunde sufletul, atunci acel suflet va fi imediat binecuvântat cu putere și înțelepciune în tot ceea ce va face și va deveni un copil al Atotputernicului, la fel ca și un spirit îngeresc întrupat sau ca unele suflete de pe sorii centrali sau de pe orice corp planetar fără lumină proprie, corpuri cerești care, după cum v-am mai spus, sunt mai multe decât firele de iarbă de pe pământ și decât firele de nisip din mare. 5. De pildă, acela dintre voi care este mai aproape de desăvârșire poate să-și pună mâinile peste un om primitiv, oricât de prost sau de păcătos ar fi acesta, și să-l mângâie de la rădăcina nasului peste tâmple, în jos, până la coșul pieptului și astfel acel om va fi transpus într-un somn extatic, în acest somn, acel suflet, oricât ar fi de vătămat, va fi eliberat de toate spiritele rele care îi parazitează trupul, iar sâmburele vieții îi va inunda pentru scurt timp sufletul, transformându-1. 6. Puneți-i întrebări apoi acestui om și veți primi răspunsuri înțelepte de care vă veți mira foarte mult! 7. Când acest om se va trezi iarăși în lumea pământească, atunci sâmburele vieții se va reîntoarce în nemișcare, iar sufletul se va întoarce din nou în trupul de carne și nu își va mai aminti nimic despre ce s-a petrecut în timp ce trupul era adormit. Sufletul nu va mai ști nici o iotă din toate lucrurile înalte despre care a vorbit prin gura trupului și va fi din nou la fel de prost precum a fost mai înainte. 8. Aceasta vă servește vouă ca dovadă nici un suflet nu poate fi atât de decăzut încât să nu mai poată fi vindecat. 9. Bineînțeles că unele suflete au nevoie de o bună bucată de vreme aici, dar de și mai multă pe lumea cealaltă, până vor ajunge la acea statornicie de care este nevoie pentru a-și dezveli pe deplin sâmburele viu și a se lăsa pătrunse de el în totalitate, însă, a crede că este cu neputință această revelare a sinelui la un suflet pe deplin decăzut ar fi un păcat la fel de mare împotriva iubirii și înțelepciunii divine ca și cum ai considera un suflet blestemat un produs al iadului și l-ai înfiera în fața lumii ca pe un păcătos irecuperabil.” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 08:00 Capitolul 36 - Bolile sufletești și tratamentul lor ----------------------------------- Capitolul 36 Bolile sufletești și tratamentul lor 1. (Domnul): „De aceea să nu judecați oamenii, ca să nu deveniți până la urmă judecători peste voi înșivă! 2. Nu ar fi o nebunie cu totul neomenească vrei să judeci și să pedepsești un om bolnav trupește, numai pentru că s-a îmbolnăvit? Dar cu cât mai mare și mai neomenească este nebunia atunci când judecați și blestemați un om bolnav sufletește, pentru că sufletul lui s-a îmbolnăvit și e slab! 3. După legile și dispozițiile voastre, voi considerați asemenea oameni ca fiind răufăcători și îi supuneți la pedepse grele și nemiloase. Dar ce faceți voi prin aceasta? Voi pedepsiți un suflet pentru că de fapt, fără voia lui, s-a îmbolnăvit! Întrebați-vă, în sinea voastră, cum vor trebui să se prezinte în fața lui Dumnezeu tribunalele voastre?! 4. Pune-ți întrebarea tu, Cyrenius al Meu, iubitor de oameni, ce ai fi făcut fără Mine cu cei cinci răufăcători în calitatea ta de înalt judecător roman și ca reprezentant al puterii pe viață și pe moarte? Gândește-te: tu ai fi lăsat să ți se istorisească toate faptele nedemne, cumplite, iar la sfârșit i-ai fi condamnat pe toți la moartea pe cruce! Ți-ai fi putut vreodată închipui că în acești cinci răufăcători sălășluiesc asemenea spirite?! O, nu, niciodată nu ți-ai fi putut închipui așa ceva! 5. Îngrozit de nelegiuirile pe care le-au săvârșit, i-ai fi condamnat la moarte cu cel mai rece sânge din lume și ai fi fost foarte liniștit la gândul că, prin aceasta, ai făcut un bine oamenilor și lui Dumnezeu! Dar ce pagubă i-ai fi adus tu omenirii dacă ai fi făcut să dispară asemenea spirite de pe pământ, care acum, pe deplin vindecate trupește și sufletește, vor lumina calea oamenilor ca sorii de primăvară și vor încălzi și vor însufleți pentru bine și adevăr mii și mii de inimi omenești! De acum bineînțeles că vei proceda altfel, dar mai înainte ai fi fost neînduplecat! 6. Și vezi, așa stau lucrurile cu toate tribunalele lumești de pe întregul pământ! Pentru boli și slăbiciuni trupești se găsesc medici care pregătesc tot felul de leacuri, numai pentru bolile sărmanelor suflete nu sunt nici medici, și nici leacuri, decât o mare carte grea, plină de multe ori de legi greu de respectat - și, în spatele legilor, sabia care taie! 7. Nu ar fi fost mai înțelept și mai uman să aveți mai mulți medici și leacuri pentru sufletele care s-au îmbolnăvit decât pentru trupurile lor - care în scurtă vreme vor deveni hrană la viermi?! 8. Eu știu cel mai bine că o boală sufletească este mai greu de vindecat decât o boală a trupului. Ea însă nu este cu totul lipsită de leac, pe când pentru fiecare trup este dată o ultimă boală, pentru a cărei vindecare pe tot pământul nu există leac! Și totuși, voi, oamenii, faceți atâtea greșeli! 9. Pentru putredul și muritorul trup ridicați spitale peste spitale, farmacii și stațiuni, aveți fel de fel de leacuri și pansamente, băuturi vindecătoare, dar pentru sufletul cel nemuritor nu ați făcut și nu faceți nimic! 10. Acum tu îți spui bineînțeles în sinea ta: «Cum ar fi fost cu putință toate aceasta, o Doamne, fără Tine?! De unde să fi știut aceasta și de la cine să fi învățat?!» Este adevărat, pentru aceasta este nevoie de o cunoaștere mai profundă a întregii naturi umane, decât a ști din vechi experiențe care licoare de plante vindecă mai repede tulburările unui stomac bolnav; dar este mult mai important să te preocupe natura sufletului nemuritor decât un stomac bolnav de prea multă ghiftuială! 11. În toate vremurile au fost trimiși în această lume și adevărați medici de suflet, binecuvântați de spiritul divin. Ei au dezvăluit adevărata cale de vindecare a sufletului. Unii au urmat această cale și au fost vindecați fără greșeală, dar mai-marii și puternicii acestui pământ, care se considerau oricum sănătoși sufletește, i-au disprețuit pe acești medici trimiși de Dumnezeu pe pământ, iar până la urmă i-au prigonit și le-au interzis să mai vindece suflete bolnave. Așa s-a petrecut că, din cauza mai-marilor și puternicilor acestui pământ, învățătura pentru vindecarea sufletelor, primită prin grație divină, n-a prins niciodată rădăcini din care să crească un adevărat copac al vindecării. 12. Și dacă totuși undeva a prins rădăcini o sămânță sănătoasă și puternică, atunci copiii egoiști și lacomi ai acestui pământ au avut grijă curețe acel copac, îi taie crengile și ramurile care li se păreau de prisos și să-i roadă scoarța până când s-a uscat în întregime. De aceea până acum n-a fost ridicat nici un spital pentru sufletele bolnave, numai închisori, legi aspre, arestări, temnițe îngrozitoare, instrumente de tortură, sabia fără milă a călăului și tot felul de execuții, care mai de care mai cumplită. Ele sunt produsele unor suflete tot bolnave, dar puternice și acestea trebuiesc mai întâi vindecate.” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 08:02 Capitolul 37 - Despre sanatoriile pentru sufletele bolnave ----------------------------------- Capitolul 37 Despre sanatoriile pentru sufletele bolnave 1. (Domnul): „A trebuit să vin Eu însumi pe acest pământ pentru a înființa un spital pentru cei cu sufletele bolnave, căci oamenii n-ar fi fost niciodată în stare de aceasta. 2. Totuși este tot mai greu cu ridicarea unui asemenea sanatoriu pentru sufletele bolnave, pentru că anumiți oameni vor începe a se simți lezați în așa-numitele drepturi lumești. 3. Omul, cu iubirea lui de sine și de lume, care este o miasmă a iadului în pieptul lui, se va împotrivi întotdeauna și nu va vrea să fie scăpat de boala lui cumplită, și nu va renunța la drepturile lui lumești. De aceea el a inventat legile aspre, tribunalele și pedepsele. 4. Totuși, vor veni mereu mulți după Mine care se vor îngriji de acest spital, ce este înființat acum de Mine pentru cei mulți care vor avea nevoie de el. Pentru numele Meu viu și adevărat, aceste spitale vor avea însă mult de suferit de la cei puternici în această lume, de cele mai multe ori ei înșiși suflete bolnave; dar Eu voi ști să le ocrotesc! 5. Dacă însă, dintr-o mare nebunie, acele suflete care din voință proprie s-au îmbolnăvit cumplit vor vrea să distrugă unul și altul dintre aceste spitale, atunci Eu îi voi pedepsi printr-o pedeapsă anume și sufletele lor vor trece într-un spital de pe lumea cealaltă, în care îndelungata însănătoșire se va face cu multe lacrimi și scrâșnituri din dinți! 6. Un leac trupesc puternic are chiar și în această lume un gust de obicei foarte amar. Cu mult mai amare însă vor fi leacurile sufletești de pe lumea cealaltă, căci ele trebuie să fie foarte puternice ca să poată vindeca un suflet atât de bolnav, încât pe pământ vindecarea lui nu mai este cu putință. Da, aceste suflete vor fi vindecate, dar vindecarea lor va fi foarte lungă și foarte amară! De aceea, este bine de cel care își va însănătoși sufletul în acest spital pământesc! 7. Din toate aceste cauze pe care vi le-am arătat până acum, fiți în veci judecători drepți, adevărați medici de suflete, și să judecați fiecare suflet bolnav după o dreaptă judecată, spre însănătoșirea lui și nu spre o sluțire și mai mare! 8. Adevărat vă zic, cu cât veți vătăma mai mult un suflet deja bolnav, prin strâmba judecată a sufletului vostru bolnav, cu atât mai amărât și mai bolnav va deveni sufletul vostru, iar vindecarea voastră pe lumea cealaltă va fi mai amarnică decât a sufletului nenorocit de judecata voastră rău intenționată! Căci un astfel de suflet este și rămâne, în pofida judecății voastre rele și strâmbe, doar un simplu bolnav, care are nevoie doar de o simplă vindecare, dar un suflet de judecător nechibzuit se va îmbolnăvi de două ori mai tare de acea boală a sufletului pe care l-a judecat strâmb și răuvoitor, și astfel și suferința lui va fi de două ori mai mare.” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 08:05 Capitolul 38 - Adevărata dreptate ----------------------------------- Capitolul 38 Adevărata dreptate 1. (Domnul): „Eu sunt de părere că acestea ar trebui să fie clare acum și astfel vă voi vorbi mai departe și vă spun: aceasta nu înseamnă ca voi acum, pentru că Eu v-am spus acestea, distrugeți toate închisorile și ospiciile, care totuși sunt un rău necesar în comparație cu marele rău pe care l-ar face sufletele bolnave dacă s-ar rupe toate lanțurile și s-ar distruge toate săbiile! O, nu, nimic din toate acestea nu s-au zis și nu trebuie înțelese în acest fel! Căci sufletele bolnave sunt foarte molipsitoare și trebuiesc izolate cu foarte mare grijă de sufletele sănătoase și trebuiesc ținute acolo până când se vor însănătoși din temelie. 2. Dar nu mânia și setea voastră de răzbunare să îi țină închiși și să îi izoleze, ci marea voastră iubire pentru aproapele vostru și grija pentru deplina lui însănătoșire! Dacă adevăratul spirit al iubirii vă va arăta că la unul sau la altul dintre bolnavi este nevoie de un leac foarte amar, nu-l lipsiți de acesta, căci aceasta ar fi dovada milei prostești! Un asemenea leac amar, însă, trebuie dat bolnavului însoțit numai de adevărata iubire, căci numai așa își va dobândi bolnavul sănătatea, iar voi veți primi binecuvântarea cerească pentru aceasta! 3. Leacul pe care l-am dat Eu celor cinci, la începutul serii, n-a fost cu siguranță nici dulce și nici plăcut la gust, dar marea Mea iubire pentru ei a recunoscut că ei au neapărată nevoie de el pentru a se însănătoși și astfel acest leac amar a fost și o dovadă a iubirii Mele pentru ei. Dimineața ei s-au trezit însănătoșiți de toate păcatele. Dacă este vreunul supărat pe Mine, din cauza leacului amar, spună! 4. Dar dacă cineva, condus de mânie și de sete de răzbunare, îl chinuie și îl torturează fără milă pe presupusul răufăcător, atunci el va deveni un răufăcător mult mai mare și va primi să guste o mult mai mare amăreală. 5. Cu aceeași măsură cu care voi măsurați, cu aceeași măsură vi se va răsplăti și vouă odată! Cel care măsoară cu adevărata iubire, aceluia i se va întoarce în același fel răsplata! Acela însă care măsoară cu mânie și cu răzbunare, aceluia i se va răsplăti, spre însănătoșire, cu același leac cu dublă măsură și acela nu va ieși din amarnicul spital de dincolo nici o clipă înainte ca fiecare fibră îmbățoșată a sufletului său să nu se fi făcut albă și moale ca lâna! 6. V-am arătat acum adevărata natură și cum este într-adevăr alcătuit omul, ca de acum încolo să nu mai puteți zice: «Despre asemenea lucruri noi nu am știut!» Acum, știți, făptuiți după ceea ce știți și învățați-i și pe aceia care stau sub voi și care până acum, bolnavi fiind, nu știau ce să facă! Veți deveni astfel adevărați lucrători sănătoși în împărăția Mea pe acest pământ și veți lucra cu măsuri drepte și potrivite, iar grația Mea vă va însoți pe toate drumurile. Dacă însă veți lucra vreodată din nou după vechea voastră înțelegere, gândiți-vă atunci că sufletul vostru a căzut din nou în boală și rugați-vă atunci ca Eu să vindec de ea și să nu cădeți într-o dublă suferință! 7. O voi, care judecați și care, prin sentințele voastre, îmbolnăviți sărmanele suflete suferinde și mai tare decât au fost înainte, gândiți-vă cu mare seriozitate la ceea ce sunteți și ceea ce ar trebui să fiți, în conformitate cu adevărul! Gândiți-vă la ce ar trebui să faceți ca urmare a ordinii dumnezeiești! Voi, stăpâni și judecători peste slăbiciunea poporului, popor în care până la urmă stă toată puterea și mărirea voastră! Fiți adevărați tați ai popoarelor voastre și aveți grijă de sănătatea copiilor voștri care v-au fost încredințați și îngrijiți-vă cu toată dragostea și adevărata atenție părintească de sănătatea lor sufletească! Nu este nevoie să fiți medici de trupuri, dar este nevoie cu atât mai mult să deveniți adevărați medici de suflete! 8. Dacă însă veți vedea copiii voștri nesocotindu-vă adeseori poruncile părintești și uneori chiar păcătuind, ar putea atunci să treacă prin gând să-l torturați pe vreunul dintre ei și, la sfârșit, chiar sa-l crucificați, spre a le da celorlalți o pildă edificatoare și cutremurătoare!? Poate că așa a procedat vreodată vreun tată tiran, dar multe astfel de pilde nu veți afla în trecutul omenirii! Însă voi, părinți adevărați și drepți, îi veți certa doar pe copiii voștri păcătoși iar în cazurile mai grave îi veți îndrepta și cu bățul. Dacă atunci copiii se vor îndrepta, sigur că veți bucura mult, căci va fi pentru voi o mare bucurie să vedeți în fața voastră sufletele copiilor voștri proaspete și sănătoase! 9. Fiți deci judecători puternic ancorați în ordinea divină, chiar împotriva tuturor oamenilor dacă este nevoie, și bucuria voastră nu va cunoaște sfârșit! Închipuiți-vă pe voi înșivă în locul acelora care vă vor asculta, se vor supune și vor respecta legile voastre! Nu v-ați simți bine dacă voi, în calitate de judecători asupra voastră înșivă, veți fi inimoși și cât se poate de cinstiți cu voi înșivă? Ceea ce în mod rezonabil v-ați putea dori ca judecătorii să facă vouă, dacă ați sta în fața lor cu sufletele bolnave, așa să faceți voi cu frații voștri atunci când stau cu sufletele bolnave în fața voastră!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 08:09 Capitolul 39 - Veșnica lege fundamentală a iubirii aproapelui ----------------------------------- Capitolul 39 Veșnica lege fundamentală a iubirii aproapelui 1. (Domnul): „Vedeți, în aceasta constă explicația practică a tuturor legilor lui Moise, precum și a tuturor profețiilor: iubiți-L mai presus de toate pe Dumnezeu, veșnicul vostru Tată, și iubiți-i pe sărmanii și bolnavii voștri frați și surori ca pe voi înșivă. Veți deveni astfel adevărații copii ai veșnicului Tată Ceresc, la fel de desăvârșiți ca și El, căci aceasta este adevărata voastră menire! Cei care nu vor fi desăvârșiți precum Tatăl Ceresc, aceia nu vor ajunge la El și nu vor prânzi la veșnica Lui masă. 2. Vezi acum, dragul Meu Cyrenius, aceasta este modalitatea înțeleaptă de rezolvare a tuturor relelor de pe lume! Bineînțeles că va fi greu de stârpit mult răspândita minciună, care este o boală grea a sufletului. Dar minciuna poate fi ușor învinsă de adevărul care însoțește iubirea, precum lumina însoțește flacăra. Așa cum tu nu dai foc la o încăpere întunecată pentru a face lumină, nici Eu nu îmi voi face cunoscut cuvântul și învățătura prin puterea sabiei! 3. Atunci când vrei să tămăduiești pe cineva de o rană, nu îi vei pricinui o alta nouă, de zece ori mai grea, căci atunci mai bine îl lași în pace cu vechea lui rană, fără te atingi de el! 4. Adevărat vă spun Eu vouă, acela Care va răspândi învățătura Mea cu sabia, acela nu va primi binecuvântarea Mea pentru râvna lui, ci va fi aruncat în cel mai mare întuneric! Atunci când luminezi noaptea o încăpere cu o lampă cu ulei, toți cei dinăuntru se vor bucura de lumină; dacă însă vei da foc la încăpere, vor începe toți să te blesteme ca pe un nebun. 5. Cuvântul aceluia care predică spre vindecarea sufletului să fie clar, dar și blând totodată, și el să nu strige ca un apucat care face spume la gură de atâta mânie și încrâncenare, căci un asemenea om nu poate îndrepta pe nimeni cu țipetele lui! Cei care îl ascultă îl vor lua în râs și în zeflemea, iar dacă va continua cu strigătele, până la urmă îl vor alunga cu bâtele din mijlocul lor. 6. Așa nu vorbește nimeni pentru a se împăca cu fratele său, dacă în pieptul lui simte ghimpele supărării, căci până la urmă se va înfuria și astfel nu numai că nu va ajunge la nici o împăcare, ci chiar dimpotrivă, vor fi și mai încrâncenați unul împotriva celuilalt decât înainte! 7. Fața voastră strălucească mereu de bucurie atunci când veți răspândi învățătura Mea, căci odată cu ea aduceți oamenilor cea mai minunată veste din cer! 8. Ce ți-ar răspunde ție cineva, pe care l-ai invita la o sărbătoare a veseliei, însă zicându-i: «Ascultă, nepricopsitule! Cu toate că te urăsc pentru păcatele și mizeria ta sufletească, îți poruncesc, cu toate mijloacele de constrângere ce-mi stau la îndemână, vii la sărbătoarea mea, altfel te voi blestema în veci. Dacă vei veni, te asigur măcar pentru această zi de grația și bunăvoința mea!» 9. Spune-Mi, ce figură crezi că va face cel invitat astfel și crezi cumva că presupusa sărbătoare va fi pentru el într-adevăr o bucurie?! Pentru o asemenea invitație îți va mulțumi fiecare, cât de prost ar fi, în felul său! Dacă este slab, va veni pentru a scăpa de blestemele și penitențele cu care l-ai amenințat. Dacă însă se simte îndeajuns de puternic, va pune mâna pe necioplitul care i-a făcut o asemenea invitație și-l va azvârli afară din casă! 10. De aceea este foarte important să luați în seamă toți cei care vor răspândi învățătura Mea, care este în același timp o minunată veste din ceruri, sunt adevărați mesageri cerești, plini de iubire pentru oameni. Căci despre bucurie și fericire nu se poate vorbi cu o față schimonosită de mânie. Și dacă totuși ar face cineva asta, acela este sau nebun, sau un bufon, și în nici un caz nu este potrivit pentru a-Mi propovădui cuvântul. Ai înțeles și tu, și toți ceilalți, cele spuse de Mine?” 11. Cyrenius a spus atunci, dărâmat de adevărul mustrării Mele: „Doamne, am înțeles prea bine totul și, în ceea ce mă privește, voi respecta cu toată seriozitatea tot ce ne-ai spus! Bineînțeles că nu pot să pun chezășie pentru toți ceilalți, dar cred că toți Te-au înțeles la fel de bine ca mine. Acum însă pot să văd cât de des am păcătuit, crezând, după mintea mea, și vrând, după voia mea, fac bine oamenilor! Cine îmi va îndrepta greșelile făcute până acum?” 12. Eu am spus: „De aceasta nu te mai îngriji, ci doar de ce vei face de acum încolo. Acum însă va veni imediat ceva nou!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 08:12 Capitolul 40 - Somnul extatic și cum poate fi el de folos ----------------------------------- Capitolul 40 Somnul extatic și cum poate fi el de folos 1. Cornelius s-a apropiat de Mine și M-a întrebat: „Doamne, Tu ai amintit în învățăturile Tale că un om pe deplin trezit spiritual, punându-și mâinile pe un altul, l-ar putea cufunda pe acesta într-un somn extatic, iar cel astfel adormit, cu sufletul sănătos, ar putea să ne spună lucruri foarte înțelepte, oricât de orb și de neștiutor ar fi el de felul lui! Dacă putea vedea și eu cum se petrec aceste lucruri, atunci aș ști cum să port cu cineva care ar avea nevoie de un astfel de tratament. Dacă însă nu cunosc ce și cum, oricâtă bunăvoință avea, nu-mi va reuși nimic. Voiești Tu, Doamne, lămurești despre aceasta?” 2. Eu am spus: „Desigur, cu multă plăcere, căci acest fel de redobândire atât a sănătății trupești, cât și a celei sufletești, este foarte necesară! Punerea mâinilor, doar aceasta, alină orice durere trupească, iar pe lângă aceasta, de cele mai multe ori omul pe care ai pus plin de credință și de voință mâinile, spre a-l ajuta, va căpăta o anumită clarvedere și-și va putea astfel singur numi leacul care, preparat întocmai după indicațiile sale, îi va aduce deplina însănătoșire. Bineînțeles că, dacă nu-i vor fi respectate indicațiile, vindecarea se va lăsa așteptată. Dacă însă tratamentul se face întocmai după spusele lui, vindecarea va urma cu siguranță. 3. În timpul acestui tratament vindecător, când o persoană este cufundată în somnul clarvăzător, ea nu trebuie deranjată cu tot felul de întrebări nefolositoare. Ea trebuie întrebată doar ceea ce este foarte important. 4. Acela care pune mâinile trebuie să facă aceasta în numele lui Dumnezeu Tatăl, altfel tratamentul lui nu va aduce nici un folos. 5. Este nevoie de o puternică credință, de nezdruncinat, și de o voință la fel de puternică și de nezdruncinat. 6. O astfel de năzuință trebuie să pornească din adâncul inimii și dintr-o adevărată iubire a aproapelui. Această iubire va umple mâinile vindecătorului cu puterea iubirii, care va străbate vârfurile degetelor lui și va curge ca o rouă blândă în nervii bolnavului și va vindeca astfel durerile înțepătoare sau arzătoare ale trupului. 7. Este mai greu de cufundat în somnul extatic un bărbat decât o femeie. În anumite cazuri poate fi și un bărbat cufundat în somnul extatic de către o femeie evlavioasă, dar unei femei evlavioase îi va reuși acest fel de tratament numai cu ajutorul unui înger nevăzut și numai datorită rugăciunii și inimii ei curate. 8. Asemenea femei evlavioase pot aduce o mare alinare femeilor care nasc și au dureri mari. Acest fel de a ajuta o femeie care naște este cu mult mai bun decât acela obișnuit, cu o moașă, care a învățat în școlile din Betleem cum se moșește și, pe lângă aceasta, o grămadă de leacuri băbești care mai mult strică decât ajută. 9. Ce să mai zicem de ceremoniile prostești de la prima naștere! Cele trei zile de tânguiri și cântece de jale când se naște un prunc de parte femeiască și gălăgia asurzitoare pe care o fac scripcarii și cântăreții din gură și din fluier spre a alina durerile născătoarei atunci când se naște un prunc de parte bărbătească! Decât asemenea prostii, cu mult mai potrivit este ajutorul amintit mai înainte!” 10. Cyrenius: „Desigur! Dar există femei într-atât de evlavioase?” 11. Eu: „Da, destule! Pentru aceasta este nevoie de o fecioară cu o educație bună, care atunci când devine îndeajuns de matură trebuie învățată temeinic acest procedeu! Dar o astfel de învățătură nu trebuie dezvăluită unei fecioare înainte de a-i cerceta inima, dacă este cu adevărat evlavioasă. 12. Dar și bărbații pot ajuta o născătoare, alinându-i durerile prin punerea mâinilor!” ----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 08:17 Capitolul 41 - Curățenia trupească și cea sufletească. Vindecarea la distanță ----------------------------------- Capitolul 41 Curățenia trupească și cea sufletească. Vindecarea la distanță 1. Stahar, care ședea lângă Mine și care era atent la toate, a spus atunci: „Dar nu ar fi atunci omul, după învățăturile lui Moise, pentru o zi întreagă necurat?” 2. Eu am spus: „De acum omul nu va mai fi murdărit de altceva decât de gânduri rele, pofte trupești lipsite de iubire, minciună, renume rău, renegare și pierderea onoarei. Acestea sunt singurele ce pot vătăma curățenia trupească și cea sufletească. Toate celelalte nu murdăresc omul, cel mult doar pielea, și pentru aceasta este destulă apă ca să se curețe. 3. Moise a dat poporului evreu asemenea reguli pentru că lor le plăcea prea mult murdăria. Oamenii care deja în afară sunt murdari ca porcii, cu atât mai ușor vor deveni la fel și în inima lor. De aceea le-a dat Moise evreilor aceste reguli de curățire exterioară deosebită. 4. Adevărata purificare a oamenilor se face însă doar printr-o sinceră căință, prin regretul sincer al păcatelor făcute față de aproape, prin respectarea cu sfințenie a primei legi - de a nu mai păcătui - și prin deplina întoarcere a vieții spre bine. 5. Dacă lipsesc acestea, puteți stropi cu sânge sute de mii de țapi ispășitori, îi puteți blestema și arunca în Iordan în locul păcatelor voastre, dar inima și sufletul vostru vor rămâne la fel de murdare și pătate precum au fost înainte! Pentru curățirea trupului aveți apă, dar pentru curățirea inimii și a sufletului este nevoie de o voință fermă care ascultă în toate de Dumnezeu. Și, la fel cum apa curată și proaspătă învigorează trupul și mădularele lui, la fel întărește inima și sufletul o voință fermă și închinată lui Dumnezeu. 6. Un suflet astfel întărit poate atunci să vindece, prin numele lui Dumnezeu Tatăl, un bolnav care se află la depărtare. 7. Cine însă nu are sufletul chiar atât de puternic, acela să facă cum am spus Eu la începutul cuvântării Mele și va putea și el să aducă o adevărată alinare a suferințelor trupești. El va cufunda suferindul în somnul extatic, iar bolnavul va prezice în somn leacul care îi va fi de ajutor. Folosind cu multă grijă acest leac, starea bolnavului se va îmbunătăți, dar bineînțeles că nu atât de repede ca atunci când vindecarea este făcută de un om desăvârșit spiritual, care și-ar pune mâinile binecuvântate pe trupul bolnav, căci atunci bolnavul s-ar însănătoși imediat. 8. Așa poate fiecare să se convingă de faptul că, în timpul somnului extatic, sufletul - chiar și al unui prostănac sau al unui copil - poate prezice, pentru că în acel moment el este în legătură cu spiritul lui viu și pur. După somnul extatic, spiritul se retrage și se odihnește în el însuși, la fel de liniștit ca și înainte de tratament, iar sufletul se trezește din nou în trupul lui și nu mai știe nimic din ceea ce a zis. Aceasta arată nici un suflet nu poate fi într-atât de stricat încât să nu mai poată fi vindecat. ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:01 Capitolul 42 - Domnul anunță un exemplu practic de somn extatic ----------------------------------- Capitolul 42 Domnul anunță un exemplu practic de somn extatic 1. (Domnul): „Ca să vedeți și voi cu ochii voștri cum vine aceasta, voi face acum să vină un om prost și neobrăzat din Cezareea lui Filip. El va fi tămăduit de către unul dintre voi și veți vedea și auzi cu toții cu câtă înțelepciune vă va vorbi mai apoi, în timpul somnului extatic, acest om prost. După ce se va trezi, va fi din nou la fel de prost și neobrăzat ca mai înainte și vom avea mult de furcă cu el, ca să-i putem lămuri pe căi naturale măcar câte ceva despre Dumnezeu și oameni. 2. Cyrenius: „Doamne, bucur mult de această lecție, căci vom avea iarăși multe de aflat și de învățat din ea! Acel om se află oare deja pe drum spre noi?” 3. Eu: „Da, el te caută chiar pe tine și îți va cere ajutorul, într-un fel cam necioplit; căci din cauza incendiului și-a pierdut coliba și, pe lângă ea, două oi, o capră și un măgar. El a auzit însă te afli aici și că-i ajuți pe cei loviți de soartă. Așa că acest om prost și rău a pornit încoace, ca să te roage să-l despăgubești pentru pierderile pe care le-a suferit. Dar, chiar dacă este un nătărău amărât, nu este chiar atât de păgubit. Căci cele două oi le furase cu două zile mai înainte de incendiu, iar măgarul și capra au devenit în același fel ale lui cu un an mai înainte. 4. Tu îți poți da seama din cele aflate că noul nostru venit este un hoțoman rău, deși în același timp este prost ca noaptea din cauza lăcomiei lui. El și-ar fi putut foarte ușor salva coliba împreună cu celelalte bunuri, numai că, în timpul incendiului, el s-a strecurat peste tot în căutare de noi prăzi ilegale. N-a găsit însă nimic și, când s-a întors foarte supărat acasă, și-a găsit coliba în flăcări și cele patru animale făcute scrum. 5. Până acum s-a tot tânguit din pricina colibei. Acum patru ceasuri, când a auzit că te afli aici din motivele știute, s-a hotărât, fără stea prea mult pe gânduri, vină aici și să vadă dacă într-adevăr ești aici și dacă într-adevăr ajuți păgubiții. 6. Ți-am spus toate acestea ca să știi dinainte cu cine vom avea de-a face în curând și cum să te porți cu el, măcar la început. Restul vei afla chiar de la el. 7. Cyrenius a întrebat: „Să-l despăgubesc într-un fel?” 8. Eu i-am răspuns: „Deocamdată nu, căci mai întâi trebuie să-l iei la întrebări, după cum obișnuiesc romanii. De-abia după tratament, când va deveni mai omenos, ne vom ocupa de aceasta! Zinca îi va face tratamentul, căci el are cea mai multă putere pentru aceasta, înainte însă îmi voi așeza Eu mâinile pe Zinca, pentru ca el să primească și mai multă putere și să-i reușească tratamentul.” 9 Zinca însă, care stătea mereu pe lângă Mine, ca nu cumva să piardă vreun cuvânt de-al Meu, s-a apropiat și a spus: „Doamne, cum voi putea face eu aceasta, când nu știu nimic despre acest fel de vindecare?” 10. Eu: „Trebuie să-ți pui mâna dreaptă pe fruntea lui și stânga pe adâncitura stomacului și el se va cufunda în somn și va începe în curând să vorbească, dar cu un glas mai slab decât atunci când este treaz! Dacă vei vrea să-l trezești, trebuie să-ți așezi mâinile invers și să le ții așa câteva clipe. Imediat după ce se va trezi,-ți iei mâinile de pe el și tratamentul s-a încheiat!” 11. Zinca a priceput și nu s-a mai îndoit de fel că totul îi va reuși, așa că a început să-l aștepte nerăbdător pe omul lui. M-a întrebat însă dacă trebuie să înceapă cu tratamentul imediat sau să aștepte mai întâi un semn din partea Mea. 12. Eu i-am răspuns: „Îți voi da Eu de veste când trebuie să se petreacă aceasta. Mai întâi însă trebuie să-i cunoașteți prostia și grosolănia, vedeți cât de bolnav este sufletul lui. Când veți cunoaște îndeajuns aceasta, atunci va veni vremea să-i însănătoșim sufletul, ca să puteți învăța din aceasta că, oricât de stricat și de decăzut ar părea un om, nu trebuie să-l judecați și să-l condamnați la pierzanie, căci în fiecare suflet se ascunde și un sâmbure de viață sănătos. Dar acum pregătiți-vă, căci el va sosi imediat!” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:03 Capitolul 43 - Sinistratul Zorel cere despăgubire ----------------------------------- Capitolul 43 Sinistratul Zorel cere despăgubire 1. Abia am terminat de spus acestea, și omul nostru a și apărut. Se numea Zorel și arăta tare lovit de soartă, pe jumătate gol și pe jumătate acoperit de zdrențe și făcând gălăgie mare. 2. L-am trimis pe Iulius să-l întrebe ce voiește și ce caută aici în această după-amiază. Iulius, cu o față foarte serioasă, a mers și a făcut ce i-am spus Eu. 3. Zorel s-a prezentat și a spus cu voce tare: „Sunt un cetățean lovit de soartă și de nenorocirea care s-a abătut asupra orașului și am aflat abia azi că marele Cyrenius este aici ca să-i ajute pe cei nenorociți de incendiu. Mi-am luat inima în dinți și am venit aici, ca să văd mai întâi dacă Cyrenius este într-adevăr aici și dacă într-adevăr face ceva spre alinarea suferințelor celor bătuți de soartă. Dacă face într-adevăr aceasta, după nobilul obicei roman, înseamnă nu am venit degeaba până aici, iar dacă, din cine știe ce motive, nu, atunci măcar am încercat! Zi-mi, nobile roman, dacă Cyrenius este aici și dacă face binefaceri, așa cum am auzit, ca să pot să merg la el și să-l implor să ajute!” 4. Iulius: „Da, el este aici și dă ajutoare importante, dar numai acelora care au conștiința curată! Dacă te numeri și tu printre aceștia, nu vei pleca acasă cu mâna goală! Acolo, la masa cea lungă, umbrită de cedrii și chiparoșii cei înalți, se află el acum și dă audiențe la toată lumea. Du-te acolo și prezintă-te! Dar fii cu băgare de seamă, căci are ochi de vultur și o singură privire îi ajunge ca să-și dea seama de caracterul unui om! Părerea lui s-a adeverit întotdeauna și vai de acela care îl contrazice! Niciodată nu este atât de critic ca atunci când împarte ajutoare!” 5. După cele aflate, Zorel s-a gândit îndelung ce să facă. Până la urmă s-a hotărât să meargă totuși la Cyrenius. El a pornit spre Cyrenius șchiopătând - o prefacere proastă de-a lui. Când a ajuns la Cyrenius, a făcut trei plecăciuni până la pământ, cu capul foarte plecat. După ultima plecăciune a spus, cu un glas răgușit și tremurat: „Înalte domn și stăpân atotsever! Eu, Zorel, fost cetățean din incendiata Cezaree a lui Filip, implor, preaînaltă severitate romană, ajutați pe mine, biet om nenorocit, măcar cu puțini bani și cu o haină, căci în afară de aceste zdrențe nu mai am nimic. 6. Am avut o mică cocioabă și un petic de pământ. Am avut și o femeie, pe care însă zeii mi-au luat-o în Câmpiile Elizee acum doi ani. Copii nu am, doar o slujnică cu care trăiesc, dar tot fără copii. Avutul meu mai număra două oi, o capră și un măgar, câteva unelte proaste de lucrat pământul și ceva haine. Toate mi-au fost distruse de incendiu, pe când ajutam altora să stingă focul. 7. Acum sunt, precum sute de alți oameni, un cerșetor. Până și slujnica, singurul meu sprijin în viață, m-a părăsit pentru că nu-i mai puteam oferi nimic, ceea ce voi ține minte! Căci, dacă voi avea nemaipomenitul noroc să fiu despăgubit și să-mi pot reface din nou coliba și cele câteva acareturi, atunci numai s-o prind că vrea să se întoarcă, voi ști eu să-i arăt nerecunoscătoarei drumul spre lumea largă! 8. De acum voi fugi cât trăiesc de tot ce este femeie, căci nici o femeie nu prețuiește ceva! Se spune despre mine că sunt un animal prost și nu știu să port cu femeile și că femeia mea ar fi murit de supărare! Dacă ar fi așa, n-aș fi purtat doliu după ea aproape un an și nici slujnica n-ar fi rămas cu drag la mine până la incendiu, cu toate că nu aveam de unde s-o plătesc cât ar fi trebuit. 9. Este o adevărată rușine că omul trebuie să se nască din femeie, căci ar fi fost aproape mai onorabil dacă mama mea ar fi fost ursoaică! 10. Cu toate că celelalte creații le-au reușit foarte bine, când au făcut femeia zeii au făcut o greșeală, care nu le face deloc cinste! Dar așa îi trebuie lui Zeus, când Iunona îi face mai tot timpul zile fripte! Oricum, întregul șir de zei nu prea par copți la minte, căci altfel nu și-ar face tot felul de glume proaste între ei! 11. Cu toate astea, eu sunt un om credincios și cinstesc zeii pentru multe lucruri înțelepte de pe lume! Dar când încep să mai și pută de atâta prostie, atunci nu mai sunt prietenul lor! Ar mai fi fost orașul nostru ars până la temelie dacă Apolo n-ar fi vrut să facă o glumă proastă?! După cum zice preotul nostru cel înțelept, Apolo și-ar fi pierdut mințile pentru o nimfă pământeană și probabil că, pe când era cu ea, și-a uitat carul ceresc cu telegarii de foc și Iunona sau Diana i-ar fi jucat o festă, iar noi, sărmanii, suntem cei care au trebuit să plătească pentru această proastă glumă divină! 12. Este de înțeles că, din când în când, omul mai arată și slăbiciuni din cauza lipsei de înțelepciune. Ce poate să facă un fir de iarbă dacă vântul îl bate dintr-o parte și din alta?! Dar dacă un cedru impunător, simbol al iubiților noștri zei, se lasă plecat de vânt în toate direcțiile, la fel ca un fir de iarbă, aceasta poate să vadă oricine că este un semn de prostie! 13. Dumnezeu încoace și Dumnezeu încolo! Dacă un zeu făptuiește plin de înțelepciune, așa cum este de așteptat de la un zeu, atunci el este demn de slavă. Dacă însă calcă în străchini ca un muritor slab de minte și ne vătăma prin aceasta pe noi, oameni sărmani, atunci, chiar și din partea unui zeu, aceasta este o dovadă de prostie și de aceea eu nu îl pot slăvi și onora! 14. Înalte stăpâne, și tu însuți aproape un semizeu, vei recunoaște oare acum că zeii sunt de vină pentru nenorocirea mea?! Te implor de aceea să despăgubești pentru cele pierdute!” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:07 Capitolul 44 - Noțiunea de proprietate a lui Zorel ----------------------------------- Capitolul 44 Noțiunea de proprietate a lui Zorel 1. Cyrenius: „Cât ți-ai dori tu să-ți dau? 2 Zorel: „Nici prea puțin, dar nici prea mult; dacă îmi voi putea recupera ceea ce am pierdut sunt mulțumit!” 3. Cyrenius: „Cunoști legile romane, care au fost date poporului spre apărarea propriului avut?” 4. Zorel: „O, da, nu ca un învățat în științele dreptului, dar le cunosc! Împotriva acelora pe care le cunosc nu am păcătuit niciodată. Un păcat împotriva unei legi neștiute este oricum nul! 5. De altfel, eu sunt grec și noi, grecii, n-am luat-o niciodată prea în serios cu delimitarea lui «al meu» de «al tău», pentru că suntem mai mult pentru proprietatea colectivă decât pentru cea privată. Bunurile comune dau naștere la bucurie, frăție și adevărata cinste între oameni, ceea ce este o treabă foarte bună! Proprietatea privată însă naștere întotdeauna la lăcomie, invidie, zgârcenie, sărăcie, furt, jaf, crimă și tiranie; din ea provin până la urmă toate chinurile pământești ale oamenilor, ca dintr-o cutie a Pandorei! 6. Dacă n-ar fi legi prea severe de protecție a avutului privat, atunci n-ar mai fi atâtea furturi și înșelătorii. 7. Pentru că am considerat întotdeauna legile de apărare a proprietății ca pe o pacoste asupra conviețuirii prietenești și frățești, nici eu nu m-am sinchisit de ele, cel puțin pentru lucrurile mărunte, chiar dacă mi-am făcut rost de ele pe căi ilegale. Dacă însă cineva și-a împrumutat în același fel de la mine ceva, nu l-am urmărit niciodată pentru aceasta. 8. Coliba și pământul sunt ale mele legal, cu animalele ce se găseau pe proprietatea mea însă n-am luat-o chiar așa de în serios, pentru că sunt spartan. Cine cunoaște Sparta și vechile ei legi înțelepte știe de ce nu am mustrări de conștiință pentru așa-zisele furturi. Măgarul, capra și cele două oi ale mele nu erau cumpărate, dar nici cu adevărat furate, căci le-am găsit în pădure păscând, fără stăpân. Proprietarul acelei pajiști din pădure este și proprietarul a multe mii de animale. Cu siguranță nu suferă de pe urma micilor pagube, iar pentru mine ele sunt foarte folositoare! 9. Și nu cred că am greșit prea mult legilor romane, mai ales că aceste animale rătăceau de unele singure prin pădurea cea mare și pentru proprietarul lor legal treceau cu siguranță ca și pierdute! Ca să aduni ce a rămas de la ceilalți care au din belșug este îngăduit chiar și la evrei, care spun că au primit legile chiar de la cel mai înalt Dumnezeu. De ce să fie acesta considerat la romani furt?! 10. Numai cu sabia în mâna preaputernicilor acestui pământ, deci cu puterea, poate fi apărată o asemenea lege, prin înțelegere niciodată! Și chiar dacă toți cei zece mii de zei sunt pentru această lege, eu sunt împotriva ei atât timp cât trăiesc și pot să gândesc așa cum gândesc acum și am gândit întotdeauna! 11. Tu, înalte stăpâne, ai sabia dreptății și poți să pedepsești după placul tău, pe mine, amărât nenorocit. Dar nu vei reuși niciodată îmi schimbi principiile mele drepte de viață. Dacă însă ai cumva și alte argumente mai înțelepte și mai nimerite în favoarea apărării severe a proprietății legale, am să le ascult și îmi voi schimba felul meu de viață pe viitor!” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:10 Capitolul 45 - Zorel trebuie să audă adevărul ----------------------------------- Capitolul 45 Zorel trebuie să audă adevărul 1. Cyrenius Mi-a șoptit în taină, făcând ochii mari: „Doamne, Tu tocmai m-ai lăsat să înțeleg mai înainte că acest om este prost și rău, iar acum el se apără ca unul dintre cei mai buni avocați păgâni! De iudaism a amintit doar puțin, dar în ceea ce privește legile noastre și cele ale vechii Grecii, se pricepe la fel de bine ca unul de-al nostru și nu i se poate găsi aproape nici o vină! Eu mă așteptam ca acest om să fie prost și necioplit; dar în zadar; el devine tot mai iscusit în a-și apăra păcatele! Ce se poate face cu el într-o asemenea situație?” 2. Eu i-am răspuns: „Nu te frământa din cauza aceasta; el însuși va spulbera, plin de măiestrie, ceea ce acum consideră, datorită ideilor sale nesănătoase, ca fiind corect. Pune-i însă în continuare întrebări, căci Eu doresc ca voi să vedeți clar deosebirea dintre așa-numitele motive omenești pervertite și motivele rațiunii!” 3. Cyrenius: „Dacă-i așa, sunt foarte curios ce va ieși până la urmă!” 4. Zorel a întrebat apoi: „Înalte domn al Romei, ce am eu de așteptat și ce am de sperat? Ești de aceeași părere cu mine sau să dau eu după părerea ta, pe care însă n-ai dat-o încă la iveală?” 5. Cyrenius: „Până când voi hotărî dacă îți îndeplinesc cererea sau nu, mai avem câteva lucruri de lămurit împreună! Tu îmi pari a fi un nătărău și onestitatea ta nu pare să fie prea mare! Dacă cele patru animale le-ai găsit rătăcind prin pădure, pierdute fiind de stăpânul lor, ori ți le-ai însușit într-un alt fel, iar dacă celelalte lucruri, pe care zici că le-ai găsit, într-adevăr așa au intrat în posesiunea ta, aceasta o lăsăm deocamdată așa, nelămurită. Dar acum îți voi spune altceva și anume că, acum și aici, în grupul din jurul meu, ca și în alte locuri, există profeți care au dat mii de dovezi ale darului lor divin. Eu am o încredere nemărginită în profețiile lor, iar această încredere nu poate fi spulberată de sute de mii de dovezi împotrivă! 6. Și uite, un asemenea om mi-a spus, pe când tu tocmai părăseai orașul, vei veni și, de asemenea, vei vrea ceva de la mine. Eu știam deja, înainte de a te vedea, ai avut necazuri. Tu ai fi putut ușor preveni acest necaz dacă ai fi rămas acasă; dar ideile tale nesănătoase despre proprietate te-au împins pe străzile orașului incendiat, pentru a-ți mai însuși ceva în mod ilegal. În timpul acesta însă, ți s-a aprins coliba de paie și, într-o clipită, flăcările ți-au devorat tot avutul. Iar dacă, în această situație, te-a mai părăsit și femeia, este de la sine înțeles, căci ea știa ce fel de om ești și că, în asemenea situații, se poate aștepta la tot felul de pedepse. 7. Căci, pe cât ești de înflăcărat împotriva proprietății altuia, în ceea ce privește proprietatea ta vrei să te bucuri din plin și în siguranță de ea! Acum însă focul ți-a distrus tot ce aveai și nu poți să-i ceri socoteală, căci sigur nu-ți va da nici un răspuns; dar pe femeia ta te-ai fi răzbunat cu siguranță și ea ar fi trebuit să suporte bătăi și năpaste pe viață și pe moarte, căci cu siguranță ai fi susținut sus și tare că ea este de vină și datorită neglijenței ei ți s-a aprins coliba. 8. Vezi, așa ceva și încă altele mi-au spus acești oameni despre tine, iar eu am încredere în ei mai mult decât în toți zeii Romei și Atenei! În legile noastre este un dicton care spune: Audiatur et alterapars! (Și cealaltă parte va fi audiată) și, în conformitate cu acest dicton, poți să-mi oferi dovezi cu care să te aperi. Folosește în apărarea ta ceea ce știi și poți; eu voi asculta totul cu mare atenție și răbdare!” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:12 Capitolul 46 - Zorel cere să se retragă ----------------------------------- Capitolul 46 Zorel cere să se retragă 1. Zorel, care căzuse pe gânduri, a spus: „Înalte stăpâne! Dacă tu știi de la început că vei acorda mai multă crezare profeților tăi decât altor sute de mii de martori, atunci aș vrea să știu la ce ar mai folosi să pledez în favoarea mea! Împotriva hotărârilor tale, bazate pe credința ta nezdruncinată, este cu neputință de a se ridica contra-argumente. Și, mai mult decât atât, întreaga putere se află în mâinile tale! Cine s-ar putea, pe drept, măsura cu tine?! 2. La ce-mi folosește mie dacă îți spun cu stăruință nu este așa? Tu ai să mi-l prezinți pe profet, care îmi va spune din nou aceleași lucruri pe care mi le-ai spus deja, iar pe mine, cu toate contra-argumentele mele, vei lăsa cu buzele umflate. Pe scurt, împotriva credinței tale de nezdruncinat nu se poate face nimic, decât să-ți accept de bunăvoie hotărârile, căci tu vei da mai multă crezare profetului tău decât celor o mie de dovezi pe care ți le-aș aduce în apărarea mea! De aceea nu pot decât să spun: «înalte stăpâne, iartă-mă m-am apropiat de tine!» 3. La urma urmei, rămân totuși la părerea mea, o proprietate apărată cu silnicie, prin legi necruțătoare, este de o mie de ori mai dăunătoare pentru societatea umană decât o proprietate comunală liberă. Motivele mele împotriva acestei adevărate cutii a Pandorei ți le-am spus deja și nu este nevoie să repet. Am să adaug numai că, de fiecare dată când mă voi confrunta cu asemenea situații, voi rămâne credincios principiilor mele și voi lupta împotriva oricărei forme de violare a lor. 4. Nu văd nici o scăpare pentru biata omenire dacă va apăra în continuare proprietatea privată, căci ea este împotriva firii. Dar ce poate face un singur om zdrențăros împotriva a mii și sute de mii?! 5. Acestea fiind spuse, eu am încheiat de vorbit, în situația de față nu am la ce binefacere să aștept, de aceea este mai bine, cu voia ta, dispar din fața ta cât mai repede. Dar, bineînțeles, numai cu voia ta! Căci, după spusele acelui profet - și numai zeii știu cât de adevărate sau neadevărate sunt învinuirile lui - stau aici, în fața ta, ca pungaș, iar pungașii trebuiesc mai întâi pedepsiți înainte de a fi puși în libertate. Legea trebuie mai întâi îmbunată cu sângele unui biet țap ispășitor, înainte ca acestuia să i se dea drumul. 6. Dacă, după părerea ta, stau aici, în fața ta, ca un răufăcător ce merită o pedeapsă, atunci pedepsește-mă fără întârziere și redă-mi apoi libertatea sau, dacă nu, moartea! Mie îmi este totuna, căci sunt lipsit de orice apărare! Voi, romanii, aveți o credință oarbă în lege și nimeni nu-și poate apăra nevoile și ideile proprii în fața legii voastre! Spune-mi, înalte stăpâne, am voie să plec precum am venit sau trebuie să rămân din cauza vreunei pedepse ce a căzut pe capul meu?” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:14 Capitolul 47 - Etapele pregătitoare ale tratamentului prin somn extatic ----------------------------------- Capitolul 47 Etapele pregătitoare ale tratamentului prin somn extatic 1. Cyrenius a spus atunci serios, dar blând și omenește: „Nu poți încă pleca, dar nici nu trebuie să te aștepți la vreo pedeapsă, ci va trebui să mai rămâi numai spre binele tău! Pe noi, romanii, niciodată nu ne-a bucurat pedepsirea unui păcătos, ci doar îndreptarea lui adevărată. Dacă aceasta se poate face și fără biciul călăului, ne este cu mult mai dragă această cale. Doar atunci luăm biciul în mână, când nimic altceva nu mai ajută. Și nimeni nu este pedepsit aspru când încalcă prima oară legea, ci doar dacă, din ușurință sau din prostie, o va încălca de mai multe ori. Cine însă păcătuiește din răutate din nou și din nou, acela să se aștepte la o judecată aspră! 2. Acum, după vechile tale principii spartane, tu ai greșit doar împins de nevoie și te afli acum pentru prima oară în fața unui judecător! De aceea nu vei fi pedepsit, ci va trebui doar să-ți recunoști răutatea și prostia și să te dezici de ele! Astfel, sufletul tău bolnav va fi vindecat și-ți vei putea da seama de dreptatea și înțelepciunea acestor legi, ca de acum încolo, de la sine, nu le mai încâlci. Tu însuți vei simți o mare bucurie când vei pleca de aici ca om cu adevărat liber și curat. 3. Pentru această vindecare trebuie ca un om cu putere din rândul nostru, curat trupește și sufletește,-și pună mâinile tămăduitoare pe capul și pe pieptul tău. Prin această blândă tămăduire, harurile tale adormite vor fi trezite și reînsuflețite, și astfel mintea ta se va îndrepta și vei putea pricepe cu adevărat cauza sănătoasă a severității legilor romane și le vei respecta cu bucurie! Te învoiești la toate acestea?” 4. Zorel a spus, ceva mai vesel decât înainte: „Înalte domn și onorat stăpân! Eu mă învoiesc la toate, numai cu bătaia, tăierea capului și moartea pe cruce, nu. îndoiesc însă această tămăduire va da roadele așteptate. Căci un copac bătrân nu se mai lasă îndoit! Dar orice este cu putință! Unde se află însă acel om, cu mâinile sale puternice?” 5. Cyrenius M-a întrebat dacă a venit timpul. 6. Eu: „Încă puțină răbdare.-i dăm sufletului un răgaz de reculegere. Omul este încă frământat de gânduri și va fi greu de cufundat în somn. Nici Zinca să nu se arate decât la vremea potrivită. voi face Eu un semn pentru aceasta.” 7. După aceste cuvinte ale Mele, pentru o vreme toți s-au liniștit. Numai Zinca pândea, plin de emoție, semnul Meu. Zorel era însă muncit mai departe de gânduri despre intențiile noastre. Erau ele într-adevăr sincere sau totuși puneam la cale ceva rău?! El ne-a iscodit chipurile și și-a zis în sinea lui: „Nu, la acești oameni nu zăresc nici o prefăcătorie. pot încrede în ei! Aceștia pot face numai bine, nicidecum rău!” 8. Această încredere, la care singur a ajuns, era necesară pentru tămăduire. Fără aceasta, punerea mâinilor pe cap și pe piept n-ar fi dat roade, căci bolnavul n-ar fi putut fi cufundat în somnul tămăduitor. 9. Ah, cu totul altfel stau lucrurile la oamenii născuți din spirit întrupat! La aceștia, ca și la Mine, este îndeajuns puterea voinței și tămăduirea este împlinită! Însă la tămăduitorii care nu sunt încă pe deplin mântuiți este nevoie ca bolnavul să fie mai întâi trezit (spiritual) și pregătit, altfel, așa cum am mai zis, tot tratamentul este zadarnic. 10. Acum Zorel al nostru era pregătit, iar Eu i-am făcut lui Zinca semnul mult așteptat. ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:19 Capitolul 48 - Cunoașterea de sine a lui Zorel ----------------------------------- Capitolul 48 Cunoașterea de sine a lui Zorel 1. Atunci Zinca a mers la Zorel și i-a spus: „Frate, este voia Domnului cel atotputernic și plin de compasiune, iubire și înțelepciune, ca eu să te tămăduiesc prin atingerea mâinilor mele. Nu-ți fie teamă, ai încredere și vei deveni un alt om! nu-ți fie nimic ascuns din cele ce te-ar putea însănătoși trupește și sufletește! Vrei tu și ai încredere în mine, fratele și prietenul tău adevărat? Atunci lasă-mă-mi pun mâinile pe capul și pe pieptul tău!” 2. Zorel a spus: „Prietene, cu vorbele tale de încredere poți să trimiți și în iad, și eu voi merge! Așează-ți, frate, mâinile, unde și cum dorești, eu nu mă voi împotrivi!” 3. Zinca: „Bine atunci; așează-te pe banca aceasta și eu voi lăsa puterea Domnului să te pătrundă!” 4. Zorel: „Care Domn? Poate chiar Zeus, Apolo, Marte, Mercur sau Vulcan, Pluto sau Neptun? Eu te rog, lasă-l pe Pluto deoparte. Căci nu vreau să fiu pătruns de puterea lui devastatoare!” 5. Zinca: „Lasă acești zei, care nu există decât în fantezia celor orbi! Există doar un singur Dumnezeu adevărat! Acesta este marele zeu necunoscut vouă și pe care voi, păgânii, nu L-ați recunoscut încă până acum. Acum însă a venit vremea, ca și voi, păgânii,-L cunoașteți pe singurul zeu adevărat! De la acest Dumnezeu vine puterea și grația care te va pătrunde și te va vindeca atunci când îmi voi așeza eu mâinile pe tine!” 6. Zorel: „Ah, dacă-i așa, atunci așează-ți mâinile mai repede!” 7. Zinca și-a pus mâinile pe Zorel în felul descris mai înainte, iar Zorel a căzut imediat în somnul tămăduitor. 8. Cam după vreun sfert de ceas, Zorel, care dormea adânc și cu ochii închiși de tot, a început să vorbească: „O Doamne, o Doamne, ce om josnic și rău sunt și cât de cinstit și bun aș putea fi, numai dacă vrea! Dar chiar acesta este blestemul păcatului, al minciunii și al trufiei! Minciuna și trufia sunt păcatele de căpetenie, care se înmulțesc ca frunza și ca iarba pe pământ și pe nisipul mărilor! 9. Doamne! Am atâtea păcate și murdării în sufletul meu, de atâtea păcate nici nu-mi văd fața! Da, ca un fum sau ceață învăluie mărăcinișul nenumăratelor mele păcate! 10. O Doamne, o Doamne, cine oare mă va putea vreodată elibera de ele?! Sunt un hoț, un mincinos, și spun minciună după minciună. O, vai mie, nenorocit câine mincinos! Tot ce am mi-am însușit numai prin minciună, înșelătorie și prin furt! 11. În marea mea orbire nici măcar nu le-am socotit păcate. Am avut de nenumărate ori prilejul să lămuresc de adevăr! Dar nu am vrut să las lămurit! Mereu preamăream Sparta și disprețuiam dreptele legi romane! Oh, vai mie, netrebnic zdrențăros! 12. Singura mea mângâiere este că nu am omorât pe nimeni. Dar nu a lipsit mult! Dacă femeia mea n-ar fi fugit de-acasă, ar fi căzut sigur victimă furiei mele oarbe! 13. Oh, sufletul meu e foarte bolnav, iar tu, frate Zinca, vei vindeca cu greu sau poate deloc! 14. Oh, sunt un monstru îngrozitor! Sunt mai mânios ca un urs, mai mânios ca un leu, mai mânios ca un tigru, mai mânios ca o hienă, mult mai mânios ca un lup și cu mult mai mânios ca un porc mistreț! Căci mai sunt și viclean ca o vulpe, și asta mă face frate cu diavolul! 15. Dar ceva în mine se înseninează puțin și chiar fumul gros și ceața deasă din jurul meu dispar! Ia te uită, se subțiază și-mi pare că respir mai ușor! Dar de-abia în limpezimea aceasta văd clar diformitatea mea adevărată, plină de bube și răni grețoase! Ah, ah, sunt un adevărat monstru! Unde este vraciul care mă vindecă?! Dar nu trupul e de vină, căci eu, sufletul, sunt bolnav! 16. O Doamne, dacă cineva mi-ar vedea sufletul, ar fi îngrețoșat de urâțenia lui! Cu cât se limpezește, cu atât mai clar se vede sufletu-mi diform! Frate Zinca, nu se află nimic care ar putea să-i dea sufletului meu o înfățișare mai plăcută?!” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:24 Capitolul 49 - Spălarea sufletului ----------------------------------- Capitolul 49 Spălarea sufletului 1. Zorel a început acum să ofteze în somn, și unii au crezut că se va trezi. 2. Eu însă le-am spus la toți: „O, neștiutorilor! Acesta a fost de-abia primul stadiu al somnului. Acum el va mai dormi vreun ceas bun și va începe în curând după aceea din nou să vorbească. El va trece atunci într-un stadiu mai înaintat al vieții sufletești, cel al dezicerii sufletului de plăcerile lumești și carnale lipsite de iubire, care au lăsat pe trupul sufletului său toate aceste boli, la a căror vedere el s-a îngrozit. Pentru aceste boli ale sufletului nu este alt leac decât cunoașterea lor, scârbirea de ele și apoi neclintita voință de a te curăți de ele. Când apare voința, vindecarea merge ușor înainte. 3. Fiți cu băgare de seamă căci de îndată va începe iarăși să vorbească! Dacă te va întreba iarăși ceva, prietene Zinca, tu răspunde-i doar în gând, iar el te va auzi și te va pricepe!” 4. Abia ce i-am dat învățătura lui Zinca, și iată Zorel a început din nou să vorbească și a spus: „Deplâng marea mea nenorocire! Din lacrimile mele s-a făcut o baltă mare ca Siloah din Ierusalim și acum mă spăl în balta asta și, ce să vezi?! Apa bălții îmi vindecă multe răni și bube de pe trupul sufletului meu! Ah, ah, este o adevărată apă tămăduitoare! Nu mai văd decât urmele cicatricelor. Rănile, bubele și ulcerele au pierit de pe trupul bietului meu suflet. Dar cum e cu putință ca din lacrimile mele să se facă această baltă? 5. Împrejurul bălții locul este minunat. Este locul nădejdii. Simt că pot din nou nădăjdui că sufletul meu se va vindeca. Ah, ce plăcute sunt aceste locuri, aici aș vrea să rămân! Apa din balta mea s-a limpezit; mai înainte era însă tulbure. Și, pe cât se limpezește, pe atât este mai mare puterea ei tămăduitoare! 6. Ah, acum bag de seamă se mișcă ceva în mine, ca o voință puternică, iar voința asta naște în mine cuvintele: «Vreau, trebuie, trebuie pentru că vreau!» Cine poate opri în mine ceea ce vreau? Voința mea e liberă! Și, de aceea, vreau ceea ce eu însumi vreau! Ce este bun și adevărat, asta vreau eu, pentru că eu însumi vreau aceasta și nimeni nu mă poate sili! 7. Mi se arată acum adevărul: este o lumină dumnezeiască din cer! Zeii noștri sunt numai himere, nimic, chiar nimic nu sunt. Cine crede în ei e mai prost decât un nebun, căci un nebun adevărat nu crede în acești zei amărâți. Nu văd niciunde zeii, dar văd lumina divină și aud adevărul divin. Dar pe Dumnezeu însuși nu îl pot vedea, căci El e prea sfânt pentru mine. 8. Acum balta dimprejurul meu s-a făcut un lac! Lacul nu-i adânc; apa îmi vine numai până la coapse. Și e foarte limpede, nemaipomenit de limpede. Dar nu văd nici un peștișor în ea! Dar nici nu vor fi vreodată pești în ea, pentru că peștii vin numai din suflarea atotputernică a lui Dumnezeu! Pe când eu sunt numai un biet suflet de om, din a cărui suflare nu se face nici un pește! 9. Oh, e nevoie de multă putere pentru a face un peștișor! Oh, asta n-o să poată face oamenii, căci sunt prea slabi pentru asta! Nu este de tot cu neputință, doar că acel om trebuie să fie una cu voința divină și cu spiritul divin! Pentru un om drept, aceasta e cu putință, dar eu nu sunt un om drept și de aceea pentru mine așa ceva este cu neputință! 10. Ce curată e apa, până și fundul lacului e curat - acolo este numai iarbă grasă! Este minunat că sub ap crește o iarbă atât de bogată și frumoasă! Și, uite, iarba crește văzând cu ochii și începe să înghită apa! Da, da, nădejdea devine mai tare decât cunoașterea și decât frica ce o însoțește! 11. Ah, acum văd un om pe malul îndepărtat, care îmi face semn cu mâna! Da, vreau să merg la el, dar nu știu cât de adânc e lacul! Căci, dacă voi da de locuri adânci, m-aș putea îneca și aș fi pierdut! 12. Dar o voce se aude din apă: «Sunt peste tot la fel de adânc! Poți să treci fără frică prin mine! Du-te la Acela care te cheamă, căci El îți va arăta calea și te va judeca!» Asta e ciudat! Aici vorbește până și apa și iarba! Nu, așa ceva nu s-a mai întâlnit! 13. duc acum la prietenul de pe mal. Trebuie să fie un prieten, altfel nu mi-ar fi făcut semn cu mâna! Nu ești tu, Zinca, acesta e un altul! Dar te văd și pe tine în spatele lui! Dar tu nu ești nici pe departe atât de prietenos ca el. Oare cine o fi el? rușinez însă tare de el pentru că sunt gol. Trupul meu este acum curat, nu mai văd nici un semn de boală pe el. Oh, dacă avea măcar o cămașă! Dar trebuie să merg la ei, chiar așa gol! Chemarea lui mă atrage cu putere! duc acum și, uite, pot merge foarte ușor!” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:26 Capitolul 50 - Sufletul purificat este îmbrăcat ----------------------------------- Capitolul 50 Sufletul purificat este îmbrăcat 1.Aici Zorel a făcut o pauză, iar Zinca a spus: „Cum de vede el toate acestea și cum de umblă el acum prin apă, când de fapt el stă întins aici, ca și când ar fi mort?” 2. Eu am spus: „Sufletul lui vede acum numai stările care îl ajută meargă spre bine. Din acestea se formează în suflet o lume proprie, aparte, iar ceea ce numești tu aici o mișcare a gândurilor, în regatul sufletului apare ca o mișcare de la un loc la altul. 3. Balta pe care au făcut-o lacrimile lui și a cărei apă a vindecat sufletul este căința lui pentru păcatele pe care le-a făcut. Iar îmbăierea este adevărata ispășire care izvorăște din pocăință. Apa curată este sincera recunoaștere a păcatelor, iar balta transformată în lac reprezintă puternica voință de a se curăța și vindeca. Iarba de pe fundul lacului este speranța într-o însănătoșire deplină și primirea înaltei Grații Divine. Aceasta se arată pe malul ceva mai îndepărtat; Eu însumi sunt aceasta în spirit și voință. Venirea lui spre Mine, prin apa căinței și a ispășirii, este îndreptarea spre adevărata vindecare a sufletului. 4. Toate acestea sunt apariții care lămuresc sufletul cum este el alcătuit și ce trebuie să facă pentru a fi tămăduit, toate acestea fiind întâi doar în voință, bineînțeles, fără ca voi să puteți vedea faptele lui în afară. Aceasta se va petrece când se va trezi și legătura cu trupul va fi din nou deplină. 5. Acum el va veni la Mine și va începe din nou să vorbească. Fiți foarte atenți; tot ce va spune acum este despre viața lui sufletească! Vor ieși din nou alte greșeli la suprafață, până când el va ajunge în al treilea stadiu, cel de legătură cu sâmburele lui spiritual, pura lui esență. 6. În acest al treilea stadiu vă veți convinge cât de înțelept ne va vorbi! Acum vorbește doar sufletul lui, pentru moment iluminat, în al treilea stadiu însă va vorbi spiritul din el! Atunci nu veți mai găsi nici o hibă la el și veți simți cu toții o căldură plăcută în piept! 7. Acum el a ajuns la mal și iată ce spune: «Ah, ce drum anevoios și obositor! Am ajuns acum la tine, nobile prieten! Nu ai o cămașă pentru mine? Tare mă mai rușinez pentru goliciunea mea!» 8. Eu îi spun sufletului și spiritului lui: «Ieși din apă, vei fi îmbrăcat după faptele tale!» 9. Sufletul lui Zorel spune: «Prietene, oh, nu vorbi de faptele mele, căci acestea sunt rele! Dacă haina-mi va fi după fapte, va fi cu siguranță neagră de murdară și zdrențuită!» 10. Eu: «Dacă ar fi așa, aici e destulă apă ca să o speli până va fi albă!» 11. Zorel: «Oh, prietene, asta este ca și când ai vrea să speli un negru ca să iasă alb! Așa ceva, nu se poate! Dar orice haină e mai bună decât nici una. Am să ies din apă!» 12. La picioarele Mele se află o togă, bogată în falduri, dar foarte murdară. Culoarea ei la început era alb-plumburie, așa cum sunt pe tărâmul spiritelor hainele păgânilor. El ia haina și se cutremură când vede cât este de murdară, și acesta este un semn bun. O ia totuși, se grăbește cu ea la apă și începe să o spele. 13. Acum a terminat, haina este curată. Este însă udă și nu îndrăznește încă o îmbrace. Eu însă îi dau de înțeles că ar trebui să o îmbrace. Înainte, când era în lac, nu s-a temut de apă, de ce i-ar fi acum teamă de haina puțin udă?! Ascultați acum, căci ce va avea de zis, va spune cu voce tare: 14. Zorel: „Este întru totul adevărat! Înainte întregul lac nu m-a deranjat, iar acum mă frământ din cauza unei cămăși ude? Am să mi-o pun pe mine imediat! Ah, ce bine mă simt!” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:28 Capitolul 51 - Corpul eteric împreună cu simțurile lui ----------------------------------- Capitolul 51 Corpul eteric împreună cu simțurile lui 1.În gândurile lui Zinca a încolțit întrebarea: „Are și sufletul un trup?” 2. Zinca a pus această întrebare pentru că el însuși nu avea nici cea mai vagă idee cum arată sufletul și din ce este el alcătuit. Căci cunoștințele evreilor de rând erau că trupul sufletului este un fel de nimic fumuriu, sufletul este spirit pur, care are minte și voință, dar nu are nici formă, nici trup. 3. De aceea, Zinca a făcut ochii cât cepele când Zorel i-a răspuns la întrebarea pe care el și-o pusese doar în gând: „Sigur că sufletul are un trup, dar nu unul din carne. Acest trup este la fel de desăvârșit ca și cel de carne. Tu nu îl poți vedea cu ochii tăi din trupul de carne, dar eu pot să văd, simt, miros și să gust totul, pentru că și sufletul are aceleași simțuri pe care le are și trupul, și ele sunt unelte de legătură între el și suflet. 4. Simțurile trupului sunt hățuri în mâinile sufletului; prin ele sufletul strunește trupul pentru lumea din afară. Dacă trupul nu ar avea simțuri n-ar fi bun la nimic, iar pentru suflet el ar fi o insuportabilă povară. 5. Închipuie-ți un om, orb și surd de tot, care nu simte nici durerea, nici plăcerea, nici un gust și nici un miros. Zi și tu dacă sufletul ar avea vreun folos din acest trup! Cu toată conștiința lui, clară și întreagă, nu ar fi el deznădăjduit? 6. Dar, în aceeași măsură, sufletului nu i-ar folosi la nimic cele mai ascuțite simțuri ale trupului, dacă nu ar avea el însuși aceleași simțuri în trupul său eteric! Cum însă sufletul are aceleași simțuri ca și trupul, el poate să priceapă sigur și ușor, prin simțurile sale fine, ce au preluat simțurile trupești din lumea de afară. Acum știi ce formă are sufletul. 7. Tu ai aflat acum acestea pentru că eu ți-am spus cum văd și ce simt. Când eu mă voi trezi din nou, tu vei mai știi toate acestea, eu însă nu voi mai ști nimic, pentru că eu văd și simt acum doar cu simțurile sensibile ale sufletului, dar nu și cu cele ale trupului în același timp. 8. Dacă eu mi-aș da seama de toate acestea cu simțurile trupului, acestea ar lăsa anumite semne ascunse în nervii creierului meu și, de asemenea, în nervii vieții din inima mea, iar apoi, eu, sufletul, regăsi aceste semne în trupul meu de carne și le-aș recunoaște mereu și mereu. Dar cum eu am rupt acum mai toate legăturile cu trupul meu, iar asupra simțurilor trupului meu nu am nici o putere, atunci când mă voi întoarce în trupul meu nu voi mai ști nimic din ceea ce acum văd, aud, simt și vorbesc, și din toate cele ce se vor petrece cu mine. 9. Sufletul are însă posibilitatea de a-și reaminti pentru el și, ca urmare, își poate aminti cele mai mici amănunte și cele mai neînsemnate întâmplări care i s-au petrecut vreodată - dar aceasta numai în stare de deplină libertate. Când se află în trupul întunecat, sufletul aude, vede și simte numai puternicele, zgomotoasele și primitivele impresii din lumea materială, impresii care se suprapun peste cele care vin de la spirit, înfrânându-le. Sufletul, care de-abia ia cunoștință de propria-i existență, ia arareori cunoștință de impresiile spiritului care zac în el, înalte și totodată foarte profunde. 10. Și tu ai un suflet, ca și mine, iar eu acum sunt un suflet pe deplin liber. Dar tu știi doar puțin sau chiar nimic despre sufletul tău. Cauza se află în carnea întunecată în care este îmbrăcat sufletul pentru o vreme. Acum, când ți-am trezit în nervii tăi din ceafă, prin gura mea trupească, câteva impresii, iar tu, ca suflet, ai găsit, prin asemenea impresii, aceleași semne ancestrale în tine însuși, de-abia acum știi și tu, ca suflet, și nu ca trup, ai un suflet și, datorită gândirii și voinței tale, tu însuți ești un suflet care, în trupul său eteric, are aceeași formă ca și trupul. 11. Nu te mira însă dacă îți spun că la trezirea mea la viața pământească nu voi mai ști nimic din cele ce ți-am spus. Cauza ți-am explicat-o deja!” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:31 Capitolul 52 - Sufletul lui Zorel pe calea renegării ----------------------------------- Capitolul 52 Sufletul lui Zorel pe calea renegării 1. (Zorel): „Acum prietenul îmi spune: «Vino Zorel, părăsește locurile acestea, te voi duce în alt loc!» 2. Plec cu bunul meu prieten mai departe și las lacul în urma mea.șim pe o alee minunată, iar copacii fac plecăciuni în fața aceluia pe care eu îl urmez. El trebuie să fie cineva mare în împărăția tuturor spiritelor! Oh, unii dintre copaci aproape că se frâng de atâtea plecăciuni! 3. Tu, Zinca, vii și tu cu noi, dar arăți cam cețos și nu pari a vedea cum fac copacii plecăciuni în fața prietenului meu! Asta pare de necrezut, dar cu toate acestea este adevărat! 4. Ciudat! Ciudat! Acum copacii încep să și vorbească! Strigă în șoapte ușor de auzit și deslușite: «Închinare sfântului sfinților, închinare regelui regilor din vecii vecilor!» 5. Nu crezi că este foarte ciudat?! Tu parcă nu bagi nimic de seamă sau parcă, pentru tine, toate acestea ar fi la fel de obișnuite ca și ploaia pe pământ! 6. Da, da, prietenul în fața căruia se pleacă copacii și-l preaslăvesc îmi spune că acesta care îți seamănă ție și care ne urmează nu ești tu, ci o umbră a sufletului tău, și ea apare numai în atmosfera noastră. Din sufletul tău pleacă raze vii, ca și lumina. Când razele ating atmosfera noastră, formează o siluetă, la fel cum, în timpul zilei, razele luminii care ating un om și apoi cad pe o oglindă, reflectă perfect în oglindă imaginea acelui om. 7. voi uita acum la picioarele tale, ca să văd dacă tu mergi sau numai plutești. Și, într-adevăr, tu nu îți miști nici picioarele și nici mâinile și, cu toate acestea, ne urmezi la o distanță de vreo șapte pași! Da, acum înțeleg de ce n-ai văzut cum se aplecau copacii și nu le-ai auzit șoaptele! 8. Acum aleea se face tot mai strâmtă, iar copacii sunt tot mai scunzi și mai apropiați unul de celălalt. Dar plecăciunile și șoaptele nu încetează. Drumul însă este tot mai greu. Aleea este așa de strâmtă și drumul atât de spinos și de mărăcinos, încât înaintăm numai cu greu! Încă nu văd capătul drumului, deși prietenul îmi spune că drumul se apropie de sfârșit și că în curând vom ajunge. Oh, mărăcinișul este și mai stufos, și pământul - numai pietre ascuțite, iar printre pietre sunt numai spini și scaieți. Aproape că nu mai pot merge mai departe! 9. Îmi întreb prietenul de ce a trebuit să alegem un drum atât de greu. Prietenul însă îmi spune: «Privește spre stânga și spre dreapta! Ai să vezi de amândouă părțile o mare adâncă, la care nu i se cunoaște fundul! Acesta este singurul drum printre cele două mări nesfârșite. El leagă toate lumile pământești cu paradisul celor preacurați de pe lumea cealaltă. Cine vrea să ajungă acolo trebuie să meargă pe acest drum, pentru că este singurul!» 10. Vezi tu, Zinca, un astfel de răspuns ciudat mi-a dat prietenul și călăuzitorul meu! Îl întreb însă acum din nou și zic: «Pe pământ sunt multe drumuri rele, dar oamenii știu să se ajute: taie mărăcinii, sapă piatra, mătură spinii și ciulinii și fac drumul bun. De ce drumul acesta nu e curățat de nimeni?» 11. Dar prietenul spune: «Pentru că tocmai acest mărăciniș uriaș ferește această limbă de pământ de furtuni puternice și de furia mării! Dacă acest drum nu ar fi acoperit de un mărăciniș atât de stufos, uriașele valuri ale mărilor care sunt de ambele părți de mult ar fi înghițit această limbă subțire de pământ. Dar cum mărăcinișul este atât de înalt și de stufos, valurile puternice ale mărilor se sparg de el, iar pe îngusta limbă de pământ cade doar spuma mării, care, întărindu-se, se face piatră, întărind mereu și mereu acest drum. Această limbă de pământ poartă numele de calea umilinței și a adevărului de nezdruncinat. Amândouă, și calea umilinței și cea a adevărului, au fost pentru oameni dintotdeauna pline de spini!» 12. Vezi, Zinca, după ce prietenul mi-a lămurit acestea, în mine s-a făcut lumină și simt că în inima mea începe să se miște ceva; și ceea ce se mișcă este o lumină, care are o formă ca aceea a embrionului în trupul viitoarei mame. E foarte curată - o pot vedea. Se face acum tot mai mare și mai puternică! Trebuie să fie adevărata flacără divină în inima curată a omului! Da, da, ea este! Se face tot mai mare și ah, cât de bine mă simt! 13. Suntem încă tot pe poteca cea îngustă. Acum însă nu mă mai încurcă spinii și mărăcinișul. Nici nu mai simt vreo durere dacă vreun spin mă înțeapă sau mă rănește! Mărăcinișul însă începe să se rărească de-acum și ne întâmpină copaci tot mai înalți. Iarăși suntem pe o alee minunată. Mărăcinișul a pierit de tot, iar limba de pământ se lățește și malurile mărilor se depărtează de noi tot mai mult. În depărtare văd deja o țară frumoasă cu munți minunați, iar deasupra lor strălucește purpura dimineții! Nu am părăsit încă aleea care se tot lărgește, iar copacii vânjoși de pe margine nu încetează-și plece coroanele maiestuoase în fața prietenului și călăuzei mele, iar șoaptele lor de preamărire sună la fel ca cea mai armonioasă cântare la harpă! 14. O, Zinca! Nu pot să descriu cât este de minunat aici! Tu ne urmezi încă, plutind, la fel de mut ca și până acum; dar nu ai nici o vină pentru aceasta, căci nu ești tu, ci este doar umbra ta. Ah, dacă ai putea și tu vedea acestea și să păstrezi amintirea lor și în viața pământească, ce om înțelept ai fi tu atunci! Și eu aș putea fi, dacă mi-ar rămâne ceva în amintire din toate acestea. Dar eu nu voi rămâne chiar cu nimic! Prietenul însă îmi spune că îmi vor reveni trăirile vii de acum cu timpul, dar va trebui mai întâi să merg pe acest drum spinos și în trupul meu din carne și oase.” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:34 Capitolul 53 - Zorel în paradis ----------------------------------- Capitolul 53 Zorel în paradis 1. (Zorel): „Ah, lumina mea lăuntrică devine nemaipomenit de puternică, îmi pătrunde acum toate măruntaiele! Oh, ce binefacere este lumina aceasta pentru întreaga mea ființă! O văd însă acum în forma unui copil de vreo patru ani, care are o înfățișare tare prietenoasă! Și trebuie să fie și foarte înțelept, căci arată ca un mic zeu, dar nu ca unul dintre zeii închipuiți ai egiptenilor, grecilor sau romanilor, ci ca o minunată imagine a zeului adevărat al evreilor! Este o imagine a adevăratului Dumnezeu! 2. Oh, recunosc acum, clar și deslușit, nu există decât un singur Dumnezeu adevărat. Dar numai aceia îi vor vedea fața, care au o inimă cu adevărat curată! Eu voi putea cu greu aceasta, căci inima mea este tare murdară. Tu însă da, prietene Zinca; căci în inima ta nu pot desluși aproape nici o pată, decât pata și coarda prin care va trebui să mai rămâi încă o vreme legat de lume! 3. Acum văd însă, în depărtare, capătul aleii. Marea nu se mai vede nicăieri, de jur împrejur sunt numai locuri minunate, grădină lângă grădină, peste tot cele mai frumoase case și palate! Oh, minunățiile acestea sunt de nedescris! 4. Prietenul meu îmi spune că acesta nu este nici pe departe cerul, ci doar paradisul; în cer nu a ajuns până acum nici un muritor, căci până la el nu s-a făcut pod. Toți cei buni și drepți, care au trăit de la începuturi pe pământ, sunt aici, în paradis, cu Adam, Noe, Avraam, Isaac și Iacov. Munții care se văd în depărtare sunt hotarul acestei minunate țări. Cine urcă pe acei munți poate vedea cerul cu armatele de îngeri ai lui Dumnezeu. Dar nimeni nu poate merge acolo, căci nu poate trece peste marea prăpastie, până când nu se va dura în veci un pod trainic. 5. Mergem acum iute ca vântul. Omul-lumină din mine are deja mărimea unui băiat de opt ani și-mi pare că ființa mea e străbătută de gândurile lui ca fulgerele. Simt nemaipomenita lor bogăție și profunzime, dar formele lor nu le pot încă pricepe. Trebuie însă fie ceva minunat! Fiecare fulger de gând care mă străbate mă umple de o încântare de nedescris! Întreg pământul nu cunoaște o asemenea încântare și nici nu o poate simți! Căci întreg pământul este doar grația judecății lui Dumnezeu - deci tot o curte de judecată; și chiar și în cea mai bună curte de judecată, încântarea este doar sărac răspândită. 6. Ne apropiem acum de munții cei înalți și se face tot mai minunat! Minuni peste minuni, într-o mulțime de feluri! Nu mi-ar ajunge nici o mie de vieți ca să le descriu pe toate! 7. Și, ia privește, în acești munți locuiesc nenumărați oameni minunați! Dar pe noi doi, pe mine și pe prietenul meu, nu par a ne băga în seamă, căci merg grăbiți împrejurul nostru, încolo și încoace, fără ne vadă, pe când copacii îl salută vădit pe prietenul meu! Ciudat popor de spirite mai este acesta! 8. Aha, aha, am urcat acum pe vârful unui munte înalt. O Doamne, o Doamne, stau acum aici ca un adevărat bou urcat la munte! În toate părțile văd un orizont clar, scăldat în soare, până în depărtări. Acolo trebuie să înceapă cerul lui Dumnezeu, dar el se depărtează mereu, tot mai înalt și mai înalt! 9. Intre mine și cer se cască un hău, mai mare ca hăul dintre pământ și soare! Și peste hăul acesta să se dureze un pod! Lui Dumnezeu însă Îi stă totul în putere! 10. Acum, omul meu de lumină a crescut cât mine de mare și, ciudat, mi se face somn, iar prietenul meu îmi spune să odihnesc pe iarba moale și înmiresmată! Asta o să și fac!” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:36 Capitolul 54 - Legătura dintre trup, suflet și spirit ----------------------------------- Capitolul 54 Legătura dintre trup, suflet și spirit 1. Eu am spus: „Acum el va trece în cel de-al treilea stadiu. Fiți atenți la ceea ce va spune!” 2. Cyrenius a întrebat: „Doamne, de ce adoarme acum Zorel pe pajiștea nevăzută nouă? Care e scopul? Este nevoie de acest somn, altfel nu poate trece în al treilea stadiu?” 3. Eu i-am răspuns: „Dacă sufletul este pur, el poate trece și fără somn; dar atât timp cât sufletul mai este ancorat în trup prin anumite corzi de legătură, este necesară o anumită amorțire înainte de a trece dintr-un stadiu în altul. Ceea ce a văzut sufletul lui Zorel în cel de-al doilea stadiu a fost, în afară de el însuși, doar o apariție. În cel de-al treilea stadiu de-abia apare clarviziunea și tot ce ne va spune de acum va fi foarte real.” 4. Cyrenius a întrebat din nou: „Ce este de fapt acest somn? Cum apare el?” 5. Eu i-am răspuns: „Trebuie s-o afli și pe aceasta? Acum, dacă ții neapărat să afli, te voi lămuri imediat, așa că ascultă! 6. Dacă ai pe tine o haină, iar după felul grecesc, ai pantaloni pe picioare, acestea par a prinde viață când trupul tău se mișcă, pentru că trebuie să urmeze mișcările trupului, ceea ce înseamnă trebuie să se supună voinței tale. La fel și mădularele trupului tău se supun voinței sufletului tău. Dacă însă vara te duci să te îmbăiezi, te vei dezbrăca de haine, căci la baie nu ai nevoie de ele. Haina și pantalonii, în timp ce tu te îmbăiezi, sunt liniștite, prin ele însele - nici nu se mișcă, nici nu tresar. După baie, când te îmbraci din nou cu ele, din nou se vor mișca și, într-un anumit fel, vor trăi cu tine. De ce însă la baie te-ai dezbrăcat de haine? Vezi, din cauză te-ar fi îngreunat! Prin baie însă te-ai întărit, și hainele, care mai înainte te împovărau, acum îți par ușoare ca fulgul. 7. Când sufletul, după povara zilei, este obosit și slab, simte nevoia unei odihne întăritoare. Atunci sufletul își dezbracă învelișul de carne și oase și face o baie întăritoare și purificatoare în apele spirituale; când este din nou întărit, își îmbracă haina de carne și oase și îi mișcă din nou cu ușurință grelele mădulare. 8. Din ceea ce ne-a spus Zorel, ți-ai putut da seama că în inima sufletului a înmugurit un om luminos, față de care sufletul se poartă așa cum trupul se poartă față de suflet. Acest om de lumină nu a avut până acum o întărire în învelișul său de suflet. Stătea în inima sufletului așa cum stă ovulul în femeie, adormit, până la momentul când va fi trezit la viață prin fecundare. Prin influența cuvântului Meu și al lui Zinca, acest mugur a fost trezit și a început să crească, până a umplut cu ființa lui de spirit pur întreaga lui haină, care este sufletul. 9. Sufletul însă, cu toate că a fost purificat pentru moment, mai are părți materiale în el care sunt prea grele pentru spiritul pur care înainte nu era obișnuit să poarte o asemenea povară. Acest om din spirit a fost trezit pe o cale artificială și a început să crească atât de repede într-un timp atât de scurt, astfel că el tânjește după odihnă și întărire, fiind încă prea slab pentru a purta sufletul, care nu este încă pe deplin purificat. Acest somn aparent, în care a căzut sufletul în poiana din munți, nu este prin urmare nimic altceva decât despovărarea spiritului de suflet și de părțile lui grele, materiale. Spiritul păstrează numai părțile din suflet asemănătoare lui, celelalte trebuie să se odihnească, la fel cum trupul mut se odihnește, căzut în somn adânc, atunci când sufletul se întărește sau la fel cum haina ta se odihnește atunci când trupul tău se întărește printr-o baie răcoritoare. 10. Dar întotdeauna rămâne o legătură a sferelor mai înalte cu partea care se odihnește. Dacă ar veni cineva și ți-ar fura și rupe haina pe când tu te îmbăiezi, fără îndoială te-ai împotrivi. O legătură și mai strânsă există între trup și suflet. Cine vrea să distrugă trupul, înainte de a-i veni acestuia timpul, acela va fi foarte ciudat tratat. 11. Dar legătura dintre suflet și spirit este cu mult mai puternică, pentru că sufletul, mai ales un suflet curat, este la origine un element spiritual, iar spiritul ar face o mișcare cumplită dacă i s-ar rupe și distruge haina. El s-ar aprinde imediat și ar distruge tot ce s-ar apropia de el. 12. Sufletul trebuie mai întâi să renunțe la toate părțile materiale, pentru ca spiritul să poată atrage din el ceea ce se aseamănă cu el, ca mai apoi să devină împreună un singur sine, complet și desăvârșit. Spiritul recunoaște materialitatea sufletului, după cum acesta este îmbrăcat. Ai auzit cum vorbea Zorel despre cămașa lui murdară, pe care apoi a spălat-o în lac și a îmbrăcat-o încă udă. Vezi, haina este tocmai acest înveliș material exterior al sufletului, care mai întâi este dezbrăcată și lăsată se odihnească, înainte ca miezul, divinul om-spirit, poată deveni una cu sufletul, care acum îi seamănă foarte mult. 13. Această trecere are nevoie întotdeauna de ceva timp, pentru că de fapt tot ce ține de domeniul vieții desăvârșite libere trebuie mai întâi să formeze cu noua ființă nobilă o legătură deplină, denumită și căsătorie spirituală. Abia atunci noul om ceresc, el însuși în toate simțitor: gândind, văzând, auzind, mirosind, gustând și acționând liber, se poate manifesta pe deplin. În timpul acestui somn deosebit are loc o asemenea transformare spirituală. Odată cu aceasta, noul om devine desăvârșit și nu mai are nevoie pentru existența lui pur spirituală de nici o altă transformare. 14. Într-o asemenea stare, omul este pe deplin desăvârșit și, ca structură, nu poate fi perfecționat mai mult. Numai în recunoașterea iubirii curate și a înțelepciunii cerești, căreia îi este supusă întreaga nemărginire, se poate crește în veci. Prin aceasta se pot atinge stări de fericire tot mai înalte, ca urmare a însușirii iubirii mereu mai înalte, a înțelepciunii și a puterii. 15. În acest fel, ca un om desăvârșit spiritual, își va face în curând Zorel apariția și ne va vesti, tot prin gura lui trupească, desăvârșirea esenței naturii umane (revelarea Sinelui Suprem Divin). ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:39 Capitolul 55 - Incursiunea lui Zorel în creație ----------------------------------- Capitolul 55 Incursiunea lui Zorel în creație 1. După ce i-am explicat acestea lui Cyrenius, Zorel, care până atunci zăcuse întins ca un mort, a început să se miște, înfățișarea lui însă se schimbase atât de mult în bine, aducând cu cea a unui iluminat, încât unul dintre soldații romani a spus, plin de venerație: „Acest om pare a fi un zeu care doarme!” 2. Iar Cyrenius a spus: „Adevărat, este o imagine sublimă, de nedescris!” 3. În sfârșit, Zorel a deschis gura și a spus: „Acela, în ființa lui desăvârșită, stă în fața lui Dumnezeu, pe care acum Îl recunoaște, Îl iubește și Îl slăvește!” Apoi a urmat o pauză. 4. După aceasta, Zorel a vorbit mai departe și a spus: „Întreaga mea ființă este acum lumină și nu mai văd nici o umbră, nici în mine, nici în afara mea. Căci și în jurul meu e numai lumină. În toată această lumină văd însă cea mai sfântă lumină; ea luminează ca un soare puternic, și în aceasta este Domnul! 5. înainte gândeam că prietenul și călăuzitorul meu este un suflet de om, la fel ca și sufletele noastre. În starea mea de dinainte mai aveam multe amăgeli în mine. Acum de-abia Îl recunosc pe călăuzitorul meu! El nu este acum lângă mine, ci în acel soare Îl văd pe El, care este preasfânt! Nesfârșite cete de spirite luminoase desăvârșite înconjoară în toate zările acest soare, în cercuri strânse, mai largi și tot mai largi. Ce nesfârșită măreție! O, oameni!-L vezi pe Dumnezeu și să-L iubești mai presus de toate este cea mai înaltă încântare, este culmea fericirii! 6. Dar acum văd chiar mai mult decât toate cerurile; privirea mea pătrunde și în adâncurile creației acestui preaputernic, unic, mare Dumnezeu. Văd acum acest sărac Pământ al nostru, cu toate insulele și pământurile. Văd fundul mărilor și tot ce se află sub acesta, toate vietățile din mare de la cele mai mici, până la cele mari. Ce nesfârșită diversitate! 7. Văd, de asemenea, cum crește iarba ajutată de tot felul de spiriduși foarte vioi și harnici. Văd cum voința Atotputernicului îi îndeamnă fie harnici și văd cum fiecăruia dintre acești nenumărați spiriduși îi este dată o muncă pe măsură. Așa cum albinele lucrează la fagurele lor de ceară, tot la fel lucrează spiridușii în copaci și tufișuri, ierburi și plante. Dar ei fac toate acestea atunci când sunt pătrunși de voința Aceluia care era prietenul și călăuzitorul meu pe poteca spinoasă și îngustă a încercării mele pe drumul până aici, iar acum este acest soare de neatins, care locuiește în lumina Lui de la începuturi și își face cunoscută voința în imensitate. 8. Da, Acesta este însuși Domnul, nimeni nu este asemenea Lui! Voinței Lui I se supun mic și mare. Nimeni și nimic, din întreaga imensitate, nu I se poate împotrivi. Puterea Lui stă peste toate, iar înțelepciunea Lui nu poate fi niciodată cercetată. Tot ce este aici este din El și nu se află nimic, în nesfârșitele cămări ale creației Lui, care să nu fie din El. 9. Văd cum pornesc de la El puterile, la fel cum dimineața pornesc în toate direcțiile razele din soarele care răsare. Când una dintre raze a atins ceva și-l pătrunde, acesta se trezește la viață și se mișcă. Și în curând apar alte forme noi. Dar forma omului este piatra de hotar și cheia tuturor formelor, iar chipul lui este adevăratul chip al cerului. Căci întregul cer, ale cărui hotare numai Dumnezeu singur le cunoaște, pare a fi tot un om și fiecare întrunire de îngeri pare a fi, la fel, un om pe deplin desăvârșit. 10. Acesta este un mare mister al Domnului și cine nu vede aceasta de pe locul unde stau eu, aceluia îi este cu neputință înțeleagă acest mister. Căci numai spiritul curat din om, spirit de la Dumnezeu, poate cuprinde, înțelege și vedea ce este spiritul și ce este în el și în afara lui, din ce este făcut și cum ia naștere, de ce și pentru ce! Nu există nimic în toată imensitatea creației care să nu fie pentru om. Totul este făcut pentru om și pentru nevoile lui din toate timpurile.” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:41 Capitolul 56 - Esența omului și predestinarea lui creatoare ----------------------------------- Capitolul 56 Esența omului și predestinarea lui creatoare 1. (Zorel): „Dumnezeu însuși este cel mai înalt și cel mai desăvârșit și etern om din El însuși. Aceasta înseamnă omul, în el însuși, este foc, al cărui simțământ este iubirea; este lumină, ale cărei simțăminte sunt înțelepciunea și rațiunea; și este căldură, al cărei simțământ este viața însăși, în deplina sferă a conștiinței de sine. Când focul se întețește, atunci și lumina este mai puternică, mai puternică decât căldura atotfăcătoare; și lumina strălucește departe și strălucirea ei este însăși lumină, are în ea căldura și aceasta creează în depărtare ca și în ea însăși. Creația preia tot mai multă lumină și căldură, luminează și încălzește mereu mai departe și mai departe, și creează din nou și din nou acolo unde ajunge. Și astfel se creează totul, în veci, din focul primordial, din lumina primordială și din căldura primordială și astfel se umple, mereu și mereu, tot mai mult și mai mult din nesfârșitul spațiu al creației. 2. Totul își are originea din Unul - Dumnezeul primordial - și se transformă până când devine asemenea ființei primordiale a omului ancestral și își dobândește deplina libertate în manifestare ca om. Acesta este creat din Dumnezeu și este în comuniune cu Dumnezeu Tatăl, fiind în esență una cu EL 3. Acolo unde lumina, focul și căldura sunt laolaltă, acolo va fi și omul, desăvârșit sau ca la începuturi. Miliarde de atomi de lumină, foc și căldură își țes înveliș și dau naștere diferitelor forme. Aceste forme se atrag și se amestecă din nou, își țes înveliș într-o formă mai mare și dau naștere unei ființe. Această flintă naștere la și mai mult foc, lumină și căldură. Dar prin aceasta apare necesitatea unei forme mai înalte și mai desăvârșite. Imediat atunci, nenumăratele forme își destramă învelișurile, se atrag și se amestecă din nou și își țes cu substanța voinței lor o nouă formă, mai înaltă și mai aproape de desăvârșire. Aceasta se repetă până la desăvârșirea omului, iar mai departe omul se transformă el însuși până la starea în care mă aflu eu acum și devine astfel cu totul asemănător focului primordial, luminii primordiale și căldurii primordiale, care toate sunt Dumnezeu, pe care eu acum îl văd, în lumina Lui primordială, în El fiind tot focul și toată căldura. Acesta este Dumnezeu pururea, din veci în veci. 4. De aceea omul este întâi om din Dumnezeu și apoi om din om. Atâta timp cât el este numai din Dumnezeu, este la fel ca embrionul în pântecele mamei. Când, din voința lui, el însuși devine om în rânduiala lui Dumnezeu, abia atunci va fi desăvârșit, pentru că de-abia prin aceasta va atinge adevărata asemănare cu Dumnezeu. Când a atins această stare, atunci el rămâne ca un zeu în veci și este el însuși un creator de lumi, de ființe și de oameni. Este ceva nemaipomenit că eu îmi văd gândurile, simțămintele și dorințele, iar voința mea este chiar învelișul a ceea ce am gândit, am simțit și am dorit! Vedeți, aceasta trebuie să fie facerea lumii, mereu și mereu reînnoită! 5. Simțământul de căldură și de iubire are nevoie de lipirea de o ființă. Cu cât însă simțământul este mai puternic, cu cât se întețesc mai tare flăcările și căldura din el, cu atât mai puternică va deveni flacăra iubirii. 6. În lumină, gândurile de iubire se exprimă în forme. Dar formele apar și dispar imediat, la fel ca imaginile din spatele ochilor închiși ai unui om cu fantezia înfierbântată. La început apar mereu alte și alte forme, care apoi devin mai mari și, după o vreme, devin mai statornice. La un om desăvârșit, gândul rămâne menținut în forma lui, căci, cuprins de voință și dezbrăcat imediat de învelișul lui, va fi păstrat în forma care apare și nu va mai putea fi schimbat. Deoarece la început învelișul gândului este deosebit de eteric și fragil, și de aceea transparent, gândul va putea fi pătruns de tot mai multă lumină și căldură de la Creator. Astfel se mărește lumina și căldura proprie a gândului, acestea fiind și cele două elemente spirituale din care a luat ființă, și astfel acest gând începe să se dezvolte tot mai mult și se va structura organic după nevoie și scop. Odată ce gândul are structura organică, el începe să fie conștient de existența lui proprie și să și-o organizeze. 7. Acum se poate înțelege că un om desăvârșit poate gândi și rezuma, în numai câteva clipe, o infinitate de gânduri și idei. Atunci când, prin voința lui, el le îmbracă, ele vor dăinui și se vor perfecționa, iar în final vor fi pe deplin desăvârșite, asemenea Creatorului, și vor putea crea și perpetua la rândul lor, și astfel va lua naștere o nesfârșită perpetuare a acestora, în același fel în care ele însele au luat ființă. Despre aceasta avem și în lumea materială nenumărate dovezi palpabile. 8. Plantele, animalele și omul se înmulțesc mai departe, chiar și corpurile cerești. Acestei înmulțiri însă îi este pus hotar. Unui bob de sămânță de un anume soi îi este dat să dea naștere doar la un anumit număr de boabe de semințe asemănătoare lui, iar acest număr este mereu același; la fel și la animale, și anume: cu cât animalul este mai mare, cu atât înmulțirea este mai mărginită! La fel și la om, și cu atât mai mult la corpurile cerești. Dar în împărăția spirituală a omului desăvârșit, la fel ca și la Dumnezeu, gândurile și simțămintele se nasc mereu, în veci. Și cum fiecare gând și fiecare idee a spiritului creator îmbrăcată de voința acestuia poate deveni independentă, este de la sine înțeles că veșnica înmulțire a ființelor nu se poate sfârși vreodată. 9. Tu, Zinca, te întrebi în sinea ta, unde vor încăpea până la urmă toate acestea? O, prietene, chibzuiește numai că spațiul fizic este el însuși nelimitat, iar dacă tu ai vrea să creezi mereu în fiecare clipă de zece ori o sută de mii de sori, aceștia s-ar depărta și s-ar pierde repede în nemărginirea spațiului, ca și când nu s-ar fi creat nici un soare! Doar Dumnezeu poate cuprinde nemărginirea veșnică a spațiului! Nici chiar cei mai mari și mai desăvârșiți îngeri nu pot cuprinde adâncurile veșnice, ci doar se cutremură de nesfârșita adâncime a spațiului! 10. O, prietene, văd acum cu ochii spiritului meu întreaga creație materială! Acest Pământ, această Lună, marele Soare și nenumăratele stele pe care tu le vezi și acelea care se zăresc doar ca un licăr slab și care ele însele sunt sori nemăsurați și lumi de sori, toate acestea nu sunt mai mult pentru întreaga creație decât este un fir de praf în comparație cu toată marea de stele pe care o vezi de aici! Și totuși îți pot spune că, între multele stele pe care ochiul tău le vede, sunt multe al căror diametru este de mii de ori mai mare decât linia de la cea mai depărtată stea și până la tine, distanță pe care, dacă ai vrea s-o străbați, chiar și cu viteza fulgerului tot ți-ar trebui de un miliard de ori un miliard de ani pământești! 11. Prin urmare, unele corpuri cerești sunt de o mărime uimitoare deși ele par ochilor tăi, din cauza marii depărtări până la ele, doar puncte luminoase! Și totuși, așa cum ți-am zis, toate acestea sunt, în comparație cu întregul univers al creației, doar un fir de praf ce poate fi purtat ușor de o rază de soare! Eu îți zic ție: tu poți crea un miliard de sori cu toate planetele, lunile și cometele lor și să îi risipești pe toți în globul unui soare, iar acest glob ar îngreuna creația la fel de mult cât ar îngreuna un strop de apă, marea. Iar miliarde și miliarde de asemenea globuri ar fi la fel de însemnate, în întregul spațiu al creației, ca și miliarde de picături de ploaie în mare. 12. Privește pământul! Câte mii de pârâiașe, de râuri și fluvii se varsă în mare și aceasta nu este nici măcar cu o linie mai mare. Iar acum gândește-te la atâtea creații peste creații în fiecare clipă: ele se pierd în spațiul nesfârșit la fel cum se pierd în mare miriade și miriade de picături de apă, care în fiecare moment cad în ea. De aceea nu trebuie să-ți faci griji de mulțimea a ceea ce creezi. Căci în nemărginire este în veci destul loc pentru nesfârșit și Dumnezeu este destul de puternic ca să mențină totul în eternitate!” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:44 Capitolul 57 - Zorel explică etapele evoluției în natură ----------------------------------- Capitolul 57 Zorel explică etapele evoluției în natură 1. (Zorel): „Îți voi spune acum încă altele, Zinca! Tot ceea ce tu din copilărie ai gândit, ai vorbit și ai făcut și, de asemenea, ceea ce ai gândit, ai vorbit și ai făcut în existențele sufletului tău înainte de viața ta de acum, totul este înscris în cartea vieții. Tu porți un exemplar din această carte în sufletul tău, dar exemplarul cel mai mare se odihnește mereu deschis în fața lui Dumnezeu. Când vei fi desăvârșit, așa cum stau eu acum în fața lui Dumnezeu, îți vei regăsi negreșit toate gândurile, vorbele și faptele. Cele care au fost bune te vor bucura cu siguranță, iar cele prin care tu ai încălcat rânduiala divină bineînțeles că nu te vor bucura, dar, fiind atunci un om desăvârșit, nici nu te vei întrista. Căci vei recunoaște în aceasta marea compasiune a lui Dumnezeu și marea Lui înțelepciune, și aceasta te va întări în iubirea ta pură pentru Dumnezeu și în răbdarea ta față de toți acei bieți frați ai tăi încă nedesăvârșiți pe care Dumnezeu ți i-a încredințat pentru a-i călăuzi, în această lume sau în alta. 2. Din gânduri de-ale tale, ca ființă desăvârșită, cândva vor lua naștere noi creații. De obicei, din asemenea gânduri, vorbe și fapte apar în vremurile noi mai întâi corpuri cerești. Acestea vor fi trimise apoi în focul soarelui, pentru a se maturiza, iar când vor ajunge să fie «coapte», vor fi aruncate cu toată puterea în lume, unde vor dăinui ca lumi noi, în continuă schimbare. Într-o asemenea lume nou-născută cresc și se dezvoltă, din focul și lumina din sâmburele lor viu, multe sute de mii de idei și gânduri, la fel ca și semințele din pământul roditor. Acestea folosesc mai târziu drept temelie la apariția a tot felul de minerale, plante și animale, din alcăror suflet, cu timpul, va lua naștere sufletul omenesc. 3. Poți să vezi asemenea lumi noi din când în când, ca cețuri nebuloase sau comete brăzdând cerul. Obârșia lor este în gândurile, vorbele și faptele însemnate în cartea Domnului. 4. Vezi din toate astea că nici un gând pe care un om l-a gândit vreodată pe acest pământ sau pe o altă planetă nu a fost și nu va fi vreodată pierdut. Spiritele din ale căror gânduri, vorbe și fapte se va face noua lume, prin voia Domnului, recunosc cu ușurință, în starea lor desăvârșită, această lume este rodul gândurilor, vorbelor și faptelor lor. Cu mare plăcere și bucurie vor lua ele atunci în grija lor conducerea, îndrumarea, educarea și animarea acestei lumi și a tot ceea ce ține de ea. 5. Tu te uiți la acest pământ și nu vezi decât o materie ce pare moartă. Și eu văd formele materiei ce pare a fi moartă, dar eu văd mai mult decât asta, iar ceea ce văd eu, ochii tăi de-acum nu pot vedea. Eu văd spiritele surghiunite și veșnica lor străduință în a-și îmbunătăți forma și instruirea interioară. Văd spirite și spiriduși mereu în mișcare, ca firele de nisip într-o clepsidră romană. Nici nu poate fi vorba de odihnă, iar din munca lor neistovită ia naștere toată devenirea, a totului și a fiecărei vieți în parte. 6. Eu îți spun ție: în fiecare strop strălucitor de rouă, care tremură pe un fir de iarbă, eu văd, ca într-un ocean, miriade de ființe care se mișcă în toate direcțiile! Apa stropului de rouă este doar o primă învăluire a unui gând al lui Dumnezeu. Din aceasta spiritele încapsulate în ea își extrag propriile învelișuri și își formează propria individualitate, foarte diferită de forma inițială a apei. Astfel, stropul nu mai este format numai din apă, iar noile viețuitoare create din el se răspândesc pe plante și peste tot unde a ajuns stropul de rouă. Mii de astfel de viețuitoare, unindu-se, dau naștere unei noi forme de viață, cu un nou înveliș. În noul înveliș, creat sub influența luminii și a căldurii, viețuitoarele inițiale iau parte constructiv la viața noului organism. Această nouă viețuitoare începe o activitate nouă ca pregătire pentru trecerea într-o nouă formă, mai amplă și mai evoluată, care, la rândul ei, va trece într-o formă și mai evoluată. Și astfel, fiecare activitate a oricărei entități nu este nimic altceva decât o pregătire pentru o formă mai înaltă și mai evoluată, și asta pentru consolidarea vieții sufletești care, în final, la ființa umană va conduce la consolidarea vieții spirituale. 7. Ce-ți spun eu acum nu este o fantasmă, ci este curatul și veșnicul adevăr. putea să-ți mai spun multe despre rânduiala din Dumnezeu, așa cum o văd acum pentru prima oară! Dar văd acum că timpul în care mi s-a îngăduit să rămân în această stare de desăvârșire se apropie de sfârșit. De aceea, te rog acum ca, atunci când voi fi din nou omul foarte prost și sâcâitor de mai înainte, ai răbdare cu mine și să îndrepți pe drumul drept al rânduielii lui Dumnezeu. Tu te vei mira foarte mult când mă voi trezi, de cât de prost și meschin sunt și că, din toate câte s-au petrecut cu mine, nu-mi voi mai aminti nimic. Dar toate acestea vor veni peste mine. 8. Spiritul meu, care acum mi-a fost revelat într-un mod fortuit, va fi tare obosit de această stare neobișnuită lui și se va purta ca și când ar fi mut și adormit. După această odihnă, de care are acum multă nevoie, el va prinde putere, iar când va fi revelat de la sine va simți nevoia unei vieți cu adevărat desăvârșite, căci a primit acum să guste din dulcea ei fericire. Acest spirit revelat va grăbi desăvârșirea sufletului care, atunci când va fi curat și plin de adevăr, va pătrunde spiritul și va deveni una cu el. 9. Eu voi adormi acum, iar peste vreo jumătate de ceas să trezești așezându-ți mâinile invers. Dar când mă voi trezi să nu mă lași să plec de aici până când nu Îl voi recunoaște în adevăr pe acest om al lui Dumnezeu, care stă aici, la masă. Căci Acesta este una cu Acela pe care acum Îl văd în soarele veșnicei lumini spirituale! 10. Primește acum recunoștința mea pentru că, prin punerea mâinilor tale, am trăit atâtea!” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:46 Capitolul 58 - Nu judecați! ----------------------------------- Capitolul 58 Nu judecați! 1. După aceste vorbe, Zorel a adormit liniștit, iar Zinca a spus: „Ce dezvăluiri nemaipomenite ne-a făcut omul acesta! Dacă toate cele spuse de el sunt adevărate, am primit acum o învățătură cum profeții nici măcar nu au visat! Sunt ca și pierdut în fața adâncii înțelepciuni a acestui om! Adevărat! Nici măcar un înger nu poate stăpâni o înțelepciune mai adâncă!” 2. A spus și Cyrenius: „Acest om trebuie ajutat! Căci nici un altul nu ne-a mai dezvăluit astfel de minunății din rânduiala Ta divină! Dezvăluirile lui Matael au fost mărețe și mi-au dat mult de gândit, dar ce ne-a arătat acum acest Zorel este nemaiauzit! Este greu de crezut că asemenea înțelepciuni profunde pot fi îmbrăcate în vorbe omenești și apoi atât de clar înfățișate! Pe scurt, sunt tare încântat de acest Zorel! Dacă ar păstra această înțelepciune și în trupul lui de carne și oase, l-aș așeza pe un tron de unde să predice oamenilor înaltul adevăr, prin care toți ar atinge mai repede adevăratul și desăvârșitul țel al vieții și existenței lor!” 3. Eu am spus: „Foarte bine, prietene Cyrenius! Nu este atât de important ceea ce a spus el în cel de-al treilea stadiu, deși totul este adevărat; mai importantă este urmarea a ceea ce voi ați luat aici la cunoștință, și anume: nu pedepsiți nici un om pentru că poartă în el un suflet bolnav. Căci acum ați văzut și ați auzit cu toții că într-un suflet bolnav sălășluiește un sâmbure nevătămat de viață. Iar dacă sufletul se însănătoșește prin îngrijirea și dragostea voastră frățească, pentru acest bine nici o lume nu vă poate răsplăti îndeajuns în veci! Nici nu vă închipuiți ce de foloase poate aduce apoi un astfel de om desăvârșit! Cine oare are măsură pentru aceasta?! Voi, oamenilor, nu știți, dar Eu știu câtă răsplată merită o asemenea faptă! 4. De aceea Eu vă zic vouă: fiți milostivi tot timpul, chiar și față de cei care au păcătuit greu împotriva voastră și împotriva lui Dumnezeu! Căci numai un suflet bolnav păcătuiește, niciodată unul sănătos. Un suflet sănătos nici nu poate păcătui, căci păcatul este întotdeauna o urmare a bolii sufletului. 5. Care dintre voi, oamenii, poate însă judece și să pedepsească un suflet pentru că a încălcat legile Mele, când voi toți stați sub aceleași legi?! Una dintre legile Mele este însă chiar aceea de a nu judeca pe nimeni! Dacă însă voi vă judecați aproapele pentru că a păcătuit împotriva legilor Mele, și voi păcătuiți în aceeași măsură! Cum puteți însă, voi înșivă păcătoși fiind, judecați și să osândiți un alt păcătos?! Nu știți voi că, în timp ce voi vă osândiți la pedeapsă grea fratele cu sufletul bolnav, v-ați osândit prin aceasta și pe voi înșivă la o pedeapsă mult mai grea, pe care o veți ispăși aici ori pe lumea cealaltă?! 6. Păcătoșii să nu urce niciodată pe un scaun judecătoresc. Căci, dacă ei judecă, păcătuiesc, iar pierzania lor e de două ori mai mare ca a aceluia pe care l-au judecat și l-au osândit. Poate vreodată un orb să-l îndrume pe un alt orb ori să-i arate calea cea bună?! Ori poate un surd să-i povestească unui alt surd ceva despre armoniile muzicale, cum au fost ele cel mai curat cântate de David? Ori poate un paralitic să-i zică altuia: «Vino aici, amărâtule, voi merge eu cu tine până la următorul popas!»? Nu se vor împiedica în curând amândoi și nu vor cădea într-o prăpastie?! 7. De aceea, țineți mai ales minte, dintre toate învățăturile Mele, nu judecați pe nimeni și dați-le aceasta ca învățătură de căpătâi și acelora care, cândva, vor fi ucenici! Căci, prin urmarea acestei învățături de la Mine, veți face din oameni îngeri - la încălcarea ei însă, veți face din oameni diavoli și judecători împotriva voastră. 8. Nimeni nu este întru totul desăvârșit pe această lume. Dar cel mai înțelept și cu inima mai curată-i fie călăuză și vindecător fratelui sau surorii lui bolnave, iar acela care este el însuși puternic, acela să-l poarte pe cel slab, altfel va cădea cu tot cu cel slab și nu se vor mai urni amândoi din loc! 9. Vouă, acelora care vă dați atât de bine seama de dreptate și de adevăr, v-am dat prin Zorel un exemplu foarte grăitor din care să puteți recunoaște clar cât de greșit este să judecați în felul vostru un răufăcător! Felul vostru de a judeca va rămâne mereu în această lume și monstrului tiraniei nu i se va putea niciodată zdrobi de tot capul său dur, ca de diamant, și de aceea pământul este o lume de încercare pentru viitorii Mei copii. Dar acest monstru să nu rămână între voi, căci între voi presară cerul fructe bune, pline de sămânță. 10. Iar când voi vă înfruptați din aceste roade ale zelului Meu, nu uitați să sădiți sămânța lor bogată în inimile fraților voștri și ale surorilor voastre, pe care ei să o preia și să poarte la rândul lor roade noi! Cum din sămânța sădită în inimă ia naștere un nou rod minunat, aceasta v-a arătat Zorel până în cel mai mic detaliu. Dacă veți face astfel, veți rodi ca din voi înșivă și chiar prin aceasta veți avea viață veșnică! Aceasta v-a fost arătată vouă foarte amănunțit prin această vindecare prin punerea mâinilor. 11. Acum însă a venit timpul ca tu, Zinca,-ți așezi invers mâinile pe trupul lui Zorel, pentru ca el să se trezească. Atunci când se va trezi, tu, Marcu,-i puțin vin îndoit cu apă, ca să-și vină în putere! Când se va trezi și va începe iarăși să vorbească la fel ca înainte, nu vă supărați și nici să nu-i amintiți de ceea ce a vorbit în extazul lui. Căci aceasta ar fi spre paguba lui. nu râdeți de el dacă va spune prostii! Îndrumați-l ușurel spre Mine, dar fără grabă, căci altfel puteți strica mult. Și acum du-te, Zinca, și fă-ți treaba! Căci Marcu a pregătit deja vinul și așteaptă.” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:51 Capitolul 59 - Credința materialistă a lui Zorel ----------------------------------- Capitolul 59 Credința materialistă a lui Zorel 1. Zinca și-a pus mâinile invers pe Zorel, iar acesta a deschis foarte curând ochii și s-a trezit. După ce Zorel s-a trezit de-a binelea, Eu i-am făcut semn bătrânei gazde, Marcu,-i dea vinul îndoit cu apă, căci îl chinuia setea. Marcu i-a dat imediat un pahar plin, pe care Zorel l-a golit dintr-o sorbitură și i-a mai cerut unul, căci îi mai era încă sete. Marcu M-a întrebat ce să facă. Eu i-am spus să-i mai dea un pahar, dar de data aceasta să toarne de două ori mai multă apă decât vin. Și Marcu Mi-a urmat întocmai sfatul, iar lui Zorel i-a căzut tare bine. După ce s-a întărit astfel, a privit în jurul său și a cercetat împrejurimile, căci încă mai era destulă lumină, deși soarele era aproape la apus. 2. Intr-un sfârșit, el (Zorel) a spus, cu ochii ațintiți asupra Mea: „Zinca, omul acela de acolo îmi pare tare cunoscut! Cred că l-am mai văzut undeva! Cine este și care este numele lui? Cu cât îl privesc mai mult, cu atât îmi este și mai clar că l-am mai văzut undeva! Zinca, eu simt că încep să am încredere în tine - dezvăluie-mi, te rog, cine este acest om!” 3. Zinca a spus: „Omul acela este fiul unui tâmplar din Nazaret, cel de peste Capernaum, dar nu din locul cu același nume, căci acela se află în spatele munților și este locuit în cea mai mare parte de greci murdari. El este un mântuitor, și încă unul foarte priceput în arta Lui. Căci aceluia căruia El îi ajută, acela este ajutat. Numele Lui exprimă caracterul Lui, căci El se numește «Iisus», ceea ce înseamnă mântuitor de suflete și de trupuri bolnave. El are o mare putere în voința Lui, precum și în mâinile Lui, și este bun ca un înger și înțelept. Cam atât pot să-ți spun despre acest om. Dacă mai ai ceva de întrebat,-o!” 4. Zorel i-a spus, cu jumătate de gură, lui Zinca: „Îți mulțumesc pentru ce mi-ai zis, dar încă nu mă pot dumiri de ce oare acest om îmi pare atât de cunoscut, îmi pare ca și când aș fi făcut cândva o lungă călătorie împreună cu el! Eu am călătorit mult, pe mare și pe uscat, și am avut mulți tovarăși de drum, dar nu-mi pot aminti să fi văzut sau să fi vorbit vreodată cu un asemenea om. Și totuși, cum ți-am zis, impresia este foarte puternică - parcă fi fost împreună cu el într-o călătorie! Lămurește-mă, te rog, cum este cu putință așa ceva!” 5. Zinca i-a spus: „Este cel mai ușor lucru din lume! Probabil că ai avut cândva un vis foarte viu, de care acum îți mai amintești doar foarte vag. Acesta trebuie să fie motivul pentru simțămintele tale de acum!” 6. Zorel: „Poate că ai dreptate! De multe ori visez ceva, de care îmi amintesc de-abia peste multe zile, când un lucru sau o ființă din lumea de zi cu zi îmi amintește de ceva din acel vis. Altfel uit totul și nu-mi mai amintesc de nici un vis, oricât de viu ar fi fost! Cred că ai dreptate, căci nu cred să-l fi întâlnit vreodată pe acest nazaritean. 7. Acum însă încă ceva, prietene! Vezi, am venit aici ca să cer de pomană de la înaltul demnitar. Tu ce crezi, pot spera la ceva? Dacă nu, poate poți pune o vorbă bună pentru mine, ca să lase să plec acasă. Căci ce să mai caut aici? Nu dau un ban pe toate teoriile teozofice și filozofice. Teozofia și filozofia mea sunt strâns legate: cred în ceea ce văd, deci în natura care de-o veșnicie se reînnoiește, mereu și mereu. În plus, mai cred că băutura și mâncarea sunt cele mai mari necesități ale vieții. Dar în altceva decât acestea eu nu cred. 8. Sunt multe ciudățenii pe lumea asta, cum sunt tot felul de magii și alte arte și științe. Dar între ele și mine este aceeași legătură ca și între mine și foc: cât timp nu mă frige, n-am de ce să suflu! Nu simt în mine nevoia de a ști ori de a cunoaște mai mult decât știu și cunosc acum. Și de aceea ar fi foarte greșit din partea mea să vreau să mai rămân ca să aflu cine știe ce fel de învățături înțelepte, pe care însă tot nu le voi pricepe, numai ca să împăunez vreodată cu ele în fața vreunor proști. 9. Tu vezi în mine un om al naturii, care este potrivnic tuturor legilor omenești, legi care se vor înțelepte, pentru că de multe ori aceste legi îmi îngrădesc libertatea înnăscută într-un fel foarte dur, iar aceasta numai pentru ca unii, puțini la număr, poată deveni foarte bogați, puternici și cu funcții înalte, iar alte câteva milioane să lâncezească în cea mai cruntă mizerie. Dacă putea înțelege mai mult decât înțeleg acum, mi-aș putea poate da seama de cauza unei asemenea nedreptăți, ceea ce sigur că nu m-ar face mai fericit. Căci acum, în prostia mea, sunt scutit de multe griji, pentru că nu văd rădăcina atâtor rele și nedreptăți omenești. 10. Acolo unde cumpliții oameni care se cred înțelepți nu reușesc să inventeze destule legi prin care să asuprească omenirea, ei pun capete foarte inventive care, cu fețe pline de extaz, declară tot felul de legi din partea zeilor, cu siguranță mincinoase, numai pentru a asupri și mai și omenirea, sub tot felul de amenințări despre veșnicele groaznice pedepse, ca și tot felul de răsplăți, dar numai după moarte, căci bineînțeles e ușor să răsplătești un mort, care oricum nu mai are nevoie de nimic. 11. Totuși, în ceea ce privește pedeapsa, acești oamenii așa-zis înțelepți nu vor să aștepte până după moarte, ci vor mai bine să pedepsească aici și acum pe păcătosul care a încălcat legile zeilor falși și neputincioși, ca nu cumva să scape în lumea cealaltă cu o pedeapsă prea ușoară. Numai răsplata trebuie așteptată de cei evlavioși până după moarte. În această viață nu primești nici un avans din răsplata promisă, decât dacă te-ai lăsat omorât, în adevăratul sens al cuvântului, pentru unul din mai-marii societății. La temelia tuturor societăților omenești stă interesul, astfel că fiecare gânditor cu mintea trează își dă seama de la prima vedere pe ce se bazează temelia: pe elementul de jurisdicție divină și pe cel social! 12. Prietene, când unul singur vrea să fie liber stăpân al tuturor minunățiilor pământului, atunci este de la sine înțeles că alți oameni, mai slabi de voință și putere, suferă și plâng împreună cu pământul pe care stau! Pentru asupritorii omenirii, pentru tiranii fără inimă ar fi binevenită o pedeapsă pe măsură. Dar cine să o făptuiască?! Pe scurt, totul nu e nimic altceva decât un adevărat joc de păpuși! 13. Cine își poate asupri aproapele, acela face drept și bine. Căci un om prost nu face mai mulți bani decât un câine prost! Cel mai puternic și mai îndrăzneț îl lovește și îi ia toate bunurile, iar apoi caută le apere pe viață și pe moarte de atacurile străine! Dacă reușește aceasta, va deveni în curând un stăpân mare și bogat. Dacă nu-i reușește, atunci a meritat nereușita, pentru că a întreprins ceva ce un om înțelept de mult ar fi trebuit să știe că nu are sorți de izbândă. Pe scurt, proștii nu sunt buni decât pentru pierzanie: căci, când nu mai sunt, atunci încetează pe vecie toate legile, toată prigoana și toate pedepsele neomenești! Mai bine să nu fi, dacă trebuie să fii sărac; o oră de cruntă sărăcie și amărăciune cântărește mai greu decât zece mii de ani de fericire! 14. Zinca, prieten drag, vezi, aceasta este credința mea inofensivă. Ei nu i se poate împotrivi decât cu greu ceva pe lumea asta. Este adevărul care nu vrea să fie nicăieri auzit. Toți își scaldă existența în fantezii mincinoase și se amăgesc c-ar fi cu adevărat fericiți! N-au decât! scormonească fiecare în grămada cu minciuni și să-și caute alinarea în fantastica fantezie, dacă sărăcia începe să-l apese și să-l strângă de gât! 15. Amețiți-vă, voi, cei amărâți, cu otrava macului și dormiți, în loc să trăiți sub apăsarea dulce a nebuniei. Este de fapt treaba fiecăruia, dacă îl face fericit. Numai mie îmi merge rău, căci sunt tare nefericit sub aripa vulturului adevărului! Căci văd și socotesc mereu fatala căzătură de la aceste înălțimi amețitoare, căzătură care mă așteaptă pe mine și pe cei la fel mie! Cine mă va salva atunci când slabele legături cu care m-am prins, în nebunia mea, de aripa vulturului se vor rupe?! 16. Oameni buni, lăsați-mă în pace să-mi înfulec prada, de voi nu mă voi atinge! Dați-mi din prinosul vostru doar atât cât să-mi fac la loc ce mi-a stricat cumplita soartă și vă voi fi recunoscător! Dacă însă, așa cum se obișnuiește, nu-mi veți da nimic, lăsați-mă măcar să plec netulburat acasă, îmi voi aduna apoi, bineînțeles că pe căi ilegale, atâta lemn cât să-mi pot ridica o colibă nevoiașă, măcar atât de bună ca cea făcută de un castor! Una dintre cereri sper să mi-o împliniți, doar nu mă veți sărăci mai tare decât sunt! Dacă însă aveți așa ceva de gând, mai bine omorați-mă pe loc! Căci mai sărac decât sunt acum, nu vreau nicidecum să fiu! Iar dacă nu mă veți omorî, voi ști eu ce am de făcut! Voi ști eu să-mi fac seama!” 17. În sfârșit, Zinca a spus iarăși: „Departe de tine așa ceva! Și nici nu vei fi împins spre o asemenea faptă! Căci, în timp ce tu dormeai, Cyrenius s-a îngrijit de soarta ta. Va trebui însă mai întâi să recunoști că ceea tu ai luat drept adevăr până acum este cel mai mare neadevăr! Nu-ți mai face griji și însușește-ți o învățătură mai bună, ca să fii și tu cu adevărat fericit!” ----------------------------------- Acustic 25.12.2009, 06:54 Capitolul 60 - Zorel critică morala și educația ----------------------------------- Capitolul 60 Zorel critică morala și educația 1. Zorel a spus: „Cuvintele tale sună tare plăcut și bine, și cred că ele vin din inimă și că se vor împlini! Se pune însă întrebarea: care învățătură poate fi aceea pe care trebuie să mi-o însușesc, la lumina căreia voi recunoaște că tot ce am crezut până acum ca fiind adevărat este greșit din temelie? Doi și cu doi fac împreună patru, acesta este un adevăr matematic împotriva căruia nu se poate obiecta nimic, și nu este cu putință fie o altă învățătură care să facă o minciună din acest adevăr veșnic! Ar trebui să fiu un nebun superstițios ca să pot crede că doi și cu doi ar putea face șapte; doar atunci ar fi într-adevăr cu putință o schimbare a credinței mele. Dar, cu mintea mea de-acum, este sigur cu neputință! 2. Nici o minte întreagă însă nu poate nega existența unei puteri veșnice și înțelepte din care provin semințele primordiale ale vieții. Căci acolo unde e un doi, cu siguranță mai înainte a fost un unu. Dar cât de mare este prostia oamenilor, care i-au dat o formă omenească sau, și mai rău, una bestială, acestei puteri nemărginite, putere care cred că se răspândește peste tot, căci altfel n-ar fi peste tot simțită. 3. Evreii, dacă ar fi rămas la învățătura lor străveche, ar fi avut cea mai bună reprezentare a acestei puteri atotprezente, pe care ei o numesc «Iehova». Căci ei au o lege care zice: «Să nu-ți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și nici din câte sunt în apele de sub pământ!». Dar ei nu s-au ținut de asta și acum sinagogile și templele lor sunt pline de chipuri și ornamente și, pe lângă astea, cred în tot felul de ciudățenii, iar preoții lor îi pedepsesc pe credincioșii care nu cred în ceea ce ei îi învață, își spun slujitori ai lui Dumnezeu și se lasă slăviți fără măsură pentru aceasta. Iar pe oamenii amărâți îi chinuie cu tot felul de noi rânduieli închipuite. Și să-mi doresc să fiu evreu?! Departe de mine în veci astă dorință! 4. Se crede că și-au primit legile de la Dumnezeu însuși, care i le-a dat lui Moise, primul lor învățător, pe Muntele Sinai. Legile sunt în sâmburele lor bune dacă fiecare le folosește ca reguli de viață. Dar la ce folosesc ele, dacă oamenilor săraci le este interzis cu asprime să fure și să înșele, dar cei care stau pe scaunele de domnie își jefuiesc și înșeală cu fiecare prilej supușii și nici că le pasă de legile de la Dumnezeu! Lămurește-mă, ce să creadă un gânditor despre aceste legi și păzitorii lor! 5. Dacă pe un amărât l-a împins nevoia să-și ia ceva din preaplinul altuia, i se va cere socoteală pentru aceasta fără îndurare și va fi imediat aspru pedepsit. Dar păzitorul legii, care toată ziua și cu fiecare prilej fură, omoară, jefuiește și înșeală, el stă deasupra legilor și nu le respectă, pentru că în sinea lui nu crede în nimeni și în nimic, decât în puterea lui! Poate fi aceasta rânduiala dumnezeiască?! Care om întreg la cap poate să creadă în ea?! 6. Ceea ce mie îmi place să mi se facă, gândesc că și apropiaților mei nu poate să le fie neplăcut și, dacă voi face aceasta pentru ei, se vor bucura! Cum eu sunt sărac lipit, plin de nevoi și fără nici un ban, ca să ies din mizerie mă duc și caut și cerșesc, dar, cu toate rugămințile mele, nimeni nu-mi dă nimic și până la urmă îmi iau singur - poate pentru asta să condamne vreo lege?! Nu am chiar nici un drept să-mi iau ceva de care am mare nevoie, când doar puternicii noștri strămoși nu făceau nici un păcat când își luau și puneau stăpânire pe pământuri întregi?! 7. Da, dacă din cauza lenei aș fugi de muncă și aș fura mereu și mereu, nu aș avea de ce să consider nedreptățit când mi se va cere socoteală. Dacă însă eu, numai împins de o sărăcie cumplită, mi-am luat ceva de care aveam mare nevoie, atunci n-ar trebui să tragă la răspundere nici un Dumnezeu și nicidecum un om lacom și slab, care în multe privințe face într-o singură zi mai multă nedreptate decât fac eu într-un an întreg! Nu vreau să hulesc împotriva legilor așa-zise dumnezeiești, dar omul, în loc să le facă mai bune și mai omenești, prin rigurozitatea lui habotnică le face mai crunte și mai nemiloase! 8. La fel și legea moralei și a bunei cuviințe este foarte dur și nemilos formulată, fără a ține cont de natura omului, de timpul în care trăiește și de puterea lui. Ar trebui să ne gândim la ce situații este supus omul, indiferent de sex. De multe ori este lipsit de educație, iar alteori primește una (o educație) care e mai rea decât nici una. El consumă mereu mâncăruri și băuturi care îl excită și găsește frecvent ocazii ușoare pentru a-și satisface instinctul animalic. Când fapta lui devine cunoscută, este pedepsit fără milă pentru că a încălcat o lege divină. 9. O voi, nebunilor, cu toate legile voastre dumnezeiești! De ce nu ați făcut o lege înaintea celorlalte, care să se ocupe de o educație mai bună?! De abia după aceea să vedeți dacă mai este nevoie de vreo altă lege! Nu este un grădinar smintit cel care sădește copaci și, după ce copacii au crescut vreo câțiva ani, abia atunci începe să-i îndrepte cu toată puterea, când sunt tari și nu se mai lasă îndoiți?! De ce nu i-a îndreptat când erau încă tineri și se lăsau îndoiți fără nici un pericol că ar putea fi rupți?! Un zeu sau un om prin a cărui gură grăiește un zeu să se îngrijească mai întâi de o educație înțeleaptă, pe măsura naturii omului, și abia după aceea să dea legi înțelepte, dacă omul bine educat ar mai avea nevoie de ele! 10. O, prietene Zinca! Tu ești evreu și ție îți este mai bine cunoscută învățătura aceasta decât mie. Dar, din câte știu eu, nu-ți pot spune mai mult decât ți-am zis mai înainte, și vei înțelege că nu pot să renunț la cunoașterea mea bazată pe raționament în schimbul ajutorului promis de Cyrenius. Dacă ajutorul cere să dezic de raționamentele mele de până acum, atunci mai bine îmi iau bâta de cerșetor și o să-mi duc în sărăcie restul de zile pe acest pământ. Ce o să vrea să facă după aceea natura cu mine, asta îi va fi totuna unui mort care se întoarce înapoi în nimic! Zi acum tu, Zinca, dacă, după părerea ta, am dreptate sau nu!” 11. Zinca a spus: „Prietene și frate Zorel, la urma urmei nu pot să nu îți dau dreptate. Dar nu pot să nu-ți spun că mai sunt și lucruri foarte aparte pe care tu nici nu ți le poți închipui. Când le vei afla, de-abia atunci vei recunoaște dacă sunt sau nu adevărate presupunerile tale!” 12. Zorel: „Da, da, deci am dreptate. Dacă tu însă cunoști ceva mai bun și mai drept, lămurește-mă, căci sunt gata să te ascult!” 13. Zinca: „Asta nu ți-ar ajuta nici ție, și nici mie. Du-te însă la acel om de acolo, despre care zici că îți pare cunoscut! El o să te lumineze, iar apoi vei începe să vezi mult mai limpede adevărul sau neadevărul în cele susținute de tine!” 14. Zorel: „Atunci bine, voi duce fără sfială la el să lămurească, dar cu siguranță va avea mult de furcă cu mine!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 00:13 Capitolul 61 - Greșeli materialiste ----------------------------------- Capitolul 61 Greșeli materialiste 1. Cu aceste vorbe, Zorel cel îmbrăcat în zdrențe l-a părăsit pe Zinca și Mi s-a înfățișat, zicând: „Înalte domn și învățător în arta vindecării! Acest veșmânt care îmi acoperă trupul amărât sunt zdrențe din cel mai sărăcăcios fel. Dar ele acoperă cel puțin rușinea unui om, căruia îi pare într-adevăr rău că este și el un om între ceilalți oameni! Avem toți aceeași formă, doar hainele ne deosebesc. Dar în ce privește ceea ce suntem, se pare că sunt diferențe cât cerul de înalte. 2. Eu sunt un om care poate deosebi că doi și cu doi împreună nu fac șapte, ci patru! Zinca mi-a spus că tu ai fi acela care mi-ar putea arăta o lumină mai strălucitoare decât cea pe care o am deja și prin care, cel puțin printre semenii mei de credință, am fost recunoscut ca om; dar eu nu am tras foloase niciodată din asta și o voi face cu atât mai puțin acum, dacă îmi vei arăta o altă lumină nouă. Zinca mi-a spus că doar tu ai fi în stare de așa ceva. 3. Ai auzit cred care sunt principiile mele; ele au fost pentru mine o realitate foarte palpabilă. Dacă poți însă înveți ceva mai bun,-o, iar eu mă voi despărți de ele cu dragă inimă! Nu prea știu cu ce titlu să te salut, dar cred că și tu ești un om iubitor de adevăr, și pentru astfel de oameni nu este important cu ce titlu li te adresezi. Te numesc «Înalt învățător» și te onorez ca pe un astfel de om, deși nu te cunosc decât din auzite. 4. Spune-mi, te rog, dacă îți este cu putință, dacă principiile mele despre adevăr sunt bune sau greșite! Suntem noi mai mult sau mai puțin oameni decât aceia care au locuit pentru prima oară pământul? Eu, care de multe ori nu am avut nimic să pun în gură chiar câte trei zile la rând, când nici prin rugăminți și cerșit nu am primit nimic, am eu voie să-mi iau de la altul, care are îndeajuns și încă mai mult, atât cât să salvez de la a muri de foame? Fiecare vierme, pentru că este un locuitor al pământului și pentru că așa a rânduit odată natura atotputernică, are voie să se sature din bunul altuia, fără trebuiască plătească. Are oare omul mai puțin dreptul să se sature cu roadele pământului, dacă acesta nu este al lui, decât viermele din pământ sau pasărea din cer? De ce dintre aceștia doar omul este hoț? Te rog pe tine să lămurești cum vine aceasta!” 5. Eu am spus: „Prietene, atât timp cât pui la egalitate drepturile tale de om cu cele ale animalelor, ai perfectă dreptate cu principiile tale și nu te contrazic; căci aici orice lege care apără proprietatea și orice altă lege morală este ridicol de absurdă! Cât de prost trebuie să fie acela care să le facă legi păsărilor în cer, animalelor pe pământ și peștilor în apă. Căci un om cu scaun la cap, și cu atât mai mult un zeu, trebuie să-și fi dat seama că pentru aceste viețuitoare singura lege este natura lor! Da, ai dreptate cu părerile tale, însă numai dacă omul nu este altceva decât un animal și nu se așteaptă la nimic altceva decât la ce îi dictează natura. 6. Dacă însă omul este aici sau are voie să fie aici pentru a împlini un țel mult mai înalt, despre care bineînțeles că până acum ție nu ți-a trecut nimic prin minte, așa cum ne arată clar preocupările tale orientate doar spre nevoi inferioare, atunci principiile tale încep să se clatine! 7. omul a fost făcut pe acest pământ pentru un țel mai înalt, ar fi trebuit deja să fi recunoscut din faptul că el, ca nou-născut, este mult mai neajutorat decât oricare animal și de-abia dupățiva ani de zdravănă îngrijire începe să devină un om. El trebuie să intre într-o orânduială ca să-și câștige pâinea cu multă trudă și osteneală. De aceea el a mai primit și legi pe care trebuie să le considere drept călăuză pe calea către țelurile înalte și să le respecte de bunăvoie, căci doar prin ele va reuși să-și atingă în final înaltul destin. Acest destin însă nu îl va atinge niciodată ca om-animal care mușcă, ci doar ca om desăvârșit. 8. Atât timp cât tu te îngrijești numai de ce ține de trupul tău, nu vei ajunge prea departe ca om. Dar atunci când îți vei da seama că în tine locuiește un om, care are cu totul alte nevoi și un cu totul alt destin decât trupul, nu-ți va mai fi greu să recunoști că tu, cu principiile tale, scormonești în nisipuri mișcătoare! 9. Uite, Eu cunosc de altfel «bunăvoința» ta și «osteneala» ta în căutarea adevărului și a rădăcinii tuturor relelor cu care omenirea se luptă acum din greu! Pentru că încă din copilărie ți-a plăcut să furi, ai considerat legea de apărare a avutului drept cutia Pandorei, iar pentru că încă din tinerețe ți-au plăcut femeile, te-a deranjat mereu legea morală care consideră drept păcat abuzul de legături sexuale lipsite de iubire. 10. Da, ca om-animal, ai și aici perfectă dreptate cu principiile tale, ca de altfel și cu obiecția că, înainte de alte legi, este nevoie de o lege premergătoare care să se ocupe de educația copiilor astfel ca, atunci când aceștia ating vârsta maturității, le fie de-a dreptul cu neputință încalce vreodată vreo lege, ceea ce ar face ca celelalte legi să fie cu totul de prisos. 11. Da, privește, această rânduială este dată dintotdeauna animalelor de către Creatorul tuturor lumilor și ființelor! Fiecare animal primește încă din pântecele mamei educația pe care o revendici tu și nu mai are nevoie de nici o altă lege mai târziu. Căci învățăturile din pântecele mamei sunt depline și ajung pentru toată viața! Acela însă, care a făcut îngerii, cerul, lumile și oamenii, a știut prea bine de ce este nevoie ca un om să devină un om liber și nu l-a făcut mai întâi animal pentru ca abia mai apoi să-l educe. 12. Dacă îți vei cerceta mai bine principiile de viață, îți vei da repede seama că, după ele, vorba ar trebui să fie o mare năpastă pentru om, căci oamenii se pot înțelege prin vorbe în toate lucrurile și faptele rele. Dacă oamenii n-ar putea vorbi, nici prin vorbe, nici prin semne, n-ar fi nici minciună. Chiar și gândul poate duce la pierzanie, căci prin el oamenii pot să pună la cale tot felul de răutăți și înșelăciuni! La urmă, pentru om nu e bine nici să vadă, nici să audă, nici să miroasă și nici să simtă gustul, căci toate aceste simțuri l-ar putea face să poftească și să se lăcomească! Acum, privește-ți omul făcut după principiile tale și întreabă-te dacă între el și un polip de mare mai este și o altă diferență, în afară de formă! 13. Cum vrei tu însă ca acest om să împlinească înalta menire pentru care a fost făcut? Ce fel de învățături vrei să-i dai? Când va ajunge un asemenea om să se cunoască pe sine însuși și să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu, izvorul tuturor lucrurilor, al întregii lumini și al tuturor celor sfinte? Uită-te la un om sănătos, privește-l și cercetează-l cu mintea ta ascuțită și neîncrezătoare, și vei găsi că o asemenea ființă binecuvântată cu atâtea daruri și atât de înțeleaptă nu poate să nu aibă și o altă menire decât aceea de a-și umple în fiecare zi burta, ca mai apoi să poată face atâta murdărie!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 00:17 Capitolul 62 - Despre apărarea îndreptățită a proprietății avutului ----------------------------------- Capitolul 62 Despre apărarea îndreptățită a proprietății avutului 1. (Domnul): „Tu îți aperi aici sărăcia ta și a multor altor oameni și vrei să ai dreptul măcar atât să poți încălca această lege divină, cât să-ți astâmperi, în caz de nevoie, foamea și setea, fără a păcătui prin aceasta. Eu însă pot să îți spun că Iehova, când i-a dat lui Moise legile pentru poporul izraelit, a ținut seama de aceste nevoi și a dat o lege prin care El a spus: «Măgarului care lucrează pe câmpul tău să nu-i legi botul și nici boului să nu i te împotrivești când își ia singur hrana de pe câmp! Când îți duci snopii legați în șură, lasă spicele căzute pe brazdă, ca să le adune săracii pentru nevoile lor! Fiecare să fie gata să ajute săracilor, și cine zice: „Mi-e foame!”, acela să nu fie lăsat să plece fără a fi săturat!» Vezi, aceasta este tot o lege a lui Iehova și Eu cred că și pentru săraci a fost gândită. 2. nu fiecare om născut pe acest pământ poate fi stăpân pe pământ, aceasta este în natura lucrurilor. Primii câțiva oameni au putut ușor să-și împartă pământul, căci pe atunci întreg pământul era fără stăpân. Acum însă pământul este locuit de nenumărați oameni, mai ales locurile roditoare. Acelor familii însă, care au lucrat cu sudoarea lor glia, pe care au curățat-o și au făcut-o roditoare în urma multor privațiuni și pericole, nu li se poate contesta dreptul de stăpâni și trebuie, spre binele tuturor, li se întărească acest drept, pentru că ei au sfințit prin truda și hărnicia lor acel pământ. Căci ei trebuie să muncească an de an acest pământ, nu numai pentru ei înșiși, ci și pentru alte sute de oameni care nu au nici un avut. 3. Cine are mult pământ, acela are și multe slugi, și ele se hrănesc, la fel ca și stăpânii, din aceleași roade. Ar fi bine pentru slugi dacă li s-ar da fiecăreia o bucată de pământ? Ar putea un singur om să o lucreze bine? Și ar putea face el asta an de an chiar și atunci când este bolnav și slab? Nu este oare mai bine și mai înțelept ca numai câțiva să stăpânească ceva permanent și să aibă hambare și provizii, decât să fie toți oamenii stăpâni, chiar și nou-născuții, iar la sfârșit, cu siguranță, în timp de restriște sau foamete, nimeni să nu aibă o rezervă?! 4. Și te întreb mai departe: dacă nu ar fi o lege de apărare a avutului, vrea Eu să văd ce față ai face tu când ar venii alții, care nu au tragere de inimă spre muncă, și ți-ar lua micile tale provizii ca să se sature! Nu le-ai striga și le-ai zice: «De ce n-ați lucrat și n-ați adunat?!»? Iar când ei ți-ar răspunde: «Pentru că n-am avut nici un chef și pentru că știam prea bine că vecinii noștri muncesc!», nu ai găsi tu atunci legea ca fiind foarte corectă și nu ți-ai dori chiar tu ca acești nelegiuiți să fie judecați și la urmă pedepsiți să muncească și să slujească? Și n-ai vrea să fii despăgubit? Vezi, toate acestea le cere și curata minte omenească! 5. Dacă însă crezi mai departe că principiile tale sunt cele mai bune din lume, de ce nu călătorești vreo mie de iugăre spre răsărit. Acolo ai să găsești pământ cât vrei între munții înalți și întinși! Acolo poți să-ți iei în stăpânire pământ cât vrei, și nici un om nu-ți va cere socoteală. Poți să-ți iei și câteva femei și servitori cu tine, și în acel loc îndepărtat poți să-ți faci un stat al tău, iar într-o mie de ani nimeni nu te va deranja în ceea ce stăpânești. Numai urșii, lupii și hienele va trebui mai întâi să le stârpești, căci altfel, la timp de noapte, s-ar putea să te neliniștească. În felul acesta vei putea cunoaște cel puțin greutățile mai însemnate cu care au avut de luptat stăpânii acestor locuri, până ce ele au ajuns la starea de înflorire și de cultură de acum! Dacă ai fi trecut tu însuți prin toate acestea, atunci ți-ai fi dat seama cât de nedrept ar fi să li se ia stăpânilor de drept pământul pentru a fi dat unor pungași leneși și trândavi. 6. Vezi, pentru că tu însuți nu ești prieten cu munca și nici cu rugămințile, te-a deranjat mereu această lege și ți-ai luat de aceea singur dreptul să-ți însușești tot ce ți-a încăput pe mână fără a fi văzut sau pedepsit! Numai cei doi acri de pământ împreună cu coliba ți le-ai cumpărat, dar nu cu bani munciți de tine, ci luați prin șiretlic de la un neguțător bogat din Sparta. Mai demult, în Sparta, furtul era tolerat dacă se făcea printr-un șiretlic, Dar de mai mulți ani domnesc și în Sparta aceleași legi ca și aici, și, prin urmare, l-ai furat pe negustor în mod ilegal, ușurându-l de câteva uncii de aur. Și cu acestea ți-ai cumpărat aici, ca refugiat, coliba și pământul. Însă toate celelalte lucruri pe care le aveai erau furate din Cezareea lui Filip și din împrejurimi! 7. Vai însă de acela care ți-a furat ție ceva! Față de acela ai fi știut să aperi legea proprietății într-un fel care n-ar fi fost mai prejos unei curți romane de judecată! Ori poate ți-ar fi plăcut dacă altcineva s-ar fi înfruptat din roadele câmpului tău, numai pentru că era un biet sărac?! Vezi, ceea ce pentru tine nu e drept, nici pentru altul nu este, dacă ai vrea să-i furi roadele muncii bazându-te pe principiile tale despre viață și educație și, dacă lucrurile stau practic așa cum ți le-am prezentat Eu, îți mai susții principiile de viață ca fiind singurele adevărate și de necontestat corecte?” 8. Auzind acestea, Zorel a rămas zdrobit, căci s-a văzut complet demascat și învins. ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 00:21 Capitolul 63 - Originea lui Zorel și neamurile lui ----------------------------------- Capitolul 63 Originea lui Zorel și neamurile lui 1. Zinca însă s-a apropiat din spate de el, l-a bătut pe umăr și i-a spus: „Acum, prietene Zorel, primești sau nu darul lui Cyrenius? Căci mi se pare că maximele tale de viață, pe cât de bune mi se păreau chiar mie la început, s-au dus toate pe apa sâmbetei!” 2. După o vreme Zorel a răspuns: „Da, da, mântuitorul are sigur dreptate! Acum îmi văd prostia, foarte deslușit și clar. Și totul este așa precum s-a zis despre mine. Cum însă a putut afla toate acestea?! Da, toate sunt adevărate, din păcate prea adevărate! Dar acum ce să fac?” 3. Zinca a spus: „Nimic, decât să ceri mai departe o învățătură dreaptă, s-o asculți și apoi să făptuiești după ea. Toate celelalte lasă-le pe seama celor care îți vor binele și vor să te ajute, și care te vor și ajuta dacă tu vei face ce te-au sfătuit ei!” 4. La acestea, Zorel a căzut în genunchi în fața Mea și M-a rugat să-i dau învățătura, iar Eu l-am trimis la apostolul Ioan pentru aceasta. Zorel M-a întrebat, plin de teamă, de ce nu îi dau Eu mai departe învățătura. 5. Eu însă i-am spus: „Un stăpân care are slugi și servitori în jurul său greșește dacă le dă și lor de lucru, după puterile lor? Nu este nevoie să ia el totul în mâinile lui, pentru ca să se facă. Este de ajuns spiritul Domnului și munca va putea fi încheiată și de mâinile iscusite ale servitorilor. De aceea, du-te la cel pe care ți-l voi arăta Eu și vei găsi în el omul de care ai nevoie - acela de acolo, de la capătul mesei, care poartă pe spate o mantie albastră!” 6. După aceste cuvinte ale Mele, Zorel s-a ridicat și s-a dus la Ioan. Când a ajuns la Ioan, i-a spus: „Tu, credincios servitor al acelui Domn de acolo! Dacă și tu ai auzit cine sunt și cum sunt, atunci dă-mi acea învățătură prin care să îndrept și care să facă vrednic de a mă număra printre aceia care au cu adevărat dreptul să se numească oameni! Nu mai cer acum nici o îngrijire numai pentru a deveni un om drept, ci numai de dragul adevărului vreau să aud eu tot adevărul de la tine!” 7. Ioan a spus: „Acesta îți va fi încredințat, în numele acelui Domn de acolo! Dar înainte trebuie să îmi promiți că îți vei schimba complet în bine viața de acum încolo și vei îndrepta toate pagubele pe care le-ai adus cuiva împotriva voinței lui. Și acelui negustor care trăiește în Sparta va trebui să-i înapoiezi cele două uncii de aur! Pe lângă acestea, va trebui să renunți la păgânism și să devii un evreu nou. Căci bunicul tău era evreu, din neamul lui Levi. El a plecat acum patruzeci de ani la Sparta, pentru a propovădui acolo grecilor despre singurul Dumnezeu și pentru a-i face evrei în spirit. Dar, la urmă, s-a lăsat el însuși convertit și a devenit, împreună cu întreaga lui casă, un păgân prost și orb la adevăr, iar tu ai fost la fel, căci ai venit pe lume în Sparta. Cei doi frați ai tăi, care se află acum în Atena, au devenit, datorită bunei lor elocvente, chiar preoți păgâni și își închină serviciile zadarnice lui Apolo și Minervei. Singura ta soră este nevasta unui om meschin care face negoț cu chipurile zeilor din Efes și, pe lângă aceasta, mai face și tot felul de afaceri bănoase cu prostituate, unele prin vânzări, cele mai multe însă prin împerecheri.” 8. Zorel era uluit că Ioan știa totul, lucruri pe care, din motive ușor de înțeles, el nu le-a dezvăluit nimănui. Dar el nu putea să-și explice totul altfel decât că Ioan ar fi fost în Grecia și de aceea știa tot ce a fost acolo și acum încă mai este. 9. De aceea Zorel l-a întrebat grăbit pe Ioan: „De ce trebuie să povestești toate astea aici, față de toți oamenii aceștia? Nu ajunge că tu și cu mine le știm?! De ce trebuie să afle toată adunarea?” 10. Ioan i-a răspuns: „Fii pe pace, prietene! Dacă fi făcut așa ceva ca să stric sufletului sau trupului tău, fi un om rău, și Dumnezeu s-ar mânia pe mine mai tare decât pe cumnatul tău din Atena. Dar, pentru vindecarea ta, eu sunt nevoit acum să te dezvălui acestor oameni, ca să nu te mai poți da drept cineva care nu ești! Dacă vrei să devii desăvârșit, atunci trebuie să te descoperi și nici o umbră n-are voie să fie pe sufletul tău! Abia după ce a ieșit din tine tot ce nu era bun, poți să începi să lucrezi la desăvârșirea ta! Ai putea totuși și în liniștea din sufletul tău să-ți mărturisești toate păcatele, te căiești și să devii un om mai bun, pe care oamenii să-l respecte și să-l cinstească. Toți ar ști numai lucruri bune despre tine și nimic rău, și ar vrea să te urmeze! Dar dacă, după un timp, ar afla de la un martor de încredere ce mare păcătos ai fost tu în ascuns, cu câtă neîncredere te vor privi la urmă toți cei care la început te credeau un om curat, te cinsteau și te urmau?! Toate virtuțile tale vor fi văzute deodată ca piei de oi în spatele cărora se ascunde un lup flămând. Și, cu toate intențiile tale bune și virtuțile tale fără pată, te vor părăsi și te vor ocoli. 11. Vezi deci, pentru a deveni desăvârșit nu este de ajuns să fii bun, ci trebuie să ocolești răul. Dacă nu faci asta, nu vei putea să-i fi cu adevărat de ajutor aproapelui tău, ceea ce până la urmă trebuie să fie ocupația de căpătâi a fiecărui om, căci fără aceasta nu poate fi vreo orânduire cu adevărat fericită pe acest pământ! 12. Căci ce i-ar folosi unei orânduiri dacă fiecare om în parte ar fi desăvârșit, dar s-ar ține mereu ascuns față de vecinul lui? Ar începe să se bănuiască unul pe celălalt și, dacă ar începe să zumzăie o muscă în jurul capului unuia dintre ei, ceilalți ar vedea numai zmei și elefanți! Dacă însă te vor ști toți cum și cine ai fost, ce ai făcut și cum ai trăit, și tu te îndrepți acum și devii în fața ochilor tuturor un alt om, recunoscând tot răul de dinainte și regretând cu adevărat că l-ai făptuit, astfel te va primi și te va iubi plin de încredere și bunăvoință fiecare om, așa cum fiecare frate adevărat își iubește fratele adevărat. De aceea trebuie mai întâi să dai totul la iveală înainte de a porni spre o nouă învățătură mai bună. 13. Au ieșit deja multe la iveală, dar nu încă totul. Și cum mărturisirea îți cade cam greu, te voi ajuta eu, povestind în locul tău ceea ce mie mi-e cunoscut, foarte clar și deslușit, din viața ta!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 00:27 Capitolul 64 - Trecutul lui Zorel ca negustor de sclavi ----------------------------------- Capitolul 64 Trecutul lui Zorel ca negustor de sclavi 1. Ioan a spus în continuare: „De aceea, nu-ți mai fă tu griji din cauza aceasta. Când vei fi desăvârșit, îți va fi totul clar ca lumina zilei. Dar acum să ne întoarcem de unde am plecat! 2. Ce-i mai rău la tine este că ai făcut pe ascuns negoț cu sclavi, în ultimul timp ai luat fetițe de doisprezece până la paisprezece ani din Asia Mică, pe care le vindeai în Egipt și în Persia, și astfel cele mai multe dintre aceste fetițe neprihănite încăpeau pe mâini rele și doar puține în mâini bune. Ți-ai fi putut da prea bine seama că aceste fetițe erau chinuite în felul cel mai cumplit și rușinos de către cei la care le vindeai. Dacă ar fi rămas doar la actul sexual natural, nu ar fi fost vina atât de mare. Dar cum au fost chinuite și bătute unele în Alexandria, în Cairo, în Teba sau în Memfis! Dacă ai vedea cum o astfel de sărmană fată este biciuită la sânge de către îndrăcitul ei stăpân, pentru a-și mări și mai mult plăcerile bolnave, te-ai blestema singur pentru lipsa ta de simțăminte omenești. Pentru câștigurile tale rușinoase ai nenorocit atâtea biete ființe! 3. De câte mii de ori ai fost blestemat, câte sute de mii ori sute de mii de lacrimi amare au fost vărsate din durere în timpul chinurilor cumplite! Câte astfel de fetițe firave au murit în urma durerilor de nesuportat și în marea lor disperare! Uite, astea toate le ai tu pe conștiință! Căci afacerea ți-a mers bine, mai ales acum vreo trei ani, și numărul celor care au avut atât de mult de suferit este foarte mare, aproape de opt mii de capete! Te întreb: cum crezi că vei putea să îndrepți totul și să-ți răscumperi cumplitele greșeli? Ce ți-au făcut aceste biete fetițe ca să le nenorocești astfel? Răspunde acum și dă de seamă!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 00:29 Capitolul 65 - Dezvinovățirea lui Zorel ----------------------------------- Capitolul 65 Dezvinovățirea lui Zorel 1. Acestea l-au atins foarte tare pe Zorel și de-abia după o lungă pauză a spus: „Prietene, dacă mi-aș fi dat atunci seama de toate acestea, așa cum îmi dau acum seama, crede-mă m-aș fi apucat de orice altceva, dar nu de negoțul cu sclavi! Eu sunt cetățean al Romei și, după câte știu eu, nici o lege nu-mi interzice negoțul cu sclavi. El este și a fost din totdeauna tolerat și ce fac legal sute de oameni, de ce să-mi fie mie interzis?! Copii au voie să cumpere chiar și evreii, și de ce nu și alte popoare, ca egiptenii și perșii?! Nu am vândut fetele la cine știe ce popoare sălbatice, ci la cele mai culte din câte sunt cunoscute acum pe pământ, de la care pe drept te poți aștepta ca soarta tristă a acestor copii săraci să nu se înrăutățească, ci doar să se îmbunătățească! 2. Du-te și tu prin părțile din Asia Mică și vei întâlni mulțimi de oameni sărmani, și mai ales copii, încât la urmă te vei întreba, ca om înțelept ce ești, cu ce oare se vor hrăni toți acești oameni dacă nu vor începe să se mănânce între ei?! Pot să-ți spun deschis: de fiecare dată când ajungeam prin acele părți din Asia Mică, eram asaltat din toate părțile de oameni și copii. Pentru câteva pâini primeam fetițe și chiar băieți,ți îmi dorea inima. Iar copiii alergau în chiote la mine și nu mai voiau nicicum să se despartă de mine. Dacă eu cumpăram o sută, mai primeam pe deasupra încă patruzeci până la cincizeci de fetițe. Mulți dintre acești copii mi-i cumpărau esenienii, băieții aproape toți, indiferent de vârstă. Egiptenii cumpărau numai fetițe ceva mai mari, pentru muncă, și poate, în parte, și pentru plăcerile lor. Nu pot pune la îndoială printre cumpărători erau și câțiva țapi libidinoși, care să-și chinuie, dintr-o plăcere bolnăvicioasă, sclavele. Dar nu puteau fi mulți din aceștia. 3. Din câte știu eu, în Persia nu au fost multe vândute, iar acestea au fost cel mai adesea cumpărate de negustori persani și de tot felul de oameni de artă, unde puteau fi de ajutor, după știința mea, la tot felul de treburi bune. De mai multă vreme, în Persia este o lege pentru sclavi după care, dacă zece ani sclavii slujesc bine, sunt apoi liberi și pot, dacă vor, rămână sau, dacă nu, pot să plece acasă. Fetele vândute în Persia, pe bună dreptate, nu pot vorbi de nenoroc! Acum, tocmai unora din Egipt nu le-ar merge bine, nu vreau să pun la îndoială. Dar dacă ne uităm ce sărăcie e în țara lor, sigur nu vom întâlni acolo prea multe cărora să le meargă mai bine, ca oameni liberi, decât acestor nefericite sclave din Egipt! Căci cele rămase acasă nu au ce mânca și se hrănesc doar cu rădăcini crude pe care le culeg prin păduri și sunt multe care iarna și vara merg goale la cerșit și la furat, căci nu au ce îmbrăca. Unele dintre ele cerșesc sau fură câteva zdrențe, dar cele mai multe umblă goale, cu o grămadă de copii după ele. 4. De la acești nomazi am cumpărat eu și cu tovarășul meu cei mai mulți copii și pe această cale i-am căpătuit. Locuitorii Pontului îi numesc țigani, ceea ce înseamnă «alungați». E plin de astfel de oameni; hoarde mari se mută dintr-un loc într-altul și nu au nici măcar un acoperiș deasupra capului - nici vorbă de altceva. Peșterile, scorburile copacilor și gropile din pământ sunt de obicei locuințele lor. Iar acum te întreb pe tine dacă acestor oameni nu le faci un mare bine dacă le iei copiii, chiar și pe degeaba, și îi căpătuiești, ca să nu mai vorbim dacă le mai dai acestor părinți goi și flămânzi și bani sau haine ori mâncare în schimbul copiilor. 5. Dacă ar fi să cântărim după felul meu de a gândi de până acum, cum au trăit acești oameni ca sclavi ai cruntei sărăcii, și apoi, prin mijlocirea mea, ca sclavi bine îngrijiți, se poate ușor vedea că nenorocirile pe care le-am adus, după spusele tale, asupra acestor oameni nu sunt chiar așa de cumplite, cum le-ai arătat tu. Dar nici aceasta nu s-ar fi abătut asupra lor, dacă fi gândit atunci așa cum gândesc acum. 6. De altfel, îți voi mai spune încă ceva, în ascuns, căci mă tot minunez de înțelepciunea ta umilă și plecată în fața lui Dumnezeu. Este cam ciudat că acest Dumnezeu preamilostiv lasă un număr atât de mare de oameni să se târască pe pământ precum animalele! Măcar atât ar putea face un Dumnezeu atotputernic: le găsească pe acest pământ un adăpost mai bun acestor oameni! 7. Unui om care gândește i se pare cam ciudat că sute de mii de oameni, sănătoși la minte și la trup, sunt în așa hal de săraci, încât n-au ce mânca și ce îmbrăca, și, oricât de mult și-ar dori, nu îi poate ajuta! Ar fi de mirare, prietene, dacă, la priveliștea dezolantă a acestor biete creaturi, n-ai începe să te îndoiești de existența unui Dumnezeu atotștiutor, preamilostiv și înțelept! Iar argumentele mele de mai înainte, împotriva unei prea severe legi a proprietății, nu-ți vor mai părea chiar atât de neîndreptățite! 8. Acum, aceasta este ce-am avut eu de spus în apărarea mea împotriva grelelor învinuiri pe care mi le-ai adus. acum ce vrei, dar nu uita că în fața ta ai un Zorel umblat prin lume și, cu toate că este acoperit de zdrențe, nu îi este teamă de nici o minte ascuțită de pe lumea asta! Lămurește-mă însă totul pe lumea asta este așa cum trebuie să fie, după înțelepciunea lui Dumnezeu, iar eu iți voi fi recunoscător! Dar trebuie să recunoști și tu că pe lumea asta este mult mai multă sărăcie decât bogăție! De ce unul are totul, iar alți sute de mii pe lângă el nu au nimic? Pe scurt, lămurește-mă de unde li se trage mizeria tuturor țiganilor din Asia Mică! Cine sunt ei, de unde vin și de ce trebuie să sufere aceste veșnice nevoi?” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 00:48 Capitolul 66 - Zorel, pângăritor de fetițe ----------------------------------- Capitolul 66 Zorel, pângăritor de fetițe 1. Ioan a spus atunci: „Dacă tu măsori înțelepciunea lui Dumnezeu cu măsura minții tale, atunci ai dreptate să nu te temi de nici o minte de pe lumea aceasta. Dar cum adevărata înțelepciune a lui Dumnezeu nu poate fi niciodată măsurată cu scurta minte omenească, ci, la fel ca toate din Dumnezeu, numai cu veșnicia și nemărginirea, atunci mintea ta este prea mărginită! Dar să lăsăm acestea și să ne întoarcem de unde am plecat. 2. Tu mi-ai spus că ai văzut cu ochii tăi cât de rău le merge țiganilor din Asia Mică și că este o adevărată binefacere pentru copiii lor să fie cumpărați de negustorii de sclavi și vânduți altundeva. lăsăm acum acestea așa, căci tu vrei să-ți aperi un fel de milostenie a ta și îți las să ți se considere a zecea parte ca bună! Dar eu mai cunosc ce-ți apasă conștiința, iar ceea ce știu eu îți va înghiți pe dată această zecime de milostenie, astfel că, la sfârșit, numai fărădelegi îți vor mai putea fi scrise! îndoiesc că mintea ta va găsi și aici vreo dezvinovățire! 3. Zi-mi, cum te justifici că ai pângărit de atâtea ori fetițele cu care făceai negoț? Mai găsești și pentru aceasta vreo scuză «înțeleaptă», nu pentru încălcarea legii mozaice, ci a legilor romane, care pedepsesc aspru violarea fetelor nemature? Ai fost vreodată mișcat de lacrimile și țipetele de disperare ale vreunei fetițe cu care ți-ai satisfăcut poftele trupești?! Și nu au murit cinci dintre fetițele pe care le-ai chinuit cumplit?! Tovarășul tău ți-a reproșat chiar pagubele bănești pe care le-ai făcut, căci cele cinci frumoase fetițe de zece până la doisprezece ani le-ați fi putut vinde ușor pe cinci sute de talanți de argint în Cairo. Te-a durut o asemenea pierdere bănească și ți-ai blestemat din cauza asta de nenumărate ori nestăpânirea și stricăciunea. Dar nu te-ai blestemat încă niciodată pentru că ești ucigașul a cinci fete sărmane și fără apărare! 4. Gândește-te la toate acestea și spune-mi cum te simți acum, ca om, și dacă mintea ta ascuțită poate găsi și acum un motiv care să te dezvinovățească. Cu faptul că ai fi un om primitiv și sălbatic, care nu e în stare să deosebească binele de rău, nu te poți scuza. Tocmai mi-ai spus în ce mizerie trăiesc țiganii și că această lipsă de grijă pentru un popor întreg nu-i face cinste lui Dumnezeu. Mi-ai cerut să-ți dezvălui chiar motivul pentru care Dumnezeu lasă se chinuie în felul acesta un popor întreg! Judecând după aceasta, s-ar părea că ai un simț al dreptății demn de respectat și că poți prea bine deosebi binele de rău. Cum ai putut să te porți atât de nemernic cu fetițele? Le-ai nenorocit apoi și mai mult, îngrijindu-le după proastele și greșitele tale cunoștințe medicale! Vorbește acum și dezvinovățește-te față de Dumnezeu și de oameni!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 00:57 Capitolul 67 - Cyrenius este înmărmurit de faptele lui Zorel ----------------------------------- Capitolul 67 Cyrenius este înmărmurit de faptele lui Zorel 1. Zorel era acum dărâmat de tot și nu știa ce să mai zică pentru a-și apăra onoarea. Se tot gândea și-și muncea mintea lui ageră. Dar nu găsea nimic, nici măcar o cât de mică portiță prin care să poată ieși din această situație. 6 2. Ioan i-a cerut din nou să vorbească și să se justifice. Dar Zorel încă nu vroia să-și deschidă gura. 3. Cyrenius însă M-a întrebat, mirat de stricăciunea lui Zorel: „Doamne, ce este de făcut aici? Omul acesta trebuie dat pe mâna justiției pentru toate nelegiuirile pe care le-a făcut! Legile noastre îngăduie într-adevăr negoțul cu sclavi, iar dacă sclavii au copii, pot fi vânduți și aceștia, dar numai împreună cu părinții. Dar copiii de oameni liberi, mai ales cei de parte femeiască, dacă nu au împlinit încă paisprezece ani nu au voie niciunde să fie duși pe piață și vânduți. Aceasta este o fărădelege mare și este aspru pedepsită! 4. Și, pe lângă aceasta, toți cei care fac negoț cu sclavi trebuie să aibă o împuternicire pentru care statul încasează o taxă importantă, pe lângă care se plătește anual și impozit. Zorel și cu tovarășul lui au călcat aceste legi și au făcut negoț ilegal cu sclavi, iar această încălcare gravă a legii înseamnă, sub aceste circumstanțe, cel puțin zece ani grei de carceră. 5. La aceasta se mai adaugă și violarea celor cinci fetițe și moartea lor care a urmat din această cauză! Această fărădelege se pedepsește cu cel puțin cincisprezece ani de carceră dacă nu chiar cu moartea! 6. Se mai adaugă apoi și tot felul de hoții, minciuni și înșelătorii! 7. Doamne, Tu îmi cunoști obligațiile de stat, precum și jurământul meu pe tot ce-mi este mai scump și mai sfânt! Ce să fac acum? Pe Matael și pe cei patru tovarăși ai lui i-a salvat de la judecată faptul că nu erau în toate mințile. Dar omul acesta nu are nici o scuză. Va trebui să-mi îndeplinesc datoria de judecător, căci acest om este un nelegiuit!” 8. Eu am spus: „Înțelege, aici Eu sunt stăpânul și numai Mie îmi datorezi un jurământ, iar Eu te pot dezlega de el când și cum vreau. Aici numai Eu hotărăsc care este ordinea pentru vindecarea acestui suflet bolnav! Tu ți-ai făcut legământul în fața unor zei care nu există nicăieri; de aceea nu lua prea în serios acest legământ. Căci zeii tăi și jurământul tău nu au de fapt nici o valoare! Numai dacă Eu consider jurământul tău ca o dovadă de bună-credință, numai atunci are el valoare. Pentru Mine însă acest jurământ este fără importanță și de aceea el nu contează și poți să te consideri, măcar pentru cât ești aici, ca fiind dezlegat de el. 9. Îți zic, cu cercetarea acestui om nu suntem încă la sfârșit. Va mai ieși încă ceva la suprafață, care te va impresiona și mai mult! 10. Acesta este un om foarte aparte, pe care tu acum ar trebui să-l cunoști din ce în ce mai bine, căci el însuși ți s-a dezvăluit în cea mai mare parte în prima fază, cea a remușcărilor, a somnului vindecător. Această dezvăluire de acum merge și mai în detaliu, căci așa trebuie să fie. Și nu trebuie să te cutremuri, căci Eu las să decurgă totul așa, pentru ca să arăt vouă un suflet foarte bolnav, iar la sfârșit și felul în care poate fi vindecat. Ți-am spus mai înainte cât de nepotrivit și de greșit ar fi să pedepsești cu bâta și cu carcera un om bolnav trupește pentru că s-a îmbolnăvit. Și cu atât mai nepotrivit este să pedepsești necruțător un om, chiar cu moartea, din cauza sufletului său foarte bolnav! Spune-Mi, dragul Meu prieten Cyrenius, ai uitat cu desăvârșire aceste învățături de la Mine?” 11. Cyrenius: „Nu le-am uitat, învățătorul și Domnul meu din veșnicie. Dar, dintr-o veche obișnuință, când văd un asemenea om rău și stricat, se răscolește ceva în mine! Dar Tu vezi prea bine cât de repede m-am potolit și-mi recunosc vechile metehne! Acum mă și bucur deja de încercările ce vor urma, la care Ioan al nostru văd că se pricepe foarte bine! Dar pentru aceasta este nevoie de înțelepciunea lui Ioan și de o luciditate interioară mare, conduse bineînțeles de spiritul Tău călăuzitor. Iar Zorel nici nu bagă în seamă toate acestea, deși ar trebui să se mire cum dezvăluie Ioan toate fărădelegile lui din toate țările pe unde s-a perindat, ca și când ar fi fost peste tot de față, numai ochi și urechi!” 12. Eu: „Ascultă cu multă atenție, căci Ioan îl va cerceta mai departe!” 13. Cyrenius a devenit atunci din nou atent. Eu însă le-am spus tuturor femeilor să se retragă în corturi, căci ceea ce urma nu era pentru urechile lor. Toate femeile au ascultat și s-au supus, împreună cu Iara și cele două fete ale lui Cyrenius, Gamiela și Ida. ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 01:06 Capitolul 68 - Dezvinovățirea lui Zorel ----------------------------------- Capitolul 68 Dezvinovățirea lui Zorel 1. Curiozitatea femeilor era mare, dar cuvântul Meu a fost mai tare, iar ele au plecat toate spre corturile lui Uran, pentru a aștepta acolo să fie din nou chemate. 2. După aceasta, Ioan i-a spus lui Zorel: „Acum nu mai ai nimic de spus? Se pare că ți-a pierit tot avântul. Iar mai înainte vroiai să te iei la luptă chiar și cu înțelepciunea nesfârșită a lui Dumnezeu! Îți zic să spui acum dacă mai ai ceva de spus!” 3. În sfârșit, Zorel a spus: „Ce să mai spun? Ție îți este și așa cunoscut, numai zeii știu de unde, tot ce am făcut din scutece și până acum. Ce rost mai are să-ți mai povestesc ceva? putea acum vorbi, dar la ce mi-ar ajuta dezvinovățirile? Cum am fost, și-n mare parte cum mai sunt, așa și făptuiesc. Căci n-aș putea făptui altcumva, decât după cum îmi este firea! Poate face ceva un leu sau un tigru pentru că sunt fiare sălbatice și sângeroase? Asta este natura lor, dar pentru asta nu sunt ele de vină. Dacă sunt rele, vina pentru aceasta o poartă numai Acela care le-a făcut și le-a lăsat așa! 4. De ce sunt mii de oameni mai blânzi decât mieii și de ce nu pot fi și eu ca ei?! M-am conceput eu însumi și m-am crescut așa?! Dacă eu aș fi vrut de la mine să fiu rău, fi negat tot ce mi-ai spus până acum. Căci numai învinuiri prin vorbe nu sunt dovezi în fața unei instanțe lumești, dacă nu sunt adeverite de martori la fața locului. Dar eu îți recunosc înțelepciunea și recunosc în tine omul care acum nu vrea să piardă, ci vrea numai să ajute. De aceea recunosc tot ce ai spus despre mine ca fiind adevărat. Nu neg deloc veridicitatea spuselor tale, dar cred că am voie să justific cum oi putea! 5. Tu oricum ai tot dreptul să dai în vileag, cu voce tare, toate nelegiuirile la care m-a împins firea mea. Căci, mai mult decât să omorâți, nu mă puteți mai greu pedepsi, iar moartea pot să o privesc în ochi fără-mi fie frică de ea! Poți să-ți dai seama, din câte știi despre mine, nu sunt un iepure fricos. Dacă îți mai este cunoscută vreo fărădelege din viața mea mizerabilă, n-ai decât să o dai în vileag, pe mine nu mă mai supără nimic pe lumea asta! 6. De altfel, povestea despre cele cinci fetițe a fost cam exagerată, învinuindu-mă mi-a părut rău de ele numai pentru că am scăpat din mâini un câștig însemnat. Iar moartea lor nu se datora numai ușoarei pângăriri, ci revenirii unei molime grele, care izbucnise mai înainte. Îți pot aduce mai mulți martori de încredere, care m-au auzit cum mă rugam zi și noapte la Zeus să-mi cruțe fetițele. Am făcut chiar un legământ cu zeii, cum că, dacă se vor însănătoși, le păstrez pentru totdeauna ca fiice ale mele. Dar când totuși, după treizeci de zile de îngrijiri, cele cinci fetițe au murit, am rămas nemângâiat și am jurat să nu mă mai ating de nici o fată și să las de negoțul cu sclavi. Acest jurământ l-am respectat până acum; de aceea m-am retras aici și mi-am cumpărat pământ și casă, pe care am pierdut-o în urma incendiului. Grăiește acum, dacă și de data aceasta am spus neadevărul!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 01:13 Capitolul 69 - Zorel, ucigașul mamei sale ----------------------------------- Capitolul 69 Zorel, ucigașul mamei sale 1. Ioan a spus: „Da, da, așa ai făcut mai târziu. Dar la început ai fost așa cum am spus eu! Însă te-ai atins numai ușor de fetițe este un neadevăr! Numai cu una ai fost ceva mai blând, căci, fiind ultima, ți se mai potoliseră poftele. Pe primele patru nu le-ai cruțat deloc, ci le-ai chinuit îngrozitor! Poți să negi toate acestea? Vezi, taci și te cutremuri! Fetele s-au îmbolnăvit apoi foarte grav, ceea ce le-a grăbit moartea. Însă și pentru această boală tot poftele tale sunt de vină! Dar acest capitol e încheiat și vom începe altul! 2. Vezi, tu mai ai ceva pe conștiință, de care nici măcar nu știi! Dar fapta este săvârșită, iar urmările ei se văd. De aceea omul să nu făptuiască la mânie, căci de faptele săvârșite la mânie se lipesc mereu urmări rele, așa cum umbra se lipește de om. Îți mai amintești ce le răspundeai alor tăi, mai ales mamei tale, Agla, când te dojeneau pentru faptele tale nesăbuite?” 3. Zorel: „O, zeilor! Îmi mai amintesc ceva, ca dintr-un vis, dar ceva precis nu vă pot spune! Spune de aceea mai departe, dacă tot vorbești! Căci ceea ce știu este că nu am făcut niciodată ceva rău cu intenții premeditate. Dar pentru că din fire sunt iute la mânie, pentru aceasta nu am nici o vină, așa cum nici tigrul nu are nici o vină este o bestie nesătulă de sânge! Vorbește tu acum!” 4. Ioan: „La asta vom reveni mai târziu. Dar atunci ai luat un ghiveci, care se afla pe bancă, și l-ai aruncat cu toată puterea și-ai izbit-o pe mama ta în cap, încât ea a căzut fără simțire la pământ. Iar tu, în loc să sari și să o ajuți, ai luat grăbit aurul de unde știai că este dosit și ai fugit pe o corabie de corsari. Te-ai ținut apoi câțiva ani de piraterie, cu care ocazie ai devenit neguțător de sclavi. Mama ta a murit însă la scurt timp după aceea, datorită loviturii pe care i-ai dat-o, precum și de pe urma supărării pricinuite de nesăbuința ta. Și astfel mai ai pe conștiință, pe lângă toate celelalte păcate, și păcatul de a-ți fi omorât mama. Și, ca o încununare a tuturor faptelor tale cumplite, deasupra capului tău plutește blestemul tatălui tău îndurerat și cel al fraților și surorii tale! Acum sunt date toate fărădelegile tale pe față. Ce ai de spus, ca om cu mintea ascuțită?” 5. Zorel: „Ce să mai spun? Ce s-a petrecut, s-a petrecut și mortul de la groapă nu mai poate fi întors! Acum îmi dau seama că multe dintre faptele mele au fost greșite. Dar la ce-mi folosește aceasta? E ca și când ai putea face dintr-un tigru un om plin de simțire, care apoi ar privi la faptele sângeroase pe care le-a făcut ca tigru. La ce i-ar folosi lui acum toate acestea?! Dacă ar putea da timpul înapoi, cu siguranță și-ar da toată silința să nu le mai facă. Dar ce vină avea el, ca tigru, se comporta ca un tigru și nu ca un mielușel?! Regretul în urma faptelor lui, precum și cea mai mare bunăvoință, nu mai pot îndrepta acele fapte, așa cum deșartă este străduința de a face din ziua de ieri, azi. Eu pot de acum să schimb în bine și să devin un cu totul alt om, mai bun. Dar omul rău care am fost în trecut, care a făcut fapte rele și cumplite, pe acela e cu neputință-l fac bun. Trebuie acum să vărs lacrimi amare pentru faptele mele cumplite din trecut? Ar fi de râsul lumii, ca și când un tigru, devenit om simțitor, ar vărsa cele mai amare lacrimi pentru că mai demult a fost tigru!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 01:20 Capitolul 70 - Zorel se justifică pentru caracterul său ----------------------------------- Capitolul 70 Zorel se justifică pentru caracterul său 1. (Zorel): „Încă de la naștere am avut un temperament mânios, în loc ca acest temperament să fie îndulcit printr-o educație blândă și înțelegătoare, am fost corijat cu toate pedepsele posibile. Părinții mei au fost mereu călăii mei cei mai neînduplecați! Dacă m-ar fi crescut cu bunăvoință și înțelegere, ar fi putut face din mine un înger. Dar, prin miile de pedepse, au făcut din mine un tigru! Și cine e de vină am devenit un tigru? Eu nu mi-am putut alege înainte de naștere părinții, iar când m-am născut nu eram nici pe departe înțelept ca un Platon, Phrigyus sau Socrate, și de aceea nu m-am putut educa singur! Ce minune trebuia oare să se întâmple, ca din mine să iasă, în asemenea condiții, un om bun și integru? 2. Te consider înțelept ca să găsești de la sine un răspuns rezonabil la această întrebare. Printre voi, evreii, se nasc din când în când oameni posedați de spirite rele, așa cum am văzut unul nu de mult la gadareni. Mai demult am auzit că ar fi chiar diavolul vostru evreiesc care bântuie în nopțile întunecate! Acelui nenorocit din Gadara nimeni, din toată mulțimea care era adunată acolo, nu-i putea ajuta. Făcea lucruri față de care toată omenirea se cutremura de frică. Dacă însă ar fi fost cu putință ca acel posedat să fi fost vindecat, care măgar de judecător ar putea fi atât de orb și de încuiat încât să-i ceară socoteală pentru toate grozăviile nemaiauzite pe care le-a făcut în nebunia lui și să aștepte apoi lacrimi de remușcare din partea lui, ca semn de îndreptare?! Are acest om vreo vină, în nebunia lui, a făptuit asemenea josnicii?! 3. Spune-mi, prietene plin de înțelepciune: de la o mare înălțime cade o bucată de stâncă și lovește din întâmplare douăzeci de oameni care tocmai se odihneau acolo, pe locul unde a căzut ea. De ce a trebuit să se întâmple așa ceva? Cine poartă vina acestui dezastru? Eu mai adaug însă la această poveste că, pe acolo, s-a întâmplat să treacă un mare vrăjitor, care a făcut din stâncă un om plin de simțire și de inteligență. Pe când acest om sănătos tun stătea acolo, trece un judecător «înțelept» și «milostiv» și îi spune acestui proaspăt om: «Nebunule, uite ce-ai făcut! Privește-ți fapta păcătoasă! De ce ai căzut cu toată puterea peste acești douăzeci de oameni? Dezvinovățește-te, ori, dacă nu, vei fi pedepsit pentru această faptă cu cea mai grea pedeapsă!» Ce poate să-i răspundă acest om? Nimic altceva decât: «Ce puteam face eu, ca stâncă fără judecată, ca să nu mă desprind din munte și să nu cad peste aceștia, pe care nu eu i-am îndemnat să se oprească tocmai aici, unde am căzut și i-am zdrobit?!» 4. Sper că vei recunoaște singur că învinuirea adusă de acest judecător proaspătului om este nepotrivită. Iar apoi sper că îți vei da seama că nici eu, care am devenit un om nou din omul primitiv care am fost, nu port mai multă vină pentru faptele mele din trecut decât această stâncă! Dacă nu vrei să fii un judecător prost, judecă-mă după dreptatea curatei tale rațiuni și nu după toanele tale care vor a se crede înțelepte! Fii un om, așa cum și eu sunt acum un om!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 01:25 Capitolul 71 - Cyrenius se miră de istețimea lui Zorel ----------------------------------- Capitolul 71 Cyrenius se miră de istețimea lui Zorel 1. Ioan s-a gândit mai adânc la cuvintele îndrăznețe ale lui Zorel și a găsit că nu sunt chiar fără noimă. Neștiind ce să mai facă pentru acest om, Mi s-a adresat în gând și Mi-a cerut sfatul. 2. Eu însă i-am spus lui Ioan: „Lasă-i numai ceva timp. Mai apoi îți voi pune Eu, ca și până acum, cuvintele în inimă și pe limbă și vei ști ce vei mai avea de vorbit cu el!” Iar Ioan Mi-a urmat întocmai sfatul. 3. Cyrenius, care ascultase cu atenție dezvinovățirea lui Zorel, Mi-a spus: „Doamne, trebuie să recunosc că această ființă este foarte deosebită! Acum mi se pare că l-a pus pe gânduri până și pe înțeleptul tău ucenic, Ioan. Pe scurt, eu, ca judecător, n-aș mai ști ce să-i spun și ar trebui să-l declar nevinovat! 4. Dar este de neînțeles de unde are acest zdrențăros o minte atât de ascuțită?! oameni ca Stahar și ca Zinca au putut să-și pledeze cu bravură cauza este de înțeles, căci ei sunt oameni învățați și cu multă experiență în unele domenii. Dar acest om a fost fără îndoială toată viața lui un derbedeu și totuși are o minte atât de ascuțită! Oh, așa ceva n-am mai întâlnit în viața mea! Spune-mi, Doamne, cum e cu putință așa ceva?!” 5. Eu am spus: „Chiar încuiat n-a fost el niciodată. Căci grecii sunt vestiți drept cei mai buni avocați din Roma! Ei cunosc tăișul nemilos al legilor romane și le studiază de aceea foarte atent, pentru ca, în cazul în care un judecător îi va învinui de vreo fărădelege, găsească mereu o portiță de scăpare. Asemenea oameni care înșeală cu nerușinare statul cunosc foarte bine drepturile statului și drepturile omului și au mai studiat și tot felul de opere ale unor înțelepți ai lumii. Și unei asemenea clase îi aparține și acest Zorel. 6. Înainte însă de somnul extatic nu ar fi vorbit cu o minte atât de clară și de ascuțită. Dar de la acest somn i-a rămas o urmă din spiritul lui în suflet și din această cauză critică el acum cu atâta măiestrie. Această măiestrie însă va dispare în curând dacă se va întoarce din nou la vechiul lui mod de viață. Dar acum, la scurt timp după acest tratament, va deveni tot mai plin de măiestrie, iar Eu voi lăsa aceasta pentru ca ucenicii Mei să poată-și dea seama de ascuțimea minții lumești, ceea ce pentru ei este foarte sănătos. Căci, cu toate că sunt oameni foarte umili și au o inimă plină de înțelegere, din când în când îi mai caută câte un gând întunecat, iar, pentru a-i lecui de aceasta, un asemenea om este o foarte bună piatră de încercare. 7. Ioan Mi-a făcut cunoscută în inimă neajutorarea minții lui, iar ceilalți ucenici se tot gândesc oare ce o fi aceasta. Eu îi voi lăsa încă o vreme să cugete, ca să se poată înțelege mai bine pe ei înșiși. După această profundă introspecție, le voi da iarăși o mână de ajutor. Dar Zorel le va mai da încă destulă bătaie de cap. După aceasta însă, vor face iarăși un pas înainte. Acum îi voi dezlega din nou limba lui Ioan și el va începe din nou să vorbească. De aceea să fii acum foarte atent!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 01:29 Capitolul 72 - Ioan îl atenționează pe Zorel să-și schimbe în bine viața ----------------------------------- Capitolul 72 Ioan îl atenționează pe Zorel să-și schimbe în bine viața 1. După o vreme, Ioan i-a spus lui Zorel: „Nu pot să neg faptul că ai atins acum niște puncte care au o sămânță de adevăr. Dar acestea nu se potrivesc deloc cu viața ta, pentru că sufletul tău a fost îndeajuns de evoluat ca să poată deosebi binele de rău. O minte atât de ageră ca a ta poate distinge ușor răul de bine și, fiind în stare de aceasta, înseamnă a greșit în deplină cunoștință de cauză. Cine păcătuiește fără știință, acela se poate curăța de păcate prin sinceră căință și astfel va fi iar pe placul lui Dumnezeu. 2. Tu vrei și poți să devii un om mai bun! Dacă vrei aceasta, trebuie să-ți recunoști faptele cumplite și să fii conștient că porți vina lor! Dacă îți vei recunoaște vina, depinde numai de tine să recunoști că nu este drept să dai vina pe altcineva, ci va trebui să o cauți și să o găsești numai la tine și astfel te vei căi cu adevărat; și aceasta mai ales pentru faptul că tu ai recunoscut adevărul și binele în multe privințe, dar, când ai trecut la fapte, te-ai decis pentru direcția opusă. 3. Dacă nu ai fi avut nici măcar o vagă idee despre adevărul și binele din tine, ci ai fi trăit doar într-o superstiție întunecată, fiind dominat de ea, atunci nu ai fi fost socotit vinovat pentru faptele tale. Atunci ai fi fără de păcate, la fel ca o stâncă sau ca un tigru devenit un om nou și nimeni n-ar avea dreptul să-ți spună: «Îndreaptă-te, căiește-te pentru păcatele tale și trăiește în penitență, pentru ca Domnul să nu-și întoarcă fața de latine!» 4. Ar trebui mai întâi să ți se arate ce este adevărul și care este drumul drept și să fii însoțit o vreme pe acest drum! Dar dacă cineva care a fost complet instruit despre adevăr cade totuși în vechile obiceiuri greșite și făptuiește la fel de rău ca înainte, atunci el păcătuiește pentru că acționează împotriva propriilor convingeri, iar conștiința lui este neliniștită și tulburată. De aceea, poveștile tale se potrivesc numai acelor oameni care, asemenea animalelor, nu pot deosebi binele de rău. Dar tu nu ești un novice în a recunoaște adevărul, ci îl recunoști aproape la fel de bine ca și mine, și asta nu de ieri, de azi, ci încă din copilărie. Iar conștiința ta ți-a reproșat întotdeauna fiecare dintre faptele tale rele. Tu însă n-ai luat-o în seamă, ci ai căutat, prin tot felul de motive false, o ignori. De fiecare dată când ai făcut ceva rău împotriva conștiinței tale, ai fost cuprins de remușcări, dar până acum n-ai reușit încă te căiești și să te îndrepți cu adevărat. 5. De aceea Dumnezeu te-a lăsat să ajungi la această cruntă sărăcie. Acum nu mai ai nimic. Chiar și vechiul tău tovarăș de negoț cu sclavi te-a părăsit și trăiește acum în Europa din câștigurile sale însemnate. Tu stai gol aici și cauți ajutor. Și este bine să ți se dea ajutor, dar trebuie mai întâi să fii și demn de el, prin afirmarea binelui și adevărului în viața ta. Abia apoi ți se va putea veni cu adevărat în ajutor acum și pentru totdeauna. 6. Dacă însă vei continua cu ceea ce recunoști la fel de bine ca mine ca fiind rău și greșit, vei rămâne în mizerie întreaga ta viață, iar cum îți va merge mai apoi, pe lumea cealaltă, după putrezirea trupului, îți poți imagina și singur, înțelegând că această viață trecătoare este doar sămânța, iar veșnica viață de pe lumea cealaltă este fructul. 7. Dacă în această viață pământească pui la încolțit, în grădina vieții tale, o sămânță sănătoasă și nobilă, vei culege fructe nobile și sănătoase. Dacă semeni însă pe această lume spini și buruieni, mai târziu vei culege exact ceea ce ai semănat! Căci doar știi prea bine că pe mărăcini nu cresc smochine, iar buruienile nu fac struguri! 8. Acum, vezi bine, eu nu te-am judecat, ci doar ți-am arătat ce trebuie să faci pentru viitor și nu am vorbit aspru împotriva ta, iar glasul meu a fost blând! Pune-ți la inimă cuvintele mele și atunci îți voi fi prieten pe viață și nu vei regreta în veci!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 01:34 Capitolul 73 - Voința cunoașterii adevărului și voința desfătării la oameni ----------------------------------- Capitolul 73 Voința cunoașterii adevărului și voința desfătării la oameni 1. Zorel a spus: „Ah, în așa fel să tot discutăm! Ce mi-ai spus pare cu adevărat omenește și îmi voi da toată silința să fac ceea ce m-ai sfătuit ca prieten, și nu ca judecător. Dragă prietene, cunosc foarte bine, iar sâmburele meu de viață nu pare a fi dintre cele mai rele, dar învelișul este foarte stricat! Dacă ar fi posibil să dezbrac acest înveliș de carne, împreună cu dependințele sufletești stricate, iar sâmburele vieții să-l îmbrac cu o carne mai bună, ce om deosebit aș fi! Dar cu constituția mea trupească de acum nu mai este nimic de făcut! E adevărat că nu mai sunt atât de stricat cum am fost, dar în carnea mea nu se mai poate avea încredere. E curios că în cazul nici uneia dintre faptele mele care s-au sfârșit atât de rău nu am vrut să fie astfel! De fiecare dată am fost atras ca de o fatalitate în acele acțiuni. Voiam cu totul altceva, dar până la urmă ieșea contrariul! Cum să înțeleg aceasta? 2. Ioan: „Vezi, voința omului este de două feluri: una dintre voințe este cea care, prin recunoașterea adevărului, determină acțiunile omului - ea însă este slabă; cealaltă voință este manipulată de lumea simțurilor cu pretențiile ei parfumate și încântătoare care, datorită a tot felul de obiceiuri, a devenit foarte puternică. Cele două voințe sunt ca două sfori care trag, în direcții de obicei contrare, de centrul voinței inimii. Dacă vezi o bucățică apetisantă, care pe deasupra este și ușor de obținut, atunci sfoara puternică a simțurilor și a desfătărilor începe să tragă tare de centrul voinței. Dacă, în același timp, se mișcă și sfoara mai slabă a cunoașterii adevărului, aceasta nu folosește la nimic sau doar foarte puțin, căci dintotdeauna cel mai puternic l-a biruit pe cel slab. 3. Voința cunoașterii adevărului care urmează determine acțiunea trebuie să fie puternică și să nu se teamă de nimic. Cu indiferență stoică trebuie rezistat în fața tuturor ispitelor și, uneori, calea adevărului trebuie urmată chiar cu prețul vieții trupești. Atunci, voința cunoașterii adevărului, care la început este slabă, devine puternică și va domina voința plăcerilor. Până la urmă, aceasta (voința plăcerilor) se va dizolva cu totul în lumina voinței cunoașterii și astfel omul va deveni una, în sinele său, cu o singură voință - și anume cu voința divină - ceea ce este de o importanță absolută pentru împlinirea interioară a ființei umane nepieritoare. 4. Căci, dacă omul nu este astfel, cum va putea el spune: «Am cunoscut adevărul în adâncul și plinătatea lui!», când în interiorul său el este de fapt pe deplin dezbinat și astfel, pentru el însuși, nimic altceva decât o minciună goală?! Minciuna însă nu este nimic în fața adevărului; ea nu există când adevărul este alături, la fel cum cea mai neagră noapte dispare la lumina zilei. O astfel de noapte, pentru ca să existe, nu trebuie să fie străbătută de nici o lumină; la fel și omul în orbirea lui, ca minciună, nu poate recunoaște lumina adevărului. De aceea, la oamenii decăzuți sfoara voinței cunoașterii adevărului este atât de slabă încât este învinsă și aruncată peste bord de orice mișcare a sforii voinței plăcerii. 5. Dacă la unii oameni plăcerile lumești au învins cu totul voința cunoașterii adevărului, rezultă atunci o singură voință care trage omul în întuneric și minciună. Din punct de vedere spiritual, acești oameni sunt ca și morți, iar sinele lor este ca și osândit, și el va mai putea ajunge la lumină doar dacă materia impură a sufletului va fi distrusă de focul aprins prin lăcomia poftelor. Dar materia sufletului este mai încăpățânată decât cea a trupului și este nevoie de un foc foarte puternic pentru a arde toate impuritățile sufletului și a le distruge. 6. Dar cum un astfel de suflet trece prin această purificare extrem de dureroasă nu din iubire pentru adevăr și lumină, ci dintr-o veche lăcomie pentru plăceri și pofte întunecate, el va încerca cu toată puterea să se sustragă acestei purificări. Astfel că, un om care a căzut cu totul în noaptea vieții este aproape pe veci pierdut. 7. Numai omul care, printr-o voință de cunoaștere energică și plină de lumină, învinge pe deplin voința dorințelor este astfel unit în lumină și adevăr, având o singură voință. Un astfel de om este pe deplin lumină și adevăr, și astfel chiar viața însăși. Dar pentru aceasta este nevoie, așa cum ți-am spus, de o renunțare de sine stoică, nu una trufașă ca la Diogene al vostru, care se credea mai presus decât strălucitorul rege Alexandru, ci o renunțare plină de umilință, ca cea a unui Enoch, Avraam, Isaac sau Iacov. Dacă ești în stare de aceasta, vei primi ajutor și sprijin oricând și în veci. Dacă însă nu poți, și asta nu din cauză ți-ar lipsi voința cunoașterii, atunci s-a terminat cu tine și nu mai poți fi ajutat în nici un fel. Eu însă cred că vei putea lua asupra ta această răspundere, căci nu-ți lipsesc cu totul înțelegerea și cunoașterea.” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 01:37 Capitolul 74 - Natura lui Dumnezeu și manifestarea omului ----------------------------------- Capitolul 74 Natura lui Dumnezeu și manifestarea omului 1. Zorel a spus: „El zice: «Zorel poate orice dacă el, ca Zorel cel adevărat, vrea!», iar el vrea acum și i se va da cu siguranță ajutor! Dacă ar putea rămâne împreună cu tine cel puțin câteva săptămâni, ar reuși aceasta mai bine și mai repede.” 2. Ioan: „Dacă ai luat în serios hotărârea să devii un om mai serios și mai bun, vei rămâne printre oameni care sunt la fel de puternici ca și noi, cei care suntem în imediata apropiere a luminii mari și vii din Dumnezeu!” 3. Zorel: „Cine sau ce este de fapt Dumnezeul vostru, pe care voi, evreii, îl numiți Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov?” 4. Ioan: „Vei găsi singur răspunsul la această întrebare atunci când vei fi condus doar de voința cunoașterii adevărului, la fel cum și noi am găsit răspunsul. Dacă însă am căuta noi să te lămurim, nu ne-ai putea înțelege nicidecum. Poți însă știi dinainte ce părere are un om adevărat despre Dumnezeu, deci ascultă! 5. Singurul Dumnezeu adevărat este, în Sine, un Spirit preacurat și veșnic din Sine însuși, înzestrat cu cea mai înaltă conștiință de Sine, cu cea mai adâncă și luminoasă înțelepciune și cu acea voință de neclintit, căreia nici un lucru nu-i este cu neputință. 6. Dumnezeu este Cuvântul în Sine (Logosul divin creator), iar Cuvântul însuși este Dumnezeu. Acest Cuvânt veșnic acum s-a întrupat și a venit pe această lume la ai Săi, dar aceștia nu recunosc lumina. De aceea li se va lua celor ce se cred copiii lui Dumnezeu lumina și va fi dată păgânilor, căci acum păgânii caută adevărul, însă cei ce se numesc ei înșiși «copiii luminii» fug de el, ca răufăcătorii de judecată. De aceea le va fi luată acum acestora lumina și va fi dată păgânilor. 7. Căci în Ierusalim, unde locuiesc urmașii copiilor luminii, adevărul este disprețuit, iar minciuna și întunericul sunt la loc de cinste. Dar păgânii străbat lumea în căutarea adevărului, iar când îl găsesc sunt peste măsură de fericiți și slăvesc în inimă și prin fapte pe Dătătorul de lumină. 8. Uită-te în jurul tău și vei vedea o mulțime de oameni! Cei mai mulți sunt păgâni, care căutau lumina din cer și care au găsit-o și acum se bucură de ea. Dar Ierusalimul, orașul Domnului, trimite numai iscoade și prigonitori, căci vrea să înăbușe lumina! Cei trimiși au fost însă mai isteți decât cei care i-au trimis și, venind din marele întuneric la lumină, se bucură de ea și rămân în ea. Au luat prizonieră lumina, dar nu pentru temnițele Ierusalimului, ci pentru inimile lor și sunt acum frații noștri întru lumina lui Dumnezeu și se bucură de ea și de Cel din care izvorăște această lumină. 9. Tu ai venit aici ca păgân și nu căutai lumina, ci aur și argint. Dar cine vine aici, din întunericul temnițelor, la lumina soarelui nu se va putea feri să nu se lumineze. Și aceasta se petrece cu tine aici. Cu toate că nu ai căutat lumina, te-ai luminat, căci ai fost scăldat în soare - nu în soarele de pe cer, ci în soarele spiritului, care luminează cu toată înțelepciunea eternitatea și toate ființele care gândesc și voiesc. 10. Lasă-te străpuns de această lumină, pe care începi acum încet să o recunoști, căci o singură scânteie din această lumină te va face mai fericit decât toate bogățiile de pe pământ. Caută acum tu însuți adevărata împărăție a adevărului și toate celelalte vor veni de la sine și nu vei duce lipsă de nimic!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 01:40 Capitolul 75 - Cyrenius se ocupă de Zorel ----------------------------------- Capitolul 75 Cyrenius se ocupă de Zorel 1. Zorel a spus: „Prietene, tu ai dreptate: de ceea ce omul se bucură în întuneric, aceea nu dăinuiește! Iar că îmi duc viața ținându-mi spiritul în întuneric, de aceasta îmi dau singur seama acum, căci cuvintele tale m-au luminat și simt o mare bucurie. Dar dacă cuvântul tău are trecere și la Cyrenius, roagă-l să-mi dea măcar un veșmânt mai bun. Căci mi-e rușine să stau între voi în aceste zdrențe. Cyrenius o fi având vreun vechi veșmânt de-al vreunui servitor!” 2. Cyrenius l-a chemat pe unul dintre servitorii săi și i-a spus: „Du-te și adu-mi o cămașă bună, o togă și o mantie grecească!” 3. Servitorul a plecat și a adus cele cerute. 4. Cyrenius l-a chemat apoi pe Zorel și i-a spus: „Vino, ia-ți veșmintele, du-te undeva în spatele casei și îmbracă-te!” 5. Zorel a luat veșmintele cu adâncă mulțumire, s-a dus în spatele casei lui Marcu, s-a îmbrăcat și a căpătat astfel o înfățișare foarte arătoasă. 6. După câteva clipe, Zorel era iarăși cu noi și i-a spus lui Cyrenius: „Înalte domn, nu zeii noștri neputincioși, ci Dumnezeu cel unic, adevărat și veșnic viu să te răsplătească! Ai îmbrăcat acum un om gol și aceasta este o faptă nobilă, de care eu nu sunt demn! La fel cum există un Dumnezeu înțelept și atotputernic, ai cărui copii noi toți suntem, și cum El ne copleșește cu binefaceri pe care noi nu le merităm și pentru care noi nu putem decât să-I mulțumim și atâta tot, tot la fel stau eu acum în fața ta, înalte domn și stăpân: din adâncul inimii mele nu pot decât să-ți mulțumesc și mai mult nu pot să-ți răsplătesc bunătatea! Dacă vrei însă-ți slujesc ca umil servitor, îți voi aduce și ogorul meu în dar!” 7. Cyrenius: „Ogorul tău nu este al tău, ci al aceluia cu ai cărui bani l-ai cumpărat. De aceea îl vei vinde și vei da banii înapoi aceluia de la care i-ai luat ori copiilor lui. Abia apoi vei putea fi servitorul meu!” 8. Zorel: „Înalte domn și stăpân, voi împlini întocmai voința ta! Dar nu mă părăsi acum și dă-mi o slujbă! Așa cum m-am descotorosit de vechile zdrențe pentru totdeauna, la fel voi scăpa și de toate vechile mele obiceiuri și voi deveni un cu totul alt om! Poți să crezi! Pe cât de rău am fost, pe atât de bun vreau să fiu, iar cât mai am de trăit vreau să îndrept cât pot din răul pe care l-am făcut. 9. Dacă fi întâlnit vreun om care, la fel ca Ioan, lumineze atât de clar despre bine și rău, nu aș fi căzut atât de adânc în întuneric. Dar așa, a trebuit mereu să fac pe deșteptul! Cât de departe însă m-a dus mintea mea deșteaptă știi și tu, și nu mai trebuie să-ți repet păcatele mele. Îndură-te acum de mine, căci nu vei mai fi niciodată nemulțumit de mine. pricep foarte bine la scris și la socotit, iar istoria popoarelor nu îmi este străină. Cunosc bine toată opera lui Herodot și nici cronicile evreilor, perșilor și babilonienilor nu-mi sunt necunoscute. Cred că îmi vei putea găsi folosință la ceva.” 10. Cyrenius: „Despre aceasta vom vorbi mai târziu. Acum însă mergi la prietenul tău Ioan și roagă-l să-ți arate calea cea dreaptă! Căci, dacă ai găsit calea cea dreaptă, celelalte vin de la sine!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 01:43 Capitolul 76 - Despre misterul spiritului din noi ----------------------------------- Capitolul 76 Despre misterul spiritului din noi 1. La aceste cuvinte ale lui Cyrenius, Zorel a făcut o plecăciune adâncă în fața noastră și s-a dus apoi la Ioan, care l-a întâmpinat cu prietenie și l-a întrebat cum i-a mers. 2. Zorel i-a răspuns: „Mi-a mers foarte bine, după cum poți vedea după noile mele veșminte. Căci într-o cămașă nouă, cu o togă și o mantie grecească pe umeri, orice trup se poate simți foarte bine! Dar în ceea ce privește binele spiritului, îți pot spune: mai e mult până-mi treacă răul și să-mi meargă bine. Dacă ar vrea Dumnezeu să-mi îmbrace și spiritul la fel cum mi-a îmbrăcat trupul, mi-ar merge sigur mai bine. Dar toate la timpul lor! 3. Am însă o întrebare, prietene: voi sunteți oameni ca și mine, din carne și oase, și aveți aceleași simțuri ca și mine. Tu însă mi-ai făcut dovezi ale înțelepciunii tale care depășesc pe departe tot ce-mi era mie cunoscut până acum! întreb cum de este cu putință?! Cine te-a învățat pe tine și pe tovarășii tăi așa ceva? Cum ați ajuns pe această cale?” 4. Ioan: „Nu ți-ar ajuta dacă ți-aș da lămuriri despre aceasta. Dacă însă vei face ce îți voi spune acum, vei găsi în tine însuți această învățătură, iar sufletul tău trezit, întărit de spiritul divin, te va îndruma să găsești înțelepciunea și toate adevărurile. Când vrei să înveți o meserie, trebuie să mergi la un maistru ca să-ți arate ce și cum, apoi va trebui să exersezi cu sârguință până vei fi la fel de îndemânatic ca și maistrul acela. 5. Dacă vrei să înveți să gândești, va trebui să mergi ca ucenic la un filosof. El te va face atent asupra cauzei și efectului, și astfel vei începe să reflectezi asupra acestor lucruri și vei fi în stare să spui: deoarece apa este un corp lichid, poate fi ușor pusă în mișcare, iar greutatea ei o va face să curgă întotdeauna la vale, căci se știe că întotdeauna adâncul atrage greutatea, iar aceasta este lege pentru toată creația, căci aceasta este voința de nestrămutat a Creatorului. 6. Când apa a ajuns în mare, și alt loc mai adânc nu mai găsește, se va opri din a curge și se va liniști, dar în consistența ei rămâne tot un corp lichid. Iar dacă o furtună se abate peste marea până atunci liniștită, o va pune iarăși în mișcare, iar marile talazuri nu sunt altceva decât tot strădania unui corp lichid de a se liniști. Și, pentru că nimic altceva nu caută mai asiduu liniștea ca apa, de aceea poate fi ea cel mai ușor scoasă din echilibrul liniștii. 7. Iar aici tragem în sfârșit concluzia: cu cât un corp este mai lichid, cu atât mai asiduă este căutarea lui spre a-și găsi liniștea; iar cu cât setea de liniște este mai mare, cu atât mai ușor poate fi agitat acel corp. Pe cât de ușor poate fi agitat un corp, pe atât de lichid este el. Tu vezi din acest exemplu cum se începe a gândi la școala filosofilor și cum se trage concluzia despre cauze și efecte. 8. Dar acest fel de gândire se învârtește într-un cerc din care nu găsește scăpare. Acest fel de gândire nu ajută prea mult unui om ca să evolueze spiritual. Dacă meseria se învață la maistru, iar gândirea rațională la filosof, tot așa gândirea spirituală nu o vei putea învăța decât de la un spirit, și anume de la spiritul divin atotpătrunzător care locuiește în tine. Aceasta înseamnă numai un spirit poate trezi un spirit, căci numai un spirit vede și recunoaște un alt spirit, la fel cum un ochi vede și recunoaște alt ochi, este un ochi și cum este alcătuit. 9. Spiritul este vederea cea mai profundă a sufletului, a cărui lumină pătrunde totul, pentru că este o lumină interioară și deci preacurată. Din ce ți-am spus, vezi cum se învață diferitele lucruri și, pentru orice vrei să înveți, îți trebuie învățătorul potrivit, altfel rămâi un ageamiu toată viața. Este foarte important apoi, dacă ai găsit învățătorul cel mai potrivit, fii harnic și să faci tot ce-ți spune el. 10. Când te vei trezi în spirit, vei percepe vocea acestuia ca pe niște gânduri luminoase în inima ta. Trebuie să asculți bine de aceste gânduri și să-ți orientezi viața după ele, căci astfel vei mări mereu sfera de acțiune a spiritului tău, iar spiritul va înflori în tine foarte mult și-ți va pătrunde întregul suflet și, odată cu sufletul, întreaga ta ființă. 11. Când ai ajuns tu însuți la aceasta, vei fi în stare, la fel ca noi, vezi și să cunoști nu numai ce văd și cunosc oamenii de rând cu simțurile lor, ci și asemenea lucruri care, pentru oamenii obișnuiți, sunt de neînțeles, așa cum ai văzut și la mine,, deși nu te-am mai văzut înainte niciodată în viața mea, ți-am putut descrie cu amănunte tot ce ai făcut pe acest pământ. 12. Ți-am arătat acum puțin din ceea ce poți vedea și cunoaște în lumea spiritului. Dar toate acestea nu te pot ajuta prea mult, ci doar un pic. Va trebui să afli acum ce trebuie să faci pentru a te trezi în spirit. Eu însă nu te pot învăța aceasta nici pe departe, ci un altul, care este printre noi, și a cărui întreagă ființă este pătrunsă de spiritul divin. Numai Acela îți va putea arăta calea adevărului și doar El, ca spirit atotputernic, va putea porunci spiritului tău: «Trezește-te în iubirea pentru Dumnezeu și, prin ea, pentru frații tăi, întru numele Lui, care în veci a fost, este și în veci va fi!» Acum spune-mi ce părere ai despre ceea ce ți-am explicat acum!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 01:51 Capitolul 77 - Hotărârea lui Zorel de a se îndrepta ----------------------------------- Capitolul 77 Hotărârea lui Zorel de a se îndrepta 1. Zorel a spus: „Găsesc învățătura ta foarte plină de înțelepciune și adevăr, și așa trebuie să fie, căci altfel nu ai fi putut să-mi zici ca din carte despre cele mai ascunse fapte ale mele. M-ai convins că este cu putință ca omul să atingă o desăvârșire aproape de necrezut, iar această convingere îmi este deocamdată de ajuns. Nu jinduiesc după această desăvârșire, pentru a putea și eu, într-o situație asemănătoare, enumăr greșelile unui amărât de păcătos, ci îmi doresc să desăvârșesc pentru a-mi fi mie însumi o adevărată mângâiere și să pot bucura în tăcere de mine! Nu vreau să fiu învățător vreodată și nici judecător, oricât de blând, ci vreau doar să slujesc ca un om desăvârșit, ca să nu mai năpăstuiesc pe nimeni prin prostia mea. 2. Acesta este singurul motiv pentru care îmi doresc desăvârșirea ta. Voi căuta această desăvârșire, căci, atunci când vreau cu adevărat ceva, nici un sacrificiu nu este prea mare pentru mine! Voi urmări acest țel chiar și cu prețul vieții mele! Căci ce valorează o asemenea viață dacă este doar un șir de greșeli? Cu greșeli nu poți atinge ceva desăvârșit, iar ceva greșit nu mai îmi face nici o bucurie! 3. Ai spus însă voi primi învățătura de la un alt om, care este plin de har divin. Tu îl cunoști; arată-mi-l, ca să duc la el și să-l rog să trezească în spirit!” 4. Ioan: „Este Acela care te-a trimis la mine! Mergi la El. El te va trezi!” 5. Zorel: „Am avut o presimțire de când m-am trezit din acel somn, acest om, care mi-a fost prezentat drept fiu de tâmplar din Nazaret, este mai mult decât un simplu om. În sfârșit iese la iveală ceea ce până acum am intuit doar vag! Mi se pare foarte curios că tocmai acest om îmi pare foarte cunoscut! Dar cum a atins el o asemenea desăvârșire? Nu poți să-mi spui nimic despre aceasta?” 6. Ioan: „Despre aceasta nu-ți pot spune altceva decât că o asemenea întrebare pentru tine, acum, este zadarnică. E ca și când ai întreba cum și în ce fel a ajuns Dumnezeu la nesfârșita Lui înțelepciune și atotputernică voință. Dumnezeu însuși L-a ales ca sălaș trupesc! Aceasta este marea grație de care se bucură toate popoarele prin mijlocirea acestui ales. Ființa umană pe care tu o vezi în El este aceeași cu Fiul lui Dumnezeu, căci în El sălășluiește în toată plinătatea Spiritul lui Dumnezeu! 7. Și dacă e așa, nu se poate întreba cum a atins El nesfârșita desăvârșire! Ceea ce este El acum și va fi în veci, a fost deja, în ceea ce privește desăvârșirea, încă din pântecele mamei Sale. El ia parte la tot ce este omenesc, în afară de păcat, dar aceasta nu aduce nimic în plus desăvârșirii Sale, pentru că El a fost din totdeauna desăvârșit. El a făcut și face totul numai pentru ca oamenii să aibă în El un exemplu de desăvârșire pe care să-l urmeze. 8. Acum știi cu cine ai de a face. Mergi de aceea ca El să-ți arate calea cea dreaptă către spiritul tău, care sălășluiește în tine ca iubire preacurată de Dumnezeu, și astfel, prin spiritul tău sau prin iubirea ta pentru El,-ți găsești desăvârșirea. 9. Dacă mergi la El, apropie-te cu iubirea inimii tale și nu cu puritatea minții! Căci numai prin iubire poți să te apropii de El și să-L înțelegi în divinitatea Sa, cu mintea însă nu vei putea vreodată pricepe ceva! Căci numai iubirea curată este în stare de o continuă creștere, pe când minții îi sunt puse limite peste care nu va putea niciodată sări. Dar iubirea omului pentru Dumnezeu, cum am spus, este în stare de o creștere la nesfârșit și, cu cât mai puternică va deveni iubirea pentru El în tine, cu atât mai luminoasă va deveni ființa ta! Căci iubirea curată de Dumnezeu e un foc viu. Cine pășește în această lumină nu va cunoaște în veci moartea, așa cum a spus El însuși. Acum ți-am spus destule. Trezește-ți inima și mergi la El!” 10. Aflând acestea, Zorel nu mai știa, din adâncă venerație, ce ar trebui să facă sau să gândească. Pentru că această ultimă învățătură nu-i mai lăsa nici o îndoială în Mine sălășluiește Dumnezeu în plinătatea Lui și, din cauza venerației care creștea mereu, ezita tot mai mult, până și-a pierdut tot curajul. După o vreme a spus, din adâncul gândurilor lui: „Prietene, cu cât mă gândesc mai mult la vorbele tale și cuget, cu atât mai greu îmi este să apropii de El, de a cărui grație nu sunt demn, și să Îl rog să-mi arate El însuși drumul plin de lumină! Îmi este, ca să spun drept, aproape cu neputință înfățișez înaintea Lui. Căci simt o anume sfințenie ce emană din El, iar aceasta îmi spune mereu: «Dă-te înapoi, tu, păcătosule! Căiește-te întâi o vreme mai îndelungată și vino după aceea și vezi dacă poți atinge poala hainei Mele!» Spune-mi, de unde vine această teamă neobișnuită care a pus stăpânire pe toată ființa mea?” 11. Ioan: „E drept așa, căci adevărata iubire de Dumnezeu trebuie să fie mereu precedată de smerenia inimii! Altfel iubirea nu își poate face niciodată apariția adevărată și vie. Mai păstrează încă puțin această frământare și smerenie a inimii în fața Lui! Când însă El te va chema, nu mai ezita și înfățișează-I-te!” 12. După aceste cuvinte, Zorel s-a mai liniștit puțin în sinea lui, dar se gândea totuși cât de fericit ar fi acum dacă ar putea să se înfățișeze fără păcate Domnului. ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 01:53 Capitolul 78 - Calea spre viața veșnică ----------------------------------- Capitolul 78 Calea spre viața veșnică 1. Eu însă i-am spus lui Zorel, spre marea lui uimire: „Cine își recunoaște plin de regret greșelile și se căiește cu adevărată și vie umilință în inima lui, acela îmi este Mie mai drag decât nouăzeci și nouă de cuvioși care n-au avut încă niciodată nevoie de căință, îndrăznește de aceea să vii acum la Mine, prieten plin de căință, căci în tine sălășluiește acum adevărata umilință, care Mie îmi este mai dragă decât umilința celor fără de nici o greșeală, care în inimile lor strigă: «Aleluia, Dumnezeule din ceruri, noi niciodată nu Ți-am întinat Numele sfânt prin nici o greșeală cu voința ori cu știința noastră!» Așa strigă ei și au dreptul la aceasta, dar, de aceea, ei privesc un păcătos cu ochi de judecători și se feresc de el ca de ciumă. 2. Ei sunt ca medicii care ei înșiși plesnesc de sănătate, dar se tem pentru sănătatea lor să meargă la vreun bolnav molipsitor, când acesta îi cheamă, de frică nu cumva să se îmbolnăvească și ei. Nu acela este un medic bun și respectat, care nu se teme de nici o boală și se grăbește la fiecare pacient care îi cere ajutorul?! Dacă uneori se îmbolnăvește și el, atunci nu se supără și ajută în continuare bolnavilor și lui însuși. Și așa este drept! 3. Vino de aceea acum la Mine, iar Eu îți voi arăta ceea ce ucenicul Meu nu ți-a putut arăta, și anume singura cale adevărată a vieții, a iubirii și a adevăratei înțelepciuni din ea!” 4. La aceste cuvinte ale Mele, Zorel a prins curaj și a venit cu pași înceți la Mine. 5. Când a ajuns la Mine, Eu i-am spus: „Prietene, calea care duce la viața în spirit este o cale spinoasă și îngustă! Aceasta înseamnă toate răutățile, amărăciunile și neplăcerile pe care le vei întâmpina în această viață din partea oamenilor va trebui să le întâmpini mereu cu toată blândețea și răbdarea, iar aceluia care îți face rău nu-i răsplăti cu aceeași monedă, ci cu contrariul. Cui te lovește nu-i întoarce răul cu rău, rabdă mai degrabă încă o lovitură din partea lui, dacă trebuie, dar să rămână pace și înțelegere între voi. Căci numai în pace inima prosperă și spiritul înflorește în suflet. 6. Oricând te roagă cineva să-i dai ceva sau să-i faci un serviciu, nu îl refuza decât dacă ceea ce ți-a cerut este împotriva legilor divine sau ale statului. 7. Dacă îți cere cineva haina,-i și cămașa, ca să poată recunoaște că ești un ucenic al școlii Domnului! Dacă va recunoaște aceasta, îți va lăsa cămașa, dar dacă totuși o ia, e pentru că puterea lui de cunoaștere este încă foarte slabă și să nu-ți pară rău de cămașă, ci să-ți pară rău că un frate de-al tău n-a recunoscut apropierea împărăției lui Dumnezeu. 8. Dacă te roagă cineva să mergi cu el o oră, mergi cu el două, pentru ca bunăvoința ta să fie o dovadă a școlii din care face parte cel care este în stare de o astfel de renunțare de sine! În acest fel, chiar și orbii și surzii vor înțelege semnul că împărăția Domnului este aproape. 9. Din faptele și din munca voastră se va putea recunoaște că voi toți sunteți ucenicii Mei! Căci este mai ușor să predici bine decât să faci binele. La ce folosește însă cuvântul gol, dacă nu este însuflețit prin faptă?! La ce folosesc cele mai frumoase idei și gânduri, dacă îți lipsește puterea să le transformi în realitate?! Cele mai frumoase și adevărate cuvinte nu folosesc la nimic dacă nu ai voința să le pui în practică. Fapta singură are valoare; gândurile, ideile, cuvintele sunt fără valoare dacă nu sunt puse în faptă. De aceea, toți cei care predică bine trebuie să poată și făptui bine, altfel orice predică nu valorează mai mult decât o nucă goală!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 01:55 Capitolul 79 - Despre sărăcie și despre dragostea de aproape ----------------------------------- Capitolul 79 Despre sărăcie și despre dragostea de aproape 1. (Domnul): „Pe lume sunt o mulțime de primejdii pentru suflet. Pe de o parte este sărăcia; noțiunile oamenilor săraci de «al meu» și de «al tău» sunt tot mai șterse cu cât un om este mai sărac. De aceea, nu lăsați niciodată ca sărăcia să fie mare, dacă vreți ca drumurile să fie sigure! 2. Cine este însă sărac, acela să-și roage frații mai bogați pentru o pomană. Dacă de inimi împietrite, Mi se adreseze Mie, și i se va ajuta! Sărăcia și nevoile nu scuză hoția și cu atât mai mult uciderea celui jefuit! Cei săraci știu acum cui să i se adreseze. 3. Sărăcia este o mare plagă pentru omenire, dar ea poartă în ea sâmburele nobil al umilinței și al adevăratei modestii și de aceea va rămâne întotdeauna printre oameni. Totuși, cei bogați să aibă grijă ca ea să nu devină prea mare, căci altfel vor fi în primejdie mare atât aici, cât și pe lumea cealaltă. 4. Dacă printre voi sunt săraci, Eu vă spun la toți: nu trebuie să le dați încât să ajungă și ei bogați. Dar să nu-i lăsați să îndure nevoi! Pe cei care îi vedeți și îi cunoașteți, acelora ajutați-le cu dreptate și bunăvoință! În această lume mare sunt foarte mulți cei care suferă îngrozitor de pe urma sărăciei și sunt apăsați de nevoi peste puterile lor. Voi nu îi cunoașteți și nu le auziți plânsul, de aceea pe aceștia nu îi las în grija voastră, ci numai pe aceia pe care îi cunoașteți și care vin la voi. 5. Aceluia dintre voi care le este săracilor prieten adevărat, aceluia îi voi fi și Eu prieten și frate adevărat, acum și în veci, iar el nu va avea nevoie să învețe înțelepciunea de la alt înțelept, ci Eu îi voi umple inima cu ea. Cel care își va iubi aproapele sărac ca pe sine însuși și nu va alunga de la el pe sora lui săracă, din orice neam și de orice vârstă ar fi ea, la acela voi veni Eu însumi și Mă voi revela lui. Spiritului lui, care este iubire, îi voi spune aceasta, și el îi va umple sufletul și gura. Tot ce va vorbi și va scrie apoi acesta, va fi vorbit și scris de Mine pentru toate timpurile. 6. Un suflet împietrit însă, va fi apucat de spirite rele, iar acestea îl vor duce la pierzanie și îl vor face să semene cu sufletul unui animal, care va rămâne astfel și pe lumea cealaltă. 7. Dați cu bucurie și din plin, căci, așa cum dăruiți, așa vi se va răsplăti! O inimă împietrită nu va fi străbătută de lumina grației Mele și în ea va sălășlui întunericul și moartea cu toate grozăviile ei! 8. Dar o inimă blândă și plină de iubire va fi străpunsă ușor de lumina grației Mele, care este delicată și blândă, și Eu însumi voi intra într-o asemenea inimă și voi sălășlui în ea, cu toată plenitudinea iubirii și înțelepciunii Mele. 9. Aceasta să o credeți! Căci aceste cuvinte pe care vi le spun Eu acum vouă sunt viață, lumină, adevăr și fapt împlinit, de a căror realitate trebuie să afle oricine se interesează de ele.” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 02:07 Capitolul 80 - Despre poftele trupești care sunt lipsite de iubire ----------------------------------- Capitolul 80 Despre poftele trupești care sunt lipsite de iubire 1. (Domnul): „Am vorbit despre sărăcie și despre lucrurile potrivnice ce pot ieși la iveală dacă ea se întinde tot mai mult. Am mai văzut însă de ce și cum se poate îmblânzi sărăcia și ce câștig va avea omenirea dacă vor fi urmate învățăturile Mele. Iar acum am încheiat cu acest necaz și să ne îndreptăm spre o altă temă, care nu pare să se asemene prea mult cu cea precedentă, și totuși se află într-o anumită legătură cu ea. Ea se numește: poftele trupești (sexualitatea) în care iubirea lipsește complet. 2. În aceasta constă de fapt răul principal pentru toți oamenii care nu iubesc, într-o măsură mai mare sau mai mică. Din asemenea pofte trupești (sexualitate) lipsite de iubire se trag multe dintre bolile trupești și unele dintre necazurile sufletului și să știți că atunci aceasta se produce foarte sigur și negreșit. 3. De orice alt păcat se dezbăra omul mai ușor decât de acesta. Căci toate celelalte păcate au cel mai adesea motive exterioare, acest păcat are însă motivul în el însuși. De aceea, dacă nu-l iubiți pe celălalt, și celălalt nu vă iubește, mai bine să întoarceți imediat privirile de la capcanele ispititoare ale cărnii (ABSTINENȚA pentru o anumită perioadă), până când veți deveni cât mai stăpâni pe carnea voastră. 4. Păziți copiii de păcat și păstrați-le vie în suflet rușinea, căci astfel vor putea, ca adulți,-și stăpânească mai bine carnea și nu vor cădea atât de ușor. Căci, chiar și o dată dacă o să fiți neatenți, imediat spiritul cel rău al cărnii va pune stăpânire pe ea! Nici un diavol nu este atât de greu de scos din om precum este diavolul cărnii lipsite de iubire. Omul nu poate scăpa chiar așa de ușor de el decât prin abținere (ABSTINENȚA sexuală), posturi îndelungate și rugăciune. 5. Feriți-vă tocmai de aceea să stricați copiii, îngrijindu-le în mod exagerat trupul și îmbrăcându-l provocator, numai ca să ispitiți și să aprindeți astfel carnea fără IUBIRE! Vai de acela care păcătuiește stricând astfel, prin absența IUBIRII, natura copiilor! Adevărat vă spun, aceluia i-ar fi fost cu mult mai bine dacă nu s-ar fi născut niciodată! 6. Pe nelegiuitul care va pângări în felul acesta (FĂRĂ IUBEASCĂ) natura cea sfântă a tinereții îl voi pedepsi Eu însumi cu toată puterea mâniei Mele! Căci, odată ce în felul acesta (PRIN ABSENȚA IUBIRII) trupul este stricat, sufletul nu mai are un adăpost potrivit și mai ales atunci desăvârșirea lui este împiedicată. 7. Nici nu bănuiți ce eforturi colosale trebuie să depună un suflet slab pentru a-și vindeca trupul care a fost stricat astfel (prin sex fără IUBIRE) pentru ca apoi să-l facă iarăși să fie din nou întreg și fără urme! Câtă teamă trebuie el uneori să suporte, când vede stricăciunea și slăbiciunea învelișului său trupesc! Cine este mai ales atunci de vină? Supravegherea cea proastă din copilărie care, după aceea, prin acest păcat (sex fără IUBIRE) atrage multele supărări de tot felul! 8. Se știe că decăderea morală este cel mai adesea mai mare în orașe decât la țară; de aceea, ca ucenici ai Mei, atrageți-le mereu atenția oamenilor și arătați-le urmările grave ale unei vremelnice stricăciuni a cărnii (prin sex fără IUBIRE) și astfel mulți dintre ei se vor îndrepta și din ei vor ieși astfel la iveală niște suflete sănătoase mult mai ușor de trezit decât sunt acum la mulți alții! 9. Uitați-vă cu o mare atenție la toți orbii, surzii, schilozii, leproșii și la cei cu gută; uitați-vă la toți copiii cu tot felul de infirmități și boli trupești! Toate acestea sunt cel mai adesea niște urmări binemeritate ale unei vremelnice stricăciuni a cărnii (prin sex fără IUBIRE)! 10. Bărbatul care nu iubește să nu se atingă de nici o fecioară înainte de cel de-al douăzeci și patrulea an al lui, pentru a trezi astfel în el IUBIREA, iar fecioara care nu iubește trebuie să aibă cel puțin optsprezece ani împliniți sau cel puțin șaptesprezece pentru a trezi în ea iubirea. Dacă nu iubește, înainte de a împlini această vârstă ea nu este încă îndeajuns de matură pentru ca să facă dragoste și atunci ea nu ar trebui să cunoască intim nici un bărbat! Căci, înainte de această vârstă, destul de rar este câte una îndeajuns de coaptă la trup și la suflet, fiind astfel capabilă iubească. Dacă, fără a iubi, o fată va cunoaște intim prea devreme un bărbat libidinos care nici el nu o iubește, carnea ei va fi atunci repede stricată, iar sufletul ei va deveni în felul acesta slab și pătimaș. 11. Este greu de vindecat carnea stricată a unui bărbat care face sex și nu iubește, dar cu mult mai greu va fi vindecată cea a unei fecioare care face sex atunci când nu iubește! Căci, în primul rând, trebuie să știți că ei nu vor putea aduce ușor niște copii sănătoși pe lume, iar, în al doilea rând, ei, împreună, vor deveni pe săptămână ce trece tot mai ahtiați după plăcerile carnale, iar la sfârșit femeia va fi doar o desfrânată, care, după cum știți, este pata cea mai rușinoasă pe obrazul omenirii, nu numai pentru ea însăși, ci și pentru aceia prin a căror neglijență sau impulsionare a ajuns ea aici. 12. Vai de acela care, lipsindu-i iubirea, profită de sărăcia unei fecioare și în felul acesta îi strică trupul de carne! Adevărat vă spun, pentru acela era mult mai bine dacă nu s-ar fi născut! Acela însă care se culcă cu o prostituată fără a simți în el nici un strop de iubire pentru ea, în loc să încerce prin unele mijloace potrivite să o readucă pe calea cea dreaptă, acela va fi judecat foarte aspru de Mine! Căci acela care lovește un om sănătos nu păcătuiește atât de tare precum unul care lovește un schilod. 13. Cine s-a culcat însă, fără iubească, cu o fecioară pe deplin matură și sănătoasă, și acela a păcătuit; dar cum din răul făcut nici unul nu rămâne cu răni deosebit de grave, mai ales dacă ambele părți sunt sănătoase, judecata păcatului va fi mai blândă. Dar dacă unul care nu iubește se atinge de o fecioară din pură poftă trupească și se poartă cu ea atunci la fel cum ar face cu o prostituată, chiar dacă ea este matură și chiar dacă în urma faptei lui fecioara nu va rămâne însărcinată, acela va fi pedepsit de două ori; dar dacă el face același lucru cu o prostituată, va fi pedepsit mult mai aspru! 14. Căci să nu uităm că o prostituată nu este altceva decât o fecioară a cărei carne și al cărei suflet sunt zdruncinate și zdrobite. Cine, iubind-o, îi va ajuta unei asemenea femei dăruindu-i iubire din inima lui credincioasă, el trebuie să știe că Mie îmi va dărui și acela va fi mare în împărăția Mea. Cine însă se culcă cu ea (cu o prostituată) fără o iubească, numai pentru a îi da o soldă rușinoasă, și o strică astfel și mai mult decât a fost înainte, acela va primi - la momentul potrivit - răsplata pe care o primește un ucigaș notoriu în iad de la toți diavolii și servitorii lor. 15. Vai de țara, vai de orașul în care își face cuibul prostituția și vai de tot pământul dacă această năpastă mare va scăpa până la urmă de sub control! Mai ales peste asemenea țări și orașe Eu voi pune atunci tirani și ei vor pune pe spatele oamenilor poveri zdrobitoare, pentru ca toată carnea să flămânzească și să piardă în felul acesta pofta de asemenea nelegiuiri pe care numai un om i le poate face unui alt om! 16. O prostituată însă care și-a vândut mereu trupul fără iubească deloc își va pierde astfel toată demnitatea și respectul acelora care au profitat de ea pentru un preț rușinos, iar carnea ei va fi atunci chinuită de tot felul de boli. Dacă însă vreuna se va îndrepta, aceleia Eu nu-i voi refuza niciodată grația Mea! 17. Dacă însă un libidinos se folosește, fără a iubi și fiind stăpânit numai de pofte perverse, de alte mijloace de satisfacere decât vasul ce se află sub poala femeii, care a fost din totdeauna hărăzit de Mine pentru aceasta, știți că acela cu greu va putea să-Mi vadă fața! Moise i-a osândit pe aceștia la moarte prin lovituri cu pietre, osândă pe care Eu n-o desființez de tot, pentru că este o pedeapsă suficient de aspră pentru acești decăzuți care sunt vânduți diavolului. Eu însă dau sfatul Meu părintesc să-i îndepărtați mai întâi pe acești păcătoși de așezămintele voastre,-i lăsați la început pradă nevoilor la locul lor de exil, iar atunci când vor veni aproape goi la marginea așezămintelor voastre, îi primiți din nou, dar să-i supravegheați în continuare într-un ospiciu de boli psihice, pe care ei trebuie să nu-l părăsească până când nu sunt complet vindecați. După ce ei își vor păstra nealterată starea de sănătate sufletească un timp mai îndelungat, fiind verificați de mai multe ori, abia atunci se pot ei întoarce din nou în comunitate. Dacă însă purtarea lor mai lasă urme cât de mici de îndoială, este mai bine ca ei să rămână întreaga viață în acest loc sigur, decât să strice mai departe și alți oameni. 18. Tu, Zorel, n-ai fost nici în privința aceasta fără cusur, căci încă de copil te țineai de tot felul de prostii și ai fost un exemplu rău pentru tovarășii tăi dejoacă. Dar toate acestea nu-ți vor fi totuși socotite drept păcate, pentru că tu n-ai primit educația care ar fi trebuit să te ajute să ajungi la vreun adevăr curat, care ți-ar fi arătat ce este cu adevărat drept după ordinea divină., pe atunci, tu ar fi trebuit să te comporți mai bine, ai început să-ți dai seama de-abia mai târziu, când ai învățat la un avocat despre drepturile cetățenilor romani. De atunci tu nu te-ai mai comportat ca un animal, dar ai devenit un speculant de prima clasă al legii și ți-ai înșelat aproapele de câte ori ai avut prilejul. Dar toate acestea au trecut, iar acum tu stai înaintea Mea profund transformat în bine de noua ta cunoaștere! 19. Dincolo de toate acestea, observ totuși încă destulă lascivitate carnală la tine pe care tu nu ți-o stăpânești. Pentru aceasta acum Eu te atenționez în mod deosebit și te sfătuiesc să fii foarte atent și să te ții mereu sub control. Căci, atunci când vei duce o viață mai bună, carnea ta, încă destul de stricată din cauza lipsei IUBIRII și care încă nici pe departe nu s-a vindecat, va începe să se facă simțită, iar tu ai putea să ai mari probleme ca să o liniștești și, în sfârșit, o vindeci de tot. Ferește-te tocmai de aceea de orice abuzuri, căci în pierderea măsurii se află sămânța pasiunilor carnale în care iubirea nu există deloc. Fii în toate cumpătat și nu pierde măsura niciodată, nici la băutură, și nici la mâncare, căci altfel îți vei stăpâni cu greu poftele carnale! Iubirea intensă te ajută triumfi cu ușurință asupra poftelor carnale. 20. Am încheiat acum și cu tema poftelor carnale în care iubirea lipsește, temă care era atât de necesară pentru tine. Iar acum vreau să ne ocupăm de o altă temă, care și pentru tine este de asemenea de mare folos!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 02:14 Capitolul 81 - Cum să dai de pomană ----------------------------------- Capitolul 81 Cum să dai de pomană 1. (Domnul): „A înțelege cum să dăruiești iar pomana ta să fie plăcută lui Dumnezeu, aceasta stă în adevărata înțelegere a noțiunilor despre «al meu» și «al tău». Moise a zis: «Să nu furi!» și din nou: «Să nu dorești nimic din cele ce sunt ale aproapelui tău!» 2. Tu poți să cumperi de la aproapele tău ceva și să stăpânești pe drept în fața tuturor. Dar să-i iei cuiva ceva pe ascuns, împotriva voinței lui, este păcat împotriva legii divine pe care Dumnezeu a dat-o prin Moise oamenilor, căci o asemenea faptă se ridică vădit împotriva oricărei iubiri pentru aproapele tău. Căci ceea ce ție ți-ar fi neplăcut, dacă un altul ți-ar face, nici tu să nu faci aproapelui tău! 3. Furtul exprimă de obicei egoismul, căci din el izvorăsc lenea, atașamentul față de o viață în bunăstare și de pierde-vară. În acestea își are rădăcina o anumită descurajare, care este mașcată de o îngâmfată nesiguranță, a cărei urmare este că a fura este mai la îndemână decât a cere. Ca urmare, în furt se ascund mai multe slăbiciuni, între ele însă egoismul este cel mai evident. Această boală sufletească poate fi cel mai bine combătută printr-o adevărată și vie iubire a aproapelui. 4. Tu gândești acum în mintea ta: «Să-ți iubești aproapele este ușor, dacă ai cu ce! Dar din o sută de oameni, dacă sunt zece care au mijloacele să poată exercita această minunată virtute. Ceilalți nouăzeci sunt mai ales dintre aceia care așteaptă ca această virtute să fie exercitată de ceilalți zece asupra lor. Iar dacă doar iubindu-ți aproapele poți opune o puternică rezistență ispitei de a fura, cu greu se vor putea abține cei nouăzeci de săraci, căci lor le lipsesc mijloacele pentru ca să exerseze această virtute.» 5. După mintea ta ai gândit corect și nici o altă minte omenească nu te poate contrazice. Dar, înțelegând cu inima, aceasta ți-ar spune:-ți iubești aproapele nu înseamnă numai a da de pomană, ci mai mult: a face tot felul de fapte bune sau să-i servești cinstit și cu încredere; la toate acestea, bineînțeles că nu are voie să lipsească bunăvoința. 6. Căci bunăvoința este sufletul oricărei fapte bune; fără ea chiar și cea mai caritabilă faptă nu are nici o valoare în fața lui Dumnezeu. Dacă ai bunăvoință, chiar dacă ești lipsit de orice mijloace, vei căuta să-i ajuți aproapelui tău la nevoie, și îți va fi inima grea dacă nu vei reuși; dar, în fața lui Dumnezeu, sincera ta dorință de a ajuta va cântări cu mult mai mult decât fapta altuia care o face interesat. 7. Căci dacă un bogat va pune din nou pe picioare o parohie foarte sărăcită pentru că parohia i-a promis că, atunci când va prospera, îi va plăti zeciuială și-i va rămâne supusă, fapta lui bună nu valorează nimic în fața lui Dumnezeu; căci și-a luat deja răsplata. Ce a făcut el, ar fi făcut orice zgârcit de dragul câștigului. 8. Înțelegi acum că, în fața lui Dumnezeu, orice om, sărac sau bogat, își poate iubi aproapele - depinde numai de bunăvoință, căci prin ea oricine poate ajuta cu dăruire, așa cum poate. 9. Dar bineînțeles că numai bunăvoința singură iarăși nu ajută, chiar dacă ai și avere, atunci când mai ai nevoie și de unele asigurări, în parte pentru tine însuți, în parte pentru copiii tăi, în parte pentru rude și pentru multe altele, iar nevoiașului din fața ta i-ai da doar ceva puțin sau chiar nimic, căci niciodată nu se poate ști sigur dacă nu este doar vreun golan leneș, care nu e demn de ajutorul cerut. Ți-ai putea reproșa că astfel ai încurajat un golan în indolența lui și ai privat un adevărat sărac de ajutor! Dacă vine însă unul mai demn de încredere la tine, tu vei avea aceleași scrupule, pe-ntru că nu vei putea ști niciodată fără îndoială dacă este pe deplin demn de încredere! 10. Da, prietene, cel care șovăie atunci când vrea să facă o faptă bună, dacă dea ceva substanțial sau nu, voința lui cea bună nu are viață adevărată; de aceea, în fața lui Dumnezeu, nici bunăvoința lui și nici fapta lui nu vor cântări cine știe cât. Unde e avere, trebuie ca voința și fapta bună meargă mână în mână și să fie la fel de puternice, altfel își vor lua una celeilalte valoarea în fața lui Dumnezeu. 11. Ceea ce faci sau dai, sau fă-o cu bucurie, căci fapta unui om darnic și săritor, care este și amabil, valorează de două ori mai mult în fața lui Dumnezeu! 12. Inima unui om darnic și amabil se aseamănă cu un fruct care se coace ușor și repede, căci are în el un preaplin de căldură. Căldura este absolut necesară coacerii unui fruct, căci în căldură se găsește elementul corespunzător vieții, și anume, iubirea. 13. Bucuria și amabilitatea unui binefăcător sunt chiar acea plenitudine a adevăratei călduri vitale spirituale și profunde, care nu poate fi îndeajuns de mult recomandată, căldură prin care sufletul se coace de două ori mai repede, putând astfel prelua spiritul în întreaga ființă. Această căldură este chiar trecerea spiritului etern în sufletul său, care va deveni prin această trecere tot mai asemănător spiritului. 14. Fără această bucurie a dăruirii, un binefăcător, oricât de plin de râvnă ar fi, este tot atât de departe de țelul desăvârșirii spirituale pe cât de acră și neprietenoasă îi este fapta sau darul. Această purtare are ceva material și lumesc în ea și de aceea este cu mult mai îndepărtată de elementele pur cerești decât purtarea caldă și amabilă. 15. nu însoțești darul sau fapta ta de mustrări amare, căci acestea întristează inima fratelui nevoiaș și îl fac să-și dorească nu mai fie nevoit să primească nimic de la cel încruntat și plin de mustrări. De cele mai multe ori, binefăcătorul face aceste mustrări din mândrie, iar nevoiașul se simte desconsiderat și disprețuit. Și așa se întâmplă nevoiașul își va simți nevoia mai apăsătoare în fața bunăstării binefăcătorului, iar acceptarea darului devine mai grea decât dăruirea lui. 16. Cine are avere și bunăvoință, acela să dea cu inima ușoară. Cât de greu îi vine bietului nevoiaș-i fie povară chiar și unui binefăcător amabil, dar cu cât mai grea îi va fi inima dacă binefăcătorul îl va întâmpina cu o mină încruntată și, înainte de a-i da pomana, îi va ține predici înțelepte, din care mintea lui atât va înțelege: «Să nu mai treci pe la mine prea curând sau chiar deloc!», deși cel care dă pomana nu s-a gândit niciodată spună așa ceva. 17. De aceea, este preferat binefăcătorul amabil celui supărat, el fiind o alinare pentru inima săracului, pe care o va transpune într-o stare de recunoștință. Și astfel, fapta acestui binevoitor îl va umple pe nevoiaș cu o plăcută și întăritoare încredere în oameni și în Dumnezeu, iar acest simțământ îl va ajuta să muncească plin de devotament, mai ușor și mai răbdător decât înainte. 18. Un binefăcător amabil este, pentru un nevoiaș, ceea ce pentru o corabie aflată în primejdie pe o mare furtunoasă este ivirea unui port primitor; dar binefăcătorul încruntat este doar ca un golf care salvează corabia de o avarie sigură, dar îi ține pe cei de la bordul ei într-o teamă permanentă, dacă o puternică și distrugătoare maree nu o va lovi după furtună, cum se mai petrece nu arareori, și-i va pricinui pagube chiar mai mari decât mai înainte furtuna din larg. 19. Acum știi și tu totul, după voința lui Dumnezeu, despre cum trebuie să-ți iubești și să-ți ajuți aproapele, pentru a atinge ușor și curând desăvârșirea spirituală. Îndeplinește aceasta și vei atinge și tu curând și ușor singurul țel adevărat al vieții!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 02:20 Capitolul 82 - Smerenie și trufie ----------------------------------- Capitolul 82 Smerenie și trufie 1.(Domnul): „Dar acum mai avem o temă importantă de viață. De-abia după ce a îndeplinit-o și pe aceasta sufletul va atinge renașterea în spirit, care este adevăratul triumfal vieții și țelul ultim. 2. În fiecare suflet sălășluiește un sentiment de superioritate și de ambiție, care, la cea mai mică ocazie, se va aprinde foarte ușor în mânie, care nu se va potoli până ce victima nu va fi înghițită. Prin această pasiune oribilă, sufletul se va distruge și va deveni atât de material încât va fi la fel de incapabil să se desăvârșească spiritual precum nisipul arzător al marelui deșert al Africii este incapabil să stingă setea! 3. Prin focul pasiunii trufiei, sufletul se va transforma el însuși într-un deșert dogoritor, în care nu va putea crește nici măcar un lichen nepretențios, darămite o plantă frumoasă și plină de sevă. Așa este sufletul unui trufaș! Sălbaticul foc din el va arde și va distruge de la rădăcină tot ce este nobil, bun și adevărat în sufletul lui, și de o mie de ori o mie de ani vor trebui să treacă până când deșertul Africii va deveni un ogor roditor și binecuvântat. Va fi nevoie chiar ca puhoaiele mării să se reverse de mai multe ori peste el! 4. Privește la un rege mândru, care se consideră jignit de către vecinul său prin te miri ce lucru mărunt! Sufletul său este cuprins tot mai mult de focul distrugător, din ochii lui țâșnesc flăcări de mânie, iar hotărârea lui irevocabilă este: «Răzbunare teribilă asupra defăimătorului!» Iar urmarea tristă este un război distrugător, în care sute de mii de oameni vor plăti cu viața lor trufia regelui. Plin de mulțumire, trufașul rege privește din cortul său încrâncenata bătălie și îi răsplătește cu emfază pe cei mai încrâncenați și mai setoși de sânge războinici, dându-le aur și nestemate. 5. Chiar și atunci când un astfel de rege și-a ruinat dușmanul până la ultima cămașă, lui nu îi este îndeajuns! Vrea să-l vadă pe regele dușman torturat înfiorător! Hotărârea nu-i poate fi schimbată nici de lacrimi și nici de rugăminți. Și chiar și după ce dușmanul este torturat în cel mai groaznic fel sub ochii regelui trufaș, el nu este mulțumit, ci trupul amărâtului va fi blestemat și aruncat la ciori. În inima împietrită a unui asemenea rege nu se va întoarce niciodată căința, ci va rămâne pentru totdeauna trufia asemeni deșertului dogoritor al Africii. Iar dacă cineva va îndrăzni vreodată nu arate cel mai înalt respect chiar și locului pe care a stat trufașul rege, acela va fi pedepsit cu moartea cea mai înfiorătoare. 6. Un astfel de rege mai are încă, bineînțeles, un suflet. Dar cum arată acest suflet? Îți voi spune Eu: mai rău decât cel mai dogoritor petic al marelui deșert din Africa! Crezi oare că un asemenea suflet se va putea schimba vreodată într-o grădină a Domnului? Îți spun Eu: de o mie de ori mai degrabă vor rodi în deșertul Africii curmale, smochine și struguri, decât vei găsi într-un asemenea suflet și numai o singură picătură de iubire cerească! 7. De aceea, feriți-vă cu toții mai ales de trufie, căci nimic pe lumea aceasta nu distruge sufletul mai degrabă decât trufia veșnic clocotind de mânie! O veșnică sete de răzbunare este mereu însoțitoarea ei, așa cum veșnica și nepotolita sete de ploaie însoțește mereu deșertul Africii. Și fiecare animal care va călca pe acest pământ arzător va fi stăpânit de aceeași plagă, la fel cum servitorii celui trufaș vor deveni și ei până la urmă trufași și însetați de răzbunare. Căci, cine îi servește unui trufaș trebuie până la urmă el însuși să devină trufaș; altfel cum ar putea să mai rămână în slujba trufașului?!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 02:22 Capitolul 83 - Educația spre umilință ----------------------------------- Capitolul 83 Educația spre umilință 1. (Domnul): „Cum se poate însă feri un om de această pasiune distrugătoare, din moment ce sămânța ei se află în fiecare suflet și de multe ori chiar la copii crește amenințător? Numai prin umilință este cu putință aceasta! 2. De aceea pe acest pământ sărăcia este atât de mare în comparație cu bunăstarea oamenilor, pentru a struni mereu trufia și a o ține sub control.-i celui mai amărât cerșetor coroana regală și te vei convinge în curând cât de repede se vor evapora umilința și răbdarea lui de mai înainte. Și de aceea este foarte bine ca pe lumea aceasta să fie foarte puțini regi și foarte mulți cerșetori umili. 3. Fiecare suflet a fost lăsat de la Dumnezeu cu un simțământ de superioritate, care se face simțit deja în pudoarea copiilor. 4. Pudoarea copiilor este senzația pe care o are sufletul când începe să simtă și prin care dă de înțeles fără cuvinte că este nemulțumit văzându-se îmbrăcat în învelișul greoi al trupului, de care nu se poate descotorosi fără durere. Cu cât este mai senzitiv și mai delicat învelișul unui suflet, cu atât mai puternic este simțământul lui de pudoare. Dacă cel care educă un astfel de copil se pricepe să dirijeze acest simțământ spre umilință, va crea astfel copilului, din acest simțământ, un spirit protector, care îl va însoți pe drumul pe care va putea obține ușor și repede desăvârșirea spirituală. Dar numai o mică greșeală în dirijarea acestui simțământ înrădăcinat de pudoare poate imediat să conducă la trufie. 5. Dirijarea pudorii spre așa-numita ambiție copilărească este deja foarte greșită, căci așa începe un copil să creadă este mai cu moț decât ceilalți. El se va ofensa repede și se va supăra ușor și va plânge amarnic din cauza aceasta. Prin acest plâns el dă clar de înțeles că a fost rănit în simțământul lui de superioritate. 6. Dacă părinții slabi și neștiutori vor încerca acum să liniștească copilul, trăgând la răspundere ofensatorul și pedepsindu-l, chiar și numai de formă, au pus deja prima sămânță pentru potolirea setei lui de răzbunare. Iar dacă părinții vor continua să-și liniștească copilul în același fel, vor face din el de cele mai multe ori un diavol, care îi va chinui atât pe ei, cât și mulți alți oameni. Dacă însă părinții sunt înțelepți și îi vor arăta copilului mereu calitățile din ceilalți oameni și copii, dirijând astfel simțământul pudorii spre umilință, vor face din acest copil un înger, care va fi pentru ceilalți un model de viață, precum minunatele stele ale nopților pământene, care îi luminează și îi încurajează cu blândețea și răbdarea lor. 7. Dar copiii sunt educați rar în acest fel, prin care sufletele lor sunt trezite. Astfel că omul, ajuns la maturitate și la cunoașterea adevărată, va trebui în primul rând să se îngrijească-și însușească, neprecupețind nici un efort, adevărata umilință. Până când nu a scăpat de ultimul rest de trufie, nu va putea atinge desăvârșirea spirituală. 8. Cine vrea să se verifice singur dacă este desăvârșit în umilință,-și întrebe inima dacă mai poate fi ofensat cu ceva și dacă poate ierta din toată inima pe cel mai mare ofensator sau urmăritor, și dacă le poate răspunde făcând bine celor care îi fac rău, dacă nu duce dorul preamăririi lumești din când în când, dacă se simte bine ca cel mai neînsemnat între neînsemnați, pentru a putea servi oricui! Cine e în stare de aceasta, fără jale sau melancolie, acela este deja aici un locuitor al celui mai înalt cer al lui Dumnezeu și așa va rămâne în veci. Căci, printr-o asemenea umilință adevărată, nu numai sufletul va deveni una cu spiritul, ci în cea mai mare parte și trupul. 9. De aceea, un asemenea om nu va avea moarte, pentru că întregul corp eteric a devenit deja din această lume una cu sufletul și spiritul. 10. Prin moartea fizică se va desprinde doar umbra fără viață de suflet, ceea ce nu-i va pricinui nici o suferință și nici o durere, căci tot ce este legat de simțurile trupului s-a unit deja de mult cu sufletul. Un astfel de om pe deplin desăvârșit va simți la despărțirea de umbra exterioară a trupului tot atât de puțin cât a simțit în timpul vieții când și-a tăiat părul sau unghiile, sau la căderea unei cruste care oricum se desprinsese singură de suprafața pielii. Căci partea din trup care nu a avut niciodată simțuri nu va putea avea vreunele nici când sufletul va părăsi de tot trupul, căci tot ce este simțitor și viu din trup s-a unit deja dinainte cu sufletul, pe deplin, va forma cu acesta o singură ființă și nu va mai putea fi despărțit niciodată de acesta. 11. Acum ai văzut ce este umilința cu adevărat și de ce este ea în stare și așa va trebui să te străduiești în ce urmează ca să obții această virtute! Cine va urma cu credință cele spuse de Mine se va convinge el însuși că aceste cuvinte ușor formulate, chiar dacă sunt redate fără nici o înfloritură oratorică, nu vin de la un om, ci de la Dumnezeu. Iar cine va trăi și va făptui respectându-le, acela se află pe drumul cel drept spre adevărata desăvârșire spirituală.” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 02:28 Capitolul 84 - Bunele intenții ale lui Zorel ----------------------------------- Capitolul 84 Bunele intenții ale lui Zorel 1. Zorel a spus atunci, fiind copleșit de uimire pentru marele adevăr și puritatea acestor detaliate învățături practice de viață: „Doamne, veșnic stăpân al vieții! Eu Te-am recunoscut din aceste învățături, chiar și fără exercițiile practice premergătoare, căci acestea nu pot ieși din gura unui om, ci pot fi numai de la Dumnezeu, care a făcut cerul, pământul și oamenii. Cu multă râvnă voi împlini în fapt tot ce M-ai învățat acum, plin de compasiune. 2. Am înțeles totul, dar îmi pare foarte ciudat, căci parcă mai fi auzit undeva cuvinte asemănătoare și chiar le-aș fi pus în practică. Dar nu se poate decât să fi visat așa ceva, căci nu știu să-mi mai fi fost dată o asemenea grație! Rămâne însă pentru mine foarte curios cum de fiecare cuvânt rostit de Tine m-a animat într-un fel atât de cunoscut! Totul îmi era atât de clar și ușor de înțeles! Dar, oricum ar fi, asemenea cuvinte și învățăminte, care ating atât de profund și adevărat tot ce este viu în om, nu au fost încă niciodată rostite de gura vreunui muritor! 3. După aceste învățăminte, cine nu găsește calea adevărată spre desăvârșirea lui spirituală și nu a primit un puternic avânt să-și orienteze toate faptele pentru a realiza aceasta, acela sau nu este om, sau s-a pierdut cu totul în lumea moartă a materiei, iar sufletul lui este tare ca diamantul. Altfel eu nu-mi pot închipui cum de e cu putință ca un om, care a auzit și a înțeles aceste învățături, nu își dedice întreaga viață atingerii țelului final, cu toate că ar trebui să-l vadă în fața lui la fel de clar ca și soarele la amiază! Nu vreau însă pară vrea să fălesc, ca și când aș fi realizat ceva nemaipomenit. Dar o înțelegere clară și profundă a acestor învățături este și ea deja ceva și are, cel puțin pentru mine, o valoare foarte mare pentru viață. 4. Cine însă a înțeles la fel de clar ca și mine această învățătură sfântă, acela va renunța împreună cu mine de a mai fi nebun și de a se mai îngloda în toate noroaiele de pe lume, și va urca înălțimile pline de lumină de pe Horeb și din Liban, spre a culege acolo plantele tămăduitoare care pot vindeca sufletul bolnav și-l însănătoșesc pentru viața veșnică. Plantele tămăduitoare înseamnă, pentru mine, faptele pe care numai pe înălțimile pline de lumină ale cunoașterii adevărului din învățătura Ta le găsești, ceea ce înseamnă faptele rezultate acționând după cuvintele Tale. Prin «Horeb» și «Liban» eu înțeleg Adevărul divin și grația divină - aceasta este, după mintea mea, însemnătatea lor. 5. Mare, sfânt și peste toate sublim ești Tu, o Doamne, care ești aici în fața mea, dar niciodată mai mare, mai sfânt și mai sublim decât în oameni, pe care iubirea și înțelepciunea Ta i-a transformat în copiii Tăi! 6. Vezi, Doamne, trebuie să fie și pentru Tine o bucurie mare atunci când o ființă, umană doar ca formă, începe să audă și să înțeleagă cuvântul Tău, și, până la urmă, chiar ia hotărârea de nestrămutat de a face totul pentru a atinge desăvârșirea spirituală, pe care Tu, ca Dumnezeu, Creator, Tată și Învățător, i-ai dat-o ca țel divin! 7. Cât de mare trebuie să fie bucuria Ta de Tată când un om a atins desăvârșirea spirituală în sfânta Ta ordine cerească! Dar cât de mare trebuie să fie și bucuria unui copil care, din nimicnicia ființei lui plină de adevărată umilință, în desăvârșirea lui, Te recunoaște pe Tine însuți ca singurul și adevăratul Tată! dori mult să-l cunosc pe îngerul ceresc care ar putea să-mi descrie cu cea mai clară fantezie această bucurie. De asemenea, dori să-l cunosc pe acela care, din actuala stare spirituală sărăcăcioasă, reușească măcar în parte să priceapă înțelesurile adânci ale acestei fantezii. Am un simțământ vag că am mai trăit odată, într-un vis, ceva asemănător, dar și aceasta este doar o slabă oglindire a ceea ce au schimbat învățăturile Tale în inima și în voința mea. 8. Simt bucuria unui țăran care are conștiința împăcată și-a curățat ogorul de buruieni și l-a semănat cu cea mai curată sămânță, ceea ce îl lasă spere la o recoltă binecuvântată. 9. Ogorul meu acum este bun, ceea ce Tu, Doamne, sigur că ai văzut, altfel nu ai fi risipit cu atâta dărnicie sămânța cea curată. Această convingere trezește în conștiința mea un simțământ de încântare ce nu poate fi descris. Căci eu sunt sigur că, având acum cuvântul Tău în mine, voi reuși să-l fac să devină realitate. Din moment ce cauza a apărut, manifestându-se pe deplin, nu se poate să nu apară și minunatul efect vindecător. Eu însă nu mă mulțumesc numai cu jumătăți de măsură, ci vreau totul, de aceea nu voi face nimic pe jumătate, ci voi duce totul la bun sfârșit, iar opera îmi va fi împlinită, la fel cum și cuvântul Tău este împlinit. 10. Chiar și ca ignorant am fost în stare să fac un lucru de la cap la coadă, chiar dacă acele fapte nu au fost binecuvântate și nu au avut mari sorți de izbândă, căci prima adiere mai puternică de vânt mi-a împrăștiat speranțele pe fundul mării. Și totuși nimeni nu mă poate considera moale sau delăsător. Cu atât mai mult voi fi în stare acum, când mi-am retras toate gândurile, vorbele și faptele mele de la cerințele lumii profane,-mi dau toată silința de a împlini tot ce mi-am propus, căci prea multă vreme m-am lăsat dus de nas. 11. Nici o sămânță de gând sau faptă profană nu va mai încolți în mine, acum, voiesc aceasta. Pentru cerințele corpului meu însă, pe care nu le pot stăpâni, nu pot pune chezășie, căci acestea, Doamne, se află în mâna Ta atotputernică, însă gândurile, vorbele și faptele mele vor sta mărturie că și un grec își poate ține cuvântul. 12. Se poate ca, în starea de spirit agitată în care mă aflu acum, fi spus unele lucruri pripit, dar asta nu are importanță. Eu nu o să uit ce am spus și astfel voi urmări strict aceste principii, chiar și cu prețul vieții mele pământene. De când știu și simt adânc în mine că după moartea acestui trup mă așteaptă o viață mult mai împlinitoare, nu mă mai leg de viața pământească. De prea multe ori mi-am pus în primejdie viața pentru câștiguri lumești, deci cu atât mai mult o voi face acum, când sunt mai sigur ca oricând de răsplata pe care o voi primi. 13. Nu vorbesc ca un năuc, ci cu simțurile cele mai treze spun că am înțeles pe deplin întregul adevăr al învățăturilor divine. le-am înțeles stă chezășie faptul că renunț la viața mea pământeană pentru această preasfântă realitate. 14. Sunt oameni care, auzind aceste adevăruri, vorbesc ca și când ar vrea deja să schimbe din temelie întreaga lume. Cu timpul însă faptele lor devin tot mai slabe și, după scurt timp, se întorc la vechile obiceiuri proaste. La mine însă nu a fost niciodată așa, căci, odată ce am cunoscut un adevăr, am căutat îndelung după el, până am fost convins de ceva mai bun. 15. În trecut, faptele mele nu erau în contradicție cu filosofia mea de viața, care avea trăsături filantropice. Nu puteam însă întrevăd că îl voi întâlni pe Maestrul întregii lumi și că, în fața purei Sale înțelepciuni și viziuni despre viață, propriile mele viziuni se vor topi ca ceara la soare. Cel mai incredibil lucru s-a realizat: Dumnezeu a apărut în toată splendoarea puterii și înțelepciunii Sale și ne învață pe noi, cu cuvinte pe înțelesul nostru, despre rostul nostru înalt. Ca urmare, am luat o hotărâre pe care nimeni nu mi-o mai poate schimba. 16. Mulți oameni orgolioși vor căuta mai degrabă cele lumești decât adevărul sfânt grăit de adevăratul Dumnezeu, căci acestea le vor aduce plăceri lumești. Pentru aceste plăceri, ei îl uită pe Dumnezeu, căci El nu le aduce ploaie de aur și de argint. Eu însă am cunoscut adevăratul aur al lumii divine și detest acum profund toate tentațiile lumești. Stăpân al veșniciei, pedepsește-mă dacă vreo vorbă grăită de mine acum a fost falsă! 17. Pe tine, Cyrenius, în deplina mea prostie și neștiință, te-am implorat să ajuți. Acum însă îmi retrag cererea, căci, găsind comorile în ceruri, nu mai râvnesc la cele lumești. Nici ogorul, și nici casa mea arsă nu le mai vreau, căci am găsit Casa Domnului în inima mea. Vinde totul și plătește-i pe cei cărora le mai datorez ceva lumesc. Eu însă voi lucra și voi servi oamenilor în tot ce-i drept în fața lui Dumnezeu, căci pot lucra și mi-am însușit anumite dexterități.” 18. Eu am spus: „Cunoscându-ți sufletul, te-am ales în spirit, căci altfel nu ai fi putut veni aici. Deoarece te-ai transformat deja profund, îmi vei fi de un mare folos pentru grecii de pe coastele Asiei Mici și ale Europei. Acolo sunt oameni care tânjesc după lumină și nu au de unde să o primească. La început vei fi primit în casa lui Cornelius, frate cu Cyrenius, unde vei avea tot ce-ți trebuie. Când va veni timpul, îți voi spune să mergi în lume și să faci cunoscut popoarelor numele Meu. Acum ai tot ce ai nevoie, iar restul te va învăța spiritul adevărului. Când vei vorbi nu trebuie să cugeți, fiindcă vorbele îți vor fi puse în inimă și apoi în gură, și popoarele te vor asculta și Îl vor preaslăvi pe Acela care ți-a dat înțelepciune și putere.” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 02:32 Capitolul 85 - Zorel îi este încredințat lui Cornelius ----------------------------------- Capitolul 85 Zorel îi este încredințat lui Cornelius 1. (Domnul): „Dar acum s-a înserat, iar gazda noastră, Marcu, ne-a pregătit cina și, cum noi am făcut o achiziție bună cu tine, vom lăsa să ne meargă cât se poate de bine pe acest pământ; în împărăția Mea de dincolo ne vom simți și mai bine! După cină însă, nu ne vom lăsa pradă somnului, ci vom face altceva, căci mâine, înainte de răsăritul soarelui, ne vom despărți pentru un timp, căci Eu mai am încă multe locuri de căutat. Tu, Rafael, mergi acum și spune-le femeilor să vină iarăși aici. Căci vorbele care nu erau pentru ele s-au spus deja și a venit timpul pentru cină!” 2. Rafael a plecat și le-a adus pe toate femeile, iar Iara a venit alergând la Mine și a spus: „Doamne, Tu, iubirea mea! Mi-a părut o veșnicie până ne-ai chemat din nou! Dar acum îți sunt recunoscătoare Ție, pentru că am voie să fiu iar lângă Tine! Dar chiar nu se putea ca și noi, femeile, auzim ce ai vorbit Tu, Doamne, cu Zorel?!” 3. Eu am spus: „Nu, căci pentru voi, femeile, nu ar fi fost încă timpul potrivit. Dar, până la urmă, nu ai pierdut nimic, căci la timpul potrivit îți vor fi dezvăluite toate acestea. Acum însă vine cina, iar tu poți să te înseninezi cu Josoe și Rafael, pe care Eu îi voi prezenta lui Zorel după masă. Căci despre el nu știe încă nimic. 4. În această seară vom rămâne treji până în zori și veți fi cu toții martori la atâtea minuni cum n-au mai fost niciodată până acum. Căci, în această ultimă noapte pe care o voi petrece cu voi aici, veți fi lămuriți pe deplin cine este Acela care a vorbit cu tine acum. Dar despre acestea nu trebuie să afle nimeni înainte de vreme. Tu, dragul Meu Zorel, ține-te acum de Cornelius, căci el, și nu Cyrenius, este de acum ocrotitorul tău!” 5. Cyrenius a spus: „Doamne, sigur nu îl invidiez pe fratele meu pentru nimic în lume, dar l-aș fi luat cu mult drag pe Zorel la mine!” 6. Eu: „Dorința ta face inimii Mele o mare bucurie și valorează la fel de mult ca și fapta însăși. Tu însă ai luat sub ocrotirea ta, din cei care au fost aduși aici pe calea cea bună, oricum pe cei mai mulți! În Zinca și tovarășii lui tu ai o comoară, îi ai pe Stahar, Murel și Floran, pe Hebram și Risa, pe Suetal, Ribar și Bael, pe Hermes cu femeia și fiicele lui, le ai acum și pe amândouă fiicele tale împreună cu aceia pe care Eu i-am ales lor de soți și îl mai ai și pe băiatul-minune Josoe; se subînțelege că îți este dat tot ce ține de aceștia și poți fi pe deplin mulțumit cu cât ți-a fost dat! Fratele tău, Cornelius, îl preia numai pe Zorel, iar acesta va face bune servicii casei sale, iar apoi și altora, pentru care Eu l-am trezit acum. Tu vei avea des ocazia să-ți vizitezi fratele și el pe tine, și vei putea discuta despre tot felul de lucruri cu Zorel al nostru. Mai ești acum trist pentru că nu ți l-am încredințat pe Zorel?” 7. Cyrenius: „O Doamne! De ce mă mai întrebi așa ceva?! Tu știi că pentru mine cea mai mare fericire este a împlini voia Ta, oricare ar fi ea! Iar, pe lângă aceasta, oricum nu trece niciodată o lună fără văd cu fratele meu, fie cu treburi, fie dintr-o veche dragoste frățească, deci se vor ivi destule ocazii să discut cu Zorel! 8. Dar Tu i-ai spus mai înainte dragei Iara că în această noapte vei face o mulțime de minuni pentru ca toți să se poată convinge de înțelepciunea Ta. Acum vreau să Te întreb: ce fel de minuni?” 9. Eu i-am răspuns: „Dragă prietene, vei afla despre acestea și încă mult mai multe la momentul potrivit! Acum vezi că Marcu trudește ca o furnică ne aducă tot ce trebuie la masă și mai ales fetele tale au nevoie de o masă bogată, pentru ca să se înzdrăvenească. De aceea, nu vom mai face nimic înainte de cină!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 02:35 Capitolul 86 - Despre umilință ----------------------------------- Capitolul 86 Despre umilință l. Marcu ne-a făcut apoi semn să ne așezăm pe lungile bănci, care tocmai fuseseră aduse, iar Cornelius l-a chemat pe Zorel ca să ia loc în dreapta lui la masă. 2. Zorel a ezitat, zicând: „Înalte domn și stăpân, nu mă pune într-o asemenea încurcătură! Eu merit un loc acolo, lângă șopronul cu lemne, la ultima și cea mai modestă dintre mese, la care stau servitorii voștri, și nu aici, la prima masă, și încă și la dreapta ta! Ar fi un frumos exemplu de umilință din partea mea, pe care tocmai mi-a pus-o la inimă Domnul a tot ce este viu!” 3. Eu am spus: „Prietene Zorel, ajunge pentru aceasta voința ta! De aceea,-i pe plac lui Cornelius! Adevărata umilință nu stă în faptele pe care le faci în văzul tuturor, ci în inimă. Mergi la Ierusalim și uită-te la fariseii și învățații de acolo, cu ce haine și ce chipuri pline de umilință se preumblă. Inimile lor însă sunt pline de cea mai puturoasă aroganță și îl urăsc din răsputeri pe acela care nu vrea să joace după cum cântă ei, pe când un rege, dacă nu-și pune coroana și sceptrul mai presus de valoarea unui om, poate fi mai umil decât ultimul cerșetor din drum! Dacă vei cugeta bine la aceasta, vei putea lua loc la dreapta lui Cornelius.” 4. Zorel: „Ah, dacă este așa, atunci nu mai am obiecții!” Și el a mers apoi și s-a așezat unde i-a cerut Cornelius. 5. Cornelius însă i-a spus: „Așa, prietene drag, bucur din toată inima! De acum vom fi împreună și vom făptui în numele Aceluia care ne-a luminat! În ceea ce privește adevărata umilință, eu gândesc astfel: inima să-ți fie plină de adevărata umilință și de iubirea pentru aproapele tău, dar în afară nu te fălești cu ea, pentru că, făcând de ochii lumii adânci plecăciuni în fața altor oameni, îi vei face poate să se simtă importanți și astfel vor deveni aroganți și te vei lipsi de ocazia de a-i putea ajuta în toate ce le-ar putea fi de folos. 6. Un anumit respect, pe care eu - ca om - îl aștept de la oamenii din jur, trebuie să existe și nu am voie niciodată îl pierd de tot, căci fără acesta nu voi putea îndruma și influența pe alții în bine! De aceea, fim în inimile noastre cât se poate de umili, dar de prestigiu nu putem și nu este bine să ne dezicem! 7. Vom avea de nenumărate ori ocazia să vedem cum un oarecare om sărac este nevoit să se împovăreze cu tot felul de munci neplăcute și grele pentru a-și câștiga cele necesare traiului. Trebuie însă oare, pentru a pune coroană umilinței, mergem și să curățăm mizeriile?! Eu nu cred că este nevoie de aceasta. Dacă nu îi vom considera în inimile noastre pe aceia care sunt nevoiți să facă această muncă mai prejos decât noi, care am primit de la Dumnezeu o cu totul altă funcție, cred că și aceasta este o dovadă de umilință. 8. Noi înșine trebuie mai întâi să respectăm funcția pe care o îndeplinim, dar bineînțeles că nu pentru noi, ci numai pentru această funcție în sine, față de popor. Dacă este nevoie ca să ocupăm această funcție, nu trebuie să mergem să curățăm noi înșine mizeriile, ci trebuie să lăsăm această muncă acelora care au fost aleși de Domnul și de natură pentru aceasta. Nici nu am suporta această muncă, pentru că nu suntem de mici obișnuiți cu ea. Iar Domnul cu siguranță nu cere așa ceva de la noi. Dar El cere, ca Tată al tuturor oamenilor, nu disprețuim în inimile noastre nici un om, nici chiar pe cel mai mare păcătos, și să facem tot ce putem pentru a-i salva sufletul! Așa cred eu că vom făptui drept față de Dumnezeu și față de toți oamenii!” 9. Eu am spus: „Da, așa este drept! Adevărata umilință și adevărata iubire își au locul în inimile voastre și nu în aparențele de suprafață, ca la farisei! 10. Cine se tăvălește, fără fie nevoit, între tarâțe și neghină, trebuie atunci să se aștepte că până la urmă va fi mâncat de porci! 11. Nu căutați adevărata umilință aruncând perlele învățăturii Mele la porci, căci pe lumea aceasta sunt oameni mai răi decât porcii și la ei învățătura Mea nu prinde rădăcini. Iar pe acești oameni să-i lăsați să curețe supuși mizeriile, înainte de a le dezvălui cuvintele și numele Meu! 12. Nu vă luați însă după haine și după înfățișare, ci numai după faptele unui om, după inima și firea lui! Dacă este blând, răbdător și generos, atunci vestiți-i Evanghelia și spuneți-i: «În numele Domnului, pacea să fie cu tine și cu toți oamenii de pe pământ care sunt binevoitori!» Dacă acest om, astfel binecuvântat, are cu adevărat o voință și o inimă bună, pacea plină de binecuvântare va rămâne în el, iar Evanghelia, care îi este acum cunoscută, va începe în curând să dea cele mai frumoase roade cerești. Acum Eu sunt de părere că ați înțeles ce este important despre umilință! 13. Și, pentru că mâncarea se găsește deja din abundență pe mese, bem și să mâncăm după placul inimii. Bucurați-vă din tot sufletul și sărbătoriți împreună cu Mine, care stau acum cu voi la masă, ca un adevărat mire al sufletelor voastre!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 02:37 Capitolul 87 - Cornelius și Zorel vorbesc între ei despre minuni ----------------------------------- Capitolul 87 Cornelius și Zorel vorbesc între ei despre minuni 1. Toți au început să mănânce cu poftă, mai ales Rafael înghițea foarte repede mai mulți pești mari, ceea ce lui Zorel și lui Zinca li s-a părut foarte curios. Mai ales Zorel se minuna, căci el nici măcar nu știa cine este acest tânăr. El s-a interesat despre acesta la Cyrenius, întrebând cum de acest tânăr înfulecă așa repede un pește după altul și totuși nu arată ca un mâncău. 2. Cyrenius i-a răspuns: „Acest tânăr este o ființă minunată. El este om și spirit în același timp. Este animat de o putere despre care noi nici măcar nu am visat vreodată. Fratele meu, Cornelius, care șade lângă el, poate să-ți confirme același lucru!” 3. La acestea, Zorel l-a întrebat pe Cornelius despre această ființă deosebită. 4. Cornelius i-a răspuns: „Dragă Zorel, este chiar așa cum ți-a spus deja fratele meu. Nu-ți pot spune mai multe despre această ființă minunată, căci, ca să-ți spun deschis, eu însumi nu înțeleg. El este același înger care, după legenda iudaică, i-a slujit tânărului Tobias drept călăuză. Eu n-am fost de față la această întâmplare, ca să-ți servesc drept martor, dar cred că așa a fost așa. Și de ce să nu cred aceasta?! 5. Aici se petrec minuni despre care urmașii noștri cu greu vor crede că au fost adevărate și că noi le-am văzut cu ochii noștri și le-am auzit cu urechile noastre! Se petrec acum atâtea minuni divine, încât sunt convins că tot ce stă scris în cărțile sfinte ale evreilor este adevărat. Căci, dacă acum suntem martori la asemenea minuni, de ce să nu se fi petrecut acestea și în timpurile străvechi, iar flămândul nostru să fi fost acum câteva sute de ani călăuza tânărului Tobias! Eu cred în acestea și sunt de părere că nici tu nu întâmpini greutăți în a crede!” 6. Zorel: „Deloc! Căci toate minunile sunt ceva nemaiîntâlnit și nu au nici o asemănare cu fenomenele materiale. Ele nu se supun legilor naturii și, în sine, sunt împlinirea fanteziei creatoare a unui poet plin de talent și înțelepciune. Căci tot ceea ce își imaginează un om cu fantezia bogată, se realizează în lumea minunilor! 7. Pentru un zeu totul este cu putință, pentru aceasta stau drept mărturie lumea, cerul și pământul! Prima creație a unei lumi ne-a mirat cu siguranță peste poate! Odată însă ce o lume a fost creată și există, ea este populată cu ființe care se supun acelorași legi care stau la baza existenței acestei lumi. Această lume poate atunci să le pară celor care o locuiesc ca nemaifiind plină de minuni și mister! 8. Dacă însă, într-o situație extraordinară, vine chiar Creatorul acestei lumi printre ființele ei, atunci acestea încep din nou să se minuneze când Atotputernicul, în fața ochilor lor, face lucruri care numai Lui Îi sunt cu putință, iar, în afara Lui, nimănui nu-i sunt cu putință, fără voia Lui. 9. Eu nu pun însă la îndoială ar fi cu putință ca oameni care sunt pe deplin treziți în spirit să fie și ei în stare a face minuni. Poate că le este chiar cu putință, ca spirite curate și pe deplin înflorite, creeze chiar o mică lume, dar, dacă nu ar fi susținuți de Voința divină, n-ar putea reuși niciodată! Un astfel de spirit ar putea vorbi plin de înțelepciune, dar dacă Spiritul divin nu s-ar afla în pieptul său, niciodată n-ar reuși! 10. Îmi pot aduce vag aminte despre o istorioară evreiască în care se spune că un măgar i-ar fi vorbit foarte înțelept profetului Bileam. Da, în vremurile străvechi omul a primit învățături chiar și de la animalele sălbatice! Noi nu am fost de față, dar cu toate acestea un sâmbure de adevăr există întotdeauna în aceste povestiri. Cu siguranță aceste animale au fost pătrunse în acele momente de Spiritul divin și I-au folosit drept unelte! Nu cu mult mai diferit trebuie să stea lucrurile cu înțelepciunea celor mai înțelepți oameni. Singura mare diferență este în menținerea și înmulțirea acestei înțelepciuni! 11. Aceasta este părerea mea! Bineînțeles că nu am de gând să o demonstrez ca pe un adevăr apodictic, căci am mai încercat odată aceasta și am eșuat jalnic. Dar mai sunt și alte căi prin care îți poți forma o părere, iar la sfârșit să-ți dai seama cât adevăr este în ea!” 12. Cornelius: „Prietene, tu vorbești ca din carte, iar părerea ta modestă cred că are un sâmbure de adevăr. Părerea mea însă este că ar trebui să te ocupi de peștele din fața ta și să nu te mai preocupi atât de tânărul ceresc care înghite un peste după celălalt și tot nu și-a potolit încă foamea. Mănâncă acum și tu și arată-ne că și tu poți să-i vii de hac măcar unui pește și unui pahar cu vin!” 13. La aceste vorbe, Zorel al nostru s-a pus tacticos pe băut și mâncat și nu s-a mai preocupat atât de atent de ce se petrecea în jurul său. ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 02:40 Capitolul 88 - Răspunsuri diferite la întrebarea: cine este Domnul? ----------------------------------- Capitolul 88 Răspunsuri diferite la întrebarea: cine este Domnul? 1.Vinul a început să dezlege limbile mesenilor și atmosfera devenea tot mai însuflețită. Au apărut și păreri diferite despre Mine și s-ar putea chiar spune că la această cină a apărut prima scindare a bisericii Mele. Unii ziceau că Eu sunt nemijlocit Dumnezeu însuși; alții ziceau însă într-adevăr Eu sunt Dumnezeu, dar nu nemijlocit, ci mijlocit. Iar alții erau de părere că Eu sunt de fapt numai un fiu al lui David și sunt predestinat a fi Mesia împărăției lui David și de aceea sunt investit cu puterea miraculoasă a lui David și cu înțelepciunea lui Solomon. Iar alții ziceau că sunt unul dintre cei mai mari îngeri cerești și că am coborât acum pro forma (sub o formă) pe pământ și mai am încă un ajutor din cer cu Mine. 2. O parte, printre care se numărau și unii dintre apostolii Mei, ziceau că sunt Fiul lui Dumnezeu. Ei spuneau că Eu aș avea aceleași însușiri precum Tatăl Meu, dar aș fi o cu totul altă entitate (persoană), iar Spiritul lui Dumnezeu, despre care s-a vorbit adesea, ar fi chiar o a treia entitate (persoană), care, în anumite situații, poate avea chiar o părere proprie! 3. Cu această părere erau însă cei mai puțini de acord. Unii l-au întrebat pe Petru ce crede. 4. Petru însă a spus: „Când ne-am perindat prin aceste împrejurimi, Domnul însuși ne-a întrebat ce cred oamenii despre El, și apoi ce credem noi înșine despre El. Când, la sfârșit, am fost și eu întrebat, am spus direct din inimă ce credeam despre El: «Tu ești Fiul Atotputernicului!», iar El a fost mulțumit cu ceea ce I-am răspuns și m-a numit chiar o piatră a credinței, pe care El își va zidi biserica Lui, ce nu va mai fi biruită de porțile iadului. Cele spuse de mine atunci au fost chiar de El însuși considerate bune și deci nu greșesc dacă rămân neclintit ca o stâncă la această părere!” 5. Ioan însă nu era deloc de acord cu această părere și a spus: „Dumnezeu sălășluiește pe deplin în trupul Lui! Ca fiu, dar care nu este și nici nu poate fi o altă entitate, eu recunosc doar trupul Lui, într-atât, ca mijloc pentru împlinirea scopului. Dar, în tot, El este pe deplin identic cu Dumnezeu din El! 6. Sau este oare trupul meu o altă entitate decât sufletul meu? Nu alcătuiesc amândouă un același om, deși la începutul existenței mele sufletul a trebuit să-și creeze acest trup? S-ar putea însă oare spune că sufletul și-a îmbrăcat peste el o a doua entitate, de data asta materială, și prin urmare a dat naștere unui om nou, diferit de primul? Se poate spune că trupul este creat de suflet, este fiul acestuia, dar prin aceasta el nu dobândește o personalitate proprie, diferită sau chiar independentă de cea a sufletului! Și mai puțin se poate spune aceasta despre spiritul din suflet, căci ce ar fi un suflet fără spiritul divin din el? Sufletul poate atinge desăvârșirea doar prin spiritul din el, atunci când este pe deplin pătruns de spirit! Atunci spiritul, sufletul și trupul devin pe deplin una și aceeași entitate! 7. La acestea stă scris: «Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Lui.» Cum însă omul, în spirit, suflet și trup, ca reflectare perfectă a lui Dumnezeu, este numai un singur om, și nu trei, la fel ca și Dumnezeu, ca cel mai curat spirit, învelit de un suflet la fel de curat, iar acum, în fața ochilor voștri, vizibil și cu trup, tot numai un singur Dumnezeu este, niciodată trei și încă în trei persoane diferite! Aceasta este părerea mea, la care țin în veci, fără a mă considera pentru aceasta o stâncă în credință!” 8. Toți de la masa Mea au spus: „Ioan a spus adevărul!” 9. Petru a vrut acum să se corecteze și a spus: „Da, și eu sunt de aceeași părere, numai că eu nu sunt atât de priceput în a mă face înțeles, deși acest lucru va fi întotdeauna mai greu de priceput!” 10. Ioan: „Greu și iarăși nu! După felul tău nu va înțelege niciodată vreun om pe pământ, după felul meu însă, așa cred eu, este foarte ușor! Dar să hotărască Domnul care dintre noi are dreptate!” 11. Eu am spus: „Credința poate multe, dar iubirea poate totul! Tu, Simon Petru, ești o stâncă în credință, dar Ioan este un diamant în iubire și de aceea el înțelege mai profund decât oricare dintre voi. De aceea el este adevăratul Meu evanghelist. El va primi de la Mine multe spre a le scrie, care, pentru voi, vor fi de nepătruns! Căci, într-o asemenea iubire, este loc pentru multe, în credință însă nu prea este mult loc, căci de aceea se zice: «Până aici, și mai departe - nu!» Țineți-vă voi de cele spuse de cel drag Mie, căci el Mă va arăta desăvârșit lumii!” 12. Acum Petru a rămas cam stingher și, în sinea lui, puțin invidios pe Ioan. Din această cauză, după înălțarea Mea, când i-am spus lui Petru să urmeze și să-Mi păzească oile, Mi-a spus că Ioan Mă urma și fără îndemnul Meu. Aceasta M-a îndemnat să-l pun la punct pe Petru și să-i ofer lui Ioan deplina nemurire, ceea ce a dus apoi la vestea în popor că acest ucenic nu va cunoaște nici moartea trupului. 13. Petru însă l-a întrebat pe Ioan cum face că mereu are o cunoaștere mai adâncă decât el. 14. Ioan însă i-a spus: „Uite, eu nu sunt în pielea ta, și tu nu ești în a mea, iar, pe deasupra, nu am nici o măsură ca să pot zice care este cauza pentru care părerea mea este mai temeinică și mai dreaptă! Dar cum Domnul însuși ne-a spus acum, de față cu toți, care este diferența dintre credință și iubire, ia atunci aceasta drept răspuns la întrebarea ta! Căci inima și rinichii numai Domnul îi poate cerceta și de aceea El știe foarte limpede care este diferența dintre firile noastre.” 15. Petru s-a mulțumit deocamdată cu acest răspuns și n-a mai întrebat mai departe. Totodată s-a încheiat și cina și ne-am ridicat și am plecat pe munte. ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 05:51 Capitolul 89 - Piatra luminoasă de Ia izvoarele Nilului ----------------------------------- Capitolul 89 Piatra luminoasă de Ia izvoarele Nilului 1. Când am ajuns pe muntele care ne era deja cunoscut și ne-am luat fiecare locul, bătrânul Marcu a venit la Mine, împreună cu femeia și copiii lui, și M-a rugat fierbinte să mai rămân și ziua care vine la el, căci suferă la gândul că îl voi părăsi deja înainte de răsărit. 2. Eu i-am spus: „Nu-ți mai fă griji! Eu pot să plec sau să rămân, pe mine nu Mă limitează nici un timp. Căci Eu sunt de asemenea Domnul timpului și al tuturor timpurilor! Eu nu sunt niciodată sub stăpânirea timpului. Mai am însă multe locuri pe unde trebuie să trec și pe unde voi trece. Dar, atunci când am găsit o dragoste adevărată și vie, o zi sau o oră nu mai au importanță pentru Mine!” 3. Marcu a spus, cu lacrimi în ochi: „O, Doamne și Tată, în veci Îți mulțumesc pentru această mare grație! se facă doar a Ta voie sfântă! Dar, Doamne, pe cer sunt nori groși și noaptea este întunecată. spun să aducă făclii?” 4. Eu am spus: „Nu este nevoie, vom face noi rost de lumină!” 5. L-am chemat pe Rafael la Mine și i-am spus: „În mijlocul Africii, acolo unde sunt înalții munți Komrahai și unde Nilul izvorăște dintr-o stâncă, la o adâncime de zece înălțimi de om vei găsi o piatră de mărimea unui cap de om. Adu-o aici și vom avea destulă lumina! Când vei veni cu ea aici, o așezi pe trunchiul acela retezat, ca lumina ei să pătrundă până în depărtare și să lumineze împrejurimile! De dragul oamenilor, am vorbit acum cu tine ca și cu un om, ca să înțeleagă și ei ce are să se petreacă și ca să poată-Mi recunoască atotputernicia în facerea voii Mele.” 6. Rafael a dispărut, dar a reapărut imediat, ca un meteorit, împreună cu piatra care lumina ca un soare. 7. Înainte ca Rafael să așeze piatra pe trunchiul de copac, mai mulți au cerut să o vadă de aproape. 8. Când însă Rafael a apropiat piatra de ei, nici unul nu a putut să suporte lumina care era aproape la fel de puternică precum lumina soarelui într-o scurtă zi de iarnă. Lui Rafael nu i-a rămas altceva de făcut decât să pună piatra pe locul destinat ei. De acolo ea lumina atât de puternic împrejurimile, încât totul se vedea clar până departe. 9. Atât Zinca cu oamenii lui, dar mai ales Zorel, nu mai îndrăzneau nici să respire de atâta minunare. Zorel se străduia să spună ceva înțelept despre aceasta, dar nu reușea, căci cunoștințele lui logice și stereotipe de matematică erau depășite de această situație. El fusese de mai multe ori cu sclavele lui în Egipt și, o dată, a călătorit chiar mai departe de cataracte. De aceea cunoștea destul de bine drumurile și distanțele până în cataracte și știa că e nevoie de cinci până la șase săptămâni de mers pe cămile până acolo. 10. După socoteala lui, un uragan putea străbate distanța dintre noi și cataracte în trei zile, iar o săgeată într-o jumătate de zi. Cât de repede însă s-a putut deplasa acest tânăr, pentru a străbate o distanță de trei ori mai mare în câteva clipe! Este tânărul un spirit? Atunci cum poate el purta materie, iar materia, chiar din cel mai solid fel, cum de n-a fost distrusă de rezistența aerului?! Așa ceva nu există în legile naturii! În plus, o asemenea lumină puternică precum cea a soarelui, dar fără fie fierbinte, nu există! Nimeni n-a descoperit vreodată așa ceva decât la lemnul putred, a cărui lumină însă este doar o slabă licărire mată și chiar la maxim ar egala cel mult licărirea licuricilor. 11. Așa a cugetat o vreme Zorel al nostru, iar apoi a vorbit către Cornelius și Zinca: „Aceasta o numesc o adevărată minune, căci așa ceva n-a mai fost vreodată pe fața pământului! Ce fel de piatră o fi aceasta? Din toate timpurile până acum nu s-a mai pomenit despre o asemenea piatră! Iar dacă nu își va pierde cu timpul strălucirea, oare cât de mult valorează ea pentru un rege sau împărat?! Am văzut uneori, la sfârșitul verii, la anumite ore ale nopții, pe unele locuri de pe mult întinsa coastă africană, pietre care strălucesc destul de puternic; dar strălucirea lor nu durează mult, iar dacă o asemenea piatră e aruncată pe uscat, îi dispare în curând strălucirea și nu mai are nici o valoare. Dar piatra aceasta de acum pare cu totul deosebită! Sigur nu-și va pierde niciodată strălucirea și de aceea valoarea ei este inestimabilă. 12. Cornelius: „Nu atât pentru strălucirea ei, cât mai ales pentru... Dar să lăsăm acum aceasta! Mâine, pe ziuă, vom putea cerceta piatra mai bine, căci, datorită luminii zilei, ochii noștri vor fi mai puțin sensibili ca acum. ne liniștim însă, căci numai atunci va începe Domnul nostru ce ne-a promis la masă!” 13. Cu aceasta, Zorel s-a liniștit și a devenit numai ochi și urechi. 14. Uran însă a venit la Mine și a spus: „Doamne, ce se va petrece mâine cu piatra, își va păstra mereu strălucirea?” 15. Eu i-am răspuns: „Cu întrebarea aceasta ți-ai dat pe față dorința că ai vrea să o păstrezi pentru coroana ta! Dar nu se poate, căci din cauza ei ar putea lua naștere războaie devastatoare. De aceea, îngerul meu o va pune mâine la locul de unde a luat-o și astfel vor fi evitate pentru totdeauna certurile.” 16. Uran a fost pe deplin mulțumit cu această lămurire și s-a întors la locul lui. 17. Dar Cyrenius a spus totuși: „Doamne, piatra aceasta l-ar impresiona puternic pe împărat!” 18. Eu: „Fără îndoială, dar ar aduce și imperiului numai războaie. Și ar fi foarte rău! Vei primi însă câteva fărâme din ea, nu însă piatra întreagă!” 19. Cyrenius: „Dar cum și în ce fel luminează această piatră? Ce nume are ea?” 20. Eu: „Piatra aceasta nu este de pe acest pământ, ci din marea lume solară. În marea lume solară au loc, din când în când, mari erupții, cu o putere de neimaginat pentru înțelegerea voastră. Atunci sunt aruncate asemenea pietre departe, în spațiul nemărginit. Iar acum tu vezi una dintre aceste pietre. 21. Ea își datorează strălucirea suprafeței nespus de netede, spre care se adună mereu o mulțime de fulgere de foc ce pun mereu la muncă și agită spiritele închise în materia solidă. În plus, această piatră este deosebit de transparentă și astfel se poate observa ușor orice transformare în apariții luminoase a activității spiritelor din ea, apariții luminoase care sunt mult sporite de activitatea spiritelor de aer care alunecă foarte rapid pe suprafața deosebit de netedă. 22. Aceste pietre din soare se formează în timpul erupțiilor vulcanice, când elemente minerale, topite la grade foarte înalte, sunt catapultate departe în spațiul cosmic și iau forma rotundă a unei picături, după legea de căutare a centrului, căreia i se supune întreaga natură. De obicei, ele sunt găsite în apropierea apelor mai mari, în această formă rotundă. Pietrele ca aceasta nu se întâlnesc însă în această formă întâmplător, ci sunt mai întâi șlefuite de mâinile pricepute ale oamenilor de pe soare. 23. Căderea unor asemenea globuri, care pot fi de mărimi foarte diferite, durează de multe ori zile, săptămâni, luni și chiar ani întregi - depinde de distanța mai mare sau mai mică la care au fost catapultate. Unele cad pe stâncile din soare și se sfărâmă, însă altele cad în apele adânci și rămân nevătămate și pot fi găsite cu ușurință de oamenii din lumea soarelui. Acești oameni din lumea soarelui pot rămâne ușor ore întregi sub apă și pot lucra pe fundul mării la fel de bine ca și pe uscat, și aceasta cu atât mai ușor cu cât, pe lângă calități de amfibie, mai au și echipamente adecvate pentru scufundat. 24. După ce un neam mare de pe soare și-a strâns îndeajuns de multe asemenea globuri, ele vor fi șlefuite apoi cu toată sârguința (ceea ce este o artă a lor) până când vor începe să lumineze. Când au ajuns la un asemenea grad de netezime, vor fi duse în lungile tuneluri de sub suprafața soarelui, asemănătoare unor catacombe, prin care bate mereu vântul, și vor fi puse pe câte un stâlp, pentru a lumina și în același timp pentru a înfrumuseța aceste coridoare. Oamenii de pe soare pun mult preț pe ornamente și nu arareori o casă obișnuită a unui om de pe soare este cu mult mai împodobită, mai ales în interior, decât templul lui Solomon din Ierusalim. Se poate deci înțelege că oamenii de pe soare, mai ales cei din pătura de mijloc, sunt foarte harnici în a-și împodobi chiar și tunelurile, nu numai casele. 25. Dar nu ne-am adunat aici pentru a vă descrie marea lume a soarelui, ci pentru a întări credința și voința voastră. Pentru aceasta este nevoie de cu totul altceva decât de o descriere detaliată a lumilor solare!”* 26. Cyrenius a întrebat: „Doamne, dacă acest glob luminos este mai tare decât diamantul, cum se pot desprinde fărâme din el?” 27. Eu am răspuns: „Uneori tu gândești încă foarte pământean! Acolo de unde provine acest glob, se mai găsesc multe altele, în Africa sau în soare, iar pentru îngerul Meu este la fel de ușor de ajuns la oricare dintre aceste destinații. Din acest glob bineînțeles că nici un muritor nu va putea desprinde vreo fărâmă, iar dacă până la urmă va reuși totuși să sfărâme globul, va distruge prin aceasta proprietatea lui de a lumina. Globulețele mici însă luminează și își păstrează această calitate. Dar acum vă spun cu toată seriozitatea că am vorbit destul despre aceasta.” (* - Vezi „Soarele natural” și „Soarele Spiritual” de Jakob Lorber, n.r.) ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 06:01 Capitolul 90 - Suflet și trup ----------------------------------- Capitolul 90 Suflet și trup 1. (Domnul): „Să ne ocupăm acum cu altceva! Zorel și tu, Zinca, veniți mai aproape și spuneți-Mi ce doriți voi mai ales să știți sau să vedeți!” 2. Cei doi s-au apropiat și Zinca a spus: „Aceasta este o întrebare la care oameni ca noi cu greu pot să răspundă! Noi dorim să vedem și să aflăm multe, căci ne-au mai rămas încă destule de aflat și de văzut. Dar nu putem spune ce ar fi pentru noi mai important, pentru că nu știm nici măcar pe departe ce ne lipsește! Însă Tu, Doamne, știi prea bine de care învățătură avem noi mai multă nevoie. De aceea, hotărăște Tu, Doamne, cu nesfârșita Ta iubire și înțelepciune, și va afla fiecare ce este mai bine pentru el să vadă, audă și să simtă!” 3. Eu am spus: „Atunci bine, voi hotărî Eu ce este de făcut! Eu sunt de părere că voi toți aveți nevoie de o imagine cât mai clară și în care să aveți deplină încredere, despre ce se petrece cu sufletul după moartea trupului. De aceea vom cerceta mai îndeaproape această temă! 4. V-am mai vorbit deja despre moartea trupului, sub ce fel de chipuri poate ea să apară și care sunt urmările ei pentru suflet și spirit. Dacă ar fi să lămuresc aceasta prin lungi prelegeri teoretice, nici într-un an n-am termina. voi arăta însă acest lucru prin cuvinte și fapte și atunci veți înțelege. 5. Înainte însă de a face aceasta, voi arăta legătura dintre suflet și trup. 6. Și acum ascultați-Mă: sufletul este un amestec de consistență eterică-substanțială în continuă mișcare. Pentru că și trupul în esența lui este eteric-substanțial, el este înrudit cu esența sufletului. Această înrudire este de fapt ceea ce leagă sufletul de trup, atâta vreme cât trupul nu trece într-o consistență pur materială, căci atunci el nu mai are aproape nimic comun cu consistența esenței sufletului. Iar dacă totuși mai este o înrudire, aceasta va fi scoasă din trup prin putrezire și va fi dată sufletului pe lumea cealaltă, sufletul fiind acolo gol, despuiat. 7. Dacă sufletul a asimilat el însuși până la urmă prea multă materie, atunci moartea trupului îl va ajunge și pe el și va trebui să putrezească împreună cu trupul. De-abia după mai mulți ani pământești, acest suflet neevoluat va începe să se trezească și îi va fi atunci foarte greu să se ridice într-o lumină înaltă, căci în el totul va fi întunecat, cu puțină viață și mult întuneric, în toate ungherele lui. 8. În acest suflet, spiritul nu poate fi revelat până când timpul, nevoile și umilințele nu vor șterge întunecimea și mizeria trupească. Iar aceasta se face pe lumea cealaltă cu mult mai greu decât aici, căci acolo sufletul trebuie să stea într-o anume izolare, căci fiind dezgolit, fără nici un înveliș sau veșmânt pe el, poate fi distrus și înghițit, ca un strop de apă de o piatră încinsă, dacă s-ar apropia de o ființă în care focul înalt al vieții arde cu toată puterea. Pentru oricare suflet neevoluat, față de un suflet desăvârșit, este adevărat ce i-a spus Dumnezeu odată lui Moise, când acesta I-a cerut să-L vadă: «Fața Mea însă nu vei putea s-o vezi, căci nu poate vedea omul fața Mea și să trăiască.» 9. Cu cât este mai înalt potențată o viață, cu atât este ea mai puternică și mai stăpână pe ea, și toate viețile care se află încă pe o treaptă foarte joasă de evoluție nu se pot menține în fața ei decât dacă stau la distanță. Ce este o muscă pe lângă un elefant, dar un țânțar pe lângă un leu?! Ce este pământul pe lângă soare?! Ce este o picătură de apă împotriva unui foc mare?! Dacă unul dintre voi calcă pe un elefant, acestuia din urmă nu i se va întâmpla nimic; dacă însă unul dintre voi calcă pe o furnică, s-a sfârșit cu viața ei. 10. Ceea ce se arată până și în natură, și poate fi chiar pipăit cu mâinile, în împărăția spiritelor este cu atât mai limpede și mai intens. În fiecare formă de viață se află și dorința de nestăvilit de a îngloba mereu mai multă viață. Principiul de a deveni unul este, la urma urmei, iubirea. Dacă acest principiu nu ar sta la baza fiecărei forme de viață, atunci nu ar exista în tot universul nici soare, nici pământ, și nici ființele care trăiesc acolo. 11. Dar pentru că principiul vieții de a deveni unul este chiar viața însăși și pentru că fiecare formă liberă de viață se străduiește mereu să se unească cu o altă formă de viață care îi seamănă, până la urmă din toate formele de viață și din toate felurile de inteligență va rezulta numai o singură ființă și numai o singură inteligență diversificată și matură. Prin aceasta, chiar și multele ființe mai puțin dotate cu înțelegere vor deveni, în final, o ființă dotată cu multă înțelegere și inteligență.” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 06:04 Capitolul 91 - Educația bietelor suflete în lumea de dincolo ----------------------------------- Capitolul 91 Educația bietelor suflete în lumea de dincolo 1. (Domnul): „Conform acestui principiu necesar vieții și de nestrămutat, dacă un biet suflet dezgolit întâlnește pe lumea cealaltă un spirit, așa cum este de pildă Rafael al nostru, va fi imediat «înghițit» de acesta, așa cum marea înghite un strop de apă. De aceea am avut grijă, pentru întreaga nemărginire, ca fiecare formă de viață slabă și dezgolită stea singură și să se poată apropia doar de potențele de viață care nu sunt cu mult mai puternice decât ea însăși. 2. Aceste potențe de viață nu se pot înghiți unele pe altele, pentru că fiecare unitate individuală este la fel de puternică. Ele formează totuși asociații între ele și țin sfat, din care însă nu iese niciodată ceva de preț, pentru că inteligența fiecărui individ în parte este la fel cu a întregului grup. Închipuiți-vă o adunare de oameni proști ca noaptea, care vor să ia o hotărâre cu adevărat înțeleaptă și care vor să facă aceasta prin forțele lor unite! Ce va ieși oare din sfatul lor? Nimic altceva decât prostii! 3. Pe acest pământ, mai ales pe insulele mai izolate, mai sunt și acum popoare care locuiesc acolo încă de pe vremea lui Adam și Eva, fără a fi supărate de nimeni. Ei sunt urmașii lui Cain și chiar și în zilele noastre se mai află încă pe aceeași treaptă de evoluție pe care au fost și acum două mii de ani. Oare de ce cultura lor nu a făcut nici un pas spre evoluție, ci mai degrabă spre involuție, cu toate sfaturile pe care le-au ținut? Pentru că cel mai înțelept dintre ei este mai prost și mai orb decât un porcar din acest ținut! Dacă însă nici cel mai înțelept dintre ei nu știe nimic, ce pot să știe atunci ceilalți, care îi cer sfatul?! 4. Bineînțeles că aici unii pot să întrebe: «De ce nu a trimis Dumnezeu la aceste popoare pe nici unul dintre profeții Lui?» Și ajungem astfel tocmai la punctul principal! 5. În acești oameni locuiesc suflete încă mult prea imature și dezgolite. O revelație mai înaltă i-ar înghiți și i-ar încorseta cu o judecată din care niciodată n-ar mai putea fi eliberați. Ei ar transforma adevărul cel mai înalt și curat în cea mai întunecată superstiție, de care s-ar agăța atât de puternic, încât până la urmă nici măcar Eu nu i-aș mai putea elibera de ea cu nici un mijloc. 6. De aceea este nevoie să mai rămână încă vreo mie de ani așa cum sunt. De-abia după acest răstimp vor fi căutați de oameni cu înțelepciunea trează, de la care însă nu vor primi încă nici o învățătură, ci doar o pildă prin care să fie puțin treziți. Din când în când, vor mai primi și alte astfel de surprize prin care să fie treziți. Iar după câteva astfel de secole, aceste popoare goale vor mai pune ceva pe ele, atât trupește, cât și sufletește, și astfel se vor maturiza treptat pentru o revelație mai înaltă. 7. În acest fel, și încă cu mult mai anevoios, are loc pe lumea cealaltă maturizarea și desăvârșirea sufletelor dezgolite de tot. Ele trebuie să rămână atâta vreme singure și fără lumină până când, prea pline de propria suferință, se scuture de letargia încă pe jumătate materială și astfel să înceapă se preocupe tot mai mult de feluritele gânduri din inimile lor. 8. Când aceste gânduri devin tot mai intense și mai concrete, în suflet începe foarte încet să se lumineze. Astfel sufletul își dobândește o bază pe care să poată sta și cu timpul chiar să se poată mișca. Această mișcare corespunde atunci transformării unui gând în altul și a unui simțământ în altul. Aceasta este o căutare, iar cine caută până la urmă va găsi, căci altfel căutătorul, dacă va căuta prea mult și nu va găsi, în urma strădaniei lui zadarnice va obosi și va cădea din nou în letargie. 9. Dar când sufletul, căutând cu hărnicie, va găsi ceva, va primi un imbold nou și mai puternic ca să caute mai departe cu și mai multă hărnicie, iar dacă va găsi doar urme ale existenței semenilor săi, le va cerceta precum câinii de vânătoare și nu se va odihni până când nu va găsi ceva care măcar să-i confirme apropierea semenilor săi*. 10. Prin această căutare mereu potențată, sufletul se maturizează și va căuta să se sature cu tot ce va găsi pentru acoperirea trupului său substanțial. Din când în când va găsi câte ceva pentru potolirea foamei și a setei, chiar dacă foarte puțin. Căci, dacă în suflet va crește dorința, ca urmare a intensificării focului viu interior, se va găsi mereu câte ceva pentru care interesul sufletului să rămână treaz.” (* - Vezi mai pe larg „De la iad la rai” de Jakob Lorber, n.r.) ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 06:07 Capitolul 92 - Îndrumarea pe lumea cealaltă ----------------------------------- Capitolul 92 Îndrumarea pe lumea cealaltă 1. (Domnul): „Este nevoie de cea mai mare atenție din partea unui spirit înțelept care îndrumă și conduce de la o oarecare distanță un asemenea suflet, pentru ca el să găsească în căutările sale numai ceea ce l-ar ajuta mai departe pe calea spre desăvârșire. 2.Cu timpul, va putea găsi un suflet asemănător lui, apăsat de aceleași nevoi, cu care bineînțeles că va intra imediat în legătură, așa cum, în această lume, doi oameni urmăriți de aceeași soartă se caută. Ei se destăinuiesc unul altuia, își deplâng soarta și încep treptat să se sfătuiască ce ar trebui să facă pentru a-și face soarta mai ușor de suportat. 3. Se înțelege de la sine că cel de-al doilea suflet seamănă numai aparent cu primul, care de-abia a ieșit din singurătate, căci altfel un orb ar primi drept călăuză un alt orb și aceasta ar însemna că vor cădea amândoi cândva într-o groapă, iar situația în care s-ar găsi ar fi mai rea decât cea dinainte. 4. Acel spirit desăvârșit, care dă ca din întâmplare peste tânărul suflet căutător, nu trebuie să lase să se vadă nimic din desăvârșirea sa, ci trebuie să pară la început asemenea sufletului tânăr. Dacă tânărul suflet râde, va trebui să râdă și el, iar dacă plânge, va trebui să facă la fel! Numai dacă sufletul se supără pe soartă și blestemă, aceasta spiritul cel desăvârșit nu o va face, ci va părea la început și el supărat de aparenta soartă asemănătoare, dar va juca rolul indiferentului, căruia totul îi este totuna dacă îi merge așa sau altfel! Dacă soarta nu vrea nicidecum să devină mai bună, atunci să rămână așa cum vrea! Prin aceasta, tânărul suflet devine mai supus și se va mulțumi și cu un câștig cât de mic, care va fi găsit din nou ca din întâmplare. 5. Când un astfel de suflet și-a găsit locșorul în lumea de dincolo, va fi lăsat să rămână acolo câtă vreme nu va simți el însuși nevoia de a-și îmbunătăți soarta; căci aceste suflete sunt ca oamenii care se mulțumesc cu un câștig cât de mic, atâta vreme cât pot să-și ducă viața. Tot ce e mai bun, mai înalt și mai desăvârșit nu-i interesează și nici nu-și doresc și nici nu-și fac griji sau gânduri pentru aceasta. Ce-i privește pe ei înalta funcție a unui împărat sau comandant?! Sunt foarte fericiți dacă au ce mânca și mai au și liniștea lor mult iubită și nu-și mai doresc în veci nimic mai bun. 6. La fel se petrece și cu sufletul în cel de-al doilea stadiu, după ce a ieșit din izolare și acum, prin sârguința lui, și-a dobândit o stare mai ușor de răbdat. El nu se mai interesează de nimic altceva, ba chiar îi este teamă și fuge de inedit, pentru că a prins o aversiune pentru tot ce i-ar da de trudit. 7. Am călăuzit până acum un suflet în lumea de dincolo, astfel ca el să-și găsească o slujbă bună prin care să-și acopere nevoile sau să găsească o căsuță părăsită cu o livadă roditoare și câteva capre, și poate și cu un slujitor sau slujitoare, pe care să pună stăpânire. Spiritul călăuzitor nu mai are apoi nimic de făcut decât să lase sufletul o vreme netulburat cu avuția lui. 8. El se va depărta de suflet pentru o vreme și va lăsa impresia că merge să caute ceva mai bun, iar când se va întoarce va vorbi despre ceea ce a găsit, arătând că acest ceva «mai bun» este cu mult mai greu de obținut și trebuie câștigat prin multă trudă și sârguința! Sufletul va întreba atunci, cu siguranță, în ce constă truda și sârguința; atunci spiritul conducător îi va arăta aceasta sufletului întrebător. Dacă a trezit interesul sufletului, atunci îl va conduce acolo; dacă nu, îl va lăsa în pace, dar va avea grijă ca grădina să-i fie tot mai săracă, iar la sfârșit să nu-i mai ajungă nici măcar pentru a-și potoli foamea! 9. Sufletul își va da acum toată silința ca să îngrijească grădina, ca ea să dea din nou roade bogate; dar călăuza nu trebuie să lase sufletul să-și împlinească dorința, ci trebuie să facă în așa fel ca sufletul să recunoască nerodnicia strădaniilor sale și să-și exprime dorința să renunțe la toată averea și să-și caute o slujbă unde sigur nu va avea mai mult de trudit ca acum și prin care să-și asigure nevoile. 10. Dacă în suflet a prins viață o asemenea dorință, va fi condus mai departe și va primi o slujbă unde va fi mult de lucru. Călăuza îl va părăsi din nou sub un oarecare pretext, ca și când și-ar fi găsit într-un alt loc o slujbă foarte grea, dar bine plătită. Sufletul va fi acum pus la muncă și va trebui să o facă foarte bine. I se va spune că orice abatere sau neglijență se pedepsește cu micșorarea răsplății, pe când depășirea normei va fi luată în seamă și foarte lăudată. 11. Acum sufletul ori va îndeplini norma și o va depăși chiar, ori i se va acri de atâta trudă, va deveni mai leneș și neglijent și astfel va da de și mai mari necazuri, în primul caz, el va fi ridicat într-o stare mai înaltă și mult mai plăcută, în care va avea mai mult de gândit și de simțit, în al doilea caz, călăuza îl va lăsa pradă nevoilor, iar el se va întoarce la avutul părăsit, unde va găsi ceva cu care să-și acopere din nevoi, dar nu îndeajuns. 12. După un timp, când va apare o necesitate, călăuza se va întoarce ca stăpân al multor bunuri și va întreba sufletul de ce a părăsit o slujbă atât de bună. Sufletul se va dezvinovăți, spunând că a trebuit să trudească peste puterile lui. Atunci i se va arăta că munca lui pe acest ogor sărăcăcios este și mai anevoioasă și, cu toate acestea, nu se întrevede nici o posibilitate de a birui nevoile. 13. Călăuzit în acest fel, sufletul va ajunge de mai multe ori să ia hotărârea de a lua o slujbă după alta și, prin aceasta, va face mai mult bine decât înainte. Dacă se va purta bine, în scurt timp va fi ajutat mai departe, pentru a se dezvolta în continuare, dar este lăsat încă în credința că nu a murit deja trupește; căci sufletele materiale nu simt mult timp aceasta și de aceea mai întâi vor trebui conduse pe un drum potrivit lor. 14. Dacă un suflet s-a dezvoltat într-atât încât să înțeleagă se află în lumea spiritelor și că soarta lui depinde numai de el însuși, atunci i se va arăta adevărata cale a iubirii de Dumnezeu și de aproapele lui, pe care o va putea străbate din propria-i voință. 15. După ce i se va arăta aceasta, împreună cu țelul care trebuie atins, atunci călăuza îl va părăsi și se va întoarce la el atunci când va fi chemată din toată inima și cu toată ardoarea. Dacă nu va fi chemată, înseamnă sufletul nu întâmpină greutăți pe drumul cel drept; iar dacă se va abate de la acest drum și se va purta rău, atunci va fi lăsat din nou să cadă pradă nevoilor. Dacă își va recunoaște greșeala și va dori din toată inima întoarcerea călăuzei, aceasta se va întoarce și-i va arăta zădărnicia strădaniilor lui de până atunci. 16. Dacă se va căi și va vrea să se îndrepte, atunci i se va da din nou de mai multe ori câte o slujbă, iar dacă își va îndeplini îndatoririle va fi din nou promovat, dar nu atât de repede ca prima oară, ca să nu devină ușuratic și să cadă din nou în letargia materială, din care acum ar fi mai greu de salvat decât prima oară, căci cu fiecare cădere el va deveni mai inflexibil, ca un copac, care, cu cât este mai bătrân, cu atât se lasă mai greu aplecat. ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 06:09 Capitolul 93 - Desăvârșirea sufletelor pe pământ și pe lumea cealaltă ----------------------------------- Capitolul 93 Desăvârșirea sufletelor pe pământ și pe lumea cealaltă 1. (Domnul): „Este de la sine înțeles că în această dezvoltare nu poate fi vorba de excepții, ci numai de o lege de bază, după care, atât aici, cât mai ales pe lumea cealaltă, sufletul se despovărează de materialitate. 2. Există însă nenumărate variante ale acestei legi, căci fiecare suflet este tratat puțin altfel. Cu toate acestea, este nevoie de o lege de bază după care să se orienteze toate celelalte. La fel și pământul este fecundat de ploaie pentru ca în el să încolțească sămânța, dar cum se va dezvolta mai departe fiecare sămânță, cum va ajunge ea la stropul de ploaie și ce va face mai departe, aceasta depinde de inteligența spiritelor care locuiesc în sămânță și care știu foarte bine să se îngrijească de casa lor. 3. spun toate acestea ca să înțelegeți cât de greu și de anevoios este drumul desăvârșirii vieții pe lumea cealaltă și cât de ușor și de liber este aici, unde sufletul are învelișul trupesc în care poate să depoziteze la început toată materialitatea lui, cum și când își dorește. Pe lumea cealaltă nu mai este atât de ușor, pentru că sufletul nu mai are un trup material și nu mai pășește pe un tărâm material, ci pe unul spiritual, făcut numai din gândurile sufletului și care nu este deloc în stare să preia materia care se desprinde din suflet și să o îngroape. 4. Îndepărtarea particulelor materiale din suflet, acolo, este la fel cum aici ai lua o piatră și ai vrea să o catapultezi în spațiul nemărginit. Da, cine poate să arunce o piatră cu o asemenea putere încât să depășească de trei mii de ori viteza unei săgeți, aceia într-adevăr ar reuși să arunce piatra atât de departe încât să nu mai cadă niciodată pe pământ. O putere mai slabă nu va reuși să îndepărteze piatra pentru totdeauna, ci o va catapulta până la o depărtare mai mare sau mai mică în atmosfera pământului, iar viteza cu care a fost aruncată va fi încetinită de puterea de atracție a pământului și până la urmă piatra se va întoarce și va cădea iarăși pe pământ. 5. La fel se petrece pe lumea cealaltă cu particulele materiale din suflet! Dacă sufletul vrea să îndepărteze unele dintre ele și le aruncă, aceasta nu-i folosește prea mult, căci podeaua pe care stă și se mișcă în lumea spiritelor este de asemenea parte din el, așa cum forța de atracție a pământului ține tot de pământ și nu lasă se îndepărteze nici un atom din el. 6. Dacă sufletul vrea să îndepărteze toate părțile materiale din el, în el trebuie să acționeze o forță foarte puternică, forță care este puterea din cuvântul și din numele Meu! Căci Dumnezeu a spus și aceasta stă scris: «În fața numelui Tău vor îngenunchea toți în cer, pe pământ și sub pământ!» Din aceasta se înțelege că este vorba de toate ființele din nenumărate lumi din spațiul creator infinit; căci în cer locuiesc pentru totdeauna copiii desăvârșiți ai Domnului, iar pe pământ, și doar aici, locuiesc cei care vor deveni copiii lui Dumnezeu. Și cum pământul are acest înalt privilegiu, el stă demn în fața Domnului, înaintea altor planete; el este din acest punct de vedere deasupra lor și la fel și locuitorii lui; de aceea locuitorii de pe celelalte planete sunt numiți «cei de sub pământ». 7. Sufletul poate fi trezit prin cuvântul Meu și prin numele Meu. Dar pe lumea cealaltă aceasta nu merge atât de ușor pe cât și-ar închipui cineva; este nevoie de mari pregătiri! Sufletul trebuie mai întâi să devină iscusit în tot felul de slujbe și să capete o putere destoinică înainte ca el să poată primi cuvântul Meu, iar apoi chiar numele Meu. 8. Când un suflet este capabil de aceasta, atunci îi va fi ușor să îndepărteze toți atomii materiali din el, până la ultimul, iar aceștia nu se vor mai întoarce în veci la el. Cum și de ce, veți vedea imediat!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 06:12 Capitolul 94 - Dezvoltarea vieții sufletești ----------------------------------- Capitolul 94 Dezvoltarea vieții sufletești 1. Cyrenius, care a ascultat cu foarte mare atenție, a spus: „Doamne, nu pot spune că nu am înțeles totul. Acum îmi este totul limpede, numai că îmi pare că toate acestea s-ar putea să-mi fie odată din nou neclare și asta mă va face foarte nefericit! Căci tot ce am primit acum, prin gura Ta sfântă, este puțin prea înalt, chiar și pentru cea mai trează minte; de aceea, o scurtă recapitulare ar fi binevenită!” 2. Eu am spus: „Prietene, voi, romanii, aveți o vorbă care sună cam așa: Longum iter pre praecepta, brevis et efficax per exempla! (Lung e drumul prin teorie, scurt și eficient prin exemple!) Aceasta se poate aplica foarte bine și aici! Așteaptă exemplele ce vor urma mai târziu și care îți vor lămuri ceea ce acum îți este încă neclar! Dar sâmburele pur al acestei învățături îl vei afla de-abia atunci când spiritul preacurat al adevărului etern va veni peste voi și vă va lumina în toate adevărurile cerului și ale tuturor lumilor. 3. Nu vezi că și în natură este doar o singură lege care guvernează creșterea tuturor plantelor și animalelor?! 4. Uite, toate plantele cresc și se înmulțesc dinspre interior; își iau din umiditatea pământului toate substanțele și le asimilează apoi prin mii de canale în ele însele sau în viața lor. 5. Animalele își iau hrana, de fapt, din aceeași sursă, numai că ea se află în organismul unor plante sau în carnea unor animale din lanțurile evolutive inferioare lor, fiind mult mai rafinată decât în humusul pământului. 6. Omul se hrănește în final cu ce este mai rafinat și mai curat, atât din lumea plantelor, cât și din cea a animalelor. Fânul, iarba și paiele nu îl mai pot hrăni. De la plante are nevoie mai ales de boabele cerealelor, iar din copaci de roadele cele mai dulci. Dintre animale se hrănește mai ales cu cele cunoscute ca fiind curate și îi este scârbă de carnea animalelor care nu sunt curate. 7. Dar câte devieri, rătăciri și drumuri lăturalnice are această evoluție pământească a lumii plantelor și animalelor și, cu toate acestea, toate își ating țelul! Ochiul atent al unui cercetător al naturii nu se poate să nu observe cum fiecare entitate slujește alteia și că ea există pentru dezvoltarea și evoluția alteia. 8. Viața sufletului trebuie să treacă prin toate elementele naturii. La început se află în eter; aici se adună prin unirea celor de același fel. Prin aceasta devine grea și cade mai întâi în sine însăși, în centrul ei propriu, apoi devine și mai grea și, din ea, va apare substanța vie, palpabilă și consistentă. 9. Ca aer se adună din nou, la fel ca sus în eter, și vor rezulta norii și ceața, care se adună din nou și devin picături de apă și cad pe pământ ca ploaie, grindină, zăpadă, rouă, iar în unele locuri ca ceață permanentă, mereu reînnoită, și ca precipitații umede din cer. 10. Apa, ca element încă subordonat, dar aflat deasupra eterului și a aerului ca element de viață, va trebui acum să înceapă a servi instituțiilor de condensare a vieții care sunt deasupra ei. Trebuie mai întâi să înmoaie viața mai mult sau mai puțin pietrificată din materia brută și să o preia în ea însăși. Acesta este primul mod de a servi al elementului apă. 11. Apoi apa va trebui să cedeze plantelor spiritele ei de viață sau anumite particule de substanță sufletească. După ce aceste particule s-au dezvoltat tot mai mult spre o anumită formă de inteligență, ele vor fi preluate iarăși de apă și de aerul umed cețos, iar apa va trebui să creeze din substanța ei forme noi de viață cu un grad mai mare de libertate. Deci apa slujește mereu în sfera ei, cu toate că din ea iau naștere în fiecare ceas miriade și miriade de mici particule sufletești libere, cu inteligentă vie și tot mai independente. 12. Dar viața plantelor și a animalelor trebuie să preia servicii mult mai multe și mai complicate. Serviciile pe care le face apa sunt încă destul de simple, pe când serviciile pe care le fac plantele pentru susținerea vieții sunt mult mai complexe. 13. Însă cu mult mai multiple și mai importante sunt serviciile de susținere a vieții însăși în cele mai simple animale, care sunt cele mai apropiate de lumea plantelor. Și, astfel, slujitul devine tot mai complicat cu cât forma de viață este mai înaltă. 14. Când viața sufletească a ajuns în forma umană, a sluji este prima ei cerință. Diferite servicii naturale pentru susținerea vieții sunt obligatorii pentru fiecare formă umană; pe lângă acestea însă, există o mulțime de servicii morale, cu un grad mai mare sau foarte mare de libertate, pe care un om le moștenește spre a le îndeplini. Iar dacă și-a îndeplinit cu credință serviciile, în toate direcțiile, prin aceasta s-a ridicat și pe sine însuși în cea mai înaltă desăvârșire a vieții. Dar așa ceva se petrece doar cu puțini oameni, care încă de la naștere se află pe o treaptă înaltă de evoluție; cu ceilalți oameni, despre care se poate spune că se află mâi aproape de lumea animală, nu se petrec lucrurile așa, iar evoluția lor continuă pe lumea cealaltă, însă tot prin a sluji.” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 06:14 Capitolul 95 - De ce este important să slujești ----------------------------------- Capitolul 95 De ce este important să slujești 1. (Domnul): „Slujind, se învață și se dezvoltă cel mai bine umilința; cel mai adesea, cu cât un serviciu este considerat mai inferior, cu atât este el mai potrivit pentru adevărata evoluție a vieții. Umilința nu este altceva decât condensarea tot mai puternică a vieții în ea însăși, pe când orgoliul este împrăștierea, iar în final chiar pierderea de tot a vieții, ceea ce noi numim a doua moarte sau moartea spirituală. 2. Cei orgolioși au încetat să mai servească și prin aceasta a încetat și evoluția vieții lor. Dacă evoluția vieții ar consta în dominarea și asuprirea orgolioasă, atunci Dumnezeu ar fi trebuit să stabilească o ordine în care fiecare om ar primi dreptul nelimitat de a asupri; dar aceasta fiind împotriva ordinii Sale, fiecare om sau înger trebuie să se obișnuiască a servi, iar până la urmă vor descoperi cea mai mare plăcere și fericire în aceasta. 3. Fără slujire, viața nu ar exista, nu ar putea fi menținută, n-ar exista noroc, nici fericire și nici iubire, nici înțelepciune și nici plăcere de viață, nici aici și nici pe lumea cealaltă; iar cine își închipuie un cer lipsit de slujire, plin de lene indolentă și de abundență de prisos, acela tare se înșeală! 4. Cele mai fericite spirite din cel mai înalt cer sunt investite cu o putere care se apropie de cea a lui Dumnezeu Tatăl pentru a putea cât mai bine sluji atât Lui, cât și tuturor oamenilor de pe această lume a încercărilor. La ce altceva le-ar putea servi această putere și forță creatoare?! Este oare nevoie, pentru a nu face nimic, de putere și înțelepciune?! Dacă activitatea și serviciile lor pe această lume sunt pentru voi de o importanță de nedescris, cu atât mai mare este importanța serviciilor lor în lumea spiritelor și a întregii eternități! 5. Eu nu am venit la voi ca să-Mi fac din voi tovarăși leneși sau să învăț munca la câmp sau cum să creșteți animale, ci ca să arăt ce trebuie să faceți ca să deveniți muncitori destoinici în via cerească. Învățătura Mea are ca țel în primul rând desăvârșirea voastră în domeniile vieții voastre sufletești, iar în al doilea rând dorința de a deveni, ca suflete desăvârșite, cei mai sârguincioși și puternici lucrători ai Mei aici, dar mai ales dincolo, în împărăția Tatălui Ceresc. 6. Dacă nu ar fi acesta țelul Meu final, ci v-aș spune vouă: «Fiți numai aici harnici; odată ce veți ajunge în împărăția Tatălui Ceresc, veți trăi numai în desfătări și vă veți odihni în veci și veți putea căsca gura la splendoarea lui Dumnezeu!» ar însemna că Eu însumi sunt mai prost decât cel mai prost dintre voi. Da, veți putea admira în veci splendoarea lui Dumnezeu, dar nu fără a face nimic; căci de strădaniile voastre va depinde înmulțirea minunilor cerești - le faceți mereu mai divine și mai minunate! 7. Eu vreau ca toate gândurile și ideile Mele să treacă în faptă, datorită vouă și prin voi, copiii Mei, aici, pentru sufletul, inima și spiritul fraților și surorilor voastre, iar pe lumea cealaltă, în marile realități, de la cea mai interioară sferă spirituală de creație până la cea mai exterioară manifestare materială. Iar apoi, după ce gândurile Mele au fost trecute prin voi în faptă, ele se vor reîntoarce la viața pură, spirituală și desăvârșită. Și pentru aceasta, prieteni, este nevoie de infinit de mult timp, răbdare și muncă și de o la fel de mare și cuprinzătoare înțelepciune și putere!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 06:16 Capitolul 96 - Dezvăluirea secretelor creației ----------------------------------- Capitolul 96 Dezvăluirea secretelor creației 1.(Domnul): „Să nu credeți că o lume ca acest mic pământ a fost creată de azi pe mâine și că a fost populată dintr-o dată! Pentru aceasta a fost nevoie de miriade de ani pământești. Cât timp, inimaginabil pentru voi, a trecut numai până când lumea a fost pregătită pentru apariția omului! Câte soiuri de plante și de animale au trebuit mai înainte să îngrașe pământul prin fermentare și descompunere, până când s-a format acel humus din care primul suflet puternic și-a putut forma trupul după ordinea divină, care să-i servească și să fie în stare să-i creeze urmași la fel, astfel ca sufletul matur și liber, dar fără înveliș, nu mai fie nevoit să aștepte secole întregi până la formarea altui trup din humus, ci să-l obțină pe cale mult mai scurtă în pântecele matern, dotat cu toate cele necesare pentru aceasta*. 2. Vedeți, pentru toate acestea este nevoie de mult timp și de multă înțelepciune, de multă răbdare și de o nesfârșită putere! Dar cum voi, și cu atât mai mult Eu, nu vom înceta să gândim și să dăm la iveală idei noi, la fel și creația continuă în veșnicie. Atunci când gândul a fost simțit ca ceva, el trebuie să aibă și o formă; dacă există odată ca formă, este deja învelit în spirit și stă ca ceva care e capabil să preia lumina, căci altfel nu l-am putea percepe ca pe ceva format. Atât timp cât Eu voi gândi și voi exprima idei din Mine, iar voi de asemenea, atât timp va fi cu neputință se oprească creația. Imensitatea nu va suferi niciodată de lipsă de spațiu, iar noi nu ne vom putea plânge de plictiseală. 3. Acolo unde este mult de lucru, acolo este nevoie și de mulți slujitori, după puterea de muncă a fiecăruia. Cine, în ordinea divină, și-a însușit multe calități, acela va fi pus peste mulți; cel care și-a însușit doar puține, acela va fi pus peste puțini. Cel care însă nu și-a însușit nici o calitate, acela va răbda și va lâncezi atâta vreme în întuneric până când va fi în stare, prin propria-i voință, preia o slujbă cât de neînsemnată. Dacă va îndeplini această slujbă neînsemnată bine, va primi una mai importantă; dacă însă nu o îndeplinește bine, o va pierde în curând și pe aceasta pe care ar fi putut-o ușor îndeplini, chiar și cu săracele lui calități. 4. Celui care are, aceluia i se va mai da, ca să aibă atunci din abundență; celui însă care nu are, aceluia i se va lua și ceea ce a avut, iar soarta lui va fi din nou întunericul, foamea, suferința și tot felul de nevoi până când se va obișnui mai întâi să fie în el însuși activ, pentru ca mai apoi să fie capabil să preia o slujbă. 5. De aceea, străduiți-vă cu toții aici și nu vă lăsați orbiți de comorile acestei lumi, care vor dispărea la fel ca și forma materială a acestei creații vizibile ochiului trupesc! Adunați-vă însă cu atât mai multe comori spirituale care vor dăinui în veci! Fiți gazde și gospodari înțelepți în casa inimii voastre! Cu cât veți strânge mai multe comori spirituale dobândite prin tot felul de fapte bune, cu atât vă va merge dincolo mai bine! Însă cine se zgârcește aici, acela nu-și va putea face decât lui însuși reproșuri când își va găsi cămara inimii golită. 6. Aici se poate aduna ușor, căci aici tot ce face cineva cu bunăvoință din iubire pentru Dumnezeu și pentru aproapele lui este primit ca aur curat; pe lumea cealaltă însă totul trebuie însușit și plătit cu aurul pur al faptelor preacurate și profunde din sine și prin sine. Iar aceasta, prietene, este cu mult mai greu în acea împărăție unde nu sunt mine de aur și argint exterioare! 7. Aici puteți face aur din cel mai ordinar noroi de pe stradă și puteți să cumpărați cerul cu el dacă inima voastră cu adevărat vrea aceasta; pe lumea cealaltă însă nu veți putea face ceva prețios decât din ceea ce aveți mai prețios în voi, iar aceasta va fi mai greu decât a face aici din piatră, aur. Cel care și-a însușit aici deja o cantitate mare de aur prin faptele sale nobile și bune, acela nu va duce lipsă de aur nici pe lumea cealaltă; căci o fărâmă din acest metal nobil spiritual va da naștere pe lumea cealaltă la un bulgăre cât o lume întreagă de mare și aceasta este o provizie considerabilă.” (* - Vezi și „Secretele Vieții”, n.r.) ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 06:20 Capitolul 97 - Despre iubirea aproapelui ----------------------------------- Capitolul 97 Despre iubirea aproapelui 1. (Domnul): „Dar acum văd cum încolțește un gând rău în unii dintre voi, gând pe care vi l-a insuflat în taină Satana! Gândul acesta sună așa: pe voi v-a costat multă muncă și osteneală ca să ajungeți la aurul vostru, pentru voi și urmașii voștri, iar acum să-l risipiți pentru cei care și-au petrecut viața în lene și indolență?! Mai bine să-i lăsați să muncească și să-și câștige de la voi pâinea, pe care să le-o drămuiți cât mai sărăcăcios după ce și-au terminat munca! Cine nu vrea sau nu poate munci, acela să se prăpădească ca un câine în plină stradă! 2. Oh, Eu vă spun vouă: acest gând care v-a fost șoptit este un gând foarte rău! Cum poate un orb să muncească? Și totuși el este fratele vostru și are același drept să trăiască precum voi, care vedeți, auziți și aveți membre sănătoase. Cum să lucreze bătrânii săraci și copiii părinților sărăciți dacă le lipsește puterea? Cum pot să trudească infirmii și ologii pentru răsplata voastră, pe care o hotărâți cât vreți de sărăcăcioasă? 3. Cum să lucreze acei oameni, care zi de zi își caută de lucru și nu găsesc niciunde? Căci la cine ajung, acela îi trimite mai departe zicând că nu are nimic de lucru pentru ei acum. Și totuși gândul vostru rău îi trimite mai departe să-și caute de lucru, lucru pe care îl vor găsi altundeva la fel de puțin ca și la voi. Din astfel de oameni unul va deveni până la urmă cerșetor; pe acesta îl veți huli apoi și îl veți numi leneșul satului. Din altul va ieși un hoț; atunci îl veți prinde ca pe un animal fioros, îl veți tortura și apoi îl veți arunca în temniță. Dintr-un altul va ieși un criminal sau cel puțin un hoț temut de drumul mare. Dacă veți reuși să-l prindeți, îl veți arunca în temniță, îl veți osândi și-l veți omorî într-un fel care să-i pregătească cât mai multe chinuri și suferință. 4. Iată, acestea sunt urmările gândurilor voastre rele, pe care vi le-a insuflat în taină stăpânul din totdeauna al întunericului. Dar de acum nu va mai fi așa! Asemenea gânduri își au locul în iad, și de acum încolo să nu mai apară niciodată în firea voastră. 5. Nu se cere de la voi, pentru că sunteți ucenicii Mei, împărțiți toate bunurile săracilor; dar să fiți administratori înțelepți ai averii ce v-a fost încredințată și să nu lăsați săraci nevinovați să rabde de foame atunci când vin la ușa voastră! 6. Luați exemplu de la prietenul de aici, Ebahl din Ghenizaret! De când este hangiu a adăpostit mii de săraci de prin acele locuri și a făcut aceasta fără nici un fel de silă, reținere sau frică pentru averea lui, și cu toate acestea averea nu i s-a micșorat cu nimic! Dimpotrivă, el are acum avuții pământești atât de multe și mari, încât și-ar putea cumpăra un regat cu ele; dar el nu pune valoare pe aceste avuții decât în măsura în care, prin ele, este în stare să ajute și mai mulți săraci. El se îngrijește de casa lui și de copii doar ca ei toți să fie puternici în credința în singurul și adevăratul Dumnezeu; de aceea Eu Mă îngrijesc de toate celelalte pentru casa lui și am grijă ca în casa lui nimeni să nu sufere din lipsă de ceva! 7. Dar celor temători le las grijile pentru casa lor și nu le umplu niciodată din plin hambarele cu grâu și porumb, iar pivnițele lor nu vor geme de prea mult vin. Pomii lor nu se vor apleca de povara binecuvântării Mele, bălțile lor nu vor fi tulburate de preaplinul de pești, iar turmele lor nu vor fi printre cele mai grase din țară! Și niciunde nu-i va aștepta vreun câștig prea mare! Cine are doar puțină încredere în Mine, aceluia i se va da după credința lui! Eu îi voi da fiecăruia după credința și după încrederea lui, care mereu este un rod al iubirii pentru Mine și pentru aproapele lui. 8. De aceea fiți mereu milostivi și veți găsi la rândul vostru întotdeauna milostenie din partea Mea! Așa cum vă purtați cu frații și surorile voastre sărmane, la fel Mă voi purta și Eu cu voi. Eu vă spun și vă sfătuiesc pe toți: fiți plini de solicitudine unul față de celălalt, întreceți-vă în a face bine, iubiți-vă cu adevărat, la fel cum vă iubesc și Eu, și astfel veți arăta întregii lumi că sunteți cu adevărat ucenicii Mei, iar în spirit că sunteți adevărații Mei copii. 9. Aceasta este soarta tuturor copiilor Mei, ca ei să se pregătească mereu aici, pe pământ, pentru marile înfăptuiri din cerurile Mele; căci acolo numai singură iubirea va avea de lucru, și orice altceva care nu provine din lumina flăcării iubirii nu-și va găsi locul în veci în împărăția Mea și nici nu va primi ceva de făcut!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 06:22 Capitolul 98 - Despre ajutorul bănesc ----------------------------------- Capitolul 98 Despre ajutorul bănesc 1. (Domnul): „Cei dintre voi care au bani mulți să nu îi împrumute mereu numai acelora care pot să plătească dobânzi mari și pot să restituie capitalul la vremea hotărâtă, ci și celor săraci, care nu le pot da nici dobânda, și nici capitalul înapoi; căci banii le vor fi scriși buni la Mine, iar Eu le voi plăti de zece ori mai mult capital și dobânzi aici și de o sută de ori mai mult pe lumea cealaltă. Cei care însă își împrumută banii numai acelora care le plătesc dobânzile și capitalul la vremea cuvenită sau uneori prin constrângere judecătorească, aceia și-au primit deja răsplata și nu mai au de așteptat nimic de la Mine; căci ei nu Mi-au slujit Mie, ci numai lumii și lor înșiși. 2. Veți zice poate: «Și aceasta este o binefacere, dacă îi ajut cuiva care se află la nevoie, împrumutându-i bani cu dobândă; căci cel care a împrumutat a fost astfel ajutat și a ajuns un om bogat și poate deci ușor să plătească dobânzile și capitalul înapoi! Căci cel care a împrumutat banii a îndrăznit să-și asume riscul ca, în urma unor speculații nefavorabile, își piardă banii împrumutați! Dar cum acești bani l-au ajutat pe cel căruia i-au fost împrumutați, nu se poate împotrivi nici un Dumnezeu, cu toată înțelepciunea Lui, ca datornicul să-și plătească datoria înapoi împreună cu dobânzile! Căci cel care a împrumutat banii, în primul rând este tot un om față de care celălalt are aceleași îndatoriri ca și el față de celălalt, iar, în al doilea rând, acești bani împrumutați pot fi toată averea acestui om, din care el este nevoit să trăiască, la fel ca rentierul din bucata lui de pământ! Dacă însă cel care a împrumutat renunță ca datoria și dobânda să-i fie plătite, din ce să trăiască el? Sau datornicul are dreptul să-și dorească păstreze banii împrumutați cu care a câștigat atât de mult?! El ar putea și ar trebui să știe că pentru cel care l-a împrumutat aceștia sunt singura lui avere!» 3. La acestea Eu zic: cine are bani, iar un prieten are nevoie de aceștia și vine și cere un împrumut, nu îi fie refuzat. Cine îl împrumută cerându-i dobânzile legale, acela a făcut o faptă bună, care și în cer își va găsi răsplată. Este, de asemenea, obligatoriu ca datornicul nu numai să restituie la vreme împrumutul împreună cu dobânzile, ci chiar mai mult; dacă a câștigat mult,-și împartă din inimă și proprie voințăștigul cu cel care l-a împrumutat, căci numai datorită banilor acestuia a ajuns la câștig. Cel care a împrumutat să nu ceară însă aceasta! Toate acestea pot fi făcute cu cea mai mare prietenie, dar fără a-l forța! 4. Dacă însă la cel care are bani de împrumutat vine un sărac de la care nu este de așteptat că o sumă mare de bani îi va putea aduce foloase, nici din partea Mea nu este nici un om obligat să-i împrumute unui astfel de sărac suma cerută, căci în felul acesta el și-ar risipi banii fără a ajuta cuiva, iar bietului datornic el i-ar da doar un prilej prin care acesta să se lase ispitit de tot felul de desfrâuri. O asemenea faptă nu este de aceea prea bună, ci, dimpotrivă, deși nici pe de-a-ntregul rea, totuși am putea-o numi foarte proastă, ceea ce nu poate fi pe placul iubirii Mele și cu atât mai puțin al înțelepciunii Mele. 5. Ah, ar fi cu totul altceva dacă ar veni un om sărac, despre care ați ști că se pricepe să umble cu banii și numai prin împrejurări vitrege a ajuns sărac, și v-ar cere bani împrumut; pe acela nicidecum să nu-l refuzați, chiar dacă nu vă oferă dobânzi și siguranța că vi-i poate înapoia! Dacă omul a folosit bine capitalul, el va ști, ca frate al vostru, ce va trebui să facă; căci el are această îndatorire față de voi, la fel cum și voi o aveți față de el. 6. Dacă însă nu va reuși să înapoieze împrumutul, nu-i purtați pentru aceasta supărare ori să cereți banii de la urmașii lui; căci aceasta ar fi cu totul împotriva ordinii Mele. Dacă însă urmașii lui, în primul rând copiii sau nepoții, au făcut avere, atunci ei ar face bine atât pentru ei, cât și în fața Mea, dacă vor plăti datoria pe care săracul lor tată sau bunic o are la un prieten al omului. Dacă s-a făcut aceasta, atunci prietenul omului va ști ce să facă cu banii, din dragoste pentru Mine și pentru aproapele lui! 7. Când Eu vă spun să împrumutați bani și aceluia care nu îi va mai putea da înapoi, nu vreau să spun decât atât: purtați cu banii întocmai așa cum v-am arătat Eu; mai mult sau mai puțin decât aceasta este o dovadă ori de prostie, ori de mare răutate, deci un păcat împotriva iubirii aproapelui!” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 06:31 Capitolul 99 - Despre slujirea adevărată și cea falsă ----------------------------------- Capitolul 99 Despre slujirea adevărată și cea falsă 1. (Domnul): „«A sluji» este marele cuvânt mântuitor în toate sferele nemărginirii, în marea împărăție a naturii, precum și în nesfârșita împărăție a spiritelor! 2. Chiar și locuitorii iadului știu aceasta, numai că între felul lor de a sluji și cel al locuitorilor cerului este o enormă diferență: în iad fiecare vrea să i se slujească; iar dacă unul slujește celuilalt, aceasta este doar o slujire aparentă, numai din propriu interes, prin care fiecare vrea să-l înșele pe celălalt, pentru ca, atunci când se ivește ocazia, poată pună și mai tare gheara pe celălalt și să tragă foloase din capcana lui. 3. O natură diabolică își ridică stăpânul în slăvi, la fel cum o specie de ulii o fac cu broaștele țestoase. Un astfel de uliu zărește o broască țestoasă plimbându-se în mlaștini. Broasca se străduiește să ajungă pe țărm pentru a-și potoli foamea. Uliul pofticios de carne îi face acest serviciu și o duce din mlaștini pe țărmul uscat. Broasca țestoasă va începe imediat să-și caute hrana. O vreme uliul îi urmărește mișcările și doar din când în când verifică rezistența carapacei. Deoarece ciocul său ascuțit nu reușește să smulgă nici o bucățică din carapace, el lasă broasca să se îndestuleze până când aceasta devine mai încrezătoare și-și scoate capul pentru a mânca. 4. În acest moment, uliul îi prinde capul cu ghearele, o ridică în aer și zboară cu ea până deasupra unui loc stâncos și îi dă drumul. Broasca este zdrobită de stânci, iar uliul lacom își poate acum devora victima. Aici aveți o imagine clară de iscusință diabolică. 5. Și acesta este un fel de a sluji, însă unul din interes și de aceea orice serviciu din interes pe care și-l fac oamenii între ei este asemănător slujirii din iad* și, fiind deci înrudit cu iadul, nu poate avea vreo prețuire în fața Mea sau în cerurile Mele. Numai un serviciu cu totul dezinteresat este un serviciu adevărat și este prețuit de Mine și de toate cerurile Mele. 6. Dacă veți sluji în acest fel unul celuilalt, veți sluji în iubire și adevărată frăție, precum se slujește în ceruri din totdeauna! Dacă cineva vă cere un serviciu, i-l faceți plini de dragoste și bucurie și să nu întrebați mai întâi de răsplată; căci așa ceva fac și păgânii, care nu-L cunosc pe adevăratul Tată din ceruri și care și-au luat datinile mai mult de la animale decât de la Dumnezeu! Aceasta ne-o dovedesc până în ziua de azi egiptenii, al căror învățător dintâi a fost un taur, pe care până în ziua de azi îl cinstesc ca pe un zeu. 7. Dacă însă cineva ți-a lucrat bine, nu te duci și să-l întrebi: «Prietene, cât îți sunt dator?», ci să-l răsplătești cât poți de bine, cu toată iubirea și bucuria inimii tale! Dacă cel care ți-a slujit va vedea cu adevărat aceasta, te va îmbrățișa și va zice: «Nobile prieten, ți-am făcut doar un serviciu neînsemnat, iar tu mă răsplătești atât de mult! A zecea parte din ce vrei să-mi dai este mult prea de ajuns, și chiar și aceasta o primesc doar ca pe o dovadă a dragostei tale frățești, atât de scumpă mie!» 8. Dacă slujitorul va vorbi astfel, din adâncul inimii sale, nu sunt deja atât slujitorul, cât și cel slujit, adevărați frați cerești?! Desigur! Și chiar prin aceasta va veni împărăția cerului la voi și vă va conduce cu sceptrul de lumină și toată milostenia.” ----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 06:43 Capitolul 100 - Învățătura lui Moise și învățătura Domnului ----------------------------------- Capitolul 100 Învățătura lui Moise și învățătura Domnului 1. (Domnul): „Oh, nu ajunge nici pe departe doar să știți și să credeți ceea ce este bine, drept și adevărat după ordinea lui Dumnezeu, ci trebuie să și făptuiți după aceasta, cu toată iubirea și bucuria inimii voastre, căci de-abia atunci vor veni cu adevărat la voi, oamenii, împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și de-abia atunci veți deveni adevărați copii ai lui Dumnezeu! 2. La ce îi folosesc cuiva toate cunoștințele dacă nu și făptuiește după ele, ci rămâne la vechile lui obiceiuri lumești?! Nu seamănă el cu un om necugetat care a primit în dar un palat, spre a-l locui împreună cu ai săi, iar acest om, cu toate că se bucură de minunăția acestui palat, rămâne totuși cu ai săi în vechea lui cocioabă umedă, nesănătoasă și murdară, numai pentru că s-a obișnuit cu ea încă din tinerețe, dar se plânge mai departe de lipsurile ei?! 3. Da, dacă un asemenea om nu este nebun, atunci nu există nebuni pe lumea aceasta! Dar un nebun cu mult mai mare este acela care a primit învățătura Mea și a recunoscut-o drept adevărată în veci și totuși în toate faptele sale rămâne mai departe vechiul bou din jug! 4. Eu vă spun la toți: jugul pe care vi l-am pus Eu este chiar moale și povara pe care v-am dat-o Eu s-o duceți este foarte ușoară. Cine vrea s-o ducă va avea o muncă ușoară. Cine însă nu o va duce nu se va putea învinui decât pe sine însuși când îi va merge jalnic, rău și amarnic. Purtați-vă reciproc o iubire adevărată și vă veți odihni pe perne moi! Dacă însă vreți mai degrabă pietre drept căpătâi, atunci să aveți parte de ele; dar atunci să nu se plângă nimeni, în dimineața vieții, și-a zdrelit capul pe pietre și că îl doare! 5. Dacă ai un servitor credincios și unul necredincios, nu ai fi un mare măgar dacă l-ai îndepărta din casa ta pe cel credincios pentru că nu îl prețuiești atât de mult ca pe acel nătărău care te-a înșelat de fiecare dată când a putut?! De aceea trebuie să dispară dintre voi vechiul fel de slujire; căci el nu se potrivește învățăturii curate din cer, iar această învățătură nu este doar un petic nou la o haină veche, ci este o haină nouă, căreia cea veche trebuie să îi dea locul! 6. Eu însă spun că haina veche nu este Moise sau profeții - căci aceștia sunt aur curat din cer - ci regulile voastre omenești! Acestea, precum și regulile din Templu nu mai sunt bune de nimic; căci, chiar dacă cineva ar pune un petic pe o ruptură veche, tot nu l-ar putea coase, pentru că țesătura șubrezită s-ar destrăma la fiecare împunsătură de ac. 7. Moise a dat, pentru timpurile sale, o ordine pentru toată gospodăria și pentru toate nevoile poporului israelit; aceasta însă a fost denaturată de tot și nu mai poate fi de folos învățăturii Mele. Căci, atunci când ari, nu poți să strângi recolta; dar când grâul semănat s-a copt, se tocmesc secerători, iar plugul nu-și mai are rostul printre secerători. Moise a arat, profeții au semănat, iar acum a sosit vremea secerișului și a recoltei, în care nu mai este nevoie de Moise cu plugul în mână. Acum va trebui să strângem și să punem în hambare tot ce s-a copt; dar după recoltă vi se va da din nou plugul lui Moise în mână ca să desțeleniți pământul și sa-l pregătiți pentru noua însămânțare cu grâu curat din cer, și vor fi tocmiți paznici ca să aibă grijă nu vină dușmanul și să semene buruiană între boabele de grâu curat!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 07:57 Capitolul 101 - Buruiana din lanul de grâu ----------------------------------- Capitolul 101 Buruiana din lanul de grâu 1. (Domnul): „Pământul va fi arat proaspăt, noua sămânță curată va fi pusă în noua brazdă și paznici vor păzi ogorul, și totuși Eu văd o mulțime de buruieni între spicele de grâu nou! Cum de au ajuns ele în lanul de grâu? 2. Vedeți voi, acesta este păcatul paznicilor! Ei au adormit când noaptea a venit, căci și-au zis: «Cine va îndrăzni oare, acum, când am împresurat lanul?!» 3. Dar, în timp ce dormeau, dușmanul s-a strecurat și și-a împrăștiat sămânța lui rea peste brazde. 4. Iar când, a doua zi, paznicii văd că între spicele de grâu cresc o mulțime de buruieni, se duc grăbiți la stăpân și îi spun: «Stăpâne, grâul curat pe care ni l-ai dat l-am semănat și l-am păzit; dar la ce folosește acum aceasta?! Cu toate că l-am păzit, a venit dușmanul și s-a strecurat neobservat și a împrăștiat o grămadă de buruieni în lan! Tot lanul e acum năpădit de buruieni!-l secerăm sau să-l lăsăm să crească mai departe?» 5. Ce ar trebui oare să le răspundă stăpânul? Eu vă spun că el va zice: «Fiindcă n-ați rămas treji în timpul nopții, ceea ce este o încercare a vieții pentru fiecare om, stăpânului întunericului i-a venit foarte ușor să-și împrăștie sămânța rea în lanul meu cu grâu! Lăsați acum să crească amândouă până la vremea noii recolte; atunci vom spune secerătorilor: „Secerați mai întâi grâul și aduceți-l în hambarele mele, iar apoi strângeți și buruienile, faceți din ele un snop și dați-i foc, ca nu cumva sămânța lor să ajungă iarăși în pământ și să-l pângărească!” 6. întrebați acum în inimile voastre: «Cum să înțelegem aceasta?» 7. Iar Eu vă spun că este foarte ușor de înțeles. Ogorul este inima oamenilor de pe acest pământ; grâul curat este învățătura Mea; plugarul și semănătorul sunt Eu însumi și voi cu Mine. Paznicii tocmiți sunteți tot voi și aceia care au fost chemați în numele Meu. Stăpânul sunt Eu, iar hambarele Mele sunt cerul. Satana este dușmanul, iar buruienile lui sunt lumea rea cu toate plăcerile ei aducătoare de moarte. Noii secerători sunt acei mesageri pe care Eu îi voi trimite din cer la vremea potrivită ca să adune grâul și să ardă buruiana, ca să nu mai pângărească ogorul și grâul. Acum ați înțeles adevărata pildă? 8. «Da», ziceți voi, «acum bineînțeles că pricepem! Dar Tu, Doamne, ai putea ușor, cu puterea și înțelepciunea Ta, ca, atunci când în noaptea încercării vieții ne fură un pic somnul, împiedici dușmanul să vină și să-și împrăștie sămânța rea printre spicele de grâu curat!» 9. Iar Eu vă spun: Atotputernicia Mea nu poate și nu are voie să se amestece aici, dacă vreau ca în copiii Mei să înflorească o viață liberă. Aici Eu însumi nu pot să fac pentru nimeni nimic, ci doar voi vă puteți ajuta între voi. Eu vă dau ogorul, plugul, grâul și tocmesc secerătorii; dar de muncit trebuie să munciți voi înșivă! Iar dacă lucrați bine și cândva vă vor lăsa puterile, știți deja de acum că Eu vă voi întări întotdeauna, dacă veți ruga în adâncul inimilor voastre, și veți putea lucra mai departe cu puteri noi; dar Eu nu pot și nu am voie în veci să lucrez în locul vostru! Căci, dacă face aceasta, n-ați trage nici un folos din libertatea vieții voastre; căci ați deveni adevărate marionete, și niciodată oameni spontani și liberi în gândire și în acțiune. 10. Din toate acestea trebuie să fie clar că a sluji unul celuilalt, așa cum v-am spus în învățătura Mea, este cea mai importantă cerință a vieții! Înțelegeți bine aceasta!” 11. Cyrenius a spus: „Doamne, nu este nimeni ca Tine! Vorbele Tale sunt clare, sunt adevăr și viață! De-abia acum încep să trăiesc și îmi pare că de-abia acum am fost trezit dintr-un somn adânc. Așa cum ai vorbit Tu, o Doamne, nu poate vorbi decât un zeu căci nici un om nu poate ști ce este în el, ce îi dă viață și cum să-și facă viața să rodească! Doamne, ne-ai dat atâtea încât să ne ajungă în veci; dar cei care vor veni după noi, cu toată hărnicia lor, vor avea de luptat din greu cu buruienile care vor crește pe ogorul Tău împreună cu grâul cel mai curat! Cât stă în puterea mea, voi împiedica pe cât voi putea ca iadul să-și împrăștie buruienile pe ogorul pe care ni l-ai arătat acum! 12. Dar acum aș dori totuși să aud din gura Ta cum își bagă coada Satana și supușii lui printre oameni! Cum își împrăștie buruienile pe ogorul cerului?” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 07:59 Capitolul 102 - Gândul și împlinirea lui ----------------------------------- Capitolul 102 Gândul și împlinirea lui 1. Eu am spus: „Nimic mai ușor ca aceasta! V-am arătat deja drumul care trebuie străbătut dacă vreți ca viața voastră atingă deplina libertate. Dacă însă există o lege care pare a fi impusă din exterior omului, există și în om ispita, chiar dacă numai pentru un moment, de a o încălca, iar această ispită este mai puternică decât dorința de a respecta cu strictețe legea. Eu am creat în lumea materială spirite, precum v-am mai arătat, pentru ca voi să pricepeți legea. Căci voi înșivă respectați în ziua de azi, atunci când vreți să creați ceva, aceeași ordine. 2. În primul rând vă faceți tot felul de gânduri; din aceste gânduri construiți mai apoi idei și forme. Odată ce ați dat naștere la forme, acestea vor primi un înveliș din dorința voastră ca ele să persiste. Odată ce forma a primit un înveliș, ea rămâne indestructibilă și, de fiecare dată când doriți, o puteți evoca. Cu cât veți privi o asemenea idee formată în voi ca pe un lucru cu formă, cu atât mai multă simpatie veți simți pentru ea; în voi se va trezi apoi o iubire pentru această formă spirituală. Iubirea voastră pentru ea va crește și vi se va aprinde un foc în inimă pentru ea. Această idee, mereu mai clar formată, se va perfecționa tot mai mult în ea însăși datorită căldurii vieții și a luminii flăcării iubirii și va deveni tot mai desăvârșită și mai frumoasă. Din desăvârșirea ei tot mai mare veți descoperi tot felul de folosințe și vă veți hotărî puneți în practică această idee care acum este tot mai completă și dezvoltată. 3. La început veți face tot felul de desene pe pergament până când veți putea reda întocmai imaginea spirituală din voi. Când nu veți mai avea nimic de adăugat la desenul vostru, veți trece să consultați cu persoane pricepute în acest domeniu despre cum i s-ar putea da formă în realitatea lumii exterioare acestei idei a voastre, care are deja contururi foarte precise. Specialiștii în domeniu își vor face la rândul lor gânduri, vor înțelege în curând ideea și vor spune: «Avem nevoie de aceste materiale, de atât timp și va costa atât!» Voi veți face atunci o înțelegere, munca va începe, iar după un timp ideea voastră va sta la vedere, spre a o putea admira și folosi, atât voi, cât și al ții. 4. În acest fel vă faceți voi uneltele, casele, orașele, cetățile, corăbiile și mii de alte lucruri! Și tot la fel Dumnezeu Tatăl a făcut cerul, lumile și tot ce se află în ele. Bineînțeles că la facerea unei lumi este nevoie de mai mult timp decât v-ar trebui vouă pentru construirea unei case ori altceva; căci voi aveți materia gata făcută. Dumnezeu însă trebuie mai întâi să creeze materia, luând-o din tăria voinței Sale de nestrămutat. 5. El ar putea chiar și într-o clipită creeze orice materie. Da, ar putea da într-o clipă viață unei mulțimi de lumi, dar o lume astfel creată ar fi greu de menținut, pentru că a fost prea puțin hrănită de El până la deplina ei maturitate. Dacă însă în Dumnezeu însuși s-a maturizat o mare idee despre lume și această idee a fost îndeajuns hrănită de iubirea și înțelepciunea Sa, atunci ea va câștiga tot mai mult în intensitate și prin aceasta va dăinui tot mai mult. 6. Și la voi este tot așa, pornind însă de la materia deja existentă! O casă pe care la nevoie ați construi-o într-o zi, cu siguranță nu va ține un secol și cu atât mai puțin un mileniu! Dar dacă, înainte de a începe, veți lăsa mai mult timp pentru ca ideea din voi să se maturizeze și să prindă o cât mai trainică formă, veți da atunci seama tot mai clar de ce aveți nevoie ca o asemenea formă fie cât mai stabilă și mai desăvârșită și veți construi ceva asemănător Piramidelor, care dăinuie de aproape două mii de ani împotriva tuturor furtunilor și vor mai dăinui încă de patru ori mai mult ca până acum, fără a se schimba la exterior. 7. Dacă vechii faraoni nu ar fi cugetat îndeajuns de mult când au construit asemenea opere pentru păstrarea științelor și artelor lor secrete, pe care timpul să nu le poată distruge mii de ani, atunci acum n-ați mai putea admira aceste monumente ale artei străvechi; dar, pentru că cel care le-a construit a purtat mult în el ideea care a luat o formă, pe care a hrănit-o și a lăsat-o să se maturizeze, este de înțeles de ce ideea lui materializată umple și acum călătorii de uimire. 8. Oamenii au învățat să gândească destul de repede și pot să dezvolte repede din gândurile lor o idee, care uneori este foarte complicată și care de cele mai multe ori este pusă în practică. Dar, pentru că ideea s-a dezvoltat prea repede și prea ușor, ea va fi și repede și ușor pusă în practică, iar opera va lua naștere ușor, dar, datorită imaturității ideii, va dispare în curând. Pe scurt, tot ușorul rămâne ușor, și tot greul rămâne greu!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:02 Capitolul 103 - Dezvoltarea materiei ----------------------------------- Capitolul 103 Dezvoltarea materiei 1. (Domnul): „Înainte de începuturi, când Dumnezeu Tatăl a făcut spiritele din gânduri ale Sale maturizate îndeajuns și le-a înzestrat cu puterea Sa așa încât să poată înceapă singure să gândească și să voiască, a trebuit să li se arate și o ordine după care ele să gândească și să voiască, iar apoi să și făptuiască. Odată cu această ordine, a trebuit să fie pusă în ființă și ispita de a călca ordinea, căci altfel ele nu ar fi fost în stare niciodată-și folosească voința proprie. Această ispită a adus o adevărată înviorare a vieții, în urma căreia aceste spirite au început să aleagă, dorească cu tărie și să făptuiască. 2. Acum, cunoscând acestea, este ușor să înțelegeți că printre primele spirite create au apărut și buruieni, căci ispita a întors de la calea dreaptă multe spirite. Datorită înverșunării lor, acestea s-au rigidizat tot mai mult și aceasta a constituit baza creării lumii materiale*. 3. La început au fost sorii centrali principali, iar din ei au luat naștere toți sorii și corpurile cerești și tot ce se află pe ele, în ele și peste ele. 4. Tot ce este acum materie, odată a fost spirit, care s-a desprins de bunăvoie din ordinea dumnezeiască, a căzut în ispită, s-a întărit și s-a împietrit în aceasta, ceea ce a dus la formarea materiei. Materia nu este deci altceva decât spirit condamnat și împietrit în el însuși. Spus și mai simplu, materia este cel mai gros și mai greu înveliș al spiritului. 5. Niciodată însă spiritul nu poate el însuși să devină materie, cu tot învelișul său tare și greu, ci trăiește și există mai departe în materie, de orice fel ar fi aceasta. Când materia este foarte tare, și viața spiritului din ea este foarte îngrădită și nu se poate dezvolta dacă nu i dă ajutor din afară. 6. În stânca tare, viața se poate dezvolta de-abia după ce ploaia, zăpada, rouă, grindina, fulgerul și alte elemente vor înmuia piatra, care va deveni tot mai poroasă. Prin aceasta, puțina viață eterică va ieși la suprafață, la aer, o parte își va forma un înveliș nou mai ușor și mai moale, la început sub formă de mucegai, apoi de mușchi de stâncă. Dar viața liberă va fi după o vreme nemulțumită și cu acest înveliș și de aceea își va face în curând unul nou, în care să se poată mișca mai liber și mai ușor. 7. Atât timp cât noul înveliș este ușor și moale, spiritul închis în acest înveliș se simte bine și nu va cere mai mult. Numai că învelișul, care la început a fost ușor, devine iarăși tot mai tare și mai greu, datorită activității interioare a spiritelor, care acum împing mereu la o parte materia apăsătoare și devin astfel tot mai rigide. Din acest motiv viața spirituală tinde spre evoluție, dând mai întâi naștere firului de iarbă, iar, în evoluțiile următoare, trunchiului de copac, și caută, prin tot mai strânse cercuri și crestături, se apere de solidificarea mereu crescândă care ascensionează. Deoarece, până la urmă, tot nu se poate apăra de totala solidificare, spiritul îngustează pe cât posibil trunchiul și caută evadarea în ramurile subțiri, în frunze și, în final, în flori. Cu timpul însă și acestea devin tot mai solidificate, iar spiritele, văzând că strădania lor a fost zadarnică, se încapsulează și se păstrează în coconi înveșmântați cu materie mai bine aleasă de ei. 8. Astfel apar apoi tot felul de semințe și fructe. Dar cea mai egoistă parte din viața devenită liberă a unei plante nu câștigă mult; căci ceea ce se ascunde în învelișul tare al seminței trebuie să urmeze de tot atâtea ori același drum de câte ori sămânța cade în pământul umed și îndestulător de viață. Cealaltă parte a vieții, mai răbdătoare, care se mulțumește să rămână în materia grosieră ca scut și purtător al vieții vii și nerăbdătoare, putrezește și renaște apoi într-o formă mai înaltă și mai liberă. Aceasta se înveșmântează deja cu o formă animală. Ceea ce este devorat ca hrană de om și de animale este folosit în mare parte pentru întreținerea cărnii, partea mai nobilă întărește nervii și animă mintea, iar partea cea mai nobilă va deveni substanță sufletească.” (* - Vezi „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul”, n.r.) ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:07 Capitolul 104 - Egoismul - cauză a materiei ----------------------------------- Capitolul 104 Egoismul - cauză a materiei 1. (Domnul): „Dacă veți cerceta mai îndeaproape acest proces, nu vă va fi greu să dați seama, din adâncul adevărului, de unde vine buruiana pe ogorul curat al vieții. 2. Tot ce este lume și materie este opusul permanent și necesar al adevăratei ordini spirituale a lui Dumnezeu, deoarece la origine reprezintă ispita pentru trezirea voinței libere din ideea clar conturată și emanată de Dumnezeu. De aceea ea este adevărata buruiană pe ogorul vieții spirituale. 3. Dacă la început buruiana este necesară formării unei vieți deplin libere a spiritului, până la urmă ea trebuie recunoscută ca atare de ființa omenească liberă și trebuie stârpită pentru că este cu neputință ca omul mântuit să existe împreună cu ea. Ea este un mijloc pentru atingerea scopului, dar nu poate fi niciodată una cu scopul. 4. Năvodul este și el un mijloc pentru prinderea peștilor; dar cine îl aruncă în apă pentru a-l trage afară de dragul lui, al năvodului, și nu pentru a prinde pești?! Iar apoi cine l-ar prăji la foc și l-ar mânca?! De năvod este nevoie numai pentru prinderea peștilor; după ce peștii au fost scoși afară din apă cu ajutorul lui și pescuitul s-a încheiat, năvodul e pus deoparte și se cântărește câștigul făcut cu ajutorul lui. 5. Tot așa este nevoie de ispita încălcării ordinii divine, căci ea trezește puterea de cunoaștere și libera voință. Ea umple sufletul cu dorințe și bucurie până când el, recunoscând-o, nu o va mai ridica în slăvi, ci o va combate mereu cu aceeași liberă voință care a fost trezită și animată în el chiar prin această ispită, iar sufletul liber o va folosi apoi ca mijloc, și nu ca scop în sine. 6. Burduful nu este vinul însuși, ci doar un recipient de păstrare a vinului. Cine ar fi atât de prost încât să guste din burduf și să îl strice numai pentru că miroase ispititor, cu toate că știe că este de ajuns să desfacă burduful la locul potrivit ca să poată gusta din vinul curat din el?! 7. Buruiana sau ispita încălcării ordinii este de aceea subordonată scopului și nu are voie niciodată devină scopul. Cine face din ceva subordonat o cauză principală, acela seamănă cu un nebun care vrea să se sature cu oalele în care a fiert o mâncare bună, iar mâncarea o aruncă! 8. Ce este însă această buruiană, prin a cărei putrezire este îngrășată viața? Ce nume poartă ispita pusă în forma însuflețită? Ea se numește egoism, trufie, aroganță, iar la sfârșit tiranie. Prin egoism, forma de viață se orientează spre ea însăși, cu lăcomia de a îngloba totul în ea însăși și apoi de a zăvorî totul în ea însăși, ca nu cumva să beneficieze și altcineva, și aceasta din frica de a nu suferi de vreo lipsă! Prin această închidere în ea însăși a tot ce preia din ordinea divină pentru hrănire și menținere, va apărea în ființă o tot mai mare densitate și un sentiment de preaputere și soliditate, și prin aceasta o plăcere deosebită față de propria ființă - iar aceasta este trufia, în adevăratul sens al cuvântului, simțindu-se ea însăși ca pe ceva plin de greutate, ridicându-se cu toată puterea deasupra celorlalți; pentru aceasta ea se folosește de toate mijloacele care îi stau la dispoziție, chiar dacă acestea sunt de cel mai rău soi. 9. Dacă trufia a atins ceea ce și-a dorit, atunci se ridică deasupra tuturor semenilor și se uită în jos cu dispreț, mulțumită de ea însăși; iar acest dispreț seamănă cu greața pe care o simte un stomac preaplin față de bucatele din fața lui și este ceea ce se numește aroganță. În ea este multă materie și un câmp întreg de buruieni. 10. Aroganța este, în sinea ei, plină de nemulțumire, pentru că mereu își dă seama că încă nu îi stă totul la picioare, așa cum își dorește. Ea își examinează toate mijloacele și puterile și constată i-ar putea sta totul la picioare dacă s-ar da drept generoasă. Gândit și făcut! le dea flămânzilor mai mult decât sătuilor este un joc ușor pentru aroganță. În curând, micile puteri flămânde se adună în jurul ei și se lasă comandate de ea, căci acum și ele primesc o bucățică din bogățiile aroganței. Ele ascultă acum de ea ca sclavii, îi măresc prin aceasta puterea, iar aroganța va urmări acum să-și facă și mai mulți servitori și datornici, dacă se poate chiar lumea întreagă. Această poftă de nestăvilit este cu adevărat cea mai stricătoare sete de stăpânire și tiranie, căci din ea iubirea a fost cu totul alungată. 11. În această sete de stăpânire se manifestă cea mai densă materie, asemenea unei planete împietrite de granit, cu toate relele de pe ea. Drept dovadă setea de stăpânire este cea mai tare materie stau cetățile și fortărețele în spatele cărora se ascund tiranii: late de câțiva țoli și apărate de nenumărați soldați, aceste ziduri trebuie să fie de nepătruns, pentru ca nimeni să nu fie în stare să străpungă cea mai densă materie și să deranjeze astfel tiranul în liniștea lui plină de aroganță. Vai de sărmanul care îndrăznește să miște doar o piatră din aceste ziduri, căci va fi pe dată făcut una cu pământul! 12. Eu nu vorbesc aici de acei stăpâni și regi care mențin pe pământ ordinea divină și care sunt stâlpi ai umilinței și modestiei, ai iubirii și răbdării. Căci acești regi desemnați de Dumnezeu trebuie să fie ceea ce sunt și nu pot fi altfel atâta vreme cât sunt conduși de voința Dumnezeului atotputernic. Eu v-am vorbit mai înainte numai de adevărata tiranie a fiecărui om în parte. Da, există stăpâni care sunt tirani cumpliți! Aceștia s-au ridicat din popor, s-au răsculat împotriva stăpânilor puși de Dumnezeu, ca odată Absalom împotriva propriului său tată, David. Acești stăpâni nu sunt desemnați de Dumnezeu, ci doar de ei înșiși; ei sunt de aceea răi și ca o adevărată buruiană și reprezintă forme dintre cele mai împietrite ale materiei. 13. Dar tu, Cyrenius al Meu, și împăratul tău, nu sunteți dintre aceștia, ci sunteți ceea ce sunteți din voința lui Dumnezeu, deși sunteți încă păgâni! Dar Mie îmi sunteți ca păgâni mult mai dragi decât mulți regi evrei care, în loc să fie călăuze ai copiilor Domnului, au fost adevărați ucigași ai trupului acestor copii, dar și mai mult - ai spiritului lor. De aceea lor li se va lua pentru totdeauna tronul, sceptrul și coroana și ele vă vor fi date vouă, păgânilor înțelepți. Am făcut aici această paranteză ca nu cumva tu, Cyrenius al Meu, crezi că stai împreună cu nepotul tău, ca uzurpatori în fața Mea pe tronul împărăției. Iar acum să cercetăm mai departe buruienile de pe ogorul cel bun!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:11 Capitolul 105 - Despre crearea sistemelor solare ----------------------------------- Capitolul 105 Despre crearea sistemelor solare 1. (Domnul): „Vedeți, așa cum oamenii, prin egoism, trufie, aroganță și prin tirania care rezultă din ele, devin atât de plini de materie încât vor avea nevoie de mii și mii de ani pentru a se elibera de ea, tot așa spiritele primare care au căzut în ispită au devenit tot mai egoiste, mai trufașe, mai arogante, iar la urmă adevărați tirani, iar urmarea a fost că s-au încătușat în pură materie. 2. Ele s-au izolat în grupe mari, la distanțe de neînchipuit de mari pentru mintea voastră una de cealaltă. Fiecare grupă nu a mai vrut să audă, vadă și să știe nimic despre celelalte, pentru a se putea dedica întru totul egoismului. Prin acest egoism mereu mai mare, în care aroganța devine tot mai puternică, până la urmă, datorită tiraniei, nenumăratele forme de viață se vor concentra, după legea gravitației care s-a dezvoltat treptat din egoism și aroganță, într-un bulgăre imens, și astfel soarele central primordial al unei galaxii este gata. 3. În spațiul infinit există nenumărate astfel de galaxii, peste tot acolo unde un soare central servește drept punct central comun nenumăratelor lumi, iar acești sori centrali sunt chiar aceste grupe de spirite concentrate în ele însele, din care au luat naștere cu timpul toți ceilalți sori, toate planetele, toate lumile și toate cometele. 4. Cum s-a făcut însă aceasta? Vedeți, în soarele central, pentru multe dintre spiritele mari, apăsarea a devenit prea puternică! Ele s-au aprins pline de mânie, s-au eliberat de apăsare și au zburat la o depărtare infinit de mare de primul bulgăre. Un timp au plutit libere în spațiul nesfârșit și s-au comportat suficient de bine ca să poată trece de la sine în ordinea pur spirituală. Dar, pentru că nu s-au eliberat de egoism, au început din nou să se concentreze într-un bulgăre solid și au apărut astfel sori centrali de rangul al doilea. 5. În acești sori centrali de al doilea rang, spiritele principale ajung să nu mai suporte apăsarea care crește mereu, se aprind și se eliberează de soare în bucăți nenumărate. Ele se poartă din nou frumos pentru a trece la o viață pur spirituală. Dar cum, între timp, se plac din nou din ce în ce mai mult și nu doresc să scape cu totul de egoism, greutatea lor materială va crește și se vor concentra din nou în bulgări imenși și astfel va rezulta un soare de rangul al treilea. 6. Dar, în curând, va apare aceeași situație ca și la ceilalți sori centrali. Spiritele principale, mai puține la număr, vor fi cu timpul tot mai mult puse sub presiune de spiritele subordonate, se vor înfuria și se vor rupe cu violență din bulgărele comun, cu intenția de neclintit de a se transforma acum, în sfârșit, în spirite pure. Un timp neînchipuit de lung vor pluti în univers ca niște mase de ceață eterică, departe una de cealaltă. 7. Această libertate le este plăcută, amintindu-și cu neplăcere de presiunea uriașă la care au fost supuse. Dar, după un timp, va începe să le fie foame și vor începe să caute hrană prin univers - deci ceva ce să le sature din exterior. Ele găsesc hrană, și trebuie să găsească, căci fiecare poftă este ca polul nord magnetic care atrage spre sine tot ce conține fier. 8. Care este însă urmarea? Cu o putere căreia nu-i poate rezista, ființa începe să se densifice tot mai mult. Prin aceasta, în ea se trezește egoismul și urmările lui, iar consecința inevitabilă este din nou concentrarea într-un bulgăre imens, fenomen pentru care bineînțeles că sunt necesari nenumărați ani pământești. 9. Dar ce înseamnă chiar și o atât de lungă perioadă de timp pentru Dumnezeul cel veșnic?! Un profet al timpurilor de demult spunea: «Eu vă zic vouă: de o mie de ori o mie de ani sunt pentru Dumnezeu cât o zi!» Eu însă zic vouă: de o mie de ori o mie de ani sunt pentru Dumnezeu ca o clipă! Pentru cine se târăște de atâta plictiseală prin viață, orele îi par zile, iar zilele - ani. Dar pentru cine este harnic și muncitor, orele îi par clipe, iar săptămânile - zile. Dumnezeu însă este de o veșnicie plin de o hărnicie nemăsurată și este mereu activ la nesfârșit, iar urmarea cea mai fericită este că, pentru El, un timp neînchipuit de lung este ca o clipă, și de aceea crearea unui soare, în ochii Lui, durează doar foarte puțin. 10. Din ultima concentrare pe care v-am descris-o au apărut și apar încă sori planetari ca acesta care luminează pământul. Acest fel de sori sunt mai blânzi și mai fragili decât sorii centrali, dar mai au încă o imensă masă de materie, ca urmare a egoismului nenumăratelor spirite care îl alcătuiesc. Spiritele mai nobile de pe acest soare nu vor mai putea suporta după o vreme presiunea din partea spiritelor inferioare, care au devenit una cu materia. Urmarea este aceeași ca la ceilalți sori de mai înainte: violența, erupții peste erupții, iar spiritele mai nobile se vor elibera până la urmă. 11. În ele se trezește acum dorința foarte serioasă de a respecta adevărata ordine a lui Dumnezeu și de a se reîntoarce la viața pur spirituală. Multe dintre ele luptă împotriva ispitei și devin astfel îngeri, fără a mai trebui să se mai întrupeze. Cele care însă vor să se întrupeze, fie pe acest soare, fie pe pământ, se pot decide libere. Această libertate o au și cele care se întrupează pe sorii centrali, însă o fac mult mai rar decât pe soarele acestui sistem solar. 12. Dar câteva grupuri de spirite care s-au eliberat cu aceeași intenție din bulgărele solar nu s-au putut elibera de tot de povara egoismului și, după un timp, vor cădea iarăși în ispită și, pas cu pas, procesul se desfășoară pe nesimțite mai departe. 13. În curând aceste spirite vor deveni vizibile material sub formă de comete nebuloase cu coadă. Ce ne spune această coadă? Ea ne arată foamea acestor spirite care au devenit deja materiale și marea lor lăcomie de a se sătura cu materie. Această lăcomie atrage din eter toată materia de care le este poftă și astfel această cometă alcătuită din spirite deja foarte materiale rătăcește multe milenii în marele spațiu eteric în căutare de hrană, ca un lup flămând și fioros. 14. Tot înfulecând și sugând, va deveni tot mai densă și mai grea. Cu timpul, ea va fi atrasă din nou de către soarele din care a evadat, astfel că va începe să se rotească în jurul lui. Supunându-se acestei ordini, ea va deveni o planetă, ca acest pământ, ca luceafărul de dimineață sau de seară, ca Marte, ca Jupiter, ca Saturn sau ca multe altele care vouă sunt necunoscute. 15. Acum planeta s-a format și este în continuare stăpânită de o foame uriașă și, pentru că este mai aproape acum de soare decât atunci când era cometă, va primi de la el destulă hrană. Această hrană este în același timp momeală pentru ca soarele să țină fugarul cât mai aproape, iar la urmă, după un timp, îl înghită din nou - aceasta fiind o dorință a spiritelor primordiale. Având însă în vedere mărimea planetelor, această dorință nu se poate împlini, căci, cu toate că spiritele surghiunite pe aceste planete sunt încă foarte materiale, ele cunosc natura solară și nu au nevoie și nici chef să se mai unească vreodată cu soarele. Ele acceptă cu plăcere spiritele care vin din soare ca pe o bună hrană întăritoare, dar de o unire deplină cu soarele nu vor să audă. 16. Uneori se mai petrece și așa: unele dintre spiritele evadate se apropie foarte mult de soare și sunt atrase de el. Dar nemaipomenita activitate plină de zel a spiritelor mai libere din jurul globului solar, cărora li se datorează în principal strălucirea soarelui, face ca toate spiritele din bulgărele rigid să treacă aproape instantaneu la o activitate febrilă, se depărteze unul de celălalt și apoi fiecare în parte să își caute soarta de unul singur. 17. Urmarea trezirii la o activitate atât de febrilă a spiritelor închise atât de mult timp în bulgărele rigid al vreunei planete sau comete este dizolvarea instantanee și deplină a bulgărelui și eliberarea multor mii și mii de spirite, dintre care majoritatea, învățând această lecție, se întorc la adevărata ordine a vieții și devin spirite angelice și ocrotitori ai fraților lor de viață mai puțin liberi, ca aceia care lâncezesc în bulgări rigizi de materie, și vor ajuta la eliberarea acestora.” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:13 Capitolul 106 - Însemnătatea Pământului și crearea lui ----------------------------------- Capitolul 106 Însemnătatea Pământului și crearea lui 1. (Domnul): „O parte dintre aceste spirite eliberate vor însă treacă, prin întrupare, pe una dintre planete. Cele mai multe se întrupează pe soare, doar foarte puține se întrupează pe acest pământ, căci aici trebuie să renunțe la toate amintirile despre viețile anterioare și să facă un început existențial cu totul nou, ceea ce nu este necesar pe alte planete sau sori. 2. Spiritelor întrupate pe alte planete le rămâne o amintire ca în vis a vieții lor anterioare, iar urmarea acestei amintiri este că acești oameni sunt de la început cu mult mai înțelepți și mai lucizi decât cei de pe acest pământ. Dar, în schimb, nu sunt capabili de o evoluție pe o treaptă superioară a vieții. Ei se aseamănă într-un fel mai mult cu animalele de pe acest pământ, care sunt dotate de la natură cu un anumit instinct prin care sunt în stare de unele aptitudini de care omul, cu toată mintea lui, nu este în stare. Căutați însă învățați un animal mai multe aptitudini, în plus față de instinctele lui, și nu veți avea cine știe ce succes! 3. Desigur că sunt animale care pot fi învățate să facă, la nevoie, anumite munci simple și primitive, spre exemplu boul poate fi învățat să tragă, măgarul, calul și cămila să care, câinele să ia urma, vâneze și să apere casa; dar, în afară de acestea, nu veți reuși să-i învățați prea mult, iar să vorbească - niciodată. Motivul simplu este acela că o vagă amintire a vieților anterioare ține prizonier sufletul animal, iar el trăiește de aceea ca și amorțit. 4. Numai la oamenii de pe acest pământ, și niciunde altundeva, amintirea vieților anterioare este ștearsă de tot și de aceea ei încep o ordine de viață cu totul nouă, care este în așa fel concepută ca, prin ea, fiecare om să poate evolua până la deplina asemănare cu Dumnezeu. 5. De aceea pe acest pământ se pot întrupa fie suflete care provin de pe soare, care conține toate elementele primordiale (suflete care au trecut deja acolo prin întrupare și prin aceasta au în ele acea inteligență sufletească specifică ce este necesară desăvârșirii unei vieți spirituale), fie suflete care provin chiar de pe acest pământ și care au evoluat mai întâi prin toate cele trei regnuri ale naturii: de la rigida materie pietrificată a regnului mineral, prin toate straturile minerale, la lumea plantelor, iar la sfârșit prin toată lumea animală din apă, din aer și de pe pământ. 6. Aici nu Mă refer la trupul material, ci la ceea ce este conținut în acest înveliș, la elementul sufletesc-spiritual; căci învelișul este, la o analiză atentă, tot sufletesc-spiritual, dar în consistența lui este prea primitiv, prea inert și prea greoi și este încă o expresie a trufiei, a egoismului, a aroganței și a celei mai indolente și putrede plăceri a tiraniei mânioase, aducătoare de moarte. Această materie trebuie mai întâi să se transforme, putrezind de nenumărate ori, și prin aceasta devine un înveliș sufletesc cât de cât curat. Dar această materie nu va fi niciodată folosită pentru propria substanță sufletească. 7. De aceea, pe acest pământ există mai multe soiuri diferite de minerale, plante și animale decât pe oricare dintre celelalte planete sau sori. Toate corpurile cerești împreună ar însuma mai multe soiuri de specii decât pământul singur, dar fiecare în parte nu are nici măcar a suta mia parte din speciile de pe pământ, în fiecare dintre cele trei regnuri. Și chiar de aceea singur acest pământ a fost ales pentru a purta, în adevăratul înțeles, copiii Domnului. 8. Dar de ce aceasta? Pentru că acest pământ are o soartă cu totul deosebită. El aparține numai ca planetă de acest soare; dar el nu este la fel ca toate celelalte planete din sistemul nostru solar (cu excepția uneia, între Marte și Jupiter, dar care, din anumite motive rele, a fost distrusă de locuitorii ei acum șase mii de ani), ci a luat naștere din soarele central primordial și el este, cu un timp - pentru voi - neînchipuit de lung, mai vechi decât soarele în jurul căruia se rotește. Dar, ca și corp ceresc material a început să existe de-abia la mult timp după ce acest soare și-a început rotația în jurul soarelui lui central și și-a atras materia planetară în principal din acest soare.” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:16 Capitolul 107 - Crearea Lunii ----------------------------------- Capitolul 107 Crearea Lunii 1. (Domnul): „Acum mii și mii de ani pământești, Pământul era, ca și corp ceresc material, cu mult mai greu, iar apăsarea la care erau supuse spiritele era foarte mare. Spiritele rele s-au înfuriat și s-au îndepărtat de el cu multă masă de materie primitivă și s-au învârtit vreme de multe mii de ani în jurul Pământului pe o traiectorie neregulată. 2. Dar cum aproape toate fragmentele, în afară de câțiva bulgări, erau moi și pe jumătate lichide, și întreaga masă era într-o rotire permanentă, până la urmă toate fragmentele s-au unit într-un glob mare. Viteza de rotație în jurul propriei axe a fost însă prea mică, pentru diametrul mic al sferei, pentru a repartiza uniform lichidul pe întreaga suprafață. Datorită vitezei mari de rotație în jurul Pământului, lichidul se aduna, datorită inerției, pe partea opusă Pământului. 3. Prin aceasta însă, centrul de greutate al acestui bulgăre rotund a fost împins mereu spre partea unde s-a adunat lichidul. Din această cauză, cu timpul, viteza de rotație în jurul axei proprii a încetat și bulgărele și-a arătat mereu Pământului aceeași fată. 4. Și aceasta a fost bine și chiar și cele mai îndărătnice spirite au putut să conștientizeze cât de bine este să trăiești într-un mediu uscat și plin de hrană cum este Pământul. De când este Pământul locuit de oameni, această parte a lunii are, în plus, și sarcina de a permite sufletelor de pe pământ care au migrat pe ea și sunt acum înveșmântate doar cu un înveliș material-eteric să privească de la mare distanță și pe durata a mii de ani planeta Pământ și să regrete că nu mai sunt locuitorii ei. Eu am avut însă grijă ca aceste suflete fugare să nu mai poată se întoarcă pe Pământ, oricât de mult ar vrea. Eoni de ani pământeni însă le vor îndupleca, cu timpul, și pe cele mai îndărătnice spirite. 5. Acum ați văzut cum a luat naștere întreaga creație materială, până la lunile planetelor, care, aproape peste tot unde există, au apărut în același fel, au aceeași natură și servesc aceluiași scop. 6. Așa cum, la origine, întreaga lume materială, până la sateliți, a apărut din spirite decăzute în ele însele, în același fel au apărut, în timp, pe corpurile cerești împietrite și tari: munții, primele plante uriașe, apoi tot felul de alte plante, animale și la sfârșit omul însuși. 7. Spiritele mai bune se smulg cu violență de sub apăsarea tot mai puternică a materiei, dizolvând materia proprie prin puterea voinței lor. Aceste spirite pot să treacă imediat în lumea spiritelor pure, dar vechea ispită poate să pună în continuare stăpânire pe ele. Trufia se trezește, planta își trage seva, animalul înfulecă, iar sufletul omului, abia intrat în vechea ordine spirituală a lui Dumnezeu, caută plin de lăcomie după hrană materială și după plăcere indolentă. Pentru aceasta trebuie să se înveșmânteze imediat cu un trup material, care însă este mai delicat decât vechea materie păcătoasă. Cu toate acestea, în astfel de suflete trufia poate crește astfel încât, dacă nu ar sta chiar Dumnezeu Tatăl de pază în inima lor și dacă El nu ar fi pus în ea o scânteie din Spiritul Iubirii Sale, aceste suflete s-ar împietri din nou.” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:19 Capitolul 108 - Despre răul moștenit al trufiei ----------------------------------- Capitolul 108 Despre răul moștenit al trufiei 1. (Domnul): „Ați auzit desigur despre răul moștenit, cel puțin voi, evreilor, cu siguranță! Ce este acesta? Priviți și ascultați! 2. El este vechiul egoism, ca tată al minciunii și al tuturor relelor care izvorăsc din el; minciuna este vechea, păcătoasa materie, care nu este altceva decât exprimarea păcătoasă a egoismului, a trufiei, a aroganței, a mândriei prostești și a setei de putere. 3. Toate acestea s-au născut din ispita pe care Dumnezeu Tatăl a trebuit să o pună în spirit, pentru recunoașterea propriei voințe libere; dar, deși ispita a fost necesară, în nici un caz nu a fost necesară schimbarea păcătoasă a lumii materiale. Această schimbare a fost doar una dintre posibilitățile de transformare din ordinea Sa divină, și ea s-a datorat faptului că multe spirite n-au rezistat ispitei, deși s-au străduit; în același timp, de șase ori mai multe spirite primare au urmărit să reziste ispitei și au și reușit, iar, dintre acestea, unul ne stă aici la dispoziție și el poartă numele de Rafael. 4. Dușmanul care mereu seamănă neghină în lanul de grâu curat este trufia, iar urmarea, care acum vă este cunoscută, este buruiana, neghina - simbolul materiei degenerate, al minciunii, al lui Satana. 5. Cuvântul Meu este însă cel mai nobil și mai curat bob de grâu, iar voința voastră liberă este ogorul pe care Eu, ca semănător al tuturor formelor de viață, semăn cea mai curată sămânță a ordinii divine veșnice. 6. Nu vă lăsați cuprinși de trufie, ci luptați cu putere împotriva ei, cu sabia înroșită în focul adevăratei iubiri, complet dezinteresate, pentru Dumnezeu și pentru aproapele vostru, căci așa veți păzi ogorul de buruieni, iar mai apoi veți intra voi înșivă în împărăția Tatălui Ceresc, ca cel mai pur și mai prețios fruct, iar acolo veți vedea și veți conduce lumi noi și pur spirituale în veci! 7. Dar fiți cu mare băgare de seamă ca dușmanul, sau trufia din voi, nu-și facă loc nici măcar cât un atom, pentru că acest atom este deja o sămânță a adevăratelor buruieni, care pot, cu timpul, ia în stăpânire toată voința, iar spiritul vostru pur va fi năpădit tot mai mult de buruienile din materie și veți deveni voi înșivă minciună, căci toată materia este în sinea ei o mare minciună! 8. Cel mai mic atom de trufie din voi, ucenicii Mei, va deveni într-o mie de ani buruieni otrăvitoare de mărimea unui munte, iar cuvântul Meu va fi zidit cu cel mai «rău» (neatrăgător) noroi (umilința) pe toate drumurile și cărările, ca să nu se împiedice de el nici o minciună plină de trufie și de ură! Rămâneți însă curați în ordinea Mea și veți vedea în curând cum lupii se adapă din același pârâu cu mieii. 9. V-am dat acum o învățătură despre care până acum nici unui spirit nu i s-a spus vreodată ceva, ca să puteți pricepe cine este Acela care este singurul care vă poate da o asemenea învățătură și de ce. Și am făcut aceasta nu de dragul învățăturii, ci de dragul faptelor adevărate conforme ei! De aceea să nu fiți doar auditori mândri și mirați ai învățăturilor pe care nimeni înaintea Mea nu le-a predicat oamenilor atât de deschis ca Mine acum. Nu este de ajuns că ați recunoscut că Dumnezeu însuși, Tatăl veșniciei, v-a dat aceste învățături, ci trebuie să cercetați temeinic inimile voastre dacă în iubirea lor nu se ascunde vreun fir de buruiană. Dacă îl veți găsi, smulgeți-l cu toate rădăcinile lui, până la cele mai mici, și deveniți astfel pe deplin activi în ordinea divină, care acum nu vă mai este necunoscută, și veți culege astfel adevăratele roade ale vieții în veci! 10. Ca să puteți vedea și voi cum este tot ce v-am explicat Eu până acum, voi deschide ochii spirituali pentru scurt timp (clarvedere) ca să puteți înțelege prin propria voastră experiență. Fiți atenți de aceea la tot ce veți vedea!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:21 Capitolul 109 - Eliberarea, renașterea și revelația ----------------------------------- Capitolul 109 Eliberarea, renașterea și revelația 1. Din motive ușor de înțeles, nu era nimeni pregătit pentru o asemenea învățătură și toți cei prezenți erau cuprinși de mirare și minunare, care, la fel ca învățătura Mea, nu avea asemănare. 2. Mulți se băteau în piept și strigau tare: „Doamne, Doamne, Doamne, ucide-ne, căci suntem cei mai mari păcătoși în fața Ta, și toate acestea numai din vina noastră, voită și nevoită! Numai Tu ești bun și sfânt! Toate celelalte, care poartă un înveliș material, sunt rele și în ele însele blestemate. O, Doamne, cât vom mai rătăci în propria noastră materie? Când vom fi eliberați de vechile blesteme?" 3. Eu am spus: „Chiar acum, căci Eu binecuvântez întreaga materie, pentru că Eu însumi am pătruns în vechiul vostru blestem și i-am adus prin aceasta binecuvântarea! Întreaga veche ordine a vechilor ceruri, împreună cu cerurile, a încetat, și se va face o nouă ordine și un nou cer pe temelia materiei binecuvântate acum de Mine și întreaga creație, ca și acest pământ, va trebui să primească o nouă înfățișare. 4. După vechea ordine, nimeni nu putea ajunge în ceruri dacă a căzut în materie. De acum încolo, nimeni nu va putea veni cu adevărat la Mine, în cel mai pur și mai înalt cer, dacă nu a străbătut la fel ca Mine drumul materiei și al cărnii. 5. Oricine va fi de acum încolo botezat în numele Meu, cu apa vie a iubirii Mele și cu spiritul învățăturii Mele, urmându-Mă în putere și faptă, aceluia îi sunt iertate păcatele pentru totdeauna, iar trupul lui nu va mai fi un vechi mormânt al păcatului, ci un templu al Sfântului Duh. 6. Dar să aibă fiecare grijă nu îl pângărească din nou cu vechea buruiană a trufiei! Păziți-vă de ea și atunci vă veți sfinți carnea și sângele. Iar când spiritul curat din voi va deveni singurul stăpân, nu numai sufletul va fi trezit prin el la viață veșnică, desăvârșită, ci și carnea și sângele trupului, cu piele și cu păr cu tot! 7. Vedeți ce diferență este între trecut și prezent! Așa cum a fost rânduit acum, așa va rămâne în veci. 8. Soarele, care era înainte plin de blesteme, va fi de acum plin de binecuvântare și la fel tot ce există în spațiul nemărginit! Căci, așa cum v-am spus, Eu fac acum totul nou și toate vechile condiții trebuiesc transformate, deoarece și Eu M-am transformat, îmbrăcând materia. 9. Dar adaug aceasta și vă spun: cine nu crede și nu va fi botezat cu apă și cu Duh Sfânt pentru și întru numele Meu și pentru Cuvântul Meu, acela va rămâne în vechea ordine! Aceia nu vor veni în împărăția Mea și nu îmi vor vedea fața pe lumea cealaltă, ci vor rămâne la hotarele împărăției Mele, unde domnește întunericul și noaptea și unde se plânge mult și se scrâșnește din dinți. Iar lumina cea mai curată a cerurilor nu va ajunge la ei mai mult decât ajunge pe pământ lumina unei stele îndepărtate și nu vor ști despre cerul Meu viu și adevărat mai mult decât știu oamenii de aici despre stelele îndepărtate și despre ce se află pe ele. Iar oamenii se pot gândi mereu, sute de mii de ani, ce pot fi aceste puncte luminoase și după această lungă perioadă de timp nu vor ști mai mult decât știu acum. Cu timpul, se vor ridica oameni care vor inventa instrumente oculare cu care să vadă lucruri îndepărtate de parcă ar fi foarte aproape; dar despre stelele fixe nu vor afla niciodată nimic, pentru că ele sunt mult prea îndepărtate de acest pământ. 10. Și la fel pe lumea cealaltă: păgânii care nu cred și nu au fost botezați, cu toate că pot fi așezați în cele mai bune sfere, vor vedea doar de la mare depărtare cerul Meu și își vor da cu părerea despre el, așa cum pământenii privesc cerul înstelat și își pun tot felul de întrebări. După o mie de ani vor ști ceva mai mult decât acum și vor afla că aceste stele sunt sori, dar ce este un soare, cum luminează el, cât de mare este și cât de departe se află, câte planete se rotesc în jurul lui și cum sunt acestea alcătuite, ce fel de locuitori se află pe ele, ce obiceiuri, limbi și tradiții au, acestea nu vor putea afla cu mintea lor! 11. Și dacă voi, care știți acum multe, le-ați spune lor acestea, ei nu vă vor crede; căci o minte lumească, așa cum se întâlnește acum la mulți păgâni, nu crede nimic din ceea ce nu poate vedea și atinge cu mâinile. 12. Da, Eu voi trezi pe viitor, din când în când, bărbați și femei dintre adevărații credincioși în numele Meu, cărora le vor fi dezvăluite de către Mine, în inima lor plină de iubire, toate misterele cerurilor și ale lumilor; dar vor fi puțini aceia care vor crede în aceste adevăruri! 13. Cei însă cărora le-au fost dezvăluite aceste mistere vor avea o mare bucurie și vor lăuda și preaslăvi numele Aceluia care le-a dezvăluit lor asemenea lucruri, până la care mintea omului nu poate pătrunde niciodată. 14. Da, vor fi cândva oameni pe acest pământ în fața ochilor cărora întreaga creație se va dezvălui ca o scriere tainică a lui Dumnezeu; dar nici unul dintre cei care nu cred în numele Meu și nu au fost botezați în același fel, nu va primi o asemenea grație!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:26 Capitolul 110 - Botezul. Trinitatea în Dumnezeu și în om ----------------------------------- Capitolul 110 Botezul. Trinitatea în Dumnezeu și în om 1. Cyrenius a întrebat atunci: „Doamne, eu cred tot ceea ce Tu ne înveți; sunt eu prin aceasta botezat?” 2. Eu am spus: „Nu, nu ești încă botezat; dar aceasta nu contează acum! Căci cine crede precum tine, prietene, acela este în spirit la fel ca și botezat, și anume cu toată binecuvântarea botezului. 3. Evreii au circumcizia, care este o pregătire a botezului, dar care în ea însăși și în fața Mea nu are nici o valoare dacă cel tăiat împrejur nu are în același timp și inima «circumcizată». Eu înțeleg printr-o inimă «circumcizată» o inimă curată și plină de iubire, care este mai prețioasă decât toate circumciziile de la Moise și până acum. După circumcizie a venit, după un timp, botezul cu apă al lui Ioan, care a fost preluat de ucenicii săi. Acest botez însă nu are în el însuși nici o valoare dacă 5 pocăința nu îl precede sau nu îi urmează. 4. Cine însă, spre a începe o viață mai bună și mai curată, se lasă botezat cu apă, nu face nici o greșeală; dar să nu creadă apa îi curăță inima și îi întărește sufletul. Aceasta o face doar propria voință pe deplin liberă; apa este doar un semn prin care se arată voința, ca apă vie a spiritului, a curățat acum sufletul de păcate, la fel cum apa obișnuită curăță capul și restul trupului de praf și mizerie. 5. Cine a primit botezul cu apă în adevăratul sens arătat, acela este cu adevărat botezat dacă la botez, sau chiar înainte de acesta, voința din inima lui a dat roade. Dacă nu s-a petrecut aceasta, atunci botezul cu apă nu are nici cea mai mică valoare și nu aduce nici o binecuvântare materiei și nici pe departe o sfințire a acesteia. 6. La fel, nici botezul copiilor mici nu are vreo valoare; el este doar un simplu semn că acești copii au fost acceptați într-o comunitate mai bună și că acel copil primește un nume, care, pentru viața sufletului, nu are nici o valoare, ci doar una lumească. Din acest motiv, copilul ar putea primi un nume și fără circumcizie și fără botezul cu apă al lui Ioan și aceasta ar fi în fața Mea totuna; căci nici un nume nu sfințește sufletul unui om, ci numai voința lui liberă de a făptui drept toată viața după cea mai bună cunoaștere. Oricare nume poate fi sfințit prin voință și fapte bune, dar invers este întotdeauna cu neputință. 7. Pe când Ioan boteza, i-au fost aduși copii, lui și ucenicilor lui, iar el i-a botezat și pe aceștia dacă tutorii lor s-au angajat pe ce au mai sfânt să poarte o grijă neobosită educației lor spirituale. Acum, în această situație, poate fi botezat și un copil cu apă, pentru a i se da un nume; dar botezul nu sfințește sufletul și trupul copilului decât până când copilul va putea singur să-L cunoască cu adevărat pe Dumnezeu și pe sine însuși și se va putea folosi de libera voință. Până atunci, tutorele va trebui să aibă grijă cât mai conștiincios ca acest copil să fie bine îndrumat în tot ce este necesar pentru obținerea adevăratei sfințiri, altfel tutorele preia toată răspunderea pe sufletul său. 8. De aceea este mult mai bine ca botezul cu apă fie făcut când un om îndeplinește toate condițiile, după cunoașterea sa și din voința lui liberă, pentru sfințirea sufletului și a trupului său. De fapt, botezul cu apă nu este necesar sfințirii sufletului și a trupului, ci numai cunoașterea adevărului din Dumnezeu și făptuirea în această cunoaștere. Dacă se va boteza cu apă, nu este nevoie numai de apa Iordanului, doar pentru că Ioan a botezat în Iordan, ci orice apă proaspătă este bună; apa de izvor însă este mai bună decât apa din cisternă, pentru că ea este mai bună sănătății trupești decât apa stătută de cisternă. 9. Adevăratul botez și singurul valabil în fața Mea este cel cu focul iubirii pentru Dumnezeu Tatăl și pentru aproapele vostru, cu voința vie și plină de zel și cu Sfântul Duh al adevărului veșnic din Dumnezeu. Acestea trei îi pot da cuiva, în cer, o dovadă valabilă și ele sunt: iubirea, ca adevăratul Tată; voința, ca adevăratul cuvânt sau Fiul Tatălui; și în sfârșit Duhul Sfânt, ca înțelegere adevărată a veșnicului și viului adevăr din Dumnezeu, dar activ și viu în oameni și numai în oameni! Căci ceea ce nu este în oameni și nu vine din voința cea mai înaltă nu are pentru oameni nici o valoare și, pentru că nu are nici o valoare pentru oameni, nici în fața lui Dumnezeu nu are. 10. Căci Dumnezeu în Sinele Său nu reprezintă pentru oameni nimic până când ei nu îl vor cunoaște - prin învățătura sfântă și adevărată - pe El și voința Lui supremă și divină și, recunoscând această voință, își vor orienta din iubire voința proprie după voința Lui, și voința lor vie și plină de zel va împlini, prin toate faptele și renunțările lor, această voință supremă divină. De-abia prin aceasta chipul lui Dumnezeu devine viu în oameni și va crește și le va umple foarte repede întreaga ființă. Iar atunci și omul va pătrunde în adâncul lui Dumnezeu; căci chipul și asemănarea lui Dumnezeu în oameni este o oglindire desăvârșită a unuia și aceluiași Dumnezeu din veșnicie. 11. Când omul atinge acest nivel, atunci totul în el devine sfânt și se poate spune că a primit adevăratul botez al renașterii în spirit. Prin acest botez omul devine un adevărat prieten al lui Dumnezeu și va fi el însuși la fel de desăvârșit precum este Tatăl în ceruri. Și Eu vă spun la toți, cu tărie, voi toți trebuie să tânjiți, din toate puterile voastre, deveniți la fel de desăvârșiți ca Tatăl din ceruri! Cine nu va fi la fel de desăvârșit, nu va fi Fiul Tatălui. 12. Cine este însă Fiul? Fiul este iubirea Tatălui. El este iubirea iubirii, El este focul și lumina, El este Fiul iubirii sau înțelepciunii Tatălui. Dacă chipul Tatălui este în voi, va trebui să fie la fel de desăvârșit ca Tatăl însuși în toate, altfel nu este chipul lui Dumnezeu; iar dacă asemănarea nu este deplină, de unde să-i vină omului înțelepciunea, ori cum poate să ajungă omul la adevărata înțelepciune? 13. La fel cum în Mine se găsește mereu Tatăl, la fel Mă găsesc și Eu mereu în Tatăl, și la fel trebuie să găsiți și voi în voi înșivă, și prin aceasta vă veți găsi și în Dumnezeu, și Dumnezeu se va găsi în voi. Cum Eu și Tatăl suntem una, la fel trebuie să fiți și voi una în voi înșivă cu chipul Tatălui din voi. Dacă sunteți, atunci veți fi una și cu Mine și cu veșnicul Tată din Mine, căci Eu și Tatăl suntem una din veșnicie!” 14. Aici ucenicii au spus: „Doamne, n-am priceput aceasta! Învățătura Ta a devenit prea grea! Te rugăm mult să ne explici mai clar!” 15. Eu am spus: „Nici voi nu înțelegeți? Cât timp va mai trebui să dădăcesc?! O, tu, gândire strâmbă! Iar vouă v-a fost dat să vi se dezvăluie secretul împărăției lui Dumnezeu pe pământ! 16. Unde vă sunt gândurile inimii voastre?! De atâtea ori v-am explicat cine este Tatăl și cine este Fiul, Fiul și Tatăl se comportă ca și iubirea și înțelepciunea sau ca și căldura și lumina. Eu v-am arătat că lumina fără căldură nu este de nici un folos, dar că și căldura fără lumină nu poate coace nici un spic de grâu. V-am arătat cum în căldură își află izvorul lumina, căci căldura este expresia unei activități, iar activitatea este vizibilă prin lumină, care crește atunci când activitatea se intensifică. Și tot nu pricepeți unitatea Tatălui și a Fiului, și nici unitatea dintre voi și Mine!” 17. Ucenicii au spus: „Doamne, nu Te supăra pe noi! Acum am priceput, iar dacă am pierdut cumva ceva, vom putea recupera!” 18. Eu am spus: „Eu știu că așa va fi. Dar v-am spus aceasta pentru că am văzut că erați mai mult puși pe întrebări decât să vreți să cunoașteți.” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:29 Capitolul 111 - Despre regulile mozaice de alimentație ----------------------------------- Capitolul 111 Despre regulile mozaice de alimentație 1. Cyrenius a spus: „M-am mirat eu însumi cum de ucenicii Tăi nu au înțeles ceea ce eu, și fără îndoială și ceilalți, am înțeles foarte bine! Dar acum, dacă Tu, Doamne, vrei să ne lămurești lucruri despre care nimeni înaintea Ta nu a vorbit, dori să-mi spui de ce evreii nu ating și nu mănâncă hrana pe care ei o consideră a nu fi curată! Noi, păgânii, putem mânca aproape totul și, după învățătura noastră, puritatea noastră nu depinde de hrană! Vechii egipteni mâncau, de asemenea, tot ceea ce timpul și experiența le-a arătat că este bun de mâncat și eu nu știu nimic de o profanare - dimpotrivă, eu știu că egiptenii erau foarte curați și spirite cu adevărat înalte; și noi, romanii, am avut parte de spirite înalte, deși religia noastră nu a prevăzut restricții în ceea ce privește hrana. De ce tocmai evreii au fost nevoiți să renunțe la atâtea?” 2. Eu am spus: „Pentru că neamul lor, încă de la Adam, a fost de sus și mai este și acum în cea mai mare parte, și pentru că acest neam a fost predestinat ca Eu să vin în mijlocul lui, în această materie, pentru mântuirea tuturor creaturilor. Tu ai auzit că, prin Mine, întreaga materie este binecuvântată și sfințită pentru că Eu însumi am îmbrăcat materia! Tu aprobi aceasta în sinea ta! Vezi, înainte de venirea Mea pe acest pământ, acesta era blestemat - nu pentru că l-ar fi blestemat Dumnezeu, ci pentru că el a devenit în el însuși un blestem datorită trufiei, egoismului, aroganței și tiraniei! 3. În materie au fost și mai sunt grade diferite de împietrire, de la foarte tare, tare, puțin și aproape deloc. Cu cât însă materia este mai împietrită, cu atât ea este mai impură, căci spiritele adunate în ea se aseamănă cu cele din buruiană. 4. Animalele care l-au însoțit pe om de când a fost populat acest pământ - cum sunt: vaca, oaia, capra, și, dintre păsări, găina și porumbelul - au o natură mai pură și un caracter mai blând, iar carnea lor le-a fost dată oamenilor care veneau de sus ca fiind mai potrivită pentru păstrarea purității sufletului lor. Aceste animale însă trebuie să fie sănătoase și nu este voie să fie sacrificate în perioada de împerechere, pentru că atunci și aceste animale curate devin impure. 5. După un timp și alte animale au fost domesticite de om - cum sunt: calul, măgarul, cămila, porcul, câinele și pisica - dar încă de la început mai mult copiii acestui pământ s-au apropiat de ele, pe când, cu excepția măgarului și apoi a cămilei, evreii nu s-au împrietenit cu aceste animale, așa cum se poate vedea și acum. 6. Unui evreu sadea îi este și acum frică de cai, de câini, nu este prieten nici cu pisica și nici în cămile nu are prea mare încredere. De păsările de apă domesticite îi este silă, iar curcanii și bibilicile nu le suferă pentru nimic în lume și va dura mult până când se va împrieteni cu aceste animale. Pe evrei aceste animale îi scârbesc, pe când grecii, ca și voi, romanii, prețuiesc de mult carnea lor. 7. De acum însă lucrurile vor sta cu totul altfel și vor mai fi schimbate și după ce, cândva, Eu voi pleca Acasă! Ca semn pentru toate acestea, după plecarea Mea Acasă, Eu îi voi arăta, în marea grădină a fratelui Cornelius, unuia dintre ucenicii Mei, care este încă un evreu sadea, ce alimente pot fi consumate fără nici o problemă. 8. Acum ți-am arătat și motivul acestei discipline mozaice în alimentație și ar trebui acum ca tu și ceilalți să înțelegeți aceasta! De aceea acum este timpul să trecem la ce ne-am propus să facem de fapt când am urcat pe acest munte!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:35 Capitolul 112 - O profeție despre revelațiile de acum ----------------------------------- Capitolul 112 O profeție despre revelațiile de acum 1. (Domnul): „Eu v-am spus că veți fi martori la minuni dintre cele mai rare; până acum însă nu s-a petrecut nimic deosebit, în afară de globul luminos adus de Rafael din Africa, deși noaptea a trecut pe jumătate. V-am mai făcut și înainte atenți că voi deschide ochii spirituali pentru scurt timp, ca să puteți și voi vedea, măcar o dată, cum arată cu adevărat lumea. 2. Înainte însă de a face aceasta, spun și chiar vă poruncesc tuturor să nu povestiți nimănui despre ceea ce veți vedea; căci omenirea încă nu este coaptă pentru aceasta și nici nu va fi încă mult timp de acum încolo. Iar pentru vindecarea sufletului nu este de fapt nevoie ca omenirea să afle aceasta! Atunci când oamenii vor reuși să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice și să-și iubească aproapele ca pe ei înșiși, atunci, dacă va fi nevoie, îi va fi relevată și aceasta și încă multe altele. 3. Dar voi, care sunteți primii stâlpi ai învățăturii Mele, trebuie să cunoașteți în taină mai multe decât toți ceilalți împreună, pentru ca, mai târziu, nu cădeți în ispită și să îndepărtați de învățătura Mea. 4. Cu toate acestea, nimic din învățătura Mea nu se va pierde, iar după ce vor trece o mie și încă aproape o mie de ani de acum, și învățătura Mea va fi îngropată aproape de tot în materia murdară, Eu voi trezi în acea vreme din nou bărbați care să scrie cuvânt cu cuvânt ceea ce v-am spus Eu acum și ceea ce s-a petrecut, și vor face cunoscute lumii toate acestea într-o carte mare, prin care din nou multora li se vor deschide ochii!” 5. Nota bene: Tu, slujitorul și scribul Meu, crezi acum poate că nu am amintit toate acestea deja de atunci?! Vrei să devii slab în credință, așa cum slabă îți este carnea?! Vezi, Eu îți spun că i-am dezvăluit lui Cyrenius și lui Cornelius până chiar și numele tău și al multor altora, iar ei sunt acum martorii bucuroși a tot ceea ce Eu îți transmit prin pana ta. Dar, la sfârșit, îți voi dezvălui și ție nume care, de acum în doua mii de ani, vor scrie și vor face fapte și mai mari decât faci tu acum! Reține aceasta bine și scrie totul plin de credință! 6. Auzind aceasta, Cyrenius s-a mirat tare, iar Cornelius M-a întrebat mai multe detalii despre acești bărbați, cărora le va fi făcut acest dar. 7. Iar Eu le-am spus despre situația și caracterul lor, și chiar le-am spus numele lor și am adăugat: „Unul dintre aceștia, căruia îi vor fi cele mai multe revelate, mai multe decât vouă acum, se va trage, pe linie bărbătească, direct din fiul cel mai mare al lui Iosif și va fi prin aceasta, după trup, un adevărat descendent al lui David. El va avea carnea slabă a lui David, dar pentru aceasta va avea un spirit cu atât mai puternic! Fericiți aceia care îl vor auzi și își vor schimba în bine viața după spusele lui! 8. Și celelalte mari spirite care vor fi trezite de Mine se vor trage mai ales din David. Căci astfel de lucruri pot fi transmise numai acelora care, chiar și trupește, se trag tot de acolo de unde și Eu trupește Mă trag; căci Eu Mă trag prin Maria, mama acestui trup al Meu, din David, pentru că și Maria este o descendentă curată din David. În acele vremuri îndepărtate care vor veni, urmașii lui David vor trăi mai ales în Europa, dar, cu toate acestea, ei vor fi adevărați urmași ai bărbatului care a fost după inima lui Dumnezeu și vor fi în stare să poarte această lumină puternică din ceruri. Ei nu vor mai ajunge pe un tron pământesc, dar cu atât mai mult vor fi urcați pe unul în împărăția Mea, iar Eu le voi fi recunoscător în veci fraților Mei! Și cei mai mulți dintre ucenicii Mei se trag din David și sunt de aceea, după trup, frații Mei cu adevărat, în afară de unul, care nu este de sus, ci numai din această lume. El nu ar trebui de fapt să fie printre noi, și totuși, pe de altă parte, trebuie să fie pentru ca ceea ce este scris să se împlinească!” 9. Cyrenius a spus, foarte mirat: „Numai urmașilor lui David îți vei revela întotdeauna voința? Și Matael, Zinca și Zorel sunt tot urmași ai marelui rege? Căci Tu le revelezi acum aceleași lucruri ca și urmașilor lui David!” 10. Eu: „Prietene, ce aflați voi aici nu are loc pe calea revelației tainice, ci printr-un cuvânt deschis adresat urechile voastre trupești! Însă cu totul altceva este să auzi cuvântul tainic din adâncul ființei, căci acesta vine din inima Mea în inima celui care îl percepe; iar pentru aceasta este nevoie de o linie de oameni care să fie pregătită poată percepe și care să poată suporta atotputernicia cuvântului Meu! Căci pe oricare nepregătit doar o iotă care vine nemijlocit din Mine îl va distruge și omorî. Dar, după ce cuvântul Meu este așternut pe hârtie, atunci oamenii care au bunăvoință și bun simț îl vor putea citi; cuvântul nu numai că nu îi va omorî, ci îi va întări pentru viața veșnică. 11. Dar dacă va fi citit de oamenii răi ai acestei lumi, pentru a-l ironiza, cu toate că este doar scris, pe aceștia îi va distruge și omorî! Acum știi cum stau lucrurile; iar Eu vă zic acum să pregătiți să vedeți minunile devenirii, ale existenței și ale menținerii în eternitate!” 12. Cyrenius: „Doamne, suntem gata să vedem ceea ce ne-a pregătit marea Ta grație; dar aș dori să-mi mai răspunzi doar la o mică întrebare înainte de a începe, dacă se poate!” 13. Eu: „Dă-i drumul și întreabă-Mă, iar Eu îți voi răspunde!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:37 Capitolul 113 - Darul de a auzi cuvântul din inimă ----------------------------------- Capitolul 113 Darul de a auzi cuvântul din inimă 1. Cyrenius a spus: „Doamne, dacă mai târziu numai aceia care vor fi pregătiți atât trupește, cât mai ales sufletește, vor fi în stare să perceapă cuvântul Tău, atunci înseamnă acelora care nu sunt astfel pregătiți nu le va ajuta la nimic o viață oricât de severă, chiar dacă prin aceasta au obținut renașterea în spirit; ei nu vor fi demni de grația de a primi cuvântul inimii Tale în inima lor, pentru că nu vor fi destul de puternici pentru aceasta, deoarece nu descind din David și nu sunt pregătiți pentru aceasta. Eu sunt de părere însă toți oamenii, de sus sau de jos, dacă trăiesc după voința Ta, ar trebui să primească aceeași răsplată! Spiritul care le va pătrunde sufletul, iar mai apoi chiar trupul, va fi doar în stare să suporte un cuvânt al Tău?!” 2. Eu i-am răspuns: „Prietene, tu îmi ești tare drag și scump, dar acum judeci această situație ca un orb care vrea să descrie culorile curcubeului. La o asemenea judecată putea și Eu să minunez că membrele tale nu s-au revoltat mai demult deja împotriva capului tău, pentru că nu au aceleași aptitudini ca și cele cu care se mândrește capul. 3. Picioarele tale sunt în sinea lor oarbe și surde și, cu toata această dotare vitregită, le revine munca cea mai grea. Mâinile tale trebuie să-ți împlinească voința și trebuie să facă una sau alta și, cu toate acestea, nu au ochi ca să privească lumina frumoasă și nici urechi ca să asculte minunata armonie a cântecului; nu au nici simțul mirosului și nici pe cel al gustului pentru a savura farmecul plin de arome al vieții! Găsești tu că, din această cauză, membrele tale sunt mult mai vitregite în comparație cu capul? 4. Sau oare nu s-ar putea plânge un mărăciniș față de o viță-de-vie și să spună: «Cu ce am greșit eu, mie nu mi-a fost dat să mândresc cu asemenea ciorchini minunați?!» 5. Tu nu știi că Dumnezeu Tatăl a dat la toate măsura lor exactă și rolul lor precis?! Așa cum sunt legăturile între diferitele părți ale trupului tău, fiecare în parte cu aptitudinile proprii doar acelei părți, și fiecare parte servind celorlalte părți cu aptitudinile specifice doar ei, la fel și oamenii au aptitudini diferite și, servindu-și unii altora, își pot fi mult de folos și tocmai aceasta este cea mai mare fericire a vieții. 6. Când capul și inima ta sunt voioase, atunci și celelalte părți ale trupului tău sunt voioase; dacă suferă însă o cât de mică parte a trupului tău, atunci s-a încheiat cu voioșia capului, a inimii și a celorlalte părți, chiar dacă acestea sunt perfect sănătoase! Toate sunt acum triste și fac totul ca această mică parte să se poată însănătoși. 7. Bineînțeles că este minunat să poți să auzi vocea iubirii Mele, scrii tot ce-ți spune aceasta și să le spui și altora care sunt însetați de această cunoaștere dar cărora le lipsește acest dar. Numai că un dar la fel de minunat este acela de a păstra în inimă cele auzite și de a trăi după acestea. Dacă un om a ajuns prin aceasta la renașterea în spirit, chiar dacă el vine de jos, va primi cu siguranță cea mai bună răsplată și se va plânge la fel de puțin de neputința de a-Mi auzi cuvântul cât s-ar plânge degetul tău cel mic că nu este unul dintre ochii tăi! Spune-Mi acum dacă ești mulțumit cu acest răspuns!” 8. Cyrenius: „Doamne, sunt mai mult decât mulțumit! Nu Îți voi mai pune niciodată astfel de întrebări prostești! Iar acum nu Te voi mai întrerupe, ca să Te milostivești de noi și să ne lași să vedem cele promise!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:40 Capitolul 114 - Lumea spiritelor naturii ----------------------------------- Capitolul 114 Lumea spiritelor naturii 1. Eu am spus: „Vedeți, Eu am pus să fie adus acest glob luminos din adâncul Africii, pentru a vă face cunoscută vouă, fără minuni, ci pe o cale naturală, care însă vouă nu vă era cunoscută până acum, lumea spiritelor naturii! 2. Lumina acestui glob acționează asupra nervilor din adâncitura stomacului în așa fel încât sufletul, după ce lumina a acționat mai mult timp, își va lua vederea de aici, din adâncitura stomacului, și va începe să vadă chiar și cele mai ascunse lucruri. Vederea voastră se va schimba exact în acest fel și veți vedea cu ochii închiși mai bine decât acum cu ochii trupești deschiși. 3. Asupra unora dintre oameni și luna are o acțiune asemănătoare, dar niciodată într-o asemenea măsură ca lumina acestei pietre, închideți acum ochii și convingeți-vă dacă nu veți vedea mai bine cu adâncitura stomacului decât cu ochii!” 4. La aceste cuvinte ale Mele, toți au închis ochii și s-au minunat de această clară vedere a sufletului prin adâncitura stomacului. 5. Numai Matael și cei patru tovarăși ai lui au spus: „Această vedere minunată nu ne este deloc străină, căci în acest fel am văzut de multe ori cele mai ciudate lucruri și am călătorit prin locuri peste care nici un muritor în stare trează n-ar fi putut trece fără se aleagă cu o sperietură dintre cele mai urâte. Am văzut tot aerul și apa mării, a râurilor, a lacurilor și a pârâiașelor pline de tot felul de larve ciudate, care se mișcau prin aer mai repede sau mai încet, în toate direcțiile. Aceste larve pluteau în sus și în jos, se roteau uneori ușor, alteori foarte repede, unele cădeau pe pământ ca fulgii de zăpadă și dispăreau în crăpături, altele erau absorbite ca rouă de către plante, altele de pământ, iar altele de tot felul de pietre. 6. Cele care erau absorbite de pământ, de plante și de pietre, nu mai ieșeau la vedere; dar acolo unde vreun copac, vreo plantă sau vreun animal putrezeau, acolo se ridicau tot felul de forme, la început ca un fum ușor și sclipitor, iar mai apoi aceste forme se uneau într-o singură formă bine definită. 7. După ce forma era gata, nu mai dura mult până când începea să se miște, ca animată de o conștiință, și se comporta ca un câine care caută o urmă pe care mirosul lui a depistat-o. 8. Noi am văzut aceste ființe de obicei plutind deasupra turmelor de oi, capre și vite. După ce ajungeau turma, ele rămâneau acolo, iar dacă avea loc vreo împerechere între animale, și se părea că ele incitau animalele în această direcție, atunci ele erau absorbite de animalele care se împerecheau, la fel cum rouă este absorbită de un fir uscat de iarbă, și nu mai apăreau la vedere. 9. Multe dintre aceste forme mișunau în apă și un timp alunecau ușor pe suprafața apei. Apoi, unele se scufundau hotărâte în apă, altele se scufundau abia după ce se adunau mai întâi într-o formă cețoasă, care nu de puține ori arăta ca un animal de apă. 10. Dar mai ciudate erau niște forme ca niște larve care se ridicau mereu cu miile din apă și arătau ca niște insecte zburătoare sau ca niște păsări mai mari sau mai mici, de tot felul de soiuri. Ele aveau aripi și picioare foarte bine conturate, dar nu se foloseau de ele ca păsările, ci acestea atârnau, iar ele pluteau mai degrabă ca fulgii prin aer. Când prin preajma lor zbura câte un stol de păsări adevărate, atunci puteam vedea o trezire la viață a acestor larve și ele zburau mai departe cu stolul de păsări și în scurt timp erau ca și digerate de acestea. 11. Am văzut adeseori cum din ceruri cade un praf luminos, uneori mai dens, alteori mai rar, și cel mai adesea putea fi văzut deasupra apei. Dacă priveam mai de aproape acest praf, se putea vedea că avea și el o anumită formă care se asemăna cu cea a unor ouă mici sau a unor animale mici de apă, iar acest praf era înghițit repede de apă. 12. Oh, putea să mai povestesc încă multe, dacă am avea timp de asta! Dar ceea ce noi am văzut mai înainte, în starea noastră nefericită, acum vedem din nou cu adevărat cu ochii închiși, iar aceasta trezește în noi amintiri care acum ne strigă tare: «Toate acestea le-ați mai văzut ani la rând, seară de seară și noapte de noapte!» Uneori am văzut aceste forme chiar și ziua, toamna când vremea era tulbure, și bineînțeles că nu știam ce să credem despre cele văzute. Din fericire, acum înțelegem totul și știm de unde vine totul, ce este și ce va deveni! Ție, o Doamne, Ți se cuvin toată iubirea, toate mulțumirile și toată preaslăvirea pentru aceasta!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 08:56 Capitolul 115 - Iara și spiritele naturii ----------------------------------- Capitolul 115 Iara și spiritele naturii 1. Iara, care se odihnea în apropiere, a spus: „Dar, Doamne, cine sunt acești omuleți? Au venit din pădure în cete de tot felul de culori și acum ne-au înconjurat! Unii par să aibă o haină fumurie, dar cei mai mulți sunt goi și toți sunt de mărimea unor copii de doi ani.” 2. Eu am spus: „Acestea sunt suflete omenești concrete, de pe acest pământ, care nu s-au întrupat încă niciodată. Până acum nici nu și-au dorit aceasta, căci le este teamă prea tare să fie închiși în materie. Cei îmbrăcați au și un fel de limbă prin care comunică și care bineînțeles că nu este prea dezvoltată; dar inteligența lor este asemănătoare celei a maimuțelor!” 3. Iara: „Cei îmbrăcați mă vor înțelege, dacă le voi vorbi?” 4. Eu: „Încearcă-ți norocul!” 5. Iara și-a luat inima în dinți și l-a întrebat pe un omuleț îmbrăcat într-un fum albăstrui: „Cine sunteți și de ce ați venit aici?” 6. Omulețul albăstrui a venit foarte aproape de Iara, s-a holbat la ea și i-a spus: „Cine ți-a dat voie ție, carne puturoasă, ne pui întrebări nouă, preacurații?! În afară de unul și încă unul, puțiți toți a materie, iar aceasta este cel mai mare dușman al nasului nostru! De aceea întreabă-ne numai atunci când vei primi tu, cadavru împuțit, poruncă de la atotputernicul Spirit al tuturor spiritelor - în rest îngrijește-te cum să te scapi într-un fel cât mai ușor de cărnosul tău sac de molii!” 7. Eu am întrebat-o pe Iara: „Fiica Mea, cum îți place acest răspuns?” 8. Iara a spus: „Doamne, Doamne, ah, aceste ființe sunt tare primitive și grosolane! Sunt eu chiar așa, un cadavru împuțit? Sunt foarte tristă acum, da, acum aș putea foarte ușor să cad în disperare!” 9. Eu am spus: „Uite, fetița Mea, spiridușul ți-a făcut și un bine! De ce te superi pentru aceasta?! Spiridușul ți-ar fi putut spune și în cuvinte alese că în tine zace, bine ascuns, un strop de trufie. Dar spiridușul nu este un artist al cuvântului, are doar un vocabular mărginit și vorbește mai mult cum simte și nu din înțelepciunea lui. 10. Ți-ai stricat buna dispoziție din cauză ai vorbit cu omulețul albăstrui? Dacă l-ai fi întrebat mai întâi pe acela roșu aprins același lucru ca pe cel albastru, acela ți-ar fi dat un răspuns care te-ar fi făcut să leșini de supărare. Acum însă mulțumește-i albastrului pentru binele pe care ți l-a făcut, și el va găsi cuvinte mai bune spre a-ți răspunde!” 11. Iara a pus acestea la inimă și i-a spus imediat omulețului care încă se holba la ea: „Îți mulțumesc, dragă omulețule, pentru binele pe care mi l-ai făcut prin cuvintele tale deschise, fără menajamente. Nu te supăra însă pentru asta pe mine! Nu-i așa, dragă omulețule, nu ești supărat pe mine?” 12. Auzind acestea, omulețul s-a pus pe râs și a spus, continuând să râdă: „Acela care ți-a zis acestea este în ordine, dar tu, gâsculiță, nici pe departe. Căci pe ogorul tău puturos nu a crescut nici gândul, și nici voința pentru aceasta! Acum însă ai devenit ceva mai ușor de suportat, dar încă nu te-ai scăpat nici pe de parte de stropul tău de trufie. Căci tot ce este al tău este rău; binele este al altcuiva!” 13. Iara a spus: „Dar spune-mi, dragă omulețule, de unde știi tu toate astea?” 14. Omulețul a râs și a spus apoi: „Ceea ce se vede nu trebuie să se afle! Și tu vezi acum mai mult decât vezi de obicei! Eu însă văd mai mult decât tine căci eu nu am îmbrăcat carnea puturoasă. Și astfel, eu văd exact cum e alcătuit fiecare dintre voi. Eu îți zic: nu te încrede în nici unul dintre darurile tale căci ele sunt la tine un bun străin!” 15. Iara a întrebat: „Cum așa? Lămurește-mă mai pe îndelete!” 16. Omulețul: „Dacă cineva, care a făcut multe călătorii și prin acestea a adunat cu multă osteneală experiență și tot felul de cunoașteri îți va povesti ce a văzut și a aflat el, atunci vei ști și tu ce el însuși știe și cunoaște; poți să-ți imaginezi ceva din toate acestea? Căci ceea ce tu știi acum mai mult decât înainte este doar un merit în plus al aceluia care, în primul rând, și-a adunat cu osteneală și multe sacrificii aceste cunoștințe și experiențe, iar, în al doilea rând, a fost atât de bun ca să-ți povestească ție în amănunt toate acestea. Spune-mi însă dacă ai și tu vreun merit în felul în care ai obținut aceste cunoștințe? 17. Vezi, tu stai acum în fața mea ca o carte plină de numeroase experiențe și cunoștințe folositoare, dar nici pe departe ca înțeleptul autor al acestei cărți! Cui îi aparține meritul binelui conținut în carte: cărții însăși sau aceluia care a scris-o? Privește-te bine, tu ești o carte bine scrisă, dar nici pe departe un autor! De aceea nu mai fi închipuită!” 18. La acestea, omulețul a izbucnit din nou în râs, s-a proțăpit ca un comandant și a spus armatei lui: „Dacă v-ați săturat să holbați la mulțimea aceasta, mergem mai departe, căci aici pute prea tare!” 19. Dintr-o dată s-au retras și au dispărut în pădure. ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 09:12 Capitolul 116 - Firea și îndeletnicirile spiritelor naturii ----------------------------------- Capitolul 116 Firea și îndeletnicirile spiritelor naturii 1. Iara însă a spus: „Cine ar fi crezut că vom afla la acest omuleț atâta înțelepciune?! Sunt însă bucuroasă au plecat, căci, cu timpul, m-ar fi încălzit într-un mod foarte ciudat, deși natura lor pare a fi rece. Se pare că ei nu cunosc prea multă iubire, dar știu foarte bine să deosebească adevărul de minciună. Dar ce se va petrece mai departe cu aceste ființe dacă vor refuza în continuare să aleagă drumul întrupării?” 2. Eu am spus: „Odată tot îl vor alege, dar va trece mult timp până se hotărască, cei albaștri mai degrabă, la ceilalți însă o să dureze mai mult! 3. Căci sufletele care s-au format și încă se mai formează în fiecare zi din natura acestui pământ se hotărăsc nespus de greu să facă acest pas. Doar multele experiențe și cunoștințe, precum și bunele speranțe care însoțesc acest pas îi pot motiva să-l facă atunci când ajung să recunoască, fără nici o îndoială, prin întrupare nu au nimic de pierdut, ci numai de câștigat și că, în cel mai rău caz, vor deveni din nou ceea ce sunt acum. 4. Aceste spirite ale naturii locuiesc mai ales la munte, dar intră și în locuințele oamenilor simpli și săraci și le fac uneori câte un bine. Doar să nu fie ofensați, căci atunci s-a terminat cu prietenia lor. 5. Ei merg în taină și prin școli și învață multe de la oameni. De multe ori le arată minerilor cele mai bogate zăcăminte. În Alpi, ei ajută păstorilor și turmelor lor, numai să nu-i ofenseze cineva. 6. Mai sunt nenumărate astfel de suflete pe pământ*, dintre care unele au atins de cinci ori vârsta lui Matusalem și încă nu s-au întrupat. Ar accepta totul, numai pierderea amintirilor îi reține, căci ei o consideră ca pe un fel de moarte. 7. Acum ați aflat ce este cu aceste ființe. Fiți însă acum foarte atenți la ce va urma!” 8. Kisjonah al nostru a spus și el; „O Doamne, acum câteva săptămâni, când Te-ai milostivit și ai venit În casa mea, câte măreții am văzut și am auzit! Dar ce am văzut și am auzit acum, în aceste câteva zile, la așa ceva n-a visat încă nimeni, în toată Galileea! Doamne, iartă-mă am îndrăznit să Te întrerup! Aici noi n-ar trebui să scoatem nici un cuvânt, ci numai să ascultăm și să primim; iar dacă nu vom înțelege ceva pe loc, trebuie numai să avem puțină răbdare, iar lămurirea va veni de la sine! Eu am terminat de vorbit!” 9. Eu am spus: „Oh, vorbește te rog și întreabă, iubitul Meu prieten Kisjonah, căci vorba ta sună foarte plăcut în urechea inimii Mele, pentru că umilința din vocea ta îmi este de departe cea mai plăcută armonie. 10. Tu ai auzit și ieri, pe ziuă, minunatul ton cu care ne-a încântat Rafael. Oricât de minunat și ceresc a fost acel ton, pentru Mine adevărata umilință este cu mult mai minunată! 11. Tu ești un om adevărat, pe placul Meu, iar Eu îmi voi petrece zilele de iarnă în casa ta, iar atunci se vor ivi destule ocazii ca să te luminez despre multe lucruri atât pe tine, cât și pe toți cei din casa ta. Fii tu numai mereu încrezător și fii atent acum la toate foarte bine și nu vei rămâne fără lămuriri!” 12. Kisjonah: „O Doamne, nu sunt nici pe departe demn de o asemenea grație! Iarna aceasta va fi pentru mine cea mai sfântă! Oh, cât de mult se vor bucura cei din casa mea! Dar acum nu voi mai scoate nici un cuvânt!” 13. Cyrenius a spus și el: „Voi veni și eu din când în când pe la tine și voi ajuta ca săracii din întreaga regiune să fie bine îngrijiți!” 14. Kisjonah: „Înalte stăpân, este foarte frumos din partea ta și vei face multora o mare bucurie! Dar acum te rog, hai să nu mai vorbim, căci peste noi vin minuni peste minuni și noi nu le dăm destulă atenție!” (* - Vezi și „Mărturii despre natur㔠de Jakob Lorber, n.r.) ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 09:15 Capitolul 117 - Un ghem de substanță sufletească ----------------------------------- Capitolul 117 Un ghem de substanță sufletească 1. La acestea Matael a spus: „Oho, ce ghem nemaipomenit de mare vine plutind spre noi dinspre oraș! Se apropie tot mai mult. Uitați-vă cum se încolăcește ca un șarpe! Dar ce sunt aceste forme ciudate?! Văd tot felul de animale: boi, vaci, viței, oi, găini, porumbei și tot felul de alte păsări, muște, tot soiul de gândaci, măgari, chiar și câteva cămile, pisici, câini,țiva lei, pești, șerpi, șopârle, greieri și mai văd paie, lemne, o grămadă de grâne, haine, fructe, tot felul de unelte și multe alte lucruri pe care nu le cunosc! Ce să fie asta?! fie acestea tot suflete, amestecate și îndesate ca într-un sac?!” 2. Eu am spus: „Acestea sunt suflete de speță joasă, adunate ca într-o nefericită companie și care vor rămâne un timp laolaltă și se vor despărți de-abia după ce se vor maturiza în acest sac hrănitor. 3. Tot ce a existat și există în continuare în această lume este substanță sufletească. Dacă legătura acestei substanțe sufletești cu materia este distrusă și astfel ea, devine liberă, substanța sufletească își va căuta din nou forma materială și va exista astfel o vreme. Dacă, cu timpul, această formă s-a maturizat, dezvoltându-și inteligența, ea începe treptat să-și părăsească vechea formă și să-și formeze una nouă, mai viabilă. 4. Acest sac este un înveliș pentru orice; tot ce a fost distrus de incendiu poți găsi acum în acest sac sub formă de substanță sufletească, dotată cu ceva inteligență. Iar că stau așa, îngrămădite ca într-o cușcă, de vină este frica. 5. În orice loc de pe acest pământ, unde stau să izbucnească mari elemente revoluționare, care sunt bineînțeles animate de mari mișcări ale spiritelor naturii, toate sufletele animale sunt cuprinse de o mare panică. Atunci toate soiurile de animale se întâmpină foarte prietenos și formează o comunitate foarte pașnică. Viperele nu se mai folosesc de otrava lor, animalele răpitoare nu se mai dau la mieii pașnici, albinele și viespile își ascund acul la fel ca un luptător care-și bagă sabia în teacă. 6. Tot ce este distrus într-o asemenea calamitate, în afară de oameni, se unește, datorită fricii care persistă, într-un ghem de substanță sufletească și-și formează un înveliș de nevoie. După ce acest ghem dezlânat de suflete plutește așa vreun secol, elementele sufletești, care la început erau diferite, se atrag tot mai mult și încep treptat să se unească și vor forma unul sau mai multe suflete umane. 7. Acest ghem plutitor cuprinde în el tot ce a fost distrus de incendiul din Cezareea lui Filip. El are nevoie de mai mult de o sută de ani până la deplina maturizare, dar atunci mai mult de o sută de suflete omenești vor străpunge învelișul ușor și, după încă o sută de ani, se vor întrupa. 8. La marile incendii, la marile erupții vulcanice, ca și la marile inundații, se formează imediat asemenea ghemuri. La ghemurile unde sunt mai puține elemente animale, evoluția durează mai mult, dar unde sunt mai multe, ca aici, durează de obicei mai puțin. 9. Din ghemurile unde nu se află nici un suflet animal nu se vor dezvolta suflete umane, ci se pot dezvolta suflete animale sau un suflet nou, mai nobil, de plantă, care se formează din descompunerea plantelor sau din tot felul de așa-numite emanații vulcanice. 10. Pe scurt, acolo unde apar emanații care rezultă din descompunerea plantelor, sau doar din fermentații minerale, acolo se dezvoltă tot felul de suflete de plante, care își unesc părțile cele mai grosiere formând rădăcini, cele ceva mai nobile formând frunze, iar cele și mai nobile, după polenizare, se unesc cu componenta sufletească a plantei care străpunge învelișul sămânței și stau astfel la baza binecuvântatei înmulțiri a sămânței și a mugurelui ei. 11. Cele mai grosiere componente sufletești ale plantei rămân în materie, în trunchi și în substanța lemnoasă, componentele mai nobile ajung în frunzele fragile, cele mai nobile decât acestea determină fructul însuși care va proveni din ele, iar componentele care sunt și mai nobile se unesc în sămânța inteligentă, care este capabilă se trezească pe sine însăși din nou la o viață asemănătoare pentru a relua vechea funcție de la început sau pentru a trece în sufletul animal sau chiar uman, atunci când este ingerată de animal sau om. 12. De aceea omul mănâncă de obicei doar fructele plantelor, pentru ca și sufletul din sămânța plantei să se poată uni imediat cu sufletul său. Părțile mai grosiere din fruct și din sâmbure însă se vor uni doar cu sângele, cu carnea și cu oasele, și, fiind din nou eliminate ca produși de deșeu, se vor purifica de mai multe ori urmând acest ciclu în regnul vegetal, până când se vor maturiza într-un spirit sămânță care va fi îndeajuns de matur pentru a fi preluat de un suflet animal sau chiar uman. Acum știți aproximativ cum s-a format acest ghem, cum se va transforma și care este țelul lui final și de aceea puteți să reluați cercetările și să vedeți dacă mai observați și altceva! 13. Ceea ce vedeți acum este așa-numita scară a lui Iacov, prin care el a văzut legătura dintre cer și pământ și a mai văzut puterile vieții și gândurile lui Dumnezeu urcând și coborând. Iacov a văzut această imagine, dar nici el și nimeni după el, până în această zi, nu a înțeles-o. Vouă însă v-am dezvăluit-o Eu acum. Dar pentru aceasta a trebuit ca voi să fiți transpuși într-un fel de somn clarvăzător, prin lumina acestui glob, pentru a putea vedea și voi scara lui Iacov, iar, prin cuvântul Meu, o și înțelegeți și să aflați cum se leagă cerescul cu lumescul și că, pe aceeași treaptă a scării, cerescul și lumescul trec tot mereu unul în celălalt. Priviți peste mare cu spiritul și puterile sporite ale ochilor voștri sufletești și spuneți-Mi ce vedeți!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 09:28 Capitolul 118 - Ființa oxigenului ----------------------------------- Capitolul 118 Ființa oxigenului 1. Zinca a spus deodată: „Doamne, eu văd pe suprafața apei cum nenumărați șerpi de foc se mișcă încolo și încoace; unii chiar se scufundă, dar ușurința mișcărilor lor nu este influențată de masa de apă, ci se mișcă la fel de ușor în apă ca și deasupra ei. Eu văd până în adâncul mării, iar pe fundul mării văd o mulțime de lighioane de tot felul și nenumărați pești și toate aceste viețuitoare mușcă din acești șerpi de foc. După ce peștii sau lighioanele înghit un astfel de șarpe de foc sau mai mulți, devin mult mai vii și plini de viață și o formă de voluptate străfulgera din aceste vietăți de apă. 2. Văd acum acești șerpi de foc cum plutesc prin aer, sunt însă mult mai mici și mai puțin strălucitori. Deasupra apei însă sunt cei mai mulți! Păsările de pe apă nu par să-i îndrăgească, dar peștii sar după ei din apă. Șerpii de foc care plutesc deasupra apei sunt cei mai strălucitori și au o mișcare de săgeată! Ce sunt acestea, Doamne? Ce să credem despre tot ce vedem acum?” 3. Eu am spus: „Ce vedeți acum este de fapt adevărata hrană a vieții, este sarea aerului și sarea apei. Mai târziu oamenii vor numi acest element oxigen. Ei nu îl vor putea vedea, dar îl vor putea percepe și îi vor determina conținutul și prezența mai bogată sau mai săracă și chiar absența lui totală. 4. Apa, și mai ales mările, ca element vital principal pentru plante, animale și om, are un conținut mai bogat în acest oxigen. Animalele din apă n-ar putea trăi dacă apa nu ar fi mereu îmbogățită din plin cu acest element. 5. Acest element este la origine adevărata substanță proprie sufletească și corespunde gândurilor înainte ca ele să devină idei. Unde veți găsi o cantitate însemnată din această substanță vie sufletească, acolo se va arăta în curând o formă, care poate fi însuflețită, fragedă și sensibilă sau împietrită ca o stâncă sau ca o bucată de lemn mort. Uitați-vă mai ales la maluri și veți descoperi în unele locuri străluciri deosebite, punctiforme. Ele iau naștere din concentrarea acestei substanțe vitale. 6. Acum puteți vedea cum șerpii de foc se adună pe alocuri cu sutele și miile și formează un ghem. Un astfel de ghem, format doar aparent întâmplător, strălucește o vreme foarte puternic. Această mare strălucire este momentul unirii mai multor șerpi de foc, momentul când este formată deja o idee ca formă. 7. Când această idee a luat o formă, apare liniștea, această strălucire deosebită dispare, iar în locul ei ia naștere o creatură, care se prezintă sub forma unui cristal sau a unei semințe sau chiar sub forma unui animal de apă sau a unei plante de apă, motiv pentru care veți vedea chiar și cu ochii trupești că malurile apelor sunt cele mai bogate în tot felul de plante. Unde se găsesc din plin astfel de plante, acolo se vor găsi și tot felul de animale de apă, mari și mici. 8. Voi vă întrebați acum cine modelează aceste spirite vii, care sunt toate la fel, în forme vii împietrite sau mișcătoare?! La această întrebare vă va răspunde cel mai bine Rafael. Vino, Rafael, vorbește și arată practic!” Capitolul 119 Rafael arată cum sunt create ființele organice 1. Rafael a venit acum în față și a spus: „Dumnezeu în El însuși este veșnic și nesfârșit. Doar El poate umple spațiul nesfârșit. Dumnezeu, ca Cel mai înalt, Cel mai curat și mai magnific gând, și ca veșnic desăvârșită idee din El însuși și în El însuși, poate să cuprindă toată nemărginirea și veșnicia într-un singur gând al Său. Însă noi (cei dintâi îngeri), fiind gânduri-idei ale lui Dumnezeu pline de lumină, înțelepciune, cunoaștere și putere de viață, maturizate încă din timpuri neînchipuit de vechi pentru voi, oamenii, și acum independente, avem sub noi un număr nesfârșit de spirite care ne servesc, care, într-o anumită măsură, sunt brațele noastre și care ne cunosc voința și o îndeplinesc imediat. 2. Gândurile pure ale lui Dumnezeu sunt substanța din care s-a făcut tot ce este cuprins în spațiul nemărginit: la început doar noi singuri, din voia Preaînaltului și Atotputernicului Spirit al lui Dumnezeu, apoi toate lucrurile și ființele prin noi, care am fost, suntem și vom rămâne - într-un fel mereu mai înalt și mai desăvârșit - cele dintâi rezervoare măiestre pentru gândurile și ideile care au venit și vin din Dumnezeu. 3. Noi sintetizăm gândurile vii care vin din Dumnezeu și care vouă vi se arată sub formă de șerpi de foc, și creăm într-una forme și ființe, după ordinea lui Dumnezeu din noi. Iar acum, dacă întreabă cineva de unde ia Dumnezeu sau noi, veșnicii Lui slujitori și mesageri, substanța materială din care sunt create aceste ființe, o puteți vedea acum, aici, în fața voastră! Aceste limbi de foc, asemănătoare șerpilor, provin din materia primă spirituală din care este făcută întreaga creație materială. 4. Cum se desfășoară această creație v-a arătat mai înainte Domnul însuși. Veți putea însă înțelegeți pe deplin și veți putea vedea adevărata limpezime a vieții abia atunci când voi înșivă veți sta în fața Domnului Dumnezeu întru totul desăvârșiți în spirit și nu în trupul cel greu de carne. 5. Priviți aici cu ochii sufletului vostru, ca să puteți și voi vedea acum, din voința lui Dumnezeu, cum noi, puternicii și vechii slujitori ai Domnului, creăm forme și ființe din gândurile Lui care plutesc în spațiu, și veți afla ceva ce până acum nici un muritor de pe pământ nu a aflat! 6. Vedeți, în numele Atotputernicului, eu poruncesc spiritelor care mă slujesc să aducă aici foarte mulți șerpi de foc! Și priviți, deja avem în fața noastră un ghem strălucitor ca o minge rotundă de foc! Priviți cum limbile de foc se împletesc și se înghesuie ca și când fiecare ar vrea să fie în mijloc! Pe timp ce trece însă, străduința lor se pare că se potolește și totuși aceasta nu este liniște, ci o împingere continuă și mai puternică spre centru. 7. Dar de ce oare această migrare spre centru? Vedeți, dacă eu arunc globuri de mărimi diferite, pe cel mai greu îl voi putea arunca cel mai departe și mai repede sau, altfel spus, dacă arunci într-o țintă cu globuri de mărimi diferite, cel mai greu va atinge primul ținta! Așa se petrec lucrurile și cu nenumăratele gânduri din Dumnezeu. Între ele se află unele foarte grele, care se aseamănă deja cu o idee definitivată, altele mai puțin grele, dar foarte temeinice, altele mai ușoare care sunt îndeajuns hrănite de lumină; mai sunt gânduri ușoare sub o formă încă nedefinită și, în sfârșit, mai sunt și gânduri foarte ușoare. Acestea din urmă se aseamănă cu mugurii primăvăratici sau cu mlădițele tinere răsărite din sămânța unui copac. Ele în sine sunt ceva, dar nu au atins gradul de dezvoltare pentru a se putea spune: «Ele vor lua forma aceasta sau alta!» 8. Atunci când unul dintre noi vrea, după impulsul lăuntric al Spiritului Suprem și în ordinea voinței divine, creeze o ființă din această substanță vie care acum vă este cunoscută, atunci el își cheamă spiritele ajutătoare care îl slujesc, iar ele îi vor aduce îndeajuns de multă substanță vie. Iar aici este ușor de înțeles, atât spiritual, cât și material, cele mai grele gânduri vor ajunge primele. Gândurile grele formează centrul, pe când cele mai ușoare, care sosesc mai târziu, trebuie să se mulțumească cu locuri mai mărginașe, iar cele și mai ușoare - cu locurile cele mai superficiale. 9. Gândurile din centru sunt cele mai pline de substanță hrănitoare, astfel că cele mărginașe, fiind mai flămânde, mai goale și mai sărace în substanță vie hrănitoare, se împing spre cele bogate din centru, pentru a primi și ele ceva din preaplinul acestora spre a se sătura. Iar acum voi vedeți chiar acest fenomen, cum limbile de foc de la periferie se înghesuie mereu spre centru și par apoi să se liniștească, deși străduința lor de a atinge centrul persistă, pentru a prelua din acesta cât mai multă hrană. 10. Voi vedeți aici un ghem de substanță vie, care în mare parte este încă foarte flămând și care acum nu își dorește nimic altceva decât să fie îndeajuns de sătul. El se aseamănă cu un polip de mare care suge hrana din mâlul mării prin miile lui de ventuze; la suprafață îi apar excrescențe cu care apucă totul din jurul său, din când în când se mută dintr-un loc în altul, până când ajunge la suprasaturație. Prin aceste brațe, forma lui devine tot mai specifică și se deosebește tot mai mult de forma lui primară de bulgăre. 11. Voi toți vă mirați în taină de lămuririle pe care vi le-am dat privind pilda devenirii acestei ființe foarte primitive, așa cum se desfășoară ea cu adevărat și care niciodată nu poate fi altfel. Uitați-vă însă la aspectul exterior al obiectelor și veți găsi ușor și repede multe asemănări! 12. Iată, de pildă, în cazul unei găini, dacă veți cerceta mai îndeaproape bulgărele de ouă în formare veți vedea că unele sunt încă foarte mici, ca bobul de mazăre, altele cât bobul de strugure, iar altele cât merele pădurețe, înăuntrul pieliței subțiri care le mărginește nu veți găsi nimic altceva decât gălbenușul și se vede ușor cât de lipsit de formă este încă acesta. 13. Această substanță centrală este mereu hrănită cu substanță vie și formează în jurul ei albușul. După ce este hrănit o vreme, albușul elimină componentele mai primitive, care însă nu sunt îndepărtate din ou, ci din ele va lua naștere un înveliș solid care va proteja oul când va fi expulzat de găină. Uitați-vă acum la un ou, cât de mult se deosebește de oul-embrion! 14. Găina se așează acum pe ou și îl clocește o vreme. Nici nu vă închipuiți câte schimbări au loc în ou prin această încălzire! În gălbenuș încep să se miște și să se ordoneze gândurile adevărate - limbile de foc - care se caută și se unesc cu cele asemănătoare lor și le atrag pe cele imediat înrudite cu ele. Acestea se leagă din nou - în parte, cu primele și, în parte, între ele - și le atrag din nou pe cele imediat înrudite cu ele, mai exterioare, deci mai ușoare, spre ele. În scurtă vreme veți descoperi deja inima, capul, ochii, măruntaiele, picioarele, aripile și puful viitorului pui. Dacă ființa a fost până în acest stadiu formată, atunci părțile ordonate atrag substanțele asemănătoare lor tot mai mult și creează de la o clipă la alta tot mai mult. 15. Odată ce forma și trupul sunt aproape desăvârșite, gândul principal este, prin această activitate, tot mai mult întărit, susținut și hrănit și începe acum, cu plenitudinea vieții sale, treacă în trup și să ia hățurile, iar ființa devine vizibil vie și pe deplin formată. 16. Odată ființa integral formată, va trece în trup și gândul viu care de fapt este o componentă sufletească. Atunci micul pui își dă seama că se află încă într-o temniță și începe să se agite, străpungând temnița și, nesimțindu-se îndeajuns de puternic, iese plin de teamă în lumea largă. El începe imediat să se hrănească și crește în continuare până când se va simți în armonie cu lumea exterioară. 17. Iar noi vom putea vedea în fața noastră o găină, care are la rândul ei puterea să preia părți sufletești specifice hrănitoare din apă, aer și în mare parte din hrana organică, cele mai spirituale folosind în continuare la dezvoltarea componentei sufletești, iar cele mai grosiere vor folosi nu numai la întreținerea trupului ei, ci și la formarea de noi ouă, din care, prin desfășurarea ordonată pe care v-am arătat-o, se va forma din nou o găină sau un cocoș. 18. În general, sexul depinde de fiecare dată de greutatea, temeinicia și puterea gândului sufletesc de la bază. Dacă acesta este de la început pe deplin temeinic, fiind astfel deja în el însuși o idee, el va duce la formarea unui mascul, dacă însă gândul viu primar se găsește pe o treaptă mai ușoară, va duce la formarea unei femele.” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 09:30 Capitolul 119 - Rafael arată cum sunt create ființele organice ----------------------------------- Capitolul 119 Rafael arată cum sunt create ființele organice 1. Rafael a venit acum în față și a spus: „Dumnezeu în El însuși este veșnic și nesfârșit. Doar El poate umple spațiul nesfârșit. Dumnezeu, ca Cel mai înalt, Cel mai curat și mai magnific gând, și ca veșnic desăvârșită idee din El însuși și în El însuși, poate să cuprindă toată nemărginirea și veșnicia într-un singur gând al Său. Însă noi (cei dintâi îngeri), fiind gânduri-idei ale lui Dumnezeu pline de lumină, înțelepciune, cunoaștere și putere de viață, maturizate încă din timpuri neînchipuit de vechi pentru voi, oamenii, și acum independente, avem sub noi un număr nesfârșit de spirite care ne servesc, care, într-o anumită măsură, sunt brațele noastre și care ne cunosc voința și o îndeplinesc imediat. 2. Gândurile pure ale lui Dumnezeu sunt substanța din care s-a făcut tot ce este cuprins în spațiul nemărginit: la început doar noi singuri, din voia Preaînaltului și Atotputernicului Spirit al lui Dumnezeu, apoi toate lucrurile și ființele prin noi, care am fost, suntem și vom rămâne - într-un fel mereu mai înalt și mai desăvârșit - cele dintâi rezervoare măiestre pentru gândurile și ideile care au venit și vin din Dumnezeu. 3. Noi sintetizăm gândurile vii care vin din Dumnezeu și care vouă vi se arată sub formă de șerpi de foc, și creăm într-una forme și ființe, după ordinea lui Dumnezeu din noi. Iar acum, dacă întreabă cineva de unde ia Dumnezeu sau noi, veșnicii Lui slujitori și mesageri, substanța materială din care sunt create aceste ființe, o puteți vedea acum, aici, în fața voastră! Aceste limbi de foc, asemănătoare șerpilor, provin din materia primă spirituală din care este făcută întreaga creație materială. 4. Cum se desfășoară această creație v-a arătat mai înainte Domnul însuși. Veți putea însă înțelegeți pe deplin și veți putea vedea adevărata limpezime a vieții abia atunci când voi înșivă veți sta în fața Domnului Dumnezeu întru totul desăvârșiți în spirit și nu în trupul cel greu de carne. 5. Priviți aici cu ochii sufletului vostru, ca să puteți și voi vedea acum, din voința lui Dumnezeu, cum noi, puternicii și vechii slujitori ai Domnului, creăm forme și ființe din gândurile Lui care plutesc în spațiu, și veți afla ceva ce până acum nici un muritor de pe pământ nu a aflat! 6. Vedeți, în numele Atotputernicului, eu poruncesc spiritelor care mă slujesc să aducă aici foarte mulți șerpi de foc! Și priviți, deja avem în fața noastră un ghem strălucitor ca o minge rotundă de foc! Priviți cum limbile de foc se împletesc și se înghesuie ca și când fiecare ar vrea să fie în mijloc! Pe timp ce trece însă, străduința lor se pare că se potolește și totuși aceasta nu este liniște, ci o împingere continuă și mai puternică spre centru. 7. Dar de ce oare această migrare spre centru? Vedeți, dacă eu arunc globuri de mărimi diferite, pe cel mai greu îl voi putea arunca cel mai departe și mai repede sau, altfel spus, dacă arunci într-o țintă cu globuri de mărimi diferite, cel mai greu va atinge primul ținta! Așa se petrec lucrurile și cu nenumăratele gânduri din Dumnezeu. Între ele se află unele foarte grele, care se aseamănă deja cu o idee definitivată, altele mai puțin grele, dar foarte temeinice, altele mai ușoare care sunt îndeajuns hrănite de lumină; mai sunt gânduri ușoare sub o formă încă nedefinită și, în sfârșit, mai sunt și gânduri foarte ușoare. Acestea din urmă se aseamănă cu mugurii primăvăratici sau cu mlădițele tinere răsărite din sămânța unui copac. Ele în sine sunt ceva, dar nu au atins gradul de dezvoltare pentru a se putea spune: «Ele vor lua forma aceasta sau alta!» 8. Atunci când unul dintre noi vrea, după impulsul lăuntric al Spiritului Suprem și în ordinea voinței divine, creeze o ființă din această substanță vie care acum vă este cunoscută, atunci el își cheamă spiritele ajutătoare care îl slujesc, iar ele îi vor aduce îndeajuns de multă substanță vie. Iar aici este ușor de înțeles, atât spiritual, cât și material, cele mai grele gânduri vor ajunge primele. Gândurile grele formează centrul, pe când cele mai ușoare, care sosesc mai târziu, trebuie să se mulțumească cu locuri mai mărginașe, iar cele și mai ușoare - cu locurile cele mai superficiale. 9. Gândurile din centru sunt cele mai pline de substanță hrănitoare, astfel că cele mărginașe, fiind mai flămânde, mai goale și mai sărace în substanță vie hrănitoare, se împing spre cele bogate din centru, pentru a primi și ele ceva din preaplinul acestora spre a se sătura. Iar acum voi vedeți chiar acest fenomen, cum limbile de foc de la periferie se înghesuie mereu spre centru și par apoi să se liniștească, deși străduința lor de a atinge centrul persistă, pentru a prelua din acesta cât mai multă hrană. 10. Voi vedeți aici un ghem de substanță vie, care în mare parte este încă foarte flămând și care acum nu își dorește nimic altceva decât să fie îndeajuns de sătul. El se aseamănă cu un polip de mare care suge hrana din mâlul mării prin miile lui de ventuze; la suprafață îi apar excrescențe cu care apucă totul din jurul său, din când în când se mută dintr-un loc în altul, până când ajunge la suprasaturație. Prin aceste brațe, forma lui devine tot mai specifică și se deosebește tot mai mult de forma lui primară de bulgăre. 11. Voi toți vă mirați în taină de lămuririle pe care vi le-am dat privind pilda devenirii acestei ființe foarte primitive, așa cum se desfășoară ea cu adevărat și care niciodată nu poate fi altfel. Uitați-vă însă la aspectul exterior al obiectelor și veți găsi ușor și repede multe asemănări! 12. Iată, de pildă, în cazul unei găini, dacă veți cerceta mai îndeaproape bulgărele de ouă în formare veți vedea că unele sunt încă foarte mici, ca bobul de mazăre, altele cât bobul de strugure, iar altele cât merele pădurețe, înăuntrul pieliței subțiri care le mărginește nu veți găsi nimic altceva decât gălbenușul și se vede ușor cât de lipsit de formă este încă acesta. 13. Această substanță centrală este mereu hrănită cu substanță vie și formează în jurul ei albușul. După ce este hrănit o vreme, albușul elimină componentele mai primitive, care însă nu sunt îndepărtate din ou, ci din ele va lua naștere un înveliș solid care va proteja oul când va fi expulzat de găină. Uitați-vă acum la un ou, cât de mult se deosebește de oul-embrion! 14. Găina se așează acum pe ou și îl clocește o vreme. Nici nu vă închipuiți câte schimbări au loc în ou prin această încălzire! În gălbenuș încep să se miște și să se ordoneze gândurile adevărate - limbile de foc - care se caută și se unesc cu cele asemănătoare lor și le atrag pe cele imediat înrudite cu ele. Acestea se leagă din nou - în parte, cu primele și, în parte, între ele - și le atrag din nou pe cele imediat înrudite cu ele, mai exterioare, deci mai ușoare, spre ele. În scurtă vreme veți descoperi deja inima, capul, ochii, măruntaiele, picioarele, aripile și puful viitorului pui. Dacă ființa a fost până în acest stadiu formată, atunci părțile ordonate atrag substanțele asemănătoare lor tot mai mult și creează de la o clipă la alta tot mai mult. 15. Odată ce forma și trupul sunt aproape desăvârșite, gândul principal este, prin această activitate, tot mai mult întărit, susținut și hrănit și începe acum, cu plenitudinea vieții sale, treacă în trup și să ia hățurile, iar ființa devine vizibil vie și pe deplin formată. 16. Odată ființa integral formată, va trece în trup și gândul viu care de fapt este o componentă sufletească. Atunci micul pui își dă seama că se află încă într-o temniță și începe să se agite, străpungând temnița și, nesimțindu-se îndeajuns de puternic, iese plin de teamă în lumea largă. El începe imediat să se hrănească și crește în continuare până când se va simți în armonie cu lumea exterioară. 17. Iar noi vom putea vedea în fața noastră o găină, care are la rândul ei puterea să preia părți sufletești specifice hrănitoare din apă, aer și în mare parte din hrana organică, cele mai spirituale folosind în continuare la dezvoltarea componentei sufletești, iar cele mai grosiere vor folosi nu numai la întreținerea trupului ei, ci și la formarea de noi ouă, din care, prin desfășurarea ordonată pe care v-am arătat-o, se va forma din nou o găină sau un cocoș. 18. În general, sexul depinde de fiecare dată de greutatea, temeinicia și puterea gândului sufletesc de la bază. Dacă acesta este de la început pe deplin temeinic, fiind astfel deja în el însuși o idee, el va duce la formarea unui mascul, dacă însă gândul viu primar se găsește pe o treaptă mai ușoară, va duce la formarea unei femele.” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 09:38 Capitolul 120 - Înmulțirea la animale și la om ----------------------------------- Capitolul 120 Înmulțirea la animale și la om 1. Rafael: „Prin împerecherea animalelor are loc o incitare la activitate ordonată a gândului sufletesc esențial al vieții din ou. Fără această incitare, acesta ar rămâne în starea pasivă de devorare, hrănindu-se din mediul înconjurător și acesta, la rândul său, din el. Acest proces ar continua până s-ar devora total reciproc. Aceasta se poate petrece însă și cu ouăle excitate prin fecundare, atunci când condițiile ulterioare de dezvoltare lipsesc sau nu sunt în suficientă măsură prezente. 2. La toate animalele, prin actul împerecherii se produce o excitare a componentelor sufletești deja existente în pântecele femelei, deoarece, la plante și la animale, acestea se adună într-un număr precis și o ordine precisă într-un loc bine stabilit în pântecele femelei. Odată prezente în acest loc, ele excită întâi femela. Aceasta, la rândul ei, prin starea ei de excitare, excită masculul, iar acesta fecundează apoi femela, însă nu ca și când ar pune o nouă sămânță în femelă, ci doar trezește fragmentele de viață deja existente în femelă. 3. Aceasta are loc prin intermediul sămânței, care conține mai multe spirite libere și neconstrânse, și care imprimă spiritelor constrânse din fragmentele sufletești ale femelei o adevărată revoluție. Aceasta le obligă la activitate, fără de care ele ar fi rămas într-o dulce inerție și nu s-ar fi grupat și organizat pentru a forma o ființă nouă. Spiritele din sămânța masculului nu le dau pace spiritelor din femelă. Spiritele din femelă, care se opun mereu, atunci când sunt foarte puternice aduc chiar spiritele din sămânța masculului la inactivitate. Acest proces are loc des la vaci, dar și la alte animale și chiar la om. Aceasta are loc fiindcă spiritele din esențele femelei sunt predestinate pentru inactivitate și se opun unei activități continuu ordonatoare. Dar, în momentul în care au devenit supuse și suficient de excitate, lucrurile merg bine înainte. 4. Priviți! Chiar un astfel de ghemotoc de spirit din femelă avem acum în fața noastră. Priviți cum, în timp ce vă explicam eu vouă, el s-a liniștit deja foarte mult. Dacă l-aș lăsa în această stare, el s-ar contracta tot mai mult în dorința lui de inactivitate și părțile lui componente s-ar apropia tot mai mult de centru și, în final, s-ar atrofia împreună cu acesta. Aceste spirite sunt într-o anumită măsură sfioase și fricoase ca și copiii și, în momentul în care s-au încapsulat, nu mai iau hrana din afară, ci sug într-una la centrul lor și astfel ele se zbârcesc până la mărimea unui punct. Acum însă vom atrage spirite masculine puternice care vor atinge într-una ghemotocul pasiv femeiesc și veți vedea ce efect va avea asupra lui. 5. Priviți cum am atras - cu voia Domnului și prin intermediul spiritelor ajutătoare - spiritele foarte luminoase ale esențelor gândurilor, care se jucau acolo, la apă! Priviți acum cum se agită mereu în jurul ghemotocului de spirit feminin! Priviți cum spiritele feminine încep din nou să se miște și urmăresc să scape de spiritele masculine! Acestea însă nu cedează și excitarea spiritelor feminine devine tot mai profundă până atinge esența lor. 6. Acum începe chiar și esența să se miște și este obligată primească hrană de la spiritele masculine. Prin această activitate, spiritele masculine primesc imboldul de a se ordona tot mai mult după afinități și asemănări, și anume spiritele mai puternice spre centru. Deja vedeți cum se formează legături organice și exteriorul își schimbă forma și seamănă tot mai mult cu un animal. 7. Prin această activitate crește totodată și necesitatea de a se hrăni și această hrănire se asigură prin spiritele masculine. Spiritele exterioare care se ordonează tot mai mult iau, datorită necesității hrănirii, tot mai mult contact cu spiritele masculine, vechea frică și sfială dispar, și această stare se transmite și la spiritele interioare. Totul începe să se miște mai liber și aceasta are drept urmare formarea completă a ființei, care, în curând, va fi atât de evoluată încât veți putea deja recunoaște specia animală care s-a dezvoltat. Priviți, începe să crească un măgăruș foarte puternic și Domnul dorește să rămână și să nu se dizolve din nou. 8. Hebram și Risa au sesizat: „Rafael trebuie să aibă o mare plăcere în a crea măgari. Și acum două zile a creat în grabă, spre marea noastră uimire, unul.” 9. Rafael a spus: „Lăsați asta, atunci a fost necesară acea lecție pentru învățarea voastră! Dar această măgăriță are o cu totul altă semnificație. Ea este, pentru toți, simbolul umilinței de care aveți nevoie. Așa vă merge și vouă pe lume, în acțiunile voastre, când luați decizii pripite și, ca urmare, apare un măgar sau o bună bucată dintr-un măgar. În exemplul pe care vi l-am dat, am urmărit să arăt cât mai repede dezvoltarea unei creaturi de la început, și din cauza grabei a ieșit un măgar. 10. Această măgăriță va fi împerecheată cu măgarul creat ieri și ambii vor fi cumpărați, la anul, de un om din Ierusalim și «miezul» lor (esența din care au fost creați) va fi cinstit în veci. 11. Dar acum ajunge că ați văzut cum din spirite-esență gânduri ale Domnului se naște o ființă fără a fi nevoie de o mamă. Dacă însă mai vreți, pot crea repede și alte ființe. 12. Cu toții au grăit: „Puternicule slujitor al Domnului, nu mai este nevoie de o nouă demonstrație, fiindcă prin exemplul minunat pe care ni l-ai dat am primit suficient. Un nou exemplu ar putea mai mult să ne buimăcească decât să ne clarifice. 13. Rafael a spus: „Atunci vă rog să mai ascultați puțin. V-am arătat conceperea și dezvoltarea unei ființe, odată într-un pântece de femelă, și acum una liberă, așa cum are loc pe o planetă nouă sau pe un nou continent al unei planete vechi. 14. Dar aceste exemple nu trebuie să le transpuneți la conceperea și crearea unei ființe umane pe această planetă pentru că, deși există multe asemănări, există totuși însă un motiv total diferit. 15. Femeia are și ea un element de bază în ea și când, prin împerechere în modul cunoscut de toți, are loc fecundarea și excitarea ghemotocului, acesta se desprinde ca o boabă de strugure de ciorchine și un suflet deja format vine și are grijă de el până când substanța din el s-a dezvoltat într-atât de mult încât sufletul să poată pătrunde în embrionul încă foarte fluid. Pentru aceasta, sufletului îi sunt necesare cam două-trei luni. Când embrionul este bine ancorat în pântecele matern și este îndeajuns de puternic, atunci copilului încep să i se simtă mișcările și va crește repede conform ordinii divine. 16. Atât timp cât nervii copilului nu sunt îndeajuns de dezvoltați, sufletul va lucra conștiincios, cu tot zelul, și va ordona trupul după nevoile lui. După ce nervii s-au dezvoltat îndeajuns și intră în funcție și mintea, care se dezvoltă în continuare, atunci sufletul se liniștește din ce în ce mai mult și până la urmă adoarme de tot undeva în apropierea rinichilor. El nu mai știe nimic despre el însuși și doar vegetează, fără-și mai amintească deloc de starea sa anterioară de libertate. Abia după mai multe luni de la naștere începe să se trezească tot mai mult, ceea ce poate fi observat prin reducerea timpului de somn al copilului. Dar este nevoie de mai mult timp până când sufletul va ajunge iarăși la un anumit grad de conștiință. Când copilul începe să vorbească bine, abia atunci sufletul ajunge să aibă cu adevărat conștiință, însă fără-și mai poată reaminti ce a fost înainte, căci aceste amintiri nu sunt deloc necesare dezvoltării sufletului pe o treaptă superioară. 17. Acum sufletul, închis fiind în trup, nu va putea recunoaște și vedea decât ceea ce i se va prezenta prin simțurile trupului, iar altceva în el însuși nu va putea recunoaște. El este și trebuie să fie într-atât de întunecat în înțelegerea sa, încât nici măcar nu mai știe că poate exista și fără trup. Mult timp el se simte identic cu trupul și este nevoie de foarte mult timp ca un suflet să se perceapă pe sine, ceea ce este foarte necesar, căci fără aceasta el nu poate să descopere spiritul din el și nu va fi niciodată în stare să și-l reveleze. 18. De-abia când spiritul din suflet va începe să fie revelat, se va lumina tot mai mult și sufletul. El va începe să se recunoască pe sine și să descopere lucruri care până atunci îi erau ascunse, dar nu va ști încă ce să facă cu acesta. 19. De-abia atunci când spiritul și lumina lui din suflet vor deveni un fapt deplin, își va recăpăta sufletul toate amintirile, apărându-i toate într-o lumină transfigurată. După aceasta nu va mai fi nici o amăgire și nici o înșelăciune, ci numai adevărul ceresc cel mai strălucitor, iar sufletul va fi una cu spiritul său divin și totul în el și în jurul lui va deveni cea mai mare încântare și sfințenie! 20. Înțelegeți acum cu toții întrucâtva viziunea misterioasă a scării lui Iacov? Eu atât am avut să spun, mai departe se va ocupa Domnul de voi!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 09:41 Capitolul 121 - Cauza pentru care Domnul a făcut aceste dezvăluiri ----------------------------------- Capitolul 121 Cauza pentru care Domnul a făcut aceste dezvăluiri 1. „Ce oare încă nu ne este acum clar?!” s-au întrebat toți cel prezenți după cele spuse de înger. 2. Iar comandantul Iulius a adăugat: „Dacă se continuă în acest fel, ne vom transforma în curând noi înșine în dumnezei! Dacă ar fi cu putință păstrăm această clarvedere, am putea deveni, după ce ne-am întări voința, noi înșine dumnezei și am putea face minuni; dar clarvederea noastră este doar urmarea acestei lumini magice de la globul de acolo, iar voința noastră, ca și cunoștințele noastre, sunt încă mult prea slabe; de aceea noi suntem și rămânem niște oameni slabi! 3. Dacă gândesc acum la ce îi este cu putință acestui înger, pe când omului cu cea mai puternică voință nu îi este posibil nici măcar o iotă din toate acestea, îmi dau seama de imensa diferență dintre Dumnezeu și oameni. Este la îndemâna oricui să înțeleagă: totul este al lui Dumnezeu, nimic nu este al omului. Dacă pe unii această grandioasă dezvăluire a înțelepciunii și puterii lui Dumnezeu îi înseninează, pe mine însă deloc, căci prin aceasta îmi este clar că sunt un nimic pe lângă un înger precum Rafael. Ce sunt însă pe lângă Domnul?! Nu, nu, asta este și se cheamă: nimic! 4. Știm acum și cunoaștem deja nemaivăzutul și minuni peste minuni astfel încât unora le-ar putea pieri văzul și auzul, dar dacă ne-am pune la încercare propria voință ca să miște limbile de foc și să formeze un ghem din ele, oho, nici măcar un atom nu s-ar mișca de la locul lui, ce să mai vorbim de limbile de foc! De aceea eu consider că este mai potrivit să cunoști cât mai puțin, ca nu cumva să-l chinuie pe vreunul ispita să vrea să facă și el minuni. Mie mi s-a făcut deja teamă de atâta nemaipomenită cunoaștere! De ce trebuie acum să știu, văd, aud și să cunosc atâtea lucruri?” 5. Eu am spus: „Pentru ca, prin aceasta, poți recunoaște cât de mic este omul prin el însuși, și cât de mult depinde de existența, știința, cunoașterea și averea lui de Dumnezeu! 6. Bineînțeles că nu-ți va fi niciodată ceva cu putință din voința ta, așa cum nici acest înger nu poate face ceva din voința lui. Dacă însă îți vei însuși voința lui Dumnezeu, atunci îți va fi cu putință și ție ceea ce îi este acestui înger! 7. Acum însă este bine că ai văzut și ai recunoscut atâtea, și în același timp ai început să-ți dai seama, practic, propria-ți voință nu are nici o putere în afara trupului tău. Tu poți să cunoști și să înțelegi tot ceea ce îngerul cunoaște și înțelege. Dacă însă nu ți-ai însușit voința Domnului Dumnezeu, la fel ca și înțelepciunea Sa, atunci nu îți vor folosi la nimic întreaga ta voință și înțelepciune. Ele te vor face numai să suferi, în măsura în care ești pus pe fapte. Și este bine așa, căci numai prin umilință devine omul om și un adevărat copil al lui Dumnezeu! 8. De fapt, toate acestea nu vă sunt arătate pentru a le imita trecând la fapte, ci doar pentru a-L recunoaște pe deplin pe Dumnezeu în Mine și pentru a putea mai apoi îndeplini cu și mai multă sârguință ceea ce Eu, Creatorul întregii vieți, învăț și vă cer pentru desăvârșirea vieții voastre. 9. Pentru aceasta va trebui mai întâi să renașteți în spirit, fără de care voința Mea, care este una cu voința lui Dumnezeu Tatăl, nu poate prinde rădăcini în voi. Atunci când voi, prin voința voastră, veți putea înțelege într-atât voința Mea încât să supuneți prin faptă, de bunăvoie, voința voastră proprie voinței Mele și veți persevera temeinic în aceasta, astfel ca voința Mea recunoscută de voi să stăpânească pe deplin, atunci spiritul Meu, care este una cu Spiritul Suprem Divin, va fi revelat în voi, în toată plinătatea Lui, și va umple foarte repede întreaga voastră ființă. 10. Voința Mea, îndeplinită de către voi cu sârguință, va atinge puterea deplină și tot ce vă veți dori se va împlini. Dar aceasta, așa cum v-am spus, de-abia atunci și nu înainte! 11. Cunoașterea va trebui să fie doar hățurile prin care voi să struniți propria voință spre a fi una cu a Mea. Căci acum trebuie să recunoașteți din faptele Mele că Eu sunt Acela drept care M-am dezvăluit mereu în fața voastră. 12. Dacă veți recunoaște aceasta fără urmă de îndoială, va fi cu atât mai ușor să-Mi urmați voința, al cărei izvor este adevărul veșnic, și să vi-o însușiți. 13. Dacă cineva vă sfătuiește să urmați un drum, iar voi vă dați seama din vorbele lui că drumul îi este necunoscut, veți avea îndoieli în a-l urma și veți spune: «Oh, mai bine rămânem unde suntem!» Dacă însă veți da seama din vorbele lui că el cunoaște bine acel drum, căci el vine de acolo, veți spune: «Acesta știe și este binevoitor; el nu vrea și nu poate să ne înșele și vom merge fără îndoială pe acel drum!» Vedeți, astfel, în urma încrederii depline, veți supune voința voastră voinței aceluia care v-a arătat, ca o călăuză desăvârșită, drumul drept și adevărat! 14. Și la fel stau lucrurile și aici! Dacă M-aș arăta vouă doar pe jumătate, ascuns într-o ceață mistică, va rămâne întotdeauna o urmă de îndoială și ați fi ușor de iertat că nu Mi-ați urmat calea, dacă ați avea motive certe de îndoială. Dar cum Eu Mă dezvălui acum în fața voastră, prin cuvânt și faptă, până aproape de ultimul atom și vă arăt cu toată înțelepciunea, iubirea și puterea că sunt într-adevăr Acela care Eu însumi spun că sunt, atunci urmarea este sigură! Mai întâi este cu neputință mai aveți vreo îndoială în ceea ce Mă privește, iar mai apoi va trebui să fie foarte ușor să-Mi urmați voința, care este o cale sigură prin care puteți atinge renașterea deplină. Prin ceea ce v-am dezvăluit puteți vedea foarte limpede că, dacă veți urma, nu veți orbecăi în întuneric, ci veți ajunge la adevărata realitate veșnică. Eu cred că veți pricepe acum de ce fac în fața voastră toate aceste lucruri nemaipomenite și Mă dezvălui pe de-a-ntregul! 15. Un maestru cu adevărat desăvârșit nu face nimic fără vreun motiv și, prin urmare, nici Eu nu fac nimic fără motiv. Eu însă nu vă învăț numai pentru voi, ci pentru ca, la rândul vostru, fiți, în numele Meu, învățători și călăuze surorilor și fraților voștri orbi și de aceea trebuie să fiți pregătiți cât mai bine în tainele împărăției Mele și ale ființei Mele, și va trebui să cunoașteți omul în întreaga lui ființă, începând de la originile cele mai joase, până la desăvârșirea lui cea mai înaltă și asemănarea lui cu Dumnezeu! 16. Căci, prin încrederea voastră vie și deplină, puteți trezi mai degrabă în ucenicii voștri aceeași încredere prin care și ei vor vedea și vor înțelege cât mai repede lucrurile ascunse pe care voi le vedeți și le înțelegeți acum. 17. Ați înțeles de ce v-am dezvăluit toate acestea?” 18. Toți au răspuns, adânc impresionați: „Da, Doamne, învățătorul și Dumnezeul nostru!” 19. Eu am spus: „Bine, atunci treziți-vă din nou în lumea trupească, ca să arăt și alte lucruri, căci mai sunt multe de cunoscut și de înțeles!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 09:59 Capitolul 122 - Domnul dă la iveală adevăratul caracter al lui Iuda ----------------------------------- Capitolul 122 Domnul dă la iveală adevăratul caracter al lui Iuda 1. După aceste cuvinte ale Mele, au privit din nou cu toții prin ochii trupului și s-au minunat peste măsură de toate câte au văzut și au auzit. Au început apoi să preamărească cu glas tare și n-au mai contenit cam vreo jumătate de ceas. 2. Pe când toți îmi arătau, prin laudă și preaslăvire, M-au recunoscut cu adevărat, a venit și Iuda Iscarioteanul la Mine și Mi-a zis: „Doamne, am fost neîncrezător, dar acum cred și eu, din plin, Tu ești într-adevăr Iehova însuși sau cel puțin un fiu adevărat al Acestuia! Dar ceva încă nu pot înțelege: 3. Cum ai putut Tu, ca Iehova, care este nemărginit,-Ți lași nemărginirea și să Te limitezi la această formă umană? Cu toate acestea, universul a rămas același, infinit, așa cum a existat din totdeauna! Tu, ca Iehova, ești însuși acest spațiu infinit! Cum poate acesta să rămână în forma sa infinită, iar Tu, ca Sine nemărginit, Te restrângi la această formă umană?! 4. Vezi, Doamne, această întrebare este importantă pentru mine! Dacă vei lumina pentru a înțelege, voi deveni cel mai zelos ucenic al Tău, altfel va rămâne întotdeauna o umbră de îndoială care să-mi tulbure sufletul!” 5. Eu am spus: „Cum este cu putință ca toți ceilalți să vadă, numai tu singur să fii orb?! Crezi tu că acest înveliș cuprinde în întregime?! Sau se găsește soarele închis, cu lumina lui dătătoare de viață, numai acolo unde tu îl vezi?! Cum ai putea să-l vezi dacă el ar ajunge cu lumina lui numai până la suprafața sa?! 6. Eu sunt numai eternul punct din centrul Sinelui Meu. Din acest punct însă, Eu umplu mereu întreg spațiul infinit. 7. Eu sunt pretutindeni SINELE ETERN, dar aici, cu voi, aflu în eternul Meu centru existențial, în care întreaga imensitate se păstrează în veci de veci și aceeași mereu și mereu, în nemărginirea ei veșnică. 8. Eu locuiesc dintotdeauna în esența Mea de nepătruns și în nepătrunsa Mea lumină din Mine. Dar, de dragul oamenilor de pe pământ, am ieșit din esența Mea și din lumina Mea de nepătruns, pentru ca acum, în chiar aceeași esență și în chiar aceeași lumină, care și pentru cei mai puri îngeri din eternitate sunt de nepătruns, cobor pe acest pământ și să arăt acum vouă, oamenilor, în așa fel încât să puteți suporta lumina Mea și să puteți veni la Mine și să cunoașteți. 9. Atunci însă când am plecat din Sihar spre Galileea și ne-am odihnit la amiază pe un munte, v-am arătat mai multora dintre voi cum voința Mea poate ajunge până la soare. Amintește-ți de aceasta și vei putea atunci înțelege cum sunt Eu pretutindeni la Mine acasă, datorită atotputernicei Mele voințe nelimitate!” 10. Iuda a spus: „Îmi amintesc prea bine cum ai întunecat pentru câteva clipe soarele! Acesta nu este într-adevăr un lucru ușor, dar totuși se spune că și vechii magicieni egipteni erau în stare de asemenea fapte. Cum? Aceasta este o altă întrebare! Marea natură ascunde puteri deosebite și nebănuite; Tu le cunoști, iar vechii magicieni le-au cunoscut, de asemenea, și s-au făcut stăpâni pe ele. Bineînțeles că până acum, după știința noastră, nimeni, n-a mai făptuit asemenea minuni ca Tine! 11. Dar fără nici o școală lumească nu ești nici Tu! Căci multe se povestesc despre iscusința-tatălui Tău, Iosif, și chiar despre mama Ta, Maria, care a fost ucenica lui Simeon și a Anei, iar un tânăr plin de spirit poate ajunge departe având asemenea părinți. Dar aceasta este numai părerea mea lumească, pentru că, în adâncul meu, eu cred că în Tine locuiește Spiritul lui Iehova și prin Tine se împlinește voia Lui. 12. La ce-mi folosește mie eternul Iehova cel nevăzut, care se află undeva deasupra tuturor stelelor, în lumina Lui de nepătruns, care nu se arată niciodată creaturilor Lui și care nu face nici o minune în afara zilnicelor stereotipii, care, la fel de bine, pot fi făcute și de natură?! De aceea, Tu ești, cel puțin pentru mine, un adevărat Iehova, pentru că Tu Te-ai arătat deschis în fața ochilor noștri, prin cuvinte și fapte, ca un adevărat și pe deplin stăpân al tuturor creaturilor și lumilor. Cel care, la fel ca Tine, poate da morților viață și poate porunci elementelor, care chiar din aer poate întrupa pești adevărați și măgari și poate umple cu pâine și vin cămara bătrânului Marcu, acela este pentru mine singurul Dumnezeu adevărat, iar de ceilalți mă pot lipsi cu totul! Poți să ai de unde vrei Tu aceste însușiri dumnezeiești, pentru mine Tu ești un adevărat Dumnezeu! Am dreptate sau nu? 13. Eu nu sunt căzut în cap, cum susține fratele meu, Toma; știu ceea ce știu și ceea ce vorbesc. Dar dacă fratele meu Toma susține într-una c-aș fi un măgar sau bou, se înșeală amarnic în ceea ce mă privește. Dacă vorbi cu el, așa cum sunt eu în stare, la o mie de întrebări n-ar fi în stare să-mi răspundă nici măcar o dată! De nu L-aș fi recunoscut în Tine pe adevăratul Iehova, m-aș fi întors de mult acasă la olăritul meu; dar, pentru că eu știu poate cel mai bine pe cine am în fața mea, am rămas aici și mi-am lăsat meșteșugul meu înfloritor cu toate că nu sunt un dușman al aurului și argintului, dar prefer aurul și argintul Tău spiritual! 14. Însă nu pot să accept ca Toma să-mi șoptească, atunci când îngerul a creat la voința Ta acea măgăriță, această minune numai de aceea ai făcut-o, ca să-mi arăți mie, într-o imagine cât se poate de vie, cine și ce sunt eu! Dacă Toma se crede mai deștept decât îi par eu lui, n-are decât să fie, dar pe mine să lase în pace! Căci eu nu îi pun nici o piedică și poate să facă și hoț, eu nu i-am luat niciodată nimic! 15. Tu ne-ai dat nouă o minunată, divină și înțeleaptă lecție despre boala sufletului omenesc și ne-ai arătat că trebuie avută mai multă răbdare cu un suflet bolnav decât cu un trup bolnav! De ce înțeleptul Toma nu învață aceste lecții și nu le aplică și în cazul meu, căci și sufletul meu ar putea fi bolnav! Dar poate că această lecție divină nu și-a găsit loc în inima lui. Eu nu cer deloc ca el să-mi ceară iertare, chiar dacă el, în înțelepciunea lui, a găsit că e nimerit să numească măgar; la fel de umil, cum se crede el a fi, sunt și eu! Trebuie însă recunosc deschis că, deși sunt un om cu sufletul bolnav, nu-l invidiez deloc pe Toma pentru neclintita lui sănătate sufletească! De aceea vreau să-i fiu prieten și frate bun, așa cum am fost dintotdeauna, dar numai atât îi cer:-și irosească zelul în a îndrepta pe altcineva și nu pe mine, căci până acum sunt la fel precum e și el, un ucenic al Tău, Domnul și stăpânul meu! 16. Eu am spus: „Nu este într-adevăr de lăudat Toma pentru că te ia mereu drept țintă a observațiilor lui, dar îmi este, de asemenea, cunoscut faptul că, la întruparea acestei măgărițe care se mai află încă între noi, ai făcut o glumă cu totul nepotrivită și acesta este adevăratul motiv pentru care Toma te-a atins cu propriile tale cuvinte! 17. Spune-Mi, din care motiv ai tras, cu glas tare, în final concluzia că toate minunile Mele vor consta, la sfârșit, într-o turmă de măgari sănătoși tun! Vezi, aceste vorbe ale tale au fost rău intenționate și au meritat replica lui Toma! Eu nu critic credința ta, prin care tu Mă recunoști ca singurul tău Domn și stăpân, ci critic faptul că această credință și părere a ta există numai în vorbele tale, dar nu și în adâncul sufletului tău. 18. Căci de fapt, în adâncul tău, tu Mă crezi un înțelept egiptean, stăpân pe toate puterile secrete ale naturii și care știe să se folosească de aceste puteri astfel încât ele să-i slujească. Vezi tu, aceasta este la tine demn de criticat! 19. La ceea ce sute ating cu mâinile, recunoscând a fi o pură realitate, tu mai ai încă îndoieli și păreri greșite pe care le răspândești și care Mă pun în fața celor slabi într-o lumină ambiguă. Atunci când am redat viața mai multor înecați, ai răspândit zvonul că Mi-ar fi fost foarte ușor să fac această minune deoarece chiar locul însuși, împreună cu poziția stelelor, a permis aceasta, și că într-un alt loc nu Mi-ar fi reușit aceasta nici pe departe! În Nazaret, Capernaum și în Kis, în Jesaira și chiar în Ghenizaret aș fi făcut Eu multe minuni, dar pe departe nu atât de multe ca aici, pe locul acesta. Dacă tu însă consideri cu adevărat drept singurul tău Dumnezeu și stăpân, de ce atunci Mă suspectezi și Mă denigrezi în fața străinilor?!” 20. Iuda Iscarioteanul a răspuns foarte obraznic și îndrăzneț: „Se pare că, la o observare mai atentă a lumii și a naturii, chiar Dumnezeu ia în considerare vrednicia unui loc pe care El vrea să creeze ceva deosebit! Dacă mergem pe un munte foarte înalt, așa cum este de pildă muntele Ararat, nu vom găsi nimic în afară de stânci, zăpadă și gheață. De ce nu cresc acolo struguri și smochine, mere, pere, cireșe și prune? Eu cred că Iehova nu a găsit locul acesta destul de vrednic pentru ca să creeze aceste dulci minunății! Deci se pare totuși că Iehova însuși ține foarte mult seama de vrednicia unui loc, căci altfel ar fi creat cu siguranță aceste dulci minuni hrănitoare pe Ararat! 21. De aceea eu cred că nu îți iau nimic din strălucirea Ta dumnezeiască dacă afirm că Tu găsești întotdeauna un anumit loc mai vrednic de minuni decât un altul, căci, de pildă, se știe că în Nazaret nu Te-ai întrecut în a face minuni. Tu, ca Iehova, ai putea ușor să transformi marele deșert al Africii într-o grădină înfloritoare dacă ai găsi acest loc vrednic de această binecuvântare! Dar, pentru că acest loc este încă un deșert, și probabil că va mai rămâne încă multă vreme astfel, eu cred că Tu nu pierzi nimic din îndumnezeirea Ta dacă marele deșert al Africii rămâne ceea ce este. Aceasta este părerea mea, deși s-ar putea ca fratele Toma să nu fie cu totul de acord cu ea!” 22. La semnul Meu, Toma a luat cuvântul și a spus: „Ceea ce ai spus tu ar fi în ordine dacă tu ai și simți la fel și ai recunoaște în adâncul tău acestea ca fiind pe deplin adevărate! Cu tine însă lucrurile stau altfel! După credința ta profundă, Domnul este, în primul rând, un filosof înțelept care știe să aleagă din toate învățăturile cunoscute Lui pe cea mai înțeleaptă, iar, în al doilea rând, El și-a însușit întreaga artă a magiei pentru ca, în ocazii prielnice, nimic să nu-I dea greș. Aceasta este credința ta adâncă, pe care ți-a șoptit-o Satana și după care un magician atât de mare, care știe să-și facă supuse voinței lui toate puterile ascunse, până la urmă ar trebui să fie un adevărat Dumnezeu! 23. Ne-ai arătat că Domnul Iisus din Nazaret a corespuns tuturor cerințelor tale și de aceea nu eziți deloc în a-L detrona pe vechiul Dumnezeu al lui Avraam, Isaac și Iacov și în locul Lui să-l așezi pe acest magician al tău! Căci tu nu ai în inima ta nici cea mai mică urmă de înțelegere pentru a recunoaște în spiritul acestui sfânt din Nazaret chiar pe Acela care a tunat taților noștri legile pe Muntele Sinai. 24. Și, pentru că în adâncul tău tu așa ești, și eu văd aceasta, nu mă pot abține să nu te atenționez de fiecare dată, atunci când tu urmărești să fii băgat în seamă și să-ți arăți mereu duplicitatea trădătoare, oricine gândește și simte altfel decât vorbește este un trădător al Sfântului Adevăr. De aceea, ar trebui să pui la suflet aceste mustrări și să nu mai vorbești altfel decât gândești și simți! Căci acesta este felul lupilor hrăpăreți, care-și pun pe ei blană de miel pentru ca să ajungă astfel mai ușor la prada lor. Înțelege-mă bine, pentru că eu te cunosc și îți atrag atenția numai atunci când îți dai arama pe față, căci eu văd atunci că minți, fiindcă una vorbești și alta gândești. Eu nu sunt dușmanul sufletului tău bolnav, dar sunt dușmanul bolii tale!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 10:49 Capitolul 123 - Iuda este mustrat ----------------------------------- Capitolul 123 Iuda este mustrat 1. Iuda Iscarioteanul a spus: „Dacă așa stau lucrurile, trebuie să lăsați și pe mine să dezvinovățesc, căci Domnul i-a lăsat întotdeauna să se dezvinovățească pe cei care au arătat răutate și perfidie. Dacă străinii primesc acest drept, de ce să nu-mi fie dat și mie, care fac parte din grupul vostru și care am împărțit bucuria și suferința împreună cu voi?!” 2. A spus atunci și Bartolomeu: „Cu străinii lucrurile stau cu totul altfel! La ei falsitatea este de mult înrădăcinată. De fapt, ei nu luptau împotriva răutății și falsității din ei pentru că nu își dădeau seama de ea. Atunci însă când lumina cuvântului adevărului etern a pătruns până la ei, în adâncul lor a început să fiarbă și să clocotească, iar ei au început să se curețe de vechea mizerie și au devenit curați. Tu însă stai de mult în deplinătatea sfintei lumini a adevărului și ai primit mii de dovezi vii în cuvinte și în fapte despre autenticitatea acestui adevăr! 3. Dar toate acestea nu te-au mișcat! Tu vrei ca tu însuți să poți face minuni, ca prin aceasta să poți ajunge la cât mai mult aur și argint, la fel ca și fariseii din Templu. Tu de fapt nu ai nevoie de nici un Dumnezeu, cel mult poate de unul care să-ți aducă mulți bani, ca să-ți poți satisface toate plăcerile de pe lume și să poți păcătui până la moarte, fără nici o considerație pentru adevărurile care ți-au fost dezvăluite aici! 4. Dacă atotputernicul cuvânt al Domnului nu te poate îndrepta, cum să te poată îndrepta cuvântul nostru omenesc?! Du-te tu mai bine înapoi, la locul tău, și nu ne mai deranja cu discuțiile tale fără rost! Eu am spus ce aveam de spus!” 5. La această severă mustrare, Iuda Iscarioteanul a vrut să mai răspundă ceva, dări Cornelius i-a zis: „Deschide-ți de acum gura numai atunci când te întreabă cineva ceva, altfel taci și nu-l mai deranja pe Domnul în facerile Lui! Dacă vrei însă, după toate aceste sfaturi, vorbești, du-te atunci adânc în pădure și vorbește acolo cu copacii și tufișurile; ele nu te vor contrazice ca să te supere și în nici un caz nu te vor putea jigni! Ori du-te în larg, pe mare, și vorbește acolo cu peștii -aceștia vor fi întru totul de acord cu tine! Căci și așa tu nu înțelegi nimic din tot ce se vorbește aici! Prostia ta, precum și aroganța și lăcomia care se hrănesc din ea ne deranjează pe toți în înțelegerea profundă, pe care noi ne-o dorim atât de mult, a marilor adevăruri de la Dumnezeu, Domnul peste toate!” 6. După aceste vorbe Iuda s-a dus în spate și nu a mai scos nici un cuvânt, căci față de Cornelius avea o mare teamă, cunoscându-i prea bine zelul și ardoarea pentru Mine și învățăturile Mele. 7. Prin aceasta, situația s-a liniștit, iar Eu le-am spus tuturor: „Cine are, aceluia i se va da și mai mult, cine însă nu are, aceluia i se va lua până și ceea ce are! 8. V-ați convins acum cât de rele sunt lăcomia și plăcerile lumești; de aceea feriți-vă inimile cu mare grijă de acestea! O inimă lacomă nu poate pricepe nimic din învățăturile spirituale și nu poate fi luminată de ele. 9. Voi toți ați înțeles deja adevăruri profunde, deși sunteți doar de câteva zile cu Mine, acest ucenic însă, deși este de aproape o jumătate de an lângă Mine și a fost martor la nenumărate minuni și învățături, totuși nu a pătruns adevărul! Cauza este nemăsurata lui lăcomie, iar aceasta se trage din lenea și comoditatea lui. 10. Un om harnic adună în fiecare zi atât cât are el nevoie și încă ceva mai mult pentru zilele de la bătrânețe, dar, chiar dacă nu și-ar păstra nimic și ar împărți cu drag prinosul săracilor și nevoiașilor, tot se va avea grijă de bătrânețile lui. 11. Dar un leneș iubește trândăveala și vrea să trăiască bine pe socoteala vecinilor harnici. Pentru ca să adune cât mai multe comori, ca apoi să poată trăi ca un rege, el va deveni un mincinos, un hoț și un pungaș. 12. O asemenea lăcomie îi va întuneca sufletul într-atât încât nu va mai putea înțelege nimic din adevărurile spirituale. Un asemenea suflet se va preocupa numai de trupul său egoist de carne și sânge, chiar dacă va fi luminat de cea mai înaltă și curată lumină spirituală, și de aceea el va vedea pretutindeni doar materia și niciodată spiritul. 13. Ați văzut, atunci când s-a întrupat în fața ochilor voștri această măgăriță, cum se transformă spiritul în materie și nu este nevoie să lămuresc mai mult. Cei dintre voi care au înțeles aceasta, au înțeles imediat și ușor, iar cine nu a înțeles imediat, aceluia îi va trebui mult până priceapă pe de-a-ntregul, dar în această lume, niciodată! 14. De aceea, puneți-vă singuri întrebări despre felul cum ați priceput aceste lucruri! Cine are această înțelegere, acela o are; cine nu o are, acela multă vreme nu o va avea. Cei al căror suflet este atras de spirit, aceia vor înțelege spiritul ușor; cei al căror suflet este atras de materie, aceia nu pot pricepe nicicum acest spirit înalt și curat!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 10:56 Capitolul 124 - Despre educația copiilor ----------------------------------- Capitolul 124 Despre educația copiilor 1. Domnul: „Este necesar ca între oameni să fie diferențe, dar sufletul nimănui nu este atât de neajutorat încât să devină cu totul materie. Căci nici un suflet omenesc întrupat nu este lipsit de voință și inteligență. 2. Aproape toată vina stricăciunii unui suflet de om se află în educația pe care o primește încă de la început. Lăsați copăcelul să crească după voia lui și, dând ramuri prea devreme, trunchiul lui s-ar putea să devină strâmb și, odată trunchiul crescut strâmb, nu mai ajută nimic spre a-l îndrepta. Dintr-un suflet crescut strâmb cu greu se va mai putea obține unul drept pe de-a-ntregul! 3. De aceea, îndreptați toți copiii la vremea fragedă a copilăriei și atunci nu veți mai întâlni asemenea suflete strâmbe și materiale, care să nu înțeleagă spiritul și care să nu se supună adevăratei ordini dumnezeiești de viață! Ține-ți bine minte, căci de aceea v-am arătat Eu vouă întruparea unui suflet în pântecele matern! 4. Un copil este până la vârsta de șapte ani mai mult animal decât om, căci, la copil, ceea ce este omenesc se află cel mai adesea într-un somn profund. Din această cauză un copil are mai multe necesități animale decât omenești. 5. Nu îi obișnuiți cu lăcomia, dați-le numai ce le este necesar! Obișnuiți-i devreme cu tot felul de lipsuri, nu-i lăudați exagerat pe cei cuminți, dar nici să nu fiți prea severi cu cei mai puțin înzestrați și mai puțin ascultători, ci creșteți-i cu adevărată iubire și răbdare! 6. Învățați-i lucruri bune și folositoare și, oricât de ascultător ar fi un copil, nu-l faceți să devină mândru, egoist sau încrezut. Iar pe unii copii, mai ales dacă de la natură sunt frumoși, nu-i gătiți în mod exagerat, cu haine bogate, pentru a-i face și mai mândri și mai încrezuți decât sunt; păstrați-i curați, dar nu vă prosternați în fața lor. Și, dacă veți urma toate aceste sfaturi, îi veți îndrepta încă de la naștere pe acel drum pe care, atunci când vor fi mari, vor ajunge acolo unde voi toți prin Mine puteți ajunge. 7. Fecioara va deveni prin castitate și puritate mamă, iar tânărul va atinge vârsta bărbăției cu sufletul matur și spiritul treaz și va fi o binecuvântare pentru ai săi și pentru întreg pământul. 8. Dacă însă veți ceda prea des dorințelor și plăcerilor animalice ale copiilor voștri, atunci veți deschide o poartă largă tuturor viciilor, care vor intra astfel în această lume și o vor strica. Și, odată intrate, degeaba veți mai lupta cu tot felul de arme împotriva lor - nimic nu va mai ajuta în fața puterii și violenței lor! 9. Îngrijiți de aceea copăceii pentru ca să crească drept spre cer, curățați-i și feriți-i de toate plăgile și paraziții, căci, odată ce copacii sunt mari și puternici, dar strâmbi datorită vânturilor rele cu care au crescut, nu-i veți mai putea îndrepta! 10. Ați văzut mai devreme ghemul de limbi de foc. În starea lui sufletească specifică nu era încă nici pe departe prestabilit că din el se va forma o măgăriță. Abia la poruncile îngerului care au urmat, acele limbi de foc au început să formeze un organism, așa încât la urmă apară forma unei măgărițe. 11. Dar acum, când măgărița stă deja complet întrupată, este aproape imposibilă transformarea ei într-un alt animal, cu toate că nu există nimic care lui Dumnezeu să nu-I fie cu putință! Ar trebui însă ca această măgăriță se dizolve mai întâi cu totul și toate elementele de bază ar trebui să se lege într-un nou organism, prin adăugarea de noi elemente și eliminarea celor specifice numai măgăriței. Aceasta însă este o muncă de o sută de ori mai grea decât aceea de a crea din gândul primordial, în condiții favorabile, o nouă ființă care n-a mai călcat niciodată pe pământ. 12. La fel și la un copil este ușor de îndreptat totul, pe când la un bărbat sau la un bătrân - doar puțin sau nimic. 13. Îngrijiți-vă de aceea să dați o educație bună copiilor voștri și veți putea ușor propovădui Evanghelia Mea tânărului popor, iar sămânța cea bună va cădea pe un pământ bun și curat și va aduce o recoltă înmiită! Dacă însă lăsați copiii să crească așa cum își lasă maimuțele puii să crească, o să fie de folos ca buruienile, la fel cum le sunt de folos puii de maimuță părinților lor: ceea ce adună maimuțele bătrâne mănâncă și distrug plini de răutate puii lor, iar dacă bătrânii vor să-și apere proviziile, atunci tinerii le arată dinții puternici și îi alungă.” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 11:00 Capitolul 125 - Viața lui Iuda Iscarioteanul - Capitolul 126 Urmările unei educații greșite ----------------------------------- Capitolul 125 Viața lui Iuda Iscarioteanul 1. (Domnul): „Aveți o pildă grăitoare în acest ucenic, Iuda Iscarioteanul. El a fost singurul fiu al unui tată foarte bogat și al unei mame care îl iubea la nebunie. Urmarea a fost că ambii părinți și-au răsfățat fiul și i-au făcut toate poftele; iar ceea ce a urmat după aceasta a fost că băiatul, când a devenit puternic, i-a alungat pe bătrâni de acasă și s-a amuzat cu prostituate plătite cât l-au ținut puterile. 2. N-a trecut multă vreme iar tânărul a risipit aproape toată averea bătrânilor, încât cei doi au fost nevoiți să trăiască din mila altora și au murit în curând de atâtea griji și supărări. 3. Dar tânărul, care sărăcise și el, a căzut pe gânduri și la urmă și-a pus întrebarea: «De ce am devenit eu așa și nu altfel? Nu eu m-am adus pe lume și nici nu m-am zămisliteu; nici de crescut nu m-am crescut singur, și totuși toată lumea îmi aruncă în față sunt un ticălos care a risipit în desfrâu toată averea adunată cu trudă de părinți, mi-am adus părinții la sapă de lemn și până la urmă i-am băgat în groapă! 4. Ce vină însă am eu? Se pare că tot ce am făcut a fost foarte rău; am eu însă vreo vină bătrânii nu m-au crescut mai bine?! Ce să fac însă acum, sărac lipit pământului cum sunt, fără casă, fără slujbă, fără pâine?! Furtul ar fi cel mai la îndemână și mi-aș atinge repede țelul; dar să fiu prins și biciuit la sânge nu-mi surâde! Știu însă acum ce voi face! Am să învăț o meserie, poate chiar vechiul olărit, prin care tatăl meu a făcut avere!» 5. Zis și făcut! S-a dus în Capernaum și a intrat ucenic la un olar cumsecade și, în scurt timp, a învățat cu mult sârg această artă. Bătrânul olar avea o fiică, iar aceasta a devenit în curând femeia tânărului olar. 6. Dar, pe cât de mână spartă era Iuda al nostru mai înainte, pe atât de aspru și zgârcit era acum. Nevasta lui i-a simțit de multe ori asprimea pe propria-i piele. El făcea oale bune și a început să meargă pe la toate târgurile, punându-și acasă oamenii să lucreze peste poate. Când se întorcea de la târguri cu bani mulți, își răsplătea muncitorii doar cu puțin; dacă însă se întorcea nemulțumit, pe cei de-acasă îi așteptau doar vorbe aspre. 7. Ca să-și asigure un câștig în plus, a arendat o pescărie, iar acum câțiva ani a început să se intereseze de magie, căci a văzut de multe ori în Ierusalim cât de mulți bani câștigau magicienii egipteni sau persani. Nu i-a reușit însă nimic, chiar dacă a investit mulți bani în aceasta. A luat lecții și de la câțiva esenieni, care l-au prostit că ei ar putea, dacă ar trebui, creeze o lume întreagă, cu tot ce este în ea. 8. S-a dumirit însă în curând că fusese înșelat și le-a întors spatele falșilor maeștri, în acel an i-a ajuns la urechi vestea că Eu făceam minuni care întreceau cu mult tot ce se numea pe lumea aceasta până acum «minune». 9. Acesta a fost de fapt adevăratul motiv pentru care el M-a urmat și și-a lăsat familia și casa: ca să învețe de la Mine să facă minuni, iar apoi săștige astfel mult aur și argint. 10. Învățăturile Mele nu-l interesează. Dacă e atent câteodată la ceea ce spun, nu vrea decât să prindă vreo explicație despre felul în care fac Eu minunile. Dar aceste explicații îi folosesc lui prea puțin, de aceea este mereu prost dispus. 11. De altfel, el va găsi la Mine, pentru această lume, o notă de plată îngrozitoare. O faptă trădătoare, urmată de o disperare întunecată, va face din el un sinucigaș, și o funie și o salcie vor fi sfârșitul lui pe această lume! Căci el este unul care vrea să-L încerce pe Dumnezeu, ceea ce este o mare nelegiuire. Cine îndrăznește să facă o nelegiuire împotriva lui Dumnezeu, acela va simți pe propria-i piele acea nelegiuire. 12. Eu însă zic vouă pe lumea cealaltă sinucigașii vor vedea foarte greu fața lui Dumnezeu! V-aș putea arăta chiar și motivul calculat matematic; dar nu merită osteneala. Ajunge să credeți pe Mine și ceea ce v-am spus despre urmările sinuciderii. Motivul ei este întotdeauna un fel de prostie, apărută din disperare, iar această disperare este o urmare a unei nelegiuiri împotriva lui Dumnezeu sau împotriva legilor Lui.” Capitolul 126 Urmările unei educații greșite 1. (Domnul): „Legile lui Dumnezeu sunt considerate bune și drepte; dar se găsesc și oameni care nu vor să audă despre aceste legi. Cu asemenea oameni de lume, dar fără Dumnezeu, este bine să nu ai de-a face, căci cine are de-a face cu ei este de la început cel înșelat și păcălit. Cine se însoțește însă cu asemenea oameni de lume, spre a câștiga ceva de la ei, trebuie să fie tare prost, căci altfel și-ar fi cunoscut tovarășii și ar fi știut cum sunt ei cu adevărat înainte de a face un târg cu ei. 2. Un astfel de om prost are totuși o inimă mai bună, deși este mereu cam ahtiat dupăștig; însă din cauza prostiei este slab de credință și nu crede prea mult în Dumnezeu. Cu toate că își zice mereu: «Să ajung și eu odată bogat! Atunci voi fi cel mai bun om de pe lume și voi face tot ce e posibil ca să cunosc mai bine ființa mistică a lui Dumnezeu! Voi face toate binefacerile de pe lume pentru cei săraci și mii de ani se va pomeni de mine! Dar lăsați-mă fiu o dată folositor oamenilor de lume și toate celelalte vor veni de la sine!» 3. Cu asemenea speranțe oarbe se amăgește un asemenea prostănac, își face visuri și planuri și se apropie cu planurile lui de cei mari și bogați care, cu mintea lor ascuțită, vor ști cum să tragă foloase din planurile lui. Prostul speculant se încrede în ei și va fi înșelat într-un mod strigător la cer. 4. Va rămâne păgubit de toate planurile și speranțele lui, fără nici un ban, și nu va mai ști nici o cale de ieșire din această situație disperată. De atunci, credința lui în Dumnezeu și încrederea în puterea lui Dumnezeu, în bunătatea Lui fără margini și în ajutorul Lui vor dispărea aproape fără urmă. Mintea lui fiind prea îngustă, cu toate încercările și forțările, nu va găsi nici o cale de scăpare. 5. Care va fi urmarea? Disperarea și un sentiment arzător de silă de viață, căci pentru această viață nu vrea să i se mai arate nici o soluție cât de cât acceptabilă! De obicei, într-o asemenea fierbințeală oarbă, un asemenea om prost își ia viața și devine sinucigaș. Puteți foarte clar să dați seama că sufletul lui va suferi prin aceasta nu arareori o pagubă nemăsurată, căci un astfel de om va vrea încă mult timp să se distrugă în continuare, odată ce a urât de moarte existența, într-atât încât să-și ia viața. Prostia conștientă nu-i este nimănui înnăscută, ci este mereu urmarea unei educații greșite. 6. Cine își iubește cu adevărat copiii trebuie să dea o mare atenție sufletului acestora, pentru ca el să nu fie atras și înghițit de materie. Dacă sufletele vor fi crescute în ordinea cea dreaptă, ele vor fi mai curând în stare să preia spiritul în ele și să nu se prostească niciodată, iar de sinucidere nu va fi vorba aici nicicând. 7. Dar printr-o educație maimuțărească, mai ales în orașe, nu poate fi altfel. Învățați-vă de aceea copiii de mici să caute împărăția lui Dumnezeu în inimă și prin aceasta i-ați gătit și i-ați împodobit mai mult decât regește, și le-ați dat cea mai bună și mai mare moștenire pentru veșnicie! 8. Din copii răsfățați nu va ieși niciodată ceva deosebit în viață! Chiar dacă nu se va petrece ceva rău cu ei sau nu se vor deda la rele, în ei va lua naștere cu timpul un punct slab, pe care nici un om nu va avea voie să-l atingă. Dacă va fi atins un asemenea punct slab, atunci s-a terminat cu un astfel de om. El se va înfuria și va fierbe, încercând să se răzbune pe făptaș în fel și chip, sau cel puțin îl va amenința în cel mai îngrozitor fel să renunțe în viitor la asemenea glume, căci, dacă nu, îl vor aștepta urmări îngrozitoare. 9. Un astfel de punct slab nu este ceva rău ce provine din libera voință sau din cunoaștere, dar este totuși o pată în suflet, unde sufletul este mereu sensibil, nu numai aici, ci încă mult timp și pe lumea cealaltă. 10. De aceea să aveți mare grijă ca la copiii voștri să nu apară asemenea puncte slabe, căci ele sunt pentru suflet boli cronice care lasă cicatrice. Dacă este vreme frumoasă și vântul este plăcut, ele tac, iar omul care le are se simte sănătos; dacă aerul e încărcat și vântul se înrăutățește, petele acestea de pe suflet încep să se facă simțite și în trup, și durerile care apar de multe ori îl aduc pe om în pragul disperării. 11. Pentru oricare medic este deosebit de greu să vindece asemenea vechi suferințe trupești, dar cel puțin tot atât de greu, de cele mai multe ori însă chiar și mai greu, este să vindece asemenea pete sufletești. Dacă un corăbier vrea să-și ferească barca de spărturile periculoase, nu trebuie să navigheze pe unde marea e plină de stânci și de bănci de corali, ci pe acolo pe unde marea are adâncimea corespunzătoare. Tot astfel trebuie să fie un educator pentru copii - ca un bun cârmaci; el trebuie să nu apropie micile corăbioare vii de stânci, ci să le îndrepte spre profunzimile vieții și astfel va feri corăbioarele de găuri și sfărârnături și își va câștiga o coroană de adevărat cârmuitor de vieți. 12. Sănătate și noroc tuturor celor care și-au pus la inimă aceste cuvinte! Ele nu vor rămâne fără binecuvântare pentru ei și pentru toți ai lor. 13. Și acum, am lămurit cu folos și această temă care s-a datorat intervenției ucenicului Iuda, ne întoarcem la considerațiile noastre despre devenire, și acum despre aparenta distrugere, și să ne ocupăm de cea din urmă în mod deosebit!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 11:08 Capitolul 127 - Frica de moarte ----------------------------------- Capitolul 127 Frica de moarte 1. (Domnul): „Nașterea unei acțiuni, a unui lucru, a unei viețuitoare sau chiar a unui om are cu siguranță mereu ceva minunat în ea, dar îmbătrânirea vizibilă și descompunerea, mai ales a unui om, are doar ceva trist, care umple simțămintele oamenilor întotdeauna cu durere. 2. Eu însă întreb și vă zic: de ce aceasta, din moment ce omul mai are o oarecare credință în nemurirea sufletului?! Cauza este mai ascunsă decât vă închipuiți voi. Această îndurerare se naște în primul rând din frica de moarte și apoi din încă multe altele, pe care Eu însă nu vi le pot dezvălui dintr-odată pe toate, pentru a nu vă zăpăci prea mult când cu una, când cu cealaltă. 3. Atunci când un suflet este pe deplin renăscut și a preluat toate activitățile de viață, bineînțeles că au dispărut toată îndurerarea și frica de moarte și de îmbătrânire. La sufletele care nu au atins însă un înalt grad de desăvârșire a vieții profunde mai rămâne întotdeauna ceva din îndurerarea pentru moartea celor apropiați și frica de moartea proprie, de care ei se pot elibera pe această lume de-abia atunci când s-a maturizat sufletul în spiritul lor și spiritul în suflet. 4. Priviți un copil răsfățat, care nu este obișnuit de mic cu munca, ce figură îndurerată va avea dacă va trebui să facă o muncă potrivită puterilor lui! El va începe să plângă îndurerat, se va supăra și se va mânia pe acela care l-a pus la treabă. 5. Priviți însă la un copil de aceeași vârstă, care din fragedă copilărie a fost obișnuit cu o muncă potrivită puterilor lui! Cu câtă bucurie lucrează acest copil toată ziua, fără a obosi! 6. Așa cum fiecare suflet leneș se teme de orice muncă serioasă și de durată, din același motiv se va teme și de moarte, da, chiar și de o boală mai gravă. 7. Cu siguranță ați avut de mai multe ori ocazia să vedeți că oamenii foarte harnici, obișnuiți cu muncile grele, nici pe departe nu se tem atât de mult de moarte, ca aceia care au fugit de muncă dar s-au dedat la tot felul de plăceri. Aceștia nu își vor pierde frica de moarte până când sufletele lor nu vor lucra cu adevărat. 8. Voi credeți că această teamă este doar urmarea neîncrederii în viața de apoi; Eu însă spun la toți: nicidecum, această neîncredere însăși este o urmare a lenei sufletului și pentru că sufletul întrezărește în taină, prin pierderea trupului, existența lui va deveni foarte activă. Astfel el devine de neconsolat și intră într-un fel de febră, în care se face simțită și un fel de nesiguranță de supraviețuire. Reflectați un pic la aceasta, iar apoivom continua cu această temă deosebit de importantă!” 9. La aceste cuvinte ale Mele, Matael s-a ridicat și a spus: „Dacă mi se dă voie, dori să spun și eu ceva pentru lămurirea acestui lucru!” 10. Eu: „Spune fără grijă ce știi, căci cunoștințele tale stau pe cel mai bun fundament!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 11:15 Capitolul 128 - Despărțirea sufletului de trup la moarte ----------------------------------- Capitolul 128 Despărțirea sufletului de trup la moarte 1. Matael a început să vorbească, iar cuvintele lui au sunat astfel: „Iubiți prieteni și frați, eu nu știu cum de mi-a fost dat încă din copilărie să văd spirite și chiar să vorbesc cu ele, ceea ce a fost cauza de căpătâi pentru care am intrat între zidurile Templului. Căci mi s-a spus că, acolo, spiritele care mă urmăreau și care îmi deveniseră între timp foarte neplăcute nu mă vor putea urma și nu vor mai avea putere asupra mea. Aceasta a fost adevărat, căci cum am îmbrăcat mult invidiatele haine ale Templului s-a și terminat cu întâlnirile cu acele spirite! De ce și cum, nu vă pot spune, dar este perfect adevărat. 2. Deși am fost vindecat prin hainele și zidurile Templului de această belea, acele spirite au știut totuși să se răzbune într-un alt fel. Posedarea mea îngrozitoare de mai târziu a fost cu siguranță urmarea dureroasă a primei suferințe! Știți acum cu toții în ce hal de plâns ajunsesem și nu mai este nevoie să povestesc. Dar îmi sunt cunoscute unele lucruri din vremea când vedeam spirite și voi dezvălui câteva dintre ele, spre binele prietenilor și fraților mei de acum, și cred că astfel le pot face un mic serviciu. 3. Pe când eram de vreo șapte ani, au murit subit cinci oameni de o epidemie de felul ciumei: soția vecinului meu, două dintre fetele lui mai mari și două servitoare, toate fiind sănătoase înainte de epidemie. 4. Era ciudat că la această epidemie au murit numai femei și fete, care erau de altfel foarte sănătoase. Când în casa vecinului s-a îmbolnăvit stăpâna, după ce cu o zi înainte muriseră două dintre fiice și două servitoare, vecinul a venit la noi plin de disperare și ne-a implorat să-l ajutăm și să-i salvăm soția. Tatăl meu avea o gospodărie frumoasă în apropiere de Ierusalim și, locuind adesea acolo, era la nevoie și medic și de aceea era mai degrabă o obligație să urmeze chemarea vecinului. puteți da bine seama că eu nu am putut rămâne acasă, căci eu puteam adeseori, datorită darului meu,-i indic tatălui meu mijloacele de vindecare, căci nu arareori spiritele cu care intram în legătură mi le arătau deschis și cu încredere. 5. Tatăl meu credea că voi întâlni în casa vecinului spirite care mă vor îndruma arătându-mi ce e de făcut pentru vindecarea vecinei și astfel, vrând-nevrând, a trebuit să merg cu ei. Tatăl meu nu s-a înșelat căci amvăzut o mulțime de spirite, bune și rele, amestecate. Dar de data aceasta nu a funcționat cu aflatul unui leac, căci un spirit mare, îmbrăcat într-o haină gri cu falduri, când l-am întrebat la rugămintea tatălui meu despre un leac, mi-a spus: «Uită-te la muribundă! Sufletul ei s-a ridicat deja în coșul pieptului, care de obicei este locul de ieșire al sufletului din trup!» 6. M-am uitat atunci mai îndeaproape la femeie. Din coșul pieptului se ridica un fum alb, care se răspândea peste tot pieptul, devenind tot mai dens, dar n-am observat încă nici o formă omenească. Pe când observam toate acestea cam cu neîncredere, marele spirit de lumină mi-a zis: «Privește acum cum sufletul își părăsește pentru totdeauna casa pământească!» Eu însă l-am întrebat: «De ce acest suflet nu are nici o formă, pe când voi, care sunteți tot suflete pure, aveți forme omenești?» Spiritul mi-a răspuns: «Așteaptă încă puțin. De-abia când sufletul va ieși complet din trup se va aduna și va fi frumos de văzut!» 7. Pe când eu priveam acest fum de deasupra pieptului bolnavei, care se răspândea și se densifica tot mai mult, trupul mai trăia încă și, din când în când, gemea ca cineva care are un vis urât. Cam după un sfert dintr-o oră romană, fumul plutea de mărimea unei fete de doisprezece ani cam la două palme deasupra trupului femeii muribunde și mai era legat de pieptul acesteia doar printr-o coloană ca de fum cât un deget de groasă. Coloana avea o culoare roșiatică; ea s-a lungit mai întâi, iar apoi se scurta din când în când. Dar după fiecare lungire și scurtare, ea devenea tot mai subțire, iar trupul era mereu zguduit de crampe vizibil dureroase. 8. Cam după două ore romane, această coloană ca de fum s-a rupt de tot de trup, iar capătul de jos arăta ca o tulpină cu multe rădăcini. În momentul în care coloana s-a desprins de piept, am observat două fenomene. Primul era moartea trupului, iar celălalt consta în aceea că întreaga masă albă-cețoasă a luat într-o clipă forma binecunoscută a soției vecinului. Imediat s-a îmbrăcat cu o haină albă cu multe falduri, a salutat spiritele prietenoase din jur, dar a întrebat în același timp, foarte deslușit, unde se află și ce s-a petrecut cu ea. De asemenea, s-a mirat tare de locul frumos în care se găsea acum. 9. În ceea ce privește locul, eu însumi nu puteam să observ nimic. L-am întrebat de aceea pe marele spirit cenușiu de lumină unde sunt aceste locuri frumoase și dacă pot fi văzute. Atunci spiritul mi-a spus: «Tu nu le poți vedea din trupul tău, căci ele nu sunt decât un produs al fanteziei defunctei și aceste imagini se vor transforma abia treptat într-o realitate mai mare și mai stabilă!» Cu aceste cuvinte, spiritul a încheiat ce avea să-mi spună și a continuat să vorbească într-o limbă necunoscută mie. Cred însă i-a spus ceva foarte plăcut sufletului care acum era liber, căci fața femeii s-a luminat auzind acestea. 10. Mi s-a părut însă ciudat că sufletul nou eliberat de povara trupului nu părea să se mai îngrijească deloc de ceea ce se petrecea cu trupul în care a locuit. Discuta bine dispus cu spiritele, dar într-o limbă cu totul necunoscută mie. După un timp au apărut și cele două fete și cele două servitoare care muriseră cu o zi înainte și și-au întâmpinat pline de bucurie fosta mamă și stăpână, dar nu ca și cum primele ar fi fost fiicele și celelalte servitoarele ei, ci ca adevărate surori și prietene adevărate și bune, de asemenea vorbind într-o limbă pe care nu o înțelegeam. Nici una nu părea să se îngrijească nici un pic de trupul părăsit al femeii, care înainte era atât de onorat. 11. Ciudat era și că sufletul femeii și-a exprimat foarte limpede bucuria, imediat după ieșirea din trup, în limba ebraică. După ce însă sufletul s-a mai adunat și s-a mai condensat, a început să folosească o limbă pe care slabele mele cunoștințe n-o recunoșteau la nici unul dintre muritorii acestui pământ. 12. M-am adresat din nou cenușiului și l-am întrebat: «Ce limbă este aceasta pe care o vorbesc cele cinci suflete nou venite în împărăția voastră și ce își spun ele?» 13. Cenușiul mi-a zis: «Ce băiat curios ești! Ele vorbesc tocmai din cauza ta această limbă spirituală, pentru că nu vor să fie înțelese de tine. Căci ele știu și simt foarte bine că tu ești unul care poate vedea și vorbi cu spiritele, cu toate că te afli în trup, la fel cum mai sunt unii birmani din India de miazănoapte. Ele știu și simt, de asemenea, trupurile lor mai sunt aici, dar acestea nu le mai interesează mai mult decât o haină veche, pe care o arunci fiind prea ruptă. Ai putea să le oferi acum toate bogățiile de pe pământ și o viață lungă de o mie de ani plină de sănătate, ele însă nu vor mai vrea să se întoarcă în trupurile lor. Tu nu ai putea înțelege ce vorbesc acum între ele, chiar și dacă ar vorbi în limba ta. Căci ele văd acum, chiar în acest moment, Mesia cel mult prevestit, se află pe pământ, copil încă la vârstă fragedă. Când tu vei fi bărbat, îl vei întâlni în Galileea.» 14. Aceasta a fost tot ce mi-a spus prietenosul spirit cenușiu. Această viziune pe care am avut-o eu atunci, copil fiind, a fost la fel de adevărată precum vă văd eu acum pe voi. Iar dovada că cenușiul nu m-a păcălit este aceea că eu Te-am găsit, Doamne, într-adevăr aici, în Galileea, așa cum mi-a prezis spiritul cenușiu. 15. vrea acum să aflu mai amănunțit de ce în momentul morții sufletul iese din piept ca un fum și de ce nu are de la început formă de om. Doamne, Tu, Cel plin de iubire, Tu, Atotștiutorul a tot ce este viu, vrei Tu să lămurești?” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 11:20 Capitolul 129 - Etapele părăsirii trupului de către suflet ----------------------------------- Capitolul 129 Etapele părăsirii trupului de către suflet 1. Eu am spus: „Vei primi acum lămurirea, deci ascultați! Fumul pe care l-ai observat este una dintre urmările marii frământări a sufletului în momentul ieșirii din trup, moment în care sufletul, datorită fricii și disperării, iși pierde pentru câteva clipe conștiința. 2. Sufletul depune un efort uriaș pentru a rămâne în existența cunoscută lui. Datorită acestui efort, toate părțile lui componente intră într-o vibrație atât de puternică, încât și cel mai ager ochi dăruit cu vedere spirituală nu poate recunoaște vreo formă. 3. Un exemplu din lumea materială pentru acest fenomen este acela al unei coarde de harpă. Dacă e lovită cu putere, ea va vibra o vreme încolo și încoace, iar coarda nu va mai fi vizibilă, ci se va vedea doar ceva ca un fum transparent. Dacă coarda a încetat să vibreze, atunci i se va putea recunoaște adevărata formă. 4. Ceva asemănător se poate vedea dacă privești o insectă în zbor: vei reuși să-i vezi aripile abia când ea va înceta să zboare. Altfel, în timp ce zboară, îi vei vedea aripile doar ca un mic nor de fum. 5. Când sufletul iese din trupul care nu-i mai poate folosi drept locuință, el vibrează foarte repede, cu mii de vibrații încoace și încolo, în sus și în jos, într-o singură clipă. Pe durata acestor vibrații, eventualului privitor îi va fi cu neputință recunoască vreo formă umană. Treptat însă sufletul se va liniști tot mai mult și va deveni vizibil ca formă omenească. Atunci când sufletul va reveni pe deplin la starea de liniște, care va apărea imediat după totala desprindere de trup, va putea fi pe de-a-ntregul recunoscut ca formă umană; aceasta se va petrece însă doar dacă acel suflet nu a fost deformat mai înainte de tot felul de păcate. Acum ai înțeles?” 6. Matael: „O Doamne, Tu, Atotștiutorule, cum să nu înțeleg acum totul? Mi-ai explicat această apariție atât de limpede că putea-o apuca cu mâna! Dar acum aș dori totuși, Doamne, mai aflu, și Te rog să-mi ierți curiozitatea, ce fel de limbă au vorbit cele cinci suflete între ele? Eu însumi cunosc mai multe limbi și totuși n-am putut înțelege nici o vorbă din tot ce s-a vorbit. Mai există pe lumea asta vreo limbă asemănătoare ei?” 7. Eu: „O da, preoții birmanezi vorbesc o asemenea limbă - sanscrita - și ea este limba străveche a primilor oameni de pe acest pământ. Limba voastră, egipteana veche și, printre altele, și limba grecilor, provin din această primă limbă omenească aproape desăvârșită. Credeți voi că i-ați putea înțelege pe tatăl Avraarn, pe Isaac și pe Iacov dacă i-ați auzi vorbind așa cum au vorbit ei odinioară? O, nicidecum, nici măcar o vorbă n-ați putea pricepe! Voi înțelegeți atât de greu cărțile lui Moise, care sunt scrise cu aproape o mie de ani după Avraam, dar cu cât mai puțin i-ați înțelege pe patriarhi înșiși! Da, s-au schimbat multe la evrei, chiar și limba, fără fie nevoie de o a doua încurcătură babiloniană de limbi. Ai înțeles acum și aceasta?” 8. Matael: „O Doamne, sunt lămurit acum și cu aceasta. Cred că și ceilalți au înțeles și Te rog acum, în numele tuturor, continui cu învățăturile!” 9. Eu am spus: „Acestea nu vor lipsi. Dar tu ai avut mult mai multe experiențe în ceea ce privește moartea și va trebui să ne mai povestești câteva dintre cele mai ciudate, pentru ca să le afle și frații tăi. Ceea ce îți va fi ție sau celorlalți neclar, va fi lămurit de Mine. 10. Eu v-am arătat mai înainte creația până la punctul trecerii materiei spre descompunere. Moartea trupească este privită încă cu groază de toate creaturile. V-am explicat pe scurt de ce, iar acum veți putea afla detalii în această privință. Povestește-ne acum mai departe!” 11. Matael: „O Doamne, numai la dorința Ta plină de iubire voi povesti acum câteva experiențe, așa cum le-am trăit eu și le-am văzut cu ochii sufletului!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 11:34 Capitolul 130 - Observațiile clarvăzătorului Matael la execuția unor bandiți ----------------------------------- Capitolul 130 Observațiile clarvăzătorului Matael la execuția unor bandiți 1. Matael: „Pe când eram băiat de vreo doisprezece ani și eram în stare să vorbesc și să gândesc foarte matur, în Ierusalim au fost condamnați la moarte pe cruce mai mulți bandiți din cel mai rău soi. Erau șapte la număr. Această veste s-a răspândit repede nu numai în Ierusalim, ci și în împrejurimi. Pe vremea aceea, comandant roman era un anume Cornelius. Acesta era neînduplecat în ceea ce privea soarta răufăcătorilor, pentru că aceștia erau de o cruzime feroce - doar pentru propria lor distracție chinuiau îngrozitor victimele și apoi le omorau, iar plăcerea lor era cu atât mai mare cu cât puteau chinui mai mult. Pe scurt, numele de demon ar fi fost pentru ei mult prea bun și cinstit!” 2. Aici Cornelius l-a întrerupt și a spus: „Prietene, nu îți uita, te rog, cuvântul! Dar trebuie să depun aici mărturie în favoarea istorisirii tale, căci eu sunt chiar acel Cornelius! Iar acum povestește, te rog, mai departe, iar eu sunt martor că până acum fiecare cuvânt a fost adevărat!” 3. Matael a spus mai departe: „În sinea mea m-am gândit că tu ai putea fi acela, căci îmi păreai cunoscut după trăsături din acea vreme, iar pentru istorisirea mea este cu atât mai bine, căci acum am în persoana ta un martor de cea mai mare încredere! Dar acum voi povesti mai departe! 4. Pentru că cei șapte erau atât de tare înrăiți, Cornelius s-a hotărât să-i pedepsească, dând un exemplu înfricoșător. În primele patrusprezece zile s-a vestit peste tot, în fiecare zi, la ce pedepse urmau să fie supuși, iar în acest timp condamnații erau bine hrăniți, pentru ca viața să le fie cât mai dragă, iar moartea în torturi pe atât mai amarnică. 5. Eu i-am vizitat împreună cu tatăl meu de vreo cinci ori pe acești inși, iar la ultima vizită i-am văzut (prin clarvedere) erau asemenea unor vreascuri pe jumătate carbonizate și încă înroșite în foc, iar mirosul fumului emanat de ei era, cel puțin pentru nasul meu, denesuportat, cum pe lumea asta n-am mai întâlnit altul! Cu cât se apropia mai mult ziua martiriului, cu atât mai penetrant devenea fumul și putoarea. Se înțelege de la sine că cei șapte începuseră-și schimbe culoarea, mai ceva ca un cameleon. 6. Sosise în sfârșit ziua cea înfricoșătoare. Călăii au venit și cei șapte au fost aduși în fața mulțimii și au fost dezbrăcați la piele și apoi torturați la sânge. Eu am putut vedea această execuție doar de la distanță; totuși am putut să observ cum un stol întreg de lilieci negri, asemenea unui roi de albine, au zburat în timpul execuției dinspre locul unde erau osândiți! Am mai văzut cum zmei mici cu aripi s-au ridicat deasupra osândiților, iar aceștia fumegau acum cu mult mai puțin. 7. Când însă m-am uitat mai bine, am văzut cum acest fum se transformă repede în tot felul de forme urâte, care apoi zburau de acolo sub forma liliecilor negri. Zmeii cei mici se formau tot din acest fum. Multe astfel de creaturi s-au format în timpul acestor paisprezece zile din cei șapte osândiți. 8. După ce cei șapte au fost torturați în fel și chip, am observat că fețele lor, care mai înainte aveau trăsături demoniace, au devenit mai umane, iar osândiții au început să devină mai temători și mai slabi. Se asemănau bețivilor care nu mai știu ce se petrece cu ei. Mi se părea foarte ciudat cum acești răufăcători feroce se transformau acum într-un fel de mielușei. 9. După ce au fost torturați, au fost aduse șapte cruci și fiecărui osândit i-a fost pusă o cruce pe umeri, spre a o căra pe Golgota, care este locul de execuție ales de romani. Nici unul însă dintre osândiți nu voia să facă nici un pas cu povara de moarte, cu toate loviturile, bătăile și maltratările. De aceea a trebuit să se aducă un car mare, tras de doi boi puternici, în care au fost mai întâi încărcate crucile, iar deasupra i-au urcat pe cei șapte, legați cu lanțuri și frânghii, și astfel i-au urcat pe dealul Golgotei. 10. Ajunși acolo, în afară de mine și de tatăl meu, nu prea era mult popor, tocmai datorită cruzimilor ce urmau; răufăcătorii au fost dezlegați din nou și smulși din caruri, iar apoi au fost legați cu frânghii aspre și împletite cu spini, fiecare de câte o cruce, apoi au fost ridicați și crucile au fost înfipte în niște găuri săpate special pentru astfel de execuții, în stâncă. Acum abia au început ei să zbiere și să jelească în cel mai groaznic fel! 11. Cred că sufereau cele mai mari dureri, căci deja din închisoare erau plini de răni, iar spinii din funii și lemnul cel aspru și rugos le măreau chinul și mai mult! Căci o astfel de cruce este stabilă, dar este îmbinată în modul cel mai grosolan și îi provoacă dureri, mai ales la mâini și la picioare și unuia cu pielea intactă, darămite unora ca aceștia șapte care erau deja plini de răni. Am adăugat acest lucru pe care eu l-am urmărit cu atenție, pentru ca voi, frații mei întru Domnul, puteți înțelege mai bine ce a urmat și în același timp pentru a vă arăta cât de corect și-a îndeplinit înaltul Cornelius cuvântul dejudecător. 12. Pe măsură ce timpul trecea, țipetele celor șapte deveneau tot mai oribile și blestemele lor tot mai înfricoșătoare. După vreo trei ceasuri, erau tot mai răgușiți și fără voce, scoteau doar un horcăit și își mușcau limba și buzele. După șapte ceasuri s-au liniștit și păreau că au leșinat toți, aproape odată. 13 Trebuie însă recunosc deschis: pe cât de rău s-au purtat cât au fost liberi, nu era om în Galileea și ludeea care să le plângă de milă, acum, la sfârșit, nu mi se părea demn de laudă ce se petrecea cu ei! Dar a fost cum a fost; legea cere pedeapsă și, în ochii lumii, ei și-au meritat această pedeapsă! 14. Ce am auzit acum, Doamne, din gura Ta, precum și ce am văzut legat de acestea, pe vremea aceea, nimeni nici măcar nu visa și de aceea era drept ca acești șapte răufăcători să fie pedepsiți cu toată asprimea legii, pentru a servi drept pildă celor care umblau pe căi asemănătoare. Însă cât de groaznică a fost povestirea mea până acum, aceasta nu este nimic pe lângă ce va urma. 15. La cei șapte a început acum să se formeze ceva ciudat deasupra pieptului, un abur negru ca fumul de pucioasă, care creștea și creștea până când a ajuns la o mărime de două ori mai mare decât cel legat de cruce. Am remarcat și acel șnur de fum care mai ținea legat trupul febril și scuturat de spasmele morții de masa fumurie întunecată. Acest fum a luat însă nu o formă omenească, ci pe aceea înspăimântătoare a unui tigru uriaș și negru, ale cărui dungi erau ca din sânge. Când forma acestor bestii a devenit aproape desăvârșită, ele au început să se miște din cale-afară de furioase și încercau cu toată puterea să rupă legătura cu trupul. Dar aceasta nu le reușea, căci șnurul vieții era atât de puternic, încât nu se lăsa smuls de nici o putere. 16. Toate acestea erau pentru mine îngrozitoare și, cum trecuse cu un ceas de amiază, eu și tatăl meu am plecat acasă, iar pe drum i-am povestit tatălui meu tot ce am văzut în timpul crucificării. El mi-a mărturisit că, deși nu a văzut nimic din toate acestea, doar observându-mi ochii și-a dat seama că vedeam ceva deosebit și știa că nu i-am spus un neadevăr. El, ca medic la nevoie și în același timp ca filosof și teosof, a găsit relatarea mea demnă de tot interesul, deși a înțeles din ea la fel de puțin ca și mine. El însă a hotărât să mergem spre seară iarăși acolo, pentru ca, prin mine, poată afla poate mai multe, iar dacă se va ivi ocazia, le poată spune în față saducheilor că sunt cei mai mari boi și măgari dacă continuă susțină nu există nemurirea sufletului. ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 11:47 Capitolul 131 - Critica unui saducheu despre pedeapsa romană ----------------------------------- Capitolul 131 Critica unui saducheu despre pedeapsa romană 1. (Matael): „Noi eram vecini cu un saducheu snob și cu familia lui; acesta, ca om, era de treabă și bun, dar nu aveai ce discuta cu el despre Dumnezeu și nemurirea sufletului. El îi considera pe toți cei care credeau în așa ceva drept minți înguste, iar despre mine zicea că, având o asemenea fantezie bogată, am cele mai mari șanse de a deveni poet. Pe scurt, tatăl meu se întâlnea des pe atunci cu el; dar totul a fost zadarnic. 2. De data aceasta tatăl meu l-a întrebat dacă nu vrea să vină și el pe Golgota. El însă i-a răspuns: «Pentru nimic în lume! Nu pot să privesc nici măcar cum este ucis un animal, ca să nu mai vorbesc de oameni, chiar dacă ar fi niște ucigași și mai notorii decât aceștia șapte! Dacă ne dau târcoale bestii feroce, atunci bine, trebuiesc vânate, iar lumii i se face un bine scăpând-o de ele! La fel fac unii și cu oamenii ticăloși, care nu mai au ce căuta într-o comunitate omenească pașnică! Sunt omorâți pur și simplu, dar nu sunt torturați; căci cu siguranță nu au nici o vină au devenit asemenea bestiilor sângeroase! 3. Natura, temperamentul, educația și împrejurările de viață sunt întotdeauna cauza unor asemenea denaturări. 4. Dacă însă se zice că se face aceasta pentru a se institui un exemplu, nu pot decât să râd; căci noi, oameni pașnici și bine educați, nu avem nevoie de acest exemplu înfricoșător, iar cei cărora le-ar prinde bine, aceia nu sunt nebuni să vină aici și să asiste confortabil la execuția înfricoșătoare a celor șapte! 5. Aceste execuții însă vor avea drept urmare că ucigașii, care încă nu au fost prinși - vreo mie la număr - se vor purta de acum și mai crud cu victimele care le vor cădea în mână și îndeosebi cu romanii care au avut nenorocul să le cadă drept pradă! Adevărat îți spun, n-aș vrea pentru nimic în lume să aflu în pielea vreunui asemenea roman! Acesta este singurul avantaj pe care îl poate avea o asemenea aplicare nemiloasă a legilor marțiale! 6. Cine nu își mai amintește de vremurile de dinaintea romanilor?! Cu toate că și atunci legile erau aspre, erau cel puțin raționale, iar pe atunci nu s-a auzit niciodată de asemenea fapte îngrozitoare. Acum însă păgânii cei «înțelepți», acești cotropitori de țări și încrezuți schimbători de lumi, ne-au «binecuvântat» cu cele mai aspre legi marțiale și politice, iar pe drumurile țării noastre alese, cu toată paza romană înzecită, se jefuiește și se ucide ca-n codru! Mergeți de aceea singuri să holbați la cele șapte exemple de adevărată cruzime romană, care, în curând, vor avea urmări de șaptezeci de ori mai rele de cealaltă parte! 7. Omul să fie om, căci natura veșnică l-a ridicat ca om deasupra ei! Dacă însă până la urmă omul devine, cu toată inteligența lui mult lăudată, mai rău și mai crud decât cele mai feroce bestii, atunci s-a terminat cu omul și este timpul să plece în păduri la bestiile neîmblânzite și să învețe de la ele adevărata omenie! Puteți să mergeți pe Golgota, cel mai blestemat loc de pe tot pământul, care este îmbibat cu sânge omenesc precum un abator cu sânge de vite, miei și capre! Dar ce veți afla acolo, cu adevărat nu vă va folosi la nimic! 8. Voi credeți într-un Dumnezeu și în nemurirea sufletului, dar puteți totuși să priviți cu inima ușoară cum sunt chinuiți îngrozitor, până la moarte, niște oameni rătăciți de către alți oameni și mai cruzi! Credeți-mă, acești șapte nu ar fi devenit niciodată atât de răi dacă n-ar fi fost severitatea romană! Dar cine i-a adus aici și i-a făcut ceea ce sunt? Cei care acum îi torturează o zi întreagă! 9. Iar voi, ca evrei sfinți și credincioși, puteți încă mai și priviți cum cei mai răi îi chinuie și torturează pe cei răi?! Ce vecini și oameni de treabă îmi mai sunteți! Adevărat, grajdul meu cu măgari este cu mult mai omenos decât casa voastră credincioasă în Dumnezeu! M-ați înțeles?» După aceste cuvinte, el s-a îndepărtat, iar noi ne-am văzut de drum.” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 11:57 Capitolul 132 - Sfârșitul ucigașilor pe cruce ----------------------------------- Capitolul 132 Sfârșitul ucigașilor pe cruce 1. (Matael): „Într-o jumătate de ceas am și ajuns din nou pe Golgota, dar, în afară de paznici, aproape că nu mai era nimeni. Cei șapte însă ofereau o priveliște de groază. Eu nu vorbesc aici atât de felul groaznic în care arătau trupurile lor pe jumătate moarte, cât mai ales de sufletele lor, care nu se dezlipiseră încă de trup, dar care însă se străduiau din răsputeri să-și distrugă și să-și sfâșie singure trupul. Acești tigri negri cu dungi sângerii își zgâriau trupul și și-l mușcau, dar, prin nervii încă vii ai trupului, primeau un răspuns dureros la aceste acțiuni. Căci, după fiecare mușcătură, chipul li se schimonosea de durere și își puneau imediat labele chiar pe locul care corespundea părții de trup mușcate. 2. Am asistat la acest spectacol îngrozitor aproape un ceas, iar eu a trebuit să-i povestesc tatălui meu tot ce observam la cei șapte. Un paznic roman a observat aceasta, mai ales că de mai multă vreme îmi urmărise privirea neliniștită și mereu încordată. El a venit la noi și ne-a întrebat, pe limba lui, ce vedem la cei șapte, de îi urmăream, mai ales eu, cu atâta atenție și îi dădeam mereu raportul despre aceasta tatălui meu. Ne cerea să îi răspundem pe limba lui, căci, dacă nu, el ne va alunga de acolo. 3. Tatăl meu i-a răspuns grecește, căci stăpânea această limbă mai bine decât latina, deși amândoi înțelegeam și latina destul de bine, căci în Ierusalim trebuia deja de copil să știi trei limbi dacă voiai să te poți înțelege cu numeroșii străini. Tatăl meu i-a explicat paznicului că este medic, iar eu eram fiul și în același timp și elevul său și că observam împreună schimbările morfo-patologice și psihologice la cei șapte, și că îmi atrăgea atenția asupra tuturor simptomelor și, în plus, mi le și explica, după metoda lui Hipocrate. 4. Astfel, tatăl meu a potolit curiozitatea paznicului, numai că paznicul voia acum ca tatăl meu să-mi dea lămuririle în limba greacă, pentru ca să le poată înțelege și el. Acum chiar că o încurcasem! Căci tatăl meu nu avea nimic să-mi explice, iar de observațiile pe care le făceam eu paznicul ne-ar fi râs în față când le-ar fi auzit. Ce era de făcut? N-aveam nici unul vreo idee. 5. Acum însă, eu am observat un spirit, care a coborât din înalturi, stând pe un nor, iar în dreapta lui avea o sabie strălucitoare. «Oare ce va face?», întrebam eu. Paznicul însă mi-a observat privirea fixă și cercetătoare și m-a întrebat imediat dacă văd ceva deosebit. Eu însă i-am răspuns în felul meu de atunci, cam scurt și necioplit: «Desigur, dar dacă îți voi spune, oricum nu mă vei crede!» 6. Paznicul a vrut să-mi dea o lecție, dar, cum se însera deja, a venit un ordin de la Cornelius, ca celor șapte să le fie zdrobite cu toporul oasele de la picioare după obiceiul roman, iar dacă nici după aceasta nu ar fi murit, fie uciși printr-o lovitură în cap și în piept. Astfel că paznicul avea din nou de lucru, iar noi puteam să ne facem nestingheriți observațiile. 7. Eu mă uitam acum numai la marele spirit, care avea o haină de culoarea cerului albastru-închis, bogată în falduri, pentru a vedea ce avea să facă. Ascultați! Când călăii au început la comandă le zdrobească condamnaților picioarele, pentru ca, în cazul în care ar mai fi fost vreunul în viață,-i curme astfel viața, spiritul cel mare a ridicat sabia și a tăiat în două corzile care mai țineau legate sufletele negre de tigru de trupurile condamnaților. 8. Atunci când aceste suflete groaznice au fost eliberate de trup, au început să arate ceva mai omenește, umblau doar pe labele din spate, mute și foarte triste, cu o mutră suferindă. Spiritul cel mare le-a poruncit atunci: «Mergeți la locul plăcerilor voastre rele; el vă va atrage! Precum faptele, așa și răsplata!» Cele șapte suflete însă strigau: «Am fost deja condamnate odată! De ce a trebuit să ne lăsăm torturate, dacă aici ne așteaptă veșnica damnație?!» 9. Spiritul cel mare și puternic le-a răspuns: «Totul a depins și încă mai depinde doar de voi! Întoarceți-vă la legea divină a lui Iehova, care vă este cunoscută, și veți fi proprii voștri mântuitori; dar, în afară de voi înșivă, nu poate nimeni să mântuiască, în întreaga imensitate a lui Dumnezeu! Viața este a voastră, și iubirea poate fi a voastră; dacă puteți să întoarceți la iubire, atunci aceasta vă va schimba în bine întreaga viață și existență! Iar acum îndepărtați-vă!» 10. La aceste cuvinte tăioase ale marelui spirit, cei șapte s-au îndepărtat repede, cu urlete îngrozitoare. Eu însă am fost atât de îndrăzneț încât l-am întrebat pe marele spirit ce se va alege mai târziu de cei șapte. 11. Iar spiritul s-a ridicat din nou și n-a zis decât: «Propria lor voință va hotărî! Acestora nu le-a lipsit educația, nu erau nici slabi de înger și nu erau nici posedați, ci tot ce au făcut au făcut doar din propria lor voință. Fumul pe care l-ai observat în timpul penitenței lor și spurcăciunile care zburau de la ei nu erau demoni străini, ci doar monștrii relei lor voințe. Această judecată este prin urmare dreaptă, căci are de-a face cu șapte diavoli desăvârșiți, pentru care pe lumea aceasta nu s-a găsit nici o învățătură, nici un cuvânt și nici o îndreptare! Aici la noi însă, pentru că totul este dezvăluit, soarta lor va fi aceea pe care și-o vor alege singuri, din voința lor. Nu vor duce lipsă de posibilități, chiar dacă numai aparente, de a se îndrepta sau de a se înrăi și mai mult. Înțelege aceasta, tinere, și spune-i și tatălui tău, care nu poate să vadă!» 12. După aceste cuvinte pline de înțelepciune, marele spirit a dispărut, iar călăii și-au început treaba. La cinci dintre osândiți nu mai curgea deloc sânge din rănile deschise, la ceilalți doi însă mai curgea. La aceștia le-a fost dată imediat lovitura de grație, care însă a fost muncă gratuită, căci, odată ce sufletul - bun sau rău - a părăsit trupul, acesta este cu siguranță mort. 13. După această faptă deloc plăcută la vedere, călăii au plecat acasă, iar cadavrele au fost lăsate în grija cioclilor, spre a fi îndepărtate. Felul în care urmau să fie îndepărtate putea fi diferit, numai îngropate nu aveau voie să fie. Urmau să fie arse cu lemn blestemat sau fierte în apă blestemată, iar apoi aruncate la animale sălbatice spre a fi devorate. Bestiile care mâncau din aceste cadavre mureau de obicei din asta, de aceea cioclul fierbea asemenea cadavre în apă blestemată și apoi le putea vinde spre stârpirea lupilor, hienelor, urșilor și vulpilor și câștiga astfel destui bani. 14. Aceasta, Doamne, este o întâmplare pe care am trăit-o în copilăria mea și am priceput totul, numai înfățișarea sufletelor nu, care nu aducea deloc a înfățișare omenească, și ce era cu nenumăratele spurcăciuni care au zburat din ucigași înainte de moarte. Marele spirit mi-a dat niște lămuriri și anume că acestea ar fi monștri ai voinței lor rele; însă cum, aceasta este o altă întrebare pe care nimeni, în afară de Tine, Doamne, nu o poate lămuri! Doamne, Tu ai putea să ne răspunzi la aceste două întrebări, dacă aceasta este voința Ta sfântă!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 12:05 Capitolul 133 - Înfățișarea sufletelor ucigașilor ----------------------------------- Capitolul 133 Înfățișarea sufletelor ucigașilor 1. Eu am spus: „Ai povestit foarte bine ce ai trăit atunci. Forma bestială a sufletelor celor șapte își are cauza într-o anumită ordine liberă, la fel cum, într-un trup, părțile sufletești specifice care acționează acolo se reorganizează, ceea ce se aseamănă întrucâtva cu un ghem de viermi care se înghesuie și se agită spre a-și găsi mereu o poziție mai comodă. Atunci când componentele sufletești și-au găsit această poziție stabilă, într-un mod bun sau rău, forma exterioară a sufletului va reflecta întocmai acest mod bun sau rău. 2. Priviți aceste plante: aici este una vindecătoare, dincolo una otrăvitoare! Priviți formele lor la lumina globului nostru! Vedeți cât de netedă, blândă și modestă în forma ei este planta vindecătoare și cât de colțuroasă, zdrențuită, iar pe alocuri ciudată este forma plantei otrăvitoare! Și totuși, amândouă plantele conțin aceeași substanță primordială, cresc din același pământ, sorb aceeași rouă, același aer și lumină! Și, cu toate acestea, la planta vindecătoare totul este bun și vindecă, pe când la cea otrăvitoare, totul este otravă! Explicația este chiar această ordine liberă! 3. Ați văzut mai înainte cum din limbi de foc asemănătoare, nevăzute pentru ochii trupești, s-a format un măgar pașnic. Credeți că, printr-o altă ordine, din aceeași substanță primordială nu s-ar fi putut forma la fel de bine un tigru, o cămilă, un bou, un elefant sau orice altceva?! O, cu siguranță! O altă ordonare a acestei deveniri ar fi avut o cu totul altă natură și alte calități, care ar fi înfruntat dușmănos a altă formă, căci în orice formă altfel organizată va domina instinctul de a le transforma pe toate celelalte, și mai ales pe cele mai slabe, în ordinea sa. 4. Din această calitate apare iubirea, căldura sufletească, ambiția, lăcomia, foamea și setea. Dacă această lăcomie, asemănătoare tiraniei, devine pe ici pe acolo nestăvilită, înghițind mai mult decât poate îngloba în ordinea sa sufletească primordială, atunci nu arareori ceea ce a înglobat devine preaputernic, atacă ordinea sufletească primară și își impune propria ordine, care poate fi bună, mai bună, dar cu ușurință și rea, mai rea, iar în final chiar cea mai rea ordine! 5. Ce se petrece prin aceasta? Iată, luăm cazul sufletelor răufăcătorilor văzute de Matael sub formă de tigri! Ele provin din substanțe primare sufletești devenite prea lacome, care au ingerat peste măsură substanțe sufletești care nu mai corespundeau naturii lor și care au devenit mai numeroase decât substanța primordială, impunându-i ordinea ei nespus de rea și făcând astfel din suflete umane suflete de tigru, precum și tot felul de spurcăciuni, pe care tu le-ai văzut la răufăcătorii înfricoșați. Spuneți-mi însă acum dacă ați înțeles cu toții această învățătură bogată!” 6. Aproape toți au spus: „Da, Doamne, aproape că am înțeles această învățătură; dar nu ne putem lăuda că o stăpânim. Fiind de față la crearea măgăriței, am putut vedea cum din substanța primordială ia naștere o ființă sau un lucru. Am văzut într-adevăr cum crește iarba și cum s-a format măgărița din limbile de foc. Da, prin grația și bunăvoința Ta, știm ce sunt și de unde vin aceste limbi de foc. Știm acum prea bine că nenumăratele gânduri primordiale ale lui Dumnezeu Tatăl, de care nemărginirea este plină, deși aparent par identice, în ele însele sunt foarte diferite, unele mai ușoare, altele mai grele, în funcție de natura lor profundă, care ascunde în ea ceva mai serios, mai adânc și mai temeinic, și știm și cum limbile de foc care se înrudesc mai întâi se adună și încep să formeze un organ. 7. Da, toate acestea le-am înțeles foarte bine. Dar am rămas cu o mare nelămurire, pe care Tu, Doamne, poți să ne-o luminezi, dacă aceasta este voia Ta. Cu siguranță nu este nevoie să-Ți spunem ce ne lipsește, căci Tu știi toate lipsurile noastre și le vei îndepărta, din mila Ta, dacă vei considera că este nevoie! Dacă însă aceasta nu este de mare importanță pentru noi, suntem foarte mulțumiți cu ceea ce știm și am priceput.” 8. Eu: „Pentru a pricepe misterul Împărăției lui Dumnezeu în adâncul lui înțeles va fi nevoie să renașteți cu toții în spirit, ceea ce pentru voi acum nu este cu putință. De-abia atunci când Fiul Omului se va întoarce acolo de unde a venit, El vă va trimite spiritul adevărului întreg, care este sfânt. Acela vă va trezi pe deplin și vă va desăvârși inimile și va trezi spiritul adevărului întreg în voi, ceea ce înseamnă în inima sufletului vostru, și prin acest act veți fi renăscuți în spirit și veți vedea și veți pricepe tot ce cuprinde cerul în cea mai strălucitoare lumină. 9. Ce v-am arătat și v-am explicat Eu acum este doar o pregătire pentru ceea ce vă va arăta spiritul. avea încă multe să spun, dar voi nu aveți acum puterea să le duceți toate. Atunci însă când spiritul adevărului va veni, acela vă va însoți în toată cunoașterea! Acum, știți aceasta, mergem mai departe cu pregătirea voastră, iar Matael, care a fost martor la atâtea întâmplări, ne istorisească din nou ceva din viața lui. 10. Pune-te iarăși pe treabă, Matael, și istorisește-ne ce ai trăit mai demult în Betania! Mai avem patru ceasuri până la răsărit și mai putem afla câte ceva în acest răstimp, iar tu, Matael, poți începe chiar acum!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 12:15 Capitolul 134 - Matael vine la tatăl lui Lazăr aflat pe patul de moarte. Ciudata apariție pe drumul spre Betania ----------------------------------- Capitolul 134 Matael vine la tatăl lui Lazăr aflat pe patul de moarte. Ciudata apariție pe drumul spre Betania 1. Matael a spus: „Doamne, îmi dai voie să amintesc aici și de aparițiile ciudate, la care eu și tatăl meu am fost martori pe când ne aflam pe drum spre Betania?” 2. Eu am spus: „Desigur, căci acestea sunt în legătură cu ceea ce ți s-a petrecut acum șaptesprezece ani în Betania! De aceea, poți acum să începi!” 3. Matael: „Doamne, eu văd că nimic nu Îți este Ție necunoscut în întreaga sferă nesfârșită a creației! Tu nu ai nevoie să Îți istorisesc ce mi-a fost dat să trăiesc, dar pentru frații și prietenii mei voi povesti cu drag despre aceste lucruri înalte, cu atât mai mult cu cât văd că sunt ascultat cu toată atenția și încrederea. Ceea ce vă voi spune eu acum vă va părea misterios și supranatural, dar, cu toate acestea, este totul adevărat și de aceea acordați-mi și mai multă atenție! 4. Ascultați! Era toamnă târziu, vârfurile munților înalți se ascundeau în ceață și un neprietenos vânt de miazănoapte împrăștia frunzele uscate. Doar spre răsărit mai erau câteva petice pe cer prin care câteva stele priveau spre pământ la întâmplările la care eu și tatăl meu, care era un mare prieten al naturii, chiar și în aspectele ei mai neprietenoase, le-am fost martori până aproape de miezul nopții. Pe când ne gândeam să intrăm în casă spre a ne odihni, am întrezărit un om care se apropia cu pași repezi de casa noastră, având în mână o lampă dintr-o bășică de oaie; n-au trecut câteva clipe și un bărbat încă tânăr, destul de tulburat, s-a oprit în fața noastră. 5. Recunoscându-l imediat pe tatăl meu ca medic, i s-a adresat pe un ton rugător și trist: «Prietene și medic! Vin din Betania, iar numele meu este Lazăr; sunt fiul bătrânului Lazăr, pe care îl iubesc mai mult ca orice! Astăzi însă, tatăl meu a căzut dintr-odată bolnav și îi merge tot mai rău! Rabinul nostru, care la nevoie ne este și medic, nu știe cum l-ar mai putea ajuta! El însuși m-a trimis la tine, spunându-mi că ești un medic deosebit și că ai putut ajuta multor bolnavi cărora nici un alt medic nu le-a găsit leacul. Vino, te rog, și vindecă-mi tatăl, dacă aceasta mai este cu putință!» 6. Tatăl meu i-a spus: «Când un alt medic a adus un bolnav până în pragul morții, atunci așteptați de la noi o minune! Și ar fi totul în ordine chiar și așa dacă putea face oricând și oriunde minuni! Voi veni cu tine, împreună însă cu fiul meu, care îmi poate fi de ajutor, pentru că are darul de a vedea spirite și la nevoie poate și vorbi cu ele. Dacă ai fi luat însă cu tine vreo câțiva telegari, care să te fi adus aici mai repede și cu care am fi gonit acum toți trei, am fi avut mai mulți sorți de izbândă. Dacă însă la tatăl tău au apărut deja semnele hipocratice, vestitoare ale morții, atunci nu îl mai pot vindeca, pentru că împotriva puterii morții nu există leac!» 7. Fiul lui Lazăr s-a bucurat de această hotărâre, îi părea doar rău că n-a luat telegari cu el. Am pornit imediat la drum, căci, chiar grăbindu-ne, ne trebuia un ceas bun de mers. 8. Pe când mergeam grăbiți în tăcere, fiecare adâncit în gândurile lui, ceața a dispărut de tot spre răsărit și se lumina tot mai tare, iar după vreun sfert de ceas s-a luminat atât de tare ca și când ar mai fi fost numai un sfert de ceas până la răsăritul soarelui. Atenția ne-a fost furată într-atât de mult de acest fenomen încât, cu toate că ne grăbeam, a trebuit să ne oprim ca să vedem de unde venea această lumină ciudată. 9. La sfârșit parcă se făcuse ziuă de-a binelea, iar deasupra orizontului, la răsărit, s-a ridicat un soare, însă cu o repeziciune mult mai mare decât soarele de zi cu zi. Dar acestui soare răsărit atât de repede nu i se vedea marginea de jos, dinspre răsărit. 10. Apariția luminoasă creștea, devenind o coloană de lumină, care, în câteva clipe, a ajuns la linia de miazăzi, răspândind o atât de mare lumină și căldură, încât am fost nevoiți să ne adăpostim sub un smochin, ca să nu orbim de atâta lumină și să nu ne vină rău de căldură. În curând însă această coloană de lumină a început să se subțieze tot mai mult, până când au dispărut și lumina, și căldura. 11. Cam vreun sfert de ceas cred că a ținut această apariție de lumină; după aceasta însă s-a făcut întuneric beznă, iar ochii noștri erau atât de slabi că nu mai deslușeam nici lumina lămpii tovarășului nostru. 12. De-abia după o vreme ochii noștri și-au recăpătat puterea, ca să putem desluși cu anevoie drumul la lumina slabă a lămpii. Întreaga întâmplare să tot fi ținut vreo jumătate de ceas, iar tatăl meu m-a întrebat imediat după aceasta dacă nu am văzut - odată cu această apariție luminoasă - și spirite. 13. Iar eu i-am spus adevărul întreg: «Din cauza luminii nemaipomenit de puternice, asemănătoare soarelui la amiază, n-am reușit să deslușesc nimic în acea coloană de lumină, însă sub ea și până la noi, pe pământ, am văzut o mulțime de forme și toate se îndreptau spre apus; mișcarea lor era omogenă și asemănătoare coloanei de lumină. N-am reușit însă deslușesc pe de-a-ntregul decât o singură formă care s-a apropiat mai mult de noi și care avea înfățișarea unui bătrân serios, care părea să simtă o mare bucurie în prezența apariției luminoase. Atunci când fenomenul luminos a început să dispară de pe cer, a dispărut foarte repede și acest spirit, iar mie mi se pare că tot spre apus, dar ceva mai mult în direcția Betaniei!» Mai multe n-am văzut și de aceea nici nu mai aveam ce să-i povestesc tatălui meu. 14. Călăuza noastră s-a minunat de darul meu de clarvedere și mi-a crezut spusele, fiind de părere că puterea mea de imaginație și fantezie nu putea fi într-atât de matură încât să poată născoci asemenea întâmplări. Și avea pe deplin dreptate, căci niciodată n-am avut darul să inventez, iar ca tânăr băiat nu aveam deloc fantezie sau putere de imaginație; aveam însă un mare talent în a învăța limbi străine. 15. Descriind cele văzute despre care nu prea știam ce să cred, am ajuns în Betania, la casa primitoare a lui Lazăr și am găsit bolnavul aproape de ceasul morții, cu puțin înainte de a-și da ultima răsuflare. 16. La căpătâiul muribundului plângeau două fete tinere, fiicele lui Lazăr, și o mulțime de rude și neamuri, așa cum se obișnuiește la noi în asemenea împrejurări. Călăuza noastră, ca fiu al casei, plângea și ea și a uitat, de atâta îngrijorare,-l întrebe pe tatăl meu dacă ar mai fi vreo speranță. 17. Doar rabinul s-a apropiat de tatăl meu ca să-l întrebe dacă nu ar mai fi totuși ceva de făcut pentru ca bătrânul să-și recapete cunoștința, fie și numai pentru scurt timp. Tatăl meu nu i-a răspuns imediat, ci m-a întrebat în șoaptă cum stau lucrurile cu bătrânul, dacă sufletul lui a început deja să se desprindă de trup. 18. Eu i-am spus tatălui meu ce vedeam: «Sufletul plutește deja întreg deasupra trupului la o depărtare cam de jumătate din înălțimea unui om și mai este legat de trup doar printr-un fir de lumină subțire și nu va mai dura, după cunoștințele noastre, mai mult de șaizeci de clipe până când se va desprinde cu totul. Observ însă ceva foarte ciudat, cum acea nemaipomenită coloană de lumină, pe care am văzut-o mai înainte în natură cu ochii trupești, este din nou prezentă acum deasupra capului sufletului, având aceeași strălucire și emanând o căldură binefăcătoare. Sufletul nu își ferește ochii de ea, ci pare că simte o mare bucurie în preajma ei.” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 12:17 Capitolul 135 - Rabinul încearcă să reanimeze trupul bătrânului Lazăr ----------------------------------- Capitolul 135 Rabinul încearcă reanimeze trupul bătrânului Lazăr 1. (Matael): „După ce tatăl meu a ascultat ce am avut a-i spune, s-a întors spre rabinul care devenise între timp nerăbdător și i-a zis: «Prietene, așa cum văd eu acum lucrurile, se pare că, oricâte picături din cel mai puternic elixir al vieții ai pune, ele nu mai pot fi de folos aici, căci sufletul plutește deja la o înălțime de om deasupra trupului deja mort. Ai face mai bine să-ți începi slujba și să le arăți oamenilor că aici nici un leac pământesc nu mai poate ajuta!» 2. La această lămurire, rabinul a făcut o mutră acră și l-a întrebat pe tatăl meu cum e cu putință ca el să vadă așa ceva. Tatăl meu însă n-a fost niciodată din cale-afară de politicos și i-a spus rabinului verde-n față: «Cum și de unde văd și știu eu toate astea nu te privește pe tine.-ți tu treaba ta, căci eu mi-o știu prea bine pe a mea!» 3. În acest moment sufletul s-a desprins de tot de trup și a fost luat de mai multe spirite înalte și înțelepte în mijlocul lor și i-au dat o haină cu falduri bogate parcă făcută din cea mai albă stofă, iar unul dintre spirite a luat coloana de lumină și a îndoit-o în jurul taliei sufletului, care acum era liber, și din ea s-a făcut un brâu strălucitor ca soarele. În același timp, un alt spirit i-a zis: «Frate, fii veșnic împodobit cu lumina înțelepciunii lui Dumnezeu din tine!» 4. Apoi toate spiritele înalte, împreună cu sufletul care acum era liber, au părăsit într-o clipită casa. Eu i-am spus toate acestea tatălui meu, care i-a zis rabinului: «Acum, sufletul bătrânului s-a desprins cu totul de trup, tot n-ai de gând să anunți familiei moartea irevocabilă a lui Lazăr?» 5. Rabinul însă a răspuns: «Încă nu! Mai întâi îi voi picura eu pe limbă câteva picături din acest elixir și vom vedea imediat dacă sufletul lui - în cazul în care există - a plecat într-adevăr din trup! După cunoștințele mele bine fondate, nici un om nu are un suflet care să supraviețuiască trupului, sângelui sau nervilor. Odată ce omul este mort, este mort cu totul, ca o piatră sau ca o bucată uscată de lemn și pot să-ți jur pe ce am mai sfânt că nu mai rămâne nimic viu din om după moarte. În natură însă sunt leacuri secrete, care pot trezi viața în trupurile care sunt aproape moarte. Eu vreau să încerc acum un asemenea leac și îți voi arăta ție, evreu încuiat, sufletul n-a părăsit acest trup și nici nu îl va părăsi, pentru că în trup pur și simplu nu a existat niciodată vreun suflet!» 6. Spunând acestea, rabinul a scos din buzunarul hainei o sticluță aurie, i-a arătat-o tatălui meu și i-a zis: «Uite aici, prietene, în această sticluță stă sufletul unui om despre care se crede că este deja mort!» 7. Tatăl meu i-a răspuns zâmbind: «N-ai decât să încerci! Întreaga mea avere să fie a ta dacă mortul se va mișca măcar o clipă datorită picăturilor tale. Leacul tău mi-e cunoscut, îl am și eu și am făcut treabă bună cu el în cazuri de moarte aparentă. Numai că la cei care sunt morți doar aparent, sufletul mai este încă în trup, de aceea acest leac este de mare folosință la toți morții la care nu au apărut încă semnele hipocratice. Dar dacă pe fața unui mort se pot citi semnele hipocratice ale morții, înseamnă sufletul a părăsit acel trup și poți să-i torni mortului în gură zece mii de sticluțe, trupul lui nu se va mai mișca, ci va rămâne mort și nesimțitor ca o piatră sau ca o bucată de lemn uscat. Acum însă mergi și fă proba cu leacul tău din ulei de ferigă persană! Așa cum am spus aici, de față cu atâția martori, toată averea mea este a ta din clipa în care acest mort, care emană deja un ușor miros de putrefacție, se va mișca cât de puțin după ce-i vei da picăturile!» 8. Rabinul a fost puțin tulburat de vorbele energice ale tatălui meu, totuși s-a dus la mort, i-a deschis gura și i-a picurat zece picături din elixir, în loc de două-trei cât se obișnuia, i-a închis apoi gura, așteptând cu mare atenție ca mortul să se miște măcar puțin. A trecut însă un ceas și apoi încă unul. Începuse să se crape de ziuă și mortul tot nu se mișca. 9. Atunci tatăl meu l-a întrebat pe rabin dacă, după atâta vreme, încă mai crede că mortul va începe să se miște sau chiar să vorbească datorită picăturilor. 10. Rabinul a spus: «Să mai așteptăm încă un ceas, până când va răsări soarele și mortul va începe să se miște; și chiar va vorbi!» 11. Tatăl meu i-a răspuns, zâmbind din nou: «Nu am nimic împotrivă; ba chiar îmi pun la bătaie întreaga avere pentru reîntoarcerea la viață a acestui bătrân credincios, pe care l-am cunoscut destul de bine! Dacă însă nu vei reuși, nu îți voi cere nimic altceva decât să crezi în adevăratul Dumnezeu al lui Avraam, Isaac și Iacov și în nemurirea sufletului!» 12. Rabinul a spus: «Da, prietene, vreau și voi face aceasta, dar eu prevăd că vei pierde! Căci eu fac parte, în secret, din secta saducheilor și aș vrea, dacă putea, trimit tot Templul în deșert. Dacă însă într-adevăr mă vei învinge, voi fi bucuros să dedic trup și suflet adevăratului Dumnezeu!» 13. Toți am continuat apoi să așteptăm în tăcere trezirea la viață a bătrânului Lazăr.” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 12:20 Capitolul 136 - Spiritul lui Lazăr depune mărturie despre Mesia ----------------------------------- Capitolul 136 Spiritul lui Lazăr depune mărturie despre Mesia 1. (Matael) : „În acest timp, tânărul Lazăr s-a apropiat de tatăl meu și l-a întrebat dacă picăturile rabinului vor putea într-adevăr să-i readucă tatăl la viață. 2. Tatăl meu i-a zis: «Îmi pare rău, bunule prieten, ca medic și ca om trebuie să-ți spun întregul adevăr! Căci ce rost are să amăgești un om cu vorbe goale care nu se vor adeveri niciodată! Îți pot spune însă altceva cu mult mai important pentru mângâierea ta, și anume că tatăl tău trăiește și niciodată nu a murit cu adevărat!» 3. Tânărul Lazăr i-a răspuns trist: «Uită-te la cel de pe pat! Nu mai trăiește și e mort pentru totdeauna!» 4. Tatăl meu a spus: «Da, acela cu siguranță! Dar el nu a fost tatăl tău, ci doar haina de carne a tatălui tău! Fiul meu însă, care are darul clarvederii, are să-ți spună ceva; du-te la el și întreabă-l, și vei avea o mare bucurie aflând ce s-a petrecut aici, în fața lui!» 5. Fiul lui Lazăr a venit la mine și m-a întrebat ce pot să-i spun eu, ca fiu de medic, spre mângâierea lui. Iar eu i-am spus amănunțit tot ce am văzut. Mulți în jurul meu trăgeau cu urechea, dar erau puține inimi credincioase, precum cea a tânărului Lazăr. Cu cât îi povesteam mai mult din cele ce văzusem, pe atât chipul lui se însenina mai mult. Surorile lui, care erau încă foarte tinere, au văzut aceasta și au vrut și ele să afle ce l-a înseninat așa, dintr-odată. Lazăr a arătat spre mine și n-a mai spus nimic despre aceasta. 6. Cele două fete au venit la mine și m-au întrebat cu modestie despre ce i-am spus fratelui lor, de i-a trecut dintr-o dată durerea și acum este atât de senin, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. M-au rugat să le spun și lor despre ce era vorba! 7. Pe atunci însă eu eram cam rău și obraznic, așa că le-am zis: «Oh, vouă, fetelor, nu vă strică deloc să fiți triste! Eu nu vă voi spune nimic. La timpul potrivit vă va spune fratele vostru, Lazăr!» 8. Cele două fete n-au mai insistat atunci să le spun despre ce vorbisem cu fratele lor. Dar totuși nu mai erau atât de triste. Cum tocmai începuse să răsară soarele, roșu-purpuriu, la orizont, tatăl meu s-a îndreptat spre rabin și i-a spus: «Acum, prietene, ce este cu licoarea ta? Mortul zace în continuare la fel de nemișcat ca o bucată de lemn! Soarele a răsărit deja și peste tot e o liniște de moarte! Cine a câștigat rămășagul: eu sau tu?» 9. Rabinul i-a răspuns: «Prietene, predau și voi crede de acum în ceea ce crezi tu! Tu ești un medic înțelept și cu experiență, care cu siguranță nu crede orbește în ceva fără aibă vreun motiv. Chiar dacă eu nu văd motivul, voi crede totuși, pentru că tu crezi, iar tu cunoști cu siguranță motivul! Voi crede de acum în ceea ce mi-ai spus tu. Tu ai câștigat rămășagul, iar eu sunt prizonierul tău!» 10. Tatăl meu: «Nu ești prizonierul meu, ci un om liber, în numele lui Iehova!» 11. Auzind aceasta, rabinul l-a întrebat pe tatăl meu: «Prietene, ce trebuie să fac pentru a-ți câștiga pe deplin prietenia?» 12. Tatăl meu i-a răspuns: «O ai deja! Crede și vei cunoaște prin credință lumina adevărului!» 13. Eu m-am apropiat de tatăl meu și i-am spus ce vedeam în acele clipe: un spirit mare intrase în încăpere, îmi făcuse semn și mi-a spus să le spun copiilor lui Lazăr să se pregătească, căci spiritul tatălui lor se va întoarce încă o dată și îi va binecuvânta și va face o mare profeție. I-am spus tatălui meu să le spună vestea celor trei. Fiul lui Lazăr și cele două surori ale lui, în vârstă de paisprezece și de șaisprezece ani, s-au bucurat foarte mult de această veste. 14. N-a durat mult și spiritul bătrânului Lazăr, plin de strălucire cerească, a intrat iarăși în cameră și toți cei trei l-au putut vedea și i-au putut auzi vocea. 15. Spiritul de lumină i-a spus fiului său: «Tu ești major, fii un adevărat protector pentru surorile tale mai mici! Nu lăsa nici un gând rău în inima ta, căci, privește, eu trăiesc și nu am murit! Ce s-a petrecut aici, așa a vrut Domnul. Casa noastră a fost aleasă de El și minunea minunilor va fi făcută în sânul ei. 16. Domnul întrupat umblă deja pe acest pământ, ca fiu al unor oameni săraci. El, Cel veșnic, Cel Sfânt, a început deja marea operă a mântuirii. El vrea să fie Tată în veci tuturor oamenilor acestui pământ care au voința bună. De aceea oamenii acestui pământ nu vor mai avea un Tată nevăzut, veșnic de neatins, ci unul vizibil și abordabil. Și acest Dumnezeu, care a creat tot ce este în nemărginire, va veni în casa aceasta. De aceea păstrați-vă inimile neprihănite, pentru ca această casă fie demnă de a-L primi pe Acela pe care cerul și pământul nu îl pot cuprinde! 17. puteți convinge acum că eu trăiesc; dar aveți grijă ca și voi să trăiți veșnic în Dumnezeu, Tatăl meu și al vostru, precum eu trăiesc! Primiți acum și binecuvântarea mea adevărată, pe care eu v-o dau acum nu ca trup, care zace acolo în pat ca o haină veche care își așteaptă eliberarea prin munca viermilor, ci ca spirit din paradisul divin, din împărăția spiritelor preacurate! Urmați și păziți legile lui Dumnezeu, slăviți-L și iubiți-L înainte de toate și veți avea o recoltă mai mare decât aceea pe care o am eu acum, în cel mai luminos paradis divin! Domnul Dumnezeu să fie cu voi, amin!» 18. După aceasta, spiritul a dispărut și cei trei copii erau atât de fericiți, cum nici nu vă pot descrie.” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 12:22 Capitolul 137 - Rabinul cel laș își calcă cuvântul ----------------------------------- Capitolul 137 Rabinul cel laș își calcă cuvântul 1. (Matael): „Toți cei de față se mirau de seninătatea misterioasă a copiilor lui Lazăr. În afară de mine și de cei trei copii ai lui Lazăr, n-a mai văzut nimeni nimic; dar au observat cu toții schimbarea. Unii dintre ei erau de părere că cei trei ar fi trebuit să aibă o față neconsolată.țiva farisei, care erau de față, ziceau că probabil cei trei se smintiseră de atâta durere; micul rabin însă susținea că tatăl meu îi vrăjise într-un fel miraculos. 2. Atunci eu i-am zis cu voce tare, ca să audă și ceilalți: «Omule, nu-ți mai amintești de promisiunile pe care le-ai făcut tatălui meu?! Cum poți să judeci acum asupra grației lui Dumnezeu?! Fii atent ce spui, ca nu cumva să te pedepsească Iehova! Căci tu nu ești om, ci un animal amărât!» 3. Aceste cuvinte energice au făcut o asemenea impresie asupra rabinului, încât a devenit și el la fel de palid ca și cadavrul din pat și a început să tremure din tot trupul. 4. Tatăl meu a remarcat aceasta, s-a dus la el și l-a întrebat ce s-a întâmplat cu el, este așa de palid. Omul i-a povestit, cu voce tremurândă, ce răutăți i-am aruncat în față și ce prevestiri rele i-am făcut. 5. Tatăl meu însă i-a zis: «Așa îți trebuie! De ce n-ai rămas la credință, așa cum ai promis solemn?! Cu Dumnezeu și spiritele Sale nu este de glumit! Înțelegi asta? Ori crezi - chiar și numai având încredere în cei care își bazează credința de neclintit pe propria lor experiență - ori rămâi necredincios așa cum ai fost! 6. Ce ești, fii cu toată ființa: ori înger, ori demon! Cel mai rău este să vrei să fii în același timp, și în aceeași ființă, și înger, și demon! Nu-i așa că cei trei farisei, prin prezența lor, ți-au pus inima pe jăratic?! Te-a cuprins teama și ai început, ca vechi membru al sectei saducheilor, joci după cum îți cântă ei, la fel cum în târg grecii își pun urșii să joace, cântându-le la fluier; dar ai uitat cu totul de legământ și l-ai călcat! Ce vrei să faci acum, amărâtule?» 7. Rabinul și-a acoperit fața și a plecat. Se pare că după această întâmplare s-a retras în cămăruța lui din Ierusalim, ca să cugete la toate păcatele lui. Ce s-a petrecut mai apoi cu el, nu mai știu; atât eu, cât și tatăl meu, l-am mai văzut de câteva ori în Ierusalim, dar de fiecare dată ne-a ocolit. De ce, dacă de mânie sau poate de rușine, n-o știu nici pe asta. El nu s-a mai întors niciodată în casa lui Lazăr, deși și-a uitat acolo sticluța cu elixirul magic – ceea ce am aflat mai târziu, căci tânărul Lazăr și surorile lui ne-au vizitat de mai multe ori. 8. Acum, Doamne, aceasta este întâmplarea pe care eu și tatăl meu am trăit-o cu adevărat, întocmai așa cum ani povestito. Pe atunci, bineînțeles că totul era pentru mine un mister, acum însă am înțeles multe din cele ce le-am trăit atunci. Doar cele două apariții luminoase, prima - cea din natură, de pe cerul de la miezul nopții, asemănătoare cu un meteor de lumină - iar cea de-a doua, pur spirituală, de deasupra capului sufletului care părăsise cu totul trupul lui Lazăr. Aceste două apariții nu le-am înțeles, în ciuda nenumăratelor dezvăluiri la care am fost martor și pe care Tu ni le-ai făcut până acum. 9. De asemenea, la acest suflet nu am observat acel nor cețos, ci am văzut, imediat după desprinderea sufletului de corp, o siluetă umană, care mai era legată doar printr-un fir de trup. Acest fir s-a rupt foarte curând, după cum v-am povestit, iar sufletul a plutit liber, înconjurat de spirite puternice și înțelepte, îmbrăcat fiind într-o haină alb-strălucitoare, cu falduri bogate. 10. dori să știu, și cred că și ceilalți doresc să audă din gura Ta, care este legătura dintre aceste apariții! O, Doamne, lămurește-ne, Te rog, aceasta!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 12:24 Capitolul 138 - Viața lui Lazăr ----------------------------------- Capitolul 138 Viața lui Lazăr 1. Eu am spus: „Am să lămuresc; numai că trebuie să fiți foarte atenți, altfel nu veți înțelege! Căci această moarte este deosebită; de mult nu s-a mai petrecut așa ceva și va trece mult timp până când va mai fi una la fel. 2. Bătrânul Lazăr, fiind spiritul unuia dintre primii îngeri, s-a întrupat din propria-i voință în condiții de viață dintre cele mai vitrege, pe acest pământ. Din leagăn și până la vârsta de patruzeci și șapte de ani a trecut prin încercări care nu sunt ușor de povestit aici. De câte ori nu a luptat el cu nenumărate primejdii de moarte! Acelora dintre voi cărora le este cunoscută povestea vieții lui Iov, aceia pot să-și facă o părere despre cum i-a mers lui Lazăr. 3. El a ajuns, în timpul vieții lui, de câteva ori la cele mai înalte onoruri lumești, a avut avuții mari, avea o femeie și cinci copii frumoși și cuminți, care-l iubeau foarte mult, fiind un tată înțelept și bun. La nouăsprezece ani s-a căsătorit cu singura fată a unui om foarte bogat din Betleem. Întreg aurul și argintul, perlele și pietrele prețioase ale acestuia nu puteau fi cărate nici de o sută de cămile. Dar acest noroc lumesc nu a durat mult. Bogățiile lui Lazăr s-au împuținat de la an la an, căci a fost de multe ori înșelat, ca un om bun și înțelegător ce era. Mai apoi i-a luat foc casa, făcută mai ales din lemn de cedru, și n-a putut să salveze din toată averea lui nimic, doar femeia și copiii lui au scăpat cu viață și au fost nevoiți, trei ani la rând, trăiască din mila celorlalți. 4. În cei trei ani însă, femeia și cei cinci copii iubiți i-au murit. El însuși n-a fost ocolit de boală și a zăcut un an întreg, chinuit fiind de lepră. În sfârșit, a întâlnit un medic venit din Egipt, care i-a dat un elixir care l-a vindecat complet. După ce a scăpat de boala cea grea și s-a vindecat pe deplin, Lazăr era un bărbat încă frumos de treizeci și patru de ani. Necazurile lui însă nu luaseră sfârșit, căci a fost atacat și luat sclav de niște bandiți persani și a fost vândut apoi unui stăpân foarte aspru. 5. Lazăr a suportat întotdeauna pedepsele și asprimile din partea stăpânului cu mare răbdare și supunere, iar, dintre toți sclavii, el era cel mai de încredere. Într-o zi, după zece ani, a fost chemat de stăpân, care i-a zis: «Te-am încercat cu toată asprimea, dar mi-ai rămas credincios, cu toate că am fost nedrept cu tine! Când ți-am dat muncă multă, tu ai muncit întotdeauna și mai mult pentru câștigul meu. Se spune despre mine că sunt un stăpân aspru, dar nu sunt orb, nici neștiutor ori nesimțitor. Și, pentru că nu sunt astfel, îți redau libertatea! Poți să pleci acasă, în țara ta. Iar ca semn al recunoștinței mele pentru munca și credința ta, îți dăruiesc o sută de cămile, zece dintre cele mai frumoase sclave ale mele și nouăzeci de servitori. Și, ca să poți să-ți cumperi un loc unde să trăiești și să poți face negoț, vistiernicul meu îți va da o mie de pungi cu aur și două mii cu argint! Vezi, așa răsplătește un stăpân aspru un sclav credincios, și de două ori mai mult un servitor credincios, însă de unul ca acesta din urmă n-am avut parte niciodată! Poți să pleci acum cu tot ce ți-am dăruit eu, stăpânul tău cel aspru!» 6. Lazăr a făcut o plecăciune adâncă în fața stăpânului său și a vrut să-i mulțumească. Acela însă i-a răspuns: «Prietene, cine a muncit ca tine nu are nevoie să mulțumească pentru această răsplată. De aceea, pleacă în pace; așa să fie!» 7. Lazăr a părăsit odaia, fiind mișcat până la lacrimi, și, când a ajuns în curtea cea mare, totul era pregătit: cămilele, cele zece sclave și cei nouăzeci de servitori și fiecare dintre cămile era încărcată cu aur și cu argint. 8. Lazăr a urcat pe cămila lui și caravana s-a pus în mișcare. După zece zile lipsite de neplăceri au ajuns în Betleem, au tras la un han, iar el s-a interesat de fosta lui gospodărie. Aceasta fusese vândută deja cu trei ani în urmă, căci, după legea romană, dacă proprietarul nu dădea nici un semn de viață timp de șapte ani, averea lui devenea bunul statului. Actualul proprietar cumpărase cu zece ani înainte de la stat, prin licitație, dreptul de a se folosi de bunurile lui Lazăr. Dacă fostul proprietar s-ar fi întors înainte ca cei șapte ani să se fi scurs, ar fi putut să-și ceară proprietatea înapoi prin dreptul reclamației, însă trebuia să-i plătească celui care s-a îngrijit de proprietate ceea ce acesta a plătit la licitație și să se achite și de restul de obligații. După cei șapte ani însă, ipotecarul intra în deplina stăpânire a averii. Și așa s-au petrecut lucrurile cu bunurile lui Lazăr în Betleem. Căci proprietatea lui aparținea acum celui care o licitase, cu toate drepturile și apărat fiind de legea romană, iar Lazăr a trebuit să plece fără poată obține ceva. 9. A fost nevoit să locuiască un an întreg la un han, până când în Betania a fost pusă la vânzare o proprietate importantă, care aparținuse unui grec și pe care Lazăr a cumpărat-o pentru cincizeci de saci cu argint. S-a căsătorit apoi cu una dintre sclavele lui credincioase, care era și ea evreică și care i-a născut un băiat, pe tânărul Lazăr, și două fete, surorile lui mai mici. După zece ani le-a dăruit și el libertatea la toți sclavii pe care i-a adus cu el din Persia, însă nici unul n-a vrut să-l părăsească, și acum mai trăiesc cincizeci și trei dintre ei în casa lui Lazăr. Toți însă au trecut după doi ani la iudaism și astfel îi erau lui Lazăr și mai dragi. Femeia lui a murit în urmă cu doi ani și ea a fost un exemplu de blândețe și răbdare; de atunci s-au ocupat de gospodărie cei trei copii cuminți. Ei nu au nevoie de altceva decât de Dumnezeu și fac mult bine săracilor.” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 12:27 Capitolul 139 - Lămuriri despre aparițiile de la moartea bătrânului Lazăr ----------------------------------- Capitolul 139 Lămuriri despre aparițiile de la moartea bătrânului Lazăr 1. (Domnul): „Bătrânul Lazăr și-a săvârșit și și-a încheiat astfel viața exemplară pe pământ și, prin aceasta, nu a pierdut nimic din desăvârșirea lui cerească, ba dimpotrivă, a câștigat foarte mult. Când a venit timpul să își ia rămas bun de la această viață, miriadele de îngeri supuși acestui mare înger, care fusese atât de greu încercat și trecuse toate probele, s-au adunat și au făcut astfel încât spiritele naturii să acționeze într-un mod asemănător spiritelor din soare. Prin această acțiune neobișnuită a miriadelor de spirite înghesuite într-un spațiu strâmt, a luat naștere acea lumină văzută de tine, de tatăl tău și de tânărul Lazăr în momentul în care sufletul îngeresc al bătrânului Lazăr a început să se desprindă de trup. 2. Spiritele pe care le-ai văzut tu însoțind spre apus această lumină nu au altă legătură cu apariția luminoasă decât că, fiind agitate de acea activitate neobișnuită a spiritelor naturii, care de obicei stăteau sub comanda lor, s-au văzut nevoite să însoțească această lumină, fără a ști ce se petrece de fapt. 3. Deplasarea acestei apariții luminoase de la răsărit spre apus este semnul unui important caz de deces pe pământ, răsăritul reprezentând începutul, când soarele care se înalță își începe calea cerească, iar apusul reprezentând sfârșitul, când totul se cufundă în somnul ca de moarte, în același timp, noaptea pământească reprezintă dimineața spirituală, iar dimineața pământească reprezintă apusul spiritual; căci, odată cu dimineața pământească, oamenii se dedică grijilor lumești, iar acestea sunt de multe ori o noapte spirituală adâncă, fără nici o rază de lumină. Numai seara, obosiți de grijile lumești, unii oameni își fac gânduri despre blestemul timpului trecător și se întorc la Dumnezeu, iar aceasta reprezintă atunci o dimineață spirituală. 4. Acest aspect a fost îndeajuns lămurit pentru puterea voastră de înțelegere, iar acum ați aflat câte ceva și despre legăturile aspectelor spirituale cu cele materiale din timpul apariției nocturne luminoase. 5. Acum să vedem ce s-a petrecut la căpătâiul bătrânului Lazăr, aflat pe patul de moarte. Acolo tu nu ai văzut ca de obicei acel fum fără formă care să plutească deasupra trupului, ci o formă omenească. Motivul este iubirea de activitate, sau hărnicia, care este calitatea unui suflet cu o viață spirituală înaltă, căruia nu îi este deloc teamă de munca cea multă din împărăția fără de sfârșit a cerului. Aici sufletul nu este neliniștit de teamă și nu vibrează haotic, astfel că apare liniștit, în formă  omenească completă, deja imediat după părăsirea trupului. 6. Legătura dintre trup și suflet ne arată întotdeauna atașamentul pentru cele pământești, iar, în acest caz, legătura fiind deosebit de subțire, ea ne arată despărțirea de trup este foarte ușoară și lipsită de durere. Apariția luminoasă de deasupra capului sufletului lui Lazăr arată puternica voință a sufletului însuși, a cărei activitate extraordinară, după legea divină, se manifestă sub forma coloanei de lumină de deasupra capului. Forma de coloană arată verticalitatea și dârzenia voinței, iar lumina, care este întotdeauna un produs al activității drepte, reprezintă ordinea divină a cerului lui Dumnezeu, a cărui lumină străfulgera mereu puterea de cunoaștere a sufletului și prin aceasta îl iluminează, astfel ca voința să nu acționeze orbește, ci tot timpul ghidată de lumina conștiinței. 7. Așa cum gândirea celui drept izvorăște mai ales din inimă, așa și lăcașul iubirii și al voinței se găsește tot aici. Lumina voinței, care în viața obișnuită lucrează mână în mână cu mintea, devine - la sufletul eliberat - cordonul veșmântului iubirii, dreptății, răbdării și îngăduinței. Pălăria însă indică o nouă calitate a luminii preapure din ceruri, care însă le este dată doar acelora care deja din timpul vieții lor de pe pământ au dat dovadă de înțelepciune divină și au devenit astfel oameni plini de iubire, înțelepciune și dreptate cerească. O astfel de pălărie (sau, altfel spus, nimb) este atunci un produs al voinței tuturor îngerilor și arată faptul că cel care o poartă este o ființă desăvârșită, asemănătoare lui Dumnezeu și care este inițiată în toată înțelepciunea și în cunoștințele tuturor cerurilor. 8. Un astfel de spirit îngeresc întrupat conștientizează, dintr-un anumit punct de vedere, cât toți îngerii care nu s-au întrupat la un loc, deoarece un astfel de spirit este o însumare a tuturor inteligentelor cerești. 9. Eu cred că acum ați înțeles aceste apariții neobișnuite. Dacă însă mai are cineva nelămuriri, întrebe și va fi lămurit! Căci cerul îi luminează pe aceia care au o voință bună și dreaptă, întrebați de aceea fără teamă!” ----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 12:29 Capitolul 140 - Despre întrebări nechibzuite ----------------------------------- Capitolul 140 Despre întrebări nechibzuite 1. Cyrenius a spus: „Doamne, noi toți nu putem să-Ți mulțumim îndeajuns pentru aceste mari învățături pe care ni le-ai dat acum! Eu însumi înțeleg acum mult mai mult! N-am rămas cu nimic neclar, chiar și despre ultimele apariții, despre care ne-a povestit viceregele Matael. Doar despre cei doi sau trei îngeri, care l-au luat cu ei pe Lazăr, nu știm nimic! Am putea oare să le aflăm măcar numele sfânt?! Relatarea a fost de fapt foarte ciudată, deși eu, ca să vorbesc deschis, tare aș fi vrut să aflu unde este îngropat trupul bătrânului Lazăr și ce s-a petrecut cu micul rabin. fi dorit să aflu, de asemenea, ce fel de elixir a fost acela. Vrei Tu, Doamne, lămurești?” 2. Eu am spus: „Prietene, acestea sunt lucruri cu totul lipsite de importanță, care nu au nici o legătură cu problema principală pentru care a fost relatat acest episod din viața lui Matael! Ce importanță poate avea numele îngerilor care l-au întâmpinat pe Lazăr?! Ei nu aveau nevoie de nici un bilet de trecere, așa cum cere legea romană, și nici de vreo protecție lumească. La ce îți folosesc numele lor?! Dacă însă te preocupă aceasta, aceștia au fost arhanghelii Zuriel, Uriel și, în planul mai îndepărtat, Mihail în forma lui Ioan Botezătorul, despre care Zinca ne-a povestit atâtea. 3. Au fost însă încă multe alte spirite acolo, pe care Matael nu le-a putut vedea, pentru că acestea, fiind spirite cu totul pure, nu puteau fi văzute cu ochiul sufletului, ci doar cu cel al spiritului preacurat - un dar pe care Matael nu l-a avut niciodată. Apoi, ce importanță are locul unde este îngropat trupul lui Lazăr, ce importanță are ce face micul rabin și ce importanță are elixirul?! lăsăm acum aceste lucruri neînsemnate și să avem mai bine grijă ne mărim cunoașterea doar în lucruri spirituale! 4. Întrebați de aceea mai degrabă ceva spiritual, ceva din sfera celor spirituale văzute de Matael, decât lucruri care pentru spirit sunt la fel de indiferente ca zăpada care a acoperit pământul pe vremea lui Adam! Ce este materia, cum a apărut ea și cum încă mai apare vă este acum clar. ne ocupăm de acum încolo numai de lucruri spirituale! La ce-i folosesc omului toate cunoștințele și științele din lume dacă nu se cunoaște pe sine până în adâncuri, dacă nu își cunoaște sufletul și spiritul?! 5. Va fi el vreodată fericit cu adevărat, chiar dacă are toate bogățiile din lume? Căci el se va întreba din când în când: «Ce va fi cu mine după moarte? Conștiința mea va trăi mai departe sau se va sfârși pentru totdeauna odată cu mine?» Dacă cel care se întreabă plin de teamă toate acestea nu găsește un răspuns mulțumitor nici la cineva care are mai multă experiență și nici din propria lui experiență de viață, în care nu a pătruns încă niciodată vreo rază spirituală din lumina adevărului, ce va fi atunci? Îi vor mai tihni marile comori și averi celui care își pune cu toată seriozitatea această întrebare? Dacă acesta are o cât de mică conștiință de viață, nu! Căci la ce-i vor folosi omului toate comorile de pe pământ dacă își pierde însă sufletul? 6. Dați la o parte tot ce poate fi ros de rugină, mâncat de molii sau de viermi! Numai ce este din spirit rămâne în veci neschimbat; tot ce ține de materie este supus numeroaselor transformări până când va ajunge la un punct în care va atinge spiritul. De aceea, întrebați despre suflet și spirit, și nu despre ceva lumesc!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 07:34 Capitolul 141 - Mânia lui Dumnezeu ----------------------------------- Capitolul 141 Mânia lui Dumnezeu 1. Cyrenius a spus atunci, puțin cam încurcat: „Doamne, în afară de mine, nu Te-a întrebat nimeni nimic și îmi pare că Tu, Dumnezeul meu, Domnul și stăpânul meu, ești supărat din cauza mea!” 2. Eu am spus: „De ce Mă înțelegi greșit?! Cum aș putea Eu să fiu supărat pe tine, dacă îți arăt cu toată seriozitatea ce îți este ție și fiecărui om cu adevărat necesar în viață?! Vezi cât de slabă îți este judecata?! Când va deveni puternică? Pe cine se poate vreodată supăra preacurata iubire a lui Dumnezeu? 3. Atunci când citiți despre mânia lui Dumnezeu, înțelegeți prin aceasta seriozitatea veșnică a voinței Lui neschimbătoare și bine întemeiate. Această seriozitate a voinței lui Dumnezeu este însă chiar sâmburele celei mai curate și preaputernice iubiri, din care au izvorât toată nemărginirea și toată creația, precum iese puiul din ou. Iar această iubire nu se poate supăra niciodată pe cineva! Ori poate este unul dintre voi de părere că Dumnezeu se poate mânia asemenea unui om prost?” 4. La aceste cuvinte, mai marele fariseilor, Stahar, a venit la Mine și a spus: „Doamne, iartă-mă îmi permit aici o remarcă în legătură cu mânia lui Dumnezeu! 5. Dacă privim vechea istorie a lumii, animați fiind de o neclintită credință în Dumnezeu, nu ne putem plânge că Dumnezeu i-a lăsat pe oameni, atunci când au devenit nesăbuiți și de nestăpânit,-I simtă mânia și pedeapsa, cu o severitate amarnică. 6. «Mânia este a Mea și pedeapsa este a Mea!», așa vorbește Domnul prin gura profeților. este așa, ne-o dovedesc izgonirea lui Adam din rai, potopul din vremea lui Noe, împlinirea blestemului lui Noe asupra fiilor săi, mai târziu căderea Sodomei și a Gomorei și a zece orașe dimprejur, pe locul pe care noi astăzi îl numim Marea Moartă; mai târziu, molimele din Egipt, apoi războaiele sângeroase cu filistinii din porunca Domnului, apoi vremea când evreii au fost duși ca sclavi în Babilon, iar acum asuprirea poporului ales al Domnului de către păgâni! 7. Doamne, dacă cercetăm cum se poartă Dumnezeu cu păcătoșii, care suntem noi, oamenii, atunci nu vom afla altceva decât mânia și pedeapsa lui Iehova! 8. Bineînțeles că s-ar putea spune: așa învață și îndreaptă Domnul oamenii, cu bâta în mână și plin de seriozitate! Numai că loviturile nu par a veni din partea unui tată iubitor, ci a unui judecător poate drept, dar foarte mânios, pus pe tăiat și spânzurat! 9. Aceasta este părerea mea, în cazul în care istoria lumii este adevărată. Dacă însă toate aceste triste povestiri sunt doar o închipuire, atunci se prea poate că ceea ce noi numim mânia și pedeapsa lui Dumnezeu să fie sâmburele veșnicei și preacuratei Lui iubiri. Eu mi-am spus doar părerea, căci mai înainte chiar Tu însuți Te-ai supărat și Te-ai mâniat! 10. Va fi întotdeauna așa cum ne-ai spus mai înainte Tu, Doamne; dar totuși este curios că, odată cu mânia lui Dumnezeu, în vremurile de demult, când oamenii o luaseră pe calea strâmbă și nu se pocăiau, au urmat și cele mai marțiale pedepse, atât în general, cât și în particular, fără cruțare! Acum, cum putem împăca toate aceste pedepse cu iubirea lipsită de mânie! Te rugăm dacă vrei să ne lămurești aceasta!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 07:37 Capitolul 142 - Despre primii oameni ----------------------------------- Capitolul 142 Despre primii oameni 1. Eu am spus: „Așa cum ai vorbit tu, prietene, despre mânia și iubirea lui Dumnezeu, tot așa judecă și un orb minunăția culorilor armonioase din curcubeu! 2. Încă nu ai priceput cum că toate cele cinci cărți ale lui Moise, toate scripturile profeților, ale lui David și ale lui Solomon sunt de înțeles doar pe calea viziunilor profund spirituale?! 3. Crezi tu într-adevăr că Dumnezeu a trimis un înger cu o sabie de flăcări ca să-I izgonească pe Adam din rai? Eu îți zic ție: chiar dacă și Adam ar fi avut această viziune, aceasta este doar o viziune a ceea ce s-a petrecut înlăuntrul lui Adam și a ținut de educația lui și de crearea primei religii și a bisericii la oamenii de pe pământ. 4. Pe pământ nu a existat niciunde un rai în care oamenilor le cădeau peștii gata fripți în gură, ci și atunci peștii erau mai întâi prinși și apoi fripți, înainte de a fi mâncați cu măsură. Dacă însă omul era harnic și aduna fructele pe care i le dădea pământul și își făcea o provizie, atunci fiecare loc de pe pământ pe care omul l-a lucrat putea fi un adevărat rai pământesc! 5. Ce s-ar fi ales de om și de evoluția lui spirituală, dacă ar fi trăit într-un rai al abundenței unde n-ar fi trebuit să se îngrijească de nimic, unde i-ar fi picat drept în gură cele mai bune roade, unde s-ar fi putut culca pe iarba cea mai mătăsoasă și unde toate dorințele i s-ar fi împlinit fără ca el să trebuiască facă nimic?! Când ar fi stat un astfel de om pe propriile-i picioare?! Eu îți spun ție că omul din paradisul pe care ți l-ai închipuit tu n-ar fi ajuns nici până în ziua de astăzi altceva decât un porc hrăpăreț sau un polip care vegetează pe fundul mării. 6. Ce vrea să spună oare îngerul cu sabia de foc în mână? Ce este această imagine simbolică? Omul era gol, căci până acum n-a venit nici un om pe lume cu haine. Dacă el nu și-a trăit copilăria în trupul său, la fel ca și această măgăriță, pentru că a apărut în trup în același fel ca ea, chiar dacă ar fi fost înalt de douăsprezece picioare, în experiența lui de viață despre alcătuirea pământului el era încă un copil, care trebuia mai întâi să se ascută la minte, mai ales prin încercări. 7. Câtă vreme a fost cald, primăvara, vara și toamna, el a dus-o bine și în pielea goală. Iarna însă a început să simtă frigul și să se întrebe în simțirea lui, pe care Dumnezeu o trezea tot mai mult, atât prin spirit, cât și prin trup: «Unde mă aflu? Ce s-a petrecut cu mine? Înainte îmi era atât de bine, iar acum mi-e frig și vântul îmi biciuiește pielea și mă doare!» Ca să-și apere trupul de vânt, a trebuit să-și facă un adăpost din frunze. Prin această muncă constrânsă, gândirea i s-a trezit tot mai mult și i s-a ordonat. 8. A început să sufere de foame, căci mai toți copacii și arbuștii aveau crengile goale. El a plecat atunci după hrană, și mai departe a mai găsit copaci plini cu roade, pe care le-a cules și le-a dus în grota în care se adăpostea, iar ca să-i țină de cald, își acoperea trupul cu frunziș. Prin această muncă, gândirea i s-a trezit și mai mult și a început să se ordoneze. 9. După ce primul om de pe acest pământ a petrecut iarna într-o grotă din munții de la hotarul de miazănoapte al țării binecuvântate, împreună cu soția lui a simțit dorința să caute mai adânc înlăuntrul lui și să cerceteze. Acolo a găsit și nevoia de a fi mai mulți. A fost învățat în vis ce trebuie să facă și, după o astfel de învățătură, el a început să creeze, mai întâi pe Cain, apoi pe Abel și Seth. 10. Femeia a fost însă aceea care i-a dat primul impuls spre creație, căci mai întâi femeii i-a apărut în vis o imagine despre cum trebuie concepută creația. Nu este nevoie să continuăm povestirea, iar Eu îți spun acum ție, prietene Stahar: totul a mers foarte natural și n-a fost nimic supranatural. Însă Moise a văzut că toate acestea au fost făcute după voia lui Dumnezeu. El și-a dat seama, prin Spiritul Divin, toată această cunoaștere a fost condusă de Tatăl ceresc pe căi naturale și de aceea L-a pus pe Dumnezeu mereu alături de această primă pereche de oameni și a personificat acțiunea Lui în imagini simbolice, așa cum era obiceiul pe atunci și cum era necesar, căci aceste imagini erau necesare pentru conducerea poporului. 11. De altfel, se înțelege de la sine că Dumnezeu și îngerii au creat prima pereche de oameni, într-unul dintre cele mai roditoare locuri din lume. 12. Mai târziu, când evenimentele naturale i-au constrâns pe primii oameni să-și părăsească primele grădini roditoare și să cerceteze mai departe pământul, aceasta nu s-a petrecut din mânia lui Dumnezeu, ci numai din iubire pentru oameni, pentru ca aceștia să fie treziți din inerție și să devină din nou activi și gata de noi experiențe. 13. Atunci când Adam, femeia lui și fiii lor au văzut că aproape pe întreg pământul pot găsi ceva hrănitor, au început să întreprindă călătorii mai lungi, astfel că au ajuns să cunoască bine Africa și Asia. Aceste călătorii i-au îmbogățit iarăși cu tot felul de experiențe. Conduși în taină de Spiritul Divin, ei s-au întors în primul lor paradis și au rămas acolo, căci de acolo își trag originea aproape toate popoarele. 14. Spune-Mi, ce crezi în sinea ta: seamănă aceasta cu mânia lui Dumnezeu?” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 07:43 Capitolul 143 - Potopul ----------------------------------- Capitolul 143 Potopul 1. (Domnul): „Da, înțelepciunea divină poate fi și potrivnică dacă oameni necopți la minte se împotrivesc și încalcă cu rea voință ordinea divină. Dar chiar și atunci iubirea divină este prezentă, și ea știe să folosească mereu căile și mijloacele cele mai potrivite de a le arăta oamenilor greșelile și de a-i aduce pe calea cea dreaptă. Și astfel Dumnezeu Tatăl își atinge întotdeauna, negreșit, scopul Său final în ceea ce privește omenirea, fără ca omul să fie împins de la spate de o atotputernică mânie divină. 2. Dar chiar și aceste mijloace nu trebuiesc privite ca rodul mâniei divine, căci ele sunt întotdeauna urmarea faptelor greșite ale oamenilor. Da, lumea și natura au de la Dumnezeu legile lor de nestrămutat, în adevărata ordine divină. Forma trupească a omului este consecința acestor legi. Dacă însă omul vrea să se împotrivească acestei ordini divine și vrea să schimbe lumea, nu de Dumnezeu va fi el pedepsit pentru aceasta, ci de ordinea divină - strictă și de neclintit - din lucruri, care trebuie să fie și să rămână așa cum sunt. 3. Acum tu te întrebi în sinea ta dacă și potopul a fost o urmare a faptelor greșite. Iar Eu îți zic ție: Da, așa a fost! Dumnezeu a trimis mai mult de o sută de profeți și a prevenit prin ei popoarele și le-a atras atenția asupra faptelor lor greșite și a felului lor greșit de viață, și i-a făcut atenți cu toată seriozitatea, timp de mai bine de o sută de ani, asupra îngrozitoarelor urmări trupești și sufletești ale acestor fapte. Dar răutatea lor a mers atât de departe încât, în orbirea lor, nu numai că au râs de profeți, dar pe mulți i-au ucis, și astfel au început un fel de luptă cu însuși Dumnezeu. Dar, cu toate acestea, El nu s-a aprins de mânie și nu i-a pedepsit, ci i-a lăsat mai departe să făptuiască și să capete trista experiență, cum că nesocotința și neștiința - ele însele singurele vinovate de ceea ce ei sunt - nu pot face cu natura și ordinea divină tot ce vor și le place, în orbirea lor. 4. Uite, ești liber să te urci pe stânca aceea înaltă dinspre miazăzi și să te arunci de acolo, dacă aceasta îți este voința! După legea greutății tuturor corpurilor, vei plăti această îndrăzneală prostească cu viața trupului tău. Întreabă-te dacă aceasta este din cauza mâniei și a pedepsei divine! 5. Acolo, spre răsărit, poți vedea crestele unor munți înalți, foarte des împăduriți. Dacă de zece ori zece mii de oameni se vor duce acolo și vor da foc la toate pădurile, atunci acești munți vor arăta dintr-odată foarte golași! Care însă va fi urmarea? Nenumărate spirite ale naturii își vor pierde astfel adăpostul, precum și ocupația. Ele vor începe să bântuie văzduhurile: fulgere fără număr, ruperi mari de nori dintre cele mai înfricoșătoare și o grindină fără sfârșit vor distruge împrejurimile. Toate acestea sunt urmările normale și naturale, datorate distrugerii pădurilor. Spune-Mi dacă și aceasta este mânia lui Dumnezeu și pedeapsa Lui! 6. Atunci când de zece ori sute de mii de oameni sunt puși serios pe defrișat păduri, voind să dezgolească munții, îngroape lacurile, scormonească în măruntaiele munților sau să taie peste munți drumuri largi pe care să-și trimită oștirile la război, atunci când oamenii despăduresc lanțuri întregi de munți și sapă gropi adânci, de două până la trei sute de înălțimi de om în jurul munților și deschid rezervoarele de apă din adâncuri, astfel că munții încep să se surpe în marile bazine golite de apă, iar apa începe să crească astfel încât în Asia să poată ajunge până la cele mai înalte vârfuri muntoase, pe care să le înconjoare ca o mare - iar pe lângă toate aceste distrugeri ale munților, sunt distruse și sute și mii de păduri puternice, astfel că nenumărate miriade de spirite pământești și ale pădurii, care înainte se ocupau de vegetația bogată, dintr-odată au rămas fără adăpost și fără muncă - atunci întreabă-te ce răzmeriță vor începe aceste spirite în aer! Câte furtuni și ruperi masive de nori, ce grindină și câte fulgere au lovit pământul în răstimpul celor patruzeci de zile și ce cantități imense de apă s-au ridicat și au acoperit aproape toată Asia - toate acestea având numai cauze naturale! Spune, și acestea au fost din mânia necruțătoare a lui Dumnezeu ?! 7. Moise a scris această istorie, la fel ca și pe celelalte, în felul obișnuit de a scrie din acea vreme, și anume în imagini animate de spiritul divin și guvernate de providența divină. 8. Se poate spune că Dumnezeu este un zeu al mâniei și al pedepsei pentru că tu și încă mulți alții nu ați înțeles niciodată marile profeții?” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 07:47 Capitolul 144 - Cauza catastrofelor ----------------------------------- Capitolul 144 Cauza catastrofelor 1. (Domnul): „Eu îți spun ție: este nevoie doar de cincizeci de ani de trai respectând ordinea cea dreaptă a lui Dumnezeu - și nu veți mai vedea, trăi, auzi sau mirosi vreo calamitate! 2. Eu vă zic vouă: toate calamitățile, epidemiile, toate bolile oamenilor și animalelor, vremea rea, anii secetoși, uraganele, marile furtuni, grindina devastatoare, marile inundații, invaziile de lăcuste și toate celelalte necazuri sunt întotdeauna doar urmările faptelor nesăbuite ale oamenilor! 3. Dacă oamenii ar trăi în ordinea divină, nu ar avea de întâmpinat aceste catastrofe. Anii ar trece ca perlele pe un șnur, unul mai binecuvântat decât celălalt. În regiunile locuite ale pământului n-ar fi niciodată friguri prea mari sau arșițe de nesuportat, însă cum oamenii peste măsură de «inteligenți» întreprind tot felul de lucruri peste nevoile lor, atunci când construiesc peste măsură sau aduc tot felul de îmbunătățiri de prisos, sapă munți întregi pentru a face drumuri pentru oștiri, distrugând mii și mii de păduri dintre cele mai frumoase, când sapă gropi prea mari și prea adânci de dragul aurului și argintului, când trăiesc ei înșiși mereu în ceartă și război, în timp ce sunt înconjurați mereu de o mulțime de spirite inteligente ale naturii, de la care vin toate calamitățile (dacă oamenii se îndepărtează de legile divine ale naturii), dar și puritatea și sănătatea aerului, a apei și a pământului - se mai miră cineva că acest pământ este tot mai des bântuit de tot felul de năpaste?! 4. Oamenii zgârciți și hapsâni își zăvorăsc hambarele și mai pun și paznici puternici să le păzească comorile care le prisosesc și vai de acela care se apropie de ele! Aceluia ei i-ar face pe loc un proces usturător! 5. Eu nu vreau să spun aici că avutul obținut cu trudă nu fie apărat. Eu vorbesc aici de preaplinul de prisos. Nu ar fi nevoie să se ridice și hambare care să stea deschise pentru săraci și neputincioși, chiar dacă sub supravegherea unui donator înțelept, pentru ca fiecare sărac să nu își ia mai mult decât are nevoie pentru hrana lui? În acest fel ar dispărea zgârcenia și lăcomia de pe pământ și atunci ar dispărea - și ascultați-Mă bine! - toți anii secetoși și foametea nu ar mai bântui pământul. 6. Tu mă întrebi cum de e cu putință așa ceva. Iar Eu îți răspund: în cel mai natural fel de pe lume, ceea ce înseamnă, dacă cineva cunoaște doar puțin cum acționează natura în adâncul ei, atunci acela nu numai că va înțelege, ci se va convinge cu proprii lui ochi! 7. În fața voastră mai stă încă planta vindecătoare, iar acolo, mai departe, cea otrăvitoare! Nu se hrănesc amândouă cu aceeași apă, același aer, aceeași lumină și căldură? Și totuși această plantă este dintr-o substanță vindecătoare, iar cealaltă este dintr-una otrăvitoare! 8. De ce aceasta? Pentru că planta vindecătoare transformă toate spiritele naturii din jurul ei după felul ei bun, iar acestea îi răspund, înconjurând-o cu toată blândețea și dragostea lor, hrănind-o și mângâind-o și, prin aceasta, totul la această plantă va fi blând și vindecător, iar ziua, la lumina soarelui, parfumul ei va avea o influență vindecătoare asupra oamenilor, la fel ca și spiritele naturii din jurul ei. 9. Planta otrăvitoare însă, care ascunde în adâncul ei un caracter egoist și mânios, va molipsi spiritele naturii din jurul ei. Spiritele naturii se vor atinge și de această plantă, hrănind-o, iar prin aceasta caracterul lor va deveni omogen, asemănător plantei. Iar mirosul acestei plante, precum și locul din jurul ei, va fi otrăvitor și va avea o influență rea asupra sănătății omului, iar animalele, cu mirosul lor bine dezvoltat, o vor ocoli.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 07:51 Capitolul 145 - Influența răului asupra binelui ----------------------------------- Capitolul 145 Influența răului asupra binelui 1. (Domnul): „O plantă cu mult mai mare și mai otrăvitoare este omul egoist și hapsân. Totul din jurul lui, locul unde își duce viața, unde respiră și transpiră, va semăna cu caracterul lui. Spiritele naturii din jurul lui se vor molipsi și ele, vor deveni rele și vor contamina la rândul lor unele spirite bune pe care le întâlnesc, astfel că și acestea vor deveni la rândul lor rele, egoiste și hapsâne. 2. Și cum spiritele naturii vin în contact nu numai cu oamenii, ci și cu animalele, cu plantele, cu apa și cu aerul, ele vor da mereu naștere la tot felul lupte și încăierări la animale sau mișcări violente de aer, apă, foc sau pământ. 3. Cine vrea să verifice acest adevăr, meargă la un om bun și va vedea că la acela toate animalele sunt blânde. Cel mai bine se vede la câini, care preiau după scurt timp caracterul stăpânului. Câinele unui hapsân va deveni cu siguranță în scurt timp o bestie egoistă, iar când i se dă mănânce este bine să nu te apropii de el. Du-te însă la un om bun la suflet și darnic și vei vedea că, dacă are un câine, acela este blând; el va renunța mai degrabă la mâncarea lui, decât să înceapă o răfuială cu un oaspete nepoftit. Și celelalte animale de pe lângă casa unui astfel de om vor fi mult mai blânde, iar un observator bun va vedea o diferență mare chiar la plante și la copaci. 4. cercetăm și servitorii unui hapsân, dacă nu sunt și ei invidioși, vicleni și mincinoși! Chiar și un om bun și darnic, dar slab din fire, dacă stă mult pe lângă un hapsân care se scaldă în aur și argint, va deveni până la urmă foarte drămuit și mult mai chibzuit cu darurile. 5. Pe pământ, răul influențează cu mult mai ușor binele, schimbându-l în rău, decât poate influența binele răul spre a-l schimba în ceva bun! 6. Uitați-vă la un om foarte mânios, care de atâta furie ar omorî totul în jurul lui! O mie de oameni liniștiți care-l privesc, până la urmă se vor înfuria ei înșiși și vor vrea să se lupte cu intrusul, ca să scoată mânia din el. De ce un om mânios îi molipsește și pe alții cu mânia lui și de ce cei o mie de oameni liniștiți nu-l molipsesc pe cel furios cu liniștea lor? 7. Toate acestea sunt astfel pentru că, mai ales pe acest pământ, atracția răului este cu mult mai puternică decât cea a binelui și așa trebuie să fie. În linii mari v-am arătat mai înainte de ce și nu mai este nevoie să repet acum. 8. Uitați-vă din nou la aceste două plante și imaginați-vă un ceaun mare plin cu apă! Vom pune la macerat în el o mie din aceste plante tămăduitoare, iar bolnavii de piept care vor bea din această apă vor simți în curând o ușurare, căci spiritele bune ale naturii vor îndrepta cele câteva spirite rele din pieptul lor. 9. Dar dacă vom lua și o plantă otrăvitoare și o vom arunca în ceaunul cu cele o mie de plante tămăduitoare?! Vedeți, această singură plantă otrăvitoare va converti prin otrava ei întreaga substanță binefăcătoare și va fi vai și amar de bolnavul care va îndrăzni să bea din această băutură! Adevărat, îl va costa negreșit viața și nimic și nimeni nu-i va mai putea ajuta pe căi naturale! 10. cercetăm acum cazul invers! punem la macerat o mie de plante otrăvitoare. Băutura pe care o vom obține va fi otrăvitoare. adăugăm spre sfârșit la acest preparat și o plantă tămăduitoare! Oh, cât de repede se vor molipsi spiritele bune și vindecătoare de la planta tămăduitoare și se vor transforma și ele în otravă! 11. Din aceasta reiese clar ca lumina zilei că, din motive cunoscute, pe acest pământ răul transformă mult mai ușor binele în rău decât invers. 12. Gândiți-vă acum la toată mulțimea de oameni răi dintr-o țară și întrebați-vă acum, după cele aflate înainte, dacă toate relele care se abat asupra acelei țări sunt într-adevăr pedeapsa lui Dumnezeu! Eu vă zic vouă și mai ales ție, prietene Stahar, toate acestea se trag de la oameni, de la faptele lor și de la felul lor de viață, și nu din mânia lui Dumnezeu. Tatăl ceresc a pus însă o lege în natura lucrurilor, lege care va rămâne neschimbată atât timp cât va exista pământul, căci altfel pământul ar fi distrus și n-ar mai putea adăposti oamenii care trec aici prin felurite încercări ale vieții. 13. De aceea este nevoie să căutați binele și să țineți de el cu toată seriozitatea și puterea dacă nu vreți să fiți înghițiți de răul cel mult și puternic. 14. Căutați să împliniți și să desăvârșiți viața sufletească prin urmarea în faptă a învățăturilor Mele și astfel otrăvurile vieții nu vă vor putea face nici un rău!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 07:58 Capitolul 146 - Minunata plantă tămăduitoare. Lumina și întunericul, binele și răul ----------------------------------- Capitolul 146 Minunata plantă tămăduitoare. Lumina și întunericul, binele și răul 1. (Domnul): „Să ne întoarcem la ceaunul nostru în care se află cele o mie de plante otrăvitoare! Vedeți, zece, o sută, chiar și o sută de mii de plante tămăduitoare din acest fel nu vor reuși să transforme otrava din ceaun! Pe acest pământ însă, în munții înalți din India - și uneori și pe muntele Sinai - crește o mică plăntuță din care este de ajuns să punem doar un pic, cât un fir de iarbă, în ceaunul cu otravă și într-o clipită toată otrava se va schimba într-o băutură dintre cele mai tămăduitoare! 2. «Cum este cu putință aceasta?», te întrebi acum mirat, înțeleptule Stahar. Și Eu îți spun că și aceasta se face tot numai pe căi naturale. Iar acum îți voi arăta foarte clar, ție și celorlalți, cum. 3. Dacă privești, într-o noapte furtunoasă și fără lună; fiind întuneric beznă, ți se poate părea că întreaga nemărginire este cufundată în acest întuneric. Această beznă este pentru scurt timp ca o otravă pentru ochii tăi, pentru că îi privează de vedere. Dar această otravă va fi transformată într-o clipă în lumină de cea mai mică rază de soare. 4. Ghicești acum cam cum stau lucrurile? Poți foarte bine să ghicești, dar mai este mult până la a ști! Dar cum tu nu ai de unde să știi, atunci ascultă! 5. Cum poate o singură rază de soare să alunge tot întunericul și de ce fără ea este beznă? Doar aerul este format din aceleași spirite atât în cea mai întunecată noapte, cât și în cea mai luminoasă zi! 6. După ce soarele a apus, spiritele naturii se liniștesc treptat pentru că fiecare se odihnește în el însuși într-un fel deosebit. Ele nu mai vibrează în învelișul lor ușor, astfel că ochiul trupesc nu le mai observă prezența și urmarea care se face simțită pentru ochiul trupesc este noaptea întunecată. 7. Bineînțeles că tu poți să zici că și noaptea adie vântul, ceea ce înseamnă nici noaptea spiritele nu se liniștesc! Oh, aici te înșeli și n-ai nici o idee despre mișcarea aparte a spiritelor naturii! Vântul adie și noaptea, și astfel se pare că și noaptea spiritele sunt în mișcare - dar nu este o mișcare deosebită, ci una restrânsă, la voința unui spirit mai înalt. Atunci însă când un spirit al naturii sau o mare mulțime de asemenea spirite, ca de pildă acele limbi de foc pe care le-ați văzut cu toții, intră într-o mișcare de vibrație interioară deosebită într-un anumit punct, acel punct va deveni luminos pentru ochi și va indica momentul unei concepții și al unei deveniri. 8. Într-un asemenea moment însă, o mulțime de spirite ale naturii din jur vor fi animate, iar pe o rază mare se va face lumină. De la acea sferă a spiritelor naturii se va transmite vibrația din aproape în aproape la spiritele dimprejur și, cu cât această vibrație este mai puternică, cu atât mai multă lumină se va face, iar mulțimea de spirite care se adună spre a crea ceva va avea același țel. Lumina soarelui, cu puterea ei creativă și influența ei asupra corpurilor cerești, dovedește din plin aceasta. 9. Dar spiritele nu vor fi animate în acest fel de lumina soarelui numai pe planete pentru a crea ceva, ci și în spațiul liber eteric, căci acolo iau de multe ori naștere în acest fel lucruri despre care înțelepciunea voastră nici măcar n-a visat vreodată. 10. Acum ai văzut cum o singură scânteie din lumina puternică a soarelui poate să alunge cel mai des întuneric și să-l transforme într-o clipă în lumină! Tot la fel transformă și plăntuță tămăduitoare întreaga otravă din ceaun într-o băutură vindecătoare, deoarece spiritele naturii din micuța plantă sunt foarte intens active în ordinea cea dreaptă și de aceea pot constrânge într-o clipă spiritele mai leneșe și dezordonate ale plantei otrăvitoare să acționeze în ordinea cea dreaptă. 11. La fel este și influența unui om cu adevărat desăvârșit asupra oamenilor din jurul lui, precum și asupra spiritelor naturii care sunt încă libere. 12. Oamenii buni vor fi buni și vor face fapte bune atunci când se află între oameni mai mult sau mai puțin buni, iar cei mai puțin buni vor găsi adevărate plante tămăduitoare în oamenii buni. Atunci însă când acești oameni buni dau de oameni în care răul este adânc înrădăcinat, care au gura spurcată, este foarte ușor ca și ei să se strice, căci puterea ordinii de viață dinlăuntrul lor nu este destul de mare ca să se împotrivească acestui rău. Dacă însă omul este în sinea lui desăvârșit, el este la fel cu plăntuța noastră din ceaunul cu plante otrăvitoare sau la fel cu scânteia de lumină în noaptea întunecată. 13. Dacă ai fost atent la toate acestea, vei putea în sfârșit înțelege că tot răul de pe acest pământ nu este pedeapsa lui Dumnezeu, ci își are rădăcina în ordinea divină de viață a oamenilor (și apare atunci când această ordine divină este încălcată), la fel cum de multe ori și binele își are rădăcina într-un singur om desăvârșit. 14. Și acum, după ce te-am corectat în acest fel instructiv, puteți din nou întreba ceva ce vă este străin și nu ați înțeles din istoria vieții bătrânului Lazăr. Unul dintre voi mai are încă o mică întrebare. o auzim cu toții!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:01 Capitolul 147 - Cauza căldurii și a frigului ----------------------------------- Capitolul 147 Cauza căldurii și a frigului 1. Matael a spus: „Doamne, acela se pare că sunt chiar eu! Căci într-adevăr mai am o mică nelămurire pe care nu mi-o pot explica, oricât m-am străduit!” 2. Eu am spus: „Da, da, chiar tu ești acela; spune-ne ce te apasă!” 3. Matael: „Atunci când am plecat împreună cu tatăl meu și cu tânărul Lazăr spre Betania și am văzut pe drum marea apariție luminoasă, am simțit și o puternică dogoare. După ce însă apariția luminoasă a dispărut, pe lângă bezna care a urmat, s-a făcut și răcoare, astfel că luase cu friguri. Eu nu pot să-mi explic deloc, care era cauza acestei răcori. De aceea Te rog pe Tine, Doamne, lămurești!” 4. Eu: „Acum adevărul este foarte simplu de aflat! Dacă freci foarte tare două bucăți de lemn una de alta, până la urmă ele se vor aprinde și vor arde. De ce se petrece aceasta? Pentru că spiritele naturii din lemn și din celulele acestuia au fost trezite violent din liniștea lor mută, au fost iritate și agitate și au trecut într-o puternică mișcare vibratorie care foarte repede va fi vizibilă ca foc și lumină și, prin aceasta, și spiritele mai leneșe vor fi agitate, și până la urmă toate spiritele se vor pune în mișcare sau, altfel spus, se vor aprinde. Atunci când agitația sau arderea a încetat, în curând se vor răcori și spiritele naturii. Cu cât agitația este mai puternică, cu atât mai repede apare oboseala spiritelor și, odată cu ea, liniștea și, cu aceasta, frigul. 5. O bucată de lemn care arde sau un tăciune nu va fi niciodată la fel de fierbinte ca o bucată de metal înroșit în foc. Cauza este aceea că spiritele din metal sunt capabile de o mai mare agitație decât cele din lemn, iar când se va opri arderea metalului și a tăciunilor, metalul se va răci mai repede decât cărbunele și va fi cu mult mai rece decât cărbunele. 6. În zilele fierbinți de vară, spiritele naturii încep să se agite, iar agitația lor puternică va da naștere la o căldură și mai mare, și mai apăsătoare. Dacă agitația devine și mai intensivă, spiritele vor începe să se împingă unele în celelalte și vor deveni vizibile ochilor trupești sub forma norilor și a ceții. 7. este deja cunoscut cum norii se măresc și se înmulțesc, iar la urmă începe să fulgere, plouă și uneori să cadă și grindină, ca urmare a acțiunii acestor spirite. 8. Cu cât mai puternic și mai des cad fulgerele în timpul unei furtuni, cu atât mai repede se va răci apoi aerul - aceasta fiind o urmare a liniștirii spiritelor agitate, sub influența puternicelor spirite pașnice. Din același motiv s-a răcorit aerul și după marea și puternica apariție luminoasă la care ai fost martor Ești acum lămurit și cu aceasta?” 9. Matael: „Doamne, Îți mulțumesc pentru această explicație; acum sunt lămurit!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:05 Capitolul 148 - Moartea unui băiat curios ----------------------------------- Capitolul 148 Moartea unui băiat curios 1. Eu am spus: „Dacă este așa, povestește-ne atunci câte ceva din întâmplările la care ai fost martor: cum a murit un băiat care a căzut dintr-un copac, și, în același timp, cum și-a pus capăt zilelor acel om care s-a aruncat în lac,-ne însă doar un rezumat scurt și descrie-ne doar momentele mai importante!” 2. Matael a început imediat să vorbească și a spus: „Vă rog numai să aveți puțină răbdare, căci vreau să povestesc amândouă cazurile deodată și trebuie mai întâi să-mi adun puțin gândurile!” 3. Eu am spus: „Poți să faci aceasta; dar Eu voi avea grijă te îndrum, așa că va merge și fără trebuiască te pregătești dinainte!” 4. La acestea, Matael a spus: „Dacă este așa, atunci desigur că nu voi mai avea nevoie să-mi adun gândurile și voi începe chiar acum să povestesc cât mai bine cele două întâmplări la care am fost martor!” 5. Toți au spus cu voce tare: „Mare vicerege al popoarelor de la Pontul cel îndepărtat până la Marea Caspică, noi ne bucurăm să-ți ascultăm acum povestirea, căci în arta narațiunii ești un adevărat maestru de neîntrecut!” 6. Matael: „Arta narațiunii cere mai întâi o cât de mică cunoaștere a limbii și o mare dragoste de adevăr. Cine povestește adevărat și sincer, acela are chiar șanse să ajungă un poet divin inspirat! Dar fiecare face după cum îi este voința. voi povesti acum, după voia Domnului, două dintre întâmplările pe care le-am trăit eu de când m-am născut și până în al douăzecilea an de viață. Am să istorisesc cele petrecute alături de tatăl meu, în limba pe care o vorbeam eu în acea vreme, când aveam șaptesprezece ani. Iată cele două povestiri: 7. Era în vremea purificării evreilor, când, așa cum vă este cunoscut, pe malul Iordanului este înjunghiat țapul ispășitor pentru toate păcatele evreilor și care, la urmă, este aruncat cu toată ceremonia și tot felul de predici și rugăciuni în Iordan. Nu trebuie să povestesc aici mai mult, căci fiecărui evreu îi sunt cunoscute vorbele goale și rugăciunile fără nici o valoare. 8. Poate însă nu la toți vă este cunoscut faptul că, pe acea vreme, la această ceremonie se aduna mult popor. Chiar și o mulțime de greci, romani, egipteni și persani. Pe scurt, nu era lipsă de curioși! 9. Și vă puteți închipui că erau destui băieți care voiau să vadă ceva din spectacol. Dar cum ei nu puteau vedea prea mult din cauza mulțimii din fața lor, curiozitatea i-a împins spre copacii dimprejur. N-a durat mult și copacii erau plini cu copii și nu mai erau destule crăci libere, astfel că au început să se certe. De mai multe ori li s-a strigat să se potolească, dar aceste sfaturi bine intenționate n-au prea ajutat la nimic. 10. Tatăl meu și cu mine stăteam pe cămilele noastre pe care tatăl meu le primise în dar de la un persan pe care îl vindecase de o boală grea. Amândouă cămilele aveau două cocoașe și erau deci mult mai plăcute la călărit decât cele doar cu una. Puteam vedea astfel foarte confortabil întreaga ceremonie. Nu departe de locul unde eram noi, creștea un chiparos foarte înalt și frumos. Pe crengile lui însă, care de la natură nu sunt prea groase, se certau trei băieți. Fiecare dintre ei vroia să stea pe creanga mai groasă. 11. Dar cum copacul era cam bătrân și nu avea decât două crengi mai groase și mai solide, cărora ai fi putut să-ți încredințezi viața, cei trei băieți se certau pe cele două crengi și, până la urmă, unul dintre ei a trebuit să se mulțumească cu o creangă mai subțire. La o înălțime de aproape cinci lungimi de om, băiatul sta ghemuit pe creanga lui, care semăna mai degrabă a crenguță. 12. Cam un ceas a trecut așa, până când, către amiază, s-a ridicat un vânt care a început să clatine cu putere chiparosul nostru și să ducă fumul de la altarele de jertfă peste cei trei băieți, încât aceștia trebuiau să-și țină mâinile la ochi, ca să nu-i usture prea tare și să nu înceapă lăcrimeze. 13. În această situație precară, m-am uitat la băiatul care era ghemuit pe creanga cea subțire. Atunci când vântul i-a suflat fumul gros în față, am observat deodată doi lilieci mari cum zburau în jurul capului lui. Erau de mărimea a doi porumbei și îi băgau bietului băiat și mai mult fum în ochi. 14. L-am făcut și pe tatăl meu atent și i-am zis că precis că aici se va petrece ceva rău. I-am descris și ce vedeam și că cei doi lilieci nu-mi păreau deloc obișnuiți din cauză erau când mari, când mici. 15. Tatăl meu s-a dus cu cămila până sub copac și i-a strigat băiatului să se dea imediat jos, altfel o sățească o nenorocire. Nu știu însă dacă băiatul a auzit într-adevăr ce i-a spus tatăl meu, căci am văzut numai cum se apăra tot mai tare cu mâinile de fumul cel gros care îi intra în ochi și probabil că îl orbise pe jumătate. 16. Dacă tatăl meu a văzut că avertismentul lui a rămas fără răspuns, s-a îndepărtat de copac și a venit din nou lângă mine ca să întrebe dacă mai văd ceva. Eu i-am răspuns că da și că dacă băiatul nu se va da imediat jos din copac, îl va paște o mare nenorocire. Tatăl meu mi-a zis: «Da, fiule, dar ce putem să facem?! Nu avem nici o scară la îndemnă și băiatul nu vrea să asculte să se dea jos. Suntem nevoiți să așteptăm să vedem ce are de gând Dumnezeu cu băiatul acesta neascultător.» 17. Tatăl meu tocmai a terminat de vorbit, când creanga cea subțire, din cauza agitației băiatului, s-a rupt și băiatul a căzut de la acea înălțime, și-a spart capul de o piatră și și-a frânt gâtul, murind pe loc. 18. La acest spectacol, poporul a început să se înghesuie în jurul băiatului. La ce mai ajutau însă toate acestea, din moment ce băiatul era mort?! Până la urmă paznicii romani au împrăștiat poporul și tatăl meu, care era cunoscut ca medic, a fost chemat să cerceteze băiatul, dacă este mort sau dacă mai poate fi adus la viață. Tatăl meu a cercetat capul zdrobit al copilului și ceafa și a zis: «Aici nu mai ajută nici un leac și nici o alifie! Căci acesta este de două ori lovit de moarte și nu va mai învia niciodată pe această lume!»“ ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:08 Capitolul 149 - Aparițiile de la locul nenorocirii. Sinuciderea esenianului blestemat de Templu ----------------------------------- Capitolul 149 Aparițiile de la locul nenorocirii. Sinuciderea esenianului blestemat de Templu 1. (Matael): „În același timp însă tatăl meu m-a întrebat dacă mai observ ceva deosebit la acel băiat. 2. I-am răspuns în grecește: «Cei doi lilieci mari s-au unit deasupra pieptului lui, și anume sub forma unei maimuțe, ce pare foarte tulburată. Ei își dau silința să se desprindă de corp, dar par atât de tare atrași de acesta, încât nu le este cu putință se îndepărteze de el. Cu cât însă se străduiesc mai mult, ei se unesc tot mai mult, iar acum în sfârșit s-au desprins de trup ca o singură ființă! Aceasta sare acum în jurul trupului ca și când ar căuta ceva!» 3. «Nu cumva acesta este sufletul copilului?», a întrebat tatăl meu. 4. Eu am spus: „Nu îți pot spune sigur! nu aibă un biet copil un suflet mai bun ca acesta?! Acum această ființă ciudată stă lângă capul copilului și-i linge rana. Dar nu poate schimba nimic! Nu poate linge decât un abur foarte ușor și foarte greu vizibil, dar prin aceasta capătă o înfățișare mai umană. Acum însă vin soldați, care cu siguranță vor lua trupul de aici! Sunt curios dacă această ființă care seamănă a maimuță va pleca și ea!» 5. În acest moment au venit patru soldați cu o scândură lungă, au legat trupul de scândură și au plecat cu el de acolo. 6. Eu am spus: «Dar ființa aceea a rămas și privește în jurul ei ca cineva într-un spațiu gol în care nu este nimic de văzut. Acum se ghemuiește pe locul unde a căzut băiatul și pare că ar vrea să adoarmă. Se pare într-adevăr că acesta este sufletul băiatului!» 7. Tatăl meu a spus: «Din fericire, jertfirea țapului se apropie de sfârșit! Mai urmează doar sentința asupra acelui mare păcătos, care, zice-se, nu a putut fi purificat prin această ceremonie, și apoi e gata! Ca în fiecare an, mereu aceeași poveste - pentru mine lipsită de binecuvântare, de putere și fără nici un folos și cred că la fel este pentru oricine!» 8. Apoi tatăl meu a tăcut și a ascultat sentința și s-a supărat când a auzit că primul blestem a căzut asupra samaritenilor, următorul asupra păgânilor, apoi asupra esenienilor, saducheilor și apoi, ceva mai blând, asupra ucigașilor care nu se căiesc, asupra păcătoșilor de tot felul și la urmă - sentința cea mai îngrozitoare – asupra celor care disprețuiesc Templul. 9. După această ceremonie neplăcută, la care pentru fiecare blestem înaltul preot își sfâșia haina, a plecat tot poporul spre oraș. Mai rămăsese doar un singur om, pe care probabil că înfricoșătoarea sentință l-a impresionat mai tare. De unde eram noi îl puteam vedea foarte bine: stătea pe o stâncă deasupra iazului pe malul căruia se făcuse jertfa și despre care se spunea că ar fi fără fund și că, prin această gaură, s-ar fi scurs toată apa potopului. Este adevărat că acest iaz e foarte adânc, dar nu cred că nu are fund. 10. Tatălui meu i s-a părut tare ciudat cum omul privea cam abătut și absent, de pe stânca pe care se urcase, la apa neagră a iazului. M-a întrebat dacă nu văd ceva deosebit la acel om sau în jurul lui. 11. I-am spus adevărul: «Nu văd nimic, dar nu pot să ascund că nu îmi place acest om! Eu cred că nu aș greși dacă spune că acela vrea să încerce pe pielea lui cât de adânc e iazul!» 12. Acestea sunt chiar cuvintele pe care le-am spus atunci, deși tatălui meu nu-i plăcea când glumeam cu lucruri așa de serioase - glume pentru care aveam un talent deosebit. De aceea Te rog, Doamne, îmi ierți aceasta și faptul că repet acum aceleași glume proaste pe care le-am spus atunci!” 13. Eu am spus: „E bine așa cum povestești, căci așa vreau Eu și Eu sunt Acela care îți pune vorbele în gură! Spune mai departe, căci toți te ascultă foarte atenți!” 14. Și Matael a început imediat să povestească mai departe: „Nici n-am terminat de rostit ultimul cuvânt, omul și-a ridicat mâinile și a strigat foarte tare: «Înaltul preot m-a blestemat pentru că am fost un esenian și am părăsit Templul ca să aflu o altă înțelepciune mai bună; dar nici la esenieni nu am găsit-o, la fel cum nici în Templul din Ierusalim nu am aflat-o. Eu însă m-am întors spășit în Templu și m-am rugat și am adus jertfe, dar înaltul preot a aruncat jertfa mea, m-a ponegrit ca pe cel mai rău blasfemiator al Templului și m-a blestemat în veci, rupându-și haina de șapte ori. Am sperat acum la o îndulcire a blestemului lui, dar în zadar! A întărit și mai mult vechiul blestem și m-a blestemat în fața lui Dumnezeu și a oamenilor! Sunt blestemat! fiu atunci blestemat!» Cu aceste strigăte puternice s-a aruncat de pe stâncă și s-a înecat.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:12 Capitolul 150 - Sufletele celor doi nenorociți, pe lumea cealaltă ----------------------------------- Capitolul 150 Sufletele celor doi nenorociți, pe lumea cealaltă 1. (Matael): „N-a durat mult și am observat cum pluteau pe suprafața apei niște oase, însoțite de niște rațe negre ciudate. fi fost vreo zece rațe. Numai oasele picioarelor erau acoperite cu puțină carne până la gleznă, restul erau doar oase și piele, ceea ce mie îmi părea foarte ciudat. La început grămada de oase plutea cu fața în sus, dar după vreo jumătate de ceas s-a întors și a început să dea din mâini și din picioare ca un înotător versat și părea că-și dă silința să alunge rațele cele negre. Acestea însă erau încăpățânate și nu voiau nicidecum să-l părăsească pe înotătorul cel sinistru. 2. Cam vreme de un ceas a plutit în acest fel, în toate direcțiile, această formă ciudată, când mai repede, când mai încet, s-a și scufundat de câteva ori, dar a apărut de fiecare dată din nou. Dacă și tatăl meu ar fi putut vedea această formă misterioasă, fi crezut că este un animal ciudat de apă, dar cum el nu îl putea vedea, am ajuns la concluzia că ceea ce eu vedeam plutind pe iaz era ceva nenatural din lumea sufletelor sau a spiritelor. După încă un ceas s-a liniștit totul, rațele însă continuau să ciugulească din acel stârv, căutând cu îndărătnicie o bucățică de carne. 3. Văzând că aici nu se mai petrece nimic deosebit, m-am uitat din nou la maimuța noastră, care tocmai făcea încercări de a se ridica pe picioarele din spate și de a merge, dar întâmpina mari greutăți; după doar câțiva pași cădea din nou, se ridica însă repede, uitându-se în toate direcțiile. Din felul în care se uita împrejur, părea că se teme de ceva sau că îi este foame și caută ceva de mâncare. În acest fel anevoios, tot mergând și căzând, a ajuns până la iaz și a dat acolo de stârvul care plutea, însoțit de rațele cele ciudate. 4. Maimuța noastră, care părea a fi într-adevăr sufletul băiatului căzut din copac, a scos un țipăt ascuțit atunci când a văzut stârvul și l-a cercetat cu o atenție deosebită. Cam după vreo jumătate de ceas, maimuța s-a ridicat foarte drept, ca un om, iar eu am auzit foarte clar o voce tristă: «Acesta a fost trupul bietului meu tată! Vai de el și de mine, căci pe amândoi ne-a ajuns pedeapsa lui Iehova! Eu mai pot încă fi ajutat, dar cum ar mai putea fi el ajutat?» 5. Aici maimuța s-a oprit și a făcut o mutră îndurerată, în timp ce rațele negre ciuguleau în continuare la oasele care nu mai aveau deloc carne pe ele. A mai trecut o bună jumătate de ceas și între timp plecaseră aproape toți oamenii, doar niște greci și romani mai rămăseseră, dar ei erau adânciți într-o discuție și nu băgau în seamă observațiile noastre tăcute. 6. Tatăl meu m-a întrebat dacă mai văd ceva. Eu i-am răspuns scurt: «Nimic nou până acum!» 7. Atunci tatăl meu mi-a zis că ar fi timpul să plecăm și noi, căci am văzut ce era de văzut, iar ce urma să facă Domnul cu cele două suflete nu mai era treaba noastră. 8. Eu însă i-am spus tatălui meu: «Tată, până acum am privit la cele două suflete cam trei ceasuri și n-am văzut nimic altceva decât un trist spectacol. mai rămânem un ceas, poate că vom afla totuși ceva interesant!» Tatăl meu a fost mulțumit cu propunerea mea, așa că am mai rămas. La câteva clipe de la această discuție, situația s-a schimbat. 9. Maimuța s-a ridicat dintr-odată plină de mânie, a sărit pe suprafața apei și a început să gonească rațele cele urâte și vai de rațele care-i cădeau în mână - într-o clipă erau spulberate în mii de bucăți! Le-a spulberat aproape pe toate, mai rămăseseră doar cinci, care însă și- au luat tălpășița. 10. După ce rațele cele rele au dispărut în acest fel, maimuța a scos stârvul din apă, l-a așezat pe iarbă la vreo cinci pași de malul iazului și a zis: «Tată, în suferința ta cea mare, îmi auzi oare vocea, îmi înțelegi cuvintele?» La aceste întrebări, stârvul a dat afirmativ din cap, dând astfel de înțeles că aude și pricepe ce i se spune. 11. Maimuța, care acum semăna tot mai mult a om, s-a ridicat, ca și când ar fi avut o mare putere și a zis cu o voce pe care eu o puteam auzi foarte bine: «Tată, dacă există un Dumnezeu, El nu poate fi decât bun și drept! Acest Dumnezeu nu blestemă pe nimeni, căci omul, fiind opera Lui, el nu poate fi o treabă de mântuială, ci numai o operă măiastră! Care maestru adevărat își blestemă oare opera?! Chiar și ageamiul care a făcut o treabă de mântuială nu o va blestema, ci va încerca să facă ce poate mai bun din ea. Și atunci Dumnezeu, Maestrul tuturor maeștrilor,-și blesteme propria-I operă? 12. Blestemul și afurisirea este o invenție a omului, datorită orbirii și neștiinței lui. Greșelile pe care le face un om sunt încercări prin care el învață cum să se folosească de libertatea voinței lui. Faptele omului sunt un exercițiu al determinării de sine atât în sfera cunoașterii, cât și în sfera liberei voințe, în ordinea care domnește în întreaga mare creație a înțeleptului Creator. 13. Blestemul oamenilor își are originea în partea lor întunecată. Prin el, ei se strică pe ei înșiși și pe apropiații lor și aduc până la urmă chiar popoare întregi în pragul sărăciei și al disperării. Pe tine, bietul meu tată pământesc, te-a omorât blestemul înzecit al marelui preot, deși în fața lui Dumnezeu tu nu te-ai făcut vinovat de nici un blestem. În marea ta disperare, ți-ai luat viața și situația ta aici este cu mult mai disperată decât a unui blasfemiator. Peste mine însă s-a revărsat cu siguranță grația lui Dumnezeu, căci am dintr-odată atâta cunoaștere și putere cât să pot îndepărta de tine blestemul înzecit al marelui preot, care te chinuia sub forma păsărilor negre de apă. Voi face acum tot ce-mi stă în putere ca să te ajut să ieși din marele necaz care a dat peste tine!» 14. În timp ce spunea acestea, maimuța semăna tot mai mult a om, iar la sfârșit arăta ca un om adevărat, care a fost apoi îmbrăcat ca din văzduh cu o haină de lumină cenușie. Lângă el se mai afla ceva învelit într-o pânză. Băiatul, care acum era chiar plăcut la vedere, a desfăcut pânza și a scos la iveală o cămașă lungă, cenușiu întunecat, și a zis: «Aha, aceasta este o haină pentru tine! Lasă-mă te îmbrac cu ea!» 15. Stârvul a dat din cap, iar băiatul i-a pus imediat cămașa pe el și i-a legat și pânza, care era de culoare ceva mai deschisă, în jurul capului, ca un fel de turban, astfel că stârvul a căpătat prin aceasta o înfățișare mai bună. Băiatul, care acum era plin de curaj, l-a luat pe bătrân pe sub brațe ca să-l ridice și să-l facă stea în picioare, dar n-a reușit. 16. După mai multe încercări, băiatul, care acum avea statura unui tânăr, a strigat cu voce tare, încât chiar și tatăl meu l-a auzit, fără însă a putea distinge cuvintele: «Doamne, dacă exiști undeva, trimite-ne mie și tatălui meu un ajutor! El nu a păcătuit, ci a fost zdrobit, ca de o piatră căzută din nori, de cel mai mare păcat al celor care își arogă drepturi de zei pentru a trage și mai multe foloase de la lume! Iar acum tatăl meu zace aici ca un suflet blestemat de lume! Îl vei blestema și Tu în veci pentru aceasta?-i măcar o piele care să-i acopere aceste oase, căci înfățișarea lui mă îndurerează foarte mult! Ajută-ne, Doamne, ajută-ne!» 17. La această chemare au apărut destul de repede două spirite puternice care au atins stârvul în dreptul tâmplei. Imediat după aceasta, stârvului i-au apărut cartilagii, piele și chiar păr, iar mie îmi părea că i-au apărut chiar și ochi, dar încă foarte adânciți în orbite. Nici unul dintre spirite n-a scos nici un cuvânt și, după ce și-au terminat treaba, au dispărut. 18. După aceasta, tânărul, care părea acum foarte încântat, a tras din nou de schelet ca să-l pună pe picioare și de data asta a reușit. Bătrânul putea acum să stea, iar tânărul l-a întrebat dacă poate să și meargă. Bătrânul i-a răspuns că da, cu o voce cam stridentă, iar tânărul l-a luat atunci pe după braț și au plecat amândoi spre miazăzi și, curând după aceea, i-am pierdut din ochi.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:15 Capitolul 151 - Domnul dă lămuriri despre cele două suflete nenorocite ----------------------------------- Capitolul 151 Domnul dă lămuriri despre cele două suflete nenorocite 1. (Matael): „Acestea sunt cele două întâmplări la care am fost eu martor. Nu știu ce s-a petrecut mai departe cu cele două suflete în lumea spiritelor. Și totuși nu am înțeles, cu toate explicațiile de mai înainte, ce înseamnă cei doi lilieci care zburau în jurul băiatului, care mai apoi s-au unit pe pieptul lui dând naștere maimuței, și, de asemenea, nu am înțeles de ce mi se înfățișa mie sufletul celui care și-a luat viața sub forma unui stârv care plutea pe suprafața iazului. De unde veneau cele zece rațe negre și de ce chinuiau ele stârvul? Cum de a putut sufletul băiatului să alunge acele păsări rele? Ce însemnătate avea veșmântul, de unde a apărut el și ce influență avea el asupra celor două suflete diferite? 2. Da, aici sunt mai multe întrebări de pus. Pentru mine sunt importante acestea pe care le-am și pus și la care sper că voi primi o lămurire. Dacă mai au și alții nelămuriri, sper că vor întreba la rândul lor.” 3. Cyrenius a spus: „Prietene, de data aceasta m-ai uimit într-un mod foarte ciudat cu povestirea ta! Viața omenească îmi apare astfel ca un fluviu foarte liniștit și inofensiv pe un platou de munte. Dar, când ajunge la sfârșitul platoului, acest fluviu care înainte era așa de liniștit cade cu o seriozitate înspăimântătoare într-un abis de nepătruns și cu un vuiet năvalnic se înșurubează într-o liniște adâncă, în care însă nu-și găsește liniștea. Aceasta deoarece forța propriei căderi îl scoate năvalnic din propria liniște și el trebuie să evadeze și să lupte până va fi înghițit de atotputernicia mării și a adâncurilor ei nemăsurabile. 4. O, Doamne, lămurește-ne, spre mângâierea noastră, ce rost are un asemenea moment îngrozitor în viața cuiva, viață care, până atunci, pare a fi totuși frumoasă! ne gândim la omul care a sărit în iaz spre a-și pune capăt zilelor! Ce schimbare îngrozitoare imediat după ce a sărit! Se pare că pe urmă situația s-a mai îmbunătățit, dar cât de gravă a rămas totuși! Câtă nesiguranță, câtă suferință! De aceea, Te rog, Doamne,-ne o lămurire care să ne aducă o mângâiere!” 5. Eu am spus: „Într-adevăr, ați cunoscut acum niște momente foarte triste de viață, cu adevărat pline de gravitate. Dar ce altceva se poate face pentru a salva o viață total distrusă de influența lumii și a poftelor lumești și pentru a o îndrepta pe calea cea bună? Nu trebuie ajutată o astfel de viață cu toată seriozitatea? 6. Da, este adevărat, acest moment de intervenție pare pentru spectatori îngrozitor de grav! Trecerea printr-o portiță foarte îngustă nu este la fel de plăcută la vedere cum este chipul unei mirese tinere și sănătoase, dar îl conduce pe acel om pe adevărata cale, spre adevărata viață care este netrecătoare în veci! Și din această cauză, pentru cel care înțelege, un asemenea moment de viață aduce mai multă mângâiere decât chipul primăvăratic și zâmbitor al unei fecioare. Acum însă, am să dau lămuriri pentru a înțelege cu adevărat cele povestite de Matael! 7. Matael a observat cei doi lilieci care se roteau în jurul băiatului încă dinainte ca acesta să fi căzut din copac. Băiatul era un descendent al acestui pământ. Copiii pământului, așa cum ați aflat de mai multe ori din explicațiile Mele, sunt în întregime alcătuiți, atât sufletește, cât și trupește, din creația organică a acestui pământ. O dovadă pentru aceasta sunt diferitele feluri de hrană trupească pe care un om le ingeră, pe când hrana unui animal este foarte limitată în diversitate. Pentru ca omul să hrănească toate părțile sufletului său prin intermediul hranei naturale, aceasta trebuie să fie foarte variată și să provină din regnul animal, vegetal și mineral. Structura substanțială a sufletului se hrănește și se dezvoltă, la fel ca și corpul fizic, prin hrana pe care o mănâncă. 8. Acum mai depinde însă din ce sfere ale creației a căpătat omul pământean sufletul său. La copii mai trebuie ținut cont și de faptul că sufletul lor mai conține impregnări ale creației premergătoare celei umane. Dacă i se dă copilului imediat o educație bună, atunci forma anterioară a creației se dizolvă în cea umană. Dacă însă se neglijează educația, atunci apare tot mai dominantă forma premergătoare a creației și atrage cu timpul chiar și corpul fizic în aceasta formă a creației. Ce formă a sufletului este la ei dominantă se poate observa cu ușurință la unii oameni cruzi. 9. Băiatul era, prin urmare, un rod - sufletesc și trupesc - al acestui pământ și nu avusese parte de o bună educație. În momentul în care băiatul a căzut într-un fel de leșin, datorat în parte încordării de a se ține de copac și în parte fumului gros care îl sufoca, sufletul lui a devenit vizibil sub forma celor doi lilieci, și, cu toate că băiatul a mai rămas o vreme în copac, el nu mai era conștient. 10. Căci, atâta vreme cât, în momentul morții, sufletul nu s-a desprins cu totul de trup, acesta rămâne, datorită perturbațiilor cauzate de frică, fără cunoștință. El se simte ca cineva care se rotește foarte repede într-un carusel și care, oricât de mult s-ar strădui să vadă ceva, n-ar putea desluși nici un obiect, ci doar o ceață care, dacă rotirea se va face și mai repede și organul vederii va fi și mai neliniștit, va fi urmată de o noapte deplină. 11. Așa cum organului vederii îi este necesară liniștea pentru a desluși un obiect, tot la fel și sufletul are nevoie de o liniște interioară pentru a avea o conștiință de sine trează și sigură. Cu cât un suflet este mai neliniștit în sinea lui, cu atât mai mult dispare limpezimea conștiinței de sine. Când sufletul este foarte neliniștit, atunci el nu mai știe nimic despre el până când nu se liniștește din nou. Probabilitatea ca acest moment să se manifeste este cu atât mai mare cu cât treapta de dezvoltare a vieții muribundului este una inferioară. Ah, bineînțeles că la sufletele desăvârșite nu apare acest moment cam trist, așa cum ați aflat din povestirea lui Matael despre moartea bătrânului Lazăr, când sufletul acestuia n-a arătat nici un fel de neliniște. 12. Băiatul din copac era mort deja cam de vreo jumătate de ceas și nu mai știa nimic de el. Sufletul, ca și trupul lui, era înconjurat de cel mai des întuneric. Iar un suflet care se neliniștește foarte tare începe să se destrame în creaturile mici în care a fost întrupat în viețile anterioare, de aceea Matael a văzut atunci cei doi lilieci. După ce a fost despărțit de tot de trup, în urma zdrobirii capului, sufletul băiatului a început să se mai liniștească, astfel că cele două creaturi sufletești s-au unit și s-au transformat într-o maimuță, ca ultimă creatură în care se întrupase acest suflet înaintea vieții de acum. Această formă nouă a avut nevoie de mai mult timp pentru a se forma deplin, pentru a se recunoaște pe sine, iar apoi pentru a fi conștientă de ea însăși. De aceea a stat ea ghemuită mai multă vreme pe locul unde trupul căzuse din copac, mai mult din instinct, decât știind ce se petrecuse acolo. 13. Treptat însă, sufletului i-a revenit conștiința și recunoașterea de sine și, prin aceasta, maimuța a căpătat o înfățișare tot mai omenească și a început să se ridice. Sufletul, tot mai bogat în impresii și simțăminte, a perceput locul apropiat unde tatăl său pământesc își pierduse viața. Și-a părăsit atunci locul unde a stat ghemuit și a plecat spre iaz, condus fiind de simțămintele sale. Ajuns acolo, a recunoscut sufletul tatălui său, împovărat de cele zece blesteme omenești. 14. Acum s-a trezit în el iubirea de tată și, odată cu ea, s-a trezit în cugetul său și întrebarea despre Dumnezeu și despre dreptatea Lui adevărată, dar mai ales s-a trezit în el îndreptățita mânie împotriva blestemului pe care oamenii, în marea lor aroganță, îndrăznesc să-l arunce asupra aproapelui lor. Odată cu această mânie, omul-maimuță și-a dat seama și de puterea din el și a pornit să se lupte cu cei zece demoni ai blestemului, care chinuiau sufletul tatălui lui, sub forma rațelor negre. 15. În această stare de conștiință mai înaltă și împins de iubirea lui de copil pentru bietul lui tată, omul-maimuță s-a aruncat în iaz și a început să facă prăpăd printre cei zece demoni; i-a alungat în câteva clipe și, prin aceasta, omul-maimuță a căpătat o înfățișare omenească. 16. Iubirea lui însă a făcut ca și sufletul mort al tatălui său să prindă noi rădăcini de viață. Aceasta a trezit în fiu și mai multă iubire și putere, și l-a ajutat să-l scoată pe tată din locul nenorocirii lui și să îl ducă pe uscat, unde a găsit, prin această iubire, un loc liniștit și trainic pentru existența viitoare a tatălui său. Cum însă iubirea fiului creștea, și lumina lui devenea tot mai puternică, în această lumină, el și-a recunoscut puterea mărginită și de aceea L-a chemat pe Dumnezeu, ca El să-i vindece tatăl. Iar rugămintea lui nu a rămas fără răspuns, căci a primit veșminte, precum și puterea de a merge într-o sferă de viață mai bună, unde sufletul tatălui, hrănit de iubirea fiului, fie îmbrăcat cu carne și sânge din spirit și, la urmă, astfel transformat, fie în stare să-L recunoască pe Dumnezeu și să intre în ordinea Lui - ceea-ce la sinucigași este întotdeauna o treabă foarte grea.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:22 Capitolul 152 - Diferitele feluri de sinucigași și situația lor pe lumea cealaltă ----------------------------------- Capitolul 152 Diferitele feluri de sinucigași și situația lor pe lumea cealaltă 1. (Domnul): „Sunt mai multe feluri de sinucigași. Unul dintre cele mai josnice feluri de sinucidere este acela în care cineva își curmă viața pentru că a fost rănit de altcineva în orgoliu și, negăsind nici o altă cale de răzbunare, își ia zilele. După o astfel de sinucidere, sufletul nu se mai poate, decât cu foarte mare greutate, însănătoși de tot. Este nevoie de o mie de ori o mie de ani, ca oasele acestui suflet, dezgolite de orice urmă de iubire, fie învelite măcar de o pojghiță subțire, ca să nu mai vorbim de cât de lungă este calea până la o întrupare a întregii ființe! Căci întruparea este tocmai un rod al iubirii și trezește la rândul ei iubirea. 2. Dacă cineva privește o fecioară desăvârșită în forma ei trupească îmbelșugată, el va fi impresionat tot mai mult de această formă și inima lui va fi cuprinsă de dorința arzătoare ca această fecioară fie a lui. De ce aceasta? Pentru că plinătatea trupească a fecioarei este rodul multei iubiri! Iar ceea ce stă la temelia iubirii, ca «stofă», poate și trebuie să trezească în aproape ceea ce ea însăși este. 3. privim la o altă fecioară, care este îngrozitor de slabă, iar Eu vă spun vouă aceasta nu va mișca inima nimănui. Va fi compătimită în taină, dar greu se va îndrăgosti cineva de ea. De ce aceasta? Pentru că oasele ei sunt mult prea puțin acoperite de acea «stofă», care este rodul iubirii! 4. Un suflet, care deja aici este iubire pură, pe lumea cealaltă va arăta încântător, preaplin și astfel desăvârșit în formă. Un suflet zgârcit și egoist arată însă foarte uscățiv, dar ceva carne și sânge tot mai are pe el, căci un astfel de suflet mai are cel puțin dragostea pentru el însuși. Un suflet de sinucigaș însă nu o mai are nici măcar pe aceasta și de aceea sufletul lui apare pe lumea cealaltă ca un stârv descărnat, de om sau de animal. 5. V-am spus mai înainte că sunt mai multe feluri de sinucidere și pe cele mai rele vi le-am descris deja. Acum trebuie să mai știți că un sinucigaș dintre cei mai răi nu apare pe lumea cealaltă sub formă omenească, ci sub formă ele zmeu, dragon, șarpe sau de alt animal sălbatic. puteți ușor închipui de ce! Este aproape cu neputință ca un astfel de suflet să mai poată atinge vreodată desăvârșirea. 6. Mai sunt și sinucigași din gelozie, de dragul unei fecioare. Acesteia este posibil să-i placă, fără fie de vină, de un alt bărbat mai mult decât de gelosul posesiv, care o chinuie la fiecare întâlnire cu tot felul de reproșuri, acuzând-o de necinste, lucruri pe care ea nici măcar nu le-a gândit. Sufletul unui astfel de sinucigaș apare pe lumea cealaltă ca lup, câine sau cocoș, pentru că natura acestor animale au condus gândirea și voința acestui nebun gelos, pentru că ele influențează în prin-cipal natura sufletului. Acestor sinucigași le va fi deosebit de greu să atingă vreodată desăvârșirea sufletului. 7. Mai sunt și sinucigași care au săvârșit în taină o faptă rea, deosebit de gravă, pentru care știau că îi așteaptă pedeapsa cea grea și foarte dureroasă cu moartea. Ei știu că fapta lor îngrozitoare va fi descoperită. Ce se petrece de obicei? Un asemenea criminal ascuns este chinuit de o mare frică, iar mustrările de conștiință îl aduc în pragul celei mai întunecate disperări, astfel că își va pune singur capăt vieții. Un astfel de suflet apare pe lumea cealaltă sub forma scheletului creaturilor care au precedat forma lui omenească, ca salamandra, șopârla sau scorpionul, care sunt ghemuite toate grămadă, în jurul lor fiind un cerc dogoritor, de obicei sub forma unui șarpe. Și acest cerc dogoritor ține de creaturile care au precedat forma omenească a sufletului și este o parte a inteligenței acestuia. 8. Pe scurt, când un suflet, datorită educației lui greșite, este lipsit cu totul de iubire, chiar și de iubirea față de el însuși, pentru el aceasta înseamnă iadul, care este dușmanul cel mai cumplit al vieții. Sufletul devine astfel în el însuși un dușman al propriei vieți și existențe și urmărește mereu să o distrugă într-un fel cât mai puțin dureros! La o asemenea dușmănie a vieții, tot rostul vieții va pieri până la urmă, iar un asemenea suflet nu va putea apare pe lumea cealaltă decât în formele lui de viață primare, iar acestea doar ca schelete, care poartă în ele doar substanța strict necesară. 9. Osul, atât la om, cât și la animal, este partea cea mai ordonată și, prin aceasta, cea mai lipsită de iubire, aceasta și pentru că în oase, la fel de puțin ca și în pietre, nu se poate păstra iubirea de viață, ele rămân la urmă, chiar dacă numai în forma lor substanțială sufletească, ca astfel de rămășițe în care niciodată nu se va putea păstra iubirea. Oasele de om sunt însă întotdeauna mai capabile să se învelească cu viață decât oasele de animal sau decât scheletul insectelor sau al amfibiilor. 10. Când sufletul unui sinucigaș apare pe lumea cealaltă în felul arătat mai înainte, puteți acum imagina cât de greu și cât de multă vreme va trece până când un astfel de suflet să ajungă ia forma unui schelet uman, darămite să se acopere cu piele sau chiar cu carne. 11. Acum voi vă puneți întrebarea dacă un astfel de suflet suferă. Iar Eu vă zic vouă: uneori el simte cele mai mari și mai arzătoare dureri, iar alteori nu simte nimic!... Uneori el suferă, în părțile din care este alcătuit, o durere arzătoare; când se liniștește din nou, atunci el nici nu simte și nici nu este conștient, și, prin urmare, nici nu-l doare nimic. 12. Mai sunt însă o mulțime de feluri de sinucigași, dar urmările faptelor lor nu sunt atât de cumplite pentru suflet, ca cele două pe care vi le-am înfățișat. Niciodată însă nici un fel de sinucidere nu poate avea vreo urmare bună pentru suflet! 13. Cea povestită de Matael este una dintre cele mai ușoare, de aceea reanimarea și salvarea acelui suflet a fost destul de ușoară și s-a putut face destul de repede, întotdeauna însă va rămâne o pată pe un astfel de suflet și anume: va fi aproape cu neputință ca el să se poată număra vreodată printre copiii lui Dumnezeu. În cele mai multe cazuri, sufletul unui sinucigaș nu va putea ajunge nici măcar printre fericiții primului cer*, care este cel mai de la marginea împărăției lui Dumnezeu, deci cel mai de jos! 14. În primul cer, cerul înțelepciunii, ajung mai ales suflete de pe alte corpuri cerești, precum și sufletele păgânilor înțelepți de pe acest pământ, care au trăit foarte conștiincios și drept după cunoașterea lor, dar care nu vor să-L cunoască pe Dumnezeu Tatăl nici pe lumea cealaltă. Dacă, după o vreme, se vor depăși în privința aceasta, vor putea să treacă în cerul următor sau în cel de mijloc; dar în cel de-al treilea, cel mai apropiat de Dumnezeu și prin urmare cel mai înalt, cerul iubirii și al vieții adevărate, nu vor ajunge decât cu mare greutate. Căci acolo pot veni doar aceia care sunt cu adevărat copii ai lui Dumnezeu. 15. Sunt de părere că și acest fel de trecere în lumea cealaltă, povestit de fratele Matael, v-a fost lămurit îndeajuns. Dacă însă cineva tot mai are nelămuriri, vorbească. Mai sunt doar două ceasuri până când soarele va sta deasupra orizontului, și atunci vom întreprinde cu toții cu totul altceva. Cel care mai are ceva de întrebat să întrebe acum!” 16. Au zis cu toții: „Doamne, ne este totul limpede. Căci la astfel de lămuriri vii nu poate rămâne nimeni în întuneric!” (* - Vezi „Raiul și Iadul” de Emanuel Swedenborg, n.r.) ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:27 Capitolul 153 - Piatra filosofală ----------------------------------- Capitolul 153 Piatra filosofală 1. Eu am spus din nou: „Acum, ne-au mai rămas câteva ceasuri, ne povestească Matael al nostru încă o ultimă istorioară din viața lui, despre un alt caz foarte ciudat de moarte! Înainte însă, pentru că s-a crăpat deja de ziuă, ducă Rafael globul luminos la locul său și, cu această ocazie, îi aducă lui Cyrenius pietrele promise!” 2. Rafael a îndeplinit repede porunca și i-a adus lui Cyrenius șapte asemenea pietricele luminoase, de mărimea unui bob de mazăre. Ele luminau atât de tare, încât nimeni nu le putea privi, căci și numai una dintre ele era îndeajuns să lumineze o sală mare, mai tare decât zece mii de lămpi puternice. 3. Acum Cyrenius nu știa cum să păstreze aceste pietre strălucitoare și Mi-a cerut sfatul, iar Eu l-am chemat din nou pe Rafael și i-am spus să-i facă rost lui Cyrenius de un sipet în care să poată păstra pietrele. 4. Și Rafael a fost și de această dată prompt și i-a înmânat lui Cyrenius o cutiuță din aur curat, umplută cu azbest, a pus cele șapte pietricele înăuntru și a pus capacul, care era foarte frumos ornamentat. I-a dat apoi cutia lui Cyrenius și i-a spus: «Păstrează-le doar pentru tine! Niciodată nu împodobească vreuna dintre aceste pietre nobile vreo coroană regească, pentru ca să nu trezească lăcomia unui alt rege și, din cauza aceasta, izbucnească un război în care mii de oameni să se ucidă ca hienele, lupii și urșii, doar din cauza unei asemenea pietre luminoase!» 5. Cyrenius Mi-a mulțumit Mie și lui Rafael, care însă a refuzat pe loc mulțumirile, punându-le în seama Mea. 6. Eu însă am spus: „Bine că am încheiat și această treabă! Pietrele pe care ți le-am promis ție, Cyrenius, le-ai primit; nu te lăuda niciodată cu ele, nici chiar față de rudele tale apropiate! cunoscute poporului aceste profeții pentru ca el să se orienteze după ele, dar să nu afle niciodată de unde vin ele! Dacă ai auzit vreodată ceva despre piatra filosofală, știi că o ai acum în cele șapte pietricele; dar numai pentru tine și pentru nimeni altcineva!” 7. Cyrenius: „Doamne, dar ce voi face cu aceste pietre când voi muri?” 8. Eu: „Să i le dai atunci lui Josoe, și el va ști ce să facă cu ele spre binele lumii! Dar acum gata cu aceasta, iar tu, frate Matael, începe-ți povestirea, căci ea are pentru voi o valoare de mii și mii de ori mai mare decât aceste pietre luminoase! Începe acum și nu intra în amănunte, ca să terminăm înainte de răsăritul de astăzi care va fi memorabil!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:35 Capitolul 154 - Aburul otrăvitor care înconjura văduva ----------------------------------- Capitolul 154 Aburul otrăvitor care înconjura văduva 1. Matael a făcut o plecăciune și a început această povestire ciudată a unui alt caz de moarte: „Într-un loc aflat între Betleem și Ierusalim trăia o văduvă ciudată. Primul ei bărbat a murit doar la un an de la căsătorie. Cu el avea o fiică, aceasta fiind surdomută din naștere, dar în rest sănătoasă și plină de viață, ceea ce la surdomuți este foarte rar. 2. După un an de la văduvie, i-a cerut mâna un alt bărbat, foarte robust și sănătos, iar văduva, care era pe atunci foarte frumoasă, s-a căsătorit cu el. Dar nici acest bărbat nu a trăit prea mult cu această femeie, căci după doi ani și câteva luni a murit și el, la fel ca și primul, de o epuizare generală. 3. Aceasta a băgat spaimă în toți bărbații, astfel că nici unul nu mai avea curajul să îi ceară mâna. Cu cel de-al doilea bărbat însă nu avusese nici un copil, pe când fata surdomută creștea, dezvoltându-se bine, iar la vârsta de cinci ani avea o statură și putere ca fetele la doisprezece ani. Pe lângă aceasta, chipul ei avea trăsături foarte plăcute și fiecare bărbat o privea pe această surdomută cu multă plăcere și uneori chiar plini de dorință. 4. Văduva a mai trăit încă douăzeci de ani și a rămas mereu frumoasă și chiar foarte atrăgătoare, iar fiica ei încânta fiecare bărbat, căci ceva mai frumos și mai atrăgător nu exista atunci în întreaga țară a evreilor! Această fată era în același timp și foarte deșteaptă și bine educată și se pricepea foarte bine să se facă înțeleasă prin limbajul semnelor într-un fel de-a dreptul minunat, astfel că orice bărbat era foarte fericit să poată conversa cu ea. 5. Văduva era și foarte înstărită și avea proprietăți foarte întinse și multe servitoare și mulți servitori și era foarte bună cu săracii. Ea ar fi vrut tare mult să se mai căsătorească încă o dată, dar cum nimeni nu mai îndrăznea să îi ceară mâna, a rămas singură și a dus o viață foarte onorabilă și retrasă, fiind o mângâiere pentru cei nevoiași. 6. A venit odată și un medic grec, care a vrut să o vindece de ciudățenia ei; ea însă l-a refuzat și i-a spus - după cum i-a povestit tatălui meu mai târziu și dacă memoria mea este la fel de bună și nu mă înșeală - aceste cuvinte: «Părinții mei au fost oameni foarte buni și cu frică de Dumnezeu, iar eu am fost, ca fată, un exemplu de cumințenie. Înainte de prima mea căsătorie eu nu am cunoscut nici un bărbat. Pentru mine este însă o mare taină cum de în trupul meu, atât de bine dezvoltat, poate să locuiască o ciudățenie atât de rea, căci în rest sunt - slavă Domnului! - sănătoasă tun, și de aceea nu vreau nici un medicament. Această ciudățenie este voința lui Dumnezeu, iar eu mă supun acesteia! Tu însă, falsule Esculap, este mai bine să pleci, căci răsuflarea mea te poate pierde și nu vei mai avea scăpare, cu toate că ești medic și vrei să ajuți; dar, după cum văd, nu te poți vindeca nici măcar pe tine însuți de gușă și nici de șchiopătatul piciorului tău stâng! Un medic trebuie mai întâi să fie el însuși un om de o sănătate fără pată, dacă vrea să fie un ajutor bolnavilor! Sănătatea și prospețimea medicului trebuie să îi transmită încredere bolnavului, pentru ca el să poată crede că medicul este priceput; dar când medicul însuși este infirm și vrea să ajute un bolnav, nu poți decât să râzi de el și să-l alungi din casa în care a fost prea obraznic!» 7. Medicul, auzind acestea, a părăsit val-vârtej casa, dar după un an s-a întors și s-a interesat de starea frumoasei văduve și a început să îi facă curte. 8. Văduva însă și-a pierdut răbdarea și i-a suflat în față de la o distanță cam de trei pași și i-a zis: «Îndepărtează-te și nu te apropia mai mult de mine! Căci, dacă vei mai intra în această casă, vei muri! Nu va trece nici măcar un an și vei putrezi sub pământ!» 9. Medicul a râs și i-a sorbit răsuflarea plin de bucurie și dorință, pentru a-i arăta frumoasei văduve cât de puțin se teme de presupusa otravă, el însuși fiind convins că aceasta nu există. Ce era însă interesant este că nici văduva n-a crezut deloc în aceasta, ci s-a folosit de această amenințare ca să îl sperie pe medic, ca să nu se mai apropie de ea. 10. Dar poporul nu judecase greșit. Dacă această văduvă era liniștită, răsuflarea ei era bună și sănătoasă; imediat însă când se supăra puțin, nu i se mai putea rezista. Cine era pe aproape și îi inhala suflarea, nu mai apuca un an, fiind sortit morții. El se topea văzând cu ochii și nici un leac nu îi putea folosi. Răul mergea înainte, fără a putea fi oprit de nimic și până la urmă bolnavul murea negreșit din cauza lui! Și la fel s-a petrecut și cu medicul grec; el a început curând după aceea să slăbească și în opt luni a ajuns un cadavru, numai piele și os, pe lângă care o mumie egipteană veche de trei mii de ani arăta bine! 11. Văduva noastră a aflat în curând trista veste și din mai multe părți i-a ajuns la ureche zvonul că va fi chemată în fața tribunalului. Acest zvon a tulburat-o foarte tare și până la urmă s-a îmbolnăvit ea însăși și a trimis vorbă tatălui meu, care bineînțeles că m-a luat cu el pentru a-mi putea folosi și în acest caz ciudat darul clarvederii. Am intrat cu grijă în odaia acestei femei ciudate și am găsit-o zăcând în pat, sleită de puteri. Fiica ei surdomută, care de altfel era foarte frumoasă, și câteva servitoare erau la ea și o îngrijeau. 12. Aici este bine de remarcat faptul că răsuflarea ei ciudată nu făcea rău decât bărbaților, niciodată fetelor sau femeilor. 13. Tatăl meu a zis, după ce a intrat în cameră, respirând într-un fel mai ciudat: «Aici este medicul din Ierusalim pe care l-ați chemat; ce dorește onorata văduvă de la mine?» 14. Văduva a spus: «Ce altceva vrea oare un bolnav de la medic, decât să se însănătoșească?! Ajută-mă, dacă poți!» 15. Tatăl meu a spus: «Lasă-mă te observ o vreme ca să-mi pot da seama dacă te pot ajuta sau nu!» 16. Văduva a spus: «Fă ce crezi de cuviință!» 17. Atunci tata mi-a zis în limba romană: «Fii atent dacă nu descoperi aici ceva, căci această boală trebuie să aibă o cauză deosebită!» 18. Eu am început imediat să-mi încordez vederea; la început însă nu am putut vedea nimic, ceea ce înseamnă n-am observat nimic neobișnuit sau din lumea spiritelor. După însă vreun ceas, am văzut un fum albastru care se răspândea peste patul văduvei și l-am întrebat pe tatăl meu dacă și el vedea fumul. El mi-a spus că nu și mi-am dat seama din aceasta că trebuia să fie ceva neobișnuit. Mi-am continuat atunci observațiile cu și mai mare atenție și am descoperit niște șerpi cu clopoței și niște vipere care înotau în acel fum albastru precum peștii în apă. Aceste bestii se încolăceau și fulgerau cu limbile lor din cale afară, dar nu ieșeau din fumul albastru și nu îi părăseau granițele nicidecum. I-am atras imediat atenția tatălui mei și i-am spus părerea mea, nu este bine să se apropie de pat prea mult. Tatăl meu era de aceeași părere și m-a întrebat dacă nu am aflat și un leac care i-ar putea ajuta văduvei.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:38 Capitolul 155 - Leacul din otravă de șarpe ----------------------------------- Capitolul 155 Leacul din otravă de șarpe 1. (Matael): „Pe când stăteam acolo foarte adâncit în mine, am auzit o voce care părea că îmi șoptește la ureche: «Prindeți un șarpe cu clopoței și o viperă, tăiați-le capetele, fierbeți-le bine și dați-i văduvei această fiertură o bea și arătați-i că tribunalul, de care se teme foarte tare, nu poate să-i facă nimic. Și astfel se va însănătoși imediat! Dacă de acum încolo cineva va începe să sleiască de puteri în urma răsuflării otrăvitoare a văduvei, bea și el o asemenea fiertură cu care și bătrânul Esculap își vindeca bolnavii sleiți, și el se va vindeca de tot și în scurt timp! Acești șerpi trăiesc mai ales pe coastele de miazăzi ale muntelui Horeb!» 2. Acest sfat, pe care eu l-am auzit foarte limpede, l-am împărtășit și tatălui meu, care s-a bucurat foarte mult. El a liniștit-o imediat pe văduvă spunându-i că o va putea ajuta cu siguranță, și mai ales spunându-i să nu își facă nici o grijă din cauza medicului grec, căci ea nu avea nici cea mai mică vină pentru moartea lui. Tatăl meu i-a mai zis că, fiind el însuși un foarte bun cunoscător al legilor Romei, știe că, într-un asemenea caz, dacă se depune vreo plângere, aceasta nu poate fi luată în considerare. 3. Această prezentare a nevinovăției văduvei a liniștit-o pe sărmana într-atât încât fumul albastru din jurul ei a dispărut; eu i-am spus imediat tatălui meu aceasta, iar el s-a bucurat. El a trimis apoi veste la Horeb, unde trăiau cei mai buni vânători de șerpi. După câteva zile au fost prinși mai mulți șerpi din ambele soiuri și ne-au fost aduși, bineînțeles că deja fără cap și conservați în lut, pentru ca astfel, fiind lipsiți de aer, nu putrezească imediat. Căci exista în acel ținut al Horebului un lut gras, galben, în care un cadavru nu ar putrezi nici într-o sută de ani. 4. După ce șerpii au fost aduși pe o cămilă, am luat din ei doar câți era nevoie, i-am curățat de lut și i-am fiert vreme de vreo trei ceasuri. Văduva nu a aflat nimic din toate acestea. De când trimisesem veste la Horeb și până când am obținut băutura vindecătoare, trecuseră patru zile, timp în care văduva a fost mereu mângâiată cu speranța că în cinci zile se va vindeca, iar văduva, sperând din nou și fiind mult mai liniștită, își revenea de la o zi la alta, iar în a patra zi a putut chiar să se dea jos din pat. Tatăl meu însă nu i-a dat voie să se dea jos din pat, ca să nu afle de pregătirea fierturii de șarpe, pentru a nu avea apoi surprize. Astfel că ea nu a văzut nimic din toate pregătirile, iar când tatăl meu i-a dat să bea fiertura, a băut-o până la ultimul strop cu mare plăcere și a recunoscut la sfârșit că a fost foarte bună. 5. Tatăl meu i-a mai dat încă o dată fiertura după câteva ore, iar văduva a început să se simtă bine, încât n-a mai vrut să rămână în pat. Dar, la indicațiile severe ale tatălui meu, a trebuit să mai rămână în pat până în după-amiaza următoarei zile, cea de a cincea zi de la sosirea noastră, când a părăsit patul de suferință pe deplin însănătoșită. I-a făcut daruri bogate tatălui meu și nici pe mine nu m-a uitat. 6. Pe când ne pregăteam de plecare l-a întrebat pe tatăl meu dacă îl cunoscuse pe medicul grec și dacă el crede că acela ar fi putut s-o ajute într-adevăr. 7. Tatăl meu i-a spus: «L-am cunoscut chiar bine pe acel biet cârpaci; el nu a ajutat niciodată cuiva - poate cel mult ca să ajungă în groapă!» 8. Cu acestea, frumoasa văduvă a fost mulțumită și ne-a urat drum bun. Tatăl meu împachetase cu grijă restul șerpilor păstrați în lut și i-a urcat pe cămilă lângă alte lucruri de mare valoare; noi am urcat însă pe dromaderii noștri și am plecat astfel spre casă. 9. Cu acest leac tatăl meu a mai vindecat o mulțime de bolnavi slăbiți de puteri și a câștigat astfel mulți bani și un mare renume. Bineînțeles că prin aceasta nu era bine văzut de Templu și nici de esenieni, dar romanii l-au prețuit și mai mult și îl ocroteau, i-au ridicat știința și arta până la stele și i-au dat numele de onoare de Esculap junior. Când tatălui meu i s-au terminat șerpii, și-a comandat din nou alții din Horeb și i-a vindecat în continuare pe cei slăbiți, din care nici măcar unul nu a murit.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:40 Capitolul 156 - Fenomenele spirituale de la moartea văduvei și a fiicei ei ----------------------------------- Capitolul 156 Fenomenele spirituale de la moartea văduvei și a fiicei ei 1. (Matael): „Au trecut câțiva ani de la vindecarea acestei văduve, fără mai fi auzit nimic de ea. Odată, dis-de-dimineață, chiar de sabat, a apărut un trimis din partea văduvei, care îl căuta pe tatăl meu și l-a rugat să vină cât poate de repede cu el, căci văduva împreună cu fiica ei s-au îmbolnăvit dintr-odată atât de grav, încât nimeni din apropiați și vecini nu mai îndrăznesc să spere într-o vindecare. 2. Așa că ne-am urcat repede pe dromaderii noștri, cu toate că era sabat; nu trebuie cred să mai amintesc, și se înțelege de la sine, tatăl meu a luat cu el leacul cel miraculos într-o cantitate suficientă, căci el era de părere că văduva a suferit un nou atac al vechii boli, ceea ce nu se întâlnea rar în asemenea cazuri și fiecare medic știe că o recidivă a unei boli vechi este mult mai serioasă decât prima apariție a bolii. 3. După mai multe ceasuri am ajuns la casa cunoscută. Dar, încă de la o distanță de o jumătate de ceas de mers pe jos, am văzut întreaga casă învăluită într-un fum albastru dens. Cu cât ne apropiam mai mult de casă, cu atât mai bine vedeam acel fum în care înotau bestiile deja cunoscute. «Oprește-te, i-am spus tatălui meu, nu e bine să mai facem nici un pas mai departe dacă ținem la sănătatea noastră, căci același fum albastru cu ciudații săi locuitori învăluie acum întreaga casă!» 4. Tatăl meu și-a oprit cu putere dromaderul și l-a trimis pe servitorul care venise să îl cheme, afle care este situația celor două bolnave. Servitorul s-a grăbit să intre în casă și s-a întors repede cu vestea că cele două femei și-au pierdut cunoștința și se luptă cu moartea. 5. După ce tatăl meu a auzit aceasta, i-a spus: «Prietene, eu nu pot face minuni, astfel că nu-mi rămâne altceva de făcut decât să fac cale întoarsă și, cu cât mai repede, cu atât mai bine! Căci nu este bine să stai în preajma acestor bolnave!» 6. Servitorul însă ne-a rugat să mai așteptăm încă un ceas, căci nu se putea ști dacă bolnavele nu-și mai puteau reveni totuși. 7. Tatăl meu a zis: «Bineînțeles că tu nu poți să știi, dar eu știu foarte bine! Totul pe lumea asta lasă în el și în jurul lui anumite semne, după care cineva care știe să le citească poate spune cu siguranță cum este alcătuit acel lucru. Și la fel este și aici! Eu cunosc deja după casă cele două nu mai au de trăit mai mult de un ceas! Aici o încercare de salvare ar fi cu totul neputincioasă! 8. Voi, servitorii de parte bărbătească ai aceste case, căutați să cumpărați cu toții șerpi cu clopoței și vipere, tăiați-le capetele, curățați-i și fierbeți-i și beți zeama de mai multe ori; altfel veți muri cu toții în răstimp de un an. Căci răsuflarea acestor femei este în așa fel încât fiecare bărbat care s-a apropiat de ele, mai ales acum, în aceste ceasuri, va fi atins de boală și cel mult într-un an și jumătate va deveni o mumie!» 9. Servitorul i-a mulțumit mult pentru acest sfat și a vrut să-l răsplătească din plin pe tatăl meu. Tatăl meu însă nu a luat nimic și a început să întoarcă dromaderii și cămila cu bagajele, treabă care nu era ușoară, ținând cont și de faptul că animalele erau obosite și flămânde după atâta drum. De fiecare dată tatăl meu se enerva la această manevră care îi lua mult timp și putere, căci animalele se împotriveau. De data asta însă ne-a prins foarte bine, căci, dacă animalele s-ar fi supus imediat voinței noastre, n-am mai fi apucat să vedem ceva deosebit de interesant. 10. Fumul cel albastru s-a întins și mai mult, s-a ridicat în curând peste întreaga casă, ca un balon mare, și era plin nu numai cu șerpi de tot soiul, ci și cu o mulțime de animale, multe rele, dar printre ele și unele blânde. Acestea erau purtate în balonul cel mare ca niște cocori când se ridică în văzduh și zboară, întregul balon însă era ținut doar de două șnururi slabe; o parte din balon, mai mică, era mai luminoasă decât restul balonului. 11. Foarte ciudat era că vântul de seară, care începuse să bată destul de tare, nu avea nici o influență asupra baloanelor. În timp ce eu priveam foarte mirat aceste apariții și îi spuneam tatălui meu despre ele, am văzut spre sfârșit tot mai multe exemplare de animale tot mai mari, ca: șobolani, șoareci, iepuri, găini, porumbei, rațe,ște, miei, capre, căprioare, cerbi, gazele și încă o mulțime de alte animale care pluteau în balonul cel mare. 12. Tatăl meu mi-a zis: «Fiule, tu vezi într-adevăr ce spui? Căci această poveste începe să fie pentru mine greu de crezut!» 13. Eu însă l-am asigurat pe tatăl meu că i-am povestit întotdeauna numai ce am văzut și nimic mai mult sau mai puțin. Tatăl meu n-a mai zis nimic și m-a ascultat mai departe cu multă atenție. 14. Pe când priveam acest tablou ciudat, dintr-odată s-au rupt cele două șnururi și s-a rupt în două și balonul cel mare, cele două bucăți plutind deasupra casei. Vântul tot mai puternic nu le făcea nimic; cele două baloane pluteau deasupra casei de parcă ar fi fost bătute în cuie. 15. După ce s-au despărțit cele două baloane n-am mai observat nimic din mulțimea de animale. Unul dintre baloane, cel mai mic și mai luminos, avea tot felul de animale blânde în comparație cu cel mare, în care erau lupi, urși și multe vulpi care însă pluteau foarte pașnic lângă animalele blânde. Ciudat era și faptul că, cu toate că afară se întunecase, eu vedeam foarte clar cele două baloane și conținutul lor, ca și când ar fi fost luminate de soarele amiezii.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:42 Capitolul 157 - Dezvoltarea formelor sufletești ale celor două femei moarte ----------------------------------- Capitolul 157 Dezvoltarea formelor sufletești ale celor două femei moarte 1. (Matael): „Poziția baloanelor a rămas aceeași cam o jumătate dintr-un sfert de ceas. Situația a început să se schimbe când un stol de vreo câteva sute de coțofene, care părea foarte real, a zburat prin apropiere și părea că neliniștesc cele două baloane. Nenumăratele animale din baloane se agitau, apoi păreau că se apucau unele pe altele și se înghițeau, rămânând până la urmă, în fiecare balon, numai câte un vultur cenușiu uriaș, care a început să vâneze stolul de coțofene. Și vai de coțofenele pe care le prindea, căci ele dispăreau imediat! N-a durat mult și n-a mai rămas nici o coțofană! 2. Când i-am povestit aceasta tatălui meu, el a spus: «Da, se pare că totuși acestea ar fi sufletele celor două femei! Uită-te și mai atent și spune-mi dacă mai vezi ceva. Într-adevăr, o așa poveste ciudată n-am mai auzit niciodată!» 3. Eu am spus: «Tată, ce voi vedea îți voi spune imediat! Chiar acum baloanele se micșorează și cei doi vulturi uriași se transformă în această clipă în două vaci, dar fără coarne, și văd un om pe acoperișul casei, cum se plimbă dintr-o parte în alta cu un snop de fân în mână. Nu cumva vrea să hrănească vacile cu fân? Într-adevăr! Amândouă se apleacă spre a apuca cu botul snopul de fân și acum rumegă foarte liniștite!» 4. Astfel îi povesteam tatălui meu tot ceea ce vedeam. După ce s-a terminat fânul, omul de pe acoperiș a dispărut, dar în curând a apărut altul, care nu semăna deloc cu primul, și care căra cu el două găleți cu apă și a lăsat vacile să se adape din ele, până când n-a mai rămas nici un strop. 5. Apoi și omul acesta a dispărut, împreună cu gălețile. Imediat după aceasta, vacile au început să se rotească pe loc tot mai repede. Baloanele de fum au dispărut și, din cauză vacile se învârteau tot mai repede, până la urmă nu le mai puteam desluși nici pe ele. În timp ce se învârteau, ele deveneau tot mai luminoase, până când au atins întrucâtva strălucirea lunii când apune. 6. În curând rotația s-a încheiat, iar în locul celor două vaci pluteau acum două siluete umane, cam slabe și dezgolite. Nu mi-am putut da seama dacă erau siluete de bărbat sau de femeie, pentru că stăteau cu spatele la mine, dar, după mărime, păreau femei. 7. Cam după vreun sfert de ceas am văzut o ființă omenească ce cobora pe acoperiș, cu câte o legătură în fiecare mână. I-a dat fiecăreia dintre cele două siluete una din legături, după care a dispărut imediat. Cele două siluete au desfăcut legăturile și au scos câte o haină cenușie pe care au îmbrăcat-o imediat. Acum am putut recunoaște cu certitudine că cele două ființe erau văduva cea ciudată, împreună cu fiica ei surdomută. Îmi păreau însă mult mai slabe, dar, cu toate acestea, erau sigur ele! 8. Cum stăteau acum pe acoperiș, au venit la ele două siluete bărbătești, îmbrăcate în mantii de lumină verde, și le-au făcut semn să le urmeze, iar cele două femei le-au urmat fără nici o împotrivire. 9. Grupul s-a îndepărtat spre miazăzi, dispărând în curând. Eu însă am auzit foarte limpede: «Slavă Domnului Dumnezeu pentru salvarea acestor suflete!» 10. Nu știu cine a rostit aceste cuvinte, dar le-am auzit foarte limpede! De la cele două siluete bărbătești nu puteau fi, căci ele se îndepărtaseră deja și dispăruseră în spatele dealului. Trebuie să fi fost altcineva, undeva în spatele meu. Cine însă, nu știu! 11. Oricum, faptul că n-am aflat cine a vorbit nu schimbă cu nimic istorisirea aceasta. Cuvintele au fost bune și pline de conținut, dar eu nu le înțelegeam pe de-a-ntregul rostul! Cele două femei fuseseră bune și darnice cu săracii, trăiseră o viață cuvioasă și cu frică de Dumnezeu, de aceea este greu de înțeles de ce vocea Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru salvarea celor două suflete. Cred că această voce înțelegea mai mult decât putea mintea mea să priceapă. 12. Tu, Doamne, știi tot ce se ascunde în spatele acestei întâmplări ciudate! Pentru mine însă întreaga întâmplare, de la început până la sfârșit, este un mare semn de întrebare. Lămurește-ne Tu, Doamne, totul, căci eu nu sunt în stare să-i dau acestei povești de capăt! Boala însăși era ciudată, ca să nu mai vorbim de aparițiile din timpul și de după moarte: fumul albastru care s-a ridicat și a înconjurat toată casa, animalele din el, despărțirea în cele două baloane, stolul de coțofene, vulturii uriași, transformarea acestora în vaci, pe scurt, întreaga fabulă, care cu greu poate fi crezută de cineva! O, Doamne, Tu ești milostiv și, dacă vrei, poți să ne lămurești această întâmplare ca să o putem și noi pricepe!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:45 Capitolul 158 - Otrava din minerale, plante, animale și om ----------------------------------- Capitolul 158 Otrava din minerale, plante, animale și om 1. Eu am spus: „Tuturor vă este neclară această istorie?” 2. Toți au răspuns că da și au cerut lămuriri. 3. Iar Eu le-am spus: „Ați citit cu toții despre copiii șarpelui și totuși nu pricepeți nimic! Vedeți, pe acest pământ sunt tot felul de minerale otrăvitoare, plante otrăvitoare și la fel și animale veninoase! Otrava din minerale este foarte puternică, în plantele otrăvitoare nu mai este atât de puternică, iar animalele veninoase, raportat la întreaga lor ființă, au cel mai puțin otravă. Voi ați aflat deja că sufletele oamenilor care provin de pe acest pământ sunt un conglomerat din sufletele mineralelor, plantelor și animalelor acestui pământ. V-am spus deja de mai multe ori cum stau lucrurile, mai mult însă în general decât în particular, și, până acum, nu v-am prezentat încă nici un caz concret. Acesta însă este un caz particular și am să îl lămuresc mai pe larg. 4. Voi cunoașteți ordinea adevărată și dreaptă a lui Dumnezeu, cunoașteți însă și unele excentricități ale acesteia, le puteți gândi, pipăi și simți! Ce sunteți voi în stare, poate cu siguranță și Dumnezeu. El cunoaște cel mai bine ordinea Lui veșnică, dar El mai cunoaște, de asemenea, și toate excepțiile de la această ordine, deci trebuie să poată le și simtă foarte profund. 5. Da, Dumnezeu a trebuit să pună în ființele care trebuiau și voiau să devină libere și independente, mai ales în îngeri și în oamenii de pe acest pământ, ispita de revoltă împotriva ordinii divine, pentru ca aceste ființe să aibă o deplină libertate de voință. Din aceasta se poate trage concluzia că Dumnezeu cunoaște la fel de bine revolta împotriva ordinii, ca și ordinea însăși. 6. Gândurile și sentimentele de revoltă corespund în Dumnezeu, ca și în oameni, mineralelor otrăvitoare, plantelor otrăvitoare și animalelor veninoase. Pentru că și acestea sunt gânduri și simțăminte ale lui Dumnezeu, ele nu pot să dispară, ci rămân în limbile de foc, se pot uni în sfera lor de inteligență negativă și pot forma un lanț propriu de ființe. 7. Din această esență s-a dezvoltat de fapt întreaga creație materială. Acestea însă au menirea nu numai să fie un test de otravă pentru spiritele creației, ci, la o folosire corectă, fie un remediu vindecător. Astfel a fost creată o ordine prin care gândurile esență prea revoltătoare să se separe de cele mai puțin revoltătoare și să creeze o specie veninoasă în toate cele trei lumi mai materiale, exterioare și vizibile ale creației. 8. Otrăvurile sunt prezente în primul rând în materia minerală, apoi ele ajung într-o formă mai blândă în plantele corespunzătoare lanțului genealogic și apoi într-o formă minimalizată în lumea animalelor, unde sunt periculoase pentru speciile cu orientare pozitivă și pot, în anumite condiții, afecteze chiar și miezul profund al vieții pozitive, adevărate, chiar dacă nu o pot distruge. 9. Acum, potențele specifice ale sufletelor acestor ființe otrăvitoare, împreună cu puterea lor de inteligență, se unesc la urmă și din ele va lua naștere întotdeauna o ființă de parte femeiască și care se va forma în mod obișnuit, fără nici un pic de adaos otrăvitor din exterior. Aceste suflete se întrupează apoi undeva, pe acest pământ, prin intermediul actului cunoscut al fecundației.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:47 Capitolul 159 - Natura otrăvitoare a celor două femei moarte ----------------------------------- Capitolul 159 Natura otrăvitoare a celor două femei moarte 1. (Domnul): „Odată ce un astfel de suflet s-a întrupat, otrava lui se localizează în carne și în sânge. 2. Apropierea unui om din ordinea pozitivă de un astfel de om nu este bună, pentru că și dacă nu îi dăunează direct, îi dăunează trupului acestuia, care nu este pregătit pentru contactul cu otrava. Iar acum am ajuns la văduva noastră. 3. Sufletul ei, de altfel bun și care a trecut în ordinea pozitivă, și-a păstrat otrava în trupul ei, în ficat și în splină; atâta vreme cât nu era agitat emoțional era inofensiv. Dacă însă o astfel de persoană cu adevărat otrăvitoare este agitată, atunci este bine pentru toți bărbații să se îndepărteze din sfera ei otrăvitoare. 4. Otrava aceasta din corpul ei este de natură eterică nervoasă și pătrunde în sfera subtilă din jurul celeilalte persoane. Dacă cineva, prin inhalare sau dacă stă prea mult în această atmosferă otrăvitoare, va prelua prin nervii săi eterici otrava, atunci este pierdut dacă nu cunoaște antidotul. 5. Antidotul ar fi, dacă nu sunt atinși toți nervii, acea fiertură; în plus, ar trebui ca trupurile acestor șerpi să fie înăbușite în niște vase mari cu ulei de măsline, cu care să fie apoi frecționat tot trupul bolnavului. Numai așa se poate ajunge la o vindecare deplină, pentru că, prin aceasta, otrava care deja a pătruns în nervi este eliminată și se va uni, în parte, în stomac, cu elementele asemănătoare ei din fiertură sau, în parte, cu elementele din ulei și astfel nu va mai acționa asupra nervilor și nu le va mai dăuna. 6. Când tu, Matael, ai fost prima oară chemat la văduvă împreună cu tatăl tău, ea suferea din cauza propriei otrăvi, deoarece din cauza medicului grec fusese foarte agitată. Ea putea să moară atunci din cauza acelei otrăvi, după cum a și murit mai târziu, căci foarte rar mor aceste persoane dintr-o altă cauză decât din cauza propriei lor otrăvi. 7. Fumul albastru pe care tu l-ai putut vedea și în care înotau mai multe dintre animalele care ție nu îți sunt dragi a fost o revărsare a acestui eter otrăvitor, care, prin animalele pe care le conținea, arăta foarte clar al cărui produs spiritual era. 8. După ce tatăl tău a liniștit cu multă pricepere văduva, acest eter răufăcător s-a retras din nou în splină și în ficat. Doar un surplus a mai rămas în stomac, care însă a fost resorbit de tot după patru zile de fiertura binecunoscută și apoi eliminat pe căi naturale, după care văduva a fost pe deplin însănătoșită. Vocea pe care ai auzit-o și care ți-a dezvăluit leacul tămăduitor a fost a unuia dintre spiritele protectoare ale văduvei. 9. Când ai fost a doua oară chemat împreună cu tatăl tău, văduva se supărase tare din cauza fiicei sale surdomute, care începuse să se îndrăgostească de un om, cu toată surdo-muțenia ei. Prin aceasta, atât otrava văduvei, cât și a fiicei ei, au fost puternic agitate, amândouă au fost mușcate de șerpii veninoși în toți nervii lor vitali, astfel că, din acel moment, nu mai exista scăpare pentru viața trupului lor decât numai prin puterea lui Dumnezeu. Sufletele celor două s-au desprins aproape de tot în urma marii supărări, s-au descompus în elementele lor componente și s-au extins ocupând un spațiu mult mai mare, chiar peste casă și mai departe de ea. 10. După ce sufletul s-a desprins cu totul de trup și elementele din el au început să se mai liniștească, s-au format două ghemuri care înainte pluteau ca o masă comună, dintre care cel mai mare conținea elementele primare ale văduvei, iar cel mai mic pe cele ale fiicei sale. Aceste elemente vitale primare, care între timp s-au liniștit tot mai mult, începeau să se recunoască din ce în ce mai mult și să se unească, iar tu observai în balon o specie de animale mai evoluate. 11. Când ghemul s-a liniștit suficient, tu ai putut să le observi pe cele două femele vulturi și în curând tu ai văzut un stol de coțofene care au neliniștit baloanele. Acestea erau spiritele vieții exterioare, care acum s-au unit și ele cu cele două suflete. După ce aceasta a avut loc, în modul în care și tu l-ai putut urmări, au apărut imediat cele două vaci. Acestea erau și mai apropiate de oameni, dar mai lipsea încă o bună bucată până acolo. 12. Cele două suflete bărbătești fuseseră cei doi soți ai văduvei, care au recunoscut această lipsă și au îndreptat-o după ordinea cea bună. A apărut o nouă viață în forma vacilor; prin aceasta s-a format o nouă ordine organică și în curând din ea s-au născut două forme umane. Acestea au fost înconjurate de iubirea celor două suflete bărbătești, iar această iubire a format imediat materialul pentru veșmintele corespunzătoare și astfel cele două suflete, care înainte erau atât de înapoiate, și-au reluat forma umană binecuvântată de cunoașterea corespunzătoare, ceea ce ne arată plecarea lor spre apus. 13. Vocea care mulțumea și pe care tu, Matael, ai auzit-o la sfârșit a fost din nou a acelui spirit protector, care, aproape cu doi ani înainte, ți-a destăinuit leacul tămăduitor. Spiritul a observat marea dificultate la formarea unei ordini adevărate, divine, dintr-una potrivnică, căci și aici se poate ca, doar cu puțină otravă, transformi mult balsam în otravă, dar ca multă otravă fie transformată, de puțin balsam, în balsam, este aproape imposibil. Numai lui Dumnezeu Îi este aceasta cu putință și de aceea îi mulțumea spiritul protector, la sfârșit, Domnului Dumnezeu! 14. Înțelegeți acum cu toții? Dacă a mai rămas ceva în întuneric, întrebați, ca să fac lumină!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:49 Capitolul 160 - Îndoielile lui Cyrenius în privința ordinii pământești a evoluției sufletelor ----------------------------------- Capitolul 160 Îndoielile lui Cyrenius în privința ordinii pământești a evoluției sufletelor 1. Cyrenius a spus atunci: „Doamne, Tu singurul înțelept și judecător drept, în ceea ce privește această întâmplare îmi este totul clar, căci văd veșnica ordine divină și văd, de asemenea, numai în această ordine Îți sunt Ție cu putință toate lucrurile. Dar îmi rămâne totuși ceva de neînțeles și pot să îmi sucesc mintea cum vreau, tot nu mă pot lămuri. 2. Eu nu înțeleg nicicum de ce sufletul nostru omenesc, înainte de a atinge forma de inteligență umană deplină, trebuie să fie alcătuit din mii și mii de plante, animale și chiar minerale, înainte de a deveni un suflet uman desăvârșit, de ce trebuie să fie scos cu tunete, fulgere și mai știu eu ce, din piatră?! Apoi istoria unui astfel de suflet se târăște îndelung prin lumea plantelor și animalelor, iar la urmă mai trebuie să aibă și onoarea, ca viitor puternic suflet omenesc, fie masacrat în cel puțin douăzeci de boi și, pe lângă aceasta, încă în vreo sută de oi, viței și măgari?! Noi, romanii, numim aceasta o DOCTRINĂ DURĂ, o lecție aspră! 3. Nu I-ar fi cu putință lui Dumnezeu să creeze de la început un suflet uman și apoi să-l îmbrace cu carne și sânge? De ce acest îndelung proces de devenire? Îl vedem aici pe Rafael al nostru! Ce îi lipsește oare lui pentru o viață desăvârșită?! Ce suntem noi, suflete adunate, pe lângă el?! Nu are el, în degetul lui mic, mai multă putere și înțelepciune decât noi în tot trupul nostru alcătuit din nenumărate legiuni?! Eu nu vreau să văd apusul a mii de legiuni din cei mai încercați luptători; într-o clipită ar fi spulberați cu toții și făcuți praf! Aceasta este ceea ce eu numesc o împlinire desăvârșită a vieții! Dacă ea poate fi dată de Domnul Dumnezeu, de ce nu poate fi dată și unui suflet omenesc?! Ori a trebuit și spiritul lui (al lui Rafael) treacă printr-o asemenea evoluție, ca suflet, prin cine știe câte etape? Aceasta, Doamne, este partea mea întunecată!-mi o lumină adevărată și nu Te voi mai deranja cu astfel de întrebări prostești! 4. În cartea lui Moise al vostru stă scris: «Și Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om dintr-o bucată de pământ și i-a suflat un suflu viu în nări. Și astfel a devenit omul un suflet viu.» Judecând după aceste cuvinte foarte încuietoare - dacă le luăm așa cum au fost ele scrise - Dumnezeu i-a dat omului deja de la început un suflet desăvârșit și întregul om a devenit, după chipul și asemănarea cu El, un suflet desăvârșit. Dar și aceasta este la fel de neînțeles pentru mine, ca și cealaltă. De aceea Te rog să ne dai la toți o lămurire!” 5. Eu am spus: „Da, prietenul Meu Cyrenius, dacă memoria ta te lasă din când în când nu sunt Eu de vină, căci, ceea ce vrei să afli tu acum, Eu am explicat deja de mult! Dar tu ai uitat, îți voi trezi puțin memoria și atunci te vei lumina în această problemă!” 6. Cyrenius a spus: „Da, Doamne, Tu ai mereu dreptate! Acum m-am lămurit. Pe acest munte și în această noapte ne-a fost lămurit totul cât se poate de amănunțit, atunci când, la lumina magică a acelui bulgăre strălucitor, ne-ai arătat întreaga devenire și chiar curgerea ideilor și gândurilor divine, nesfârșita lor varietate și chiar și gândurile noastre proprii în formă de limbi de foc! Da, da, toate acestea nu numai că le-am auzit, dar le-am și văzut!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:51 Capitolul 161 - Cyrenius critică istoria mozaică a creației ----------------------------------- Capitolul 161 Cyrenius critică istoria mozaică a creației 1. (Cyrenius): „Cu Moise însă, cu toate explicațiile de până acum, nu mă pot încă împrieteni! În cărțile lui trebuie să se ascundă cu siguranță ceva deosebit de mare și de adevărat. Dar cine, în afară de Tine, înțelege ceea ce el a scris? 2. Cea mai neclară îmi pare istoria creației! Odată se spune: „«Să facem oameni după chipul și asemănarea Noastră, care să stăpânească peste peștii din apă și peste păsările din cer, peste animale și peste tot pământul și peste toate vietățile care se târăsc pe pământ și sub pământ!», și Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său; și a făcut un bărbat și o femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a vorbit: «Fiți rodnici și înmulțiți-vă și umpleți pământul și stăpâniți-l; și stăpâniți peste peștii din apă, peste păsările din cer și peste toate vietățile de pe pământ!» Și Dumnezeu a zis: «Vedeți, dau ierburi de tot felul, ca să semănați întreg pământul, și pomi rodnici, ca să hrăniți cu roadele lor, și toate animalele pământului și toate păsările cerului și toți viermii care trăiesc pe pământ și în pământ!» Și așa a fost. Și Dumnezeu a privit la tot ce a făcut și totul era bun! Și din seară s-a făcut dimineață în a șasea zi.” 3. Cu aceasta ar trebui să înțelegem istoria creației drept încheiată; numai că nu este nici pe departe așa! Mai la urmă, după ce Dumnezeu și-a privit creația și a găsit-o bună, Moise Îl pune pe Dumnezeu să îl facă din nou pe primul om din lut sau din țărână și să îi sufle suflare de viață ca astfel să devină ființă vie; numai că aici Dumnezeu a uitat că omul (bărbatul) are nevoie și de o femeie! 4. În textul de la început stă scris: «Și Dumnezeu a făcut un bărbat și o femeie.» Aici însă, mai la vale, Moise îl lasă pe Adam multă vreme singur și de-abia mai târziu Dumnezeu îl adoarme și face din coasta lui prima femeie! Acum, cine poate lega înțelesurile acestor două texte, acela înțelege mai mult decât mine! 5. După primul text, Dumnezeu le arată de la început lui Adam și Evei că ei vor stăpâni pământul și toate creaturile de pe el. El îi mai și binecuvântează; căci stă scris: «Și Dumnezeu i-a binecuvântat.» Iar înainte se înțelege că binecuvântase deja pământul și toate creaturile lui, căci stă de asemenea scris că Dumnezeu a găsit tot ceea ce a făcut în bună rânduială. Iar tot ceea ce lui Dumnezeu însuși îi place și consideră este bun, nu poate fi altfel decât binecuvântat! 6. Deci, în primul text, întregul pământ, precum și prima pereche de oameni sunt în cel mai înalt grad binecuvântați! Dar, în al doilea text totul ia o altă înfățișare: pământul are numai o grădină, care se înțelege că era mare și frumoasă, din moment ce patru dintre marile fluvii ale Asiei izvorau din ea. Aici, primul om este făcut de Dumnezeu din lut și era singur, și Dumnezeu i-a suflat viață prin  190 nări; el s-a uitat înjur și a dat nume copacilor, ierburilor, peștilor din apă, păsărilor din cer și tuturor viețuitoarelor care trăiesc pe pământ. 7. Insectele însă, albinele, viespile, muștele, fluturii și încă multe alte mici zburătoare, care nu pot fi numite viermi, au fost uitate de Moise, la fel ca și nenumăratele viețuitoare din mare, în afara peștilor; căci el amintește în cer, numai păsările, iar în mare, numai peștii. Și aceasta este puțin ciudat! 8. Dar să trecem cu vederea aceasta, căci, până la urmă, sub denumirea de «zburătoare» se pot înțelege toți locuitorii cerului, iar sub cea de «pește» - toți locuitorii mărilor. Dar, cu aceasta, nu pot spune că Moise și-a lărgit noțiunile ca să poată fi înțeles corect! 9. fie acum cum o fi, cel puțin din aceasta se mai poate înțelege ceva. Dar în scrierea de dinainte de ziua a șasea, Moise, imediat după ce Dumnezeu a spus: «Să facem oameni după chipul și asemănarea Noastră!», a zis că au fost creați un bărbat și o femeie. Însă în textul care a urmat acestuia, Moise a scris că mai întâi a fost făcut din lut bărbatul, iar femeia mult mai târziu, dintr-o coastă a bărbatului; iar pământul nu era nici pe departe binecuvântat, iar de binecuvântarea acestei prime perechi de oameni nu se pomenește nimic, ba, dimpotrivă, ei i s-a interzis să mănânce din fructele unui copac, sub amenințarea cu moartea. Mai târziu, când această poruncă a fost încălcată, pământul a fost blestemat astfel încât nu mai creșteau pe el decât scaieți și spini; pe lângă aceasta, omul a fost pedepsit să-și câștige pâinea cu sudoarea frunții și să moară; dar despre binecuvântarea de care scria Moise la început și despre acea mulțumire a lui Dumnezeu de la încheierea muncii Lui nu mai găsim nici urmă! Într-adevăr, prietenul nostru divin, aceasta este totuși o doctrină dură, și omul nu se poate descurca în ea oricâtă bunăvoință ar avea! 10. Zis pe șleau: ceea ce Tu, Doamne, ești și ceea ce Tu ne înveți, cred cu o credință de neclintit. Dar această învățătură încâlcită a lui Moise nu se lipește de mine! Ai putea Tu, Doamne, luminezi? Dacă însă nu îți este la îndemână aceasta, nu face nimic! Eu și noi toți am primit de la Tine o lumină desăvârșită și ne putem lipsi cu ușurință de lumina lui Moise. La ce ne folosește însă o învățătură dacă nu îi putem înțelege adevărul adânc?! Mai bine un singur cuvânt pe care să-l înțelegem decât zece mii pe care nimeni nu le poate pricepe!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 09:00 Capitolul 162 - Crearea lui Adam și a Evei ----------------------------------- Capitolul 162 Crearea lui Adam și a Evei 1. Eu am spus: „Această remarcă despre Moise nu este chiar greșită, dacă este judecată cu mintea lumească; dar, cu înțelegerea spiritului, Moise este cu totul altceva decât îți pare judecând după sunetul cuvintelor. De altfel, judecând după sunetul cuvintelor, scrierea principală nu este atât de diferită de adăugirile ulterioare precum crezi tu, pentru că adăugirile sunt de fapt comentarii la opera de bază și descriu mai detaliat, chiar dacă într-un mod spiritual, cum a avut loc crearea omului. 2. Cum trebuie însă înțeleasă din punct de vedere natural această devenire v-am arătat în această noapte, atunci când a fost nevoie. Iar Matael, care cunoaște foarte bine știința corespondențelor, v-a explicat acum câteva zile cum trebuie înțelese scrierile lui Moise. Și trebuie să-ți atrag din nou atenția, prietene Cyrenius, ai o memorie foarte scurtă! Căci Eu ți-am împrospătat din nou memoria, și acum ar trebui să fii în stare, dacă îți dorești cu putere, te folosești mult mai bine de ea. În ceea ce privește îndoiala ta referitoare la crearea omului, am să mai povestesc în plus ceva, astfel încât tu și alții câțiva să dați seama cum trebuie înțelese lucrurile cu adevărat. 3. Vedeți, tot ceea ce Moise vrea să spună cu istoria creației se referă numai la dezvoltarea spirituală a primului om și numai prin corespondență și la cea a primei perechi de oameni. 4. De altfel, trupul lui Adam a fost creat din voința lui Dumnezeu și în ordinea de viață așa cum v-am arătat, din particule de eter ale celui mai nobil lut pământesc. După ce el, plin de experiențele pe care le-a acumulat din voința divină, a atins acea putere datorită căreia în jurul lui s-a format o sferă de viață foarte intensă și, pe când era cufundat odată într-un somn foarte adânc, obosit fiind de muncă și călătorii, atunci a sosit vremea de a aduce în sfera lui de viață unul dintre sufletele naturale care a fost cules de pe una dintre treptele de dezvoltare ale naturii care vă sunt cunoscute. 5. La voința Tatălui Ceresc, acest suflet, odată ce a pătruns în sfera de viață a lui Adam, a început să-și formeze un trup din particulele acestei sfere de viață sau, altfel spus, din aburul vital bogat și foarte plăcut al sufletului lui Adam, în același fel cum și în ziua de azi obișnuiesc să facă sufletele răposaților, atunci când vor să apară oamenilor pentru câteva momente. Iar sufletul și-a format acest trup în trei zile. 6. Când Adam s-a trezit, și-a văzut lângă el, plin de mirare și bucurie, contrapartea, care era bineînțeles foarte atrasă de el, deoarece provenea, după trup, din aceeași ființă. 7. El a simțit cum în dreptul inimii îl apasă ceva, dar foarte plăcut, iar uneori simțea un fel de gol - acesta a fost începutul iubirii dintre bărbat și femeie - iar Adam nu s-a mai putut despărți niciodată de imaginea care îi crea atâta plăcere. Oriunde mergea, femeia îl însoțea, iar dacă femeia mergea undeva, el nu putea s-o lase singură. El a simțit importanța femeii și a iubirii ei, și de aceea a spus în unul dintre momentele lui de clarviziune: «Eu, bărbatul, și tu, femeia, care ai fost zămislită prin voința divină din coasta mea de lângă inimă, suntem un singur trup; tu ești partea cea mai dragă vieții mele și așa va rămâne; și bărbatul își va părăsi tatăl și mama, rigoarea și grijile lui. Și se va lega de femeia lui!» 8. Acolo unde se spune că Dumnezeu a acoperit cu carne acea parte de unde El a luat coasta, sper că nu este vreunul dintre voi atât de prost încât să creadă Dumnezeu l-a rănit pe Adam, pentru a-l lipsi de o coastă, pentru ca, dintr-o coastă mititică, iasă o femeie mare. Coastele sunt un înveliș protector al delicatelor organe vitale. 9. Când cineva ca David zice: «Dumnezeu, cetatea noastră și scutul nostru puternic!», poate cineva să înțeleagă cum că Dumnezeu ar fi într-adevăr o cetate din pietre ori un scut mare?! 10. La fel stau lucrurile și cu coasta din care s-ar trage Eva! Ea, coasta, este doar un simbol, prin care de fapt se face referire la iubirea profundă, vie și puternică a lui Adam. Și coasta, ca scut al lăcașului acestei iubiri, a fost amintită în scrierile lui Moise în primul rând pentru că apără viața și, prin aceasta, fiind un scut trupesc pentru viață, o reprezintă ca imagine; iar în al doilea rând, o femeie bună, credincioasă și cuminte poate fi privită, de asemenea, ca un scut care apără viața bărbatului și poate fi de aceea foarte bine considerată ca o coastă a bărbatului; și, în al treilea rând, sfera de viață exterioară este un scut protector atotputernic pentru viața sufletului, fără de care omul n-ar putea trăi nici măcar zece clipe. 11. Eva a luat naștere din preaplinul eterului vital al lui Adam, iar cum acest eter vital provine din regiunea coastelor și a scobiturii pieptului și învăluie apoi omul în întregime, Moise, căruia limbajul în imagini îi era foarte cunoscut, a descris foarte corect crearea Evei din coasta lui Adam și acoperirea cu carne a rănii de către Dumnezeu. Căci tocmai Eva era carnea care s-a format din eterul vital al lui Adam, cu care Dumnezeu a înlocuit pierderea din eterul vital, acoperindu-i rana cu carnea Evei, care lui Adam îi era deosebit de plăcută și care era de fapt tot carnea lui.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 09:03 Capitolul 163 - Multele înțelesuri ale istoriei creației care a fost scrisă de Moise ----------------------------------- Capitolul 163 Multele înțelesuri ale istoriei creației care a fost scrisă de Moise 1. (Domnul): „Vedeți, în acest fel trebuie citit și înțeles Moise! Bineînțeles că mai există și un alt înțeles, mai profund, pur spiritual, după care întreaga istorie a creației, în principal creația omului, trebuie înțeleasă astfel încât oamenii să se cunoască pe sine și să-L recunoască pe Dumnezeu ca tot ce este mai prețios în ei și să-L iubească. În această sferă umblă Dumnezeu împreună cu Adam și îl învață, îi dă legi, îl pedepsește dacă greșește și îl binecuvântează din nou atunci când Adam sau, altfel spus, primii oameni ai acestui pământ Îl recunosc pe Dumnezeu, Îl iubesc și trăiesc în ordinea Lui. 2. Chiar dacă după materie nu prea era așa, era totuși după spirit la oamenii încă foarte curați, nestricați și foarte simpli, iar la ei aceasta era ceva foarte normal. De aceea Moise poate fi citit și înțeles foarte bine și limpede chiar în patru feluri. 3. În primul rând: pur material, înțelegându-se necesitatea evoluției în anumite perioade după ordinea divină în veci neschimbătoare. De aici își adapă toți înțelepții lumii mintea și trag concluzii, care nu pot fi niciodată altfel decât superficiale. Pe această cale pot să afle multe, dar niciodată nu vor da de miezul adevărat al învățăturii. 4. În al doilea rând: material și spiritual laolaltă. Această sferă, care este, de asemenea, deosebit de adevărată, se potrivește oamenilor care caută fie pe placul lui Dumnezeu, pentru că, atât punctul de vedere material, cât și cel spiritual, care merg mână în mână, vor fi văzute și înțelese limpede în faptă și în fenomene. (Nota bene: în acest fel este dată și «Casa Domnului».) 5. În al treilea rând: pur spiritual, când aparițiile naturale, transformările și schimbările lor vremelnice nu sunt deloc luate în considerare. Se ia în considerare numai educația spirituală a omului, pe care Moise a exprimat-o foarte potrivit în imaginile naturale corespunzătoare. Acestea sunt înțelese de toate ființele divine cărora le este încredințată educația omului. 6. Și, în sfârșit, în al patrulea rând: pur ceresc, unde Domnul este în toate și totul este legat de El. Cum trebuie înțeleasă aceasta, voi nu veți putea pricepe decât atunci când veți renaște în spirit și veți deveni una cu Mine, la fel cum și Eu sunt una cu Tatăl din ceruri, cu diferența însă voi veți fi una cu Mine într-o personalitate diferită, pe când Eu și Tatăl suntem unul în veci, în una și aceeași Personalitate. 7. Acum sper din partea ta, prietene Cyrenius, vei avea o părere mai bună despre Moise; sau încă mai crezi că Moise - după părerea ta de orb - nu a știut ce a scris?!” 8. Cyrenius a spus, foarte obidit: „Doamne, lasă-mă rămân cu rușinea mea și dă-mi voie să amuțesc, căci îmi recunosc acum marea prostie. De acum încolo vreau doar să ascult și nu voi mai scoate nici un cuvânt!” 9. Cornelius a venit la mine și Mi-a spus: „Doamne, acum, înainte ca soarele să răsară,-mi voie să spun și eu ceva și să pun o întrebare, care poate că nu e lipsită de importanță, sau mai degrabă fac o remarcă!” 10. Eu: „Dă-i drumul; ce te apasă trebuie scos la iveală!” 11. Cornelius a spus mai departe: „Cu scrierile lui Moise stau lucrurile fără îndoială exact așa cum ne-ai lămurit, iar noi, oamenii, putem înțelege primul, al doilea și al treilea înțeles prin observațiile corespunzătoare; pentru că trebuie să existe cu siguranță corespondențe între toate cele spirituale și cele materiale. Dar cine, în afară de Tine, are cheia adevărată pentru aceasta? 12. Ceea ce ne-ai explicat Tu acum am priceput și ne este clar. Dar, după cunoștințele mele, Moise a scris cinci cărți. Acestea au, mai mult sau mai puțin, același stil și același spirit. Cine le poate citi și cine le poate și înțelege?! Oare nu ar fi cu putință ne dai o cheie care să se potrivească la toate? Căci, în ceea ce mă privește, eu vreau să dedic de acum încolo scrierilor sfinte ale evreilor. Mi-am făcut rost de o copie bună a lor, dar aș dori să pot și înțelege ce este scris în ele. 13. Eu stăpânesc foarte bine limba ebraică și înțeleg sensul cuvintelor din scripturi. Dar la ce îmi folosește sensul cuvintelor dacă spiritul lor îmi rămâne neînțeles?! Doamne, învață-ne, ca să putem înțelege ceea ce citim!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 09:05 Capitolul 164 - Cheia pentru înțelegerea scrierilor sfinte ----------------------------------- Capitolul 164 Cheia pentru înțelegerea scrierilor sfinte 1. Eu am spus: „Da, prietene Cornelius, în sfera lumească nu există nici o regulă și nici o îndrumare pentru aceasta. Singurul care îți poate da cheia și te poate ajuta să înțelegi spiritul scripturilor sfinte este propriul tău spirit, care este o scânteie din Spiritul Suprem Divin. Atât timp cât nu ești renăscut în spirit, nu-ți va fi de folos nici o regulă. Odată însă ce ai renăscut, nu mai ai nevoie de nici o cheie, căci spiritul tău revelat se va recunoaște foarte ușor și repede pe sine și toate cele de aceeași natură cu el, fără-i trebuiască nici o regulă generală. 2. Dacă însă dorești să înțelegi măcar sensul natural al acestor scrieri, trebuie să-ți faci mai întâi cunoscută limba ilirilor, care seamănă foarte mult cu limba vechilor egipteni, având aceeași rădăcină, căci aceasta este aproape una cu ebraica veche. Fără aceste cunoștințe nu vei putea niciodată citești corect cărțile lui Moise și de aceea nu vei putea înțelege bine nici sensul cuvintelor. Dacă însă nu vei înțelege imaginile pământești pe care le vei întâlni acolo, cum vei vrea să pricepi înțelesurile spirituale, ascunse, chiar fiind în posesia a multor mii de reguli și îndrumări?! 3. Actuala limbă a evreilor este aproape cu totul străină de limba pe care o vorbeau Avraam, Noe sau chiar Adam. Rămâi tu însă în Mine, în iubire și credință, și vei afla de la sine înțelegerea pentru aceste scrieri, și aceasta nu după mult timp! De altfel însă nu îți va strica să citești mai des aceste scrieri sfinte, căci prin aceasta sufletul tău își va păstra hărnicia în a căuta și a gândi. Ești acum mulțumit cu această explicație?” 4. Cornelius a spus: „Bineînțeles, Domnul și Maestrul meu! O speranță îndreptățită și care stă pe o temelie trainică este mai prețioasă decât deplina posesiune a ceea ce s-a sperat. Și astfel eu vreau să bucur de ceea ce am primit de la Tine. Primește mulțumirea cea mai călduroasă a inimii mele!” 5. După ce Cornelius a încheiat de mulțumit, s-a apropiat de Mine bătrânul Stahar, mai-marele evreilor, și a spus: „Domnul și Maestrul meu, ceea ce am auzit din gura Ta este o învățătură pe care acum o înțelegem cu toții. Dar o va înțelege și un altul, dacă i-o vom transmite noi? Câte nu am aflat, auzit și văzut, ca să putem pricepe! Dar vom fi noi în stare să transmitem toate acestea și altora, care nu au auzit, văzut sau aflat mai înainte de ele? Vor putea aceștia înțelege, ca să poată trage foloase din această învățătură?” 6. Eu am spus: „Prietene, unde îți erau urechile atunci când Eu v-am spus chiar la început și chiar v-am dat poruncă tuturor să nu mai dezvăluiți nici unui alt om ceea ce veți afla și vedea aici în această noapte?! Acestea vor rămâne ascunse față de restul lumii! Celui care va renaște cu adevărat în spirit îi vor fi oricum dezvăluite toate acestea. Dar cel care se menține în aparențele lumești, dacă va afla ceva din toate acestea, i se va părea o mare nebunie și se va înfuria. De aceea este mai bine ca lumea să nu afle nimic despre aceasta. Pentru întărirea voastră în credință este important să înțelegeți tainele împărăției lui Dumnezeu și aceasta ajunge pentru întreaga lume! 7. Voi știți deja în mare ce trebuie să propovăduiți în numele Meu. Tot restul este o binecuvântare pentru voi, care sunteți aleși ca învățători ai poporului, pentru ca să nu vă îndoiți că Eu sunt Domnul și Maestrul din veci. Căci dacă voi aveți o credință puternică și de neclintit, va fi ușor să treziți în ucenicii voștri o credință vie și puternică, arătându-le puterea propriei voastre credințe. Ca să le puteți arăta aceasta, în toată puterea ei, a fost nevoie ca voi să recunoașteți mai înainte pe Mine că vin din Tatăl ca să arăt vouă calea vieții. 8. Dacă ai înțeles acum acestea, atunci vei ști ce veți avea de propovăduit atunci când Eu vă voi trimite printre oameni. Iubiți-L pe Dumnezeu, Tatăl vostru, înainte de toate, și pe aproapele vostru ca pe voi înșivă și respectați poruncile pe care Dumnezeu le-a dat tuturor oamenilor prin Moise - aceasta este învățătura Mea, pe care o veți avea de predicat oamenilor; de mai mult nu este nevoie. 9. Tot restul însă, ce-l veți afla aici, este numai pentru voi, așa cum ți-am explicat de mai multe ori. Acum sper că știi ce ai de făcut pe viitor și poți să te întorci la locul tău!” Acestea fiind spuse, Stahar a mers la locul lui. 10. Regele Uran s-a ridicat și M-a întrebat: „Doamne, Maestru și Dumnezeu, Tu știi de ce am întreprins această călătorie! Ceea ce am căutat am și găsit. bucur peste măsură de această comoară și ea îl bucură fără îndoială pe oricine o găsește, asemenea mie! Fără învățătură însă nu o poate găsi nimeni! Se naște de aceea întrebarea: cine are dreptul de a învăța și cine are calitățile de învățător? meargă învățătorii ca soli dintr-un loc într-altul și de la o țară la alta, sau ar fi poate mai bine să se facă școli cu cei mai buni învățători, iar oamenii să fie obligați să urmeze aceste școli? Stăpâne, Maestru și Dumnezeu, Te rog să-Mi dai o îndrumare, căci vreau să fac întocmai voia Ta!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 09:07 Capitolul 165 - Adevărații învățători ai Evangheliei ----------------------------------- Capitolul 165 Adevărații învățători ai Evangheliei 1. Eu am spus: „Îmi place voința ta cu adevărat serioasă. Dar și memoria ta este cam scurtă, căci despre acestea ți-am dat deja ție, și mai ales lui Matael - ca ginere al tău - destule îndrumări. Gândește-te puțin și îți vei aminti! De altfel se înțelege de la sine că acela care vrea să îndrume orbii, trebuie el însuși să vadă, dacă nu vrea să cadă împreună cu aceștia într-o groapă. Tu nu îi poți spune fratelui tău: «Vino să-și scot paiul din ochi!», dacă ai în ochi o bârnă. 2. Un învățător adevărat trebuie să fie fără greșeli, căci altfel acestea l-ar încurca atunci când și-ar îndeplini îndatorirea și atunci nu ar fi mai bun decât un învățător obișnuit! Eu vă arăt și vă explic atâtea lucruri, dintre care unele nemaiauzite, pentru că pregătesc să deveniți învățători adevărați; de aceea fiecare învățător desăvârșit trebuie mai întâi să fie pregătit de Dumnezeu, la fel cum și voi sunteți acum învățați de Dumnezeu. Tatăl din ceruri trebuie să-l ghideze, căci altfel el nu are cum să înțeleagă adevărul în adâncul luminii lui, iar celui care nu pătrunde adevărul în profunzimea luminii lui, pentru a deveni prin aceasta el însuși lumină, cum să îi fie cu putință lumineze noaptea aproapelui său?! 3. Cine vrea să lumineze noaptea și să o preschimbe în zi, acela trebuie să fie el însuși o lumină asemănătoare soarelui, care acum se apropie de răsărit. Dacă soarele ar fi negru și întunecat ca un cărbune, ar putea el schimba noaptea pământească într-o minunată zi? Eu vă spun vouă: din cauza unui asemenea soare negru, noaptea va fi și mai neagră și lipsită de lumină decât a fost înainte. 4. De aceea, un învățător care nu este îndrumat de Dumnezeu este mai rău decât lipsa unui învățător! Căci un astfel de învățător întunecat nu este nimic altceva decât un sac plin cu sămânță rea, din care se împrăștie doar buruiana superstiției peste viețile oamenilor. 5. Dacă vrei să-ți înveți poporul să scrie, citească și să socotească, atunci poți să pui învățători lumești care să învețe copiii în școli. Dar Evanghelia Mea pot și au voie să o vestească cu folos doar aceia care au din plin acele însușiri pe care Eu vi le-am spus foarte limpede. 6. Pentru aceasta nu este nevoie de școli, ci un adevărat sol al cerului va merge din sat în sat și va zice: «Pacea să fie cu voi! Împărăția cerului este acum aproape de voi!» Dacă solul este primit, atunci el rămâne și va predica mai departe. Dacă însă nu va fi primit de acel sat, care este al lumii și al diavolului, atunci să plece mai departe și să își scuture până și praful de pe picioare! Căci un astfel de sat nu merită ca un adevărat sol al cerului să îi poarte praful pe picioare. 7. Această învățătură a Mea să nu fie dată nimănui cu insistență, ci trebuie mai întâi lămurite darurile învățăturii Mele din cer. Dacă cei care au ascultat vor să audă învățăturile, ele le vor fi arătate într-o predică scurtă și convingătoare; dacă însă nu vor să audă învățăturile sau arată prea puțin interes, atunci solul ceresc să plece mai departe - căci nu trebuie să arunci niciodată perle prețioase la porci! 8. Acum știi cum trebuie răspândită învățătura Mea. Dar de acum să nu mai uiți îndrumările Mele! De altfel, încredințează-i această sarcină sfântă lui Matael și celor patru tovarăși ai lui, pentru că ei știu acum foarte bine ce au de făcut pentru răspândirea învățăturii Mele și vor rămâne în inima lor mereu în legătură cu Mine, ceea ce este, de asemenea, de mare însemnătate pentru propovăduirea adevărată a învățăturii Mele. 9. Căci cine își îndrumă frații în numele Meu nu trebuie să scoată din fântâna lui, ci întotdeauna numai din fântâna Mea! El nu are nevoie să gândească: «Ce va trebuie oare să spun atunci când va trebui să predic în fața unuia sau a altuia cuvântul Domnului?», căci, la timpul potrivit, i se vor pune în inimă și în gură cuvintele potrivite. 10. Acela care a primit această binecuvântare să nu stea să cumpănească de frică sau de teama unui împuternicit, ar putea să-l jignească sau chiar să-l înfurie pe acesta din urmă! Căci acela care se teme de lume mai mult decât de Mine nu este demn de învățătura Mea și nici de binecuvântarea Mea, și nu este bun de sol al cerului. 11. Ție însă îți va fi ușor în țara ta, căci acolo tu ești cel mai înalt judecător și poporul te ascultă și se teme de tine, căci cunoaște neclintitele tale sentințe. Când însă un sol al cerului va ajunge într-un loc care va fi sub stăpânirea unui domnitor aspru, el va avea nevoie de mai mult curaj decât ai tu nevoie în țara ta întinsă, ca domnitor temut. 12. Cine vrea să fie un adevărat vestitor al cerului, acela să nu poarte cu el nici bâtă, și nici o altă armă, și nici sac în care să bage ceva. Căci Eu însumi îi voi trimite prieteni, iar aceștia îi vor da ceea ce îi trebuie trupului său. Un vestitor al cerului să nu aibă la el mai mult decât o haină - în afară de iarnă sau dacă el merge în țările reci de la miazănoapte - ca să nu poată nimeni să spună el are prea mult și de aceea are altul prea puțin. Dacă însă cineva îi dă o nouă haină sau mai multe, le primească, căci va avea destule prilejuri în care aceste daruri pioase să fie de folos. 13. Acum, Uran, ai toate regulile pentru cei care vor să fie adevărați învățători. Numai una singură voi mai adăuga: fiecare trimis adevărat al cerului va primi de la Mine darul de a vindeca bolnavii prin atingere și adevărații trimiși trebuie mai întâi să vindece în sat pe unii bolnavi care zac, căci prin aceasta vor trezi un sentiment bun în întreg satul și aceștia vor fi atunci mai degrabă atrași de noua învățătură cerească decât de oricare predică, oricât de bine rânduită ar fi ea. 14. Fiecare om ascultă mai degrabă de vorbele unui medic decât de cele ale unui profet, oricât de iluminat ar fi acesta. Ce fac Eu, la fel va face și un adevărat trimis al cerului atunci când îl voi trimite în toate țările pământului. Dar un trimis adevărat al cerului va trebui să recunoască întotdeauna, înainte de a atinge bolnavul pentru a-l vindeca, dacă omul nu se găsește deja mai mult pe lumea cealaltă decât în aceasta. Dacă adevăratul trimis al cerului va vedea că sufletul bolnavului a părăsit aproape de tot trupul, atunci să nu-i mai atingă trupul spre a-l vindeca, ci doar să se roage pentru el și să-l binecuvânteze în numele Meu. Spus pe scurt: fiecare trimis al cerului va ști, la vremea potrivită, ce are de făcut. Ești acum tu, Uran, lămurit în lot ceea ce ai vrut să afli?” 15. Uran a răspuns: „Da, Stăpâne, Maestru și Dumnezeu! Cea mai fierbinte mulțumire pentru aceasta! Iar popoarele mele Îți vor aduce laudă și Te vor slăvi în lung și-n lat, pentru că i-ai arătat atâta grație bătrânului lor rege, grație de care vor avea și ei, la rândul lor, parte. De aceea Îți mulțumesc fierbinte încă o dată!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 09:10 Capitolul 166 - Minunata dimineață ----------------------------------- Capitolul 166 Minunata dimineață 1. După aceste mulțumiri într-adevăr fierbinți, Uran s-a întors la locul lui. În același moment, soarele a început să răsară într-un fel nemaivăzut vreodată, încât, de atâta strălucire, nimeni nu putea privi orizontul. Mii de norișori ușori, într-o lumină trandafirie, se cutremurau parcă de cea mai adâncă emoție, așteptând minunata zi-mamă. 2. După câteva clipe, marele soare a început să răsară deasupra munților îndepărtați, într-o lumină de curcubeu. De data aceasta însă, soarele părea de zece ori mai mare ca de obicei. În același timp, mulți dintre cei prezenți au observat multe stoluri mari de păsări, care se roteau în cercuri prin văzduh, când mai sus, când mai jos, deasupra valurilor curate și strălucitor colorate. 3. Peste întinsa oglindă a mării se ridicase o ceață ușoară, care reflecta încântător lumina de curcubeu a soarelui. În același timp, o mulțime de albatroși zburau peste oglinda strălucitoare a mării, iar aripile lor străluceau ca și când ar fi fost diamante și rubine. 4. În același timp adia și o plăcută briză răcoroasă. Era atât de frumos încât Cyrenius și cu mulți alții au spus cu voce tare: „Nu, o dimineață atât de minunată n-a văzut încă nici un ochi de muritor și nici un simț omenesc nu a fost încântat de o asemenea briză!” 5. Până și Iara, care tăcuse toată noaptea, pentru a putea asculta și privi în tihnă, a strigat deodată plină de încântare: „Oh, aceasta este o dimineață de care numai îngerii în ceruri au parte! Ah, ah, ce minunăție, ce frumusețe, ce grație de nedescris! Aceasta este o dimineață care seamănă cu cea care a urmat nopții din inimile noastre! Nu este așa, Doamne, Tu, singura mea iubire, aceasta este o dimineață plină de însemnătate?” 6. Eu am spus zâmbind: „Firește, multiubita Mea fiică, așa cum în oameni totul a devenit ceresc, tot la fel a devenit ceresc tot ceea ce îi înconjoară! Diminețile vor deveni dimineți cerești, zilele vor deveni zile cerești, serile - adevărate seri cerești, iar noaptea va fi odihna cerului, dar nu va fi întunecată, ci plină de o lumină minunată pentru sufletul curat al omului care este unit cu spiritul său. Savurați în respirații adânci minunăția întăritoare a acestei dimineți parfumate!” 7. Fata plângea cu lacrimi de bucurie și s-a ridicat de pe locul ei, pentru ca întregul ei trup să se poată bucura din plin de această dimineață parfumată. 8. A venit apoi și bătrânul Marcu; el supraveghease până atunci pregătirile pentru masa de dimineață și din această cauză pierduse răsăritul. Însă, cum soarele strălucea pe cer în cele mai vii și mai luminoase culori ale curcubeului, M-a întrebat foarte mirat ce este cu această dimineață deosebită; căci el era un om care a îmbătrânit străbătând Europa, Africa și Asia în lung și în lat, dar niciunde nu a mai văzut un asemenea soare și o asemenea lumină! Ar fi dorit ca Eu totuși să-i spun ce însemnătate au toate acestea. 9. Eu am spus: „Vezi, dacă împăratul din Roma ar veni aici, toate popoarele supuse lui i-ar pregăti o sărbătoare, pentru că se bucură-și vadă împăratul și pentru a-i face o bucurie, căci astfel bine dispus împăratul este mai degrabă iertător și darnic. Vezi, aici, în persoana Mea, se află tot un împărat și stăpân al tuturor cerurilor și lumilor! 10. Locuitorii cerului, ca de pildă Rafael al nostru, știu ce mare deschidere de viață v-am făcut Eu vouă în această noapte și cât de mare este grația ca voi să puteți vedea și să puteți primi învățături de la Mine, acum când Mă aflu chiar printre voi. Preamărita și preasfânta bucurie pe care o simt ei acum se face văzută și simțită prin activitatea spiritelor naturii ale acestui pământ. 11. Dar nu numai pe acest pământ, ci în toate lumile nesfârșitei creații este și va fi sărbătoare vreme de șapte ceasuri. În tot acest răstimp nu va muri nimeni în întreaga creație și nici nu se va naște nimeni. Însă, după ce vor trece cele șapte ceasuri, sărbătoarea se va încheia și totul se va întoarce la vechea ordine. 12. Acum știi cauza acestei minunate dimineți! Mergi însă acum și pregătește o masă deosebită, căci și noi vrem să sărbătorim astăzi!” 13. Marcu a plecat grăbit. Toți cei de față s-au molipsit de bucuria cerească și Mă preaslăveau, iar cel mai tare Iara. 14. După ce toți M-au preaslăvit peste măsură cam vreme de un ceas, a venit Marcu și ne-a chemat la masă. Mulți însă mai voiau să rămână pe munte. 15. Eu însă le-am spus: Jos, la mesele întinse sub cerul liber, așteaptă aceeași dimineață minunată ca și aici, pe munte. Pe drumul scurt până în vale vă veți putea bucura de ea, iar, odată ajunși, veți bucura de două ori, căci trupurile noastre au nevoie de o întărire! plecăm deci cu toții la masă!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 09:12 Capitolul 167 - Despre post și despre bucurie ----------------------------------- Capitolul 167 Despre post și despre bucurie 1. La aceste vorbe ale Mele, unul dintre cei treizeci de farisei a spus: „Acum, în sfârșit, iată și un cuvânt obișnuit din gura Aceluia în care locuiește Preaînaltul Spirit al lui Iehova, în deplina Lui înțelepciune, iubire, forță și putere. Dar nu poți fi sigur nici de data aceasta că, în spatele acestor cuvinte obișnuite, nu se ascunde un înțeles plin de înțelepciune. Cine, în afara Lui, îl va descoperi, va fi răsplătit cu o împărăție! Eu unul știu că n-am să fiu rege.” 2. Un tovarăș de-al lui i-a zis: „Ar fi o prostie să gândești asemenea vorbe, darămite să le și spui cu voce tare! Cum poate Acela să rostească ceva, care să fie lipsit de înțelepciune?! Chiar dacă nouă ne par cât se poate de obișnuite acele vorbe, ele sunt ale Preaînaltului Spirit și nu pot fi altfel decât pline de cel mai adânc înțeles și de cea mai mare înțelepciune! Noi amândoi nu vom putea probabil să pătrundem nici într-o veșnicie întreaga profunzime insuflată acestor cuvinte, dar eu simt cât se poate de limpede că în ele este ascuns ceva nesfârșit. De aceea, ferește-te de asemenea remarci prostești!” 3. Primul a spus din nou: „În tot cazul a fost o prostie din partea mea și o recunosc. Dar n-am avut nici o intenție rea!” 4. Cel de-al doilea a spus: „Na, îți pare cumva poate și rău că nu ai amestecat și puțină perfidie în remarca ta?! 5. În această noapte ai primit atât de mult din cea mai înaltă înțelepciune, iar acum nu-ți trece nimic mai potrivit prin cap decât asemenea glume?! Vezi, tocmai pentru că noi suntem atât de bătuți în cap, ca o noapte tulbure de toamnă, de aceea Domnul nostru nici nu ne-a chemat vreodată, precum l-a chemat pe onoratul Matael ca să ne povestească aceste întâmplări minunate! Este o mare diferență între noi și Matael! Eu mă simt oricum ca un nimic, iar tu mai vrei să și glumești în mijlocul acestor preaonorați invitați!” 5. Primul fariseu: „Ai dreptate, frate, muștruluiește-mă cât poți! Nu merit altceva! voi pedepsi chiar eu însumi! Masa de dimineață mi-ar cădea foarte bine, dar chiar de aceea mă voi pedepsi și nu voi pune nimic în gură până seara! Oh, voi ști eu să-i vin de hac prostului meu simț al umorului!” Spunând acestea, tânărul fariseu s-a întors pe munte și a renunțat la masă. 6. Dar și tovarășul lui a zis: „Dacă tu postești, eu sunt de vină pentru pedeapsa ce ai luat-o asupra ta și vreau să te ajut să postești, ca să poți suporta totul mai ușor! Tu ai greșit, dar ți-ai recunoscut imediat greșeala, de aceea meriți să fii iertat și să fii susținut în strădania ta de a te îndrepta. Voi posti împreună cu tine!” 7. Primul a spus din nou: „Nu trebuie să faci asta, căci nu este frumos ca nevinovatul să sufere împreună cu vinovatul, cum de altfel în lume se petrece atât de des!” 8. Al doilea a spus: „Parcă eu nu știu! Dar spune-mi dacă ai auzit de multe cazuri în care nevinovați de felul meu suferă de bunăvoie împreună cu vinovații!” 9. Primul: „Acum, astfel de cazuri nu se întâlnesc prea des - dar cu atât mai des se întâlnesc cazurile când nevinovații sunt siliți să sufere odată cu vinovații. De pildă: un oarecare împărat, care are o împărăție foarte întinsă și o oaste mare, este ofensat de regele unei țări cu mult mai mici. Împăratul s-ar putea răzbuna numai pe rege pentru ofensa primită; dar nu, el cotropește regatul dușmanului cu oastea lui și îl pustiește! El nu cruță nici animalele, și nici oamenii, totul este trecut prin sabie, iar piețele, satele și orașele sunt făcute cenușă.ți nevinovați trebuie aici să sufere alături de cel vinovat! Eu cred că pilda aceasta îți este de ajuns și vei recunoaște că, din când în când, mai am și dreptate!” 10. Pe când aceștia doi discutau astfel, noi am ajuns la mese și ne-am așezat în fața unor bucate bogate și foarte bine pregătite. În afară de Mine, nimeni n-a băgat de seamă lipsa celor doi farisei, care bineînțeles că acum nu mai erau farisei. Eu l-am chemat pe Marcu și i-am spus să meargă pe munte și să-i cheme pe cei doi. 11. Marcu a plecat grăbit și le-a transmis celor doi voința Mea. Cei doi s-au ridicat și l-au urmat pe Marcu. 12. Când au sosit jos, Eu le-am spus: „Simon și Gabi, veniți aici și așezați-vă la masa aceasta. Căci, după ce vom termina de prânzit, ne vom lămuri dacă în vorbele Mele aparent obișnuite, pe care le-am rostit sus, pe munte, înainte de a coborî pentru a veni la masă, nu se ascunde într-adevăr un înțeles mai adânc! Dar mai întâi să mâncăm și să bem, căci trupului îi trebuie hrană și întărire pentru a exista, precum și sufletului îi trebuie hrană sufletească, dacă vrea să crească în cunoaștere și în puterea voinței. 13. Mâncați și beți acum și lăsați postul pe altă dată! Atât, timp cât Eu sunt cu voi, ca un adevărat tată al spiritului vostru și mireasă a sufletului vostru, nu trebuie să postiți, nici trupește, și nici sufletește. Când însă mai târziu Eu nu voi mai fi ca acum, cu trupul în mijlocul vostru, atunci veți posti în tot felul!” 14. Un post fără rost și fără măsură este o nebunie la fel de mare și poate deveni chiar un păcat, la fel ca și dezmățul. Cine vrea să trăiască în ordinea adevărată, acela să fie cumpătat în toate. Căci orice lipsuri și privațiuni au, cu timpul, urmări nedorite pentru trup, suflet și spirit! Mâncați și beți acum cât vă cere inima! 15. O inimă veselă și senină este cu mult mai pe placul Meu decât una tristă, nemulțumită și tulburată, care, prin aceasta, nu poate cuprinde prea multă iubire în ea. Căci într-o inimă veselă locuiește iubirea și buna speranță plină de încredere. Dacă la un om vesel și senin vine un om îndurerat, el se va molipsi în curând, sufletul lui va începe să se miște mai liber, iar lumina spiritului va putea mai ușor străpunge sufletul - pe când un suflet trist pur și simplu se usucă și până la urmă va fi tot mai întunecat și mai nemulțumit. 16. Eu sunt de părere că nu veți înțelege prin veselia inimii o dedare la plăceri deșucheate - căci acestea să rămână departe de voi! - ci acea seninătate și veselie care umple inima unei perechi sănătoase și onorabile, sau a oamenilor dăruiți lui Dumnezeu după ce fac fapte bune pe placul Lui. Ați priceput acestea?” 17. Toți au spus că da și se bucurau în bucuria Mea. Apoi toți au început să mănânce zdravăn, iar peștii mari și foarte buni nu lăsau nimic de dorit! Și vinul a fost cinstit din plin. ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 09:14 Capitolul 168 - Cuvântarea lui Simon despre sfaturile date din egoism ----------------------------------- Capitolul 168 Cuvântarea lui Simon despre sfaturile date din egoism 1. După vreo jumătate de ceas, toți ucenicii Mei erau foarte însuflețiți, iar Simon a început să scoată la iveală din glumele lui, care de altfel nu erau lipsite de înțelepciune. Gabi, care era un tânăr de douăzeci și ceva de ani, de felul lui foarte serios, i-a atras de mai multe ori atenția lui Simon, ciupindu-l, ca nu cumva să uite unde se află. 2. Însă Simon i-a spus: „Cine l-a ciupit pe David atunci când s-a uitat pe sine și a început să danseze în drum? Femeia lui l-a sfătuit, plină de rușine,-și mai domolească nebunia bucuriei. Dar lui David nu i-a păsat de asta! Și uite, nici mie nu-mi pasă de ciupiturile tale, ci mă voi înveseli și mai tare! Și nu mă mai ciupi, căci altfel o să te ciupesc și eu pe tine! 3. Uită-te, acolo șade Domnul! Acum numai El ne corectează! Ce vrem noi, păcătoșii, corectăm unul la celălalt? Căci fiecare dintre noi, oamenii, își corectează aproapele mai ales din egoism! Bogatul își îndeamnă aproapele la cumpătare și îi va ține și o predică pentru aceasta. De ce face el toate astea? Pentru că se teme ca nu cumva acela să sărăcească și atunci el, pentru că e bogat, și nu pentru că i-ar păsa de el, trebuiască-l ajute de ochii lumii. 4. Un altul, care nu poate să umble repede, va încerca să-și convingă însoțitorii de neajunsurile mersului grăbit. Un altul, care nu suportă arșița, va lăuda cât va putea foloasele locului umbros, iar un băutor de vin desigur că nu va lăuda, față de prieteni, apa. Un bărbat tânăr, dar chiar și unul împovărat de ani, care se uită cu plăcere la o fată, îi va ține mereu predici despre ce se poate întâmpla dacă umblă cu bărbații, iar bărbaților le va ține predici despre pericolele umblatului după femei. Din astfel de predici nu iese destul egoism la iveală?! 5. Am băgat mereu de seamă, îți spun foarte deschis, în toate aceste sfaturi se ascunde mereu un sâmbure de egoism și aceasta o poate vedea fiecare dacă este destul de sincer cu el însuși. De ceea ce lui însuși nu îi place să facă, îl va convinge cu tot felul de predici moraliste și pe altul să nu facă. 6. Dacă unul e îndrăgostit de o fată, o va preveni mereu de alți bărbați, care se pare că au pus și ei un ochi pe ea. De ce nu ține el și altor fete predici despre viclenia bărbaților? Pentru că este egoist numai în privința acestei fete! 7. Eu aș putea afla, din caracterul acestor predici și sfaturi, pe care oamenii și le țin unii altora, slăbiciunile acestor oameni! 8. Nu fără rost, Maestrul nostru, când ne-a dat pe munte minunatele învățături, i-a făcut atenți pe corectorii neîntrebați să nu sară și să-i spună aproapelui lor: «Vino, prietene,-ți scot paiul din ochi!» Mai întâi să cerceteze cu atenție dacă n-au cumva în ochiul lor o bârnă întreagă! Dacă s-ar fi ocupat mai întâi de bârna lor și ar fi scos-o, atunci ar fi avut dreptul să-și întrebe fratele dacă vrea să lase să i se scoată paiul din ochi! 9. Vezi tu, prietene Gabi, și aceasta este morală, dar eu nu te împung cu ea precum ai făcut tu cu mine, deși sunt convins că se ascunde un sâmbure de adevăr în ea! 10. Acum am terminat ce am avut de zis și mă voi întoarce la peștele meu! Tu poți între timp, prietene Gabi, mai slăbești hățurile limbii tale! Numai de înțelepciunile solomonice te rog să scutești, căci mintea noastră este încă prea necoaptă pentru ele! Noi trebuie să fim fericiți și mulțumiți că trăim acum ceva mai conștienți; pe Solomon însă, mai bine să-l lăsăm în pace! Iar cântarea lui de slavă o cânte cine vrea, căci vocile noastre nu cred că vor atinge vreodată această înălțime pe acest pământ!” 11. Gabi s-a cam supărat de înțepăturile lui Simon, dar, din venerație pentru Mine, a rămas tăcut. ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 09:26 Capitolul 169 - Critica lui Simon la cântarea de slavă a iui Solomon ----------------------------------- Capitolul 169 Critica lui Simon la cântarea de slavă a iui Solomon 1. Eu l-am întrebat atunci pe Simon: „Tovarășul tău este un adept al lui Solomon? Și ce înțelege el din cântecul de slavă? Spuneți-Mi ce ați înțeles din el!” 2. Simon a spus: „Doamne și Stăpân al cerului și al pământului! Dacă îmi dai voie să vorbesc, așa cum îmi vin mie cuvintele, atunci vorbesc cu plăcere; dar dacă îmi ceri să-mi caut cu grijă cuvintele, n-am să reușesc să mai scot nici un sunet!” 3. Eu am spus: „Vorbește așa cum îți vin vorbele pe limbă, căci umorul și glumele tale nu sunt rele!” 4. La acestea, Simon a spus: „Ah, dacă este așa, atunci veți avea ce auzi! Dar bineînțeles că nu voi putea sări peste mintea mea cea simplă, dar cred că totuși destul de sănătoasă! 5. Tu, o, Stăpân și Maestru, ai întrebat cât am priceput din cântarea de slavă a lui Solomon! Ajută-mă, sfinte Ilie, eu nu am priceput nimic, căci ar fi fost numai pierdere de timp! Gabi însă a învățat pe de rost primul capitol, dar încă mai rumegă la el și tot nu știe mai mult decât știu eu despre fundul mării. Dar ce este mai frumos la acest capitol este că, cu cât îl citești mai des, cu atât mai puțin pricepi! Iar la urmă, când îl știi pe dinafară, nu mai pricepi chiar nimic!” 6. Eu am spus: „Știi și tu primul capitol pe de rost?” 7. Simon: „Acela mi l-a recitat de atâtea ori încât, spre disperarea mea, acum îl știu și eu cuvânt cu cuvânt! E mult mai plăcut să vorbești cu sciții, decât să ți se recite cântarea lui Solomon. Cine crede că poate înțelege ceva din ea înseamnă este copilul unor părinți foarte ciudați. Eu o consider o absurditate! Pe cât de frumoase și adevărate sunt învățăturile și predicile lui Solomon, pe atât de prost și lipsit de conținut este cântecul lui de slavă. Cine vede în el mai mult decât opera unui nebun, acela are precis o minte bolnavă! 8. Ce poate oare să însemne: «El să sărute cu săruturile gurii lui, căci iubirea ta este mai dulce decât vinul»?! Cine este «el» și cine este «mă»? Și atunci necunoscutul «el» îl sărută pe la fel de necunoscutul «mă» cu propria gură a lui «el»?! Are acest «el» și alte guri pe chipul lui? Atunci trebuie să fie o ființă foarte ciudată! 9. Finalul acestui prim vers pare să conțină motivul dorinței de la începutul versului, numai că aici «el» este persoana a doua și nu se poate ști cu siguranță dacă în expresia «iubirea ta», care trebuie că este mai dulce decât vinul, este vorba de iubirea lui «el». Dacă nu se știe cine sunt «el» și «mă», de unde să se știe cine este acela a cărui iubire la persoana a doua să fie mai dulce ca vinul? 10. De altfel, iubirii nu îi este făcut un compliment deosebit dacă se susține că este mai dulce ca vinul, dacă vinul nu a fost mai întâi prezentat ca fiind unui deosebit. Sunt tot feluri de vinuri, între care unele foarte proaste! Dacă iubirea însă nu este decât mai dulce decât vinul, fără a se ține seama de calitatea lui, atunci nici această iubire nu este cine știe cât de prețioasă! Se poate ca în această bâlbâială se ascundă și ceva deosebit, dar eu pentru nimic în lume n-am reușit să-i dau de capăt. 11. Ca să dau și mai multe dovezi ale prostiei mele, voi lipi de primul vers și pe al doilea. Acesta sună cam așa, dacă memoria nu mă înșeală: «Pomada ta cea bună se poate mirosi, numele tău este o pomadă revărsată, de aceea te iubesc fetele.» După mintea mea, cel de-al doilea vers se potrivește cu primul ca nuca în perete! Ce este pomada asta și a cui e ea? Cine să o miroasă? Cum poate fi numele cuiva o pomadă revărsată și de ce să fie el tocmai pentru aceasta iubit de fete? Ce fel de fete sunt acestea? 12. De aceea lasă-mă în pace, mare Solomon, cu toată înțelepciunea ta! Un cuvânt de-al Tău, înalte Domn, este pentru mine de sute de mii de ori mai prețios decât toată înțelepciunea lui Solomon! Acum m-am săturat de Solomon! O, Doamne, scutește-mă Te rog de celelalte versuri, căci acestea depășesc cu mult încâlceala limbii sciților!” 13. Eu am spus: „Foarte bine, dragul Meu Simon, ai putea însă-Mi redai din nou cuvintele pe care Eu le-am spus celor care voiau să rămână pe munte, de dragul minunatei dimineți, vorbe despre care tu ai spus că nu au nici un înțeles mai adânc? Dacă îți mai amintești de ele, te rog, mai repetă-le o dată de față cu Mine!” 14. Simon a spus, ceva cam încurcat: „O, Doamne, dacă nu mă înșeală memoria, acele câteva cuvinte au fost: «Jos, la mesele întinse sub cerul liber, așteaptă aceeași dimineață minunată ca și aici, pe munte. Pe drumul scurt până în vale vă veți putea bucura de ea, iar, odată ajunși, veți bucura de două ori, căci trupurile noastre au nevoie de o întărire! De aceea să plecăm cu toții la masă!» Eu cred că așa ai spus Tu, Doamne!” 15. Eu: „Foarte bine, dragul Meu Simon! Ai repetat toată fraza corect, cuvânt cu cuvânt. Dar ce ai zice tu dacă Eu ți-aș spune că aceste cuvinte rostite de Mine, în spirit, umplu același înțeles ca și cele două versuri din cântecul de slavă al lui Solomon?! Poți să îți imaginezi așa ceva?” 16. Simon: „Mai degrabă putea să-mi imaginez că marea s-ar schimba chiar mâine în cel mai bogat ogor, decât aceasta. Căci ceea ce ne-ai spus Tu, Doamne, pe munte, a fost foarte limpede și am înțeles cu toții foarte bine ce aveam de făcut, și anume să coborâm în vale și să ne așezăm la mese sub cerul acestei minunate dimineți și să ne întărim trupul cu un prânz pregătit excelent! Cine nu a înțeles aceasta înseamnă este surd de-a binelea! 17. Dar cine înțelege cele două versuri ale cântării de slavă? Ele sunt, după cum v-am arătat, o adevărată aberație! Și atunci cum să descopăr un înțeles înalt și plin de înțelepciune? Este ca și cum aș vrea să-mi închipui despre un prostănac mut că ar fi un Platon! De altfel, dacă totul este cu putință, atunci de ce nu ar fi și aceasta?! Eu am spus aici numai cum simt eu și ce gândesc.” 18. Eu: „Cu atât mai bine! Căci cu cât mai mult găsești cu neputință aceasta, cu atât mai minunată va fi luminarea. Dar este uimitor cum tu și cei ca tine nu vedeți nimic cu ochii deschiși și nici n-auziți nimic cu toate că urechile nu vă sunt înfundate! Dar să lăsăm acestea! Mai spune-Mi însă și al treilea vers din cântecul de slavă, pe care văd că l-ai studiat bine, și te voi putea atunci lămuri imediat și-ți voi dezlega enigma pe înțelesul tău!” 19. Simon: „O, vai mie, și cel de-al treilea vers?! De dragul Tău, Doamne, fac tot ce îmi ceri cu plăcere! Dar altfel, pot să Te asigur că mi s-ar face rău! 20. Al treilea vers este cu adevărat încurcat. Dacă nu mă înșeală memoria, renumitul vers sună așa: «Trage-mă după tine, atunci noi vom alerga! Regele să conducă în camera sa. Noi ne bucurăm și suntem veseli pentru tine; ne gândim la iubirea ta mai mult decât la vinul tău. Evlavioșii te iubesc pe tine.» 21. Acesta este! Cine îl poate înghiți,-l înghită! Dacă la început s-ar spune numai: «Trage-mă după tine, atunci voi alerga!»; dar este scris: «atunci noi vom alerga!» Cine este acela care este tras și cine sunt apoi acei «noi» care aleargă? 22. «Regele să conducă în camera lui.» Care rege, cel veșnic sau unul lumesc? De altfel, această propoziție este una dintre cele mai bune. 23. «Noi ne bucurăm și suntem veseli pentru tine.» Aici vreau numai să știu cine suntem «noi» și cine este acela pentru care suntem veseli! 24. Mai departe, acel necunoscut preferă acea iubire necunoscută, vinului, despre care nu se spune cât de bun este! 25. Cine este la sfârșit acel enigmatic «tine», pe care evlavioșii îl iubesc? Oh, acesta este cel mai încâlcit fel de a vorbi! 26. Ce prost amărât este omul acestui pământ! Începe cu nimic, trăiește cu nimic și la urmă încheie iarăși cu nimic. Dacă crede cumva că înțelege ceva din propria lui viață, îl ajunge atunci din urmă cântarea de slavă a lui Solomon și nebunul este dat gata; căci, odată ce un om a fost făcut atent asupra ei, citind sau aflând de la altul, s-a terminat cu înțelepciunea lui, atunci s-a terminat cu omul însuși, adică el va mai continua să mai trăiască, dar ca un nebun, care nu mai e în stare să priceapă nimic! Iar dacă omul a ajuns până aici, se va întoarce și va începe doar să vegeteze la fel ca un animal. De ce atunci atâta strădanie pentru nimic și iarăși nimic?! 27. Adevărat, Doamne, Tu ne-ai arătat în această noapte pe munte lucruri care n-au mai fost arătate vreunui muritor pe acest pământ! Eu pricep acum multe. Dar de ce nu pricep înțelepciunea lui Solomon? Nici un om nu are voie să o priceapă sau este - cel puțin privită dinafară - o curată nebunie, care nu are cum să fie pricepută? Ori sunt ascunse în ea taine de o importanță vitală? 28. Spune-mi, Te rog, ce să cred! Căci numai în Tine mă încred; căci Tu îl poți înțelege prea bine, dacă poate fi înțeles! Dacă însă întregul cântec de slavă este doar o ultimă nebunie a înțelepciunii lui Solomon, spune-mi, Te rog, și mie, și voi arunca imediat întreaga cântare într-o latrină, ca să studieze locuitorii ei din ea despre înțelepciunea lui Solomon!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 09:30 Capitolul 170 - Cheia pentru înțelegerea «Cântării Cântărilor» a lui Solomon - Capitolul 171 - Simon explică versuri din ----------------------------------- Capitolul 170 Cheia pentru înțelegerea «Cântării Cântărilor» a lui Solomon 1. Eu am spus: „Prietene, glumele tale încep să se strice și vreau să-ți spun acum ce i-a spus odată un pictor renumit unui pantofar! Dar deocamdată situația ta nu poate fi alta; căci, după Solomon, totul pe acest pământ vine la timpul lui. Stăpânește-te însă acum și dă-ți toată silința să pricepi, și atunci cântarea lui Solomon îți va fi mai apropiată, vei înțelege legătura dintre ea și vorbele Mele de pe munte și vei vedea că spun același lucru. 2. Solomon în cântarea lui n-a făcut nimic altceva decât o profeție a existenței Mele de acum, în tot felul de imagini, pline de corespondențe spirituale, care prezintă omul de la faptă la faptă, de la poziție la poziție și de la efect la efect. Eu însumi sunt obiectul cântării lui, căci «el» și «tu» și «lui» și «tine» sunt toate Eu. Cel care vorbește cu Mine din adâncul lui Solomon este spiritul lui la singular, iar la plural este spiritul poporului, care urmărește același țel cu spiritul lui Solomon și al domnitorului și, prin urmare, din punct de vedere moral sunt o singură persoană. 3. Unde se spune: «El să sărute cu sărutările gurii lui», aceasta înseamnă: Domnul îmi vorbește mie, Solomon, și, prin mine, întregului popor Israel și prin acesta întregii lumi, cu propria Lui gură adevărată; Domnul nu-mi spune numai vorbe de înțelepciune, ci vorbe de iubire, de viață! Căci un cuvânt de iubire este un adevărat sărut al gurii divine pentru inima oamenilor; și de aceea zice Solomon: «El, Domnul, sărute cu sărutările gurii lui!» 4. Urmarea se potrivește foarte bine aici, unde se spune: «Căci iubirea ta este mai dulce decât vinul», sau: Iubirea ta îmi este mie și tuturor oamenilor mai de folos decât înțelepciunea. Căci prin «vin» se înțelege înțelepciune și adevăr. 5. Solomon, în prima propoziție, care este o rugăminte, îmi cere cuvântul iubirii, oftând la persoana a treia, căci numai prin înțelepciune este încă departe de Mine; prin persoana a doua din fraza următoare, în care aflăm motivul rugăminții, Solomon arată apropierea mai mare de Dumnezeu pe calea iubirii decât pe calea înțelepciunii. Sărutul, iubirea pe care a cerut-o Solomon în cântarea lui, îl primiți cu toții chiar acum de la Mine. Acum, dragul Meu Simon, ar trebui să-ți fie puțin mai clar primul vers al cântării decât ți-a fost înainte!” 6. Simon: „O Doamne, acum îmi este chiar și al doilea vers clar, și mă încumet chiar să-l explic!” 7. Eu am spus: „Fă-o și vom vedea cum ai reușit să pricepi al doilea vers, la lumina primului!” 8. Simon: „Acesta vrea vădit să spună: Doamne, dacă Tu mă săruți cu sărutările gurii Tale, dacă cuvântul, Tău devine iubire, deci o adevărată pomadă a vieții, atunci fă ca această pomadă, acest cuvânt al Tău divin de iubire, fie înțeles de toți oamenii. Căci de multe ori se spune «a mirosi» în loc de «a înțelege». Se spune nu arareori: «Miros că nu-i a bine!» 9. Acum Tu, Doamne, ești cu noi, la fel ca în rugămintea lui Solomon din primul vers! Noi avem numele Tău, cuvântul Tău sfânt de iubire, care este mai dulce decât înțelepciunea lui Solomon! Noi avem acum pomada revărsată peste noi, numele Tău, iubirea Ta, cuvântul Tău viu, toate lămurite pe înțelesul nostru, în fața noastră. 10. Acum, fetele, care te iubesc pentru aceasta, suntem vădit tot noi, cu vederea și înțelegerea noastră îngustă! Căci o fată este o ființă drăgălașă, nu chiar lipsită de înțelegere, dar nu poate fi comparată, cel puțin la modul obișnuit, cu înțelepciunea bărbătească. De aceea noi suntem fetele care Te iubesc mai presus de toate, pentru că înțelegem cuvântul Tău de iubire, care este ca o pomadă revărsată și de ale cărei parfumuri ne bucurăm din plin. Spune-mi, Doamne, dacă am înțeles bine cel de-al doilea vers!” 11. Eu am spus: „Întru totul corect și adevărat! Se pare că încâlcita cântare a lui Solomon este totuși ușor de înțeles, după ce primul vers este corect descifrat. Dacă ai putut să explici atât de bine cel de-al doilea vers, încearcă și cu cel de-al treilea. Poate că vei pune și de data aceasta punctul pe «i»!” 12. Simon a spus: „O Doamne, în curând voi îndrăzni să comentez întreaga cântare! Cel de-al treilea vers însă, după ce l-am înțeles pe primul și pe al doilea, pare foarte limpede, la fel de limpede ca și această minunată dimineață! 13. «Trage-mă după tine, atunci noi vom alerga!» Cine poate să tragă, spiritual, decât numai iubirea?! Și urmarea este că aceia care sunt îndrumați și trași de către iubire, într-o clipă înțeleg mult mai mult și creșterea cunoștințelor lor într-adevăr aleargă, în comparație cu cei îndrumați de înțelepciunea rece și uscată, care au nevoie de ani până vor pricepe acestea. Singularul din prima propoziție are deci numai un înțeles moral și în a doua propoziție apare la plural, referindu-se evident la noi și apoi la întregul Israel, iar în final la toți oamenii de pe pământ. 14. Regele, veșnicul, sfântul, conducă pe mine și pe noi toți în camera iubirii cea mai sfântă și plină de lumină din inima preasfântă a Tatălui! Iar noi ne bucurăm acum și suntem veseli peste măsură pentru Tine și pomenim iubirea Tatălui de mii de ori mai mult decât înțelepciunea rece și uscată! Numai în iubirea Ta suntem plini de umilință și avem o inimă plină de evlavie. Prin aceasta suntem evlavioși și Te iubim, o, Doamne, cu toată evlavia noastră. 15. Dimineața înțelepciunii, ca aceea de pe munte, e minunată și frumoasă, dar aici, jos, la mesele primitoare ale iubirii din camera sfântă a inimii Tale preasfinte de Tată, ne așteaptă aceeași dimineață a vieții adevărate. Sus, pe munte ne-am bucurat, îndrumați fiind în adevăratele cunoștințe, de minunata lumină a dimineții; dar acolo nu erau mese cu hrană întăritoare pentru viață. 16. Ne-a plăcut lumina adâncii înțelepciuni; dar Tu ai văzut poate în unii dintre noi sămânța întunericului pe ogorul din grădina inimii și ne-ai spus cu cuvinte pline de iubire: «Copii, jos, în adâncul umilinței, așteaptă aceeași dimineață! Dacă de pe culmile întunecate ale înfumurării - urmare a înțelepciunii lipsite de iubire - veți coborî în adâncul umilinței iubirii, veți bucura de aceeași dimineață luminoasă! Căci jos este aceeași dimineață ca și aici, dar o veți savura de două ori: acolo nu este numai întreaga lumină, ci și izvorul luminii și al vieții din iubire și din umilință! Jos sunt mesele preapline cu hrană pentru întărirea și păstrarea vieții în totalitatea ei!» 17. Acolo ne-ai condus, o, Doamne, prin adevăratul sărut al gurii Tale sfinte, iar noi nu am șovăit, ci am alergat după Tine și Te iubim ca adevărați evlavioși în iubire și umilință! Doamne, am înțeles și am explicat bine însemnătatea cuvintelor Tale pe care le-ai rostit pe munte?” Capitolul 171 Simon explică versuri din cântecul de slavă 1. Eu am spus: „Foarte bine! Dacă v-aș fi explicat Eu însumi versurile din cântare și le-aș fi comparat apoi cu ceea ce v-am spus Eu pe munte, M-aș fi folosit de aceleași cuvinte. Lămuririle tale au fost foarte mulțumitoare. Iar acum, ai devenit specialist în cântarea de slavă a lui Solomon, ai putea să ne mai lămurești câteva versuri din primul capitol! Sau poate că dorește altcineva dintre voi să facă aceasta?” 2. Toți au spus: „Doamne, noi încă nu putem, deși am dori!” 3. Simon a spus: „Doamne, eu nu știu ce-i cu mine! Dintr-odată înțeleg foarte bine cântarea și cu siguranță și corect! 4. Un alt vers spune: «Eu sunt negru, dar plăcut, voi, fiice ale Ierusalimului, ca și colibele Kedarului, ca și covoarele lui Solomon.» Acest vers, tradus în cuvintele noastre, nu poate să însemne altceva decât: «Eu, Domnul, care M-am coborât acum la voi, oameni orbi și trufași, nu sunt de cele mai multe ori recunoscut de voi și sunt disprețuit de lumea voastră «înaltă», dar în sinea Mea sunt plin de cea mai adâncă umilință și blândețe, răbdare și iubire pentru voi, fiice ale Ierusalimului!» 5. Cine sunt fiicele Ierusalimului? Ele sunt trufia, mândria, avariția și tirania urmașilor lui Avraam. Acestea sunt fiicele împodobite ale Ierusalimului. Însă Domnul cel negru, negru pentru că este disprețuit de ele, care este cel dintâi Om al tuturor oamenilor, este totuși milostiv și iertător cu ele și plin de dragoste, la fel ca și colibele din Kedar (Kai-Darz), care din afară arătau sărăcăcioase, dar înăuntru erau pline cu lucruri prețioase și tot felul de comori pentru a fi împărțite la săraci și nevoiași; El este mai plăcut decât covoarele prețioase ale lui Solomon, care, la vedere, aveau o stofă cenușiu-închis și tare, dar partea de jos, interioară, era din mătase prețioasă din India, țesută cu aur. 6. Mai departe se spune: «Nu vă uitați la mine, sunt atât de negru pentru voi, fiicele Ierusalimului (căci soarele - mândria voastră lumească - m-a ars înaintea fețelor voastre trufașe)! Copiii mamei mele se mânie împreună cu mine.» Cine poate fi Mama Ta din Tine, o, Doamne, decât înțelepciunea Ta, așa cum Tatăl din Tine este iubirea Ta veșnică?! Mama Ta este în același timp ordinea veșnică, ai cărei copii mânioși umplu veșnicul spațiu nesfârșit și, prin ordinea lor, sunt mânioși pe dezordinea copiilor lui Israel. 7. Căci această ordine sfântă «a fost pusă drept paznic al viei», ceea ce înseamnă: Voința Ta, unită cu toate puterile Tale cerești, a dat oamenilor această ordine prin legi, prin care «viile» (care sunt comunitățile omenești) rămână în ordinea cerească. 8. «Dar via pe care am avut-o nu am păzit-o!» Aceasta înseamnă «înălțimile și profunzimile de neatins, veșnice și divine, Eu le-am dezvăluit» - și aici stă pentru fiecare, drept dovadă grăitoare, prezența Ta foarte abordabilă. Tu ai părăsit cerul Tău înalt și de nepătruns pentru ca să apari aici negru, deci plin de umilință, în fața copiilor acestui pământ și să-i duci pe săracii cei drepți în camera Ta, în adevărata colibă a Kedarului. O, Doamne, spune-mi acum dacă am judecat corect și aceste două versuri cerute de Tine!” 9. Eu am spus: „Foarte corect! De aceea dă-ne lămuririle și la al șaselea vers!” 10. Simon: „Ție, iubirea mea întreagă și mulțumirea mea adâncă, pentru că Tu, Doamne, onorezi pe mine, băiat tânăr, cu iubirea și grația Ta, ca să pot dezvălui aceste taine adânci în fața acelora care Te iubesc, taine care nu au fost dezvăluite de nimeni până acum! Sufletul meu se bucură peste măsură, de această grație! Dar nu cu trufie, ci dimpotrivă, sunt din ce în ce mai umil, cu cât înțeleg mai mult atotputernicia Ta și nimicnicia mea. Dar Tu, Doamne, știi că am mereu de-a face cu umorul, și vinul prețios mă îndeamnă și mai mult la aceasta, așa că nu pot să înfrânez la acest al șaselea vers să nu fac o glumă!” 11. Eu am spus: „Vorbește după cum simți și îți place!” 12. Simon a spus mai departe: „Dacă Solomon sau sufletul lui plin de înțelepciune ar fi avut ocazia să fie aici, în mijlocul nostru, nu ar fi scris cu siguranță acest al șaselea vers. Căci în al șaselea vers Solomon spune: «Spune-mi tu, cel care îmi iubești sufletul, unde îți paști turma, unde te odihnești la amiază, ca să nu trebuiască merg încolo și încoace pe la turmele tovarășilor tăi!» Căci, aici, Te-ar fi găsit Solomon, și prin el poporul sufletului său, păscând oile Tale dimineața, la prânz, seara și chiar la miezul nopții! Deci mereu lucrând și nici măcar la amiază odihnindu-Te! 13. Eu cred că veșnica amiază a odihnei Tale (aceasta fiind acea nesfârșit de lungă perioadă de timp în care Tu nu ai mers Tu însuți cu oamenii, ci i-ai lăsat tovarășilor Tăi, care au devenit tot mai proști și mai trufași) s-a încheiat și în noi a răsărit o dimineață de viață veșnică, și cine Te-a recunoscut nu Te va mai căuta niciodată, încolo și încoace, pe la tovarășii Tăi care acum au devenit atât de proști și de leneși. 14. Ce gândești Tu, Doamne: am atins adevăratul sens al acestui vers?” 15. Eu: „Din plin, cu tot umorul pe care l-ai amestecat aici și care s-a potrivit foarte bine! Acum, am văzut că și cântarea lui Solomon poate fi deslușită și că tu, Simon, ți-ai schimbat cu totul părerea despre ea, ne spună și corectorul tău Gabi ceva. Vreau să aflu Eu însumi, din gura lui, motivul pentru care s-a preocupat atât de mult de cântarea lui Solomon, fără ca să o poată înțelege câtuși de puțin! Gabi, deschide-ți gura și spune-ne ceva!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 09:58 Capitolul 172 - Gabi își recunoaște prostia și mândria ----------------------------------- Capitolul 172 Gabi își recunoaște prostia și mândria 1. Gabi s-a ridicat, a făcut o plecăciune și a spus cu o voce tremurătoare, care chiar și pe romani, care de altfel erau foarte sobri, i-a făcut să zâmbească: „O, Doamne și Maestru, n-am căutat niciodată gloria, n-a fost treaba mea niciodată și de aceea nu o caut nici aici! De fapt, nu mi-am dorit glorie în întreaga mea viață, pentru că nu o caut și nu mi-o doresc! De aceea, mai bine nu spun nimic și rămân mut! Acum am încheiat ce am avut de zis!” 2. Simon a spus: „Oho, ce este asta? Altă dată ți-a făcut mare plăcere să poți trăncăni și ai vrut să atragi peste tot atenția cu discuțiile tale! Este foarte ciudată comportarea ta de acuma!” 3. Gabi a spus: „Ce fac eu este treaba mea și nu e nevoie să-ți faci griji de asta! Când te afli între oameni este ușor să vorbești, aici însă este Dumnezeu și îngerii Lui și nu e bine ca oamenii să vorbească, ci este mai bine să tacă foarte umili și modești! Pe mine mă cheamă Gabi Tăcutul și nu Simon Guralivul!” 4. Cyrenius a spus, zâmbind: „Aha, hincillae lacrimae (de aceea acele lacrimi)! Ia uită-te, tânărul bărbat nu caută gloria, dar pare foarte supărat pe tovarășul lui, Simon, pentru că a găsit bucurie la Tine, Doamne, explicând cântarea lui Solomon! Adevărat, asta nu-mi place deloc la Gabi!” 5. A spus chiar și Iara: „Nici mie nu-mi place! Căci eu simt numai atunci o mare bucurie când văd cum, la cineva, iubirea și grația Domnului începe să se arate în sufletul lui. Însă ascunzișurile unui suflet sunt ceva neplăcut. Cine este chemat de Domnul ca să vorbească, dar dintr-o falsă rușine nu vrea și zice că el nu caută gloria, acela se minte pe sine și îi minte și pe toți ceilalți, iar minciuna este ceva foarte urât!” 6. Simon a spus din nou: „Ridică-te și justifică-te cu înțelepciune și dă-I Domnului un răspuns la întrebarea Lui sfântă!” 7. Gabi s-a ridicat din nou și și-a cerut iertare că a vorbit mai înainte atâtea prostii în fața Domnului. El dorea acum să răspundă la întrebare, dacă Domnului Îi era pe plac. 8. Eu am spus: „Vorbește, căci Eu nu Mi-am retras întrebarea; dimpotrivă, așteptăm cu toții răspunsul tău! Vorbește și spune-ne ceea ce știi!” 9. Gabi a spus: „Pentru că am fost întrebat de cauza atracției mele pentru cântarea de slavă a lui Solomon, deși n-o înțelegeam, am să spun deschis de ce, deși va trebui să recunosc la urmă eu însumi adevărul că nu aveam de fapt nici un fundament, vreau să spun, nici unul bun sau bine intenționat. Căci ceva rău și perfid nu poate fi numit fundament. Ceva rău este ca nisipul și nu poate sta niciodată drept fundament unei case, în înțeles natural sau spiritual. Acum, care a fost adevărata cauză pentru atenția deosebită pe care o acordam cântării de slavă a lui Solomon? Nimic altceva decât o ascunsă mândrie și o prostie mare, de care acum sunt pe deplin conștient! 10. Voiam să trec, nu numai în fața tovarășilor mei, ci a tuturor oamenilor, drept un bărbat înțelept, bun cunoscător al scripturilor sfinte. Și de aceea am ales, dintre toate scripturile, tocmai această cântare, pe care eram convins că întregul cârd de înțelepți o pricep la fel de puțin ca și mine. Îmi dădeam aerul însă știam foarte multe și mă prefăceam foarte înțelept și serios. 11. Pe când mă prefăceam adâncit în cititul cântării, eram adeseori întrebat dacă într-adevăr înțelegeam ceva din mistica ei încâlcită. Răspunsul meu era foarte scurt: «Care nebun ar studia atât de profund această cântare, dacă nu ar putea s-o înțeleagă?! Dacă nu i-aș înțelege înalta mistică, fi eu nebun să-mi pierd atâta vreme cu ea? Mi-ar mișca ea sufletul dacă nu aș înțelege-o?!» Eram mereu descusut, implorat și am fost chiar și amenințat să dezvălui cunoștințele mele cel puțin marelui preot. Eram însă foarte priceput în a-mi găsi tot felul de scuze și eram de neclintit în hotărârea mea de a nu divulga nimic din secretele mele. Aceasta îmi era foarte ușor din moment ce nu exista nici un secret. 12. Numai bunul meu prieten, Simon, bănuia ceva despre cum stau lucrurile în ceea ce privea cunoștințele mele despre cântarea de slavă a lui Solomon. El mi-a demonstrat de nenumărate ori că, în ceea ce privește această cântare, eu ori nu mă înțeleg pe mine, ori întreaga lume. «Cum crezi tu că ai înțeles cântarea de slavă a lui Solomon», îmi zicea el adeseori, «cu cunoștințele și experiențele tale mărginite, când de-abia cu multă osteneală ai reușit până la urmă o înveți pe de rost?!» Am încercat să-l fac să creadă cât de cât, spunându-i că aveam o slăbiciune pentru aceste versuri, pentru că vedeam în adâncul lor ceva nemaipomenit de mare. Până la urmă Simon m-a crezut, dar se înșela amarnic. Căci, în sinea mea, eu eram un mare dușman al înțelepciunii solomonice. 13. A venit însă și vremea când eu nu mai voiam să înșel pe nimeni, dar nici să descopăr fără rost. Dacă este să recunosc sincer, eu i-am înșelat pe oameni numai pentru ca să pot deveni odată un bun fariseu, căci, așa cum gândeam până acum trei zile, aceasta era pentru mine de o mare importanță. Iar un fariseu se bucura de o faimă cu atât mai mare în Templu, cu cât era mai viclean. 14. Oricum însă, nu mai voiam să continui cu prostia aceasta și voiam să o las să dispară în tăcere. Dar, pentru că mi-ai cerut, Doamne, dezvălui în fața Ta, m-am dezvăluit, ca să știe acum fiecare cum stau lucrurile cu mine. Am fost foarte încăpățânat și mi-a venit foarte greu să fac acest pas, dar acum am trecut cu totul la adevărata ordine și recunosc adevărata și singura lumină a întregii vieți și nu voi mai încerca niciodată mai înșel pe cineva. ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 10:00 Capitolul 173 - Vechile principii fariseice ale lui Gabi ----------------------------------- Capitolul 173 Vechile principii fariseice ale lui Gabi 1. Eu am spus: „Pentru tine a fost foarte bine că te-ai destăinuit. Lăsând aceasta la o parte, trebuie să ne mai spui foarte sincer ceva, nu de dragul Meu, ci numai de al tău! Uite, tu nu credeai în nici un Dumnezeu atunci când ai cerut să fii inițiat de Templu. Și, pentru că îți doreai cu orice preț ajungi un fariseu uns cu toate alifiile, ai început cu tot felul de înșelăciuni! Nu ți-a spus atunci nimeni că fariseii sunt preoți, urmași ai lui Aaron și servitori ai lui Dumnezeu, și nu șarlatani lipsiți de scrupule? Cum ai putut să lași să încolțească în inima ta un asemenea gând? 2. Nu este una dintre legile de bază ale omenirii să făptuiești spre folosul omului, lege pe care și vechii înțelepți păgâni o onorau și o respectau?! Nu spunea Socrate: «Dacă vrei, omule,-ți onorezi zeii cu demnitate, atunci ajută-ți frații, căci ei sunt, precum și tu ești, opera cea mai de preț a zeilor! Iubind oamenii, aduci jertfă tuturor zeilor buni, iar cei răi nu te vor putea pedepsi pentru aceasta!» Romanii spun: «Trăiește cu demnitate, nu face rău nimănui și dă-i fiecăruia ce este al lui!» Vezi, așa judecau și judecă romanii, care sunt păgâni. Cum ai putut însă tu, ca evreu, ai niște principii atât de strâmbe? 3. Nu te-ai gândit că trebuie să existe un Dumnezeu, care nu poate să vrea altceva decât binele, și că El n-a creat omul numai pentru această scurtă viață pământească, ci pentru eternitate?! Vezi, la acestea trebuie acum să te gândești și să ne spui părerea ta sinceră! Iar acum, vorbește!” 4. Gabi a răspuns: „Doamne, Stăpâne și Maestru din eternitate, dacă fi avut vreodată posibilitatea să aflu măcar a suta parte din ceea ce am aflat de când sunt aici, în aceste trei zile minunate, cu siguranță nu aș fi ajuns să gândesc atât de strâmb. Dar exempla transhut (exemplele ispitesc) - ceea ce și romanii au descoperit! Eu am avut o grămadă de asemenea exemple și modele de perfidie, unele mai rele decât altele! Iar aceste exemple de răutate se descurcau foarte bine, cu atât mai bine cu cât erau mai pricepuți în a minți poporul și a-l duce în întuneric. 5. Ei ziceau: «Natura - și nu Dumnezeu, care nu este decât o fantezie a omului - le-a arătat oamenilor mai deștepți încă din leagăn că, dacă vor într-adevăr să trăiască bine, trebuie să se folosească de prostia și de ignoranța celorlalți oameni; cine nu se pricepe la aceasta n-are decât să rămână toată viața nimic altceva decât un animal de povară dotat cu minte, se hrănească cu spini și cu ciulini și să doarmă pe paie! 6. Ca îndrumător de oameni să nu te îngrijești de altceva decât ca acești oameni de rând, aceste animale de povară, rămână mereu în cea mai neagră ignoranță! Atât timp cât se va menține această stare de lucruri, cei deștepți vor trăi bine. Dacă însă oamenilor de rând li se va arăta adevărul și vor fi astfel scoși la lumină, atunci oamenii învățați vor fi nevoiți a lua ei înșiși sapa, plugul și secera în mână și își vor putea câștiga pâinea numai cu sudoarea frunții lor. 7. Deșteptul trebuie să caute să facă în așa fel încât oamenii de rând să-l privească cel puțin ca pe un semizeu. Dacă a reușit aceasta, atunci trebuie să-și ascundă lumina cunoașterii adevărate și să se înconjoare cu tot felul de străluciri false, și astfel oamenii de rând vor începe să-l venereze, mai ales dacă le va mai arăta din când în când și câteva foloase aparente. Pe scurt, el va trebui să convingă prostimea că totul este numai spre binele ei, chiar dacă acest bine înseamnă, de pildă, a te lăsa bătut măr. 8. Acestor oameni de rând trebuie să li se dea legi aspre, a căror nerespectare să fie pedepsită cu cele mai aspre sancțiuni. Ei trebuie amenințați, în caz de nesupunere, cu pedepse veșnice, iar, dacă se supun, li se vor promite mici înlesniri și avantaje pământești, însă pe atât mai mari după moarte. De-abia după ce va reuși toate acestea, un om deștept va putea să stea în fața prostimii! Iar dacă urmașii lui se vor pricepe să țină mai departe plebea în noaptea ignoranței, atunci acel popor mii de ani nu va mai putea fi luminat! Dacă însă urmașii vor fi nepricepuți, ei vor fi descoperiți ca șarlatani și vor fi nevoiți să-și ia tălpășița.» 9. Ei mai spuneau că Moise și Avraam ar fi fost astfel de oameni deștepți care, prin mintea lor trează și cunoscând prea bine slăbiciunile poporului israelit, au ajuns conducători și binefăcători ai acestui popor și, printr-o escrocherie nemaipomenită, au reușit atât de bine să prostească poporul încât acesta a rămas până în ziua de azi la fel de ignorant precum era și acum o mie de ani la poalele Sinaiului și cum încă va mai rămâne câteva mii de ani de acum încolo. De fapt, spuneau ei, aceasta trebuie privită până la urmă ca o binefacere pentru popor, căci omul este din firea lui o bestie leneșă și trebuie, spre binele lui, stăpânit cu biciul și cu bâta! 10. Doamne, ce am spus eu aici nu este o închipuire a minții mele, ci adevărul curat! Aceasta este credința de neclintit a fiecărui fariseu despre revelațiile divine! Iar aceste revelații divine sunt cu atât mai valoroase cu cât sunt mai neînțelese. Cântarea de slavă a lui Solomon se potrivea perfect acestui scop, dar și scrierile profeților și ale lui Moise aveau foarte multe părți care puteau fi folosite pentru același scop. 11. Acum am încheiat și cred că am demonstrat îndeajuns de ce gândurile și convingerile mele de atunci nu puteau fi altfel! Căci, așa cum este educația, așa este și omul, și la fel sunt voința și faptele lui! Se înțelege însă de la sine că eu privesc acum cu o adâncă repulsie o astfel de educație cu adevărat diabolică! Eu sper și aștept acum ca Tu, Doamne, prin iubirea și înțelepciunea Ta,-mi ierți acest fel de a gândi și făptui!” 12. Eu am spus: „Cum aș putea să nu te iert când chiar tu ai alungat pentru totdeauna această operă diabolică din tine? Eu te-am lăsat să ne spui toate acestea, aici, de față cu toată lumea, pentru ca inima ta să devină cu totul liberă și să te poți alătura celor care slujesc adevărul! În același timp, am vrut ca toți cei prezenți aici să afle din gura unui martor de încredere cum sunt educați și pe ce se bazează fariseii în vremurile acestea și de ce a fost nevoie ca Eu însumi să vin acum și aici, în această lume, pentru ca să nu se ducă întreaga omenire de râpă. Acum însă asemănați din nou voi doi, iar Simon să ne spună acum, la toți, părerea lui sinceră despre Mine!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 10:03 Capitolul 174 - Ce crede Simon despre Domnul ----------------------------------- Capitolul 174 Ce crede Simon despre Domnul 1. Simon a spus: „O Doamne, pot să-ți îndeplinesc imediat dorința! Tu ești Fiul din Dumnezeu, în spirit, și ești aici, pentru noi, Dumnezeu și Om în același timp. Tu ești, din Tine însuți, singurul în cer, ca și pe acest pământ. Nimeni nu e ca Tine în întreaga nemărginire! Un înger nu se supune niciodată voinței unui om; Tu însă, cum faci doar un semn, îngerii îți împlinesc dorința într-o clipită, nemijlocit. Un cuvânt rostit de Tine este un fapt împlinit! 2. Ochiul Tău cuprinde într-o clipită toată creația materială și spirituală. Gândurile cele mai tainice ale îngerilor Ție îți sunt atât de limpezi ca și când Tu însuți le-ai fi gândit; iar ceea ce noi, muritori amărâți, gândim în adâncul nostru, Tu vezi mai bine decât vedem noi la lumina acestui soare strălucitor. Tu știi tot ce ascunde marea în adâncurile ei, cunoști numărul firelor de nisip din mare, al stelelor, al firelor de iarbă de pe pământ, al florilor, copacilor și al spiritelor din tot acest spațiu nemărginit! Ție Îți sunt cunoscute toate mai bine decât îmi este mie cunoscută cifra unu! Acum, eu nu numai că și cred toate acestea, dar le știu prea bine, și nu mi-e greu să spun acum: Doamne, aceasta este judecata mea adâncă despre Tine, deși Te cunosc doar de trei zile! Altceva nu știu ce aș mai putea spune!” 3. Eu am spus: „Dar voi sunteți, dacă socotim și ziua de azi, de mai mult de trei zile cu Mine! De ce vorbești tu numai de trei?” 4. Simon a răspuns: „Doamne, ce importanță au pentru mine cele trei zile pământești?! Eu socotesc doar cele trei zile de cunoaștere spirituală. Acestea sunt: prima - adevărata cunoaștere a materiei, a doua – cunoașterea sufletului, iar a treia - cunoașterea spiritului pur. Acestea sunt cele trei zile adevărate de viață, de când suntem noi cu Tine!” 5. Eu am spus: „Ah, aceasta este bineînțeles cu totul altceva! Sunt foarte mulțumit de tine căci ești meșter bun în parabole, dar nu și în cunoașterea ta profundă! Și la fel și judecata ta despre Mine nu este cu totul din adâncul inimii tale. Te mai roade ceva în adâncul tău și este mai bine să îl scoți afară! Este doar un minuscul bob de neîncredere în Mine, dar, vezi, acest bob trebuie să-l dai afară, căci altfel, după o vreme, va încolți și va da naștere la o întreagă pădure de neîncredere întunecată, care va fi greu atunci de scos din rădăcini! Privește adânc în inima ta și vei găsi bobul de neîncredere! 6. Simon M-a privit înmărmurit pe Mine și pe toți ceilalți tovarăși de masă. El s-a gândit și, după o vreme, a spus: „Doamne, adevărat îți spun: pot să caut cât vreau, dar nu găsesc nimic! Căci toate gândurile de neîncredere care apar în inima mea le spulber într-o clipită și nu mai găsesc chiar nici unul!” 7. Eu am spus: „Caută și cugetă și îl vei găsi!” 8. Simon: „Doamne, Tu mă faci să-mi fie frică de mine! Oare sunt eu în adâncul meu un monstru? Pot să caut și să cuget cât vreau, nu pot găsi nimic care să semene măcar de departe cu ceea ce Tu, Doamne, vezi în mine. Ce fel de neîncredere ar putea fi acesta sau cel puțin care este cauza ei?” 9. Eu: „Dar, prietene Simon, uită-te la Mine! Arăt Eu chiar așa de dornic să pedepsesc și atât de însetat de răzbunare, încât tu să te temi să spui tare și să recunoști deschis ceea ce îți stă pe limbă?” 10. La aceste cuvinte ale Mele, Simon a tresărit plin de teamă și a spus: „Dar, Doamne, trebuie să spun cu voce tare și acest lucru mărunt, deși nu se prea cuvine? 11. Omului poate să-i treacă prin cap o grămadă de gânduri, iar unele dintre aceste gânduri ascunse nu le recunoaște nici măcar față de el însuși! Gândurile îmi sunt suflate de undeva în inimă și rămân de multe ori o vreme acolo, până când se ofilesc și dispar și-mi mai amintesc doar cu greu de ele. Și la fel cred că s-a petrecut și cu acest mic gând de neîncredere, care a zburat de nu știu unde în inima mea, iar eu l-am gândit, dar apoi l-am aruncat imediat, pentru că am găsit în inima și în mintea  mea mii de dovezi împotriva lui. Găsesc însă nu se cade să rostesc acest gând cu voce tare. Dacă însă Tu, o, Doamne, vrei cu tot dinadinsul, voi face aceasta cu drag. Dragi prieteni ai Domnului, auziți-l, așa cum eu îl arunc acum din mine! 12. Acest gând sună așa: de când am venit aici, am văzut-o stând lângă Domnul pe acea fată preafrumoasă și bine făcută și mi-a venit de nu știu unde gândul prostesc, dacă și Domnul se poate îndrăgosti, cel puțin aici, pe pământ, cât timp are un trup! Și dacă aceasta este cu putință, cum rămâne atunci cu spiritul Lui preacurat? Dumnezeu poate iubi curat toate creaturile Sale, însă dacă poate iubi și o fată preafrumoasă așa cum iubește un bărbat o femeie - mintea mea încuiată nu putea găsi răspunsul la această întrebare, deși strigam în sinea mea: «La Tine, orice iubire nu poate fi decât preacurată, chiar și una pe care noi, oamenii, am considera-o necurată!» 13. Doamne, aceasta este ceea ce Tu voiai să scoți de la mine! Acum am terminat în sfârșit cu toate semințele și bobitele, iar Tu, Doamne, acum ce vrei din ele! Ori vede ochiul Tău atotvăzător încă ceva în mine? Dacă mai e ceva ce eu nu văd, fie-Ți milă, Doamne, și arată-mi, și eu voi scoate totul la iveală fără teamă!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 10:05 Capitolul 175 - Gândurile lui Simon despre alcătuirea sexuală a Domnului, ca om ----------------------------------- Capitolul 175 Gândurile lui Simon despre alcătuirea sexuală a Domnului, ca om 1. Eu am spus: „Acum ești curat și nu mai ai nimic în tine care te-ar putea vreodată rătăci în credința ta în Mine. Acum însă vreau să-ți arăt ție și celorlalți ce mărăciniș des de îndoieli ar fi crescut în tine dacă nu te-ai fi scăpat acum de această sămânță de îndoială. Pur și simplu ea ar fi început din vreme în vreme să filosofeze în acest fel: 2. Ce s-ar întâmpla dacă Eu M-aș da la o fată și astfel ar lua naștere un rod în pântecele fetei? Dacă ar fi de parte bărbătească, ar fi și el un zeu? Și dacă ar fi de parte femeiască, atunci cum ar fi? Ar slăbi aceasta legea mozaică, dacă Eu aș zămisli în acest fel? Nu ar deveni astfel Dumnezeul din Mine nevrednic să păstreze Spiritul Divin? Ori aș fi Eu în stare, pentru Persoana Mea, de această faptă sau nu? Cum însă fi putut Eu însufleți oamenii pentru această faptă, dacă Eu însumi aș fi incapabil să o fac? 3. Dacă această faptă este un păcat al cărnii și slăbește sufletul și spiritul de putere, de ce le am sădit Eu oamenilor, spre înmulțire, această faptă în carne și în suflet? Nu aș fi putut găsi o cale mai curată pentru înmulțire?! Dacă însă acest act de zămislire este singurul drept și cu putință în Ordinea divină, atunci el trebuie să-i fie cu putință lui Dumnezeu, la fel de bine ca și omului! De ce este acest act pentru om un păcat și pentru Dumnezeu - nu; ori poate Dumnezeu, în anumite condiții, păcătuiască împotriva propriei Sale Ordini? Cum ar mai putea însă Dumnezeu să fie cea mai curată iubire, dacă ar avea și El slăbiciuni omenești?! 4. Dumnezeu, ca Dumnezeu, nu poate să păcătuiască împotriva Ordinii Lui Divine! Dacă însă a luat înfățișare omenească, este oare trupul Lui capabil de păcat sau nu? Trebuie oare și El să lupte împotriva ispitelor trupești? Dacă este supus și El ispitelor, cine le trimite asupra Lui? Mai există și un alt Dumnezeu, mai sus și mai bătrân decât acesta tânăr, supus acum la tot felul de probe grele și renăscător în spirit? Dacă acest zeu tânăr păcătuiește ca un om, mai poate El atunci să-i reproșeze omului aceasta? 5. Nu ar putea oare și vechii egipteni să aibă dreptate cu genealogia lor de zei? Uranus l-a zămislit cu Gea pe Cronos (timpul), care își distruge mereu creațiile. Zeus, ca voință a lui Cronos, este salvat prin iubire, crește mare, în taină, ascuns, și devine preaputernic. Puterea lui Zeus îi înlătură pe veșnicie pe Cronos și Uranus, el domnește singur și creează oamenii pe pământ; pentru aceasta însă, după hotărârea lui Fatum, cea mai veche zeitate, el este stăpânit de nenumărate slăbiciuni omenești. Fatum pare să fie marele zeu necunoscut, numai că, într-o anumită măsură, obosit de domnie, el a pus în taină, nevăzut, o scânteie divină într-o prostituată și s-a reînnoit în acest fiu, pe care l-a destinat a fi urmaș la domnie, iar acum el stă în fața noastră și face primele încercări de domnie! 6. Ți-aș putea descrie o mulțime de astfel de buruieni și mărăcini din care este alcătuită o astfel de pădure de îndoieli. Dar acum, sămânța îndoielii a fost îndepărtată din tine, tu ești curat și nici nu mai poate fi vorba să crească sau să înflorească așa ceva. Și acum, stai aici pe de-a-ntregul curățat, ești potrivit să fii unul dintre cei dintâi ucenici ai Mei. 7. Acum ar trebui să cunoști cum și de ce această fetiță se leagă de Mine cu toată iubirea ei. Căci, atât de mult cât Mă iubește această fetiță, nu Mă iubește nici unul dintre voi; pentru că iubirea voastră este mai degrabă o uimire la înțelepciunea Mea și la faptele Mele de neînțeles pentru voi. Această fetiță iubește însă curat, doar pentru Mine însumi, pentru că ea știe cine este în Mine. Și această iubire îmi este Mie mai dragă și mai prețioasă decât să fiu admirat de voi ca zeu, căci fiecăruia ar trebui să-i fie clar că lui Dumnezeu Îi este totul cu putință. Și această admirație este bună, dar cealaltă este mult mai bună. 8. Ce ți-ar place ție mai mult: fii iubit pentru că ești om ori numai pentru că, fiind un om, ești înțelept și cunoscător în tot felul de arte? Prima iubire izvorăște din viață și îmbrățișează iarăși viața; a doua însă vine din simțul artistic și îmbrățișează doar opera și știința aceluia care le stăpânește. Spune-Mi, pe care iubire o apreciezi mai mult?” 9. Simon a spus: „Bineînțeles că pe prima! Căci cine mă iubește ca om, acela mă va iubi ca artist și înțelept cu atât mai mult; acela însă care mă iubește pentru că consideră un artist și un înțelept va ajunge repede la capătul iubirii lui dacă va afla că nu sunt nici artist și nici înțelept! De aceea iubirea preacurată a acestei fetițe pentru Tine, Doamne, este o iubire exemplară și ne depășește cu mult pe noi toți! 10. Bineînțeles că o fată poate iubi mult mai ușor un bărbat pentru el însuși decât un bărbat alt bărbat; dacă însă un bărbat, cu înțelepciunea și simțămintele lui, cercetează mai adânc valoarea unui om, a unui frate, atunci, simțind și cunoscându-și propria valoare, îl va iubi și îl va respecta și pe aproapele lui fără țină seama de însușirile lui. Iar dacă va descoperi la aproapele lui însușiri ascunse, deosebit de prețioase, iubirea lui va fi cu atât mai mare! O Doamne, fiecare cuvânt al Tău și fiecare învățătură este mare și sublimă și în vecii vecilor adevărată!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 10:18 Capitolul 176 - Cum poate să devină omul una cu Dumnezeu. Simon își recunoaște slăbiciunile trupești ----------------------------------- Capitolul 176 Cum poate să devină omul una cu Dumnezeu. Simon își recunoaște slăbiciunile trupești 1. (Simon): „Eu văd acum că Tu, Doamne, Te dezvălui oamenilor ca Dumnezeu și nu lași nimic ascuns ca vechii profeți, care Te arătau oamenilor mereu numai sub văluri grele și abia dacă arătau muritorilor poala hainei Tale. Ei au clădit o religie și o biserică; dar ce religie era aceasta și ce biserică? Religia era o stea abia vizibilă, care arunca dintr-un hău îndepărtat o rază slabă de speranță spre pământul învăluit în cea mai neagră noapte; iar biserica era o clădire din pietre grele, un templu plin de căi întortocheate și cămări întunecoase, în care oamenii puteau intra, dar nu până în miezul templului, unde stăteau dezvăluite pe mese de aur toate tainele vieții. 2. Aici însă nu numai miezul templului stă deschis pentru toți oamenii, ci Dumnezeu însuși, din veci nevăzut, se dezvăluie pe Sine oamenilor în persoană, cum El a fost, este și va fi în veci. De aceea nu este de ajuns să-L primim pe Dumnezeu în noi doar în parte, ci întreg, trupește, sufletește și spiritual, prin singură iubirea de El. Venind astfel în întâmpinare, atât Creatorul spre creatură, cât și creatura spre Creator, rezultatul va fi o deplină identificare a Spiritului Creator cu creatura. 3. Dumnezeu va fi una cu noi, iar noi vom fi una cu El, fără nici cea mai mică îngrădire a individualității noastre personale ori a deplinei libertăți de voință! Căci, fără o deplină identificare a creaturii cu Creatorul, nu ne putem gândi în veci la o deplină libertate de voință, pentru că numai voința Creatorului este nelimitată, iar voința creaturii devine astfel numai atunci când ea devine una cu voința Creatorului. 4. Dacă vom vrea ceea ce voiește Domnul, atunci voința noastră va fi pe deplin liberă, pentru că voința Domnului este pe deplin liberă; dacă însă nu vrem aceasta sau vrem doar în parte, atunci suntem cei mai nenorociți sclavi ai voinței noastre oarbe. Numai în Dumnezeu putem fi liberi, în afara Lui nu vom avea parte decât de judecată și de moarte! 5. Doamne, Tu vezi că nu mă rușinez să vorbesc și cred că și de data aceasta am pus punctul pe «i»! Tu binecuvântează însă toate acestea, pentru ca această minunată sămânță pe care Tu, Tată ceresc, ai semănat-o Tu însuți din cerul Tău veșnic aici, pe acest pământ sterp, rodească, purtând mii de fructe în inimile noastre încă prostuțe! O, Tată ceresc, fii una cu noi, creaturile Tale, cu copiii Tăi încă slabi și neajutorați, ca să putem fi și noi odată asemenea Ție, devenim una cu Tine!” Aici Simon, foarte emoționat, a izbucnit în plâns. 6. Eu însă M-am ridicat și i-am spus lui Simon: „Vino aici, la Mine, fratele Meu iubit, și îmbrățișează în Mine nu Creatorul, ci pe fratele tău, ca să fii primul care vede că a devenit una cu Mine!” 7. Simon a spus, foarte mișcat: „O, Tu, Preasfinte, păcătosul Simon nu este demn de o asemenea grație!”, și el plângea în hohote. De aceea, M-am dus Eu la el și l-am strâns cu dragoste frățească la pieptul Meu. 8. După o vreme, când Simon și-a mai revenit din emoții, iar Eu i-am mai potolit furtuna din piept, Simon a spus: „Domnul și Dumnezeul meu, ce am făcut eu ca Tu să fii atât de bun și de milostiv cu mine? Eu sunt un om păcătos, căci carnea mea este destul de slabă și de stricăcioasă. Fecioarele frumoase și plinuțe îmi tulbură simțirea și, din când în când, năpădesc gânduri necurate. De multe ori nu mă împotrivesc acestor gânduri, ci mă las dus de ele, plin de dorință și bucurie. De trecut la fapte n-am trecut, din lipsă de ocazii, dar cu atât mai mult am lăsat frâu liber fanteziei. 9. Am după aceea din nou momente foarte lucide, când reflecțiile și considerațiile mele pe această temă devin acceptabile și rezonabile. La ce îmi folosesc însă toate acestea? Dacă văd din nou o fată frumoasă, toate momentele lucide se duc pe apa sâmbetei, la fel și toate reflecțiile și considerațiile acceptabile, și vechiul țap ispășitor iese iarăși la iveală, cu toate poftele lui. Bineînțeles că nu trec la fapte, dar această pasivitate nu este sinceră, ci doar constrânsă de conjuncturile nefavorabile care nu lasă ca dorința mea să fie pusă în practică. Teama de pedeapsă și rușinea mă împiedică, și nu voința mea liberă care, în aceste situații, este prea plină de dorință și pofte și, fără îndoială, într-o situație mai favorabilă, nu s-ar mai împotrivi! Îmi cunosc prea bine carnea slabă și știu că sunt un om păcătos și de aceea nu sunt nicidecum vrednic de o asemenea grație din partea Ta.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 10:20 Capitolul 177 - Despre rostul senzualității ----------------------------------- Capitolul 177 Despre rostul senzualității 1. Eu am spus: „Prietene și frate, de ce te frămânți din cauza cărnii și a ceea ce se petrece în ea?! Dacă nu ar fi pus însuși Tatăl în carne această sămânță, și-ar mai fi luat vreodată vreun bărbat vreo femeie, ca să trezească în ea rod viu omenesc?! 2. Dacă nu ar fi pus El în stomac pofta de mâncare, s-ar mai atinge cineva vreodată de bucate? Pe care altă cale însă ar putea pătrunde spiritele naturii în sânge și în celelalte umori ale trupului și de acolo în eterul din nervi, și, astfel înnobilate, treacă în substanța sufletească? Prin puterea voinței divine, dar numai în ordinea primitivă. Cum ar rămâne însă cu capacitatea veșnică de menținere? Aceasta n-ar putea fi nicicum altfel păstrată decât printr-o lege severă și nemiloasă. Cum ar rămâne însă atunci cu independența și viața spirituală liberă?! 3. Uite, dacă numai un singur punct din Ordinea divină este mutat de la locul lui, atunci s-a terminat pentru totdeauna cu viața în independență și libertate. Nu i-a dat oare Tatăl ceresc ochiului - puterea să vadă, urechii - puterea să audă, limbii - puterea să vorbească și să guste, și nasului - mirosul?! 4. Ești tu oare un păcătos pentru că, din vreme în vreme, ți-e foame și ți-e sete? Păcătuiești oare pentru că privești, asculți, guști și miroși? Toate aceste simțuri îți sunt date ca să cunoști forma lucrurilor, înțelegi sensul înțelept al vorbirii și să îți dai seama de prezența spiritelor bune și rele sau dăunătoare din materia nedigerată și crudă! 5. Firește, tu poți foarte bine să păcătuiești cu ochii, urechile, nasul, gura și limba atunci când nu te folosești de aceste simțuri în Ordinea divină, când îți îndrepți cu obrăznicie privirea numai acolo unde te trage carnea, când asculți cu plăcere doar vorbe obscene, de defăimare, injurii sau insulte, când miroși - doar pentru a te amuza - lucruri urât mirositoare, care viciază carnea și o îmbolnăvesc și îi răpesc puterea de muncă. Tu păcătuiești și cu gura atunci când nu-ți poți potoli pofta după cele mai scumpe delicatese, căci de ce să fie gâdilat gustul cu tot felul de lucruri scumpe când, lângă tine, săracii mor de foame și de sete?! Dacă ți-e foame și ți-e sete, satură-te cu bucate simple și proaspete; dar dacă te ghiftuiești fără măsură, bineînțeles că păcătuiești împotriva Ordinii lui Dumnezeu. 6. Acum, privește, toate acestea nu se întâlnesc la tine. Dimpotrivă, tu te-ai luptat cu slăbiciunile tale și ai obținut și unele victorii glorioase! De asemenea ai fost cumpătat în toate lucrurile și lucid în ceea ce privește dorințele tale. Ce era la tine mai mult sau mai puțin rău era neîncrederea ta în scrierile sfinte, pe care înainte nu le puteai înțelege; neîncrederea ta însă era justificată, pe când neîncrederea lui Gabi era una cu adevărat fariseică și necinstită. Tu nu ai renegat din cauza aceasta scrierile; tu voiai doar lumină și de aceea ai studiat și înțelepții greci și egipteni. Dar nici acolo nu ai găsit lumina pe care o căutai; pentru ceilalți erai încă un fariseu, dar în sinea ta erai un căutător neobosit al adevărului. Și pentru că Eu știam aceasta, de aceea te-am și trezit acum și ți-am deschis ție, ca și tuturor celorlalți, porțile spre cel mai luminos adevăr. 7. Acum nu vei mai rătăci niciodată în întuneric și vei deveni de aceea un neobosit lucrător în împărăția Mea, a Spiritului, pe acest pământ! Prin tine, păgânii din Persia vor primi multă lumină! Acum mănâncă și bea, căci îți mai este încă foame și sete pentru că n-ai mâncat nici măcar jumătate din peștele tău și nici nu ți-ai golit paharul! De aceea, pune-te acum și mănâncă, fratele Meu Simon!” 8. Simon, fiind încă mișcat până la lacrimi, s-a așezat și a început să mănânce. ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 10:27 Capitolul 178 - Despre îngeri, inimă și minte ----------------------------------- Capitolul 178 Despre îngeri, inimă și minte 1. Și ceilalți oaspeți se înfruptau din mâncare, dar mai ales Rafael, ceea ce până la urmă l-a împins pe Cornelius să facă o remarcă laconică, pe care le-a șoptit-o vecinilor lui de masă. Aceștia erau Faustus și Iulius, iar remarca suna așa: „Omului acela din carne și oase îi place foarte mult acest pește bine pregătit și se pare că poate să înghită chiar și o porție uriașă; dar spiritul lui Rafael, care nu e de carne și oase, s-ar putea măsura cu uriașul Hercule și cu filistinul Goliat! Este ciudat cum un astfel de spirit poate mânca atât de mult! Acum e la al doisprezecelea pește, și asta este foarte mult pentru un spirit! Eu de-abia am reușit să termin un pește, iar îngerul a terminat în același timp doisprezece! Nu, asta este prea mult! Eu cred că e în stare să mai mănânce încă doisprezece!” 2. Îngerul a spus: „Nu numai încă doisprezece, ci de zece ori o sută de mii de ori doisprezece într-o clipită, chiar dacă ar fi toți peștii cât balenele de mari, ca aceea în a cărei burtă a trebuit să rămână profetul Iona vreme de trei zile! 3. Eu nu am nevoie de pești pentru hrana mea, ci doar pentru a forma acel eter spiritual din care, la voința Domnului, mi-am făcut acest trup pe care îl vedeți cu toții și pe care trebuie să-l îngrijesc și să-l întrețin cu hrană, deși este spiritual. Uită-te aici: nu sunt acestea vene, nu este aceasta carne?! 4. Stă în puterea pe care mi-a dat-o mie Domnul și în preaînalta mea desăvârșire spirituală ca să-mi dizolv acest trup într-o clipită și să îl fac la loc. Eu sunt în stare însă nu numai să dizolv acest trup, ci și pe al tău, și chiar întreg pământul. 5. Iar dacă eu îți pot dizolva trupul într-o clipită, înseamnă aceasta că el nu este din carne și oase?! Sau că pământul nu e făcut din tot felul de materie solidă, din apă, aer și tot felul de alte elemente, numai din cauză eu, la voința Domnului, îl pot dizolva într-o clipă în părțile lui specifice spirituale pe care tu nu le poți vedea cu ochii tăi?! 6. De aceea, prieteni, cugetați, cugetați bine înainte de a zice ceva! Ca ucenici ai lui Dumnezeu, aveți grijă nu spuneți prostii cu care nu-i veți face nici o onoare Maestrului vostru! Până acum ați văzut, ați auzit și ați aflat deja câte ceva, dar nu aveți nici cea mai vagă idee despre mărimea și puterea unui spirit îngeresc - ca să nu mai vorbim de Spiritul veșnic al lui Dumnezeu! Și totuși vă permiteți să faceți remarci înțepătoare la adresa unui arhanghel, în legătură cu ceea ce are nevoie el pentru păstrarea vremelnică a trupului lui aparent?! 7. Crezi tu oare că ai putea să privești la adevărata mea înfățișare de lumină dacă vrea să arăt ție așa?! Vezi, focul luminii din mine este atât de puternic încât poate să distrugă o mulțime fără număr de sori centrali, ca să nu mai vorbim de tine sau de întreg acest pământ! Pentru ca, prin prezența mea, nu se petreacă aceasta, trebuie să-mi formez, după voința atotputernică a lui Dumnezeu, acest trup aparent și să-mi învălui adevărata ființă, ca să previn orice stricăciune în ordinea materiei. Dar materia trebuie mai întâi pregătită de focul meu, pentru a-i putea servi acestuia drept înveliș! Și de aceea sunt nevoit să mănânc mai multă hrană materială decât oricare dintre voi. 8. Voi nu știați aceasta și nici nu aveați de unde să știți. Dar puteați să știți prea bine că noi nu am fost chemați de Domnul în această înfățișare pentru ca, spre supărarea voastră, facem în fața voastră pe mâncăii, pe comedianții ori pe ucenicii vrăjitori, ci pentru a vă fi de folos în multe feluri și pentru a vă da o dovadă palpabilă despre existența îngerilor lui Dumnezeu și despre puterea lor! Dar dacă v-ați dat seama de aceasta, cum de mai puteți face remarci înțepătoare despre felul în care trebuie să hrănesc?” 9. Cornelius a spus: „Iubite, minunate sol al Domnului din cer, nu te mânia pe mine pentru aceasta, căci tu vezi că noi suntem, în ceea ce privește spiritul, doar nou-născuți și trăim mai degrabă un vis decât o viață pe deplin conștientă! De aceea, mănâncă tu cât dorești, căci nici unul dintre noi nici măcar nu se va mai gândi la vreo remarcă, darămite să o mai și spună cu voce tare. Totodată însă îți mulțumim și pentru buna învățătură pe care ne-ai dat-o, supărat fiind pe drept pe prostia noastră. Cunoscând acum cauza, nu ne vom mai mira de urmări. Dacă însă cauza ne este străină, cum ar putea să ne fie cunoscute urmările? Îți mulțumesc încă o dată pentru această importantă învățătură! 10. Rafael a spus: „Mulțumește-I tu doar Domnului, care este Tatăl vostru, ca și al nostru, din veșnicie! Însușiți-vă această învățătură pentru toate celelalte experiențe și încercări de viață și ne veți avea pe noi, îngerii, ca frați de partea voastră! nu râdeți și să nu vă bateți joc de nimic, decât de minciună și de înșelăciune! Căci mincinosul trebuie să fie întotdeauna făcut de rușine, iar înșelătorul trebuie să fie pus la zid, ca să guste și ei fructele minciunii și ale înșelătoriei! 11. Dar în orice altă împrejurare să îndreptați cu blândețe omenirea rătăcită. Dacă se va îndrepta astfel, va fi bine. Dacă nu, strângeți hățurile mai tare! Dacă nici aceasta nu ajută la nimic, atunci închideți-i pe acești încăpățânați într-o casă de corecție și puneți-i să postească și, dacă este nevoie, îndreptați-i și cu bâta, căci unei corecții bune și drepte nu trebuie să-i lipsească bâta! Chiar și noi, îndrumătorii voștri tainici, ne folosim de ea la oamenii care sunt încăpățânați. Păstrați deci și această învățătură și folosiți-vă de ea acolo unde este nevoie, și astfel veți umbla printre oameni; altfel însă, veți rămâne numai între tot felul de animale sălbatice ascunse în larve umane!” 12. Cyrenius a întrebat: „Doamne, a spus îngerul toate acestea de la el - ori totul este numai de la Tine?” 13. Eu i-am răspuns: „Prietene, memoria ta iarăși este prea scurtă! Nu v-am explicat Eu foarte pe larg, acum câteva zile, ce sunt îngerii, cum gândesc, voiesc și făptuiesc ei, iar acum Mă întrebi din nou despre aceasta! Dacă ei sunt forme însuflețite de voința Mea, ce au ei propriu, al lor? Ce gânduri pot să gândească pentru ei înșiși, din moment ce ei sunt numai o prelungire a voinței Mele și un vas pentru gândurile, ideile și intențiile Mele? 14. Dacă ar gândi, voi și făptui independent, ar fi trebuit să mănânce ca și voi, la masa copiilor, și să binecuvânteze acest pământ în aceeași carne în care sunteți și voi! Din aceasta reiese clar ca lumina zilei că ceea ce v-a spus acum îngerul Rafael este cuvântul Meu, învățătura Mea și voința Mea, pe care să o prețuiți ca și când v-aș fi spus-o Eu nemijlocit. 15. Voi ar trebui să păstrați mai adânc în inima voastră cuvintele Mele, căci astfel ele nu se vor șterge atât de repede din mintea voastră. Căci tot ceea ce inima a primit spre păstrare rămâne cu siguranță și în memorie. Dacă însă veți vrea să păstrați ceea ce v-am spus Eu acum numai în minte, veți uita cea mai mare parte în mai puțin de un an, căci la bătrânețe mintea nu mai este atât de încăpătoare ca în tinerețe. Dar uită și mintea cea tânără ceea ce învață, ca să nu mai vorbim de una bătrână. Însă ceea ce inima a înțeles odată, aceasta a trecut în viață și rămâne veșnic! 16. Eu vă spun vouă, din tot ce ați păstrat în minte din această lume, nu va mai rămâne pe lumea cealaltă nici o iotă. De aceea toți învățații fără chemare apar pe lumea cealaltă ca surzi, orbi sau muți, nu știu nimic și nu-și pot aminti de nimic. Goliți fiind de orice noțiune, ei vin pe lumea cealaltă la fel cum vine pe această lume un nou-născut din trupul mamei. Ei trebuie să înceapă învețe și să experimenteze din nou totul, de la primele elemente, altfel rămân surzi, orbi și muți în veci, neavând decât un simțământ nedefinit al existenței, fără a simți că ei au mai fost pe pământ. Aceasta trebuie să li se dezvăluie doar treptat, cu timpul, într-un fel bazat pe simțuri. 17. Dacă în inima unui om este întuneric, atunci tot omul este întunecat. Dacă însă în inima unui om este lumină, atunci acel om este luminos și în el nu va putea fi niciodată întuneric! De aceea, ceea ce aflați aici să păstrați direct în inimă, și atunci vă veți lumina și voi cât mai repede! 18. Acum, dacă ați înțeles și ați păstrat totul în inimă, ne pregătim de altceva! Căci ceea ce se va petrece în curând vă va da mult de gândit. Dar veți avea mult de învățat din aceasta și, la timpul potrivit, veți putea folosi de aceste învățături.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 10:38 Capitolul 179 - Poporul din Abisinia și Nubia ----------------------------------- Capitolul 179 Poporul din Abisinia și Nubia 1. (Domnul): „Cei mai mulți dintre voi cunosc cel puțin legenda despre vechea și renumita țară a Egiptului. 2. În spatele marilor cascade ale Nilului se afla un mare ținut muntos și roditor căruia i se spunea HABI IE SIN (Abisinia), ceea ce înseamnă: acesta este fiul lui HABI. Acest Habi era un urmaș al lui Cain, și nu al lui Noe; căci acest ținut muntos, ca de altfel și multe alte locuri de pe pământ, au fost cruțate de potopul din vremea lui Noe. 3. Fiul acestui Habi era, la fel ca Nimrod, un vânător puternic. El a făurit măciuca și arcul, și toate animalele sălbatice fugeau din calea lui, căci el era un uriaș. Vocea lui cutremura munții, cu măciuca lui uriașă sfărâma stâncile, iar cu arcul lui trăgea săgeți grele de zece ocale la depărtare de o mie de pași. Și ceea ce își lua el drept țintă, nimerea sigur și era prada lui. 4. Dar el era nu numai stăpân pe toate animalele, dar și toți frații lui mai slabi și surorile ascultau de el. El era mereu încruntat, dar niciodată rău cu oamenii, nici măcar aspru. Dar ceea ce poruncea el trebuia făcut. 5. El credea într-un Dumnezeu atotputernic aflat departe și din care au apărut la început toate lucrurile. Acest Dumnezeu avea nenumărați servitori puternici, văzuți și nevăzuți. Unii primiseră în stăpânire soarele, luna și multe stele, alții pământul, alții apa, alții focul și așa mai departe, alții iarba, copacii, râurile de deasupra și de dedesubtul pământului, alții metalele, alții păsările din aer, alții animalele din apă și alții toate animalele care merg sau se târăsc pe pământ. 6. Acești servitori văzuți și nevăzuți trebuiau mereu onorați de către oamenii muritori prin supunere și prin respectarea legilor pe care aceștia le dădeau oamenilor. Nesupunerea o pedepseau întotdeauna prin tot felul de necazuri care se abăteau asupra nesupușilor care nu îi onorau, nu le respectau legile și care se purtau urât și față de ceilalți oameni. 7. Pe scurt, acest Habi era primul regent și, în același timp, și primul preot al acestui mic popor. El i-a învățat tot ce era nevoie despre Dumnezeu, ca și despre alte ființe spirituale. Era al șaselea urmaș de la Cain și al șaptelea de la Adam. 8. El i-a învățat ce animale se pot îmblânzi, cum trebuiesc îngrijite și ce foloase aduc și, prin aceasta, a fost întemeietorul unui trib de păstori. I-a mai învățat care fructe sunt bune de mâncat, cum să-și facă grădini și să le îngrijească. Le-a arătat cum să-și facă colibe din piatră și lut, pentru a avea un adăpost trainic. 9. El însuși a curățat țara de animalele sălbatice. Fiii lui, care erau la fel de uriași și de puternici, au putut deja culege roadele strădaniei fără de odihnă a tatălui lor. În câteva veacuri, acest mic popor cu pielea neagră a devenit un popor mare și puternic, care avea obiceiuri bune și o organizare statală mai bună și mai înțeleaptă decât a egiptenilor de sub primii faraoni. 10. Acest popor fericit și-a baricadat atât de bine hotarele, încât nici măcar animalelor sălbatice nu le era cu putință pătrundă la cirezile bogate din această țară întinsă, care era de cinci ori mai mare decât întreaga Țară a Făgăduinței. Din această cauză n-a pătruns nici până acum vreun străin pe câmpiile verzi ale acestei țări, deși poporul ei s-a răspândit cu mult și în afara hotarelor ei. Fiecare petic nou de pământ era însă atât de bine baricadat de popor, încât oricărui dușman i-ar fi fost foarte greu să poată pătrunde în interiorul țării lor. 11. Doar spre Egipt, unde ultimele lanțuri ale Munților Komrahai se termină cu niște pereți foarte abrupți, acolo este singura cale de acces spre această țară. Dar pasul acesta este foarte strâmt și foarte întortocheat, cu o mulțime de cotituri, mai ales subpământene, care străbat o grotă foarte strâmtă și ies la lumina zilei în partea de sus a Egiptului. Această cale se poate străbate cam în vreo patru ceasuri și a fost descoperită de-abia în timpul lui Moise de către niște fugari care căutau să scape de pedeapsa legii. Fiind urmăriți, ei au vrut să se ascundă într-o peșteră din stâncă. După ce au pătruns vreo cincizeci de pași în interiorul grotei, fiind înarmați cu arcuri și săgeți, au văzut, la capătul celălalt, lumina zilei. Au ajuns în curând acolo și au fost foarte fericiți că au putut astfel să scape atât de ușor de urmăritori. De partea cealaltă a grotei au dat de o țară nouă, până atunci necunoscută lor, și, pentru ca urmăritorii să nu-i poată ajunge în această țară minunată, au închis imediat ieșirea cu bolovani. 12. Fugarii erau șaptezeci la număr, treizeci și șase de bărbați și treizeci și patru de femei. Pe acela dintre ei care nu avea femeie l-au făcut conducătorul lor, pentru că era și cel mai priceput dintre ei, iar unul dintre ei era prea tânăr ca să aibă femeie și, de aceea, a devenit slujitorul conducătorului. 13. Fugarii au rămas în aceste locuri cam un an și jumătate. Nu au reușit însă curețe locurile de animalele sălbatice, deși aproape tot timpul și-l petreceau la vânătoare. Au plecat de-a lungul Nilului, spre miazănoapte, până când au ajuns la cataracte. Aici au avut mult de lucru și a fost greu până au reușit să meargă mai departe. 14. Pe partea dreaptă a Nilului ar fi putut înainta mai ușor, dar ei se aflau pe malul stâng și aici ținutul era prăpăstios, pustiu și neprietenos, Pentru că greutățile nu mai luau sfârșit, ei au vrut să se întoarcă, dar, din spate, s-au trezit cu o turmă mare de vite și oi, care se îndrepta și ea spre miazănoapte. La început au crezut că urmăritorii le-au dat de urmă. Au fugit cât au putut de repede spre miazănoapte și au ajuns, după o zi plină de greutăți, într-o vale foarte largă, frumoasă și foarte roditoare. 15. Erau aici pomi încărcați cu smochine și curmale și cirezi mari de oi și vaci, care pășteau fără stăpân. Acea turmă mare, condusă de oamenii negri, nu a mai ajuns aici, ci s-a pierdut în cataracte. Fugarii noștri s-au bucurat de aceasta, căci se credeau astfel la adăpost de orice urmăritori. 16. În acest ținut nou, fugarii și-au căutat cel mai bun loc, l-au întărit și s-au așezat acolo. Era un deal frumos și neted pe malul Nilului, plin cu smochini și curmali și, în afară de câteva maimuțe, nu era nici urmă de animal sălbatic. 17. Aici, acești oameni s-au înmulțit și, după câteva sute de ani, au ajuns un popor care și-a construit sate și trăia bine, făcându-se stăpân pe toate cirezile libere din aceste împrejurimi și pe toate livezile de smochini și curmali. 18. Această țară mare și foarte frumoasă era numită de către locuitorii negri «NOUABIA», ceea ce înseamnă «Locuințe Noi». 19. Acest popor a făcut cu timpul cunoștință și cu egiptenii, care și-au dat toată silința să-l asuprească, ceea ce însă niciodată nu le-a reușit pe deplin. Aceștia au fost și primii oameni negri pe care i-au văzut egiptenii. 20. La început, egiptenii credeau că acești oameni sunt de fapt maimuțe mari. Au observat însă ei vorbesc o limbă foarte asemănătoare cu a lor și atunci au început să-i considere oameni, au cumpărat de la ei vaci și oi, iar negrii au învățat de la egipteni tot felul de meșteșuguri, de care aveau mare nevoie, mai ales prelucrarea metalelor, despre care până atunci nu știau nimic. 21. Acest popor și-a păstrat până în ziua de azi religia și vechile obiceiuri pe care le-a primit de la fiul lui Habi. 22. În acest an însă, din rândurile acestui popor s-a ridicat un profet, care le-a vestit fraților și surorilor sale că un chip deosebit i-a apărut de șapte ori la rând. El le-a descris calea care era de străbătut ca să ajungă la locul de pe pământ unde se află Acela care îi învață pe oameni adevărul și le face cunoscut marele Dumnezeu. 23. Și, vedeți, acest profet din Noua Bia (Nubia) va ajunge înainte de amiază aici, în împrejurimile Cezareii lui Filip, împreună cu mai mulți din poporul lui. Vom trimite de aceea un sol ca să-i aducă aici! Ei au venit pe multe cămile și au adus multe bogății cu ei și vor vrea să plătească pentru tot ce vor consuma aici cu aur și pietre prețioase. 24. Tu, Marcu, ai grijă ca acești nubieni să fie foarte bine primiți! Căci atunci când tu M-ai rugat ieri seară mai rămân încă o zi, Eu ți-am ascultat rugămintea și am mai rămas. Altfel, M-aș fi întâlnit împreună cu ucenicii Mei cu această caravană, care Mă caută pe Mine, încă înainte de răsărit. Eu însă am rămas, iar aceasta va da foarte mult de lucru casei tale. Dar îți vei afla răsplata.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 10:42 Capitolul 180 - Domnul trimite un sol în întâmpinarea caravanei nubiene ----------------------------------- Capitolul 180 Domnul trimite un sol în întâmpinarea caravanei nubiene 1. Marcu M-a întrebat, plin de bucurie: „Doamne, Tu, Atotștiutorule,ți oameni numără caravana?” 2. Eu am spus: „Sunt exact șaptezeci de capete, dintre care treizeci și patru de femei și treizeci și șase de bărbați, la fel ca și strămoșii lor fugari. Unul dintre cei fără femeie este profetul, iar celălalt, slujitorul lui! 3. Vedeți, așa au fost nevoiți strămoșii acestor negri, acum aproape o mie de ani,-și părăsească țara lor de baștină, pentru că au vrut să înnoiască legile, care pe vremea lui Moise bineînțeles că nu mai erau aceleași ca pe vremea potopului! Străbunul conducător al fugarilor a vrut să învigoreze vechile obiceiuri și tradiții, dar s-a lovit doar de dușmani, care au început să-l prigonească pe el și pe susținătorii lui, astfel că până la urmă nu le-a mai rămas altceva decât să fugă de numeroșii lor dușmani orbi și fanatici. 4. Acea evadare a fost un semn profetic de primire a unei lumini spirituale mai înalte. Urmașii mai buni ai lui Cain au fost vestiți, în vremurile lui Moise, vor cunoaște și ei o lumină mântuitoare. Negrii nu vor ajunge niciodată la fântâna lui Iacov, precum copiii lui Avraam, dar totuși vor primi să bea din apa ei minunată dacă le este sete. 5. Iar acum vom alege un sol care stăpânește limba Egiptului de Sus! În garnizoana lui Iulius se află un șef peste pază; chemați-l aici ca să-i spun cum îl va putea recunoaște pe conducătorul caravanei și ce va trebui să-i spună!” 6. Iulius s-a ridicat grăbit de la masă și s-a dus în tabără ca să-l caute pe șeful pazei, pe care l-a adus imediat la Mine. 7. Când acest roman sadea a ajuns la Mine, a spus: „Preaînalte fiu al celui mai înalt Zeus! Ce îmi poruncești să fac? Știu că sunt nedemn de a primi porunca Ta, căci fiul celui mai înalt zeu poruncește doar supușilor săi zei, iar aceștia domnitorilor pământului, aceștia înalților comandanți de oști, aceștia comandanților de sub ei și de-abia aceștia sclavilor lor, care suntem noi. Tu însă, Preaînalte, vrei să faci acum o abatere de la această regulă și de aceea Te rog să-mi dai porunca Ta sfântă!” 8. Eu am spus: „Foarte bine, dragul Meu prieten! Cu toate că ești doar un roman de rând, ești credincios și sincer credinței tale și stării tale. Ai stat mai multă vreme în Egipt, ai învățat să vorbești limba egipteană veche, iar acum vreau să-Mi fii sol în împrejurimile Cezareii lui Filip. Tu ești un bun călăreț și vei ajunge foarte repede la locul unde trebuie. 9. În apropiere de ruinele orașului incendiat, vei întâlni o caravană de șaptezeci de oameni negrii, înaintea caravanei, pe două cămile acoperite cu alb, călătoresc în dreapta conducătorul, și în stânga slujitorul lui. Conducătorul te va saluta încă de departe. El este îmbrăcat numai în alb, dar fața lui îți va părea ție mai neagră decât cărbunele și la fel mâinile și picioarele lui. Dar în inima lui este mai multă lumină albă decât pe pielea trupului lui. Acestuia să-i spui: «Ai ajuns la țelul strădaniilor tale. Urmează-mă! În câteva clipe vei sta înaintea Aceluia a Cărui față ai văzut-o de șapte ori și pe care Îl cauți!» 10. Spune-i aceasta în limba egipteană veche, pe care o cunoști bine! Mergi acum și pune șaua pe calul tău. La răscrucea drumurilor îi vei întâlni!” 11. Șeful pazei, auzind acestea, a făcut o plecăciune și a spus: „Un veteran roman nu se pleacă decât în fața zeilor. Dar Ție Ți se cuvin toată cinstea și toată credința! Iar acum, la treabă!” 12. Acest războinic cărunt, îmbrăcat în armură, a plecat grăbit la armăsarul lui arab, a încălecat și a țâșnit ca săgeata spre Cezareea lui Filip. Un nor de praf îndepărtat a apărut drept zălog al faptului că grăbita caravană se apropia de locul de la răspântia drumurilor. Solul nostru a fost în câteva clipe la locul cu pricina și a așteptat vreun sfert de ceas până când și-a făcut și caravana apariția. Noi îi puteam vedea dacă ne uitam după colțul casei, căci până acolo nu era de mers mai mult de o jumătate de ceas. 13. Când conducătorul a ajuns în dreptul romanului în armură și înarmat, acesta l-a oprit și l-a întrebat, după obiceiul roman, unde vrea să meargă și de ce a plecat din țara lui la un drum atât de lung. 14. Conducătorul s-a oprit, l-a privit adânc în ochi pe roman și i-a răspuns pe un ton foarte serios: „Romanule, cine te-a trimis să aștepți aici? Noi am plecat astăzi de la marea cea mare și am trecut prin stepă și prin păduri. Din Alexandria am trecut marea pe corăbii. Numai păsările ne-au putut vedea din Egipt până aici! Tu ești primul om pe care l-am întâlnit în întreaga noastră călătorie! Cum ai putut să știi că vom ajunge aici? Cine ți-a prezis sosirea noastră? Ești poate un profet? Dar tu porți arme, care au fost înmuiate de multe ori în sânge omenesc, deci nu poți fi profet. Dar află există o preaînaltă și atotputernică ființă dumnezeiască, deasupra tuturor zeilor voștri și peste toți oamenii, de orice culoare! 15. Eu am avut de șapte ori aceeași viziune, în care de fiecare dată am văzut acest loc scăldat într-o lumină de nedescris. O mică adunare de oameni de culoare albă și măslinie stăteau în această lumină mare și străluceau ei înșiși precum soarele. Dar în mijlocul acestor oameni luminoși stătea Unul care strălucea mai tare decât o sută de mii de sori! De la El venea toată lumina! Da, aveam simțământul că întreaga nemărginire era pătrunsă de lumina Lui preaputernică! Dar oricât de puternică era lumina Lui, ea nu rănea pe nimeni, așa cum ne arde lumina mult mai slabă a soarelui. 16. La sfârșitul acestei viziuni, care era mereu aceeași, auzeam întotdeauna aceste cuvinte clare: «Mergi într-acolo, tu, negrule, căci acolo și noaptea ta va fi luminată.» Le-am spus toate acestea surorilor și fraților mei negri și ne-am hotărât să plecăm din Nubia și să facem această călătorie, iar acum suntem de trei luni pe drum. 17. Eu știam prea bine unde trebuie să ne îndreptăm, căci spiritul meu, care mă călăuzește de șapte ani, mi-a spus că locul pe care îl vedeam eu în viziunile mele se află în Asia, pe coasta mării cea mare. Deja din larg am recunoscut coasta mării pe care am văzut-o de șapte ori în viziunile mele. Când am ajuns la locul potrivit, am coborât de pe corăbii și am găsit de îndată drumul pe care am ajuns până aici - și aici ne ieși tu în întâmpinare! O, spune, cine ți-a dezvăluit aceasta? O, vorbește, căci prevăd ceva măreț! 18. Romanul a spus: „Tu ai ajuns la capătul lungii tale călătorii! În câteva clipe vei sta în fața Aceluia pe care îl cauți după cele șapte viziuni!” 19. Conducătorul le-a poruncit tuturor să-l urmeze pe roman, căci acesta era desigur un sol al Aceluia pe care ei Îl căutau. 20. Romanul călărea înainte și întreaga caravană l-a urmat. ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 18:25 Capitolul 181 - Domnul îi vorbește conducătorului caravanei nubiene ----------------------------------- Capitolul 181 Domnul îi vorbește conducătorului caravanei nubiene 1. Paznicul nostru a adus întreaga caravană la noi, care ședeam bine dispuși la mese. 2. Când Iara Mea a văzut fețele negre ca păcura, cu buzele roșii ca sângele, s-a speriat tare și a zis: „O Doamne, ființele acestea nu ne vor face nimic? Sunt îngrozitor de negre! Am mai văzut până acum negri, dar încă niciodată unul atât de negru ca aceștia! Ce dinți puternici au! Adevărat, Doamne, dacă nu aș fi lângă Tine, m-ar cuprinde frica! iubești un asemenea negru, aceasta ar fi o încercare grea pentru o inimă simțitoare de fată!” 3. Eu am spus: „Dar bine, preaiubita Mea fiică, fii înțeleaptă, copila Mea! Cine se teme de culoare? Acum ai fost cam copilăroasă - dar nu face nimic! Fii de acum foarte atentă la toate, căci se vor petrece lucruri de o mare însemnătate!” 4. Iara a spus: „Dar cu siguranță nu voi pricepe prea mult din toate acestea, căci eu nu vorbesc limba egipteană veche, iar acești negrii nu cunosc altă limbă!” 5. Eu: „Totul va fi lămurit! Acum fii liniștită, nu mai vorbi, ci ascultă!” 6. La acestea, Iara s-a liniștit, iar Eu l-am chemat pe conducător și profet la Mine și l-am întrebat ce l-a determinat pe el și pe tovarășii lui să întreprindă o călătorie atât de lungă. Eu știam totul, dar a trebuit să-l întreb ca să îi dau posibilitatea să se dezvăluie și să-și spună dorința. 7. La întrebarea Mea, pe care Eu i-am pus-o în limba evreiască, el, conducătorul, Mi-a răspuns în limba noastră: „Iartă-mi mie, om slab și amărât, îndrăznesc să spun, plin de teamă, recunosc în Tine Ființa pe care am văzut-o de fiecare dată într-o lumină de nedescris în cele șapte viziuni ale mele și pe care am pornit să o caut până aproape de capătul lumii! Acum, adânc mișcat în inima mea, L-am găsit într-adevăr pe Cel mult căutat! Vrei tu, Preaînalte, îmi vestești dacă într-adevăr am dreptate în toate acestea?” 8. Eu am spus: „Nu-ți folosește la nimic dacă îți voi spune da ori nu. Trebuie tu însuți să fii convins de aceasta! Cercetează și totul va fi limpede! Dacă ai ajuns atât de departe, vei fi în stare să mergi și mai departe. Dar trebuie să vrei aceasta tu însuti, cu putere și stăruință! Orice învățătură este fără de folos dacă nu vine din adâncul tău. Uite, tu vorbești acum bine limba evreilor! Poți să-ți amintești să o fi învățat vreodată? Întreabă-ți tovarășii, care pot și ei acum înțelege această limbă, dacă au învățat-o vreodată! Du-te și convinge-te tu însuți!” 9. Conducătorul și-a îndreptat imediat cămila spre tovarășii săi și le-a vorbit în limba evreilor. Toți l-au înțeles și i-au dat chiar și răspunsuri în această limbă. Acestea l-au umplut pe conducător de uimire, încât nu mai știa ce să creadă: cum de au ajuns, el și tovarășii lui, la asemenea cunoștințe?! Căci el nu știa că Eu am făcut cu putință aceasta. 10. El, conducătorul, s-a întors spre Mine și, stând încă pe cămila lui, a spus: „Preaînalte om al acestui pământ! Nu mă mai recunosc în pielea mea neagră! Căci aceasta este prima mea călătorie pe care am făcut-o vreodată! N-am cunoscut încă niciodată limbi sau obiceiuri străine, sunt sărac în tot felul de experiențe și, la mine acasă, în țara mea, totul este foarte simplu. Țara este bună și frumoasă, dar nouă nu ne mai oferă nimic nou. Poate că este cu putință ca în această țară, când un străin intră în ea, preia în el și spiritul limbii acestui popor și astfel să poată vorbi cu oamenii ei, fără a fi totuși unul dintre ei. Dacă așa ceva este cu putință sau nu, eu nu-mi pot da seama. De aceea, te rog, lămurește-mă tu! În țara mea nu am auzit niciodată de așa ceva, din cauză nici un străin nu a călcat pe la noi vreodată!” 11. Eu am spus: „Dați drumul mai întâi cămilelor voastre, duceți-le pe pajiștea de lângă mare, ca să se poată odihni și ca să poată duce mai târziu înapoi în țara voastră. Căci calea de întoarcere nu este cu nimic mai scurtă decât cea de la venire! Faceți ce v-am zis și întoarceți-vă! Și veți afla apoi câtă lumină sunteți în stare să suportați voi toți!” 12. Conducătorul a făcut o plecăciune și a spus: „Preaînalte om al oamenilor, tu ai dreptate, dar nu știu dacă noi avem voie să călcăm cu picioarele noastre profane acest pământ sfânt. Căci, după viziunile mele, acest pământ este unul dintre cele mai sfinte!” 13. Eu am spus: „Dacă nu este prea sfânt pentru picioarele unei cămile, nu va fi prea sfânt nici pentru picioarele voastre!” 14. Conducătorul: „Da, adevărat, adevărat, adevărat! Preaînalte om al oamenilor acestui pământ, tu ești prea bun și îngăduitor!” 15. Zicând acestea, el și-a îndreptat din nou cămila spre tovarășii lui și le-a vestit dorința Mea. Imediat cămilele au îngenuncheat și călătorii au coborât. După aceasta, animalele s-au ridicat și au fost conduse pe pajiștea de lângă mare, unde au început să pască și să se odihnească. Zece negri au fost lăsați de pază la cămile, ceilalți însă s-au întors împreună cu conducătorul lor la Mine. 16. Când au ajuns la mine, Eu l-am întrebat mai întâi pe conducător cum îl cheamă, și el a spus: „Numele meu înseamnă ceea ce eu sunt. Pe limba noastră el sună OU BRATOU VISHAR. La noi nu are nimeni un nume, ci este numit după ceea ce face. Astfel ne numim cu toții SLOUVL” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 18:30 Capitolul 182 - Conducătorul povestește despre călătoria lui la Memfis ----------------------------------- Capitolul 182 Conducătorul povestește despre călătoria lui la Memfis 1. Eu am întrebat mai departe: „Cum ai ajuns tu la neprețuitele tale cunoștințe?” 2. Oubratouvishar a spus: „Eu și cu servitorul meu călătoream, în urmă cu zece ani, de-a lungul Nilului, însoțiți de încă douăzeci de servitori puternici, care aveau grijă de o turmă frumoasă de vite. Căci, la noi, cine vrea să călătorească trebuie să ia cu el o cireada de vite, căci altfel poate să moară de foame pe drum. Smochinele și curmalele nu cresc peste tot, ci numai unde pământul este bogat și gras, dar de iarbă nu e lipsă niciunde de-a lungul Nilului, astfel că vacile pot să pască peste tot și pot da apoi lapte, care este o hrană îndestulătoare. 3. Acum zece ani sau, mai bine spus, acum zece anotimpuri ploioase, mergeam astfel de-a lungul Nilului. Câteva zile am putut să înaintăm ușor, fără greutăți. În a treia zi însă, am auzit din depărtare un bubuit puternic. Ne-am grăbit pașii și, în timpul în care se pot număra o mie de pietre, am ajuns la prima cascadă a Nilului. Nu prea aveam cum să mergem mai departe. Unul dintre însoțitorii noștri cei mai îndrăzneți s-a cățărat pe o stâncă înaltă, ca să iscodească împrejurimile. Când s-a întors, ne-a descris un drum care se depărta spre stânga de Nil, dar, după o bună bucată de drum, se întorcea din nou la Nil. Eu am hotărât să urmăm acest drum, căruia nu i-au lipsit prăpăstiile și alte încercări. De-abia în seara celei de-a treia zi am ajuns, chinuiți de o mare arșiță dogoritoare, la o poiană cu mulți palmieri și copaci, în mijlocul căreia susura un izvor, din care ne-am astâmpărat setea atât noi, cât și turma noastră. Aici ne-am odihnit o zi întreagă. 4. A doua zi ne-am continuat dis-de-dimineață drumul. La apusul soarelui am ajuns din nou pe malul Nilului și am dat de un drum larg, pe care nu îl cunoșteam până atunci. Urmând acest drum, am ajuns într-o jumătate de zi la acel oraș, despre care strămoșii noștri ne povestiseră atâtea. Ne-am așezat tabăra la o depărtare cam de două mii de pași de oraș. Eu și cu servitorul meu am mers în oraș ca să cerem voie să poposim împreună cu turma noastră în apropierea orașului. 5. Când am ajuns împreună cu servitorul meu în oraș, am fost înconjurați de o mulțime de oameni cu pielea brună și am fost întrebat cine sunt și de unde vin. Unii însă au știut imediat și ziceau: «THOT E NOUBIEZ!» (Acesta este un nubian!), iar eu am zis: «Da, sunt nubian și doresc să aflu și să învăț lucruri bune și frumoase de la voi, oamenii desăvârșiți!» 6. Acești curioși au adus la mine un bătrân care ne-a pus tot felul de întrebări, iar la urmă a venit chiar el în tabăra noastră. Abia atunci ne-a spus că este unul dintre înalții preoți ai acestui oraș și totodată unul dintre ocrotitorii lui numit de Roma. I-am dat atunci în dar șapte dintre cele mai frumoase vaci, doi tauri și douăzeci dintre oile noastre cu lâna cea mai frumoasă.   7. Aceste daruri l-au bucurat pe bunul bătrân, care mi-a spus: «Înțelepciunea voastră străveche și curată va fi de mare folos! Dar să nu vă luați după obiceiurile noastre stricate, căci acestea sunt mai rele decât foarte rele! Acest oraș a fost odată mândria țării, ceea ce arată limpede și pe înțelesul tuturor chiar numele lui MEMAVISE (pe grecește Memfis), ceea ce înseamn㠄cel mai înalt nume”. Acum, această preaînălțime fără nume este numai o adunătură de ruine, așa cum vă veți convinge în curând voi înșivă! 8. Poporul care mai trăiește aici în parte și-a pierdut orice credință într-un Dumnezeu preaînalt și, în parte, este cufundat într-o neagră ignoranță, din care nu mai poate f! eliberat. Numai puțini dintre noi mai trăiesc în deplină cunoaștere a unui Dumnezeu unic, veșnic și adevărat. Poporul, în prostia lui oarbă, crede în câteva mii de zei. Până și animalele și resturile lor pământești sunt onorate zeiește, iar noi trebuie să lăsăm lucrurile așa cum sunt. 9. Strămoșii noștri au semănat deja sămânța stricăciunii atunci când au ridicat la rang de semizei anumite animale, ca semn de recunoștință pentru multele foloase pe care le-au adus omului și pentru a convinge poporul să iubească aceste animale și să le îngrijească pentru foloasele lor. Străbunii au vrut prin aceasta să facă cunoscută poporului primitiv diversitatea strălucirii iubirii și a înțelepciunii divine în natura lucrurilor. Dar, cu timpul, istoria poporului, cu cât s-a cufundat mai mult în trecut, cu atât mai mult a putut fi înconjurată de un așa-zis nimb al atingerii divine. Aceasta a făcut ca acelor păstori ai poporului, fără conștiință și răi la suflet, le vină foarte ușor să îngroape poporul într-o ignoranță tot mai neagră. 10. De aceea, fiți foarte atenți, voi, nubieni credincioși, și credeți numai ceea ce vă voi spune eu. stați departe de tot ce veți vedea și veți auzi de la acest popor, căci este mai rău decât foarte rău! Veți vedea tot felul de sacrificii și ceremonii fără sens. Da, la sărbători mă veți vedea chiar pe mine în fruntea lor, în haine strălucitoare de sărbătoare! Nu vă lăsați păcăliți, căci la toate acestea ia parte numai pielea mea, nu și sufletul și inima mea, care rămân credincioase adevăratului Dumnezeu unic și veșnic, a cărui iubire este viața mea și a cărui lumină este adevărata mea cunoaștere. 11. Tu, împreună cu servitorul tău, veniți acum cu mine în oraș, în casa mea, ca să învăț cum trebuie să purtați în acest oraș. Am să arăt un loc bun pentru turmele voastre, unde puteți rămâne ca străini un an întreg, fără ca să fiți tulburați de nimeni. Tu și servitorul tău veți locui însă la mine, ca să te pot învăța multe lucruri.» 12. Eu am spus: «Bunule conducător, îmi vei da însă voie să duc în oraș darurile pe care le-ai primit de la mine?» 13. Comandantul cel bun și prietenos a răspuns: «Nu acum, ci peste trei zile, când vă veți muta pe cealaltășune! Dar acolo va trebui să purtați încălțăminte ca și noi, căci, pe timpul nopții, mișună tot felul de insecte și viermi pe pământul nisipos și se bagă sub unghiile de la picioare și, după un timp, dau naștere la mari dureri. În casa mea însă veți fi foarte bine îngrijiți, pentru că am mulți servitori și sclavi!» 14. Noi - eu și slujitorul meu - am mers cu conducătorul în marele oraș. După vreo patru mii de pași am ajuns într-o piață mare, care era înconjurată de niște clădiri uriașe făcute din piatră tăiată bucăți. Multe dintre aceste clădiri erau deteriorate, însă multe mai erau încă în stare bună. Una dintre clădiri era făcută numai din tot felul de coloane, iar, de-a lungul coridoarelor din coloane, erau tot felul de înscrieri, pe care conducătorul mi le-a explicat după aceea adeseori. Lângă aceste coloane se afla un palat nemaipomenit de mare, în care era multă forfotă. 15. Aici, el a zis: «Vedeți, aceasta este casa mea. Veniți acum cu mine și uitați-vă la tot ce este în ea!»“ ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 18:34 Capitolul 183 - Blestemul supraculturii egiptenilor ----------------------------------- Capitolul 183 Blestemul supraculturii egiptenilor 1. (Oubratouvishar): „În fața acestui palat se aflau două coloane nemaipomenit de mari (obeliscuri), care aveau peste tot inscripții și tot felul de semne, figuri și scrieri. În fața sălii de coloane uriașe se aflau, de asemenea, două obeliscuri mari. 2. Am intrat cu pași șovăitori în casa comandantului și am avut o bucată bună de mers până când am ajuns la încăperile de locuit. Ah, acolo era totul atât de minunat încât mi-a pierit graiul. 3. M-am gândit în sinea mea la coliba amărâtă de acasă și mi-am zis: «De ce suntem noi, negrii, atât de mărginiți în știința și cunoașterea noastră? De ce nu putem și noi ridica asemenea clădiri? De ce nu ne pricepem nici acum la prelucrarea metalelor? Nici acum nu avem alte unelte decât cele pe care le-am primit de la egipteni în schimbul produselor noastre naturale! Cât de sărăcăcioase și primitive sunt țesătoriile noastre, cât de proaste sunt fusurile noastre! Printre noi nu se află nici un spirit deosebit, nici un talent aparte, nici un zel creator! Noi de-abia dacă ne aflăm ceva mai sus decât maimuțele!» 4. Pe când eram eu pierdut în asemenea gânduri, mi se rupea inima de jale și am început să plâng, zicând cu voce tare: «Oh, de ce nu suntem noi, negrii, măcar ca animalele, care nu gândesc și nici nu simt ceva?! De ce minunății sunt în stare acești oameni adevărați, acești zei pământeni, iar noi, negrii, pe jumătate oameni, pe jumătate animale, nu suntem în stare de nimic! Și totuși trăim un simțământ atât de puternic în fața acestor minunății făcute de oamenii adevărați!» 5. Atunci comandantul mi-a zis: «Nu-ți mai bate tu capul cu asta și nu pune la inimă! Noi suntem deja atât de bătrâni, încât minunățiile acestea nu ne mai aduc nici o bucurie. Voi însă sunteți încă copii, plini de putere și de zel. Noi ne-am trăit traiul pe acest pământ, coroana noastră se vestejește în groapa uitării, palatele noastre cad și se surpă, iar știința noastră de acum este mai rea decât foarte rea. Noi nu mai avem aici decât câțiva fierari și câțiva țesători. Tot ce avem nevoie cumpărăm de la romani sau de la greci. 6. Da, acum câteva mii de ani, în această țară trăiau mai mulți zei decât oameni. Ei au ridicat aceste opere, de ale căror ruine și urmașii urmașilor se vor mai minuna! Dar ce facem noi acum este doar o distrugere a materiei și a sufletului. Voi sunteți un popor tânăr, primitiv, dar sănătos și puternic, puteți gândi și de aceea puteți deveni mai măreți, prin operele voastre, decât a fost vreodată poporul acestei țări. 7. Dacă vreți să trăiți cu adevărat fericiți pe acest pământ, păstrați-vă simplitatea! În primul rând, aceasta vă costă puțină muncă și bătaie de cap, și, în al doilea rând, prin aceasta aveți doar puține nevoi naturale, pe care le puteți ușor împlini. Creșterea animalelor pe pășunile voastre bogate nu vă cere multă muncă și nici nu vă bătăi de cap, iar lucrul pământului, cu care nu vă îndeletniciți de prea multă vreme și nici atât de mult, nu se pune la socoteală, îmbrăcămintea voastră este simplă și ușor de făcut. Voi aveți nevoie doar de puțin timp pentru acoperirea nevoilor voastre materiale și vă puteți ocupa mai mult de cele spirituale! Și uite, aceasta este mult mai de preț decât să ridici astfel de palate cu prețul trudei a sute de mii de vieți omenești, care să nu fie distruse de vreme și să fie admirate și peste mii de ani! 8. Și ce este o asemenea grămadă de pietre pe lângă un singur fir de iarbă făcut de marele Spirit al lui Dumnezeu? Eu îți spun ție: nimic! Fiecare fir de iarbă, fiecare copac este o operă a lui Dumnezeu și crește din acest pământ drag fără muncă și fără sudoare și foarte repede ne încântă gura cu fructul lui dulce. Câtă trudă și muncă zdrobitoare costă însă omenirea un asemenea palat! Și ce au obținut până la urmă, când, după mulți ani grei, opera lor a fost gata? Nimic altceva decât hrană pentru aroganța lor și trezirea invidiei la popoarele străine, războaie și urmările lor! 9. Adevărat, dragul meu prieten negru, acesta este jalnicul noroc al unui popor care a fost atât de prost încât să acopere cu astfel de palate moarte cele mai frumoase și mai roditoare pășuni, pe care altfel ar fi crescut sute de mii de pomi roditori, iar fructele lor ar fi fericit oamenii adăpostiți în sânul unor colibe cât se poate de simple! Vezi, pe pământul pe care este construit acest oraș ar putea trăi ușor zece mii de oameni, cu cirezile lor cu tot. Dar acum, aici, între aceste ziduri, trăiesc cam o sută de mii de oameni. Dar ce fel de viață duc majoritatea dintre ei! 10. Mai demult, așa se spune, această țară era un adevărat grânar, care, în vremuri grele și de foamete, hrănea cu pâine popoare străine. Acum, nu arareori, trebuie să aducem grâu din țările îndepărtate! Turmele noastre sunt în stare jalnică. Într-un asemenea oraș, mii de oameni nici nu mai lucrează, având puțin aur și argint, și se târăsc de la o zi la alta, se dedau cu prostituatele și trăiesc ca animalele. Așa iau naștere o mulțime de boli - ceva ce voi nici măcar nu cunoașteți. Ziua, veți vedea că orașul este aproape pustiu. De-abia când se lasă noaptea răcoroasă, atunci apar și oamenii, ca animalele de pradă, și își pierd vremea după plac, în tot felul. Vezi tu, fiu simplu al naturii curate, acestea sunt „binecuvântările” cu care s-au ales oamenii de pe urma marii lor culturi!»“ ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 18:38 Capitolul 184 - Cultura primitivă a oamenilor simpli ----------------------------------- Capitolul 184 Cultura primitivă a oamenilor simpli 1. (Oubratouvishar): „Comandantul a continuat: «Rămâneți voi la curățenia voastră naturală și nu mai tânjiți niciodată după o asemenea cultură jalnică! nu vă construiți orașe! Rămâneți în colibele voastre simple și veți fi astfel cel mai fericit popor de pe pământ, în toate vremurile, mai ales dacă veți rămâne în adevărata cunoaștere și credință în unicul și veșnicul Dumnezeu, și Îl veți iubi și slăvi doar pe El! Chiar dacă voi nu Îl puteți vedea, El vă vede pe voi, și El vă va da întotdeauna puterea de care aveți nevoie pentru stăpânirea oricărui element dușman omului. După legile naturii, omul este stăpân peste tot ceea ce trăiește și răsuflă pe acest pământ, sub pământ și peste pământ. 2. Voi sunteți încă ceea ce omul trebuie să fie! De voi fug leii cei fioroși, tigrii, panterele, hienele, lupii, urșii, șerpii și viperele! Turmele blânde însă urmează la fiecare pas! Cu asemenea daruri omul stă pe acea treaptă superioară a existenței, unde l-a pus Creatorul la începuturi. Așezați-vă numai pe o pajiște pe care colcăie șerpi și vipere, și ele vor fugi din acel loc sfânt, unde omul, ca stăpân al naturii, și-a ales așezământul! Furnicile rele, blestemul unor păduri și stepe, dispar atunci când omul, care are încă puterea lui Dumnezeu, intră în acea pădure și își alege casa. Leul, pantera, tigrul cel sângeros se țin deoparte de turma păzită de oameni adevărați, iar crocodilul, dragonul Nilului, nu se mai arată niciodată prin părțile locuite de asemenea oameni. Cocorul, berzele și ICZ NE MA ON-ul (înseamnă 'otravă el nu are' - ihneumon, mangustă) îi slujesc cu credință omului și curăță locurile de creaturile târâtoare, iar acvilele cu ochiul lor pătrunzător găsesc toate leșurile și le înghit, astfel că în aer nu se împrăștie niciodată mirosurile aducătoare de boli. 3. Oh, ce binecuvântare este prezenta unui om adevărat în orice loc de pe pământ și ce viață jalnică duc oamenii în orașe, care sunt pline de aroganță și de cea mai puturoasă trufie! În ele a dispărut toată puterea adevărată de viață. Ele sunt corpuri străine în marea împărăție a naturii înconjurătoare, care au pierdut orice legătură cu Dumnezeu și, prin aceasta, cu toate celelalte creaturi. Ele trebuie să-și ridice ziduri înalte și palate ca să se apere de natura care i-a devenit dușman! 4. Dacă pune astăzi o sută de oameni să petreacă noaptea pe pășunea pe care v-am arătat-o vouă, nici unul dintre ei nu va vedea viu lumina zilei care vine. Pentru că aceștia nu mai sunt oameni, ci doar slabe umbre ale oamenilor adevărați, iar trupurile lor strâmbe sunt adevărate adăposturi pentru tot felul de spirite rele ale naturii și ale nenaturii. Centrul ființei lor nu mai este Eu-l (Sinele) divin, ci un eu animal, și de aceea în ei nu mai este nici o putere și cu atât mai puțin în jurul lor. Natura nu mai reprezintă, prin ei, punctul culminant al creației, ci doar totala distrugere a acelei trepte a creației pe care fiecare creatură ar fi trebuit să-și vadă țelul. De aceea toate creaturile au devenit dușmanii acestei omeniri și caută o distrugă prin toate mijloacele, pentru că de la ea nu mai este de așteptat nimic bun. 5. De aceea, nobilul meu prieten negru, fii fericit împreună cu poporul tău că sunteți negri și că trăiți o adevărată viață în colibele voastre nevinovate. Căci tocmai prin aceasta sunteți ceea ce trebuie să fie oamenii adevărați, după ordinea Spiritului Divin! Rămâneți de aceea mereu ceea ce sunteți acum și nu vă veți plânge niciodată de nevoile și suferințele vieții omenești!»“ ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 18:43 Capitolul 185 - Așezământul nubienilor în Egipt ----------------------------------- Capitolul 185 Așezământul nubienilor în Egipt 1. (Oubratouvishar): „Comandantul a mai spus: «Și acum să mergem la locul pe care vi-l voi da spre folosință! În același timp vă voi da și o pază care să ocrotească pentru tot timpul cât veți rămâne aici și care va ține departe de voi poporul decăzut. Căci acesta va încerca să strice din temelii, atât-trupește, cât și sufletește. Eu nu te întreb dacă m-ai înțeles pe deplin pentru că eu știu că m-ai înțeles și că mai târziu mă vei înțelege și mai bine!» 2. La aceste cuvinte, comandantul a făcut un semn, lovind o placă de metal, care a făcut un zgomot puternic. La acest semn, au venit ca prin minune mai mulți oameni înarmați, de culoare tuciurie închis, iar comandantul le-a poruncit ceva într-o limbă necunoscută. Atunci însă când bunul comandant a observat nedumerirea mea, m-a împăcat, spunându-mi că îmi va spune pe limba mea ceea ce le-a spus oamenilor înarmați. Era vorba de supravegherea și apărarea noastră împotriva curiozității locuitorilor stricați ai acestui oraș, care pentru el nu mai semănau a oameni. 3. Unul dintre comandanții pazei, care era îmbrăcat aproape la fel ca și prietenul nostru, l-a făcut atent că pajiștea este plină de șerpi și vipere și că nici un om și nici un animal nu poate călca acolo. 4. Comandantul a zis: «Oamenii stricați împreună cu animalele lor bineînțeles că nu. Dar aceștia sunt oameni adevărați și adevărați stăpâni ai întregii naturi cu toate creaturile ei! Lor nu numai că șerpii și viperele nu le vor face nimic, dar le vor și lăsa imediat cel mai frumos loc, pe care îl vor părăsi împreună cu puii lor! Iar voi, ca ocrotitori ai lor, nu veți avea nimic de suferit din pricina lighioanelor, de aceasta puteți fi siguri! Acum aduceți-mi douăzeci și două de perechi de încălțări din piele, pe care să le dăm acestor oameni neîntinați, ca să nu-și vatăme picioarele pe pământul nostru aspru și pietros! 5. Imediat au fost aduse încălțările. Mie și servitorului meu mi-au fost puse încălțările imediat. Celelalte douăzeci de perechi au fost aduse de către cei patru paznici tovarășilor noștri, la porunca bunului comandant, iar după ce și aceștia au fost încălțați, paznicii le-au arătat drumul spre noua pășune. Comandantul, eu, slujitorul meu și ceilalți paznici am ieșit din oraș, trecând de multe străji, și am ajuns în afara orașului, unde era pășunea cea mare și frumoasă, cu iarbă bogată și o mulțime de smochini și curmali, mulți alți pomi și alte roade. Am văzut însășunea era călcată doar de foarte puțini oameni, căci încă de departe am auzit sâsâitul nenumăraților șerpi cu clopoței. 6. După un timp, au sosit și tovarășii mei cu turmele și cămilele. Când au ajuns la pășune, nu au așteptat până când târâtoarele s-au retras din calea lor și a animalelor, ci au intrat fără nici o teamă în stăpânirea acestei pășuni, s-au plimbat în lung și în lat, iar târâtoarele au fugit spre Nil, încât oglinda apei era tulbure de atâția șerpi și după o jumătate de ceas. Au fugit de tovarășii mei și de turmele lor chiar și patru zmei de Nil. 7. Comandantul însă i-a lămurit și pe paznici ce însemnau aceste apariții și le-a spus că pot să umble fără teamă pe întreaga pășune. Căci el era convins că deja din acea noapte nu va mai fi nici măcar un pui de șarpe pe acea pășune, și așa a și fost; deja după un ceas pășunea era curățită de toate lighioanele. 8. Pe celălalt mal al Nilului am văzut o turmă întreagă de oi fugind de lighioanele veninoase și păzitorii lor au fugit împreună cu turma. Păstorii zbierau jalnic, dar și-au aflat scăparea pe un pod al Nilului. Turma însă a suferit pagube, căci mulți miei au fost răpuși și devorați de marile bestii. Pe celălalt mal al Nilului erau și mulți iepuri care au fost și ei tulburați de oaspeții nepoftiți, căci o mulțime de pui au fost uciși de bestiile târâtoare. 9. Pe paznici i-au ademenit imediat minunatele smochine, curmale și rodii, care până atunci erau de neatins. 10. Șeful paznicilor i-a spus comandantului: «Slavă lui Isis și lui Osiris! În sfârșit putem strânge și aici recolta, ceea ce, de când ne știm, nu s-a putut!» 11. Comandantul însă le-a zis: «Recolta va fi vreme de un an a acelora care au curățit locul. Aveți voie să luați doar ce vă dau ei vouă, altfel nici măcar o frunză! Și feriți-vă-i chemați, de față cu acești oameni, pe neputincioșii voștri zei. Căci între voi nu se află nici măcar unul care să-L fi cunoscut pe adevăratul Dumnezeu! De aceea, nici Isis, nici Osiris și nici un Apis! Căci ei sunt și rămân un nimic!» 12. Comandantul mi-a spus apoi mie: «Așa cum vezi acum tu însuți, voi sunteți, cu ajutorul Atotputernicului, bine îngrijiți. Acum voi pleca, dar mâine, când se va crăpa de ziuă, voi fi din nou la voi. Atunci vei primi învățături adevărate aici, în marele templu deschis al Atotputernicului! Iar tu le vei spune mai departe tovarășilor tăi ce vei afla de la mine. Iar acum rămâneți cu bine în paza Atotputernicului!” 13. După aceste cuvinte, el s-a întors în oraș. Cred că el era de mai multă vreme în fruntea poporului egiptean, căci toți cei care îl întâlneau făceau plecăciuni până la pământ în fața lui. Dar el părea că nu vede nimic din aceste onoruri, ci mergea mai departe, adâncit în gânduri. 14. După ce a apus soarele, au venit o grămadă de curioși din oraș, dar nici unul dintre ei n-a îndrăznit să se apropie mai mult de douăzeci de pași de pășunea faimoasă cu șerpi. Mai mulți dintre ei ne-au strigat să ne depărtăm de pășune, altfel va fi rău de noi. Paznicii însă i-au împins pe curioși mai departe și le-au spus că nu mai este nici un pericol, căci, prin puterea noastră tainică, am alungat toate târâturile în Nil. 15. Curioșii au plecat în curând, iar noi ne-am îngrijit de turmele noastre, care ne-au dat atâta lapte bun și hrănitor, încât nu am reușit să îl bem pe tot. Ceea ce a rămas l-am păstrat în vasele pe care le-am adus cu noi, ca să îl prefacem în brânză. 16. Am rămas aici un an întreg și am învățat de la comandant foarte multe despre adevărata cunoaștere a Dumnezeului Atotputernic. După un an, ne-am despărțit cu cea mai mare prietenie și ne-am întors apoi cu bine în țara noastră. 17. Curând după aceea am început să am viziunile, mi-am ales o caravană și m-am hotărât să plec cu ea la Memfis, ca să îi spun comandantului despre viziunile mele. Acesta însă știa deja de Tine, Preaînalte, și m-a îndrumat aici, mi-a arătat drumul până la Alexandria și m-a încredințat unui corăbier încercat ca să aducă aici. El mi-a dat și un traducător pe care însă eu nu l-am mai luat cu mine. 18. Acum știi, Preaînalte om al oamenilor, cum am ajuns eu la puțina mea înțelepciune. Iar acum spune-mi dacă am ajuns la locul care trebuie sau este nevoie să caut mai departe, căci nu pot rămâne mult, pentru că drumul de întoarcere în țara mea este foarte lung.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 18:49 Capitolul 186 - Nubianul vrea să știe unde se află Domnul ----------------------------------- Capitolul 186 Nubianul vrea să știe unde se află Domnul 1. Eu am spus: „Ți-am mai spus că nu îți ajută dacă Eu ți-aș zice: Eu sunt Acela, sau Eu nu sunt Acela! Aceasta trebuie să afli tu însuți și o poți face cu ușurință, căci nu-ți lipsește spiritul de care ai nevoie. Cugetă ce îi este cu putință omului și ce nu! Nu ai văzut încă nimic deosebit sau nu ai observat încă nimic deosebit nici la tine, și nici la ceilalți?” 2. Negrul a spus: „Cum am mai spus și înainte: în afară de faptul că, odată ce am călcat în această țară, am început să-i vorbim și limba, nu am observat nimic deosebit! Eu vorbesc foarte limpede și deschis! Când am ajuns aici m-am minunat de mai multe, dar, cu cât stau mai mult aici, cu atât mai firesc mi se pare totul. 3. Limba este deci singura ciudățenie; poate fi însă, așa cum am mai amintit înainte, o urmare naturală a calităților acestei țări, chiar dacă eu nu îmi pot explica aceasta, căci am aflat ceva asemănător în călătoria mea prin marele Egipt. Am întâlnit romani și greci, iar aceștia vorbeau limba lor, iar noi puteam să îi înțelegem destul de bine. Cu vorbitul nu era chiar atât de ușor, dar toate acestea pot să fie din cauza acestei țări, a aerului și a emanațiilor ei! 4. Noi suntem oameni foarte simpli și de aceea suntem foarte receptivi la tot felul de impresii și apariții deosebite. Astfel că putem vedea sufletul răposaților și uneori chiar și pe al acelora care nu au avut niciodată un trup. Aceste spirite ale naturii pot fi foarte ușor recunoscute pentru că își schimbă deodată forma și se dizolvă în tot felul de ființe mici, iar apoi pot să se ordoneze din nou într-o formă umană, iar aceste apariții nu le-am observat niciodată la frații și surorile noastre răposate. 5. L-am întrebat pe înțeleptul comandant din Memfis dacă și el vede cu ochii acestea. El însă a zis: «Aceasta este o calitate doar a oamenilor foarte simpli și apropiați de natură, care nu cunosc viața prelucrată și artificială, nici măcar ca nume. Nici eu, și nici egiptenii n-au reușit aceasta vreodată. Uneori apar unele cazuri rare, dar inexplicabile, pe când la voi totul este clar ca lumina zilei și de aceea este ușor de lămurit.» 6. Din aceasta noi putem să ne explicăm foarte bine cum de înțelegem atât de repede o limbă care ne este străină. Dacă vei lua acestea în considerare, vei putea înțelege, preaslăvite om al oamenilor, cu înțelepciunea ta deosebită, de ce nu ne-a părut nimic deosebit în timpul scurt de când suntem aici și de aceea nu putem ști cu siguranță dacă ne aflăm în acel loc din viziunile mele. 7. Multe se potrivesc foarte bine: pe malul unei mici mări, la poalele unui munte, într-o casă pescărească, o mulțime de oameni de rang înalt și de viță nobilă, chiar și tu ai multă asemănare cu acel chip din viziunea mea pe care îl priveam cu cea mai mare încântare. Dar acel om de lumină făcea totul prin cuvântul său, el rostea cuvântul, și acesta era deja aici, întrupat! Cerul și pământul îi erau lui supuse și cete neauzite și nenumărate așteptau un semn de-al lui! 8. Acum, preaînalte om între oameni, aceasta nu se petrece aici. Am găsit aici, în voi, la fel ca în urmă cu doi ani în comandantul din Memfis, oameni deosebit de buni și de înțelepți. Dar, din ceea ce am așteptat, nu am găsit nimic până acum și de aceea trebuie să te întreb pe tine dacă am ajuns la locul care trebuie. Dacă vei zice «da», te voi crede și voi rămâne, căci cuvântul tău îmi este de ajuns, pentru că tu ești înțelept. Dacă însă vei zice «nu» sau dacă nu îmi vei spune nimic, ne vom întoarce în țara noastră și ne vom răscumpăra în Memfis turmele pe care le-am schimbat acolo, la sfatul înțeleptului comandant, pe aur și argint, și le-am lăsat între timp spre folosință. 9. Tu, înalte om al oamenilor, vezi acum că, deși eu și tovarășii mei nu avem pielea albă, nu suntem prefăcuți și vicleni. Noi toți căutăm adevărul și numai pe el punem preț, și avem speranța vie să îl găsim aici ori altundeva. Dacă suntem la locul care trebuie, spune-ne și nouă, și vom face cu drag tot ce veți cere de la noi.” 10. Eu i-am spus lui Rafael: „Du-te și dă-le un semn din care să afle cum stau lucrurile!” 11. Imediat Rafael s-a dus la negru și i-a spus: „Prietene, ce ai lăsat tu în țara ta, pentru care ai vrut să te întorci din Memfis ca să îl iei? Tu ai vrut să-i faci prin aceasta un dar deosebit comandantului care s-a îngrijit atât de mult de tine și ai învelit acel obiect în frunze proaspete. Apoi însă, grăbindu-te cu pregătirile călătoriei voastre, l-ai uitat acasă, și anume într-un colț al colibei tale, unde stă și acum. Dacă vrei, ți-1 voi aduce aici într-o clipită! Spune dacă vrei aceasta și așa va fi!” 12. Negrul a spus: „Nu datorită convingerii mele că sunt la locul nimerit, ci din cauză mi-ai spus ce am lăsat acasă știu că sunt la locul potrivit, pentru că de acest lucru nu putea ști nimeni altcineva decât ochiul divin care vede totul; mi-ai face un mare serviciu dacă l-ai aduce aici. Căci pe drumul de întoarcere vreau să îi fac o bucurie comandantului din Memfis, căci el este un mare iubitor de apariții naturale rare! Ca orice lucru material, nu poate avea o valoare mare, dar este totuși minunat!” 13. Atunci Rafael i-a înmânat acel obiect învelit în frunze și l-a întrebat dacă este ceea ce a vrut. 14. Negrul era gata să leșine și a spus, strigând: „Da, acesta este! Dar cum ai reușit să îl aduci aici, din moment ce nu te-ai depărtat de mine nici o clipă?! Mi l-ai răpit poate într-un mod ciudat din casă, ca un tânăr și curajos egiptean? Ne-ai urmărit acum doi ani, când ne-am întors din Egipt, și ai luat aminte unde sunt colibele noastre? 15. Da, dar la ce toate aceste întrebări prostești? Eu l-am avut în mâini cu câteva clipe înainte de plecarea noastră, l-am pus jos, în colțul colibei, numai pentru ca să îmi încarc cămila și să-mi adun cireada și l-am uitat acolo. Tu n-ai fi putut să îl iei! L-am acoperit cu o coajă de dovleac! Tu l-ai adus de acolo numai printr-o minune! Dar cum? Cum îți este ție cu putință aceasta, care pari a fi un om din carne și oase?! Căci ai fost de aici până acolo și înapoi în mai puțin de o clipită! Așa ceva nu îi este cu putință decât unui zeu! Tu însuți ești un zeu sau un slujitor adevărat al acestuia.” 16. Rafael a spus: „Nu primul, ci al doilea! Dar, uite, am uitat coaja de dovleac când am luat această podoabă! O s-o primești și pe aceasta imediat! Uite, o am aici! Pune-ți podoaba înăuntru și arată-ne-o și nouă, căci sunt destul de mulți printre noi care vor să vadă ce comoară ai găsit!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 18:52 Capitolul 187 - Nubianul îl cunoaște pe Domnul ----------------------------------- Capitolul 187 Nubianul îl cunoaște pe Domnul 1. Negrii au rămas amețiți de atâta încântare peste încântare și minune peste minune. Așa ceva, pentru ei, avea o mare însemnătate. Ei erau oameni ai naturii, curați și nestricați iar ca stăpâni ai naturii erau în stare de multe, doar prin voința și credința lor fermă, ceea ce pentru un om decăzut în obiceiurile lumești părea o mare minune; de aceea era destul de greu să triumf asupra acestor spirite printr-o altă minune. Vindecarea unei boli n-ar fi dat roade aici, căci acești oameni adevărați nu cunoșteau bolile. Bătrânii lor atingeau mereu o vârstă înaintată, iar moartea lor a fost din totdeauna doar un somn liniștit și fără dureri. 2. Copiii nu le mureau niciodată prematur pentru că erau concepuți în adevărata Ordine și veneau pe lume bine dezvoltați și sănătoși tun. Mai apoi erau hrăniți foarte natural și de aceea nu se prindea de ei sămânța bolii. Dacă am fi vindecat bolnavi în fața lor, ar fi trebuit mai întâi să îi lămurim ce este boala și prin ce apare ea. Dar, prin aceasta, mai mult le-am fi dăunat decât i-am fi ajutat. Căci a lua cunoștință de păcate și de urmările lor era ca și când aproape le-ar fi făcut ei înșiși. 3. Poate că unii sunt de părere că învierea morților nu și-ar fi ratat țelul! Pentru acești oameni nu ar fi avut nici o importanță, căci ei vedeau moartea trupului ca o mare binefacere a lui Dumnezeu, și un astfel de act l-ar fi considerat ca pe ceva împotriva Ordinii divine, atâta vreme cât nu ar fi învățat de la Mine o alta, mai bună. Dezlănțuirea unei mari furtuni nu i-ar fi impresionat prea mult, căci ei înșiși aveau o mare influență asupra spiritelor din aer, apă, pământ și foc. Dar o mișcare care ar fi întrecut viteza unei săgeți ar fi fost într-adevăr pentru acești oameni o adevărată minune care nu ar fi putut fi făcută decât de către Dumnezeu și de slujitorii Săi apropiați, niciodată de un om muritor al acestui pământ. 4. După ce acești negrii s-au minunat peste măsură, conducătorul lor le-a spus tovarășilor săi: „Fraților, eu și voi toți am fost acum martori la o faptă care numai lui Dumnezeu Îi este cu putință. Căci nici măcar gândul nostru nu este atât de iute precum acest servitor al lui Dumnezeu. Noi suntem la locul potrivit și nu avem voie să ne mișcăm aici decât cu mare evlavie și numai mereu în rugăciune către Acela care stă în fruntea mesei acelea mari. 5. Ce ne va spune El, în grația Lui nemărginită, aceasta să ne fie o lege sfântă, pe care o vom păstra precum stâncile de neclintit ale țării noastre și o vom da urmașilor noștri spre păstrare până la sfârșitul timpurilor! Voi știți ce ne-a spus înțeleptul comandant despre acest preaînalt Om-zeu! Acesta este - acum sunt pe deplin convins! Pentru că El este, și nu altcineva, știm acum ce trebuie să facem și de aceea să fim atenți! 6. Lungă și grea a fost călătoria până aici. Dar dacă ar fi fost de o mie de ori mai lungă și mai grea, nu ar fi cântărit nici măcar cât o părticică din această grație uriașă pe care nu am meritat-o! Căci acolo șade acel Spirit Atotputernic întrupat în om, Acela care a făcut cerurile și pământul și toate câte există doar prin puterea voinței Sale, așa cum ne-a spus înțeleptul comandant din Memfis. 7. Noi stăm acum înaintea adevăratului, veșnicului Dumnezeu, care ne-a făcut și ne-a dat viață. Fiecare clipă a vieții noastre este în mâinile Lui. Dacă aceasta nu ar fi voința Lui, noi nu am fi aici. Pe scurt, El este totul, și toate cele câte sunt n-ar fi nimic fără El! Aceasta mi s-a spus în viziunea mea și la fel ne-a învățat și comandantul din Memfis. Trebuie să păstrăm această învățătură și să credem în ea în veci. Acum se pare că veșnicul Domn și Stăpân vrea să vorbească ceva cu noi! fim cu atenția trează, ca la o vânătoare de lei, așa cum ne-a spus comandantul din Memfis!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 18:56 Capitolul 188 - Despre umilința exagerată ----------------------------------- Capitolul 188 Despre umilința exagerată 1. După ce conducătorul a ținut această cuvântare în fața tovarășilor lui, Eu l-am chemat și l-am întrebat dacă lui și tovarășilor lui nu le era sete și foame, și atunci să ne spună ce vor să bea și să mănânce. Călătoria pe mare slăbește puterile și desigur că erau flămânzi și însetați. se facă auziți și li se va da imediat ajutor! 2. Oubratouvishar a spus: „O, ce grație! Tu, Atotputernicule, întrebi un biet vierme dacă are nevoie de ceva, Tu, preasflnte, veșnice Spirit! Dar viermele care se târăște în praf înaintea Ta nu îndrăznește, de prea multă evlavie, zică nimic în fața Ta, ca nu cumva un cuvânt nelalocul lui să Te supere și să îl privești apoi cu ochi mânioși. Noi am luat cu noi din Egipt câțiva saci cu smochine și curmale uscate și niște pâine coaptă de două ori și acestea ne vor ajunge pentru scurta noastră ședere! De aceea, îți aduc, în inima mea umilă și plină de recunoștință, mulțumirea mea neînsemnată pentru marea Ta grație cu care vrei să ne copleșești!” 3. Eu am spus: „Da, prietene, dacă vrei să rămâi în această evlavie care nu ajută nimănui, îmi va fi chiar și Mie greu să-ți dau o lumină pe care să o iei cu tine în țara ta! De altfel, punând atât de puțin preț pe tine, ca operă și creatură a lui Dumnezeu, nu Îl onorezi pe Creatorul tău, punându-te în rând cu viermii care se târăsc în praf! Coborându-te astfel în fața Creatorul tău, Îl cobori și pe Acela care te-a creat din înalta Lui iubire și înțelepciune! 4. Uite, un om îți arată opera mâinilor lui, pe care tu o vei cumpăra pentru că ți-a plăcut. Ce să creadă însă acest artist, pe care tu îl lauzi peste măsură și îi lauzi și celelalte opere, dacă tu vei ponegri și vei găsi tot felul de greșeli la opera pe care ai cumpărat-o, doar pentru că acum este a ta?! 5. Uite, o astfel de umilință nu este deloc înțeleaptă, ci naivă și proastă! Considerându-te pe tine rău și fără valoare, Tu îmi spui astfel Mie, în față, sunt un cârpaci nenorocit și la fel ponegrești și întreaga Mea creație. 6. Ah, dacă vei recunoaște însă, în tine, adevărata Mea valoare și nu te vei mai crede neînsemnat și prost, și te vei sfătui despre una și alta cu Mine, astfel tu Mă vei slăvi pe Mine în tine însuți și îmi vei recunoaște dibăcia divină în tine, și astfel vei putea trage adevărate foloase din prezența Mea, căci pentru asta ai venit până aici! Această umilință peste măsură nu este totuși un păcat față de Mine, căci așa ai fost crescut încă de mic. 7. Dar acum ai primit și în aceasta o lumină adevărată, căci, așa cum te-ai purtat până acum, nu ne-am fi putut înțelege nicidecum. Tu ai fi păstrat tot timpul o nesfârșită teamă evlavioasă, care, devenind de nesuportat, te-ar fi silit să părăsești în curând acest loc sfânt; ajuns apoi în Memfis și acasă la tine, ai fi povestit o grămadă despre sfințenia Mea de nesuportat pentru tine! Și acesta ar fi fost tot folosul de care ai fi avut parte tu, poporul tău și urmașii tăi de pe urma acestei lungi călătorii! Ai fi fost mulțumit cu aceasta? 8. Sigur că nu! Căci, în clipele iluminate din viața ta, ar fi trebuit singur să-ți strigi: «Da, ce-a fost oare asta?! Am făcut o călătorie atât de lungă numai ca să sufăr de povara evlaviei? Nu, am trăit o bucurie și o sfințenie zdrobitoare, de care nu îmi mai doresc să am parte niciodată!» Vezi, asta ar fi fost tot ce ți-ar fi adus călătoria ta! 9. De aceea trebuie să fii mai chibzuit, trebuie să vezi ce este mai drept și mai bine în fiecare situație de viață, și vei reuși atunci în toate și vei putea trage adevărate foloase mereu, peste tot! La o parte cu nemăsurata ta evlavie pentru Mine! Iubește-Mă cu toată puterea ca pe Creatorul tău, ca pe Tatăl, învățătorul și Stăpânul tău și iubește-ți și frații ca pe tine însuți, și așa vei face mai mult decât îndeajuns! Iar când vorbești cu Mine, spune-Mi simplu «Doamne» sau «Învățătorule», ceea ce și sunt - toate celelalte nu își au însă locul aici!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 18:58 Capitolul 189 - Oubratouvishar descrie Domnului țara sa, Nubia ----------------------------------- Capitolul 189 Oubratouvishar descrie Domnului țara sa, Nubia 1. (Domnul): „Te întreb din nou dacă e foame și sete, și te întreb tocmai de aceea, pentru că văd prea bine că suferiți cu toții de foame și de sete. Ziua mai are doar patru ceasuri, iar voi nu ați mâncat și n-ați băut de ieri de la amiază, căci lapte nu ați putut lua pe corăbiile voastre, iar apa era deja prea stătută. De aceea, prima Mea grijă pentru voi este să întăriți trupurile, căci, fără aceasta, nu veți găsi acea liniște de care este nevoie pentru a prelua cât mai adânc hrana sufletească. A predica evanghelia cuiva pe jumătate mort de foame și de sete, nu este decât o încoronare a prostiei omenești! De aceea trebuie mai întâi să beți și să mâncați, și de-abia după aceea vom trece la evanghelie! 2. Aici va trebui să înfruptați din ceea ce vă voi pune Eu pe masă, împotriva obiceiului vostru, și va trebui să dați cămilelor smochinele și curmalele mucegăite. Așezați-vă la masa aceea care este liberă și veți fi în curând serviți cu mâncare și băutură pe săturate! Tu, Oubratouvishar, așează-te aici, căci tu ești pentru poporul tău un adevărat rege, iar masa aceasta este masa regilor care se sfătuiesc cum este mai bine să-și conducă popoarele și cum să facă oameni adevărați din supușii lor!” 3. Ei Mi-au urmat apoi cu toții poruncile, iar Marcu al nostru, susținut de ajutoare nevăzute, a adus la mese cei mai buni pești. După ce negrii s-au așezat, le-au fost aduse la masă pâine, pești, sare și vin și li s-a dat de înțeles că trebuie să mănânce ceea ce li s-a pus dinainte. Ei au început să guste din peștii calzi încă, au luat din pâine și din vin și au găsit toate acestea foarte bune și plăcute la gust. 4. Conducătorul, care acum a prins mai mult curaj, a spus: „Stăpânul vieții mele, ceva atât de bun n-am mai mâncat niciodată! Avem și noi pești acasă și am mâncat din când în când. La noi însă, ei sunt mâncare de post. Cine a încălcat ordinea sau vreo lege, acela se va hrăni, pocăindu-se, cu pește. Dacă i-am putea și noi pregăti în felul acesta, ei nu ar mai fi o mâncare de post! 5. Ce fel de apă însă este aceasta, pe care ne-ai dat-o s-o bem? Gustul ei este nespus de plăcut. Din această apă ai putea să bei mereu, fără-ți fie sete, și la fel ai putea să mănânci la nesfârșit din această pâine dulce ca mierea! În Memfis am primit și eu să gust o bucată de pâine de la comandantul cel înțelept, dar nu mi-a părut nici pe departe atât de dulce. Dar cel mai mult mă încântă această apă! Unde este izvorul acestei ape? Se găsește ea de cumpărat aici, la voi? vrea să iau și eu din ea cu mine, în țara mea, și să le dau și celor care au rămas acasă guste din apa locului sfânt al acestui pământ. 6. Pământul este mult mai frumos aici decât la noi! Aici este o varietate deosebită! Peste tot un preaplin de plante, arbuști și pomi; la noi nu sunt decât câteva pășuni care sunt atât de bogate - în rest totul este sărac, pustiu și gol. Aici munții sunt acoperiți de flori până aproape de pisc și coastele lor sunt domoale. La noi acasă sunt doar stânci golașe, rar acoperite doar de mușchi. Culoarea lor este mai ales un roșu ars și cenușiu și sunt atât de abrupți încât nu pot fi urcați decât riscându-ți viața. Dacă însă ai atins cu greu vreo culme, acolo te va doborî arșița, mai ales după-amiaza, căci vârfurile munților sunt ca un cuptor încins, astfel că, dacă ai pune vreun pește pe pietrele lui, în câteva clipe ar fi gata fript, și la fel și carnea oilor și a caprelor. După-amiaza nu poposește nici o pajură pe culmile acestor munți, iar caprele de munte coboară spre șesurile Nilului. 7. Oh, noi locuim într-o țară foarte aspră și fierbinte, unde uneori este într-adevăr greu să trăiești și să supraviețuiești ca om! La vremea verii și imediat după ea nu se poate trăi prea departe de Nil, căci pot veni astfel de zile în care nisipul și pietrele se topesc, mai ales după-amiaza, când începe să bată vântul de miazăzi. Atunci se pot vedea flăcările dansând peste întinsul deșert, iar oamenilor și animalelor nu le rămâne altceva de făcut decât să îmbrățișeze Nilul cel bun; care curge pe la noi atât de rece. 8. În ultimele trei luni ale anului, înainte de vremea ploilor, este cel mai greu, căci atunci încep furtunile de foc. Aerul este apăsător și înăbușitor. Norii sunt ca niște uriașe coloane de foc - se ridică din spatele munților și acoperă treptat tot cerul, nenumărate fulgere, urmate de tunete asurzitoare, brăzdează cerul negru-cenușiu și bagă groaza în oameni și animale. De cele mai multe ori nu fac ravagii, pentru că se descarcă departe, sus, în aer; dar nu este deloc o glumă auzi într-una aceste bubuituri, tunete și fulgere, uneori patruzeci de zile în șir și să nu te temi că unul dintre fulgere, care coboară prea jos, nu te facă cenușă - ceea ce din când în când se mai și petrece, mai ales acelor oameni care nu și-au uns îndeajuns de bine trupul cu grăsime. 9. După ce a trecut vremea focului, începe să plouă și plouă atunci într-una vreo cinci până la șase săptămâni. Ploaia cade măruntă și deasă, iar pe culmile munților uneori ninge. La sfârșitul vremii ploilor se face foarte frig și trebuie să ne încălzim la foc. Nici frigul nu e plăcut, dar este oricum mai ușor de suportat decât dogoarea din timpul verii. 10. Așa trăim noi și aceasta este țara noastră! Avem multe greutăți de înfruntat și puține ne cad în poală de-a gata. Oh, ca un paradis este această țară pe lângă a noastră! Cât de plăcută trebuie să fie viața aici și cât de tristă și pustie este la noi! Însă Tu, Doamne, ai vrut să fie așa, și aceasta, și nu alta, fie soarta noastră, cei cu pielea neagră, și până acum nimeni nu s-a plâns de Ordinea Ta divină! 11. Pielea noastră neagră precum cărbunele este, în unele privințe, o povară grea; căci în primul rând atrage, după cunoștințele noastre, mai tare căldura decât o culoare mai deschisă, și, în al doilea rând, suntem mai urâți și chiar se sperie lumea de noi. Cât de frumoasă este de pildă o fecioară aici, și cât de urâtă este una de la noi! Noi vedem și simțim asta și totuși nu ne putem schimba culoarea! Cât de frumos este părul vostru, și ce blană neagră, scurtă și cârlionțată avem noi spre împodobirea capetelor noastre! Noi însă nu ne plângem și suntem împăcați cu toate, așa cum le-ai lăsat Tu, Doamne! 12. Acum însă, trebuie totuși să arăt acest frumos dar al naturii pe care l-am găsit, iar Tu, Doamne, vei spune cât de prețios ar putea fi el!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 19:01 Capitolul 190 - Comoara lui Oubratouvishar ----------------------------------- Capitolul 190 Comoara lui Oubratouvishar 1. Aici Oubratouvishar al nostru și-a descoperit mica comoară învelită în fâșii de bumbac și a pus-o înaintea Mea, zicând: „Aici este, așa cum am găsit-o între bolovanii unei coaste muntoase. N-am putut să nu o iau și să o păstrez! Ea nu poate fi opera mâinilor omenești! Pare a fi un produs natural, un așa-zis joc al naturii. Ce este și ce valoare are? Căci nu vreau să-i fac vreodată unui om un dar fără valoare.” 2. Eu am spus: „Este o piatră foarte prețioasă, și anume, un diamant șlefuit. El a fost totuși șlefuit de mâini omenești și a fost pierdut de un comandant persan pe când se lupta cu o haită de lei și pantere flămânde. Era pe vremea războaielor dintre perși și egipteni, pe când perșii au pătruns până în pustiul Nubiei. Îi vei face comandantului din Memfis o mare bucurie, căci pentru lumea, pământească un asemenea dar este nemaipomenit de prețios pentru raritatea lui. 3. Uite, această piatră a fost șlefuită vreme de o sută șaptezeci de ani, a împodobit coroana mai multor regi persani, până când un rege a răsplătit cu ea pe unul dintre marii lui comandanți de oști, iar acesta a pierdut-o în pustiul de la marginea țării voastre, pe vremea când pe acolo mișunau leii și panterele. Aceste animale au fost puse acolo de Dumnezeu Tatăl pentru ocrotirea voastră, căci altfel perșii cei războinici v-ar fi găsit și v-ar fi decimat cirezile. 4. Așa precum tu ai fost ales să găsești o comoară pământească foarte prețioasă, pierdută de sute de ani sub pietre și bolovani, tot tu ești, de asemenea, ales să găsești cea mai mare și mai prețioasă comoară pentru spiritul și sufletul vostru. Tu ai căutat plin de evlavie și ai găsit ceea ce ai căutat! Pielea ta neagră nu te apese, căci pentru Mine va fi una dintre culorile cele mai plăcute. 5. Această Evanghelie pe care vă voi predica-o Eu acum va fi păstrată foarte curată de voi. Tu vei fi apostolul Meu pentru frații și surorile tale! În scurt timp însă, Eu vă voi trimite un ajutor, care vă va conduce într-o țară foarte fericită și vă va învăța să lucrați pământul precum și alte meșteșuguri folositoare, care vă vor fi de mare ajutor pentru această viață pământească. 6. În această țară cu totul străină vouă, voi veți fi un popor foarte mulțumit și fericit și veți păstra puritatea Cuvântului Meu și a învățăturii Mele. Vai însă de aceia care vă vor căuta mai târziu spre a vă necăji și stăpâni. Împotriva lor voi ridica Eu însumi sabia necruțătoare a mâniei și îi voi lovi până la ultimul om! Și în acea țară mare veți rămâne voi, negrii, mereu un popor liber, până la sfârșitul timpurilor. 7. Dar dacă nu vă veți mai înțelege vreodată între voi - iar aceasta trebuie să rămână ca posibilitate, pentru deplina voastră libertate - atunci asupra voastră se vor năpusti cei mai puternici regi și vă vor stăpâni prin legi aspre, iar libertatea voastră va lua sfârșit pentru multă vreme sau chiar pentru totdeauna! Atunci copiii voștri vor suferi mari nevoi și vor tânji după libertate. Dar ea se va lăsa multă vreme așteptată. De aceea aveți grijă ca dintre voi să nu apară altfel de regi decât așa cum ești tu! Căci tu nu ești un asupritor, ci o adevărată binecuvântare pentru poporul tău, și aceasta este în adevărata Ordine a lui Dumnezeu Tatăl și așa trebuie să rămână mereu!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 19:05 Capitolul 191 - Negrii care au ajuns după primii ----------------------------------- Capitolul 191 Negrii care au ajuns după primii 1. (Domnul): „Numele Meu este Iisus din Nazaret, pe pământ ca om, și în eternitate Iehova. Dar de acum, Iisus va rămâne, în veci! Prin acest nume veți putea face tot ceea ce este bun, nu numai pentru aceste vremuri, ci pentru totdeauna! 2. Iubiți-Mă mai presus de toate ca pe Domnul și Stăpânul vostru și iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă, căci așa veți rămâne în iubirea Mea și în puterea Mea, iar lumina Mea nu vă va mai părăsi niciodată! 3. Dacă iubirea voastră pentru Mine și pentru frații și surorilor voastre va slăbi, atunci va veni întunericul în inimile voastre, iar puterea Mea din voi va scădea! Dacă veți chema atunci numele Meu și veți vrea să făptuiți prin el, el nu vă va mai da putere. Căci toată puterea și toate faptele împlinite în numele Meu se fac doar prin iubirea pentru Mine și pentru aproapele vostru! 4. Doar numele Meu nu are nici o putere, ci numai iubirea din el, prin el și față de el, iar, prin aceasta, față de aproape! Acela însă la care vine un sărac și îl imploră-l ajute, iar el îi zice: «Du-te și muncește!», adevărat, acela nu are iubirea Mea și nu va avea nici o putere în numele Meu! 5. Du-te și spune-le și tovarășilor tăi ce ai auzit, și apoi vino și îți voi vesti Eu însumi Evanghelia mai departe! Așa să fie!” 6. Oubratouvishar a făcut o plecăciune adâncă în fața Mea și s-a dus apoi la masa tovarășilor lui ca să le vestească ceea ce a auzit de la Mine. Dar cât de mare i-a fost mirarea când, în loc de cei douăzeci cu care a plecat în călătorie, a mai găsit la masă încă vreo câteva duzine, între care erau, de asemenea, treizeci și patru de femei. I-a recunoscut imediat ca fiind vecinii lui și neamurile lor, și prima lui întrebare a fost: când și cum au călcat pe urmele lor? 7. Iar ei, cei veniți mai pe urmă, i-au răspuns: „Să vezi cu ochii tăi și să auzi cu urechile tale este mai bine decât să afli toate acestea chiar și din gura celui mai înțelept și mai credincios martor! Noi am fost mereu cu o jumătate de zi în urma voastră! 8. N-am fi pornit la drum dacă nu ar fi venit la noi, ca din cer, imediat după ce ați plecat voi, un tânăr alb-strălucitor și nu ne-ar fi îndemnat să plecăm. Am luat cu noi o cireada de vaci, boi și o mică turmă de oi și am mers până la Memfls. Acolo ne-a întâmpinat bunul comandant împreună cu oamenii lui. El primise vestea despre sosirea noastră de la același tânăr și de aceea ne ieșise în întâmpinare. 9. Comandantul ne-a dat vești despre voi, ne-a luat spre păstrare turmele și ne-a dat în schimb aur și argint, ca să-l putem schimba pentru mâncare peste tot unde vom merge, și, în plus, ne-a mai dat și tot felul de alte lucruri folositoare. Noi i-am mulțumit, iar el ne-a dat și însoțitori până la Alexandria, care ne-au aprovizionat cu alimente și cu tot ce mai aveam nevoie. Tot ei ne-au făcut rost în Alexandria și de o cutie plutitoare, cu care am ajuns până aici, traversând o mare fără de margini. 10. Când am fost lăsați pe malul mării, v-am găsit urmele lăsate pe nisip și le-am urmat. Ne-am apropiat în sfârșit atât de mult de voi, încât puteam vedea foarte bine nisipul răscolit de cămilele voastre. V-am pierdut însă urma după ce ați dispărut în spatele unui deal împădurit. 11. Atunci însă ne-a venit în întâmpinare din nou acel tânăr și ne-a adus aici într-un fel despre care nu vrem să zicem acum nimic, căci noi înșine suntem uimiți peste poate! Ne amintim ca de un vis cum am ajuns de acolo aici! 12. Acest preaînalt ți-a spus însă ceva pentru noi! Ce anume? Vorbește! El seamănă foarte mult cu chipul din viziunile tale, despre care ne-ai povestit atâtea și pentru care am venit cu toții aici! Vorbește, vorbește!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 19:10 Capitolul 192 - Despre Isis și Osiris ----------------------------------- Capitolul 192 Despre Isis și Osiris 1. Conducătorul a spus: „Voi, frații și surorile mele, credeți, căci suntem martori a ceea ce este aici, în fața noastră! Toată înțelepciunea omenească, toată înțelegerea, chiar și cea mai curată și trează minte nu pot să priceapă și nici măcar să-și închipuie ceea ce se află aici! 2. Oh, voi nu aveți nici măcar o vagă idee despre ce am găsit! După prevestirile care mi-au fost făcute, așteptam să aflu aici ceva măreț. Dar n-am avut nici măcar curajul să gândesc la cel mai mare infinit și la cea mai mare imensitate! Totuși așa este și se află aici, de neconfundat, în fața ochilor noștri plini de uimire! 3. Voi știți despre ce am vorbit cu comandantul din Memfis, deși el era de multe ori de părere că ajunge să fiu doar eu inițiat în acea înțelepciune adâncă. Eu însă am zis: «Stăpâne, privește-i aici pe frații și surorile mele! Nici unul nu este cu ceva mai prejos decât mine! Te rog să nu ascunzi, din cauza mea, nimic față de ei!» Și atunci el a vorbit mereu cu mine cu voce tare. 4. După o jumătate de an, când el ne-a dus la KARNAK din KORAK (KAR NAK = nu gol, ci învăluit, KO RAK = umil ca un rac) ca să dea la o parte vălurile lui ISIS, erați acolo mai bine de jumătate dintre voi. Ați văzut și ați auzit, la fel ca mine, tot ce ne-a dezvăluit. 5. Erau acolo două imagini ciudate: prima a lui ISIS (I-SIS = hrănitoarea vieții), ascunsă în spatele unui văl gros, și, lângă ea, cea a lui OSIRIS (OU ȘIR IEZ = hrana omului pur și spiritual). 6. Prima imagine era cea a unei femei colosale, cu mai mulți sâni pe piept. În unele vremuri, în locul femeii era reprezentată o vacă cu multe ugere. 7. A doua imagine, cea a lui OU ȘIR IEZ, reprezenta o ființă ciudată. Pe o pajiște întinsă, bogată, era un om înconjurat de multe cirezi care pășteau de zor, iar ciudatul om era înconjurat de tot soiul de roade și părea că mănâncă din ele. 8. Egiptenii reprezentau prin aceste două imagini, așa cum am aflat chiar din gura înțeleptului comandant, mai întâi, învăluit, ființa zeiască creatoare și hrănitoare a tot ceea ce a creat, iar prin a doua imagine, neînvăluită, toată creația, tot ceea ce este viu, creat, menținut și apoi este distrus. 9. Aici, comandantul a început să ne explice la toți, prin cuvinte pline de înțelepciune, existența unui singur zeu veșnic, iar noi ne-am dat seama că trebuie să existe o preaînaltă și atotputernică Ființă care a dat naștere la tot ce există în întreaga veșnicie și care acum hrănește și susține această creație. 10. Această Ființă zeiască Supremă nu poate fi de nimeni văzută și nici înțeleasă, pentru că ea umple întreaga imensitate și este ascunsă în tot, atât în spațiu, cât și în timp. Din această cauză, imaginea lui ISIS este mereu învăluită. Nimănui nu i-a fost îngăduit să ridice vălurile - doar marele preot, la anumite sărbători sfinte, avea voie să ridice în fața poporului doar marginea cea mai de jos a vălurilor. 11. Când ați aflat acestea, ați fost cuprinși cu toții de un imens respect pentru zeitate, ca și mine, de altfel. Pe drumul de întoarcere nu am vorbit decât despre zeitate. Comandantul ne-a arătat cum, în fiecare copac, miezul este ascuns (învăluit) de ochii tuturor, precum imaginea învăluită a lui ISIS, astfel că minunarea și evlavia noastră creștea cu fiecare pas. 12. În fiecare element al naturii am început să deslușim imaginea misterioasă a lui ISIS învăluită, iar comandantul se bucura cu adevărat pentru noi, ucenicii lui cei negri. După vizita noastră la KARNAK, noi am privit natura cu alți ochi decât până atunci. 13. Câte nu am mai vorbit după aceea, plini de evlavie, în orele noastre de odihnă, când gândurile și vorbele noastre erau îndreptate doar către Zeul cel unic și veșnic! De câte ori nu am vorbit despre El, împreună cu bunul și înțeleptul comandant din Memfis! Ce simțământ înălțător și însuflețitor s-ar fi putut trezi în noi, oamenii, dacă am fi avut vreo posibilitate de a auzi măcar un singur cuvânt de la această înaltă Ființă zeiască!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 19:13 Capitolul 193 - Marele templu din stâncă, Jabusimbil ----------------------------------- Capitolul 193 Marele templu din stâncă, Jabusimbil 1. (Oubratouvishar): „L-am întrebat pe comandant dacă, pe acest pământ, această Ființă zeiască nu i s-a arătat vreodată vreunuia dintre cei mai drepți oameni. 2. Comandantul a ridicat din umeri și a zis: «Nemijlocit, cu siguranță încă niciodată. Există însă relatări și scrieri în care se spune că oameni foarte drepți și credincioși, intrând într-o anumită stare de extaz, au putut să vadă și să se convingă de prezența Zeului, ca fiind o lumină ce umple tot spațiul nemărginirii și că ei înșiși erau parte din această lumină. Toți cei care au avut parte de această mare grație au recunoscut că, atunci când se aflau în această lumină, îi inunda un simțământ de fericire de nedescris și au început să prorocească, iar ceea ce au spus ei atunci când se aflau în acea stare s-a împlinit întotdeauna. Dar, până acum, nici un muritor nu L-a văzut pe adevăratul Zeu sub o altă formă! 3. Omul, ca formă limitată, vrea să și-L apropie pe Zeul cel unic, inima lui este însetată-L cunoască și să-L poată vedea măcar o dată pe Creator într-o formă umană și să poată schimba vorbe cu El, Spiritul veșnic, la fel ca și cu un om. Aceasta însă nu este decât o dorință nesăbuită a oamenilor slabi la minte. Ea poate fi iertată, dar nu poate fi realizată în veci, pentru că infinitul nu poate deveni niciodată finit, iar finitul nu poate deveni niciodată infinit!» 4. Așa ne-a vorbit înțeleptul comandant și l-am înțeles, pe cât ne-a permis mintea noastră slabă. 5. Dar, cu toate acestea, în noi creștea ca de la sine dorința de a vedea o mare personalitate divină, căci ne simțeam cam părăsiți în divina nemărginire și nu aveam prea multă înțelegere pentru aceasta. Inimile noastre tânjeau mereu după un zeu în persoană, pe care să-l putem vedea și iubi. Mintea noastră se războia cu inima, care se simțea încă mult prea mică pentru a îmbrățișa cu toată iubirea nemărginirea divină, deși comandantul nostru ne-a spus să-L iubim pe unicul Zeu. 6. Comandantul ne-a spus că pe acest pământ se află un popor, și anume poporul evreu, care are cunoașterea corectă despre acest unic și preaînalt Zeu. Unul dintre înțelepții lui de frunte, născut în Egipt, și care se numea MOI IE SEZ (ceea ce înseamnă: «am fost adoptat», nume pe care i l-a dat o prințesă care l-a salvat din valurile Nilului), a comunicat cu spiritul Zeului mai bine de cincizeci de ani. Spiritul Zeului i-a interzis să încerce să și-L imagineze sub vreo formă! Și acest înțelept a cerut, dând glas focului din inima lui, Îl poată vedea în persoană; a primit însă drept răspuns: «Pe Dumnezeu nu-L poți vedea și să rămâi în viață!» 7. Atunci când însă, nemaiținând seama de aceasta, dorul din inima înțeleptului s-a întețit și mai mult, spiritul Zeului i-a spus să se ascundă în spatele unei stânci și să iasă de acolo doar când va fi chemat. Înțeleptul a făcut întocmai, iar, când a fost chemat, a ieșit și L-a văzut de departe pe Zeu din spate, strălucind mai tare decât mii de sori! După aceasta, fața înțeleptului strălucea atât de tare, încât șapte ani după aceea nici un om nu o putea privi fără orbească. De aceea, acest înțelept și-a acoperit fața, vreme de șapte ani, cu un văl gros. Deci, așa cum știți, toate acestea ni le-a spus comandantul cel înțelept. 8. Noi nu știm dacă toate acestea s-au petrecut într-adevăr astfel, noi știm doar că din gura comandantului nostru n-a ieșit niciodată vreun neadevăr. Așa cum le-a aflat și el toate acestea, ni le-a transmis și nouă. 9. Atunci când l-am întrebat pe comandant unde este adorată această adevărată și veșnică zeitate, cea mai înaltă și mai aproape de adevăr, unde este acel loc de pe cuprinsul Egiptului, el ne-a spus: «Nu departe de aici, în marele templu din stâncă de la JA BU SIM BIL (ceea ce înseamnă: Eu am fost, sunt și voi fi)! Printr-o poartă înaltă și mare se intră în marea sală din munte. Ea este împodobită cu coloane sculptate toate în piatră, între fiecare dintre aceste coloane stă câte un uriaș înarmat, înalt de cel puțin doisprezece stânjeni, care parcă ține bolta templului. 10. Interiorul este despărțit de câte o arcadă în trei săli. În fiecare sală, de amândouă părțile, stau câte șapte astfel de uriași, deci sunt câte patrusprezece uriași în fiecare dintre săli. Ei sunt simbolurile celor șapte spirite care pornesc din Dumnezeu. În total însă, templul numără, în toate cele trei săli, de șase ori câte șapte uriași. Aceasta arată Dumnezeu, de la începutul întregii Creații, a hotărât șase perioade de timp și că în fiecare dintre aceste perioade, aproape nesfârșit de lungi, acționează aceleași șapte spirite. Fiecare dintre cele șase flancuri ale celor trei încăperi mari din templu este ornat cu tot felul de semne și figuri, care au fost dezvăluite de către Dumnezeu primilor locuitori ai acestei țări, 11. La capătul celor trei săli se află chipul acoperit de multe văluri al lui ISIS, chipul descoperit al lui OSIRIS, iar pe un altar al lui ISIS sunt săpate în stâncă aceste cuvinte: JA BU SIM BIL! La intrare, de o parte și de alta a porții templului, se află câte doi uriași în poziție șezând, reprezentând cele patru puteri elementare ale lui Dumnezeu în natură. Faptul că ele sunt așezate ne arată ordinea și liniștea în care sunt puse de Dumnezeu pentru a sluji tuturor creaturilor după voința Lui. 12. O inscripție aflată deasupra porții de intrare avertizează vizitatorul acestui loc sfânt că el trebuie sășească în aceste săli fiind tot timpul treaz în spirit. Cine intră în prima sală va vedea primele două coloane care sunt ornamentate cu semne și figuri. Acestea reprezintă un fel de luptă între lumi, luptă cunoscută sub denumirea de 'războaiele lui Dumnezeu'. 13. Acum, eu însumi nu cunosc în profunzime vechea înțelepciune, pentru a vă putea lămuri mai mult! Peste șapte zile vreau să duc acolo, unde veți putea vedea cu ochii voștri toate acestea. Bineînțeles că roata nemiloasă a timpului a distrus unele dintre aceste minunății, însă multe dintre ele s-au păstrat destul de bine și veți putea încă învăța foarte multe din ele!» 14. Aflând toate acestea, în noi au început să încolțească fel de fel de simțăminte! Așteptam cu nerăbdare ziua în care comandantul nostru ne va duce la acel templu. Când, în sfârșit, a venit și acea zi și călătoream pe cămilele noastre pe drumul spre templu, inimile noastre ardeau și focul din ele era cu atât mai mare cu cât ne apropiam mai mult de templu, înflăcărarea noastră a crescut și mai mult când ne-am apropiat de un mic templu, care servea doar drept mormânt unora dintre înțelepții acelor vremuri îndepărtate. Vai, cum au început să ne bată inimile când am ajuns la poarta marelui templu din stâncă! Ce impresie de nedescris ne-a lăsat priveliștea celor patru elemente personificate! Aproape că ne pierise de tot graiul când am intrat cu torțe aprinse în sălile interioare! De ce era așa de mare emoția noastră?! Pentru că acolo ne credeam mai aproape decât oriunde altundeva de adevărata Ființă atotputernică a lui Dumnezeu. 15. Cu câte lacrimi și suspine am părăsit la urmă templul! Bunul comandant ne-a povestit despre vremurile de demult ale pământului și toate acestea ne-au mișcat atât de mult încât, la sfârșit, întreg pământul ne părea un mare templu al lui Dumnezeu! Nici n-am băgat de seamă dacă acele zile au fost reci ori fierbinți, căci simțurile noastre căutau cu febrilitate tot ce ar fi putut să ne aducă mai aproape de Spiritul lui Dumnezeu. Și, cu toate acestea, nu am reușit aceasta. Știam de acum multe, dar ISIS a rămas ascunsă și învăluită și nici un muritor nu a reușit în vreun fel să arunce o privire în spatele misterioaselor văluri ale veșnicei zeități.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 19:15 Capitolul 194 - Oubratouvishar le arată tovarășilor săi adevărata personificare a lui Dumnezeu în Iisus ----------------------------------- Capitolul 194 Oubratouvishar le arată tovarășilor săi adevărata personificare a lui Dumnezeu în Iisus 1. (Oubratouvishar): „Abia acasă, în țara noastră fierbinte, mi-a fost dat să-I văd chipul! V-am descris și vouă, în amănunțime, tot ce mi-a fost dezvăluit prin grația preaînaltului Spirit și voi v-ați bucurat peste măsură și săreați de bucurie precum mielușeii. Pe cât de mult v-ați bucurat, totuși, în adâncul inimilor voastre nobile, durea că nu vă era dat și vouă-I vedeți chipul. Astfel s-a trezit în voi tot mai mult dorința de a avea și voi astfel de viziuni. După ce mi-a apărut de șapte ori chipul în vis, am plecat cu acești douăzeci de tovarăși la drum, iar voi nu ați putut răbda acasă nici măcar o jumătate de zi. Ați pornit în urma mea și m-ați ajuns aici, într-un fel atât de miraculos. 2. Acum ne aflăm în acel loc sfânt din visele mele, iar acesta este mult mai presus decât Memfis, KARNAK sau cel mai vechi templu din lume JABUSIMBIL, și nesfârșit mai mult decât chipul învăluit al lui ISIS! Căci, priviți acolo - la masa cea mare! În mijlocul acelei mese, cu cămașa trandafirie, cu mantia albastră și plete strălucitoare care îi cad până pe umeri, șade Dumnezeu, nu numai în spirit, ci și în trup - imagine vie a lui ISIS dezvăluită! 3. Atunci când comandantul ne-a pus în inimă iubirea pentru infinita Ființă Divină, noi am simțit că mica inimă omenească nu este în stare de o asemenea iubire. Așa gândeam noi și i-am spus și comandantului că noi am putea iubi mai presus de toate o ființă care ar purta în ea plinătatea Spiritului Divin, dar că nu putem înțelege o Divinitate infinită, o infinitate preaplină de Spiritul Divin și, neînțelegând-o, nu o putem nici iubi decât doar printr-o iubire care n-ar fi decât o povară apăsătoare care l-ar zdrobi pe micul și neînsemnatul om prin dumnezeirea ei nesfârșită. 4. Cât de mult ne-au înviorat spusele comandantului, după care, lui MOISE până la urmă i-a fost îngăduit a privi măcar spatele veșnicului Dumnezeu, chiar dacă, datorită luminii de nedescris de puternică, fața lui a strălucit vreme de șapte ani atât de tare, încât oricine ar fi privit-o ar fi orbit și de aceea și-a ascuns chipul în spatele unui văl gros. Oh, această veste ne-a însuflețit atât de mult pentru că a făcut cu putință ca noi să ne putem gândi la Dumnezeu ca la o ființă! De-abia de atunci am început să-L iubim pe Dumnezeul atotpreaînalt și, prin această iubire, am putut înțelege fără greș cele șapte visuri profetice drept o chemare spre aceste locuri, înțelegere fără de care n-am fi ajuns niciodată aici. 5. Acum ne aflăm în fața atotpreaînaltului Dumnezeu în persoană și El nu ne poruncește nimic altceva, pentru desăvârșirea noastră spirituală, decât să-L iubim mai presus de toate și să ne iubim aproapele ca pe noi înșine! 6. Ce spuneți voi despre toate acestea, iubiții mei frați și surori? Ce simțiți acum și ce gânduri vă frământă inimile? Oh, vorbiți acum și închinați-vă la Spiritul preasfânt și veșnic, la Dumnezeu, pe care până acum aproape nici un muritor nu și-L putea închipui! Vorbiți! Ce gândiți și ce simțiți acum?” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 19:18 Capitolul 195 - Legitimele îndoieli ale nubienilor despre divinitatea Domnului ----------------------------------- Capitolul 195 Legitimele îndoieli ale nubienilor despre divinitatea Domnului 1. Tovarășii de drum, buimăciți peste măsură, atunci când au mai prins grai, au spus, plini de mirare: „Este oare cu putință gândim așa ceva? Acest om simplu să fie lăcașul celui mai înalt Spirit? Ce dovezi ai? Nu știi prea bine că trebuie să fim cu mare băgare de seamă, ca nu cumva, din nesăbuință, cădem în cea mai întunecată idolatrie, plină de superstiții, care până la urmă ar putea fi mai rea decât o mie de chipuri învăluite ale lui ISIS?! Gândește-te numai la primejdiile și la rătăcirile de care am avea parte dacă, până la urmă, se va dovedi a nu fi așa cum crezi tu! Amintește-ți de marile dezvăluiri despre veșnicul Dumnezeu pe care le-am aflat din gura înțeleptului comandant în Memfis și la marele templu din stâncă - și toate acestea să se afle ascunse în acest om?! Lui Dumnezeu Îi sunt toate cu putință, dar noi nu găsim aici nici cea mai mică urmă ceea ce spui tu ar fi cu putință! Ce fel de dovezi de netăgăduit ai tu pentru aceasta? 2. Da, dacă ar fi așa precum ne-ai vestit tu acum plin de sinceritate, atunci înseamnă am găsit aici ce e mai sfânt din tot ce este sfânt și astfel viața noastră și-a atins menirea, s-a regăsit pe ea însăși și nu ne mai rămâne nimic de căutat ori de cercetat! Căci cine s-a găsit pe sine însuși și pe Dumnezeu, izvorul întregii vieți, acela a găsit totul și a atins cel mai înalt și sfânt țel, așa cum ne-a spus comandantul din Memfis! 3. Dar dacă spui că am găsit totul aici, atunci trebuie să ne arăți și să ne dovedești aceasta cât mai limpede, căci altfel e cu putință ca tu, și noi după tine, cădem în cea mai mare greșeală, de care comandantul ne-a prevenit de atâtea ori! 4. Privește la cerul nesfârșit cu puzderia lui de stele care, după cele spuse nouă în taină de comandant, sunt toate lumi nemărginite și care numai datorită depărtării par atât de mici! Uită-te la pământul nostru, cu tot ce trăiește și se mișcă pe el! Privește marea, Nilul cel puternic, nisipul, iarba, copacii fără număr și toate viețuitoarele din apă, din aer și de pe pământ! Uită-te la norii de pe cer, cât sunt de puternici, la lună și la soare! Poți tu numai pe departe să-ți închipui că acest om, foarte înțelept de altfel, supraveghează, menține, susține și conduce întreaga veșnică nemărginire, de la mic până la mare, de pe acest petic de pământ? Da, el poate să facă minuni în fața noastră, ca un preabun cunoscător al tainelor naturii, așa cum am mai văzut și alții în Cahirou (Cairo) și Alexandria. Dar ce sunt toate acestea pe lângă eterna nemărginire și nenumăratele ei ființe și lucruri, necunoscute nouă?! 5. Gândește-te la vorbele înțelepte ale comandantului, cum ne-a prevenit de tot felul de magi și scamatori iscusiți, așa cum i-a numit el! După spusele comandantului, un om înțelept care stăpânește arta magiei poate foarte ușor să devină stăpânul lumii pământești și chiar zeu, iar acest om de aici, din ceea ce a dovedit până acum, pare să aibă aceste însușiri din plin. De aceea, trebuie să fim cu mare băgare de seamă și să cerem mărturii, ca să vedem toate acestea în adevărata lumină. Cu cât un lucru pare mai mare și mai sfânt, cu atât trebuie să fim mai vigilenți! 6. Dacă este vorba de dat la o parte o pietricică ce stă în drum, nu-i nevoie să se țină sfat pentru a afla cum trebuie dată la o parte. Primul pe care îl stingherește o ridică și o aruncă departe, unde nu va mai sta nimănui în cale. Cu totul altfel se petrec însă lucrurile dacă o stâncă a căzut de pe un munte în mijlocul unui drum îngust și desparte acum om de om, vecin de vecin, părinți de copii, frate de frate, soră de soră! Ah, atunci va ține sfat întreaga așezare ca să hotărască ce este de făcut ca să se elibereze drumul! Într-o astfel de situație ne aflăm noi acum; acest moment al vieții noastre, pentru care am întreprins o călătorie atât de lungă și de obositoare, este de mare importanță! 7. Dacă am ajuns într-adevăr la locul din visele tale, atunci am câștigat totul și vom primi semne care să ne întărească această convingere. Dacă n-am ajuns la locul unde trebuia, atunci ori trebuie să ne întoarcem fără izbândă acasă, ori trebuie să ne continuăm călătoria după ce vom plăti gazdei celei bune pentru cât am prăznuit aici. Tu însă ne spui deschis dacă ai unele dovezi pentru ce ne-ai spus despre acest om și să ni le arăți!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 19:31 Capitolul 196 - Oubratouvishar vrea să-și convingă tovarășii de divinitatea lui Iisus ----------------------------------- Capitolul 196 Oubratouvishar vrea să-și convingă tovarășii de divinitatea lui Iisus 1. Oubratouvishar a spus: „Credeți cumva că eu sunt mai slab de înger decât voi? O, înșelați amarnic în ceea ce mă privește! Nu ați fost martori la ce fel de dovezi mi-a adus acel tânăr preafrumos la un semn al acelui Domn și prin asta mi-a alungat îndoielile?” 2. Cei douăzeci au spus: „Noi am văzut multe și am auzit când și când una și alta, dar nu am putut desluși încă nimic important și nici n-am putut face vreo legătură, pentru că masa noastră este prea departe de masa cea mare!” 3. La acestea, cei noi veniți au spus: „Noi am ajuns printr-o minune la această masă, care înainte era goală, în același moment în care tu tocmai făceai o plecăciune adâncă în fața acelui domn, după care ai venit la noi. De aceea nu am putut băga de seamă nimic din ce s-a petrecut între tine și acel tânăr minunat! Spune-ne ce știi și ce-ai văzut și noi ne vom da seama din aceasta unde ne aflăm!” 4. Conducătorul: „Bine, atunci ascultați-mă încă o dată: cu toții știți ce am găsit de curând în acea groapă plină cu pietre. Acest lucru am vrut să-l iau cu mine ca să-l duc în dar comandantului din Memfis. Dar, în graba plecării, l-am uitat pur și simplu și mi-am adus aminte de el abia mai târziu. Acel lucru a rămas într-un colț al colibei mele, învelit în niște cârpe, într-o coajă de dovleac. Atunci când am cerut aici dovezi, așa cum și voi la rândul vostru cereți acum, tânărul acela minunat mi-a amintit de ceea ce am uitat acasă și mi-a zis și unde și când am găsit eu acea piatră frumoasă, unde am pus-o bine și cui voiam să i-o dăruiesc. 5. Prieteni și frați iubiți, eu am fost peste măsură de mirat și mi-a părut ceva cu totul deosebit! Cum putea acel tânăr să știe acea taină a mea despre piatra care zăcea ascunsă în cel mai îndepărtat colț al colibei mele? 6. Prieteni și frați, pentru a ști aceasta e nevoie de mai mult decât de toată înțelepciunea omenească! Mie îmi ajunge această dovadă, pentru că știu ce îi este cu putință unui om să știe! Dar acel tânăr nu s-a oprit aici, ci, la un semn al Domnului de la acea masă, m-a întrebat dacă nu vreau să-mi aducă aici acel lucru din coliba mea din Nubia! Propunerea lui m-a minunat peste poate și i-am zis că vreau. 7. Acum, voi gândiți că tânărul m-a lăsat să aștept ceva vreme!? O, nicidecum! În aceeași clipă mi-a și dat mai întâi piatra, iar apoi și coaja de dovleac cu care o acoperisem în colțul cel ascuns al colibei mele. Și am aflat, cu amănuntul, de unde a fost adusă această piatră! 8. Ca nu cumva să gândiți sau chiar să învinuiți de credulitate, uitați-vă cu toții la această piatră și la coaja de dovleac, dacă nu sunt aceleași pe care vi le-am arătat mai demult! Iar servitorul meu este martor, căci a văzut locul unde și cum am păstrat această piatră în colibă! Ce ziceți de toate acestea? Poate fi în stare de așa ceva vreunul dintre renumiții magicieni din Cahirou (Cairo)? (KAHI ROUG înseamnă Cornul lui Kahi, acesta fiind unul dintre cei mai mari tauri din regiune, care era considerat sfânt.) Eu am zis ce am avut de zis, acum este din nou rândul vostru!” 9. Cu toții au spus: „Dacă este așa, și nici unul dintre noi nu se îndoiește de spusele tale, atunci mare fericire a dat peste noi, căci aici imposibilul va deveni cel mai viu și mai luminos adevăr! Fericiți suntem noi și țara noastră și toți cei de acasă, care ne așteaptă plini de nerăbdare, căci sub pielea lor neagră se va face în curând lumină! 10. Dar acum spune-ne și nouă cum poate acest om să fie, în același timp, și om, și cea mai înaltă divinitate, care umple întreaga nemărginire și care este atotputernic pretutindeni, men-ținând și hrănind totul?! Unde poate să încapă în el veșnica înțelepciune fără margini și voința atotputernică?! Aici, asemeni nouă, doar un om, iar acolo făptuind în întreaga nemărginire cu cea mai înaltă înțelepciune și putere fără margini?! Aici - mărginit la unul dintre punctele fără de număr ale acestui pământ, iar acolo - făptuind în întreaga creație nemărginită, cu o forță veșnică ce nu slăbește niciodată?! Poți tu să înțelegi asta?” 11. Conducătorul a spus: „Nici eu nu am pătruns aceasta până la capăt. Dar nu pot pricepe, la fel de puțin ca și voi, cum a putut acest tânăr să-mi aducă într-o clipă acea piatră pe care am uitat-o! avem răbdare, plini de umilință și iubire, și ne vom lumina cu siguranță!” 12. Cu acestea au fost cu toții deocamdată mulțumiți și au rămas așteptând să vadă ce va veni. ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 19:34 Capitolul 197 - Calitățile spirituale și defectele negrilor ----------------------------------- Capitolul 197 Calitățile spirituale și defectele negrilor 1. Cyrenius Mi-a spus: „Doamne, nu aș fi crezut că acești negrii au minți atât de limpezi și atâta înțelepciune. Nenumăratele lor cunoștințe și minunatele lor experiențe pe care le-au trăit mă minunează peste măsură! Comandantul din Memfis, care se numește Justus Platonicus, îmi este cunoscut și mie ca fiind un om plin de înțelepciune. Nu știam însă este inițiat în vechile taine egiptene! 2. Știam că a fost din totdeauna un platonician înfocat. Ca fiu al unei familii dintre cele mai nobile din Roma și bogat ca un Cresus, a fost preocupat încă din tinerețe de filosofia greacă și de cea egipteană, iar ținta cea mai înaltă a căutărilor lui a fost Egiptul. A petrecut zece ani în țara vechii înțelepciuni și a fost inițiat în toate tainele care erau cu putință. O scrisoare de la fratele meu, cezarul Augustus, i-a deschis porțile spre a putea descifra toate tainele, de la început până la sfârșit. Așa a ajuns el la înțelepciunea de acum. Și, pentru că era priceput în toate treburile privitoare la Egipt, Augustus l-a pus comandant civil și militar în Memfis, în Egiptul Superior. În Memfis se află și câteva trupe militare peste care Justus are comanda, dar, cu toate acestea, el nu este și nici n-a fost comandant pe câmpul de luptă. 3. Știu că este un mare învățat. Dar nu știam că a devenit un înțelept și un fel de preot. Acum trebuie să gândesc mai îndeaproape la el, căci, prin osteneala pe care și-a dat-o cu acești negrii, a crescut foarte mult în ochii mei. Cu siguranță s-ar bucura foarte mult dacă ar fi acum aici, de față! Care este părerea Ta despre Justus Platonicus al nostru? Cum este purtarea lui ca păgân, la fel ca mine, în împărăția Domnului pe pământ?” 4. Eu am spus: „De ce mai întrebi? Justus este un om după inima Mea, el Îl iubește pe Dumnezeu mai presus de toate și pe oameni mai mult decât pe el însuși. Cine face ca el, acela este deja în împărăția Mea, fie că este evreu, fie că este păgân! Eu îți spun ție că M-aș înțelege mult mai ușor cu el decât cu voi toți laolaltă, dar și voi sunteți pe placul Meu! Pentru primirea și păstrarea cuvântului Meu însă, nimeni nu este mai potrivit decât acești negrii. Căci ceea ce ei au primit și au înțeles odată va rămâne tot atât de curat și de neschimbat precum un diamant. Iar învățătura Mea, pe care o vor primi acum, va fi peste două mii de ani la fel de curată precum este acum! 5. Acești oameni negrii au însușirea să păstreze foarte curată o învățătură sau un obicei mii de ani, iar ea va rămâne la fel de curată precum au primit-o la început. Ei nu vor omite nimic din ea și nici nu vor adăuga ceva. Toate acestea nu trebuiesc interpretate cum că ei ar fi, ca oameni, superiori vouă, albilor. Ei sunt urmașii lui Cain și se află pe o treaptă inferioară și pot doar cu greu să devină copiii Domnului, pentru că ei sunt oameni care aparțin de fapt numai acestei planete, Pământ. Ei sunt ființe pur pământene, dotate cu înțelegere, înțelepciune, conștiință, însă cu mai puțin liber arbitru decât voi, albii. 6. Și totuși, puținul lor liber arbitru este mai statornic și mai puternic decât voința voastră întru totul liberă! Ceea ce negrii și-au propus odată, ei vor și face, chiar dacă va trebui să mute munții din loc! În această zi veți primi mai multe dovezi despre voința lor de neclintit, de care vă veți minuna! Până și conformația lor arată sunt neschimbați în felul lor de a acționa și că sunt urmașii lui Seth*. 7. Vedeți, conducătorul este cel mai în vârstă dintre ei, iar servitorul lui este cu douăzeci de ani mai tânăr decât el! Uitați-vă la amândoi, dacă puteți da seama că unul este mai în vârstă decât celălalt! Ei seamănă ca doi gemeni! Veți putea cu greu recunoaște vârsta acestor oameni. La fel stau lucrurile și cu puterea și vioiciunea lor. Unul de-al lor de șaptezeci de ani se poate întrece la alergare cu oricare dintre tineri! 8. Voi, albii, îmbolnăviți adesea și pielea voastră îmbătrânește repede din cauza bolilor. Aceștia însă, rămânând la hrana lor naturală, nu cunosc nici o boală. Cei mai mulți mor de bătrânețe. La fel cum și înfățișarea lor rămâne neschimbată, în comparație cu a voastră, la fer și caracterul sufletului lor este cu totul altul și mult mai neschimbător decât al vostru. Din această cauză însă, ei fac cu mult mai greu progrese către deplina desăvârșire a spiritului lor, pentru că le lipsește pentru aceasta maleabilitatea voinței. Voința lor poate fi totuși modelată, dar pentru aceasta este nevoie de foarte multă muncă și stăruință. 9. Calitățile sufletului și spiritului lor nu constau însă în acea neclintire a voinței, mai mult animală, ci în ușurința cu care sufletul lor poate cunoaște. Prin ea, ei pot recunoaște repede lumina adevărului. O altă calitate a lor este ușurința cu care își pot mobiliza voința atunci când sufletul recunoaște adevărul și binele, și le însușește repede prin voință și trece apoi la fapte, fără de care nici o cunoaștere nu-i ajută sufletului la ceva.” (* - Vezi „Casa Domnului” de Jakob Lorber, n.r.) ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 19:37 Capitolul 198 - Diversitatea climei și a raselor de pe pământ ----------------------------------- Capitolul 198 Diversitatea climei și a raselor de pe pământ 1. (Domnul): „Vedeți, acești oameni vor călători de acum prin țări cu popoare foarte treze și cu o cultură avansată și vor vedea cum se lucrează pământul, cum se crește vița-de-vie și vor vedea orașe mari cu palate frumoase! Dar, chiar dacă vor vedea toate acestea, ei vor locui și peste o mie de ani și peste două mii de ani tot în colibele lor și nici atunci nu vor fi în stare să-și facă o casă ca lumea din lemn și cu atât mai puțin din piatră. 2. Prin aceasta să nu înțelegeți că le lipsește îndemânarea, căci ei pot învăța foarte bine arta de a construi. Le lipsește însă spiritul de a întreprinde, care îi este necesar unui om pentru a realiza așa ceva! 3. De aceea, călătoria lor până aici a fost una dintre întreprinderile cele mai mari de când se știu ei. Pentru voi însă, ea ar fi doar o glumă! Până acolo este un drum lung și arșița îngreunează mult călătoria; dar acești oameni îndură foarte bine căldura. Sângele lor este mult mai leneș și conține foarte puțin fier, astfel că este mult mai gros, și conține mai multă fiere decât sângele albilor și de aceea este nevoie de o căldură mult mai mare până când devine îndeajuns de fluid. 4. În iernile aspre, ca cele din țara nordică a lui Uran al nostru, oamenii aceștia ar suferi foarte tare. În prima iarnă pielea li s-ar coji, pentru că sângele, fiind prea gros, nu ar ajunge până la periferie și de aceea pielea s-ar coji și vasele de sânge, suferind o presiune prea mare, s-ar sparge, ceea ce ar avea drept urmare sângerări și dureri mari. Dar o arșiță, care ar putea înroși până și pietrele, lor nu le face mai nimic. Pe când, dacă un scit adevărat din nord ar veni în Nubia în mijlocul verii, s-ar usca în câteva zile și ar muri din aceasta. 5. Desigur că tu gândești și îți zici în sinea ta: «Este oare nevoie ca pe pământ să fie atât de mari diferențe de temperatură? Nu se poate să fie peste tot la fel de cald sau de rece?» Dacă însă ți-ar fi fost binecunoscută forma de glob a pământului - așa cum îți este acum, pentru că ai aflat de la Mine încă de pe vremea când eram doar un copil fraged - atunci nu te-ai mai gândi acum la această întrebare! 6. Diferențele temperaturii sunt urmarea formei de glob a pământului. Această formă de glob este necesară pentru că, dacă pământul ar avea orice altă formă, lumina soarelui nu s-ar putea răspândi atât de bine. Altfel, ar trebui ca pământul să fie luminat de trei sori, câte unul deasupra fiecărui pol și unul peste Ecuator! Cum însă ar putea fi suportată această arșiță pe pământ, cum s-ar descurca creaturile de pe el fără noaptea cea întăritoare și ce fel de mișcare ar avea pământul dacă el ar fi atras în același timp la fel de puternic de puterea de atracție a trei sori la fel de puternici? 7. Eu ți-am explicat ție și mai multora dintre voi cât de mare este și trebuie să fie Soarele și cât de mic este și trebuie să fie Pământul pe lângă el! Pământul trebuie să se rotească în jurul Soarelui la o anumită depărtare și cu o anumită viteză, altfel el ori ar cădea pe Soare, ori s-ar depărta de el în nemărginire. În primul caz, Pământul ar fi descompus într-o clipită de lumina arzătoare a atmosferei soarelui sau de spiritele naturii ținute prizoniere în materia acestuia. În cel de-al doilea caz, din cauza lipsei de căldură, Pământul ar deveni un glob de gheață rigid! În amândouă cazurile, viața în trup pe pământ nu ar mai fi nicidecum cu putință. 8. Tu vezi acum felul în care, în Ordinea divină, o necesitate atrage altă necesitate și că pe acest pământ este cu neputință fie o singură temperatură de la un pol la celălalt pol, iar pe de altă parte este necesar ca întreg pământul să fie populat, pentru ca sufletele creaturilor devenite libere să se poată întrupa într-un trup corespunzător naturii lor. Ce rămâne altceva de făcut decât ca, în regiunile fierbinți ale pământului să se întrupeze oameni care să suporte bine o astfel de climă, iar în regiunile reci să se întrupeze astfel de oameni care să reziste, prin însușirile lor naturale, la această climă. 9. Dacă ai reușit acum să înțelegi doar întrucâtva acestea, îți vei putea da seama de ce Africa arzătoare poate fi populată doar de astfel de oameni negrii, cu însușirile pe care ți le-am descris. Spune-Mi dacă ai înțeles toate acestea!” 10. Cyrenius a spus: „O Doamne, am înțeles acum și Îți mulțumesc pentru această minunată învățătură. Acum mi-am dat seama că totul pe acest pământ este ordonat cu multă înțelepciune și totul trebuie să fie până în cel mai mic detaliu așa, și nu altfel! De aceea, Ție, Dumnezeule și Stăpâne, Ți se cuvin toată dragostea, slava și mărirea, căci tot pământul și toate cerurile sunt pline de iubirea și de înțelepciunea Ta! 11. Ce mai ai de gând, oh, Doamne, cu acești negrii? Căci nu îmi par pe deplin lămuriți, ci observ la ei o ezitare. 12. Conducătorul lor le-a arătat divinitatea Ta într-un mod cu adevărat foarte nimerit și minunea cu diamantul se pare că la început i-a uluit peste măsură. Dar acum se pare că au tot felul de întrebări, iar unul dintre ei, care s-a uitat de mai multe ori spre noi, l-a întrebat chiar acum pe conducător dacă n-a adus chiar el în ascuns de acasă acea piatră, împreună cu coaja de dovleac. Ce le trece la negrii ăștia prin cap! Trebuie aduși pe calea cea dreaptă printr-o minune mare! Conducătorul cel bun se pare că are de furcă cu ei, așa văd eu de aici!” 13. Eu am spus: „Încă puțină răbdare, până când o să înceapă mustească de-a binelea! Abia atunci îi vom veni în ajutor conducătorului! Căci acești oameni sunt mai înceți la gândire decât voi! În plus, au primit acum pentru prima dată hrană necunoscută lor și vin, și de aceea sunt acum și mai înceți în gândire decât înainte. Dar este bine așa cum stau lucrurile, căci altfel nu ar fi fost ușor de convins de ceva ce se deosebește atât de mult de noțiunile pe care și le-au însușit în Memfis despre Dumnezeu. 14. Ei nu pot să aducă la același numitor nemărginirea lui Dumnezeu și persoana Mea. Dar, după ce vor fermenta bine, va fi mult mai ușor! Între timp, conducătorul îi ceartă din cauza bănuielii că i-ar fi înșelat în ceea ce privește minunea, ceea ce este și drept. Căci, cine se îndoiește de o minune adevărată, acela trebuie să fie îndreptat, chiar și cu bățul! Cu cât acești negrii vor fi mai mult pedepsiți și umiliți prin cuvinte, cu atât mai puternic și mai ușor vor îmbrățișa pentru totdeauna învățătura Mea!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 19:40 Capitolul 199 - Despre înțelegerea rapidă sau înceată a adevăratei învățături ----------------------------------- Capitolul 199 Despre înțelegerea rapidă sau înceată a adevăratei învățături 1. (Domnul): „Este deja de mult cunoscut faptul că oamenii care au priceput repede ceva și, mai înainte de a înțelege, nu s-au preocupat îndelung cu acea temă, vor uita repede ceea ce au înțeles atât de ușor. Pe când oamenii care și-au însușit cu greu o învățătură, trecând prin multe probe, greutăți și încercări, nu vor uita ușor acea învățătură. 2. Oh, sunt mulți cei care au talente și alte calități! Ei înțeleg totul ușor, dar, cu timpul, când apar încercările, se gândesc la avantajele lor lumești și se tem să jertfească prea mult, gândindu-se la posibilitatea de a uita sau de a se dezice de acea învățătură spirituală, care, chiar dacă este înțeleasă de ei, nu le servește intereselor lor lumești. Astfel de oameni seamănă cu musculițele de oțet, care toată ziua zboară și se joacă în lumina de care sunt încălzite și pătrunse, însă atunci când vine peste ele noaptea încercărilor, atunci s-a terminat cu lumina care le anima și astfel și cu viața lor! 3. De aceea sunt mai potriviți pentru a intra în împărăția cerească cei care înțeleg mai greu un adevăr înalt decât cei care îl înțeleg ușor. Pentru că cei cărora le trebuie mai multă vreme până își însușesc o învățătură, o păstrează apoi vie, cu credință, pe când ceilalți se joacă cu lumina din cer la fel cum musculițele se joacă cu lumina soarelui și, prin urmare, nu au foloase mai mari din această lumină cerească decât au musculițele din lumina soarelui. 4. Printre aceștia însă mai sunt și oameni care înțeleg repede un adevăr și îl păstrează pentru ca apoi, la vremea nopții, lumineze mai departe precum stelele strălucitoare, având astfel, atât ei, cât și alții, foloase din aceasta. Dar astfel de oameni sunt foarte puțini și, de aceea, rari. 5. Toți acești negrii înțeleg și prind greu o învățătură nouă, dar ceea ce au prins o dată le va rămâne și vor străluci în această învățătură, pentru urmașii lor, precum stelele din Orion și SIRJEZ (Sirius). 6. Înțelegerea dreaptă și adevărată a învățăturii Mele este precum câștigarea unei averi. Cine a făcut ușor avere, acela o va și risipi ușor, căci acela nu este obișnuit cu lipsurile și nici cu cumpătarea. Cine a ajuns la avere prin moștenire ori printr-un câștig ușor, nu va prețui acea avere, căci el gândește și crede că o astfel de avere se obține ușor. Cine însă și-a câștigat averea prin truda mâinilor lui, acela cunoaște munca cea grea, știe câtă sudoare l-a costat fiecare ban și va prețui averea atât de greu strânsă și desigur că nici nu o va risipi vreodată într-un mod ușuratic. 7. La fel stau lucrurile și cu comorile spirituale. Cine le câștigă ușor, acela nu le prețuiește pentru că se gândește că nu le poate pierde niciodată sau, chiar dacă le-ar pierde, le-ar putea din nou câștiga la fel de ușor. Dar nu este așa, căci cine pierde o șansă spirituală, acela nu va mai câștiga ușor a doua oară ceea ce a pierdut. 8. Căci locul învățăturii spirituale este luat imediat de ispitele lumești, și aceasta este o osândă, căci aceste deprinderi lumești nu se mai lasă așa ușor îndepărtate ca la început. La fel cum toate deprinderile spirituale devin mereu tot mai spirituale și mai libere, la fel și cele lumești devin tot mai materiale, aducătoare de tot mai multe osânde și de moarte. Cine este odată prins în osânde și este înlănțuit de dorințe, acela doar cu greu se va mai lăsa eliberat sau poate niciodată. 9. Cine a primit odată Cuvântul Meu, trebuie să-l păstreze neschimbat și să făptuiască după el, nu numai în gând, ci mai ales prin fapte și cuvinte. Toată cunoașterea și credința nu sunt nimic și nu au nici o valoare pentru viață dacă nu sunt urmate de fapte pe măsură! 10. La ce-i folosește cuiva să vrea să facă o călătorie spre o țară anume, al cărei nume îl cunoaște, dacă nu știe drumul într-acolo? Iar dacă cineva care cunoaște drumul îi va spune cum poate ajunge acolo, la ce îi va folosi lui această informație dacă nu va străbate el însuși acel drum, ci se va întoarce și va merge în cu totul altă direcție?! Va ajunge el vreodată în acea țară? Eu vă zic vouă: el poate merge oriunde altundeva va vrea, dar în locul predestinat lui nu va ajunge niciodată. Când vrei să ajungi într-un loc, trebuie tu însuți să străbați acel drum până acolo! 11. Acești negrii sunt, în ceea ce privește drumurile acestui pământ, cei mai neștiutori oameni de pe lume! Fără comandantul Justus Platonicus, ei n-ar fi găsit niciodată drumul până aici. După ce însă comandantul le-a descris în amănunt drumul, ei s-au luat după această descriere și prezența lor aici dovedește îndeajuns că au urmat cu credință îndrumările comandantului, și pentru aceasta a fost nevoie de o voință de nezdruncinat, care este proprie acestor negrii. Cine vrea cu adevărat ceva, acela va obține fără îndoială aceasta. 12. Cine a primit Cuvântul și învățătura Mea și făptuiește după ea, acela își va atinge țelul și nimic nu îl va opri. Cine însă făptuiește doar din când în când după Cuvântul Meu, dar, pe lângă aceasta, face și ce este pe placul lumii, acela se aseamănă cu un om care merge spre un anume loc dar se întoarce la jumătatea drumului și face același drum înapoi. 13. El seamănă și cu un servitor care vrea să slujească la doi stăpâni care se dușmănesc. Va putea el să se descurce cu munca la doi stăpâni potrivnici? Va putea el oare să-i iubească pe amândoi, sau chiar și numai să pară îi iubește? Ce față vor face însă cei doi stăpâni când vor afla că servitorul le servește amândurora? Nu îi va spune și unul, și celălalt: «Slugă vicleană, cum îmi poți iubi și sluji dușmanul?! Slujește-mi doar mie ori părăsește-mi casa!» Căci nimeni nu poate sluji cu adevărat la doi stăpâni, ci pe unul îl suportă, iar pe celălalt îl disprețuiește. Un astfel de servitor va fi dat afară de amândoi stăpânii și cu greu își va mai găsi vreo slujbă la un alt stăpân și atunci el va ședea între două scaune, direct pe pământ. 14. acești negrii nu vor să slujească la doi stăpâni, ci numai la unul, vei putea recunoaște din lupta crâncenă pe care trebuie să o dea conducătorul lor împotriva convingerilor tovarășilor săi, în inima cărora cuvintele comandantului din Memfis sunt prea adânc păstrate și nu se lasă atât de ușor scoase de acolo! 15. Singurul punct de sprijin este ceea ce i-a învățat comandantul despre Ființa Divină din cartea lui Moise; acesta este un punct de plecare și o cale pe care ei pot fi aduși la Mine. Și tocmai la această cale muncește acum conducătorul lor ca să-i convingă. Dacă nu i-aș trimite îngerul în ajutor, nici într-un an nu și-ar termina treaba. Eu îi voi trimite însă acum îngerul și munca lui va fi împlinită!” 16. Cyrenius a spus: „O Doamne, vrea să duc mai aproape ca să pot auzi mai bine ce se petrece!” 17. Eu am spus: „Nu este nevoie, căci vântul va aduce toate vorbele până la urechile noastre!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 19:44 Capitolul 200 - Rafael îi convinge pe negrii de sfințenia Domnului ----------------------------------- Capitolul 200 Rafael îi convinge pe negrii de sfințenia Domnului 1. Imediat după aceasta, Eu l-am chemat pe înger și i-am spus cu voce tare, ca să audă și vecinii Mei de la masă: „Rafael, Oubratouvishar și tovarășii lui au ajuns cu cearta lor la un anumit punct în care tu poți să-i ajuți ușor! Ei înclină acum să-i accepte părerea lui Oubratouvishar despre Mine, dacă le va putea dovedi că într-adevăr piatra a fost adusă de tine din Nubia până aici într-o clipă. Du-te la ei și adu aici fiecăruia care îți va cere ceva din coliba lui, și întreaga dispută va fi astfel încheiată! 2. Acești oameni cu voința de neclintit, însă grei și înceți în a pricepe, trebuie convinși printr-o minune, căci pentru ei cuvântul are o putere prea mică de convingere. Acestor oameni nu le poate strica o minune atât de mult cât v-ar putea strica vouă și mai ales unora dintre evrei, căci ei înșiși, ca oameni ai naturii, sunt în stare să facă minuni doar prin credința lor neclintită și prin voința lor puternică. Ei consideră aceasta drept o treabă cât se poate de normală. De aceasta vă veți convinge mai târziu. O mare minune valorează la ei doar pe jumătate și de aceea ei pot fi foarte bine ajutați prin minuni. Du-te acum la ei! Ce ai de făcut se află deja în tine!” 3. Acum, știind cu toții despre ce va fi vorba, îngerul s-a dus la masa unde negrii, însuflețiți de vin, discutau cu voce cam tare. Ajuns acolo, el a spus cu o voce puternică: „De ce îl învinuiți pe cel mai mare prieten și binefăcător al vostru? Ar trebui să-i fiți pentru atâtea recunoscători, dar, în loc de aceasta, purtați cu el ca și când ar vrea să înșele și să împingă pe o cale greșită! De ce mă bănuiți pentru minunea pe care am făcut-o, la voința Domnului, fi un scamator care aș vrea să-L ajut ca să poată înșela?! Ce dovezi vreți voi ca să vi se risipească bănuielile și să călcați pe calea cea dreaptă? aduc aici ceva din colibele voastre? Cereți și eu vă voi aduce!” 4. La aceste cuvinte energice, au amuțit cu toții și nu mai știau ce să facă de frică. 5. Conducătorul însă le-a zis: „Acesta este un ajutor divin! El mă va apăra de învinovățirile voastre atât de crude! Cereți și convingeți-vă singuri, căci nimic altceva decât această minune nu vă poate alunga nebunia și nu vă poate deschide ochii!” 6. Unul dintre ei, care avea cele mai mari îndoieli, s-a ridicat și a zis: „În coliba mea am ascuns o comoară. În afară de mine și de femeia mea, care este aici, nu știe nimeni de ea. Adu-mi-o aici și voi crede!” 7. Îngerul a întrebat: „Cât de repede vrei să-ți aduc aici comoara pe care ai învelit-o într-un ștergar și pe care ai ascuns-o în colțul dinspre apus al curții tale, într-un loc în care, în dreptul colibei, se află un palmier mare, unde ai îngropat în nisip comoara, la douățimi de palmă adâncime?! Ea este grea cam de treizeci de ocale și este un bulgăre de aur curat. ți-l aduc aici? Spune-mi dacă vrei!” 8. Auzind acestea, cel care se îndoia a făcut ochii, mari și a spus: „Dar, pentru numele lui Dumnezeu, cum este cu putință, tinere minunat, știi toate astea? Deja de acum mi-ai risipit îndoielile, căci acum tot ce ne-a spus conducătorul nostru despre acel bărbat tânăr îmi este limpede precum lumina zilei! Cu toate acestea, lucrurile devin tot mai ciudate! Dacă în acel om locuiește fără îndoială Spiritul cel veșnic al lui Dumnezeu, cum vom putea sta noi în fața Lui? Oare îndoielile noastre nu L-au jignit peste măsură? Oh, oh, suntem pierduți cu toții!” 9. Îngerul: „Nicidecum! Acum sunteți cu toții salvați! Dar spune-mi cât de repede vrei să-ți aduc aici comoara!” 10. Cel care se îndoia a spus: „O, minunatule, acum nu mai e nevoie deloc de aceasta pentru ca să convingi. Dar dacă vrei tu să o aduci aici, atunci fă-o! Dacă ea va fi aici cuiva de folos, o răscumpere prin niște unelte folositoare, căci mie oricum nu-mi este de nici un folos! Ea e frumoasă și în unele locuri strălucește foarte tare la soare. Pentru asta mi-a plăcut mie acest bulgăre destul de mare și greu. Dacă tu vrei, tinere minunat, mi-l aduci aici, nu este nevoie să te grăbești!” 11. Îngerul: „Uită-te la mine! În această clipă duc să-ți aduc comoara. Numără clipele de care voi avea nevoie ca să duc și să întorc!” 12. Cel care se îndoia și tovarășii lui priveau atenți la înger, ca să vadă când va pleca și când se va întoarce. 13. Dar îngerul nu s-a clintit din loc, ci l-a întrebat pe cel care se îndoia mai înainte: „Mi-ai simțit lipsa?” 14. Acela a spus: „Nu, pentru că ai stat tot timpul neclintit în același loc!” 15. Îngerul: „Oh, nicidecum, căci uită-te, comoara se află deja la picioarele tale!” 16. Cel care se îndoia s-a uitat sub masă și a văzut comoara la picioarele lui. Când a dat cu ochii de ea, cel care mai înainte se îndoia s-a speriat atât de tare, încât buzele lui, care până atunci erau cărămizii, au pălit, iar el a început să tremure. 17. Toți ceilalți erau foarte uimiți de această apariție și au strigat: „Dar, pentru numele lui Dumnezeu, ce este aceasta? Ce poate să fie? Tu, minunatule, nu te-ai mișcat de la locul tău, nici măcar pentru o clipă! Cum este aceasta cu putință?” 18. Îngerul a spus: „Lui Dumnezeu totul îi este cu putință! puteți da seama din aceasta cum poate Dumnezeu, deși aici pare a fi doar un simplu om, conducă și să mențină prin puterea infinită a voinței Sale întreaga nemărginire și cum nimic nu rămâne ascuns ochilor Lui! 19. Din marea Lui iubire pentru oamenii de pe acest pământ, și prin aceasta și pentru oamenii din toate celelalte lumi, din nemărginire, Spiritul veșnic al lui Dumnezeu S-a întrupat și a venit El însuși aici, ca om printre oameni, ca să fie pentru totdeauna Dumnezeu și Tată pe care să-L puteți simți, vedea și căruia să-I puteți vorbi! Căci El, ca Dumnezeu, este cea mai curată și puternică iubire; de aceea nici un om și nici un înger nu se poate apropia de El decât prin iubire. 20. Dacă vreți să veniți la El, atunci trebuie să-L iubiți mai presus de toate și trebuie de asemenea să iubiți între voi ca adevărați frați și surori. Fără o astfel de iubire este cu neputință apropiați cu adevărat de El! Iar acum tu, iepure speriat, ridică-ți comoara, pune-o aici, pe masă, și vezi dacă este într-adevăr comoara ta!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 20:00 Capitolul 201 - Negrul și Oubratouvishar îi înmânează lui Cyrenius comorile lor ----------------------------------- Capitolul 201 Negrul și Oubratouvishar îi înmânează lui Cyrenius comorile lor 1. După ce și-a revenit puțin din sperietură, negrul a făcut o plecăciune și a ridicat de sub masă legătura cea grea, a desfăcut ștergarul și în curând a apărut la vedere bulgărele de aur pe care l-a pus pe masă. Mulți s-au dus acolo ca să cerceteze această comoară. Nici Iuda Iscarioteanul al nostru nu și-a putut stăpâni curiozitatea și s-a dus să vadă comoara, iar în sinea lui îi părea tare rău că nu este proprietarul ei. 2. După ce comoara a fost îndeajuns cercetată și admirată, negrul l-a întrebat pe înger cine ar fi cel mai potrivit pentru a-i dărui această comoară, căci nu vroia să mai care bulgărele tot drumul până acasă. 3. Iar îngerul i l-a arătat pe Cyrenius și i-a spus: „Uite acolo, la dreapta Domnului, șade comandantul Romei! El este comandant peste Asia și peste o mare parte a Africii. Tot Egiptul este sub comanda lui și deci și comandantul din Memfis!-i lui comoara! Și tu, Oubratouvishar, ai face mai bine să-i dai piatra acestui comandant decât celui din Memfis, care oricum nu pune preț pe astfel de comori! Dar acesta este doar sfatul meu, voi puteți face după cum vă este voia!” 4. Conducătorul a spus: „Sfatul tău înțelept este pentru mine poruncă și îl voi îndeplini chiar și cu prețul vieții mele, pentru că tu m-ai sfătuit până acum numai de bine!” 5. Cei doi s-au ridicat - cel care se îndoia, cu bulgărele lui de aur, și conducătorul, cu diamantul lui cel mare – și s-au dus cu ele la Cyrenius. 6. Când au ajuns acolo, conducătorul nubienlor a zis: „Nu știam mai devreme cine ești. Nu m-am interesat de nimeni altcineva decât de Domnul, pentru că gândeam în sinea mea: «Numai unul poate fi Domnul și Stăpânul, și toți ceilalți sunt servitorii Lui!» Dar acum, un băiat minunat, strălucitor de alb, mi-a spus că, după ordinea lumească, și tu ești un mare domn și stăpân, și de aceea ne-am hotărât, împreună cu tovarășii mei, la sfatul înțelept al acestui tânăr minunat,-ți dăruim ție comorile care ne-au fost aduse aici într-un mod atât de miraculos. Poate s-ar putea însă ne dai în schimbul lor niște unelte bune, ca să ne putem face și noi acasă o astfel de pâine bună. 7. Uneltele noastre de acasă sunt proaste și se tocesc foarte repede, deși sunt făcute cu multă trudă din lemn și din os. În Memfis am văzut însă tot felul de unelte, pe care chiar și piatra nu le poate toci ușor, și astfel de unelte ne-ar fi nouă mai folositoare decât acel bulgăre galben strălucitor, care este moale și nu ne este de folosință! Primește de aceea aceste două daruri!” 8. Cyrenius a spus: „Bine, prietene, primesc cu drag de la voi aceste două daruri deosebit de prețioase, dar nu spre folosul meu, ci spre folosul acestui popor sărăcit din Galileea, care a întârziat cu plata impozitelor față de Roma! Cu aceste două daruri această țară își va plăti impozitele pe următorii zece ani, și, în acest răstimp, țara se va putea reface. 9. Când vă veți întoarce din nou acasă, voi avea grijă primiți destule unelte de care aveți nevoie și, dacă veți vrea să puneți din proprie voință sub pază romană, atunci veți primi în fiecare an unelte noi! Altfel veți fi nevoiți să mergeți tot la câțiva ani în Memfis și să faceți rost de aceste unelte în schimbul unor bunuri ale voastre!” 10. Conducătorul a spus: „Ca să putem hotărî așa ceva trebuie mai întâi să fie chemat sfatul poporului, ceea ce la noi este o treabă grea, căci țara noastră este foarte întinsă și unii dintre noi locuiesc în colțuri foarte greu de pătruns. De aceea, este dificil să se întrunească sfatul poporului. Este mai bine și mai ușor să ne luăm din când în când din Memfis cele de care avem nevoie. 11. Legile voastre romane sunt poate foarte bune, dar țării și poporului nostru nu le sunt de folos. Comandantul din Memfis ne-a făcut și el o astfel de propunere, pe care însă am primit-o la fel ca și pe aceasta. Dacă ați pătrunde în țara noastră nu ați putea trage prea multe foloase! Ați rătăci prin pustiul fierbinte și tot nu ați da de nici un om, doar de lei, pantere și tigrii, care vă vor sfârteca. Nici de lupta cu șerpii și cu viperele nu veți fi cruțați!” 12. Cyrenius: „Cum puteți voi trăi între asemenea bestii feroce? Chiar nu vă fac nimic?” 13. Conducătorul: „Ai auzit doar mai înainte din gura acestui tânăr și chiar din sfânta gură a Domnului însuși despre noi - cum suntem noi făcuți! De ce mă mai întrebi și pe mine despre asta? Așa este cum a spus Domnul! Cum și de ce - asta noi nu știm! Te rog de aceea să cruți cu astfel de întrebări, căci răspunsul nu ți-ar folosi la nimic!” 14. Zicând acestea, amândoi au făcut o plecăciune adâncă în fața noastră, s-au întors apoi la tovarășii lor și le-au povestit tot ce s-a petrecut cât timp au fost la Mine.” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 20:05 Capitolul 202 Originea templului Jabusimbil, a Sfinxului și a Coloanelor lui Memnon, destăinuită de hieroglifele .... ----------------------------------- Capitolul 202 Originea templului Jabusimbil, a Sfinxului și a Coloanelor lui Memnon, destăinuită de hieroglifele primelor două perle 1. Însă tovarășii de drum au spus: „Cum ați fost la Domnul, dacă nu ați vorbit nici un cuvânt cu El?!” 2. Conducătorul le-a răspuns: „Aici, unde este El, totul vine de la El și de aceea noi avem mereu numai cu El de-a face, deși vorbim cu servitorii Lui!” Cu această explicație au fost cu toții de acord și n-au mai spus nimic. 3. Ceva mai târziu i-au zis însă îngerului: „Ascultă tu, tinere făcător de minuni, nu ai vrea să ne aduci și nouă, aceștia cinci, comorile pe care le-am ascuns în colibele noastre?” 4. Îngerul a spus atunci: „Ridicați-le de la picioarele voastre și puneți-le pe masă, ca să vedem ce e cu ele!” 5. Cei cinci negri s-au uitat sub masă și, spre marea lor uimire, au găsit lucrurile binecunoscute lor. Le-au ridicat de sub masă și din primele patru legături au ieșit la iveală patru bucăți mari de aur, care împreună cântăreau mai mult de cincizeci de kilograme. Din a cincea legătură însă, au ieșit la iveală șapte pietre mari de râu, pe care Marcu, ce ședea lângă înger, le credea fără valoare. 6. Îngerul însă a spus: „Ai răbdare, în curând îți vei da seama că tocmai aceste șapte pietre au o valoare pământească neprețuită! Adu un ciocan greu și le vom cerceta!” 7. Plin de curiozitate, Marcu s-a grăbit spre cămara lui cu unelte și a adus repede un ciocan mare de fler pe care l-a dat îngerului. Acesta a luat una dintre pietre în mână și i-a dat, cu mare atenție, câteva lovituri; crusta albicioasa a căzut și a dat la iveală o perlă de mărimea unui cap de om, iar toți s-au mirat peste măsură. 8. Pe suprafața acestei perle erau gravate tot felul de hieroglife și alte semne, între altele, era și o reprezentare a templului din stâncă, JABUSIMBIL, din vremea când, după o sută șaptezeci de ani de muncă plină de sudoare și de jertfă, fuseseră terminate cele patru figuri uriașe și se mai lucra doar la câteva detalii și la gravarea de mari hieroglife și tot felul de alte semne, iar lucrul la poarta din mijloc, între cei doi uriași, fusese întrerupt. Cel ce putea dezlega aceste semne care erau destul de clare, acela avea în fața sa istoria originii acestui templu, precum și motivul pentru care egiptenii de atunci ridicaseră acest edificiu aproape de malul Nilului. 9. Această perlă era de neprețuit nu numai pentru mărimea ei uriașă, ci și pentru valoarea ei istorică, în același timp, ea provenea dintr-o perioadă străveche a pământului, cu multe mii de ani înainte de a fi călcat primul om pe pământ. 10. În acea vreme, pe când în mare trăiau scoici uriașe, cea mai mare suprafață a Africii de acum se afla sub apele celei mai mari mări pământești. Vechii egipteni au găsit această scoică pe când făceau săpăturile la prima piramidă. Când au deschis scoica, au găsit șapte perle, iar una dintre acestea era aceasta care tocmai fusese eliberată din crusta ei. 11. Bineînțeles că acum îngerul era asaltat cu tot felul de întrebări, însă el a dat doar scurte lămuriri, așa cum au fost redate și aici. 12. După ce Rafael a terminat cu lămuririle despre prima perlă, el a spus: „V-am spus acum, pe scurt, ce era necesar să aflați. cercetăm acum și cea de-a doua perlă, care este ceva mai mică decât prima!” 13. Îngerul a luat a doua perlă și i-a dat jos crusta în același fel. Și aceasta era acoperită cu semne și hieroglife. Pe fața ei netedă se putea recunoaște foarte bine micul templu din JABUSIMBIL, și, lângă el, era desenat un cap asemănător cu cel al marelui Sfinx, îngerul era acum din nou asaltat din toate părțile cu întrebări despre semnificația acestor semne și imagini. 14. Și îngerul a spus: „Prieteni, fără deplina revelare a spiritului în suflet nici un om nu poate pricepe ceva din ceea ce stă scris pe această perlă!” 15. Deși această perlă este la fel de veche ca și prima, ea a fost gravată o sută de ani mai târziu, pe vremea când s-au încheiat lucrările la templul cel mic din stâncă, dar pe când lucrările interioare la marele templu nu erau încă încheiate. De aceea aici micul templu este reprezentat în întregime terminat. 16. Capul îl reprezintă pe regele păstor de atunci, cel de-al șaptelea, care își luase numele de SHIVINZ (care a fost înțeles greșit ca SFINX), cel vioi, cel plin de inițiativă. El a atins vârsta de aproape trei sute de ani și capul lui a fost sculptat dintr-o stâncă de granit de dimensiuni colosale și poate fi văzut și astăzi, căci s-a păstrat destul de bine. 17. Acest SHIVINZ a adus mari îmbunătățiri învățământului, creșterii animalelor și culturii țării și era preaslăvit de către poporul său precum un zeu. Aceste inscripții pomenesc tocmai despre aceste îmbunătățiri pe care spiritul său foarte treaz le-a adus țării sale. 18. Nu el s-a ocupat însă cu lucrările la marele templu, pentru că această muncă au făcut-o doi dintre strămoșii săi foarte devotați marelui Spirit nevăzut al lui Dumnezeu. Din mare respect pentru ei și spre veșnica lor amintire, el a dat dispoziții ca figurile celor doi strămoși să fie sculptate din piatră, în mărime colosală, în poziție șezând, nu departe de templu, pe o câmpie frumoasă. Și, pentru că cei doi nu aveau nici un nume și din curată modestie nu au vrut să poarte vreunul, el le-a dat numele «Cel fără nume» ME MAINE ON (care a fost înțeles greșit mai târziu drept «MEMNON»), iar cele două statui sunt foarte bine păstrate până în ziua de azi.” 19. Conducătorul: „Da, da, noi am văzut toate acestea și le-am admirat îndelung! Dar cât de vechi sunt aceste statui extraordinare?” 20. Îngerul: „De aproape trei mii de ani, și următorii trei mii de ani nu le vor putea șterge urmele! Așteptați încă puțin și vom descoperi și cea de-a treia perlă. Pe suprafața ei veți vedea, pe lângă cele două statui ale strămoșilor lui SHIVINZ, încă un alt monument, care vă va da mult de gândit!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 20:09 Capitolul 203 - Taina celei de a treia perle: cei șapte uriași și sarcofagul ----------------------------------- Capitolul 203 Taina celei de a treia perle: cei șapte uriași și sarcofagul 1. Rafael a luat în mână cea de-a treia perlă și i-a îndepărtat crusta. 2. După ce a terminat, el i-a atenționat pe cei care ardeau de nerăbdare să afle taina încrustată pe perlă, zicându-le: „Vedeți, aici sunt cei doi fără de nume! Dar mai vedeți, în fața celor două statui, șapte figuri uriașe de oameni, iar în jurul lor o mulțime de statui umane mici! Ce a vrut să spună prin aceasta marele SHIVINZ, care a gravat cu mâna lui toate aceste perle? 3. Ascultați! În acea vreme, cam cu o sută șapte ani înainte de cei doi strămoși fără nume, un foarte mare corp ceresc a fost distrus, din voința lui Dumnezeu, în adâncul spațiului, prefăcându-se în mii de fărâme. Acest corp ceresc era locuit de niște ființe uriașe. 4. Deși ființele de pe acea planetă au fost prevenite de nenumărate ori, distrugerea planetei lor i-a luat totuși prin surprindere. Șapte dintre acești uriași s-au prăbușit pe pământ, în Egiptul de Sus, în mai multe locuri ale țării, iar prin căderea lor puternică au cauzat mai multe cutremure de pământ. 5. Această «ploaie cu uriași» a ținut mai multe zile, de la primul uriaș căzut până la ultimul trecând mai mult de zece zile. Locuitorii Egiptului s-au speriat foarte tare și mai ales noaptea se temeau să nu cadă un astfel de uriaș peste ei și să-i zdrobească. De aceea se uitau mereu la cer cu inima cât un purice, dacă nu cumva un astfel de musafir nepoftit din cer le va face din nou o vizită nedorită. 6. Mai bine de zece ani au stat de pază cu rândul, ca să vadă dacă nu cumva mai cade din cer un astfel de uriaș. Dar cum, după cele zece zile, nu a mai căzut nimic din cer, cu timpul oamenii s-au liniștit și au prins curaj să meargă chiar la leșurile uriașilor, care, între timp se uscaseră de-a binelea. 7. Înțelepții acelui popor străvechi din Egipt erau de părere că uriașii erau locuitorii unei țări îndepărtate, care au fost pedepsiți de Spiritul lui Dumnezeu pentru că s-au ridicat împotriva Lui, iar Dumnezeu a trimis spirite puternice care i-au ridicat din țara lor și i-au aruncat aici, pentru ca să le arate egiptenilor că El nu îi iartă nici pe puternicii uriași, dacă ei ridică mâna împotriva Lui. Pe scurt, până la urmă au început să-i ardă, bucată cu bucată, iar după cincizeci de ani nu mai rămăsese nici o urmă din acești musafiri nepoftiți. 8. După «întâlnirea» cu acești uriași, în memoria egiptenilor a rămas statura lor enormă care i-a impresionat foarte mult și de aici s-a dezvoltat un anumit simț pentru mărimile colosale, iar primele lor sculpturi sunt mărturii pentru aceasta. 9. În templul din JABUSIMBIL au fost reprezentați, în fiecare dintre cele trei compartimente, câte șapte uriași, ca un fel de purtători ai plafonului, ei fiind sculptați în piatră purtând veșminte asemănătoare cu ale uriașilor «căzuți» din cer. Iar egiptenii, care până atunci umblau aproape goi, au început să se îmbrace și ei în acest fel, motiv pentru care și acum se mai pot vedea vechile vestigii înveșmântate la fel. Mumiile și sarcofagele lor sunt pline de astfel de podoabe.” 10. Conducătorul a întrebat ce reprezentau sarcofagele pentru vechii egipteni și de ce numeau ei astfel, atât coșciugele mari, cât și pe cele mici. 11. Rafael i-a răspuns: „Veți vedea aceasta imediat și în amănunt! Voi știți că îngroparea morților în această țară este destul de dificilă. Datorită uscăciunii pământului, leșurile putrezesc foarte greu și nu pot fi distruse pe această cale. În apropierea Nilului, unde pământul este mai umed, ei nu voiau să-și îngroape morții, pentru ca să nu murdărească apa râului. Vechii egipteni respectau mult prea mult trupurile fraților lor morți, astfel că nu le puteau dezonora lăsându-le în voia sorții ori aruncându-le animalelor sălbatice. Ce puteau însă altceva să facă? 12. Vedeți, le-a venit o idee foarte înțeleaptă! La început au cioplit din piatră sarcofage mari, apoi mai mici, în care aveau loc unul, două, până la trei leșuri. Fiecare coșciug avea câte un capac mare și greu. După ce corpurile erau îmbălsămate cu MUM (MUMA, la fel ca și MUMIE înseamnășină de pământ, balsam din lut), ele erau așezate în sarcofag, iar capacul acestuia era înroșit în foc și pus astfel peste sarcofag, ca să-l țină închis pe veci. Astfel, leșul din sarcofag se usca, iar uneori, datorită temperaturii înalte a capacului, era carbonizat sau ars până la cenușă. 13. În așezările omenești mai mari, se foloseau și coșciuge obișnuite, care erau în parte deschise tot la șapte ani. După ce leșul era așezat în coșciug, pe capac se aprindea un foc mare, leșul fiind astfel carbonizat până la cenușă. După șapte ani sarcofagul putea fi deschis și folosit din nou în acest fel. După ce un astfel de sarcofag era plin cu cenușă, el nu mai era deschis, ci rămânea un monument în amintirea a tot ce este pământesc. 14. Cu timpul, egiptenii au început să construiască piramide peste aceste sarcofage, de aceea în vremurile de azi s-au găsit în apropierea piramidelor nenumărate astfel de sarcofage, unele în catacombe mai înguste, altele în catacombe mai mari (KAI TU COMBA înseamnă lăcaș ascuns). Aceste coșciuge pe care vi le-am descris acum foarte clar erau numite sarcofage pentru că, în limba străveche a egiptenilor, SARKO înseamnă «fierbinte, încins», iar VAGA (VASA) înseamnă «capac greu». 15. Acum ți-am explicat cum stau lucrurile cu sarcofagele, în continuare, am să dezvălui și cea de-a patra perlă și să vedem ce va mai ieși la iveală!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 20:15 Capitolul 204 - Rafael explică constelațiile de pe cea de a patra perlă ----------------------------------- Capitolul 204 Rafael explică constelațiile de pe cea de a patra perlă 1. Îngerul a luat perla în mână și i-a dat jos, cu multă grijă, crusta. 2. Conducătorul l-a întrebat pe înger: „Tânărul e minunat, tu, servitor al Atotputernicului, nu te supăra dacă te deranjez cu o întrebare! Pe mine mă nedumirește minunata putere a ciocanului tău! Ai tu într-adevăr nevoie de el sau te folosești de el numai ca să ne pară nouă totul cât se poate de firesc și să te putem privi și asculta fără teamă?” 3. Îngerul a spus: „Nici una, nici alta; aceasta o fac pentru ca să arăt vouă cum trebuie să purtați cu astfel de pietre în condiții asemănătoare și cum trebuie să le dați jos crusta dacă veți mai găsi și alte astfel de pietre! Mai ales în Egiptul de Sus și de Mijloc se găsesc multe astfel de pietre încrustate, mai ales în deșert. Bineînțeles că numai câteva dintre ele ascund astfel de perle, dar și celelalte pietre sunt încrustate cu tot felul de semne și desene, căci vechii egipteni nu aveau hârtie pentru a scrie pe ea. De aceea, ei foloseau pietrele pentru inscripții. 4. Primele desene, cele mai vechi, nu erau bineînțeles altceva decât reprezentări simple ale turmelor lor. Dar, mai târziu, ele au început să conțină, la fel ca perla aceasta, informații foarte importante, nu numai pentru această mare țară și popor, ci pentru întregul pământ. Domnul a vrut ca această țară fie o școală bună, care să pregătească sosirea Lui, și de aceea El a trimis poporul cel mai drag Lui, pe hebremiți, pentru multă vreme la această școală a Egiptului. Și Moise, marele profet al Domnului, a fost la școlile din Cornul lui KAHI (Cairo), în Teba (THEBAI sau THEBSAI = casa nebunilor, mai târziu un oraș mare), în KARNAK din KORAK și în vechile orașe Memfis, Diathira (DIA DAIRA = loc de oficiere și slujire dezinteresată) și în Elephantine (EL EI FANTI = urmașii copiilor lui Dumnezeu) și a fost ridicat de Spiritul Divin de-abia la vârsta de 57 de ani la rangul de supremă călăuză, salvându-și poporul pe calea tăiată în mare, la SUEZ, atunci când erau prigoniți de un VARION (FARAON) crud, istorie despre care s-a scris mai târziu în Cartea Sfântă. 5. Pe scurt, Egiptul a fost ales de Dumnezeu spre a fi o școală pregătitoare. Locuitorii acestei țări, una dintre cele mai vechi de pe pământ, erau dăruiți din vremurile străvechi cu înțelepciune, făceau negoț și aveau legături cu aproape toate popoarele mai răsărite de pe pământ. Veți înțelege acum de ce aproape tot ce se găsește în această țară are de cele mai multe ori o adâncă semnificație. 6. Și acum să ne întoarcem la cea de-a patra perlă a noastră! 7. Aici vedem mai mulți vânători cu arcuri și săgeți și o mare turmă care este înconjurată de lei. Aceasta ne arată o mare luptă a egiptenilor cu leii, care atacau pe atunci în număr mare turmele bogate ale egiptenilor. 8. Și vedeți, în dreapta acestei scene țarcurile sunt împrejmuite deja cu ziduri pe care sunt capete de taur cu coarnele în sus, în jos sau în lateral, ceea ce arăta că turmele erau mereu în pericol și fără apărare, în colțul zidurilor vedeți câte un câine mare, gata de luptă, în picioare sau culcat, căruia egiptenii i-au dat numele de PAS sau PASTSHIER (păzitorul turmei). 9. Aici și mai la dreapta, îl vedeți din nou pe regele păstorilor, SHIVINZ (SFINX), lângă el este un câine uriaș și în fața câinelui sunt rămășițele unui leu. Și mai la dreapta, ceva mai sus, vedeți același câine, iar sub el se află imaginea soarelui și cea a lunii. Ce vă spune aceasta? 10. Ascultați! SHIVINZ al nostru, ca rege al păstorilor, avea într-adevăr un câine uriaș, care nu se temea de nici un leu și de nici o panteră. Acest câine a păzit multă vreme turmele lui SHIVINZ. Când însă i-a venit ceasul și acest câine a murit de bătrânețe, SHIVINZ a hotărât, în amintirea acestui câine credincios, ca stelele de pe cerul dinspre miazăzi să-i poarte numele. Aceasta ne-o arată faptul că sub burta câinelui sunt reprezentate soarele și luna. Tot ceea ce este reprezentat sub soare și lună simbolizează o constelație în amintirea a ceva de mare importantă. 11. În ziua de azi, un asemenea câine mare și credincios, mai ales aici, unde aproape că nu mai trăiesc animale feroce, nu mai are cine știe ce importanță. Dar în vechiul Egipt, unde trăiesc până și în ziua de azi haite numeroase de bestii sângeroase, un câine mare, puternic și curajos era foarte important pentru om, căci el era cel mai credincios paznic al turmelor, îngrijirea lui era foarte ușoară și nepretențioasă, căci rasa aceasta mare de câini se hrănea cu șoareci de care nu se ducea lipsă și cu lăcuste uriașe, câteva mii pe zi. Numai odată pe zi li se dădea puțin lapte, și pentru aceasta ei erau credincioși turmei. 12. Pe lângă acești câini mari, vechii egipteni mai țineau și niște câini mai mici. Numele lor era MAL PAS (câine mic). Ei făceau gălăgie (PAROSIT înseamnă, în limba cea veche a egiptenilor, «cel care dă semn» sau «cel care face gălăgie»). Când se apropia ceva străin de casă sau de turmă, acești câini mici începeau să latre și astfel îi făceau atenți pe cei mari, iar aceștia începeau, cu lătrăturile lor mult mai puternice, sperie bestiile sălbatice, iar acestea se retrăgeau. 13. Câinii cei mici erau și paznicii găinilor și puilor. Găinile au fost descoperirea lui SHIVINZ, care pentru prima oară a domesticit aceste păsări, făcându-le folositoare pentru oameni și le-a arătat egiptenilor cât de bune sunt carnea și ouăle lor, prăjite sau fierte. Astfel, el a arătat poporului, care între timp devenise foarte numeros, noi surse de hrană foarte bune la gust, altfel nu ar fi izbucnit mai târziu un adevărat război al găinilor, despre care a pomenit într-un fel mistic chiar și istoricul grec Herodot. 14. Marele SHIVINZ, care a pus numele marelui său câine unei constelații, i-a făcut și câinelui mic un loc între stele și i-a dat unei alte constelații numele de PORISHION (PROZION). În apropierea lui se află bătrâna KOKLA (găina clocitoare sau cloșca). Mai târziu această constelație a primit și numele de PELEADA sau PELEADZA și, într-o legendă a grecilor, a fost numită greșit de aceștia PLEIADE. 15. Aici sus, pe perlă, puteți vedea foarte bine desenată această constelație și puteți recunoaște ce cap luminat a fost SHIVINZ. Pentru el nu era atât de important ca discipolii săi să recunoască constelațiile câinilor și ale găinilor, ci el vroia să îi învețe să recunoască - din mersul stelelor - trecerea timpului. 16. SHIVINZ a fost și acela care a alcătuit primul ZODIACUS (SA DIAZC = pentru muncitori) la DIADAIRA (DIATHIRA). El l-a descoperit primul pe firmament și a dat nume stelelor și constelațiilor, așa cum vom vedea în curând pe cea de-a cincea perlă!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 20:20 Capitolul 205 - Împărțirea timpului zugrăvită pe cea de a cincea perlă ----------------------------------- Capitolul 205 Împărțirea timpului zugrăvită pe cea de a cincea perlă 1. (Rafael): „Fiți acum atenți: aici este cea de-a cincea perlă! V-am arătat până acum care este interpretarea unor astfel de relicve din vremurile străvechi și cum se îndepărtează crusta. voi dezveli acum cele trei perle care au mai rămas numai prin puterea voinței mele, și priviți: avem deja cea de-a cincea perlă în fața noastră! 2. Pe cea mai frumoasă și mai netedă față a perlei se vede desenat Zodiacul din Diathira! Aici este un templu colosal: 365 de coloane masive poartă câte un arc tot masiv din granit roșiatic, foarte frumos construit și stabil. Cea mai înaltă arcadă măsoară de la pământ 66 de înălțimi de om. Întregul cerc are 365 de deschizături, care sunt în așa fel construite încât pe durata unei constelații sub care se află soarele, lumina lui să cadă la amiază exact pe punctul din mijloc al unei coloane aflate în centrul templului. Lumina care trece prin celelalte deschizături cade, de asemenea, pe altar la diferite ceasuri ale zilei, dar nu trece niciodată prin punctul central, ci unul sau mai multe grade pe lângă. 3. Acest cerc construit atât de înțelept mai există și astăzi, deși a fost atins de aripa timpului, și el va mai dăinui încă multă vreme și va servi drept călăuză celor care se vor interesa de știința astrelor. 4. Voi vă întrebați pentru ce a construit marele SHIVINZ acest cerc cu atâta trudă și osteneală? Înainte de aceasta, nu a existat nici o măsurătoare a timpului. Creșterea sau scăderea treptată a zilei trecea aproape neobservată. Luna era pe atunci cel mai sigur indicator al timpului. La Diathira, când orașul s-a mărit și avea mulți muncitori, era nevoie de o clară împărțire a timpului, atât ziua, cât și noaptea. Din necesitatea unei ordini mai exacte, SHIVINZ al nostru a construit acest zodiac; a fost însă nevoie de zece ani de muncă și de sute de mii de oameni care au muncit la el. 5. Zodiacul era foarte mare și, după fiecare grupă de treizeci sau treizeci și una de deschizături, era pictat unul dintre simbolurile celor douăsprezece constelații, deasupra cărora era reprezentată foarte exact constelația, stelele fiind pictate cu alb pe un fond roșu. Puteți vedea foarte bine aici, pe perlă, interiorul cercului, gravat cu linii foarte fine, care au fost mai apoi pictate cu roșu, și vă puteți acum imagina ce spirit treaz era acest SHIVINZ și cât de respectat era el de popor! De aceea era de ajuns ca el să facă doar un semn și sute de mii de oameni se puneau în mișcare; așa se explică cum o astfel de operă magnifică a apărut ca din pământ! 6. Pe înțelepții din popor el i-a făcut învățători și preoți și a ridicat școli pentru toate domeniile vieții. Cea mai înaltă învățătură despre Dumnezeu se primea însă în KARNAK din KORAK, iar la sfârșit în JABUSIMBIL. Această învățătură era însă tainică și se primea doar după multe și grele încercări. 7. Aici bătrânul Marcu l-a întrerupt pe înger, întrebându-l: „Preaînalte prieten, dacă tu tocmai te ocupi cu dezvăluirea secretelor acestei perle, nu ai vrea să ne lămurești de ce acest foarte ciudat Sfinx avea obiceiul ca, sub forma sa ciudată (jumătate animal-jumătate femeie), pună binecunoscuta întrebare de a cărei dezlegare depindea viața sau moartea celor puși la încercare: ce fel de animal ar putea fi acela care dimineața merge în patru labe, la amiază pe două și seara pe trei? Cine nu găsea răspunsul era ucis de Sfinxul enigmatic. Cine însă dezlega enigma putea ucide Sfinxul! Este ceva adevărat în această poveste?” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 20:23 Capitolul 206 - ----------------------------------- Capitolul 206 Taina celei de a șasea perle: piramidele, obeliscurile și Sfinxul 1. Rafael a spus: „Priviți aici, cea de-a șasea perlă îți va răspunde la întrebare! O ai aici dezvelită. Ce vezi mai întâi?” 2. Marcu a spus: „Văd din nou chipul colosal al lui SHIVINZ și mai multe piramide; în fața celei mai mari piramide sunt două coloane, numite OUBELISCE, iar într-o parte a marii piramide se vede, de asemenea, o statuie colosală. Aceasta parcă ar reprezenta capul unei femei, mâinile și pieptul ei puternic. Unde se termină pieptul, în loc de pântece, se continuă cu trupul unui animal. În spatele acestei statui ciudate este reprezentat un zid în formă de cerc, care delimitează o poiană. Toate acestea par să aibă o legătură și să alcătuiască un întreg. Ce vor să ne spună toate acestea?” 3. Rafael: „Bustul colosal este cel al lui SHIVINZ și el a fost ridicat de popor în onoarea marelui lor binefăcător. Marea piramidă cu cele două obeliscuri era o școală care funcționa pe principiul: «Omule, cunoaște-te pe tine însuți!» Ea avea în interior încăperi mari și coridoare în toate direcțiile, în care se găseau tot felul de construcții ciudate, care serveau pentru cunoașterea de sine precum și a Spiritului Divin Suprem. Unele dintre construcții arătau de-a dreptul înfricoșător. Celelalte piramide sunt însemnări ale locurilor subterane unde se găseau acele SARCOVAGE care erau zidite așa cum v-am arătat mai înainte. 4. Valea Nilului este plină acum de piramide și de tot felul de temple, dar acestea au fost ridicate mult mai târziu de către faraonii din vremea lui Avraam, Isaac și Iacov. Nu despre acestea este vorba aici, ci numai despre acelea care au fost construite în vremea lui SHIVINZ. 5. Numele străvechi era de fapt PIRAMIDA!, care înseamnă: «Dă-mi înțelepciune!», iar cele două coloane, numite OUBELOISCA, înseamnă: «Cel pur caută desăvârșirea, frumusețea, puritatea». «BELO» înseamnă de fapt «alb», dar cum culoarea albă la vechii egipteni simboliza puritatea, desăvârșirea și frumusețea, tot astfel erau denumite și frumusețea, desăvârșirea și puritatea. 6. Faima acestor școli s-a răspândit în curând în întreaga lume, astfel că și mulți străini râvneau să se numere printre discipolii lor. Acești străini au devenit în curând atât de numeroși, încât nu mai aveau unde să fie primiți. În ultima parte a domniei lui, SHIVINZ a găsit un mijloc de a îngreuna accesul străinilor la aceste școli. În ce consta aceasta? 7. Aici, pe această perlă, vedeți statuia pe jumătate om și pe jumătate animal. Pe dinăuntru ea era goală, iar pe niște trepte se putea ajunge până în capul statuii și se putea vorbi prin gura ei, care avea formă de pâlnie și astfel cuvintele puteau fi auzite până departe. Din cauza vocii astfel împuternicite, părea că într-adevăr vorbește statuia. 8. Acum, când străinii veneau și cereau să fie primiți în școli, un slujitor al acestei statui îi făcea atenți că această statuie, care pe dinafară este fără viață, dar pe dinăuntru este vie, le va repartiza fiecăruia dintre ei un anumit loc. Apoi, fiecăruia dintre tinerii care voiau să devină ucenici ai piramidei li se va pune câte o întrebare, pe viață și pe moarte, de către SHIVINZ. Dacă cel întrebat dezlega enigma, era admis și, odată cu admiterea, îi era dat și dreptul să pună o întrebare statuii, iar dacă statuia nu i-ar fi dat un răspuns mulțumitor, ar fi avut dreptul să o distrugă, deci să o ucidă. 9. Întrebarea le era făcută cunoscută candidaților cu trei zile înainte, ca să aibă timp să se gândească, în a treia zi însă, statuia însăși le punea întrebarea pe viață și pe moarte. Și nici unul nu aștepta cea de-a treia zi, ci se retrăgea foarte umil, își plătea foarte cuminte taxele cerute pentru participare și se întorcea în țara lui îndepărtată. 10. În vremurile mai târzii, o legendă spune că un grec a reușit să dezlege vechea enigmă. Ea este, la fel ca și alte sute de mii, doar o fabulație și nu conține nici o urmă de adevăr! Renumita enigmă a fost dezlegată de Moise, iar el nu a distrus statuia, astfel că, deși timpul și-a lăsat amprenta asupra ei, ea mai poate fi și astăzi admirată. 11. Coridoarele și scările interioare însă nu mai pot fi găsite astăzi, pentru că sunt pline cu nisip și nămol, căci, la fiecare sută de ani, Nilul iese din matcă peste măsură și face mari inundații, valurile lui ridicându-se în unele văi la o înălțime de peste treizeci de coți. Astfel, multe au fost distruse, căci o grămadă de nisip și de pietriș s-a depus pe coridoarele frumoase de mai înainte. 12. După vremea lui SHTVINZ au venit două mari inundații, ale căror ape s-au ridicat mult deasupra piramidelor. O astfel de inundație a avut loc acum 870 de ani, când templul din JABUSIMBIL a fost acoperit până la jumătate de nisip și de mâl și, de atunci, acest templu și multe alte monumente nu au mai fost curățate. Și la fel stau lucrurile și cu statuia noastră enigmatică: în interior ea este plină de nisip și mâl întărit, pe care nimeni nu mai este în stare să-l curețe! Așa stau lucrurile cu enigmaticul Sfinx, dragul meu Marcu! Îți este totul clar acum?” 13. Marcu a spus: „În toată această vreme, de aproape o mie de ani, n-a îndrăznit nimeni să dezlege enigma sfinxului cu prețul vieții sale? Iar dacă ar fi îndrăznit, ce s-ar fi întâmplat cu el dacă nu ar fi dezlegat enigma?” 14. Rafael: Pe locul pe care stătea cel întrebat era o trapă prin care cel care ar fi avut curajul și s-ar fi încumetat să rezolve enigma cu prețul vieții sale, în caz de eșec, ar fi alunecat într-un puț. După ce ar fi ajuns jos, ar fi fost prins de mai mulți slujitori și condus prin coridoare subterane în școală, din care nu ar mai fi ieșit până la desăvârșire. Dar aceasta nu s-a petrecut niciodată. Iar la vremea când enigma a fost dezlegată, vechile coridoare erau pline cu mâl și nisip și nu mai puteau fi folosite și, de asemenea, primii regi păstori și poporul lor fuseseră până atunci demult învinși de poporul fenician, iar VARAONII înșiși pe vremea lui Avraam erau fenicieni. 15. Acum știi și tu câte ceva despre aceasta și să trecem mai departe la dezvăluirea celei de-a șaptea perie!” ----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 20:26 Capitolul 207 - Constelațiile celei de a șaptea perle. Decăderea culturii egiptene ----------------------------------- Capitolul 207 Constelațiile celei de a șaptea perle. Decăderea culturii egiptene 1. (Rafael): „Priviți-o deja aici, dezvăluită! Ce vedeți pe ea? Voi vedeți ceva, dar nu știți ce. Pe această perlă foarte frumoasă sunt gravate toate constelațiile cu o culoare maro-roșiatică și ele au fost păstrate sub crustă astfel până în ziua de azi. 2. Altceva în plus nu mai avem de învățat din această perlă. Ne putem însă da seama că SHIVINZ al nostru era foarte priceput în știința astrelor și că el a fost cu siguranță primul care a ordonat toate constelațiile într-un sistem. Așa cum a denumit el constelațiile, la fel sunt numite ele și azi! 3. Înainte de domnia lui, cultura egipteană era destul de săracă în ceea ce privește semnele și scrierea care ia naștere din ele, la fel și în adevărata cunoaștere a sinelui, și chiar mai săracă în cunoașterea lui Dumnezeu. Însă SHIVINZ al nostru a ordonat totul cu foarte mare osteneală și înțelepciune și a făcut dintr-un popor nomad sălbatic unul dintre cele mai înțelepte popoare de pe întreg pământul. Aceasta a dat naștere, cu timpul, la multă pizmă. Străinilor le-a plăcut mult această țară minunată și cultura ei nemaipomenită. Tot ceea ce vedeau li se părea o adevărată minune cerească și, de aceea, odată ajunși acolo, nu mai voiau să plece. 4. Cu cât veneau mai mulți să vadă această țară, cu atât mai mulți rămâneau cu timpul acolo și astfel a apărut prima asuprire a populației străvechi și a regenților ei, în cea mai mare parte pe cale pașnică. 5. Urmașii lui SHIVTNZ erau oameni tot mai firavi și mai slabi, trăiau în huzur, se lăudau cu faima strămoșilor lor și au lăsat conducerea țării pe mâinile altor oameni. Străinii veniți în țară, care știau cum să lingușească și să se bage pe sub pielea cuiva, au ajuns astfel să fie chiar aleși de băștinași drept conducători și toate acestea fără fie nevoie de sabie. 6. Într-o anumită privință, toate acestea nu ar fi fost atât de catastrofale dacă populația străveche ar fi avut vreun câștig din această schimbare. Însă conducătorii străini (VARION, rămas ca FARAON) au organizat în curând o putere armată și au devenit adevărați tirani și asupritori ai poporului. Școlile nu mai erau accesibile decât pentru foarte puțini, iar ce se învăța în ele era cu totul diferit de vechea învățătură și, de aceea, din străvechile adevăruri curate s-a dezvoltat cea mai absurdă adulare a zeilor, bazată pe cele mai întunecate superstiții. În spatele acestora, vechea cultură a acestei țări era greu de regăsit, chiar și de cei mai mari înțelepți. 7. Aceste șapte perle sunt de o valoare inestimabilă, pentru că vin din acea vreme când Egiptul era în plină înflorire și de aceea ele pot fi doar cu greu îndeajuns de bine păzite!” 8. Unul dintre negrii a întrebat cum de au ajuns aceste perle în nisipul Nilului și s-au pierdut acolo. 9. Rafael a spus: „Eu v-am arătat cum apele Nilului cresc din vreme în vreme și dau naștere unui adevărat potop! Cam la 567 de ani după domnia lui SHIVINZ, apele Nilului s-au umflat peste măsură. La strâmtori el s-a ridicat cu mai mult de o sută șaizeci de coți peste nivelul lui obișnuit. Toate așezările care se găseau în adâncimea văii au fost inundate timp de mai mult de cinci săptămâni și atunci au fost măturate de apele învolburate aceste perle, împreună cu casele în care se aflau și au fost apoi acoperite de nisipul și mâlul Nilului. 10. În cei aproape trei mii de ani cât timp au stat îngropate, s-a format această crustă în care le-ați găsit voi și pe care eu am dat-o jos, la început într-un fel obișnuit vouă, iar mai târziu în felul miraculos care îmi este mie cu putință. 11. Acum știți și aceasta și aveți aceste șapte perle, șapte cărți, din care puteți afla acum pentru toate vremurile o mulțime de lucruri despre țara pe care, în parte, o locuiți și voi. Păstrați-le de aceea cu mare grijă, căci fiecare dintre aceste perle este mai de preț decât o împărăție întreagă! 12. Deocamdată i le dați lui Oubratouvishar spre păstrare, căci el este cel mai înțelept dintre voi. Iar după ce el va părăsi acest pământ, hotărască el cine este demn ca să ia în păstrare această comoară neprețuită. Vai însă de acela care, împins de lăcomie, va vrea să pună mâna pe aceste perle! 13. Eu, ca sol al voinței Aceluia care șade acolo, cred că am făcut până acum destule minuni pentru trezirea credinței în voi. Dacă însă acestea nu v-au ajuns, nici mai multe nu vă vor putea fi de vreun folos! Credeți acum că Acela care sade acolo este Cel pentru care marele SHIVINZ și cei doi strămoși ai lui au ridicat marele templu din stâncă de la JABUSIMBIL?” 14. Cu toții au spus: „Da, da, da! Îți aducem aici mărturie ție, mesager al Domnului, din adâncul vieții noastre!” 15. Cu aceasta, îngerul i-a părăsit, iar Cyrenius M-a întrebat dacă această reprezentare pur istorică a Egiptului are vreo importanță în Evanghelia Mea. 16. Eu i-am spus: „Una dintre cele mai mari! Căci, după multe secole, vor veni cercetători de toate felurile și vor străbate țara aceasta în lung și-n lat și vor găsi încă multe dintre semnele care au fost amintite acum prin gura lui Rafael. Acestea le vor da multă bătaie de cap, așa cum vă dau și vouă acum și le vor da și urmașilor voștri. Dar această dezvăluire vă va lumina în acest labirint. În vremurile care vor veni însă, Eu voi trezi bărbați care le vor dezvălui din nou oamenilor, căutătorilor și cercetătorilor această străveche enigmă. Acum însă mergem la nubieni și să le dăm adevărata Evanghelie din ceruri.” 17. Ne-am ridicat apoi și am mers la oaspeții noștri, care ne așteptau. ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 00:36 Capitolul 208 - Obiceiurile nubienilor și obiceiurile albilor ----------------------------------- Capitolul 208 Obiceiurile nubienilor și obiceiurile albilor 1. Ne-am ridicat acum în sfârșit de la mesele noastre, chiar când minunatul soare al dimineții și-a reluat strălucirea naturală, și am mers la nubieni. Când Eu am ajuns, s-au ridicat toți de la masa cea lungă și au făcut o plecăciune în fața Mea, plină de venerație, cu mâinile încrucișate pe piept. 2. Conducătorul lor a spus în limba galileo-ebraică: „Doamne, Doamne, Doamne! Acum nu mai este nici un necredincios printre noi! Fiecare cuvânt din gura Ta cea sfântă va fi pentru noi o grație nemăsurată a adevăratei Tale milostenii pentru toate vremurile, da, pentru eternitate! 3. O, Tu, mereu sfânt, dacă ne crezi demni pe noi, cei cu pielea neagră, de o învățătură despre îndatoririle noastre, precum și despre ființa Ta, atunci fericește-ne acum cu câteva cuvinte din gura Ta, iar noi vom rămâne preafericiți, pentru toate vremurile și în urmașii noștri care vor veni, Te-am văzut și Ți-am vorbit Ție, Creatorul și Stăpânul tuturor lumilor! 4. Acea lumină strălucitoare, pe care eu am văzut-o în viziunea mea ca pe o glorie a vieții în jurul ființei Tale sfinte, iese acum la iveală din marea Ta iubire, milostenie și înțelepciune, care nu are asemănare în toată nemărginirea. 5. Noi suntem acum mieii Tăi supuși, chiar dacă avem blana neagră, însă așa precum culoarea neagră absoarbe în ea mai multă lumină și căldură decât cea albă (de aceea purtăm noi haine albe, ca să ne ferim de căldura și lumina prea puternică a soarelui), la fel cred eu că noi, cei cu pielea neagră, vom absorbi mai puternic și mai adânc lumina sfântă a Spiritului Tău în sufletul nostru decât mulți albi, a căror carne este învelită într-o piele albă, dar sufletul lor respinge mai tare lumina spiritului decât resping hainele noastre albe lumina și căldura soarelui. Astfel de exemple am întâlnit destule în Memfis, pe care comandantul le numea «umbre mișcătoare ale vieții». Acestea trăiesc precum musculițele de oțet, pe care dimineața le însuflețește, iar seara le ia viața. 6. Noi nu avem însă mai nimic cu care să ne putem mândri în fața Ta, Doamne. Noi știm aceasta, nu suntem altceva decât oameni și că suntem cu toții opera unuia și aceluiași Creator și de aceea nici nu ne va trece vreodată prin cap gândul că unul are față de altul ceva în plus, ca și când ar fi într-adevăr un semizeu, așa cum am văzut la oamenii albi, unde unul se mândrea ca stăpân, iar ceilalți trebuiau să se plece până Ia pământ în fața lui, iar cine nu se pleca era imediat pedepsit cu bâta. Doamne, acest obicei al albilor nu ne-a plăcut deloc și în astfel de pedepse nu am putut găsi nici o urmă de înțelepciune! 7. Noi nu ne batem niciodată copiii și nici animalele. Avem însă multă răbdare și stăruință și îi învățăm pe copiii noștri despre tot ceea ce noi considerăm bun, adevărat și necesar, iar când copiii noștri cresc mari, puternici și înțelegători, nu îi tratăm ca pe sclavii noștri, ci ca pe egalii noștri, cu toate drepturile de viață de la Dumnezeu. Și, cu toate acestea, copiii noștri ne iubesc foarte mult și nici un fiu sau fiică nu păcătuiește vreodată împotriva tatălui sau a mamei sale! 8. La albi am văzut cum copiii se târăsc de frică și se lingușesc precum câinii în fața părinților lor! Și s-ar putea crede că în acest fel vor ieși îngeri din ei. Atunci însă când acești copii scapă de sub ochii părinților, parcă sunt cu totul alții și ar putea fi luați drept ucenici ai necuratului, despre a cărui existență am aflat de la comandantul din Memfis. Pentru o astfel de educație a oamenilor, precum a noastră, vrem să mulțumim în veci!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 00:38 Capitolul 209 - Educarea minții și a simțurilor ----------------------------------- Capitolul 209 Educarea minții și a simțurilor 1. (Oubratouvishar): „La noi o educație adevărată se face mai întâi prin stăpânirea, pe cât este cu putință, a simțurilor copiilor noștri; odată ce simțurile lor sunt bine stăpânite, atunci și mintea lor va fi bine educată, după cum am fost și noi educați. Dar albii încep să educe mintea copiilor lor imediat după ce aceștia încep să gângurească și ei cred că, odată ce mintea copiilor lor este pe deplin educată, aceasta va avea mai apoi grijă și de simțuri! 2. O, Doamne, cât de proști sunt albii în această privință, pentru că nu își dau seama că o minte educată înaintea simțămintelor devine întotdeauna un ucigaș al acestora! Mintea singură face ca un copil să devină încrezut și arogant, iar unde aroganța, trufia și egoismul pun stăpânire pe simțăminte, mai încerce cineva să le modeleze și se va convinge foarte repede că un copac care a crescut strâmb nu mai poate fi îndreptat. 3. Noi nu avem judecători, nici tribunale și nici închisori și nici un fel de legi în afara acelora pe care simțămintele bine stăpânite le cer. De aceea noi nu cunoaștem păcatul și nu avem nici măcar un nume pentru fărădelegi și, prin urmare, nu avem nici pedepse, căci așa cum gândește fiecare pentru el însuși, la fel și chiar mai bine gândește el pentru aproapele lui. 4. La oamenii albi, la care mintea este pusă la loc de cinste, am aflat însă tocmai contrariul a ceea ce cunoaștem noi. Mai toți țin totul numai pentru ei, iar aproapelui îi dau numai atât cât să tragă foloase din aceasta. Uitați-vă la unii oameni egoiști care, dacă unul dintre cei apropiați lui nu îi este de folos, atunci oricare animal îi este mai drag decât acel aproape! 5. La noi însă omul este mai întâi de toate prețuit ca om. Dacă unul dintre frații mei nu îmi poate ajuta, atunci poate că pot eu să îi fiu lui de ajutor. Eu am un servitor, dar eu nu îl am ca să trag foloase de pe urma lui, ci este libera lui voință servească. Noi ne slujim unul pe celălalt cu siguranță mai mult decât își slujesc albii unii altora pentru răsplată. Însă voința nici unui om nu a fost făcută sclava nimănui, prin nici un mijloc, ci, ceea ce face fiecare face din propria lui voință, neobligat de nimeni! 6. De aceea, noi nu avem palate și nici case mari cu ziduri puternice, ci trăim în colibe foarte simple, care arată toate la fel. Acela dintre noi care nu are o colibă, și nici nu are loc să fie adăpostit într-una din celelalte colibe, nu trebuie să-și construiască singur, cu propriile puteri, o nouă colibă și nici nu este nevoit să meargă în alt sat să cerșească, ci aceluia îi vom construi noi o colibă, de bunăvoie, din dragoste și considerație pentru el ca om, care este asemenea nouă, și o vom face ca și când am face-o pentru noi înșine. Și astfel între noi domnește mereu pacea și înțelegerea. 7. Această ordine a noastră le este străină albilor, din ceea ce am putut vedea până acum, și unii ne-au spus verde-n față o consideră o nebunie care se împotrivește oricărei culturi. Dar, dacă ar fi așa, cum oare de toate animalele și chiar elementele ascultă de voința noastră, pe când albii, cu toată cultura minții lor, nu se pot apropia de o haită de lei?! Vai și amar de cel mai curajos luptător! Numai să vrea să încerce și deja un singur leu îi va arăta că el este stăpânul situației, și nu luptătorul! 8. Noi însă ne putem plimba printre lei și pantere la fel ca și printre cămilele, vitele și oile noastre, și n-am auzit de nici un caz în care vreunul dintre oameni să fi fost atacat de vreuna dintre aceste fiare - și nici turmele noastre. Căci ele vor primi carnea acestora din urmă de-abia când animalele din cirezile noastre îmbătrânesc și mor de moarte bună. Pentru aceasta, fiecare sat are un loc anume, la distanță, unde aduc aproape în fiecare zi câte unul sau mai multe animale moarte de bătrânețe și acolo vin imediat și musafirii cu colții ascuțiți, care înfulecă animalele moarte cu piele, blană și cu oase cu tot. Căci la noi nimeni nu mănâncă nici o carne, în afară de cea a peștilor și a păsărilor tinere și fragede; cele bătrâne sunt date, de asemenea, spre hrană animalelor sălbatice. 9. Ce poate face un alb când cade în apă, cu toată mintea lui educată? Se duce la fund și se îneacă! Noi însă putem, când și unde vrem, mergem pe apă la fel ca și pe pământ. Numai dacă vrem, putem să ne și scufundăm, dar asta cere osteneală. 10. Toți șerpii veninoși fug din calea noastră, șoareci și lăcuste am văzut pentru prima oară de-abia în Egipt, furnicile agresive fug din calea noastră, iar vulturii și acvilele se hrănesc cu carnea leilor, panterelor și vulpilor moarte. 11. Și astfel se pare că la noi, negrii, mai domnește încă o astfel de ordine care cu siguranță a domnit la începuturi între oameni, indiferent de culoarea pielii lor, după voința Creatorului, și încă ar mai fi trebuit să domnească. Pentru că, dacă prima pereche de oameni ar fi trăit după ordinea proastă a oamenilor albi din ziua de azi, vrea să știu cum ar fi putut reuși să se apere de atacul atâtor animale sălbatice! 12. Căci, înainte ca prima pereche de oameni să fi călcat pe acest pământ, mișunau o puzderie de animale feroce, așa cum ne-a arătat foarte clar înțeleptul comandant din Memfis. Dacă prima pereche de oameni ar fi fost atât de slabă în toate domeniile de viață, cum sunt acum oamenii albi, de câte ori n-ar fi fost ei sfâșiați de haitele de fiare sălbatice?! Ar fi supraviețuit poate numai dacă ar fi fost îmbrăcați în zale din cap până în picioare și ar fi avut arme tăioase și doar dacă ar fi fost mari de statură precum uriașii care s-au prăbușit în Egipt pe vremea lui SHTVINZ, dacă ar fi trebuit să-și măsoare puterile cu aceste fiare - și chiar și atunci ar fi avut destul de furcă pentru ca să-i învingă în luptă pe monștrii uriași! 13. Dar dacă străbunii acestui pământ se asemănau nouă în elementele vieții lor interioare, atunci bineînțeles că nu aveau nevoie de nici o armă, ci, prin puterea firii lor, erau stăpâni peste întreaga lume a animalelor, mineralelor și a plantelor! 14. Eu cred că, pentru că suntem cu toții astfel, multe dintre cuvintele Tale vii vor prinde rădăcini adânci în viața noastră! Iar dacă Tu, Doamne, ne vei da unele legi și reguli de viață, le vom urma cu sfințenie! Căci, odată ce am recunoscut o ordine ca fiind adevărată și bună, noi o vom urma întotdeauna cu strictețe și o vom păstra întreagă, cum foarte puțini albi ar fi în stare. 15. Cum noi avem acum norocul nemaipomenit - care și pentru cei mai mari dintre îngerii Tăi trebuie să fie o minune a minunilor - fim cu Tine, o, Doamne, Creatorul tuturor spiritelor și al lumilor, Te rugăm acum, prin gura mea, dar cu toții fiind o inimă și o simțire, mai adaugi o minune la grămada la care am fost martori în scurta vreme de când suntem aici și să ne spui și nouă câteva cuvinte!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 00:41 Capitolul 210 - Scopul întrupării Domnului ca om. Negrii - ca martori ai adevăratei omeniri de la începuturi ----------------------------------- Capitolul 210 Scopul întrupării Domnului ca om. Negrii - ca martori ai adevăratei omeniri de la începuturi 1. Eu am spus: „Nu doar câteva cuvinte, ci chiar foarte multe vă voi spune Eu acum vouă! Eu nu vă voi da legi noi, ci doar le voi întări pe cele vechi, pe care Eu însumi le-am încrustat în inimile voastre, încă de la începutul vremurilor existenței voastre, cu litere ce nu pot fi distruse vreodată. 2. Eu am venit de fapt în această lume mai ales pentru ca prin învățăminte, pilde și fapte să aduc omenirea, care s-a îndepărtat de rânduiala divină, la condiția ei inițială, prin care primii oameni erau adevărați stăpâni ai tuturor creaturilor. 3. De aceea, acești oameni cu pielea deschisă la culoare au foarte multă nevoie de învățătura și faptele Mele, pentru ca să poată recunoaște cine este Acela care îi învață și ce dorește El. Voi însă aflați în minunata stare de la începuturi. Școala vieții voastre începe cu metodele potrivite și la locul potrivit. Voi educați omul spre a deveni om chiar acolo unde trebuie el educat mai întâi și așa ar trebui să facă și albii. De aceea, Eu le arăt acum calea spre aceasta. 4. Va fi nevoie însă de multă stăruință, învățături, fapte și de timp până când albii vor ajunge acolo unde sunteți voi acum. Ei sunt cei rătăciți și pierduți, care trebuie aduși pe calea cea dreaptă. Ei sunt bolnavi și au nevoie de un medic care să îi poată vindeca. 5. Eu aș fi putut veni și la voi, căci sunteți nemăsurat de mult mai buni decât albii. Dar voi nu ați avut nevoie niciodată de venirea Mea. Eu însă am avut acum nevoie de voi, ca martori ai rânduielii divine de la începuturi, și de aceea v-am lăsat conduși de voința Mea și până la urmă v-am convins chiar spre a veni aici, pentru ca acești albi să poată vedea cum este și cum trebuie să fie omul în starea lui primordială nealterată, așa cum a fost lăsat de la începuturi de Dumnezeu. 6. De aceea, veți aduce acum, în fața acestor oameni, câteva dovezi ale existenței voastre adevărate ca oameni nepervertiți, spre învățătura acestor frați ai voștri orbi și căzuți în greșeală! Între ei se află însățiva care sunt foarte aproape de desăvârșire; totuși nici unul dintre ei nu este, ca om, atât de departe ca vreunul dintre voi! Vreți să faceți aceasta de dragul Meu?” 7. Oubratouvishar: „O Doamne, a cărui iubire, bunătate și milostenie umplu deja acele spații ale nemărginirii, în care, abia după multe veșnicii, creații noi vor slăvi numele Tău preasfânt, în adâncă umilință! Cum să nu vrem să Îți împlinim imediat voia Ta cea sfântă? Cere-ne orice, orice! O Doamne,-ne doar un senin al voinței Tale!” 8. Eu am spus: „Acum arătați mai întâi cum stăpâniți elementul apă și cum mergeți pe apă, ca pe pământ! Arătați-vă marea măiestrie pe câmpurile umede!” 9. Conducătorul a chemat imediat vreo șaizeci dintre tovarășii lui negri ca păcura și M-a întrebat dacă sunt destui. Eu i-am răspuns că da, iar cei șaizeci de negri, bărbați și femei, s-au dus la mare și au umblat pe ape, la fel cum înainte umblau pe pământ. Spre sfârșit au început să alerge cu o asemenea iuțeală pe fața apei, care era destul de liniștită, nici măcar o rândunică nu i-ar fi putut întrece. În câteva clipe s-au îndepărtat atât de mult de noi, încât i-am pierdut din ochi, iar în alte câteva clipe s-au întors la mal cu un vuiet asemănător uraganului. 10. Lui Cyrenius i s-au ridicat perii atunci când cei șaizeci s-au apropiat, cu viteza săgeții, de mal. Ei însă s-au oprit dintr-o dată la vreo cincizeci de pași de mal, numai conducătorul a venit, gâfâind ușor, la Mine, pe uscat, și M-a întrebat dacă mai facă și alte probe pe apă. ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 00:46 Capitolul 211 - Stăpânirea elementului apă de către negri ----------------------------------- Capitolul 211 Stăpânirea elementului apă de către negri 1. Eu am spus: „Arătați încă puțin din ceea ce știți! De pildă, ce faceți când bântuie vântul fierbinte și cum prindeți voi peștii!” 2. Conducătorul s-a întors repede la cei șaizeci și le-a făcut cunoscută dorința Mea și, dintr-odată, s-au aruncat cu toții în nas, adică pe apă, și au rămas așa câteva clipe liniștiți, ca niște bucăți de lemn uscat ce plutesc pe apă. După puțin timp, au început iarăși să se miște și, rămânând în continuare întinși, au început să se rotească foarte repede în jurul axei lor verticale. 3. (Domnul): „Aceasta o fac spre a rămâne mereu uzi pe toate părțile trupului, ca să nu fie arși sau carbonizați până la cenușă de arzătorul KAMB'SIM («Unde să ascund eu?»)! Căci KAMB'SIM, numit și KAM BE SHIM («Unde să ascund eu acum?»), este pe departe cel mai fierbinte vânt al deșertului Nubiei și Abisiniei. SAMUM («pentru smoală»), vântul care face din pământ smoală nu este nici pe departe atât de fierbinte precum KAMB'SIM. Și mai puțin fierbinte este GIROUKOU, care bate dinspre sud-est și este cunoscut în Memfis încă din vechime. El a fost numit astfel pentru că bate dinspre marea câmpie GIRI. Cele două vânturi nu sunt nici pe departe atât de fierbinți precum KAMB'SIM, de care oamenii se ascundeau în peșterile umede. 4. Așa cum se comportă acum pe apă, tot la fel fac când vine KAMB'SIM. Iar dacă vântul ține mult și devine mai puternic, de-abia atunci ei se scufundă sub apă, așa cum ne arată acum. Ei însă nu pot să rămână prea multă vreme sub apă, deoarece puternica lor sferă de viață interioară și de la exterior face ca ei să fie mai ușori decât apa. 5. Acum ei s-au așezat pe apă și ne vor arăta din această poziție cum prind ei pești! Vedeți, prin marea putere a voinței lor, ei atrag la ei peștii din toate părțile! Îi scot apoi cu mâna din apă și îi pun în șorțurile lor pe care le poarta mereu în jurul șalelor, iar apoi călătoresc repede, în această poziție șezând, spre mal. Pânze și parâme le sunt voința. Când vor să facă o mișcare mai rapidă pe apă, ei vor aceasta cu o credință lipsită de îndoială și totul le reușește precum le este voința! 6. Priviți, acum au terminat de pescuit și vor sosi ca o săgeată aici, la mal, călătorind pe apă în această poziție șezând! Priviți, acum au pornit și au și sosit aici, la mal! Acum se ridică repede și aduc la noi peștii pe care i-au prins. 7. Marcu, spune-le fiilor tăi să pună în apă peștii cei mulți și de soi, căci altfel se vor strica. Negrii au ajuns la noi cu șorțurile pline cu pești, iar Marcu i-a condus el însuși la bazin, unde au dat drumul la sutele de pești. Apoi s-au întors repede la Mine. 8. Conducătorul a adresat următoarele cuvinte albilor: „Ceea ce v-am arătat noi vi se pare vouă, frații noștri albi, străin și nemaipomenit. Pentru noi însă, oamenii naturii, toate acestea sunt cât se poate de simple și normale, la fel cum pentru voi este auzul, mirosul, văzul, gustul și pipăitul. 9. Omul cu sufletul împietrit și orientat greșit este, și după trup, cu mult mai greu și seamănă tot mai mult cu o piatră, care nu mai poate pluti pe apă, căci este mai grea ca ea. Noi însă ne asemănăm cu lemnul, al cărui spirit de viață este cu mult mai liber decât cel al unei pietre. 10. Fiți atenți, lăsați să vină un om simțitor, care însă nu cunoaște egoismul și aroganța despotică în pieptul său. intre acela în apă și eu îmi pun capul că nu se va duce la fund! Puneți însă lângă el și un om egoist și despotic și veți vedea cum se duce acela la fund ca o piatră! Doar dacă este foarte gras - ceea ce este greu de întâlnit la oamenii egoiști - atunci grăsimea îi va ține o vreme cel mult două treimi din trup deasupra apei, dar asta numai dacă este peste măsură de gras! Dar un om egoist, cu măsuri obișnuite, se duce la fund ca o piatră. 11. De aceea, la noi apa este o probă bună pentru adevărata față a unui om. Pe acela pe care apa nu-l mai poate ține cu ușurință, înseamnă sufletul lui a suferit o pagubă și acest element nu îi mai este binevoitor și nu îi va mai face pe plac. Așa cum noi ne mișcăm în apă fără nici o greutate, precum v-am arătat, și la fel cum animalele din apă se supun voinței noastre de la începutul existenței noastre, la fel era și la primii oameni. Pentru ei fluviile, lacurile și chiar mările nu erau o piedică în a cutreiera întreg pământul. Ei nu aveau nevoie nici de poduri și nici de corăbii. Voi însă, cu toate podurile și corăbiile voastre, sunteți adeseori înghițiți de ape și nici măcar un țânțar de apă nu se supune voinței voastre! Cât de mult v-ați îndepărtat de adevărata ordine divină primordială! 12. Vouă trebuie tot felul de arme ca să puneți pe fugă dușmanul. Noi n-am avut nevoie niciodată de ele. Până acum n-am avut nevoie de nimic altceva decât de unelte de tăiat, cu care să ne ajutăm la făcutul colibelor și a hainelor noastre. Unelte noastre sunt destul de primitive și lucrul cu ele este obositor, dar, cu toate acestea, noi n-am umblat niciodată goi și nu ne-am acrit niciodată de osteneala noastră. Dacă vom primi de la voi uneltele de care avem nevoie, ne vom folosi de ele cu și mai mare dragoste pentru aproapele nostru. Puteți fi însă siguri că nu le vom folosi niciodată drept arme! 13. Acum, faceți și voi o probă pe apă și arătați-ne cât sunteți de buni!” 14. Aceste vorbe nu le-au mirosit prea bine romanilor, dar le-au înghițit până la urmă fără se supere. ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 00:50 Capitolul 212 - Nubienii - stăpânii animalelor ----------------------------------- Capitolul 212 Nubienii - stăpânii animalelor 1. Conducătorul M-a întrebat dacă le mai arate albilor ceva neobișnuit. 2. Eu i-am spus: „Da, dragul Meu prieten! Uite acolo, spre mare, cam la cinci mii de pași spre miazăzi, se află un munte care cade abrupt în mare. Pe el mișună o mulțime de șerpi și vipere, iar voi să-Mi alungați de acolo aceste lighioane! Noi toți vă vom însoți!” 3. Conducătorul a spus: „Doamne, Tu, Atotputernicule! Dacă e vorba numai să le alungăm, nu este nevoie decât de un gând și dealul este curățat de toate târâturile pentru totdeauna! Dar pentru că aici este vorba de o pildă a puterii care stă ascunsă în adevărata omenire de la începuturi, vom face aceasta după voința Ta sfântă!” 4. Eu: „Se înțelege de la sine că am cerut aceasta de la voi numai pentru a da o pildă. De aceea, mergem!” 5. Am pornit cu toții și ne-am mișcat destul de repede spre muntele pomenit. Când am ajuns acolo, cam după vreo jumătate de ceas, se putea vedea ușor că muntele era plin de șerpi și de vipere. Era un sâsâit și un vacarm de nesuportat, astfel încât nu ne mai puteam auzi vorbele. Toate aceste multe mii de târâtoare au început să se grăbească spre mare și s-au aruncat în valuri, înotând ca săgeata. În câteva clipe muntele era curat. 6. Conducătorul a venit la Mine și Mi-a spus: „Doamne, am alungat toți șerpii și viperele, de la cel mai mic, până la cel mai mare și toți puii abia ieșiți din ou! Dar mai sunt încă tot pe atâtea ouă. Cine să le scoată din găuri și din cuiburi? Căci, dacă rămân acolo, într-o jumătate de an muntele va fi din nou plin de târâtoare ca și până acum! Cine va mai curăța dealul atunci?” 7. Eu am spus: „Nu cunoașteți nici un mijloc ca să le îndepărtați și pe acestea?” 8. Conducătorul: „În afară de ICH NEI MAON («otravă el nu are») (ihneumon, mangustă), nu cunoaștem altul! Ar trebui ca acest munte să fie trecut multă vreme prin foc și astfel cuiburile și ouăle ar fi distruse pe cale naturală. Dar calea cea mai bună ar fi bineînțeles voința Ta sau cea a servitorului Tău! Noi însă nu cunoaștem alt mijloc, iar ca să rămânem aici pentru a sufoca sfera de viață a acestor lighioane nu putem.” 9. Eu: „Să lăsăm acum aceasta! Voi ați făcut minunea voastră și mai mult nu cer de la voi. Restul voi face Eu! Acum acest munte, fiind curățat de stârpituri, urcăm pe el ca să ne arătați încă o pildă a iscusinței voastre!” 10. Am urcat cu toții pe munte, pe a cărui culme încăpeau cel puțin două mii de oameni. Când am ajuns sus, la aproape o mie de picioare deasupra oglinzii apei, s-a ridicat în aer un stol mare de cocori. 11. Eu i-am spus conducătorului: „Prietene, și aceste păsări vă sunt supuse?” 12. Conducătorul: „Aceasta este o specie pe care încă nu am mai văzut-o, dar nu mă îndoiesc nici o clipă și aceste păsări vor simți voința noastră și se vor supune ei!” 13. Conducătorul și-a privit tovarășii și a zis: „Voiți împreună cu mine ca să împlinim voia Domnului?” 14. După ce conducătorul a spus acestea, cocorii au început să coboare și, în câteva clipe, erau lângă nubieni, dar pe albi îi ocoleau. Imediat după aceea, conducătorul le-a făcut semn să zboare mai departe și păsările și-au luat zborul. 15. Pe cer mai zburau o pereche de vulturi foarte mari, care au început să se rotească deasupra capetelor noastre. 16. Atunci conducătorul le-a spus albilor: „Chemați-i voi acum pe acești vulturi să coboare!” 17. Cyrenius însă i-a spus conducătorului: „Oare pentru ce crezi că este nevoie de această provocare puțin cam arogantă? Tu știi acum prea bine că noi suntem oameni care ne-am îndepărtat de la ordinea divină și că nu suntem în stare de asemenea fapte! Tu împlinește voința Domnului, de celelalte va avea grijă Domnul și, urmând învățătura Lui, și noi, după puterile noastre!” 18. Conducătorul: „Tu crezi că eu v-am cerut să ademeniți aici vulturii dintr-un fel de aroganță? Oh, greșești foarte mult dacă ai o asemenea părere despre mine! Eu am cerut aceasta de la voi, frații mei albi, pentru ca să dați seama de felul vostru greșit de a fi, dar de care nu sunteți vinovați. Aceasta însă nu-i strică nici unuia dintre voi! 19. Cum crezi tu că noi ne-am putea mândri cu puterile noastre?! Ori vă puteți mândri voi vreodată cu vederea sau cu auzul vostru?! Dacă ne-am mândri vreodată cu puterile noastre, care vouă vi se par miraculoase, atunci nu le-am mai avea de mult. Dar pentru că nouă ne este cu neputință aceasta, noi ne păstrăm mereu și mereu puterile. Și veți primi o nouă dovadă a lor! Jos cu voi, locuitori ai văzduhurilor!” 20. Când conducătorul a rostit aceasta cu voce tare, cei doi vulturi s-au îndreptat spre noi ca două săgeți și s-au așezat apoi pe brațul lui, de parcă ar fi venit dintr-o menajerie și ar fi fost foarte bine dresați. 21. În acea clipă a zburat și o coțofană, iar conducătorul a poruncit unui vultur să i-o aducă teafără. Vulturul a zburat ca o săgeată după coțofană și în câteva clipe i-a adus-o, întorcându-se de unde a plecat. Vulturul ținea în ghearele lui puternice coțofana care țipa disperată, fără însă a o răni și a lăsat-o abia după ce conducătorul a luat-o în mână. După aceasta, conducătorul i-a mângâiat pe cei doi vulturi și le-a dat apoi drumul, iar cele două păsări mari de pradă s-au ridicat repede în văzduh, căutând după o nouă pradă. 22. Conducătorul i-a dat coțofana lui Cyrenius în amintirea acestei fapte, care l-a uimit adânc atât pe comandantul roman, cât și pe ceilalți romani și evrei. 23. Cyrenius le-a dat cu grijă coțofana fiicelor lui care erau de față și apoi Mi-a zis: „Doamne, este aproape de necrezut de ce sunt în stare acești negri! Oare, în taină, nu i-ai ajutat Tu puțin cu atotputernica Ta voință?” 24. Eu: „Ți-am spus deja de la început că îi voi lăsa absolut singuri să facă ce au de făcut! De ce te îndoiești acum de aceasta?! O, ai doar răbdare, îi voi mai pune să facă încă multe, și, când vei vedea, te va apuca de-a dreptul amețeala!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 01:14 Capitolul 213 - Nubienii - stăpâni ai plantelor și elementelor ----------------------------------- Capitolul 213 Nubienii - stăpâni ai plantelor și elementelor 1. L-am chemat din nou pe Oubratouvishar și i-am spus: „Arătați acum puterea voastră asupra aerului, căci, la început, omul neprihănit era stăpân și peste spiritele văzduhurilor, iar ele trebuiau să-i slujească dacă el avea nevoie de aceasta! Arătați cât de bine stăpâniți voi această veche putere a vieții!” 2. Imediat conducătorul a chemat la el zece dintre tovarășii săi cei mai înzestrați și le-a cerut să-și întindă mâinile deasupra lui și să facă un cerc în jurul lui, astfel încât fiecare dintre ei să acopere, cu piciorul lui drept, piciorul stâng al vecinului. Acestea s-au petrecut într-o clipită, iar conducătorul nostru a început să se rotească și să se ridice deasupra pământului, plutind în văzduh la mai bine de un stat de om. 3. În această poziție, M-a întrebat dacă se ridice și mai sus, ori dacă această dovadă ajunge. 4. Eu i-am spus: „Ajunge, poți să cobori!” 5. Intr-o clipită cei zece s-au depărtat unul de celălalt, iar conducătorul a revenit repede pe pământ, a făcut o plecăciune adâncă în fața Mea și M-a întrebat dacă mai trebuie să arate ceva. 6. Și Eu i-am zis: „Arătați cum scoateți voi copacii din rădăcini și cum mutați stâncile din loc!” 7. Conducătorul a răspuns: „În țara noastră nu cresc decât puțini copaci mari și puternici, numai munții înalți se bucură de astfel de copaci. Pe înălțimile unde KAMB'SIM nu ajunge și unde sunt turmele noastre, acolo vezi din loc în loc câte un copac BOHAHANIA, obișnuita locuință a maimuțelor. Pe ici pe colo se mai poate întâlni câte o cipreșă (chiparos), curmali sălbatici sau pâinea-găinilor. Acestea sunt aproape toate soiurile de copaci din țara noastră. 8. La câmpie și în colțurile țării care sunt ferite de vânt cresc doar curmali, smochini și OURANIZA (portocal sălbatic), SEMENZA (rodii) și mulți alți arbuști din care noi ne facem colibele. 9. Ca să scoatem acești copaci din rădăcini nu este nevoie de prea multă putere și osteneală. Noi nu ne-am încercat însă până acum puterile cu copaci mai mari, deși nu ne îndoim că și ei se vor supune voinței noastre la fel ca și marile stânci. Pe acest munte crește un copac foarte puternic, căruia bineînțeles că noi nu-i cunoaștem numele și nici cum este alcătuit. Vrem însă facem o încercare să vedem dacă și el se supune voinței noastre!” 10. Bătrânul Marcu a spus: „Uite, preasupusule servitor al Stăpânului întregului pământ! Acesta este un cedru bătrân de cel puțin cinci sute de ani! Șapte bărbați de-abia dacă îl pot cuprinde și patru tăietori de lemne dintre cei mai iscusiți și harnici nu răzbesc să-l doboare mai curând de două zile, și tu crezi că șase bărbați și șapte femei îl vor scoate din rădăcini, fără topor?! Na, această treabă, dacă Domnul nu-i va ajuta cu voința Sa atotputernică, va fi ceva foarte rar!” 11. Eu am spus: „Numai răbdare, bătrânul Meu războinic! Nici de data aceasta voința Mea nu va avea nimic de-a face și totuși copacul va fi smuls în curând din rădăcini!” 12. În timp ce Eu îi spuneam acestea bătrânului Marcu, nubienii și-au pus ușor mâinile pe copac, în așa fel încât mâna stângă a fiecăruia acoperea mâna dreaptă a vecinului sau a vecinei. Au rămas liniștiți în această poziție cam jumătate dintr-un sfert de ceas, după care copacul a început să se rotească ușor și să trosnească foarte tare. Toți cei de față au început să se mire peste măsură și nimeni nu era în stare să priceapă ce și cum se petrece. 13. Copacul, împreună cu cei treisprezece, a început să se rotească tot mai tare și a prins dintr-odată a se ridica în aer împreună cu toți negrii care îl înconjurau și cu mari bucăți de pământ. Mai mulți dintre cei care priveau, mai ales femeile, au început să țipe de uimire, căci credeau că, dezrădăcinat fiind, copacul va cădea peste unii dintre nubieni și-i va zdrobi. 14. Eu însă le-am spus celor speriați: „Nu vă temeți, copacul va fi culcat la pământ cu cea mai mare grijă și nu va răni pe nimeni!” 15. Toți s-au liniștit. În aceeași clipă, toți negrii care înconjurau copacul s-au desprins, au sărit de pe munte și au venit fugind spre noi. Copacul a început să se clatine în aer, s-a înclinat pe partea unde era mai greu și, după câteva clipe, s-a culcat ușurel la pământ. 16. După ce copacul a fost astfel scos din rădăcini, Eu le-am arătat nubienilor o stâncă a cărei greutate depășea desigur cincizeci de mii de ocale și i-am spus conducătorului: „Ridicați stânca aceea și așezați-o unde a fost copacul!” 17. Aceiași negri de mai înainte s-au dus repede la stâncă, au înconjurat-o în același fel ca pe copac, iar stânca s-a ridicat în aer mai repede decât copacul. Bineînțeles că a fost nevoie de mai mulți negri ca să o cuprindă decât a fost nevoie pentru copac. Dar fiecare își putea da seama că pentru a ridica o astfel de stâncă n-ar fi fost îndeajuns nici măcar o mie dintre cei mai puternici bărbați. 18. În mai puțin de jumătate dintr-un sfert de ceas, stânca stătea în groapa făcută prin dezrădăcinarea copacului. Nubienii au venit din nou la noi și conducătorul lor M-a întrebat dacă doresc ca ei să mai facă ceva. 19. Eu M-am făcut că gândesc la ceva, iar conducătorul, observând imediat aceasta, a zis: „Oh, de data aceasta va fi ceva nemaipomenit din moment ce Tu însuți ai căzut pe gânduri! De altfel, noi am crezut că lui Dumnezeu Îi este din veci foarte clar ce vrea să facă!” 20. Eu am spus: „O, bineînțeles, așa și este! V-am lăsat însă odihniți puțin, căci ceea ce vă voi da acum să faceți este pentru voi dintotdeauna munca cea mai neplăcută și acum aveți nevoie de puțină odihnă după ultimele două munci, care au fost destul de istovitoare. Acum v-ați odihnit și ne puteți arăta cum vă faceți voi focul și cum stăpâniți și acest element! Mergeți și faceți foc și arătați că sunteți și stăpânii lui!” 21. Imediat toți negrii au făcut un semicerc în jurul unui tufiș demult uscat și și-au întins mâinile și degetele ca niște raze spre el. În câteva clipe, tufișul a început să fumege, fumul devenind tot mai gros. Dintr-o dată au izbucnit flăcări strălucitoare. Când tufișul a fost cuprins de flăcări, nubienii au făcut un cerc închis în jurul lui și s-au culcat cu fața la pământ, iar într-o clipă focul s-a stins, dar în așa fel că în toata jumătatea de tufiș arsă n-a mai rămas nici măcar o scânteie. 22. După aceasta, nubienii au venit din nou la Mine și M-au întrebat dacă au făcut treaba bine, iar Eu le-am dat cea mai mare notă. Ei Mi-au cerut din nou cuvinte de învățătură pentru ei. Eu însă le-am spus să mai aibă un pic de răbdare, pentru că mai înainte de aceasta trebuia să le explic albilor faptele lor. Nubienii au fost mulțumiți cu această lămurire și ne-am întors cu toții la mesele noastre. ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 01:16 Capitolul 214 - Cunoașterea de sine la oameni ----------------------------------- Capitolul 214 Cunoașterea de sine la oameni 1. După ce Eu, împreună cu ucenicii Mei, cu romanii și grecii, ne-am așezat la locurile noastre, conducătorul nubienilor a venit la Mine și M-a rugat să le îngădui să asculte și ei lămuririle Mele. 2. Eu ani spus: „Fără nici o problemă, căci voi va trebui să recunoașteți de acum viața desăvârșită! Voi sunteți pe deplin stăpâni pe străvechea putere de viață a oamenilor și sunteți, ca oameni, spre marea Mea bucurie, stăpâni deplini ai întregii naturi. Toate acestea vin din desăvârșita voastră încredere, din credința voastră de nezdruncinat și din voința voastră de neclintit. Dar voi vă cunoașteți această putere tot la fel de puțin cât își cunoaște cineva puterea care pune în mișcare membrele sau sângele în artere și care face să bată inima și pune plămânul să inspire și să expire după nevoile vieții, și a cărui activitate se modifică în funcție de căldură! 3. Acestea sunt experiențe zilnice ale fiecărui om și totuși nimeni nu le înțelege, pentru că nimeni nu se cunoaște pe sine însuși cu adevărat. Și cu atât mai puțin sunt cunoscute puterile extraordinare ale vieții voastre, care sunt mai tainice decât acelea pe care trupul vostru le manifestă în fiecare zi! 4. După ce Eu vă voi lămuri aceste puteri tainice, le veți pricepe mult mai ușor decât dacă v-aș lămuri puterile trupului și legăturile acestuia cu sufletul. Acestea de fapt nici nu pot fi lămurite, pentru că lămurirea diversității aproape fără de sfârșit a diferitelor organe v-ar lua mai multă vreme decât vârsta lui Matusalem, aproape o mie de ani, și asta numai ca să le numărați de la primul la ultimul, darămite să mai și pricepeți cum este alcătuit fiecare organ, care este în amănunțime funcția lui, cum se leagă el cu celelalte organe, cum au loc schimburile între ele și mii de alte însușiri ale fiecărui organ. 5. De pildă, luăm două fire de păr care cresc foarte aproape unul de altul. Veți crede că ele au nevoie de aceeași îngrijire și că ar putea crește la fel de bine unul în locul celuilalt. Dar cu firele de păr de pe trupul omului nu se petrec lucrurile la fel ca și cu copacii sau plantele, care pot fi sădite unele în locul celorlalte! Un fir de păr crește cu propriul său organism numai acolo unde se află. În oricare alt loc, deosebita alcătuire a organismului rădăcinii sale nu ar supraviețui. 6. În trupul omenesc domnește o selectivitate deosebit de ordonată și o varietate pe care voi cu greu ați putea-o pricepe. Pentru a putea înțelege întreaga alcătuire a corpului omenesc, pentru a cunoaște totul până la cel mai mic atom și pentru a afla cauza pentru care este «așa și nu altfel», omul trebuie mai întâi să fie desăvârșit în spirit. 7. Când spiritul și sufletul sunt una, atunci sufletul desăvârșit și iluminat privește dinlăuntrul trupului său și-l pătrunde, recunoscând atunci dintr-o privire întreaga alcătuire plină de măiestrie a trupului, și își amintește de ce și pentru ce este făcută astfel fiecare parte cât de mică a fiecărui organ și recunoaște alcătuirea lui multifuncțională. Atâta vreme însă cât sufletul nu a atins desăvârșirea, el nu poate ajunge la o asemenea cunoaștere temeinică a trupului său nici într-o mie și nici în alte multe mii de ani. 8. Cu totul altfel însă stau lucrurile cu capacitatea pur spirituală a sufletului. Ea vă poate fi descrisă vouă în linii mari și este și necesar ca ea să fie recunoscută cât mai devreme și cât mai ușor. Căci, fără această cunoaștere practică, sufletul nu ar putea niciodată ajunge la o legătură adevărată cu, spiritul, fără de care este cu neputință o cunoaștere profundă a propriului sine. 9. De aceea, fiți atenți la lămuririle mele despre viața adevărată a primilor oameni, în conformitate cu ordinea divină!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 01:18 Capitolul 215 - Sfera de viață exterioară a sufletului uman și sfera exterioară de lumină a soarelui ----------------------------------- Capitolul 215 Sfera de viață exterioară a sufletului uman și sfera exterioară de lumină a soarelui 1. (Domnul): „Prima pereche de oameni nu a putut fi lăsată de Dumnezeu Tatăl pe acest pământ altfel decât desăvârșită după adevărata ordine de viață. Viața simțurilor a trebuit să pătrundă în această lume pe deplin desăvârșită, pentru ca ei (primii oameni) nu cadă pradă miilor de creaturi și elemente dușmane. 2. La prima pereche de oameni asemănarea cu existența divină din veci era deplină și de aceea acești oameni puteau stăpâni pe deplin întreaga natură. Cum se poate însă aceasta? Ascultați! 3. Sufletul desăvârșit în simțuri își are sălașul în trupul formei omenești desăvârșite. Dar simțirea, trăirea și voința acestui suflet merge asemenea razelor soarelui în toate direcțiile, acționând și la distanță. Cu cât este mai aproape de suflet, cu atât mai intens și mai puternic este fluxul continuu de gândire, simțire și voință. 4. Sfera exterioară de lumină a soarelui (în care se găsesc acest pământ, luna și alte corpuri cerești) este, într-un anumit fel, cea prin care tot ce se află în ea este trezit la viață. Totul trebuie să se supună ordinii soarelui căci el este legiuitorul și stăpânul tuturor celorlalte corpuri cerești care se găsesc în sfera de strălucire a luminii lui. 5. Bineînțeles că despre soare nu se poate spune că ar gândi sau ar voi ceva. Dar lumina lui este totuși un gând chiar foarte mare și căldura luminii este o voință chiar foarte puternică; însă acestea nu vin de la soare, ci de la Dumnezeu Tatăl, acționând prin ființa organică a corpului solar. 6. Cu cât o planetă este mai aproape de soare, cu atât mai mult preia ea din puterea de viață a acestei sfere exterioare de viață a soarelui și trebuie să se supună în tot ceea ce lumina și căldura soarelui face să rodească pe acea planetă. 7. Tot așa precum acționează soarele asupra planetelor doar prin sfera lui exterioară de viață, tot la fel este și un suflet pur și desăvârșit, precum era la începuturi, care este plin de viață, deci plin de iubire, credință și voință puternică! 8. Un astfel de suflet este numai lumină și căldură, și își împrăștie razele până departe, iar această strălucire formează mereu o puternică sferă exterioară de viață. La fel cum în sfera exterioară de viață a soarelui acționează peste tot, în mod miraculos, voința lui Dumnezeu, tot la fel acționează voința unui suflet desăvârșit și pur care este una cu voința Tatălui Ceresc. 9. Dacă însă soarele ar fi distrus, cu îngăduința lui Dumnezeu Tatăl, iar acest extraordinar organism și mecanism, împreună cu toate sufletele din el, nu ar mai avea nimic altceva de făcut decât să își adune la loc miile de părți în care a fost descompus sau, în cazul nefericit, le părăsească și să lase ruinele spre a se descompune singure, ce se va petrece în acest caz cu sfera lui exterioară de viață? Pe toate planetele ar izbucni cea mai mare dezordine, iar întreaga vegetație și toate animalele și-ar afla în curând sfârșitul! 10. Chiar dacă oamenii ar reuși să supraviețuiască o vreme cu tot felul de provizii, luminând cu făclii și lămpi veșnica noapte și încălzindu-se cu lemne, această supraviețuire ar dura, în cel mai fericit caz, nu mai mult de zece ani. La urmă s-ar termina cu toată vegetația și cu toate viețuitoarele de pe pământ. Nici o plantă nu ar mai crește și nu ar mai purta semințe roditoare. Animalele ar muri de foame și de frig. Pământul însuși ar părăsi vechiul lui drum pe cer și s-ar lovi de alte planete ori ar intra, după multe mii de ani, în sfera de lumină a unui alt soare, în a cărui lumină și căldură s-ar dezgheța din nou și, după o vreme, ar reveni la viață, dar nu ar mai ajunge niciodată la această existență fericită de acum!! 11. Toate acestea ar urma dacă soarele s-ar tulbura în ființa lui, cauzând un mare sau chiar cel mai mare haos. El nu ar mai fi atunci stăpânul și legiuitorul planetelor și corpurilor cerești care se rotesc în jurul lui. Așa cum v-am spus, aceste corpuri cerești s-ar tulbura ele însele foarte tare, intrând într-un mare haos, și ar deveni mai apoi dușmanii soarelui, care nu ar mai putea împiedica aceasta, pentru că nu ar mai avea sfera de viață exterioară prin care să poată opri puterile scăpate de sub controlul gravitației sau cel puțin să le liniștească. 12. Este dovedit de petele negre, care pot fi văzute din când în când pe fața soarelui, orice tulburare de pe fața soarelui, oricât de scurtă (ca durată) și de restrânsă (ca întindere) ar fi ea, se răsfrânge și asupra planetelor în mod nefavorabil. Orice pată de pe soare, chiar dacă nu este mai mare decât un punct, se face simțită pe pământ ca o dezordine, sub forma unei furtuni sau ca vreme rea. 13. Dar de ce aceasta? Soarele este atât de îndepărtat de pământ, încât o săgeată țintită cu putere ar atinge soarele de-abia după mai bine de cincizeci de ani. Cum poate fi influențat pământul cel plin de viață de ceva ce se petrece la o așa mare depărtare pe soare? 14. Da, ceea ce se petrece în mod obișnuit pe soare nu are pentru pământ nici o însemnătate. Dar o pată neagră de pe fața soarelui nu este atât de mică precum pare, văzută fiind de pe pământ! Acolo, în realitate, ea este de mii de ori mai mare decât suprafața întregului pământ! Această pată influențează spiritele sensibile de pe pământ, care simt o lipsă de lumină și de căldură. Ele se vor teme imediat și vor începe să se agite peste măsură, astfel că vor da naștere unor furtuni năprasnice sau la nori, ploaie, grindină și zăpadă, chiar și în țările calde de pe pământ. Toată această dezordine de pe pământ se datorează dezordinii dintr-o mică regiune a soarelui pentru că dezordinea de pe pământ reflectă tulburările care au loc în sfera exterioară a soarelui; această sferă exterioară de viață a soarelui se întinde mult mai mult în spațiul cosmic și de aceea o mică dezordine apărută aici se va face simțită la fel de nefavorabil și pe celelalte corpuri cerești aflate în sfera de influență a soarelui, la fel cum ordinea netulburată a luminii și căldurii soarelui, prin sfera lui exterioară de viață, se face simțită într-un mod plăcut pe toate corpurile cerești care aparțin acestui soare.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 01:21 Capitolul 216 - Influența caracterului omului asupra animalelor ----------------------------------- Capitolul 216 Influența caracterului omului asupra animalelor 1. (Domnul): „Gândiți-vă acum la sufletul omenesc, în puritatea lui de la început, care este ca un adevărat soare între toate celelalte creaturi însuflețite; acestea din urmă sunt toate supuse sufletului omenesc pentru că preiau din sfera lui exterioară de viață lumină spirituală și căldură spirituală de viață, de care au nevoie pentru dezvoltarea sferei lor sufletești și, prin aceasta, devin blânde, răbdătoare și ascultătoare. Aceasta se petrece pentru că atât sufletele plantelor, cât și cele ale animalelor, au menirea de a deveni cândva ele însele suflete umane. 2. Plantele și mai mult animalele nu sunt altceva decât forme de colectare și educație succesivă și transformatoare a puterii de viață a sufletului din spațiul nemărginit, din care au luat naștere și sufletele voastre. Aceste suflete de animale sunt sensibile la influența unui suflet omenesc desăvârșit și a sferei lui exterioare de lumină și căldură. 3. Animalele se simt bine într-o sferă exterioară de viață desăvârșită, la fel ca plantele în lumina și căldura soarelui. Nici un suflet al vreunui animal nu simte nevoia să se răzvrătească împotriva voinței unui suflet desăvârșit, ci ele trăiesc umile în apropierea lui, precum plantele la soare. Aceste suflete de animale se transformă în lumina și în căldura sferei exterioare de viață a sufletului omenesc desăvârșit și se pregătesc pentru trecerea pe o treaptă superioară. 4. Pentru a înțelege mai bine și practic aceasta, ne uităm mai îndeaproape la câteva animale de casă și la stăpânul lor! Ascultați! mergem la un stăpân aspru și mândru și să vedem cum sunt toate animalele lui! Câinii lui sunt mai răi și mai sălbatici decât lupii din pădure, vitele lui sunt speriate și din cauza aceasta de multe ori o iau razna și sunt neascultătoare. Oile și caprele lui fug de om și pot fi prinse doar cu greu. Pe lângă porcii lui, pe care îi crește pentru grăsime, este periculos să treci, din cauza sălbăticiei lor. Găinile și celelalte păsări din curtea lui sunt și ele sperioase și se lasă cu greu prinse. Nici măgarii, caii, cămilele sau boii nu se lasă mânuiți ușor, de parcă nici n-ar fi îmblânziți. Ei trebuie împinși la muncă cu strigăte sălbatice, blesteme, lovituri și împunsături, iar de cele mai multe ori treaba nu se încheie cu bine! 5. Dar oare de ce sunt atât de sălbatice și nestăpânite animalele stăpânilor aspri și mândri? Sufletul stăpânului lor este ca un soare aflat în mare dezordine! Servitorii și argații lui vor deveni până la urmă la fel ca și stăpânul lor, deci nici ei nu sunt nici pe departe ca un soare viu pentru sufletele între timp înghețate ale animalelor care le-au fost încredințate spre îngrijire. Căci, până la urmă, toți servitorii țipă, blestemă, strigă și bat unde și pe cine pot! Cum să mai se afle un astfel de stăpân de animale în acea minunată stare sufletească despre care s-ar putea spune că este în ordinea divină?! 6. mergem acum la un stăpân bun și înțelept, și să-i cercetăm animalele! Ce diferență de necrezut va fi! 7. Nici vitele și nici oile nu-și părăsesc păstorii cei buni! Doar o singură chemare și ele vin la stăpânul lor, îl ascultă cu o atenție vizibilă când acesta le spune ceva și se supun voinței bunului păstor, în a cărui lumină sufletească ele s-au învigorat din nou. 8. Cămila înțelege și cel mai mic semn din partea bunului stăpân, iar calul curajos nu se sperie niciodată când își poartă stăpânul. Pe scurt, toate animalele de pe lângă casa unui stăpân bun și blând sunt blânde, supuse și ascultă de vocea stăpânului lor, și la ele se poate vedea ușor o anumită blândețe, așa cum se poate vedea de la prima vedere la pomii buni că vor face roade bune, căci la aceștia trunchiul, ramurile și frunzișul sunt blând rotunjite, netede și fără vârfuri ascuțite sau spini, și fructele au un gust dulce. 9. Cauza tuturora acestora este, așa cum v-am spus, sufletul sănătos, nestricat, din a cărui înțelepciune luminoasă iradiază spre exterior o sferă luminoasă, care are în ea tot ceea ce are sufletul ca element al vieții: iubire, credință, încredere, cunoaștere, voință și izbândă.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 01:22 Capitolul 217 - Avantajele educației corecte a sufletului ----------------------------------- Capitolul 217 Avantajele educației corecte a sufletului 1. (Domnul): „Dacă sufletul omului este deja îngropat în tot felul de griji lumești materiale sau dacă doar începe să se îngroape în ele, atunci el își tulbură ființa luminoasă și va deveni în cele din urmă întunecat de tot. Atunci nu mai rămâne nici o urmă de iubire puternică, iar rămășițele slabei iubiri nu sunt îndestulătoare. De aici vine egoismul, iubirea de sine, care nu mai lasă loc pentru nimeni altcineva. Și unde nu mai este decât atât de puțină iubire, de unde să mai fie o credință puternică și o voință neclintită, când credința este lumina flăcării iubirii, iar voința este puterea luminii?! 2. Dacă acești oameni atât de săraci în iubire încep să-și dea seama foarte vag că, din cauza iubirii lor prea slabe și sărace, nu le reușește nimic pentru că le lipsește puterea, atunci ei ar mai putea fi încă ajutați. Dar, de obicei, ei sunt și mai furioși și plini de răutate și ranchiună față de orice reușită a altor oameni. 3. Furia este și ea o putere, însă una distrugătoare. La lumina amăgitoare a acestei puteri nefaste ei văd tot felul de mijloace necinstite de a ajunge la avere. Ei încearcă repede aceste mijloace, care de cele mai multe ori nu dau roade pentru că sunt înșelătorii. Nu învață însă nimic din nereușite, ci devin și mai înrăiți și furioși. Devin trufași și plini de aroganță și încep să-și caute scăparea în mijloace violente, pe care le și folosesc. 4. Dacă acești oameni vor avea la rândul lor copii, aceștia nu vor putea fi crescuți altfel decât numai în acest fel și pe aceeași cale plină de tot felul de șiretenii lumești, cele pe care părinții au ajuns la fericirea lumească. Acești părinți își vor pune copiii să învețe de toate, însă totul numai pentru lume! Nu va fi luată în seamă câtuși de puțin educația temperamentului și a firii, pentru că, pentru acești părinți și pentru învățătorii și educatorii pe care îi aleg aceștia, firea și temperamentul sufletului nu mai înseamnă nimic. 5. Totul se concentrează pe o educație de formare și de ascuțire a minții, încă din fragedă copilărie. Pentru aceasta, copilul este motivat cu tot felul de premii și trofee și astfel, odată cu ascuțirea minții se începe cât se poate de devreme și cu egoismul și cu lăcomia pentru câștig. Copilul este îmbrăcat cu haine frumoase și cu tot felul de podoabe și nu-și mai încape în piele de atâta trufie. Vai de sărmanul copil sau de omul sărac care nu se închină îndeajuns în fața unui astfel de copil trufaș sau chiar îndrăznește să-l ia în râs, căci acela și-a făcut din acest copil răsfățat un dușman tenace! 6. Unde să mai încapă într-un astfel de om puterea tainică divină de viață?! Unde ar putea să mai încapă puterea peste întreaga natură și peste toate elementele din care au luat naștere toate câte sunt pe lume?! 7. Dacă însă este educată mai întâi firea copilului și abia după aceea se începe cu o educație a minții, care va merge acum ca și de la sine, atunci mintea trezită în acest fel devine un eter luminos viu care învăluie sufletul, așa precum eterul luminos învăluie soarele din care izvorăște acea putere minunată care face ca acest pământ să fie plin de viață. 8. Dacă sufletul omului este îndrumat corect, el este și rămâne centrat în sine și activ, iar ceea ce voi numiți «minte» este emanația activității interioare a sufletului. Lumina exterioară a minții luminează sufletului toate relațiile din afară, iar voința sufletului vine atunci în această lumină exterioară și face ca totul să crească și să rodească într-un mod minunat. Căci alcătuirea omului este făcută după ordinea divină, la fel și voința și încrederea lui sunt tot din Dumnezeu Tatăl sau din voința Sa atotputernică, voință căreia trebuie să i se supună toate creaturile. Ceea ce își dorește un om aflat pe de-a-ntregul în rânduiala divină, aceasta trebuie să se facă până departe, pentru că sfera exterioară de viață a unui astfel de om este străbătută de fapt de Spiritul Divin, căruia totul îi este cu putință. 9. Dacă un astfel de om va renaște în spiritul său, el îmi va fi egal și va putea să voiască, în toată libertatea lui de viață, tot ceea ce îi va plăcea în ordinea divină cu care el a devenit una, iar aceea se va face după voia lui. În această stare de viață desăvârșită, omul, pentru că îmi va fi întru totul asemenea, va fi nu numai stăpânul tuturor creaturilor și elementelor acestui pământ, ci domnia lui, la fel ca a Mea, se va întinde atunci peste întreaga creație, și voința lui va putea da legi nenumăratelor lumi, și aceste legi vor fi urmate. Vederea lui limpede va pătrunde totul la fel ca privirea Mea și, de fapt, împreună cu ea, iar cunoașterea lui clară va recunoaște toate nevoile din întreaga creație și va putea, luând în seamă aceasta, poruncească, creeze și să ajute unde și ce va vrea, căci el va fi în toate una cu Mine.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 01:24 Capitolul 218 - Puterea unui suflet desăvârșit ----------------------------------- Capitolul 218 Puterea unui suflet desăvârșit 1. (Domnul): „Acest grad de preaînaltă desăvârșire de viață nu a putut fi atins de nimeni înainte de venirea Mea ca om. Eu am venit acum pe acest pământ pentru ca, prin revelarea deplină a spiritului vostru în sufletele voastre, fac adevărații Mei copii. Când Eu vorbesc acum despre un suflet desăvârșit, aceasta se referă doar la sufletul în care Spiritul Divin este deja activ, dar nu este încă una cu acesta. 2. Un suflet desăvârșit nu numai că este în stare, din motivele enumerate mai înainte, facă minuni, stăpân fiind pe întreaga creație, dar este capabil, prin spiritul revelat, perceapă sferele pur spirituale și Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum a fost cazul la toți clarvăzătorii și profeții. Aceștia, pe lângă clarviziunea și prorocirea din Spiritul Divin, au avut și un mare control asupra elementelor și asupra întregii Creații. 3. Moise a făcut minuni, fratele lui, Aaron, la fel, la fel Iosua și, mai târziu, Ilie, iar după ei mulți alți profeți și clarvăzători. 4. Un profet pe nume Daniel (numit și «fiul zilei» sau «fiul luminii») a fost pedepsit de un rege crud al Babilonului, căruia îi ținuse o predică aspră, și a fost aruncat într-o groapă cu doisprezece lei flămânzi. Ei fuseseră hrăniți ani la rând doar cu tot felul de osândiți nefericiți. Regele, mâniat de aspra predică a lui Daniel, l-a osândit fără milă, deși până atunci îl îndrăgise pentru înțelepciunea lui. 5. Sufletul desăvârșit al lui Daniel era însă stăpân peste leii flămânzi! Când a fost aruncat de călăi în groapă, leii nu s-au atins de el, ci doar s-au apropiat cu teamă de el și s-au culcat la picioarele lui. Daniel, știindu-se prea bine stăpân peste lei, a cerut ucenicilor săi o tablă pe care să scrie și, vreme de trei zile, și-a scris profețiile, teafăr fiind în mijlocul celor doisprezece lei. Când regele a aflat aceasta, i-a părut rău de felul cum s-a purtat cu Daniel și a dat poruncă fie scos cu ajutorul unui coș din groapă, dăruindu-i apoi libertatea. 6. La fel trăiau pe vremea aceea trei tineri, care nu voiau să se plece în fața lui Baal. Regele cel prost s-a mâniat atât de tare din această cauză, încât a pus să fie încins un cuptor vreme de trei zile și apoi a poruncit ca cei trei tineri să fie aruncați de vii în el, dacă până atunci nu se vor supune voinței regelui. Cei trei tineri, ale căror suflete erau desăvârșite, și-au păstrat convingerile bine întemeiate și nu au arătat nici urmă de teamă în fața cuptoarelor încinse. La capătul celor trei zile, cei trei tineri au fost înșfăcați de călăi și aruncați peste marginea încinsă a cuptorului în flăcări. Celor trei însă nu le-a fost atins nici măcar un fir de păr, pe când unul dintre călăi a fost cuprins de flăcări și făcut scrum. 7. Ce i-a apărat pe cei trei tineri de focul din cuptor? Răspunsul este: sufletul lor desăvârșit, aflat întru totul în ordinea divină primordială! La urmă a venit la ei un înger care i-a scos cu totul întregi din acel cuptor încins, de care nimeni nu s-ar fi putut apropia la mai mult de treizeci de pași fără a fi făcut scrum. 8. Toate acestea nu sunt altceva decât pilde despre minunata putere a unui suflet desăvârșit!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 01:27 Capitolul 219 Acțiunea luminii soarelui. Alcătuirea ochiului omenesc. Vederea sufletului ----------------------------------- Capitolul 219 Acțiunea luminii soarelui. Alcătuirea ochiului omenesc. Vederea sufletului 1. (Domnul): „Acești nubieni au dat dovadă aici, prin pilde grăitoare, așa este și altfel nu poate fi; iar soarele ne dovedește marea lui putere din mult întinsa lui sferă exterioară de viață și mai limpede, în fiecare zi, în fiecare plantă și în fiecare animal. 2. Toate acestea pot părea doar fantasme pentru cei educați greșit și pentru mintea omenească pervertită, căci ea nu poate vedea în aceste minuni decât delirul unei minți înfierbântate și toate acestea îi par curată nebunie. Pentru puterea de înțelegere a unei minți pervertite, acest adevăr este o adevărată nebunie și realizarea lui îi pare cu neputință, pentru că ea nu este bineînțeles în stare de așa ceva și, din motive înțelepte și necesare, nici nu trebuie săli fie așa ceva cu putință. Căci cine ar putea să lucreze fără mâini și să meargă fără picioare?! 3. Dacă soarele ar fi un bulgăre întunecat, ceea ce ar și putea fi, cu toată mărimea lui, el nu ar putea susține viața pe nici o planetă. Dar grandioasa lui constituție interioară, care este de neînțeles pentru voi, este în așa fel concepută și creată ca să producă o imensă cantitate de gaze fine. Prin acestea, uriașul corp al soarelui este nevoit să se rotească în jurul propriei axe, iar această rotație face ca marea atmosferă a soarelui să se frece mereu cu eterul din jurul ei, frecare prin care nenumăratele spirite ale naturii din atmosfera soarelui sunt agitate, mereu și mereu. Această agitație se transmite, din aproape în aproape, în linie directă și în fiecare clipă, pe o distanță de douăzeci de mii de mile și ajunge astfel la o distanță imensă față de soare. 4. Prin această agitație a spiritelor naturii în spațiul incomensurabil al creației, se împarte lumina originală a soarelui în modul pe care vi l-am expus deja suficient de detaliat. Astfel apare o agitație a spiritelor naturii și în atmosfera planetelor. Cu cât ne apropiem mai mult de o planetă, cu atât este mai ușor perceptibilă și mai puternică această agitație. La fel este și atunci când se freacă două pietre: se produce o frecare mai mare decât dacă se freacă două pene. De aceea și în văile adânci este mai cald decât pe vârfurile munților. 5. Acum însă, un bun matematician va gândi astfel: dacă în acest mod are loc propagarea luminii soarelui și a oricărei alte lumini, atunci lumina ar trebui să fie de aceeași natură și nu ar mai fi cu putință percepem lumina soarelui mai puternică decât restul firmamentului. 6. Într-adevăr, așa ar fi dacă ochiul omenesc nu ar fi fost făcut în așa fel încât întreaga lumină directă și cea reflectată poată pătrunde doar printr-un orificiu foarte mic pe retina ochiului și de acolo la nervul ocular. 7. Astfel, toate razele directe sunt filtrate și doar cele reflectate de contur ajung pe retina oculară și mai departe la nervul ocular. Apoi, prin organele corespunzătoare din zona creierului, ele vor fi impregnate ca imagini sau semne și vor putea fi văzute de suflet. 8. Dacă ochiul nu ar fi fost așa constituit, atunci nu ați putea percepe imaginea soarelui separat de restul, ci totul ar fi o mare uniformă de lumină, asemănătoare aceleia pe care unii oameni o văd în spirit și în care nici măcar nu își percep ființa lor diferențiată de restul. 9. Un înțelept grec, numit Platon, a adus în scrierile sale o mărturie despre aceasta, împreună cu alți înțelepți ai acelor timpuri. Ei puteau să intre într-o anumită stare de somn conștient în care percepeau că se află într-o mare de lumină în care puteau gândi, dar nu se puteau vedea. Aceasta le dădea un sentiment de împlinire de a fi una cu lumina originară pe care au considerat-o a fi însuși Dumnezeu. 10. Motivul acestei trăiri incomplete a lor era capacitatea încă imperfectă de percepție a sufletului. Aceasta nu era pe deplin instalată din cauza educației greșite. Trebuie să știți că, de fiecare dată când percepția minții ia locul percepției lăuntrice, sufletești, înseamnă educația este greșită.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 01:29 Capitolul 220 - Despre renaștere și despre educația corectă a omului ----------------------------------- Capitolul 220 Despre renaștere și despre educația corectă a omului 1. (Domnul): „Ce fructe ar face un pom dacă nu ar purta în el însușirile specifice care sunt necesare apariției primului fruct? Ce s-ar petrece dacă ar fi toamnă în loc de primăvară și primăvară în loc de toamnă, urmată de iarna rece și aspră? Frigul iernii nu ar omorî toate florile și toate frunzele pline de speranță, împreună cu adevăratul fruct, trezit din floare la viață? Lemnul pomului va crește pe măsură, dar nu veți mai vedea niciodată vreun fruct pe ramurile lui. 2. La fel este și cu omul, și mai ales cu sufletul lui! Totul devine materie grosieră și din ea nu mai cresc alte roade în afara aceluia care, la urmă, va fi tăiat și ars ca un lemn în focul Judecății de Apoi, pentru ca măcar cenușa lui să folosească drept îngrășământ la purificarea săracei și pervertitei împărății pământești. 3. Cine începe educația copiilor săi cu cea a minții, acela începe construcția unei case cu acoperișul și vrea să adune apa în ciur. Câtă vreme un astfel de om se va ține de o astfel de muncă irosită, ciurul va fi ud, dar nu va păstra nici măcar o picătură din apa vieții, iar minunata viață a sufletului nu va ajunge niciodată înflorească și să dea roade. Ca să poată ține apa, ciurul va trebui mai întâi cârpit printr-o muncă nespus de istovitoare. Dar cât de ușor se poate găuri din nou un ciur cârpit la repezeală, care, după o vreme, va pierde din nou toată apa vie! 4. Din aceasta puteți înțelege că un om care și-a cultivat în primul rând mintea poate să-și educe mai apoi și caracterul prin multe renunțări de sine. Dacă însă nu este destul de grijuliu când face aceasta și nu e atent la nenumăratele petice cu care și-a cârpit ciurul vieții care era plin de găuri (slăbiciuni omenești) și uită doar o găurică (o slăbiciune) ce nu este cârpită îndeajuns de bine, se va convinge singur cum apa vie pe care a adunat-o se va risipi din nou și cum el va deveni, pe neobservate, iarăși vechiul om fără nici un conținut de viață adevărată! 5. De aceea, Eu v-am vorbit în primul rând despre iubirea aproapelui, care vine din iubirea de Dumnezeu! Căci numai ea poate face din voi iarăși oameni în Ordinea divină de viață. Nu vă lăsați orbiți de lume, căci tot ce vă ea este moarte și judecată - un rod al minții! Numai iubirea, doar ea, poate transforma! 6. Pentru aceasta am venit Eu în lume, ca să arăt vouă adevărata cale de întoarcere la Ordinea divină și adevărata cale pe care să mergeți mai departe în această Ordine de viață până veți ajunge la adevărata revelare a spiritului în suflet, după care nu mai este cu putință căderea. 7. Cred că sunt foarte clare acum toate acestea, pentru că acelora care odată au căzut din Ordinea divină nu le ajută prea mult doar întoarcerea cârpită a sufletului. Sufletul trebuie să se rupă mai întâi cu totul de ordinea greșită, înainte ca spiritul să fie revelat din plin în suflet. Însă sufletul cârpit și adus astfel pe calea cea dreaptă nu își poate menține această stare, pentru că puterea lumii și avantajele ei vremelnice ademenesc din nou sufletul abia lipit și cârpit, iar când ademenirea devine puternică, sufletul cade din nou în greșeală. 8. Pentru a împiedica aceasta am venit Eu să arăt noua cale. Spiritul Meu, care este una cu Spiritul lui Dumnezeu Tatăl, pe care El însuși l-a pus și îl pune în fiecare suflet ca o scânteie din iubirea Sa divină, din care se hrănește iubirea voastră pentru El și, prin ea, pentru aproapele vostru, va crește astfel în sufletele voastre și, după ce va ajunge la puterea și mărimea potrivită, se va uni pe deplin cu sufletul și va deveni una cu acesta. Acest act se numește și se va numi de acum înainte renaștere în spirit. 9. Cine a atins această stare va fi cu mult deasupra unui suflet doar desăvârșit prin el însuși, care poate și el multe dar niciodată tot ceea ce poate un suflet întru totul renăscut. 10. Această scânteie din Iubirea divină este descoperită pe deplin în inima unui om abia atunci când acesta a cunoscut Cuvântul divin (Logosul divin creator) și l-a primit întru totul și cu toată iubirea în inima lui. Până atunci, oricât de desăvârșit ar fi sufletul unui om, el nu va atinge renașterea în spirit. Căci, fără Cuvântul divin, pe care Eu vi-l vestesc acum vouă, nu se poate aprinde scânteia iubirii divine în inima sufletului vostru, iar, dacă ea nu este aprinsă, nici nu are de unde să crească ea în suflet, și acesta nici nu poate să renască în spirit. 11. Prin urmare, și copiii care au fost botezați în numele Meu au primit în inima sufletului lor scânteia iubirii divine. Ea însă nu va crește dacă educația nu este bună; va crește însă dacă educația se va face după Ordinea divină pe care v-am arătat-o foarte limpede, după care mai întâi este îngrijit caracterul și de abia după aceea mintea. Caracterul va fi însă educat prin adevărata iubire, prin blândețe și prin răbdare. 12. Învățați-vă devreme copiii să-și iubească Tatăl din ceruri, arătați-le cât de bun și iubitor este El, El a făcut toate câte sunt pentru prea binele omului și cât de binevoitor este El mai ales față de copilașul care-L iubește mai presus de toate! Faceți-i atenți, în orice împrejurare deosebită, totul este făcut și se petrece din voia Tatălui Ceresc și astfel veți îndruma inimile celor mici spre Dumnezeu Tatăl și iubirea Sa sfântă va începe să înflorească în inimile lor! Dacă veți îndruma astfel copiii, osteneala voastră va da în curând cele mai fierbinți roade; altfel va da doar spini și scaieți, pe care nu cresc nici struguri, și nici smochine! 13. Spuneți-Mi acum deschis dacă ați înțeles bine aceasta: cum și de ce sunt în stare frații noștri negri să facă asemenea fapte care vouă par minuni de neînțeles!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 17:38 Capitolul 221 - Despre adevărata înțelegere și despre ghicitul gândurilor ----------------------------------- Capitolul 221 Despre adevărata înțelegere și despre ghicitul gândurilor 1. La acestea, conducătorul nubienilor a spus: „Doamne, Tu, atotputernicule Dumnezeu, eu și tovarășii mei Te-am înțeles foarte bine. Dar oare și albii pentru care ai făcut aceste lămuriri Te-au înțeles cu adevărat? Aceasta n-aș putea-o spune cu siguranță! Mie-mi pare că mulți au rămas cu unele nelămuriri! 2. Dacă pe careva îl apasă ceva, acela va da de știre, dacă setea lui de cunoaștere este mai mare decât mândria! Căci și printre acești albi or fi dintre aceia care nu întrebă nimic, ca să nu-și trădeze prin aceasta slăbiciunea minții! Acelora aș vrea să le dau un sfat, ca negru ce sunt: mai bine să renunțe la deșartă onoare a minții și să caute curatul adevăr, căci numai o minte curată poate înțelege adevărul. Altfel, acest adevăr neînțeles nu valorează mai mult decât o minciună. Căci un adevăr neînțeles nu poate ajuta nimănui, la fel cum nici o minciună nu poate ajuta. 3. O minciună nu-i va fi nimănui de folos, fiind recunoscută ca atare. La fel, un adevăr neînțeles nu poate fi nici el de folos cuiva, pentru că, neînțeles fiind, ori nu își va găsi folosul, ori va fi folosit greșit. Din această cauză nu poate fi cu nimic mai bun decât o minciună gogonată. 4. Cam asta ar fi părerea mea. Poate cineva are una mai bună, iar dacă da, atunci o voi asculta cu cea mai mare atenție!” 5. Eu am spus: „Vorbele tale au fost bune și foarte adevărate. Eu știu că aici, de față, sunt mai mulți care nu au înțeles lămurirea Mea întru totul, dar le este rușine să-și dea în vileag, prin întrebări, slăbiciunea minții și de aceea se mulțumesc cu o înțelegere pe jumătate.” 6. După ce am spus acestea, au întrebat mai mulți dacă ei sunt aceia care nu au înțeles pe deplin învățătura Mea. Eu însă am tăcut. Și Cyrenius M-a întrebat, plin de teamă, dacă nu cumva nici el nu a înțeles până în profunzime acest adevăr. 7. Atunci Eu am spus: „Nu numai tu, ci cei mai mulți dintre voi! Doar doi dintre ucenicii Mei au înțeles întru totul învățătura Mea despre starea desăvârșită a sufletului, toți ceilalți, în afară de nubieni, nu! Voi aveți doar o vagă idee despre acest lucru și nici pe departe o părere concretă. Aceasta se poate vedea la mulți dintre voi și conducătorul nubienilor a remarcat bine aceasta. 8. Da, un suflet desăvârșit în forma sa primară de viață pe lângă faptul că este stăpânul tuturor creaturilor acestui pământ, mai are și darul aparte ca, în momente deosebite,-și poată da seama și chiar să poată vedea ce se petrece în inima cuiva. Puternica sferă exterioară de viață a unui astfel de om recunoaște pe loc ce se află în sfera exterioară de viață a unui alt om și de aceea acești oameni cu o viață sufletească desăvârșită nu pot fi nicidecum înșelați. Ei recunosc, prin sfera lor exterioară de viață, care este deosebit de intensă de multe ori, de la foarte mare distanță, ce gândește și ce vrea un om care le vine în întâmpinare. 9. Când se apropie un dușman, oamenii cu o astfel de viață sufletească pot să-l pună pe fugă doar prin unirea sferelor lor exterioare de viață, la fel cum ați văzut că, prin unirea sferelor lor de viață, pot scoate copaci masivi din pământ, pot ridica stânci uriașe sau pot face foc. 10. De aceea, nu se supere nici unul dintre voi pentru ceea ce v-a spus conducătorul nubienilor, pentru că unii dintre voi ați fost atinși de spusele lui, precum își atinge ținta o săgeată bine ochită. Sferele voastre exterioare de viață le dezvăluie nubienilor foarte limpede chiar și gândurile voastre cele mai ascunse atunci când ele sunt animate de voință. Gândurile simple ale creierului, care de fapt nici nu sunt gânduri, nu sunt recunoscute de ei, pentru că ele constau doar din niște imagini lipsite de viață din creier. Însă gândurile inimii sunt foarte bine cunoscute de ei, mai ales atunci când ei însuși se află într-o stare sufletească mai deosebită precum sunt acum.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 17:50 Capitolul 222 - Însemnătatea sferei exterioare de viață a sufletului ----------------------------------- Capitolul 222 Însemnătatea sferei exterioare de viață a sufletului 1. (Domnul): „Voi n-ați priceput încă nici pe departe care este, la urma urmei, însemnătatea sferei exterioare de viață a sufletului și cum acționează, simte, aude și chiar vede ea. Acestea sunt chiar ceva mai greu de priceput pentru mintea voastră pentru că, în lumea pe care voi o puteți vedea cu ochii trupului, nu se află o pildă asemănătoare, căci tot ce este spirit nu poate fi decât foarte greu îmbrăcat într-o imagine materială. Dar, pentru că v-ați dat puțin seama și ați priceput totuși ceva din această temă deosebit de importantă, am să mai dau câteva lămuriri în continuare. Dar să fiți treji cu toate simțurile voastre, căci altfel nu veți putea înțelege îndeajuns ceea ce vă voi spune. 2. este o temă de viață de cea mai mare importanță, puteți da prea bine seama din faptul că Eu v-am lămurit această taină a vieții abia la sfârșitul întâlnirii noastre de aici. Pe cât de mari au fost tainele pe care vi le-am dezvăluit în cele șapte zile pe care le-am petrecut aici și în cele de dinaintea lor, pe atât le întrece aceasta, care este cea mai mare, și tot ce v-am arătat înainte pentru ea v-am arătat, pentru că, fără aceste pregătiri, ar fi fost cu neputință pricepeți măcar o iotă. 3. De ce spun Eu că aceasta este cea mai importantă dezvăluire?! Este foarte ușor de ghicit și de înțeles! Cine vrea într-adevăr să-și facă o viață mai bună și să descopere de fapt adevărata viață trebuie mai întâi să știe despre el însuși cum este alcătuit, cum se exprimă, cum se manifestă într-un fel sau altul în diferitele condiții de viață; dacă trăiește în păcat trebuie să afle cum să se îndrepte, cum să poată atingă apoi o stare de viață desăvârșită și cum îl poate influența prin aceasta și pe aproapele lui, ca astfel, la urmă, devină UN păstor și O turmă. 4. Din toate vremurile, cei mai înțelepți oameni din rândul tuturor popoarelor au recunoscut faptul că cel mai important lucru pentru omul adevărat este să cunoască întru totul viața. Doar că ei ori nu au găsit deloc drumul pentru a reuși aceasta, ori acesta era foarte greu. Acum însă am venit Eu însumi la voi, ca Domn al vieții din veșnicie, ca să arăt adevărata viață cât mai limpede cu putință și astfel veți putea fi în stare să înțelegeți, dacă veți avea multă răbdare și stăruință. Atunci însă va fi de datoria voastră faceți cunoscut și aproapelui vostru, pe cât de mult va fi cu putință, ceea ce voi ați înțeles! 5. Căci, dacă într-o țară, doar unul sau doi oameni țin pentru ei această taină și se folosesc doar ei de ea, aceasta le va fi la fel de puțin de folos ca unui înțelept care se află într-o casă de nebuni sau într-un grajd cu măgari și boi! Îl vor înțelege oare aceștia pe înțelept dacă acesta le va vesti, din adâncul înțelepciunii lui, această minunată învățătură cu cele mai dulci vorbe?! 6. Un înțelept poate fi recunoscut și înțeles doar de un alt înțelept! Cu viața animalelor și a nebunilor nu se poate face nimic, căci Dumnezeu Tatăl S-a îngrijit, prin Ordinea Sa veșnică, de ceea ce va ieși din aceasta. Dar viața oamenilor o puteți întotdeauna aduce pe adevărata cale a adevărului, a iubirii, a răbdării și a înțelepciunii! 7. Și dacă v-ați făcut frați și prieteni printre oamenii adevărați, care, cu vremea, vor deveni asemenea în cunoașterea vieții, atunci veți gusta împreună o adevărată bucurie și fericire, veți deveni puternici în tot ceea ce este bun și va fi foarte ușor să faceți bine! Căci o sută de brațe sunt în stare de mult mai multe decât două, o sută de ochi îndreptați în toate direcțiile văd mai mult decât doi ochi și sfera exterioară de viață a o mie de oameni uniți este o pavăză deosebit de puternică ce ferește de tot felul de pericole și necazuri de oriunde ar veni ele.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:21 Capitolul 223 - Puterea oamenilor desăvârșiți în iubire ----------------------------------- Capitolul 223 Puterea oamenilor desăvârșiți în iubire 1. (Domnul): „Voi ați văzut puterea sferelor exterioare de viață unite ale acestor nubieni ai noștri! De câte puteri omenești obișnuite ar fi fost nevoie pentru a scoate acest cedru bătrân din rădăcini! De câte puteri omenești obișnuite ar fi fost nevoie pentru a ridica acea stâncă uriașă și cât de puțini nubieni au ridicat-o în aer în fața ochilor voștri! Din aceste fapte de netăgăduit trebuie să recunoașteți câtă putere stă în sfera exterioară de viață a unui suflet cu viața desăvârșită! 2. Și dacă acești nubieni, care nu știau nimic despre puterea numelui Meu, sunt în stare de astfel de lucruri nemaipomenite doar prin puterea unită a sferelor lor exterioare de viață, cu cât mai mărețe ar trebui să fie faptele voastre, pe care veți fi în stare să le faceți unind sferele voastre exterioare de viață prin Cuvântul Meu și prin Spiritul atotputernic al Iubirii Mele care va acționa prin sufletele voastre desăvârșite! 3. Adevărat vă zic Eu vouă: nu numai astfel de copaci și stânci, ci munți întregi veți putea muta din loc dacă va fi nevoie, după vederea clară din inima voastră înțeleaptă. Prin Spiritul Meu din voi veți afla într-o clipită ce este nevoie și ce nu, căci el este mereu prezent în inima sufletului vostru prin Cuvântul Meu mereu viu! 4. Nu ar fi aceasta cea mai înaltă stare pe care și-o poate dori un om desăvârșit, o comunitate sau chiar un popor, în Numele Meu? 5. Ați văzut cu ochii voștri că o astfel de stare poate fi atinsă! Este o mare necesitate acum ca voi, cei mai apropiați ucenici ai Mei, însușiți foarte bine această stare și să-i învățați la rândul vostru pe toți ceilalți oameni să și-o poată și ei însuși cu adevărat! Căci, cine are parte de lumină nu o ascundă, pentru că atunci, razele ei luminoase nu vor ajuta nimănui, ci să o pună pe masă, ca toți cei de față se poată lumina de la ea! 6. O lampă poate fi ușor pusă pe masă, dar cu lumina sufletului și a inimii este mult mai greu; însă o voință fermă reușește și aceasta, iar cu ajutorul Meu, pe care vi-l voi da întotdeauna într-o asemenea situație importantă de viață, va fi mult mai ușor decât credeți. Bineînțeles că fiecare dintre cei care vor să-i dea aproapelui lor ceva trebuie mai întâi să aibă el însuși acel ceva, altfel va fi asemenea unui orb care vrea să conducă un alt orb: dacă ajung până la urmă la o groapă, vor cădea amândoi în ea! 7. Acum Eu v-am arătat îndeajuns cât de mare este importanța acestei stări de adevărată putere de viață a sufletului unui om desăvârșit și v-am arătat și marea importanță a deplinei cunoașteri de sine, care la copii se obține printr-o bună educație, iar la oamenii fără păcat prin umilință, răbdare și mai ales prin dragoste vie de Dumnezeu și de aproape. V-am lămurit faptele nubienilor care vă pot conduce la adevărata cunoaștere de sine, fapte pe care voi nu le-ați înțeles îndeajuns de profund. Acum depinde de voi să puneți întrebări pentru lămurirea acestui aspect și, prin aceasta, dați voi înșivă seama unde mai aveți hibe! 8. Mai întâi însă trebuie să simțiți foarte viu ceea ce vă lipsește, altfel doar voința voastră nu va fi îndeajuns, căci dacă cineva a pierdut ceva, dar el nu știe de aceasta, va începe el oare să caute ceea ce a pierdut? De aceea trebuie mai întâi să simțiți că lipsește ceva și ce anume vă lipsește și trebuie, de asemenea, dați seama cât de prețios este ceea ce vă lipsește, altfel nu veți putea niciodată căutați cu suficientă fervoare ceea ce aveți nevoie!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:24 Capitolul 224 - Despre foamea de hrană spirituală ----------------------------------- Capitolul 224 Despre foamea de hrană spirituală 1. (Domnul): „Omul de rând nici măcar nu visează ar exista înaltele și adevăratele valori de viață; căci, dacă burta lui e plină, de ce să se mai lase el chinuit de înalta însemnătate a vieții?! El are doar din belșug ce să mănânce și să bea, are un acoperiș deasupra capului, un culcuș moale, haine, nu-i lipsesc nici fetele frumoase și nici alte plăceri! Ce ar putea să-și mai dorească un astfel de uzurpator de bunuri lumești?! 2. Unii dintre cei nevoiași încearcă-și găsească scăparea în tot felul de «cunoașteri» și așa-zise înțelepciuni pentru ca, ici și colo, poată intra în grațiile unui bogătan și să trăiască din mila lui, încântându-l cu fantasmele lor. Singurul adevăr însă, din toate acestea, este sărăcia «înțeleptului» flămând și lenea mâinilor lui și din această cauză el a ales să-și umple burta flămândă, fără prea mare osteneală, de pe urma închipuirilor și fanteziilor lui despre un zeu și despre viața veșnică a sufletului omenesc, și nu să se ostenească punându-și mâinile la treabă! 3. Gândiți-vă și dați-vă seama din această pildă dacă unui om care se bucură din plin de bucuriile lumești îi mai lipsește ceva în viața lui pământească! Ce îi pasă lui de cunoașterea de sine fără de care adevărata cunoaștere de Dumnezeu nu este cu putință? Va începe el vreodată caute ceea ce îi lipsește cu adevărat dar de care nici nu-și dă prea bine seama că-i lipsește? Desigur că nu, pentru că el nu suferă nici de foame, nici de sete, acestea fiind biciul care îi împinge pe cei săraci, dar leneși, caute cunoașterea și înțelepciunea. 4. Cum ar putea el să-și dea seama ce îi lipsește în viață? Doar foamea și setea sunt singurele care împing omul la muncă. Prin urmare, cine nu suferă nici de sete, nici de foame, acela nu va căuta nici o înțelepciune! Pe scurt, aceluia care, după părerea lui, nu-i lipsește nimic, nici nu-și va dori ceva și cine n-a pierdut nimic de ce ar căuta ca și când ar fi pierdut ceva?! 5. Așa se petrec lucrurile și cu învățăturile pe care le primiți voi. Cine crede că le-a priceput pe de-a-ntregul, acela nu va întreba și nici nu se va interesa mai departe. Sătulul nu mai cere de mâncare; doar când va fi din nou flămând va căuta desigur din nou bucatele. Însă ce va face dacă bucătarul a plecat? Își va putea el oare pregăti singur mâncarea? 6. De aceea căutați și cereți cu toții de mâncare acum, câtă vreme bucătarul este printre voi! Când El se va întoarce din nou la El acasă, de unde a venit, mulți vor începe a căuta adevăratele bucate - atunci însă va fi greu să le mai primească. 7. Mulți dintre voi, cei care vă aflați acum în jurul meu, sunteți peste măsură de bogați în tot felul de bogății lumești și căutați plini de fervoare după bogății spirituale! Ele vă sunt acum dăruite din plin și fără măsură - numai să nu credeți că numărul lor este de ajuns ca să vedeți totul limpede. 8. Fiecare cuvânt rostit de Mine către voi îl puteți pricepe atât cât vă stă în putere vouă, ca oameni, însă tot ceea ce este ascuns în aceste cuvinte, ca într-un veștmânt, voi nici pe departe nu înțelegeți! De ce voi nu puteți să dați seama și de ce Oubratouvishar a putut să vadă nu Mi-ați înțeles întru totul lămuririle? Pentru că eterul viu al sufletului său l-a perceput pe acela al vostru, la fel cum voi vă puteți da seama într-o noapte întunecată dacă cineva are păr bogat sau este chel, după ce i-ați pipăit capul cu mâinile! La slaba voastră sferă exterioară de viață, simțirea începe de-abia acolo unde începe trupul. În afara acestuia, sufletul vostru nu are nici măcar un strop de simțire!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:27 Capitolul 225 - Miraculoasa putere a celor renăscuți în spirit ----------------------------------- Capitolul 225 Miraculoasa putere a celor renăscuți în spirit 1. (Domnul): „Simțirea și percepțiile acestor negri, mai ales când sunt într-o agitație mare, se întinde cale de mai multe ceasuri și prin aceasta ei pot să-și dea seama foarte bine ce fel de spirite sunt acelea care se apropie de ei. Ei nu-și pot da seama de starea mai profundă a spiritului, dar de cea a sufletului își pot da seama foarte ușor! 2. Azi-dimineață, când au sosit aici, ei au recunoscut de departe sufletul Meu, înțelepciunea și puterea lui. Doar Spiritul din acest suflet nu L-au putut recunoaște, pentru că Spiritul lui Dumnezeu nu poate fi recunoscut decât de un alt spirit din Dumnezeu. Și, pentru aceasta, trebuie mai întâi să aprind Eu, prin Cuvântul Meu, scânteia în inimă. Iar atunci când, într-un suflet desăvârșit, scânteia va găsi destulă hrană, fiind astfel întărită, ea Mă va putea recunoaște pe Mine în Spiritul Meu și va ști cu mult mai bine decât voi cu cine are de-a face în persoana Mea. 3. Toate acestea sunt urmările unui suflet desăvârșit. Cu toate că sufletele voastre, în afară de câteva, nu vor ajunge niciodată ca suflete la o astfel de cunoaștere, ele vor fi luminate de marea Mea iubire pentru voi și vor fi astfel pe deplin pregătite să primească întru totul Spiritul Meu. Iar atunci când vă veți renaște în spirit, nu prin meritele voastre, ci numai prin iubirea, grația și milostenia Mea, veți putea să faceți mult mai mult decât acești nubieni - însă nu cu puterea desăvârșirii sufletelor voastre, ci prin puterea Spiritului Meu care va pătrunde sufletele voastre slabe și prin care, desigur, și sufletele voastre vor deveni pentru totdeauna tot mai puternice! 4. Eu nu vreau să fac din voi făcători de minuni, fachiri și magicieni, ci adevărați binefăcători ai oamenilor! Atunci când Spiritul Meu se va trezi în voi și va lucra cu hărnicie, mintea voastră se va lumina și, prin ea, veți folosi pe căi cât se poate de obișnuite de puterile naturii și vă veți face supuse spiritele ei. Prin aceasta veți obține mari daruri pământești, pe care însă le veți folosi doar spre binele celor săraci! 5. Dacă veți folosi în Ordinea divină marile daruri pe care le veți primi de la Spiritul Meu, ele vă vor aduce o binecuvântare înmiită. Dacă însă, cu timpul, le veți folosi într-un mod egoist, împotriva Ordinii divine, atunci ele vă vor aduce atât vouă, cât și oamenilor tot felul de nenorociri pământești! 6. Ce vă spun Eu acum vouă, Eu spun tuturor acelora care și peste mii și mii de ani vă vor urma. După aceea, Pământul se va acoperi cu un alt strat spre a dospi și spre a fi prelucrat, cu și fără oameni. Căci Pământul este mare și spiritele lui sunt numeroase. 7. Toți cei renăscuți în spirit pot să facă minuni, însă nu ca acești negri - care nu au cunoscut Numele Meu și Voința Mea - ci numai cunoscând cu adevărat și deplin Numele Meu, Voința Mea și Ordinea divină de nestrămutat. Dacă însă își va dori cineva altceva, acea dorință nu are cum să se împlinească pentru că Spiritul Meu din el nu îi va da puterea de care are nevoie ca să o împlinească. Căci, într-o asemenea situație, doar sufletul vrea ceva pentru el însuși, spiritul nu poate nicicând să voiască împotriva Voinței Mele care este una cu Voința lui Dumnezeu Tatăl! 8. Prin renașterea în spirit, sufletului nu-i va fi luată voința proprie, liberă, și nici cunoașterea lui exterioară în ceea ce privește marile creații, care vor lua mereu și mereu naștere din Iubirea, înțelepciunea, Ordinea, Slava și Puterea lui Dumnezeu Tatăl.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:29 Capitolul 226 - Relația dintre suflet și spirit ----------------------------------- Capitolul 226 Relația dintre suflet și spirit 1. (Domnul): „Sufletul se va purta întotdeauna față de spirit precum trupul față de suflet. Trupul unui suflet, oricât de desăvârșit ar fi acesta, are, într-un anumit fel, și propria lui voință de plăcere, prin care sufletul poate fi corupt dacă se va lăsa în voia ei. Un suflet bine educat nu se va lăsa niciodată corupt de voința de plăcere și va rămâne mereu stăpân pe trupul său. Dar la un suflet educat greșit, aceasta este foarte ușor cu putință. 2. Între spirit și suflet domnește numai o astfel de relație ca între un suflet desăvârșit dintotdeauna și trupul său. Trupul poate avea, pentru el însuși, dorințe și pofte câte vrea el și poate ispiti sufletul cu împlinirea lor de câte ori ar vrea, dar un suflet desăvârșit va ști să spună mereu un «nu» hotărât! Și la fel se poartă și Spiritul Meu în sufletul în care a pătruns! 3. Atâta vreme cât sufletul se lasă condus de voința spiritului, toate se fac după voința spiritului, care este aceeași cu Voința divină. Dacă însă sufletul, amintindu-și de plăcerile simțurilor, începe să le dorească, într-un astfel de moment spiritul se dă la o parte și lasă sufletul singur să-și împlinească poftele, din care de obicei nu va ieși nimic, mai ales dacă voința de împlinire nu are nici un țel spiritual. 4. Sufletul, dându-și repede seama de slăbiciunea și de neîndemânarea lui, va renunța la visele lui de satisfacere proprie și se va uni din nou cu spiritul, lăsându-se condus de voința acestuia. Și atunci bineînțeles că va fi din nou ordine și putere divină din plin.” 5. La acestea, Cyrenius a întrebat, în sfârșit, din nou, cu glas ceva cam slab: „Doamne, cuvântarea Ta de acum, prin care ne-ai prevenit atât de mult, m-a făcut să descopăr o mare lipsă în sfera mea de cunoaștere și îmi dau tot mai bine seama de ea! 6. Tu ne-ai zis mai înainte că sufletul, chiar dacă este pătruns întru totul de spirit prin renașterea lui spirituală, nu s-a dizolvat cu totul în spirit și și-a păstrat o individualitate. Deci sufletul are în continuare voință proprie și poate gândi și voi pentru el însuși, ca și înainte de renașterea spiritului în suflet. 7. Dacă el a avut și înainte de renașterea spiritului gândire și voință proprie, trebuie să fi avut și o cunoaștere proprie și astfel poate recunoaște binefacerile care îi vin din spirit, față de ceea ce îi oferă propriile simțuri. Iar dacă el recunoaște acestea, cum de poate el să mai dorească și să voiască pentru el însuși ceva ce nu vine din spirit?! Nu trebuie să fie cea mai fierbinte dorință a sufletului aceea de a fi în veci pe deplin una cu spiritul?! Eu găsesc că această gândire, voință și cunoaștere proprie sufletului este de fapt o piedică în calea existenței spirituale a omului. 8. Ce mi se pare, de asemenea, ciudat este faptul că sufletul renăscut în spirit, care ar trebui să fie mult mai puternic decât sufletul pur al acestor nubieni - la care nu este vorba nici pe departe de o renaștere spirituală și nici înainte nu a fost vreuna - poate cu mult mai puțin decât sufletul pur al acestor nubieni! Când sufletul acestora vrea ceva, aceea se împlinește! Dar când un suflet renăscut în spirit, care este cu siguranță mai mult decât un suflet pur, vrea și el ceva, acel lucru nu se împlinește pentru că spiritul nu vrea aceasta! 9. Sufletele acestor negri vor putea face minuni și pe lumea cealaltă, cel puțin la fel de mult ca și aici. Sufletele noastre însă, care se vor renaște în spirit, nu vor fi în stare de nimic din proprie voință? Adevărat, Doamne, este pentru prima oară când chiar că nu pot pricepe deloc aceasta! Pentru că nu văd nici o motivație. Te rog, fie-Ți milă, lămurește-ne nouă, albilor, acest lucru!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:31 Capitolul 227 - Creier și suflet ----------------------------------- Capitolul 227 Creier și suflet 1. Eu am spus: „Eu v-am arătat deja mai înainte cum, printr-o educație greșită, la început sufletul, iar la urmă întregul om, își pierde tot ce-i omenesc și toate darurile minunate care sunt asemănătoare celor pe care le am Eu! Dacă se începe mai întâi cu educația minții, iar creierul copilului nu este copt nici măcar pe două treimi și este mereu constrâns să rețină nenumărate cuvinte, imagini și cifre pe așa-numitele tăblițe ale creierului, care sunt încă foarte fragede și umede, atunci o parte din aceste tăblițe se vor întări foarte repede, și o parte se vor strica de atâta forțare a memoriei și, ca urmare, acești copilași vor suferi mereu de dureri de cap, de care nu vor mai scăpa toată viața. 2. Creierul în întregime va fi încărcat cu tot felul de semne, iar pentru primirea semnelor subtile, care vin ridicându-se din inimă și care ar trebui să impregneze tăblițele sensibile ale creierului, nu mai este loc, pentru că tăblițele au devenit insensibile! 3. Pe lângă aceasta, sufletul are mereu înaintea lui, ca o pădure deasă, o mulțime de imagini materiale ale acestei lumi și doar cu greu poate să mai vadă printre acestea semnele subtile, mici și delicate. Și totuși, în unele momente, el poate prinde câte unul dintre aceste semne cețoase, foarte slab conturate, care au urcat din inimă. Dar acest semn îi este neclar și cu neputință de înțeles, pentru că imaginile materiale se suprapun peste imaginea spirituală, o acoperă și chiar o distrug. 4. Acum tu ai zice: «Bine, dar de ce trebuie să se uite sufletul tocmai la tăblițele din creier? se ocupe mai degrabă direct de inimă și să pătrundă în lumina spiritului ei! Toate acestea ar putea fi cu putință dacă s-ar putea schimba așa ușor, cu una cu două, Ordinea de viață stabilită, fără ca viața să rămână cu sechele. 5. Dacă cineva este orb din naștere, din cine știe ce cauză, crezi că nu s-ar putea să i se pună o pereche de ochi pe nas ori pe bărbie? Aceasta ar fi cu putință dacă acești ochi, puși în altă parte, nu ar avea nevoie și de un cu totul alt trup! 6. În mecanismul trupului omenesc domnește o ordine matematică strictă și nimic nu poate fi mutat de la locul său fără a fi nevoie să se schimbe întregul organism trupesc. Este deci cu neputință a-i muta cuiva un organ de simț într-o altă parte a trupului, fără ca să nu trebuiască a-i fi schimbat întregul trup, a-i da o nouă formă și o nouă alcătuire interioară. 7. Așa precum trupului nu i se poate muta nici un organ de simț dintr-un loc într-altul, la fel nici sufletului, care este și el un organism, însă cu mult mai delicat și mai spiritual, nu i se poate face vreo astfel de modificare! El nu poate să vadă și să simtă decât prin mijlocirea creierului trupesc. Altfel de impresii, care sunt mai subtile și inexplicabile, pot fi bineînțeles sesizate de suflet prin altfel de nervi, dar acești nervi trebuie să fie într-o legătură permanentă cu nervii creierului, căci altfel limba n-ar mai simți nici un gust și nasul nici un miros.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:34 Capitolul 228 - Educația corectă a creierului ----------------------------------- Capitolul 228 Educația corectă a creierului 1. (Domnul): „Atâta vreme cât sufletul locuiește în trup, creierul este principalul organ de văz al sufletului. Dacă acesta este bine dezvoltat, atunci sufletul va putea să deslușească foarte bine imaginile vii impregnate în caracterul creierului. El va gândi, judeca și acționa în funcție de acestea. Chiar dacă, în anumite momente de extaz, sufletul poate să vadă prin clarviziune el însuși, prin intermediul adânciturii stomacului, așa cum am văzut la Zorel al nostru, aceasta nu-i folosește la nimic sau mai la nimic în viața de toate zilele, pentru că, în întunecimea trupului său de carne, nu va mai rămâne nici cea mai mică amintire din cele văzute. 2. Atunci când un lucru este privit sau cunoscut de către suflet, iar creierul trupesc nu ia parte la această cunoaștere, sufletului nu-i va rămâne nici o amintire - îi va rămâne cel mult o vagă impresie. Sufletul poate la fel de puțin să vadă ceea ce preia el în creierul lui de substanță sufletească, pe cât poate vedea și trupul ceea ce se impregnează în interiorul lui pe numeroasele tăblițe din creier din cele văzute și auzite. Acestea pot fi văzute doar de suflet, care este înlăuntrul a tot ceea ce este trupesc. 3. Ceea ce rămâne în creierul sufletesc nu poate fi văzut de suflet cu ochii lui, care sunt orientați spre în afară, la fel precum și ochii trupului, și nici nu poate fi auzit cu urechile sufletului. Aceasta poate să o facă doar spiritul din el. De aceea, un om poate cunoaște ceva din spirit, pe deplin și cu adevărat, de-abia atunci când spiritul este pe deplin revelat în suflet. 4. Ceea ce este înlăuntrul spiritului este cunoscut de Mine și din Mine mai departe, de spiritul din om, care este asemeni Mie și Spiritului Meu. Acest spirit din om este oglindirea Mea în suflet, la fel cum soarele se oglindește într-o oglindă. 5. Prin urmare, atâta vreme cât sufletul locuiește în trup, el are neapărată nevoie, pentru a vedea cu adevărat, de un creier trupesc bine dezvoltat. Un creier nedezvoltat sau care s-a dezvoltat greșit nu-i poate folosi sufletului la vederea spirituală, la fel cum nu-i folosește nici vederea prin adâncitura stomacului, pentru că nu rămâne cu nici o amintire din aceasta. Chiar dacă aceste amintiri rămân pentru totdeauna în creierul spiritului din el, sufletul nu are nici ochi și nici urechi pentru acestea, ci doar spiritul revelat din el. 6. Prin urmare, dacă creierul este educat din inimă, după Ordinea divină, și astfel imaginile spirituale de viață, care sunt lumină, se impregnează primele pe tăblițele sale, înaintea celor materiale, atunci imaginile din lumea exterioară care vor urma vor fi luminate și, prin aceasta, vor putea fi ușor înțelese și asimilate. Iar lumina care izvorăște din acestea va umple nu numai întregul trup, ci va străluci în raze luminoase spirituale în jurul acestuia și va forma astfel sfera exterioară de viață. Prin această sferă exterioară de viață, care cu timpul devine tot mai densă și mai puternică, omul poate face minuni în lumea exterioară și fără a fi nevoie de renașterea în spirit, așa cum ați văzut la nubienii noștri. 7. Dacă însă creierul se dezvoltă greșit, iar de tăblițele lui se agață doar umbre șterse, sufletul este nevoit să-și consume toată lumina vitală pentru a le putea vedea și, cu toate acestea, le va putea recunoaște doar foarte superficial după conturul formelor. Și astfel, în acest caz, sufletul nu va putea niciodată străluci, pentru a putea forma din preaplinul luminii lui sfera exterioară de viață. 8. Numai printr-o umilință adevărată, printr-o iubire intensă de Dumnezeu și de aproapele său și printr-o deosebită căutare a lucrurilor spirituale pot fi luminate imaginile materiale din creier și transformate astfel în imagini spirituale. În acest fel, creierul poate fi adus într-o anumită măsură din nou în adevărata ordine, dar nu va putea niciodată atingă acea ordine pe care ați văzut-o la acești nubieni. 9. Dar aceasta nu este o nenorocire, căci oricare dintre voi, cei care veți fi renăscuți în spirit, îmi va fi mai drag decât nouăzeci și nouă de astfel de suflete desăvârșite natural, care nu au avut încă niciodată nevoie de vreo ispășire. Pentru că adevărații Mei copii trebuie să devină puternici prin slăbiciunea lor! 10. Ai înțeles acum acestea bine, dragul Meu Cyrenius? Nedumeririle tale și-au găsit acum răspunsul așteptat?” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:36 Capitolul 229 - Cyrenius Mă roagă să lămuresc mai în detaliu cum trebuie educat creierul ----------------------------------- Capitolul 229 Cyrenius Mă roagă lămuresc mai în detaliu cum trebuie educat creierul 1. Cyrenius a spus: „Doamne, Tu ne-ai vorbit clar, dar, pentru ca să pot înțelege cu totul învățătura Ta, ar trebui să știu cum este alcătuit creierul din capul oamenilor, altfel îmi este cu neputință-mi imaginez tăblițele din creierul lor, pe care, printr-o educație corectă, se impregnează imagini spirituale, iar, printr-una greșită, se impregnează imagini lumești, materiale! Și încă mai puțin îmi pot imagina cum se pot imprima pe astfel de tăblițe diferitele imagini de viață. 2. Nu ai vrea Tu, Doamne, - pentru că Ție Îți sunt toate cu putință - ne arăți o astfel de tăbliță, atât din creierul anterior, cât și din cel posterior, ca să ne facem o imagine corectă despre ceea ce Tu însuți ne-ai spus că este de o mare importanță?! La o astfel de învățătură atât de însemnată, dacă nu ești lămurit cu una dintre noțiuni, nici întregul nu-ți va fi clar! 3. În sufletul nostru este încă prea puțină lumină ca să recunoaștem noi înșine forma acestor tăblițe ale creierului, ne dăm seama de starea lor sau chiar să avem viziuni profetice, privindu-le. Pentru noi, suflete slabe de oameni albi, este de mare importanță ne facem o imagine corectă măcar despre acea parte a organismului nostru de a cărei educație corectă depinde aproape în întregime binele vieții. Cum am spus, Doamne, dacă aceasta este și voia Ta, vrea tare mult să văd una sau mai multe astfel de tăblițe; și, dacă se poate, și din cele cu desen corect și din cele cu desen greșit!” 4. Eu am spus: „Am știut că voi aduce în această stare, ca să recunoașteți voi înșivă lipsurile și că va chinui o adevărată sete de a căuta și de a umple ceea ce vă lipsește. Și, uite, această căutare a ta îmi este mai dragă decât cea pentru care aproape că te-ai răzvrătit mai înainte, când Eu v-am arătat că sufletul unuia chiar pe de-a-ntregul renăscut nu va putea să facă niciodată, în lumea creaturilor materiale, minunile pe care le poate face un suflet care de la început este pur și nestricat! 5. Eu ți-am spus prea bine că un suflet renăscut în spirit poate să facă ceea ce Eu însumi pot să fac, dar, bineînțeles, numai în și prin Ordinea divină veșnică. Dar, cu aceasta, se pare că tu nu ai fost mulțumit de tot! Tu însă nu ții seama că aceste suflete pure și dintotdeauna nestricate nu pot nici ele să facă decât ceea ce este cu putință și este permis în Ordinea divină. 6. Căci tot ceea ce ele pot face prin sfera lor exterioară de viață și care vouă vi se pare atât de miraculos este ceva ce este la fel de normal pe cât de normal este faptul că acest pământ de aici este acoperit de iarbă și mușchi, și apa acestei mări rămâne în această adâncitură, datorită greutății sale. Aceste două fenomene naturale îți par cât se poate de normale, dar la fel de normale ți-ar putea părea, în aceeași ordine divină, ceea ce aceste suflete, care au fost dintotdeauna pure, sunt în stare să facă, fiind necesar vieții lor pământești, în condițiile țării în care locuiesc. 7. Pe cât de neagră este pielea acestor nubieni, pe atât de luminoase le sunt sufletele. Ei cunosc în cea mai mare parte cele mai importante organe ale trupului lor și tăblițele creierului le sunt binecunoscute. Sufletul lor, dintotdeauna pur, poate să-și cerceteze trupul prin intermediul tăblițelor și, dacă ceva nu este în ordine, ei văd locul unde zace răul, precum și în ce constă acesta. 8. Prin sfera lor exterioară de viață, care în acele momente este foarte puternică, ei găsesc foarte repede planta prin care răul poate fi îndepărtat. Numai când tendoanele și arterele devin leneșe și neputincioase, iar sângele devine gros, atunci ei cred că nu mai există plantă care să împiedice slăbiciunile bătrâneții și să ajute în mod natural trupului care a îmbătrânit și a devenit slab și foarte obosit. Atunci ei cred că cel mai bine este ca sufletul să se întărească și să părăsească trupul, care a devenit neputincios și decrepit, și să plece, eliberat de toate lanțurile pământești, în țara fericirii, care există dintotdeauna între soare, lună și pământ. 9. Acești oameni nu au nici cea mai mică urmă de teamă de moarte, dar se tem de slăbiciunea trupului, căci prin aceasta le slăbesc puterile sufletești și astfel sufletul trebuie să rămână pentru o vreme slab.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:38 Capitolul 230 - Urmările destrăbălării și preacurviei ----------------------------------- Capitolul 230 Urmările destrăbălării și preacurviei 1. (Domnul): „În ceea ce privește adevărata castitate, nu există pe acest pământ un alt popor care să îi întreacă pe acești nubieni. Nu mai este un alt popor pe acest pământ căruia să-i fie străină preacurvia și incesturile ca acestui popor nubian. 2. Acest lucru este de o mare importanță pentru viață. Dacă albii ar evita această povară, iar un bărbat și o femeie s-ar împreuna numai atunci când ar fi îndemnați de o mare iubire unul fată de celălalt, stăpânindu-și totodată amândoi, pe deplin, puterea creatoare, Eu vă zic vouă: n-ar fi nici unul dintre voi care să nu fie măcar prooroc! Dar, așa cum este obiceiul între voi, atât bărbatul, cât și femeia își sleiesc puterile, risipind cele mai nobile secreții, care sunt totodată cel mai aproape înrudite cu sufletul! Astfel că nu mai rămâne nicicând o rezervă din care, la urmă, se poată aduna în suflet o lumină tot mai puternică! 3. De aceea, oamenii devin tot mai greoi, ca un fel de polipi, mereu în căutare de plăceri în care iubirea lipsește cu desăvârșire. Rar sunt în stare de un gând luminos și sunt temători, lași, foarte materialiști, cu toane și schimbători ca vremea, aroganți, invidioși și geloși. Nu mai sunt în stare să priceapă ceva spiritual decât foarte greu sau chiar deloc. Fantezia lor se învârte mereu în jurul ispitelor și poftelor cărnii lipsite de iubire și nu se mai poate ridica la ceva înălțător și spiritual. Și dacă totuși se mai găsesc printre ei, din când în când, și unii oameni care, măcar în momentele lipsite de asemenea pofte animalice, mai aruncă uneori câte o privire spre cer, chiar și atunci gândurile carnale lipsite de iubire revin ca norii negri și acoperă într-atât cerul, încât sufletul va uita de el cu totul și se va arunca din nou în groapa pestilențială a plăcerilor carnale lipsite de iubire! 4. La astfel de oameni, intențiile lor - de cele mai multe ori bune - nu le ajută la nimic. Ei se aseamănă porcilor, care se aruncă mereu și mereu în noroi și se tăvălesc în el de zor, sau câinilor, care se întorc la resturile pe care le-au scuipat, ca să le înfulece din nou cu lăcomie. 5. De aceea trebuie să fie spus și vouă întregul adevăr: curvele și curvarii, destrăbălații de toate felurile și de toate neamurile, tocmai pentru că le lipsește cu desăvârșire iubirea, nu vor găsi niciodată intrarea în împărăția mea sau doar cu foarte mare greutate! 6. Dacă acum gândești în inima ta că este prea mult, atunci vezi dacă poți să schimbi în bine un astfel de om stăpânit de poftele trupești lipsite complet de iubire! Începe și fă-l atent la poruncile divine, spunându-i: «Pace ție! Împărăția Domnului este aproape! Lasă-ți viața păcătoasă, iubește-L pe Dumnezeu mai presus de toate și pe aproapele tău ca pe tine însuți! Caută adevărul, caută împărăția lui Dumnezeu în adâncul inimii tale! Dezice-te de lume și de materia ei păcătoasă și descoperă în tine spiritul viu! Roagă-te, gândește și făptuiește după legea divină!» Și vei vedea că vorbele tale au dat de urechi surde! El va râde de tine, îți va întoarce spatele sau îți va zice: «Cară-te de aici, nebunule, nu mă ispiti cu prostia ta, de nu, am să te alung cu bâta!» 7. Spune-Mi, ce ai face mai departe cu un astfel de păcătos, presupunând că în mâinile tale n-ai avea nici o putere de stat?! Dacă îl vei avertiza a doua oară, n-ai avea la ce să te aștepți decât la o și mai mare grosolănie ca prima! Și ce vei face mai departe? 8. Vei face poate o minune în fața ochilor lui! Dar îi va deschide oare aceasta ochii și urechile? Uite, el va crede că la mijloc este o vrăjitorie și-ți va zice: «Mai poți să faci și alte scamatorii din astea?!» Dar să nu cumva să te atingi de el, se va lua la bătaie cu tine, pe viață și pe moarte; iar dacă îl vei ologii, te va blestema în fel și chip! 9. De aceea, un desfrânat nu este numai un țap în căutare de noi și noi plăceri carnale lipsite total de iubire, ci, datorită stării lui mereu iritate, este și un om foarte rău. El este plin de pasiuni sălbatice, animalice, pe care nu le poate controla tocmai pentru că îi lipsește complet iubirea, este orb și surd la tot binele adevărului și spiritului. Pe un hoț îl poți întoarce la calea cea bună mult mai ușor decât pe un desfrânat și pe cei care fac sex fără a iubi deloc.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:40 Capitolul 231 - Binecuvântarea unei împreunări aflate în buna rânduială divină ----------------------------------- Capitolul 231 Binecuvântarea unei împreunări aflate în buna rânduială divină 1. (Domnul): „Pentru acei oameni printre care a scăpat preacurvia și face pradă, ca o adevărată ciumă sufletească, acolo vestirea Evangheliei nu-și are rostul! Căci cum ar trebui și cum ar putea să vorbească cineva pentru urechi surde și să facă semne în fața orbilor? Iar unde adevărul nu poate fi vestit, acolo cum ar putea să pătrundă de altundeva sau din altceva o lumină în suflet, decât din lumina adevărului sufletului, și din ce să se formeze sfera exterioară de viață?! Numai prin adevăr poate fi întărit sufletul, ca astfel să devină liber și să se umple tot mai mult cu lumină, pentru că sufletul numai prin adevăr va deveni tot mai harnic, mai plin de iubire și de lumină. 2. La acele popoare la care s-a răspândit preacurvia și incestul, oamenii sunt lipsiți de sfera exterioară de viață, sunt greoi, lași și nesimțiți și nu mai găsesc nici o bucurie pentru lucrurile înalte sau sfinte. Preocuparea lor principală este pofta animalică. Toate celelalte nu-i interesează deloc sau prea puțin. 3. De aceea, aveți grijă ca această pacoste să nu-și facă cuibul pe niciunde și aveți grijă, chiar și atunci când sunteți căsătoriți, fiți cumpătați, nu vă pierdeți controlul și să nu faceți dragoste atunci când nu simțiți deloc iubire pentru soția voastră, ci sunteți mânați doar de pofte trupești nestăpânite! 4. Cine își deranjează însă nevasta - din cauza poftelor lui trupești exagerate - atunci când aceasta este grea (însărcinată), acela strică rodul încă din pântece și sădește în el păcatul incestului. Căci, într-o astfel de situație, acel demon care îi ispitește pe soți să se împreuneze peste nevoile naturale și mai ales atunci când iubirea lipsește, este același care va trece potențat și înmiit în rodul din pântece. 5. La zămislirea unui copil trebuie foarte mult ținut seama ca împreunarea să nu se facă dintr-o poftă trupească ordinară, ci din iubire adevărată și dintr-o adevărată armonie sufletească, iar femeia care a prins rod să fie lăsată în pace încă șapte săptămâni bune după ce a născut! 6. Copiii care au fost zămisliți în acest fel, dintr-o mare iubire, și au fost lăsați să crească liniștiți în pântecele mamei, fără fie deranjați în modul arătat mai sus, vor putea veni pe lume chiar având sufletul desăvârșit. Este ușor de înțeles pentru oricine că un suflet desăvârșit poate mult mai ușor să se preocupe de dezvoltarea lui spirituală decât unul stricat, la care trebuie mereu cârpit și lipit câte ceva. Iar în plus, în cazul sufletului desăvârșit, acesta este pur și luminos pentru că nu este întinat de demonii incestului, care sunt inoculați cărnii și sufletului embrionului la fiecare act dezmățat de împerechere. 7. Încă din cea mai fragedă copilărie, un astfel de suflet sănătos, asemenea unui Samuel, se poate ridica foarte ușor spre Dumnezeu, cu adevărată dragoste copilărească nevinovată! Și ce minunat va fi caracterul acestui copil și astfel cât de luminoase vor fi semnele cu care vor fi impregnate fragedele tăblițe ale creierului său, înaintea semnelor materiale. În această lumină, copilul își va putea explica bine și corect imaginile materiale care vor veni mai târziu, pentru că aceste imagini au fost gravate pe un suport viu, plin de lumină, și ele pot fi ușor deslușite de către suflet, mereu și mereu, și pot fi cu adevărat înțelese. 8. La acești copii începe devreme să se formeze sfera exterioară de viață; ei vor căpăta ușor și foarte de timpuriu darul clarvederii și tot ce există în Ordinea divină se va supune voinței lor. Ce sunt, pe lângă ei, copiii stricați deja încă din pântecele mamei lor? zic vouă: nu mai mult decât umbre ale vieții! Și care este vina? Aceea pe care v-am arătat-o: desfrânarea! 9. Mai târziu, când Cuvântul Meu va fi vestit de voi, nu lipsească această învățătură! Ea pregătește pământul vieții și îl curăță de spini și mărăcini de la care nimeni nu a cules vreodată struguri sau smochine. Odată ce pământul a fost bine curățat, este ușor să semeni nobila sămânță vie în brazda luminată de o fire luminoasă și încălzită de flacăra iubirii. Nici o sămânță nu va fi risipită, ci va încolți și va da roade vii! Dar pe un pământ sălbatic și necurățat, puteți semăna ce vreți că nu veți avea niciodată o recoltă binecuvântată! 10. Un om care răspândește Cuvântul Meu oamenilor este asemenea unui semănător care a luat cea mai bună sămânță și a semănat-o pe tot pământul pe unde a mers. 11. Multe semințe au căzut pe nisipul arid ori pe stânci, iar când a venit ploaia peste ele, bobitele au început să încolțească. Dar ploaia a încetat în curând, iar vântul și soarele au supt repede apa de pe solul tare, iar mugurii abia încolțiți au murit și n-au mai apucat nici unul să dea roade. 12. Altele au căzut între mărăcini, au avut apă și au încolțit. Dar foarte curând lăcomia buruienilor dimprejur le-a sufocat și le-a luat toată hrana și astfel n-au ajuns nici ele să rodească. 13. O parte însă au căzut pe drumuri și cărări. Acelea nici măcar nu au apucat să încolțească, pentru că au fost curând călcate în picioare de către oameni sau înghițite de păsări! Nici ele nu au dat roade! 14. Doar puține au căzut pe pământul roditor. Acelea au încolțit și au dat o recoltă bună și bogată. 15. Această parabolă servește ca să vedeți că nu trebuie să dați mărgăritare la porci! Dar mai ales înseamnă pământul trebuie mai întâi curățat și îngrășat și abia apoi se va începe cu semănatul cuvântului-sămânță, și astfel munca cea grea nu va fi zadarnică! La răspândirea Cuvântului Meu cel viu nu ajunge doar intenția bună; ea trebuie condusă de o adevărată înțelepciune de viață - altfel un semănător binevoitor al Cuvântului Meu poate fi asemuit cu profetul Bileam, al cărui măgar era mai înțelept decât el! 16. Vezi tu, prietenul Meu Cyrenius, din tot ce ți-am spus Eu până acum, nu ai aflat încă răspunsul direct la ceea ce M-ai întrebat și, în adâncul inimii tale, vrei să îmi amintești aceasta. Eu însă îți spun că, dacă ți-aș fi împlinit dorința imediat, nu ai fi putut trage prea multe foloase din aceasta.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:46 Capitolul 232 - Alcătuirea creierului omenesc ----------------------------------- Capitolul 232 Alcătuirea creierului omenesc 1. (Domnul): „Acum însă vom vedea dacă vom putea face rost, pentru lecția noastră, de o tăbliță dintr-un creier omenesc! Rafael ne-ar putea aduce din Roma câteva capete de oameni - chiar de curând au fost decapitați doi criminali în Roma, pe Capitoliu, însă capetele acestor răufăcători nu prea ne-ar putea fi de folos sau chiar deloc! 2. Ar fi mai bine ca îngerul nostru să ne aducă patru pietre albe, curate, dintr-un râu oarecare și vom căuta să reprezentăm din ele, cât de bine ne va îngădui materia, un creier omenesc. Rafael, du-te și adu-ne ce ți-am cerut!”   3. Rafael s-a făcut dintr-odată nevăzut, vreme de vreo șapte clipite. Apoi a apărut din nou lângă noi și a pus în fața Mea, pe masă, patru pietre albe ca zăpada. Două erau mai mari și două mai mici, corespunzând părții mai mari a creierului, cea din față, pentru imaginile de lumină, și părții mai mici, din spate, pentru sunete. 4. După ce pietrele au fost puse pe masă în fața Mea, în ordinea potrivită, Eu le-am atins, iar ele au devenit transparente, ca cel mai curat cristal de munte. Am suflat apoi peste ele și ele s-au împărțit în milioane de piramide mici cu patru fețe, fiecare având câte trei fețe exterioare și baza, 5. Două dintre pietrele din dreapta Mea reprezentau creierul în ordinea bună, corectă, iar cele două din stânga Mea reprezentau creierul care, printr-o educație greșită și influențe rele, ajunsese în ordinea greșită, cum se întâlnește de obicei la oameni. 6. La cele două pietre din stânga Mea însă nu erau numai piramide, ci, pe lângă puținele piramide, se puteau vedea aproape toate celelalte forme geometrice, care au devenit și mai clar vizibile atunci când Eu am mai suflat odată peste ele și ele s-au mărit de zece ori, astfel că acum aveam patru mari grămezi pe masă în fața noastră, care, la semnul Meu, a fost mărită și ea (masa), în fața ochilor înmărmuriți ai ucenicilor. 7. Eu am spus: „Acum puteți vedea bine formele de tăbliță la toate cele patru «grămezi de creier» și le puteți cerceta, ca să observați diferențele dintre ele! 8. Vedeți aici, la dreapta, creierul mare, anterior, este format din piramide cât se poate de regulate și la fel și creierul mic, posterior, este format din același fel de piramide, numai că sunt de trei ori mai mici, dar îndeajuns de mari pentru a prelua pentru suflet o mulțime de frecvențe de vibrație din aer. 9. Uitați-vă acum și la cele două grămezi din stânga Mea! Aici sunt multe forme diferite, așa cum am amintit mai înainte, și ele nu se potrivesc niciunde împreună. Când ici, când colo se zărește câte un spațiu gol, care dă naștere la tot felul de reflexii false, așa cum veți vedea mai târziu. Creierul posterior are de asemenea tăblițe, dar de trei ori mai mici decât creierul anterior. Uitați-vă acum bine la forme!” 10. Atunci au venit cu toții mai aproape ca să se uite la cele patru pietre care reprezentau creierul - până acum numai în formele lui de tăblițe piramidale, fără despărțituri compartimentale interioare și fără legăturile dintre tăblițe. 11. (Domnul): „După ce v-ați făcut cu toții o părere cât se poate de limpede despre aceasta, voi despărți tăblițele creierului, printr-o nouă suflare, în compartimente și le voi lega polar în fiecare compartiment, la fel și compartimentele între ele și creierul anterior cu cel posterior, pentru ca, prin aceasta, tăblițele - de orice fel ar fi ele - devină capabile să preia imagini și semne.” 12. Cyrenius nu-și putea reveni de atâta mirare și, până la urmă, a spus: „ Ah, acum m-am luminat! Străvechii egipteni, care și-au clădit școlile în formă de piramidă, au fost desigur suflete omenești pure, deci pline de strălucire interioară, care-și puteau vedea construcția organică a trupului! Cu siguranță ei au văzut aceste forme piramidale, care sunt cele mai importante pentru cunoașterea omului, și apoi au ales această formă pentru construcția magnificelor lor școli. Da, ei au văzut în detaliu fiecare piramidă și astfel au putut construi acele școli, realizând la scară mare modelul piramidelor din creier! 13. De aceea are o piramidă atâtea coridoare și încăperi în interior, prin care nici un om nu se mai poate descurca acum și nimeni nu mai poate înțelege la ce sunt ele bune! Doamne, este oare corect tot ce am gândit eu acum?” 14. Eu am spus: „Cât se poate de corect și de adevărat, căci așa a și fost. Egiptenii au decorat fețele interioare ale piramidelor cu tot felul de semne și inscripții care arătau transformările prin care poate trece un om aflat în trupul său, de ce trebuie el să lupte ca să se cunoască pe sine însuși și de ce adevărata iubire este miezul întregii vieți.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:49 Capitolul 233 - Legătura dintre creierul anterior și cel posterior ----------------------------------- Capitolul 233 Legătura dintre creierul anterior și cel posterior 1. (Domnul): „Acum voi sufla încă o dată peste cele patru grămezi de creier și vei vedea ceva asemănător cu cele două OUBELISCE (coloane) din fața piramidelor. Coloanele construite de egipteni serveau unui alt scop decât cele două coloane din fața fiecărei suprafețe a tăblițelor piramidale din creier. Coloanele din fața piramidelor arată doar că în piramidă trebuie căutată înțelepciunea și bineînțeles că intrarea în ea îi era permisă doar unui om care s-a dovedit a fi neprihănit. 2. Cele două vârfuri din fața fiecărei tăblițe, din care fiecare piramidă cerebrală are opt, sunt ustensilele de scris, cu care sunt înscrise tăblițele, prin mișcări determinate de nervii cerebrali proprii, care se află într-o legătură foarte complexă organo-mecanică cu nervii acustic și optic. Inscripțiile se fac după o anumită ordine sau se fac împreună cu alte imagini spirituale de lumină corespunzătoare. 3. Fiți acum deosebit de atenți la ceea ce va urma! Vom umple acum aceste ustensile de scris cu limfă și vom începe cercetările noastre mai întâi la creierul din dreapta! Eu vreau ca tăblițele acestui creier să fie imprimate mai întâi corect, ca și când ar fi fost făcută aceasta de către caracterul posesorului acestui creier, atât prin văz, cât și prin auz!” 4. Acum toți și-au ațintit ochii cu deosebită atenție asupra modelelor noastre cerebrale. A trebuit aici să fac să apară imagini luminoase din lumina obositoare materială, căci lumina sufletească subtilă nu ar fi putut fi văzută de ochii trupești ai ucenicilor Mei. Ce au observat atunci ucenicii Mei care erau foarte atenți? 5. Au văzut cum din vârfurile coloanelor au început sa curgă peste tăblițele cerebrale steluțe roșii și albastre, și anume, într-o astfel de ordine încât un ochi foarte atent putea desluși cum din aceste nenumărate steluțe luau naștere, pe tăblițele cerebrale, tot felul de imagini minunate. 6. Bineînțeles că am făcut în așa fel încât ochii ucenicilor să aibă pentru câteva clipite calitățile unui microscop foarte puternic. Fără aceasta, observatorii nu ar fi putut percepe prea multe dintre minunatele imagini de lumină, căci pentru aceasta nu ar fi ajuns o mărire de zece ori a piramidelor, ci doar una de o mie de ori. 7. L-am întrebat pe Cyrenius ce vedea, iar el a zis: „Doamne, minuni peste minuni! Coloanele din fața piramidelor sunt foarte mobile și sunt făcute din foarte multe elemente, iar din ele izvorăsc mereu o mulțime de steluțe de lumină roșie și albastră. Cele două coloane ale fiecăreia dintre cele patru suprafețe piramidale sunt mereu active și trec neîncetat cu jetul lor de scântei peste suprafața piramidei din fața lor și o stropesc cu steluțe. S-ar putea crede că prin această plimbare de dute-vino, aparent fără rost și la întâmplare, peste tăblițele cerebrale, nu ar putea ieși nimic altceva decât o mâzgălitură. Dar, dimpotrivă, văd cum se formează ca de la sine tot felul de imagini ordonate, chiar foarte plăcute la vedere. 8. Acum văd cum cele două coloane devin tot mai liniștite, iar atunci când o suprafață este în totalitate impregnată se opresc. Este însă aproape de necrezut că aceste mii și mii de semne și imagini au fost imprimate într-un timp atât de scurt de cele două creioane vii pe o astfel de tăbliță triunghiulară! Formele sunt încă foarte mici, deși noi vedem o astfel de tăbliță de mărimea unui om. Aceste mici imagini și semne au o acuratețe atât de mare, încât cu greu mi-aș putea imagina ceva care să le întreacă în desăvârșire. 9. De ce însă în creierul posterior nu zărim nici o imagine asemănătoare cu cele din creierul anterior? Eu nu văd acolo decât linii, puncte și tot felul de semne încârligate, din care nu pricep nimic. Ce însemnătate au ele oare?” 10. Eu: „Acestea sunt semne ale sunetelor și ale cuvintelor. Ele însă nu sunt izolate, ci sunt mereu în legătură polară cu o suprafață a unei tăblițe piramidale din creierul anterior, iar tonul sau noțiunea care este imprimată pe tăblița cerebrală posterioară cu ajutorul liniilor, punctelor și cârligelor este desenată în același timp pe suprafața piramidei din creierul anterior, în partea ei cea mai inferioară, și noțiunea este astfel reprezentată ca sufletul să o poată recunoaște mai ușor. 11. Ca să se poată realiza aceasta, trebuie trase o mulțime de fire nervoase de la fiecare piramidă cerebrală din creierul posterior până la piramidele corespunzătoare din creierul anterior, altfel nimeni nu și-ar putea face o imagine clară despre un lucru sau acțiune descrisă în cuvinte. 12. Sunetele nearticulate, precum și muzica, nu sunt transmise, de aceea nici un om nu-și poate imagina ceva concret auzind un sunet, o armonie sau o melodie. Căci, așa cum v-am spus, astfel de sunete nu sunt transmise și consemnate pe tăblițele din creierul anterior, ci rămân pe suprafața piramidelor corespunzătoare din creierul posterior, sub formă de linii, puncte și cârlige. 13. De la fețele piramidelor din creierul posterior, care sunt imprimate cu sunete pure, pleacă nervi prin măduva spinării până la ganglionii stomacului și de acolo la inimă. De aceea muzica, atunci când este foarte pură, acționează în principal asupra firii, a simțămintelor; ea îl impresionează și nu arareori îl «înmoaie» pe om. 14. Pornind de la simțăminte și ridicându-se, sunetele pot fi totuși înscrise în forme, prin lumina iubirii, ca steluțele pe tăblițele creierului anterior de către cele două mici obeliscuri și astfel, nu arareori, ele sunt adevărate călăuze pentru suflet în marea sală a vieții din spirit. De aceea, o muzică foarte pură poate fi de mare folos sufletului în unirea lui deplină cu spiritul. Învățați de aceea voi și învățați-i și pe alții muzica pură, așa cum o cânta odinioară David! 15. puteți da seama că muzica cea curată este în stare de aceasta dacă veți pune laolaltă dușmani cu prieteni și apoi veți lăsa să răsune în mijlocul lor muzica pură - veți vedea în curând, în loc de fețe dușmănoase, numai fețe prietenoase. Un asemenea efect însă îl are numai muzica pură, o muzică impură și dizarmonioasă are un efect contrar. 16. Ai văzut acum modul în care sunetele sunt prezentate sufletului pe ocolite, ca ceva vizibil, chiar dacă nu ca imagini concrete, totuși ca forme spirituale înalte, sub forma a tot felul de semne, așa cum pot fi văzute și pe vechile monumente din Egipt. Eu cred că ceea ce ți-am arătat până acum îți este limpede și nu mai adaug nimic, decât că toate acestea se petrec doar într-un creier ordonat și nestricat, educat de simțăminte înalte, unde tăblițele cerebrale sunt impregnate mai întâi de lumină cu tot felul de forme sufletești și spirituale.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:51 Capitolul 234 - Legătura dintre organele de simț și creier ----------------------------------- Capitolul 234 Legătura dintre organele de simț și creier 1. (Domnul): „Acum, am încheiat această temă foarte importantă, ca să înțelegeți totul pe deplin trebuie să mai aruncăm câteva priviri scurte asupra modului în care sufletul impregnează aceleași tăblițe cerebrale cu imagini din lumea materială. 2. Priviți aici, tăblițele cerebrale vor fi acum impregnate și de imagini care vin prin ochi! Eu vreau aceasta și așa se va face! 3. Uitați-vă acum la cele două obeliscuri, cum s-au întunecat dintr-odată, Arată ca și când s-ar fi umplut cu o limfă foarte întunecată și priviți: suntem deja, toți cei adunați aici, lângă copaci, imprimați pe tăblițele cerebrale și tot ce vedem aici este, de asemenea, imprimat pe acestea, dar nu numai ca imagini plate și moarte, ci multidimensionale și vii! 4. Fiecare mișcare pe care o facem va fi redată aici ca de mii și mii de ori și totuși rămâne o imagine premergătoare sau mii de imagini premergătoare, înregistrate în interiorul piramidelor și vizibile oricând ochiului sufletului, pentru că sunt mereu luminate de lumina spiritual-sufletească și acest fenomen este numit în parte «memorie» și, în parte, «amintire», pentru că este strâns legat de piramidele cerebrale. Aceste imagini se multiplică pe calea reflexiei interioare în așa fel încât unul și același obiect poate rămâne înregistrat de nenumărate ori. 5. În acest fel, fiecare om poartă în el însuși, mai ales în sufletul său, dar mult mai mult în spiritul său, întreaga creație, de la cea mai mare la cea mai mică parte a ei, pentru că el este o parte din ea. 6. Dacă el privește acum stelele, luna sau soarele, toate acestea vor fi din nou înscrise în organele lui cerebrale, în felul care v-a fost arătat acum; sufletul se uită la ele și găsește plăcere în aceasta, iar cele privite vor fi păstrate în piramidele cerebrale datorită adevăratei plăceri a sufletului. Bineînțeles că ele vor fi păstrate mult micșorate și multiplicate pe calea reflexiei interioare și pot fi găsite oricând de suflet și privite în întregime. 7. Toate imaginile din sfera lumii exterioare apar ele însele ca imagini întunecate; însă imaginile de lumină din spatele lor, dintr-o sferă de viață mai bună, luminează imaginile naturii, iar acestea sunt ele însele îndeajuns de luminoase, în toate detaliile lor, încât sufletul să le poată privi bine, le poată cerceta și înțelege. 8. În plus, creierul anterior se află într-o permanentă legătură cu nervii olfactiv și gustativ, iar creierul posterior cu nervii tactili. Aceștia imprimă, pe o anumită tăbliță cerebrală, anumite caracteristici, din care sufletul poate recunoaște repede și ușor, de pildă cum miroase o anumită floare sau ce gust are o anumită mâncare ori o anumită băutură. Căci totul este astfel alcătuit încât fiecare tăbliță de gust sau miros să fie într-o legătură strânsă, prin nervi foarte ușor excitabili, cu una sau alta dintre tăblițele cu obiecte. 9. De fiecare dată când un miros cunoscut pune în mișcare nervul olfactiv, el este imediat reprezentat pe o tăbliță de miros corespunzătoare și de la aceasta va fi imediat excitată tăblița cu obiectul corespunzător; astfel sufletul află foarte repede și ușor ce se ascunde în spatele acelui gust sau miros. La fel își reprezintă sufletul, prin intermediul simțului tactil și al creierului posterior, lucrul care i-a stimulat simțul tactil, în forma și consistența lui. Toate acestea însă se petrec, în felul cum v-am arătat acum, numai într-un creier foarte bine ordonat. La creierul neordonat veți găsi doar câteva asemănări foarte îndepărtate cu acest creier ordonat, așa cum ne vom convinge practic de aceasta. 10. Observați la acest al doilea creier, neordonat, neregularitatea în comportamentele principale și secundare, ca o grămadă de tot felul de figuri stereometrice, între care și felii, globuri, sferoizi și tot felul de gogoloașe păstoase. Obeliscurile din fața piramidelor aproape că nu sunt vizibile, sunt strâmbe și doar arareori sunt de aceeași mărime și grosime! 11. Cum poate să-i servească sufletului un astfel de creier? Acest creier, așa cum este el reprezentat aici, a ieșit deja din pântecele mamei stricat, din motivele pe care vi le-am spus. Vom vedea însă imediat cum se va dezvolta acest creier prin educația lumească și unde va ajunge. Fiți acum atenți cu toții!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:53 Capitolul 235 - Creierul bine ordonat și creierul neordonat ----------------------------------- Capitolul 235 Creierul bine ordonat și creierul neordonat 1. Cyrenius a întrebat, cam mirat: „Doamne, acest creier, creat într-un mod atât de minunat, nu a fost oare stricat deja încă din pântecele mamei prin voluptatea simțurilor actului creației?” 2. Eu am spus: „Prietene, ce întrebare din partea ta! Nu v-am spus Eu mai înainte că toate acestea sunt doar înfățișate asemenea felului în care se petrec în realitate? Cui i-ar putea trece prin gând că acest creier, care v-a fost prezentat aici într-un mod nenatural, pentru a vă servi drept învățătură, ar putea fi stricat în pântecele mamei?! Pare doar să fie așa, de aceea Eu v-am zis: acest creier poate fi zdruncinat, așa cum v-am arătat, în pântecele mamei! Dar ce am făcut aici este doar o demonstrație pentru ca voi să puteți pricepe mai bine; nu este decât o reprezentare a realității, și nu o realitate adevărată, care se moștenește! Acum ești lămurit?” 3. Cyrenius: „Doamne, iartă-mi marea prostie! Acum îmi dau și eu seama de ea!” 4. Eu: „Știam prea bine că îți vei da seama de ea! Ai pus această întrebare prostească din cauza unei mizerii lumești care se mai află încă în mintea ta. Acum poți să-ți dai seama din aceasta câtă «înțelepciune», din toată așa-zisa istețime a lumii, oferă sau poate oferi chiar un suflet care tânjește după adevăr! 5. Toate întrebările «isteților» lumii sunt, în conținutul lor, pline de prostie. Și cum ar putea fi atunci răspunsurile pe care alți «isteți» ai lumii le dau la aceste întrebări? Dacă așa-zisa lor lumină este de fapt întuneric și noapte, cu atât mai neagră și mai întunecoasă este adevărata lor noapte și adevăratul lor întuneric! 6. De aceea, păziți-vă de toată istețimea lumii și de așa-zisa înțelepciune a ei. Căci Eu vă zic vouă ea este cu mult mai întunecată și mai rea decât ceea ce mult slăvită înțelepciune a lumii numește prostie! Căci un prost al lumii poate fi ajutat ușor, pe când un așa-zis «înțelept» înrădăcinat al lumii poate fi doar foarte greu ajutat. Voi veți întreba cu naivitate dacă «înțeleptul» nu poate fi ajutat chiar deloc? Răspunsul la această întrebare este dat clar, ca lumina zilei, de cel de-al doilea creier, cel stricat! 7. Priviți acest creier din dreapta, care este ordonat după ordinea divină și întru totul nestricat! Câtă limpezime are structura lui! Totul este plin de lumină și toate formele, atât cele de la suprafață, cât și structura lui organică internă, au cea mai mare claritate! Cât de limpezi trebuie să fie noțiunile și cunoștințele unui astfel de suflet despre toate lucrurile și toate legăturile! Cât de înțelept este un astfel de om și câtă putere de viață are el!ți dintre copiii lumii se pot măsura cu el?! Ați avut ocazia mai înainte să vedeți, la nubieni, de ce este în stare un suflet ordonat după ordinea divină! 8. Acum avem în fața noastră un creier stricat și vom vedea cum va fi el și mai tare stricat printr-o educație greșită. Și veți putea vedea, de asemenea, mai mult decât clar, cât de lipsită de roade este o înțelepciune lumească față de o adevărată înțelepciune ordonată divin! Priviți acum acest adevărat haos al acestui creier! Niciunde nu găsești o legătură ordonată; doar ici și colo poți vedea câte o mică piramidă amărâtă! Totul arată mai degrabă ca o grămadă de vechituri decât ca un creier! 9. Creierul ia o astfel de formă deja din pântecele mamei! Ce va ieși dintr-un astfel de om, ce progrese va face el la adevărata școală a vieții cu un asemenea creier?! Da, dacă ar rămâne măcar așa și s-ar începe cu o educație atentă a firii, vreme de zece ani, tot ar fi bine! Dar unde rămâne educația firii?! La ea nu se mai gândește nimeni, iar în clasele mai mari de școală - chiar deloc! Iar școlarii din clasele primare nu știu mai mult despre educația sufletului și a temperamentului decât animalele sălbatice din pădure, iar trăsăturile lor seamănă întru totul cu cele ale sălbăticiunilor pădurii, care vânează și se hrănesc cu sângele altor animale mai blânde.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:55 Capitolul 236 - Caracterul isteților lumii și nefericirea lor pe lumea cealaltă ----------------------------------- Capitolul 236 Caracterul isteților lumii și nefericirea lor pe lumea cealaltă 1.(Domnul): „Dar oricât de răi ar fi astfel de oameni, tot mai ușor se poate face din ei oameni desăvârșiți decât dintr-un așa-zis isteț al lumii. Cei care sunt considerați înțelepți ai lumii au, într-o anumită privință, mintea foarte ascuțită, aceasta însemnând că ea este ațintită pe un singur punct, cel mai adesea unul egoist. Și aceasta din cauză tăblițele piramidale sunt integre parțial și pe rânduri în mijlocul creierului. Aceasta face ca «înțelepții» lumii, de multe ori sfătuindu-se împreună, poată scoată la iveală ceva deosebit, dar numai pentru scopurile lumești. Dar tot ce este profund și spiritual le rămâne străin, căci între avantajele lumii și cele veșnice ale spiritului și sufletului rămâne o prăpastie de netrecut, peste care în veci nici cea mai ascuțită istețime a lumii nu va găsi vreodată vreo punte. 2. Și aflați că toate acestea se datorează stricăciunii din temelie a structurii creierului omenesc încă din pântecele mamei și apoi educației greșite a inimii și a temperamentului. Căci, dacă măcar după naștere ar urma o bună educație a inimii și a temperamentului, cea mai mare parte a creierului ar putea fi îndreptată, și oamenii s-ar lumina și ar avea o putere mai mare de viață. Iar prin adevărata umilință și bunătate a inimii, după ani, s-ar putea găsi și cele pierdute, și îndreptate sau înlocuite toate cele stricate. 3. Căci cine își pune sămânța într-un pământ bun, nu poate rămâne fără recoltă. Dar dacă în pământul deja slab și sărac, neîngrășat, nu va fi pusă nici măcar o sămânță de adevăr de viață, de unde și cum să iasă măcar un spic, darămite o recoltă întreagă? 4. Da, oamenii lumii se pricep foarte bine să răscolească pământul ca porcii și să-l însămânțeze cu tot felul de roade. Ei strâng recolte bogate, își umplu hambarele până sus și sunt mândri și trufași pentru aceasta, și tot mai aspri și fără inimă față de săraci, cărora nu le mai rămâne nici măcar o palmă de pământ din cauza marii lăcomii a bogaților acestei lumi. 5. La aceasta se pricep foarte bine oamenii acestei lumi. Dar de împărăția Spiritului, a Vieții Veșnice, ei nu se îngrijesc și o lasă în paragină, își fac prea puține griji, sau chiar deloc, dacă pe ea vor creste spini și mărăcini. Este deci de înțeles de ce oamenilor acestui pământ, în loc să le meargă mai bine, le merge tot mai rău. Atâta vreme cât pot să-și ridice palate maiestuoase și paturile în care dorm sunt moi, cât timp își pot umple burta cu tot felul de trufandale și își pot acoperi pielea cu haine moi, regale, ei sunt împăcați și mulțumiți. Căci doar au tot ceea ce trupul lor egoist își poate dori în această scurtă viață pământească. 6. Dar când mesagerul, boala cea grea, vine, șchiopătând din greu, urmată de moarte, atunci sufletul amărât trece de la o frică la alta și mai mare, ajunge la disperare și neputință, și până la urmă chiar la moarte, în vreme ce moștenitorii își împart încântați marile comori adunate de răposatul cel orbit de această lume. Și cu ce se alege acesta pe lumea cealaltă? Cu nimic altceva decât cu cea mai mare sărăcie, cele mai mari nevoi și cu cea mai mare suferință, de neînchipuit pentru această lume. Și toate cestea nu doar pentru scurtă vreme, ci pentru o perioadă pentru voi neînchipuit de lungă, pe care ați putea-o numi «veșnicie», pentru că este aproape la fel de mare. Iar aceasta este ceva foarte normal. Căci de unde să ia un suflet - care n-a lucrat și nu s-a îngrijit niciodată de nimic altceva decât de trup - puterea ca să se desăvârșească într-o lume care nu are și nici nu poate avea nimic mai mult decât are sufletul în el. Cu timpul însă, sufletul ar putea, prin eterul spiritual al sferei exterioare de viață și lumină care îl înconjoară, transforme această lume într-una locuibilă. 7. Într-o astfel de lume, el ar trebui să înceapă noua muncă, lucrând cu iubire la împărăția spiritului din el. Cum însă ar putea fi aceasta cu putință dacă inima lui, împietrită și nesimțitoare, se adâncește tot mai mult în supărare, deplângându-și soarta, plină de mânie și clocind ură și răzbunare, iar spiritul lui este ca și mort, surd, mut și orb, nemaifiind în stare să citească tăblițele creierului sufletului? 8. Și chiar dacă unui spirit ceresc i-ar fi cu putință trezească acest suflet decăzut ca să vadă și să simtă, ce fel de lucruri va găsi în creierul acestuia, spre a-l ajuta să-și facă din ele o nouă locuință și sferă de acțiune?! Tot nu ar putea găsi nimic ce i-ar putea fi de folos. Căci, dintre toate lucrurile materiale pe care sufletul decăzut le-a adunat în această lume pământească în creierul său, spiritului îi este cu neputință preia ceva în creierul său spiritual, pentru că îi lipsește mijlocul viu principal necesar pentru o astfel de transmisie, și anume: lumina din lumina iubirii vii de Dumnezeu și, din ea, pentru aproape!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:58 Capitolul 237 - Urmările care pot să apară din cauza unui creier care este întunecat din punct de vedere spiritual ----------------------------------- Capitolul 237 Urmările care pot să apară din cauza unui creier care este întunecat din punct de vedere spiritual 1. (Domnul): „Sau puneți o oglindă, oricât ar fi ea de clară, într-o pivniță fără nici un pic de lumină și vedeți dacă lucrurile care se află în pivniță se vor reflecta în oglindă! După ce vă veți cunoaște bine pivnița, veți recunoaște obiectele aflate în ea pipăindu-le și astfel veți ști unde sunt și fără lumină. Veți pune însă degeaba o oglindă în acea pivniță întunecată, căci, fără lumină, ea nu va putea reda niciodată o imagine fidelă a lucrurilor din pivniță. 2. La fel se petrec lucrurile și la un om cu un creier educat de lume, în sens material, stricat și întunecat. Din creierul material întunecat nu se va reflecta în creierul sufletesc nici o formă spirituală purtătoare de lumină, iar tăblițele cerebrale ale sufletului, care sunt degradate aproape de tot, rămân întunecate și goale. Chiar dacă lumina spiritului ar pătrunde până la aceste tăblițe, aceasta nu ar ajuta mai mult sufletului și spiritului decât aprinderea unei lumini într-o încăpere absolut goală. 3. Ce să vadă el aici? Nimic altceva decât pereți goi! Ce va învăța el aici? Cu siguranță nimic și se va plictisi până la exasperare! Și, înțelegând rostul, își va striga lui însuși: «Afară cu tine și cu lumina ta din această încăpere goală, căci aici nu este nimic! Mergi cu lumina acolo unde este ceva de luminat! Lumina are rostul ei - de ce să luminez cu ea pereții ăștia goi, cărora le este totuna că stau în lumină ori în întuneric?!» 4. Când lumina ochilor spiritului privește la tăblițele creierului din suflet, și acestea sunt goale, acolo nu va mai pătrunde nici o lumină a unui ochi spiritual și va rămâne întuneric aproape o veșnicie! De unde să ia atunci sufletul pe lumea cealaltă materialul de construcție pentru clădirea unei lumi în care să poată locui? Cum va face el treaba aceasta? Voi sunteți de părere că Eu i-aș putea ajuta unui astfel de suflet decăzut? O, da, dar niciodată printr-o milă omenească, slabă, ci numai prin Ordinea divină veșnică și de nestrămutat, care are brațe foarte lungi și foarte răbdătoare! 5. De-abia atunci când, ca urmare a atingerii culmei suferinței, sufletul se înroșește și se încinge de atâta disperare, din marea teamă din inimă și din simțămintele încordate se va ridica o scânteie în creierul sufletesc și lumina ei va impregna pe tăblițele din creier imaginile suferinței sufletului, chinul, durerile, mizeria și neputința lui. De abia atunci va ajunge el la câteva idei sărace și abia după multă vreme va fi în stare să-și facă din aceste imagini nefericite o lume sărăcăcioasă în care să locuiască! 6. Nimeni însă nu-l va invidia pentru ceea ce are acum și va trebui să treacă din nou multă vreme până când un astfel de suflet își va îmbunătăți lumea în care locuiește. Pentru aceasta va fi din nou nevoie de tot felul de mijloace de corecție și de constrângere pentru înviorarea, învigorarea și punerea la muncă a simțămintelor lui! 7. Abia după multe și multe astfel de situații anevoioase, un astfel de suflet va deveni o copie de noțiuni cu caracter foarte trist despre el și astfel va începe să-și dorească se depășească și va începe să-și ordoneze, din ceea ce are acum, căi, ca să nu mai cadă de acum atât de ușor în cele mai grele nevoi și în cea mai adâncă deznădejde! 8. Acum am putea spune că sufletul dispune de un capital și de o recoltă proprie, dar cât de limitată, cât de săracă și cât de neputincioasă este aceasta! 9. Dacă se întâmplă se piardă în pădure copii mici și neajutorați, se poate ca unul sau altul să supraviețuiască. presupunem că un băiat și o fetiță au rămas în viață, în pădure, pentru că au fost părăsiți sub un smochin ale cărui roade le-au căzut în poală și i-au hrănit până când au putut să-și facă singuri rost de altă hrană. Ei vor crește astfel în sălbăticie, vor atinge vârsta maturității și vor face la rândul lor copii, iar, în câteva secole, din ei va lua naștere un popor. Acesta însă va rămâne fără îndrumare și profeții de sus! 10. Du-te la un asemenea popor și interesează-te de cultura lui și te vei putea convinge că, în loc de oameni, vei întâlni animale, care sunt cu mult mai sălbatice și feroce decât tigrii, hienele, lupii și urșii! Nu vei întâlni la ei o limbă, ci mai mult o imitație a tot felul de sunete ale naturii, prin care ei își comunică doar lăcomia și voința sălbatică. Ei mănâncă oameni străini, animale și fructe crude, iar în vreme de foamete se vor mânca și între ei. Ocupația lor este o permanentă vânătoare pentru a-și procura hrană. 11. Abia după câteva secole, după ce unii dintre ei vor trece granițele pădurilor lor și vor ajunge la vreun popor civilizat de la care vor afla câte ceva despre ceea ce înseamnă educație, și după ce se vor întoarce cu bruma de cunoștințe căpătate, de abia atunci acel trib va începe să iasă din sălbăticia lui, dar bineînțeles că va fi încă la fel de departe de o adevărată educație spirituală ca cerul de pământ! 12. Nici nu bănuiți cât de mult timp va trece până când un astfel de popor va ajunge măcar la o cultură superficială, lumească, și cu atât mai mult timp va fi necesar până când el va ajunge la o cultură spirituală, ca cea pe care o aveți voi acum!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:01 Capitolul 238 - Greutățile pe calea evoluției spirituale pe care le întâmpină, pe lumea cealaltă,un suflet prea material ----------------------------------- Capitolul 238 Greutățile pe calea evoluției spirituale pe care le întâmpină, pe lumea cealaltă, un suflet prea material 1. (Domnul): „Desigur că printr-o dezvăluire de sus ar putea merge mai repede cu educația unui astfel de popor primitiv! O dezvăluire poate fi făcută mai ușor unui popor în această lume, decât unui suflet pe lumea cealaltă, dacă el nu a luat cu el pe lumea cealaltă nici măcar o scânteie din ceea ce s-ar putea considera de departe a semăna cu o ordine divină. 2. Când un astfel de suflet decăzut, după tot felul de nevoi și greutăți pe care le are de întâmpinat pe lumea cealaltă, va ajunge la anumite noțiuni și idei, în creierul lui sufletesc, datorită agitației lui crescute, va apare o lumină mată. Sufletul, datorită imaginației lui sărăcăcioase și a voinței lui slabe, își va forma din această lumină o lume himerică, deoarece lumina cea mată nu are nici pe departe un conținut, fiind prea departe de adevăr și de ordinea divină. Dar de-abia după ce a ajuns la acest stadiu, sufletul va putea fi vizitat de mesageri, care doar aparent îi vor semăna și care îl vor îmbogăți cât mai discret și cu multă grijă cu diverse noțiuni mai bune. 3. Și, de multe ori, sute de ani pământești nu sunt de ajuns ca un astfel de suflet stricat să fie adus la o cât de săracă ordine cerească. 4. Unui astfel de suflet însă îi va fi aproape cu neputință evolueze mai sus de primul și cel mai de jos cer al purei înțelepciuni, deoarece creierul lui spiritual nu va putea pierde primele caracteristici triste, din care, din când în când, se va dezvolta mereu un fel de drept la răzbunare și un fel de inteligență a răzbunării, care, la rândul ei, va lăsa din nou o amprentă în creierul tot mai luminat și va determina simțămintele sufletului să vadă, deși îi merge bine, acest bine nu este nici pe departe o răsplată pe măsura a tot ceea ce a avut de suferit până atunci. 5. El se aseamănă cu un bătrân soldat roman care, în schimbul anilor grei în slujba împăratului și a multor răni, a primit o bucată de pământ, pe care, lucrând-o, ar putea obține un venit bun. Cu toate acestea, bătrânul soldat bombăne nemulțumit de fiecare dată când își vede vechile răni și zice: «Răsplata e bună, dar este mult prea mică pentru mine, care mi-am pus de atâtea ori viața în primejdie pentru împărat, popor și țară! Vecinii mei nu au înfruntat niciodată dușmanul cel rău, au un trup drept și sănătos și pot să muncească foarte ușor pământul. Eu, deși am slujitori și slujitoare care să-mi ajute, trebuie să pun umărul dacă vreau să iasă ceva bun. E adevărat că nu trebuie să-i plătesc impozit împăratului cât timp voi trăi, și nici copiii mei, până la a cincea spiță, mai ales dacă unul dintre ei îmbracă și el haina militară pentru împărat și stat. Dar asta ne-ar mai lipsi, trebuiască mai plătim și impozit împăratului! Și totuși, chiar și fără impozit, această răsplată este mult prea mică în comparație cu sacrificiul meu!» 6. La fel se plâng într-una și sufletele cerurilor de jos, mai ales când își amintesc cât au suferit, iar acum trebuie ele însele să muncească din greu pentru ca să-și asigure cele trebuincioase vieții, la fel precum odată au muncit din greu ca oameni pe pământ, cu singura diferență acum nu-și mai pot aduna averi peste măsură, căci așa ceva nu este cu putință pe lumea cealaltă, pentru că acolo sunt paznici foarte atenți care împiedică aceasta. Și astfel, aceste suflete răposate nu sunt niciodată pe deplin fericite, pentru că, în virtutea naturii lor, le va lipsi întotdeauna ceva. 7. Da, bineînțeles, lor le lipsesc destule, însă ceea ce le lipsește în primul rând este - pentru cele mai multe dintre ele - cu neputință de atins, pentru că nu au pentru aceasta elementele de bază. Ele se aseamănă cu oamenii care ar vrea să zboare precum păsările și sunt de multe ori triști pentru că nu pot să zboare, căci lor le lipsesc acele calități de care zburătoarele se bucură din plin. 8. La ce îi folosește însă omului un astfel de vis? El nu are elementele de bază ca să poată zbura și, cu toată tristețea și bombănelile, nu va obține ceea ce au păsările, și anume, zborul liber și minunat. 9. Acum ți-am arătat foarte limpede, dragul Meu Cyrenius, și vouă tuturor, la ce rezultate poate ajunge pe lumea cealaltă un suflet care aderă prea mult la această lume. Acestor suflete nu le poate ajuta nimic în afară de Ordinea divină atotcuprinzătoare, decât dacă s-ar înlocui de tot existența lor și în locul ei am pune o alta, cu totul străină. Dar aceasta nu i-ar folosi la nimic sufletului! 10. Fiecare suflet trebuie să se educe, fie ușor (aici), fie greu (dincolo)*. Pentru aceasta îi sunt puse la dispoziție și mijloacele necesare. Dar dacă pierde ocazia să se educe aici, pentru că s-a lăsat furat de comorile ispititoare, va trebui să o facă pe lumea cealaltă, în ce fel și cum, v-am arătat foarte clar mai înainte și v-am răspuns pe larg la întrebările inimii. Dacă nici acum nu sunteți prea lămuriți, nu vă pot spune mai mult și nici în alt fel decât așa cum am făcut deja! Căci trei ori trei nu pot face niciodată șapte, ci fac întotdeauna nouă! Mărul trebuie să facă întotdeauna mere și smochinul - smochine!” (* - Vezi „De la Iad la Rai” de Jakob Lorber, n.r.) ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:02 Capitolul 239 - Influența unei educații greșite asupra creierului ----------------------------------- Capitolul 239 Influența unei educații greșite asupra creierului 1. (Domnul): „Toate acestea le veți înțelege mult mai bine dacă veți urmări cu mare atenție acest creier din stânga Mea în următoarele perioade de dezvoltare! 2. Până acum este neschimbat - este la fel de stricat precum a fost în pântecele matern și cum a fost adus pe lume. Vom vedea însă imediat ce înfățișare și ce culoare va lua atunci când copilul, la vârsta de cinci ani, va primi primele lecții ale unei educații greșite, când memoria lui va fi încărcată cu tot felul de lucruri învățate pe de rost și va fi cât se poate de încurcată. 3. Uitați-vă, Eu vreau să fie acum impregnate creierului primele noțiuni despre lume! Priviți cu atenție și veți observa ușor cum obeliscurile din fața uneia sau alteia dintre piramide, care sunt deteriorate, vor începe foarte stângaci și cu o mișcare foarte înceată mâzgălească pe una dintre tăblițe un desen foarte sumar într-o substanță foarte întunecată! 4. Prima imagine nu este altceva decât o mâzgăleală fără sens, de aceea sufletul unui asemenea copil nu va putea multă vreme pricepe nimic sub numele acelei noțiuni. De sute de ori trebuie spusă și arătată această noțiune copilului până când el o va reține, însă întotdeauna ca o imagine întunecată. 5. Aceasta în primul rând din cauza imaturității nenumăratelor tăblițe piramidale, care, în esența lor, nu au fost încă deteriorate. Obeliscurile din fața lor, ele însele încă foarte slabe și imature, vor fi forțate să deseneze, fără a avea însă experiența necesară provenită din simțăminte și fără a avea substanța potrivită. Acest desen va fi făcut pe tăblițele încă fragede, care nu sunt nici pe departe suficient de mature pentru a fi imprimate. De aceea desenul se șterge din nou și din nou și nu arareori trebuie desenat a suta oară de către obeliscurile constrânse să facă aceasta, până când o imagine foarte slabă rămâne imprimată pe tăblița imatură. 6. Și ce folos are un suflet de pe urma acestor imagini neclare? El vede acum doar contururile imaginii, dar nu poate nici pe departe să pătrundă în imaginea însăși! Cine poate afla, din contururile umbrei unui om, cum este el alcătuit pe dinăuntru?! După multe astfel de constrângeri, tăblițele cerebrale, care la început erau încă funcționale, vor fi mâzgălite în mare parte cu un fluid negru și învățătura divină va fi înghesuită în creier la fel ca și tabla înmulțirii, iar educația simțurilor va consta doar în câteva ore de odihnă care urmează înghesuirii noțiunilor materiale. 7. De-abia după ce tânărul care a fost astfel năpăstuit își va lua în primire un anumit post după absolvirea așa-numitelor «înghesuiri profesionale» ale minții (adică studii), inima lui va fi liberă. El va căuta o femeie care să-i placă, pentru ca să o ia de nevastă. Răstimpul scurt în care a fost îndrăgostit reprezintă pentru acel tânăr cea mai bună perioadă a vieții lui, pentru că simțămintele lui se trezesc, se dezmorțesc și, prin aceasta, va pătrunde puțină lumină în creierul lui. Abia cu ajutorul acestei lumini începe el să se descurce cât de cât practic cu ceea ce a învățat cu atâta trudă ani de zile și astfel să devină un individ ceva mai potrivit pentru o funcție lumească. 8. Însă oamenii care nu sunt treziți în simțămintele lor nici măcar de această iubire vor rămâne niște pedanți egoiști și peste măsură de stoici, care nu se vor ridica nici cu un fir de păr deasupra stereotipiei tăblițelor lor cerebrale mâzgălite și nu vor căuta niciunde altundeva decât în imaginile lor cerebrale, al căror număr nu poate fi prea mare. Dar chiar și aceste puține imagini sunt întunecate, negre, și nu sunt la nimic folositoare puterii de înțelegere a sufletului. 9. Sufletul unui astfel de stoic este ca și orb. La fel ca și un om ager la vedere, care, cu toate acestea, nu poate vedea nimic într-o noapte întunecată și la nevoie se poate ajuta numai cu pipăitul, tot la fel sufletul unui astfel de stoic nu poate vedea ce se află pe tăblițe pentru că, datorită mâzgălelilor repetate, până la urmă rămâne o imagine cu totul plastică și stereotipă, care nu va fi luminată fără o trezire a simțămintelor. Și astfel, dacă această trezire nu apare, nu se ridică nici o lumină spre creier care să rămână acolo și astfel sufletul trebuie să se mulțumească doar cu pipăitul acestor imagini întunecate și stereotipe. 10. Un astfel de suflet amărât își poate lua înțelepciunea doar prin pipăitul tăblițelor imprimate și este de înțeles de ce el este atât de pedant și stereotip în tot ceea ce face și de ce el nu poate crede decât dacă pipăie cu mâinile sale. Un astfel de suflet va considera până la urmă drept o iluzie optică ceea ce vede cu ochii lui în lumea din afară și drept o minciună ceea ce aude. Numai ce poate apuca și pipăi cu mâinile va considera drept un adevăr real. Cum arată până la urmă înțelepciunea și înțelegerea spirituală a unui astfel de suflet - despre aceasta poate fiecare să-și facă o imagine dacă a înțeles măcar în parte ceea ce v-am explicat și v-am arătat îndeajuns. 11. Uitați-vă acum încă o dată în plus la acest creier din stânga Mea! El arată chiar acum cum este camera întunecată a «înțelepciunii» unui astfel de «înțelept» lumesc. Iar tu, dragă prietene Cyrenius, care ai ochi atât de ageri, spune-ne tot ce vezi acum la acest creier!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:04 Capitolul 240 - Creierul unui așa-zis înțelept lumesc ----------------------------------- Capitolul 240 Creierul unui așa-zis înțelept lumesc 1. Cyrenius a spus: „Doamne, atât creierul anterior, cât și cel posterior sunt cenușiu-închis pe toată suprafața lor. Adânc spre interior, cu toate că lumina soarelui pătrunde până acolo, totul este negru și întunecat și punctele care mai sclipesc, gri-alburii, nu alcătuiesc nimic, nici o formă. Și cu asta cred că am terminat tot ce era de descris la acest creier, îmi dai însă voie, Doamne, pun o întrebare: ce funcție îndeplinesc în acest creier stricat celelalte structuri cerebrale care, în cea mai mare parte, nu au nici o formațiune piramidală?” 2. Eu am spus: „Acestea nu au nici o funcție; ele reprezintă un adevărat deșert în creier și trezesc în suflet doar sentimentul dureros al unei nesfârșite neștiințe și necunoașteri. Iar dacă vei vrea să-i vorbești unui astfel de suflet despre lucruri înalte, nepământești, vei fi rugat în curând să încetezi, căci, dacă acest suflet va începe să reflecteze la cele ce i-ai spus, va înnebuni probabil. Cu astfel de oameni nu se poate vorbi, pentru că ei nu pot înțelege astfel de lucruri, iar acum tu ști și adevăratul motiv. Chiar și lucrurile și fenomenele naturale, pământești, nu sunt în stare a le pricepe în întregime decât foarte greu sau deloc, ca să nu mai pomenim de cele spirituale și cerești. 3. Uite: și un bou are o gură, cu limbă și dinți, și are și glas. S-ar putea crede că ar trebui să poată și vorbi, încearcă însă și vezi dacă vei reuși vreme de douăzeci de ani să-l faci să rostească măcar un cuvânt format dintr-o singură silabă! Dar Eu îți zic ție că este mai ușor să faci un bou să vorbească decât să faci să înțeleagă ceva spiritual pe un om care are un astfel de creier! Căci, cum vei începe să-i spui ceva ce depășește mărginitul lui orizont de cunoaștere, el te va lua în derâdere și te va considera nebun. Iar dacă vei continua să-l deranjezi cu tot felul de lucruri fabuloase pentru el, se va înfuria și te va da afară din casă!” 4. Cyrenius: „Cum vom putea însă vestim Cuvântul Tău la astfel de oameni, din care vom întâlni desigur o grămadă?” 5. Eu: „Dacă veți întâlni la oamenii la care veți merge o inimă simțitoare și dacă ei vă vor primi în casele lor, rămâneți și căutați să îi treziți mai ales prin simțăminte vii! Dacă veți face aceasta, atunci simțămintele lor tot mai puternice vor răspândi în creier o lumină, iar căldura acestei lumini va începe să facă tot mai mult ordine în tăblițele cerebrale. Acești oameni vor fi în curând pregătiți pentru primirea unei învățături mai înalte și astfel, din treaptă în treaptă, se vor ridica la o lumină tot mai curată. 6. Dacă însă simțămintele oamenilor pe care îi veți întâlni sunt moarte, plecați cât mai repede mai departe! Căci nu trebuie să aruncați mărgăritare la porci! Înțelegeți bine toate acestea! Dacă vreunul dintre voi nu a înțeles, acela să întrebe acum și va primi un răspuns drept! Dacă nu, atunci aceste două creiere să fie duse de aici!” 7. A venit atunci bătrânul Marcu și a spus: „Doamne, se apropie amiaza! încep să pregătesc prânzul?” 8. Eu: „Ești demn de laudă întrebi pe Mine. Dar de prânzul pentru suflet și spirit, care vine din gura Mea, este mult mai mare nevoie acum decât de prânzul trupesc! De aceea vom mai servi câteva feluri spirituale și îți voi spune Eu mai apoi când să începi să te îngrijești de prânzul trupesc!” 9. Cu aceste lămuriri, Marcu a fost mulțumit și a rămas împreună cu fiii lui de față, ca să vadă și să audă ce va mai veni. ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:06 Capitolul 241 - O întrebare despre originea păcatului ----------------------------------- Capitolul 241 O întrebare despre originea păcatului 1. În același timp a venit și Oubratouvishar la Mine și a spus: „Doamne, frații albi nu știau mai dinainte ceea ce Tu le-ai arătat atât de înțelept acum? La noi, laudă Domnului pentru aceasta, până și copiii cunosc prea bine toate acestea, căci ei pot să se privească pe dinăuntru și ne povestesc cu bucurie despre frumoasele lor grădini pe care le contemplă din când în când. Ce au făcut acești frați albi că și-au pierdut vederea interioară? Dacă sunt lipsiți de această calitate deosebit de importantă, înseamnă nu sunt oameni în adevărata ordine, ci doar maimuțe mari, cum se pot întâlni pe la noi, doar că și-au desăvârșit vorbirea! 2. Noi toți am făcut ochii mari când ai dat lămuriri în legătură cu aceste două creiere, care nouă ne sunt mai bine cunoscute decât colibele noastre de acasă. Noi nu cunoaștem în întregime construcția organică a trupului nostru, însă creierul nostru îl știm punct cu punct. La noi mai sunt însă multe tăblițe goale, pentru că nu avem cu ce să le umplem pe toate; însă acelea care sunt imprimate sunt la fel cu cele pe care Tu le-ai arătat la creierul din dreapta Ta ca respectând întru totul ordinea divină și pe care le-ai descris atât de amănunțit. Eu aș vrea însă aflu cum de acești oameni nu pot să perceapă aceste lucruri în ei înșiși, lucruri care pentru noi, piei negre, au fost din totdeauna cât se poate de limpezi! Cu ce au greșit ei? Cine a pus sămânța acestei stricăciuni? Cineva, cândva, trebuie să fi pus piatra de temelie la acest rău, dar cine, când și cu ce prilej?” 3. Eu: „Nu căuta cine este primul făptaș! Căci unele lucruri rămân o taină a Domnului și oamenii de pe acest pământ nu au voie să le afle! Căci omul trebuie să știe și să cunoască numai ceea ce are el nevoie să facă mai înainte de toate în Ordinea lui Dumnezeu Tatăl! Dacă el va face aceasta, pentru care i-au fost date legile din ceruri, va fi și în privința lui totul în cea mai bună ordine. Omul care-și iubește aproapele ca pe sine însuși și pe Dumnezeu mai presus de toate va afla toate celelalte în întregime. 4. Acum însă este vorba doar dacă frații albi au înțeles totul și dacă omul, simțind în el un gol, va întreba despre ceea ce lui îi este străin, căci aceasta îi va fi cât se poate de limpede arătat. Aceasta este acum înainte de toate important! Ceea ce ai întrebat tu îi va fi cunoscut fiecăruia doar atunci când va renaște în spirit!” 5. Oubratouvishar a fost foarte mulțumit cu acest răspuns și a început să discute despre aceasta cu ai lui în limba țării sale. 6. Atunci a venit însă și Matael și a spus: „Doamne, Tu, viața și iubirea noastră, dacă Tu îmi dai voie să întreb, atunci Te rog, în numele socrului meu, al dragei mele soții și în numele celor patru tovarăși ai mei, ne luminezi, dacă vrei, un anumit punct al acestei probleme! Într-un fel este o problemă de dreptate și eu cred că fiecare om cu minte la cap este îndreptățit să Te întrebe, plin de umilință, despre ea. Căci doar omul nu este opera sa, ci a lui Dumnezeu Tatăl, ceea ce nici un cer nu poate să nege în veci. 7. Iar mie îmi pare mai ales călăuzirea spiritelor, de fapt a sufletelor, pe lumea cealaltă, foarte stricăcioasă, gândindu-mă la iubirea și atotputernicia lui Dumnezeu, iar drumul - prea anevoios și greu! Este adevărat că Tu în această privință ne-ai arătat foarte limpede multe din motivele Ordinii divine din veci, dar, cu toate acestea, nu-mi dă pace această întrebare: 8. Are vreo vină mărul că a fost smuls din copac de furtună, ori un copac că a fost doborât de trăsnet, ori marea liniștită este răscolită de furia unui uragan?! Cu ce este de vină șarpele cu clopoței că otrava lui aduce moartea?! Și nici mătrăguna nu și-a ales singură otrava! Peste tot o verigă o trage pe cealaltă și până la urmă se pare că nimeni nu poartă vina pentru ceea ce a făcut! 9. De pe o culme înaltă cade o bucată de stâncă și strivește mai multe oi care pășteau la poalele muntelui. Cine este aici vinovatul și cine va plăti pagubele? Dacă eu mă împiedic noaptea pe întuneric de o piatră și cad, cine a fost de vină? Noaptea, piatra sau piciorul meu nevăzător? Pe scurt, sunt o mulțime de întrebări din care se întrevede clar o lezare a dreptului primar individual! De la cine vine ea, în principiu? 10. Același lucru am descoperit eu acum la oameni. Acești negri au încă toate darurile omenești străvechi; noi însă, albii, nu am avut cunoștință de ele până acum! De ce nu? Se spune: din cauza stricăciunii sufletului nostru, iar sufletul este stricat deoarece creierul s-a stricat deja din pântecele mamei și apoi și mai mult printr-o educație greșită! Iar eu trebuie să alătur întrebării puse deschis de Oubratouvishar și zic și eu: Da, da, omenirea este rea și stricată din rădăcini! Cine însă a stricat-o și cine a lăsat-o să se strice? Ca urmare a acestei stricăciuni, omenirea n-a putut să vrea și să aleagă decât ceva cu totul greșit și, din această cauză, ea devine tot mai rea și mai stricată!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:09 Capitolul 242 - Aparenta nedreptate în ceea ce privește îndrumarea sufletului aici și pe lumea cealaltă ----------------------------------- Capitolul 242 Aparenta nedreptate în ceea ce privește îndrumarea sufletului aici și pe lumea cealaltă 1.(Matael): „Pe această lume, mulți se luptă își facă un paradis. Ei își fac un paradis cât de bine pot și vor. Desigur că, pentru aceasta, alte mii de oameni trebuie să sufere și se petrece așa pentru că ei nu au înțeles atât de bine cum să-și facă un asemenea paradis! Cei mulți și chinuiți vor fi stricați în sufletele lor de mânie și de invidie, iar proprietarul paradisului va fi stricat în sufletul lui de plăceri și de preabună stare! Primii sunt condamnați de nevoi și mizerie, iar bogații sunt condamnați de viața lor prea îndestulată! 2. lăsăm acum deoparte aceste legături, căci ele sunt rodul stricăciunii sufletului și această stricăciune o cunoaștem deja prea bine. ne gândim la urmările îngrozitoare de pe lumea cealaltă! Ți se face părul măciucă numai când te gândești mai serios la situația nenorocită în care ajunge acolo un suflet stricat*! Care blestem poate împrumuta unei guri omenești cuvintele pentru a descrie aceasta? Numai cele mai mari suferințe ale focului mistuitor din suflet îl pot aduce, după o perioadă îndelungată de timp, într-o situație doar cu puțin mai suportabilă. Multe suflete pătrund, după miriade de ani pământești, în adâncurile cele mai înspăimântătoare ale suferinței și, după alte miriade de ani pământești, se simt doar cu puțin mai libere decât acum. 3. Doamne, eu am aflat acestea din gura Ta și nu adaug nimic de la mine, dar nici nu las nimic pe dinafară! Dacă gândesc la puterea, iubirea și bunătatea lui Dumnezeu și, pe de altă parte, la acea stricăciune - aparent fără vină - a sufletelor amărâte și la urmările ei veșnice, dintre cele mai înfricoșătoare, iar la urmă la chinurile unui cer al «preafericiților», care nu este cu mult mai bun decât viața unui sclav pe acest pământ, trebuie să-Ți spun deschis, Doamne, cu toată grația pe care mi-ai arătat-o, eu găsesc, cu mintea mea, acestea sunt tare ciudate, și, ca om căruia i s-au dat simțăminte, găsesc că ele sunt o mare nedreptate pe lângă care toate marile nedreptăți strigătoare la cer pe care le-au făcut oamenii sunt doar nimicuri goale! Eu mulțumesc foarte supus pentru o astfel de viață, care n-are decât să continue după moarte cum o vrea! 4. Doamne, ne-ai arătat foarte limpede cum trebuie fiecare om să se transforme pe sine însuși, pentru a se putea înfățișa înaintea Dumnezeirii depline, și că Tu poți doar să-i arăți drumul pe care se poate obține aceasta. Pe scurt, am priceput bine toate acestea și nu mai am nevoie de nici o lămurire. Mi se pare însă foarte crunt că sufletul omenesc, care se întrupează și este educat mai bine de o mie de ani în același fel greșit, trebuie să sufere aproape veșnic pe lumea cealaltă pentru a se îndrepta numai un pic! Tu ne înveți pe noi să fim blânzi și îngăduitori cu sufletele bolnave! Dacă însă un suflet bolnav nu se însănătoșește pe lumea aceasta și ajunge bolnav pe lumea cealaltă, acolo nu-l mai așteaptă nici o urmă de milă ori îndurare, iar eu cred că și acolo ar trebui înlocuită ordinea și dreptatea prin iubire și iertare! 5. vrea să pot recunoaște că viața desăvârșită a sufletului unit cu spiritul din Dumnezeu este cea mai de preț comoară, dar viața ne arată mereu că o comoară își pierde mult din valoare dacă trebuie căutată prea multă vreme și prea asiduu. 6. Un om a vrut să-și ia o nevastă. El o știa deja pe aleasa inimii sale. Când însă s-a dus la părinții ei să-i ceară mâna, i s-au cerut lucruri pe care nici într-o mie de ani el nu le-ar fi putut împlini, iar greutățile pe care le-ar fi avut de întâmpinat păreau de neînvins! Da, atunci nu este de mirare dacă omul nostru și-a pus pofta în cui și s-a însurat cu o altă femeie mai săracă, pentru care nu i s-au cerut decât lucruri ușor de împlinit! 7. Aceasta este, Doamne, plângerea mea și slăbiciunea inimii mele! Am venit la Tine cu ea, pentru că Tu ne-ai cerut tuturor să venim la Tine cu ce n-am priceput! Vrei Tu, Doamne, luminezi cu grația Ta?” (* - Vezi „O revelație Divină despre Iad”, n.r.) ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:11 Capitolul 243 - Esența divină. Necesitatea grelelor teste ale vieții pământești ----------------------------------- Capitolul 243 Esența divină. Necesitatea grelelor teste ale vieții pământești 1. Eu am spus: „Da, da, acesta este nodul pe care Eu l-am văzut nu numai la tine, ci la mai mulți dintre voi, când v-am dat învățătura despre creier. De aceea v-am și cerut să întrebați. 2. Se înțelege de la sine că Dumnezeu, ca cea mai înaltă și curată iubire din veci neschimbată, nu poate fi vreodată indiferent și lipsit de iubire și că va folosi toate mijloacele care-I stau la dispoziție ca să vindece sufletele bolnave. Însă această iubire nu-i poate lua sufletului eu-l caracteristic, ci trebuie să-l lase așa și să lase sufletul să ajungă în aceste situații, iar dacă altceva nu ajută, va aduce sufletul în ordinea divină printr-un fel de agerime. 3. În unele cazuri, drumul acesta poate fi deosebit de greu; dar nimeni altcineva nu poartă vina decât sufletul care a devenit încăpățânat și inflexibil, aceasta firește că s-a petrecut în urma stricăciunii lui despre care v-am povestit și v-am lămurit mai înainte. 4. Aceasta însă este voința puternică a sufletului; el vrea astfel și face întotdeauna ce vrea! Acum, aici nu merge cu o îndreptare atotputernică și deci impusă, forțată, căci aceasta ar aduce sufletului cele mai mari chinuri, pentru că și cea mai mică influențare îi cauzează dureri nespuse; ce s-ar petrece însă cu el printr-o influențare foarte puternică?! 5. Dumnezeu este, în El însuși, cel mai mare foc al tuturor focurilor și cea mai puternică lumină din toate luminile*! Cine poate să suporte focul dacă nu este el însuși foc, și cea mai puternică lumină dacă nu este el însuși lumină?! Uitați-vă la creierul de aici din stânga! Deslușiți voi un foc sau vreo lumină, măcar atât cât lumina unui licurici? Nici nu bănuiți câte trebuiesc făcute pentru ca acest creier să devină numai foc și lumină! 6. Dacă însă fi vrut cu toată forța să transform acest creier, atunci n-ai mai fi văzut aceste două grămezi de creier din stânga Mea, căci s-ar fi dizolvat imediat în acele limbi de foc care îți sunt cunoscute și care apoi s-ar fi împrăștiat, până când voința Mea le-ar fi unit din nou și ar fi format din ele o nouă ființă. Cum rămâne însă cu ființa aceasta nou formată?! 7. Ordinea divină, care în veci nu poate fi schimbată, are grijă ca nici o ființă care există nu poată fi distrusă în veci în sfera ei sufletească și astfel să treacă într-o altă ființă și să-și piardă eu-l primar! Și chiar dacă desăvârșirea unui suflet va dura foarte mult, el va rămâne totuși în eu-l lui primar, ceea ce vă consolează cred mai mult decât dacă sufletul complet descompus ar trece într-un alt individ și toate amintirile despre o existență anterioară ar fi șterse și nu ar mai rămâne nici o urmă a acelei existențe concrete anterioare! La ce ar mai fi atunci bună o viață anterioară liberă, determinată de fiecare? Ar avea omul vreun avantaj față de un vierme care se târăște în țărână?! (Așadar nici un suflet omenesc ce a trăit pe acest pământ nu se va mai întrupa într-un alt om aici, n.r.) 8. Viața anterioară este presărată cu tot felul de condiționări. Fiecare om, fie el și fiu de împărat, trebuie să treacă prin anumite probe, unele chiar foarte grele. El și-a făcut uneori o mie de planuri și și-a dorit să le realizeze, însă foarte repede s-au ivit greutăți neprevăzute și din toate aceste planuri frumoase s-a ales praful. În locul lor au apărut tot felul de supărări, boli și frustrări; pe scurt, după o zi plină de soare urmează de obicei cinci zile din care, de cele mai multe ori, nici una nu aduce vreo bucurie și, într-un an de viață, fiecare om va fi avut cu siguranță măcar vreo treizeci de zile rele de tot!” (* - Vezi „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul?”, n.r.) ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:14 Capitolul 244 - Eu-l omului - singurul stăpân al sorții lui ----------------------------------- Capitolul 244 Eu-l omului - singurul stăpân al sorții lui 1. (Domnul): „Dacă vom privi viața omului, chiar și sub cele mai favorabile aspecte, se vede ușor că nimic nu este primit de-a gata. De la rege la cerșetor, fiecare are de dus o luptă deloc fermecătoare împotriva greutăților vieții. În copilărie, omul este chinuit de slăbiciuni, ca bărbat - de tot felul de griji, iar ca bătrân - de amândouă, iar ceasul de pe urmă nu a fost descris niciodată ca fiind plăcut. 2. Și astfel se târăște viața omului mereu între spini și scaieți, iar cui nu-i place aceasta, acela nu va putea povesti, la urmă, ceva plăcut despre viața pe pământ. Cine însă, iubindu-se cât mai puțin pe el însuși, nu s-a lăsat impresionat de spini și scaieți, și dacă boala trupească, sărăcia, foamea și setea, frigul, hainele proaste și locuința, de asemenea, proastă nu i-au schimbat firea, acela va ști la sfârșitul vieții să vorbească de frumusețea ei, pe când altfel chiar și un rege, cu toate bogățiile lui, la sfârșitul vieții se va plânge doar de nemulțumiri peste nemulțumiri. 3. Căci unde trăiește regele acela care a realizat tot ceea ce și-a propus când a preluat cârma țării?! Pentru că aceasta nu a fost cu putință și pentru că la urmă a mai descoperit și la el însuși unele greșeli mari, regele va fi nefericit și este bine știut, încă din vremuri străvechi, regii mor mai ales dintr-o supărare tainică. 4. Și astfel, omul care și-a hotărât singur viața are o anumita conștiința cu care el a trecut prin probele vieții. Această viață pământească nu a avut nimic fermecător, ci multă amărăciune. De aceea și înțelepții păgâni ai acestei lumi nu proclamă pe nimeni fericit, cu excepția acelora care au părăsit această lume. 5. Ce avantaj ar avea atunci un suflet dacă, după toate suferințele îndurate, s-ar pierde în eu-l originar, ar înceta să mai existe sau ar fi împărțit în mii de alte eu-ri?! Ar fi careva dintre voi mulțumit cu o asemenea ordine divină? Cu siguranță nimeni! Astfel, sunt de părere că este mai bine să lăsăm lucrurile la vechea lor ordine și să ne dăm seama că în veci, nimeni, oricât de jos ar fi căzut el, eu-l lui nu va suferi în esență nici o pagubă. 6. eu-l devine abia atunci pe deplin fericit, când, din propria-i voință, s-a integrat în Ordinea divină, aceasta vă este acum pe deplin cunoscut; căci pentru aceasta v-am ținut Eu predici șapte zile la rând și v-am lămurit până chiar și începuturile creației. V-am arătat prin cuvinte, fapte și multe pilde grăitoare, un suflet, abia după ce de la el voință s-a integrat pe deplin în Ordinea divină, devine cu adevărat și permanent fericit. Cum poate atunci să existe vreo lipsă de iubire, îndurare și dreptate în Dumnezeu Tatăl? Sau poți spune că ceea ce este o necesitate pentru sinele unui om este o asprime a lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu ar avea cu un gram mai puțină răbdare și înțelegere, atunci poate că El ar fi dur și nedrept; dar așa - deloc!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:17 Capitolul 245 - Dezvoltarea independentă a sufletelor chemate spre a deveni copiii lui Dumnezeu ----------------------------------- Capitolul 245 Dezvoltarea independentă a sufletelor chemate spre a deveni copiii lui Dumnezeu 1. (Domnul): „Tu însă, Matael, spui că omenirea până la urmă va păcătui într-atât încât va decade și se va distruge din aceasta, iar că vina va cădea asupra lui Dumnezeu. Eu însă îți spun următoarele: suflete precum acestea ale negrilor care sunt aici, de față, nu au fost încă chemate spre a fi copiii lui Dumnezeu și pentru aceasta, pentru ceea ce pot ei, le este îndeajuns o păstrare mai degrabă stereotipă a desăvârșirii sufletelor lor; căci ea nu este o urmare a dezvoltării lor exemplare, ci ea le este dată lor la fel precum le este dată și pielea lor neagră. Dacă vor să devină și ei copii ai lui Dumnezeu, atunci nu le va mai fi dat nimic din toate acestea, ci doar învățătura. 2. Dacă vor urma această învățătură și vor căuta să obțină prin ea, cu puteri proprii, desăvârșirea sufletelor lor, iar apoi vor descoperi în ei Spiritul dumnezeiesc de iubire, până când vor obține aceasta vor fi și ei asemenea vouă, acum. Dar, atâta vreme cât desăvârșirea lor sufletească este mai mult una dată și doar în parte una dobândită, ei nu vor putea să descopere în ei acest Spirit dumnezeiesc printr-o astfel de desăvârșire sufletească și vor rămâne și pe lumea cealaltă ceea ce sunt și aici: suflete desăvârșite prin ordinea divină, și nu prin ele însele, foarte bune dar mai mult mecanic preafericite, la care granițele preafericirii sunt clar stabilite. 3. Unde este dat ceva, acolo ceea ce a urmat din acel ceva dat nu poate fi liber; căci cine ți-a dat ție capul, acela ți-a dat cu siguranță și mâinile, trupul și picioarele! Ori poate că ești de părere că ție ți-au crescut singure din cap?! 4. Ah, cu totul altfel este la un suflet care se determină pe el însuși, se formează și se dezvoltă după Cuvântul Domnului! Ceea ce a obținut el este al lui cu totul și el poate să-și facă din aceasta o mie de ceruri și chiar mai mult, căci el are acum materia lui proprie și, prin spiritul iubirii trezit în el, are de asemenea, și putere deplină, asemenea lui Dumnezeu, de a face și de a fi desăvârșit în toate, la fel precum și Tatăl în ceruri este desăvârșit! Și acum să trecem mai departe! 5. Cu un suflet ca acela al acestor negri este ușor și pe lumea cealaltă și el (sufletul) se descurcă și acolo ușor. Căci ceea ce acest suflet are este al lui și rămâne al lui. Acest suflet nu are în veci dorințe proprii egoiste și este pe deplin fericit, asemeni unei albine care a întâlnit o floare a cărei cupă e plină de nectar și care mai mult decât această miere nu își dorește. Atunci când albina a găsit ceea ce a căutat, atunci ea are totul. Toate celelalte comori ale universului sunt fără nici o importanță pentru ea. 6. Dar cu totul altfel se petrec lucrurile cu un suflet care vrea să se desăvârșească. Pentru a realiza aceasta, el trebuie să aibă la îndemână toate mijloacele necesare, prin care el, atunci când va avea nevoie de ele și va dori, poată atinge desăvârșirea. Dar bineînțeles că aceste mijloace care îi sunt puse la dispoziție nu îi sunt date cu forța, ci doar îi sunt date la fel cum unui zidar îi sunt date materialele pentru a construi o casă. Din acestea, meșterul folosește cât îi trebuie și construiește o casă după voința și după placul lui, iar casa este în întregime opera lui și nu a aceluia care i-a pus materialul la dispoziție. Chiar dacă tu ai ales cel mai bun material ca să-ți faci o casă bună, tu nu ți-o faci singur, ci îți tocmești un maistru zidar care să ți-o facă. Poți tu atunci să zici: «Ia uitați-vă aici, casa aceasta frumoasă este opera mea!»? Desigur că nu, căci casa este întotdeauna opera celui care a construit-o după cunoștințele sale. 7. Și vezi, la fel este și cu sufletele desăvârșite ale acestor negri: ele nu sunt opera lor! Ele sunt bineînțeles foarte bine făcute, dar negrii nu au contribuit la aceasta prea mult. Și pentru că este așa și nu altfel, ei nu pot să devină prin aceasta copiii lui Dumnezeu. Dar dacă la unele dintre aceste suflete le-ar fi dat să atingă această stare, atunci sufletele acestea ar începe să arate nedesăvârșite. Și, pentru că unui suflet chemat spre a fi copilul lui Dumnezeu îi sunt date doar materialul de construcție pentru el însuși și învățătura despre cum trebuie făcută construcția, este îndeajuns de limpede de înțeles că nici unui suflet nu i se va putea ajuta, nici aici și nici pe lumea cealaltă, tocmai pentru că eu-l trebuie păstrat în el. Și chiar dacă un suflet este cât se poate de stricat, el nu poate fi ajutat și nici nu trebuie să fie ajutat de atotputernicia Mea, ci i se va pune la dispoziție atâta material cât este el în stare să prelucreze, și nu i se va da nici mai mult decât îl țin pe el puterile să ducă.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:20 Capitolul 246 - Rațiunea divină pentru desăvârșirea prin forțe proprii a sufletului omenesc liber ----------------------------------- Capitolul 246 Rațiunea divină pentru desăvârșirea prin forțe proprii a sufletului omenesc liber 1. (Domnul): „Un suflet foarte stricat este de obicei și de fapt întotdeauna foarte slab, astfel că nu este în stare să își poată menține nici măcar forma umană și de aceea, pe lumea cealaltă, el apare de multe ori ca animal, ori pe jumătate om și jumătate animal. Acum, lui i se va încredința tot mai multă putere necunoscută lui, dar aici se va avea cea mai mare grijă ca sufletul să nu fie distrus în eu-l său. În același timp, o astfel de susținere dă naștere mereu la mari dureri, căci sufletul aflat în această stare este foarte sensibil și irascibil. 2. Dacă vrea Eu să-i dau dintr-odată prea multă putere din cer, o astfel de generozitate cerească i-ar cauza cele mai mari dureri și de aceea s-ar închide în el plin de supărare, devenind dur ca un diamant, și n-ar mai putea prelua în el nimic, decât dacă ar fi complet distrus. Pentru aceasta Eu ar trebui să-i dau o lovitură căreia sufletul nu îi poate opune prea ușor o contragreutate. Și astfel s-ar pierde eu-l conștient de sine pe durata a cel puțin unui eon1 de ani pământești și abia apoi ar trebui să înceapă se adune și să se recunoască. Iar aceasta îi este cu mult mai greu sufletului în starea liberă, neîntrupată, decât atunci când are la dispoziție trupul ca pe un bun instrument. 3. Pe tine, dragul Meu Matael, te-a impresionat neobișnuit de lunga perioadă de timp necesară pentru trezirea unui suflet, dar dacă ai ști de câte lucruri este nevoie pentru ca un suflet să fie într-atât de liber precum este acum în tine, cu siguranță nu te-ar mai minuna lungimea timpului! Ce crezi tu, cam cât timp i-a trebuit sufletului tău omenesc ca să atingă gradul de trezire (spirituală) de acum? Dacă ți-aș face socoteala, te-ai îngrozi și multă vreme n-ai fi în stare să pricepi aceasta! Rafael al nostru, însă știe foarte bine și înțelege cum sunt lucrurile în adevărata lor profunzime. 4. Atât pot Eu să-ți spun: sufletul nimănui de aici nu este mai tânăr decât întreaga creație care se vede! Tu te simți acum stânjenit când Eu îți spun adevărul, cum că sufletele voastre sunt mai bătrâne decât eoni și eoni de ani pământești. Ar trebui însă oare să încep să simt și Eu stânjenit pentru că sunt veșnic, și că sub Mine și din Mine urmează eoni de creații într-un timp pe care voi nici măcar nu vi-l puteți imagina, și toate acestea numai de dragul vostru?! 5. Da, prietene, creezi un soare, un pământ și toate câte țin de ele, este un lucru ușor! Pentru aceasta nu este nevoie de multă vreme! Nici sufletele planetelor și animalelor nu sunt greu de creat. Dar să creezi un suflet care în toate să-I semene lui Dumnezeu Tatăl pe deplin, chiar și pentru atotputernicul Creator este o treabă grea, pentru că la aceasta nu-I ajută la nimic atotputernicia Sa, ci numai înțelepciunea, marea răbdare și îngăduința Lui. 6. Căci, la apariția unui suflet întru totul asemenea Mie, deci o a doua zeitate, atotputernicia Mea nu are voie să facă mai nimic, pe când divinitatea din Mine trebuie să facă totul. De la Mine el primește numai materialul spiritual, după nevoi. Și dacă nu ar fi așa și ar putea fi și altfel, Mi-aș mai fi luat Eu, veșnicul Spirit, din iubirea Mea, această grea povară de a îmbrăca și Eu veșmânt de carne, pentru a îndruma sufletele nu prin atotputernicia Mea, ci doar prin iubirea Mea, și pentru a le da învățătură nouă ca să poată deveni și ele în cel mai scurt timp, dacă vor cu adevărat aceasta, pe deplin una cu Spiritul Meu dumnezeiesc. 7. Eu vă zic vouă: pentru veșnicele Mele pregătiri, abia acum începe vremea recoltei, iar voi veți fi primii Mei copii desăvârșiți, ceea ce se află întotdeauna numai în voința voastră și nu a Mea. Și acum Eu sunt de părere că tu, Matael, M-ai înțeles, pentru că ai aflat ceea ce înainte nu știai! Ești acum lămurit?” 1 eon: Adnotarea lui Jakob Lorber: Printr-un eon se înțelege cubul unui decilion (1 decilion = 1060x1 cu 60 de 0-uri) ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:22 Capitolul 247 - Despre posedare. Răspândirea Evangheliei ----------------------------------- Capitolul 247 Despre posedare. Răspândirea Evangheliei 1. Matael a spus: „Da, Doamne, în această problemă sunt acum pe deplin lămurit, însă eu și cei patru tovarăși ai mei am fost mai răi decât câinii, am fost chiar demoni și totuși voința Ta atotputernică ne-a vindecat și nu ne-am pierdut conștiința de sine și amintirile! Cum vine aceasta? Voința Ta atotputernică ne-a ajutat atunci foarte repede!” 2. Eu am spus: „Da, prietene, aici lucrurile sunt cu totul altfel. Doar trupurile voastre erau stricate, nu și sufletele, căci în măruntaiele voastre își făcuseră sălașul o mulțime de spirite rele! Acestea s-au făcut stăpâne pe trup, încât puteau face cu el ce voiau, iar sufletele voastre, nefiind destul de puternice în fața mulțimii de spirite rele, s-au retras și au fost nevoite să lase spiritele să facă ce vor cu trupul. 3. Prin aceasta însă sufletele voastre n-au suferit nici o stricăciune, căci astfel de posedări sunt cu putință doar atunci când trupul este locuit de un suflet suficient de mult dezvoltat încât spiritele rele și foarte primitive de pe lumea cealaltă, care vor să mai profite încă o dată de pe urma unui trup, ocolind îndreptarea, nu-i poată face nimic acestui suflet. 4. Aici ajută doar un mic semn al puterii Mele ca să scot de o mie de ori o mie de astfel de spirite rele dintr-un trup, fapt de care te va convinge încă și mai mult un exemplu care va urma astăzi. După ce spiritele rele vor ieși din trup, acel om care a fost posedat se va simți foarte slăbit și această slăbiciune va dura până când sufletul lui va lua din nou întreg trupul în stăpânire. După ce se va petrece însă aceasta, trupul va fi din nou stăpânit de vechiul suflet sănătos. Aici a fost ajutat doar trupul prin voința Mea atotputernică, și nu sufletul. Dar dacă un suflet este distrus în sinea lui din propria lui voință, voința Mea atotputernică nu îl poate ajuta, ci numai iubirea, învățătura și răbdarea. Fiecare suflet trebuie să înceapă de la sine să devină activ și trebuie să se desăvârșească cu de la sine putere, folosind materialele care i-au fost date! Înțelegi acum aceasta? Dacă mai îți este ceva neclar, întreabă din nou, căci acum a venit vremea unei lămuriri complete despre toate acestea, iar voi aveți nevoie de multă lumină, pentru a-i lumina cât mai bine pe toți ceilalți în sălașurile vieții lor întunecoase!” 5. Matael: „Doamne, Tu, cel mai înțelept și iubitor din veci! Acum înțeleg toate acestea într-o lumină foarte clară și cred că nu a mai rămas prea mult întuneric în cămara sufletului meu. Cum stau însă lucrurile la ceilalți, aceasta o ști doar Tu, Doamne, prea bine! La socrul meu și la nevasta mea vor mai fi poate câteva colțuri întunecoase în cămara sufletului lor și acolo mă voi pune eu pe treabă cu ajutorul și cu mila Ta!” 6. Eu: „Așa să faci, căci socrul și soția ta au fost până acum păgâni, dar păgâni din cel mai bun soi, despre care Eu pot zice: unul dintre aceștia îmi este mai drag decât mii de urmași ai lui Israel în Ierusalim și în celelalte douăsprezece orașe ale Țării Făgăduinței! Căci toți aceștia nu vor să audă sau să știe despre un Dumnezeu apropiat, pentru că un Dumnezeu aflat undeva, foarte departe, le este mai plăcut, deoarece ei cred, în prostia lor, un Dumnezeu aflat undeva nemaipomenit de departe poate fi înșelat mai ușor decât unul foarte apropiat! 7. O, aceasta este cea mai mare greșeală la evreii acestei lumi! Dar ce poate fi făcut altceva decât să aduci oamenii, cu cea mai mare răbdare și jertfă dacă este nevoie, prin învățături și fapte, la izvorul luminii adevărate a întregii vieți?! 8. Aceasta este acum sarcina care Mi-am luat-o Eu însumi pentru voi, iar sarcina voastră pentru aproapele vostru va urma! Firește că nu trebuie să hrăniți cu speranța că toate acestea vor putea veni în câțiva ani! Eu vă zic vouă: într-o mie de ani și după aceea, jumătate din populația acestui pământ nu va mai cunoaște nici măcar o iotă din aceste cuvinte ale Mele! 9. Dar aceasta nu face prea multe stricăciuni, căci și pe lumea cealaltă le va fi predicată sufletelor această Evanghelie. Fiți însă aici plini de zel, căci numai aici veți putea deveni adevărați copii ai lui Dumnezeu în cerul cel mai tainic și mai curat al iubirii Sale! Pentru primul și al doilea cer se pot face pregătiri și pe lumea cealaltă.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:24 Capitolul 248 - A face minuni la vremea potrivită ----------------------------------- Capitolul 248 A face minuni la vremea potrivită 1. (Domnul): „Tu, Matael, ești acum pe deplin lămurit, atât cât poate fi lămurit un suflet omenesc, câtă vreme nu a devenit una cu spiritul din el. De aceea, lasă ca lumina ta să-i lumineze și pe frații tăi! Trezește-ți însă și credința în Numele Meu, căci numai în Numele Meu vei putea, la nevoie, faci și semne în fața oamenilor, pentru a trezi în ei credința în Mine! 2. Cine vestește oamenilor Cuvântul Meu, dar nu poate face nici un semn prin puterea acestuia, înseamnă el este încă un slab slujitor al Aceluia care l-a trimis să aducă popoarelor acestui pământ Noul Cuvânt al vieții din ceruri. 3. Cu acestea, Eu nu vreau însă spun că un adevărat apostol al învățăturii Mele trebuie mereu și oricând să facă semne înaintea oamenilor pentru a răspândi învățătura Mea la popoarele acestui pământ. Nu, departe de aceasta, căci adevărul trebuie să vorbească pentru el însuși, iar acolo unde nu este înțeles, trebuie lămurit mai bine până când va fi înțeles! Și totuși vor fi și cazuri unde aceste lămuriri nu vor fi de ajuns, mai ales la popoarele încă foarte primitive. Acolo va fi nevoie ca lămuririle să fie puse prin semne într-o lumină mai puternică. 4. Un semn însă nu are voie niciodată fie prea orbitor și să-i sperie pe oameni, căci astfel ei vor fi constrânși și prin aceasta nu se va câștiga nimic pentru dezvoltarea liberă a sufletelor lor. 5. Un semn trebuie să îmbrace întotdeauna o astfel de formă: el trebuie să fie, în primul rând, o faptă bună deosebită, care să pară întotdeauna a fi o urmare a credinței aceluia căruia i-a fost adresată; iar, în al doilea rând, semnul nu trebuie să se îndepărteze atât de mult de realitatea lumii materiale încât un așa-numit înțelept al lumii să nu mai găsească nici o cale naturală prin care să explice acest semn! Pe așa-numiții înțelepți ai lumii acest semn trebuie să-i surprindă, dar niciodată-i facă creadă de tot, căci aceștia au îndeajuns de multă înțelegere ca să priceapă și să cunoască un adevăr așa cum este, și fără vreun semn. 6. În aceste vremuri ale magicienilor și vrăjitorilor, semnele pe care le pot face aceștia pot fi foarte puternice și reale. Acolo unde veți face voi un semn, oamenii au văzut deja sute de vrăjitorii ale magicienilor persani și egipteni, și de aceea un semn făcut de voi nu va impresiona prea mult un așa-zis înțelept al lumii. În plus, suntem înconjurați din toate părțile de esenieni care fac cu ușurință tot felul de semne în fața poporului, ca să-l câștige de partea lor. Și astfel, semnele noastre și minunile ar surprinde poporul, chiar dacă nu l-ar convinge pe deplin, și aceasta este exact măsura potrivită, iar o exagerare a semnelor nu ar ajuta la vindecarea poporului. 7. Dacă Eu aș vindeca toți bolnavii și chiar morții de i-aș trezi, aceasta nu va minuna omul cu mult mai mult decât esenienii! Dar îi va tulbura pe templieri, care de mult vroiau să scape de ordinul esenienilor. Căci de când aceștia s-au răspândit și în Iudeea, tămăduirile miraculoase ale fariseilor nu mai dau roade și aceasta din cauza spectaculoaselor «învieri» făcute de esenieni, o taină foarte bine cunoscută nouă, dar fariseilor încă total necunoscută. 8. Lumea crede că Eu dau apă la moară esenienilor, iar voi veți vedea că vi se va spune că și Eu aș fi un ucenic al acestei școli și că lucrez la răspândirea acestui ordin care crede că va putea în curând stăpâni întreaga lume. Acest ordin deocamdată nu este împotriva noastră, el de fapt ne ajută fără vrea aceasta. Căci acest ordin minimalizează semnele noastre mai ales în fața mulțimii, iar oamenii sunt liberi să-și facă gândurile și părerile lor despre aceasta. Altfel nu am fi putut face un asemenea pas mare cu semnele noastre! 9. Eu am prevăzut însă toate acestea pentru vremea de acum și am lăsat să apară și să devină totul astfel, pentru ca să putem foarte ușor și fără a fi deranjați să facem multe întru adevărata vindecare a omului, fără ca prin semnele noastre să constrângem pe cineva către adevăr. În aceste vremuri, semnele noastre puternice nu fac multă vâlvă printre spectatorii neatenți. Numai cine se interesează mai adânc de noi va găsi o mare deosebire între semnele făcute de Mine și cele ale unui magician sau esenian. Lui însă nu-i va strica la suflet această descoperire, pentru că el ar fi trebuit să cunoască adevărul deja dinainte, înainte de a fi în stare să găsească o adevărată diferență între semnele făcute de Mine și cele făcute de esenieni. De aceea, el este deja curat, iar celui curat toate îi sunt curate.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:26 Capitolul 249 - Rolul semnelor la răspândirea învățăturii Domnului ----------------------------------- Capitolul 249 Rolul semnelor la răspândirea învățăturii Domnului 1. (Domnul): „Aș putea acum să fac semne și pentru Ierusalim, semne care să zguduie, astfel ca el să nu mai ezite nici două clipite și să se alăture credinței în Mine. La ce ar fi bună, însă, o asemenea credință? Ar fi o credință de sclavi din teamă și frică, iar pentru oameni ar fi o pedeapsă de care nu ar mai scăpa nici în câteva mii de ani! 2. O credință oarbă, fanatică, fie că este bazată pe adevăr sau minciună, nu are nici o valoare pentru viață și este foarte greu de eliberat poporul de ea și de urmările ei. Și atâta vreme cât un popor trăiește într-o credință oarbă, el este în luptă cu spiritul și se află în cea mai adâncă sclavie a sufletului. El nu poate fi ajutat altfel, nici aici și nici în lumea cealaltă, decât numai printr-o îndelungată învățătură, prin cuvinte și fapte, și printr-o lămurire atotcuprinzătoare și profundă a tuturor minunilor care țin de fapt înlănțuit poporul. 3. Cea mai bătătorită cale de înlănțuire a poporului este decadența preoților, care își însușesc drepturile de a predica învățătura divină, își cresc rândurile înmulțindu-se ca ciupercile și se prezintă apoi poporului drept mijlocitori și reprezentanți ai zeităților, mai întâi ca înțelepți și blânzi îndrumători, iar mai târziu, după ce au câștigat bunăvoința poporului, ca judecători și chiar stăpâni peste tronul regilor! 4. De obicei poporul află de minciunile lor și vechea credință fanatică își pierde din putere, golurile și crăpăturile ei devenind tot mai mari. Oricât va fi ea peticită, nu va mai ține mult, căci tot mai mulți vor schimba haina veche, plină de petice, pe una nouă. Însă până când un popor va ajunge aici, este nevoie de cel puțin câteva mii de ani! 5. De aceea, fiți foarte atenți când îmi răspândiți învățătura, nu forțați pe nimeni, nici cu sabia și cu atât mai puțin prin semne ieșite din comun! Rana făcută de sabie se vindecă, dar cea prin semne neobișnuite aproape că nu se mai vindecă niciodată. 6. Acolo unde reușiți prin cuvinte, nu mai folosiți și semne, căci acestea au fost până acum uneltele falșilor profeți, care întotdeauna orbeau și mai mult poporul. Firește că Eu nu vreau să spun prin aceasta să nu faceți niciodată și în nici un caz semne! Veți întâlni tot felul de păgâni ai căror preoți se vor pricepe la tot felul de semne și profeții, care, ori din cauză au mai multe înțelesuri sau prin alte mijloace, se vor împlini, toate acestea fiind de fapt lucrul Satanei și al îngerilor lui decăzuți. 7. Față de astfel de profeți falși este îndreptățit să faceți ori un contrasemn, ori să lămuriți poporul cum a fost făcută acea falsă minune. Prin aceasta, cei mai mulți vor începe să aibă bănuieli în legătură cu acei preoți, iar astfel lupta este ca și câștigată de către voi. 8. De abia apoi veți putea face semne, întotdeauna doar benefice: veți putea vindeca bolnavii punându-vă mâinile așa cum v-am învățat Eu, în Numele Meu, ici și colo veți sătura înfometații și însetații sau ici și colo veți alunga o furtună devastatoare prin simpla rostire a Numelui Meu către norii amenințători, care în asemenea situații sunt plini cu spirite rele și supărate. Prin aceasta nu veți înlănțui nici un suflet omenesc, ci îl veți conduce pe o cale liberă, așa cum face un păstor bun cu mieii lui, care îl urmează pas cu pas de bunăvoie, pentru că întotdeauna nu-i așteaptă decât lucruri bune de la el! 9. Acum știi, de asemenea, dragul Meu Matael, cum va trebui să procedezi în deplină concordanță cu voința Mea, când îmi vei răspândi învățătura prin vorbe și prin fapte la popoarele peste care, în viitor, vei stăpâni și la fel și cei patru tovarăși ai tăi!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:35 Capitolul 250 - Greutățile răspândirii învățăturii curate ----------------------------------- Capitolul 250 Greutățile răspândirii învățăturii curate 1. (Domnul): „Tu ai să întâlnești păgâni, mai ales în părțile de miazănoapte ale împărăției tale, care, cândva, va fi cea mai mare de pe pământ; unii dintre ei vor fi chiar foarte întunecați, și la ei va fi greu să aduci lumina adevărului. nu folosești însă puterea care ți-a fost dată împotriva lor! Tu poți, acolo unde este nevoie, îi abordezi foarte serios, dar nu cu sabia sau cu semne neobișnuite. Căci sabia va tăia doar superficial adâncile rădăcini ale superstiției, iar ele vor deveni și mai puternice în adâncurile acestor oameni. Iar cu semne nepotrivite nu ai reuși decât să înlocuiești un fanatism cu altul! Acele popoare care vor vedea semnele tale vor deveni cei mai aprigi dușmani ai vecinilor lor încă necredincioși și-i vor prigoni cu sabia și focul, iar vechii credincioși vor face la fel cu noii credincioși! Și ce s-ar câștiga până la urmă prin aceasta? 2. Și cum învățătura Mea este o adevărată solie de pace din ceruri, ea nu trebuie să aducă ceartă, discordie și război printre oamenii și popoarele pământului! Acestea să fie ocolite pe cât vă stă în putință. Din partea Mea, ca acestea să fie ocolite, nu trebuie decât să iau sub puterea voinței Mele atotputernice, dar astfel firește că veți deveni incapabili să gândiți și să făptuiți altfel decât este voința Mea, și cum ar rămâne atunci cu libertatea voastră de voință?! Dacă Eu aș fi voit aceasta, nu aș fi avut niciodată nevoie să vin Eu însumi întrupat în această lume. Puterea Mea atotcuprinzătoare și veșnică v-ar fi supus și fără acest trup și v-ar fi impus să ziceți și să faceți una și alta, indiferent de ceea ce v-au spus odinioară profeții. V-ar fi ajutat însă aceasta la ceva? Prin aceasta ați fi putut deveni, asemenea negrilor acestora, suflete desăvârșite, însă doar cu greu ați mai fi ajuns să fiți vreodată copiii Domnului. 3. De aceea însă, pentru ca voi înșivă deveniți vestitori pe deplin liberi ai Cuvântului Meu din veci, am venit Eu în trup la voi pe acest pământ unde Eu am pus temelia școlii pentru copiii Mei în veci, pentru ca voi, copiii Mei liberi, aflați liberi din gura Mea Cuvântul,-l cântăriți și să-l răspândiți mai departe la popoarele pământului; iar cine, în puritatea lui, îl va primi de bunăvoie, acela va fi primit liber între preafericiții copii ai Domnului. 4. Cine însă va primi prin orice fel de silnicie, cu forța, această învățătură a Mea, pe care v-am dat-o acum vouă, acela nu va fi primit între copiii Domnului până nu se va îngriji din propria-i voință liberă, aici ori pe lumea cealaltă, primească preacuratul Meu Cuvânt și de bunăvoie să facă din el firul călăuzitor al vieții lui. 5. Din păcate Eu văd cât de trist vor arăta lucrurile cu această învățătură a Mea peste câțiva ani, după ce Eu Mă voi întoarce în casa Mea. Eu văd însă și cum, în mici așezări, ea va fi păstrată curată ca soarele până la sfârșitul timpurilor! Și aceasta este o mare bucurie pentru adevărata Mea inimă de Tată. De rest să nu vă faceți griji, căci din mulțimea de porci nu veți putea să faceți niciodată filosofi. Aceste ființe se vor mulțumi în curând și cu lături. Căci Eu chem mereu: «Veniți cu toții la Mine, voi cei asupriți și împovărați din greu, căci Eu vreau să aduc la toți ușurare.» Dar mulți nu vor auzi chemarea Mea și nu o vor urma!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:38 Capitolul 251 - Sabia ca mijloc de îndreptare la popoarele necredincioase ----------------------------------- Capitolul 251 Sabia ca mijloc de îndreptare la popoarele necredincioase 1. (Domnul): „Vor veni vremuri când înțelepții Mă vor chema: «Doamne, acum este cu adevărat greu să fii om! Adevărul nu poate fi spus fără a fi amenințat cu pedeapsa și trebuie răspândit în taină! Ceea ce însă răspândesc falșii profeți este minciună și blasfemie! Doamne, vino încă o dată și luptă împotriva dușmanilor Tăi, înainte ca ei să strice tot ce ai semănat Tu!» 2. Eu însă voi ierta, din nou și din nou, și voi zice fiecăruia care Mă va chema: «Mai răbdați încă puțin până când se va umple paharul! Mai răbdați până la sfârșit și veți fi fericiți, căci chingile lumii nu vor face sufletelor voastre curate nici un rău! Iar voi, cei mai proaspeți copii ai Mei, care ați mers pe drumul trupului și al cărnii, săraci, necăjiți și chinuiți, veți fi primiți în împărăția Mea aproape de inima Mea și pe voi vă voi pune Eu judecători ai lumii și ai acelora care v-au chinuit fără vină și fără drept de la Mine!» 3. Pe scurt, adevărații Mei ucenici se vor cunoaște în veci prin aceea că se vor iubi între ei la fel cum vă iubesc Eu pe toți și că nu vor vesti niciodată cu sabia Numele și Cuvântul Meu! 4. Da, atunci când un popor care se află în lumina Mea va fi amenințat de popoare păgâne și oarbe, care nu vor vrea nicidecum să creadă în Mine, însă vor prigoni cu toată mânia și cruzimea mieii Mei, atunci va veni vremea ca să fie ridicată sabia și să fie alungați pentru totdeauna lupii dintre miei. Dacă va fi însă ridicată vreodată sabia în Numele Meu împotriva lupilor, atunci aceasta trebuie făcută cu toată seriozitatea, pentru ca lupii să-și amintească de sabia ridicată în Numele Meu. Căci acolo unde se va pedepsi în Numele Meu, nu se facă aceasta numai cu jumătate de măsură! 5. Împotriva păgânilor ale căror suflete sunt încă prea departe de Ordinea divină și nu pot înțelege Cuvântul Meu, dar care-și apără cu înverșunare credința, sabia să apere doar granițele până când popoarele barbare vecine vor trece cu vremea la Ordinea divină. După ce s-a făcut aceasta, semnul sabiei să fie înlocuit cu cel al frăției și al iubirii. 6. Cu totul altfel se petrec lucrurile cu oamenii care s-au numit de la început «poporul ales», care au primit învățături divine și au fost ocrotiți de Dumnezeu. Ah, când aceștia se vor opune cu înverșunare învățăturii Mele și o vor prigoni, da, împotriva lor nu este alt mijloc decât sabia necruțătoare și tăioasă! Vai de ei, când aceasta sabie va cădea peste ei; atunci nu va rămâne nici o piatră peste cealaltă și nici măcar copiii din pântecele mamelor nu vor fi cruțați. Și cine va vrea să fugă, pe acela îl vor ajunge săgețile și îl vor omorî, pentru că din egoism, împotriva propriilor lui convingeri, a ales să fie ucigașul Meu și al Cuvântului Meu, căci, împotriva acelora, voi ridica Eu cu ai Mei. Aceia vor avea de dus o luptă grea, din care în veci nu vor putea ieși învingători! 7. Acum aveți și regula când și cum să folosiți sabia în Numele Meu! Ați înțeles bine toate acestea? 8. Matael a spus: „Doamne, Tu, singura mea iubire, după toate cele lămurite până acum de Tine nu mai găsesc nici un ungher neluminat în mine! Îți aduc acum din adâncul inimii mele mulțumirea cea mai caldă pentru toate acestea și, de asemenea, în numele tuturor oamenilor și popoarelor pe care eu, prin zelul meu, îi voi câștiga pentru împărăția Ta și pentru Cuvântul Tău!” 9. Cyrenius a spus și el: „Doamne, aceeași recunoștință Ți-o aduc și eu și îndrăznesc în fața Ta, oh, Doamne, fac o vagă profeție la cele ce ne-ai spus Tu despre ridicarea sabiei asupra poporului ales: aceasta se vede foarte bine în Ierusalim! Peste acest popor aș trage de pe acum o mare cruce cu cea mai tăioasă sabie, căci ei îmi par deja prea copți pentru sabie!” 10. Eu: „Nu chiar de tot. Le mai lipsesc încă trei opere de cea mai neomenească răutate. Când și acestea vor fi înfăptuite, împotriva tuturor învățăturilor și prevestirilor, de-abia atunci, prietene, va fi ridicată peste acest oraș și peste locuitorii lui sabia ta cea tăioasă și va fi bătută crucea cea mai mare! Noi vrem însă mai avem răbdare cu poporul încă o vreme și vrem, de asemenea, ca, înainte de cădere, i se prevestească tot felul de semne mari pe cer și alte mari minuni! Și, prietene, dacă și acestea vor fi zadarnice, de abia atunci va veni semnul tău cel mare și cea mai tăioasă sabie va cădea asupra lor! 11. Și ce va mai fi atunci, aceasta știe doar Tatăl singur și nimeni altcineva în toată nemărginirea! Celui însă căruia îi va fi destăinuită aceasta la timpul potrivit, acela va ști și el!” 12. Cyrenius: „Dar Tu, Doamne, Tu știi foarte bine toate acestea, căci, în spiritul Tău, Tu ești Tatăl însuși!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:41 Capitolul 252 - „Tatăl” și „Fiul” în Iisus ----------------------------------- Capitolul 252 „Tatăl” și „Fiul” în Iisus 1. Eu am spus: „Ai vorbit foarte bine! Tatăl este în Mine în plinătatea Lui; dar Eu, ca omul pe care-L vedeți, sunt totuși numai un Fiu al Lui și cunosc în sufletul Meu doar ceea ce El îmi dezvăluie! Eu sunt flacăra iubirii Lui, iar sufletul Meu este lumina din focul iubirii Tatălui! Voi știți deja cum acționează lumina, în veci, în mod miraculos! 2. Soarele, de la care pleacă lumina, are o minunată structură interioară, dar aceasta este cunoscută doar soarelui însuși. Suprafața lui, deși este luminată și însuflețită, nu știe și nu a văzut niciodată cum este alcătuit miezul cel mai profund al soarelui. 3. Da, Tatăl este în Mine din veci, dar miezul Lui îi este dezvăluit sufletului Meu numai atunci când El vrea aceasta. Eu știu însă despre toate câte au fost din veci în Tatăl. Și totuși, Tatăl mai are multe în adâncul Lui despre care Fiul nu știe. Și dacă vrea El să afle despre acestea, trebuie și El să-L roage pe Tatăl! 4. Va veni însă ceasul când Tatăl din Mine va deveni una cu Mine, singurul Fiu din veci, și în cel mai adânc miez al Său, la fel cum Spiritul Tatălui (Sinele Suprem Divin) va deveni în curând una cu sufletele din trupurile voastre. De abia atunci, prin Spiritul Tatălui, vi se va dezvălui totul, chiar și ceea ce acum este cu neputința să fie dezvăluit! Și astfel știe numai Tatăl din Mine despre multe, iar Fiul nu știe! Ai înțeles acum aceasta?” 5. Mai mulți ucenici au spus: „Ah, aceasta este din nou o învățătură tare ca piatra! Suntem nevoiți să cerem din nou lămuriri! Dacă Tu și Tatăl sunteți una, cum poate Tatăl din Tine să știe mai mult decât Tine, și totuși, după învățătura Ta, Tu ești Tatăl însuși?! Ah, asta s-o priceapă cine poate - noi nu putem! E tot mai greu de priceput! Se poate să se ascundă un înțeles în toate acestea, dar la ce ajută acesta? Noi tot nu putem pricepe! Doamne, noi Te rugăm să ne mai lămurești încă o dată, dar mai limpede și mai pe îndelete, căci altfel nu ne descurcăm!” 6. Eu am spus: „Oh, copii, copii! Câtă vreme va trebui să mai dădăcesc până veți înțelege?! Eu vă vorbesc acum ca un om vouă, oamenilor, și voi nu înțelegeți omul. Cum vreți să înțelegeți mai târziu un cuvânt curat de la Dumnezeu?! Ca să pregătesc însă pentru aceasta, voi da acum niște lămuriri amănunțite; de aceea ascultați-Mă bine! 7. Imaginați-vă drept «Tatăl» corpul acestui soare al nostru, în care sunt îndeplinite toate cerințele ca învelișul luminos, pe care voi îl vedeți, ia naștere mereu și mereu, învelișul luminos este pentru corpul soarelui cam la fel cum este aerul din atmosfera care înconjoară pământul până la câteva înălțimi de om și care formează împreună cu pământul, văzut de pildă de pe lună, o formațiune mare, destul de puternic luminoasă. 8. Cum ia naștere însă aerul pământului? Răspunsul este: din cele mai profunde procese vitale ale pământului. Miezul pământului este plin cu aer și un important surplus din acest aer se adună mereu în aceeași măsură în jurul pământului. Pentru ca miezul pământului să dea mereu naștere aerului, trebuie ca acolo să fie un foc continuu, viu, care ia naștere din intensa activitate a spiritelor din adâncul pământului. 9. Imaginați-vă acum următoarele: focul interior reprezintă ceea ce Eu numesc «Tatăl» și din toate elementele «topite» în foc va lua naștere aerul, care reprezintă ceea ce noi numim «suflet». 10. Focul însă n-ar putea exista fără aer, iar aerul n-ar putea lua naștere fără foc. De aceea focul este și aer, și aerul este și foc, căci flacăra este într-adevăr aer ale cărui spirite sunt foarte active, iar aerul - în sinea iui - este foc pur, dar în care spiritele sunt liniștite. Este ușor de înțeles faptul că, la urma urmei, focul și aerul sunt una. Până când spiritele aerului nu sunt agitate într-o anumită măsură, aerul rămâne aer și de aceea este o mare diferență între aerul agitat - ca foc - și aerul liniștit. 11. În focul însuși este lumina și prin aceasta – din punct de vedere spiritual - cea mai pură și înaltă cunoaștere. În aerul pătruns de lumina focului se află, de asemenea, o cunoaștere deplină, totuși într-un grad mai scăzut. Dacă însă aerul liniștit va fi agitat, astfel încât să devină el însuși foc și lumină, atunci poate fi recunoscută și în el cea mai înaltă și curată cunoaștere. 12. Pământul, având o astfel de alcătuire, se aseamănă cu un om. Focul interior este spiritul activ al iubirii din suflet, iar aerul este asemenea sufletului, care poate fi, de asemenea, un spirit de foc atunci când este pătruns de spiritul iubirii și devine astfel una cu spiritul! Iar aceasta se petrece atunci când sufletul renaște în spirit. 13. Și priviți, aceeași relație o întâlnim și la soare, în miezul lui, el este un foc dintre cele mai puternice. Lumina lui depășește cu mult lumina atmosferei exterioare a soarelui. Din această lumină se va naște mereu cel mai curat aer al soarelui, iar acest aer devine, la suprafața soarelui, foc și lumină, dar într-un grad mai scăzut decât focul și lumina atotputernică din miezul soarelui. Lumina de la suprafața soarelui este, în esență, aceeași cu cea a focului din centrul marelui soare! Ea nu are nevoie decât de o activitate la fel de mare și ea va fi asemenea focului din interior. 14. Acum, acest foc din miezul soarelui este asemenea Tatălui din Mine și Eu sunt lumina și, în același timp, și focul care ia naștere mereu din focul de bază central, prin care a fost creat și menținut tot ce există. Deci Eu, în forma Mea prezentă, sunt exprimarea Tatălui din adâncul Meu și de aceea tot ce este al Tatălui este și al Meu și, în același timp, tot ce este al Meu este și al Tatălui, iar Eu și Tatăl trebuie să fim pe deplin una, numai cu deosebirea că în focul interior din centru trebuie să fie mereu o cunoaștere mai adâncă decât în lumina de la exterior, care este activată mereu de focul interior, întotdeauna însă numai atât cât este nevoie. 15. Eu însă putea oricând să îmi întețesc activitatea, dar atunci ar fi gata cu voi, la fel cum ar fi și cu toate corpurile cerești care se rotesc în jurul acestui soare dacă atmosfera exterioară soarelui s-ar aprinde vreodată și ar deveni la fel de puternică precum focul interior al soarelui, a cărui putere ar agita toate spiritele în spațiul cosmic îndepărtat într-o măsură atât de mare încât într-o clipită toată materia s-ar dizolva dintr-odată și ar deveni o mare nesfârșită și prea puternică de foc! Acum, materia din miezul soarelui este astfel alcătuită încât să poată suporta acest foc prea puternic, iar apele care curg într-una spre acesta, ca urmare a circulației continue - la fel cum este la om circulați sângelui - îi dau focului mereu de lucru spre a devora, dizolva și a forma din nou aer și, din acesta, din nou apă. Datorită acestei circulații continue, focul nu poate să atace corpul propriu-zis al soarelui și să-l distrugă. Și chiar dacă mereu vor fi devorate părți din el, ele se înlocuiesc mereu cu apă. Și astfel trebuie să se păstreze toate în această ordine. 16. Dacă priviți această analogie mai îndeaproape, ar trebui să fie acum clar ce este de fapt «Tatăl» și ce este «Fiul», ce este sufletul și ce este spiritul din el! Spuneți-Mi dacă nici acum nu sunteți lămuriți întru totul!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:43 Capitolul 253 - Manifestarea de la botezul Domnului: veșnicia Domnului ----------------------------------- Capitolul 253 Manifestarea de la botezul Domnului: veșnicia Domnului 1. Simon Petru a spus: „Atunci când ai fost botezat de Ioan în râul Iordanului, am văzut o flacără ca un fel de porumbel care plutea deasupra creștetului Tău și am auzit zicându-se că acesta era Duhul Sfânt al lui Dumnezeu! Și s-a auzit atunci și o voce, ca din cer, care a spus: «Vedeți, Acesta este Fiul Meu iubit, pe care Eu îl plac! Pe El să-L ascultați!» Ce a fost aceasta? De unde a venit acea flacără sfântă și cine a rostit acele cuvinte pe care le-am auzit atât de clar? Cum trebuie să înțelegem aceasta?” 2. Eu am spus: „De unde altundeva putea să vină decât din Tatăl din Mine și de la Mine?! Ori crezi tu oare că în spatele stelelor, în spațiul nemărginit, locuiește un Tată care a lăsat să coboare deasupra creștetului Meu acea flacără și din înălțimi nemărginite ar fi rostit acele cuvinte care să se audă până pe pământ? O, tu, oarbă orbire a oamenilor! Dacă veșnicul Tată din Mine locuiește în veșnicul Fiu în felul în care v-am arătat acum cât se poate de limpede, de unde poate veni flacăra și vocea? Privește aici și vei vedea din nou aceeași flacără deasupra creștetului Meu! Și ascultă și vei auzi aceleași cuvinte din nou!” 3. Toți au văzut atunci o flacără sub forma unei cruci sau ca un porumbel cu aripile întinse, care de fapt tot o cruce reprezintă, și în același timp au auzit cu toții binecunoscutele cuvinte. 4. Eu am spus: „Aceasta a fost vocea Tatălui în Mine, iar flacăra a luat naștere din nesfârșita Mea sferă exterioară de viață care este Duhul Meu Sfânt atotfăcător! Înțelegi acum și tu, Simon Petru?” 5. Au spus atunci cu toții: „Da, Doamne, acum am înțeles și noi, deși este minunea minunilor!” 6. La acestea a spus și Matael: „Doamne, Doamne, Tu cel mai înțelept din veci! Câte taine mari de nepătruns din Ordinea Ta divină ne-ai arătat nouă, așa cum este și a fost ea din veci! Eu m-am gândit în toate felurile și uite că acum totul îmi este limpede în ceea ce privește relația de neschimbat dintre Tine, Creatorul, și noi, creaturile Tale! Toată Ordinea Ta este atât de înțelept structurată încât nici cea mai ascuțită minte și nici cea mai strălucită judecată nu ar putea găsi undeva ceva care să fie în sinea lui contradictoriu. 7. Numai dacă duc cu gândul în urma tuturor vremurilor și veșniciei, atunci trebuie să gândesc că toate cele ce sunt acum, toți arhanghelii, toate cerurile, toate lumile, toate acestea trebuie să fi avut un început, altfel, cel puțin pentru mine, existența lor nu poate fi înțeleasă. Căci, în sinea mea, eu gândesc: o ființă, un lucru sau un fenomen care nu a început niciodată existe nici nu poate de fapt să fie! Căci nu este cu putință ca un lucru să ia naștere din nimic, adică Tu însuți, Creatorul, nu-l fi gândit niciodată! 8. Deci un lucru care acum există, ca de pildă un soare central, trebuie să fi fost cândva gândit de Tine în Ordinea Ta dreaptă, înainte ca el să apară ca soare central. După mintea mea, el nu poate exista înainte ca Tu să gândești fiecare atom al existenței lui! Pe scurt, el nu poate fi dacă nu a început odată a fi! El poate fi vechi de eoni și secole de eoni - aceasta nu face nimic. Dacă el există acum, înseamnă a trebuit cândva să înceapă existe. Când, aceasta nu este aici atât de important. 9. Acest șir de gânduri și de întrebări am putea să le punem și în legătură cu Tine, iar atunci eternitatea Ta deplină și solidă ar cădea sub semnul întrebării! Atât numai că mintea mea clară de acum îmi spune altceva! Eu nu pot, când mă gândesc în adâncul vecilor,-mi închipui un sfârșit. Rămâne spațiul nemărginit și, împreună cu el, la fel de nemărginitul timp. 10. În acest spațiu, care trebuie să fie veșnic și de necuprins, trebuie să fie prezentă și acea forță primordială care face cu putință expansiunea nemărginită și veșnică a spațiului, fără de care spațiul nu ar putea fi închipuit. Această forță nu poate fi decât una, așa cum și spațiul este numai unul. Ea trebuie să aibă un anumit centru, la fel ca și spațiul. Și, pentru că spațiul este astfel, trebuie ca și în el să se simtă pe sine acea existență absolut liberă. Căci altfel cum ar putea ea să fie, dacă nu ar simți și nu ar lua la cunoștință, în absoluta ei liberate, există?! 11. Iar ceea ce este valabil pentru spațiu, este valabil și pentru puterea din el; și ea trebuie să se simtă pe sine, altfel n-ar exista. Pe scurt, acestea sunt necesități care se intercondiționează, astfel încât una nu poate exista fără cealaltă. Toate acestea însă, la origine, sunt însăși existența Ta spirituală și de aceea, făcând parte din spiritul Tău, nu pot fi niciodată șterse din gândire. 12. După înțelegerea mea, veșnicia Ta este la fel de necesară precum toate celelalte; cel puțin în existența lor formală nu pot fi altfel decât determinate și delimitate de timp! Acum însă se naște de-abia o cu totul altă întrebare. 13. Pentru că toată această creație văzută și nevăzută trebuie să fi luat naștere în vremuri neînchipuit de îndepărtate, ce ai făcut Tu, Doamne, înainte de acest început, o veșnicie întreagă? Îmi dau seama, după chipul Tău zâmbitor, am pus o întrebare prostească; și totuși sunt convins că ea nu este întru totul zadarnică! Iar Tu, Doamne, cred că ne vei lumina și de data aceasta în neștiința noastră! Sufletul meu iscoditor vrea acum să se lămurească pe deplin!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 19:48 Capitolul 254 - Măreția creației ----------------------------------- Capitolul 254 Măreția creației 1. Eu am spus: „Dragul Meu prieten Matael, deosebirea dintre Dumnezeu și omul creat, oricât ar fi el de desăvârșit, dăinuie mereu și nu poate fi anulată în veci, pentru că Dumnezeu, la originea Lui, este și trebuie să fie nemărginit și veșnic în toate; pe când omul, deși va fi mereu tot mai desăvârșit în esența lui spirituală, nu va putea atinge niciodată nemărginirea măreției Ființei lui Dumnezeu. 2. Omul poate fi asemenea lui Dumnezeu în formă, de asemenea în iubire și în puterea ei, însă niciodată în măreția înțelepciunii nemărginite în și din Dumnezeu. Și astfel, lungile eternități, în nenumăratele lor perioade nesfârșite, vor putea cuprinde destule, iar pentru ele se va găsi întotdeauna loc în spațiul nelimitat, numai că despre toate acestea nici măcar un arhanghel n-a visat vreodată! Căci chiar și puterea de cunoaștere și de cuprindere a unui arhanghel este încă mult prea mică pentru toate câte sunt. Abia după ce arhanghelii se vor coborî, asemenea Mie, în trup, abia atunci vor fi ei în stare să cuprindă și să înțeleagă mai mult - însă niciodată totul: întreaga și veșnica Eternitate! 3. Da, voi veți cunoaște mereu și mereu noi minuni și până la urmă veți începe să le pricepeți, dar pe toate nu le veți cunoaște în veci - și vă puteți da seama ușor de ce, dacă veți întreba dacă este oare cu putință numărați până se sfârșesc toate numerele! Așa cum din veșnicie Eu sunt, gândesc, vreau și acționez ca unul și același Dumnezeu, cu aceeași iubire și înțelepciune, așa vă veți putea da seama că Eu, vorbind Tatăl în Mine și prin Mine, nu am hibernat până la această perioadă a creației! Chiar dacă o perioadă a creației, de la origini până la desăvârșirea ei spirituală, durează o mie de ori câte o mie de ori de eoni de mii de ani pământeni, o astfel de perioadă a creației nu înseamnă totuși nimic față de Sinele Meu veșnic, iar puterea ei nemăsurată de expansiune este un nimic față de spațiul infinit! 4. Tu, Matael, cunoști prea bine constelațiile vechilor egipteni și Regulus din Marele Leu îți este bine cunoscută! Ce este această stea pentru ochiul tău? Este doar un punctuleț luminos - când, de fapt, este un soare atât de mare încât unui fulger, care într-o singură clipă străbate o distanță de 300 000 de kilometri, i-ar trebui un trilion de ani pământeni pentru a străbate distanța de la polul nord la polul sud al acestui soare! Numele său este de fapt Urka sau, și mai corect, Ouriza (începutul creației din eoni de eoni de sori); acest soare este sufletul sau centrul de greutate al constelației Marelui Leu, care însă reprezintă doar un nerv în imensul Om Cosmic, din care Omul Cosmic are aproximativ atâția nervi câte fire de nisip și iarbă are întreg pământul, iar Omul Cosmic reprezintă doar perioada de la începuturile creației până la desăvârșirea ei. 5. O astfel de Urka și chiar mai multe, o întreagă constelație, sunt de fapt aștrii imens de mari, dar nespus mai mare este un Om Cosmic al creației! Dar ce este chiar el în comparație cu spațiul nemărginit și veșnic? Este o nimica toată! Căci fiecare lucru limitat din necesitate, care pentru voi este imens de mare, este, în comparație cu spațiul infinit, o nimica toată, căci nu se află în nici un raport calculabil cu acesta. 6. Acum te întreb, dragă Matael, dacă ai înțeles cele ce ți le-am lămurit acum!” 7. Matael a spus: „O Doamne, sigur că da, am înțeles; dar acum încep să pierd și să dizolv în nimic! Căci puterea și măreția Ta, spațiul infinit și timpul veșnic mă devorează complet. Așa cețos îmi pare totul acum și, dacă am înțeles corect ceea ce Tu, Doamne, ai spus, atunci înseamnă Tu ai parcurs nenumărat de multe perioade de creație. Căci, dacă începe să număr în sens invers perioadele de creație pornind de la cea de acum, atunci este sigur că nu aș sfârși niciodată cu numărătoarea și nu aș ajunge în veci la aceea despre care aș putea spune că ar fi prima! 8. Pe scurt, Tu nu ai un început. Astfel este cu neputință ca creațiile Tale să aibă un început și, oricât de numeroase ar fi ele în spațiul veșnic, totuși nu există nici una despre care să se poată spune: «Privește, ea este prima! Înaintea ei nu a fost creat nimic!» Căci înaintea și în urma unei astfel de perioade de timp se află din nou o veșnicie întreagă! Ce ai fi făcut Tu pe perioada acestei creații, în Sinele Tău mereu același? În spațiul infinit au loc nenumărat de multe creații; chiar dacă distanțele dintre ele ar fi nemăsurat de mari, aceasta nu face nimic! Spațiul nesfârșit are suficient loc pentru toate spațiile nesfârșite și va avea încă loc pentru eoni și eoni de astfel de spații, și veșnic mult mai mult pentru nenumărat de multe altele noi, iar cele noi nu le vor înmulți la număr pe cele deja existente din veșnicie; căci ceva nesfârșit și nelimitat nu poate deveni ceva mai mare și mai mult, căci este deja nesfârșit de mult. 9. Da, dacă începe să număr această mare perioadă cu unu, atunci ea ar putea fi mărită mereu cu încă una; cum însă numărul de la început este nelimitat, nu mai poate avea loc o mărire a lui! 10. De astfel de gânduri este muncită mintea mea acum, iar tensiunea mea interioară apasă. Dar la o parte cu astfel de gânduri, care, prin mărimea lor nelimitată, îmi sufocă sufletul meu mic! Având o viață veșnică și, în plus, iubirea și grația de a mă afla în preajma unei astfel de imensități, atunci nu îmi mai doresc să cunosc nici măcar luna sau soarele mai îndeaproape! Acum mi-am dat seama ce nesăbuită a fost întrebarea mea, căci astfel de taine nu pot fi cunoscute de un om limitat! Doamne, iartă-mi marea mea prostie!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 20:03 Capitolul 255 - Venirea Domnului ca om în perioada noastră de creație și pe pământul nostru: omniprezența spiritului ----------------------------------- Capitolul 255 Venirea Domnului ca om în perioada noastră de creație și pe pământul nostru: omniprezența spiritului 1. Eu am spus: „Nu, prietene, aceasta nu este prostie, este doar o glumă cam prea îndrăzneață și cu conotații mult prea profunde pentru această viață pământească de acum. Atâta vreme cât sufletul tău nu a devenit una cu Spiritul Meu, tu nu poți pricepe unele lucruri în adevărata lor profunzime. Dacă vei atinge în curând renașterea spirituală și te vei afla dincolo, în împărăția lui Dumnezeu, ca o înțelepciune desăvârșită, atunci vei recunoaște multe lucruri până în adâncul lor, însă bineînțeles numai în ceea ce privește perioada de creație prezentă, actuală, în a cărei ordine își au originea toate câte sunt. Și totuși, între această perioadă de creație și toate celelalte perioade de dinainte există o distanță atât de uriașă ca între acest pământ și cel mai îndepărtat corp ceresc. 2. În nici una dintre nenumăratele creații anterioare nu am fost pe acele corpuri cerești în carne și oase, prin propria-Mi voință, ci am ținut legătura cu acei oameni numai prin îngerii anume creați pentru aceasta. Doar acestei perioade a creației îi este dat ca Eu să cobor în trup, pe un corp ceresc oarecare, care este tocmai acest Pământ, pentru toate creaturile din veci și să le fac cunoscută învățătura Mea. 3. Eu vreau să creez, pentru toate vremurile care vor veni și până în veșnicie, copii care să-Mi fie asemenea Mie și care să fie astfel crescuți de iubirea Mea părintească încât să poată domni împreună cu Mine în vecii vecilor. 4. Pentru aceasta am îmbrăcat Eu, Dumnezeu cel infinit și veșnic, trup, ca să fiu vouă, copiilor Mei, un Tată de a cărui existență puteți convinge cu ochii, urechile și mâinile, și ca să învăț cu gura și inima Mea iubirea, înțelepciunea și adevărata putere dumnezeiască, prin care apoi să stăpâniți, asemeni Mie, nu numai toate creaturile acestei perioade de creație, ci și pe toate care vor urma. 5. Această perioadă a creației se deosebește de toate celelalte pentru că, în toată veșnicia și nemărginirea, ea este singura în care Eu însumi am venit în carne și oase pe acest pământ ca om, ca să învăț ca pe adevărații Mei copii în veci. Iar acum, Matael, tu fiind unul dintre cei mai pricepuți gânditori, vei fi înțeles cele spuse, astfel că veșnicia și nemărginirea nu te vor mai apăsa atât de tare. 6. Pentru un suflet îngrădit, această învățătură despre infinitate și eternitate este de neînțeles; altfel însă se petrec lucrurile cu un suflet pe deplin trezit în spirit. Căci acesta este liber și asemeni Mie, iar mișcarea lui este de așa natură încât toate legăturile cu spațiul sunt nule pentru el. Acesta este, prietene, un dar deosebit al omului spiritual! 7. Imaginați-vă toate mișcările corpurilor cerești ca având o iuțeală cât se poate de mare, și veți recunoaște că și cele mai iuți mișcări ale sorilor centrali, chiar și de milioane și milioane de ori multiplicate, sunt foarte lente în comparație cu viteza spiritului, deoarece ele au nevoie pentru parcurgerea spațiului de un anumit timp, pe când, pentru spirit, chiar și cea mai mare distanță este străbătută cât ai clipi. Pentru spirit, AICI și ACOLO, la o depărtare nemăsurabilă, este același lucru. În schimb, pentru orice alt mod de mișcare ar fi o foarte mare diferență. 8. Te fac atent că, de la spiritul omului, chiar și neunit pe deplin cu sufletul, se transmite un sentiment deosebit sufletului și acesta se face simțit ca ceva pur spiritual, în care evenimente care au avut loc cu o eternitate înaintea momentului prezent vor fi percepute ca și când ar avea loc acum, în prezent, sau ca și când spiritul ar fi perceput cu ochii și urechile, ca un martor direct. Sufletul limitat dezvoltă abia în creier acea depărtare în timp a evenimentelor demult petrecute, în acel suflet apare amintirea momentului acelui sentiment spiritual; el însă nu îl face prezent, ci îl încadrează în timpul când a avut loc. Spiritul însă se poate transpune pe deplin prezent în acel moment de timp din trecut, iar evenimente din viitor le poate percepe în prezent, fie ca începute sau deja de mult încheiate. 9. «Înțelepții» lumii numesc acest sentiment pur spiritual de percepere în prezent a evenimentelor fie de mult petrecute, fie cele din viitor, fantezia omului. Dar nu poate fi numai atât, deoarece numim fantezie îmbinarea de imagini acumulate de suflet din care apare o imagine nouă pe care n-o întâlnim în realitate. Din această aptitudine pur sufletească (fantezia) au izvorât toate invențiile, toate clădirile și hainele oamenilor, fabule si poezii de tot felul, al căror substrat încearcă descrie - în rarele cazuri în care o face - adevărul deplin, dar cel mai adesea îl prezintă (adevărul) doar ca pe o mare minciună. 10. Aceasta este ceea ce se numește fantezie; însă sentimentul momentului prezent, fie al unor evenimente din trecut, fie din viitor, este specifică doar spiritului. Astfel, spiritul din om nu are nimic de-a face cu timpul și nici cu spațiul și, fiind deasupra lor, le poate stăpâni. 11. Pentru spirit există un spațiu doar atunci când vrea să creeze unul. Același lucru este valabil și pentru timp. Când spiritul nu vrea un timp, în locul lui vine instantaneu prezentul etern al trecutului, prezentului și viitorului. 12. Acum puteți descoperi o a treia calitate pur spirituală în voi, dacă veți fi atenți la ea! Această calitate constă în faptul că puteți imagina un lucru, oricât de mare ar fi el, instantaneu, în toate părțile sale, ca fiind desăvârșit, și astfel puteți cuprinde doar cu o singură privire, de exemplu, un întreg sistem solar (vizualizare benefică creatoare). Sufletul, cu simțurile sale, trebuie să privească, pipăie și să asculte un lucru pe îndelete, din toate părțile sale, și trebuie să-l împartă pentru a-și forma abia cu timpul o imagine completă. Spiritul însă parcurge un întreg soare central pe dinăuntru și pe dinafară într-o clipă inimaginabil de scurtă și într-un astfel de răstimp scurt poate parcurge și o infinitate de astfel de sori cu toate planetelor lor; și, cu cât devine spiritul mai puternic prin ordonarea sufletului, cu atât mai clară este pătrunderea și înglobarea celor mai mari și mai complicate aspecte ale creației. 13. «Da», veți spune pe drept, «dar cum îi este spiritului posibilă o astfel de percepție globală rapidă?» Iar Eu vă zic vouă: aceasta are loc în aspectul său desăvârșit, la fel cum unui suflet desăvârșit îi este cu putință percepția la distanță, până în interiorul lucrurilor, prin intermediul sferei exterioare de viață, așa cum ați avut ocazia să vedeți la nubieni. Însă un suflet încă ancorat în materie, cu toată intensitatea trăirilor lui, nu poate fi comparat în nici un fel cu un suflet trezit spiritual, pentru că sfera lui exterioară de viață este în mod necesar limitată spațial și doar prin intermediul anumitor elemente transcedentale este capabil să gândească și să simtă dincolo de limitările lui. Și lui îi este foarte greu să simtă la o distanță foarte mare; chiar și cu o sferă exterioară de viață foarte puternică, aflându-se acum, aici, nu va putea percepe nimic din ceea ce se pe trece în Africa.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 20:12 Capitolul 256 - Sfera exterioară de viață a sufletului și a spiritului ----------------------------------- Capitolul 256 Sfera exterioară de viață a sufletului și a spiritului 1. (Domnul): „Când, în momente de extaz, spiritul, cu eterul său de foc, luminează sufletul desăvârșit, atunci se potențează capacitatea de percepție, acțiune și vedere la distanță. În asemenea momente, sufletul poate pătrunde până la stelele îndepărtate și poate să le observe, însă în momentul în care spiritul se retrage iar în suflet, sufletul, cu sfera lui exterioară de viață, poate ajunge în cel mai bun caz doar până acolo unde mai există ceva ce îi corespunde acesteia substanțial. El își adaptează sfera lui exterioară de viață strălucirii unei lumini lumești. Cu cât se îndepărtează mai mult de această lumină, această sferă exterioară de viață a sufletului devine tot mai palidă și mai slabă, iar la sfârșit nu mai rămâne decât noapte și întuneric. 2. Altfel este însă cu sfera exterioară de viață a spiritului. Aceasta este asemeni eterului care umple în mod uniform întregul spațiu infinit. Dacă spiritul este pe deplin revelat în suflet, atunci se trezește în același moment la infinit sfera lui exterioară de viață și vederea, percepția și acțiunea se întind fără cea mai mică limitare la infinit, asemeni eterului care umple pe deplin spațiul creației. Acest eter este absolut identic cu spiritele veșnice de viață ale sufletului. Acesta (spiritul) este doar un focar comprimat al eterului general de viață care umple întreaga infinitate. Când vine în contact cu eterul exterior de viață, se unesc instantaneu simțirea, gândirea și vederea lui cu eterul exterior infinit de viață într-un mod neatenuat, până la distanțele cele mai mari. Ceea ce simte, vede, gândește, vrea și acționează eterul cel mare al vieții, impregnând și acoperind totul în întregul spațiu infinit, aceasta simte, vede, gândește, vrea și acționează în același moment și spiritul din suflet, și astfel simte, vede, gândește, vrea și acționează și sufletul atâta vreme cât este pătruns de spirit, iar acesta (spiritul) este unit cu infinitul eter exterior de viață. 3. Diferența dintre sfera exterioară de viață a unui suflet desăvârșit și eterul exterior de viață al spiritului este imens de mare, iar acum puteți avea o vagă idee despre cum îi este cu putință unui spirit să simtă, vadă, gândească și să acționeze la orice distanță, indiferent cât de mare ar fi ea, sau să pătrundă infinitatea, căci în întreaga și veșnica infinitate el este - în toate punctele sale - neatenuat, același. 4. Dacă, în sufletele netrezite, spiritul este separat încă de rest, atunci, în momentul trezirii în spirit, el se unește pe deplin cu spiritul universal. El nu-și pierde însă deloc individualitatea, pentru că el, în calitate de punct focar de viață în sufletul omului, are aceeași formă cu acesta și, împreună cu sufletul, care este corpul lui, simte și percepe foarte clar tot ceea ce este individual în suflet. Acesta este și motivul pentru care un suflet pătruns profund de spirit poate vedea, simți, auzi, gândi și voi totul, pentru că este pe deplin unit cu spiritul său. 5. Dacă nici după aceste explicații detaliate nu vi s-a clarificat natura spiritului și capacitățile lui, nici Eu nu știu cum aș putea, înaintea trezirii voastre în spirit, explic mai clar. De aceea vorbiți cu toții foarte deschis dacă M-ați înțeles bine în acest cel mai important punct. ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 20:16 Capitolul 257 - Atotcunoașterea lui Dumnezeu ----------------------------------- Capitolul 257 Atotcunoașterea lui Dumnezeu 1. Matael și mulți alții au spus: „O, Doamne, acum într-adevăr suntem pe deplin lămuriți și nu mai avem nici o întrebare! Doamne, întreabă-ne Tu acum, căci Tu știi cel mai bine unde ne lipsește ceva!” 2. Eu am spus: „Așa ceva ar fi foarte ciudat, dacă v-aș pune Eu vouă întrebări ca și cum ar trebui să aflu ceva de la voi, când Eu știu totul și văd tot ce este în voi! Da, până și gândurile voastre cele mai tainice, pe care nici voi nu le cunoașteți în întregime, Mie îmi sunt la fel de clare precum vă este vouă soarele pe cer. Și atunci să mai întreb ceva, ca și când nu aș ști dinainte?! Nu ar fi aceasta ciudat sau fără rost - numai vorbărie goală?!” 3. La acestea negrul de lângă noi a spus: „Doamne, eu am o nelămurire. După câte știu eu, acum, de curând, Tu însuți i-ai întrebat pe ucenicii Tăi albi dacă au înțeles una sau alta. Ce fel de întrebare este aceasta cu ajutorul căreia cineva vrea să afle ceva de la altcineva dacă l-a lămurit mai înainte cu adevărat! De ce Ți-ai întrebat Tu atunci ucenicii? Nu știai dacă ei Ți-au înțeles dezvăluirile?” 4. Eu am spus: O, scumpul Meu prieten, în ceea ce privește întrebările, nu se întreabă întotdeauna ceea ce nu se știe, ci adeseori se pun întrebări spre a verifica dacă întrebările i-au pus pe ceilalți pe gânduri. 5. Astfel, un învățător le pune întrebări elevilor lui, întrebări la care el cunoaște și trebuie să cunoască dinainte răspunsul. La fel și judecătorul îl întreabă pe păcătos despre legile pe care acesta le-a încălcat, nu pentru a afla el însuși de la acel păcătos legile - căci judecătorul cunoaște de mult toate legile! - el însă vrea doar ca acel vinovat să-și recunoască greșelile sau să poată fi pedepsit corespunzător dacă neagă încăpățânat tot ceea ce judecătorul știe prea bine de la mai mulți martori! 6. La fel pot și Eu, ca un învățător foarte bun și un prea drept judecător, pun oricând întrebări vouă, oamenilor, nu ca să aflu ceva de la voi, care Eu să nu fi știut dinainte, ci pentru a vă îndemna să reflectați și să verificați pe voi înșivă! Așadar, în acest fel Eu pot să întreb pe oricine. Dacă însă întreba pe careva dintre voi ca și când aș vrea să conving dacă unul sau altul dintre ucenicii Mei Mi-au înțeles învățătura sau nu, acestea ar fi întrebări din orgoliu și nepotrivite, din moment ce Eu, fiind una cu Dumnezeu Tatăl, pot ști din veci și fără nici o întrebare cine M-a înțeles și cine Mă va înțelege pe acest pământ! Acum ești și tu lămurit!” 7. Nubianul a spus: „Da, Doamne, și Te rog să ierți că Te-am deranjat cu întrebarea mea nelalocul ei! Nu voi mai face așa ceva și sper că-mi va fi îngăduit să mai rămân împreună cu ai mei în apropierea Ta!” 8. Eu am spus: „Poți să pui întrebări și să rămâi lângă Mine cât vrei! Dacă mai ai ceva ce nu-ți este clar, ai la fel ca și ceilalți dreptul liber și deplin să întrebi! Căci acum, în acest loc, Eu mă dezvălui; mai târziu însă va veni o vreme în care Eu nu voi mai răspunde nimănui la întrebări. Ție îți mai este ceva neclar. Cercetează-te, întreabă-te și vei fi lămurit!” 9. Nubianul: „Oh, Doamne, nu este nevoie să cercetez îndelung, căci lipsurile mele le cunosc de mult! Și uite, am o nelămurire mare, căci nu îmi pot explica atotcunoașterea lui Dumnezeu! Cum poți Tu să știi totul în întreaga nemărginire?” 10. Eu: „Dacă tu nu înțelegi încă aceasta, înseamnă nu ai priceput cu adevărat dezvăluirea Mea de mai înainte despre eterul vieții exterioare a spiritului! Ai înțeles totuși că spațiul creației este veșnic și nesfârșit, și că el nu este umplut cu nimic altceva decât cu Spiritul Meu peste tot, în veci, mereu și mereu; iar Spiritul Meu este iubire curată, deci viață, lumină, înțelepciune, cea mai limpede conștiință de sine, simțire, atenție, vedere, auz, gândire, voință și acțiune. 11. În Mine este acest unic și veșnic mereu același punct fierbinte de Spirit, care este una cu sfera lui exterioară de viață, nesfârșit de mare și care umple toate nemărginirile și, prin aceasta, punctul Meu fierbinte central este mereu în intimă legătură cu toate punctele centrale pe care sfera Mea exterioară de viață le cuprinde. Acest eter de viață al Meu pătrunde totul și cuprinde totul, în toată nesfârșita și veșnica nemărginire și vede, aude, simte, gândește, vrea și acționează peste tot în unul și mereu același fel. 12. La o anumită distanță și sufletul tău poate face aceasta și de aceea va fi greu ca cineva să aibă gânduri rele în preajma ta și tu să nu-ți dai seama imediat. Așa cum îți este ție cu putință aceasta, prin intermediul puternicei sfere exterioare de viață a sufletului tău, care este mereu în strânsă legătură cu spiritul tău, și prin aceasta eu-l tău clar se întinde mult împrejurul tău, la fel este și cu sfera de viață a Spiritului Meu, numai cu deosebirea că sfera de viață a sufletului tău este limitată la un anumit spațiu, pentru că ea, ca substanță, datorită diferitelor elemente străine pe care le întâlnește, nu se poate răspândi mai departe. 13. Eterul vieții exterioare a Spiritului nu poate însă întâlni niciodată elemente străine, pentru că de fapt totul este el însuși. De aceea, el poate nesfârșit, liber și neîngrădit să vadă, simtă, audă și să înțeleagă totul. Și uite, pe aceasta se bazează foarte clar și ușor de înțeles atotcunoașterea lui Dumnezeu! Spune, acum ai înțeles?” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 20:20 Capitolul 258 - Limba animalelor ----------------------------------- Capitolul 258 Limba animalelor 1. Nubianul a răspuns, cu fața foarte înseninată: „Da, da, da, acum am priceput și eu și cred că am înțeles încă multe altele de pe lumea aceasta care până acum nu îmi erau foarte clare! În acest fel înțelegem noi limba animalelor, iar cine vrea să-și dea osteneala să moduleze puținele sunete pe care le scot animalele - pentru care, bineînțeles că este nevoie de ceva exercițiu - acela poate să vorbească cu animalele, la fel ca și cu oamenii, și să afle de la ele lucruri care de multe ori sunt foarte interesante. Eu însumi am făcut cercetări în această direcție, dar nu am reușit să stăpânesc o limbă care să fie pe înțelesul tuturor animalelor, pentru că organele mele de vorbire nu au fost dezvoltate pentru aceasta și încă nici acum nu sunt. Pot însă înțeleg tot ceea ce își spun animalele între ele. 2. Astfel am putut să aud odată ce își spuneau doi ihneumoni1 pe malul Nilului, pe când mă aflam în apropierea lor, fără ca ei să fi observat. Masculul, ușor de recunoscut, îi spunea femelei: «Tu, îmi fac griji din cauza puilor noștri, care vânează ouă de mokel (crocodil), cale de o zi de aici, în josul Nilului! Mi-e teamă fiul nostru cel mai mare, când se va odihni cu burta plină pe mal, va fi atacat de o pajură și va fi prins în gheare, va fi ridicat în aer și apoi devorat până la oase undeva, pe o stâncă înaltă! Dacă însă ne-am grăbi amândoi într-acolo, am putea să preîntâmpinăm această nenorocire! Spre seară vor veni leii și panterele să se adape în Nil și atunci călătoria noastră va fi periculoasă. Dar dacă părăsim acum acest loc, unde oricum nu prea avem ce face, atunci nu vom avea de întâmpinat nici o primejdie pe drum și îl vom putea salva pe fiul nostru!» Atunci femela s-a ridicat și nu a zis decât: «Să ne grăbim atunci cât putem!» Au plecat apoi ca săgeata de-a lungul Nilului. 3. După vreo paisprezece zile mă aflam din nou în apropierea acelui loc și am văzut acolo o întreagă familie de ihneumoni. M-am apropiat încet de acel loc și am văzut șapte ihneumoni pe un banc de nisip, care se jucau unii cu alții. De data aceasta însă îmi luasem și servitorul cu mine, pentru că el era priceput și știa limba multor soiuri de animale. 4. După ce ne-am strecurat foarte încet în spatele unui tufiș de lângă râu și puteam auzi foarte bine ce își spuneau, am auzit cum femela, pe care acum o recunoscusem, îi spunea masculului: «Tu, uită-te la tufișul acela! În spatele lui pândesc doi oameni! fugim, căci nu știm de ce sunt în stare!» Masculul a adulmecat aerul de câteva ori și i-a zis apoi femelei: «Liniștește-te, femeie! Pe ăștia doi îi știu; nu sunt oameni răi și nu ne vor face nici un rău. Ei ne înțeleg și unul dintre ei poate chiar vorbi cu noi dacă vrea. Veți vedea că ne vom înțelege cu ei foarte bine și or să ne dea să mâncăm lapte și pâine!» 5. Femeia s-a liniștit și a început să țopăie și să joace, căci era foarte bucuroasă l-a putut salva pe fiul ei cel mare. Fiul ei era un exemplar destul de mare și se vedea că își dădea importanță, ceea ce în sfera noastră morală s-ar putea numi mândrie. 6. Servitorul meu era de părere că ne putem apropia liniștiți de ihneumoni, fără nici o grijă, pentru că nu vor fugi de noi. Ne-am apropiat și, iată, bătrânul mascul ne-a arătat chiar un loc plăcut de unde puteam să ne uităm la jocul lor, fără ca să călcăm pe bancul de nisip, căci acolo erau ascunse multe ouă de crocodil și el era acum ocupat să le arate puilor lui cum să scoată aceste ouă. 7. I-am urmat sfatul, iar servitorul meu l-a asigurat că nu are de ce să-i fie teamă și că le-am adus, lui și familiei lui, lapte și pâine de lapte (brânză). Atunci masculul a zis: «E bine, iar eu îți voi curăța malul de toate ouăle de crocodil. Așteaptă însă cu fapta ta bună încă două zile, căci puii mei trebuie mai întâi să fie îndeajuns de flămânzi ca să înghită ouăle de crocodil. De abia în a treia zi își vor primi răsplata cea dulce și plăcută la gust!» 8. Servitorul l-a întrebat apoi pe mascul cum de se găsesc ouă de crocodil în regiunea aceasta, căci pe aici nu fuseseră văzuți crocodili niciodată. Masculul i-a răspuns: «Crocodilii sunt foarte șireți și cunosc foarte bine natura. Ei știu din instinct și din experiență, în această parte a râului, ouăle, lor se dezvoltă mai bine decât mai la vale. De aceea, după anotimpul ploios, ei se strecoară, înotând noaptea până aici și chiar mult mai sus, până în regiunea muntoasă a râului, și ascund nenumărate ouă în nisipul cald. Ei fac treaba aceasta în perioada în care voi, marii oameni, nu vă puteți apropia cu ușurință de malul râului din cauza mâlului și astfel se pot întoarce neobservați, înotând în timpul nopții spre țara Nilului de Jos, unde se află cirezi bogate pe care le pot prăda în timpul nopții. După ce însă puii au ieșit aici din ouă, ei merg imediat în apă și înoată fără griji, lăsându-se mai degrabă duși de râu, până la locul unde trăiesc părinții lor. Acolo găsesc hrană și pot să crească repede. Cum însă noi știm unde se găsesc ouăle lor cele mai mari, mergem după ele și căutăm, pe cât putem, le distrugem, și ne hrănim cu această hrană gustoasă. Doar că la început le găsim mai greu și la treaba asta ne mai deranjează și câțiva dușmani. Unul dintre ei este puternicul stăpân al aerului, vulturul, iar celălalt este blestematul de șarpe cu clopoței. Dacă însă suntem mai mulți împreună, ei nu ne pot face nimic. Acum însă fiți atenți cum căutăm noi ouăle, cum le găsim și cum le distrugem!» 9. Zicând acestea, ihneumonul a sărit în fața noastră și a scos câteva sunete nearticulate pe care nu le-am putut înțelege. Servitorul meu însă, care era mai priceput decât mine în înțelegerea acestei limbi, mi-a zis că bărbătușul a dat poruncă fie căutate ouăle. Și, într-adevăr, animalele au început să răscolească nisipul și cum dădeau de un cuib de ouă scoteau un sunet ciudat, scoteau ouăle și le mâncau. Ei mâncau însă doar ouăle mici, pe cele mari doar le mușcau și le aruncau apoi cu labele din față în apă. Apoi vânătoarea începea din nou.” _ 1 ihneumon (mangustă) = mic mamifer carnivor din Africa și din Asia tropicală, cu coada lungă, amintind de nevăstuică, ușor de domesticit și considerat animal sfânt de vechii egipteni ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 20:22 Capitolul 259 - Pilde de inteligență la animale ----------------------------------- Capitolul 259 Pilde de inteligență la animale 1. (Nubianul): „Ne-am uitat la ei nestingheriți vreo jumătate de zi și am remarcat că în fiecare gest al acestor animale era un anumit plan și o anumită ordine, și ne miram de deosebita lor pricepere, cu care îndeplineau această treabă. M-am gândit că ar fi trebuit să obosească, dar nu se vedea la ele nici o urmă de oboseală. Tot timpul au lucrat neistovit și începeau lucrul din nou și din nou cu și mai multă hărnicie. 2. Cam după vreo trei ceasuri, bărbătușul a venit din nou la noi ca să ne spună acest banc de nisip necesită o muncă de cel puțin patru zile, iar pe malul celălalt se află, de asemenea, o ridicătură de nisip în care sunt ascunse multe ouă de crocodil. Și acelea trebuiau devorate, altfel într-un an apele Nilului s-ar umple de mokeli (crocodili), iar în zece ani s-ar înmulți atât de mult încât nici un om n-ar mai îndrăzni să se apropie de Nil. El a mai spus că locuitorii acestei țări nici nu le pot fi îndeajuns de recunoscători lor, ihneumonilor, pentru curățirea râului de aceste lighioane rele, și în josul și în susul râului. 3. Servitorul meu l-a întrebat pe harnicul bărbătuș cum de se mai află crocodili în Nil acum, când el vede cât de harnici sunt ihneumonii. Bărbătușul i-a răspuns cu toată seriozitatea: «Aceasta este voința marelui Spirit al naturii, ca pe acest râu crocodilii să nu dispară de tot niciodată. Căci și menirea lor este să fie de folos pământului și locuitorilor lui. Ei nu au voie însă se înmulțească peste măsură, iar pentru aceasta avem grijă noi. Marele Spirit a rânduit totul cu multă înțelepciune și toate sunt astfel încât o viață-și găsească împlinirea în alta. Trecerea este întotdeauna amară, dar cu atât mai plăcută este existența mai înaltă.» 4. Servitorul l-a întrebat cum de a ajuns el la cunoașterea marelui Spirit. Bărbătușul a început să chicotească ca și când ar fi râs. Apoi i-a zis servitorului: «Noi vedem în fiecare zi soarele Lui pe cer și toate spiritele bune care vin din El la noi! De unde vin ele, dacă nu din marele Spirit din soare?!» 5. Servitorul l-a întrebat din nou pe bărbătuș: «Îl preamăriți voi pe acest Spirit mare de lumină?» Bărbătușul a răspuns: «Ce întrebare ciudată din partea marelui om! Doar nu sunteți mai proști decât noi, biete animale?! Dacă facem mereu și cu plăcere voia Lui pe care ne-a dezvăluit-o în natura noastră, atunci îl slăvim cel mai bine pe marele Spirit! Ori puteți voi să respectați unul pe celălalt mai bine decât împlinind cu bucurie voia aproapelui vostru?! Uite, aceasta este totul: împlinești voința aceluia pe care-l respecți și îl slăvești cu adevărat!» Zicând aceasta, bărbătușul a plecat din nou la treaba lui de pe malul râului. Am părăsit și noi locul atunci și am plecat acasă, la treburile noastre. 6. La câteva zile după aceasta, le-am adus lapte și brânză, o hrană pe care au mâncat-o cu mare plăcere, dar abia la o zi după ce și-au terminat lucrul. 7. Servitorul l-a întrebat pe bărbătuș dacă, pentru oameni, carnea de crocodil este bună, bineînțeles după ce a fost prăjită la foc. Bărbătușul i-a răspuns că doar carnea de pe burtă este digerabilă, cealaltă carne însă nu e bună la nimic pentru că nu este digerabilă. Hipopotamul este mai bun, dar și mai bună este carnea vițelului Nilului, care însă trăiește mai ales în apropierea mării, în adâncul apei și numai în timpul furtunilor vine la suprafața apei și atunci se joacă cu bărcile oamenilor. 8. După aceste lămuriri, au sărit toți șapte în apă și au înotat pe malul celălalt al Nilului, unde le-am pierdut urma, căci nu i-am mai urmărit, cunoscându-le acum îndeajuns natura și caracterul. 9. Am povestit acum acest episod pentru că, pentru mine, era ceva cu totul nou și n-am mai întâlnit atâta înțelepciune la nici un alt animal. 10. Intre păsări însă sunt unele foarte înțelepte, mai ales berzele,ștele sălbatice, cocorii și rândunelele. Dintre animalele patrupede, cămila, dar mai ales marele elefant, măgarul, câinele, maimuța, capra, apoi vulpea, ursul și leul sunt sigur dintre cele mai inteligente și folosesc un limbaj foarte ușor de înțeles. Inteligența celorlalte animale de casă este mai redusă, iar limbajul lor este greu de înțeles. Dintre animalele cu sânge rece, marea șopârlă este între primele, căci ea este considerată de noi drept profet și ne vestește de multe ori cu multe zile înainte ce va urma. De aceea noi ne îngrijim în mod deosebit de aceste animale și le hrănim cu lapte și brânză. 11. întreb mereu de unde își iau animalele această înțelepciune. Tot ce v-am povestit acum nu este o fabula, deși mulți dintre albii fără cunoaștere vor fi crezând că fabulez. Dacă însă tot nu puteți crede ceea ce v-am povestit, aduceți aici un măgar și servitorul meu îi va pune întrebări și îi va spune să facă ceva, iar animalul va face desigur aceasta!” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 20:24 Capitolul 260 - Nubianul cunoscător al limbii animalelor vorbește cu măgarul lui Marcu ----------------------------------- Capitolul 260 Nubianul cunoscător al limbii animalelor vorbește cu măgarul lui Marcu 1. Bătrânul Marcu Mi-a spus: „Doamne, aduc unul dintre măgari, dar unul foarte obișnuit? Căci cei doi măgari proaspăt creați pot da naștere la suspiciuni!” 2. Eu am spus: „Da, da, da, adu aici unul dintre măgarii tăi, căci va urma o învățătură chiar foarte importantă!” 3. Marcu s-a îndepărtat grăbit, a adus un măgar de parte bărbătească și i-a spus, zâmbind, nubianului: „Am adus aici un înțelept. ce vrei cu el!” 4. Nubianul și-a chemat servitorul. Acesta a început să-i pună întrebări animalului într-o limbă foarte asemănătoare a măgarilor și, spre mirarea tuturor, măgarul i-a răspuns la întrebări și astfel nubianul a aflat o mulțime de lucruri privind gospodăria lui Marcu, dar și despre stăpânul mai de dinainte al măgarului, numele acestuia și încă multe alte lucruri care l-au mirat pe Marcu peste măsură. La urmă, servitorul l-a rugat pe măgar să-i facă plăcerea și să înconjoare de trei ori masa noastră și să zbiere de șapte ori tare. Măgarul a îndeplinit toate acestea iar apoi s-a îndepărtat. 5. După acestea, conducătorul nubian a întrebat adunarea dacă și aceasta este o fabulă de necrezut. 6. Cyrenius, plin de mirare, i-a spus: „Nu, prietene, aceasta nu este o fabulă, dar mai că îmi vine să cred că binecunoscutul nostru fabulist Esop putea vorbi cu animalele! Doamne, aceasta este încă o calitate a negrilor despre care noi nu aveam înainte nici cea mai vagă idee! Da, dacă va continua așa, nu mai terminăm cu negrii! Totul devine și mai de necrezut și de neînțeles! În cărțile scrierilor voastre străvechi, am citit odată despre un măgar care a vorbit cu profetul Bileam; dar ce este aceasta în comparație cu întreaga biografie pe care acest măgar cât se poate de obișnuit i-a povestit-o nubianului! Și toate acestea nu sunt imaginația nubianului, căci Marcu a confirmat totul! 7. Toate sunt bune și în ordine și nu am nimic împotrivă dacă, pe lângă toate învățăturile înțelepte pe care le-am primit până acum, putea să înțeleg cum se poate vorbi cu animalele! Și cum nu este ceva obișnuit, dori să știu mai multe despre cum și prin ce este așa ceva cu putință, cum se pot înțelege prin vorbire animalele cu omul și cum se poate înțelege omul cu animalele! Doamne,-ne, Te rog, doar câteva lămuriri scurte!” 8. Eu am spus: „Oamenii care sunt în stare de așa ceva nu sunt pentru aceasta mai cu moț decât voi. Căci, cu cât un suflet omenesc este mai aproape de sufletul animalelor, cu atât are acest suflet, în starea lui pură corespunzătoare ordinii de viață, mai mult în acest dar de a se înțelege cu animalele. Dacă însă acest suflet decade prea mult în materie s-a terminat și cu darurile deosebite, și locul lor este luat de legile întunecate ale materiei, iar sufletului îi va dăuna tot ce-i dăunează trupului.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 20:27 Capitolul 261 - Creșterea sferei exterioare de viață a omului ----------------------------------- Capitolul 261 Creșterea sferei exterioare de viață a omului 1. (Domnul): „Dar nu numai nubienii se pot înțelege ușor cu animalele. Și albii sunt în stare de așa ceva, după ce s-au purificat pe deplin. Când sufletul este cu totul curat și, prin aceasta, sănătos și puternic, el începe a împinge preaplinul sferei lui de viață exterioară peste granițele trupului său, și aceasta cu atât mai departe cu cât mai puternic și mai viu este el în el însuși. 2. Este, într-o anumită măsură, la fel dacă v-ați închipui un cărbune care mocnește într-o cameră întunecată. Cărbunele va răspândi doar o lumină slabă încât cu greu se poate desluși ceva în imediata lui apropiere. Dacă însă va fi suflată cenușa de pe el, care poate fi considerată materia din suflet, atunci lumina lui va fi mai puternică și vei putea vedea mai departe și mai bine în jurul lui. Dacă vei sufla mai tare și mai tare, de pe suprafața lui înroșită de foc și strălucitoare se va răspândi atâta lumină încât la nevoie se pot vedea destul de clar toate lucrurile din acea încăpere. Iar atunci când cărbunele va arde cu flacără albă, prin aceasta se va lumina bine încăperea și toate lucrurile vor putea fi bine văzute în culorile lor. 3. La fel este și cu sufletul curat. Cărbunele acoperit de cenușă este asemenea unui suflet îngropat de tot în trup. Este nevoie de tot focul viu din el pentru formarea materiei din jurul lui, astfel că nu-i mai rămâne putere pentru formarea unei sfere exterioare de viață! Unui astfel de suflet foarte material îi este cu neputință simtă vreodată ceva dintr-un dar deosebit și înalt. La el nu se mai cunoaște nimic din stăpânul tuturor creaturilor și nici măcar o urmă de cunoaștere a sferelor sufletești de viață; el nu aude nici o voce interioară a spiritului și nici vorbă înțeleagă limba animalelor sau a plantelor - lucruri care erau la fel de bine cunoscute strămoșilor, precum vouă este binecunoscută forma exterioară a lucrurilor. Căci de unde să aibă putere sufletul să lumineze acestea prin sfera lui exterioară de viață, când eterul lui luminos nu-i ajunge nici măcar să se lumineze pe el însuși și astfel să se poată cunoaște?! 4. Un astfel de suflet nu va cunoaște până la urmă nimic din existența lui, nu-și cunoaște alcătuirea, iar dacă aude ceva spiritual despre el însuși, aceasta îl va îngrețoșa; el se înăbușă până aproape să leșine la vederea unui suflet răposat asemenea lui și se împotrivește la vederea unei mari minuni. Ce se poate face cu un asemenea suflet? 5. Ah, dacă însă un suflet, printr-o mărturie a cuiva în care se poate avea încredere sau prin convingere proprie, este mișcat spiritual și, asemenea cărbunelui, se aprinde plin de viață, el începe abia atunci să se simtă pentru prima dată ca suflet și să-și cunoască structura. Dacă vântul spiritual va fi tot mai puternic și mai puternic, sufletul va deveni el însuși mai luminos și mai strălucitor, iar sinele lui va fi tot mai strălucitor, mai curat și tot mai diferit de materie, recunoscând această diferență, iar lumina lui va începe să strălucească în afara lui și astfel să formeze sfera exterioară de viață. 6. Cu cât mai puternic și dezlănțuit întețesc vânturile spiritului focul din suflet, cu atât mai strălucitoare și mai plină de viață va fi sfera exterioară de viață a sufletului. Ceea ce va pătrunde într-o astfel de sferă exterioară de viață a sufletului, aceasta va fi luminată de suflet și va fi recunoscută pe deplin de acesta și corect apreciată. 7. Când sufletul a atins în el cea mai puternică lumină, la fel cum cărbunele arde ca jarul cu flacăra albă, sfera lui exterioară de viață va atinge cea mai mare și cea mai intensivă întindere, prin care sufletul va deveni acum adevăratul stăpân al tuturor creaturilor, pentru că el se poate pune în legătură, prin intermediul acestei sfere luminoase de viață, cu toate creaturile din jurul lui.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 20:29 Capitolul 262 - Sfera luminoasă exterioară de viață a lui Moise și a patriarhilor ----------------------------------- Capitolul 262 Sfera luminoasă exterioară de viață a lui Moise și a patriarhilor 1. (Domnul): „Vechii patriarhi aveau o sferă luminoasă de viață atât de puternică, încât ea lumina noaptea și putea fi văzută de ochii pământeni. Sufletul lui Moise, după ce a fost pe Sinai și a vorbit cu Dumnezeu, strălucea atât de puternic încât chipul lui iradia mai minunat și mai puternic decât soarele la amiază, iar Moise a trebuit să-și ascundă fața sub trei pături pentru ca oamenii să se poată uita la el. Sufletul lui Moise a atins, între oamenii acestui pământ, cea mai mare desăvârșire; de aceea toate creaturile ascultau de el. El se afla în cea mai strânsă legătură cu toate creaturile, a cunoscut întotdeauna voința lui Dumnezeu și le-a arătat-o oamenilor orbi, și le-a arătat și căile pe care fiecare om, dacă dorește cu ardoare, poate atinge desăvârșirea sufletului. Pentru aceasta a ridicat și o școală pentru profeți, care mai dăinuie și acum, dar numai ca formă, pentru că învățătura mozaică cea adevărată este acum fără putere. 2. Dacă Moise ar fi atins, pe lângă desăvârșirea sufletului, și renașterea în spirit, pe care o va primi abia după ce Eu Mă voi ridica la ceruri, asemenea lui Ilie, dar fără car de foc, atunci acest cel mai mare dintre profeții acestui pământ ar fi putut hotărî calea tuturor stelelor, iar marii sori ar fi trebuit să se supună voinței lui, asemenea valurilor Mării Roșii și a stâncii de granit care a trebuit să dea naștere unui izvor chiar în locul unde a vrut Moise, căci el a poruncit spiritelor din stâncă, iar acestea au înțeles prea bine limba lui Moise și au făcut după voința lui. 3. Vechii înțelepți vorbeau nu numai cu animalele, ci și cu toate plantele și chiar cu pietrele și metalele, cu apa, aerul, focul și cu toate spiritele pământului, iar pentru aceasta vorbesc destui martori în vechile scrieri din cartea judecătorilor, a profeților, în cele cinci cărți ale lui Moise și într-o mulțime de alte cărți, precum și în unele tradiții din popor. Prefăcătoriile esenienilor, cum că ei ar vorbi cu iarba, pomii, stâncile și apele din grădinile lor special construite pentru aceste dialoguri, sunt doar o slabă imitație a ceea ce există cu adevărat în realitatea vie! 4. Acești nubieni v-au dovedit acum, în multe feluri, câtă putere se află într-un suflet de om nestricat și Eu însumi v-am arătat, limpede ca lumina zilei, cum de sunt toate acestea cu putință; de aceea, Eu sunt de părere acum că puteți accepta toate acestea ca fiind adevărate, și asta cu atât mai mult cu cât Eu vă mai spun încă o dată toate acestea sunt omului cu putință, i-au fost cu putință și îi vor fi și de acum încolo. 5. În același timp, aveți și în vremurile de azi o pildă foarte grăitoare în ciobanii voștri, căci cei foarte grijulii își conduc turma prin anumite strigăte și nume, și prin ele ei își fac cunoscută voința, iar turma îi ascultă. Sau credeți că poate nu înțelege măgarul sau boul fiecare semn al stăpânului său? Cui îi este necunoscut faptul că până și leul cel fioros își recunoaște binefăcătorul și nu-i face niciodată rău, nici chiar atunci când este foarte mânios? Aceasta dovedește că și animalele, după soiul lor, au un fel de înțelegere, o judecată și, de multe ori, chiar și o cunoaștere destul de ascuțită și adeseori îl avertizează pe om despre un pericol prin tot felul de semne și mișcări, iar uneori prin împotriviri ciudate și astfel îl salvează, dacă acesta ia semnele în seamă. 6. De unde credeți voi că provine oracolul păgânilor numit HARUSSPICES (profeția jertfei), răspândit până și astăzi la popoarele păgâne, prin care, din cântecul și penele păsărilor și semnele altor animale se pot afla o mulțime de lucruri? Acestea sunt umbrele acelei vechi realități despre care tocmai am vorbit acum.” ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 20:31 Capitolul 263 - Motivul lămuririlor Domnului ----------------------------------- Capitolul 263 Motivul lămuririlor Domnului 1. (Domnul): „Eu nu vă lămuresc toate acestea pentru că vrea să aduc din nou în acea stare primordială a celor dintâi oameni de pe pământ, ci numai pentru ca, atunci când vă veți întâlni cu asemenea situații, nu vă mirați plini de superstiții, ci să puteți orienta pe deplin și normal în lumina adevărului și să puteți făptui în lumina acestei cunoașteri adevărate. Căci, dacă veți ajunge vreodată cu răspândirea învățăturii Mele la astfel de popoare, cum sunt acești negri, fără fi avut parte de aceste lămuriri, și îi veți vedea făcând ceea ce ați văzut aici din plin, veți fi atât de mult surprinși de acestea încât, în curând, ați putea pierde calea și ați lăsa să fie predicată o altă evanghelie de către aceste popoare în loc să le aduceți voi lor Evanghelia Mea, și astfel ați mai putea doar cu mare greutate să mai ajungeți vreodată la renașterea Spiritului Meu în voi. 2. Acum, știți despre toate, cum a fost pe această lume și încă mai este și va mai fi, atunci nu vă veți mai lăsa ușor păcăliți; aceasta s-ar mai putea petrece doar dacă veți lăsa conduși de unele intenții egoiste care s-ar putea trezi în voi, ceea ce însă va avea drept urmare decăderea voastră. 3. Nu trebuie să desăvârșiți sufletele doar pentru a atinge aceste calități ale oamenilor primordiali, care vă sunt acum foarte bine cunoscute. Căci acestea nu-i vor aduce nici unui suflet adevărata și preafericita viață veșnică. De acum încolo fiecare dintre voi are un cu totul alt țel:-și desăvârșească și să-și purifice sufletul, pentru ca, astfel, urmându-Mi întru totul cuvântul, ajungă la deplina lui renaștere în spirit. Cine va reuși aceasta, acela va avea mai multe calități minunate în el decât au avut vreodată strămoșii, cu toată desăvârșirea lor sufletească. Acela va cunoaște cu ușurință într-o clipă toate lumile stelare și sorii, și chiar le va auzi și le va înțelege limba îndepărtată mult mai bine decât cunoșteau vechii profeți țărilor lor vecine. 4. Da, ei făceau într-adevăr minuni, dar nu înțelegeau ce fac. Ei erau puternici, dar nu își dădeau seama de această putere și o puteau folosi corect numai atunci când erau treziți, din vreme în vreme, de spiritul Meu pătrunzător. De multe ori ei se foloseau de puterea lor când nici măcar nu era nevoie, la fel precum copiii care, atunci când se joacă, folosesc de multe ori o putere mai mare dar din care nu au nici un folos. 5. Cu totul altfel se petrec lucrurile cu atotputernicia spiritului când el a cuprins pe de-a-ntregul sufletul, el (spiritul) fiind atunci, de fapt, pe deplin revelat și înflorit. Căci atunci el este în deplină comuniune cu veșnica Mea atotputernicie, iubire, înțelepciune, compasiune, cunoaștere și voință! Atunci când el este stăpân pe toate acestea, ca un adevărat copil al Meu, cum ar mai putea el să mai aibă dorința de a face lucruri pe care mai demult strămoșii, iar acum acești nubieni le pot face, dar numai în parte?! 6. voi nu mai puteți face toate acestea nu este de vină voința voastră, ci timpul și obiceiurile greșite. De aceea însă am venit Eu însumi pentru ca să dau vouă, în schimbul unui mic paradis, întregul cer al celui mai curat și atotputernic Spirit din Mine însumi - și aici spun Eu, în locul vostru, puteți fi pe deplin mulțumiți. 7. Desigur că pentru a atinge renașterea în spirit aveți nevoie de multă muncă și osteneală. Dar cred că veți putea da și voi puțină osteneală acolo unde este vorba de atingerea celui mai mare, mai de preț și mai înalt dar al vieții! Căci toate darurile minunate ale unui suflet omenesc pur și toate comorile acestui pământ nu sunt nimic mai mult decât un strop de rouă pe lângă cel mai mare ocean care, dacă îmi veți urma cuvântul și îmi veți îndeplini voința, așteaptă în locul morții trupului; iar aceasta (moartea trupului) va supăra atunci la fel de puțin cât vă supără dărâmarea unei case vechi și putrezite, știind că veți muta pentru totdeauna într-alta veșnică și minunată. 8. Adevărat vă zic Eu vouă: toți cei care vor renaște din cuvântul Meu și din faptă nici nu vor gusta moartea trupului și nici nu se vor teme de ea, precum oamenii acestei lumi și precum unele animale. Căci ei vor părăsi de bună voie trupul atunci când Eu îi voi chema în casa Mea, pentru țeluri mai înalte! Ați pus voi aceasta la inimă și ați înțeles?” 9. Cu toții au spus: „Da, Doamne, Tu cea mai înaltă iubire, Tu, unica noastră comoară! Noi dăm tot, tot ce avem, pentru iubirea Ta, pentru grația Ta nesfârșită pe care ne-ai dăruit-o aici! Acum cu adevărat nu mai știm ce să întrebăm!” SFÂRSITUL VOLUMULUI  IV ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 20:43 Index tematic ----------------------------------- Index tematic Prima cifra se refera la capitol, cele de dupa punct la paragrafe Abisinia, nu a fost atinsa de marele potop 179.2 Abisinienii, urmasii lui Cain 179.2 Act de divort, confirmat numai de Moise, nu si de Dumnezeu 13.2 Actul procrearii, o excitare spre o activitate ordonata a ideilor forta ale vietii sufletesti 120.1 Actul procrearii, pentru trezirea rodului 230.2 Adam si Eva, facerea lor 162.4 Adâncitura stomacului, vederea prin aceasta 228.1 Adevarata castitate 230.1 Adorarea cea vie a lui Dumnezeu 1.1 Ajutoare banesti, definirea lor de catre Domnul 98. l Anatomia trupului cunoscuta prin sfera exterioara de viata 229.7 Aparitiile de la moartea tatalui lui Lazar 139.1 Aroganta înseamna împrastierea si pierderea adevaratei vieti 95.1 Aroganta si mândria distrug sufletul 82.7 Asa -zisa întelepciune a lumii, prevenirea asupra ei 235.6 Asa -zisii întelepti ai lumii sunt straini de lumea interioara spirituala 236 Atotcunoasterea si sfera exterioara de viata a spiritului 257.13 Barbatii din cuptorul încins 218.6 Botezul aduce scânteia de iubire din Spiritul Divin 220.11 Botezul Domnului, aparitia flacarii de lumina 253.1-4 Botezul, natura sa 110.1 Bucuria si seninatatea inimii 167.16 Cairo (KAHI-ROUG) 196.8 Caldura si frigul, cauzele lor 147 Cartea Vietii 57. l Catacombe (KAI-TU COMBA- lacas ascuns) 203.11 Catastrofe cosmice 203.3 Catastrofe, cauzele lor 144 Cerul de mijloc 152.14 Cezar Augustus, fratele lui Cyrenius 197.2 Cheia întelegerii scrierilor sacre 164.1 Clima, diferentele climatice 198.6 Clima, pe pamânt 198.1 Coloanele lui Memnon, descrierea celor doi regi fara nume 202.18 Coloanele lui Memnon, originea acestora 202.1 Coloanele lui Memnon, vechi de cinci mii de ani 202.20 Comete 105.13 Constelatii, explicarea lor de catre Rafael 204. 1 Marea Evanghelie a lui Ioan (Vo l. 4) Constelatiile fixe 109.9 Copiii lui Dumnezeu,  numai  prin viata pamânteasca poate fi atinsa aceasta stare 247.9 Corp, suflet si spirit, relatiile dintre ele 54. 1 Creatia, ac cesul lui Zorel la ea 55.1 Creatia, istoria creatiei dupa Moise; sensul ei multiplu 163. 1 Creatia, secretele ei 96.1 Credinta în adevar este recunoscuta de popor 249.3 Credinta din frica a sclavului nu este de fapt o credinta 249. l Creierul anterior pentru imaginile de lumina 232.2 Creierul celor întunecati spiritual 237.1 Creierul înteleptilor lumii 240.1 Creierul ordonat, alcatuit din piramide regulate 232.8 Creierul posterior cu nervii tactili 234.8 Creierul posterior cu semne pentru sunete 232.3 Creierul si sufletul 227.1 Creierul bolnav poate fi vindecat, cu timpul, prin umilinta si bunatate 236.2 Creierul bolnav poate fi vindecat printr-o educatie corecta a inimii si a simtamintelor 236.2 Creierul ordonat si creierul bolnav, diferente în modul de actiune 235.1 Creierul bolnav este alcatuit din piramide neregulate 232.9 Creierul, imagini materiale, cum iau ele nastere 228.8 Creierul, învatatura Domnului despre el 229.1 Creierul, legatura dintre creierul anterior si cel posterior 233. l Creierul, organul principal al sufletului în viata trupeasca 228. l Creierul, piramidele cerebrale, legatura lor cu piramidele egiptene stravechi 232.12 Creierul, stricaciunea lui printr-o educatie gresita 239. l Creierul, structura lui 232.1 Crestinismul, raspândirea acestuia nu se face prin sabie 39.4 Cruciadele 2.5 Cuvântul interior 113.1 Cyrenius îsi regaseste fetele 28.3 Cyrenius si împaratul lui sunt numiti stapâni dupa vointa Domnului 104.13 Daniel în groapa cu lei 218.4 Desfrânare si preacurvie, soarta celor care au cazut prada lor 230.5 Desfrânarea si preacurvia nu permit crearea sferei exterioare de viata 231.2 Desfrânarea,  spiritele  desfrânarii  ajung  prin  actul  dezmatat  de  împerechere  în  carnea embrionala 231.6 Dezvaluirile Domnului, motivul lor 121.1 Dorinta de placere a oamenilor 73.1 Dragostea sexuala la Domnul, nici macar în trup pamântesc 174.12; 175.2 Dreptate adevarata 38.1 Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul sunt una 3.7 Dumnezeu, cel mai înalt si cel mai desavârsit om din El însusi 56. l Dumnezeu, esenta Lui 56.1; 74.5 Dumnezeu, esenta Lui din cel mai înalt foc si din cea mai înalta lumina 243.5 Dumnezeu, raspunsul Lui în vocea multor tunete 3.5 Dureri de cap datorita educatiei prea timpurii a mintii 227. l Educarea firii poate sa salveze si un creier bolnav 235.9 Educarea firii prin adevarata iubire, prin blândete si  rabdare 220.11 Educarea firii se face înaintea educatiei mintii 209.1; 217.4; 220.3 Educatia copiilor 124.1; 126.1 Educatia diferitelor neamuri 119.18 Marea Evanghelie a lui Ioan (Vo l. 4) Educatia la nubieni si la albi 208.7; 209.1 Egiptenii, scrierea lor 204.3 Egiptul, câinii de turma 204.11 Egiptul, educatia lui Moise 204.4 Egiptul, impresiile unui nubian în vremurile Domnului 183.1 Egiptul, pregatirea venirii Domnului 204.4 Elementul de baza al vietii: lumina din flacara iubirii d e Dumnezeu 236.8 Eon 246.2 Esenienii, ordinul lor 248.6-8 Eter 256.2; 257.10 Eterul  luminii  exterioare  de  viata, diminuarea  acestuia  îngreuneaza  formarea  sferei  de  viata pe lumea cealalta 236.6 Eu-l originar trebuie mentinut 243.7 Fantezia omului 255.9 Fapta singura conteaza 78.9 Faptele în lumea de aici si în cea de dincolo 96.4 Faraon (VARION = paznic strain) 207.6 Farisei, principiile lor de viata 173.5 Fecioare, împlinite si pricajite 152.2 Fiintele umane de pe alte planete si  corpuri ceresti 106.2 Frica de moarte 127.1 Furtul provine din egoism 81.3 Gabi, dogmele lui fariseice 173.1 Gândurile inimii 221.10 Gândurile si materializarea lor 102.1 Germenele de viata primordiala 41.8; 53.1; 54.5,8 Giroukou, vântul de sud-est 211.3 Harusspices (profetia jertfei) 262.6 Hipopotam 259.7 Iacov, scara lui 117.13 Iara, lectiile de gradinarit ale Domnului pentru Iara 24.1 Idolatrie, distrugerea asezarilor din Palestina pentru prevenirea acesteia 2.1 Ihneumon 258.1; 259.1 Iisus Hristos, esenta lui explicata de Simon 174.1 Iisus, fiul Atotputernicului 88.4 Iisus, identic cu plinatatea lui Dumnezeu din El 88.5 Iisus, în vârsta de 12-13 ani 28.5 Iisus, locuinta trupeasca a lui Dumnezeu 77.6 Iisus, lumina sufletului Lui din focul iubirii Tatalui 252. l Iisus, Tatal si Fiul în El 252.1 Iliri, limba lor înrudita cu egipteana si ebraica veche 164.2 Imagini materiale si creier 228.6 Imagini vii, spirituale, si creier 228.6 Imaginile materiale le coplesesc pe cele  spirituale 227. l Întruparea Domnului pe acest pamânt 74. l; 255.2 întruparea unui suflet 120.15 Infinitatea spatiului fizic 256 îngeri primordiali 105.11 îngeri, esenta lor 178.1 îngerii primordiali, vase pentru a prelua gândurile Domnului 119.2 Inima omului, îngrijirea ei 24.2 Marea Evanghelie a lui Ioan (Vo l. 4) înmultirea la om si la animale 120.1 înmultirea la om, animale si plante 56.8 întelepciune adevarata 1.1 întelepciune, cerul întelepciunii 152.14 întelepciunea din iubire este singura care dainuie 97.9 Inteligenta animalelor 259.1 întrebari nechibzuite 140.1 învatatura adevarata a Evangheliei 165.1 învatatura curata, raspândirea ei 205.1 învatatura lui Gris tos explicata lui Zinca 18.1; 19.1 învatatura lui  Hristos sa nu fie raspândita cu  sabia 39.2, 4 învatatura lui  Hristos, cum sa fie ea  raspândi ta 165.6 învatatura lui  Iisus, urmarea ei face din oameni îngeri, încalcarea ei face din oameni diavoli si judecatori nedrepti 58.7 învatatura lui Moise si învatatura Domnului 100.7 învatatura originara la evrei 60.3 învatatura plina de adevar a Domnului 199.1 Ioan Botezatorul, atentatul templierilor la viata  lui 13.l Ioan Botezatorul, motivul arestarii lui 12.1 Ioan Botezatorul, raportul lui Zinca despre el 10.2 Ioan recunoaste trinitatea: trup, suflet si spirit într-unul 74.1 Irod, caderea lui de la condamnarea lui  Ioan Botezatorul 14.1 Irod, împuternicirea falsa de la Roma 15.1; 16.1 Irod, legatura lui cu Irodiada 12.1; 13.1 Irod, ordinul de arestare pentru Iisus 9.16 Iubirea aproapelui 97.1 Iubirea aproapelui, legea de baza a acesteia 39.1 Iubirea divina, adevarata, este precedata de umilinta  inimii 77.11 Iuda Iscarioteanul, cautarea lui zadarnica dupa aur 6.7 Iuda Iscarioteanul, dat în vileag de catre Domnul 122.16 Iuda Iscarioteanul, parerea lui despre divinitatea Domnului 122.10 Iuda Iscarioteanul, punerea lui la punct 123.1 Iuda Iscarioteanul, viata lui 125.1 Jabusimbil 193.9; 202.1; 205.6; 206.12 Judecatorul, un tata al poporului 38.7 Kambsim, cum se protejeaza nubienii de acesta 211.1 Kambsim, vântul desertului Nubiei 211.3 Karnak (învesmântat si învaluit) 192.10; 205.6 Kokla (Constelatia Gainii) 204.14 Korak (umil precum un rac) 192.11; 205.6 Lacomia dupa bani, o piedica în întelegerea  lucrurilor spirituale 123.9 Lazar, povestea vietii tatalui lui Lazar 138.1 Legea saracilor data de Moise, explicata de  Domnul 62. l Liber arbitru au doar oamenii 178.13 Liberul arbitru al creaturilor trebuie respectat 101.9 Limba animalelor 258.1; 260.1 Lumea cealalta 92.1 Lumea spiritelor naturii 114.1; 115.1; 116.1 Lumile noi, originea lor în gândurile umane 57.4 Luna, nasterea ei 107.1 Magarul care L-a purtat pe Domnul, facerea lui 120.10 Marea Evanghelie a lui Ioan (Vo l. 4) Mânia Domnului 141.1; 145.12; 146.13 Mântuirea, dupa vechea si noua ordine 109.4 Marginirea si nemarginirea Domnului, explicarea ei 122.5 Matael, viziunile lui de la executia tâlharilor 130.1 Matael, viziunile lui la cei muribunzi 128.6 Matael, viziunile lui la moartea tatalui lui Lazar  34;135 Materia a fost odinioara spirit, dar a cazut din propria vointa din ordinea cea buna 103.4 Materia, dezvoltarea ei 103.1 Medici de suflete trimisi de Dumnezeu pe pamânt 36.11; 37. l Memfis (MEMAVISE) 182.7 Memnon (ME MÂINE ONI = cei fara nume) 202.18 Memoria si lumea cealalta 178.16 Memoria vietilor anterioare la oamenii de pe pamânt 106.4 Memoria vietilor anterioare ramâne la fiintele umane de pe alte planete 106.1 Milostenia celor care dau cu drag 81.1 Milostenia pentru pacatosi si raufacatori 58.4 Milostenia, a da fara ocara din partea celui care da 81.15 Milostenia, adevarata milostenie este singura dovada a iubirii 1.15 Milostenia, porunca data de Domnul 97.8 Miracole, Cornelius si Zorel discuta despre aceasta 87. l Miracole, facerea lor la momentul si în modul potrivit 248.1; 249.6-8 Miracole, facerea lor, avertismentul Domnului 249.5 Miracole realizate de Domnul la masa 20.1 Moartea materiei, lipsa de importanta 263.7 Moartea unui baiat, aparitiile spirituale 148.1; 150.3; 151.7 Moartea unui sinucigas 149.1; 150.1; 151.13 Moartea, a doua moarte 95.1 Moartea, frica de moarte 127.4 Moise 206.10; 261.l Moise, cea mai înalta initiere abia la vârsta de cincizeci si sapte de  ani 203.4 Moise, facerea lumii; critica lui Cyrenius fata de aceasta 161. l Mokel (crocodil) 258.2 Mum (MUMA = balsam din lut) 203.12 Muzica armonioasa, ajutor în unirea sufletului cu spiritul 233.14 Natura Domnului 88.1 Natura Domnului explicata cu ajutorul soarelui 252.7 Natura veninoasa a unei mame si a fiicei ei 160. l Nesabuinta, ger menele poftelor carnale lipsite de iubire 80.19 Nubia (NOUA BIA) 179.18 Nubia, protectia fata de trasnet prin ungerea cu grasime a trupului 189.8 Marea Evanghelie a lui Ioan (Vo l. 4) Nubieni, ca martori ai ordinii primordiale divine 210.5; 210.8 Nubieni, comorile lor valoroase 201.1 Nubieni, constitutia lor corporala 197.6 Nubieni, dezradacinarea unui cedru vechi de cinci sute de ani 213.18 Nubieni, influenta lor asupra spiritelor naturii 187.3 Nubieni, legatura lor cu animalele salbatice 209.7 Nubieni, legatura lor cu elementele 209.9 Nubieni, oameni puri fara boli 187.1 Nubieni, raspândirea învataturii Domnului printre acestia 119.5; 191 Nubieni, ridicarea unei stânci 213.16 Nubieni, stapânii elementelor, animalelor si  plantelor 209.13; 211.12 Nubieni, stapânirea asupra pasarilor 212.18;  212.10 Nubieni, stapânirea elementului foc 213.20 Nubieni; stapânirea lor asupra apei 211.1 Nubieni, stapânirea lor peste spiritele aerului 213.2 Nubieni, stapânirea lor peste toate creaturile 185.6 Nubieni, stapânirea peste serpii veninosi 212.2 Nubieni, vederea organelor interne 241.1 Nubienii sunt convinsi de Rafael de divinitatea  Domnului 200. l Oameni primordiali, puterea lor asupra naturii 263.3 Obelisc (OUBELOISCA = cel pur cauta desavârsirea) 206.5 Omul care este împietrit sufleteste are greutatea specifica mai mare 211.10 Omul cosmic 254.4 Omul de lumina 53.1; 53.8; 54.5 Omul material are parte de saracie în lumea de apoi 236.6 Omul material ignora lumea spirituala 236.5 Omul, cunoasterea lui despre sine 96.1 Omul, esenta lui 56.1 Omul, scopul înalt al existentei sale pe acest pamânt 61.6 Omul, viata lui, caracterizarea ei de Domnul 244. l Organismul uman, cunoasterea acestuia 214.5 Osiris, explicatia simbolurilor 192.5 Oxigenul, hrana vietii 118.3 Oxigenul, substanta spirituala pentru toata esenta materiala 119.3 Parosit (cel care da semn sau alarma) 204.12 Pacatul, apararea de poftele carnale lipsite de iubire prin pastrarea vie în suflet a rusinii 80.4 Pacatul, originea sa 241.10 Pacatul, poftele carnale lipsite de iubire, învatatura Domnului despre aceasta 80.1 Pacatul, stricaciunea carnii (prin sex fara iubire), la femeie mai rau decât la barbat 80.11 Pacatul, stricaciunea carnii (prin sex fara iubire), pre venirea asupra ei 80.7 Pacatul, urmare a unui suflet bolnav 58.4 Pagânii de soi bun 247.6 Pagânii, zeii lor 43.10 Palaria de lumina (nimbul) 139.7 Pamântul, creatia si însemnatatea lui 106.1 Pamântul, pozitia lui privilegiata între planete 106.8 Patriarhii, stapânirea lor asupra naturii 262.3 Perle, cele sapte de la Shivinz 202.6; 207.9 Piatra filosofala 53.1 Piatra luminoasa daruita de Rafael lui Cyrenius 153.1; 153.6 Piatra luminoasa de la izvoarele Nilului apartine lumii din soare 89.1 Marea Evanghelie a lui Ioan (Vo l. 4) Piatra luminoasa de la izvoarele Nilului deschide vederea interioara 114.1 Pilda cu semanatorul 231.11 Pilde, neghina în lanul de grâu, explicatia Domnului 101.1 Piramida (PIRAMIDAI - da-mi întelepciune) 206.5 Plantuta miraculoasa si efectele ei 146.1 Platon 219.9 Platonicus Justus, comandant în Memfis 197.1 Popoarele primitive, dezvoltarea acestora fara ajutor din afara 237.841 Porishion (Prozion) (Constelatia Câinelui Mic) 204.14 Porunca rugaciunii pentru bolnavi si muribunzi 165.13 Porunca vindecarii 165.13 Posedarea, esenta ei 247.1-3 Postul exagerat este o nesabuinta 167.14 Potopul 143 Prevestirea Domnului despre judecata asupra Ierusalimului 251.10 Previziunile revelatiilor lui Lorber de catre Domnul 112.5 Primii oameni 142 Proprietatea comuna, judecata lui Zorel despre aceasta 44.5 Proprietatea, despre apararea ei 62.1 Proprietatea, legea ocrotirii proprietatii, necesitatea ei 62.4 Purificarea la evrei, motivul ei 41.3 Puritatea trupeasca si sufleteasca 41.1 Putere de viata 214.2 Puterea de viata originara permite citirea gândurilor 221.8 Rafael, creeaza materie organica la voia Domnului 119. l Rafael, cuvântul lui despre fapta si vorba 30.8 Rafael, întrebarea lui Zinca despre el 125.1 Rafael, un spirit primordial 108,3 Ranchiuna si umilinta 83.8 Rasele, varietatea lor pe pamânt 198.1 Rasplata 28.5 Rasplata pentru cei curati si drepti, care dainuie pâna la sfârsit 251.1 Rasplata pentru munca de pe lumea cealalta pentru sufletul amarât 238.6 Raul se propaga mai usor pe pamânt decât binele 145.4 Regii fenicieni, urmasii vechilor regi egipteni 206.14 Regii, mor de multe ori de o suparare tainica 244.3 Regulus (URKA, OURIZA = stea în Constelatia Leului) 254.4 Renastere 228.9 Renastere în spirit 133.8 Renastere în spirit numai prin iubirea de Dumnezeu si a aproapelui 1.4 Renastere si previziuni 109.1 Renasterea omului prin iubirea aproapelui 220.5 Renasterea în spirit este posibila numai prin întruparea Domnului 218.1 Rugaciuni din vârful buzelor 1.13 Sabia ca mijloc de îndreptare pentru popoarele necredincioase 251.4-7 Samânta de viata este sanatoasa si într -un suflet bolnav 58.3 Samum (vânt din desert care topeste pamântul) 211.3 Saracia si iubirea aproapelui 79.1 Saracia si nevoia nu justifica furtul, jaful si  omorul 79.2 Sarbatoarea spatiului cosmic în onoarea Domnului 166.10 Sarcofag (SARKO = fierbinte, încins, V AGA=capac greu) 203.14 Marea Evanghelie a lui Ioan (Vo l. 4) Scaun judecatoresc, pacatosii sa nu-l ocupe niciodata 58.6 Schabbi, marturie despre Domnul 26.10 Senzualitate, scopul si natura ei 177,1 Sfera exterioara de viata a frumoasei vaduve 154. l Sfera exterioara de viata a lui Adam 162.4 Sfera exterioara de viata a omului si a animalelor  domestice 216.4 Sfera exterioara de viata a spiritului 256.2 Sfera exterioara de viata a sufletului omenesc  215.1; 222.1; 256.1; 257.12; 261.1 Sfera exterioara de viata este tulburata de grijile  materiale 217. l Sfera exterioara de viata la Moise si la patriarhi 262. l Sfera exterioara de viata, gasirea leacurilor prin ea 229.8 Sfera exterioara de viata, lumina imaginilor vii, spirituale 228.6 Sfinx, explicarea secretului sau 206.7; 206.11,14 Sfinx, originea sa 202. l Simon, starea de unitate cu Dumnezeu 176.1 Simon, viziunea lui despre Fiinta Domnului 176.1 Simturi, întrebuintarea lor 177.3-5 Sinucidere din frica de pedeapsa 152.7 Sinucidere din gelozie 152.6 Sinucidere din trufie 152.1, 5 Sinucidere, descrisa de Matael 152.13 Sinucidere, judecata Domnului 125.12 Sinucigas, în lumea de apoi va fi un schelet din cauza lipsei de iubire 152.4 Sinucigas, starile lui în lumea de apoi 152.1 Sirius 255.5 Slujirea cerului nu are interese proprii 99.5 Slujirea dreapta si falsa 99.1 Slujirea este preafericirea vietii 95.3 Slujirea iadului este doar de forma 99.2 Slujirea, puterea de slujire în cer 96.3 Slujirea, scopul ei pe lumea aceasta si pe lumea cealalta 95. l Soare, lumina si efectele sale 219.3 Soare, petele solare si consecintele lor pentru pamânt 215.12 Soare, sistemul solar, creatia sa 105.1 Soarele central 103.3 Soarele planetar 105.10 Soarta celor cu inima împietrita 79.6 Solidaritatea nubienilor 209.6 Solomon, cântarea de slava 172.l; 170.l; 171.1; 169.1 Somnul exatatic 40.6 Somnul exatatic la barbat 40.7 Somnul exatatic la femeie 40.7 Somnul exatatic si ajutorul la nastere 40.8 Somnul exatatic si  aplicarea lui 35.5; 40.1 Somnul exatatic si vindecarea bolilor 40.2 Somnul exatatic, crearea unei dovezi de încredere 47.8 Sorii centrali 105.5 Spiritul sfânt, vestirea lui prin Domnul 1.3 Spiritul soarelui, vederea lui interioara 76.9 Spiritul, gândirea spirituala, manifesta Spiritul Divin din noi 76.8 Marea Evanghelie a lui Ioan (Vo l. 4) Spiritul, omul spiritual si proportiile spatiale 255.6 Spiritul, renasterea spirituala 256.4 Spiritul, samânta de viata primordiala 34.8 Spiritul, viata spirituala profunda 76.1 Stari în lumea de dincolo 237.4 Stiinta fara iubire este desarta l .9 Suflet desavârsit, puterea sa 217.9; 218.1 Suflet prea material, durata reîntoarcerii sale la ordinea divina 238.3 Suflet prea material, în lumea de apoi 238.1 Suflet, bolile lui si tratamentul adecvat 36.1 Suflet, continuitatea lui dupa moartea corpului fizic 90.3 Suflet, corpul lui, din ce este constituit 51.1 Suflet, desavârsirea lui prin initiativa proprie  reveleaza spiritul 245.2 Suflet, desavârsirea lui în lumea de apoi 246.1 Suflet, desprinderea sa de corpul fizic 128.6; 135.1 Suflet, dezvoltarea lui 94.1 Suflet, dezvoltarea lui este mai usoara pe pamânt decât în lumea de dincolo 238.10 Suflet, distrugerea sa poate fi remediata doar prin iubire, rabdare si învatatura 247.4 Suflet, esenta constitutiva a lui 117.1 Suflet, forma lui determinata de iubire 152.4 Suflet, ghidarea lui pe pamânt si în lumea de  dincolo 242. l Suflet, identitatea lui trebuie pastrata si pe lumea cealalta 245.7 Suflet, mijloace de purificare a lui 41.5 Suflet, perfectionarea lui în lumea de apoi 91.1 Suflet, progresele lui în lumea de apoi 93.1 Suflet, progresele lui pe pamânt 93.1 Suflet, purificarea lui în starea de somn extatic 49. l Suflet, slabirea lui prin boala 229.9 Suflet, starile sufletesti 151.1 Suflet, vindecarea lui în lumea de dincolo 37.5 Suflete venite de sus 34.8; 35.1; 35.3 Suflete, întruparea lor pe pamânt 106.5 Sufletele naturii, durata dezvoltarii lor 117.7,9 Sufletele naturii, puterea lor de viata 216.2 Sufletele plantelor 117.9 Sufletul de judecator pe lumea cealalta 37.8 Sufletul este pentru spirit la fel cum este corpul fizic pentru suflet 226.1 Sufletul omenesc, perioada de dezvoltare socotita în eoni 246.3 Sufletul plantelor si animalelor, soarta lui 216.1 Tablite cerebrale, imagini printr-o educatie gresita 227.2 Tara Fagaduintei 2.7 Telul vietii oamenilor de astazi: renasterea atotputerniciei spiritului în suflet 263.3 Templul din Diathira, descrierea lui 205.2 Templul si politica de stat 17.1 Templul, respingerea regulamentului sau de catre Domnul 100.6 Testele grele ale vietii pamântesti 241.1 Timpul, împartirea lui la egipteni 205.1 Tirania, egoismul si aroganta 104.11 Tiranie asupra tarilor întregi 80.15 Trândavie 127.8 Trezirea la viata a doi înecati 26.7 Marea Evanghelie a lui Ioan (Vo l. 4) Trezirea la viata a noua înecati, cearta persanilor si a fariseilor 6.1 Trezirea la viata a noua înecati, îndoiala lui Cornelius 5.3 Trinitate, esenta ei 110.12 Trufia, atentionarile din trufie, cuvântarea lui Simon despre aceasta 168.1 Trufia, pacatul originar al creaturii 108.1 Trup si suflet, legatura dintre ele 90.1 Ucenicia Domnului, un episod din aceasta 32.1 Uleiul de feriga 135.9 Umilinta înseamna condensarea vietii în ea însasi 95. l Umilinta exagerata 188.1 Umilinta si aroganta 82.1 Umilinta, educatia acesteia 83.1 Umilinta, exersarea acesteia prin slujire 95.1 Umilinta, trezita din sentimentul de rusine al copiilor 83.4 Unio mystica la om, realizarea acesteia 252.4 Unitatea lui Hristos cu Tatal în una si aceeasi persoana 163.6 Uriasi de pe o alta planeta 203.3 Veninul de sarpe ca medicament 155.1 Venirea Domnului pe pamânt, sensul ei profund 263.6 Vesnicia Domnului 254.1 Vesnicia si împaratia Domnului, esenta acestora explicata de Domnul 95,5-7 Viata vesnica revelata lui Zorel de catre  Domnul 78. l Vilipia, numele vechi al orasului Cezareea lui Filip 6.8 Vindecarea, actul ei 58.11; 59.1 Vindecarea, indicatiile Domnului 42.10 Viteza de propagare a luminii 254.4 Vointa de cunoastere a omului 73.1 Za mislirea unui copil în ordinea cea buna 231 Zinca, executant al ordinului de arestare a Domnului 9.16 Zinca, raportul sau despre  Ioan Botezatorul 10.2 Zinca, un prieten al lui Ioan Botezatorul 31.11 Zodiacul din Diathira 205.2 Zorel, Domnul îl atentioneaza asupra conceptiilor lui materialiste gresite 61.5 Zorel, critica sa asupra moralei si educatiei 60.1 Zorel, imaginile de la purificarea sufletului sau 50.3 Zorel, istorisirile sale lumesti 59.7 Zorel, originea si înrudirea sa revelate de Ioan 63.7 Zorel, principiile si învataturile sale sunt valabile numai pentru omul animalic 61.10 Zorel, puterea mintii lui apreciata de Cyrenius 71.1 Zorel, revelarea sinelui în timpul somnului extatic 48.8 Zorel, trecutul sau ca vânzator de sclavi 64.1 ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 20:48 Index de persoane ----------------------------------- Index de persoane (Cifrele se refera la capitole) – Domnul începe si încheie 1-263 Abel 142 Absalom 104 Adam 53,90,111,140,142,161,162,179 Agla 69 Ana 4,122 Apis 185 Apollo 43,48, 63 Augustus, Cezar 29,197 Avraam 13, 22,53, 73, 74,122,129,135,164,171, 173,180,206 Baal 218 Bael 85 Bartolomeu 123 Bileam 87,231,260 Cain 90,142,179,180 Cornelius 4, 5, 8, 9, 25, 40, 84-87, 89, 111, 112, 123,130,132,163,164,178 Cresus197 Cyrenius 4,5,8,9,11,12,15-18,20, 21, 25, 27-30, 32, 33, 36, 39,40,42-45, 47, 54, 55, 58-60,63, 67,  71,  75,  76,  84, 87, 94, 101, 104, 110-113, 116, 140, 141, 151,153,160-163,166,172,178,197,198, 201, 207, 210,221,226,228,229,231,233, 238-240, 251,260 Daniel 26, 218 David 58,104,112,142,162,233 Diana 43 Diogene 73 Ebahl 8,19, 20, 22, 25 Elena 7 Enoch 73 Esop 260 Eva 90,161,162 Faustus 8, 9 Floran 85 Gabii 67-169,171,172 Gamiela 27, 28, 29, 32, 67 Goliat 78 Habil 79 Hebram 6,31,85,120 Hercule 178 Hermes 21,85 Herodot 75 Hipocrate 132 Iacov 13, 22,53, 73, 74,117,122,129,135 Iara 5, 8, 21, 23, 24, 67, 85, 115, 116, 166, 172, 181 Ida 28, 30, 32, 67 Iehova 13,26,62,122,132,141,150,167,191 Iisus 9,14,18,19, 26, 32, 59 Ilie 3,169, 262 Ioan Botezatorul 4,10-14,19, 34,140 Ioan, apostol 66,67, 71-74, 77,88 Iosif 32 Irod 4,9-17, 20 Irodiada 10, 12-14 Isaac 13, 22,53, 73, 74,122,129,135 Isaia l, 34 Isis 185,192-195 Iuda Iscarioteanul 6, 7,122,123,125,201 Iulius 9, 43,121,180 Iunona 43 Iura 8 Josoe 85,153 Justus Platonicus 197,199 Kisjonah 8, 116 Lazar 34-140,146,147 Levi 63 Marcu 2-9, 19, 58, 59, 75, 85, 86, 89, 122, 166, 167,189,202, 206,211,213,240,260 Maria, mama Domnului 32,122 Marte (zeu) 48 Matael l, 8,29,34,58,67,112,114,117,127-137,  140, 147-151,154-158, 162, 165,167 241,  242, 245-249,251-257 Matusalem 116 Memnon 202 Mercur (zeu) 48 Mesia 136 Mihail, arhanghel 140 Minerva 63 Moise  3,13,  31, 34,  39,41,  60,  62,80,  81,90,100,  110,129,142,160  163,  173, 179, 180,  193, 194, 199, 203, 262 Murel 3, 4, 85 Neptun (zeu) 48 Nimrod 179 Noe 53,141,164,179 Osiris 185,192,193 Oubratouvishar 181-189,193-196, 200-202, 207-213,221,224,241,257-260 Philopold 8,34 Phrigyus 70 Platon 70,169,219 Pluto (zeu) 48 Rafael, arhanghel  21-25, 30, 31, 85, 87, 89, 90, 108, 112, 116, 118, 120, 121, 153, 160,  166, 178, 186, 200, 202-207, 232, 246 Ribar 85 Risa 6-8, 26, 28, 30, 31, 33,85,120 Salomeea 27 Samuel 3 Satana 101, 108, 249 Seth 142 Sfinx 202,204,205 Shabbi 8,26, 27 Shivinz 204-207,209 Simeon (Simion) 4,122 Simon 167-176 Simon Petru 88, 253 Socrate70,173 Solomon 142,169,170-172 Stahar 41, 71,85,141,142,146,164 Suetal 85 Tobias 26,31,87 Toma 122 Uran 6-8,68,89,164-166,198 Uriel, arhanghel 140 Vulcan (zeu) 48 Zaharia 4 Zeus 43,48,68,180 Zinca 9,11,12-15,17-21,25,26,28-30,33,42,47, 48,50-61,71,90,112,118,140 Zorel 43,44-78,80,84-87,90,112 Zuriel, arhanghel 140 ----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 20:49 Index geografic ----------------------------------- Index geografic (Cifrele se refera la capitole) Abisinia 179,211 Africa 16,198,201,202 Alexandria 64,180,185,191,195 Alpi 116 Ararat  122 Asia 16,64,65,66,180,201 Atena 45,63 Babilon 141,218 Betania 134,138,147 Betleem 2,40,138,154 Cairo (Cahirou) 64,196,203 Capernaum 7,27,29, 32,59,122,125 Cezareea lui Filip 2,14, 20,42,43, 62,117 Comrahai (Komrahai) 89,179 Diathira 204,205 Ecuator 198 Efes 63 Egipt 64, 65, 138, 179, 180, 185, 186, 188, 197, 203,204,207,209,233 Elephantine 204 Europa 72 Gadara 7, 70 Galileea 9,10,14,18, 20,122,127,130 Ghenizaret 2,22,24,122 Giri 211 Golgota 130-132 Gomora 141 Horeb 2,84,155 Ierusalim 17,125,154,171,251 India 171 Iordan 2 Iudeea 17,18 Jabusimbil, Templul din stânca 193,194,202,205 Jesaira 122 Karnak 192,194,204,205 Kedar 171 Kis 122 Korak 192,204,205 Liban 84 Marea Caspica 148 Memfis 64,182,185-187,189-192,194-199, 201, 203,208 Merom 6 Nazaret l, 18, 25, 28, 32, 59, 77,122,191 Nil 89,179,182,184,185,189,195,203,206,207, 258,259 Nubia (Noua Bia) 179, 189, 190, 196,198, 200, 211 Orion 199 Palestina 2 Persia 64,65,138,177 Pont 65,148 Roma 9,15,16,29,45,65, 71,166,182,197,232 Samaria 2, 32 Sidon 2,16,17,27 Sihar 2,122 Siloan 49 Sinai 3, 31,60,122,146,173,262 Sirius 199 Sodoma 141 Suez 204 Teba 64,204 Tiberiada (Tiberias) 2, 20 Tir 2,17