----------------------------------- Hoper 19.2.2010, 22:24 EPISCOPUL MARTIN - Evaluarea unui suflet din lumea cealalta (Jakob Lorber) ----------------------------------- EPISCOPUL MARTIN Evaluarea unui suflet din lumea cealaltă primită de vocea interioară Jakob Lorber - începând de mai jos este o mai bună traducere și corectare a textului - în timp, vom corecta și expune și mai sus o variantă mai bună de traducere și corectare a textului - mulțumim de înțelegere - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6053#6053]Capitolul 151 - Intrebarea celor trei frumoase către Domnul, de ce El și cei ai Lui n-au venit în locuințele lor - Răspunsul înțelept al Domnului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6054#6054]Capitolul 152 - Efect umilitor al frumuseții corporale ale celor trei fete solare față de celelalte femei - Discursul de tunet al lui Martin și sfatul Domnului către femeile supărate [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6055#6055]Capitolul 153 - Discurs liniștitor al celor trei copii de soare - Martin într-o nouă ispită - Femeile pământești cu femeile solare în armonie - Porunca Domnului pentru a intra în locuințele fiicelor solare [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6056#6056]Capitolul 154 - Despre adevărata înțelepciune și înțelepciunea aparentă a înțelepților din soare - Legea incestului între locuitorii soarelui, o iscusință a Satanei! - Despre scopul venirii Domnului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6057#6057]Capitolul 155 - Discursul înțelept al lui Chanchah - Legi rele și legi adevărate - Fără luptă nici o victorie - De ce vine Domnul de-abia acum la fiicele solare [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6058#6058]Capitolul 156 - Bănuiala corectă a fiicelor solare de ființa Domnului - Sosirea în palatul oamenilor solari - Cuvintele admirative ale lui Gella și Chanchah [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6059#6059]Capitolul 157 - Primele îndoieli ale lui Chanchah privind acele bogății - Despre dragostea arzătoare a inimii - Tot felul de contraziceri [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6060#6060]Capitolul 158 - Hărnicia oarbă a lui Martin pentru ceremonia oamenilor solari - Discursul tolerant și înțelept al Domnului - Convorbirea lui Martin cu Petru despre morala Domnului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6061#6061]Capitolul 159 - Lucruri muzicale de pe lumea solară - Primul avertisment al lui Petru către Martin, învingă senzualitatea sa [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6062#6062]Capitolul 160 - Posomorârea și disperarea lui Martin - Indemnul și avertismentul lui Petru [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6063#6063]Capitolul 161 - Victoria ușoară a lui Martin în discuția cu încrezutul bătrân al templului solar [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6064#6064]Capitolul 162 - Despre adevărata credință și libertatea duhului - Trezirea spirituală a celui mai vârstnic [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6065#6065]Capitolul 163 - Informarea lui Petru despre societatea venită și motivul ei de vizită - Indoielile înțeleptului despre vizibilitatea lui Dumnezeu [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6066#6066]Capitolul 164 - Expunerea logică a lui Petru și înlăturarea dubiilor ale celui mai bătrân din soare în ceea ce il privește pe Domnul prezent vizibil [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6067#6067]Capitolul 165 - Ioan în discuție contradictorie cu înțeleptul solar - Legătura între creator și creație [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6068#6068]Capitolul 166 - Omul devine una cu Dumnezeu - Exemplul despre maree și picăturile de apă - Caracterul greoi al înțelepciunii minții față de înțelepciunea inimii Capitolul 167 - Domnul și Uhron, înțeleptul solar - Îndreptarea lui Uhron și răspunsul bun - Cuvintele de laudă ale lui Martin despre discursul lui Uhron [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6069#6069]Capitolul 168 - Efectul pe care îl are Uhron asupra locuitorilor casei prin îndreptarea sa - Intrarea în casa solară [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6070#6070]Capitolul 169 - Discursul bun de primire al lui Uhron - Inștiințarea milostivă a Domnului spre Uhron - Chemarea oamenilor de pe soare pentru a deveni copiii lui Dumnezeu - O notă tristă despre oamenii de pe pământ [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6071#6071]Capitolul 170 - Adunarea popoarelor din enoria solară - Insărcinarea pentru Martin de a ține o predică și temerile îngrijorate ale lui - Cântarea minunată și efectul ei asupra lui Martin [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6072#6072]Capitolul 171 - Invățăturile de purtare ale Domnului către Martin - Despre tratamentul de mânie - [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6073#6073]Cum trebuie să te porți cu Satan - Atenția lui Martin înainte de începerea predicii - Amenințările imense ale dușmanului - Cuvintele liniștitoare ale lui Martin către mulțimea înfricoșată - Cuvintele alintătoare ale Domnului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6074#6074]Capitolul 172 - Predica lui Martin către adunarea oamenilor din soare - Trăirea conform crucii pe pământ ca o condiție pentru filiația dumnezeiască [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6075#6075]Capitolul 173 - Contiunarea predicii a episcopul Martin - Diferențele de viață între soare și pământ [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6076#6076]Capitolul 174 - Impresie emoționantă a predicii lui Martin asupra oamenilor solari - Discuție contradictorie între Uhron și Martin [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6077#6077]Capitolul 175 - Incheierea predicii lui Martin și o învățătură despre folosul ei - Condițiile spre filiatia dumnezeiască - Mulțumirea înțeleptului și cuvânatrea de apreciere [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6078#6078]Capitolul 176 - Torentul dusmanos în creștere - Cuvintele înăritoare ale lui Petru către toți - Intrebarea lui semnificativă către oamenii solari: „Vreți voi să deveniț copii ai lui Dumnezeu sau nu?” - Răspunsul lui Uhron [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6079#6079]Capitolul 177 - Elucidarea repetată a întrebării prin Petru despre faptul de a deveni copii ai lui Dumnezeu - Critica sa despre rușinea sângelui oamenilor de pe soare [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6080#6080]Capitolul 178 - Propunerea lui Petru pentru a mulțumi și a se ruga - Refuzarea concretă a lui Uhron pentru a se ruga spre Domnul [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6081#6081]Capitolul 179 - Petru ca învățător în rugăciunea Tatăl nostru - De ce rugăciunea este mai mare decât mulțumirea - Intrebarea importantă a lui Petru către Uhron cu însărcinarea Domnului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6082#6082]Capitolul 180 - Răspunsul afirmativ al înțeleptului din soare către Petru - Critica lui asupra făgăduințelor Domnului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6083#6083]Capitolul 181 - Cuvântarea lui Ioan despre însemnătatea duhovnicească a făgăduielilor Domnului - Imaginea profetică despre noua casă și noul oraș ca o noua făgăduință a Domnului - Respingerea lui Uhron pe motiv că este o trăncăneală fără cap și inimă [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6084#6084]Capitolul 182 - Explicarea imaginii profetice de Ioan - Trezirea înțelegerii și a încrederii la înțeleptul solar [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6085#6085]Capitolul 183 - Salutul de primire a oamenilor de pe soare către Domnul - Discursul Lui spre înțeleptul solar - Umilința, unică metoda spre salvarea ființei - Blânda greutate a noiilor legi [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6086#6086]Capitolul 184 - Răspunsul bun al înțeleptului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6087#6087]Capitolul 185 - Discursul de bucurie și de mulțumire al înțeleptului - Inundația grădinilor de fructe - Alungarea lui satana prin Petru și Martin [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6088#6088]Capitolul 186 - Bucuria curată a copiilor este și bucuria Tatălui ceresc - Un secret sfânt al dragostei și al lui Dumnezeu - Despre naivitatea copilarească [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6089#6089]Capitolul 187 - Ospățul de dragoste al Domnului la oamenii solari - Unde este locul potrivit al Domnului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6090#6090]Capitolul 188 - Despre veșnica binecuvântare la masa Domnului - Schimbarea dintr-o dată spiritual trupească a celor trei fiice solare - Invățătura despre puterea iubirii și minunile ei [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6091#6091]Capitolul 189 - Ideea bună a lui Martin pentru a-l opri pe Satana - Semnul Domnului peste lucrările rele ale lui satana - Puterea totală a lui Martin, pentru a-l exila pe satana [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6092#6092]Capitolul 190 - Martin cu însotițorii săi cerești la locul dezastrului - Satana cel pedepsit de mâna lui Martin - Mila lui Martin pentru satana care plânge și eliberarea acestuia [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6093#6093]Capitolul 191 - Chemarea lui Satan prin Martin - Incercarea de justificare a lui Satan [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6094#6094]Capitolul 192 - Replica înțeleaptă a lui Martin către Satan - Răspunsurile de grandomanie ale lui Satan la propunerile lui Martin [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6095#6095]Capitolul 193 - Alte idee ale lui Martin spre vindecarea lui satana - Contrazicerile acestuia - Ordinea creației inainte și după ce a devenit Domnul om [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6096#6096]Capitolul 194 - Încercarea repetată a lui Martin să-i explice lui Satana cel încăpătânat greșelile pe care le face [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6097#6097]Capitolul 195 - Răspunsul lui Satan cartre Martin pe care îl invinuiește de mândrie [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6098#6098]Capitolul 196 - Martin, Ioan și Satan - Corectitudinea lui Martin și înțelepciunea și fermitatea lui Ioan - Duhul de contradiciție și reproșul lui Satan către Ioan - Răspunsul lui Ioan [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6099#6099]Capitolul 197 - Furia lui Satan - Teama lui Martin și liniștea și luciditatea lui Ioan - Independența față de Satan a copiilor lui Dumnezeu [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6100#6100]Capitolul 198 - Bătălia de cuvinte între Ioan și Satana despre prezența de pretutindeni a lui Dumnezeu și despre înfințarea răului - Satana în felul său, o glorie asupra Creatorului - Dovada adevărata a lui Ioan despre adevărata înfrângere a răului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6101#6101]Capitolul 199 - Invitația lui Ioan spre Satana, ca să pună acestuia alte întrebări - Răspunsurile arogante ale lui Satana cel încrezut - Porunca lui Ioan spre Satana, pentru a părăsi soarele - Rugământea lui Satana pentru îndulgență [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6102#6102]Capitolul 200 - Satan prins în contradicții - Satan, pierzătorul și ispititorul - Nou contract de pace între Ioan și Satan [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6103#6103]Capitolul 201 - Reîntoarcere fericită în casa lui Shonel - Cuvântarea de primire a Domnului plină de laudă, mai ales îndreptată către Martin - Profeția Lui mare și plină de mângâere: De la judecată spre mântuire [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6104#6104]Capitolul 202 - Răsplata învingătorilor - Cununia cerească ca cea mai înaltă desăvârșire a ordinii dumnezeiești - Despre firea femeii - Buna alegere a lui Martin și devotamentul său față de voia Domnului - O învățătură despre cununia cerească - Misiunea cerească a lui Martin ca un duh desăvârșit [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6105#6105]Capitolul 203 - Cuvântarea lui Martin, îngerul păzitor cel nou, către enoria de soare a sa - Replica bună a lui Uhron către Martin - Rugămintea lui la Domnul și rostirea Aminului al acestuia [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=6106#6106]Capitolul 204 - Intoarcerea acasă a societății cerești - O faptă a milei - Vizitarea galeriilor ale casei lui Martin - Calea spre cetatea lui Dumnezeu - Minunata întâlnire și salutare ----------------------------------- Hoper 19.2.2010, 22:46 Capitolul 1 ----------------------------------- Capitolul 1 Sfârșitul pământesc al bătrânului episcop Martin și sosirea lui în lumea cealaltă   Un episcop, care dădea mare importanță demnității sale și tot atât de multă statului său, s-a îmbolnăvit pentru ultima oară.   El, care el însuși mărturisea despre fericirile cerului în cele mai minunate culori, fiind încă un preot supus - el care se obosea adesea în totalitate în descrierea sa despre fericirile și desfătările din împărăția îngerilor, dar bineînțeles nu uita să menționeze pe lângă nici iadul împreună cu focul gheenei, el încă nu a avut acum dorință  - fiind un moșneag de aproape opt zeci de ani - intre în cerul  atât de lăudat de el; Lui ar fi vrut mai bine să trăiască încă o mie de ani pământești decât un cer viitor cu toate fericirile și desfătările lui.   De aceea episcopul nostru bolnav încerca totul, numai pentru a obține iarăși o însănătoșire pământească. Cei mai buni doctori trebuiau să se afle încontinu în jurul lui; în toate bisericile din dioceza lui trebuiau citite slujbe religioase de întărire; toate oile lui au fost îndemnate să se roage pentru însănătoșirea lui și să facă și să țină pentru el un jurământ în schimbul iertării tuturor păcatelor lor. În încăperea lui în care zăcea bolnav fusese pus un altar, la care se citeau dimineața trei slujbe religioase pentru redobândirea sănătății; însă dupămasa trebuiau să se roage și să citescă trei dintre cei mai evlavioși călugări dintr-o carte de rugăciune a clericilor catolici lăsând de-o parte oștia sfântă.   El însuși striga de mai multe ori: „Doamne, miluiește-mă! Preasfântă fecioară Maria, tu mamă dragă, ajută-mi, ai milă de demnitatea și îndurarea rangului meu de arhiepiscop, pe care îl port pentru cinstea ta și pentru cinstea fiului tău! O, nu părăsi pe supusul tău sincer, tu singură ajutătoare din orice împrejurare, tu apărătoare a tuturor celor care suferă!”   Dar n-a ajutat la nimic; omul nostru căzuse într-un somn destul de adânc, din care el nu se mai trezise în această lume.   Ceea ce se face pe pământ cu trupul neânsuflețit a unui episcop, adică toate ceremoniile “foarte importante” care se fac, aceasta știți voi și noi nici nu trebuie să ne mai oprim pentru a le explica; dar în schimb să ne uităm degrabă în lumea spiritelor, ce va începe acolo omul nostru!   Uitați-vă, am ajuns deja - și uitați-vă, acolo stă deja întins omul nostru în așternutul său; fiindcă atâta timp cât mai este caldură în inimă, îngerul nu separă sufletul de trup. Această căldură este duhul nervilor, care trebuie mai întâi să fie preluat de suflet în întregime, până ce despărțirea deplină poate fi începută.   Dar acum sufletul acestui bărbat a preluat în sine duhul nervilor deja în întregime și îngerul îl desparte chiar atunci de trup, spunând: „Efeta“, ce înseamn㠄Deschide-te, tu suflet; dar tu țărână du-te înapoi în putrefacția ta și descompune-te prin împărăția râmelor și a putregaiului. Amin.”   Acum priviți, episcopul nostru se ridică deja, întru totul cum a trăit el, în hainele sale depline de episcop și își deschide ochii. El se uită mirat în jurul său și nu vede pe nimeni în afară de el însuși nici pe îngerul care l-a deșteptat. Imprejurimea este luminată numai foarte slab și seamănă cu o lumină de seară foarte târzie și pământul este asemenea unor mușchi uscați.   Omul nostru se miră nu puțin de această surpriză ciudată și își spune apoi: Așadar ce este aceasta? Deci unde mă aflu? Mai trăiesc încă sau am murit deja? Fiindcă eu am fost într-adevăr foarte bolnav și poate fi foarte ușor posibil, ca eu să aflu deja între cei răposați! - Da, da pentru numele lui Dumnezeu, așa stau lucrurile cu siguranță! - O, preasfântă Maria, sfinte Iosife, sfânta Ana, voi cei trei ajutători ai mei cei mai puternici: Veniți și mă ajutați sa intru în împărăția cerurilor!”   El aștepta câtva timp, uitându-se îngrijorat în jurul său, din care parte vor veni, oare, aceștia trei; dar ei nu vin. El repeta strigarea și mai tare și așteaptă; dar tot nu vine nimeni! Mai tare  este repetată aceași strigare pentru a treia oară, - dar și de data aceasta în zadar!   Din această cauză omul nostru se sperie foarte tare. El începe să fie puțin dezamăgit și vorbește în timp ce situația lui devine tot mai dezamăgită: „O, pentru numele lui Dumnezeu, Doamne, ajută-mi! (Aceasta este însă numai zicala lui pe care o spune el de obicei) - Ce este asta? Eu am strigat de trei ori, - și degeaba!   Sunt eu oare osândit? Nu se poate, fiindcă nu văd nici foc nici diavoli!   Hahahaaaa (tremurând) - este cu adevărat înfricoșător! - Așa singur! O Doamne, dacă ar veni acum un diavol încoace și eu - nu tu apă sfințită de trei ori binecuvântată, nici o cruce, - ce voi face? !   Și pentru un episcop ar avea diavolul o pasiune deosebită! - Oh, oh, oh (tremurând de frică), asta este de fapt o întâmplare foarte dezamăgitoare! Eu aproape cred, cuprind deja urlete și scrâșnirea dinților?   Eu mă voi dezbrăca de îmbrăcămintea mea de episcop, atunci diavolul nu mă va recunoaște! Dar așa ar avea probabil diavolul mai multă putere asupra unuia ca noi? ! Vai, aoleu, ce lucru îngrozitor este moartea!   Da, dar dacă fi mort de tot, atunci nici nu mi-ar fi frică; dar tocmai a fi în viață după moarte, asta e lucrul înfricoșător! O Doamne, ajuta-mă!   Ce s-ar întâmpla, dacă m-aș duce mai încolo? Nu, nu, mai bine rămân! Fiindcă ce este aici, asta știu acum din scurta mea experiență; dar ce consecvențe ar avea dacă fac numai un pas misterios mai în față sau mai în spate, asta va ști numai Dumnezeu singur! De aceea vreau mai bine sa aștept aici în numele lui Dumnezeu și în numele sfintei fecioare Maria până la ziua judecății, decât să mișc numai puțin în față sau în spate!” ----------------------------------- Hoper 19.2.2010, 22:58 Capitolul 2 ----------------------------------- Capitolul 2. Episcopul Martin în singurătatea sa și speranța lui pentru schimbare După ce bărbatul nostru a stat un timp de ore ca și o stană de piatră și la aceasta nu s-a întâmplat nimic și în apropierea lui nimic nu s-a schimbat, în schimb timpul (căci și în sfera naturală din lumea spiritelor este aparent la fel ca și timpul pământesc) ia devenit disperat de lung, a început iar, sa aiureze cu sine: „Ciudat, acum stau deja de o veșnicie pe același loc și totul rămâne așa cum a fost! Nimic nu se mișcă! Nici un mușchi, nici un par pe căpătâiul meu, nici chiar îmbrăcămintea mea! Ce va ieși la sfârșit din aceasta? Sunt oare blestemat, stau veșnic aici? -Veșnic? Nu, nu, aceasta nu se poate, dacă ar fi așa, ar fi iadul! Și dacă ar fi aici vorba de aceasta, atunci ar fi trebuit să zăresc deja ceasul goaznic al iadului cu pendulele sale îngrozitoare, care la fiecare mișcare strigă:” întotdeauna” -o, groanic! -Și atunci iar:” niciodat㔠-ooh, mai îngrozitor! Doamne ajută, nu văd un asemenea semn îngrozitor al veșniciei! Sau devine vizibil numai după ziua judecății! Va apărea oare în scurt timp un semn al fiului pe firmament? Câte milioane de ani stau eu aici? Cât de mult va mai trebui să stau, până când va veni groaznica zi a judecății? ! Intr-adevăr curios: pe pământ nu se vede nimic, ce ar avea legătură cu apropiata zi a judecății; dar aici în lumea spiritelor este cu mult mai mută! Căci este egal o mie de ani cu o clipă tăcută și un milion rămân tot atât de neânsemnate! Dacă nu aș avea așa o credință puternică, dori aproape să îndoiesc de venirea a zilei judecății, cum și la adevărul întregii Evangelii! Căci este curios, toți prifeții care sunt menționați în aceasta, au o asemănare frapantă cu obscurul cuvinte din oracol! Se poate face din ele, ce se dorește:se lasă cu unele învârtituri puse și mimeni nu poate spune cu certitudine: “la acest singur fapt se referă!” Scurt, toate se potrivesc în fond pentru fiecare sezut atât de bine ca și pentru față! -Și duhul sfânt, care trebuie să fie ascuns în Evangelie, trebuie să fie o pasăre unicată, căci de pe timpul apostolilor nu l-a mai zărit nimeni, în afară de câteva creiere nenormale a câtorva adepți protestanți á la o mie și o sută de nopti! Eu încă mai am o credință tare, dar dacă rămâne sub această situație așa, pentru aceasta nu puteam într-adevăr sa-mi dau cuvântul! Și cu acea Maria care este lăudată în biserica mea, cum și cu toată liturghia sfântă pare a avea căi ciudate! Dacă ar fi ceva de această Maria, atunci ar fi trebuit să fi auzit deja de mult; căci de la moartea mea pământească până la momentul actual, după presimțirea mea au trecut deja câteva milioane de ani pământești; De mama lui Hristos, ca și de fiul ei, nici de la un oarecare sfânt nu se vede nici cea mai mică urmă. Acestea sunt într-adevăr ajutor la nevoi, cum nu se pot dori alții! -Două milioane de ani întregi-și nici o urmă din toate! Numai dacă nu aș avea o credință tare, atunci nu aș mai fi stat de mult pe acest loc plictisitor; numai credința mea prostească reține! Dar mult nu mă va mai ține! Dacă va trebui sa șed aici ca și un pădurar încă câteva milioane de ani și după terminarea acestui timp îndelungat să nu ajung mai departe decât sunt acum? Atunci aș fi un nebun! Nu este destul, pe pământ am jucat pe nebunul, pentru nimic și iar nimic? De aceea voi pune în curând capăt acestei comedii neroditoare! ! Pe pământ am fost răsplătit sincer pentru prostia mea și s-a meritat, faci pe nebunul; dar la acest lucru, cum arată experiența mea de milioane de ani, nu este nimic, așa curând mă voi dezlega de nebunia mea!” Vedeți, în curând va părăsi acel loc, după ce îngerul ia schimbat orele poposirii lui într-un sentiment de milioane de ani. -Încă stă omul nostru pe acel loc ca o stană de piatră și se uită împrejur puțin timid, pentru aș alege drumul, pe care dorește să meargă. Acum fixează către seară un punct, unde i se părea lui, se mișcă ceva acolo. De aceea devine evident rușinos și vorbește iar cu sine: „Ce văd eu acolo la ceva distanță pentru prima oară de la șederea mea plictisitoare de milioane de ani? Această poveste îmi provoacă emoții mari, căci mi se pare că este o mică pregătire pentru o judecată! Ar trebui sa îndrăznesc, duc acolo? La capăt este poate scufundarea mea pentru veșnicie? Poate că și scăparea mult așteptată? ! Acum este totul un o Doamne fi alături; dacă cineva ca mine și-a petrecut milioane de ani pământești pe un punct, atunci îi este egal, ce se va întâmpla mai departe cu el! Ceva mai rău se poate întâmpla unui om cinstit, decât peste toate stâlpurile în decurs de milioane de ani-în adevăratul sens al cuvântului, pedepsit pe un punct- așa într-adevăr să fi blestemat? ! De aceea, cum spun oamenii de la munte pe pământ, când intră într-o mină, așa spun și eu: Norocul sus!-l i-a ciocârlia; eu încerc odată! Mai mult decât sa mor veșnic nu pot! Și adevărat, aceasta era doritor; căci să trăiesc mai departe așa o viață, cum este acum a mea-milioane de ani pe o pată! -nici un fixist nu ar putea rezista! Atunci este a nu fi veșnic un câștig nemărginit față de aceasta! De aceea nici o clipă de gândire! Mergi încotro vrei! Acum este o - nu, aceasta nu spun direct; căci aici este încă mult pământ necunoscut pentru mine! De aceea modest, cât timp nu se știe, pe ce stau de fapt picioarele! Povestea aceea se învârte tot mai mult; este ca un pomișor, care este neliniștit din cauza vântului! -Numai cu curaj, picioarele mele care au fost ocrotite deja de atâta vreme! Noi vrem să vedem acum, dacă mai funcționează mersul! Am auzit într-adevăr odată pe pământ - cât pot sa-mi reamintesc -, un spirit ar trebui numai să se gândească, așa ar fi deja acolo, unde și-a dorit. Dar cu spiritul propriei mele persoane pare a lua drumuri greșite! eu posed picioare,îni, cap, ochi, nas, gură - pe scurt, tot ce am avut pe pământ - și stomac; dar acesta are deja de mult o adevărata zi de post! Dacă nu ar fi existat în jurul meu așa de mult mușchi cu multă brumă pe el, de mult aș fi avut forma unui atom! Poate că există acolo și ceva mai bun pentru stomac? ! Mai încă odată: norocul sus! O schimbare dacă nimic altceva; aceea nu poate în nici într-un caz să fie mai rău decât starea mea actuală. Cine stă milioane de ani pe o pată, acela poate să se laude cu o existență de milioane? ! - Deci în numele lui Dumnezeu!” ----------------------------------- Hoper 19.2.2010, 23:15 Capitolul 3 ----------------------------------- Capitolul 3 Episcopul Martin în compania unui coleg aparent. Bunele sfaturi ale conducătorului Vedeți, acum își pune în mișcare omul nostru picioarele și merge cu pași atenți și testatori spre obiectul care tot mai mult se clatină! După puțin pași unde se simțea bine, nu s-a mirat puțin, sa întâlnească sub un pom un bărbat de teapa lui, adică tot un episcop în cea mai bună formă, - bineînțeles că numai după aparență; în realitate acela este un înger, care ia fost omului nostru tot timpul alături. Ingerul este de fapt spiritul sfânt Petru. Ascultați acum, cum omul nostru se adresează colegului său și cum mai departe se înțelege cu el! Așa începe el: „Văd eu bine, sau este o înșelăciune a ochiilor? Un coleg, un muncitor pe dealurile de vie ale Domnului? ! Ce bucurie nemărginită, după milioane de ani să găsesc un om și pe lângă aceasta un coleg, în deșertul deșerturilor! Te salut pe tine, drag frate! Spune, cum ai ajuns aici? Ai ajuns și tu la anii mei în această lume spirituală? Știi tu, aproximativ cinci milioane de ani pe aceiași pată, - cinci milioane de ani!” Ingerul, aparentul coleg episcop vorbește: „Mai întâi sunt pentru tine un frate în Domnul și bineînțeles și un muncitor pe dealurile cu vie. Dar ce are de-a face cu vârsta mea, sunt la timp și la trăire mai bătrân, dar în imaginație mult mai tânăr decât tine. Căci uite, cinci milioane de ani a pământului este un timp foarte respectabil pentru un spirit creat, - cu toate că înaintea lui Dumnezeu, în care a fi nici printer-un timp sau lărgire de spațiu nu se măsoară, ci este în totul și întotdeauna veșnic și nemărginit! De aceea ești în mare mister ca nou venit în lumea nemărginită a spiritelor. Dacă ai fi aici deja de cinci milioane de ani, atunci ai avea deja de mult o altă îmbrăcăminte pe tine, în care în acest timp pe pământ ar fi deja de mult șes și în regiunile muntoase și mariile, lacurile, râurile de mult ar fi secate. Și pe pământ va fi o nouă creație, de care nici cel mai mic habar nu avem! observi singur dragă frate, așa zisa ta bătrânețe este doar o fantezie scormonită din tine, provine din tine însuți după înțelegerile tale propri de timp și spațiu, care la tine sunt tare sărate cu iadul - așa uită-te și vei vedea corpul tău care de abia de trei ore te-ai despărțit de el!” Vedeți, bărbatul nostru se întoarce repede înapoi și descoperă corpul pe altarul propriu făcut în catedrală, în jur nenumărate lumânări și mult mai mulți oameni obligați și curioși, care sunt tot în jur. - După ce s-a săturat de acea scenă, s-a enervat și a vorbit: (Episcopul:) „Dragul meu frate, ce să fac? Ach, ce prostie groaznică! Mie mi se par din cauza plictiselei minutele ca fiind venicia și totuși sunt eu acela, care a locuit în corpul acela! Eu nu pot să ajut din cauza lipsei de hrană și de lumină și acei nebunatici se roagă la învelișul meu de carne! Nu am ca spirit puterea oare, rup nimicurile acestea și să le arunc jos ca pe o hrană? - O, Doamne fi alături, proștilor! Ce vreți sa dovediți mizeriei acesteia mirositoare un act de caritate? !” Ingerul vorbește: „Intoarce-te înapoi la mine și nu te enerva; ai făcut la fel, când mai făceai parte din lumea naturală! Lăsăm ce-i mort să îngroape mortul; tu întoarce-te de la tot și urmează-mă, așa vei ajunge la viață!” Episcopul întreabă: „Unde să te urmez? Ești tu oare patronul meu de nume, sfântul Bonifazius, se pare că te preocupă așa de mult soarta mea?” Ingerul vorbește: „Eu spun în numele Domnului Iisus: tu trebuie să urmez până la Iisus! Acela este adevăratul Bonifazius a tuturor oamenilor; dar cu Bonifaziul tău nu este nimic și eu nu sunt nici pe departe acela, care crezi că sunt, - ci unul cu totul altul! Urmează-mă totuși și de aceea favoare, ce îți voi spune, așa vei prinde totul de prima oară, ce ai întâlnit până acum. De-a doua te vei afla pe un teren mai bun; și în sfârșit pentru cea de-a trei-a îl vei vedea personal pe Domnul și îl vei cunoaște cum îi este firea, prin El drumul spre cer și pe lângă și pe mine, fratele tău!” Spune episcopul Martin: „Vorbește, vorbește, eu aș dori mai mult să zbor decât să merg din locul acesta plictisitor!” Vorbește îngerul: Ascultă! Dezbracă-te imediat de îmbrăcămintea ta caraghioasă și îmbracă-ți aceste haine de țăran!” Spune episcopul Martin: „Dă-le numai încoace; aici schimb această robă plictisitoare mai degrabă cu orice zdreamță urâcioasă!” Mai departe vorbește îngerul: „Bine - vezi, deja ești în îmbrăcămintea de țăran; acum urmează-mă!” ----------------------------------- Hoper 19.2.2010, 23:22 Capitolul 4 ----------------------------------- Capitolul 4 Supărarea episcopului Martin la templul luteran și întâmpinarea îngerului - Pregătirea lui Martin la slujba de cioban la oi Ei merg acum mai departe, îndreptându-se mai mult spre amiază și ajung la o gospodărie țărănească obișnuită, în fața căreia se află un templu luteran de dimensiuni mici și ușor de recunoscut. Atunci când episcopul recunoaște acest templu, care este pentru el ca cel mai mare spin în ochii lui, se oprește, pentru a-și face cruce una după alta peste fruntea lui foarte cheală și să-și bată în piept cu pumnul, spunând încontinuu mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa. (Vina mea, vina mea, vina mea cea mai mare). Ingerul îl întrebă însă: „Frate, ce e cu tine? Te deranjează ceva aici? Dar de ce nu mergi mai departe?” Episcopul spune: „Nu vezi tu oare templul luteran, care este a diavolului întrupat? Cum poate un creștin să se apropie de un loc așa de bles. . . - o, nu vreau sa pronunț acel cuvânt? Sau ești tu însuși cumva diavolul deghizat? ! - - Oooooh - dacă tu ești - acela, atunci de - părtează-te de la mine, tu - diavol rău!” Spune îngerul: „Ai dori tu să petreci încă o dată un răstimp de 5-10 milioane de ani într-un loc mai întunecat și mai sărăcăcios în împărăția spiritelor? Dacă aceasta preferi tu, atunci spune numai; uită-te, aici este deja pregătită pentru tine îmbrăcămintea ta veche de episcop! Dar de data aceasta vei aștepta chiar de zece ori mai mult, până va veni cineva să te ajute! Încă nu vezi că sunt îmbrăcat în reverenda ta de episcop? Voi însă aveți o părere și spuneți: Diavolul se poate arăta chiar și ca înger de lumină, dar înfățișarea unui episcop pătrunsă de sfântul duh, i-ar fi imposibil de imitat! Nu vrei să blestemi chiar părerea ta, cum poți sa crezi că fi un diavol? (Episcopul aproape că se lăsă cu totul la pământ, face o cruce mare și spune:” Doamne ajută-ne!” ) Însă dacă osândești părerea ta dogmatică, care provine din imposibilitatea învingerii a stâncii lui Petru de către porțile iadului, atunci negi cu aceasta întreaga Roma. Și eu nu înțeleg, cum poți vedea această căsuță ca fiind un dușman evident a Romei, despre care tu crezi că este un templu luteran? ! Oare nu poți recunoaște, în toată purtarea ta de până acum nu se găsește nici cea mai mică urmă a unei consecvente morale și mai puțin a uneia religioase?” Spune episcopul: „Tu ai bineînțeles foarte tare dreptate, dacă lucrul este privit la lumină. Dar dacă ești într-adevăr un episcop, atunci îți este cunoscută porunca Romei, ca fiecare dreptcredincios trebuie să-și pună toată rațiunea sa în slujba ascultării credinței oarbe și necondiționate! Însă acolo unde rațiunea este pusă în cele mai grele lanțuri, de unde oare poate să se nască la unul ca noi o consecință în gândire și în fapte? ! La noi se zice așa:” Omul trebuie să se ferească mai ales de a pătrunde în sufletul religiei; el nu știe nimic, ci trebuie să creadă totul cu o credință oarbă și puternică! Este mai bine pentru om, intre în cer ca dobitoc, decât sa ajungă în iad ca om învățat! Trebuie să ne fie frică de Dumnezeu din cauza iadului și să-l iubim din cauza cerului!” Dacă acesta este motivul pentru învățătura noastră, atunci cum vrei tu să obții de la mine o stăruință?” Spune îngerul: „Din păcate îmi este foarte cunoscută învățătura Babilioneană și cum ea învață contrar evangheliei, în timp ce acolo stă scris în mod precis: “Nu osândiți, ca să nu fiți osândiți; și nu judecați, ca să nu fiți judecați!” Voi însă osândiți și judecați tot timpul pe fiecare, care nu se supune sceptrului vostru de Babel! Spune: Sunteți voi oare creștini, fiindcă nu țineți nici cea mai mică din învățăturile Lui? Nu se găsește oare în învățătura lui Hristos cea mai mare, cea mai măreață ordine și consecință precum în întreaga creație? Nu sufla mulțimea duhului sfânt din fiecare cuvânt a evangheliei? N-ați fost voi în cuvânt și în fapta tot timpul împotriva duhului sfânt, fiindcă totdeauna ați fost cu faptele voastre intenționat împotriva celei mai curate învățături, care este în întregime a duhului sfânt, fiindcă acesta i-a învățat pentru veșnicie pe apostolii și ucenicii lui Iisus, chiar acea învățătură propovăduită mai înainte de Domnul? ! Tu poți recunoaște astfel, pe ce fel de pământ osândit de afli tu acum, foarte potrivit pentru iad! Dar Domnul vrea să-ți acorde milă în loc de judecată; de aceea El m-a trimis la tine, ca eu să te izbăvesc din vechiul prizonierat babilionean al tău! Din această cauză vrea Domnul, ca tu să te împaci cu cel mai tare ghimpe din ochiul tău, dacă tu vrei vreodată ai pretenție ca să intri în cer. Însă dacă tu vrei sa rămâi la învățătura ta Babiloneană, atunci tu te vei alunga singur în iad, din care cu greu te va putea scoate un prieten de-al Domnului Iisus!” Spune episcopul Martin: „Da, da, dragă prieten, începe pentru prima oară apară în mine ceva asemenea unei căințe! De aceea ai răbdare cu mine; eu doar voi face ceea ce vrei tu, pentru numele lui Dumnezeu! Dar numai despre iadul cel mai groaznic să nu-mi mai vorbești - ci du-mă numai mai departe!” Spune îngerul; „Noi am ajuns deja la destinație. Uite, tocmai aici la țăranul acesta luteran, care este și episcop, care adică eu sunt acela, vei primi o slujbă ca cioban de oi; administrarea supusă a acestei slujbe îți va aduce pâine și o ridicare înceată spre slujbe mai înalte! Dacă însă te vei apuca de treabă supărat și morocănos și începi sa judeci, atunci îți vei face rău și îți vei împuțina și pâinea și promovarea! Dacă vrei sa fi un slujitor supus, atunci nu te mai gândi înapoi la viața ta pământească, ci mult mai mult, tu trebuie aici să începi a sluji iarăși de jos, așa că tu să ajungi mai departe! Dar reține foarte bine lucrul următor: A merge înainte înseamnă a păși înapoi și a dori să fi ultimul și cel mai neânsemnat. Fiindcă nimeni nu ajunge mai curând la Domnul, decât dacă s-a smerit și umilit întru toate până în cel mai mic deget de la picior. - Acum știi toate pentru situația ta; de aceea urmează-mi în această casă cu inima curată! Voința ta!” Episcopul îl urmează atunci fără împotrivire, fiindcă el vede, cel care îl conduce nu poate să-i vrea răul. ----------------------------------- Hoper 19.2.2010, 23:32 Capitolul 5 ----------------------------------- Capitolul 5 În coliba îngerului lui Petru - Un cuvânt iluminat a îngerului despre luarea în slujbă a lui Luther Martin ca cioban la oi în lumea cealaltă Când amândoi au intrat în casă, care era aranjată foarte simplu și pentru strictul necesar, a zărit episcopul nostru pe o masă mică triunghiulară o biblie luterană a vechiului și noului testament și fusese vizibil jenat din această cauză. Însă aceasta a băgat imediat de seamă îngerul lui Petru și i-a spus: „Ce ți-a făcut ție Luther ca, în disprețul tău mare fața de acest bărbat, disprețuiești și traducerea bună a bibliei lui, în care nu stă scris nimic altceva decât numai cuvântul curat a lui Dumnezeu? Uite, nu era și Luther în toată splendoarea lui un om, despre care se putea spune într-adevăr: “El era un bărbat după inima lui Dumnezeu” , așa că el era oricum mult mai bun decât chiar mulți din biserica ta, care vor să fie singurii drepți și cei mai desăvârșiți, dar sunt de fapt ultimii și cei mai nedesăvârșiți! Însă el singur, în mijlocul celei mai mari nopți babiloniene, a avut curajul cinstit, readucă oamenilor cuvântul curat a lui Dumnezeu și aducându-i astfel pe adevărata cale a Domnului! Sigur, se puteau găsi pe acest drum și unele lucruri întunecate - ce erau bineînțeles urmările Babelului (Roma), care era încă prea aproape - , totuși învățătura lui desprinsă din cuvântul curat al Domnului, a fost în comparație cu învățătura veche eronată a Romei asemenea soarelui de amiază împotriva luminii celei mai slabe dintr-o noapte foarte întunecată! Dacă însă Luther a făcut asemenea lucru în numele Domnului, atunci spune, care este motivul pentru care îl disprețuiești și îl condamni așa de tare pe acest bărbat demn?” Spune episcopul Martin: „Eu nici nu-l disprețuiesc; dar tu știi, dacă ești timp îndelungat sclavul unui partid, îți formezi cu timpul o ură artificială împotriva aceluia, care ți-a blestemat și osândit propriul partid la mii de ocazii! Așa stau lucrurile și în cazul meu. Însă eu sper spre Dumnezeu și aștept de la El, îmi va ajuta, lepăd de la A-Z toate nebuniile aduse încoace cu mine de pe pământ. De aceea să nu fiu piatră de poticneală pentru tine, sper ca în privința mea totul va fi mai bine!” Spune îngerul lui Petru: „O frate, nu mă îndemna pe mine, ci pe tine îndeamnă-te spre răbdare! Fiindcă tu încă nu știi ce te va întâmpina; eu însă știu și trebuie să port astfel cu tine, ca tu să fi întărit în adevăr, întâmpini cu putere acele ispite, care vor veni asupra ta înmiit pe calea înspre Domnul Uită-te aici pe fereastră! Vezi acolo miile de oi și miei, cum ele fug și saltă curajoase? Aici însă îți dau o carte, în care sunt înscrise numele lor; ia-o la ține și cheam-o pe fiecare după numele ei! Așa ca, atunci când ele recunosc în chemarea ta vocea dreptului cioban, vor veni în grabă la tine. Dacă recunosc în vocea ta, aceea a unui cioban chiriaș, atunci ele se vor împrăștia și vor fugi de tine. Dacă se întâmpla așa ceva, nu te supăra, ci recunoaște, ești un chiriaș; și atunci va veni un alt cioban la tine și te va învăța, cum trebuie să paști oile și mieii și cum trebuie ele chemate! Dar acum ia această listă; du-te afară și fă așa cum eu te-am sfătuit acum!” ----------------------------------- Hoper 19.2.2010, 23:42 Capitolul 6 ----------------------------------- Capitolul 6 Surpriza agreabilă, dar și periculoasă în noua slujbă a episcopului Martin. Turma de oi - o mulțime de fete frumoase! Omul nostru merge afară îmbrăcat în haine țărănești și cu o carte destul de groasă sub braț, unde îi este arătată turma, care, după aparență, chiar că se putea recunoaște ca fiind oi și miei de la acea depărtare (spirituală). Însă în apropierea sufletească turma era compusă din o grămadă de oameni evlavioși și blânzi, predominant din suflete femeiești, care au trăit pe lume iubindu-și crucea, dar considerând clerul catolic mult mai important decât pe Mine, Domnul, fiindcă ei nu mă cunoșteau și nici acum încă nu Mă recunosc - din care cauza ei arată încă și acum dintr-o oarecare depărtare spirituală ca niște animale de cel mai blând fel. Atunci când omul nostru a ajuns afară, simțindu-se destul de bine ca unul, care după o practică lungă este pus pentru prima dată într-o slujbă plătită, s-a lăsat jos pe o piatră plină cu mușchi și s-a uitat împrejur, unde s-ar afla oile și mieii. Dar acum el n-a mai zărit nici o urmă a acelor animale folositoare, ci un număr mare de fete foarte frumoase și gingașe, care săreau vesele încoace și încolo pe o câmpie largă, adunând flori și împletind din acestea cele mai frumoase cununi și cununițe. Atunci când omul nostru a observat asemenea lucru, își spuse în sine; „Hm, asta este foarte ciudat! Este doar același loc, aceași câmpie pe care am descoperit cu puțin timp înainte un număr foarte mare de oi și miei. Acum parcă a intrat turma în pământ și în locul ei se află mii de fete foarte drăgălașe, din care una e mai frumoasă decât cealaltă! Drept să spun, dacă toată povestea asta nu este un oarecare fleac trecător, atunci bineînțeles că mi-ar fi această turmă mult mai dragă; dar aici mai bine să nu te încrezi în simțurile tale, fiindcă - întoarce-ți mâna și totul se schimba atunci! Aoleo, aoleo, acum vin ele toate spre mine, fără ca eu să le fi numit pe nume! Nu-i numic, îi bine și așa; atunci îi voi putea privi pe copiii aceștia din apropiere după voința inimii mele și - oh, oh! - poate chiar voi putea aici să o îmbrațișez pe una sau pe alta? În acest caz nici n-ar fi așa de rău să fiu aici pentru veșnicie un cioban unei turme schimbate într-un mod atât de miraculos! Intr-adevăr nu-i rău, nu-i rău! - Ele vin mai aproape; și cu cât vin mai aproape, cu atât mai minunate arată ele! Aceea de acolo din mijloc - oh, oh, cât de frumoasă e ea! - O putere a moralei mele, nu mă părăsi acum, căci altfel, sunt ca o carte deschisă! Este numai bine că aici prostească lege a preoților de a nu se căsători nu mai are valabilitate, altfel ar putea deveni unul dintre noi într-un mod foarte simplu un păcătos vrednic de moarte! Eu ar trebui probabil să le spun pe nume citind din carte, dar asta nu voi face acum; fiindcă atunci evident că ele vor fugi de mine și nu mi se vor mai arăta! De aceea fi tăcută, tu cartea mea groasă plină de nume; în fața acestei turme tu să rămâi frumos închisă! Ele vin tot mai aproape și - fi numai liniștit, încă zece pași și ele sunt aici; da, toți acești îngeri drăgălași vor fi la mine! - O voi îngerași dragi și drăgălași!” Priviți, acum sunt deja toți acei “îngerași drăgălași” la omul nostru, îl înconjoară și îl întreabă, ce face el aici? ----------------------------------- Hoper 20.2.2010, 22:07 Capitolul 7 ----------------------------------- Capitolul 7 Ispita episcopului Martin și învățătura sa prin îngerul Petru Omul nostru, nenorocit de atâta finețe și iubire, a răspuns cu voce cutremurătoare: „Oh, voi - îng - îngeri cerești, oh, oh, oh, drăgălași, drăgălași îngeri! - Oh, ohooooh, cei mai drăgălași îngeri a lui Dumnezeu! - Eu - - fiu - coibanul vostru; dar voi cei, cei mai drăgălași îngeri, voi vedeți, sunt prea prost pentru aceasta!” Cea mai frumoasă din turmă s-a așezat copilăresc și cu naivitate lângă omul nostru și celelalte i-au urmat exemplul. Chiar acea frumusețe i-a spus imediat ciobanului nostru: „Oh, drag bărbat, ești prea modest; mie mi se pare că ești foarte frumos și dacă ai fi de convins, fi peste măsura de fericită, sa fiu pe veci a ta! Uită-te la mine; nu-ți plac?” Omul nostru nu mai poate vorbi de atâta îndrăgosteală și nu scoate decât un ooooooooh nemaiterminându-se și vibrând; căci frumosul cap blond și buclat, cei mai drăguți ochi mari și albăștri, gura ca de trandafir, sânii perfecți, cele mai frumoase și rotunde mâini, cât și picioarele perfecte, toate acestea îl scot pe omul nostru aproape din minți. Ingerul vede emoțiile de dragoste ale ciobanului, se apleacă peste el și îi dă un sărut pe frunte. Până atunci s-a ținut omul nostru încă destul de curajos; dar acum s-a terminat cu totul! A devenit din cap până în picioare fără astâmpăr; îmbrățișă frumusețea după puteri și în sfârșit cade într-un curent de declarații de amor. Dar când a ajuns la cel mai sus extaz, s-a schimbat deodată toată scena. Drăguții îngeri dispărură și îngerul Petru stătea acum la omul nostru și vorbi: „Dar frate, cum îți paști oile? Așa sfat ți-am dat eu ție? Da, dacă te comporți așa cu oile și mieii încredințați, atunci nu vei ajunge multă vreme veșnicul capăt al vieții! De ce nu ai folosit cartea?” Spune episcopul Martin: „De ce nu mi-ai spus, văzândule de la casă ca fiind oi și mielusori sunt de fapt cele mai frumoase și drăguțe fete, la care numai o piatră ar putea rămâne indiferentă? ! Tu vezi, eu de fapt numai am tachinat și din această sâcâiala nu vei face o poveste groaznică?” Vorbește îngerul: „Cum este acum cu celibatul tău? Ai rupt acum aceasta și jurământul veșnic de castitate?” Spune episcopul Martin: „Ah, celibatul, jurământul! Eu sunt acum cu tot cu piele și păr pe pământ luteran; aceasta ridică cele două fapte! Și așa: unui înger, cum a fost acea fată și pe pământ m-aș fi sacrificat și de dragul ei aș fi devenit luteran! Dar încotro au dispărut acele fete frumoase, mai ales acea una? Oh, dacă mai putea s-o mai văd doar odată!” Vorbește îngerul: „Prietene, în curând le vei vedea, împreună cu însoțitorul; dar atunci nu ai voie să-i vorbești și mai puțin să te apropii! Dar dacă se ia după tine, atunci ridică mâna și spune: “întoarce-te în numele Domnului înapoi la ordinea cuvenită și nu mă ispiti, ci ascultă vocea curată!” Dacă nu se îndreaptă turma la aceste cuvinte, atunci deschide cartea și citește numele care sunt scrise înăuntru, așa se va destrăma dintr-odată turma sau - dacă vor simți în glasul tău un ton, care provine din puterea Domnului - atunci te vor urma. Tu însă, le vei ghida pe acel munte spre amiază, unde îți voi ieși în cale! Ce s-a întâmplat acum, sacrifică în inima ta lui Domnul Iisus; căci El te-a lăsat, cazi într-o capcană și să alungi de la tine celibatul încăpățânat! Acum nu mai pica; ca un astfel de caz asemănător ți-ar strica mult și sute de ani pământești serioși ai repara, până când vei fi iar apt! De aceea fi acum atent și deștept! Dacă vei fi mai tare, atunci îți vor veni în cale nenumărate frumuseți în împărăția lui Dumnezeu; dar mai înainte trebuie sa alungi toate cele pământești de la rădăcină Acum ramâi aici și favoare totul după sfatul meu, așa vei avea un drum comod pentru ascultare în numele Domnului!” După aceste cuvinte dispare îngerul Petru deodată, pentru a nu-i da ocazia episcopului, mai facă vreo remarcă poznașă și în unele probleme să-l contrazică pe înger! ----------------------------------- Hoper 20.2.2010, 22:11 Capitolul 8 ----------------------------------- Capitolul 8 Discuțiile critice și recunoașterea păcatului cu sine ale lui episcopul Martin Iar cu totul singur pe câmpie, începe după un timp un monolog cu sine: (Spune episcopul Martin:) „Unde a plecat acum conducătorul meu? Un conducător curat; când am cea mai mare nevoie de el, dispare Dumnezeu știe unde! - Numai când ai greșit undeva, este imediat acolo - o trăsătură, pe care nu o pot suferi deloc! Ori să rămână la unul și să-l conducă pe drumurile nesigure, cum sunt aceste ființe din acestă lume spirituală, sau - se care pentru vecie de lângă mine, dacă vine numai atunci la mine, când deja am păcătuit într-un fel său altul! O, așa nenorociți ar trebui să fie mai mulți! Dacă vrea să ghideze spre înălțarea spiritului, atunci să rămână vizibil lângă mine, căci altfel condusul lui nu are nici un fel de preț! Las că vezi tu, tu ascunzător de patron și de conducător, - vei avea cu mine de furcă, până când îți vei pierde toată răbdarea! Ce poate să mi se întâmple mai rău? Luteran sunt eu, după învățările Romei sunt cu totul pregătit pentru iad - poate, fără fi observat, sunt deja înăuntru? ! De aceea lasă mai încă odată sa vină la mine frumoșii mielișori! Eu nu voi fi un lup în blana lor, dar un amant plin de foc, cum nu a mai existat pe pământ un al doilea! - Mâna mea nu o voi mai ridica spre ele și nu le voi citi nici din această carte, pentru a nu mai fugi de la mine. Eu nu vreau să uit așa de mult de mine cu una și cu cealaltă; dar de ridicare a mâini și de citire nu va fi nici o urmă de descoperit la mine! Și dacă vine dintr-o ascunzătoare la vedere, atunci va vedea, cum poate vorbi un episcop de pe pământ, dacă el așa vrea! - Unde oare rămân drăgălașii îngerași așa de mult? Până acum nu se recunoaște nici o urmă de ele. Eu observ acum și la mine, am devenit mult mai curajos și îndrăzneț! De aceea veniți numai, drăgălași îngeri, găsiți în mine bărbatul potrivit - nici un laș ci un erou și ce fel de erou! Dar încă tot mai stau undeva! Atrecut ceva vreme, de când m-a părăsit conducătorul meu și încă nu este de văzut niciunde vreun suflet! Ce să fie oare aceasta? M-a pus oare conducătorul meu curat așa de frumos pentru toate timpurile? Povestea miroase frumos și tare despre aceasta! Mie mi se pare iar, așa de parcă au trecut o duzină de ani, de când m-a părăsit. Vor crește oare din ei milioane de ani? Această viață de spirit este într-adevăr o viață porcoasă! Stai aici în adevăratul sens al cuvântului ca un bou la munte: totul este așa în ceață; fără lumina adevărată! Totul nu este așa cum se arată! Piatra, pe care deja de multă vreme stau și aștept mieii și oile, este cu siguranță cu totul altceva, decât pare a fii! Și drăgălașii îngeri: Dumnezeu știe, când și ce sunt de fapt? Probabil - nimic! Dacă ar fi ceva, ar trebui să fie deja aici! Da, da, nu este nimic, ce este aici! Și conducătorul meu; căci altfel, imposibil să poată dispară așa de repede în nimicul curat! Cel mai mult mi se pare această viață asemănătoare cu o viață din visuri. Des am visat și eu tot felul de lucruri prostești, de tot felul de schimbări. Dar ce au fost ele? Nimic, numai poze, proiectate de puterea imaginației a sufletului! Exact așa este și această viață, nimic mai mult, decât cu siguranță un vis veșnic gol! Doar că menționările mele par a avea conținut; în rest totul este unmai o mizerabilă parte fantezistă a unui suflet! Acum aștept cu siguranță deja 200 de ani acei mielușori și oi, dar nu se vede nici o urmă de ele! Dar ce totuși mă miră: în această lume a fanteziei această carte, îmbrăcămintea mea de țăran și locul cu tot cu casa luterană și templu nu și-a schimbat deloc înfățișarea? Această poveste este într-adevăr puțin comică. Ceva trebuie să fie adevărat la acest lucru, dar cât, aceasta este o altă întrebare! Sau poate nu este potrivit, ca imediat la început n-am fost deacord, urmez învățăturile lui? ! Dar dacă este un drept conducător, nu ar fi putut să-mi spună, în loc să dispară în praf fără nici un cuvânt! Nu a spus el, dacă mai pic încă o dată, voi strica mult și în serios voi linge sute de ani pământești acea rană? Dar am căzut oare deja? Cu gândul și că am vrut bineînțeles, dar în fapte cu siguranță imposibil, acei îngeri nici nu au apărut! Poate că de aceea nu au apărut, am vrut și am avut astfel de gânduri? Aceasta ar putea fi foarte ușor! Dacă m-aș putea scăpa de asemenea gânduri! De ce trebuie să fie așa de teribil de frumoase și ispititoare? M-am băgat ca lumea la apă! Acum înseamnă așteptare, până când se vor așeza gândurile mele proaste - și voința odată cu ele! Aceasta mi se pare bine: dacă aceasta este o probă a slăbiciunii mele mari, atunci va avea o agățătoare disperată; căci în acest punct am fost pe pământ în secret un animal în cea mai bună formă! Da când vedeam rochii așa cu drept înfoiate, atunci îmi era - - - trebuie sa taci! Cât de multe am - - taci despre lucruri, care au trecut deja de mult! - frumoase și tinere călugărițe! Oh, acelea au fost vremuri, - dar acum taci! Cât de sever am fost în scaunul de spovedanie către copiii care se confesau și cât de slab față de mine! Din păcate, din păcate, nu a fost corect; dar cine în afară de Dumnezeu are puterea să reziste forțelor naturii? Dacă n-ar fi prostescul celibat și un episcop ar fi bărbatul unei muieri pedante, cum după cunoștiințele mele s-a și exprimat Paulus, atunci ar fi carnea cu siguranță o bătălie ușoară. Dar așa trăiește un episcop că adam în fața pomului de cunoștință cu ispititoare de Eva - în paradis și nu se satură de a mânca mărul oferit! O, mare prostie! Este așa, cine o poate schimba? Creatorul singur, dacă El vrea; fără El rămâne omul - mai ales din perspectiva mea! - veșnic și pentru toate timpurile un animal și un animal cu totul dezgustător! Domnul meu fii milostiv și îngăduitor! Eu văd deja, dacă nu vei pune mâna pe mine, va merge greu cu mine mai departe; căci eu sunt un animal - și conducătorul meu o căpățână încăpățânată, poate chiar duhul lui Luther! Așa nu va merge! Răbdare, nu mă părăsi; iarăși o mie de ani pe un singur loc!” Acum tace în sfârșit și așteaptă în liniște oile și mielușorii. ----------------------------------- Hoper 20.2.2010, 22:19 Capitolul 9 ----------------------------------- Capitolul 9 Alte probe de răbdare ale episcopului Martin și hazul lui de necaz El se uită în toate părțile și așteaptă și așteaptă; dar încă nu se zărește nici un semn de la oi și miei. El se ridică acum de pe piatră lui, se urcă pe ea și se uită din acest loc mai înalt după oi; dar nici de acolo nu se poate vedea nimic. Atunci începe el să strige, însă nimeni nu se anunță și nici nu apare nimic. El se pune din nou jos și așteaptă. Dar în zadar, fiindcă nimic nu se arată din nici o parte. El așteaptă încă un timp și fiindcă nimeni nu vrea să apăra, se scoală atunci foarte nerăbdător, își ia cartea sa și se duce mai departe, spunând următoarele cuvinte: (Episcopul Martin): „Acum m-am saturat deja de această întreagă întâmplare! S-au scurs deja cu siguranță iarăși în jur de un milion de ani, cel puțin după estimările mele și încă nu s-a schimbat situația mea! Acum n-o să-ți mai bați joc de mine, tu, conducătorul meu curat; ca un băiat cinstit îți voi pune cartea ta prostească în casa ta luterană și mă voi duce atunci la drum - încotro mă duc, încă nu știu! Se va zări totuși un sfârșit al lumii acesteia precum scânduri bătute în cuie, unde se poate spune atunci: Huc usce et non plus ultra (până aici și nici un pas mai departe! ) Și dacă va trebui în numele lui Dumnezeu să șed într-un asemenea loc cam un trilion sau chiar un decilion de ani, până ce și scândurile lumii spirituale vor fi atunci putrede, totuși voi ști, pentru ce mă ostenesc! Dar aici să se bată joc de mine pentru nimic și iarăși nimic, asta nu accept. Fiindcă răul pe care mi-l fac eu mie, pe acela îl pot suporta mai ușor, decât acela care mi-l pricinuiește acest derbedeu redus la minte, care vrea să fie un conducător! Eu sunt deja atât de supărat pe acest derbedeu luteran, chiar acum aș putea deveni violent, dacă mi-ar apărea în cale! Ar putea oare exista ceva mai plictisitor și chiar mai rușinos, decât să aștepți un lucru dorit îndelung și acela să nu mai apără? Nu, asta-i prea de tot! Ce timp înfricoșător de îndelungat mă aflu deja aici; ori a trecut în relitate sau mă înșală simțurile, a trecut acum deja - Doamne ajută-mă! - și întru totul fără un motiv și un scop pe care poți să-l înțelegi! Fiindcă din cauza unor anumite oi și miei, - asta deja de mult nu mai este adevărat și cum n-a fost niciodată adevărat! Dacă întâlni aici numai un om asemenea mie, o cât de minunat ar fi asta! Cât de frumos am păși împreună peste această lume spirituală urâtă, ar fi o adevărată bucurie; dar așa trebuie să împart această bucurie numai cu mine însumi! Dar acum înainte! Nu mai e timp de pierdut, dacă nu vreau să transform și eu în stană de piatră, așa că această piatră! Oare unde-i acea carte dezamăgitoare? S-a dus poate ea singură acasă, pentru a mă feri de acest efort? Și așa îi bine! Dar totuși mă supără într-ascuns un pic; ea doar se află aici mai înainte și eu am vrut sa o iau în mână - și uite, ea a dispărut! Nu, lumea asta spirituală e atât de prostească ca prostia din ea se află deasupra orizontului a tuturor închipuirilor omenești! O carte o șterge singură, am criticat-o puțin, dar pe drept! Asta nu-i lucru rău! Eu voi trebui să cer scuze și acestei pietre, fiindcă mi-am odihnit ființa mea nedemnă atâta timp pe ea - altfel dispare și ea! Și așa trebuie să pun acum la drum prin ceața asta nemaipomenită și prin coridoare de mușchi, luminat fiind ca la un echinox dublu de gândac și va trebui să cer și mușchiului mai întâi voie,-mi permită îngăduitor, sa pun piciorul pe el, eu având ca motiv mișcarea mea înainte! O asta-i deja aproape blest - , stop, numai să nu înjur! Asta e deja o prostie foarte mare! Uite acolo: și - Doamne fi lăudat! - și casa luterană împreună cu templul s-au dus la plimbare Dumnezeu știe unde! Continuați numai așa, până la sfârșit totul dispare! Numai piatra mai e încă aici, dacă asta e adevărat? ! După arătare aș putea spune că piatră ar mai fi aici; dar trebuie totuși să verific mai exact! - Corect, corect și domna piatră a dispărut! Ei, acum a venit timpul probabil și pentru mine ca să plec? Dar încotro? Aici nu este într-adevăr prea mult de ales! Numai drept înainte, ghidându-mă după nas - cu condiția că mai am un nas; fiindcă cine a fost numai dus de nas ca mine deja pentru a doua oară câteva milioane de ani, acela ar trebui totuși să se întrebe cu seriozitate, cum stau încă lucrurile cu posesia acestui membru? Dar Doamne mulțamu-ți, eu încă îl mai am; de aceea numai înainte, urmându-l pe acest singur indicator de drum în această lume spirituală într-adevăr frumoasă!” Priviți, acum începe el să meargă și îngerul lui Petru îl urmează în chip nevăzut.” A merge” în lumea spirituală înseamnă îns㠓a-și schimba firea” și cum ea se schimba, așa se schimba aparent și locul. - Noi vom vedea acuși încotro se îndreaptă omul nostru. - ----------------------------------- Hoper 20.2.2010, 22:27 Capitolul 10 ----------------------------------- Capitolul 10 Episcopul Martin în rătăcire. Indicații ale Domnului referitor la stări spirituale și însemnătatea lor Acela dintre voi, care se pricepe la busola spiritului, va băga de seamă acuși că omul nostru în loc să se îndrepte acum către amiază el a ales calea dreaptă direct spre seară. El merge acum foarte curajos și încet înainte; dar nu descoperă nimic în afară de un pământ de câmpie pe care crește puțin mușchi și o iluminare slabă în nuanță de gri a firmamentului aparent, care devine tot mai întunecată cu cât megi mai departe și mai adânc înspre seară. Această întunecare, care devine vizibil mai puternică, îl supăra puțin; dar ea nu-l poate convinge să nu-și mai continue mersul și aici am avea și motivul acestei stări: Recunoașterea și credința lui sunt aproape neânsemnate. Ceea ce este încă prezent, este convingerea greșită împotriva cuvântului pur din evanghelie, așa deci anticrestinism total și o ură împotriva sectelor cu intenția ascunsă sub o mască grotescă. De acolo vine și mersul episcopului către seară devenind tot mai întunecoasă; de aceea și pământul slab acoperit cu mușchi, care arată uscăcimea și nimicnicia cea mai subțire a cuvântului Meu din inima acestui om. De acolo vine și întunecarea crescândă, fiindcă cuvântului lui Dumnezeu (în fața căruia se apleacă numai pentru aparență episcopii în haine roșii și aurii) i s-a dat prea puțină importanță sau chiar deloc; acest fapt l-a făcut pe el să nu se formeze în el niciodată acea căldură de viață, din care ar fi putut reieși atunci pentru suflet lumina minunată a veșnicei dimineți. Asemenea oameni trebuie să ajungă în lumea spiritelor în cea mai mare părăsire aparentă și în cea mai adâncă noapte; abia atunci este posibil,-i întorci. Cât de greu este aici pe pământ să-l aduci pe un asemenea episcop pe drumul apostolic adevărat, tot așa și chiar mult mai greu este acolo, fiindcă el fiind duh, bineînțeles că nu e accesibil din afară, dar în el nu se găsește nimic altceva decât conceptii spre pierzare, argumentații greșite și de fapt setea de domnie. Din pricina milostivirii Mele sunt bineînțeles multe lucruri posibile, care ar fi imposibile în mersul obișnuit al lucrurilor! De aceea vreți să vedeți tocmai la acest om, unde poate el ajunge cu ceea ce se află în el și ce poate la sfârșit, când să spunem așa, toate frânghiile se rup, facă milostivirea Mea, fără a interveni în libertatea spiritului. O asemenea milostivire i se împarte și acestui om, fiindcă el s-a rugat odată, ca Eu să-l cuprind o dată cu mâna Mea! Dar mai repede nu poate să-l cuprindă singura putere a milostivirii Mele, decât atunci când el îndepărtează de la sine tot balastul propriu care conține tot felul de idei greșite și răutăți ascunse, ceea ce se arată prin starea de întunecime deasă, care îl înconjoară. Dar acum să îndreptăm ochii noștri iarăși spre călătorul nostru! - Cu pas încet și calculat el pășește iarăși înainte, examinând pământul la fiecare pas, dacă acesta este destul de stabil pentru a ține. Fiindcă pământul devine pe ici pe colo mlăștinos și nămâlos, ce este un semn corespunzător, ca toate recunoașterile lui greșit argumentate se vor vărsa acuși într-o mare de secrete nepătrunsă. De aceea vă loviți deja acum de diferite mici mlaștini de secrete în tot mai deasa întunecare - o stare care se arată deja la mulți oameni pe pământ prin faptul că, atunci când începe a vorbi cu ei un înțelept despre viața spiritelor și a sufletelor după moarte, ei caută mute discuția prin însemnătatea următoarelor cuvinte: așa ceva i-ar face zăpăciți, prost dispuși și posomorâți și omul ar deveni în primul rând nebun dacă s-ar gândi mult la asemenea lucruri. Această frică nu e nimic altceva decât pășirea sufletului pe un asemenea pământ, care este deja mlăștinos și unde nimeni nu mai are curajul să măsoare nemărginitele adâncuri ale unor asemenea mlaștini cu grila lui de recunoaștere destul de scurtă din cauza fricii, nu se scufunde astfel în locuri fără fund. Priviți, pământul care îl poartă pe omul nostru, începe să dezvolte neâncetat lacuri mici întinse, între care se șerpuiesc numai unele cărări mici, înguste și aparente. Aceasta corespunde nebuniilor spuse a unui asemenea cuvântator de Dumnezeu fără recunoaștere, dar care în inimă este cel mai pur ateist. Deci pe un asemenea pământ merge omul nostru drumul, pe care se duc multe milioane! Tot mai înguste devin aceste cărări între lacurile care devin tot mai mult fără fund, el fiind cu o nepătrundere disperată pentru recunoașterea sa. El se clatină deja tare, ca cineva, care merge pe un drum îngust , sub care curge un râu năvalnic. Dar totuși el nu se oprește, ci pășește mai departe clătinându-se mânat de o formă greșită de dorință de cunoaștere, pentru a găsi un oarecare capăt a lumii spirituale; în parte și pentru a căuta în secret oile frumoase cu mieii, fiindcă ele încă nu dispar din mintea lui! Cu siguranță i s-a luat totul, ce l-ar putea aminti de acestea: cartea, câmpia, piatra (de impuls) împreună cu oile și mieii, care pe lume i-au pricinuit lui o dată multe momente fermecătoare și chiar încântătoare. Mai ales din această cauză l-a confruntat îngerul lui Petru cu ele, pentru a aduce la iveală slăbiciunea din el și pentru a-l săraci astfel și mai mult. Acum și noi vedem, ce face omul nostru, până ce el va ajunge la marea nemărginită, unde se va zice așa: „Până aici și nici un pic mai departe ajunge orbirea, prostia și prea marea ta nebunie!” -l lăsăm de aceea să meargă până la capătul extrem a prostiei lui, de care el nu mai e prea departe. Acolo vrem să-l ascultăm atunci căindu-se și ce fel de nebunii va arunca el în marea nopții sale sufletești! Însă fiecare dintre voi să cerceteze părerile sale tainice și prostești, ca el să nu ajungă mai devreme sau mai târziu pe calea asta foarte tristă a acestui călător! ----------------------------------- Hoper 20.2.2010, 22:43 Capitolul 11 ----------------------------------- Capitolul 11 Situația critică a drumețului nostru; continuarea discuției cu sine și supărarea sa gravă Uitați-vă acum: omul nostru a ajuns deja la mare; nici o limbă de tărâm nu împarte apa aceea fără margini a mării, ce reiese de fapt din nemărginita neântelegere a acestui om și se arată în forma cuvenită. Și descrie starea acelui om, în care nu ajunge aproape la nici o imaginare și nu înțelege de fel aproape ca și unul complet nebun, la care toate înțelegerile sale curg haotic într-o mare de nebunii. Bosumflat și nedocil stă el acum la ultimul capăt, care este: la ultima înțelegere, adică la sine! Pe el însuși se mai recunoaște; restul a devenit totul o mare întunecată, în care nu se află nimic în afară de monștri întunecați și deformați care înoată orbi și muți în jurul omului nostru, așa de parcă ar vrea să-l devoreze. Mare este întunericul și umed și rece este acel loc; omul nostru obsearvă numai din valuri o lumină slabă și din zgomotul făcut de apă el vede, se află la capătul unei mări imense. Ascultați-l acum pe el, ce lucruri ciudate spune, pentru ca să observați cum nu este numai acest om, ci cum l-i se întâmplă la o mare majoritate de oameni, care cu tot capul, în imaginația lor prostească, nu au posedat nimic sau deloc în inimile lor! Ascultați acum, el începe să vorbească: (Spune episcopul Martin:) „Da, da, da, - acum este potrivit! O tu viață blestemată și groaznică! Cel puțin zece milioane de ani pământești a trebuit să rătăcesc eu suflet sărac, prin această noapte întunecată, în loc să ajung la capătul dorit a unei mări, care fără nici un pic de efort pentru veșnicie m-ar devora! Aceasta ar fi pentru mine” Odihniți-vă în pace și lumina veșnică lumineze! Pe pământ cu siguranță mi-au cântat des acest imn. Sigur mă odihnesc pentru lume acum pe veci și cenușa mea va fi luminată de un oarecare soare sau de aerul închis al unei cripte; dar eu, eul, eul meu real - ce s-a întâmplat cu mine? Eu sunt tot același, care am fost; dar unde, unde sunt eu, unde am ajuns eu? Aici stau ca pe o limbă de pământ nesigură, dacă se poate numi acesta pământ și în jurul meu este întunecat și o nemărginită mare! O oameni, care aveți pe pământ încă milostivirea cea mare, posedati viața corpului - bineînțeles, dacă mai există pământul -, cât de nemărginit de fericiți și enorm de bogați față de mine voi toți și cei care cerșiți în zdremțe pentru un ban! Din păcate vă așteaptă aici un început ca și al meu său poate unul mai rău! De aceea salvați-vă acolo, care se poate salva: ori prin sprijinul tare a legii lui Dumnezeu, sau să devină cu corpul și cu sufletul pisălog, ce este de preferat; tot restul nu este bun de nimic! Dacă fi făcut aceasta sau aceea, fi acum mai fericit; așa stau pe veci ca un bou și un măgar în același timp - nu în fața unui munte, ci în fața unei mari, care se întinde veșnic, care probabil mă va devora pentru veșnicie, dar imposibil să omoare, pentru că trebuie să fiu nemuritor! Dacă ar putea ceva din această lume prostească a spiritelor să-mi dea moartea, atunci ar fi fără dau greș foamea îngrozitoare, care mă chinuie deja de milioane de ani pământești! Dacă nu aș fi un suflet aerisit, atunci m-aș fi aruncat unui vârcolac să devoreze până la degetul mic de la picior; dar și așa aceasta nu este nimic și iar nimic! Dar dacă va devora această mare, cu siguranță o va face, cum îmi va merge în nemărginita lume a peștilor?ți rechini mă vor mânca și câți monștri mă vor încerca cu dinții lor și mă vor mânca și îmi vor pricinui cele mai mari chinuri, dar nu vor fi în stare să omoare pentru totdeauna? ! - O, cea mai frumoasă privire pentru viitorul veșnic! Poate că acele oi și mielușori au fost un fel de sirene(ispite) și m-au atras aici, pentru a mă rupe și a mă mânca? Bineînțeles că nu mai este adevărat, le-am văzut acum câteva milioane de ani pământești; dar totuși nu ar fi ceva de neconceput în această lume prostească a spiritelor, unde trăiești miile de ani, fără sa vezi altceva decât pe sine, observi, fără faci ceva, în afară ca din când în când să ai câțiva mii de ani discuții fără valoare și neroditoare cu sine, așa că cel mai nebun om cu corp de pe pământ! Un singur lucru nu înțeleg, nu am o frică mai mare în situația în care mă aflu? În fond sunt mai degrabă nervos decât fricos; dar cum nu am pe nimeni, la care să-mi descarc nervii justificați, așa trebuie să-l mestec ca un oțet care a stat mult timp. Totuși mi se pare, dacă Dumnezeu, dacă este cineva, ar veni la mine, atunci oțetul meu de nervi ar fii din nou iar proaspăt. putea întra-devăr sa pun mâna pe un astfel Dumnezeu, dacă este, ca lumea anterioară a împodobit-o cu nenumărate minunății, dar această veșnică ca și un tiran de tată vitreg cu copiii vitregi care îi urăște și care fără vina lor au obținut viață și din păcate au ajuns copiii săi vitregi! O cât de minunat ar fi,-ți descarci furia la un asemenea Dumnezeu, dacă ar fi unul! Dar din păcate nu există Dumnezeu și niciodată nu a existat vreunul! Căci dacă ar fi un fel de ființă dumnezeiască mai înaltă, atunci ar fi necesar să fie mai inteligentă decât noi, creațiile sale; dar așa nu este de descoperit nici cea mai mică urmă de inteligență! Căci aceasta trebuie să înțeleagă și un orb, orice lucru și întâmplare trebuie să aibă rostul ei; și eu sunt un lucru și o întâmplare! Eu trăiesc, eu gândesc, eu simt, eu miros, eu gust, eu văd, eu aud, eu am mâini pentru lucru și picioare ca să merg, o gură, cu limbă și dinți și - cel mai gol stomac; și acest Dumnezeu să-mi spună: pentru ce? Pentru ce milioane de ani să posedezi aceasta, de care tot nu ai nevoie de ele niciodată? Deci afară cu un astfel de Dumnezeu neânțelept! vină stea cu mine de vorbă - dacă este unul - și să învețe de la mine înțelepciune! Dar eu aș putea să-l provoc de nenumărate ori, El tot nu ar apărea! De ce? Pentru că nu este!” ----------------------------------- Hoper 20.2.2010, 22:44 Capitolul 12 ----------------------------------- Capitolul 12 Episcopul Martin la un punct mort - primirea lui de către vaporul dorit intens. Discursul de mulțumire a lui Martin către omul de pe vapor, care este însuși Domnul După o pauză lungă, în care el a așteptat totuși puțin înspăimântat Dumnezeirea pe care a înjurat-o și a provocat-o chiar, începe el iarăși discuția următoare cu sine, o discuție puțin confuză: (Episcopul Martin): „Nimic, nimic și iarăși nimic! Eu pot să provoc pe cine vreau eu; defaimez pe cine vreau eu; înjur dur pe oricine aș vrea eu; aici nu este nimeni, aici nu mă aude nimeni, eu sunt ca o vietate singură și conștientă de sine în întregul infinit! Dar eu totuși nu pot să fiu singur! Numărul mare de o mie ori o mie de milioane de oameni de pe pământ, care au fost născuți așa că mine, care au trăit și au murit iarăși unde oare s-au dus aceștia? Oare au încetat ei de tot să mai fie, sau au avut ei ca mine același destin de măgar, aflându-se în toate acele puncte nenumărate a întregului infinit, fiind la o depărtare nespus de mare unul față de altul? Asta mi se pare, e cea mai probabilă supoziție! Fiindcă conducătorul meu de mai înainte și după aceea oile frumoase împreună cu mieii au fost doar o dovadă sigură, pentru faptul că în această lume nemărginită probabil mai există încă oameni! Dar unde, unde, unde? Asta e o altă întrebare! De aici încolo peste marea asta nemărginită mai sunt probabil numai foarte puține vietăți - dar cu mare probabilitate nemărginit de departe în spatele meu! Dacă putea numai să merg înapoi, atunci aș dori să fac și această încercare și i-aș căuta! Dar din păcate sunt înconjurat aici așa de tare de apă, o întoarcere pare să fie aproape nerealizabilă. Ah, dacă ar fi aici un vapor mic dar sigur, în care să pot intra așa liber și pe care să-l pot conduce, oriunde aș vrea eu: ce binecuvântare ar fi într-adevăr asta pentru mine, eu cu adevărat tare sărac om de-a lui sata - - oho, nu cu cuvântul; acest nume să nu-l am niciodată pe buzele mele! Chiar dacă există sata -, nu “diavol” tot atât de puțin ca însuși dumnezeirea; dar noțiunea însăși este așa de urâtă, ce-i drept nu se poate pronunța ușor fără o cutremurare oarecum tainică! Însă ce văd acolo pe nivelul apei, nu departe de aici? Este oare un monstru - sau cumva un vapor? Uite, tu ochi al meu posomorât, acel lucru vine tot mai aproape! În numele lui Dumnezeu, este într-adevăr un vapor, un vapor destul de agreabil cu pânză și cârmă! Nu, dacă ar veni el aici, atunci ar trebui totuși să încep a crede în Dumnezeu; fiindcă așa ceva ar fi o dovadă prea bătătoare la ochi împotriva a toate, ce am spus până acum! Intr-adevăr, el vine încontinuu tot mai aproape! Poate că el are chiar pe cineva la bord? Eu voi striga după ajutor: poate că aude cineva? ! (tare:) He încoace! He încoace! Ajutor! Aici se află un episcop nefericit deja de un timp nemărginit de lung, care a jucat cândva pe pământ rolul unui foarte mare domn, dar care acum s-a scufundat în lumea cealaltă în cea mai mare sărăcie și care nu se mai știe ajuta și sfătui pe sine! O Doamne, o tu Dumnezeul meu mare și atotputernic, dacă ești tu unul de felul acesta, ajuta-mă, ajuta-mă!” Acum priviți, vaporul se apropie cu îndemânare de mal, unde se află omul nostru! La bord puteți vedea și un marinar iscusit, care Eu însuși sunt și în spatele omului nostru pe îngerul lui Petru, care acum, deoarece vaporul se lovește de mal,șește ușor în vapor împreună cu episcopul nostru. Episcopul însă zărește numai pe Mine, Eu fiind pentru el marinarul, pe îngerul lui Petru el încă nu-l vede, fiindcă acesta călătorește tot timpul în spatele lui. El merge acum, cu o expresie a feței foarte prietenoasă, direct spre Mine și spune: „Ce fel de Dumnezeu său un alt duh bun a făcut aceasta, ca tu cu vaporașul tău pe această mare nemărginit de imensă te-ai rătăcit sau chiar ai cârmuit cu bună știință exact în această împrejurime, unde eu aștept eliberarea de un timp neimaginabil de lung? Ești tu așadar chiar un cârmaci în astă lume spirituală sau cineva asemenea unui salvator? Oameni de teapa ta trebuie să fie aici incredibil de rari, fiindcă eu n-am găsit aici de un timp îndelungat nici cea mai vagă urma a unui om! O tu prieten cel mai drag și binecuvântat! Tu îmi pari a fi de un caracter mult mai bun, decât unul care mi s-a impus cu un timp îndelungat în urmă ca, conducător în această lume, pentru a mă aduce pe drumul drept! Dar acesta îmi era un conducător de neântrecut! Dumnezeu domnul să-i ierte lui; fiindcă el m-a condus numai un timp scurt și atunci numai spre lucruri rele! O dată a trebuit să dezbrac de îmbrăcămintea mea de episcop, care am adus-o cu mine din lume numai Dumnezeu știe cum și în loc de ea să îmbrac aceste haine țărănești care sunt acum pe mine, acestea trebuie să fie probabil făcute din cel mai bun material, altfel ele n-ar fi ținut, chiar la un comportament grijuliu cu ele, milioane de ani pământești! Dar cu această surpriză fi fost încă satisfăcut, bineînțeles cu speranța spre un destin mai bun. Singur, oare ce a făcut acel laș, care s-a vrut conducător? El singur m-a făcut cioban al oilor și mieilor lui, îndrumându-mă cu niște idei morale! Eu am preluat slujba cu plăcere - chiar dacă pe un pământ luteran -, m-am dus afară cu o carte groasă cu nume în ea la turma lui și am vrut să fac, precum el mi-a arătat; însă privește, din turma de oi și miei s-au făcut numai fete frumoase! N-a mai fost nici urma de oi și miei! Eu ar fi trebuit să citesc cu voce tare numele lor din carte, dar în toată împrejurimea nu s-au mai aflat asemenea animale, pe care le-am văzut mai înainte limpede din casa îndrumătorului luteran! Însă au venit la mine în mare număr, fără se fi lăsat strigate din carte, aceste fete dintre cele mai frumoase și glumeau în jurul meu și m-au și sărutat chiar. Și una dintre ele, cea mai frumoasă m-a cuprins cu cele două mâini ale ei și m-a strâns la pieptul ei gingaș cu o grație atât de fermecătoare, am intrat într-un asemenea amalgam de sentimente, cum probabil n-am mai simțit niciodată ceva asemănător pe pământ. Intreaga întâmplare n-a fost bineînțeles rea, mai ales pentru un novice ca mine în lumea asta; am știut eu oare de dinainte, voi primi în îngrijire asemenea fete în loc de oi și miei? Dar acolo a și venit deja, adus de fulger, îndrumătorul meu de treabă, m-a luat de mână și mi-a ținut o predică, care nu l-ar fi făcut de râs pe Martin Luther. El mi-a dat, sub unele amenințări, instrucțiuni noi, dar și mai prostești și aiuristice, pe care ar fi trebuit să le urmez cu foarte mare sârguință și sa duc la sfârșit toate oile cu miei pe un anume munte! Eu singur, tocmai nefiind foarte mulțumit cu o asemenea sarcină stranie, nu l-am mai văzut nici pe îndrumător și nici turma, am așteptat Dumnezeu știe câte milioane de ani, - singur și degeaba; am vrut în sfârșit să-i pun înapoi cartea în casa îndrumătorului meu curat. Numai că cartea, probabil fiind un fel de automat spiritual, s-a făcut nevăzută, ca și întreaga împrejurime; și atunci m-am dus și eu în sfârșit. Am venit încoace și n-am mai putut merge mai departe, am înjurat o vreme, tot ce mi-a venit pe buze și într-un sfârșit m-am dezamăgit complet, fiindcă un timp atât de îndelungat nu s-a arătat din nici o parte nici cel mai mic semn al vreunei salvări. În sfârșit ai venit încoace, tu cu adevărat înger salvator dumnezeiesc și m-ai luat în vehicolul tău sigur! Primește de aceea cea mai mare a mea mulțumire posibilă! Dacă fi avut ceva, ce ți-aș fi putut da, cât de dulce ar fi fost inimii mele ție veșnic datoare de mulțumire! Dar tu poți vedea, eu sunt aici mai sărac decât toate stările, pe care le-ar putea omul numi sărace și nu posed nimic în afară de mine. De aceea mulțumește-te cu mulțumirea mea pentru marea ta prietenie și cu mine însumi, dacă poți folosi la o oarecare slujbă! O Doamne, o Doamne, cât de liniștit și cât de sigur și cât de repede se deplasează vehicolul tău peste valurile spumegânde ale acestei mări nemărginite și ce sentiment agreabil! O tu prieten drag și dumnezeiesc, acum ar trebui să fie de față conducătorul meu redus la minte de altă dată! Atunci s-ar merita totuși efortul, te prezint lui și să-i arat, ce sentiment ar tebui să aibe un adevărat conducător și salvator, dacă el dorește să fie un conducător! Eu însumi am fost pe lume un conducător, dar - depre aceasta, mai bine tac! - O îți mulțumesc ție! Mii de mulțumiri! Cât de minunat merge vaporașul!” ----------------------------------- Hoper 20.2.2010, 22:46 Capitolul 13 ----------------------------------- Capitolul 13 Cuvintele dumnezeiești ale marinarului despre singurătatea binecuvântată. O oglindă de spovedanie pentru încurajarea recunoașterii de sine După aceea vorbesc Eu, fiind marinarul prietenos: „Trebuie să fie destul de neplăcut, te afli încontinuu singur; dar o asemenea singurătate îndelungată are totuși și părțile ei pozitive! Fiindcă atunci se câștigă timp, pentru a reflecta asupra unor obiceiuri prostești, pentru a le urî și a nu le mai face și a le lepăda de tot de la sine. Și uite, asta are mai mare preț decât cea mai numeroasă și luminoasă societate, în care apar tot timpul mai multe lucruri rele și prostii decât lucruri înțelepte și bune! Însă mai urâtă este situația, dacă singurătatea este amenințată de un pericol de moarte, chiar dacă adesea numai pare a fi așa; totuși o asemenea singurătate e încă de o mie de ori mai bună, decât cea mai fermecătoare și frumoasă comunitate! Fiindcă într-o asemenea singurătate te amenință doar un declin aparent, pentru care ar mai fi o salvare, dacă el s-ar întâmpla într-adevăr. Dar în comunitatea încântătoare și frumoasă menționată îl amenință pe om nu rar mii de primejdii adevărate, fiecare fiind întru totul în stare să strice de tot sufletul și duhul și să-l aducă în iad, din care aproape nu mai este cale de ieșire! De aceea era starea ta de acum, totuși o stare neagreabilă pentru simțul tău, dar în nici un caz una nefericită pentru ființa ta. Fiindcă uite, Domnul tuturor ființelor s-a îngrijit totuși de tine, te-a săturat pe măsură și a avut cu tine o răbdare mare! Fiindcă tu ai fost în lume un episcop romano - catolic, ceea ce Eu știu desigur și ți-ai făcut slujba păgână ce-i drept după cea mai riguroasă literă a legii, chiar dacă în interiorul tău tu nu dădeai acesteia prea multă valoare; dar așa ceva doar nu poate să aibă după judecata ta nici o valoare în fața lui Dumnezeu, care privește doar la inima și la faptele ei! În afară de aceasta ai fost tu foarte mândru și iubitor de domnie și ai iubit trupul femeilor peste măsură în ciuda jurământului tău depus să nu dorești femei tot timpul vieții tale! Ești tu oare de părere, acestea ar putea fi fapte plăcute lui Dumnezeu? Tu te-ai ostenit mult și cu mănăstirile și ai vizitat cu precădere pe acelea cu femei, în care erau destul de multe maici frumoase. Tu ai avut atunci o mare plăcere, ele se aplecau în fața ta ca la un Dumnezeu și îți cuprindeau picioarele și tu le-ai pus atunci la o sumedenie de încercări morale, dintre care unele nu sunt cu nimic mai bune decât o curvie completă!Crezi tu oare, așa o hărnicie morală era dreaptă de la tine pentru Dumnezeu Domnul? Ce ai făcut tu împotriva legii lui Iisus, care i-a spus apostolilor săi, fără saci, deci fără bani, fără îmbrăcăminte, fără încălțăminte - în afară când este iarnă - și niciodată două rânduri de îmbrăcăminte să pozezi sau să îmbraci, sau bogății enorme! Ce fel de mâncare aleasă a fost pe masa ta, ce caleașcă strălucitoare, ce fel de bogate insigne episcopale au decorat dependența ta de putere! Cât de des pe tribuna de vorbire ai jurat strâmb și te-ai blestemat singur când a trebuit sa fi un adevărat mesager al cuvântului lui Dumnezeu, așa să nu fie nici una nici alta adevărată, ce nu ai crezut tu însăși în toată viața ta! Cât de des te-ai pătat singur - și ai fost pe scaunul de spovedanie, atâta timp cât ai fost acolo și ai fost nemilos în fața celor mici și pe cei mari i-ai lăsat așa de repede sășască, așa cum un purece săre ușor printr-o poartă de cetate! Crezi tu oare, Domnului i-ar place aceasta, căci Lui îi este o groaza Babilonul roman în cel mai bun fel al sau? Ai spus tu vreodată în inima ta: “lăsați pe cei mici să vină la mine” ? - Ia te uită, numai cei mari au avut valoare în fața ochiilor tăi! Sau ai luat la tine vreodată un copil sărac în numele meu și l-ai îmbrăcat, i-ai dat să mânânce și să bea?ți care au fost dezbrăcați i-ai îmbrăcat,ți flămânzi ai săturat, câtor prinzonieri le-ai redat libertatea? - Ia te uită, eu nu cunosc pe nimeni; dar cu bună știință ai făcut prinzioneri mii și mii în spiritul lor și nu cu raritate prin blestemare ai lovit și ai făcut răni adânce sărăciei, în timp ce celor mari și bogați le spuneai libertate peste libertate - bineînțeles pentru bani, numai câteodată la marii domni ai lumii cu un fel de prietenie împunătoare era de gratis! Crezi tu întra-devar, asemenea lucruri îi pot fi pe plac lui Dumnezeu și tu de aceea imediat după moartea corpului tău ar fi trebuit imediat să fi acceptat în ceruri? Eu, omul tău salvator, nu-ți spun aceasta, pentru a te judeca, ci numai pentru ați arăta, Domnul nu ți-a greșit cu nimic, dacă aparent te-a abandonat; și El ți-a fost foarte milostiv, pentru că nu a lăsat ca imediat după moartea ta să cobori în iad cum ai fi meritat în fața lui Dumnezeu! Gîndește-te la aceasta și nu te mai răzbuna pe conducătorul tău, ci gândește-te umil, din partea lui Dumnezeu nu valorezi nici cea mai mică milă, așa o poți regăsi iar! Căci cei mai smeriți oameni s-au descris ca fiind răi și de nimica buni, cu atât mai mult tu, care nu a făcut nimic spre voia lui Dumnezeu!” ----------------------------------- Hoper 4.3.2010, 21:58 Capitolul 14 ----------------------------------- Capitolul 14 Părerea de rău cu adevărat a episcopului Martin și buna voiință spre întoarcere și căință Spune episcopul Martin: „O tu, înaltrespectatul și demn de toate mulțumirile salvator! Eu nu pot să spun altceva la spusele tale decât: aceasta este vina mea, vina mea cea mare! Căci este adevărat cuvânt cu cuvânt. Dar ce se poate face? Eu simt acum bineînțeles cea mai adâncă căință de cele întâmplate; dar cu toată căința mea nu se poate da înapoi cele întâmplate și așa rămâne și păcatul și vina de neclintit, acela este sămânța și rădăcina morții. Cum însă se poate găsi în păcat milostivirea lui Dumnezeu? - Vezi tu, mie mi se pare aceasta un lucru cu totul imposibil. De aceea cred eu, cum înțeleg acum cu totul, sunt în această înfățișare copt pentru iad: lucrul aceasta nu se poate schimba în nici un fel, în afară dacă atotputernicul Dumnezeu cu sentimentele Sale m-ar pune mai încă odată pe pământ, pentru a putea îndrepta cât mai mult din greșelile mele. Sau - am față de iad o frică groaznică - dacă ar binevoi Domnul să pună pentru veșnicie ca o ființă neânsemnată într-un colț, unde ca un țăran modest pe un pământ slab sa-mi cultiv necesitățile cu mâinile. La aceasta renunți și la vreun fel de înălțare mai mare, în care eu mă simt pentru cel mai neânsemnat grad al cerului fără valoare. Aceasta este așa sentimentul meu; căci eu nu o pot numi părerea mea, pentru că o simt, aceasta este menirea mea interioară a vieții. Nu se mai poate face nimic pe pământul încuiat; căci mersul curentului este întru-totul rău, așa că devine imposibil, fi bun și să fi un înotător contra curentului. Guvernele fac ce vor și de religie este nevoie numai atunci când este folosit ca opiu pentru poporul rău, pentru a putea ține mai bine în frâu populația și să fie pregătită pentru orice lucru! încerce singur Papa,-i dea religiei, doar o altă denumire spirituală, așa va începe imediat un marș împotriva lui din toate părțile cu arme. Din aceasta însă reiese clar, cât de greu este acum, mai ales să fi episcop și să mergi drumul drept al lui Dumnezeu , unde este urmărit pe drumurile sale de observatori. Toate acestea nu stau la dispoziția oamenilior și nici a unui episcop; dar cât de mult se îngreuneaza situația, da, în mii de cazuri este imposibilă - ce îi este Domnului cu siguranță cunoscut. Ar fi bineînțeles corect și ieftin și în acest timp aproape necesar, fi din cauza cuvintelor lui Dumnezeu un martir; dar pe cine ar ajuta aceasta? rostești numai un cuvânt, ce se întâmplă cu sfânta religie și ce folos se trage din ea și deja stai în gaura care are misiunea tăcerii pe vecie, sau se descotorocesc în secret de tine. Intrebare: cui ar fi de folos, dacă vrea să înoate contra curentului, ca să spună tuturor adevărul curat și să se sacrifice pentru săraca omenire orbită? Dar dacă reiese din experiență, nu se poate face absolut nimic într-o lume, care stă din cap până în picioare în supărare groasă și nu-i se poate ajuta, devine la sfârșit aproape de iertat, dacă se strigă de la sine: “lumea vrea să fie înșelată, - de aceea să fie înșelată!” Eu cred și faptul: Domnul caută fericească pe fiecare om; dar dacă omul preferă iadul în loc de cer, atunci nu poate Atotputernicul, la sfârșit să-l oprească, ca să nu călătorească în jos în veșnica smoală - care la acel moment va spune și cel atotștiutor nimic mai mult decât” dacă vrei să fi înșelat - atunci așa să fie!” Cu aceasta nu vreau să înfrumusețez în fața ochilor tăi și să mai scap puțin din vină, ci vreau să-ți spun numai, pe pământ ești un păcătos forțat decât unul liber și de aceasta sper că va ține cont și Domnul. Eu nu spun,-mi pună o vină mai mică decât este în realitate, ci să țină cont de faptul, lumea este într-adevăr lume, cu care nici la cea mai mare bunăvoință nu se poate face nimic; și pentru faptul că la sfârșit trebuie să-ți pierzi bunăvoința, ca s-o ajuți, vei cădea deacord, nu se poate s-o ajuți. Cel mai iubit salvator, nu fi supărat; căci eu vorbesc, cum am înțeles mai bine și cum am văzut. Cu siguranță vei înțelege mai bine și mă vei învăța despre aceasta; căci eu am înțeles din cuvintele tale, ești plin de înțelepciune dumnezeiască și îmi vei da un răspuns corect, ce trebuie să fac, ca să scap cel puțin de iad. La aceasta îți mai dau și asigurarea, după dorința ta îl iert cu toată inima pe conducătorul meu! Eu am fost numai de aceea supărat pe el, până acum nu am înțeles ce plan a avut de fapt cu mine! Bineînțeles a luminat doar puțin, ce ar avea de gând cu mine; dar această părăsire lungă a persoanei mele de el, m-a făcut la sfârșit să devin totuși supărat pe el! Dar acum totul s-a terminat și dacă ar veni acum încoace, i-aș cădea după gât numai de dragul tău și l-aș săruta ca un fiu care nu și-a văzut de mult tatăl!” ----------------------------------- Hoper 4.3.2010, 22:05 Capitolul 15 ----------------------------------- Capitolul 15 Predica de căință a marinarului dumnezeiesc adresată episcopul Martin Acum vorbesc Eu iar ca marinar: „Ascultă-mă acum cu atenție și ține bine minte, ce îți voi spune acum! Vezi tu, știu, cum este creată lumea, pentru că știu aceasta, cum a fost creată în diferitele timpuri. Căci dacă nu ar fi lumea rea sau cel puțin numai câteodată mai bună decât altă dată, așa nu l-ar fi crucificat pe Domnul minunățiilor! Ce a făcut deja voința lor de curaj mare și rea la lemnul verde, cu cât mai puțin va avea grijă de cel uscat! De aceea este valabil pentru totdeauna faptul, ce scrie în Evanghelie din gura Domnului: În aceste zile - în zilele pământești - are nevoie împărăția cerurilor de preluare; numai aceea o vor poseda, care o vor lua-o cu forța! Dar așa o forță morală, prietene, nu ai pricinuit impărăției cerești. De aceea nu ai voie să acuzi prea tare lumea, ca după știința mea înaltă și clară ai ținut mai mult cu lumea decât cu oricare spirit! În acest punct ai fost dușmanul principal al adevărului, un dușman al protestanților și i-ai urmărit ca niște păcătoși, cu multă ură și mânie La tine nu a fost vorba niciodată: dacă vrea să fie înșelată lumea, ci fără pardon sau milă: lumea trebuie să fie înșelată - și aceasta fără excepție! Dar eu îți spun, lumea nu este de obicei mai rea decât în sfera în care te-ai învârtit tu și alții ca tine! Voi ați fost în toate timpurile cei mai mari dușmani ai luminii și au existat timpuri, unde pe fiecare care a fost puțin mai luminat în gândire și în vedere l-ați aruncat imediat în foc! Nu regii lumii caută răspândească întunericul la poporul său, ci voi ați fost, care i-ați pus pe regi în blestem, dacă ar îndrăzni, gândească puțin mai luminat, decât ar fi fost binevenită de regimul vostru de teroare care era întunecat și tiranic! Dacă sunt câțiva regi care sunt întunecați, atunci sunt cu siguranță lucrul vostru; dar voi nu ați fost niciodată un lucru a regiilor, ci ca și acum și în toate vremurile ați fost propria voastră capodoperă! a mers mai greu în unele țări, care nu au nici un habar de lumină de la A la Z, introducă lumina curată a lui Dumnezeu , aceasta știu; dar cine este de vină la aceasta? Vezi, nimeni altcineva decât voi! Cine v-a spus vreodată faceți temple de idolatrie și cele mai păgâne altare? Cine v-a ordonat să predicați slujba în latină? Cine a inventat slujbele de iertare a păcatelor contra bani, cine a afurisit scriptura lui Dumnezeu și a introdus în locul ei legendele cele mai absurde și mincinoase a așa numiților sfinți, cine a introdus cultul moaștelor , cine milioanele de icoane în toate felurile și lucrurile cioplite? - Uite, nimeni altcineva, nici un împărat și nici un domnitor, ci voi! Voi singuri ați fost în toate timpurile lucrătorii întunericului celui mai profund, pentru a prinde în plasa voastră pe fiecare, mic și mare, pentru sceptrul vostru! Domnitorii sunt adesea plini de credință evlavioasă și ascultare față de învățătura voastră; însă spune-mi, ce fel de credință ai avut tu, care cunoșteai totuși scripturile? Și oare pe cine ai ascultat? Oare cât te-ai rugat, fără sa fi plătit pentru asta? Spune, poți tu să aștepți de la Dumnezeu vreo luare în considerare după toate acestea, fiindcă nu lumea te-a făcut pe tine cu mult mai rău, ci numai tu ai făcut lumea din districtul tău cu foarte mult mai rea, decât ea a fost înainte? Eu însă îți spun: Ceea ce privește martiriatul, pe care tu l-ai menționat, tu te-ai fi răstignit pe cruce de o mie de ori mai des din dragoste dornică de a domina, adică dragoste pentru întuneric, decât numai o dată pentru lumina dumnezeiască curată! Așa că nu trebuia atunci nici să te temi de domnitori, dacă ai fi propovăduit lumina și încă mai puțin de supraveghetorii lor. Fiindcă Eu știu prea bine, cum tu te-ai împotrivit domnitorilor, dacă ei se răzvrăteau împotriva pretenților tale fără sens, pretenții care disprețuiau și condamnau toate valorile omenești și frățești! Uite, așa că îmi sunt cunoscute doar puține exemple, în care domnitorii au băgat la închisoare preoți cu adevărat iluminați, care se supuneau învățăturii lui Dumnezeu, sau poate chiar i-ar fi expediat în lumea spiritelor - ceea ce tu acuzi dur. Dar îmi este cu adevărat cunoscut un număr nespus de mare de exemple, în care voi ați făcut asta acelora, care au îndrăznit să trăiască după cuvântul curat al lui Dumnezeu! Cine este aici înțelept ca un șarpe și nevinovat ca un porumbel, acela merge deci pe calea domnului: Ești tu însă de părere că bătrânul Dumnezeul s-a făcut mai slab, decât a fost El pe vremea apostolilor și astfel El să nu mai poată ajuta acelora, care sunt amenințaăi de lume? O uite, Eu aș putea menționa pe lângă Luther încă un număr mare de frați, care au îndrăznit totuși în cea mai întunecoasă perioadă mărturisească în fața lumii cuvântul curat a lui Dumnezeu. Și uite, domnitorii lumii n-au tăiat capul nimănui dintre aceștia; desigur i-a fost numai aceluia rău, care a ajuns cu sufletul mai curat în mâinile voastre! E de sperat că tu vei admite, aici, unde nimic altceva nu contează decât adevărul curat, împreunat cu dragostea veșnica, nu poți atinge aici nici un scop cu toate scuzele tale - în afară de asta, este însă acceptată singură Mea quam maxima culpa (Vina mea foarte mare)! Acesta este singurul lucru potrivit, toate celelalte nu au nici o valoare în fața Domnului! Fiindcă asta vei admite tu desigur, Dumnezeu cunoaște din veșnicie mai bine lumea în cel mai mic amănunt al ei, decât tu o vei cunoaște vreodată. De aceea ar fi cea mai mare prostie, dacă tu ai chema pe Dumnezeu Domnul spre scuza ta, așa cum este ea; cu toate că tu ai spus, tu nu spui asta pentru scuza ta, ci numai că Domnul să te ia în considerare - fără te gândești nici cel mai puțin la faptul, tu însuși ai fost un principal făcător de rele în lume! Așa de mult cât tu meriti să fi luat în considerare ca fiind un prizonier al lumii, nu se va lua de loc de la tine meritul acesta; dar în toate lucrurile cu care tu o acuzi acum, nu ți se va socoti ca dreptate! Ceea ce lumea îți este datoare în fața lui Dumnezeu, asta va fi rezolvată cu o socoteală mică. Dar vinovăția ta nu ți-i se va ierta așa ușor, în afară de faptul dacă tu o mărturisești cu căință și dacă mărturisești și că este adevărat, tu - care ai fost tot timpul rău și încă ești - nu poți să-ți îndrepți și să-ți ierți singur greșeala, ci numai singur Domnul poate. Tu ai într-adevăr o frică mare față de iad, fiindcă tu te consideri în conștiința ta vrednic de el și ești de părere că Dumnezeu te va aruncă acolo ca pe o piatră în adânc. Însă tu nu iei în considerare, tu te înspaimântezi numai de iadul tău de tine închipuit, dar la iadul adevărat ai mare plăcere și nu vrei sa ieși afară de acolo sub nici o formă! Uite, tot, ce ai gândit până acum, a fost mai mult sau mai puțin iad în adevăratul sens al cuvântului! Fiindcă acolo unde se arată numai puțin interes de sine, înfumurare și acuzarea altora, acolo este iad; unde n-a fost încă osândit de bună voie dorirea cărnii, acolo încă mai este iad! Dar la tine se găsesc încă toate acestea; astfel ești tu încă foarte tare în iad! - Uite, cât de încrezută este acum frica ta! Domnul însă, care se milostivește de toate ființele, vrea să te salveze de acolo - și nu vrea să te osândească mai adânc în el, nu ca ideea ta de bază romano- catolică! De aceea nu spune despre Dumnezeul tău, El ar spune aceluia care vrea să meargă la iad: “Fiindcă tu vrei să mergi în iad, așa să fie!” Uite, aceasta este o afirmație de a ta foarte neleguită! Tu ești tocmai unul, care de mult timp nu vrea să se lepede de iad; însă când ai simțit din partea Domnului o asemenea judecată asupra ta? Gîndește-te bine la aceste cuvinte ale Mele și urmează-le, așa că Eu vreau să conduc acest vaporaș astfel, ca el să te ducă din iadul tău în împărăția vieții. Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 4.3.2010, 22:11 Capitolul 16 ----------------------------------- Capitolul 16 Recunoașterea propriei vine de către episcopul Martin - Decizia lui Martin de a rămâne la conducătorul vaporului, la salvatorul său - Ingerul lui Petru că al treilea în uniune Vorbește acum omul nostru: „O dragă prieten, din păcate eu trebuie să mărturisesc deschis, astfel stau lucrurile în privința mea, cum tu mi-ai spus fără sa-mi ascunzi păcatele. Și eu admit, eu nu pot să aduc împotriva acestor spuse nici cea mai mică scuză; fiindcă totul este adevărat! Dar numai un singur lucru vreau să aflu de la tine, unde mă vei duce acum și care va fi destinul meu pentru veșnicie?” Vorbește marinarul: „Intreabă-ți inima, dragostea ta! Ce spune ea? Care îi este dorul? Dacă ți-a răspuns aceasta din viața ta foarte clar, atunci ți-ai decis deja destinul tău în tine însuți: fiindcă fiecare va fi judecat de propria sa iubire!” Spune episcopul : „O dragă prieten, dacă fi judecat de propria mea iubire, atunci aș ajunge Dumnezeu știe unde! Fiindcă în mine se petrec încă astfel de lucruri ca în cugetul unei femei iubitoare de moda, care are acolo într-un magazin pământesc de vândut haine la modă sute de stofe de modă în fața sa și care le privește cu atenție de sus în jos și nu știe la sfârșit, pe care să o cumpere! Luându-mă după sentimentul meu cel mai interior, vrea să fiu la Dumnezeu, creatorul meu. Dar îmi stau în drum păcatele mele multe și mari și eu privesc atunci realizarea unei asemenea dorințe de a mea, ca fiind irealizabilă! După aceea mă gândesc iarăși la acele oi și miei bizare din lumea asta; cu o asemenea oaie n-ar fi chiar neplăcut să trăiesc împreună cu ea pe veci! Dar atunci îmi spune iarăși un gând din interior: “așa ceva veșnic nu te va aduce aproape de Dumnezeu, ci te va îndepărta tot mai mult de El!” , - și așa se scufundă și acest gând drag al meu în locurile fără fund ale acestei mari! Iarăși îmi vine gândul, trăiesc undeva într-un colț al acestei lumi spirituale veșnice ca un țăran simplu și să posed doar o singură dată milostivirea,-l văd pe Iisus, chiar dacă numai pentru puține momente! Dar la acest punct mă avertizeaza iarăși conștiința mea nestăpânită și îmi spune: “pentru un asemenea lucru tu veșnic nu ești demn!” , - și eu mă scufund iarăși înapoi în nimicnicia mea plină de păcate și mă aplec în fața lui, celui Atotsfânt! Numai un singur gând mi se pare cel mai ușor și posibil de realizat și eu trebuie să mărturisesc, asta este ideea mea pe care o îndrăgesc cel mai mult: și anume, fiu la tine și să petrec cu tine întreagă veșnicie, oriunde te-ai afla tu! Deși pe lume i-am putut suferi cel mai puțin pe aceea, care îndrăzneau să-mi spună adevărul în față, dar totuși te îndrăgesc înainte de toate tocmai pe tine pentru faptul că mi-ai spus adevărul direct în față ca un judecător atotștiutor, dar și ca unul dintre cei mai blânzi. La această idee îndrăgită de mine voi și rămâne pentru veșnicie!” Vorbesc Eu: „Bine, dacă asta e îndrăgirea ta principală, de care trebuie însă te convingi tu mai adâncit, atunci ea se poate îndeplini imediat! Uite, noi nu mai suntem acum departe de mal și tot la așa mică depărtare de coliba mea în care locuiesc. Ocupația mea o cunoști acum deja, Eu sunt un cârmaci în sensul cel mai strict al cuvântului? ! Tu vei fi acum părtaș cu mine la această ocupație; răsplată pentru eforturile noastre ne va aduce mica noastră țarină, pe care o vom lucra după posibilitățile noastre în timpul în care suntem liberi de ocupația noastră. Și uită-te în jurul tău, lângă tine vei găsi pe încă cineva, care ne va ajuta cu sârguință!” Episcopul se uită în spatele său pentru prima oară în timpul acestei călătorii pe mare și îl recunoaște imediat pe îngerul lui Petru; el îl îmbrățișează și îi cere scuze pentru ocara cu care l-a defăimat. Ingerul îi arată episcopului aceași dragoste și îl slăvește pentru ca inima lui a făcut această alegere din cel mai adânc interior al inimii sale. Vaporașul se lovește atunci de mal, unde el este fixat cu o sfoară de un bât și noi toți trei mergem în colibă. ----------------------------------- Hoper 4.3.2010, 22:16 Capitolul 17 ----------------------------------- Capitolul 17 În coliba cârmaciului - Micul dejun binecuvântat și spusele de mulțumire ale lui Martin. Noua ocupatie a lui Martin cu pescarii Până acum a fost însă mai întuneric decât luminos. În colibă în schimb a început să se rărească întunericul tot mai mult și un revărsat al zorilor binefăcător îndepărtase tot mai mult noaptea de dinainte - bineînțeles în fața ochilor episcopului, fiindcă în fața ochilor Mei (a Domnului) și a acelora a îngerului lui Petru a fost încontinuu ziua cea mai luminoasă, veșnică, netrecătoare și neschimbătoare! Fiindcă acum a început să se lumineze și în fața ochilor episcopului, s-a întâmplat din acel motiv, ca în interiorul său a început să apară dragostea, după ce episcopul prin milostivirea Mea a alungat din el de bună voie și încă mai alungă o cantitate mare de murdarie pământească. „Dar ce se întâmplă acum în colibă?”, veți întreba voi. - Aveți numai puțină răbdare, imediat va fi arătată de Mine ordinea de zi pe care episcopul trebuie sa o urmeze de acum încolo, după ce înainte de aceasta el se va fi întărit puțin cu pânea Mea dătătoare de viață. Fiindcă voi puteți vedea ușor, omului trebuie să-i fie cu siguranță foame foarte tare, fiindcă el în întreaga lui viață de pe pământ, precum și în perioada foarte scurtă a șapte zile normale (chiar dacă aparent un timp nespus de lung) n-a stat încă niciodată la această masă cu adevărat hrănitoare și n-a gustat niciodată pâinea vieții. De aceea trebuie să-l lăsăm totuși cum obișnuiți voi să spuneți, se alimenteze puțin, adică-și potolească prima foame a sa puternică. Uitați-vă, cum el mănâncă o bucată de pâine una după alta și cum el, făcând asta, este mișcat în interiorul său până la lacrimi și vorbește acum: (Episcopul Martin): „O tu prietenul meu cel mai bun și Domnului căruia îi slujesc acum pentru veșnicie, cât de nespus de bine este la tine! Acceptă mai înainte mulțumirea mea cea mai călduroasă și arată-i aceasta, în inima ta și domnului Dumnezeu. Fiindcă limba mea veșnic nu este vrednică,-i spună Domnului o rugăciune de mulțumire, eu fiind totuși un păcătos prea mare și grosolan în fața lui! Așa, așa; ah ce bună a fost asta! O cât timp s-a scurs în care am simțit foamea, setea și o noapte fără întrerupere! O mulțumesc! Multumescu-ți ție, cea mai mare mulțumire lui Dumnezeu, Domnul, fiindcă El a permis ca tu să salvezi și să și saturi, așa încât sa-mi fie bine acum, de parcă sunt acum proaspat născut! - Și uite, uite, se și iluminează ca într-o dimineață de primavară, astfel soarele se apropie de răsărit! O cât de minunat aici acum! O dragă prieten și tu, bătrânul și primul meu conducător, fiindcă acum sunt săturat vreau să arat limpede dragostea mea către voi prin hărnicia mâinilor mele - chiar dacă într-un mod foarte simplu fața de binefacerea nespus de mare pe care mi-ați arătat-o mie!” Acum vorbesc Eu: „Vino numai cu noi afară din colibă și vom avea curând mult de lucru! Uite, noi suntem acum iarăși afară pe malul mării! Acolo sunt mrejele de pescuit: du-te acolo împreună cu fratele tău și adu-le aici în corabie; fiindcă marea îi astăzi liniștită și noi vom face recoltă bogată!” Cei doi aduc repede un năvod, îl pun în corabie, după care spune episcopul plin de bucurie: „Ah, aceasta este desigur o muncă înveselitoare! Așa îmi place marea; însă când m-am aflat la malul ei cel mai slab așteptându-mi scufundarea, atunci ea arăta altfel și foarte înfricoșătoare! Dar există și pești aici în lumea spiritelor? - Cu adevărat, pe pământ nici n-am visat că este aici așa ceva!” Vorbesc Eu: „Și încă ce pești! Te vei simți foarte straniu la lucrul acesta, mai ales că sarcina noastră este de a pescui toți peștii din marea asta. Dar nu trebuie sa ți se împuțineze curajul din cauza asta, totul va merge cum trebuie. Însă, așa cum am spus, este nevoie de răbdare, curaj și statornicie bărbătească! Se vor ivi destul de multe pericole și nu rar te vei crede pierdut. Dar atunci privește la mine și fă ceea ce Eu fac, așa va trece tot cu bine și spre marele nostru avantaj! - Fiindcă orice lucru făcut bine necesită osteneală, răbdare și muncă osârduitoare! - Dezlegați acum corabia de bâtă, ca noi să ne avântăm imediat în ape adânci!” Cei doi dezleagă corabia și un vânt dinspre miazăzi o duce repede ca săgeata în largul mării. În timpul călătoriei vorbește episcopul iarăși: „O mii și mii! Dar prieteni, aici trebuie să fie apa deja înfricoșător de adâncă, fiindcă ea arată aproape neagră ca cărbunele din cauza adâncimii! Dacă aici ar naufragia corabia, cum ne-ar merge atunci? !” ----------------------------------- Hoper 4.3.2010, 22:27 Capitolul 18 ----------------------------------- Capitolul 18 La vânatoarea de pești Vorbesc Eu: „Prietene, numai să nu-ți fie frică, fiindcă noi suntem cu cuget bun pe apă și astfel poate să fie cât o vrea de adânc, nu trebuie să ne temem de nimic! Atenție acum, năvodul trebuie aruncat în afară! Acolo, unde apă se mișcă tare, este un pește imens! Numai cu îndemânare, ca el să nu ne scape!” Cei doi aruncă mreaja afară și de-abia ce ea s-a extins, intră deja un monstru vizibil de pește în ea. Și fiindcă nu poate rupe mreaja tare, el duce cu sine corabia iute ca săgeata pe suprafața apei și nu face nici o pauză, ci tot mai nervos trage corabia după sine. Episcopul, fiind plin de spaimă, strigă: „O pentru Dumnezeu, ce facem acum? Acum evident că suntem pierduți! Monstrul umple toată plasa de abia cu jumătatea de cap a lui! Corpul se întinde Dumnezeu știe cât de departe în apă; el e cu siguranță de trei ori mai mare decât corabia noastră! Chiar dacă l-am putea imobiliza, unde vrem să mergem atunci cu el? ! - Oh, oh, tot mai nervos și repede înnoată cu vehicolul nostru la. . . O Doamne ajută-ne! Atunci vorbește Petru: „Nu fi copilăros! Lasă peștele să înnoate, unde el dorește și cât dorește! Atâta timp cât capul său se află în mreajă, nu se duce la fund, aceasta știu eu ca un pescar bătrân. Și când el se va fi săturat de innotat, va deveni astfel mai liniștit și noi vom avea o treabă ușoară cu el,-l stăpânim și să-l ducem la mal! Căci uită-te acolo - peștele înnoată direct spre un mal; acolo îi va fi atunci mult mai greu cu fuga lui de noi! Ai uitat tu oare, ce a spus învățătorul nostru iubit? - Privește, El este liniștit, de aceea să fim și noi așa! Dar când El va spune:” Acum după Mine, mâinile la lucru!” , de-abia atunci trebuie să ne mișcăm, cum poruncește El. Fiindcă mai mare maistru ca El nu este în arta pescuitului! Acum însă la treabă: Atenție, momentul începerii lucrului nostru va veni imediat!” Acum vorbesc Eu: „Petru, ia tu cârligul mare și împungel cu putere în spatele fălcii! Și tu, prietene Martin, sari acum sprinten la mal, cuprinde acum partea din față a corabiei și trage-o la mal! Leag-o repede de bâta care se află acolo, sari atunci iarăși în corabie, ia al doilea cârlig și fă ceea ce a făcut Petru! Fiindcă uite, monstrul a intrat în stare de obosire numai bună pentru noi și noi îl vom stapâni acum ușor! Așadar fiți îndemânatici!” Episcopul Martin face repede, ceea ce i-a fost poruncit. Corabia este legată și Martin al nostru e repede iarăși în corabie. El cuprinde cârligul și îl împunge ochit și tare în spatele celeilalte falci și astfel este monstrul bine înțepenit. Și atunci poruncește Domnul: „Mergeți afară la mal, aduceți funia cea mare, de care este legat un cârlig de aruncat ascuțit; acolo aproape de colibă el stă deja pregătit! Intre timp Eu voi aduce peștele cu cele două răngi de cârlig mai aproape de mal, unde voi trebuie foarte repede să aruncați cârligul în capul animalului. Și tu, prietene Martin, nu trebuie să te sperii, fiindcă peștele va face o smucitură puternică, care bineînțeles ți se va părea foarte înfricoșătoare. Dar ai numai curaj și statornicie - atunci totul va merge! Așadar acum dați-mi cele doua răngi în mâna și voi grăbiți-vă la treabă!” Totul se întâmplă la timp. Dar atunci când peștelui îi intră în corp cârligul greu și ascutit, el începe să se smucească și să se zbată îngrozitor (Pentru episcopul Martin). El aruncă astfel valuri imense spre mal, așa că uneori noul nostru pescar Martin este acoperit de tot de apă, ceea ce îl jenează cu atât mai mult, fiindcă uneori, în timp ce el ține funia strâns, botul peștelui cu o mie de dinți vine foarte aproape de el și încearcă-l înhațe în același timp. Lui îi este frică mare, dar acum mai mult din pricina Mea decât pentru el, văzând că peștele cu coada sa imensă a ridicat deja de câteva ori corabia de tot peste suprafața apei și a dat cu ea iarăși în jos. Petru vorbește însă cu el: „Ține-te bine frate! Strânge-ți toate puterile, altfel ne trage monstrul înfricoșător în adâncurile mării, unde tocmai nu ne va merge cel mai bine!” Spune episcopul Martin: „O frate, dacă fi numai în spatele tău! Bestia încearcă încontinuu să înhate și peste toate, maistrul nostru o împinge încă cu totul sub nasul meu, în timp ce acest animal înfricoșător a deschis gura chiar în fața capului meu și și-a arătat botul îngrozitor ca la trei stânjeni lățime și l-a închis iarăși atât de impunător, aruncându-mi astfel cel puțin o sută de găleți de apă în față! Ah, asta e o muncă dezamăgitor de grea și foarte primejdioasă! Muncă aceasta ar fi prea rea chiar pentru sclavi la galere! - Ah ah, m- m- m - brrr, brrr, - oh - oh, - iarăși o încărcătură plină cu apă în față! Eu mă voi îneca cu toate astea, dacă bestia îmi va mai vărsa de câteva ori apă în față! Eh - eh, botul se deschide iarăși! Nu, eu nu mai suport așa ceva! Apa este înspăimântător de rece, îmi e acum deja așa de frig, de parcă m-aș afla întins pe gheață gol pușcă! Acum va încerca iarăși să înhațe!” Spune Petru: „Ia de aici lancea și taie-i gâtu, așa ea nu va mai putea să te prindă cu gura!” Spune episcopul Martin: „Dămi-o numai! - Este foarte de folos! - Oho, tu animal imens, acum va avea înhățarea ta desigur un sfârșit? Acesta a fost într-adevăr un gând bun din partea ta; numai că trebuia să îl spui cu câteva duzine de înhățări mai devreme, atunci n-aș fi fost udat atât de jalnic! Dar și așa e bine.” Acum vorbesc Eu din corabie: „Bine-i așa; fixați acum și funia cu cârligul de o bâtă și veniți atunci repede iarăși în corabie! Acesta este cu siguranță peștele nostru, el nu ne va mai scapa nicicând! Însă noi vrem să facem imediat corabia noastră iarăși navigabilă și sa pătrundem în largul mării, poate vom face în scurt timp încă o captură mai respectabilă?” Cei doi fac repede ceea ce le-a fost poruncit. Episcopul Martin nu este prea de acord - fiindcă lui îi ajunge deja peripeția asta; dar neținând cont, el face totuși foarte repede ceea ce Eu i-am poruncit. Acum amândoi sunt iarăși în corabie, care pleacă acum iarăși iute ca săgeata de acolo. Eu însă fac pe drum remarca către episcopul Martin: „Prietene, tu trebuie să te acomodezi aici, nu fi niciodată supărat. Fiindcă cine se apucă de lucru puțin moroacănos, aceluia îi reușește rar lucrarea! De aceea ai răbdare, curaj și perseverență; bucuria vine de-abia după munca făcută! Da, dragul meu prieten, aici în lumea spiritelor nu stau lucrurile precum ai spus tu adesea pe pământ: Odihnească-se în pace! , ci: munciți, încă mai e ziuă! Este destul cât te odihnești noaptea, în care nimeni nu poate lucra! Când a fost pentru tine noapte, ai fost și tu fără lucru; dar fiindcă și pentru tine s-a făcut ziuă, trebuie sa muncești și tu - deoarece împărăția lui Dumnezeu este o împărăție a lucrului și nu o împărăție a puturoșilor și a leneșilor! De aceea fi numai cu mult curaj! Uitați-vă acolo spre miazănoapte, unde se află încă un amurg puternic pe ape! Acolo spumegă tare marea, dar nu este vânt nici aici și nici acolo; în consecință nu poate să fie altul motivul unei asemenea mișcări agitate a valurilor decât un oarecare pește foarte mare! De aceea sa mânăm repede în acea direcție și să punem toate mâinile noastre la treabă; acest pește să răsplătească mai ales eforturile noastre!” Spune episcopul Martin: „O prietene, acesta ne va face de petrecanie probabil chiar cu ajutorul a Doamne miluiește-ne. Dar de ce oare este nevoie aici în împărăția spiritelor de pești atât de mulți, năzdrăvani și mari? Se ține deci și aici post, în care nu este voie să mănânci decât carne de pește? Sau carnea și grăsimea unor asemenea pești se trimite și se comercializează și aici?” Vorbesc Eu: „Acuma să ia fiecare repede o sabie în mâna; fiindcă aceasta este o hidră cu zece capete! Monstrul ne-a văzut și vine acum direct spre noi. Tu, Petru, știi cum se prind asemenea pești; Tu, episcope Martin, însă ceea ce va face fratele! Când această hidră cu zece capete își va apleca capetele ei de șarpe peste bord, atunci faceți repede, până ce toate cele zece capete vor fi despărțite de trupul său lung de șarpe; ce rămâne voi face Eu atunci! Animalul este aici, deci acum loviți cu sabia!” Uitați-vă, Petru lovește unu după altul capul groaznicului balaur care are zece capete ce încep de la corpul negru cu un fel de solzi care seamănă ca un scut și care ia inspirat Episcopului Martin groaza. Dar episcopul Martin nu știa exact, unde trebuie să lovească, pentru a nimeri un cap, căci de frică aproape că nu mai vede nimic și ochii îi sunt mai tot timpul închiși decât deschiși. Acum însă a separat Petru și al zecelea cap de al zecelea gât! Cascade de sânge curg acum din balaur. Marea este colorată până în depărtari de sânge și pentru ochii episcopului Martin era acest balaur de 111 noduri de lung și tot atât de lat. Acum vorbesc Eu pentru a doua oară: „Petru pune sabia la locul său înapoi și dă-mi cârligul ca să-l înfig în burta acestui balaur și să-l scot iar afară! Tu, Martin, preia navigația și du-tu la șapte grade spre răsărit și așa vom ajunge cu această bogată captură imediat la mal!” Totul se întâmpla după cea mai mare ordine și vasul care traga după sine prada, se grăbește iar la capătul binecunoscut a tărâmului vasul este deja foarte aproape de tărâm, se uită episcopul Martin îngrijorat, după peștele cel mare care l-au prins mai devreme. Dar el nu se mira puțin, când nu vede nici unde peștele cel mare și vorbește îndată: „Dar, dar, dar, - ce este aceasta? ! Acum am primit-o - acest de-al doilea balaur aproape că ne-a răpit toate forțele, până când l-am prins și l-am cărat până aici; în timp ce ne-am silit de milioane, prima noastră captură s-a dus! Mie mi s-a părut, l-am legat puțin cam destrâns! Ei, ei, aceasta este fatală! Cât ne-am silit pentru această bestie și acum nu avem nimic pentru tot efortul și silința noastră! Dragi prieteni, această pradă trebuie s-o legăm puțin mai tare, dacă nu, se va duce și aceasta de râpă, așa dacă vom mai ieși să prindem!” Vorbește Petru: „Nu-ți face griji de nimic - primul pește este deja îngrijit! Căci aici sunt mai mulți muncitori, care știu ce trebuie să facă, dacă le lăsăm o captură lângă tărâm! Acum însă, ne aflăm deja la mal, sari repede afară și leagă repede nava. Eu și domnul maestru însă, vom trage captura la mal!” Episcopul Martin, puțin mirat, face imediat ce a spus Petru; noi însă facem în fața ochilor săi, ce a spus Petru A doua pradă este acum și ea legată și Eu vorbesc: „Că această capturaăa fost așa de bogată, cu aceasta am terminat lucrul nostru principal; de aceea haideți sa scoatem cu aceste bări peștii mai mici și să le aruncăm din apă la mal! Căci cei doi balauri mari i-am învins deja și sigur nu mai există așa ceva în aceste ape de aici; de aceea să mergem fără nici o grijă la lucrul mai ușor! Haideți să mergem iar pe vas și sa încercăm cum merge prinsul de pești mai mici!” Așa se întâmplă, ce am poruncit Eu. Amândoi scufundă bările în apă și Eu conduc vasul. Lucrul se mișcă bine: fiecare scufundare umple butoaiele cu tot felel de pești, care cei doi le azvârlesc pe mal; peștii însă, care ating tărâmul, se duc imediat. - ----------------------------------- Hoper 4.3.2010, 22:38 Capitolul 19 ----------------------------------- Capitolul 19 Cugetăriile episcopului Martin de lucrul în zadar - indiciile replicii bune ale lui Petru de episcopul roman care este gol și nespiritual Această risipire a peștilor, cu cât mai mult durează cu atât mai mult începe să-l jeneze pe episcopul Martin, așa că deja începe să devină furios și începe să mormaie cu sine: „Aceasta este traznet de proastă și de nebună lucrare! Aproape că sunt terminat de atâta scoatere de pește și de aruncarea spre mal și aceasta pentru nimic și iar nimic! Căci și așa nu rămâne nici unul: fiecare se topește ca untul în soare! Devine aceasta aproape ciudat de prostesc? Nu, aceasta este un lucru extraordinar de trăznit, de prostesc! Eu mai trebuie să uit mai încă odată mai atent, de unde vin așa de repede peștii! - Hm, hm, hm, nu pot observa nimic! - Iarăși o aruncare a colegului meu și nimic nu rămâne în împărăția nemuritoare! Frumoasă nemurire - aceasta! Pe pământ cel puțin nu rămâne prea multe din ce a fost; dar de nimic nu este vorba că și aici, căci aici nu rămâne nimic din ce a fost! Eu deja m-am bucurat pe o știucă, mreană sau orice fel de pește. Dar la devorarea ascuțită a acestei lumi spirituale, care pentru pești se potrivește, așa ne vom vedea cu enorm de puțin! Bineînteles încă nu-mi este foame; dar un apetit simțitor mă atrage totuși și gândul la o știucă cald prăjită îmi lasă gura apă! Aici este mai bine cu un milion de ori, decât poziția pe care am avut-o înainte; dar aerisitul lucru cu peștii nu va fi rea pentru veșnicie! Este ciudat, cât de mult se crapă de zorii; dar de un soare, care trebuie să răsară, nu se observă nimic! Ciudată lume, ciudată existență! Se poate lua și se poate studia cum se dorește, așa este și așa prost se rămâne! Aceștia, singurii mei prieteni sunt foarte înțelepți în cuvintele care le rostesc, dar sunt cu totul proști în ceea ce fac! ne uităm la prinsul acesta inutil de pește! Ce lucru ușor și frumos este prinderea peștilor și totuși se comportă cei doi de parcă de aceasta depinde bunăstarea lumii! Dar ce vreau eu să fac? La ceva mai bun nu pot să aștept și așa trebuie să fie bine în numele lui Dumnezeu! De aceea numai cu umor să pescuiesc afară acești pești de aer; poate că se va zări după aceasta iar ceva!” Petru îl întreabă pe episcopul Martin: „Ce mormăi acolo? Ești deja obosit?” Spune episcopul Martin: „Obosit, nu sunt chiar, prietene. Dar trebuie să-ți mărturisesc deschis, acest lucru mi se pare totuși puțin comic, cu toate că sunt convins, tu și maestrul nostru sunteți niște bărbați foarte înțelepți! Uite, uite, - lucrăm deja de un timp îndelungat doar pentru aer, sau mai bine pentru nimic! Peștele mare s-a dus de râpă și al doilea cel cu zece capete? Eu nu mai văd nimic din el! Acești pești mici sunt mai repede devorați de aer, înainte de a atinge deja pământul! Intrebare: pentru ce să fie bun tot acest lucru gol? Eu vă recunosc ca fiind niște bărbați înțelepți și sigur va avea această muncă și un rost. Dar lăsați-mă și pe mine să aflu puțin de ce facem evident acest lucru gol, pentru ce este aceasta bine sau pentru ce va fi bine!” Petru vorbește: „Uite, uite, dragă prietene și frate! Când ai fost pe pământ episcop;, spune: câte lucruri goale ai făcut? Dacă ar fi avut voie cineva să te întrebe, pentru ce sunt bune în realitate și dacă ar fi de folos - de exemplu la botezul de clopote, la inaugurarea orgei, la așa zisele haine preotești? Ce înseamnă și ce putere ar avea, manta, rochia de cor și îmbrăcămintea preotului, îmbrăcămintea de slujbă, cămașa de predică și mii de astfel de lucruri? Ce putere se ascunde în spatele îmbrăcăminții de călugăr? De ce este o poză a Mariei mai miraculoasă decât alta? De ce este Florian pentru foc și Johann Nepomuk pentru apă, căci amândoi au fost aruncați în apă: unul în Austria în Linz lângă Dunăre și celălalt în Böhmen la Prag în Morava? De ce nu se găsește printre cei paisprazece ajutători de urgență și Iisus? Și de ce se cere de la oameni în slujba sfântă fie miloși, căci după aceea merg și așa la sfinți și își cer iar iertare? De ce se adresează întâi lui Dumnezeu și după aceea sfinților? Vor ei oare să-l miște pe Dumnezeu, sa asculte sfinții? Dacă pot de la început să-l miște pe Dumnezeu, pentru ce se mai adresează sfinților? De ce la așa zisa coroană de trandafiri a lui Maria este chemată de zece ori și Dumnezeu doar la rugăciunea Domnului? De ce se găsesc din belșug în biserică crucifixe mari, mici, din lemn și din metal și de ce atâtea Maria în toate formele posibile? Ce diferență este între o poziție festivă și între o slujbă tăcută pentru duh? De ce Hristos, Petru sau Paul a înființat aceste așa numite jefte din victime însângerate în bani? Cum trebuie să fie inima lui Dumnezeu, aibă o plăcere înaltă,-și vadă fiul zilnic măcelarit de zece ori? Uite, uite, tu, dragul meu prieten, nenumărate legi fără nici un rost ai făcut în lume, fără a crede în ele cel puțin! Și tot nu ti-a intrat în minte la pescuitul acesta gol, întrebi cel puțin: “pentru ce un lucru fără sens?” Ți-a fost deja plătită, vei spune tu! Bine, nici aici nu trebuie să lucri pe degeaba! Ce vrei atunci mai mult? Eu îți spun ție, acest lucru nu este nici pe departe fără sens, cum a fost lucrul tău lumesc! Pentru viitor nu mai mormăi pentru tine, ci vorbește deschis, ce te apasă, așa se va termina în curând pescuitul acesta fără rost! Dar dacă te mai prefaci mult ca fiind un secretos roman, atunci vom mai avea mult de pescuit; și captura se spulberă așa că și învățăturile noastre în inima ta! - Intelege aceasta! Acum ia iar plasa în mâna și lucră neclintit mai departe!” ----------------------------------- Hoper 4.3.2010, 22:49 Capitolul 20 ----------------------------------- Capitolul 20 Corespunderea spirituală a vânătorii de pești - Alcătuirea sufletului. Scuzele lui Martin și cuvintele de dojenire ale Domnului Episcopul face, precum a fost sfătuit și spune:” Acum mă simt iarăși mai bine, fiindcă știu acum puțin, de ce fac ceva și pentru ce e la sfârșit totuși bună o astfel de muncă care pare fără rost! Așa de mult cât am putut desluși din cuvintele tale, acești pești semnifică greșelile mele: cei mari nebuniile mele capitale și cei mici mulțimea greșelilor mai neânsemnate ale mele. Dar cum aceste ticăloșii ale mele de tot felul au devenit pești mici și mari ale acestei mari, asta nu pot să înțeleg! Marea asta își are sigur originile în potop, a carei ape au luat în sine și numărul mare a păcatelor de moarte omenești, unde s-au aflat cu siguranță și acelea ale mele pe care încă nu le-am făcut? Astfel pot să-mi închipui toată treaba asta mai pe înțelesul meu, însă altfel nu pot să fie lucrurile desigur! Dar de ce se transformă păcatele exact în tot soiul de pești în această apă clară a potopului, lucrul acesta se află bineînțeles deasupra orizontului meu foarte îngust de recunoaștere! Atotputernicul însă, care a păstrat pentru lumea spiritelor această apă de potop în acest bazin veșnic nemărginit, are desigur un motiv foarte întemeiat! De aceea nu mai vreau să cercetez mai departe, ci numai să pescuiesc cu hărnicie, ca partea mea a păcatelor să fie îndepărtată cât mai repede din apa asta!” Acum vorbesc Eu: “Așa e bine, fi numai harnic, prietene! Uite, dintr-o lovitură nu pică nici un pom, dar cu răbdare se poate înfrunta la sfârșit totul! Aceasta de aici nu este de fapt apa lui Noe și mai puțin sunt de privit peștii, pe care îi scoatem de aici, ca fiind păcatele tale încă nefăcute în potopul lui Noe. Dar un potop este această apă desigur, însă ea nu se trage din păcatele tale din viitor, ci din acelea pe care le-ai comis tu într-adevăr pe pământ! Dar faptul că se transforma păcatele tale în tot felul de înfățișări de pești și în înfățișarea altor monștri de apă mici și mari, își are motivul în aceasta că fiecare păcat provoacă neputința sufletului. Și această neputință împarte în sine stările de fapt de mai înainte nenumărate și împărțite în sute de parți, care își au începutul în apă și se temină desăvârșit în focul dragostei lui Dumnezeu din inima omului și devin o asemănare întru totul Dumnezeiescă. Ți-a fost însă dat pe lume sufletul în trupul tău pentru devenirea ta ca om în anii copilăriei tale. Dar fiindcă tu n-ai trăit după ordinea lui Dumnezeu, ci numai după cea animalică, din care este compus sufletul din începuturi, așa ai și pierdut tu foarte mult din sufletul tău. Și uite, ceea ce ai pierdut, trebuie să scoatem acum iarăși din puhoiul păcatelor tale și să facem astfel sufletul tău foarte plastic! De-abia după ce s-a făcut asta, putem să ne îngrijim de sufletul tău și de împreunarea lui. De aceea fi numai harnic și răbdător, vei putea recunoaște curând, ce trebuie să facă aici un cârmaci adevărat! Dar fiindcă aceste animale de apă semnifică faptele tale, care erau păcate pure, ele și dispar, când sunt scoase de aici și ridicate la lumina lui Dumnezeu. Și se ajunge la apariția, precum este scris: „Împărăția lui Dumnezeu este asemenea unui pescar, care a prins mulți pești în mreaja sa. Însă atunci când el a scos mreaja din apă, a reținut pe cei buni; iar pe cei răi i-a aruncat iarăși în mare spre stricăciune.” Noi am scos deja foarte multe din faptele tale sub înfățișarea unor pești de toate felurile și uite, ele n-au spor în lumina lui Dumnezeu! Dar ce este aceasta? - vrei să-i mănânci fiind cu sufletul distrus, ca păcatele tale să ajungă iarăși să aibă stăpânire peste tine! Oare când vor fi în apa ta și fapte care rămân? Caută în așa fel ca inima ta să devină plină și trezește-te spre dragoste! Atâta timp cât tu nu vei simți în tine dragostea de Dumnezeu, va fi încă foarte multă muncă fără sens pentru mâinile tale! Aceasta reține și să știi, unde trebuie să ajungi tu la sfârșit cu dragostea ta. Așa vei munci tu în căință, smerenie și răbdare adevărată, pentru a ajunge la un țel adevărat și astfel spre vedere limpede și spre judecata proprie și adevărată - și din asta spre milă. Așa să fie!” Episcopul Martin se gândește între timp la aceste cuvinte și lucrează mai departe. Însă după un timp el se întoarce iarăși spre Mine și spune: “Ascultă, tu învățătorule drag, care poți să pătrunzi înțelesurile ascunse din viața mea pământească ca un făurar diamantul, tu îmi pari într-adevăr cu caracterul tău ca fiind foarte plin de dragoste; dar în certarea dreaptă ești tu mai nemilos decât însuși adevărul pur! Bineînțeles că este foarte adevărat, faptele mele trebuie să fie în fața lui Dumnezeu o grozavie deja de aceea, fiindcă eu prin toată viața mea pământească m-am aflat numai în lucruri rele și parțial a trebuit să aflu în ele. Astfel trebuiau să fie faptele mele imposibil altfel decât rele, ceea ce eu admit acum limpede! Dar aceasta - chiar dacă ai fi tu însuți un înger - trebuie să admiți totuși: omul, nefiind propria sa creație și înzestrat cu calitățile cele mai rare, nu pot să poarte vina pentru lipsurile și stângaciile lui, de aceea nu trebuie să i se pună totul în spate! Dacă m-aș fi creat singur și m-aș fi crescut singur după aceea, atunci eu aș fi adevăratul motiv pentru toată fapta mea și aș putea de aceea să fiu condamnat cu dreptate. Dar așa să condamni direct fiecare din faptele mele și să le pui ștampila de păcat de moarte numai de aceea, fiindcă le-am comis - asta mi se pare nu chiar nedrept, dar totuși puțin cam prea dur! Dacă fiul unui hoț devine el însuși hoț, fiindcă el n-a văzut, n-a auzit și n-a învățat altceva decât a fura și a omorî - Intrebare: poate să i se socotească, drept vorbind, ca păcat felul lui de a proceda bineînțeles îngrozitor? Sau poate fi osândit tigrul, fiindcă el este atât de nemilos și însetat după sânge? Cine i-a dat viperei veninul omorâtor? Poate tâlharul de codru din Africa să fie condamnat, el mănâncă oameni, dacă poate să-i răpună? De ce nu se coboară un înger și nici un alt duh bun, din cer și îl învața lucru mai bun? Sau chiar să fi creat Dumnezeu câteva bilioane de oameni numai pentru a-i osândi - ceea ce ar fi desigur tirania cea mai nemărginită? Din această cauză sunt de părere: Fiecăruia fapta lui, dar nu și cea străină, la care el nu poate să aibă vină!” Vorbesc iarăși Eu:” Prietene, tu îmi faci cu spusele tale mare nedreptate! Oare nu vezi că tocmai de aceea nu te lăsăm să faci lucru acesta singur, fiindcă Eu cunosc deja de demult regulile tale de bază stoice? Uite, vina pe care o poartă educația ta așa zisă neglijată, pe aceasta o poartă acum fratele Petru. Și ceea ce tu îl invinuiești pe făcătorul tău, asta am luat-o Eu pe umerii mei! Crezi tu, însă, pentru partea ta ești într-adevăr fără vină? Poți tu să susți așa ceva? Oare n-ai învățat poruncile lui Dumnezeu, precum cu siguranță și legile pământești pentru ordinea socială? N-ai fost tu acolo și acolo și ai știut, intenționezi să faci un păcat? ! Nici atunci când te-a avertizat conștiința ta, n-ai încetat, ci ai făcut rău împotriva conștiinței tale, care te avertiza tare! Intrebare: Și aici a fost de vină educația și creatorul? Când ai fost tu cu inimă rea împotriva săracilor, în timp ce părinții tăi pământești erau un adevărat exemplu pentru dărnicie, spune: a fost educația principalul vinovat și pentru aceasta? Și când ai devenit mai însetat de domnie decât domnitorii, în timp ce părinții tăi au fost smeriți din toată inima lor, precum o cere cuvântul lui Dumnezeu, spune: și la aceasta a fost de vină educația sau chiar făcătorul tuturor? Uite, câtă nedreptate îi faci făcătorului! Recunoaște asta și fi smerit; fiindcă toate scuzele tale veșnic nu vor fi suficiente pentru Dumnezeu, căci toți perii capului sunt numărați! Iubește pe Dumnezeu și pe frații tăi înainte de toate, astfel vei găsi dreptatea adevărată! Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 4.3.2010, 22:56 Capitolul 21 ----------------------------------- Capitolul 21 Scuzele filozofico- aiuristice ale episcopului Martin. O oglindă a conștiinței agreabilă și dumnezeiască Spune episcopul Martin: “Să-l iubești pe Dumnezeu înainte de toate și pe aproapele ca pe tine însuți, ar fi convenabil, numai dacă am știi, cum să facem aceasta! Fiindcă pe Dumnezeu trebuie să-l iubim cu cea mai curată dragoste, astfel chiar și pe aproapele; dar de unde să ia unul dintre noi o asemenea dragoste, prin ce să o trezim în noi? Eu cunosc desigur sentimentul unei prietenii și cunosc și dragostea pentru femei; cunosc și dragostea interesată a copilului față de părinții săi; numai dragostea părinților față de copii eu n-o cunosc! Poate să se asemene dragostea față de Dumnezeu cu unul dintre aceste feluri de dragoste menționate, care toate se bazează pe pământ șubred, fiindcă ele sunt îndreptate numai spre făpturi? Eu susțin chiar: omul că făptură lui Dumnezeu îl poate iubi pe făcătorul său tot atât de puțin ca un ceas pe ceasornicar! Fiindcă pentru aceasta este nevoie de libertatea desăvârșită dumnezeiască, cu care se pot lăuda doar cei mai liberi arhangheli, pentru a-l putea iubi pe Dumnezeu datorită sfințeniei sale! Dar unde se află omul, care este pe cea mai joasă și nesfântă treaptă și unde este libertatea deplină dumnezeiască? Ar trebui să-i placă numai lui Dumnezeu, se lase iubit de făpturile sale, precum ele se iubesc între ele: ca copiii pe părinții lor, sau ca un tânăr pe fecioara sa, sau ca un frate adevărat pe celălalt, sau ca și un om sărac pe binefăcătorul său foarte neinteresat, sau ca un regent tronul său, sau ca fiecare om pe sine însuși! Însă pentru asta lipsește obiectul vizibil, ba chiar capacitatea,-ți poți închipui într-un mod oarecare acest obiect măreț! - Cum arată Dumnezeu? Care dintre oameni l-a văzut pe Dumnezeu vreodată? Cine i-a vorbit? Dar cum poți iubi o ființă, despre care nu-ți poți face însă nici cea mai mică idee! O ființă care nici măcar nu există din punct de vedere istoric, ci numai într-un mod legendar cu tot felul de împodobiri misterios poetice, care sunt subliniate cu o morală ascuțită din vechiul iudaism!” Acum vorbesc Eu: “Prietene, Eu îți spun că, cu aceste cuvinte fără sens, niciodată nu-ți vei putea spăla nici măcar un fir de ață din îmbrăcămintea ta murdară! Pe pământ ai avut destule obiecte! Acolo erau o sumedenie de săraci, văduve, orfani, o grămadă de alți oameni în suferință! De ce nu i-ai iubit - căci ai avut destulă dragoste, iubindu-te pe tine înainte de toate? ! Pe părinții tăi i-ai iubit numai din cauza a ceea ce-ți dădeau; însă, când îți dădeau prea puțin, atunci tu nu le doreai nimic mai mult decât moartea, pentru a-i moșteni atunci! Pe preoții tăi îi iubeai, fiindcă îți aduceau cu hărnicie dări în număr mare; dacă acestea lipseau, deveneai acuși tiranul lor nemilos! Pe oile bogate care aduceau multă milostenie le-ai binecuvântat; pe cele sărace însă, care de aceea puteau da puțin sau nimic, au fost osândite de tine la iad! Pe văduve le iubeai desigur, dacă erau încă tinere frumoase și bogate și dacă erau de acord cu orice, ce-ți era pe plac, tot așa și orfani de sex feminin, senzuale și oneste de la 16 până la 20 de ani! Vezi tu, la dragostea pentru obiecte este bineînțeles imposibil, te ridici la privirea spirituală și la dragostea cea mai înaltă și iubirea a unui obiect demn! Evangelia, cea mai sfântă învățătura lui Iisus, a creștinismului, este principala învățătură a vieții - de ce nu încerci cel puțin odată în viață, folosești un text practic, ca să fi aflat, de la cine este această învățătură? Nu este scrisă în ea:” cine aude cuvântul Meu și trăiește după el, acela este care mă iubește; la acela voi veni și mă voi arăta!” Vezi, dacă ai fi încercat să înțelegi acest text practic, atunci te-ai fi convins, în primul rând este o învățătură de la Dumnezeu. Și în al doilea rând ți-ar fi devenit limpede obiectivitatea lui Dumnezeu ca multor mii, care au fost oameni mult mai mici decât tine! Așa este și scris:” căutați și veți găsi; rugați și vi se va da și bateți și vi se va deschide!” - Ai făcut ceva din toate acestea? Vezi, pentru că nu ai făcut nimic din toate acestea, așa nu ai putut ajunge niciodată la o privire spirituală spre Dumnezeu. Este foarte nebunatic din partea ta, nu simți pentru Dumnezeu dragoste, pentru că niciodată nu ți-a devenit obiect - cu toate că El ar fi trebuit să devină, dacă ai fi făcut ceva în acea direcție! Eu te mai întreb, sub ce tablou l-ai fi putut ține pe Dumnezeu cu iubirea ta murdară, ca să se fi născut o scânteie în inima ta de piatră pentru însuflarea spre acest tablou a lui Dumnezeu? Vezi tu, tu taci; dar eu vreau să-ți arat! Auzi: Dumnezeu ar trebui să fie ori o ființă de sex femenin, care să-ți dea cea mai mare putere și cea mai mare strălucire și pe lângă aceasta să-ți îngaduie, ca cele mai frumoase fete să le adormi cu puterea nemărginită a bărbatului; și să-ți îngăduie și așa tot, ce este normal pentru imaginația ta, da poate că la sfârșit să-ți dea și dumnezeitatea, ca să poți face cu toată creația după dorințele tale o așa zisa bestie de explorator! Vezi sub o astfel de obiectivitate ți-ar fi bine dumnezeitatea. Dar sub termenul de răstignirea lui Iisus ți-a fost cuvântul “dumnezeitate” de nesuportat, groaznic, da chiar disprețuitor! Sub asemenea cauze trebuie să întrebi bineînțeles, cum ar trebui iubit Dumnezeu și aceasta cu cea mai curată și demnă iubire dumnezeiască! Motivul de la aceasta este - cum se arată - nici unul decât: tu nu ai vrut niciodată-l recunoști pe Dumnezeu și așa nici să-l iubești! De aceea nu ai făcut nimic, de spaimă, va intra în tine un duh mai bun, care te va conduce la supunere, la dragostea pentru aproapele tău și spre adevărata înțelegere și dragostea lui Dumnezeu! Vezi, acesta este de fapt motivul principal, pentru care ai întrebat, cum trebuie să-l iubim pe Dumnezeu! Dar dacă nu-ți iubești nici măcar frații, pe care îi vezi și totuși nu dorești să-i iubești, cum îl poți iubi atunci pe Dumnezeu, pe care nu-l vezi, pe care nu vrei să-l vezi! Vezi, noi doi îți suntem cei mai bun prieteni și frați și tu ne disprețuiești încontinu în inima ta, cu toate că te ajutăm și vedem prin tine ca prin sticlă! De aceea schimbă-ți direcția inimii! Incepe să ne iubești ca și niște făptași buni, așa vei găsi și fără filozofiile tale prostești drumul spre inima lui Dumnezeu, cum este adevărat și cum se cade! Așa să fie!” Iar vorbește episcopul Martin: „Da, da, da pentru Dumnezeu, ai dreptate, eu vă iubesc și vă prețuiesc pentru înțelepciunea voastră și pentru puterea împreunată, dragostea și răbdarea! Vrei tu, dragul meu prieten, nu vorbești cu mine cu greutate și din cuvintele tale dacă nu s-ar auzi tot timpul păcătuirea mea, fi cu totul îndrăgosti de tine! Dar ascuțitele tale cuvinte mă umplu mai mult cu o frică secretă decât cu dragostea pentru tine și Petru! Vorbește de acum înainte mai liniștit și eu te voi iubi după puterile mele!” Vorbesc Eu: „Prietene, ce ceri tu de la mine, nu-ți spun nimic, fără întrebi tu? ! Crezi tu oare, un prieten este acela care tot timpul vorbește frumos, care de frică nu are curajul să spună adevărul în față? O, atunci ești tu un nebun! Tu ești unul, căruia nu îi stă bine nici un fir de păr! Nici o faptă bună nu te împodobește! Ai făcut tu vreodată ceva, ce este în fața lumii iubitor, atunci a fost și așa cu răutate. Căci toate mișcările tale nu au fost nimic altceva decât o politică, în spatele căruia se ascundea un plan secretos de domnire! Dacă i-ai dat cuiva vreun ajutor, atunci a trebuit să știe aproape toată populația. Spune este creștin unde nu trebuie să știe dreapta ce face stânga? Dacă ai dat cuiva vreun sfat așa zis bisericesc, atunci a fost așa că la sfârșit cădea apă tot pe moara ta! Te-ai arătat modest, atunci s-a întâmplat aceasta numai pentru a le arăta celorlalți înălțimea ta A fost blând tonul tău, atunci ai vrut să obți ceva, așa cum sirenele încearcă obțină cu cântatul lor și hienele cu plânsetul lor în tufișuri! Tot timpul ai fost o fiară habsână! Pe scurt, cum am mai spus, pe tine nu a fost nici un fir de păr bun și tu te-ai aflat deja cu capul și cu gâtul în iad! Dumnezeu Domnul i s-a făcut milă de tine, te-a ținut și vrea să te elibereze de toate sforile iadului! Crezi tu oare, aceasta ar fi posibil, fără ați arăta cum ești creat? ! Sau nu ai văzut niciodată pe pământ, ce fac ceasornicarii cu un ceas stricat, atunci când trebuie să-l facă funcționabil? Il desfac în bucățele mici, din care este alcătuit, studiază cu grija fiecare bucățică și o curăță, îndreaptă ce este îndoit, pilesc ce este dur și la sfârșit pune toate la loc, pentru a se putea folosi în scopul acela! Crezi tu oare, un astfel de ceas ar mai merge, dacă ar curăța ceasornicarul doar suprafața, iar conținutul l-ar lasă așa cum este? Așa ești și tu, ca un ceas în care nu merge nici o singură rotiță! Dacă te vei repara, atunci trebuie și să te deschidem în adâncurile ființei tale! Trebuie tot sa iasă afară la lumină, adevărul nemuritor, pentru a te putea vedea pe tine însuți, ce este stricat la tine și în tine! Dacă ai obsevat toate defectele tale, atunci poate să vină pila, cleștele și după ceea în sfârșit peria de lustruit, pentru a face din tine iar un om în rândul lui Dumnezeu. Și aceasta înseamnă un om cu totul nou; ca omul tău actual, cum ești tu acum, este nefolosibil! Dacă fac toate acestea cu tine, spune: nu merit de la tine puțină iubire?” ----------------------------------- Hoper 18.3.2010, 02:43 Capitolul 22 ----------------------------------- Capitolul 22 Supusa recunoaștere de sine ale episcopului Martin și trezirea sa spre dragoste - Imprejurimile schimbate - Palatul și mizeria din interiorul său Spune episcopul Martin: „Da, da, ai dreptate, credincios prieten! De abia acum mi se deschid ochii. Și simt acum și dragoste curată în mine, - da eu te iubesc din toată inima! O, lasă-mă te strâng la inimă, căci eu văd acum cât de prost am fost și încă mai sunt și cât de bun ești tu cu mine! O tu, minunatul meu prieten și tu, conducătorul meu, iartă-mi dura și marea mea orbeală! - Dar, dar, ce este aceasta? ! Unde este marea și unde este vaporul nostru? Aici totul este uscat, cel mai frumos tărâm! Ach, culoarele acestea minunate, grădinile frumoase și acolo, unde a fost mai înainte o cabană, este acum un palat cu frumuseți încă nezărite de mine! - Da, cum s-a întâmplat aceasta?” Vorbesc Eu: „Vezi, frate, aceasta a născut doar cea mai mică scânteie de dragoste adevărată pentru noi, frații și prietenii tăi! Marea păcatelor tale a secat cu tot cu influențele rele și mlaștina din inima ta s-a schimbat în pământ roditor. Cabana săracă a recunoașterii s-a schimbat cu o scânteie de dragoste într-un palat. Dar, cât de minunate sunt toate acestea, nu se vede nici unde o fructă coaptă comestibilă. Totul este încă asemănător cu un smochin, care nu are nici un fruct, căci domnului îi este foame și vrea sa mânânce fructul smochinului. De aceea înseamnă de acum să lucrăm și dragostea odată trezită s-o lăsăm sa comande liber, iar prin aceasta vor avea cel mai repede pomii fructe. Căci uită-te, cum pe pământ crește și se coace tot în lumina caldă a soarelui, exact așa crește tot aici în lumina și în dragoste în inima omului! Inima omului este soarele veșnic pentru această lume! Curând ți se va arăta în această perioadă nouă multe ocazii să-i dai de lucru inimii și să îi faci puterea mai mare și s-o întărești. Cu cât mai mult o vei lăsa sa decidă în dragoste, cu atât mai multe binecuvântari vor apărea în această regiune! Vino acum cu noi în palat, înăuntru vom discuta mai îndeaproape starea ta actuală. De acolo vei descoperi și o grămadă de oameni, care îți vor ocupa inima cu munca. Vino deci, frate și urmează-ne pe amândoi! Așa să fie!” Noi suntem deja în palat, a cărui interior nu este nici pe departe așa de frumos ca exteriorul. Și episcopul Martin este puțin frapat, deoarece nu se poate abține, nu spună o observație sacrastică: „Nu, dar aceasta înseamnă o confecționare pentru fața mea! De afară belșug de rege și pe dinăuntru cea a unui cerșetor! Cine a făcut aceasta, a gândit rău! Aceasta arată exact așa, de parcă nu ar fi terminată pe dinăuntru clădirea, ci numai pe dinafară lustruită! Dragi prieteni, trebuie să mărturisesc deschis: Cabana anterioară, mi-ar fi mai dragă de o mie de ori! Ach, ce mai este și pe dinăuntru! Auziți, în această mizerie aproape că nu pot suporta să stau, eu, cel care iubește curățenia! Prieteni, dragi prieteni, rog, haideți să mergem imediat afară în minunatul aer liber! Căci în aceste camere de mizerie nu aș fi în stare de nici un gând bun și pot deveni mai rău decât mai bun; căci de mizeria din cameră am o scârbă nemarginită!” Acum vorbesc Eu iar: „Ascultă, tu drag frate și prieten, eu văd, nu poate să-ți placa interiorul acestui palat. Dar vei fi deacord, ca interiorul inimii tale, se încadreaza cu acest palat și Dumnezeu Domnului nu-i va plăcea, cum ochilor tăi nu le plac aceste încăperi murdare! Sigur ai auzit pe pământ de poveștile lui Hercule și celor doisprăzece lucruri, ce a trebuit să facă acest erou, pentru a intra în rândul extraordinar al zeilor? Sub acele lucrări s-a aflat și cunoscuta curațenie de cotețe! Ce a făcut extraordinarul Hercule? Vezi, el a condus un întreg râu prin cocina cea mare și acel râu a scos cu el toată mizeria din coteț în cel mai scurt timp! Eu însă îți spun: Condu și tu în același fel un curent întreg de dragoste prin vechiul coteț de păcate din inima ta, așa va curăța un asemenea curent în cel mai scurt timp gunoiul din inima ta! Când încă ne-am mai aflat pe marea, care s-a născut din păcatele tale, ar fi ajuns o scânteie sau o picătură de dragoste adevărată și marea s-ar fi uscat și mocirla s-ar fi schimbat în pământ roditor! Acea scânteie, căci la tine s-a instalat doar prin cuvintele mele, deci printr-un lucru de afară, a putut să atingă numai învelișul inimii tale și să-l curețe. Dar interiorul inimii tale a rămas cum a fost: un adevărat coteț, care nu poate fi curățat numai de tine. Și aceasta, cum am spus, cu un curent de dragoste adevărată pentru noi, frații tăi și cei mai buni prieteni și celor, care vor veni în fața ta și vor solicita inima ta! Uită-te pe această fereastră! Ce vezi tu acolo, la ceva distanță spre apus?” ----------------------------------- Hoper 18.3.2010, 02:44 Capitolul 231 ----------------------------------- Capitolul 23 Prima faptă bună a episcopului Martin la acei săraci care au ajuns în lumea de apoi Spune episcopul Martin: „eu văd mai mulți oameni care merg schiopătat și groaznic de încet, fiind îmbrăcați în zdremțe. Par a nu avea un acoperiș. Probabil că au și în stomac un gol imens și inima lor sigur nu este chiar bine dispusă. Prietene, mie mi se face milă de acești călători săraci. Lasă-mă duc la ei și să-i ghidez încoace,-i iau aici și să am grijă de ei cât pot de bine! Chiar dacă sunt murdare aceste camere, vor ajuta mai mult decât drumul acela tulbure și friguros și care pare cu cât merg mai departe mai stâncos!” Eu vorbesc: „Bine, foarte bine, du-te și favoare ce-ți comandă inima. Dar nu trebuie să te înspăimânte, dacă vei afla că acei drumețti nu sunt de religia ta, ci sunt de cea luterană!” Spune episcopul Martin: „Aceasta mă deranjază bineînțeles puțin. Dar acum este tot una, dacă ești luteran, mohamedan, evreu său chinez, ce este om, trebuie ajutat!” Episcopul Martin încă îmbrăcat în răutacioasa îmbrăcăminte, se separă și le merge în cale acelor drumeți și strigă și urlă, ca să-l aștepte. Bineînțeles se opresc călătorii și îl așteaptă pe episcopul Martin, pentru a afla ce dorește el de la ei. Căci acești călători au ajuns nu de mult în această lume a spiritelor și nu știu nimic unde să intre sau unde să iasă. Acum a zărit și episcopul Martin trista adunare și vorbește cu ei într-un tot blând și prietenos mai departe: „Dragi prieteni, unde vreți să megeți în acea parte? Eu vă rog în numele lui Dumnezeu întoarceți-vă și urmați-mă, dacă nu veți pieri cu toții! Căci direcția pe care o aveți duce direct la o prăpastie, care vă va devora pe toți pentru veșnicie! Eu însă stau aici cu încă doi dragi prieteni, de ceva vreme și știu cum este conceputa această regiune, de aceea vă pot avertiza. Uitați-vă spre amiază! Acolo veți găsi un palat, care bineînțeles arată numai pe dinafară bine, dar aceasta nu face nimic! Un acoperiș și o bucată de pâine veți găsi cu siguranță, ce este în orice caz mai bine decât direcția pe care ați vrut să mergeți! Nu vă gândiți mult, ci întoarceți-vă imediat și urmați-mă; la Dumnezeu, nu va fi în defavoarea voastră!” Unul dintre drumeți vorbește: „Bine noi vrem să te urmăm. Dar ține minte de acum, nu ne vei duce în nici o casă catolică! Căci acolo nu vom rămâne, din cauză nu avem mai mare ură pe catolicismul roman și mirositor de ciumă, cu alte cuvinte către Papa, către episcopii săi și către toate călugăriile rele ale unor curve romane!” Spune episcopul Martin: „Ce Papă, ce episcop, ce călugăr, ce luteran, ce calvinist, ce mohamedan, ce Moise? ! Aceasta este valabil doar pe pământ; aici în împărăția spiritelor și a sufletelor se termină aceste diferențe cu totul! Aici există numai un singur rezultat și acela se numește dragostea! Sigur cu ea se merge mai departe; tot restul nu are nici un fel de preț! Când am fost pe pământ, am fost un episcop roman și mi-am imaginat că sunt ceva unicat. Dar odată ajuns aici, am învățat să recunosc, aici nu contează ce ai fost pe pământ, ci ce ai făcut și prin ce mijloace! De aceea nu vă lăsați zăpăciți de Luther sau de Calvin, ci urmați-mă! Nu veți regreta întra-adevăr! Dacă nu vă veți simți bine la mine, drumul va rămâne oricum deschis!” Vorbește conducătorul acestui grup: „Bine, îmi pari a fi un om înteligent; de aceea vrem să te urmăm în locuința ta! Dar de la început ne înțelegem, ca între noi nu va fi vorba de nici o religie; căci tot, ce înseamnă religie, ne scârbește!” Spune episcopul Martin: „Și așa este bine! Vorbiți de ce vreți. Pe parcurs sper că ne vom cunoaște mai bine și voi nu veți descoperi niciodată ceva la mine care să jignească. De aceea să mergem binedispuși spre locuința mea și bineînțeles mai ales frațiilor și prieteniilor mei!” Acum merge episcopul Martin înainte și toată caravana de 30 de capete îl urmează și el îi conduce direct spre palat și Eu și Petru fiind acolo. Când a ajuns, vorbește el cu toată bucuria spre mine: Episcopul Martin: „Vezi, dragul meu prieten și frate în Dumnezeu Domnul, eu i-am adus pe toți fericiți încoace. Acum fi tu amabil și arată-mi, în ce camere să îi cazăm. Atunci te voi mai ruga pentru puțină pâine, pentru a prinde puteri, căci ei cu siguranță sunt foarte flămânzi.” Vorbesc Eu: „Acolo, ușa spre seară, acolo este o cameră bine mobilată! Acolo vor găsi tot ce vor avea nevoie. Tu însă, vino înapoi, avem de făcut repede un lucru important, care nu acceptă amânare!” Episcopul face, ce am spus Eu să facă și grupul se bucură tare când intră în camera bine aranjată, care a fost arătată de episcopul Martin. După cazare însă vine repede și întreabă, unde este noul lucru. ----------------------------------- Hoper 18.3.2010, 02:54 Capitolul 24 ----------------------------------- Capitolul 24 Noul lucru a episcopului Martin: Stingerea focului și salvarea vieților. Preluarea și îmbrăcarea celor arși Și Eu spun: „Vezi tu acolo spre nord un incendiu? Intr-acolo trebuie să mergem și să oprim focul, dacă nu va avea de suferit toată zona. Căci focul spiritual este mult mai cuprinzător decât cel natural de pe pământ. De aceea repede pe picioare!” Noi fugim acum înspre foc și deja l-am ajuns. Aici se vede un sat foarte sărac, care este tot cuprins de flăcari și o mulțime de sărăcăcioși și dezbrăcați oameni, care au fugit din cabanele lor înflăcărate. Dar în mijlocul satului se află o cabană mai bună, pa care se află cinci oameni și strigă după ajutor, iar flăcările ajung până la ei și îi amenință-i cuprindă din clipă în clipă. Episcopul Martin prevede aceasta și strigă: „Prieteni, pentru voința lui Dumnezeu, unde există aici așa ceva ca o scară, pe care pot să urc la acești săraci și să-i ajut cu sprijinul vostru?” Vorbesc Eu: „Uite, aici la picioarele noastre este așa ceva! Ia-o și favoare aer inimii tale!” Episcopul Martin ia repede scara și fuge cu ea la acea cabană, care deja este înconjurată de foc. O sprijinește de acoperiș și se urcă cu curaj prin flăcări și deja pune doi oameni pe umărul său și îi coboară în grabă jos, în timp ce ceilalți trei mai puternici îl urmară. Intr-un minut a salvat într-adevăr cinci vieți sufletești. Acum a terminat cu acest lucru, vine repede la Mine și vorbește (episcopul Martin): „O Doamne ajută, bine că a ieșit bine această salvare! Am crezut deja, nu voi reuși; dar totuși - mulțumesc lui Dumnezeu! - s-a rezolvat la limită. Ah, prieteni! Aceasta a fost o caldură, mii, mii! Părul meu sigur s-a scurtat cu mult? Dar aceasta nu face nimic, dacă sunt salvați acești săraci! Acești doi aproape că au ajuns să moară și ar fi timpul,-i răpim flăcărilor. Dar acum ei își revin iarăși și asta, cei mai dragi prieteni și frați ai mei, prefer mai mult, decât dacă fi intrat acum într-adevăr în fericirea a tuturor celor trei sau șapte ceruri. Nu-i așa, frați și prieteni! Acești săraci salvați de mine și acei oameni mulți acum fără adăpost, care stăteau mai tot timpul și plângeau de durere goi aici afară la garduri, pe toți aceștia îi primim în palatul nostru! O dragii mei prieteni, desigur, desigur; lăsați-mi această bucurie!” Vorbesc Eu: “Dar bineînțeles, mai ales de aceea am venit noi încoace. Dar acum trebuie să stingem focul. Când am terminat cu lucrul acesta, atunci vom merge foarte bucuroși acasă cu acești săraci. De aceea să ne apucăm imediat de treabă, ca focul să nu se răspândeasca mai mult!” Spune episcopul Martin:” Totul ar fi în ordine, numai dacă am avea aici un mic ocean la îndemână! Dar eu nu văd aici nici o picătură de apă. Eu sunt de părere că acest lucru va fi puțin dificil de realizat fără apă?” Vorbesc Eu: “Uite, acolo pe pământ se găsește un toiag, asemănător cu acela pe care l-a purtat Moise oarecând. Ridică-l și cu credință lovește pământul cu el și noi vom avea imediat apă în cantități mari; fiindcă acest loc este foarte mlaștinos! Deci fă ce ți-am spus!” Episcopul Martin face imediat ceea ce a fost sfătuit să facă și într-o clipire, izbucnește un izvor puternic de apă din pământ. Spune episcopul Martin: “Așa, așa, așa desigur - Acum totul este potrivit! Însă acum avem nevoie de vase!” Vorbesc Eu:” Prietene, este destul! Apa va face acum treaba singură; Fiindcă acest izvor imens va înăbuși focul acuși. De aceea putem să ne ducem liniștiți acasă împreună cu săracii salvați de noi și să ne odihnim puțin acolo și să adunăm puteri pentru o altă treabă. Acum mergi și adu-i pe toți la Mine!” Episcopul Martin merge bucuros și îi aduce pe toți săracii la El. Noi ne îndreptăm acum spre palatul nostru, unde săracii, odată ajunși, sunt găzduiți imediat într-o altă încăpere mai spațioasă. Atunci când ei sunt în cameră, încă goi de tot, își dezbrăca episcopul Martin haina sa țărănească și o pune pe umerii aceluia, care i se pare cel mai sărăcăcios și slăbit. Și cămașa lui o dă altuia, care îi mulțumește foarte mult, de aceea îl slăvesc toți. El însă se ridică în picioare bărbătește și spune: “Dragii mei prieteni și frați săraci, nu pe mine, ci pe Dumnezeu slăviți-l și pe acești doi prieteni! Fiindcă și eu însumi am fost primit de ei nu cu mult timp în urmă și ei mi-au făcut mie cele mai mari binefaceri. Eu însumi sunt doar o slugă rea a acestor prieteni de oameni sărmani. Eu însă am cea mai mare bucurie la salvarea voastră și această bucurie este acum cea mai mare răsplată a mea!” Vorbesc Eu: “Așa este bine, fratele Meu drag! Astfel ai devenit tu dintr-un prigonitor ca săul un adevărat Pavel. Continuă pe această cale, așa vei fi tu acuși vrednic să stai de partea Mea și a acestui prieten și frate! Dar acum să mergem în încăperea noastră!” ----------------------------------- Hoper 19.3.2010, 04:22 Capitolul 25 ----------------------------------- Capitolul 25 Deosebire de gândire între lumea aceasta și lumea cealaltă. Introducere în știinta vie a corespunderii. Setea lui Martin spre a face fapte și oboseala cunoașterii lui Noi ajungem atunci în încăperea noastră, care, ce-i drept, nu strălucește în cea mai bogată splendoare, dar făcând abstracție de aceasta, ea este amenajată cu un gust foarte bun Atunci când episcopul Martin pășește în încăpere, el se minunează foarte de splendoarea simplă neașteptată a acesteia și spune: “Dar dragi prieteni și frați, oare cine a curățat încăperea aceasta și a împodobit-o așa de finuț în timpul scurt a absenței noastre? Fiindcă înainte ea a fost mai ordinară decât cea mai urâtă încăpere țărănească. Și ferestrele m-i se par a fi mai mari și mesele cu scaunele atât de curate și cu gust bun! O spuneți-mi totuși cum s-a întâmplat aceasta!” Vorbesc Eu:” Draga frate, asta s-a întâmplat simplu și în mod natural. Uite, dacă cineva vrea să-și împodobească locuința pe lume, el își face un plan în mintea sa și cheamă tot felul de meseriași și artiști, care trebuie sa împodobească locuința conform planului său. Această împodobire necesită pe pământ mai mult timp din cauză acolo inerția materiei, care trebuie mai întâi prelucrată, este un mediu foarte împiedicător. Însă aici dispare această împiedicare, așa încât planul minții se arată imediat ca o lucrare finită. Fiindcă ceea ce gândește aici un suflet desăvârșit și dacă dorește să fie acel lucru gândit, acesta apare aici deja făcut gata, precum a fost gândit. Bineînțeles că gândirea aici în lumea veșnică a spiritelor este cu totul diferită decât pe pământ. Pe lume gândirea se constituie din idei și imagini, care au fost preluate din mișcarea și schimbarea lucrurilor de pe lume. Aici însă se constituie gândirea din aptitudinile sufletului, care au fost puse în el de către Dumnezeu, așa că ele sunt trezite de eficacitatea iubirii de Dumnezeu și a aproapelui și sunt iluminate de lumină din Dumnezeu. Privește, această încăpere este compusă acum numai din dragostea ta spre aproapele tău, dragoste care este deja liberă și eficace. Dar încăperea este încă simplu împodobită, fiindcă lumina lui Dumnezeu n-a prins încă rădăcini în tine și n-a intrat încă adânc în viața ta. Când va fi și la tine cazul acesta, atunci tu vei fi întru totul conștient de această putere și îți vei putea da despre toate socoteală îndeajunsă ție însuți. Dar la aceasta este nevoie de cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu, care ție încă îți mai lipsește, dar pe care tu o vei avea acuși dacă tu vei crește tot mai mult în dragoste. Însă acum să ne așezăm la masa, pe care ne așteaptă deja o gustare pe măsură. Așa să fie!” Spune episcopul Martin: “Da, da, așa este! Aici este ce-i drept totul minunat, o adevărat㠄masă acoperă-te de bunătăți” magice. Însă aici trebuie să te obișnuiești cu minunile tot așa că pe pământ cu minunile naturii pe care ce-i drept nici astăzi nu le înțelege nici un om în totalitate, dar ele nu ne preocupă prea mult, fiindcă ne-am obișnuit cu asemenea lucruri de neânțeles. Deci și aici ne putem obișnui cu ele. Eu nu sunt în general tocmai interesat să înțeleg în totalitate minunile lui Dumnezeu. Și astfel totuși este suportabilă situația mea, chiar dacă nu înțeleg în totalitate, tot ceea ce apare în fața ochilor mei. Dacă primesc încontinuu ceva de lucru și câteodată o astfel de pauză cu gustare, precum ea se află chiar acum în fața noastră pe masa asta frumoasă și dacă am pe voi în jurul meu, atunci sunt mulțumit să trăiesc așa veșnic! Pe Dumnezeu îl recunosc acum astfel că El este unul care se află într-o oarecare lumină de nepătruns, în care El este sfânt, mai mult ca sfânt, atotputernic și nemărginit de înțelept. știu și să cunosc mai mult despre El, cel Veșnic, socoti chiar și eu că este un păcat de moarte. De aceea să lăsăm de-o parte ceea ce este pentru noi de nepătruns și să ne mulțumim cu ceea ce ne dă nouă bunătatea sa milostivă!” Vorbesc Eu:” Bine, bine, dragul meu frate, ne așezăm la masă și tu, Petru, i-a de acolo din cămară și paharul umplut cu vin!” ----------------------------------- Hoper 19.3.2010, 04:47 Capitolul 26 ----------------------------------- Capitolul 26 Modestia și smerenia lui Martin. Gustarea de dragoste binecuvântată la masa Domnului Noi ne așezăm atunci la masă și Petru aduce vinul și o togă (haină din vechea Roma) pentru episcop și spune:” I-a aceasta, frate, fiindcă ai dat haina și cămașa ta săracilor, așa că îmbracă această haină ceva mai bună și mănâncă în această îmbrăcăminte mâncarea de dinaintea ta!” Episcopul Martin privește îndelung la haina frumoasă de un albăstru deschis cu o cusătură purpurie și spune:” Ah, ah, asta este prea frumoasă și minunată pentru unul ca mine! Ce ți-a venit în minte? Eu - un păcătos sărac din cap până-n picioare - și o astfel de haină ca aceea pe care a purtat-o pe pământ mântuitorul nostru Iisus, cel mai demn dintre oameni! Asta ar fi o bătaie de joc fără asemănare din partea mea! Nu, nu, asta n-o să fac! Chiar dacă Iisus nu era un Dumnezeu, precum au crezut oamenii proști, El era totuși cel mai bun și înțelept dintre oamenii care au trăit vreodată pe pământ. El a fost un om desăvârșit fără păcate, de care Dumnezeu a avut cu siguranță cea mai mare plăcere. Eu însă am fost și sunt cel mai nedesăvârșit om și plin de păcate. De aceea nu pot îmbrăca niciodată haina sa! Cu adevărat, prieteni, prefera să nu mănânc nici un pic din pâinea și să nu beau nici un strop din vinul acesta, decât să îmbrac într-un mod așa de nemerituoas această haina cu adevărat a lui Iisus. Dați-mi o alta oarecare cârpă de haină potrivită pentru mine! Este deajuns că am purtat pe pământ hainele lui Melchisedec și a trebuit să plătesc scump pentru această faptă necugetată: în viitorul veșnic voi fi desigur mai înțelept cu ajutorul lui Dumnezeu!” Vorbesc Eu:” Și așa e bine; fie așa cum vrei tu! Aici nu este o obligativitate neapărată. De aceea mănâncă acum și bea fără haină. Așa să fie!” Spune iarăși episcopul Martin:” Aceasta mă bucură, numai să nu fie nici un lux pentru unul ca mine! Dar, dragii mei frați, acum vin la voi cu o altă cerință; ascultați! Eu sunt într-adevăr destul de însetat și flămând, dar săracii protejați ai noștri vor fi cu siguranță mai flămânzi și însetăți. De aceea lăsați-mi plăcerea ca să dau această parte a mea săracilor și s-o duc eu însumi la ei. Bucuria de a fi săturat pe acei săraci, fie de data asta principala săturare a inimii mele!” Vorbesc Eu:” Dragă frate, o asemenea dorință din inima ta îmi face și Mie o mare bucurie! Dar de data astă rămână dorința ta neâmplinită, fiindcă săracii tăi sunt bine îngrijiți. De aceea așează-te numai aici la masă cu Mine și mănâncă și bea pe săturate! După ce am luat masa îi vom vizita atunci pe săraci și vom vedea ce slujbă potrivită le vom da. Deci, așa să fie!” Petru spune: “Domnule și învățătorule, împarți tu pâinea și vinul; fiindcă mie îmi cade totul mai bine, dacă tu le împărți, decât dacă eu le iau la mine de unul singur! Eu te rog să faci asta Domnule și învățătorule al meu drag!” Vorbesc Eu:” Da, da, îndrăgitul meu frate, aceasta fac Eu cu plăcere și din toată inima mea, numai dacă nu-l supără pe dragul nostru prieten și frate!” Spune episcopul Martin: “Oh, nici pomeneală, dragi prieteni și frați! Eu cunosc desigur secta așa numiților frângători de pâine - voi probabil că ați făcut parte din ea pe pământ? Aceasta este oricum nesemnificativ aici în lumea spiritelor. Pe cine îl veselește asemenea amintiri evlavioase și omenești, acela să facă ceea ce socotește el că este bine. Însă eu pot să lipsesc acum foarte ușor de totul ce se apropie de oricare fel de ceremonie. Fiindcă eu m-am scârbit pe lume de tot felul de ceremonii. De aceea puteți sa frângeti pâinea, s-o tăiați cu cuțitul sau cu fierăstrăul, mie îmi este indiferent; numai să existe ceva de mâncat la timpul potrivit! Dar cu acest lucru sunt de acord, ca Domnul casei să împartă pânea la cele două slugi ale sale: o bucată de pâine primită o mănânci mai nejenat decât una pe care ai luat-o tu de unul singur!” Vorbesc Eu:” Foarte bine, dacă nu te supără, atunci eu vreau să frâng pâinea și s-o binecuvântez și atunci să vi-o împart vouă!” Eu frâng atunci pâinea, o binecuvântez și o dau celor doi. Petru aproape că plânge de bucurie, episcopul Martin zâmbește însă prietenos, îl îmbrățișează pe Petru și spune:” Dar ce om bun la suflet ești și tu! Frângerea pâinii te-a amintit sigur de acea întâmplare măreață, ori adevărată, sau probabil evlavios inventată a acelor doi ucenici care mergeau la Emaus? Eu trebuie să admit sincer, aceea m-a mișcat și pe mine de multe ori până la lacrimi. Căci pentru întâia oară se prăpădește frumoasa și înaltă însemnătate. Și pentru a doua oară se simte dorul și dorința, ca acea scena să se fi întâmplat într-adevăr. Omul slab și nevăzător nu visează și nu aude de nimic altceva decât de miracole, mai ales atunci în fantezia lui a celor mai înalte ființe dumnezeiești. În aceiași timp bineînteles, ar primi acest lucru o mască de necrezut. Deci rupe tu, dragul meu Domn, maestru și prieten, acea pâine; căci și mie îmi place în acest fel credincios! Auzi tu, drag prieten, este o minunată pâine! Și vinul - de neântrecut! Sigur nu am mai gustat pe pământ ceva mai bun decât acesta! Este acesta tot un vin de gânduri, deci face parte din natura spirituală? Aceasta nu face nimic! crească unde vrea, dacă are așa un gust bun. Dumnezeu fie lăudat în veci pentru această mâncare minunată! Acum va fi bine la următoarea lucrare mai grea!” Vorbesc Eu: „Deci și pe Mine mă bucură, v-a picat amândouara așa de bine; fie binecuvântată! Dar acum mergem repede la săraci noștri pentru a vedea în ce stare se află!” ----------------------------------- Hoper 19.3.2010, 05:09 Capitolul 27 ----------------------------------- Capitolul 27 Experiențele ciudate ale lui Martin cu acele suflete primite. Martin vrea să învețe dar este învățat Noi mergem acum la cele 30 de capete care le-a adus singur episcopul Martin aici. Când intrăm stau pe chipurile lor și strigă: o Doamne, o Doamne, o Mărețule, atotputernicul Dumnezeu în Iisus Hristos, nu veni la noi! Căci noi suntem păcătoși prea mari și nu suntem demni de mila Ta! Mult prea sfântă este apropierea Ta și mult prea de nesuportat este prezența Ta!” Eipscopul Martin se uită împrejurul său în toate părțile pentru a vedea unde au văzut acei 30 de oameni pe Iisus. Dar el încă nu vede nimic și mă întreabă pe Mine: „Drag prieten, ce au acești oameni săraci? Sunt oare nebuni, sau au adormit oare după gustarea vinului și au poate acum ori o față de vis romană sau luterană?” Vorbesc Eu: „Nu, nu, nu, sigurat nimic asemănător; în memoria lor mă cred pe Mine și de aceea strigă așa.” Spune episcopul Martin: „Deci tot un fel de slăbiciune spirituală, numai altfel motivată, decât m-am gândit eu. De altfel au dreptate după părerea mea, te vadă pe tine ca cel mai mare salvator al lor și să te compare cu cea mai înaltă ființă. Căci părerea mea este, un astfel de ajutor ca tine duce în el o porție zdravănă de dumnezeitate și dacă este adorat, atunci este și dumnezeitatea din el adorată. - Dar ce este de făcut cu acești săraci?” Vorbesc Eu: „Pe aceștia îi vom lasă cu părerea și cu dorința lor și ne vom duce la ceilalți. Căci dacă sunt de părere că nu pot să-mi suporte apropierea, nu îi vom chinui mai departe; cu timpul se va rezolva!” Spune episcopul Martin: Da, da, așa este bine! Deasupra genunchiului nu se poate sparge nimic tare; de aceea să mergem repede la ceilalți, la cei pe care i-am salvat din foc. bucur așa de mult să-i văd!” Mergem acum repede la ceilalți. Când ajungem la ușă, îi spun Eu episcopului Martin: „Frate, mergi tu mai întâi înăuntru și anunță-ne pe Mine și pe Petru! Dacă vor dori, voi merge Eu la ei. Dar dacă nu doresc - vei observa cu ușurință din cuvintele lor -, vino repede afară, se putem face alt lucru important!” Episcopul Martin, face imediat ce i-am spus Eu. Când ajunge la acei salvați din foc, face o față cât se poate de patetică asemănător cu un chip judiciar și vorbește: „Dragi prieteni, domnul și maestrul acestei case vrea să viziteze, dacă doriți voi aceasta. Dar dacă nu vă este de data aceasta binevenită vizita lui, așa vorbiți și veți rămâne scutiți de vizita sa. Dar părerea mea ar fi aceasta: domnul și maestrul acestei case este un domn cât se poate de bun și de blând, așa ar trebui să fie dorința voastră, vină la voi! Dar voi sunteți liberi și puteți face ce vreți voi. Deci spuneți-vă părerea!” Cei salvați îl întreabă însă pe episcopul Martin: „Știi tu oare, cine este domnul și maestrul casei?” Spune episcopul Martin: „Aceasta nu știu nici eu cu exactitate, dar aceasta nu este nimic rău în această lume a spiritelor. Este îndeajuns că știu din experiența, este un nemaiîntâlnit de bun și de înțelept bărbat. știu mai multe, ar fi chiar amuzant. De aceea mulțumiți-vă și voi pentru început, ce v-am spus eu cu conștiința curată. Și anunțați-mă, ce vreți de la mine conform misiunii mele.” Vorbește unul din grupul salvaților: „Dar prietene, de ce ești așa de habsân și vrei să ne ascunzi cea mai mare sfințenie și înălțarea măreață? Vezi, domnul și maestrul acestei case este și unicul Domn, Creator și veșnicul Maestru al cerului și a tuturor sorilor și pământurilor în tot infinitul, cum și toți oamenii și îngerii în Iisus Hristos! Cum poți să spui, nu-l cunoști mai îndeaproape! Ești tu, oare, orb și nu te-ai uitat niciodată la mâinile și la picioarele Sale găurite, pe care noi le-am descoperit toți la prima vedere? Fii atent la seriozitatea Lui blândă, la dragostea mare și la înțelepciunea Sa și pune mâinile tale pe partea găurită la mâna Lui la fel ca Toma; vei vedea mai limpede decât noi sărmanii draci, ce se ascunde în spatele Domnului și a Maestrului! Vezi, nu că nu ne dorim în inimile noastre, ca El, cel mai înaltul și cel mai Sfânt să vină în camera aceasta a iertării. Dar cu toții suntem mult prea mari și duri păcătoși și nu suntem demni de o asemenea vizită, cu toate că Dumnezeu ar veni și la cele mai mici creații ale Sale, a cărui răbdare și dragoste au luat-o în derâdere! De aceea spune norocos prieten a Dumnezeului și a Domnului, pe care nu-l cunoști sau nu vrei să-l cunoști: inima noastră îl dorește tot timpul; dar păcatele noastre ne-au făcut prea urâți, murdari, dezbrăcați și mirositori, pentru a ne putea dori, ca să vină El la noi! Noi aproape că ne topim de rușine, ne aflăm în această casa, unde de obicei locuiește numai din cauza păcătoșilor aici, pentru a înflori în mila Lui. Ce s-ar întâmpla cu noi, unde ne-am ascunde, dacă ar veni într-adevăr la noi? De aceea roagă-L, fericitule, ne scutească; nu pentru voia noastră, ci pentru a Și cea sfântă!” ----------------------------------- Hoper 19.3.2010, 05:25 Capitolul 28 ----------------------------------- Capitolul 28 Martin ca un om rațional orb la strâmtoare Spune episcopul Martin: „Oh, oh, oh, ce vă vine în minte! Dumnezeu, cea mai înaltă și nemărginită ființă care trăiește în veșnica lumină și cu forța lui nemăsurată o umple, se va arăta vreodată în înfățișarea unui om și va lucra cu mâinile la fel ca noi? ! Dumnezeu umple astfel de oameni și de duhuri cu lumina Sa milostivă - pe unii mai mult pe alții mai puțin. Dar de aceea rămâne între Dumnezeu și om o prăpastie nemărginită. Iisus a fost dintre oameni cel mai umplut om cu forța lui Dumnezeu, dar tot mai puțin decât un Dumnezeu. - Nici un om sau un duh care gândește nu poate accepta așa ceva, în care ar trebui să crezi, planeta mică pământ ar fi centrul principal al creației, iar despre aceasta cu siguranță ar protesta sorile! De aceea numai frumos și inteligent, aici în împărăția spiritelor! Este destul, am trăit așa de prost pe pământ și am ținut ca fiind dumnezeități pâinea, vinul și statui sculptate, în timp ce prin soare avem cel mai frumos tablou dumnezeiesc. Considerați-mă pe mine și pe cei mai buni și dragi prieteni ai mei ca fiind, ceea ce suntem și așa nu veți fi căutați de nici o frică prostească! Eu știu bine, acest stăpân și maestru al acestei case este mult mai puternic și mai înțelept decât noi toți laolaltă. Și ar putea fi într-adevăr acel Iisus, care ne-a transmis această învățătură înțeleaptă. Dar nu trebuie să credeți că este Dumnezeu, ci numai ce este într-adevăr - cum am observat mai devreme - cel mai bun, înțelept și în consecință cel mai umplut om de pe pământ cu forța dumnezeiască! Voi știți, cum a fost omorât pe pământ de cei mai răi oameni! Puteți fi deacord, ca Dumnezeu motivul a tot ce este și a vieții, s-ar fi lăsat intr-adevăr omorât de acei oameni? Ce s-ar întâmpla cu o casă, unde s-ar distruge fundația? Vedeți, s-ar prăbuși în curând! Ce ar fi cu toată creația, adevărata casă dumnezeiască, în acel moment, dacă l-ar fi nimicit pe Dumnezeu însuși? Cine ar fi putut trăi fără Dumnezeu? Nu ar fi dispărut toată existența și toată viața împreună cu o moarte dumnezeiască? ! De aceea dragi prieteni, numai frumos și deștept în această lume a duhurilor! Iar vorbește cineva din acel grup: „Prietene, tu ai vorbit într-adevăr înțelept, pentru a ne consola. Singur, tu ești mai departe de capăt decât noi, cu toate că ești tot timpul în prezența Domnului, în timp ce noi păcătoși trebuie să ne fie teamă de El! Eu însă îți spun ca un păcătos: în înțelepciunea adevărată nu ai început nici măcar cu tabla înmulțirii - și vrei să-ți dai cu părerea de înțelepciunea interioară a lui Dumnezeu? Dacă tu îl prețuiești pe Dumnezeu numai după dimensiuni, atunci ți se va părea Iisus bineînțeles prea mic. Dar dacă vrei să te gândești, Dumnezeu nu a făcut numai sori și pământuri, ci a creat și musca, atunci vei fi și tu deacord, Dumnezeu se ocupă de lucrurile acelea mici ca și de cele mari. Și poate să-i fie posibil, se arate oamenilor ca om,-i învețe și să-i conducă pe drumul cel bun! Soarele însă își va avea locul ca soare printre toti sorii! Noi oamenii înțelegem numai omul și așa pe Dumnezeu numai în omul Iisus. Sorile însă nu le înțelegem și așa ar fi fără Iisus un zadarnic Dumnezeu! Vezi tu, aceasta este gândirea mea! Du-te și cunoaște-l mai bine pe stăpânul casei și după aceea vino iar și povestește-ne, dacă nu am avut dreptate!” Episcopul Martin părăsește grupul și se întoarce înapoi la noi foarte mirat. ----------------------------------- Hoper 19.3.2010, 05:27 Capitolul 29 ----------------------------------- Capitolul 29 Domnul i se face cunoscut lui Martin ca fiind Iisus însuși Atunci când episcopul Martin ajunge la Mine, spune el fără ezitare: „Dar, tu Domnul meu cel mai drag, maestru, prieten și frate, aceasta a fost o surpriză frumoasă din partea ta la prostia mea înnăscută! Acum chiar că nu știu: sunt eu un nebun - sau sunt cei de acolo din înăuntru niște nebuni, de care ne separă acum doar ușa. Aceștia au de fapt o frică mai mare de tine decât cei de dinainte și cred că ești nu numai întemeietorul de odinioară a religiei, adică Iisus, ci cred că ești și cea mai înaltă ființă dumnezeiască și asta cu un fel de concluzie filozofică, căreia nu i se poate pune împotriva munți de dovezi contrare. Spune-mi și tu, dragă prietene, care este de fapt adevărul? Oare de unde vine faptul, aceste suflete sau spirite sărace au o asemenea concepție ciudată despre tine? Eu acum văd într-adevăr rănile cunoscute la mânile și picioarele tale și sunt aproape fără dubii, tu ești mântuitorul Iisus de altă dată; dar Dumnezeu? Iisus și Dumnezeu în același timp? Aceasta --mi voie - este puțin prea mult! Și totuși o afirmă cei de din înăuntru! Deci de unde și-au făcut ei o asemenea noțiune despre tine? aibă ei la sfârșit totuși dreptate? Aceasta ar fi prea mult pentru un suflet amărât ca al meu! Prietene, dacă așa stau lucrurile cu adevărat, ceea ce îmi este de neânțeles, atunci n-aș ști nici eu ce să fac de frică! O prietene, încă prietenul meu --mi totuși o explicație liniștitoare la aceasta!” Vorbesc Eu: „Prietene și frate, tu însuți doar ai fost episcop pe lume și l-ai propovăduit pe Iisus, cel răstignit și ai dovedit dumnezeirea sa chiar în cele mai mici părți ale oștiei! Uite, toți aceștia de aici care sunt acum în paza noastră și pe care i-am salvat dintre flăcări, sunt oi ale parohiei tale și ucenici ai învățăturii tale! Dar de ce i-ai învățat pe lume astfel, dacă acum ți se pare asta ca fiind o nebunie, ceea ce ei susțin ca elevi ai școlii tale? Dacă ei vorbesc absurdități - Intrebare:” Ale cui sunt ele?” Dar dacă vorbesc ei înțelept - Intrebare:” Atunci ce fel de faimă îi mai rămâne învățătorului lor de odinioară, fiindcă el vrea acum să se împotrivească studenților și învățăturii sale proprii și se împotrivește lor într-adevăr?” Eu sunt de părere că de această dată trebuie să-i fie și lui nonsensul limpede! Uite, Eu sunt într-adevăr Iisus, cel răstignit! Și în acest frate am onoarea să ți-l prezint pe adevăratul Petru, pe a cărui scaun acceptat stau și domnesc episcopii Romei: bineînțeles nu după rânduiala a acestui Petru adevărat, ci după rânduiala a acelui Petru, pe care și l-au inventat singuri, după cum ei puteau să-l folosească pentru scopurile lor materiale. Acum știi și tu cine sunt Eu și cine este primul tău îndrumator; alte lucruri următoare îți vor arăta proprii tăi ucenici! Eu am spus mai de mult că fiii lumii sunt mai înțelepți decât fiii luminii. Dar fiindcă tu te crezi pe tine însuți ca ești un fiu al luminii precum un împărat al Chinei, așa că du-te la elevii tăi, care sunt adevărați copii ai lumii și învață de la ei cel puțin deșteptăciune, înțelepciunea lor tu nu vrei să o accepți!” Spune episcopul Martin: „O prietene, tu ești desigur acel Iisus, care s-a propovăduit pe sine ca fiu a celui preaînalt și care a fost propovăduit astfel - dar unde este cel preaînalt? Unde este Tatăl cel atotputernic și veșnic? Unde este duhul cel sfânt care provine din amândoi, dacă noi vrem să ne întoarcem pe tărâmul dogmaticii și să îndepărtăm lumina adevăratei ratiuni?” Vorbesc Eu: „Ce stă scris în Evanghelie? Uite, acolo este acris:” Eu și Tatăl suntem una; cine mă vede pe Mine, acela îl vede și pe Tatăl!” Dacă crezi, de ce întrebi mai departe, fiindcă vezi? Dacă însă nu crezi, de ce mai întrebi? Rămâi, cum ești și Eu la fel, cum sunt și Eu sunt de părere că noi doi totuși nu ne vom jena unul pe celălalt? Dar aici înăuntru sunt elevii tăi. Du-te la ei înăuntru și învață din nou învățătura Mea de la ei. Atunci vino iarăși ca să ți-o explic! Fiindcă Eu, adevăratul mântuitor Iisus, îți spun aici în împărăția Mea veșnică, tu ești un spirit nechibzuit și nu recunoști iubirea Mea mare pe care o am către tine. Eu mă îngrijesc de tine foarte și tu încă ești surd și orb! Eu îți dau pâinea vieții și tu o mănânci ca un polip, fără a lua în considerație efectul interior, care doar s-a arătat deodată la acești păcătoși! Tu ești unul care cu ochii și urechile deschise nu vede și nu aude nimic. Ce lucruri minunate am făcut în jurul tău și tu n-ai întrebat:” Cine este acesta pe care îl ascultă marea și vânturile?” De aceea mergi încă o dată la acești ucenici ai tăi și învață de la ei să-l recunoști pe acela pe care l-ai crezut până acum că este încă asemenea ție! Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 20.3.2010, 00:15 Capitolul 30 ----------------------------------- Capitolul 30 Discuții contradictorii între raționalistul Martin și omul de lumină înțelept despre Dumnezeirea lui Iisus Episcopul Martin își arată încă o față uimită, dar face totuși imediat, ceea ce l-am sfătuit acum puțin mai serios, aceasta fiind necesar. Atunci când el ajunge iarăși la cei salvați, el se miră, îi află acum foarte schimbați. Trăsăturile lor sunt întinerite și ameliorate și trupurile lor mai înainte aproape goale sunt îmbrăcate cu haine albăstre, care sunt alipite de trup în jurul soldului cu o curea de un roșu purpuriu în multe cute bogate. În această tovărășie el descoperă o înfățișare bărbătească proeminentă cu o pălărie albă luminoasă pe cap, sub care se arată bucle de păr bogate și de culoare blondă aurie până peste jumatatea spatelui. Acest bărbat frumos merge imediat spre episcopul Martin și îl întreabă: „Prietene, tu te-ai reântors repede la noi! Ai găsit tu așadar la peste toate alesul Domn și maestru a acestei case, ceea ce noi ți-am atras atenția? Este El acela? Este El Iisus, domnul cerului și bineînțeles al pământului și spititual și în timp și veșnic?” Spune episcopul Martin: „Iisus, - da, da, acesta este El desigur. Dar cu dumnezeirea - despre aceasta nu pare să fie totul concret. Eu sunt de părere, cu presupunerea, Iisus este într-adevăr Dumnezeu, ar trebui să fim puțin mai atenți. Fiindcă dacă El la sfârșit totuși nu este astfel și ce se întâmpla dacă ființei celei mai înalte i-ar displăcea o asemenea ipoteză? - ar fi posibil, El ne va osândi atunci, la timpul fixat de El, precum a făcut deja cu multe popoare a epocii primitive, care au îndrăznit, creadă pe lângă El în mai mulți zei. Ce vom face atunci împreună cu bunul nostru Domn Iisus? ! Fiindcă Moise a spus o dată pentru totdeauna:” ai numai un singur Dumnezeu și să nu-ți faci nici idol făcut de mâini omenești și să te rogi la el și nici să nu-i dai altuia cinstea care m-i se cuvine Mie. Fiindcă eu sunt singurul Domn și Dumnezeu, care a făcut cerul și pământul și toate ce sunt în ele și pe ele, tot ceea ce trăiește și respiră!” Moise vorbește foarte vag de un mântuitor care va să elibereze popoarele de povara grea a vechii robii. Dar că însuși Iehova va coborâ pe pământ în persoana acestui mântuitor, despre aceasta nu stă scris în cărțile lui Moise nici un cuvânt. De aceea este presupunerea asta a voastră puțin cam prea repezită; ceea ce facem trebuie să măsurăm și să cântărim cu chibzuință. Comparați Moise cu Iisus, așa că veți vedea voi înșivă, cât de greu, ba chiar aproape imposibil este de împreunat dumnezeirea lui Moise cu dumnezeirea în Iisus. Din cauza acestei aspre legi dumnezeiești mozaice a rânduit chiar însuși Moise pedeapsa cu moartea după porunca lui Dumnezeu: dacă cineva vrea să facă blasfemie la adresa lui Dumnezeu, ori prin faptul că acela îi jertfește unui idol, sau crede că este dumnezeire un vrăjtor, un profet sau oricare alt erou! Un motiv pentru care și Iisus a fost răstignit, chiar dacă el se exprima între cărturari numai în pilde vagi despre trimiterea sa dumnezeiască. Este și foarte greu de înțeles, de ce dumnezeirea prin Moise ar fi întemeiat o biserică cu atâta pompă cerească pentru timpuri veșnice adesea exprimate textual - dacă atunci biserica cu Iisus, fiind aceași dumnezeire, este în deplină contradicție cu chemarea ei adesea pomenită! De aceea, dragii mei prieteni, este presupunerea voastră referitor la dumnezeirea lui Iisus ceva foarte șubred și delicat aici în lumea spiritelor. Eu văd desigur, probabil această presupunere a voastră v-a preschimbat repede situația voastră într-o stare mai bună în această casă a lui Iisus printr-o minune mică de-a cășii. Dar că nu vă invidiez până acum nici foarte puțin când este vorba depre această stare a voastră, despre asta puteți fi foarte siguri. Fiindcă eu rămân întotdeauna la principiul:” Cine râde la sfârșit, râde cel mai bine!” Vorbește bărbatul înalt cu pălăria strălucitoare: „Prietene, tot ce ai vorbit tu aici, cunosc eu tot așa de bine ca tine. Și totuși îmi pare rău de tine din cauza orbirii tale și mi-e tare frică, tu vei râde cu părerea ta cândva ultimul. Eu însă, împreună cu această întreagă tovărășie gândim așa: Iisus, a cărui venire au proorocit-o la fel toți prooroci, despre care David cânta: “Spune Domnul Domnului meu!” sau:” Deci vorbește Dumnezeu Domnul cu sine însuși: Sezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe toți vrășmașii Tăi așternut picioarelor Tale!” și :” Deschideți larg porțile, ca Domnul slavei, ca Iehova să intre în cetatea noastră, în cetatea sfânta a lui Dumnezeu, în cetatea Sa!” ; - Iisus, a cărui naștere a fost plină de minuni după relatarea unanima a evangheliștilor, ba chiar toată viața sa reprezintă de fapt o minune fără întrerupere; - Iisus care a arătat în învșțătura sa foarte des și limpede, cine era El în interiorul ființei sale și care a întrebat pe unul din cei zece curățați de lepră, atunci când acela s-a întors înapoi și i-a mulțumit, dându-i slavă: “Dar oare unde sunt ceilalți nouă, și ei să vină înapoi și să dea slavă lui Dumnezeu?” ; - Iisus care s-a sculat din mormânt a treia zi din propria lui putere și după aceea a viețuit pe pământ încă 40 de zile și pe ei, ucenicii lui, i-a învățat, după care s-a suit la ceruri de față cu mii de ochi credincioși și nu mult după aceea a trimis din ceruri duhul veșnicei puteri, iubiri și înțelepciuni peste ai Săi; - Iisus despre care Ioan dă cea mai măreață mărturie și în evanghelia lui și în mărturisirea lui înaltă; Spune, prietene, este cumva posibil să-l vezi pe acest om mai mare decât toți oamenii nu numai ca fiind un înțelept de rând al lumii? - Uite, prietene, eu vreau să-ți spun acum ceva ce seamănă destul de tare cu o prostie. Dar mi se pare totuși mai înțelept, decât ce ai spus tu: Eu socotesc că dacă Dumnezeu Domnul nu s-ar fi arătat în chip omenesc, pentru a putea fi văzut și de noi oamenii, făpturile sale, pentru ce dar ne-ar fi creat? Nu pentru El! Fiindcă ce sătisfacție ar fi avut El, dacă noi nu l-am vedea niciodată ca să-l iubim din toată inima noastră? Și pentru ce ar fi bună o viață pentru noi fără un Dumnezeu vizibil? Gîndește-te la asta, poate că atunci mintea ta se va ilumina totuși puțin mai mult!” Spune episcopul Martin: „Lăsați-mă acum puțin în pace; eu voi îmbrățișa puțin mai profund cuvintele tale destul de luminoase!” După o pauză destul de lungă începe episcopul Martin iarăși să vorbească și spune: „Prietene, eu am măsurat acum cuvintele tale pe toate părțile pentru mine posibile și văd tot mai mult contrariul a aceea ce tu ai susținut mai înainte. Dar cu toate astea nu sunt îndârjit și vreau să fiu de acord cu părerea ta din toată inima mea, dacă tu îmi răspunzi la unele întrebări ale mele pentru satisfacția mea.” ----------------------------------- Hoper 20.3.2010, 00:28 Capitolul 31 ----------------------------------- Capitolul 31 Intrebările critice ale lui Martin și răspunsurile înțelepților Vorbește înțeleptul din grup: „Intreabă și eu vreau să-ți răspund; dacă voi răspunde spre convingerea ta sau nu, îmi va fi mie tot una.” Episcopul Martin întreabă: „De ce are pământul numai un munte înalt? Și de aceea este dumnezeitatea în el și peste în abundență, numai pentru că este singurul munte înalt de pe pământ?” Vorbește înțeleptul: „Intr-adevăr are pământul un munte, care este mai înalt decât oricare alt munte cunoacut și el apasă pământul cu piciorul său. Numai din această cauză nu este muntele Dumnezeul, ci Dumnezeu a știut și știe, de ce a așezet pe această planetă un munte înalt. Probabil, pentru a îi da aerului un punct de reper. De aceea este frecvent, ca în apropierea ecuadorului în țările tropicale, sunt cei mai mulți munți înalți, deoarece chiar la marginea acestor țări din cauza rotației pământului sunt vânturile cele mai puternice. Și pentru că acolo trebuie să fie puterea centrifugală ce mai mare, deoarece cercurile de rotație sunt la mare distanța de mijloc și de rotire. Dacă nu ar fi făcute asemenea reglări de vânt de Dumnezeu, atunci ar fi pe veci nelocuibile. În acea direcție - și aceasta pe cele mai mari continente, mai ales în Asia -, unde se împreunează aerul și Curenții principali, sunt în consecință cei mai mari munți. Și în Asia, ca fiind cel mai mare continent, este necesar un asemenea munte înalt. - Ești mulțumit cu acest răspuns?” Spune episcopul Martin: „Categoric în felul său! - Dar acum o întrebare mai departe: de ce este America cu curentul său de amazoni sigurat cel mai mare de pe pământ? Este oare, de aceea atâta abundență de dumnezeitate în el?” Vorbește înțeleptul: „Prietene eu știu bine, unde vrei sa ajungi la capăt. Dar făcând abstracție vreau să-ți răspund și la întrebarea aceasta prostească. Vezi tu, America este un continent mult mai tânăr și are peisaj de munți cât se poate de întins, cum sunt și Anzii. Munții sunt foarte aproape de cel mai mare ocean și de aceea se află în fundamentul subteran o cantitate enormă de apă, căci încontinu urcă prin pori nenumărați și așa prin brațele mari și canale. Pe de altă parte are Sud America un tărâm care s-a ridicat cel mult de o mie de ani de la nivelul marii, enorm de mult pământ și foarte puțin ridicat de la nivelul mării și câmpii care sunt de obicei alcătuit din nisip slab. Dar unde capturează munții multă apă și aceasta se adună pe spații drepte, fără a putea să se opuna și numai foarte încet să curgă spre mare, trebuie să fie necesar și ușor să se dea cel mai mare și mai lat curent. Fără a fi mai multă dumnezeitate decât într-un strop de ploaie! - Spune ești mulțumit cu acest răspuns?” Vorbește episcopul Marin: „Cu totul în felul său. Răspunsul nu lasă nimic de dorit. Dar de aceea mai departe! Spune-mi: De ce este diamantul cea mai tare și mai vizibilă piatră și de ce aurul cel mai prețios metal?” Vorbește înțeleptul: „Pentru că așa au făcut oamenii după privirea lor. Și aceasta au făcut-o, pentru că aceste mineralii sunt mai rare decât altele. Dacă ar fi diamantul așa de mult cum este pietrișul și aurul cum este fierul - așa se va face strada cu diamante și roțile căruțelor ar fi din aur. Dar de ce sunt aceste două mineralii mai rare decât celelalte, aceasta îți va putea spune cel mai bine Domnul. Probabil, se găsesc în ele mult mai multe toxine din iad care ar fi fatale spiritul omului și din aceasta se poate trage consecința, în aceste mineralii care sunt cele mai prețioase omenirii nu este o porție zdravăna de dumnezeitate. Ești și cu acest răspuns împăcat?” Spune episcopul Martin: „Nu pot să te contrazic cu nimic - de aceea trebuie să mulțumesc în felul acesta. Dar aceasta, ce aștept eu de la tine, nu am găsit nici unde în aceste răspunsuri: adică dovedirea naturală a dumnezeității lui Iisus! Vezi tu pe pământ, cum este sigur pe orice planetă, există în fiecare fel de lucruri, a ființelor și așa și în cea a oamenilor anumite puncte supreme, așa unicate în felul lor, care nu pot fi depășite. Așa cu siguranță există undeva cel mai mare soare, cea mai mare planetă, pe planeta în sine sigur o întâie calitate, care sunt unicate în fel. Dar poate un înțelept să pretindă de acea calitate și de aceea sunt dumnezeități, pentru că sunt unicate în felul lor într-un anumit grad fără exemplu? - Așa au făcut păgânii, care s-au rugat după felul lor la tot ce era perfect, dar pe acest drum la capătul său au ajuns la rușinoasele fapte pentru zei. Sigurat a existat vreodată o maimuță învățată, un câine sau un măgar, un cal frumos și curajos, cum a fost Buzephalus a lui Cezar (o eroare a lui Episcopul Martin - căci Buzephalus a fost un cal preferat a lui Alexandru cel Mare și nu a lui Cezar), sigur o femeie care a fost cea mai frumoasa ca zeița greacă Venus, deci și un Apollo, o eroină înțeleaptă Minerva, un Juno gelos Acești păgâni au idolarizat pe acești Cardinali, ce nu poate nega nici un om. O, ce minune, aceiași oameni cei mai înțelepți și cei mai mari magicieni, le-au făcut altare și se mai roagă și în ziua de astăzi; o parte din adevărat credința, bineînțeles fiind proastă ca bâta, dar cea mai mare parte de politică pentru a păstra nevăzul tuturor. Dar deoarece au făcut aceasta numai oamenii înțelepți - o întrebare: este un motiv întemeiat pentru o asemenea idolarizare? ! Sau au venit vreodată pe pământ asemenea ființe înalte sau au vorbit cu noi și au arătat și confirmat pe deplin dumnezeitatea lui Iisus? Se povestește despre lucruri miraculoase la nașterea Sa și , au coborât pe pământ duhuri mai înalte și i-ar fi înștiințat pe oameni de dumnezeitatea Sa. Dar eu întreb cu același drept de om: Am văzut și noi vreodată așa ceva? Eu cel puțin niciodată! Poate că tu? Da, da într-un vis de călugăr sau călugăriță s-ar fi putut naște asemenea minciuni. Dar întrebam de adevăr, așa nu reiese nimic decât om și iarăși om la suprafață, care unul știe mai mult decât următorul, dar fiecare trebuie să spună în sine:” Doamne, eu sunt orb; toată știința mea este o crediință obișnuită iar în afară de aceasta nu este nimic!” De o lămurire nu poate fi vorba, unde omul își construiește pe autoritatea altuia și nu recunoaște nimic în afară de acea autoritate. Și trebuie să creadă, este imposibil să strângă dovezi decât de la oameni, unde trebuie să spui:” vocea poporului - vocea lui Dumnezeu” , pentru că de la adevăratul Domn nu s-a auzit până acum nimic. O arătare este un lucru omenesc și nu poate fi altfel, la care pe vremurile trăirii noastre nu am văzut nimic decât acelea care au fost făcute de mâini de om, iar fanteziile omenești se recunosc foarte ușor din ele. Deci, dragul meu prieten, eu analizez totul înainte de a accepta și eu nu sunt de neconvins. Dar dovezile tale sunt mult prea insuficiente. Omul poate avea pentru înțelepciune dumnezeiască cel mai mare har; dar aceasta nu poate s-o potolească numai Dumnezeu, nu omul. Eu cred: înainte de a ajunge la această potolire, mai avem destule de făcut în locurile Sale de creație, înainte de a fi în stare de o arătare dumnezeiască! Dar tot ce am întâlnit până acum, nu este mai mult decât o școală elementară pentru viitorul orar mare de sfințenie. - Poți tu să contrazici cu argumente clare mai bune, mai curate, mai adevărate adică cu ceva dumnezeiesc, atunci am toată răbdarea, te ascult atent cu toată ființa mea.” ----------------------------------- Hoper 20.3.2010, 00:36 Capitolul 23 ----------------------------------- Capitolul 32 Continuarea discuției despre dumnezeitatea lui Iisus Vorbește înțeleptul: „Prietene, trebuie să-ți mărturisesc deschis că nu sunt crescut întrebărilor tale, cu toate că cu dovezile tale de dumnezeitatea lui Iisus, Domnului, nu ai luat nici măcar un atom. Din contra l-ai întărit de multiple ori, deoarece am văzut mai clar din aceasta, Dumnezeu este om, dar bineînțeles cel mai înalt și perfect om. Căci dacă nu, am fi imposibil ceea ce suntem, adică oameni și nu l-am putea iubi, dacă nu ar fi și El om ca noi. Dragostea este cea mai mare comoară a noastră, viața noastră, sufletul nostru! Pentru ce ar fi, dacă nu am putea să-l iubim pe Dumnezeu, deoarece nu este om? acum, ce vrei - dar de la mine să nu te aștepți la o înțelepciune mai înalt; eu ți-am dat tot, ce am avut!” Episcopul Martin se gândește un timp la spusele înțeleptului din acel grup și vorbește după o vreme, mai mult pentru sine decât spre înțelept: „În fond ai dreptate; căci dacă cele cinci cărți a lui Moise grăiesc adevăr, trebuie bineînțeles să fie Dumnezeu om, altfel nu l-ar fi făcut pe Adam după chipul și asemănarea Sa, dacă El n-ar fi avut aceeași înfățișare! Aceeași înfățișare presupune însă și aceeași fire! Un ceasornicar bineînțeles că nu trebuie să fie el însuși un ceas, pentru a face un ceas; dar ideea unui ceas doar trebuie s-o scoată din el însuși altfel n-ar putea face un ceas! Dar aici este iarăși o problemă: Dacă omul poate să formuleze o idee, care nu i se aseamană, deci care este o imagine cu totul diferită, n-ar putea să facă și Dumnezeu astfel? Dar bineînțeles, asta poate El să facă cu siguranță! Prin urmare s-ar putea înțelege textul din cărțile lui Moise cam așa:” Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Sau” ceea ce înseamnă:” Dumnezeu l-a făcut pe om după măsura ideei Sale, aceasta înseamnă întru totul corespunzător ideei Sale!” Dacă textul este așa de înțeles - ceea ce este mult mai probabil - , atunci bineînțeles că n-ar fi o concluzie corectă, Dumnezeu l-a făcut pe om exact după chipul Său. Sau că Dumnezeu ar trebui să aibă mai ales un chip limitat, pentru a putea modela un om. Fiindcă orice idee ca concept este în sine fără formă, de aceea poate să fie și Dumnezeu fără formă ca idee de fond a tuturor ideeilor. Dacă am presupune că Dumnezeu, pentru a crea un om, trebuie să aibă neapărat un chip de om, atunci ar trebui El, pentru a crea un urs sau un rechin și toate celelalte lucruri nenumărate, ori să se poată transforma în toate aceste înfățișări, sau El ar trebui să se găsească oarecum împărțit, veșnic și neschimbat în toate aceste înfățișări, pentru ca să aibă în El toate lucrurile și ființele un model după care se pot ele ghida și forma oricând. A admite așa ceva ar fi totuși cea mai iscusită și vădită trăncăneala veche! De aceea n-are nevoie Dumnezeu de vreun chip, pentru a crea oameni. Și de aceea nici nu trebuie să fie El însuși om - presupunerea aceasta stă și în calea noțiunii a libertății dumnezeiești desăvârșite. Fiindcă cum este posibilă libertatea cea mai deplină în contextul unei împrejmuiri creative? De aceea trebuie să fie fără formă și cea mai deplină libertatea, ceea ce corespunde și cu textele din cele cinci cărți ale lui Moise, unde Iahve îi interzice lui Moise sus și tare, și-l închipuie pe Dumnezeu sub oricare formă. Da, da, tu prieten al meu drag, luându-ne după judecata curată am desigur eu dreptate, tu însă vei “trăi credința ta” precum Pavel! Este bineînțeles și asta o viață, însă una fără înțelegere și socoteală. Eu nu vreau să-ți schimb părerea și nici nu vreau să fac din tine un om proaspăt întors spre credința adevărată. Dar trebuie totuși să-ți arăt că un fost episcop de pe pământ nu se poate convinge cu una cu două, mai ales nu de aceea, care au fost pe pământ oile sale!” Spune înțeleptul: “Ah - da, acum știu eu bineînțeles din care parte bate vântul! Da, dacă tu ești acel episcop care de-abia acum câteva săptămâni a încurcat această viață veșnică cu viața după măsura timpului, atunci este într-adevăr de înțeles, de ce dumnezeirea lui Iisus nu este înțeleasă de tine! Ex trunco non fi Mercurius (Dintr-un buștean nu se face un mesager al divinității)! Eu însă sunt librarul aceluiași oraș, în care ai fost tu episcop. Eu știu numai prea bine, cum era ființa ta! Pe din afară un credincios neobosit fără seamăn, dar în sinea ta cel mai pur ateist! Cine a citit cu mai multă plăcere pe Kant, Hegel și în cele din urmă cu cel mai mare entuziasm pe Strauß? Voltaire, Rousseau și Helvețius se aflău încontinuu pe masa ta de citit în loc de traducerea latină a bibliei, - numai spirite pe care tu le-ai osândit la iad de mii de ori la catedra ta și în scrisorile tale preotești, dar pe care i-ai ridicat în inima ta mult mai presus decât pe Iisus! Uite, aceasta știu eu cel mai bine, fiindcă trebuia să-ți trimit aceste lucrări și eram omul tău de încredere. Dar în ciuda acestui fapt eu nu te-am urmat, ci am pășit pe calea mea în secret, pe care am aflat-o în Swedenborg, dar de care tu n-ai vrut să știi niciodată nimic, fiindcă ea nu era utilă pentru încâlceala ta romano-catolică! Bine că știu asta acum! De aceea noi vom mai schimba încă câteva cuvinte între noi!” Spune episcopul Martin foarte mirat: “Acum totul merge strună! Nu era destul tot necazul acesta, mai trebuia și asta! Dar de ce trebuia să te aducă - diavolul chiar aici! (În sine): Acest nemernic de livrar mai știe încă o grămadă de alte secrete ale mele! Na, asta va fi o frumoasă spălare a rufelor murdare aici în lumea spiritelor! Numai să nu vină aici înăuntru stăpânul casei Iisus, cel ce este El cu siguranță! Asta ar fi într-adevăr o situație mai mult decât inconvenabilă! Fiindcă El m-a certat deja tare și a adus deja la lumină unele din nemerniciile mele pământești! Dar dacă strălucește această palarie și începe să certe și să descopere nemerniciile secrete și capitale ale mele, atunci cu siguranță nu-mi va merge bine. Poate că voi ajunge într-un oarecare loc agreabil sau un alt mal frumos - sigur în câteva milioane de ani cu durată scurtă! Oh, oh, ohoh! Asta va fi iarăși lăudabil! Oare ce să fac acum, ca să evit această calamitate, dacă aici este o evitare într-adevăr posibilă? Hm - aha, da, am găsit deja soluția, așa va merge! Și dacă nu va funcționa, atunci voi merge iarăși la un oarecare mal al mării, pentru a pescui eternitatea acolo veșnic! În numele lui Dumnezeu, totul îmi este acum indiferent! Nu, exact cu acest ticălos trebuia să ajung aici împreună! Dar situația nu se mai poate schimba; de aceea trebuie să iau numai o hotarâre potrivită și s-o pun în practică! Deci ce să fac acum?” Intervine neprovocat livrarul în șirul cuvintelor sale și spune: “Crede ceea ce cred eu foarte întemeiat, așa vei evita și tu toate calamitățile tale presupuse. Nu mai crede că fi un trădător, ci crede că sunt prietenul tău, pe care l-ai salvat din focul râvnei sale oarbe și l-ai îmbrăcat, fiindcă a fost gol! Crede-mă: Iisus, Domnul, veșnic nu va avea nevoie ca noi să fim spioni și trădători. Fiindcă lui îi sunt cunoscute cele mai interioare gânduri ale noastre încă înainte ca noi să le fi conștientizat în sufletul nostru - de aceea putem să renunțăm total la efortul acela, de a ne pârâ unul pe celălalt! Uite, uite, frate, dar de ce să nu poată fie Iisus Domnul cerului și al tuturor lumilor, de ce nu Dumnezeul cel veșnic, cel nemărginit de puternic?-i fie Lui așadar după părerea mea cel mai ușor lucru - dacă există pentru Dumnezeu într-adevăr lucruri ușoare și grele - mai puțin posibil decât ceva, ce aș considera mult mai greu? -i fie Lui, din care a reieșit fiecare ființă limitată prin timp și spațiu, cumva imposibil, fără pierderea atotputerniciei Sale dumnezeiești, din dragoste către noi, făpturile Sale, copiii Săi, se restrângă El însuși în timp și spațiu, având în vedere că timpul și spațiul doar provin din El? Sau: nu fie în stare un pictor sau sculptor, care a redat mii de chipuri în culori sau în materie modelată, sculpteze sau să picteze din el însuși? Dacă asta îi este deja posibil unui om - chiar dacă în cel mai nedesăvârșit sens - , cum am putea crede că așa ceva este imposibil pentru Dumnezeu? Sau: Ar fi oare Dumnezeu ființa cea mai înaltă și liberă, dacă n-ar fi în stare să facă orice din El însuși? Dar tu îl restrângi în totalitate cu principiile tale hegeliane și faci din El un prizonier a veșniciei, care poate cel mult să înfăptuiască sori centrale cu pământuri, oameni și animale. Dar în sfârșit cu infusorii (cele mai mici ființe) - care doar au și ele viață și un organism construit ingenios, prin care tocmai se manifestă viața - , imposibil să aibă de-a face ceva, El, ca o ființă a universului nemărginit de mare și de aceea nici nu vrea să se îngrijească de noi oamenii și nici n-ar putea, decât dacă noi am ajunge cam la mărimea unor sori centrale? Dar cum se poate ajunge astfel? Despre asta au tăcut și Hegel și Strauß! - Eu, prietenul tău, sunt de părere acum că tu vei ajunge la judecata înțeleaptă și vei găsi bunăcuviința să-i lași și să-i dai lui Iisus slava, care i se cuvine Lui pentru toatele veșniciile veșniciei, cu atât mai mult, fiindcă El ți-a arătat din nou o așa de mare milă!” Spune episcopul Martin: “Frate, prietene! Eu te-am scos din flăcări. Tu însă mi-ai dat în schimb acum o altă flacără a luminii celei mai puternice! Eu îi mulțumesc Lui, eu îți mulțumesc ție! Dar acum lasă-mă concentrez, lasă-mă reformulez! Prea mare, prea nemărginit este gândul pe care trebuie să-l gândesc acum! De aceea îngăduie-mi puțină liniște! - Eu mă trezesc, eu mă trezesc! ! - “ ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:17 Capitolul 33 ----------------------------------- Capitolul 33 Episcopul Martin îl recunoaște în Iisus pe Domnul - Frica păcătoșului - Invățătura acordată lui Martin După un timp a început episcopul Martin să vorbească iarăși: “Da, da, frate drag, eu pot acum să gândesc cum vreau eu, principiile tale sunt de nezdruncinat. Stăpânul nostru a casei și învățătorul nostru este și rămâne stăpânul casei și învățătorul nemărginirii și a toată veșnicia! El este incontestabil „fiul” celei mai înalte ființe, care este cu siguranț㠄Tatăl” cel deja des numit! Dar acum unde este „duhul sfânt” fiind oarecum a treia persoană dumnezeiască? Spune livrarul înțelept: “Prietene, pentru aceasta trebuie să urmezi întru totul evangheliei! Uite, aici ai o biblie și în ea este noul testament. Acolo îl citește pe Ioan, pe care ți l-am pomenit deja odată! Uite, acesta spune așa: „La început a fost cuvântul, cuvântul a fost la Dumnezeu, Dumnezeu a fost cuvântul; acest cuvânt a devenit om și a trăit în (Iisus Hristos) între noi!” samd Iarăși este scris într-un alt pasaj: „În Iisus Hristos trăiește deplinătatea Dumnezeului în trup!” Și iarăși: „Cine Mă vede pe Mine, acela îl vede și pe Tatăl; fiindcă Eu și Tatăl Una suntem, - Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl!” - și încă o grămadă de asemenea pasaje! Uite, dacă analizezi bine asemenea pasaje, precum noul și vechiul testament în general, atunci îți va fi tot mai limpede că Iisus este singurul Domn și înfăptuitor al cerului și al pământului! Atunci când apostolii l-au rugat, ca El să le arate totuși odată pe Tatăl pe muntele Taborului, căci El le-a povestit atât de multe despre acesta, Iisus s-a mirat de-a dreptul de orbirea ucenicilor Săi și a spus: „Ce spuneți voi (orbilor): Arată-ne nouă pe Tatăl! și totuși sunt deja o vreme atât de îndelungată între voi? ! Oare încă nu știți că, cine Mă vede pe Mine, acela îl vede și pe Tatăl? Fiindcă Eu și Tatăl Una suntem! !” samd. - cum am mai pomenit deja acel pasaj! Eu sunt însă de părere, tu întrebi aici exact așa, cum l-au întrebat mai demult apostolii și ucenicii pe domnul și învățătorul lor, atunci când încă mai era în fața ochilor lor valul întreit a lui Moise!” Spune iarăși episcopul Martin: “Da, tu ai dreptate, tu ai dreptate în totalitate - mie îmi este acum totul limpede pe deplin! El este acela, El este acela! El este singurul Domn, Dumnezeu, făcător și Tată al cerului și a tuturor nenumăratelor miliade de îngeri, sori, pământuri și oameni. Dar că El a înzestrat exact pământul în asemenea fel, își are desigur motivul sau cel mai întemeiat, care sper că va fi cu timpul tot mai limpede! Acum însă intervine un alt lucru! Uite, frate, cu cât mai mult mă gândesc eu acum la această idee nemaipomenită și foarte sfântă și cu cât mai mult apare fără dubii acest stăpân al casei Iisus ca fiind cea mai înaltă ființă dumnezeiască, cu atât mai mult se adună frica în inima mea. Ar fi foarte îngrozitor, fie nevoie ca eu să apar acum în fața lui! Fiindcă eu mă aflu acum aici ca păcătos, care își caută seamăn, cum știi tu desigur - și alături stă Dumnezeul atotputernic! Oh, asta va fi acuși cea mai meritată osândire veșnică! Până acum nu s-a putut întâmpla aceasta, fiindcă eu nu l-am recunoscut pe judecătorul atotdrept, aflat atât de aproape. Acum însă, aflându-l incontestabil pe El, cel înfricoșător, va începe desigur acuși dansul iadului cu mine! Fiindcă uite cum stau lucrurile, frate, noi l-am recunoscut acum desigur și trebuie să-i spunem Lui „Doamne, Doamne!” Însă El însuși a învățat și a spus pe pământ: „Nu cine îmi spune Doamne! Doamne! va intra în împărăția cerurilor, ci aceea care fac voia Tatălui Meu!” Spune, prietene, am luat vreodată în considerare această dorință și am făcut vreodată fapte conform ei? De aceea noi nu suntem niciodată vrednici să intrăm în ceruri! Dar ce este alceva în afară de cer? - Uite, nimic altceva decât iadul! Ohoho, nimic altceva decât iadul pur! Eu văd acum deja flăcările arzând puternic peste capul meu. Deja m-i se pare, satana - ohohoh - diavolii - -! Frate, draga frate, eu nici nu pot să-ți spun, ce frică nemărginită cuprinde acum! Oare ce vom spune, când El, fiind Dumnezeul atotputernic și judecătorul cel mai drept, aspru, ba chiar nemilos va veni la noi și va începe să ne osândească la iad fără sa stea cu noi mult de vorbă și va spune: „De -părta - ți - - de- la Mine - voi - bles - temaților! - - În - focul - cel - veșnic -cu voi - , care este gătit - lui sata - tuturor diavolilor!”? Ohohohoh! Ce ingrozitor, ce îngrozitor! Eu aud deja într-adevăr tunetul acestui cuvânt de judecată îngrozitor. - Ohohoh, asta va fi o viață, o viață îngrozitoare și un sentiment, dacă eu mă voi coborâ probabil de tot la toți slujitorii lui Satana - diavolii, aproape că am uitat să spun de așa multă frica, teamă și groază! Dar nu pot să înțeleg, cum poți să fi tu așa de indiferent, în timp ce eu mă pierd de frică și aproape că prăpădesc de tot!” Spune livrarul înțelept:” Prinde numai curaj, frate și fi convins că Domnul este mai bun decât cum îl înfățișează Papii și călugării Romei! Dar atâta timp, cât nouă ne este teamă de El așa de tare, va sta desigur departe de noi și va veni de-abia atunci când vom fi preschimbat teama noastră în iubire! Uite, uite, oare ce fel de plăcere ai avea tu, dacă te-ai răzbuna pe un purice care te-a supărat? N-ar fi, oare, o asemenea răzbunare cel mai pur nonsens a unui nebun? În consecință, cum poți tu să crezi așa ceva despre înțelepciunea dumnezeiască cea mai înaltă! Ce suntem noi fața de Dumnezeu? Suntem noi pentru El, ce este o căpușa pentru noi? ! Vezi, noi nu suntem absolut nimic în comparație cu El și să se răzbune pe noi în așa fel? Incotro prietene, încotro? Calmează-te; eu am cea mai bună speranță ca la sfârșit va merge mult mai bine, decât ne imaginăm noi acum! - - Liniște! Mie mi se pare, vine înăuntru! Da într-adevăr, El vine!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:18 Capitolul 34 ----------------------------------- Capitolul 34 Scena sfântă de eliberare: Martin la pieptul Domnului Când pășesc cu Petru înăuntru, se prăbușește episcopul Martin ca într-un leșin și toată societatea în afară de bibliotecar strigă: „Vai de noi!” Numai bibliotecarul este receptiv și cade în genunchi și spune: „Domnul meu, Tată - lăudat fie numele Tău sfânt, facă-se voința Ta! Vezi, noi suntem toți mari și duri păcătoși și probabil nu suntem demni de mila Ta. Dar noi toți te iubim cu toată forța ființei noastre! De aceea, dacă aceasta este voința Ta, lasă treacă peste noi mila Ta în loc de dreptatea Ta! Ce să facem noi fără mila Ta, fără dragostea Ta, fără bunătatea Ta! Tu ești etern, Tu ești nemărginit de înțelept și toată puterea Ta nu are bariere! Niciodată nu ne putem cere scuze în fața Ta! Sau cineva din tot infinitul acesta s-ar revolta de puterea Ta? Căci înainte să poată recepționeze un astfel de gând, l-ai fi distrus deja, așa de parcă nu ar fi existat niciodată. Eu și noi toți recunoaștem, ești singurul Stăpân al cerului și a tuturor lumilor. Noi toți suntem nimic față de Tine și de puterea Ta nemărginită. de aceea cu noi toți, ce vrea voința Ta sfântă; dar gândește-te la slăbiciunile noastre și mila Ta să nu fie departe!” Vorbesc Eu: “Ridicați-vă și nu vă văitați aici ca niște acuzați de pe lume! Fiindcă Eu venind la voi, sunteți voi deja iertați. Fiindcă spiritele nefericite fug de Mine și veșnic nu vor, ca Eu să vin la ele și să le mântuiesc. De aceea este frica voastră de Mine trecătoare și slabă este lumina minții voastre. Leapăda totul, ce nu este de folos în casa Mea, în împărăția Mea. Fiindcă acolo unde sunt Eu, este și împărăția Mea și această împărăție este cerul cel mai profund și înalt! Acest cer, însă, nu este un cer a lenevirii veșnice, ci un cer a activității depline, în care veți fi voi toți introduși acum tot mai adânc: fiecare dintre voi în acel lucru, pentru care el a arătat pe pământ un talent deosebit. Deci, așa să fie! Toți se scoală în cea mai fericită atmosferă și îmi mulțumesc tare pentru o asemenea milostivire și îndurare nesfârșită. Numai singur episcopul Martin zace încă în neputința sa și nu vede din cauza fricii nimic din ce se întâmpla aici. Atunci merge Petru la el, Eu făcându-i semn să meargă, Petru îl zguduie ca el să se ridice și îi spune: “Dar Martin, ce faci tu aici? Noi te-am așteptat pe tine afară deja de un timp îndelungat și tu n-ai apărut iarăși! Ce ai discutat tu aici așa de mult și ne-ai lăsat să te așteptăm ca o mireasă gingașă pe mirele ei, o mireasă care se împodobește prea înfumurat pentru festivitatea căsătoriei! Oare nu știi că noi avem de gând să facem treburi importante și de data asta foarte urgente?” Spune iarăși episcopul Martin în sfârșit după o pauză lungă:” O, da - bine - da, da! A da, tu ești! Da uite, eu m-am dus acum ca pe o călătorie de descoperire mare și prea-importantă și din călătorii semnificative nu se vine atât de repede acasă. Bineînțeles că am descoperit desigur lucruri mari, dar nu spre bucuria mea, ci numai spre cea mai mare îngrozire a mea! Ah, prietene, eu am făcut acum descoperirea de necontestat, Domnul casei și învățătorul nostru este Dumnezeu, Domnul veșniciei! Aceasta îmi este acum mai limpede decât soarele de amiază de pe pământ în ziua cea mai senină. Acum însă pune-te în situația mea ca păcătos peste măsură - și Dumnezeu, cel atotputernic, cel mai drept, cel atotștiutor, cel mai sfânt, care este nevoit să osândească din cauza dreptății și sfințeniei Sale! Ohohoh, prietene, asta este o descoperire foarte îngrozitoare! Prietenul meu de acolo, acela cu pălăria strălucitoare a vrut, ce-i drept, liniștească și să alinte. Dar atâta timp cât nu primești un cuvânt de mângâiere de la acela, care poate deodată-l trimită pe unul ca noi în iad pentru veșnicie, atâta timp nu folosește la nimic o alintare din altă parte! Spune Petru: “Scoală-te degrabă și nu fi neânțelept! Uite, acel Domn Iisus, de care tu ai atât de multă teamă, te așteaptă cu brațele deschise! Arată El oare așa, de parcă i-ar sta în gând o hotarâre de osândire?” Episcopul Martin aruncă o privire în grabă spre Mine și recunoaște marea bunăvoință a Mea. Aceasta îi face curaj, ca să se ridice puțin mai mult de pe pământ și spune cu lacrimi în ochi: “Nu, nu, din această blândețe nu se vede nicicum vreo judecată spre osândă! O Doamne, o Tată, cât de bun trebuie să fi Tu, ca să poți privi la un păcătos, cum sunt eu, atât de nemărginit de blând și plin de milă! O Iisuse, dar acum nu mai pot suporta! Inima mea arde ca un soare din cauza dragostei spre tine deodată aprinse - păcat încoace, păcat încolo: eu trebuie cel puțin să îmbrățișez picioarele Tale, pentru a da drumul înspre ele dragostei mele prea mari! Doamne, cu mine ce vrei Tu; dar numai de data asta lasă dragostei mele drumul ei firesc!” Spun Eu: “Vino încoace; tu fratele Meu îndărătnic; păcatele tale îți sunt iertate! Și nu aici la picioarele Mele, ci la pieptul Meu revarsă-ți dragostea ta!” La acest cuvânt se avântă Martin spre Domnul și îl îmbrățișează tare pe acela pe care nu a vrut să-l recunoască atâta timp. După ce el s-a săturat de plâns din dragoste la pieptul Meu, îl întreb Eu: “Acum, dragă frate și fiu al Meu, spune-mi: Cum ți se pare această călătorie spre iad? Sunt Eu oare tiranul veșnic, cum voi m-ați descris?” Spune episcopul Martin: “O Doamne, eu sunt acum tăcut și prea sărac în cuvinte, pentru a-ți mărturisi în fața tuturor acestor frați dragi, cât de bine îmi dau seama de toate greșelile și cele mai mari eroari ale mele. Dar lasă-mă acomodez puțin cu această mărime nouă a fericirii nemărginite, de-abia atunci vreau să-ți dau o mărturisire adevărată Ție, o Tu Domnul meu Iisus cel mai dulce, cel mai bun și cel mai milos! O Doamne, o Iisuse, o Tu cel mai sfânt a toate sfințeniile, tu dragoste a toată dragostea, Tu răbdare nemărginită a toată răbdarea, eu acum nu pot altfel decât să Te iubesc, iubesc, iubesc, te iubesc peste toate!” Spun Eu: “Bine e acum, bine; din cauza acestei dragoste, pe care am văzut-o la tine, am avut și această mare răbdare cu tine și M-am implicat eu însumi pentru a te duce pe drumul cel bun! Acum tu ești mântuit, fiindcă tu vei fi de acum înainte acolo unde Eu însumi sunt. Dar tu să nu cauți motivul mântuirii tale în căință, ci în cea mai mare activitate, care se va găsi aici din belșug pentru veșnicie! Acum însă mergem la cei treizeci de inși aduși de tine și care se află acum în cealaltă încăpere. Intră tu primul înăuntru și încearcă-i aduci la Mine! Când îți va fi reușit această lucrare dintâi a stării tale mântuite, atunci îi vom și îndruma imediat spre determinarea lor veșnică! Deci, mergem acolo și tu să intri singur la ei în încăpere. Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:24 Capitolul 35 ----------------------------------- Capitolul 35 Prima pășire misionară a lui Martin și experiențele sale - O menajerie aparentă - „Fără Mine, nimic nu puteți face!” Episcopul Martin merge imediat bucuros cu Mine, cu Petru și în compania bibliotecarului, care merge în spatele nostru cu un nemăsurat respect. Ajunși la ușa, se duce episcopul Martin după spusele Mele imediat în acea cameră unde se aflău cei treizecei de oameni. Dar acum este de atenționat, episcopul nostru Martin se află acum în propria Mea lumină cerească și nu mai în a lui, dar bineînțeles din motive înțelepte nu simte încă umplută conștiința sa. Dar în această lumină păreau toate lucrurile altfel decât în lumina naturală, deci și sufletele, adică oameni care s-au dus. Pe lângă.”S-au dus” nu trebuie confundat cu “moartea” , ce ar fi bineînțeles o prostie.”S-a dus” descrie și starea sufletească, adică starea după debarasarea cărnii. De această ordine s-a lovit și episcopul Martin, când a intrat în cameră, în loc de oameni a găsit făpturi animalice, bineînțeles că nu erau rele, ci mai mult fricoase și proaste. Numai puțin aveau arătarea omenească, dar era handicapată și corpul era plin de pungi de puroi. Majoritatea celorlalți arătau ca niște iepuri fugăriți, măgari și boi nemâncați și câteva oi îndoite se aflău printre ei. Acum când a văzut episcopul Martin în loc de cei treizeci de protestanți o societatea de-a dreptul ciudată, care s-a ascuns repede de el într-un colț unul peste altul, atunci a rămas o vreme pe loc ca o stană de piatră. In sfârșit a vorbit cu sine după o gură de aer: „Da ce este această bântuiere a iadului în prima împărăție cerească, în casa Domnului? Nu este rău! Poate că sunt pe aici și sobolani și șoareci și alte mulțimi de gongi? ! “Nu este rău, nu este rău! Aceasta s-ar potrivi bine cu acele scrise:” nimic necurat nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu!” Și acele câteva oi seperiate, cele cinci bucăți de handicapați, plini de cele mai groaznice pungi cu puroi și boi slabi și murdari, exact așa și măgari și mai mulți iepuri care arată mizerabil - într-adevăr, un grup rar pentru primul sau cel mai înalt cer! Intr-o asemenea companie să poți savura bucuriile cerului? Aceasta se poate face! Nu, aceasta înseamnă pentru un om sărac, cum se pare că am eu plăcerea să fiu acela primul mesager al lunii aprilie - bineînțeles dacă aici în cer se mai știe ceva de luna aprilie! Ah, aceasta este prea mult! Ce pot să încep cu o astfel de menagerie dragă? Unde sunt oare cei treizeci de protestanți? Au fost oare preschimbați în asemenea animale drăgălașe, - ce ar fi bineînțeles comic; trebuie doar gândit că aici este centrul major și cel mai înalt al cerului! Domnul este Domnul; de aceasta sunt acum convins în adâncul inimii mele. Aceasta îmi spune dragostea mea spre El. Cinstit spus, eu aș vrea - cum se spune pe pământ --l mânânc de atâta dragoste! Dar ce face El cu acest lucru aici, va știi cu siguranță cel mai bine El! Vrea El oare să pună aceste animale la îngrășat? Ii dau dreptate, numai puțină slănină se poate trage! Cum vorbesc eu ca un astfel de măgar, adică Nr. 31 din acest grup? ! Jumătate la dreapta și întoarce-te înapoi, de unde ai venit! Trăiți fericiți, voi toți, va bucura să văd încurând!” După acest discurs laconic deschide episcopul Martin iar ușa și vine afară cu o față laconică și uimită. Dar Eu însă îl întreb imediat unde sunt acei treizeci. Și episcopul Martin îmi răspunde: O Stapâne, aceasta știi Tu cu siguranță mai bine decât mine! Aceia din-năuntru nu sunt cu siguranță ei. Și dacă ar fi ei, atunci ar fi o serioasă schimbare, care este utilă aici în cel mai înalt cer ca un pumn pe ochi. Fară a cunoaște limba animalelor, dacă are animalul vreo limbă secretă, nu se va poate face nimic după părerea mea cu acel grup din cameră. Bineînțeles că Tu înțelegi și pietrele și poți vorbi și cu elementele și poți să le poruncești prin puterea Ta infinită; dar de unde să facă un om aceasta? De aceea, Domnul meu, ai știut sigur ce conține această camera, a fost aceasta iar o atenție din partea Ta pentru dobitocenia mea?” Vorbesc Eu: „O prietene, nici pe departe, ci tu singur ai făcut-o! Nu știi tu, un nou slujitor al Domnului trebuie să fie întii învățat, înainte de a merge la un grup? Vezi tu, ne este destul, dacă Eu îți spun:” du-te acolo” , iar tu mergi și Eu îți spun iarăși: “vino încoace” și tu vii, - ci este important de ce și prin ce! Nu este scris : “fără Mine nu puteți face nimic!” ? De aceea imediat când te-am trimis în acea încăpere, ar fi trebuit sa recunoști în fața Mea: “o Doamne, fără Tine nu mai pot face absolut nimic!” , așa aș fi întors altfel acest lucru. Dar tu imediat ai mers cu un fel de încredere de sine înăuntru. De aceea a trebuit să afli singur, cât poate face fiecare fără Mine. Pe pământ sunt mai mulți cu încrederea în sine decât oameni și așa diferite gânduri și relevații decât capuri. Aici însă este altfel, există numai o singură dependența, adică în Mine - și un rost și o recunoaștere, în Mine și prin Mine! Unde nu este aceasta, este numai o minciună și o păcăleală de sine. Aceasta este spre învățătura ta și spre sfoara de ghidare! - Dar acum mergem toți în acea încăpere și vedem, ce se poate face cu așa zisa menagerie și dacă aceaste animale îmi vor înțelege limba. Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:26 Capitolul 36 ----------------------------------- Capitolul 36 A doua vizită a lui Martin sub conducerea învățătorului ceresc - Discursul său de convertire - Salvarea celor rătăciți Noi pășim acum repede iarăși în aceeași încăpere și găsim compania celor treizeci încă mai aflându-se prin colțuri și de fapt în aceeași conformație animală. Petru îi cheamă în următorul mod, spunând:” mărturisitori a lui Calvin, întoarceți-vă; fiindcă Domnul vă așteaptă! Nu pe Luther, nu pe Calvin, nu biblia și nici pe Petru și pe Pavel său pe Ioan, numai singur pe Iisus, cel răstignit, mărturisiți-L! Fiindcă El singur este Domnul cerului și a tot pământul; în afară de El nu mai este nici Domn, nici Dumnezeu și nici o viață! Acest Domn Iisus care este veșnic singurul creștin adevărat, se află aici și vrea să primească pe toți - dacă voi doriți același lucru -, ca voi să fiți mântuiți în numele Lui cel mai sfânt!” Vorbește unul din tovărășie, care are înfățișarea unui măgar:” Cine ești tu, care îndrăznești, mi te înfățișezi cu un asemenea basm vechi despre Iisus în această epocă iluminată și fără prejudecăți? Oare nu vezi bogățiile mele despre care sper că îmi vor ajunge pentru toată veșnicia și de altfel, eu sunt cu totul mulțumit de starea mea? Atunci la ce îmi mai este de folos încă și Iisus cel mitic, care n-a fost, nu este și nici nu va fi niciodată? Când vor începe oamenii în sfârșit, elimine din gândirea lor pe vechii înțelepți mitici și să-i pună în locul lor pe adevărații oameni înțelepți ai prezentului? Așadar, trebuie ca Homer să fie pentru totdeauna cel mai mare poet, Orfei un Dumnezeu adevărat al sunetelor, Apele primul pictor, Apolodor primul sculptor, Djinghis- Can cel mai mare erou și cuceritor, Socrate, Platon și Aristotel cei mai mari filozofi, faraonii Ramse și Sesostri și Moris cei mai mari regi constructori, Ptolomei primul astronom, Moise cel mai mare și cel mai înțelept dătător de lege, David și Solomon cei mai înțelepți regi și în sfârșit Iisus cel mai mare și cel mai înțelept moralist! Oare noi germanii nu avem destui bărbați în fața cărora acești bătrâni să fie nevoiti să se ascundă? Și totuși se construiesc aceste jertfelnice vechi, în timp ce des se lasă fie muritori de foame înțelepții prezentului! Oare când va avea un sfârșit acest nonsens?” Vorbește Petru: “Eu sunt acela care sunt, - câteodată Simon Iona, altadată iarăși Petru! Ceea ce privește epocile tale fără prejudecăți și iluminate, evident că ele nu sunt prea îndepărtate în trecut. Basmul vechi despre Iisus este evident mai valoros, decât bogățiile pielii tale de măgar. De aceea sunt vechii înțelepți mult mai de valoare decât prostănacii tineri, fiindcă ei știau ce fac. Și acesta este motivul pentru care ei au devenit învățătorii popoarelor pentru toate timpurile, în timp ce toți acești mult prea înțelepți gânditori învățați a acestei epoci nu știu ce fac, nu se cunosc pe ei înșiși, de aceea cunosc și mai puțin pe alții și deja cel mai puțin natura și ființa curată dumnezeiască a Domnului Iisus Hristos. De aceea ei se arată neânțelepti aici în fața atotputerniciei Domnului, adică în înfățișarea măgarului, a boului, a iepurilor urmăriți (care pe lume, au fost chemați câteodată în fața instanței de judecată din cauza înțelepciunii lor ieșite din comun și din atât de mult curaj pentru treaba lor bună, luau mai degrabă așa numiții bani de șpagă, în loc să se apere curajoși în fața acelorași oameni și lăsau să se răsune de abia atunci protestele lor, dacă erau siguri că pielea lor este în siguranță) și în înfățișarea unor oi murdară! Întoarceți-vă numai și priviți-vă unul pe celalat și veți recunoaște adevărul cuvintelor mele pe voi înșivă! Dar de ce ați avut voi dinainte o asemenea frică mare de Iisus și va-ți rugat ca El să nu vină la voi și îl considerați acum, fiindcă El a venit într-adevăr la voi, ca fiind doar o ființă mitică?” Cel din companie cu chip de măgar este acum tăcut și nu spune nimic. Dar episcopul Martin a făcut această remarcă:” O Doamne, cu adevărat, răbdarea Ta este mare și nemărginită este dragostea Ta! Dar dacă acestui adevărat măgar i-aș putea trage pe pielea lui o mamă de bătaie puternică, mi-ar face bine. Nu, ce măgar adevărat este acesta! Cu acesta într-adevăr nu se poate vorbi nimic. Și catolicii sunt proști cu siguranță; dar un asemenea individ prost că acest măgar calvinist încă n-am mai întâlnit.” Vorbesc Eu: “Dragul Meu prieten și frate Martin, oare nu știi tu tocmai ce i-am spus mai de mult acestui frate al nostru Petru, atunci când el a tăiat cu sabia urechea unui slujitor a marelui preot, unui anume Malhus? Uite, același lucru este valabil și aici! Unde dragostea, împreunată cu blândețea și răbdarea, nu este capabilă facă nimic, în acel caz nu poate să facă nimic nici sabia și nici o oarecare alta putere!” Puterea poate desigur să judece, omoare și distrugă toate prin judecată. Dar a ajuta, a pune pe picioare, a menține viața, a reda înapoi ce a fost pierdut, a elibera iarăși sufletul prins într-o mare captivitate, aceasta este posibilă numai dragostei, împreunată cu toată blândețea și răbdarea. Unde acestea lipsesc, acolo este numai moarte și stricăciune. Noi vrem însă, ca nimeni să nu se prăpădească, ci ca toți, care cred în Mine, aibă viață veșnică! De aceea depinde de noi, ca să folosim pentru toți numai acele mijloace, singurele mijloace posibile, pentru a ajuta fiecăruia în felul său specific. Incearcă-te numai la acești calviniști învățați și neânfrânați și ia aminte, la ce rezultat vei ajunge tu cu ei, tu ca un fost episcop!” Spune episcopul Martin: “O Tu Domn drag, Tu cel mai drag al meu Dumnezeu și Tată Iisus, totul ar fi în ordine. Dar dacă vrednicul Petru nu poate ajunge cu ei fără minuni la nici un capăt, precum pare situația ca este, atunci într-adevăr nu știu, cât de departe pot sa ajung eu cu ei. Însă acum eu sunt de părere că, având în vedere că Tu, Doamne, ești aici în prezența Ta dumnezeiască deplină și personală, căruia îi stau veșnic la îndemână toate mijloacele posibile, atunci ar fi tare de neiertat din partea mea, dacă eu, fiind un nimic veritabil, acționez aici în fața Ta, în timp ce Tu ești totul întru totul și cel mai vag gând al Tău poate să facă mai mult, decât dacă eu aș dori să vorbesc în continuare pentru veșnicie atât de înțelept cât ar fi posibil. De aceea Te rog, ia iarăși înapoi cu milostivire această cerere pe care mi-ai făcut-o Tu mie.” Vorbesc Eu: “Nu așa, dragă frate Martin! Uite și tu faci parte acum dintre mijloacele Mele! Dacă Eu aș interveni imediat personal în această societate pe jumătate moartă, atunci ei ar fi judecați. Ei știu acum deja că Eu sunt aici și unii dintre ei au deja o jumătate de credință, Eu aș putea fi totuși adevăratul Domn. De aceea îți dau ție acest lucru, la care ți-a deschis fratele Petru deja calea. El însuși este încă prea puternic pentru acești slăbiți. De aceea trebuie să-i ajute cineva, care nu este prea puternic, pentru a-i strivi pe acești leșinați. Căci muștele pot să se hrănească numai de la muște, pentru a nu muri. Și copilașii nu pot mesteca hrana bărbatului, ci numai un fin și blând lapte. De aceea mergi tu acolo și îndeplinește misiunea pe care ți-am dat-o la acești treizeci de leșinați. Așa să fie!” Eu, Petru și bibliotecarul care este acum cât se poate de umil, mergem din acea încăpere și îl lăsăm pe Martin al nostru singur cu cei treizeci. Episcopul Martin se uită un timp la acea turmă și se adresează după aceea cu următoarele cuvinte care indică starea sa și a turmei și spune: „Voi săracilor, frați leșinați, care păreți în lumina curată atotputernicului și veșnicului Dumnezeu ca niște animale proaste, ascultați-mă cu răbdare și înțelegeți sensul citatului meu! Eu am fost pe pământ un episcop roman și am fost un dușman înrăit a tot ce a însemnat protestant, cu toate că în mine au avut mai multă valoare învățăturile lui Mohammed decât Roma în sine. Și cum am fost pe pământ, așa am venit aici ca un animal contra tot ce este bun și a tot ce este sfânt și adevărat. La mine nu a fost nimic bun și inima a fost un adevărat coteț. Eu vă spun dacă ați fi găsit vreo lucrare creștinească atunci era doar un motiv transparent și de aceste lucruri nu putea fi vorba la mine! Singurul lucru, care de fapt nu înseamnă mult a fost în timpul trăirii mele, îmi imaginăm cu un fel de fantezie de aer pe Iisus Domnul nostru, așa cum era descris și mă gândeam:” da, dacă l-aș putea avea așa și să lucru cu El împreună, probabil este cea mai înaltă ființă dumnezeiască, atunci aș fi bineînțeles cel mai fericit din tot infinitul. Mai întâi ar fi aceasta cel mai mare respect, în al doilea rând cea mai sigură asigurare de viață pentru toată veșnicia, în al treilea rând cea mai înaltă și puternică ocrotire și în sfârșit aș putea vedea în aceasta societate lucruri miraculoase, la care nici măcar nu s-a gândit vreun om.” Vedeți, acest gând, această fantezie, da castelele mele de aer de pe pământ au fost singurele lucruri care m-au salvat de la pierirea veșnică. A fost o dragostea ascunsă în mine pentru Dumnezeu, pe care nici eu însumi nu am cunoscut-o. Și vedeți dragii mei frați, cât de greu mi-a mers, totuși am ajuns așa departe cu dragostea, ca chiar aceste fantezii - pentru voi este bineînțeles greu de crezut - au ajuns să fie adevărul adevărat. Eu sunt acum într-adevăr la Iisus, singurul Stăpân a lumii spirituale și a celei cu trup și eu sunt în acest fel și chip mulțumit pentru toată veșnicia. Frați, prieteni, dacă nu vreți să fiți proprii voștri dușmani, urmați-mi exemplul și eu vreau să fiu totul, dacă veți regreta vreodată! Credeți-mă, Stăpânul este aici în această casă minunata și este nemărginit de bun, mai bun decât cei mai buni îngeri și oameni de pe pământ și împreună cu tot cerul! De aceea întoarceți-vă și prindeți curaj și în câteva clipe va fi altfel cu voi! Preferați învățările mele și deveniți adevărate ustensile ale Domnului!” La acest discurs a lui Martin al nostru s-au întors deodată toți cei treizeci și i-au răspuns aproape în cor: „Prietene, aceste cuvinte ne plac mai mult decât discursul precedent, care a fost îndreptat către noi; cu toate că nu ne-au plăcut așa de mult părerile tale despre personalitățile noastre. Poți să înjuri un prostănac că este un măgar sau un bou; dar să-l faci să înțeleagă, este întra-devăr un adevărat bou și măgar - vezi frate, aceasta este totuși ceva prea mult! Dar fie cum o vrea! Ne-ai dovedit prin spusele tale că ești un om bun și deștept și ai sigur dreptate cu Iisusul tău. Numai un singur lucru este ciudat, nu se zăresc niciunde îngeri. Și cu locul aceasta pare a nu fi ceva în ordine că nu este nimic de văzut din regiunile frumoase ale cerului și nici îmbrăcăminte cerească. Tu încă ești un țăran pământesc și încă fără fustă. Tot așa are și Stăpânul tău Iisus și Petru este mai degrabă dezordonat decât ceresc. Numai bibliotecarul binecunoscut din N. are o fustă mai bună, dar pentru cer nu are cu siguranță croiul bun. Vezi tu prietene, aceasta este un fir cât se poate de important. Dacă poți să rezolvi aceste probleme, atunci te vom crede pe cuvânt, ce vrei să ne spui și noi te vom urma la cel mai mic semn făcut de tine.” Aici se încruntă episcopul Martin puțin, căci la aceste lucruri nu s-a gândit în timpul progresării sale spirituale. Dar se avertizează îmediat și vorbește mai departe la această turmă deja pe jumătate încrezătoare: „Prieteni credeți-mă, cel mai important este cum dorește fiecare! Eu am vrut până acum așa; dar dacă doresc să fie altfel, atunci va arăta imediat altfel! Ingeri nu am văzut până acum. Dar ce sunt cu toți îngerii cu toată frumusețea cerească, dacă nu-l avem pe Domnul îngerilor și a frumuseților cerești! El poate tot ce se întâmpla aici, într-o clipă - cum este obișnuință de exprimare - vrăjască. De altfel nu am avut nici o tragere de inimă la toate acestea, nici măcar după o fustă mai bună; căci mie îmi este Domnul totul, da, tot deasupra tuturora! Dacă veți sta pe treapta mea, atunci și voi veți gândi și simți ca mine. Veșnicia este lungă și de partea Domnului, maestrul infinitului se mai pot învăța și vedea multe. De aceasta sunt convins deja de acum. Eu spun acum, cum simt: Stăpânul meu, dacă te am numai pe Tine, nu mai întreb de minunățiile fără margine și capăt. Căci minunea minunățiilor este și rămâne pe veci Domnul, da Domnul nostru Iisus! Lui singur să-i fie pe vecie tot respectrul, toată lauda și toată dragostea mea! Amin.” La aceste cuvinte se ridică toată turma ca dintr-un nor de praf, acum au deja formele aproape omenești și spun și ei tare: „Amin! Frate, tu ai dreptate, noi te credem acum cu toții. Tu ai vorbit acum mai mult decât înțelept și așa ai aprins în sufletul nostru o lumină, care cu siguranță nu se va mai stinge! Mulțumiri de aceea Domnului Iisus, al tău și al nostru veșnic Dumnezeu!” În această clipă intru Eu cu cei doi însoțitori ai mei iar în încăpere și toți se aruncă la picioarele mele și strigă: „Oh, Domnul nostru Iisus, Tu Tatăl nostru sfânt, Tu Dumnezeul atotputernic, fie-ți milă de păcătoși săraci ca noi! Ție singur să-ți fie pe vecie toate omagile!” Eu însă spun: „Ridicați-vă copilașii Mei! Vedeți, nu cu judecată, ci cu cea mai mare dragoste vă întâmpină Tatăl. Și pentru că l-ați băgat în inimile voastre, așa vă primește El de mii de ori în inima Sa de Tată. Veniți de aceea toți la Mine, care ați fost încărcați și supărați, Eu vreau să bucur veșnic!” Aici se ridică toți și îmi cad cum pot la pieptul Meu. Pentru prima oară plâng lacrimi de bucurie nemărginită și Mă urmează, după ce au plâns la pieptul Meu, cu bucurie în sala de mese, unde a fost și celălalt grup mai devreme cu Petru. ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:27 Capitolul 37 ----------------------------------- Capitolul 37 Mâncarea cerească - binecuvântarea celor ajutați și căminele lor cerești Noi intrăm într-o sală care este așezată mai mult spre răsărit, care este foarte mare și împodobită cu frumuseți cerești. În mijlocul acelei săli este o masă mare rotundă din cel mai curat și transparent aur, care este sprijinit de doisprezece picioare din diferite pietre pretioase. În jurul mesei sunt tot atâtea scaune din aur curat cum sunt și musafiri în acea încăpere. Podeaua sălii este așa de albă ca zapada nouă; și tavanul sălii, pe care strălucesc cele mai frumoase stele, este de culoarea albăstru deschis. Numărul geamurilor din această sală este de 24 și fiecare geam este înalt de 12 picioare și lat de 7 picioare. Prin ele intra o lumină minunată în sală și prin fiecare geam se văd regiuni de o frumusețe nedescrisă. Pe masă sunt șapte pâini lângă un pahar enorm plin cu cel mai gustos vin. Toți cei care au intrat sunt surprinși de aceste minunății, care i-au întâmpinat așa de neașteptat. Grupul, care îl are pe bibiliotecar ca conducător, s-a aplecat cu tot cu el până la pământ de atâta respect. Cei treizeci, care nu cu mult timp înainte au întrebat de frumusețile cerului, deschid acum gura și ochii și nu găsesc cuvinte, cum pot descrie îndeajuns aceste frumuseți. Numai episcopul Martin rămâne la fel și vorbește arătând spre Mine: „Dragi frați, ce vă mirați așa de mult de bogățiile acestei săli? Vedeți, mie îmi este totuna; căci dacă nu ar fi Domnul și Tatăl nostru în această sală, atunci nu aș da pentru această sală nici măcar o portocală mucegăită. Numai El este tot; tot restul nu este însă nimic fără El! Dacă El se află cu mine în cea mai urâtă cocioabă de paie, fi nemărginit de fericit decât singur într-o asemenea sală prețioasă. De aceea nu mă atrage bogăția acestei săli, ci numai El, Tatăl nostru, Domn și Dumnezeu! El singur merită cea mai înaltă atenție, dragoste, admirație și tot respectul nosru! Căci toată bogăția aceasta enormă este doar fapta Lui, un suflu a gurii Sale! Faceți ce vreți fiecare din voi - eu gândesc și fac de aceea așa!” Vorbesc Eu: „Martin, îți faci bine treaba și acum ești un Pavel adevărat. Dar ai grijă, nu devi iar slab și să spui: “dacă ar veni Domnul imediat la mine!” Dar de aceea tot nu te voi părăsi! - Dar acum puneți-vă toți la masă și mâncați și beți! Deja așteaptă lucruri mărețe mâinile noastre. Așa să fie!” Toți fac după spusele Mele și Eu frâng pâinea și o împart lor. Și toți mânâncă cu dragoste mare și sentimente de mulțumire în inima această pâine adevărată a vieții veșnice și beau după aceea toți vinul recunoașterii din un singur pahar și sunt toți în acest timp binedispuși. Căci după savurarea vinului se instalează în ei o stare adâncă și cerească, toți nu pot să se ajute de atâta bucurie și de atâta dragoste nu găsesc cuvinte, pentru a-Mi spune, cât de fericiți se simt ei. Eu îi binecuvântez pe toți și îi aleg să fie slujitorii Mei și adevărați ucenici pentru împărăția Mea veșnică. După ce s-au terminat toate acestea, se ridică episcopul Martin și vorbește: „Domnul meu, eu am observat ceva, adică faptul, despart și eu de Tine pentru a rezolva câteva lucrari importante. Tu, ce vrei, dar eu nu mă voi despărți de Tine! Doamne, unde nu ești cu mine, nu mai este nimic din mine! Eu nu mă mai duc în veci de lângă Tine; căci îmi ești peste poate de drag! Deci eu rămân la Tine!” Vorbesc Eu: „Nu așa, dragul Meu frate! Eu îți spun: nici măcar o clipă fi despărțit de Mine, așa cum nici unul din acest grup și nici unul dintre acei nenumărați, care m-au recunoscut în inimile lor și m-au acceptat acolo! Pe de altă parte este totuși necesar, ca fiecare să meargă evident fără Mine, acolo unde îl trimit, căci altfel i-ar fi bucuria înjumatățită și viața sa fără sens! De aceea trebuie fiecare să se îndrepte spre lucrul sau pentru a putea face cât mai mult bine. Cu cât este mai muncitor unul, cu atât mai multă mulțumire sufletească primește. Căci mulțumirea sufletească este alcătuită numai din ordinea făcută de Mine în acest cer. Uită-te pe fereastră! Acolo spre răsărit este o grădină frumoasă - nu departe de această casă a Mea - zărești tu o drăgălașă căsuță, care este pe dinăuntru mult mai mare, decât arată pe dinafară. Du-te acolo și ia-o în proprietatea ta! Intr-o cameră vei găsi o tablă albă și strălucitoare. Fi atent la acea tablă, când vei ajunge acasă de la o lucrare. Căci de acum înainte vei avea scris pe tablița acea tot timpul voința Mea, după care te vei ghida tot timpul. Vei rezolva totul punctual, ce îți arăta tabla voinței Mele, atunci vei fi așezat în curând peste ceva mai înalt; în contradictoriu numai peste ceva mai mic, depinde de tăria ta ambițioasă. Dacă nu te vei descurca cu ceva, atunci vino aici și ți se va explica totul. Când mă vei striga în casa ta, atunci voi fi la tine. Acum știi tot ce este important. Mergi de aceea în casuța ta, acolo vei afla mai îndeaproape totul, dar de care va trebui să te ții cu exactitate. Dar ce ți-am spus ție spun acum tuturor din această societate. Uitați-vă cu toții afară și casa pe care o zăriți este a aceluia care o vede! De aceea mergeți și faceți, cum i-am spus acum fratelui Martin, căci fiecare dintre voi va găsi tot aceeași mobilă în căsuță. Așa să fie!” Episcopul Martin se zgârie puțin după urechi, dar merge totuși cum i-am spus, căci el crede, nu Mă va mai avea și nu Mă va mai zări. Ceilalți din această societate, la care li se pare prezența Mea încă prea sfântă, merg mai ușor, pentru a se putea calma de aceste mari emoții a ființei lor. ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:28 Capitolul 38 ----------------------------------- Capitolul 38 Episcopul Martin în căsuța sa cerească - Prima surpriză - Amenajarea casei Atunci când episcopul Martin ajunge acuși la căsuță sa și pășește în ea, este el peste măsură de surprins, Eu îl aștept deja în prag și îl introduc atunci în casa lui: o slujbă care la ceilalți este făcută de îngeri, fiindcă ceilalți din societate au față de Mine încă mult mai multă frică decât dragoste. Dar în privința episcopului Martin este cazul exact invers, din care cauză el nici nu a fost de fapt de accord, de a fi oarecum nevoit să se despartă de Mine. Însă atunci când el Mă zărește în căsuța sa cu Mine așteptându-l deja acolo în prag, el își pune mânile pe cap de atâta bucurie și apune: (Episcopul Martin:) “Da, așa, - așa îmi place bineînțeles mult mai mult decât acolo în casa Ta, mai ales în ultimul salon de splendoare! Dragul meu Domn Iisus, dacă Tu ești la mine, atunci îmi este cea mai sărăcăcioasă cocioabă deja cel mai minunat cer pentru veșnicie! Dar cum ai venit Tu așa de repede încoace, este pentru mine de nepătruns? Aceasta este într-adevăr iarăși o minune de neântrecut! Da, da, Tu dragul meu Domn Iisus, la Tine este totul deja o minune peste toate minunile și eu sunt astfel încă un peste tăcut, care nu înțelege și nu recunoaște nimic! Nu, dar asta este totuși straniu, Tu ai ajuns aici mai repede decât mine, în timp ce eu Te-am părăsit foarte limpede în sala Ta fastuoasă și mare!” Vorbesc Eu: “Nu te gândi prea mult la aceasta, îndrăgitul Meu frate Martin. Uite, dacă Eu n-aș fi tot timpul primul și ultimul și dacă n-aș fi totul în toate, ar fi tristă toată veșnicia. Astfel poți tu acum să te îndrepți și să mergi oriunde ai vrea tu, tu Mă vei găsi deja acolo, unde tu vei merge. Dar intră acum în această căsuță împreună cu Mine, ca Eu însumi să-ți arat toată amenajarea și să Te învăț s-o folosești cum trebuie. Vino, vino, vino numai acum cu Mine în această casă care este acum a ta. Ea este într-adevăr mică, dar conține totuși mai mult decât toată lumea, chiar mai multe lucruri decât o întreagă regiune solară în sfera sa lumească naturală, de care tu te vei convinge acuși foarte repede. De aceea vino, mergi și pășește cu Mine în această casă a ta! Așa să fie!” Episcopul Martin Mă urmează imediat și se minunează de dimensiuni, atunci când el în loc să intre într-un presupus cabinet mic pășește într-o sală nespus de mare. Cu atât mai mult cu cât el privește tot mai atent la ea, cu atât mai mult ea se lărgește mai tare și îi oferă totul pentru pacea interioară, tot ce el este în stare să-și imagineze. În mijlocul acestei săli mari se află pe un postament de aur o placă mare, rotundă și alb- strălucitoare. În spatele ei pe un stativ de bronz se află un glob pământesc desăvârșit și artificial-ceresc, care conține totul de la mic la mare, ceea ce conține adevăratul pământ din centru până la suprafață și peste, bineînțeles și tot ce se întâmplă acolo. În spatele acestui glob este amplasat în același mod artificial-ceresc tot sistemul planetar a acestei sori pământești și arată exact tot în același fel cel mai mărunt lucru și fiecare specific a fiecărui planete în parte tot așa că și a soarelui. Pardoseaua a acestei săli este precum cel mai curat safir, pereții înalți ca din smaragd, plafonul ca din azur cu multe stele. Prin ferestrele înalte strălucește o lumină minunată de culoare roșie-violetă în această sală mare, care la jumătatea înălțimii este ornamentată cu o galerie minunată ca de cel mai fin iaspis, în timp ce din sală se află încă doisprezece uși care duc în încăperi alăturate. Însă pereții din smaragd produc încă pe deasupra cele mai frumoase umbre colorate, așa precum episcopul Martin se gândește. După o perioada de mirare peste măsură de lungă deschide în sfârșit episcopul Martin iarăși gura și spune:” O Doamne, Doamne, Doamne! Da, dar ce fel de scamatorie nouă este și aceasta? Ah, dar asta este totuși cum se spune, peste poate! Nu, nu, nu! Ah, ahahah! Din afară mică ca aproape o căsuța a unei muște - și pe dinăuntru precum o lume întreagă! Da, oare cum se poate înțelege aceasta? Nu, acesta îmi este până acum lucrul cel mai de neânțeles, cum poate fi ceva mai mare pe dinăuntru decât pe dinafară! înțeleagă asta cine-o vrea; pentru mine este lucrul astă odată pentru totdeauna prea de neânțeles!” Vorbesc Eu:” Dragul meu frate Martin, Eu îți spun că tu te vei descurca acuși cu toate astea! Uite, în adevărata lume a spiritelor este totul invers cu desăvârșire față de cum este în lume. Ceea ce este mare în lume, aceea este mic aici; însă ce este mic în lume, aceea este mare aici. Acela care este în lume primul, acela este aici ultimul; însă cine este în lume ultimul, acela este aici primul! Dar cât de mare este un om în lume? El măsoară 1, 70 înălțime și jumătate de metru lățime. Dar dacă el este un înțelept, spune, ce înălțimi și adâncimi nemărginite se află în inima sa! Eu îți spun că toate veșniciile nu vor fi deajuns, pentru a cuprinde și a aduce la lumina zilei mulțimea minunilor lui! Tu ai privit desigur adesea pe lume la un grăunte de grâu. Acela bineînțeles că este mic, considerându-l după mărimea lui pe dinafară și totuși el conține în sine atâția grăunți de grâu asemenea lui, toată veșnicia n-ar ajunge pentru a știi mulțimea lor. Tot așa se află același motiv și aici descoperit în față: Exteriorul casei seamănă acum în totalitate cu ființa ta exterioară umilă: este - ca și tine - mică. Interiorul casei se aseamană acum cu știinta ta interioară, care cuprinde mai mult decât partea exterioară a ființei tale. De aceea este vizibil mai mare decât pare casa pe dinafară, care seamănă cu ființa ta exterioară. Dar interiorul devine tot mai mare, cu cât te trezești mai mult în înțelepciune din dragoste spre Mine, care este de fapt adevărata creatoare, a ceea ce ți se pare aici așa de minunat. Dar uite acolo acea tablă albă și strălucitoare; ea arată înțelepciunea ta dobândită prin Mine. Pe această tablă vei zări de fiecare dată singurele Mele voințe, după care va trebui să te ghidezi îndată! Pe pământ are de fapt fiecare om o asemenea tăbliță a conștiinței într-o cămăruță a inimii sale, pe care tot timpul este scrisă voința Mea spre îndeplinirea imediată a fiecăruia. Dar numai puțin îi acordă atenția și chiar mulți o vopsesc la sfârșit în negru cu păcatele lor, pentru a nu mai putea vedea voința Mea. Vezi tu acum, cât de identic natural este această decorație în casa ta? Deci nu o vrajitorie, cum ai crezut tu la început. În spatele tăbliței este o fidelă copie a pământului și în spatele acestuia soarele cu celelalte planete. Dacă nu te vei descurca cu ceva, atunci uită-te pe partea din spate a tăbliței, care arată spre pământ; acolo vei găsi întotdeauna explicația. Vrei să știi și ce să faci în acest timp, atunci uită-te pe partea din față a acestei tăblițe; tot timpul vei găsi acolo voința Mea. Tu zărești aici și doisprăzece uși care duc din holul mare în încăperi laterale. În aceste încăperi vei găsi însă tot felul de mâncăruri acoperite. Dar savureazale numai atunci, după ce le-am binecuvântat Eu, dacă nu te vor face întru-totul prost și nu vei fi capabil un timp îndelungat, citești scrisul de pe tăblița voinței Mele. De aceea, dacă ajungi la o asemenea cămară murdară, părăsește-o îndată și vino la Mine, iar Eu voi veni imediat și îți voi arăta mâncărurile și le voi binecuvânta. Acum știi cum stau aici lucrurile; poartă-te așa și vei crește din ce în ce mai mult în mântuire! Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:31 Capitolul 39 ----------------------------------- Capitolul 39 Episcopul Martin singur în holul casei sale - Privirea globului pământesc și a celorlalte astre - Plictiseala lui Martin În aparență îl părăsesc acum pe episcopul Martin și el începe, aflându-se singur, în acest fel să dezbată cu sine lucrurile: „Așa, așa, în sfârșit sunt din nou singur! Intr-adevăr aici este ceresc, frumos, strălucitor, bine hrănit, binecuvântat și bineînțeles cu siguranță mântuit, foarte mântuit. Dar singur, singur singurel sunt totuși! Doar ideeile mele se mișcă pe acești pereți, asemănător picturilor, oglinzi care sunt făcute pe pământ, care merg în sus și în jos și dintr-o parte în cealaltă.În afară de aceasta nu există nici măcar o muscă care vrea să-mi zumzaie ceva. Vrea sa merg la globul acela pământesc minunat pentru a mă preocupa cu el. Intr-adevăr, o neprețuită operă de artă! Aici, uite, exact aceasta este localitatea unde am fost eu episcop; acolo biserica și acolo reședința mea! Și iată, acolo este și cimitirul, acolo mormântul meu și ce monument extraordinar! Dar totuși sunt nebuni mari acești oameni, la mortăciune îi fac monument și spiritul îl uită cu totul!Dacă putea să nimicesc acel monument cu un trăznet sănătos, atunci mi-ar fi mult mai ușor în jurul inimii. Dar numai Domnul face ce este drept! De aceea întoarce-te drag glob! voi uita cum arată în Australia! Ah, aici este deja, țara sălbaticiei! Oh mii, mii, acolo arată foarte rău, foarte strâmb: nimic altceva decât întuneric deplin, sclavie, urmărire și uciderea oamenilor trupească și spirituală! Protejază Domnul meu, globul, pe această cale vom avea puțin de-a face reciproc! Ar trebui să fiu un mare măgar, enervez până la disperare de înfățișarea ta, mai ales aici în împărăția păcii! Nu, acum aș exploda de nervi, cum oamenii pământești mai puternici își chinuie și își omor frații pentru distracție! Du-te de aici mașină urâtă a reprezentanței pământești groaznice, noi doi nu ne vom vedea prea des! Uite, aici este tot sistemul nostru planetar cu soarele! Il voi studia pe primul care îmi pică la ochi! Aceasta este venus! Cum arati de fapt, tu draga mea venus, care m-ai bucurat pe pământ în minunata ta lumină ca stea în noapte sau de dimineaăa? Lasă-mă te privesc de aproape! Ah, hmm, mi-am imaginat acest lucru puțin mai altfel! Este tot un pământ, aproape ca cel pe care l-am locuit, - numai că nu sunt mari așa de mari și unite, dar în schimb destul de multe și munți înalti pentru această planetă! Dar cum arată cu vegetația și cu toate ființele care o locuiesc? Eu rog pentru o mărire a acestei planete sau pentru un microscop spiritual, dacă nu, nu voi descoperi în această miniatură a acestei planete mai mult decât am văzut până acum! Doar este această planetă nu cu mult mai mare decât un ou de gaină pe pământ - ce se poate vedea? Intr-adevăr la aceste dimensiuni trebuie să fie foarte mici ființele! Dar trebuie să uit pe tăblița albă, poate că este deja ceva scris? Vezi, pe această parte nu văd nimic! Aceasta este bine, căci trebuie să recunosc deschis, am un respect imens față de această tablă. Trebuie s-o văd și din față, poate este ceva scris? Ah, deocamdată este bine; nu este încă nimic scrisă pe ea! De aceea înapoi la sistemul planetar! Aici este iar venus, dar cu nici un centimetru mai mare. Deci nu mai am ce face cu tine, tu cea mai frumoasă stea, dacă nu vrei să te mărești! Te împing de aceea mai departe! Ah, aici este micul mercur, o planetuță fotogenică de mărimea unei nuci! Pare că nu are nici o mare, dar în schimb cu atât mai mult munți - dacă se pot denumi denivelările acelea de un jumătate de vârf de ac cu titlu de onoare “munți” ! Dragul meu mercur și noi am terminat unul cu altul; acum mai departe de la tine! Ce fel de planetă caraghios este și acesta? Acesta doar n-o să fie pământul pentru a doua oară? Nu, nu, nu este el acesta! O, deja te-am indentificat, tu erou înfocat; dar tu ești Marte! Oricum, eu mi-am făcut pe pământ o altă închipuire despre tine! Eu m-am gândit întotdeauna că tu ești un protector foarte neliniștit și vijelios. Dar precum eu recunosc din suprafața ta foarte netedă și cu munți puțini, astfel tu arăți a fi exact contrariul a aceea ce eu am crezut despre tine. Ceva mai amănunțit nu pot sa recunosc nici pe tine, de aceea du-te și tu mai departe! Aici zăresc eu șapte biluțe mici care sunt - cu siguranță și ele planete? Mai departe cu voi, voi oricum nu aveți nimic pentru mine! Acum se învârte deja în fața chipului meu și marele mogul al planetelor Jupiter! Adevărat, o bucată frumoasă! Încă și patru sateliți naturali în jurul său, asta pune capăt la toate! - Oare cum arată suprafața ta? O maica soarelui, dar acolo este îngrozitor de multă apă! Doar în jurul ecuatorului sunt insule semnificative, altundeva doar apă pură! Sunt și munți pe ici pe colo; dar ei nu sunt tocmai înalți! Însă cum stau lucrurile, când este vorba despre vegetație și despre ființe în viață? Această planetă este, ce-i drept, de câteva ori mai mare decât cele precedente, dar o vegetație nu pot nici aici să recunosc! Eu bineînțeles că am observat, suprafețele arată oarecum dure; dar ce este aceasta, - pentru așa ceva este nevoie de cu totul alți ochi. Acolo îl văd și pe Saturn, pe Uran și pe încă o altă planetă foarte mare, care se află tare în spatele imaginii cu - da, da, exact, cu zece luni, printre care trei semnificativ de mari și pe lângă ele unele mai mici! Astea doar n-or fi luni ale altor luni? - Acum zăresc în spatele imaginii și o grămadă de comete! Este într-adevăr frumos, ba chiar o frumusețe aleasă. Dar dacă pe această planetă bun nu se poate vedea nimic altceva decât cel mult oceana și munți mai înalți, atunci ele dau pentru toată veșnicia puțină satisfacție. Eu sunt acum deja gata; în această măsură de măsurat vom avea în viitor numai foarte puțin de-a face unul cu celalat! Acolo în mijloc este probabil soarele! Bineînțeles, o bucată foarte mare și informă. Dar la ce folos, dacă măsura ei de măsurat este față de adevărata sa scară geografica exact așa că un grăunte de nisip față de pământul întreg, unde atunci nici nu se poate recunoaște nimc! Deci și tu, dragă soare, nu ești important pentru mine; de aceea rămâi și tu cu bine și sănătos! Acum aș fi gata cu observarea acestor rarități cerești și ieșite din comun de artistice, care acum împodobesc sala aceasta a mea. Dar ce-i de făcut acum? Pe tablă nu stă scris nimic; nici de la planete nu se poate citi nimic altceva. Pe globul pământesc curat aș vrea să-l știu mai bine afară decât înăuntru. Deci urmează întrebarea: Ce este de făcut acum? merg dincolo la Domnul? merg așa de repede la El, n-ar fi un lucru înțelept! Hm, hm, hm - asta este destul de dezamăgitor, dacă trebuie să plictisesc puțin, ca spirit sfânt, așa de aproape de Domnul tuturor măririlor! Are cu siguranță și partea sa bună; dar plictiseala rămâne plictiseală, indiferent dacă în cer sau pe pământ. Pe pământ te mângâi la sfârșit cu moartea dragă, când, așa cum se zice, toate lanțurile se rup, care face un sfârșit fiecărui cântec - îndiferent dacă are un conținut voios sau trist - cel puțin așa stau lucrurile în privința pământului. Dar aici unde bineînțeles - Domnului să-i fie veșnica mulțumire pentru aceasta - nu mai urmează după viață moartea, totul primește imediat un caracter veșnic. Și poți ajunge atunci foarte ușor în ispita de a crede că o asemenea stare va dura veșnic. Acest fapt face ca fiecare stare foarte monotonă fie atunci cel puțin de o mie de ori mai plictisitoare decât pe pământ, unde fiecare lucru are un sfârșit. Deci, ce să fac? Pe tablă oare nu este încă scris nimic? Nu, încă nimic! Nu-i va fi Domnului prea necesar ca să se ocupe de mine, altfel ar fi trebuit ca eu să primesc deja ceva de lucru! Hm, hmmmm! Sunt deja foarte plictisit aici în cer! Trebuie oare ca eu să aflu aici în acest muzeu artistic ceresc astfel pentru veșnicie? O maica soarelui, asta va fi o plictiseală frumoasă și de necomparat!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:35 Capitolul 40 ----------------------------------- Capitolul 40 Cele doisprezece cabinete mici cu mâncărurile cerești acoperite, care încă nu sunt binecuvântate - Turma de femei frumoase - Mercurianca frumoasă - Oamenii goi și desăvârșiți în forma de pe Venus - Importanța binecuvântării Domnului (Episcopul Martin:) “Dar acum mi-a venit ceva în minte! Pe lângă această sală doar mai există încă 12 încăperi lăturalnice, în care se poate ajunge prin aceste 12 uși. Exact, pe acestea aproape că le-am uitat și tot așa acele mâncăruri acoperite într-un mod puțin fatal din interiorul acestor încăperi. O, acum trebuie să intru imediat în fiecare dintre acestea! Deci, în numele Domnului „Noroc bun“! Cum spun pe pământ minerii. Chiar dacă aici nu sunt galerii și puțuri, totuși există aici oarecare 12 încăperi secrete, care încă nu se știe ce conțin; de aceea și aici în ceruri: noroc bun! - Aici ar fi odată ușa Nr. 1! Deci s-o deschid numai repede și să intru în ea! Oh, oh, oh, mii, mii, mii! Acolo doar văd deja turma mea frumoasa în toate formele ei! Ah, asta mă bucură! Cu o asemenea surpriză bineînțeles că nu mi se pare prea lungă veșnicia dragă! Dar acum o întoarcere pe jumătate înspre dreapta - împrejur! Aceasta este deja mâncarea acoperită Nr. 1! De aceea repede la ușa Nr. 2! Am găsit-o deja! Deci în numele Domnului s-o deschid încetișor și frumos; fiindcă nu poți ști ce se află în spatele ei! Uite, aceastăă se deschide mai greu decât cea de dinainte; dar totuși se deschide! Mulțumită lui Dumnezeu, deschisă este ea! Dar, este puțin mai întunecat în această încăpere față de cea de mai înainte, de aceea trebuie să pătrund puțin mai adânc în încăpere! Oh, oh, oh! Da, ce este asta? Această încăpere este chiar mai mare decât întreaga sală mare din antreu! Și în spatele imaginii descopăr o mulțime mare de oameni cu totul goi de ambele gene; numărul lor este inexplicabil de mare! Oho, ce oameni frumoși sunt aceștia, mai ales cele feminine! O maica soarelui, o Doamne - chiar acum vine una spre mine! o aștept oare? Da, sigur că da, trebuie să o întâmpin; fiindcă această mâncare chiar că nu este acoperită, - nu, nu, nu, asta nu este acoperită! O mii, mii - ce frumusețe fără seamăn este ea! Această piele albă, acest belșug voluptos, acești sâni! Nu, asta este insuportabil! Acest braț rotund și moale, aceste picioare dumnezeiești și acest chip - s-ar putea spune - chiar pentru cerul însuși prea frumos și nespus de dulce cu o înfățișare atât de gingașă - ceresc surâzătoare! Ahahahah! Nu, nu, nu - eu nu mai suport! Trebuie să plec - doar nu pot, nu eu - este cu totul imposibil! Poate că ea vrea să-mi spună ceva? Ea este deja - aici - , este aici, aici! Acum tăcere, ea doar vrea să vorbească cu mine; de aceea trebuie să tac acum, limba mea slobodă!” Vorbește femeia:” Tu ești cu siguranță proprietarul acestei case pe care îl așteptăm deja de mult?” Spune episcopul Martin: “Da - o da, totuși nu și totuși da pe jumătate! De-abia am fost introdus în casă. Adevăratul proprietar a toate acestea este foarte limpede încă Domnul Iisus, Dumnezeul din veșnicie! Cu ce vă pot ajuta și mai ales pe tine, tu frumusețe peste toate frumusețile cele cerești și a toată veșnicia?” Spune femeia:” Nu mă lăuda așa tare! Fiindcă privește, acolo în spate mai este un număr nesfârșit de mare de femei de genul meu, care toate sunt incomparabil mai frumoase decât mine, de aceea eu, ca fiind cea mai urâtă, am fost trimisă la tine, ca tu să nu fi orbit prea tare pentru început. Cererea noastră constă în aceea ca: Uite, noi suntem toți oameni a acelui pământ pe care voi copiii îl numiți „Mercurul” atotputernic, precum aici noi am aflat aceasta. Această casă este a ta; depinde de tine, dacă ne vei ține în slujba ta, sau ne vei alunga. Dar noi toți te rugăm, fi milostiv cu noi!” Spune episcopul Martin.” Oh, nu vorbi așa, tu frumusețe cerească, tu frumusețe aleasă și foarte dulce: oh, dacă ați fi voi la număr încă de o mie de ori de felul tău, nici atunci nu v-aș lăsa să plecați! Fiindcă eu sunt copleșit de atâta dragoste pe care o am față de tine! Vino numai aici, tu mercuriancă foarte frumoasă și lasă-te îmbrățișată! Ohohoh - nu, nu, ah dar tu devii tot mai frumoasă, cu cât mai mult tu îmi surâzi mai prietenos! Așa că vino, vino și lasă-te îmbrățișată!” Spune femeia:” Tu ești un domn; eu însă, sunt pururea numai o sclavă de a ta! Dacă tu poruncești, eu trebuie desigur să fac voia ta, care trebuie să ne fie sfântă nouă tuturor!” Spune episcopul Martin: “Oh, te rog, tu femeia mea cea mai cerească! Ce sclavă - asta eu nu cunosc! Tu ești de acum încolo o stăpână a inimii mele! Vino numai, vino, tu frumusețe fermecătoare, ba chiar nespus de drăgălașă! - O Doamne, o Doamne, ce frumusețe este aceasta! Nu, nu; mie mi se taie deja într-adevăr răsuflarea de atâta încântare!” Episcopul Martin este exact pe punctul de o îmbrățișa pe această mercuriancă frumoasă, când Eu însumi îl bat pe umăr și îi spun:” Oprește-te, dragul Meu fiu și asta este deja o mâncare acoperită. De-abia când Eu o voi fi binecuvântat pentru tine, de-abia atunci tu o vei putea îmbrățișa, dacă tu vei mai dori asta! de aceea și aici dreapta ta împrejur!” Spune episcopul Martin: “Oohoh - oh, Tu cel mai iubit al meu Domn Iisus! Eu te iubesc desigur așa de mult, precum Te poate iubi cineva; dar eu trebuie să mărturisesc acum cu inima deschisă! Da - oare ce-am vrut să spun de fapt? Da, da, eu trebuie să-ți mărturisesc acum cu inima deschisă: dar chiar dacă Te iubesc așa de mult, aproape că fi preferat de data aceasta, dacă Tu ai fi venit cu câteva momente mai târziu!” Vorbesc Eu:” Acest lucru îl știu foarte bine și Ți-am spus deja de dinainte că tu vei vorbi astfel cu Mine, chiar dacă tu n-ai vrut să te despărți atunci de Mine. Dar Eu nu-l părăsesc niciodată pe acela, care M-a cuprins o dată, de aceea nici pe tine nu te părăsesc! De aceea vino numai repede afară din această încăpere! De ce? Asta vei afla tu la timpul potrivit! - Dar tu, femeie, retrage-te iarăși înapoi de la Noi!” Femeia face imediat ce i-a fost poruncit și episcopul Martin îmi urmează cu o față mai prelungită, dar totuși voit, spre ușa Nr. 3. Noi ajungem acum la ușa menționată mai înainte și uite, ea se deschide singură! Episcopul Martin se uită foarte curios înăuntru și se minuneaza tare, atunci când el privește ca într-o lume nouă și când zărește el pe lângă cele mai copleșitoare minunății o mulțime de ființe fericite în înfățișarea omenească cea mai desăvârșită, care sunt așa de frumoase, episopului nostru Martin își pierde cu totul firea. De-abia după un timp strigă episcopul Martin:” O Doamne, Tu cel mai minunat creator și învățător a tuturor lucrurilor, a tuturor ființelor, oamenilor și îngerilor, dar aceasta este nesfârșit! Asta este deasupra tuturor înțelegerilor omenești! Dar ce este asta? Ce fel de ființe sunt acelea? Sunt aceea deja îngeri sau probabil încă suflete omenești prea fericite? Și ei sunt de fapt goi, - dar pielea lor albă ca soarele, mărimea lor desăvârșită și îmbelșugată, cea mai înaltă și desăvârșită armonie a membrelor lor, o strălucire proprie care îi înconjoară, toate acestea înlocuiesc de milioane de ori mai mult cele mai minunate haine. Eu nu pot nici cum să-mi imaginez o formă mai minunată, mai frumoasă și mai aleasă! Da, Doamne, nici o slavă, nici o laudă și nici o cinste nu este vrednică de spus pentru a Te slăvi, a Te lăuda și a te cinsti cu ea! Adevărat, adevărat, Tu ești sfânt, sfânt, sfânt: Cerul și pământul sunt pline de slava Ta! De aceea Ție ți se cuvine cinstea din veșnicie spre veșnicie! O Doamne, eu te rog, ca să mergem mai departe, fiindcă eu nu mai pot suporta această priveliște prea minunată! Numai un singur lucru spune-mi cu milostivire, ce fel de ființe sunt acestea?” Vorbesc Eu:” Acelea sunt suflete omenești de pe planeta pe care voi ați numit-o „Venus“. Destinul lor este, de a vă sluji vouă, copiilor Mei, oriunde și oricând aveți nevoie de serviciile lor. Această slujire este pentru ei cea mai mare fericire. De aceea le vei face tu cu atât mai mult mai fericite, cu cât tu le vei folosi mai des și mai înțelept! Însă, aceste suflete nu sunt singurele, care așteaptă un semn de la tine, ci mai există și nenumărate alte suflete pe alte planete pe care tu va trebui mai întâi să înveți să le folosești cu înțelepciune. Acum tu știi toate lucrurile care sunt pentru tine necesare de știut; toate celelalte vor urma! Dar din aceasta poți tu deja să deduci, ce a arătat Pavel cu cuvintele, spunând: „Nici un ochi n-a văzut și nici o ureche n-a auzit vreodată și în nici o minte omenească n-a pătruns, ceea ce Dumnezeu le-a pregătit acelora care îl iubesc pe El!” Atunci când tu ai fost în lume, bineînțeles că n-ai bănuit, de ce ai fost atras de stele atât de puternic. Acum , însă, tu poți vedea magnetul în fața ta, care te-a atras adesea pe pământ într-un mod atât de magic și ți-a smuls adesea unele suspine și cuvinte ca „Vai, ce frumos” din sufletul tău, care era atunci atât de nedesăvârșit. Uite, aceasta este deja un fel de slujire a acestor ființe, ele prin voința lor tare și de nestrămutat ademenesc adesea inimi primitoare ale oamenilor de pe pământ și le îndreptează în sus spre stele. Aceasta ți-au făcut și ție, atunci când tu încă nu le cunoșteai. Și ele vor face asta cu atât mai mult de acum încolo, deoarece ele te cunosc acum după înfățișarea ta, precum și tu pe ele, chiar dacă într-un mod încă puțin nedesăvârșit. Acum, însă, vino iarăși mai departe și anume la ușa Nr. 4! Acolo vei vedea tu iarăși altceva încă mai minunat. Așa să fie!” Spune episcopul Martin: “Doamne, dar de ce n-au voie aceste ființe nemaipomenite să se apropie de noi și de ce ele trebuie binecuvântate mai întâi de Tine?” Vorbesc Eu:” Dragul Meu fiu Martin, oare n-ai văzut tu niciodată pe pământ că, dacă ai vrut să treci pe pământ peste un fluviu și pe cealaltă parte se aflău oameni care vroiau să treacă peste el său făceau alte treburi? Puteai tu oare, fiind cuprins de plăcerea de a trece peste el, ajungi imediat la ei fără barcă său pod? Tu spui: Nu! - Atunci uite: Pentru acel lucru pentru care pe pământ slujește un pod sau o barcă, tocmai pentru aceea este nevoie aici de binecuvântarea Mea! Fără Mine nu poți face nimic, nici pe pământ și nici aici în cer. Binecuvântarea Mea este, însă, voia Mea atotputernică, cuvântul Meu veșnic „Să fie!” prin care toate ce sunt aici, au fost create. În consecință, trebuie prin același cuvânt să se și facă mai întâi un pod spre toate aceste ființe, ca tu să ajungi fără pagubă la ele și ele la tine. Dar totul își are timpul său a cărei durată corectă o pot numai Eu stabili - și acela, căruia Eu îi dezvălui aceasta.” Spune grăbit episcopul Martin:” Dar cum a putut să ajungă mercurianca aceea frumoasă atât de aproape de mine, ea m-ar fi și îmbrățișat, dacă Tu nu m-ai fi reținut să nu fac aceasta - și totuși ea a fost o mâncare acoperită, care încă n-a fost binecuvântată de Tine? Dar atunci ce i-a slujit ei ca pod spre mine? Sau a fost și asta o arătare care de fapt nu este?” Vorbesc Eu:” Dragul Meu fiu Martin, nu vrei a ști mai multe, decât Eu îți dezvălui; fiindcă nebunia l-a făcut pe Adam să cadă din darul duhului și înainte de el, pe primul cel mai mare înger! De aceea: dacă tu vrei să fi mântuit cu desăvârșire, atunci este nevoie ca tu să-mi și urmezi cu exactitate toate îndrumările Mele și să nu dorești niciodată, ajungi mai departe de un anumit scop, care este fixat de dragostea și înțelepciunea Mea cea mai mare! La timpul potrivit, totul îți va fi limpede. Această îndrumare trebuie să-ți fie deajuns, fiindcă altfel, tu vei ajunge iarăși pe o apă, care îți va da mai multă bataie de cap decât cea precedentă! Fiindcă atâta timp cât tu nu porți o îmbrăcăminte de nuntă cerească în jurul brâului tău, tu încă nu ești de fapt un cetățean pur al cerului, ci un păcătos acceptat numai din milostivire curată, care de-abia prin diferite căi poate deveni un adevărat cetățean al cerului. De aceea nu mai întreba acum alte lucruri, ci urmează-Mă la ușa a patra; așa să fie!” Episcopul Martin își dă acum el însuși o palmă și îmi urmează fără alte îndoieli. El se și căiește că M-a întrebat cu atâta nebunie. Eu însă îi alint tristețea, spunând: “Fii numai cu cuget liniștit și neânfricoșat! Fiindcă uite, fiecare cuvânt care iasă din gura Mea spre tine, nu este pentru a te judeca, ci numai spre viața veșnică, de aceasta fi asigurat! Dar aici este deja ușa Nr. 4. se deschidă!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:36 Capitolul 41 ----------------------------------- Capitolul 41 Splendoarea planetei Marte - oboseala spirituală a lui Martin și dorința nechibzuită - dojana Domnului Eu vorbesc mai departe și spun:” Noi ne aflăm deja la intrarea deschisă. Ce vezi tu aici și cum îți place ceea ce vezi?” Spune episcopul Martin puțin abătut: “Doamne, eu nu am nici destul curaj și nici limba pentru a relata satisfăcător această podoabă înaltă în mărimea, adâncimea și măreția ei grațioasă. Însă ceea ce pot constata, ghindându-mă după simțul meu, este: aici îmi ajunge deja ce am văzut! Eu devin cu totul șters din cauza acestei creșteri continue în frumuseți cerești - mai ales din cauza acestor înfățișări vizibile și feminin cerești care apar aici într-un număr nepătruns de mare! Oare câte milioane se află împreună într-un asemenea cabinet lăturalnic, ceea ce este de fapt o lume întreagă în întregimea ei? Chiar că totul mișună de asemenea ființe, în toate părțile și așa de departe cât poate cuprinde ochiul. La acestea se mai adăuga miile, ba chiar milioanele de colibe gingașe și temple și grădini și pădurici și o mulțime de coline, care par să fie acoperite ca de cele mai frumoase covoare verzi și mătăsoase. Uite, Doamne, pentru mine aceasta este prea mult; eu nu pot înțelege și veșnic nu voi putea cuprinde totul cu desăvârșire! De aceea, o Doamne, nu-mi mai arăta mai departe măreții mai frumoase. Cu adevărat, mie îmi sunt deja prea multe aceste minunații arătate mie până acum, chiar prea multe pentru toată veșnicia! La ce voi avea nevoie de toate acestea? Dacă Te am pe Tine și încă un oarecare prieten, care locuiește și rămâne la mine sub același acoperiș, deci, fiindcă Tu ierți câteodata, trebuie să-ți spun, îmi este deajuns, ce am văzut, pentru toată veșnicia. aibă aceea o bucurie de asemenea lucruri alese, cărora le spune conștiința lor, ei sunt curați și de aceea demni și în stare, dețină în proprietate astfel de bogății cerești. Însă eu care știu foarte bine, ce mi se cuvine, sunt mulțumit cu cea mai simplă colibă de paie și cu permisiunea să Te vizitez câteodată pe Tine, o Doamne, în casa Ta și să primesc din când în când câte o bucată de pâine și o înghițitură de vin de la Tine, Tu cel mai bun tată! Această casă fastuoasă, însă,-i altcuiva, care este mai în stare decât mine și mai demn de a o stăpâni; fiindcă eu n-o vreau., Doamne, ce voiești Tu! Eu nu mă duc spre nici o ușă mai departe, dacă Tu îmi permiți voința mea liberă. O, dacă începe doar să folosesc de toate aceste ființe, oare unde aș ajunge cu prostia mea? De aceea te rog, o Doamne, lasă intenția Ta deoparte, de a mă conduce aici mai departe!-mi o cocină de porci, așa cum sunt ele pe pământ și eu voi fi fericit!” Vorbesc Eu: „Ascultă, dragul Meu Martin, dacă tu înțelegi mai bine ce drum trebuie să meargă cineva, pentru a deveni un locuitor ceresc perfect, atunci poți să ai, cum îți dorești. Dar fi asigurat, nu vei ajunge în veci mai departe. Dar dacă ai mai multă încredere în Mine decât în nevăzarea ta, atunci fă, ce vreau Eu - și nu cum vrei tu! Crezi tu oare, am creat copiii Mei doar pentru a sta în casă și pentru a mânca pâinea și a bea vinul? Vezi, te înșeli amarnic! Nu ai citit, cum este scris: “fiți desăvârșiți, cum este și Tatăl vostru în ceruri desăvârșit!” Ai impresia, perfecțiunea copiilor Mei, se ajunge într-o cocină de porci? Sau nu ai întâlnit niciodată pe pământ, cum copii a unor părinți pământești s-ar juca mai bine în voie cu jucăriile lor, decât să învețe o meserie pentru viitor? Sau nu ai văzut pe pământ des astfel de oameni, cărora le era cel mai presus trândăvia? Vezi, dintr-o astfel de specie faci și tu parte. Acum ai o frică de acele lucruri, care te așteaptă; dar în parte vrei să fi așa puțin și cu respect încăpățânat față de Mine, din cauză nu ți-am răspuns la întrebarea ta încrezută! Toate acestea nu sunt bune pentru cel ce i-am dovedit atâta milostivire, dragoste și iertare și încă îi dovedesc. Vezi, ce nu se întâmplă multor milioane, aceasta ți se întâmpla ție! Milioane sunt doar bucuroși dacă așteaptă și Mă văd odată și de mici îngeri păzitor sunt conduși la un fericit loc de muncă. Dar pe tine te conduc Eu, - Eu, veșnicul Dumnezeu și Tată peste toate, spre veșnicul și fericitul capăt a tuturor îngerilor și spiritelor! Și tu ai prefera un coteț de porci nimerit la întâmplare, decât ce vreau Eu să-ți dau și să te pregătesc pentru suprema fericire! Spune-mi, cum îți convine o astfel de dorință lăudată?” Vorbește episcopul Martin foarte mirat: „O Doamne, o Tu veșnicul Sfânt, cel mai bun tată, ai răbdare cu mine! Eu sunt un animal curat, o creatură de-adreptul proastă, care nu merită nici cea mai mică rază a milostiviriiTale! Oh, acum condu-mă Tu singur, Tată bun, oriunde vrei și eu te voi urma, chiar dacă prost ca un pește. Dar de urmat, te voi urma veșnic fără gândurile mele măgărești!” Spun Eu: „Atunci este bine, urmează-Mă de la ușa marșului la ușa jupiterului NR. 5! Așa să fie și să se întâmple!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:38 Capitolul 42 ----------------------------------- Capitolul 42 Surpriza în spatele ușii a cincea - Lumea miraculoasă a lui Jupiter Noi ne aflăm deja la a cincea ușă, care se deschide imediat când am ajuns la ea și episcopul Martin își împreunează de trei ori mâinile peste cap, îmediat la intrarea în acest cabinet și strigă dea-dreptul: „Dar în numele Dumnezeului, Doamne, Iisus, Tată - ce este aceasta iarăși? ! Această nemăsurabilă! Un pământ ceresc fără capăt; peste el se mai pot vedea încă trei pământuri! Tot inundat de o lumină, care nu și-o pot imagina nici cei mai adânci credincioși de pe pământ. Această frumusețe și maiestate a strălucitoarelor palate, templul și templul acela mic, care servește probabil acestor locitori ca locuință liberă! Oh, oh, acum zăresc și lacuri și apa strălucește în lumina soarelui ca cele mai frumoase diamante. Dar totul se luminează de la sine. Niciunde nu se poate descoperi, din ce parte vine lumina. Ah, ah, Doamne, Tată! Aceasta este incredibil de frumos, minunat, da eu vrea s-o numesc așa într-adevăr frumos-sfânt, dacă nu aș știi că Tu ești singurul care este aici sfânt! O Doamne, Tată, cu cât mai mult mă uit, cu atât mai multe descopăr. Acum văd deja și oameni, care sunt bineînțeles încă în depărtare unde nu pot vedea cum arată de fapt. Evident vor fi în același fel ca și pământul lor, nedescris de frumoși! Este mai bine, nu vină așa de aproape: poate nu aș putea să suport până la urmă frumusețea lor. Este deja suficient cu această minunată și mare planetă locuibilă! Dar Doamne, Doamne, Tată! Ii este posibil unui spirit în afară de Tine, vadă astfel de minunății fără număr și să ințeleagă cea mai mică parte? Eu cred că îi este imposibil și celui mai mare înger!” Vorbesc Eu: „Nu așa, dragul Meu fiu Martin! Tot ce zărești, ce ai zărit și ce încă vei mai vedea, este numai o părticică mică din ceea, ce înțeleg cei mai înțelepți îngeri din împărăția veșnică și o înțeleg întru-totul. Uită-te, totul ce vezi și de ce te miri așa de tare, nu este nimic în afară de tine, ci în tine însuți. Pentru că vezi aici de parcă ar fi afară, este din cauza vederii spirituale. Are asemănări cu vederea regiunilor, pe care le vezi des în vis în afara ta, în timp ce de fapt ai văzut în tine cu ochiul sufletului. Deci aici este diferența, aici este totul real, ce se arată în vis a fi de obicei doar o imaginație a spiritului. Nu întreba mai departe, îți va fi limpede totul după un timp! Dar pe oamenii acestei planete nu îi vei vedea din apropiere, sunt într-adevăr prea frumoși pentru starea ta. Dacă vei deveni mai puternic, atunci vei putea vedea totul în liniște și vei savura totul curat - ce nu ți-ar fi posibil acum, ca îți lipsete acea putere necesară. Dar să mergem cu o ușă mai departe, acolo vei vedea lucruri nemaiântâlnite. La această de-a șasea ușa trebuie să te comporți cât se poate de tăcut, asculți de Mine și să asculți totul, ce îți voi spune Eu. Nu ai voie să întrebi de ce trebuie să fi acolo așa de tăcut. Nu mă vei întreba, dacă îți voi vorbi despre ceva, ce nu poți cuprinde și înțelege; la timpul potrivit totul va deveni limpede! De aceea mai departe spre ușa NR. 6! Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:40 Capitolul 43 ----------------------------------- Capitolul 43 Saturn cel mai minunat dintre toate planetele - Pământul ca școala pentru copii a lui Dumnezeu și locul unde a devenit om Domnul (Vorbește Domnul:) „Vezi, noi suntem deja în fața ușii deschise. Și lumea minunată a cerului pe care o vezi limpede: vezi îngrăditura care se vede în distanță cu culoarea albăstră și peste care se văd în anumite spații mai încă șapte planete care zboară liber, iar acesta este planeta saturn; cea mai frumoasă și cea mai bună planetă, care se învârt în jurul soarelui. În jurul soarelui se învârte și pământul tău, care este cel mai urât și ultima planetă din creație și folosește, celor mai mari duhuri ca școală pentru a fi umili și să servească crucii! Aceasta este însă așa: Vezi, dacă un oarecare mare om pe pământ are resedința sa și locuiește și pleacă și conduce și călărește des pe străzile și locurile orașului, deabia se întorc locuitorii și vecinii după un astfel de bogatăș, pentru că îl salută ca pe un șef și îi dau respect. Când vizitează o localitate mică și îndepărtată pică însă totul la picioarele sale și se roagă la el. Dar într-o asemenea localitate arată și el ce este de fapt; ce nu arată la resedința sa; în primul rând, pentru că îl cunoaște fiecare om și în al doilea rând, pentru că o asemenea arătare de sine nu ar avea nici un efect. La fel - cum vrea cineva pe pământ să aprindă într-o hală mare praf de pușcă, acolo nu ar avea explozia așa mare efect. Dar ar avea însă, dacă același praf de pușcă s-ar aprinde într-o încăpere strâmtă, unde ar urma o bubuitură groaznică urmată de forța nimicitoare a axploziei. Dar pentru că se arată marele față de mic destul de mare, puternicul față de cel slab destul de puternic, cel enorm față de cel pitic foarte mare, - așa este pământul urât în toate felurile, pentru a umili cele mai mari spirite și prin aceasta să învețe, sau prin judecată și prin aceasta la noua moarte veșnică. Căci cum ți-am arătat deja mai devreme, folosește micul și nevăzutul, înalțe marele și văzutul. Și aceasta este deja judecata, cu toate că marele și văzutul acolo unde este micul și nevăzutul, se ghideze după ei și să se și umilească. Dacă un om mare vrea să treacă printr-o portiță îngustă și mică pentru a ajunge într-o încăpere, atunci trebuie să se înghesuie mai întâi și să se aplece, căci dacă nu, nu poate intra în nici un caz în acea încăpere. Deci și pământul este un drum îngust și plin de spini și o poartă îngustă și mică pentru viața acelor duhuri, care au fost mai demult enormi și au vrut să fie și mai mari. Dar duhurilor care au fost încrezute, nu le-a convenit acest drum umilitor și au vorbit, acest drum este prea mic pentru ei: un elefant nu poate merge pe un par cum merge muscă și o balenă nu poate înota într-un strop de apă. De aceea este un astfel de drum neinteligent și care îl merge, este fără înțelegere. Atunci am luat Eu cel mai mare și veșnic duh crucea și am mers primul acest drum. Și Eu am arătat, cum acest drum, care putea să meargă cel mai mare și atotputernic Dumnezeu și poate fi pășit și de celelalte duhuri cu ușurință și prin el se ajunge la adevărata, libera și veșnica viață. După aceasta au umblat mulți pe acest drum și au dobândit prin el capătul dorit, adică scoaterea pentru a fi copilul lui Dumnezeu și prin aceasta, moștenirea vieții veșnice în toată puterea și prin capătul suprem. Constă în faptul, se bucura de același lucrări de creație, care îmi aparțin pe deplin pentru totdeauna. Dar aceasta nu a fost dat nenumăratelor duhuri din stele și de pe pământ, exact așa cum nu le-ar fi dat toate membrele corpului văzul sau auzul și mai puțin sentimentul interior de văz spiritual, care este de fapt conștiința proprie și cea străină și bogăția, pentru a-l vedea pe Dumnezeu și a-l recunoaște. Aceste lucruri ție arătate au numai puține membre ale corpului, în timp ce nenumărate membre ale înaltei vieți renunță, dar se află totuși ca membre a aceluiași corp. Tot așa este și cu ceilalți locuitori a altor stele: ei sunt ca bucățile separate ale corpului sau în memorie a oamenilor perfecți, care este în abundență la fel ca Mine și în abundență la fel ca cerul. De aceea nu au nevoie spre fericirea lor darurile dumnezeiești, care de fapt aparțin fiecărui copil. Dar dacă sunt fericiți copii Mei, atunci sunt și locuitorii planetei în ei și cu ei, cum sunteți voi copiii Mei în și cu Mine, dragului și sfântului vostru Tată din eternitate spre eternitate. Ești tu acum fericit, atunci sunt și acei nenumărați pe care îi observi, prin și din tine; exact așa când te simți bine, atunci se simte și tot corpul bine. De aceea este necesar de dragostea sfântă și înalta misiune la copii Mei, devină așa de perfecți ca și Mine. Căci de fericita perfecțiune depinde fericirea de nenumărați nepoței, prin fericirea lor se mărește și urcă a voastră tot mai mult în infinit. Acum știi tu, de ce ți-am arătat acum planeta cea mai apropiată de pământ. Gîndește-te la aceasta și urmează-mă spre ușa NR. 8, unde vei mai afla încă o înțelepciune! Dar nici acolo nu ai voie să întrebi nimic. Căci Eu singur știu, pe ce drum trebuie să te duc, pentru a te putea face cât mai fericit. Deci mergem mai departe; așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:41 Capitolul 44 ----------------------------------- Capitolul 44 Al șaptelea cabinet - De ființa și rostul lui Uranus și a spiritelor sale - Creația în om și în afara omului în schimbările sale (Domnul:) „Noi am ajuns deja la ușa deschisă de la NR. 7. Și aici descoperi o nouă lume cerească, care nu este așa de mare și nici chiar așa de frumoasă ca cea precedentă. Dar, în schimb, poți să vezi aici clădiri de forma cea mai rară și cu aceasta de o formă minunat- îndrăzneață și mai poți vedea și un număr impresionant de lucrări, care au fost făcute de locuitorii îndrăzneți a acestei planete pe care voi o numiți „Uranus“. Tot așa descoperi tu un număr nespus de mare de grădini de felurile cele mai rar întâlnite, care conțin o abundență de cele mai rare împodobiri. În grădini vezi tu pe drumurile lor largi și foarte netede un număr mare de spirite pe din afară în înfățișarea omenească cea mai desavârșită, care sunt toate îmbrăcate bine. Toți ochii sunt ațintiți spre noi, fiindcă ei toți presimt că Eu Mă aflu în apropierea lor și că, împreună cu Mine, se află și viitorul proprietar și domn acum deja în aceeași apropiere. Prin el, ei speră vor intra în deplinătatea fericirii și prin această fericire, ajungă la puterea și tăria deplină promisă lor. În planul din fond, aparent la mare distanță, tu vezi încă cinci pământuri mici. Acelea sunt pământuri secundare ale acestei planete și ele au importanțe multiple pentru planeta principală, importanțe care sunt totuși într-o armonie deplină cu planeta însăși. Spiritele acestei planete slujesc omului la aceea, ca el să creasca în toate părțile sale, pe pământ cu trupul și aici spiritual. Însă numai în ceea ce privește perfecționarea formelor de dinafară sau creșterea omului psihic și fizic în corcordanță cu forma, acestea sunt cauzate prin intervenția rânduită și acordată acestei planete. Însă, precum capacitatea de a crește trebuie să se afle bineînțeles în om, altfel el n-ar putea crește, tot așa trebuie să se afle și aceste spirite în acea parte a omului, care este motivul principal a creșterii lui. De aceea este tot ce vezi tu aici, în interiorul tău și nu în exterior. Dar această planetă se află și în realitate împreună cu locuitorii ei și alte lucruri undeva în afara ta; însă, tu ești departe de a cuprinde cu mintea acest lucru. Atunci când tu vei ajunge în tine însuți la maturitatea deplină pentru viața veșnică, atunci tu vei putea vedea și marea creație din afara ta, precum eu însumi o văd - ceea ce și este necesar. Fiindcă așa cum le dau Eu copiilor Mei desăvârșiți, care sunt deja îngeri, o lume întreagă în slujire și în grijă, ei doar trebuie nepărat să o vadă cu exactitate. Deoarece un orb nu poate fi păstor. Dar pentru a fi în stare să vezi adevărata creație mare din exteriorul tău, tu încă nu ești destul de matur! De aceea trebuie ca tu să te multumesti cu ceea ce vezi acum; fiindcă tu vezi în tine realitatea în mărimea vie și corespunzătoare astfel, de parcă ea s-ar afla în afara ta. Cu ajutorul acestei priviri îndelungi spre interiorul tău trebuie ca tu să devii mare și sufletul tău matur și bine hrănit cu toată dragostea față de Mine și prin această dragoste spre a-i iubi pe frați și surori. Această dragoste va fi de-abia atunci acea binecuvântare pe care ți-am promis-o, atunci când tu ai vrut s-o iubești prea tare pe acea mercuriancă frumoasă! Această binecuvântare, care este un adevărat pod în afară spre realitatea nesfârșit de mare, nu va mai fi niciodată luată de la tine. De-abia când ești sprijinit de stâlpii ei, tu vei recunoaște în mare măsură, unde te afli și cine ești tu și de unde provi. Acum cunoști tu și despre aceastăă, ceea ce este nevoie să ști. Toate acestea le ști tu acum de la Mine și din Mine însumi. Și fiindcă tu cunoști acum toate acestea, gândește-te bine în tine la aceste lucruri văzute de tine și urmează-Mă mai departe spre a opta ușă! Acolo vom cunoaște noi iarăși o altă lume, care este pentru tine cu totul nouă, împreună cu toți locuitorii ei memorabili. Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:42 Capitolul 45 ----------------------------------- Capitolul 45 Lumea planetei Neptun, secretul din cabinetul al optulea Spiritualitatea ca motivul dintru început și purtătoarea întregii creații (Domnul:) “Uite, noi am ajuns deja. Ușa este deschisă și tu vezi prin ea iarăși o lume cerească nouă, foarte mare și largă, care strălucește într-o lumină de culoare verde deschis. Și aici vezi tu clădiri înalte și munți diferit de înalți, dintre care mulți fumegă un fum albăstrui în afară. Acești munți fumegând corespund după aparență cu acea sumedenie de munți din care iasă flăcări, de care această planetă, aflându-se cel mai departe de soare cu numele adevărat Miron (=Neptunul, cel minunat), are destui. În spatele acestei planete tu poți vedea zece pământuri mai mici, care aparțin toate de ea, dar având totuși o cu totul alta ordine și structură decât însuși planeta lor principală. Aici tu poți vedea în fiecare moment ceva nou: pomi plutind în aer și o grămadă de alte lucruri, ție cu totul necunoscute. Fumul din munți ia și tot felul de înfățișări rare. Oamenii, în înfățișarea desăvârșită, sunt cel mai adesea îmbrăcați, așa că tu nu vei primi la vedere nimic altceva în afară de aspectul ca atare. Acești oameni iubesc muzica și literatura, de aceea ei, ca fiind spirite, fac vouă, copiilor Mei, receptibile inima, cugetul și sufletul pentru acele arte mai sus menționate. Ei își au locul în organele potrivite pentru așa ceva, unde stimulează atunci aceste organe și fac simțul compatibil și în stare de a recepționa muzica și literatura, în total îl pun pe om într-o stare armonioasă și îi entuziasmează și îi ridică fantezia spre culmi înalte. În general, însă, sunt stimulate de această planetă într-un mod corespunzător toate simțurile minunate și așa numite romantice. Acum știi tu ce însușire are această planetă și la ce folosește ea. Numai că tu nu trebuie să faci asemănări cu adevărata planetă care există și ea ce-i drept, ci numai cu reproducerea ei corespunzătoare care se află aici în sufletul tău. Acesta a fost deja de mai înainte, de când toate creațiile exterioare și materiale, care au fost făcute după acel lucru, care s-a aflat deja de mult înainte în fiecare suflet desăvârșit. Fiindcă, înainte de a fi toată lumea, a fost deja duhul Domnului și acelea s-au făcut prin duhul, nu au făcut ele duhul! De aceea este și această planetă, care o porți în tine, mult mai veche decât cea adevărată și materială. Și dacă ea ar fi lipsit numai dintr-un singur suflet omenesc, acela nu s-ar fi putut forma deloc. Din acestea poți tu înțelege ușor că, dacă tu însuți vrei să te recunoști în totalitate, vei recunoaște și toate acele lucruri care se află în afara ta; deoarece nu poate fi nimic în exeriorul tău ce nu s-a aflat deja de mult în tine. Tot așa cum nu poate fi nimic în tot infinitul care nu s-a aflat în Mine în deplina claritate mai înainte și din veșnicie! Dar, precum Eu sunt motivul veșnic și purtătorul tuturor ființelor, așa sunt acum și copiii Mei în Mine substanța primară a toate, ce umple acum infinitul pentru veșnicie. Însă, așa cum veșnicia este în Mine, este și în voi prin Mine. Fiindcă copiii Mei sunt coroanele ideilor Mele veșnice și a gândurilor Mele mărețe! Acum ști tu și despre aceastăă ce îți este nevoie a ști. De aceea urmează-Mă acum la ușa a noua unde vei vedea iarăși minuni noi a dragostei și înțelepciunii Mele! Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:45 Capitolul 46 ----------------------------------- Capitolul 46 Cabinetul al nouălea cu secretul trist al său Lumea sfărâmată a asteroizilor și istoria lor (Domnul:) “Noi am ajuns acum și la ușa a noua. Ce vezi tu aici? Acum poți tu, dragul Meu fiu Martin, vorbești iarăși dar numai atât de mult cât este nevoie. Și așa răspunde la întrebarea Mea!” Spune Martin: “Doamne, eu tocmai nu văd prea mult deocamdată! În jur de nouă bucăți lumești mici, goale și informe plutesc prin acest aer pur ceresc, bucăți pe care în afară de unele tufișuri tocmai nu sunt prea multe lucruri de descoperit. În planul adânc din fund, de-abia vizibil mi se pare astfel că recunosc o lume cerească mare și desavârșită. Dar aceasta mi se pare că se află atât de nespus de departe, ca eu de-abia pot recunoaște lumea, însăși din cauza acestei îndepărtări enorme și nici pomeneală sa văd ce ființe trăiesc pe ea. Patru dintre aceste bucăți lumești care se învârt pe aici prin jur în mai mare apropiere, par să și fie locuite, deoarece eu recunosc pe ele un fel de clădiri de fel foarte specifice și mici. Dar ceva despre popoarele acestor părți de lumi nu este nimic de recunoscut. Probabil că ele nu sunt cele mai mari popoare ale cerului! Poate că trăiesc pe ele doar un fel de oameni mici de infuzii. ? Chiar aici în fața ușii plutește acum în treacăt o asemenea bucățică a unei lumi. Eu nu recunosc nimic în afară de niște tufișuri foarte prăpădite și unele case într-adevăr mici ca pentru muște, care arată bineînțeles mai mult ca niște grămezi făcute de furnici decât ca oricare fel de case de locuit. Nimic nu se mișcă acolo - decât însăși bucățica de lume. Spune-mi tu, o Doamne, cu milostivire, ce este aceasta, încă o oarecare planetă sau altceva?” Spun Eu:” Da, dragul Meu fiu Martin și aceasta este o planetă - dar, așa cum vezi, nu una întreagă, ci una ruptă foarte tare în bucăți! Pe lângă cele nouă bucăți, care se învârt într-un cerc dezordonat, mai este și o masă mare de resturi: în parte sunt pe alte planete răsfirate, iar în parte se mișcă în nemărginitele hale ale spațiului foarte dezordonat. Ici și colo la acea oră, unde ajung în apropierea unei planete sau chiar în apropierea soarelui, sunt atrași de aceștia și devorați într-un anume fel. Tu întrebi acum în tine: „Cum și de ce a fost o asemenea planetă făcută bucăți și cum a arătat această planetă mai de mult și cum arătau locuitorii săi?” Vezi, cuvântul cum îți răspunde puterea Mea! Deci a fost voința Mea. Dar de ce? - Vezi, această planetă a fost aleasă înaintea pământului și a avut aceiași cale cum are acum pământul! Căci primul duh căzut a ales-o cu promisiunea, se va umili și se va reântoarce la Mine. Această stea a trebuit să fie de aceea o stea a vindecării! Aici a vrut să ajute retras și nici o ființă a acestei stele să se rătăcească în sfera sa, mai puțin o altă planeta cu locuitorii săi! Dar nu a ținut promisiunea și s-a comportat așa de rău în libertate lăsată, nu va mai placa nici o viață. De aceea a fost trimis în centrul focos a acestei planete și drumul acelei planete i-a fost dat imediat planetei tale. Când aceasta a fost pregătită pentru oameni și am pus Eu pentru primul om sămânța, atunci a scapat răul din temnița sa. Toate acestea au durat și Eu l-am lăsat să facă ce vrea. Și uite, el rupe pământul său și pică de acolo în adâncurile pământului tău și a făcut de atunci, ceea ce îți este cunoscut! Motivul distrugerii a acestei planete a fost cum este tot timpul în toate lucrurile milostivitatea Mea! Căci, când încă a fost planeta întreagă și bogată în popoare diferite și mărețe, atunci le-a otrăvit marele balaur inimile. Și ei au început cu cele mai rele dependențe de a trona unul peste altul încât și-au jurat război veșnic până la ultimul om. Acolo nu a mai ajutat nici un lucru liber. De aceea a trebuit să urmeze o judecată. Și aceasta a fost enorma înjumătățire a acestei planete, la care bineînțeles din milionanele de oameni mari au decedat și în parte au fost îngropați de bucăți de pământ, iar în cea mai mare parte au fost azvârliți în nemărginita galaxie.țiva dintre ei au picat pe acest pământ, de unde dateaza și în ziua de astăzi mitul a războaielor gigantice. Dar primii oameni au murit pe resturile micuțe, rămășitele numai planete mari, pentru că nu au mai găsit hrană. În locul lor au fost așezați oameni micuți, care și acum mai lociesc pe acele pământașe și sunt ființe foarte modeste și se conformează acum părului de pe cap și a sprâncenelor. Dar în fundal zărești întreaga planetă cu totul cum a fost odată, păstrată până în acea zi, care va veni peste tot nemărginitul! Acum știi și de aceastăă, ce a fost important. Tot restul va veni la timpul potrivit de la sine și din tine însuți, adică din această sămânță, pe care am sădit-o în inima ta! De aceea urmează-Mă la a zecea ușa, unde deja te așteaptă miracole noi; așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:47 Capitolul 47 ----------------------------------- Capitolul 47 Secretul din a zecea cameră: soarele cu frumusețile sale De ființa luminii - Miracolul lumii soarelui Frumusețe ca exprimare a perfecțiunii interioare ( Domnul:) “Vezi, deja suntem la a zecea ușă; vorbește acum de totul ce zărești aici!” Spune episcopul Martin: “Doamne ce pot să vorbesc aici! O nemărginită strălucire îmi orbește ochii și o armonie minunată a ajuns la urechile mele! Aceasta este tot ce pot spune la vederea prin aceastăă. Intr-adevăr, eu nu văd altceva nimic decât o nemăsurată de tare lumina și nu aud nimic decât o armonie cerească, care pare că vine la mine din acea lumină. Lumina pare să ia un spațiu, care trebuie să fie de nemăsurat. Căci oriunde îmi întorc privirea, nu este nimic decât lumină peste lumină. Dar este cât se poate de ciudat, aceasta masă de lumină enormă nu transmite căldură prin ușa deschisă! Doamne ce este aceasta? Este oare lampa de la casa aceasta care mi-ai dat-o? Sau este oare chiar soarele, adică un soare în miniatură de la adevăratul soare mare, cel care îi luminează pământului?” Vorbesc Eu: “Da așa este; acesta este soarele corespunzător ca acela din tine! Când ți se vor obișnui ochii cu lumina, atunci vei zări și alte lucruri în lumină. De aceea uită-te un timp fără întrerupere înăuntru și bogățiile acestei lumini le vei lăuda imediat!” Episcopul Martin intră acumântr-adevăr cu ochii în lumina și se uită, unde poate vedea ceva în afară de lumină. Dar el încă nu vede nimic și vorbește după un timp:” Doamne Iisus, nu se vede nimic! Mie îmi curg deja în adevăratul sens al cuvântului ochii și eu încă nu văd nimic decât lumină peste lumină. Este o priveliște într-adevăr frumoasă, dar este totuși foarte plictisitoare. Dar aceasta nu face nimic; dacă te văd numai pe Tine, nu trebuie să văd pe veci vreun miracol înotând prin această mare de lumină! Este într-adevăr ciudat: nimic numai lumină și ce lumină! Iubitul meu Iisus, ce este de fapt lumina? Pe pământ se ceartă și acum înțelepții, ce este lumina și spun una și alta. Dar la sfârșit se arată totuși că nu știe și nu pricepe unul mai mult decât celălalt! Eu am auzit și am citit câte ceva și am tras concluzia că înțelepții lumii nu sunt în nici o altă materie mai slabi decât când este vorba de rostul luminii. De aceea, dacă ți-ar fi voința, ai putea să-mi spui câte ceva de ființa luminii, dacă tot suntem la această poartă luminoasă?” Vorbesc Eu: “Vezi Eu personal sunt lumina în toate! Lumina este îmbrăcămintea Mea, pentru că infinita și neobositoarea munca este ființa Mea și prin aceasta mă învăluie și mă pătrunde. Unde este această muncă multă, acolo există și o lumină mare. Căci lumina este nimic mai mult decât o arătare pură a lucrării îngerilor și a duhurilor omenești mai bune. Cu cât mai sus stau aceștia în muncă, cu atât mai mare este și lumina lor. De aceea strălucesc sorile mai mult decât planetele, pentru că în ele se simt acasă munca de miloane de ori mai mare decât pe planete. Tot așa este și lumina unui arhangel mai mare decât lumina unui mic și înțelept duh de înger, pentru că un arhangel trebuie să se ocupe de întregi teritorii de soare, în timp ce duhurile înțelepte se ocupă numai de locuri mici sau sunt chiar repartizați pe lună. Tot așa strălucește un diamant mai mult decât o piatră de nisip, pentru că în părțile sale se muncește cum nu poți să-ți imaginez, de ce este așa de tare, ce nu poate fi vorba la piatră de nisip. Sigur este nevoie de mai multe, pentru a face forța de atracție a diamantului decât cea a pietrii de nisip! Pe scurt, dacă la vreun lucru vei descoperi darul lumina și strălucirii, poți fi convins de o muncă mai mare; căci munca este lumină și strălucirea tuturor ființelor și a lucrurilor. Dar puterea vederii ochiului înclude faptul să observe această muncă. Dacă nu este cu totul dezvoltată vederea, atunci se poate vedea numai lumină și strălucire. Dar dacă este desăvârșită, atunci zărește munca principală în sine - ce vei observa imediat în această lumină, așa dacă va deveni perfectă vederea ta. De aceea ai grijă: vei zări lucruri, care te vor mira profund; căci în fața noastră nu este o planetă, ci un soare! Privește și vorbește după aceea!” După un timp îndelungat, în care Martin al nostru a privit neâncetat spre acea masă de lumină, a început să se mire așa de tare, aproape nu a avut capăt aceasta. Când îl întreb ce îi ocupă așa de mult mirarea, vorbește el: (Episcopul Martin:)” O Doamne, o Doamne, o Doamne! Pentru numele Tău cel mai sfânt - ah, ah, ah! Este oare posibil! Este oare posibil, ca toate aceste miracole le conduci, supraveghezi și le pui în ordine doar Tu? Nu aceasta este prea mult pentru imaginația omului și chiar pentru cea de înger este prea mult! O Doamne, o Doamne, Tu ești de neconceput de mare și lauda Ta și minunățiile Tale nu au în veci capăt!” Vorbesc Eu: “Ce vezi tu acolo de te băgă într-o astfel de extaza de laudă? Vorbește odată, ce este, ce vezi tu!” Spune episcopul Martin: “Ah Doamne, ce pot eu să vorbesc unde mi se topesc toate simțurile în așa mare minunație și frumusețe și maiestate cerească! Este adevărat, pentru mine este fără nume! Nemarginiți de frumoși oameni, acesta este singurul lucru ce îl recunosc; dar în rest totul este pentru mine fără nume! Așa lucruri mărețe nu am mai văzut niciodată, chiar și fantezia bogată a celor mai înțelepți oameni nu bănuiește așa ceva! Până acum tot ce am văzut eu a fost de înaltă frumusețe și blândețe, - dar comparativ cu ceea ce văd eu aici se scufundă totul în nimic! Totul aici este din belșug, ca la o privire mai atentă nu ai mai ajunge la capăt. La aceasta se formează aici tot timpul noi și până acum nemaîntâlnite miracole, de la care este unul mai minunat decât cel precedent! Numai oamenii rămân la fel, dar într-o frumusețe fără nume, așa că vrea să ascund în cel mai gros praf. Tot restul se schimbă în reflexii simetrice ca și un caliedoscop de pe pământ. Chiar și regiunile se schimbă! Unde mai înainte a fost câmpie, crește acum un munte enorm; acela aduce cu sine ape gigantice și holuri largi devin mari. Munții se crapă și imediat iasă nenumărate lumi arzătoare din intrarea muntelui și fug sau pică, parcă mânate de o putere mare în spațiul galactic nemărginit. Dar tot atâtea pică din nemărginitul spațiu iar înapoi și se topesc ca fulgii de zăpadă, dacă aceștia pică pe o suprafață caldă. Ah, ah aici sunt arătări enorm de mari! Și totuși se plimbă cei mai frumoși oameni sub aceste secene și par că nu le pasă de aceasta! Ei se plimbă prin grădini paradisiace și par să se uite la cele mai minunate flori, care cum observ eu, se schimbă tot mereu în cele mai frumoase forme sub ochii a celor care privesc. O Doamne, mai lasă-mă uit aici încă jumătate de veac; căci aici nu se poate sătura de uitat după părerea mea nici cel mai mare arhangel! Oh, oh, numai acești oameni, acești oameni! Este aproape de nesuportat! Acest belșug, moliciunea și rotunjimile, albul și această minunată, frumoasă și nemărginită blândețe a chipului! Nu aceasta este mult prea ceresc! Eu nu pot să suport aceasta! Ah, ah, ah, acum se apropie câțiva foarte aproape de mine. Eu pot să admir și să minunez acum contra tuturor imaginarilor omenești aceste frumoase trăsături ale feței și nemărginitul de armonic trup! Acum sunt aici, așa de aproape că putea să vorbesc cu ei foarte ușor. Dar eu nu aș putea suporta, dacă ar începe să vorbească acești cerești și frumoși oameni! O Doamne, m-ar nimici un singur cuvânt rostit din aceste guri frumoase! O Doamne, o Doamne favoare ca să meargă înapoi, pentru că studierea lor mă amețește cu totul! Eu mă simt ca unul, care nu este ca acela scufundat într-un vis minunat! Ah, este fără nume! Dumnezeu, Tu atotputernic invățător al lumii, cum ți-a fost posibil să creezi, în formă cât se poate de simplă a omului, care este în fond tot aceiași, nenumărate sortimentații și frumuseți și aceasta în ramuri diferite! Eu aș putea să gândesc la cea mai frumoasă formă, dar toți ceilalți mai puțin; dar aici sunt nenumărate și fiecare este frumoasă în felul ei! O Doamne, aceasta este de neconceput, de neânțeles! Eu am avut pe pământ ideea cât se poate de proastă, ca pe și de fapt în perfecta lume a spiritelor cerești toți fericiții ar semăna între ei ca în lumea vrăbiilor. Dar cum văd eu acum, aici este acasă variația, care pe lume este cât se poate de tare acoperită de carnea muritoare! Ah, ah, aceasta devine din ce în ce mai minunat! Acolo vine deja o nouă pereche! O Doamne, o Doamne, o Doamne! Nu acum îmi rămâne inteligența cu totul lipită! Doamne, ține-mă, căci altfel mă prăbușesc ca un ciorap gol! - Ahahah, acolo este o ființă femeiască! Eu o recunosc la înaltul piept! O Tu, Iisus, aceasta este o minunație, o frumusețe fără nume, așa de parcă ar putea dispărea în cel mai fin praf solar! Finețea picioarelor, proporționarea perfectă, gloria care o învăluie, această nemărginită de blândă și prietenoasă privire dintr-o pereche de ochi, pentru care s-ar rușina și arhangelul Mihail la descrierea lor! Pe scurt, eu sunt deja prost, groaznic de prost trebuie să fiu! Eu am să mai întreb ceva - într - într - întreb, da bineînțeles să întreb! ? Ah s-o ia cucul de întrebare! Eu sunt acum foarte prost, oh, eu sunt un măgar sau un animal mult mai prost! Da, da, un rinocer sunt eu! holb și eu înăuntru ca boul la poarta nouă și aproape că uit, Tu, o Doamne, ești aici cu mine și aceste frumuseți sunt nimic fără Tine! Căci dacă ai vrea, ai putea crea nenumărate alte minunății mai mari în această clipă! Doamne, m-am uitat destul la aceste frumuseți paradisice! Pentru mine sunt mult prea frumoase. Lasă-mă de aceea să fiu iar ceva ordinar, pentru a mă putea regăsi și să privesc, fără îngrozesc de chipul meu urât în comparație cu cele mai frumoase ființe cerești! Cu adevărat, uită-te odată la mine - oh, eu sunt de fapt un pavian luminos și un derbedeu îngrozitor de grosolan! Nu, ce diferență mare este între mine și acești îngeri ai îngerilor! Chiar că putea să scuip foc, numai uitându-mă la mine! Este înfricoșător, înfricoșător și totuși sunt eu acum deja un duh, care ar trebui să arate mai bine decât un om în carne și oase de pe pământ! Dar oare cum se face că acești oameni sunt atât de nespus de frumoși în timp ce noi, ca copii ai Tăi, arătăm față de ei ca niște paviani adevărați, mai ales eu?” Vorbesc Eu:” Pentru că voi sunteți inima Mea; aceștia însă, sunt pielea Mea! Dar și copiii Mei arată nesfârșit de frumoși când ei sunt desăvârșiți. Dar dacă ei îți aseamană ție în ceea ce privește nedesăvârșirea, atunci ei arată bineînțeles nu chiar așa de frumoși. De aceea fii harnic în perfecțiune și devino desăvârșit, căci atunci înfățișarea ta va și primi o arătare cerească! Eu vreau, însă, ca tu să privești la aceste frumuseți mari și curate, pentru ca tu să te poți recunoaște în lumina lor tot mai repede și mai ușor. De aceea uită-te numai un timp în această lumină și simte-ți urâciunea ta sufletească, ca ea să se sfarâme prin asta, devina fragedă și matură și ca sufletul tău să se formeze în ea și să te transforme într-o ființă nouă! Pentru că uite, tu mai ai mult până te vei renaște în duh! De aceea te-am adus aici în grădina aceasta, asemănător ca pe o casă mișcătoare imensă, ca tu să ajungi mai repede la renașterea deplină! Dar tu trebuie să te și lași îngrijit ca o plantă aleasă! Fiindcă privește și înțelege: Spini și mărăcini nu se cresc în grădinile și casele mișcătoare cerești! Privește acum mai departe și vorbește; însă întreabă numai puține lucruri! Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:48 Capitolul 48 ----------------------------------- Capitolul 48 O altă desoperire minunată a episcopului Martin pe soarele lui Motivul diferenței de mărime a popoarelor din soare - Dragostea și înțelepciunea ca fiind adevăratele mărimi ale spiritului Plângerea lui Martin din cauza pământului și a locuitorilor săi Episcopul Martin se întoarce iarăși cu fața spre soare și privește la marile întâmplări și minunății care se petrec pe pământul ei strălucitor. După o privire îndelungată spune el iarăși:” Uite acolo, încă același soare și totuși cu totul alți oameni! Și ei foarte frumoși ce-i drept, dar frumusețea lor este cel puțin totuși de suferit, fiindcă ei au o asemănare cu oamenii de pe alte planete deja văzuți de mine și chiar cu locuitorii pământului nostru. Eu văd acum mai multe inele care se află paralel în jurul soarelui. Și în interiorul fiecărui inel, văd eu alți oameni, unii mai mari, alții iarăși puțin mai mici, alții iarăși foarte mici și - o mii, mii! - dar aici la sfârșit sunt oameni, vai ce mari sunt ei! O Doamne, pe aceștia ar putea ceilalți să urce foarte ușor pe cap și între păr chiar ca niște oameni dăunători în loc de unele anumite insecte! O Doamne, o Doamne, iartă-mi intervenția mea puțin murdară! Eu înțeleg că ea nu-și are locul aici în acest loc de slavă. Dar la privirea îndelungă spre acești oameni uriași, nu-mi pot reține intervenția mea! Eu am făcut deja, ce-i drept, desoperirea și în privința altor planete precum Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, locuitorii lor sunt mai înalți decât oamenii de pe pământul pe care eu am trăit, unii chiar semnificativ mai mari. Dar, ceea ce privește acești uriași, sunt astfel locuitorii celorlalte planete adevărați oameni dăunători față de ei! Dacă s-ar afla un astfel de uriaș pe pământ, atunci el ar fi cu mult mai înalt decât cei mai înalti munți! Nu, nu, aceasta este într-adevăr mai mult decât îngrozitor! Spune-mi Tu, Domnul meu Iisus pe care îl iubesc deasupra tuturor, Tu Dumnezeul și Domnul meu, de ce oare sunt acești oameni atât de nespus de înalți? Eu n-ar trebui, ce-i drept, te întreb multe lucruri; dar, având în vedere că nu te-am întrebat nimic în timpul acestei priviri îndelungate, așa că iartă-mi această primă întrebare!-mi cu milostivire un răspuns capabil să ilumineze la această primă întrebare a mea în această privință minunată!” Vorbesc Eu:” Atunci ascultă și înțelege bine! Oare n-ai văzut tu niciodată cum războinicii pe pământ au artilerii diferite de la cele mai ușoare până la calibrul cel mai greu? Așa că, dacă tu ai pune într-o pușcă mică încărcătura celei mai grele artilerii, oare ce i s-ar întâmpla armei acelea mici? Uite, încărcătura puternică ar rupe-o în cele mai mici bucăți! Dar ce i s-ar întâpla unei planete, dacă ea ar fi înzestrată cu puterea unei sori? - Uite, pământul s-ar scufunda în timpul unui singur minut în imensitatea luminii celei mai puternice a soarelui, așa că el ar fi distrus deja ca un strop de apă, dacă el ar cădea pe niște cărbuni aprinși. Deci, soarele trebuie să fie de aceea un corp foarte mare și pentru mărimea lui, relativ tare, pentru ca el să poată ține și duce puterea pusă în el în toată măsura activității lui! Dacă ai pune o pană pe un ou, atunci oul nu se sfărâmă, fiindcă el are stabilitate în abundență, pentru a purta această greutate. Dar dacă ai pune o greutate de 50 de kilograme pe un ou, atunci oul s-ar sparge în totalitate din cauza acestei presiuni imense a greutății grele! Oare poate un uriaș îmbrace haina unui copil? Vezi tu că nu merge! Dar dacă el ar face-o totuși ce s-ar întâpla cu haina aceea? Uite, haina s-ar rupe în multe bucăți. Deci în întreaga creație fiecare lucru își are mărimea lui: ceea ce este mic, în felul său și conform raportului său și ceea ce este mare, în felul și în tot raportul de mărime al său. Dar precum tu poți vedea, există lumi în cele mai diferite mărimi, pentru a putea duce o putere raportată la mărimea lor, tot așa sunt spirite pe lumi care se deosebesc în mărimea lor, pentru care sunt nevoie și trupuri de mărimi diferite. Dar bineînțeles că nu se măsoară mărimea adevărată a unui spirit după imensitatea lui, ci doar numai după mărimea și înțelepciunea lui. Dar uite, acestea sunt spirite din începuturi, care în stare liberă umpleau în totalitate o zonă întreagă solară! Dar fiindcă ei vor să fie părtași și la împărăția Mea , așa trebuie ei să și parcurgă drumul îngust al mântuirii în trup. Când ei vor lepăda trupul, atunci ei vor avea din cauza smereniei și blândeții lor tocmai tot o mărime cum noi o avem, - însă bineînțeles și cea de dinainte, dacă ei vor avea nevoie de mărimea aceea! Acum tu știi totul ce trebuie să știi în această sferă și pentru starea asta a ta. De aceea privește mai departe și spune, ce ți se pare acolo semnificativ, ca noi să putem trece acuși la ușa a unsprezecea! Așa să fie!” Episcopul Martin se uită iarăși în abundența luminii soarelui și descoperă acolo acuși temple foarte mari și alte clădiri de locuit și străzi cu poduri de cea mai impresionantă formă. Acuși zărește iarăși munți grandioși și înalți, care se desfășoară în coloane principale în jurul întregului soare și îl împrejmuiește în zone,în care fiecare are alți locuitori și alte feluri de a trăi și alte obiceiuri și datini. Tot așa el descoperă acum și cum, pe ambele părți ale coloanei de mijloc și principale, două coloane au aproape în toate privințele cea mai mare asemănare între ele. Dar înainte de toate îi plac totuși cel mai mult oamenii din coloană de mijloc, cu a carei frumuseți nemăsurate el s-a obișnuit acum puțin mai mult. Numai că ei nu trebuie puși prea aproape de el, mai ales fetele și femeile, fiindcă ele sunt prea frumoase și ademenitoare. Dar chiar părțile bărbatești îi produc tentații mari, fiindcă și aceștia sunt bine clădiți și-l ademenesc, așa cum pământul n-a avut niciodată pe el ființe femeiești de o asemenea voluptate, de fel moale și rotunjit și blânde. După o privire îndelungată prin prejur el zărește acum în mijlocul coloanei principale o clădire care întrece în ceea ce privește splendoarea, strălucirea și împodobirea într-o măsura atât de mare toate lucrurile văzute de el de până acum, așa de parcă tot ce a văzut Martin al nostru până acum, nu-i poate fi dată vreo importanță prea mare în ceea ce privește frumusețea. În jurul acestor clădiri umblă oameni de o frumusețe așa de mare, el din cauza acestei priveliști cade ca amețit și nu poate scoate nici un cuvânt un timp îndelungat. După un timp destul de lung începe iarăși episcopul Martin mai mult ca obosit de tot să ofteze din greu decât să vorbească și spune cuvinte care nu au legătura unele cu celelalte:” Domnul și Dumnezeul meu! Care este acela de pe pământ căruia îi vin în gând asemenea lucruri! Soarele fiind un corp luminos și rotund, dar cine presupune ca pe tărâmul lui! Ce ești tu, pământule, față de splendoarea aceasta făcătoare de nemărginită fericire? Ce sunt oamenii, care sunt ca animalele sălbatice de pe pământ, față de aceste ființe nespus de frumoase, plini de gloria cerească, frumusețe și farmec prietenos spre fericire, de care cel mai bun om nu-și poate face nici cea mai vagă imaginație! Pe pământ sunt oamenii tot mai răi și mai diavolești cu cât ei trăiesc în palate splendide, cu atât mai mult cu cât pielea lor este mai fină și cu cât ei își pot pune haine mai strălucitoare pe ei. Aici este exact invers cazul! Ah, ah, așa ceva este nemaiauzit, niciodată n-am văzut așa ceva pe pământ! Aici trăiesc cei mai înțelepți în colibe în forme pe munți, precum eu am descoperit acum. Pe pământ este locuința păstorului creștinatății care se crede cel mai înțelept exact cea mai mare, cea mai strălucitoare și cea mai bogată de pa pământ. Și îmbrăcămintea lui este din mătase pură, aur și din pietrele cele mai prețioase! Aici stau lucrurile exact invers. Ah, ah și locuitorii pământului să fie copii ai lui Dumnezeu? ! Da, copii ai satanei sunt ei în comparație cu acești copii ai soarelui, nici nu pot fi altceva în comparație cu acești copii curați ai cerului! Acestora nu le-a fost propovăduită niciodată evanghelia. Și totuși ei sunt după felul lor însuși cea mai curată evanghelie, cum ei și trebuie să fie evident, altfel nu s-ar putea niciodată închipui această ordine cerească în toate ce apare aici! Da, da, aici văd eu pe viu cuvântul lui Dumnezeu cel mai curat, adevărat, pururea desăvârșit, nefalsificat și corect interpretat! Priviți la crinii câmpului: ei nu muncesc și nu recoltă nimic în jitnițele lor și însuși Solomon în toată splendoarea lui de rege nu s-a îmbrăcat nici ca cel mai neânsemnat dintre ei! Aici zăresc eu nenumărați asemenea crini, ei nu au plug, nici cuțit, nici foarfece, nici scaun de tors și nici ramă de tors. Însă unde pe pământ trăiește un fiu de împărat, o fiică de împărat, care se poate compara cu cel mai neânsemnat dintre acești crini cerești? O oameni, o oameni, care trăiți pe pământ întunecati și murdari, ce sunteți voi și ce sunt eu față de aceste popoare de soare! Doamne, Doamne, o Doamne, noi nu suntem nimic decât cei mai puri draci și lumea este însuși iadul în forma optimă! Din această cauză se află desigur și stelele atât de departe de pământ, ca ele să nu fie murdărite de el! O Doamne, iartă-mi această intervenție a mea, dar eu n-o pot tăinui văzând arătarea cerului! Acum mă scârbesc de pământ și de locuitorii ei ca de o mortăciune mirosind otrăvitor! O Doamne, trimite-mă în afară, în spațiile nesfârșite, dar numai spre pământ nu mă mai trimite niciodată! Pentru că el este pentru mine iadul tuturor iadurilor și locuitorii lui sunt draci de neadus înapoi la credință, care și-au făcut ca principală ocupație,-i urmarească pe puținii îngeri dintre ei până la ultima picătură de sânge. O Doamne, o Doamne, o dată o judecată adevărata cu acest singur petec de rușine din întreaga Ta creație! Cu atât mai mult cu cât privesc la aceste minunății, cu atât mai mult mă împresoară gândul că întregul pământ împreună cu locuitorii lui nu este de fapt creația Ta, ci o creație a satanei, a celui mai mare diavol - s-o spun drept, fără frica și fără mâna pusă în fața gurii! Acolo este numai povară, moarte și stricăciune și creatorul acestora nu ești Tu, o Doamne, niciodată. Ah, ah, cât de minunat, cât de minunat e aici, unde domină veșnica ordine a cuvântului Tău! Și cât de jalnic și de deplorabil este în schimb pe pământ, care este un blestem al Tău, fiindcă el se împotrivește în toate și încontinuu ordinii Tale! O Doamne, judecă-l, strică-l și distruge-l pe veci, căci pământul nu este niciodată vrednic de milostivirea Ta!” Spun Eu:” Fii numai liniștit, tu încă nu vezi ce-i drept, chiar dacă ai vorbit drept. Însă mergi acum împreună cu Mine la ușa a unsprezecea, acolo tu vei vedea unele lucruri mai limpede și vei judecă altfel! De aceea urmează-Mă; așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 00:50 Capitolul 49 ----------------------------------- Capitolul 49 O privire spre lună prin ușa a unsprezecea - Episcopul Martin și înțeleptul de pe lună (Domnul:) “Uite, noi suntem deja la ușa a unsprezecea! Privește înăuntru și spune tot ce vezi tu aici!” Episcopul Martin se uită doar puțin timp înăuntru și spune puțin cam bosumflat:” Ce lume adevărata mai este și aceasta? Oameni puțini mai mari decât iepuri pe pământ și regiunile așa de frumoase cum sunt pe pământ grădinile cu îngrășăminte! Și pomii poate că sunt ceva mai înalți și seamănă cu tufișuri și cu tufișuri cu zmeură. Dar cel mai bun lucru sunt munții, care sunt într-adevăr foarte înalți și foarte abrupți. Mari nu văd acum, dar în schimb lacuri, a căror mărime, după măsurile pământești, ar fi aproximativ de 10000 de găleți de apă! Acestea sunt singurele diferențe dintre ușa cu NR. 10 și cea cu NR 11! Ah, ah - ce săritor de câmp mai este și acesta și are și un picior? Acesta este probabil numai un animal și nu o ființă omenească! Acolo mai descopăr încă o turmă întreagă de un fel de marmote! Este foarte ciudat! Până acum nu am mai văzut niciunde animale și aici pe această lumișoară există aproape mai multe animle decât oameni. Este oare într-adevăr o lume a animalelor? - Da, da uite, acolo vine o turmă întreaga de un fel de oi! Păcat că nu pot vedea nici un bou sau vreun măgar, pentru a mă putea bucura și eu de semenii mei! Există și păsări; chiar dacă nu sunt printre ele câteva comice! Da, da, da! Hahaha, aceasta este o adevărată distractie! Acolo au crescut oamenii împreună! Femela îi stă masculului ca și o cocoașă peste umeri! Și acolo se umflă un mascul ca o broască și face cu burta sa întinsă mai multă gălăgie decât pe pământ un tambur de armată turcesc! Nu serios, aceasta este foarte amuzant și într-un anumit grad chiar ridicol! Dar într-adevăr Domnul meu, dacă ai creat această lumișoară, sigur nu ți-a luat prea mult timp și înțelepciune, căci cât de departe văd deja pe acest pământut, este în comparatie cu tot ce am văzut până acum mai mult plictisitor decât înălțător. Trebuie să-mi cer scuze la lumea de la ușa NR. 10 pentru că am vorbit așa de urât de ea. Căci în comparație cu această lume, abstracția fiind oamenii, este un adevărat paradis! - Spune Doamne cu milostivire, cum se numește această lume! Aceasta nu se mai poate afla în jurul soarelui nostru?” Vorbesc Eu:” Vezi tu, acesta este luna pământului. Și acești oameni sunt luați de pe pământ, așa cum este de fapt toată luna, care a fost mai demult cea mai rea parte a pământului, dar acum este cu mult mai bun decât tot pământul! De aceea a devenit și luna o școală pentru acele suflete habsâne. De aceea iată, mai bine o lume subțire și micuță cu un duh grăsan, decât o lume grăsană și mare cu un duh cât se poate de rahitic! Vezi tu, cu toate că arată acești oameni sărăcăcioși pe dinafară, o să mai ai mult de lucru până vei deveni în spirit așa de gras cum sunt ei de mult timp! Dar pentru a învăța practic, cum este cu înțelepciunea acestor oameni, se apropie o pereche și să vorbească cu tine despre lucruri diferite. Vezi acolo deja vine o pereche din aceea cocoșată: întreabă tot felul și fi liniștit, nu-ți vor rămâne dator cu nici un răspuns! Așa să fie!” Spune episcopul Martin:” Da, adevărat, aceasta este o pereche. Se apropie imediat cu toată lumea sa, de care se folosește ca fiind o corabie. Uite, din apropiere arată perechea foarte drăguț, mai ales femela! Dar cum observ eu, suntem pentru ei invizibili, pentru că aruncă priviri în jurul lor așa de parcă ar simți ceva într-adevăr și nu ar putea sa descopere totuși nimic!” Vorbesc Eu:” Trebuie să te apropii de ei și să atingi prin aceasta sferă lor micuță, așa te vor vedea mai bine! Locuitorii tuturor lunilor și planetelor sunt unicați care nu obsearvă spiritele altor planete doar atunci, când aceia se află în sfera lor mică. Motivul acestei apariții este faptul că luna cea mai joasă planetă, este pe cea mai joasă treaptă materială; la fel cum sunt animalele pe cea mai joasă treaptă, dar de multe ori mai folositoare decât omul sau animalul în sine! - acum ce ți-am spus și perechea te va observa imediat!” Episcopul Martin face ce i-am spus. Perechea îl zărește pe Martin imediat și îi admiră înălțimea. Dar Martin începe imediat această convorbire cu acei doi locuitori ai lunii:” Sunteți adevărații locuitori a acestei mici lumi, sau mai există și alții, care sunt mai mari decât voi și poate și mai înțelepți?” Vorbesc cei doi?” Oameni ca noi mai sunt încă mulți. Dar în afară de ei mai sunt și alte ființe și pe cealaltă parte a acestui pământ locuiesc pocăiții. Acești pocăiți vin de obicei dintr-o altă lume, probabil din aceea din care vii și tu! Ei sunt și mari în înălțime, dar după ființa lor sunt cât se poate de mici. Și tu pari mare, dar adevăratul om în tine este aproape de nevăzut! Dar ce faceți voi, oameni mari, care vi s-a dat așa de multă viață? De ce folosiți acea viață așa de puțin? Când este vremea, semeni fructele - de la care sămânță trebuie să protejeze omul viața sa pământească și s-o hrănească și să se ocupe de ea -, acela este omul plin de hărnicie și lucrează, când îi dau voie puterile, ca un vierme într-un pom care merge tot mai departe și nu se lasă tulburat de ceilalți. El suportă căldura, frigul mare și ploaia și alte averse. Corpul său nu și-l amenajează și des riscă viața care îi atârnă de un fir de păr pentru a face rost de hrană. Dar pentru avertizarea, ținerea și perfecționarea adevăratei vieți interioare, pentru adevăratul, veșnicul, sfântul și marele eu nu fac nimic sau foarte puțin! Ce ai spune unui grădinar, care ar planta pe pământul său pomi fructiferi. Dar când începe să facă flori și frunze protectoare, atunci ar lua primii boboci ca fiind fructul, ar rupe toate florile și frunzele din copac și și-ar decora cu aceasta holul casei sale? Așa un grădinar ar fi cel mai prost nebun: căci dacă ar avea vecinul său o recoltă bună, atunci ar trebui să moară de foame, deoarece nu au avut fructe pomii săi! Dar nu este fiecare om același nebun dar în proporții mult mai mari, dacă ar savura viața pământească, care este numai floare și frunză, ca un fruct copt, care este de fapt viața interioară? El strică prin savurarea aceasta de fapt fructul care va trebui să se coacă, adică viața veșnică și adevărată a spiritului. Ce crește iar la viața contiunuă: floarea, frunzele sau sămânța interioară a fructului copt? Vezi tu, singură sămânța! Tot așa este și la fiecare om: corpul, simțurile înțelegerile sale exterioare, înțelepciunea sa - acestea toate sunt flori și frunze. Din acestea reiese un suflet copt. Și această coacere a sufletului conține în sine și un sâmbure copt. Acest sâmbure este nemuritorul spirit, care cuprinde totul când este copt și schimbă totul în nemurirea sa, - la fel ca o carne moartă, care este îmbălsămată cu ulei, iar aceasta nu se strică. Vezi tu om mare, aceasta este înțelepciunea noastră! Pentru obținerea ei, urmăm ordinea cunoscută a celui mai înalt duh Dumnezeu și așa suntem perfecți, cum suntem. Dar tu combate-mă, dacă vei putea; eu sunt dispus să suport totul de la tine!” Martin al nostru face după acest discurs o față mirată și nu poate să se mire îndeajuns de înțelepciunea enormă a acestei perechi de pe lună. Doar după ceva timp spune:” Ah, ah, - fi căutat mai degrabă orice altceva la voi omuleți de pe lună, numai o asemenea înțelepciune adâncă nu! Cine vă învață așa o înțelepciune adâncă? Căci din voi însăși nu poate să fi răsărit? Și animalele observă ordinea lor din instinct și fac din aceasta o ordine cât se poate de naturală, care este de fapt instinctul. Tot ce crește trebuie să învețe ce este în ei. Dar animalele și plantele sunt doar ceea ce sunt. Dar omul ca fiind o ființă liberă trebuie să învețe totul de afară și să bage în el ca într-un vas gol. Și cuvântul înțelepciunii lui Dumnezeu trebuie sădit în inima sa ca o sămânță în pământ, pentru a ajunge la cunoștința de sine și prin aceasta la cunoștința lui Dumnezeu și prin aceasta la ordinea sa. Dacă nu primește omul nici un fel de învățătură, atunci rămâne mai prost decât orice animal și mai neânțelegător decât o piatră. Dar pentru că sunteți oameni din același Dumnezeu adevărat cum suntem noi, așa trebuie sa primiți odată de la Dumnezeu direct sau indirect, căci dacă nu ar fi un mare miracol nemaivăzut pentru mine înțelepciunea ta. Deoarece la toți strămoșii a trebuit să fi fost Dumnezeu primul învățător, dacă nu ar fi fost oamenii și în aceste vremuri în dezvoltare mai jos decât cea a animalelor. Unde este A orb, atunci cine iar fi dat lui B lumină? Și dacă ar fi fost în acest fel necesar ca B să rămână orb, atunci cine iar fi dat lui C și așa mai departe lumina? Dar pentru că ești așa un om luminat, spune-mi când a venit la voi incomparabila și esențiala lumină dumnezeiască și aproximativ când!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:05 Capitolul 50 ----------------------------------- Capitolul 50 Reacțiile diferite a invățăturii de afară și din înăuntru - Atelierul olarului Vorbește omul de pe lună:” Prietene tu întrebi și vorbești cum înțelegi tu, iar eu îți răspund în felul meu! Judecând după tine, trebuie să te fi învățat desigur cel mai mare duh Dumnezeiesc din exterior cu un par în mână. Pentru că pentru o învățătură interioară și spirituală tu pari până acum a fi prea prost și cu mare probabilitate este astfel întregul neam omenesc al tău de pe planeta ta! Ești tu chiar de părere că cel mai mare și atotputernic duh Dumnezeiesc l-a făcut pe om, fiind făptura Sa cea mai desavârșită, ca pe un sac gol, în care trebuie să fie pus mai întâi ceva înăuntru, dacă vrei să ai ceva în interiorul acestuia? O uite, dacă gândești astfel, atunci ești tu în mare rătăcire! Omul fiecărui corp ceresc are deja în sine o comoară de înțelepciune nemăsurată! Aceasta trebuie numai să fie adusă la cunoștiință prin mijloace care dau randament, astfel el însăși aduce imediat la lumină cele mai minunate roade. Însă pentru un asemenea mijloc de trezire se ocupă deja cel mai măreț duh Dumnezeiesc. Dacă omul nu a renunțat la un astfel de mijloc, ci l-a pus imediat în aplicare în sine însuși atunci el va începe din propria sămânță încolțească, crească și în sfârșit să rodească. Pentru aceasta nu este nevoie de o învățătură, care vine din afară, ci numai de una din interior. Pentru că tot ce pătrunde din exterior în om, este și rămâne veșnic ceva străin. Aceasta nu-i poate da celui care receptionează, o înțelepciune adevărată, proprie și care rămâne la el, ci numai o înțelepciune aemenea unei plante dăunătoare, care nu ajută niciodată vieții, ci numai o poticnește și o strică la sfârșit de tot, fiindcă ea, fiind ceva venit din exterior, se îndreaptă încontinuu spre partea din afară în loc spre cea de dinăuntru, care este locul de trai a vieții adevărate și veșnice din Dumnezeu, El fiind cel mai măreț duh! Pe acest drum ajungem noi la înțelepciunea noastră, adică numai din interior și nu din exterior spre interior! Dar dacă voi aveți nevoie și de o învățătură, venind din afară, atunci trebuie să fiți ființe cu inima foarte împietrită și tare senzoriale și din aceasta grosolan de păcătoase: în consecință dușmani ai ordinii Dumnezeiești și astfel sunteți desigur viața împotriva vieții voastre în voi înșivă. Acolo trebuie bineînțeles să fie orb A ca B și C samd. și să rămână așa, dacă nici un impuls spre înțelepțire nu-l trezește de din afară! Astfel ai tu răspunsul la întrebarea ta și din exterior. Fiindcă pentru un răspuns din interior tu nu pari mult de aici în colo să deții o capacitate pentru așa ceva, printre care este și întrebarea ta o dovadă sigură! Dar poți să întrebi de aceea și mai departe!” Fața episcopului devine mai lungă după cuvântarea acestui locuitor al lunii, fiindcă el recunoaște că înțelepciunea lui este inferioară înțelepciunii locuitorului din lună. El se gândește în sine ce să facă acum, pentru a dovedii perechii din lună, el , ca un locuitor al pământului, este totuși la sfârșit mai înțelept decât ei. El se gândește desigur în toate modurile, dar nimic mai înțelept nu-i vine în minte. Episcopul Martin se întoarce de aceea spre Mine și spune:” Doamne, nu mă lăsa așa de izbeliște și ajută-mi,-l înfrunt și să-i arat acestui locuitor al lunii prea înțelept că oamenii de pe pământul Tău nu sunt nici ei chiar de neluat în seamă în ceea ce privește înțelepciunea! Dar aceștia mă lucra într-un asemenea mod, eu nu pot să-i dau un răspuns nici dacă mi-ar pune o mie de întrebări. Și totuși eu să fiu stăpânul lui și cu timpul conducătorul acestei lumi întregi! Aceasta s-ar putea pune în aplicare, dacă locuitorii tuturor lumilor arătate mie până acum ar veni la mine, eu fiind stăpânul lor și mi-ar arăta că eu sunt cel mai prost om din această întreagă creație! Eu mă gândesc că, pentru a curma această bătaie de joc la adresa mea, ar fi necesar ca eu să le arat chiar acum, la început, printr-o înțelepciune copleșitoare că sunt pe deplin învățătorul lor. Atunci ei ar înceta desigur ca în viitor să se înfățișeze mie într-un mod de a mă învăța, precum învață la școală profesorii pe elevii lor și să nu se mai poarte cu mine ca și cu un elev, care învață acum alfabetul!” Spun Eu:” Ascultă, tu dragul Meu Martin! Ești tu oare de părere că printr-o vorbă potrivită contra înțelepciunii lor vei putea închide gura unor asemenea înțelepți? Oh, atunci te înșeli tu amarnic! Uite, precum este numai un adevăr, așa este numai și o singură înțelepciune, care stă, asemenea unei cetăți veșnice, pururea de neclintit! Așa că, dacă acest locuitor al lunii ți s-a înfățișat cu singurul adevăr potrivit, spune-mi, cu care înțelepciune mai mare ai fi vrut tu atunci să-l invingi? Uite, pentru aceasta există o cu totul alta cale, pentru a face aceste spirite să fie bine- plăcute ție, gata pentru slujire și supuse în dragoste, decât aceea pe care tu o socotești că este potrivită. Calea se numește dragoste, smerenie și blândețe mare! Prin aceste virtuți cele mai dintâi și cele mai importante ajungi în sfârșit la punctul de a-i putea întâmpina puternic pe toți acești locuitor ai stelelor. Dragostea te învață faci bine tuturor acestor ființe și să le faci atât de fericite pe cât este posibil. Smerenia te învață fii mic și să nu te ridici cu mândrie deasupra altcuiva - fie el și cât se poate de neânsemnat - , ci să te consideri încontinuu ca fiind cel mai nesemnificativ. Și blândețea te învață-l accepți cu bucurie pe fiecare și să te ostenești din interiorul cel mai adânc al inimii,-l ajuți pe fiecare, acolo unde acela are nevoie de ajutor. Și acestea se fac prin cele mai blânde mijloace, prin care nimănui nu i se îngrădește libertatea nici foarte puțin. Dacă vor fi nevoie pe ici pe colo de mijloace mai serioase, atunci nu trebuie niciodată existe în spatele lor o dorință de a pedepsi sau chiar mânie spre judecată, ci totdeauna dragostea cea mai înaltă, curată și cu neținerea de cont de sine niciodată! Uite, acestea sunt toate mijloacele întrecerii cerești! De acestea trebuie să te folosești să-ți fie ție de uz continuu, fiindcă atunci tu te vei înțelege totuși mai bine cu locuitorii lunii. De aceea întoarce-te încă odată la acea pereche și încearcă-te prin această formă cerească; poate că tu vei trece atunci mai bine peste anumite situații! Du-te și fă așa cum ți-am spus; așa să fie!” Episcopul Martin se întoarce iarăși spre perechea din luna și spune:” Ascultă, tu prietenul meu mic și citeodată mai mare, eu am analizat acum bine cuvintele tale foarte înțelepte și am înțeles din acestea cu milostivirea Domnului, tu ai avut într-adevăr dreptate deplină în tot ce ai vorbit tu. Lăsând asta deoparte, eu vreau totuși să-ți pun o nouă întrebare, nu pentru că doresc să-ți examinez mai departe înțelepciunea ta profundă, ci numai ca să las învățat de tine! Uite, tu ai dovedit că toată învățătura, care vine din afară, n-are nici o valoare; eu nu pot să-ți spun că tu n-ai dreptate! Dar dacă toată învățătura din afară, deci și toată perceperea din afară - ea poate veni de oriunde și prin oricare simți să ajungă în om - este rea, fără sens și astfel, de condamnat, atunci eu vreau totuși să dumerești acum cu înțelepciunea ta, pentru ce creatorul tuturor lumilor, oamenilor și îngerilor ne-a dat cele șase simțuri? Și pentru ce o voce care răsună în afară și la aceasta, încă o limbă în stare să vorbească? Pentru ce toate formele din exterior și toate aparențele din exterior a tuturor lucrurilor și ființelor nenumărate? ! - Sau se poate închipui o ființa fără semnalmentele de din afară? Oare nu se elimină de tot o ființă prin luarea înfățișării ei de din exterior? Pentru că uite, eu nu-mi pot închipui o ființă fără aspect exterior! Tu înțelegi din aceasta dubiile mele întemeiate; de aceea, cu răbdare, convinge-mă!” Spune după aceea locuitorul din lună:” Prietene, tu câteodată apuci prea mult și altădată prea puțin! O dată prea puțin o dată prea mult, aceasta nu te face să ajungi prea repede la scopul tău! Spiritul măreț a creat de toate și nenumărat de multe. Și toate aceste multe lucruri, care se pot întâmpina unul pe celalat doar pe dinafară - altfel n-ar putea să fie multe lucruri -, este unul pentru celălalt un aspect exerior. Dar pentru ca omul să fie în stare să cuprindă și aspectul exterior, i s-au și dat simțurile din afară. Dar să înțeleagă nu poate el cu simțurile din exterior, ci numai cu interiorul sufletului său. Așa că omul are simțurile din afară, pentru a percepe impulsurile de din afară și simțuri interioare, pentru a percepe ceea ce este în interior. Însă înțelepciunea aparține de simțurile din interiorul sufletului și nu aparține de cele din exteriorul trupului; de aceea ea trebuie să și fie învățată din interior și nu din exterior spre interior. Această învățătură poate să-i predea sufletului doar duhul, căruia i-a descoperit totul cu desăvârșire marele duh a lui Dumnezeu, adică tot ce a fost făcut până acum și ce se va mai face de acum încolo. Limba de din afară este numai pentru a măsura ce este pe din afară și să o amestece atunci cu interiorul. Astfel se face o căsătorie între exterior și interior și prin această căsătorie, recunoașterea deplină a ordinii Dumnezeiești. Această recunoaștere este atunci adevărata înțelepciune, după care noi toți ar trebui să ne străduim, fiindcă ea este răspunzătoare pentru puterea interioară proprie a spiritului și pentru viața lui eficace. Tu vei înțelege ușor că Dumnezeu nu i-a învățat pe oameni niciodată prin mărturisirea din exterior, ci totdeauna numai din interior prin duhul. Chiar dacă s-a făcut impresia că este o învățătură personală din exterior, atunci aceasta nu putea să fie o consecință interioară până ce ea nu a fost condusă de puterea atotcuprinzătoare a duhului lui Dumnezeu în spiritul înterior a omului. Deci este totul ce ți se explică acum numai din exteior, pentru ține atâta timp fără eficiență, până ce tu nu o vei înțelege din tine însuți! Așa că Dumnezeu însuși te-a învățat din exterior în toată înțelepciunea, cum eu am făcut-o acum, dar nici această învățătură Dumnezeiască nu ți-ar fi de nici un folos, atâta timp cât El, marele Dumnezeu, nu te-ar învăța din interior, prin duhul său sfânt în duhul tău propriu. Aceasta înțelege acum, dacă ești în stare, este un răspuns potrivit. Și gândește-te că el nu îți folosește spre mântuire, ci numai spre judecată, atâta timp cât tu nu îl vei concepe din interior! Pentru că, ce nu este al tău, este o judecată, atâta timp cât nu este al tău și nu te face liber! - Dacă mai vrei să întrebi, atunci întreabă-mă; eu îți voi răspunde!” Spune episcopul Martin după aceea:” Prietene, eu văd acum iarăși că tu ești o ființă cu adevărat înțeleaptă în ciuda chipului tău din exterior de neluat în seamă. Eu recunosc de asemenea că nu mă pot măsura cu tine. Dar aceasta îmi vei admite totuși că eu, dacă învăț pe cineva, chiar numai în exerior, din dragoste mare în lucruri privitoare la ordinea lui Dumnezeu, puterii, dragostei și înțelepciunii acestuia, atunci o asemenea învățătură doar nu poate fi o judecată pentru un ucenic nevinovat și binevoitor, ci numai un drum adevărat spre viața veșnică! Pentru că eu nu sunt deloc de acord cu înțelepciunea goală, ci numai cu dragostea deplină. Pentru că unde ea lipsește, acolo nu valorează toată înțelepciunea nici două parale! Ce spui tu acum la acest punct de vedere al meu? Eu știu încă foarte bine că fiecare om trebuie să se nască mai întâi de sus din duh, până ce el poate intra în adevărata și liberă împărăție a lui Dumnezeu. Dar tocmai pentru a ajunge la această a doua naștere, trebuie doar mai întâi să recepționezi prin învățătura din exterior primele căi spre acest scop, fiindcă pentru mine cel puțin o învățatură interioară - mai ales la copii - nici nu este imaginabilă. Și dacă nu am nici aici dreptate, atunci arată-mi cum voi oameni mici ai lunii îi învățați pe copiii voștri!” Spune locuitorul din lună: “Dar de ce mai întrebi tu mai departe dacă punctul tău propriu de vedere ți se pare că este cel corect? Tu bârfitor miop, oare nu este fiecare învățătură din afară o lege, care arată, cum una sau celalaltă este de înțeles? Dar oare nu judecă fiecare lege și fiecare regulă? Când l-a făcut o lege pe cineva liber? ! Voi faceți desigur din copiii voștri mai întâi prizonieri și atunci nu-i mai puteți face liberi. Noi, însă, ne creștem copiii precum face la voi un olar o oala pe care el începe să o învârtă pe de rost pe roata lui de olărit, căci altfel el ar produce o oală diformă! Dacă tu dorești să înveți astfel, cum oamenii trebuie crescuți spre spiritul veșnicei libertăți, atunci du-te într-un atelier de olărit, căci acolo îți vei recunoaște dragostea ta prost înțeleasă! Ințelege bine, un olar are mai multă înțelepciune decât tu ai în tine până acum!” După această lovitură se întoarce episcopul Martin iarăși la Mine și spune:” O Doamne, acestei ființe de pe lună cu adevărat radicale eu nu mă pot împotrivi nicicum. Pentru că eu pot să arat un lucru cât se poate de corect și în concordanță cu învățătura Ta și totuși acest locuitor al lunii este deja cu mii de ani în fața mea! Dar ciudățenia la toate acestea este numai faptul că el, ca locuitor al lunii, se pare că cunoaște pământul mai bine decât eu însumi, chiar dacă nu l-a văzut cu siguranță nici măcar o dată ca stea! El m-a trimis la un olar de pe pământ, unde să studiez înțelepciunea și într-un fel, secretul dragostei! Acest lucru este într-adevăr foarte hazliu! Oare ce să caut la un olar? ocup oare aici cu această profesie? Da, individul merge așa de departe că îmi spune foarte limpede în față, Tu, o Doamne, nu m-ai putea ajuta cu învățătura Ta, spunândumi-o mie cu gura, dacă ea nu ar veni din interior prin propriul meu duh! Aceasta doar este un păcat grosolan! Dacă ar fi după dorința mea, atunci l-aș lasă puțin să simta pe acest mojic, ce înseamnă, tăgăduiești chiar puterea eficace a învățăturii Tale!” Spun Eu: “Lasă asta, dragul Meu Martin, căci dacă tu te-ai pune la ceartă cu acest locuitor al lunii, atunci ai pierde tu evident! El, însă, nu meritaăca Eu să-l las să întâmpine ceva dezgustător, fiindcă el este un spirit cu totul bun. Dar, el ți s-a părut puțin mai grosolan acum la urmă, își are cauza în aceea că el a descoperit în tine un fel de răutate ascunsă și doritoare de cinste pe care o pot suporta cel mai puțin aceste ființe ale lunii! Pentru că la ei trebuie să se asemene interiorul cu exteriorul în totalitate. De altfel, ține bine minte ce ai auzit de la acest înțelept; căci îți va fi desigur de folos la timpul potrivit! Însă, olarul este cea mai bună pildă; din această pildă poți tu să înveți a cunoaște toată mărimea ordinii Mele! Pentru că uite, Eu însumi doar sunt un olar și faptele Mele sunt cele ale unui olar. Pentru că ordinea mea este asemenea roții de olărit a unui olar și lucrările Mele sunt asemenea oalelor ale unui olar! - Cum așa, aceasta te va învăța viitorul! Dar acum să mergem la ușa a 12, acolo îți vor fi unele lucruri mai limpezi, care acum sunt încă în întuneric pentru tine! Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:07 Capitolul 51 ----------------------------------- Capitolul 51 O privire prin ușa a doisprezecea spre cea mai mică întindere solară Bănuiala lui Martin despre mărimea și milostivirea lui Dumnezeu Forma omului ca formă de bază permanentă și peste tot egală Pericole din lumea cealaltă pentru cel încă nu renăscut pe deplin (Domnul:) “Noi am ajuns acum deja la ușa a doisprezecea; ea este deja deschisă ca cea precedentă!șește în prag și spune atunci, tot ce vezi tu acolo!” Episcopul Martin face așa cum i-a fost poruncit. După un timp de mirare de cel mai rar fel, începe el de-abia să vorbească și spune:” O Doamne, o Doamne, dar asta este nesfârșit, asta este veșnic necuprins de mare! Dar aici zăresc eu, într-o depărtare imensă, sori și lumi nenumărate și tare strălucitoare într-un mod de a se mișca așa de neregulat ca pe pământ efemeridele cu câteva ore înainte de asfințitul soarelui într-o zi de vară! Dar câte decilioane dintre acestea se găsesc aici? Și oare câte veșnicii ar fi necesare pentru a le cunoaște oarecum mai bine pe toate acestea? ! O Dumnezeule, o Doamne, cu cât mai mult privesc aici înăuntru, cu atât mai multe lucruri zăresc eu aici! O Doamne, îți este oare posibil să cuprinzi cu mintea această masă nenumărată de sori și pământuri și să le conduci și să le menții? Asta este chiar îngrozitor, îngrozitor! Mie mi-ar da destul de lucru pentru toată veșnicia numai luna cea mică! Și Tu, o Doamne, te joci numai cu toate aceste decilioane de sori și lumi, le pui în ordine și le menții pe toate și te îngrijești de cel mai mic dintre toate aceste corpuri cerești, de parcă nu s-ar mai afla încă un al doilea în tot infinitul! O Doamne, o Doamne, cum, cum, cum îți este posibil una că aceasta? Spun eu:” Cum îmi este foarte ușor posibil așa ceva, a cuprinde aceasta cu mintea în toată abundența, nu poate nici un spirit creat. Dar veșnicia te va învăța multe lucruri, care acum sunt înconjurate de întuneric! De aceea nu continua să cauți mai departe răspunsuri în aceasta. Dacă eu ți-aș arăta mărimea dragostei și înțelepciunii Mele atotputernice, atunci tu n-ai putea trăi, fiindcă adâncimile Dumnezeirii mele sunt de neânțeles pentru orice spirit creat! Însă ceea ce tu vezi aici, este numai cea mai mică întindere solară pe care tu ai văzut-o adesea în nopțile senine. Dar nu cumva să crezi că asta de aici este deja singurul lucru, care umple spațiul nesfârșit și veșnic. Eu îți spun că asemenea întinderi și unele nesfârșit mai mari, mai bogate și mai minunate există nesfârșit de multe! Pentru că, creațiile Mele nu au niciodată vreun sfârșit. Pretutindeni vei găsi tu înzestrarea casei pentru tine minunat schimbată și pretutindeni vei vedea tu podoabe și măreții care niciodată nu ți le-ai fi închipuit. Numai forma omului este una care rămâne și este peste tot aceeași. Printre acești locuitori nenumărat de mulți a celor mai diferite lumi există numai diferențe în ceea ce privește mărimea, dragostea, înțelepciunea și frumusețea. Dar tuturor acestor diferențe de nuanță le stă la bază totuși forma omului neschimbată, ei toți având asemănarea Mea. Cei mai înțelepți sunt și cei mai frumoși și cei plini de dragoste sunt cei mai gingași și mai minunați! Tu, însă, acum n-ai fi în stare, de a suporta chiar și cea mai neânsemnata frumusețe a unei forme omenești din cea mai puțin însemnată dintre aceste lumi văzute acum de tine. De aceea trebuie ca tu să te mulțumești cu privirea la aceste sori și pământuri care se află încă foarte departe de tine. Dar dacă spiritul tău va deveni mai matur, atunci vei ajunge să vezi și mai de aproape toate minunile creației Mele! Dar este nevoie, ca tu să renunți mai întâi la destul de multe lucruri și mai ales ceea ce privește dorința cărnii femeiești care este la tine încă foarte evidentă! Atâta timp cât tu nu te vei îndepărta de această dorință, atâta timp vor trebui să rămână tăinuite pentru tine toate aceste priviri mai îndeaproape, fiindcă tu, dacă ți-ar fi permis acum să vezi toate aceste pentru tine frumuseți nemăsurate, ai uita ușor de Mine! Dar să uiți de Mine înseamnă atât de mult ca: a pierde viața și libertatea cerească și să primești în schimb judecata, moartea și iadul, față de care un spirit nu este atâta timp în siguranță, cât el nu este născut cu desăvârșire pentru a doua oară din Duhul Meu. Acum cunoști tu locuința aceasta a ta. Eu însumi te-am condus peste tot la pragul vieții veșnice, acum trebuie tu însuți să te schimbi, dacă vrei să fii cu adevărat liber! Dar Eu voi plecă acum iarăși vizibil de la tine, dar îți voi trimite în schimb un alt om de companie. Acesta te va învăța, recunoști voința Mea de pe tabla aceea albă. - Reflectează acum cu sârguință la toate ce ai auzit și ai văzut până acum și fii în toate limpede în gândire, căci așa vei ajunge ușor mai departe! Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:10 Capitolul 52 ----------------------------------- Capitolul 52 Binecuvântarea luminii lui Swedenborg - Bătrânul Adam în Martin Invățătura înțeleaptă a femeii și avertizarea dură a lui Borem După aceste cuvinte îl părăsesc vizibil și foarte instantaneu pe episcopul Martin. În locul Meu se află deja un spirit îngeresc și de fapt, acela al livrarului nostru deja cunoscut. Acesta a făcut între timp foarte mari progrese alături de Petru, progrese la care a contribuit bineînțeles mult și cunoașterea scrierilor mărturisitoare a lui Swedenborg. Atunci când episcopul Martin îl zărește în locul Meu pe livrarul, lui bine cunoscut, el se minunează tare și îi spune imediat acestuia: “Oho, oh, dar de ce? ! Ești oare chiar tu viitorul meu ghid? Nu, mai degrabă mi-aș fi închipuit moartea în ceruri, decât ca tu să devii conducătorul meu! - Ah, ah, asta este totuși puțin prea mult pentru mine! Mai înainte însuși Domnul - și acum tu? Asta se potrivește cam așa: mai întâi soarele și apoi partea din spate! Hahaha, asta este totuși prea comic! Tu, un livrar, conducătorul meu! Hahaha, asta este totuși prea de tot! Un nemernic de livrar să fie călăuza prin toate cerurile a unui fost episcop, unui învățat în tainele Dumnezeiești? Nu, nu, asta nu se poate nicicum! Prietene al meu, du-te, cum ai și venit; fiindcă ție nu-ți voi urma niciunde și în nici un caz! Eu nu m-aș fi supărat dacă Domnul mi-ar fi trimis ca companion și conducător primul copil potrivit de pe stradă. Dar tu și chiar tu, căruia îi sunt cunoscute toate nemerniciile mele - asta nu pot accepta în nici un caz! Ori pleci tu, ori eu, ceea ce îmi este aproape indiferent. Eu îți dau cu drag această casă imaginară, care nu are cu siguranță vreo statornicie, fiindcă toată aceste lucruri din casă mi se par foarte suspecte. Ceea ce conține această sală, asta vezi și tu - dacă tu poți să vezi într-adevăr același lucru, ce văd eu. Pentru că așa mult am înțeles deja în această lume ireală, doi oameni, unul alături de celălalt, văd același lucru într-un mod cu totul diferit. Acolo unde vede unul un măgar, acolo vede cel de alături ori un taur sau chiar un înțelept. Sau unde vede unul lumina, acolo vede celălalt întuneric. Dar din aceasta poate un băiat deștept, cum eu am onoarea să fiu unul, tragă concluzia că lumea cerească, precum eu recunosc acum, este o lume foarte proastă și care nu are nici o înțelepciune în ea. Ea este o pură creație înșelătoare de simțuri și asemănătoare cu visele, o creație care nu are nici cea mai neânsemnată durabilitate. De aceea voi și pleca acum, încotro m-o duce drumul! Tu înțelept înghițitor de praf de pe cărți poți însă studiezi astronomia în locul meu în toate aceste doisprezece uși și să te îndrăgostesti astfel de o mercuriancă frumoasă sau chiar de o locuitoare frumoasă a soarelui - cu condiția, ca tu să poți vedea cu ochii tăi același lucruri pe care le-am văzut eu! Ramâi cu bine și fă ceea ce vrei. Eu, însă, voi pleca și îmi voi căuta un loc, care are mai multă consistență decât această sală astronomică!” După aceste cuvinte vrea să plece episcopul. Dar livrarul îl împiedica cu următorul discurs binevoitor:” Frate, prietene - uite, cât de prost și destul de nebun ești tu! N-am fost noi oare pe pământ tot timpul cei mai intimi și buni prieteni? Oare n-am știut și acolo toate păcatele nebunești ale tale? Dar când te-am trădat și am spus altora despre aceste lucruri? Dacă n-am făcut-o acolo, cu cât mai puțin o voi face aici în împărăția aceasta cerească, unde Domnul te cunoaște oricum de milioane de ori mai bine, decât eu te voi cunoaște vreodată! Dar atunci de ce te porți așa și izbucnești în mânie, de parcă învățătorul veșniciei m-ar fi dat ție să-ți fiu conducător? Uite, dacă crezi asta, te înșeli tare! Eu am venit la tine numai pentru a-ți face companie și ați fi în toate un rob și slujitor. Dar cum poți tu să crezi astfel de lucruri? Eu vreau numai de la tine, tu care ai făcut deja desigur experiențe mari alături de Domnul, învăț ceva de la tine; însă nu vreau, ca tu să accepți ceva de la mine. Dar dacă lucrurile stau așa și ele stau așa cu siguranță, cum poți tu să te scandalizezi în așa fel la apariția mea alături de tine! Ramâi numai foarte liniștit în proprietatea aceasta a ta, care are o mai mare stabilitate, decât tu ai menționat. Și consideră-mă ca fiind în acea calitate, în care eu am venit la tine și nu ca fiind într-o oarecare calitate pe care tu - fiind față de Domnul nemulțumitor în cea mai mare măsură - o pretinzi în fața mea că fi eu. Atunci sper că ne vom înțelege noi doi foarte bine și foarte prietenos!” Episcopul Martin este acum foarte tăcut și nu știe, ce replică-i dea livrarului la acest discurs. De aceea merge el la ușa mercuriană și încearcă se reculeagă și să prindă putere. Atunci când el ajunge acolo, zărește imediat o mulțime de oameni de ambele gene, ei fiind locuitorii tocmai acestei planete. Printre ei se află și acea femeie frumoasă binecunoscută lui, care a fost de el tare îndrăgită deja de la prima vizită făcută la această planetă. Atunci când o vede, uita imediat de omul care îi ține companie, pe care vrem să-l numim acum „Borem“ și merge imediat peste pragul ușii în întâmpinarea ei. Atunci când el pășește în sfera ei, devine (și mercurianca frumoasă) conștientă de prezența lui și îi spune:” Eu te cunosc și te iubesc, precum și noi toți te iubim ca stăpân al nostru. Dar totuși eu descopăr ceva în tine, care nu-mi place nici mie și nici nouă tuturor și acesta ceva este: dorința cărnii din tine! Pe aceasta trebuie tu să o înlături de la tine, căci altfel, tu nu ai voie nicioadată te apropii de mine și de noi toți. Aceasta îți spun ție însă, pentru că te iubesc. Și fiindcă cred că și tu mă iubești pe mine și pe noi toți, care sperăm să devenim fericiți prin tine, atunci când tu vei deveni, cum trebuie să fii. Dar dacă nu vei deveni astfel, atunci vom fi bineînțeles luați de la tine și vom fi dați unuia mai vrednic. De aceea nu te lăsa orbit de farmecele mele și pășește asemenea ordinii a celui mai mare duh a lui Dumnezeu, a cărui înțelepciune veșnică ne-a făcut, pe mine și pe tine, așa de frumoși. Uite și tu ești pentru mine nespus de frumos. Din tine strălucește o adevărată măreție a celui mai înalt duh Dumnezeiesc. Dar totuși trebuie să înfrânez și să fug de tine, imediat când recunosc că înfățișarea mea oglindită începe să se înflăcăreze în tine. și tu același lucru, atâta timp cât tu încă n-ai deplină statornicie Dumnezeiască. Dar atunci când tu vei avea aceasta, tu mă vei putea avea pe mine și pe noi toți în deplinătatea plăcerii cerești și Dumnezeiești. Dar eu recunosc de altfel: Ceea ce tu vrei să ai aici în cer, mai bine fugi de acel lucru, căci atunci tu îl vei obține. Însă dacă fugi, atunci fugi din dragoste și nu din scârbă. De aceea fug și eu de tine, pentru că te iubesc peste măsură de mult. Deci, mergi și fă așa și tu vei găsi în sânul acesta pentru tine voluptos o mulțumire veșnică și dulce: ah, o mulțumire, a cărui dulceață îți este acum încă foarte străină!” După aceste cuvinte pășește mercurianca frumoasă înapoi și își arată vizibil de-abia acum farmecul și frumusețea ei cerească, care îl face pe episcopul nostru Martin să se topească și să cadă lin la pământ. O perioadă lungă șade el acolo pe pământ, foarte tăcut și aproape fără gânduri. El se ridică iarăși de abia atunci, când Borem vine la el, îl bate pe umăr și îi spune: (Borem:)” Dar, frate Martin, așadar ce ți s-a întâmplat ție? Te-a fermecat acea mercuriancă frumoasă atât de tare încât tu ai devenit de aceea foarte slab și ai leșinat de-a dreptul? Sau ți s-a întâmplat altceva?” Spune episcopul Martin foarte supărat:” Eh - te ia, cine-o vrea! Spune, te-am strigat? Dar de ce vii atuncea când nu te chem, dacă tu ești sluga mea și eu domnul? ! În viitor ține minte asta și vino abia atunci când ești chemat: altfel ești liber să megi înapoi, de unde ai și venit!” Spune iarăși Borem:” Ascultă, prietene, tu n-ai voie să te porți cu mine așa! Căci altfel se poate întâmpla foarte ușor ca Domnul, care are cu tine o răbdare nemărginită,-ți arate, cum îi place aceluia asprimea Lui, care începe sa calce exact în picioare blândețea lui, cum tu o faci acum! De aceea scoală-te și urmează-mă în numele Domnului și de asemenea în numele acestei fecioare cerești, care ți-a dat chiar acum o învățătură foarte înțeleaptă, căci altfel, vei începe acuși să-ți pară foarte rău! Gîndește-te bine câtă milostivire nedescrisă ți-a arătat Domnul de la ultima suflare a ta pe lume și până acum și câte învățături foarte înțelepte ai auzit tu deja din toate părțile! Cât de puțină frică cerească a cauzat aceasta în tine; de aceea devino o dată o altă ființă! Căci altfel, cum ți-am mai spus, tu vei simți, cum îi va plăcea aceluia tare la cerbice asprimea Domnului, care începe să calce în picioare blândețea Lui! Pentru ca să știi, Domnul nu se lasă tocmai prea mult să se bată joc de El! De aceea scoală-te și urmează-mă înapoi în sală!” Episcopul Martin se ridică atunci în picioare și vorbește cu mânie în sân: “Aha, aha, acum iasă la iveală ce fel de tovarăș și slujitor îmi ești tu! mulțumesc cu un asemenea tovarăș, cu un asemenea slujitor? ! Dar tu mi-ai fost dat să-mi fi un învățător cu bâta în mână - și cu așa ceva eu să mulțumesc? ! De aceea ramâi tu numai aici și fă ce vrei tu; eu, însă, voi duce și voi vedea, dacă nu pot totuși să fac ceva bun și fără ca tu să intervii! Dar asta este prea enervant: Eu, un episcop, deci un apostol a lui Iisus Hristos, las condus de un nemernic de livrar! ? Nu, asta-i prea de tot! Dispari din fața ochilor mei, căci altfel mă faci să fiu nevoit să te iau la bătaie! Eu te-am scos ce-i drept și din păcate din flăcări și am fost bun cu tine; dar acum îmi pare foarte rău, ți-am făcut bine vreodată! Mai simplu spus, tu îmi ești acum un ghimpe în ochi, fiindcă ești deja mai bun decât mine și mi-ai fost dat să-mi fi un intendent de curte și un educator sever! Nu se aude nimic în afară de libertatea cerească! Dar asta îmi este într-adevăr o libertate frumoasă, unde nu ai voie nici să te uiți afară de pe pragul ușii, fără ai un educator sever alături de tine! Du-te și ai grijă ca această libertate cerească nu ți se fure! și ameninți pe deasupra! Asta chiar că este nemaipomenit de șarmant, șarmant! Deci poate să-ți fie aplicată o pedeapsă corporală chiar și aici în ceruri! Nu-i rău, nu-i rău, asta da treabă! Ai poate chiar o bâtă cerească pentru a mă educă ascunsă sub toga ta cerească, pentru a mă lovi în următorul moment? Dar poți chiar să-ți încerci norocul! Vei vedea desigur, cât de mult se poate învăța și educa un episop, bătându-l cu bâta! Crezi tu măgar de locuitor al cerului că eu mă tem de o oarecare pedeapsă? Incearcă numai o dată și tu te vei convinge imediat, cât de puțin respect îmi va impune aceasta formă de educare! Dar dacă Domnul vrea să facă prin pedeapsă mai bun decât sunt eu acum, atunci să facă El, cum îi place Lui. Însă eu voi fi așa cum eu vreau să fiu, atâta timp cât mai pot să am o voință liberă! Eu știu desigur ce înseamnă a fi tare la cerbice față de Domnul și îi și cunosc puterea. Dar eu nu pot nici să admir îndeajuns măreția unui asemenea spirit, care are curajul, se împotriveasca Lui!” Spune Borem:” Prietene, eu am venit la tine cu o însărcinare de la Domnul, așa de blând ca un miel. Eu nu ți-am făcut niciodată nici cel mai mic rău, nici pe lume și cu mult mai puțin aici. Dar tu mă întâmpini imediat într-o formă, cum nu-l întâmpină un împărat nici pe cel mai prejos dintre sclavii săi! Spune, este acest lucru înțelept sau plin de dragoste din partea ta, față de cum ar trebui să fie în ceruri? Dar dacă Domnul a crezut că este de cuviință trimită la tine - ești tu acum mai bun sau mai înțelept decât Domnul, care m-a trimis singur la tine? ! Uite, Domnul vede în tine dorința ta spre carne și în spatele acesteia, mare trufie față de oricare altul, care vrea să te înfrunte în mândria ta scârboasă! De aceea El m-a trimis la tine, ca trufia ta să iasă o dată din tine și cu ea, dorința ta de carne femeiască în continuă creștere. Tu însă, întâmpini ca pe un adevărat locuitor al iadului și pari să te îngrijești puțin de dorința Domnului, care vrea să te facă atât de fericit și de mântuit! Cu adevărat, dacă tu vrei să rămâi la punctul acesta de vedere al tău, atunci tu vei întâmpină acuși cu atât mai multă judecată pentru o asemenea bunătate, cu cât mai mult tu vei păși în fața lui cu mai multă încăpățânăre! Eu însă te părăsesc acum, fiindcă văd că tu mă urăști, fără ca eu să-ți fi dat nici cel mai neânsemnat motiv. Dar Domnul să-ți facă asemenea dragostei, milostovirii și dreptății Sale!” Atunci când Borem vrea să plece, îl ține episcopul Martin prietenos și îl roagă, ca el să rămână, fiindcă el vrea să se împace iarăși cu el și să vorbească atunci despre lucruri mari; Și Borem rămâne conform dorinței lui Martin. Borem așteaptă un timp după o altă afirmație din partea episcopului Martin. Însă acesta studiază din toate unghiurile vieții, cum ar putea el să-l întâmpine pe Borem ca să nu mai poată fi combătut și să-l câștige pentru scopurile sale; și aceasta pentru a ajunge la lucruri mari cum el i-a spus lui Borem mai înainte. Însă Borem îi recunoaște intenția și începe a vorbi cu el în următorul mod:” Prietene Martin, eu îți spun în numele Domnului Iisus Hristos, care este aici singurul Domn al cerului și al tuturor celorlalte creații din întregul infinit, nu te osteni degeaba; fiindcă uite, eu îți ghicesc intențiile în totalitate! În modul în care tu gândești acum, așa gândesc toate duhurile pure ale iadului, pe care noi le numim pe toate laolalt㠄draci“! Cu adevărat, cu asemenea lucruri mari - dar care sunt pentru mine nespus de scârboase și mici - chiar să nu mi te înfățișezi, căci altfel, s-ar putea ca planul tău să-ți pricinuiască foarte mult rău! Spune-mi, pentru cât de mult timp te-ai decis să te împotrivești în inima ta dorinței lui Dumnezeu? Spune-mi asta foarte direct, ca eu să pot ghida după ce spui tu! Pentru că crede-mă: chiar dacă toate acestea ce vezi tu aici au o statornicie veșnică, în ciuda acestui fapt tu te poți regăsi într-un loc, care tocmai nu este atât de plăcut cum ți se pare acesta că este. Pentru că eu am un ordin precis de la Dumnezeu, nu mai am cu tine indulgența de acum în colo, pentru că în tine a apărut focul dorinței de putere și a desfrâului! Vorbește acum numai liber și fără intenții ascunse despre ce vrei tu să faci! Vorbește însă deplinul adevăr! Pentru că eu îți spun în numele Domnului: fiecare gând mincinos din tine va fi repede recunoscut de mine și va fi pedepsit cu plecarea mea de la tine și anume cu luarea bruscă de la tine a toate ce tu le poți numi acum ca fiind încă ale tale! Ia în considerare aceasta și vorbește atunci adevărul despre ceea ce vrei tu să faci acum; vrei tu să-mi urmezi sau nu vrei să-mi urmezi?” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:11 Capitolul 53 ----------------------------------- Capitolul 53 Episcopul Martin supărat - Avertizarea dură a lui Borem și plecarea acestuia Martin cel singur Episcopul Martin începe să se scarpine tare după urechi după acest discurs puternic și vorbește în sfârșit dar ca pentru el cu jumătate de voce:” Asta-i bună, eu doar am știut, nu ai voie să-ți pui în nimeni încrederea aici în cer! Domnul mi-a arătat aici oarecum toate bogățiile cerului și acesta îmi ține un discurs de parcă este mare posibilitatea ca eu să aflu în iad chiar în următorul moment, Doamne fii alături de noi! Frumoasă recompensă! Eu l-am salvat pe acesta desigur de așa puțin foc al iadului. Drept aceea el se străduiește acum să trimită într-un asemenea loc frumos. Da, unei asemenea prietenii nu-i poți găsi desigur niciodată un argument contrariu! (Puțin mai tare spre Borem:) Dragul meu prieten, așa încetișor îți tragi tu masca de pe față și arați într-o lumină limpede, în care calitate ai fost tu trimis la mine. Bine, bine-i așa, tu numai conform ordinului tău și eu îl voi urma pe acela, care mi-l dictează judecata mea! Este adevărat că eu am avut un plan prostesc și poate desigur rău. Pentru că eu am vrut într-adevăr să împotrivesc Domnului, - dar numai pentru că conving, ce mi se va întâmpla într-un astfel de caz. Dar tu ai recunoscut într-adevăr ireproșabil intenția mea și ai intervenit dur pentru a mă abține de la această cale. Dar, ca tu să crezi despre mine că fi de aceea un slujitor de a lui sata - (al diavolului) și cu totul vrednic de iad, despre aceasta nu mi-a spus nimic Domnul, care este evident mai mare ca tine. De aceea voi face și ceea ce Domnul îmi va porunci: eu voi asculta de tine doar la tabla aceea albă despre care Domnul mi-a spus că tu mă vei învăța folosirea ei. Dar în toate celelalte lucruri eu voi asculta de tine, dacă voi vrea, ca până acum. Însă ceea ce privește avertizările tale, ramâi numai frumos în banca ta. Pentru că cu ele tu nu vei ajunge niciunde cu mine, deoarece nu mă înspaimânta nimic! Poți înțelege din acestea, nu tac nici în fața Domnului și vorbesc cum simt eu și cum este crescută limba mea. Eu mă duc iar înapoi în sală. - Aceasta poți face și tu, dacă dorești; dacă nu atunci favoare ce vrei!” După aceste cuvinte se ridică episcopul Martin cu totul și se duce repede în acea sală. Borem îl urmează binedispus. Când se află amândoi în sală, obsearvă episcopul Martin imediat, este ceva scris pe tablița aceea rotundă. El merge repede până acolo și încearcă citească ce este scris acolo. Dar el nu reușește; căci el nu cunoaște acest scris, care arată de parcă ar fi niște hiroglife. De aceea începe să se enerveze din nou și vorbește: (Episcopul Martin:) “Oare nu pot acești scriitori ai cerului să scrie într-un fel, care pote fi citit de noi, fără fie nevoie de un traducător? Căci dacă cineva scrie într-o limbă necunoscută, aceasta este la fel ca să vrei să vorbești cu un neamț chineza! Pentru ce să fie aceasta bine sau pentru ce este bun?” Intră Borem în vorbele sale:” Prietene chiar tu vorbești, unde la voi pe pământ este minunat exclusivul rit dogmatic-latin! Nici acolo nu înțelege nimeni nimic, în afară dacă este stăpân pe această limbă. Dar pentru a nu înțelege pe pământ nici acela care stapânea această limbă vreun cuvânt, ce apare într-o astfel de slujbă rituală latină, a trebuit să se facă o nespusă gălăgie în timpul slujbei cu orga. Aceasta pentru a nu înțelege cineva ceva nici măcar din greșeală, pentru ce se roagă și ce urlă acolo. Și în afară de aceasta se roagă la acea slujbă cu o voce scăzută, pentru a nu înțelege nici de aici cineva ceva! Spune, nu este aceasta fără rost - și totuși este episcopal? Cum poți să te enervezi, cu toate că ești obișnuit cu aceste lucruri fără rost, doar pentru că nu înțelegi la prima vedere ce este scris? Uită-te mai atent și mai precis pe tabliță! Poate că descoperi pe ea și câteva frânturi latine care sunt amestecate mistic cu cele doisprăzece semne cerești! Vezi, sus la început eu citesc cât se poate de clar: „Acea zi, ziua mâniei!”“ Episcopul Martin se uită acum mai atent la tablă, vede tot aceiași scris și întreabă ce înseamnă aceasta. Dar Borem vorbește:” Doar ești latin; poți să traduci aceasta! Citește mai departe, sunt mai multe astfel de fragmente scrise pe ea! Când vei termina, atunci vino și întreabă!” Episcopul Martin își lipeste față acum mai intensiv de tablă și vede următoarele cuvinte: „Să odihniți în pace și lumina veșnică lumineze!” și mai departe: „Pace veșnică Domnul!” și iar mai departe: „Gândește om, praf ești și în praf te vei întoarce înapoi!” și mai încă multe fragmente din acestea fără nici un rost. După ce le-a citit pe toate, se întoarce spre Borem și îl întreabă vizibil agitat: ( Episcopul Martin:) “Deci ce este cu acest lucru? Ce înseamnă aceasta? De ce este scris aici? fie vreun fel de apropou la starea mea pământească?” Vorbește Borem: “O, nu prietene, nici din greșeală! Toate acestea sunt scrise acolo, doar pentru ați arăta câtă prostie mai este în tine. De aceea ești încă îmbrăcat ca și scurt după ce ai murit, adică ți-ai schimbat mantia de episcop în cea a unui țăran, de la care îți lipsește jacheta, pentru că mi-ai dat-o mie deoarece mă aflam gol în casa Domnului. Tu știi, la ce ocazie! Dar pentru ca să nu-ți lipsească nimic, o poți lua înapoi. Vezi tu, acolo este sub tabla, curată și frumos împăturată. Ia-o și îmbrac-o iar, pentru ați fi mai ușor să vezi bogăția prostiilor tale! Cu toate că ți-a arătat Domnul mila nemărginită și ți-a luat otrava răutății, ți-a rămas totuși prostia cea mare. Dacă este binehrănită de tine, atunci poate să se schimbe în răutate adevărată și să te azvârlească într-o judecată groaznică. știi: Atâta timp cât nu te-ai renăscut cu totul în spirit, nu ești protejat nici pe departe de iad! Dar pentru a ocoli o asemenea calamitate, trebuie să ți se arate aici toată prostia ta cea mare, de care ești încă foarte lipit și de care vrea să te scape Domnul fără a te judeca.” Vorbește episcopul Martin puțin îngândurat: “Atunci dacă este așa atunci îmbrac în primul rând geaca mea, pentru ca să nu arat ca o slugă, ci cel puțin așa de bine și de cinstit ca un țăran. Și în al doilea rând arată-mi tu înțelept și ceresc librar, așa zisele mele prostii, pe care trebuie să le recunosc din scrisul de pe această tablă. Dar de aceea nu le pot descoperi într-adevăr, pentru că aceste propoziții sunt pentru oricine serioase și în același timp și înțelepte, care provin de la tați bisericești și noi doi nu am avea valoarea să le deschidem baretele de la papuci - și probabil nu vom fi în stare pe veci de aceasta!” Vorbește Borem: “Deci acum ascultă! Unde și ce este ziua mâniei, cea a judecății? Cine se va supăra și cine va judeca? Crezi tu că Dumnezeu este un Dumnezeu a mâniei și un Dumnezeu a judecății? Deloc! Vezi, Dumnezeu este dragostea curată și înaltă, cel care spune despre sine: „Eu nu vin să judec lumea, ci să-l fac fericit pe acela care crede în Mine și care Mă iubește!” Intr-adevăr vorbește Domnul de o trezire la ziua judecății, care începe le fiecare îmediat după moartea corpului. Dar de o judecata vorbește El numai așa: „Fiecare are în el deja ceea ce îl va judeca, adică cuvântul Meu!” Dacă sunt așa cuvintele Domnului, atunci unde este „Acea zi, ziua mâniei“? Aceasta s-ar numi mai bine: „O zi, a prostiei mele goale și a răutății mele strigătoare!”“ Spune episcopul Martin: “Dacă te descurci așa de bine cu textele și după părerea ta nu poate să fie o ultimă judecată: cum înțelegi aceste texte, care ies acum din gura Domnului? Unde Domnul descrie deja semnele ca fiind groaznice supărare mare, foamete, războaie, revoluții, cutremure, apariția semnului a fiului omenirii pe firmamente, eclipsele solare și ale lunii și căderea a tuturor stelelor de pe cer. Și acolo unde în sfârșit descrie pregătirea pentru ziua judecății și la sfârșit descrie judecata groaznică: cum păcătoșii - vor merege cu toții în iad, escortați de milarde de fulgere, care provin din gura alesului și din gura îngerului lui Dumnezeu ca și un drept blestem peste nenumărații păcătoși? Spune-mi acum, înțelept librar, cum îți explici aceasta? Sunt eu prost, nebun și pe lângă răutacios, dacă cred aceste cuvinte ale lui Dumnezeu?” Vorbește Borem: “Necredinciosule, de cât timp crezi tu așa pe jumătate că Hristos este Dumnezeu - și la cea mai mică ispită cazi ca și frunza de pe un lemn uscat! Eu îți spun, dacă i-ai fi crezut în viața ta în cuvintele lui Hristos fără a-ți arăta credința materială, atunci ai fi stat aici deja de mult într-o altfel de îmbrăcăminte. Dar pentru că nu ai acceptat sensul exterior a literelor din Evangelie și cu atât mai puțin sensul interior și spiritual, stai aici ca unul, care la vederea acestor nemărginite minunății ale lui Dumnezeu și la ascultarea a mii de învățături înțelepte direct din gura lui Dumnezeu, tu rămâi totuși bâtul cel vechi! Cine se poate orienta la tine și cine poate și vrea să te ghideze? Dacă îți arăți în credința vreun fel de umil ținta, atunci ești deja în clipa următoare o altă ființă, care în loc de credința este necinstit și în loc de umilință și dragoste se vede prea clar ura și faptul de a fii încrezut! Crezi tu, învățătura mea înțeleaptă îți va folosi cu ceva? O, eu te cunosc! La ce ti-a folosit discursul înțelept care la ținut mică ființă de pe lună? Vezi, ai devenit în prezența Domnului din ce în ce mai supărat cu cât mai înțelept îți vorbea acel preot lunar Piramah. Dacă ți-aș da toate aceste învățături ca răspuns pentru întrebarea ta mândră, atunci nu ai deveni mai bun, ci supărat și mai rău. De aceea n-o să mai primește de la mine nici o învățatură sau o ghidare, atâta timp cât vei rămâne așa cum ești acum! Dar pentru ca să nu-ți mai dau începând de acum nici un motiv de supărare, te părăsesc acum în numele Domnului. De acum poți face ce vrei tu. Gândește numai că de aici îți sunt deschise amândouă drumuri, spre cer și spre iad, aceasta este pentru ultima explicație în legătură cu ce este scris în Evangelie despre aceste fenomene din ultima vreme!” După aceste cuvinte dispare Borem și episcopul Martin este acum singur singurel și depinde numai de sine. Acum este important ce va face și cum se va comporta cu toate învățăturile înțelepte în și cu sine. Episcopul Martin strigă tare după Borem, dar acesta nu mai apare. El strigă și după Domnul și Petru; dar și aceștia nu apar. El fuge la ușă lui mercur vede această planetă, dar numai la mare distanță. El merge la ușa, cu numărul 1, acolo unde a văzut mai devreme acea turmă de miei, dar în acea clipă nu vede nimic altceva decât o câmpie plictisitoare unde a văzut el pentru prima oară acea turmă frumoasă, unde fiecare ființă din acea turmă avea o inscripție cu numele său. După aceasta merge și controlează celelalte uși și vede soarele, planetele și luna, dar totul la distanța mare cum se vede natural de pe pământ. Numai sala este așa cum a fost, în mijlocul sau o masă care a fost de multe ori atinsă și lângă ea mecanismul astronomic. Dar aceste lucruri nu îi sunt pe plac episcopului nostru Martin. De aceea merge la ușa de la intrare și vrea să meargă în casa Domnului, dar și aceea a devenit invizibilă! Pentru că nu mai obsearva nimic și grădina mică din jurul cășii lui arăta plictisitoare și nu arăta ospitalitar pentru o plimbare, se duce disperat înapoi în casa unde totul este cum a fost. Așa sta un timp ca o statuie în fața tablei albe, care pe o parte este goală și pe cealaltă sunt încă versurile acelea latine. Când s-a plictisit cu totul, s-a mișcat câțiva pași înainte spre mecanismul acela astronomic și începe să privească iar pământul. Dar nu are curajul să vorbească, pentru că începe să remarce faptul că staria lui începe să fie foarte stranie. ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:13 Capitolul 54 ----------------------------------- Capitolul 54 Convorbirile cu sine ale lui Martin - O critică la adresa bisericilor Descoperirea unui colț închis de gustări de după-amiază După o durată de doisprezece ore pământești, după ce el a cercetat spiritual și în totalitate globul pământesc ingenios și după ce nimeni n-a mai venit la el, a început el iara să poarte următorul monolog: (Episcopul Martin:) “Așa, așa deci - acum am cercetat iarăși pământul și trebuie să spun că acolo se întâmplă lucruri detestabile! Nu, aceste înșelăciuni, aceste lucruri mincinoase, aceste răutăți, această politică detestabilă și aceste lucruri îngrozitoare fără nume, care se fac acolo în toate zonele! Aceasta întrece într-adevăr toate noțiunile englezești! Nu, ești nevoit să simți cea mai mare scârbă față de toată viața, dacă privești bine la aceste degenerări detestabile de pe pământ! În mijlocul minunilor lui Dumnezeu strigător de mari, nu au aproape de loc vreo noțiune atât de multe milioane de oameni și fac fapte într-un mod atât de doritor de putere, de parcă ei ar vrea într-adevăr să trăiască veșnic pe o lume, căruia totuși i se pun din toate părțile miliarde de peceți ale morții. Cu adevărat, asta este totuși straniu, straniu! Eu sunt desigur și eu un animal prost; dar ce este prea mult, este prea mult! Tovarășii mei romano-catolici țin desigur o ședință secretă și închisă și un conciliu. Dar motivul pentru acestea nu este Domnul și duhul învățăturii din Evanghelie, ci numai cea mai strictă dorință lacomă de putere, care se discută acolo și anume prin ce metode detestabile ea poate ajunge cel mai repede la ținta sa! Tot așa se ostenesc și evanghelicii, prin puterea curatei rațiuni să cucerească acuși întregul pământ și să-i impună atunci legi noi, care sunt și ele îndreptate mai mult pentru binele a acelora care fac legile decât spre binele acelora pentru care sunt făcute. Biserica episcopală înaltă a Angliei se ostenește și ea foarte puternic, pentru a răspândi prin tot felul de mijloace condamnabile învățătura de a da milostenie în interiorul parohiilor ei. Dar ea însăși nu-i da nici unei pisici moarte nici măcar o groapă pentru îngroparea ei necesară! Mai simplu spus, pe pământ se desfășoară lucrurile deja într-un asemenea fel, ca în iad nu poate fi mai rău decât pe pământ. De aceea la o parte cu tine, tu lume deplorabilă! Cine n-a fost rău înainte, acela trebuie deja să devina rău, dacă se uită numai la tine - nu mai vorbim de unul care a exercitat pe suprafața ta cam cincizeci de ani funcția unui episcop romano-catolic! Dar eu sunt într-adevăr un foarte rău duh și ticălos aici în împărăția aceasta cerească aparența; dar, ce pot să fac într-o asemenea situație? Poate că răutatea mea va disparea totuși în cam 2000 mii de ani veritabili, atunci când toate lanțurile lumești vor fi dispărute de la mine? O ce animal, o ce animal sunt eu!” După acest monolog devine episcopul Martin iarăși foarte tăcut și se gândește în sine, ce să facă el acum; dar nici un gând înțelept nu-i vine în sine. După o simulare îndelungată își amintește el în sfârșit că încă n-a fost și n-a văzut galeriile frumoase ale acestei case. De aceea el începe să caute o scară de acces, pentru a putea ajunge prin intermediul ei în interiorul acestora. Dar această scară este ascunsă, așa încât el n-o poate găsi. De aceea el merge afară și căuta scara în partea de din afară a casei. Dar nici aici nu se găsește nici un semn, care ar îndica unde s-ar putea afla vreo scară spre galerii! În general i se pare foarte hazliu și de neânțeles ca, casa sa conține în interior o sală atât de mare, în timp ce din exterior nu arată mai mare și mai bine decât o oarecare căsuță de pustnic. Il minunează nu puțin și faptul că în exteriorul acestei case de grădină a sa nu găsește nici o urmă a acelor doisprezece încăperi din interior, pentru că acestea au jucat totuși un rol atât de minunat în interiorul casei. Dar fiindcă el se află o perioada de timp în afară casei sale și nu găsește nimic din toate acele lucruri pe care el ar fi dorit cu drag să le găsească, merge el puțin cam nedumerit încoace și încolo în grădina lui mică o oarecare perioadă de timp și găsește niște struguri nu prea frumoși pe care îi culege și îi mănâncă, fiindcă începe să i se facă puțin foame. Dar această mâncare nu-i prea priește, din care cauză el nu mănâncă prea mulți struguri. El se mai uită într-adevăr în toate părțile o perioadă scurtă de timp. Dar fiindcă nu găsește nimic, merge iarăși în casa lui și își leapădă și acolo intenția, de a mai urca în galeriile acestei case. Fiind înapoi în casa, merge el iarăși la tablița aceea albă și privește la ea din față și din spate, dar încă nu găsește nici o schimbare pe ea: pe partea din față ea este încă goală și în partea din spate înspre mecanismul astronomic sunt încă scrise versetele acelea latine de mai înainte, deci nimic ce l-ar putea interesa pe episcopul nostru Martin. De aceea el se duce iarăși spre o ușă și anume la aceea a soarelui. El o deschide și vede acel soare, aflându-se încă foarte departe și se bucură cel puțin de lumina lui, fiindcă el nu poate descoperi altceva. După ce se uită acolo înăuntru câteva ore, după socoteala simțurilor lui, începe el iarăși să poarte următorul monolog: (Episcopul Martin:) “Pământul este desigur o casă de nebuni privită în ansamblu, dar așa prostesc ca această așa numită lume cerească, el totuși nu este. Fiindcă ce se află pe el, aceea este și rămâne, sau iasă iarăși la suprafață cel puțin tot așa cum a fost. Stelele de pe firmament sunt cel puțin tot același - o casă rămâne atâta timp neschimbată, până ce ea a fost dărâmată și s-a construit o alta în locul ei. Dar aici totul este numai asemenea unui vis prostesc! Ai văzut o dată un lucru. Dar dacă te întorci și vrei să vezi același lucru încă o dată, atunci nu mai este nici o urmă a toate acele lucruri pe care le-ai văzut mai înainte dintr-un unghi de privire. Se poate lua ca exemplu numai aceastăă, prin care eu mă uit acum la multe milioane de mile depărtare! Unde este ea, dacă o caut în afara casei? Nici o urmă de ea nu se poate găsi niciunde! Aici se poate vedea lămurit o încăpere imensă, goală și de culoare albăstru închis puțin după pragul ușii, în a cărei celei mai adânci adâncimi strălucește soarele drag în mărimea unei farfurii mici. Dar dacă te duci la acel loc în afară casei, atunci nu se vede nimic nici despre o ușă și mai puțin despre un soare. Dar oare ce este asta? Ce este asta? Cu adevărat, cine se pricepe cu acestea, acela trebuie evident să știe mai mult decât tabla înmulțirii. Sau el trebuie să fie un mai mare măgar ca mine, eu, care cel puțin admit încă ca toate acestea nu sunt mai mult decât o înșelăciune goală a simțurilor. Așa ca toți învățații lumii și-ar pune mâinile pe cap, dacă le-ar spune cineva că aici se trăiește în case, care arată din afară mult mai mici decât din interior. Oh, acestea sunt niște lucruri, ca cine nu devine aici un nebun, acela desigur nu va deveni astfel veșnic! Dar ce să fac eu? rămân aici? Aceasta este într-adevăr o întâmplare foarte fatală, - fii singur și să n-ai nimic de mâncare! Bineînțeles că este straniu, oți simți setea și foamea chiar fiind un spirit în aceastălume cerească spirituală; dar așa stau lucrurile. Deci înfometat, însetat și nimic de mâncare, nimic de băut!Dar asta este într-adevăr dezamăgitor de hazliu! Și totuși nimic nu rămâne de făcut, decât să rămân aici din păcate, unde totuși se mai pot găsi încă unii ciorchini de struguri putrezi în acea grădină mică, pentru a putea fi mâncați, când mă voi afla în strâmtorare. Dar stop, acum mi-a venit un gând bun în minte, na, așa ceva! Aici în afara ușii solare se află acum desigur un spațiu nemărginit de liber! Oare ce s-ar putea întâmpla unuia, care ar sări afară în acest spațiu nemărginit de liber? Pentru că în jos și în sus nu este nimic, deci un spațiu liber! Dacă îmi întind acum capul în afară peste pragul ușii, atunci nu văd nimic ce ar aparține de casa; nici cel mai vag indiciu despre un perete, un acoperiș sau a unei fundații. Simplu, totul este gol. Numai când îmi trag capul iarăși înăuntru, atunci văd iarăși sala mea, așa cum mi s-a arătat ea mie până acum. Deci, despre a-și face o gaură în cap nu poate fi vorba în acest caz, căci aici nu se află nici un lucru, pe care aș putea cădea. Și chiar dacă ar fi, eu doar sunt un duh a cărui greutate ar trebui să fie destul de ușoară! De aceea să sar numai cu curaj; cine știe ce experiențe voi face în această călătorie aeriană nemărginită! Dar, stop! Acum mi-a venit ceva mai bun în minte! Dar de ce să sar în acest spațiu solar gol? Eu doar am văzut la ușa Nr. 1 acea câmpie cunoscută mie. Cum ar fi, dacă încerca să fac o plimbare pe ea? ! Poate că voi întâlni cu acei miei frumoși? Bine, bine, acest gând este mai bun; de aceea numai spre ușa Nr. 1! Uite, uite, am ajuns deja; este adevărat Nr. 1! Dar unde este acea câmpie? Uite, ea a dispărut deja; eu nu văd nimic în afară de o ceață gri foarte deasă! Se instalează oare acest oaspete al toamnei târzii de pe pământ și aici în lumea spirtelor? - Dar de ce nu? Dacă există nori cerești, atunci de ce să nu fie și o ceață cerească! Dar să duc afară, asta totuși nu voi face. Pentru că nu poți știi niciodată ce lucruri stranii ai putea întâlni într-o asemenea ceață! Oare cum ar fi, dacă încerca un adevărat salt mortal prin ușa mercurului? Poate că, cu timpul voi ajunge să efectuez o atingere mai îndeaproape cu această planetă și prin aceasta, poate chiar și cu acea mercuriancă frumoasă, față de care - Dumnezeule, iartă-mi păcatele - am o adevărată, cum se obișnuiește a se spune în viață de pe pământ, pasiune animalică! Oh, oh, oh, - de la aceea să primesc numai o jumătate de sărutare și puțin pipăit al sânilor! Oh, oh, oh, asta ar trebui să fie o adevărată plăcere enormă! De aceea să merg numai repede la ușa mercurului! Este imediat următoarea. Am ajuns deja! Asta-i ușa; dar ea este închisă! O voi deschide! - Dar - dar - dar ce este aceasta? ! Ah, asta nu-i rău! Ușa se deschisese și în loc de priveliștea spre larga sfera a mercurului, eu văd un dulap încărcat din belșug cu mâncăruri! În etajul inferior zăresc eu și un număr impresionant de sticle de vin! Da, dacă așa stau lucrurile, atunci rămân desigur aici fără gândesc prea mult! Ramâi cu bine, mercuriancă frumoasă! Ramâi și tu, spațiu nemăsurat al soarelui, cu bine; pentru că această masă îngustă și îmbelșugată îmi este cu mult mai bună! Cu adevărat, aceasta îmi schimbă toată concepția! O Tu dragul meu Domn Iisus, asta este sigur lucrarea Ta! Oh, acum ne-am împăcat noi iarăși în totalitate, tu cel mai drag livrar al meu. Vino încoace ca eu să te îmbrățișez! - Tu de fapt nu vii, dar asta nu face nimic, însă eu te îndrăgesc totuși din toată inima! Acum însă vreau să mănânc imediat cina în numele Domnului!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:17 Capitolul 55 ----------------------------------- Capitolul 55 Un spirit imatur din cauza foamei și setei - Martin într-o stare veselă după gustarea de după amiază - Trezirea lui Martin cel întreprinzător prin omul înfuriat de pe Jupiter După aceste cuvinte ia episcopul Martin imediat o pâine în mână și o mănâncă cu un apetit puternic. Pentru că dacă un spirit s-a îndepărtat de Mine pentru o vreme, el devine acuși foarte înfometat și vesel. Și dacă el primește atunci, reculegându-se puțin, ceva de mâncare, el o mănâncă cu mare lăcomie, asemenea stau lucrurile și cu băutura. Dar această lăcomie arată tocmai și cât de gol este spiritul în interiorul său și de aceea nu se poate aștepta deloc din partea lui prea multe lucruri folositoare - ceea ce se va arăta la Martin al nostru de curând. După ce s-a hrănit cu pâinea și a băut o sticlă de vin, devine foarte vesel, dar pe lângă și foarte visător. Căci și spiritele, dacă nu sunt din Mine sau prin Mine renăscuți se pot îmbăta și în acea stare devin deobicei visători prostănaci și profită de libertatea lor. După ce a golit episcopul Martin sticla închide dulapul de pe perete, pentru ca să nu se strice mâncarea, după ideeile sale. Acum merge afară în aerul liber și vorbește cu sine: (Episcopul Martin:) “Doamne ajută, acum stomacul meu nemâncat a primit în sfârșit puțin de lucru. Eu vreau să plimb numai puțin prin grădinuța mea pentru a inhala aer curat. Da, da, aerul curat după mâncare este mult mai bun decât acea cafea neagră și mai trebuie să spun, aerul acestei grădinuțe este într-adevăr lucrul cel mai bun la aceasta. Dar și vinul a fost un adevărat deliciu! Sapperlot! A fost doar o jumătate mai slabă, dar îl simt totuși - ce vrea să însemne foarte mult, dacă eu simt așa o jumătate! Nu sunt beat, dar de simțit, îl simt bine! Dacă ar fi în această grădină o bancă, pe care m-aș putea așeza puțin! Dacă ar începe să tremure picioarele, atunci nu ar fi de disprețuit această grădinuță. Dar nu există nimic aici și pământul nu arată foarte ospitalitar! voi duce la gardul acestei grădini, pentru a mă sprijinii și a privi ce fel de vecini am sau nu am! Aici nu este nici urmă de pământ, toată regiunea aceasta se aseamană cu un desert, peste care face și cerul gri și noros o față urâtă. Deci numai până la gard; cine știe ce se va vedea după el! Sapperlot, Sapperlot, eu spun că simt acest vinișor! Dar acum spre gard! Aha, am ajuns deja! Priveliștea este uimitoare! Aici nu se vede nimic! Această grădină împreună cu palatul meu regal pare a fi un fel de corabie care plutește pe valurile infinitului și aici este destul de rău cu vecinii. Eu sunt acum singur singurel și aceasta este puțin cam blestemat - și pedepsire pe lângă! Așa, așa, așa - aceasta nu este rău! Eu nu pot merge niciunde și grădinuța aceasta nu este mare? Oh, aceasta este blestemat! Eu sunt blestemat așa în secret? ! De aceea asemenea fraze pe tablița cea albă? De aceea este corect acea „Acea zi, ziua mâniei!”? Deocamdată până la ziua judecății - voi odihni în pace. Și atunci va veni peste mine cel mai frumos și veșnic blestem! Vai de mine, vai săracul de mine! Dacă m-aș putea ruga, o slujbă după cealaltă și o sfântă liturghie una după alta, care au putere și rezultate mari, atunci aș mai putea fi salvat. Dar eu nu pot să rog și mie mi se pare că nici nu vreau, chiar dacă putea! În cel mai bun caz pot spune: „Doamne, fie-ți milă de mine; Hristos, fie-ți milă de mine; Doamne, fie-ți milă de mine!” Dar mai mult în nici într-un caz! Dar pentru ce mă uit la un prostesc nimic afară. Inapoi cu tine în casă! voi duce iar la ușa soarelui, de acolo se poate vedea cel puțin soarele frumos! Sau - stai! Eu mă duc la ușa lunii! Poate îl întâlnesc pe înțeleptul de pe lună; acela să-mi arate ce trebuie să fac, pentru a ajunge la un capăt mai bun! Deci înapoi în casă și acolo la ușa lunii! - Aici sunt iar! Uite, interiorul acestei case arată totuși minunat; rămâne la fel! Ah, de acum înainte voi rămâne tot timpul în casă, aici este mult mai comod! Dar acum spre ușa lunii! Opala, aproape că am picat! Tu vinișor; nu vrea să iasă așa repede din cap. Dar aceasta nu face nimic. Aici este deja ușa lunii deschisă - și cât de departe este de aici! Nu se va putea vorbi multe lucruri cu înțeleptul lunii! Acum este luna plină, dar este mai la distanța decât pământul, din aceasta nu iese nimic! voi duce la jupiter; poate că nu este așa de arțăgos cum este luna? Aici este deja ușa spre marele jupiter! Uite, aceasta este închisă! Voi încerca s-o deschid! Deschide-te! Ia uite, aceasta s-a deschis ușor! Doamne ajută, acest rotund mare printre planete este într-adevăr foarte aproape; da, acum vine din ce în ce mai aproape! Doamne ajută, acum voi ajunge și eu la o companie de oameni plăcută! Adevărat, adevărat, aici vine deja unul spre mine și acum este planeta cu totul aici! O Doamne ce întinderi de regiuni! Acum mi se pare de parcă ar sta casa mea pe această planetă enormă! Bărbatul frumos și mare stă chiar în fața mea și este un uriaș. Dar el pare că nu mă vede, deoarece nici nu se uită după mine! Voi intra în sfera lui - poate că va vedea atunci?” Episcopul Martin întră în sfera jupiterului. Acesta îl vede imediat și îl întreabă: (Omul de pe jupiter:) “Cine ești tu, îndrăznești să te apropi de mine plin de noroi și înșelăciune: toate lucrurile care îi sunt necunoscute pământului meu mare? Pământul meu este un pământ curat și s-ar supăra groaznic dacă ar fi călcat în continuare de tine. De aceea mergi înapoi în casa ta, unde poți mânca și păcătui cât vrei - sau altfel te voi rupe în bucăți!” Episcopul Martin face numai un pas în interiorul casei sale și închide degrabă ușa și spune pentru sine: “Servitor devotat - chiar de această ființă mai avea nevoie la situația mea groaznică! Trăiește în pace, drag domn de pe jupiter, acum suntem egali pe veci! Nu, aceasta ar fi fost imposibil! rupă? Intr-adevăr un slujitor devotat! Acolo m-am uitat pentru ultima oară!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:18 Capitolul 56 ----------------------------------- Capitolul 56 Incercările zadarnice ale lui Martin pentru a putea adormi - Surpriza printr-o turmă de nenorociți, lui Martin i se face milă (Episcopul Martin:) “Dar ce fac acum, în ce parte să întorc? duc la ușa marșului, a venusului, sau să duc la ușiile suturnului, uranului, a mironului (nou descoperită planeta neptun) sau să duc la alte planetuțe? La capăt poate că întâlnesc cu ceva mă rău și mai nesimțit! Și atunci? Căci de o „apărare” din partea mea nu poate fi vorba, eu nu pot să masor cu nimeni nici la forța și nici la înțelepciune! Eu voi rămâne pe viitor departe de uși și mă voi duce într-un colț și mă voi rostogoli ca un arici și voi încerca, dacă nu este posibil să ajung să dorm. Dacă nu se va putea, atunci vreau să stau cel puțin nemișcat pe veci și nu mă mai voi hrăni și nu voi mai schimba pe veci o vorbă cu cineva - poate să vină cine o vrea! Pe scurt, eu voi fi mort pentru fiecare, chiar și pentru frumoasele de pe mercur! Deci să poruncească Dumnezeu! Pentru că nu pot înceta să fiu ceea ce sunt, vreau să am liniște, din care să nu mă trezeasca nici un Dumnezeu. Acolo văd deja un locușor. Acolo - vreau să întind pentru vecii vecilor. Amin.” Episcopul Martin merge într-adevăr într-un colț între niște suporturi care țin galeria. El se pune acolo, tot făcut ghem și încearcă doarmă: dar bineînțeles - cu dormitul nu merge acolo. - După aproximativ două ore pământești, se aude în afara casei gălăgie mare, așa că un uragan puternic, dar se aud prin acel vijuit voci omenești, așa de parcă ar căuta ajutor. Când aude aceasta episcopul Martin, se ridică el fulgerător și spune repede: “Ah, aceasta este altceva; la aceasta nu poți rămâne liniștit. Aici nu poate fi vorba de liniște veșnică care mi-am propus-o. Dar repede afară! Acești oameni suferă, aceștia trebuie ajutați!” Cu aceste cuvinte merge episcopul Martin în fugă afară și vede în afară grădinii sale într-adevăr o grămadă de spirite urmărite, care caută ajutor și salvare. Văzând această priveliște fuge el la portița grădinii, o deschide și strigă către cei urmăriți: (Episcopul Martin:) “Aici, aici, prieteni, voi dragi frați - aici este un loc sigur! Aici sunteți în siguranță de urmărire. Și dacă va este foame sau sete, vom avea o soluție și pentru acestea! Veniți de aceea toți înăuntru!ți sunteți la număr?” Vorbește unul mai întâi cu Martin: “Noi suntem aproape o mie la număr, doar săraci și nenorociți draci! Am scăpat de iad și rătăcim de jumătate de veac în acest groaznic deșert și nu găsim nici de mâncare și nici un acoperiș, unde ne-am putea ascunde și să ne odihnim puțin. Ah, ah, ah, acesta este o direcție groaznică, pe veci să fi urmărit fără te odihnesti și să mânânci! Dar dacă ai avea un loc ce ne poate asigura liniște, atunci ia-ne pe toți și vei putea conta pe mulțumirea noastră.” Spune episcopul Martin: “Prieten și prieteni! Aici este portița - veniți, veniți, veniți cu toții înăuntru! Casa mea nu arată mare pe dinafară. Dar eu vă promit, veți avea cu toții suficient loc înăuntru!” După aceste cuvinte intră toți cei ce au fost urmăriți înăuntru în grădina și de acolo în casă. Toți sunt plini de mirare, când intră înăuntru în casă și o găsesc așa de încăpătoare și minunată. Primul îl îmbrățișează imediat pe episcop și vorbește în numele tuturor: “O tu fericit prieten, cât de minunat este la tine! Este prima lumină de miliarde de milenii pământești! De când am părăsit pământul, nu a mai ajuns nici o rază de lumină la ochii noștri! O lumină, lumină, lumină, ce nemărginit de minunată ești tu! O prietene nu ne lăsa sa plecăm - oh reține-ne la tine!” Vorbește episcopul Martin: “Pentru ce să nu va las să stați aici? Eu însumi sunt bucuros că am găsit o companie așa de bogată. Veți rămâne la mine pe veci; faceți-vă comozi. Bineînțeles nu am prea multe aici în cerul meu. Dar ce am, va împart cu drag vouă, chiar dacă nu ar mai rămâne pentru mine nimic. Doamne ajuta, am găsit în sfârșit o companie! Intr-adevăr cu voi am eu cea mai mare bucurie! Da, îmi sunteți mai dragi decât așa zișii îngeri cerești a lui Dumnezeu, care uită în norocul lor un sărac drag o veșnicie întreagă și nu se gândesc sau nu vor să se gândească, cum se simte un sărac nenorocit. Eu vă spun: Singur Domnul este bun, aceasta trebuie să o spun. Dar tot restul de ființe cerești pot să scutească pe veci. Căci aceștia au rahat înțelept care miroasă pentru un om drept și cinstit ca mine și așa sunteți cu siguranță și voi! Dar cum am spus: Dumnezeu, Domnul Iisus, pe El îl exclud! El este într-adevăr bun; da, El este foarte bun!” Vorbește iar unul din cei o mie: “Da, da tu ai dreptate: El este într-adevăr bun! Toată mila Lui, dacă este El! Dar pe toate celelalte ființe cerești nu dăm doi bani, bineînțeles te excludem pe tine!” Spune episcopul Martin: “Dragi prieteni, cu mine are cerul multă răbdare că eu stau pe același punct ca voi. Dar avem după aceea timp o eternitate să discutăm despre înțelegerile noastre. De aceea să nu uităm pentru o întărire de stomac. După aceea le vom da frâu liber inimilor noastre. Veniți câțiva cu mine la acest dulap de perete, aici am îndeajuns pentru cei înfometăți și însetați!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:19 Capitolul 5 ----------------------------------- Capitolul 57 Inviorarea celor nenorociți - Mulțumirea și plângerea lor din cauza a aceea ce au suferit Discursul a acelui salvat și răspunsul lui Martin Episcopul Martin deschide atunci ușa și găsește acel dulap plin cu pâine și vin spre mirarea lui mare. El vorbește mai întâi cu sine:” Mulțumire lui Dumnezeu - deja am fost de părere că sunt fără mâncare! Pentru că aici se schimba chiar totul imediat. - (Atunci cu voce tare spre companie:) Luați de aici și vă săturați după dorința inimii voastre!” Și toți iau de acolo mâncare și băutură și beau și mănânca: dar proviziile nu se împuținează, ci se măresc vizibil. Dar cei săturați o laudă pe gazda lor peste măsură și trăsăturile lor se înfrumusețează și primesc o culoare mai luminoasă pe chipurile lor; numai îmbrăcămintea le este încă zdrențurată. După un timp scurt, când toți cei o mie sunt săturați și au lăudat-o pe gazda lor în toate formele posibile, închide episcopul Martin iarăși dulapul și spune companiei sale:” Ascultați voi toți, dragii mei frați și dragele mele sore, dintre care am recunoscut mai înainte pe câțiva. Nu faceți atâta zarvă cu lauda la adresa nimicniciei mele. Pentru că uitați, mie nu-mi pricinuiește asta prea multă plăcere, fiindcă nu sunt eu acela care v-a dat într-adevăr acestea, ci sunt numai un rău împărțitor a acelor lucruri, pe care le-am primit cu siguranță nemeritat de la însuși Domnul Iisus. Așa că dacă vreți să lăudați pe cineva pentru bucatele acestea, atunci lăudați-l pe Iisus, Domnul! Cu condiția că ați auzit vreodată de El, - ceea ce eu presupun cu atât mai puțin, fiindcă voi trebuie să aflați aici în lumea spiritelor deja de un timp nespus de lung. Dar într-un astfel de caz ar fi bineînțeles nevoie ca voi să învățați ceva despre acest singur adevărat Dumnezeu și Domn Iisus!” Spune unul din compania mare: “Prietene, oare nu despre acel iudeu Iisus este vorba, care a fost răstignit pe crucea aceea de rușine împreună cu doi tâlhari?” Spune episcopul Martin: “Da, prieteni, da, exact despre acela este vorba! Acela este într-adevăr om și Dumnezeu în aceeași ființă! El este făcătorul al tuturor văzutelor și nevăzutelor! În afară de El, veșnic nu este un alt Dumnezeu în întregul infinit veșnic! Credeți-mi aceasta, fiindcă eu vă asigur; pe nimeni nu l-a costat desigur atâta efort decât m-a costat pe mine să cred aceasta! Prin cuvinte nu m-ar fi putut face să înțeleg acest lucru nici toți arhanghelii laolaltă. Dar atunci a venit la mine însuși Domnul Iisus și m-a învățat prin fapte posibile doar lui Dumnezeu, El este: singurul Domn al veșniciei! Și așa eu sunt în această credință tot atât de puternic, cum am fost mai înainte peste măsură de slab. Eu sunt de părere că, dacă voi îmbrățișați această idee, atunci nu este posibil ca vouă fie iarăși greu, împărțiți totul cu mine, așa precum locuința, pâinea și vinul, tot astfel și convingerile mele!” Spun mai mulți din companie:” Cât de bine, cât de bine! Asta se subânțelege, noi vrem să ne asemănăm cu tine în toate! Noi bineînțeles că n-am avut tocmai prea multă încredere în acel Iisus în timpul vieții noastre. Și aici în lumea spiritelor cu atât mai puțin, fiindcă noi am îndurat prea mari suferințe și n-am putut descoperi niciunde nici cel mai mic indiciu despre milostivirea Dumnezeiască. De aceea n-a fost vorba până acum de nici un Iisus, în afară de faptul că El, împreună cu noi, se tânguiește ca un drac sărac și înșelat și blestema tot ce a propovăduit și a făcut pe pământ! Dar dacă lucrurile stau așa, cum tu, dragă prietene, ne-ai învățat mai înainte, atunci ne este tot una. fie Dumnezeu, cine-o vrea și să se numească, cum vrea El, numai dacă El este unul în care te poți încrede! Numai un singur lucru ne este puțin de neânțeles, cum acest Iisus bun al tău a putut să ne hăituiască pe noi draci săraci fără mâncare și băutură un timp atât de îndelungat? Cu adevărat, prietene, atunci s-a arătat foarte puțină dragoste și milostivire! Bineînțeles că totul este acum bine. Dar la toate acele chinuri pe care le-am îndurat, noi nu avem voie să ne gândim acum, căci atunci se sfârșește dragostea noastră către acel maistru și hăituitor de suflete. Este ce-i drept adevărat că noi toți ne-am îngrijit pe lume numai foarte puțin de religie sau chiar de loc și am urmat poftelor noastre. Dar noi am fost totuși oameni cinstiți și onești și din cele mai bune case. Noi am fost crescuți ca niște cavaleri și am și trăit atunci conform educației noastre. Dar un Dumnezeu înțelept ar trebui să înțeleagă totuși că nici un om nu se poate crea singur și tot atât de puțin, se poate educa singur, cum ar dori el? ! Dar să fie acum așa cum vor lucrurile să fie, hăituirea îngrozitoare are acum un sfârșit, sperăm: de aceea să-i fie iertat lui Iisus, ceea ce El ne-a făcut nouă tuturor.” șește un altul în față și spune:” Ai desigur în fond dreptate, a ierta este mai frumos decât a dori să te răzbuni. Dar eu mă voi abține totuși să iert pe deplin. Pentru că tu știi cum eu am fost prins între două stânci arzătoare în jur de 1000 de ani după simțul meu și al vostru și m-am rugat și am blestemat mai mult decât nisipul mării. Și dacă voi nu m-ați fi salvat prin eforturile voastre puternice, atunci m-aș afla desigur încă în aceea presă stâncoasă din calea fără de dureroasă; un Iisus atotputernic n-ar fi atenuat această tortură a iadului nici cu un deget. știți că așa ceva doar nu este o joacă. Așa ceva ții minte foarte ușor pentru totdeauna. Cu adevărat, pentru o asemenea viață veșnică s-ar mulțumi fiecare cu siguranță! Eu nu sunt chiar un spirit doritor de răzbunare, fiindcă totuși ar fi cea mai josnică nebunie, dacă s-ar întărâta un duh limitat împotriva unui Dumnezeu atotputernic. Dar să ții minte, este posibil. Ințelegeți voi desigur ce vreau să spun cu „a ține minte!” Spune episcopul Martin: “Da, sigur că da și potrivită este afirmația ta pe deasupra - căci și eu însumi mai am câțiva ghimpi de ținere de minte în mine, care mă împung câteodată foarte tare! Dar eu va și spun, ce este adevărat: Domnul Iisus n-are nici cea mai neânsemnată vină pentru acestea, ci întotdeauna numai acela, pe care îl privește. Și bineînțeles adesea acei slujbați Dumnezeiești, care nu rar se poartă după un bun plac, de care voi încă nu aveți nici cea mai vagă noțiune! Bineînțeles că toate acestea se pot ierta la sfârșit prin înțelepciune. Dar vai de acela, care va ajunge sub o asemenea placă de înțelepciune; pentru acela ar fi într-adevăr nemărginit de mult mai bine, dacă el nu s-ar fi născut! De aceea Domnul este întotdeauna de iertat și de slăvit puternic, pentru că El intervine aproape întotdeauna în bunul plac a asemenea duhuri și face de rușine înțelepciunea lor. Oh, acești îngeri cerești sunt niște încăpățânați fără seamăn, dacă ei sunt singuri. Numai atunci când vine Domnul, ei își retrag eșarfa imediat și se poartă atât de dulce și smeriti, de parcă ei ar fi mâncat toată înțelepciunea din smerenie cu lingura cea mare! Ințelegeți, toate acestea le cunosc și chiar de aceea îl îndrăgesc atât de mult pe Iisus. Faceți așa cum fac eu, așa noi ne vom înțelege bine pentru toată veșnicia! Cuvântul vostru ales să fie acesta: „Domnul Iisus singur este bun și drag!” Însă toate celelalte sunt de oaie și Petru cu Pavel nu sunt vrednici de nici o menționare. Numai un singur lucru spuneți-mi, când ați părăsit voi de fapt pământul? Pentru că acest lucru îl știu deja, gândindu-mă după discuția voastră și anume ca voi n-ați trăit înainte de Hristos, fiindcă știți mai îndeaproape ceea ce îl privește pe El, precum și lucruri amănunțite despre biserica romano-catolică. Deci voi v-ați născut de-abia după Hristos! Asta este limpede; dar în care perioadă de timp, acest singur lucru spuneți-mi, dacă vreți. Pentru că în acest timp al simțurilor din lumea spiritelor nu te poți baza,fiindcă îl poate face pe un păcătos amărât să simtă o oră de parcă ar fi trecut un milion de ani întregi - ceea ce eu am simțit din păcate mult prea clar!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:20 Capitolul 58 ----------------------------------- Capitolul 58 Lucruri mai amănunțite despre compania slujitorilor bărbătești și femeiești a Romei - Un misionar romano-chinez Spune unul din companie:” Dragă prietene și frate! Noi toți am părăsit pământul în anul 1846 după nașterea lui Hristos. Pe pământ noi am trăit foarte fărâmițați și ne-am întâlnit de fapt de-abia aici în lumea spiritelor. Pentru că noi am fost pe pământ călugări din ordinul iezuiților, liguarianilor, minoritilor și carmeliților. Noi suntem cam 800 de persoane de parte bărbatească; cele 200 de maici sunt pe de-o parte din ordinul celor „milostive” și pe de cealaltă parte din ordinul „surorilor de școal㔠și „femeilor inimii lui Iisus“. Acum știi tu, dragul frate și prieten al nostru al tuturor, când am trăit noi pe pământ și ce am fost noi pe acesta. Toate celelalte lucruri poți tu să-ți închipui foarte ușor, ce fel de prostii a trebuit să ducem noi la îndeplinire, cum Roma ne-a trimis în toată lumea la pescuit de oameni. Și cum a trebuit noi să ne lăsăm tăiate capetele noastre pentru această cinste amară pe de-o parte în Asia, pe de cealaltă parte în Africa fierbinte și în Australia și deasemenea și în America. Și atunci când noi am ajuns aici în lumea spiritelor, am fost de părere că, fiind evident martiri, vom ajunge imediat la coroana gloriei eterne, însă, de-abia aici, a început mizeria să fie puternică! Cum eu îți spun, tu ești după trilioane de ani pământești adevărați sau închipuiti - ceea ce este tot una - prima ființă omenească pe care am întâlnit-o în acest deșert nemărginit. Nu este asta îngrozitor - o asemenea răsplată pentru eforturile noastre martirice de pe pământ? Ah, ce măgari mari sunt totuși oamenii de pe pământ! Noi însă am fost cu siguranță cei mai mari măgari! Bineînțeles, n-am crezut desigur nici foarte puțin toate acele lucruri pe care le-am propovăduit cu limbile înfocate celorlalți - fiindcă motivația noastră a fost doar Roma și peștii aurii pentru noi și pentru Roma. Dar totuși l-am propovăduit pe Hristos și am adus la credință pe mulți păgâni - și am fost nevoiți să ne lăsăm chinuiți la sfârșit. Care răsplată am cules noi aici pentru acestea, îți arată mizeria noastră nespusă din această lume. Eu am ajuns parțial într-o stare foarte bună! Eu am fost în China și am făcut acolo, cunoscând aceasta limbă, timp de zece ani afaceri destul de bune. Eu am ajuns departe pe scara socială și am intrat și la curte cu ajutorul unei chinezoaice foarte frumoase. Dar atunci și-a arătat bestia aceea fața ei adevărată, căruia i-am spus prea multe din secretele mele și m-a pârât imediat la cea mai înaltă instanță perntru înșelăciune și mi-a dezvăluit și celelalte intenții ale mele, care erau bineînțeles asemenea unor trădări la scară înaltă. Eu am fost prins, băgat și înțepenit imediat între două placi de stâncă. La a căror două părți au început mandarinii să pună foc, prin care formă au fost încălzite plăcile tot mai mult și eu am fost fript încetul cu încetul. Această forma de a muri este desigur cea mai dureroasă și am crezut, mi-am ispășit astfel toate păcatele mele de moarte; numai că, ascultă! La această tortură am fost supus eu și după moarte prin acele două stânci arzătoare, pe care le-am pomenit mai înainte. Aceasta a fost răsplata pentru ostenelile multe lumești de până acum; ce va urma, asta încă nu știu. - Eu cred că tu ești acum destul de familiarizat cu ființa și destinul nostru. Noi suntem acum, printr-un cuvânt, draci săraci și răstigniți și tu ne faci nouă o faptă bună; Domnul, dacă este unul,-ți răsplătească ție!” Spune episcopul Martin: “Oh, acum știu deodată mai multe, decât am vrut să știu de fapt! Dar asta nu face nimic; noi ramânem de aceea încă prieteni buni! Dar aduceți-le la mine pe fecioarele acelea de mănăstire, pentru ca eu să aflu și de la ele, cum au ajuns ele la voi și în acest loc!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:22 Capitolul 59 ----------------------------------- Capitolul 59 Lucrările sfinte ale măicuțelor romane Cum e lucrul așa este răsplată! Vorbitorul merge imediat spre ușa acelei case,unde se află maicile, le cheamă și le prezintă episcopului Martin. Când se află toate împrejurul episcopului Martin, întreabă acesta imediat: “Dragi surori și doamne, ce este de fapt cu voi? Cum ați ajuns într-o asemenea grozăvie? Voi v-ați spovedit cu siguranță și ați luat parte la cină și ați cântat în cor și v-ați rugat de nenumărate ori la slujbe, cu toate că mai degrabă ați cotcodăcit decât v-ați rugat. Și alte exersări sfinte au fost suficiente. Și posturile le-ați ținut pe toate cu severitate și ați respectat toate lucrurile sfinte, apa sfințită și fumul de tămâie și clopotele și clopoțelele. Și cu siguranță v-ați respectat toate obligațiile în slujba voastră. De aceea apare aici întrebarea, cum v-am întrebat eu deja de la bun început: Cum este posibil că ați intrat într-o asemenea grozavie?” Vorbește una dintre surorile miloase: “O tu drag prieten, aceasta va știi mai bine iubitul Dumnezeu decât noi! Eu îți spun: eu și toate celelalte surori am fost adevărate martire în slujba noastră! Zi și noapte am fost în picioare; fără încetare am avut grijă de bolnavi; câteodată am făcut mai mult, decât ne cer legile și așa severe ale slujbei noastre. Fără încetare am postit și ne-am rugat; săptămânal am mers să ne spovedim. Și dacă ne-au venit gânduri de stătut de mariaj, atunci am strigat tare: „Iisus, Maria și Iosif, ajutați-ne și protejați trupul nostru de asemenea atacuri diavolești!” Și dacă nu a ajutat aceasta după ce am strigat de trei ori, atunci fugeam repede în biserică. Dacă nu a ajutat nici aceasta, atunci ne pedepseam până la sânge și ne puneam o curea din sârma cu capătul ascuțit pe dinăuntru pe trupul gol; și dacă nu a ajutat nici aceasta spre succesul dorit, atunci a trebuit să vină părintele în ajutor cu mijloace de exorcizare, dar din păcate aceasta avea numai efect la surorile tinere. Noi trebuiam, în loc de aceasta scoatere a diavolului din corp, facem baie cu apa rece. Vezi, tu drag prieten, așa de severă a fost viața noastră; da, unii câini de lanț nu ne-ar fi invidiat cu siguranță, dacă ar fi avut numai puțina înțelepciune! Pentru asemenea neplăceri am așteptat cu bucurie și cu dreptate cerească, pentru viața de câine adevărată care a fost pe pământ scumpă. Așa așteptam cu siguranță, cum așteaptă toți care își aleg pe pământ pentru Iisus și pentru gloria cerească drumul îngust și spinos al crucii! Dar uite acum gloria noastră cerească, cea mult așteptată! Nu arătam ca niște adevărate vrăjitoare? Culoarea feței gri închis și îmbrăcămintea constă din câteva zdrențe murdare. Grase suntem deja ca mumiile, care se găsesc așa din când în când în deșertul Africii și înfometate ca rechinii și însetate ca deșertul saharei! Acesta este cu siguranță cerul mult așteptat! Cum se poate înțelege o asemenea dreptate dumnezeiască? Când am ajuns de pe pământ aici, am văzut un om foarte rău, care nu a fost mai mult decât o prostituată și a fost așteptată de îngeri care au condus-o spre cer - o asemenea canalie! Dar la mine nu a venit până acum nici o pisică și nici vorbă de o ființă mai bună din cer! Intrebare: este aceasta dreptate? ! Ah ce amar, ce amărăciune! Am adus câteva fete cinstite care erau tinere, bogate și frumoase în slujba mea, care numai au blestemat ca m-am comportat așa cu ele. Și aceasta mă mai deranjează! Pentru asemenea lucrări și răspunderi blestemate în fața judecătorului veșnic!” Aici ies în față câteva surori milostive și încep să urle: “Da, da, da - tu scorpie bătrână, tu bestie ești întru-totul de vină! Nu ți-ai stricat limba până în stomac cu zbierăturile tale, pentru a ne convinge de slujba ta? Când nu am vrut să depunem jurământul - pentru că aveam cai mai buni în lume, decât am cunoscut în bordelul tău - nu ai fugit spre moarte și spre toți diavolii, pentru a ni se refuza ieșirea? ! Și când - în mare parte cu forță - am fost obligate să depunem jurământul așa cum un recrut își depune jurământul militar, adic㠄trebuie, dacă nu, ești a diavolului!”, - atunci am fost mai rău tratate decât cele mai sărace suflete din focul purificator sau poate chiar din iad. Nu am avut voie să le spunem nici măcar o silabă părinților noștri, cât de groaznic eram tratate! Numai preotului de spovedanie puteam să-i spunem și aceasta numai în scaunul de spovedanie, pentru că trebuia să tacă și el la asemenea acuzații! Noi cerem acum cerul și aceasta cu mai mult drept decât cei ca tine! Unde este? Condu-ne, sau punem mâna pe tine pentru totdeauna!” Prima maică se aruncă în fața episcopului Martin și îl roagă s-o protejeze. ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:24 Capitolul 60 ----------------------------------- Capitolul 60 Martin ca mesager al pacii - Lucrările prostești ale surorilor de școală și urmările de apoi - Avertizările lui Martin Episcopul Martin însă vorbește aici: “Ascultați toate, dragile mele surori! Lăsați să decidă singur Domnul Iisus printre voi; El singur este un judecător drept! Iar voi iertați-vă din inimă, așa va fi totul bine. Aceasta este casa mea și este o casă a pacii și a dragostei și nu una a răzbunării! De aceea liniștiți-vă și fiți optimiste, pentru că ați găsit la mine un acoperiș - și aceasta cu siguranță numai prin milostivirea nevăzută a Domnului! Dacă veți schimba ura voastră în dragoste, atunci veți ajunge la o înfățișare mai bună! Mulți merg un drum greșit pe pământ de binefacere; cum puteți să fiți voi o excepție! Voi ați făcut într-adevăr mult, dar nu pentru Domnul ci pentru cer, - și aceasta nu este nici pe departe creștinesc! Trebuie să faci întâi totul și după aceea să strig: „Doamne uită-te, am fost un slujitor leneș! O Doamne fii cu mine, slujitorul tău, milostiv!” Dacă voi dragi surori, nu veți decide între voi și nu vă veți judeca și blestema reciproc, așa veți găsi cu siguranță mila în fața lui Dumnezeu! Nu știți voi cum vorbește înțeleptul învățător Pavel, care pentru sine este un rău slujitor și nu pune preț pe lucrul său, ci numai pe mila pură a Domnului? Vedeți, acel învățător vorbește: „Nu prin lucrările tale, ci doar prin mila lui Dumnezeu vă veți mântui!” - Înțelegeți aceasta și aruncați toate așa zisele lucrări la picioarele Domnului! Recunoașteți în fața lui neimportanța ce ați văzut până acum prin lucrările voastre pentru viața veșnică și așa va deveni limpede mila Domnului peste voi! Vedeți, eu am fost episcop pe pământ și am crezut și eu că, dacă voi părăsi lumea, vor întâmpină mulțimi cerești. Dar a fost cu totul altfel! Eu însumi nu am văzut până acum cerul adevărat, cu toate că am vorbit des cu Domnul și am primit această casă direct din mâna Sa sfântă și milostivă. Și cum vreți ca voi să fiți deja încoronate cu toată gloria? De aceea aveți numai răbdare și dragoste și curaj, tot restul va veni de la sine!” Surorile milostive se dau acum liniștite înapoi. Episcopul Martin cheamă acum în față, pe surorile școlii, care în timpul acestei învățături au stat într-un unghi de parcă ar fi vrut să-și scoată ochii și le întreabă și pe ele, cum și în ce fel au ajuns în această grozavie și unde au trăit de fapt pe pământ. Și una din ele răspunde: “O iubite, înalt-respectatule prieten! Noi nu suntem toate din același loc, ci în parte suntem din Franța, în parte din Elveția, o parte din Tirol și o parte din Steiermark. Noi trăiam cât se poate de corect: zi de zi ne rugam cel puțin de 14 ori și de fiecare dată cel puțin un sfert de oră; zilnic mergeam la masa cea sfântă și nu am lipsit niciodată de la vreo mâncare. Duminica și vinerea mergeam la cel puțin trei slujbe, la predică și la sfințitul de după amiază și la ambele „binecuvântări“. Săptamânal dar mai ales în jurul crăciunului și a postului mergeam să ne spovedim cel puțin de trei ori și zilnic primeam cel mai sfânt sacrament de altar. Noi țineam din cinci în cinci săptămâni post pentru cele cinci răni sfinte și ne făceam vinerea 7 linii de durere în cinstea prea sfintei fecioare Maria, adică 4 pe sânul stâng și 3 pe cel drept cu o nuia sau cu o sfoară. Restul timpului îl petreceam cu observări și cu învățarea fetelor tinere. Cel mai mult am pus baza, ca în inimile tinere să se trezeasca din timp - dacă era posibil din punct de vedere financiar - , pentru a calcă pe urmele noastre și să pună la picioarele lui Dumnezeu toată bogăția lumească, pentru a deveni o curată și cinstită mireasă a lui Iisus Hristos! Tot așa nu am avut voie să mergem pe stradă cu capul descoperit și nu aveam voie să ne uităm la vreun bărbat: nici măcar la un preot de lume, ci numai la un frate din ordinul sfântului Francis și la un creștin sfânt și la episcop. Dacă ne veneau din când în când gânduri necurate, spuneam aceasta imediat maicii superioare și o rugam pentru o pedeapsă destul de cruntă pentru ieșirea acestor idei diavolești din inimile noastre curate. Maica superioară cea bună, care era foarte sfântă, ne spunea întâi cele mai înțelepte învățături și doar după aceea pedeapsa meritată, care era diferită pe măsura gândurilor necurate. Pentru un gând mic era o lovitura pe natura goală și pe el trei împletituri de trandafir și o zi de post completa. Pentru un gând mai mare erau 7 lovituri cu biciul pe natura goală, țâșnea sângele și pe el 12 împletituri de trandafir și 3 zile de post negru pe săptămână. Pentru un gând mai puternic - poate chiar la căsătorie, cum este ea astăzi - erau 15 lovituri cu biciul ascuțit, 30 de împletituri de trandafir și 9 zile de post negru în timpul a 3 săptămâni și o împletitură de sârmă metalică cu dinții spre interior pe pieptul gol sau pe brâu, fiind dictate ca pedepse și imediat puse în practică. La acestea s-au mai adăugat ispășirile spirituale, adesea mai tari decât acelea pe care n-i le dădea maica dragă și vrednică. Așa trebuiam noi adesea să ne sculăm noaptea, când este somnul mai dulce și să mergem să ne rugăm în cor la altar, ceea ce era greu, mai ales iarna. Dacă ne îmbolnăveam din cauza acelor eforturi și chinuri multe, atunci nu aveam voie niciodată ne dorim sănătatea cea dragă, ci întotdeauna numai cea mai amară moarte pentru a ispași păcatele noastre scuzabile și mai erau încă mai multe asemenea negări de sine îngrozitoare. - Tu înțelegi acum din relatarea mea, ce-i drept scurtă, dar foarte adevărată, starea noastră de pe pământ. Deci noi am suferit mult pentru Hristos și cel mai adesea, cu răbdare și ne-am subordonat cuviincios fără mârâim regulilor dure ale tagmei noastre severe! Noi am dat toate averile noastre acestei tagme călugărești pentru ca aceasta să se răspândească pentru slava celei mai fericite fecioare Maria și pentru mărirea tot mai mare a lui Dumnezeu! Așa că noi am crezut, n-am făcut lui Dumnezeu o cerere prea mare, dacă vom fi luați imediat după moartea noastră amară trupească în fericirea veșnică! Dar nu numai că am văzut aici spulberându-se în vânt toate speranțele noastre justificate, ci ascultă: Atunci când noi toate, care stăm aici în față ta, ne-am întâlnit aproape în același timp aici în această lume și ne-a fost spus de unii țărani ca ne-am afla acum în lumea spiritelor, am văzut atunci, de pe o altă parte, ajungând în aceasta lume, femei nouă bine cunoscute. Noi am așteptat cu siguranță vor veni imediat o grămadă de draci la noi, pentru a le trage imediat în iad pe aceste suflete femeiești rele, desfrânate și eretice, acestea meritând aceasta soartă, după părerea noastră! Dar ce s-a întâmplat - ah, cine și-ar fi putut închipui așa ceva vreodată! În loc de draci, s-au coborât din cer îngeri vizibili și le-au îmbrăcat pe aceste suflete rele și foarte păcătoase cu adevărate haine cerești! Ei le-au dat niște frunze de salcie strălucitoare și le-au condus drept la cer; pe noi însă nu ne-a slăvit nci un înger cu nici măcar o privire! Noi am zbierat, noi ne-am rugat, noi am implorat-o chiar pe Maria și pe Dumnezeu la toți sfintii și aleșii Lui, - dar toate strigătele noastre, acum cu siguranță de o durata de timp de milioane de ani, au fost până acum încă zadarnice! Spune, nu este asta prea de tot! ? Nu suntem noi înșelate, în timp și în veșnicie! Se poate numi oare și aceasta, o dreptate a lui Dumnezeu? !” Spune episcopul Martin: “No, no, aveți numai răbdare! Pentru acum sunteți îngrijite. Și chiar dacă n-ar fi mai bine pentru toată veșnicia în ceea ce privește situația voastră și atunci veți putea să o suportati! Fiindcă pentru slujba voastră tocmai nu trebuie să așteptați prea multe. De ce ați fost atât de proaste pe lume, ca să va lăsați închise, bătute și la sfârșit, chiar omorâte? Oare ce bun i-ați făcut aproapelui vostru cu asta? Voi v-ați îngrijit doar pentru pielea voastră și nu v-ați fi întristat prea mult, dacă Dumnezeu ar fi blestemat chiar tot pământul, dacă numai voi ați fi dobândit cerul! Uitați, cu o asemenea dragoste a aproapelui nu ajunge aici nimeni mai departe. De aceea, fiți răbdătoare și lepădați de la voi meritul vostru! Considerați-va ca fiind slujitoare rele și netrebnice ale Domnului, căci atunci veți găsi cu siguranță milostivire la Dumnezeu!șiți acum înapoi și lăsați să vină la mine femeile- inimii- lui Iisus!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:26 Capitolul 61 ----------------------------------- Capitolul 61 Cuvântarea femeilor- inimii - lui Iisus - Rătăcirea lor trupească și nebunia lor spirituală - Incercarea lui Martin de a le învăța și predica lui morală Surorile de școală pașesc acum înapoi puțin nemulțumite. Femeile- inimii- lui Iisus pășesc în față și încep imediat a ține următoarea cuvântare:” Prea distinse stăpâne! Noi suntem femei a celei dintâi tagme femeiești de călugărițe din lume, în care tagmă se primesc doar fete din cele mai bogate, bine văzute și nobile familii, unde ele pot învăța toate lucrurile care se pot învăța pe lume!” (Episcopul Martin în sine:” Nu-i rău, - acestea încep foarte bine! Exact așa îi place lui Dumnezeu, sau nu?” ) (Femeile- inimii- lui Iisus:) “Toate limbile, muzica și dans, tot felul de alte forme de gimnastică - precum scrima și călăritul unde este necesar - , atunci desen, pictură, tot felul de broderie și cusături artistice! Pe lângă acestea se învață bineînțeles și toate celelalte științe precum întreaga geografie, matematică, fizică, astronomie, istorie, nautică, hidraulică, geometrie, trigonometrie, stereometrie, poezie în cele mai alese limbi din Europa și încă o grămadă de alte lucruri folositoare. Mai simplu spus, în tagma noastră călugărească se predau toate științele lumii și se practică toate artele lumii - bineînțeles numai în acele cazuri, unde ele sunt cerute și unde se și plătește pentru învățarea lor. Restul timpului se petrece în rugăciuni, cântece și uneori în post, fiecare zi se ascultă o slujbă bisericească și săptămânal de trei ori spovedanie și împărtășanie. La încălcarea regulilor severe ale tagmei se aplică și pedepse aspre potrivite, care sunt tot timpul mai strict aplicate decât însuși regulile tagmei!” (Episcopul Martin în sine:” Ia uite, am fost totuși un episcop, dar secretele acestei tagme nu le-am știut în toate detaliile ei, precum tocmai acum! Ah, cu această tagma trebuie să aibă Domnul o bucurie foarte specifică! ? )” (Femeile- inimii- lui Iisus:) ”Tu dragă prieten foarte distins, tu poți înțelege din asta, - “ (Episcopul Martin în sine: ”ca voi sunteți cele mai proaste gâște!” ) (Femeile- inimii- lui Iisus:) “ce reguli grele are tagma noastră și ce mare” (Episcopul Martin în sine: “prostie” ) (Femeile-inimii- lui Iisus:)” negare de sine este necesară pentru a ține toate aceste mii de reguli grele. Da, eu îți spun că numai adevărate mari” (Episcopul Martin în sine:”nebunii” ) (Femeile- inimii- lui Iisus: ”spirite se numără printre aceea care pot ține toate acele reguli grele! Totuși noi toate am respectat cu strictețe toate aceste reguli pentru împărăția cerească ca niște eroine adevărate și am crezut că cerul nu ne poate scăpa astfel!” (Episcopul Martin în sine: ”Pentru aceasta este într-adevăr necesară o credință cu adevărat tare!” ) (Femeile-inimii- lui Iisus:) ”Dar acum tu nu vezi, după câteva milioane de ani pământești, încă foarte sărăcăcioase, exact așa cum am fost noi la început în această lume a spiritelor. Această casă a ta este primul lucru minunat, care ne-a venit în văzul nostru. - Intrebare: Este și aceasta totuși o dreptate dumnezeiască? !” (Episcopul Martin în sine: ”O niciunde mai mult decât tocmai aici la voi, voi gâște proaste!” ) (Femeile-inimii- lui Iisus:) ”În loc să ni se dea cerul bine meritat, a trebuit ca noi să auzim de la un țărănoi dur, arătând needucat și ordinar, atunci când am bătut la o poartă, deasupra căruia stătea scris „Ușa la cer“, a trebuit să auzim cuvintele: „Inapoi cu voi, voi fecioare nebune! De ce nu ați umplut înainte candelele voastre cu untdelemn!” (Episcopul Martin în sine: ”Nimic mai mult decât asta! Pe aceste gâște aș fi aproape și eu în stare să le arunc afară din casa mea!” ) (Femeile- inimii- lui Iisus:) ”După aceea a dispărut acea ușă cerească și noi am fost imediat înconjurați de o sumedenie de draci, care arătau ca niște lumini rătăcitoare. Acești draci săreau încontinuu în jurul nostru și ne supărau rău în tot timpul acesta nesfârșit, până ce am întâlnit de-abia cu puțin timp în urmă, în fuga noastră aproape veșnică, această companie aici prezentă! Ce spui tu, cel mai drag și distins prieten, la cele relatate de noi? Ce este aceasta, - oare ce să facem pentru a putea probabil să ajungem o dată la o stare mai bună? Oh, sfătuiește-ne, tu prieten drag și distins!” Spune episcopul Martin într-un mod foarte laconic-ironic:” Ah, ah, ah, Dumnezeu v-a făcut bineînțeles o foarte mare nedreptate! Fiindcă voi doar ați trăit strict după Evanghelie! Ah, asta trebuie s-o spun, în cazul vostru a fost Domnul Iehova Iisus foarte nedrept, atunci când El a făgăduit cerul acelora care respecta regulile foarte evanghelice ale tagmei voastre - și nu vrea să vi-l dea după spusele voastre! Această comportare din partea Lui se poate numi chiar impertinență și foarte puțin cuviincioasă! le refuzi cerul unor inimioare atât de gingașe și totuși așa de cultivate peste măsură, - ah, asta să fie tot ce se poate spune? S-ar putea numai să fie așa, voi ați făcut în secret practici sodomice între voi? Sau se poate ca voi să fi pus la sfârșit cea mai bună poruncă creștină a dragostei față de aproapele pe lângă miile de reguli învățate ale tagmei? !” Spune o altă damă, vrând să pară într-un stil foarte franțuzesc: “Aeh ne, aeh ne, mon ami, nous am trăit tu forțe inocent, esi relijion am avut tu forțe mult! O mon dieu, ce altseva nous avont nevoie pour le cer? Drogoste apropele nous am avut și practice sodomic nous nu știm, ce est asaseva? Nous am troit cum trebuie și ontelege, mon ami, inocent cum o flore! Ce vrea plus mult Monsieur Jesu Christ?” Spune episcopul Martin: “Te rog, încetează în numele lui Dumnezeu cu limba aceasta pocită! Doar ești o nemțoaică și nu poți să vorbești limba ta maternă din cauza a atâta prostie lingvistică? Crezi tu într-adevăr, o asemenea Gretel francezo-germană va ajunge aici în ceruri? Eu îți spun, tu gâsca foarte proastă, o să treacă încă mult timp până atunci! - Nu, așa ceva încă nu mi s-a întâmplat aici în lumea spiritelor! Spirite chiar și alte planete au vorbit cu mine o germană foarte limpede și acestei dame- a inimii -lui Iisus îi place mai mult pe franțuzeste, decât să vorbească cu mine germana! - De ce a putut cea de dinaintea ta, care este totuși o femeie din părțile Lyonului, vorbească cu mine bine pe germană și de ce, tu gâscă mândra, n-ai putut? !” Spune dama:” O prietene, pentru că am crezut că voi crește astfel în ochii tăi!” Spune episcopul Martin: “Acesta a fost desigur o credință foarte prostească din partea ta asemenea aceleea, prin care voi toți, din cauza prostiei voastre nemăsurate, așteptați cerul de la Dumnezeu! Sunteți voi de părere că Domnul a făcut cerul pentru asemenea gâște proaste? Oh, atunci vă înșelați amarnic! Eu vă spun: mai repede intră în cer toți măgarii și boii decât voi, țineți minte asta! Mergeți în cele mai din spate colțuri și învățați mai întâi smerenia! De-abia după aceea veniți și întrebați, dacă mai este liber pentru voi vreun loc de muncă ca slujitoare la vaci în cel mai din jos cer - ceea ce eu mă îndoiesc tare. Mergeți acolo unde v-am trimis!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:27 Capitolul 62 ----------------------------------- Capitolul 62 Discuție contradictorie între un iezuit și episcopul Martin - Invățarea unei surori milostive și cu frica de iad șește un iezuit în față și spune:” Prietene ales, tu pari a nu fi tocmai un mare prieten a științelor și a artelor, fiindcă nu le îndrăgești chiar foarte tare pe aceste femei ale inimii lui Iisus cu totul distinse. Și totuși ele sunt singuraă tagmă de maici, care s-au pus în slujba artelor și știintelor cu toată hărnicia dis de dimineață și până seara târziu și se aseamană astfel cel mai tare cu noi frații din compania lui Iisus! Ah, frate, prietene, cu aceste femei ar trebui să te porți cu mai multă cinste și dragoste!” Spune episcopul Martin:” Dar de ce dar, cu mai multă cinste față de aceste Gretele proaste și îngâmfate? Eu îți spun că pe acestea le întâmpin cu încă mult prea multă cinste! Acestora ar trebui să li se arate ușa și să fie aruncate afară pentru încă câteva milioane de ani. Poate că astfel vor uita limbile lor străine - ceea ce ar fi într-adevăr bine pentru ele! Uite, așa cum mă uit eu la ele, văd numai mânie și mândrie ieșind din ochii lor! Ele ar dori mult să se prefacă, dar aceasta nu funcționează aici în împărăția spiritelor. Pentru că aici pătrunzi cu o singură privire și ghicești acuși și ușor intențiile unor asemenea spirite ușuratice și îți dai seama cum sunt ele de fapt în interior. Dar fiindcă eu le pătrund pe aceste gâște acum mai bine și ele mă scârbesc mai tare din cauza nebuniei lor mari, eu doar trebuie să le trimit în acele colțuri, pentru ca să nu mă mai supăr, uitându-mă numai la ele. Dar tu însuți și colegii tăi de o cinste prostească trebuie tocmai să nu vă mândriți prea mult cu numele vostru tare necuviincios. Pentru că gândește-te singur și spune-mi, cu care drept vă numiți voi iezuiți și cine v-a dat voie să necinstiți numele dumnezeiesc în așa măsură? Tu vei înțelege atunci foarte ușor, cât de nerușinați ați abuzat voi înșivă de acest cel mai sfânt nume și cum ați putea acum să reparați iarăși această nerușinare! Poate oare unul din voi să spună: „Iisus, Domnul, ne-a chemat așa ca de exemplu pe un Pavel său Petru“? Sau a văzut vreodată unul dintre voi pe Iisus sau a vorbit cu El sau, în timpul trăirii în trupul vostru, a urmat careva dintre voi Evanghelia mai mult decât l-ați urmat pe Ignațiu de Loyola? Uite, voi ați fost într-adevăr cei mai înverșunați dușmani ai lui Iisus Hristos și vă numiți „iezu- iți“? !” Spune iarăși iezuitul:” Dragă prietene și frate, tu pari că înțelegi acest lucru ori puțin cam rău sau chiar de loc! Nu înțelegi tu ce înseamnă: Omnia ad maiorem de gloriam (Totul pentru cinstea mai mare a lui Dumnezeu)! ? Uite, în aceasta constă motivul numelui nostru! Nu așa de parcă Iisus, Domnul, ne-ar fi numit astfel, ci noi numai am ales acest nume pentru cinstea mai mare a Lui! Eu știu că mijlocul în sine nu este lăudabil. Dar ce importanță mai au mijloacele, dacă numai scopul este bun și scuză mijloacele, chiar dacă acestea sunt cu multe semne de întrebare!” Spune episcopul Martin:” Tu vorbești aici tot așa ca un nebun și judeci lucruri dumnezeiești ca un orb culorile! Ești tu oare de părere că Dumnezeul mare, pe care îl cinstesc veșnic, pentru tot infinit, miliarde a celor mai neauzite minuni ale minunilor - eu îți spun: minuni sfinte, a căror claritate, măreție și cea mai nespusă frumusețe dumnezeiască este atât de mare, ele te-ar omorî în numai o singură clipire, dacă le-ai putea vedea -, ești tu de părere că astfel se va mări cinstea Sa cu ceva, dacă tu te numești pentru cinstea Lui și pe nedrept un „iezuit“, sau dacă tu, cum ai pomenit, vrei să atingi scopuri aparent bune prin o mie de alte mijloace, care sunt adesea foarte detestabile? ! Ești tu oare de părere că Iisus a introdus oribila incviziție printr-un călugăr pentru mai marea Lui cinste? ! Sau crezi tu, Iisus are o plăcere la omorârea fastuasă a ereticilor și a altor fapte îngrozitoare pe care voi le-ați făcut pesemne pentru mai marea Lui cinste, având voi totuși în culise un cu totul alt scop, nu rar, cel mai detestabil scop? ! Crezi tu într-adevăr că Domnul Iisus are o plăcere, care îl cinstește, la faptul că ai făcut fete gravide și le-ai închis atunci de vii în zidurile bisericii tocmai pentru aceeași mai mare cinste a lui Dumnezeu? Sau tu, pentru mai marea cinste a lui Dumnezeu, ai tras la tine bogăția a mii de văduve și orfani prin tot felul de amăgiri ale iadului și n-ai avut după aceea nici un sentiment pentru a ajuta, când vedeai mii de oameni scufundându-se în cea mai mare mizerie? ! Ești tu încă într-adevăr de părere că așa ceva a servit pentru mai marea cinste a lui Dumnezeu și că Domnul Iisus ar avea plăcere la o asemenea preamărire a numelui Său? Oh, dacă tu crezi într-adevăr așa ceva, atunci ești tu ființa cea mai tare de compătimit din întreaga veșnicie nemărginită a lui Dumnezeu! Oare ce vei spune tu, dacă Iisus, singurul Domn veșnic și Dumnezeu al cerului și a nenumăratelor miliarde de alte lumi, ar sta în fața ta și te-ar întreba, cum ai urmat tu și toți cei din tagma ta cuvântul Sau? Și cine v-a dat voie, nesfințiăi, într-un asemenea mod oribil, numele Său cel mai sfânt? Spuneți - da, spuneți voi toți, oare ce i-ați răspunde Dumnezeului atotputernic și veșnic? !” Pe toți îi cuprinde o tremurare vizibilă și o stupiditate rigidă. Nici unul n-are curajul să-i răspundă episcopului Martin nici măcar un cuvânt, fiindcă toți îl consideră ca fiind un înger de judecată. Numai o soră milostivă merge foarte înspăimântată la episcopul Martin și spune:” O tu înger de judecată pentru numele lui Dumnezeu! Numai la iad să nu ne osândești; în focul veșnic vrem doar noi toți să megem cu drag în numele lui Dumnezeu! Oooooh, dar asta este îngrozitor, ce judecător sever ești tu! Hohoh - ai numai puțină milă cu noi săraci păcătoși și sărace păcătoase!” Spune episcopul Martin:” Scoală-te, tu soră milostivă proastă ca fulgerul! Eu veșnic nu sunt un judecător, ci eu însumi sunt un păcătos sărac și sper în mila lui Dumnezeu. Dar îmi recunosc acum marea mea prostie mulțumită lui Dumnezeu și așa vă arat eu vouă și pe a voastră, ca voi să îndepărtați de ea, precum o vrea veșnica ordine a Domnului. Căci altfel veți cadea în mai mare strâmtorare, în loc să ridicati la o mai mare fericire! Dar, nu vă judec eu, dovedește faptul că v-am primit pe voi pe toți și nu v-am trimis de la mine, ci v-am reținut pe toți cu prietenie - dacă voi vreți să rămâneți la mine. Dar dacă rămâneți, atunci nu trebuie să țineți mai departe la nebuniile voastre, ci să lăsați liniștiți învățați de acela, care are aici mai multă experiență decât voi noi veniți în această lume. Fiți numai tăcuți și reflectați la cuvintele mele!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:28 Capitolul 63 ----------------------------------- Capitolul 63 Discuția contradictorie a lui Martin cu alți doi iezuiți și doi liguoriani șesc iarăși doi iezuiți și pe lângă ei încă doi liguoriani în fața episcopului Martin și spun:” Dragă prieten bun, noi suntem desigur foarte tare de acord cu învățătura ta pe care ne-ai dat-o nouă tuturor în același timp. Cum simțim noi acum, nu este nimic de împotrivit față de ea. Dar dacă noi am avea pe lângă, numai o ocupație neânsemnată, atunci am fi noi foarte mulțumiți cu acest destin al nostru și n-am cere pentru toată veșnicia nici unul mai bun. Dar dacă ar trebui să trăim pentru toată veșnicia fără nici o ocupație, atunci ne-ar fi la sfârșit mai dragă moartea deplină decât o asemenea viață fără ocupație și monotonă.” Spune episcopul Martin:” Prieteni, puteți voi să citiți, ce stă scris pe această tabla albă și rotundă?” Spune unul dintre cei patru:” O da, dar aici stă scris cel mai fatal lucru „ziua mâniei este acea zi! Eliberează-ne de tot răul! Ține minte, omule, tu ești pământ și pământ vei deveni! Ei se odihnesc în pace!-le, Doamne, pacea veșnică și lumina veșnică le lumineze! Din adâncuri am strigat eu! Chemarea mea să ajungă la tine! Da-le viața veșnică, Doamne și un loc în sânul lui Avraam și lasă-i pe ei să șadă la masa lui și să mănânce cu el pentru toată veșnicia, amin!” Uite, de citit, încă mai pot, chiar dacă n-am mai văzut nici o litera în decursul a câtorva mii de milioane de ani, după sentimentul meu. Dar spune-mi, la ce să folosească aici aceste versete vechi dogmatice? Se orientează oamenii aici în lumea spiritelor într-adevăr după aceste versete? Adevărat, dacă așa ar sta lucrurile, atunci ar fi existența noastră a tuturor foarte neconfortabilă pentru toată veșnicia! O prietene, explică-ne aceasta, cum este asta de înțeles aici!” Spune episcopul Martin:” Cum altfel se pot înțelege aceste versete, decât numai așa, cum sunt ele scrise acolo! Eu vă spun că aceste pasaje nu au un alt sens decât acela, care se poate înțelege limpede din cuvintele compuse ale pasajului! În afară de aceasta, spuneți doar voi înșivă: Ați înțeles voi cumva vreodată pe pământ un alt sens din aceste exclamații, decât acela care se înțelege din forma lor de din afară? Doar ați fost pe pământ mulțumiți cu aceste versete, pentru că ele vă aduceau bani și o cinste secretă și duhovnicească, dar de ce să jeneze ele acum, în timp ce sensul lor se aplică la voi într-un mod practic? Pentru ce aveți nevoie de o ocupație? se odihnească ei în pace; de aceea lăsați-i să se odihnească în pace! Această odihnă în pacea veșnică ați găsit-o voi toți acum! Și lumina este aici, care strălucește încontinuu înăuntru prin acele ferestre mari și frumoase. Deci și casa mea este asemenea sânului lui Avraam și acel dulap de acolo mare și plin cu pâine și vin bun, o adevărată masă a lui Avraam, la care voi vă veți hrăni veșnic împreună cu mine până în ziua judecății - și dacă voi nu veți fi osândiți în această zi a mâniei, atunci vă veți hrăni veșnic și după acea zi! Dar ce vreți mai mult? !” Spune unul dintre liguoriani:” Da, da, prietene, tu ai dreptate, așa stau lucrurile cu siguranță. Dar lasând aceasta deoparte, eu trebuie să spun conform simtului meu că întâmplarea aceasta foarte plictisitoare în ceea ce privește trecerea timpului devine nespus și înspăimântator de plictisitoare! Gîndește-te: veșnic aici, cu totul trândav și să nu ai veșnic nimic de așteptat aici! Ascultă, prietene, această plictiseală după câteva decilioane de ani pământești! O Doamne, asta doar nu va mai putea să suporte nici o ființă în viață!” Spune episcopul Martin:” Da, dar la ce îți folosește aici înțelepciunea ta! Oare n-ai citit niciodată este scris: „Fiecare își va trăi credința sa” și „În modul în care cade pomul, tot așa va și rămâne el pe pământ“? Așadar, de ce am crezut asemenea lucruri prostești a căror adevăr nu ne priește aici? Noi am fost pe lume niște măgari încăpățânați, așa că trebuie să acceptam și aici devenirea reală a credinței noastre măgărești, ori ne place ori nu! Dacă însă ne-am fi rânduit pe lume mai înțelept credința noastră, atunci ar sta lucrurile aici mai bine în privința noastră. Noi toți însă - eu nu mă exclud - am fost pe lume cu atât mai fericiți, cu cât mai mult întuneric răspândeam acolo. De aceea să nici nu ne jeneze starea noastră de aici, trăim aici înmormântați toți împreună în prostia noastră proprie ca într-un așa zis sân al lui Avraam! Oare nu au existat și există pe lume o grămadă nenumărată de măgari bătrâni, boi și capete de oaie, care de fapt ei înșiși bolborosesc încontinuu despre lumină și culturalizare? Chiar dacă lor li se dă o lumină mai bună și o mâncare mai bună, ei totuși nu se orienteaza după acestea, ci se întorc foarte comod la prostia lor veche, mănânca hrana veche și își desting ochii în lumina slabă a grajdului lor de măgar sau de bou, așa încât ei să poată rumega gunoiul vechi din stomacul lor. Uitați, asemenea măgari, boi și capete de oaie am fost tocmai și noi cu desăvârșire. De aceea nici nu trebuie să ne minuneze, dacă Domnul s-a îngrijit atât de darnic pentru firea noastră animalică, veche. Cine a fost bucuros că s-a aflat în prostie, acela să rămână în bucuria lui! Cine a fost fericit când putea dormi, acela poate dormi aici după dorința inimii lui! Cui i-a plăcut trândăvia, acela să se odihnească veșnic aici! Aceluia căruia i-a plăcut mâncarea și băutura, acolo se află masa lui Avraam! Cui i-a plăcut compania fecioarelor, acela are acolo surorile milostive, surorile de școală și femeile- inimii- lui Iisus! Noi suntem oricum îndestulați cu toate lucrurile; dar de ce mai mârâim încă? !” Toți dau din umeri și spun:” Tu ai dreptate, ce-i drept - dar diavolul să ia cu el înțelepciunea noastră! Dacă noi am mai putea odată devenim broaște pe pământ și să putem bălăbăni după dorința noastră și atunci ne-ar fi evident mai bine! Dar ce nu se mai poate schimba, aceea trebuie să rămâne din păcate așa cum este.” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:31 Capitolul 64 ----------------------------------- Capitolul 64 Mărturisirea sinceră a minoriților - Roma ca purtătoare de vină Recunoașterea începătoare și îmbunătățirea la minoriți șește un minorit în față și spune:” Prieteni, lăsați-mă spun și eu un cuvânt! Și chiar dacă n-ar aduce îmbunătățirea stării - ceea ce eu bineînțeles că nu pot decide - , ne facă totuși mai agreabilă cel puțin o parte din odihna veșnică care ne așteaptă!” Spun toți:” Bravo, foarte bine! Vorbește numai așa că noi te vom asculta cu plăcere! Pentru că tu ai fost cunoscut deja pe lume ca fiind un orator iscusit și foarte înțelept! Vorbește numai cu hărnicie, așa cum știi numai tu să vorbești!” Spune minioritul: “Frați și prieteni, noi am avut pe pământ într-un fel două Evangelii. În primul rând de la Hristos, Domnul nostru și de la câțiva apostoli și în al doilea rând cea a bisericii romano-catolice, care și-a pus titlul unic și dogmatic ca „fiind singura care te face fericit“, prin care a spus că este singura care se află în scaunul lui Petru și încă se mai află și unica care posedă cheia spre cer și spre iad. Acestei biserici am jurat să îi rămânem credincioși până la sfârșit și să credem tot ce spune ea pe tema credinței - dacă este scrisă într-o oarecare biblie sau nu. Tot în acest fel ne-am angajat orice altfel de credință sau de gândire s-o privim ca fiind păcătoasă și blestemată. Ce am jurat, de aceasta ne-am ținut - cu toate că des a fost împotriva conștiinței noastre și împotriva a oricarei judecăți omenești. Voi știți cu toții, cum a fost interzis de biserică și privită ca un păcat de moarte citirea bibliei fiind permis doar citirea Evangheliei prescurtate și aceasta numai în zilele de duminică. Tot restul aveau voie să citească și să înțeleagă numai doctorii și teologii. Nouă ne-a fost sortit numai tații bisericești și cartea de rugăciuni, după care și regulile de ordine, Ignatius din Loyola, tablourile, slujbele, spovedania și încă o grămadă de alte lucruri, care pot fi numite aici fără frică ca fiind des prostii răutăcioase. Intrebare: Ce vină avem noi dacă Dumnezeu a dat voie cel puțin la constituția bisericii romane, adică învățătura adevărată a lui Iisus? Vinovatul trebuie tras la răspundere prin dreptate omenească sau cerească. Și noi ar trebui să fim înștiințați cum trebuie să ne comportam în viitorul veșnic și cum să îndreptăm greșelile pe care le-am comis pe pământ!” Vorbesc ceilalți: “Bravo, ai vorbit într-adevăr înțelept și ne-ai adus mare bucurie cu aceasta! Cel ce este de vină tragă consecințele pentru noi! Așa este drept! Scaunul roman să tragă consecințele și toți ceilalți care ne-au îndemnat fără aștepte acordul nostru într-un timp, în care gândirea noastră ar fi devenit coaptă și deșteptată în lumina cea dreaptă! Am fost botezați fără acordul nostru și prin acest botez primar ni s-a aplicat cunoștința romana, adică a devenit copilul deja responsabil în corpul mamei. Sau nu este mai mult decât o grozăvie ca prin unii înlocțiitori să lași un copil nou născut să jure un jurământ de devotament? Fără a se gândii, dacă va deveni copilul mare, dacă este de acord cu acest jurământ, iar în caz contrar ar trebui să rupă jurământul. Oh, aceasta este groaznic de anticreștinesc! Doar a spus singur Hristos: „Cine crede și se botează, acela va deveni fericit!” Oh, aceasta este anticrist; cum poți să fi botezat înainte de a conștientiza credința creștină în sine? Botezul trebuie să fie un adevărat carnet, care acceptă ca sfoara de ghidare în viață, doar credința creștină! Știe un copil nou născut ce înseamnă credința, ce înseamnă credința creștină și ce este un carnet? Ah, dacă stai și te gândești despre aceasta, devine prostia din ce în ce mai mare și contra crestinismului! Se spune, prin botez se șterg toate păcatele de moștenire și toate păcatele pe care le-ai făcut înainte de botez. Oh, cât de groaznic de prostesc este aceasta! Poate un om puțin mai breaz să învinovățească un copil, pentru că părinții au făcut o greșeală care poate fi iertată între ei? Și Dumnezeu, cel mai înalt înțelept, socotește greșeala lui Adam ca fiind păcat de moarte și să dea aceasta vina încontinu de mii de generații care de fapt nu au nici o vină la pasaul sau greșit? ! Da, aceasta poate fi cu drept înțeles. Dar ce are de-a face cu păcatele de dinainte de botez, aceasta este pur și simplu amuzant! Un copil doar nu poate să păcătuiască deja în corpul mamei! Dar un păgân, care trece la religia creștină, care este de fapt acum mult mai pagână decât tot ce este păgân, ce păcat ar putea avea? Ar fi păcătuit numai față de legile sale păgâne. Căci față de religia creștină nu poate un păgân să păcătuiască, deoarece el nu le-a cunoscut! îi lași unui păgân păcatele sale, nu ar însemna nimic altceva decât să-i confirmi de la bun început cât este de păgân. Tot același lucru este și în cazul unui evreu: căci să-i ierți unui evreu prin botez că a fost așa de mult timp un evreu, atunci aceasta ar fi tot ce își poate imagina un om cât de cât breaz ca punctul culminant a prostiei!” Vorbește iarăși minioritul: “Prieteni voi m-ați întâmpinat. Observațile voastre au fost corecte. Eu vă spun: mie mi se pare această facere creștinească romană deja din burta mamei ca fiind la fel ca una din povestirile acelea vechi, unde este vorba de prescriere diavolească! Prin gândirile joase și politice suntem deja prescriși din burta mamei ca fiind „draci“ și prin Roma este luat din toate părțile în posesia ei. Oh, acesta este un lucru lăudător! Și așa o „primă biserică creștin㔠care este anticristă, se mai numește și „Mama” și conducătorul ei „Un înlocțiitor a lui Iisus Hristos“, adică înlocțiitorul lui Dumnezeu! Ciudat, ciudat - și totuși este adevărat: în ce labirint am fost noi toți și nu am observat, am fost deja de la botez adevărați „păcătoși“! Prin botez a trebuit să scăpăm de acel prostesc păcat moștenit, pentru a deveni prin aceasta copii ai lui Dumnezeu. Frumoși copii ai lui Dumnezeu, - Dumnezeu fie cu noi! În loc să scăpăm de iad, am fost pur și simplu botezați în direcția iadului! Și să nu se gândească cumva din greșeală cineva la o adevărată îmbunătățire a vieții sale, s-au inventat spovedanile cu drepturile absolute la noi preoți. Prin aceasta a fost aruncat fiecare om înapoi în vechiul său scaun și nu a fost niciodată în stare să devină o nouă creație în Hristos! O frați, frați, frați! Acestea sunt lucruri, care ne rămân o enigmă cum a dat voie Dumnezeu la aceasta! „Deveniți desăvârșiți, așa cum este și Tatăl vostru în ceruri!” Frumoasă desăvârșire, unde trebuie să fi fără ștință prost ca un pește și numai acum ca duh începi să vezi în lumina cerească, în ce labirint te-ai aflat pe pământ! Ar mai fi mult de vorbit și s-ar dovedi tot mai concret, scaunul roman este singurul vinovat la confuziile noastre. Dar eu mă gândesc, ce înțelegem noi numai puțin, aceasta vede Domnul în plină lumină. Și El va fi milostiv cu noi, păcătoșii, dacă vom ierta din inima pe cei care au fost și sunt de vina la întunecarea noastră planificata! Aceasta este părerea mea; ce părere aveți voi?” Toți strigă tare “bravo” și sunt - abstracția făcând câțiva iesuiți - cu toții întru-totul de-acord cu el. ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:32 Capitolul 65 ----------------------------------- Capitolul 65 Episcopul Martin le redă vederea iesuiților care sunt spiritual nevăzători Pe iezuiți însă, îi ia episcopul Martin pentru a-i prelucra și începe să țină un discurs foarte radical cu aceștia care neagă dând din cap și din umeri, un discurs care suna așa: “De ce voi dați din cap negând și dați din umeri cu îndoială? Ințelegeți voi lucrul acesta mai bine decât tovarășii voștri care gândesc acum destul de limpede? Eu nu cred așa ceva! Eu știu însă, încotro vreți să ajungeți voi cu gândirea voastră și tocmai în aceasta constă motivul pentru care voi, cei puțini, dați din cap și din umeri! Uitați, eu vreau să spun, ce vă acoperă încă ochii cu valul întreit a lui Moise! Mai întâi este de vină gândirea voastră veche, rigida și de necurmat, care domina tot timpul cugetul vostru și nu lasă ajungă nici o lumină mai bună și curată în inimile voastre. În al doilea rând este de vină credința voastră deșartă și întunecată după care voi credeți că, pentru a fi creștin, nu este necesar nimic mai mult decât botezul. Este numai nevoie ca să îl botezi pe cineva în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh - și creștinul este deja desăvârșit după credința voastră rătăcitoare! Cu adevărat, o credință frumoasa! Și în al treilea rând, sunteți voi încă de părerea trufașă și credeți cu dorința de a deține putere, voi sunteți adevărații apostoli ai Domnului și aveți din partea Lui puterea de a face, ce vreți voi, fiindcă ați avea pesemne adevăratul Duh Sfânt! O voi nebuni bătrâni! Prin ce puteți voi dovedi așa ceva? Unde stă scris în scriptură un asemenea text prin care s-ar putea justifica nebunia voastră? Sunteți voi oare de părere ca Domnul a vorbit cu voi, anticreștini în totalitate, tot așa, cum i-a zis El lui Petru și celorlalți apostoli, atunci când El i-a trimis în lume, pentru a propovădui Evanghelia Sa tuturor popoarelor? Oh, în acest caz voi sunteți într-o mare rătăcire! Uitați, acolo este scris: „Luați Duh Sfânt! Ceea ce voi - deținând acest Duh Sfânt - veți lega sau dezlega pe pământ, aceea să fie legat sau dezlegat și în ceruri!” Dar ați avut voi vreodată acest Duh Sfânt? Poate să se contrazică vreodată Duhul Sfânt însuși poate el să schimbe, ceea ce el a stabilit o dată? Sau poate el să devină mai înțelept și să recunoască poruncile sale, date o dată, ar fi deficiente și de aceea ele ar trebui înlocuite cu altele noi și mai bune? Așadar, n-a știut încă Duhul Sfânt în vremea apostolilor, vor fi nevoie mai târziu de călugări în toate formele și soiurile, pentru a-i duce pe oameni la ceruri? va fi nevoie de icoane, săpături în lemn, moaște, tablouri de milostivire, clopote, agheasmă, tămâie, îmbrăcăminți de slujba ale preoților, reverende, biserici și mănăstiri, portire și chivote, clopotele de slujbă, ministranți vorbind în latină și alte mii de asemenea prostii, pentru a ajunge în cer? Cât de orb a trebuit să fie totuși Duhul Sfânt pe atunci, fiindcă el n-a știut și n-a introdus imediat asemenea lucruri necesare deja din timpul apostolilor pentru mântuirea sufletelor oamenilor! Sau sunt primii creștini împreună cu Petru și Pavel tocmai de aceea într-adevăr ai diavolului, pentru că n-au avut nici biserici, nici clopote, nici slujbe în latină și înmormântări după rânduiala catolică și nici icoane miraculoase mântuitoare, nici chiar spovedanie și ultima ungere cu untdelemn, nici parastase scump plătite, nici slujbe de pomenire, nici giulgiu, nici felinare de vânt și lumânari de ceară galbene și mai multe asemenea lucruri? ! Deci încă nu vă dați seama de prostia acestor lucruri? Nu înțelegeți că noi toți - fiind întru totul despotic tocmai prin această lăcomie a noastră și dorința de putere strălucitoare, nu numai fără cea mai neânsemnată misiune evanghelică, ci am creat direct împotriva cuvântului lui Dumnezeu și împotriva învățăturii a tuturor apostolilor - am fost cei mai evidenti păcătoși împotriva Duhului Sfânt prin așa numitele fapte, legi și ceremonii slujitoare lui Dumnezeu, păcătoși despre care Dumnezeu a spus că nu li se va ierta nici acum și nici în veac? Dacă voi comparați numai o dată superficial cuvântul curat a lui Dumnezeu dat oamenilor cu nebunia noastră romano-catolică, trebuie doar să vi se deschidă ochii. Și voi trebuie să-mi dați întru totul dreptate ca Roma nu este altceva decât desfrânata Babilonului menționată foarte clar în mărturisirea dumnezeiască și ca noi preoții suntem cei mai aproape îngerași - diavoli - ai ei în formă optimă! Deci lepădați, dragi frați și surori, nebunia voastră veche lumească! Adresați-vă toți, împreună cu mine, singurului Dumnezeu și Domn Iisus Hristos - căci astfel veți fi voi toți desigur primiți cu milostivire! Dar ascultați: nu această cuvântare a mea slabă, chiar dacă ea este bine intenționată, convingă tare și de neclintit la aceasta întoarcere spre Dumnezeu, ci numai voința voastră proprie și dragostea inimii voastre!” Toți sunt acum de-acord cu episcopul Martin, - numai femeile- inimii- lui Iisus spun:” până când noi nu primim însărcinarea pentru asta de la însuși Dumnezeu, sau cel puțin de la preacurata fecioara Maria, rămânem noi credincioase mamei noastre catolice și nu primim de la voi nici o învățatură nouă, care ar putea să ne ducă la iad!” Spune episcopul Martin:” Tăceți numai, voi Gretele proaste! Domnul se va ocupa de voi imediat! Dacă nu vreți să preluați Evanghelia imediat și să o faceți punctul de reper al vieții voastre, atunci rămâneți în prostia voastră o întreagă veșnicie și mâncați din grăsimea mamei voastre dragi romano-catolice! Ca să nu deveniți astfel prea grase și frumoase, pentru asta se va îngriji desigur înțelepciunea și grija Domnului. Pentru că Domnul știe să impună la asemenea spirite proaste o dietă tare și homeopatică, care durează adesea o mică veșnicie și ajută decis cel mai bine la asemenea spirite proaste - ceea ce eu știu din experiență! lăsăm aceste femei proaste și întunecate în credința lor! Noi vrem acum însă ne consacrăm unei lumini mai bune în numele Domnului!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:34 Capitolul 66 ----------------------------------- Capitolul 66 Mărirea inimii și a casei - Chemarea Domnului către Martin Intreabă minoritul:” Unde, frate, unde este lumina ta mai bună, pe care ai menționat-o? Incotro vrei să ne duci, pentru ca noi să o vedem?” Spune episcopul Martin:” Urmați-mi încoace în mijlocul sălii, căci acolo se află un mecanism astronomic cu adevărat dumnezeiesc și artistic teluric! Acolo vrem noi mai întâi să aruncăm o privire mai amănunțită la pământul pe care l-am locuit și să ne îndreptăm atunci de la el spre celelalte planete și în sfârșit, spre soarele însuși. Privind la toate acestea, veți vedea voi unele lucruri, care v-au fost până acum o enigmă. Deci numai înainte!” Toți se duc acum la locul acela numit și îl înconjoară în rânduri strânse. Și femeile-inimii- lui Iisus se furișează foarte încet după ei, pentru a vedea și a auzi toate acele lucruri care se discută acolo și cam cum va arăta acea lumină mai bună menționată de episcopul Martin. Episcopul Martin vede aceasta și spune atunci destul de tare:” Pentru ce vă furișați voi domișoare înțelepte în urma noastră, ca pe pământ o poliție secretă! Dacă doriți voi să întoarceți spre lumina mai bună împreună cu noi, frații și surorile voastre, atunci mergeți deschise și voioase ca noi! Furișări secrete și iscoditoare nu se acceptă aici! Ați înțeles?” Atunci când femeile- inimii- lui Iisus aud așa ceva, se opresc și spun:” Prietene, nu fi prea supărat pe noi! Pentru că, așa cum știi, noi suntem proaste și slabe și cu siguranță amăgite - așa cum ai fost și tu desigur și n-ai crezut imediat totul, ce ți s-a spus, atunci când ai intrat în această lume -, de aceea ai numai puțină răbdare cu săracele de noi, te rugăm pentru asta! Noi n-am primit până acum de la tine o denumire mai bună decât cea de „Gretele“ și nu ne-am plâns de asta. Dar, luăm apărarea tagmei noastre, doar nu este chiar așa de rău! Tu, prieten drag, ne-ai întâmpinat însă foarte dur, dar noi am suportat-o, chiar dacă am mârâit puțin. Noi te rugăm acum însă, ne ierti și nu mai fi atât de dur față de noi sărace păcătoase!” Spune episcopul Martin:” Ah, această limbă a voastră îmi place totuși mai mult decât cea franceză. Dacă adresați mie în așa fel, atunci veniți numai cu curaj și bucurie la mine încoace și convingeți-vă de toate, ce se află aici, ce se va întâmpla și ce se va întâmpla după aceea!” Femeile-inimii- lui Iisus se duc acum mai repede acolo și încep a se minuna nu puțin, atunci când ele văd acest macanism mare și ingenios. Iezuiții înconjoară imediat globul pământesc și își pun miinile pe cap de atâta minunare, ca globul este făcut într-adevăr cu o așa de mare asemănare cu pământul și nu lipsește de pe el chiar nici cel mai mic detaliu. Minoriții privesc la glob cu aceeași minunare, tot așa și liguorianii. Franciscanii admiră mai mult sistemul planetar și strălucirea soarelui, care răspândește atât de multă lumină, cât este necesară pentru iluminarea întregului mecanism planetar. Acest soare le place cel mai mult și surorilor milostivirii și surorilor de școală. Mai simplu spus, toți admiră acest mecanism și episcopul Martin este pe postul de a explica aceast lucru straniu ceresc, atât de bine cum îi este lui posibil, în timp ce bineînțeles că nu ține câteodată pentru el câte o glumă sarcastică despre fenomenele care se petrec pe pământ. După ce a stat toată societatea un timp îndelungat la acest mecanism planetar și pământesc și s-au lăsat încadrați toți de episcopul Martin, devine deodată cât se poate de luminos în acea sală. Și episcopului i se pare mult mai mare decât a fost în acea lumină slabă. Societatea obsearvă și acest lucru și îl întreabă pe episcop de unde vine acea lumină și prin ce s-a declanșat lărgirea semnificativă a acestei săli. Episcopul Martin vorbește: “Dragii mei prieteni, frați și surori! Aceasta nu trebuie să înstrăineze așa de tare. Căci aici se schimbă totul foarte ușor ce a fost vizibil mai devreme în alt fel și chip. Nu ați observat când ați venit aici cât de mică a fost această casă pe dinafară și cât de mare era de fapt pe dinăuntru? Vedeți, aceasta este cu siguranță un miracol! Așa este și această apariție un miracol, cu toate că noi toți nu înțelegem cum se produce aceasta, dar pentru Domnul nostru este ceva foarte ușor. Dar eu cred cum voi toți v-ați deșteptat, lasă și Domnul să pătrunda spre noi mai multă lumină. Și pentru că s-au lărgit orizonturile noastre în legătura cu El, așa ne-a mărit și El corespunzător locuința noastră, pentru a avea cu toții suficient loc. Oh, la astfel de apăriții nu trebuie să mirați aici în împărăția miracolelor: aici nu se coc mai întâi cireșele și după aceea prunele și imediat după aceea ringlotele, ci aici se întâmplă toate după coacerea inimii noastre prin puterea, dragostea și înțelepciunea Domnului! Dar acum zăresc deodată acolo pe tabla aceea rotundă un scris nou și strălucitor! Trebuie să uit ce scrie acolo!” Episcopul Martin merge spre tabla și citește: “Martin ieși afară, căci am treaba cu tine! Iar între timp să se comporte liniștit restul societății. Vino, așa să fie!” Episcopul Martin înștiințeaza fericit societatea, trebuie să se comporte liniștită, ce fac de îndată aceștia. El însă vrea să urmeze imediat chemarea de pe acea tablă. ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:35 Capitolul 67 ----------------------------------- Capitolul 67 Schimbarea grădinii - Borem grădinarul Când iese episcopul Martin afară din casa sa, zărește grădina lărgită în jurul casei sale într-o fază cât se poate de înfloritoare, ceea ce îi aduce lui bucurie foarte mare. Așa vede el iar locuință Domnului în apropiere spre răsărit, ce îl face foarte fericit. Dar el se uită în toate directiile și nu vede pe nimeni care să-l aștepte. Aceasta îl pune pe Martin al nostru iarăși puțin pe gânduri; dar de data aceasta nu își pierde nici speranța și nici răbdarea și merge în grădină, pentru a mă căuta pe Mine, Domnul. El crede că Eu mă ascund undeva pentru a nu fi văzut de grupul cel mare prin geamuri. Episcopul Marin caută cu hărnicie toată grădina. Deoarece nu mă găsește vorbește cu sine:” Aceasta pare iar a fi o glumă mică cerească! Dar nu face nimic, dacă urmez obligațiile mele cunoscute. Facă ce-o vrea Domnul însuși sau vreun trimis de-al Lui, aceasta îmi este mie tot una. Eu aș putea bineînțeles să merg dincolo la locuința Sa, dar, pentru aceasta, nu am misiune. Căci pe tablă era scris numai: „Martin vino afară; pentru că am treaba cu tine!” Afară sunt, cuvintele le-am respectat cu exactitate. Dacă m-a chemat pe degeaba afară Domnul, atunci nu este treaba mea, eu sunt aici.” După aceste gânduri se plimbă episcopul Martin mai departe prin grădina întinsă și descoperă chiar la marginea grădinii un grădinar care plantează în pământ un pom după altul. Spre acest grădinar harnic merge el. Când a ajuns în apropierea lui, îl recunoaște imediat pe librarul Borem și îi vorbește cu bucurie: “O frate, o prietene! Cât de des am regretat că te-am jignit așa de tare! Iartă-mă și devin-o pentru totdeauna ghidul meu nedespărțit! Iată, eu recunosc cu totul nedreptatea mea față de tine - și mai ales față de mila Domnului!” Borem se uită împrejur și îl salută pe episcop drăgăstos cu cuvintele: “Te salut, dragul meu frate Martin! Este o bucurie pentru Domnul că ai făcut bine din propria ta inițiativă. De aceea m-a trimis aici Domnul, pentru a-ți largi și aranja grădina, așa cum ți-ai aranjat inima și ți-ai lărgit dragostea. așa în continuare și lucrează în numele Domnului pentru ați accelera renașterea spiritului! Eu însă voi rămâne cu tine, pentru ca tu însuți mă ceri cu inima ta și vreau să te ajut acolo unde vei avea nevoie. În casa ta mai este mult de lucru. Vom mai avea mult de hac cu ea. Dar atunci când va fi bătălia cea mai rea, atunci va fi pe aproape și o victorie strălucitoare. Acum am terminat și eu cu plantarea pomilor. mergem acum la acei oameni care au nevoie de ajutorul nostru! Ei au fost deja prelucrați foarte bine de tine, cam așa cum este acum această grădină; lăsând aceasta de-o parte, mai este nevoie de multe până când acești mii de pomi vor fi plini cu mii de fructe coapte. Dragostea și răbdarea trec peste toate! De aceea să mergem liniștiți în casă și să ne începem misiunea de îndată în numele Domnului!” Borem și Martin merg imediat în casă. ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:37 Capitolul 68 ----------------------------------- Capitolul 68 Cuvintele de învățătură ale lui Borem despre drumul spre fericire Când apar amândoi acum în casă, îi întâmpină îmediat unul dintre minioriți care deja mai devreme a vorbit cât se poate de clar și îl întreabă pe Martin: “O prietene și frate, ce este afară pentru care a trebuit să mergi așa de repede? Vezi noi toți am fost îngrijorați din cauza ta: noi am crezut, ai fost tras la răspundere din cauza noastră și te-a întâmpinat ceva greu. O spune-ne cum ți-a mers!” Martin zâmbește și spune:” O dragi prieteni și frați, fiți fără griji în ceea ce mă privește pe mine! Vedeți, pe acest prieten și frate drag mi l-a trimis Domnul pentru mine și pentru voi, ca el să ajute, aduc pe voi toți pe drumul cel bun, - numai din această cauză am fost chemat afară. Voi toți însă trebuie să-l ascultați cu sârguință pe acest prieten al Domnului și să țineți tot timpul de cuvintele lui, căci astfel va deveni, în scurt timp, destinul vostru și poate și al meu unul mai bun și mai liber. Pentru că uitați, nici eu nu sunt pe departe un suflet mântuit cu desăvârșire, ci mă aflu numai pe calea de a deveni părtaș la mântuirea desăvârșită prin mila Domnului! Siliți-vă acum voi toți, fiți părtași la această milostivire așa de repede cât este pe putință! Poate fi foarte ușor acea situația, ca noi toți vom păși atunci calea noastră în același timp spre împărăția luminii lui Dumnezeu!” Spune iarăși minoritul:” Da, dragi frați și surori, țineți această promisiune a voastră din adâncul inimii voastre! Iubiți-l pe Iisus Hristos, cel răstignit, înainte de toate, fiindcă el este de aceea Tatăl nostru a tuturor, care este singurul, cel mai plin cu dragoste și cel mai sfânt Tată! Căutați-l numai pe El și dragostea Sa și nu vă legați inimile de nimic decât numai de El singur, căci așa vă veți regăsi mult mai repede, decât credeți voi, în casa Sa de dragoste veșnică! Dar toate lanțurile voastre spirituale din lume trebuie voi să le îndepărtați din inimile voastre, altfel n-ar fi posibil, sa intrați în locuința veșnică a Tatălui sfânt. Însă țineți bine minte ceea ce eu am să spun! Vedeți, voi toți ați auzit pe lume despre Dumnezeu și cer, precum și despre viața sufletului și starea lui după moartea trupului, ce-i drept două noțiuni diferite, dar care sunt greșite în totalitate. Voi v-ați putut convinge deja până acum, aici nu s-a confirmat prin nimic credința voastră pământească: Voi n-ați găsit nici un foc veșnic, ba chiar nici un iad, precum nici un cer și nici îngeri întraripați. Dar cum voi n-ați găsit toate acestea, tot așa nu veți găsi veșnic nici toate celelalte lucruri în care voi ați crezut ca catolici romani. Nici chiar toate rugăciunile de ajutorare a enoriașilor și a preoților, în care ați crezut puternic, nu au aici nici cea mai mică valoare. Nimeni nu ajunge aici la Domnul printr-o intermediere milostiva, deoarece Domnul are oricum cea mai mare milostivire. De aceea ar fi cea mai mare și păcătoasa prostie, de a vrea să-l convingi pe Tatăl cel mai milostiv, plin de dragoste și cel mai bun, aibă milă. De aceea trebuie, ca aici, fiecare însuși să pună mâna la lucrarea sa proprie, căci altfel n-ar fi posibil să ajungi la Dumnezeu, Domnul mărețiilor veșnice și nesfârșite. Vedeți, eu însumi sunt acum un mare înger al Domnului. El nu mă striga altfel decât: „Fratele Meu! Cât de nesfârșit de drag îmi ești tu!” Și vedeți, chiar dacă merge la El și aș cere veșnicia pentru voi, n-ar fi asta totuși de nici un folos. Pentru că fiecare trebuie însuși să facă din dragostea sa, ceea ce îi stă în putere, fiindcă altfel n-ar ajunge acela niciodată la adevărata libertate a sufletului său. Dumnezeu este desigur atotputernic, dar atotputernicia Sa nu face pe nimeni liber, fiindcă tocmai ea este aceea, prin care noi trebuie să fim făcuți liberi prin voința noastră liberă și prin dragostea către Dumnezeu. Căci altfel n-am fi noi nimic altceva, decât numai mașini și automate a acestei atotputernicii a lui Dumnezeu. Domnul însă a făcut de aceea căi clare din înțelepciunea Sa nemărginită, pe care noi trebuie sășim, pentru a ajunge la această libertate dumnezeiască. Aceste căi v-au fost necunoscute până acum, eu însă vi l-e voi face cunoscute. De aceea trebuie voi să aveți bine grijă de ele și să țineți exact - dar de bună voie - de aceste căi. Atunci veți ajunge acolo, unde a ajunge, este chemat fiecare suflet făcut de Dumnezeu. De acum încolo vi se va da toată libertatea posibilă. Orice veți cere și veți dori, vi se va da. Dar aceasta libertate nu este încă o libertate, ci numai un examen pe care voi trebuie să-l înțelegeți, dar nu cumva să abuzați de el! Mii de Eve va vor întinde marul ispitei, însă voi nu aveți voie să-l atingeți din dragoste către Dumnezeu! Voi veți fi huliți și batjocoriți, dar atunci nu aveți voie să mâniați sau să gândiți la o răzbunare făcătoare de rele! Veți fi urmăriți, veți fi furați și chiar bătuți. Dar apărarea voastră nu trebuie să fie nimic altceva decât dragoste, chiar dacă vor sta toate mijloacele la dispozițieprin care voi vă veți putea răzbuna îndeajuns! Cugetați tot timpul la Domnul și la Evanghelia Sa, căci atunci va veți construi locuința voastră pe pământ stabil pentru veșnicie, așa încât ea nu va fi distrusă niciodată! Eu vă spun adevărul veșnic din Dumnezeu, Domnul a toată ființa și viața. Cine nu face într-adevăr după cuvântul Său, acela nu poate intra în împărăția Lui! Fiecare trebuie sășească prin cea mai îngustă poartă a smereniei și trebuie să lase totul la latitudinea Domnului. Nimic altceva decât numai dragostea, combinată cu cea mai adâncă smerenie, are voie să rămână în noi! Nimic nu are voie să ne jigneasca. Noi nu avem voie să gândim și să spunem, aceea sau cealaltă ni s-ar cuveni cu vreun drept. Pentru că noi toți avem numai un singur drept și anume dreptul dragostei și a smereniei. Toate celelalte sunt numai a lui Dumnezeu! Dar, tot așa cum Domnul s-a smerit până la punctul cel mai dinafară, deci trebuie s-o facem și noi, dacă vrem să ajungem acolo, unde se află El! Cine îți dă o palma, nu-i fă lui asemnea, ci ține și celălalt obraz pentru a fi pălmuit, pacea și unirea să domine în voi! Cine îți cere haina, aceluia dă-i și camașa! Cine te silește să mergi cu el o oră, mergi cu acela două, ca tu să-i arati dragoste în mare măsura! Pe dușman binecuvintează-l și roagă-te pentru aceia care te blestemă! Niciodată nu-i răsplătești cuiva răul cu rău și ticăloșia cu ticăloșie, ci faceți bine acelora care va urăsc - căci astfel veți fi adevărați copii ai lui Dumnezeu! Atâta timp însă, cât voi vă căutați dreptatea altundeva decât în cuvântul lui Dumnezeu, atâta timp cât voi vreți să răzbunați pentru jigniri, da, atâta timp cât voi sunteți de părere că vi se face nedreptate intr-un lucru sau în altul - atâta timp sunteți încă copii ai iadului și milostivirea lui Dumnezeu nu este în voi. Copiii lui Dumnezeu trebuie să poată îndura totul, suporte totul! Puterea lor constă numai în dragostea lor față de Dumnezeu și în dragostea față de frații lor, nu contează dacă ei sunt buni sau răi. Dacă ei sunt puternici în aceasta, atunci ei sunt și liberi pe deplin și sunt în stare să fie primiți în împărăția lui Dumnezeu. Eu știu însă, voi, toți, ați fost preoți și maici ai comunității Romei, care este acolo cea mai întunecată. Eu știu de asemenea că unii dintre voi se mândresc încă mult într-ascuns cu aceasta. Dar eu vă spun: nu se gândească nici unul dintre voi, ce a fost el și ce a făcut pe pământ! Pentru că dacă se gândește cineva, el a făcut bine și Domnul se va gândi, cât rău a făcut acela dintre voi și îl va judeca după faptele sale! Însă, cine este judecat de Dumnezeu, acela este judecat spre moarte și nu spre viață; fiindcă judecata este moartea sufletului în slujirea veșnică a spiritului său! Dar dacă Domnul spune: „Atunci când veți fi făcut totul, mărturisiți că ați fost slugi netrebnice!” - cu cât mai mult trebuie să mărturisiti în voi înșivă, care nu ați îndeplinit totuși niciodată Evanghelia în voi, la voi și mai puțin în relațiile cu frații voștri! Așa am vorbit eu acum către voi în numele Domnului și n-am adăugat nici un cuvânt, nici n-am lăsat nimic pe din afară: Așa cum eu l-am primit, tot așa vi l-am și spus vouă. Dar acum depinde de voi, pentru a îndeplini toate acestea în cel mai bun mod posibil. De acum încolo, nu vă veți mai putea scuza, așa de parcă nu ați fi auzit acest cuvânt, veți cadea la judecată pentru neurmare încăpățânată! Dar, dacă este cineva de bună voință și cade din cauza slăbiciunii din diferite motive, în acel caz eu și acest frate suntem aici, pentru a ajuta, în numele Domnului, fiecăruia să se scoale iarăși! Voi vedeți acum, vi se cere, pentru început, numai intenția bună și de-abia după aceea, fapta! Fiți deci toți plini de voință bună spre bine, căci atunci nu se va ține cont așa de mult de fapta, deoarece o voință buna este deja considerată o faptă a sufletului! Vai însă de acela dintre voi, care ar avea o voință vicleană și rea și s-ar purta numai pe din afară așa, de parcă ar avea intenții bune! Eu vă spun din puterea Domnului, care suflă în mine ca cel mai măreț orcan printr-o pădure: un asemenea individ va fi alungat în iad și aruncat în mocirla veșnicei stricăciuni - tot așa cum cade o piatră din cer în adâncurile marii, de unde ea nu va mai fi scoasă iarăși ci rămâne acolo în cloaca și mocirla judecății! Acum știți voi, ce trebuie să faceți, pentru a intra în împărăția Domnului ca adevărați copii ai Lui. Faceți totul cum v-am spus, atunci veți trăi! Eu și acest dintâi prieten al vostru ne vom afla însă în spatele vostru, chiar dacă nu vom fi tot timpul vizibili și vă vom ajuta să ridicați dacă careva dintre voi ar cădea din cauza slăbiciunii lui. Dar cine cade în răutatea sa, aceluia nu i se va ajuta, în afară de aceiași răsplată pentru răutatea lui! Dar nu întrebați, unde va fi locul unor asemenea încercări ale noastre? Eu vă spun: pe ici și pe colo și atunci când voi vă veți aștepta cel mai puțin, pentru ca libertatea voastră nu fie deranjată! Domnul să fie cu voi și cu noi! Amin!” Spune episcopul Martin:” Frate, tu ai vorbit aici într-adevăr curat din Domnul și totul este adevărat până în cel mai mic detaliu. Dar eu am fost mișcat foarte straniu, fiindcă eu însumi am găsit în această cuvântare încă multe puncte care mă privesc îndeaproape!” Spune Borem:” Așa că, nici ție nu-ți va face rău dacă le urmezi și tu! Pentru că la mercurianca aceea frumoasă încă nu te-aș lăsa să mergi singur! înțelegi, frate?” Spune episcopul Martin:” Ai dreptate, ai dreptate! Știi, un câtva animal mai sunt încă așa puțin; dar eu sper, acum, se va schimba totuși treaba asta!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:38 Capitolul 69 ----------------------------------- Capitolul 69 O nouă minune pentru episcopul Martin: Scena de încercare pentru minoriți și iezuiți Episcopul Martin:” Dar acum sunt și eu curios, unde și cum vor începe încercările acestei societăți de o mie de oameni. Aici în casă nu se va întâmpla și să pui oare pe fiecare într-un alt loc în afară ei? Noi suntem numai noi doi - eu efectiv nu știu cum se va desfășura acest lucru. Din o mie de oi, dacă sunt nouă zeci și noua dintre ele drepte, cauți pe cea pierdută, asta ar fi, după părerea mea, o sarcină nu chiar imposibilă. Aici însă este vorba de o mie de așa zise oi cu totul pierdute, atunci va fi problema așa, nu trebuie doar să cauți numai una, ci o mie de oi rătăcite. Ascultă, prietene, aceasta va fi o sarcină foarte neobișnuită, care îmi este mie până acum cu totul de neânteles!” Spune Borem:” Prietene și frate, lasă asemenea întrebări de-o parte. Uite, la Dumnezeu sunt posibile foarte multe lucruri care nouă ni se par acum cu totul imposibile. Toți aceștia vor rămâne aici în casa aceasta și nu vor face vizibil nici un pas peste pragul acestei case. Și totuși ei vor fi puși în cele mai diferite împrejurări, care corespund în totalitate cu interiorul lor. Și atunci cânt vom păși în sfera lor, noi vom fi văzuți de ei în totalitate și ei vor putea să și vorbească cu noi. Dar dacă ne vom afla în afara sferei lor, atunci ei nu ne vor vedea. Noi însă îi vom avea totuși că acum, în fața noastră și vom recunoaște foarte detaliat, prin regiunea din împrejurul cefei lor, ce fac ei și cum pășesc și respectă căile Domnului. Uite, ei toți sunt în interiorul lor deja de mult acolo, unde ei trebuie să fie. Noi îi vedem pe toți la locurile lor neschimbate și purtându-se așa de parcă ar discuta unii cu alții. Dar ei nu vorbesc între ei, deoarece ei se văd unul pe celălalt tot atât de puțin, cum ne văd ei pe noi. Uite, acum ei sunt puși în ordine pe un rând, ca noi să-i putem cuprinde ușor cu privirea. Dar ei nu-și dau seama de asta, așa cum nu-și da seama un om care doarme adânc, dacă el este dus cu tot cu patul său într-o altă cameră. Acum sunt ei deja puși în ordine pe un rând, în așa fel, ca noi să putem privi la ceafa fiecăruia. Vino încoace la acest minorit și uită-te ce face el!” Episcopul Martin pășește atunci în spatele minoritului și vede prin ceafa acestuia ca la un așa numit caleidoscop prin lupa acestuia. El vede acolo o regiune foarte minunată și pe minoritul însăși în interiorul ei, cum el este înconjurat de un grup întreg de Eve, dar nelăsându-se dus de ele în eroare, ci numai le învață și își ține ochiul ațintit spre o stea luminoasă, care răsare în estul veșnic. Spune Borem:” Uite, acesta este deja salvat! Și privește acolo mai departe, impreună cu el, încă o sumedenie de mulți alții! Dar acum mergem mai departe și să ne uităm cum stau lucrurile în ceea ce îi privește pe iezuiți!” Amândoi se duc atunci în spatele rândului iezuților și privesc la ceafa acelora. Dar ce văd ei aici? În jur de treizeci de călugări din aceea se bat pentru o întreagă legiune de desfrânate goale și nu își pot satisface pe deplin dorința cărnii. Cei mai tari trag spre ei pe cele mai voluptoase și le lasă acelora mai slabi pe acelea mai puțin voluptoase. Aceasta îi supăra tare pe acei călugări mai slabi, de aceea ei încep să se despartă de colegii lor mai tari, pentru a formă o grămadă răzbunătoare împotriva acelora,-i atace atunci și să-i lovească îngrozitor. Și grămadă desfrânatelor mai slabe și mai puțin voluptoase se adună împreună și vor să zgârie jos energic, cu ascuțimea a tuturor unghilor lor, voluptatea mai mare a celorlalte. Episcopul Martin privește foarte tăcut la aceste întâmplări, pe de-o parte cu minunare și pe de-altă parte cu mânie ascunsă și nu știe, ce să spună privind la acestea. Borem își dă desigur seama de asta și îi spune episcopului Martin:” Frate, cum ți se pare această priveliște, ce ai de spus referitor la ea?” Spune episcopul Martin:” O tu cel mai drag prieten și frate al meu! Nu, aceasta totuși n-aș fi crezut de la deberdeii aceștia prefacuți. Nemernicii o fac chiar mai lată decât toți câinii și maimuțele de pe pământ. La viața mea sărăcăcioasă, eu într-adevăr că n-aș avea voie să am puterea și înțelepciunea ta și la acestea, încă și simțul meu! Eu aș arunca degrabă cel puțin un milion de fulgere între ei. Cum ar arăta acești derbedei după o stfel de manevră, pentru așa ceva n-ar exista cu siguranță o imagine destul de jalnică, care să poată arăta îndeajuns acea presupusă stare a lor! O voi derbedei nenorociți! Nu, dar eu te rog, frate, uită-te acolo! Acolo văd eu exact pe acel nemernic, care a fost pus în China între două placi de piatră, cum el o maltratează chiar acum pe acea chinezoaica frumoasă în cel mai oribil mod! Uite, uite, cum el o sfâșie pe săraca ca un vultur! Ah, așa ceva este revoltător și chiar strigător la cer! Dar așa ceva doar nu putem lăsa să se întâmple pentru numele lui Dumnezeu!” Spune Borem:” Prietene al meu, acesta este numai începutul; lăsăm numai să se întâmple, cum se întâmplă! Roata se va întoarce acuși împotriva. Uite, acea chinezoaică scapă acum cu fuga și se va pune acuși de partea unui regiment mai puternic, care o va ajuta. Ea se va răzbuna atunci foarte îngrozitor pe acest iezuit răzbunător. Uite, acolo din acea peștera de munte, în fața căreia ea se află și strigă acum, se arată deja o sumedenie de monștri de cel mai groaznic fel! Privește cât de nespus de mulți sunt! Ei se împart și înconjoară acum grămada de iezuiți din toate părțile. Aceștia încă nu-și dau seama ce îi așteaptă. Însă acum fii atent, monștrii au închis acum cercul. Chinezoaica, cu pielea ei încă toată ruptă și smulsă și cu un toiag de domnie în mână, se apropie de grămada de iezuiți, care încă mai sunt preocupați cu desfrânatele goale. Acum fii atent și spune-mi ceea ce vei vedea tu imediat!” Episcopul Martin se uită atunci un timp scurt acolo, se dă înapoi cu totul și spune foarte zguduit:” Ah, ah, asta este chiar îngrozitor, da, asta este oribil, oribil, oribil! Uite, chinezoaica a pășit asemenea unei furii foarte arzătoare în fața iezuitului nostru. Și atâta cât am putut înțelege din mișcările ei ca iadul, ea a spus: „Mă cunosti tu, nenorocitule?” Iezuitul a arătat o expresie a feței mânioasă și împotrivitoare și spuse: „Da, nenorocito! Blestemul meu să fie pururea asupra ta!” El își chema atunci colegii, pună încă o dată mâna pe aceasta nenorocită și s-o rupă în bucăți. Dar, în acest moment striga ea: „Inapoi, voi conducători blestemați ai întregii lumi! Paharul vostru s-a umplut! Acum vine răzbunarea mea asupra voastră!” În acest moment se avântă o legiune întreaga de monștrii mari și groaznici asupra iezuiților noștri, îi prind și îi rup în bucăți mici. Chinezoaica ia acum capul iezuitului nostru, care a sfâșiat-o mai înainte și îl aruncă într-un adânc, de unde iasă la suprafață numai flăcări luminoase și aruncă acum și resturile celelalte rămase în același adânc. Ah, dacă asta nu este mai mult decât iad, atunci eu chiar că nu știu, cu care altă imagine mai îngrozitoare mi l-aș putea închipui pe acesta! Ascultă, oare să nu intervenim încă acolo?” Spune Borem:” O nu, de asta se ocupă însuși Domnul; noi am fi prea neputincioși! Dar uită-te, atâta timp cât ei încă mai stau în rând în fața noastră, atâta timp ei încă nu sunt de considerat pierduți. Dar dacă unii vor să plece din rând, cu aceea nu vom mai avea atunci prea mult de-a face! Atâta îți spun însă: aceștia tocmai nu mai sunt prea departe de iad, fiindcă toate acestea pe care le-ai văzut până acum, se întâmplă numai în cugetul acestor părinți și nu în realitate. Dar dacă un cuget se dezvoltă și se arată astfel, atunci bineînțeles că nu mai este departe cea mai tristă realitate. Ceea ce ai văzut tu acum, se întâmplă în inimile acestor părinți-călugări. Dar Domnul face astfel, ca noi să privim cu totul în siguranță și în mod imaginar și dramatic la toate acestea din fața noastră. Noi am văzut acum, ce fel de voință și gândire au aceste ființe. Acum vom vedea, dacă ei se vor întoarce totuși și vor urma învățătura dată lor și își vor schimba această formă răutacioasă a cugetului și a voinței după această demonstrație, care o a turnat-o însuși Domnul în cugetul lor ca o replică. Ruperea în bucăți de către monștrii este, ce-i drept, o înjosire puternică, prin care ei vor ajunge cu siguranță la vreun raționament. Noi îi vom vedea acuși pășind iarăși ca ființe întregi. Atunci se va arăta imediat ce impresie le-a făcut aceasta demonstrație. Acolo, privește iarăși înăuntru, tu vei vedea întreaga grămadă iezuită venind iarăși la suprafață din acea gaură, în care chinezoaica a aruncat mai înainte numai pe acel singur iezuit rupt în bucăți!” Episcopul Martin își ațintește acum iarăși privirea la această scenă și apune:” Intr-adevăr, acum vin indivizii iarăși intacți înapoi: sunt totuși destul de curios, ce vor face ei acum! Aha, uite, uite, ei încep acum să schimbe foaia spre mai bine! No, poate va ieși totul bine! Eu observ chiar, cum unii din grămadă dau impresia că ei ar vrea chiar să înceapă se roage, fiindcă au niște înfățișări ale fetei foarte evlavioase. Eu aș fi într-adevăr bucuros din toată inima, dacă ei ar vrea să se schimbe în bine!” Spune Borem:” Ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu! Prima încercare s-a arătat foarte dureroasă, dar acum vine o altă probă. Noi vom vedea acolo, cum o vor trece ei pe aceea. Eu îți spun, aceasta va fi mult mai dură decât prima. Uită-te iarăși acolo, a doua acțiune își va avea începutul imediat!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 01:41 Capitolul 70 ----------------------------------- Capitolul 70 A doua scenă a încercării iezuiților și explicarea ei de către Borem Episcopul Martin se uită acum iarăși acolo și remarcă, se apropie de iezuiți noștri o caravană cu pelerini, care duc cu ei multe bogății și avuții. Părinții o văd și atunci când caravana ajunge îm apropierea lor, ea este oprită de ei și întrebată, încotro se îndreaptă și ce duce cu ea. Caravana spune:” Noi venim din lume, am jefuit acolo mai multe mănăstiri și anume pe acei iezuiți bogați, pentru că ei înșiși sunt cei mai mari bandiți și hoți de pe lume. Pentru că a lua omenirii prin vorbe false, evlavioșenii, fațărnicii și prin tot felul de iluzii despre iad și osândă avuția lor adunată adesea cu greu și a și-o însuși adesea chiar și cu tot felul de constrângeri, este mai rău decât a fura și a jefui în public. Impotriva jefuitorilor și hoților are fiecare dreptul său de apărare și de legitimă apărare, dar împotriva unor asemenea hoții și jafuri iezuițice și a altora călugărești se pot proteja doar foarte puțini. Și astfel este avuția lor una foarte nelegitimă. De aceea este drept din punct de vedere moral, am jefuit mănăstirile acestea menționate mai înainte. Acum ducem această pradă în fața tronului lui Dumnezeu și vrem să strigăm atâta timp după răzbunare, până ce Domnul și Dumnezeu ne va auzi și va nimici de la rădăcină acest soi cel mai rău și cel mai înșelător!” Atunci când părinții iezuiți aud așa ceva, ei se aprind de-a dreptul de mânie și furie. Episcopul Martin, care a auzit și el toate acestea, îi spune lui Borem:” Frate, acum stau lucrurile într-adevăr rău pentru iezuiții noștri - cel puțin pentru cei treizeci care au fost deja de față și la prima manevră! Eu îi văd acum bine și pe ceilalți, care aparțin acestui colegiu, dar aceștia nu se află împreună cu cei treizeci, ci constituie o grămadă aparte, care arată mult mai luminoasă decât acești treizeci.” Spune Borem:” Acești ceilalți sunt aproape salvați, dar acești treizeci sunt încă în pericol. Fii numai atent acum, ce se va întâmpla acolo!” Episcopul Martin este acum atent cu cugetul și vorbește după un timp:” Dar, dar, dar! Frate, te rog pentru Dumnezeu, acolo doar trebuie să intervenim! Ah, aceștia sunt într-adevăr slujitori de-ai lui sata - - - diavolului! Nu, așa ceva nu mi-aș fi închipuit niciodată despre această tagmă călugărească! Ascultă-mă, dacă n-ai auzit sentința îngrozitoare a iezuiților: Atunci când caravana a terminat cu răspunsul și explicația ei, părinții s-au aprins de furie și au strigat ca dintr-un singur cuget: „O voi neleguiți omorâtori de Dumnezeu, care ați furat așa de neleguit sfințenia lui Dumnezeu! Voi ați căzut chiar acum singuri în mâinile răzbunării drepte! Acești iezuiți pe care i-ați jefuit atât de oribil și împotriva cărora vreți sa aduceți acum răzbunarea lui Dumnezeu, suntem noi! Dumnezeu ne-a pus cu siguranță de aceea în acest loc, ca noi să dăm imediat în mâinile celui mai adânc și îngrozitor iad pentru neleguirea voastră nespusă de mare! În jos cu voi, voi draci rai, la cei mai rai draci! Vino la suprafață, lucifer, tu satan, sus, tu leviatan: Luați-i pe acești răufăcători cei mai neleguiți, răi, eretici, astfel și blestemați, vrednici de osândă și mult prea draconici în primirea veșnic cel mai chinuitoare și aruncați-i acolo, unde iadul este cel mai fierbinte!” Fratele meu, asta cu siguranță nu s-a mai întâmplat! Acești indivizi au intenții într-adevăr bune cu săraca ,caravana! Eu sunt de părere, frate, asemenea cugete nu se vor mai îndrepta veșnic niciodată? Ah, ah, ah, uită-te acum acolo, acolo vin într-adevăr trei înfățișări groaznice din adânc! Foc iasă din gurile lor îngrozitoare, pe care le deschid atât de mult, ar putea înghite case întregi! Caravana intră în cea mai mare frică la aparația acestora, își pun bogățiile lor în fața iezuiților și imploră fie iertați și să se aibă milă cu ei. Dar iezuiții îi împing înapoi fără milă și urlă tot mai mult, umpluți de furie și mânie:” „În jos cu voi, aici nu mai este milă și veșnic nu mai este iertare! Chinul cel mai îngrozitor și veșnic în căința veșnic zadarnică și arzătoare să fie destinul și răsplata pentru fapta voastră! Prindeți-i, voi trei cei mai mari și răi diavoli și răsplătiți-le lor veșnic, pentru ce ei ne-au făcut vremelnic!” Caravana implora acum și mai mult, dar degeaba. Cei trei draci se apropie de caravană. Aceea striga acum și mai îngrozită pentru a i se acorda milă, dar în zadar. Cu mare plăcere privesc iezuții la acei nemărginit de înfricoșați. Ah, aceștia sunt într-adevăr niște ticaloși blestemați, aceștia sunt chiar draci ai dracilor! Cei trei draci adevărați nu se grăbesc și se uită încă foarte gânditori la dorința îngrozitoare a iezuiților. Dar acești ticăloși mojici vor să-i știe pe acești săraci degrabă și fără nici o milostivire și scuză în iad. Acolo uite, acum vorbesc cei trei draci adevărați și afirmă ca hotărârea iezuiților este prea dură și chiar nedreaptă pentru acești numai mici păcătoși! Dar iezuiții spun tare: „Hotărârea noastră este hotărârea lui Dumnezeu și astfel ea este dreaptă! De aceea duceți-i de aici în jos spre chinuri!” Dar dracii urlă înapoi: „Voi doriți prea multe! Așa nu a decis Dumnezeu niciodată! Bine, noi facem cum vreți voi, dar ascultați: pe socoteala voastră, deoarece dorința voastră nu vine de la Dumnezeu!” O frate, un urlet groaznic se ridică acum din rândurile caravanei și dispare acum cu dracii. Și jesuiții se bucură cu chipurile senine! Frate ce spui tu despre aceasta? Sunt aceștia draci, sau nu?” Spune Borem: “Nu-ți face griji de nimic. Iată, aceasta este totul - cum am menționat și mai devreme - o pură apariție, care pare reală prin Domnul, de aceea această aparență reiese din corpurile acestori preoți. Căci spălarea răului nu constă rar în faptul, aceste trupuri sunt scoase afară din ființele lor; dar totul este totuși gălăgie decât o oarecare realitate. De aceea nu trebuie să-ți faci griji de ceea ce ai văzut acum. Tot ce vezi tu că s-a întâmplat acum, provine doar din dragostea cea mai adâncă și din cea mai înaltă înțelepciune a Domnului și are mare asemănare cu apariția diferitelor boli a omului pe pământ. Bolile sunt un rău al corpului, dar pentru aceasta o bunăstare a sufletului și nu rar și a corpului în sine, deoarece prin boală se elimină o stofă rea prin violența din carne. Deci sunt și aceste apariții doar boli ale sufletului care au fost aduse aici și care trebuie scoase afară, adică prin medicina spirituală cum cea corporală prin specific corporal. Altfel nu s-ar mai însănătoșii niciodată sufletul și duhul nu ar mai ieșii din el. Sau nu este culcat la un om pe lume sufletul care este bolnăvicios și nu are chef pentru nici o activitate, atâta timp cât este corpul bolnav? Dar dacă este corpul sănătos, atunci este și sufletul plin de bunăstare și chef. Vezi frate, tot așa este și aici: toți au suflete cât se poate de bolnave. Această boală se reface și este scoasă afară prin puterea cuvântului Domnului, care este singura și cea mai puternică medicină. După ce a terminat o operație cu bine, numai atunci este rândul nostru să-i întărim cu dragostea Domnului. Deci drag frate, acum vei înțelege mai bine aceste apariții și în viitor nu te vei mai speria, dacă vei zări ceva mai rău decât ai văzut până acum. Căci la fiecare boală ultima stofă, care este scoasă afară prin tratament este cel mai rău, deoarece este motivul principal al acestei boli. Așa și aici este scos ultimul rău principal din suflet. De aceea nu mai trebuie să te sperii așa de tare, dacă vei vedea acest rău ieșind afară. Uite-te iar acolo; imediat va începe actul trei, care va fi probabil și ultimul pentru cei treizeci de iesuiți!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 05:04 Capitolul 71 ----------------------------------- Capitolul 71 Schimbarea și întoarecerea a unuia dintre iezuiți Răzbunarea celorlalte 29 de spirite iezuite Episcopul Martin se uită iar în ceafa iezuitului care stă în fața lui și vede, cum cei trezeci încep să-și aruce reciproc tresătruri îngândurate și unul din ei face remarca următoare: (Un iezuit:) “Frați, victoria ne-a reușit într-adevăr. Dar dacă uit mai profund la acest lucru, mi se pare, totuși am procedat fără drept și neândreptățiți cu caravana care acum se arde în iad. Cu toate că au greșit mult, nu avem nici un drept după Evangelia noastră,-i judecăm și să-i blestemăm. La aceasta mai se adăugă și învățătura care mi-a venit în minte, care ne-a dat-o mesagerul cerului, înainte de a ajunge în acestă stare liberă a existenței noastre. După învățăturile lui înțelepte, trebuie să întâmpinăm toate lacamiile doar cu dragoste, blândețe și umilință. Dar aici nu a avut de lucru nici una dintre aceste trei, ci cum au arătat cele mai joase ființe, acei trei draci groaznici pur și simplu ne-au întrecut în blândețe și dreptate și au dovedit prin aceasta, noi suntem mult mai răi decât ei! Frați, cum vi se pare acest lucru? Eu recunosc, mie începe să mi se pară foarte ciudată! De altfel mi se pare aici în lumea spiritelor totul de neprins. Această facere după voie, pentru care nu avem nici o poruncă de la mesagerul Domnului, mi se pare contra oricărei ordini a lucrurilor din aceasta lume cât se poate de misterioasă. Mie mi se pare de parcă mi-ar șopti cineva în secret: „Această faptă groaznică o veți regreta pe veci!” - Of, of dacă nu aș fi fost prezent la această întâmplare!” La această remarcă bună rămân mirați cei douăzeci și nouă. Dar după un timp spun toți ca dintr-o gură: “Da, în fond ai dreptate. Dar gândește-te singur, dacă putem fi altfel decât suntem! Noi suntem așa și nu putem acționa altfel, decât cum suntem obligați s-o facem - și cu aceasta punct! Cine a pus furia în noi, acela trebuie să nu spună nimic și tot așa cu celelalte tresături, cu care este așa de mult îmbogățit sufletul nostru. Cine ia dat șarpelui cu clopoței otrava ucigătoare, acelui ia convenit cu siguranță, deoarece altfel nu l-ar fi dotat așa de bine pe acel vierme! Așa a trebuit să devenim și noi iezuiții în slujba noastră, cum să facem cale liberă furiei și răzbunării și să împlinim cea mai mare răutate cu conștiința împăcată spre marea onoare a Domnului. Noi suntem numai perfecți, pentru ceea ce am fost chemați! Da ce vrei tu, da ce vrea Dumnezeu mai mult de la noi?” Vorbește acel iezuit singur: “Da, aveți dreptate! Noi suntem prin urmare cei mai mari draci și suntem perfecți în aceasta. Ce vreți voi mai mult? În consecință, nu ne așteaptă pe toți cerul, ci cel mai curat iad. Ce vreți voi mai mult? Deci să continuăm cu răutatea noastră, pentru a ajunge cât mai repede blestemați pe vecie! Eu vă doresc poftă bună! Eu nu voi mai ține de acum înainte cu voi. Eu nu vreau să am onoarea mare, aflu în următoarea clipă cu voi într-un curent fierbinte de smoală. Intr-adevăr, pentru această onoare înaltă nu vă voi invidia deloc pe veci!” Vorbesc ceilalți douăzeci și nouă ca dintr-o gură: “Ce, vrei să devii necredincios slujbei tale! Cel ce a înființat această sluijbă, pe Ignatius vrei să-l părăsești și învățăturii lui sfinte vrei să-i devi necredincios? Ce îți trece prin cap? Gîndește că te mai așteaptă ziua judecății; cum o vei trece? Dacă faci aceasta, atunci să-ți meargă de mii de ori mai rău decât caravana de mai devreme!” Vorbește iarăși celălalt iezuit: “Numai curaj! Eu rămân - Dumnezeu să întărească - devotat cuvintelor mele. Dar voi puteți face ce doriți! Pentru ziua judecății nu îmi voi lăsa să crească peri albi, dar pentru primirea sigură a blestemului veșnic în compania voastră, da! Ignatius încoace, Ignatius încolo, eu voi urma de acum înainte cuvintele mesagerului lui Dumnezeu. Ignatius împreună cu voi toți poate să - aproape că mi-a scăpat ceva! - împreună cu toată comunitatea voastră! Cum văd eu acum, îi este Domnului mai drag un cur de turc decât vai-samarul de colegiu al nostru împreună cu cel ce a înființat-o! Ați înțeles? ! Toți luteranii, calviniștii și cei cu credință veche sunt îngeri, în timp ce noi cu toate regulile noastre suntem draci în formă optimă. Faceți cu mine ce vreți, eu nu am să mai răzbun! Mie îmi pare nespus de rău, m-am legat de acea săracă chineză; și pentru aceasta am fost, Doamne ajută, împreună cu voi pedepsit! Dar, pentru a doua prezență cu blestemarea veșnică a acelei sărace caravane, arde deja acum ca iadul. Ce va fi din mine dacă voi rămâne mai mult camaradul vostru? De aceea la revedere, eu va părăsesc!” Când acel iezuit pronunță aceste cuvinte, încep deodată toți să-l blesteme, îl înconjoară, îl taie și își împart pielea lui între ei. Iar pe cel fără piele îl aruncă afar din turma lor și aruncă cu pietre după el și cheamă toți dracii să vină-l ia. Dracii vin într-adevăr, dar nu îl iau pe cel scalpat, ci numai pe aceia care i-a chemat. Aceștia însă se împotrivesc cu toate puterile și strigă disperați după ajutor. Atunci se ridică cel fără piele și le poruncește draciilor, aibă milă cu acești nevăzători. Și iată, dracii îl ascultă și îi părăsesc pe cei înebuniți! Această scenă face impresia asupra lui Martin și se uită în contiunare curios, ce se va întâmpla mai departe. ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 05:08 Capitolul 72 ----------------------------------- Capitolul 72 O privire spre starea spirituală a femeilor- inimii- lui Iisus - Intruși în grădina mănăstirii - Atacul femeilor- inimii- lui Iisus răzbunătoare Borem spune însă:” Prietene și frate,-i mulțumim nesfârșitei înțelepciuni a Domnului și dragostei și milostivirii Sale negândite, El a dorit, împotriva așteptărilor noastre, se poarte cu această companie atât de blând și atât de simplu. Pentru că asemenea încercări durează la unii, care sunt adesea într-o stare mai bună, chiar mulți ani pământești, în timp ce toată încercarea aceasta cu această companie a durat doar trei zile, după socoteala pământească. Bineînțeles, sentimentul acestor încercați este desigur încărcat cu câteva decenii. Acest lucru singur, ce semnificație are el pentru realitatea sau pentru o asemenea formare a simțului cu care încercatul este împovărat cu o durată adesea de mii, ba chiar milioane de ani? Mai simplu spus, eu îți spun că Domnul a fost cu acești iezuiți cât se poate de milostiv! Ei au trecut acum peste ce a fost mai rău. Ei au ajuns într-adevăr până la marginea prapastiei și au fost nesfârșit mai aproape de iad decât de cer, care totuși se află încă foarte departe de ei. Dar ei sunt acum salvați și intră acum în recuperare. Și astfel s-a câștigat deja nesfârșit de mult, pentru care i se cuvine numai Domnului singur cinstea pe veci. Pentru că ce nu-i mai este posibil celui mai înalt înger, aceea îi este Domnului foarte bine posibil! Tu dorești să vezi mai multe scene din această a treia acțiune, din care cauză tu te uiți încă atât de atent la ceafa lor. Dar eu îți spun că nu vei mai vedea nimic acolo. Pentru că această companie se cufundă acum în sine însăși și merge atunci la frații lor mai buni și așteaptă atunci despărțirea de această împrejurime materială, care se va întâmpla imediat atunci, când vom privi cum stau încă lucrurile cu femeile- inimii- lui Iisus. Dar pentru ca ei să nu aștepte prea mult, ne ducem imediat la acele femei menționate și să le studiem tot în acea formă, cum i-am studiat pe acei trezeci de iezuiți. Uite, am ajuns deja! Tu poți să-ți alegi una pe care o vrei tu; peste tot vei vedea același lucru!” Episcopul Martin:” Bine, dacă așa stau lucrurile, atunci cea mai de-a aproape este destul de bună pentru așa ceva; deci numai să privesc în ceafa ei! Exact, exact ca la acei treizeci! Acum le văd chiar pe toate, cum sunt ele aici adunate împreună ca la nouăzeci de femei: într-o grădină care este împrejmuită cu un zid puternic, la a cărui colț din nord este amplasată o clădire de mănăstire arătând foarte întunecată. Ele par că schimbă cu hărnicie cuvinte între ele. Dar încă nu pot să înțeleg nimic din ceea ce ele vorbesc de fapt unele cu altele. Acum remarc faptul că ele devin din când în când mai întunecoase și altă dată mai luminoase din cauza cunoașterii, tot așa ca și când ar sufla vânturile nori peste vârfurile munților înzăpeziți, în timp ce aceia devin atunci foarte gri sub umbrele norilor și - atunci când norii fac iarăși loc razelor soarelui - acestea fac ca vârfurile munților să strălucească foarte drăgăstos! Dar care să fie oare proveniența acestui fenomen în ceea ce privește aceste femei- ale inimii- lui Iisus?” Spune Borem:” Dragă frate, tu ai arătat o imagine destul de bună pentru acest lucru și poți să găsești foarte bine, în această imagine naturală, explicația acestui fenomen. Vezi și aici trec nori de neștiință peste vârfurile cunoștiintelor acestor femei, aceste necunoașteri fiind aduse de vânturile celor mai diverse patimi lumești! Tu știi însă, , atunci când, pe lume, vânturile încep să se joace jocul lor cu norii, vremea rea va începe acuși. Vezi, tot așa stau lucrurile și aici în aparența spirituală. Nu remarci faptul că aceste întunecări se repetă și sunt tot mai lungi în durată? Asta arată deja foarte limpede, ca dansul propriu zis va începe imediat. Atunci când întunecarea nu va mai înceta, va începe imediat acțiunea de început a timpului rău. Fii numai foarte atent la toate; aici vei vedea lucruri și mai interesante decât acelea pe care le-ai văzut la cei teizeci de iezuiți!” Spune episcopul Martin:” Da, exact, tu ai dreptate! Eu observ deja, ele nu mai vor să se ilumineze, rămân întunecate și devin încontinuu tot mai întunecate. Și la celelalte nu mai vrea să se arate acum lumina dragă în puterea ei, ci se preschimba încetul cu încetul înspre gri. Cu adevărat, un amestec foarte curios de întuneric și gri se arată acum! Acelea deja foarte întunecat se colorează de jos în sus într-o culoare, care este asemenea fierului într-un roșu slab incandescent. Aceasta pare că își are originea ori într-o furie trezită în ele sau chiar în iad. Ascultă, tu cel mai drag frate al meu, acestea sunt premise foarte dezamăgitor de suspecte pentru apariții rele care urmează! Acum descopăr eu, prin ușa mănăstirii intră două ființe masculine în grădină. În mijlocul acesteia, se află femeile- inimii- lui Iisus ale noastre, acum deja întunecate dezamăgitor de tare, însă nu par că au remarcat, acești intruși se află deja foarte aproape în preajma lor. Aha, așa, acum dară, acum! Va începe desigur acuși bântuiala. Femeile noastre au simțit deja, cineva se află în apropierea lor, care probabil n-ar trebui să se afle acolo. Fiindcă eu văd pumnale incandescente în mâinile lor, pe care le îndreaptă acum în afară, pentru a-i întâmpină pe acei doi nou-veniți într-un mod tocmai nu prea plin de dragoste. Acum se ridică stareța în picioare și poruncește printr-un semn cu mâna să se facă liniște. Oare ce se va întâmpla mai departe? Poate că va fi ținut un discurs plin de cinste? - Da, da, așa o fi cu siguranță, fiindcă ea își drege deja puternic glasul! Cu adevărat, sunt totuși foarte curios, ce le va cotcodăci maica stareță celorlalte femei! Deci, acum numai atenție, ea vorbește: (Maica stareță) “Ascultați-mă toate, voi domnișoarele mele cinstite și respectabile! Tagma noastră înaltă, demnă și sfântă se află în mare pericol! S-au furișat doi bărbați obraznici, pe care aș dori să-i numesc mai bine „puști“, prin mănăstirea noastră sfântă în această grădină a noastră dumnezeiască. Probabil, pentru a face cu noi desfrâu și glume sau cel puțin, pentru a spiona avuția noastră sfântă, cum se poate lua ea de la noi cu forța, în cazul în care noi n-o dăm de bună voie! Dar acești puști vor ispăși scump tupeul lor! Ascultați-mă, noi suntem în jur de nouăzeci la număr, după cum pot să număr așa în treacăt! Dacă acești puști obraznici se vor apropia de noi și la strigătul nostru: „Afară cu voi, voi puști dezonorabili și uitați de Dumnezeu!” nu se vor îndepărta în grabă, ne năpustim toate pe ei în același timp! Și fiecare dintre noi să le împungă pumnalul incandescent în piept până la copcă! Deci, după ce vor fi omorâți, atunci îl vom însărcina pe slujitorul nostru al casei să-i taie în bucăți aici în grădină și îi vom arde aici pe un rug blestemat, pentru că acest loc sfânt a lui Dumnezeu să fie iarăși curățat!” Spune episcopul Martin:” Ia uite; aceste dragi femeiuști ale inimii lui Iisus, ce gânduri sângeros-drăgălașe au ele! Ah, asta este chiar foarte drăgăstos! O voi canalii fără Dumnezeu! Nu, aceasta n-aș fi așteptat de la aceste adevărate furii ale iadului! Pai da, dacă introducerea își are deja un început atât de cinstit, cum se vor arăta ele atunci la acțiuni de încercare următoare? Privește numai acolo: cei doi bărbați arata foarte iubitori și eu aș putea spune despre ei: „Uite aici doi oameni, în a căror suflete nu se găsește nimic viclean!” Și aceste canalii rele îi osândesc deja, fără-i fi văzut cum trebuie și mai puțin sa fi vorbit cu ei!” Spune Borem:” Fii numai tăcut, tu doar știi, cum stau lucrurile în asemenea cazuri! Lasă-le să facă numai! Când va fi timpul să intervenim, vom fi desigur înștiințați de acea tablă. Inainte de aceasta însă, fim numai observatori liniștiți a acelora ce se întâmpla aici. Privește numai iarăși mai departe!” Episcopul Martin privește acum foarte atent iarăși la acea scena din fața sa și spune după un timp:” Tu, frate, acum merg iarăși cei doi bărbați la ușa mănăstirii și au niște înfățișări ale feței, de parcă ei ar vrea să plece iarăși în fugă din această grădină divină. Dar femeile remarcă aceasta și strigă acum cu totul împotriva intenției lor de dinainte: „Stop, nici un pas mai departe, voi puști fără Dumnezeu!” Cei doi bărbați par că nici un dau importanță la aceasta și se apropie tot mai mult de ușa de ieșire. Dar aceste femei văd acum, cum cei doi nu vor să ia în seama strigătul lor. Ele devin de aceea cu totul înfocate, se năpustesc cu un strigăt îngrozitor în urma acelor bărbați și le taie calea spre ieșire. O parte însă îi înconjoară cu pumnalele în mână pe cei doi bărbați și îi întreabă ca dintr-un cuget având și o înfățișarea amenințătoare: „Ce căutați voi aici, voi puști neleguiti? Mărturisiti intenția voastră rea, planul vostru trădător, ca noi să putem atunci chinui cu atât mai rău fără milă și îndurare! Fiindcă voi ați necinstit această grădină sfânta a lui Dumnezeu prin intrarea voastră obraznică și impertinentă și ați calcat astfel în picioare duhul lui Dumnezeu! Un asemenea păcat de moarte neleguit poate să fie însă ispășit numai cu moartea și numai osânda voastră veșnica poate să creeze mulțumire dreptății dumnezeiești!Vorbiți de aceea,voi deja dinainte blestemați!” Cei doi bărbați vorbesc acum: „Ascultați-ne cu răbdare! Noi am fost trimiși la voi de Dumnezeu, pentru a vă elibera de nebunia voastră mare. Dar fiindcă nu vedem nimic altceva în voi decât furie și dorință de răzbunare, voi nu sunteți încă nici pe departe demne pentru o asemenea mare milostivire și va trebui să așteptați foarte mult de acum încolo, până când veți fi demne de această milostivire. Oare n-ați auzit că, cine judeca și osândește, va fi el însuși judecat și osândit? ! Noi însă nu vrem să răsplătim fapta voastră, nu vrem să facem nici un rău pentru rău. De aceea reflectați și lăsați-ne să mergem în pace, căci altfel, va fi rău!” Femeile se năpustesc acum foarte mânioase cu pumnalele lor pe acei doi. Aceștia însă dispar și femeile se împung între ele în furia lor oarbă.” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 06:11 Capitolul 73 ----------------------------------- Capitolul 73 Afirmațiile lui Martin și impulsurile înțelepte ale lui Borem despre calea veșnicei iubiri - Arzătoarele femei ale- inimi -lui Iisus Episcopul Martin, văzând această întâmplare, începe să râdă și spune:” Frate, uite acolo, aceste muieri proaste! Ah, cum se împung ele cu pumalele lor în furia lor oarbă! Pai da, pai da, asta merge bine acum! Cu adevărat, o adevărată scena foarte șarmantă de-a lui Blockberg! Dacă acestea continuă așa, nu va rămâne prea mult în plus de la ele și noi nu mai trebuie să intervenim! Și așa e bine: cu adevărat, cu aceste rămășite cerul nu pierde tocmai prea mult! Tu trebuie totuși să ierti, dragă frate, dacă eu par aici a fi ca unul care se bucura de pagubă, dar, în acest caz, nu mă pot abține! Fiindcă eu pot să suport pe toate ființele mai ușor decât pe niște femei proaste și în același timp, rele. Insuportabile îmi sunt ele mai ales, dacă ele, acestea de aici, se distrug aproape de tot din furie și neleguire. Eu nu le doresc nimic rău, ce-i drept, dar așa puțin de iad nu le-ar strică acestor bestii adevărate. Vreau să zic, nu pentru veșnicie; dar așa á la gheena romano-catolică -- nu le-ar strica!” Vorbește Borem: “Frate nu te băga prea adânc și scoate tot strigătul de foc din cer din inima ta! Uită-te doar, ce face Domnul aici, așa vei cunoaște singur felul și calea adevărată și vei înțelege, cum astfel de ființe, cât se poate de întunecate pot fi iar întoarse spre lumină. Dacă ar gândi și Domnul așa ca tine, ar există pentru aceste ființe amărâte cât se poate de puține șanse pentru viața veșnică! Dar aici observi limpede, cât de bun este Domnul față de cei mai buni oameni și îngeri! Eu îți spun, ciudate sunt căile Domnului; numărul lor este infinitul. Și fiecare cale, pe care merge Domnul cu un om, este o cale nouă și chiar pentru Cherub o minune neexplorată și sfântă printre orice întâmplare! Dacă te vei uita la toate aparițiile din acest punct de vedere, atunci nu vei mai găsi pe veci ceva supărător sau batjocoritor. Tu te vei convinge la sfârșit cât de nemărginit de drăgăstos poate să-și ducă Domnul drumurile Sale până la capăt; și cum, de obicei, prin mijloace simple și neânsemnate ajunge întotdeauna la scop și - unde ajuta pe unul, acolo ajută în același timp nenumărate ființe! O frate, tu vei recunoaște așa încetul cu încetul cât de măreț este totul aici în aparența aceasta, - da, cât de sfânt vreau să spun este prezentul și efectul unei căpușe, așa cum ai văzut-o des cum se târa pe o frunzuliță pe jumătate uscată! De aceea bucură-te aici de totul ce vezi! Căci totul, totul răsare din dragostea sfântă a Tatălui nostru sfânt! Crezi tu, iadul, cu toate înfricoșările sale de nedescris, este o răzbunare a lui Dumnezeu construită pe furia Lui veșnică? Da de unde! Eu îți spun, Domnul este și în iad dragostea pură! Căci dragostea veșnică nu cunoaște nici furie și nici răzbunare, ci cum și ce ea este, așa sunt și toate lăcașurile ei, nemărginite și veșnice. Așa, dragă frate, privește de acum încolo această apariție și vei primi în scurt timp o altă îmbrăcăminte, adică o îmbrăcăminte a dragostei și a înțelepciunii din inima Tatălui nostru sfânt! Această îmbrăcăminte nu ți-o va mai lua veșnic nimeni. Și într-o astfel de îmbrăcăminte vei vedea toate lucrurile și aparițiile în lumina lor adevărată și le vei comenta adevărat din motivul tuturor motivelor. Dar acum uită-te numai mai departe, ce se va întâmpla în continuare! Dar uită-te la totul cu alți ochi și concepție, așa vei descoperi motivul adevărat. Căci toate acestea se întâmplă din voia Domnului în mare parte doar pentru tine, pentru a ajunge cât mai repede la adevărata renaștere a spiritului și la schimbarea cerească a garderobei din sufletul tău! De aceea, încă o dată: gândește-te bine la ceea ce ți-am spus, așa vei culege claritatea mare care îți va fi de folos!” Episcopul Martin se uită iar în ceafa doamnelor - inimii - lui Iisus și zărește, cum ultimele două se bat și se înjunghie reciproc cu pumnalul și cum în curând pică amândouă ca moarte la pământ. După o astfel de scenă vorbește el: (Episcopul Martin:) “Doamne ajută, acum s-au lichidat reciproc amândouă! Domnului să-i rămână în fericire! Este într-adevăr mai mult decât minunat, dacă aceste ființe vor ajunge la fericire, așa cum ai spus tu mai devreme? Acum sunt curios din toată inima, ce se va întâmpla acum mai departe cu aceste amazoane! Ele sunt întinse acolo exact așa de parcă ar fi într-adevăr moarte! Aha, acum vine altă apariție! Doamnele încă mai sunt pe jos țeapăn de moarte. Dar ele încep să aburească și din fiecare se urcă în sus fum ca din hornul unui brutar. Și mai observ ici și colo scântei care se duc în sus ca la un vulcan! Sapprament, sapprament! Acest lucru începe acum să aibă o cu totul alta față! Cel mai drag prieten, dacă aceasta nu arată așa puțin a iad, atunci vreau să numesc așa cum vrei tu să-mi spui! Ia uite, acum se văd în unele locuri deja flăcări! Aceasta arată deja ca un adevărat Autodafé! Acești săraci încep să ardă acum peste tot! Acest lucru devine ciudat; dar încă nu se mișcă nimic peste, pe lângă sau sub aceste doamne, ci numai fumul tare, scânteile și flăcările. Flăcările devin tot mai puternice, doamnele moarte arată deja arzătoare! Acum este într-adevăr bine pentru ele că sunt moarte și prin aceasta nu au nici un fel de simț. Ah, ah, cât de luminat arde acum aceasta! Intr-adevăr o priveliște diferită și ciudat: cu toate că flacăra este puternică, nu arde nimic din câte pot observa acum! Spune-mi dragă frate, ce poate însemna această apariție cât se poate de nemaiîntâlnită?” Vorbește Borem: “Nimic altceva decât ceva bun; căci ce vine de la Domnul, este pur și simplu bun! Privește mai departe, vei observa imediat, câtă dreptate am avut și cât adevăr am grăit!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 06:15 Capitolul 74 ----------------------------------- Capitolul 74 Critica lui Martin despre ființa răului - Discursul lui Borem despre ordinea dumnezeiască a vieții - „Binele” și „Răul” ca cele două poluri diferite în Dumnezeu și în creația Sa Spune episcopul Martin: “Da, da, tu ai cu siguranță dreptate și vorbești sigur întregul adevăr. Dar trebuie să recunoști că păcătoșii sunt tot așa că și noi creațiile lui Dumnezeu, ba chiar și diavolul în sine provine de la Dumnezeu! Dar cui îi va conveni de păcătoși și de diavol, doar pentru că provin și au provenit din Dumnezeu? ! Eu vreau să spun mai mult așa: Dumnezeu a creat prin nenumăratele Sale ființe și ființe libere. El le-a transmis ordinea Sa de neclintit și le-a arătat drumurile, care trebuie să le meargă pentru a ajunge la ordinea Sa. Dar pentru că sunt ființe libere, pot întoarce spatele acestei ordini dumnezeiești și să facă totul impotriva ei. Dacă ei fac acum aceasta, eu întreb: Dacă doar binelui dumnezeiesc îi este de gândit răul, atunci aceasta este și așa un lucru împotriva ordinii dumnezeiești recunoscute pentru a numi de fapt răul? ! Dar dacă este și acesta bun, atunci vreau să știu totuși ce este de fapt răul! ? Căci ceva rău tot trebuie să existe, căci altfel ar fi iadul cel mai gol termen, care a fost gândit vreodată de un spirit omenesc! Dacă este iadul o realitate adevărată și aceasta o lucrare impotriva ordinii dumnezeiești pentru a putea fi numită într-adevăr rea, atunci sunt aceste doamne rele și prin aceasta pregătite pentru iad ca o boabă de strugure care este coaptă în luna noiembrie! Păcatul și păcătoșii ca apostoli ai diavolului sunt în consecință răi și răsplata lor este după cuvintele Domnului, iadul ca recoltare a tot ce este rău. Din apariția acestor doamne s-a observat, în ele a fost răul. Ca niște furii s-au înjunghiat și acum ele ard! Prietene, are oare iadul și o altfel de față?” Vorbește Borem: “Prietene, tu încă vorbești ca un nevăzător omenesc din închisoarea cărnii sale! Bineînțeles este din partea unei ființe libere care cunoaște ordinea dumnezeiască o lucrare contrarie a acesteia un păcat și prin aceasta și ceva rău. Dar știi tu să-mi arăți liniile între o ființă liberă și lângă ea ființa condamnată a una- și aceiași persoană? Știi tu, unde începe sufletul din carne și unde începe în suflet duhul? Știi tu cu exactitate unde se termină lucrările impuse și unde își au începutul cele libere? Știi tu, cât de departe se întinde spiritualul și liberul natural? Dacă ai pus mustul proaspat în damigeană, acesta a început de îndată fiarbă. Acesta a făcut bulbuci și gaze în damigeană și când ajungi cu nasul la gura acesteia, te aruncă amețit un miros înțepător în spate. Știi tu oare ce a fost aceea ce a făcut ca vinul să fermenteze? Vezi, tu nu știi! Dar după ce a fermentat mustul, a devenit liniștit și curat și a fost vin. Știi tu oare cum a devenit din must un vin adorabil? Recent după ce a înflorit un smochin sau un alt pom ai văzut imediat fructul. Dacă o gustai, ți se părea acră și tare, deci contra ordinii a gustului tău era groaznică și rea. Dar după ce s-a copt fructul, cum ți s-a părut atunci? Vezi, atunci a fost ideală pentru stomacul tău, deci cu siguranță nu a fost rea și groaznică! Iarna este pentru simțuri cu siguranță un păcat; căci nu este în ordinea oamenilor și a animalelor care sunt și au sângele cald. Dar dacă nu ar exista, cum ar fi cu bogăția pământului și a forței psihice a omului? Eu îți spun, în tot infinitul găsești întotdeauna doi poli, care în egală măsură aparțin de ordinea lui Dumnezeu, cu toate că sunt diferiți ca ziua și noapte sau ca da și nu. Spune, care dintre acestea este răul? Nu vezi tu, Domnul coordonează și conduce totul și fiecare lucru pe drumul sau? Deci unde ar putea fii un astfel de drum rău! Vezi, Domnul știe cât de departe să lărgească cercul libertății în jurul unei ființe! În acest cerc poate intra orice ființa care are o dorința liberă și spre exercițiul libertății poate face ce vrea. Dar mai departe de acest cerc nu poate păși nici o ființă! Intr-o picătură de apă trăiesc des nenumărate animale și se mișcă liber în aceasta; dar pot să-și exercite și în afară acelei picături, libertatea lor de viață? Tot așa vor oamenii să îngroape ordinea morală pe pământul lor prin războaie și prin alte gravități. Dar opresc prin această schimbarea de zi și noapte, sau poate să rețină ploaia și vântul sau pot seca marea? Vezi, dacă vrei să vorbești de ordinea mare a lui Dumnezeu, atunci trebuie să vezi mai departe de spațiul îngust al cercului tău! Ce nu se poate face în picătura, aceasta se face în marea, deoarece nici cea mai otrăvită picatura nu poate să măi otrăvească! Ce nu-și găsește o asemănare în cercul pământului, găsește cu siguranță în cercul nemăsurat al soarelui. Și dacă aceasta încă nu ajunge, pentru acela mai există cercuri a sorilor centrale nemăsurate de largi și de adânci! Dacă nu găsește un număr un alt număr pentru preluare: este aceasta o urmare, deoarece nu ar mai există numere, în care ar găsi o preluare armonică? Sau într-un anumit fel de sunet în muzică s-ar strecura dintr-un alt fel de sunet un ton, atunci ar fi aceasta un păcat curat și prin aceasta crezi tu că acel ton ar fi imediat scos din muzica? Vezi tu, Dumnezeu a arătat și a dat fiecărui om un fel de ordine prin „Să faci!”, dar i-a dat și toate celelalte. El știe cel mai bine, cum îl ghidează pe unul sau pe celălalt spre a ajunge la scopul cel mai înalt. De aceea a și poruncit, nu fie judecat nimeni, așa cum nici cel mai mare înger din cer, Mihail, nu a avut voie să-l judece pe satana, atunci când acesta se certă cu el pentru trupul neânsuflețit a lui Moise! Noi trebuie să vedem numai ce face Domnul și să ne ghidăm după aceasta, pentru a fi copii înțelepți și adevărați ai lui Dumnezeu. Dar tot restul de condamnare trebuie să iasă din noi! Căci noi ne putem mișcă liberi numai în cercul nostru. Și mișcările din celelalte cercuri veșnice a ordinii lui Dumnezeu nu ne interesează cu nimic, ci singur Domnul - de aceea se și spune, fiecare să-și măture în fața porții și nu în fața vecinului! Ințelege aceasta bine și privește în continuare scena! Eu sper în față lui Dumnezeu Domnul, ca vei începe, vezi și să judeci lucrurile într-o cu totul altfel de lumină. Domnul să-ți de-a în curând vederea și voința dreaptă! Privește numai acum, vei vedea o cu totul altfel de scenă!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 06:16 Capitolul 75 ----------------------------------- Capitolul 75 Observările următoare ale lui Martin la starea vrednică de iad a femeilor- inimii- lui Iisus -- Explicațiile corespunzătoare ale lui Borem Episcopul Martin se uită iarăși acolo, fiind foarte tăcut pentru un timp; însă după aceea vorbește el:” Da, dragă prieten, tu ai dreptate: eu admit acum foarte limpede că ordinea lui Dumnezeu este cu totul altfel, decât eu mi-am închipuit-o adineaori! Da, adevărat este, ce spune marele văzător David și apostolul Pavel, când grăiesc: „Nepătrunse sunt căile Domnului și de nepătruns sunt hotărârile Lui!” Dar, pe lângă acestea, este tot atât de nepătruns și de inpenetrabil, de ce eu rămân atâta timp prost, în timp ce tu ai devenit oarecum prin puține mijloace spirituale într-un timp așa de scurt deja un înger al Domnului înțelept din temelie! Dar să fie acum, așa cum o vrea să fie, eu simt tare în mine, Domnul Iisus a devenit acum singura mea dorință. Și acest sentiment mă face foarte bucuros și fericit! Mai mult însă nu am nevoie pentru întreaga veșnicie. Eu îți spun, dragă prietene și frate, fiindcă îl am acum numai pe Domnul, interesează toate celelalte puțin sau chiar de loc! De aceea sunt eu de părere: după ce Domnul face oricum ce este mai bun cu această societate femenină și masculina și noi nu putem să adăugam sau sa luăm ceva, așa că nu este de folos, de a observa aceasta scenă mai departe, în care cel puțin eu văd dezamăgitor de puține lucruri agreabile și înălțătoare de spirit. Acum s-au întors aceste doamne desigur iarăși la viață și fug arzătoare încoace și încolo în grădina lor, de parcă ar fi cele mai vădite furii sau dracoaice. Dar îmi folosește oare o asemenea imagine, dat fiind faptul că eu nu o pot înțelege și probabil nici nu o voi înțelege niciodată? Dacă ar fi după mine, atunci eu aș merge cu mult mai multă plăcere afară în acea grădină frumoasă pentru a lucra ceva, decât să uit aici mai departe la aceste scene foarte plictisitoare!” Spune Borem:” Ascultă, frate drag, ceea ce îi este Domnului potrivit, aceea să ne fie și noua potrivit. Fiindcă uite și pe noi doi ne călăuzeste Domnul și știe cel mai bine de ce ne-a arătat tocmai aceasta cale! De aceea privește numai răbdător, ceea ce este de observat aici! În ceea ce privește însă explicația, fi fără grija; aceasta ți se va da la timpul potrivit și anume în cea mai înaltă claritate și în modul cel mai curat. Ceea ce vezi tu însă, spune-mi imediat după ce vezi tu acel lucru. Eu îți voi da, ca până acum, explicația dorită la acea întâmplare. Deci, în numele Domnului, precum eu te-am sfătuit acum!” Spune episcopul Martin:” Da, da, tu ai dreptate că Domnul ne călăuzește și pe noi înșine pe lângă acestea; atunci bineînțeles că trebuie să respectăm toate lucrurile pe care le vrea Domnul să ni le arate! Și astfel vreau eu să privesc iarăși foarte atent la această comedie spirituală. Dar lasă-mă numai să vorbesc în acest timp, așa cum îmi este pe plac!” Spune Borem:” Vorbește cum vrei tu, mai multe nu pot să-ți spun! Dar ferește-te numai de a judeca, deoarece aceasta îi aparține numai Domnului singur!” - Episcopul Martin este foarte mulțumit cu aceasta, se uită iarăși în ceafa femeilor- inimii- lui Iisus și spune:” Aoleo! Frate, acolo stau de-o dată lucrurile într-adevăr foarte rău și sălbatic! Aceste doamne sunt acum toate goale și carnea lor este aprinsă în totalitate ca un minereu topindu-se. Cu cât situația devine mai arzătoare, cu atât mai mult ele fug mai tare încoace și încolo. Aceste adevărate salamandre nu sunt chiar grase; însă ele mai au totuși o înfățișare destul de omenească. Trupul ar mai merge, unele dintre ele nici nu au un sân atât de urât; dar chipurile lor arată îngrozitor de deformate! Eu am văzut pe pământ câteodată numai maimuțe, care aveau chipuri asemănătoare! Ei, ei, ei! Chipurile arată îngrozitor de sălbatic și mai mult decât respingător de urâte! O Doamne, o Doamne, uită-te numai o dată la aceea, care se află acum cel mai aproape de noi! O Doamne, chipul ei! Nasul îi atârnă aproape până la burtă. Urechile au o asemănare cu acelea ale unui elefant. Gura se aseamană mai degrabă cu partea din dos a unei vaci decât cu gura unui om; gâtul îi este plin de guși. Ochii arată asemenea a doua fese ale unui câine și părul se aseamană cu o adunătură de râme! Ah, maica soarelui, acestea arată foarte urât! Cu adevărat straniu: trupul ei ar fi cu totul în ordine; dar capul, capul! Cu adevărat, eu nu-mi pot închipui ceva mai urât! Acolo, acolo, vezi tu - vai, aoleo, vine acum o altă femeie în preajma noastră; aceea arată așa că te-ai putea îngrozi peste toate măsurile din cauza ei! Acela este capul unei adevărate boa constrictor, numai urechile foarte lungi ca de măgar atenuează puțin urâciunea! Acești ochi, aceaste continuă mișcare repede a limbii! Din gura, din urechi și din nări iasă din belșug la fiecare moment al respirației un fum de culoare maronie închisă! Ah, ah, auzi tu, dragă prietene, asta este totuși mai mult decât prea mult, asta este dezgustător! Trupul, tot așa ca la celelalte, este și la aceasta cu totul în ordine! Dacă am elimina din calcul ceea ce arde, am putea-o numai chiar foarte voluptoasă. Dar numai capul, capul, acesta este într-adevăr îngrozitor de urât! Pentru Dumnezeu, ce urâciune este asta însă, fără capăt și margine! Hola, hola, acum fug ele iarăși de-a valma ca niște găini turbate, de parcă l-ar vedea pe așa numitul diavol al găinilor! Oare ce însemnătate pot avea asemenea arătări?” Spune Borem:” Eu îți spun: nu prea multe însemnătăți stranii! ele arată înfocate, își are originea în râvna lor pasională și adăugată cu mânie pentru cauza tagmei lor. Faptele, pentru a fi ținută această tagmă în viața, se arată prin fuga de-a valma. formele trupului acestor doamne arată destul de bine, își are originea în simțul lor destul de pur; dar capetele lor arată atât de straniu, pentru acestea este numai marea lor prostie singura purtătoare de vină. Cu timpul când ele se vor recunoaște mai bine, atunci ele vor și primi capete mai bune peste trup. Atâta timp încă cât ele rămân fidele nebuniei lor, nu se vor îmbunătăți prea mult capetele lor. Acum cunoști tu deocamdată cauza corespunzătoare pentru asemenea arătări. Uită-te acum însă mai departe, fiindcă ceea ce tu ai văzut până acum, a fost numai preludiul, drama propriu zisă de-abia începe!” Spune episcopul Martin:” Sunt un slujitor foarte ascultător! Pai da, întâmplarea este de urmărit. Dacă de-abia acum începe drama principală propriu zisă, atunci sunt foarte interesat să știu, în ce constă și cum se va manifesta ea!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 06:17 Capitolul 76 ----------------------------------- Capitolul 76 Comportamentul nesimțit al femeilor- inimii- lui Iisus față de părinții lor doritori să fie primiți înăuntru - Intervenția celor doi bărbați îmbrăcați în alb (Episcopul Martin:) “Văd acum zdrențele acestea urâte de femei ale inimii lui Iisus (Veșnic să fie cu părere de rău pentru acest nume minunat! ) retrăgându-se toate înapoi în mănăstire și aceasta o fac foarte grăbite! Oare ce pun ele la cale acolo înăuntru? Dar acolo zăresc eu acum în afară de grădină și mai mulți bărbați și femei bătrâne care se află acolo afară; aceștia arată foarte posomorâți și osteniți! Ce vor aceștia totuși și cine sunt ei?” Spune Borem:” Acestea sunt câteva perechi de părinți ale acestor femei- ale inimii-lui Iisus. Ei căuta ajutor la ele, fiindcă au aflat prin multă căutare și cerere, ficele lor fericite s-ar afla aici într-o mănăstire cerească și s-ar ruga necontenit pentru mântuirea lor.” Spune episcopul Martin:” No, se va rezolva cumva treaba! Aoleo, aoleo, mie îmi pare rău deja de dinainte pentru acești părinți săraci, cu intenții bune și astfel bineînțeles naivi! Exact, exact, acolo cuprinde deja un om bătrân clanța ușii și sună acum pentru a fi lăsat să intre înăuntru; dar nimeni nu vine! El mai sună încă o dată, dar încă nu vine nimeni! El sună mai tare pentru a treia oară și nici la a treia oară nu vine nimeni! Acum încep iarăși acești oameni, care arata bătrâni, roage și să se roage și să se jelească, ca totul ar fi acum pierdut pe deplin. Ah, acum încep ei chiar să le slăvească pe aceste Gretele cu rugăciuni spuse cu voce tare! Nu, asta merge totuși puțin prea departe! Dar, în ciuda acestui fapt, nu se arată încă nici una dintre salamandrele noastre! Eu aud acum jale tare și plâns și spuse: „O voi, voi ficele noastre dragi și sfinte, uitați-vă de pe tronurile voastre cerești în jos spre noi cu milostivire, noi, săracii voștri părinți pământești! Primiți-ne pe noi ca pe ultimii oameni în slujbele voastre cele mai josnice! O auziți-ne, voi fecioarelor sfinte și mirese ale lui Dumnezeu!” Prietene, frate, asta-i bună! Nu, așa proști totuși nu i-am crezut pe oameni, adică pe oamenii romano-catolici. Eu însumi doar am fost episcop și am dat mare importanță la unele prostii, arătând pline de evlavie, ale oamenilor. Dar așa ceva totuși n-aș fi tolerat în dioceza mea! Nu, acești săraci oameni sau sufletele, orice ar fi ei aici, îmi par într-adevăr rău din toată inima! Acum sunt foarte curios ce va ieși din toată treaba aceasta! Încă nu se arată aici nici una din acele slăvite. Eu sunt de părere că aceste Gretele știu acum totuși cum arată ele și se rușineaza foarte tare, se arate așa părinților lor. De aceea ele îi lasă pe aceștia să le roage și să se roage, așa de mult până ce ei vor folosi până la epuizare limbile lor și totuși va fi totul pe degeaba. Ascultă, ascultă, cum se jelesc și strigă acești săraci! Oho, oho, dar ce este iarăși această nouă arătare? Acum începe de-a dreptul să tune și să fulgere din multele ferestre ale mănăstirii, dar prea tare nu se aude tunetul! Acesta pare a fi un adevărat tunet de casă mănăstiric-teatral; dar fulgere se aseamană destul de mult cu cele adevărate! Asculta însă acum, mie mi se pare așa de parcă tunetul s-ar articula în cuvinte! fiu al nai -, tunetul vorbește acum limpede! Ascultă, ascultă, el vorbește: „Inapoi cu voi blestemaților de pe acest loc sfânt a lui Dumnezeu, căci altfel va înghite pământul imediat și ajungeți în iad, pentru că ați îndrăznit,șiți pe el cu picioarele voastre foarte păcătoase! Fugiți pe veci de la fața noastră sfântă!” Ah, ah, ah, dar acestea sunt ticăloase de clasa întâia! Pentru că ele sunt deja aproape vrednice de iad și se rușinează de părinții lor de o mie de ori mai buni, ele îi alungă acum pe aceștia printr-o formă atât de oribilă. Și acei săraci pleacă într-adevăr din acest loc, jelindu-se cumplit. Ascultă, frate, această drama ia o întorsătură începătoare deja foarte diabolic- respectabilă! Acum sunt cu adevărat foarte curios cum va continua aceasta întimplare! Săracii părinți au ajuns acum nu departe de grădină înspre răsărit la un pom care este plin cu fructe. Ei poposesc acolo sub el, având chipurile îndreptate spre mănăstire. Probabil că trebuie să simta o alinare falsă și sigur o speranță deșartă față de aceasta! Căci altfel ar trebui să le arate totuși îndeajuns o asemenea demonstrație înșelătoare și ordinară, ei n-au ce aștepta de la ficele lor presupus mântuite - în afară de o demonstrație mai strasnică! Eu aș vrea totuși să văd ce vor face acum doamnele noastre! Fulgere încă mai ies afară prin geamuri; și un tunet mai aud, dar cât se poate de slab. Bătrânii de sub pom descoperă acum fructele și unii dintre ei se întind cu mare grijă după ele, le culeg și le conduc spre gură pentru a le mânca. Ei mușca cu seriozitate din aceste fructe care arată bine și se pare că sunt și gustoase, deoarece culeg cu hărnicie mai multe din acele fructe coapte și le dau și acelora care nu au curajul, după câte se pare,-și culeagă singuri din pom. Dar acum văd că iese ceva afară dintr-o fereastră a mănăstirii, care pare a fii un portafon. Acum se așează în partea unde este pomul, sub care s-au adăpostit bătrânii noștri, pentru a se uită la priveliștea cerească a mănăstirii - sau poate și de altceva. Acum vreau să văd în curând, ce va ieșii din portafon - probabil asemănător ca și din cutia Pandorei! Ia, uite-te în acea direcție! O grămadă de bufnițe zboară acum din acel portafon, direct spre pom, unde săracii bătrâni au făcut o pauză pantru a se odihnii. Bufnițele de noapte roiesc în jurul pomului și zboară spre bătrânii noștri, care devin la aceasta cât se poate de fricoși. Acum ies din acel portafon și flăcări și se aud printre ele și voci, care par să se îndrepte, ca mai devreme bufnițele, spre bătrânii speriați. Aceste cuvinte arată ca niște șerpi de jar și sunt plini de amenințări, iar flăcările par a fi purtătorii acestor cuvinte de șerpi. Ia uite, aceasta este ceva cu totul nou! se pot scrie cuvinte prin anumite semne, care se numesc litere, acesta este un lucru de mult cunoscut. Dar că se poate exprima cuvinte și în astfel de forme hidioase, aceasta nu mi s-a mai întâmplat niciodată! Vezi, acum se ridică acei bătrâni și fug cu viteza furtunii, iar bufnițele de noapte îi urmăresc până la un fluviu, pe care l-am descoperit mai înainte. Dar acolo zăresc acum doi bărbați înbrăcați în alb; sunt aceiași pe care au vrut să-i înjunghie mai înainte aceste doamne drăgăstoase. Acești doi bărbați le fac cu mâna bătrânilor fugari, pentru a fugii spre ei. Dar bufnițele, când îi obsearvă pe acești doi bărbați, se întorc repede înapoi și zboară cât se poate de repede înapoi spre mănăstire și intră ca fulgeru în acel portafon care mai este fixat pe fereastra deschisă. Și cuvintele de șerpi împreună cu flăcările se retrag cu viteză înapoi. Cei doi bărbați însă îi adună pe acei bătrâni în jurul lor. Cum se pare, fac și cu ei o mișcare întoarsă spre mănăstire. Na, povestea devine tot mai populată! Eu sunt deja cât se poate de curios, ce va crește din toate acestea!” Vorbește Borem: “Drag frate, de curiozitate prea mare trebuie să-ți protejezi inima, pentru că o astfel de curiozitate vizuală ascunde de obicei o ascunsă părere de bine! Fii de aceea aici doar un înțelept privitor spre folosirea spiritului tău; dar curiozitatea las-o deoparte! Căci aici trebuie să fim în mare măsură treji, deoarece se va întâmpla aici ceva foarte diabolic. Privește numai, dar fără curiozitate; iar cele privite, povestește-mi-le cât se poate de autentic!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 06:19 Capitolul 77 ----------------------------------- Capitolul 77 Cântatul din trombon a acelor doi bărbați în alb și prabușirea mănăstirii - Doamnele-inimii-lui Iisus fiind broaște uriașe - Discursul de explicare pentru părinții înfricoșați Episcopul Martin își întoarce privirea înapoi în ceafa doamnei-inimii-lui Iisus și vorbește după un scurt interval de timp: “Da, da, așa este bine; acei doi bărbați în alb merg acum cu tot grupul de bătrâni în direcția mănăstirii! Cu cât mai aproape ajung, cu atât mai mult fulgeră din ferestrele acelea multe; dar fulgerele nu ajung prea departe. Și încă se mai poate auzi un tunet închis, dar acesta foarte slab. Grupul este acum deja foarte aproape de zidul grădinii. Unul dintre acei doi oameni îmbrăcați în alb merge de îndată la ușă și o deschide pe aceasta cu o viteză fulgerătoare. Acum intră în grădină și prin aceasta în apropierea mănăstirii. Ajunși aici se postează acei doi bărbați îmbrăcați în alb în fața grupului de bătrâni. Amândoi trag de sub hainele lor un trombon lung. Amândoi își fixează acum aceste două instrumente la gură și suflă cu putere în acestea. Oh Doamne, acesta este un ton măreț și plin de măiestrie! Dar ce văd acum? Ia uite, ia uite! Zidurile mănăstirii se prăbușesc exact așa cum s-au prăbușit în trecut zidurile Ierihonlui. Și doamnele noastre se șerpuiesc afară strigând și blestemând de sub moloz, asemănător ca niște viermi dintro mlaștină și au forma unor broaște uriașe din Egiptul de pe pământ. Numai capetele seamănă mai mult cu capul a unor șerpi uriași, decât cu cel al unor broaște. Încă mai observ cum în spate au cozi ca de scorpioni. O tu poveste disperată, aceste lucruri lasă loc de gândit! Bătrânilor li se scoală părul în cap la privirea acestei imagini. Aceste ciudate broaște încep - în loc să înjure mai departe - se orăcăiasca cât se poate de groaznic. Dar orăcăitul lor nu are acum nici un sens, după câte se pare și nici un fel de efect. Căci acești doi bărbați adună aceste broaște și le mână în fața lor, iar bătrânii îi urmează cât se poate de mirați. Caravana lor merge spre apus! În locul unde a fost mănăstirea se poate vedea acum o baltă urâcioasă. Oh Doamne, frate, aceasta pare cât se poate de întunecat! Nu, acum devin eu din ce în ce mai înfricoșat! Foarte ciudată este aici apariția, eu văd aceste broaște care se grăbesc spre apus împreună cu cei ce îi mână la fel de bine, cu toate ca după spațiul parcurs sunt foarte îndepărtați.” Vorbește Borem: “Distantele în spațiu nu mai înșeală acum vederea spiritului; căci fiecare spirit este mai presus de timp și spațiu. Dar diferitele feluri ale progresării sunt adevărate îndepărtări spirituale și înșeală vederea spiritului sau o orbesc cu totul. Dacă nu ar fi la această fugă de broaște și acești doi bărbați îmbrăcați în alb, nu le-ai mai zări de mult; căci progresarea acestor broaște este mult prea diferită față de a noastră. Dar pentru că acei doi sunt înrudiți cu progresarea noastră, pot fi oricât de departe în spațiu, deoarece îi vom vedea tot timpul la fel. Noi putem vedea și iadul din apropiere. Dar aceasta nu reiese prin telepatie, ci printr-o trimitere minunată a Domnului, care o vei cunoaște de-abia mai târziu. Acum știi și motivul acestei apariții cât se poate de ciudate, care decât urmările îți vor clarifica situația. Dar acum privește în continuarea scena, care este în fața ta; tu vei învăța multe din aceasta!” Episcopul Martin își forțează iar ochii și vede broaștele deja în adâncul serii ajungând la malul unei imense mari și oprindu-se imediat. La acest mal încep să orăcăie groaznic și să refuze să meargă în apă. Dar cei doi bărbați nu le forțează, ci le lasă decidă. Vazând episcopul Martin aceasta, vorbește: “Să se uite un om la aceste broaște groaznice! În elementul lor nu vor să meargă, cu toate că par ca făcute pentru aceasta. Aici pare, cum încep eu să-mi dau seama, fie motivul: în ele trebuie să măi fie ceva mai bun ascuns, ce nu face parte din elementul lor și aceasta le mai tine probabil pe tărâmul uscat? !” Vorbește Borem: “Poate fii! Dar urmărește mai departe; imediat va progresa primul act a acestei scene!” Episcopul Martin se uită acum foarte atent la scenă și vorbește după un timp: “Ah, ah, ia uită-te odată, aceasta este foarte ciudat! Acum se umflă broaștele la tărâmul mării, ce arată cât se poate de groaznic. Ca cei mai mari elefanți stau acolo în fața celor doi bărbați și în fața grupul de bătrâni ce devine din ce în ce mai fricos. Încă se mai umflă, exact așa de parcă s-ar umfla cu ceva. O mii, o mii! Acum sunt deja așa de voluminoase, ca pot fi considerate drept niște munți mici! Fac o față, de parcă ar vrea să-i atace pe acei doi bărbați împreună cu toată hoarda aceia de bătrâni. Dar cei doi bărbați nu merg nici un pas înapoi, cu toate că bătrânii ar zbura mai bine decât să fugă de acolo. Dar acum cer cei doi bărbați liniște și unul din ei vorbește cu acei bătrâni: “Nu vă temeți de acești umflați! Numai pielea păcătoasa este, de care vă îngroziți; partea interioară este mai slabă decât ființa unei căpușe! Noi am putea să le suflăm cu un suflu, pe acelea pe care le-ați adorat ca fiind cele fericite. Dar noi nu suntem așa de nemiloși, cum au fost ele ca așa zise mirese ale lui Dumnezeu contra noastră și a voastră, cu toate că suntem cei mai perfecți protestanți și protestăm la focuri contra tot ce nu are de-a face deloc cu Domnul! Dar dacă vreți să înțelegeți mai bine cine sunt aceste broaște umflate, așa aflați: Acestea sunt fiicele voastre, care împreună cu prostia voastră și a unei mari averi au intrat în mănăstirea doamnelor-inimii-lui Iisus și prin aceasta au blestemat totul! Cum vă plac acum în îmbrăcămintea cerească?” Bătrânii aruncă mâinile peste cap, își smulg părul și strigă: “Dar pentru voia lui Dumnezeu! Iisus, Maria și Iosif, fi alături de noi! Cum este posibil aceasta! ? Ele au dus doar așa o viață curată! Ele nu au făcut nimic, decât ceea ce au fost obligate să facă de la părintele de spovedanie și ceea ce le-a fost scris în regulile stricte! Și acum trebuie să le întâlnim într-o astfel de stare îngrozitoare! O Iisus, Iisus, Iisus, Maria și Iosif! Ce s-a întâmplat numai cu ele!” Vorbește iar unul dintre cei doi bărbați: “Fiți liniștiți și nu vă speriați pentru aceste puține valori. Noi suntem trimiși de Domnul, pentru a căuta și a aduce în numele Său sfânt, ce s-a pierdut și prin aceasta vom repara și broaștele! Dar pentru ca să fiți și voi vindecați de orbețea voastră, trebuie să fiți prezenți la această lucrare și să aveți răbdare cu tot ce va da peste voi. Dar mai ales treziți-vă dragostea spre singurul Dumnezeu și Domnul Iisus Tatăl, așa vă va deveni mai ușor drumul care va trebui să-l parcurgeți!” Acum încep să plângă bătrânii de nenorocul așa ziselor fericite fiice; dar acestea se înfoaie și mai tare.” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 06:24 Capitolul 78 ----------------------------------- Capitolul 78 O istorioară iezuită întunecată: Tatăl înșelat împreună cu fica sa - Iluminarea spirituală a întâmplării (Episcopul Martin:) “Un tată, arătând foarte bătrân, a uneia din aceste femei -ale inimii- lui Iisus pășește acum în fața acelor doi bărbați în alb și vorbește cu o voce de parcă ar plânge: „O voi trimiși puternici ai lui Dumnezeu, cum poate să fie aceasta, și fica mea se află printre aceste nefericite! Atâta cât îmi este bine cunoscut, fica mea doar a trăit foarte strict și exact după regulile ordinului ei și astfel în spiritul desăvârșit al bisericii romano-catolice, care este singura datatoare de mântuire, a carei spirit trebuie să fie totuși evident sfântul duh? Conform unei asemenea vieți și a multelor asigurări din partea bisericii, fica mea ar fi trebuit totuși să meargă la ceruri conform acestor spuse! Pentru că pe lângă viața ei strict conștiincioasă, ea a primit de la Papa însuși nu numai unul, ci o întreagă duzină de iertări ale păcatelor cu desăvârșire, iertări care au fost privilegiate de însuși Maria lauretanică, prin care ea a fost scutită cu desăvârșire și de focul gheenei! În consecință, cum stau lucrurile aici, dacă o astfel de viață nu are nici o valoare în fața lui Dumnezeu? Da, eu v-o pot spune jurând pe conștiința și viața mea, fica mea a fost într-adevăr chemată de la cer să fie mireasa lui Hristos printr-o vedenie dumnezeiască a unui iezuit evlavios și viețuitor strict după Evanghelie. Acest bărbat evlavios a lui Dumnezeu a visat după spusele lui mărturisitoare și foarte simple: Maria și Iosif i s-ar fi arătat în cea mai înaltă strălucire cerească și i-au spus: „Ascultă-ne pe noi, tu cel mai curat frate al îngerilor, du-te tu la N. N. ; acela are o fică dragă, la care Iisus are o mare plăcere, așa încât El o vrea să-i fie Lui mireasă plăcută! Du-te și roagă-te pentru Dumnezeu, Domnul tău și adu-i această mireasă, căci altfel nu vei avea parte niciodată de împărăția cerurilor!” După aceea el s-a trezit și s-a gândit mult la această vedenie, i-a spus conventului acest vis pe care l-a avut de trei ori și acesta i l-a spus generalului de la Roma. Și cât de surprins a fost întregul convent, atunci când acesta a primit înapoi explicația minunată, ca și el a visat același lucru și atunci când el nu a vrut să creadă visului, Maria singură i-a apărut chiar a patra oară foarte tristă și i-a spus: „O tu vierme ticălos în praf! Fiindcă tu nu crezi, fii atâta timp chinuit de o boală grea, până ce fata dragă se va afla în mănăstirea femeilor- inimii- lui Iisus ca fiind o mireasă a fiului meu! Ca dovadă a adevărului spuselor mele, bată singure timp de trei zile în fiecare noapte la ora 12 clopotele Romei o oră întreagă!” Toate acestea s-au întâmplat într-adevăr într-un mod miraculos și generalul a ordonat atunci imediat în taină se facă rugăciuni de către toate conventele. Și el l-a rugat insistent mai ales pe părintele, care a visat atât de minunat despre fica mea, ca el să se roage zi și noapte, ca fica mea să meargă la mănăstire. Eu pentru partea mea însă, n-am vrut să o dau așa de ușor, fiindcă am fost foarte bogat pe lume și proveneam dintr-o famile care aparținea de înaltă aristocrație. Dar fica mea era foarte frumoasă și blândă și bună și ar fi putut avea desigur o viață pământească strălucitoare. Însă eu am cedat în sfârșit în fața multelor rugăminți insistente ale parintelui evlavios. Și fiindcă fica l-a preferat și ea mai mult pe Hristos decât pe toți ceilalalti soți, așa și ea a ales călugăria și a devenit o mireasă a lui Hristos. Ah, tu mireasă nefericită! O voi amândoi trimiși puternici ai Domnului, o spuneți-mi mie, săracului și nefericitului tată: Ce pentru Dumnezeu a făcut în sfârșit fica mea, din cauza căruia ea se și află acum printre aceste veritabile înfățișări diavolești nefericite? A avut ea cumva păcate ascunse? Sau a fost ea o fățarnică pură? Sau este biserica romană o înșelătorie? O spuneți, de ce i s-a întâmplat ficei mele nenorocirea aceasta nespusă!” Acum vorbește unul dintre cei doi: „O prietene, dar n-ai citit niciodată Evanghelia Domnului?” Raspunde bătrânul: „Desigur, când am fost băiat de școală, dar mai târziu numai; pentru că eu mă duceam oricum la biserică fiecare duminica și la sărbători și am ascultat acolo slujba și predica! În afară de aceasta, ne-a fost și așa interzisă de către biserică nouă mirenilor citirea bibliei și eu cred că am făcut bine, ascultând în toate de biserica!” Spune iarăși acela: „Deci, dacă biserică a fost mai importantă decât cuvântul curat a lui Dumnezeu, atunci trebuie tu acum totuși să tragi la răspundere biserica și nu pe noi, care, ca protestanți desăvârșiți ai bisericii romane, nu ne-am ținut niciodată de altceva decât numai de aceea ce Hristos ne-a învățat! În Evanghelia Domnului însă nu scrie niciunde nimic de o biserica romano-catolică singură aducătoare de mântuire, nimic despre Papa, nimic despre iezuiți și nimic despre femei- ale inimii- lui Iisus, ci acolo stă scris foarte simplu: „Iubește-l pe Dumnezeu mai întâi de toate și pe aproapele tău ca pe tine însuți! În aceasta se cuprinde toată legea și proorocii!” Vezi, cine lucrează numai pentru răsplată, acela este un slujitor netrebnic și nu e vrednic de răsplată, cu atât mai puțin vrednic de Domnul, care spune acolo: „Cine îl iubește mai mult pe tatăl său, pe mama sa, pe fratele sau, pe sora sa s. a. m. d. decât pe Mine, acela nu este vrednic de Mine! Dar când ați făcut toate din slujirea voastră, atunci mărturisiți că ați fost slugi netrebnice!” Vezi, acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu! Intreabă-te pe tine însuți, dacă le-ai știut și dacă tu și fica ta mândră de cer le-ați respectat vreodată!” Spune bătrânul: „Da, dacă acestea sunt într-adevăr cuvintele lui Dumnezeu, oricum ar fi ele - mai ales acelea despre legea dragostei, pe care le-am auzit desigur adesea de la catedră -, atunci îmi este tot mai limpede, de ce i s-a întâmplat ficei mele așa ceva. Dar ea este în acest fel o fată dur înșelată și merită în consecință indulgență și îndurare milostivă din partea Domnului!” Spune iarăși acela: „Prietene, dacă n-ar fi Domnul mai bun, decât îl cunoașteți tu și fica ta, atunci tu te-ai afla împreună cu fica ta în iad. Dar pentru că Domnul este nesfârșit mai bun și mai înțelept, aflați voi în loc de iad numai în această corectare necesară a sufletelor voastre și în baia de milostivire pentru însănătoșirea întregii voastre ființe! știi însă, acel vis a fost inventat în totalitate numai din cauza ficei tale frumoase și bogate. Tu ai fost înșelat oribil prin voia Domnului numai de aceea, fiindcă tu nu vroiai să o dai pe fica ta frumoasă nimănui altcuiva decât unui prinț. Aceasta a fost însă din partea ta cu atât mai mult greșit, atunci când tu, împotriva fiecărui sens al învățăturii lui Hristos, după care toți oamenii sunt la fel, ai reținut-o fără drept față de un bărbat sărac, dar de altfel drept și încă l-ai și pus să fie bătut pentru îndrăzneala sa! Vezi, o asemea faptă este în fața lui Dumnezeu o urâciune mare! Dar după fica ta tot n-a venit un prinț, ci un iezuit viclean și te-a înșelat și pe tine și pe fica ta! Poți tu oare să ceri de aceea de la Domnul socoteală, Domnul, care este cea mai înaltă dragoste, smerenie și blândețe însuși dacă tu o găsești pe fica ta nu în cer, ci aici în această stare deplorabilă ? Atunci, prietene al meu, a fost fica ta mândră și dură cu cei din slujirea ei, fiindcă ea, ca fiind cea mai bogată, a ajuns acuși conducătoarea acestui ordin nou înființat. Ea se credea o femeie sfântă din cauza chemării sale minunate și încă mai mult, pentru că fiecare noapte o vizita un adevărat Iisus mascat și ea ca mireasa a lui i-a permis lui toate, ce el cerea de la ea după lepădarea a așa numitului val ceresc. Despre acestea bineînțeles că nu ți-a spus tot, ci numai că acest Domn Iisus cerea de la tine foarte concret, ca tu să dai toată bogăția ta colegiului sfânt, ceea ce ai și făcut în credința ta oarbă! Vezi, cam așa stau lucrurile în privința ta și a fiicei tale și vor sta tot așa și cu nevasta ta, care încă mai trăiește pe pământ! Ce părere ai tu acum: poate un om pe lângă învățătura lui Dumnezeu prin intermediul unei asemena vieți să spere că cerul va fi al său - mai ales când fica ta a știut foarte curând, cine a fost de fapt acest Domn Iisus al ei? Ințelegi tu acum aceasta, dragul meu prieten?” Bătrânul își holbează acum ochii tare și mai mulți alții împreună cu el și el vrea acum să înceapă blesteme Roma peste măsură. Dar cei doi îi interzic riguros, facă așa ceva și îi arată, judecata este numai a Domnului, tuturor oamenilor le revine însă iertarea, dacă și ei vor să primească iertare. Asta îl liniștete acum pe bătrânul nostru. Și eu văd acum, o broască începe să devină mai mică; aceasta este cu siguranță susmenționata „mireasă a lui Hristos!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 06:25 Capitolul 79 ----------------------------------- Capitolul 79 Supărarea bătrânului pe Roma și pe indulgența lui Dumnezeu - Pilde despre răbdarea Domnului (Episcopul Martin:)” Bătrânul se adreseaza iarăși la acel bărbat în alb și îl întreabă: „Eu admit acum tot ce mi-ai spus și mi-ai arătat vădit; fiindcă lucrurile stau cu siguranță așa și nu altfel. Dar dacă lucrurile stau din păcate astfel, precum mi le-ai arătat tu acum, vrea totuși să aflu, cum poate Domnul să lase Roma să măi dăinuie încă? ! Pentru că Roma este acolo doar un sălaș al grozăviilor și veșnic nicidecum o biserică a Domnului! Unde este Petru în consecință, stânca, pe care n-o mai poate birui porțile iadului? Roma afirma așa ceva despre ea și corespunzătorul Papa ar șede, ca presupus înlocuitor al lui Hristos pe pământ, pe aceasta stâncă, fiind încontinuu influențat de duhul sfânt! O asemenea afirmație doar nu poate să fie altceva decât numai cea mai mare grozăvie în fața lui Dumnezeu! O explică-mi aceasta, cum se poate ca Domnul să tolereze așa ceva? El doar ar avea totuși o mie de mijloace, pentru a stavili acest rău!” Spune acela: „Prietene al meu, aceasta este adevărat, Domnul poate toate, ce dorește El. Dar ce ai spune despre un tată a vreo 10-20 de copii, dacă el, când unii dintre copiii săi ar fi neascultători și îndărătnici, i-ar omorî imediat ori printr-un călău ori prin propria sa mână? Oare n-ar spune fiecare om: „Asta este strigător la cer; un asemenea drac de tată încă n-a mai fost niciodată!” Ce ai spune tu despre un suveran, care îi lasă imediat pe supusii săi, din cauza neândeplinirii legilor lui, fie puși în țeapă și să fie prăjiți? Oare n-ai striga tu la așa ceva: „O priviți, priviți, ce tiran îngrozitor, ce diavol neomenesc!” Și uite, împotriva unui asemenea tată neomenos de dur s-ar putea chiar copiii să i se împotriveasca eficient și supușii s-ar putea răscoli puternic împotriva unui asemenea tiran și să-l omoare sugrumându-l rău! Dar dacă s-ar purta Tatăl atotputernic tot așa cu copiii Săi, spune, cum ai privi și ai numi o asemenea purtare din partea lui Dumnezeu? N-ar fi aceasta o grozăvie nespusă, dacă Dumnezeul atotputernic ar dori să procedeze cu creațiile lui slabe tot așa că mai de mult un Wüterich în Franta cu francezii? Vezi, Domnul știe foarte bine că Roma este o desfrânată îngrozitoare, precum El a și știut că adultera era în general o desfrânată cu relații de desfrâu, Magdalena o mare desfrânată și femeia samarineancă la fântâna lui Iacov o femeie foarte pornită spre desfrâu. Dar așa cum s-a arătat Domnul față de acele trei femei și cum El l-a primit înapoi pe fiul pierdut, tot așa El se poartă și cu desfrânata numită Roma și îl primește pe fiecare fiu căit din sânul ei, chiar dacă el s-a desfrânat mai înainte cât se poate de tare și puternic cu această desfrânată! Dar bineînțeles - fără căință și ispășire nu se poate aștepta nimic, atâta timp cât desfrânatul n-a arătat nici căință și nici adevărata ispășire! Însă, ceea ce privește stânca lui Petru și unde se află ea, deoarece n-o pot învinge porțile iadului, arată Domnul prin unele texte și versete din Evanghelia Sa sfântă! Aceasta se numește în primul rând: „Cine crede în Fiul și în cuvintele Sale, acela are viață veșnică!” - Vezi, aceasta este deja o stâncă! Iarăși se spune odată: „Împărăția Mea nu vine vizibilă, ci este în voi” - Vezi, aici este postată stânca de neânvins a lui Petru! Și iarăși este altundeva scris: „Cine aude cuvintele Mele, le acceptă și trăiește după ele, acela este care Mă iubește; care Mă iubește, la acela voi veni și Mă voi arăta lui!” - Vezi tu și acesta este Petru, cel de neânvins în inima omului. Doar aceasta singură este biserica vie a Domnului și prin credința vie, care este de fapt dragostea, care locuiește în inima oamenilor! Tu vezi acum ce este de fapt cu Petru și unde este el. De aceea nu întreba mai departe lucruri goale și naive ale lumii, ci caută acum adevărata împărăție dumnezeiască în tine și dreptatea iubitoare, deoarece tot restul va veni de la sine!” Bătrânul se închină până la pământ în fața acestui mesager al Domnului și ceilalți bătrâni fac tot același lucru. Dar broaștele au rămas tot broaște, numai că nu mi se mai par așa de umflate. Acea una broască a devenit mică și se apropie de cei doi. Cu cât mai aproape vine, cu atâta mai mică se face; aceasta îmi pare a fi un semn bun! De altfel trebuie să spun și eu deschis și să recunosc față de Domnul cu mulțumire, am profitat de aceste scene și sunt cu siguranță de zece ori mai înțelept decât am fost vreodată! Scena devine din ce în ce mai interesantă și cât se poate de ciudată. Iezuitul este aici într-adevăr glorios interpretat, trebuie spus! Intr-adevăr, aici este nevoie de mai multă răbdare dumnezeiască, pentru ca astfel de oameni să nu fie căutați de Sodoma și Gomorra! Intr-adevăr, în aceste momente nu trebuie să fiu dotat cu puterea Domnului, deoarece le-ar merge foarte rău acestor ființe pământești! Dar să se întâmple voia Domnului!” ----------------------------------- Hoper 22.7.2018, 06:26 Capitolul 80 ----------------------------------- Capitolul 80 Asemănarea grâului - și cea a sortimentelor de buruiană - Trezirea dragostei lui Martin spre Domnul - Continuarea scenei cu doamnele-inimii-lui Iisus Vorbește Borem: “Așa este bine: doar voința cea mai bună și cea mai înțeleaptă a Domnului să se îndeplinească! Buruienile sunt după câte se pare mai rele decât grâul, care este bun așa cum este. Dar treci prin toate sortimentele de grâu de pe pământ și vei găsi între ele foarte puține diferențe. Dar treci prin toate tipurile de buruiană și tu vei găsi imediat minunatul ananas și pe lângă buruiana aloe care este vindecătoare și pe lângă smochina buruiană a Africii care este bogată în zahăr! Cât de prostesc ar fi să blestemi de aceea buruienile căci doar arată natura de ce minunății poate fi capabilă! Grâul rămâne grâu, dar buruiana poate fi o treaptă mai în sus și acolo devine ananas! Tot așa a rămas un Petru, un Iacov, un Andrei și așa mai departe, ceea ce au fost de la înfințarea lor, adică un grâu curat în șura Domnului. Printre acest grâu însă s-a aflat și o buruiană cât se poate de țepoasa: numele ei a fost Saul! Și iată, Domnul a ridicat-o spre a deveni ananas, spre a deveni cel mai delicios fruct al pământului! Dar iată, ce a făcut Domnul odată, aceasta încă o mai face! De aceea spunem tot timpul din motive bune ale vieții noastre: o Tată, doar voința Ta unică se împlinească!” Episcopul Martin este aproape de lacrimi și spune: “Da, da dragul meu frate, veșnic să fie doar voia Domnului! Oh, dacă l-aș avea acum aici, l-aș îmbrățișa la inima mea, exact așa de parcă dispărea cu totul! O Tu, bunul meu Domn Iisus, vino, vino la noi doi!” Vorbește Borem: “De abia acum ai ajuns pe drumul cel bun. Acum ai început să-l atragi pe Hristos! Eu îți spun că vei întâmpina un viitor strălucit! În curând vei afla ce înseamnă: „nici un ochi nu a văzut vreodată și nici un simț omenesc nu a simțit, ce le-a pregătit Domnul celora care îl iubesc!” Tu însă ai trezit dragostea în inima ta pentru Domnul, care este singura care contează la El. Fii atent, ce se va întâmpla cu tine, dacă vei ține și vei crește această dragoste în tine! Uită-te acum puțin pe acea tablă și spune-mi, ce zărești tu acolo!” Episcopul Martin se uită repede spre acea tablă și se sperie. O vede pe aceasta strălucind mai tare decât soarele și în mijlocul acestei străluciri cuvintele: „Frate, mai așteaptă doar un timp scurt și Eu voi veni la voi!” După ce vede această cu bucurie și mirare spune el: (Episcopul Martin:) “O frate, eu simt acum o bucurie, de care nici nu am știut! Ce se va întâmpla din acestea, dacă lucrurile merg așa mai departe, cum le simț eu acum în inima mea, pentru că se aprinde dragostea din ce în ce mai tare spre Domnul Iisus? Da, eu îți spun, acum sunt deja așa de îndrăgostit de Domnul Iisus, nu pot să ajut de atâta dragoste! Da, l-aș putea - eu aș vrea - da, eu aș putea să-l mușc de atâta dragoste! O Tu drag, drag, drag Iisus, acum înțeleg eu așa mai bine, cât de nemărginit de bun și de înțelept ești. Și această recunoaștere devine pentru mine o claritate, în timp ce înainte a fost pentru mine doar un vis mai deschis! O frate, cum mă bucur eu deja, când va veni Domnul la noi și ne va ajuta cu siguranță-i conducem pe oaspeții noștri care sunt sau par ca de stana, în ordinea potrivită!” Vorbește Borem: “Da, aceasta se va întâmpla, îndată ce aceste doamne se scapă de cea mai dură materie. De aceea calmează-te iar și uită-te în continuare la scenă și spune-mi tot ce se întâmpla acolo. Dacă până aici a fost o învățatură, atunci pe parcurs va deveni de sute de ori mai interesantă!” Episcopul Martin își întoarce privirea înapoi în ceafa doamnei-inimii-lui Iisus. El obsearvă totul este așa că mai devreme, înainte de aș lua privirea pentru a se uită la tabla strălucitoare și pentru a vorbi cu Borem despre aceasta. Dar acum se adresează bătrânul la unul dintre cei doi oameni albi. Episcoul Martin ascultă cu mare atenție, ce se negociază în continuare și vorbește după un timp: (Episcopul Martin:) “Ia te uita, ia te uită, bătrânul nu este deloc prost! El îi roagă pe cei doi mesageri, s-o salveze măcar pe fata lui din această neplăcere prin forțele lor, pentru a putea merge imediat cu ea în cer; căci aici s-a plictisit deja. El înțelege, amândoi fac totul după voia Domnului. Dar făcând abstracție de aceasta îl ia o disperată lene și care îi va întoarce spatele în scurt timp. Bătrânul nu este deloc prost pentru sacul lui, așa cum se obișnuiește să se spună! Dar cei doi înțelepți și albi oameni nu par a fi deacord cu el. La aceasta scutură foarte tare din cap și unul dintre ei spune: „Prietene, răbdarea este prima lege a vieții și aceasta aici în lumea spiritelor tot așa că și pe pământ! Totul are aici timpul și locul său! Dar dacă continuați, însuflați în inimile voastre din ce în ce mai multă dragoste și încredere spre Domnul, așa veți ajunge cât se poate de repede la adevărata salvare din această stare mizerabilă. Dar în această privință nu poate să ajute puterea noastră nici un centimetru mai în față sau mai în spate. Căci aceasta trebuie să știți: aici nu ajunge nimeni în cer prin așa zise lucrări care îi plac lui Dumnezeu și nici prin mila Domnului, ci doar prin dragostea proprie spre Domnul și din aceasta prin mila nemărginită a Domnului Iisus Hristos, care este singurul Domn și Dumnezeu al lumii! Totul aici este lucrarea Sa! Dar țineți minte aceasta: Nu există niciunde un cer decât în voi; pe acesta trebuie să-l deschideți singuri, dacă doriți să intrați! Căci viața trebuie să fie una liberă, dacă este viață. O viață judecată însă nu este o viață, ci doar moartea! Dacă v-am lasă acum liberi prin puterea noastră, nu ați fi liberi, ci doar judecați și prin aceasta nu ați fii vii, ci cu totul morți! Spuneți, v-ar ajuta un astfel de ajutor trist?” Bătrânii se scarpină acum foarte tare după urechi și nu par să înțeleagă această învățătură, așa de la rădăcină.” ----------------------------------- Hoper 24.7.2018, 06:05 Capitolul 81 ----------------------------------- Capitolul 81 Dispariția broaștelor în mare și mersul pe mare a părinților care caută - Interpretarea lui Borem (Episcopul Martin:) “Ia uite, acum merge acea broască la picioarele celor doi și le linge. Dar unul vorbește cu broasca (arătând spre mare): „Iată, acolo este elementul tău!” Dar broască se pune mai mult pe picioarele din față și orăcăie cuvinte cât se poate de clare, care par a fi: „Oh, voi cei mai puternici, știu eu foarte bine că această mare groaznică este elementul meu de pedeapsă binemeritat. Dar îndrăznesc totuși să pun rugămintea, nu mă tratați voi pe mine, suflet sărac, după toată duritatea și bineînțeles dreapta judecată a lui Dumnezeu! Dar nu voința mea, ci voința voastră se întâmple!” Vorbește acum unul: „Noi doi nu avem nici o voință în afară de cea a Domnului, care rămâne de neclintit. Aceasta ți-am transmis-o și de tine depinde s-o faci! Uite, acolo este elementul tău!” Ah, ah, broasca începe să oarăcăie cât se poate de plângător, se învârte și se sucește și se roagă și imploră, pentru ca acești doi s-o lase totuși pe tărâmul uscat, dacă nu au nici măcar puțina milă pentru ea. Unul vorbește: „Atâta timp cât nu vei merge drumul prescris, nu ți se poate de ajutor!” Acum se coboară mizerabil broasca spre mare și se aruncă în aceasta. Nu se mai poate vedea nimic din ea, așa se pare că valurile mari par s-o fi înghitit de tot. O tu broască săraca! Eu trebuie,-ți spun frate Borem, îmi pare foarte rău de săraca broască. Dar a fost voia Domnului și așa este bine! Dar ea, săraca broască, îmi pare totuși rău de ea! Dar acum merge și bătrânul la mal și spune: „Dacă nu a găsit săraca mea fiică milă la Domnul, atunci nici eu nu vreau și mă arunc din dragoste pentru săraca mea fiica în veșnicul și blestematul ei viitor!” Cu aceste cuvinte se aruncă și el în mare, dar marea nu-l lasă se scufunde, deoarece nu este elementul ei. - Frate, aceasta este ciudat, acel bătrân merge pe apă ca unul din noi pe tărâm uscat și își caută văitând fiica! Ce va mai crește din toate acestea? Aha, ia uite, acum devin și celelalte broaște din ce în ce mai mici și se coboară la acei doi bărbați albi! Acum au ajuns la picioarele lor și le ling pe acestea. Este cât se poate de ciudat: cât de mari au fost aceste broaște mai înainte, iar acum sunt așa de mici ca pe pământ broscutele. Auzi tu, drag frate, acestea trebuie să aibă o piele cât se poate de flexibilă, deoarece nu a explodat la o așa imensă umflare! O Doamne, dacă una - eu vreau să spun, cum s-a umflat cel mai tare și s-ar fi spart, aceasta ar fi fost o explozie pe cinste! Eu cred că aceasta ar fi trimis înapoi marea pe jumătate de veșnicie. Dacă s-ar putea descoperi pe pământ așa ceva elastic ca pielea acestor broaște, ar fi pe nicăieri guma de elastic! Tu trebuie să ierti, drag frate, îmi permit câteodată astfel de remarci, care după obiceiul meu au un pic de umor. Dar aici se înțelege prin acest lucru, care este de fapt în cel mai mare grad comic! Acum nu mă pot gândi decât la trilioanele de riduri ale broaștelor, care s-au micit împreună cu pielea lor; și aceasta este iar foarte amuzant! Eu știu bine, în ochii Domnului și în ochii unui înger, sunt aceste apariții pline de seriozitate înaltă dumnezeiască. Dar neluând în considerare, aceasta este pentru unul ca noi de obicei ceva cât se poate de hazliu. Așa nu a râs nici Domnul cu siguranță, când i-a pus măgarului cele două urechi lungi. Dar unul ca noi trebuie să râdă, când se uită la un asemenea filozof urecheat, cu toate că se știe că măgarului îi sunt necesare acele urechi lungi cum îi sunt necesare păsărilor la care abia se văd. Dar cum există pe pământ o grămadă de apăriții aparent proaste și prin aceasta comice, așa există și aici destule - bineînțeles nu pentru fiecare, ci numai pentru ființe de teapa mea! Poate cu timpul - dacă poate fi vorba aici de timp - nu voi mai vedea nimic hazliu la aceste apariții. Dar acum în această stare a mea îmi este pur și simplu imposibil, las deoparte această parte a umorului.” Vorbește Borem: “Nu face nimic, nu face nimic, dragă frate! Nici eu nu sunt unul trist și Domnul cu atât mai puțin. Dar făcând abstractia, trebuie să nici nu fie vorba în cer de așa zisa derâdere, pentru că se ascunde în spatele ei totuși bucuria de necazul altuia, așa cum este vorba și la curiozitate. Dar remarca ta despre elasticitatea mare a pielii acestor aparente broaște nu este nimic altceva decât un humor care este înnăscut în spiritul tău și nu conține nici un fel de răutate. Cu timpul vei râde tu însuți de glumele tale umede, atunci când vei recunoaște, cât de puțin conținut au ele. Acum însă ațintește-ți iarăși privirea la broscuțele tale și fii atent la ceea ce se va întâmpla mai departe cu ele!” Spune episcopul Martin:” Da, tu ai dreptate; aproape că m-a luat gura pe dinainte! Eu le văd deja! Ele încă mai ling picioarele acelor doi bărbați. Unele orăcaie acum spre ei, dar eu nu înțeleg nimic din aceasta limba orăcăită. Asta este desigur un orăcăit original? Probabil că le vor cere celor doi mesageri o amnistie generală? Dar aceștia par că nici ei nu le-ar înțelege limba lor și le arată apa mării. Broscuțele însă orăcăie acum mai tare și se urcă pe picioarele celor doi; dar nici asta nu le este de folos. Cei doi le amenință și broaștele fac acum salturi mici spre mare și acum - hop - în ea! Și acum totul este gata! Nici o broască și nici o broscuță nu se mai vede acum. Numai bătrânii stau încă la mal și privesc ațintit în adânc, pentru a putea totuși mai zări încă ultima coadă de scorpion a fiicelor lor. Dar ei nu descoperă nimic, tot așa ca și primul, care încă mai merge pe apă încoace și încolo, căutând-o pe fiica sa. El strigă pe câțiva să vină la el și spune, apa ar fi tare ca o piatră. Dar bătrânii totuși nu vor încă facă proba cu picioarele lor în ceea ce privește tăria apei, ci se întorc la acei doi bărbați albi. Ei întreabă rugând, ce s-a întâmplat acum cu fiicele lor și dacă ele ar fi chiar pierdute pe veșnicie. Cei doi însă nu le dau nici un răspuns, ci se duc de acolo și pășesc pe mare și merg în larg într-o depărtare mare. Bătrânii se uită acum ca niște disperați. Unii încearcă acum, după insistențe puternice a aceluia, pună picioarele lor pe apă - și uite, funcționează! Acum fug toți în larg și vor să meargă în urma acelor doi; dar nu ajung prea departe cu fuga, fiindcă suprafața apei trebuie să fie foarte alunecoasă și problematică, pentru că acești oameni bătrâni cad în fugă unul peste altul. Primul care a vrut să se arunce în apă, merge destul de bine înainte. Dar ceilalți cad încontinuu pe jos și se mișcă aproape nici un pic de pe loc. No, aceștia merg desigur dansând pe această gheață veritabilă pentru prima și ultima oară! Acum însă vrea totuși să știu, ce se va întâmpla de acum încolo cu aceste doamne sau broaște. În iad, ele totuși nu sunt, deoarece ele toate se pot vedea încă aici ca adevărate statui. Însă din ce constă încă starea lor de dinafară de iad, știe și vede desigur Domnul mai bine decât mine. Dar spune-mi totuși dragă frate, ce sens și însemnătate au de fapt toate acestea: înfățișarea de broască, aceasta mare acum, sărirea broaștelor în ea, ca bătrânii nu se scufunda și ca cei doi mesageri albi s-au îndepărtat acum atât de departe? Eu am privit bine la toate acestea și am învățat unele lucruri din această întâmplare. Dar dacă ar trebui să deslușesc însemnătatea propriu zisă a tuturor celor văzute, mi-ar merge dezamăgitor de rău. Spune-mi de aceea cu bunătate, ce înseamnă toate acestea!” Spune Borem:” Toate - mai ales ființele femeiești, care s-au consacrat spiritualului și se roagă și postesc ce-i drept pentru ceruri, dar, împreună cu acestea, au luat tare în considerație și avantajele lumești, apar în deșertăciunea măsurii lor naturale ca tot felul de amfibii: Animale care și ele se află în două elemente și pot trăi în acestea! Marea reprezintă măsura lor naturală, care a fost mai importantă pentru ele în timpul trăirii pământești decât partea spirituală. De aceea ele trebuie să se și arunce în ea și să pună la încercare în aceasta vanitatea străduințelor lor lumești. Așa reprezintă și marea imensa masă a prostiei lor mari, în care ele trebuie să intre până la fund, pentru a o putea recunoaște pe aceasta ca fiind așa. Capetele de șarpe a acestor broaște înseamnă răutatea decisă și înfumurata și adesea socoteala deșteaptă pentru realizarea acesteia. Cozile de scorpion închipuie însă ființa lor vicleană, conform căreia ele îi prindeau pe aceea, care vroiau să le pagubească, în dosul spatelui și îi răneau. - Ințelegi tu aceasta?” Spune episcopul Martin:” Frate, eu înțeleg aceasta acum foarte bine. Eu am cunoscut din păcate pe pământ multe asemenea mașinații ultrapapale și fățarnice și am trebuit ca episcop să închid tare amândoi ochi la acestea. Și de ce, aceasta vei înțelege tu desigur foarte bine!” Spune Borem:” O da, încă foarte bine și aproape limpede! Dar acum ascultă mai departe! Bătrânii care erau proști la început, nu ajungeau niciodată din cauza a cel mai adesea nașterii lor în înalta aristocratie la o altă lumină decât la aceea preotească-aristocrată. De aceea ei toți au și considerat cel mai adesea destinul călugăresc ca fiind unul adevărat ceresc și le-au vândut pe fiicele lor cu mulți bani la asemenea clerici. Acești bătrâni sunt acum încă mult prea proști, ca ei să poată pătrunde motivul prostiei lor proprii. De aceea ei merg acolo de-a valma ca măgarul pe gheață și cad încontinuu pe jos - în afară de acela, care este puțin mai înțelept și și-a pus mai mult prostia lui la o prestație decât ceilalți. - Ințelegi tu și aceasta?” Spune episcopul Martin:” O da, draga frate și pe aceasta o înțeleg acum foarte bine! Noi am avea atunci aici, în fața noastră, chiar un veritabil dans amețitor aristocratic!” Spune Borem:” Da, da, așa este! Dar acum fii atent la întâmplările următoare din această scenă. Primul act s-a jucat acum și al doilea își va avea imediat începutul. Acolo tu vei vedea lucruri în fața ochilor, la care tu vei face cu siguranță cele mai rare înfățișări ale chipului!” Spune episcopul Martin:” bucur deja de aceasta! Acum voi înțelege întâmplările cu siguranță mai bine decât până acum; deci numai înainte și mai departe în această formă! Numai depărtarea acelor doi înțelepți ai uitat tu, dragă frate, mi-o explici, despre care eu te-am și întrebat.” Spune Borem:” O nu, frate drag, absolut deloc; fiindcă aici nu uiți niciodată nimic! Dar însemnătatea acestor aparente, precum și multe altele, trebuie tu însuți să le cauți și să le găsești, ca tu să ai o experiență, te exersezi în tine însuți în ocupațiile pur cerești. Incearcă numai o dată și tu te vei convinge imediat, cât de departe ajunge deja înțelepciunea ta!” Spune episcopul Martin:” A, așa da, asta este bineînțeles cu totul altceva! Știi tu, fiindcă mi-ai explicat deja celelalte lucruri, bineînțeles că nu este tocmai prea grea această explicație, după cum mi se pare mie. Eu gândesc acum despre aceasta cam așa: Cei doi înțelepți sunt asemenea unui ulei ceresc. Și acești aristocrati bătrâni și proști sunt ca un ulei smolit pământesc, care este foarte murdar și pute dezamăgitor de tare. Tocmai că acest ulei ceresc nu poate suporta mai departe acest ulei smolit, este desigur la îndemână oricui! Ce părere ai tu, frate, am judecat corect?” Spune Borem:” Mai corect, decât tu ești acum încă în stare să o înțelegi. Însă ceea ce tu încă nu înțelegi până la temelie, pe acele lucruri le vei înțelege tu în ceea ce urmează. De aceea nu te mai gândi mai departe la acest lucru, ci ațintește-ți ochii iarăși la ceafa acestei doamne; căci acolo ți se va arăta acuși de una singură, deplina rezolvare a nedumeririlor tale.” Spune episcopul Martin:” Frate, sunt deja întru totul prezent! Până acum stau lucrurile ce-i drept tot așa cum erau ele mai înainte; dar asta nu face nimic, va interveni desigur ceva - da, da, acolo vine deja ceva!” ----------------------------------- Hoper 24.7.2018, 06:07 Capitolul 82 ----------------------------------- Capitolul 82 Al doilea act al spectacolului cu doamnele -inimii- lui Iisus Furtuna ca iadul de pe mare - Prinderea netrebniciei de furtună într-un sac - Explicațiile lui Borem (Episcopul Martin:)” Dar ce este asta totuși? ! Vezi, acolo dinspre apus iasă o masă imensa de nori din mare cam așa, cum eu am văzut câteodată pe pământ, înălțându-se în spatele munților înainte de furtuni grele. Aceste mase de nori vin tot mai aproape și fulgeră din ele deja foarte îngrozitor. Acum văd și un număr mare de trombe de apă mici și mari, punându-se în fața norilor de culoare gri spre negru. Aceasta arată acum destul de frapant și amenințător! Bătrânii noștri zăresc acum și ei furtuna, care vine înspre ei și se ostenesc acum cu toate puterile, ajungă la malul sigur. Cum lucrează ei cu mâinile și picioarele și de câte ori cad ei acolo jos! Nu, asta este chiar, cum este obiceiul să se spună, fără pereche pe lume! Și totuși se pare că ostenelile lor îi ajută numai în mică măsură: în loc să vină mai aproape, ei se îndepărtează tot mai mult de mal. Ah, aceasta trebuie să fie o situație foarte fatală pentru acei bătrâni de ambele gene! Eu îi văd desigur încă și pe cei doi bărbați albi, strălucind ca două stele afară în mare depărtare. Dar ei par că nu își fac deloc probleme din cauza acestei furtuni mari, care se apropie tot mai mult. Și privește, aceasta vine tot mai aproape și cu însoțirea a acum deja peste o mie de trombe de apă și nenumărate fulgere! Și tunet aud acum deja foarte îngrozitor și orcane ridică acum valurile apei, formând munți de apă. O mii, mii, afacerea aceasta arata acum destul de rea! Dar numai bătrânii, bătrânii! Ah, cât de mult se ostenesc ei și totuși este toată osteneala și munca lor pe degeaba! Aici se vede într-adevăr foarte limpede, ce poate face un om împotriva unor asemenea expresii de putere. Dacă împreună cu omul nu acționează și o putere dumnezeiască, atunci el este cel mai veritabil zero în tot spațiul nemărginit. Dar sunt foarte curios, ce se va întâmpla mai departe.” Spune Borem:” Fii numai foarte atent și tu vei vedea imediat, încotro se va îndrepta această furtună! Fii fără griji pentru acei bătrâni, care se ostenesc acolo, ajungă la mal, pentru a scăpa de furtuna care se apropie - nu cu ei are treabă furtuna. Dar acei doi mesageri înțelepți afară înspre răsărit, ei sunt acum ținta răzbunării, din care cauză ei nici n-au ascultat de rugămințile acestor doamne. Uite, asta este acum deja puțin ca în iad; dar numai așa în treacat. Deoarece acestea au ajuns la motivul prostiei lor, ele au mai găsit încă unele resturi de mândrie aristocrată pământească și împreună cu aceasta, dorința de a domina autoritar. Aceste resturi s-au aprins de flacăra amintirilor care le umileau pe ele și anume cum ele au fost preschimbate de acești doi mesageri în broaște într-un mod presupus jignitor și după aceea, după părerea lor, alungate nemilos în marea blestemată. Pentru că acele rămășite s-au aprins în ele într-un asemenea mod, acestea au cuprins acuși toată ființa lor, le-a împins la marginea primului iad și le-a procurat acolo imediat o sumedenie de ajutători cu aceeași gândire și făcuți în același fel. Cu aceștia uniți, ele se apropie acum în acei nori de furtuna și vor să se răzbune pe acei doi și astfel pe toți aceea, care i-au trimis pe acești doi. Fii acum numai atent, fiindcă acțiunea principala va începe imediat!” Spune episcopul Martin:” Eu îți mulțumesc ție și mai ales Domnului pentru această explicație. Dar pe lângă această mulțumire trebuie să-ți mai mărturisesc, simt în mine o furie extraordinară pe aceste moime, în timp ce mai devreme m-a apucat un fel de milă pentru ele. Dacă avea puterea celor doi mesageri, Doamne, atunci le-ar merge prost acestor eroine de furtună! Dar eu sper, aceștia doi se vor putea apăra de aceste creaturi prostanace și hidioase? Iată, furtuna se înclină într-un anumit colț spre amiază. Trăznete luminează deja de miloane de ori spre cei doi înțelepți, care încă stau nemișcati ca și stelele fixe castor și pollux acolo spre amiază. O Doamne, cât de neliniștită este marea și cât de tare bate acea furtuna! Dar uită-te spre acei bătrâni săraci cât se știu chinui! Ei nici nu se mai pot ține pe picioare, ci stau și se târâie pe mâini și pe picioare. Nu, aceștia trebuie să îndure o adevărată poarta de iad! Oh, oh, oh, acum se separă o bucată dintr-un nor și zboară spre acel bătrân! Ce-o ieși și din aceasta? Uite, uite, acea bucată îl înconjoară acum pe primul bătrân, care s-a aruncat primul în mare și îl scoate la mal! Acum este aici. Aceasta a mers fulgerător de repede! Și acum, uită-te, se strânge bucata de nor și devine din ce în ce mai mică și devine tot mai asemănătoare cu formele unui om! Ah, ah - iată, aceasta este o doamnă și chiar acea prima - exact aceea, în a cărui ceafa mă uit! Ea își alintă tatăl și chiar îl și drăgălește. Bătrânul este cât se poate de fericit, pentru că își poate ține fiica în brațe, cea pe care a crezut-o blestemată pentru totdeauna, în adevărata sa formă. Aceasta este emoținant, trebuie să spun deschis! - Dar ceilalți se pun în mișcare ca fulgerul, aceasta este o rușine adevărată! Ah, ah, ah, acum zăresc și capătul furtunii! Acolo sunt nenumărați balauri și crocodili și Dumnezeu mai știe ce specimente. Aceasta este galagia principală! Țipătul, fluieratul și sâsâitul! Marea pur și simplu fierbe sub norii de furtună și arată deja foarte arzătoare. Bile mari de foc se tăvălesc deja prin nori. Unele sunt deja foarte aproape de cei doi, care sunt mai vizibili decât oricând. Acum se întorc cei doi spre furtună. Dar furtuna nu se dă la o parte, ci, cum se pare, devine tot mai intensivă și supărata. Nu, lucrul acesta arată neobișnuit! Ia uite, ia uite, cei doi pur și simplu încep să fugă și plutesc în mare grabă înspre cel de-al doilea mal, adică la acel bătrân, care încă mai este blând alintat de fica sa. Ei deja sunt acolo, Doamne ajută și îl salută foarte prietenos pe bătrân împreună cu fiica sa. Ah, aceasta este foarte frumos, minunat și emoținant; dar acum se întoarce furtuna în această parte! Nu se poate, această adevărată furtună de broaște și de mai știu eu ce, este peste măsură de îndrăzneață! Sunt curios, ce va ieși din toate acestea?” Vorbește Borem: “Fii atent în continuare, acum începe cel de-al doilea act! Aici vei vedea puțin din marea judecată, căci aici va fi vorba de o soluție mare!” Spune episcopul Martin: “Da frate, da, aici trebuie să existe o soluție măreață, pentru care vor exista pentru cer destul de puține grăunțe, iar pentru iad cât se poate de multe. Dar acum cât se poate de bine ațintită privirea la această scenă! Ia, ia uite! Furtuna se apropie de mal! Bătrânul și fiica sa salvată au o mare teamă de acesta; dar cei doi înțelepți le dau curaj și le spun următoarele cuvinte, care se aud limpede: „Nu va temeți de această oglindare, căci ea este o priveliște fără adevăr. Dacă furia o ia razna, trebuie să se dea la o parte cei văzători! Dacă ar fi o mie de războinici orbi contra unul văzător și ar vrea să se lupte contra lui cu lancii și săbii, spuneți, ce ar putea face contra unui singur războinic experimentat și în măsura să se apere? Uite, acela singur i-ar omorâ pe toți cu ușurință! Dar aici în împărăția spiritelor este mult mai ușor decât pe pământ, unde această orbire este lovită și cu surzire. Credeți cu tărie, această furtună o prindem noi doi cu ușuriță într-un sac și după aceasta putem face cu ea ce vom vrea. Fiți acum atenți și veți vedea de îndată ce se va întâmpla!” acești doi înțelepți sunt deja destul de prietenoși cu bătrânul și cu fiica sa, este foarte evident și eu sunt din această pricina bucuros. Dar cum vor întâmpină aceștia doi furtuna rapidă și furioasă care se apropie tot mai mult de mal și cum vor s-o și închidă într-un sac - efortul pentru a vedea aceasta trebuie să merite! Acum sunt bătrânii care se aflau pe mare deja înfășurați în enormul nor și strigă cu disperare de ajutor. Dar nu apare din nici o parte, în afară de faptul că furtuna îi împinge mai aproape de mal prin puterea sa, exact așa cum un vânt puternic care împinge în fața sa lucruri care se află pe o suprafață de gheața. Acum sunt bătrânii la mal și furtuna aruncă mii de fulgere în direcția celor doi. Dar aceștia pregătesc pe bune un sac. Și unul din ei vorbește cu furtuna: „Ascultă tu sălbăticie - aici te vei muta în acest sac sau în iad - cum îți este mai bine!” Groaznic se aude acum un tunet, nenumărate fulgere ies din rotundul de nori care devine din ce în ce mai mic, spre toate direcțiile. Și acum scoate un balaur groaznic capul printre masa de nori și își deschide gura așa de tare, de parcă ar vrea să înghită dintr-o dată tot pământul lui Dumnezeu. Ah, aceasta arată deja foarte groaznic! Dar cei doi ai noștri par să nu fie deloc înspăimântați de aceste grozăvii, iar acel unul mai spune încă odată: „sac - sau iad!”Oh, oh, uite, acum se micșoreaza enormul rotund de nori de furtună împreună cu acel cap mare într-un rotund, care nu pare a fi mai mare decât o damigeană de douăzeci de litri și se învârte spre gura sacului și intră într-adevăr în acel sac! Aceasta este într-adevăr o bucurie pentru ochi! Ah, ah, toată furtuna într-un sac! Aceasta arată exact așa, de parcă te-ai afla într-o poveste adevărată din o mie și o noapte! Ce se va întâmpla mai departe? Furtuna stă așa de cuminte în acest sac veritabil, așa de parcă nu ar fi fost niciodată în stare de vreo mișcare. Intr-adevăr aceasta este o imagine cât se poate de caraghioasă! Toată furtuna cu toate amenințările ei groaznice, într-un sac de paie! Frate, dacă în această apariție se află ceva înțelept, atunci vreau să numesc, așa cum îți dorești tu să-mi spui!” Vorbește Borem: “O frate, în aceasta se află o însemnătate înțeleaptă! Nu ai auzit tu niciodată, cum păcătoșii adevărați și cenușa au folosit, pentru iertarea pacatelor lor multe și mari în fața lui Dumnezeu Domnul? Vezi, aici prin acești eroi ai furtunii, adică prin cei doi mesageri s-a anunțat acestor răutacioși judecata: adică alegerea între răbdarea umilinței - adică de a intra într-un sac - sau în caz contrariu, prin forța dumnezeiască, intre în iadul de gradul întâi, care este cea mai înaltă umilință și cea mai adâncă rușine a sufletului! Prima alegere spre o judecată liberă poate să ajute un suflet spre viață, dacă acesta se depărtează de sentimentul greșit de onoare. A doua judecată de nevoie spre iad este pentru suflete și nu duce decât la moarte, pentru că această judecată este pusă peste ei pentru cazul dacă nu vor să ajungă la umilința de sine. Trebuie să fie umilită pentru siguranța altor suflete, care prin aceasta crezare pot sa aducă multă pagubă unui singur suflet. Dacă și cum mai ajung la viața aceste suflete judecate a iadului și ce fel de drumuri trebuie să meargă, aceasta știe singur Domnul și acela care este informat cât se poate de secret de Domnul. Vezi tu acum, ce însemnătate primește acum un sac de paie? A intra într-un sac înseamnă: fii prinzonier cu toate chefurile și dorințele tale și într-o astfel de izolare proprie, te desprinzi singur și să ieși din sac ca o nouă creație acceptată de Dumnezeu. Intelegi tu acum aceasta aparența nebunie?” Spune episcopul Martin: “Da frate, da, acum o înțeleg întru-totul, cu toate că încă sunt un măgar și bou! Vezi, cât de limpede și de strălucită și eu am râs de așa o mareață apariție! Oh, eu animal prost, eu! O dragă frate, tu trebuie că ai mai multă răbdare cerească cu mine, pentru că nu m-ai băgat încă într-un sac de paie!” Vorbește Borem: “Las-o așa. Eu îți spun cum ți-am mai spus: tu ești aproape de un capăt strălucit și măreț. Lucrați cu hărnicie inima și ai grijă la toate, așa vei ajunge și vei afla rezultatul mare care te așteaptă!” ----------------------------------- Hoper 2.8.2018, 07:10 Capitolul 83 ----------------------------------- Capitolul 83 Dorul lui Martin de Domnul - Peștii în sac - Separarea peștilor- Cupa, vasul milostivirii și alte lucruri corespunzătoare Inceputul eliberării sufletului lui Martin Spune episcopul Martin:” Da, Domnul să-mi dea eliberarea doar conform milostivirii Sale, precum și tuturor acelora, care sunt acum mai mult sau mai puțin orbi. Pentru că atâta timp cât nu ești acasă cu desăvârșire aici, în această împărăție, în această lume a spiritelor, atâta timp nu poți ajunge la o deplină mulțumire interioară și mântuitoare. Acasă însă nu poți fi aici niciunde decât în casa Domnului, în casă părintească cea mai sfântă. Dorul meu cel mai mare este acela, ca eu să fiu cât se poate de curând la Domnul. Și de aceea eu vreau așadar să dau o mare atenție fiecărui punctuleț, ca eu să am parte acuși de marea eliberare. - Deci, acum numai iarăși ochii ațintiți la ceafa acestei doamne! Oho, cei doi duc așadar sacul de furtuna la mal! Deci, ce se va întâmpla acum acolo? Ei doar n-o să arunce sacul, sau mai bine spus conținutul acestuia, a doua oară în mare? Bătrânul împreună cu fiica lui ajută și ei la căratul sacului la mal. Dar pe ceilalți bătrâni îi văd așteptând cu privirea înspăimântată la ceea ce se va întâmpla mai departe. Ei nu par că ar știi ce conține acest sac? Aha, acum este sacul la apă și va fi deschis! Oare ce va ieși de acolo? - Oh, oh, uită-te numai acolo! O grămadă mare de pești iasă acum la iveală, mici și mari, sănătoși, dar și putrezi, la care eu nu pot constata vreo mișcare. Acum încep cei doi să-i separeze pe acei putrezi de cei sănătoși și îi aruncă în mare. Pe acei sănătoși îi pun însă într-un vas minunat. Acest vas arată ca o cupă foarte mare și strălucește, de parcă ar fi din argint sau aur. Dar oare de unde iau ei numai într-o astfel de viteză asemenea lucruri pe care nu le vezi înainte? ! Dacă este nevoie de ele, ele se află deja la îndemână, de parcă ar fi făcute să apară ca prin farmec! Dar îmi este acum bine de înțeles, cum se formează asemenea lucruri aici: ele sunt necesare din ordinea lui Dumneze. Domnul le vrea și ele sunt deja aici! Nu-i așa, tu frate al meu îndrăgit Borem?” Spune Borem:” Da, așa este! Tu știi acum deja acest lucru în tine, Domnul este toate întru toate. Și astfel îți este deja ușor, înțelegi din temelie, de unde vin toate minunile pe care le vezi aici în număr mare. Fii acum numai atent în continuare!” Spune episcopul Martin:” Da, da, frate, eu nu mă uit acum de loc în altă parte. Eu văd chiar acum, cum cupa devine astfel mai mare cu tot cu stativ. Dar așa cum observ acum, ea nu devine mai înaltă, dar în schimb cu atât mai voluminoasă. Acum văd peștii înnotând foarte voioși în aceasta, cum am văzut eu adesea pe pământ peștișorii aurii înnotând în acvarii; numai că aceștia sunt mult mai mari. Acești pești sunt cu siguranță doamnele de mai înainte, care au trebuit să intre în mare, având o înfățișare de broaște urâte. Dar de ce ele apar acum sub formă de pești într-o cupă și de ce au fost aruncați iarăși în mare o grămadă de pești putrezi sau morți, încă nu prea pot să găsesc în mine adevăratul motiv a acestor întâmplări. Eu simt desigur o bănuiala slabă, cum ar sta lucrurile în acest caz; dar să o spun, încă nu pot. Ia stai puțin, acum îmi vine deodată un gând luminos! Da, da, așa este, acum știu deja: Cupa semnifică vasul milostivirii lui Dumnezeu și ca doamnele au fost primite acum cu milostivire. Și apa din acest vas este ceva în viață, în care aceste doamne - acum încă în înfățișări de pești - vor fi spălate și preschimbate acuși în înfățișări omenești. Creșterea cupei semnifică înmulțirea milei și a îndurării. Infățisarea peștilor pare a fi aceea a celor căiți și înjosiți din liberă inițiativă, prinși sau mult mai mult lăsați să fie prinși pentru împărăția lui Dumnezeu prin cuvântul lui Dumnezeu. De aceea i-a numit pe apostoli deja însuși Domnul „pescari de oameni.” Ceea ce îi privește însă pe peștii putrezi, care au fost aruncați în mare, pentru aceasta stă deja oricum scris în Evanghelie aceeași pildă pe care a arătat-o Domnul, care este un adevărat și foarte bun mesaj din ceruri și nu poate să conțină ceva rău în ea. Dar că peștii din cupa sunt într-o situație mai bună decât cei aruncați în mare, despre asta nici se poate avea dubii! Ce părere ai tu acum, draga frate, am spus acest lucru într-un mod potrivit?” Spune Borem:” Domnului Dumnezeu să-i fie toată dragostea noastră! Frate, bucură-te și dă-i slava lui Dumnezeu: acum ești tu dezlegat de Domnul în duhul tău! Vezi, nu sufletul a înțeles asta în modul corect, ci numai duhul pe care Domnul l-a trezit acum în tine din abundență. De aceea înțelegi tu acum, care este adevăratul cer a lui Dumnezeu. Și uite, acesta este începutul eliberării, despre care eu am vorbit deja adesea cu tine și în același timp, sfârșitul actului doi a acestei mari drame spirituale! Explicația ta despre aceste lucruri văzute în această scenă, a fost corectă și adevărată în toate punctele ei, chiar dacă tu nu ești în deplinătatea recunoașterii. Însă, ceea ce îți mai lipsește încă, îți va da al treilea act prin nemărginita mila a Domnului.De aceea fii iarăși atent;în acest act vei primi tu în văzul tău cea mai mare aparență și pe lângă acestea, considerarea corectă a căilor minunate ale Domnului, pe care El îi conduce pe copiii Săi spre singurul scop măreț a toată fericirea și viața! Fii așadar atent, acest al treilea act cel mai important începe acum!” ----------------------------------- Hoper 2.8.2018, 07:16 Capitolul 84 ----------------------------------- Capitolul 84 Inceputul actului 3 din drama cerească Cupa milei cu apa în fiebere - Ingrăditura ca de iad Spune episcopul Martin:” Sunt deja ochi și urechi și mă uit cu cea mai mare curiozitate la scena care se află încă neschimbată în fața ochilor mei. Cupa este acum deja foarte mare; ea are acum deja cu siguranță mai mulți stânjeni în circumferință, socotind după măsura pământească. Și așa de mult cât pot vedea eu acum limpede, mi se pare, ea ar crește în continuare. Cei doi stau la marginea acestei cupe, care este acum mai mare decât toate noțiunile omenești. Și bătrânul împreună cu fiica sa privește la cupă cu cea mai mare atenție. Ceilalți bătrâni însă se uită dintr-o depărtare mică la această cupa cam așa, cum pe pământ boii la poarta nouă sau chiar la un sat spaniol. Peștii din cupă sunt acum deja foarte mari și înnoată tare voioși în acest bazin mare și auriu. Capetele de la unii arată deja destul de omenești; dar toate celelalte se aseamană încă foarte mult cu înfățișarea peștilor. Eu cred că acești pești devin mai întâi un fel de forme spirituală de sirene de mare și după aceea în sfârșit ființe femeiești adevărate și în deplina lor formă? Dar ce descopar acum? Frate, toată marea, care a arătat mai înainte atât de important, a dispărut acum în totalitate. În loc să se afle la marginea marii, se află această cupă, care încă se mai afla în crestere, în mijlocul unei câmpii nemaipomenit de mari. Această câmpie are cu siguranță o circumferință de 100 de mile. Marginea din afară pare a fi împrejmuită cu o îngrăditura mare, tare și înaltă; eu pot vedea acum bine, unde se termina câmpia și unde își are începutul îngrăditura inelară! Însă ceea ce mi se pare foarte straniu, este faptul că această îngraditură este pe ici pe colo acuși mai mare și acuși iarăși mai mică. Și mai zăresc acum pe ici pe colo, acolo unde îngraditură se înalță tare, poți vedea foarte comod pe sub ea. Cu adevărat, un fenomen foarte straniu este îngrăditura aceasta! Oare ce să însemne acesta totuși? Dar uită-te acum, la o depărtare de aproximativ 10. 000 de pași buni de la cupă, care se află încă în cu totul aceeași stare de mai înainte, cum mi se pare exact în același loc, în care se află adineaori mănăstirea și după distrugerea ei a ieșit la iveală o băltoacă destul de respingătoare - s-a format acum o gaură îngrozitor de mare și rotundă cu desăvârșire. Din aceasta se înalță acum un fum în abundență, dar se pierde acuși când el s-a ridicat numai cu câțiva stânjeni deasupra marginii a găurii mari. Cu adevărat, premedii foarte stranii pentru al treilea act al acestei drame! Dar frate, uită-te numai o dată la cupă! Ah, asta-i totuși prea de tot! Acum începe și apa din cupă fiarbă și scoate foarte mulți aburi. Săracii pești își întind acum capetele peste marginea cupei și strigă foarte îngrozitor. Ei au acum aproape toți, după cum pot vedea eu, capete veritabile omenești; unii însă, nu arată tocmai neasemănător cu leii și focile de mare. Ah, ah, apa din cupă fierbe tot mai tare și fumegă deja foarte îngrozitor. Și peștii, săracii pești, ei urlă acum deja peste măsură din cauza durerii! Nu, dacă această fierbere mai durează încă un timp, atunci vor fi o grămadă de pești fierți fierbine, pe care i-am mâncat pe lume cu destul de multă plăcere! Ah, ia uite, ia uite, acum primesc deja peștii chiar brațe și mâini bine dezvoltate! Cu ajutorul acestora ei vor să se ridice acum peste marginea cupei, pentru a scăpa de acest mare chin. Dar mâinile par că încă nu au vlagă în ele, pentru ca fiecare pește se desprinde acuși iarăși de margine și cade atunci înapoi direct în apa înfierbântată. Eu aș dori de fapt să aflu din ce sursă se înfierbântează apa așa de tare în această cupa uriașă? Aceasta se fierbe chiar din ce în ce mai tare încă și peștii se clocotesc în valurile fierbinți în așa măsură ca un nisip slobod într-un izvor izvorând cu putere. Aoleo, aoleo; vai, vai - cum săracii pești totuși acum se - ah, ah, ah; asta este desigur totul, ce se poate vedea și apune! Acolo, privește, cum ei sunt clocotiți tot mai tare și duși încoace și încolo de valurile tot mai tare înfierbântate, cum ei se îndoaie și se răzvrătesc și ce țipete de jale iasă din cupă! Cei doi mesageri însă stau acolo atât de înmărmuriți și par mai mult să aibă plăcere la această scenă, fiindcă nu se poate citi pe fețele lor vreo urmă de milostivire. Nu, eu îți spun, dragă frate, ceea ce este prea tare, aceea este și prea mult! De ce trebuie oare ca acești săraci să fie chinuiți acum atât de îngrozitor, pentru a reprimi adevărata înfățișare omenească? Și eu doar am fost un păcătos, dar într-o astfel de clocotire eu totuși n-am fost băgat; Mulțumesc lui Dumnezeu că eu sunt totuși om, chiar dacă aflu acum încă în îmbrăcămintea mea de țăran!” Spune Borem:” Frate, cuvântul „aparenț㔠nu-l uiți! Tu doar încă le mai vezi pe aceste doamne stând aici foarte strict în rând; cum poți tu să te înfricosezi atunci din cauza faptului a ceea ce se întâmpla acum în interiorul lor! Desigur lumea interioară a unui om este bineînțeles de fapt adevărata lume. Dar totuși omul rămâne tot om și devine astfel cu atât mai prețios, cu cât interiorul său este tot mai mult mișcat și pus într-o activitate tot mai mare. Tu ești bineînțeles de părere că ți-ai păstrat totuși înfățișarea omenească fără o asemenea fierbere. Eu însă te asigur că tu ai fost cercat de o sută de ori mai tare în cupa milei Domnului decât toate aceste doamne! Ai știut tu oare de ce? Atunci când tu vei fi desăvârșit și vei primi în văzul ochilor activitatea oamenilor pământești în starea lor de viață trupească - ce vei spune tu atunci când îți va deveni vizibil cuptorul interior al vieții? Unde tu vei vedea nenumărate torente de foc prin tot așa de nenumărate canale, dezlănțuindu-se și spumegând îngrozitor? Deci fii numai nostim de deștept, dragul meu frate!” Spune episcopul Martin:” Da, da, așa este; acum am prins iarăși putere! Acum să fii numai afumat și dacă este necesar și puțin fript ca adăugare. Pentru că cine se fierbe și se frige în milostivirea Domnului, aceluia sigur nu-i va merge rău! Căci dacă și eu am fost fiert și am simțit puțin sau nimic de la o asemenea fierbere, atunci le va merge acelora totuși mai suportabil, decât ele arată prin gesturile lor? În numele lui Dumnezeu, așa cum o face Domnul, așa este desigur cel mai bine! Dar acum îi văd și pe acei bătrâni pășind spre cei doi și rugându-i, ca și ei să fie băgați în acea cupă cu apă în fierbere la fiicele lor! Și adevărat, cei doi le permit aceasta. Și acei doi dintâi, adică va să zică acel bătrân cu fiica lui, sar acum în baia fierbinte. Acum toți sunt înăuntru! O spaimă, spaimă! Acum se desfășoară apa fierbinte între această societate! Nu, aceste strigăte, aceste țipete, aceste gesturi disperate cu mâinile, aceste urlete după ajutor și alintare a durerii acesteia nesuportabil de mari! Nu, frate, aparente încoace, aparente încolo; dacă ea este dureroasă, atunci s-o ia, cine o vrea! Trebuie că aceste doamne simt și ele ceva. Pentru că privește, eu observ acum chiar mișcări exterioare la ele, în timp ce ele stăteau înainte totuși liniștite și ca stanele de piatră, de parcă ar fi fost zidite ca peretele!” Spune Borem:” Pai, aceasta doar este bine; atunci se reântoarce viața în ele! Eu cred că aceasta este totuși ceva bun?” Spune episcopul Martin:” Da, dacă așa este, atunci sunt bineînțeles deja iarăși liniștit; dar priveliștea acestei însuflețiri este și rămâne totuși foarte fatală. Acolo lucruri par într-adevăr foarte apropiate de cum sunt ele în focul gheenei!” Spune Borem:” Ce foc al gheenei, foc al gheenei! Eu îți spun, așa ceva veșnic nu există nici unde! Aici tu nu vezi altceva decât lucrarea lui Dumnezeu, care este desigur focul al tuturor focurilor. Acesta însă nu doare, ci slăbește numai toate durerile și vindecă toate rănile, care i-au fost făcute unui suflet de către iad. Bineînțeles că acesta este strigătul acum din cauza durerii și pentru ajutor și atenuare; dar această durere nu le pricinuiește cupa în fierbere, ci iadul, care trebuie să se îndeparteze acum de ei! Pentru că privește acum mai departe în afară! Privește cu atenție la îngrăditura imensă, care îngrădește această întindere imensă. Tu vei recunoaște imediat, această îngrăditură nu este nimic altceva decât însuși iadul sau diavolul în înfățișarea unui șarpe uriaș, care s-a sălășluit în jurul acestei întinderi și nu vrea să-i lase pe acești iertați, căci ei sunt o presupusă prada! Uite, toate aceastea sunt totuși doar o aparența și întinderea înseamnă partea lumească a acestor indivizi iertați acum, peste care ei nu pot păși în afară, fiindcă acolo înăuntru pretutindeni și-a pus iadul sălașul. Privește, această îngrăditură este motivul care îi apasă acum atât de dureros pe acei din înăuntrul cupei. Acum însă nu va mai dura mult timp, până ce această îngrăditură va fi nimicită și va fi aruncată în aceea prăpastie, care se află, pentru tine vizibil, la 10. 000 de pași în direcția nordica de la această cupă a milei. Fii acum numai atent și tu vei vedea sigur măsuri adecvate!” ----------------------------------- Hoper 2.8.2018, 07:18 Capitolul 85 ----------------------------------- Capitolul 85 Apropierea catastrofei - Șarpele bătrân, cei doisprezece îngeri de judecată și prăpastia - Minunata biruință și prețul încântător Spune episcopul Martin:” Așa e, așa e, da, tu ai dreptate în toate! În spatele acestei îngrădituri zăresc eu acum douăsprezece spirite mari, fiecare are o sabie imensă în mâna sa dreaptă. Ah, ah, este asta o sabie! Cu o asemenea sabie ar putea tăia în două un asfel de spirit chiar tot pământul ca pe un măr dintr-o lovitură! O mii, spiritele sunt așa de îngrozitor de mari, ca ele ar putea pur și simplu pulveriza o întreagă lume frecând-o între două degete! O mii, mii, mii, îngrăditura începe acum să se răzvrătească tot mai furioasă! Frate, aceasta arată întru totul ca o judecată de apoi! Sapperlot, sapperlot! Dar acum observ că apa din cupă devine puțin mai liniștită. Toată societatea înbăiată se află așadar ca moartă sub suprafața apei care încă mai clocotește, în ciuda faptului că este liniște. Nu se mai aude nici un sunet de la ea. Numai cei doi mesageri vorbesc ceva între ei, însă eu nu pot să înțeleg nimic, din ceea ce ei spun unul altuia. Unul dintre ei ține acum și el un toiag în mână, asemănător cu cel al lui Aaron și îl ridică în aer. Oare ce se va arăta iarăși în văzul nostru? Aha, uită-te o dată acolo la îngrăditură; aceasta devine tot mai mare, se apropie tot mai tare încoace și își ridică spatele acuși aici, acuși acolo la o înălțime impresionantă! Ah, la asta este într-adevăr cu îngrozire de privit! Acum zăresc eu lămurit și capul acestui monstru al iadului, arătând înfricoșător. Pentru Dumnezeu, aceasta este o urâțenie fără nume! Din ce în ce mai aproape vine! Acum își ridică enormul și urâtul cap și deschide așa de îngrozitor de tare gura, așa de parcă ar vrea să înghită toată creația. Își îndreaptă direcția - cum pot vedea acum - direct spre acea cupă. Na, dacă prinde acea cupă, va putea să-și umple o carie! Acum este în cupa totul în perfectă liniște; dar pentru aceasta aruncă afară, acea groapa care este pe locul fostei mănăstiri, cu atât mai mult fum și acum deja și jar și flăcări! O Doamne, acum nu mai este acel balaur nici la o mie de pași depărtare de acea cupă! Ce se va întâmpla? Cele douăsprazece spirite uriașe țin într-adevăr ridicate cela doisprăzece săbii îngrozitor de mari, dar nu lovesc cu ele. Ochii lor sunt ațintiți pe un mesager care are în mâna sa dreaptă un toiag. Acesta îi arată monstrului, se dea într-o parte; dar monstrul nu se ghidează după aceasta, ci vine din ce în ce mai aproape spre cupă. Oh, oh, aceasta arată foarte amenințător! Iarăși îi arată acel mesager cu toiagul întoarcerea, dar în zadar. Ah, cât de groaznic arată acest monstru! Nu își lasă atrasa atenția și se târâe din ce în ce mai aproape de cupă! Acum face iar semn mesagerul cu toiagul, dar și aceasta pare să nu-l înfricoșeze. Oh, oh, oh - acum este deja cu capul la marginea acelei cupe mari și încearcă cu imensa sa limbă dubla să răstoarne cupa! Dar cupa stă nemișcată și nu se lasă clintită deloc. Și nu se vede vreo mișcare, nici pe apă și nici în ea de locuitorii ei recenți! Iată, din ce în ce mai insistența devine această bestie groaznică! Acum ridică acel unul iar toiagul și încearcă s-o alunge pe acea bestie insistentă de la cupa. Dar aceasta nu folosește la aproape nimic, deoarece nu vrea să se departeze bestia aceea nici un pic la semnul toiagului. Acum băgă acel unul toiagul în cupă și le dă un semn celor doisprăzece spirite enorme și - vai, vai! - aceștia lovesc acum! Și iată, această bestie este despicată în doisprăzece bucăți! Vai, vai! Frate, aici este o furie și supărare! Cât de groaznic se învârt și se sucesc acele bucăți tăiate! Ca niște munți singuratici sar acum aceste bucăți pe șesul întins și se rostogolesc tot mai aproape de acea groapă fioroasă! Ah și capul, o Doamne, o Doamne, aceasta este înfiorător! Capul, capul, îți spun eu! Acela sare până la firmamentul vizibil și rânjește cu o nedescrisă furie spre acele doisprezece spirite, așa că îi apuca fiorii pe acești măreți la această groaznica priveliște! Dar acum îl împinge acel unul cu toiagul spre marginea gropii și - mulțumită Domnului! - îl și aruncă în ea. Acum iese doar fum, jar și flăcări! Oh, oh, oh, aceasta este îngrozitor cum se frige și se arde! Iar acum sunt împinse și celelalte unsprezece bucăți de o putere invizibilă spre tot aceiași groapă și pică în ea cu o gălăgie asurzitoare. Ia, acolo este numai fum și flăcări, așa de parcă ar fi fost incendiat tot pământul! Nu, nu, nu, această gălăgie, acest tunet! Prieten și frate, eu rămân deja fără cuvinte! Intr-adevăr, pentru a descrie grozăvia a acestei gălăgii și furii din acea gaura, ar fii nevoie de o limbă înfocată a unui heruvim! Dar sa rămână înfuriată, cât o vrea! Pentru că se află această bestie în reținerea sigură a iadului, sunt totuși bucuros. De acolo nu va mai ieși la suprafață cu usurință aceasta grozavie! Acum sunt acei doi mesageri iar la cupă. Și cele doisprăzece duhuri se apropie de cupă; dar cu cât mai aproape vin, cu atât mai mici devin ei. Ah și aceasta este ciudat: înainte au fost așa niște coloși enormi și acum deabia ca sunt mai mari decât acei doi mesageri! Aceasta este într-adevăr ciudat! Acum sunt deja cu totul la acei doi și ce văd eu? Toți se închină cât se poate de adânc, mai ales în fața aceluia, care are în mâna sa dreaptă toiagul! Acesta trebuie să fie așa un adevărat înger central din înaltul cer! ? Acum vorbește acel unul spre cei doisprăzece: „Fraților, ridicați cupa și duceti-o până la porțiile iadului! Acolo așezați această cupă peste poartț, pentru a da de capăt răului ca să nu-i mai fie ușor să strice acest sărac grup, deoarece Mi-a trebuit toată forța cerului pentru ai readuce la viață. Deci faceți așa!” Acum ridică acei doisprezece cupa și o duc cu grijă acolo. Ei o așează exact pe groapa care încă scoate aburi și fum, dar acum acea gaură nu mai poate scoate fumul deoarece prin așezarea cupei este groapa ermetic închisă. Ah, acum arată această parte destul de drăguț! Ce mai observ eu încă este faptul, toată grupa de baie din cupă începe să se miște iar. Na, na Doamne ajută, revin iar la viață! ----------------------------------- Hoper 2.8.2018, 07:20 Capitolul 86 ----------------------------------- Capitolul 86 Unicul erou veșnic și mare - Minunata libertate - Pilda despre plantare creștere și cules - Secerișul cel mare (Episcopul Martin:) “Dar ce respect nemărginit au aceste douăsprezece spirite față de acel unul, aceasta este mai mult decât extraordinar; căci se pun în genunchi și îl adoră pur și simplu! Acesta este oare până la urmă urmei chiar Domnul însuși? ! Eu nu-L pot vedea la față, deca este El sau un altul! Acum se ridică acei doisprezece și se închină adânc în fața acelui unu. Dar acesta le întinde la toți mâna și cu toate că vorbește încet cu ei, se aude ce rostește: „Frați, vedeți, aici este o pășune! Eu vă încredințez acești miei. Mergeți cu ei la pășune și hrăniții bine pentru grajdul meu, pentru ca ei să fie o gustare bună și să am bucurie prin ei în inima Mea! Scoateți-i cu grijă din cupa Mea a grijiilor și lăsați-i la pășunat liberi pe acest izlaz a dragostei și a milei Mele! Deci așa să fie!” Uită-te, uită-te, acesta este Domnul! Nimeni nu poate vorbi așa în tot nemărginitul cer cum a vorbit acum acest mesager. Dar cum a vorbit acest mesager acum, așa poate vorbi numai Domnul! Și așa cred eu cu tărie, acest mesager este Domnul însuși! Ce crezi tu frate, în acest punct?” Vorbește Borem: “Da bineînțeles că este Domnul, aceasta ar fi trebuit să observi de mult. Dar Domnul ți-a ținut ochii prinși pentru ca duhul tău să muncească mai mult! Dar pentru că a venit vremea ca să ți se deschidă ochii, ți s-au și deschis. Tu îl recunoști pe Domnul și aceasta este foarte bine și drept! Dar mai uită-te puțin la această scenă, pentru a fi prezent la eliberarea acelui ghemotoc derutat și să observi nemărginita dragoste și milostivire a Domnului. Căci acolo nu este nimeni la fel, nici în toate cerurile, nici într-un vreun alt fel pe pământ și nici peste acesta în tot infinitul!” Spune episcopul Martin: “O Doamne, o Dumnezeule, tu nespus de iubitor și sfânt Tată! Cine poate măsura vreodată nemărginita milostivire și înțelepciune? O Sfântul sfinților, Tu ești un singur învățător din toată profunzimea ființei Tale! Intelepciunea Ta nu poate s-o aproximeze nici un heruvim, nici măcar cerul sau pământul! Sfânt, sfânt, sfânt este numele Tău și veșnica ordine a tuturor lucrurilor este voința Ta sfântă! Tu nu ai nevoie de la nimeni de vreun sfat, pentru că îți ești suficient pentru veciie. Dar inima Ta sfântă de Tată nu vrea să fie singură, nu vrea să se bucure singură de nemărginita bogăție a perfecțiunii sfinte: cheamă din adâncul gândurilor ființe și le împodobește în focul nemărginitei Sale iubiri în lumina înțelepciunii Sale veșnice, spre a deveni copii ai lui Dumnezeu și pentru a deveni ființe dumnezeiești libere în nemărginita perfecțiune a inimii Sale sfinte de Tată pentru a lua cea mai umplută parte veșnic! O auziți voi toate cerurile, auziți voi Serafimi și Heruvimi, o auziți voi îngerilor! Dumnezeu, Dumnezeu - Dumnezeu duhul veșnic în toată perfecțiunea Sa dumnezeiască, a cărui mărime nu o poate gândi în întregime nici un cer, este Tatăl nostru, care se plimbă printre noi, așa de parcă nu ar fi mai mult decât noi! Oh,-l mărim de aceea în inimile noastre, pentru că se înjosește așa de adânc la noi păcătoșii! O Doamne, o Tată, acum nu mai are nimic loc pe lângă Tine în inima mea; căci doar Tu singur ai devenit totul pentru mine! Tu ai fost odată foarte mic în mine, atunci am fost eu un păcătos. Dar acum ai devenit nemărginit de mare în inima mea, de aceea sunt eu acum unul fericit! Dar aceasta, Tată, este toată lucrarea Ta; eu am fost, încă sunt și voi rămâne pe veciie un nefolositor rob! O frate Borem, ia uită-te, cei doisprăzece îi scot pe musafirii cupei sfinte din apa vieții. Ei sunt acum așa de frumoși și de drepți, îi pot descrie doar cu cuvântul „îngeri“! Oh cât de minunat este să-i privești acum; ce bucurie luminează acum din ochii lor cerești, care sunt acum destinați să-l vadă pe Dumnezeu! O frate, bucură-te cu mine și simte cât de bun este Domnul! Ah, ah, aproape că vreau să topesc de dragoste față de Domnul!” Vorbește Borem: “Frate, acum s-a terminat aici, unde nu am fost în stare să facem nimic; căci aceasta face imediat Domnul singur. Dar acum depinde iar de noi, copii ai lui Dumnezeu, continuăm această lucrare în ordinea dragostei Sale. De aceea trebuie să fim pregătiți la tot, ce va veni! Aici face Domnul același lucru ca și pe pământ. Vezi, pe pământ iau oamenii sămânța de grâu și o seamănă în pământ. Acest lucru de dinainte s-a întâmplat și aici, când le-ai spus acestui grup înțelepciuni și reguli de comportament, la care te-am ajutat și eu. Noi doi am aruncat sămânța de grâu în inimile lor tulburate. Dar dacă se odihnește odată sămânța în pământ, nu poate face nimic un om, ca acesta să crescă și să aducă fructe coapte. Aceasta face doar Domnul prin imediata Sa intervenire la acele duhuri ale naturii, care trebuie să se apuce de lucru pentru a crește planta, exact așa cum este aceasta la animale. La aceste lucrări, lucră doar acele duhuri, care sunt tot timpul cei mai apropiați și cei mai dintâi frați și prieteni ai Domnului. Dacă s-a terminat acest lucru și semănatul a ajuns la maturitate, atunci este iar predată omului, pentru a putea-o culege și s-o bage în șură. Și iată, această lucrare ne așteaptă și pe noi! Noi am semănat întâi sămânța cuvintelor lui Dumnezeu în inimile lor, după care s-au odihnit, ca pământul care este semanat. În aceasta liniște a început lucrarea lui Dumnezeu, pentru că noi nu am fi putut face nimic decât să ne uităm, ce face Domnul de unul singur. La fel ca un semanator pe pământ care poate doar privi, cum se dezvolta sămânța și cum crește pentru a putea fi recoltată. Această sămânță de grâu, acești frați și aceste surori ale nostre au crescut doar prin munca Domnului. Acum a venit vremea pentru noi să culegem. Și așa vrem în binecuvântarea pentru numele Domnului să ne luăm ce este de drept al nostru și vrem să punem în funcțiune din noi mâinile inimilor noastre! Dar mai știi și faptul,, culesul este tot timpul mai bogat decât semănatul; deci și aici va fi așa. Pentru că am avut de-a face doar cu unul tot timpul, vom primi pentru acesta 30 - 100. De aceea bucură-te frate drag; pe noi ne așteaptă o recoltă bogată!” ----------------------------------- Hoper 2.8.2018, 07:22 Capitolul 87 ----------------------------------- Capitolul 87 Modestia lui Martin, reglementată prin înțelepciunea lui Borem - Martin în haine de nuntă - Mărirea casei lui Martin (Borem:)” Acum însă altceva! Acolo sub tabla Domnului din casa ta tu poți vedea o ladă ca din aur curat. Du-te acolo și deschide-o, tu vei găsi în ea o îmbrăcăminte și o pălărie strălucitoare. Imbracă acestă îmbrăcăminte și pune pălăria pe capul tău, ca tu să-i poți primi demn, îmbrăcat în această îmbrăcăminte adevărată de nuntă cerească, pe oaspeții noștri întorcându-se acuși în numele Domnului, Care îi va aduce El însuși încoace pe acești oameni regăsiți. Du-te și fă aceasta; Este voința Domnului!” Spune episcopul Martin:” Draga frate, tot, ce mi-ai spus tu acum, a fost minunat și adevărat, ca însuși cuvântul lui Dumnezeu. Dar aceast ultim al tău îndemn miroase a înfumurare cerească, care într-adevăr nu-mi prea place! De acea trebuie tu totuși să accepti părerea mea, dacă eu nu-ți voi urma sfatul în această privință! Eu mă bucur că inima mea este acum în sfârșit în acea ordine, la care Domnul are sigur mare plăcere. Însă, în ceea ce privește îmbrăcarea pe din afară a ființei mele, eu sunt mulțumit pentru veșnicie cu această haină țărănească. Cu adevărat, pe mine nu mă încântă toată strălucirea aceea, indiferent dacă ea este cerească sau pământească. Cu atât mai mult însă dau importanță dragostei către Dumnezeu, la care mă poate duce însă numai inima mea, dar niciodată o asemenea haină și pălărie strălucitoare! De aceea rămân eu așa cum sunt, un țăran!” Vorbește Borem:” Tu ai dreptate, dragă frate, este bineînțeles numai inima singură, la care se uită Domnul. Și smerenia noastră, arătată prin adevărata dragoste către Dumnezeu, este desigur îmbrăcămintea cea mai valoroasă a fiecărui înger. Dar, lăsând aceasta deoparte, cere totuși ordinea Domnului, ca, în împărăția Sa,-l împodobească pe fiecare locuitor al cerului, haina renașterii și a nemuririi veșnice, ca fiind un lucru care corespunde cu interiorul său. Pentru că, mai smerit decât însuși Domnul, nu este nici o ființă în tot infinitul; dar, în ciuda acestui fapt, tu nu poți să-ți imaginezi undeva o podoabă, care n-ar proveni de la El! Uite-te la nespusa podoabă și mărire a acestei săli, care este aici o singură încăpere a casei tale. Oare cine, decât numai Domnul, este omul din culise și singurul constructor a unei asemenea podoabe și maiestăți? Tu ai privit imediat după prima ta pășire în această casă dată ție de Domnul prin acele doisprezece uși și ai văzut de-abia douăsprezece picăturici din nemărginatul ocean al creației Domnului. Și te-a cuprins aproape o îngrozire din cauza acestei podoabe și maieștrii prea mari, pe care ai observat-o acolo numai în treacat. Dar ce ai fi spus tu de-abia atunci, dacă ai fi văzut într-adevăr în fața ochilor un înger în toată gloria sa cerească? Cu adevărat, tu n-ai fi putut trai și să-l vezi în același timp - atât de nemărginită de mare este frumusețea, gloria, podoaba și maiestria sa! Tu poți să înțelegi acum din ceea ce am spus, dreapta podoabă și măreție, ca și toate celelalte, își au originea în ordinea Domnului. Și așa sunt eu de părere că nici pentru tine nu va fi greșit, dacă te supui în toate ordinii Domnului! Știi tu, ce a spus Domnul lui Petru, când și acesta, din smerenie curată, n-a vrut să-și lase spălate picioarele de El? Vezi, același lucru ți-ar putea spune Domnul desigur și ție, dacă tu ai vrea să rămâi neclintit în gândirea ta smerită! De aceea mergi numai acolo, unde te-am trimis eu!, ceea ce eu ți-am poruncit în Domnul, căci astfel va primi atunci totul aici, în casa ta, imediat o altă înfățișare. Dar înainte ca tu să te îmbraci cu noua ta haină, trebuie ca tu să te dezbraci de această veche până la ultimul fir și să-ți iei apa dintr-o cadă, pe care tu o și vei găsi la îndemână și să-ți speli picoarele cu acea apă! Când vei fi făcut acestea, de-abia atunci deschide lada aurie, ia-ți de acolo hainele afară și îmbracă-te cu ele!” Spune episcopul Martin:” Da, dacă așa stau lucrurile, atunci bineînțeles că trebuie să fac, ceea ce tu mi-ai poruncit în numele Domnului! Cu plăcere, știi tu, dragă frate, eu încă nu fac aceasta, fiindcă în ea descopăr totuși - în ciuda tuturor explicațiilor tale luminoase - o formă de înfumurare. Dar fiindcă așa stau lucrurile în ordinea Domnului, eu vreau totuși să supun. Dar unde să pun atunci îmbrăcămintea care se află acum pe mine? Oare pentru pomenirea veșnică în acea ladă aurie?” Vorbește Borem:” Nu te îngriji pentru așa ceva, pentru aceasta se va îngriji altul!” Episcopul Martin merge așadar la ladă și se uită de câteva ori împrejur, pentru a vedea dacă nimeni nu-l vede. Atunci însă, când el se află în spatele unui zid slăbuț și ocrotitor, prin care el este ferit de privirile acelor oaspeți mulți din casa sa, se dezbrăcă în grabă. El pune hainele vechi jos într-o grămadă în fața sa, care însă dispar acuși. După aceea scoate apa cu mâna din acea cadă și își spălă picioarele. Atunci când acestea sunt spălate, se deschide lada de aur de una singură și bunul Martin este deja îmbrăcat într-o îmbrăcăminte de purpură, care este împodobită la toate marginile cu cele mai minunate stele. Și el are pe cap o pălărie, care strălucește mult mai tare decât soarele! În acel moment însă, când episcopul Martin și-a schimbat hainele și este îmbrăcat așa, se lărgește și interiorul casei sale atât de tare, lui i se pare acum, este de o sută de ori mai mare decât înainte. În același timp, se deschid și căile de acces spre galerii, care nu s-au putut găsi până acum. Atunci când episcopul Martin descoperă toate acestea dintr-o dată, îl cuprinde un sentiment minunat, el este din această cauză mișcat până la lacrimi și începe să mărească și să slăvească cu voce tare. Atunci însă, când el, după câtva timp de a slăvi și a mări, este tot în lacrimi, vine la el Borem îmbrăcat în aceeași îmbrăcăminte și spune:” Pai, frate, cum ți se pare acum? Te simți tu acum mai înfumurat? Spune episcopul Martin:” O frate, de-abia acum simt, cât de mic - și cât de nemărginit de mare este Domnul!” Vorbește Borem:” Atunci vino numai înainte; pentru ca toate sunt deja gătite, ca tu să fii salutat ca proprietar al acestei case! Bucură-te, aceasta va fi o salutare nemaipomenită!” ----------------------------------- Hoper 2.8.2018, 07:23 Capitolul 88 ----------------------------------- Capitolul 88 Salutarea lui Martin din partea societății fericite - Arătarea lui Martin înspre Domnul, ca fiind singurul binefăcător - Acel lucru, care încă mai lipsește Episcopul Martin merge acum cu Borem în fața zidului protector, care este destul de șubred și în jur de 1500 îi întâmpină cu laude. Ei îl salută și îi mulțumesc pentru grija lui cea dintâi, pe care el le-a arătat-o și pentru învățăturile înțelepte, pe care el le-a dat lor pe veritabilă călătoria de examinare trecută. Toți îi mărturisesc o mare bucurie și o mai mare dragoste și stimă, despre care episcopul nostru se bucura destul de mult. Aceasta cu atât mai mult, pentru că el vede acum în fizionomiile lor deja foarte bine conturate, acea stare interioară menționată mai înainte. Ei mărturisesc, toți se află acum pe cea mai bună cale. Cu mare bucurie se uită el un timp la acea societate mare și nu se poate sătura și minuna îndeajuns, privind la înfățișarea lor bună. După un timp îndelungat vorbește el de-abia: (Episcopul Martin:)” O voi toți, prietenii mei cei mai dragi, frați și surori, cât de mult mă bucur pentru voi, precum mă bucur tot așa,-ți întâmpinat acum cu atâta dragoste. Dar pe mine nu trebuie nici să slăviți, nici să-mi mulțumiți și să măriți, ca voi sunteți toți salvați acum și că aflați în cea mai apropiata curte de dinaintea împărăției cerești adevărate - ci toată lauda, toată mulțumirea și toată slava îi aparține Domnului, a cărui singură milă nesfârșită va preschimbat atât de minunat! Pe mine însă iubiți-mă ca pe un frate al vostru, care are împreună cu voi toți, pe unul și același Dumnezeu și Domn ca Tată! Aceste singur, adevărat și sfânt Tată-l iubim însă veșnic fără margini! Pentru că El singur face toate și este totul întru toate! De aceea Lui singur să-i fie toată cinstea, toată slava și mulțumirea și toată mărirea! Eu și acest drag prieten al meu și frate am fost martori, cum Domnul singur v-a condus și v-a eliminat toată murdaria din inimile voastre și s-a luptat cu iadul o luptă aprigă pentru voi și s-a certat ca leul bătrân al Izraelului! De aceea deschide-ți voi toți inimile larg, ca Domnul a toată slava și gloria sășească acuși pe deplin la noi și să rămână atunci veșnic în noi și la noi!” Atunci când societatea a auzit un asemenea discurs bun de la domnul casei lor, ei au fost ca transfigurați și l-au slăvit în el pe Domnul, care i-a dat omului o așa de mare putere și înțelepciune. Și după aceea, au mers toți acei dintâi din societate la el și l-au rugat, ca lor să l-i se permită rămână la el, ca cei mai neânsemnați slujitori. Spune la aceasta episcopul Martin:” O Prieteni, frați și surori, nu ca slujitorii mei, ci ca cei mai dragi frați ai mei și cele mai dragi surori veșnic cu același drept de proprietate a toate acestea, pe care mi le-a dat Domnul într-o așa mare abundență! Pentru că fără voi, m-ar supăra toate această nemărginită podoabă și măreție. Dar, alături de voi, îmi face totul cu atât mai multă bucurie, cu cât eu primesc astfel ocazia, fac cea mai mare bucurie! O rămâneți toți aici și bucurați-vă împreună cu mine de Domnul, care ne-a pregătit aici, în împărăția Sa, un sălaș atât de prea-minunat, așa cum am observat chiar acum, a avut grija ca această locuință aibă și o masă, care este plină pentru noi toți în veșnică abundență cu cea mai gustoasă pâine și cu cel mai bun vin. Și toate acestea, toate, toate, fără ca vreunul dintre noi să fii meritat vreodată nici foarte puțin printr-o schimbare de viață dreaptă după cuvântul Său! De aceea, deci, îl slăvim, îl iubim și îl mărim însă veșnic cu atât mai mult, pentru că ne-a dat din belșug o asemenea minunăție, pentru care noi n-am fost vrednici câtuși de puțin, nu suntem și nici nu vom fi! Voi vedeți așadar toți, cum dragostea Lui pe care ne-o poartă nouă, nu are nici margini și nici măsură; de aceea însă fie și a noastră, nemărginită și nemăsurată! Deci, toate le avem noi acum, ca fiind oameni mântuiți cu desăvârșire; numai un singur lucru ne lipsește la toate acestea și acest unic lucru, dragii mei frați și dragele mele surori, acest unic este Domnul, vizibil în mijlocul nostru a tuturor!-l rugăm de aceea în inimile noastre, ca El să ne dea nouă și aceasta cea mai înaltă milostivire!” Cei dintâi din societate sunt de acord cu episcopul Martin, adaugând însă următoarele:” Aceasta este desigur și dorința noastră cea mai mare, a noastră, a tuturor; dar noi suntem încă prea nedemni pentru îndeplinirea acesteia. De aceea mulțumim pentru ceea ce Domnul ne-a dat nouă, pentru care noi suntem desigur tot așa de nevrednici în totalitate. Dorința, de a-l vedea pe Domnul, fie însă tot timpul străduința noastră cea mai înaltă și veșnică!” Spune episcopul Martin:” Aveți dreptate, frați dragi, deci laitmotivul nostru să fie înțelepciunea adevărată; însă dragostea întrece adesea înțelepciunea și face, ce vrea ea! Și în acest punct bat eu acum moneda pe dragoste. Faceți și voi tot așa și eu cred, nu va fi deloc greșit!” ----------------------------------- Hoper 2.8.2018, 07:24 Capitolul 89 ----------------------------------- Capitolul 89 Martin cu botanistul în grădină - Adaos nou de nenorociți - Răsplata splendidă dorită intens Atunci când episcopul Martin vrea să slăvească mai departe dragostea, îl cheamă cineva din afara casei pe numele: „Martin!” Atunci când Martin aude un astfel de strigăt, îl întreabă imediat pe Borem, oare cine l-ar fi putut totuși chema. Vorbește Borem: “Frate mergi afară și vei vedea. Și aici este aproape așa ca și pe pământ: nici aici nu se poate vedea în afara Domnului totul pe un punct. Câteodată trebuie să mergi și în alte părți, pentru a vedea și a recepționa ceva diferit, așa cum te-ai convins de multe ori! De aceea mergi numai repede afară și vei vedea imediat cine te-a strigat! Căci tu știi, iubitul meu frate, nu le pot cunoaște tot timpul pe toate. Eu aud că strigă iar; du-te, du-te și uită-te cine strigă!” Vorbește episcopul Martin: “Da, da, duc deja; probabil iar căuta niște rătăciți ajutor!” Episcopul Martin merge în grabă spre ușa casei, o deschide și nu se miră puțin de nemărginita bogăție a grădinii sale. Acesta s-a mărit și a primit minunate și bogate binecuvântări, mai sus decât orice înțelegere omenească de pe timpul când episcopul Martin l-a întâlnit pe Borem în grădină și acesta s-a ocupat de grădinărit. Și de această dată nu vede episcopul Martin pe nimeni pe alee și merge de aceea imediat în grădină, pentru a-l căuta pe acela, care l-a chemat mai devreme. El ajunge la un pavilion minunat care este situat spre răsărit și care arată ca un măreț și deschis templu. În mijlocul acestui tempul viu, zărește el pe cineva, care este ocupat cu sortarea unor plante, care sunt puse tot pe un altar viu. Episcopul Martin se uită un timp la acel om, merge spre el și îi vorbește așa: “Dragul și bunul meu prieten și frate, nu ai fost tu acela, care m-a chemat nu de mult din casa care mi-a dat-o Domnul? Dacă ai fost tu acela, spune-mi cu milostivire, cu ce te poate ajuta inima mea!” Vorbește imediat botanistul: “Dragă frate și prieten! Vezi, casa ta a devenit cât se poate de încăpătoare și grădina în aceeași măsură. Tu cazezi deja peste o mie de frați și surori, ce este foarte nobil din partea ta. Eu cred că unde au o mie loc, acolo se va găsi loc și pentru alții? Vino cu Mine, acolo spre apus în grădina ta se află o sută de săraci, care caută un adăpost; primește-i pe aceștia - împreună cu Mine, deoarece sunt într-un fel cu ei și aceasta nu îți va fi cu siguranță de rușine!” Vorbește episcopul Martin: “O drag prieten și frate - ce o sută! Eu îți spun, chiar dacă ar fi zece mii, nu aș lasă pe nici unul să meargă mai departe, ci aș pune totul la dispoziție, ca să rămână toți la mine! De aceea condu-mă imediat la ei, pentru ca să-i întâmpin cât mai repede și să ocup din toate puterile care mi le-a dat Domnul, de ei!” Vorbește botanistul: “O prieten, o frate, tu ai devenit un delicios balsam pentru inima Mea! Vino de aceea numai repede cu Mine, noi vom fi de îndată la ei!” Amândoi merg repede înspre apus și ajung la un grup de oameni care arată mizerabil și este alcătuit din ființe femeiești și bărbatești. Toți sunt aproape dezbrăcați, cât se poate de slăbiți și pe lângă asta, plini de pungi de puroi. Când îi zărește episcopul Martin pe acești săraci, îl trec lacrimile și vorbește plin de compasiune: “O Dumnezeule, o Dumnezeul meu, cum arata acești săraci! Aproape că nu mai au nici o viață! O veniți, veniți cu toții în casa mea, ca să va pot da de toate, ce vă poate însănătoși și întări! Domnul, sfântul nostru și cel mai bun tată Iisus, îmi va da puterea și mijloacele pentru aceasta!” Vorbesc săracii: “O tu evident înger al lui Dumnezeu - cât de bun trebuie să fie Domnul, dacă tu ești deja nemărginit de bun! Dar tu vezi, cât de necurați suntem. Cum putem noi îndrăzni, călcăm în locuința ta curată! ?” Vorbește episcopul Martin: “Eu am fost mult mai necurat decât voi și am devenit curat în casa aceasta a dragostei. Așa sper eu la Dumnezeu, veți devenii cu toții, de aceea veniți, dragi prieteni, frați și surori, fără teamă imediat cu mine! Voi cei mai slăbiți agățați-vă de mine, puteți veni mai ușor în casa mea! Și tu frate (botanistul), ajută pe câțiva dintre acești slăbiți!” Vorbește botanistul: “O frate, inima Mea, miezul dragostei Mele, câtă bucurie îmi pricinuiești! Intr-adevăr, aceasta ți se va răsplăti odată din belșug! Da, ești deja răsplătit, căci iată, Acela, pe care îl iubești tu așa de mult, este acum la tine. Eu sunt Domnul, fratele tău, Tatăl tău!” Episcopul Martin Mă recunoaște acum, pe Mine Domnul, pică în genunchi în fața Mea și vorbește: “O Doamne, o Dumnezeule, o Tată sfânt! Unde să încep să te laud și să te prețuiesc fără măsură și capăt și unde și când să termin? ! O Tu sfânt Tată, cât de mare este dragostea Ta și câte adâncuri neexplorate trebuie să aibă milostivirea Ta, deoarece ești așa de nemărginit de milos cu păcătoșii, cum am fost eu și încă mai sunt! O Tu sfânt și bun tată, eu aproape că topesc de rușine, nu te-am recunoscut, în casa Ta veșnică parintească, când am locuit împreună cu Petru și nu am dat importanță cuvintelor Tale, care nu au fost nimic mai mult decât dragoste pură! Bineînțeles, acum când inima mea Te-a recunoscut, vrea să topesc de dragoste, dar, în același timp și de rușine! O întărește-mă, ca să poată suporta inima mea păcătoasă apropierea Ta sfântă!” ----------------------------------- Hoper 2.8.2018, 08:13 Capitolul 90 ----------------------------------- Capitolul 90 Iisus ca Domn, Tată și frate - Pilda despre împărat și miniștrii - Respectul profund și dragostea Vorbesc Eu: “Ridică-te, dragă frate și nu te gândi tot timpul la minunățiile Mele, ci numai la faptul, în dragoste ești cu totul fratele meu, așa vei putea suporta mai bine prezența Mea! Eu sunt un Stăpân numai pentru aceia, care reneagă cuvintele Mele și se încred totuși în înțelepciunea lor. Dar pentru aceia, care și-au umplut inima cu toată dragostea, nu sunt un Domn, ci un atotputernic frate și le dau, ca un adevărat Tată, totul ce am! De aceea, dragă frate, ridică-te și treci peste aceasta nemărginită timiditate sfântă față de Mine! Vezi, dacă un împărat puternic merge în fața miniștrilor săi înțelepți, aceia îi cad la picioare de atâta respect. Și așa este bine, ca fac aceasta cu împăratul lor; căci atâta timp cât sunt ei slujitorii lui, atâta timp este și stăpânul lor! Dar dacă astfel de slujitori își iubesc peste măsură împăratul și îi spun: „Stapânule, tu ești un nemărginit de bun împărat! Nu numai cel mai înalt respect îl meriți întru-totul, ci și toată dragostea noastră! De aceea acceptă slujirea noastră necondiționată! Iar noi vrem, pentru că te iubim mai mult decât viața noastră, te slujim pe tine cu toată fibra vieții noastre! Și dacă vei cere de la noi o sută de vieți, noi ți le vom da, deoarece ai devenit un adevărat împărat al inimilor noastre!” - ce crezi tu, frate, va face un astfel de împărat cu slujitorii lui? Vezi, așa o adevărată dragoste îl va cuprinde în cămăruțele sale interioare de viață și el va spune lor: „O voi cei mai dragi prieteni, pentru că mi-ați făcut un minunat tron nu numai în capul vostru ci și în inima voastră, nu mai conduc prin puterea mea peste voi, ci prin dragostea voastră așa de mare pentru mine! Voi toți mă purtati acum în inimile voastre, care au devenit sfinte prin prezența înălțimii mele în ele. Voi toți duceți în voi, ceea ce port și eu în mine. Din acest motiv, sunteți toți ceea ce sunt și eu, adică cei mai apropiați frați. De aceea să aveți cu mine totul ce am și eu!” Vezi acum, tot așa cum un împărat înțelept vorbește cu slujitorii săi și vrea să-i înnobileze, pentru că l-au primit așa de mult în inimile lor, așa vorbesc și Eu cu toți cei, care m-au luat în inima tot așa cum ai făcut-o tu! Deci celor, care mă iubesc deasupra tuturor și Mă poartă cu totul în inima lor, care sunt de aceea întru-totul sfinți prin Mine, nu mai sunt un Domn, tot așa cum sunt Eu însumi un Domn pentru Mine, ci un adevărat frate pentru vecie! Și ce am Eu, au și ei, pentru că au pe Mine în ei prin dragostea lor mare! Recunoști tu dragul Meu frate, ce înseamnă dacă te numesc Eu „frate“, așa cum i-am numit odată pe cei doisprăzece apostoli ai mei? Dacă înțelegi tu aceasta acum, atunci ridică-te și condu-i pe acești săraci împreună cu Mine în casa ta! Dar nu mă da de gol prea devreme în casa ta invitaților tăi! Acești o sută nu știu și așa că Eu sunt Domnul. Ei sunt chinezi, care au stat pe punctul, primească mărturia Mea - bineînțeles cât se poate de deformată - și din această cauză, au fost toți judecați împreună cu acel misionar. Ce nu au putut face pe pământ, li se de-a aici din belșug. Acum știi totul; de aceea ridică-te repede și lucrează împreună cu Mine - de acum înainte va fi casa Mea și a ta împreunată!” ----------------------------------- Hoper 2.8.2018, 08:50 Capitolul 91 ----------------------------------- Capitolul 91 Dorul aprig de dragoste al lui Martin către Domnul Primirea martirilor chinezi și înviorarea lor După acest discurs al Meu, se ridică Martin repede, cade la pieptul Meu și mă sărută mult. Atunci când el sfârșește cu asemenea dovezi de dragoste într-adevăr copilărești, spune el: (Episcopul Martin)” Așa, deci, așa, așa - oh, acum mă simt deja mult mai ușurat, fiindcă am dat acum în sfârșit odată puțin drumul dragostei mele prea mari pentru Tine! Dacă ar depinde de mine, atunci așa putea să Te țin la piept și să te sărut o întreagă veșnicie pe Tine, o Tu Tatăl meu drag și cel mai sfânt. Dar eu renunț acum la această ocupație cea mai agreabilă pentru inima mea, întorc imediat la cuvintul Tău și îi conduc pe acești chinezi în casă, bineînțeles sub conducerea Ta. Pentru că fără Tine, o Doamne, nu se poate pași nici un pas înainte sau înapoi! Și acum la treabă!” Episcopul Martin se adresează la acei o sută și spune:” Pai, dragi frați și surori, ridicăți-vă toți și mergeți cu mine în această casă! Voi cei mai slabi însă, agățați-vă de mine, ca noi să putem intra toți împreună în această casă a mea; acolo veți primi voi imediat toată îngrijirea necesară. De cei mai slabi dintre voi, însă, se va ocupa desigur acest prieten al meu foarte puternic și îi va conduce în casa înaintea mea.” “Dar, prietene”, spun acum unii din societate, “Cum putem noi sășim în această casă foarte curată? Uite, noi suntem toți necurați în cea mai mare măsură! Oare nu știi tu, la noi există o lege, conform căreia nu are voie nici un om necurat sășească într-o casă curată? Și asta cu atât mai mult, căci altfel ar urma negreșit pedeapsa cu moartea la o asemenea încălcare a legii. Acum ia în calcul, ca dacă deținătorii puterii lumești respectă deja foarte strict o asemenea lege dumnezeiască, cu cât mai mult ea va fi respectată aici. De aceea lasă-ne numai aici în această grădină, până ce noi vom fi curați; de-abia atunci da-ne voie, sa intrăm în casa ta!” Spune Martin:” Dragi prieteni, frați și surori! Nu vă lăsați duși în eroare de legile voastre foarte vechi și cu caracter tiranic, pe care voi nu le înțelegeți împreună cu puternicii voștri. Pentru că toate legile lumești nu ne mai interesează aici, ci numai o singură poruncă a lui Dumnezeu, care este veșnica lege a iubirii! Această poruncă, însă, vi se impune chiar acum și cere de la voi, ca voi să urmați neapărat dragostea. Faceți așadar imediat cu ascultare, ceea ce cere dragostea mea de la voi toți!” La aceste cuvinte se ridică acum cei o sută și merg - bineînțeles,șind foarte incert - cu Mine și cu Martin în casa. Atunci când ei toți se află în casă și în sala foarte mare și grandioasă, ei strigă atunci tare plini de minunare și spaimă și spun: (Cei o sută)” O Lama, Lama, Dalai-Lama! Aceasta este chiar locuința veșnicului Brahma! O săracii de noi, o săracii de noi! Noi suntem aici trădați și pierduți pentru veșnicie! Pentru că sta scris în Toroasteron (manuscript chinezesc): „Cine va pași vreodată necurat în cea mai sfântă locuință a veșnicului Brahma, pe acela îl va prinde răul Ahriman și îl va tortura atunci îngrozitor și veșnic“! O vai de noi, vai de noi!” Spune Martin:” Ei, ei, dragi frați și surori, ce prostii fără conținut vorbiți voi aiurea! Eu v-o spun pe conștiința mea și pe toată dragostea mea, pe care vreau să vi-o arat aici: Brahma al vostru înfricoșător este un șarlatan, care își căuta asemănare și este muritor, tot așa cum ați fost și voi! Pe Lama (Dumnezeu) nu-l cunoaște nici Brahma înșelătorul, nici împăratul vostru, precum și nici unul dintre voi. Eu însă, pe nume Martin, un fost episcop al religiei creștine de pe pământ și anume în Europa, sunt adevăratul proprietar al acestei case, de acum pe veșnicie. Și nici un Brahma nu va avea vreodată ceva să facă pe aici, în afară de situația, dacă el ar veni încoace ca voi, ca unul care are nevoie de ajutor. De aceea fiți așadar liniștiți și nu vă temeți zadarnic. Pentru că în aceste hăli adevărate și veșnic sfinte, nu va ajunge nimeni, care nu a fost chemat!” După o asemenea asigurare, devin acei o sută vizibil mai liniștiți și nu se pot minuna îndeajuns de atâta podoabă și strălucire și măreție, uitând să-i mulțumeasca lui Martin pentru această cuvântare de consolare. În același timp însă, vine deja și Borem la ei cu pâine și vin, pentru a-i întări pe noii oaspeți. Eu însă, le binecuvântez în secret pe amândouă. După ce amândouă sunt binecuvântate, pâinea și vinul, spune Borem oaspeților: “Dragi prieteni, frați și surori, așezați-vă pe bănci și luați de aici o întărire pentru voi; ea este necesară după un post atât de îndelungat! Domnul, Tatăl și Dumnezeul nostru este de o dragoste nedescrisă, bunătate, blândețe și răbdare și va iartă vouă toată vina pusă pe conștiința voastră de oriunde! De aceea să fiți voi așadar bucuroși și binedispuși și să mâncați cu plăcere, fără frică și grija, ceea ce vi s-a pus în față. Toate ce veți savura aici, va face mai puternici pentru viața veșnică și va va folosi la adevărata recunoaștere a lui Dumnezeu, care este ea însăși viața adevărată și veșnică. Așa cum Dumnezeu Domnul însuși a învățat, spunând: „Aceasta însă este viața veșnica, ca ei (toți ucenicii)-l recunoască și l-au și recunoascut pe Acela, pe careTu, Tată sfânt, l-ai trimis în lume pentru iertarea tuturor păcatelor!”“ După această cuvântare bună, se așează toți cei o sută de oaspeti noi. Borem împarte atunci pâinea și vinul și toți iau cu hărnicie, mulțumesc și mănânca totul cu mare plăcere. Acesta este un semn bun: pentru că cu acea plăcere, cu care ei mănâncă acum pâinea și beau vinul, cu aceeași plăcere ei vor și primi, după aceea, cuvântul lui Dumnezeu, care este încă mult mai spiritual. ----------------------------------- Hoper 2.8.2018, 08:53 Capitolul 92 ----------------------------------- Capitolul 92 Baia vindecătoare a acelor o sută de leproși - Imbrăcarea lor și cuvântarea lor de mulțumire - Despre ființa lui Lama - Intrebarea despre Hristos și învățătura Domnului Atunci când, după un timp scurt, acei o sută sunt săturați și întăriți, le spun Eu lor:” „Dragii Mei prieteni, ridicați-vă acum și dezbrăcați-vă. Mergeți după aceea în acea baie, care se află între acest stâlp și acel zid protector luminos, dar totuși întru totul intransparent! În acea baie vă veți pierde lepra de pe voi și veți fi iarăși cu totul curați. Deci, așa să fie!” Acei o sută se dezbrăcă așadar repede și intră în baie. Imediat, după ce toți se află în baie, privește, atunci au și devenit ei acuși curați. Culoarea lor de mai înainte maroniu-urâtă se transformă într-un alb drăgăstos și formele madularelor lor devin, în același timp și ele mai pline, rotunde și moi. Intrucât acești oaspeți observă pe ei o asemenea schimbare, ei devin foarte bucuroși și încep, ne slăvească peste măsura pe noi trei: „Oricine ați fi voi trei de fapt, ori în slujba lui Dalai-Lama ori în slujba lui Ahriman - ceea ce noi nu suntem în stare să judecăm -, dar cu siguranță este adevărat, voi ne-ați făcut bine cu desăvârșire. Domnul vostru să vi-o răsplătească veșnic! Cât de foarte mizerabili am fost noi și un timp nemăsurat de lung a durat nenorocirea noastră mare. În tot cuprinsul pământului am căutat amănunțit și vedeți voi, noi n-am găsit pe nimeni, care ne-ar fi împuținat mizeria noastră numai cu foarte puțin! După o căutare de desigur mai mult de 10. 000 de ani, am găsit în apropierea acestei grădini de palat pe acest prieten (referindu-se la Mine) și l-am rugat, ca El să ne ajute, dacă ar fi oarecum în puterea lui. Și el a spus: „Da, eu vă pot ajuta și am și intenția să ajut! Urmați-mă în această grădină. Eu îl voi chema acolo pe stăpânul casei și acesta va face cu mare bucurie, ceea ce eu îi voi porunci, facă pentru voi!” Ceea ce el a spus, a și făcut la timp și noi toți suntem așadar martorii a toate acestea, ce el ne-a făcut nouă. De aceea i se cuvine numai lui lauda principală. Voi celorlalți doi însă, vi se cuvine și cea mai bună laudă de apoi, fiindcă ați făcut cu drag, ceea ce primul nostru prieten a cerut de la voi pentru noi. Și așa să fii tu, prietenul nostru cel dintâi, lăudat tare și slăvit peste toate măsurile, care ne-ai făcut nouă un lucru atât de bun! Voi doi însă, fiți și voi laudați tare, pentru că ați făcut cu dărnicie acest lucru! Acum însă, dragi prieteni, vedeți voi înșivă, noi suntem de tot goi. Pentru că voi ne-ați făcut atât de mult bine, faceți încă un lucru: dați-ne numai înfășurarea necesară pentru acoperirea rușinii noastre! Noi suntem atunci atât de fericiți, cât poate fi de fericită o ființă în tot infinitul! Spun Eu lui Martin și lui Borem:” Fraților, deschide-ți acea ladă aurie, acolo se vor găsi desigur haine în cantități îndestulătoare, cu care protejații noștri vor putea fi, pentru moment, îmbrăcați destul de bine și îndeajuns. Cu timpul însă, ei vor primi atunci, după gradul desăvârșirii sufletului lor, deja oricum îmbrăcămintea împărăției lui Dumnezeu. Deci, așa să fie!” Episcopul Martin împreună cu Borem sar imediat la lada aurie și scot de acolo o sută de bucăți de îmbrăcăminte albăstre cu multe cute pe de-o parte și cu mai puține cute pe de-altă parte, le dau hainele cu mai multe cute, bărbaților și cele cu mai puține, femeilor. Repede se îmbracă toți cu aceste haine și au iarăși o bucurie mai mare, atunci când văd ei, aceste haine li se potrivesc și arată foarte bine. Toți Mă laudă acum pe Mine și spun:” O prietene, tu ești bun, ba chiar nemaipomenit de bun și în același timp, foarte înțelept și puternic după măsura înțelepciunii tale! Noi am auzit desigur pe lume, marele Lama ar fi și el foarte bun și înțelept, dacă nu-l primește în văzul ochilor pe Ahriman. Privirea aceluia l-ar exaspera într-un fel atât de tare, el n-ar aruncă atunci pentru 1000 de ani nimic altceva decât numai furie peste lume, în care Ahriman sălăsluiește. El însă și-ar acoperi fața după aceea pentru încă 1000 de ani, numai pentru a nu-l vedea pe principalul dușman al său. Astfel însă, el i-ar scăpa atunci și pe oameni din vedere și nu s-ar îngriji de ei pentru 2000 de ani buni. Dacă treaba cu Lama se desfășoară într-adevăr astfel, atunci spunem noi, tu ești cu mult mai înțelept, puternic și astfel și mai bun decât întregul Lama, care are o oroare atât de prostească față de răul Ahriman! Așa stau lucrurile, noi o spunem toți în contra lui Lama și ca mărturie pentru adevăr! Noi toți însă am auzit desigur pe lume, printr-un mesager unei alte lumi, despre un oarecare Iisus. Acesta ar fi fost însuși adevăratul și întruchipatul Lama. Pe acesta însă, l-a omorât Ahriman, fiindcă i-a întărâtat pe oameni împotriva lui. Așa că, dacă știți și voi ceva despre acest lucru, povestiți-ne despre el; noi toți vrem cu multă plăcere să ne lămurim! Pe pământ, ne-a costat viața acest lucru. Aici însă, credem noi, nu mai există moarte! De aceea, ar fi totuși un lucru înțelept, dacă am afla lucruri mai amănunțite despre acest Lama-Iisus? Cu condiția că ceva adevăr este în această privință, care ne-a costat viața pământească - spuneți-ne binevoitor ceva despre asta, dacă acest aspect vă este cunoscut! Vedeți, treaba a mers cu noi toți destul de bine! Noi am învățat deja anumite rugăciuni, care erau bune. Dar atunci s-a întâmplat, ca un asemenea mesager a mers prea departe: o amantă l-a tradat și ne-a tradat și pe noi și încă pe mulți alții. Noi toți am trebuit să plătim cu viețile noastre, fiindcă am vrut să ne desprindem de Lama al nostru și să acceptam pe un altul. Însă, probabil că aceasta poznă ne-a făcut-o doar Ahriman cel rău. Și aceasta ne îndreptățește sa credem că Lama nici nu vrea să ne facă prea multă pricina de rău, mai ales dacă în spatele acestui oarecare Iisus este într-adevăr Lama însuși!” Spun Eu:” Dragii mei prieteni, aveți numai puțină răbdare și voi veți afla într-adevăr toate, ce vreți să aflați! Veniți însă numai cu noi mai departe înainte. Voi vă veți întâlni acolo cu o mare societate: pe acei mesageri, care au adus la voi o asemenea învățătură, precum și acea slujitoare din țara voastră, care v-a trădat împreună cu acel mesager, care a îndrăznit să meargă prea departe. Dar, atunci când voi veți ajunge la ei, voi nu trebuie să arătați mâinie, nici să aveți, ci trebuie să le iertați toate, ce ei v-au făcut vouă; apoi îl veți recunoaște imediat pe Iisus-Lama! Deci veniți așadar în spatele acestui zid protector și urmați-ne cu inima și voința bună! Deci, așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 10.10.2018, 14:51 Capitolul 93 ----------------------------------- Capitolul 93 Scena penibilă de reântâlnire a chinezilor - Povestea trădătoarei După aceste cuvinte, ies toți o sută în pace din spatele paravanului și se miră de frumusețea și spațiul acelei săli. În acesta, spre amiază, se află cei o mie de musafiri de mai devreme împreună cu alte sute care au fost salvați împreună cu maicile și călugării. Când cei o sută văd așa de mulți oaspeți, care în mare parte mai sunt îmbrăcați cu haine naturale, se mira cât se poate de tare,-l recunosc imediat pe acel mesager, care a vrut pe pământ să-i învețe în de-ale creștinismului. Dar când o zăresc și pe acea chinezoaică, care l-a tradat pe mesagerul principal și prin el pe ei toți, li se întunecă chipurile și îmi spun Mie: (Cei o sută de chinezi:) “Ascultă, drag prieten, această apariție ne atinge cât se poate de neplăcut. Dar dacă pe voi nu vă deranjaza, cum se pare, atunci nici pe noi să nu ne afecteze. Pe mesagerul care l-a trădat, pare în mod ciudat să se înțeleagă bine cu ea, căci el vorbește foarte prietenos cu ea. Ea este de obicei o ființă frumoasă și cuminte, de aceea a fost pe pământ mesagerului o ființă dragă, cum a fost și numită o mare frumusețe în mare capitală Peking și prin aceasta a fost adorata orașului. Dar prin trădarea aceasta habsână la noi toți a pierdut toată atenția marelui oraș regesc și a murit, cum am auzit noi, de supărare. Noi ne mirăm în mare parte doar de faptul, cum această slujitoare convinsă al lui Ahriman, care l-a trădat pe Iisuslama prin noi, a intrat în aceste hale sfinte! Are oare Lama însuși o plăcere la frumusețea ei?” Vorbesc Eu: “Dragi prieteni, nu ați avut și voi copii, unii dintre ei au fost cuminți, iar alții au fost cât se poate de răi? Voi toți spuneți „da“! Dar Eu vă întreb mai departe: ați aruncat din această cauză pe cei răi în fața hienelor și a tigrilor, sau nu v-ați îndreptat toată îngrijirea și dragostea spre acei copii răi și pe acei cuminți nu le-ați acordat prea multă atenție? Voi spuneți: „da, da așa a fost!” Vedeți, însă voi, care pe tot parcursul vieții nu ați fost buni, copiilor voștri cei mai rai. Le-ați făcut doar binele - cum puteți să gândiți, veșnicul și cel mai bun Lama le-ar da copiilor Săi ceva rău, dacă aceștia îl roagă cu păreri de rău pentru ceva bun? Aceasta fecioara v-a făcut rău într-un anume fel, vouă tuturor. Dar ea a regretat mai târziu mult aparenta ei răutate, cum va iubit înainte pe voi toți, înainte să-l tradeze pe mesagerul principal și prin aceasta și pe voi toți. Și așa are și dreptate bunul Lama, dacă nu-și aruncă imediat copiii veșnic, chiar dacă aceștia au făcut ceva rău și vin la El și îl roagă din toată inima cu regret să-i ierte. Vedeți, bunul Lama nu trebuie să fie îndrăgostit de frumoasa Pekingului, pentru a o face fericită. Este îndeajuns, El este un bun tată a tuturor oamenilor și să fie recunoscut ca unul bun. Dacă este vorba de ultima, atunci nu mai are nici o greutate cu fericirea a unei fiice slabe de pe pământ. Ce credeți voi dragi prieteni acum - este drept sau nedrept ce face bunul Lama?” Vorbește unul din cei o sută: “Da așa procedeaza bine și drept marele și sfântul Lama! Dar iată, acum ne obsearvă frumoasa Chanachah și vine repede spre noi! Ce ne va spune oare acum? Dar acum liniște ea a venit deja!” ----------------------------------- Hoper 10.10.2018, 14:57 Capitolul 94 ----------------------------------- Capitolul 94 Frumoasa și adevărata împăcare înte Chanchah și cei o sută de chinezi - Domnul și Chanchah Chanchah pică în genunchi în fața celor o sută și îi imploră s-o ierte pentru tot răul care l-a făcut ea - chiar dacă nu a fost dinadins. Cei o sută spun însă toți ca dintr-o gură: “Gratioasă Chanchah, dacă te-a iertat Lama cel mare și sfânt, ce am mai putea avea noi împotriva ta! Ne-a iertat același Sfânt și pe noi, cu toate că i-am adus multe și mari jertfe lui Ahriman. De aceea ridică-te și pișcă-ne în lobul urechii în semn, ne-am iertat pe veci din adâncul rostului de viața!” Chanchah se ridică cu chipul și ființa drăgălașă și face ce cer cei o sută de la ea. După ce i-a pișcat pe toți o sută blând în lobul urechii, vorbește ea: (Chanchah:) “Inimiile voastre să-mi fie cele mai frumoase podoabe, chipurile voastre să fie cea mai frumoasă plăcere a ochiilor mei. Inima mea să fie o blândă pernă de odihnă, pe care să odihniți, dacă v-a obosit dragostea. Mâinile mele să fie o panglică minunată pentru inimă la inimă și din gura mea să curgă neâncetat cel mai frumos balsam pentru viața voastră. La pieptul meu să luați avânt până la stele și picioarele mele să ducă peste drumuri grele. Și când apune soarele și nici o lună nu luminează pământului și strălucirea stelelor este acoperită de ceața deasă, atunci să lumineze perechea mea de ochi calea dorinței voastre și toate măruntaiele mele să încălzească în noaptea vieții înghețate. Deci vreau să fiu o slujitoare blândă pentru cele mai delicate cât și pentru cele mai grele probleme din viața voastră veșnică, pentru că mi-ați împrumutat urechea pentru iertarea celor mai mari păcate ale mele pricinuite vouă.” După acest discurs, care l-a vorbit drăgălașa Chanchah, merge unul din mijlocul celor o sută spre ea, ridică amândouă mâinile peste ea și o atinge pe cap cu vârfurile degetelor arătătoare. El vorbește: “O Chanchah, cât de frumoasă ești tu acum! Eu îți spun așa cu voce tare, cum se aude o furtună măreață. Și eu îți spun și așa de blând, blând cum adie o briză în noapte prin cea mai fină lână a unei gazele: tu ești mai frumoasă ca roșeața peste munții albăștri, care împodobesc marele oraș în mijlocul împărăției pământești și mai minunată decât o Chujulukh (una dintre cele mai frumoase flori, care sunt doar cultivate în grădina regească)! Capul tău este mai drăgălaș decât capul unui porumbel de aur și gâtul tău este mai rotund și mai alb decât cel al unei gazele albe. Pieptul tău este mai blând și mai moale decât Tutschuran (un fel de lâna care este foarte moale) și picioarele tale sunt mai mici decât cea a unei antilope, care sare și danseaza pe cele mai înalte vârfuri de munți din Himalaja. Da, cât de drag ne este soarele, tot așa de draga ne ești și tu noua. Și cât de minunat strălucește lumina lunii în apa limpede a lacurilor, tot așa de minunat luminează gingășia ta inimile noastre. Așa să bată dorințele tale în sufletele noastre și să ne învioreze cât se poate de tare inimile, tot așa cum înviorează stelele inimile marinarilor, care sunt pe ocean pe timp de noapte și nu știu în ce direcție să meargă cu vaporul pentru a ajunge în fericita patrie.” După aceasta se întoarce la Mine și vorbește: “O prietene, este drept, am luat-o pe aceasta, care a fost dușmanul nostru, o inimă ca într-o sută?” Vorbesc Eu: “Da așa este bine după obiceiurile voastre. Dar pentru că nu vă mai aflați pe pământ, ci în împărăția veșnică a spiritelor, unde se folosesc alte obiceiuri și forme, veți obișnui treptat cu aceasta și veți lucra, așa cum veți vedea la noi, dacă vreți să rămâneți aici! Dar dacă sunt mai dragi obiceiurile țării voastre decât această casă, atunci trebuie să mergeți bineînțeles la aceia, care încă mai au mult de muncit, până când vor ajunge la aceasta casa!” Vorbește Chanchah: “O tu drag și minunat prieten al săracilor - iată, noi vrem să fim aici ca cel mai fin pământ de porțelan, care se poate face în multe forme armonioase. Voința Ta fie viața noastră și cuvântul Tău, cuvântul sfânt al lui Lama!” Vorbesc Eu: “Vino încoace, minunată Chanchah, Eu vreau să-ți dau o rochie nouă, care să te împodobească mai frumos decât cel mai frumos răsărit de soare din spatele vârfurilor albe a munțiilor albăstri!” Chanchah pur și simplu sare acum spre Mine. Și Martin deja aduce din cutia aurită o rochie roșie, care este decorată cu multe stele și mi-o da Mie cu cuvintele: (Episcopul Martin:) “Această rochie îi va sta ceresc de bine acestei într-adevăr frumoasei Chanchah; aceasta este o adevărată rochie a dragostei! Eu trebuie să mărturisesc deschis, îmi place această chinezoaica; numai cu vorbele acestea adevărate chinezești nu mă prea descurc. Mai sunt multe lucruri pământești agățate de acestea, dar în rest este cât se poate de oriental și poetic. Eu nu aș fi crezut, la chinezi este acasă atâta lirică sinceră. Dar mie îmi place aceasta! Pe aceștia nu îi lăsăm în nici într-un caz să meargă mai departe!” Vorbesc Eu: “Ai dreptate - și Mie îmi plac, dar mai ales inima acestei Chanchah. Dar îți vor mai da puțină bătaie de cap! Dar acum la Chanchah! Poftim, tu fiică drăgălașa, primește rochia: este cea a dragostei și cea a înțeleptei blândeți în tine! Intr-adevăr ai fost o trădătoare la aceștia, care au vrut să adopte mărturia al lui Iisuslama. Dar tu ai devenit o trădătoare prin devotamentul pentru împărăția ta și ai vrut să salvezi doar viața împăratului, dar nu să jertfesti cea a fraților tăi. Aceasta a făcut la rândul sau împăratul - unii ar fi făcut-o, dacă ar fi avut inima ta în piept. Tu nu ai nici o vină și ești de aceea așa curată această rochie, cu care te îmbrac Eu acum. Ia-o, este marea dragoste a Mea pentru tine!” ----------------------------------- Hoper 10.10.2018, 15:07 Capitolul 95 ----------------------------------- Capitolul 95 Cererile lui Chanchah, pentru a cerceta ființa Domnului - Rețeta Domnului - Dragostea arzătoare a lui Chanchah pentru Domnul Chanchah ia cu seriozitate rochia și în clipa în care o atinge, se împodobește toată ființa ei cu minunăție. Cum sta așa de ceresc îmbrăcată acolo, începe să plânga de bucurie și vorbește: “O prietene ce nume ai tu? O spune-mi, ca să-l pot scrie în inima mea cu cel mai arzător scris!” Vorbesc Eu: “Cea mai frumoasa Chanchah, aceasta s-a rezolvat de mult! Ce ai vrut tu să faci, s-a întâmplat deja. Caută numai în inima ta și tu vei găsi, ceea ce cauți tu la Mine pentru ați spune! Eu îți spun: Dragostea ta pentru Mine îți va divulga totul!” Chanchah face ochi mari la discursul Meu și rămâne enorm de tare pe gânduri. După un timp vorbește ea, adâncită cu totul în sine: „Dragostea ta pentru Mine îți va divulga totul! Ce ai vrut tu, s-a întâmplat deja. Caută în inima ta și vei găsi, ceea ce vrei să știi tu de la Mine!”? Ciudat, cât se poate de ciudat! Hm, hm, cum poate să vorbească acesta așa’? ! Dar de ce arde inima mea așa de tare și cu dragoste, dacă El vorbește cu mine? În vocea Sa este o de neconcepută vrajă, care mi se pare, acesta ar putea, prin puterea discursului Său, creeze lumi sau să distrugă! O blândețe, o necunoscută, dar cu o adevărată seriozitate dumnezeiască! Intr-adevăr, într-adevăr, într-adevăr, - eu presimt ceva mare! O tu cuvânt sfânt, care nu te-am auzit pe pământ! O sunet sfânt al acestor discursuri: „Dragostea ta pentru Mine îți va divulga totul!” Eu vreau numai un singur lucru, numele lui îl vreau doar. Și el vorbește „Totul! Totul!” Cât de nemărginit de mare este totul comparativ cu unul! Eu am vrut doar unul și el vorbește: totul! O Lama! Lama! Tu măreț și sfânt Lam, cum pot să înțeleg eu aceasta? ! Ah, ah, cât de minunata este ființa Lui, ce majestate este în ochii Săi! Ei sunt poate celelalte două ființe și par și ei să fie înțelepți și puternici. Dar când mă uit la acest unul, atunci îmi arde inima ca torța regească, care, când este aprinsă peste turnul enorm a torței pe cetatea regească, luminează mai tare orașul decât luna cea mai plină. (Se întoarce spre Mine:) Ach, tu prieten drag, da, tu prieten dumnezeiesc! Ce fel de cuvinte mi-ai vorbit mie! Cine în afară de tine le știe sensul? Au trezit în mine niște presimțiri și ach - îmi este imosibil să-ți mai ascund - o dragoste, da o minunată și puternică dragoste pentru tine, tu minunatule! Da tu ai avut dreptate, tu ai grăit adevăr: „Dragostea mea pentru tine!” Da, dragostea pentru tine, minunatule! Vezi, când m-am plimbat pe pământ în grădini frumoase și mari, deoarece orașul meu, frate, este bogat în acestea, am ascultat des tonurile în surdină, cu care lebedele, treceau cu majestate peste lac și salutau cu multă grație soarele ce apunea. Erau toate minunate; dar în comparație cu tonul blând a discursul tău, nu a fost nimic! Des mă duceam cu o harpă de vânt dimineața la plimbare. Ea avea un ton minunat, când saluta briza fericită o coarda de-a ei, așa că inima mea se umplea plină de bucurie. Da atunci mi s-a zguduit inima - căci atunci încă nu am auzit vocea ta; acum nu ar mai zgudui khalank inima lui Chanchah, de când s-a cutremurat la sunetul ceresc al vocii tale! Ah, cât de dulci au sunat odată cuvintele mamei mele, dacă chema și vorbea: „Tu Chanchah, viața mea, vino la inima mamei tale care te iubește mai mult decât își iubește propria viața!” Ach, prieten drag, în aceasta chemare era mai multă armonie, decât ar fi putut-o înțelege lumea. Cât de fericită era Chanchah la această strigare! Pământul a devenit mai frumos, era limpede, da a devenit o grădină cerească! Dar prietene, minunatule, atunci nu am auzit încă sunetul vorbelor tale! Oh, cât de mult se scufundă acum totul în praf, dacă uit la tine și dacă ascult tonul ceresc al discursului tău în inima mea zguduită, este ca și un ecou sfânt, care vine direct din cer! Ah, tu minunatule, ce voi face, dacă începe din ce în ce mai mult să-mi ardă inima doar pentru tine? ! Lama, Lama, Tu ești sigur măreț și minunat, unde ești Tu. Pe tine trebuie să te iubesc mai mult decât orice. Dar ce poate face săraca Chanchah, dacă a luat foc inima pentru acesta, care este cu siguranță prietenul tău! Dar tu minunatule, nu te vei supăra, pentru că îndrăznesc să te iubesc așa de mult? Nu pot face nimic, pentru că ai devenit așa de sfânt inimii mele! Am fost învățată pe pământ, există pentru cei buni un cer, care este de mii de ori mai frumos decât Pekingul, marele oraș împăratesc și mai mare decât majestătea munților albăștri. Mie însă mi se pare toată această bogăție cerească goală și cred că niciodată cea mai mare bogăție cerească, ci doar o inima va fi celeilalte pe vecie un cer! Eu am găsit în tine cerul cerului meu! Ah, dacă ai putea să găsești și în mine așa puțin cer!” - Cu aceste cuvinte îmi pică acea curată la picioare. Martin spune: “O Doamne - „frate” am vrut să spun; aproape că te-ași fi dat de gol! - Ceva asemănător de feciorie blândă nu am mai văzut până acum. Aceasta vreau s-o numesc dragoste! În comparație cu aceasta suntem noi niște boi! - Frate Borem, la aceasta putem să mergem un timp îndelungat la școală! Ce crezi tu?” Vorbește Borem plin de cel mai înalt respect: “Ai dreptate, dragă frate Martin, în compania învățătorului învățătorilor nu vom fi niciodată gata cu învăatul. Printre altele, tot respectul pentru această chinezoaică curată; cu finețea sentimentelor și cu adevăratul jar oriental a dragostei ei nu putem să ne măsurăm noi. Este cât se poate de îmbucurător, s-o auzi vorbind și sa observi mărirea dragostei ei. Dar cât se poate de fericit este faptul că noi știm, în ce parte duce dragostea ei încă oarbă!” ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 00:03 Capitolul 96 ----------------------------------- Capitolul 96 Invățăturile Domnului pentru acționarea cu prudență față de cei nematuri Dragostea lui Chanchah pentru Domnul în conflict cu dragostea lui Chanchah pentru Lama Spun Eu:” Nu vorbiți așa, ca să dați să se înțeleagă! Noi trei știm, ce și cine suntem noi. Dar toți aceștia sunt încă mult prea slabi, ca să poată suferi realitatea. De aceea trebuie să fiți foarte prudenți, atunci când vorbiți cu Mine. Ințelegeți, dragi frați, noi suntem egali! Eu v-am spus așadar aceasta în șoaptă, așa încât toți aceștia n-au înțeles nimic din toatele spusele Mele. Dar dacă noi trei vorbim tare față de toți, noi toți suntem egali și suntem una. Ințelegeti bine, voi știți desigur, de ce!” Spune Martin:” O frate, Tu - Tu- Tu cel mai drag frate, noi înțelegem deja toată treaba! Eu voi fii atent ca pisica la un șoarece, ca eu să nu cumva să dau ceva de gol cu vorba. Trebuie însă ai totuși puțină răbdare cu mine, dacă câteodată îmi scapă ceva prostesc. Eu mă cred câteodată deja destul de înțelept. Dar, dacă Tu ești aici, mi se pare deja înțelepciunea mea că este așa de prostească, eu aș putea râde de mine cu gura mare. Dar pe mine mă bucură totuși că eu - bineînțeles cu singurul Tău ajutor - am ajuns destul de departe, ca cel puțin câteodată spun ceva înțelept.” Spun Eu:” Foarte bine, dragă frate Martin, rămâi numai, așa cum ești, pentru că exact așa îmi ești cel mai agreabil. Fiindcă uite, un umor potrivit al inimii nu are voie să lipsească nici chiar în cer! Acum însă trebuie să îi acordăm atenția noastră iarăși lui Chanchah. Martin și Borem, ridicați-o în picioare de la picioarele Mele, întrucât Eu încă nu am voie să o ating cu mâinile Mele!” Cei doi fac repede, ceea ce eu le-am poruncit. Chanchah stă încă tare amețită de dragoste în mijlocul nostru și de-abia se poate deprinde, pentru a-și spune sentimentele în vorbe. Martin vorbește între timp:” Dar cât de frumoasă este ea în amețeala aceasta de dragoste! Cu adevărat, sapprament, dacă o asemenea față s-ar putea vedea pe pământ, eu cred că oamenii ar umbla anapoda din cauza privirii la o asemenea abundență de farmec feminin! Despre mine, însă, minuneaz acum foarte tare, pot privi la o asemenea frumusețe, ce-i drept, cu cea mai mare plăcere, dar fără nici o dorință senzuală, ceea ce este adeverit - cum a dovedit-o îndeajuns figura mercuriencei și acea turma de iezi de mai înainte de aceasta - nu au stat înainte lucrurile astfel în cazul meu. Ce-i drept, m-am simțit foarte bine la atingerea acestui braț moale și rotunjit. Însă n-am simțit nici o afecțiune senzuala. Pentru așa ceva pot eu numai, tu știi desigur Cui,-i mulțumesc veșnic și să-l slavesc peste măsură și fără sfârșit! (Intorcându-se spre Chanchah) Cum te simți tu acum, tu cea mai frumoasă locuitoare a casei mele, dăruită pentru veșnicie mie de marele, sfântul și cel mai plin de dragoste Lama? O vorbește, vorbește iarăși! Vezi, noi doar toți te iubim foarte mult și cuvintele tale foarte frumoase ne bucura nespus de mult în inimile noastre ale tuturor!” Spune Chanchah:” Ah, mie îmi este nesfârșit de bine! O voi dragi prieteni cerești, voi slujitori ai lui Lama, cel sfânt! Cui oare să nu-i fie nesfârșit de bine în mijlocul vostru? Este doar dragostea cea mai mare comoară a inimii omenești. Dacă însă o inima a găsit dragoste, așa cum am găsit-o eu aici, oare ce să mai rămână îți dorești? Care este o mai mare fericire, decât aceea pe care ți-o da dragostea? O prietene, mie îmi este aici nesfârșit de bine! Nu-i așa, voi prieteni dragi, eu totuși nu trebuie să părăsesc niciodată? Bineînțeles că simt, nu sunt vrednică de voi, deoarece găsesc la mine însumi încă o grămadă de greșeli în ciuda rochiei acesteia minunate. Dar inima mea vă iubește și - eu recunosc totul cu drag - mai ales pe tine, care nu ai vrut să-mi spui numele tău. Și voi doar n-o să respingeți această inimă, pentru că ea și mai ales pe tine fără nume, te iubește atât de nespus de mult!” Spun Eu:” O veșnic niciodată nu vei fi îndepărtată de noi! Fiindcă uite, tot motivul cerului este dragostea și dragostea este ea însuși cerul al tuturor cerurilor. Cine o are, ca tine, într-o asemenea abundență mare, oare cum ar putea acela să fie alungat din acesta, care este acolo ființa sa proprie? O asemenea dragoste însă, cum este a ta pentru noi, face să și dispară imediat toate cusurile sufletului, el este atunci așa de curat, de parcă ar fi ieșit chiar acum din suflarea lui Lama! De aceea nu te îngriji mai departe pentru faptul, tu vei putea rămâne aici. Gândește-te că noi te vom reține veșnic ca o drăgălășenie aleasă a dragostei noastre, oriunde ne-am duce pe un timp limitat să ne îngrijim de nenumăratele nevoi diferite ale acestei împărății. noi vom rămâne chiar veșnic aici în această casă, acest lucru tu bineînțeles că nu trebuie să-l privești ca fiind deja definitiv. Pentru că în împărăția mare a lui Lama există desigur foarte multe sălașe! Dar oriunde noi ne-am duce, tu vei rămâne, ca acum, între noi! Pentru că uite, noi doar te iubim și noi foarte mult, așa de parcă a-i fi singura ființă în întregul infinit, care poate să aibă cu toată dreptatea o pretenție lămurită la întreaga noastră dragoste. Fiindcă noi - și înțelegi tu, minunată Chanchah, mai ales Eu! - te iubim așa de mult, cum ar fi atunci posibil, ca noi să te lăsăm să pleci de la noi? Tu ești acum dragostea mea pentru veșnicie; aceasta să-ți fie mai sigur și mai cert decât viața ta însuși!” Spune Chanchah:” O Lama, o Lama, cât de sfânt și de bun trebuie să fii tu, întrucât slujitorii tăi sunt atât de nesfârșit de buni și dragi! Da, ah, tu prieten drag, știi tu, dacă privesc la tine cu insistență, atunci - ah, nu vrea totuși să fie spus! - da, ah, atunci mi se pare așa, de parcă Lama nu poate să fie mai bun, decât ești tu! Va fi probabil singura greșeală pe care o are dragostea, ea ține aceea, ce ea iubește deasupra tuturor, ca fiind și cel mai bun și desăvârșit lucru. Astfel, eu și cred despre tine, ești cel puțin atât de bun ca marele Lama însuși! Lama îi va ierta desigur săracei Chanchah, dacă ea gândește și simte așa ceva? ! Pentru că eu nu sunt de vină, trebuie să te iubesc atât de nemăsurat!” Spun Eu:” O Chanchah, Lama ți-a iertat toate deja de mult, fii cu totul sigură de aceasta. Fiindcă Lama doar îi iubește și pe slujitorii săi așa de nemăsurat, lui îi face desigur cea mai mare plăcere și fericire, dacă copiii săi, care sunt adevărații slujitori ai săi, se iubesc între ei fără măsură și margine. De aceea, nu cumva să-ți fie frică, ai putea sa păcătuiești împotriva lui Lama din cauza dragostei pentru Mine. Pentru aceasta îți sunt chezașul cu toate bogățiile cerului!” ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 00:04 Capitolul 97 ----------------------------------- Capitolul 97 Căutarea harnică a lui Chanchah pentru a afla numele prietenului său iubit Arătarea Domnului spre cea mai bună rețetă Diferența dintre gazdă și oaspete Atunci când Chanchah aude așa ceva, vorbește ea foarte rușinată:” O tu prietene minunat a întregii mele ființe! Tu trebuie că l-ai văzut pe marele, sfântul și veșnicul Lama deja desigur foarte des și probabil chiar i-ai vorbit lui, pentru că tu poți vorbi despre el cu o asemenea siguranță, mie încă neânțeleasă, de parcă ai fi primul său slujitor? Da, da, așa stau lucrurile cu siguranță, căci altfel tu n-ai putea să fii așa de nespus de iubitor! Cuvintele tale n-ar avea puterea pe care o au, de parcă ar fi însuși cuvintele lui Lama! Vezi, înainte de aceasta, au vorbit și amândoi prieteni ai tăi, dar eu am observat puțină putere în cuvintele lor. Numai atunci când vorbeau ei cu tine, au avut bineînțeles și cuvintele lor o anumită putere. Din aceasta însă înțelege inima mea, tu ești mai aproape de Lama decât acești doi. N-am judecat potrivit?” Spun Eu:” Eu îți spun, întreabă-ți numai inima ta, dragostea ta pentru Mine; aceasta iți va mărturisi totul! Acum însă, mergem și la ceilalți frați și ei au nevoie de îngrijirea și dragostea noastră. Tu mergi alturi de Mine, dragă Mea Chanchah!” Spune Chanchah:” Ah da, asta este desigur foarte bine și potrivit, gândiți și la ceilalți frați și celelalte surori ale mele în inimile voastre; pentru că întotdeauna le merge mai bine gazdelor decât oaspeților. Gazdele pot da, oricând vor ei. Oaspeții însă au voie doar atunci să ia ceva, dacă li se dă. Și dacă ei iau acele lucruri dăruite, ei trebuie să le ia foarte cuminți și să-i dea multă cinste gazdei lor și să nu-i rețină niciodată mulțumirea. Gazda, însă, nu trebuie să vină la nimeni, cerând, dacă el vrea să ia ceva din pivnița proviziei lui. El poate să-și ia, cât dorește el, oricând și oricât vrea el. Pentru el nu-i necesar, respecte pentru el toate regulile de politețe și nici nu trebuie să cinstească pe cineva și nici să mulțumească cuiva. De aceea sunt de fapt doar domnii fericiți, fiindcă pot să dea, ce și când vor ei. Primitorii sunt însă, chiar dacă nu exact nefericiți, totuși au o situație mai rea, trebuie să primească, ceea ce li se dă. Deci și eu mă gândesc la acești oaspeți mulți, de care și eu aparțin. Voi trei, însă, bineînțeles gazde îndrăgite și bune deasupra tuturor și domni ai acestei case cerești va merge mult mai bine în ciuda bunătății voastre nemărginite, decât toți acești oaspeți încă așa de bine ținuți de voi. Fiindcă domni rămâneți voi în contínuare, aceștia, însă, numai oaspeți, care sunt în toate dependenți de voi. Și așa este într-adevăr foarte potrivit, și la ei se va gândi acum desigur după necesitățile lor. Tu, dragă prieten, totuși nu-mi vei socoti ca o greșeală, eu am vorbit acum astfel? Eu bineînțeles că n-aș fi vorbit așa de liber, dacă nu te-aș îndrăgi așa de mult. Dragostea mea mare pentru tine, tu prieten al meu ceresc, îmi eliberează limba; și dacă ea este liberă, ah, atunci ea își face de capul ei!” Spun Eu:” O tu picătură foarte gingașă de balsam a inimii Mele, vorbește tu numai liberă, așa cum inima ta îți spune. Pe noi veșnic nu ne poți jigni, mai ales dacă vorbești așa de înțelept, cum ai vorbit tu acum. Fiindcă eu îți spun, tu minunată ființă, este exact așa, cum tu ai vorbit acum. Este într-adevăr mult mai ușor, dai decât să primești. Este de fapt încă mai fericit cel mai pricăjit om care dă, decât cel mai bun primitor! Dar această ordine nu se lasă schimbată pentru veșnicie, deoarece este imposibil ca fiecare om să fie un domn. Dacă ar fi din partea lui Lama și toți oamenii făcuți să fie domni, așa încât fiecare să aibă o casă și un venit bun și nimeni nu fie nevoit să-l roage pe celălalt, ce s-ar întâmpla atunci cu dragostea frățească și a aproapelui și cum vor sta lucrurile cu dragostea pentru Lama? Uite, aceasta pur și simplu ar dispărea și totuși trebuie ca Lama să fie la sfârșit acela, care da și toți oamenii, niște primitori îndatorați, așa cum ei sunt acum și vor fi veșnic! Însă, pentru ca primitorii să poată lua cele primite atât de nejenați pe cât este posibil, se dă din partea noastră, gazdele, într-o așa mare măsura, ca fiecare primitor să-și poată lua și să aibă voie să-și ieie atât de mult de la acele nenumărat de multe lucruri oferite, cât inima sa este în stare să dorească. Da, Eu îți spun ție, cea mai dragă Chanchah a Mea: chiar așa de departe se pășește cu acele lucruri oferite, aproape în întregul infinit nu există o ființă, căruia nu i se dă de o mie de ori mai mult, decât dorința cea mai înfocata a inimii sale poate vreodată dori! Ce părere ai tu așadar, tu draga a Mea Chanchah - sunt primitorii, la o asemenea scară de ofertă, încă de mai privit cu părere de rău?” Spune Chanchah:” Ah da, atunci bineînțeles că sunt primitorii aproape mai fericiți decât dătătorul. Pentru că dătătorul trebuie - tu îmi vei ierta desigur, dacă eu vorbesc aici probabil iarăși prea mult și nelalocul său - aibă doar foarte multe griji. Fiindcă el trebuie să gândeasca în toate formele, cum să-și umple pivnițele de provizii în așa fel, ca să nu se poată termina chiar prin dăruirea încontinuă foarte îmbelșugată! Eu m-am gândit desigur pe pământ adesea, cum poate să-i fie totuși posibil lui Lama, de a se îngriji de așa de nesfârșit de multe: pentru toată iarba, care crește acolo pretutindeni, pentru tufișurile și pomii și pentru toți nenumărații oameni și nenumăratele animale. Dar la aceasta a spus mama mea: Chanchah, cum poți să gândești așa de omenesc despre Lama? ! Oare nu știi că Lama este atotputernic și pretutindeni cu puterea sa? El, cel nesfârșit de înțelept, care chiar trebuie doar să vrea și toate se îndeplinesc atunci imediat, așa cum vrea el și când și cum o vrea el! Atunci când mama mi-a vorbit mie astfel, am fost foarte atentă și am fost acuși și mulțumită. Dar acum vreau eu de la tine, care ești un slujitor de-a lui Lama, știu, dacă într-adevăr stau lucrurile așa în ceea ce îl privește pe Lama, așa cum m-a învățat mama mea. Este pentru Lama un lucru ușor să se îngrijeasca de toate aceste lucruri infinite, sau este greu și pentru el? Dacă este pentru el ușor, atunci el este în aceeași situație bună, ca toți nenumărații primitori. Dacă, însă, o asemenea îngrijire pentru nevoile nesfârșite a nenumăratelor miliarde de oameni îi face totuși câteodată probleme majore, atunci el ar fi într-adevăr chiar de compătimit pentru generozitatea sa nemărginită! - O spune-mi, tu prieten al meu drag, dacă deții cunoștiințe mai amănunțite despre aceasta!” ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 00:06 Capitolul 98 ----------------------------------- Capitolul 98 Cuvintele Domnului despre ființa și activitatea lui Lama Minunea pomului - O sfătuire spre grijă Spun Eu:” O tu cea mai dragă Chanchah a Mea! Aceasta ți-o pot spune foarte scurt și ascultă deci! Uite, fiindcă îl cunosc așa de bine pe Lama, cam așa cum el se cunoaște pe sine însuși așa îți spun Eu ție: Ceea ce privește aducerea la iveală și creerea, îi este marelui Lama într-adevăr un lucru ție de-abia de imaginat de simplu. Pentru că el trebuie, la o idee o dată formulată, numai să spună din voința Sa: „Să fie!” și totul, ce vrea El, este deja acolo! Aproximativ așa - fii numai destul de atentă! - , Eu Mă gândesc așadar în interiorul Meu, aici, în fața noastră, se afle un pom frumos, cu cele mai bune fructe! Sau închipuiește-ți tu un asemenea pom, de exemplu un smochin foarte frumos. Ți-i l-ai închipuit deja?” Spune Chanchah:” Da, da, acum mă gândesc la unul, așa cum se află un smochin în grădina părinților mei!” Spun Eu:” Atunci e bine, fii așadar atentă! Și Eu Mă gândesc acum la același pom și spun acum ca Lama la acest pom închipuit: „Să fie!”. Vezi, smochinul se află acum deja în fața noastră plin de fructe coapte și bune la gust! Vezi așadar, cât de ușor Mi-a fost,-ți arat aici un exemplu viu, tot așa de ușor îi este și lui Lama, creeze unul precum nenumărați pomi. Dar nu-i este lui Lama așa de ușor, facă oamenii în așa fel, ca ei să devină tot așa de liberi și desăvârșiți, cum este El însuși. Pentru un asemenea lucru este totuși necesară mai mult decât numai simpla atotputernicie; dar chiar dacă asta este și mai greu, totuși lui Lama îi este totul posibil! Deci draga mea Chanchah, înțelegi tu acum explicațiile Mele? Acest smochin, însă, ți-l fac cadou pentru totdeauna; în veci nu se va mai usca și va purta tot timpul cele mai bogate și bune fructe!” Chanchah este foarte uimită, nu poate scoate nici un cuvânt de atâta mirare și se uită ba la Mine ba la smochin. Acest miracol îi atrage imediat și pe ceilalți oaspeti, așa că nu suntem nevoiti să ne mișcăm spre ei; toți sunt plini de mirare. Și episcopul Martin privește uimit pomul și spune: “O frate, știu că îți este ușor, creezi un asemenea pom. Dar m-a uimit cât se poate de tare, când l-ai creat așa dintr-o dată! Da, trebuie să recunosc, este un lucru cât se poate de ciudat și frumos, fii așa atotputernic. Dar ce poate să facă unul ca noi, n-o are și nici n-o poate avea, pentru că este mult prea prost pentru aceasta! Dar în fond este și bine așa, căci un duh prost - cum este de exemplu al meu - nu poate să fie atotputernic. Dacă poseda eu așa ceva, atunci aș fi terminat! Tu, minunat frate, te-ai mira de arătările prostești, cu care aș umple imediat un spațiu! O Doamne, ar exista niște caricaturi, care și-ar căuta semenii! De aceea este întru-totul bine, ca înțeleptul Lama le îngăduie doar acelora să fie atotputernici, care sunt cu totul stăpâni pe înțelepciunea cerească, așa cum este vorba la Tine, în cel mai înalt grad! La Tine este evident că îți e mai ușor să dai decât să iei, așa cum este limpede pe pământ cel mai luminat soare de amiază? Căci cu luatul la Tine - după înțelegerile mele - ar fi foarte ciudat, deoarece (foarte încet) este și așa totul al Tău!” Vorbesc Eu: “Nu așa de tare, dragul meu frate Martin! Tu ajungi tot mai jos. Gîndește-te că mai sunt și alții prezenți, care încă nu stau pe treapta ta! La început ai vorbit drept; dar spre sfârșit aproape că ai mers prea departe și aceasta le-ar fi putut face rău acestei societăți pe un timp îndelungat! De aceea stăpânește-te, fii înțelept ca un șarpe și blând ca un porumbel! Ia-l numai pe Borem ca model, el este aici la locul sau și observă exact inteligența cerească. și tu așa și noi vom merge ușor mai departe cu acești oaspeți!” Episcopul Martin: “O, eu iti mulțumesc pentru acest sfat bun, eu îl voi urma cu exactitate! Dar uită-te numai la Chanchah, cum se uită la tine cu o atenție, cu care nu m-am mai întâlnit până acum!” “ Vorbesc Eu: “Bine, este bine, s-o lăsăm să-și facă observațiile; vor conduce duhul ei la Mine! Imediat va fi gata cu câteva întrebări, iar noi vom fi ocupați un timp îndelungat cu răspunsurile. Uite, gura ei face deja câteva mișcări. De aceea întreabă tu, ca stăpân al casei, mai întâi, dacă este mulțumită cu aceste explicații; restul va veni de la sine!” Episcopul Martin urmează imediat sfaturile Mele și vorbește cu Chanchah, care încă nu poate să-și forțeze gura să vorbească de atâta uimire: “Gingașă Chanchah, spune-ne, cât de mulțumită ești tu cu această explicație și dacă ai înțeles-o clar și bine în toate fragmentele! Tu nu trebuie să te miri de astfel de miracole aici, căci astfel de apăriții nu sunt rare aici. Cu timpul te vei obișnui din ce în ce mai tare. Vezi, nici mie nu mi-a fost cu nimic mai bine la început. Dacă ai știi ce lucruri miraculoase m-au întâmpinat în tot acest timp al șederii mele, eu îți spun, tu te-ai întoarce pe dos de așa multă uimire! Știi tu, drăgălașa mea Chanchah, aceasta este numai un mic miracol de-al casei. Folosește-l doar ca exemplu pentru învățătura ta, la întrebările tale anterioare, care le-ai pus fratelui meu. Dar ai doar răbdare, cu timpul va deveni totul nemărginit de necrezut!” Vorbește Chanchah: “Ah, tu drag prieten, tu poți vorbi ușor, dacă ești deja obișnuit cu astfel de miracole. Dar unul ca noi își pierde la astfel de apăriții extraordinare controlul - și așa și trebuie. Căci unde în lume s-a mai văzut așa ceva? ! Dacă nu ai fi vorbit cu mine așa de liniștitor și nu mi-ai fi explicat unele lucruri, atunci aș fi crezut că prietenul și fratele tău, care vorbește acum cu frații mei de patrie, este într-adevăr Lama însuși! Dar pentru, cum ai spus tu, astfel de miracole nu sunt rare aici, sunt ceva mai liniștită și îl iubesc pe acest frate mai adânc decât înainte. Cu toate că este doar fratele tău, arată mult mai sfânt decât tine și a dovedit aceasta deja prin mica sa creație. Și eu am mult respect pentru tine, dar mă îndoiesc, ești în stare de o asemenea creație? Ce crezi tu?” Vorbește Martin: “Da - tu - grațioasa mea Chanchah, știi tu, dacă trebuie neapărat - cine știe, poate că putea! ? Dar dacă m-aș lăsa provocat de un asemenea miracol doar din cauza faimei - atunci aș sta categoric între două scaune ca pe pământ și ar trebuie să-mi fie rușine ca unui adult de inconștiență urinară - bineînțeles dacă știi ce înseamnă inconștiență urinară?” Vorbește Chanchah: “O vorbește mai departe, eu te înțeleg! La noi se cheamă astfel de slabi ai naturii „udători de culcuș” (Tschimbunksha). Ei trebuie să păzească culcușul ud toată ziua într-un loc public și de obicei trebuie să se și rușineze tare la aceasta. Tu vezi acum, eu te înțeleg. Vorbește de aceea neântrerupt mai departe și spune-mi tot, ceea ce ai să-mi spui!” Vorbește Martin: “Hm, da, hm, daaaa! - ce am vrut eu de fapt să-ți spun? Da într-adevăr: a fost vorba de înfăptuirea unui miracol! Da am iar firul! Știi tu, grațioasă Chanchah, doar marele Lama poate înfăptui miracole, când și cum și unde vrea El. Noi slujitorii Săi, doar prin aprobarea Lui dacă este necesar. Așa a creat și fratele meu acest miracol, pentru că a fost necesar spre învățarea ta, căci altfel nu ar fi putut nici el - ce este și la Lama însuși cazul. Nici El nu înfăptuiește de obicei în fața noastră miracole, pentru că nu este necesar, deoarece noi înțelegem și așa cele mai mici chemări ale Sale! - înțelegi tu pe mine drăgălașă Chanchah?” ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 00:08 Capitolul 99 ----------------------------------- Capitolul 99 Jena lui Martin prin întrebările curioase ale lui Chanchah “Vorbește Chanchah: “O da, eu înțeleg tot ce spui! Dar pentru că mai înainte ai vorbit de miciile chemări ale lui Lama, pe care le înțelegi de îndată fără nici un miracol: spune-mi atunci, cum te cheamă marele Lamas pe tine și pe frații tăi și auziți imediat chemarea și o urmați de îndată! Voi trebuie să-l vedeți pe marele Lama, căci altfel nu va poate face nici un semn - sau cel puțin să-l auziți pentru a putea urma chemările sale? ! Dacă îl vedeți sau îl auziți, atunci spune-mi, cum îl vedeți și îl auziți, ca să-mi fac și eu o oarecare închipuire despre El!” Vorbește Martin, puțin jenat: “O cea mai dragă și frumoasă Chanchah, aceasta este o întrebare delicată! Chiar dacă îți voi răspunde, nu o vei înțelege cu siguranță. De aceea ar fi mai bine, dacă nu ai aștepta un răspuns la această întrebare, deoarece în aceasta clipă nu ți-ar putea fii de folos nici ție și nici mie!” Vorbește Chanchah: “O prietene, negocierea prețului unui bun poate că este acasă la voi; nouă chinezilor ne este ceva necunoscut. Fiecare bun, pe care îl vindem, are prețul lui stabil. Cine negociază, acela trebuie să și vânda și să dea împăratului taxele de vânzare. Nu vinde negustorul marfa, este o dovada fermă, a aproximat-o prea mult și a vrut să înșele și pentru aceasta nu scapă nici de pedeapsa cuvenită. Tot așa trebuie să se stapâneasca cineva în vorbe și să nu spună din greșeală ceva pe jumătate și să rămână dator cu cealaltă jumătate, ori de teamă sau din lipsă de cunoștiință. Căci pentru ambele este pedepsit, deoarece nu este demn de a fii om, ori să se teme, unde nu trebuie să se teme, sau să facă mai mult din el decât este de fapt. Vezi, eu sunt o chinezoaică în adevăratul sens și nu îți las nimic, ce mi-ai vestit prin felul discursului tău! Căci dacă cineva la noi lasă loc la întrebări prin vorbirea sa, acela trebuie să răspunda la întrebare. Altfel este cu tot discursul său un lăudător - așa de mult ca un mincinos -, sau un laș care nu este în stare să recunoască nu cunoaște întru-totul, ceea ce a vorbit. Dacă nu vrei să cred că ești una sau cealaltă,-mi un răspuns întreg la întrebarea mea și aceasta fără nici o rețtinere!” Episcopul Martin este acum foarte jenat și nu știe ce să facă acum. Dacă îi dă un răspuns drept, trebuie să pârască pe Mine înainte de vremea cuvenită. Dacă nu răspunde, îl declară ea în fața tuturor invitaților, ca fiind un mincinos sau un dobitoc și laș, ceea ce nu i-ar convenii, deoarece se încrede și el puțin în secret că este stăpânul acestei case. El merge de aceea la Mine și Mă întreba, ce să facă în situația aceasta. ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 00:09 Capitolul 100 ----------------------------------- Capitolul 100 Mustrarea Domnului și semnele de comportament spre episcopul Martin Vorbesc Eu: “Au doară nu ți l-am dat pe Borem ca exemplu? De ce trebuie să vorbești fără întrerupere pentru nimic și iar nimic! Acum, te-ai băgat cu vorbitul într-o cursă, ai vrea să ieși din aceasta cu basma curată. Dar iată, acest lucru nu va fi așa de ușor precum îți închipui tu! Chinezoaica este foarte stârnită prin miracolul Meu de nevoie și prin vorbele tale. Inima ei simte apropierea Mea și duhul ei devine din ce în ce mai treaz. Pe lângă aceasta cu definițiile tale, cum că tu înțelegi cea mai mică chemare a lui Lama, ai incendiat și mai tare capul și inima ei. Ce te miră, îți cere acum socoteală? Dar cine o face cu mâna lui, s-o și îndure! Eu te-am atenționat deja odată vom avea mult de lucru cu acești chinezi, dar atunci nu ai înțeles aceasta. Și pentru ca prin importanța ta ai adus la suprafață această problemă critică înainte de vreme, lupta acum ca un bărbat. Și fii atent, echilibrezi cumva situația cu aceasta Chanchah, în timp ce Eu prelucrez ceilalți o sută de chinezi; dacă aceștia sunt în ordine, atunci voi face și ordine dreaptă cu acea Chanchah! - Mergi și fă aceasta!” Martin se scarpină în spatele urechilor și spune după un timp: “O Tu D - - aproape că am vorbit în plus! O Tu, fratele meu, dacă nu face nimic și pot face după judecata mea - bineînțeles prin puterea Ta secretă -, atunci voi termina repede și ușor cu această chinezoaică!” Spun Eu: “Fă ce vrei și cum vrei; dar pe această chinezoaică trebuie s-o pui iar în ordine!” Vorbește episcopul Martin: “Da, dacă așa stau lucrurile, Tu D.. - frate, am vrut să spun -, atunci voi rezolva cumva acest lucru cu Chanchah. Eu sunt doar bucuros că am primit mai mult curaj, pentru că fără acesta, mi-ar merge foarte rău!” Vorbește Borem: “Frate, uită-te, nu îți fie la sfârșit curajul prea scurt! Eu simt deja înainte friptura și îmi doresc să nu fii tu acela! Cu chinezii, în care domnește un spirit războinic, este foarte dificil de umblat; căci unde spui unu, sunt iar o sută! Ințelegi tu aceasta? Această Chanchah este într-adevăr o ființă rară și curată, dinspre răsărit. Dar cu toate acestea este o adevărată chinezoaică în adevăratul sens al cuvântului. Fii de aceea foarte atent la fiecare cuvânt rostit, căci altfel îți va deveni un purec de nesuportat în îmbrăcămintea ta și vei avea de-a face, ca să te scapi de ea într-un fel bun!” Vorbește episcopul Martin: “Da, ce să fac eu? Ceva trebuie să se întâmple? Dar ce, este bineînțeles un alt lucru! Eu vreau să încerc și să văd, dacă (încet) dacă nu pot s-o bag în ordinea Domnului!” ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 00:12 Capitolul 101 ----------------------------------- Capitolul 101 Intrebarea repetată a lui Chanchah despre marele Lama - Jena lui Martin și explicațiile sale goale - Răspunsul lui Chanchah: „O tu sărac măgar!” La aceste cuvinte îl bate Chanchah deja pe spate și vorbește: “Deci, tu slujitor al lui Lama? Cât de mult o lași să aștepte pe săraca Chanchah cu un răspuns direct și drept, după care inima ei se topește mai mult decât după o mie de vieți! O prietene, dacă avea o mie de inimi și aș fi cea mai frumoasă ființă, care s-a mișcat vreodată sub soare: a ta să fie toate inimiile și perechea mea de ochi frumoși să nu se mai dezlipescă de pe tine, dacă îmi spui tu adevărul, deoarece îmi mai ești dator cu un răspuns. Eu însă am numai o inimă; această inimă o să te iubească ca o mie de inimi, dacă îmi ești un prieten adevărat și mi-l arați pe marele Lama prin cuvinte sau dacă este posibil prin fapte. Dar ferește-te, nu îndrăznești să-mi necajești inima, cea care vrea să te iubească nemărginit! Este adevărat, eu îl iubesc pe minunatul tău frate cu un foc neexplicabil. Dar tot acest foc să se îndrepte spre tine, dacă vrei să-mi fi un prieten adevărat sau dacă poți fi unul! Pe cuvântul meu poți conta așa de tare, cum este și o stânca de diamant!” Martin este deja foarte uimit de un asemenea discurs. El o privește pe chinezoaica nemărginit de frumoasă ca o stană de piatră și se gândește și stimulează, ce să facă sau ce să vorbească. După un timp destul de îndelungat îi spune ei: (Episcopul Martin) “O tu gingașă și minunat de frumosă Chanchah! Dacă nu ai fi așa de extraordinar de frumoasă, eu aș fi spus deja unele lucruri. Dar când te privesc, sunt împietrit de mirare și dragostea mea pentru tine mă face mut. Eu trebuie de aceea să-ți mărtirisesc deschis, ca un timp îndelungat nu voi fi în stare să vorbesc ceva înțelept, până când se vor obișnui ochii mei cu înfățișarea ta. Tu poți să vorbești bineînțeles ușor și să ameninți, căci înfățișarea mea nu te va tulbura cu siguranță. Mie îmi merge cât se poate de greu limba, deoarece este în totalitate distrusă de frumusețea ta, atunci când trebuie să vorbesc cu tine. De aceea trebuie să ai doar puțină răbdare cu mine. Cu timpul totul va fi bine, atunci când mă voi obișnui cu frumusețea ta.” Vorbește Chanchah: “Dacă acesta este motivul, atunci spune-mi: cum îți este posibil, vorbești cu mine așa de ordonat și să-mi spui un motiv prins din aer, din care tu nu poți vorbi cu mine despre cele întâmplate? Vezi tu, cui îi este legată limba de dragoste, acela vorbește ca un om care s-a îmbătat și se bâlbâie și vorbele sale nu au nici un sens. Căci o limba jenată nu are rădăcini, care își aspiră mișcările din izvorul înțelepciunii. Rădăcinile limbii tale sunt însă pline de umezeală. De aceea dă socoteala inimii mele ca un bărbat și nu ca un glumeț! Ce îți spun eu este așa de adevărat ca viața mea interioară. Cum poți tu să vorbești cu mine așa de sub piele și nu cu inima ta?” Episcopul Martin devine și mai jenat și nu mai poate rosti nici o silabă, pentru aș înâmpina frumoasa adversară. El începe într-adevăr să se bâlbâie și în spatele acestor sunete nu este de găsit nici un sens. Cu cât mai mult el se bâlbâie, Chanchah deschide ochii din ce în ce mai mult și începe să și zâmbeasca cu compasiune. După un timp, când deja întrece măsura Martin cu bâlbâiala sa, începe ea să vorbească: (Chanchah) “Prietene mie îmi pare rău de tine; căci tu ești ori o vulpe șireată ori un măgar prost - una mai rea decât cealaltă! Eu cred că ești mai degrabă cel din urma decât cel dintâi. Și această scuză și vorbele tale lăudătoare și faptul că ești un slujitor a marelui Lama. Intr-adevăr, un Lama care s-ar folosi de astfel de slujitori, ar fi de compătimit împreună cu aceștia! Iată, eu am dedus de la tine mai înainte câteva cuvinte înțelepte și am crezut într-adevăr că ești ceva mai presus. Și observația ta lăudătoare m-a obligat să cred aceasta și faptul, ai numit pe acea ființă, într-adevăr înțelept frate. Dar acum sunt lămurită de tine! Tu ești un așa numit bun măgar, care vegetează aici în împărăția cerească, pentru că ai fost cu siguranță prea prost pe pământ să păcătuiești în vreun fel. Și tu ești probabil un bun suflet de măgar, care nu-i face nimănui nimic și merită tot respectul, deoarece ești o creație a lui Lama. Dar mai mult nu se poate cere de la tine, decât ceea ce a pus marele Lama să fie în natura ta. Tu mă vei ierta, pentru că am vrut de la tine mai multe, decât ceea ce este! Eu îți ridic obligația, de a-mi răspunde în vreun fel! O tu sărac măgar, cât de rău îmi pare acum, te-am speriat! Tu ai aici sigur înfățișare omenească, care o primesc toate animalele în lumea spiritelor, pentru că sunt oameni vrăjiți, bineînțeles de cel mai prost fel. Dar de aceea ești tu totuși ceea, ce ai fost tu pe pământ. Fii de aceea numai blând, săracul meu măgar prostănac! Cât de rău îmi pare, mai înainte am crezut că posedezi înțelepciune omenească, da chiar pe acea cerescă! Da, tu drăgălășul meu măgar, nu te superi din această cauză pe mine?” Episcopul Martin arată așa de parcă ar vrea să muște și dorește să-i răspunda așa una sănătoasă, așa cum se spune, acelei chinezoaice. Dar pentru că prin aceasta a scăpat de obligația de a răspunde, înghite toate aceste complimente și pleacă modest de la Chanchah a sa, care nu-l scapă totuși din priviri. ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 00:13 Capitolul 102 ----------------------------------- Capitolul 102 Remarcile bune ale lui Borem despre legătura interioară cu Domnul și despre tratamentul naturiilor stoice Borem merge spre el și vorbește: “Frate Martin, cum este acum cu curajul tău? A devenit deja prea mic, sau îți va deveni în scurt timp?” Vorbește episcopul Martin: “Lasă-mă, este groaznic! La acești chinezi pare să măi fi rămas ceva din poezia veche asiatică, iar aceasta este toată înțelepciunea lor spirituală. În tot restul sunt cu siguranță cel mai prost popor de pe pământ. Cei din Australia, Noua Zeelandă sau Honolulu trebuie să fie niște inteligenți față de aceste capuri goale! Imaginează-ți - ce crezi tu, dragă frate, ce mă crede ca sunt, minunăția Pekingului? Ah, este de-a dreptul absurd! Ascultă, nici mai mult nici mai puțin decât un adevărat măgar! Nu a folosit aceasta ca metaforă, ci în adevăratul sens al cuvântului, un măgar! Permite-mi, frate, aceasta este prea dur!” Vorbește Borem: “Intr-adevăr este ceva dur, un stăpân de casă - și mai ales un stăpân ceresc de casă,-l crezi un adevărat măgar! Dar nu-ți face probleme din această cauză. Căci numai pe această cale ai putut scăpa de obligația care ți-a impus-o ea. Și aceasta trebuie să-i multumești numai Domnului, care a înclinat așa acest lucru spre binele tău și a lui Chanchah. Fii de aceea numai liniștit și înghite toate lucrurile care le-ai primit; la momentul potrivit va intra iar totul în balanță. Știi tu, dragă frate Martin, pe viitor, dacă nu te-ai mai încrede în faptul că ești stăpân al casei, vei scăpa de o sută de ori mai ușor și vei putea să suporți totul. Și cu Chanchah te vei înțelege mai bine.” Vorbește episcopul Martin: “Da, ai dreptate! Eu înțeleg acum, nu mai trebuie să fiu stăpânul casei, deoarece s-a mutat aici Domnul. Dar gâdila totuși enorm câteodată fi cineva! Eu sunt de-acord că cel mai bun lucru este faptul, nu fii nimic! De la aceste vorbe proaste din partea chinezoaicei sunt eu iar în ordine, adică eu i-am iertat prostia. Dar, nu voi fi pe viitor prin jurul ei, este de la sine înțeles și de aceasta poți fi asigurat. Căci dacă am fost deja odată declarat, ca fiind un măgar, nu voi merge tot așa a doua oară pe gheață!” Vorbește Borem: “Frate, tu ai totuși dreptate, dar nu vorbi prea tare. Această Chanchah este atentă la fiecare gest și trăsătura cu cei mai ascutiți ochi. Știi, în ea nu este nimic rău, doar dorința mare, afle marile mistere a țării ei aici în lumea spritelor. De aceea este aici interesată de totul, pentru a fi sigură de cel mai important punct al credinței ei. Așa că această chinezoaica, așa se comportă aici toți acei oameni, în a căror țară de pe pământ, sunt adesea uzuale cele mai contradictorii și nenumărate secrete despre starea de aici. Aceasta este în sine o calitate desigur foarte laudabilă a acestor oameni. Dar trebuie totuși să te comporți cu aceștia foarte prudent. Ei seamănă cu oameni foarte înfometați de pe pământ, cărora nu ai voie să îi lași imediat, mănânce pe săturate dintr-o oală, ci de-abia încetul cu încetul, căci altfel ei ar avea mare pagubă în ceea ce privește sănătatea lor. Este desigur adevărat și lăudabil că acești oameni, ținuți pe pământ într-un mare întuneric, au acum aici o foame și sete nemaipomenită, pentru ca să se divulge în sfârșit nenumăratele lor secrete. Dar toate aceste secrete, prin care tocmai se hrănește în cea mai mare măsură fantezia și capacitatea de a face poezie a acestor oameni, sunt la ei înzestrate cu asemenea idei și imagini, acestea au ajuns la o creație interioară și reprezintă aproape în totalitate toată ființa lor. Dacă ar fi ei întâmpinați cu cea mai curată lumină, aceasta i-ar distruge complet, căci ea ar dizolva aproape de tot ființa lor proprie. De aceea trebuie să te comporți cu ei aproape așa, ca și cu o casă veche și în paragină pe care trebuie numai parțial sa o renovezi, apucându-te de lucru, dacă nu vrei să distrugi de tot casa cu o abordare în general prea puternică. Dar dacă o casă este distrusă, atunci se poate desigur construi una nouă în aceeași formă cu componente cu totul noi. Dar cu un om nu se poate face așa ceva: la el trebuie să rămână toate componentele, căci altfel, el ar înceta de tot, fie unul și același om. Eu sper că tu m-ai înțeles acum și astfel fii așadar atent. Mai ales nu vorbi și nici nu fă nimic cu acești chinezi, decât numai ce Domnul ne va arăta mie și ție, căci așa vor rămâne toate în cea mai bună ordine. De asemenea, nu trebuie să-l întrebi cu voce tare nici pe Domnul și nici pe mine, ci numai în inima ta. Atunci îți va fi pus desigur răspunsul în inima ta, tot așa ca și mie. Și eu îl întreb încontinuu pe Domnul, ce este de făcut într-un caz sau în altul. Și Domnul îmi și arată în același moment, ce trebuie să fac și dacă este necesar, ce să vorbesc cu voce tare! Fii numai atent, căci chinezoaica se apropie de tine. Nu te gândi la ce vrei să vorbești, ci întreabă numai pe Domnul îndată în inima ta și El îți va spune imediat în inima ta, ce trebuie tu să vorbești! Acum știi tu toate; astfel, căci totul va merge pe fagașul potrivit. Dar nu trebuie în nici un caz să te jignească faptul, tu vei fi salutat de Chanchah încă de câteva ori, așa cum salută un om un măgar adevărat!” ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 00:15 Capitolul 103 ----------------------------------- Capitolul 103 Fructul binecuvântat al umilirii lui Martin Vorbește episcopul Martin acum în inima sa:” Eu îți mulțumesc cu toată dragostea din inima mea, Tu mă sfătuiești în asemenea lucruri atât de importante așa de limpede, cum nu m-ai sfătuit până acum încă niciodată! De abia acum încep să cunosc așa puțin, ce înseamnă faptul: a fi un om interior și fiind astfel, vorbești și să faci astfel de fapte! Acum îmi și este limpede, ce mi-a spus, sub conducerea Domnului, un locuitor al lunii la prima mea stare de a fi, aici, căruia am vrut să-i vând în mod caraghios prostia mea fulgerătoare ca o înțelepciune cerească. Da, frate, acum îmi apare totul într-o cu totul altă lumină! Eu văd acum realitate, unde am crezut că zăresc mai înainte încă lucruri făcute prin minuni și numai lucruri specifice lumii acesteia. Eu îți mulțumesc, tu frate drag și mai ales Ție veșnic, Tu Dumnezeul Meu, Domn și Tată; da, acum va merge desigur totul bine! În această stare de acum, pot veni o mie de chinezoaice la mine și eu mă voi comporta cu ele în cel mai bun mod posibil!” Spune iarăși Borem în șoaptă:” Da, așa este; dar tu trebuie să te stapânești acum foarte bine! Pentru că, la început, este nevoie de multă învingere de sine, ca să taci cu gura, în acele situații în care, din cauza vorbirii intense obișnuite, ar dori pur și simplu să sară limba din gură. Câteodată nu-i pune Domnul cuiva imediat răspunsul în inima sa din motive foarte înțelepte, așa cum am vrea să le avem noi adesea. Dar atunci trebuie, aștepți foarte liniștit și calm în toată dragostea și supunerea, până ce Domnul își aduce aminte, pună răspunsul dorit în inima noastră! Daci, iei în considerare și aceste reguli de comportament, dragă frate, căci atunci totul va merge foarte bine! Acum, însă, înzestrează-te; uite, ea este deja acum la tine, aceea care te-a supravegheat așadar foarte intens!” Vorbește episcopul Martin în inimă: “Acum vine ea cu siguranță cu o întreagă legiune de măgari în toată realitatea. Eu, însă, îi voi suporta pe toți, tot așa cum suporta liberul univers ceresc oștirea nesfârșită de stele, pământuri și sori, fără devină obosit, făcând acestea. În numele Tău, Doamne, vină acum, ce-o vrea! Pe spatele meu răbdător să-și găsească așadar loc foarte comod unele cruci și cruciulite, eu le voi suporta cu siguranță în toată dragostea și răbdarea. Deci numai înainte în numele Domnului!” ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 00:39 Capitolul 104 ----------------------------------- Capitolul 104 Impăcarea dintre chinezoaică și Martin - Despre jignire și iertare în spiritul chinezesc Chanchah pășește așadar în fața episcopului Martin, îi zâmbește drăgăstos și prietenos și vorbește cu o voce foarte prietenoasă și feciorească gingaș mișcătoare:” Dragă prietene, tu te-ai îndepărtat de mine în mare tăcere mai înainte, atunci când ți-am arătat bănuiala mea care cere desigur foarte multe scuze despre unitatea ființei tale, pentru că nu mi-ai dat nici un răspuns la întrebarea mea. Eu trag din aceasta concluzia, bănuiala mea te-a jignit cu siguranță foarte tare? Dacă așa este cazul, atunci iartă-mă, după ce tu mă vei fi bătut înainte îndeajuns conform bineplăcerii tale. Fii numai atunci iarăși buna cu mine, fiindcă eu îți dau cea mai sfântă asigurare că, după aceea, eu nu te voi mai întreba nimic și încă mai puțin, nu te voi mai jigni nicodată cu nici o privire și cu nici un cuvânt. Credința și obiceiurile din țara mea, pentru care eu nu sunt de vină, sunt într-un asemenea fel, acei oameni puțin mai modești în ceea ce privește ființa lor, sunt considerați ca fiind animale. Eu am crezut că am de-a face cu o asemenea descoperire la mintea ta și te-am considerat astfel tot un animal. Eu însă m-am convins împotriva credinței mele, tu nu ești nici pe departe, ceea ce eu te-am considerat într-un mod prostesc. Mie mi-a părut rău imediat de concluzia mea eronată și am vrut să-ți cad la picioare. Dar, fiindcă am văzut, cum tu ai avut desigur ceva important de vorbit cu fratele și n-am vrut să te deranjez, așa că am așteptat, până ce tu însuți te vei îndepărta de acest frate. Însă, pentru că a sosit momentul pe care mi l-am dorit intens, de aceea fac eu așadar, ceea ce eu trebuia să fi făcut deja de mult: eu cad la picioarele tale cerești și te rog,-mi aplici o pedeapsă corporală dreaptă și după acea, te rog pentru iertarea a toată vina pe care ți-o datorez ție, tu minunat mare cetățean al tuturor cerurilor!” Cu aceste cuvinte îi cade ea lui Martin la picioare. Martin însă, foarte mișcat de rugătoarea încântătoare, spune:” O tu Chanchah într-adevăr cerească, eu te rog, scoală-te numai imediat în picioare! Așadar, ce ți-a venit în minte! Eu - pe tine - tu femeie cerească --ți aplic o corecție? Eu, care te-aș putea mânca pur și simplu de atâta dragoste sau să te înghesuiesc cu totul în înlăuntrul vieții mele! Crezi tu oare, și eu aș fi cam un chinez așa de nemilos? Oh, de asta să fereasca marele, sfântul și adevăratul Lama! Ridică-te numai repede în picioare, fiindcă astfel eu nu te pot vedea nici un minut mai mult, tu Chanchah a mea cerească!” Chanchah se ridică așadar repede în picioare și spune:” O tu prieten drag, în țara ta trebuie totuși să fie oameni mult mai buni decât în marea împărăție, în care eu m-am născut pe pământ. Pentru că uite, la noi tocmai nu se iartă așa de ușor o jignire făcută cuiva, precum tu mi-ai arătat-o cu atâta bunătate nemaipomenită. Dacă la noi ai jignit pe cineva, atunci lucrurile stau așa, trebuie să te arunci cu fața în jos și să-l implori astfel pe cel jignit,-ți aplice mai întâi o corecție dreaptă, ba chiar la jigniri grele se cere moartea și de-abia după aceea, iertarea vinei. Pentru că ei mărturisesc și spun toți acolo: O jignire se poate îndrepta în totalitate doar printr-o contrajignire corporală. Atunci când s-a recompensat astfel jignirea, de-abia atunci poate să-l roage jignitorul pe omul de corecție jignit,-l ierte și în inima sa. Vezi, așa stau lucrurile la noi! De aceea nici nu trebuie să ți se pară prea straniu, dacă tu vei descoperi la mine probabil încă multe lucruri, care nu sunt în concordanță cu obiceiurile țării tale. Fiindcă la noi sunt legile foarte vechi și nesfârșit de severe. Vai de acela, care va îndrăzni acolo, interpreteze aceste legi foarte vechi numai cu puțin mai atenuant, chiar dacă legile rămân încă același neschimbate, pe care Lama însuși le-a dat din ceruri primei perechi de oameni. Dar să știi tu, dragă prieten, la voi aici sunt legile blânde și pline de dragoste. Atunci eu nu mai trebuie, după ce eu probabil nu voi mai avea veșnic nimic de-a face cu legile țării mele, cu siguranță nu mă mai comport conform acestora. De aceea, eu mă voi ține de legile voastre și nu voi greși cu siguranță niciodată față de ele! Ce părere ai tu în această privință?” ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 00:40 Capitolul 105 ----------------------------------- Capitolul 105 Porunca cerească a dragostei și efectele ei mântuitoare Vorbește episcopul Martin:” O îndrăgita mea Chanchah, eu sunt de părere că tu ai cu aceste spuse foarte mare dreptate. Numai că trebuie să-ți mărturisesc aici deschis, noi cetățenii cerului nu avem de fapt nici o lege, ci vegetăm fără legi în totalitate o cea mai liberă viață în Dumnezeu. A vegeta în Dumnezeu, Domnul, înseamnă însă - a trai veșnic în toată dragostea. Dragostea face totul liber și nu cunoaște nici o lege în afară de ea. De aceea noi nici nu avem, aici, nici o lege, decât acea singură, a dragostei, care lege nu este însă o lege, ci numai libertatea veșnică și desavârșită a tuturor ființelor. Ințelegi tu aceasta?” Spune Chanchah:” Da, eu înțeleg și sunt acum foarte bucuroasă, ca înțeleg o asemenea învățătură bună. Dacă dragostea - chiar și acolo unde trebuie ea ținută foarte secretă - face o inima iubitoare atât de peste măsura de fericită: oare cât de fericiți trebuie să fie tocmai aceea, care se află doar sub singurul sceptru al dragostei și nu cunosc un altul. Da, da, dragostea, dragostea - unde ea este lege, acolo bineînțeles că trebuie toți oamenii, sub o asemenea lege, se afle în cea mai mare fericire! Ce îi folosește unui om toată strălucirea soarelui, dacă îi lipsește căldura lui? Pentru ce tot aurul și toate pietrele prețioase, dacă în proprietarul lor pulsează ca gheața, care dă se spargă, o inima rece, împietrită? O prietene, tu mi-ai spus acum un lucru sfânt. Eu încep deja să remarc, ce a vrut să indice cu asta prietenul tău mie foarte scump, atunci când el spunea: „Dragostea ta pentru Mine îți va oglindi totul!” Da, da, această dragoste mi-a trădat deja multe și inima mea îmi spune, ca ea îmi va arăta încă mult mai multe! Și eu vă iubesc, însă, cu toată fierbânțeala soarelui la amiază și mai ales pe acela, care îmi este încă dator cu numele său. Tu trebuie totuși să ierți, ca eu îl îndrăgesc pe acel prieten și frate al tău mult mai mult decât pe tine. Eu nu știu de fapt de ce, căci el nu este în fond mai frumos decât tine și fratele tău Borem și nici măcar nu are o îmbrăcăminte mai frumoasă. Dar ceva este în ochii săi mari și albăștri, ceva nedescris de atrăgător și gura lui are așa un fel de expresie stranie și asemănătoare zeilor, sunt dusă în cea mai mare ispită, cred că înfățișarea sa nesfârșit de drăgăstoasă ar fi exact chipul lui Lama! Da, eu îți spun, dacă eu întreb așa inima mea în toată înfierbânțeala dragostei pentru acel unul, atunci ea îmi spune: „O Chanchah, pentru mine este acesta marele și sfântul Lama! Oare cine altcineva ar putea vorbi într-un fel atât de ceresc, cine altcineva ar putea crea un smochin împreună cu fructe coapte cu desăvârșire și îl dăruiește atunci acestei Chanchah care îl iubește peste toate, toate, toate, ca semn viu al dragostei sale? Oare cine altcineva ar putea avea chiar asemenea ochi dragi și minunați și chiar o asemenea gură frumoasă și foarte cerească - decât singurul Lama cel mai îndrăgit de inima mea!" Știi tu, dragă prietene, astfel vorbește bineînțeles numai inima mea, dar nu și mintea mea. Chiar dacă mintea mea ar vrea și ea să urmeze cu multă plăcere celei mai frumoase voci a inimii, dacă ea n-ar trebui să se teme, ar face un păcat. Fiindcă mintea este acolo, unde inima își ia cea mai mare parte, tocmai un judecător nu prea sever și zeifică cu drag același lucru, care este a inimii. Tot așa stau lucrurile acum și în privința mea: inima mea zeifică acele minunății și mintea ar face cu multă plăcere același lucru, dacă ea ar fi numai singura minte și n-ar avea încă o grămadă de alte minți în jurul ei. Dar eu voi lepăda acuși celelalte minți și voi urma numai mintea inimii mele. Poate că așa voi ajunge mai repede la scopul potrivit decât altfel! Dacă aici oricum nu există o altă lege decât numai acea a dragostei, voi fi acuși împăcată cu mintea mea uscată. Ce spui tu, draga frate, la toate acestea?” Vorbește episcopul Martin:” Chanchah a mea cea mai dragă, la aceste vorbe ale tale se poate spune pentru moment foarte puțin. Urmează-ți tu numai inima, căci așa nu vei păși pe o cale prea strâmbă. Cu timpul va ajunge atunci și mintea ta într-o lumină potrivită. Mai mult într-adevăr că nu pot să-ți spun acum la toate vorbele tale cele mai frumoase.” ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 05:50 Capitolul 106 ----------------------------------- Capitolul 106 Martin în dilemă din cauza întrebărilor următoare din partea lui Chanchah Spune Chanchah:” O prietene drag, știi tu, eu te îndrăgesc foarte mult, nu te pot însă întreba mai multe lucruri în continuare, fiindcă mi-am propus, nu te mai deranjez așa ușor mai departe cu încă vreo întrebare care este probabil gândită cu prea puțină înțelepciune. Dar totuși trebuie tu să-mi socotești aici încă odată cu bine următoarea afirmație: Uite, eu observ foarte bine din cuvântarea ta și din expresia feței tale, tu devii întotdeauna foarte jenat, de câte ori eu încep să vorbesc cu tine în oricare privință, care are de-a face cu prietenul și fratele tău ceresc. Oare de unde provine această jenă? Ești tu oare de aceea gelos, inima mea îl preferă pe acela cu mult mai mult decât pe tine? Sau nu ești tu un adevărat prieten și frate al său, așa cum tu pretinzi a fi? Te supără oare în ascuns în inima ta, acela, pentru mine până acum încă om minunat fără nume, te întrece nemăsurat de mult în oricare formă de desăvârșire spirituală? Sau îți stă cumva în drum frumusețea sa masculină și dumnezeiască? Sau nu-ți place cumva ochii și gura lui, care bineînțeles că întrec tot așa cu mult pe ai tăi împreună cu ochii tăi, precum toată ființa lui aleasă pe a ta, chiar dacă tu arați cu mult mai strălucitor decât el? Vezi, dragă prietene, aceste întrebări sunt pentru mine foarte importante. Eu doresc răspunsurile acestor întrebări tot așa de mult, ca un călător în deșertul de nisip fierbinte care își dorește un pahar cu apă rece, dacă îl chinuie o sete arzătoare. De aceea, dacă tu simți dragoste în inima ta, nu cumva să eziți și să nu-mi răspunzi sincer la aceste întrebări importante. Dacă tu nu vei face aceasta, atunci se va îndepărta Chanchah de la tine și nu te va mai întreba niciodată ceva!” Episcopul Martin face iarăși o față nedumerită din cauza acestor puncte de întrebare. Pe din afară își arată el o expresie a feței, de parcă ar gândi intens, cum ar putea el să-i răspundă minunatei Chanchah la întrebările ei în cel mai politicos mod posibil. În interior însă, așteaptă el înfricoșat, dacă Eu nu-i voi pune acuși vreun răspuns, bineînțeles excelent în inima sa. Eu însă îl las pe bunul Martin și de această dată din motive întemeiate și înțelepte să se zabată puțin, cum voi obișnuiți a spune. Fiindcă Martin o lasă aștepte cu răspunsul dorit în această formă pe frumoasa Chanchah deja o garmadă de timp cu o sumedenie de expresii ale feței promițătoare, devine ea deja puțin nerăbdătoare. Ea începe mai întâi să-l măsoare cu importanță pe el cu ochii ei mari din cap până în picioare, ceea ce îl jenează cu atât mai mult pe Martin și îl face mai încurcat, negăsind nici un răspuns potrivit. Frumoasa Chanchah îl lasă pe Martin să se gândeasca încă un timp scurt, pentru că ea încă mai așteaptă vreun răspuns din minele sale aparent înțelepte. Dar, fiindcă nu apare nici un răspuns dorit cu toate că expresiile feței lui arată într-un fel pregătite și aparent înțelpte să dea un răspuns potrivit, i se sfârșește în final răbdarea. Ea spune: (Chanchah)” Dragă prietene și frate, eu văd că tu ori nu poți să-mi dai nici un răspuns, nu vrei sau foarte probabil nu ai voie să mi-l dai! Dacă nu poți să-mi dai un răspuns, atunci ești tu scuzat. Pentru că ar fi foarte nechibzuit, ceri de la cineva mai mult, decât el este în stare să dea. Tu mă înțelegi desigur, ce vreau eu să spun cu aceasta, presupunând că în tine locuiește atâta înțelegere! Dacă nu ai voie să-mi dai un răspuns, ești tu și atunci de scuzat. Fiindcă și în acest caz este limpede, aici se află cineva, care îți impune cu exactitate din desvârșirea puterii sale, care locuiește în el, ce ai voie tu să vorbești și ce nu ai voie. În acest caz ar fi atunci și din partea mea o prostie, cer ceva de la tine, trecând peste lege; eu ca o chinezoaică știu, ca nu oricare altul, respect legile. Dacă însă nu vrei să-mi dai nici un răspuns, chiar dacă tu probabil ai avea voie să faci și ai putea, atunci ești tu un om gelos și rău. Și îmbrăcămintea ta strălucitoare este asemenea cu blana unei gazele, în interiorul căreia se află însă totuși o hienă răpitoare. În acest caz tu nu ești de loc de iertat și nu meriți nimic altceva decât deplinul dispreț al inimii mele. Deoarece nu mi-ai dat nici un răspuns la întrebările mele anterioare importante, răspunde-mi totuși la unul sau la altul din aceste trei puncte de întrebare, ca eu să știu să comport ca nou venit în această lume și mai întâi și în casa ta! Dar eu te rog din cea mai adâncă temelie a inimii mele: vorbește aici adevărul și nu-mi rămâne în nici un caz dator cu răspunsul!” Martin devine astfel încă de zece ori mai încurcat decât la întrebările anterioare. Pentru că dacă spune: „Eu nu pot!” - atunci minte. Dacă spune însă: „Eu nu vreau!” - și atunci minte el și își încasează peste toate și disprețul a mult iubitei sale Chanchah. Dar dacă spune: „Eu nu am voie!” - atunci el se expune evident la întrebări următoare, cine i-ar fi interzis asta și de ce. La amândouă întrebările este atunci necesar ca el să răspunda, dacă el nu vrea să plece forțat de rușine de la Chanchah. Atunci când Martin al nostru ajunge în încurcătură din pricina acestor ultime trei întrebări ale lui Chanchah, vin Eu chiar atunci înapoi la Chanchah, întorcându-mă de la acea societate și preiau Eu însumi faptul de a răspunde acele trei întrebări de mai sus și astfel scuza sincerului Martin, devenit peste măsura de încurcat. ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 06:03 Capitolul 107 ----------------------------------- Capitolul 107 Invățătura Domnului către noua cetățeancă cerească curioasă Pilda despre sacul legat - Liniștirea lui Martin Atunci când Eu mă reântorc la Chanchah de la oamenii țării ei, vrea ea să vină imediat la Mine. Ea se plânge din cauza purtării episcopului Martin și cum ea nu se mai pricepe acum, cum să afle de la el răspunsurile la întrebările ei. Atunci îi spun Eu ei:” Ascultă, draga Mea Chanchah, tu îl pui însă pe fratele Meu într-o încurcătură imensă! Nu te gândești la instrucțiunile secrete, care pot foarte ușor să-i lege limba pe din afară pentru binele tău veșnic? De aceea trebuie tu, în viitor, cu el, unul din cei mai scumpi prieteni ai mei, totuși să te porti puțin mai cruțător, căci altfel doar îl pui în cea mai mare încurcătură și îi pricinuiești inimii sale multă durere. Vezi, în ceea ce privește primele șase întrebări ale tale, nu este într-adevăr nimic de găsit în acest prieten și frate din toate acelea, ce tu ai presupus despre el. În afară de faptul că el devine evident puțin jenat dintr-un motiv foarte înțelept, de câte ori tu vrei să vorbești cu el despre Mine. Dar încurcătura lui are un cu totul alt motiv decât acela pe care l-ai fi presupus tu vreodată. Astfel el nici nu-ți poate da un răspuns la întrebările tale, fiindcă în ele nu constă absolut de loc adevăratul motiv al jenei sale. Însă, în ceea ce privește ultimele trei întrebări ale tale, tot așa nu poate el să ți le răspunda de aceea, tu n-ai cerut adevăratul motiv al jenei sale în primele tale întrebări și nici n-ai putut să-l ceri, căci tu însuți totuși n-ai putut să-l cunoști. Dacă el ți-ar fi dat oricare răspuns afirmativ sau negativ, atunci el ar fi trebuit să-ți spună un neadevăr. Aceasta este însă aici, în împărăția cerească, cea mai evidentă imposibilitate, fiindcă aici nu poate nimeni vorbi un neadevăr, chiar dacă el ar vrea să-l și spună. De aceea a rămas prietenul Martin, care te iubește foarte mult, foarte tăcut și a vrut să îndure totul de la tine, decât să te mintă pe tine, Chanchah sa iubită, doar numai cu un cuvințel! N-a fost aceasta foarte lăudabil din partea lui?” Spune Chanchah și ea puțin cam încurcată: ”Ah, tu cel mai minunat prieten, dacă așa stau lucrurile în privința domnului casei noastre, atunci bineînțeles că îmi pare nesfârșit de rău, dacă eu am fost motivul unei dureri, sigur semnificative, a inimii sale. Oh, numai dacă putea să îndrept iarăși aceasta! Da, da, doare foarte cumplit! Firește că nu pot să am într-adevăr o vină la acestea. Fiindcă tu, prietenul meu minunat și puternic, doar poți să și înțelegi, sunt un străin și nu știu, ce și cum este voie să întrebi aici ceva. Pentru că mi-ai dat însă o indicație acum, cum să întreb aici, voi ține desigur în viitor de ea. Dar numai acest lucru spune-mi mie, de ce de fapt nu poți primi aici un răspuns pe deplin la o întrebare pusă cu stângăcie și neânțeleaptă, în care nu există un veritabil motiv de răspuns?” Spun Eu: ”Draga Mea Chanchah, uite, aceasta este foarte simplu: Tu mi-ai da Mie un sac, legat tare, cu rugămintea: „Prietene, deschide-mi sacul și dă-mi din acesta o mie din cele mai frumoase pietre prețioase!” Eu însă te întreb atunci: „Știi tu oare foarte exact, se află în acest sac o mie de pietre prețioase?” Tu ai vorbi atunci: „Nu, asta nu știu cu siguranță, ci numai presupun!” Vezi, dacă Eu aș știi însă, pe lângă, foarte exact, în acel săc nu numai că nu există pietre prețioase, ci se află un torent întărit, deschide totuși sacul după voința ta și ți-aș da conținutul său de ocară în loc de cele o mie de pietre prețioase: - Oare ce ai crede despre Mine, dacă tu ai afla atunci totuși că Eu - chiar dacă știam bine ce conține sacul - am vrut să te rușinez pentru neștiința ta? N-ai spune tu atunci: „Prietene, dacă ai știut, ce conține sacul, de ce l-ai deschis atunci și nu mi-ai spus înainte adevărul deplin?” Uite, același caz este și aici cu o întrebare nesigură. Aceasta este și ea un sac, legat tare, pe care Martin trebuie să-l deschidă și să-ți dea din el, ceea ce tu ceri. Dar, fiindcă nu se află înăuntru, ceea ce vrei tu - spune, ce să facă el într-un asemenea caz? deschidă el săcul sau să n-o facă? o rușineze pe aceea pe care o iubește atât de insistent, care a pus așadar toată inima lui într-o ocupație deplină? Ce părere ai tu, minunată Chanchah?” Spune Chanchah:” Ah da, ah da, prietene al meu drag, dacă tu vorbești, atunci firește că totul mi se pare atât de limpede și eu admit acum înaltul adevăr a toate acelea, ce le spui tu. Dar nu așa este, când vorbește prietenul Martin! Cu cât mai îndelungat și cu cât mai mult vorbește el, cu atât mai întunecat și de neânțeles mi se pare atunci totul, orice ar vorbi el. Atunci doar sunt nevoită, pătrund tot mai departe și mai adânc în el prin tot felul de întrebări, la care el nu mi-a răspuns precis la nici măcar una. Dacă el mi-ar răspunde la o întrebare foarte precis, atunci eu cu siguranță nu l-aș mai fi întrebat mai departe. Sau dacă el mi-ar fi arătat cel puțin, cum tu ai făcut-o acum, cum trebuie să întrebi aici, pentru a primi un răspuns, dacă trebuie într-adevăr să întrebi aici, pentru a primi un răspuns, sau dacă este într-adevăr voie să întrebi aici! Dar uite, prietene al meu minunat, despre toate acestea nu a fost vorba, când am vorbit cu Martin. De aceea cred că tu și Martin mă puteți considera iertată, dacă eu m-am rătăcit prea departe cu întrebările mele, care au fost cu siguranță supărătoare pentru bunul prieten Martin. Ah prietene, dar aici și felul de a fi este straniu! Oriunde ai întoarce privirea, se văd numai minuni peste minuni. Ah și minuni, de care pământul nu are nici un habar! Dar cine ar putea la asemenea apariții, pe care el nu le înțelege, nu-i întrebe pe acei mai inițiați, ce înseamnă aceea sau cealaltă? Care este acela, care face așa ceva? Dacă aici este cerul, unde este Lama, care l-a înființat? Spune-mi tu, prietene al meu iubit peste toate, nu sunt acestea niște întrebări naturale și prin starea minunată de a exista aici, întrebări peste măsură de scuzabile?!” ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 06:06 Capitolul 108 ----------------------------------- Capitolul 108 Pilda referitoare la educarea deșteaptă a copiilor Spun Eu:” Intr-adevăr, eu îți spun, draga mea Chanchah, aceasta și încă multe alte mii de întrebări sunt scuzabile. Dar știi tu, totul își are aici, ca pe pământ, timpul său potrivit. Uite, pe pământ sunt copiii cei mai dornici de a mânca, dar și cei mai dornici de a știi. Ei sunt aproape încontinuu flămânzi, vor să știe totul până în temelie și îi întreabă de aceea tot timpul pe oamenii, în care se încred, despre tot felul de lucruri. Ești tu oare de părere că ar fi bine, dacă stomacurile acestor micuți ar fi încărcate prea tare cu tot felul de mâncăruri, după care gâtlejul lor foarte inflamabil simte o cerință intensă? Și să mulțumești curiozitatea lor prin a răspunde tot timpul la toate acelea, despre care ei întreabă? Vezi, părinții înțelepți pun acolo copiilor lor un frâu potrivit și îi conduc astfel într-un mod natural și moral pe calea cea bună spre frumosul scop al dezvoltării masculine! Parinții proști însă, care le îngăduie toate copiilor lor, uitându-se numai la ochii lor, fac din aceștia maimuțe în loc de oameni. Carnea lor hrănită prea în abundență devine plină de senzorialitate și spiritul lor greoi și în sfârșit foarte nereceptibil pentru toate lucrurile mărețe, bune și adevărate, cum ți-au arătat pe pământ mai ales în țara ta cu siguranță destul de limpede mii și mii de exemple. Însă, așa că pe pământ, deci și aici este astfel. N-ar folosi nimănui, mănânce și să știe imediat totul, ci numai încetul cu încetul, cum poate să cuprindă capacitatea de a recepta a fiecăruia. Astfel conduși, devin atunci cei mai tineri copilași de aici tot mai tari și pot suporta mai multe cu trecerea timpului, până ce ei devin destul de puternici și capabili pentru primirea a celui mai înalt scop. Și tot așa ești și tu crescută de noi trei, împreună cu toți aceștia pe care îi vezi tu aici. De aceea, ascultă numai pe deplin în toate privințele, căci așa tu însuți îți vei putea răspunde cu desăvârșire foarte simplu și acuși la toate întrebările tale! Ești tu așadar mulțumită cu aceasta?” ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 06:08 Capitolul 109 ----------------------------------- Capitolul 109 Intrebarea de fond a chinezoaicei și întrebarea în contradictoriu foarte critică a Domnului Povestirea floarei de dimineață și a celei de seară Martin își arată o față foarte prietenoasă în timpul învățăturii Mele către chinezoaica dragă și îmi mulțumește peste toate măsurile în inima sa. Chanchah spune însă:” O tu minunat prieten al inimii mele și al vieții mele! Tu ai firește foarte mare dreptate cu fiecare cuvânt, care iasă din gura ta. Totuși nici Chanchah nu este de vină, ea este un asemenea suflet de copil, vrând să cunoască toate. Dar eu, săraca ta Chanchah, îmi voi pune de acum încolo frâu inimii mele și voi fi asemenea unei flori de câmpie, care se desface prin lumina și căldura soarelui lui Lama, hrănită din picăturile de rouă a dragostei de dimineață a lui Lama, în sfârșit și vasele de fructe umplute cu sămânța vieții. Ah, marele și sfântul Lama trebuie totuși să fie nesfârșit de bun, înțelept și puternic, fiindcă tot, ce face El, sunt rânduite atât de bine și de înțelept! Ah, ah, dacă eu aș avea voie numai o dată savurez nesfârșita fericire,-l văd numai de departe doar pentru câteva momente! O spune-mi, tu minunatule, voi fi oare vreodată demna de această mare fericire? Dacă s-ar întâmpla numai o dată - nu contează când -, atunci vreau eu să mulțumesc cu desăvârșire pentru toate timpurile veșnice și vreau să urmez totul și să fac, orice vreți voi să-mi impuneți. Dar numai pentru aceasta dați-mi o speranță bună și dreaptă!” Spun Eu:” O tu drag copilaș! Eu văd deja, Lama îți stă cel mai mult la inimă. Și aceasta este foarte lăudabil din partea ta. Dar tu îmi spui și Mie întotdeauna - și Eu observ aceasta din ochii și vorbele tale -, iubești peste toate măsurile. Dar vreau să aflu de la tine totuși dacă iubești pe Mine sau pe Lama al tău mai mult! Intreabă-ți inima și spune-mi atunci!” Chanchah devine acum foarte jenată și își lasă privirea în jos. Inima ei se aprinde din ce în ce mai tare cu dragoste pentru Mine, iar aceasta simte ea măreț. De aceea ea, care tot timpul vorbea, nu putea acum să scoată nici un cuvânt. După un timp o întreb Eu încă odată, dacă îmi poate da acest răspuns. Acum vorbește ea, așa de parcă i-ar fi necajită toată ființa: (Chanchah) “O tu irisul meu, o tu altar de foc al inimii mele! Vezi, când încă am fost acasă pe pământ de partea mamei mele și am fost o fată de 13 primaveri, am întrebat-o pe mama mea, ce trebuie să faci, ca să-l iubești pe sfântul Lama peste toate. Atunci a vorbit mama mea înțeleaptă: „Ascultă tu, iubita mea fiică: plantează în grădina două flori la fel, una către răsărit - aceea să fie a lui Lama - și cealaltă spre apus, iar aceea să fie a oamenilor. Pe ambele să le îngrijești la fel de mult și uită-te cum vor crește și cum se vor desface. Dacă va crește mai bine floarea dinspre apus decât cea dinspre răsărit, atunci va fi acesta un semn că tu iubești mai mult lumea decât pe sfântul Lama. Dacă vei observa la ambele flori opusul, atunci este dragostea ta pentru Lama mai mare decât pentru oameni.” Eu am făcut imediat ce m-a sfatuit mama mea înțeleaptă. Dar pentru că temeam că floarea lui Lama va rămâne în spatele acelei a oamenilor, o îngrijeam în secret de două ori mai mult decât cea a oamenilor. Dar iată, cu toată hărnicia mea a rămas floarea lui Lama în urmă cu dezvoltarea sa! Eu am spus totul mamei mele. Aceasta m-a liniștit prin înțeleapta ei învățătură, la care a spus: „Vezi, tu drăgălașa mea fiică; Lama a vrut să-ți arate prin aceasta, pe El, care locuiește în lumina de nepătruns, poți să-l iubești numai prin faptul, dacă îi iubești pe oameni cum te iubești pe tine însuți. Căci cine nu îi iubește pe aceștia, pe care îi vede, cum poate să-l iubească pe Lama, pe care nu-l vede?” După aceasta am udat mai des floarea dinspre apus decât cea dinspre răsărit și iată deodată a început să crească cea de la răsărit mai mult decât cea de la apus! - Și așa fac și acum! Tu ești acum floarea mea dinspre apus și inima mea pentru Lama este cea dinspre răsărit. Pe tine te ud după toate puterile mele, pentru că descopar în tine cel mai perfect duh omenesc și inima mea crește extraordinar de tare - dar nu cu Lama, ci cu tine, cu tine! Tu ai devenit un adevărat Lama al inimii mele! Dar ce va spune marele Lama la timpul Său despre aceasta, El va știi cel mai bine! Eu trebuie să-ți mai recunosc, nu am nici un fel de slabe remușcări de conștiință! Ce spui tu minunatule la toate acestea?” Vorbesc Eu: “Draga mea Chanchah, Eu am trebuit să aștept un timp după răspunsul tău îmbucurător pentru inima Mea. Așa trebuie și tu să aștepți puțin un răspuns frumos și bun. Dar bucură-te, de ce răspuns frumos îți voi da; ți se va da imediat!” ----------------------------------- Hoper 11.10.2018, 06:14 Capitolul 110 ----------------------------------- Capitolul 110 Pregătiri pentru o festivitate cerească Prima călătorie a lui Martin cu poșta cerească În acest rastimp, adresez Eu lui Martin și lui Borem și le spun lor în secret: “Frați și prieteni, acum aveți ajutători și ajutătoare în număr mare. Mergeți de aceea și puneți masa aceea mare în mijlocul acelei mari săli și umpleți-o cu pâine și vin. Luați și fructele coapte din acest smochin și puneți-le în număr bogat lângă vin și pâine pe masă! Căci după ce voi schimba câteva cuvinte cu Chanchah, ne vom întări și vom mânca cu toții! Mergeți și împliniți dorința și voia Mea!” Amândoi mulțumesc în inimile lor pentru această misiune și merg imediat, se conformeze să împlinescă acest lucru. Martin cheamă imediat unii dintre preoții curați. Tot așa și pe maici, care trebuie să ducă mâncarea, adică vinul și pâinea și doamnele-inimii-lui Iisus, au fost însărcinate cu aducerea smochinelor, în timp ce mai devreme au fost ocupați preoții să aducă masa cea mare, care a apărut și fără tâmplar. Cei o sută de chinezi se uită cu atenție la aceasta, căci ei încă nu știu ce va ieși din toate acestea. Mai ales le este străina aducerea mesei mari, deoarece mai devreme nu s-a putut vedea nici o urmă de ea. Căci apariția smochinului nu-i mai mira așa de tare, deoarece s-au obișnuit după observări îndelungate cu el. Tot așa se miră și acei părinți lumești, mai ales acele doamne-ale inimii-lui Iisus, despre această nouă activitate care a început în acea sală. Ei sunt puțin fricoși la aceasta, pentru că nu pot înțelege, ce va ieși la sfârșit din aceasta. Ei nu pot vedea de acea multă lume din jurul mesei, cum este împodobită masa din plin cu pâine, vin și smochine. După ce s-a terminat aranjarea mesei, se duc toți cei ce au lucrat înapoi la culcușurile lor blânde. Martin și Borem, însoțiți de acea doamnă-a inimii-lui Iisus - adică aceea, care s-a aruncat prima în chip de broască în marea ei interioară - vin iar la Mine și îmi spun, totul este gata. Eu însă le spun: “Totul este bine. Mergeți afară la gardul grădinii și uitați-vă dacă nu este nimeni, care ar putea lua parte la această masă! Gella (doamnă-a inimii-lui Iisus) rămâi în acest răstimp cu Mine și ascultă, ce lucruri frumoase îi voi spune dragii Mele Chanchah. Deci așa să fie, frații Mei!” Amândoi merg imediat afară și nu se miră puțin, cânde dau aici de o grădină cerească care se întinde așa de mult, ca le trece cheful de a vedea și de a auzi și Martin, care se miră tare, vorbește: (Vorbește episcopul Martin) “O frate, vom avea destul de mult de mers, până când vom ajunge la gardul acestei grădini imense! Într-adevăr, această grădină trebuie să fie mai mare decât cea mai mare împărăție de pe pământ! O Doamne, o Doamne, aceasta este nemărginit, este de neconceput; da așa ceva se poate întâmpla într-adevăr numai în cer! O Dumnezeule, o Dumnezeule, uită-te spre răsărit, aleea aceea! Ce minunate coloane de pomi! Și frate, vezi tu undeva un capăt acestei aleei? Eu nu văd nici unul și nu se vede nici urmă de vreun gard! Na, frate Borem, cu mersul nostru normal vom avea amândoi mult de lucru, doar ca să ajungem într-o parte la vreun gard. Și după aceea să mergi pe lângă gard - o Doamne aceasta va fi o adevărată bucată de mers pe jos! Dar aceasta nu face nimic; îndeplinești voința Domnului este întotdeauna o bucurie mare și fericită și așa mă bucur și eu de colindarea acestei grădini! Dar și la munte vom urca: acolo spre amiază descopar câțiva munți de o înălțime impresionantă. Și o Doamne, ia uite spre apus și spre miază noapte, sunt niște munți, cum nu a visat până acum nimeni de pe pământ! Ah, ah, aceste vârfuri, aceste minunate vârfuri! Frate, sunt toate acestea încă în grădina noastră?” Vorbește Borem: “Bineînțeles, căci grădina se largește în funcție de dragostea nostră pentru Domnul și pentru frații și surorile noastre. Dar știi tu frate, pentru această grădină cerească a Domnului, care a pregătit-o așa de minunat pentru noi, există și un fel de mișcare cerească, care se prezintă în trei feluri: în primul rând cu picioarele, cum este și pe pământ. În al doilea rând, una plutitoare, adică cea a spiritului, care are viteza vântului. Și în sfârșit, a treia, cea instantanee, adică cea a duhului, care se mișcă la fel ca fulgerul și la fel ca zborul unui gând. Acest al treilea fel de mișcare se folosește doar în situații extreme. De aceea nu vrem s-o folosim aici, doar pe cea de-a doua, care ne va fi suficienta aici. Metoda pentru aceasta mișcare este voința noastră de fier. De aceea avem voie doar să vrem în numele Domnului și imediat ne vom afla în aerul cerului plutind. În ce parte vom vrea să mergem, în acea parte ne vom mișca cu viteza vântului. - Deci să vrei tu acum și va merge!” Martin vrea acum, ce i-a arătat Borem și imediat plutesc amândoi în aerul cerului liber și fac o prima mișcare spre răsărit, iar Martin are așa o bucurie mare despre aceasta, nu poate să se ajute. ----------------------------------- Hoper 12.10.2018, 02:07 Capitolul 111 ----------------------------------- Capitolul 111 Domnul cu pilda Sa contrarie: cele două plante omenești în grădina iubirii lui Dumnezeu - Domnul devine om Eu însă deschid gura spre Chanchah și Gella și vorbesc așa: “Draga și minunata Mea Chanchah, tu mi-ai dat mai devreme un cuvânt minunat, care a fost de aceea așa de minunat, pentru că l-ai luat din adâncul inimii tale. Eu ți-am promis ceva mult mai îmbucurător și iată, de aceea sunt Eu aici și vreau să-mi țin promisiunea. Așa asculta-Mă cu răbdare! Dar nu aștepta vreun discurs lung; iată, Eu vorbesc de fiecare dată puțin și de obicei spun, cu puține cuvinte, multe lucruri. Tu mi-ai dat o pictură de îngrijirea florii tale de la răsărit și de la apus și aceasta a fost într-adevăr minunat. Eu îți dau o altă pictură de răsărit și de apus și ea este alcătuită din: Vezi, la fel ca tu cu floare ta, a plantat bunul Lama în nemărginita grădină a dragostei Sale, doi oameni: unul spre răsărit de inima Lui - și mai târziu unul spre apus pentru înțelepciunea sa! Primul l-a hrănit cu toată dumnezeitatea Sa, pentru a deveni așa de minunat ca însuși Lama și Lama să fie cât se poate de mulțumit de el! Dar iată, prin aceasta a devenit încăpățânat, nu vroia să crească, ci a picat de lângă Lama și îl desconsideră și până acum peste toate măsurile - cu toate că marele Lama l-ar primi cu brațele și cu inima deschisă! Pentru că nu a vrut să crească cel dintâi om, a pus merele Lama cel de-al doilea om spre apus, adică pe lume și l-a îngrijit și pe aceasta la fel. Dar și aceasta s-a uscat după propria sa voie. Atunci i-a părut rău lui Lama, a creat omul; de aceea a vrut să-și strice creația, tot așa că un olar care vrea să-și distruga vasul, pentru că nu vrea să-i reușească. Lama a întrebat dragostea Lui și aceasta a fost de partea celor nereușiti; El însuși a devenit om, pentru a fi un exemplu drept oamenilor. Dar oamenii nereușiti l-au prins și l-au omorât pe omul Dumnezeu, cu toate că nu au putut să omoare Dumnezeul din El. Numai puțini l-au recunoscut și au luat în inimă învățăturile Sale. Nenumărați de mulți, cu toate că au auzit de El, nu au crezut în învățăturile Lui și nu le-au acceptat, ca să devina copii Săi și atunci, devina cum este veșnicul lor Tată! Ce crezi tu oare, trebuie să facă Lama cu astfel de oameni?-i mai suporte și să-i accepte mai departe? Vezi, așa de mare este dragostea Lui pentru oameni, ar muri încă de o mie de ori, dacă ar fi posibil și folositor! Și totuși nu mai vor să-l iubească mai mult decât lumea neânsemnată, ci uită de dragostea Sa cu totul, pentru a se putea agăța fără pic de conștiință de lume. - O Chanchah, spune, ce merită astfel de oameni? fie în continuare îngăduitor Lama și să suporte încăpățânărea lor sau să-i strice?” Vorbește Chanchah: “O prietene, tu dragostea mea, acestea sunt plante ale lui Lama destul de rele și merită o pedeapsă mare! Dar dacă este Lama așa de nespus de bun, atunci ar putea să cosească aceste plante și să le ardă, așa cum au amenințat stramosii? Eu vreau să spun, infinitul este destul de mare, cum încep eu să recunosc, pentru a putea ține undeva astfel de buruieni. Dar să stric ce a avut odată viața, nu aș face în locul lui Lama! - Nu crezi tu tot așa, iubitul meu prieten? Vorbesc Eu: “Da, da tu drăgălașă, de aceasta părere sunt și Eu și voi face așa! Dar așteaptă acum puțin: imediat vor aduce cei doi frați oaspeți cât se poate de ciudați și Eu voi vedea ce vei spune tu despre aceștia. De aceea revino-ți; căci vei vedea și vei auzi ceva cât se poate de straniu!” ----------------------------------- Hoper 12.10.2018, 02:17 Capitolul 112 ----------------------------------- Capitolul 112 Satana ca monstru în sală - Gustarea cea întăritoare Gella îl recunoaște pe Domnul După un timp scurt, se deschide ușa sălii. Martin ca și Borem au fiecare un lanț tare în mână și trag, legat bine de aceste două lanțuri, un monstru, care arată așa de urât, este deasupra tuturor descrierilor. Aceluia îi urmează încă o sumedenie de monștrii mai mici, care, în ceea ce privește urâciunea, nu sunt cu nimic mai prejos decât monstrul principal. Atunci când Chanchah și Gella văd acești oaspeti, care arată înfricoșător, ele se dau îndărat din cauza fricii prea mari. Chanchah strigă ca dintr-un leșin amețitor: (Chanchah) ”O Lama, pentru numele Tău cel mai sfânt, ce ți-am făcut săracii de noi, tu vrei acum să ne dai atât de îngrozitor stricăciunii prin Ahrimanul cel mai rău și prin compania lui cea mai îngrozitoare? ! O tu, prietenul meu cel mai minunat, dacă îți stă cumva în putere, salvează-ne pe noi și pe tine și distruge-l, dacă îți este posibil! O ce îngrozitor, ce îngrozitor, ce înfățișări urâte și înfierbântate de mânie sunt totuși acestea!” Spun Eu: ”O Chanchah, nu te teme! Monștrii pe care îi vezi tu aici, sunt în puterea noastră - și niciodată noi în cea a lor! Aceasta tu totuși poți vedea foarte simplu din aceea, pentru că ei firește, în ciuda urâciunii lor imense, ei pot fi cu toate acestea ținuți în frâu de acești doi frați. Deci, nu vă temeți, ci mergeți cu Mine în întâmpinarea acelor doi și ascultați acolo, cum acele bestii, la apropierea Mea, încep să urle foarte îngrozitor. Vedeți, cât de cumplit se vor mișca și se vor zbate ei. Dar toate acestea să nu vă înspăimânte! Pentru că Eu singur sunt destul de puternic, distrug complet cu o privire nenumărat de mulți asemenea monștrii, tot așa cum Eu am lăsat mai înainte să apară aici acest smochin într-o clipire. - De aceea urmați-Mă numai cu curaj! Alături de Mine sunteți voi veșnic în siguranță, fiindcă nici o putere nu se poate măsura cu Mine!” Eu merg așadar în întâmpinarea lui Martin și a lui Borem, fiindcă ei au mult de lucru cu acel monstru, pentru a rămâne stăpânii lui. Martin spune: ”O Doamne, aceștia sunt niște oaspeți curați; cu aceștia poți avea o bucurie foarte tare ieșită din comun! Aceștia se potrivesc în această casă ca un pumn pe ochi! Din păcate nu a fost de găsit altceva, de aceea noi am luat cu noi, ce am găsit. Eu trebuie însă mărturisesc deschis: dacă nu este acesta adevăratul Satan împreună cu frumoasa lui companie, atunci vreau eu însă totuși să fiu și să numesc, orice ai vrea Tu!” Spun Eu: ”Fii numai tăcut, Eu am luat aceasta desigur în calcul! Trebuie să fie astfel, pentru învățătura și liniștea cea mai adâncă a voastră, a tuturor. Cine vrea să-l recunoască pe Cel mai mare, acela nu trebuie să rămână în neștiință despre cel mai de jos. Aduceți-Mi balaurul mai aproape!” Cei doi trag foarte puternic de cele două lanțuri, dar acesta nu vrea să meargă mai departe. Martin spune de aceea: ”Doamne, este imposibil, miști mai în față această urâciune chiar numai cu un centimetru!” Spun Eu: ”Atunci lăsați-o să stea acolo; legați însă lanțurile de stâlpurile acestei săli și să o lăsăm să se zbată acolo în zadar un timp! Noi însă mergem între timp la masa pregătită, pentru a ne întări pentru lupta aceasta.” Spune Martin: ”Ah da, după această excursie a noastră nu ne-ar strica într-adevăr o masă binecuvântată de tine! Este numai bine, acești oaspeți bestiali sunt acum legați în fundul sălii, căci altfel nu ne-ar face bine apetitului nostru priveliștea lor. Și aerul care îi înconjoară nu miroase a roze de paradis, ci ca sulfur, pucioasă și murdărie amestecată. Bine că ei se află acum în fundul sălii!” Spun Eu: ”Bine, bine, fratele Meu, mergi așadar în față și cheamă-i la această masă pe care am pregătit-o pentru voi toți. Toți să se întărească cu ea spre viața veșnică a sufletului lor!” Martin merge așadar repede în față și îi cheamă pe toți la masă, unde îi așteaptă pâine, vin și o grămadă de smochine minunate. Toți se școala la chemarea lui Martin și merg foarte modești și liniștiți la masa aceea mare. Atunci când toți acești oaspeți sunt prezenți acolo, toți își îndreaptă privirea spre Mine. Pentru că ei cred despre Mine - exceptându-i pe Martin și pe Borem - fi un trimis al lui Dumnezeu și nu știu încă, Eu însumi, Domnul, aflu între ei. De aceea sunt ei așadar de părere, Eu, ca trimis al lui Dumnezeu, le voi face cunoscute lucruri mari și importante. Dar Eu nu spun nimic decât: ”Copilași mâncați și beți toți, fiecare conform necesității sale. De mult deja sunt într-adevăr toate binecuvântate pentru toți, care îl iubesc pe Dumnezeu și pe frații și surorile lor ca pe ei înșiși!” La aceste cuvinte strigă toți: ”Preaslăvit să fie Dumnezeu și Tatăl nostru, precum și Fiul și Duhul; Lui singur să-i fie veșnic toată cinstea, slava și toată mărirea!” După aceea, toți își iau pâine și vin și chinezii își iau smochine; unii însă încearcă și pâinea și le place mai mult decât smochinele. Chanchah și Gella, care se află în apropierea Mea, nu știu însă, dacă ele să mănânce pâine și vin sau numai smochine singure. Atunci le spun Eu: ”Copiii Mei, mâncați, ce vă priește mai bine; toate vă vor întări spre viața veșnică!” - Cele două își iau așadar și ele pâine și Chanchah găsește că aceasta este nesfârșit de bună la gust. Nici Gella nu este mai prejos, care face însă remarca: (Gella) ”Eu am crezut, pâinea cerească ar fi la gust ca ostiele?” Eu îi spun însă: ”Gella, acum ești tu în cer la masa Domnului și nu pe pământ la masa lui Babel! De aceea și gândește acum, ce este a cerului și nu, ce este a Babelului pământesc, a cărui stăpân se află acolo în spate!” Gella se sperie la aceste cuvinte și i se pare, de parcă Eu aș fi la sfârșit totuși Domnul. Eu însă o alint și o liniștesc cu cuvintele: ”Gella, chiar dacă ar fi așa, ceea ce tu presimți acum în tine, fii totuși tăcută din cauza celorlalți și gândește-te: Dumnezeu, Domnul tău, precum al tuturor, nu este un tată inaccesibil, ci unul veșnic și profund binevoitor și plin de dragoste, fiind un tată a tutror copiilor Săi și este între ei, ca un frate, care vrea să strălucească cel mai puțin! - Ințelegi tu aceasta, dragă fiică?” Spune Gella: ”O al meu, al meu, Domn - Dumnezeul meu - Tatăl meu!” Chanchah observă aceasta și o întrebă imediat pe Gella: ”Ah surioară, cui oare îi erau adresate cuvintele tale pline de însemnătate? Este poate chiar pe undeva Lama între noi? ! O spune, ca eu să grabesc la El și să afund acolo în dragoste și respect profund!” Eu însă o liniștesc pe Chanchah imediat cu aceea, îi făgăduiesc, și ea îl va recunoaște și îl va vedea acuși pe Lama și cu acestea ea și este satisfacută. ----------------------------------- Hoper 12.10.2018, 02:21 Capitolul 113 ----------------------------------- Capitolul 113 Indrăznețul Martin în dilemă - „Cine vrea să fie primul acela să fie slujitorul tuturor“ Și alții devin însă surprinși din cauza purtării Gellei, așa cum mai înainte Chanchah. Și unul îl întreabă pe celălalt, cine aș fi Eu totuși de fapt, fiindcă Eu, chiar dacă nu aș fi pretinsul stăpân al casei - ceea ce ar fi de fapt totuși Martin -, port în ciuda acestui fapt așa, de parcă fi Eu adevăratul stăpân al casei și Martin precum Borem numai slujitorii Mei cei mai devotați. Atunci când Martin observă asemenea vâlva și dorință de a întreba între oaspeții acei mulți prezenți, merge el imediat la ei și le spune: "Ascultați-mă, dragi frați și surori! Oare nu știți, ce spune cuvântul lui Dumnezeu? N-a vorbit deci însuși Domnul și a spus: „Acela dintre voi, care vrea să fie primul, acela să fie cel mai mic între voi și slujitorul vostru al tuturor!”? Sunteți voi cam de părerea aceea, aici, în ceruri, există o altă ordine decât aceea, care a arătat-o Domnul însuși pe pământ și a învățat-o și a mărturisit-o? O, eu vă spun vouă, aici este de fapt adevăratul loc, în care ordine învățată și mărturisită de însuși Domnul pe pământ este împlinită cel mai strașnic în fiecare detaliu! De aceea nu vă întrebați mult: „Cine e acesta? De ce așa?”, ci mâncați și beți după nevoile voastre. Și atunci mulțumiți-i numai lui Iisus, Domnul, pentru aceasta, toate celelalte le veți afla desigur la timpul potrivit!" Spun cei cărora le-a vorbit: "Prietene, ceea ce ne-ai spus tu acum, a fost desigur destul de înțelept. Dar uite, noi cunoaștem și aceasta foarte bine - mulțumită lui Dumnezeu! De aceea tu nu ne-ai făcut într-adevăr un serviciu esențial cu această învățătură a ta. Printre altele mai știm încă, noi avem voie să mâncăm de la această gustare binecuvântată, atât de mult, cât ne-ar cade nouă bine. De aceea ți-ai fi putut tu, dragă prietene,-ți și reții osteneala, ne îndemni mai departe la mâncat! Fiindcă noi suntem de convingerea că și aici, în împărăția lui Dumnezeu, fiecare om spiritual și suflet omenesc își are propriul său stomac. Acela știe cu siguranță cel mai bine, dacă, unde și cum îl strânge pantoful și cât de multe poate el să ia în sine. Tu vezi din aceasta, ți-ai fi putut reține foarte ușor osteneala aceasta fără rost! Mai știm bine desigur și ca în împărăția lui Dumnezeu este numai slujitorul tuturor cel mai mare. Prin expresia „sluga și slujitorul tuturor" înțelegem noi însă în cazul contrariu de-o potrivă cel mai mare, adică în dragoste, în înțelepciune, precum și în putere. Fiindcă unde este prea puțina dragoste, este și prea puțină dorință de a face ceva, care este totuși o trăsătură de caracter esențială a celui care este slujitorul tuturor! Deci trebuie în al doilea rând slujitorul tuturor să fie înzestrat cu cea mai înaltă înțelepciune; deoarece cu unele lipsuri de înțelepciune nu-i va merge cu siguranță tocmai cel mai bine cu slujirea față de toți. Și în al treilea rând suntem noi toți puternic convinși, slujitorul tuturor trebuie să și fie cel mai tare și cel mai puternic, pentru a putea fi slujitorul tuturor. Prietene, te crezi tu într-adevăr așa un ultim și neânsemnat slujitor și slugă a tuturor? Adevărat, dacă acesta ar fi cazul în privință ta, noi te-am compătimi foarte tare. Noi suntem în această privință toți de o singură părere, adică: o asemenea slujbă de slujire pentru toți o poate face numai Domnul singur! Ce părere ai tu în aceasta privință?" Martin este la această replică lovit ca de fulger. El nu știe acum, ce să-i riposteze cuvântătorului înțelept și stă foarte nedumerit în fața lor. Acel unu îi vede nedumerirea lui și îi spune: (Acela unul) "Frate, mergi tu foarte liniștit și împăcat la locul tău de mai înainte, care este sigur și cel mai bun! Ține-te numai strict de acela, care pare a fi nouă tuturor așadar foarte tare adevăratul slujitor al tuturor, căci așa nu vei ajunge niciodată în încurcătură! Dar dacă vrei tu să faci câteodată socoteală pe cont propriu, poate să ți se întâmple încă des ca acelei muște nebune, care pe spatele unui cal puternic, care trăgea o căruță mare, sugând transpirația - a început să creadă la sfârșit, ca ea ar trage căruța. Atunci când însă calul a făcut un popas, trebuia musca să recunoască cu mare rușine, cum că presupusa mare putere a sa este nimica față de puterea colosală a unui cal. De aceea întoarce-te numai înapoi la acel cel mai puternic: cu El poți tu desigur să tragi, dar fără El, prietene, nu merge în nici un caz!" Martin se întoarce acum repede la Mine și spune: "Dar Doamne, aceștia m-au făcut de pomină, ca fiind slujitor tare devotat! Nu, așa de convingător încă nimeni nu mi-a închis gura. Dar nu li se poate obiecta nimic; ei au din păcate dreptate!" Spun Eu: "Uită-te acolo la Borem! Vezi, el nu face niciodată nimic fără însărcinarea Mea și de aceea nu se lovește de nimic. Tu însă vrei să atragi câteodată așa puțin atenția asupra ta și de aceea te împiedici! Da, dragul Meu Martin, aici trebuie să te porți cu oaspeții într-un cu totul alt mod decât pe pământ. Căci altfel, te lovești ușor de unul pe care vrei să-l înveți, despre care însă la sfârșit trebuie să accepți, nu poți să-i desfaci nici măcar cureaua încălțămintei! Oare de câte ori va trebui tu încă te împiedici, până ce devii înțelept?" Spune Martin: "O Doamne, se spune că măgarul ar merge numai o dată pe gheață, căci atunci s-ar învăța minte. În mine trebuie să fie încă unite toate sufletele măgarilor, din care fiecare ar vrea să facă o dată încercarea alunecoasă, căci altfel doar ar trebui eu să devin totuși puțin mai înțelept doar pentru numele Tău cel mai sfânt!" Spun Eu: "Pai, totul este iarăși bine. Fii numai bine atent, la ce vreau Eu, atunci tu veșnic nu te vei mai izbi de nimic! Acum însă hrănește-te numai iarăși cu pâine și vin, ca tu să devii puternic, ca, împreună cu Borem,-l tragi încoace pe acel oaspete!” ----------------------------------- Hoper 12.10.2018, 02:42 Capitolul 114 ----------------------------------- Capitolul 114 Despre ființa schimbătoare de forma al lui Satan - O idee despre caracterul lui Martin - Presupunerea nou veniților despre apropierea Domnului - Mărturisirea smerită de vinovăție a Chanchahei Acum vorbește Chanchah foarte mișcată: "Ah tu dragostea mea - vor putea oare suporta bine toți oaspeții acea priveliște destul de oribilă a acelui monstru? Și nu poate să ne facă cu siguranță nici un rău? O Lama, Lama, acesta va fi un spectacol oribil! Uite, cum începe să se zbată și să se zvârcolească deja foarte îngrozitor! O Lama, ce priveliște groaznică! Câtă furie, câtă mânie oribilă iasă din ochii săi de foc îngrozitori! O tu prietene, dar când va fi acest monstru deja aici în fața noastră, oare care va îndrăzni, privească la el?” Spun Eu: "Fii numai tăcută: acest oaspete se poate preschimba în toate înfățișările, așa cum el tocmai crede că le are nevoie pentru un presupus avantaj. Dar noi îi vom îndepărta chiar aici duritatea, cel puțin pentru un timp! De aceea nu te teme, va merge totul numai bine.” Vorbește Chanchah: “O prieten drag, o tu dragostea mea, în tine am eu - cum am în Lama - cea mai mare încredere; dar pe fratele Martin nu dau eu așa de mulți bani! El este așa de gălăgios. Dar dacă devine situația serioasă, se retrage imediat, așa de parcă nu i-ar fii crescut problemei și nu știe ce trebuie sau vrea să facă. De aceea cred eu, el va strica decât va repara cu aducerea acelui balaur îngrozitor. Borem într-adevăr, el este un bărbat plin de înțelepciune și plin de putere dreapta, pe acela se poate pune baza! Martin însă este și rămâne un Pehux (un om dezordonat),care crede în calitățile sale, dar nu face nimic, atunci când este vorba de ceva serios!” Vorbesc Eu: “Drăgălașa Mea, tu ai bineînțeles dreptate; dar el își umple locul actual în totalitate. În marea ordine a lui Lama este nevoie și de astfel de ființe, care fără prea multă gândire se apucă de lucru, chiar dacă se pricep sau nu. Efectul este, mai fac și alții ceva și de obicei sunt mult mai deștepți decât aceia, care au făcut începutul fără se gândeasca prea mult! Cei prea înțelepți sunt destul de des oameni care despică părul în patru. Ei nu îndrăznesc de atâta cugetare, abordeze o problemă, atâta timp până când toate motivele înțelepte nu au loc pe un fir de păr. Și așa trebuie să fie niște Martini, care poartă mai puțină înțelepciune, dar pentru aceasta, mai multă hărnicie în ei, care este de multe ori mai bună decât prea multă înțelepciune. De aceea fii tu liniștită în privința lui Martin; el își va face lucrul cu bine, dacă se va ghida după comanda Mea și va face după aceasta.” Vorbește Chanchah: “Ah da, aceasta este sigur! tu ești aici cel mai înțelept, este evident pentru inima mea. Dar eu încă nu știu cine ești tu de fapt și acest singur lucru nu îmi este convenabil! Vezi, tu mi-ai spus mai devreme, atunci când am întrebat numele tău, dragostea mea pentru tine îmi va dezvălui totul. Dar cu cât de neconceput de măreț eu te iubesc, nu pot să aflu de la nimeni și mai puțin din mine, cum te cheamă pe tine și cine ești tu de fapt. O tu peste tot iubit prieten, spune-mi totuși numele tău!” Vorbesc Eu: “Dragă și gingașă Chanchah! Iată, numele nu este nimic deocamdată, dacă tu nu poți observa încă, ce este legat de acest nume. Dacă tu erai atentă la totul ce am vorbit Eu, ai vedea deja limpede cu mine! Fii atentă de acum înainte la totul ce voi vorbi și cum vor vorbi ceilalți spre și cu Mine și ce va apărea la cuvântul Meu, atunci de-abia vom ajunge să ne apropiem destul de repede. Dar acum fi stabilă și neânfricoșată. Căci Martin și Borem au primit de la Mine semnul,să aducă aici balaurul. Iată,ei îi desfac celui înfuriat deja lanțurile!” Chanchah devine acum foarte liniștită. Gella însă se pune cu curaj lângă ea și vorbește: “Chanchah, dacă ți-ar fi cunoscută puterea nemărginită a acestui prieten, așa cum îmi este mie, nu te-ai speria nici de o mie de astfel de balauri, dacă te afli de partea Lui!” Chanchah se sperie în adevăratul sens al cuvântului și vorbește în grabă: “Soră ce vorbești tu! Ah, vorbește mai departe, vorbește de el, cel pe care îl iubesc nemărginit! Il cunoști? Il cunoști pe acest minunat - o vorbește, vorbește mai repede! Oare să se adeverească bănuiala mea secretă? ! O Lama, atunci este Chanchah ori cea mai fericită ființă a cerului sau cea mai nefericită în tot infinitul! Știi, eu sunt într-adevăr o mare păcătoasă în fața lui Lama, pentru că am trădat în trecut așa zișii mesageri, peste care s-a revarsat tot răul vieții. Dacă au fost într-adevăr mesagerii lui Lama, atunci vai de mine, dacă se adeverește bănuiala mea! Căci pentru a fii nerecunoscută pe veci, de acela pe care îl iubești nemărginit - o soră, cunoști tu un mai mare chin? Doar atunci, dacă aceia pe care i-am tradat, au fost niște înșelători și prin aceasta nu au fost niște mesageri ai lui Lama - dar eu aceasta nu pot să decid, atunci mi-ar fi bineînțeles mai suportabil chipul celui drept! De aceea vorbește, vorbește; dar, ah sora, nu vorbi - căci de nesuportat ar strapunge inima mea dezvăluirile tale premature! O lasă-mă plutesc încă puțin în dulcea necunoștiința!” Cu aceste cuvinte pică ca și leșinată la picioarele Mele. Eu o întăresc și o ridic cu totul. ----------------------------------- Hoper 12.10.2018, 02:58 Capitolul 115 ----------------------------------- Capitolul 115 Impresionanta împăcare înte iezuitul Chorel și Chanchah Bucuria Domnului despre dragostea lui Chanchah În aceași clipă vine acel iezuit, pe care l-a trădat Chanchah, împreună cu alți colegi de-ai săi, pică în fața Mea în genunchi și vorbește: (Un iezuit) “O Doamne, o Tată, acum te-au recunoscut inimile noastre! O iartă-ne nevăzarea noastră îndelungată, care nu ne-a permis, te recunoaștem așa, cum ești Tu - așa de bun, așa de blând, așa de moale și nemărginit de îngăduitor!” Vorbesc Eu: “Ridicați-vă copilași și nu atrageți atenția; căci mai sunt câțiva, care nu trebuie să recunoască din cauza libertății lor. Voi știți, olarul știe cel mai bine, când a venit timpul, sa ia vasul. Rămâneți aici și convingeți-vă, ce rău v-a făcut acel balaur vouă, acela pe care îl trag acum înăuntru Martin și Borem. Tu, Chorel, însă arată-te acelei Chanchah, care te-a trădat în trecut în China împăratului, care se află din cauza dragostei ei enorme lângă Mine și din apropierea aceasta va putea alunga cu greu veșnicia!” Chorel se ghidează imediat după voința Mea și se prezintă cât se poate de drăguț lui Chanchah. Aceasta îl recunoaște imediat și se sperie în fața așa zisului acuzator. Chorel o întreabă: “Chanchah de ce te sperii așa de mine? Nu ai făcut ceea ce ți-a dictat conștiința? Eu însumi te-am învățat, este un păcat, ce face omul contra conștiinței lui; căci vocea conștiinței este vocea Dumnezeului sau cea a lui Lama în noi. Tu m-ai respectat la început foarte mult, pentru că ai văzut în mine și camarazii mei adevărați mesageri ai lui Dumnezeu. Mai târziu ai observat însă, cu intuiția ta femenina, o conspirație și ne-ai păcălit la sfârșit, te includem și pe tine în ceea ce aveam de gând. Așa a fost și obligația ta ca o chinezoaică, spui ceea ce aveam de gând și prin aceasta să scutești țara ta de o grozavie. Cu toate că am fost bătuți groaznic, nu ești tu de vină cu nimic, ci doar noi, pentru că am schimbat drumul nostru sfânt spre o astfel de orbire! Dacă am fi rămas loiali drumului nostru și mai ales eu, ai fi devenit tu una dintre cele mai harnice creștine, împreună cu rudeniile tale. Dar pentru că am fost - orbiți de marile comori ale țării tale - am uitat de scopul nostru și așa am pierdut cu toții și viața care nu are nici un preț. Tu observi cu ușurință din aceasta, ne este imposibil să ridicăm contra ta vreo acuzație, mai degrabă ne temem de opus. Prin aceasta, dragă și gingașă Chanchah, nu vei avea veșnic cel mai mic motiv ca să te sperii de noi, tu care ne-ai putea acuza! Iartă-ne însă, tu iubita celui mai înalt, ca să fim în sfârșit liberi de toată vina, ca să putem să ne apropiem de Acela, care limbile nostre nu vor fi în veci demne să-i rostească numele!” Chanchah este cât se poate de emoținată de spusele lui Chorel și vorbește: “O dragi prieteni, aici în aceste hale nu mai există vinovăție; și dacă ar mai există vreuna, atunci ar desființa pentru totdeauna dragostea mea pentru Lama! Inima mea îmi spune: „Dragostea ta pentru Lama - este Lama însuși în tine!” Prieteni, această dragoste sfântă nu cunoaște vina, ci peste tot doar dragostea pentru frați și surori și aceasta și atunci, când aceștia încă mai umblă în înșelătoriile lor! Acuzația mea contra voastră fie: iubesc pe toți și vă respect așa ca și propria mea viață! Aveți ceva de obiectat la aceasta?” Chorel și colegii săi plâng de bucurie la aceaste cuvinte minunate ale lui Chanchah și Chanchah plânge împreună cu ei. Eu însă întorc spre Chanchah și spun: “Tu minunată floare a inimii Mele, vino încoace și lasă-mă te îmbrațișez! Intr-adevăr, o astfel de dragoste este cât se poate de rară și tot așa de curată! O tu dragă, acum ești nemărginit de fericită, pentru că M-ai câștigat pentru infinit. Dar și Eu, ca iubitul tău, sunt cât se poate de fericit, am găsit în tine, o păgâna, o astfel de dragoste, care este și-a găsit egalitatea în creștinism la Magdalena și la mama cărnii Mele, în afară de ele nu se poate da un al treilea exemplu! O Chanchah tu ai ajuns departe, încă nu știi, cât de departe! Dar momentul cel nou te va aduce într-o adâncime, unde nu vei avea nici un habar! Ochii tăi să mai fie ținuți un timp, pentru ca să devii cu atât mai fericită. De aceea mai așteaptă puțin! - Dar acum stăpânți-vă cu toții; cei doi îl trag pe balaur deja prin mijlocul sălii și sunt imediat cu el aici!” ----------------------------------- Hoper 12.10.2018, 03:12 Capitolul 116 ----------------------------------- Capitolul 116 O scenă cu satana spre învățarea copiilor lui Dumnezeu Schimbul de vorbe ale lui Martin cu satana - Martin la strâmtoare - Sfatul Domnului Martin urla deja din depărtare: “Doamne, ajută-ne, ajută-ne! Bestia ne face altfel rău; cu toată forța de-abia o putem stapâni!” Vorbesc Eu: “Satana, ascultă-ți Stăpânul!” Urla balaurul: “Pe tine nu te mai ascult în veci! Nici un Stăpân nu recunosc eu peste mine!” Strig Eu: “Nu vrei să asculți de cuvântul Meu părintesc, deoarece nu te vei putea opune Atotputernicului, așa cum ai mai aflat de multe ori! Eu te mai chem încă odată ca Tată și Domn și spun: Vino încoace și dă socoteală!” Urla balaurul: “Nu, nu, nu! Pe tine nu te mai ascult niciodată; căci eu singur sunt stăpânul infinitului și Tu ești, ceea ce ești, doar prin mine!” Strig Eu: “Satana, nu te opune mai departe creatorului tău veșnic, deoarece te va ajunge aici veșnica judecată neângăduitoare!” Iar urla balaurul: “Eu stăpânul Tău, vreau să opun ție și săracei tale judecăți! Mișcă-mă din acest loc, dacă izbutești!” Acum îl prind cu puterea voinței Mele, îl azvârlesc în fața Mea și îl țin așa, este culcat așa de parcă ar fi mort! Martin îl întreabă repede, de ce nu s-a opus (balaurul) acum. Eu însă spun: “Lăsați-l acum, până când își va reveni; atunci se va arăta, ce va avea de spus!” Vorbește Martin: “O Doamne, doar acum vreau să-i dau frâu liber limbii mele, pentru a-i azvârli acestei ființe în spatele urechii câteva adevăruri bine știute! Cât de supărat sunt eu pe un asemenea oponent prost, nu se poate exprima! De chipul său cât se poate de urât și de prostesc, nu mă sperii deloc, ci trebuie - bineînțeles cu supărare - râd despre aceasta!” Vorbesc Eu: “Dacă ai așa o pasiune mare să te pui cu dușmanul Meu, atunci încearcă-ți norocul; dar fii atent să nu fi tu acel în dezavantaj! Pentru aceasta să i se dea doar drumul la limbă. Dacă l-aș lasă complet liber, atunci s-ar juca cu tine ca un leu cu o muscă! Da, îți spun Eu, fără Mine, cu puterea pe care o mai are ar putea să se opună întregii creații! Dar doar cu limba sa, care este acum liberă, poți să încerci fără nici o pagubă, dacă poți face față situației. Așa începe imediat, arunci cu cuvâintul săgețile tale ascuțite în spatele urechilor lui!” Martin pășește așadar foarte curajos și aproape în fața hăului balaurului și începe să-i pună următoare întrebare mușcătoare: "Ascultă tu cel mai prost animal al întregului infinit! Oare la ce vrei tu să aspiri, împotrivindu-te lui Dumnezeu cu îndărătnicia ta veche și foarte caraghioasă? Nu sunt deajuns unele veșnicii, ca să-ți arate, tu ești cel mai prost nemernic a întregului infinit? ! Uite, despre un măgar doar se spune că el merge pe gheață numai o dată. Ce să se poate spune însă despre tine, tu dobitoc murdar foarte vechi și apăsător asupra a toată lumea, om precum animal! Nu este oare totuși încă copt îndeajuns creierul tău de scroafă în focul iadului timp de câteva duzine de decilioane de ani sau veșnicii - cu condiția că prostia ta nemărginită ar putea să înțeleagă, ce sunt decilioane? un răspuns, prostule nemernic, dacă poți da un răspuns!” Spune balaurul: "Ascultă, tu cap pătrat obraznic! Un leu nu este un vânător de muște. Și eu, ca un spirit din începuturi, sunt într-adevăr prea inimos în cea mai mare nenorocire, confrunt cu un spirit nomad! Pe tine te iert însă deja de aceea cu multă plăcere, tu doar ai fost pe pământ un bun lucrător pentru împărăția mea. Deci fără supărare, dragul meu Martin!” Această replică îl supără pe Martin extrem de tare. De-abia mai are el destulă statornicie, suporte o asemenea desconsiderare a persoanei sale și să asculte acuzarea de după. El respiră de aceea adânc și spune: (Martin) ”O tu răufăcător nemernic, cum poți tu să îndrăznești, pe mine, un cetățean al cerului, înjosești atât de detestebil aici, în deplina prezență a lui Dumnezeu! Au nu știi tu, cum este scris? Uite, acolo scrie: „Vai aceluia, care îi va face rău unuia din unșii mei!” Eu, ca un cetățean al cerului lui Dumnezeu, voi fi doar și eu un uns al Domnului? Ești tu oare de părere că Domnul va lăsa nerăzbunată o asemenea fărădelege, nemernicule?!” Spune balaurul: "Ascultă tu, Martin: Eu, pe care l-ai judecat totdeauna ca fiind îngerul minciunii, tu care ai fost atâta timp pe pământ doar în slujba mea și ai lucrat pentru mine, ți-am replicat cu cel mai mare calm tot timpul numai adevărul curat la înjurăturile tale într-adevăr copilărești asupra ființei mele mizerabile. Și uite, tu ca un cetățean al cerului uns de Dumnezeu te porți mai rău decât un butoi cu pulbere de pe pământ și mă avertizezi, sub amenințarea răzbunării Dumnezeiești, nu mă ating de capul tău uns! Spune-mi însă, de unde ai tu dreptul, insulți așa în fața lui Dumnezeu?! Nu sunt eu ca tine din Dumnezeu, numai cu diferența, eu sunt o parte nemărginită din Dumnezeu! Tu, însă, numai un praf al prafului la praful doar din mine, cules iarăși de Domnul din sămânța purei neânsemnătăți și preschimbat într-un suflet omenesc minuscul! Dacă ai tu însă vreun respect față de Dumnezeu, atunci respectă tot ce este din El și nu numai capul tău uns, a cărui importanță se pare că este mai mare decât Domnul! Sau ai pătruns tu cu capul tău uns acele nesfârșite adâncimi din începuturi ale lui Dumnezeu, ca tu să poți sășești atunci în fața mea cu motivul înțelepciunii nesfârșite și să spui: „De ce ești tu așa, cum nu trebuie să fi?” Poți tu să-mi dovedesti, eu nu sunt astfel, cum eu trebuie să fiu din motive de creație pentru tine de nepătruns, ca tu să poți fi acel puțin lucru, ce ești tu de fapt? Sau există oare un olar, care face o oală fără roata de olărit? Însă, ceea ce îi este roata de olărit unui olar, aceea este tot pământul pentru creator. Eu însă sunt materia a toată lumea, astfel și baza. Eu sunt deci contrariul stabil, prin care trebuie să fie de-abia condițioanată toată ființa și viața îndeosebi, pentru ca ea să se poată manifesta în toată nemărginirea, ca fiind așa! Tu poți să înțelegi din aceasta cu capul tău uns, eu sunt desigur și necesar în toată ordinea mare a lui Dumnezeu. Și că Dumnezeu, prin facerea mea din începuturi, nu a pus cu siguranță nici o neânțelepciune la baza a toată ființa și viața. Spune că așa stau lucrurile - dacă tu ești de acord cu aceasta și dacă vrei să-i dai lui Dumnezeu respectul deplin! De ce nu admiți tu cu capul tău uns așadar faptul că tu, când defăimezi lucrarea lui Dumnezeu, îl defăimezi de fapt și pe însuși Dumnezeu și îl - bineînțeles în prostia ta mare și scuzabilă - numești un veritabil nepriceput? ! De aceea, dragul meu Martin, fii tu numai tăcut! Pentru că vor trece desigur multe veșnicii, până ce tu vei înțelege numai a decilioana parte a unui atom a acelor relații nesfârșite și adânci între Dumnezeu și mine! De altfel: nu trebuie să ți se pară straniu ție, ca un cetățean pașnic și uns al cerului lui Dumnezeu, înveți de la mine, Satan, blândețea? Martin, dacă tu îmi mai ai a spune totuși ceva, atunci vorbește! Dar vorbește ca un înțelept și nu ca un copil de stradă prost și destrăbălat de pe lume. Gîndește-te că tu stai aici în fața lui Dumnezeu și a celui mai mare spirit al Său creat din începuturi, la care ți se pare supărător cel mult numai înfățișarea sa și împotrivirea lui pentru tine niciodată de înțeles din cauza prostiei tale!” Martin rămâne acum foarte tare stupefiat și nu știe, ce să spună. El se uită acuși la Mine, acuși iarăși la balaur și Mă întreabă în secret: „Doamne, ce este aceasta? Ce să-i spun în replică acestui balaur! El pare să aibă la sfârșit totuși dreptate, mie lucru de neânțeles în toată adâncimea adâncimilor? ! Diavolul - și să aibă dreptate, aceasta doar se potrivește, însă, ca un pumn pe ochi! Dar ce să spun aici, dacă diavolul are la sfârșit totuși dreptate?! Nu, dacă nu este aceasta bleste... - - aproape că am spus-o - , atunci vreau eu totuși să numesc oricum! Diavolul - și să aibă dreptate!” Spun Eu: "Tu doar ai vrut să te încerci cu el într-un duel de cuvinte, deci luptă acum numai mai departe; fiindcă tu nu ai voie să te lași înfrânt de diavol! De aceea caută-l acum și luptă împotriva lui după bunul tău plac. Vorbește astfel mai departe și combate-l în ceea ce el ți-a spus!” Spune Martin: "Oh, aceasta va fi o frumoasă combatere! O vai, o vai! Eu - și el?!” ----------------------------------- Hoper 12.10.2018, 03:23 Capitolul 117 ----------------------------------- Capitolul 117 Incercarea lui Martin prin Satan în înfățișarea ademenitoare a Satanei După un timp se întoarce Martin totuși iarăși către balaur și spune: “Ascultă, tu incorigibil stricător a toată viața, tu neființă, tu erou bătrân a nopții de fantome și aducător de moarte nemilos a tuturor sufletelor sărace! Tu vorbești oare ca un înțelept din temelie. Dar nu voința ta este aceea, care îți poruncește să vorbești astfel, ci numai neputința ta acum simțită adânc, în care tu te afli prins pătrunzător prin nesfârșita putere a Domnului! Dacă ai fi tu liber - o mie de vieți pariez eu pe una! - , atunci tu ai duce o cu totul altă vorbire! Știu bine că tu, ca primul mare spirit plin de lumină și claritate, ai ieșit din Dumnezeu. Puterea ta a fost una, care pătrundea prin toate spațiile și lumina ta a strălucit ca un ochi al lui Dumnezeu! Dar eu mai știu, Dumnezeu te-a făcut din El, nu pentru cazul în care tu te afli acum, împotrivindu-te deja de o veșnicie, ci pentru cea mai înaltă înviere a vieții celei mai libere și fericite! Spune - de ce nu stai tu deci pe o asemenea treaptă, pe care ar trebui tu să stai după voința lui Dumnezeu? De ce ești tu tot timpul cel mai înverșunat contrariu al voinței lui Dumnezeu? De ce vrei tu să te afli mai bine veșnic în cel mai mare chin, decât să te întorci spre Domnul, Dumnezeul și Tatăl tău și ca un asemenea fiu pierdut și venit înapoi, savurezi nemărginita măsură a dragostei veșnice de Tată în toată libertatea și cea mai înaltă desăvârșire de putere! Vorbește, dacă tu deții înțelepciune în măsura deajunsă!” Spune balaurul: "Vezi, Martin, aceste vorbe și întrebări sunt deja cu mult mai raționale decât cele precedente și îi fac mare cinste sufletului tău. Acolo apar într-adevăr lucruri, care sunt vrednice de un răspuns mai bun! Dar știi tu, înainte ca eu să-i răspund cuiva la asemenea repere din cel mai adânc al adâncurilor, îl încerc pe fiecare cu de-amanuntul, dacă el și este cumva capabil, cuprindă ceea ce eu îi dau ca răspuns! Eu îl rog de aceea pe Domnul - dacă vrea,-ți răspund la acestea -,-mi îngăduie numai pentru un timp scurt deplina libertate. Și anume cu garanția sfântă, nu vreau să îndoi nici ție și nici altuia nici măcar un fir de păr! Dacă tu vei avea succes la încercarea mea, atunci eu vreau să-ți răspund la toate întrebările tale. Dacă nu, atunci acela va fi un semn, tu nu ești încă nici pe departe matur pentru o prea adâncă înțelepciune. În sfârșit mai adaug și faptul că te voi încerca numai atunci cu de-amănuntul, dacă tu insiști pentru răspunsul la întrebările tale și dacă o vrei astfel! Acum decide-te!” Martin se întoarce iarăși spre Mine și Mă întreabă, ce să facă el. Spun Eu: "Cine începe o lucrare, acela trebuie să o și termine; aceasta este prima regulă de bază a toată viața adevărata. De aceea trebuie tu să faci desigur, ce ți-a pus ca condiție adversarul tău. Dar Eu îți spun, fii tare! Pentru că acest spirit este unul foarte viclean și încercările lui sunt capcane foarte rafinate!” După aceea, întorcându-Mă spre balaur, spun: "Tu ești liber pentru puține momente; nu abuza de aceasta milostivire!” În acest moment dispare carapacea înfricoșătoare de balaur. Din praful carapacei se ridică o înfățișare femeiască de o asemenea frumusețe, față de care toate frumusețile femine ale soarelui trebuie să se dea înapoi rușinate nesfârșit de mult! O moliciune, care nu are asemănare, o rotunjime, o noblețe în toate mădularele și articulațiile, o gingășie nedescrisă și o culoare albă a pielii, cum nu mai are spatiul nemărginit un al doilea exemplu. Pe trupul nesfârșit de frumos este un cap, a carei frumusețe maiestatică lasă departe în urmă orice putere de imaginație! Atunci când Martin vede aceasta înfățișare în fața sa, această frumusețe pe care el n-a bănuit-o niciodată, care privește la el pe deasupra cu o privire nespus de prietenoasă și îl întreabă cu o voce sunând nesfârșit de blândă și ademenitoare: (Satana) ”Deci, dragă Martin, dacă tu vrei, eu îți voi răspunde la întrebări. Dar spune-mi numai înainte de aceasta, dacă tu m-ai putea iubi într-adevăr, dacă eu aș vrea să te iubesc mai mult decât viața mea! Ai putea tu să iubești și să salvezi cu o asemenea dragoste de chinul meu nesfârșit de mare ție bine cunoscut? O Martin, spune, spune!” La acestea este Martin cu totul încântat. El nu poate să respire de atâta mirare peste mirare. Farmecele imense ale acestei ființe au un asemenea efect asupra lui, el intră de-a dreptul într-o dorință fierbinte! Despre a putea vorbi sau a spune ceva nu se mai poate vorbi în cazul lui. El zice numai câteva sunete fără sens și își deschide ochii și gura încontinuu tot mai mult. Fiecare fibră a ființei sale devine o dragoste arzătoare pentru această frumusețe feminină pentru el prea de nesuportat. După un timp îndelungat ale acestei deveniri ale lui continuu mai înfierbântate strigă el (Martin) în sfârșit din toată puterea: “O cerule, cerule, cerule al tuturor cerurilor! Cine te poate vedea și să nu te iubească?! Eu te iubesc, te iubesc, te iubesc nesfârșit! Dacă tu ești nefericită, tu ființa cea mai frumoasă și fermecătoare a tuturor ființelor, dacă tu trebuie să suferi: oare cine poate să fie fericit, dacă te-a văzut și știe că tu suferi?! Dacă eu nu te pot salva, oh, atunci eu vreau mai degrabă sufar veșnic cu tine, decât să fiu cel mai fericit din toate cerurile fără tine! Pentru tine aș oferi nesfârșite lucruri, dacă le-aș avea! O mie de vieți aș da pentru un atom al ființei tale! O tu ființă nesfârșit de minunată! - O spune, spune, ce trebuie să fac, pentru ca să te salvez, - te câștig veșnic pentru mine?!” Spune balaurul prefăcut: “O tu Martin minunat, dacă tu mă iubești, precum tu mărturisești aici, atunci dă-mi aici un sărut înfocat! Acest sărut mă va salva pentru veșnicie și mă va face cea mai dulce însoțitoare a vieții tale veșnice!” Spune Martin, plin de cea mai înaltă extaziere: "O tu cerule al cerurilor! Nu numai unul, ci un trilion de săruturi să primești tu!” Repede vrea el să-și îndeplinească misiunea și sare de-a dreptul la ea. Dar ce față face el, atunci când această ființă îl împinge înapoi, având o înfățișare a chipului disprețuitoare și strigă: (Satana) ”Inapoi, desfrânat nemernic, tu ai trecut proba prost și nu mai ești vrednic mai departe de nici un răspuns din partea mea! - Mârșavule, cum ai putut tu să-l uiți pe Dumnezeu și să te arunci în brațele mele - eu, dușmanul a toată viața, care nu se aseamană cu a mea! O tu creatură slabă, tu lepădătură a toată urâciunea!” Martin se dă neputincios înapoi, se scufundă în jos și balaurul revine iarăși la forma sa de dinainte. ----------------------------------- Hoper 12.10.2018, 03:33 Capitolul 118 ----------------------------------- Capitolul 118 Incurajarea și sfatul lui Borem către Martin cel căzut - Mustrarea Domnului către Martin - Inseparabilitatea dintre proprietate și poprietar în ceruri Borem pășește la Martin, îl ridică și spune: "Dragă frate, uite, tu ești prea zelos! Lasă-l în viitor numai pe Domnul să trateze! Noi însă vrem să facem numai ceea ce Domnul ne poruncește, căci astfel vom ajunge totdeauna la cea mai bună socoteală. Cu asemenea ființe să te întreci, cum este aceasta aici, este nevoie de mult mai mult, decât noi suntem acum în stare să înțelegem! Cu aceste ființe însă nu poate să se măsoare nici un înger de unul singur, ci numai cu cel mai mare ajutor al Domnului. Fiindcă acestui balaur din începuturi îi stau în orice caz din sine însuși la dispoziție mii peste mii dintre cele mai rafinate mijloace de înșelare, cu care el ar putea învinge toate cerurile, dacă Domnul i-ar da voie! Însă, dacă toți locuitorii cerului n-ar fi pe deplin siguri față de el fără intervenția Domnului, ce vroiam noi doi, ca nou veniți în aceasta împărăție, facem împotriva lui! Vezi, atunci când Mihail, cel mai puternic înger din toate cerurile, s-a certat cu acest balaur pentru trupul lui Moise, el a fost învins. Și el, ca unul înfrânt, nu a putut face nimic, decât să cheme judecata Domnului peste această cea mai rea ființă, care singură a fost în stare,-i ia prada acestui balaur! Dacă însă deja un Mihail a trebuit să se accepte oarecum, este mai slab decât acesta, ce vrem noi doi atunci să izbutim împotriva lui? De aceea, fii în viitor foarte atent la oricare confruntare, de Domnul rânduită și necesară, cu asemenea ființe; pentru că ființa lor este o răutate din temelie trufașă și o înșelăciune! Acum ridică-te numai iarăși și mulțumește-i Domnului, care numai El singur te-a eliberat așadar de o mare neplăcere! Pentru că, dacă ar fi fost după mintea Satanei, atunci el ar fi primit în orice caz sărutul de la tine. Dar astfel, el ar fi preschimbat și toată dragostea ta cerească într-a sa a iadului și te-ar fi legat de el cu mai mult decât cu lanțuri de fier prin înfățișarea sa femeiască, pe care el nu ar fi schimbat-o iarăși foarte ușor în fața ta. Dar în momentul, când tu ai vrut să-l săruți, el a fost schimbat de Domnul în natura sa rea și specifică lui. Trufia lui nesfârșită a reapărut și tu ai fost respins de el într-un mod jalnic, după care el a trebuit imediat să-și ia atunci înfățișarea sa de balaur. Deci, Domnul te-a salvat! De aceea scoala-te așadar de îndată și mulțumește-i lui Dumnezeu pentru salvarea întregii tale fințe slabe!” Martin se ridică așadar foarte repede la mustrarea aceasta bună din partea lui Borem și se avântă la Mine. El Mă roagă pentru iertarea nebuniei lui și îmi mulțumește foarte profund pentru salvarea lui și pentru mustrarea prin gura lui Borem. Eu însă îi spun lui: "Martin, oare cât de mult mai trebuie Eu să te accept în nebunia ta care se reântoarce numai foarte des? Oare când vei începe tu în sfârșit să faci fapte în totalitate conform intenților tale făcute adesea cu cel mai bun scop? Câte învățături de ținere de minte trebuie tu să mai primești deci, pentru a deveni înțelept și să rămâi astfel? O tu fel de a fi contradictoriu - câtă răbdare este totuși necesară, pentru a te aduce pe drumul cel bun! Ridică-te așadar; dar fii în sfârșit o dată mai înțelept! Este destul, dacă tu te lași înșelat numai foarte repede de vreo oarecare realitate. Dar să te lași învins de o înșelăciune trufașă până la ultima fibră de viață - spune, câtă slăbiciune este necesară la așa ceva!” Martin plânge de căit ce este și Mă roagă continuu pentru iertarea lui. Eu însă aplec imediat la el, îl ridic și îi spun: "Uite, acum stai tu iarăși liber în fața Mea, pentru că te-am ridicat în picioare; dar oare cât timp vei rămâne tu totuși așa de neabătut?! Vezi, fiecare adevărat cetățean al cerului trebuie să fie neapărat din sine însuși în sfârșit liber cu desăvârșire și nu are voie să cadă, chiar dacă ar avea de pășit pe un drum foarte delicat pentru un timp! Dar ce va fi cu tine, dacă te-aș lasă de tot liber? Vei ține tu oare echilibrul și nu vei cadea, dacă tu trebuie sășești undeva singur pe un drum delicat?” Spune Martin foarte umilit: "O Doamne, numai nu mă lasă niciodată singur. O nu mă lasă niciodată de tot liber, căci altfel sunt pierdut! Oh, eu veșnic nu cer nici o libertate absolută! Dacă numai am voie să fiu cel mai din urmă la Tine, sunt eu doar mulțumit de tot pentru toate veșniciile! Deci dă-i și această casă dragului frate Borem, pentru că eu nu sunt de loc vrednic pentru o proprietate atât de minunată!” Spun Eu: "Taci numai din gură și ține-te bine de Mine în inima ta, căci astfel va fi totul bine. Dar această proprietate nu pot s-o iau de la tine și să o dau lui Borem. Pentru că a-ți lua o asemenea proprietate, ar însemna să-ți iau viața și să i-o dau altcuiva. Pentru că aici nimeni nu poate să posedeze altceva decât numai ceea ce își are obârșia în el. O asemenea proprietate trebuie însă sa rămână ca și proprietarul însuși pentru că aici sunt inseparabile proprietatea de proprietar. Dar tu trebuie numai ca niciodată nu te fălești într-o asemenea proprietate ca un domn, căci așa va deveni proprietatea ta tot mai minunată! Fiecare cetățean al cerului este desigur un proprietar foarte liber al faptelor sufletului său, a dragostei sale pentru Mine; dar singurul Domn al fiecărei proprietăți precum și al fiecărui suflet sunt numai Eu! Acum știi tu, cum stau lucrurile aici. Fii însă și tu de aceea tare de acum încolo în singura dragoste a Mea, căci așa nu te va mai jena niciodată proprietatea ta cerească! Și nici nu te îngriji de Borem, acesta are pentru sine deja totul în cea mai mare îndestulare. Și atunci când tu vei fi matur cu desăvârșire, atunci el te va și întroduce în proprietatea sa. Mergi acum însă la Borem și fă, ceea ce face el! Eu însă voi vorbi acum cu acest oaspete câteva cuvintele.” Martin face precum a fost sfătuit. ----------------------------------- Hoper 12.10.2018, 04:18 Capitolul 119 ----------------------------------- Capitolul 119 Discuția contradictorie a Domnului cu Satan - Indărătnicia rea a lui Satan - Pilda Domnului despre turnătorul în bronz - Compania salvată a lui Satan Eu însă adresez balaurului și cuvintele Mele sunt: "Satan, cât de mult mai vrei tu să cerci pe Dumnezeu, Domnul tău veșnic? Cât timp se va mai împotrivi nemărginita ta trufie? La ce vrei tu să aspiri față de nesfârșita Mea putere, care te poate oricând dizolva și distruge de tot! Și dacă ea nu vrea aceasta, atunci ea doar poate să te pedepsească veșnic în cel mai ascuțit mod posibil! Tu știi că acest timp este cel mai din urmă; în acesta, tu poți încă te îndrepți - sau să cazi veșnic! Ce vrei să faci tu?! Ție îți este cunoscută voința Mea încă numai foarte bine și dacă ea nu ar fi astfel, atunci tu veșnic n-ai avea nici un păcat. Dar fiindcă voința Mea îți este cunoscută și răsplata precum și pedeapsa, așa că vorbește; Ce vei face tu? Uite, acum se scoală totul împotriva ta! Toți munții se vor netezi și văile se vor umple. Toate coroanele și tronurile pământului, pe care tu le-ai rânduit, vor fi aruncate în murdărie! Ce vei face tu? Tu veșnic nu vei mai putea arăta împotrivire puterii Mele; nimic nu ți se va mai îngădui! Deci spune, ce vei face tu? Vrei tu să te ridici sau vrei să cazi? Vezi, sub tine veșnica prăpastie - și uite, aici sunt Eu, un tată al tuturor celor, care Mă iubesc și aici masa Mea! - Alege așadar și decide-te repede! Așa să fie!” Spune Satan: "Doamne, eu Te cunosc, cunosc puterea Ta și îngrozitoarea mea neputință față de puterea Ta nemărginită și veșnică. Dar tocmai de aceea, eu văd toate acestea numai foarte limpede în tot adâncul adâncurilor și simt neputința mea în profunzime, eu și consider ca triumf al mândriei mele, eu pot să mi te împotrivesc, da, eu pot să împotrivesc veșnic Ție! Și eu accept și faptul că, nu rămâne nici un mijloc pe din afară a toată puterea Ta,-mi îndupleci simțul meu, învingi peste voința mea - în afară de distrugerea mea completă, pe care tu însă nu o vei putea considera veșnic niciodată ca o victorie asupra mea! Pentru că o victorie a vieții spirituale nu se bazează niciodată pe distrugerea de tot posibilă a părții opuse nesfârșit mai slabe, ci în cea mai înțeleaptă convingere a ceea, ce permite într-un mod necesar deplina libertate a celor două părți. Această convingere însă își are baza în presupunerea liber intenționată a contrariului. Acest contrariu sunt însă eu, care niciodată nu vreau să accept, ce vrei Tu pe drept. Și chiar dacă eu aș accepta-o, eu totuși nu vreau să o fac, pentru a-ți arăta Ție, în afară de voința Ta mai există și o alta, pe care toată atotputernicia Ta veșnică n-o poată îndupleca niciodată, atâta timp cât Tu mă lași să fiu! Pentru că uite, este ceva ușor, fii liber după voința Ta. Dar să cunoști veșnica atotputernicie a Ta și mânia Ta și în propria amețeală, renunțând la toată fericirea, în cel mai mare chin, totuși să împotrivesc Ție, spiritului atotputernic - vezi, aceasta este mai mare decât toate măririle, pe care le va putea vedea veșnic vreodată pe undeva ochiul Tău atotvăzător! Și uite, acesta și este motivul pentru continuă mea neascultare împotriva Ta. În această neascultare văd eu cel mai mare triumf al neputinței mele împotriva atotputerniciei Tale de aceea, eu rămân într-o asemenea neputință tot timpul învingătorul de bună voie a atotputerniciei, înțelepciunii și dragostei Tale, precum și a mâniei Tale și Tu nu mă poți înfrânge cu toată puterea, atotputernicia, dragostea, înțelepciunea, judecata și mânia Ta! fii un Mihail nu este o artă, fii un Gabriel nu este o greutate, un Uriel un lucru ușor, un serafim, un heruvim o joacă cerească. Dar să fii un lucifer, primul, cel mai mare spirit după Tine, bine știind, ce nesfârșită fericire acordă nesfârșita Ta iubire și pe lângă aceastea, însă și faptul despre chinul în creștere continuă din cauza judecății Tale de mânie! Pe lângă aceasta, însă, totuși neprețuind toată fericirea ca și tot chinul veșnic,-ți arat Ție împotrivirea veșnică și de nezdruncinat din propria neputință bine conștientizată, fără a avea nici cea mai slabă perspectivă,știg vreodată ceva din aceasta, ci numai veșnic și nesfârșit să pierd! Uite, această neputincioasă mărire a voinței a unei ființe create este nesfârșit mai mare decât toată mărirea Dumnezeirii Tale! Și această conștientizare mă face mai fericit în cel mai mare chin al meu, decât ai fost Tu vreodată împreună cu toate ființele și îngerii Tăi! De aceea nu mă mai întreba, cât de mult timp mă voi mai împotrivi Ție. Răspunsul meu va fi totdeauna același: Veșnic, veșnic, veșnic! Dumnezeu nu mă va supune niciodată!” Spun Eu: "O tu spirit orb și întunecat, cât de mare este totuși moartea ta, în care tu ai menționat că îmi vei putea arăta împotrivire! Tu ai o bucurie în nebunia ta și nu iei în considerare, fiecare libertate adevărată și falsă, ca cea socotită de tine, trebuie să fie la sfârșit cu toate acestea supusă voinței Mele. Oare cine a ținut vreodată sfat cu Mine și cine a pătruns căile Mele? Știi tu deci într-adevăr, dacă aceasta nu este voința Mea secretă, tu trebuie să fii tocmai așa, cum ești tu?! Știi tu, dacă Eu nu Te-am stabilit deja de la începuturi spre cădere?! Poate cumva lucrarea să-i impună vreodată celui care a făcut-o, când și pentru ce el s-o înfăptuiască? Un turnător în bronz alcătuiește un tighel mare de topit dintr-o substanță rezistentă la foc. Acestea ajung atunci într-un foc imens și în ele fierbe atunci minereul tare. Și atunci când a fiert îndeajuns, acesta curge ca o apă și maistrul îl lasă curgă în forme diferite de uz. Atunci când minereul a fost turnat în forme, acestea sunt răcite și nu vor mai fi băgate în foc. Tighelul rămâne însă în foc, ca în el să fie topit alt minereu. El nu va mai fi răcit mai înainte, decât atunci când nu mai este de folos, unde el va fi și aruncat la gunoi pentru totdeauna, ca o materie arsă și pentru nimic folositoare. Nu sunt eu oare un maistru al tuturor lucrărilor al lucrărilor? Pentru că Eu sunt acela și îmi înfăptuiesc uneltele, așa cum Eu am nevoie și vreau să le am - spune, poți tu atunci să Mi te împotrivesti? Sau poți tu să numești aceasta o împotrivire, dacă tu ești așa, cum ești tu și nu poți fi altfel decât numai așa, cum Eu vreau la sfârșit?! Eu însă nu sunt un turnător în bronz dur, ci un învățător plin de dragoste, așa încât eu vreau să scot și tighelele Mele din focul îndelungat, dacă ele doresc aceasta și vor să intre în ordinea făpturilor Mele libere. Dacă, însă, ele nu vor aceasta și le face mai multă plăcere, rămână tighelele Mele veșnice, atunci și asta îmi este potrivit, fiindcă Eu nu mai trebuie să-Mi fac unele noi. Dacă rămân ele însă tighele, atunci ele sunt așa, cum trebuie să fie ele și imposibil, cum vor ele să fie. Pentru că o unealtă nu poate fi altfel, decât cum Eu o modelez și vreau să o am. De aceea și este presupusa ta împotrivire, la care tu ai bucuria ta, nimic altceva decât o himeră, trăgându-se din marea ta orbire. Pentru că atât de puțin cum poate să-i spună o oală oalarului: „Eu sunt așa cum vreau eu!”, în timp ce totuși olarul o întoarce și o înfăptuiește, cum vrea el - tot așa de puțin poți tu să-Mi spui Mie, tu ai fi, cum ai vrea tu, în timp ce tu doar trebuie numai să fii, cum și ce ești tu, așa cum Eu o vreau! Eu îți dau numai, fiind însuși veșnica iubire, îți dau ție pe lângă judecată și multă libertate însuflețită, conform căruia tu poți să simți starea ta plină de chin, o și înțelegi și să poți s-o schimbi, dacă dorești. Dacă însă nu vrei aceasta, atunci rămâne, cum și ce ești tu - dar nu, fiindcă tu vrei să fie astfel, ci pentru că eu vreau așa! Însă, dacă vrei să-ți îmbunătățești destinul, atunci Eu vreau să pun în locul tău o altă unealtă, care îmi este Mie de folos și este cam în felul tău! - Spune acum, ce vrei tu! Mie îmi este tot una, dacă ramâi tu, cum și ce ești tu - sau dacă Eu, cum am spus, pun în locul tău o altă unealtă!” - La acest punct rămâne Satan foarte incremenit și nu știe, ce să spună. Aderenții săi în număr mare striga însă: "O Doamne, dacă așa este, oh, atunci eliberează-ne din chinul nostru vechi și pune în locul nostru unelte noi și folosibile! Pentru că noi am gustat mizeria îndeajuns și am devenit deja foarte putreziți din cauza focului. De aceea milostivește-te de noi și preschimbă-ne, o Doamne, după bunătatea Ta, după dragostea Ta!” Atunci când Satan aude așa ceva de la aderenții săi, devine el înfuriat și zbeară și țipă: "Nu vreți să fiți părtași la mărirea mea?! Astfel, eu nici nu rămân, ce vrea Dumnezeu, ci ce vreau eu să fiu! Fiți de acord cu mine!” Strigă aderența sa: "Nebunule, ce poți tu să vrei, ce n-a vrut Dumnezeu! Nu este voința ta, cât se poate de liberă, voința lui Dumnezeu? Sau vrei tu, ce vrei tu, căci tu totuși nu poți vrea nimic din tine, ci numai voința lui Dumnezeu din tine, care singura totdeauna și veșnic va rămâne judecătorul tău de neânvins! tu, cum ești judecat; pe noi însă ne-a cuprins acum milostivirea lui Dumnezeu și nu ne mai da drumul! De aceea și facem noi după judecata noastră mai bună!” Spun Eu: "Atunci înviați, voi mizerabililor și destinul vostru va fi unul liber! Tu unul rămâi însă, dacă tu vrei, ce ești tu! Așadar, orice ai vrea să faci tu, nu este voința ta, ci voința Mea Dumezeiasca - și voința ta în tine este veșnic o judecată din Mine în tine! Eu îți mai dau însă la această învățătură mărginită, mare și adâncă un răstimp de gândire, în care tu poți desigur cugeta la ce și cum ești tu! Dacă vrei tu să-ți fie destinul îmbunătățit, atunci așa se va întâmpla. Dacă însă nu vrei aceasta, atunci tu vei rămâne atâta timp ceea ce ești tu acum, până ce ultimul prizonier al creației actuale va răsări prin ispita cărnii! - Însă, ce să va întâmpla atunci cu tine, știu numai Eu singur și nimeni altul în infinit, decât numai Eu!” La aceste cuvinte scoate Satan un urlet imens și se grăbește să iasă pe ușă afară. Aderenții lui, însă, aruncă de la ei carapacele lui de balaur și se află deodată aici o mie de suflete arătând foarte mizerabil și fiind goi în totalitate și se roagă pentru vindecarea și atenuare durerii lor mari. Eu însă îl strig acum iarăși pe Martin al nostru, pe Borem și pe Chorel și le poruncesc să ducă acești săraci într-o baie răcoritoare. Cei trei fac imediat, precum le-Am poruncit lor și acei o mie de mizerabili găsesc alintare în baie. ----------------------------------- Hoper 12.10.2018, 04:24 Capitolul 120 ----------------------------------- Capitolul 120 Trezirea lui Chanchah dintr-o stare asemănătoare cu cea a visului - Explicația Domnului despre marile întâmplări și despre Sine Insuși Intre timp, însă, se trezește Chanchah ca dintr-un somn alături de Mine și își amintește de toate ce s-au întimplat în fața ochilor ei numai ca un vis însuflețit. Ea începe imediat,-Mi povesteasca toate cu de-amanuntul, ce a visat ea atunci. După ce ea a sfârșit cu povestirea ei, întreabă, dacă este ceva adevărat la un asemenea vis al ei. Eu însă îi spun ei: "Chanchah, n-ai văzut tu înainte de aceasta, cum Borem și Martin ar fi trebuit să-l aducă aici pe balaurul foarte îngrozitor și în lanțuri și cât de mult s-a împotrivit acela puterii lor? Și cum Eu, atunci când Martin M-a chemat în ajutor cu acordul potrivit al lui Borem, l-am azvârlit într-un moment pe balaur încoace la picioarele noastre cu puterea voinței Mele? Tu doar ai văzut totuși aceasta cu ochii deschiși încă de tot!” Spune Chanchah: "Da, tu minunatule, aceasta am văzut-o desigur încă. Dar atunci când balaurul s-a aflat prea aproape de noi, m-a cuprins o îngrozire prea puternică, eu am căzut de aceea într-un fel de somn al fricii și am văzut numai ca într-un vis întâmplările de după ceea cu acest monstru. Aproximativ așa, cum am și ajuns eu acuși după sosirea mea în această lume într-o stare asemănătoare, în care eu m-am întâlnit cu Chorel și a trebuit să fac față unei lupte îngrozitoare. Și după ce eu m-am trezit din acea stare, mi s-a părut atunci totul că aici precum un vis greu. Ceea ce văd eu în conștiență deplină și trează, pe acestea le pot înțelege desigur, atât de mult cât ajunge puterea mea mică de recunoaștere. Însă, în ceea ce privește această stare asemănătoare cu cea a visului, asta se află prea departe de cercul de recunoaștere al sufletului meu. Eu nu pot face nimic decât numai să adresez ție, fiindcă eu am despre tine convingerea vie, tu singur ești cel mai puternic și cel mai înțelept al întregii case acesteia mari! O explică-mi de aceea aceasta enigmă! În această situație te-ai purtat și ai vorbit ca veșnic sfântul Lama însuși. Dar fiindcă eu sunt iarăși trează, nu observ încă la tine chiar nici cea mai mică schimbare a înfățișării tale, mie bine cunoscute. Tu poți de aceea să fi tot așa de bine un mesager al lui Lama înzestrat cu toată puterea, precum, în spatele măștii drepte, poți fi și Lama însuși! Atât de mult și nu mai departe pot eu să judec aceasta stare; lucrurile următoare și mai corecte aștept eu însă de la tine, tu singură dragoste a mea! O nu ezita, adapi imima mea cu plinătatea înțelepciunii tale!” Spun Eu: "Chanchah, unde este acum balaurul și unde aderenții săi? Uite, tu te miri acum dintr-o dată și spui în inima ta: „La Lama, cel mai sfânt! Niciunde nu se mai poate vedea monstrul! Și aderenții săi - și Borem, Martin și Chorel - unde sunt ei?” Eu îți spun însă: Vezi, puterea Mea l-a alungat pe acela unul pe ușa afară atât de repede, cum poate zbura cel mai rapid gând. Și ea i-a poruncit, intre în porcii pământului, ca aceea să devină înfuriați, într-o asemenea furie dominantă fugă în munții egoismului deplin și să se arunce în sfârșit acolo în marea amăgirii întunecate și să se înnece în aceea! Aderanța sa veche i-am luat-o însă prin puterea cuvântului și am trimis-o prin acei trei absenți în baia recunoașterii de sine, a smereniei și a îndreptării rezultate din acestea. Totul, ce fac însă, aici, ca și pretutindeni, fac în totalitate prin propria putere. Nu există nici o putere nici peste Mine, nici sub Mine, care Mi-ar putea porunci și spune: „Fă acum aceea sau cealaltă!”, ci ceea ce fac Eu, fac Eu singur - fără poruncă altuia. Dacă însă spun Eu cuiva: „Fă tu aceea și tu cealaltă“, atunci nu poate nimeni să se împotrivească puterii voinței Mele! O Chanchah, dacă tu vezi acestea foarte ușor din faptele Mele și ai putut-o vedea deja de mult, cum poți să mai întrebi tu atunci, dacă Eu sunt un mesager de-al lui Lama sau la sfârșit cumva Lama însuși! Simplitatea aparenței Mele de din afară nu trebuie să te încurce, pentru că uite, Lama nu are nevoie niciodată strălucească în afară ca regii lumii, ci numai prin singura dragoste a Sa de Tată, prin înțelepciunea și puterea din inimile copilașilor Săi! Eu însă strălucesc în inima ta deja de mult peste măsură; oare cum n-ai fost tu în stare să recunoști?! Vezi, tu Chanchah a Mea, tu fiica Mea, Eu doar sunt Tatăl tău, Lama al tău și în afară de Mine nu mai există niciunde altul! Dar tu nu trebuie să te îngrozesti de aceea; pentru că uite, așa cum sunt Eu, tot așa sunt Eu veșnic același încontinuu neschimbat. Și Eu nu vreau ca toți copilașii Mei să recunoască și să vadă ca fiind Dumnezeul lor, ci tot timpul numai ca Tatăl lor plin de dragoste, iubeasca și să adore! Nu te teme de Mine, fiindcă tu Mă recunoști acum! Pentru că tu nu vei găsi veșnic nici o schimbare la Mine, în afară de faptul că tu vei savura mai departe toate comorile nesfârșite ale dragostei Mele de Tată în abundență în continuă creștere fără măsură și scop. - Ești tu așadar mulțumită cu această explicație a ființei Mele?” ----------------------------------- Hoper 29.10.2018, 04:12 Capitolul 121 ----------------------------------- Capitolul 121 Marea fericire și dragoste a lui Chanchah pentru recunoscutul Lama Dragoste și înțelepciune - Domnul caTata și frate Chanchah se scufundă acum la picioarele Mele și plânge și suspină de mare bucurie și fericire. Eu însă o încurajez și ea se ridică așadar în picioare și se uite la Mine din cap până în picioare cu ochi mari și fericiți și nu mai poate să se uită îndeajuns la Mine. Acum vorbește inima ei: (Chanchah)” Tu, tu, tu ești deci! Tu ești atotputernicul și sfântul Lama! Tu cel veșnic! - Tu ai creat pământul, soarele și toate nenumăratele stele, marea imensă, o oștire nenumărate de animale în apă, pe pământ și în aer, Tu ne-ai făcut pe noi oamenii? ! O Lama, Lama, tu mare și sfânt Lama! Cine Te poate slăvi, mări și diviniza îndeajuns! Care inima este vrednică, aibă voie să Te iubeasca pe Tine, Tu cel mai sfânt? ! Dar, o Lama, vrednic sau nevrednic, care inima nu Te poate iubi, dacă ochiul lui Te vede și simțul lui Te recunoaște! De aceea iartă-Mă pe mine nevrednica, eu am îndrăznit, pe Tine, o Tu sfântule, te iubesc! Dar ce poate săraca Chanchah pentru faptul că inima ei este mai puternică decât mintea ei? O Lama, Lama! Uite, eu recunosc acum bine nimicnicia mea față de nesfârșita putere a Ta; dar inima mea te iubește acum cu atât mai mult! Tu doar nu vrei să Te înfurii pe Mine, eu trebuie acum să te iubesc numai necuprins de mult! O Lama, întărește-mi inima, căci altfel ea nu mai poate suporta dragostea prea puternică pentru Tine! O Lama, Lama, eu mă topesc de dragoste!” Cu aceste cuvinte se scufundă Chanchah iarăși jos în fața Mea și plânge și suspină de dragoste. Vorbesc Eu:” O Chanchah, dragostea ta este prea mare și inima ta o perlă prea minunată. Dar uite, tu trebuie să te îmbărbătezi și să nu te aprinzi peste puterea ta de o prea măreață înfocare, căci altfel n-ai putea suporta mai departe prezența Mea - ceea ce ar duce nu puțin în eroare fericirea ta! Privește aici lângă tine la Gella și uită-te la Martin, Borem și la Chorel: Aceștia Mă cunosc deja de un timp îndelungat și sunt și ei de asemenea plini de dragoste pentru Mine. Dar ei Mă pot suporta și pot face și savura de aceea toate, ce Eu le poruncesc și le dau. Dacă ar fi ei, însă, în starea ta, atunci nici ei n-ar putea face și savura nimic, cum nici tu nu ai putea acum face nimic și savura lucruri mai mărețe, deoarece dragostea ta prea puternică necesită prea tare toate puterile tale! Eu îți spun însă ție, tu Chanchah a Mea îndrăgită, aceasta nu cumva de aceea, nu Mi-ar fi drăgăstoasă dragostea ta prea mare. Pentru că Eu doar Ți-am spus deja adesea, cât de nespus de dragă îmi ești tu și îți mai spun, adaugând: Pe Mine nu Mă poate iubi cineva îndeajuns! - ; dar aceasta este însă bine de reținut la cea mai mare dragoste posibilă, dragostea nu are voie să fie fără înțelepciune, dacă ea vrea să aducă fericirea a toată fericirea! Pentru că dragostea curată este un foc mistuitor! Pentru că ea este un foc din temelie, nu poate fi mânată prin nimic din nici o parte decât numai printr-o măsura corespunzătoare de înțelepciune. De aceea trebuie și tu să-ți potrivesti dragostea față de Mine printr-o măsură potrivită de înțelepciune, dacă tu vrei să savurezi fericirea potrivită și dragostea potrivită! Nu Mă considera încontinuu, ca fiind cea mai înaltă și atotputernică ființă dumnezeiască, față de care nimeni nu se poate apropia și să trăiască. Ci privește-Mă, ca fiind Tatăl tău cel mai bun și singurul adevărat, ba chiar, în omenia Mea, ca un frate al tău! Atunci tu Mă vei putea suporta ușor ca orice alt mântuit. Tu vei putea fi într-un mod constant în jurul Meu și vei putea împărtăși toată fericirea cu cei mai fericiți, care și ei sunt tot timpul la Mine precum tu acum. Numai că ei au din prunca mea tot timpul mâinile la lucru în toate spațiile nenumărate a întregii nesfârșitei creații, cu aceasta, însă, fiind totuși atât de aproape de Mine, cum ești tu acum și cum vei fi veșnic! - Ințelegi tu, fiica Mea cea mai dragă, ce Ți-am spus ție acum?” ----------------------------------- Hoper 29.10.2018, 04:23 Capitolul 122 ----------------------------------- Capitolul 122 O declarație de dragoste cerească - Victoria iubirii Bucuria lui Gella din pricina lui Chanchah Spune Chanchah:” O Lama, O Lama! Unde este inima care te recunoaște și poată încă ia măsura în văpaia dragostei pentru Tine, Tu cel mai sfânt din veșnicie! Vezi, dacă avea atâtea inimi, cum sunt stelele pe cer, nisipul mării sau iarba pe pământ și dacă ar fi fiecare inimă un soare de cea mai înaltă văpaie pentru Tine, - așa ar fi toate văpăile de dragoste ale tuturor inimilor pentru Tine, o Tu cel mai afânt Lama al meu, cu toate acestea ca cea mai rece picăturaăde rouă față de o mare în fierbere! Pentru că Tu veșnic nu mai poți fi iubit prea mult, fiindcă Tu însuși ești totuși cea mai mare și măreață iubire! Eu știu desigur, tu, o Lama, ești un tată, ba chiar un frate al ființelor Tale create, fiindcă Tu vrei să fii astfel. Dar care inimă poate să Te țină ca un tată și frate și să cu toate acestea să nu-și amintească tot timpul, Tatăl, Fratele, este și acela - ah, Lama (Dumnezeul) veșnic cel mai sfânt, mare și atotputernic? ! De aceea eu doar trebuie să Te iubesc, fiindcă eu nu pot altfel, decât să te iubesc numai foarte nesfârșit de veșnic și deasupra tuturor! Și nici o înțelepciune nu poate potoli dragostea inimii mele! Oh, dacă eu aș avea o mie de vieți și mi-ar spune înțelepciunea: „Chanchah, toate aceste o mie de vieți le vei pierde, dacă tu nu-ți cumpătezi cu înțelepciune dragostea ta pentru Lama!” - atunci ar replica inima mea către înțelepciune: „Oh, care fericire poate să se asemene ție, pierzi o mie de vieți în dragoste pentru Tine, o Lama!”, ceea ce este cu siguranță imposibil. Pentru că, cum ar putea cineva să piardă vreodată viața sa, care te iubește pe tine peste toate ca cea mai înaltă viață a tuturor vieților! De aceea Te voi iubi numai încă mai mult și nici o înțelepciune nu va fi vreodată în stare să cumpăteze inima mea în dragostea pentru Tine, Tu Lama al meu! Numai dacă Tu, o sfântule, vrei s-o interzici și să o distrugi de tot, atunci firește că săraca Chanchah nu Te va mai putea iubi. Dar, o Lama, o Tată, aceasta tu doar totuși nu vrei să-i faci lui Chanchah?” Vorbesc Eu:” Cea mai dragă a Mea fiică! Adevărat, Eu îți spun: Cine Mă iubește ca tine, acela este una cu Mine și nu are numai o singură viață, ci nenumărate vieți în sine! Cum ar putea acela să piară? De aceea iubește-Mă pe Mine numai din toate puterile tale și nu te înspăimânta de nimic. Dragostea ta pentru Mine îți va da și înțelepciune și aceea va mări și mai mult inima ta, ca tu să poți iubi din ce în ce mai puternic. Acum, însă, vino la pieptul Meu și da-i drumul iubirii tale!” La aceste cuvinte strigă Chanchah plină de încântare și se aruncă la pieptul Meu aproape ca inconștientă. Gella plânge și ea de bucurie, Chanchah M-a recunoscut și spune, suspinând:” O tu fericită! Cât de fericit trebuie să fie, inhalezi la acest piept curentele nesfârșite a dragostei veșnice și Dumnezeiască! Ah, ce aer trebuie să fie acolo - te adapi la acel început, din care toate nenumăratele ființe, îngeri, sori, lumi, oameni, animale și plante își adapă existența, viața și totul al lor! O cea mai înaltă bucurie, fericire și mântuire! O Chanchah, cât de mare trebuie să fie desfătarea, în care tu plutești în deplinătate! Care înger are poate o măsură, pentru a o măsura! Dar ce gândești tu așadar, inima mea - ești doar și tu în marea și vizibila apropiere a Aceluia, Care este sfânt, prea sfânt! De aceea fii tăcută, inima mea; Domnul îi dă doar fiecăruia după măsura dreaptă a dragostei și înțelepciunii sale! De aceea nu te gândi la cea mai înaltă măsura de fericire, care i se împărtășește acum acestei chinezoaice deosebite, ci gândește-te, cât de nesfârșit de fericită ești tu însuți, acum!” ----------------------------------- Hoper 29.10.2018, 07:34 Capitolul 123 ----------------------------------- Capitolul 123 Trezirea spirituală a celorlalți chinezi și a călugărilor Maicile geloase și umilirea lor În timp ce Gella face asemenea remarci lăudabile pentru sine, vin toți acei chinezi la noi. Unul dintre ei spune: (Un chinez) "Tu însărcinat incontestabil al lui Dumnezeu, spune-ne nouă totuși din marea înțelepciune a Ta nouă bine conștientă, care este de fapt motivul, Chancha a noastră se ține așa de tare de Tine? Ea doar are o asemenea iubire pentru Tine, probabil nici un om nu ar putea avea una mai mare pentru Lama, dacă acela - dacă ar fi posibi - ar și sta vizibil în fața lui!" Vorbesc Eu: "Aveți numai răbdare, Chanchah vă va face în scurt timp totul cunoscut, ce voi vreți aici să știți! Acum, însă, nu cercetați mai departe, ci lăsați inima voastră treacă în fața minții voastre, căci așa voi veți avea desigur să mergeți pe drumul cel mai sigur și cel mai scurt!" Spune la aceasta iarăși unul dintre aceia: “Aceasta este probabil foarte bine și cinstit și noi sperăm și aceasta de la ea. Dar va putea ea să ne și spună, ce însemnătate a avut acel monstru, pe care l-ai trimis mai înainte atât de dintr-o dată spre ușa, după ce i-a făcut bunului Martin tot felul de vedenii de stafii, ba chiar s-a transformat într-o ființă femeiască încântătoare, pentru a-l prinde în plasă pe săracul Martin? N-a fost acesta întrucâtva un trimis al lui Ahriman sau chiar Ahriman însuși?" Spun Eu: "Și aceasta va spune Chanchah. De aceea mergeți numai iarăși înapoi la locurile voastre și așteptați acolo în toată bucuria o asemenea destăinuire. Așa să fie!" La aceste cuvinte se duc toți chinezii înapoi și fac, ceea ce eu le-am ordonat. Dar și mai mulți dintre călugări pășesc acum în fața și Mă întreabă întrebări asemănătoare. Și lor li se spune, se odihnească numai puțin, ca ei să fie întăriți îndeajuns pentru destăinuirea următoare. După aceasta ei pășesc înapoi și așteaptă în toată răbdarea și bucuria. Dar puține maici formează un club și șoptesc unele către celelalte: "Noi aproape am crezut, în urma unor aluzii ale sorei noastre, care se numește așadar Gella, acest prieten al chinezilor, care a putut să-l întâmpine așa de puternic pe balaur împreună cu aderența sa, ar fi ori arhanghelul Mihail sau poate chiar Iisus, Domnul, Insuși. Dar judecând după acelea, ce face el cu bineînțeles mult mai frumoasa chinezoaica, decât suntem noi, cum el o îndrăgește și o alintă, totul este acum deja dat gata, doar nu poate să fie acesta Mihail și încă mult mai puțin Domnul Iisus! Eu aș zice chiar că este un mare păcat, gândești numai, Mihail și Domnul Iisus ar fi așa de slabi, de parcă ar putea El - și încă pe deasupra cu o păgână! - facă un asemenea joc îndrăgostit. Această Gretele proastă încă nici nu se jenează în față noastră nici foarte puțin! Nu, cum ea caută în pieptul său; ce pisică îndrăgostită trebuie să fie aceasta! Dacă el ar fi Mihail sau Domnul Iisus, ar fi venit el doar și la noi creștinele, care doar avem totuși o întâietate incontestabilă în fața păgânilor. Dar fiindcă el o slăvește continuu numai pe această chienzoiacă, pe noi lăsându-ne însă aproape în totalitate în afara atentiei, așa că ar fi la el mai ales cu calitatea de a fi Iisus o problemă destul de tare controversată! - Este numai o prostie din partea sorei noastre Gella, cum poate și ea să stea acolo, de parcă și ea ar vrea să-i cadă la pieptul lui. Mine face ea în orice caz de o asemenea natură!" Spun Eu Gellei: "Fiica Mea, uite, aici lângă Chanchah este și pentru tine un locșor! Vino și tu aici și dă-ți drumul iubirii tale!" Gella îmi pică imediat la piept și este plină de fericire. Dar clubistele spun: "Nu - aici avem iarăși problemă! Așa precum noi ne-am închipuit, așa și este! Nu, aici nu mai este nimic de spus! Numai dacă domnul casei Martin ar veni acuși înapoi, ca noi să ne putem plânge la el! Aha, acolo vine el deja cu Borem și Chorel!-i mergem numai repede în întâmpinare!" Atunci când Martin vede că toată suita în număr mare de femei îi vine în întâmpinare și înțelege el imediat, unde este hiba lor. El merge prietenos înspre ele și spune: (Episcopul Martin) "Știu deja, știu deja, ce vă supără! Mergeți numai iarăși înapoi la locurile voastre, fiindcă pentru asemenea plângeri eu nu am urechi! Numai aceasta memorați bine și puternic: Cine vrea dragoste, acela trebuie mai întâi să iubească; pentru că dragostea nu se lasăștigată prin nimic decât numai iarăși prin dragoste! De aceea iubiți-l și voi pe Domnul ca acele două, căci astfel veți câștiga și voi pieptul Său! Înțelegeți voi acestea?" Spun acele multe femei de mănăstire: "Ah, dragă domn al acestei case, cum am putea face noi un astfel de lucru? Nu înțelegi tu în sfârșit, noi suntem creștinele cele mai de nezdruncinat? Acea favorită, însă, este o păgână. Gella, însă, a fost oricum de dinainte deja de un om foarte ușuratic, de aceea ea și a fost pe pământ plină de tot felul de tentații ale diavolului. Ea nici nu va ezita de aceea, unde și cum s-ar potrivi, aici, în casa ta cerească, împrumute o ureche și o inimă voitoare unor asemenea tentații. Acel bărbat pe care l-am socotit noi toate deja ca fiind Domnul Iisus sau cel puțin Mihail, va fi desigur și el un spirit, care se află cu mult mai prejos. Căci altfel, el totuși nu s-ar încurca cu siguranță cu acele două persoane ușoare într-un mod așa de intim! De aceea - “ Aici intervine Martin și spune: "E bine, dragele mele! Eu am crezut, voi toate ați fii deja curate, fiindcă ați fost totuși deja bine curățate și după aceea spălate. Acum, însă, iasă din voi la iveală o rugină și murdărie ascunsă și veche! De aceea trebuie ca voi să megeți totuși încă o dată într-o baie foarte curățătoare, înainte ca voi să fiți vrednice, apropiați de acel sfânt!" Strigă maicile: "Ce spui tu, noi - baie? ! Și tu ești un necurat, de aceea se plimbă diavolul la tine cum îl taie capul! Sau oare n-am văzut spre îngrozirea noastră cea mai mare, cum tu, cu ceva timp înainte, ai vrut să-i dai frumoasei diavolițe un sărut, dacă ea nu te-ar fi împins înapoi! Dacă aceasta continuă astfel, va fi acuși destul de limpede, în a cărui mâini ne aflăm aici în această casă!" Spune Martin foarte liniștit: "Da, da - numai în baie cu voi! îmbăiați, numai să îmbăiati! Acolo în spatele acelui perete alb înnoată acum o mie de peștișori foarte rari și fac baie; acolo mai este și pentru voi loc! De aceea mergeți numai frumos și binevoitor acolo și faceți companie cu acei oaspeți de baie, căci altfel - -!" Maicile strigă pline de furie și se duc înapoi la locurile lor de adineaori. ----------------------------------- Hoper 29.10.2018, 07:39 Capitolul 124 ----------------------------------- Capitolul 124 Invățături pentru mântuirea sufletului - metode narturiste și spirituale de însănătoșire - Crize ale spiriturilor chinezilor - Despre esența geloziei Martin însă se duce cu Borem și Chorel la Domnul, ceea ce înseamnă la Mine. El vrea să-Mi arate Mie că acei o mie de îmbăiați din aderența balaurului, pentru că le merge acum mai bine, se preschimbă în tot felul de înfățișări și devin foarte neastâmpărați, așa încât nici Borem nu mai înțelege nimic, ce să se întâmple cu ei mai departe. Le spun Eu celor trei: "Acei o mie sunt în baie, acolo sunt ei bine în siguranță. Pentru că ei nu văd aceasta locuință, ci numai lumea răutății lor interioare. Aceasta devine din ce în ce mai aptă și prin aceasta vizibilă din exterior. Acesta este deja un semn bun! Lăsați de aceea pe cei o mie, ei vor fi conduși pe drumul cel bun! Dar acolo stau peste trei sute de femei. Ele sunt stăpânite de o mare invidie și suferă mult în inimile lor, așa de tare că nu Mă recunosc. Mergeți acolo și învățați-le ce este drept; dar cu baia să nu le mai ameninți frate Martin, dacă vrei să-i aduci pe cei săraci la Mine! Vezi tu, gelozia este un puiet al dragostei și aceasta o acoperă! Dacă devine puietul mai puternic decât dragostea din pomul vieții, distruge în consecință tot pomul. Dacă se dorește să rămână tot pomul în viață și să fie întărit, trebuie să se caute mijloacele drepte, pentru a curăța pomul de astfel de intruși. Dar dacă agiți mai mult, decât sunt deja, astfel de ființe geloase prin amenințări, crești mai mult puieții de pe copacul vieții, așa ca să crească repede și să distrugă de tot copacul. De aceea trebuie să actionezi așa pe viitor, dacă vei avea de-a face cu spirite geloase: privește tot timpul gelozia ca un rod al dragostei și gândește-te: unde este gelozie acolo este și dragoste! Amelioreaz-o pe aceasta prin dragoste, așa vei crește din gelozie curând o dragoste fierbinte! Eu va spun, unde nu se arată nici o gelozie, acolo nu este nici o dragoste! Sau ați văzut voi vreodată pe pământ, pe suprafețe neroditoare, pe brazi, pe molizi și pe mii de pomi neroditori cum cresc plante intruse? Cu siguranță nu ați văzut așa ceva, dar în schimb cât se poate de des pe prețiosi pomi de fructe. Așa este și aici și în special cu acele femei. Ele au foarte multă dragoste, ca un prețios pom de fructe care are mult suc. Căutați însă îndepărtați ceea ce este în plus în inimile lor prin dragoste și veți primi un miracol de dragoste roditoare! Mergeți de aceea și faceți ceea ce v-am spus, așa veți face un lucru bun pentru inima Mea!” ----------------------------------- Hoper 29.10.2018, 07:50 Capitolul 125 ----------------------------------- Capitolul 125 Borem și maicile bolnave de inimă Cei trei merg acum cu chipurile prietenoase spre săracele femei. Când ajung la ele, preia Borem cuvântul și spune: (Borem) “Dragi surori, ascultați-mă cu răbdare! Eu vreau să dau la fiecare un drept bun, căci eu știu, inima voastră suferă. Și eu știu, acest frate, la care ați căutat mai înainte dreptul vostru, v-a respins cât se poate de dur. Atunci nu am putut să-l întrerup pe stăpânul casei, fiind și eu un invitat, deoarece fiecare este primul stăpân al casei sale. Dar acum mi-a dat dreptul stăpânul tuturor proprietarilor de casă,-mi exercit și eu, ca invitat, dreptul de dragoste. Așa vreau și voi face după puterile mele și cu toate mijloacele să procur o bună dreptate și să repar totul în numele Domnului, tot ce va apasă și ce vi-a jignit inima. Sunteți voi, surorile mele dragi, mulțumite cu aceasta?" Vorbesc femeile ca dintr-o gură: “O da, drag și bun prieten! Intr-adevăr, tu ești așa un adevărat prieten de-al lui Dumnezeu; de la tine vrem să acceptăm totul! Tu ne vrei binele și recunoști suferințele din inimile noastre. Dar cu acest Martin nu mai vrem să avem de-a face nimic. Căci în loc să recunoască disperarea noastră, ne alinte, ne învețe și să ne arate adevărul, dacă am fi fost pe un drum greșit, ne-a trimis imediat în iad și spre baia diavolilor. Aceasta a fost foarte neceresc din partea lui, care este un purtător al cerului sau cel puțin vrea să fie. De aceea am prefera, dacă s-ar retrage, nu ne mai sfidăm la înfățișarea lui." Vorbește Borem: “Dragi surori, lăsați totul deoparte și totul în seama mea. Eu voi repara totul! Vedeți, fratele nostru Martin nu este un duh rău, ci este ca mine, unul bun din Domnul. Noi am avut mult de lucru și din păcate cât se poate de multă supărare cu alte spirite mai grave, care sunt acum în baie. Când aproape ne-a depășit acea problemă, am mers la acel atotputernic prieten pentru a primi sfaturi de la El, ne-ați întâmpinat voi. Și bineînțeles, Martin care își iese repede din fire, v-a primit puțin cam dur, dar aceasta, cum spuneam, este de iertat. De aceea cred eu, îl veți ierta mai ușor, pentru că este plin de dragoste și are o bucurie mare, salute pe toți ca noii lui camarazi de casă. Eu cred, veți face ceea, ce aș fi făcut și eu cu siguranță, dacă m-ar fi jignit cineva." Aceasta spun femeile: “Știi tu drag prieten, ceea ce ne spui, facem cu plăcere din toată inima. Dar aceasta îți spunem și pentru rușinea lui Martin: numai din cauza ta o facem și vrem să-i iertăm acel comportament. Pe viitor îl vom ierta cu siguranță mai greu, dacă ne va întâmpina încă o dată cu atâta asprime. El este un bărbat drăguț și este o bucurie să privesti înfățișarea lui frumoasă. Dar la ce folosește înfățișarea, dacă este mai fraged decât un maretate după opt săptămâni de la înflorire? Dacă ne va întâmpina Martin la fel ca tine, va găsi în noi inimi, care cu siguranță nu sunt fără dragoste. Dar în minunata sa tiranie de stăpân al casei va găsi în loc de dragoste, cu totul altceva. Noi suntem acum, Doamne ajută, cu siguranță ceresc de frumoase. Toți bărbații, care sunt prezenți aici în număr mare, s-au uitat la noi cu apreciere, cu toate că aceasta nu ne încântă cu nimic, - căci noi știm, toată frumusețea exterioară este un cadou al Domnului. Dar pentru că, chiar Martin și acel prieten puternic al vostru, nu se uită la noi, unde ar putea găsi ceva de apreciat, este foarte jignitor pentru noi. Acele două surori, în fond, nu sunt mai frumoase decât noi, dar acel prieten le iubește peste toate și se ocupă aproape numai de ele. Noi stăm aici ca niște sărace păcătoase și nu suntem observate de nimeni, deoarece toți și-au mutat privirea spre cei trei. Oare, nu ne jignească așa ceva? Și dacă avem o bănuială măreață în inimile noastre de multă vreme de acel prieten: nu trebuie să se ofilească așa ca și florile pământești, dacă le sustragi toată hrana? Vezi și inima are nevoie de hrană, ca să devină puternică în dragoste. Dar cum să se întărească inimile noastre vreodată în dragoste, dacă în loc de hrană doar post și iar post?" Vorbește Borem: “Da, dragile mele surori, cererea voastră este dreaptă. Aveți puțina răbdare și inimile voastre se vor sătura din belșug! - Voi știți, bunul doctor tratează mai întâi pe cei bolnavi și doar după aceea vine în vizită la cei sănătoși. Tot așa se întâmplă și aici. După ce se vor însănătoși cu totul acele două paciente, va veni acel doctor și la voi. De aceea aveți puțină răbdare și urmați-mă, - eu vă voi arăta vouă ceva foarte minunat!" Vorbesc femeile: “Dragă prieten, de aceasta nu este într-adevăr nevoie. În această enormă sală sunt și așa nenumărat de multe lucruri minunate și nu te poți sătura să le privești! Această minunată podea, care arată exact așa de parcă ar fi alcătuită din toate pietrele prețioase sub forma de panglică în cele mai frumoase culori! Columnele mari și minunate, care susțin galeriile nedescris de frumoase! Cum strălucesc ele, de parcă ar fi făcute din rubinele cele mai strălucitoare, în a căror interior plutesc împrejur mii de stele ca peștișori aurii în apă și formând astfel tot timpul forme de lumină noi și nemaipomenite! Așa că, aici, încă mai există mii peste mii de minunății, pentru care noi nici nu avem un nume să le numim. Pentru că în consecința acestora, sunt aici vizibile un număr atât de mare dintre cele mai minunate lucruri, noi nu simțim nici o necesitate slabă, vedem ceva încă mai minunat și nemaipomenit. Ochii noștri sunt aici pe deplin prevăzuți și nu au nevoie de nimic altceva. Foarte diferit, însă, stau lucrurile în privința inimii noastre! Vezi, acestea sunt încă foarte lăsate pe din afară! Ce folos este, fericești ochiul, dacă la această inimă suferă? Ingrijește-te de aceea mai întâi pentru inimile noastre, căci atunci vor fi ochii noștri mulțumiți cu ceva foarte neânsemnat!" Spune Borem: "Dragi surori, pretenția voastră este foarte potrivită și dreaptă. Dar voi mi-o faceți mai repede cunoscută, decât ați aflat voi despre aceea ce eu vreau să arat vouă! Știți voi așadar, dacă asta nu este mai cu seamă pentru inimile voastre? Știți voi deja de dinainte, din ce constă minunăția, pe care vreau să vi-o arat? Este deci minunăția doar pentru ochi? Nu poate să fie și ceva foarte minunat doar pentru inimă?! Ce este așadar mai mult: ochiul sau inima? Nu poate fi ochiul orb și inima să plutească totuși în toată abundența vieții de dragoste? Care ochi pământesc poate să-l vadă pe Dumnezeu? Vedeți, pentru aceasta este orb fiecare ochi firesc; dar inima și-L poate închipui pe Dumnezeu și poate să-l iubească. Da, ea poate chiar să devină pentru El, Domnul, un templu viu, în care El își face locuința! Deci ce este mai mult: ochiul sau inima?! Dacă așa stau lucrurile, cum puteți voi dragi surori să gândiți, eu vreau să conduc undeva, aici, în împărăția inimii lui Dumnezeu, unde există singur numai pentru ochi lucruri arătând minunate? Eu vă spun vouă: aici totul este destinat numai pentru inimă! Ochiul este însă numai un martor luminos pentru toate acelea, ce se întâmplă în inimă și ce este completat de inimă din inimă. Așa este și minunăția, pe care vreau să vi-o arat, ea nu este pregătită pentru ochii voștri, ci numai pentru inimile voastre. Dar fiindcă aici în împărăția lui Dumnezeu nu este oarbă nici o ființă, ci fiecare are vederea sa - tot așa de puternică ca inima -, așa că este și ochiul tot timpul un martor pentru aceea ce se întâmplă acolo pentru inimă și ce vine din inimă. Și astfel voi veți vedea cu ochii voștri și ceea ce se va întâmpla pentru inimile voastre. De aceea urmați-mă așadar!" După aceste cuvinte ale lui Borem îi urmează toate femeile pe acei trei și anume la ușa, care duce acolo spre câmpiile soarelui. ----------------------------------- Hoper 29.10.2018, 08:05 Capitolul 126 ----------------------------------- Capitolul 126 Gălăgie din partea aderenței balaurului care se înbăiază - Cuvintele linișitoare și de învățătură ale Domnului În timp ce Borem, Martin și Chorel se îndreapta cu acele multe femei spre ușa soarelui, devin foarte neliniștiți cei o mie de oaspeți înbăiați în înbăierea lor conștientă. Ei încep, strige foarte mari hule, așa încât aud deslușit toți călugării curățați și de față și chiar Chanchah și Gella. Cele două își revin acuși din mântuirea lor fericită de dragoste și ascultă așadar mai atente. Chanchah vrea chiar atunci să întrebe, ce înseamnă aceasta, atunci când tocmai o sută de frați călugări vin repede la Mine și Mă roagă puternic, închid gura acestor oaspeți din baie, căci altfel s-ar putea sminti ușor de ei înșiși și cei mai slabi dintre ei. Atunci când acești călugări de-abia au terminat cu rugămintea lor, vin deja încoace și chinezii împreună cu femeile lor multe și părinții călugărițelor și spun: "Tu mesager puternic al lui Dumnezeu, nu auzi tu în sfârșit, cum acea aderență a balaurului din baie vrea acum să-l atace pe Dumnezeu, te atace pe tine și pe noi toți, pentru a ne termina într-un mod foarte rău? Aici, va fi mai departe, foarte greu de stat, dacă acești nenorociți și răi indivizi ai iadului nu i se vor pune capăt de tot intențiilor lor. Ascultă, ce hule urâte iasă din gurile lor! Aceste bestii sunt chiar mai rele decât balaurul însuși care totuși mai înainte a vorbit cu Martin precum și cu tine, părând foarte rezonabil. Pune de acea sfârșit acestei tulburări, și lasă-ne pe toți să mergem afară, ca noi să nu mai auzim mai departe asemenea hule împotriva celui mai sfânt!" Spun Eu."Este desigur foarte potrivit din partea voastră, inimile voastre se umple de scârbă din cauza unui asemenea tumult puternic. Dar, la aceasta, voi trebuie totuși să uitați numai la Mine și nu la voi înșivă, căci altfel vă faceți voi înșivă judecători. Aceasta ar fi atunci mai rău decât toată hula aceea goală a oaspeților acestora de baie firește încă foarte răi! Cine hulește doar, nu mărturisește astfel nimic altceva decât neputința sa. Dacă el ar avea putere, acela ar trece imediat la acțiune și nu ar mai folosi cuvinte zadarnice, care nu sunt nimic decât strigăte goale. Cine este neputincios, vrea să facă totuși așa, de parcă ar avea putere, acela se face un judecător fals și își întinde astfel mâna într-un mod rău în drepturile care i se cuvin doar lui Dumnezeu. El le necinstește pe acestea prin neputința sa, în timp ce totuși numai Dumnezeu singur deține toată puterea și astfel, singurul în drept să judece cauza ordinii veșnic necesare. Vedeți, dragi prieteni și frați, pe voi vă supără așadar sloboda defăimare și hula a acestor oaspeți de baie. Și este potrivit, ca voi aveți pentru asta o mare dezaprobare în inimile voastre! Eu însă văd, pe lângă aceasta, în voi toți și o văpaie, care, dacă ar fi îndeajuns de puternică, ar face acestor oaspeți de baie veșnică petrecanie. Uitați, această văpaie este mai rea decât acea defăimare fără sens și neputincioasă. Acei oaspeți ne defăimează doar de aceea, căci ei știu bine, altceva nimic nu ne pot face veșnic. Ei știu printre altele, câtă răbdare și îngăduință este în casa lui Dumnezeu. Cum însă s-ar strica ei de aceea de către noi, ca noi avem putere pentru așa ceva, sau să-i părăsim cel puțin pentru veșnicie. Ar fi aceasta oare înțelept? Ar fi aceasta în ordinea lui Dumnezeu, care nu vrea să distrugă nimic, ci veșnic numai să mențină totul, ba chiar trebuie să mențina totul, căci altfel Dumnezeirea însăși ar suferi, dacă numai cel mai mic lucru, care și acesta își are originea în El, ar putea fi distrus! Incumentați-vă de aceea și lăsați-i pe toți să înjure și să defăimeze. Cu timpul ei vor fi terminat de defăimat și vor intra într-o căință tare. Ei ne vor fi atunci niște frați încă destul de dragi și devotați mai ales surorile, - pentru că marea majoritate sunt femei! ei sunt însă cu totul neputincioși, puteți voi doar să vedeți foarte ușor din aceea, ca ei nu se pot mișca nici cu foarte puțin în afară băii. Ce faimă ar fi atunci însă pentru noi, dacă noi am vrea să ne răzbunăm pe ei, pentru că suntem foarte puternici, ei însă neputincioși de tot? Eu sunt de părere, această faimă ar fi asemenea unui leu, dacă el ar vrea să se necinstească până la calitatea de un prinzător de muște. Eu însă averizez pe voi toți, ca să uitați întotdeauna la Mine și să țineți minte, ce fac Eu, căci așa voi nu veți mai simți în inimile voastre nici o supărare și o dorință de a judeca! Pe Mine Mă privesc toate acestea cel mai mult și totuși sunt liniștit. Fiți de aceea cu atât mai mult liniștiți, pe voi nu vă ating de loc toate aceste lucruri defăimătoare! Ei defăimează doar dreptatea lui Dumnezeu, care îi lasă aici să facă baie, - care îmbăiere nu poate fi pentru ei bineînțeles în totalitate nedureroasă, dacă lor trebuie să li se ajute. Pentru că fiecare schimbare este legată cu durere un timp atât de îndelungat, până ce n-a intrat o ființă întreagă într-o altă ordine. Durerea în sine este însă necesară. Dacă n-ar fi durere, atunci nici n-ar fi bucurie, fiindcă o ființă, care nu este receptibilă la nici o durere, ar fi și ea cu totul moartă pentru plăcere. Acești înbăiați sunt însă toți acum într-un proces imens de tranziție și au astfel de îndurat câte-o durere, care împinge și limbile lor spre asemenea defăimări. Dacă ei vor fi ajuns mai aproape de ordine tare și nouă, atunci și durerile lor vor fi foarte tare diminuate. Limbile lor se vor îndepărta atunci de tot de defăimări și vor începe a forma cuvinte înălțătoare de căință care sunt atunci un pod spre dragoste și viață. Ca voi însă nu vă supărați mai departe din cauza acestor defăimări goale, de aceea mișcați-vă acum cu Mine la acea ușă, la care stau așadar deja Borem, Martin și Chorel cu acele femei multe. Aceastăă, care este acum închisă pentru ochii voștri, o voi deschide. Voi veți primi acolo o mare ocazie, umiliți bine în toată ființa voastră până la fibra cea mai interioară a inimii voastre încă aspirând destul de sus, ceea ce este vouă tuturor cel mai necesar lucru! De aceea urmați-Mă așadar; așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 29.10.2018, 08:17 Capitolul 127 ----------------------------------- Capitolul 127 La ușa încuiată a soarelui - Raportul luminii față de activitate Invățături de comportament pentru sfera înțelepciunii Toată această mare societate Îmi urmează așadar la ușa menționată, la care așteaptă episcopul Martin cu Chorel și cu femeile, până ce vin Eu și deschid ușa luminii. Toți sunt deja în total acum în jur de trei mii la număr, așa încât este o înghesuială de-a dreptul. Dar fiindcă aceastăă este acum foarte largă, au diferiții oaspeți totuși loc îndeajuns și pot ajunge nestingheriți pe pământul soarelui și să vădă acolo minunile dragostei, minunile luminii. La ușă, Îmi vine imediat Martin în întâmpinare, pentru a Mă întreba de motivul încuierii ușii acesteia, în timp ce totuși toate celelalte ar fi acum deschise. Eu îi spun însă: "Prietene, frate, n-ai auzit sau n-ai citit tu niciodată pe pământ despre feluritele nașteri ale oamenilor și ale animalelor? Uite, fiecare ființă este până în cel mai mic detaliu stapână pe simțurile sale deja din pântecele maicii sale! Ea simte, ea gustă ea miroasă, nici urechea nu este închisă; dar ochiul va fi deschis de-abia după naștere. De aceea este și în privință renașterii spirituale, ultimul lucru, deschiderea ușii spre luminș sau deschiderea ochiului spiritual. Pentru că, înainte ca cineva să vrea să vadă, trebuie el să fie într-adevăr pregătit pentru aceasta. Dar dacă cineva vrea să aprindă o lumină în casa lui pe timp de noapte, trebuie el totuși să ia înainte măsurile necesare, prin care el poate face lumină. Nu trebuie el să aibă la dispoziție o lampă umplută cu ulei și o brichetă bună și de nădejde? Ce trebuie el să facă cu bricheta sau chibritul și cât de mult are el de lucru, până ce el va face din aceasta o lumină dorită? Uite, până la lumină va mai trece un timp. Și o acțiune variată trebuie să se desfășoare mai întâi și scopul tuturor acțiunilor de dinainte va fi la sfârșit lumină! Dacă lumina este o dată produsă, de-abia atunci se poate ocupa de un alt procedeu folositor; înainte, însă, nu poate fi vorba capabilă de așa ceva! Dacă tu iei aceasta în considerare, vei înțelege ușor, de ce, aici, în această casă, sunt deschise toate celelalte uși și numai aceastăă a soarelui a fost închisă până acum pentru acești oaspeți. Eu văd, tu vrei să întrebi iar și să spui: Da, dacă este așa, de ce ți-a fost ușa deja de câteva ori deschisă? Și de ce a fost, când ai pășit în ea pentru prima și a doua oară, nu ultima în care ai intrat? Eu însă îți spun: în primul rând nu mai faci parte din acei oaspeți, care trebuie mai întâi să se obișnuiască cu renașterea lor. În al doilea rând, ce are de-a face cu celelalte uși prin care ai pășit după ușa soarelui, se va chinui fiecare duh după renașterea sa să lucreze în lumină sau în claritate și cunoștiință? Sau crezi tu oare, după primirea luminei se instaleză un veșnic drum de plăcere? O nu, îți spun Eu, adevărata muncă începe de-abia în lumină. Inainte de a primi lumina, fiecare mișcare era făcută pentru a primi lumină. Dacă este lumină, este deschis templul soarelui, deoarece atunci începe de-abia marea lucrare a unui duh renăscut! Sau ai văzut vreodată, ca elevii de școală au primit posturi? Mai înainte trebuie să ajungă un elev prin unele studii la o plină și luminoasă cunoaștere, până când i se da un post în lumina cuvenită. Dacă începe un drum al științei și a ajuns la o cunoaștere dreaptă, se va arunca pe un pat de odihnă pentru a dormi confortabil pe acela, în loc să lucre în lumina nou primită? Da, el va începe de-abia acum să lucreze, căci toate lucrările sale precedente de studiu au fost doar o aprindere de lumină în noaptea ființei sale. Și iată, ai un motiv întemeiat, de ce există după ușa soarelui și alte uși mai ales acelea spre întreg universul! Mai ai cumva o întrebare?" Vorbește Martin: “O Doamne, Tu vezi prin inima mea ca printr-o picătură de apă. Eu nu mai simt altceva în mine decât dragostea fierbinte pentru Tine, Tu veșnic bunul și sfânt Tată! Tu știi că este binevenit lucrul care mi se potrivește; de aceea îmi va fi cu siguranță de folos un mai mare grad de lumină! Căci Tu știi, nu mi-a lipsit niciodată bunăvoința de a face bine, doar la lumină, adică prin aceasta la înțelepciunea cea dreaptă. De aceea cred eu, deschiderea totală a acestui templu îmi va fi mie un adevărat avantaj! Cu toate că pentru mine este în Tine singurul soare al tuturor sorilor și lumina luminilor eu o văd în Tine și o am din belșug, de aceea aș putea renunța pe veci la o altă lumină!" Vorbesc Eu: “Da, da, dragul Meu frate Martin; acest discurs îmi place mult mai mult decât recentele tale întrebări. Este adevărat, Eu sunt soarele sorilor și lumina luminilor. Cine mă are pe Mine, acela merge și face totul în ziua luminată. Dar pentru că fiecare om din Mine este o ființă a sa proprie și liberă, așa are fiecare și propria sa lumină. Aceasta trebuie să lumineze așa de liber în el, cum luminează soarele printre marele spații ale planetelor, așa de liber cum stralucesc ochii unui om și cât de liber este inima omului pentru a pulsa idei noi. Din acestea reies idei libere, din ele recunoașterea proprie și din această marea recunoaștere a ființei Mele dumnezeiești, a dragostei și a înțelepciunii Mele. De aceea li se va deschide și acelor oaspeți ușa, pentru a se recunoște pe sine și doar după aceea, pe Mine în tot adevărul. Vrem să mergem și noi la acea deschizătură a ușii!" Vorbește Martin: “O Doamne, Tu Tată sfânt, aceasta ar fi cu totul adevărat, bun și drept. Dar promite-mi, după acea recunoaștere și adevăr deplin, care vor avea musafirii asupra Ta, nu te vei mai duce undeva și noi te vom putea căuta și striga cum vrem noi, până cânde vei apărea iar! O Doamne, o Tu Iubit Tată, numai aceasta să nu faci!" Vorbesc Eu: “Dragul Meu fiu, Eu îți spun:-ți griji de toate, numai de aceasta să nu te mai îngrijorezi! Unde sunt copiii, acolo le este și Tatăl - și unde este Tatăl, acolo sunt copiii! Dar tu știi, familia Mea este mare și nenumărată este turma oilor Mele. Pe toate acestea le vom duce într-o casă și va fi o turmă și un păstor! Dar va mai fi mult de lucru pe lângă aceasta. Ține minte: pe pământ sunt acum foarte mulți secerători; acolo se vor întâmpla lucruri enorme! Eu voi avea nevoie de multă carne, de aceea va curge mult sânge pentru stârpirea desfrânării. Eu am trezit pe pământ martori și tot ce vorbesc Eu cu tine aici, ce am vorbit și ce voi vorbi și voi face, vezi tu, aceasta este scris în același timp pe pământ și i se va da de veste cărnii! De aceea nu-ți fă griji, te părăsesc după deschiderea acestei uși ci gândește: de-abia acum voi rămâne neschimbat la voi pe vecie! - Dar acum mai încă ceva iubitul Meu Martin! Vezi, noi vom călca acum mult mai mult spațiul întins al soarelui decât am făcut-o de prima dată. Te va întâmpina tot aceeași ființă femeiască de o frumusețe nemărginită și te va întâmpina cu cea mai mare dragoste și blândețe, tot așa fiind și bărbații. Tu însă trebuie să-i tratezi tot timpul cu seriozitate adevărată și cerească. Dacă vei vorbi, atunci vorbește puțin și înțelept; așa îi vei câștiga cel mai repede! De iubit, trebuie să-i iubești doar în secret, așa ca să nu observe, ca să poți să te miști printre ei în siguranță! Căci pe această lume mare a luminii este înțelepciunea pe primul loc. În interiorul acestei se află și ascunsă dragostea, tot așa, ca în lumina soarelui căldura care este invizibilă și se poate observa doar prin nenumăratele metode productive. În soare trebuie doar să strălucești, așa cum Mă vei vedea pe Mine! Ținând cont de aceste reguli cu exactitate, vei avea parte de multă fericire la prima ta expediție. Și acum du-te și deschide ușa în numele Meu! Așa să fie!” ----------------------------------- Hoper 29.10.2018, 08:48 Capitolul 128 ----------------------------------- Capitolul 128 Pe soarele care izvorăște lumina - Domnul ca ultimul Martin ca ghid Martin îmi mulțumește pentru această misiune din toată inima, merge spre ușă și o deschide cu ușurință, cu toate că este înaltă de doisprăzece bărbați și lată de șase dintre aceia. Când se deschide ușa, se aude din mai multe mii de guri un strigăt plin de mirare. Toți își pun mâinile la ochi, deoarece îi bate această lumină cu intensitate pe acei invitați. Nimeni nu are curajul să facă vreun pas înainte sau înapoi. Căci majoritatea sunt de părere, în această imensă lumină se află adevăratul Dumnezeu în toată puterea și înțelepciunea Sa. Chiar și Martin rămâne fără cuvinte, deoarece i se pare că lumina este acum mai puternică decât de celelalte dăți. Dar aceasta îl jenează prea puțin, de aceea preia cuvântul și vorbește: (Martin) “Frați și surori, nu vă temeți de ceea, ce v-a dat Domnul peste măsura spre fericirea voastră! Veniți cu toții la mine, căci lumina este un pământ tare și se poate merge pe el ca și pe cupru!" Borem și Chorel își conduc acum femeile afară. Acestea sunt foarte speriate, dar la sfârșit triumfeaza totuși curiozitate, învingând frica și încep să-și mute picioarele peste prag. Femeile sunt urmate de călugări și de ceilalți invitați, care sunt părinții și maicile și chiar și alți călugări. După aceștia merg în sfârșit și chinezii și îi urmează cu pași atenți. După ce au ajuns toți afară, îi urmez Eu cu Chanchah și cu Gella, ele doua temându-se la început de acea lumină măreață. Dar de partea Mea se liniștesc și pășesc cu comoditate pe acest nou spațiu de lumină. Acum se află toți pe pământul strălucitor al soarelui, nu numai cu spiritul, ci cu tot corpul. Căci toate spiritele din înaltul cer văd cum este făcut corpul natural de înăuntru și de afară. Pentru că sunt la Mine, văd prin Mine totul, ce este în acea lumea a spiritelor și în cea a trupului, tot așa cum văd și Eu. La început nu văd așa de bine, pentru că sunt orbiți ochii lor de lumina prea pătrunzătoare. Dar cu timpul se vor obișnui, așa cum se vede. Unii dintre oaspeți încep deja să deosebească diferite lucruri și culori de pe pământ. Femeile descoperă unele flori minunate și vor să le și culeagă. Dar Borem și Chorel le avertizează, pe soare este privit ca un semn rău, dacă se strică ceva la o plantă la vremea nepotrivita; deoarece aici totul trebuie să se întâmple după o ordine fixă. După ce s-a plimbat un drum lung această societate mare sub conducerea lui Martin pe acel pământ al soarelui și Martin începe deja să-și facă griji, face o pauză mică, vine la Mine și vorbește: (Martin) “O Doamne, o Tată, după presimțirea mea am mers de la casa mea după măsura pământească deja peste o mie de mile și în afară de câteva flori nu am zărit nimic. Cât de mult și cât de departe mai trebuie să mergem, până când vom ajunge la un anumit capăt? Eu trebuie să recunosc deschis: pe această lume prea luminată nu aș vrea să stau așa de mult, dacă nu este altceva de văzut decât câteva tufișuri cu flori! Este bine, nu arde această lumină și ochii noștri spirituali sunt mai puternici decât cei corporali, altfel ar fi fost un dezastru! Eu mă duc înainte; dar ce folos are dacă duc, dacă eu nu știu încotro? De aceea mergi Tu, drag Tată, așa vom ajunge cel mai repede la capătul dorit!" Vorbesc Eu: “Fiul Meu Martin, mergi numai tu primul pe pământul luminii, cu răbdare și cu curaj; capătul drumului nostru va veni! Nu știi tu, ca soarele este de milioane de ori mai mare decât pământul? Dar pentru că este nevoie de multă răbdare și curaj, pentru a face pe pământ o călătorie, așa este nevoie și pe soare, a cărui suprafața este mult mai întinsă și de aceea este nevoie aici de mult mai multă răbdare, pentru a călători peste aceste suprafețe. De aceea mergi și condu-ne; noi toți te vom urma cu pași egali! Eu nu pot merge în față din motivul, nu rătăcesc pe nici unul din voi în libertatea sa. Și în al doilea rând, dacă merge Eu în față și ne-ar întâmpină locuitorii acestei lumi de lumină, atunci ar recunoaște imediat ființa Mea cu spiritul lor luminat și s-ar topi imediat de prea mult respect față de Mine! Dacă duc Eu ultimul după voi, atunci nu este nici o problema. Căci la acești locuitori ai soarelui este tot timpul cel mai bun ce este dintâi. Dar ce se află la capăt, nu îi dă atenție sau dacă, doar foarte puțină. Și iată, aici în spate stau Eu cel mai bine! Noi ne aflăm încă pe un munte cât se poate de mare. Dar când vom ajunge imediat pe câmpie, va fi lumina aceasta mai blândă. Acolo vei zări mase întregi de oameni și vei avea de lucru, împreună cu toții care merg aici. Din aceasta vei vedea adevăratul scop al călătoriei noastre. Dar acum mergi iar pe pasul tău și condu-ne!" Martin mulțumește pentru această misiune, merge în față invitatilor și le face semn să-l urmeze. Totul se ridică și îl urmează. ----------------------------------- Hoper 29.10.2018, 08:52 Capitolul 129 ----------------------------------- Capitolul 129 Intâlnirea lui Martin cu Petru și Ioan Despre ființa dragostei și cea a înțelepciunii în oamenii de pe soare După ce merge Martin un timp îndelungat și se întreabă pe sine în secret, când va apărea acea câmpie, îl întâmpină cu prietenie Ioan evangelistul și Petru și îl salută cu bucurie. El îi recunoaște imediat, mai ales pe Petru, care a fost primul său ghid în lumea spiritelor și nici nu poate vorbi de atâta bucurie, îl vede iar pe Petru al lui la față, cel de care i-a fost dor deja de mult timp. După un timp de bucurie a revederii spune Martin: (Episcopul Martin) “Dar prietene, frate, tu stâncă al cuvântului lui Dumnezeu, unde ai fost așa de mult timp?! De ce nu ai venit la mine în acea casa care mi-a dăruit-o Domnul? O dacă ai fi fost prezent, te-ai fi mirat foarte tare, ce fel de miracole de neânțeles a făcut Domnul! Dar eu sunt cât se poate de fericit, ești în sfârșit la mine! Dar acum vei rămâne la mine un timp mai îndelungat?" Vorbește Petru: “Dragă frate, tu știi, noi toți avem doar o voință și acea voință este cea a Domnului. Ce vrea El și ce poruncește este bine! Infinitul este mare și plin de creațiile Sale; noi însă suntem copiii Lui și suntem ca brațul Său. De aceea suntem o dată aici o dată acolo. Când și unde vrea Domnul să mergem, acolo suntem deja într-o clipire, chiar dacă este la miliarde de mile depărtare în fața soarelui sau în spatele lui, aceasta este indiferent, - căci pentru noi nu mai există vreo distanță măsurabilă. Și uite, așa am avut după tine mult de lucru și n-am putut să vin vizibil la tine. Acum însă am împreună cu dragul nostru frate Ioan iarăși puțin mai multă tihnă și mă voi afla în această societate un timp mai îndelungat! Un motiv cu totul de bază este însă tot timpul Domnul Tată Iisus. Fără prezența Sa vizibilă, noi nu putem suporta un timp îndelungat și deloc în asemenea momente, în care El însuși devine iarăși foarte activ și iasă din răbdarea și îngăduința Sa. O prietene, pe corpurile cerești, mai ales pe pământul drag, se întâmplă lucruri, tu nici nu poți avea o noțiune. De aceea devine și Domnul foarte activ și noi vom vedea acuși lucruri, de care tu nu ai până acum nici o imaginație. Atunci, însă, când vom merge în jos, pe soare și vom ajunge în văi imense, acolo tu însuți te vei convinge, cum începe aici, în marile pământuri ale lumii de lumină, se desfășoare lucrurile foarte intens. După această mișcare a noastră naturală vom avea încă nevoie de un timp mai îndelungat, până ce noi vom ajunge în prima vale. Dar minuni vei vedea tu, de care tu până acum nici nu-ți poți face nici cea mai vagă idee, chiar dacă tu ești acum deja împreună cu mine un cetățean al cerului al treilea! Dar numai însemnătatea cuvântului „Serios"n-ai voie să-l pierzi niciodată din vedere, pentru că oamenii soarelui sunt foarte ciudați! În exteriorul lor sunt ei strălucirea oglindită a cerului și în interiorul lor sunt ei mai vicleni decât vulpile. Ei au cel mai mare respect față de noi copii curați ai lui Dumnezeu. Dar dacă tu le arați numai o oarecare slăbiciune sentimentală, atunci tu nu te mai scapi așa ușor de ei. Ei te vor întâmpina cu o înțelepciune, despre care tu până acum n-ai nici cea mai vagă idee. Fratele nostru de aici va putea să-ți spună mai multe alte lucruri, deoarece el are de-a face mai ales cu locuitorii soarelui." Spune Martin: "Auzi tu, fratele meu drag, relatarea ta este ce-i drept foarte atrăgătoare; dar eu nu simt plăcere mare, întâlnesc acuși cu acei locuitori ai luminii, dacă aceste ființe sunt niște tipi atât de stranii! Aceasta știu desigur, ei sunt nesfârșit de frumoși pentru că am avut deja o dată norocul, văd câțiva din casa mea. Dar că în spatele frumuseții lor să se afle o oarecare formă de subtilitate de înțelepciune, așa ceva încă n-am știut lămurit. Domnul mi-a dat desigur indicații, cum să comport - acelea corespund exact cu spusele tale de mai înainte. Dar de o oarecare viclenie șireată încă nu mi s-a spus nimic lămurit. Domnul să întărească pe mine și pe voi, dragii mei frați: eu voi avea grija să le alung șiretenia cu ajutorul vostru! Oh, asta n-ar fi rău, dacă noi am vrea să fim înghițiți de aceste frumuseți solare de lumină lină!" Spune Ioan: "Frate, dragostea este împreună și este deschisă de tot pentru dragoste! Dragostea recunoaște acuși dragostea! Dar căile întepciunii sunt nesfârșite; în afară de Domnul, noi probabil niciodată nu le vom putea înțelege în totalitate. De aceea nu trebuie de loc începută o ceartă cu înțelepciunea pe cont propriu, ci numai prin Domnul. Lui singur îi sunt cunoscute foarte limpede toate căile ei, pentru că toată înțelepciunea nesfârșită își are originea în El, - de aceea numai El singur este calea, adevărul și viața! Tu știi, Domnul mi-a dat darul mare al celei mai adânci înțelepciuni. El mi-a dat darul al celei mai adânci mărturii și de aceea mi-a dat și neamurile soarelui și mi-a supus aeoni spirite de o înțelepciune adâncă, care însă totuși se hrănesc din abundență mea. Și uite, chiar și pe mine m-au adus în încurcatura acei locuitori, mai ales cele feminine, într-o încurcătură nu neânsemnată! Dacă nu mi-ar fi sărit Domnul în ajutor în asemenea momente, atunci eu aș fi putut pleca cu rușine! Dacă însă eu, care am de lucru așadar totuși deja de aproape 2000 de ani pământești cu aceste popoare ale soarelui, pot să ajung câteodată în strâmtorare: ce ai face tu, care intri așadar pentru prima oară în contact cu aceste popoare?! Uite, cât de minunată este această împrejurime muntoasă, cât de majestatic sunt aceste stânci luminoase, intrând până în eterul de lumină, fiind asemenea cristalelor mari de diamant și cum și podișul este împodobit cu cele mai minunate flori pentru tine cu siguranță o podoabă nedescrisă și cât de lin se și desfășoară această cale ca un cucubeu plin de raze, - așa că toată această minunație este însă totuși o sărăcie pura față de armonia, care te va întâmpina jos în vale la o singură privire spre un om al soarelui! Așadar trebuie tu însă iei în considerare de-abia atunci armonia cuvintelor, care iasă din gâturile curate ale vorbitorilor și cântatorilor minunați ale acestei lumi de lumină! Eu îți spun, tu vei sta înmărmurit ca o columnă și plin de minunare și plăcere și de-abia vei îndrăzni să te gândești și nici vorbă de a vorbi sau chiar de a învăța pe aceia, care îți pot închide gura de tot doar cu o singură privire! Dacă tu vrei să te înțelegi cu acești oameni ai soarelui nespus de frumoși și limpede înțelepți, ei fiind de ambele gene, atunci tu trebuie să pari pe din afară cu totul indiferent. Dar în interiorul tău trebuie tu să le dorești doar bunătatea, căci atunci ei vor recunoaște acuși în tine un cetățean al marelui cer, căruia i-a fost dată o mare putere și te vor respecta și te vor iubi! Dar dragostea este și ea cu totul diferită față de cum e la noi copii ai lui Dumnezeu. Este probabil și un fel de înclinație inimoasă, dar numai atât de departe cât înțelepciunea n-o distruge. Pentru că îmediat ce dragostea devine doar cu puțin mai tare decât lumina, se transformă marea parte a iubirii degrabă într-o ardere cu vâlvătaie intensă și momentană. Această vâlvătaie de dragoste aprinsă se unește atunci imediat cu o lumină de înțelepciune interioară, unde atunci iarăși în loc de iubire se arată la suprafață doar o înțelepciune intensificată, care este atunci adesea mai rece decât polul de sud de pe pământ! De aceea nu poți face de loc nimic cu dragostea pentru femei, căruia i-ai dat tu mare importanță, în ceea ce le privește pe aceste femei ale soarelui. Mai ales femeile sunt cel mai puțin receptibile pentru așa ceva. Vezi, frate, dacă tu vei respecta aceste reguli cu exactitate, atunci tu vei găsi multă fericire la aceste popoare ale soarelui. În caz contrariu, însă, mare jenă asemenea aceleia, care ți-a pricinuit-o Satana, atunci cânt tu în înfățișarea ei schimbată ai vrut s-o săruti de față cu Domnul!" Spune Martin: "Dar, pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi și tu ai fost deci acolo de față?" Spune Ioan: "O cu siguranță! Uite, casa doar are și galerii mari, pe care tu încă nici nu le cunoști. Eu îți spun, acelea pot oferi loc multor privitori, unde Domnul este prezent și făcând lucruri mărețe și eficace! Nu numai eu, ci toți nenumărații locuitori ai cerului au fost de față la o asemenea scenă! Tu vei întâlni chiar și mulți dintre locuitorii soarelui, care îți vor ține aceasta imediat ca cap de afiș, dacă tu te-ai uita într-o oarecare situație!" Martin face din această cauză o față foarte uluită și spune după un timp: "O tu întâmplare disperată! Oh, asta apare deja de dinainte ca fiind nemaipomenit de bine! Nu și pe aceasta ați văzut-o acum, precum și acești locuitori cei mai fini ai soarelui! Oh, aceasta nu este rău! Dar acum mi-e tot una. Dacă soarelel mi-a pricinuit totuși adesea pe pământ o transpirație puternică, așa că, acum, se va întâmpla cu atât mai mult, unde am norocul,șesc pe pământul ei foarte specific într-un trup spiritual! De aceea numai înainte; eu presimt deja de dinainte: această întâmplare va ieși într-un oarecare fel!” ----------------------------------- Hoper 29.10.2018, 08:58 Capitolul 130 ----------------------------------- Capitolul 130 Unele întrebări examinatoare ale lui Ioan către Martin - Despre rugăciunile de intervenție ale sfinților și grija pentru rude Spune Ioan: "Tu prietene și frate Martin, ascultă, tu doar ai fost pe pământ după știința mea un mare prieten al Mariei și și al lui Iosif și al celorlalti sfinți. Ce este aceasta, tu nu pari aici de loc că te îngrijești de ei? Nici de rudele tale, tată, mama, frate și sora, care au venit aici înaintea ta și nu te îngrijești încă nici de o grămadă de alte rude și prieteni! Spune-mi totuși care este deci într-adevăr motivul pentru o asemenea nepăsare? Ei pot doar foarte ușor să fie pe undeva nefericiți. Tu ești acum un mare prieten al Domnului. N-ai putea tu așadar sau n-ai vrea tu să le ajuți, dacă ai știi că sunt pe undeva nefericiți? Tu doar ai dat mare importanță pe lume intermedierii de rugăciuni ale sfinților și aici, ca tu însuși fiind un sfânt, prieten cu Domnul, nici măcar nu te gândești la așa ceva! Spune-mi, cum așa?" Spune Martin: "Dragă prietene și frate, boul mănâncă fân și paie și un măgar este deja mulțumit cu cea mai rea mâncare; eu însă am fost pe pământ mai întâi un măgar și apoi un bou! Ce a fost deci mâncarea mea? Uite, mai întâi paie și iarbă ordinară și după aceea paie și fân puțin mai bun! Intrebare: Poți să și devii cumva cu o asemenea mâncare gras spiritual?! Acum însă am devenit un om adevărat prin singura dragoste, milostivire și milă a Domnului și am mâncat deja mai de multe ori pâinea vieții Sale și am băut vinul Lui adevărat al recunoașterii curate. Ar fi deci lăudabil din partea mea, am o poftă de mâncare după gustarea pământească frumoasă care se dă boului și măgarului? fiu oare și aici de părerea greșită pe pământ, ca cetățenii mântuiți ai acestei împărății spirituale nesfârșit de mari și cerești ar fi mai milostivi, mai plini de dragoste și mai îndurători decât Domnul însuși și El ar trebui cam să se lase împins de-abia de ei spre dragoste, milostivire și îndurare? O prietene, atât de prost cum am fost, numai sunt eu acum - mulțumită lui Dumnezeu! Ce sunt Maria și Iosif, ce toți acei așa numiți sfinți, ce părinții mei pământești, frați și surori și toți ceilalți prieteni față de Domnul! Dacă îl am pe el, ce mai întreb eu de 1000 de Marii și Iosifi, de o mie de părinți, de 1000 de frați și surori și de un număr nesfârșit de tot felul de prieteni? Domnul se îngrijește pentru ei toți, cum El s-a îngrijit și de mine; și atunci ce-mi trebuie mai mult? Eu sunt de părere, fiecare adevărat cetățean al cerului va gândi în același fel ca mine. Dacă însă el gândește altfel, atunci el trebuie să fie evident mai desăvârșit decât însuși Domnul! Doar a spus o dată Domnul însuși care sunt de fapt mama, frații și surorile Sale, atunci când El a fost înștiințat, ca, afară, îl așteaptă Maria, mama Sa și frații și surorile Sale. Dacă însă El, Care este aici și va fi veșnic învățătorul și maestrul al nostru al tuturor, ne-a venit cu o asemenea învățătură, pe care din păcate noi firește că n-am înțeles-o pe pământ cum trebuie: găsim noi așadar aici în ceruri cam o mai bună învățătura în noi înșine? Eu sunt de părere că aceasta ar fi încă mai mult decât toată mâncarea mea pământească de măgar și bou! Nu crezi tu, dragă frate, tot așa?" Spune Ioan: "Intr-adevăr, tu mi-ai vorbit în totalitate cum gândesc eu. Este așa, trebuie să fie astfel și veșnic nu poate fi altcumva! Dar dacă ai întâlni-o pe Maria și pe Iosif și alte persoane demne de luat în seamă, n-ai vrea tu să ai o bucurie foarte aleasă la aceasta?" Spune Martin: "O bucurie potrivită într-adevăr, dar una mai mare cu siguranță nu, decât când vine Domnul la mine. Pentru că în El singur am totul și de aceea și este El singur pentru mine deasupra tuturor! Vezi, tu și fratele Petru, voi doar desigur vă numărați printre primele cele mai înalte persoane, care au fost pe pământ; frig eu pentru voi - cum se spune pe pământ - un parizer extra? Eu vă îndrăgesc foarte mult, dar îl cinstesc, ca pe voi, pe fiecare cetățean al cerului bun și înțelept. Pentru că doar noi toți suntem doar frați și unul singur este Domnul! Nu-i așa?" Spune Ioan: "Frate, cu o asemenea înțelepciune adevărată îți va merge bine pe soare. Acum văd eu deja, tu ai adevărata înțelepciune! Și uite, drumul se duce deja în jos spre vale; noi vom primi așadar de-a face cu înțelepții soarelui!” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 05:19 Capitolul 131 ----------------------------------- Capitolul 131 Coborârea spre valea soarelui - Vederea spiritelor - Condițiile călătoriei rapide sau încete în împărăția spiritelor Martin vede acum cu adevărat drumul, cum el se se șerpuiește, prin o mie de răsuciri peste creasta de munte largă, în jos spre o vale imensă, din care el încă nu poate vedea pe deplin nici un lucru. Pentru că și spiritele văd acel lucru, despre care ei încă nu au cunoștiință, ca într-o mare depărtare. Ele se apropie de acelea în măsura și relația, cum se mărește înțelepciunea despre acel obiect din fața lor. Deci înseamnă și mergerea în jos de pe munții mari înspre valea adâncă și lat㠄a intra în deplina smerenie și prin aceasta în cea mai mare dragoste, fără care nici un spirit nu poate ajunge la deplina putere de viață“. Martin, precum și ceilalți oaspeți mulți, văd acum deja în jos spre vale; dar ei încă nu pot cuprinde cu simțul, ce se află în aceea. De aceea îl întreabă mulți pe conducătorul lor, ce vor găsi ei acuși în vale. Borem știe bine, însă el și știe, ce are de spus. Chinezii Mi se adresează Mie, care și Eu doar totuși trebuie să știu, ce trebuie să le răspund. Martin se întoarce de aceea la Ioan și spune:” Dragă prietene, eu văd deja destul de lămurit valea. Dar ce folosește aici văzul într-o vale, care se află atât de departe, dacă nu poți recunoaște, cam ce se află în aceasta? O frate, trebuie să fie încă foarte departe! Drumul nu este desigur nici foarte puțin de parcurs cu greutate -șești foarte ușor, ba chiar noi plutim mai mult, decât să mergem de fapt cu picioarele noastre. Dar în ciuda acestui fapt nu vrea să se apropie valea mai mult de noi! Oare totuși de cât de mult timp va mai fi nevoie, până ce noi vom fi ajuns la ea?” Spune Ioan:” Prietene, răbdarea este piatră de temelie a înțelepciunii. Ține numai de aceea această piatră de temelie tare în inima ta, căci astfel tu vei ajunge cu mult mă repede și mai ușor în valea de soare care se întinde în fața noastră!” Spune Martin:” Prietene și frate, nu-mi lipsește răbdarea, cum niciodată nu mi-a lipsit ea. Dar eu știu printre altele, fiecărui spirit îi sunt posibile două până la trei feluri de mișcări și anume una naturală, una sufletească și în sfârșit încă și una spirituală, așa de repede ca gândul. De ce ne folosim aici doar de acea naturală, care este aici cea mai înceată? N-ar fi așadar mai bine, dacă noi am ajunge la scopul nostru cel puțin cu o mișcare puțin mai rapidă?” Spune Ioan:” Dar, dragă frate, acum vorbești tu iarăși cu mult mai puțină înțelepciune decât înainte de aceasta! Ce importanță are în sfârșit, dacă noi ajungem aici în vale puțin mai repede sau puțin mai încet? Doar nu ne sunt numărate de dinainte orele vieții ca și pe pământ! Ce ne mai interesează pe noi oameni, care trăim veșnic, măsuri de timp de trecut mai înainte sau mai târziu! Uite, pe noi veșnic nu ne mai presează nici un timp: acolo unde suntem noi și unde este cu precădere Domnul, acolo suntem noi și acasă! De altfel doar nu depinde aici în cea mai desăvârșită împărăție a spiritelor repeziciunea mișcării noastre de picioarele noastre, ci numai de desăvârșirea recunoașterii noastre. Cine dorește o mișcare mai rapidă, se îmbogățească mai întâi de răbdare, din care reiasă smerenia, din care reiasă dragostea și înțelepciunea. Dacă acela are înțelepciunea în abundență, el va și avea în toate privințele recunoașterea desăvâșită; aceasta însă influențează mișcarea spiritului! Pentru că, însă, lucrurile nu pot să fie aici altfel, tu nici nu trebuie sa te uiți la picioarele tale, dacă acestea se mișcă repede sau încet. Uită-te tu numai la cuget și la recunoaștere, căci atunci va fi mișcarea imediat destul de rapidă! Ințelegi tu aceasta?” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 05:21 Capitolul 132 ----------------------------------- Capitolul 132 Despre capacitatea de a fi peste tot și activitatea în același timp a cetățenilor cerești desăvârșiți - Obiecțiile lui Martin și infirmarea lor de către Ioan Spune Martin:” Da, da, mi se pare într-adevăr de parcă înțelege ideea ta. Dar așa în profunzime totuși nu înțeleg această treabă. Pentru că eu știu că Domnul, tu și fratele Petru, precum și Borem aveți cu siguranță înțelegerea deplină, însă nu vă mișcați cu nimic mai repede decât mine și această ceață întreagă! Oare cum este aceasta apoi de înțeles?” Spune Ioan:” Prietene, mișcarea noastră este numai una aparentă pentru ochiul tău, - ceea ce se întâmpla aici din dragoste pentru tine și acestui grup întreg. În motivul motivului însă suntem peste tot deja de mult, unde noi trebuie și vrem să fim! Uite, în timp ce eu vorbesc aici cu tine, nu mă aflu numai pe acest soare, ci pe un număr nesfârșit de alte sori și lumi și înfăptuiesc acolo ca și aici în numele Domnului și împlinesc cu toate puterile mele voința Sa sfântă! Și ceea ce fac, aceasta o face cu atât mai mult Domnul însuși și Petru și toți cetățenii desăvârșiți ai cerului! Prietene, înțelegi tu aceasta și o poți cuprinde cu mintea?” Spune Martin:” Indrăgitul meu frate, trebuie să-ți mărturisesc cu inima deschisă, ca aceasta este pentru mine puțin cam prea de necrezut! Explicația ta pare aproape ca o înșelăciune cerească! Prietene, dacă din tine, la început doar un Ioan în timpul pământesc de aproape 2000 de ani nu s-au format din tine cel puțin un decilion de Ioani cu o asemenare cu totul exactă cu a ta, lucrul aceasta este cel mai imposibil în toate cerurile și lumile! Și eu doar sunt un duh acum și pentru că sunt la Domnul, nu sunt totuși cel mai nedesăvârșit. Dar eu sunt acum tot timpul numai unul și acolo unde sunt, acolo sunt și nu pot să fiu de loc același altundeva în același timp. Pentru că atâta timp cât unimea este o unime, este imposibil ca ea să fie împărțită. Dacă însă ea este împărțită, sau forma ei de aceeași valoare și caracter este prezentă într-un mod multiplu, atunci unimea nu mai este unime și o împărțire a uneia și același ființe. Și fiecare forma distincta din unimea totala de mai înainte poate atunci sa aibă numai așa de multă valoare, a câtă parte a unimii de mai inainte ea este. Dacă conform acestora stau lucrurile cu tine și cu Domnul astfelstau lucrurile cu tine și cu Domnul astfel, cum tu mi-ai dat acum de înțeles, atunci tu nu ești un Ioan întreg și Domnul nu este un Domn întreg, cum El se află acum aici la noi! Eu te pot considera doar atunci un Ioan întreg, când tu vei fi iarăși complet laolaltă! Sau explică-mi cu o logică corectă, dacă se poate judeca și înțelege aceasta vreodată altfel!” Spune Ioan:” O prietene, asta este așadar un fel de nucă mică a înțelepciunii interioare, care trebuie tu s-o spargi și tu te sugrumi deja de ea. Dar ce vei face tu de-abia atunci, când copiii copiilor soarelui îți vor pune în față bucăți de diamant cât lumea de mari, pentru ca tu să le sfărâmi? ! Vezi însă, tu n-ai văzut niciodată mai mult decât numai un singur soare. Dacă ți-a redat una sau o mie de oglinzi imaginea lui deplină, se împarte sau se slăbește de aceea soarele în eficacitate, dacă ți-ar aduce la vedere o mie de oglinzi imaginea ei tot atât de puternică? Nu preia eficace fiecare strop de rouă și fiecare ochi imaginea soarelui? Nu este de aceea soarele unul și eficacitatea lui încontinuu aceeași? Prietene, reflectează puțin timp la aceste cuvinte, căci atunci vrem să ne mișcăm mai departe în această sfera a sorelui. Căci altfel, vom avea firește încă destul de mult timp de lucru, până ce vom putea să ajungem pe deplin în vale!” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 08:16 Capitolul 133 ----------------------------------- Capitolul 133 Gândurile lui Martin la prezența de peste tot a lui Dumnezeu Martin face la această explicație niște ochi foarte mari și se scufundă tare în sine din această cauză. După un timp începe el să bolborosească în sine și vorbește cu voce slabă:” Hm, - sunt încă cu mult în spate! O adâncime, adâncime - adâncime mare și imensă, - când îți voi putea înțelege cele mai de jos ale tale! Da, da, așa este: Dumnezeu este prezent peste tot! Cum poate fii El astfel? Cum este posibilă omniprezența Sa, când El este aici ca unul și același și înfăptuieste și vorbește și eu îi văd înfățișarea ca pe aceea a unui om? ! Da, da, soarele în o mie și iarăși mii de oglinzi este totuși încă unul și același soare și nu există nici un al doilea soare. Un singur soare luminează din toate oglinzile și numai unul și același dintr-un trilion de picături de rouă. Unul dintr-un trilion de ochi și înfăptuiește conform mărimii oglinzii, picăturii și ochiului care îl oglindește! Este minunat de straniu și totuși este așa și nu poate fii nicicum altfel! Cum, însă, Domnul poate fi prezent peste tot într-un mod asemănător, asta firește că este nesfârșit mai greu de înțeles! Este și El așadar un soare? Unde însă este acest soare? Eu l-am văzut doar pe Domnul, pe omul Dumnezeu Iisus l-am văzut și am vorbit cu El. Dar un soare aici, în afară de acesta pe care merg eu așadar, n-am văzut încă! Aici este dar totul lumină peste lumină, - dar eu nu știu, de unde vine lumina! Cu siguranță ea provine de la Domnul; dar Domnul însuși nu strălucește! El este aici fără strălucire, mai simplu decât unul ca noi! Voința Sa atotputernică este într-adevăr, care spune veșnicul Său cuvânt „Să fie lumin㔠într-o înfăptuire neântreruptă, în mod spiritual precum și natural! O Dumnezeule, o Dumnezeule, cine poate pătrunde adâncimea Ta nesfârșită? Da, acum înțeleg pentru prima oară limpede, toată înțelepciunea mea este nimic, un cerc nelămurit de gol cu multe denivelări, în care nu este dat nici un centru! O Doamne, când voi înțelege, ce ești Tu? !” După aceste cuvinte tace Martin și se afundă în gânduri mari și adânci. ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 08:17 Capitolul 134 ----------------------------------- Capitolul 134 Răspunsul lui Ioan la întrebarea lui Chorel, dacă locuitorii cerului pot privi la pământ și la istoria lui ulterioară Însă, în timp ce Martin este așadar preocupat cu gândurile sale,șește Chorel la Petru și Ioan și spune:” O voi dragi prieteni ai Domnului, voi frați și tovarăși inițiați în înțelepciunea și dragostea dumezeiască, iertați-mă, dacă și eu mă încumet, conturb cu o întrebare! Eu l-am întrebat despre aceasta desigur deja și pe Borem. Dar el mi-a dat tot timpul un răspuns neclar și eu n-am putut înțelege, ce mi-a spus el. De aceea mă adresez acum vouă și sper, găsesc la voi mai multă adâncime și claritate decât la Borem.” Spune Ioan:” Frate, tu nici nu trebuie să ne întrebi, ceea ce vrei tu așadar să știi și să înțelegi pe deplin. Aceasta ne este pus deja foarte limpede în fața ochilor, de aceea vei și primi tu degrabă un răspuns mulțumitor. Tu vrei să știi într-adevăr, dacă cumva locuitorii mântuiți ai cerului vor vedea vreodată iarăși pământul, așa cum este el și dacă vor putea privi la istoria lui de mai departe. Pentru că destul de des te-ai întrebat tu pe pământ: „Voi putea eu vedea într-adevăr acest pământ minunat cu râurile, lacurile, mările, munții, văile și toate miile și nemaipomenitele minunății ale lui și după lepădarea de trupul meu cărnos? Voi primi eu la cunoștiință toate aparițiile noi din domeniul istoriei devenirii și dispariției? Voi putea eu chiar să am vreo influență eficientă asupra acestora?” Eu însă îți răspund la acestea: Frate, toate le stau la dispoziție sfinților Domnului! Noi doar suntem toți ai Domnului și pământul este al Său. Toate ce sunt pe el și în el, sunt proprietatea Sa. Dacă noi însă suntem copiii Săi, nu ne va reține deci Tatăl, Care ne dă lucruri mari, ceva așa de minuscul? El, Care ne da de băut mari ale dragostei și milostivirii Sale, ne va interzice picături de rouă? Uite, tu te plimbi acum pe soarele adevărat și veritabil și vezi minunățiile și de-abia vei ajunge la cele mai mari. Dacă însă tu poți vedea acestea, cu cât mai mult vei putea tu vedea acelea a pământului mai mic! Eu sunt de părere că, dacă cineva are odată o locuință a unui aristrocat, în care trebuie să i se împărtășească toată libertatea, toată comoditatea, toată bucuria și fericirea, cum și când el vrea să le aibă pe acestea: va avea el pe lângă ecestea încă și cea mai neânsemnată dorință, aibă un loc și într-o peșteră de tâlhari, într-o celulă plină de moarte și de ciuma; sau cel puțin să poată privi cu chef la acel lucru, care a apărut din moarte? Sau vrei tu acum cumva să te cobori la pământ și să părăsești acest soare?” Spune Chorel:” O frate, în nici un caz! Mai degrabă ca eu să vreau așadar să părăsesc aceste împrejurimi cerești și compania cea mai sfântă a Domnului, Care este așa de nesfârșit de bun, drag, blând și inimos, mai degrabă renunța veșnic la un întreg trilion de pământuri! Eu sunt deja mulțumit cu aceea, ca eu să pot vedea pământul, oricând aș vrea. Și de adevărata folosință a acestei capacități mă voi îngriji mai departe foarte puțin. Eu îți mulțumesc, dragă frate, dar din toată inima mea, tu m-ai învățat așa de minunat; Domnul să-ți răsplătească o asemenea bunătate!” Spune Ioan:” Frate, toată mulțumirea, toată slava, toată mărirea și toată cinstea i se cuvine numai singur Domnului! Mergi acum iarăși la Borem; pentru că eu trebuie să ocup iarăși de Martin, fiindcă vom ajunge acuși în vale și la locuitorii ei frumoși.” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 08:19 Capitolul 135 ----------------------------------- Capitolul 135 Frumusețile lumii de soare și ale locuitorilor ei - Teama lui Martin față de înțelepciunea oamenilor de pe soare și sfaturile de comportament ale lui Ioan În timp ce se duce Chorel la prietenul său Borem, zărește Martin, care încă este adâncit în gândurile sale, o vale întinsă pe care se află construcții mărețe de temple și palate și minunate grădini. El vede, cum se apropie o mulțime mare de oameni minunați de la cel mai apropiat templu. Această apariție îl trezește pe Martin din gândurile sale și el se adresează imediat spre Ioan și Petru: (Martin:) “Acum în sfârșit, după câte văd eu, suntem la locul potrivit. O minunați frați ai mei, aici arată totul nemărginit de frumos! Intr-adevăr, minunata priveliște și blânda frumusețe a acestei regiuni îmi ia pur și simplu răsuflarea! Și o mii, acum ne întâmpină o mare mulțime de oameni solari! Pe cei din față îi pot vedea destul de bine; ei sunt nemărginit de frumoși și cât de minunat sunt îmbrăcați și împodobiți! Ah, ah, cu cât mai aproape vin, cu atât devin mai minunați! Dacă aceasta continuă așa, atunci spun deja acum, fără ajutorul Domnului mi-ar fi imposibil, sa suport pe deplin prezența lor! De acea luptă a înțelepciunii sunt deja foarte curios, de aceea pe care trebuie s-o dezbat cu voi. Oh, aceasta se va termina drăguț! Eu observ deja de la început ce putere am, deoarece îmi tremură îngrozitor picioarele! Dacă acești oameni nu sunt cu totul nevăzători, trebuie să observe deja din depărtare, ce fel de bucată proastă de carne îi întâmpină. Oh, ei vor avea o rară bucurie cu mine și cu înțelepciunea mea! Oh, oh, la aceștia se observa înțelepciunea deja din privirea ochilor - iar mie, doar o porție mare de prostie rară! Aceasta va fi o coleziune minunată! O frați, puneți-vă în față mea, ca să nu vadă acești minunați dintr-o dată mărimea prostie mele, pentru a mă taxa deja de la început!” Vorbește Ioan: “Nu te teme, chiar dacă îți va merge ciudat la început. O legătură mai îndelungată cu aceaste ființe ți le va face mai suportabile. Dar fii tot timpul serios și în interiorul tău tousi tandru și blând! Așa te vei descurca mai bine cu ei, decât poți să-ți imaginezi. Intelepciune lor se poate numi mare, dar ea are, ca tot ce este creat, limite. De aceea frate, cu curaj înainte! O dată trebuie să înveți să suporți asemenea minunății și de aceasta vei fi în stare acum, deoarece ne conduce din interior Domnul!” Vorbește Martin: “Da, da, tu trebuie să ai dreptate. Dar acest lucru nu este o nimica toată și aici este vorba doar de o seriozitate disperată. Mai încățiva zeci de pași și suntem împreună. Deci, în numele Domnului, poate că aici în apropiere nu va fi așa de periculoasă vremea, cum este de amenințătoare din aceasta depărtare mică! De ce duc aceste fecioare frumoase, sau ce-or fi ele, care vin înaintea noastră, astfel de pălării și coroane strălucitoare? Ce vor cu ele?” Vorbește Ioan: “Acestea sunt premii pentru cei mai înțelepți dintre noi, cu care ne vor împodobi, după ce ne-au testat. Tu ai deja o astfel de pălărie de la Domnul pe capul tău, dar aceasta nu face nimic! Dacă se vor decide că meriți un premiu, atunci îl vor împreuna cu pălăria ta și așa va rămâne doar o singură pălărie, iar strălucirea ei va fi mult mai mare. Iar dacă ei vor gândi că nu ești demn de un astfel de premiu, atunci te vor lasă așa cum ești. De aceea străduieșt-te, ca să nu pierzi un astfel de premiu!” Vorbește Martin: “O frate, nu-ți face griji pentru aceasta! Eu nu am câștigat nici unde vreun premiu și aici cu siguranță nu-l voi câștiga, - dar aceasta nu îmi va da bătaie de cap. Dar acum natura mea - și astfel de frumuseți, aceste ispite! O frate, aceasta va fi adevărata probă! Dar acum cât se poate serios și tăcut! Ei sunt deja în apropierea noastră; da - ei au ajuns deja!” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 08:21 Capitolul 136 ----------------------------------- Capitolul 136 Incântatul episcop Martin și cele trei frumoase fecioare solare Aici se pun în fața lui Martin trei fecioare nemărginit de frumoase, își deschid brațele și spun: “O tu minunat conducător al acestei minunate societăți, ce oaste ne aduci tu din înălțimea înălțimilor tale? O vorbește, tu cel mult așteptat!” Martin își mușcă în secret limba și se pișcă de sold, pentru a nu deveni drăguț, din seriozitatea lui, la acest discurs atrăgător. La acest discurs el nu spune nimic. Acele trei repetă acum mult mai blând cuvintele rostite adineaori. Martin aproape că își mușcă limba și nu vorbește nimic. Cele trei fecioare se miră în secret de Martin cel tăcut și spun: “O tu înaltule, vezi vreo greșeală la noi, de nu vrei să ne spui vreun cuvânt? Nu îți place de noi? Și totuși am văzut, cum ai vrut să-l săruți pe acel balaur în casa ta de pe înălțimea înălțimilor! Tot așa te-au văzut observatorii noștri pe mercur, cum era să te topești după o frumusețe. Mai devreme te-am văzut la acea turma de miei, unde ai fost cât se poate de vorbăret. Și ei te-au văzut în trupul tău muritor pe pământ și au fost martori la purtările tale ciudate. Acolo ai fost tu foarte vorbăreț; dar nouă, fiice ale soarelui, nu ne spui nici un cuvânt! O spune, de ce ești așa de tăcut? Bineînțeles știm, tacerea la timpul potrivit este o parte bună a înțelepciunii; dar tăcerea ta nu pare a fi de o astfel de natură! Vorbește cel puțin, de ce taci tu acum; inimile noastre ard după aceasta și te roagă!” Martin aproape că se topește de dragoste pentru aceste trei fiice solare și se gândește acum, ce să spună la această cerere. El a observat, le este cunoscut din cap și până în tălpi și ele îi cunosc toate intrigile cât se poate de bine. De aceea spune în secret pentru sine: (Martin:) “O tu poveste disperată și neânțeleasă! Aceasta va fi o întâlnire rară și nemaipomenită! Eu să vorbesc cu ele? Atunci vreau și eu să știu cum! În primul rând trebuie să ramâi mut la astfel de frumuseți cu nenumărate ispite. Și în al doilea rând, cunosc aproape mai bine decât m-am cunoscut eu vreodată! Cum și ce să vorbesc eu? O Doamne, nu mă părăsi chiar acum! Și tu, buna mea seriozitate, nu mă părăsi nici tu, deoarece aș fi pierdut cu totul! O Doamne -ah, această nemărginită frumusețe! Ah, acești ochi, așa de înfierbântați ca însuși soarele, părul ca și aurul pur! Acest gât - ce moliciune, ce forme, ce finețe nedescrisă! Oh - Oh - acei sâni! Ah, ah, nu - eu nu mai pot să suport aceasta nici un minut! Pe pământ nu există nici pe departe nimic, ce se poate compara cu aceastăfinețe! Ce este finețea unei picături de rouă, ce este claritatea unui diamant, ce este un fulg de nor, care înconjoara soarele spre apus, purtat de blânda briză a serii? Ce îi este cunoscut lumii sub un astfel de alb! Cea mai curată zăpadă luminată de soarele amiezii s-ar putea numi doar o cârpă murdară de cizme! Nu, nu ar ajunge o veșnicie să te saturi de această priveliște! Și brațele, mâinile, picioarele! - Martin, întoarce-ți privirea de la aceste minunate, tandre și mărețe frumuseți, altfel ești cu totul pierdut!” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 08:23 Capitolul 137 ----------------------------------- Capitolul 137 Martin în lupta examinatoare cu cele trei fiice ale soarelui Intre înțelepciune și dragoste În timp ce Martin este astfel scufundat în fantezii, încep să zâmbeasca cele trei conducătoare. Ele au înțeles exact din ochii și colțurile gurii ale lui Martin, ce a vorbit el așadar în sine însuși și îi spun de aceea:” Prietene, acum știm deja, de ce tu nu spui nimic. Uite, tu ești slab, - ba chiar foarte slab ești tu încă și slăbiciunea ta înnăscută îți paralizează înțelepciunea și limba! Iti apărem noi chiar atât de fermecătoare și înduioșător de frumoase? O spune-ne cel puțin aceasta cu voce tare!” Martin vrea deja să se arunce pe prima dintre acele trei, totuși el se abține și spune:” Da, voi minunatelor, forma voastră este nesfârșit de desăvârșit de frumoasă. Dar voi sunteți pentru aceasta prea înțelepte și asta acoperă frumusețea vostră și face în așa fel ca eu să o pot suferi de-abia pe jumătate cu mare indulgență. Pentru că eu nu sunt un prieten al înțelepciunii prea mari. Dacă voi, însă, vreți să fiu prieten, atunci trebuie să vorbiți cu mine din dragoste și nu din înțelepciune! Voi m-ați întâmpinat într-adevăr cu o cunună, pentru a mi-o oferi, dacă voi mă recunoașteți ca fiind un înțelept desăvârșit. Eu vă spun însă, v-ați înșelat foarte tare în privința mea, în ciuda înțelepciunii voastre mari. Pentru că vedeți voi, asemenea cununi eu nu primesc de loc! Eu cunosc numai o cunună și aceasta este pentru mine numai dragostea singură, care este Dumnezeu Domnul, pe care voi îl cunoașteți ca fiind duhul veșnic, de care toate lucrurile au fost făcute. Acesta singură este cununa mea, pe care am primit-o deja de mult pentru veșnicie. Dar de această cunună a voastră de înțelepciune nu am nevoie absolut de loc. De aceea dați-o altcuiva, pe care voi îl considerați demn de ea, pe mine însă scutiți-mă de această cunună!” Spun la aceasta cele trei:” O ascultă, tu prieten minunat! Noi nu te-am pus până acum la nici o încercare de înțelepciune. Aceea ar fi și un lucru încrezut din partea noastră, deoarece noi doar vedem, ce fel de duh trăiește în tine. Ar fi doar cu siguranță foarte neânțelept din partea noastră, dacă noi am vrea să vorbim cu un alt duh din tine, decât cu acela pe care l-am găsit în tine! Tu ne-ai pomenit într-adevăr cununa, pe care tu, cu adevărat estimată peste toate, o ai deja. Dar noi suntem la această idee de o asemenea părere luminoasă și spunem: Duhul veșnic și atoatefăcător nu este împărțibil. Desigur este dragostea ființa Lui de fond; dar această dragoste nu este numai dragoste, ci este în sine și veșnica înțelepciune. Dacă tu însă slăvești această dragoste, poți tu să separi de ea desigur și înțelepciunea, lumina a toate luminile? Prietene, nu ți se pare cam așa, de parcă acum numai tu te-ai fi înșelat, nesocotindu-te pe tine însuți? Cum poți tu să vrei numai trupul singur și să respingi capul? O vorbește, clarifică-ne aceasta!” Martin este așadar foarte stupefiat și spune în sine:” No, asta merge bine așadar! Acestea m-au pus deja în încurcătură! Dar acum iarăși seriozitate, numai seriozitate! Numai dacă ele n-ar fi atât de îngrozitor de amabile, atunci aș putea să port mai serios cu ele; dar la o asemenea amabilitate este într-adevăr nevoie de mare seriozitate, pentru a putea vorbi cu ele numai câtuși de puțin, apărând serios. Ele așteaptă cu o poftă ademenitoare și cu o nerăbdare drăgăstoasă la un răspuns. Dar, ce să le spun eu lor? Cum să întorc cuvintele în așa fel, ca să le spun adevărul, dar totuși să nu jignesc urechea lor obișnuită cu armonia cerească? ! Liniște. Numai liniște, mie îmi vine acum deja iarăși un gând destul de potrivit! Asta le-o voi spune lor, firește ca într-o formă cât se poate de umană; ele vor fi desigur stupefiate la aceasta! Deci numai curaj în numele Domnului!” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 08:25 Capitolul 138 ----------------------------------- Capitolul 138 Justificarea lui Martin pentru refuzul cununii de înțelepciune Replica adânc de înțeleptă a fiicelor soarelui După acest monolog se adresează Martin iarăși la acele trei și le spune:” O voi peste măsură de minunate fiice ale soarelui! Voi mi-ați dat desigur o replică întru totul potrivită la ceea ce eu v-am spus vouă. Dar un lucru mai este printre acestea, care este o greșeală mare de calcul din partea voastră. Vedeți și ascultați! Voi aveți într-adevăr dreptate, dacă lumina voastră spune: Duhul mare și veșnic este cu totul neâmpărțibil în toată dragostea și înțelepciunea Sa. Acolo unde este un trup, acolo trebuie să se afle și un cap, ceea ce înseamnă tot așa de mult ca: Cui i-a fost dat o cunună a dragostei, acela nu are voie, pentru a fi desăvârșit, nu dea importanță cununii înțelepciunii. Dar voi vedeți doar totuși cu siguranță cu ochii voștrii luminați și ceresc de frumoși precum capul meu este deja îmodobit cu o cunună care arata exact ca a voastră. Și pentru că voi toate sunteți cunoscătoare foarte în profunzime a celorlalte întâmplări ale mele, atunci voi sigur veți știi și faptul că această podoabă am primit-o nemijlocit de la Domnul însuși! Fiindcă voi copii cei mai dragi nu puteți tăgădui aceasta, atunci Domnul trebuie să-mi fi dat totuși o cunună împărțibilă, deci: acea a dragostei numai pentru ea singură, care însă totuși cuprinde deja nivelul de înțelepciune necesar și relativ potrivit! Dacă, însă, această cunună desăvârșită a marelui Dumnezeu nu este prin urmare una pe jumătate, deci împărțit, ci un dar întreg calculat cu desăvârșire, eu cu adevărat că nu pot înțelege, în ciuda replicii voastre puse foarte înțelept, la ce să-mi folosească cununa voastră de înțelepciune scutită! Dacă eu am totuși un cap, cum va arăta însă înfățișarea mea, la ce să-mi folosească așadar încă un al doilea cap? am eu oare într-adevăr nevoie de încă un cap, atunci eu doar vreau să-l primesc cu drag de la voi, voi fiice ale soarelui demne de dragoste, conform voinței Domnului meu. Dacă, însă, nu este necesar, am două capete, ci numai unul desăvârșit, voi veți accepta desigur și faptul că eu nu pot de loc să primesc cununa voastră? O vorbiți, vorbiți; eu ascult!” Spun cele trei:” O tu minunatule, o tu înaltule, știm bine, în cununa ta ți-a fost dat mai mult, decât noi vom putea vreodată înțelege. Așa că știm și faptul că, cununa ta nu este una pe jumătate, ci una întreagă în totalitate. Dar uite, noi știm și din experiențe nenumărate, care revin tot timpul în același fel, marele Dumnezeu îi și dă fiecărei ființe o viață întreagă și desăvârșită după felul său! Noi știm că nici un om nu se naște pe lume fără cap. El are ochi pentru a vedea, urechi pentru a auzi, un nas pentru miros, o gură pentru a gusta și tot felul de nervi pentru tot felul de simțuri și sentimente. Unui copil nou născut nu-i lipsește nimic din toate acestea și toate acestea își au însă desigur originea ca dragostea așa și ca cea mai înaltă înțelepciune în cel mai mare Duh. Fiindcă acolo este una ca și cealaltă limpede vizibilă cu o singură privire. Cum însă se face că un copil nou născut - ca o înfăptuire de dragoste și înțelepciune a marelui Dumnezeu - ajunge totuși totdeauna cu mult mai târziu la înțelepciune decât la dragoste, care este aici adevărata viață? Tu însuți trăiești deja destul de demult și ai dragoste peste măsură de multă. Dar dacă tu te întrebi, dacă înțelepciunea ta eventuală este și ea tot așa de bătrână ca viața ta, atunci tu vei găsi în tine însuți evident răspunsul cel mai contradictoriu! Vezi, noi știm de la cei mai înalți înțelepți ai noștrii, marele Dumnezeu a vorbit pe pământul tău la un oarecare evreu înțelept: „Nimeni nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu, dacă el nu se naște din nou din duh!” Spune-ne nouă: Cum poate să ceară marele Dumnezeu de la un înțelept, care a trăit deja mult, se nască din nou în duhul, dacă El a dat toate deja unui copil în pântecele maicii sale, ceea ce este necesar pentru întreaga luare în proprietate a veșnicei împărății a lui Dumnezeu? ! Peste tot se arată, maturitatea fiecărei fomări apare de-abia mult mai târziu. Poți tu oare să ne dovedesti din istoria pământului tău, s-a format vreodată un om cu totul perfecționat din sânul maicii sale? Sau știi tu acum deja foarte lămurit, de ce marele Duh te-a trimis de-abia acum, după ce ție ți s-au întâmplat deja unele transformări, în mijlocul acestor două duhuri înțelepte încoace în această mare lume a luminii? O vorbește, tu minunatule și învață-ne pe noi, pentru că noi doar vrem să auzim și să înțelegem de la tine foarte multe lucruri adânci de înțelepte!” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 08:27 Capitolul 139 ----------------------------------- Capitolul 139 Martin în dilema înțelepciunii - Icurajatoarele spuse ale lui Petru Replica bună a lui Martin La această replică este Martin de-abia acum foarte încurcat și nu știe să spună nici o silabă pentru a contraria aceasta. În sine numai bolborosește el foarte încet:” Așa, așa, acum este potrivit! Acum mă aflu cu totul în încurcătură! Ce să spun acum? Acestea au dreptate în toate privințele și eu sunt în schimb un măgar și un bou în toate privințele, - notabene cu pălăria înțelepciunii pe creștet! O aceasta se potrivește de minune! Acestea mă întâmpină cu o a doua pălărie! Totul merge din ce în ce mai bine! Frați, dragi frați, dacă nu mă scoateți din această mlaștină, atunci eu mă scufund în orice caz!” Spune Petru:” Frate, ai răbdare și îndură acest examen înțelept, căci atunci va merge acuși totul mai bine! Gândește-te numai iarăși; se va găsi desigur iarăși vreun răspuns potrivit. Fii numai tot timpul serios și nu lăsa multe de înțeles, ci mărturisește cu claritate, ceea ce spui tu. Vorbește ca un învățător, căci atunci vei ajunge la buna socoteală cu acest avanpost! Cu cioara de noapte va fi firește mai greu, dar acolo noi te vom ajuta desigur, dacă vei fi într-o prea mare strâmtorare. De aceea fii numai curajos și nu-ți pierde încrederea; totul va merge bine!” Spune Martin:” Frați, așa cum eu presimt, nu prea vor mai ieși la suprafață multe lucruri înțelepte, fiindcă eu mi-am golit deja bagajul de înțelepciune! după dragoste trebuie neapărat să urmeze înțelepciunea, îmi este așadar peste măsura de limpede. Acest lucru a fost arătat destul de ordonat de aceste trei minunății de ființe, nu se poate împotrivi nimic. De aceea eu nu pot să fac altceva, decât să le dau dreptate pe deplin. Sau știi tu ceva mai bun?” Spune Petru:” Da, asta este desigur adevărat: ceea ce este adevărat, aceea este adevărat în ceruri și oricum și pe pământ. Făcând abstracție de aceasta, tu nu trebuie să te dai bătut prea simplu doar după trecerea a câtorva spuse înțelepte, fiindcă și propozițiile tale sunt argumentabile! De aceea, cum ți-am spus, gândește-te numai puțin și cu siguranță ți se va arăta acuși un răspuns foarte bun!” Martin se gândește acum în toate formele și chipurile, ce să spună el în această situație. El găsește totuși într-adevăr o propoziție după un timp de gândire mai îndelungat, care este ce-i drept potrivită și spune atunci:” O voi fiice minunate ale marelui soare! Spusele voastre sunt desigur foarte înțelepte și sunt într-o ordine remarcabilă. Dar totuși nu corespunde ceva, ceea ce vi s-ar părea un lucru foarte neânsemnat, pentru mine, însă, nu este de loc ceva neânsemnat. Pentru că voi știți prin înțelepciunea voastră, ce a învățat marele duh al lui Dumnezeu pe pământul meu mic și știți printre altele și cum este compusă natura tuturor creaturilor, atunci un lucru mă minunează foarte tare: voi nu știți și ce a spus marele Domn Iisus, care este duhul vostru veșnic cel mai mare, încă și la alte ocazii nouă, copiilor Săi! Vedeți, odată au adus mamele copiii lor la El. Și pentru că s-a format astfel o înghesuială, s-au pus împotriva mamelor ucenicii care se credeau deja foarte înțelepți și le-au împiedicat, se apropie de Domnul. Pentru că, însă, Domnul a băgat aceasta acuși de seamă, le-a spus ucenicilor: „Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, a unora ca aceștia este împărăția cerurilor. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea!” Astfel însă, pune Domnul acelora, care erau deja înțelepți, filiația, care încă nu posedă înțelepciune, ca, condiție pentru ajungerea în împărăția cerurilor. Atunci însă nu știu, cum voi țineți înțelepciunea ca fiind un lucru foarte mare și păreți a fi convinși, de-abia după primirea cununii înțelepciunii sunt vrednic de împărăția cerurilor! Eu sunt de părere că învățătura lui Dumnezeu este totuși mai presus decât a voastră și este întru totul adevărată? Domnul a spus într-adevăr către înțeleptul Nicodim, el ar trebui să fie mai întâi născut din nou, dacă el vrea să intre în împărăția lui Dumnezeu. Dar Domnul nu s-a referit astfel la înțelepciunea voastră , pe care evreul o deținea deja oricum, ci copilăria nevinovată, care este dragoste curată! Deci și eu înțeleg însă cuvântul Domnului, țin doar de dragoste și îi las toată înțelepciunea numai Domnului singur. Vedeți, de aceea eu și sunt la El, - în timp ce eu aș fi Dumnezeu știe unde, dacă Domnul ar vrea să privească la înțelepciunea mea, care veșnic este aproape nimica! Eu sunt mai mult decât convins, fiecare păcătuiește, care vrea să se laude cu înțelepciunea sa în fața lui Dumnezeu. Dar, dacă inima naivului este numai plină cu dragostea pentru Dumnezeu , acela are deja cea mai mare cunună a vieții în sine, care își are originea în filiația lui Dumnezeu. Dacă însă el are această cunună, la ce să-i folosească atunci aceea a voastră? De aceea să fie spus din partea mea pentru ultima oară: Eu nu am nevoie de cununa voastră de înțelepciune, fiindcă eu am deja de mult, ceea ce am nevoie! Străduiți-vă însă și voi, ca cununa mea să vi se dea și vouă! Atunci voi veți fi mai fericiți și slăviți, decât sunteți acum în strălucirea voastră de înțelepciune liberă, din care se arată puțina iubire în ciuda frumuseții voastre nedescrise! Vorbiți acum, dacă mai aveți ceva de spus; dar să nu cumva să mai așteptați un răspuns de la mine! Pentru că numai un singur lucru contează și acela este dragostea; toate celelalte le dă Domnul, când am nevoie de ele!” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 08:29 Capitolul 140 ----------------------------------- Capitolul 140 Rugămintea celor trei fiice ale soarelui către Martin, ca să le învețe să-l iubească pe Dumnezeu - Intrebarea centrală și critică lui Martin Fiicele soarelui aprinse de dragoste la pieptul lui Martin După această replică bună a lui Martin, cele trei se închină până la pământ și spun:” O tu minunat fiu al marelui Duh! De-abia acum ne dăm seama, tu ești un fiu adevărat al aceluia, care pentru noi nu are nume. Tu ne-ai cucerit; noi suntem acum ale tale și această cununa împreună cu noi! O lasă-ne să fim ultimele în casa ta și învață-ne să-l iubim pe veșnicul Dumnezeu!” Spune Martin foarte surprins de această întâmplare:” În casa mea mai este loc încă pentru multe mii; așa că și pentru voi va fi loc! Pentru că mai mare decât lumea voastră este casa mea, pe care Domnul, Tatăl meu veșnic sfânt, Mi-a construit-o pentru veșnicie. De aceea, dacă vi s-a aprins pofta pentru casa mea, aruncați de la voi cununa voastră de înțelepciune, cuprindeți-o pe a mea a dragostei și urmați-mă! Dar, dacă va este posibil, acoperiți mai mult farmecele voastre prea mari! Pentru că acestea sunt pentru mine mai puternice decât cuvântul vostru, eu care trăiesc în dragoste și nu în înțelepciune goală!” La aceste cuvinte aduc cei care stau în spatele lor imediat rochii cu cusături bogate în albastru și le îmbracă într-o clipire cu acestea pe cele trei. Atunci când ele sunt îmbrăcate, spun ele lui Martin:” O tu înalt și minunat fiu al celui mai înalt! Suntem noi astfel îmbrăcate potrivite și plăcute ochiului tău? Nu se mai găsește la noi vreo pricină de supărare? Suntem noi acum după dorința inimii tale? Spune Martin:” Așa este mai bine. Aceasta este modul de a fii în casa mea, care este acolo o casă a marelui și sfântului Tată, care nici El nu se află aproape gol ca voi mai înainte, ci pășește îmbrăcat în totalitate. Voi și așa mai sunteți atât de nesfârșit de frumoase, dar astfel încă suportabile pentru ochiul meu. Și așa voi puteți rămâne desigur la mine! Dar acum încă ceva: Spuneți, îl cunoașteți pe marele Duh? Aveți voi vreo închipuire despre El? Oare ce veți face voi, dacă ar trebui sășiți în fața lui?” Spun cele trei:” O tu minunatule! Noi știm desigur, există un cel mai mare Duh, care este veșnic Duhul tuturor duhurilor, care a făcut toate, ce sunt, din veșnica Sa înțelepciune și atotputernicie. Dar acest duh este atât de nesfârșit de sfânt pentru noi, noi nu avem voie să îndrăznim niciodată, ne facem vreo închipuire despre El! Așa ceva au voie doar cei mai înalți înțelepți. De aceea tu poți desigur să și înțelegi, cum ne-am simți noi, dacă noi ar trebui sășim în fața lui, dacă El are vreo înfățișare, cu convingerea că El este acela! Oh, aceasta ar fi ceva îngrozitor, aceasta ar fi cel mai cumplit lucru, care ni s-ar putea întâmpla!” Spune Martin:” Oh, dacă așa stau lucrurile, de ce nu vă înfricoșați de noi, copiii Săi? Nu vă puteți deci gândi, și Tatăl va arăta tot așa ca noi, copiii Săi? Vedeți, ce fructe poartă înțelepciunea goală! Ceea ce este necesitatea cea mai mare a inimilor noastre, aceea este pentru a vostre inimi de tot interzis. Ceea ce ne ridică la cea mai mare fericire, aceea devine pentru voi cel mai mare chin! Ce diferență între noi și voi! Spuneți-mi, voi deci n-ați simțit niciodată iubire în imimile voastre? Nu simțiți voi așa ceva acum eventual pentru mine sau pentru unul dintre cei doi frați ai mei?” Spun cele trei:” Ce vrei tu să spui cu aceasta? Noi știm bine că dragostea este o aspirație în inima cuiva: o putere retrăgându-se laolaltă, care uneori cuprinde lucruri înrudite ei, pe acelea le atrage foarte tare și vrea să le reunească cu ea. Însă, ceea ce este dragostea sub alt aspect, nu știm noi! Această putere a inimii poate însă cuprindă doar lucruri mărunte, cum ea însăși este mică. Cum ar putea ea cumva să cuprindă lucruri așa de mari, cum ești tu! Noi te putem desigur respecta peste măsură de mult, dar, pentru dragostea nostra, tu doar ai fi mult prea mare, așa încât noi nu te-am putea cuprinde.” Spune Martin:” Aha, înțelepciunea voastră începe deja, aibă lacune! O nu vă îngrijiți pentru mărimea inimii voastre; aceasta va fi acuși destul de mare pentru destul de multă dragoste! Care dintre voi m-ar putea îmbrățișa și să strângă cât se poate de tare la pieptul ei?” Spun bucuroase toate trei:” Oh, asta o putem face foarte bine și dacă tu minunatule vrei să ne dai voie, atunci noi vrem imediat să-ți arătăm o probă înfierbântată!” Spune Martin:” Faceți numai; eu vă dau cu drag voie din toată inima mea!” După aceste cuvinte cad toate trei la pieptul lui Martin și fiecare își strânge pieptul ei atât de mult cât este posibil la al său. Fiecare vorbește:” Ah, ah, aceasta este nesfârșit de dulce! O lasă-ne un timp îndelungat așa la pieptul tău!” Spune Martin:” Eu doar am știut că voi aveți dragoste și aceasta foarte curios de puternică! Rămâneți acum fain mult timp la pieptul meu, acesta vă va învăța cel mai bine să iubiți! Oh, acest lucru va ieși totuși cu bine!” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 19:22 Capitolul 141 ----------------------------------- Capitolul 141 Poziția amenințătoare a celor trei bărbați ai soarelui - Impotrivirea puternică a lui Martin Ascultarea celor trei oameni solari conform sfătuirii spiritelor lor Remarca însă ceilalți oameni ai soarelui, de a cărui familie aparțin cele trei fecioare, cum tocmai aceste trei îl îmbrățișează pe Martin și nu mai vor să se despartă de el. Această situație li se pare îngrijorătoare, din care cauză se apropie atunci alți trei de Martin, care însă nu mai sunt de gen feminin, ci de genul masculin. Acești trei îl întreabă pe Martin:” Inaltule, vrednicule! Ochii noștri văd aici ceva, ce nu sunt obișnuiți să vădă, deoarece asemenea lucruri nu apar aici. Aceasta este o treabă străină, care nu se potrivește în ordinea noastră; de aceea te întrebăm noi, ce înseamnă aceasta! Vrei tu să ne iei aceste trei fiice? O spune, cu care drept? Vrei tu să le faci femeile tale? Vrei tu să le fecundezi? Uite, tu nu poți așa ceva; fiindcă tu nu ești din lumea aceasta și ești pe deasupra și un duh, care nu poate fertiliza! Deci spune, ce înseamnă asta? Ce ai de gând să faci cu fiicele noastre?” Le spune Martin acelor trei bărbați și ei peste măsura de frumoși: “Voi dragi și frumoși prieteni, numai să nu vă faceți probleme din cauza acestor trei fiice! Fiindcă ele sunt la mine în mâini mult mai bune decât în ale voastre, care aveți doar înțelepciune, dar în această înțelepciune îngrozitor de puțină dragoste! Eu le învăț acum să iubească și ele înțeleg iubirea. Și aceasta este voința marelui Dumnezeu, care este în sine Insuși dragostea cea mai înaltă, cea mai măreață și cea mai curată. Eu vă spun, și voi ar trebui să învățați aceasta, căci așa veți ajunge și mai sus și să nu fie nevoie să rămâneți tot timpul în aceasta lume în mod trupesc dar și duhovnicesc. Eu voi le voi lua aceste fiice ale voastre cu mine în casa mea! Pe voi însă nu vă voi primi, dacă voi nu puteți iubi. Dacă însă veți putea să și iubiti și pentru voi se va găsi un locșor!” Vorbesc cei trei bărbați:” Sensul spuselor tale este fără ordine, astfel fără înțelepciune și așa de neânțeles pentru noi. Vorbește de aceea înțelept, atunci când vorbești cu noi! Știm bine că tu ești din obștea copiilor marelui Duh din începuturi. Te și cunosc cei mai înalți înțelepți ai noștri deja de pe planeta ta. Aceasta este însă atât de mult timp fără valoare la noi, atâta timp cât tu nu ești îmbrăcat cu îmbrăcămintea înțelepciunii. Din această cauză noi îți și poruncim în numele celei mai înalte înțelepciuni ale acestei lumi mari de lumină, ca tu să le lași imediat pe aceste trei să plece de la tine, căci altfel, ți se va întâmpla o mare nenorocire, tot așa și întregii glote, care te urmează! Ascultă, sau noi chemăm cele mai puternice spirite ale noastre, ca ei să pună mâna pe voi!” Spune Martin:” Oho, numai nu chiar așa de înverșunat, prietenii mei cei mai frumoși și dragi! Priviți la mine - dintre toți acești frați și aceste surori, care mă însoțesc aici și sunt tovarăși ai casei mele, sunt eu cu siguranță cel mai slab. Dar împotriva voastră eu totuși am atâta putere, eu v-aș putea distruge doar cu cel mai slab gând, cum o furtună mare risipește praful! De aceea plecați cu amenințarea voastră ridicolă, căci altfel chiar eu pun la sfârșit mâna pe voi și pe spiritele voastre așa zise atotputernice și foarte înțelepte! Voi veți vedea imediat strălucind de la mine o asemenea seriozitate, ca voi toți să simțiți de aceea foarte febril! Deci întoarceți-vă numai înapoi binevoitori, căci altfel voi începe imediat să vorbesc cu voi într-un cu totul alt mod!” Cei trei bărbați ai soarelui își întind mâinile în sus și cheamă spiritele lor. Dar aceștia dau un răspuns dintr-un nor: (Spiritele:)” Acestei companii nu-i putem face nimic, pentru că noi simțim în suita lor lucrul cel mai îngrozitor dintre cele mai îngrozitoare lucruri! Faceți ori ce vrea această societate ori fugiți de ea, atât de departe și atât de repede cât puteți voi, căci altfel s-ar putea să fie vouă tuturor foarte rău. Pentru că atotputernici sunt toți aceștia și cel mai atotputernic este între ei! De aceea ascultați sau fugiti; mai bună însă este pentru voi ascultarea decât fuga! Fiindcă unde vreți să fugiti de aceștia, ale căror picioare sunt mai rapide decât gândurile voastre?” După aceste cuvinte preia iarăși Martin cuvântul și spune:” Păi, voi prietenii mei încă mai dragi și frumoși ce vreți voi să faceți, așadar, ce vă spune acum înțelepciunea voastră? Vreți voi încă mai măsurați cu noi toți? Spun cei trei:” Dacă așa stau lucrurile, atunci ne spune înțelepciunea noastră: „Dacă acela cu care vrei să te cerți este mai puternic decât tine, atunci lasă lupta. Și dacă el îți dă atunci vreo poruncă, atunci ascultă foarte exact de acela, care dă porunca!” Vezi, fiindcă tu ești în societatea ta mai puternic decât noi, atunci noi vrem în sfârșit să și ascultăm de tine. Așa, deci, poruncește-ne ce vrei tu!” Spune Martin:” Atunci grăbiți-vă toți și mergeți înainte, cu excepția voastră, cele trei fiice, care rămân la mine și pregătiți casa voastră; pentru că noi vom intra și vom sta un timp la voi! Ceea ce trebuie să se întâmple atunci mai târziu, va face cunoscut Un Altul din societatea aceasta mare a mea; pentru că, așa cum am observat deja, sunt eu cel mai mic între acești o mie! - Deci așa sa se întâmple!” La aceste cuvinte ale lui Martin se îndepărtează cei trei și merg prin coridoare strălucitoare într-o mică proeminență a văii, unde se află un templu mare, stabilit pentru a fi locuința acestor oameni ai soarelui. În jurul acestuia, sunt niște clădiri care se află puțin mai jos, în care sunt crescuți copiii. ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 19:24 Capitolul 142 ----------------------------------- Capitolul 142 Curiozitatea celor douăzeci de maici încrezute - Umilire dătătoare de îndreptare prin descoperirea frumuseții a celor trei fiice ale soarelui Atunci când societatea numeroasă a oamenilor solari se duc repede înainte, se ridică iarăși și cele trei fiice și sunt încă cu mult mai frumoase. Pentru că acum iasă minunat deja și dragoste din ochii lor nespus de frumoși. Vorbele lor devin așa de blând răsunătoare ca o cântare de heruvimi, fiindcă ele vorbesc acum de nimic altceva decât numai de dragoste. Noi însă începem și noi să ne mișcăm mai departe. Cele multe femei pe care le conduce Borem și Chorel și chiar și călugării alături de ei încep acum și ei să se îmbulzească în față, pentru a vedea nemăsurata frumusețe a soarelui. Inainte, din cauza a atâta minunare, ei n-au avut timp, pentru că prea multe minunate rarităti ale naturii din această lume le-a căzut așa zicând în ochi. Însă, pentru că ei și-au saturat ochii lor tot mai mult și Borem le-a atras atenția în special pentru aceasta, vor și ei acum să vădă, dacă și cu cât mai mult ar fi femeile soarelui mai frumoase decât ei. Martin își dă imediat seama dintr-un impuls interior din partea Mea, ce au de gând acele maici. El însă știe, printre altele și cât de tare ar fi bătute maicile acestea încrezute foarte mult în frumusețea lor de altă dată de aceste mărețe frumuseți ale soarelui. De aceea spune el celor trei fiice: (Martin:)” Ascultați-mă, voi cele mai frumoase fiice! Vedeți, un număr important de femei ale planetei mele încep acum să se îmbulzească înainte, pentru a compara frumusețea lor plastică cu cea a voastră. Fiindcă însă voi sunteți în comparație cu ele nesfârșit de frumoase, așa încât frumusețea voastră ar putea de-a dreptul omorî pentru un timp mai îndelungat pe acele încrezute, așa, deci, acoperiți față voastră cu părul vostru abundent pentru un timp scurt. Descoperiți chipul vostru iarăși de-abia puțin cu puțin, atunci când vă dau un semn pentru așa ceva! O faceți-mi această plăcere!” Spun cele trei.” O tu dragostea noastră de acum! Suntem noi deci într-adevăr așa de frumoase după înfățișarea noastră? Uite, aici, în această lume, n-a spus niciodată cineva aceasta. Aici, nu se știe nimic de o frumusețe a înfățișării, ci numai de o ordine plastică și de o înțelepciune corespunzătoare, urmând din aceasta. Tu ai fost probabil primul, care a început să laude înfățișarea noastră, ceea ce noi însă am raportat mai mult față de ordinea și înțelepciunea noastră. Dar acum înțelegem noi bine, tu te-ai referit mai ales la înfățișarea noastră! Dar, dacă într-adevăr înfățișarea noastră este pentru tine, cum spui tu, nedescris de frumoasă, atunci spune-ne, din ce constă deci frumusețea noastră așa de mare!” Spune Martin.” Mai întâi îndepliniți-mi dorința, căci atunci vă voi explica eu astfel toate acestea când se va ivi ocazia!” Spun cele trei:” Oh, atunci pune tu însuți părul nostru peste fața noastră. Pentru că tu vei știi cel mai bine, cum trebuie să fie acoperită fața noastră, pentru a nu fi periculoși pentru acelea, care vin acum la noi în față!” Martin nu se lasă mult rugat și face imediat lucrurl cerut. Chiar atunci când el este gata cu a treia, vine deja Borem la el și spune: “Frate, tu ai îndeplinit lucrarea ta până acum excelent! Firește și într-adevăr că tu ai doi prieteni cu tine, cărora le sunt cunoscute toate cărările pe aceasta lume și pe nenumărat de multe alte lumi. Făcând abstracție de aceasta, tu ai făcut de-a dreptul minuni. Însă, acum, tu trebuie să fii cu aceste trei fiice acum ale tale foarte atent față de maicile, care pătrund înainte, căci altfel, tu vei vedea un adevărat spectacol din calea afară de nebunatic! Chipul n-ai tu voie să îl arați deocamdata chiar de loc, doar la cereri insistente. Dacă insă poți tu să scapi altfel de ele, va fi cu atât mai bine. Atunci când maicile noastre le vor primi la vedere pe acestea trei, ele vor pica atunci la pămând ca lovite de fulger și vor începe de-a dreptul să se sfâșie pe ele înșiși din mâhnire și mare rușine. De aceea fii tu acum cât se poate de atent, căci altfel, va fi aici o adevărată degringoladă.” Martin devine la aceste spuse foarte jenat și spune:” Deci iarăși o întâmplare descurajantă în ceea ce urmează! Nu, aceste maici mi-au făcut încă totdeauna cel mai mult de lucru și nici aici în cer nu dau pace aceste Gretele proaste! Eu aș avea o plăcere bună, le arat pe aceste trei cu totul dezvelite în cea mai mare frumusețe a lor. Ele să se izbeasca numai de orice, ce iese în cale și să fie umilite mai mult decât un sclav! Poate că după aceea va fi mai bine cu ele!” Spune Petru:” Da, ai dreptate, frate, prea blând nu trebuie să te porți cu ele, care sunt ostenite să se complacă mai mult decât trebuie în înfățișarea ființei lor înfumurate. Este desigur potrivit, folosești la început mijloace mai blânde, pentru a îndepărta asemenea resturi pământești înfumurate de pe suflet. Dar dacă asemenea mijloace indulgente nu sunt îndeajuns, atunci numai foarte repede trebuie scoase periile cele mai dure. Frate Borem, ai desigur dreptate în părerea ta; dar și Martin are dreptate! De aceea să-l lăsăm aici să-și desfășoare foarte liber activitatea!” Ioan confirmă și el o astfel de idee și îi mai spune lui Borem:” Tu ai dreptate pe deplin, dar și Martin are dreptate. Pentru că uite, în soarele veșnic nu există noapte și polul nord strălucește tot așa ca polul sud. Mergi de aceea numai înapoi și condu turma ta evlavioasă în față; ea să fie aici cel mai bine pieptănată și curățată!” Borem merge și aduce cu Chorel douăzeci dintre cele mai înfumurate, care se cred ieșite din comun de frumoase. Ele îl înconjoară imediat pe Martin împreună cu Petru, Borem și Chorel și îi spun lui Martin:” Pai, unde sunt deci nemărginitele frumuseți ale soarelui, despre care ni s-a spus în casa ta, noi am fi nimic față de ele? Aratăni-le și convinge-ne de adevărul spuselor tale!” Spune Martin:” Veniți numai încoace, voi suflete încrezute! vi se ajute imediat! Uitați-vă, aici stau deja trei! Cum vă plac ele?” Spun maicile:” Noi nu vedem nimic în afară de păr și rochii albastre pisate cu falturi, dintre care și noi avem asemenea; dar noi vrem să vedem chipul deschis, pieptul și brațele!” Spune Martin:” Dacă voi vreți să muriți de rușine și mâhnire, vi se îndeplinească imediat cererea voastră! Spuneți acum - da sau nu!” Maicile rămân stupefiate la ultimul îndemn al lui Martin și se întreabă unele pe altele, ce să facă ele; dar nici una nu știe să-i dea celeilalte un răspuns potrivit. Una se adresează lui Chorel și îl întreabă după sfatul lui în aceasta privință. Dar și Chorel dă de asemenea din umeri și spune după un timp de gândire: (Chorel:)” Da, dragele mele surori, aici este un sfat bun într-adevăr foarte scump! Dacă spuneți da, atunci veți vedea, cum vă va merge după cuvintele foarte clare ale lui Martin. Dacă însă spuneți nu, atunci aproape că va distruge complect curiozitatea voastră nemărginită. Voi vedeți, cât de greu este în această privință fiți sfătuite. Un lucru ar fi firește cel mai bun, dar acesta voi cu greu veți îndrăzni să-l faceți?” Spun maicile:” Noi vrem să facem toate, dacă sfatul tău este unul potrivit! O spune-ne și sfătuiește-ne!” Spune Chorel:” Pai atunci ascultați: În spatele nostru merg chinezi și în spatele acestora merge Domnul în mijlocul celor două care îl iubesc mai presus de toate! Adresați-vă Lui; El va putea să dea cel mai bun sfat, adică ce trebuie să luați aici în calcul și ce trebuie să faceți! Dacă voi veți urma făgăduința Sa, atunci veți ieși cu siguranță nevătămate din această situație. În caz contrar, însă, voi trebuie atunci să acceptați, dacă va merge rău așa sau așa. Pentru că acest lucru eu îl recunosc aici deja, aici nu te poți juca cu nimic! Acesta este sfatul meu; voi însă puteți face, orice ați dori voi!” Atunci când maicile aud așa ceva, spun ele:” Prietene această idee o știm deja de mult! Dar acest lucru nu înseamnă atceva, decât a intra din lac în puț. Nouă totuși ne este frică de aceste trei de o mie de ori mai puțin decât de Domnul! Pentru că, ce sunt toate acestea față de Domnul? Domnul este Domnul; aceștia toți sunt însă totuși asemenea nouă numai făpturile Sale. Dacă foarte frumoase sau prea urâte, acesta este în față Domnului unul și același lucru. De aceea credem noi, ca va fi mai bine, dacă noi totuși privim la aceste trei frumuseți ale soarelui, decât dacă am merge așa la Domnul și am arăta astfel, ne este mai puțină frică de El decât de aceste trei făpturi ale Sale!” Spune Chorel:” Bine, bine; dacă voi înșivă puteți sfătui mai bine decât mine, atunci faceți, ce vreți voi! Dar pentru un caz similar, în viitor, economisiți-vă osteneala, veniți la mine cu o întrebare!” La aceste spuse pășesc maicile iarăși aproape de Martin și spun:” se întâmple, ce-o vrea, noi vrem să vedem aceste trei în toată frumusețea lor!” Spune Martin:” Bine, bine, veniți numai aici și deschideți ochii larg; înfumurarea prostească se va risipi acuși de la voi!” La acest punct, el se adresează celor trei și spune:” Deci dragele mele fiice, dați la o parte părul de pe față voastră și lăsați-le pe aceste mândre să vadă!” Spun cele trei:” Dacă însă le va face rău, atunci am rămâne mai bine învăluite, ca nimeni să nu se păgubească prin noi!” Spune Martin.” Fiicele mele minunate și îndrăgite, asta este acum tot una. Pentru că cine vrea cu insistență - bine ori rău - , nu i se întâmpla o nedreptate! Acestea însă vor să vadă neapărat, chiar dacă au fost avertizate de mai multe ori prin mine și încă printr-un alt frate. De aceea, și vadă ele și să devină astfel turbate și aproape să se prăpădească. Și așa descoperiți-vă așadar și arătați-va acestor nebune înfumurate!” La aceste cuvinte spun cele trei:” O tu prieten ales, cu adevărat, tu ești un mare înțelept; fiindcă vorba ta o cladești pe pământ stabil! De aceea vrem noi să facem așadar imediat, ce tu ne-ai poruncit. fie efectul oricum o fi, căci noi ne descoperim în sfârșit!” Cu aceste cuvinte împing toate cele trei părul la o parte. Strălucirea luminoasă a prea marei lor frumusețti are pentru maicile înfumurate cam același efect, ca și atunci când fiecare dintre ele ar fi lovite în același timp de zece fulgere. Toate cad jos ca pe o singură grămadă și numai unele dintre ele strigă cu voce slabă: (Unele dintre maici:)” Vai de noi urâtele, noi suntem pierdute! Crocodili, broaște și încă alte lepădături urâte sunt cu mult mai frumoase decât noi, decât noi față de acestea! O Doamne,-ne pe toate oarbe! Pentru că este mai bine, fii veșnic orb, decât numai încă o dată vezi o asemenea frumusețe nemaipomenită!” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 19:28 Capitolul 143 ----------------------------------- Capitolul 143 Compasiunea celor trei fiice solare pentru maicile leșinate Aducerea lor la viață prin Domnul - Discuția lui Ioan și a lui Martin cu cele trei fiice solare despre Domnul După aceste cuvinte, ele tac de tot și cele trei le spun lui Martin, Petru și Ioan:” Ah, acum s-a ivit problema! Dacă voi ați știut asta deja de dinainte, de ce ne-ați îndemnat, le arătăm lor chipul nostru descoperit? Acum, se află săracele foarte lipsite de viață în fața noastră! Cine le va reda acum o viață nouă? Puteți voi oare aceasta? Oh, dacă voi o puteți, atunci sculați-le iarăși fiindcă ele ne trezesc o foarte tare compătimire! Ah, dacă noi totuși nu ne-am fi descoperit în fața lor!” Spune Ioan:” Nu vă faceți griji! Ceea ce li s-a întâmplat acestora, aici, prin a voastră - de Dumnezeu, Domnul, mărita în special - frumusețe trupescă prea mare, este pentru ele foarte bine și tămăduitor. Tocmai prin aceasta, ele s-au eliberat de o ultima povară, dar foarte grea și materială, care altfel le-ar fi chinuit încă mult timp și le-ar fi făcut incapabile, savureze fericire mai înaltă și cea mai înaltă fericire a cerului lui Dumnezeu. Acum, însă, s-a îndepărtat cu o singură lovitură această povară de la ele pentru veșnicie. Așa ele vor și învia acuși spre o viață mai bună și mai curată și vor putea privi la voi fără supărare, rușine și pagubă ca și noi. Ele vă vor putea fi de destul de mare folos, ele fiind fiicele celui mai mare și sfânt Tată! Ele sunt acum firește așa de bine ca și moarte. Pentru că lor li s-a luat numai dragostea greșită, care le-a ținut până acum în viață cu mult mai mult decât dragostea pentru Dumnezeu, Domnul veșnic a toate minunățiile și a toată viața. Dar priviți, acolo din planul de fond al acestei societăți vine încoace tocmai acum un bărbat, un tată, între două fiice! Acesta le va aduce la timpul potrivit desigur iarăși la viață pe acestea, care par acum moarte și în fața ochilor voștri se va arăta astfel slava lui Dumnezeu. De aceea nu vă faceți griji; pentru că, ceea ce li s-a întâmplat acestora, este un episod tămăduitor pentru inimile lor, care erau încă foarte mândre.” Spun cele trei:” O tu minunatule, nouă prieten deja cunoscut! Fiindcă tu ne-ai spus deja așa de multe lucruri liniștitoare, atunci spune-ne și cine este așadar acel bărbat, care vine acum încoace, între acele două fiice ale Sale. Este și el un frate al vostru și își are și el ca voi originea în planeta sfântă?” Spune Ioan:” Așa cum îl vedeți voi venind încoace, este El desigur un frate pentru noi toți. El provine de pe pământ așa cum vedem noi ființa Lui vizibilă, ceea ce înseamnă de pe acea lume mică, pe care o numesc înțelepții voștri, pe înțelesul tuturor, Planeta Sfântă. Dar, făcând abstracție de aceasta, este El totuși învățătorul nostru al tuturor și astfel și Domnul! Pentru că cine este un învățător, acela este și un domn. El este învățătorul nostru în toate privințele; deci este El și un Domn peste toate lucurile, rânduit de Dumnezeu!” Spun cele trei:” Oh, dacă așa stau lucrurile, atunci el doar este cu mult mai mult decât voi? Poate, și la noi, cel mai înalt înțelept, pe care nu trebuie să-l asculte numai toți oamenii acestei lumi mari, ci și toți munții, apele și toate animalele și plantele?” Spune Ioan:” Da, da, cam așa; dar încă puțin mai mult, cum voi înșivă o veți cunoaște acuși!” Spun cele trei:” Trebuie noi oare să ne acoperim chipurile și în fața lui?” Spune Ioan:” Nu este nevoie! Acela va cunoaște deja de mult și toată lumea voastră, înainte ca ea să fi fost și înainte ca noi și înțelepții voștri să fim!” Aceste vorbe le minunează pe acele trei fiice solare atât de tare, ele răspund la aceste spuse:” Ce spui tu? Această idee este ceva, ce noi n-am auzit niciodată, nici chiar de la cei mai mari și înalti înțelepți ai noștri. Pentru că aceștia spun că lumea noastră de lumină ar fi ca o mamă a celorlalte lumi și ar fi de aceea cea mai veche dintre toate. Dacă însă lumea noastră mare, care aproape că n-are sfârșit, este cea mai veche - ceea ce este limpede și sigur, deoarece noi am fost deja adeseori martori, cum din sânul ei mare s-au născut lumi noi, firește numai lumi mici - , cum poate atunci un înțelept unei alte lumi, cu siguranță mai mici, care și ea a fost născută din lumea noastră, fie mai bătrân decât înțelepții noștri, ba chiar mai bătrâni decât lumea noastră mare și aproape nesfârșită! O tu de altfel prieten minunat, în această privință tu totuși într-adevăr ți-ai greșit puțin calculul. Trebuie să fie numai așa, acel învățător ar fi un duh îngeresc din începuturi; atunci firește c-ar fi altceva, atunci tu ai putea avea într-adevăr dreptate. Dar, fiindcă cu greu va fi cazul acesta - ceea ce noi înțelegem din aceea, pe el nici nu-l înconjoara o strălucire de lumină, ceea ce este totuși tot timpul atât de tare cazul la celelalte duhuri îngerești, noi aproape că parem foarte întunecați în comparație cu ei -, așa că tu trebuie totuși să ne dai dreptate, dacă noi îți considerăm aici, ai făcut o mică greșeală de calcul!” Spune Ioan:” Stimatele mele fiice! Intelepții voștri calculează cu siguranță bine, noi, însă, calculăm mai bine. Pentru că, vedeți voi, este o mare diferență între noi și voi: Noi suntem adevărați copii ai Celui mai mare; voi toți însă sunteți numai făpturile Sale și puteți să deveniți doar prin noi copiii copiilor Lui! Aceasta știți și voi din gura înțelepțiilor voștri. Dacă însă așa stau lucrurile, spuneti-mi, care este în acest caz mai bătrân: copiii sau copiii copiilor, ceea ce sunteți voi?” Aici, ciulesc urechile acele trei și spun după un timp:” Oh, întrebarea ta este de o înțelepciune prea adâncă! La această întrebare nu-ți putem da un răspuns. Poate că ar putea s-o facă într-adevăr înțelepții noștri, ceea ce, însă, nici pe aceasta n-o putem susține, pentru că noi bineînțeles nu putem măsura, cât de adânc ajung ei cu înțelepciunea lor. lăsăm însă aceasta deoparte, fiindcă învățătorul și Domnul vostru - cum ne-ai spus-o tu noua - a venit deja destul de aproape. Noi vrem să ne pregăatim cum trebuie pentru întâmpinarea lui! Numai acest lucru mai spune-ne, cum îi place lui cel mai mult, ca să fie întâmpinat, ca noi să ne putem pregăti în interior și în exterior pentru această primire!” Spune Ioan:” Cu această chestiune adresați-vă numai la al doilea tată al vostru Martin, care v-a învățat să iubiți mai înainte de asta. El vă va spune acest lucru desigur foarte exact!” După aceasta se adresează cele trei imediat lui Martin și acesta spune: (Martin:)” Fiicele mele cele mai îndrăgite! Pentru acest învățător și Domn nu contează altceva decât numai singura iubire curată! De aceea întâmpinați-L cu cea mai mare iubire, căci astfel îl veți câștiga pentru voi. Dacă însă l-ați câștigat, atunci ați câștigat toate, fiindcă Lui îi sunt posibile toate lucrurile. El ar putea chiar să facă niște copii adevărați ai lui Dumnezeu, de aceasta eu sunt întru totul convins!” Spun cele trei:” Am avea noi oare voie să-l iubim tot așa, cum noi te-am iubit mai înainte pe tine? Am avea noi voie și să ne ne lipim, alintându-ne tare de el, după dorința inimii noastre renăscute?” Spune Martin:” Firește, dragostea nu poate nicodata să facă un pas greșit în fața lui. Și dacă El v-ar spune în situația cea mai extrema: „Nu vă atingeți de Mine!”, atunci voi totuși nu vă schimbati intențiile și înfocați-vă numai cu atât mai mult pentru El. Cuprindeți-L neclintit în inimile voastre, căci atunci El vă va întâmpina încă de la sine și vă va permite în toată abundența, faceți acel lucru după care inimile voastre însetează! Dacă El va primit o dată în inima Lui, de-abia atunci veți simți o fericire în voi, despre care nici un înțelept de pe lumea vostră nu are nici cel mai slab habar!” Spun cele trei:” Ah, acele două minunate vor savura cu siguranță o asemenea fericire în cea mai mare abundență? Ce puternic duh ceresc trebuie totuși să fie el, ca voi, ca adevărați copii ai celui mai mare duh, îl mărturisiți pe el, ca fiind Domnul și învățătorul vostru! Cu siguranță trebuie să fie el primul fiu al Celui mai înalt și de aceea și favoritul și preferatul Lui? !” Spune Martin:” Da, voi ați lovit acum aproape esența lucrurilor; cam așa se desfășoară lucrurile. Dar, acum, fiți foarte tăcute. El va fi așadar imediat aici! Uitați, morții încep și ei să se miște deja la apropierea Lui; de aceea numai liniște! Nu-i adevărat, fiicele mele dragi, nu este El nesfârșit de demn de a fi iubit?” Spun cele trei foarte încântate:” Ah cerule, cerule! Oh, o asemenea amabilitate n-au cu siguranță încă o dată toate cerurile nesfârșite! Ah, ce blândețe nedescrisă strălucește din toată ființa lui! Ah, cu cât vine el mai aproape, cu atât mai nesfârșit de mult de drăgăstos devine el! O iartă-ne, dacă noi trebuie să-ți spunem aceasta, voi și voi copii ai celui mai înalt, totuși păreți ca niște umbre goale în comparație cu el. Ah, cu cât vine el mai aproape, cu atât mai limpede devine în inimile noastre faptul că, în afară de el, n-am mai putea iubi mai mult nici o altă ființă! O prietene, o tu noul nostru tată duhovnicesc, noi nu mai putem acum împiedica inimile noastre; prea puternic cer ele să fie cu el împreună! Acum, se oprește el la aproximativ zece pași depărtare de noi și - ah, uită-te acolo! Uite, el face semn cu degetul arătător! O spune-ne, cui, cui îi este adresat acest semn sfânt? Uite, munții acestei lumi se apleacă, ori de câte ori el face semn cu mâna! Și acolo jos, jos tare în vale, cum se ridică apa mare și iarăși se ridică! - O spune-ne, cui îi este adresat acest sfânt semn cu mâna?” Spune Martin și el foarte emoținat:” Vouă, vouă, îndrăgitele mele fiice și după voi de data aceasta cu siguranță întregii voastre lumi! De aceea grăbiți-vă numai acolo și faceți, cum eu v-am învățat mai înainte!” Vorbesc cele trei:” Ah, condu-ne acolo! Noi nu avem curajul și puterea, fiindcă dragostea noastră prea mare paralizează membrele noastre!” Martin, Ioan și Petru le iau așadar imediat de brațe pe cele trei și le conduc la Mine cu blândețe. ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 19:41 Capitolul 144 ----------------------------------- Capitolul 144 Minunarea Gellei și a lui Chanchah din cauza frumuseții celor trei fiice solare Lauda Domnului către Martin ca pescar de oameni - Despre darea și primirea milostivirii Atunci când cele trei ajung la Mine împreună cu conducătorii lor și Chanchah și Gella primesc la vedere aceste trei frumuseți ieșite din comun, ele se minunează de-a dreptul și Chanchah spune: (Chanchah:)” O Tu Tatăl meu atotputernic, dar ce fel de ființe sunt acestea? De o asemenea frumusețe neconcepută cu siguranță n-a visat niciodată chiar și cel mai arzător piept omenesc! O Tată, sunt și acestea ființe făcute sau duhuri din începuturi, a căror fire a fost deja din veșnicie mai mult fără cusur decât lumina a celei mai curate stele? Ah, cât de îngrozitor de urâte trebuie eu să fiu în comparație cu acestea! Da, atunci când privesc la acestea, mi se pare - o iartă-mi un asemenea gând - chiar așa, de parcă ar fi pentru Tine, o Tată, aproape imposibil, modelezi înfățișarea omenească feminină chiar așa de nesfârșit de frumos. Bineînțeles că un asemenea gând este tot așa de nechibzuit și prostesc ca și mine acum! - Oh, - cu adevărat, nesfârșită frumusețe a lor este pentru mine aproape în totalitate de nesuportat!” După aceste cuvinte tace Chanchah; Gella însă este deja de la început mută și nu știe ce să facă și cum să iasă din această situație, ci suspină doar în taină în simțirea ei din cauza urâciunii ei mari presupuse. Eu însă le las pe aceste două un timp într-o astfel de mâhnire din motivul cel mai întemeiat și spun după aceea lui Martin:” Păi, dragul Meu frate Martin, pescuirea merge la tine chiar destul de bine înainte. Tu Mi-ai prins chiar trei peștișori destul de drăguți chiar din cele mai adânci ape ale soarelui, ceea ce îmi face o foarte mare bucurie! Eu văd deja, aici îți reușește pescuitul mai bine decât pe pământ. De aceea voi trebui să te fac un adevărat pescar în apele soarelui. Tu devii acum ieșit din comun de statornic și ești într-adevăr vrednic ca frații Mei Petru și Ioan, care sunt în continuare pescarii Mei principali în tot infinitul. Cu adevărat, de aceasta dată te-ai arătat pe tine însuți, întrecându-te! Uite, aceasta este prima bucurie a Mea adevărată pe care Mi-ai făcut-o tu! Pentru că, până acum, nu i-a reușit aproape nici unui pescar trimis în aceasta lume a luminii, prinda oameni ale acestei lumi în mreaja iubirii. Intelepciunea lor este mare și frumusețea lor i-a făcut de tot amețiți încă pe mulți pescari. Dar tu te-ai arătat într-adevăr ca un maistru. De aceea, Eu va trebui să te pun încă peste lucruri mai mari, pentru că tu te-ai gospodărit atât de bine cu lucruri mărunte!” Spune Martin:” O Doamne, o Tată, prea multă, prea multă milă! Tu doar știi, de la un taur nu poți avea nimic mai mult decât o bucată de carne de vită. Și ce sunt eu într-adevăr în afară de aceasta, în fața Ta, decât un taur și uneori încă și un alt animal? Tu știi încă, ce fel de animal vreau să spun! Fără milostivirea Ta deosebită mi-ar fi mers cu siguranță foarte slab și rău în compania acestor trei fiice cele mai dragi ale mele. Dacă ele nu mi-ar fi dat încă și o lovitură prea puternică în coastă cu înțelepciunea lor, atunci una cu atât mai puternică cu frumusețea lor atoatefermecătoare. Oh și ce frumusețe din cap până în picioare! Dar atunci Tu Mi-ai ajutat prin acești frați cei mai tari și uite, atunci firește că a mers! Dacă Tu m-ai fi lăsat numai puțin liber, atunci eu aș fi fost imediat la capăt cu puterile mele. Cum, însă, mi-ar fi mers atunci mai departe, vei știi Tu, o Doamne, cu siguranță cel mai bine!” Vorbesc Eu: “Dragul Meu frate, tu ai răspuns bine, căci fără Mine nu poate face nimeni nimic. Dar iată, lucrurile stau așa: Trimiterea milostivirii Mele este bineînțeles fapta Mea, iar aceasta nu poate să conteste nimeni. Dar primirea acestei mile și acționarea conform ei, este lucrarea proprie a fiecărui spirit liber și prin aceasta este și al tău. Și de aceea Eu te laud, pentru că ai primit mai înainte mila Mea și ai acționat foarte bine după ea! Eu trimit multora mila Mea și aceștia obsearvă și Mă laudă pentru aceasta. Dar dacă trebuie să actioneze după aceasta, ignoră mila și rămân în continuare la obiceiurile rele pământești. Atâta timp cât sunt în trup, fac ceea ce le este convenabil cărnii și rămân senzuali până în ultima clipă. Dacă vin însă în împărăția spiritelor, sunt de zece ori mai răi decât pe pământ, deoarece pot avea totul aici, ce își doresc ei. Și totuși au în egală măsura cu toții mila Mea; dar nu țin cont de ea și aceasta este rău pentru ei. Tu însă ai ținut cont de mila Mea și meriți de aceea lauda Mea. Mai ales aici, unde este de o mie de ori mai greu decât pe pământ, pui mila Mea într-o lucrare. așa în contiunare și duhul tău se va bucura în curând de o putere liberă, care își caută semenii!” Petru și Ioan dau însuși note și spun: “Intr-adevăr, noi doi nu am fi avut curajul, le spunem acestor femei solare ceva despre dragoste, pentru că, cunoaștem ce știu, dacă obsearva la vreun duh cel mai mic semn de nesiguranță! Dar Martin a reușit. Ție, Doamne tot premiul și lui Martin o coroană minunata de erou!” Spun Eu: “Da, așa să fie! Dar acum prezintă-mi tu, drag frate Martin, cei trei peștișori, ca să aflu de la ei, cum i-ai preparat tu pentru Mine!” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 19:44 Capitolul 145 ----------------------------------- Capitolul 145 Domnul și cele trei fiice solare harnice în dragoste La aceste cuvinte se întoarce Martin spre cele trei și vorbește cu ele: “Deci, dragile mele fiice, acum suntem la locul potrivit. Goliți-vă inima, așa cum v-am învățat eu și cum cere jarul din inima voastră!” La aceste cuvinte ale lui Martin, deschid cele trei frumuseți brațele și vor să-mi pice imediat la piept. Eu însă le spun: “Dragii Mei copilași nu Mă atingeți încă, pentru că sunteți în carnea voastră; aceasta v-ar omorâ trupul! Când veți fi fără trup, veți putea atinge fără nici o pagubă! Eu sunt cel mai desăvârșit spirit; de aceea Mă pot atinge doar duhuri perfecte!” Vorbesc cele trei: “Acest frate al tău este și el un spirit! Și iată, noi am stat la pieptul lui și am învățat acolo ce este dragostea, iar el nu ne-a făcut nici un rău! Dacă tu, minunat învățător și Domn al fraților tăi, ești un desăvârșit duh, credem noi, nu ne va face nici un rău, dacă ne vom dedica cu totul dragostei la pieptul tău! Și ce dacă vom pierde prin aceasta trupul? Este mai bine, iubesti fără trup, decât să fi exclus cu trupul de dragoste! - O uită-te la noi și simte, cât de mult suferim, deoarece nu te putem iubi după voia inimii noastre!” Vorbesc Eu: “Dragii Mei copilași! - iubiti, aceasta puteți după toate puterile voastre, dragostea sa nu va fie sustrasă. Dar să nu mă atingeți, pentru că aceasta v-ar dăuna! Dar dacă dragostea voastră este așa de puternică, ar vrea să scape de trup, puteți să-mi atingeți picioarele;căci pieptul este încă prea cald pentru voi!” La aceste cuvinte se reped toate trei la picioarele Mele, le prind cu mâinile fine și vorbesc atunci cu o voce cât se poate de blândă și de armonică: “Ach, ach, ce nemărginită minunație! Oh, dacă ar știi frații noștri, cât de nemărginit de dulce este dragoste, ei ar da toată înțelepciunea pentru o picătură de rouă a acestei iubiri! O tu minunat Domn și învățător, de ce nu știm noi, oameni a acestei lumi mari și minunate nimic de dragoste? De ce trebuie să scormonim în înțelepciune cerului a veșnicului duh și prin aceasta să nu observam niciodată, ce este dragostea, ce este cea mai dulce dragoste!” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 19:46 Capitolul 146 ----------------------------------- Capitolul 146 Condiții grele spre dobândirea de a deveni copiii lui Dumnezeu pe pământ Vorbesc Eu: “Dragii Mei copilași! Vedeți, trupul unui om are mai multe membre și simțuri. Dar urechea nu poate avea, ce are ochiul, - și gura nu poate avea, ce are nasul, - capul nu poate, ce are inima, - și inima nu poate avea, ceea ce au mânile și picioarele. Dar dacă este tot corpul sănătos, atunci sunt și toate membrele în parte. Ochiul nu se simte rău, pentru că nu aude și urechea nu se simte rău pentru că nu vede. Tot așa nu s-a plâns niciodată capul, deoarece este mai departe de inimă decât plamânul. Căci orice membră, indiferent de unde este, se simt bine și trăiesc de la o inimă, care este locuința dragostei și a vieții. Și așa sunteți și voi, copilașii Mei, chiar dacă nu sunteți inima în marea ordine a lucrurilor lui Dumnezeu, sunteți totuși membri și savurați întru-totul, ceea ce vine din inima lui Dumnezeu. Care din voi recunoaște dragostea, așa cum ați recunoscut-o voi, acela este și bineprimit de dragoste! Atâta timp cât mai sunteți sânge, puteți să faceți parte din oricare membrană. Dar dacă devine sângele o sigură resursă de alimentare a unei membrane și s-au scurs împreună, este imposibil să meargă mai departe sângele care s-a impreunat. Eu știu foarte bine, cât de des se miră înțelepții voștri de drepturile a acelei mici lumi - cea, pe care o numesc de obice planeta sfântă, deoarece oamenii de pe ea sunt în totalitate doar copii Celui mai înalt. Dar gândiți-vă, cât de mizerabil trebuie să-și trăiască cu toții viața acolo! Foamete, sete, frig mare, de obicei o căldură și mai mare și pe lângă aceasta cu un trup nerezistent trebuie să suporte acestea deja din copilărie. Dar trupul este expus a unor mii de boli dureroase și în sfârșit este aruncat spre o moarte mult mai dureroasă! Cu mari dureri se naște acolo un om și tot așa trebuie săa părăsească și pământul. Până la vârsta de doisprăzece ani nu sunt majoritatea capabili de o judecată corectă și deseori este format spre a deveni om cu loviturile bicului. Dacă este pe jumătate apt de o judecată corectă, i se mai spun nenumăratele legi cărora trebuie să le dea atenție. Pentru încălcarea lor nu îi așteaptă doar semenii lor, ci și pedepse mari și veșnice! Pe lângă aceasta, pentru aș-i prelungi viața, a trupului sau fragil, trebuie să lucre cu sudoare pe față pentru a avea hrană! Și el este până în ultimul moment al vieții lui în nesiguranță, dacă există după moartea dureroasă o altfel de viață. Și dacă există vreuna, nu este mai groaznică pentru el decât executarea veșnică. La toate amarurile acestea ale vieții este totuși dotat cu dragostea pentru viața, deoarece, cu toate că moartea îl scapă de viața sa dureroasă, pare a fi cea mai groaznică! Dacă priviți oamenii de pe așa zisa sfânta planetă călătoare și vedeți ce trebuie să suporte, pentru a fi apți de slujba lor înaltă: spuneți, dacă comparați voi cu ei, sunt de invidiat? Sau vreți să treceți prin toate acelea, pentru a deveni poate ceea, ce nu sunt ei de la naștere și nici nu pot deveni, dacă nu împlinesc toate condițiile după legile stricte, care le sunt dăruite prin cel mai înalt duh dumnezeiesc? !” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 19:48 Capitolul 147 ----------------------------------- Capitolul 147 Critica celor trei frumuseți despre enormele renunțări spre a deveni copiii lui Dumnezeu pe pământ La aceste descrieri se ridică cele trei fiice solare iar și spun: “O tu minunat prieten și mare maestru a înțelepciunii! Dacă așa tratează marele Dumnezeu pe cei ce vor deveni copii săi, atunci nu dăm doi bani pe o astfel copilărie! Căci dacă unul din o mie a ajuns la stagiul Celui mai înalt prin chinuri îngrozitoare, atunci aceasta nu este nimic, în comparație cu suferința prin care a trecut! Și aceasta nu este nimic, deoarece primește doar acela, care a stat și a lăsat să treacă cu răbdare toate nenorocirile peste el. La ce îi folosește la un asemenea copil cea mai mare fericire, care i-o poate dărui cel mai puternic duh dumnezeiesc? Dacă îi rămâne în memorie, ceea ce a trebuit să rabde, așa îi va trece toată pofta de veșnica fericire. Și prin aceasta cu mult mai mult, dacă își dă seama, semenii săi se chiunuiesc cu miile într-un oarecare loc, în timp ce el se uită de la înălțime, deoarece el a fost singurul care și-a rezolvat cu bine problema în viață. Dacă nu își aduce aminte de suferința sa și nu-l interezează semenii săi nenorociți, pentru că a ajuns singur la fericirea cea mare de a deveni un copil a lui Dumnezeu, atunci a fost înșelat de viața sa. Căci fără privească înapoi un poate spune în nici într-un caz, cum a dobândit o asemenea fericire. Dacă nu îi mai cunoaște pe aceia, care au suferit lângă el, atunci este la noi un copil în pântecele mamei mai înțelept și mai luminat decât așa un sărac copil a lui Dumnezeu, care în afară de fericirea lui seacă nu are nimic mai mult decât un nume gol și fără nici o însemnare! La aceste împrejurări - auzi tu, chiar dacă ești primul fiu a lui Dumnezeu! - nu dăm doi bani pentru a deveni copii lui Dumnezeu, deoarece am putea să fim pe o treaptă cu tine. Bineînțeles, dacă te-a costat să devi copilul lui Dumnezeu tot asemenea chinuri! Dar noi nu înțelegem aici marea înțelepciune a lui Dumnezeu, cum poate să aibă plăcere la asemenea ființe torturate? Intr-adevăr, așa un Dumnezeu - și Dumnezeul nostru, ei trebuie să știe unul de celălalt! Ne pare rău de voi din toată inima! Veniți și rămâneți cu noi, aici o să meargă mai bine decât la Dumnezeul vostru, care are bucurie doar cu cei nenorociți! Intr-adevăr, dragostea voastră este ceva dulce și în parte este baza vieții. Dar la ce îți folosește toată dulceața vieții, dacă rămâne duhul pe veci legat și mișcarea sa este aproape nulă, deoarece are voie să se miște doar în spațiul strâmt a unei ordini precise? Noi oamenii acestei planete suntem cu adevărat liberi. Singura înțelepciunea este, care ne face liberi și slujitori a tuturor lucrurilor înțelepte a duhurilor noastre. Dar pentru că suntem liberi prin înțelepciune și dragostea este pentru noi doar o putere mută și vegetativă, nu există la noi nici un fel de boală, nici psihic nici fizic. Noi suntem perfecți în înfățișare, desăvârșiți în gândire, dorințe și în procedare. Nu puteți găsi nimic la noi, nici în văi nici pe munți, ce ar fi doar puțin inperfect. Gelozia, supărarea, zgârcenia, lascivitatea și nevoia de a domni sunt necunoscute pe această lume - cât îmi este cunoscută mie; căci înțelepciunea dreaptă ne învață avem toți drepturile noastre. Noi toți suntem egali cu cel mai înalt duh și îl respectăm pe acesta reciproc în noi prin înțelepciunea cea dreaptă, care o avem de la el. Și iată, acesta este un respect drept pentru acel duh! Voi însă credeți, doar prin dragoste Il veți câștiga și așa veți deveni copilașii Săi? O săracii de voi, o voi ce sunteți slăbiți, credeți voi, așa zișii copii, într-adevăr, poți apărea în fața celui mai înalt Duh doar cu inima și să-i dai ca unui nou născut biberonul dulce pentru a-l câștiga de partea ta? ! Oh, voi vă înșelați cu toții și prin aceasta se vede, vouă spiritelor vă este cu totul necunoscut cuvântul „duh“! Voi nu vă cunoșteți pe voi înșivă, nu v-ați cunoscut niciodată, - cum vreți să-l cunoșteți pe duhul duhurilor și vreți să fiți și copii săi la urma urmei? Veniți la noi la școală, acolo vă veți cunoaște mai întâi pe voi și doar după aceea pe cel mai măreț duh!” ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 20:00 Capitolul 148 ----------------------------------- Capitolul 148 Continuarea discursului critic de înțelepciune ale celor trei fiice solare (Cele trei fiice solare:) “Noi am observat, mai ales acest frate, pe care îl numiți voi „Martin” posedă o mică părticică de înțelepciune mistică, tot așa cum sunt înțelepții noștri de pe munte, care ne vin câteodată cu lucruri, cum, este și locuința lor, deasupra înțelegerii noastre. Dar la ce îi folosește o așa înaltă mistică, dacă îi lipsește primele principii ale înțelepciunii practice de viață? Aceasta însă constă în dreapta toleranță față de cei slabi. Pentru că acolo unde cel tare vrea să fie puternic față de cel slab și să fie un cuceritor asupra lui, acolo este pierdută toată ordinea înțelepciunii. Pentru că fiecare putere trebuie să găsească victoria în conștiența sa limpede și niciodată în supunerea ordinara a aceluia, care pare deja de departe că este mai slab. Și astfel am procedat și noi, atunci când v-am văzut că sunteți cu mult mai slabi pe pământul nostru: noi am făcut ce-ați vrut voi, pentru a vă putea studia cu atât mai mult. Noi am descoperit acum foarte exact, voi sunteți niște ființe foarte regretabile. De aceea vă și invităm, chiar dacă sunteți duhuri, învățați la noi adevărata înțelepciune, de care aveți nevoie înainte de toate, dacă vreți cu timpul să primiți gânduri și noțiuni mai bune de la cel mai înalt duh! Sigur că ne-au spus duhurile noastre curate din apele de lumină plutitoare, ca noi să nu ne împotrivim vouă, pentru că în mijlocul vostru se află cel mai înfricoșător individ; dar noi n-am înțeles atunci în toatalitate aceste strigăte! Acum, însă, ne este limpede,,cu aceasta, ei nu s-au referit la nimeni altul decât la tine. Această înfricoșare constă cu siguranță în aceea, tu în imaginația ta prostească ai ajuns cu siguranță cel mai departe, fiindcă tu, așa cum vedem noi, te crezi într-adevăr primul fiu al celui mai înalt și încerci să-i menții și pe frații tăi într-o asemenea amăgire. Și tocmai asta este la noi cel mai înfricoșător lucru, dacă cuiva îi trece prin minte,-i înșele pe frații săi mai slabi! Cine este tare, acela să nu ascundă tăria sa, dar nici să n-o facă valabilă față de cei slabi! Cine însă este slab, acela să nu pară ar fi tare, ci să pară este slab! Astfel devine tăria celui puternic și slăbiciunea celui slab o putere în putere! Imbrățișați bine aceste cuvinte! Ele iasă numai din gurile unor copii aproape minori ale acestei lumi minunate. Veniți însă în locuințele ospitaliere ale bătrânilor noștri, acolo să vi se aprindă o lumină cu mult mai puternică. Pe voi nu vă deranjează, credeți deja desăvârșiți și sunteți de părere, ne-ar pricinui rău, dacă am atinge piepturile voastre! Oh, despre aceasta fiți de tot fără griji! Pentru că vedeți voi, noi suntem deja acum tocmai prin adevărata înțelepciune ca copii în trupurile pământești de aici cu mult mai curați în duh, decât voi veți putea deveni vreodată. Duhovnicia doar cu siguranță nu constă în trup, ci în duhul de facto, care doar este tot timpul același și rămâne tot așa, dacă într-un trup eteric mai dur sau mai fin. Nici nu trebuie să comparați trupuruile noastre cu acelea, pe care le-ați purtat pe așa numita planetă sfântă a voastră, care erau mai dure, mai grele, mai întunecate și mai greoaie decât cele mai dure pietre ale acestei lumi. Voi doar vedeți singuri, trupurile noastre sunt deja cu mult mai eterice și înrudite cu lumina decât duhurile voastre, cum ele se pot vedea aici. Trupurile reunesc în sine cu mult mai mare curăție și ordine firească, pentru că ele sunt tot timpul pătrunse de duhurile care trăiesc în ele. De aceea mergeți cu noi mai departe plini de intenții bune! În locuințele noastre veți fi voi cu siguranță mai curați, decât sunteți acuma. Dar, lăsând aceasta deoparte, nu se întâmple slăbiciunii voastre nici cea mai slabă constrângere prin puterea noastră copleșitoare, pe care noi n-o arătăm atât de pompos ca tine, prietene Martin: mai înainte, atunci când tu într-un mod caraghios ai vorbit despre o putere în tine - chiar dacă ai fii tu cel mai slab - , prin care tu ai putea freca lumea noastră mare între degetul cel mare și cel arătator cam ca și pe un mugure gingaș al unei flori de lumină eterică! Așadar, tu însuți nu ești acum de părere, tu totuși ai considerat puterea ta puțin cam prea mare? Dar să nu-ți fie acesta un reproș, fiindcă tu ai vorbit în râvna ta oarbă și nu ne-ai cunoscut. Acum, însă, când tu ne cunoști să sperăm mai bine, tu nici nu vei mai gândi așa ceva despre noi, nici vorba de a o spune cu voce tare. Noi însă mergem acum înainte și dacă voi vreți, atunci urmați-ne! Fiți asigurați, voi veți fi primiți la noi peste toate măsurile de prietenos în casele noastre tari, care nu constau, ca a ta cerească, dintr-o imaginație fixată, ci în cea mai adevărată realitate, construite cu voința și mâinile noastre! - Ca tu, Martin, vezi însă, înțelepciunea noastră ajunge totuși puțin mai departe și că noi te cunoștem mai bine și vă cunoaștem mai bine pe voi toți, decât crezi tu, așa că tu vei găsi în locuința bătrânilor noștri un spectacol, în care tu te vei regăsi în totalitate de la începutul tău dintâi până în acest moment! Tu crezi acum desigur, te afli destul de departe în afara casei tale înalt-cerească? Uite, noi suntem în ea în acest moment și vedem toate foarte exact, ce se întâmpla acolo. Așa am fost și noi martori, atunci când tu ai vrut să-i dai balaurului preschimbat un sărut înfocat! Dar acum nu te gândi la puterea noastră vizuală, fiindcă la timpul potrivit vei găsi în adevărata înțelepciune motivul a toate acestea! Voința ta liberă și a vouă tuturor să conducă! Noi mergem așadar înainte!” După acest discurs mai îndelungat se îndepărtează cele trei. ----------------------------------- Hoper 2.12.2018, 20:02 Capitolul 149 ----------------------------------- Capitolul 149 Efectul devastator al înțelepciunii ale celor trei fiice solare asupra siguranței de victorie a lui Martin Martin însă, care deja demult a stat ca pe ace, Mi se adresează imediat Mie și spune:” O Doamne, o Tată, - slujitor foarte acultător, noi am intrat o dată în adevăratul cuib de viespi! Nu, aceasta este încă peste toate de neplăcut, ce mi s-a întâmplat acum! O frate Petru și Ioan, voi ați lăudat curajul și victoria mea mult prea devreme și m-ți slăvit cu coroana de erou! Acum s-a arătat, ce fel de victorie am izbutit și cât de bine ne-a căzut acum nouă tuturor cei trei păstravi de soare! O Doamne, dacă eu mă gândesc înapoi la - Tu știi desigur - pescuitul meu nemernic, atât de adevărat că Te iubesc peste toate, acela a fost mai lăudabil decât această pescuire! Bunătatea și mila Ta m-a numit înainte de aceasta deja un adevărat maistru pescar în apele vieții ale soarelui. Acum, însă, trebuie totuși să-ți vin cu rugămintea,-mi iei această competiție lăudabilă imediat iarăși de la mine! Fiindcă acești pești doar m-ar mânca mult mai înainte - cu tot cu pene, cum se spune - , înainte ca eu sa mă pot gândi de fapt la ideea de a merge la pescuit! O tu vânt de furtună disperat! Nu, nu, aceste trei ne-au citit deodată cu voce tare nouă tuturor Leviții din toate stelele! Și lucrul cel mai dezamăgitor este numai faptul că de fapt poți să le dai o replică slabă sau niciuna! Ele sunt bune, de neam bun, blânde și tolerante și cu toate acestea nespus de grațioase și frumoase. Dar totuși doresc eu acum să împrăștii de-a dreptul de furie, acești trei copii m-au întâmpinat chiar atât de grozav! Noi să le urmăm? Eu unul nu! Cine mai? Aceasta ne-ar fi mai lipsit, mergem la ei la școala! Și Tu, o Doamne, cumva și Tu Insuți? Și tu, Petru și Ioan și voi? Na aceasta da încurcătură! - Dar ce spui Tu la aceasta, o Doamne, Tu totul ce am eu?” Vorbesc Eu:” Taci numai din gură. Noi toți facem, ce doresc cele trei de la noi, ceea ce înseamnă le urmăm și vrem să vedem, ce va ieși din toate acestea. Cu cât mai încurcată este comedia, cu atât mai fericită este dezlegarea ei. Fiindcă uite, voi, ca copiii Mei cei dintâi, frați și prieteni doar trebuie să cunoașteți tot, căci altfel n-ați fii îndemânatici în slujba Mea! De aceea mergem numai foarte răbdători, urmându-le pe acele trei!” Spune Martin:” Doamne, Tu știi că eu spun acum ca totdeauna: „Numai voia Ta sfântă se întâmple!” Pentru că eu doar știu, numai Tu singur cunoști toate căile, pe care trebuie să mergem noi, pentru a ajunge la acel scop, pe care Tu ca Dumnezeu, Tată, Domn și dragoste și înțelepciune ni l-ai pus pentru veșnicie. Dar, lăsând aceasta deoparte, stau eu acum de-abia aici ca un veritabil bou la munte și nu pot nici măcar în acest moment să adun împreună numărul mare de contradicții, care au ieșit acum ca un fluviu din aceste trei zeițe de soare! Eu recunosc așadar tot mai limpede, propozițiile lor trebuie să fie pline de contradicții. Și totuși nu pot să le obiectez nimic; pentru că, ceea ce au vorbit, a fost și este efectiv corect. Dar Tu Insuți o vei fi observat cel mai bine, cum ele au fost fericite la pieptul meu și au vrut oarecum să învețe dragostea. Dulceața aceleia ele au lăudat-o așa de tare, însoțitorii lor au vrut de aceea să întâmpine cu duritate și au chemat chiar duhurile lor, care firește că le-a dat atunci un cu totul alt îndemn. Acolo, dragostea a fost totul pentru ei! Acum, însă, a fost dragostea tocmai de ei declarată ca fiind o putere vegetativă mută: aproximativ așa ca o absurditate, care pentru sine nu este nimic, ci le folosește doar numai ființelor mai libere la reproducerea unui motiv inconștient și mut, care probabil viețuiește într-un fluid neimportant electromagnetic și foarte imponderal! Cum a fost vorba lor, atunci când Tu le-ai făcut semn să vină la Tine! Ce lirică ieșea ca șuvoiul din gura lor foarte frumoasă! Eu am crezut: „Așadar, asta e, acestea L-au recunoscut deja sau cel puțin presimt puternic, cine se află în spatele Lui!” Dar cât de tare m-am înșelat în privința lor, cât de foarte tare altfel au vorbit ele, atunci când au ținut, îmbrățișând picioarele Tale! Și foarte tare s-a schimbat discursul lor, atunci când Tu le-ai făcut cunoscute condițiile amare, cu care poate doar să ajungă un om de pe pământ la filiația Ta - în timp ce Tu bineînțeles că ai lăsat să se vadă foarte puțin dragostea Ta nesfârșită, milostivirea și îndurarea Ta! Eu îți spun, o Doamne și Tată, dacă asta va merge așa mai departe cu locuitorii aceștia ai soarelui, noi vom avea aici o recoltă dezamăgitor de economisită. Pentru că eu vreau mai degrabă incumet să fac ceva cu Satan decât cu aceste trei din păcate foarte frumoase zeițe ale soarelui! Adevărat, acestea sunt - cum se spune - tare al dracului! Frumoase, cum nu poate nici o fantezia omenească-și închipuie ceva mai frumos, concomitent însă mai tare rafinate decât toți oaspeții noștri lăudabili și înbăiați pe care i-am lăsat acasă, care mai înainte au fost despărțiți de lucifer, ei fiind o companie respectabilă! Eu susțin că un drac inform și urât este de o mie de ori mai puțin periculos decât o asemenea ființă peste toate cerurile de frumoasă, dacă ea deține asemenea largi viclenii diavolești! Dar să fie așadar, cum o vrea să fie. Cum Tu vrei, așa și eu - cu siguranță noi toți - voi proceda și voi merge acum de asemenea în locuința lor. Dar aceasta, o Doamne, Tu îmi vei permite desigur, eu nu am voie să-mi pun zăbala la gură când se ivește momentul prielnic? Nemarginita frumusețe a lor nu mă v-a mai înșela, acum. De aceea bucurați-vă, voi ființe evlavioase ale acestei lumi - acum să-l vedeți pe Martin într-o formă, ca vouă vi se pară înțelepciunea voastră mare ca un purice față de un munte! Deoarece pentru cinstea Ta și numele Tău eu vreau să devin un leu și să lupt în același timp cu o mie de săbii arzătoare. Dar firește că Tu, o Domne peste toate, nu ai voie să lași baltă! Fiindcă dacă ai face aceasta, atunci eu aș putea să ajung de-abia în baltă cu curajul meu mare!” ----------------------------------- Hoper 6.12.2018, 04:45 Capitolul 150 ----------------------------------- Capitolul 150 Regulile de purtare iubitoare ale Domnului către Martin Invățături despre ce se întâmplă în interiorul acelor trei frumoase Mânia lui Martin și cuvintele liniștitoare ale Domnului Vorbesc Eu:” Dragul Meu Martin, voința și curajul tău sunt lucruri foarte bune și demne de toată lauda. Dar tu trebuie numai să nu-ți pui niciodată ceva în gând și să faci ceva în foc - chiar dacă este o furie justificabilă -, înainte ca tu să pătrunzi adevăratul motiv, din cauza căruia tu vrei să lupți ca un leu cu o mie de săbii! Vezi, Eu te-am numit mai înainte să fii un maistru pescar în această lume și aceasta tu vei și rămâne. Și coroana ta de erou oferită ție de Petru va rămâne deasemenea a ta, fiindcă tu te-ai purtat aici într-adevăr foarte măiestrit. Pentru că așa cum ți-a spus însuși fratele Meu Petru, este foarte greu, aduci aceste ființe acolo, unde tu - chiar dacă cu puterea Mea în tine - le-ai adus. nu cumva să crezi ca aceste trei acum, ele au fost împinse înapoi de Mine dintr-un motiv necesar, s-au lepădat de dragostea din inima lor conform discursului lor lung de adevăr! Dacă ele ar fi făcut aceasta, atunci ele nu ne-ar mai fii spus să le urmăm și nici n-ar mai fi îndreptat atâtea cuvintea înspre noi; fiindcă înțelepciunea lor este de altfel foarte monosilabică. Dar tocmai fiindcă inima lor a rămas atașată foarte tare de noi, astfel ele au avut multe cuvinte și nici n-ar fi fost gata așa de repede, dacă noi le-am fi replicat ceva. Pentru că, însă, noi le-am lăsat să vorbească pe placul lor, ele au trebuit astfel să termine odată. Eu îți spun, ele s-au îndepărtat de noi într-ascuns cu inimi foarte îngreunate și acum nu pot aștepta, până ce noi am veni în urma lor. Așa cum tu însuți vei vedea, ele vor și veni acuși iarăși aici în întâmpinarea noastră, din care cauză noi și rămânem aici puțin timp! Ar fi de aceea foarte nechibzuit, dacă noi am vrea să le apreciem după discursul lor de mai înainte, care a ieșit numai din gelozie , - care gelozie a pricinuit-o tocmai dragostea nou trezită în ele! Ele au văzut, frumusețea lor ne lasă cumva reci și că ele nu se pot face destul de plăcute nouă nici prin frumusețea lor, nici prin dragostea lor puternică. De aceea ele au ales scăparea într-o înțelepciune binevoitoare și au vrut să ni se arate de folos cât se poate de mult. Spune așadar tu însuți: ar fi oare lăudabil, dacă tu ai vrea să le combați ca leu cu o mie de săbii arzătoare? Gândește-te tu însuți puțin la această idee și spune-mi, dacă lucrurile nu stau astfel!” Martin gândește la acest punct foarte serios, făcând ochi mari și spune după un timp:” Da, da, foarte exact da! Este deci adevărat! O eu animal, eu cel mai prost măgar și bou în același timp, probabil singurul pe acest pământ mare, luminos și mai bun! Dar unde am avut mai ales ochii mei pentru numele Tău cel mai sfânt, urechile mele lungi, simțurile mele? Nu, dacă eu aș avea acum la îndemână un ciomag tare și așa de potrivit, bat cum trebuie capul meu cel mai prost, atunci mi-ar merge realmente mai ușor! Pe aceste cele mai drăgălașe inimioare iubitoare am vrut eu - nu, eu nici nu vreau să o spun, fiindcă este prea prostesc! Intr-adevăr, acolo vin ele iarăși în jos de pe o mică înălțime! O voi cei mai dragi copilași veniți numai, veniți numai! De data aceasta să fiți încă mai bine primite! Dar ce să fac numai, ca să îndrept iarăși greșeala mea mare măgărească? Probabil ele le știu deja în profunzime, toate lucrurile pe care le-am vorbit cu Tine despre ele! Oh, aceasta va fi iarăși o minunată încurcătură!” Vorbesc Eu:” Martin, nu fii tu înfocat nici pe de-o parte și nici pe cealaltă parte, căci așa va merge totul bine! Gândește-te la învățătură, cum trebuie să te comporți aici - adică plin de dragoste cu o seriozitate exterioară, căci atunci tu vei rămâne tot timpul același câștigător și un maistru al pescuitului în apele soarelui! Așadar, deci, numai serios, fiindcă ele sunt deja iarăși destul de aproape!” Spune Martin:” O Doamne,-mi totuși puțin mai multă înțelegere și cercetare, ca eu să judec mai bine în ceea ce vine, dacă cele trei minunate mi-ar veni iarăși cu înțelepciunea lor frapantă! Căci altfel nu văd eu bine, dacă nu comit iarăși o boacană de măgar principal!” Spun Eu:” Nu te îngriji de aceasta, fiindcă exact așa, cum ești tu, tu poți să-mi fii de mai mare folos decât Petru și Ioan, a căror vedere ajunge în toate misterele acestei lumi! Pentru că, cine știe deja de dinainte, ce fel de fructe va avea osteneala lui conform ordinii acestei lumi, acela nu se încumetă facă așa de multe ca unul, care, conform vederii sale nu chiar atât de limpezi, se comportă cu aceste ființe mai mult după ordinea propriei sale lumi. De acea ramâi tu numai așa cum ești și tu vei putea acționa astfel cel mai eficient! Acești oameni își pierd acuși interesul pentru un duh, dacă ei își dau seama, acela le este asemenea în ceea ce privește înțelepciunea sau, cum este cazul lui Petru și lui Ioan, le este cu mult mai superior. Atunci ei devin din calea afară de înțepători și se retrag atunci foarte tare înapoi. Dar dacă ei au de-a face cu unul, cum ești tu, sunt ei ființele cele mai amabile, pe care tu le-ai putea găsi și sunt atunci și așa zicând ușor de dus de nas. De aceea fii, așa cum ești tu, căci astfel tu Îmi vei putea sluji aici cel mai bine! Dar acum numai liniște, ele vin deja de tot la noi!” ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 09:36 Capitolul 151 ----------------------------------- Capitolul 151 Intrebarea celor trei frumoase către Domnul, de ce El și cei ai Lui n-au venit în locuințele lor - Răspunsul înțelept al Domnului Când ajung cele trei la noi în aceiași îmbrăcăminte, tot așa cum au fost îmbrăcate mai înainte în fața lui Martin, Mi se adresează ele imediat Mie:” O Minunatule, cât de mult ne vei lăsa să te așteptam cu tot ce este al Tău, până când ne vei găsi demne, intri în casa noastră care este decorată corespunzător pentru a te primi? Vezi tu, noi știm de la înțelepții noștri și de la duhurile lumii noastre mari, tot așa ca de la duhurile multor alte lumi, care ne vizitează des și știm și din gura unor îngeri ale celui mai mare duh, care nu rar vin pe la noi: noi locuitorii acestei lumi nu suntem numai foarte frumoși la înfățișare, ci și din punct de vedere moral suntem așa de curați, nici chiar cele mai curate ființe ale luminii nu pot găsi la noi nici o neconcordantă. Și că ei ne găsesc totdeauna vrednici să ne viziteze, se bucură cu noi cel mai bine în toată curăția și mărturisesc, ce fel de înfăptuiri minunate se găsesc în împărăția nesfârșită a îngerilor și a lumii al celui mai înalt duh, pe care voi îl numiți Dumnezeul și Tatăl vostru și încă mai se înfăptuiesc tot timpul făpturi minunate mai mari și mai de necuprins cu mintea din moment în moment. Dacă însă toți îngerii și toate duhurile ne dau o asemenea mărturie și nu sunt deloc retrași în fața noastră, atunci noi nu înțelegem, ce găsiți voi totuși la noi, din cauza căruia voi simțiți atât de puțină compasiune pentru noi! Noi nu rugăm niciodată celelalte duhuri, ca ele să vină la noi. Dar ele vin totuși cu plăcere, fiindcă ele găsesc la noi tot timpul acel lucru, care le face mare bucurie și fericire. Pe voi, însă, v-am rugat insistent conform modului nostru cel mai bun pe calea cea mai curată a înțelepciunii a celor mai inalți înțelepți ai noștri. Dar la voi pare să fi avut aceasta un efect minor sau probabil nici un efect! O spune-ne, tu mărețule, care poate să fie adevărata cauză pentru această comportare! Spune-ne nouă, de ce voi n-ați venit încă în locuințele noastre, în care va așteaptă mii de oameni!” Vorbesc Eu:” La aceasta nu este devină nimeni dintre voi din punct de vedere moral. Eu știu desigur cel mai bine, cum voi sunteți aranjați în toate și cunosc înfățișarea voastră, moravurile voastre curate și locuințele voastre. Dar așa cum sunteți voi, suntem și noi liberi și facem, ce vrem noi. Nimeni nu are dreptul, ne ceară nouă socoteală și să ne spună: „De ce faceți aceasta sau cealaltă?”; pentru că noi suntem cu totul liberi și facem, ce vrem noi. Acest lucru, însă, de asemenea să-l știți voi totuși că noi nu ne lăsăm de loc atrași numai de înțelepciune singură, ci numai de dragostea dreaptă și însuflețită! Dacă noi suntem iubiți cum trebuie, atunci noi vom și urma dorul aprig al inimii voastre. Dar presupusa înțelepciune mare a voastră nu ne va împinge niciodată cu nici măcar o jumătate de pas înainte! Eu însă am observat într-adevăr, voi ați folosit cuvintele voastre înțelepte spuse mai înainte Mie numai ca o acoperire, pentru a ascunde de Mine adevărata dragoste a voastră. Eu, însă, nu sunt un prieten unor asemenea învăluiri, ci numai un prieten al deplinei deschideri a inimii! Dacă voi vreți conform acestor spuse să ne aduceți pe Mine și pe toți aceștia ai Mei în locuințele voastre, voi nu trebuie să vreți să fiți în exterior altfel, decât sunteți voi alcătuiți în interior; pentru că Eu pătrund cu privirea fiecare fibră foarte secretă a vieții voastre! Ceea ce însă văd Eu, pe acel lucru îl văd toți aceștia ai Mei și încă nenumărați alții, care, tot așa ca aceștia de aici, sunt ai Mei pe deplin pentru veșnicie!” ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 09:39 Capitolul 152 ----------------------------------- Capitolul 152 Efect umilitor al frumuseții corporale ale celor trei fete solare față de celelalte femei - Discursul de tunet al lui Martin și sfatul Domnului către femeile supărate La aceste cuvinte ale Mele își dezbracă cele trei imediat hainele și spun:” O tu mărețule, - dacă așa stau lucrurile, atunci nici aceste haine să nu ne mai acopere trupurile noastre. Pentru că și ele sunt o învăluire a adevărului și ajută și ele, învăluim inima noastră și dragostea, ceea ce nu este o corectitudine!” Atunci când ele stau iarăși dezbrăcate, numai acoperite cu o curea în jurul coapselor și bazinului și frumusețea lor devine iarăși pe deplin vizibilă, cad toate femeile jos și strigă:” O vai, vai de noi urâtele!” Din cauza acestei comportări ale femeilor, devine Martin încă o dată indignat și vorbește cu o voce foarte perceptibilă:” Aici avem iarăși problema! Acolo stau ele întinse pe pământ asemenea unor broaște devenite istovite! Nu, așa este cerul însă cu nici o iotă mai bun, exceptând modelarea magic-minunată a lucrurilor, decât pământul cu ființele lui trecătoare! Acolo, face tocmai deșertaciunea, ca oamenii din cauza a atâtor griji pentru viața lor să devină foarte proști. De aceea ei nu rar își pierd viața împreună cu deșertăciunea ei fatală așa de tare din privire, ei atunci în toată prostia existenței lor nici măcar nu mai știu, ce este viața și dacă ei mai trăiesc încă. Cel mai puțin știu ei însă, dacă ei vor trăi mai departe într-un mod conștient și după moartea trupurilor lor. Aici, în ceruri, au încetat într-adevăr grijile efermității. Dar în locul lor păașesc mii de alte mizerabilități, care le și întrec cu mult grijile fatale pământești. Acuși vine acel lucru, acuși celălalt, acuși cu totul altceva. Mai simplu spus, am putea deveni încă mai degrabă de toate decât un om! Ce fel de griji mi-au făcut încă aceste ființe femeiești, acestea sunt chiar fără pereche și în această lume de soare! Așa se crede: „Domnului toată lauda, acum va fi o dată bine!”, - chiar atunci se ivește ca un fulger iarăși ceva, ai vrea chiar și pielea de pe trupul duhovnicesc să ți-o tragi peste față! O voi gâște încrezute și proaste, o voi ființe de rușine ale omenirii: credeți voi, oare, Domnul v-a făcut pe voi pentru înfumurare sau ca o podoabă a cerului? Credeți voi, oare, aveți întotdeauna dreptul, ne fiți o povară aproape de nesuportat nouă ființelor masculine cu întreaga oștire a prostiei voastre? Ridicați-vă și vă purtați mai înțelept în ceea ce vine, căci altfel vă lăsăm noi toți pe voi fără ajutor și voi puteți atunci singure să trăiți în îngrozitoarea prostie a voastră! Din cauza a multei supărări ascunse, aceste fete de soare sunt firește nesfârșit mai frumoase și mai înțelepte decât ele, cad jos aceste nebune ca niște saci plini de paie și urlă din cauza marii jigniri față de înfumurarea lor insuportabilă: „O vai, vai de noi urâtele!” O voi gâște, vreți voi oare să fiți din prostia voastră încă mai frumoase decât aceste fiice ale înțelepciunii cerești, care se află atât de sus, nouă duhurilor bărbătești ne cere cea mai justă admirare? Eu vă spun, pentru atingerea acestui scop mai este nevoie pentru voi încă un timp îngrozitor de lung! După aceste cuvinte ale lui Martin se ridică iarăși toate acele femei și se Mi se adresează Mie cu rugămintea, ca Eu să-i dau totuși lui Martin un avertisment potrivit pentru o asemenea jignire. Vorbesc Eu:” Aveți doar voi înșivă gură și limbă; așa că dați-i înapoi, ce nu va priește! Mie nu Mi-a făcut Martin nici un rău; fiindcă a fost corect, el v-a sculat puțin printr-un mic tunet!” Spun femeile:” Deci și Tu, o Doamne, tot ce avem noi, ești împotriva noastră! Unde vom găsi atunci milă?” Vorbesc Eu:” În smerenia voastră adevărată, în ascultarea voastră și în adevărata dragoste pentru Mine! Dar prin înfumurarea voastră voi îmi veți scoate cu greu vreo milostivire. De aceea faceți, ce v-a sfatuit Martin, căci atunci va fi totul bine! Deveniți prietene ale acestor trei și iubiți-le, căci atunci vă va mai jena puțin frumusețea lor!” La aceste cuvinte încep femeile îmediat să devină mai de treabă. Mai multe pot deja să suporte marea frumusețe a fiicelor solare și se apropie așadar de ele fără multă frică. ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 09:55 Capitolul 153 ----------------------------------- Capitolul 153 Discurs liniștitor al celor trei copii de soare - Martin într-o nouă ispită Femeile pământești cu femeile solare în armonie - Porunca Domnului pentru a intra în locuințele fiicelor solare Fiicele solare însă au băgat bine de seamă, în ce situație penibilă au fost puse acele multe femei din cauza dezbrăcării lor. De aceea, se apropie și acestea de acele femei și spun:” Stimate soare, înrudite cu genul nostru, puneți deoparte și aruncați de la voi, ce nu este vredic de voi, căci atunci înfățișarea noastră nu vă va mai supăra! Noi nu avem nici o vină, cel Atotputernic a găsit de cuviință, ne modeleze după părerea voastră atât de nespus de frumoase. Noi nu suntem de aceea nici foarte puțin încrezute sau, chiar după felul vostru pământesc și rău mândre de aceea, fiindcă noi doar totuși înțelegem numai foarte limpede, aceasta nu este înfăptuirea noastră, ci doar numai cea a lui Dumnezeu. Ar fi foarte nechibzuit și rău din partea noastră, ca noi să privim la voi de aceea cu dispreț, pentru că voi nu sunteți atât de frumoase la înfățișare ca noi! Doar totuși nu noi, ci puterea celui mai înalt duh ne-a făcut pe noi, precum și pe voi astfel, cum i-a fost bine și potrivit nesfârșitei înțelepciuni a Sale! Dar dacă noi suntem lucrări a unuia și aceluiași mester veșnic, cum oare am putea să privim unii la alții cu dispreț și să vrem săa ne preferăm din cauza unor oarecare calități, pe care nu noi, ci numai Dumnezeu singur ni le-a dat? Fiți de aceea bucuroase, dragi sore de același gen! Nu mai vă mai uitați la noi cu priviri invidioase, atunci veți putea suporta înfățișarea noastră tot așa de ușor ca pe a voastră proprie. Vedeți voi, ne pot suporta chiar și bărbații voștri, pentru care noi suntem cu siguranță încă cu mult mai atrăgătoare. Așa suntem noi de părere că voi, ca înrudite de gen, doar trebuie să ne suportați încă cu mult mai ușor? Spune Martin în sine:” Dar sigur cu greutatea cea mai mare! Pentru că acum sunteți îngrozitor de incitante! Cea mai slabă atingere a brațului ar putea doar totuși unul ca noi să-l pună de îndată într-o asemenea exatază înaltă, în care din cauza plăcerii înfocate am trebui imediat chiar exploda asemenea unei broaște umplute cu aer! O sapprament, acest sân, aceste mâini și picioarele de sus până jos! Nu, aceasta nu se poate suporta în nici un caz! - Dacă ele ar cădea așa la pieptul meu, sapprament, atunci s-ar sfârși cu mine; ba chiar s-ar sfârși de tot cu mine! Ele vor trebuie așadar totuși să se îmbrace iarăși puțin mai mult, fiindcă așa ele sunt prea de nesuportat de frumoase și cu siguranță chiar pentru pietre prea ademenitoare!” Spun femeile:” O voi cele mai minunate fiice ale acestui pământ mare și mai bun! Este pe de-o parte desigur adevărat, ca noi am fost la început puțin cam încrezute și v-am invidiat chiar foarte mult din cauza frumuseții voastre. Acum, însă, trebuie să acceptăm, totuși frumusețea voastră pentru noi de neânțeles este de fapt aceea, care ne învinge! Pentru că ochii noștri sunt prea fără exercițiu, pentru a putea suporta o asemenea priveliște. De aceea vă rugăm pe voi, voi fiice de îngeri, ca voi totuși să luați pe voi iarăși o rochie, căci altfel ar trebui să crăpăm de tot de rușine din cauza priveliștii voastre, chiar dacă noi suntem deja oarecum duhuri mântuite și voi încă ființe ale acestei lumi, înfășurate cu carne și sânge!” Spun fiicele solare:” Indeplinirea dorinței voastre, chiar dacă vrem să stăm la dispoziție cât se poate de binevoitor, nu depinde de noi, ci de domnii voștri. Ce vor aceștia, vom face noi! Adresați-vă de aceea lor!” Vorbesc Eu:” Rămâneți; așa trebuie voi să-mi slujiți! Eu știu de ce! Pentru că vedeți voi, cele trei fiice ale Mele cele mai drăgălașe, chiar dacă născute pe acest pământ: nimeni nu cunoaște mai bine, de ceea ce au nevoie copiii decât numai Tatăl. Eu însă sunt un adevărat și legitim Tată al acestor copii și încă al nenumărați alții. De aceea Eu știu cel mai bine, ce poate să le fie de folos și vreau de aceea, ca voi să nu vă îmbrăcați altfel, decât voi vă îmbrăcați în ordinea voastră pe acest pământ!” Spun cele trei:” Doamne, învățător și Tată al copiilor Tăi, voia Ta să ne fie o poruncă sfântă! Dar acum veniți totuși odată în locuința noastră! Lăsați-vă acolo cinstiți și - dacă vreți - lăsați și iubiți cu tot jarul inimilor noastre!” Vorbesc Eu:” Da, fiicele Mele noi, acum vrem sășim în locuițele voastre și vrem să vedem, cum sunt acelea alcătuite. Martin, mergi în față cu Petru și Ioan! Tu, Borem și tu, Chorel, urmați-le pe cele trei cu femeile și cu ceilalți frați; în spatele Meu, însă, merg chinezii cu femeile lor! Voi trei fiice ale soarelui și acum fiicele Mele mergeți aici pe lângă cele două surori ale Mele, care se numesc Chanchah și Gella. Așa bine ordonați vrem noi toți să intrăm în locuința voastră!” Spun cele trei:” Doamne și învățătorule, vor și știi însă cei trei care merg în față, încotro ei trebuie să conducă toată această societate mare?” Vorbesc Eu:” Nu vă faceți probleme din această cauză! Cei doi, în a căror mijloc merge Martin, cunosc locuința voastră foarte exact; fiindcă copiilor Mei nu le este nimic străin și necunoscut. Ceea ce am Eu ca Tată al lor, acel lucru îl au și ei în toată abundența: de aceea deci nici o îngrijorare!” ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 10:04 Capitolul 154 ----------------------------------- Capitolul 154 Despre adevărata înțelepciune și înțelepciunea aparentă a înțelepților din soare- Legea incestului între locuitorii soarelui, o iscusință a Satanei! Despre scopul venirii Domnului 1. Adunarea se pune din nou în mișcare și înaintam fără grabă. 2. Dar, pe drum, cele trei fiice ale Soarelui Mă întreabă: "Bunule și preaînțeleptule domn, stăpân și tată al copiilor tăi, de ce oare cele două fermecătoare fiice ale tale sunt atât de tăcute și nu ne adresează nici o vorbă? Oare din cauză știu deja atâtea lucruri or fi atât de înțelepte? Vezi, și marii noștri înțelepți vorbesc foarte puțin. Dar când încep să vorbească, atunci, desigur, un singur cuvânt ieșit din gura lor este mai important decât zece mii de-ale noastre! Probabil că la fel stau lucrurile și cu aceste fiice sublime?!" 3. Eu spun: "Da, fără îndoială, cam așa este, însă cu singura diferență aceste două fiice poseda deja în toată plenitudinea ceva despre care nici cei mai mari înțelepți ai voștri nu au decât o vagă idee, pe care de-abia îndrăznesc s-o exprime, în ciuda celei mai profunde mistici a lor! 4. Căci vedeți, o înțelepciune precum cea a înțelepților voștri nu este, în fond, cu adevărat autentică. Ea este mai degrabă o târguială cu așa-zise taine ieftine care nu duc nicăieri, iar Eu nu pot aproba cu adevărat așa ceva. Da, spun, legile înțelepților voștri degenerează uneori într-un asemenea hal încât vă fac inapți să intrați în Împărăția Mea. 5. Desigur, voi nu comiteți un păcat urmând cu strictețe ceea ce prescriu legile voastre. Dar acestea sunt la fel de îndepărtate de legile originare, Cerul de aceasta lume. spun, voi v-ați păstrat, într-adevăr, forma originară în toate cele, iar voință voastră este puternică. Dar așa-zișii voștri reprezentanți ai înțelepciunii originare nu fac în general doi bani, deși încă mai există, pe ici pe colo, câteva comunități care și-au păstrat cu sfințenie vechile lor legi! Și acesta este motivul pentru care aceste două surori sunt mult mai înțelepte decât cei mai mari înțelepți ai acestei lumi! 6. Căci vedeți, ele sunt pline de iubire, iar pe vremea când trăiau pe Pământ, ele n-ar fi întreținut niciodată relații intime cu frații și cu tatăl lor, ceea ce reprezintă un păcat deosebit de grav pe care Eu îl pedepsesc veșnic în modul cel mai sever și neîndurător. Locuitorii Pământului au obiceiul de a spune: "Blestemat fie actul incestuos!" Dar la voi, incestul este o lege a înțelepților voștri! Vedeți deci cât de mult se înșeală ei! De aceea, ei nu sunt atât de înțelepți pe cât credeți - iar Eu am venit tocmai pentru a vă arăta cât sunt de lipsiți de înțelepciune!" 7. Cele trei fete: "O, tu, domn suprem și stăpân al. copiilor tăi! Oare ești tu un domn mai presus de înțelepții noștri și de marea și splendida noastră lume, de vrei să ne dai alte legi?" 8. Eu spun: "Da, dragele Mele fiice, care nu sunteți încă mânjite de incest! Chiar și în această lume de lumină, Satana și-a croit drum și a corupt deja numeroase comunități. De aceea, Eu, care sunt și Domnul acestui târam, trebuie să vin Eu Însumi să curăț lumea impură. Altminteri, voi v-ați pierde în curând toată noblețea cea dintâi, precum și viața veșnică a spiritului care, în multe comunități, nu mai atârna decât de un fir! Căci, dacă Satana râvnește să înrobească pe cineva, el îl prinde în capcană printr-un anumit orgoliu care se ascunde sub faldurile înțelepciunii, iar apoi prin desfrânare. La voi el s-a infiltrat într-un mod rafinat, dar vă spun, nicidecum destul de rafinat pentru a scăpa Ochilor Mei! 9. Voi toți, precum și înțelepții voștri, ați devenit foarte bolnavi, iar asta - în foarte multe comunități! Procrearea rasei voastre, care la începuturi era pur spirituală, a devenit în mod grosolan materială; da, până când a devenit o mârșavă ticăloșie! 10.Vă spun: la copiii Mei de pe Pământul pe care voi îl numiți "sfânta planeta", incestul este crimă cea mai de neiertat și cea mai mârșavă în Ochii Mei! 11. Voi chiar credeți că Eu aș putea să-l aprob, Eu care sunt Originea a tot ceea ce există, Ordinea întregii ordini?! De aceea vin astăzi pentru a vă salva sau pentru a vă judecă pe veci. Nu degeaba le-au strigat spiritele bărbaților voștri că "Spaima spaimelor" se găsește în această adunare; însă acestea nu erau spirite bune, ci spirite rătăcite de adevăratul Satana! Eu nu sunt Spaima, ci dimpotrivă - pură Iubire a ființelor neprihănite. ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 10:54 Capitolul 155 ----------------------------------- Capitolul 155 Înțeleaptă cuvântare a lui Cian-Sa. Legi rele și legi adevărate. Fără luptă nu există nici izbândă Motivele absenței Domnului din locuința fiicelor Soarelui.. 1. Cuvintele Mele le surprind foarte tare pe fiicele Soarelui. Dar efectul lor asupra frumoasei Cian-Sa este de a o face să spună cu o mare blândețe: 2. (Cian-Sa): "O voi, sublime fiice ale acestui minunat tărâm care nu cunoaște nici noaptea și nici aspră schimbare a anotimpurilor! O, preafericite ce sunteți în corpul vostru care nu cunoaște nici boala și nici moartea! Legile voastre, mai rele decât cele mai mari vicii ale noastre, va lăsa totuși deplină libertate și v-au păstrat până acum nemurirea! Astfel, sunteți libere, încât nu puteți păcătui niciodată, chiar dacă ați vrea. Legile voastre fac să nu poată exista nici o greșeală; dar cum este oare cu putință? Din ce-or fi făcute aceste legi, de sunt imposibil de încălcat? 3. Vedeți, am să explic eu aceste lucruri, prin Grația și Iubirea Tatălui meu Preasfânt: răul Ahriman (Satana), sub forma unui spirit de lumină, le-a arătat înțelepților voștri toate atributele și nevoile inerente naturii voastre. Și, în plus, el le-a recomandat să facă câte o lege din orice lucru care poate stârni dorința vreunei fibre oarecare a ființei voastre, adăugând: "Fiecare să facă ce poftește!" 4. Voi care sunteți înțelepte, gândiți-vă la valoarea și la utilitatea unor asemenea legi! Oare n-ați auzit niciodată vorbindu-se despre o pedeapsă ce rezultă din încălcarea unei legi aflate în vigoare? 5. Vedeți, niște legi adevărate trebuie să fie concepute astfel încât să-i ceară ființei umane o mare renunțare de sine, până când va reuși se conformeze ei, tocmai opunându-se violentelor sale instincte naturale. Dacă ea face aceasta în mod liber, lăsând deoparte toate avantajele naturale, numai atunci, ca un spirit liber, se va ridica deasupra morții și a materiei efemere. Astfel, ea își va învinge propria sa moarte, care este inerenta naturii sale. Și atunci, va putea să intre în stadiul superior al vieții veșnice a Spiritului și să trăiască starea de copil al Spiritului Suprem, prin Grația Acestuia! 6. Dar ce izbândă se poate obține cu neînsemnatele legi ale înțelepciunii voastre, cea atât de elevată? spun eu: nici una! Căci acolo unde nu există luptă, nu poate exista nici izbândă. Și dacă nu există izbândă, nu există nici răsplata! Și ce este un om care nu a obținut nici o răsplată? Vedeți, el are mai puțină valoare decât cea mai vulgară buruiana pe care o calcă în picioare; într-adevăr, aceasta și-a atins scopul pe marea scară a evoluției ființelor. Însă omul fără răsplata trăiește fără nici un scop. Da, viața sa nu are nici un rost, și de aceea el nu ajunge la nici o destinație - așa cum este tocmai cazul vostru. 7. Este adevărat că după ce vă lepădați învelișul trupesc, voi continuați să trăiți ca niște spirite aeriene ale luminii. Dar și în această situație, scopul vă lipsește, la fel ca acum, când încă va mai aflați în trupurile voastre, al căror aspect exterior corespunde întru totul lumii voastre. Sfera sa exterioară este, de asemenea, pură lumină, de o mare splendoare și de o puternică intensitate, dar în interior, ea este mai întunecată decât oricare altă planetă. spun: înțelepciunea voastră nu este decât o nălucire, iar frumusețea voastr㠖 deșartă închipuire! 8. Dar acum, Însuși Domnul vine să aducă, vouă, copiilor dătătorului de lumina (Soarele), o adevărată Lumină, și să arate o nouă cale cu ajutorul căreia este cât se poate de adevărat că veți putea să atingeți aceeași stare ca și noi. Vedeți, aceasta este adevărata noastră Înțelepciune! Dar dacă vreți să deveniți desăvârșite, aceasta înțelepciune trebuie să devină foarte activa și în voi; altminteri, în ciuda întregii voastre frumuseți, veți rămâne ființele cele mai nefericite din tot spațiul Creației lui Dumnezeu Tatăl meu!" 9. În fata înțelepciunii lui Cian-Sa, cele trei fiice ale Soarelui încep literalmente să tremure și spun, după un răstimp: "O, tu, ființă sublimă, dacă este absolut sigur că lucrurile stau chiar așa și că legile noastre sunt întocmai așa cum ni le-ai descris, atunci de ce oare Domnul și Stăpânul vostru, care trebuie să fie cel mai mare emisar al Ființei Supreme, ne-a lăsat atât de mult timp într-o asemenea confuzie și n-a venit mai devreme ca să ne ajute?" 10. Cian-Sa: "Dragele mele surori, Domnul știe mai bine decât oricine când este fructul copt de tot! Căci El este Cel care a făcut sămânța, a pus în ea germenele cel viu, iar în acest germen, a pus fructul, precum și vremea coacerii sale și, în sfârșit, starea sa finală de maturitate! La fel stau lucrurile, acum, și pentru voi. Voi ați devenit copți, însă nu în ceea ce este adevărat, ci în ceea ce este fals. Și pentru ca să nu cădeți din fals în malefic, a venit El Însuși să mântuiască!" ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 11:18 Capitolul 156 ----------------------------------- Capitolul 156 Fiicele Soarelui presimt Cine este cu adevărat Domnul. Sosirea în palatul locuitorilor Soarelui. Cuvintele pline de admirație ale lui Cian-Sa și ale lui Gella. 1. Nu departe de locuința lor, cele trei fiice ale Soarelui spun din nou: "O, sora noastră cea nespus de grațioasă, tu vorbești despre domnul, stăpânul și părintele tău ca și cum ar fi nu un trimis al Ființei Supreme, ci Ființa Supremă Însăși. Oh, te rugăm, de vreme ce posezi o înțelepciune atât de mare, luminează-ne mai în profunzime aceste lucruri!" 2. Cian-Sa: "Dragi surori, nu se cade să vorbesc eu despre asta, ci numai Domnul și Tatăl meu poate s-o facă. Oricum, nu mai suntem prea departe de locuința voastră; acolo, vi se va spune tot ce doriți să aflați! Aveți deci răbdare până acolo!" 3. Cele trei fete sunt mulțumite cu acest răspuns și, împreună cu noi, își continuă drumul care duce la casa lor. Ajungem la incinta primei curți de intrare unde începe o primă grădină, urmată de o a doua, care este amenajată în terase; în sfârșit, urmează o a treia, care le domină pe celelalte două și care arată cât se poate de încântător. 4. La vederea acestor minunății, și, în final, a enormei clădiri care seamănă cu un templu, Cian-Sa și Gella sunt cuprinse de spaimă, și, după ce trag adânc aer în piept, le spun celor trei fete: 5. (Cian-Sa și Gella): "Pentru Dumnezeu, în asemenea case locuiți voi? Aici, totul este poleit cu aur și cu pietre prețioase dintre cele mai mari și mai fine! Ce construcție îndrăzneață, ce arhitectura artistică! Ah, trăiești în asemenea locuințe fiind pe deplin conștient că nu va trebui să mori atâta timp cât ești mulțumit cu aceasta viața, asta da fericire! 6. Totuși, remarcăm că aici trebuie să fie foarte dificil să duci o viață conformă cu Voia lui Dumnezeu. Căci acolo unde oamenii se preocupă atât de mult de strălucirea exterioară, nimeni nu se mai gândește la renunțare și cu atât mai puțin la abnegație, care sunt singurele mijloace prin care spiritual nemuritor poate fi trezit și unit din nou cu Creatorul său 7. O, Doamne, o, Tata infinit de lubitor, oare Tu simți vreo bucurie la vederea acestui fast exterior? Vezi, locuința celestă a lui Martin este și ea extrem de frumoasă, dar, față de aceasta, zău, nu mai este decât un bordei mizerabil! Și ce grădini, ce splendide și imense grădini! Ce mulțime de opere de artă, dintre cele mai incredibile! Nu, asta nu poate fi o lume, ci trebuie să fie un Cer!" ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 11:29 Capitolul 157 ----------------------------------- Capitolul 157 Serioase îndoieli ale lui Cian-Sa la vederea strălucirii Locurilor. Despre splendoarea inimii învăpăiate de iubire. Tot felul de contradicții. 1. Cele trei fiice ale Soarelui: "O, dragi surori, dacă această simplitate a exteriorului va scufunda deja într-o asemenea stare de încântare, oare ce veți mai spune când veți vedea interiorul locuinței noastre? Căci noi ne unim toate eforturile și ne concentrăm toată atenția numai asupra interiorului locuințelor noastre. Noi considerăm că-L slăvim astfel cel mai mult pe Spiritul Originar Suprem, utilizând cu adevărat talentele care ne-au fost dăruite în tot ceea ce ni se pare a fi demn de spiritul nostru. 2. Pentru noi, ființe raționale, orice splendoare realizată în onoarea Spiritului Suprem își află deplină justificare chiar în ea însăși. Căci iată ce ne-a insuflat Marele Spirit, și care are valoare de lege pentru noi: de ce să creezi în mod mediocru ceea ce poți face într-un mod sublim? Oare asta nu înseamnă vrei să-ți dezvolți spiritul în mod diferit de felul în care a fost el conceput de către Creator? De aceea, nu fiți șocate de fastul locuințelor noastre, căci noi le construim astfel nu din vanitate, ci numai potrivit înțeleptelor necesități ale spiritului nostru!" 4. O asemenea locuința este mai strălucitoare decât un întreg domeniu imperial din țara mea. O, bieții de voi, care trăiți într-un asemenea fast, priviți-L pe Domnul! Veșmântul Său vă va arăta care splendoare este cea mai apropiată de inima Sa! Astfel, veți putea da cu ușurință seama dacă un asemenea lux exterior Îi este sau nu pe plac! Da, strălucirea orbitoare a iubirii din inimă, aceea, desigur, Îi place mai presus de orice, dar cea a materiei îi este nesuferită! 5. Dacă nu ar fi așa, El ar fi venit deja la voi, adeseori, așa cum vine, pe planeta mea, la cei mai săraci și mai năpăstuiți, pe care-i ridică la rangul de copii ai Săi, ca un Tata nespus de iubitor, acordându-le plenitudinea Grației Sale! Dar El nu vine la cei mari și puternici care trăiesc în palate somptuoase, și nu le dă învățătura și nici nu-i ajută se eleveze pentru a deveni copiii Săi!" 6. Cele trei fiice ale Soarelui: "Dragă surioară, tu ai desigur dreptate. Dar cum de ai devenit atât de plăcută Domnului - în cazul în care Spiritul Suprem sălășluiește cu adevărat în El - când pe planeta ta tu nu trăiai deloc în sărăcie, așa cum percepem noi prin înțelepciunea noastră interioară?" 7. Cian-Sa: "Tocmai acesta este motivul pentru care o asemenea Grație nu mi-a fost dată niciodată pe Pământ! Dacă acum sunt atât de apropiată de El, este numai datorită iubirii mele pentru El. Căci înainte de a-L cunoaște și de a afla că și creaturile pot să-L iubească pe Preasfântul lor Creator, eu Îl iubeam deja cu toată înflăcărarea de care eram capabilă! Și vedeți, această iubire, și nu splendoarea locuinței mele pământești, este cea care m-a dus la El!" 8. Cele trei fiice ale Soarelui: "Dar totuși, și noi suntem aproape de El, deși casă noastră este de o splendoare extrem de mare. Cum se poate una ca asta, dacă El este chiar Cel pe care ni-L prezinți?" 9. Cian-Sa: "Dragi surioare, în aparență, și la modul exterior, desigur, voi sunteți apropiate de El! Însă această apropiere nu este nici reală și nici adevărată; veți da foarte repede seama de asta atunci când El va lua cuvântul în fața înțelepților voștri! - Dar iată-ne practic ajunși în pragul casei voastre. Martin s-a oprit și se întoarce deja spre noi pentru a cere sfaturi. ne încetăm deci discuțiile și să fim foarte atente la tot ce va urma!" ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 11:53 Capitolul 158 ----------------------------------- Capitolul 158 Zelul orbesc al lui Martin în lupta să împotriva ceremonialului locuitorilor Soarelui. Înțelepte cuvinte de toleranță ale Domnului Dialog între Martin și Petru referitor la mustrările Domnului. 1. De-abia termina Cian-Sa de pronunțat aceste cuvinte, Martin și ajunge în fata Mea și spune: "O, Doamne, o Țată, ceea ce vezi aici te poate face să cazi pe spate de admirație! Ce splendoare! Nici un spirit dintr-o altă lume n-ar putea nici măcar visa o asemenea somptuozitate! Chiar și cei doi iluștri frați ai Tăi se freacă la ochi și par a suporta cu mare greutate o asemenea strălucire! Dar este ciudat, nici măcar o muscă, darmite vreo ființă umană, nu vine în întâmpinarea noastră! 2. Petru este de părere să mai așteptăm în fața pragului până când stăpânii casei ne vor primi cu ceremonialul lor, potrivit datinilor acestei lumi. Dar eu, care pe Pământ simțeam un adevărat dezgust față de toate ceremoniile, dat fiind că eram scufundat în ele până-n gât, cred că n-ar trebui să mai așteptăm toate aceste stupidități zornăitoare, ci dimpotrivă, și intrăm în casă fără a mai bate la ușă. Sunt sigur că Puterea Ta îți permite să faci asta!" 3. Eu spun: "Oho, dragul Meu Martin! Noi nu am venit aici ca dușmani, ci ca adevărați prieteni! Noi vrem să dăm o mână de ajutor și să construim, nicidecum să dărâmăm și să distrugem! 4. Ar fi oare glorios din partea noastră distrugem aceste locuri într-o clipită? Sau, ar fi oare onorabil pentru un braț puternic să-i smulgă capul unui țânțar? Vezi, este mai bine să întorci o gâză care a căzut pe spate decât să-i zdrobești capul. De aceea, și aici, vrem să ne folosim în mod înțelept nu forța, ci răbdarea și iubirea! 5. De asemenea, ar fi fost oare bine pentru tine dacă - în loc să-ți acord toată Răbdarea și Iubirea Mea, pe care cu siguranță nu le-ai meritat niciodată - te-aș fi apucat imediat cu Atotputernicia Mea și te-aș fi aruncat în infern? Cum ai fi putut să împiedici s-o fac? Dar vezi, Eu nu te-am tratat astfel pentru ci nu Mi s-a părut glorios ca Eu, Atotputernicul, te distrug pe tine, cel nevolnic, și pentru că am considerat că este preferabil să-ți păstrez viață și să te ridic! Așadar, acum, ar fi oare inteligent din partea noastră ne purtăm ca niște dușmani?" 6. Martin se bate cu pumnul în piept și spune: "Oh, mea culpa, mea maximă culpă! O Doamne, iartă-mi, Tu știi bine că nu sunt decât un animal!" 7. Eu spun: "Da, da, ești deja iertat de mult. Dar pe viitor, păstrează mereu în minte adevăratul motiv care ne face să acționăm, acum și de-a pururi, și astfel nu vei mai fi tentat să te porți într-un mod atât de prostesc! Vezi, noi vrem să menținem totul în viață, pe veci, și să nu distrugem nimic, nici măcar pentru o secundă; căci numai infernul este însetat de distrugere! Înțelege aceste lucruri și întoarce-te la postul tău!” 8. Martin Îmi îmbrățișează Picioarele și se întoarce de îndată alături de cei doi frați ai săi. 9. Aceștia îl întreabă: (Petru și loan): "Ei bine, ce trebuie să facem? Trebuie să mai așteptăm sau să intrăm?" 10. Martin: "După cum știți, dintotdeauna, nebunii au fost mereu cei mai nerăbdători, căci lor le lipsește judecata! Dar atunci când devin prea stupizi, o zgâlțâială zdravănă pentru a-i readuce la realitate le este cum nu se poate mai prielnică! Exact asta mi s-a întâmplat și mie: Domnul mi-a tras o mică săpuneala și acum, iată-mă din nou în plină formă! El a făcut din nou o ființă umană dintr-un animal și totul a revenit la normal!" 11. Petru: "Da, da, ai vorbit bine. Și eu, pe Pământ, am primit de la Domnul câteva corecții, care mi-au prins foarte bine. Chiar și fratele meu Pavel, într-o zi, mi-a tras un ghiont spiritual în coaste, și chiar și acela s-a dovedit salutar! Dar acum, amândoi, tot nu știm dacă trebuie să așteptăm aici și să mai avem încă puțină răbdare, sau dacă trebuie și intrăm imediat în această somptuoasă clădire. Spune-ne numai acest lucru, dragă frate Martin!" 12. Martin: "Se pare că din nou vreți să tachinați puțintel! Se înțelege de la sine că trebuie să așteptăm, potrivit Voinței Domnului, ca aceste ființe care doresc să ne primească aici să-și termine toate ceremoniile lor! Bănuiesc că voi știți foarte bine care ceremonii, nu-i așa?" 13. Petru: "Ei, frate dragă, nu trebuie să te enervezi una-două în halul ăsta! Vezi, mai bine decât oricine, eu știu că primirea unei mustrări din partea Domnului nu este la fel de plăcută ca o dovadă de afecțiune; însă știi că și ea este inspirată tot de iubire, în aceeași măsură ca gesturile Sale de iubire! Îți mai amintești, atunci când Domnul tocmai evocase în fața mea și a fraților mei Patimile Sale care urmau să vină, cum L-am avertizat împotriva Ierusalimului? În imensa mea iubire pentru El, I-am spus: "Doamne, vezi să nu ți se întâmple una ca asta!" - Ce mi-a răspuns atunci Domnul?" 14. Martin: "O, frate, nu-mi repeta acea teribilă sentință! Căci, cu adevărat, dintotdeauna, niciodată n-am putut să înțeleg cum de Domnul, care cu o clipă înainte te investea drept stâlpul Bisericii Sale, menite să dăinuie veșnic în fața tuturor puterilor infernale, te numea, imediat după aceea, Satana, stăpânul suprem al infernului! Zău, acest aspect rămâne și în ziua de azi cel mai mare mister pentru mine! Dar tu, spune-mi, cum înțelegi tu acest lucru?" 15. Petru: "Vezi, în momentul în care Domnul m-a numit stâlpul Bisericii Sale, El dădea grai Înțelepciunii Sale. Dar atunci când m-a numit Satana, mi se adresa prin imensă Sa Iubire, căci astfel El alunga dintr-o dată și cu putere acea parte din inima mea care încă mai aparținea lumii, și care era adevăratul Satana din mine, înțelegi acum acea sentința și efectul cutremurător pe care l-a avut ea asupra mea?" 16. Martin: "Nu intra totul, ca să fiu sincer, dar simt foarte clar unde ar trebui să ajung! Da, da, Domnul este pură Iubire!" ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 12:03 Capitolul 159 ----------------------------------- Capitolul 159 Muzica în lumea Soarelui. Severul îndemn al lui Petru către Martin pentru a-și depăși senzualitatea. 1. Martin: "Dar iată aud niște sunete ca de clopote! Ce înseamnă asta? Ah, este minunat! Așadar, există și muzică pe aici!? Este adevărat că nu se distinge nici un ritm, dar amestecul sunetelor este totuși sublim! Tare-aș fi curios să știu cu ce fel de instrumente sunt produse!" 2. Petru: "Dragă frate, este vorba despre un fel de clopote, aproximativ asemănătoare celor care erau utilizate la vechii egipteni și care mai există și azi la perși și la hinduși; numai că, aici, sunetul lor este mult mai pur decât pe Pământ. Aceste clopote sunt constituite dintr-un fel de discuri care sunt lovite cu ciocanele elastice, cu ocazia marilor sărbători sau, de asemenea, a unor evenimente naturale - care sunt destul de frecvente pe aici. 3. Cu ocazia evenimentelor mai puțin importante, ei folosesc un fel de clopotele cu care își dau tot felul de semnale. Mai au, de asemenea, și un fel de harpe la care cântă în mod desăvârșit. Dar nu le vei auzi decât atunci când vei intra în interiorul templului care servește drept locuința. Acum, știi tot ce te rodea atât de tare să afli! Dar, cum vor ieși dintr-o clipă într-alta, stăm liniștiți și să-i așteptăm!" 4. Martin mai întreabă pe nerăsuflate: "Prietene, oare ținuta noastră este potrivită pentru această întâlnire?" 5. Petru răspunde: "Nu suntem soldați și cu atât mai puțin - comedianți! Ce te apucă din nou?" 6. Martin: "Te rog, frate dragă, nu te supăra pe mine, sau am să cad pradă disperării! Da, de fiecare dată când deschid gura, îmi mai scapă câte o prostie!" 7. Petru: "Da, cam așa este aproape întotdeauna! Dar adevăratul motiv este acela că, fără a fi poftit de Domnul, vorbești într-una și pui mereu întrebări. În plus, mai porți încă în tine o mare parte de senzualitate carnală care mișună prin sufletul tău ca niște șerpișori. Iar asta îți tulbură mereu simțurile spirituale, astfel încât nu mai poți vorbi cu înțelepciune decât atunci când senzualitatea care sălășluiește în tine nu mai este excitată de noi farmece exterioare. 8. Dar, în numele Domnului, te rog, o dată pentru totdeauna, un legământ cu tine însuți și nu te mai lăsa niciodată ispitit de lucruri nevrednice de spiritul tău! Atunci viziunea ta va deveni din ce în ce mai clară și nu vei mai rosti decât cuvinte inspirate de adevărata înțelepciune. Dar dacă nu vei face în mod serios acest efort, nu vei scăpa niciodată de nerozia ta. Și în loc să te conducă spre mai înalt, Domnul te va trimite pe Luna Pământului pentru o mie de ani, potrivit măsurii pământești! 9. Peste o clipă, vor apărea o mulțime de femei și de fiice ale Soarelui, de o frumusețe și un farmec negrăit. În Numele Domnului, ți-o spun cu toată seriozitatea: Domnul a prevăzut să te ghideze până aici și nu mai departe, pentru a te elibera de senzualitatea ta! Dacă treci de această încercare fără a da greș, va fi bine de tine. Dar dacă nu te stăpânești, atunci vei fi brusc abandonat de noi toți, și, în loc să te afli pe Soare, te vei pomeni pe solul pustiu al Lunii, locuită de ființe a căror înțelepciune ai putut-o deja aprecia! 10. Căci vezi, tot ce ți s-a întâmplat și a avut loc în jurul tău, de la sosirea ta în lumea noastră spirituală, s-a petrecut în principal din cauza ta; da, toate acestea urmăreau să facă din tine un bun lucrător al Viei celei mari a Domnului. Și, așa cum ți-a spus-o chiar Domnul, ai putea deveni un bun slujitor al Lui, mai ales în această lume; de aceea El pune în mișcare lucruri atât de mari, pentru a face din tine un înger desăvârșit. Dar dacă Domnul acționează astfel, trebuie ca și tu să faci eforturi asupra propriei tale ființe, altminteri îți pregătești singur o soartă dintre cele mai vitrege. În adevărata Împărăție a lui Dumnezeu, pe care deocamdată tu nu o cunoști, nu ai fi nimic mai mult decât un vagabond negustor de zdrențe, în cel mai bun caz! 11. Acum știi ce înseamnă toate acestea. Așadar, o dată pentru totdeauna, stăpânește-te cu fermitate; fii serios și plin de bunăvoință, iar dacă o frumusețe prea mare încearcă te seducă, îndreaptă-ți privirea spre Domnul și-ți vei afla imediat pacea! Căci trebuie să ajungi la stadiul în care să poți rezista la frumuseți și mai mari, iar aceasta din simplul motiv ca tu ești și vrei să fii de-a pururi numai al Domnului. Numai atunci, vei putea fi primit în adevăratul Cer unde te așteaptă fericiri de nedescris, nenumărate, despre care deocamdată nu ai nici o idee. 12. Căci până acum, ochiul tău nu a văzut ceea ce le-a pregătit Domnul celor care Îl iubesc statornic și cu adevărat, dar în nici un caz celor care, la fel ca tine, Îl uită aproape de tot la vederea unei femei cu pielea netedă, moale și lucioasă, atâta timp cât acest lucru nu le este fatal, iar apoi Îl strigă din nou atunci când nemărginita lor nebunie îi vară în mocirla până-n gât! 13. Vezi, Martin, cam așa erai și tu până acum, în mare măsură, și după cum recunoșteai chiar tu - adeseori, mai degrabă un animal decât o ființă umană. Dar acum, când ne apropiem de țelul final, în Numele Domnului, descotorosește-te odată de toate instinctele tale animalice! Desprinde-te complet de vechiul Adam și îmbrăcă în toată plenitudinea veșmântul Iubirii lui Christos; astfel, vei fi imediat primit în Cerul cel adevărat și statornic, în Noul Ierusalim în care eu, Ioan și nenumărați alții, locuim de foarte mult timp deja! Martin, m-ai înțeles acum?" ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 12:08 Capitolul 160 ----------------------------------- Capitolul 160 Tristețea și disperarea lui Martin. Îndemnul lui Petru. 1. Martin, dus pe gânduri, spune: "Așadar - iată încă o încercare; mereu se găsesc încercări pentru mine! Și toate acestea sunt din cauza mea! O, Doamne Dumnezeule, oare când vor lua sfârșit aceste încercări? 2. Poate că va trebui să mai trec prin multe altele până când voi fi destul de copt nu pentru Cer, ci pentru infern! Fără îndoială, trebuie să gust din toate aceste minunății celeste numai pentru că, după aceea, infernul să mi se pară cu atât mai înfricoșător! 3. De câte ori nu mi s-a spus: "Dragă frate Martin, acum ești perfect!" Dar dacă sunt perfect, atunci cum aș putea să fiu și mai perfect pentru adevăratul Cer? 4. O, Dumnezeule, mai bine nu m-ai fi creat deloc! fi fost mai fericit în inexistența mea decât în ființa mea supusă mereu atâtor încercări, între Cer și infern! 5. Acum știu la ce să aștept în privința mea, și-ți mulțumesc pentru asta, dragul meu frate! Dar îți spun: cu această revelație ai pus deja capăt, dintr-o dată, tuturor încercărilor mele! De acum înainte, poți să-mi aduci o legiune de îngeri sau de diavoli - îmi va fi la fel de indiferent ca viitorul meu întru existența sau non-existența, sau ca Cerul și infernul! Căci dacă așteaptă noi încercări, care nu se mai termină odată, nu țin deloc să mai trăiesc, în nici un fel! 6. Și, în numele Domnului, vorbeai adineaori despre Lună cea goală și pustie. Oh, du-mă repede acolo, pe veci! Voi fi mai fericit pe ea decât aici, fără aceste interminabile încercări, căci văd bine că, deși voi, primii prinți ai Cerului, împreună cu Domnul, sunteți alături de mine, ele mă vor duce mai degrabă în infern decât în Cer! 7. Dar fie ce-o fi! Așa cum am mai spus, aduceți-mi îngeri sau diavoli, nu contează! De acum înainte, voi rămâne mut ca pământul! 8. Petru: "Frate, aruncă departe această țepușa! Căci ea este moartea, care decurge din desfrânarea cărnii. Numele său este "mânie" și de aceea copiii cărnii sunt numiți "copiii mâniei"! - Dar acum, uite că ies cu toții din templu! Liniștește-te, seriozitatea ta îți va fi în curând foarte utilă!" ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 22:52 Capitolul 161 ----------------------------------- Capitolul 161 Victorie lejeră a lui Martin în cursul dialogului său cu cel mai bătrân înțelept al Templului. 1. De-abia ce termină el de vorbit, cel mai bătrân dintre înțelepții de gradul al treilea iese din marele hol al Templului, îmbrăcat într-o haină gri cu falduri și înconjurat de tineri de ambele sexe. În mâna sa dreaptă, el poartă un baston asemănător celui al lui Aaron, iar în mâna stângă - un fel de panglica magică pe care sunt înscrise diferite semne mistice. - Când ajunge la cinci pași de cei din fruntea grupului nostru, el derulează complet panglica și o întinde în fața lui pe solul acoperit cu un fel de catifea albastră. Apoi el își apleacă bastonul deasupra panglicii și spune, după câteva clipe: 2. (Bătrânul): "Prin forța și puterea nesfârșită pe care mi-o conferă infinita mea înțelepciune vă poruncesc, eu, prima și cea mai vârstnică ființă umană din această lume, care nu are și nu va avea niciodată limite, dacă acest lucru ar depinde numai de mine - 3. Martin (pentru sine): "Și mai ce? Ce simandicos este! Hai,-i drumul, continuă numai tot așa!" 4. (Bătrânul): "Să-mi spuneți, respectând adevărul cel mai pur, ce vreți și ce v-a adus aici! La cel mai mic semn de minciună, veți fi cu toții pulverizați de invincibilă mea putere! Acum, vorbiți!” 5. Martin: "Toți deodată sau rând pe rând? Ar trebui ca Onorabilă Dumneavoastră Înțelepciune să se hotărască; pentru că noi nu suntem la fel de inteligenți ca Domnia Voastră! rugăm să ne dați mai multe detalii! (Pentru sine) Asta-i exact ceea ce-mi trebuie! Căci prostia lui acoperă cu un val gros frumusețea acestor fecioare, ceea ce este cât se poate de bine venit. Acum, m-am împăcat cu Petru, Ioan și cu toți ceilalți!" 6. Înțeleptul: "Dacă nu vorbește decât unul singur, nu se poate ști ce gândesc ceilalți. De aceea, trebuie ca toți să vorbească deodată" și cu voce cât mai tare!" 7. Martin (pentru sine): "Desigur, eu sunt unul dintre cei mai mari prosti, mai ales în comparație cu străvechii prinți ai Cerului, dar nimic nu întrece stupiditatea acestui înțelept! Am să-i arăt eu cum vine treaba cu înțelepciunea lui, până când n-o să se mai poată descâlci din prostia și îmbâcseala lui! Dar trebuie totuși să-i cer sfatul lui Petru!" - Apoi, Martin îi cere părerea lui Petru, care-i răspunde: 8. (Petru): "Dragă" frate, este rândul tău să vorbești;-o așa cum ți se pare de cuviință și spune adevărul!" 9. Atunci, Martin îi spune înțeleptului: "Ei bine, tu, a cărui înțelepciune este nesfârșită, nu înțeleg de ce ne întrebi ce vrem și ce ne aduce aici? Căci vezi, noi ceilalți, care îți suntem infinit inferiori, putem vedea prin tine până în cel mai mic detaliu și știm exact la ce să ne așteptăm în privința așa-zisei tale înțelepciuni supreme! Oare nu ești și tu în stare să ne ghicești intențiile, dacă este adevărat că ești atât de înțelept pe cât pretinzi? Ce părere ai?" 10. Înțeleptul: "Da, bineînțeles că sunt în stare, dacă-mi desfășor lunga mea panglica magică și dacă-mi folosesc dublul sceptru. Dar, dat fiind că, pentru oaspeți atât de neînsemnați, mi-am luat numai instrumentele cele mai ordinare, sunt obligat să pun întrebări pentru a mă informa! - De aceea, vorbiți acum!" 11. Martin: "Dacă așa stau lucrurile, atunci cum vei putea ști dacă spunem sau nu adevărul?" 12. Înțeleptul: "Nu v-am amenințat că voi pedepsi cu severitate dacă" mințiți? De aceea, grăiți numai purul adevăr, altminteri - 13. Martin: "Altminteri ce? - Ești și rămâi un măgar!" 14. Înțeleptul: "Ce-i aia: un măgar?" 15. Martin: "La noi, este o făptură inofensivă, care are aceeași culoare ca și tine. Urechile sale sunt foarte lungi, dar inteligentă nu este deloc strălucită!" 16. Înțeleptul: "Cine-ți dă dreptul să compari cu un măgar?" 17. Martin: "Îmi permite Sublima Voastră Înțelepciune să concentrez puțin? Căci o întrebare atât de importantă necesită un studiu aprofundat!" 18. Înțeleptul: "Ce înseamnă: "un studiu"? La noi, nu există așa ceva!" 19. Martin: "Ascultă, tu, înțeleptul înțelepților, înțelepciunea ta nu valorează mare lucru dacă nu știi ce este necesar în vederea obținerii sale! "Studiu" înseamnă: a reflecta adânc asupra conceptelor și elementelor care duce la înțelepciune. Înțelegi acum ce înseamnă acest cuvânt?" 20. Înțeleptul: "Nu, deloc. Căci înțelepciunea mea este prea mare pentru a-mi permite să înțeleg lucruri atât de mărunte. De aceea, trebuie să vorbești într-un mod mai sublim, altminteri nu te pot urmări". 21. Martin; "Ia te uita, se pare că nu ești chiar atât de prost pe cât s-ar crede! Deci nu poți pricepe aceste lucruri mărunte din cauza imensității înțelepciunii tale? Frumos, n-am ce spune! - Dacă așa stau lucrurile, atunci eu sunt cel care nu pot înțelege cum de ai putut pricepe sensul cuvântului "măgar" după scurta mea explicație?" 22. Înțeleptul: "Un măgar este o ființă, iar "studiu" - numai un concept. Este mai ușor de înțeles ceva care se referă la o ființă decât un pur concept. De aceea, îți repet, vorbește într-un mod mai elevat, pentru că limbajul tău să-mi fie pe înțeles!" 23. Martin: "Prietene, cred că noi doi n-o să ne înțelegem prea bine, ba poate chiar deloc. Căci, deși te crezi înțelept, nu se vede la tine nici cea mai mică urmă de înțelepciune, de nici un fel! 24. Te sfătuiesc să te retragi fără a mai crea probleme și să lași pe altcineva să vorbească în locul tău - dar fără panglica magică și fără nuielușa de vrăjitor! Poate că acel altcineva va ajunge la un rezultat mai bun decât tine, dacă se aseamănă celor trei fete care locuiesc în această casă și care au ieșit prima dată în întâmpinarea noastră; căci ele au vorbit cu atâta înțelepciune încât mă așteptam ca voi să le fiți net superiori! 25. Dar m-am înșelat foarte tare, căci, pe tot pământul pe care locuiești, sunt sigur că nu mai există nici o ființă a cărei prostie s-o întreacă pe a ta! Nu mai avem nimic să ne spunem; de aceea, retrage-te și lasă pe altcineva să vorbească în locul tău!" 26. Înțeleptul: În nici un caz! Dacă înjosesc, coborându-mă până la nivelul vostru, de mizerabili viermișori, atunci numai eu am dreptul să vorbesc, fiind cel mai sus-pus, cel mai înțelept și cel mai puternic, care trăiesc veșnic și nu am sfârșit!" 27. Martin: "Asta e tot? Pe cuvântul meu - oare ești chiar Ființa divină supremă, la urma urmei?" 28. Înțeleptul: "Nu tocmai, dar nu sunt foarte departe de ea; Ea este doar puțin mai în vârstă decât mine, care sunt fiul său!" 29. Martin: "Ce tot spui acolo!! Ești sigur că n-ai uitat nimic? Oare nu mai exista nimic, nici un lucru, oricât de mărunt, pe care l-ai putea adăuga?" 30. Înțeleptul: Bineînțeles că am sărit peste multe! Dar tu nu ești în stare să înțelegi. De aceea nu-ți vorbesc despre asta, căci tu ești o nulitate pe lângă mine." 31. Martin: "Da, da, cred absolut tot ce-mi spui! Oh, cât ești de mare, teribil de mare în genul tău! Niciodată nu se va mai găsi unul ca tine în această lume! O tu, tu, tu...!" 32. Înțeleptul: "Da, nu exista nimeni mai presus de mine. Când ating pământul cu bastonul meu, lumea întreagă începe să tremure, și toate ființele freamătă de frică dacă apropii de ele! Nu înțeleg absolut deloc de ce voi nu tremurați în fața mea, tu și nevolnicii tai tovarăși, când v-aș putea distruge pe toți dintr-o clipă într-alta!" 33. Martin: "Sper că vei înțelege în curând ceea ce nu-ți este clar deocamdată! Nu eu sunt cel care te voi lămuri; ci printre noi se află cineva care-ți va explica de ce nu tremuram și nu vom tremura niciodată în fața ta! 34. Căci vezi, tu ai fost înșelat în mod cumplit de către un spirit malefic care ți-a apărut sub forma unui înger de lumină. După aceea, tu ai înșelat la rândul tău aceasta mare comunitate, dându-i legi potrivit cărora fiecare poate face ce vrea fără a greși vreodată - ceea ce este ca și când nu le-ai fi dat nici una! 35. Știu totuși că, odinioară, tu erai un înțelept foarte umil și că te ocupai cât se poate de bine de comunitatea ta. Dar, după ce ai fost înșelat de acest fals înger de lumina, care ți-a înlocuit vechea ta înțelepciune divină cu o prostie fără margini, ai devenit ceea ce ești acum: o ființă smintită cum nu s-a mai pomenit!" 36. Înțeleptul: "Ceea ce spui tu s-ar putea să fie adevărat. Dar nu este sigur că sunt un smintit, căci nu am această impresie; trebuie mai întâi s-o dovedești! Îți poruncesc să continui să vorbești, dar folosește mereu un limbaj plin de măreție!" 37. Martin: "Ia spune-mi, îți poți aminti ce vârstă ai? Ai fost întotdeauna ceea ce ești acum, sau există altcineva, înaintea ta, care îndeplinea funcțiile tale? Poate, tatăl tău? Oare n-ai fost, mai demult, mai tânăr, eventual chiar un băiețel? Dac-ai putea să-mi spui aceste lucruri, ți-aș putea răspunde mult mai ușor!" 38. Înțeleptul: "Nu-ți pot răspunde la prima întrebare, căci marele cronometru a fost distrus acum foarte mult timp, în cursul unei furtuni violente care a smuls cordonul pendulei, iar noi n-am mai reușit să-l reparăm. De aceea, aici nimeni nu reușește să-și determine vârsta. 39. Nu-mi pot aminti decât foarte vag dacă am existat dintotdeauna sau dacă m-am născut cândva, și nici dacă am mai fost și altceva decât ceea ce sunt acum. Mi se pare că am avut un tată care îndeplinea funcțiile mele pe vremea când eram copil, însă înțelepciunea sa nu o egala pe a mea! - Ți-am răspuns la întrebări, acum, e rândul tău să vorbești!" 40. Martin: "Vezi, știam eu că nu ești nici Dumnezeu, nici Fiul lui Dumnezeu, ci un simplu muritor ca și noi. Și este bine că este așa, pentru tine și pentru toată comunitatea ta; căci astfel, puteți fi cu toții salvați. Dacă ai fi perseverat în marea ta prostie, îți spun cu toată seriozitatea ca lucrurile ar fi putut lua o întorsătură deosebit de nefastă pentru voi. Motivul îl vei afla în decursul evenimentelor care vor urma. Dacă vrei să guști adevărata fericire, atunci aruncă-ți imediat panglica magică și nuiaua de vrăjitor, altminteri nu vom putea discuta rațional." 41. Înțeleptul: "Îmi ceri prea mult! Dacă despart de aceste atribute necesare forței, puterii și înțelepciunii mele, atunci facultățile mele vor secătui. Cine mi se va mai supune dacă nu mai am putere, și cine va mai avea încredere în mine dacă nu mai am forța? și cine mă va mai asculta dacă-mi pierd înțelepciunea? Nu-mi cere lucruri incompatibile cu infinită mea delimitate!" 42. Martin: "Prietene, noi, locuitorii Pământului, cunoaștem cuvintele care ne vin chiar de la Dumnezeu Însuși, și care spun așa: "Ceea ce veți lăsa în Numele Meu, veți primi înapoi însutit!" 43. Vezi: așa va fi și pentru tine! Ceea ce vei face sau vei lepăda în Numele Domnului nostru, cu adevărat, vei primi înapoi înmiit. Vei părăsi o stare mizerabilă pentru a obține o alta, dintre cele mai elevate. În locul unei existențe fictive, vei cunoaște adevărata viață. În schimbul a ceea ce este fals, vei primi ceea ce este adevărat, și înțelepciunea, forța și puterea vor înlocui prostia, slăbiciunea și neputința ta. În schimbul renunțării la vanitatea ta, vei putea primi, din belșug, mângâierea harurilor Divine! 44. De aceea, de bună voie ceea ce-ți cer. Accept să devin ostatecul tău, de care vei putea dispune după plac, dacă nu ți-am spus întregul adevăr!" 45. Înțeleptul: "Bun, văd limpede că ești un spirit iubitor de adevăr și voi face ceea ce-mi ceri. Dar răspunde-mi mai întâi la prima întrebare, când vroiam să aflu cine sunteți și de unde veniți, pentru ca să pot conduce în această casă!" ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 23:05 Capitolul 162 ----------------------------------- Capitolul 162 Despre adevărata credință și despre libertatea spiritului. Trezirea spirituală a bătrânului înțelept. 1. Atunci, înțeleptul se descotorosește de toate accesoriile sale. După ce-și aruncă departe panglica și nuielușa, Petru înaintează spre el și-i spune: 2. (Petru) "Foarte bine! Ai făcut ceea ce ți-a cerut fratele nostru Martin, în numele nostru al tuturor, și astfel ai devenit noul nostru frate. Se cuvine acum să-ți îndeplinim și noi dorința, spunându-ți cine suntem și de unde venim. 3. Vezi, nimic nu este mai ușor decât să exprimăm prin cuvinte ceea ce ai dori să afli. Dar astfel, nu ai fi mai luminat decât înainte, și asta nu ți-ar fi de prea mare folos. Căci, pentru că spusele noastre să-ți fie utile, trebuie să le crezi pe deplin și să le primești plin de bunăvoință și fără nici o umbră de îndoială. Dacă-ți lipsește credința în afirmațiile mele, ar fi o pierdere de timp să mai încercăm să-ți vorbim! 4. Într-adevăr, tu spui în sinea ta: "Dacă mi se dau dovezi, sunt de acord să cred tot ce mi se spune!" Totuși, îți atrag atenția ca atunci n-ar mai fi vorba despre credința, ci numai despre o veritabilă cunoaștere, care nu i-ar fi decât în foarte mică măsură - ba chiar deloc - utilă ființei tale spirituale. 5. Căci cunoașterea bazată pe dovezi nu este liberă, ci judecată. Ea nu eliberează spiritual ci dimpotrivă, îl ține prizonier, în măsura în care a fost nevoie să i se aducă dovezi pt a-l convinge! 6. Adevărată este numai credința care decurge dintr-o liberă supunere a inimii, care nu întreab㠓de ce, când și cum “. Numai ea poate elibera spiritual, căci o asemenea credință reprezintă o liberă și totală acceptare a ceea ce-ți este vestit de un mesager celest, pe care numai iubirea din inima ta este în stare să-l recunoască. 7. Dacă simți iubire față de acest trimis ceresc, primește-l; dacă nu simți iubire lasă-l să plece. Acest mesager a primit același sfat din partea lui Dumnezeu, căci El a spus și încă mai repet: “Rămâneți acolo unde veți fi primiți; dar scuturați praful de pe încălțările voastre asupra celor care nu vor să primească, și urmați-vă drumul!” 8. Poți să tragi concluzia că nici cel căruia îi este adresat mesajul, nici mesagerul însuși, nu sunt obligate să acționeze, ci că amândoi trebuie să fie pe deplin liberi. Liber să vestească, liber să primească! Dacă ceri mai mult, totul devine o judecată care subjuga total spiritele. 9. Dacă Dumnezeu, Domnul Cel Veșnic, ar vrea să le anunțe pe creaturile Sale, prin dovezi zdrobitoare, El există, și cum și prin ce mijloace, I-ar fi nespus de ușor să facă asta. N-ar avea decât să le ia oamenilor liberul lor arbitru, ceea ce ar însemnă ei să fie supuși unei judecăți care i-ar face incapabili să aleagă între bine și rău. Această stare ar putea fi comparată cu cea a animalului care este supus instinctelor sale și trebuie să acționeze potrivit lor. Însă Domnul nu dorește automate, ci creaturi libere. Iar inimile noastre trebuie să fie și ele libere, îndeosebi în ceea ce privește Învățătura Sa, altminteri ele n-ar putea niciodată ajungă la libertatea spiritului. 10. Atâta timp cât rațiunea ta cere o dovadă înainte de a accepta o învățătură sau o revelație, spiritul tău se află închis într-o temniță grea. Și întrucât îți este foame și sete, el strigă cu glas tare după hrană, care nu-i este dată decât cu zgârcenie prin intermediul dovezilor pe care le solicită. În acest fel, el nu va reuși niciodată dobândească forța necesară pentru a-și rupe lanțurile. 11. Dimpotrivă, dacă înțelepciunea inimii acceptă ceva în mod liber și fără dovezi, atunci avem o mărturie despre forța sa autonomă, care se transmite spiritului și-l eliberează. De îndată ce spiritul devine liber, totul devine liber în ființă umană: iubirea, lumina și modul de a privi tot ce există. Nici o dovadă nu mai este necesară pentru cunoașterea adevărului. - Căci liber spiritual a devenit el Însuși purul adevăr. 12. Întreabă-ți inima dacă poate crede fără rezerve ceea ce-ți voi spune, și atunci îți voi răspunde la întrebări! Dacă nu, cuvintele mele ar fi în zadar. Căci noi nu am venit pentru a vă judeca, ci dimpotrivă, pentru a vă elibera din greul jug al fostei voastre stări de robie." 13. Înțeleptul; "Onorabile prieten, tu ești mai mare decât mine! Vorbește, și te voi crede în mod liber, căci vreau să te cred!" ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 23:29 Capitolul 163 ----------------------------------- Capitolul 163 Lămuririle lui Petru referitoare la noii sosiți și la scopul vizitei lor. Înțeleptul se îndoiește că Dumnezeu ar putea fi văzut. 1. Petru: "Ei bine, asculta! Noi toți, așa cum ne vezi aici, suntem mai întâi de toate copiii lui Dumnezeu, adică, pentru voi, copiii Spiritului Suprem. Apoi, unii dintre noi mai sunt și primii și cei mai înalți slujitori ai Celui Preaînalt, și asta deoarece El a făcut din ei stâlpii Bisericii Sale care se întinde în toată nemărginirea. La început, ei nu au îndeplinit aceste funcții decât pe Pământ, adică pe sfânta planeta, așa cum o numiți voi. După ce și-au îndeplinit, cu devotament și bucurie, misiunea încredințată, ei au fost imediat înălțați la El, în Cerul cel mai înalt, după ce, printr-un proces dureros, și-au lepădat învelișul trupesc; astfel, li s-a permis să ia parte la tot ceea ce Cel Preaînalt posedă, și să se bucure pe veci și fără nici o constrângere de cea mai înaltă dintre toate fericirile. Ei au ocupat atunci, în această stare preafericită, aceleași funcții pe care le îndepliniseră și pe Pământ, dar, bineînțeles, pe un plan mult mai vast. Află eu, Petru, și fratele meu Ioan care se află aici, suntem astfel de servitori. Toți ceilalți sunt mai mult sau mai puțin niște începători aici și în funcțiile despre care ți-am vorbit. 2. Scopul care ne aduce la voi este, în primul rând, de a-i introduce pe noii sosiți în această lume și de a-i pregăti să-și asume cele mai înalte sarcini cerute de Iubire. Apoi, vrem să ajutăm, pe voi, locuitorii acestei lumi de lumină - sau, mai exact, pe cele câteva comunități care s-au abătut de pe calea cea dreaptă - apuce din nou pe calea cea bună. 3. Întrucât ultimul obiectiv pe care l-am menționat constituie o treabă deloc ușoară, care riscă se dovedească mai presus de puterile noastre, Domnul Dumnezeu Însuși, în plenitudinea Puterii Sale, ne-a însoțit! El se află aici sub o formă umană perfect vizibilă, care este tocmai Forma Sa Divină, căci Dumnezeu ne-a plăsmuit pe noi, ființele umane exterior și interior, după Chipul și Asemănarea Sa. În acest scop pentru copiii Săi mult iubiți, El nu a luat nici o altă formă decât forma originară a Iubirii Sale eterne. 4. De aceea, nu există nicăieri, în toată nemărginirea, nici o lume în care oamenii să aibă o formă diferită de a noastră. Singurul lucru care mai diferă pe ici pe colo este mărimea și culoarea lor, și uneori încă vreo câteva mici detalii. Dar forma de bază rămâne mereu forma divină. 5. Prin urmare, nu trebuie să te miri dacă Îl vei vedea în curând pe Dumnezeu, Spiritul Suprem, sub aceeași înfățișare și de aceeași mărime ca și mine. Puterea Sa infinită și imensitatea Sa nu depind de aspectul său exterior, ci de mărimea interioară a Spiritului Său, care rămâne de-a pururi în Lumina Sfântă și inaccesibilă și nu poate fi văzut și - cu atât mai puțin - înțeles de un spirit creat. 6. Acum, știi totul; nu am omis nimic din ceea ce putea fi util pentru răspunsul pe care-l doreai. Spune-mi sincer și fără ascunzișuri - lucru foarte curent aici, în această comunitate - dacă crezi tot ce ți-am spus!" 7. Înțeleptul: "Sublimul meu prieten, ca să fiu cinstit: cred tot ce mi-ai spus - în afară de ultimele tale cuvinte. Căci îmi ceri prea mult dacă vrei să cred că Dumnezeu, Ființa Divină cea mai elevată, infinită și eternă, s-ar putea afla aici, printre noi, încă sub înfățișarea ta, având aceleași proporții ca și tine! Cunoști și tu, fie și numai în linii mari, străvechile noastre profeții! Este foarte posibil să devin capabil de a accepta acest lucru, mai târziu. Dar deocamdată, simt incapabil să-mi schimb concepțiile despre Dumnezeu, Ființa cea mai elevată din câte există! 8. Tu știi bine că Dumnezeu nu trimite decât extrem de rar îngerii Săi în lumea noastră, la noi, cei mai mari înțelepți, pentru ca ei să poată mărturisi despre Cel Preaînalt, și aceștia spun de fiecare dată: Nimeni nu-L poate vedea pe Dumnezeu fără a-și pierde viața!" De aceea, El rămâne într-o profunzime insondabilă, pentru că nici o ființa să nu pățească nimic rău zărindu-L. Ce s-ar întâmpla cu noi dacă lucrurile ar sta așa cum ai spus tu și dacă Dumnezeu ar veni la noi? 9. Nu pot nega că un asemenea lucru I-ar fi cu putință. Dar ce s-ar întâmpla atunci cu ordinea Sa imuabilă, cea atât de des propovăduită?" 10. Petru: "Prietene, ai încă puțină răbdare și ceea ce-ți pare acum imposibil ti se va părea foarte ușor de acceptat! Răbdare! - Va veni El Însuși aici; El va ști să-ți explice cel mai bine aceste lucruri!" ----------------------------------- Hoper 9.12.2018, 23:58 Capitolul 164 ----------------------------------- Capitolul 164 Explicațiile logice ale lui Petru risipesc îndoielile bătrânului înțelept referitoare la prezența vizibilă a Domnului 1. Înțeleptul: "Dragă prietene, doar nu vrei să vorbești despre cel care înaintează încadrat de cele două femei? Cele trei fete care vin înaintea lor aparțin tocmai acestei case, și noi le-am trimis în întâmpinarea voastră acolo unde v-ați oprit, de vreme ce nu mai vroiați sau nu mai puteați să continuați drumul! 2. Vezi tu, la noi, ar fi foarte nepotrivit ca un înțelept, fie el și de al treilea rang, se lase condus de femei! Ce-ar trebui să credem despre un Dumnezeu Preaînalt, de la care trebuie să purceadă toate legile referitoare la ordinea lucrurilor, care se lasă condus de niște femei? Presupunând, bineînțeles, ca acest spirit sau mai degrabă această ființă umană cu înfățișare destul de ștearsă este un asemenea Dumnezeu!" 3. Petru: "Prietene: dacă am examina diferitele lucruri pe care le-ai confecționat în decursul vieții tale, ia spune-mi: le-ai făcut în vederea unei întrebuințări folositoare sau numai pentru plăcerea ta?" 4. Tu spui: "Oh, cele mai multe erau sortite ambelor aspecte!" 5. Bine; de vreme ce tu ai făcut lucruri rezervate unor scopuri diferite, există oare vreunul despre care să poți afirma: "Această operă nu este demnă de mine! Mi-e rușine de ea și ar însemna să încalc ordinea și bună cuviință dacă contempla-o sau chiar aș atinge-o cu mâinile mele?!" 6. Răspunzi: "Nu! Căci cum aș fi putut crea ceva care să-mi tulbure privirea și să se dovedească respingător atingerii mâinilor mele?" Răspunsul tău este plin de înțelepciune și ai întru totul dreptate. Dar ascultă: 7. Dacă tu însuți nu disprețuiești operele tale, socotindu-le nevrednice de tine, în vreme ce tu, în comparație cu Dumnezeu, nu ești decât un meșter neîndemânatic: atunci cum poți să aduci cea mai mică obiecție referitoare la ordinea Sa? 8. Spune-mi, care operă a lui Dumnezeu ți se pare atât de rea încât să-L facă de rușine? Sau poate că El, Domnul întregii veșnicii, Creatorul tuturor operelor Sale infinite, ar trebui să ne ceară voie, nouă, care suntem tot creaturile Sale, Se ocupe de aceste opere când și cum ne convine nouă? Ce părere ai?" 9. Înțeleptul: "O prietene, văd limpede că ești un spirit de o profundă înțelepciune. Fiecare din frazele tale are o temelie solidă și nu i se poate aduce nici o obiecție! În mod serios, încep să-ți împărtășesc convingerile potrivit cărora Ființa Divină Supremă ar putea foarte bine să sălășluiască în acest om cu înfățișare atât de simplă. Căci dacă El a putut face acest lucru pe sfânta planetă - după cum ne-au învățat îngerii - de ce I-ar fi cu neputință facă același lucru și pe acest mare târâm de lumină? 10. Vezi dar că eu sunt cât se poate de capabil să accept această probabilitate - și chiar o accept. Însă atunci apare o altă întrebare, de o importanță covârșitoare: prietene, dacă este într-adevăr El, Atotputernicul, Cel mai Sfânt dintre Sfinți și cel mai Înțelept - El care este prea mare și prea inaccesibil pentru că gândurile noastre cele mai pure și mai elevate să-L poată atinge, El pe care nici cel mai mare înțelept n-ar îndrăzni vreodată-L cheme pe Nume - oare cum să-L primim și cum să ne purtăm în fața Lui?" 11. Petru: "Prietene, vezi, El este foarte aproape de noi. Observă-L cu privirea ta cea mai pătrunzătoare și spune-mi dacă ți se pare chiar atât de redutabil, teribil și înspăimântător. Mai spune-mi și dacă cele trei fete ale acestei case, care nu-L slăbesc din priviri și care par a fi în cea mai veselă stare de spirit, lasă impresia de a-ți împărtăși imensa spaimă?!" 12. Înțeleptul: "O prietene, nu văd nimic din toate acestea! Fața sa este nespus de plăcută și de blândă, și niciodată nu le-am mai văzut pe aceste fețe atât de vesele și pline de voie bună!" 13. Petru: "Ei bine, de vreme ce ai remarcat aceste lucruri, cum de mai poți pune toate aceste întrebări? Îți spun: în nici un caz să nu te înspăimânți în Prezența Sa! Căci acolo unde se află El, numai iubirea L-a adus – și niciodată mânia sau dorința de răzbunare. Deși mânia și răzbunarea Îi aparțin la fel ca și Iubirea, El nu le folosește, ceea ce arată clar că nimeni altcineva nu are dreptul de a le întrebuința împotriva semenilor săi. 14. Căci mânia Îi aparține numai lui Dumnezeu, iar răzbunarea – Judecătorului. Dar Iubirea este a Tatălui. El o dăruiește copiilor Săi și o caută în inimile lor atunci când vine la ei fără mânie și fără spirit de răzbunare, ci doar ca un Tată iubitor. Căci El i-a creat pe copiii Săi potrivit Chipului Său și a sădit în inimile lor nevoia minunată de a dori să devină întru totul asemănători Lui. 15. Dar dacă lucrurile stau astfel, potrivit adevărului cel veșnic, ar fi oare înțelept să te temi de Cel care este numai Iubire față de noi? 16. Doar nu te temi de mine, care posed destulă putere și forța pentru a distruge toată această lume cu un singur gând și a pune alta în locul ei? De vreme ce nu te temi de mine, care posed o asemenea putere, care-mi vine de la Domnul, dar care nu voi deveni niciodată la fel de bun ca El: cum de te și gândești să tremuri în fața Lui, Care este de o Bunătate nemărginită? 17. De aceea, nu te teme de nimic, ci bucură-te din toată inima că o asemenea Grație vă este dăruită, vouă și întregii lumi în care locuiți! Și El se va bucura de tine și de toți semenii tăi și vă va ajuta, căci voi sunteți cei care aveți cea mai mare nevoie de ajutorul Său! Dar acum, prietene rânduiește-ți inima: căci au rămas doar câțiva pași care ne mai despart de El!" 18. Înțeleptul: "O prietene, nu știu dacă inima mea este rânduită sau nu. Dar remarc pentru prima dată simt o mare și vie iubire pentru El! 19. Și cred că pot spune că m-am cam descotorosit de teama mea, cu ajutorul unui raționament care nu-mi pare a fi lipsit de înțelepciune: dacă stau să chibzuiesc pe îndelete, eu nu pot absolut deloc, în calitate de creatură, fiu sau să devin mai mult decât sunt, adică: o creatură. Și este, de asemenea, imposibil ca Dumnezeu să poată fie sau să devină mai puțin decât este: Ființa Originară cea mai desăvârșită de care depinde fiecare creatură, oricare ar fi aceasta. 20. Fără Dumnezeu, nici o creatură nu poate exista; însă Creatorul, poate. Căci El este deja ceea ce este prin starea Sa de conștiință care a fost de-a pururi cea mai clară, și care-i permite sii creeze ce vrea și când vrea. Creatura nu poate exista înainte ca Voința Atotputernică a Creatorului să o fi făcut să devină ceea ce este. 21. Constat doua necesități la Creator și la creatura Sa, și a două îmi pare a depinde de prima; iar dacă lucrurile nu pot fi văzute sub un alt aspect, nu văd de ce eu, care sunt necesitatea condiționată a celeilalte, ar trebui să tem de prima, care este necondiționată. 22. Eu îmi închipui lucrurile în felul următor - ceea ce are darul de a-mi liniști în mare măsură sufletul: lumea imensă în care trăim are pe suprafața sa o puzderie de lucruri mărunte al căror volum, luat fiecare separat, nu se poate nicidecum compara cu cel al totalității acestei lumi - la fel cum ar apărea un fleac pe lângă întregul infinit! 23. În ciuda acestui fapt, ceea ce este mic există alături de ceea ce este mare și are aceleași motive de a se bucura de existența sa ca și ceea ce are proporții aproape infinite. Chiar dacă el nu înseamnă nimic comparativ cu ceea ce este mare, totuși, el este desăvârșit față de el însuși. Și îmi urmez raționamentul: niciodată nu voi putea deveni ceea ce este Creatorul nostru Atotputernic și Sublim. Și, tot astfel, niciodată Creatorul, în ciuda întregii Sale Puteri, nu va putea deveni ceea ce sunt eu, adică o ființă creată. 24. Evident, acest avantaj nu prezintă nici o importanță. Dar el semnifică totuși o treaptă pe care Creatorul nu se va putea găsi niciodată. De aceea, fiecare dintre aceste două necesități are câte un avantaj în ea însăși, avantaj care este foarte clar, dar care nu poate fi atins de contra-partea sa. Dacă-mi imaginez aceste raporturi în mod foarte clar, simt eliberat de teama care mă ținea captiv până acum!" ----------------------------------- Hoper 10.12.2018, 00:16 Capitolul 165 ----------------------------------- Capitolul 165 Dialog între Ioan și ÎnȚeleptul de pe Soare. Raportul dintre Creator și creatura. 1. Aici, Ioan intervine: "Dragă prietene, am cântărit bine cuvintele tale și le consider, în sine, corecte. Totuși, trebuie să remarc că tu descrii cele două extreme în mod prea abrupt și le separi prin limite prea absolute. 2. Este adevărat că Creatorul nu va putea deveni niciodată creatura, și viceversa. Însă nu rezultă nicidecum că El ar fi dezavantajat vizavi de creatura Sa. 3. În primul rând, El nu are la dispoziție, pentru a crea, nici o altă materie decât a Sa proprie. El trebuie să plăsmuiască creatura din aceeași substanță din care este alcătuit El Însuși, din toată veșnicia. Rezultă deci că trebuie să întrețină El Însuși creaturile Sale, pe când acestea nu au nimic altceva de făcut decât să existe. 4. Și atunci când creatura devine așa cum dorește Creatorul să fie - adică dacă ea corespunde unei anumite ordini stabilite pentru ea - ea poate să atingă starea de desăvârșire a Creatorului său și să se întoarcă în sânul Lui. Ea devine astfel un copil al lui Dumnezeu și rămâne împreună cu El în aceeași Casă și devine capabilă folosească și să se bucure de aceleași drepturi și privilegii ca toți ai Săi. Eu sunt de părere că, în acest caz, Creatorul și creatura nu-și datorează reciproc mare lucru. 5. Atâta timp cât Creatorul și creatura sunt confruntați unul cu celălalt, ca urmare a libertății de voință și de acțiune care i-a fost dăruită acesteia din urmă, atunci axiomele pe care le-ai elaborat tu sunt corecte. Căci prioritatea Creatorului este mai presus de orice îndoială, dat fiind că ea constituie o necesitate absolută. 6. Dar dacă creatura distruge ea însuși zidurile care o despart de Creator, recunoscând Voia Sa - care i-a fost revelată - și acționând potrivit acesteia, ea Îl primește pe Creator în ea însăși și se unește pe deplin cu El, atunci ne putem întreba: 7. Unde este Creatorul care este de-a pururi Unul și identic cu Sine Însuși - mai Creator: în El Însuși sau în creatura? Cine este mai bătrân: creatura, care-I este identică și se găsește în El, sau Creatorul care-i este și El identic și se găsește în creatură? Căci El Însuși a spus: "Voi sunteți în Mine și Eu sunt în voi!" 8. În ceea ce privește cazul de față, care este adevărat și incontestabil, părerea mea, bazată pe modul meu cel mai clar de a vedea, este că tu, dragă prieten, ai cam întrecut măsura și ar trebui să te dovedești mai împăciuitor. Ce părere ai?" 9. Înțeleptul:" Văd că înțelepciunea ta este imensă. Nu se poate aduce nici o obiecție principiilor pe care le-ai demonstrat. Eu cred doar că forța productivă a Creatorului rămâne imuabilă: fie că este vorba despre El Însuși sau despre creaturile Sale cărora le-o transmite, întocmai ca unui recipient pe care-l umple din El Însuși - bineînțeles, în măsura îngăduită de capacitatea de cuprindere a acestuia. 10. Nu încape nici o îndoială creatura nu va fi niciodată capabilă cuprindă în ea însăși infinită plenitudine a Divinității originare! Eu cred că această chestiune face parte din ceea ce ține de noțiunea de "infinit", care nu poate fi din nou cuprins decât de el însuși, și niciodată - de către ceva limitat care ar tinde spre el. 11. Vezi, noi zărim din lumea noastră un soare, a cărui mărime - potrivit calculelor noastre - trebuie să o depășească de mai multe mii de mii de ori pe cea a tărâmului nostru. Am observat adeseori că chiar și cele mai mici picături de rouă pot absorbi imaginea acestui soare atât de mare, în tot volumul sau, în mod perfect; de aceea nu încape nici o îndoială noi, creaturile, putem să-L primim în noi înșine pe Creator, în mod analog, atât cât ne este cu putință-L sesizăm, în vederea desăvârșirii noastre. 12. Dar ce mai rămâne din adevăratul Soare în picătura de rouă și, cu atât mai mult - din Creator, în imaginea pe care și-o făurește creatura despre El? Eu cred că este imposibil să evaluezi cantitatea de picături de rouă care ar fi necesare numai pentru a reprezenta adevăratul volum al acestui Soare, care se reflectă în ele de un număr incomensurabil de ori! 13. Și totuși, aici nu este vorba decât despre două lucruri limitate așezate unul în fața celuilalt! Oare cum s-ar putea găsi o denumire care să echilibreze totul, acolo unde infinitul etern întâlnește o limitare, în timp și în spațiu, de-abia perceptibilă? 14. De altfel, nu se poate nega faptul că Ființa Creatoare care se găsește în creatura este identică cu Creatorul și vice-versa. Dar atunci te întreb: în ce proporții? Căci trebuie totuși să acordăm cea mai mare atenție acestor proporții, dat fiind că de aici reiese deosebit de clar că trebuie să existe de-a pururi un abis intre Creator și creatura Să, în ciuda unei egalități morale și naturale, abis care nu poate fi trecut pe deplin de către nici una din părți. 15. Astfel, rămân la principiile mele, potrivit cărora cele două contrarii nu pot ajunge să coincidă perfect. Totuși, nu mă împotrivesc să conduci și mai departe. Dimpotrivă, fi încântat s-o faci; de aceea, bucur să las învățat și mai mult, mergând mai profund în miezul lucrurilor." ----------------------------------- Hoper 10.12.2018, 00:28 Capitolul 166 ----------------------------------- Capitolul 166 Unirea ființei umane cu Dumnezeu. Exemplul mării și al picăturilor de apă. Limitările înțelepciunii înrudite cu rațiunea față de cea a inimii. 1. Ioan: "Dragă prietene, tu ai un spirit foarte critic în ceea ce privește acest aspect de cea mai mare importanță, deși ai adeseori dreptate. Însă cine privește spusele tale în mod global remarcă imediat că, urmându-le, ai putea să rătăcești atât de mult cărarea, încât n-ai mai ajunge niciodată, în vecii vecilor, la adevăratul scop al existenței tale! De aceea, voi spori lumina lămpii tale, în Numele Domnului, care, în acest scop, Și-a întrerupt pentru câteva clipe înaintarea. Așadar, ascultă, dragul meu prieten! 2. Tu ai recurs la o imagine naturală pentru a-mi dovedi mai clar justețea principiilor tale. Și eu pot utiliza o imagine asemănătoare, însă pentru a-ți oferi dovezi contrare, ceea ce va avea ca efect să te lumineze mai mult decât imensitatea mării de lumina a Soarelui tău! Cu toate acestea, eu nu voi pătrunde la fel de adânc ca și tine în spațiul creației; dar cred că, cu ajutorul Domnului, voi putea atinge punctele esențiale. 3. Vezi: aproape pe fiecare lume - fie că volumul său este mare sau mic - marea este întotdeauna o masă de apă în care se varsă toate fluviile, râurile și nenumărate pârâuri în care cade cea mai mare parte a picăturilor de ploaie. 4. De această mare, aproape fără excepție, depind toate cursurile de apă precum și ploaia și roua. Dacă o lume n-ar avea mare, ar fi precum o ființă umană fără sânge - și, în consecință, fără umori corporale - care ar deveni, cu siguranță, o adevărată mumie sau o statuie neînsuflețită. Rezultă deci că marea este la fel de indispensabilă unei lumi precum le este sângele ființelor umane și oricărei alte ființe vii. 5. Tot ce se poate numi "lichid" într-o lume provine deci din mare și se întoarce în ea după ce și-a îndeplinit funcțiile care-i sunt specifice. Marea își dăruiește neîncetat enorma ei supra-abundență nenumăratelor picături care ajung în spațiul aerian care este înrudit cu ea și care învăluie fiecare lume. Acolo sunt transportate cele mai mici particule de apă, în toate direcțiile, în lumea întreagă. Ele se găsesc, în mari cantități, la început în aer, apoi devin vizibile sub formă de ceață și, dacă starea lor de condensare crește, sub formă de nori deși. În acești nori, ele se lipesc unele de altele, formând stropi mai mari și mai grei pentru a cădea apoi pe ici pe colo, în număr mare, sub formă de ploaie, pe pământul însetat pe care-l trezesc la viața și-l împrospătează. 6. Știi deci, acum, ce înseamnă marea și tot ce decurge din ea. 7. Spui: "Bineînțeles, toate acestea se bazează pe experiențe vechi de când lumea". 8. Bun, dacă înțelegi aceste aspecte, atunci spune-mi: cine a fost mai întâi: diferitele picături ale mării sau marea însăși, în totalitatea sa? Se înțelege de la sine că marea a fost acolo înainte ca picăturile de ploaie să fi urcat în atmosferă. Și când acestea s-au separat de mare, erau ele altceva decât marea însăși? Și atunci când vor cădea înapoi în mare, vei vedea tu vreo diferență între ele și mare? 9. Spui: "Nu, totul va fi identic: căci dacă o parte din tot este asemănătoare acestui tot, atunci partea și totul sunt una!" 10. Bun; așadar, dacă relațiile dintre Creator și creaturile Sale sunt asemănătoare aspectelor pe care tocmai ți le-am descris, atunci cum poți tu să impui granițe separatoare atât de riguroase între ei?" 11. Înțeleptul este profund impresionat de adevărul acestor argumente și nu este în stare să răspundă decât după o bună bucată de vreme. "Prietene. - A cărui înțelepciune este infinită - văd limpede că ai dreptate. Este imposibil să găsești vreun contra-argument la aceasta demonstrație de identitate a Creatorului cu creatura Sa! Așa este și nu poate fi altfel. Căci, de unde ar fi putut lua Creatorul materia necesară creării ființelor, de altundeva decât din El Însuși? 12. Și dacă a luat-o din El Însuși, materia sau materialul trebuie să fie identic cu El, deși timpul necesar separării materiei și a Creatorului nu este, firește, identic cu El. Căci timpul nu este decât o fracțiune a eternității riguros limitată de ambele părți, în vreme ce Creatorul este etern și indispensabil, căci fără El, nu ar exista devenire. 13. Acest aspect este acum lămurit și nu mai are nevoie de nici o dovadă suplimentară. Dar pentru că el să fie stabilit la fel de ferm și neclintit ca stânca, s-ar cuveni să recurgem la o ecuație, mai ales dacă ne adresăm unei comunități care calculează întotdeauna cu cea mai mare exactitate. 14. dori să prezint membrii acestei ecuații după cum urmează: Creatorul, ca suma a tuturor diferitelor totalități - de care este separat prin Voia Să - Se găsește în relație cu acestea, la fel cum ele însele - care purced veșnic din El - se găsesc, în globalitatea lor, în relație reciprocă cu Creatorul. Rezultă acest raport trebuie în mod necesar să arate ca reuniunea tuturor totalităților speciale este egală cu totalitatea Creatorului care a fost sădită în ele. Sau: unitatea totală a Creatorului este perfect conținută în unitatea creaturii, și vice-versa. 15. Dacă unitatea totală care se găsește în creatura este asemănătoare celei a Creatorului, atunci o unitate separată este și ea asemănătoare unității totale, căci și ea este conținută în tot în același fel cum și totul este conținut în totalitate, adică în proporții exact identice. După părerea mea, n-ar fi de prisos să demonstrăm astfel justețea acestor proporții?!" 16. Ioan: "Da, da, proporțiile sunt desigur corecte. Dar trebuie să-ți spun că noi, copiii Domnului - care rămâne de-a pururi Tatăl nostru - avem obiceiul de a socoti într-un cu totul alt mod. 17. Vezi: ceea ce tu calculezi cu capul, noi socotim cu inima. Iar rezultatul este întotdeauna perfect, chiar dacă este vorba despre cazurile cele mai deosebite. Dar iata-L pe Marele Maestru de calcul care sosește. El te va învăța să socotești într-un cu totul alt mod!" 18. Înțeleptul: "Așadar, este Domnul, sau poate Ființa Divină autentică?" 19. Ioan: "Da, prietene, este Domnul!" 20. Înțeleptul: "Cu adevărat, înfățișarea sa exterioară nu pare deloc extraordinară; cu toate acestea, simt că în mine se trezește o iubire intensă pentru el. 21. Îți face o impresie bună, da, chiar foarte bună! Dar chiar această ființă umană, cu înfățișare atât de firească - care poate totuși să posede cea mai mare înțelepciune - o fi Creatorul infinitului și al tuturor lucrurilor cuprinse în el - s-o creadă cine poate! Mie, îmi este absolut cu neputință. 22. Este la fel de limitat ca și noi doi! Cum ar putea oare să pătrundă în infinit și în același timp să-l și conțină? Dar, așa cum am mai spus, înțelepciunea ascunde în ea însăși profunzimi insondabile: totul este posibil. Prin asta vreau doar să spun că, în definitiv, lucrul mi se pare destul de ciudat. - Dar hai să ne liniștim: ne face semn să tăcem!" ----------------------------------- Hoper 10.12.2018, 00:55 Capitolul 167 ----------------------------------- Capitolul 167 Domnul și Uhron, înțeleptul de pe Soare. Convertirea lui Uhron și răspunsul sau înțelept. Cuvintele lui Uhron se bucura de aprecierea lui Martin. 1. Acum, Eu mă îndrept spre ei și spun: "Uhron, ia spune-Mi, ușa acestei case se deschide greu sau ușor? Dacă se deschide ușor, lasă-Mă s-o încerc, ca să pot convinge!" 2. Înțeleptul: "O, prieten al îngerilor, și dintre oameni - cel mai Sublim! Sunt de părere că Tu nu ești cineva care caută înțelepciunea în compania ființelor umane. Căci toată înțelepciunea noastră nu este, oricum, decât un dar din partea Ta și toată organizarea noastră este opera Ta. Asta mă face să cred că nu este necesar să-Ți demonstrez cum se poate deschide ușa acestei case! Poruncește-mi ce-i de făcut și se va îndeplini imediat!" 3. Eu spun: "Ai rostit cuvintele pe care vroiam să le rostești. Ușa se deschide ușor; atunci, condu-Mă în casă! Căci Eu nu am întrebat dacă ușa acestei locuințe se deschide ușor sau nu. Ce importanță ar fi putut avea acest lucru, când Eu pot face să răsară și să dispară miriade de case asemănătoare acesteia? 4. Nu i-am adresat această întrebare decât inimii tale, care este adevărata ușă a casei vieții tale. Vezi, aceastăă se deschide ușor, și acolo vreau Eu să conduci! Tu M-ai primit deja înăuntru, și este bine așa. Dar acum, condu-ne pe toți și în această casă exterioară, ca să poți aduce mărturie că Eu sunt Domnul, nu numai al vieții tale, ci și al acestei case, precum și al acestei lumi întregi!" 5. Înțeleptul: "Tu ești Domnul aici, la fel ca pretutindeni în întregul infinit. Ție îți aparține și această casă exterioară, în veci. În afară de Tine, nimeni nu are dreptul să facă aici ce poftește. De aceea, ar fi o necuviință fără margini din partea mea dacă eu aș fi cel care Te-aș conduce aici, pe Tine, adevăratul și veșnicul proprietar al acestei case și al acestui întreg tărâm! 6. O Doamne, Tu căruia necuprinsul îi aparține dintotdeauna! De vreme ce în sfârșit ai venit în proprietatea Ta, condu-ne Tu, ca Tată al nostru, în acest lăcaș care nu-Ți aparține decât Ție!" 7. Eu spun: "Ai vorbit bine, căci lucrurile stau întocmai așa cum ai spus. Dar Eu te-am numit administrator al avuției Mele prin intermediul îngerilor Mei și Mă aflu aici pentru ca tu să-Mi dai socoteală. De aceea, consider că mai degrabă tu ești cel care ar trebui să conduci în proprietatea pe care ți-am încredințat-o!?" 8. Înțeleptul: "O Doamne, dacă ai fi închiriat această proprietate, atunci da! Căci dacă cineva care nu posedă încă nimic închiriază o fermă, el trebuie în mod necesar să fie condus în ea de către administrator, care cunoaște cel mai bine lucrurile. Dar Tu ești Proprietarul Suprem; Tu cunoști totul, până la cel mai mic atom al acestei case, precum și modul meu cel atât de imperfect de a o îngriji. De aceea, nu vei avea multe socoteli de făcut, căci sunt convins că Tu cunoști greșelile mele de calcul, dintotdeauna. 9. De aceea, Te rog cu umilință încă o dată, pe Tine, unicul Domn și Tată al acestei case, precum și al tuturor celorlalte: ia în stăpânire ceea ce-Ți aparține. Fii milostiv și îndurător cu mine, administrator nevrednic, și nu mă pedepsi după cum desigur că merita-o!" 10. La aceste cuvinte, înțeleptul cade cu fața la pământ în fața Mea și plânge pentru prima dată în viața sa; căci râsul, la fel ca și suspinele, le sunt aproape necunoscute locuitorilor acestei lumi, cărora înțelepciunea le conferă adeseori o anumită asprime! 11. Eu îl chem pe Martin, spunând: "Martin, cum ți se par cuvintele acestui înțelept - acum, pe deplin convertit?" 12. Martin: "O, Doamne, ceea ce a spus el este purul adevăr, și a făcut-o într-un mod atât de desăvârșit încât nici că se poate grăi mai cu dreptate. 13. De Ți-ar fi vorbit și evreii la fel atunci când Te-ai pogorât pe Pământ! Atunci Iuda nu te-ar fi trădat, iar Caiafa și Pilat nu Te-ar fi răstignit! Căci și acolo, ai venit să iei în stăpânire ceea ce era al Tău și ai Tăi nu Te-au recunoscut, la fel cum nici acest străin nu Te-a recunoscut aici, în această lume! 14. Dar nu mai putem schimba nimic din cele petrecute! De aceea, iartă-i, o, Tu, cel mai bun Tată, pe toți cei care nu știu ce fac - căci și eu am trista onoare de a mă număra printre ei!" 15. Eu spun: "E bine, dragul Meu Martin, și tu ai vorbit cu dreptate! Dar acum, luați-l pe acest înțelept și duceți-l, înaintea Mea, în casă! Așa să fie!" ----------------------------------- Hoper 10.12.2018, 01:05 Capitolul 168 ----------------------------------- Capitolul 168 Efectul convertirii lui Uhron asupra locuitorilor casei. Intrarea în casa de pe Soare. 1. Petru, Ioan și Martin îl ridica de jos pe înțelept și-l duc în casa cea magnifică. Dar, când locuitorii care se aflau înlăuntru îi zăresc, ei își spun între ei: 2. (Locuitorii casei): "Ce înseamnă asta? Cel mai mare înțelept nemuritor a căzut la pământ ca și mort și aceste trei spirite străine îl poartă în casa noastră? Ce va mai urmă? Cine este acest spirit care posedă o putere cum n-am mai întâlnit niciodată, nici măcar la îngeri?" 3.țiva dintre ei, care i-au urmat pe cei care-l transportă pe înțelept: "Oare voi n-ați auzit că este Spiritul Suprem al lui Dumnezeu? Noi suntem aproape siguri de asta; nu pricepem cum de v-a putut scăpa acest lucru!' 4. Nu l-ați auzit pe înțeleptul nostru vorbindu-I și recunoscându-L drept unicul Tată, drept Venerabilul acestei case, precum și al tuturor celorlalte? 5. Veniți-vă dar în fire și cugetați la grația care-i este acordată acestui lăcaș, da, întregii noastre lumi, când Creatorul pășește pentru prima dată pe ea în mod vizibil! Grăbiți-vă ștergeți jilțul cel bogat al venerabilului casei, pentru ca adevăratul Proprietar să poată ocupa locul care i se cuvine!" 6. Atunci, toți dau buzna în casă și încep să trebăluiască potrivit sfaturilor primite. Iar Eu îi urmez, înconjurat de Cian-Sa, de Gella și de cele trei fete ale casei. În urma Mea vin Borem și Chorel, ca ghizi ai tuturor membrilor adunării, a căror uimire nu mai contenește în fața nenumăratelor minuni pe care le descoperă. 7. Cu toții sunt cuprinși de cea mai profundă încântare și Mă slăvesc necontenit. Căci acum, ei știu deja cu certitudine că Eu sunt unicul Domn, și se simt cu atât mai fericiți de a se află în prezența Celui care este Stăpânul etern al tuturor minunățiilor și astfel, intrăm în prima casă a locuitorilor Soarelui. ----------------------------------- Hoper 10.12.2018, 01:15 Capitolul 169 ----------------------------------- Capitolul 169 Cuvântarea de întâmpinare a lui Uhron. Domnul își revarsă Grația Sa asupra lui Uhron. Chemarea adresată locuitorilor Soarelui de a deveni copii ai lui Dumnezeu. Trist bilanț referitor la locuitorii Pământului. 1. După ce pătrund cu toții în acest splendid templu, înțeleptul, care deja și-a revenit complet, înaintează în fața Mea și spune, plin de respect și umilință: 2. Înțeleptul: "O, Tu, căruia niciodată, pe acest tărâm, n-am îndrăznit să-I dăm vreun nume! Tu care ne-ai fost vestit de atâta timp de arhanghelii Tăi ca Spirit Etern Originar, Creatorul Atotputernic al tuturor ființelor care sunt nenumărate, fără început și fară de sfârșit! Tu, Cel Dintâi, Sfântul Sfinților, Cel mai înțelept, Tu, Ordinea și Legea a tot ceea ce există! Întrucât ne acorzi Grația de a veni la noi, arată-ne, nouă, nevrednicele Tale creaturi, Voia Ta și calea care ne va permite cu siguranță fim de-a pururi plăcuți Ție. 3. Știm că noi beneficiem de mari avantaje pe acest tărâm în ceea ce privește forma noastră exterioară, suntem foarte frumoși și, potrivit criteriilor noastre, destul de înțelepți. Noi muncim mai mult folosindu-ne voința noastră mai mult decât cu mâinile. Niciodată nu am fost nevoiți să ne preocupăm de probleme legate de hrană, lucru care se petrece foarte frecvent în alte lumi. Noi nu cunoaștem nici boala fizică, deși trupul nostru este foarte sensibil. Și, de asemenea, putem trăi cât timp dorim, în plus, transformarea pe care spiritele elevate ne-o cer (moartea) este pentru noi o plăcere supremă! 4. Pe scurt, pot afirma cu certitudine că nicăieri, în spațiul tuturor creațiilor Tale, nu se mai găsește vreo altă lume în care ființele să fie mai fericite decât suntem noi, prin Grația Ta infinită. Dar, în ciuda tuturor acestor lucruri, ne dăm seama că distanța care ne separă de starea de copii ai Tăi este la fel de mare că depărtarea dintre polii necuprinsului! 5. O, Doamne! Întoarce-Ți privirea spre noi care, ca și ceilalți copii ai Tăi, suntem creați tot de Tine!-ne și nouă o posibilitate de a ne apropia de sfinții Tăi copii, în realitatea lor spirituală! 6. O, Tu, Tată Sublim și Sfânt, dacă aceasta este și Voia Ta, și nu contravine Ordinii tale desăvârșite, Te rog, îndeplinește-mi ruga cea plină de umilință! Numai mizeria spirituală a acestui popor și iubirea mea nespus de puternică pentru Tine mi-au dat tăria să Ți-o adresez! Nu Te supăra, o Tată, nici pentru că am îndrăznit, eu, un străin, bat la Sfânta Ușă a Inimii Tale!" 7. Eu îi răspund: "Fiul Meu Uhron, dacă aflu aici, este tocmai pentru ceea ce mi-ai cerut. Căci vezi, ființele de pe micul Pământ M-au uitat complet și au făcut din lumea lor un infern total! Nu mai există decât câțiva care, pe ici pe colo, cinstesc Numele Meu și acționează potrivit Legilor Mele! Majoritatea celorlalți M-au uitat. Poți să-ți dai cu ușurință seama că Eu nu-Mi voi mai putea crește copiii pe acest Pământ necredincios. 8. Căci nu cu Puterea Mea se poate face acest lucru - altminteri, ei ar fi judecați. Și nu trebuie să fie așa, căci ei trebuie să se bucure de cea mai deplină libertate, altminteri nu vor putea deveni niciodată Mâna Mea dreaptă. Dar dacă Eu nu-i ating cu Puterea Mea și-i las să facă ce vor, atunci devin niște diavoli și săvârșesc între ei niște fapte atât de rele încât ar putea servi drept model în iadurile cele mai adânci. 9. Ei sunt complet lipsiți de credință, de iubire, de umilință și de supunere, și prin aceasta, nu au deloc încredere în Mine. Cum ar putea ei să creadă în Mine când, potrivit încăpățânării lor în necredință, Eu practic nici nu exist? 10. De aceea, nu-Mi rămâne nimic altceva de făcut decât să-i protejez și să-i apăr pe cei câțiva drepți și pe cei mai buni dintre oamenii de pe Pământ. Cât despre ceilalți, vreau să-i las în voia liberului lor arbitru și să le iau înapoi legăturile care ne uneau, ceea ce va provoca, peste puțin timp, dispariția lor de pe Pământ, ca și cum n-ar fi fost decât niște năluciri deșarte. 11. De vreme ce lucrurile stau astfel, aproape că nu mai pot obține copii desăvârșiți de pe acest Pământ. Cei mai buni sunt mai răi decât cei mai răi de aici, care, până acum, erați tocmai voi. De aceea, am să întemeiez aici o nouă școală unde vor fi îngrijite tinerele vlăstare care sunt viitori Mei copii; cât despre Pământ, am să-l supun unei asemenea cerneri, încât cei buni care vor rămâne vor avea de mers cale de mai multe zile până întâlnească un semen de-al lor! 12. Întrucât vreau să pun în aplicare toate acestea, am să descriu acum calea care vă va permite să ajungeți la obținerea stării binecuvântate de copil al lui Dumnezeu - dacă asta este voia voastră! Iar după ce Pământul va fi purificat, voi clădi un pod spiritual, pentru că locuitorii Soarelui și cei ai Pământului să poată urma aceeași cale, ca și cum ar merge mână în mână. 13. Dar acum, trimite neîntârziat mesageri care să adune poporul, pentru că cei care vor intra aici să fie cât mai numeroși; căci vreau să deschid larg porțile Inimii Mele! Așa să fie!" ----------------------------------- Hoper 10.12.2018, 01:27 Capitolul 170 ----------------------------------- Capitolul 170 Sosirea popoarelor comunității solare. Neliniștea lui Martin, care primește porunca de a ține o predică. Efectul unui cântec minunat asupra lui Martin. 1. La porunca neîntârziată a înțeleptului, mesagerii se grăbesc să cheme mii și mii de localnici din toate vânturile, spunându-le că le va fi dată o nouă învățătură, care, până acum, era complet necunoscută pe acest tărâm. 2. Și, precum norii mânați de un vânt năvalnic, trimișii aleargă de-a lungul și de-a latul marii comunități. Cu sufletul la gură, ei le aduc vestea localnicilor și-i îndeamnă se grăbească-i urmeze imediat în casa în care înțeleptul Uhron are obiceiul de a veni în ocaziile deosebite, atunci când le vestește oamenilor noile căi ale înțelepciunii, primite prin revelație din înaltul culmilor celor mai elevate. 3. Iar popoarele comunității se grăbesc să dea curs chemării care le este adresată, venind de îndată spre locuința înțeleptului. Setea lor de cunoaștere este atât de mare încât îi poartă literalmente prin văzduh, pe aripi de vultur, ceea ce provoacă un uriaș dute-vino în direcția locului în care-i așteaptă cunoașterea supremă. 4. Martin aude acest vuiet de furtună, asemănător bubuitului unui tunet răsunând în interiorul unei case, și Mă întreabă (Martin): "Doamne și Tată, de unde provine toată această hărmălaie? Se apropie din ce în ce mai mult, iar intensitatea ce crește clipă de clipă!" 5. Eu spun: "Oare tu nu știi că atracția este maximă acolo unde se află magnetul principal? Vezi, acest vacarm provine de la oamenii de pe acest imens tărâm, care se apropie de noi în mare grabă, căci intuiesc ce-i așteaptă aici. Ei au înconjurat deja casa; ia privește prin cele patru mari porți ce mulțime enormă se înghesuie! Cu toții, da, cu toții vin aici pentru a auzi Cuvintele Celui care este Domnul vieții și al morții. 6. Vezi, munca noastră va fi mai amplă decât ceea ce ai făcut tu până acum! Dar nu te speria; chiar dacă treaba pe care o avem de făcut este considerabilă, noi avem destulă forță și putere pentru a o duce la bun sfârșit! Sau poate crezi că nu va fi așa, de privești atât de temător la masele de oameni care se apropie?" 7. Martin: "O, Doamne, ar fi o părere foarte greșită din partea mea! întrebam doar cum ne vor putea auzi toate aceste nenumărate ființe? Deși această casă este foarte mare, niciodată nu vor putea încăpea cu toții înăuntru. Căci eu văd, la fel ca pe Pământ, la depărtare de mai multe leghe, și-mi dau seama că toate împrejurimile sunt deja ocupate! Chiar dacă vom ieși din casă, nu vom putea fi auziți decât de către cei aflați în preajma noastră: toți ceilalți nici măcar nu ne vor zări. Cu adevărat, a oferi învățătură unei mulțimi atât de mari reprezintă o muncă enormă." 8. Eu spun: "Să nu crezi asta, dragul Meu Martin! Aici, lucrurile stau cu totul altfel. Vom discuta numai cu cei aflați foarte aproape de noi - în special cu Uhron -, iar el le va transmite celorlalți, imediat, tot ce va auzi, prin intermediul unor semne pe care le cunosc cu toții, ca un telegraf. 9. Dar acum, va trebui să intri tu în acțiune! Tu vei ține prima predică, apoi vor urma Petru și Ioan, iar în final voi lua și Eu cuvântul. Dar îți spun, stăpânește-te, căci va trebui să-ți păstrezi calmul; astfel încât să nu fii întrerupt! Ai încă puțină răbdare; când îți voi face semn, vei putea începe să vorbești! Așa să fie!" 10. Martin (pentru sine): "Da, da, Doamne, Ți-e ușor să spui: "Așa să fie!" Dar pentru mine, da, pentru mine, este cu totul altceva! le țin eu o cuvântare acestor milioane de ființe, care sunt - cu siguranță - la fel de înțelepte, ba chiar mult mai înțelepte decât mine? Și asta în prezența Domnului, a lui Petru și a lui Ioan - Ioan, al cărui spirit are o profunzime extraordinară? - Dar totul va fi minunat, dragă Martin! Va bate vântul furtună și voi fi asaltat din toate părțile: cu atât mai bine!! Voi face prostie peste prostie și toți își vor bate joc de mine - ce-mi pasă mie? Totul este nemaipomenit de bine, nu-i așa? 11. Este adevărat că mi s-a mai întâmplat să țin cuvântări mai mult sau mai puțin reușite în prezența Domnului, precum și a lui Petru și Ioan. Dar nu în fața a milioane sau poate chiar trilioane de ființe care sunt, toate, mai deștepte decât mine. Aici, sala colcăie literalmente de auditori - este cu totul altceva! 12. S-a umplut casa de ei. Nici nu mai poți distinge dacă sunt bărbați sau femei! Mii de creaturi de o frumusețe nespusă își ațintesc asupra mea ochii lor mari, arzând de o curiozitate mistuitoare, și par a se întreba ce le voi spune. Dar lasă, nu-ți face griji: totul va fi bine! - Eu nu cunosc nici măcar prima silabă a cuvântării mele, iar ei cască deja ochii mari, își ciulesc urechile și stau cu gura căscată în fața mea, așteptând să vadă ce le va aduce înțelepciunea mea - sau cine știe ce altceva. Vai, săracii, nu cumva să se înece cu ea! 13. Dacă Domnul mă părăsește acum și nu-mi așează fiecare cuvințel pe vârful limbii, am să vâr în glod până-n gât! Aștept în continuu să-Mi facă un semn - dar în zadar! - Domnul fie lăudat! Oh, de-aș putea fi scutit de treaba aceasta! Dar sunt sigur că nu va fi așa! Mi se pare deja că Domnul spune: "Martin, fii gata!" 14. Dar ascultă, ascultă! Mi se pare că aud niște armonii în depărtare. Aud cânturi, cânturi minunate! Parc-ar fi niște sunete de orgă și niște voci, cele mai pure voci de cântăreți! Oh, ce nespus de frumos, ce dumnezeiesc răsună aceste cânturi! O, tu, muzică divină și pură, tu bucuri și întărești sufletul nu numai pe Pământ, ci și în Cer, tu delectezi spiritele preafericite! Aud acorduri din ce în ce mai puternice alternând cu sunete înalte și sublime! 15. Ah, este incredibil de maiestuos! Ce bași viguroși, ce note înalte cu tonalități melodioase și ce sunete de o negrăită puritate! O, Doamne, această muzică este și mai minunată decât toate celelalte minunății ale acestei lumi! Da, ea are darul de a-mi încânta fiecare fibră a sufletului. Simt acum că voi fi totuși în stare să spun ceva bun, atunci când va trebui să-mi încep cuvântarea! Cu adevărat, acesta este cel mai minunat cântec bisericesc pe care l-au auzit vreodată urechile unui spirit ca mine. 16. Oh, cât e de minunat, minunat, minunat! Doamne, îți mulțumesc pentru această bucurie fără pereche! Chiar dacă aceste cânturi n-au răsunat decât pentru Tine, ele mi-au provocat o fericire nemăsurată și mă simt cuprins de un mare curaj. Tu dispui cu adevărat de mijloace infinite pentru a întări o inimă care ezită și pentru a-i reda speranța celui care se îndoiește, căci Tu cunoști pe deplin sufletul fiecăruia. De aceea, acum Te voi vesti ca un adevărat herald și voi demonstra Măreția Ta ascunsă, Iubirea, Puterea, Forța și Sfințenia Ta! Lăudat fie Sfântul Tău Nume, în veci!" ----------------------------------- Hoper 11.12.2018, 03:46 Capitolul 171 ----------------------------------- Capitolul 171 Domnul îi dă instrucțiuni de conduită lui Martin. Tratamentul mâniei. Cum să te porți cu Satana. Prudența lui Martin înaintea predicii sale. Cuvinte liniștitoare ale lui Martin adresate mulțimii înspăimântate. Mesaj consolator al Domnului. 1. Eu spun: "Bine, bine, dragul Meu Martin! Cântecul care precede predica se apropie de sfârșit; acum, fii gata! Iți spun, va fi ceva agitație aici, căci nu suntem la adăpost de dușmanul nostru! 2. De aceea, stăpânește-te și nu te lăsa cuprins de mânie dacă va trebui să te confrunți cu cineva aflat în ghearele ei; manifestă, mai degrabă, o seriozitate plină de blândețe, și astfel vei obține o izbândă categorică asupra lui! Căci mânia caută stârnească o altă mânie, pentru a o distruge apoi pe aceasta prin așa-zisa sa supremație. Insă, dacă nu găsește nici un punct de atac, mânia se întoarce asupra ei înșiși și-și află astfel, în cele din urmă, exterminarea. De aceea, fii gata de orice, străduiește-te să rămâi serios și blând, și vei învinge!" 3. Martin: "O Doamne, dacă acest dușman, cu care am mai avut deja onoarea să am de-a face, în casa mea, își va face din nou apariția, atunci Te rog, dăruiește-mi ceva mai multă putere! Zău așa, tare-aș vrea să-i dau o lecție sănătoasă acestui monstru, ca să pomenească în veci, drept mulțumire pentru tot "binele" pe care mi l-a făcut!..." 4. Eu spun: "Nu, dragul Meu Martin, doar știi bine că faptul de a răspunde la rău cu rău nu a dat niciodată roade bune! Descotorosește-te de asemenea gânduri. Acționează așa cum te-am sfătuit adineaori, și astfel victoria deplină îți este asigurată! Dar, dacă vei proceda în mod distructiv cu acest dușman, el o va lua cu siguranță la sănătoasa; însă nu pentru a nu se mai întoarce niciodată, ci pentru a-și aduna noi forțe cu scopul de a-ți face, dacă se poate, cât mai mult rău. 5. Iți spun: dacă ar putea fi distrus, ar fi nimicit cât ai clipi. Dar cum acest lucru nu este cu putință, potrivit legilor fundamentale și eterne, trebuie prin urmare să procedezi într-un cu totul alt mod, și să-l capturezi păstrându-i viața, pentru a ocroti întreaga creație materială. Cea mai bună soluție constă în a-i îngrădi cât mai mult influența; dar păzește-te de dorința de a-l distruge sau chiar al nimici! 6. Dar acum, cântecul care precede predica se încheie; așadar, pregătește-te. Dacă vei face așa cum te-am sfătuit, poți conta pe ajutorul Meu!" 7. Chiar în clipa în care pronunț aceste cuvinte, muzica încetează. Uhron, înțeleptul se apropie de Martin și spune: "Prietene, din câte-am auzit, tu ne vei vorbi primul. Poți să începi chiar acum, totul este pregătit. Poporul este adunat, transmițătorii se află la posturile lor, ochii și urechile tuturor sunt îndreptate spre tine; așadar. - Dacă vrei și, mai presus de toate, dacă aceasta este voia Celui care este Spiritul Suprem - poți începe!" 8. Martin: "Da, prietene, voi începe imediat. Dar spune-mi mai întâi dacă-i cunoști suficient de bine pe toți oaspeții care s-au adunat aici, în mulțime compactă, în acest mare lăcaș, ca să-mi spui dacă nu cumva printre ei se ascunde vreun străin care îți este complet necunoscut? 9. Dacă nu există nici un străin, am să fiu concis și am să vorbesc în mod direct. Dar dacă s-a strecurat aici vreun intrus, ca un hoț, un tâlhar și un criminal, pentru a tulbura și a ațâța sufletele acestor numeroși auditori, în timpul cuvântării mele, atunci arată-mi-l, ca să-l aduc aici, în fața noastră a tuturor!" 10. Înțeleptul examinează cu conștiinciozitate toată mulțimea oaspeților, care păstrează cea mai desăvârșită ordine. Dar, negăsind pe nimeni necunoscut, îi spune lui Martin: "Prietene, atât cât văd cu ochii, nu zăresc nici un străin. Totuși, am să adresez un semn legat de această problemă tuturor celor care se află afară. Astfel, ne vom lămuri imediat!" 11."Bine, spune Martin,-o, am să mai aștept încă puțin!" 12. Prin semne, înțeleptul transmite rapid întrebarea sa celor care așteaptă în depărtare. Foarte rapid, răspunsul sosește din toate părțile: 13. (Mulțimea): "Nu, nu, nu! Nu există nici un străin printre noi! Insă se întâmplă ceva ciudat pe marele ocean din apropierea noastră: suprafața apei devine foarte agitată și teribil de învolburată! Asistăm cu îngrijorare la ridicarea unei mari mase de apă, asemănătoare unei umflături enorme, și ne temem că va trebui s-o luăm la fugă înainte ca venerabilii noștri oaspeți să fi terminat să ne adreseze sfintele lor cuvinte! 14. Chiar în timp ce-ți vorbim, Uhron, la mică distanță de noi, masa de apă se bombează ca un pântece gigantic! O, Mare Spirit al lui Dumnezeu, când va ajunge la punctul său culminant, apele vor țâșni până în locașurile Tale cele mai elevate! Oh, roagă-l pe Atotputernicul, care se pare că Se află în casa ta, binevoiască îndepărteze de noi această primejdie amenințătoare și să nu ne lase să pierim într-un mod atât de jalnic!" 15. Înțeleptul, foarte încurcat, îi repetă mesajul lui Martin și-l roagă-I ceară Domnului să îndepărteze o asemenea primejdie de mulțime. 16. Martin răspunde: "Prietene, anunță-i repede pe toți acești oameni că nu trebuie să le fie absolut deloc frică de ceea ce se întâmplă și că nu li se va face nici cel mai mic rău! Căci ceea ce se petrece acum este provocat de către acel spirit rău și neputincios care a avut îndrăzneala, odinioară, sub înfățișarea unui fals spirit de lumină, prescrie noi legi divine. Dar acestea nu erau altele decât propriile sale legi, și el vroia, astfel, corupă pe toți până la rădăcină. Dar, pentru a dejuca pe veci planul său mârșav, iată-ne aici, și vă vom salva pe toți, grație Puterii și Forței Celui Care stă printre noi, ca un Tată Veșnic și Sfânt în mijlocul copiilor Săi! Spune-le imediat, tuturor, aceste lucruri!" 17. De îndată, înțeleptul se supune și apoi, după puțin timp, primește un nou răspuns: 18. Mulțimea: "Numai a Spiritului Suprem al lui Dumnezeu să fie toată slava și mărirea, în veci! Aceasta este, cu adevărat, unica mângâiere! Totuși, apa urcă cu o viteză incredibilă și va ajunge la noi înainte ca pendula marelui cronometru să bată de zece ori. Roagă-L pe Domnul să facă ceva, altminteri va trece și ultima ocazie de a o lua la fugă!" 19. Înțeleptul îi transmite imediat aceste lucruri lui Martin, care spune: 20. (Martin): "Spune-le repede că, în ciuda aparențelor, nu trebuie să se teamă absolut deloc! Nici să nu o ia la goană, chiar dacă apa va ajunge să le ude picioarele. Căci Domnul nu-i va da frâu liber potrivnicului decât până în acel punct; apoi, El îl va apuca cu Dreptatea Sa Supremă și-l va pedepsi extrem de sever, sub privirile tuturor!" 21. Din nou, înțeleptul comunică rapid aceste cuvinte și primește următorul răspuns: 22. Mulțimea: "Avem încredere în Cuvântul Ființei Sfinte și vom lăsa deci primejdia să ajungă până la picioarele noastre; și ne vom bucura, îl vom lăuda și-L vom slăvi pe Spiritul Suprem dacă ne va acorda o grație atât de mare! Dar apa urcă fără încetare și masa de apă - cu un volum imens - care se umflă, crește cu o viteză nemaipomenită. Dacă Atotputernicia lui Dumnezeu nu-i pune frâu, se va produce o țâșnire dintre cele mai teribile și devastatoare." 23. Înțeleptul îi transmite repede acest răspuns lui Martin care spune, cuprins de o puternică stare de agitație: 24. (Martin): "Ascultă prietene, acesta este un mizerabil pui de năpârcă fără nici un respect pentru Dumnezeu, căci el știe că Domnul este prea bun, da, mult prea bun! Dar deși, în cazul Domnului, totul capătă mai mult sau mai puțin un caracter infinit, în această privință, Satana se înșeală foarte tare. Da, de data aceasta, Răbdarea Sa practic nemărginită va ajunge cu siguranță la capăt, și acest ticălos bătrân va fi încătușat în modul cel mai drastic." 25. Eu spun: "Martin, nu te lăsa tulburat! În curând am să-i vin de hac acestui agitator. Dar tu poți să-ți începi cuvântarea, ca să ne atingem, odată pentru totdeauna, scopul pe care ni l-am propus! Lasă-l pe Satana să-și savureze bucuria. Îți spun, ea va fi de scurtă durată! Și, pentru ca să fii cu atât mai liniștit, îți mai spun următorul lucru: de data aceasta, dușmanul se înșeală foarte tare în privința Răbdării Mele!" 26. Martin: "O, Doamne, Tu, Cel mai Sfânt Tată! Acum, biata mea inimă se simte ușurată de o povară de o mie de tone! Oh, toată iubirea și adorația mea cea mai profundă sunt numai pentru Tine!" ----------------------------------- Hoper 11.12.2018, 03:57 Capitolul 172 ----------------------------------- Capitolul 172 Predica lui Martin în fața adunării ființelor de pe Soare. Condiția pentru a deveni un copil al lui Dumnezeu: a trăi purtându-ți crucea. 1. După aceste cuvinte, Martin se întoarce către adunare și spune: "Voi toți care sunteți adunați aici cu această extraordinară ocazie, pentru a asculta cuvintele Vieții din gura mea și apoi chiar din Cea a Domnului Însuși: în primul rând, știți că nu trebuie să tulburați dacă evenimentele au căpătat o întorsătură foarte amenințătoare pentru voi în aceste clipe. Căci vedeți, Dumnezeu Însuși, Spiritul Suprem și Atotputernic, este prezent aici în mod clar perceptibil; este Cel cu care m-ați văzut cu toții discutând acum câteva clipe. 2. El, care este singurul și adevăratul Domn și Creator al întregului infinit, m-a asigurat în mod categoric că-l va pedepsi cumplit pe acest spirit rău, în fața ochilor voștri, dacă îndrăznește să-și continue jocul său malefic. Așadar, de vreme ce avem această certitudine absolută, așteptăm cu răbdare și fără nici o teamă tot ceea ce ni se va întâmpla, prin grația Domnului. 3. Chiar eu, care vă vorbesc în aceste clipe, nu sunt defel un înțelept prin mine însumi. Tot ce vă voi spune, va fi un mesaj pe care vi-l voi transmite din partea Domnului, nicidecum prin vorbe alese, ci prin cuvinte simple, care vor fi cu atât mai adevărate și mai potrivite. Am să ofer, așadar, ceea ce am: ascultați-mă! 4. Dragi prieteni, care vă bucurați, la fel ca mine, de Grația Dumnezeului nostru al tuturor, a Domnului și Tatălui meu care acum este și al vostru! De la început, Voia Atotputernică a acestui Tată unic v-a dăruit, tuturor, asemenea privilegii, în minunată voastră lume, încât cele ale locuitorilor planetei mele nici nu se pot compara cu ele! 5. În primul rând, aveți frumusețea trupului vostru fizic; da, sunteți atât de frumoși încât noi, locuitorii Pământului, n-am putea să ne închipuim nici măcar un înger neprihănit de lumină cu trăsături mai minunate decât ale voastre! Apoi, durată vieții voastre pe acest astru depinde de bunul vostru plac, astfel încât fiecare dintre voi poate trăi oricât de mult dorește. Diferența dintre viața voastră naturală și cea de după moarte este, cu adevărat, atât de neînsemnată încât, pentru voi, este practic același lucru dacă trăiți cu sau fără corp fizic. Voi îi puteți vedea pe defuncții voștri și puteți discuta cu ei oricând și oricum doriți, și puteți chiar să vorbiți cu noi și să acționați asupra noastră - deși noi suntem spirite devenite cu desăvârșire pure - ca și cum ați fi decorporalizați! 6. Oh, cât de diferite sunt toate acestea de ceea ce se petrece în aspra noastră lume, în care eu și toate aceste ființe care mă însoțesc am trăit în învelișul nostru trupesc! Acolo, durata vieții naturale este variabilă, dar cu toate acestea ea este foarte scurtă. Când unul dintre voi spune: "Sunt tânăr!" la noi, ar fi deja incredibil de bătrân. Căci știu că încă mai există chiar aici, în această adunare, ființe în vârstă de mai multe sute de ani, potrivit propriului nostru mod de a calcula timpul. Pentru voi, ele sunt încă tinere, în vreme ce la noi, ar fi considerate extraordinar de bătrâne. 7. Tot astfel, există la voi ființe atât de bătrâne încât, potrivit calculelor noastre, ele sunt deja mai în vârstă decât întreaga rasă umană de pe micuța mea planetă! Da, există cu siguranță aici ființe încă întrupate, care sunt poate chiar de mii de ori mai în vârstă. Ce mari, ce profunde și sfinte experiențe trebuie să fi trăit asemenea oameni! Ce dezvoltare fantastică trebuie să capete formarea voastră spirituală, alături de acești învățători atât de experimentați, și ce adânc trebuie să-și dezvolte înțelepciunea voastră rădăcinile sale minunate! 8. În lumea noastră, pe când de-abia începi să înțelegi ce este viața, moartea vine să te răpească, în chinuri extreme, și să te smulgă din penibila stare a întrupării tale carnale. o fi întru viață sau moarte veșnică, nimeni nu prea știe! Pe scurt, trebuie să renunți la tot ceea ce-ai dobândit: onoare, glorie, știință sau înțelepciune; căci nimic din toate acestea nu contează în ochii Domnului! Iar atunci când îngerul morții vine să-și înfigă coasa în inima omului, atunci totul s-a sfârșit! 9. Trebuie să mori fără nici o perspectivă de răsplată! Căci, la noi, viața după moartea trupului există numai în credință și în speranță, potrivit învățăturii care ne-a fost transmisă. Practic, nimeni nu are, întrupat fiind, o conștiință precisă a vieții veșnice, așa cum stau lucrurile în cazul vostru! Gândiți-vă la avantajul pe care-l reprezintă pentru o ființă umană faptul de a fi stăpâna propriei sale vieți, așa cum sunteți voi aici, și de a se putea bucura în mod liber de tot ceea ce a dobândit, precum și de numeroasele privilegii pe care i le aduce o asemenea viață! 10. Voi puteți să vorbiți cu sufletele răposaților voștri și să-i vedeți oricând, ca și cum n-ar fi murit deloc. Dar la noi, de-abia un om din zece mii știe dacă mai există viață după moartea trupului, și în ce constă aceasta. Și totuși, ni se cere să sacrificăm totul pentru o viață de apoi pe care mulți nici nu o cunosc și a cărei existență n-au intuit-o niciodată! Pe de altă parte, cei care cred în ea nu au nici cea mai vagă reprezentare despre ce este sau va fi de fapt această viață - numai dacă nu se iau după anumite relatări cu totul fanteziste! 11. Da, gândiți-vă la privilegiul - inimaginabil pentru o creatură - de a fi de la bun început stăpâna propriei sale vieți!" ----------------------------------- Hoper 11.12.2018, 04:18 Capitolul 173 ----------------------------------- Capitolul 173 Continuarea predicii episcopului Martin. Diferența dintre condițiile de viața de pe Soare și de pe Pământ. 1. (Martin): "Pentru noi, lumea voastră este un soare fără de care n-ar exista deloc viață pe planeta noastră. El ne dă lumină și căldură; iar voi locuiți pe el și nu cunoașteți nici noaptea, și nici frigul. 2. Oare chiar știți voi ce este un soare? - Da, în ciuda întregii voastre înțelepciuni, nu știți aproape deloc acest lucru, dat fiind că voi locuiți chiar pe el! 3. De-abia dacă sunteți conștienți de avantajele de a fi locuitorii unui asemenea soare. Nici eu, habar n-aveam de ele, mai demult, când mă târâm ca un vierme pe mizerabila mea planetă. Dar acum, știu și vă pot spune, ca spirit care a atins starea de înțelepciune,-mi este cu neputință găsesc cuvinte pentru a vă descrie avantajele de care vă bucurați. Cât de mizerabile sunt condițiile de viață ale locuitorilor de pe mica mea planetă, mai ales în comparație cu ale voastre! Pentru ei, nu există decât - cel mult - câteva rare clipe de fericire. 4. Duritatea și extrema ariditate a solului le obligă pe nefericitele ființe umane să-și producă pâinea cu sudoarea frunții. Și, întrucât această muncă trudnică este peste puterile anumitor ființe mai slabe din naștere, acestea cerșesc. Sau, dacă sunt suficient de puternice, ele le răpesc cu forța hrana celor care sunt activi. 5. Apoi, asemenea oameni adună laolaltă o mulțime de alte ființe care li se aseamănă și care nu mai muncesc, unica lor ocupație devenind furtul. Ei îi asupresc în mii de feluri pe lucrătorii harnici, sub acoperirea legii, le cer impozite și-i tratează ca pe niște ființe inferioare. 6. Cu timpul, acești leneși se transformă în seniori puternici care-i domină pe muncitori și pe cei care se ocupă de producerea hranei, și fac ce vor cu aceștia. Astfel, ei le prescriu legi peste legi care, de cele mai multe ori, nu urmăresc decât interesul legislatorilor. Opoziția față de aceste legi antrenează pedepse extrem de severe, ceea ce sporește și mai mult mizeria vieții - oricum, plină de necazuri - a celor ce muncesc. Dacă se întâmplă uneori ca muncitorii să fie prea asupriți, atunci ei se răscoală, împinși de preaplinul mâniei lor, și pornesc în cete mari împotriva asupritorilor lor și-i omoară cu sutele, plătind, de altfel, de cele mai multe ori, cu propria lor viață aceste fapte. 7. Asemenea mișcări provocate de mânie se numesc la noi războaie. Când încep, de obicei ele nu iau sfârșit decât după ce una din părți o nimicește complet pe cealaltă, sau atunci când cel mai slab recunoaște ceea ce este evident, în timpul masacrului, și anume faptul că nu este în stare să se măsoare cu cel mai puternic, și se predă, cerând îndurarea sau moartea. Astfel, desigur, pacea este din nou restabilită. 8. Dar ce mai pace! spun: o pace infernală și nicidecum una divină! Căci atunci, învinsul devine sclav și, datorită neputinței sale, trebuie să accepte să-i fie impuse legi care-i încătușează, cu cele mai grele lanțuri, nu numai mizerabilul său corp - Adeseori acoperit de răni - ci și spiritul. 9. O asemenea situație se prelungește adeseori timp de mii de lungi ani pământești. Cu toate acestea, natura Pământului rămâne mereu aceeași, cu succesiunea zilelor și a nopților de suferință, aducând curând o iarnă care îngheață totul, apoi din nou o vară atât de toridă încât face ca lanțurile să pară și mai fierbinți și mai insuportabile decât gerul mortal al iernii. 10. Lipsa de hrană provoacă o durere în stomac pe care noi o numim "foame" și care, în anii neroditori, devine atât de cumplită încât mulți mor din cauza ei. 11. 0, prieteni, comparați această viață cu a voastră și recunoașteți în forul vostru interior dacă înțelepciunea cu care ați fost înzestrați poate găsi cuvinte pentru a descrie cum se cuvine enormele privilegii ale vieții pe care o duceți! Răspundeți: "Asta nu se poate numi viață, ci cel mai cumplit chin! Oare cum pot îndura niște ființe umane toate acestea, și apoi să-I mai aducă și laude Creatorului lor?" 12. Deși această întrebare este legitimă, am să spun că, în ciuda tuturor acestor fapte, există acolo numeroase ființe care-L iubesc și-L slăvesc pe Creatorul lor cu atât mai mult cu cât au o soartă nefericită! - Ce credeți despre asta? 13. Spuneți: "Prietene, este cu neputință! Cum poate un Creator plin de o Bunătate Supremă le rezerve o soartă atât de mizerabilă creaturilor Sale și apoi să le ceară, pe deasupra,-L mai și slăvească și să-L iubească pentru asta? Cu adevărat, înseamnă bieții locuitori ai Pământului nu-L cunosc cu adevărat pe Creatorul lor! Sau dacă-L cunosc, atunci sunt nebuni dacă-I mulțumesc și chiar Îl slăvesc pentru o asemenea viață!" 14. Și această reacție din partea voastră este corectă, dacă privim din punctul de vedere al vieții voastre nespus de favorizate. Dar ce mai spuneți de următoarele aspecte: Creatorul le dă cele mai dure și veșnice pedepse, în focul iadului, oamenilor de pe planeta mea care nu-L iubesc mai presus de orice, în ciuda tuturor necazurilor vieții lor pământești, care nu-și binecuvântează dușmanii și pe cei care-i chinuie, și care nu se roagă pentru cei care-i blestemă! Și, în sfârșit, la fel îi pedepsește și pe cei care nu-I sunt recunoscători lui Dumnezeu, Creatorul lor, pentru tot ce le dăruiește, bun sau rău, și nu-I mulțumesc din toate puterile, care le mai rămân după toate caznele la care sunt supuși? - Ce ziceți de toate acestea? 15. Ce credeți despre faptul că, pe această planetă, Domnul îi pedepsește cel mai sever tocmai pe cei care-L iubesc cel mai mult? În vreme ce cei care-L disprețuiesc se bucură aproape întotdeauna de o bunăstare desăvârșită - sau cel puțin de ceea ce se consideră a fi bunăstare pe planeta mea, care cu siguranță nu are nimic de-a face cu concepția voastră despre bunăstare. 16. Oh, vorbiți, prieteni, spuneți-mi părerea voastră, voi care sunteți atât de fericiți! - Dar rămâneți, practic, muți! Totuși, trebuie să spun și mai multe, ca să puteți face o părere și mai clară. Așadar, ascultați: 17. Cred că nu mai e nevoie să tot descriu superioritatea vieții voastre, pentru a sublinia cât de mizerabilă este cea a ființelor de pe planeta mea. Știu că oricum, voi vă cunoașteți starea cu mult mai bine decât mine. Dar, pentru a vă arăta și mai clar diferența dintre condițiile celor două lumi ale noastre, vreau să intru și mai mult în detalii. Cu profundă voastră înțelepciune și cu viziunea voastră pătrunzătoare a lucrurilor, va fi ușor să judecați situația în care se află locuitorii Pământului față de voi întrucât ceea ce v-am împărtășit până acum aproape că taie deja răsuflarea, sunt chiar curios să văd cum veți reacționa la auzul a ceea ce am să mai spun! 18. V-am atras deja atenția viața pe planeta mea este foarte grea, atât în plan fizic, cât și în plan spiritual sau moral. Hrana nu poate fi obținută din sol decât cu prețul unei munci extrem de grele care ne consumă în întregime forțele. Și, înainte de a reuși, mai trebuie să ne confecționăm mii de unelte necesare cultivării pământului, care este deosebit de tare. 19. În zilele noastre, datorită succesiunii foarte schimbătoare a vremurilor, raporturile dintre oamenii de pe planeta mea au ajuns în punctul în care numai o foarte mică minoritate posedă propria sa parte de pământ, în timp ce ceilalți nu au nimic și au devenit niște adevărați sclavi pentru a obține un salar de mizerie și cea mai sărăcăcioasă hrană. 20. Foarte mulți dintre acești proprietari îngrămădesc adeseori de mii de ori mai mult decât ar putea consuma, ei și toți urmașii lor, într-o mie de ani. 21. Iar când vine iarna cea cumplită care îngheață totul, bogații proprietari au case bune și încăperi confortabile pe care le pot încălzi după plac cu un foc artificial, și au la dispoziție paturi moi și călduțe pentru a se odihni. 22. Dimpotrivă, nenumărații săraci care nu posedă nimic trebuie să-și petreacă viața adeseori înfometați, bolnavi, triști și prost îmbrăcați, în cele mai groaznice bordeie. Și dacă, așa cum se întâmplă adeseori, situația devine atât de cumplită încât ajung să moară cu miile, de foame și de disperare, cu toate acestea, bogații proprietari nu-și fac nici o grijă în privința lor. Ei privesc lucrurile fără a se tulbura și spun: "E bine că toți acești cerșetori, care nu sunt decât niște golani, fie în sfârșit exterminați și să nu ne mai bată la cap!" 23. Dar această sărăcie, provocată, cel mai adesea, de către bogătași, este exploatată tot de ei în avantajul și pentru bunăstarea lor: ei practică, în modul cel mai inuman, camătă cu proviziile acumulate. Cel care nu le dă sau nu este în stare să le dea ceea ce-i cer poate să și moară de foame la ușa lor - inima lor tot nu se va înduioșa. 24. Oricât de revoltătoare și de nedreaptă ar fi situația, Creatorul nu schimbă, ca să zicem așa, mai nimic! Zilele și nopțile urmează una după alta. Ploaia cade și-și răspândește binecuvântarea asupra tuturor țarinilor, atât ale celor bogați cât și ale săracilor, care nu dispun de mijloacele necesare pentru a-și cultiva mizerabilul petec de pământ în funcție de nevoile lor. Pomii fructiferi ai bogătașilor dau rod bogat, în timp ce cei ai săracilor sunt adeseori piperniciți, pe jumătate uscați și fără rod. Bogătașii cu inima de piatră au totul din belșug, pe când săracii pier adeseori într-o sărăcie de nedescris! 25. Așa cum am mai spus, în fața unor asemenea practici revoltătoare și satanice, Creatorul rămâne impasibil timp de mulți ani, ca și cum asta n-ar avea nici o importanță. Și dacă uneori - înduioșat, fără îndoială, de rugăciunile amestecate cu lacrimi de sânge ale săracilor - El face să se pogoare o judecată asupra Pământului, judecată a cărei proveniență divină nu este clar vădită, aceasta nu-i atinge în principal decât pe cei săraci și nevolnici. De obicei, bogații scapă basma curată, și mulți dintre ei chiar se îmbogățesc și devin și mai fericiți - din punct de vedere pământesc - cu ocazia unei asemenea judecăți. 26. Izbucnește un război: săracii care nu au nimic trebuie să se bată în schimbul unei simbrii de mizerie și, adeseori,-și dea chiar viața pentru cei bogați, pe câmpul de bătălie. Astfel, bunurile celor bogați sunt din nou în siguranță. Iar dacă săracii se întorc totuși din luptă - adeseori, complet infirmi, pierzându-și o mână sau un picior, acoperiți cu un mare număr de cicatrici atunci ei trebuie să cerșească pentru a obține o mizerabilă bucată de pâine. Dacă ajung în fața porții unui bogătan, ei sunt adeseori alungați ca niște animale periculoase, acoperiți de cele mai umilitoare înjurături! 27. Vedeți: în ciuda tuturor acestor lucruri, ei nu trebuie să le vrea răul unor asemenea răufăcători, ci dimpotrivă,-i binecuvânteze și să-i ierte din toată inima pe călăii lor, altminteri riscă fie aruncați de Dumnezeu în chinurile veșnice ale iadului! 28. La fel cum războiul seamănă cu o judecată divină care întotdeauna îi atinge cel mai cumplit pe cei care deja sunt cei mai nefericiți, la fel stau lucrurile și cu toate celelalte judecăți. Ele îi copleșesc în special pe cei săraci și nefericiți, în timp ce cei bogați și fericiți, care nu au nici inimă și nici compasiune, scapă aproape întotdeauna fărățească nimic. 29. Cu toate acestea, cel mai adesea, cei săraci sunt cei care țin la Domnul, care cred în El și care se roagă Lui așa cum pot. Cei bogați și fericiți, rareori au câte un dram de credință, și cel mai adesea - deloc, în inima lor împietrită ca stânca, cu adevărat, există foarte puțină iubire de Dumnezeu! Ei nu se roagă practic deloc și adeseori își permit să-și bată joc de Domnul și de legile Sale în modul cel mai rușinos. 30. Un ban de aur, o fată tânără și lascivă cu care se vor deda celui mai josnic desfrâu, le par de mii de ori preferabile unui Dumnezeu care nu are nici o semnificație pentru ei; și cu atât mai puțin le va păsa de nefericiții care îndeplinesc pentru ei cele mai penibile corvezi, cu sudoarea frunții, și le păzesc viața zi și noapte, atât vara cât și iarna, cu prețul propriei lor vieți. 31. Dar, în completa lor uitare a lui Dumnezeu, ei se simt fericiți pe Pământ și nu sunt niciodată deranjați în viața lor luxoasă de către cei săraci - cel mult, din când în când, de către cei asemănători lor. Insă, chiar și nefericiți, bogații se găsesc cel mai adesea într-o situație de o mie de ori mai bună decât cei mai fericiți dintre cei săraci, care n-au avut niciodată nimic altceva decât sărăcia lor. 32. Prieteni, ce spuneți despre aceste lucruri? Cum vi se pare viața oamenilor de pe această planetă pe care voi o numiți de obicei "sfântă"?" ----------------------------------- Hoper 11.12.2018, 04:33 Capitolul 174 ----------------------------------- Capitolul 174 Supărarea ființelor solare, provocată de cuvântarea lui Martin. Dialog între Uhron și Martin. 1. Acum, înțeleptul Uhron înaintează către Martin și spune: "Prietene, văd bine că ceea ce ne-ai spus este adevărat; dar ce scop urmărești? Vrei săâți poporul acesta împotriva lui Dumnezeu? Zău, nu mai știu ce să cred și nu te pot înțelege, iar pe Dumnezeu - și mai puțin! Despre ce ordine este vorba aici? 2. Eu cunosc Cerurile și de asemenea infernurile multor lumi, dar îți spun: nici un infern nu este mai rău decât cel care domnește pe planeta ta! Te rog, vorbește despre altceva, altminteri tot poporul se va mânia împotriva lui Dumnezeu, Căruia, până acum, I-a adus întotdeauna numai laude și măriri." 3. Martin: "Fiecare ființă primește de la Domnul - în taină sau deschis - o anumită sarcină de îndeplinit, cu o singură diferență: ea este nevoită, însă noi, ființele libere și independente, putem și vrem s-o ducem la bun sfârșit! De aceea, puteți face ce vreți cu cuvintele mele: eu nu fac nimic altceva decât ce-mi cere Domnul! Binevoiți deci să continuați a mă asculta, căci încă n-am terminat!" 4. Înțeleptul: "Poți continua să vorbești, dar problema este de a ști la ce sunt bune cuvintele tale. Nu câștigi nimic dacă ne descrii, nouă, care suntem mai puri decât voi, condițiile care domnesc pe planeta ta. Și, de asemenea, nu obținem nici un avantaj dacă suntem informați în privința lor. Căci, ce-am putea câștiga de pe urma faptului de a cunoaște răutatea lumii tale mai bine decât ne permite înțelepciunea noastră s-o știm? Am putea, mai degrabă,țim ceva nespus de rău ascultându-te cum vorbești despre cumplita stare judecată a Pământului. - Atât de îngrozitoare, încât probabil că nu va mai putea fi compensată niciodată! 5. De aceea, sunt de părere că am ascultat destule despre grelele condiții care domnesc pe Pământ, și ne putem cu ușurință închipui că există lucruri și mai rele! De aceea, cred că este inutil să ne chinui și mai mult descriindu-ne o stare de lucruri pe care noi oricum n-o putem schimba! Iar noi nu credem și nu vom crede niciodată lumea noastră va dori să adopte această ordine a vieții, care este nemaipomenit de rea. Prin urmare, credem că poți să-l lași pe fratele tău Petru să vorbească în locul tău; poate că el are să ne spună ceva mai bun! 6. Dacă ai intenția să-L acuzi pe Dumnezeu, Creatorul tău și al nostru, și să ne faci judecători ai faptelor Sale, mi-e tare milă de tine! Ce-am putea noi să întreprindem împotriva Atotputerniciei Sale, noi, biete creaturi, chiar dacă ne-am da seama că El îi tratează în mod nedrept pe locuitorii Pământului? Oare nu este El Unicul Domn, în Mâinile Căruia stă întregul necuprins? 7. Presupunând că, dintre miriadele de lumi, El chiar a ales una cu care a vrut să se joace, din pur capriciu, ia spune-mi, cine ar putea să-I ceară socoteală? Și chiar dacă tu ai îndrăzni să faci această, crezi că L-ai putea obliga să Se justifice? El este și rămâne de-a pururi Domnul și face ce vrea! Cel căruia El vrea să-i arate Bunătate, îi arată; dar dacă vrea să respingă pe cineva, El poate s-o facă. - Fie că ni se pare nouă corect sau nu! 8. Cine ar putea să-L împiedice să distrugă imediat această lume? Sau să ne lase pradă unei puzderii de spirite care ne-ar supune celor mă i îngrozitoare cazne timp de câteva veșnicii? Cum am putea să-L împiedicăm? 9. Eu cred că Dumnezeu, care Se află aici, printre noi, în mod vizibil, este unicul Domn al tuturor lumilor, al tuturor Cerurilor și de asemenea al tuturor infernurilor. Dar Atotputernicia Sa este și garanția înțelepciunii Sale infinite! Numai El știe de ce îngăduie să se petreacă lucruri pe care înțelepciunea noastră omenească nu le va putea înțelege niciodată. De aceea, noi ne supunem întru totul Voinței Sale, și sunt convins că aceasta este calea cea mai bună. - Ești de acord cu mine?" 10. Martin: "Bineînțeles! Dar tocmai pentru că este Voia lui Dumnezeu, și eu am să continui să vorbesc; căci trebuie să o respecți și în această privință!" 11. Înțeleptul: "Dacă-i așa, atunci dă-i drumul; te ascultăm!" ----------------------------------- Hoper 11.12.2018, 04:49 Capitolul 175 ----------------------------------- Capitolul 175 Sfârșitul predicii lui Martin și indicație referitoare la scopul său. Condiții pentru obținerea filiației divine. Cuvântare de mulțumire și de apreciere a înțeleptului. 1. Martin: "În nici un caz, eu nu intenționez să-L fac pe Domnul să pară nedrept, atunci când subliniez tristele condiții de viață ale locuitorilor Pământului - deși, nu am făcut acest lucru decât parțial. Nu trebuie nici să credeți că este imposibil să trăiești pe Pământ într-un mod plăcut Domnului! Scopul meu este numai acela de a vă lămuri punctul de vedere. Pentru aceasta, trebuie să insist asupra imenselor avantaje ale condițiilor voastre actuale de viață. Căci, dat fiind că bucurați de ele încă din naștere, este cu neputință dați cu adevărat seama de ele dacă nu le comparați cu condițiile de viață din celelalte lumi - în acest caz, din lumea mea - care îmi sunt cât se poate de bine cunoscute, întrucât am trăit eu însumi acolo și am îndurat nenumărate necazuri din cauza lor. 2. Deci, nici nu se pune problema să-L acuz pe Domnul în fața voastră, în nici o privință - Doamne ferește! - Și nu vreau nici să stârnesc indignarea împotriva Lui - ceea ce, desigur, ar fi curată nebunie! Dar, dat fiind că voi sunteți sortiți să deveniți copii ai lui Dumnezeu și că înțelepciunea voastră v-a permis să aflați că adevărata filiație Divină nu se obține decât pe planeta mea, este cu atât mai necesar să cunoașteți condițiile legate de obținerea acestui statut suprem și inestimabil! 3. Până acum, se poate spune că viața voastră nu a fost, în realitate, decât o joacă de îngeri divini, printre care vă numărați și voi. Dar o asemenea viață nu vă permite nicidecum să deveniți copii ai lui Dumnezeu. Căci starea de copil al lui Dumnezeu este un lucru foarte serios, și nicidecum o joacă! De aceea, ea nu poate fi obținută decât printr-o angrenare totală și plină de seriozitate a propriilor forțe, necesară unei vieți presărate, adeseori, cu multă amărăciune. 4. De aceea, veți primi legi asemănătoare legilor noastre. Și pentru voi, vor fi valabile următoarele cuvinte: "Fiecare să-și ia necazul pe umeri și să urmeze, pe Mine, care sunt Domnul; altminteri, nu veți putea ajunge acolo unde sunt, trăiesc și acționez Eu, înconjurat de copiii Mei, care sunt și rămân de-a pururi Mâna Mea dreaptă și care fac ceea ce fac Eu și trăiesc așa cum trăiesc Eu!" 5. Pentru ca oamenii de pe Pământ să poată deveni dumnezei - în cazul în care doresc acest lucru - Domnul însuși s-a făcut om, pe planeta mea, și a trebuit să îndure toate chinurile posibile și imaginabile ale vieții pământești; în cele din urmă, El S-a lăsat chiar răstignit în Trupul Său, în modul cel mai cumplit și dureros. 6. Dar numai faptul de a te afla pe planeta pe care Domnul Însuși S-a întrupat nu este suficient pentru obținerea Filiației Divine. Aceasta nu se întâmplă decât atunci când ființa umană îndeplinește în mod liber toate condițiile necesare pe care Domnul le-a prescris în acest scop! 7. V-am descris starea mizerabilă a planetei mele - o stare de ai putea să te întrebi dacă Domnului îi mai pasă de ea; ea, pe care El însuși a ridicat-o la rangul de cea mai importantă și mai sfântă din întregul univers prin întruparea Sa, și de care pare a nu Se mai ocupă deloc acum! Dar lucrurile stau cu totul altfel! 8. Numai ființele de pe această planetă sunt complet libere și pot face ce vor: se îndrepte spre binele cerut de legea divină, sau spre rău, încălcând-o. Nimic nu-i îndeamnă apuce pe una sau cealaltă dintre căi, în afară de liberul lor arbitru. Acesta este și motivul pentru care condițiile de viață din acea lume sunt atât de modeste, pentru ca libera voință nu fie tentată se supună unor influențe nefaste evoluției sale. 9. Iar aspectele celeste sunt atât de bine ascunse, încât ființa liberă nu este deloc obligată se îndrepte spre bine din cauza viziunii fericirilor viitoare. Deși cunoaște, grație legilor divine, consecințele pe care le implică o viață bună sau rea, ea poate totuși să acționeze potrivit voinței sale, căci nu posedă nici o certitudine, nici de o parte, nici de cealaltă. 10. Pe Pământ, totul este aranjat astfel încât voința omului să poată fi complet liberă. Căci altminteri, îi este imposibil să ajungă la starea de copil al lui Dumnezeu, care este absolut liberă și de-a pururi nejudecată. 11. Cred că veți înțelege că locuitorii de pe Pământul meu pot cădea pradă rătăcirilor de tot felul. Dar, în ceea ce privește schimbarea condițiilor de viață - dacă vreți în mod serios să obțineți starea de copii ai lui Dumnezeu - lucrurile ar sta cu totul altfel pentru voi! În ce măsură, asta are să spună cel care va vorbi după mine! Ascultați-l!" 12. Înțeleptul: "îți mulțumesc, atât eu cât și toți cei care sunt adunați aici, pentru învățătura pe care ne-ai transmis-o prin Grația Domnului și Dumnezeului nostru. Sfârșitul discursului tău mi-a fost cu atât mai prețios cu cât am putut afla, grație lui, de ce ființele de pe planeta ta trăiesc într-un mod atât de mizerabil, comparativ cu noi. Am putut astfel să-mi dau seama, în mai multe rânduri, preceptele mele, potrivit cărora nici o ființă inteligentă nu trebuie să se lase cuprinsă de disperare vizavi de Creator și de Bunătatea Sa, și-au aflat confirmarea! 13. Căci infinita Sa Atotputernicie, care a creat nenumărate și magnifice opere, potrivit legilor Sale, este o dovadă incontestabilă a înțelepciunii Sale. Iar o asemenea înțelepciune nu-și poate avea izvorul decât în Ordinea perfectă în care trăiește însuși Creatorul! 14. Iar acolo unde viața se bazează pe o Ordine supremă, pură și profundă, acolo trebuie să se afle și o Bunătate despre care nici o ființă creată, chiar dacă se bucură de cea mai deplină libertate, nu va putea niciodată-și făurească o reprezentare clară! 15. Iți mulțumesc încă o dată, dragă prietene, în numele meu și al poporului adunat aici, și aștept cu bucurie să-l ascult pe fratele tău Petru! Fie ca Domnul să-l călăuzească în cuvântarea sa!" ----------------------------------- Hoper 11.12.2018, 05:04 Capitolul 176 ----------------------------------- Capitolul 176 Sporirea continua a fluxurilor malefice. Cuvintele hotărâte ale lui Petru. Întrebarea sa importanta adresată locuitorilor Soarelui: "Vreți să deveniți copii ai lui Dumnezeu, sau nu?". Răspunsul lui Uhron. 1. După acest discurs, din exterior se transmite un semn, potrivit căruia apele marelui ocean au ajuns la o depărtare de numai un singur stat de om de cei care se află cel mai jos, și pot ajunge din clipă în clipă la picioarele lor. Ei îl roagă pe Spiritul Atotputernic să-i ajute, altminteri ar fi obligați s-o ia imediat la goană. 2. Petru răspunde: "Prietene și frate, spune poporului să nu-și piardă curajul. Căci Domnul lasă intenționat această primejdie să ia amploare, pentru ca toți să aibă o dovadă cu atât mai zdrobitoare a Slavei lui Dumnezeu! 3. Desigur, șuvoaiele vor ajunge până la picioarele lor, dar fără a le uda. Iar împingerea subterană va atinge și ea cea mai mare amplitudine, pentru a exploda apoi, proiectând mari mase de foc. Dar toate aceste mase vor fi distruse și complet pulverizate, cu mult timp înainte de a apuca să atingă solul în cădere, iar scoarța terestră se va reface imediat după explozie. 4. De aceea, nimeni nu trebuie să se teamă și toți trebuie să se comporte în fața acestei primejdii - care nu este decât în aparență amenințătoare - ca și cum nici n-ar exista; astfel, nici un fir de păr din cap nu le va fi atins! Anunță neîntârziat toate acestea mulțimii!" 5. Atunci, înțeleptul transmite mesajul, prin intermediul semnelor pe care le știm. Îndată sosesc semne de confirmare care arată totul este bine înțeles, acceptat cu recunoștință și bunăvoință, și va fi respectat întocmai. 6. După ce toate acestea îi sunt aduse la cunoștință lui Petru, el spune: 7. "Spune-le acum să ia bine aminte la cuvintele mele, căci ceea ce am să le comunic este de cea mai mare importanță!" 8. Înțeleptul se supune de îndată și toți așteaptă cu cea mai mare încordare. 9. Petru: "Prieteni și frați! Cel care a vorbit înaintea mea v-a prezentat condițiile de viață cărora le sunt supuse ființele umane de pe Pământ. Eu însumi am trăit acolo pe vremea când Domnul luase trup de carne și îndura tot felul de cazne din partea propriilor Săi copii, la fel ca oricare altă ființă umană sărmană și limitată. 10. Ascultând fidela descriere a condițiilor de viață care domnesc acolo, sunt sigur că v-ați dat seama de avantajele de care vă bucurați în marea voastră lume de lumină, dar și de tot ceea ce este indispensabil pentru a face dintr-o creatură un copil liber al lui Dumnezeu. 11. De aceea, prima întrebare pe care v-o pun este următoarea: "Vreți să deveniți copii ai lui Dumnezeu ca și noi, păstrându-vă totodată toate avantajele vieții voastre cotidiene - în măsura în care ele nu vor fi diminuate de o lege pe care o veți accepta în mod liber pentru a obține împărăția Cerurilor? Dar gândiți-vă bine la ce vreți să faceți, și nu-mi dați răspunsul vostru decât după o matură chibzuință! 12. Gândiți-vă la avantajele legate de starea de copil al lui Dumnezeu, sau cel puțin de posibilitatea de a o obține! Gândiți-vă la ce este necesar pentru obținerea ei; dar gândiți-vă și la privilegiile de care v-ați bucurat până acum și la condițiile voastre actuale de viață, care diferă foarte mult de cele de pe Pământ. 13. Desigur, nimeni nu va renunța la nimic fără a primi însutit mai mult, și pentru veșnicie, în împărăția Cerurilor, însă ceea ce va primi drept răsplată nu va constitui doar meritul înțelepciunii, ci și cel al puterii credinței sale. 14. Acum, sunteți capabili să vedeți clar ce este material și ce este spiritual! Dar lucrurile nu vor mai sta la fel și pentru cei care vor alege la modul serios să devină copiii lui Dumnezeu. De aceea, gândiți-vă bine la ce vreți să faceți în această privință. Vi se oferă lucruri mari, dar prețul care vi se cere nu este cu nimic mai prejos!" 15. Înțeleptul: Tu știi că inteligența noastră ne permite să nu fim nevoiți să chibzuim prea mult la ce ni se spune pentru a ști ce vrem sau ce trebuie să facem. De aceea, eu cred că știu foarte clar, în calitatea mea de reprezentant al tuturor celor adunați aici, ce vrem și, de asemenea, ce putem face. 16. Căci capacitatea de a face un lucru este o chestiune primordială, dat fiind că nici chiar Dumnezeu nu-i poate cere unei creaturi mai mult decât poate ea oferi, din zestrea sa de caracteristici și forțe, care sălășluiesc în ea! Prin urmare, sunt absolut convins că nici Domnul nu ne va cere mai mult decât ne îngăduie poziția noastră, naturală și spirituală, de pe acest tărâm! 17. Reiese clar că noi nu vrem să facem decât ceea ce ne stă în puteri - fie că scopul de a deveni copii ai lui Dumnezeu este sau nu elevat! Dar noi vrem să ajungem la această stare numai dacă obținerea sa nu este mai presus de puterile noastre. Dacă eforturile necesare sunt supraomenești, atunci nu o dorim, căci atunci - în acest caz - ea ar fi de neatins! 18. Deci - dacă această filiație este în concordanță cu condițiile noastre de viață actuale, atunci vrem s-o obținem. În caz contrar, prietene, trebuie să-ți dai și tu seama că nu putem dori să facem din ea țelul nostru! Cunoști acum hotărârea noastră. ce vrei; dar sunt de părere că voința noastră este și ea liberă, și așa trebuie să rămână!" ----------------------------------- Hoper 11.12.2018, 05:15 Capitolul 177 ----------------------------------- Capitolul 177 Petru tratează incă o dată problema obținerii tării de copil al lui Dumnezeu. Critica sa referitoare la incest, ucru curent printre locuitorii Soarelui. 1. Petru: "Dragă prietene, cred că tu n-ai înțeles cu adevărat cuvântarea mea! Vezi: se punea problema să aflăm dacă vreți să deveniți copii ai lui Dumnezeu, așa cum suntem noi, sau nu - aceasta, păstrând avantajele vieții voastre obișnuite; însă, numai în măsura în care ele nu vor fi diminuate de anumite legi pe care le veți accepta în mod liber și care vor cere o anumită renunțare din partea voastră. Desigur, această renunțare nu se va referi decât la anumite avantaje colaterale și nicidecum indispensabile traiului vostru. De vreme ce eu vorbesc despre păstrarea acestor avantaje, cred că vei înțelege totuși acest aspect așa cum am intenționat eu să ți-l explic! 2. Crede-mă, dragă prietene! Noi, locuitorii împărății Cerurilor, suntem suficient de înțelepți pentru a ne da seama că un Soare nu se lasă transformat într-o planetă ordinară fără a strica ordinea bine stabilită a întregului univers! Și mai știm și că ființele solare au o natură și o constituție total diferită de cea a oamenilor de pe o planetă minusculă! Noi cunoaștem toate aceste lucruri la fel de bine ca și tine, prietene! 3. Dar unele dintre legile voastre, pe care le-ați conceput voi înșivă, nu au nici o valoare, căci ele sunt pur arbitrare și vă permit să acționați după bunul vostru plac și nu întotdeauna în sensul bun. Ele vă spun că puteți nici mai mult nici mai puțin decât să aruncați vechile voastre legi originare și pline de înțelepciune, și să le înlocuiți cu cele noi, care nu valorează absolut nimic. întreb: oare voi chiar considerați asemenea acțiuni arbitrare drept avantaje? 4. Îngerii veniți din Ceruri v-au poruncit să nu căsătoriți decât cu o singură ființă, adică o uniune legală între un bărbat și o femeie care se potrivesc. Ei v-au arătat modul spiritual de a concepe copiii, căruia v-ați conformat până în prezent. Cum se face că, acum, tații au raporturi cvasi-bestiale cu propriile lor fiice, deși ei știu că legile lor interzic ca tații să-și fecundeze fiicele, chiar și în mod spiritual, sub amenințarea pedepsei? 5. Ia spune-mi, și aceste lucruri se numără printre avantajele indispensabile traiului vostru pe acest Soare? Răspunde!" 6. Înțeleptul: "O, prietene, asemenea lucruri nu se numără printre avantajele vieții noastre, căci este cert faptul că ele ne-au adus mari neplăceri din punct de vedere natural și spiritual! Acesta este motivul pentru care suntem gata să renunțăm la ele, fără nici o părere de rău. Dar ceea ce vroiam eu să spun prin "avantajele" vieții noastre se leagă numai de particularitatea noastră - una dintre cele mai străvechi, și care îi este proprie ființei noastre naturale - care ne permite să dominăm, într-o mare măsură, lumea noastră. 7. refer aici la avantajul dăruit nouă, de a putea extrage tot ce dorim din solul acestui tărâm, ceea ce reprezintă nenumărate minunății - precum și toate cele necesare întreținerii trupului nostru. 8. Sunt de părere că cererea noastră de a ne păstra acest privilegiu nu este un păcat în ochii Domnului, nici un motiv ca El să ne refuze dreptul de primire în filiație! 9. Dacă lucrurile stau, totuși, astfel, atunci ar trebui să insistăm să ni se permită rămânem așa cum suntem, în loc să acceptăm să schimbăm o stare pe care o știm sigură cu o alta, care ni se pare foarte nesigură și greu de obținut! 10. Iată ce cred eu, prietene! Dacă ești de acord, atunci spunem cu toții "da" propunerii tale. Căci nici măcar Domnul nu ne poate cere imposibilul - numai dacă nu cumva vrea să ne transforme complet și să ne atribuie calități care ne sunt încă necunoscute. Nimeni nu se poate împotrivi Atotputerniciei Domnului, și nici noi!" ----------------------------------- Hoper 11.12.2018, 05:25 Capitolul 178 ----------------------------------- Capitolul 178 Propunerea lui Petru referitoare la modul e a aduce mulțumire și de a cere. Uhron are motive importante de a refuza ă ceară ceva lui Dumnezeu. 1. Petru: "Atotputernicia lui Dumnezeu este ordinea Sa eternă, din care purcedeți atât voi, cât și întregul infinit. Dacă El ar dori să transforme într-un mod anume, ar trebui mai întâi să schimbe toată ordinea pe care a stabilit-o, lucru pe care El nu-l va face niciodată, dat fiind că este El însuși această Ordine. 2. Despre viața voastră, se poate spune că este extraordinar de ușoară și lipsită de griji. Niciodată nu trebuie să luptați, faceți eforturi sau să trudiți. De la naștere și până la moarte, nu întâlniți niciodată nici o imperfecțiune care să merite a fi numită ca atare și, prin urmare, nu știți ce este renunțarea. 3. Știți bine că voi și tărâmul vostru sunteți opera unui Spirit Divin plin de înțelepciune, și îl slăviți din plin. Dar oare când L-ați rugat vreodată dăruiască ceva, și de câte ori I-ați mulțumit pentru toate binefacerile pe care vi le-a acordat din belșug? 4. Vedeți, până acum, ați trăit aproape independenți de El. Oare ar fi prea mult dacă vi s-ar cere să consimțiți să depindeți puțin mai mult de El? Vorbește și răspunde sincer!" 5. Înțeleptul: "Chiar asta vom și face! În ceea ce privește recunoștința pe care o datorăm Domnului, vom utiliza toate mijloacele puse la dispoziția noastră pentru a I-o dovedi din belșug și pentru a-I mulțumi Marelui și Sfântului Dumnezeu pentru toate imensele și nenumăratele binefaceri pe care ni le-a dăruit. Dar, în privința rugăciunii prin care să-i cerem ceva, trebuie să-ți mărturisesc că nu sunt de acord cu tine, căci eu consider fiecare cerere drept o ofensă la adresa înțelepciunii Divine. 6. Într-adevăr, dacă eu îi cer ceva Divinității, prin aceasta arăt deschis că pretind că știu mai bine decât El de ce am nevoie. Sunt de părere că nici măcar un copil al lui Dumnezeu n-ar trebui să facă așa ceva, și cu atât mai puțin - o altă creatură! 7. În plus, fiecare cerere îmi pare a fi și o luptă politicoasă prin care creatura încearcă triumfe asupra Creatorului, arătându-I că El dă dovadă de o anumită duritate și de o încăpățânată lipsă de compasiune! 8. Cu adevărat, mai degrabă decât să îndrăznesc să-I prezint o cerere Creatorului, a Cărui înțelepciune și Bunătate este atotputernic㠖 arătându-i astfel că eu îmi cunosc nevoile mai bine decât El sau de a face pe intermediarul pentru altcineva - Arătându-I că eu sunt mai milostiv decât El - prefera să nici nu mai exist. O, prietene, ce respect I-aș dovedi eu astfel lui Dumnezeu, care este înțelepciunea Originară și Spiritul Atotputernic? 9. Și iată acum răspunsul meu la întrebarea ta: vrem să continuăm să depindem de El în toate cele, ca și până acum, căci este imposibil să depinzi de altcineva. Tot astfel, vrem să-I mulțumim din străfundul ființei noastre pentru fiecare dar pe care ni-l face, a cărui valoare o recunoaștem și o apreciem. Dar nu putem și nu vrem să-I cerem absolut nimic, căci vedem foarte clar că Domnul știe de mii de ori mai bine ce ne este necesar, și nu are nevoie ca niște mizerabile creaturi, numai pe jumătate vii,-I atragă atenția asupra nevoilor lor. De aceea, niciodată nu ne vom gândi să ne rugăm Lui, lăsând astfel să se înțeleagă El este un Dumnezeu neîndurător care-Și ascunde anumite defecte, ce nu pot fi compensate decât de solicitările creaturilor Sale! 10. Prietene, noi toți îl slăvim prea mult pe Dumnezeu, Spiritul Atotputernic, și avem o reprezentare prea sacră și elevată a calităților Sale absolut Desăvârșite, pentru a ne putea pierde vreodată capul într-atât încât să-I cerem ceva, Lui, care a binevoit să ne creeze într-un mod atât de desăvârșit fără ca noi să fi fost nevoiți să-L rugăm în această privință! 11. Vrem să-I mulțumim, da,-I mulțumim de-a pururi pentru toate binefacerile Sale, dintre care chiar și cea mai mică are o semnificație atât de profundă încât noi nu vom ajunge niciodată s-o prețuim la adevărat să valoare. Dar, așa cum am demonstrat-o în mod clar, nu dorim deloc să-L jignim pe Cel mai Sfânt și mai Desăvârșit Tată! 12. acum ce vrei. Dar toată înțelepciunea ta nu va reuși decât cu greu să ne convingă-I cerem ceva. Ar fi altceva dacă Domnul Însuși ne-ar cere aceasta! Este evident că nimeni nu se poate împotrivi Voinței lui Dumnezeu. Dar noi ne păstrăm uzul liberului nostru arbitru și vom face acele lucruri de care putem răspunde în fața lui Dumnezeu, a îngerilor și a oamenilor!" ----------------------------------- Hoper 11.12.2018, 05:36 Capitolul 179 ----------------------------------- Capitolul 179 Petru îi învață "Tatăl nostru" pe locuitorii Soarelui. Motivul pentru care a te ruga înseamnă mai mult decât a aduce mulțumire. Petru îi pune lui Uhron câteva întrebări importante, în Numele Domnului. 1. Petru: "Prietene, atunci când Domnul, în calitate de Creator Atotputernic al Cerurilor și al tuturor lumilor, a luat veșmânt trupesc pe Pământul meu și a trăit printre oameni la fel ca ei, El ne-a învățat să ne rugăm în felul următor: 2. "Când vă rugați, spuneți: "Tatăl nostru, care ești în Ceruri, sfințească-se Numele Tău! Fie veșnică împărăția Ta a Iubirii, a Adevărului și a Vieții! Facă-se numai Voia Ta sfântă, acum și pururea! Pâinea noastră, cea de toate zilele,-ne-o nouă astăzi! Iartă-ne nouă greșelile noastre, în măsura în care și noi iertăm greșelile greșiților noștri, oricine-ar fi ei! Nu lăsa ispitele să pună stăpânire pe slăbiciunea noastră și să ne înrobească! Ci ne mântuiește de tot răul cu care am putea fi confruntați! Căci numai a Ta este, o, Doamne, slava, mărirea, iubirea și recunoștința!" 3. De vreme ce Însuși Domnul ne-a învățat să ne rugăm astfel, consider că nu este greșit să-I cerem să ne acorde tot ce ni se pare necesar să obținem! 4. Căci eu consider că recunoștința pe care I-o datorăm pentru toate binefacerile pe care ni le-a acordat este un sfânt privilegiu al nostru, al ființelor libere. Dar rugăciunea de solicitare este și mai elevată, căci, prin ea, noi suntem în stare nu numai să ne dăm seama că darul lui Dumnezeu este liber, ci și că alegerea acestui dar este de asemenea liberă. 5. Într-adevăr, pentru a dobândi deplina eliberare a spiritului, nu este suficient să ajungem în mod liber la justa apreciere a ceea ce Domnul ne dăruiește pentru întreținerea vieții noastre, ci, în principal, trebuie să obținem capacitatea de a alege în mod liber ceea ce ne este necesar. Pentru aceasta, este nevoie de o cunoaștere de sine mai mare decât cea care-ți este necesară pentru a-ți da seama că tot ceea ce ești, tot ce posezi și primești constituie în realitate niște daruri necondiționate ale lui Dumnezeu. 6. Cel care mulțumește pentru un dar pe care i L-a făcut Domnul, și care nu simte nevoia de a face aceasta pentru darurile care, în mod necesar, vor urma, se află încă într-un stadiu de foarte mare indiferență și posedă încă multă animalitate în el însuși. Căci până și animalele Îi mulțumesc Supremului Donator, în mod instinctiv, prin plăcerea pe care o simt atunci când mănâncă, deși ele nu sunt în stare să-și dea seama de aceasta. Dar nici un animal nu poate dori ceva, căci el este incapabil să simtă nevoile pe care trebuie să și le îndeplinească! Dacă îi este foame, el caută de mâncare. Dacă a găsit-o și s-a săturat cu ea, atunci el se odihnește până când va fi din nou flămând. Această odihnă este un fel de "mulțumesc" obscur pentru masa care l-a săturat; dar el nu știe că va avea din nou nevoie de hrană. 7. Lucrurile nu stau tot astfel și pentru ființa umană, care știe foarte bine că după ce a mâncat, va trebuie să mai facă acest lucru și altă dată. Dar ea Îl cunoaște pe Cel care i-a dăruit hrana sa. De aceea, ea ar trebui nu numai să mulțumească pentru că a fost îndestulată, ci să mai adauge și o cerere la "mulțumesc"-ul său. Astfel, ea arată clar că primește totul de la Creatorul său și că așteaptă de la El, pe viitor, ceea ce-i este bun și necesar. 8. Prin cererea sa, ființa umană se comportă așa cum dorește Domnul să fie: o ființă complet liberă care are nu numai dreptul de a primi, ci și pe cel de a dori. Dar acest drept necesită, desigur, o foarte mare cunoaștere de sine, fără de care nici o creatură n-ar putea atinge desăvârșirea! 9. Sunt de părere că aceste motive ar trebui să-i fie suficiente înțelepciunii voastre, pentru ca astfel să puteți da seama că rugăciunea de solicitare, pentru un spirit liber, este mult mai necesară decât recunoștința cea mai profund resimțită! 10. Și dacă aceste argumente nu-ți sunt de ajuns, prietene Uhron, află Domnul Însuși ne-a recomandat de foarte multe ori să-L rugăm dacă vrem să obținem ceva; dar El nu ne-a îndemnat decât rareori să-I mulțumim. 11. Astfel, El ne-a dăruit o formulă sacră, potrivit căreia trebuie să ne rugăm și să cerem darurile Sale. Dar eu nu cunosc nici o rugăciune de mulțumire! 12. Este adevărat că Domnul Însuși a mulțumit Divinității care se afla în El ca Tată. O singură dată le-a reproșat celor nouă leproși pe care îi purificase că n-au venit să-I mulțumească, așa cum făcuse cel de-al zecelea. Cu toate acestea, El nu ne-a prescris niciodată modul în care trebuie să-I mulțumim - însă a făcut foarte clar acest lucru în privința modului de a-I cere ceva. 13. Dacă Domnul ne-a cerut în mod clar nouă, locuitorilor imperfecți ai Pământului, ne rugăm Lui, cred că nu va considera acest lucru de prisos în cazul vostru! 14. De aceea, El m-a însărcinat să spun că și pe viitor veți putea obține tot ce vă este necesar, însă numai dacă-L rugați! Cel care nu va voi să facă aceasta nu va primi nimic sau aproape nimic. 15. Fiind liberi, trebuie să dați singuri seama de ceea ce vă este necesar - lucru care vă va fi cu mult mai ușor decât ne-a fost nouă - și atunci vă veți putea ruga; și atunci vi se va dărui ceea ce veți fi cerut. 16. Dacă sunteți de-acord, spuneți-mi, iar fratele meu Ioan vă va duce mai departe. Numai libera voastră voință va decide în această privință!" ----------------------------------- Hoper 11.12.2018, 05:49 Capitolul 180 ----------------------------------- Capitolul 180 Răspunsul afirmativ al înțeleptului dat lui Petru. Criticile sale referitoare la profețiile Domnului. 1. Înțeleptul: "Da, prietene, suntem de acord cu tot ceea ce vrea Domnul. Căci nu este cu putință te împotrivești Voinței Sale atotputernice - fie că El ne cere mult sau puțin. Și dacă nu facem acest lucru în mod liber. - Ceea ce este cea mai bună soluție - Trebuie până la urmă-l îndeplinim căzând sub incidența judecății, iar aceasta ne duce la pierzanie! De aceea, preferăm de mii de ori să ne supunem în mod liber,știgând astfel avantaje pentru viața noastră viitoare. 2. Deduc, din tot ceea ce ne-ai spus tu și antevorbitorul tău, Domnul ne va lua înapoi capacitatea - pe care o aveam până acum - de a lăsa să acționeze nestingherită forța voinței noastre, pentru a crea cele trebuincioase nouă, și pentru a ne cultiva grădinile și a ne construi locuințele. 3. Desigur, noi știm, grație viziunii noastre interioare și prin intermediul a tot felul de spirite de pe Pământul tău, niciodată Domnul nu-și realizează profețiile întocmai. Căci, cel căruia El i-a promis bogăție primește sărăcie. Cel căruia i-a fost promisă sănătatea trebuie să se aștepte ca în curând boala să se abată peste el și să-i pună degrabă capăt zilelor. Cel căruia i-a garantat libertatea devine foarte curând un prizonier pe Pământ. Pe cei pe care-i iubește, El îi expune ispitei și-i corectează cu severitate. Pe cei care-I sunt credincioși și care țin la Cuvântul Său, El îi lasă pradă mizeriei și diferitelor feluri de persecuții. Iar pe cei care-L iubesc mai presus de orice, El îi răstignește - și aș mai putea continua! 4. Dar - așa cum am mai spus - nu face nimic! Căci El este Domnul Atotputernic al creațiilor Sale și El poate să facă ce vrea cu ele. Nimeni nu-I poate cere socoteală: "Doamne, de ce faci cutare sau cutare lucru, căci nouă nu ni se pare echitabil!" Căci El este Domnul și asta este de ajuns! 5. După cum știm, Domnul le-a promis regilor Săi de pe Pământ o împărăție fără de sfârșit; cu toate acestea, ei au murit la fel ca celelalte ființe umane. El i-a promis unui anumit popor o țară și o domnie veșnice și, după cum am aflat, acest popor ales nu mai are nici țară, nici domnie. Suntem informați și că El a ales înțelepți care trebuiau să vestească acestui popor intențiile Sale. Dar, atunci când a sosit clipă și când profeția trebuia să se împlinească, înțelepții au fost acoperiți de rușine, căci omnul nu a pus în aplicare ceea ce-i anunțase - și încă n-am terminat! 6. Vezi dar că nu poți lua profețiile Domnului ad literam. Probabil că la fel stau lucrurile și în privința diferitelor rugăciuni adresate Lui; oare cine L-ar putea obliga să le îndeplinească? 7. Cu toate acestea, noi acceptăm oferta ta, căci știm prea bine că ar fi curată nebunie din partea noastră ne gândim s-o refuzăm! De aceea, facă-se Voia Atotputernică a Domnului!" ----------------------------------- Hoper 13.12.2018, 01:17 Capitolul 181 ----------------------------------- Capitolul 181 Cuvântarea lui Ioan referitoare la semnificația spirituală a profețiilor Domnului. Viziunea profetică a noii case și a noului oraș. 1. Ioan: "Prieteni, și mai ales tu, frate Uhron, care porți conversația! Dacă privim lucrurile din punct de vedere pământesc, s-ar putea să ai dreptate. Dar, dat fiind că Cuvintele și Profețiile Domnului sunt pur Spirit și că adevărata lor valoare nu se referă decât la acesta, și nu la carnea trecătoare, este necesară o justă înțelegere divină pentru a putea spune dacă Domnul este sau nu fidel profețiilor Sale! 2. Ceea ce prezice, El face să se împlinească negreșit, dar numai în ceea ce privește Spiritul, și nu trupul, care este muritor! - Am să fac acum o profeție în Numele Său. îmi vei spune dacă i-ai priceput sau nu sensul! Ascultă: 3. "Domnul va clădi o nouă casă, și un nou oraș se va pogorî din Ceruri. Și această casă va fi constituită, la fel ca și orașul, din multe alte case. 4. Și cei care vor locui în noua casă și, în același timp, în noul oraș și în numeroasele case ale acestui oraș, vor fi mai mari decât noua casă și decât orașul și decât numeroasele case ale orașului. 5. Când vor lua în stăpânire nouă casă a Domnului, aceasta se va închina în fața lor, la fel cum vor face și orașul și numeroasele case din el! 6. Această casă va fi mică pe dinafară, dar cu atât mai mare pe dinăuntru, pentru a cuprinde toți nenumărații săi locuitori, iar orașul, precum și toate casele sale, își vor află loc în ea! 7. Preafericiți vor fi cei care vor intra în această casă și în toate cele din oraș! Căci casa și orașul împreună cu numeroasele sale case vor îmbrăca veșmântul copiilor lui Dumnezeu! 8. Și ei vor fi cu toții umpluți de putere atunci când se vor afla în casă, în oraș și în nenumăratele sale lăcașuri! Dar cel care nu va locui în ea va fi slab, iar această slăbiciune va spori și până la urmă îl va ucide!" 9. Acum, prietene Uhron, ai luat cunoștință de profeția Domnului, care se va împlini întocmai. Spune-mi dacă ai înțeles acest tablou profetic care provine de la Dumnezeu și este autentic. 10. Dar pot să-ți spun dinainte că ar fi zadarnic să te aștepți la o împlinire exterioară, deci conformă cu litera profeției, la fel cum odinioară, pe Pământ, a fost odată un profet numit Iona care a așteptat zadarnic sfârșitul marii cetăți Ninive, care fusese prezis! Acum, spune-mi cum ți se pare această prezicere!" 11. Înțeleptul, după câteva clipe de chibzuință: "Prietene, ceea ce-mi dictează rațiunea este că această profeție de sorginte pur divină nu este nimic altceva decât o aiureală fără nici un înțeles. De aceea, ea nu poate dăinui în fața judecății înțelepciunii noastre extra lucide! 12. Iți spun cinstit: cel care vrea să-mi facă vreo profeție, mie și poporului meu, sau să ne transmită o lege, trebuie s-o facă prin cuvinte limpezi și ușor de înțeles. Noi nu vrem să știm nimic despre o asemenea prezicere, care este o absurditate împotriva firii și a ordinii lucrurilor! 13. Dacă suntem deja obligați să renunțăm la avantajele vieții noastre actuale pentru a atinge starea de copil al lui Dumnezeu - pe care niciodată până acum n-am căutat-o sau dorit-o - vrem cel puțin să ni se explice cât mai clar condițiile și viziunile profetice care se leagă de aceasta. Și asta, nu cu vorbe care pot fi sucite pe toate părțile, ci prin intermediul unui limbaj natural care să exprime cu claritate ceea ce trebuie să înțelegem! 14. Sunt de părere că năzuința mea nu este, în nici un caz, exagerată. De aceea, îndeplinește-mi dorința, și vom cădea cu ușurință de acord! Dar scutește-mă de o altă descriere a unei noi case clădite de Domnul - care va fi, chipurile, mai mică decât locuitorii săi și al cărei interior va fi mai mare decât exteriorul - și, de asemenea, a orașului împreună cu numeroasele sale case. Căci, la auzul unor asemenea contradicții, fiecare dintre noi va fi cuprins de un veritabil dezgust! 15. Chiar dacă Domnul este Spiritul Suprem cel mai pur, totuși El este Cel care a creat natura impură. vorbească în mod spiritual cu spiritele, dar cu noi, ființele naturale, folosească tot un limbaj natural! Sunt de părere că El poate foarte bine să se facă înțeles în acest mod, de vreme ce starea naturală a lucrurilor este, și ea, tot opera Sa. 16. Este evident că Domnul are dreptul incontestabil de a vorbi cum dorește. Dar eu cred că și noi avem dreptul să spunem: "Doamne, noi nu înțelegem aceste cuvinte, ni se pare că sunt lipsite de sens; de aceea, vorbește așa cum știi că suntem în stare să pricepem! 17. Nu Te ascunde mereu în spatele norilor, ci apari în văzul tuturor, în proprietatea Ta! Căci nu ai nici un motiv de a Te jena în fața noastră, care suntem operele Tale, de vreme ce noi nu putem fi altfel decât cum vrei Tu să fim! 18. Tu cunoști cel mai bine limba pe care ne-ai dat-o și pe care suntem în stare s-o înțelegem. Vorbește în mod spiritual și celest cu spiritele Tale celeste și cu copiii Tăi, dar cu noi, exprimă-Te în mod natural! 19. Dar dacă Tu vrei să vorbești cu noi în mod spiritual și celest, în imagini transcendente,-ne mai întâi înțelegerea necesară; altminteri, Cuvintele Tale nu ne sunt de nici un folos și nu-Ți aduc nici o slavă! Nu poți aprecia la justa sa valoare ceva ce nu înțelegi - fie că provine de la Dumnezeu, de la un spirit sau de la o ființă umană. Și cum ai putea slăvi ceea ce nu poți aprecia? 20. Cred că am grăit pe înțeles; și Tu la fel, cu mine, și atunci Te vom urma cu toții, împreună cu toate nenumăratele popoare ale acestui tărâm pe care locuim, și cu puzderia lor de urmași!" 21. Ioan: "Prietene, ceea ce ceri tu este absolut imposibil și se află chiar în dezacord cu înțelepciunea voastră pur naturală! Cum vrei ca ceea ce este pur spiritual să fie înfățișat în mod complet natural? Sau, întrucât tu dorești un mod natural de a vorbi: înțelesul spiritual și celest al profeției mele - care mi-a fost transmisă de Domnul - Nu este oare cât se poate de natural, de vreme ce se bazează pe imagini care sunt tot naturale, dar al căror caracter spiritual și celest este la fel de real ca și propria ta viață spirituală care este conținută în trupul tău natural? 22. Ce folos ar trage spiritul tău de pe urma unor cuvinte materiale? Oare nu ar fi ele precum un fruct gol de miez, din care n-ar mai rămâne decât aparența exterioară, și care, prin urmare, ar fi incapabil să te sature? 23. De aceea, nu-ți pot transmite cuvinte și preziceri goale de înțeles din partea Domnului, ci dimpotrivă, trebuie să-ți grăiesc cuvinte pline de cea mai mare profunzime. Iar înțelegerea necesară îți va fi și ea dată. Spune-mi, ce vrei mai mult?" 24. Înțeleptul: "De acord, prietene: dacă ni se va dărui justa înțelegere a acestui limbaj, vreau cu dragă inimă-l accept. Dar spune-mi: cum să fac pentru a pricepe mai bine toate aceste lucruri? 25. Ce trebuie să înțelegem prin această nouă casă și acest nou oraș, care se pogoară din ceruri, și prin acele numeroase case ale lui? Și ce înseamnă viața pe care o posedă? Cum pot locuitorii să fie mai mari decât casele lor sau decât întregul oraș? Cum se poate apleca spre ei acest oraș, împreună cu toate casele sale, și cum pot fi ele mai mici pe dinafară decât pe dinăuntru? 26. Vezi, acestea sunt lucruri foarte stranii pentru noi! Ne este cu neputință le pricepem sensul!-ne înțelegerea necesară, și le vom accepta în mare parte, chiar dacă la început ne vor rămâne la fel de enigmatice ca acum!" ----------------------------------- Hoper 13.12.2018, 01:30 Capitolul 182 ----------------------------------- Capitolul 182 Ioan explica viziunea profetică. Trezirea înțelegerii și a credinței înțeleptului. 1. Ioan: "Bine, atunci ascultă bine: noua casă înseamnă nouă revelație pe care Domnul tocmai v-a făcut-o și pe care a zidit-o în inimile voastre. Orașul viu care se pogoară din Ceruri îl reprezintă pe Domnul și pe noi, copiii Săi, care suntem plini de Viață veșnică. Iar voi ar trebui să pătrundeți în această revelație care vă este adresată și să faceți din ea adevăratul vostru cămin, pe viață; atunci, această Învățătură va deveni familiară și se va "închina" spre voi. 2. Dacă veți trăi conformându-vă acțiunile cu această revelație, atunci veți ajunge la o înțelepciune și mai mare decât cea pe care v-o dăruim acum. Și veți găsi în aceste câteva cuvinte, care nu exprimă, în exterior, decât puține lucruri, o înțelepciune interioară atât de mare încât n-o veți putea înțelege niciodată în toată amploarea sa. Iar nenumărații voștri urmași vor profita de această înțelepciune fără a reuși vreodată-i atingă limitele ultime. 3. La fel ca ființa umană care posedă o casă materială în care locuiește, învățătura divină are drept sălaș veșnic spiritul omenesc, în care va sălășlui și vă acționa de-a pururi. 4. Orașul lui Dumnezeu și numeroasele case din el sunt precum această locuință. Cel care locuiește în el și acționează conform micii părți de înțelepciune conținută în spațiul redus al Cuvântului divin va putea intra în orașul Domnului. Asta înseamnă el va putea intra în posesia plenitudinii înțelepciunii divine, dat fiind că va putea beneficia de tot ce posedă Domnul în casa Sa și în orașul Său veșnic, alcătuit din toate nenumăratele sale case. 5. Prietene, presupun că acum înțelegi mai bine tot ce ți-am spus. Spune-mi dacă ești de acord și dacă lucrurile îți plac mai mult astfel?" 6. Înțeleptul: "Da, bineînțeles, căci ele au căpătat un cu totul alt aspect! Incă de la prima referire la casă, am înțeles unde vrei să ajungi. Îmi dau seama că aceste comparații reprezintă adevăruri profunde; dar, cu toate acestea, ele sunt pe înțelesul nostru! De aceea, poți continua să ne revelezi Voia Domnului, iar noi o vom primi fără a crâcni!" 7. Ioan: "Prietene, v-am împărtășit deja ceea ce aveam de spus; dar acum, este rândul Lui! Ascultați-L; Cuvântul Său vă va transforma cu adevărat și vă va aduce adevărata libertate! Acordați-I toată atenția voastră, căci fiecare cuvânt rostit de El cuprinde în el Viața Veșnică și înțelepciunea Supremă! Ascultați-L, acum!" ----------------------------------- Hoper 13.12.2018, 01:49 Capitolul 183 ----------------------------------- Capitolul 183 Locuitorii Soarelui îl primesc pe Domnul. Cuvintele Domnului adresate înțelepților. Umilința, mijlocul de a te elibera din materie. Noile reguli de viața, o povară ușoara. 1. Atunci Eu înaintez spre ei, înconjurat ca și până acum de Cian-sa, de Gella și de cele trei fiice ale Soarelui, care între timp au purtat între ele o discuție aprinsă referitoare la Pământ. Văzându-Mă, înțeleptul, precum și poporul care se află în interiorul și în împrejurimile casei, cad cu fața la pământ și toți Mă slăvesc cu voce tare: 2. (Comunitatea de pe Soare): "Slavă și Glorie Ție, Ființă Nepătrunsă, Veșnică și Infinită! Primește profunda noastră recunoștință pentru grația sublimă și incomparabilă pe care ne-ai acordat-o onorându-ne pentru prima dată cu Prezența Ta vizibilă, pe noi, care nu suntem decât niște viermi din praful acestui Soare! 3. Ne dăm seama de îndrăzneala noastră spunându-Ți că o dorință a răsărit în inimile noastre: cea de a Te păstra pe veci printre noi! Pentru noi ar fi o fericire nesfârșită, și nu ne putem opri să-Ți împărtășim ceea ce inimile noastre doresc cu atâta înflăcărare, o Tu, Cel mai Sfânt printre Sfinți! 4. Tu, ale cărui picioare sunt prea sfinte pentru a călca pe acest pământ, iartă-ne că îndrăznim să formulăm o asemenea dorință! Dacă crezi că merită s-o faci, o Tu, Ființă Supremă și Sfântă, Te rugăm să ne adresezi câteva cuvinte pline de Viață, Te rugăm din adâncul inimilor noastre! Dar facă-se Voia Ta preasfântă, înainte de toate!" 5. După această cuvântare plină de umilință, Eu spun: "Ridicați-vă, copilașii Mei dragi! Ascultați cele ce am să spun Eu, Tatăl cel veșnic al Nemărginirii, Tatăl vostru și al miriadelor de frați ai voștri pe care i-am creat, pentru a popula această Nemărginire și a mărturisi pretutindeni că Eu sunt Tatăl lor Cel veșnic!" 6. Înțeleptul: "O Doamne, Doamne, Doamne. - Ochii noștri sunt mult prea nevrednici să contemple infinita Sfințenie a Feței Tale! De aceea, lasă-ne cu fața la pământ, căci eu consider că această poziție este singura care se cuvine pentru viermișorii ce suntem noi față de Creatorul Cel Veșnic și Atotputernic!" 7. Eu spun: "Dragii Mei copilași, desigur, umilința este prima și cea mai mare dintre virtuțile inimii omenești; dar ea trebuie folosită cu măsură, și la fel stau lucrurile cu orice altă regulă de viață. 8. Faptul că Eu sunt Creatorul vostru, iar voi - creaturile Mele, este o necesitate pe care nici chiar Eu Însumi n-o pot schimba. Căci dacă Eu vreau să creez ființe, trebuie să fac acest lucru potrivit Voinței Mele. Și este absolut imposibil să întrebi o creatură, înainte de crearea sa dacă îi place să existe, și în ce condiții; toate acestea nu depind decât de Mine însumi, adică de modul în care doresc Eu să fie! 9. Așadar, dacă o creatură este o necesitate a voinței Mele, și dacă aceasta din urmă este și ea o necesitate vizavi de această creatură - dat fiind că Ea este cauza reciproc mare lucru. Căci, pe cât sunt Eu o necesitate pentru creaturile Mele, tot astfel și ele îmi sunt Mie necesare, ca puncte de sprijin ale Voinței Mele. 10. Dar situația este cu totul diferită dacă Creatorul vrea să facă din creaturile Sale niște ființe independente și puternice, așa cum este El Însuși. în acest caz, ființa creată pătrunde într-o sferă de viață complet diferită! Prin Cuvântul Său liber, viu și plin de putere. Creatorul le dăruiește ființelor pe care le-a creat o forță care le devine proprie și le aparține întru totul; ele trebuie s-o aducă la maturitate îl ele însele prin îngrijiri asidue, pentru a deveni ființe libere și puternice prin propriile lor mijloace. 11. Astfel ia naștere, atunci adevărata umilință. Ea este singurul mijloc prin care o ființă se poate elibera complet de starea de dependența provocată de faptul de a fi fost creată. Atunci, ei îi este cu putință fie, vizavi de Mine, Creatorul său, puternică și vie prin ea însăși, ca și cum ar fi al doilea Meu "Eu". Dar nu trebuie ca umilința de care trebuie în mod necesar să dea dovadă fie exagerată; ea trebuie să rămână în limitele pe care Eu, Stăpânul oricărei Vieți, le-am stabilit; altminteri își pierde rostul de a fi. 12. De aceea vă spun tuturor să ridicat și să priviți! Numai după aceea vă voi putea adresa Cuvintele pline de Viață pe care le așteptați! Ridicați-vă, acum! 13. După ce termin de vorbit, toți se ridică, inclusiv înțeleptul, care ia cuvântul: 14. (Înțeleptul): "Frați și surori, ne-am ridicat cu toții în fața Domnului și a Preasfintei Sale Fețe. Luați bine aminte în fața Cui ne aflăm și păstrați toate acestea adânc întipărite în inimile voastre! 15. El este Domnul, Spiritul Suprem de Sfânt și Veșnic, Creatorul Atotputernic al Cerurilor, al tuturor îngerilor, al tuturor lumilor, al tuturor oamenilor și al tuturor celorlalte ființe! El, Sfântul Sfinților, Ființa Supremă, ne-a spus să ne ridicăm și I-am dat ascultare cu cel mai profund respect. 16. El ne-a promis să ne adreseze și alte cuvinte, ceea ce este pentru noi un prilej de mare bucurie. Căci știm că tot ce provine de la Cel Preasfânt și Preaînalt este purtător de Viață, dat fiind că El însuși este Viața veșnică cea dintâi. 17. De aceea, bucurați-vă din toată inima împreună cu mine; căci Domnul - care este Viața însăși - ne va adresa cuvinte de Viață, de libertate, cuvinte atotputernice care vor schimba complet ființa noastră încă îndreptată spre materie. Deschideți-vă larg inimile și urechile, pentru ca nici unul dintre aceste cuvinte sfinte, care sunt noi pentru noi, nu se piardă! 18. O Doamne, Tu, Sfântul Sfinților, inimile noastre sunt pregătite să Te asculte! Dacă aceasta este Voia Ta, Te rugăm să ne adresezi aceste cuvinte promise, pline de Viață și de Putere divină! Slavă veșnică Voinței Tale Sfinte!" 19. Eu spun: "Dragul Meu Uhron - cu adevărat, cu adevărat, inima ta a bucurat - O foarte mult pe a Mea. Puteți să așteptați, tu și poporul tău, la o mare bucurie. Iar această bucurie vă va rămâne în veci și nimeni nu vă va putea-o lua. 20. asigur de aceasta, dacă veți urma învățătura Mea și cea a copiilor Mei, precum și a mesagerilor care Mă însoțesc. Acest lucru vă va fi cu atât mai ușor, cu cât sunteți deja cu mult mai avansați decât toate celelalte popoare! 21. De altfel, învățătura Mea este ușor de urmat, căci Eu, Creatorul vostru, știu mai bine decât oricine ce vă este necesar și ce reguli trebuie să respectați pentru a ajunge la eliberare ținând cont de natura voastră. De aceea, nu trebuie ca nouă povară pe care am să pun pe umeri să sperie! spun: ea va fi foarte blândă și ușoară! 22. Iată, pe scurt, învățătura pe care v-o dăruiesc: iubiți-Mă pe Mine, Domnul, Dumnezeul și Tatăl vostru, din toate puterile voastre, și iubiți-vă tot astfel unii pe alții! 23. Fiecare dintre voi să urmărească-i ajute pe ceilalți în Numele Meu! Nimeni nu trebuie să se simtă mai însemnat decât frații și surorile sale! Astfel veți deveni copiii Mei multiubiți, și așa veți rămâne în veci! 24. Păstrați-vă, de asemenea, puritatea moravurilor! Renunțați la plăcerea carnală care v-a mânat de o vreme încoace sub influența unui spirit pervers! Înmulțiți-vă potrivit vechii modalități spirituale, potrivit poruncii care i-a fost dată voinței, și nu cărnii voastre! 25. Puteți, bineînțeles, concepeți potrivit modalității naturale, și să dați astfel naștere unor copii ai cărnii și ai lumii. Dar la ce v-ar ajuta aceasta? Astfel, nu ați zămisli decât hoți, bandiți și asasini, care în scurt timp ar deveni mai puternici decât voi și v-ar face sclavii tendințelor lor rele. De aceea, feriți-vă cu mare grijă lăsați antrenați de instinctele voastre carnale, și evitați să atingeți de fiicele voastre; căci asemenea raporturi ar duce la zămislirea unor diavoli care s-ar naște în lumea voastră plină de puritate. Dacă veți urma aceste precepte, va fi ușor să deveniți copiii Mei! 26. Dar dacă vreți să continuați să lăfăiți în carnea voastră și în cea a fiicelor voastre, așa cum ați făcut până acum, capacitatea voastră de a zămisli în chip spiritual vă va fi în curând luată. în loc să aveți Un corp ușor și diafan, veți fi încătușați într-un înveliș carnal greoi și masiv, plin de urâțenie și afectat de tot felul de boli, în care spiritul cel veșnic nu s-ar putea mișca decât cu mare greutate. În plus, veți fi supuși morții, pe care n-ați cunoscut-o încă niciodată, până acum. 27.De aceea, conformați-vă vechii purități a moravurilor voastre și zămisliți-vă urmașii în chip spiritual! Căci numai ceea ce este conceput de Spiritul cel viu poate să păstreze Viața, care nu cunoaște moarte. însă ceea ce este conceput de carne rămâne mort și nu poate decât cu greu să fie adus la Viață, căci rădăcinile cărnii sunt moartea. 28. Cu spiritul, lucrurile stau la fel precum cu o mlădiță vie, care nu mai poate fi altoită pe un copac mort: nu este cu putință ca el să fie transplantat în carnea cea moartă pentru a câștiga Viața veșnică! 29. Puterea voinței voastre ar fi atunci slăbită și voi n-ați mai putea să cultivați grădinile și ogoarele numai prin forța sa. Ar trebui să mulțumiți cu plante care se reproduc prin semințele lor. N-ați mai putea, la fel ca acum, extrageți mereu produse coapte din pământul vostru, ci ar trebui să așteptați temători și cu nerăbdare ca roadele sale să ajungă la maturitate. 30. La fel ar fi și cu construcția caselor voastre. Materialele necesare ar fi dificil de manevrat, grele și casante. N-ați mai putea să le faceți suple, ușoare și durabile prin forța voinței voastre. 31. Întotdeauna ați manifestat o mare bucurie de a putea intra în legătură cu spiritele fraților voștri decedați, de a le vedea, de a le vorbi și chiar de a le îmbrățișa. Toate acestea ar deveni foarte curând imposibile, dacă veți încăpățâna în rătăcirea voastră. 32. Dacă veți trăi conformându-vă învățăturii pe care v-am oferit-o, veți fi capabili nu numai să păstrați perfecțiunea, ci și săștigați noi avantaje, pe care deocamdată nici măcar nu vi le puteți închipui. 33. Acum, v-am arătat tot ce aveți de făcut pe viitor. E rândul vostru să hotărâți dacă vreți să supuneți și să acționați în consecință. 34. Întrebați-vă inima și spuneți-Mi deschis cum stau lucrurile! CăcI Eu vă las deplină libertate și nu vreau nici măcar să citesc gândurile, pentru ca să puteți dispune în mod liber de voi înșivă și să puteți acționa întru totul așa cum doriți!" ----------------------------------- Hoper 13.12.2018, 02:00 Capitolul 184 ----------------------------------- Capitolul 184 Răspunsul înțeleptului. 1. Înțeleptul: "O, Doamne, cerințele Tale la adresa noastră sunt de o clemență și de o blândețe inexprimabile și, în plus, fac dovada celei mai mari perfecțiuni. Nu trebuie să chibzuim absolut deloc și acceptăm cu recunoștință propunerea Ta. Cum am putea oare să ne întrebăm dacă ea ne convine sau nu? 2. O, Tu, Preasfânt Binefăcător, niciodată nu-Ți vom putea mulțumi îndeajuns pentru binefacerile și grația care ne sunt acordate! Tu ai dat dovadă, pogorându-Te - într-un mod de neînțeles pentru noi - de o iubire imensă, arătându-ne o cale nespus de ușor de urmat pentru a deveni copiii Tăi liberi și pentru a obține demnitatea celestă supremă. Ar trebui oare să mai stăm pe gânduri? 3. O, Doamne, o, Tată Veșnic și Sfânt - o mie de vieți dac-aș avea, și dac-ar trebui să le dau pentru a deveni măcar cât de cât copilul Tău - cu adevărat, le-aș da pe toate cu cea mai mare bucurie, chiar dacă pierderea fiecăreia dintre aceste vieți ar fi legată de cazne grele și de mari suferințe! Și ar mai trebui oare să stau pe gânduri dacă eu și poporul meu vrem să acceptăm grația supremă pe care Tu ne-o propui? 4. Tată Preasfânt, nu limba mea este cea care-Ți va spune "da" sau "nu". Acordă-ne grația de a privi în inimile noastre, care nu vor fi niciodată vrednice să Te contemple. Ele sunt cele care-Ți vor răspunde "da", un "da" de mii de ori mai fierbinte decât văpaia tumorii maligne care stă se spargă. 5. O, Doamne, o, Tată, vom face tot, absolut tot ce vrei Tu, și asta în mod și mai precis decât micile lumi care gravitează în jurul tărâmului nostru, pe care Tu l-ai sfințit acum pe veci! 6. Dar nu respinge rugăciunea pe care o adresăm Sfintei Tale Inimi de Tată: nu ne mai văduvi de Prezența Ta vizibilă, ci arată-Te din când în când printre noi, după Voia Ta! 7. Căci vezi, inimile noastre s-au înflăcărat de o iubire imensă pentru Tine! Ce mare ar fi tristețea lor, dacă ochii noștri nu Te-ar mai zări niciodată și urechile noastre n-ar mai auzi Vocea Ta armonioasă de Tată! Căci Cuvintele Tale au umplut dintr-o dată presupusele noastre inimi cu o asemenea plenitudine a Vieții încât nu mai găsim cuvinte pentru a descrie Grația Ta divină și părintească! 8. De aceea, o, Doamne, lasă această rugăciune să ajungă până la Inima Ta de Tată! Și slăvită fie, în veci, Voia Ta Sfântă!" 9. Eu spun: "De mult intenționez să fac ceea ce Mi-ați cerut. Creatorul nu rămâne invizibil și misterios decât pentru creaturile Sale. Căci acestea sunt judecate în sânul puterii Creatorului și nu pot niciodată stea în fața Lui,-L vadă și să-I audă Vocea. Dar lucrurile stau cu totul altfel pentru copiii cărora le-am acordat libertatea, Eu, Creatorul și Tatăl lor, prin Cuvânt și prin învățătură. Copiii Mei Mă pot vedea și-Mi pot vorbi oricând doresc - cu condiția ca inimile lor să fie în acord perfect cu învățătura Mea! 10. Dacă lucrurile nu stau astfel, și dacă inimile se îndreaptă spre senzualitate, dacă lucrurile materiale și deșartele griji lumești le năpădesc și le fac să respingă Cuvintele Mele și învățătura Mea: atunci, nu Mă pot arăta lor și nu le pot vorbi, căci acești copii, care creșteau în Grația, în Iubirea și în Compasiunea Mea, vor îmbrăca din nou veșmântul creaturii judecate - lucru pe care, de altfel, pot să-l facă în mod absolut liber. 11. De aceea, spun: rămâneți de acum înainte, cu toții, credincioși învățăturii Mele. Păstrați în inimile voastre puritatea moravurilor pe care o cunoșteau strămoșii voștri, pentru că iubirea Mea de Tată poată sălășlui în ele și să dea naștere unei noi vieți în voi, care este autentică, adevărată și liberă în sine. Atunci nu veți mai avea niciodată ocazia să plângeți, spunând: "Doamne, Tată, unde ești? De ce nu putem niciodată Te vedem și să auzim Vocea Ta?" 12. Cu adevărat, spun: cei care acționează potrivit învățăturii Mele sunt singurii care Mă iubesc cu adevărat. Și întrucât ei Mă iubesc sincer, Eu voi fi întotdeauna printre ei, vizibil sau perceptibil într-un alt mod, și-i voi învăța Eu Însumi, crescându-i ca pe proprii Mei copii. 13. Dar acum, aduceți de mâncare și de băut în mari cantități! Vrem să ne saturăm cu toții și veți vedea că voi mânca și voi bea ca și voi, binecuvântându-vă, la fel ca și pe toți frații și surorile care ne însoțesc! Faceți așa cum v-am spus!" ----------------------------------- Hoper 13.12.2018, 02:13 Capitolul 185 ----------------------------------- Capitolul 185 Bucuria și recunoștința înțeleptului. Livezile inundate. Satana pus pe fugă de către Petru și Martin 1. Aceste cuvinte îi provoacă o mare bucurie înțeleptului, care spune: "O, Doamne, o, Tată plin de iubire, de Bunătate, de Slavă, de Putere, de Forță și de Sfințenie! Acum, avem certitudinea că nu ne vei mai părăsi niciodată. Căci cel care acceptă mănânce la masa noastră arată vrea să rămână printre noi. Și astfel, așa cum tocmai ne-ai promis, vei rămâne în mijlocul nostru! Oh, numai a Ta fie slava, mărirea și recunoștința, în vecii vecilor!" 2. După aceste cuvinte, toți se zoresc să meargă în grădină pentru a aduce bucatele cele mai alese și a le așterne în fața Mea, în mari cantități. 3. Dar când ajung afară, ei au neplăcuta surpriză de a constata că apa expulzată de marea tumoare de foc s-a revărsat peste livezile lor și le-a inundat complet. Prin urmare, le este cu neputință mai aducă ceva din marile lor grădini, inițial atât de bogate în roade alese. De aceea, ei se întorc foarte triști și înțeleptul spune: 4. "O, Doamne, iartă-ne, biete creaturi ce suntem! Vezi bine, răutăcioasa tumoare de foc a acoperit livezile noastre cu cea mai murdară apă de mare, și asta în așa fel încât nu mai putem recolta nici un fruct din ele. Te rugăm să alungi mai întâi aceste ape malefice, și atunci vom putea îndeplini dorința Ta." 5. Eu îi chem pe Martin și pe Petru și le spun: "Fratele Meu Petru și tu, Martin, mergeți afară și faceți să dispară inundația, și distrugeți acest ulcer de foc ticălos, pentru ca aceste ființe să nu fie împiedicate să îndeplinească porunca pe care le-am dat-o! Dacă însă potrivnicul nu vrea să se supună la primul avertisment, îi veți porunci în Numele Meu pentru a doua și a treia oară. Dacă continuă se încăpățâneze, atunci folosiți în mod cât se poate de serios puterea celestă care sălășluiește în voi! Așa să fie!" 6. Petru și Martin se închină în fața Mea și ies degrabă afară, însoțiți de înțelept. La vederea spectacolului care-i așteaptă, Martin este cuprins de o mare uimire și spune: 7. "Ah - ce ticăloasă, ce nemernică, ce abjectă stârpitură! Dar ia spune-mi, frate Petru, oare această canalie, care dăinuie deja de o jumătate de veșnicie, nu va înceta niciodată facă rău și să răspândească groaza pretutindeni? 8. Frate, ridici din umeri! Asta înseamnă: "Numai Domnul cunoaște răspunsul la întrebarea ta!" - Da, da, ai fără îndoială dreptate; dar îți spun, o să vadă stârpitură asta ce-o așteaptă dacă nu ne dă imediat ascultare! O să vadă ea ce scump o va costa încăpățânarea. Puterea celestă pe care ne-a încredințat-o Domnul și Tatăl nostru îi va arăta clar unde trebuie să-și săvârșească, de acum înainte, ticăloșiile! Frate, o vom chema imediat, sau vrei să faci tu însuți acest lucru, ori trebuie s-o chem eu pentru amândoi în Numele Domnului?" 9. Petru: "Cheam-o pentru noi amândoi în Numele Domnului!" 10. Martin: "Bine, am să încerc! Ascultă: tu, potop afurisit, și tu, ulcer viclean, și mai ales tu, bătrâne Spirit al Răului, îngrozitorule Satana: dați imediat înapoi și nu mai încălcați ordinea Domnului - altminteri, veți fi supuși celei mai severe și mai drepte judecăți divine! Amin! De trei ori amin, amin, amin!" 11. Acest apel este întâmpinat cu hohote răsunătoare de râs batjocoritor, și se aud următoarele cuvinte: 12. (Satana): "O tu, mizerabilă musculiță de carne de episcop! Tu, care ești de zece mii de ori mai mic decât nimic, vrei să-mi poruncești să retrag? Ascultă bine: nici Dumnezeu, nici toate puterile Cerești nu mă pot face să dau înapoi, fără a mai vorbi de tine, jalnică nulitate! 13. Iar acum, din pură mărinimie, avertizez, pe tine și pe toată plevușcă ta, mergeți să pitiți în vreo vizuină, altminteri va trebui să gustați din bucățele delicioase și fierbinți care se coc în căldarea mea cea mare, și care în curând vor fi gata! 14. Nici nu se pune problema să răzbun, câtuși de puțin, pe cei de teapa voastră, căci un leu nu vânează musculițe. Ceea ce fac eu aici, o fac din necesitate, pentru a menține ordinea creației mele. Pentru ca niște nulități ca voi să nu fie distruse, sfătuiesc s-o luați la sănătoasa și să nu mai aveți vreodată neobrăzarea de a veni să deranjați! Nu-mi puneți răbdarea la încercare! Vai de voi dacă ajunge cumva la capătul ei!" 15. La auzul acestor insulte, Martin amuțește de mânie și nu găsește o replică imediată. 16. Dar Petru îl avertizează, spunând: "Frate, nu trebuie să te lași cuprins de mânie, fiindcă astfel faci exact ceea ce vrea el să obțină. Trebuie să procedezi într-un cu totul alt mod, dacă vrei să-i vii de hac! Uite, eu am să-l fac imediat să dea înapoi, și asta - păstrându-mi tot calmul! Pur și simplu, am să-i spun cu blândețe: "Satana, fie ca Domnul Iisus Hristos să fie și cu tine!" - Și vezi, deja apele se retrag, iar ulcerul de foc se chircește până când devine complet turtit. Cel Rău nu se mai face auzit, și este obligat să constate, cu mânie, puterea mea cerească l-a făcut să se supună!" 17. Martin: "Ah, n-aș fi crezut niciodată acest demon se va supune atât de repede! Oare asta este ceea ce se cheamă puterea celestă? Mi-aș fi închipuit-o într-un cu totul alt mod! Iți mulțumesc, frate, pentru această lecție plină de o înțelepciune cu adevărat divină. Grație ei, simt că am devenit deja de o sută de ori mai înțelept! 18. Vezi, apele s-au retras complet și nu se mai zărește nici cea mai mică urmă de ulcer! Slavă și Glorie Domnului, în vecii vecilor! Am impresia că această stârpitură de Satana sau de Satan nu se va mai arăta prea curând prin preajmă!" 19. Petru: "Nu-ți bate capul cu asta, fiindcă a mai primit deja multe alte lecții. Dar de-abia termini cu el, și apare din nou, cu o altă năzdrăvănie. Sunt sigur că nu va întârzia să ne dea din nou de furcă. Dat fiind că nu există nici un mijloc de a-l pune pe fugă, suntem obligați să recurgem la puterea celestă pentru a-l învinge. Ia aminte la toate acestea, frate, și folosește această învățătură dată viitoare!" 20. Apoi, Petru i se adresează înțeleptului, care a rămas înlemnit în fața lor, cuprins de cea mai profundă uimire, și-i spune: "Acum, puteți da curs dorinței Domnului, căci grădinile voastre sunt din nou intacte!" 21. Înțeleptul se închină până la pământ și se grăbește să aducă mâncăruri și băuturi din livadă. ----------------------------------- Hoper 13.12.2018, 02:20 Capitolul 186 ----------------------------------- Capitolul 186 Bucuriile pure ale copiilor sunt și cele ale Tatălui Ceresc. O taină a Iubirii divine. Despre simplitatea copilăreasca. 1. Petru și Martin se întorc alături de Mine în casa de pe Soare și Martin vrea imediat să înceapă-Mi povestească ce s-a întâmplat afară. 2. Dar Petru îi spune în taină: "Frate, crezi că Domnul nu știe deja dintotdeauna ceea ce vrei tu să-i povestești?! Tu nu știi că El este de-a pururi atotcunoscător?" 3. Martin se bate cu palma pe frunte și spune: "O, frate, și mai ales Tu, Doamne, iertați-mă las cuprins din când în când de un fel de prostie pământească! 4. Este foarte adevărat că Tu, o, Doamne, știi totul și nu ai nevoie să Ți se povestească absolut nimic. Dar eu simt în mine nevoia stupidă de a-Ți povesti tot ce mi se întâmplă - ca unui prieten pământean - ca și cum Tu nu ai ști nimic! 5. Dar știu prea bine că Tu, o, Doamne, nu mă vei dojeni din cauza neghiobiei mele! Căci de acum înainte, voi fi foarte atent să evit asemenea prostii!" 6. Eu spun: "Ei bine, dragul Meu fiu Martin, nu crezi că este atât de necuviincios să-Mi descrii sau să-Mi povestești ceva. Căci tuturor copiilor le place să vorbească, și mai ales cu Mine. 7. Dacă Eu nu i-aș lăsa să facă aceasta, dat fiind că toate lucrurile îmi sunt cunoscute, nicicând nu ar mai avea loc nici un dialog între noi. Dar Eu nu vreau ca iubiții Mei copii să fie lipsiți de o bucurie, și este bine ca ei să-Mi povestească tot ce li se întâmplă. 8. Căci vă asigur, în Numele Iubirii credincioase și veșnice a Inimii Mele de Tată: numai bucuriile copiilor Mei pot aduce bucurie în Inima Mea. Nu Divinitatea Mea, nici Înțelepciunea, nici Atotputernicia și nici Omnisciența Mea nu provoacă cea mai mare fericire în întreaga Mea Ființă; ci numai și numai Iubirea pe care o nutresc pentru adevărații Mei copii care Mă iubesc, la fel ca voi toți care sunteți adunați acum în jurul Meu. 9. Credeți-Mă: am fost infinit mai fericit pe Cruce decât atunci când am început să creez Cerurile și Pământul! Căci în calitate de Creator, eram un judecător neînduplecat în sânul Divinității Mele inaccesibile. Dimpotrivă, răstignit pe Cruce, eram un Tată de care te poți apropia, plin de cea mai mare Iubire, înconjurat deja de nenumărați copii - copii care totuși încă nu-L recunoscuseră complet pe Tatăl în Mine, căci Fiul răstignit, cu alte cuvine corpul Tatălui, îi împiedica s-o facă, dar, cu toate acestea, ei Mă iubeau din toate puterile și mai presus de orice ca Fiu al Tatălui Preaînalt! 10. Cu adevărat, spun, o inimă care Mă iubește cu adevărat îmi aduce mai mult decât toate Cerurile și lumile reunite, cu toate splendorile lor. Da, sunt gata să părăsesc nouăzeci și nouă de Ceruri pentru a pleca în căutarea unei singure inimi capabile să iubească cu adevărat! 11. Care mamă, chiar în timpul unei petreceri pe care o dă la ea acasă, nu ar fugi imediat la bebelușul său, dacă ar afla că acesta plânge și riscă se îmbolnăvească - chiar dacă oaspeții ar fi numeroși și ea le-ar fi oferit muzică și tot felul de jocuri? Căci, de la oaspeții săi, ea nu se poate aștepta să primească decât - cel mult - stimă și recunoștință; dar ceea ce bate în pieptul copilului ei conține sămânța iubirii pe care inima sa de mamă a sădit-o acolo. 12. spun vouă tuturor: și această mamă ar lăsa baltă nouăzeci și nouă de petreceri, oricât de strălucitoare ar fi ele, pentru a fugi la copilașul său datorită iubirii pe care el o va simți pentru ea într-o bună zi; căci cea mai mică scânteie de iubire adevărată are mai multă valoare decât mii de lumi pline de cele mai neînchipuite minunății. 13. Și dacă o mamă pământeană ar acționa astfel, cu atât mai mult aș face-o Eu, care sunt în toată plenitudinea Tatăl și Mama copiilor Mei, Tată după Inima Mea și Mamă prin infinita Mea Răbdare, Blândețe și Bunătate. 14. De aceea, lăsați orice teamă în fața Mea, dragii Mei copilași, și vorbiți; povestiți-Mi ce vedeți și ce auziți! Dați frâu liber iubirii din inimile voastre, căci Eu nu Mă pot bucura de cele mai magnifice creații ale Mele decât atunci când vă plac și vouă! 15. Se poate spune oare că mama nu înțelege ce-i gângurește copilașul ei? Iar cuvântul "mamă" rostit pentru prima oară de copilul său iubit, oricât de neclar ar fi, o bucură cu siguranță de mii de ori mai mult decât cea mai savantă dintre cuvântări. 16. Ce rost au cele mai judicioase cugetări despre lumi, sori, popoare sau îngeri, când le compari cu strigătul "mămico" ce răsare dintr-o inimă de copil în care începe să încolțească iubirea? - La fel stau lucrurile și cu Mine. Ce măreție ar putea-o egala pe cea cuprinsă în cuvintele "mult iubitule Tată" pe care Mi le adresează în mod liber și sincer un copilaș care Mă iubește, atunci când se trezește din somnul necesar în care era adâncit prin judecată? 17. De aceea, dragul Meu fiu Martin, pe viitor, cedează nevoilor inimii Tale, și la fel stau lucrurile și pentru voi toți. Simplitatea voastră copilărească are pentru Mine mult mai multă valoare decât cea mai profundă înțelepciune. De aceea am spus și pe Pământ, vorbindu-le apostolilor Mei: "Dintre toți cei născuți din femeie de la începutul acestei lumi, nici unul nu a fost mai mare decât Ioan Botezătorul. Dar pe viitor, cel mai mic din împărăția Mea în care domnește Iubirea va fi mai mare decât El" 18. Dar acum, mesele sunt întinse din belșug și înțeleptul se apropie pentru a ne invita la masă. Vom asculta cu politețe cuvintele sale de bun-venit. Cu toate acestea, luați bine aminte la următorul lucru: vom lua loc la masa cea mare așa cum își va exprima el dorința! Așa să fie, copilașii Mei!” ----------------------------------- Hoper 13.12.2018, 02:51 Capitolul 187 ----------------------------------- Capitolul 187 Masa Iubirii Domnului împreună cu locuitorii Soarelui. Locul cuvenit Domnului. 1. Înțeleptul, care tocmai a sosit, se închină până la pământ și vorbește cu cel mai profund respect de care este capabil: "O, Doamne, o, Dumnezeule, o, Tată al copiilor Tăi și Creatorule Cel mai Sfânt și Cel mai Puternic al tuturor operelor Tale fără de număr! Am îndeplinit Voia Ta Preasfântă, în măsura puterilor noastre, și am adus mâncăruri și băuturi de toate felurile pe masa cea mare. Acum, facă-se potrivit Voinței Tale Sfinte!" 2. Eu spun: "E bine! Dar acum, tu, care ești conducătorul întregii comunități, hotărăște împreună cu proprietarul acestei case unde vom fi așezați!" 3. Înțeleptul răspunde în același timp cu stăpânul casei: "O, Doamne, cum vrei ca noi, bieți viermișori, putem măcar îndrăzni să ne gândim să-Ți indicăm locul pe care să Te așezi? O Doamne, o asemenea neobrăzare ar trebui să ne coste pe loc viața. Oare nu ale Tale sunt, pe veci, toate lucrurile? Nu contează locul în care Te afli: el va fi întotdeauna primul, cel mai înalt, cel mai sfânt; iar noi...? Nu, nu, nu pot repeta aceste cuvinte încă o dată! 4. O, Doamne, nu am decât o singură rugăminte să-Ți adresez: aceea că, aici, nu ne ascunzi nimic din Preasfânta Ta Voință și să ne-o revelezi, pentru ca să ne putem conforma ei, întru totul. O vom păstra ca pe o preasfântă nestemată în inimile noastre și ne vom strădui s-o urmăm cât mai fidel cu putință! 5. Acordă-ne grația de a-Ți retrage porunca ce ne-ar obliga să așezăm la masa cea mare după voia noastră, pe Tine și pe sublimii Tăi copii." 6. Eu spun: "Cuvintele tale, dictate de iubirea pe care Mi-o porți, sunt bune. Dar dacă tu consideri Voia Mea drept nestemata cea mai sfântă a inimii tale, atunci trebuie să accepți porunca pe care v-am dat-o, ție și stăpânului casei, și să acționați în consecință! Altminteri, ar însemna că nu faci decât să vorbești despre Voia Mea, iar atunci când îți dau ceva de făcut, găsești de cuviință ofensezi nefăcând ce-Ți poruncesc. De aceea, îți spun: ceea ce vreau Eu! Atunci vei vedea de ce îți cer acest lucru!" 7. Atunci, înțeleptul și proprietarul se închină adânc, întrebându-se temători ce-i de făcut. Oare unde să așeze? La ei, toate locurile sunt la fel. Locul-stăpânului casei și singurul loc mai elevat, cel al înțeleptului, nu le par convenabile, căci li se pare că s-ar glorifica pe ei înșiși dacă Mi l-ar da. Ei iau în considerare toate posibilitățile, însă fără a ajunge la o soluție. 8. Atunci, înțeleptul i se adresează lui Martin și-l întreabă dacă nu l-ar putea ajută. Dar Martin ridică din umeri, spunand: "Prietene, nu știu ce sfat să-ți dau! Aveți vreun loc pe care-l rezervați Iubirii?" 9. Cei doi cască ochii mari și spun: "Prietene, zău, niciodată n-am avut un asemenea loc! Ce-i de făcut?" 10. Martin: "Ei bine, descurcați-vă și faceți rost de unul, și totul va fi cum nu se poate mai bine!" 11. Cei doi întreabă: "Dar cum arată un asemenea loc? Cum trebuie el să fie?" 12. Martin: "Mergeți la cele trei fiice ale stăpânului casei, care se găsesc în preajma Domnului; ele vor găsi foarte repede locul cu pricina!" 13. Cei doi înțelepți se duc la cele trei fete și le prezintă problema lor. 14. Atunci, fiicele proprietarului își duc mâinile la inimă și spun: "Dragi frați, vedeți, aici este locul care I se cuvine Domnului Slavei! De aceea, nu vă bateți capul pentru a găsi o soluție, ci mai degrabă căutați-o cu inima voastră, iar atunci primul loc care se va ivi va fi și cel mai bun!" 15. Acest răspuns are darul de a le deschide ochii celor doi înțelepți, și atunci ei înțeleg ce vreau Eu. Atunci, ei vin imediat lângă Mine, se închină adânc, apoi, ridicând capul, spun: 16. (Cei doi înțelepți): "O, Doamne, Dumnezeule și Tată! A Ta este Slava și Mărirea, și toată recunoștința și iubirea noastră! Grație ajutorului dragului nostru frate Martin și al dragelor noastre fiice, am putut înțelege ce doreai Tu de la noi. 17. O, Doamne, Dumnezeule și Tată - vezi: aici, în pieptul nostru, am găsit locul cel mai important și care Ți se cuvine cel mai mult, Ție și celorlalți frați și surori. De aceea Iți spunem: vino acum, Tu, cel mai bun și Cel mai Sfânt dintre Tați, precum și toți cei pe care Tu îi iubești, și intră în posesia acestui loc, pe veci! 18. Căci știm acum că această masă încărcată cu bunuri materiale nu este decât o reprezentare vizibilă a ceea ce trebuie să-Ți oferim în inimile noastre, Ție, Tată Sfânt și plin de Iubire! 19. Trebuie însă recunoaștem că masa Vieții noastre interioare nu este deocamdată, nici pe departe, la fel de bogat încărcată cu bunătățuri plăcute Ție. Dar binecuvânteaz-o, Tată Preasfânt, pentru ca ea să se îmbogățească cu faptele iubirii, ale umilinței și ale celei mai mari blândeți! Atunci Iți vom putea cânta, Tată multiubit și Sfânt, un viu și veșnic Osana! 20. Fie ca Numele Tău, care reprezintă Voia Ta atotputernică și sfântă, fie de-a pururi lăudat de întreg Infinitul!" 21. Eu spun: "îmi plac aceste cuvinte, noii Mei copii multiubiți. Dacă veți rămâne așa cum sunteți acum, atunci tot ce v-a fost prezis se va îndeplini pe deplin. mergem acum la masa cea exterioară și vizibilă. 22. Voi binecuvânta aceste mâncăruri și voi împărtăși cu voi masa Iubirii. Și toți cei care vor mânca la ea mă vor primi în inima lor și vor purta în ei Viața veșnică, adevărata Lumină și Adevărul! 23. mergem acum cu toții la masă. Dar nici unul dintre voi să nu se îngrijească de locul pe care se va așeza, căci primul care se va ivi va fi potrivit. Lucrurile exterioare nu au nici o valoare; numai cele care se află în voi contează! fie așa cum am spus!" 24. Atunci, toți se îndreaptă spre masă și așteaptă ca Eu să iau loc. După ce mă așez pe jilțul cel mai apropiat, având alături de Mine pe cele cinci fecioare, apoi pe Ioan, Petru, Martin, Borem, Chorel și toți ceilalți care Mă însoțesc, locuitorii Soarelui se așează, plini de respect, vizavi de noi, iar Uhron și Shonel (stăpânul casei) stau în fața Mea. 25. După ce se instalează cu toții la masa cea mare, fiind în număr de aproximativ treizeci de mii, Eu binecuvântez fructele și băuturile, spunându-le să mănânce și să bea. Eu însumi mănânc și beau împreună cu cei care M-au însoțit, iar locuitorii Soarelui fac același lucru, cu un imens respect, și se simt cu toții cuprinși de cea mai mare bucurie văzându-Mă împărtășesc masa lor. ----------------------------------- Hoper 13.12.2018, 02:56 Capitolul 188 ----------------------------------- Capitolul 188 Binecuvântarea celui care se afla la masa Domnului. Metamorfoza subită a celor trei fiice ale Soarelui. Un sfat referitor la puterea Iubirii și la miracolele cărora ea le da naștere. 1. Masa se încheie în curând; toți se simt întăriți și se miră de savoarea deosebită â mâncărurilor întrucât totul a fost consumat și masa este acum goală, Uhron și Shonel Mă întreabă cu umilință: 2. (Uhron și Shonel): "O, Tu, dragul și Sfântul nostru Tată, dacă aceasta este și Voia Ta, am dori să încărcăm din nou masa cu mâncăruri!" 3. Eu spun: "Nu este nevoie. Căci, atunci când cineva a mâncat la Masa Mea, el s-a săturat cu Viața veșnică. Nu este nevoie să ia încă o dată în el, fiindcă deja sunt în el pe veci! 4. Dar, dragii Mei copilași, trebuie să mai stabilim un lucru, care va fi tot o mâncare, însă o mâncare spirituală și nicidecum materială. 5. Am să le trec în rândurile copiilor Mei pe cele trei fete care au ieșit în întâmpinarea Mea; ele sunt primele care M-au recunoscut, cu toată ardoarea iubirii care sălășluiește în inimile lor, și au ieșit biruitoare dintr-o încercare dificilă. însă, numai dacă sunteți de acord! Căci capacitatea pe care o aveți, de a trăi în mod fizic atâta timp cât doriți, nu vă va fi luată. De aceea, cer să-Mi spuneți dacă acceptați ca Eu să le scurtez viața în această lume și să le iau cu Mine!" 6. Uhron și Shonel: "Doamne, o, Tu, Tatăl nostru drag și iubit! Voinței Tale Sfinte îi datorăm cu toții viața noastră, precum și forma și toată ființa noastră! Noi Iți aparținem Ție, care ne-ai creat, și nu nouă înșine! Cum am putea oare să-Ți spunem dacă ne convine sau nu? 7. O, Doamne! Ceea ce vrei Tu este întotdeauna, pe deplin, pe placul inimilor noastre; căci Sfânta Ta Voință a devenit iubirea și viața noastră! Tu le-ai trezit odinioară la viață pe cele trei fiice ale noastre și ni le-ai dat! De aceea, ele Iți aparțin și le poți lua când vrei! Lăudată fie numai Voia Ta Sfântă, în veci!" 8. Eu spun: "Dragi copii, cuvintele voastre îmi sunt plăcute, căci ele nu izvorăsc numai din gură, ci și din inima voastră. Și vedeți: fiicele voastre nu se mai află în corpul lor terestru, ci au îmbrăcat deja corpul lor spiritual, aici, alături de Mine. Căci ele au fost metamorfozate chiar în clipa în care inimile voastre Mi-au acordat, pline de bucurie, încuviințarea lor! Remarcați vreo schimbare între felul cum arătau înainte și cum arată acum?" 9. Uhron și Shonel: "O, Tată, nici cea mai mică diferență! Cum s-a petrecut acest lucru și ce învățăminte putem noi desprinde de aici? Căci vezi, răposații noștri au o aparență mult mai ușoară și mai diafană, în vreme ce fiicele noastre dau impresia de a se afla încă în trupul lor terestru! Pe de altă parte, defuncții noștri își lasă aici învelișul carnal pe care noi îl ducem într-un anumit loc unde se descompune complet. Dar aceste trei fete nu sunt lipsite de trupul lor! Cum s-a întâmplat asta?" 10. Eu spun: "Dragii Mei copilași, luați aminte: atunci când o ființă este cuprinsă de o Iubire pentru Mine la fel de înflăcărată ca cea pe care Mi-o poartă aceste fete, se întâmplă uneori ca ea să se metamorfozeze încă de pe când se află în corpul său carnal, prin propria sa forță. Prin urmare, carnea să se descompune în curând, prin focul spiritului său, se purifică și se unește cu însăși Viața ființei spirituale, fără ca pentru aceasta corpul să aibă nevoie de a fi total separat de spiritul său. 11. De aceea: urmați exemplul acestor trei fete și metamorfoza voastră va fi asemănătoare celei pe care au suferit-o ele! Căci vă spun: cu adevărat cel care cu adevărat Mă iubește la fel de mult ca ele și părăsește totul din iubire pentru Mine va beneficia de aceeași transfigurare! 12. Martin: "O, Doamne și dragă Tată Iisuse, acesta ar fi un lucru foarte bun pentru micul nostru glob. Dar corpurile fraților mei pământeni sunt probabil alcătuite dintr-o materie prea grosieră pentru a permite o asemenea metamorfoză?" 13. Eu spun: "Martin, Pământul nu este Soarele și Soarele nu este Pământul. Dar Eu sunt mereu același, pretutindeni în Ceruri, adică pe Soare ca și pe Pământ, și la fel stau lucrurile și în privința adevăratei Iubiri, a forței și a efectului său! 14. Și Pământul cunoaște destule asemenea metamorfoze, fie în noi sau străvechi. Dar, pentru ca un asemenea efect să se producă, trebuie ca el să fie precedat de cauza cea justă! Nici chiar ceara nu se topește dacă nu există suficientă căldură, iar oțelul - de mii de ori mai puțin! Înțelegi tu aceste lucruri?" 15. Martin: "O Doamne, înțeleg foarte bine. Căci eu însumi am fost precum ceară, sau precum oțelul, și aveam mult prea puțină căldură în mine pentru a-l putea topi! Cred că există un mare număr de frați și surori de-ale mele, pe Pământ, care nu seamănă doar cu oțelul, ci care sunt, cu siguranță, la fel de duri ca diamantul cel mai pur. Iar această materie este, desigur, mai greu de transformat decât cea a acestor trei fete celeste." 16. Eu spun: "Martin, nu este oportun să vorbim despre asta acum. Insă trebuie să știi că multe lucruri care ți se par imposibile nu-Mi sunt tot astfel și Mie. îți spun, miracole se petrec chiar și în morminte, miracole care nu pot fi văzute de ochii de carne ai oamenilor! 17. Dar să nu mai vorbim despre aceste lucruri, căci ne așteaptă treburi cu totul diferite. spun, va trebui să ne ocupăm de ceva important, căci dușmanul nostru ne-a pregătit o nouă uneltire! De aceea, fiți cu băgare de seamă!" ----------------------------------- Hoper 13.12.2018, 03:09 Capitolul 189 ----------------------------------- Capitolul 189 Martin propune să-l facă pe Satana inofensiv. Domnul explica de ce sunt permise acțiunile malefice ale lui Satana. Martin primește puteri depline pentru a-l alunga pe Satana. 1. Martin: "Nu ne mai lasă odată în pace bestia asta dezgustătoare? Oh, de-aș avea cea mai infimă părticică din Atotputernicia Ta, l-aș țintui pe acest netrebnic pe un glob pământesc oarecare, astfel încât să nu mai miște în veci! Căci dacă cel Rău nu este legat fedeleș, situația bietelor lumi nu se va mai îmbunătăți niciodată! 2. Din cât pot eu să apreciez, cred, o, Doamne, Creația Ta există deja de câteva decilioane de ani pământești, sau chiar de ani solari. 3. De-a lungul tuturor acestor vremuri, de o întindere nesfârșită, și chiar înaintea oricărei creații, Satana a existat și a fost întotdeauna la fel de rău ca acum. În ciuda pedepselor nenumărate și severe care i-au fost administrate, el nu s-a făcut deloc mai bun. Iar veșniciile care vor urmă îl vor schimba la fel de puțin cât au reușit s-o facă vremurile trecute! 4. De aceea, părerea mea este că această creatură ar trebui surghiunită și încătușată pe veci pe oricare planetă nelocuită, pentru că tot restul creației să rămână în pace! 5. Căci dacă Tu îi lași o oarecare libertate, chiar și dintre cele mai reduse, o Doamne, lucrurile nu se vor ameliora niciodată, în întreaga nemărginire, și ea ne va da veșnic de furcă! 6. Știu că Tu, Doamne, cunoști situația mai bine decât noi și că Tu știi de ce manifești o răbdare atât de nesfârșită, însă dacă privesc aceste lucruri din punctul meu de vedere, situația se prezintă exact așa cum am descris-o! Desigur, Tu vei face ceea ce-Ți va dicta Iubirea Ta eternă și Înțelepciunea Ta; dar în locul Tău, eu aș face ceea ce Ți-am spus!" 7. Eu spun: "Dragul Meu fiu Martin, tu vorbești așa cum îți îngăduie propria ta înțelepciune. Iar un altul ar vorbi într-un cu totul alt mod. Dar cel care ajunge să înțeleagă profunzimile ordinii pe care am stabilit-o va vorbi la fel ca Mine! 8. Spune-Mi, ce importanță are dacă această creatură distruge ceva ce noi oricum putem reface? N-ai fost chiar tu la școala ei, pe Pământ, unde ai fost distrus în mod cu totul special? Și vezi, acum ești refăcut, pe veci! 9. Poți oare să afirmi că-ți mai pasă de starea în care te aflai atunci? - Ești de părere că nu este deloc așa! Ei bine, lucrurile stau la fel și pentru alte trilioane de semeni ai tăi! 10. Există, cu siguranță, un mare număr de bolnavi care suferă mult, dar noi putem să-i ajutăm. Iar atunci când își revin după boala lor, oare redevin ei suferinzi din cauza durerilor lor trecute? Cred că, nici în acest caz, lucrurile nu stau deloc așa! Căci cineva care este perfect sănătos uită degrabă starea în care se află un bolnav, și adeseori îi lipsește compasiunea față de cei care suferă! 11. Este exact ceea ce ți se întâmplă. Tu ți-ai recăpătat sănătatea în mod desăvârșit, și nu mai știi ce este durerea, frica sau spaima; dar cel care este foarte bolnav, acela le resimte din plin! 12. De aceea, noi, care suntem sănătoși și puternici, trebuie să avem multă răbdare chiar și cu Satana, care suferă de boala cea mai cumplită; și asta, cu atât mai mult cu cât el trebuie chiar să ni se dovedească util prin boala lui! 13. Sau poate crezi că Satana, care este judecat, are libertatea de a face tot ce vrea? Oh, dacă crezi asta, te afli într-o mare greșeală! 14. Vezi, el nu poate acționa decât în măsura în care acest lucru îi este permis! Desigur, voința sa este în întregime orientată spre răutate. Dar nu-i este cu putință s-o pună în aplicare fără permisiunea Mea. Tu nu poți înțelege încă de ce îi permit din când în când să facă uz de ea. Dar când vei învăța să cunoști mai bine munca bazată pe iubire care se săvârșește în Ceruri, vei vedea sensul multor lucruri care-ți sunt încă ascunse, și care așa vor rămâne pentru multă vreme! 15. Poți, desigur,-ți păstrezi părerea! Dacă vrei să-l surghiunești pe Satana pentru a oferi pacea veșnică întregului infinit, cu adevărat, Eu nu Mă împotrivesc! Iți voi dărui chiar o putere suficientă pentru a-l struni după placul tău. Astfel, vei putea acționa total conform voinței tale. Dar ai grijă nu desfaci chiar tu, prematur, legăturile cu care vrei să-l ții prizonier. Acum, poți face ce vrei; ți-am dat deja forța și puterea necesare!" 16. Martin: "O, Doamne, de vreme ce am forța necesară și încuviințarea Ta, am să-i vin eu de hac acestei stârpituri! Dar va trebui ca unul dintre frați să fie alături de mine!" 17. Eu spun: "Nu numai unul! Ci vei fi însoțit de Ioan, Petru, Borem, Chorel, Uhron și Shonel, și asta cât mai degrabă. Căci, pe marea zonă centrală a Soarelui, exact vizavi de locul în care se află picioarele noastre. - Deci, oarecum pe jumătatea inferioară a Soarelui - Satana a prevăzut mari distrugeri și a întrecut orice măsură; îl vei găsi acolo, pradă mâniei și durerii, înverșunându-se la munca cea mai grea. atunci ce vrei cu el, după cum vei crede de cuviință. Așa să fie!" 18. Martin: "Îți mulțumesc, o Doamne, o Tată; dacă Tu mă vei ajuta, sunt sigur că totul va fi cât se poate de bine! Fraților, pornim imediat la drum, altminteri acest monstru va distruge în curând jumătate din Soare!" 19. Petru: "Frate, dacă vom călători cu cea mai mare viteză, vom fi la fața locului fără a ne clinti din loc. Căci, în spirit, mișcarea care duce dintr-un loc într-altul nu durează decât o clipită!" ----------------------------------- Hoper 13.12.2018, 03:18 Capitolul 190 ----------------------------------- Capitolul 190 Martin, însoțit de frații săi celești, ajunge la locul Devastării. Satana este judecat de către Martin. Martin este înduioșat de lacrimile lui Satana, pe care-l eliberează pentru ultima dată. 1. Martin privește în jurul său și nu mai zărește nici o casă, nici pe Domnul, nici pe nimeni altcineva, în afară de cei care-l însoțesc. Împrejurimile sunt pustiite și devastate. Din solul răvășit al Soarelui se înalță coloane de foc și fum. Ici-colo se zăresc cratere de dimensiunea globului pământesc, umplute cu materie clocotită care face un zgomot de tunet și care proiectează din când în când bulgări de lavă mari cât Pământul nostru în spațiul nesfârșit. Ele cad uneori înapoi pe sol cu un bubuit îngrozitor și aduc apă în enormele cratere fierbinți, ceea ce provoacă imediat noi și teribile explozii. Și toate acestea se petrec cu o asemenea violență încât o planetă ca a noastră ar fi proiectată la milioane de leghe depărtare. 2. Când Martin vede dezlănțuirea de forțe a acestui crater solar, care se joacă cu mase mari cât o lume întreagă, așa cum, pe Pământ, ar face-o vântul cu fulgii de zăpadă, el spune, cuprins de cea mai mare uimire: (Martin) "Fraților, asta întrece tot ce-și poate închipui un biet spirit omenesc! Iată o desfășurare de forțe pe care nici Pământul, dacă ar fi în stare să gândească, nu și-ar putea-o închipui vreodată! Spune-mi: oare toate acestea sunt opera lui Satana, Răul tuturor vremurilor?" 3. Petru: "Bineînțeles! Poți fi sigur că nu-l ajutăm nici noi, nici nimeni altcineva. Prin urmare, suntem nevoiți să credem că aceasta este numai opera sa!" 4. Martin: "Dar unde este, ca să putem să mergem la el și să punem capăt acțiunilor sale?" 5. Petru: "Frate, nu e nevoie. Căci va veni și singur, fără întârziere, și ne va răsfăța cu prezența sa! Uite-l, se înalță deja din acest crater uriaș, la fel de fierbinte ca oțelul lichid care iese dintr-un furnal de fontă! Ia bine aminte la modul în care te va întâmpina; dar fii cu băgare de seamă, nu te apropii prea mult, căci este atât de fierbinte încât s-ar putea să-ți pară rău!" 6. Martin: "Bine, frate, voi fi cu băgare de seamă!" 7. Atunci, fără a mai pierde timpul, Martin îi adresează lui Satana puternice cuvinte de judecată, spunând: "Fie ca Puterea Domnului, cu care sunt înzestrat, te țină pe veci prizonier în această mare de lavă, pentru ca pacea tuturor ființelor create să fie asigurată în veci! Și, pentru a-ți răpi cheful de a mai urzi și alte uneltiri mârșave, fi acoperit în mod ermetic cu mai mulți munți de grosimea Pământului și de duritatea diamantului! Așa să fie, în Numele Domnului!" 8. De-abia termină Martin de rostit aceste cuvinte, totul se petrece după cum a dorit el. Dar, după un scurt răstimp, el îl întreabă pe Ioan: (Martin) "Frate, tu ai scris Apocalipsa atunci când Spiritul lui Dumnezeu ți-a dictat-o pentru lume. Spune-mi: este bine că l-am tratat astfel pe Cel Rău, sau nu?" 9. Ioan: "întreabă-ți inima și apoi gândește-te la ordinea pe care Dumnezeu a instaurat-o! îți spun: și tu ești la fel de bătrân ca cel pe care tocmai l-ai surghiunit, și tu erai rău înainte ca Domnul să se ocupe de tine. Dacă El te-ar fi tratat așa cum ai făcut tu cu acest spirit rău, care a fost creat în același timp ca și tine, oare ai fi fost mulțumit?" 10. Martin: "O, frate, ar fi fost cel mai rău lucru care mi s-ar fi putut întâmpla! - Oh, spune-mi, oare simte el suferință în această stare?" 11. Ioan: "îți afirm: felul în care suferă este cumplit și nu poate fi descris în cuvinte! Te simți oare ușurat dacă este torturat în felul acesta?" 12. Martin: "Oh, frate, nu, nu! Nu trebuie să sufere, ci doar să fie imposibil să acționeze; de aceea, rostesc: fie ca acești munți care-l acoperă și această lavă dispară!" 13. Instantaneu, totul se petrece după cum a poruncit Martin. Satana se ridică gemând din grămada de reziduuri încă fumegânde din craterul plin de lavă, și plânge de ți se rupe inima. 14. Văzând aceasta, Martin spune: "Fraților, în ciuda răutății sale, care nu are vârstă, acest biet Diavol îmi stârnește milă. Ce-ar fi dacă l-am chema și i-am propune o alternativă, pentru a-i ameliora starea? Căci nu inteligența îi lipsește, ci mai degrabă voința. Și eu sunt de părere că ar trebui să fie cu putință, făcându-l să chibzuiască,-i facem voința să se plece odată pentru totdeauna. Dragii mei frați, ce părere aveți?" 15. Ioan: "Ai, desigur, dreptate; căci aceasta este și voia de neclintit a Domnului! Dar vei constata și singur că nu există nici un alt mijloc de a-l ajuta decât făcându-l să urmeze lungul drum al judecății veșnice, adică al creației materiale exterioare. Prin aceasta, el își pierde din ce în ce mai mult puterea și, dat fiind că își dă seama de aceasta, trebuie să se supună unor lucruri pe care nu le-ar fi acceptat niciodată pe vremea când se afla în deplina posesie a forțelor sale libere, nejudecate. 16. Dar, cu toate acestea, poți să faci o tentativă și să-i pui la încercare inteligența și voința. Cheamă-l aici, și va veni imediat!" ----------------------------------- Hoper 13.12.2018, 23:21 Capitolul 191 ----------------------------------- Capitolul 191 Martin îi cheamă pe Satana. Satana încearcă se justifice. 1. Martin face ceea ce l-a sfătuit Ioan. El îl cheamă pe Satana cu ajutorul voinței sale, iar acesta, sub o formă umană jalnică apare de îndată în fața lui, acoperit de mii de răni provocate de arsuri. 2. Satana: "Ce vrei să-mi mai faci? Nu-ți e de ajuns că m-ai adus într-o stare atât de jalnică? Vrei să nenorocești și mai tare? Ce ți-am făcut eu ție? Oare nu ești tu preafericit, așa cum numai un spirit poate să fie, și asta - pe veci? Oare crezi că-ți poți spori fericirea supunându-mă la cazne și mai mari? O, spirit netrebnic, cât de departe ești încă de perfecțiune și de cunoașterea ordinii divine eterne! 3. Vezi, tu mă iei drept cea mai rea dintre toate ființele, o creatură abjectă și blestemată, dacă o compari cu Cerul! Dar, te întreb: când te-am insultat eu așa cum ai făcut-o tu cu mine? Ce rău ți-am făcut eu vreodată? Oare nu tu ai fost cel care, pe Pământ, ai încălcat din proprie inițiativă legile divine, neavând deloc nevoie de ispită mea pentru a face aceasta? Dacă eu te-aș fi sedus, cu siguranță Domnul mi-ar fi cerut mie socoteală, și nu ție, atunci când ai ajuns în lumea spiritelor! 4. Este adevărat că ai scos ceea ce se numește balaurul din tine însuți - adică din marea propriei tale răutăți - atunci când ai pescuit tot ce se găsea acolo, cu ajutorul Domnului, și ți-ai distrus astfel toate păcatele. Tu credeai că este vorba despre mine; dar îți spun, aici te înșeli foarte tare! Căci acel monstru, erai chiar tu însuți, în toată masa senzualității tale celei mai grosiere, și nu eu! 5. Este evident că eu sunt și în tine. Oricum, fiecare ființă posedă în ea însăși Cuvântul lui Dumnezeu, care i-a fost dat de Duhul Sfânt, Care o judecă neîncetat pretutindeni. De vreme ce lucrurile stau astfel, de ce mă blestemi fără încetare și de ce simți o ură neînduplecată față de mine? 6. Oare trebuie să căutăm cauza acestei purtări în faptul că, după ce m-am metamorfozat, te-am respins, în prezența Domnului, atunci când ai vrut să-mi dai un sărut? Vezi, dacă n-aș fi făcut-o, te-ai fi pierdut în mocirla grosierei tale senzualități! Dar, întrucât te-am respins și te-am umilit, făcându-ți astfel cel mai mare serviciu, cu ce am meritat un asemenea tratament? 7. Dacă am provocat acest cutremur al solului solar, adevărul este că am fost nevoit s-o fac, altminteri acest corp ceresc n-ar fi fost apt să-și îndeplinească funcțiile viitoare, precum un animal care n-ar înceta să se hrănească, dar care n-ar fi în stare să se descotorosească de excrementele sale grosiere și inutile! Cât timp ar mai putea el trăi astfel, îndeplinind sarcinile care se așteaptă de la el? 8. Vezi, eu sunt, la fel ca tine, un servitor al Divinității - din păcate, un servitor care a fost judecat și condamnat, și căruia nu i s-a acordat decât o libertate foarte limitată. Trebuie să fac ceea ce fac! Și dacă greșesc câtuși de puțin, pe undeva prin întregul infinit, sunt imediat pedepsit în modul cel mai sever! Dintre toate creaturile aflate în slujba lui Dumnezeu, eu sunt cea mai de pe urmă, cea mai josnică, mai abjectă și mai nenorocită vizavi de Creator. Nu pot face nimic altceva decât ceea ce am fost condamnat să fac, deși posed o inteligență desăvârșită și aș vrea adeseori să fac altceva - Ceea ce face ca starea mea să fie și mai jalnică! 9. Ce-ai face tu dacă Creatorul te-ar pune în locul meu? Cum ți-ar place dacă un oarecare Martin ar sări astfel la tine și te-ar trata așa cum m-ai tratat tu? Ia cuvântul, căci eu am vorbit destul!" ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 00:33 Capitolul 192 ----------------------------------- Capitolul 192 Replica înțeleapta a lui Martin pentru Satana. Răspunsul lui Satana dezvăluie megalomania sa. 1. Martin: "Biată creatură! Întrucât te-am ascultat în fața tuturor acestor martori și prieteni ai Domnului, aștept ca și tu să asculți cu luare-aminte. Căci îți spun, în Numele Său: noi nu ne aflăm aici decât pentru a te ajuta să ieși definitiv din starea ta, sau pentru a te judeca pe veci. 2. Ai vorbit îndelung despre situația nenorocită în care te afli, de trilioane și trilioane de mari cicluri temporale. Dar vezi, eu sunt un mare sceptic și-ți spun cinstit că nu cred decât în parte tot ce mi-ai povestit! 3. Te cred când spui că lucrurile stau prost pentru tine, da, chiar incredibil de prost. Dar nu pot nicidecum să dau crezare spuselor tale referitoare la motivele marii tale suferințe! Căci acum cunosc prea bine Bunătatea infinită a Domnului, Iubirea, Răbdarea, Blândețea și Compasiunea Sa nesfârșită față de noi, creaturile Sale! Cum aș putea să cred, fie și o singură clipă, Voia Sa te-a creat numai pentru a te hărăzi celei mai oribile suferințe din tot universul, în vreme ce nicăieri nu există nici măcar o singură ființă care să-L poată acuza pe Domnul de a o fi tratat atât de dur! 4. Și eu mă aflam într-o situație foarte grea atunci când am ajuns în această lume. simțeam îngrozitor de rău, sufeream de foame și de sete și eram doborât de o plictiseală îngrozitoare, în care minutele păreau niște milenii. Dar toate acestea erau necesare pentru a mă trezi din somnul meu spiritual și pentru a mă face să intru în împărăția veșnicei splendori divine. Iar în această împărăție, recunosc din ce în ce mai clar că aceste stări, care-mi păreau atât de cumplite, nu erau nimic altceva decât manifestări ale celei mai elevate Iubiri a Domnului, pentru a fi purificat și a deveni capabil să primesc în mine Iubirea Tatălui, în plenitudinea sa. 5. Dacă m-aș fi descotorosit mai devreme de orgoliul meu de episcop - ceea ce ar fi fost ușor, îmi dau seama acum: - situația mea s-ar fi ameliorat foarte repede. Dar eram împietrit și nu vroiam nici în ruptul capului să renunț la el, căci eram de fapt sclavul acestei trufii de față bisericească, și în plus căzusem pradă unei senzualități dezlănțuite. De aceea, a trebuit să sufăr, nicidecum din Voia Domnului, ci numai din a mea. Eu nu te învinuiesc pe tine pentru toate acestea, și cu atât mai puțin pe Domnul! 6. Iată motivul pentru care sunt absolut convins că nimeni altcineva decât tine nu este vinovat de nenorocirea ta! Dacă ai vrea să vii chiar acum la Domnul și, ca un adevărat fiu risipitor, te întorci în sânul Tatălui tău Sfânt și veșnic: sunt gata să-ți iau imediat locul de cea mai nefericită creatură din tot universul, dacă nu te va primi cu brațele larg deschise și nu va sărbători în toate Cerurile întoarcerea fiului Său multiubit. 7. acest lucru din propria ta voință, bietul meu frate, și atunci toată suferința ta se va risipi imediat! Și iartă-mă am fost de atâtea ori dur cu tine, și că te-am încărcat cu povara păcatelor mele. Iau acum totul pe umerii mei și vreau să fiu mereu bun cu tine, dacă accepți propunerea mea și acționezi în consecință! 8. Mai recunosc și că nu sunt vrednic să-ți fac o asemenea propunere, ție care ești primul și cel mai mare dintre spiritele create de Dumnezeu. Căci știu că, deși ești judecat, există în tine cu mult mai multă înțelepciune și forță decât voi putea eu înțelege vreodată, căci eu nu sunt practic nimic față de măreția ta. Dar tocmai pentru că apreciez atât de mult această măreție și pentru că am atâta stimă pentru tine, ca primă creatură a lui Dumnezeu, doresc, la unison cu toate Cerurile, ca să te întorci în sfârșit la Tatăl tău! 9. Au trecut deja nenumărate veșnicii, în decursul cărora ai încercat neîncetat să te ridici mai presus de Dumnezeul Cel Veșnic și Atotputernic, și asta prin toate mijloacele puse la dispoziția profundei tale înțelepciuni și imensei tale puteri. Nu numai că n-ai câștigat nimic de pe urma acestor încercări, ci în plus ai devenit din ce în ce mai nefericit, mai slab și mai sărac. Nu te-ai îmbogățit cu nimic, decât cu mânia ta distructivă și cu furia ta îndreptată împotriva lui Dumnezeu. 10. Ți s-au făcut nenumărate propuneri de acest gen, chiar mai avantajoase, însă toate au dat greș din cauza încăpățânării tale de neînțeles. Dar vezi: nu cred să mai fi avut vreodată în fața ta un mesager mai neînsemnat decât mine; de aceea, o excepție și acceptă vii cu mine pe calea de întoarcere!" 11. Satana: "într-adevăr, ai vorbit cinstit și curajos. De aceea, îți iert toate grosolăniile. Dar, în ceea ce privește dorința ta, pe care o cunosc prea bine, nu-ți voi putea da un răspuns decât atunci când, în întregul infinit, nu se va mai afla nici măcar un singur soare și nici un pământ tare care să-mi țină ființa prizonieră. 12. Căci eul meu este infinitul necuprins, care, totuși, a fost judecat. Cum aș putea să descotorosesc de judecată, fiind în totul meu universal? Ceea ce vezi tu aici din persoană mea nu constituie decât nucleul Cel mai intim al ființei mele care, pentru tine, este nesfârșită! Dacă poți să-mi redai ceea ce am pierdut, sunt de acord să te urmez de îndată!" 13. Martin îl privește fix pe Satana și, după câteva clipe, spune pe tonul cel mai serios: "Da, pot să fac asta, biată creatură pe care Dumnezeu a creat-o înaintea tuturor celorlalte. Urmează-mă dar!" 14. Satana: "Cum poți să-mi garantezi adevărul făgăduinței tale?" 15. Martin: "Prin Iubirea infinită a lui Dumnezeu, Tatăl tău! Iți este de ajuns?" 16. Satana: "Prietene Martin, ai intenții foarte lăudabile în privința mea, deși ideile tale sunt mărginite. Garanția ta este bună și acceptabilă pentru spirite care, ca și ține, sunt limitate și restrânse. Dar problema este dacă o asemenea garanție îmi poate fi suficientă și mie care, ca și Dumnezeu, sunt un spirit nelimitat, chiar dacă purced din El! 17. Vezi, găsești cu ușurință ce să-i dai de mâncare unui țânțar, dar este mai greu să faci rost de nutreț pentru un elefant, și mult mai greu găsești destulă hrană pentru imensul Leviatan, care are nevoie de dumicate mari cât un munte pentru a se sătura! 18. Și de aceea, iubirea lui Dumnezeu - care pentru tine este infinită - le este, desigur, mai mult decât suficientă unor ființe limitate, și poate să le sature pe toate. Dar pentru un spirit infinit, de valoare egală cu Divinitatea, această iubire n-ar putea să fie de ajuns decât dacă Ea n-ar avea de săturat decât acea ființă. 19. Dar pentru a îndestula, pe lângă ea, încă o puzderie nesfârșită de alte ființe care, cu timpul, vor ajunge să aibă nevoi nelimitate: vezi, până și Iubirea infinită a lui Dumnezeu își are și ea limitele ei. Căci atunci, El ar trebui să întrețină două infinite, în vreme ce nu este alcătuit decât dintr-unul singur; ar fi o pură imposibilitate. 20. Dat fiind că sunt întemnițat în mod atât de cumplit în spațiul întregii Creații, propriile mele nevoi sunt neînchipuit de mari, atât din punct de vedere fizic cât și moral. Insă ce s-ar întâmpla cu nevoile mele dacă m-aș bucura din nou de întreaga mea libertate? 21. Iți spun, ție și vouă tuturor care sunteți aici de față: din cauza voastră nu mă voi întoarce. Fiindcă, dacă face-o, atunci voi ați pieri și ați fi distruși. Numai eu cunosc măreția lui Dumnezeu, numai eu știu ce posedă și ce poate El să ofere. Eu văd limpede că El nu poate absolut deloc să întrețină și pe mine și pe voi în același timp. De aceea, prefer să rămân în suferința mea veșnică, pentru a vă permite, vouă, copiilor mei, bucurați de splendoarea care mi s-ar cuveni - grație pe care v-o acord din toată inima. 22. Îmi dau prea bine seama că Dumnezeu este de o bunătate infinită; dar tocmai această prea mare bunătate Îl face atât de risipitor! Dacă - din iubire pentru voi, copiii mei - nu i-aș mai băga din când în când bețe în roate și nu aș mai stăvili imensa sa generozitate, El ar fi nevoit să se întoarcă foarte curând pe Pământ pentru a-Și câștiga pâinea cot la cot cu creaturile Sale cu inima de piatră! 23. Vezi dar că iubirea infinită a lui Dumnezeu nu poate însemna o garanție acceptabilă pentru mine. Trebuie să te descurci pentru a-mi oferi alta, mult mai valoroasă decât aceasta!" ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 00:34 Capitolul 193 ----------------------------------- Capitolul 193 Alte propuneri bune ale lui Martin pentru a-l salva pe Satana. Noi argumente ale acestuia. Ordinea Creației înainte și după întruparea Domnului. 1. Martin: "Sărmanul meu prieten, ne-ai prezentat în mod logic și consecvent motivele pentru care Iubirea infinită a lui Dumnezeu nu-ți poate fi de ajuns, întrucât tu însuti ești un spirit nelimitat! Cu toate acestea, după părerea mea, dacă ai accepta să negociezi puțin în privința dorințelor tale și dacă te-ai mulțumi, la fel ca fiecare dintre noi, cu ce ai ceea ce ar însemna, totuși, infinit mai mult decât ceea ce posezi în această stare jalnică - oare nu ți-ar fi de mii de ori mai bine? Și cred că Iubirea infinită a lui Dumnezeu ar fi, cu siguranță, o garanție suficientă pentru a te face să te întorci la El?! 2. Acum, tu nu mai ești, în fond, aproape nimic, nu posezi nimic și ești pradă unor suferințe continue. Măcar atunci, ai putea să devii la fel cu ceea ce suntem noi, iar nevoile tale ar fi aceleași ca ale noastre! Oare nu ți-ar fi mult mai bine decât îți este acum, în starea ta actuală? 3. Ai spus că faci un imens sacrificiu din iubire pentru noi, copiii tăi - dar noi nu-ți cerem așa ceva! Ai putea să faci și sacrificiul de a nu reclama tot ce ți se cuvine drept condiție a întoarcerii tale, și de a te mulțumi cu ceea ce posedă fiecare dintre noi! Generozitatea infinită a lui Dumnezeu ar rămâne astfel neschimbată, iar vastele Sale hambare nu s-ar goli din această cauză! 4. Ce părere ai? Nu crezi că acest lucru ar fi cu putință?" 5. Satana: "Dragul meu Martin, vorbești și tu cum poți, potrivit viziunii limitate a firii tale. întrucât o faci cu multă amabilitate, te pot asculta cu răbdare. Dar încearcă-ți imaginezi că există și lucruri care pot să fie sau să nu fie, sau care pot chiar să fie absolut imposibile. Oare pot eu să devin mai mic decât sunt? Tu nu-ți dai seama că întreg spațiul infinit este umplut de ființa mea invizibilă? 6. Ai putea oare, pentru a-ți reduce nevoile,-ți amputezi picioarele, mâinile sau alte membre, unele după altele? Este adevărat că, fără picioare, haina ta ar putea fi scurtată, fără mâini, i-ai putea scoate mânecile; iar stomacul tău ar avea mai puțin de lucru dacă ar trebui să-ți hrănească membrele în număr redus. Acest calcul ar fi corect; dar spune-mi, ai putea să te declari mulțumit?" 7. Martin: "Sărmanul meu prieten, toate acestea n-ar fi nicidecum necesare în cazul relației cu Domnul, nici pentru mine, nici pentru tine! Căci, dacă ființa umană trebuie să lase în urmă învelișul său trupesc - care a făcut parte, o vreme, din ființa sa - atunci și tu ai putea să te descotorosești de corpul tău material și să te mulțumești cu entitatea ta spirituală, așa cum facem și noi. Și sunt sigur că Domnul s-ar ocupa în modul cel mai desăvârșit de corpul tău gigantic, care cuprinde toate lumile, la fel cum face și cu corpurile noastre minuscule. Vezi, noi suntem pe deplin satisfăcuți de acest corp spiritual nespus de pur; la fel ai putea fi și tu!" 8. Satana: "Dragă prietene, tu nu încetezi să vorbești potrivit puterii tale limitate de înțelegere. Asta se datorează faptului că nu poți să-ți ridici privirea, așa cum fac eu, pe deasupra Creației, care reprezintă entitatea mea. Tu ești sufletist și plin de bunăvoință. Dar ființa ta nu înseamnă decât un punct luminos în întreaga nemărginire! 9. Incă n-ai înțeles că tot ceea ce există trebuie să aibă o bază, un punct de sprijin, pentru a lua naștere și a dăinui? Fiecare forță trebuie să posede o forță contrară ei, dacă vrea să se manifeste! Dacă două forțe se înfruntă, ele își oferă reciproc o anumită rezistență și se manifestă astfel prin intermediul reacțiunii polare. Nașterea oricărui fenomen nu poate avea loc decât prin confruntarea a două forțe contrare. 10. Vezi: Dumnezeu este forța pozitivă cea mai înaltă - iar eu, în calitate de contraparte negativă, sunt forța cea mai joasă, dar la fel de nelimitată ca și cea a lui Dumnezeu! Fără mine, lui Dumnezeu I-ar fi la fel de imposibil să Se manifeste precum mi-ar fi și mie în lipsa Lui! 11. Dacă urma sfatul tău și m-aș întoarce în sânul Divinității - devenind astfel o singură forță pozitivă, împreună cu Ea - spune-mi: oare nu s-ar risipi, ca norii duși de vânt, toate creațiile lui Dumnezeu, precum și ale mele? Oare nu s-ar întoarce ele la starea lor primară originară, la stadiul de idei fără valoare, renunțând la existența lor de entități conștiente? 12. Vorbește acum, și convinge-mă, continuarea existenței lucrurilor este posibilă în alt mod, și atunci te voi urma!" 13. Martin: "Vezi, înțelepciunea mea nu este suficientă pentru a merge atât de departe, și cred că nici frații mei aici de față nu și-au putut ridica privirile deasupra infinitului. Cu toate acestea, îndoiesc foarte tare că Domnul este într-adevăr obligat să recurgă tocmai la tine pentru a-Și putea întreține operele! 14. Într-adevăr, odinioară, înainte de întruparea Sa, exista un vechi Pământ și un vechi Cer care se sprijineau pe tine și care te aveau drept pol negativ. Dar, atunci când Domnul a luat veșmânt trupesc, El a respins polaritatea ta și a înlocuit-o în El însuși cu alta, mult mai folositoare și mai vrednică de El și, în același timp, mai trainică în toată veșnicia! Prin aceasta, El a consolidat din nou Creația, care amenința să iasă din făgașul ei firesc datorită slăbiciunii tale. Astfel, lucrurile de demult au trecut, lăsând locul celor noi. 15. Înainte de întruparea Domnului, poate că erai o necesitate. Dar acum, nu reprezinți nici mai mult nici mai puțin decât oricare alt spirit și nu mai ești indispensabil întreținerii lucrurilor. De aceea, cred că ar trebui să-ți dai seama de această stare de fapt și să acționezi potrivit dorinței mele!" 16. Satana răspunde, puțin înfierbântat: "Prietene, iar devii cam obraznic! Dar limitele înțelepciunii tale constituie scuza ta. 17. Uite, chior ce ești: cine a ajutat odinioară Divinitatea să plăsmuiască o nouă creație? Oare nu eu sunt cel care am fost nevoit să-L urmăresc pe Domnul,-L ispitesc și în cele din urmă chiar să dau o mână de ajutor la uciderea trupului Său material, pentru ca astfel să poată lua polaritatea mea negativă a durerii în Natura Sa Divină pozitivă? 18. Tocmai pe această Natură care se află în Dumnezeu o numești tu Iubirea Sa infinită! Poate că - așa cum am spus adineaori - vouă, spiritelor limitate, ea vă este de ajuns. Dar nu - și mie, căci eu sunt infinit și etern, acum mai mult ca oricând, căci miriade de sori și de pământuri există și fac parte din ființa mea! 19. Ah, când toată materia polarității negative se va dizolva și va fi unită cu Dumnezeu, atunci lucrurile vor sta cu totul altfel! Numai atunci refuzul meu va fi fără rost. Căci, în calitate de spirit despuiat de tot ce-i aparține, voi putea face tot ce-mi ceri! 20. Atunci, voi deveni mai mic decât sunt. Nevoile mele nu vor mai fi mai importante decât ale taie și eu nu voi mai constitui o amenințare la adresa fericirii voastre. Dar acum, ar fi vai de voi toți dacă m-aș întoarce imediat la Domnul împreună cu tine! Voi fi nevoit să mai rezist așa cum sunt încă vreo câteva trilioane de ani pământești, până când îți voi putea îndeplini dorința, fără nici un pericol! 21. O, prietene, o tu, fiul meu, eu cunosc prea bine dulceața infinită a Cerului, dar și greutatea stării mele! Insă, ce pot eu să fac? 22. Vezi, nu mai poți îndoi un stejar care a crescut deja semeț, și cu atât mai puțin un stejar care stă în picioare de la începutul întregii creații! Dar, cu timpul, și dacă circumstanțele vor fi propice, socot că lăudabila ta dorință va putea fi totuși îndeplinită. 23. Dar acum, ați face mai bine să îndreptăți privirile spre Pământ, unde totul merge foarte prost. Ar fi mai bine să ocupați de el, decât să cereți imposibilul înainte de vreme! - Ce părere ai, dragul meu fiu Martin?" ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 00:36 Capitolul 194 ----------------------------------- Capitolul 194 Noua tentativa a lui Martin de a-l lumina pe Satana asupra încăpățânării sale. 1. Martin: "Sărmanul meu prieten, se prea poate ca tot ce mi-ai explicat cu atâta răbdare și bunăvoință corespundă realității. Dar vezi, precum orbii, eu sunt foarte sceptic, sau poate - mai degrabă - cam nătâng. De aceea, zău că nu pot pricepe cum de Creația nu poate exista fără tine! Mai ales că întoarcerea ta la Dumnezeu n-ar însemna sfârșitul existenței tale, ci dimpotrivă, infinita sa perfecționare! 2. Este adevărat că Domnul mi-a spus că tu trebuie să continui să exiști, căci păstrarea corpurilor naturale și a entităților depinde de tine. Insă ce importanță pot avea niște entități trecătoare? 3. Odatăștigat pentru cauza cea dreaptă - ceea ce depinde numai de voința ta - toată materia s-ar dovedi de prisos! Dat fiind că ea nu este nimic altceva decât încăpățânarea ta care a fost judecată, ea ar fi, oricum, imediat dizolvată - așa cum dorește Domnul - după ce te vei întoarce și-ți vei redobândi starea de desăvârșire; după aceea ea va ajunge la desăvârșire în entitatea ta pur spirituală, care acum este legată fedeleș și întemnițată în ea de încăpățânarea ta. 4. Dar entitatea noastră spirituală, precum și noul Pământ și noile Ceruri, nu are absolut nimic de-a face cu tine, căci existența sa, care este veșnică, își găsește polaritatea numai în Dumnezeu, adică în Iubirea, înțelepciunea, Bunătatea și Adevărul Său! 5. Tu ai, desigur, dreptate să ne atragi atenția asupra Pământului, unde lucrurile stau foarte prost. Dar eu susțin, bietul meu prieten și frate, dacă tu ai face cale-ntoarsă, nu numai Pământul, ci și întreaga Creație și-ar regăsi din nou puritatea și perfecțiunea lor divină originare! Orice răutate ar dispărea, și tot ceea ce ar fi trebuit să parcurgă lungul drum al cărnii și al materiei și-ar putea regăsi neprihănirea! 8. Căci lungul drum al cărnii nu are alt scop decât acela de a ne desprinde de tine - ceea ce este un proces dificil și dureros - și de a ne permite să renaștem spiritual, eliberându-ne de judecata ta. Dar dacă judecata ta ar ajunge la un sfârșit, la ce-ar mai servi materia și durerosul drum al cărnii? 7. Consider că și ceea ce-am spus eu reprezintă adevărul adevărat, căci am dat glas la tot ce am mai bun în mine. și tu la fel, și vei vedea că lucrurile vor sta cu totul altfel decât crezi!" ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 00:37 Capitolul 195 ----------------------------------- Capitolul 195 Răspunsul dat de Satana lui Martin, pe care-l acuza de orgoliu 1. Satana: "Prietene, partea cea mai bună din discursul tău o constituie felul în care-mi prezinți punctul tău de vedere în mod cât se poate de amabil și de politicos. Dar să știi că raționamentul tău a rămas în urmă cu o întreagă veșnicie! 2. Constat, după cuvintele tale, n-ai înțeles și n-ai simțit absolut nimic din tot ce ți-am explicat. De aceea, ar fi o pierdere de vreme să continuu să-ți dezvălui și mai în profunzime condițiile de viață care sunt stabilite între mine și Dumnezeu, căci tu le-ai înțelege și mai puțin decât ceea ce s-a spus până acum! 3. De aceea, cred că ar trebui să ne despărțim în pace și să ne dedicăm treburilor noastre, care au nevoie stringentă de prezența noastră. Căci nu vom ajunge niciodată la nimic continuând această conversație, care nu este decât un zadarnic dute-vino al neînțelegerii noastre reciproce. Eu știu prea bine ce-ai vrea tu. Dar tu nu înțelegi și nu poți înțelege ce se poate și ce nu se poate în toată această tărășenie. Din asta nu va rezulta decât un schimb de cuvinte fără nici un rost. 4. Dar, de vreme ce dai dovadă de atâta amabilitate, am să-ți spun totuși ceva care-ți va fi foarte util! Vezi: tu, precum și lumea în care trăiai, vedeți în mine cauza oricărui rău, care chipurile ar proveni dintr-un orgoliu incomensurabil! Sunt gata să primesc acest calificativ insultător - dacă sesizarea propriei ființe, conștiința de a exista, capacitatea de a-ți dirija propriile forțe și activitatea care rezultă din aceasta merită fie numite astfel. Dar cum rămâne cu tine, prietene Martin, care-ai vrea să vezi făcând cale-ntoarsă numai pentru că Domnul să facă numele tău celebru în toate Cerurile? 5. Ți-a fost dat să obții câteva izbânzi în această lume, datorită harului tău de orator, care ți-au adus - și încă din belșug - prețuirea Domnului. El te-a lăudat în fața tuturor fraților tăi egali și superiori; și acum ai vrea să obții cea mai mare glorie celestă biruindu-mă pe mine! Ți-ar place să auzi spunându-se despre tine: "Vedeți, vedeți! Acolo unde miriade de spirite dintre cele mai puternice, ba chiar și Dumnezeu Însuși, au dat greș, slabul Martin a reușit în modul cel mai glorios!" 6. Tu nu vezi, Martin, asemenea eforturi ascund un orgoliu dezlănțuit față de care al meu nu mai înseamnă nimic? Trebuie să te scapi de el operând o schimbare radicală asupra propriei tale ființe, și poate că atunci am putea continua discuția. Căci vezi tu, eu sunt lumină, atunci când mă arăt sub adevărata mea înfățișare. De aceea, trebuie să fii complet pur dacă vrei să discutăm amândoi în mod eficient! Du-te și spală-te de toată necurăția, și numai apoi revino să vorbești cu mine, care sunt lumina originară a veșniciei!" ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 00:38 Capitolul 196 ----------------------------------- Capitolul 196 Martin, loan și Satana. Înțelepciunea lui Ioan și spiritul său decisiv Încăpățânarea lui Satana și reproșurile sale adresate lui Ioan. Răspunsul lui Ioan. 1. Cuvintele lui Satana îl scufundă pe Martin în cea mai profundă stare de uimire, cu atât mai mult cu cât el se simte puțin atins. După ce-și redobândește calmul, el i se adresează lui loan, spunând: (Martin) "Dragă frate, care ești, mai mult decât oricine altcineva, plin de înțelepciune divină, ce spui de toate acestea? Oare trebuie să-i dau crezare Iui Satana numai în această privință? Dacă dau ascultare conștiinței mele, n-aș zice că greșește prea mult!" 2. Ioan: "În nici un caz! Căci acolo unde nici noi n-am putut obține absolut nimic, și strădaniile tale ar fi zadarnice. Poruncește-i să tacă în Numele Domnului; apoi, ne vom întoarce acasă, la Tatăl nostru! Numai El va face ce vrea cu el, și asta va fi cea mai bună soluție!" 3. Satana: "Tocmai pentru că i-ai dat un asemenea sfat lui Martin al meu, nu te voi lăsa să-mi poruncești să tac. Îi voi face onoarea de a-l însoți în fața Domnului pentru a pune lucrurile la punct cu El, de vreme ce voi sunteți, cu toții, incapabili să le pricepeți. Întoarceți-vă acasă, am să urmez în taină. " 4. Ioan: "Din nefericire, noi îți cunoaștem intențiile și știm prea bine că nu ești niciodată mai periculos decât atunci când dai dovadă de omenie! De aceea, dacă ai curaj, du-te singur la Domnul, căci noi n-am primit poruncă de a te însoți, pe tine care ești cel mai mare dușman al Său! 5. Ah, ar fi cu totul altceva dacă ai fi dat ascultare bunelor sfaturi ale lui Martin și te-ai fi întors ca fiul rătăcitor la sânul Tatălui tău! Atunci da, te-am fi însoțit cu dragă inimă! Dar așa cum ești, zău că nu putem s-o facem! 6. După cum ți-am spus, dacă vrei să mergi la Domnul, cunoști drumul. Dar dacă vrei să rămâi așa cum ești, înseamnă nu vrei și nu trebuie să vii cu noi! Așa să fie, în numele Domnului și Dumnezeului nostru, care este și al tău!" 7. Figura lui Satana se posomorăște tot mai tare și el spune: "Dacă Domnul îmi trimite mesageri ca tine, sau vrea să-mi trimită mai târziu alții asemănători, jur pe tot ce am mai scump că nici în vecii vecilor nu mă voi întoarce - chiar dacă ar trebui să judece cu focul tuturor sorilor centrali! 8. Incă Martin ar mai putea obține ceva de la mine, dar Ioan, Petru său Pavel - niciodată! Bagă asta bine la cap, discipol nemilos și neînduplecat al lui Iisus Christos. Iți închipui că mi-e frică de tine și de sentințele tale pentru că tu ai scris Evanghelia și ai mâzgălit Apocalipsa? Oh, te asigur că te înșeli foarte tare! 9. Vezi, o musculiță de carne pe care am creat-o îmi este mult mai prețioasă decât mii de profeți de teapa ta! Ar trebui să-ți fie rușine de asprimea ta față de cei care sunt operele aceluiași Creator, însă care sunt suferinzi, nenorociți și chinuiți pe veci! 10. Domnul v-a descris foarte bine în parabola fiului rătăcitor: "Dar atunci când tatăl a pregătit un mare ospăț pentru bietul său fiu pierdut și regăsit, când ceilalți fii și copiii lor au aflat că în casa tatălui e sărbătoare, ei au venit la el și i-au spus cu mânie: "Niciodată n-ai dat nici un ospăț pentru noi, care ți-am fost mereu credincioși. Și acum, când s-a întors acest nelegiuit - care te-a jignit atât de tare încât Pământul și Cerul s-au cutremurat și au încremenit de spaimă - tu îi dai inelul tău cu pecete și-i oferi un ospăț pe cinste!" 11. Cred că nu mai este necesar să repet ce le-a spus tatăl acestor nemulțumiți. Căci tu rămâi oricum cel care ești: nemilos și neînduplecat în inima ta, la fel ca toți cei de teapa ta! 12. Dar Martin face excepție! A fost o vreme când, sub influența voastră, a fost foarte grosolan. Dar el s-a îndreptat, iar discuția pe care am avut-o a reprezentat prima clipă de fericire pe care inima mea a simțit-o în ultima perioadă incomensurabilă de timp. De aceea, îi voi păstra veșnic stima mea! Și dacă cineva vrea să mai anunțe ceva, va trebui să se folosească de Martin; cât despre toți ceilalți, pot să-și cruțe osteneală unei noi tentative! Plecați, acum! Eu, rămân!" 13. Ioan: "Ești nedrept cu mine! Oare nu eu l-am certat pe Martin și l-am îndemnat să te elibereze, atunci când te-a aruncat prin puterea sa în para focului din craterul fumegând și te-a întemnițat pe veci în el, astupându-l cu munți fierbinți? Dacă am acționat astfel, cum poți să mai spui că sunt neînduplecat și nemilos?" 14. Satana: "Prietene, nu-mi mai vorbi despre îndurarea ta! Martin s-a purtat în mod nechibzuit. Și, întrucât și-a dat repede seama de greșeala să, el și-a revenit imediat. Tu dimpotrivă, știi ce vrei și nu-ți modifici niciodată spusele, fie că sunt drepte sau nu. De aceea, te urăsc și te disprețuiesc mai mult decât pe toate suferințele și caznele mele la un loc. Tu, Martin, te bucuri de stima mea, dar voi ceilalți - nu aveți decât disprețul meu! Plecați de aici, altminteri am să dau în spectacol într-un mod nemaivăzut încă de întregul univers!" 15. Ioan: "Nu ne aflăm aici pentru a-ți da ascultare, ci numai pentru a pune frâu răutății tale. De aceea, vom pleca atunci când vă voi Domnul, și nu pentru a îndeplini voia ta! Dacă vrei să te dai în spectacol,-i drumul! Vom vedea dacă puterea noastră nu se va dovedi superioară! 16. Dar, de vreme ce ne-ai dat porunca de a părăsi imediat locurile, am putea și noi să-ți poruncim cu totul altceva, în Numele Domnului! Dar noi nu vrem să răspundem la rău cu rău și te sfătuim doar să stai cuminte chiar de acum, de vreme ce nu poți sau nu vrei să dai ascultare propunerii lui Martin. Căci vezi, acesta este ultimul scurt răgaz care-ți mai este oferit pentru a te întoarce acasă! Dacă nu vrei să profiți de el, vei fi judecat pe veci! 17. Ai citat Evanghelia fiului risipitor pentru a demonstra și mai clar asprimea noastră. Dar îți spun, fiul risipitor s-ar putea întoarce acasă și fără tine, adică folosind ajutorul numeroșilor frați care se dedică Domnului și care vor sta în fața Lui ca un singur om având un singur crez. însă tu vei fi aruncat, precum bogatul desfrânat, în focul cel veșnic al dreptății divine, pe veci, dacă nu dai ascultare chemării lui Martin!" 18. Satana: "Domnul să facă ce vrea. Insă și eu, voi face tot ceea ce vreau. Am să-I arăt eu Lui, precum și vouă tuturor, dacă Domnul poate distruge întregul infinit prin Puterea Sa, ca și cum n-ar fi decât o boabă de neghină, voința mea este în stare să opună cea mai neînduplecată și invincibilă rezistență Atotputerniciei și înțelepciunii Sale! Faceți acum ce vreți și eu voi face tot ceea ce vreau!" 19. Martin îi spune lui Ioan: "O, frate, după cum constat, toate strădaniile noastre n-au dus la nimic; de aceea, hai să plecăm! Acum, văd limpede că nu poți obține nimic de la Satana!" 20. Ioan: "Dragă Martin, dacă nu ne-ar fi poruncit să plecăm, așa am fi făcut. Dar nu trebuie ca voința lui să dispună de noi! De aceea, vom mai rămâne încă o vreme aici. Căci, dacă am da ascultare cuvintelor sale, asta ar însemna un triumf pentru el. Și dacă el ar triumfa, noi ne-am afla într-o poziție foarte dificilă! Acesta este motivul pentru care vrem și trebuie să mai rămânem încă puțin și să restabilim ordinea în acest loc Așa să fie!" ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 00:40 Capitolul 197 ----------------------------------- Capitolul 197 Mânia iui Satana. Teama lui Martin și seninătatea lui Ioan. Independența copiilor lui Dumnezeu față de Satana. 1. Satana observă vorbele sale rămân fără efect și că nimeni nu se clintește din loc. Acest lucru îl uimește și stârnește în sinea lui o mânie aprigă, ceea ce face ca înfățișarea sa exterioară devină înspăimântătoare. 2. Martin remarcă acest lucru și-i spune lui Ioan și celor care-l însoțesc: "Prieteni, după cum văd, urmarea evenimentelor nu pare a-i conveni fiului nostru risipitor! Ochii săi scânteiază de o înfiorătoare mânie reținută, fruntea sa, brăzdată de mii de încrețituri, și colțurile gurii sale desfigurate lasă se întrevadă o teribilă sete de răzbunare! 3. Am totuși impresia că tu, frate Ioan, l-ai tratat puțin cam prea dur. Trebuie să spun că, atunci când îl privesc, simt destul de înfricoșat, în ciuda forței Domnului care sălășluiește în mine. Nu că crede că s-ar putea năpusti asupra noastră, ci datorită inutilității eforturilor pe care le-am depus față de el Ia privește fața lui Uhron și a lui Shonel: cei doi mor literalmente de frică! În Numele Domnului, ce se va mai întâmpla?" 4. Ioan: "De fapt, lucrurile stau mai degrabă prost! Dar, îți spun, în nici un caz să nu-ți fie teamă de el! Căci frica de el este tot un fel de supunere față de forța lui; pentru el, ar fi un fel de triumf asupra noastră, pe care nu ni-l putem deloc permite! Dacă ne-am lăsa cuprinși de frică, am fi atât de puternic atrași de polaritatea sa negativă încât ne-ar fi foarte greu să ne mai desprindem de el. 5. Vezi, el s-a purtat foarte cumsecade cu tine și chiar ți-a făcut promisiuni neînsemnate. însă nu crezi că a făcut-o din cauza amabilității tale, ci numai pentru a prinde în mrejele sale un novice fără experiență al acestei împărății! 6. Ai înțeles acum cum stau lucrurile? Insă, dat fiind că am dezvăluit uneltirile lui rafinate și le-am împiedicat, s-a lăsat cuprins de o mânie teribilă, pe care o ascunde, și ar vrea să ne zdrobească pe toți, dacă s-ar simți în stare s-o facă. Și întrucât vede prea bine că propria sa putere nu o egalează nici pe departe pe a noastră, și că ar fi total incapabil să se lupte cu noi, spumegă și fierbe de mânie, până în străfundurile ființei sale! 7. Cu toate acestea, acest lucru trebuie să ne lase complet detașați, căci nu va întârzia să-și arate o altă față!" 8. Aici, Satan bate cu putere cu piciorul în pământ, de acesta se cutremură cât vezi cu ochii, și-i spune cu violență lui Ioan; "Mizerabile, nu te-ai săturat cu nenorocirea mea? Dacă acum nu mai sunt nimic și nu mai am nici o valoare în marea Creație, atunci distruge-mă complet cu puterea ta, dacă ai curajul! Dar bagă de seamă nu te distrugi și pe tine însuți făcând aceasta! 9. Insă, văd prea bine că ai tot interesul să lași să exist, din cauza propriei tale existențe. De aceea, nu ești decât un laș fricos care tremură de frică în fața mea; căci, dacă ai fi în slujba mea, munca nu ți-ar place la fel de mult ca cea pe care trebuie s-o săvârșești în cerurile ramolite! Ți-e frică de triumful meu asupra ta și spui că nu trebuie să-i fie nimănui frică de mine! 10. Cap sec! Ia spune-mi, care teamă este mai rea: cea resimțită degeaba față de mine, sau teama de izbânda mea asupra ta? Nu vezi că o asemenea teamă este cel mai mare triumf al meu? Răspunde, nu-i așa?" 11. Ioan: "Oh nu, de mii și mii de ori nu! Căci există o mare diferență între teama resimțită vizavi de purtarea cuiva care acționează întotdeauna aiurea, și teama pe care cineva ar putea-o resimți referitor la propria sa persoană. Prima ar putea să-i fie foarte nefastă unui spirit pur, în vreme ce a două ar fi de neconceput pentru un spirit puternic care purcede din Domnul; și ea n-ar putea, oricum, le facă nici un rău spiritelor mai slabe, dat fiind că ele au întotdeauna protectori puternici în preajma lor. 12. De aceea i-am spus lui Martin să alunge orice teamă din el însuși, pentru a nu permite voinței tale să acționeze asupra voinței lui, și pentru a împiedica astfel un eventual triumf al tău, care ar fi putut deveni periculos pentru mine. Dar nu din teamă față de persoana ta, care nu posedă nici o putere asupra noastră, în afară de cea a minciunilor și a artei tale de a ne convinge! 13. Dar să fii atât de nătâng încât să crezi că mi-e frică de tine și că nu am curajul să te distrug de teamă de a nu fi distrus la rândul meu - oh, Satana, aici te înșeli cumplit! Căci existența mea, precum și existența noastră a tuturor, nu depinde de a ta, ci numai și numai de cea a Domnului Însuși; de acum înainte, noi trăim cu toții, de-a pururi, în El, iar Domnul, prin Iubirea Sa de Tată, trăiește în noi! 14. Astfel, poți să constați, veșnic mincinos ce ești, putea foarte bine să te distrug complet fără ca, pentru aceasta, existența mea să fie amenințată cu ceva. Dacă nu o fac, nu iubirea sau teamă de tine este cea care mă împiedică, ci mai degrabă - Iubirea și Răbdarea Domnului care sălășluiesc în inima mea. 15. Cu adevărat, dacă n-ar depinde decât de mine, întregul infinit ar fi complet descotorosit de tine; căci eu, Ioan, de mult te-aș fi alungat din el. Cred că am vorbit destul de cinstit pentru a mă face înțeles?" 16. Satana: "Bineînțeles că te-am înțeles! Dar, din nefericire, am putut să constat, de mai multe ori, tocmai voi, neprihănitele spirite celeste, aveți cea mai înjositoare concepție despre Dumnezeu!" 17. Ioan: "Și de ce spui asta? Se pare că este o nouă capcană, pe care n-ai mai utilizat-o niciodată până acum! Te ascultăm!" 18. Satana continuă: "întrebi de ce? Aha, asta sună diferit în urechile tale așa-zis celeste și pure! Așteaptă puțin, și ochii tăi se vor deschide într-un mod pe care nu-l vei uita prea curând! Dacă vrei să-ți aprind lampa, fii drăguț și răspunde-mi mai întâi, pe scurt, la întrebările pe care ți le voi pune! 19. Înainte, te asigur, pe tot ce am mai scump, voi supune pe veci la tot ce-mi vei cere, dacă poți acuza de minciună. Dacă nu ești în stare să-mi răspunzi, rămân așa cum sunt. Tu și adepții tăi vă veți putea întoarce în patria voastră celestă fără ating de voi și fără fac nici cel mai mic rău, și acolo vă veți lua la purecat concepțiile voastre despre Dumnezeu!" 20. Ioan: "Ei bine, întreabă-mă! Dar scutește-mă de întrebările tale obișnuite, care nu-mi sunt decât prea bine cunoscute, căci atunci conversația noastră se va încheia foarte repede!" 21. Satana: "Bine, de acord! Căci asta este o problemă de a fi - sau a nu fi. vedem de ce vitejii va fi în stare înțelepciunea ta în fața mea! - Întrebare: "Este Dumnezeu omniprezent, sau nu?" ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 00:56 Capitolul 198 ----------------------------------- Capitolul 198 Duel verbal intre Ioan și Satana asupra Omniprezenței lui Dumnezeu și a nașterii răului. Satana, un fel de triumf al Creatorului. Ioan aduce dovada adevăratei mântuiri. 1. Ioan răspunde: "Desigur! Potrivit Ființei Sale divine și a Voinței Sale, Dumnezeu este infinit și prin urmare omniprezent. Dar ca ființă umană divină și ca adevărat Tată al copiilor Săi, El locuiește împreună cu ei în cel mai înalt Cer!" 2. Satana: "Bun. Recunoști deci, la modul absolut, omniprezența lui Dumnezeu. Atunci spune-mi, te rog, dacă Dumnezeu este cea mai mare înțelepciune și cea mai deplină Bunătate și, prin urmare, dacă El știe și vede totul, oare își alege El întotdeauna mijloacele cele mai bune și cele mai adecvate pentru a atinge scopurile pe care I le propune înalta Sa înțelepciune și infinită Sa Bunătate?" 3. Ioan: "Absolut! Căci Dumnezeu este în El însuși pură Iubire, iar aceasta nu poate fi în veci altfel decât totalmente și de-a pururi bună și înțeleaptă! Dar știu deja unde vrei să ajungi; cu toate acestea, continuă-mi pui întrebări, îți voi răspunde!" 4. Satana: "Oare Dumnezeu este Cel care a creat tot ceea ce este conținut în nemărginire? Sau mai există un alt dumnezeu care a amestecat ceea ce voi numiți "binele" și "răul" cu ceea ce a creat Bunul tău Dumnezeu? Sau poate că Dumnezeul Bun o fi creat binele și răul din El Însuși?" 5. Ioan: "La începutul oricărei existențe și al oricărei deveniri era Cuvântul, și Cuvântul era Dumnezeu. Dumnezeu era Cuvântul, și toate lucrurile au fost făcute prin El. Și acest Cuvânt a devenit El Însuși trup și a sălășluit în trupul pe care l-a creat; dar întunericul lumii nu L-a recunoscut. 6. Domnul Însuși a venit la ai Săi pentru a reînnoi toate lucrurile în Numele Său. Dar nici ai Săi n-au recunoscut Lumina, nici înțelepții lumii n-au recunoscut Cuvintele Adevărului, nici copiii nu și-au recunoscut Tatăl Cel Sfânt și Veșnic. Căci tu și numai tu țineai prizonieră înțelegerea întregii lumi, nu cumva să-L recunoască pe Cel care a fost de-a pururi, este și va fi mereu în toate lucrurile! 7. Dacă Dumnezeu este singurul Creator a tot ceea ce există și nu există alt dumnezeu în afară de El, este clar că tot ceea ce provine din Mâna Să nu poate fi decât bun și desăvârșit. 8. Toate spiritele au ieșit din El pure și bune, așa cum este El Însuși. Dar El le-a lăsat tuturor o libertate totală în voința care le-a fost insuflată, ceea ce le-a permis să facă ce vroiau. Pentru a cunoaște modul în care trebuia să se folosească de aceste daruri, le-a dat legi sfințite chiar de El, pe care puteau să le urmeze sau nu. 9. Și vezi: toți au respectat legile, cu excepția unuia singur! Acesta, care este primul dintre spirite și care posedă înțelepciunea cea mai mare și cea mai luminoasă, prin propria sa voință liberă, a disprețuit legile lui Dumnezeu și s-a ridicat împotriva lor, fără-i pese de consecințe! 10. Acest spirit a încălcat astfel ordinea divină, făcând uz de liberă voință - care-i fusese insuflată de Dumnezeu. în comparație cu spiritele care n-au abuzat de drepturile lor, el a devenit rău și malefic în sinea lui. Și atunci a fost constrâns, de către propriile sale abuzuri, se îndepărteze de societate - atâta timp cât nu se va întoarce în mod liber la ordinea pe care Domnul a instaurat-o pentru toate spiritele, adică la ordinea Iubirii. 11. Dat fiind că ai devenit un spirit nesupus, este cu neputință ca răutatea ta să aibă vreun efect asupra lui Dumnezeu și a noastră, care suntem, cu toții, spirite celeste neprihănite; căci tu nu vei putea niciodată ne faci vreun rău. Dacă ești rău și samavolnic, nu poți fi astfel decât față de tine însuți și numai ție însuți îți faci rău încăpățânându-te în împotrivirea ta. 12. Vroiai să-mi întinzi o capcană, crezând că voi fi obligat să afirm că Dumnezeu a creat și răul, căci deși ești un spirit rău, tu rămâi totuși creatura Să. Dar eu cunosc prea bine toate artificiile înțelepciunii tale, căci le prevăd cu o veșnicie înainte să le concepi! De aceea te sfătuiesc foarte serios să păstrezi pentru tine toate întrebările pe care-ai vrea să mi le mai pui, dacă au cumva scopul de a mă prinde pe picior greșit! Căci niciodată nu vei reuși să păcălești! 13. Văd, din privirea ta plină de șiretenie, ți-ar fi plăcut să-mi dovedești, la capătul tuturor întrebărilor tale,, concepția noastră despre Dumnezeu este nevrednică și impură. Atunci am fi fost nevoiți să recunoaștem, în cele din urmă, trebuie să existe două divinități, una bună și una rea. După cum vezi, lucrurile nu stau deloc astfel, ci întocmai așa cum am demonstrat. 14. Este neîndoielnic că Dumnezeu ar fi fost imperfect dacă n-ar fi putut să le insufle creaturilor Sale decât o voință judecată, și nu una complet liberă. Dar tu însuți ești dovada cea mai zdrobitoare că nu este așa! Faptul că tu, care ești judecat din cap până-n picioare, poți totuși să te ridici în mod atât de radical împotriva Creatorului, cât timp poftești, arată clar că Dumnezeu a creat toate spiritele, inclusiv pe tine, în mod desăvârșit, înzestrându-le cu o libertate fără limite. 15. Ceea ce tocmai ți-am spus trebuie să-ți demonstreze clar că nu voi cădea niciodată în capcanele tale; căci tot ceea ce știi tu, eu cunosc demult. Și aceasta este o nouă dovadă a perfecțiunii lui Dumnezeu: faptul că eu, care sunt un spirit detașat de entitatea ta, sunt capabil să rezist cu atâta putere voinței tale. 16. Ce ai de spus la toate acestea? Mai ai vreo întrebare insidioasă în rezervă? Vorbește, sunt gata să-ți răspund!" 17. Aici, Satana rămâne încremenit, cuprins de cea mai profundă stare de perplexitate; căci el nu găsește nimic de replicat la puternicele cuvinte ale lui Ioan. ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 00:58 Capitolul 199 ----------------------------------- Capitolul 199 Ioan persista în a vrea să răspundă și la alte întrebări. Răspunsul trufaș și orgolios al lui Satana, Ioan ii poruncește lui Satana să părăsească Soarele. Satana face apel la indulgența lui Ioan. 1. Dat fiind că Satana nu mai găsește nimic de spus, și întrucât figura sa trădează mai multă perplexitate nătângă decât răutate, Ioan continuă: 2. "Ei bine, Satana, ce s-a întâmplat cu toate întrebările tale? Știi că eu aș fi foarte dispus să continuu conversația noastră și să te copleșesc literalmente cu răspunsuri? Dar văd că taci, și trebuie să trag concluzia că nu mai ai nimic de spus; moștenirea ta paternă - pe care ai luat-o cu japca - a fost oare uzurpată până la ultimul bănuț? Ce părere ai?" 3. După câteva clipe de chibzuință, Satana spune scrâșnind din dinți: "Poți să aștepți mult și bine! Habar nu ai de imensitatea înțelepciunii mele! putea să-ți mai pun o întrebare de dimensiune infinită. Dar oare cum vei reuși tu, un spirit limitat,-i dai vreun răspuns? De aceea prefer să tac, fiindcă îmi dau seama că o asemenea întrebare necesită un răspuns pe care-ți este absolut imposibil să mi-l dai. O mică picătură de rouă poate potoli setea unei gâze, dar niciodată pe cea a unui soare central! Cred că înțelegi ce vreau să spun!" 4. Ioan: "Bineînțeles, fără trudă și fără-mi bat capul! Dar văd și mai limpede decât bănuiești tu! Din cuvintele tale reiese că, atunci când ți-ai epuizat așa-zisa înțelepciune, recurgi la vechiul tău orgoliu mincinos pentru a scăpa cu fața curată. Dar vezi, te chinui în zadar. 5. Măsoară-ți propriul volum, și apoi măsoară-l pe al meu, și vei vedea cu ușurință ce e cu mărimea noastră infinită, a amândurora! Eu sunt de părere că termenul "nelimitat" este cât se poate de deplasat dacă-l utilizezi în legătură cu ceva ce poate fi măsurat cu rigla și compasul. Și la fel stau lucrurile și cu infinitatea noastră reciprocă! Iți spun, cel care are impresia de a fi infinit nu știe despre ce vorbește. Sau, poate că este complet nebun și incapabil să-și dea seama de semnificația acestui cuvânt. 6. Vezi, tocmai ai mormăit ceva despre o întrebare de dimensiune infinită. Crezi că vei putea vreodată închei formularea ei? Iar dacă întrebarea ta nu are sfârșit, atunci când ar putea începe răspunsul, care este tot infinit? Trebuie să-ți dai seama că un mod de a vorbi atât de pompos nu este nimic altceva decât o pură trăncăneală! Oare chiar nu-ți dai seama?" 7. Satana: "îmi dau seama de ce vreau eu. Există lucruri pe care le ignor intenționat, și asta numai pentru că nu-mi convine mie, domnul măreției. înțelegi acest limbaj?" 8. Ioan: "Oh da, desigur, îl cunosc prea bine! Dar nu vom mai sta să te ascultăm, ci îi poruncim entității tale principale să părăsească această lume și să meargă, în Numele Domnului, la locul care-ți este rezervat. Dacă stai cuminte acolo, nu vei suferi mai mult. Dar dacă ții să te agiți și să faci rele, nu trebuie să te învinuiești decât pe tine însuți dacă Domnul îți va da să guști din fructele mâniei Sale!" 9. Satana: "Dragi prieteni, nu-mi faceți asta; căci mi-e scârbă de Pământ ca de un hoit împuțit! Lăsați-mă aici! promit să stau, de-a pururi, cuminte ca o piatră; dar nu mă alungați de aici!" ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 01:09 Capitolul 200 ----------------------------------- Capitolul 200 Satana, corupătorul și ispititorul, se încurcă în contradicții. Un nou legământ intre Ioan și Satana. 1. Ioan: "Ascultă, tu care vorbești despre Pământ ca despre un cadavru împuțit care te dezgustă! Ce cuvinte ciudate! Oare nu tu ești cel care l-ai adus în această stare? Cum se face că ți-e silă de capodoperele zămislite de înțelepciunea ta? 2. Vezi, eu am dat deja viață câtorva mici creații, prin Grația lui Dumnezeu. Dar încă n-am avut niciodată ocazia să rușinez sau chiar să dezgust de ele! 3. La fel stau lucrurile și în cazul a nenumărați frați și surori din Ceruri, și cu toate acestea nimeni nu s-a lăudat că ar poseda o înțelepciune și o putere supreme, divine. Noi nu ne slăvim niciodată altfel decât prin Grația lui Dumnezeu. Toate operele noastre Îi sunt plăcute și sunt minunate din toate punctele de vedere, iar noi nu avem decât motive de bucurie din partea lor! Cum se face că manifestările unei puteri atât de pline de înțelepciune îți provoacă repulsie?" 4. Satana: "Este Pământul opera mea? Oare nu stă scris: "La început, Dumnezeu a creat Cerul și Pământul?" Atunci cum ar putea Pământul să fie opera mea?" 5. Ioan: "Oh, cum știi să le mai întorci! Oare n-ai zis chiar tu, de mii de ori, ești nu numai adevăratul creator al Pământului și al întregului univers, ci și că, în definitiv, toate acestea sunt chiar propria ta ființă? 6. Îmi amintesc foarte bine de acea vreme printre vremurile Pământului, când ai comis cea mai mare obrăznicie: l-ai condus pe Domnul, Dumnezeul și Creatorul tău pe vârful unui munte înalt și I-ai zis: "Vezi, toate acestea îmi aparțin! Iți voi da toate comorile acestui Pământ dacă Te închini în fața mea și mă adori!" - De vreme ce vorbeai despre Pământul tău, cum se face că dintr-o dată a devenit opera lui Dumnezeu? Vorbește: când ai mințit? Atunci sau acum?" 7. Satana: "Te rog, nu mă de rușine în halul acesta! Mărturisesc că am mințit mai mult sau mai puțin, și altă dată și acum, pentru că a minți este inerent naturii mele! Mărturisesc și că, în mare măsură, este vina mea că Pământul se află într-o stare atât de groaznică. Dar scutește-mă de asemenea reproșuri și lasă-mă în pace. Pe viitor, nu vei mai avea niciodată motive să fii supărat pe mine, biet Diavol ce sunt!" 8. Ioan: "Ce garanții ne dai, ca să te putem crede?" 9. Satana: "Știi bine că, dintotdeauna, nu s-a vorbit despre mine altfel decât tratându-mă drept mincinos. În acest caz, cum aș putea să-ți dau vreo garanție? Fie ca voința ta să fie judecata mea, în caz că nu mă țin de cuvânt! Este tot ce-ți pot oferi drept garanție a făgăduinței mele!" 10. Ioan: "Nu voia mea, ci cea a Domnului va fi cea care te va judeca; facă-se potrivit dorinței tale!" 11. Apoi, Ioan îi cheamă pe toți cei prezenți și le spune: "Fraților, știți că un legământ între un om cinstit și cineva bănuit de necinste necesită niște martori pentru a fi validat. Voi ați văzut și ați auzit tot ce s-a întâmplat aici și știți cum stau lucrurile. Veți fi deci martori - și acesta este unul dintre motivele pentru care Domnul v-a trimis aici, Ia fel cum și eu și Martin - care ne aflăm aici pentru a discuta și pentru a aplana dificultățile - va trebui să mărturisim. Voi toți veți rămâne dovezi vii a ceea ce ați văzut și auzit. Iar mărturia voastră va fi adevărată în veci în fața Domnului tuturor Cerurilor Sale, și în fața copiilor Săi!" 12. Toți martorii, într-un glas: "Da, pe cât este de adevărat că viața noastră Îi aparține Domnului!" 13. Atunci Ioan îi spune lui Satana: "Legământul nostru este confirmat și pecetluit pe veci de către martori sinceri; de aceea, ține-te de cuvânt! Dar nefericire ție, da, de trei ori nefericire ție dacă nu-ți ții făgăduința!" 14. Satana: "Ce mai atâtea vorbe? Arată-mi numai un locșor unde să pot duce, și-ți spun: revino după trilioane de ani solari și mă vei regăsi în același loc!" 15. Ioan: "Bine, așa să fie! Acolo, între acei doi munți, vezi o pajiște de iarbă verde ca speranța. Du-te și rămâi acolo în pace, în Numele Domnului Iisus, care a fost uns în vecii vecilor!" 16. La auzul numelui de "Iisus", Satana o ia la goană cu viteza fulgerului și merge în locul indicat. Iar toți ceilalți se întorc acasă. ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 01:17 Capitolul 201 ----------------------------------- Capitolul 201 Întoarcere fericită în casa lui Shonel. Cuvinte de laudă ale Domnului în special la adresa lui Martin. Importanta sa făgăduință mângâietoare: de la judecata la vindecare! 1. Întoarcerea acasă se petrece la fel de repede ca și la dus, iar mesagerii ajung cât ai clipi alături de Mine, adică în casa lui Shonel. 2. De-abia sosiți, ei se grăbesc să vină la Mine, plini de bucurie, de iubire și de recunoștință pentru toată forța, puterea, iubirea și nesfârșita răbdare cu care au fost învestiți. 3. Martin, primul, cade la Picioarele Mele, arzând de iubire, și începe să laude și să slăvească. 4. Dar Eu îl ridic și-i spun: "Multiubitul Meu fiu și frate, ai dus la bun sfârșit o misiune nespus de dificilă, pregătindu-i în mod eficient calea fratelui Meu Ioan; acest lucru îmi este plăcut, dragul Meu Martin! 5. La început te-ai înfierbântat puțin și ai făcut prea mare caz de puterea pe care ți-am împrumutat-o. Dar, după ce fratele nostru Ioan ți-a atras atenția, te-ai conformat întru totul poruncii Mele și te-ai purtat atât de bine cu Satana încât s-a lăsat clintit, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată cu cei care, înaintea ta, au încercat să-l convingă fără a-l supune nici unui fel de judecată. 6. Căci aproape nici un mesager nu a obținut mai nimic de la Satana, decât printr-o judecată temporară nespus de severă, dat fiind că ei erau incapabili să pareze violentele sale atacuri. Dar, vorbindu-i așa cum ai făcut-o tu, l-ai pregătit să meargă singur acolo unde vroia Ioan să-l aducă - ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată până acum! Acum, deși este liber, el se odihnește în locul care i-a fost indicat, în vreme ce ar putea să se miște în voie, și asta este foarte bine. 7. Desigur, el încă mai posedă legiuni de adepți care fac rău în numele său; Pământul le va resimți blestemățiile - dar numai pentru puțin timp! Apoi, acest izvor al răului va seca din ce în ce mai mult, și tot ceea ce este rău își va pierde din forță, fără însă a dispărea pe deplin. Dar nici sfârșitul total al răului nu va mai fi departe! 8. Tot ce este rău va fi judecat de Iubirea noastră. Aceasta va îmbrățișa totul, și nimic nu-i va putea rezista vreodată! Iar judecata Iubirii va fi de neclintit. Dar ea nu va fi apăsătoare ca o povară, ci îl va ține prizonier doar pe cel care nu vrea să se elibereze! 9. Înainte ca această judecată fie pusă în aplicare, vrem să mai trimitem încă o dată mesageri care vor invita lumile de pe toți aștrii să ia parte la marele ospăț. Toți cei pe care ei îi vor întâlni vor fi poftiți să ni se alăture! Preafericiți cei ce vor da curs acestei invitații: bucuria lor nu va cunoaște sfârșit!" ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 01:18 Capitolul 202 ----------------------------------- Capitolul 202 Răsplata celor care au obținut izbândă asupra lor înșiși. Căsătoria celestă. Despre natura femeii. Fericită alegere a lui Martin și supunerea sa fata de Voia Domnului. Misiunea divină a lui Martin ca spirit desăvârșit. 1. (Domnul): "Dar acum, dragii Mei copilași, mai am încă ceva să spun! Martin, Borem și Chorel, apropiați-vă de Mine! Voi ați reușit să treceți cu bine prin toate aceste dificile încercări, și ați ieșit biruitori din multe bătălii crâncene. Prin aceasta, v-ați dovedit vrednici să faceți parte din împărăția Mea care cuprinde toate Cerurile. 2. Voi ați devenit lucrători vrednici ai Viei Mele și meritați o dreaptă simbrie, care vă va fi dată. Știu și citesc limpede în inimile voastre că Eu sunt adevărata voastră simbrie și că nu vă veți dori niciodată alta. Dar tocmai felul în care este constituită inima voastră o face vrednică primească și altă răsplată. 3. Potrivit ordinii Mele celeste, care tinde la suprema voastră desăvârșire, de acum înainte nu mai trebuie să trăiți și să acționați în afara uniunii celeste. De aceea, pentru ca fiecare dintre voi să fie desăvârșit în toate, va trebui să luați soție; astfel, înțelepciunea voastră va fi întărită pe veci și va deveni receptacolul luminii care țâșnește din flacăra iubirii din propria voastră inimă! 4. Căci femeia este ca un recipient, însă un recipient spiritual care primește lumina din inimile voastre și o păstrează. În același timp, ea este o servitoare în templul vieții din inimă și întreține focul sacru al acestei vieți pe altarul pe care l-am clădit în inimile voastre. Acesta este motivul pentru care trebuie să luați cu toții câte o soție, acum, pentru a vă uni pe veci cu ea! Bănuiesc, Martin, acest lucru nu te va deranja prea tare?!" 5. Martin, complet buimăcit de fericire: "O, Doamne, Tu cunoști cel mai bine firea mea! Ceea ce Ți se va părea de cuviință-mi oferi va fi întru marea mea bucurie! Cian-sa sau Gella, mi-e totuna; sau, dacă se poate, una dintre aceste fiice ale Soarelui! Oh, așa ar fi cel mai bine!" 6. Eu îi răspund: "Nu depinde decât de tine; ești liber și poți să alegi după cum vrei!" 7. Martin: "O, Doamne, facă-se numai Voia Ta!" 8. Eu spun: "Ei bine, ia-o pe cea care se află cel mai aproape de tine!" 9. Martin, plin de încântare, privește în jurul lui, o zărește pe Marelisael, prima și cea mai frumoasă dintre fiicele Soarelui, și spune: "Doamne, aceasta să fie?" 10. Eu răspund: "Da" și-l binecuvântez pe întreaga veșnicie; și astfel a devenit Martin desăvârșit. 11. Plin de fericire, el o sărută pe soția sa celestă și își dă atunci seama că iubirea i s-a unit pe veci cu înțelepciunea. Amândoi Mă laudă și Mă slăvesc, într-o singură inimă și într-un singur glas. Și astfel, Adam, care fusese odinioară împărțit, poate redeveni o ființă completă în Cer, rămânând totuși o entitate separată, personală și preafericită. 12. După Martin, vine rândul lui Borem, care o primește de soție pe Surahil, a două dintre cele trei fiice ale Soarelui, iar Chorel o ia pe Hanial, a treia; iar cei doi sunt cuprinși de o fericire și o beatitudine fără margini! 13. Martin, de-abia putându-și reveni din încântare, spune: "O, Doamne, Tu cel mai bun și mai Sfânt Tată! vrea să strig, la fel ca Petru pe muntele Tabor: "Ce bine e să fim aici!" Dar facă-se numai Voia Ta! 14. Eu spun: "Dragul Meu Martin, care acum ești un spirit desăvârșit! Oare n-ai auzit niciodată, pe Pământ, vechiul proverb: "Cel care poartă iubirea în el o însoțește acasă pe mireasă!" Vezi, acesta este și cazul tău. De aceea, dat fiind că am pus totul în ordine în acest mare lăcaș, ne vom întoarce acasă! 15. Dar drumul pe care-l vom urma pe acest mare tărâm de lumină până la casă Mea, care este și a ta, va rămâne de acum înainte mereu deschis pentru acești noi copii, care sunt ai Mei! Iar toți cei pe care tu i-ai primit în ea sunt ai tăi și ai Mei pe veci. Căci ceea ce este al Meu este și al tău, iar ceea ce este al tău este al Meu în vecii vecilor! 16. Vei rămâne pe veci îngerul păzitor al acestei case și al acestei comunități în Mine, așa cum Eu voi fi în tine. Dar nu numai al comunității acestui tărâm: toate cele douăsprezece uși ale casei tale te vor duce spre nenumărate alte comunități terestre, unde vei întâlni fericiri fără de seamăn și fără de număr! 17. Iar acum, încă două cuvinte pentru noii copii ai acestui tărâm! Dar tu ești cel care vei lua cuvântul!" ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 01:19 Capitolul 203 ----------------------------------- Capitolul 203 Cuvântarea lui Martin noul înger păzitor, către comunitatea solară. Replica lui Uhron către Martin. Rugămintea sa adresata Domnului și binecuvântarea divină. 1. Martin îmi mulțumește din străfundul inimii sale pentru că i-am dat această poruncă; apoi, el se întoarce spre Uhron și Shonel și le spune: "Dragi prieteni și frați, ați auzit cu urechile voastre și ați văzut cu ochii voștri ce a spus și a făcut Domnul! Și ați dorit ca El, precum și noi ceilalți, rămânem cu toții printre voi - căci ați înțeles că această aspirație este mult mai importantă decât niște cuvinte de mulțumire. Domnul vrea să îndeplinească această aspirație și Vă va dărui tot ceea ce marea Iubire pe care I-o purtați - și pe care ne-o purtați și nouă - poate să-și dorească. Dar se înțelege de la sine că ceea ce veți dori va trebui să fie conform cu ordinea Sa nestrămutată! 2. Insă noi nu vom rămâne aici în persoană, ci vă vom deschide o cale sigură, pentru ca să ne putem vedea reciproc în orice moment. 3. Rămâneți puternici în învățătura pe care ați primit-o chiar din gura Domnului; astfel, calea care vă va duce la El va fi foarte scurtă. Dar dacă cumva, cu timpul, veți începe să cam îndepărtați de ea, dat fiind că acum sunteți complet impregnați de Cuvântul Său, atunci, desigur, această cale va deveni lungă și dificilă; dar Domnul Însuși, datorită marii iubiri pe care I-o purtați, va susține! 4. Casa mea și cea a Domnului nu sunt două lucruri diferite, ci un singur și unic lăcaș; căci este casa Iubirii! Voi știți unde se află și veți putea veni în ea oricând veți dori! Acolo Îl veți întâlni întotdeauna pe Domnul în mijlocul nostru, la fel precum un Tată Sfânt și Bun este înconjurat de copiii Săi care-L iubesc mai presus de orice! Așa să fie, în Numele Domnului!" 5. Uhron: "Toată iubirea noastră Îi aparține Domnului și vouă tuturor prin El; slăvit fie de-a pururi Numele Său! 6. Fie ca iubitele noastre fiice, pe care El ni le-a dat și pe care vi le-am dăruit, fie inima noastră în voi și manifestarea profundei noastre recunoștințe! Iar cântul nostru de slavă pentru El va răsuna în cea mai pură armonie, atât de departe cât răzbat razele tărâmului nostru în nemărginire! 7. (Întorcându-se către Mine, Domnul) Iar Tu, o, Tată, a cărui Sfințenie nu are nume, amintește-Ți de noii Tăi copii! Păstrează-ne pe noi, precum și pe urmașii noștri, de-a pururi în Grația și în Iubirea Ta! Amintește-Ți și de celelalte comunități și de celelalte popoare care locuiesc în țările și regiunile acestui mare tărâm și care ne sunt încă complet necunoscute! Fie că Voia Ta să le dea ceea ce am primit de la Tine, potrivit Iubirii și înțelepciunii Tale eterne!" 8. Eu răspund: "Vă spun: "Amin!" Căci am să le reunesc din toate părțile creațiilor Mele infinite în jurul meu, și îi voi da fiecăruia ce i se cuvine, din belșug! Fie că Iubirea, Grația și Compasiunea Mea să fie cu voi!" ----------------------------------- Hoper 14.12.2018, 01:20 Capitolul 204 ----------------------------------- Capitolul 204 Întoarcerea adunării cerești. O faptă de compasiune. Vizita galeriilor casei lui Martin. Drumul care duce la orașul lui Dumnezeu. O întâlnire fericită și o primire călduroasă. 1. Chiar în acea clipă, ne ridicăm și ne regăsim imediat în casa lui Martin. Acolo ne așteaptă oaspeții pe care-i lăsasem și care au ieșit complet purificați din baia lor. Ei cad cu toții cu fața la pământ, cerându-Mi grație și îndurare, ceea ce Eu le acord imediat, din belșug. 2. Apoi, Eu îl conduc pentru prima oară pe Martin și pe toți oaspeții săi, prieteni și frați, spre galeriile casei sale. Printr-o ușă deschisă spre răsărit, se vede un drum minunat care duce la sfântul Oraș al lui Dumnezeu. 3. Când ajunge în fața porții, Martin este de îndată întâmpinat de toți ceilalți apostoli și de Maria, Iosif și David, Moise, Abraham, Noe, Enoh, Adam și Eva, precum și de alți patriarhi și profeți, și toți îl salută cu iubire ca pe un nou locuitor al Orașului Meu. 4. Numai atunci, ochii lui Martin se deschid pe deplin, și acesta este începutul adevăratei sale fericiri. 5. Am ajuns acum la scopul pe care Mi-l propusesem, arătându-vă cum l-am condus pe episcopul Martin dincolo de mormânt. Dacă vrea să duc și mai departe, numai cu greu ați putea să înțelegeți, căci n-am ajunge niciodată la un sfârșit! Amin! - SFÂRȘIT -