----------------------------------- Yin Yang 14.3.2010, 19:50 Shavasana ----------------------------------- SHAVASANA relaxarea yoghină completă http://www.naveenayurveda.ptoop.com/images/savasana%5B1%5D.gifRealizăm priza conștiinței asupra corpului fizic. Picioarele sunt ușor depărtate între ele, brațele ușor depărtate de corp, aducem zona lombară cât mai aproape de sol. Începem relaxarea yoghină profundă pe grupe sau segmente musculare. La nivelul segmentului relaxat percepem ușoară senzație de încălzire, fine vibrații, precum și pierderea gradată a conturului corporal. Ne vom proiecta mai întâi mental la nivelul piciorului stâng, de jos în sus, de la vârful degetelor până în zona bazinului, vom relaxa fiecare mușchi în parte. Începem cu mușchii degetelor, ai tălpii, ai gambei și apoi ai coapsei. Sesizăm relaxarea integrală a piciorului stâng. Comparăm piciorul stâng relaxat cu piciorul drept nerelaxat încă; în lumina acestei comparații realizăm efectele profunde, binefăcătoare ale relaxării yoghine. Ne proiectăm acum la nivelul piciorului drept de jos în sus, de la vârful degetelor până în zona bazinului, continuăm procesul de relaxare gradată pe grupe musculare. Sesizăm relaxarea integrală a piciorului drept. Ne proiectăm în continuare la nivelul brațului stâng de jos în sus, de la vârful degetelor până în zona umărului, relaxăm gradat întreaga musculatură. Sesizăm relaxarea integrală a brațului stâng. Ne proiectăm la nivelul brațului drept de la vârful degetelor până în zona umărului, continuăm procesul de relaxare gradată. Percepem relaxarea integrală a brațului drept, sesizăm relaxarea globală a mâinilor și picioarelor. Ne proiectăm mental acum în zona bazinului. Începem prin a relaxa mușchii fesieri de jos în sus. Relaxăm musculatura planșeului pelvian, mușchii sexuali bărbații, musculatura vaginală profundă femeile. Vom relaxa acum întreaga centură abdominală. Începem să relaxăm mușchii spatelui și a coloanei vertebrale de la nivelul zonei lombare până la nivelul umerilor. Relaxăm acum mușchii toracelui, ai pieptului și ai umerilor. Relaxăm acum mușchii gâtului și ai cefei. Relaxăm musculatura facială, începem cu mușchii bărbiei, cei ai obrajilor, ai pleoapelor, ai globilor oculari, mușchii frunții și pielea capului. Percepem relaxarea integrală a corpului fizic, abandonarea structurii fizice la sol, depășirea limitelor impuse de aceasta. Sesizăm stare de dilatare în imensitate, de plutire, de zbor, de pierdere a conturului corporal. Conștientizăm stare de energizare globală a întregii ființe difuzarea armonioasă a energiilor la nivelul tuturor centrilor de forță. Percepem starea de inefabilă rezonanță între microcosmosul ființei noastre și Macrocosmos, Univers, precum și starea de bucurie pe care această fuziune reintegratoare o generează în ființa noastră. Ne percepem acum dilatați la nesfârșit în oceanul infinit al manifestării, din care fiecare dintre noi facem parte integrantă. Ne simțim într-o continuă stare de rezonanță cu energiile benefice din Univers. Ne reintegrăm gradat în corpul fizic, conștientizăm stare de armonie plenară în întreaga ființă echilibru interior, amplificarea vitalității, capacitate mărită de transmutare și sublimare a potențialului creator, voință, afectivitate elevată, trezirea intuiției, stare de elevare spirituală, dinamizarea inteligenței, luciditate mentală și spirituală, elevarea și dilatarea câmpului conștiinței, stare de autotransfigurare interioară, interiorizare profundă, detașare față de aspectele materiale, transcedentarea dualității. Mișcăm ușor degetele de la mâini și de la picioare. Revenim gradat...