----------------------------------- Fire 28.9.2010, 20:50 De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 1 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber ----------------------------------- De la iad la rai (Robert Blum) Drumul unui suflet (Robert Blum) după moartea trupului Cuprins [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4338#4338]Jakob Lorber - Profetul necunoscut [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4349#4339]Robert Blum - O scurtă biografie [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4340#4340]Capitolul 1. Viața lui Robert Blum pe pământ [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4341#4341]Capitolul 2. Primele impresii ale celui executat în lumea de dincolo. El conștientizează faptul că nu a murit [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4342#4342]Capitolul 3. Robert crede că a fost anesteziat [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4343#4343]Capitolul 4. Robert Blum face un apel disperat către Dumnezeu. El îl invocă pe Iisus [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4344#4344]Capitolul 5. Încercarea de a merge prin spațiul gol. Monologul interior al lui Robert Blum pe tema nimicului și a vieții care continuă. El îl blestemă pe Dumnezeu - sursa tuturor suferințelor [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4345#4345]Capitolul 6. Pacea este deplină în exterior, dar în interiorul lui Robert Blum domnește o disperare tăcută. Oare ce este viața? Dorința de a trăi certitudinile credinței îl conduce pe Robert către rugăciune. El își amintește de soție și de copii [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4346#4346]Capitolul 7. Amintirea corectă a lui Iisus produce un fulger puternic. Robert se sperie, dar trăiește o stare de fericire uimită [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4347#4347]Capitolul 8. Robert Blum simte că i se retrezește pofta de viață. Dorința de răzbunare se transformă în iertare. Se produce un nou fulger, urmat de o lumină care nu mai dispare [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4348#4348]Capitolul 9. Înțelepciunea lumească nu înseamnă altceva decât vanitate. Iisus le transmite credința discipolilor Săi [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4349#4349]Capitolul 10. Gânduri favorabile la adresa lui Iisus. Credința lui Robert Blum în nemurirea sufletului și într-un Dumnezeu plin de iubire se amplifică [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4350#4350]Capitolul 11. Noi gânduri pline de devoțiune față de Iisus. Aspirația lui Robert de a-L cunoaște pe Acesta. Lumina devine din ce în ce mai puternică [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4380#4380]Capitolul 12. În regiunea luminoasă se întrevede o formă umană. fie oare vorba de Iisus? Bucuria lui Robert în fața împlinirii celei mai fierbinți aspirații a lui [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4380#4381]Capitolul 13. Chemarea lui Robert. Apare Iisus. Sufletul despărțit de trup își regăsește fundamentul solid de sub picioare [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4382#4382]Capitolul 14. Robert se adresează Domnului. Răspunsul lui Iisus. O problemă importantă de viață [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4383#4383]Capitolul 15. Un răspuns corect. Dorințele arzătoare ale lui Robert Blum [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4384#4384]Capitolul 16. Domnul îi promite lui Robert îndeplinirea dorințelor sale juste, dar cu anumite rezerve. Robert îi condamnă cu asprime pe tirani [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4385#4385]Capitolul 17. Domnul îi recomandă lui Robert Blum: „Supune-te autorităților”. Robert pune la îndoială această poruncă. El încearcă afle mai multe în legătură cu divinitatea umană a lui Iisus [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4435#4435]Capitolul 18. Iisus vorbește despre necesitatea puterilor lumești. Nici o societate umană nu poate exista fără ordine și ascultare [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4436#4436]Capitolul 19. Despre obediență. Exemple preluate din lumea naturală [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4437#4437]Capitolul 20. Un alt exemplu: necesitatea existenței munților înalți [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4438#4438]Capitolul 21. Munții de mărime medie și mică - originea și scopul lor pe planeta Pământ [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4439#4439]Capitolul 22. Nivelele de subordonare sunt necesare inclusiv în rândul oamenilor [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4440#4440]Capitolul 23. Robert este de acord cu Iisus. Răspunsul lui referitor la folosirea greșită a puterii de către stăpânitorii acestei lumi [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4441#4441]Capitolul 24. Un răspuns consolator pentru îndoielile lui Robert. Răutatea omului liber reprezintă o pedeapsă în sine. Lecțiile istoriei [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4442#4442]Capitolul 25. Scopul școlii terestre. Ce este mai bine: o binecuvântare temporară sau una permanentă? [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4443#4443]Capitolul 26. Răspunsul lui Robert: „Îi voi înapoia viața celui care mi-a dăruit-o. Cum poate exista un Dumnezeu al iubirii care își tratează creaturile cu atâta duritate?” [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4444#4444]Capitolul 27. Clarificări referitoare la evoluția omului către statutul de independență totală. O școală doar aparent dificilă, înțelepciunea supremă a iubirii divine [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4445#4445]Capitolul 28. Chiar și moartea fizică reprezintă o mână de ajutor adresată spiritului de iubirea lui Dumnezeu. Chinurile morții în vremurile de altădată și în cele prezente [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4446#4446]Capitolul 29. Semnificația textului din Scriptură: „Depărtați-vă de Mine, blestemaților!” Orice spirit malefic se blestemă singur. Păcatul împotriva Sfântului Duh [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4447#4447]Capitolul 30. Ce s-a întâmplat cu bogatul cel lacom și cu Lazăr cel sărac în lumea de dincolo. Cine a creat iadul? Răspuns: răutatea spiritelor [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4448#4448]Capitolul 31. Robert este întru totul de acord cu Iisus. O ultimă întrebare: „Care este adevărata natură a lui Dumnezeu?” [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4449#4449]Capitolul 32. „Iubește-Mă pe Mine (Iisus), căci întreaga plenitudine a Divinității sălășluiește în Mine!” Robert se îndoiește de această afirmație, dar este dispus să o accepte prin cultivarea credinței sale [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4450#4450]Capitolul 33. Despre credința autentică și despre cea falsă. Pericolele unei vieți prea îndestulate [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4451#4451]Capitolul 34. Viziunea lui Robert asupra credinței și asupra adevăratei adorări a lui Dumnezeu [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4452#4452]Capitolul 35. Capacitatea duală de discernământ a omului. Numai lumina spirituală poate ajunge la adevărata credință. Despre practică și despre virtute [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4453#4453]Capitolul 36. Iritarea lui Robert atunci când i se reamintesc slăbiciunile sale lumești. Dorința lui de a schimba subiectul [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4454#4454]Capitolul 37. Pericolul laudei de sine. Chiar și prinții din lumea îngerilor au nevoie de umilință pentru a putea progresa din punct de vedere spiritual. Mărturisește-ți cu umilință vinovăția și vei fi binecuvântat [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4455#4455]Capitolul 38. Robert își amintește de toate încercările de care a avut parte pe vremea când trăia pe pământ. „Pedepsește-mă, dar nu mă părăsi” [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4457#4457]Capitolul 39. Robert o ia pe calea cea dreaptă. O explicație referitoare la Ioan Botezătorul, în inima lui Robert apar zorii luminii eterne a recunoașterii [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4458#4458]Capitolul 40. Odată cu trezirea Spiritului lui Dumnezeu în inima sa, Robert începe o nouă viață. Un nou test al libertății, pentru atingerea unui nivel superior de cunoaștere [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4460#4460]Capitolul 41. Robert: „Doresc ca voința Ta să îmi conducă viața”. Iubirea despre iubire [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4461#4461]Capitolul 42. Un frate adevărat. Parabola trasului la țintă, întregul destin al omului depinde de iubirea sa față de Domnul [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4462#4462]Capitolul 43. Noua și glorioasa lume a lui Robert. Mulțumirile lui uluite și iubirea sa arzătoare. „Această lume s-a născut din tine”. O parabolă a procreației [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4463#4463]Capitolul 44. Misiunea lui Robert în noua sa casă. Prima recepție, întâmpinarea unor prieteni politici ajunși în lumea spiritelor. Robert le dă sfaturi. [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4464#4464]Capitolul 45. Pledoaria plină de ardoare făcută de Robert în favoarea lui Hristos. Mulțimea vieneză [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4465#4465]Capitolul 46. Robert se interesează de trei dintre camarazii săi de arme. Un portret al sufletului acestor prieteni „ai poporului”. Robert își sfătuiește tovarășii să învețe virtutea iertării [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4466#4466]Capitolul 47. Intrarea în casa lui Robert. Corespondența spirituală a etajelor. Mulțimea vieneză este avertizată. O comunicare cu Domnul prin intermediul inimii [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4467#4467]Capitolul 48. Interiorul sublim al casei. Mânia lui Robert văzând ce se întâmplă în grădină. Scene scandaloase ale căror protagoniști sunt vienezii. Domnul își asumă vindecarea sufletelor malefice [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4468#4468]Capitolul 49. Grupul fostelor dansatoare intră în casa lui Robert, după ce au suferit foarte mult în lumea spiritelor. Fetele solicită cu umilință puțină pâine și un loc de dormit peste noapte [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4469#4469]Capitolul 50. Mulțimea vieneză întreabă de dansatoare. Predica dură a lui Robert. Mântuirea sufletelor aflate pe marginea abisului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4472#4472]Capitolul 51. Trei dintre tovarășii de arme ai lui Robert se prezintă în fața Domnului. Ei sunt transformați. Drept instrumente, sunt folosite trei dintre grațioasele dansatoare [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4473#4473]Capitolul 52. Efectul pozitiv generat de spiritul lui Robert. Inima lui este zguduită de compasiunea Domnului. Efectul pozitiv generat de simpatia lui [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4474#4474]Capitolul 53. Demagogii Messenhauser, Jellinek și Becher în lumea de dincolo. Opiniile lor despre Dumnezeu, despre iad și despre soartă [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4475#4475]Capitolul 54. Jellinek demonstrează existenta lui Dumnezeu pornind de la exemplul naturii, dar ajunge la concluzia că omul nu poate înțelege Divinitatea dincolo de aspectul natural al creației [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4476#4476]Capitolul 55. Călătoria pe calea descoperirilor. Ezitările și precauțiile eroilor noștri. Domnul apare în fața lor, însoțit de Robert [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4477#4477]Capitolul 56. Inima lui Jellinek se aprinde de iubire pentru prietenul lui Robert. Vinul celest. Toastul lui Jellinek și răspunsul Domnului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4478#4478]Capitolul 57. Efectele vinului celest, întrebări legate de Hristos și de divinitatea Lui. Răspunsul lui Robert. Proverbul favorit al lui Jellinek [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4479#4479]Capitolul 58. Testul la care își supune Robert prietenii. Răspunsurile corecte ale lui Jellinek și Messenhauser [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4480#4480]Capitolul 59. Domnul vorbește despre fraza frecvent invocată, dar prost înțeleasă: „Scopul scuză mijloacele” [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4481#4481]Capitolul 60. Dansatoarele încearcă obțină mai multe explicații în legătură cu Dumnezeu. Robert le sfătuiește: „Căutați lumina din interior”. Orice căutare exterioară ascunde un pericol [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4482#4482]Capitolul 61. Dansatoarele îi confirmă lui Robert că l-au înțeles. Lupta împotriva spiritelor impure ale naturii din interiorul omului. Etapele perfecțiunii. Cel Preaînalt [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4483#4483]Capitolul 62. Înapoi la gălăgioasa mulțime vieneză. Vindecarea miraculoasă a acestor eroi ai pasiunilor trupești. Robert îi invită intre în casă [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4484#4484]Capitolul 63. Oaspeții dau ochi cu dansatoarele. Conversații. Eroii baricadelor [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4485#4485]Capitolul 64. Vienezul este mustrat de Robert. Femeia certăreață, care are de fapt o inimă bună, îl încurajează, dar în zadar [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4486#4486]Capitolul 65. Vieneza și țiganul pus pe harță. Eroina noastră apelează la Jellinek, care o trimite la Domnul [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4487#4487]Capitolul 66. Eroina noastră se adresează Domnului. Sfatul Mântuitorului: „Mărturisește-ți deschis problemele și nu te sfii să îmi ceri ajutorul”. Povestea unei femei căzute [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4488#4488]Capitolul 67. Comentariile Domnului referitoare la motivele pentru care a acceptat să reveleze mărturisirea aparent ofensatoare a femeii [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4489#4489]Capitolul 68. Eroina care așteaptă răspunsul lui Iisus și vienezul cu nasul pe sus. Acesta este mustrat de Domnul. In inima eroinei Helena se produce miracolul iubirii [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4490#4490]Capitolul 69. Reacția vienezului cu nasul pe sus în fața transformării Helenei. Diferența dintre vis și realitate. Parabola lui Olaf referitoare la curtarea unei femei [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4491#4491]Capitolul 70. Situația maritală a cârcotașului. Generalul dispus să îl ajute [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4492#4492]Capitolul 71. Norii se adună asupra căsniciei cârcotașului. Mireasa își revelează adevărata natură [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4493#4493]Capitolul 72. Pretenția Emmei. Generalul devine consilier marital. Feuda căsniciei [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4494#4494]Capitolul 73. Povestea căsniciei vienezului cârcotaș continuă. Criza de nervi a Emmei și o nouă conversație [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4495#4495]Capitolul 74. Surprizele se țin lanț. Nobilul cârcotaș descoperă niște cunoștințe vechi. Sfatul bun al lui Olaf [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4496#4496]Capitolul 75. Rugămintea lui Olaf de dragul prietenilor săi. Promisiunea Domnului - Pescarul de Suflete, încăpățânarea și orbirea cârcotașului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4497#4497]Capitolul 76. Cinstitul lustragiu. Mierl nu este întâmpinată cu bucurie. Rufele murdare ale cârcotașului sunt expuse în văzul tuturor. Spiritul ofensat al aroganței părăsește grupul [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4498#4498]Capitolul 77. Intervenția lui Olaf în fata Domnului. Acceptarea Divinității lui Iisus și abandonarea în fața voinței Sale. Saturarea sufletelor sărmane [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4499#4499]Capitolul 78. Grija față de cei parțial orbi. Anunțul referitor la Consiliul Suprem celest. Măreția, simplitatea și bunătatea Domnului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4500#4500]Capitolul 79. Începe venerabilul consiliu, întrebarea Domnului: „Ce se va întâmpla cu pământul?” Iau cuvântul Adam, Noe, Avraam, Isac și Iacov [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4501#4501]Capitolul 80. Domnul potolește nerăbdarea Helenei. Iau cuvântul Moise și David. Intervenția Helenei și cuvântul final al lui David [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4502#4502]Capitolul 81. Discursul dur al lui Petru referitor la biserica romano-catolică. Răspunsul înălțător al lui Pavel referitor la grația divină [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4503#4503]Capitolul 82. Blum și Jellinek își spun părerea. Răspunsul Domnului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4504#4504]Capitolul 83. Recomandările radicale ale lui Becher. Instrucțiunile Domnului. Natura rasei umane aflată pe pământ este condiționată de cea a întregii creații [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4505#4505]Capitolul 84. Părerea Helenei despre îmbunătățirea destinului umanității terestre [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4506#4506]Capitolul 85. Domnul critică sugestiile Helenei. Pământul nu trebuie să devină un paradis, căci nu este altceva decât o școală și un poligon de testare a sufletelor [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4507#4507]Capitolul 86. Înțelepciunea lui Olaf. Toastul celest. Noua lumină și puntea iubirii născută din grația Domnului [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4508#4508]Capitolul 87. Masa celestă. Toată lumea închină în sănătatea omului terestru. Rochia și coronița de mireasă ale Helenei - o analogie [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4509#4509]Capitolul 88. Răsplata supremă a iubirii divine pure – Nunta cu Divinitatea [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4510#4510]Capitolul 89. Pământul și ororile sale. Spiritul lui Antichrist. O manifestare simbolică [url=http://new.unique.ro/viewtopic.php?p=4511#4511]Capitolul 90. O nouă desfășurare a imaginii timpurilor. De ce tolerează Dumnezeu toate ororile pământului? ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 20:57 Jakob Lorber - Profetul necunoscut ----------------------------------- Jakob Lorber s-a născut 22 iulie 1800 la Jahring, în Steiermark de jos, ca fiul unei familii de țărani germane. Din partea tatălui cât și a mamei curgea în venele sale sângele de țăran german. - Jakob, cel mai mare dintre trei fiii, a avut voie să studieze pedagogia, dar s-a întors după terminarea cu succes a studiului „prin care a devenit profesor“, spre o veche pasiune de a sa, care a fost muzica. El stăpânea mai multe instrumente, dar cel mai bine vioara, iar în această artă a primit lecții de la Paganini. Concertele cu succes i-au făcut în curând un nume bun în orașul natal Graz și i-a adus prietenia celor mai buni locuitori, adică dirijorul Anselm Hüttenbrenner, a primarului din Graz Andreas Hüttenbrenner și a secretarului stării civile K. G. Ritter von Leinen (biograful său). În primăvara anului 1840 a primit Lorber oferta unui post promițător de dirijor în orașul mult vizitat și comercial Triest. Bucuria, de a avea în sfârșit o poziție asigurată de viață și un venit garantat, a fost mare. Dar providența a fost altfel. Bărbatul, a cărui gânduri se ocupau mai ales în acea vreme cu lumea invizibilă și cu întrebările despre Dumnezeu și eternitate, a fost pus la încercare și pentru a se decide printr-o metodă cât se poate de ciudată. Despre această întâmplare măreață din viața sa, povestește el mai târziu prietenilor săi: El, Lorber, în data de 15, martie1840, la ora șase dimineața, a terminat cu rugăciunea de dimineață și a fost pe punctul de a se ridica din pat, când în stânga înăuntru în piept, în locul inimii a auzit cât se poate de clar o voce, care îi spunea: „Ridica-te, i-ați pana și scrie! „ - Lorber, a ascultat aceasta chemare imediat, a luat pana în mână și a început să scrie ceea ce auzea în interiorul său cuvânt cu cuvânt pe hârtie. A fost începutul unei lucrări „Creația lumii spiritelor și cea a simțurilor și istoria omenirii” sau „Gospodăria lui Dumnezeu“ (Casa Domnului). - Și primele propoziții extraordinare ( un exemplu despre harul vocii interioare dumnezeiești) suna astfel: „Cine vrea să vorbească cu Mine, acela să vina la Mine și Eu îi voi pune în inimă un răspuns. - Dar doar cei curați, a căror inimă este umilă, vor auzi tonul vocii Mele! - Și cine Mă preferă înaintea lumii, cine Mă iubește, ca o mireasă blândă care își iubește mirele, cu acela vreau Eu ca să duc braț la braț. El Mă va vedea tot timpul ca un frate și așa cum L-am văzut Eu pe el deja de o eternitate, încă înainte de a fi el.“ Jakob a recunoscut profund mișcat vocea care a cuprins viața și pe Acela, de la care venea ea. - El a recunoscut vocația și lucrarea sa, a lăsat deoparte slujba din orașul monden Triest și și-a dedicat din acea clipă toată viața scrisului, adică ceea ce îi dicta lui vocea aceea interioară. Necăsătorit, sărac și fără pretenții, a trăit această vocație până la sfârșit, iar existența și-a menținut-o cu ore de muzică și darurile de dragoste a bărbaților și a femeilor din cercul lui de prieteni și din puținul său era tot timpul pregătit să le dea altora care erau mai săraci decât el. Aproape 25 de ani până la moartea lui Lorber, la 24 august 1864, a vorbit acea voce, cu aceeași seriozitate drăgăstoasă și intensitate, exact identice cu prezicerea lui Iisus în Evanghelia lui Ioan, cap. 14, 21 și 26, la acel „slujitor umil a lui Dumnezeu“. - Unui prieten i-a scris Lorber despre aceasta: „Referitor la vocea interioară, cum se aude aceasta, nu pot spune de mine numai faptul,, cuvintele veșnic clare și sfinte a Domnului le aud tot timpul în regiunea inimii ca un gând cât se poate de limpede, luminate și curate, ca niște cuvinte pronunțate. Nimeni, nici acela care este foarte aproape de mine, nu poate auzi vreun glas. Pentru mine însă sună acest glas milostiv mult mai limpede și mai tare decât orice sunet material.“ Prin scrisul autentic celor auzite (meritul mare îl are mai ales Anselm Hüttenbrenner care s-a ocupat de strângerea și de publicarea lor) s-au format cu timpul sub pana lui Lorber importante Scripturi care cuprind 25 de volume. Aici sunt scrise acestea după formarea lor: Gospodăria lui Dumnezeu (3vol.); Saturn; Soarele natural; Soarele spiritual (2vol.); Copilăria lui Iisus; Schimbul de scrisori între Iisus și Abagarus; Epistola Laodiceană a apostolului Paul; Pământul și luna; Episcopul Martin (conducerea în lumea de apoi); Robert Blum (De la iad la Rai); Scena de trei zile (Iisus la 12 ani în templu); Daruri cerești (2vol. ); și în sfârșit încoronarea: Marea Evanghelie a lui Ioan (o profundă relatare, completarea povestirilor a celor trei ani de învățare a lui Iisus, 10 vol. ). Cel mai important la apariția Jakob Lorber, care a avut darul privirii spirituale, sunt învățăturile minunate care reies din lucrările sale. Este într-adevăr o înțelepciune dumnezeiască atotcuprinzătoare, care se ocupă pe toate planurile vieții și a întrebărilor vizibile și invizibile și nenumăratele secrete ale gândirii omenești luminate din punctul de vedere înalt și spiritual. Pentru a spune aceasta pe scurt: Lorber oferă în dezvoltarea și privirea desăvârșită privirea spirituală a lumii și explicațiile pământului, după care, la eliberarea credinței vizibile (materialism), știința și întregul sentiment de viață al lumii actuale pe toate planurile recunoașterii. ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 21:01 Robert Blum - O scurtă Biografie ----------------------------------- Robert Blum - O scurtă Biografie Personajul central al acestei cărți nu este unul fictiv, ci a existat în realitate, fiind o personalitate bine cunoscută a Germaniei pașoptiste. Povestea de față prezintă ce s-a întâmplat cu sufletul său după ce acesta și-a părăsit corpul fizic, în lumea de dincolo. Pentru o mai bună înțelegere a faptelor, prezentăm pe scurt biografia personajului Robert Blum în timpul vieții sale fizice: Robert Blum (1804-1848) a fost una din principalele personalități politice ale Vormărz. El a desfășurat o activitate politică susținută, folosindu-se inclusiv de educația sa avansată. După anul 1839, el a colaborat cu opoziția politică și a devenit unul dintre cei mai angajați agitatori din Saxonia. În pofida hărțuielilor autorităților, el a reușit să răspândească în Germania ideile liberale și naționaliste, prin discursurile sale emoționante, întâlnirile publice pe care le-a organizat, articolele inspirate pe care le-a publicat, petițiile pe care le-a scris și organizațiile pe care le-a fondat. A fost unul din primii revoluționari care au structurat mișcarea liberală, asociindu-se și colaborând inclusiv cu alte grupuri de aceeași factură. Cu ajutorul acestora, și-a fondat în anul 1847 propria editură. A făcut parte din Noua Biserică Catolică Germană și a simpatizat deschis cu revoluționarii care au luptat pentru eliberarea Poloniei. Când mișcarea liberală din Saxonia a început să se dividă, Blum a devenit liderul aripii sale radicale. Lucrarea sa, Aufruf an die Freisinnigen Sachsens, enumera toate măsurile necesare pentru a declanșa transformarea democratică a Saxoniei. Când armata a intervenit, înăbușind revolta din Leipzig, din august 1845, Blum s-a folosit de popularitatea sa pentru a ține în frâu mânia populației, astfel încât situația să nu degenereze. Totuși, când a fost ales consiliul orașului în anul 1847, el nu a fost lăsat să-și ocupe locul de drept, întrucât era considerat un radical. Când a izbucnit revoluția de la 1848, el și-a unit forțele cu Karl Biedermann, propunând o serie de reforme liberale. A fondat Vaterlandsverein, o organizație al cărei scop era de a educa politic masele largi și păturile sociale inferioare. El a recomandat răspândirea educației în masă, eliberarea presei și dreptul la libera adunare. A fondat o societate oratorică și a publicat Staatslexicon fur das deutsche Volk, precum și alte lucrări, în Frankfurt a fost ales vicepreședinte al Parlamentului și membru al Comitetului celor 50, precum și membru al comitetului constituțional. În Adunarea Națională a fost ales membru al comitetului de conducere, al comitetului electoral central și al comitetului pentru Puterea Centralizată. Blum a apărat principiul suveranității populare și a cerut instituirea republicii, dar nu printr-o revoltă populară, ci prin mijloace legale. A afirmat că numai Adunarea Națională din Frankfurt avea dreptul și competența să legifereze o constituție. În timpul verii anului 1848, el și-a manifestat speranța că un război cu Rusia ar putea ajuta la restabilirea unității Germaniei, ducând mai departe idealurile revoluției. Din punct de vedere politic și ideologic, Blum nu a fost niciodată un personaj inflexibil, oscilând între stânga radicală și aripa de dreapta, care îl considera un „republican roșu”. A apărat totuși fără rezerve dreptul majorității de a guverna și s-a opus oricăror manifestări violente. Nu s-a sfiit să atace majoritatea, ori de câte ori aceasta nu exprima voința poporului. În timpul participării sale politice în Parlamentul din Frankfurt, el a fost dezamăgit de felul în care evoluează revoluția. Pe data de 12 octombrie 1848, aripa de stânga l-a delegat să transmită o adresă de simpatie rebelilor vienezi. Blum s-a implicat direct în revolta vieneză împotriva armatei lui Windischgratz, prin discursurile și articolele sale. Dezamăgit de felul haotic în care evoluează lucrurile, el a abandonat lupta, pe data de 29 octombrie. Arestat la începutul lui noiembrie, împreună cu tovarășul său de arme Probei, Blum a invocat imunitatea sa parlamentară. Cei doi au fost însă judecați de o curte marțială și condamnați la moarte pe data de 8 noiembrie. Blum a fost executat, în timp ce Frobel a beneficiat de o grațiere, fiind eliberat. Execuția lui Blum a fost un act pur politic, prin care Schwarzenberg dorea să dea un exemplu tuturor exponenților principiului revoluționar. În plus, era o sfidare deschisă la adresa Parlamentului din Frankfurt. Cel care l-a sfătuit pe Schwarzenberg să procedeze în acest fel a fost fostul consul general austriac la Leipzig, Alexander von Hubner, un dușman personal al lui Blum. Execuția a trezit indignarea poporului german, iar Adunarea Națională i-a recompensat pe urmașii săi cu 40.000 de taleri. ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 21:04 Capitolul 1 - Viața lui Robert Blum pe pământ ----------------------------------- Capitolul 1 Viața lui Robert Blum pe pământ 1. Robert Blum a sosit pe pământ în condiții de penurie extremă, fiind nevoit să trăiască într-o sărăcie lucie până aproape de sfârșitul vieții. Acesta a fost destinul lui, și vă asigur că au existat motive cât se poate de serioase pentru acest lucru, desigur, incomprehensibile pentru lumea voastră fizică. Sufletul și spiritul său au venit de pe acea planetă despre care am vorbit în lucrarea Soarele natural, ai cărei locuitori sunt predispuși să dărâme cu încăpățânare munți întregi, cu o hotărâre de neclintit; iar ceea ce nu reușesc să realizeze din punct de vedere fizic, continuă facă în lumea spirituală. 2. Acest om, executat în cele din urmă din cauza îndrăznelii sale, a demonstrat încă din copilărie tenacitatea spiritului său. Deși am fost nevoit - în interesul lui, de altfel - așez Eu însumi diferite obstacole în calea lui ori de câte ori avea tendința să se exalte prea tare, acest lucru nu a avut consecințe majore pentru viața lui, întrucât încăpățânarea ieșită din comun a spiritului lui găsea întotdeauna o cale de ieșire din impas, croindu-și astfel în continuare drum în direcția dorită de el. 3. Omul nostru era predispus să își facă o mie de planuri, iar apoi să încerce să le pună în practică. Mai presus de orice, credea în justiția socială, fiind gata să facă orice sacrificii pentru a o implementa. Chiar dacă ar fi avut la dispoziție toate comorile lumii, ar fi fost dispus să le pună la bătaie, împreună cu întreaga sa viață, numai pentru a-și transpune în practică ideile! 4. Aceste idei legate de justiția socială proveneau în mare parte din școala religioasă a lui Ronge și a colegilor acestuia. De fapt, această filozofie nu reprezintă o școală, și încă și mai puțin o biserică, întrucât Mă contestă pe Mine ca Domn și Dumnezeu, considerându-Mă un simplu om și un învățător al umanității care a trăit cândva, în antichitate. În acest fel, această așa-zis㠄biseric㔠renunță la însăși piatra de temelie care ar trebui să stea la baza ei, așa că este clădită pe un fundament foarte slab. 5. La fel ca și Ronge, omul nostru și-a construit ideile socialiste pe un sol nisipos. În viziunea lui, tot ce are de oferit această lume este mărunt și penibil, așa că nu depindea decât de puterea sa oratorică dărâme puterile lumii. 6. Această convingere era atât de puternică în mintea lui, încât nu i-a lăsat nici o urmă de îndoială. Chiar și atunci când l-am avertizat personal (în spiritul lui) nu se avânte prea tare și să nu facă prostii, el nu a luat în serios avertismentul Meu, una din maximele sale preferate fiind aceea că un german adevărat nu se va da în lături de la nici un sacrificiu pentru a transpune în practică ce și-a pus în minte. 7. Câteva succese de care a avut parte i-au aprins și mai tare entuziasmul, făcându-l să confunde movilele politice pe care a reușit să le zdruncine cu munții Himalaya. A câștigat, ce-i drept, o oarecare notorietate, precum și încrederea întregii națiuni, lucru ce nu a făcut însă decât să pregătească terenul pentru apropiata lui cădere. 8. Și-a testat de câteva ori talentele oratorice la Adunarea Națională Germană care s-a ținut în anul 1848, lucru care i-a adus o satisfacție foarte mare, dar și acestea s-au datorat în principal spiritului său extrem de puternic. Încurajat de succesele obținute, el s-a îndreptat în grabă către un mare oraș din estul Germaniei (Viena), unde mulțimea chiar a început să-i pună în practică ideile. Pe scurt, el a încercat să ucidă nu mai puțin de 30 de muște princiare dintr-o singură lovitură, fără țină cont că aveam și Eu un cuvânt de spus în legătură cu acestea. 9. Omul nostru a pornit de la o idee împrumutată din Cuvântul Meu: „Fiți perfecți, la fel cum și Tatăl vostru din ceruri este perfect”, precum și de la ideea că nu există decât un singur Domn, toți ceilalți fiind frați între ei, indiferent de statutul lor social. Din păcate, fundamentele credinței sale erau din start greșite, întrucât el nu credea în Cel Unic, către perfecțiunea căruia ar trebui să tindă toți oamenii. Desigur, în locul Domnului el s-a plasat pe sine însuși, considerându-se un model pentru semenii săi, datorită capacităților sale oratorice. El a uitat astfel că prinții lumești sunt și ei oameni, ba încă foarte puternici, primind această putere de la Mine. Altfel spus, el a uitat de pasajul biblic care spune: „Dați Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” 10. Nu este de mirare că omul nostru a fost în cele din urmă arestat în orașul respectiv, unde dorea să-și pună în practică ideile legate de justiția socială prin puterea armelor, precum și a cuvintelor sale. A fost acuzat de trădare, și după un proces scurt, executat și trimis astfel în lumea de dincolo. Aici se încheie scurta relatare despre viața sa pământească. ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 21:18 Capitolul 2 - Primele impresii ale celui executat în lumea de dincolo. El conștientizează că nu a murit ----------------------------------- Capitolul 2 Primele impresii ale celui executat în lumea de dincolo. El conștientizează nu a murit 1. Mulți dintre voi se întreabă probabil: cum au ajuns sufletul și spiritul lui în lumea eternă a spiritelor? 2. Trebuie să precizez mai întâi de toate că toți cei care își pierd viața în urma unei execuții violente, ajung în lumea de dincolo într-o stare de furie supremă și dornici să se răzbune pe torționarii lor. De aceea, dacă avem de-a face cu criminali autentici care au încălcat poruncile lui Dumnezeu, fiind astfel damnați, ei sunt trimiși pe loc în iad* - elementul lor natural, ca să își manifeste acolo dorința de răzbunare. Abia după ce aceasta își mai pierde întrucâtva din puterea inițială se pot întoarce ei în lumea propriu-zisă a spiritelor, unde sunt supuși unui nou test al libertății, desigur, în condiții destul de restrictive. 3. În schimb, spiritele de genul omului nostru, executate pentru simplul motiv că au încălcat legile lumești, ajung mai întâi de toate într-o regiune a întunericului, unde pot rătăci în voie, de parcă ar fi orbi, fără vadă alte ființe asupra cărora ar putea să-și exercite dorința de răzbunare. - Chiar și în lumea voastră fizică, furia excesivă și dorința de răzbunare pot produce o stare de orbire reală, datorită fierbințelii pe care o provoacă aceste sentimente la nivelul creierului. Daunele sunt însă infinit mai mari la nivelul sufletului și al spiritului, unde aceste vibrații malefice pot conduce la o orbire spirituală totală. Aceste spirite sunt lăsate în respectiva stare până când dorința lor de răzbunare se transformă într-o senzație de neputință deplină. Sufletul lor profund rănit și ofensat începe astfel să plângă, și deși originea acestui plâns este starea lor de furie, el are totuși un efect de slăbire a acestei emoții. 4. Cât timp s-a mai aflat încă pe pământ, omul nostru a încercat din răsputeri să-și dovedească curajul și bărbăția, motiv pentru care până în momentul execuției și-a păstrat fermitatea, arătând că nu-i pasă de moarte. Evident, în sinea lui simțea cu totul altceva. Era cât se poate de conștient de frica de moarte, și asta cu atât mai mult cu cât, în calitatea sa de membru al „noului catolicism”, nu credea deloc în viața de după moartea corpului fizic. 5. La circa șapte ore după execuție, după ce sufletul său s-a mai adunat, ca să spunem așa, el s-a convins rapid de lipsa de substanță a convingerilor sale lumești și și-a dat seama că dorește să continue să trăiască. Această convingere nouă l-a condus însă la o altă îndoială: omul nostru a început să suspecteze faptul că deși a fost condus pe eșafod, nu a fost decât „aparent” împușcat, pentru a fi speriat în fața morții sale iminente. Probabil că doar a leșinat, lin cauza fricii, căci șeful plutonului de execuție îl legase la ochi, astfel încât nu a putut vedea personal „falsa” execuție. Robert Blum era convins că a fost condus într-un loc întunecat, de unde urma să fie eliberat cu siguranță, în urma unei plângeri din partea germanilor pe care i-a slujit cu credință. 6. Revenim acum la momentul prezent. Singurul lucru care îl deranjează cu adevărat pe Robert Blum este întunericul dens. Lui i se pare că se află într-o gaură întunecoasă, deși nu simte nici un pic de umezeală și nici vreun miros neplăcut. Își atinge picioarele și mâinile, dar nu sesizează nici un fel de cătușe, încearcă afle dimensiunea celulei în care se află, pipăind cu mâinile pereții și podeaua, dar mai ales dorește să afle dacă în încăpere se găsește vreun instrument secret „de tortură”. 7. Nu mică îi este surpriza când descoperă nu există nici un fel de podea, nici ziduri ale închisorii, nici vreun hamac cu ajutorul căruia să fie suspendat într-o groapă. ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 21:26 Capitolul 3 - Robert crede că a fost anesteziat ----------------------------------- Capitolul 3 Robert crede că a fost anesteziat 1. Toată această poveste îl intrigă la culme. Robert verifică dacă nu cumva corpul îi este complet amorțit, astfel încât să nu mai poată simți nimic. Se ciupește și își freacă trupul, dar descoperă senzațiile oferite de acesta sunt cât se poate de vii, ba chiar mai sensibile ca de obicei. 2. După ce se autoconvinge că este viu din toate punctele de vedere, nefiind închis, ci doar înconjurat de întuneric, el se întreabă disperat: 3. „Pe toți diavolii din lume, unde mă aflu? Ce mi-au făcut aceste fiare însetate de sânge? Este imposibil să fi împușcat, căci atunci nu aș mai fi viu! Nici de închis într-o celulă se pare că nu m-au închis, căci nu pot găsi nici un zid, iar membrele nu îmi sunt prinse în cătușe! Îmi simt întregul corp, dar deși, în mod evident, ochii nu mi-au fost scoși din cap, nu pot vedea nimic! Asta mi se pare foarte ciudat! Probabil că nenorociții care s-au prefăcut că împușcă mi-au administrat vreun drog secret ca să adoarmă... Da, acesta trebuie să fie adevărul! Dar așteptați puțin, tâlharilor, ucigași ai drepturilor omului ce sunteți! Așteptați să ies de sub puterea anestezicului, și abia apoi veți avea motive să râdeți! O să am eu grijă fac să plătiți pentru tot ce mi-ați făcut! 4. La urma urmei, această stare nu va dura de-a pururi. În scurt timp, vor căuta prin Frankfurt și prin întreaga Saxonie. Trebuie neapărat să ajung acolo! voi face apoi să plătiți pentru tratamentul pe care l-ați acordat unui membru al parlamentului! Veți plăti, așa cum nimeni nu a mai plătit vreodată. 5. Of, dacă m-aș putea dezmetici mai devreme de sub puterea acestui anestezic! Ard de dorința de a mă răzbuna. Și totuși, această stare de amețeală continuă. Cu siguranță, este o invenție diabolică! Totul este să am însă răbdare, căci va dispărea cu siguranță”. ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 21:28 Capitolul 4 - Robert Blum face un apel disperat către Dumnezeu. El Îl invocă pe Iisus ----------------------------------- Capitolul 4 Robert Blum face un apel disperat către Dumnezeu. El Îl invocă pe Iisus 1. După aceste cuvinte, Robert Blum începe să se frece la ochi, în speranța că va scăpa mai rapid de efectul narcoticului. Deși își propune să aibă răbdare, el devine din ce în ce mai disperat, temându-se că nu își va mai recăpăta odată vederea. Văzând că lumina ochilor nu îi revine, el începe să strige: 2. „Ce se întâmplă cu mine? Ce fel de stare blestemată este aceasta? Oare chiar nu există un Dumnezeu puternic, mai drept și mai plin de compasiune decât liderii politici ai pământului? 3. Doamne, dacă exiști, întinde-Ți brațul Tău! Răzbună-mă, căci am încercat să fac ce este mai bine pentru copiii Tăi, la fel cum a încercat la vremea respectivă marele Învățător al Națiunilor, Iisus al Tău. Și El a fost capturat de cruzii Săi dușmani, care L-au crucificat, supunându-L umilinței supreme - iar asta în semn de mulțumire pentru eforturile Sale și pentru sacrificiile pe care le-a făcut de dragul umanității! 4. La fel ca și El, și eu sunt un fiu al Tău - dacă exiști cu adevărat! Oare nu exiști decât în conștiința oamenilor? Dacă puterea Ta nu este mai mare decât cred oamenii, înseamnă degeaba mă rog acum. Ar fi ca o trădare veșnică pentru întreaga mea ființă! În acest caz, de ce mi-a mai fost dat să nasc ca ființă conștientă de sine? De ce s-a concentrat în ființa mea această idee empirică din spațiul infinit, dându-mi conștiința lucidă a unei existențe individuale? Blestemat fie momentul în care am apărut în această existență mizerabilă! Dacă există într-adevăr diavoli malefici, îi rog să distrugă pentru totdeauna această putere care mi-a dat viață! 5. O, sărmani oameni amăgiți, încetați să mai procreați! Oameni care vă continuați viața pe pământ, ucideți-vă copiii și apoi sinucideți-vă, pentru a scăpa astfel de prezența voastră pe această planetă blestemată. O, conducători fără scrupule, ucideți populația pământului și împărțiți-vă planeta numai între voi, ca să săturați de bogățiile ei! Degeaba mă zbat însă; voi rămâne de-a pururi un sclav! Ce înseamnă o picătură față de atotputernicul ocean? De aceea, gură, nu mai rosti nici un cuvânt! Iar voi, mâinilor, faceți ce trebuie și puneți capăt acestei existențe mizerabile! 6. După aceste cuvinte, Robert încearcă își pună capăt zilelor, sugrumându-se singur, evident, fără nici un rezultat. Mai mult decât atât, el nu simte nici cea mai mică senzație de sufocare. Acest lucru i se pare atât de uimitor încât starea lui de confuzie devine încă și mai accentuată. Nemaiștiind ce altceva să facă, el se pune în mișcare, spunându-și furios: „Oriunde aș ajunge în spațiul infinit, nu cred că voi găsi vreun loc mai întunecat și mai fără fund decât acesta! Practic, nu mai am de ce mă teme, căci am cunoscut deja abisul și execuția secretă. De aceea, înainte! Cine știe, poate că voi găsi vreo rază de lumină, sau cel puțin o moarte adevărată, pe care o voi întâmpina cu brațele deschise! 7. O, ce binecuvântare ar fi - cunosc adevărata moarte! Cât de fericit trebuie să fi fost înainte de a intra în existență, și cât de liberă trebuie să fi fost atunci conștiința mea! Ce bine ar fi dacă putea cunoaște din nou anihilarea completă! Oricum, fie ce-o fi. De vreme ce am ajuns la concluzia că moartea adevărată reprezintă o ușurare, înseamnă nu mai am de ce să tem. Haide așadar să pornim la drum!” ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 21:35 Capitolul 5 - Încercarea de a merge prin spațiul gol.Monologul interior al lui Robert Blum pe tema nimicului și a vieții ----------------------------------- Capitolul 5 Încercarea de a merge prin spațiul gol. Monologul interior al lui Robert Blum pe tema nimicului și a vieții care continuă. El Îl blestemă pe Dumnezeu, - sursa tuturor suferințelor 1. Robert Blum pornește așadar la drum, sau cel puțin încearcă acest lucru. De vreme ce nu poate simți însă nici un fel de sol sub tălpile sale, picioarele par să i se rotească în gol, ca un pendul, fără genereze nici un fel de mișcare. De aceea, Robert este nevoit să se gândească la o altă modalitate de a se deplasa: 2. „Cred că trebuie să înot prin acest aer rarefiat, dând simultan din mâini și din picioare! Ca să deplasez numai cu picioarele, avea nevoie de un fundament ferm sub ele. De vreme ce nu există așa ceva, singura soluție este fie să înot, fie să zbor prin aer! Întrucât îmi lipsesc însă aripile, la fel ca tuturor oamenilor, singura soluție pragmatică ce îmi mai rămâne este să înot”. 3. El începe să dea din mâini și din picioare, ca și cum ar înota, dar continuă nu simtă nimic. Rămâne suspendat în această stare de vid întunecat, așa că renunță la orice efort, spunându-și: 4. „La urma urmei, de ce îmi mai bat capul? aflu într-un vid deplin, așa că ce rost are să încerc să ajung altundeva? Probabil, în cel mai scurt timp voi deveni una cu el, transformându-mă eu însumi într-un «nimic» asemănător! Aceasta este cea mai bună cale de a ajunge la anihilarea perfectă. Nici măcar nu-mi dau seama dacă am fost împușcat cu adevărat. Cel puțin, atunci aș ști că aceasta este moartea. Acest lucru mi se pare însă absolut imposibil, căci mă simt sută la sută viu!! 5. existe oare o viață a sufletului după moartea corpului fizic? fim serioși! Constat că sunt exact cel de dinainte, cu aceeași piele, același păr, chiar și aceleași haine! fie înzestrat sufletul cu picioare, păr și haine? Dacă așa ar sta lucrurile, atunci acest înveliș ar trebui să aibă la rândul lui un suflet. Sună absurd! Dacă m-ar auzi cineva, s-ar prăpădi de râs! Ha, ha, ha! Nemurirea unui înveliș exterior sună chiar mai aberant decât așa-zisele puteri miraculoase ale giulgiului lui Iisus de la Trieste! Și totuși, dacă am ajuns în stadiul de suflet pur, cum se face că acest înveliș a călătorit împreună cu mine în această lume!? 6. Nu, de o mie de ori nu! Nu sunt un suflet pur. Sunt Robert Blum, un parlamentar din Frankfurt! Abia aici, la Viena, mi-am dat seama ce urmărește Austria. Acest stat nu își dorește altceva decât să reintroducă vechiul fundamentalism. M-am luptat ca un erou împotriva acestor planuri diabolice, dar dușmanii mei au avut câștig de cauză, așa că a trebuit să părăsesc pământul, în pofida bunelor mele intenții, căci m-au împușcat. Frumoasă răsplată pentru o inimă devotată patriei-mamă! Of, viață blestemată! 7. Dacă există într-adevăr un Dumnezeu, întreb ce plăcere poate să-i facă tot acest spectacol crud, în care oamenii se ucid unii pe alții de dragul puterii ori al diferențelor de opinii? Acest spectacol se joacă dintotdeauna pe pământ, așa că nu are cum să provină de la Dumnezeu, care - logic vorbind - nu poate fi altceva decât iubire pură. În urma acestui raționament rezultă un singur lucru: nu poate exista nici un Dumnezeu! Sau chiar dacă există un Dumnezeu, acesta nu poate fi altceva decât o Providență blestemată, care privește creaturile ca pe niște jucării aflate la îndemâna capriciilor sale. De aceea, îl blestem pe acela care i-a creat pe oameni numai pentru a se desfăta cu suferințele lor! 8. Dar cel mai bine ar fi să păstrez tăcerea, căci dacă doresc să am parte de o anihilare totală în această stare de vid desăvârșit, acest monolog constant nu face decât să îndepărteze de ea, retrezind în mine forțele vieții. De aceea, tăcere, pentru a accelera astfel procesul de autodistrugere!” ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 21:39 Capitolul 6 - Pacea este deplină în exterior, dar în interiorul lui Robert Blum domnește o disperare tăcută ----------------------------------- Capitolul 6 Pacea este deplină în exterior, dar în interiorul lui Robert Blum domnește o disperare tăcută. Oare ce este viața? Dorința de a trăi certitudinile credinței îl conduce pe Robert către rugăciune. El își amintește de soție și de copii. 1. După aceste cuvinte, Robert rămâne tăcut, dar starea de tulburare din suflet nu îi dispare, ci dimpotrivă, pare să se accentueze. Acest lucru îl enervează din nou, căci își dă seama că nu face decât să îi amplifice și mai mult vitalitatea și conștiința; cu cât tăcerea exterioară este mai profundă, cu atât mai mare devine agitația sa interioară. Cu cât încearcă suprime această agitație lăuntrică, cu atât mai intensă devine ea. 2. Acest proces, contrar intențiilor sale, trezește în el o nouă stare de disperare și de furie. El își dă seama că dorința sa de a scăpa odată pentru totdeauna de această viață obositoare nu i se împlinește deloc, așa că începe din nou să vorbească: 3. „Pe toți dracii, vrea să înțeleg în ce constă această viață de animal, de vreme ce nu pot scăpa de ea! Doar am văzut mii de oameni murind - cu toții au murit și în ei nu a mai rămas nici cel mai mic semn de viață! În cele din urmă au putrezit, și astfel s-a terminat totul. Cu siguranță, de pe urma lor nu a mai rămas nici un fel de conștiință; dispun oare de un fel de viață în afara corpului fizic, așa cum se pare că se întâmplă? 4. Văd că mi-e imposibil să cunosc moartea propriu-zisă. Cine este cel care îmi susține această viață împovărătoare? Of, cei care m-au împușcat nu m-au condamnat astfel la moarte, ci la viață! Dacă asta se întâmplă cu dușmanii oamenilor, cel mai bine ar fi ca ei să nu-și mai dea osteneala să le ia viața, căci acest lucru este imposibil. Cât de tare mă amuză toată povestea asta: deși au vrut să ucidă, sunt mai viu ca oricând. În schimb, ei, care se cred vii, sunt de zece ori mai morți decât mine, victima lor! 5. La urma urmei, nici nu mă simt foarte rău. Singurul lucru care îmi lipsește este o rază de lumină! La naiba cu tot acest întuneric! 6. Ce s-ar întâmpla dacă voi fi nevoit să îndur această beznă de-a pururi? La dracu! Dar dacă sunt deja un spirit pur? tem că situația nu ar fi tocmai roză în acest caz! Nu, nu pot să cred asta - toată povestea asta cu viața eternă este imposibilă. Și totuși, mi se pare că a trecut o perioadă foarte lungă de timp de când mă aflu în această beznă totală. Cred că au trecut câțiva ani. Of, de-aș putea avea puțină lumină, totul ar fi foarte bine! 7. Trebuie să recunosc că decât să rămân în această stare imposibilă, în care beneficiez de întreaga mea luciditate, dar nu am parte de nici un pic de lumină, prefera de o mie de ori să număr printre acei naivi care cred în Fiul lui Dumnezeu și în rai, dar și în moartea eternă, adică în diavol și în iad, fiind complet amăgiți de iluzia lor. De fapt, cine mă poate condamna? Am căutat întotdeauna adevărul, și la un moment dat am crezut chiar că l-am găsit. La ce mi-a folosit însă, de vreme ce nu am descoperit nici un fel de lumină în interiorul lui? 8. Noroc că sunt un om curajos și lipsit de teamă. Cred că dacă mai eram și timid, această stare m-ar fi aruncat în cea mai adâncă disperare posibilă. Pe mine nu mă deranjează însă prea tare! 9. Mi s-a făcut în schimb dor de soția și de copiii mei. Sărmanii de ei, cât de chinuiți trebuie să fie... Câte griji trebuie să-și facă în legătură cu mine, dar ce aș putea face pentru ei atât timp cât mă aflu în această stare? Absolut nimic! - Desigur, m-aș putea ruga, dar cui și în ce scop? Cred că cea mai sinceră rugăciune ar fi să le doresc numai bine, din adâncul inimii mele; chiar dacă acest lucru nu le va folosi la nimic, cel puțin nu le va putea face vreun rău. De fapt, nici nu cunosc vreo altă rugăciune, cu excepția prostiilor acelora romano-catolice de gen «Tatăl nostru», «Ave Maria», și alte asemenea aiureli! Dacă le-aș rosti, nu aș face decât să îmi tulbur și mai puternic familia. Cel mai bine este ca ei să nu știe prin ce trec eu în momentul de față!” ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 21:42 Capitolul 7 - Amintirea corectă a lui Iisus produce un fulger puternic ----------------------------------- Capitolul 7 Amintirea corectă a lui Iisus produce un fulger puternic. Robert se sperie, dar trăiește o stare de fericire uimită. 1. Robert continuă: „Între toate formele de rugăciune, Rugăciunea Domnului mi se pare cea mai bună! Așa și-a învățat înțeleptul Învățător Iisus discipolii să se roage. Din păcate, oamenii nu au înțeles niciodată corect această rugăciune, pe care - în orbirea lor - o rostesc în orice împrejurare și în orice condiții. Catolicii consideră rugăciunea are un fel de calități magice, făcând din ea un fel de panaceu universal împotriva tuturor relelor, inclusiv a bolilor trupești. Ei nu-și dau seama că această rugăciune reprezintă o afirmare a adevărului celest. În sine, Rugăciunea Domnului este foarte puternică, dar numai dacă o rostești așa cum trebuie, nu dacă o aplici pentru toate mofturile tale. Maniera în care o folosesc protestanții și catolicii este de-a dreptul aberantă! 2. O, bunule învățător și maestru Iisuse! întreb dacă soarta Ta nu a fost similară cu a mea, caz în care trebuie să fi regretat și Tu că ai făcut umanității atât de mult bine! petreci 2000 de ani într-o beznă atât de cumplită! O, suflet nobil, cât de greu trebuie să fi fost pentru Tine!” 3. Când eroul nostru a pronunțat numele lui Iisus cu atâta respect și simpatie, un fulger puternic a străbătut cerul de la est la vest (de la răsărit la apus), lucru care l-a speriat pe apostolul libertății, dar i-a produs și o mare bucurie, întrucât l-a asigurat că nu a orbit de tot. 4. El a început imediat să reflecteze asupra fenomenului, întrebându-se ce anume l-ar fi putut produce. Robert Blum a analizat pe rând toate cauzele electricității, dar nu a reușit să ajungă la nici o concluzie referitoare la cauzele acestui prim fulger. Pe scurt, mintea lui a intrat într-o stare de confuzie. 5. „Hei, mi-a venit o idee strălucită, a strigat el. Da, într-adevăr, absolut strălucită! O, filozofie sublimă, izvor etern al adevăratei înțelepciuni! Tu aduci lumina tuturor celor care te îmbrățișează plini de iubire, apelând întotdeauna la tine și considerându-te unicul lor sfătuitor și profesor! Cât de repede am reușit să tai acest nod gordian cu ajutorul tău! 6. Ori de câte ori în lumea vidului se manifestă o formă existențială, înseamnă acolo există și alte asemenea forme! Altfel spus, există și alte ființe în afară de mine care ar fi putut declanșa acest fenomen electric, fără limiteze în nici un fel vidul universal care ne îmbrățișează pe toți. Asta este! Sunt convins acum că alături de mine mai există și alte ființe. La urma urmei, se pare că nu sunt atât de singur cum am crezut inițial. Ah, dar acest lucru este minunat! 7. Of, dacă fi recurs mai devreme la înțelepciunea filozofiei germane, acum m-aș fi aflat pe un fundament diferit, dar sunt un cap pătrat, așa că m-am complăcut doar în a rumega tot felul de gânduri legate de rugăciune, ca să nu mai vorbim de toate acele reflecții stupide referitoare la înțeleptul și nobilul învățător al națiunilor, Iisus, și...!” 8. Când Robert a pomenit din nou numele lui Iisus, s-a produs un fulger încă și mai puternic decât prima dată. Eroul nostru a rămas uluit, fiind incapabil să-și revină după scurtul moment de lumină, atât de copleșitor totuși. În timpul respectivului moment i s-a părut chiar că vede la mare distanță o serie de contururi familiare. Din păcate, lumina a durat o perioadă prea scurtă de timp pentru a-și da seama despre ce poate fi vorba. 9. De data aceasta, Robert nu și-a putut aduna gândurile decât după o vreme îndelungată. Primul lui gând cât de cât coerent a fost următorul: „Ah, am înțeles în sfârșit despre ce este vorba! Acest fulger este semnalul unei furtuni violente care se va abate asupra Vienei! Oare încep să trezesc din somnolența mea, revenind la viață sub influența furtunii, a fulgerelor și trăsnetelor? Nu că fi auzit vreun tunet, dar nu este exclus ca furtuna să se afle încă la mare distanță de mine. 10. Oare oi fi surzit? Îmi aud, desigur, propriile gânduri, sub formă de cuvinte, dar aceasta nu reprezintă o dovadă auzul meu funcționează corect. Nu îmi pot explica în nici un fel natural vidul care mă înconjoară de pretutindeni; dar la urma urmei, ce mai contează? Cert este că aflu aici și că am văzut de două ori fulgerul luminos, ceea ce atestă nu sunt orb! S-ar putea ca el să fie rezultatul unor condiții meteorologice extreme. De aceea, voi continua să aștept până când furtuna va trece. Vom vedea astfel dacă se va produce vreo schimbare. 11. Desigur, în această stare lucrurile pot fi înșelătoare; după estimările mele, mi se pare că au trecut o sută de ani de când mă aflu aici, dar bănuiesc că această senzație este exagerată. Toată lumea știe că atunci când te plictisești, un minut ți se pare că durează un an. Sunt curios dacă va mai urma vreun fulger, eventual și un tunet. Se pare însă nu se întâmplă nimic...”. ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 21:45 Capitolul 8 - Robert Blum simte că i se retrezește pofta de viață ----------------------------------- Capitolul 8 Robert Blum simte că i se retrezește pofta de viață. Dorința de răzbunare se transformă în iertare. Se produce un nou fulger, urmat de o lumină care nu mai dispare. 1. Robert continuă: „Sau, cine știe? O, ce gând ciudat! Este oare posibil ca cele două fulgere să se fi petrecut numai în imaginația mea, indicându-mi astfel că sfârșitul îmi este aproape? Mda, nu este deloc exclus. De vreme ce mi-am pierdut complet apetitul pentru această viață mizerabilă, s-ar putea ca aceasta să se sfârșească destul de rapid! Dacă cineva invocă moartea, aceasta nu vine niciodată, dar dacă se teme de ea și își dorește cu disperare să o evite cât mai mult timp posibil, este aproape sigur că va avea parte de ea mai curând decât s-ar fi așteptat vreodată. De aceea, va trebui să-mi doresc din răsputeri anihilarea totală; cel puțin, în acest fel voi fi sigur că moartea nu va veni prea curând să înhațe! 2. Bine a spus cine a spus că: «Cel care își iubește viața o va pierde, iar cel care o va respinge o va câștiga»! Se pare că exact așa s-au petrecut lucrurile și cu mine. Dat fiind că nu am prețuit suficient de mult viața, m-am expus celor mai mari pericole, din iubire față de frații mei germani, care m-au răsplătit trimițându-mă aici cu un glonț în piept! Dar eu, Robert Blum, continui să aflu în viață! 3. Desigur, deocamdată simt absolut neputincios, dar o intuiție interioară îmi spune: «Robert, în curând vei fi suficient de puternic ca să îți poți răzbuna sângele vărsat de acești criminali ticăloși! Da, Robert, în scurt timp îți vei recâștiga puterea! Pe vremea când trăiai pe pământ, căminul tău era trupul tău, dar acum trăiești în inimile a milioane de oameni, ba mai mult, ești omniprezent! De aceea, nu te teme, Robert, căci îți vei recăpăta foarte curând toate puterile și toate forțele!» 4. Desigur, ar fi preferabil să îmi fi recăpătat deja puterile, cât timp furia și setea mea de răzbunare nu s-au răcit de tot. Pe de altă parte, decât să dau curs răzbunării, parcă prefer situația actuală, cu toată slăbiciunea mea prezentă, lăsând lucrurile în seama sorții și așteptând ca dorința de răzbunare să fie risipită complet de această noapte ce pare eternă. 5. De fapt, mi se pare chiar ciudat că nu mai pot să-mi mențin furia și dorința de răzbunare! Ce curios! Se pare că această dorință se transformă treptat într-o iertare plină de mărinimie, lucru care mă cam irită. nu uităm însă aceasta este o calitate specific germană. Numai un neamț poate ierta cu adevărat, aceasta fiind o virtute inerentă numai celor mai nobile dintre suflete! 6. La urma urmei, cine se poate adresa criminalilor săi, spunându-le: «Prieteni, mi-ați făcut un mare rău, dar eu vă iert cu toată sinceritatea»? Ei bine, Robert poate face acest lucru, ba chiar îl și face! Frate Alfred (Windischgratz), deși m-ai ucis cu nerușinare, te iert acum și îți promit că nu voi încerca niciodată răzbun pe tine, chiar dacă avea puterea necesară fac acest lucru! Da, doresc ca toți germanii să audă aceste cuvinte: «Robert Blum și-a iertat definitiv dușmanii!» O, ce ușoară îmi simt inima! Hm, îmi admir sincer caracterul atât de nobil, iar acest gând îmi aduce o mare alinare! Legendele care îl înconjoară pe marele învățător al națiunilor afirmă și acesta și-ar fi iertat dușmanii, chiar în timp ce se afla pe crucea pe care l-au țintuit aceștia, înclin să cred că sufletul lui avea ceva de german, altminteri nu ar fi fost niciodată capabil de un gest atât de mărinimos. Se știe doar că orientalii nu au un caracter la fel de nobil. Da, da, asta e! Marele învățător Iisus trebuie să fi fost cu siguranță german!” 7. Când Robert Blum a rostit din nou numele lui Iisus, cerul a fost străbătut din nou de la est la vest de un fulger puternic, lăsând în urmă o lumină cenușie care l-a tulburat complet pe eroul nostru, dându-i peste cap toate previziunile meteorologice de până atunci... ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 21:55 Capitolul 9 - Înțelepciunea lumească nu înseamnă altceva decât vanitate. Iisus le transmite credința discipolilor Săi ----------------------------------- Capitolul 9 Înțelepciunea lumească nu înseamnă altceva decât vanitate. Iisus le transmite credința discipolilor Săi 1. Robert Blum nu prea știe ce trebuie să înțeleagă din această lumină cenușie. După ce își adună cât de cât gândurile, el începe din nou să reflecteze asupra fenomenului, de data aceasta ceva mai lucid: 2. „Se pare totuși că se pregătește o furtună. Ceva mă nedumerește totuși: întreb cum se face că plutesc prin aer ca o pasăre, fără nici un fundament solid sub tălpi. Înainte credeam că aceasta este doar o senzație amăgitoare, dar acum, am început să văd, constat că nu este nici o amăgire, ci însăși realitatea. 3. Începe să-mi devină din ce în ce mai clar faptul că trupul meu fizic a murit, căci un corp greu nu s-ar putea menține niciodată în aer, sau chiar în eter, o perioadă atât de lungă de timp. Și totuși, nu pot detecta nici un alt obiect în afară de mine însumi, nici deasupra, nici dedesubtul meu. Înseamnă sunt foarte departe de orice corp ceresc. Hm! Acest lucru mă cam nedumerește! 4. O, Hegel, Strauss și Ronge; se pare că înțelepciunea voastră cam șchioapătă. Unde este sufletul universal de care vorbeați voi, cu care omul devine una după descompunerea corpului său fizic? Unde este Dumnezeul care se naște în interiorul omului și conștiința sa de sine? Eu am murit, dar m-am trezit aici, în cea mai mare singurătate imaginabilă și complet neputincios. Nu văd nici o urmă de vreo Divinitate care s-ar naște în mine, și nici nu mă simt una cu vreun suflet universal. 5. O, înțelepți ai acestei lumi! Cât de îngâmfați și de orgolioși sunteți voi, fără ca măcar să bănuiți acest lucru! Așa cum m-ați amăgit pe mine, la fel ați amăgit pe mulți alții. Dar totul vă este iertat, căci și voi sunteți germani! Cu siguranță, dacă ați fi cunoscut adevărul real, nu l-ați fi ascuns de semenii voștri. De vreme ce nu cunoașteți însă adevărul, dăruiți ceea ce aveți, și restul vă va fi iertat. 6. Desigur, onestitatea voastră nu le este de nici un folos spiritelor ajunse în această lume, dar ea le este suficientă oamenilor pentru a menține o oarecare ordine în lumea materială. Cât despre așa-zisa viață de după moarte, se pare că aceasta nu prea ascultă de nici un fel de legi. Sincer, ce obligații am eu aici? Nici una! Plutesc pur și simplu prin aer, fiind dus încolo și încoace de cel mai mic vânticel! Chiar dacă dispune de înțelepciunea regelui Solomon și de puterea lui Goliat, întreb la ce mi-ar folosi în această lume? 7. Chiar și cele mai întunecate superstiții catolice mi se par de preferat în această stare. Cel mai bine este să îți părăsești corpul fizic crezând orbește într-o viață de apoi, indiferent în ce ar consta aceasta. Această filozofie mi se pare superioară iubirii vieții eterne și disprețului corpului fizic de care vorbea puritanismul rongean, care conduce la o teamă excesivă de moarte. Doamne! Prefer de o mie de ori să plutesc prin acest vid solitar decât să mai trec o dată prin experiența fricii în fața morții! 8. De aceea, voi, învățători ai lumii, predați-ie discipolilor voștri credința! În acest fel, atunci când vor muri vor fi mai fericiți decât am fost eu, cu tot intelectul meu ascuțit, cu care m-am mândrit atât de tare. Abia acum încep să înțeleg de ce le-a insuflat marele Învățător o credință atât de mare discipolilor Săi!” ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 22:07 Capitolul 10 - Gânduri favorabile la adresa lui Iisus ----------------------------------- Capitolul 10 Gânduri favorabile la adresa lui Iisus. Credința lui Robert Blum în nemurirea sufletului și într-un Dumnezeu plin de iubire se amplifică. 1. Robert continuă: „La fel ca și mine, acest Învățător plin de înțelepciune al națiunilor s-a născut din părinți săraci. El s-a înălțat până la statutul de înțelepciune morală încetul cu încetul, prin propriile Sale eforturi și trecând prin tot felul de privațiuni. Mai mult decât atât, a fost nevoit să suporte întreaga viață persecuțiile nesfârșite ale capricioșilor preoți evrei! Trebuie să-i fi fost extrem de greu să se strecoare printre mozaicii și aaroniții cu convingeri atât de rigide, în ale căror inimi domnea o noapte atât de profundă. 2. Bănuiesc că a ajuns în Egipt cu vreo caravană, împreună cu părinții Săi extrem de săraci, iar acolo, datorită calităților sale înnăscute, a atras atenția vreunui mare înțelept, care l-a acceptat în școala lui și l-a inițiat în misterele celei mai profunde înțelepciuni, lucru care L-a ajutat apoi să facă o mare senzație printre compatrioții săi, complet lipsiți de inteligență. Sau poate că a fost educat la școala esenienilor, care la vremea respectivă reprezentau chintesența întregii înțelepciuni pământene. Întors apoi printre evreii cei orbi, aceștia L-au luat drept Dumnezeu, un Mesia trimis pentru a mântui umanitatea aflată în suferință, spre marea iritare a preoțimii bogate și sus-puse! 3. Încă mai amuz când îmi aduc aminte cum îi lua El peste picior pe preoți, făcându-i pe aceștia să explodeze de furie! Din păcate, a sfârșit prin a deveni victima marelui Său curaj și a perfidiei mai-marilor acelei lumi, păzitorii marilor comori și ai aurului din temple. 4. La urma urmei, m-am descurcat eu mai bine decât El? Nici vorbă! La fel ca și El, am devenit și eu un martir al umanității, fiind ucis de propriile mele eforturi pline de noblețe. Am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a elibera umanitatea de lanțurile sclaviei sale, iar puternicii zilei m-au răsplătit cu un glonț în piept. În ansamblul ei, umanitatea îi aparține diavolului, omorându-și cei mai buni prieteni. În schimb, își onorează dușmanii de moarte cu marșuri triumfale, cu muzică și cu procesiuni pline de fast! 5. Din fericire, am scăpat de tot acest coșmar, inclusiv de convingerea că ar fi existat vreodată un binefăcător al umanității care să o fi dus mai bine decât mine, care, între noi fie vorba, nu mă compar nici pe departe cu Iisus!” 6. Când Robert a menționat din nou acest nume, pe cer s-a produs un nou fulger puternic, de data aceasta chiar în imediata lui apropiere, lăsând în urma lui un fel de dâră luminoasă către vest, care i-a permis eroului nostru să își recunoască propria formă ce plutea liberă prin aer. 7. Deși surpriza nu a fost cu nimic mai mică decât înainte, de data aceasta fulgerul nu l-a mai speriat pe Robert, care a început din nou să reflecteze cu voce tare: „Foarte curios! putea spune că acest fulger a trecut chiar prin corpul meu, dar nu am simțit decât un fel de briză ușoară, care m-a făcut să simt de-a dreptul revigorat! Am recunoscut chiar și hăul de sub mine, ceea ce m-a convins definitiv că plutesc prin aer la fel ca o pasăre. Constat de asemenea că port exact aceleași haine ca în ziua execuției. 8. Ha, întreb câți pământeni nu s-ar prăpădi de râs dacă le-aș spune cu toată seriozitatea că după despărțirea de trupul fizic, sufletul nu numai că își păstrează forma anterioară, dar până și hainele sale par să fie nemuritoare!? 9. Marele Shakespeare nu greșea deloc atunci când a spus: «Există infinit mai multe lucruri între lună și soare decât a visat vreodată umanitatea!» După toate aparențele, printre acestea se numără inclusiv nemurirea hainelor terestre! Culmea ironiei face ca hainele de pușcăriaș, care în ochii dușmanilor mei reprezintă rușinea supremă, se fi înălțat împreună cu mine la statutul de libertate supremă! Un lucru este limpede: numai un Dumnezeu cu adevărat drept și preaplin de iubire ar fi putut face așa ceva. Încep să cred cu adevărat că există un asemenea Dumnezeu, deși este evident că acesta nu va simți niciodată nevoia de a-i întreba pe Hegel și pe Strauss dacă are dreptul să existe sau nu... 10. Lucrul care mă intrigă însă cel mai tare este faptul că fulgerul a apărut de fiecare dată când am pomenit numele marelui Oriental! fie oare acesta ceva mai mult decât fiul uman al lui Dumnezeu? 11. Dacă până și hainele sunt nemuritoare în această lume, nu ar fi exclus ca Iisus să însemne ceva mai mult decât aș fi putut bănui... Poftim, iar s-a produs fulgerul, și de data aceasta chiar mai puternic decât până acum! Mda, foarte ciudat!!!” ----------------------------------- Fire 28.9.2010, 22:12 Capitolul 11 - Noi gânduri pline de devoțiune față de Iisus. Aspirația lui Robert de a-L cunoaște pe Acesta ----------------------------------- Capitolul 11 Noi gânduri pline de devoțiune față de Iisus. Aspirația lui Robert de a-L cunoaște pe Acesta. Lumina devine din ce în ce mai puternică 1. Robert continuă: „Oare este posibil ca El să se afle pe undeva prin apropiere, la fel ca și mine, comunicând cu mine printr-un fel de semnale electrice, ca și cum ar dori să ia legătura cu mine? Nu m-ar mira deloc ca acesta să fie adevărul, doar a fost un inițiat în misterele magiei egiptene, care i-au permis să cunoască până și cele mai subtile forțe naturale, lucru care ar explica inclusiv așa-zisele Sale miracole. Dacă osminienii aceia stupizi nu ar fi ars marea bibliotecă din Alexandria, cu siguranță aceste lucruri ar fi cunoscute de oameni. 2. Într-adevăr, așa cum eu am ajuns în această lume păstrându-mi înțelepciunea mea hegeliană și rongeană, Iisus trebuie să fie ajuns la rândul lui aici păstrându-și marea comoară a înțelepciunii dobândite pe pământ, cu ajutorul căreia încearcă acum să comunice cu mine, transmițându-mi mesajul că se află pe undeva prin apropiere, ba poate chiar că nutrește dorința de a mai cunoaște și altă ființă în acest vid total. Fără glumă, trebuie că nu i-a fost deloc ușor să se mulțumească numai cu augusta Lui prezență timp de circa 1840 de ani, El, care are un spirit atât de lucid și de treaz... O, spirit umanitar de o mare noblețe! Cum bine spune Biblia, nu sunt vrednic nici să îți leg șireturile de la sandale, dar oricum, ce mai contează în această lume, în care strălucirea și faima lumească nu par să aibă nici cea mai mică importanță? 3. Numele meu, la fel ca și al Tău, va fi onorat și admirat multă vreme pe pământ, de acum înainte, dar la ce ne folosește nouă acest lucru? În acest vid nesfârșit, tot ce putem face este să ne transmitem unul altuia semnale electrice printr-un fel de telegrafie fără fir, informându-ne astfel reciproc că ne aflăm aici, poate chiar la o distanță mai mică decât aș putea crede la ora actuală. 4. Dacă am reuși să ne apropiem unul de celălalt, compania fiecăruia dintre noi i-ar ajunge celuilalt pentru totdeauna! Două suflete dintre cele mai nobile și extrem de asemănătoare nu pot decât să se înțeleagă perfect reciproc, conversând și petrecându-și astfel mai ușor timpul. În acest fel, eternitatea le-ar părea mai scurtă, ba chiar ar prinde ceva culoare! Ce folos însă, dacă nu reușim să luăm legătura unul cu celălalt... 5. Cine știe câte alte spirite rătăcesc prin acest vid nesfârșit, la fel ca noi? Poate chiar și marile corpuri cerești au fost cândva așa cum suntem noi acum. După ce au trecut trilioane de ani tereștri, din acești atomi nenumărați s-au format corpurile lor, în care continuă locuiască spirite sau suflete similare nouă, în jurul cărora s-au format aceste lumi agregate. 6. Poate că Tu însuți, marele meu prieten, ai devenit după acești aproape 2000 de ani care s-au scurs de la moartea Ta o micuță cometă, capabilă genereze fulgere din propriul său câmp magnetic? Mie unul se pare că îmi va mai trebui foarte multă răbdare până ajung la același statut ca și Tine, căci abia am reușit să acumulez câțiva metri de atmosferă în jurul meu, dar cine știe, poate când Tu vei deveni o planetă matură, eu voi fi un micuț satelit care va orbita în jurul Tău... Iar dacă, după miliarde de ani pământești, Tu vei deveni un soare luminos, eu aș putea fi planeta cea mai apropiată de Tine, așa cum este Mercur de Pământ! 7. Probabil aceste speranțe ale mele sunt deșarte, dar ce altceva aș putea face decât să sper și să aștept răbdător? În această împărăție eternă, singura alinare sunt speranțele eterne, dacă nu vrei să cazi în cea mai adâncă depresie din cauza plictiselii. 8. Hei, dar ce văd? Acea regiune situată la foarte mare distanță de mine pare să devină din ce în ce mai strălucitoare, ba parcă chiar să se apropie de mine. Este într-adevăr fermecătoare, așa cum bănuiam mai devreme. 9. Iisus, marele meu prieten - oho, un nou fulger, dar de-acum m-am obișnuit... Ce spuneam? Da, marele meu prieten, care până acum a ajuns probabil o micuță cometă, a sesizat probabil dorința mea arzătoare și face acum toate eforturile pentru a se apropia de mine, atrăgându-mă astfel în sfera Lui gravitațională, împreună cu ceilalți atomi eterici din regiunea mea, pentru a deveni astfel o lume completă. Cine știe câte astfel de suflete nu a atras deja până acum în jurul Lui? Nu m-ar mira deloc ca așa să se fi petrecut lucrurile, căci de la moartea Lui și până în prezent au existat destule suflete nobile care au părăsit pământul și au ajuns în această regiune subtilă. 10. Dacă îi este atât de ușor să atragă pe mine în sfera Lui de influență, înseamnă la fel a procedat și cu ceilalți discipoli ai Lui, respectiv cu toți creștinii care au parcurs - la fel ca și mine - adevăratul drum al crucii! Cine știe, s-ar putea să am parte chiar de foarte multă companie în preajma Lui, lucru care, între noi fie vorba, m-ar bucura nespus! 11. Se pare că se întâmplă ceva, căci acea regiune particulară se apropie din ce în ce mai mult de mine, devenind totodată din ce în ce mai strălucitoare, încep deja să disting niște forme, un fel de munte înconjurat de niște movile mai mici! Slavă cerului, în felul acesta voi avea din nou sub picioare un sol ferm!” ----------------------------------- Fire 3.10.2010, 11:38 Capitolul 12 - În regiunea luminoasă se întrevede o formă umană. Să fie oare vorba de Iisus? ----------------------------------- Capitolul 12 În regiunea luminoasă se întrevede o formă umană. fie oare vorba de Iisus? Bucuria lui Robert în fața împlinirii celei mai fierbinți aspirații a lui. 1. Robert continuă: „Bucură-te, inimă, căci regiunea luminoasă s-a apropiat și mai mult de mine, iar acum pot întrezări chiar o ființă umană, care pare să-mi facă semne cu mâna de pe acel munte! 2. fie oare chiar acel bun Iisus? Da, da, El este, fără doar și poate! Am văzut cum, atunci când i-am pomenit numele, din El a ieșit un fulger luminos, care s-a îndreptat către mine. Ah, ce fericire fără seamăn, trezesc în compania Spiritului a cărui statură morală și profunzime a înțelepciunii le-am admirat de atâtea ori pe pământ! 3. O, sărmani oameni de pe pământ! Datorită castelelor și «sângelui vostru albastru» voi vă considerați mai presus de frații voștri mai sărmani decât voi, ba chiar le spuneți «prostime». Dar eu vă spun: nu meritați să purtați nici măcar țărâna de pe tălpile sărmanilor voștri frați pe fruntea voastră «nobilă», în locul așa-zisului creier pe care îl aveți! Dacă ați avea măcar un dram de inteligență, v-ați da imediat seama cum se petrec lucrurile în această lume! 4. Veniți aici, măgari pe jumătate morți ce sunteți, și veți vedea cât de mult însemnați în realitate, voi și titlurile voastre de noblețe, cu tot cu ideile și cu aurul vostru! Adevăr vă spun, nici un demon nu vă va putea elibera vreodată de iadul întunecat în care veți ajunge, căci voi sunteți cei care i-ați arestat și i-ați asasinat întotdeauna pe cei trimiși de Divinitate să mântuiască, începând cu Abel. 5. Eu vă strig însă cu putere: timpul răutății voastre a trecut! În scurt timp veți ajunge și voi aici, întrebându-vă unde vă sunt strămoșii cei nobili, dar bezna din jur nu vă va da nici un răspuns. Divinitatea nu va putea construi din voi nici măcar o cochilie goală, darămite un univers! Oricum, facă-se voia Domnului. Eu unul sunt fericit la culme că mi-am întâlnit mult iubitul Prieten, în această regiune luminoasă, și că am ajuns atât de aproape de El încât aș putea chiar să-i vorbesc. Slavă cerului pentru această grație sublimă!” ----------------------------------- Fire 3.10.2010, 11:45 Capitolul 13 - Chemarea lui Robert. Apare Iisus. Sufletul despărțit de trup își regăsește fundamentul solid ----------------------------------- Capitolul 13 Chemarea lui Robert. Apare Iisus. Sufletul despărțit de trup își regăsește fundamentul solid de sub picioare. 1. Robert continuă: „Regiunea luminoasă se apropie din ce în ce mai rapid. Muntele pe care se află Marele Învățător al celei mai sublime morale este destul de înalt; ar putea avea vreo sută de metri, iar unul din versanții săi este cât se poate de abrupt și de stâncos. Cât despre delușoarele din jur, acestea ar putea fi confundate cu ușurință cu niște dune de nisip. Cea mai înaltă dintre ele abia dacă atinge zece metri. Întreaga zonă este foarte bine luminată, ceea ce mi se pare destul de ciudat. Dealurile par fosforescente, dar nu reușesc să văd câmpiile care stau la baza lor. Singurul lucru vizibil este o ceață cenușiu-verzuie, datorită căreia nu-mi dau seama cât de departe se întinde această regiune dincolo de zona deluroasă. 2. Bănuiesc că așa trebuie să arate orice corp ceresc nou format, de vreme ce își începe existența ca o cometă instabilă ce se învârtește în jurul soarelui. Este cert că aceste delușoare sunt conectate între ele la bază, dar mă întreb cum... Probabil că unicul locuitor al planetei, Marele învățător al moralei, va putea să-mi răspundă la aceste întrebări. Cred că m-am apropiat suficient de mult de El ca să audă dacă îl voi striga. Dacă voi reuși să intru în contact cu El, acest lucru îmi va face o plăcere maximă, și poate că și Lui... De altfel, chiar dacă nu mă va auzi din prima, asta nu înseamnă nu voi putea repeta ori de câte ori voi dori acest strigăt!” 3. După acest raționament, Robert și-a dus mâinile la gură, făcându-și din palme un căuș ca să își amplifice cât mai mult vocea, după care a tras puternic aer în plămâni și a strigat cu toată puterea: 4. „Iisuse, Mare învățător al națiunilor de pe pământ! Dacă Tu ești într-adevăr cel care cred eu că ești și dacă îmi auzi vocea, vino la mine, împreună cu micuțul pământ pe care l-ai format în jurul Tău! Adevăr îți spun, în mine vei găsi cel mai mare admirator al Tău! Îți prețuiesc la culme înțelepciunea atât de profundă, dublată de o blândețe atât de mare, care Te-au ridicat cu mult deasupra tuturor persecutorilor Tăi și celor care ți-au succedat pe pământ, iar acest lucru cu atât mai mult cu cât soarta Ta a semănat destul de mult cu a mea. De fapt, au fost aproape identice! În sfârșit, Te iubesc mai presus de orice, căci Tu ai fost cel care mi-a adus prima rază de lumină în acest întuneric intolerabil, lucru pentru care nu îți voi putea mulțumi niciodată îndeajuns. 5. Dacă Tu ești într-adevăr Iisus, cel pe care îl iubesc mai presus de orice, atunci vino la mine! Haide, vino, ca să ne alinăm unul altuia singurătatea. În ceea ce mă privește, știu dinainte că înțelepciunea Ta fabuloasă îmi va aduce o mare alinare. Haide, vino, iubitul meu Prieten și Tovarăș de suferință! 6. Maestru al iubirii, care ai decretat ca unică lege iubirea! Dacă această iubire nu Te-a părăsit, așa cum nu m-a părăsit nici iubirea mea, atunci întâmpină-mă cu iubirea pe care ai propovăduit-o întotdeauna. Iar eu îți voi răspunde cu aceeași iubire, acum și de-a pururi!” 7. După această declarație plină de forță, micuța lume alcătuită din dealuri s-a deplasat rapid către dreapta, iar eroul nostru a putut pune piciorul pe ea, astfel încât, pentru prima dată de la violenta lui execuție, el s-a trezit din nou pe un sol ferm, mai precis pe muntele cel înalt, chiar la dreapta lui Iisus. ----------------------------------- Fire 3.10.2010, 11:48 Capitolul 14 - Robert se adresează Domnului. Răspunsul lui Iisus. O problemă importantă de viață. ----------------------------------- Capitolul 14 Robert se adresează Domnului. Răspunsul lui Iisus. O problemă importantă de viață. 1. După ce s-a trezit la dreapta Mea, eroul nostru a început să privească din cap până în picioare, pentru a se convinge că cel pe care îl are în față este chiar acel Iisus pe care îl caută el. Într-adevăr, M-am prezentat în fața lui cu aceleași haine aproape rupte și cu cicatricele pe care și le-a imaginat de atâtea ori atunci când s-a gândit la Mine. 2. După ce M-a studiat o vreme, în ochi i-au apărut lacrimi. Când și-a mai revenit, Mi s-a adresat, cu o compasiune profundă în glas: 3. „O, dragul meu prieten și învățător suprem al umanității, care i-ai iertat chiar și pe dușmanii Tăi cei mai teribili, cu toate crimele lor odioase, datorită caracterului Tău de neegalat, punând păcatele lor pe seama orbirii și ignoranței lor! 4. Cât de severă trebuie să fie totuși Divinitatea, acel Părinte al Tău pe care ni L-ai lăudat de atâtea ori, cerându-ne să-L adorăm, dacă a îngăduit ca Tu, cel mai bun, cel mai perfect și cel mai nobil dintre oameni, ajungi în acest vid teribil și întunecat timp de aproape 2000 de ani, și asta în aceleași condiții de sărăcie în care Te-ai zbătut încă din copilărie, deși ai reușit să Te înalți deasupra lor, atingând un umanism de o puritate și de o noblețe fără egal pe pământ! 5. O, Învățătorule Iisus, Maestrul meu perfect, pe care îl iubesc mai presus de orice! Te plâng pentru această sărăcie, dar Te și iubesc datorită ei! Într-un fel, este mai bine așa, căci dacă mi-ai fi apărut într-o stare de fericire parțială, m-aș fi simțit de-a dreptul ofensat la gândul că un Spirit de talia Ta nu a fost înălțat pe loc la statutul cel mai înalt în această lume a spiritelor, așa cum ar fi trebuit să se întâmple dacă ar fi existat o Divinitate cu adevărat justă, care le acordă tuturor răsplata cuvenită! 6. De vreme ce Te întâlnesc însă aici, exact așa cum ai părăsit pământul, înseamnă circumstanțele din această lume sunt complet diferite de cele pe care ni le imaginăm noi. Se pare că după părăsirea corpului fizic, condiția în care ne-am aflat rămâne o necesitate care nu ne permite decât după o perioadă foarte lungă de timp să înțelegem care este baza existenței noastre. 7. Din acest punct de vedere, existența Ta actuală, la fel ca și a mea, par destul de lamentabile, căci așteptările noastre, rezultate din cunoașterea pe care am reușit să o dobândim, transcend cu mult posibilitățile voinței noastre. Din fericire, noi dispunem de un sentiment care ne ajută la realizarea convingerilor noastre și pe care în viața socială îl numim răbdare. Aceasta este pusă însă la grele încercări, dar despre toate aceste lucruri vom avea cu siguranță destul timp pentru a vorbi! 8. Mult iubitul meu prieten, ți-am spus care este părerea mea, așa cum m-am priceput mai bine. Te rog, spune-mi acum ce crezi Tu despre această stare în care ne aflăm amândoi și care mie unul mi se pare cât se poate de ciudată. Conversând în acest fel unul cu celălalt, eternitatea va trece mai ușor pentru fiecare dintre noi. De aceea, te rog, suflet filantrop și nobil, deschide-Ți gura sfântă și vorbește!” 9. Eu (Iisus) îi întind mâna lui Robert și îi spun: „Te salut cu căldură, mult iubitul Meu tovarăș de suferință! Adevăr îți spun, bucură-te că M-ai găsit și nu-ți mai face probleme. Este suficient că iubești, considerându-Mă - în conformitate cu cunoașterea de care dispui la ora actuală - cel mai nobil și mai înțelept dintre oameni. Lasă tot restul pe seama Mea. Doresc să te asigur că orice încercări ne vor aștepta de acum înainte, toate vor fi exclusiv în avantajul nostru. Am studiat îndelung acest vid și îți pot spune cu toată certitudinea că am atins puterea de a-Mi folosi voința exact așa cum doresc, spre deosebire de tine, care te consideri încă foarte slab la acest capitol. Dacă ți se pare că arăt cam sărăcăcios și absolut singuratic, acest lucru se datorează exclusiv orbirii tale în această lume, pe care nu o cunoști aproape deloc. Pe măsură ce vederea ți se va îmbunătăți, fapt care se va întâmpla direct proporțional cu intensificarea iubirii tale față de Mine, vei ajunge să te convingi de puterea voinței Mele. 10. Dincolo de tot ce ai afirmat despre Mine și de tot ce ți-am spus până acum, doresc să-ți pun la încercare sentimentele, scop în care am să-ți pun o întrebare la care va trebui să-Mi răspunzi fără tăgadă, cât mai sincer posibil, lăsându-ți mai degrabă inima să vorbească, nu mintea. 11. Iar această întrebare sună astfel: ascultă, dragul Meu prieten și frate, cât timp te-ai aflat pe pământ, ai nutrit dorința cea mai sinceră de a-ți elibera frații de opresiunea excesivă la care îi supun conducătorii lor fără inimă. Deși nu ai ales cele mai potrivite mijloace pentru a-ți transpune în practică scopul, pe Mine Mă interesează întotdeauna mai degrabă țelul decât mijloacele folosite. Atât timp cât mijloacele folosite pentru atingerea unui scop nobil nu sunt absolut odioase, rezultatul atins rămâne corect în ochii Mei. Din câte știu însă, pe când te apropiai de îndeplinirea scopului tău benefic, dușmanii tăi te-au prins și te-au executat. În aceste condiții, nu mă surprinde deloc faptul că ai ajuns în această lume nutrind în suflet sentimente de răzbunare și de ură. De aceea, doresc să te întreb: dacă ai avea o putere deplină asupra căpitanului austriac care te-a condamnat la moarte, inclusiv asupra complicilor lui, spune-mi sincer, ce le-ai face?” ----------------------------------- Fire 3.10.2010, 11:59 Capitolul 15 - Un răspuns corect. Dorințele arzătoare ale lui Robert Blum. ----------------------------------- Capitolul 15 Un răspuns corect. Dorințele arzătoare ale lui Robert Blum. 1. Robert îmi răspunde: „Nobilul meu prieten! Cred că orice spirit decent mi-ar da dreptate dacă m-aș lăsa cuprins de o stare de furie și de răzbunare teribilă, ținând cont de maniera îngrozitoare în care m-a tratat acea brută vicleană și lipsită de iubire. Când am ajuns în această lume, chiar acestea erau sentimentele pe care le nutream în inima mea. De atunci însă a trecut foarte multă vreme, iar sentimentele mele s-au schimbat în iertare. De aceea, Te asigur că nu-i doresc nimic altceva acelui orb decât să își recapete vederea și să își dea singur seama dacă m-a tratat corect sau nu. 2. Oricum, dacă m-ar fi putut ucide cu adevărat, nu aș mai fi putut nutri vreun sentiment de răzbunare împotriva lui. În realitate, așa-zisa moarte s-a dovedit în cele din urmă o viață eternă, în care - sincer să fiu - simt infinit mai fericit decât eram pe pământ și decât ar putea fi el, cu toată amăgirea în care se complace (crezând că este un despot atotputernic). Ținând cont de toate aceste considerente, îmi este chiar mult mai ușor să-l iert. De altfel, trebuie să recunosc că, atât timp cât am trăit pe pământ, acest om a avut motive mult mai serioase să se teamă de mine decât au avut vreodată preoții din Ierusalim să se teamă de Tine, dragul și vrednicul meu prieten, ceea ce nu i-a împiedicat pe cei din urmă Te înlăture din cale în maniera cea mai nerușinată și mai teribilă cu putință! 3. Dacă Tu, nobilul meu prieten, Ți-ai putut ierta torționarii, deși aceștia Te-au torturat în fel și chip, așa cum puțini oameni ar putea îndura vreodată, cu atât mai ușor îmi vine mie să îl iert pe ucigașul meu, mai ales că eu nu am simțit practic nici un fel de durere. 4. De aceea, dacă marele meu dușman mi-ar apărea chiar acum, i-aș spune exact cuvintele pe care i le-ai adresat Tu lui Petru în Grădina Ghetsimani, când i-a tăiat cu sabia urechea slujitorului Malcus. 5. Dacă în acest spațiu infinit există o Divinitate justă, sunt convins că îl va răsplăti în acord cu faptele lui, ținând cont atât de ceea ce mi-a făcut mie, cât și altora. Dacă nu există însă o astfel de Divinitate, lucru care nu m-ar mira deloc, atunci istoria îl va judeca cu siguranță, indiferent de ceea ce îi doresc eu. 6. Dacă pot totuși să Te rog ceva la care țin foarte mult și dacă ai puterea de a îmi îndeplini această dorință, dori să îmi încredințez familia în mâinile Tale, respectiv pe soția mea dragă și pe cei patru copii ai mei. gândesc de asemenea și la toți ceilalți oameni de bună credință! În ceea ce îi privește în schimb pe egoiștii care nu fac altceva decât să se îmbogățească pe socoteala semenilor lor, acestora le doresc să aibă parte exact de soarta celor pe care îi slugăresc, umilindu-i în fel și chip! Cam așa gândesc în clipa de față, dar nu trebuie să consideri această dorință a mea o cerere fermă, căci am descoperit în Tine cea mai mare compensație posibilă pentru tot ce am suferit și am pierdut pe pământ”. ----------------------------------- Fire 3.10.2010, 12:06 Capitolul 16 - Domnul îi promite lui Robert îndeplinirea dorințelor sale juste, dar cu anumite rezerve. ----------------------------------- Capitolul 16 Domnul îi promite lui Robert îndeplinirea dorințelor sale juste, dar cu anumite rezerve. Robert îi condamnă cu asprime pe tirani. 1. Eu: „Răspunsul pe care Mi l-ai dat la întrebarea extrem de importantă pe care ți-am pus-o a fost destul de corect, fapt care Mi se pare cu atât mai demn de respect cu cât trebuie să recunosc că ai fost cât se poate de sincer. Tot ce pot să-ți spun la ora actuală este că Eu pot răspunde tuturor cererilor tale, în măsura în care acestea nu îmi depășesc puterea. 2. Există un singur lucru cu care nu pot fi de acord: cât timp ai trăit pe pământ, ai avut o gândire destul de filantropică, dar nu am putut să nu constat că ori de câte ori un aristocrat îngâmfat era ucis de așa-zișii membri ai proletariatului, simțeai o anumită plăcere sinceră! 3. Îmi amintesc de pildă la o adunare care s-a ținut la Viena, ai exclamat tu însuți, în mijlocul aplauzelor unanime ale publicului: «Situația nu se va îmbunătăți în Austria sau în celelalte țări până când cel puțin o sută de oficialități nu vor fi decapitate!» Spune-Mi sincer, ai rostit aceste cuvinte pentru că așa gândeai, sau doar pentru a obține un efect oratoric mai puternic?” 4. Robert îmi răspunde: „Cât timp m-am aflat pe pământ, mi-am sacrificat întreaga viață pentru a-i ajuta pe cei sărmani și oprimați. Experiența personală, inclusiv experiențele altor tovarăși de-ai mei, m-au învățat însă acele bestii cu chipuri de oameni, respectiv aristocrații și bogătașii, nu fac altceva decât să se hrănească cu sudoarea și cu sângele celor sărmani! Când mi-am dat seama că vechiul fundamentalism de fier urma să fie reintrodus în Austria de către dinastia aflată la putere, pentru a-i înlănțui și mai puternic pe cei săraci cu un triplu lanț al sclaviei, mi s-a părut prea mult, căci mă consideram un umanist! Crede-mă, dacă avea o sută de mii de vieți, renunța cu dragă inimă la toate, dacă în acest fel aș putea salva umanitatea, căci știu foarte bine că acești nobili bogați nu ar ezita nici o clipă sacrifice sute de mii de vieți, dacă acest lucru ar contribui și mai mult la ridicarea statutului lor social și la acumularea unor bogății încă și mai mari decât cele pe care le-au strâns deja! 5. Ah, spune-mi, dragă prietene, poate cineva să condamne o inimă plină de iubire față de frații și de semenii săi, dacă văzând ororile la care sunt supuși aceștia de o mână de oameni, s-ar lăsa cuprinsă de furie, lucru pe care - de altfel - nu l-ar face în condiții normale? 6. Poate că toată această situație face parte integrantă din planul misterios al lui Dumnezeu în ceea ce privește umanitatea, fiind, cum s-ar spune, absolut necesară. Dar cum ar putea un pământean să înțeleagă vreodată această necesitate? Și la ce i-ar folosi lui să știe că nu știu ce Ființă divină are planurile Sale secrete în ceea ce îl privește, de vreme ce situația cu care se confruntă rămâne la fel de odioasă și de nedreaptă? 7. Noi, locuitorii pământului, nu cunoaștem decât sublimele Tale porunci ale iubirii, pe care suntem obligați să le respectăm chiar și cu prețul vieții noastre. Ceea ce se întâmplă deasupra sau dedesubtul nostru ne preocupă prea puțin. Ar putea exista foarte bine și alte porunci, aplicabile în cine știe ce sistem solar, mai înțelepte sau nu decât cele date de Tine, suflet umanitar și iubit, dar ar fi o prostie să încercăm să ne planificăm viața în funcție de niște reguli care se aplică pe un sistem solar aflat la mare distanță, cu atât mai mult cu cât nici nu avem habar dacă acesta există cu adevărat sau nu. Noi nu recunoaștem decât o singură lege ca fiind cu adevărat divină, autentică și ortodoxă, căci bunul simț ne spune că numai ea ne poate permite să ducem o existență umană perfectă. Chiar și atunci când soarta intervine, făcându-i pe oameni să o încalce, singura concluzie este că neghina s-a amestecat cu grâul cel bun, ca o pedeapsă aruncată de Tine, marele umanitar, asupra pământului nerecunoscător. Iar aceste buruieni nu merită altceva decât să ardă în focul judecății drepte! 8. De aceea, afirm cu toată tăria, fără teama de a mă contrazice: atât timp cât omul va trăi în conformitate cu poruncile Tale, el va fi demn de cel mai profund respect din partea tuturor. Dacă se înalță însă pe sine mai presus de poruncile date de Tine, subjugându-și și dominându-și frații datorită unor interese pur personale, el declară poruncile Tale ca fiind nule și neavenite. Un astfel de om nu mai este fratele semenilor săi, ci un stăpân asupra destinului lor, jucându-se cu viețile lor așa cum dorește. Sentimentele mele față de acești oameni nu se vor schimba nicicând, și Te asigur că nu voi cânta niciodată imnuri de laudă puternicilor zilei! Căci ei au încetat de mult timp să fie ceea ce ar fi trebuit să fie - ghizi puternici și înțelepți ai fraților lor mai sărmani decât ei. 9. Sunt perfect conștient de faptul că și printre cei săraci se găsesc destui oameni care sunt mai degrabă un fel de animale ce nu pot fi menținute în frâu decât cu ajutorul biciului. Dar Te întreb: cine este vinovat pentru acest lucru? După părerea mea, vinovați sunt tot cei care îi subjugă pe oameni, amplificând întunericul în care trăiesc și profitând direct chiar de lipsa de inteligență a acestora! Prietene, cine închină în sănătatea acestor despoți nu poate fi niciodată un Robert Blum, și încă și mai puțin un Iisus din Nazaret! 10. Există într-adevăr oameni politici care își iau în serios misiunea, dovedindu-se adevărați prieteni angelici față de supușii lor. Personal, închin cu respect în fața acestor lideri! În ceea ce îi privește însă pe tirani și pe ucigașii spiritului uman, pentru aceștia îmi lipsesc până și cuvintele pentru a-i condamna îndeajuns! Eu cred că dacă există diavoli, ei nu pot fi mai răi decât acești oameni! 11. Sper că am răspuns la întrebarea Ta în maniera germană corectă și Te implor să îmi spui care este părerea Ta! Deși am convingeri extrem de ferme în ceea ce privește lucrurile pe care le consider juste, nu sunt deloc încăpățânat și inflexibil, și îmi pot schimba cu ușurință părerile, dacă altcineva mă convinge că există o cale mai bună decât a mea!” ----------------------------------- Fire 3.10.2010, 12:19 Capitolul 17 - Domnul îi recomandă lui Robert Blum: Supune-te autorităților. Robert pune la îndoială această poruncă. ----------------------------------- Capitolul 17 Domnul îi recomandă lui Robert Blum: Supune-te autorităților. Robert pune la îndoială această poruncă. El încearcă afle mai multe în legătură cu divinitatea lui Iisus. 1. Eu: „Ascultă-Mă, dragul Meu prieten și frate. Nu pot să te contrazic în nici un fel, căci felul tău de a gândi și de a acționa Mi se pare cât se poate de corect. Atunci când între un lider politic și supușii săi există o relație de tipul celei descrise de tine, ai întru totul dreptate să gândești și să te comporți așa cum ai făcut-o tu. întreb însă: dacă situația ar fi diferită de cea pe care Mi-ai prezentat-o tu, ce ai mai avea de spus despre relația dintre stăpânitori și supușii lor? 2. Mi-ai declarat cu toată sinceritatea că tu judeci relația dintre cei care stăpânesc și cei care sunt stăpâniți exclusiv prin prisma poruncii Mele a iubirii, fără-ți pese nici un pic de celelalte legi care ar putea exista în univers. În această privință nu pot fi de acord cu tine, din mai multe rațiuni. 3. Una dintre ele se referă chiar la propria Mea poruncă, care M-a făcut pe Mine însumi să supun autorităților lumești, deși aveam puterea pentru a-i sfida, dacă Mi-aș fi propus acest lucru. Mai mult, pe când Mă aflam în templul în care se adunau impozitele, Eu le-am recomandat discipolilor Mei să îi dea Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! La fel, le-am recomandat oamenilor, prin intermediul lui Pavel, asculte de autorități, indiferent dacă acestea le impun legi foarte stricte sau mai moderate, căci nimeni nu poate deține pe pământ o astfel de autoritate decât cu acordul Tatălui Ceresc! Ei bine, ce ai de spus în privința acestor porunci, date tot de Mine?” 4. Robert: „Spirit nobil și umanitar, eu cred că intenția Ta atunci când ai dat aceste porunci a fost mai degrabă un raționament uman cât se poate de inteligent, având la bază dorința de a garanta în timp persistența doctrinei Tale și a credinței în Tine. Un lucru este cert: dacă Te-ai fi opus regilor atotputernici ai pământului, așa cum a făcut Iehova în Vechiul Testament prin gura lui Samuel, sublima Ta morală nu ar fi rezistat niciodată timp de aproape 2000 de ani, sub guvernarea arogantei biserici catolice, decât cel mult prin mijloace supranaturale, despre care romano-catolicii cunosc foarte multe lucruri. Cât despre adevărul inerent acestor porunci, Te las pe Tine să judeci singur cât de mare este acesta, căci nu eu am fost martorul ororilor noului Babilon! 5. Iată cum privesc eu lucrurile: dacă ai fi fost cu adevărat serios în ceea ce privește porunca de a ne supune autorităților, fie ele bune sau rele, ar fi trebuit să renunți anticipat la doctrina Ta extrem de liberală. Ar fi trebui să recunoști, de pildă, oamenii sunt condamnați să rămână de-a pururi niște păgâni care trăiesc în bezna ignoranței, de vreme ce autoritățile le impuneau în acele vremuri să creadă în vechile zeități și să nu asculte de sublima Ta învățătură! 6. Știu că ai spus: «Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu», dar nu ai precizat ce anume merită primească Cezarul, conform ordinii naturale a lucrurilor, și ce anume îi datorăm lui Dumnezeu. De aceea, i-a fost cât se poate de simplu Cezarului să își aroge fără nici un scrupul dreptul de a fi el însuși o Divinitate, fără-și mai facă datoria ce deriva din funcția pe care o îndeplinea. 7. Oricum, declarația Ta din templu a fost mai limpede decât cea a lui Pavel, care a semănat mai degrabă cu un fel de teamă față de autorități. Dacă ar fi să luăm la modul literal această declarație, ar însemna că omul trebuie să înceteze să mai fie un creștin de îndată ce un astfel de prinț al lumii consideră doctrina Ta reprezintă o amenințare la adresa dictaturii instituite de el, așa cum s-a și întâmplat cu doctrina romano-catolică profană de-a lungul secolelor. 8. Altminteri, Pavel a fost un om cu o înțelepciune ieșită din comun, așa că este greu de înțeles de ce a instituit această lege, care, între noi fie vorba, pare de-a dreptul absurdă în fața bunului simț. Căci, pe de o parte, stă scris că: «Voi sunteți cu toții frați, iar Domnul este unul singur!», dar pe de altă parte omul trebuie să se supună autorităților care îi privesc cu dispreț pe cei care li se supun. 9. Cele două afirmații, Prieten drag, se exclud reciproc. Poate fi adevărată ori una, ori cealaltă, dar nu amândouă simultan! Dacă omul este silit să le asculte pe amândouă, ar însemna că el trebuie să slujească la doi stăpâni, lucru absolut imposibil, așa cum ai afirmat chiar Tu cândva, sau să-și asume o natură duală și ipocrită, respectând voința prințului (autorității), dar numai formal și exterior, blestemând-o în același timp în sinea lui, căci spiritul îl îndeamnă respecte partea mai liberală a doctrinei Tale. Această dublă măsură ar fi foarte greu de pus în practică, uneori de-a dreptul imposibil, și ar fi oricum foarte periculoasă. 10. Crede-mă, nobilul meu Prieten: eu am analizat această parte controversată a doctrinei Tale așa cum puțini alții au făcut-o, și am ajuns la concluzia că trebuie făcută o deosebire între ceea ce ai predicat Tu în mod liber, aceasta fiind tema principală a învățăturii Tale, și aspectele pe care Tu și prietenii Tăi ați fost nevoiți să le interpolați, date fiind timpurile periculoase în care ați trăit. Oricum, eu sunt și rămân cel mai fervent adorator al Tău, așa că am înțeles cum trebuie privită doctrina Ta cea mai pură! Spuneai mai devreme că Tu Te-ai supus autorităților lumești, în pofida puterii Tale absolute. Această afirmație este absolut adevărată, căci ai acceptat să fii crucificat, conform deciziei puterii vremelnice a acelor timpuri. 11. Dacă Te-ai fi putut opune sau nu cu adevărat arestării autorităților cu ajutorul puterilor Tale supranaturale, acest lucru îmi depășește puterea de înțelegere! Dacă miracolele făcute de Tine nu Ți-au fost cumva atribuite în urma unei idolatrii pe jumătate păgâne, ar rezulta că, de vreme ce erai inițiat în controlul puterilor cele mai subtile ale naturii, acestea îți stăteau întru totul la dispoziție. Pe de altă parte, prinderea și executarea Ta au aruncat o lumină ciudată asupra puterilor Tale miraculoase, care ofensează rațiunea oricărui gânditor uman, indiferent cât de iluminat este el. În ceea ce mă privește, eu și numeroși alții la fel ca mine nu am acceptat decât doctrina Ta cea mai pură, evitând orice alte ingerințe exterioare, ce semănau mai degrabă cu niște adăugiri exterioare păgâne. 12. Nu știu dacă am dreptate, dar sper să aflu acum de Ia Tine întregul adevăr. M-ar interesa de asemenea să aflu cât de autentică este Divinitatea Ta, dovedită aproape matematic de un anume Swedenborg* care a trăit în secolul al XVIII-lea. rog, pentru un gânditor adevărat acest lucru pare de neacceptat, părând oarecum burlesc. 13. Gândește-te! fii o Ființă divină nelimitată, cu o inteligență, o înțelepciune și o putere la fel de infinite! Din punct de vedere logic, ar fi imposibil ca o astfel de Ființă nesfârșită și omniprezentă se limiteze la persoana singulară a unui biet om! întreb ce ființă cu capul pe umeri poate crede că Tu și Divinitatea absolută puteți fi absolut identici? Sunt de acord că poți fi Fiul lui Dumnezeu, căci orice om are dreptul să afirme acest lucru. Dar să pretinzi că ești simultan om și una cu Dumnezeu, asta mi se pare puțin cam prea mult! 14. Pe de altă parte, nu mă opun vehement acestui lucru, cu condiția să îmi demonstrezi autenticitatea lui. De vreme ce între lună și soare există atâtea lucruri pe care înțelepciunea umană nu poate nici măcar să le viseze, de ce nu ai fi Tu Ființa Divină supremă? Cine știe, poate că, așa cum spunea Hegel, Divinitatea adormită inițial în Tine s-a trezit și a devenit pe deplin conștientă de sine... 15. Sau poate a simțit nevoia să se manifeste în fața creaturilor Sale îmbrăcând Ea însăși o formă umană, pentru a fi văzută și înțeleasă de copiii Săi, fără ca cineva să interfereze în vreun fel cu înțelepciunea și cu puterea supremă a voinței Sale... Așa cum spuneam, orice este posibil, mai ales în această lume, în care existența pare să își asume o natură atât de bizară. 16. întreb însă în acest caz de ce a permis Divinitatea care s-a întrupat într-un Om Divin să fie executată în mod rușinos de către o mână de evrei stupizi! Prietene, așa ceva pare greu să se întâmple chiar și între lună și soare! Ca să înțelegi un astfel de miracol, ar trebui să cauți ceva mai departe, între nebuloasele îndepărtate ale universului. 17. Eu nu cred însă Tu ai afirmat cu adevărat așa ceva despre Tine însuți, căci știu foarte bine ce răspuns ai dat atunci când ceilalți Te-au întrebat dacă ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Ai dat atunci răspunsul unui om înțelept: «Voi (adică nu Eu) sunteți cei care ați afirmat acest lucru». Cred că am înțeles perfect acest răspuns, cel puțin atât cât stă în puterea de înțelegere a omului: practic, ai recunoscut că ești o ființă umană de o puritate absolută, un veritabil spirit angelic, dar nu un semizeu păgân. 18. Nu este însă de mirare că oamenii din acele timpuri, care credeau încă în oracolul din Delphi, ascultau profețiile lui Thumin și Urim, și erau convinși că bastonul cu o vechime de aproape o mie de ani al lui Aaron din Chivotul înțelegerii continuă dea roade. Ți-au atribuit o aură divină, căci trebuie să recunosc că înțelepciunea Ta nu a fost depășită de nimeni timp de aproape 2000 de ani! Dacă până și romanii, care erau niște oameni inteligenți, credeau că orice om mare este atins de suflul lui Dumnezeu, nu mă surprinde deloc faptul că evreii, compatrioții Tăi, care credeau orbește în făcătorii de miracole, Te-au considerat o ființă divină, de vreme ce ai făcut atâtea miracole în fața lor, a căror bază naturală ei nu o puteau pricepe, întrucât au pierdut complet orice cunoaștere autentică, de la Avraam încoace! 19. Cred că am răspuns așa cum trebuie la întrebarea Ta. Acum este rândul Tău. Te asigur că voi asculta cu nesaț fiecare cuvânt pe care îl vei rosti”. (* - Vezi „Iadul și Raiul” de Emanuel Swedenborg, n.r.) ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 18:56 Capitolul 18 - Iisus vorbește despre necesitatea puterilor lumești ----------------------------------- Capitolul 18 Iisus vorbește despre necesitatea puterilor lumești. Nici o societate umană nu poate exista fără ordine fi ascultare. 1. Eu: „Dragul Meu frate! Nici un om care ar privi aceste lucruri dintr-o perspectivă lumească, interpretându-le cu ajutorul intelectului său exterior, nu ar putea ajunge la o altă concluzie decât tine, cu atât mai mult dacă nu ar ține seama de traducerea deficitară a celor patru Evanghelii și a Scrisorilor lui Pavel, ba ar mai și cocheta cu filozofia lumească a ateiștilor germani. 2. Eu îți spun însă dacă ți-ai fi dat osteneala să citești cu o atenție maximă Vechiul și Noul Testament, căutând cele mai bune traduceri și interpretări, cum sunt cea a lui Martin Luther și cele ale așa-zișilor Vulgate, precum și Biblia grecească originală, ai fi ajuns la cu totul alte concluzii, mult mai puțin radicale decât cele actuale. Ție îți lipsesc complet rădăcinile, căci dogmele înțelepților lumești nu cresc pe copacul cunoașterii decât în calitate de paraziți. Dat fiind că ai cultivat tu însuți copaci cât timp ai trăit pe pământ, sunt convins că știi foarte bine cum trebuie procedat cu rădăcinile parazite. Cred că ți-ai dat seama cât de mult valorează în ochii Mei liderii spirituali în care ai crezut! 3. Dacă un om începe prin a traduce Biblia în acord cu propriile sale preconcepții, după care nu citează decât acele pasaje care vorbesc despre o interpretare dualistă, rezultată din diferite traduceri arbitrare, este cert că el va ajunge la aceleași concluzii ca și cele pe care tocmai Mi le-ai argumentat. 4. Ascultă-Mă însă, lucrurile nu stau deloc așa cum le-ai prezentat tu, mai întâi de toate pentru că celebra Mea afirmație referitoare la plata impozitelor față de autorități, dar mai ales cea adresată de Pavel romanilor și lui Titus, nu au fost deloc identice cu cele citate de tine. Nici vorbă nu poate fi de vreun fel de teamă în fața autorităților, nici din partea Mea, nici din cea a lui Pavel. De altfel, Eu am și demonstrat în fața lui Pilat și a lui Irod, precum și anterior, în fața lui Caiafa, cât de puțin Mă tem de acești conducători lumești! Cel care nu se teme de moarte, ba chiar o controlează de-a pururi, nu are cum să se teamă de acești arbitri relativi ai morții fizice. 5. Tot atât de puține motive să se teamă de conducătorii lumești avea și Pavel. Între liderii vremelnici de la Roma, Nero a fost cu siguranță cel mai crud, ceea ce nu l-a împiedicat pe Pavel să își caute protecția în fața evreilor malefici care îl persecutau chiar la Roma, unde a și găsit-o, cel puțin pe durata necesităților sale lumești. Chiar crezi că el se temea de evrei? Nici vorbă! Fără-i pese de ostilitatea lor, el s-a dus la Ierusalim, refuzând să asculte sfatul prietenilor săi. 6. Dacă vei ține cont de toate aceste argumente, îți vei da seama că nici Eu și nici Pavel nu am dat poruncile noastre, sau mai bine zis sfatul nostru de a asculta de autorități din cauza unei frici în fața acestora, ci doar de dragul celor pe care i-am sfătuit astfel. Oamenii trebuie să se conformeze convențiilor lumii în care trăiesc, căci nici o societate umană nu ar putea rezista vreodată fără lideri. Rezultă prin forța lucrurilor că umanitatea trebuie învățată își asculte liderii! 7. Chiar crezi că marile societăți care există la ora actuală pe pământ ar putea rezista vreodată fără lideri? Te asigur că acest lucru ar fi absolut imposibil, ba s-ar împotrivi chiar ordinii naturale, care nu îi guvernează doar pe oameni, ci toate lucrurile pământești. 8. Ca să înțelegi mai profund aceste lucruri, te voi duce într-o călătorie prin diferitele lumi ale ordinii naturale. De aceea, cască bine ochii și urechile!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 18:59 Capitolul 19 - Despre obediență. Exemple preluate din lumea naturală. ----------------------------------- Capitolul 19 Despre obediență. Exemple preluate din lumea naturală. 1. „Să luăm de pildă cazul corpurilor cerești. Acestea sunt înzestrate cu o inteligență naturală, fiecare în funcție de destinul său. Toate aceste mari corpuri plutesc prin spațiul eteric, într-o manieră invizibilă pentru voi, oamenii*. De ce crezi că își respectă ele cu încăpățânare, de mii de ani, aceleași mișcări pe orbite în jurul unui soare central, nefiind dispuse să renunțe la ele cu nici un preț? 2. Deoarece orbitele lor le sunt absolut necesare, așa cum atestă diferiții ani buni sau proști ai unei planete, îndeosebi în momentele de intensificare a activității vântului solar. Un corp ceresc de talia unei planete poate suporta o vreme un impuls de scurtă durată provenit de la soare, dar de multe ori planetele sunt nevoite să suporte de câteva ori la rând aceste încercări dureroase, care le afectează în mod natural. 3. Dacă, după zece sau mai multe asemenea cicluri orbitale dureroase, acești mari călători prin spațiu ar obosi și ar refuza să mai asculte de acest tratament solar matern, manifestându-și intenția de a părăsi soarele central în jurul căruia se învârtesc, pentru a deveni niște călători solitari prin spațiul nesfârșit, care crezi că ar fi consecințele inevitabile ale acestei dorințe de libertate absolută, cu prețul izolării totale a planetei? 4. Ei bine, datorită lipsei luminii și căldurii solare, planeta ar îngheța complet, după care s-ar autoaprinde din interior, datorită presiunii excesive a atmosferei cosmice, iar în cele din urmă s-ar dizolva complet în substanțele sale componente, murind astfel definitiv! 5. Planetele nu sunt lipsite de sentimente. Existența lor reprezintă necesitatea cea mai profundă de care ascultă. De aceea, ele rămân pe orbitele lor în jurul soarelui, păstrându-și mișcările cu o regularitate de neclintit și fără le pese dacă soarele care le domină le tratează uneori într-o manieră mai brutală. 6. Cu siguranță, un prieten al planetelor care gândește la fel ca tine ar spune: «Salut cu respect orice planetă care își dorește independența absolută, iar dacă fi Creatorul Însuși, l-aș pedepsi cu cea mai mare severitate pe conducătorul capricios al acestor sărmane planete». 7. Ce crezi că i-ar răspunde soarele acestui prieten radical al planetelor? Probabil că i-ar spune ceva de genul: «Ce tot spui, suflet cosmopolit și orb? Chiar nu îți dai seama că eu trebuie să am grijă și de alte planete, mai mari decât aceasta? Nu știi că orbitele lor diferă, există și alte planete, mai mari sau mai mici, situate la distanțe diferite? Datorită mișcărilor lor variate, uneori cele mai multe dintre ele se găsesc pe aceeași parte, silindu-mă ocup cu mai mare atenție de ele, neglijând astfel cine știe ce planetă individuală care a rămas pe partea opusă? Chiar dacă această planetă individuală este nevoită în aceste circumstanțe să se mulțumească cu mai puțină energie decât este obișnuită primească, ea va primi totuși suficientă hrană pentru a putea rezista. Pot depune mărturie că de-a lungul trilioanelor de ani în care m-am învârtit eu însumi în jurul unui soare central mai mare decât mine, nici una din planetele aflate în subordinea mea nu a suferit din cauza lipsei de energie solară și nu a pierit. Chiar dacă există comete care preferă bântuie singure prin spațiul cosmic, fără asculte de ordinea mea riguroasă, eu nu pot fi învinovățit în nici un caz dacă li se întâmplă ceva și pier. Căci dacă o ființă alege calea auto-determinării, nedorind să depindă de nici un conducător mai puternic decât ea, nimeni nu poate fi învinovățit vreodată de eventualele injustiții care i se întâmplă. La urma urmei, aceasta a fost decizia ei - se auto-guverneze singură! Dacă tu, liberal cosmopolit ce ești, m-ai pedepsi pe mine, conducătorul planetelor, din cauza comportamentului meu schimbător (ca urmare a unor necesități precise) față de planetele subordonate mie, atunci mai bine ia-mi de pe-acum întreaga lumină și strălucire, întreaga măreție și putere de care dispun! Descurcă-te apoi singur cu planetele și vezi dacă, odată scăpate de 'lanțul sclaviei' în care le țin eu, acestea mai pot supraviețui». 8. Cam așa ți-ar vorbi, prietene, ordinea naturala despre corpurile cosmice primordiale, fără jurisdicția cărora nici o planetă nu ar putea supraviețui! Dacă aceste mari corpuri cerești au nevoie de un lider natural, imaginează-ți cât de mare trebuie să fie această nevoie în cazul ființelor mai mici, ale căror mișcări sunt restricționate de mult mai multe condiții, cum ar fi animalele, dar mai ales ființele umane, al căror liber arbitru este deplin! 9. Toate animalele care aparțin aceleiași specii au un lider natural. Ori de câte ori acesta se pune în mișcare, celelalte îl urmează în grup, ca și cum ar fi activate printr-o comandă electrică. Privește de pildă o cireada de vaci. Păstorul care își cunoaște foarte bine cireada știe care este animalul pe care celelalte îl urmează în mod natural și îi atârnă de gât o talangă. Atunci când începe să își caute animalele seara, el nu face altceva decât să asculte de unde se aude talanga, după care se îndreaptă în acea direcție și își găsește întreaga cireada adunată în jurul liderului ei natural. Pentru a-și aduce acasă cireada, nu trebuie decât să ia vaca de gâtul căreia a prins talangă și să o conducă, știind că celelalte o vor urma. La fel procedează și crescătorii de porci, îndeosebi în cazul animalelor care trăiesc în spații deschise, nu în ferme închise, sau cei care cresc capre, oi, cai, măgari, sau orice alte specii dorești. Aceeași lege naturală se aplică și în cazul insectelor și al păsărilor, ba chiar și al peștilor complet lipsiți de minte și al celorlalte animale marine. 10. Dar îți propun să mergem chiar mai departe și să ne ocupăm de natura aparent inertă. 11. analizăm de pildă ce se întâmplă cu apa, un element extrem de maleabil, care se divide cu ușurință în nenumărate picături, ce nu opun aproape nici un fel de rezistență. În starea sa liberă, acest element natural extrem de important, fără de care viața embrionară a animalelor și plantelor nu ar putea fi concepută și în interiorul căruia există forțe pe care tu nu le poți nici măcar bănui, ascultă de aceeași lege inerentă a gravitației. Apa se deplasează întotdeauna, fără nici un fel de ezitare, către nivelele cele mai de jos, și nu se lasă până când nu ajunge la nivelul mării. Acest element are capacitatea particulară de a nu se lăsa cu nici un chip până când nu ajunge pe acest nivel de bază. Într-un fel, umilința sa reprezintă un mesaj spiritual adresat omului, căruia îi indică faptul că nu va putea ajunge vreodată conștient de adevăratul său destin decât dacă va renunța să mai tânjească după marile onoruri exterioare, tinzând către statutul social cel mai inferior și dând astfel dovadă de acea umilință pe care am recomandat-o Eu atât de des și care nu poate fi niciodată atinsă prin comandă, ci numai prin ascultare (obediență)!” (* - Vezi și „Mărturii despre natur㔠de Jakob Lorber, n.r.) ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 19:02 Capitolul 20 - Un alt exemplu: necesitatea existenței munților înalți ----------------------------------- Capitolul 20 Un alt exemplu: necesitatea existenței munților înalți 1. Eu îmi continui astfel discursul: „Ți-am demonstrat astfel că până și acest element este înzestrat cu o anumită inteligență naturală, ascultând de ordinea divină până la ultima sa picătură, deși în interiorul fiecăreia din aceste picături există miliarde de forme de viață! 2. luăm însă un alt exemplu, îndreptându-ne atenția către locul de naștere al oricărei ape curgătoare, respectiv munții, pentru a vedea în ce măsură sunt înzestrați la rândul lor aceștia cu o inteligență care ascultă de anumite legi divine inerente. 3. Ascultă, prietene! Pe pământ există tot felul de munți. Unii dintre aceștia sunt semeți și primordiali, alții au o înălțime medie, fiind de tip secundar, și în sfârșit, mai sunt și unii de înălțime mică, un fel de coline, care sunt considerați de tip terțiar. Văd că zâmbești fericit, descoperind în Mine inclusiv un geolog! O, stai liniștit, căci Eu sunt un cunoscător la fel de bun al geologiei ca și al cosmologiei avansate. 4. Dar să continui: avem așadar de-a face cu trei tipuri de munți. începem mai întâi prin a ne ocupa doar de cei mai înalți dintre ei. 5. De ce crezi că există astfel de munți pe pământ? Ei bine, scopurile lor sunt dintre cele mai diverse. Mai întâi de toate, ei sunt niște regulatori naturali ai undelor electromagnetice, care trebuie distribuite uniform pe pământ. În al doilea rând, ei asigură stabilitatea atmosferei terestre, dată fiind rotația rapidă a pământului prin spațiul cosmic. Fără această stabilitate, atmosfera pământului ar da naștere unor uragane atât de puternice încât nimeni și nimic nu le-ar putea sta vreodată în cale. În al treilea rând, munții înalți atrag umezeala excesivă din atmosferă rezultată în urma combinării oxigenului cu hidrogenul, fapt care explică de ce vârfurile lor sunt mai mereu acoperite de ceață, fiind rareori vizibile. Sub influența electricității abundente din aceste regiuni, cele două elemente se combină, dând naștere ninsorilor care cad pe pietrele stâncoase, acumulându-se sub formă de gheață. După ce aceasta atinge o dimensiune corespunzătoare, ea coboară către văile alpine, unde se acu-mulează sub forma ghețarilor. La rândul lor, aceștia au calitatea specială de a atrage particulele de aer toxice, protejând astfel regiunile mai joase de înghețuri și păstrându-le astfel fertilitatea. Pe de altă parte, ghețarii reduc excesul de electricitate, reglând astfel umezeala atmosferică și ferind câmpiile pământului de ploi continue, care le-ar inunda. 6. Dacă vei ține cont de aceste câteva comentarii, îți vei da seama de necesitatea munților înalți, fără de care viața nu ar putea exista pe pământ. Ori de câte ori oamenii au îndrăznit să aducă schimbări în sistemul munților primari, ei au fost cât de curând pedepsiți prin distrugeri fără precedent ale mediului înconjurător. Așa stau lucrurile, prietene! Dar să revenim la tema noastră principală de discuție. Ascultă-Mă cu cea mai mare atenție! 7. Pentru ca munții să își poată îndeplini principalul scop, acela de a menține echilibrul corpului ceresc pe care se află, localizarea lor nu este deloc arbitrară. Mai mult, datorită spiritelor care locuiesc în interiorul lor (cele care le dau forma naturală pe care o recunoașteți voi), putem spune că ei dispun de o anumită inteligență, care le permite să își îndeplinească sarcina pentru care au fost creați. 8. Pentru munți, sfera de acțiune care derivă din inteligența lor inerentă și indiscutabilă reprezintă o lege pozitivă, pe care ei reușesc să o discearnă și să o înțeleagă. Poți să crezi liniștit pe cuvânt, cu atât mai mult cu cât spuneai tu însuți mai devreme că am fost inițiat la nu știu ce școală egipteană în misterele naturii, pe care am ajuns să le cunosc mai bine decât orice alt savant contemporan. 9. De aceea, încearcă înțelegi că un corp ceresc nu poate fi menținut în echilibru decât prin respectarea cu cea mai mare strictețe a legilor, fapt care nu este posibil decât datorită înzestrării acestor excrescențe terestre ale sale (n.n. munții de la suprafața sa) cu o inteligență inerentă, care le ajută discearnă și să respecte ale legi. Dacă munții s-ar revolta împotriva acestor legi, spunându-și: «Nu mai dorim să ne coborâm la nivelul dealurilor și câmpiilor fertile, care ne sunt inferioare», ce crezi că s-ar întâmpla cu pământul, în urma acestei neascultări montane? 10. Deși acești munți semeți nu fac fructe, nefiind alcătuiți decât din sute de kilometri pătrați de teren nefertil, care le apare oamenilor ca fiind «inutil», crezi că ar fi de dorit ca acești prinți alpini să fie detronați și transformați în câmpii fertile? Văd că murmuri: «Doamne ferește!» 11. Ei bine, în acest caz poți să murmuri exact aceeași replică și în cazul în care s-ar pune problema dispariției prinților umani, fără de care situația politică pe pământ ar semăna întru totul cu cea geologică în cazul devastării munților naturali! 12. Ascultă! Dacă regii pământului și-ar respecta menirea, ei ar trebui să fie la fel ca munții semeți! Înțelegi acum? Văd că îți spui: «Da, înțeleg, inclusiv faptul că ești un super-înțelept!» 13. Foarte bine! Dar lucrurile nu se opresc aici. Mai avem încă două categorii de munți. Merită vorbim puțin și despre ele. Ascultă, deci, care este scopul și menirea acestor munți inferiori!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 19:04 Capitolul 21 - Munții de mărime medie și mică - originea și scopul lor pe planeta Pământ ----------------------------------- Capitolul 21 Munții de mărime medie și mică - originea și scopul lor pe planeta Pământ 1. Eu îmi continui astfel discursul: „Pe vremea când pământul era încă un corp ceresc pustiu, care nu trebuia să susțină pe suprafața lui nici plante, nici animale, decât câteva arhetipuri primordiale ale viitoarelor forme de viață în apele sale, munții primari erau de ajuns pentru a menține echilibrul de care vorbeam mai devreme. După ce planeta s-a solidificat însă din ce în ce mai mult, de-a lungul mileniilor, deasupra nivelului mării au început să se ridice diferite grupuri de insule, iar semințele primordiale ale vieții (aflate inițial în apă) au început să se răspândească și să încolțească la suprafața lor, dând naștere unor numeroase specii de ierburi și plante, care au început să aibă nevoie de suprafețe tot mai întinse pentru a se putea dezvolta. Prin puterea focului subteran au fost astfel create noi terenuri, pe care recentele forme de viață se poată dezvolta și crește, găsindu-și hrana și protecția de care aveau nevoie. Din acest motiv, întreaga suprafață a planetei a fost măturată de furtuni și de fenomene meteorologice extreme, care au condus la fracturarea fundului mării și la ridicarea deasupra apei a noi milioane de hectare de pământ, prin jocul unor forțe misterioase, dar extrem de puternice. 2. Desigur, au fost necesare numeroase milenii pentru ca această mare operă fie dusă la bun sfârșit, dar pentru Dumnezeu acest lucru nu a contat prea mult, căci un milion de ani tereștri nu înseamnă mai mult de o zi în fața Lui! Pe scurt, acesta a fost motivul pentru care au fost creați munții secundari. 3. La început, chiar și aceștia erau mult mai înalți și mai semeți decât la ora actuală. Timpul și furtunile naturale le-au redus însă înălțimea, măcinându-i și umplând astfel hăurile dintre ei. Așa au apărut văile largi. Acestea aveau altitudini variabile, care împiedicau scurgerea regulată a apelor. De aceea, apele s-au acumulat în depresiunile cele mai adânci, dând naștere mărilor. 4. De atunci, aceste lacuri nu au încetat să crească, datorită ciclului permanent al apei, care se revarsă atât din porii pământului cât și din atmosferă (sub forma ploilor, a zăpezii, a grindinei și a rouăi), sfârșind uneori prin a ieși din matca lor naturală. Ele și-au erodat astfel malurile și au dat pe afară, umplând parțial depresiunile inegale ale văilor și dând naștere - în special în timpul marilor inundații - unor întregi regiuni deluroase, proces care continuă inclusiv la ora actuală, la fel ca și cel de ridicare a munților secundari sub influența elementului focului. 5. Procesul de formare a dealurilor prin acumularea de aluviuni, despre care ți-am vorbit ceva mai devreme, a dat naștere așa-zișilor munți terțiari, care derivă, desigur, din cei secundari. 6. Așa au apărut ultimele două categorii de munți, fiecare derivând din cea de dinainte. În ceea ce privește cea de-a treia categorie de munți (cei terțiari), motivul pentru care aceștia au trebuit creați este ușor de înțeles, căci pe pământ au continuat să apară tot felul de noi specii și forme de viață, care aveau nevoie de un spațiu din ce în ce mai mare pe care să își desfășoare activitatea. 7. Solul pământului este astfel alcătuit încât să permită apariția, viața și răspândirea a tot felul de ființe vii, iar acest sistem ecologic natural nu ar fi putut fi constituit fără ajutorul celor trei tipuri de munți. 8. Desigur, ultimele două categorii de formațiuni muntoase nu puteau avea același destin cu munții din prima categorie. Metoda prin care au fost create ele este complet diferită, la fel ca și destinul și menirea lor. De vreme ce s-au alăturat însă sistemului munților primari, aceste formațiuni trebuie să respecte fără nici o ezitare aceleași legi pe care le respectă munții primari - prinții acestei lumi a munților*, ca să spunem așa. Acest lucru s-ar putea traduce astfel: «Nu este de ajuns ca voi, munți mai mici și mai tineri, umpleți văile și depresiunile cu aluviunile voastre, pentru a da astfel naștere unor soluri fertile, unor mici delușoare și păduri răcoroase. Încă din prima voastră zi de existență, trebuie să asumați și voi o parte din povara pe care o purtăm noi pe umeri, sprijinindu-ne în tot ce facem, în caz contrar, nu vă veți putea îndeplini propriul destin, căci prin creația voastră, puterile noastre au fost relaxate, iar dacă ar trebui să ne ocupăm de coordonarea întregii ordini de pe pământ, așa cum făceam înainte de apariția voastră, noi am fi depășiți la ora actuală!» Și astfel, datorită inteligenței lor inerente, noii munți fac exact ceea ce le spun prinții lumii geologice. 9. Desigur, există și printre ei unii care nu doresc să asculte de mai-marii lor, dar ei sunt măturați de furtuni puternice, până când aleg una din două: ori încep să asculte de munții mai mari, ori sunt complet distruși. Înțelepții din vechime obișnuiau să spună acești munți sunt «neascultători» sau blestemați. În vremurile mai recente, acești «rebeli» au ajuns să fie considerați munți instabili, slabi și care se erodează ușor. Există nenumărate exemple de astfel de munți pedepsiți (măcinați și complet anihilați), atât în vremurile demult apuse, cât și în cele mai recente”. (* - Vezi și „O evanghelie a munților” de Jakob Lorber, n.r.) ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 19:07 Capitolul 22 - Nivelele de subordonare sunt necesare inclusiv în rândul oamenilor. ----------------------------------- Capitolul 22 Nivelele de subordonare sunt necesare inclusiv în rândul oamenilor. 1. Eu (în continuare): „Dragul Meu prieten și frate, după această prezentare a ordinii naturale, cred că ți-ai dat seama de necesitatea subordonării chiar și în rândul formelor aparent inerte și lipsite de inteligență. Ceva mai devreme ți-am demonstrat că ea este absolut necesară în lumea animalelor, a planetelor și a apelor. Nu cred că mai este necesar să-ți dau alte exemple din natura așa-zis neanimată. putea face cu ușurință acest lucru, mai ales dacă te-aș transporta pe alte planete, unde ordinea care trebuie respectată este cu mult mai strictă și mai rigidă decât pe pământ, o planetă oarecum dezordonată, dar în mod intenționat, căci aceasta este planeta pe care au apărut cele mai libere dintre spirite, cele care au capacitatea de a deveni adevărați copii ai lui Dumnezeu. Constat că ai început să înțelegi în inima ta acest lucru, fapt care îmi oferă o mare satisfacție! 2. De vreme ce ai început să înțelegi că până și natura neanimată ascultă de un anumit sistem al subordonării ierarhice, ei bine, gândește-te puțin la situația omului, care este înzestrat cu un spirit absolut liber, nefiind limitat în nici un fel în procesul său de gândire, de luare a deciziilor și în motivațiile sale! Gândește-te ce ar însemna dacă fiecărui om i s-ar permite să facă orice dorește, conform liberului său arbitru absolut, dând viață tuturor ideilor și formelor care îi apar în acea anticameră creatoare a minții sale, nu foarte diferită de puterea creatoare a lui Dumnezeu! 3. Adevăr îți spun, dacă oamenilor li s-ar permite să facă ce vor, nimeni nu s-ar mai afla în siguranță pe pământ! Pe de o parte, există spirite a căror fantezie interioară și a căror plăcere este de a distruge tot ceea ce există. Altele nu își doresc decât să îi ucidă pe oameni în toate felurile posibile, în timp ce o parte dintre ele și-ar dori să distrugă doar munții. Mai sunt și unii oameni care ar fi dispuși să sape o gaură în interiorul pământului, o umple cu praf de pușcă și să distrugă întreaga planetă. Alții și-ar dori să sece toate apele pământului, sau dimpotrivă, inunde întreaga planetă, ori să o ardă. În sfârșit, mai sunt și unii care își doresc, nici mai mult nici mai puțin, decât să tragă luna pe pământ cu o frânghie! 4. În al doilea rând, există o sumedenie de spirite excesiv de senzoriale, a căror unică fantezie constă în a se bucura exclusiv de plăcerile vieții. Dacă acești oameni nu ar fi restricționați de legi, nici o femeie nu ar scăpa de pasiunea lor desfrânată, ba chiar nici băieții sau animalele! Cunosc destui astfel de «prieteni ai naturii» care ar fi dispuși să copuleze cu toate femeile de pe pământ, dând frâu liber celor mai sălbatice fantezii erotice, la fel cum s-a întâmplat în Sodoma și Gomora, iar când acest joc nu ar mai reuși să le satisfacă imaginația, nu s-ar sfii să experimenteze inclusiv cu cele mai diverse animale. 5. Imaginează-ți acum o societate umană alcătuită numai din asemenea hedoniști, în care nu ar exista nici un fel de legi morale sau juridice! Te asigur că ar fi populată de cele mai monstruoase creaturi! După câteva secole, pe pământ ar apărea ființe în preajma cărora nici o creatură nu s-ar mai putea simți în siguranță! Așa se explică legea extrem de severă pe care a dat-o Moise, prin care asemenea hedoniști excesivi erau pedepsiți cu moartea prin incendiere. 6. Au existat dintotdeauna, și încă mai există și astăzi, spirite profund viciate a căror pasiune desfrânată nu poate fi satisfăcută decât dacă își chinuiesc în modul cel mai brutal partenera de sex. Acești oameni nu se simt satisfăcuți decât atunci când partenera lor își dă sufletul în chinuri! Nu doresc, dar aș putea să-ți dau destule exemple în această direcție. Este suficient însă știi la ce fel de fructe ar conduce o societate complet lipsită de legi. 7. În al treilea rând, există spirite uluitor de îngâmfate, care consideră tot ce nu le aparține se află sub demnitatea lor. Ele sunt orgolioase și dominante, nu fac decât ceea ce doresc, iar toți ceilalți oameni trebuie să se târască în fața lor, ca și cum ar fi niște viermi. Gândește-te la o societate alcătuită numai din asemenea indivizi: cum crezi că ar putea coabita aceștia? Adevăr îți spun: o lume plină de tigri, de lei și de pantere ar trăi într-o mai mare armonie decât o societate alcătuită din asemenea oameni, în măsura în care aceștia nu ar fi restricționați de un sistem dur de legi morale și juridice! 8. În mod similar, mai există printre oameni și nenumărate alte deviații, tendințe atât de pervertite în raport cu ordinea pozitivă încât nici măcar nu ți le-ai putea imagina! 9. Dacă acestor spirite li s-ar permite să se folosească de libertatea lor interioară absolută, fie și numai într-o mică măsură, cum crezi că ar începe să arate în cel mai scurt timp societatea de pe suprafața corpului ceresc respectiv? Văd că îți spui în sinea ta: ar fi iadul pe pământ, ceva cumplit! Exact așa stau lucrurile, prietene, nu te înșeli deloc! 10. Ei bine, în acest caz, doresc să te întreb: care este cel mai important lucru care poate menține acest iad cât mai departe posibil de pământ? Și uite-așa, ajungem acolo unde doream să te aduc. 11. Înțelegi acum de ce le-am cerut lui Pavel și celorlalți adepți ai Mei să se supună autorităților lumești care nu comit abuzuri? Înțelegi de ce omul trebuie să-i dea Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu? 12. Spune-Mi, cum vezi acum lucrurile? Ți se par la fel de absurde ca mai înainte? Mai crezi și acum că obediența justă și umilința corect înțeleasă sunt nedemne de spiritul uman? Este rândul tău să vorbești, iar Eu te voi asculta cu cea mai mare atenție”. ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 19:12 Capitolul 23 - Robert este de acordat cu Iisus ----------------------------------- Capitolul 23 Robert este de acordat cu Iisus. Răspunsul lui referitor la folosirea greșită a puterii de către stăpânitorii acestei lumi. 1. Robert spune: „Ce Ți-aș mai putea spune, dragă prietene? Îmi dau seama acum că înțelepciunea și cunoașterea Ta le depășesc cu mult pe ale mele. Ai întru totul dreptate, iar lucrurile stau chiar așa cum le-ai prezentat Tu. Nu pot nega absolut nimic din cele afirmate de Tine, cu atât mai mult cu cât Tu știi totul despre aceste lucruri, ca un om versat în cele mai ascunse secrete ale naturii! Recunosc deschis autenticitatea tuturor adevărurilor pe care ai avut bunăvoința să mi le împărtășești, dar rămâne totuși o problemă care trebuie lămurită: 2. Prezentarea pe care mi-ai făcut-o referitoare la libertatea absolută a spiritelor umane și la necesitatea unei legi juste și a unui executor la fel de just al acestei legi se înțelege de la sine. Apare totuși o întrebare: sunt oare legiuitorii și executorii legii, aleși și recunoscuți de Dumnezeu, liberi să facă ce vrea, respectiv să încalce această lege? Au oare dreptul despoții și tiranii arbitrari, care nu ascultă decât de puterea tronului lor mizerabil, dreptul să își ucidă frații cu miile? A avut oare Alfred (Windischgrätz) dreptul de a mă împușca pe mine (și pe alții la fel ca mine) în numele împăratului său? 3. Dacă un astfel de stăpânitor este ferit de incidența legii emise de el însuși, întreb cine îi dă dreptul să nu respecte porunca iubirii dată de Tine, care ar trebui respectată de către întreaga lume, fără deosebire de rang și de caracter? De ce trebuie sute de mii de oameni să se zbată în sărăcia cea mai cruntă datorită exproprierilor nedrepte impuse de stăpânire? De ce sunt nevoiți aceștia să poarte singuri povara legii, în condițiile în care oficialitățile pot face ce vor, fără nici un scrupul, nici un judecător neavând dreptul să le ceară vreodată socoteală? 4. Desigur, nu am nimic împotriva conducătorilor corecți și înțelepți, dar nu pot avea nici cel mai mic respect pentru cei care nu știu ce sunt și ce vor de la viață. Există încă regi care nu fac altceva decât să stea pe tronul lor și să sugă sângele poporului ca niște vampiri, în loc să își ghideze supușii cu ajutorul unor legi înțelepte! Spune-mi, prietene, nu are dreptul o societate sărmană și oprimată îi alunge de pe tronul lor pe acești netrebnici, pe acești leneși indolenți și lipsiți de sentimente, pentru a pune în locul lor alți oameni, mai înțelepți și mai potriviți pentru funcția respectivă, cu capul pe umeri și cu inima plină de iubire? Chiar este absolut necesar ca reședința unui rege să fie un palat magnific, iar veniturile sale de ordinul milioanelor, și acestea obținute, desigur, prin truda neostenită a supușilor lor? Practic, un om sărman nu are ce să aștepte dacă a avut ghinionul să se nască pe pământ; de la naștere și până la moarte el rămâne la cheremul celor bogați și puternici, fiind nevoit să își cedeze proprietatea și sângele în favoarea acestora. Drept mulțumire, el este disprețuit și călcat în picioare, iar dacă îndrăznește să se revolte, riscă se confrunte cu damnarea eternă! Spune-mi, acest lucru Ți se pare la fel de firesc? Poți găsi și în această privință exemple din lumea naturii? Prietene, eu sunt de altă părere: acesta este iadul, a cărui unică preocupare este de a-i sărăci și mai mult pe bieții îngeri coborâți pe pământ, făcând din ei niște diavoli nefericiți! 5. Este adevărat că viața terestră nu reprezintă decât o școală în vederea dobândirii perfecțiunii spirituale supreme, iar omul nu are dreptul să se aștepte la prea multă fericire din partea ei. Orice student este nevoit să asculte de profesorii săi, dar dacă stăpânitorii tiranici strâng prea tare șurubul disciplinei, transformându-i pe oameni în niște adevărați diavoli, întreb ce mai are de spus ordinea primordială divină în această privință? 6. Mai poate fi privită în acest caz Divinitatea drept unicul Stăpân și Domn, iar adepții și adoratorii ei credincioși mai pot fi considerați frați? Mai poate spune cineva în aceste condiții: «Iubește-L pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele tău la fel de mult ca pe tine însuți!?» 7. Ți se pare corect din partea Divinității să permită transformarea unor întregi națiuni în niște țarcuri de animale, tratate mai prost chiar decât câinii (din punct de vedere fizic și moral) de către niște stăpânitori malefici? Și după ce oamenii sunt coborâți la un statut atât de inferior, din cauza celor care îi conduc, mai vin și din cer tot felul de pedepse și de amenințări, din partea Divinității cea justă. Și toate aceste nenorociri se abat numai asupra oamenilor săraci, desigur, căci ei au fost forțați să devină niște diavoli prin «grația Domnului»! Toți regii pământului, chiar și cei mai lipsiți de scrupule, consideră sunt ceea ce sunt «prin grația Domnului». Și uite-așa, pe pământ apar foametea, epidemiile, sărăcia și războaiele - desigur, totul prin «grația Domnului»! 8. Ca și cum toate aceste daruri de sus nu ar fi de ajuns, la sfârșit mai vine și marea disperare, urmată de «plăcuta» damnare eternă de a arde în iad. Desigur, totul numai prin «grația Domnului»! Nu-i așa că viața este frumoasă? Cine a creat-o trebuie să fie foarte mândru de el însuși! 9. Oricum, eu nu învinovățesc Ființa divină supremă pentru nenorocirile care se petrec pe pământ, căci sunt convins că Ea are lucruri mult mai mărețe de făcut decât să se ocupe de bieții viermi care se târăsc prin praful pământului. Drama este că acești viermi ai pământului nu sunt lipsiți de sentimente și de rațiune. 10. Cine știe, poate că în calitatea lor de «copii ai lui Dumnezeu», oamenii de pe acest pământ se bucură de un statut special, și anume acela de a fi cei mai blestemați de către Divinitatea preaplină de iubire - «Tatăl Tău cel sfânt», Cel care a acceptat să fii atârnat de cruce (probabil dintr-o prea mare iubire)... 11. Îți spun, cu cât mă gândesc mai mult asupra acestor realități, cu atât mai dubioase mi se par ele. De aceea, vorbește din nou! Poate că vei reuși să aduci mai multă lumină asupra acestor enigme, clarificându-le”. ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 19:15 Capitolul 24 - Un răspuns consolator pentru îndoielile lui Robert. Răutatea omului liber reprezintă o pedeapsă în sine ----------------------------------- Capitolul 24 Un răspuns consolator pentru îndoielile lui Robert. Răutatea omului liber reprezintă o pedeapsă în sine. Lecțiile istoriei. 1. Eu: „Dragă prietene, la prima vedere, critica extrem de severă adusă de tine pare justă, dar ea nu corespunde decât viziunii tale actuale, extrem de limitată încă. Dacă lucrurile ar sta chiar așa cum le-ai prezentat tu într-un mod extrem de caustic, atunci orice spirit ar plânge de mila sărmanei umanități terestre. Din fericire, înțelegerea ta este extrem de subiectivă, la fel ca și criticile foarte severe care au rezultat din ea, fiind departe de realitate. 2. Mai întâi de toate, Divinitatea este preocupată de oamenii de pe acest pământ mai presus de orice, aproape ca și cum nu ar mai exista în întreaga infinitate alte ființe care necesită îngrijirea și grația Ei. Ea îi ghidează personal pe toți oamenii de pe pământ, ajutându-i să treacă de marile încercări cu care se confruntă în așa fel încât să atingă în cele din urmă un destin infinit mai înalt și mai sublim - acesta fiind de altfel singurul motiv pentru care au fost creați! 3. Desigur, există și oameni care, în pofida metodelor pline de înțelepciune aplicate de Divinitate, refuză se închine în fața voinței supreme a lui Dumnezeu! Așa cum este de înțeles, în cazul acestor spirite Divinitatea este nevoită aplice metode ceva mai dure decât de obicei pentru a le readuce pe calea cea dreaptă, având totuși grijă nu le diminueze cu nimic liberul arbitru. În aceste condiții, critica ta acerbă la adresa Divinității mi se pare cam superficială, căci tu îi atribui Ei rezultate ale căror cauze trebuie căutate exclusiv la nivelul voinței pervertit și încăpățânate a oamenilor! 4. Când a venit vorba de pretențiile regilor de a stăpâni «prin grația Domnului», nu păreai să te mai oprești din sarcasme, dar ai omis totuși să precizezi că există și națiuni rele care nu au devenit astfel din cauza politicii celor care le guvernează, ci dintr-o tendință interioară inerentă. putea să-ți demonstrez acest lucru prin nenumărate exemple, și chiar am să o fac ceva mai târziu. 5. luăm deocamdată așa-numita damnare eternă de după moarte, care i-ar aștepta - chipurile - pe oamenii înrăiți de conducătorii lor lipsiți de scrupule, fără ca ei să aibă, desigur, vreo vină! Trebuie să recunosc că deși cunosc absolut tot ce se întâmplă în lumea spiritelor, personal nu am auzit de vreo asemenea damnare eternă. În întreaga istorie a universului nu a existat nici măcar un singur caz de vreun spirit condamnat de Dumnezeu! Îți pot prezenta în schimb nenumărate exemple de spirite care au profitat de libertatea acordată pentru a disprețui și a blestema Divinitatea, nedorindu-și cu nici un chip să depindă în vreun fel de iubirea Ei nesfârșită, întrucât se consideră ele însele domni și stăpâni asupra universului, ba chiar asupra Divinității înseși! 6. De vreme ce Divinitatea nu le poate permite să se bucure de iubirea Ei infinită decât acelor spirite care își doresc cu adevărat acest lucru, este limpede (sper) cei care o urăsc și o disprețuiesc mai presus de orice, cu tot cu iubirea Ei, bătându-și în fel și chip joc de Ea, nu se pot împărtăși din acest izvor nesfârșit de iubire, iar asta nu pentru că Ea s-ar opune în vreun fel, ci numai pentru că ei înșiși își refuză acest lucru! 7. Aceste ființe nu se iubesc decât pe ele însele, urând în schimb tot ceea ce egoul lor consideră nedemn sau mai prejos de el însuși. În viziunea lor, iubirea de Dumnezeu și de semeni este o oroare fără seamăn și un blestem! Ele îl consideră pe Dumnezeu o simplă fantasmă a unei minți tulburate, o prostie a unui intelect stupid. Cât despre aproapele lor, acesta le apare ca fiind o ființă atât de abjectă încât nu merită nici măcar să o scuipe în față. 8. Dacă un spirit perfect liber refuză cu încăpățânare să se vindece singur, cramponându-se cu vehemență de propria sa nebunie distructivă și preferând să suporte amărăciunea derivată din aceasta, mai degrabă decât să asculte de porunca blândă a lui Dumnezeu, spune-Mi, de ce crezi că Divinitatea este responsabilă pentru această atitudine de auto-condamnare? 9. Iar dacă Divinitatea, din iubirea cea mai pură, îi izolează pe acești rebeli de prietenii lor ceva mai binecuvântați, dar fără-i priveze de cea mai deplină libertate a spiritului lor, chiar și în această izolare, crezi că este corect să o numești lipsită de iubire, excesiv de severă și de dură? 10. Tu spui: «Popoarele și națiunile nu pot fi condamnate dacă devin rele, căci greșeala le aparține educatorilor lor, dar mai ales conducătorilor lor malefici, egoiști și dominanți, care sunt puși pe tronurile lor din vina lui Dumnezeu!» O, Mi-aș dori să pot spune că nu există regi răi sau națiuni care au fost ruinate de aceștia! 11. Nu poți totuși să nu recunoști că Divinitatea cea justă i-a pedepsit frecvent pe regii cei răi! Analizează istoria rasei umane de la începuturi și până în prezent, și vei descoperi că mii de regi au fost pedepsiți cu severitate pentru felul nedrept în care și-au tratat supușii. 12. Nu este însă mai puțin adevărat că întreaga istorie a umanității a demonstrat de-a lungul timpului că oamenii devin mai buni și sunt mai ușor de condus sub stăpânirea tiranilor decât a unor regi buni și blânzi. Așa se explică de ce Divinitatea acceptă de multe ori ca peste o națiune să domnească un rege rău, astfel încât oamenii cei răi să aibă un bici cu care să fie ținuți în frâu. Datoria lor este să se căiască și să se transforme în bine, caz în care poți fi absolut convins că Divinitatea va avea grijă le dăruiască regi mai buni, așa cum a procedat de altfel întotdeauna”. ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 19:18 Capitolul 25 - Scopul școlii terestre. Ce este mai bine: o binecuvântare temporară sau una permanentă? ----------------------------------- Capitolul 25 Scopul școlii terestre. Ce este mai bine: o binecuvântare temporară sau una permanentă? 1. Eu îmi continui astfel discursul: „Dacă, sub influența unui rege bun, o națiune care are parte numai de ani de pace binecuvântată devine însă prea indolentă și prea senzuală, nemaigândindu-se la altceva decât cum să transforme pământul într-un fel de paradis terestru pentru plăcerile sale trupești, ei bine, Divinitatea nu poate tolera acest lucru, căci principala Ei preocupare este bunăstarea spirituală a omului, nu cea materială. Conform ordinii primordiale a lui Dumnezeu, paradisul trupesc atrage întotdeauna după sine moartea spiritului, așa cum se poate observa frecvent în cazul copiilor care au parte de tot ceea ce își doresc încă din leagăn; aceștia trăiesc de mici în cel mai mare confort material, dar nu înțeleg nimic din realitatea spirituală. La fel se petrec lucrurile și cu națiunile prea prospere din punct de vedere material. 2. Du-te în palatele celor bogați și examinează educația lor, și vei vedea că orientarea inimii către Divinitate nu se află deloc la ea acasă. Du-te în schimb în coliba unui om sărac și vei constata că acesta este înconjurat de o familie plină de iubire și că nu uită niciodată își binecuvânteze cina frugală. Acest om știe să se roage din inima spirituală, crescându-și copiii în același fel și orientându-i astfel către Dumnezeu. Dumnezeul omului bogat este întotdeauna trupul său, căruia i se închină și căruia îi satisface toate poftele. Desigur, el își crește în același fel și copiii. O asemenea educație nu poate fi pe placul lui Dumnezeu, căci scopul sfânt pentru care l-a creat El pe om nu poate fi atins în acest fel. 3. Exact la fel se petrec lucrurile și cu populațiile mai mari. Bunăstarea excesivă nu face decât să alimenteze hedonismul. Atunci când prosperă, oamenii uită cu ușurință de Dumnezeu, înlocuindu-L cu propria lor ființă sau cu plăcerile simțurilor lor. Așa s-a născut dintotdeauna idolatria! 4. Văd că îți spui: «Care mai e atunci menirea înțelepciunii și omnipotenței lui Dumnezeu, dacă El nu poate împiedica acest lucru?» Adevăr îți spun: «Dacă Divinitatea ar judeca spiritele înzestrate cu un liber arbitru absolut prin omnipotența Sa, acest lucru ar însemna sfârșitul definitiv al oricărei libertăți interioare! Căci omnipotența nu poate permite existența unor spirite libere, ci doar a unor păpuși trase de sfori. Ea nu ar putea tolera niciodată existența unor spirite perfect libere, capabile să devină ele însele niște Dumnezei pe pământ, prin perfecțiunea pe care o ating». 5. În ceea ce privește înțelepciunea divină, aceasta creează în mod special acele condiții care să îi permită umanității rătăcite să revină pe calea cea dreaptă a destinului său. Aceasta reprezintă de asemenea o judecată, adică o coerciție, dar ea nu afectează decât omul exterior, permițându-i celui interior să se trezească mult mai rapid. Omnipotența judecă și condamnă omul în totalitatea sa! 6. În aceste condiții, gândește-te în ce măsură ai tu dreptul să condamni Divinitatea, ca și cum aceasta nu ar face nimic pentru umanitate, iar dacă totuși face ceva, rațiunile Ei ar fi lipsite de iubire, dure și severe! 7. Încă mai consideri viața pe pământ atât de deplorabilă? Dar mai presus de orice, încă Îl mai consideri pe Creatorul ei o Ființă care nu ar trebui să se mândrească cu opera Sa? 8. Dacă dispui într-adevăr de o scânteie de inteligență și de lumina lui Hegel, cred că va trebui să îmi dai dreptate. Numeroasele tale experiențe ar trebui să te ajute să realizezi faptul că pe pământul tranzitoriu nu poate exista o fericire durabilă, căci toate lucrurile exterioare sunt schimbătoare prin însăși natura lor. Ele se nasc, evoluează și în final mor! Altfel spus, sunt tranzitorii. 9. Numai cel care adună comori ce nu pot fi distruse de rugină și de molii, comori spirituale, în acord cu doctrina Mea, numai el poate vorbi de o binecuvântare reală. Căci ceea ce durează de-a pururi este întotdeauna mai bun decât ceea ce poate fi distrus de colții ascuțiți ai timpului! 10. Ce ai câștigat, de pildă, tu însuți atunci când ai alergat după bucuriile pur lumești? Un glonț din plumb a pus capăt tuturor eforturilor tale. Nu doresc să comentez acum dacă ți-ai meritat soarta sau nu, căci am suferit Eu însumi un destin similar, cu diferența că Eu M-am sacrificat pentru Dumnezeu și pentru Spirit, iar tu pentru o presupusă fericire materială a lumii. Eu M-am sacrificat pentru fericirea eternă a oamenilor, iar tu pentru fericirea lor temporară. 11. Ai putea spune și tu, așa cum am făcut Eu la vremea Mea: «Iartă-i, Tată, căci nu știu ce fac, iar în orbirea lor, sunt convinși ca fac ceea ce trebuie!» întreb însă ce ai adus cu tine în această lume eternă, din viața pe care tocmai ți-ai încheiat-o. Chiar crezi că lumea din care ai plecat îți va putea oferi vreodată ceva, în schimbul eforturilor pe care le-ai făcut pentru ea? Gândește-te și spune-Mi ce intenționezi să faci în această lume?” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 19:28 Capitolul 26 - Răspunsul lui Robert: „Îi voi înapoia viața celui cart mi-a dăruit-o. ----------------------------------- Capitolul 26 Răspunsul lui Robert: „Îi voi înapoia viața celui cart mi-a dăruit-o. Cum poate exista un Dumnezeu al iubirii care își tratează creaturile cu atâta duritate?” 1. După ce se gândește o vreme, Robert îmi răspunde: „Dragul meu prieten și frate! Am examinat argumentele Tale referitoare la reproșurile pe care i le-am adus lui Dumnezeu și ordinii Sale, și nu pot decât să îți dau întru totul dreptate. Mărturisesc fără nici o ezitare că i-am făcut Divinității pline de iubire o nedreptate - în măsura în care chiar există un Dumnezeu care trebuie privit ca un Părinte preaplin de iubire, așa cum ai susținut Tu în fața discipolilor Tăi. 2. Îmi amintesc că aceștia Ți-au cerut odată li-L prezinți pe Tatăl, în mod firesc, Tu nu le-ai putut îndeplini cererea, motiv pentru care le-ai spus că Tatăl ești chiar Tu. Sunt convins că ceea ce doreai să spui era: «O, evrei cu capete seci! Oare nu știți că nu există un alt Dumnezeu în afara omului? Ori de câte ori Mă priviți pe Mine sau un alt om, îl aveți în față pe Dumnezeu. Tot nu v-ați dat seama că Tatăl se află în fiecare dintre noi, iar noi ne aflăm fiecare în Tatăl?» Altfel spus: «Nu există un alt Dumnezeu decât cel din interiorul omului!» 3. Deși aceasta este viziunea mea asupra Divinității, nu doresc să insist asupra acestui punct de vedere, ba aș fi chiar fericit să pot accepta existența unei Divinități dacă mi-ai putea demonstra acest lucru și dacă mi-ai arăta-o. Toate criticile mele anterioare erau adresate exclusiv acestei Divinități din interiorul omului. De aceea, îmi este cu atât mai ușor să accept raționamentul Tău, fiind convins că el se referă numai la propria noastră judecată internă, de genul: «Omule, cunoaște-te pe tine însuți, și abia apoi evaluează-ți ființa și toate condițiile necesare pentru siguranța existenței tale». 4. Nu pot decât să-Ți mulțumesc din inimă pentru acest sfat înțelept, căci astfel de fructe nu ar fi putut apărea de la sine pe solul meu sărăcăcios încă multă vreme de acum înainte. 5. Deși acum sunt de acord cu Tine în ceea ce privește înțelepciunea aplicării restricțiilor asupra liberului arbitru absolut al omului pentru ca acesta să poată evolua în acord cu ordinea naturală a vieții, trebuie să îți mărturisesc că nu pot reconcilia deocamdată doctrina iubirii pure a lui Dumnezeu, respectiv a iubirii Divinității mai presus de orice și a iubirii semenilor noștri la fel de mult ca pe noi înșine, cu ceea ce mi-ai spus ceva mai devreme. Mai mult decât atât, va trebui mai întâi să convingi că există într-adevăr o Divinitate reală! 6. Mai întâi de toate, Dumnezeu trebuie să existe la modul substanțial, iar esența și voința Lui trebuie plenar recunoscute, înainte ca El să aibă dreptul să le ceară ceva oamenilor. Dacă aceștia din urmă nu acceptă existența lui Dumnezeu decât printr-o credință oarbă, deși aceasta nu poate fi demonstrată vreodată, atunci ea se va dizolva de la sine, oricât de adevărată ar părea din punct de vedere metafizic și teozofic. 7. Eu nu doresc să Te contrazic în nici un fel, căci îmi dau perfect seama de autenticitatea spuselor Tale, dar numai în măsura în care există într-adevăr o Divinitate care a creat această ordine cu scopul de a înălța omul către statutul de ființă superioară, mai liberă și mai înțeleaptă decât anterior. Dacă nu există un asemenea Dumnezeu, atunci nu mai am nici un motiv să Te contrazic, căci afirmațiile Tale se contrazic de la sine. 8. La întrebarea mea anterioară: «Ce drept a avut Windischgräz să execute?», singurul răspuns pe care mi l-ai putut oferi a fost că nu a sosit încă timpul să-mi spui în ce măsură execuția mea a fost justă sau injustă, căci ai suferit Tu însuți o soartă similară, deși Tu Te-ai sacrificat de dragul lui Dumnezeu și al bunăstării eterne a oamenilor, iar eu doar de dragul lumii exterioare și al bunăstării tranzitorii a umanității! Mai mult decât atât, mi-ai cerut în final să îți spun ce am adus cu mine în această lume eternă din viața pe care tocmai mi-am încheiat-o! Prietene, nu am nici o problemă în a-ți răspunde la această întrebare! 9. Dacă ar exista într-adevăr o Divinitate plină de iubire, atunci miile de ani de experiență ne învață atunci când această Divinitate îl trimite pe om în lumea exterioară pentru a trece prin așa-numita școală a libertății, Ea îi pune la dispoziție o viață complet stupidă și lipsită de orice conținut. Practic, omul ajunge gol și lipsit de orice putere în această lume mizerabilă! Din câte îmi explici Tu, nici una din comorile acestei lumi nu îi aparțin cu adevărat, așa că el trebuie să le abandoneze pentru totdeauna atunci când își încheie respectiva viață. 10. În aceste condiții, ce altceva aș fi putut aduce cu mine din această lume exterioară decât propria mea persoană, fără însă fi cerut sau să-mi fi dorit acest lucru? Singura diferență constă în faptul că în această lume eternă am ajuns ca o ființă gânditoare, deci ceva mai dezvoltată din punct de vedere spiritual, în timp ce în lumea materială am intrat ca o ființă goală și complet neajutorată. Chiar și așa, prefer de o mie de ori pătrunderea mea în lumea materială celei în această așa-zisă lume eternă, căci pe vremea când eram un copil întrupat nu am simțit altceva decât o foame sau o durere tăcută, care nu au contat practic deloc pentru mine, întrucât nu eram înzestrat cu o conștiință de sine. Dacă mama mea pământească nu m-ar fi îngrijit cât de cât, cu toată grija Divinității de care îmi vorbești Tu, fi fost cu siguranță devorat de șobolani. Un lucru este cert: Dumnezeu nu ar fi împiedicat în nici un caz acest lucru! 11. Singura care a avut grijă de mine a fost Divinitatea din pieptul mamei mele. În ceea ce îl privește însă pe Atotputernicul situat deasupra stelelor, acesta nu a dat vreun semn că ar ști ceva de existența lui Robert Blum până în acest moment. 12. Dacă ar fi să accept totuși că sunt creația acestei Divinități atotputernice, care m-a trimis dintr-o iubire pură în acea lume a încercărilor complet gol și neajutorat, întreb ce drept ar avea Ea să întrebe cu ce m-am întors din această călătorie în lumea exterioară? Când nu oferi nimic, nu ai nici dreptul de a cere ceva în schimb! înțeleg oare că în această lume a spiritelor există o lege obligatorie care te obligă devii un debitor cuiva care nu ți-a oferit absolut nimic? 13. În sine, viața nu îmi aparține, căci nu eu am fost cel care mi-am dăruit-o. Te asigur că sunt dispus să îi ofer pe loc și cu cea mai mare plăcere această viață, îmbogățită cu un dram de inteligență, Celui care mi-a dăruit-o, cerându-i în schimb să îmi permită mie, nefericitului de Robert, încetez să mai exist pentru tot restul eternității! Din înțeleptul Tău discurs, am înțeles că fericirea și viața se exclud reciproc. De aceea, mi se pare infinit mai bine să îmi încetez existența pentru totdeauna, decât să continui să fiu la fel de nefericit ca și până acum, de când mi s-a oferit marea onoare de a exista! 14. Un singur lucru mai lipsește, dragă prietene, pentru ca norocul meu să devină perfect - acela ca Tu să îmi spui: «Pleacă de lângă Mine, blestematule, și arzi în focul etern al furiei lui Dumnezeu, în chinurile cele mai groaznice cu putință!» În acest fel, glorioasa viață ar fi încununată de iubirea cea mai desăvârșită! Dacă o astfel de judecată de o severitate extremă, complet lipsită de orice fel de iubire, ar fi plasată în inima Ta de Tatăl Tău cel mult iubitor, atunci nu știu ce altceva aș mai putea aștepta din partea iubirii Lui nesfârșite! Nu cred însă de pe buzele Tale a ieșit vreodată o sentință atât de crudă, știut fiind că nu i-ai condamnat nici măcar pe romanii care Te-au crucificat. Eu unul am terminat de vorbit. Acum este rândul Tău să spui ce ai de spus”. ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 19:31 Capitolul 27 - Clarificări referitoare la evoluția omului către statutul de independență totală. ----------------------------------- Capitolul 27 Clarificări referitoare la evoluția omului către statutul de independență totală. O școală doar aparent dificilă. Înțelepciunea supremă a iubirii divine. 1. Eu: „Ascultă-Mă cu cea mai mare atenție, dragul Meu prieten! Se pare că îți va mai lua ceva vreme până când vei ajunge să înțelegi conceptele spirituale. La ora actuală te cramponezi încă mult prea mult de materie și de impresiile pe care le lasă aceasta asupra spiritului tău. De aceea, tu judeci totul prin prisma materiei, aflată sub incidența judecății, și deci tranzitorie, lucru care te împiedică pătrunzi tainele spirituale și divine. 2. Deși te pretinzi un mare filozof, tu nu ai reușit încă înțelegi un lucru simplu: dacă Divinitatea creează din Sine o viață liberă, Ea nu poate face altceva decât să îi asigure o libertate absolută, nu să o judece. Singura excepție notabilă este materia, care este supusă judecății din necesitate, pentru a permite crearea condițiilor necesare desfășurării unei vieți fizice, prin care spiritele să poată dobândi fermitatea necesară asumării vieții spirituale născute din Dumnezeu. Atunci când un spirit dobândește această fermitate sau când Dumnezeu dorește să întărească un spirit slab în vederea vieții eterne într-o manieră diferită, fără a-l supune pe deplin tuturor încercărilor carnale, ei bine, Dumnezeu ridică povara judecății de pe umerii spiritului, care devine astfel complet liber. În acest fel, lui nu i se poate întâmpla nimic altceva decât ceea ce își dorește el însuși. 3. Cum îți poți imagina că Dumnezeu îți va porunci vreodată cobori în iad sau să te înalți până la cer? Asemenea idei sunt complet absurde. În această lume ești complet liber și tot ceea ce îți dorești se va îndeplini. Desigur, Dumnezeu te poate ajuta să îți îndeplinești aspirațiile cele mai elevate, dar numai dacă îți dorești cu adevărat acest lucru. Dacă nu îți dorești cu nici un chip ajutorul Lui, El nu te va forța să îl accepți, căci viața ta este complet liberă și independentă de cea a lui Dumnezeu. De aceea, dacă dorești să îți păstrezi o autonomie deplină, te hrănești și să te susții de unul singur, independent de ajutorul lui Dumnezeu, poți face fără nici o restricție acest lucru, în caz contrar, nu am putea vorbi de o viață cu adevărat liberă! 4. Pe de altă parte, dacă Dumnezeu îl trimite pe om în lumea materială complet gol și neajutorat, El face acest lucru tocmai cu scopul de a-l obișnui pe acesta cu viața complet liberă și independentă, astfel încât să își asume încă de la naștere propriul destin. Așa se și explică de ce copilul mic nu dispune de o conștiință de sine, fiind incapabil să gândească și să simtă vreo durere conștientă, căci el se separă de adevărata viață, cea spirituală. Dacă omul ar fi conștient de ceea ce i se întâmplă atunci când se separă de adevărata viață, durerea i s-ar părea insuportabilă. Chiar și oamenii întrupați plâng și se jelesc atunci când își pierd prietenii în urma morții fizice. Îți poți imagina cât de mare ar fi această durere dacă omul ar ști că este separat de Dumnezeu, de Tatăl său ceresc, cel care i-a dat viață, conștientizând plenar acest proces! Și totuși, această separație trebuie să aibă loc, căci fără ea nu ar putea exista nici o altă viață cu adevărat liberă decât cea a lui Dumnezeu. 5. De aceea, înțelepciunea și iubirea profundă a Domnului fac ca această separație să fie dublată de o absență aproape completă a conștiinței spiritului întrupat. Domnul ajută spiritul înlănțuit de El însuși să uite de El și îi dăruiește o viață naturală exterioară, pentru a-i face să uite astfel complet de fosta sa viață spirituală, în care era una cu Dumnezeu, astfel încât spiritul să se obișnuiască cu ideea separației de sursa vieții sale, și implicit cu deliciul vieții sale viitoare, trăită într-o independență desăvârșită. Spune-Mi, chiar crezi că Dumnezeu merită fie condamnat, sau chiar negat, pentru simplul motiv că face ceea ce îi dictează iubirea Lui supremă, înțelepciunea și ordinea Lui? 6. Dacă ar fi putut exista vreo altă modalitate ca spiritele să evolueze libere, pe o cale mai puțin dureroasă, te asigur că Dumnezeu nu ar fi ezitat nici o clipă o integreze în ordinea Sa. Însăși natura vieții face însă ca să nu existe o altă cale, căci lucrurile sunt așa cum sunt. De aceea, calea care există trebuie considerată bună și relevantă. De vreme ce așa stau lucrurile, materia reprezintă cea mai bună dovadă vizibilă a existenței lui Dumnezeu, căci fără El nimic nu ar putea apărea, exista sau rezista în timp. 7. De vreme ce existența lui Dumnezeu este atât de manifestă în însăși lumea materială creată de El, de ce crezi tu că un om înțelept are dreptul să îl ia peste picior, așa cum faci tu? Te rog să remarci, dragă prietene, cât de mare este nedreptatea pe care i-o faci tu Tatălui cel sfânt și plin de iubire!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 19:33 Capitolul 28 - Chiar și moartea fizică reprezintă o mâna de ajutor adresata spiritului de iubirea lui Dumnezeu. ----------------------------------- Capitolul 28 Chiar și moartea fizică reprezintă o mâna de ajutor adresata spiritului de iubirea lui Dumnezeu. Chinurile morții în vremurile de altădată și în cele prezente. 1. Eu îmi continui discursul: „Ascultă, omul care moare față de simțurile sale exterioare trăiește un sentiment de tristețe și o mare durere. Nu este de mirare că intelectul lumesc consideră acest lucru o mare nedreptate și un act de cruzime din partea atotputernicului Dumnezeu, care ar trebui să fie mai presus de orice plin de iubire și de compasiune.ți oameni nu au blestemat buna Divinitate, ba chiar i-au negat complet existența, numai din acest unic motiv? 2. Și în acest caz avem însă de-a face cu aceeași necesitate absolută ca și în cazul nașterii. Spiritul din interiorul omului nu se poate elibera de povara judecății care îi restricționează libertatea decât prin renunțarea la acest înveliș exterior, temporar și supus judecății. Învelișul trupesc nu îi este necesar spiritului decât până la încheierea definitivă a procesului de separație față de Dumnezeu, sursa primordială a vieții sale. De altfel, singurul care știe când este pregătit un spirit pentru o independență deplină este chiar Dumnezeu, Creatorul întregii vieți. Când sesizează spiritul s-a maturizat într-o suficientă măsură, El îl eliberează pe acesta de povara sa, care nu mai face acum altceva decât să îi împiedice adevărata libertate de mișcare. 3. La fel ca mulți alții, tu spui: «De ce nu se petrece această separație într-un mod lipsit de dureri?» Dar Eu îți răspund: «Dacă omul ar trăi în acord cu doctrina lui Dumnezeu, atunci moartea corpului său fizic ar fi o veritabilă stare de extaz, sau cel puțin ar fi complet nedureroasă. De vreme însă ce omul pătrunde în dezordinea materiei, în numele libertății sale, legându-și spiritul cu lanțuri grele din fier și atașându-se de iubirea față de lumea exterioară, această despărțire nu poate să nu fie dureroasă, direct proporțional cu atașamentul său față de lumea exterioară supusă judecății. 4. Nici chiar această durere nu reprezintă însă o dovadă de duritate, ci mai degrabă de iubire din partea lui Dumnezeu, căci dacă Divinitatea nu ar aplica această metodă cât de cât dură (lucru care nu poate fi niciodată plăcut, desigur), spiritul ar cădea definitiv pradă judecății absolute, și implicit morții eterne, care este sinonimă cu iadul. Pentru a putea salva spiritul de la această soartă teribilă, Divinitatea este nevoită facă apel la acest joc de putere. Spune-Mi, ți se pare că merită Ea să fie blestemată sau negată din acest motiv? Din nefericire, la ora actuală există un număr foarte mare de spirite care nu mai doresc să audă nimic despre Dumnezeu de îndată ce își câștigă libertatea. Dumnezeu nu ezită însă le conducă inclusiv pe acestea, prin aplicarea celor mai bune metode pe care le cunoaște, către împlinirea destinului lor spiritual. 5. Ascultă-Mă, în antichitate oamenii atingeau vârste mult mai înaintate și mureau ușor și fără dureri. Acest lucru se datora faptului că separarea spiritului lor de Dumnezeu nu se producea la fel de ușor ca în cazul omului contemporan, dat fiind că pământul nu le oferea oamenilor acelor timpuri atât de multe stimulente ca și în prezent. De aceea, ei rămâneau în mare parte interiorizați și păstrau un contact mult mai intim cu Dumnezeu. 6. Cu timpul, locuitorii pământului au început să caute tot mai multe stimulente exterioare, îndepărtându-se din ce în ce mai mult de sursa lor divină, motiv pentru care durata vieții lor s-a scurtat foarte mult. 7. Când umanitatea a început să uite tot mai mult de Creatorul ei, aruncându-se din ce în ce mai intens în tumultul vieții exterioare și al stimulentelor oferite de aceasta, ea a început să încalce ordinea impusă de Dumnezeu, apropiindu-se periculos de mult de moartea eternă. Dumnezeu s-a văzut astfel nevoit să se apropie din nou de oameni, revelându-li-se din când în când, pentru a salva astfel umanitatea de la distrugerea totală. În aceste condiții, mulți oameni au acceptat să fie mântuiți, dar și mai mulți încă au refuzat această mântuire - n conformitate cu liberul lor arbitru! Ce ar fi trebuit să facă în acest caz Divinitatea, văzând că oamenii refuză asculte de iubirea Ei? îi judece pe oameni prin prisma omnipotenței Sale? Acest lucru ar fi însemnat distrugerea definitivă a tuturor spiritelor de acest fel! 8. Ce altceva poate să facă iubirea eternă decât să spună: despărțiți-vă de Mine, voi, cei care v-ați separat complet de Mine, și duceți-vă la o școală de corecție pe care am pregătit-o special pentru cei ca voi, cu scopul de a vă recâștiga! Această școală este focul judecății lumii exterioare, pe care trebuie să ajungeți să o respingeți, căci în caz contrar veți fi distruși odată cu ea! 9. Pentru a preveni pe cât posibil acest deznodământ dezastruos, Divinitatea trimite marile catastrofe naturale pe pământ. Spune-Mi, nu ți se pare impresionantă iubirea Ei? Îți pare Ea dură și lipsită de iubire, pentru simplul motiv că procedează așa cum consideră este absolut esențial? Cum poți crede măcar o singură clipă Divinitatea și-ar putea blestema și condamna de-a pururi propriile creaturi, cărora le-a dat naștere din propria Sa Ființă? Ce plăcere perversă crezi tu că i-ar putea face acest lucru? 10. Pe de altă parte, dacă dorește să își elibereze pentru totdeauna creaturile, principala Ei grijă este ca acestea să nu cadă din nou în mâinile omnipotenței Sale, ceea ce ar însemna sfârșitul definitiv al oricărei libertăți a lor. Gestul omnipotenței divine ar putea fi asemănat cu cel al unui părinte care își strânge la piept cu toată puterea copiii mici, strivindu-i până când aceștia și-ar pierde complet viața. Dacă acest lucru s-a întâmplat deja o dată, dar tatăl mai are și alți copii, principala lui grijă ar fi să îi avertizeze pe aceștia de imensa lui putere, evitând pe cât posibil să îi mai strângă vreodată la piept, căci experiența l-a învățat unde poate conduce o astfel de îmbrățișare! 11. Dumnezeu nu are nevoie de o astfel de experiență, căci înțelepciunea Lui este infinită. El este unicul și bunul păstor al turmei Sale și știe cel mai bine cum să își protejeze oițele de propria Lui omnipotență, de care nu se folosește decât atunci când modelează lumea fizică supusă judecății, dar niciodată atunci când creează un spirit complet liber din propria Lui Ființă! Acest proces de creație derivă exclusiv din iubirea și din înțelepciunea Lui. În caz contrar, nu ar putea exista nici un fel de libertate în creație, și implicit nici viață! Căci omnipotența lui Dumnezeu nu poate atrage altceva decât judecarea judecății!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 19:47 Capitolul 29 - Semnificația textului din Scriptură: „Depărtați-vă de Mine, blestemaților!” ----------------------------------- Capitolul 29 Semnificația textului din Scriptură: „Depărtați-vă de Mine, blestemaților!” Orice spirit malefic se blestemă singur. Păcatul împotriva Sfântului Duh. 1. Eu: „Lăudându-te cu intelectul tău ascuțit, tu te-ai grăbit să îmi citezi o frază din Evanghelie care ți s-a părut teribilă atunci când ai citit-o pentru prima oară, deși dacă ai fi analizat-o din punct de vedere gramatical, ți-ai fi putut da seama cu cea mai mare ușurință Dumnezeu nu poate și nu dorește să pronunțe o sentință definitivă împotriva așa-zișilor păcătoși, condamnându-i pentru totdeauna pe aceștia cu omnipotența Sa. 2. Într-adevăr, în Scriptură se spune: «Depărtați-vă de Mine, blestemaților!» Ce rezultă din analiza precisă a acestui text? cei care trebuie să asculte această poruncă sunt deja blestemați, în caz contrar, porunca ar fi trebuit să sune altfel: «Ați păcătuit întotdeauna împotriva Mea; de aceea, Eu, Dumnezeul vostru, condamn de-a pururi la chinurile iadului!» 3. De vreme însă ce cei astfel condamnați de Divinitate sunt deja blestemați, rezultă pe de o parte că Dumnezeu nu reprezintă în acest caz un judecător, ci doar un păstor nevoit să le indice cu severitate oilor pe care le are în grijă și care s-au separat din proprie inițiativă de El că mai există și o altă cale. Dacă nu ar urma-o nici pe aceasta, ele ar sfârși direct în brațele omnipotenței divine, lucru care ar însemna cu adevărat sfârșitul lor ultim! 4. În al doilea rând, merită te întrebi: «Cine i-a blestemat pe aceștia?» Cu siguranță, nu Dumnezeu! Căci dacă Dumnezeu ar blestema pe cineva, El nu ar mai face dovada iubirii și a înțelepciunii Sale, care reprezintă însăși esența Sa primordială. Dacă Divinitatea ar porni un război împotriva propriei Sale creații, Ea s-ar lupta practic cu Sine Însăși, ceea ce ar însemna propria Sa distrugere, în loc să se întărească din eternitate în eternitate prin perfecționarea continuă a operei Sale, respectiv a copiilor Săi! 5. De vreme ce Dumnezeu nu se poate manifesta ca un judecător cu ajutorul omnipotenței Sale, ci doar ca un păstor plin de iubire și de înțelepciune, este limpede că blestemul a căzut asupra acestor spirite dintr-o cu totul altă direcție. Cine le-a blestemat în acest caz? Răspunsul la această întrebare este foarte ușor de dat, cu condiția ca cel care îl dă fie suficient de interiorizat pentru a înțelege pe de o parte că orice ființă dispune de o voință complet liberă, născută din iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte că pentru a o izola de omnipotența Sa (cu scopul ca ea să devină o ființă cu adevărat liberă), Dumnezeu este nevoit să o trimită într-o lume exterioară supusă judecății, într-un trup limitat. Altfel spus, o astfel de ființă liberă nu poate fi blestemată (judecată) decât de ea însăși, prin separarea ei completă de Dumnezeu. 6. Divinitatea care nu dorește să își priveze creatura de libertatea pe care i-a acordat-o nu mai poate face în acest caz altceva decât să îi reveleze calea pe care ar trebui să meargă pentru a restabili puntea de legătură cu iubirea și cu înțelepciunea lui Dumnezeu, în afara acestei punți de legătură nu se poate vorbi de vreo libertate absolută, și deci nici de o viață spirituală eternă, căci în afara acestei conexiuni nu mai există decât omnipotența lui Dumnezeu. Iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu sunt singurele premise care pot asigura fundamentele și persistența vieții create. Orice formă de viață izolată de sursa sa primordială trebuie din necesitate să piară, căci nu poate fi capabilă opună rezistență puterii absolute a lui Dumnezeu. 7. De aceea, stă scris că: «Dumnezeu rezidă în interiorul luminii eterne și inaccesibile!» Altfel spus: «Omnipotența lui Dumnezeu, respectiv puterea infinită a Divinității, este și trebuie să rămână de-a pururi inaccesibilă naturii ființelor create, pentru ca acestea să poată continua să existe». Căci orice conflict cu omnipotența lui Dumnezeu nu poate însemna altceva decât moartea ființei create. O ființă complet separată de iubirea lui Dumnezeu care s-ar confrunta cu această putere infinită a Divinității ar fi în mod necesar înghițită de aceasta, nemaiputându-se despărți vreodată de ea, la fel cum nu s-ar mai putea despărți un fir de praf îngropat sub munții Himalaya de povara munților de deasupra sa!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 19:51 Capitolul 30 - Ce s-a întâmplat cu Bogatul cel lacom și cu Lazăr cel sărac în lumea de dincolo. Cine a creat iadul? ----------------------------------- Capitolul 30 Ce s-a întâmplat cu Bogatul cel lacom și cu Lazăr cel sărac în lumea de dincolo. Cine a creat iadul? Răspuns: răutatea spiritelor 1. Eu îmi continui discursul: „Văd că gândești astfel în sinea ta: «Toate acestea ar fi adevărate, în măsura în care Divinitatea le-ar vorbi într-adevăr astfel spiritelor libere care s-au izolat din proprie inițiativă în propria lor natură. Această aparentă tactică de speriere a lor nu poate compensa însă șocul primei impresii. întreb care este adevărul în legătură cu povestea lui Lazăr cel sărac și a bogatului cel lacom care a ars în focul cel mai teribil al iadului, implorând iertarea, dar negăsind nici o ureche dispusă îl asculte, căci între el și grația lui Dumnezeu a existat o prăpastie pe care nimeni și nimic nu au putut-o umple, de-a lungul întregii eternități... Cum se împacă iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu cu această situație?» 2. Îți voi răspunde Eu: dragă prietene, știam dinainte că îmi vei pune această întrebare. Doresc să te întreb la rândul Meu: cine l-a aruncat pe acel om lacom în iad? Crezi oare că Dumnezeu? Personal, nu știu ca Divinitatea să se fi ocupat cu așa ceva! 3. Chiar crezi că respectivul spirit s-a întors către iubirea și grația lui Dumnezeu în momentul chinului său absolut necesar, în speranța că va fi eliberat? Din câte știu Eu, el s-a întors către spiritul lui Avraam, nu către Dumnezeu! Deși spiritul lui Avraam a atins perfecțiunea maximă pe care o poate atinge un spirit creat, el nu este însă totuna cu Divinitatea - singura care poate ajuta un astfel de spirit căzut. De altfel, tocmai în astfel de cazuri extreme nu trebuie spiritele să își întindă reciproc mâna pentru a se ajuta, căci înțelepciunea secretă și iubirea cea mai profundă a lui Dumnezeu se află deja la lucru, acționând în sensul eliberării spiritului căzut! 4. Oricum, dacă spiritul cel lacom se află într-o mare suferință, chiar crezi că vinovată este Divinitatea? Nu ți s-ar părea o injustiție ca Dumnezeu să intervină într-un asemenea caz, desfăcând ceea ce și-a făcut spiritul cu mâna lui, din proprie inițiativă? Vorbește, ce ai de spus?” 5. Robert îmi răspunde: „Într-adevăr, ca de obicei, ai perfectă dreptate! Dacă Divinitatea este plină însă de o iubire atât de desăvârșită, lucru de care încep să conving din ce în ce mai mult, îmi pun fără vreau întrebarea: cum a fost posibil ca Ea să fi creat un loc atât de odios de pedeapsă, în care spiritul să suporte chinuri atât de indescriptibile înainte de a se apropia cât de cât de perfecțiune, scăpând astfel din iadul respectiv și intrând într-o regiune ceva mai blândă? Chiar trebuie să existe un iad? Chiar trebuie aceste spirite să îndure aceste dureri insuportabile? Nu s-ar putea aranja altfel lucrurile, într-o manieră ceva mai puțin crudă?” 6. Eu: „Ascultă, dragul Meu prieten, chiar crezi că cel care a creat iadul a fost Dumnezeu? O, te asigur că greșești foarte tare! Iadul a fost creat chiar de spirite, și asta încă din antichitate. Dumnezeu nu a făcut altceva decât să îngăduie această creație a lor, pentru a nu le îngrădi cu nimic libertatea creatoare. Nici o ființă din ceruri nu și-ar putea imagina vreodată Dumnezeu a fost cel care a creat iadul. Dacă ar fi capabil de așa ceva, El ar trebui să fie impregnat înainte de toate de păcat și de vibrații malefice, lucru absolut imposibil, căci Dumnezeu nu poate acționa împotriva ordinii Sale eterne. De aceea, este neverosimil să crezi că Dumnezeu ar fi putut crea din El însuși iadul, în sensul cel mai concret al cuvântului. El îngăduie însă această creație pentru ca spiritele să își poată păstra libertatea de expresie, creându-și circumstanțele cele mai potrivite pentru a-și manifesta răutatea! 7. În întreaga infinitate, nu vei putea găsi niciodată un loc creat de Dumnezeu cu scopul de a îndeplini funcția de iad. De fapt, nici nu există undeva vreun iad în afara omului însuși. Pe de altă parte, dacă acesta ignoră complet cuvântul lui Dumnezeu, folosindu-și liberul arbitru pentru a crea un iad și refuzând să asculte poruncile ușoare date de Dumnezeu, de ce crezi că Divinitatea este cea care trebuie condamnată pentru acest lucru? De ce îl învinovățești pe Dumnezeu dacă un spirit Îl abandonează în mod voluntar, bătându-și joc de El și comițând blasfemie după blasfemie? 8. De vreme ce Dumnezeu este unica viață și lumina tuturor luminilor, inclusiv singura binecuvântare reală pentru toate ființele create de El, este normal ca ignorarea Lui să conducă la o stare absolut neplăcută, căci nu poate exista viață, lumină și bunătate în afara lui Dumnezeu! 9. Un om care Îl abandonează pe Dumnezeu, alungându-L din inima lui și refuzând să-L mai primească vreodată în ea, nu face altceva decât să își creeze în interior un iad, adică un univers lăuntric întru totul malefic. Dacă spiritul respectiv se complace în această stare, suferind din ce în ce mai mult odată cu trecerea timpului, cu siguranță Divinitatea nu poate fi învinovățită pentru starea lui, căci dacă Ea ar prelua controlul asupra respectivului spirit, folosindu-se de omnipotența Ei și în pofida rezistenței pline de încăpățânare opusă de el, puterea Sa infinită ar anihila pe loc această creatură, lucru care s-ar împotrivi ordinii divine. 10. Dacă Divinitatea ar distruge chiar și cea mai mică ființă care a fost eliberată cândva de la sânul Său, acesta ar fi începutul distrugerii întregii creații. De vreme ce Divinitatea și-a creat ordinea imuabilă astfel încât să nu permită niciodată distrugerea vreunei creaturi a Sa, indiferent de stadiul dezvoltării acesteia, rezultă fiecare ființă își are asigurată (cel puțin la modul potențial) nemurirea, și implicit posibilitatea de a atinge o stare de binecuvântare extremă, sau de a-și păstra nefericirea, dacă așa dorește ea! 11. Spune-Mi, dacă un om este proprietarul unei vii în care nu cresc decât soiuri nobile de viță de vie, dar le smulge din rădăcini și plantează în locul lor numai mărăcini și scaieți, pentru simplul motiv că aceste plante îi oferă o plăcere mai mare decât vița de vie de dinainte, - tot Divinitatea este de vină pentru că acest proprietar stupid nu obține nici o recoltă de struguri, ajungând în final să facă foamea și să sufere, din cauza propriei sale prostii? 12. La fel se petrec lucrurile și cu acele spirite care refuză accepte ordinea lui Dumnezeu, nedorind să cultive splendida viță de vie din interiorul ființei lor! Ele ajung în final să culeagă numai scaieți și mărăcini, dar nu văd cum ar putea fi învinovățit Dumnezeu pentru acest dezastru... Spune-Mi ce gândești în această privință!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 19:54 Capitolul 31 - Robert este întru totul de acord cu Iisus. O ultimă întrebare: Care este adevărata natură a lui Dumnezeu? ----------------------------------- Capitolul 31 Robert este întru totul de acord cu Iisus. O ultimă întrebare: „Care este adevărata natură a lui Dumnezeu?” 1. Robert îmi răspunde: „Mult stimate prieten! Ce ți-aș mai putea răspunde după acest discurs al Tău, de o limpezime uluitoare? Totul mi se pare acum cât se poate de clar, ușor de înțeles și absolut adevărat. Cu siguranță, Divinitatea nu ar putea acționa altfel decât așa cum Mi-ai prezentat-o Tu, căci în caz contrar ar înceta să mai fie o Divinitate, lucru care ar pune capăt tuturor creațiilor Sale. 2. Am început de asemenea să înțeleg că dacă dorește să fie cu adevărat fericit, orice spirit trebuie să își cultive sensibilitatea și percepția cea mai subtilă cu putință, astfel încât nici chiar cele mai rafinate impresii să nu-i scape. Fiind un spirit viu, el trebuie să sesizeze inclusiv impresiile negative, căci altfel ar fi un spirit pe jumătate mort, sau ca și cum ar fi anesteziat din punct de vedere spiritual, fapt care i-ar îngrădi liberul arbitru. 3. La rândul ei, Divinitatea nu ar putea exista de-a pururi decât în relație cu creaturile Sale, așa cum mi-ai demonstrat Tu atât de impecabil. Practic, nu mai am ce să adaug la spusele Tale, căci sunt întru totul de acord cu ele. 4. Îmi pun totuși o nouă întrebare de maximă importanță: «Unde se află această Divinitate? În ce regiune a infinității și-a stabilit Ea domiciliul?» Un lucru este cert: trebuie să existe un loc în care să se simtă acasă în toată plenitudinea Ei. Are Ea formă, și dacă da, care este aceasta? Sau este complet lipsită de formă, dat fiind că Ființa Ei este nelimitată, manifestându-se prin toate formele care există în creație? Ascultă, prietene, după ce am înțeles pe deplin necesitatea unei existențe divine superioare, ceea ce mă preocupă acum este locul în care se află Aceasta și forma Ei! 5. Mai întâi de toate, doresc să-Ți mărturisesc totuși că prefera o Divinitate cu formă, de preferință chiar una umană. Căci i-ar fi greu unui om să iubească din toată inima sa o Divinitate nelimitată prin natura Ei sau având o formă străină celei umane. 6. O ființă care nu poate fi înțeleasă sau privită nu poate fi nici iubită! Din punct de vedere matematic, forma cea mai perfectă între toate este cea sferică, dar din punct de vedere moral... într-adevăr, este o plăcere să contempli imensele sfere cerești, dar acest lucru se datorează luminii lor. Cum să iubești însă o asemenea sferă luminoasă?! Vezi Tu, în această privință tem că inima mea ar fi nevoită păstreze tăcerea! 7. De aceea, dragul și bunul meu prieten, de vreme ce pari mult mai apropiat de mult-iubita Divinitate decât mine, Te implor, răspunde-mi inclusiv la întrebările referitoare la locul în care sălășluiește aceasta și la forma Ei! 8. De acum înainte nu va mai trebui să îmi faci demonstrații atât de ample, căci deja m-am convins pe deplin de înțelepciunea Ta extrem de profundă, așa că voi crede din start orice cuvânt pe care mi-l vei spune. De aceea, Te rog, nu mă lăsa în ignoranță în privința acestui subiect care mă preocupă atât de tare!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 20:12 Capitolul 32 - „Iubește-Mă pe Mine (Iisus), căci întreaga plenitudine a Divinității sălășuiește în Mine” ----------------------------------- Capitolul 32 „Iubește-Mă pe Mine (Iisus), căci întreaga plenitudine a Divinității sălășuiește în Mine” Robert se îndoiește de această afirmație, dar este dispus să o accepte prin cultivarea credinței sale. 1. Eu: „Dragul Meu prieten și frate! Strugurii nu trebuie culeși din vie înainte de a fi pe deplin copți, căci sucul lor vital ar da naștere unui vin acru, lipsit de spirit. Chiar dacă ar avea vreun pic de aromă, aceasta ar fi extrem de neplăcută. 2. Așa cum ești la ora actuală, tu poți fi asemănat cu un strugure necopt. Altfel spus, revelația pe care dorești să ți-o fac este mai presus de puterea ta de înțelegere. Vei realiza cât de curând de ce! Când te vei mai maturiza, propriul tău spirit îți va spune ceea ce dorești să afli acum de la Mine fără nici un pic de întârziere. 3. Până una alta, mai există un aspect important pe care trebuie să îl clarificăm. Dacă și acesta îți va deveni clar, atunci te vei maturiza mult mai rapid decât îți imaginezi la ora actuală. Dacă nu vei fi însă de acord cu faptul că el corespunde întru totul ordinii divine, atunci îți va lua ceva mai mult timp ca să te maturizezi. 4. Așa cum știi deja, la fel cum strugurii se coc la căldura soarelui, spiritele umane nu se pot maturiza decât prin cultivarea iubirii de Dumnezeu. Dacă nu îl poți iubi încă pe Dumnezeu, dar totuși dorești să știi unde se află Acesta și care este înfățișarea Lui, atunci iubește-Mă pe Mine cu toată sinceritatea și puterea, căci nu cred că te mai îndoiești de natura Mea. În acest fel, te vei apropia din ce în ce mai mult de maturitatea care îți este necesară, căci iubirea față de aproape este aproape similară cu iubirea față de Dumnezeu. Cel puțin într-o privință nu cred că mai ai vreo îndoială, și anume că Eu sunt cea mai apropiată ființă de tine la ora actuală... 5. De aceea, acest lucru, și te asigur că te vei apropia în acest fel foarte mult de Divinitate. Până atunci, trecem însă la aspectul pe care spuneam că trebuie să îl lămurim. 6. Dragă prietene, de vreme ce cunoști atât de bine Epistolele lui Pavel, spune-Mi: ce crezi că a dorit să spună acesta atunci când a afirmat că «În Hristos sălășluiește întreaga plenitudine a esenței lui Dumnezeu»? Crezi că el dorea să spună Divinitatea sălășluiește în întregime în Hristos, respectiv în Mine, sau doar făcea o aluzie la calitatea spirituală divină a doctrinei Mele, dată fiind și tendința celor din vechime de a diviniza tot ce ieșea din comun? Spune-Mi ce gândești, căci sunt întru totul dispus să te ascult”. 7. Robert îmi răspunde: „într-adevăr, dragul meu prieten, întrebarea Ta nu este lipsită de subtilitate! La urma urmei, cine ar putea să bănuiască la ce se referea exact bunul de Pavel? Mi se pare destul de riscant să afirm cu precizie la ce se referea acest învățător al păgânilor. Întotdeauna mi s-a părut extrem de arogant din partea diferiților critici să afirme că au înțeles perfect ce a dorit să spună cutare sau cutare autor de geniu! Personal, prefera să păstrez o anumită smerenie în această privință, lăsându-i pe alții să-și dea cu părerea. Dacă sunt de acord cu părerea lor, atunci îi aprob; dacă nu sunt de acord, atunci îi ascult pe alții, acționând astfel într-un acord deplin cu Pavel, care spunea: «Examinați totul, dar nu rețineți decât ceea ce este bun»! Eu nu pot considera însă ceva este bun decât în măsura în care corespunde întru totul cu convingerile mele cele mai intime. Dacă Pavel s-a referit la prima semnificație din cele amintite de Tine, înseamnă cu siguranță nu s-a referit la cea de-a doua, și invers! Acesta este singurul adevăr matematic și logic pe care îl recunosc deocamdată. 8. Sper că înțelegi acum de ce doresc să evit răspunsul la întrebarea Ta, preferând să ascult părerea Ta! De aceea, fii atât de bun și lasă-Ți înțelepciunea să-mi lămurească și acest aspect!” 9. Eu: „Mă cam așteptam la acest răspuns, prietene. Trebuia să fie un răspuns inteligent și de bun simț, care corespunde intelectului tău. De altfel, răspunsul nu are nimic de-a face cu supranaturalul. Dacă ne raportăm la inteligența cea mai pură și mai spirituală, Pavel nu putea face referire decât la un singur lucru. Acest fapt derivă din însăși ordinea cuvintelor folosite de el, care nu lasă nici o îndoială asupra intenției pe care a dorit să o comunice el. Pe scurt, nu putem avea nici o îndoială asupra faptului că el s-a referit prin cuvintele sale la prima semnificație din cele două amintite de Mine. Până și inteligența lumească este de acord în această privință. Cât despre cea supranaturală, pe aceasta tu nu o cunoști, căci Hegel, Strauss, Rousseau și Voltaire nu au înțeles niciodată această enigmă. Cât despre tine, ca un mare admirator al acestor înțelepți ai lumii exterioare ce ai fost dintotdeauna, este limpede că nu poți cunoaște o altă cale decât au cunoscut ei, care au fost mai ignoranți decât erau romanii în ceea ce privește existența Americii, a Australiei și a Noii Zeelande. 10. Dacă în calitatea ta mult lăudată de german, ai fi studiat în locul acestor filozofi Biblia în limba germană, opera lui Swedenborg și a altor înțelepți germani, ai ști foarte bine cum trebuie interpretat acest citat din Pavel. Fiind însă un hegelian, tu te afli încă foarte departe de inteligența spirituală lăuntrică, și va mai trebui să treacă multă vreme până când te vei putea apropia de aceasta! Ascultă însă cu atenție cele spuse de Mine! Dacă vei accepta aceste cuvinte, vei putea spune că te-ai apropiat considerabil de țelul propus. 11. Ascultă, Pavel L-a considerat pe Hristos, deci pe Mine, drept Ființa Supremă, deși a fost cândva cel mai mare opozant al Meu. Spune-Mi acum, ce crezi despre credința și înțelepciunea lui Pavel?” 12. Robert: „Mult iubite prieten, și la această întrebare este greu să-Ți dau un răspuns adecvat, căci mai întâi de toate, ar trebui să dispun de o inteligență supranaturală care îmi lipsește cu desăvârșire. Fără alte dovezi suplimentare, este greu să crezi în ceva în care credea Pavel, deși trebuie să recunosc că a fost o ființă cât se poate de inteligentă. La fel ca toți ceilalți înțelepți din antichitate, Pavel știa foarte bine cât de precar este fundamentul teoriilor metafizice și teozofice. Pornind de la cunoașterea lor umană, acești înțelepți și-au dat seama cât de nefericită ar fi rasa umană dacă i s-ar explica în detaliu natura ei tranzitorie. De aceea, ei și-au propus să conducă din nou națiunile prin aforismele și prin discursurile lor, uneori chiar prin predicțiile oracolului din Delphi, către o oarecare credință mistică, care să le ofere oamenilor cel puțin speranța într-o viață viitoare. Cât despre faptul că nutreau ei înșiși o asemenea credință sau erau pe deplin convinși de ceea ce afirmau, în această privință trebuie să îmi exprim îndoiala, cel puțin până când voi avea acces la inteligența lăuntrică, sau eventual un contact direct cu spiritele care propovăduiau o astfel de învățătură. 13. În ceea ce mă privește, trebuie să-Ți spun că nu am nici cea mai mică obiecție să Te consider una cu Dumnezeu, cel puțin până când voi găsi o altă Divinitate! Dacă nu voi găsi nici un alt Dumnezeu de-a lungul întregii eternități, Tu vei rămâne singurul Dumnezeu și Domn pe care Îl voi accepta vreodată! Un lucru este sigur: dacă Dumnezeu s-ar manifesta printr-unul dintre noi doi, în mod cert Tu ai fi acela! Nu există nici cea mai mică îndoială în mine nu poate fi găsită nici o urmă de Divinitate, cu toată înțelepciunea mea hegeliană! Totuși, nu mai trebuie să-mi ceri să-Ți explic de ce sunt dispus să cred din toată inima în Divinitatea Ta, căci nu Ți-aș putea răspunde niciodată la această întrebare. 14. Prin excelență, credința nu are nevoie de dovezi, căci reprezintă ea însăși fie o stare de inerție intelectuală, fie una de obediență spirituală, ca să exprim astfel. Dacă un intelect mai activ solicită dovezi pe o temă dată, iar aceste dovezi îi sunt furnizate, nu mai putem vorbi de credință, ci doar de o convingere vizibilă. 15. În ceea ce mă privește, eu nu aș putea să-Ți aduc vreo dovadă în legătură cu Divinitatea Ta, așa că prefer doar să cred pur și simplu în faptul că Tu ești una cu Dumnezeu. Dacă în viitor acest lucru se va dovedi dincolo de orice îndoială, credința mea se va transforma cu siguranță! 16. Căci eu sunt un fel de Toma Necredinciosul, având nevoie de dovezi clare înainte de a accepta o realitate ca fiind definitivă. 17. Mi-ai recomandat mai devreme să citesc Biblia și pe teozoful Swedenborg; la ce mi-ar folosi însă acest lucru, dacă nu am la dispoziție cele două cărți? De aceea, voi limita deocamdată la credința cea mai simplă, ceea ce mă va transforma într-un spirit chiar mai prost decât sunt - dacă acest lucru Ți se pare posibil! voi dărui așadar în întregime acestei credințe, și am bănuiala că voi fi cu mult mai fericit decât până acum. 18. Căci orice prost este infinit mai fericit decât spiritul iluminat, în timp ce cel din urmă face investigații cu sudoarea frunții, urmărind să se apropie de marea biserică pentru a-și propovădui adevărul altor mii de oameni, făcându-i fericiți, omul care își păstrează credința pură nu face decât să recite din inimă Pater Noster, după care se culcă netulburat, dormind un somn lin și liniștit, la fel ca o marmotă. Pe el nu îl preocupă sfârșitul, căci și-a plătit iertarea păcatelor la preot (de la care a primit o dispensă) și și-a asigurat astfel un bine cuvenit loc în Paradis, ferindu-se de iad și de purgatoriu! Credința lui oarbă îl face să creadă cu tărie în toate aceste lucruri, așa că moare cu credința deplină va ajunge direct în rai. Asta numesc eu o prostie fericită, și mai doresc să adaug ceva: 19. Cel care își petrece întreaga viață cercetând și reflectând nu este decât un prost și un măgar, căci aceste activități nu amplifică fericirea nici în lumea fizică și nici în cea spirituală (cam nebuloasă, din câte constat). Dimpotrivă, ele îl fac cu atât mai nefericit cu cât setea sa de lumină și de adevăr a fost mai mare, căci singura concluzie la care ajunge este că Divinitatea nu a creat niciodată un izvor care să îi stingă această sete. 20. De aceea, doresc să părăsesc această cale, aruncându-mă fără rezerve în brațele moi ale celei mai stupide și oarbe credințe cu putință. Probabil că în acest fel voi reuși să cunosc în sfârșit adevărata fericire la care are dreptul ființa umană... 21. luăm de pildă cazul unui prelat. Cât de fericit este el... Nu se gândește la nimic, nu inventează nimic și nu trăiește decât pe baza credinței sale romano-catolice într-o ordine blândă, epicurian-stoică, bucurându-se de mesele sale atent selectate. Prietene, iată ce aș putea numi eu o existență cu adevărat fericită! Aceasta este viața la care conduce credința cea mai oarbă și mai stupidă cu putință! 22. De aceea, fără nici un alt gând suplimentar, intenționez să arunc în brațele credinței oarbe, în speranța că voi deveni astfel mai fericit... Bun, am stabilit așadar: cred în Divinitatea Ta! Spune-mi, am procedat corect? Te rog, vorbește, mult iubite prieten!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 20:15 Capitolul 33 - Despre credința autentică și despre cea falsă. Pericolul unei vieți prea îndestulate ----------------------------------- Capitolul 33 Despre credința autentică și despre cea falsă. Pericolul unei vieți prea îndestulate 1. Iau din nou cuvântul: „Ascultă, dragul Meu prieten! Credința ta este mai degrabă un fel de lene mentală. Ea se deosebește întru totul de adevărata credință, care presupune un efort fizic, psihic și spiritual maxim. Credința ta nu diferă cu nimic de cea a unei broaște, căci numai ea se mulțumește cu orice băltoacă, simțindu-se la fel de fericită într-un iaz sau într-o baltă de excremente. O astfel de credință nu poate face nici o distincție între iad și rai, acceptând orbește numai semnificația literală a doctrinei. 2. Cum poți considera un prelat fericit, în condițiile în care el nu face altceva decât să se complacă în credința sa stupidă, bazându-se pe protectoratul Romei și pe prostia enoriașilor săi? Chiar crezi că o viață fericită pe pământ rămâne la fel de fericită și în această lume a spiritelor? Nici vorbă, îți spun Eu! 3. Cu cât omul își hrănește mai mult trupul, această închisoare a spiritului său, cocoloșindu-l în fel și chip, și cu cât face mai multe concesii dorințelor acestui trup, cu atât mai atașat devine el de acesta! 4. Imaginează-ți cât de greu trebuie să-i fie acestui om atunci când vine momentul separării de această închisoare! Nu ți se pare necesar în aceste condiții, în care fructul vieții s-a identificat complet cu «mama» sa, ca sufletul și spiritul să fie smulse cu forța din această închisoare trupească, chiar cu riscul de a le dezmembra de tot, pentru a le separa astfel de trupul cu care au devenit una? Crezi că acest procedeu reprezintă o plăcere pentru suflet și pentru spirit? Crede-Mă, acest chin nu poate fi comparat cu nici o altă tortură terestră, și știi bine că sunt destul de familiarizat cu torturile la care își supun oamenii semenii! De vreme ce acest hedonism terestru are în final consecințe atât de amare, cum poți numi această viață una cu adevărat fericită? 5. Crede-Mă, toți acești umflați egoiști și lipsiți de griji, la care se adaugă și toți desfrânații și amatorii de plăceri carnale, vor avea o mare surpriză, extrem de dureroasă, atunci când moartea fizică îi va sili să se despartă de corpul fizic! 6. Aceasta este «bucuria» la care conduce credința stereotipă și dogmatică! Când ajung în această lume a spiritelor, în care fiecare impresie devine infinit amplificată, datorită unei sensibilități extreme caracteristică acestei lumi, aceste suflete «binecuvântate» devin expuse tuturor ororilor, căci nu mai sunt protejate de învelișul empiric al corpului fizic. Abia acum încep ele să simtă adevărata «bucurie» (mai precis durere) în vederea căreia s-au pregătit prin credința lor de complezență. 7. Dacă aceasta este «fericirea» pe care o aștepți, nu ai decât să îți cultivi această credință de operetă, în speranța că vei deveni în curând mai fericit. Te asigur că în scurt timp vei ajunge să gândești cu totul altfel! 8. Eu însumi le-am predicat oamenilor următorul mesaj: «Fiți la fel de perfecți cum este Tatăl vostru din ceruri!» La rândul lui, Pavel le-a cerut adepților săi să examineze totul cu cea mai mare atenție și să nu păstreze decât ceea ce este bun. Spune-Mi, ți se pare că atât Eu cât și Pavel am propovăduit prin aceste cuvinte o credință oarbă, care dealtfel nici nu poate fi numită credință? Sau dimpotrivă, am militat pentru o credință autentică și vie, care depășește cu mult orice alt tip de cunoaștere? Judecă singur dacă ceea ce numești tu credință chiar reprezintă așa ceva! Abia apoi îți voi clarifica ce înseamnă adevărata credință. Este rândul tău să vorbești!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 20:17 Capitolul 34 - Viziunea lui Robert asupra credinței și asupra adevăratei adorări a lui Dumnezeu ----------------------------------- Capitolul 34 Viziunea lui Robert asupra credinței și asupra adevăratei adorări a lui Dumnezeu 1. Robert: „Prietene, scoți din minți! Ascultă, dacă ceea ce cred eu nu are nimic de-a face cu credința, atunci poți să-mi smulgi și capul de pe umeri, și tot nu aș putea să-ți spun altceva în legătură cu adevărata credință. 2. Simpla gândire nu este totuna cu credința, iar simpla privire, ascultare și atingere încă și mai puțin! În afara reflecției și a percepției infailibile a simțurilor, omul nu mai dispune însă de nici un alt instrument al cunoașterii. Pe de altă parte, dacă reflecția, privitul, ascultarea și atingerea sunt numite credință, atunci ce mai înseamnă convingerea pozitivă? 3. În viziunea mea, convingerea înseamnă consideri ceva ca fiind absolut adevărat, atât timp cât această realitate nu contrazice legea rațiunii pure, chiar dacă o dogmă nu poate fi demonstrată întotdeauna cu o precizie matematică. Dacă ea poate fi demonstrată însă în acest fel, atunci avem de-a face cu sfârșitul credinței, la fel cum speranța - fiica cea mare a credinței - încetează mai existe după ce obiectul ei a fost îndeplinit! 4. De aceea, eu nu pot considera credința altceva decât acceptarea voluntară a unor dogme și date istorice, atât timp cât acestea nu contrazic rațiunea. Dacă această definiție nu Ți se pare corectă, atunci aș dori să aflu de la Tine ce înseamnă credința. 5. Îmi amintesc că le-ai vorbit de mai multe ori discipolilor Tăi despre puterea miraculoasă a credinței, spunându-le chiar că aceasta poate muta munții din loc - afirmație pe care nu cred că au înțeles-o mai mult decât mine. Chiar Te refereai la o asemenea credință ireală? În acest caz, trebuie să recunosc că în cazul meu nu se poate vorbi de o asemenea credință, căci aceasta nu poate muta din loc nici măcar un fir de nisip, necum un munte! 6. Ascultă-mă, dragul meu prieten! Dacă eu aș fi avut o asemenea credință pe pământ, atunci bunul de Windischgräz ar fi sfârșit-o destul de prost. Te asigur că pe acest om l-aș fi pus în mișcare într-o manieră care Te-ar fi uimit! muți munții din loc prin puterea credinței mi se pare un gând grandios. Din păcate, este doar un gând... 7. Cât despre dogma lui Pavel, care spunea că trebuie să cercetăm totul, dar să nu reținem decât ceea ce este bun, pot să-Ți spun că mi-am făcut din ea un moto personal. La fel, dorința de a deveni perfect, așa cum este și Tatăl nostru din ceruri (sau mai bine zis aspirația de a deveni la fel de perfect ca și El) - a fost dintotdeauna forța care mi-a motivat toate eforturile. Ce am obținut însă în acest fel? Actuala mea stare reprezintă cel mai bun răspuns la această întrebare. 8. Nici Tu nu pari să ai sub tălpi un soare, până una alta. Din câte se pare, credința Ta miraculoasă nu a pus în mișcare nici un munte de aur, la fel cum s-a întâmplat și în cazul meu! Dar cine știe ce se va mai întâmpla în continuare? 9. Dacă sunt dispus să cred cu toată bunăvoința că Tu ești Fiul lui Dumnezeu cel viu, sau chiar Ființa Supremă însăși (în măsura în care mi-ai cere să cred așa ceva), fac acest lucru pentru simplul motiv că rațiunea mea nu descoperă nici o imposibilitate logică în această afirmație. Mi-ai explicat ceva mai devreme într-o manieră cât se poate de clară natura Divinității, care nu dispare în nici un fel dacă Aceasta își asumă o formă vizibilă în ochii creaturilor Sale. Nu este însă mai puțin adevărat că dacă primi dovezi ferme care să-mi certifice ceea ce acum doar cred, atunci credința mea ar înceta, fiind înlocuită de o certitudine. 10. Desigur, ai putea spune: «Iată, toți credincioșii Mei se închină până la pământ atunci când îmi rostesc numele, adorându-Mă în acest fel. Dacă afirmi că ești convins că Eu sunt Divinitatea însăși, de ce nu procedezi și tu la fel ca ceilalți credincioși ai Mei?» 11. Ei bine, eu consider că această reverență față de Divinitate este doar un semn de slăbiciune mentală, o lipsă de rațiune dublată de o anumită doză de fanatism. 12. Dacă ai fi Divinitatea adevărată, ar trebui să fii de acord cu mine, căci în caz contrar ai fi o Divinitate ambițioasă și orgolioasă, imagine mai degrabă ridicolă decât demnă de a fi admirată! Eu știu însă foarte bine că astfel de gânduri de mărire nu Te-au tulburat niciodată, indiferent dacă ești cu adevărat una cu Dumnezeu sau nu. Tocmai de aceea nu m-am grăbit până acum să prosternez la picioarele Tale, fiind absolut convins că o asemenea slăbiciune a rațiunii mele nu ar face altceva decât să Te ofenseze. 13. De aceea, nu voi proceda în acest fel, deși sunt absolut convins că Tu ești într-adevăr Divinitatea, căci nu pot crede că un Dumnezeu care reprezintă înțelepciunea supremă ar putea fi dependent de un asemenea comportament. Această desfătare sordidă mi s-ar părea stupidă chiar dacă cineva s-ar închina la picioarele mele, cu atât mai mult cu cât eu nu sunt decât un gânditor mediocru. 14. După părerea mea, singura adorație cu adevărat pe placul lui Dumnezeu constă în respectarea poruncilor divine, respectiv a ordinii eterne a lui Dumnezeu, fără de care nici o creatură nu ar putea supraviețui. Tot ce nu ține direct de această ordine aparține păgânismului cel mai orb cu putință! 15. Am admirat întotdeauna faptul că ai respins cu vehemență adorarea din vârful buzelor pe care Ți-o adresau acei evrei nerușinați. Cred însă nici «rugăciunea fără încetare» de care vorbea Pavel nu este cu ceva mai rezonabilă, în cazul în care el făcea referire la o simplă repetare rituală a unor cuvinte, lucru care m-ar mira din partea lui Pavel, care a fost - trebuie să recunosc - un om cât se poate de înțelept. 16. În concluzie, eu cred că Tu ești una cu Dumnezeu, sau cel puțin Fiul adevărat al lui Dumnezeu, așa cum Te-ai recomandat Tu însuți în fața celor care respectau poruncile lui Dumnezeu, iubindu-L mai presus de orice. În aceste condiții, sunt absolut hotărât să fac tot ce îmi vei cere, căci mă închin în fața înțelepciunii Tale. Dacă îmi vei cere însă aplec până la pământ și să fac rugăciuni din vârful buzelor, numărând mătănii, Te asigur de pe acum că nu voi face așa ceva, considerând din start o asemenea atitudine ca pe o ofensă la adresa numelui Tău drag, și nicidecum ca pe o onorare a lui! Spune-mi, ești satisfăcut de răspunsul meu?” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 20:20 Capitolul 35 - Capacitatea duală de discernământ a omului. Numai lumina spirituală poate ajunge la adevărata credință. ----------------------------------- Capitolul 35 Capacitatea duală de discernământ a omului. Numai lumina spirituală poate ajunge la adevărata credință. Despre practică și despre virtute. 1. Eu: „Atât timp cât omul nu știe să definească realitatea în care trăiește decât cu ajutorul rațiunii sale, el nu poate avea o altfel de înțelegere a credinței și a rugăciunii decât cea pe care tocmai mi-ai oferit-o tu, cu atâta sinceritate. Căci rațiunea cerebrală a omului nu poate cunoaște altă cale decât aceea a percepției materiale și a viziunii senzoriale. O credință spirituală, cu adevărat vie, nu-și poate implanta însă rădăcinile în percepția senzorială, la fel cum un bob de grâu nu poate încolți pe o stâncă de granit. Deși granitul îi asigură un fundament cât se poate de solid, el nu dispune de umezeala necesară pentru a dizolva bobul de grâu, silindu-l să încolțească și să dea naștere noii mlădițe (germenului viu din interiorul său). De aceea, bobul de grâu va rămâne pe stânca de granit exact așa cum a ajuns pe ea, neschimbat. Cu timpul, el va muri, căci nu găsește nici un fel de susținere pe respectiva stâncă. La ce ți-ar putea folosi cunoașterea și obediența ta pur mentală (căreia tu îi spui credință), dacă spiritul tău nu participă la acest act de credință? 2. Ascultă-Mă, orice om are o dublă percepție: una exterioară, generată de minte (adică de cap), respectiv de înțelegerea sa fizică, care nu poate înțelege însă natura lui Dumnezeu, căci ea nu i-a fost acordată sufletului decât cu scopul de a separa (pentru moment) spiritul său de Divinitate, făcându-l să uite de Ea. Dacă sufletul dorește să îl caute și să îl descopere pe Dumnezeu doar cu ajutorul acestei calități negative, el nu va face decât să se îndepărteze de scopul său, și asta cu atât mai mult cu cât va urma mai încăpățânat această cale. 3. Sufletul mai dispune însă și de o altă calitate, care nu rezidă în capul său, ci în inima sa. Numele acesteia este intuiția interioară, care se naște din iubire și dă naștere propriilor sale idei corespondente, alcătuite din iubire și din voință. Atunci când intuiția meditează asupra conceptului existenței lui Dumnezeu, ea îl îmbrățișează pe Acesta cu iubirea și cu voința ei. Aceasta este singura credință autentică. 4. Spiritul dinlăuntrul sufletului nu poate fi trezit decât cu ajutorul acestui tip de credință, care este prin excelență vie. El examinează imediat instrumentul care i-a permis să se trezească și îi recunoaște autenticitatea, după care explodează într-o lumină puternică născută din Dumnezeu, impregnând sufletul și transformând în lumină tot ce atinge (toate elementele componente ale acestui suflet). Această lumină este credința de care îți vorbesc Eu, cea care permite sufletului să atingă starea de beatitudine. 5. Ai auzit vorbindu-se vreodată de această credință autentică? Văd că îmi răspunzi negativ, spunându-Mi că această credință îți este complet străină, căci ți se pare imposibil ca inima să poată gândi! Chiar așa stau lucrurile! Pentru unul ca tine, acest lucru nu poate părea altfel decât imposibil. 6. Pentru a putea gândi cu inima, omul are nevoie de practică, iar aceasta constă în cultivarea constantă a iubirii de Dumnezeu. Acest proces continuu de trezire interioară (prin cultivarea iubirii de Dumnezeu) fortifică și dilată inima, slăbind astfel cătușele spiritului, astfel încât lumina acestuia (căci orice spirit reprezintă o lumină născută direct din Dumnezeu) se poată dezvolta din ce în ce mai liber. Când lumina spiritului ajunge să lumineze încăperea-vieții din interiorul inimii, ea începe să deosebească perfect între nenumăratele arhetipuri care există aici, fiecare fiind separat de celelalte prin ziduri precise, ajutând sufletul să le perceapă și să le înțeleagă. Ei bine, această nouă vedere a sufletului în propria sa inimă reprezintă un nou tip de gândire. Sufletul începe astfel să acumuleze noi concepte și să cultive noi idei. Altfel spus, viziunea sa se lărgește odată cu fiecare nouă bătaie a inimii. Bolovanii orgoliului se dizolvă direct proporțional cu tăcerea minții sale, iar el nu mai are nevoie de dovezi. Căci lumina spiritului îi permite să vadă atât de clar formele interioare încât în el nu mai poate rămâne vreo îndoială. Cum s-ar spune, îndoielile dispar pentru totdeauna din sfera percepției sale. 7. După cum vezi, singura credință care poate fi considerată vie și autentică este cea care își are sediul în inimă, nu în cap. Ea este autentică deoarece derivă din lumina infailibilă a spiritului, și este vie deoarece în întreaga ființă a omului, singura parte care poate fi numită într-adevăr vie, în adevăratul înțeles al cuvântului, este spiritul său! 8. Aceasta este singura credință în care sălășluiește extraordinara putere pe care o pomenesc de două ori Evangheliile. 9. Pentru a atinge o asemenea credință, singura care este cu adevărat binecuvântată, omul trebuie să procedeze așa cum ți-am explicat mai sus, dobândind această calitate cât mai curând posibil, prin practică. Dacă face eforturi prea mari pentru a-și dezvolta intelectul și pentru a-și împlini scopurile lumești (urmărind să își îndeplinească toate dorințele de confort în această lume), el ajunge să creadă, la fel ca și tine, inima nu poate avea capacitatea de a gândi. 10. Mai mult, el trebuie să învețe să respecte preceptele morale, nu fie prea indulgent cu sine, dar mai presus de orice, evite lipsa de castitate carnală, căci aceasta fie ucide complet spiritul, fie împiedică definitiv răspândirea luminii acestuia. Așa se și explică de ce marii desfrânați ajung în final (de regulă la bătrânețe) își piardă complet mințile, nemaigândindu-se decât la ei și începând să tremure ori de câte ori văd o fată mai apetisantă. 11. Dacă nu Mă înșel, cam așa s-au petrecut lucrurile inclusiv în cazul tău. Către bătrânețe, ai ajuns să privești genul feminin cu o indulgență plină de lascivitate. Spune-Mi, nu așa s-au petrecut lucrurile? Nu ai ajuns să îți cauți fericirea terestră exclusiv prin asemenea mijloace lipsite de onestitate? De aceea, degeaba dorești acum să cunoști direct beatitudinea spirituală pură, căci în ființa ta lipsește fundamentul pe care poate fi construită aceasta. Așa se explică golul din jurul tău, căci el corespunde întru totul vidului și lipsei de substanță din inima ta și din camerele vieții ascunse în ea. 12. Spune-Mi, te rog, de unde crezi că am putea obține acum materialul necesar pentru a te reconstrui, făcând din tine un om complet nou? Haide, vorbește și spune-Mi ce gândești!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 20:22 Capitolul 36 - Iritarea lui Robert atunci când i se reamintesc slăbiciunile sale lumești ----------------------------------- Capitolul 36 Iritarea lui Robert atunci când i se reamintesc slăbiciunile sale lumești. Dorința lui de a schimba subiectul. 1. Robert îmi răspunde: „Prietene pe care îl prețuiesc mai presus de orice! Constat că devii oarecum frivol și puțin cam prea ofensiv! Recunosc cu ușurință acest atribut, căci le este caracteristic tuturor maeștrilor, fie ei mai mari sau mai mici. Cu toții se dovedesc din când în când foarte severi, insinuând astfel că ei aparțin unei alte specii de animale, pline de răbdare și de bunătate! Aceste animale nu tânjesc niciodată după sânge, ci doar după fân și iarbă. tem însă această hrană nu contribuie prea mult la dezvoltarea creierului. De aceea, aceste animale se află în poziția ingrată de a nu dispune de o cantitate prea mare de materie cenușie care se află în exces în capul unora precum Socrate. 2. Văd că nu te sfiești deloc să-mi explici de ce există acest vid în jurul și înlăuntrul meu, la fel ca și vidul cerebral al acelor animale care nu se hrănesc decât cu fân și cu iarbă (fie ele și eterice, în lumea în care ne aflăm). Nu m-ar mira dacă în scurt timp mi-ai spune chiar că sunt un măgar, fără nici un alt preambul. Dacă într-adevăr nu găsești în mine nici un material pentru a mă reconstrui, întrucât în capul meu nu se află mai multă substanță decât în cel al unui măgar, cel puțin spune-mi-o pe față, și te asigur că nu Ți-o voi lua în nume de rău. Căci nimeni nu poate face din rahat bici, iar dacă nu există nici un material din care să poți construi ceva, asta este... 3. Am înțeles foarte bine că acea credință pe care mi-ai descris-o anterior nu a existat niciodată în ființa mea, dar mă întreb în ce măsură pot fi învinovățit eu de vreme ce natura adevăratei credințe nu mi-a fost explicată niciodată de nimeni. Dacă s-ar fi găsit cineva care să sfătuiască așa cum ai făcut-o Tu, atunci cu siguranță nu aș fi devenit un hegelian, iar acum aș fi putut sta în fața Ta la fel ca Pavel. 4. Nu numai că acesta nu a fost cazul meu, dar din câte cunosc, nici unui om de pe pământ nu-i poate trece prin cap de la sine că el poate gândi inclusiv cu inima sa (ba cine știe dacă nu cumva și cu genunchii sau cu călcâiele!). În aceste condiții, am fost nevoit să îmi extrag gândurile din acel loc pe care Mama-natură l-a conceput special pentru ele. Pe vremea când mă mai aflam încă pe pământ, gândeam în acest fel: fiecare membru și parte componentă a omului are propriul său destin și propria sa funcție practică; astfel, picioarele nu pot înlocui mâinile, spatele nu poate înlocui partea din față a corpului, stomacul nu poate înlocui capul, ochii nu pot face ceea ce fac urechile, iar inima nu poate lua niciodată locul gurii. De aceea, m-am limitat să gândesc exclusiv cu capul, lăsându-mi inima să își vadă de funcția sa biologică. întreb cine mă poate condamna în aceste condiții pentru faptul că am ajuns în această lume complet golit de orice conținut? 5. Dacă îmi ceri să fac dovada unei cunoașteri pe care nu am primit-o niciodată cât timp m-am aflat în lumea exterioară, înseamnă ești de o mie de ori mai prost decât mine, în pofida înțelepciunii pe care mi-ai demonstrat-o până acum, așa că nu-mi vei mai putea fi de vreun real folos în viitor! 6. La fel de stupid mi se pare să condamni pentru micile mele plăceri pământești, ofrande pe altarul lui Venus, altminteri destul de rare și de nevinovate, ba chiar să mi le prezinți ca fiind cauza pentru care mă aflu acum în fața Ta atât de golit de orice conținut. Dacă aceste plăceri, care fac parte integrantă din natura umană așa cum face parte germenul din sămânță, reprezintă un păcat în fața Ta, întreb de ce ai mai înzestrat ființa umană cu această necesitate? 7. Nu spune proverbul că leul nu poate prinde muște, căci nu stă în natura lui? Dacă ești într-adevăr un mare înțelept, ba chiar Divinitatea însăși, așa cum mi-ai dat de înțeles de mai multe ori în decursul discuției noastre, mi se pare de neacceptat faptul că poți fi atât de trivial în legătură cu niște plăceri minore, cărora, pe vremea când eram pe pământ, nu le-am acordat niciodată o importanță prea mare. 8. Din punct de vedere fizic, omul este un animal. De aceea, el are necesități animale, pe care încearcă și le satisfacă, fiind mânat în această direcție chiar de mâna de fier a naturii. Dacă el simte în interior o nevoie irezistibilă, pe care imaginația sa spirituală nu o poate controla în nici un fel, atunci este de datoria imperativă a spiritului să satisfacă cerințele cărnii, tocmai pentru a se putea deplasa apoi mai liber în sfera sa spirituală. 9. De vreme ce spiritul simte nevoia să satisfacă cerințele imperative ale trupului, de pildă îl golească pe acesta de excremente și de urină, bea și să mănânce, pentru a-i furniza energia de care are nevoie, sau să îi satisfacă nepotolitele dorințe sexuale, cu scopul de a se bucura apoi de câteva binemeritate ore de liniște, - spune-mi, de ce crezi că aceste lucruri trebuie considerate un păcat, mai ales în această lume, în care sperăm cu toții să nu mai fim tulburați vreodată de astfel de impulsuri naturale, dacă nu pentru alt motiv, cel puțin pentru faptul că nu mai dispunem de trup? 10. De aceea, îți propun să discutăm despre alte lucruri, uitând de vechile cerințe ale naturii umane. De pildă, haide să vorbim despre cerul înstelat! În acest fel mă voi simți mai întărit decât dacă îmi vei reaminti continuu de slăbiciunile fostei mele naturi! 11. Ascultă, Prietene și Dumnezeu mult iubit, ba chiar orice dorești să fii în prezența mea: eu unul nu mă plâng deloc de actuala mea condiție. Nu mi-e nici foame, nici sete, nu mă doare nimic, iar compania Ta îmi va fi de ajuns pentru eternitate. De aceea, dacă am schimba locul dezbaterii noastre, nu cred că vreunul din noi ar avea ceva de pierdut. Căci în această lume totul pare oarecum aerian, ca și cum nimic nu ar avea cu adevărat substanță! Exceptând acești munți de dimensiuni mici, pe care stăm de o bună bucată de vreme, nu pare să mai existe altceva. Dacă am putea găsi o pajiște sau măcar o simplă colibă rurală în care să ne instalăm, ne-am putea continua la infinit interesanta dezbatere, cu o dispoziție mult mai bună! 12. M-ar interesa în mod cu totul special să îmi spui câteva cuvinte despre sori și despre celelalte corpuri cerești! terminăm însă cu aceste subiecte dezgustătoare, care aparțin - slavă cerului! - unui trecut demult apus și care mă irită până peste poate, făcându-mă în cele din urmă renunț mai discut ceva cu Tine! Dacă ești de părere că am putea găsi un astfel de locșor, atunci Te implor, lasă-Ți înțelepciunea să intre în acțiune!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 20:27 Capitolul 37 - Pericolul laudei de sine ----------------------------------- Capitolul 37 Pericolul laudei de sine. Chiar și prinții din lumea îngerilor au nevoie de umilința pentru a putea progresa din punct de vedere spiritual. Mărturisește-ți cu umilință vinovăția și fi vei fi binecuvântat. 1. Eu: „Dragul Meu prieten și frate! Deocamdată nu ne putem bucura de un asemenea confort. În această lume a spiritelor nu este posibilă decât manifestarea substanțială a realităților pe care le aduce cu sine sufletul în inima sa. Din nefericire, dacă această inimă este complet goală, așa cum se întâmplă în cazul tău, în pofida tuturor protestelor tale, atunci nici măcar un petic cât de mic de pajiște nu poate să-și facă apariția. 2. Mi-ai cerut ceva mai devreme să îți povestesc despre cerul înstelat, mai degrabă decât să-ți reamintesc de greșelile tale terestre. Mi-este foarte ușor să înțeleg această atitudine, căci orice suflet, încă din prima secundă a existenței sale primordiale, preferă de o mie de ori să fie lăudat decât mustrat (fie și justificat). 3. Crede-Mă însă când îți spun că orice laudă, chiar dacă este binemeritată, reprezintă o otravă pentru suflet, fiind cu atât mai injurioasă pentru spirit. Dacă ți-aș fi dușman, atunci te-aș lăuda, cu scopul de a te distruge. Din fericire pentru tine, Eu sunt prietenul tău cel mai bun din întreaga creație, așa că sunt nevoit să fiu cât se poate de sincer cu tine. Un lăudător fără rușine este cel mai mare dușman al omului, fiind de regulă un lup turbat ascuns sub blana de oaie a prieteniei. Adevăr îți spun: nu îți poți face un rău mai mare decât lăudându-te singur sau acceptând laudele altora, și bucurându-te astfel de propria ta perfecțiune. În acest fel, nu faci altceva decât să îi dai o lovitură de moarte inimii tale. 4. De aceea, Eu le-am recomandat cu strictețe tuturor discipolilor Mei să respingă a priori orice laudă, chiar dacă respectă întru totul toate poruncile lui Dumnezeu, considerându-se întotdeauna cei mai leneși slujitori ai Acestuia. 5. De ce crezi că le-am cerut acest lucru discipolilor Mei? Deoarece numai Eu pot vedea cu o claritate absolută ce trebuie să facă sufletul pentru a se elibera pe sine, prin eliberarea spiritului său. În întreaga infinitate nu există decât un singur instrument prin care acest scop poate fi atins, și anume smerenia inimii, în sensul cel mai profund al cuvântului. 6. Adevărata umilință, cea perfectă, singura care poate ajuta sufletul să evolueze, exclude cu desăvârșire orice fel de laudă de sine, oricât de minoră ar părea aceasta, căci ea reprezintă o îndepărtare de Dumnezeu, o hrană care distruge spiritul și care nu înseamnă altceva decât adevărata moarte a sufletului. 7. Dacă M-aș apuca acum să te laud, deși marea majoritate a acțiunilor tale terestre nu merită decât mustrările Mele, confirmându-ți înțelepciunea și respectul Meu total pentru inteligența rațiunii tale, întreb ce s-ar alege din tine? 8. spunem însă M-ai putea determina să fac acest lucru. Ce crezi că s-ar întâmpla atunci? Un singur lucru: Eu aș fi nevoit să despart de tine, învins și supus de puterea ta, ceea ce în lumea spiritelor se traduce prin înghițirea dușmanului și dispariția completă a acestuia. În final te-ai trezi în aceeași izolare completă în care te-ai aflat la început, fiindu-ți însă extrem de greu să îți mai găsești vreodată un alt tovarăș. Căci atunci când Eu abandonez pe cineva, el rămâne abandonat de-a pururi, iar sufletul său experimentează adevărata moarte. 9. Din fericire pentru tine, acest lucru se dovedește absolut imposibil, căci chiar cei mai înțelepți oameni de pe stele sunt nevoiți să se închine până la pământ în fata înțelepciunii Mele supreme, la fel ca și spiritele angelice cele mai sublime. Adevăr îți spun: chiar și cel mai mare dintre îngeri trebuie să se smerească dacă dorește să cunoască starea de beatitudine, chit că strălucirea înțelepciunii sale ar face să pălească orice soare din universul fizic, făcându-l să intre în sfera sa de influență. 10. Îți dai seama, sper, cât de esențială este această umilință din partea ta, care ești complet golit de orice substanță care ți-ar putea oferi măcar un crâmpei din adevărata existență. De aceea, pe viitor cumpănește asupra mustrărilor Mele și nu te mai înfuria cu atâta ușurință. Cel mai bun lucru este să îți mărturisești vinovăția în fața Mea și să te smerești. În acest fel, vei putea avansa într-o singură clipă mai mult decât într-un mileniu în care nu ai aplica acest sfat! 11. Reflectează la cele spuse de Mine, iar apoi comunică-Mi cum dorești să procedăm în continuare. Te asigur că voi face exact așa cum dorești”. ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 20:31 Capitolul 38 - Robert își amintește de toate încercările de care a avut parte pe vremea când trăia pe pământ. ----------------------------------- Capitolul 38 Robert își amintește de toate încercările de care a avut parte pe vremea când trăia pe pământ. „Pedepsește-mă, dar nu mă părăsi” 1. Robert: „Prietene, se pare că vorbești serios. După toate aparențele, îmi dorești cu adevărat binele, lucru pentru care nu pot decât să-Ți fiu recunoscător cu toată forța mea vitală. Îmi este totuși foarte greu să înțeleg cum se face că nu mă consideri întru totul smerit! Nu crezi că am fost umilit suficient, încă de la mizerabila mea naștere pe pământ, de către numeroasele experiențe adverse prin care am trecut? 2. De fiecare dată, după ce m-am ridicat din praf și mi-am mai revenit, am trecut peste toate impedimentele și am continuat să lupt pentru țara mea. Nu am căutat niciodată mărirea de sine, ci doar împlinirea voinței mele juste. Când întreaga Europă a fost zguduită de convulsii, am fost trimis la Frankfurt ca deputat și am încercat să îmi reprezint cât mai bine alegătorii, nelăsându-mă ghidat decât de buna mea credință. Nu am avut niciodată intenția de a face cuiva vreun rău cât de mic, ci doar să îmi slujesc semenii, desigur, prin acele mijloace de care eram convins la vremea respectivă sunt cele mai bune pentru propășirea națiunilor. În ce măsură ar fi beneficiat cu adevărat acestea dacă proiectele mele ar fi reușit, aceasta este o altă chestiune. Cert este că în acele vremuri nu aș fi putut acționa altfel decât îmi dicta cunoașterea și conștiința mea, considerând că este bine ce fac. Nu pot crede altceva decât că Dumnezeu și oamenii au considerat fiecare acțiune și fiecare discurs rostit de mine, cu cele mai bune intenții, ca fiind absolut juste. Eu cred că Dumnezeu privește întotdeauna motivațiile care au stat la baza unei acțiuni, și nu rezultatele în sine, care depind, oricum, exclusiv de puterea divină. 3. Convulsiile care au izbucnit în Austria m-au făcut la acea vreme să îmi aduc aminte de succesul pe care l-am avut anterior atunci când am provocat acea revoltă împotriva regelui. M-am gândit atunci că putea reuși același lucru și în Austria, așa că m-am decis să grăbesc să ajung în această țară. 4. Aici, am descoperit însă situația era oarecum diferită. Oamenii erau oprimați și se plângeau de promisiunile false ale împăratului. Poporul era disperat din cauza avariției și minciunilor familiei regale, ale aristocrației, ale negustorilor și ale evreimii care nu urmăreau decât să se îmbogățească din ce în ce mai mult. Oamenii săraci erau etichetați în bloc drept proletari și prostime, și orice om care încerca să-i ajute pe cei săraci și oprimați, deopotrivă din punct de vedere fizic și spiritual, fie cu bani, fie cu sfaturi sau prin faptele sale, era considerat un agitator și un rebel, fiind împușcat fără prea multe rezerve, «onoare» care a devenit inclusiv propriul meu destin tragic. După părerea mea, dacă un om întru totul respectabil și onorabil este târât la locul execuției și împușcat ca o fiară sălbatică, eu zic că a fost suficient de umilit pentru toate eventualele onoruri pe care le-a primit mai înainte. 5. Sau și acest destin Ți se pare prea puțin umilitor? Oare ar fi trebuit să umilesc chiar mai mult? Mi se pare absolut imposibil, mai ales în actuala condiție în care mă aflu, căci este greu de imaginat o suferință mai mare decât cea pe care o încerc la ora actuală. 6. Unicul lucru de care dispun în prezent este compania Ta, iubitul meu prieten. Tu ești totul pentru mine: confortul meu, comoara mea cea mai mare, compensația mea pentru toate rănile și umilințele pe care le-am îndurat pe pământ. În loc să mângâi însă în durerea mea, Tu trezești în mine prin criticile Tale, altminteri pline de înțelepciune, noi și noi gânduri chinuitoare, care nu fac decât să-mi amplifice și mai mult suferința, în loc să mi-o reducă. Ascultă, dragă prietene, mi se pare că dai dovadă de o asprime prea mare pentru a putea fi suportată! 7. Nu spun însă nu ești bine intenționat, și dacă putea face ceea ce mă sfătuiești, aceasta ar fi fericirea mea cea mai mare. Nu uita însă nu sunt decât o ființă profund nefericită, aflată într-o enormă suferință. De aceea, încearcă înveți doctrina Ta înțeleaptă fără a mă intimida atât de tare, speriindu-mă și mai mult decât în prezent! 8. Te asigur că nu intenționez să mai tolerez vreodată vreun gând de laudă. Sunt de acord ca toate acțiunile mele să fie considerate de-a lungul întregii eternități drept rele și demne de dispreț. Nu îmi doresc nimic altceva decât să fiu de-a pururi ultima și cea mai neînsemnată creatură în fața Ta, dacă asta aștepți de la mine. 9. Te implor însă: nu mă abandona, căci aceasta ar fi lovitura de grație supremă, pe care nu aș putea-o tolera vreodată. Nu mă mai amenința cu plecarea Ta, ci întărește-mă cu promisiunea că nu mă vei părăsi niciodată, iar eu îți promit la rândul meu cu toată sinceritatea că voi face tot ce îmi vei cere! 10. Indiferent cât de mult am păcătuit pe pământ, pedepsește-mă și umilește-mă așa cum consideri necesar. Te asigur însă nu voi înceta niciodată Te iubesc. Nu-mi mai vorbi însă de abandonarea mea de către Tine, căci aceasta ar fi pedeapsa cea mai cumplită pe care mi-ai putea-o da vreodată!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 20:36 Capitolul 39 - Robert o ia pe calea cea dreaptă. O explicație referitoare la Ioan Botezătorul. ----------------------------------- Capitolul 39 Robert o ia pe calea cea dreaptă. O explicație referitoare la Ioan Botezătorul. În inima lui Robert apar zorii luminii eterne a recunoașterii. 1. Eu: „Hei, hei, liniștește-te, iubitul Meu prieten și frate, căci nu te voi părăsi niciodată! Vom rămâne de-a pururi împreună, dar așa cum suntem acum, acest lucru nu poate fi realizat, căci prezența Mea nu te-ar putea ajuta prea mult. 2. Sesizez însă pentru prima dată o schimbare reală în bine în inima ta, așa că te asigur că în curând situația ta se va îmbunătăți considerabil. Mai întâi de toate, trebuie să înțelegi însă ce îți voi spune în continuare, urmărind să acționezi apoi în consecință, cu cea mai mare strictețe, ascultând, desigur, numai de ceea ce îți poruncește propria ta inimă. În acest fel, în curând vei ajunge să vezi mai clar lucrurile, și multe aspecte care la ora actuală îți sunt imposibil de înțeles îți vor deveni extrem de limpezi. 3. Ascultă, atunci când vorbește despre Ioan Botezătorul, Evanghelia spune, printre altele: «Eu sunt doar vocea care strigă în pustie, pregătind calea Domnului; eu nu sunt demn nici măcar să îi leg șireturile de la sandale Celui care va veni după mine. Eu botez doar cu apă, în timp ce El vă va boteza cu spiritul adevărului, cu Duhul lui Dumnezeu, dăruindu-vă astfel viața eternă! Când marele meu succesor se va înălța, eu, Ioan, voi fi nevoit să dispar!» Ce crezi că a dorit să spună prin aceste cuvinte acest profet, mai mare decât toți cei de dinaintea lui?” 4. Robert: „Of, prietene drag, ce întrebări îmi pui! Dacă fi înțeles acest lucru, nu aș fi ajuns în lamentabila stare în care mă aflu la ora actuală. 5. Lipsa mea de înțelegere referitoare la texte de acest fel a fost exact motivul pentru care am început să îndoiesc de Divinitatea Ta, trecând la Noul Catolicism. 6. De aceea, ai milă de mine și oferă-mi o explicație inclusiv cu referire la acest text extrem de criptic, căci de unul singur nu voi reuși niciodată îl înțeleg (la fel ca și în cazul altor câteva texte din Scriptură)”. 7. Eu: „Ei bine, ascultă-Mă! În raport cu biserica, Ioan Botezătorul reprezintă simbolic ceea ce reprezintă în interiorul omului intelectul său exterior. Așa cum Ioan a pregătit calea în vederea venirii Mele. În mod similar, intelectul lumesc echilibrat trebuie să dispară atunci când se trezește intelectul inimii, căci înțelegerea acesteia are aceeași natură ca și Mine. Eu însumi sunt cel care aruncă în solul acestei inimi sămânța înțelegerii spirituale (născută chiar din spiritul Meu), și ca un bun semănător, o plasez în acest sol al inimii care reprezintă iubirea cea mai profundă, îngrășat cu fertilizatorii minunați ai blândeții și ai bunătății. 8. La fel ca Ioan, intelectul lumesc reprezintă o voce care strigă în pustie, căci lumea din care își extrage el conceptele sale nu este altceva decât un deșert. Dacă nu ar fi așa, nici un spirit nu ar putea fi complet separat și eliberat de Dumnezeu. În mod similar, intelectul exterior, care își extrage conceptele, ideile și judecățile parțial din acest deșert, dar parțial din revelațiile directe și indirecte primite din ceruri, reprezint㠄o voce care strigă în pustie”, pregătind astfel calea pentru trezirea înțelegerii inimii. 9. Atunci când este echilibrat și armonios, acest intelect exterior boteză sufletul cu apa smereniei și a obedienței voluntare. În schimb, înțelegerea inimii - în care rezidă Spiritul etern născut din Dumnezeu - boteză cu spirit (prin trezirea acestuia înlăuntrul ei), căci Spiritul lui Dumnezeu reprezintă adevărata lumină, adevărul cel mai plenar, iubirea, și deci însăși viața eternă. 10. Rezultă de la sine că intelectul exterior trebuie să piardă treptat din importanță, iar în cele din urmă fie chiar arestat și decapitat, pentru ca adevărata înțelegere a inimii (care Mă simbolizează pe Mine) poată înflori în interiorul ființei umane, crescând și dând naștere unui copac glorios al vieții eterne, în care rezidă recunoașterea supremă. La fel de evident devine în aceste condiții și faptul că percepția și cunoașterea exterioară nu sunt demne să lege nici măcar șireturile de la sandalele înțelegerii inimii, căci ele reprezintă lumina unei lămpi lipsite de semnificație prin comparație cu lumina orbitoare a soarelui la amiază. 11. Nu am de gând să refer acum la faptele tale pământești - în ce măsură au fost acestea corecte sau nu - căci ele au derivat în totalitate din intelectul tău exterior, în care vocea celui care strigă în pustie nu s-a putut face auzită, căci zgomotul deșertului - căruia îi corespunde lumea pasiunilor și a exceselor - l-a acoperit complet pe adevăratul Ioan, respectiv doctrina Mea revelată. Când deșertul este zguduit de uragane și de tunete puternice, vocea celui care strigă în pustie este complet acoperită de aceste zgomote exterioare, caz în care Judecata și moartea își pot servi prada nestingherite. 12. După Ioan am venit Eu, ca să salvez ceea ce mai putea fi salvat, dar nu am mers pe calea pregătită de Ioan, ci ca un fulger care străbate cerul de la Răsărit către Apus, așa cum s-a întâmplat și în cazul tău, mai recent. Oricine acceptă lumina acestui fulger va fi salvat, în schimb, cel care nu dorește să o accepte va pieri, adică o va apuca pe o cale pe care îi va fi imposibil să își îndeplinească menirea prestabilită lui de către Dumnezeu. 13. Tu ai sesizat foarte corect lumina fulgerului, astfel încât Mântuitorul Însuși a venit la tine, ghidându-te către calea cea dreaptă. De acum înainte va trebui însă îți urmezi în mod voluntar Salvatorul, fără a mai ridica obstacole în calea Lui prin intermediul intelectului tău exterior, căci în acest caz nu vei face altceva decât să îți amâni singur atingerea destinației finale. 14. Spune-Mi, ce intenționezi să faci acum, după ce ți-am clarificat semnificația acestui text, care se referă la Cel pe care ar fi trebuit să îl recunoști de la bun început?” 15. După ce meditează o vreme, Robert îmi răspunde: „O, prietene, Ființă mai presus chiar de un simplu prieten! Abia acum încep să răsară cu adevărat zorii înțelegerii în mine! O, Doamne, Doamne! Cum poți să-ți pierzi timpul cu mine, care nu sunt decât un simplu păcătos!? 16. Ce mi-a blocat oare privirea, împiedicându-mă Te recunosc? Iubirea mea atât de mare față de Tine mi-a spus de la bun început că Tu trebuie să fii ceva mai mult decât a înțeles intelectul meu; dar diavolul sau altcineva mi-a ținut ochii acoperiți în permanență cu un voal! Acum recunosc însă, în sfârșit, imensul abis care mă desparte de Tine și nu mai pot spune altceva decât: «O, Doamne, Dumnezeul meu adorat! Ai milă de mine, sărman păcătos lipsit de minte!»„ ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 20:39 Capitolul 40 - Odată cu trezirea Spiritului lui Dumnezeu în inima sa, Robert începe o nouă viața. ----------------------------------- Capitolul 40 Odată cu trezirea Spiritului lui Dumnezeu în inima sa, Robert începe o nouă viața. Un nou test al libertății, pentru atingerea unui nivel superior de cunoaștere. 1. Eu: „Dragă prietene și frate! Adevăr îți spun: păcatele tale îți sunt iertate, căci te-ai smerit într-o măsură atât de mare încât ai renunțat complet la intelectul tău exterior, acceptând în schimb înțelegerea inimii. De aceea, de acum înainte nu vom mai discuta vreodată despre greșelile tale pământești! 2. Poți spune că ai început acum o nouă viață, în care va trebui să treci însă printr-un alt test al libertății. Ți se va da astfel posibilitatea să renunți complet la vechiul om terestru și să te reconstruiești în întregime din Mine. 3. Până acum ai fost complet singur și nu ai avut posibilitatea să-ți sprijini piciorul pe un sol ferm. Acest sol plăpând pe care suntem așezați amândoi corespunde doctrinelor acceptate de tine în calitatea ta de Catolic Nou și care au fost preluate din Evanghelia Mea. Eu însumi ți-am apărut și am venit la tine exact așa cum ți-ai imaginat tu că exist, conform înțelegerii tale intelectuale anterioare, respectiv ca un învățător înțelept din vechime. Nu am putut rămâne însă în această ipostază, ci M-am văzut nevoit să te conduc prin diferite doctrine, până când ai reușit să recunoști singur ca fiind Cel care am fost din eternitate și care voi rămâne de-a pururi! 4. Această recunoaștere nu îți este însă suficientă. Pentru a obține adevărata împărăție a cerurilor, va trebui să îți întărești această recunoaștere cu ajutorul iubirii celei mai sincere față de semenii tăi, și implicit față de Mine! 5. De aceea, te voi duce acum într-un loc în care nu-ți vor mai lipsi tovarășii de toate felurile. Vei primi de data aceasta un sol substanțial sub picioare, inclusiv o locuință încăpătoare și bine mobilată, și asta într-o zonă cât se poate de pitorească. Îți voi asigura de asemenea numeroși servitori, care te vor asculta în toate. 6. Mulți călători sosiți de pe pământ îți vor bate la poartă atunci când vor intra în această lume a spiritelor, făcându-ți o vizită - prieteni și dușmani deopotrivă. Ai grijă îi primești pe toți cu aceeași iubire sinceră, le dăruiești tot ce au nevoie, căci toți sunt copiii Mei, și implicit frații tăi. În acest fel, vei avea suficient timp la dispoziție pentru a drege ceea ce ai stricat pe pământ, desigur, fără voia ta, ci doar dintr-o lipsă a adevăratei cunoașteri spirituale. La momentul potrivit, voi veni din nou să te văd, și sper să îți pot spune: «Te-ai descurcat foarte bine cu această locuință micuță. A sosit timpul să primești însărcinări mult mai mărețe!» 7. Ferește-te îndeosebi de furie, de dorința de răzbunare și de iubirea impură, căci te avertizez, ocaziile de a manifesta aceste sentimente nedemne nu îți vor lipsi deloc. În acest fel, vei putea trece în scurt timp acest prim test al noii tale vieți și abia atunci vei putea spune că ți-ai început adevărata viață eternă, trăită în beatitudine! 8. De asemenea, evită cu deosebire orice curiozitate, căci această calitate nu face ca spiritul să devină mai bun sau mai lucid, în schimb îl pervertește cu ușurință, întunecându-l. Ori de câte ori simți că te părăsește puterea, cere-Mi ajutorul, și te asigur că acesta îți va fi trimis de urgență. 9. Acum ai aflat tot ce trebuie să știi. Spune-Mi dacă oferta Mea te satisface, caz în care ne vom trezi pe loc în reședința de care îți pomeneam!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 22:28 Capitolul 41 - Robert: Doresc ca voința Ta să îmi conducă viața. Iubirea despre iubire. ----------------------------------- Capitolul 41 Robert: Doresc ca voința Ta să îmi conducă viața. Iubirea despre iubire. 1. Robert îmi răspunde: „O, Doamne, singura mea iubire, acum și de-a pururi! Oricare ar fi intenția Ta în legătură cu mine, păcătosul cel mai nedemn care a existat vreodată, sunt absolut convins că ar fi lucrul cel mai bun pentru mine. Orice destin mi-ai pregăti, nu pot decât să-l consider un semn al grației și compasiunii Tale nemăsurate față de mine! Cine sunt eu în fața Ta? Ce înseamnă firul de praf în fața Celui care a creat spațiile infinite prin puterea Sa, umplându-le apoi cu nenumăratele comori ale iubirii și înțelepciunii Sale eterne? Voința Ta sfântă este însăși viața mea! Cum să nu fiu mulțumit de destinul pe care mi l-ai pregătit, atât timp cât este pregătit de Tine? O, Doamne! Sfânt este numele Tău! Facă-se de-a pururi voia Ta, căci nu îmi doresc altceva decât să îmi transform viața în funcție de ea! 2. Te asigur că voi face plin de entuziasm tot ce îmi va sta în puteri, căci acest destin mi-a fost oferit de Tine, Dumnezeul meu și unica mea iubire! Cum să nu consider acest destin sfânt și cum să nu îmi satisfacă el iubirea față de Tine? 3. Desigur, faptul că vei abandona din nou, cel puțin în ceea ce privește această formă vizibilă, cam îngrijorează puțin, dar știu că aceasta este voia Ta sfântă. Știu însă aceeași voie sfântă îmi va permite cândva să Te regăsesc, atunci când inima mea va fi mai demnă Te primească decât este la ora actuală, când simte că ar putea muri de rușine în fața sfințeniei Tale indescriptibile. Încă mai întreb cum de a putut fi atât de oarbă și de stupidă nu Te recunoască de la prima vedere, întâmpinându-Te ca pe o ființă oarecare! 4. O, Doamne, prostia mea îmi paralizează limba, astfel încât abia mai pot să-Ți vorbesc, o, Dumnezeule preasfânt. De aceea, facă-se voia Ta cât mai curând posibil!” 5. Eu: „Hei, hei, iubite frate...”. 6. Dar Robert Mă întrerupe: „O, Doamne! Numește-mă fir de praf și nimic, dar nu-mi mai spune «frate», căci cum ar putea fi nimicul frate cu Tine”? 7. Eu: „Eu știu cel mai bine că ai putea fi fratele Meu, și știu și ce ai de făcut în acest sens! De aceea, nu mai face din țânțar armăsar! Constat că în inima ta tocmai a apărut un element nou. Cât despre testul libertății prin care trebuie să treci în noua ta viață, te asigur că nu vom fi atât de departe unul de celălalt pe cât îți imaginezi la ora actuală, căci atunci când cineva începe să înflorească, dând dovadă de o iubire atât de mare cum este cea de care dai dovadă tu acum, calea acestuia va fi scurtă și lipsită de obstacolele orgoliului. 8. Ascultă, dragul Meu Robert, toate păcatele tale anterioare ți-au fost șterse. Eu însumi am ajuns să te iubesc indescriptibil de mult, ca răspuns la iubirea ta pentru Mine! Cum crezi în acest caz că te-aș putea părăsi vreodată? Nici vorbă de așa ceva! Nu te teme! 9. De vreme ce Mă iubești atât de mult, nu numai că nu te voi părăsi, dar Mă voi muta chiar în noua ta reședință împreună cu tine și voi lucra alături de tine! În acest fel, voi avea grijă înlătur inclusiv acele obstacole cu care ar fi trebuit să te confrunți, din necesitate. Căci multe îi sunt iertate celui care dispune de o iubire atât de mare! 10. Așa cum îți spuneam, va trebui să asculți recomandările pe care ți le-am făcut mai devreme, dar alături de Mine! Spune-Mi acum, dragul Meu frate, dacă această ultimă ofertă ți se pare de preferat celei anterioare?” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 22:32 Capitolul 42 - Un frate adevărat. Parabola trasului la țintă ----------------------------------- Capitolul 42 Un frate adevărat. Parabola trasului la țintă. Întregul destin al omului depinde de iubirea sa față de Domnul. 1. „O, Doamne, îmi răspunde Robert după o vreme, cu ochii în lacrimi, ce ușurat m-aș simți dacă nu mi-ai mai spune «frate», mie, acest păcătos înrăit! Căci știu foarte bine că nu voi fi demn în întreaga eternitate de această grație imensă”. 2. Eu: „Bine, deocamdată încearcă te obișnuiești cu acest lucru. Oare nu te-am creat după chipul și asemănarea Mea, lucru care a devenit acum vizibil, căci prin iubirea ta față de Mine te afli deja în Mine, la fel cum Eu Mă aflu în tine? Prin această iubire care ne unește, noi am devenit astfel una. Asta înseamnă un frate adevărat - această unitate născută din iubire. Deși suntem ființe separate, acest lucru nu diminuează cu nimic frăția noastră cea mai intimă cu putință, respectiv unitatea noastră prin intermediul iubirii. Căci nu există decât o singură iubire și o singură bunătate, aceste virtuți fiind în realitate una singură și regăsindu-se în toți îngerii și în toate spiritele binecuvântate, căci derivă și sunt egale cu iubirea Mea și cu bunătatea care rezultă din ea. Această unitate desăvârșită este definiția perfectă a «frăției»! 3. În acest fel, iubirea ta sinceră față de Mine face din tine fratele Meu bun. Exact la fel am procedat și în vremea când M-am aflat pe pământ, numindu-i frați pe toți cei care M-au urmat prin faptele lor, nu doar dintr-o simplă curtoazie amicală, ci în deplinătatea adevărului. De aceea, te rog să nu te mai simți tulburat dacă te numesc fratele Meu, căci tocmai ți-am explicat de ce fac lucrul acesta! 4. Dar nu Mi-ai răspuns la întrebarea anterioară: preferi mai mult această a doua ofertă prin comparație cu prima?” 5. Robert: „O, Doamne, Părinte preasfânt și preabun al tuturor oamenilor și îngerilor, practic nu am ce să-Ți răspund, căci nu pot face nici o comparație între cele două oferte. Tot ceea ce hotărăști Tu este din start ideal, căci Tu reprezinți bunătatea absolută. Totuși, se înțelege de la sine că cea de-a doua ofertă îmi este infinit mai mult pe plac decât prima, căci nici o ființă care Te iubește atât de mult ca mine nu ar putea fi la fel de încântată indiferent dacă îi stai sau nu alături în forma Ta vizibilă! 6. De vreme ce bunătatea Ta este atât de nesfârșită, doresc să Te întreb ce aș putea face pentru a deveni mai demn de iubirea Ta, măcar cu un dram, decât am reușit până în prezent?” 7. Eu: „Iubitul Meu frate! Îmi amintesc că pe pământ îți plăcea să joci un joc numit trasul cu pușca la țintă. Văd că îți spui în sinea ta: «Da, într-adevăr, am jucat respectivul joc în mai multe rânduri, și chiar am câștigat nu de puține ori!» Bun, spune-Mi atunci cum crezi că ai câștigat? Eu știu că toți participanții la joc au intrat în competiție pentru același premiu, plătind o anumită sumă, dar cel care a câștigat cel mai frecvent ai fost tu! 8. Văd că acum îți spui: «Pentru că am avut norocul să lovesc ținta chiar în centrul ei. Chiar dacă cel care mi-a înmânat premiul nu a lovit la rândul lui centrul țintei, el a fost totuși încântat că eu am reușit acest lucru». 9. La fel se petrec lucrurile și în cazul Meu! Eu sunt de-a pururi Cel care înmânează premii tuturor creaturilor Mele, dar mai ales celor care au devenit copiii Mei. În cazul de fată, ținta este inima Tatălui Meu, iar țintașii sunt copiii Mei. Puștile cu care trag sunt chiar inimile lor, iar ținta, ca să exprim altfel, sunt Eu însumi, împreună cu viața eternă cea mai perfectă, născută din Mine și trăită alături de Mine! 10. Ce merite crezi că trebuie să aibă copiii care doresc săștige marele premiu? Ascultă, tot ce trebuie să facă ei este să își «încarce» inimile și să «tragă» chiar în centrul inimii Mele. Dacă îl vor nimeri, ei vor primi pe loc marele premiu. Acest joc este chiar mai ușor atunci când este practicat împreună cu Mine, căci Eu nu solicit nici o taxă anticipată, permițându-le tuturor să își încerce norocul și să tragă. 11. Așa cum pe pământ ai reușit să ajungi de multe ori campion la trasul cu pușca, și în această lume ai reușit să nimerești inima Mea chiar în centrul ei. Pe scurt, ai reușit să îți încarci inima cu unicul lucru pe care îl solicit Eu de la copiii Mei: iubirea autentică. Acest lucru îmi este suficient pentru a te iubi la rândul Meu din toată inima, căci acesta este unicul merit pe care îl recunosc Eu. Ce alte merite crezi că ar justifica grația Mea? De vreme ce Eu sunt deja foarte mulțumit de tine, ce altceva crezi că ai putea face tu pentru a-Mi câștiga și mai mult admirația și grația? 12. Cât despre felul în care vei reuși să împărtășești pe viitor această iubire născută din Mine cu ceilalți frați ai tăi, aici vei mai avea încă de lucru, ceea ce nu înseamnă vei reuși astfel să dobândești vreun merit mai mare decât cel pe care l-ai dobândit deja la ora actuală. Noua ta atitudine va atrage după sine o perfecțiune mai mare a ființei, și deci o mai mare beatitudine; cum s-ar spune, nu vei lucra pentru Mine, ci în propriul tău avantaj! De aceea, îți propun să nu mai vorbim despre merite și despre grația Mea, căci oricum nu poți face altceva decât să iubești mai presus de orice altceva, acesta fiind de altfel singurul criteriu pe care îl cer de la tine și de la toți ceilalți oameni. 13. Nu te mai gândi așadar la acumularea de noi merite, căci Eu nu am nevoie de așa ceva. Mai bine cască ochii și vezi ce se întâmplă chiar în fața ta! 14. Iată, ne aflăm încă în micuța și palida noastră lume, iar tu nu poți vedea încă nimic altceva decât actuala perspectivă extrem de limitată. Când ai ajuns în această lume, ai presupus că ea este o cometă în plin proces de dezvoltare, care după câteva trilioane de ani pământești se va transforma într-o planetă. Ai crezut atunci că această lume s-a format ca urmare a forței Mele gravitaționale, care atrage către sine atomii din eterul nesfârșit din jur. Realitatea este însă cu totul alta. 15. Această planetă mică și dezolant de săracă nu s-a format din Mine, ci din tine, ea corespunzând întru totul stării interioare în care ai ajuns în această lume. Viziunea Mea a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat pe ea. Ființa ta interioară este alcătuită exact ca această lume, cu tot cu imaginea Mea sărăcăcioasă și palidă: ca un sol fragil și slab, în care exist și Eu undeva, dar ca un om obișnuit! 16. Acum că inima ta M-a recunoscut în sfârșit, aprinzându-se de iubire față de Mine, această lume penibilă se va transforma într-un univers mult mai stabil, mai mare, mai ferm și mai frumos. 17. Dacă noua lume nu ți-a apărut încă, acest lucru se datorează faptului că Eu îți blochez deocamdată ecranul viziunii tale interioare, pentru ca lumina extrem de puternică a spiritului tău recent trezit să nu te orbească de tot, inundându-ți prematur sufletul. În cel mai scurt timp voi destrăma însă acest ecran interior, la fel cum am făcut la vremea respectivă cu cortina din Templu, expunând astfel la vedere Sfânta Sfintelor. Vei putea vedea astfel o lume cu totul diferită, și te asigur că vei rămâne cât se poate de uimit! De aceea, fii te rog atent!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 22:35 Capitolul 43 - Noua și glorioasa lume a lui Robert. Mulțumirile lui uluite și iubirea sa arzătoare. ----------------------------------- Capitolul 43 Noua și glorioasa lume a lui Robert. Mulțumirile lui uluite și iubirea sa arzătoare. „Această lume s-a născut din tine”. O parabolă a procreației. 1. Robert privește în jur, în speranța că va vedea o lume mai frumoasă și mai mare, dar exact așa cum i-am prezis, aceasta nu se grăbește să apară. Ducându-și mâna la ochi, el privește în sus, în speranța că va vedea această lume coborând din ceruri, conform prejudecății sale referitoare la coborârea Noului Ierusalim din ceruri. Noua lume nu apare însă nici din această direcție. 2. După ce a așteptat o vreme plin de speranță fără se întâmple nimic, el se întoarce din nou către Mine: „Stăpân suprem și Creator al infinității, Părinte preaiubit! Deși aproape că mi-au ieșit ochii din orbite, nu am reușit să văd nici o lume nouă. Sunt convins că problema este legată de mine, dar nu-mi dau seama în ce constă ea. De aceea, Te implor din nou să-mi explici ce se întâmplă! 3. O, Doamne, dacă îți face plăcere, scoate-Mi Tu vălul ce îmi acoperă ochii!” 4. Eu: „Ei bine, frate, îți spun: «Epheta» («Deschide-te»). Ei, ce ai de spus, de unde a apărut această regiune, și cum îți place ea?” 5. Robert aproape că nu-și mai poate stăpâni bucuria și uimirea, privind cu nesaț în toate direcțiile. Într-adevăr, ochii lui s-au deschis, permițându-i să vadă o pajiște sublimă, dincolo de care se înalță niște munți maiestuoși, de o mare frumusețe. Înaintea acestora se află câteva delușoare verzi, la poalele cărora se văd așezări umane. Robert se freacă la ochi de uimire, nevenindu-i să creadă acest peisaj încântător este adevărat. În imediata noastră apropiere se află o clădire mare, înconjurată de o grădină cu flori și de o livadă cu pomi fructiferi. Cerul de deasupra este senin, de un albastru deschis, și pe el se văd cele mai frumoase constelații de stele, cea mai mică dintre ele strălucind mai puternic decât Venus deasupra pământului în momentul ei de strălucire maximă. Din acest motiv, această regiune este scăldată într-o lumină mai puternică decât cea a soarelui la amiază pe pământ. 6. Robert nu se mai satură savurând sublimul peisaj, care este într-adevăr de o frumusețe care îți taie respirația. După ce îl admiră o vreme cu ochi nesătui, el cade la picioarele Mele, privindu-Mă în extaz. În cele din urmă, din piept îi ies următoarele cuvinte, însoțite de suspine: 7. „O, Tată, o, Doamne, Creator atotputernic al lumilor miraculoase! Cum Ți-aș putea mulțumi eu, care nu însemn nimic în fața Ta, și ce laudă eternă putea să aduc slavei Tale? Cât de mare trebuie să fie înțelepciunea și puterea Ta, ca să creezi o minunăție atât de mare cu o singură clipire din ochi. 8. Și totuși, Tu rămâi alături de mine, ca și cum ai fi un om obișnuit... Această atitudine Te face încă și mai demn de adorație, căci îți păstrezi înfățișarea exterioară a unui simplu om. Și totuși, atunci când vorbești, din gura Ta ies nenumărate lumi, sori, îngeri și miriade de alte creaturi, una mai minunată decât alta! 9. O, Doamne! Cine Ți-ar putea înțelege vreodată natura și iubirea, înțelepciunea și puterea infinită? O, Dumnezeul meu, eu sunt cel mai josnic dintre păcătoși, dar nu mă pot împiedica să nu Te iubesc din toată inima mea! Slăvitul meu Iisus, ce pământean ar putea înțelege vreodată Tu ești Ființa Supremă și eternă, și că nimeni altcineva nu este mai presus decât Tine? 10. Și totuși, Tu stai alături de mine, de un fost pușcăriaș executat de lumea exterioară! O, iubire din iubire! O, Doamne, o, Tată, o, Dumnezeule! Și Tu îmi spui mie, celui condamnat de lumea exterioară, fratele Tău! Nu! Ești mult prea mare, iar iubirea Ta întrece orice închipuire! O, naștere în mine unor puteri care să facă Te iubesc încă și mai mult, pentru bunătatea și compasiunea Ta, cu strălucirea tuturor sorilor din univers!” 11. Eu: „Dragul Meu frate! bucură peste măsură faptul că slăvești astfel în inima ta, căci la urma urmei nu am făcut altceva decât să înlătur vălul de pe ochii tăi, dezvăluindu-ți o regiune mult mai frumoasă decât cele de pe pământ și mult mai strălucitoare decât cea mai perfectă amiază deasupra Ținutului Promis! 12. Tu îmi slăvești pe bună dreptate iubirea, înțelepciunea, puterea și măreția creatoare. Te asigur că și dacă M-ai slăvi cu limbile tuturor îngerilor din univers, nu ai reuși să descrii nici măcar o părticică din măreția și perfecțiunea Mea infinită. 13. Slava care îmi face însă cea mai mare plăcere este faptul că iubești cu toată puterea inimii tale! În calitatea Mea de Părinte, nimeni nu poate avea acces la Mine decât exclusiv prin iubire, lucru de care nu sunt capabili decât copiii Mei. Nimeni nu se va putea apropia vreodată de Mine prin înțelepciune. Prin comparație cu înțelepciunea Mea supremă, înțelepciunea tuturor îngerilor și spiritelor din creația Mea este precum o picătură de rouă față de imensul ocean eteric ce umple spațiile infinite. 14. De vreme ce tu Mă slăvești însă plin de iubire, slava ta este cât se poate de corectă, deși te asigur că nu este deloc necesară în cazul de față, căci tot ceea ce vezi acum este propria ta operă. Desigur, într-un fel se poate spune că este și opera Mea, de vreme ce tu însuți ești creat de Mine. Ceea ce vezi acum este însă opera ta, la fel ca diferitele lucruri pe care le-ai făcut pe pământ. 15. Văd că te întrebi: «Doamne, cum este posibil? Dacă toate acestea ar fi opera mea, cu siguranță ar trebui să fiu conștient de felul în care am creat toate aceste minuni și toată această măreție! Și totuși, nu am nici cea mai mică idee cum aș fi putut crea așa ceva!» 16. Dar Eu îți spun: la prima vedere, așa stau lucrurile, dar lucrurile nu sunt atât de simple. Pe pământ nu ai conceput copii, fiecare dintre ei fiind un miracol infinit mai mare decât tot ce vezi aici cu ochii? Ai știut cumva, în momentul actului simplist și banal al procreației, vei crea un miracol atât de mare, absolut incomprehensibil, în acord cu un plan prestabilit? 17. Și totuși, tu și nu Eu ai fost cel care a creat (împreună cu soția ta) aceste miracole. Desigur, într-un fel se poate spune că și Eu am asistat la întregul proces, căci Eu sunt cel care a planificat întreaga ordine cosmică, astfel încât actul procreației să conducă la apariția unei noi ființe umane. Totuși, nici o creatură nouă nu ar putea apărea fără actul deliberat al procreației, care este meritul exclusiv al părinților respectivei creaturi. 18. De aceea, nu mai fii atât de uimit când îți spun că tot ceea ce vezi aici este opera ta, motiv pentru care îți și aparține de drept! Te asigur că va veni un moment spiritual când vei înțelege în profunzime miracolul care tocmai s-a întâmplat. Dar deocamdată trecem la altceva!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 22:40 Capitolul 44 - Misiunea lui Robert în noua sa casă. Prima recepție. ----------------------------------- Capitolul 44 Misiunea lui Robert în noua sa casă. Prima recepție. Întâmpinarea unor prieteni politici ajunși în lumea spiritelor. Robert le dă sfaturi. 1. Eu continui: „După cum poți vedea, în imediata noastră apropiere se află o locuință foarte mare și absolut magnifică. Aceasta este noua ta reședință. Eu te voi însoți în permanență și voi răspunde la apelul tău ori de câte ori Mă vei striga din inimă, ceea ce echivalează cu a-ți spune că «voi rămâne de-a pururi cu tine!» 2. Oricum nu vei fi niciodată singur, chiar dacă te voi mai părăsi din când în când, pentru câteva momente. Căci în această casă vei avea mult mai mulți tovarăși decât ai putea găsi vreodată altundeva. De altfel, întreaga regiune este locuită, așa cum poți sesiza cu ușurință. De aceea, de acum înainte nu va mai trebui să te temi vreodată de lipsă de companie. 3. Te avertizez însă din start că toate aceste congregații vor fi alcătuite în cea mai mare parte din oameni cu o natură radicală. De aceea, principala ta sarcină va fi să îi aduci pe acești radicali pe calea cea dreaptă pe care te-am adus Eu. Dacă vei reuși în această lucrare, vei descoperi alte lucruri absolut uimitoare, în afara celor pe care le-ai descoperit până acum alături de Mine. Căci numai în acest fel vei putea intra în posesia comorii care îți aparține de drept, și care îți va revela minuni la care nici nu ai visat până acum! 4. Mai presus de orice, va trebui să te asiguri că nu vei fi dispus niciodată renunți la Mine de dragul celor pe care îi vei întâlni cât de curând aici! Căci aceștia nu Mă cunosc, iar credința lor este chiar mai insignifiantă decât era a ta atunci când ne-am întâlnit pentru prima dată. Dacă vei renunța la Mine înainte de vreme, le vei face mai mult rău decât bine acestor spirite. De aceea, fii foarte atent. 5. Acum urmează-Mă prin grădină, căci în holul de la intrare ne așteaptă deja o companie foarte numeroasă!” 6. O iau înainte, iar Robert Mă urmează cu cea mai mare iubire, adorație și smerenie posibile. 7. Ajungem în scurt timp într-o mare sală de recepție, unde suntem întâmpinați de o mulțime mare de oameni de ambele sexe, care strigă plini de entuziasm: „Vivat! Trăiască onorabilul Robert Blum, marele prieten al tuturor popoarelor din Europa! Ne închinăm ție, mare german care ai trăit în secolul al XIX-lea! Îți urăm de o mie de ori bun venit, măreț prieten al nostru și lider curajos care te-ai împotrivit din răsputeri dușmanilor drepturilor omului! Te-am așteptat multă vreme, dar tu nu ai dorit să îți faci până acum apariția, deși știam foarte bine că ai ajuns aici cu mult înaintea noastră. Cât de grea este povara noastră, dorința noastră de a ne răzbuna sângele vărsat de acei barbari ce ne-au împușcat ca pe niște câini vagabonzi, numai pentru a-și îndeplini ambițiile dictatoriale! Ceea ce ne-a lipsit însă până acum a fost un lider politic. Din fericire, acum ai venit, însoțit de cel inițiat în legile naturii și bun cunoscător al lumii spiritelor. Haide, ajută-ne să ne organizăm în funcție de capacitățile noastre, iar apoi condu-ne către împlinirea dorinței noastre cea mai arzătoare, cea de răzbunare! Aceste fiare sălbatice îmbrăcate în haină umană vor avea mult de suferit, de îndată ce ne vom putea răzbuna pe ele!” 8. Robert răspunde astfel acestui salut zgomotos: „Prieteni, timpul ne va sfătui, învățându-ne să procedăm așa cum este mai bine! Deocamdată, îngăduiți-mi să mulțumesc pentru salutul vostru cordial și să-i aduc o binemeritată laudă lui Dumnezeu pentru faptul că mi-a îngăduit să întâlnesc pe toți aici! Mai întâi de toate, doresc să spun că la fel ca și pe pământ, și în această lume toate lucrurile necesită timp. Mărul nu cade din pom până când nu se coace. De ce să ne facem probleme înainte de timp, încercând să ne răzbunăm pe acele brute care pe pământ se considerau mai presus decât ceilalți oameni? Haideți mai bine să-i lăsăm să se bucure de bucuria lor mizerabilă încă o vreme, și vă asigur că vor veni singuri la noi. Când ne vom trezi cu ei aici, ei bine, le vom spune câteva vorbe bine simțite! Cred că înțelegeți ce vreau să spun!” 9. Întreaga asistență țipă în cor: „Da, da, te înțelegem! Ai fost întotdeauna un om foarte deștept, așa că nu-i de mirare că ți-ai păstrat inteligența și în această lume în care noi nu ne putem încă descurca, neștiind prea bine nici măcar cum am ajuns aici și unde ne aflăm de fapt. 10. Într-adevăr, regiunea este cât se poate de frumoasă - parcă ar fi un paradis terestru. Unicul lucru pe care l-am aflat însă ne-a fost comunicat de câțiva oameni prietenoși, care ne-au spus atunci când am ajuns aici: «Această casă îi aparține onorabilului Robert Blum, împreună cu tot ceea ce vedeți cu ochii». «Chiar și stelele de pe bolta cerească?» am întrebat noi. «Da, chiar și stelele», ne-au răspuns cei doi bărbați, după care ne-au poruncit să așteptăm în liniște aici, până când tu, proprietarul acestui domeniu magnific, vei ajunge la noi, însoțit de un alt mare și bun Prieten. Ne-au mai spus că veți avea voi grijă ne explicați ce avem de făcut în această regiune. 11. Am făcut așadar ce ni s-a spus - am așteptat în liniște în casa ta. Când am văzut însă ai sosit, împreună cu Prietenul tău, ne-am grăbit să îți ieșim în întâmpinare, pentru a-ți povesti problemele cu care ne confruntăm. 12. Acum fii bun și spune-ne ce avem de făcut de fapt. Căci această leneveală indolentă va face ca în timp chiar și cea mai frumoasă regiune să pară plictisitoare. Pe scurt, ne punem toate speranțele în seama înțelepciunii tale și a iubirii tale frățești. Căci nici un Robert Blum nu se va mai naște vreodată a doua oară! Vivat!” 13. Robert: „Foarte bine! Tot ceea ce veți dori se va îndeplini. Îmi face o mare bucurie să constat că nu sunteți mai puțin ascultători în această lume decât ați fost pe pământ, lucru care vă va aduce mai multe fructe aici decât în lumea exterioară. Până una alta, dați-mi voie însă instalez în noua mea casă, pentru ca, în calitatea mea de proprietar, pot îngriji de toate. 14. De acum înainte, dori să nu vă mai aud strigând: «Trăiască!», întrucât în această lume expresia sună oarecum stupid, de vreme ce suntem înzestrați cu toții cu o viață eternă și indestructibilă, asupra căreia moartea nu mai are nici o putere. Ce rost mai are să ne gratulăm reciproc cu expresii precum: «Trăiască!», atât timp cât am primit, prin grația lui Dumnezeu, această viață superioară? 15. Pe viitor doresc să strigați o urare diferită, și anume: «Slăvit fie de-a pururi Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cel pe care pe pământ L-am confundat cu un simplu om, dar care este de-a pururi unicul Dumnezeu și Creator al infinității și al tuturor miracolelor din aceasta!» Dacă veți proceda în acest fel, veți enunța astfel bucuria voastră de a fi primit o viață perfectă, în timp ce orice laudă adusă mie nu vă va ajuta să progresați nici măcar cu un milimetru! 16. reamintesc de asemenea că Robert Blum nu este un prost, așa că are toate motivele să proclame acum acest lucru, deși se îndoia el însuși de el pe vremea când trăia pe pământ! Pe de altă parte, la fel ca în acele vremuri, Blum este și rămâne prietenul vostru cel mai bun. Dacă veți ține cont de aceste premise, va fi ușor să acceptați învățătura lui. Prieteni, credeți în ceea ce vă spun, căci știți foarte bine că nu sunt un om naiv, care acceptă cu ușurință orice i se spune, în special atunci când vine vorba de credință și de religie!” 17. Întreaga adunare strigă la unison: „Știm foarte bine acest lucru! De aceea, acceptăm necondiționat tot ceea ce dorești să ne înveți, știind că Robert al nostru nu va confunda niciodată o vacă albă cu una neagră, nici chiar în noaptea cea mai întunecată cu putință. Tot ceea ce afirmi tu trebuie să fie adevărat. Pe vremea când trăiam cu toții, tu ne-ai avertizat la Viena să nu ne apropiem de linia frontului, căci dușmanul era prea puternic, iar capacitatea de apărare a Vienei prea slabă. Atunci nu te-am crezut, spunându-ne în sinea noastră: «Oare s-a transformat și Robert într-un laș?» Atunci, tu ai strigat cu putere la noi: «Blum nu se teme nici de o sută de mii de diavoli! Cu atât mai puțin se teme el de acești mercenari ticăloși! De aceea, adunați-vă armele și urmați-mă, ca să muriți alături de mine!» Am făcut ce ne-ai spus și am învățat astfel pe pielea noastră cât de multă dreptate ai avut! 18. De data aceasta, te credem pe cuvânt fără îl mai punem vreo clipă la îndoială. Rămâi liderul și învățătorul nostru, căci înțelepciunea ta o depășește pe a noastră, chiar dacă am fi luați la un loc! Iar acum, instalează-te în noua ta locuință, iar apoi dă-ne ceva de făcut, în acord cu puterea de care dispunem!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 22:46 Capitolul 45 - Pledoaria plină de ardoare făcuta de Robert în favoarea lui Hristos. Mulțimea vieneză. ----------------------------------- Capitolul 45 Pledoaria plină de ardoare făcuta de Robert în favoarea lui Hristos. Mulțimea vieneză. 1. Robert spune: „Dragii mei prieteni și camarazi de arme, sunt fericit să constat că îmi acceptați din proprie inițiativă sfatul! asigur că bunul meu Prieten vă va fi de mare asistență în această direcție, la fel cum mi-a fost și mie. Atât cât îmi va sta în puteri, voi oferi și eu cele mai bune sfaturi, care vă vor ajuta să obțineți cele mai mari beneficii în această lume a spiritelor în care viața este eternă și indestructibilă și în care ați ajuns după ce ați fost nevoiți să părăsiți trupurile fizice grosiere. 2. Desigur, vi se vor cere multe lucruri și veți fi nevoiți să treceți prin destule încercări înainte de a atinge maturitatea deplină, astfel încât să puteți îndeplini menirea sublimă pentru care ați fost creați de către Inițiatorul suprem al oricărei existențe și căreia El i-a predestinat pe toți pământenii, pe care îi numește copiii Săi. 3. Nu vă pierdeți însă speranța și cultivați terenul din inima voastră printr-o iubire cât mai perfectă față de Tatăl nostru etern și preasfânt! În acest fel, vom putea depăși cu toții orice obstacol, atingând acea maturitate care ne va permite să ne apropiem de El întru spirit și adevăr! 4. O, frații mei! Eu, prietenul vostru cel mai bun, Robert, spun: am descoperit în această lume minuni pe care pe pământ nu le-aș fi bănuit nici o clipă. Nici o limbă din univers nu poate descrie tot ce le pregătește Dumnezeu celor care îl iubesc mai presus de orice! Tot ce vedeți acum în fața ochilor nu echivalează nici măcar cu o picătură de rouă prin comparație cu oceanul nesfârșit. asigur că ceea ce ne așteaptă pe toți este infinit mai măreț! 5. Ascultați-mă, un înțelept de pe pământ a spus odată într-o stare de extaz: «Ce bogății, ce comori celeste nemăsurate sălășluiesc în micuța inimă a singurului animal terestru care s-a ridicat în două picioare, numindu-se om! Dacă omul și-ar putea concretiza toate ideile printr-un simplu «Facă-se!» creator și divin, ce nu ar putea realiza el! Și totuși, toate aceste idei și comori ale imaginației umane nu reprezintă decât o copie palidă a măreției și profunzimii conceptului de Dumnezeu!» 6. Dacă acel înțelept a putut avea o viziune atât de măreață și de sublimă asupra omului, dar mai ales asupra Divinității, cât de ușor ne va fi nouă aprofundam astfel de idei fabuloase, cu atât mai mult cu cât prin grația lui Dumnezeu am transcens praful descompunerii, fiind chemați să intrăm în marea împărăție a lui Dumnezeu, în calitatea noastră de buni creștini! 7. Din nefericire, noi nu suntem niște creștini atât de buni, ci mai degrabă niște creștini formali. Pe când trăiam pe pământ, multora dintre noi ne era rușine să ne numim creștini, principala responsabilitate în această direcție purtând-o Roma, dar și propria noastră prostie. De acum înainte această situație se va schimba însă. Apartenența la religia lui Hristos va fi începând din acest moment cea mai mare onoare pentru noi! 8. Adevăr vă spun: ,Hristos este totul în toate! El este alfa și omega, începutul și sfârșitul, cel dintâi și cel din urmă! El este singura viață, singurul adevăr și singura cale - pentru toți oamenii, pentru toate spiritele și pentru toți îngerii! El ține în mâinile Sale toate cerurile, toate lumile și toate ființele care trăiesc în ele. Prin credința în El și în Cuvântul Lui noi putem deveni copiii inimii Sale părintești, devenind la rândul nostru totul în toate, în interiorul sferei Lui de influență. În afara Lui nu poate exista nimic de-a pururi, nici viața și nici beatitudinea! - credeți, dragii mei prieteni?" 9. Toți strigă la unison: „Da, te credem. Deși nu putem înțelege pe deplin ceea ce spui, te credem fără nici o rezervă, știind că tu nu ne-ai învăța nimic dacă nu i-ai fi pătruns adevărul până în esența sa ultimă. Slăvit fie Dumnezeu pentru înțelepciunea cu care te-a înzestrat! 10. De altfel, spusele tale în legătură cu Hristos ne fac o mare bucurie. Știi, ne-am gândit foarte mult și noi la El, desigur, în secret. Din păcate, clericii catolici propovăduiesc o imagine profund deformată asupra Lui, condamnându-i la chinurile iadului pe toți cei care nu sunt de acord cu ei. De aceea, am preferat să păstrăm tăcerea asupra sentimentelor pe care i le purtam acestui spirit sublim, fiindu-ne rușine să le recunoaștem deschis! Un lucru este cert: nici un om cu o inteligență cât de cât medie nu ar putea accepta vreodată imaginea creată despre Iisus Hristos de majoritatea preoților. Ce nevoie ar avea Hristos de numărarea mătăniilor, de litanii, exorcisme, adorarea relicvelor, de toate acele confesiuni fără măsură și fără rost, de participarea obligatorie la mise, etc., numai pentru a fi convins să te accepte în ceruri?! Frate, astfel de dogme nu mai pot fi acceptate în secolul XIX, cu atât mai mult cu cât orice muncitor cu sudoarea frunții poate vedea cu ușurință cât de greu le este acestor «slujitori ai lui Dumnezeu» se întoarcă în altar din cauza grăsimii excesive pe care au acumulat-o, atunci când își țin misele lor. 11. Cât despre viziunea ta asupra lui Hristos, pe aceasta o acceptăm cu cea mai mare bucurie, căci ea corespunde întru totul iubirii noastre secrete față de El! Suntem întru totul de acord că un asemenea Hristos ar putea fi chiar una cu Dumnezeu, căci El este întruchiparea perfectă a bunătății, înțelepciunii și atotputerii divine. Adevăratul Hristos trebuie să fi fost cu totul diferit de imaginea pe care i-au creat-o preoții catolici, pentru a le lua banii sărmanilor păcătoși! 12. Hai, spune-ne, cum comentezi această convingere secretă a noastră? La fel, am dori să știm și opinia Prietenului tău, care până acum nu a scos încă nici un cuvânt: vom avea oare vreodată onoarea de a-L vedea pe adevăratul Hristos, fie și numai de departe? Știm foarte bine că acel Hristos despre care ne-ai vorbit tu nu se va revela niciodată în mod repetat unor oameni atât de păcătoși ca noi, dar am dori să-L vedem măcar o dată, de la mare distanță. Dacă acest lucru ar fi posibil, bucuria noastră ar depăși orice limite imaginabile”. 13. Robert: „Dragii mei prieteni, asigur că deși reprezintă Ființa Supremă cea mai sfântă și cea mai sublimă, Hristos continuă fie și în această lume ce a fost pe pământ: un om aparent la fel ca și noi! El nu privește decât către cei umiliți și disprețuiți de lumea exterioară, și îi consideră pe cei persecutați de aceasta prietenii și frații Lui. În schimb, tot ce onorează și slăvește lumea exterioară îi apare ca o oroare a tuturor ororilor! 14. De aceea, bucurați-vă, prieteni, căci îl veți putea vedea și iubi pe Hristos oricât de mult veți dori, și asta nu doar o singură dată, ci de-a pururi. Credeți-mă pe cuvânt: Hristos se află deja mai aproape de voi decât ați putea crede vreodată! Dacă mi-ar permite, v-aș putea orienta deja privirile către locul în care se află și L-ați putea vedea imediat. Deocamdată nu pot face însă acest lucru, pentru propriul vostru bine. De aceea, aveți răbdare până când vă veți maturiza pe deplin, iar atunci miracolul se va petrece. Sunteți satisfăcuți de această promisiune a mea?!” 15. Toți strigă într-un glas: „Pe deplin! Suntem cât se poate de fericiți! Știm foarte bine că noi nu suntem vrednici să-L vedem încă mult timp de acum înainte, dar vom face tot ce ne va sta în puteri pentru a dobândi această virtute. 16. Pe vremea când trăiam în Viena, am fost niște ticăloși, așa cum știi prea bine! De aceea, nu putem solicita această grație înainte de vreme. Dacă preoții catolici ar avea dreptate măcar 1% cu predicile lor despre chinurile iadului, noi ar trebui să ardem chiar în cazanul central al acestuia. În schimb, dacă grația lui Dumnezeu și a lui Hristos este mai mare decât cea proclamată de acei predicatori, nutrim încă speranța că vom putea fi mântuiți cândva! Vom avea însă nevoie de foarte mult timp și de multă răbdare, așa că suntem pe deplin satisfăcuți de promisiunea ta și a Prietenului tău!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 22:51 Capitolul 46 - Robert se interesează de trei dintre camarazii săi de arme. ----------------------------------- Capitolul 46 Robert se interesează de trei dintre camarazii săi de arme. Un portret al sufletului acestor prieteni «ai poporului». Robert își sfătuiește tovarășii să învețe virtutea iertării. 1. Robert spune: „Știam că va fi ușor să conving. Rămâneți pe cât posibil așa cum sunteți acum. Păstrați-vă puritatea și flexibilitatea inimii, și în acest fel vă va fi ușor să atingeți menirea prestabilită de Dumnezeu! 2. vorbim acum despre o altă chestiune, prieteni: spuneți-mi, ce s-a întâmplat cu foștii noștri tovarăși de arme, Messenhauser, Jellinek și Dr. Becher? Am studiat cu atenție această adunare, dar nu i-am putut descoperi pe cei trei! înțeleg că au rămas în lumea exterioară? Spuneți-mi tot ce știți în legătură cu ei, după care vom intra în casă, însoțiți de acest Prieten foarte drag al meu”. 3.țiva din mulțime îi răspund: „O, prietene, cum poți să ne întrebi de acești trei ticăloși? Ei nu fac parte dintre noi și i-am sfătuit să nici nu se mai țină după noi! Chiar aveam de gând să le oferim o lecție remarcabilă în această lume a spiritelor! 4. Crezi cumva că acești trei «tovarăși» ai noștri s-au luptat pentru noi cu sinceritate, așa cum ai făcut tu? Ei bine, află deși se comportau ca și cum întreaga lume s-ar afla la degetul lor mic, unicul lor interes era profitul lor lumesc. Dacă ar fi reușit să o șteargă în Elveția sau într-o altă țară din lume cu buzunarele pline, te asigurăm că nu le-ar mai fi păsat de soarta noastră! Puteau să ne mănânce câinii și șobolanii în Viena - pentru ei era același lucru! Dat fiind însă planurile lor au eșuat, nu au avut de ales, așa că au rămas alături de noi, gata «să fure și să se lase spânzurați» alături de noi! 5. Nu suntem chiar siguri în ceea ce îi privește pe ceilalți doi, dar despre Messenhauser știm sigur că făcea foarte mult zgomot numai pentru a-și umple propriile buzunare! El a fost cel care ne-a furat muniția și le-a spus apărătorilor Vienei să se grupeze în acele avanposturi în care amenințarea era minimă, în schimb, a «uitat» ca din întâmplare poarta deschisă chiar în direcția din care au venit inamicii! O, ce perfid! Probabil că se gândea în sinea lui: «Acești vienezi stupizi cred că noi suntem eliberatorii lor, dar eu îi voi preda în mâinile lui Windischgrätz, încasând astfel răsplata binemeritată!» Ai dat însă greș, domnule Messenhauser! Nu te joci cu mareșalul! Acestuia nu i-a păsat nici o clipă de Messenhauser, trimițându-l fără nici o ezitare în această lume cu prima ocazie. Știm că a ajuns aici, dar habar nu avem unde se ascunde. Probabil că numai îngerii lui Dumnezeu știu acest lucru! Oricum, slavă cerului că nu se mai află printre noi... 6. La fel stau lucrurile și cu Jellinek și Dr. Becher, lucru care nu poate decât să ne facă fericiți! Nu știm nici despre ei mare lucru, decât că au șters-o englezește cu o rapiditate uimitoare atunci când a apărut mareșalul cu armatele lui și că erau mari artiști ai limbii, ceea ce nu i-a împiedicat să ajungă de urgență în această lume a spiritelor, la fel ca și noi. Există printre noi câțiva care au ajuns aici grație eforturilor lui Jellinek și Becher, dar nici aceștia nu mai știu nimic de cei doi. 7. Desigur, la ora actuală soarta lor nu ne preocupă prea tare, căci abia ne-am revenit după propria noastră moarte, dar dacă i-am mai reîntâlni pe cei trei ticăloși, nu am ezita nici o clipă le dăm o lecție de box vienez! În clipa de față ne bucurăm că am scăpat de viața terestră atât de dureroasă, pe care nici un spirit onest nu și-ar putea-o dori, dar ori de câte ori ne amintim de cei trei trădători lipsiți de scrupule care ne-au înșelat încrederea fără nici o rușine, încă ne mai fierbe sângele în vine. 8. Oricum, nu ne mai pasă de ei. Cu siguranță, Dumnezeu le va da pedeapsa cuvenită. Dincolo de toate, tu trebuie să știi cel mai bine ce fel de oameni erau cei trei pe pământ, căci știm că te-ai întreținut frecvent cu Messenhauser. Cam asta este tot ce știm”. 9. Robert: „Dragii mei prieteni, regret sincer că cei trei nu se află printre voi, căci adevăr vă spun: în această împărăție a păcii și a iubirii eterne nu trebuie să judecăm pe nimeni, indiferent despre cine este vorba, căci noi nu putem dărui vreodată ceva dacă nu am primit la rândul nostru acel ceva de la altcineva. De aceea, nu-i putem condamna pe cei care au luat de la noi, ca și cum ne-ar fi furat proprietatea; tot ce putem face este să considerăm că ei au împrumutat de la noi ceea ce am împrumutat la rândul nostru de la Altcineva. Marele Proprietar este singurul în măsură îi judece pe alții, căci toate îi aparțin Lui. De aceea, judecata Lui este singura în măsură fie dreaptă. 10. De acum înainte vom urmări cu toții să acționăm așa cum ne-a învățat Domnul nostru Iisus Hristos! Respectiv, le vom răspunde dușmanilor care ne-au făcut rău și ne-au blestemat, cu fapte bune și cu binecuvântări, iar celor care ne urăsc le vom răspunde cu iubire. În acest fel, vom deveni copiii mult iubiți ai Domnului Dumnezeului nostru, iar grația Lui ne va însoți în permanență! 11. Oare nu ne rugăm noi tot timpul: «Iartă-ne nouă greșelile noastre, la fel cum le iertăm și noi celor care au greșit față de noi»? Atât timp cât vom face acest lucru, Domnul ne va ierta întotdeauna, indiferent cât de mari și de frecvente ar fi greșelile noastre. Ce spuneți de sugestia mea? satisface ea?” 12. Toți strigă la unison: „Întru totul! Suntem perfect de acord cu tine!” 13. Robert spune: „În acest caz, haideți să intrăm în casă!” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 23:02 Capitolul 47 - Intrarea în casa lui Robert. Corespondența spirituala a etajelor. Mulțimea vieneză este avertizată. ----------------------------------- Capitolul 47 Intrarea în casa lui Robert. Corespondența spirituala a etajelor. Mulțimea vieneză este avertizată. O comunicare cu Domnul prin intermediul inimii. 1. În continuare, Robert intră în casă, însoțit de Mine. Casa are trei etaje imense, la care se adaugă minunata terasă cu flori, de o frumusețe maiestuoasă. Fiecare etaj este zugrăvit într-o altă culoare, după cum urmează: parterul este zugrăvit într-un verde deschis, de culoarea frunzelor, fiind ornamentat și cu nuanțe de alb și roșu; primul etaj este complet alb, dar prezintă câteva ornamente în culorile galben și albastru; etajul al doilea este zugrăvit în albastru deschis, cu nuanțe violet și trandafirii; în sfârșit, ultimul etaj este zugrăvit complet în roșu, neavând nici un fel de ornamente. 2. Robert se minunează de aceste culori, așa că trage deoparte și Mă întreabă: „O, Doamne, este normal ca aceste culori și aceste structuri ornamentale să arate astfel, sau totul ține doar de gustul zugravilor locali? Deși în această lume stilul ornamental arată destul de bine, majoritatea europenilor l-ar considera mai degrabă exotic, chinezesc sau chiar absurd! De aceea, Te implor, oferă-mi o explicație, căci mi s-a făcut dor să îți aud gura sfântă vorbind!” 3. Eu: „Dragul Meu frate, mai întâi de toate, doresc să-ți atrag atenția să nu Mi te mai adresezi în fața acestei mulțimi decât în inima ta, astfel încât să nu îmi trădezi identitatea înainte de vreme! Dacă acești oameni M-ar recunoaște la fel ca și tine, fi nevoit să plec, căci credința lor este încă prea puțin fermă pentru a putea suporta prezența Mea în imediata lor apropiere. Dacă dorești să-Mi spui totuși ceva cu voce tare, numește-Mă exclusiv prieten și frate, nu și Domn! În acest fel, prietenii tăi vor putea progresa destul de rapid, ceea ce reprezintă la ora actuală dorința Mea cea mai arzătoare! 4. În ceea ce privește întrebarea pe care Mi-ai pus-o, știu că ești foarte versat în acest limbaj al culorilor și al florilor, așa că înțelegi exact care este semnificația nuanțelor și ornamentelor din această casă. Și din acest punct de vedere întrebarea ta se dovedește inutilă, cu atât mai mult cu cât Mi-ai pus-o în fața acestor oameni, care nu știu cine sunt Eu. 5. De aceea, te rog, pe viitor fii foarte atent cum Mi te adresezi, căci riști să faci mai mult rău decât bine, cu toate bunele tale intenții! Știu că te bazezi pe înțelegerea acestor prieteni ai tăi, fiind convins că ei se află foarte aproape de perfecțiune, cu condiția să le faci pe plac, dar Eu îți spun că te înșeli. 6. Ascultă, cunosc câțiva oameni din cei de față, precum și alții care se află încă pe pământ, și care Mă cunosc mult mai bine decât tine. Din păcate, pentru ei Eu nu însemn nimic mai mult decât o haină veche și uzată! Puterea iubirii lor față de Mine este atât de mică încât chiar și cea mai neatrăgătoare fată le-o poate consuma până la ultima picătură, așa că trebuie să străduiesc foarte tare ca să nu fiu uitat de tot de acești «adepți» ai Mei. 7. Cam la fel stau lucrurile și cu acești prieteni ai tăi. Ei nu sunt altceva decât niște hedoniști și niște eroi de două parale, gata să se laude cu faptele lor de vitejie, comise mai mult din gură decât în realitate. Dacă nu am face altceva decât să producem miracole pentru ei, distrându-i în permanență și oferindu-le cât mai multe fetițe cu care să-și facă de cap, atunci ar rămâne cei mai buni prieteni ai noștri, ba chiar le-am deveni indispensabili. Dacă am încerca însă le explicăm anumite lucruri mai serioase, ai rămâne uimit să constați cât de repede ne-ar întoarce spatele. Te asigur așadar că vom mai avea mult de lucru cu ei. Dacă vom proceda însă cu înțelepciune, îi vom putea câștiga totuși de partea noastră. Îți spun cu toată sinceritatea că o parte dintre ei vor trebui să guste din «deliciile» primului iad, pentru a renunța la dorințele lor carnale covârșitoare. Până una alta, noi vom încerca tot ce ne va sta în puteri, urmărind totuși să nu interferăm cu liberul lor arbitru. Dacă eforturile noastre nu vor da însă rezultate, vom fi nevoiți să trecem la măsuri ceva mai extreme! Am preferat să te avertizez în această direcție, astfel încât să nu Mă trădezi prin vreo expresie inconștientă. Mai presus de orice, încearcă îi pui în gardă în ceea ce privește pericolul senzualității dezlănțuite și consecințele acesteia, după care ne va fi mult mai ușor să ne descurcăm cu ei. Voi discuta și Eu cu ei, dar așa cum îți spuneam, ei nu trebuie să afle multă vreme de acum înainte cine sunt Eu. 8. Ascultă însă care este - pe scurt - semnificația diferitelor culori în care sunt zugrăvite etajele casei tale: verdele în care este zugrăvit parterul simbolizează starea natural-spirituală, al cărei impuls vital se exprimă printr-o stare de speranță, manifestată prin iubire și credință. Primul etaj simbolizează credința pură și autentică manifestată printr-o constanță blândă. Etajul al doilea simbolizează activitatea iubirii care se naște din credința pură și căreia îi corespunde culoarea cerului terestru, ce permite recunoașterea activității pline de iubire a luminii de către toți cei care au inima trezită. Din acest motiv, etajul al doilea este decorat inclusiv în nuanța celei mai profunde înțelepciuni celeste (violet) și a celei mai pure iubiri față de aproape (trandafiriu). În sfârșit, prin roșul aprins de o mare inocență, care amintește de o fecioară și de iubirea cea mai sublimă, în care este zugrăvit, etajul al treilea simbolizează adevăratul rai, cel în care locuiesc Eu și toți cei care Mă iubesc pe Mine mai presus de orice altceva. Așa se explică de ce acest etaj nu conține decorațiuni suplimentare, căci natura acestei culori conține în sine perfecțiunea cea mai deplină, unica decorație de care are nevoie fiind Eu însumi. 9. Aceasta este, pe scurt, descrierea semnificației manierei în care este zugrăvită casa ta. De acum înainte nu mai pune întrebări pe această temă, căci pe măsură ce vei putea urca la etajele superioare, vei primi clarificări suplimentare referitoare la lucrurile pe care nu le poți înțelege încă. 10. Deocamdată ne vom instala la parter, unde ne vom pregăti pentru ascensiunea la primul etaj al casei. Haide așadar să intrăm, însoțiți și de ceilalți, dacă doresc acest lucru. Cei care nu doresc să ne însoțească pot face ce vor. M-ai înțeles?” 11. Robert îmi răspunde: „Da, Frate, și voi face exact așa cum m-ai învățat! Mi s-ar părea totuși ciudat să existe oameni atât de încăpățânați și de lipsiți de minte printre acești oameni altminteri destul de simpatici. Sincer să fiu, nimic nu m-ar uimi mai tare!” 12. Eu: „Da, dragul Meu frate, în această lume a spiritelor vei întâlni caractere dintre cele mai diverse, care nu vor înceta să te uimească! Vei constata de pildă există mulți oameni frumoși, îmbrăcați în haine din lână de un alb strălucitor, care în interior se vor dovedi niște lupi, lei, hiene, urși și tigri de o rapacitate greu de imaginat! 13. Dar iată, am ajuns deja în interiorul casei tale, iar acestea sunt sălile de recepție de la parter. Cum ți se pare?” ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 23:04 Capitolul 48 - Interiorul sublim al casei. Mânia tui Robert văzând ce se întâmplă în grădină. ----------------------------------- Capitolul 48 Interiorul sublim al casei. Mânia tui Robert văzând ce se întâmplă în grădină. Scene scandaloase ale căror protagoniști sunt vienezii. Domnul își asumă vindecarea sufletelor malefice. 1. Robert spune: „O, Prietene și Frate binecuvântat! Interiorul casei mi se pare absolut sublim! Ar fi fost imposibil să-mi dau seama de afară cât de mare este strălucirea și imensitatea spațiului din interior. Și cât de frumoasă este priveliștea de la aceste ferestre înalte! Cât de glorioasă este grădina, ca să nu mai vorbim de frumusețea indescriptibilă a munților din zare! Și cât de dulci sunt căsuțele ale căror coșuri fumegă pe dealurile din apropiere! Ah, această imagine depășește orice imaginație umană legată de planul celest! 2. Vai de mine, ce mi-e dat însă văd la prima fereastră? Ce este porcăria asta? Încă nu am mai văzut ceva atât de dezgustător! Privește, privește!țiva bărbați zgomotoși tocmai dezbracă niște femei ușoare, altminteri la fel de vesele ca și ei! Ah, lucrurile au mers prea departe! Va trebui să-i dau afară din grădină pe acești nesimțiți!” 3. Eu îi răspund: „Iată, aceasta este o primă scenă care îți dovedește ce pot face «amicii tăi vienezi»! Ei au fost de acord cu tot ce le-ai spus cât timp te-ai aflat în afara casei, dar de îndată ce ne-am mutat în interior, au preferat să rămână afară și să își facă de cap, bucurându-se de distracția lor favorită. Privește în jur și observăți vienezi ne-au urmat în interiorul casei. Nu-ți va lua mult timp să constați că suntem absolut singuri! Acele domnișoare înseamnă mult mai mult pentru ei decât noi și instrucțiunile noastre, și lucrurile nu se vor schimba multă vreme de acum înainte! 4. Dacă ai ieși din casă și le-ai ține o predică, ar fi din nou numai ochi și urechi. Adevăr îți spun: cu greu poți găsi păcătoși mai greu de convertit pe calea cea dreaptă decât hedoniștii căzuți în patima pasiunilor trupești, căci ei acceptă fără probleme tot ce le spui în exterior, dar numai atât timp cât aceste instrucțiuni nu interferează cu pasiunile lor desfrânate interioare. Dacă vei încerca însă îi faci să își înfrâneze pasiunile, te vei minuna de câtă brutalitate și încăpățânare pot da dovadă. De aceea, deocamdată îi vom lăsa să ajungă singuri la punctul de saturație, satisfăcându-și plăcerile sordide, și abia apoi vom ieși și îi vom întreba de ce nu ne-au urmat în casă. Te asigur că nu vei înceta să te minunezi de pretextele pe care le vor inventa. 5. Până una alta, voi face să li se alăture câteva domnișoare absolut apetisante. Abia atunci vei vedea până unde pot împinge obscenitatea! De aceea, fii atent!” 6. În acest moment, mulțimii li se alătură 12 tinere dintre cele mai planturoase. Din mulțime se aud strigăte de triumf, și toată partea masculină se aruncă asupra lor precum tigrii. 7. Văzând această imagine a supremei nesimțiri, Robert aproape că se sufocă de furie, pregătindu-se să iasă afară și să facă ordine, tunând și fulgerând. Îl împiedic să facă însă acest lucru, așa că rămâne la fereastră, scrâșnind din dinți. 8. După ce privește o vreme obscenitățile la care se dedau prietenii săi vienezi, ieșindu-și din minți de furie, Robert îmi spune: „O, Doamne, nu mai pot să suport. Mi-a trecut chiar și starea de furie. Trebuie să recunosc că ai avut dreptate - aceste brute nu pot fi îmblânzite, așa că îmi dau seama că m-am înfuriat degeaba. 9. Știu foarte bine că dacă ai dori acest lucru, Tu ai putea schimba într-o singură clipă situația, în măsura în care înțelepciunea Ta ar considera necesar. Și totuși, dând dovadă de o răbdare, o iubire și o blândețe infinite, Tu privești cu seninătate acest spectacol mizerabil, fără manifești vreun semn de iritare. Luând exemplu de la Tine, îmi propun ca pe viitor să nu mă mai las condus de mânie nici dacă avea de-a face cu o mie de asemenea desfrânați! 10. Singurul lucru pe care nu pot să-l înțeleg este următorul: cum este posibil ca niște oameni altminteri rafinați să cadă pradă unui viciu atât de murdar? Eu însumi am fost o persoană cu sângele aprins și nu m-am sfiit din când în când să-i dau trupului meu tributul cuvenit. Din fericire, nu am depășit niciodată pragul viciului, căci întotdeauna m-am rușinat de comportamentul meu, spunându-mi: «Robert, ce ești tu acum? Ar trebui să fii un om virtuos în toate, dar văd că nu ești decât un animal! Rușine să-ți fie, Robert, măgarule! Nu ești un bărbat adevărat, ci un sclav al farmecelor feminine. Cum poți fi atât de slab? Mi-e scârbă de tine! Doar animalele nu își pot controla instinctele, căci nu dispun de conștiința necesară, motiv pentru care se tăvălesc prin băltoacă la fel ca și porcii!» 11. Cam așa îmi vorbeam ori de câte ori cădeam pradă slăbiciunilor mele (nu foarte des, de altfel), mai ales atunci când, la diferite ocazii oficiale, ciocneam cam multe pahare. Aceste slăbiciuni nu s-au transformat însă niciodată într-un viciu, în cazul meu! 12. În schimb, aceste animale nu par să-și controleze în nici un fel pornirile instinctuale! Dar ce mă uimește cel mai tare sunt libidinoșii mai vârstnici! Privește-i pe cei trei de colo, țapi bătrâni care își fac de cap cu o demoazelă sub acel curmal! întreb cum de nu îi trăsnește cerul! Oare chiar nimic nu-i poate opri pe acești diavoli?” 13. Îi răspund: „Ai puțintică răbdare! Am de gând să le mai trimit câteva tinere, încă și mai voluptoase decât cele de dinainte, dar totuși ceva mai reținute și mai caste. Vei vedea de ce sunt în stare prietenii tăi în legătură cu acestea”. 14. Robert: „O, Doamne, nu trebuie să fii deloc omniscient ca să-ți dai seama ce se va întâmpla. Acești desfrânați se vor dezlănțui mai rău decât până acum! Nici măcar nu am de gând să privesc acest spectacol sinistru. Spune-mi însă, Dumnezeule unic asupra cerurilor și pământurilor, cum se vor sfârși toate acestea? Oare nu vor obosi niciodată acești potlogari? Oare se vor transforma în niște animale, în loc de spirite?” 15. Eu: „Liniștește-te și în curând îți vei primi răspunsul. Deocamdată, rămâi un spectator tăcut, la fel ca și Mine. Când voi permite ochilor tăi să se deschidă încă și mai mult, vei înțelege cum trebuie procedat în astfel de cazuri pentru a converti aceste animale în oameni. Orice acțiune care nu derivă din iubire este automat supusă judecății iadului, care rezidă chiar în adâncurile sufletului respectiv. nu mai vorbim însă, căci demoazelele sunt pe punctul de a ajunge la eroii noștri!” 16. Robert privește o vreme pe fereastră, după care spune: „Doamne iartă-mă, trebuie să recunosc că aceste circa 20 de tinere nu arată deloc rău, din punct de vedere lumesc! Pe viața mea, primele trei din fruntea plutonului sunt îmbrăcate ca niște balerine pariziene! întreb ce dans le pregătesc acestor animale vieneze... 17. După părerea mea, apariția a două duzini de urși dansatori ar fi fost mult mai adecvată decât a acestor balerine drăguțe; înclin să cred că efectul de trezire al acestora asupra abrutizaților mei prieteni ar fi mult mai rapid decât cel provocat de curbele apetisante ale acestor balerine cu pieptul plin! 18. Dar ceea re mă minunează cel mai tare este controlul pe care și-l impun acești vienezi în fața marilor frumuseți feminine, spre deosebire de reacția lor anterioară, când le-au atacat ca niște fiare însetate de sânge pe bietele femei! Poate că aceste regine ale frumuseții i-au impresionat peste măsură, de vreme ce nu îndrăznesc deloc să se apropie de ele”. ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 23:08 Capitolul 49 - Grupul fostelor dansatoare intră în casa lui Robert, după ce au suferit foarte mult în lumea spiritelor ----------------------------------- Capitolul 49 Grupul fostelor dansatoare intră în casa lui Robert, după ce au suferit foarte mult în lumea spiritelor, fetele solicită cu umilință puțină pâine și un loc de odihnă. 1. Nici nu a terminat bine Robert cu monologul său interior că grupul celor douăzeci și ceva de fete a intrat în casă, una câte una. După ce au făcut o plecăciune plină de grație, ele ne-au întrebat dacă în acest palat somptuos nu există cumva o scenă de teatru în care să dea un spectacol de înaltă coreografie. 2. Robert le răspunde: „Adevăratul Stăpân al casei se află lângă mine. De aceea, întrebați-L pe El. Eu nu am devenit proprietarul acestei case decât de foarte puțin timp, așa că nu cunosc încă foarte bine ce conține ea și ce nu. Totuși, nu pot să nu remarc cu uimire că în această lume a spiritelor, în care singura grijă a spiritelor ar trebui să fie descoperirea Domnului Dumnezeul nostru și adorarea Acestuia mai presus de orice, care le-ar putea ajuta să devină perfecte, voi sunteți preocupate de o asemenea artă scandaloasă! Pe de altă parte, dacă aceasta este voința și plăcerea Domnului acestei case, atunci faceți după cum vă îndeamnă inima! Așa cum vă spuneam mai devreme, lângă mine se află însuși Domnul!” 3. Primele trei fete, cele din fruntea plutonului, îi răspund lui Robert: „Cum este posibil? Cei de afară ne-au spus că tu ești proprietarul acestui palat, iar acum vii și ne spui că adevăratul proprietar este prietenul tău!” 4. Robert: „Da, și am să repet de o mie de ori dacă va fi cazul: acesta este adevăratul Domn al acestei case! Cine v-a spus altceva a fost un orb și un prost! Dar cel mai bine este să îl întrebați chiar pe Proprietar, căci astfel vă veți convinge singure!” 5. Cele trei fete se întorc către Mine și Mă întreabă dacă Eu sunt adevăratul stăpân al acestui palat. 6. Le răspund: „În lumea spiritelor fiecare este propriul său stăpân, respectiv proprietarul avuției sale. De vreme ce acest om este prietenul și fratele Meu, rezultă implicit că el se află în posesiunea Mea, la fel ca și toate lucrurile care îi aparțin. De aceea, eu sunt Domnul lui și al întregii sale averi. Exact același lucru îl poate spune și el în legătură cu Mine. 7. Faptul că sunt mult mai bine familiarizat cu structura acestei case se datorează faptului că aflu în această lume a spiritelor de mult mai mult timp decât prietenul Meu, aici de față. 8. De aceea, pot spune că în acest palat nu se află nici o sală de teatru sau de spectacole, exceptând colțul din nordul extrem al casei, în care se află un fel de scenă pentru vorbitori, în interiorul căreia se află o gaură prin care toate spiritele impure, care nu sunt dispuse să accepte ordinea lui Dumnezeu se pot scufunda în iad, unde își vor putea continua activitatea rebelă! Dacă doriți să dați o asemenea reprezentație pentru oaspeții acestei case, atunci respectiva cameră a vorbitorilor, cunoscută și sub numele de Hades, poate fi pusă imediat la dispoziție! Va trebui să fiți însă foarte atente să nu cădeți în gaura de care v-am povestit, căci odată ajunse în iad, va fi foarte greu să găsiți din nou drumul înapoi către această lume! M-ați înțeles?” 9. Prima dintre cele trei femei îmi răspunde: „Bine, dragă prietene, dar ceea ce spui tu este teribil! Cu siguranță, această scenă nu este deloc potrivită pentru spectacolul pe care dorim să-l dăm noi! Arta noastră este rafinată, nu decadentă! întreb dacă nu am putea să dăm spectacolul în grădina de afară!” 10. Eu: „Într-adevăr, afară puteți dansa și sălta oricât de mult doriți. Până una alta, nici Eu și nici prietenul meu aici de față nu avem nici o obiecție în această direcție. De aceea, întoarceți-vă afară și faceți ceea ce doriți să faceți! În interiorul acestei case vă va fi însă imposibil să dați un asemenea spectacol!” 11. O altă femeie din cele trei spune: „Dragă prietene, pe vremea când trăiam încă pe pământ ne-am descurcat foarte bine, căci eram idolii marilor orașe. Toți cei care aveau posibilitatea să asiste la spectacolele noastre rămâneau încântați. Am câștigat astfel nu doar favoarea marilor lideri ai lumii, dar și foarte mulți bani și bijuterii. Când ne așteptam însă mai puțin, trupurile noastre au căzut pradă unei boli fatale, și astfel am murit, talentul nostru dispărând odată cu noi! 12. De atunci au trecut circa 30 de ani, iar noi nu facem altceva decât să bântuim fără rost prin această lume a spiritelor, pătimind teribil! Nimeni nu dorește să ne primească în casele lor. La toate porțile la care am bătut ni s-a răspuns în același fel ca și aici. Suntem rupte de foame, dar nu am dori să ne câștigăm pâinea muncind cu brațele, sau prin alte mijloace, încă și mai odioase, căci suntem mult prea talentate pentru acest lucru. În mod particular, nu dorim să avem nimic de-a face cu mulțimea zgomotoasă de afară, care nu își dorește altceva decât satisfacerea plăcerilor sale murdare, cu atât mai mult cu cât pe vremea când trăiam pe pământ le-am negat chiar și prinților asemenea favoruri. De când am ajuns în această lume, nimeni nu ne-a dat însă nici măcar o picătură de apă. De aceea, cred că îți imaginezi cât de nefericite suntem și cât de tare ne chinuim! 13. Nu ar fi posibil să ne primești totuși în această casă în schimbul vreunui alt serviciu, dându-ne puțină pâine ca să ne potolim foamea care ne macină? Te implor din toată inima, în numele tuturor prietenelor mele!” 14. Eu: „Ei bine, dragele Mele dansatoare, acest lucru nu depinde numai de Mine, căci adevăratul proprietar al acestei case și al întregii regiuni este acest prieten și frate al Meu. Dacă el dorește să ofere găzduirea de care aveți nevoie, Eu unul nu numai că nu voi obiecta, dar voi fi cât se poate de fericit. De discutat, trebuie să discutați însă cu el!” 15. Vorbitoarea se întoarce atunci către Robert, dar acesta i-o ia înainte și îi spune: „Draga mea dansatoare, la fel ca și voi celelalte 23, până în prezent nu știam despre voi decât că aveți picioarele mai flexibile decât ale altor oameni, dar acum constat că aveți și niște nasuri de vulpi! Dacă era după mine, v-aș fi arătat ușa, dar de vreme ce Prietenul meu aici de față este de acord să îndeplinească cererea, primesc și eu în casa mea, în numele lui Dumnezeu! De aceea, puteți rămâne! În colțul acela există o măsuță pe care se află niște pâine și niște vin. Haideți, mergeți și potoliți-vă foamea. Apoi întoarceți-vă la noi, iar noi vă vom da ceva de făcut. Va trebui să respectați întocmai sarcinile noastre. Haideți, mergeți și faceți așa cum v-am spus!”. Dansatoarele nu ezită nici o clipă și îi îndeplinesc porunca lui Robert. ----------------------------------- Fire 8.10.2010, 23:13 Capitolul 50 - Mulțimea vieneză întreabă de dansatoare. Predica dură a lui Robert. ----------------------------------- Capitolul 50 Mulțimea vieneză întreabă de dansatoare. Predica dură a lui Robert. Mântuirea sufletelor aflate pe marginea abisului. 1. Nu toată lumea era însă mulțumită de această ședere prelungită a dansatoarelor în interiorul casei. Desfrânații prieteni vienezi ai lui Robert de pildă abia așteptau ca acestea să iasă din casă, așa că au venit la poarta de la intrare și au început să țipe în bloc: „Cât timp vor mai rămâne aceste fetițe cu picioare lungi în interiorul casei, alături de voi? Robert, se pare că le păstrezi numai pentru tine și pentru prietenul tău! Frumos, n-avem ce zice: voi vă păstrați bucățelele cele mai fragede, iar noi trebuie să ne mulțumim cu cele urâte și grase! Mda, mulțumim din inimă pentru acest tratament cu adevărat prietenesc și plin de iubire! Ascultă, îți propunem un târg: de vreme ce tu ești Robert Blum, poți păstra 12 dintre fetițe.-ni-le însă pe celelalte 12, căci dacă nu, vom începe să facem un vacarm asurzitor! Dacă nici așa nu vom obține ceea ce ne dorim, atunci vom face țăndări tot ce ne va ieși în cale!” 2. Robert le răspunde: „Hei, hei! Adevăr vă spun: atât timp cât există un Dumnezeu etern și cât mă mai strigați încă pe numele meu pământesc, Robert, nici una din aceste dansatoare nu va ieși afară din acest palat (locul în care trăiește adevăratul Dumnezeu, Cel care le dăruiește tuturor exact ceea ce merită), pentru a vă satisface vouă plăcerile desfrânate! 3. Le-am primit în casa mea ca pe niște ființe înfometate și umilite. În clipa de față sunt oaspetele mele și se bucură de întregul meu respect, la fel ca orice alt spirit decent! Dacă doriți să violați acest drept sacru al oricărei case de a-și primi oaspeții așa cum dorește, nu aveți decât să încercați, și vom vedea cine va avea câștig de cauză! 4. Din câte am văzut privind pe fereastră, sunt absolut convins că ați întrecut deja orice măsură cu comportamentul vostru scandalos! Mu cunosc nici un singur animal terestru care să manifeste porniri instinctuale atât de bestiale precum cele pe care le-ați manifestat voi de când ați ajuns în împărăția spiritelor! Constat acum că nu vă este de ajuns că ați păcătuit până când ați ajuns drept în centrul iadului, ca niște diavoli ce sunteți, pasiunile voastre sordide le-au făcut pe aceste sărmane suflete feminine să se simtă mai nefericite ca oricând până acum, în loc să le ajutați, ați pătat acest pământ sacru, pur spiritual, cu instinctele voastre obscene și diabolice; constat că toate aceste lucruri nu înseamnă aproape nimic pentru insațiabilele voastre pasiuni trupești! 5. Aceste sărmane ființe, care au suferit de foame, de sete și din cauza altor suferințe mulți ani la rând, în conformitate cu voința divină supremă, au fost primite acum chiar de Dumnezeu Însuși! După 30 de ani care trebuie să li se fi părut o eternitate, aceste biete femei se bucură în sfârșit de puțină pâine care le întremează organismele slăbite, mulțumindu-i cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu, pe care nu L-au cunoscut practic până în prezent! Iar voi vreți să le trageți acum în jos, în iadul în care vă complăceți!? Până unde puteți împinge nesimțirea? 6. Știți măcar cine sunt acele sărmane fete de colo, de care v-ați bătut joc fără nici un scrupul și care acum se tânguiesc de durere, zăcând pe jumătate moarte la pământ? Ei bine, acestea au fost chiar fiicele voastre pe vremea când ați trăit pe pământ! Ele și-au pierdut viața fie datorită unor boli naturale, fie în timpul bătăliei pentru Viena, și au ajuns în această lume fără nici un fel de educație spirituală, fără-și dea seama unde se află și cum au ajuns aici. Providența divină le-a ghidat în mod natural către voi, foștii lor părinți pe pământ. Fericite și nutrind speranța că în acest fel își vor îmbunătăți destinul lor tragic, ele s-au grăbit să vină încoace. Aici, v-au recunoscut și au dorit să strângă la piept, strigându-vă din inimile lor curate, de copii: «Tată!», dar voi v-ați aruncat asupra lor ca niște hiene furioase, după care le-ați batjocorit onoarea și inocența în modul cel mai incestual cu putință. Degeaba v-au strigat ele: «Pentru numele lui Dumnezeu, noi suntem fiicele voastre. De ce ne tratați în acest fel? Doamne! Iisuse Hristoase! Ce v-am făcut!?» Voi nu le-ați auzit însă strigătele disperate, căci instinctele voastre blestemate și diabolice v-au luat mințile, orbindu-vă mai rău decât dacă ați fi fost niște animale în călduri! Practic, aproape că le-ați omorât pe bietele fete cu excesele voastre lubrice! O, ticăloși demni de tot disprețul! Priviți-vă în față opera: cine ar putea-o descrie? Adevăr vă spun: limba mea nu mai găsește nici un fel de cuvinte! 7. Când am ajuns aici însoțit de Prietenul meu și v-am găsit pe toți în casa mea, am fost copleșit de bucurie. Dar cel mai fericit am fost atunci când, după ce am rostit discursul meu, mi-ați spus că dorința voastră cea mai arzătoare este să îl vedeți pe Domnul Iisus Hristos, măcar de departe. V-am asigurat atunci că dacă îl veți primi în inimile voastre cu o iubire arzătoare, purificându-vă din ce în ce mai mult prin intermediul acesteia, îl veți putea vedea de-a pururi pe El, Domnul eternității. Mi-ați răspuns atunci plini de bucurie, spunându-mi că nu vă veți simți multă vreme de acum înainte vrednici de o asemenea grație! Aceste cuvinte mi-au produs o satisfacție atât de mare încât mi-au dat lacrimile. 8. După ce am intrat însă în casă, împreună cu Prietenul Meu, i-am mărturisit Acestuia speranțele mele în ceea ce vă privește, dar gura Lui înțeleaptă mi-a vorbit astfel: «Nu te încrede peste măsură în aceste spirite, căci sufletele lor sunt excesiv supuse pasiunilor carnale! Adevăr îți spun: multe dintre ele vor trebui să ajungă drept în iad, căci transformarea lor va fi extrem de dificilă!» O, cât de multă dreptate a avut! spun un singur lucru: voi nu mai trebuie să ajungeți în iad, căci vă aflați deja în mijlocul lui! Căci numai prin judecata iadului va mai putea reforma Dumnezeu sufletele voastre profund viciate, malefice, insațiabile și desfrânate! 9. V-am spus tot ce am avut de spus, și fiecare din aceste cuvinte a fost așezat în inima mea chiar de Dumnezeu. Cunoașteți acum care sunt faptele și intențiile voastre, inclusiv consecințele lor. De aceea, nu aveți decât să faceți așa cum doriți! Sunteți încă liberi, dar în foarte scurt timp judecata lui Dumnezeu vă va ajunge din urmă și vă va da răsplata cuvenită! Acest lucru este valabil nu doar pentru voi, ci și pentru acele suflete care pășesc încă pe pământ, dar nu au intenția să asculte de avertismentele Iui Dumnezeu, și care din păcate sunt foarte numeroase în aceste vremuri! 10. Dacă mi-aș fi deschis eu însumi într-o măsură mult mai mare sufletul și urechile în fața avertismentelor primite de la Dumnezeu, nu aș fi avut parte de nici o judecată. Din păcate, eu am ținut întotdeauna cont numai de intelectul meu însetat de faimă și de renume, motiv pentru care am fost supus eu însumi unei judecăți extrem de severe. Pe vremea când trăiam pe pământ eram convins că nu doresc decât binele oamenilor sărmani. Chiar și așa, tot am ajuns în această lume pasibil de judecată, în aceste condiții, întreb ce vi s-ar putea întâmpla vouă, care nu vă doriți altceva decât să le faceți rău celor din jurul vostru, deși sunteți pe deplin conștienți de ceea ce faceți!?” 11. Ca răspuns la acest discurs extrem de convingător al lui Robert, mulțimea de rebeli s-a oprit, trăgându-se înapoi, nimeni neavând curajul să rostească măcar un singur cuvânt. Singurele murmure care se mai auzeau erau ale acelora care afirmau că nu înțeleg schimbarea care s-a produs în Robert, vocea sa fiind mai amenințătoare chiar decât tunetul! 12. O parte din cei aflați în mulțime au început chiar să aibă mustrări de conștiință, căindu-se plini de teamă pentru ceea ce au făcut. 13. Robert s-a întors atunci către Mine (în inima sa) și Mi-a spus: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, iartă-mă dacă am fost prea dur cu acești prieteni vienezi ai mei! Tu știi cel mai bine că intențiile mele au fost bune și că nu am dorit - prin cuvintele mele severe - decât să îi salvez pe acești oameni de judecata extrem de dură a iadului. După părerea mea, oricât de severă ar părea, o mustrare este incomparabil mai blândă decât chiar și cea mai infimă scânteie din judecata infernală a iadului! Așa se face că am tunat și am fulgerat împotriva acestor frați ai mei, complet lipsiți de educație spirituală, lucru care se pare că a avut efecte considerabile asupra multora dintre ei! 14. O, Tată, binecuvântează cuvintele mele care au pătruns în inimile lor! Poate în acest fel ele vor avea efectele dorite de mine!” 15. Eu: „Dragul Meu prieten, frate, iar de acum înainte fiu! Adevăr îți spun: «Tu nu ai rostit nici măcar un singur cuvânt pe care să nu ți-l fi plasat Eu în inimă!» Eu am fost cel care a gândit și a plasat în inima ta cuvintele pe care le-ai rostit! De aceea, nu trebuie să-ți reproșezi în nici un fel aparenta severitate față de acești oameni cărora le lipsește complet educația spirituală. Așadar, bucură-te! 16. Căci iată, spiritele care se află deja pe marginea prăpăstiei și sunt pe punctul de a cădea trebuie prinse și trase cu putere înapoi, aceasta fiind singura cale prin care pot fi salvate de la căderea în iad. 17. De altfel, te vei convinge tu însuți în cel mai scurt timp de efectele pozitive ale predicii tale în care ai tunat și ai fulgerat împotriva acestor spirite! Evident, la început ele vor fi cât se poate de reținute, încercând să se prezinte pe sine ca fiind mai bune decât sunt în realitate. În cele din urmă însă, cele mai multe dintre ele vor începe să se transforme, iar minoritatea rămasă va fi nevoită se adapteze la ceilalți, neavând nici o alta cale de ieșire. 18. Deocamdată, îți propun să le lăsăm să se odihnească puțin, pentru ca noul impuls spiritual să înceapă fermenteze în ele. Când procesul de fermentație va fi suficient de avansat, la fel ca cel al vinului înainte de a distila coniacul cel fin, le vom pune în cazan, unde vor arde la focul iubirii noastre. Vom putea distila atunci cu ușurință esența lor spirituală, separând-o de învelișul terestru, între timp, îți propun să trecem la alte lucruri”. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 13:46 Capitolul 51 - Trei dintre tovarășii de arme ai lui Robert se prezintă în fața Domnului. Ei sunt transformați. ----------------------------------- Capitolul 51 Trei dintre tovarășii de arme ai lui Robert se prezintă în fața Domnului. Ei sunt transformați. Drept instrumente, sunt folosite trei dintre grațioasele dansatoare. 1. Eu (în continuare): „S-a vorbit aici de trei dintre prietenii tăi: Messenhauser, Jellinek și Becher. Se pare că amicii tăi, aici de față, nu prea le poartă o simpatie deosebită. Deși au fost excesiv de duri cu ei, probabil că au dreptate, într-o oarecare măsură, în sensul că acești oameni au fost ghidați de un cu totul alt spirit decât al tău. Privind lucrurile strict din perspectiva lumească, tu ai avut un țel nobil, pe care ai încercat să îl duci la îndeplinire. Cei trei prieteni ai tăi nu au avut însă un astfel de țel, întru totul respectabil din perspectiva lumească. În timp ce tu ai acționat ghidat de un impuls umanitar, cei trei au avut drept scop un autoritarism cât se poate de liberal, cu foarte mici diferențe de opinie. Nereușind să își atingă țelul, singurul scop care le-a mai rămas a fost acela de a-și umple punga cu o mică avere, pentru a putea scăpa apoi la adăpostul nopții de furia colegilor lor. 2. Norocul nu i-a ajutat însă. Primul dintre ei nu și-a dat seama că globul de cristal al zeiței Fortuna nu îi permitea să se îmbogățească. De aceea, destinul lui Messenhauser a evoluat într-un sens cât se poate de defavorabil. 3. În ceea ce îi privește pe ceilalți doi, zeița Fortuna a fost încă și mai refractară, deși ei au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a-i câștiga grațiile. Ei s-au luptat cu arma condeiului, înfierându-i în fel și chip pe așa-numiții filistini reacționari. Nici unul dintre ei nu avea însă intenția să moară datorită rănilor produse de condei. Și totuși, zeița Fortuna s-a încăpățânat, impunându-le un destin deloc favorabil. Acest lucru i-a înfuriat, așa că cei doi au renunțat la arma ușoară a condeiului, trecând la armele mai tăioase ale lui Marte. Nu au făcut însă decât să își înrăutățească și mai mult destinul. Fortuna s-a enervat, aruncând numeroase fulgere la picioarele lor și silindu-i să se ferească de ele. În acest fel, ei au renunțat la ardoarea cu care se închinaseră până atunci zeiței Fortuna. 4. După ce au căzut, cei trei eroi au părăsit scena lumii exterioare, care a fost locul lor de încercare, la fel ca în cazul tuturor oamenilor. Așa cum s-a întâmplat și în cazul tău, ei au rătăcit o vreme prin această lume nouă și eternă, fără uite să blesteme la infinit autoritățile lumești care le-au trimis aici cu poșta rapidă. La ora actuală se află așadar în această lume a spiritelor și nu sunt deloc departe de locul în care ne aflăm. 5. Văd că îți spui în sinea ta: «Cu siguranță, acest lucru este adevărat, dar probabil că mai plutesc încă prin eterul care separă pământul de cer, sau poate - cine știe? - se află undeva ascunși, în apropiere de această casă...». 6. Dar Eu îți spun: ei nu se află nici în eter, nici în vreun loc din apropiere, căci natura locului în care ne aflăm este întru totul similară inimii tale. Și totuși, ei sunt prezenți prin amintirea plină de iubire pe care le-o porți, motiv pentru care se află chiar în această casă! Practic, o singurăă îi separă de tine și de Mine. Dacă vom deschide aceastăă, îi vei întâlni exact așa cum au părăsit pământul. 7. Totuși, când voi deschide ușa nu trebuie să le vorbești direct, ci doar să-i asculți o vreme, alături de Mine, căci au anumite probleme de rezolvat între ei înșiși. Abia după ce vor lua o decizie vei putea să li te adresezi și să li te arăți. Este foarte important să respecți cu strictețe ceea ce ți-am spus! 8. Dar mai întâi de toate îți propun să schimbăm câteva vorbe cu dansatoarele noastre, pregătindu-le astfel pentru ceea ce va urma. Te asigur că ne vom putea folosi de ele într-o manieră infinit mai constructivă decât îți imaginezi la ora actuală”. 9. După acest scurt instructaj, ne îndreptăm amândoi către grupul de dansatoare, care ne întâmpină cu multă bucurie, mulțumindu-ne pentru bunăvoința noastră, dar mai ales pentru faptul că le-am protejat de intențiile nu tocmai curate ale grupului de afară. În continuare, dansatoarele îl imploră pe Robert să le ierte pentru că l-au considerat lipsit de inimă, în timp ce el s-a dovedit un om plin de iubire și cât se poate de corect. 10. Fără se îmbete cu aceste laude, Robert a prins ceva mai mult curaj, așa că li se adresează dansatoarelor pe un ton de conversație, deși poate puțin prea aspru: „Dragele și sărmanele mele surori, nu vă grăbiți cu laudele și cu mulțumirile, căci nu îl cunoașteți încă pe adevăratul Dăruitor al tuturor darurilor sublime! 11. Puteți să credeți pe cuvânt atunci când vă spun că nu eu sunt cel care dăruiește, ci altcineva. Eu însumi nu sunt decât un servitor nedemn al Acestuia, dar întru totul devotat Lui. Oricum, nu contează prea mult dacă îmi mulțumiți mie sau adevăratului Stăpân al acestei case, căci eu nu accept ceea ce nu îmi aparține, ci îi dăruiesc cu credință lucrul respectiv Domnului și Stăpânului meu. 12. trecem acum la un alt subiect de discuție. Spuneți-ne, mai doriți încă dați un spectacol în această casă, sau ați renunțat definitiv la această idee bizară?” 13. Dansatoarele îi răspund: „O, prieten preabun al celor sărmani! O astfel de dorință ni se pare acum cea mai mare nebunie! De fapt, noi nu doream să dăm acest spectacol decât cu unicul scop de a câștiga ceva bani și de a ne potoli astfel foamea care ne macină. De vreme ce tu ai avut bunăvoința excesivă de a ne primi în casa ta chiar fără dăm acest spectacol, ar fi o nebunie să ne mai gândim la el, și asta cu atât mai mult cu cât ne-am convins că această artă terestră a noastră este privită cu oroare de ochii voștri celești și puri! Dacă veți continua să ne acordați și în continuare aceeași grație, cu siguranță nu vom mai pomeni nici un cuvânt despre această artă! De acest lucru poți fi absolut convins”. 14. Robert: „Aceste cuvinte mă fac fericit! Consider că ați luat decizia cea mai justă. întreb însă în ce măsură veți accepta totuși să dați un mic spectacol, dacă vom avea vreodată nevoie de voi, pentru o cauză nobilă și bună... veți menține oare și atunci hotărârea de acum?” 15. Dansatoarele: „O, prietene drag, te asigurăm că vom face tot ce ne veți cere, căci ne-am convins definitiv că dorințele voastre sunt cât se poate de nobile în intenția lor. De aceea, dacă ne veți cere acest lucru, vom dansa cu siguranță pentru voi. Căci de acum înainte, voința noastră este totuna cu voința voastră!” 16. Robert: „Foarte bine, în acest caz pregătiți-vă, căci ocazia se va ivi în cel mai scurt timp”. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 13:49 Capitolul 52 - Efectul pozitiv generat de spiritul fui Robert. Inima lui este zguduită de compasiunea Domnului. ----------------------------------- Capitolul 52 Efectul pozitiv generat de spiritul fui Robert. Inima lui este zguduită de compasiunea Domnului. Efectul pozitiv generat de simpatia lui. 1. Îi spun lui Robert: „Dragul Meu prieten, frate și fiu! Trebuie să recunosc că inima ta este cât se poate de flexibilă, lucru care îmi provoacă o mare bucurie. Deși pari să vorbești de la tine, în realitate Eu sunt Cel care vorbește prin tine. Acest lucru este extrem de pozitiv aici, în lumea spiritelor. Este foarte bine atunci când gura prietenului rostește cu voce tare binele și adevărul din inima aproapelui său. Inima ta percepe cu cea mai mare acuratețe gândurile Mele, ascultând întru totul de voința Mea. Întregul proces este opera spiritului Meu, care s-a trezit plenar în interiorul tău. 2. Acest spirit pur, născut din Mine, pătrunde în profunzimile Mele ultime și extrage de aici gândurile Mele, care corespund voinței Mele. Constat bucuros că acest proces te-a afectat și pe tine într-o mare măsură, astfel încât ai ajuns să percepi ce gândesc și ce doresc Eu, ca și cum ai fi inițiat în tainele cele sfinte de mii de ani. Continuă în acest fel și în cel mai scurt timp vei deveni instrumentul Meu perfect. 3. Acum că dansatoarele noastre știu ce au de făcut, vom deschide ușa de care îți vorbeam și ne vom întâlni cu cei trei eroi vienezi, aflați în plină dezbatere. 4. Dar mai întâi de toate doresc să te întreb dacă le consideri pe dansatoare suficient de frumoase, sau crezi că ar trebui să le facem să arate încă și mai frumoase”. 5. Robert îmi răspunde zâmbind: „Doamne, cât de bun, de blând și de plin de compasiune ești Tu, mai presus de tot ce își imaginează oamenii despre Tine! Tu vorbești cu mine de parcă nu ai fi Domnul și Stăpânul etern al universului, ci mai degrabă un prieten personal; ca și cum ai avea cu adevărat nevoie de sfatul meu. Acest lucru mă face să Te consider mai măreț chiar decât dacă ai crea în fața mea noi universuri și ceruri. Faptul că ești un Domn și un Dumnezeu atotputernic, capabil să creeze lumi întregi, mi se pare absolut normal, dar felul în care îmi vorbești mie, creatura Ta, cu aceeași încredere de parcă fi fratele Tău, cerându-mi sfatul și părerea - umple de o adorație infinită față de Tine! 6. În ceea ce privește frumusețea acestor dansatoare, las această decizie pe seama Ta. După părerea mea, primul grup nu arată de loc rău. Celelalte oferă însă o imagine cam jalnică, iar rochiile lor zdrențăroase îmi amintesc de cele ale unor actrițe ambulante. Dacă le-ai putea îmbunătăți puțin imaginea, nu cred că acest lucru ar fi ceva rău, atât timp cât nu vor deveni astfel mai orgolioase. Până una alta nu par să se simtă deloc tulburate, deși văd că se ascund undeva mai în spate”. 7. Eu: „Foarte bine, dragul Meu Robert. Facă-se după cum dorești. Dacă vei privi în colțul acela al camerei, vei vedea un dulap plin cu haine. Condu-le pe fetele cărora dorești să le îmbunătățești imaginea până la el și arată-le rochiile din interior; te asigur că le vor veni cât se poate de bine!” 8. Robert trece imediat la treabă, iar dansatoarele se dovedesc extrem de fericite, schimbându-și imediat rochiile. 9. Văzându-le astfel îmbrăcate, în rochii mult mai elegante decât cele pe care le aveau anterior, Robert rămâne uimit în fața formelor lor pline, cu rotunjimi pline de grație. El se grăbește către Mine și îmi spune: „Este incredibil. Nu numai că aceste rochii celeste le vin de parcă ar fi fost croite special pentru ele, dar constat că le schimbă până și expresia facială. Cât de frumoase arată fețele lor acum, și cât de albe și de grațioase sunt brațele lor, care înainte mi se păreau cam zbârcite! Ce piepturi pline le ies din decolteu, ca să nu mai vorbim de picioarele lor zvelte! O, nici un păcătos de pe pământ nu are șansa de a avea parte de o asemenea priveliște! De altfel, acest lucru mi se pare de-a dreptul salvator, căci dacă fi văzut cât timp mă aflam pe pământ asemenea picioare, m-aș fi aruncat asupra lor ca un lup turbat! Aici, alături de Tine, nu fac decât să le contemplu frumusețea, fără ca în mine să se trezească nici o poftă. 10. Din păcate, cele care înainte păreau mai frumoase pălesc acum prin comparație cu acestea. tem că va trebui să le îmbunătățești și acestora imaginea!” 11. Eu: „Cred că ai dreptate! Du-te înapoi și deschide același dulap! Vei constata că și de data aceasta va fi plin cu rochiile necesare!” 12. Robert se grăbește să le dea vestea cea bună celorlalte dansatoare, care aleargă bucuroase către dulapul fermecat, îmbrăcându-se la rândul lor cu frumusețea celestă. 13. Robert rămâne uluit în fața frumuseții divine care îi apare în fața ochilor, nemaiputându-și desprinde privirile de la ele. El se întoarce către Mine și îmi spune: „O, Doamne, nici chiar cel mai perfect dintre spirite nu ar putea realiza ceea ce pentru Tine pare să fie atât de ușor! Of, cât de frumoși sunt acești îngeri! Cât de cerească este grația lor, prospețimea și splendoarea care par să emane din privirile lor! Ce mai, trebuie să recunosc că sunt ușor ispitit să le fur acestora un sărut! tem însă nu am dreptul să fac așa ceva... Oricum, nimeni nu poate contesta faptul că sunt de o frumusețe divină! Ei bine, dragii mei vienezi, înclin să cred că atunci când le veți vedea pe aceste dansatoare, o veți lua puțin razna! Putem să mergem acum să ne întâlnim cu cei trei eroi?” 14. Eu: „Da, haide să ne întâlnim cu ei!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 13:53 Capitolul 53 - Demagogii Messenhauser, Jellinek și Becher în lumea de dincolo. ----------------------------------- Capitolul 53 Demagogii Messenhauser, Jellinek și Becher în lumea de dincolo. Opiniile lor despre Dumnezeu, despre iad și despre soartă. 1. De îndată ce ajungem în fața ușii, aceasta se deschide de la sine. 2. Îi vedem imediat pe cei trei stând la o masă rotundă, pierduți în gânduri și răsfoind diferite documente și dosare, ca și cum ar căuta ceva extrem de important. 3. După ce caută o vreme în zadar, Messenhauser începe să vorbească, oarecum agitat: „Întotdeauna am spus că acest document extrem de important, care ne-ar dovedi nevinovăția, s-a pierdut sau poate chiar a fost distrus în timpul acelui eveniment nefericit! La ce mai folosesc aceste cercetări? Dacă nu se va găsi un geniu autentic care să încerce să ne salveze din această închisoare, tem că suntem pierduți. Ar fi o nebunie să așteptăm o grațiere din partea acestor ticăloși care ne-au încarcerat. Știm cu toții foarte bine că ne aflăm în mâinile unor diavoli, nici mai mult nici mai puțin, care nu știu ce înseamnă compasiunea și grația! Veți vedea că nu va trece mult timp până când un procuror militar va intra și ne va citi condamnarea la moarte, cu o voce neutră, de parcă nu ar avea de-a face cu niște ființe umane, ci cu niște viermi care se târăsc prin praf și care pot fi călcați în picioare fără mustrări de conștiință. Ascultați-mă pe mine: ne vor împușca!” 4. Jellinek ia la rândul lui cuvântul: „Dragul meu prieten Messenhauser, lucrul de care te temi s-a întâmplat deja! Realitatea pe care o trăim seamănă cu un delir, dar nu este un vis! Îmi amintesc foarte bine că am stat în fața plutonului de execuție și că am fost împușcat. Imediat după ce am murit, m-am trezit în această închisoare, care nu se deosebește prea mult de cea de pe pământ, și te-am întâlnit aici. La scurt timp, a sosit și amicul Becher. Este evident că trăim cu toții un fel de viață spirituală a sufletului în lumea de dincolo, așa că teama ta că vom fi împușcați din nou nu are nici un temei! 5. Ceea ce mă impresionează pe mine în această stare cu totul ieșită din comun este altceva: această incertitudine referitoare la locul în care ne aflăm și la ceea ce se va întâmpla cu noi în continuare. Pentru numele diavolului, dacă predicile preoților cu privire la focul iadului nu erau cu totul absurde, înseamnă situația în care ne aflăm nu este deloc de invidiat! Atât ne-ar mai lipsi: o condamnare eternă din partea unei Ființe atotputernice. Singurul gând care mă liniștește cât de cât este acela că dacă există într-adevăr, Ființa divină trebuie să fie infinit mai bună decât toți oamenii de pe pământ luați la un loc. Cu siguranță, ea este mai bună decât mareșalul Windischgräz, care ne-a executat fără-i tresară măcar un mușchi de pe față, de parcă nu am fi fost ființe umane. O, dacă ne-am putea răzbuna pe acest tigru însetat de sânge, și asta într-un mod cât mai terifiant cu putință... Nimic nu mi-ar da o satisfacție mai mare decât acest lucru, nu sunteți de acord?” 6. Becher îi răspunde: „Întru totul, frate. Se pare că ai dreptate în tot ceea ce spui. Prietenul Messenhauser continuă se simtă captiv la nivel terestru, ca și cum s-ar mai afla încă într-o închisoare din Viena, așteptându-și execuția, dar eu sunt întru totul de acord cu tine. Din păcate, acesta este adevărul gol goluț: ne-au împușcat, deși nu aș putea preciza exact ziua în care s-a întâmplat acest lucru, căci în această lume în care nu există zi și noapte am pierdut orice concept asupra timpului. Oricum, nu mai contează - din punct de vedere terestru am murit cu toții, așa că este inutil să mai vorbim despre acest lucru. 7. Și totuși, continui să nu cred în iad, și dacă există într-adevăr un Dumnezeu, acesta nici nu ar avea cum să existe. Pe de altă parte, dacă nu există un Dumnezeu, nu văd de ce ar exista iadul! Una peste alta, conceptul de Dumnezeu este mult prea pur, prea elevat și prea plin de înțelepciune și de iubire pentru ca din el să poată deriva vreodată un concept atât de impur și de imperfect cum este iadul. La fel, dacă nu există un Dumnezeu, ci doar niște puteri mecanice, deși conștiente, care acționează în univers, atunci mă întreb cum ar fi putut crea acestea un iad bine organizat!” 8. Jellinek ia din nou cuvântul: „O, acest lucru este ușor de imaginat! Dacă există un Dumnezeu, lucru de care nu ne putem îndoi, ne putem întreba pe bună dreptate cum a fost posibil ca această Ființă excesiv de bună și de plină de iubire să fi creat un om ca Windischgräz, spre exemplu? După părerea mea, acest om-tigru este întru totul reprezentativ pentru iadul care există pe pământ, lucru care nu îl împiedică fie creatura aceleiași Divinități perfecte. Pe de altă parte, dacă nu ar exista o Divinitate, întreb cum ar fi putut crea forțele naturale inconștiente un model de talia lui Windischgräz? După cum puteți constata, atât binele cât și răul există indiferent dacă acceptăm sau nu conceptul de Dumnezeu, răul predominând de departe în creație. Din ambele scenarii nu putem deduce altceva decât că iadul există. În aceste condiții, nu văd de ce niște inocenți ca noi nu ar putea ajunge după moarte în iad, așa cum pe pământ am ajuns în mâinile unei ființe ca Windischgräz. Ce spuneți de acest raționament?” 9. Messenhauser: „Eu cred că ai întru totul dreptate! Am înțeles și eu, în sfârșit, am fost împușcat, la scurt timp după acel om cu inima bună, Robert Blum. De când ne aflăm în această lume, am remarcat câteva lucruri. 10. Priviți masa pe care se aflau hârtiile noastre atât de importante! Dintr-o dată, acestea au dispărut! Trebuie să recunoaștem că acest lucru este cel puțin uimitor! Constat de asemenea că există o ușă deschisă, deși mai devreme nici unul dintre noi nu își dăduse seama că această încăpere ar avea măcar o asemenea ușă. Și în sfârșit, constat cu uimire că închisoarea noastră s-a transformat într-o cameră destul de confortabilă, înzestrată cu ferestre și decorată cu tot felul de obiecte! 11. Toate aceste evenimente mă fac să cred că ne aflăm într-un fel de vis sau într-o lume a spiritelor. Singurul lucru care nu îmi este clar este ce se va întâmpla cu noi în această lume. 12. Frate Jellinek, spuneai mai devreme că răzbunarea împotriva lui Windischgräz te-ar face extrem de fericit. Ei bine, eu nu pot fi de acord cu acest lucru. Dimpotrivă, tind să devin din ce în ce mai fatalist. Când trăiam pe pământ, soarta ne-a rezervat destule lucruri bune și destule lucruri rele, în egală măsură. Poate fi condamnat un tigru pentru ceea ce este? Poate fi condamnată o plantă otrăvitoare pentru efectele ei asupra omului care o înghite? Același lucru l-am putea spune și în ceea ce îl privește pe Windischgräz - el nu a fost decât un instrument orb al sorții, care l-a transformat în ceea ce este. Într-un fel, am putea spune că este demn de milă, așa cum suntem și noi, victimele sale. 13. De bine de rău, noi am trecut prin această soartă teribilă, slavă cerului, pe când el mai are încă de luptat. Cine știe dacă soarta lui când va ajunge în această lume va fi mai bună decât a noastră! «Mie mi-a venit rândul astăzi; vouă va veni mâine!» În ultimă instanță, nu contează dacă trăiești pe pământ o sută de ani sau numai zece; nici dacă trupul îți este devorat de viermi după ce ai murit într-un baldachin sau în tranșeele în care ai fost executat. Din câte încep să îmi dau seama, nu felul în care mori contează, ci locul în care ajungi după moarte! 14. Eu unul constat că nu am murit de tot, ci continui să trăiesc, continuând să fiu același Messenhauser! Nu am nici o durere, nu mi-e foame și nu mi-e sete. bucur că aflu în compania voastră, a prietenilor mei, și peste toate, această cameră devine din ce în ce mai luminoasă și mai frumos decorată... Ce ne-am putea dori mai mult? Dacă această viață în lumea de apoi va continua în această manieră, nu putem decât să ne felicităm reciproc, căci pe pământ nu-mi amintesc să fi avut vreodată parte de o soartă mai bună, sau de griji mai puține. Și cine știe ce ne mai așteaptă în viitor; eu unul înclin să cred că situația se va îmbunătăți din ce în ce mai mult. De altfel, chiar dacă s-ar înrăutăți, nu trebuie decât să ne amintim cât de des am oscilat între bine și rău pe vremea când trăiam pe pământ, împinși de soartă încolo și încoace. 15. De vreme ce nu putem schimba situația în care ne aflăm, cred că cel mai bine ar fi să luăm lucrurile așa cum sunt, renunțând la dorințe deșarte, căci acestea nu s-au împlinit niciodată pe pământ, și nu văd de ce s-ar împlini în această lume. Sunteți de acord cu mine!?” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 13:55 Capitolul 54 - Jellinek demonstrează existența lui Dumnezeu pornind de la exemplul naturii, ----------------------------------- Capitolul 54 Jellinek demonstrează existența lui Dumnezeu pornind de la exemplul naturii, dar ajunge la concluzia că omul nu poate înțelege Divinitatea dincolo te aspectul natural al creației. 1. Jellinek: „Sunt de acord cu tot ce ai spus, mai puțin cu conceptul de destin sau de soartă. În această privință am unele îndoieli!” 2. Messenhauser: „În ce sens? Fii puțin mai concret”. 3. Jellinek: „Ai răbdare, dragul meu Messenhauser. Lucrurile nu sunt deloc simple, dar voi încerca totuși să-ți demonstrez că nu există un destin. 4. Ascultă, din câte îmi aduc aminte, pe vremea când trăiai pe pământ nu prea ai fost preocupat de știință. Ca să spun așa, erai satisfăcut cu tabla înmulțirii, dar nu ai fost niciodată preocupat de «matematicile superioare»! Erudiția nu te-a preocupat niciodată cu adevărat, așa că nu este de mirare că natura interioară a lucrurilor ți-a scăpat de cele mai multe ori. În acest fel, ordinea profundă care stă la baza întregii realități ți-a scăpat cu desăvârșire, la fel ca și efectele ei sublime. Nu ai fost preocupat decât de aparența exterioară a lucrurilor, care pare de regulă haotică sau aleatorie. În realitate, sub această aparență se ascund întotdeauna principii ordonate, care acționează cu o mare precizie. 5. Ai văzut vreodată o casă apărând din nimic, aleator sau haotic? Văd că îți spui: «Nu», și nu pot decât să îți dau dreptate... Dacă soarta nu poate crea nici măcar o casă, cum crezi că ar fi putut crea ea o întreagă planetă, pe care există nenumărate minuni ale creației, cea mai mică dintre ele având la bază principii ale unei înțelepciuni desăvârșite, ceea ce exclude din start orice posibilitate a unei opere oarbe a sorții? Frate, constat că îmi dai dreptate, fapt care mă satisface pe deplin! De aceea, ascultă în continuare raționamentul meu! 6. luăm de pildă exemplul uimitoarei structuri a plantelor! De mii de ani, acestea renasc în forma lor primordială, mereu aceeași, caracteristică speciei lor, fără devieze de la ea nici măcar cu un singur atom! Imaginează-ți cât de complexă trebuie să fie structura unei simple semințe, ca să fie capabilă își extragă din sol substanțele nutritive de care are nevoie, încolțind și multiplicându-se apoi de nenumărate ori. Ca să nu mai vorbim de natura ei supranaturală... Cine poate înțelege calculele divine care fac ca o singură sămânță conțină în sine mecanismul care îi permite să se multiplice apoi la infinit? 7. Dacă luăm o ghindă și o plantăm în pământ, în scurt timp din ea va începe să crească un întreg stejar. Ani la rând, acesta va continua să producă nenumărate ghinde. Dacă am planta toate aceste ghinde, am obține o pădure alcătuită din milioane de stejari. La rândul lor, aceștia ar produce un număr incalculabil de ghinde, și tot așa, la infinit! Deși acest mecanism este invizibil, fiind ascuns de privirea noastră obișnuită, nimeni nu poate contesta că el există. Spune-mi, crezi că acest mecanism uluitor este simplul rezultat al sorții oarbe?” 8. Messenhauser răspunde: „Frate Jellinek, trebuie să recunosc că ești un teozof desăvârșit! Deși atât de simplu, raționamentul tău referitor la ghinde și stejari s-a dovedit impecabil, spunându-mi mai multe decât ar fi reușit cele mai savante discursuri. M-ai convins pe deplin că soarta (în înțelesul ei aleator și haotic) nu poate exista, așa că nu mai trebuie să îmi aduci și alte dovezi suplimentare. Îmi pun însă o altă problemă: 9. Sunt de acord că trebuie să existe un Dumnezeu înzestrat cu o putere și cu o înțelepciune supremă, care stă la baza întregii creații. Din punct de vedere intelectual și rațional, nu mai pot contesta acest lucru. întreb însă cine este această Ființă Divină și unde se află Ea? Poate fi Ea văzută și înțeleasă de către ființele create de Ea? Îmi amintesc că pe vremea când eram elev am fost nevoit să învăț la școală povestea Bibliei și am găsit într-una din cele cinci cărți ale lui Moise un pasaj în care scria: «Nimeni nu îl poate vedea pe Dumnezeu, continuând să trăiască în același timp!» Se spunea că Moise a primit acest mesaj de la un nor de foc, când i-a cerut Divinității a cărei voce o auzea să se manifeste inclusiv vizual în fața lui. Trebuie să recunosc că nici acum nu cred decât pe jumătate în existența lui Dumnezeu. În ceea ce privește însă prezența plenară a Divinității în omul numit Iisus Hristos, ei bine, prieteni, mărturisesc că nu am crezut niciodată în acest lucru și că nu cred nici acum în această afirmație. 10. Nu contest faptul că doctrina pură a lui Iisus conține în sine cele mai nobile și mai autentice principii referitoare la natura omului, pe care nimeni nu le poate nega vreodată. Cât despre faptul că inițiatorul acestei doctrine extrem de nobilă ar fi însuși Dumnezeu în ipostaza Sa întrupată, care a sintetizat și a predicat principiile morale ideale pentru natura omului, ei bine, astfel de afirmații îmi depășesc de departe capacitatea de înțelegere și credința! 11. Doctrina este perfectă, dar la baza ei ar putea sta foarte bine un simplu om, de vreme ce nu include decât principiile cele mai nobile ale naturii morale a omului. Nu este neapărat necesar ca ea să provină de la o Ființă Divină. Dacă fiecare inițiator al unei doctrine religioase sau ortodoxe ar fi una cu Dumnezeu, atunci pământul ar fi plin cu tot felul de Divinități! Chiar și Euclid, descoperitorul geometriei, ar trebui să fi fost un fel de Dumnezeu! La fel și cel care a descoperit instrumentele de grădinărit, care mi se par de o importanță inestimabilă! Ce să mai vorbim de cei care au descoperit știința numerelor, sau cea a navigației, precum și mii de astfel de lucruri extrem de utile pentru om? De vreme ce nici unul dintre aceștia nu a pretins însă fie adorat de umanitate, mi s-ar fi părut normal ca nici inițiatorul moralei ideale să nu aibă asemenea pretenții exagerate! De altfel, după știința mea El nici nu a emis astfel de pretenții ridicole, necerând nimănui să îl zeifice. Probabil, cei care L-au transformat într-un Dumnezeu au fost oamenii simpli și superstițioși din acele vremuri, dat fiind că El îi întrecea cu mult în inteligență. Asta nu înseamnă trebuie să credem și noi în această afirmație naivă, considerându-L pe Iisus un Dumnezeu. Cel mai bine este să acceptăm că a fost un simplu om, la fel ca și noi, chiar dacă de o calitate umană impecabilă. Eu cred că mai devreme sau mai târziu, umanitatea își va da seama că infinitul nu poate deveni finit; altfel spus, Dumnezeu va rămâne de-a pururi Dumnezeu, la fel cum omul limitat va rămâne pentru totdeauna un om limitat. 12. Nu cred însă trebuie să ne pierdem timpul demonstrând în prea multe cuvinte ceea ce toți savanții contemporani acceptă deja. Mai bine să ne întoarcem la întrebarea mea anterioară: cine este această Divinitate (a cărei existență nu mai pot să o contest) și unde se află Ea? Ei bine, prieteni, doresc să aflu opiniile voastre în această privință!” 13. Jellinek spune: „Într-adevăr, dragul meu frate Messenhauser, ne-ai pus o întrebare încuietoare. Nimeni nu cred că îți va putea răspunde vreodată la ea, căci pentru ca o ființă limitată poată înțelege natura infinită a lui Dumnezeu, ea ar trebui mai întâi de toate să îl limiteze, lucru care - evident - este imposibil. Singurul mod în care ne putem apropia cât de cât de natura infinită a lui Dumnezeu este prin folosirea comparațiilor din natură, cum ar fi cazul exemplului meu anterior cu ghinda! De aceea, îți propun să trecem la un alt subiect, căci dacă ne vom crampona de acesta, tem că nu vom avansa niciodată prea mult”. 14. Becher îl completează și el: „Ai întru totul dreptate! Definirea conceptului de Divinitate ar fi ca și cum am încerca să golim apa mării în cochilia unei scoici. De aceea, cel mai bine este să renunțăm la această discuție care nu poate conduce la nici o concluzie, și să ne concentrăm pe un alt subiect, cum ar fi soarta bunului nostru prieten Robert Blum în această lume, sau cea a marelui nostru dușman de pe pământ. Oare pe unde or rătăci aceștia? întreb dacă dușmanul nostru nu ni se va alătura cumva în curând, caz în care ar trebui să ne pregătim să îl întâmpinăm așa cum se cuvine!” 15. Jellinek: „Frate dragă, sunt întru totul de acord cu tine să ne preocupăm de soarta amicului nostru Robert, dar în ceea ce îl privește pe Windischgräz, prefera să nu mai am nimic de-a face cu acest tigru uman și să nu îl mai văd vreodată! Dar mi se pare că aud voci dincolo de acea ușă... Haideți să ne ridicăm de la această masă și să vedem ce se întâmplă afară!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 13:57 Capitolul 55 - Călătoria pe calea descoperirilor. Ezitările și precauțiile eroilor noștri. ----------------------------------- Capitolul 55 Călătoria pe calea descoperirilor. Ezitările și precauțiile eroilor noștri. Domnul apare în fața lor, însoțit de Robert. 1. Cei trei se ridică de la masă și se îndreaptă cu grijă către ușa deschisă. Ca și cum s-ar trezi dintr-un vis, ei descoperă dincolo de micuța încăpere în care au stat atâta vreme o altă cameră, mult mai spațioasă și mai magnifică. Neștiind la ce să se aștepte în această lume nouă, cei trei își ițesc pe rând capetele prin ușa întredeschisă, convinși că vor avea parte de evenimente dintre cele mai memorabile. 2. După ce scrutează cu privirile camera în care ne aflăm Eu și Robert (deși oarecum la distanță și dincolo de raza lor vizuală), precum și cele 24 de dansatoare, Jellinek le șoptește celorlalți doi: 3. „Prieteni, nu mi se pare că ar exista ceva periculos în această încăpere. Dimpotrivă, mi se pare că văd într-unul din colțuri o măsuță pe care se află o sticlă îmbietoare de vin și câteva bucăți apetisante de pâine. De vreme ce nu par să existe alte amenințări, nu văd de ce ne-am sfii să intrăm în această încăpere și să ne potolim simțurile. După toate aparențele, această cameră are chiar menirea de a ne satisface papilele gustative în această existență spirituală. În aceste condiții, cred că puțină îndrăzneală nu ar avea cum să ne strice. Ce ziceți?” 4. Messenhauser îi răspunde: „Frate Jellinek, sunt sută la sută de acord cu tine, deși, spre rușinea mea, trebuie să recunosc că atunci când vine vorba de asemenea călătorii pe calea necunoscutului îmi place să fiu întotdeauna ultimul! În acest fel, în cazul unei eventuale retrageri în pripă, putea - evident - fiu primul!” 5. Jellinek: „Bine, dragul meu frate, dar mi se pare că ești însuși regele lașilor! întreb cum ai rezistat pe pământ, în calitatea ta de comandant de armată? Abia acum încep să mi se lămurească lucrurile: dacă ai fi dat ordine direct de pe câmpul de luptă, nu din biroului comandantului suprem, cine știe dacă Viena ar mai fi căzut? Dar să nu reînviem morții! Măcar de dragul onoarei tale actuale, încearcă nu mai fii atât de laș!” 6. Messenhauser: „Dar, dragul meu prieten și frate, de vreme ce constat că îți arogi rolul de Napoleon, de ce nu vrei să joci chiar tu rolul de cercetaș pentru mine și pentru Becher? Dacă tot te simți la fel de curajos ca marii eroi ai antichității, îți propun să fii tu liderul nostru! Cât despre mine, curajul nu a fost niciodată punctul meu forte. O singură calitate am avut întotdeauna: chiar dacă nu am avut curajul unui erou, de moarte nu mi-a fost teamă niciodată, lucru valabil inclusiv în situația de față. Totuși, această încăpere îmi dă oarecum fiori pe șira spinării, la fel cum se tem copiii de fantome în anumite camere. Trăiesc un sentiment straniu, ca și cum urmează se întâmple ceva iminent, care ne va schimba pentru totdeauna cursul vieții! Vom vedea imediat dacă acest sentiment se va adeveri sau nu, de îndată ce vom trece pragul acestei uși. Intuiția mă face să cred că urmează se petreacă lucruri mărețe și nu pot decât să sper că acest presentiment îmi va scuza lipsa de curaj în fața voastră”. 7. Jellinek: „Într-adevăr, dragă prietene, situația arată cu totul altfel, așa cum ne-o prezinți acum. Trebuie să recunosc că și pe mine mă încearcă aceiași fiori de care vorbeai mai devreme. Un spirit măreț nu trebuie să se lase însă tulburat de astfel de fleacuri! Când mă uit la sticla aceea care îmi face cu ochiul și când văd pâinea aceea albă și bine coaptă, îmi lasă gura apă - iar stomacul meu înfometat vă poate confirma acest lucru prin ghiorăiturile sale - ei bine, tot ce pot spune este că prefera să aflu așezat la acea masă, și nu în compania voastră patetică! întreb ce m-ar mai putea reține aici... De aceea, curaj! La atac! «Un atac îndrăzneț înseamnă o luptă pe jumătate câștigată»!” 8. După aceste cuvinte, Jellinek se apropie cu îndrăzneală de pragul ușii, cu intenția să îl treacă și să se îndrepte către masa bine garnisită cu bucate. Chiar când își pune însă piciorul pe prag, calea îi este blocată de Robert și de Mine, care ne facem subit apariția în fața lor. Robert li se adresează pe vocea lui cea mai severă: „Hei, opriți-vă! Cine este acolo? Nu mai faceți nici un pas înainte de a vă identifica, prezentându-vă inclusiv intențiile!” 9. În fața acestei apostrofări severe, Jellinek dă puțin înapoi, dar îl recunoaște imediat pe Blum, așa că strigă uimit: „Oh, oh, zău dacă nu este chiar Blum! Robert! Pe unde ai umblat până acum? Ei, asta-i culmea! Te îmbrățișăm și te sărutăm de o mie de ori! - Spune-mi, chiar nu ne recunoști? Suntem noi: Messenhauser, Becher și cu mine, Jellinek!” 10. Robert îi răspunde: „Mda, într-adevăr! Sunt chiar tovarășii mei de suferință și de arme, personificați exact așa cum i-am văzut ultima dată pe pământ! Ei bine, aflați că știam de mult timp că sunteți oaspeții mei în această casă, chiar dacă voi nu știați încă acest lucru. asigur că temerile voastre de adineauri erau întru totul neîntemeiate și ridicole. Haideți, veniți și bucurați-vă. Ne vom așeza cu toții la masa de colo. Frate Messenhauser și tu, frate Becher, încă mai este teamă treceți acel prag?” 11. Messenhauser și Becher îi răspund într-un glas: „Te salutăm cu drag, mult stimate frate și prietene! Te vom urma oriunde ne vei conduce - cu atât mai mult dacă destinația noastră este acea masă încărcată cu bucate apetisante, care ne fac cu ochiul, căci stomacurile noastre sunt cât se poate de goale!” 12. După care se grăbesc cu toții să-l îmbrățișeze și să-l sărute pe Robert. După acest moment emoționant, ne îndreptăm cu toții către masă. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 14:03 Capitolul 56 - Inima lui Jellinek se aprinde de iubire pentru prietenul lui Robert. ----------------------------------- Capitolul 56 Inima lui Jellinek se aprinde de iubire pentru prietenul lui Robert. Vinul celest. Toastul lui Jellinek și răspunsul Domnului 1. În timp ce ne îndreptăm către masă, Jellinek Mă privește cu o simpatie infinită și Mi se adresează: „Dragă prietene al fratelui nostru Blum, crezi că putea să Te cunosc mai bine? Îmi pari o persoană infinit de bună, așa că nu mă surprinde că te afli în compania nobilului nostru prieten”. 2. Eu: „Te asigur că viitorul îți va revela tot ceea ce îți este încă nelămurit acum. Vino cu Mine la masa Domnului și întărește-ți mai întâi trupul și spiritul, pentru ca să poți înțelege mai clar anumite lucruri pe care dacă ți le-aș dezvălui acum, te-ar uimi prea tare. De aceea, vino cu Mine, dragul Meu prieten și frate Jellinek!” 3. Jellinek: „O, prietene, vocea ta îmi pare extrem de prietenoasă! Fiecare din cuvintele tale îmi fac inima să tresalte într-o manieră fără precedent. Aproape că putea paria pe umanitatea mea că ești un înger din ceruri! Da, da, așa trebuie să stea lucrurile: cu siguranță, ești un înger din ceruri. Un singur lucru doresc să-ți spun: eu nu mai am de gând să despart de tine, căci oricât de drag mi-ar fi prietenul meu Robert Blum, simt pentru tine o iubire absolut inexplicabilă, care mă copleșește, și care a devenit și mai mare după ce mi-ai vorbit! De aceea, îți propun să ne așezăm la masă și să bem în cinstea noii noastre prietenii eterne! îndoiesc că în această lume ar putea exista un Windischgräz sau alții de aceeași teapă cu el, care să ne asedieze și să ne tulbure liniștea...”. 4. Eu: „Într-adevăr, nu ai nici un motiv să te temi, nici acum, și nici de acum înainte! Dar haide să ne așezăm la masă, căci constat că ceilalți închină deja în sănătatea noastră”. 5. Messenhauser se îndreaptă deja către Jellinek cu un pocal de cristal plin cu un vin excelent, pe care i-l întinde și îi spune: „O, frate Jellinek, te asigur că acest vin este de o mie de ori mai bun și mai parfumat decât cel mai bun vin pe care l-am băut vreodată pe pământ! Haide, golește acest pocal, în sănătatea tuturor prietenilor și dușmanilor noștri! - Chiar și în sănătatea lui Windischgräz! Cine știe, poate că va veni o zi când până și acel instrument orb al dictatorilor de pe pământ se va trezi la sentimente mai bune”. 6. Jellinek ia bucuros pocalul și spune: „Dragă prietene! Aceste cuvinte ale tale îmi fac o plăcere mai mare decât toate acele dezbateri inutile pe care le-am avut împreună în micuța cameră de dinainte, ce semăna perfect cu o celulă de închisoare, și în care tu, frate Messenhauser, așteptai disperat, nu cu mult timp în urmă, primești ordinul de execuție! 7. Ascultați-mă însă! Am luat decizia să îl adopt ca prieten intim al inimii mele pe amicul gazdei noastre, Robert Blum. De aceea, rog să iertați dacă nu mă voi atinge de această licoare divină până când nu va sorbi El mai întâi din acest pocal!” 8. Toți cei de față acceptă cu veselie cererea lui Jellinek, care îmi dă pocalul și îmi spune, cu o ardoare plină de iubire: „Dragă prietene, înconjurat parcă de o aură divină! Nu ezita să primești acest pocal din mâna unui sărman păcătos - și a unui trădător terestru! Dacă avea o comoară mai de preț decât aceasta, ți-aș dărui-o cu cea mai mare bucurie, în semn de respect și devoțiune! Din păcate, nu am nici un fel de aur sau argint. De aceea, îți dăruiesc unicele lucruri pe care le posed la ora actuală: acest pocal și o inimă plină de căldură, care te salută ca pe prietenul ei cel mai de preț. Te implor, primește acest pocal pe care ți-l ofer! Știu că gestul meu este îndrăzneț - îți ofer Ție, care trebuie să fii un înger din ceruri, acest pocal în semn de prietenie și devoțiune; dar pur și simplu nu pot să abțin, căci Te iubesc din toată inima, mai ales după ce Ți-am ascultat cuvintele pline de prietenie, de iubire și de înțelepciune. Nu te uita că sunt un spirit impur și nevrednic, închide ochii Tăi celești și spune-Ți: «Sărmanul, atâta poate și el!» Știu foarte bine că va mai trece mult timp până când voi învăța să port așa cum se cuvine cu un spirit de calibrul Tău, dar Te asigur că limba mea nu rostește decât cuvintele pe care i le dictează inima! Ei bine, ce zici, prietene, pot spera că nu Te-am ofensat cu acest gest al meu?” 9. În semn de răspuns, iau pocalul din mâna lui Jellinek, cu un gest cât se poate de amical, sorb din el, iar apoi îi spun lui Robert: „Frate, în acel dulap se află o altă sticlă, plină chiar cu vinul sufletului Meu, într-o formă personificată. Te rog, du-te și adu-o aici, pentru a-i arăta astfel noului Meu amic cât de mult îi prețuiesc prietenia!” 10. Robert se grăbește să îmi asculte instrucțiunile și se întoarce cu o sticlă care strălucește ca diamantul, pe care Mi-o înmânează, vizibil emoționat. 11. După ce iau sticla din mâna lui, umplu din nou cu vin pocalul, pe care i-l înmânez lui Jellinek, spunându-i: „Iată, dragul Meu prieten și frate, ia acest pocal, bea din el și convinge-te cât de plăcută și de dragă îmi este prietenia ta! Ei, ce mai spui acum despre păcatele tale? Ce om mai poate considera drept păcătos pe cineva a cărui inimă este plină de o asemenea iubire? Adevăr îți spun: în fața Mea, apari acum ca fiind complet purificat de păcate. Iubirea ta față de Mine ți-a șters complet numeroasele păcate pe care le-ai săvârșit pe pământ! Chiar dacă mai ai unele datorii față de lumea exterioară, fi un prieten indiferent dacă nu ți-aș șterge complet aceste datorii, eliberându-te de ele! Așadar, îndrăznește, frate Jellinek, și bea această cupă în onoarea prieteniei noastre eterne!” 12. Mișcat până la lacrimi, Jellinek spune: „O, prieten divin! Cât de mare este bunătatea și grația Ta! O, dacă mi-aș putea sfâșia pieptul, mi-aș smulge inima din el și aș așeza-o în pieptul Tău! Bine,-mi această cupă”. 13. Jellinek ia cupa, bea din ea, după care spune: „O, nu, frate divin și angelic! Dacă prietenia Ta este asemenea acestui vin, înseamnă nu ești doar un simplu înger, ci chiar bunul Dumnezeu, în toată plenitudinea Lui! Căci în întreaga infinitate nu cred că poate fi găsită o licoare cu un efect atât de sublim asupra inimii și a spiritului! Fraților, gustați și voi și spuneți-mi dacă nu am dreptate!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 14:07 Capitolul 57 - Efectele vinului celest. Întrebări legate de Hristos și de divinitatea Lui. Răspunsul lui Robert. ----------------------------------- Capitolul 57 Efectele vinului celest. Întrebări legate de Hristos și de divinitatea Lui. Răspunsul lui Robert. Proverbul favorit a lui Jellinek. 1. Robert, Messenhauser și Becher ciocnesc cupele și beau, uluiți peste măsură de savoarea divină a acestui vin celest. 2. Messenhauser spune: „Doamne, ce vin! Frate Blum, este minunat în casa ta. Ne-ar plăcea să ne stabilim aici! Dacă ești de acord, haide să nu ne mai despărțim niciodată. Ori de câte ori va apărea vreun păcătos prin aceste părți, îți propun să îl primim în mijlocul nostru și să îl omenim, așa cum ai procedat tu cu noi, chiar dacă este vorba de cel mai crunt dușman al nostru de pe pământ!” 3. Robert îi răspunde: „Prietene Messenhauser, ai rostit cuvinte frumoase și pline de demnitate. Este evident că ele au izvorât din inima, și nu din intelectul tău. Răspunsul meu este următorul: «Dacă Windischgräz însuși ar apărea la ușa mea, cerându-mi găzduire, ei bine, te asigur că va avea parte de o primire mult mai bună decât soarta pe care ne-a rezervat-o el pe pământ»... 4. Toți strigă la unison: „Noroc! Așa să fie! Un bun creștin răspunde întotdeauna cu bine la răul făcut, și asta cu toată sinceritatea inimii. Cine mai simte încă o stare de ranchiună și o dorință de răzbunare nu va fi un spirit perfect încă mult timp de acum înainte, în schimb, cine spune: «Iartă-i, Tată, căci nu știu ce fac!», așa cum a procedat marele și înțeleptul învățător al iudeilor când aceștia L-au crucificat, va avea cu siguranță parte de o mare libertate interioară a spiritului! Cu adevărat, putem spune că un asemenea om este una cu Dumnezeu! Iar acest lucru spune totul despre divinitatea manifestată prin Hristos. 5. Ne întrebăm unde s-ar putea afla acest Iisus (a cărui existență terestră nu o mai putem pune la îndoială) în lumea spiritelor. Cu adevărat, El a fost cel mai mare prieten al umanității! Amice Blum, nu ai avut nici o ocazie până acum să afli mai multe în legătură cu acest om atât de deosebit?” 6. Robert: „Dragii mei prieteni, dau cuvântul meu de onoare că El a fost primul spirit cu care m-am întâlnit în această lume!” 7. Plăcut surprinși, cei de față doresc să afle mai multe: „Cum așa? Cum s-au întâmplat lucrurile? În ce regiune s-a petrecut acest eveniment? Ce ți-a spus El? Haide, frate, fii atât de bun și povestește-ne tot!” 8. Robert: „Dragii mei prieteni, avem acum alte lucruri de făcut, așa că va trebui să amânăm pentru altădată răspunsurile la întrebările voastre. Un singur lucru vă pot spune deocamdată: El îmi va face cât de curând o altă vizită, așa că îl veți putea cunoaște la rândul vostru”. 9. Jellinek: „Bine, dar nu ne poți spune cel puțin dacă ai reușit să discuți cu El despre divinitatea Lui, pe care atât de puțini oameni i-o recunosc, și în ce măsură a confirmat El autenticitatea acestei credințe?” 10. Robert: „Ba da, dragii mei prieteni, am vorbit pe larg despre acest subiect. Deși nu vă pot spune prea multe, întrucât nivelul vostru de înțelegere este încă foarte redus, pot spune totuși că Iisus Hristos este singurul Dumnezeu adevărat, de la începuturile eternității! El este Creatorul tuturor lumilor și cerurilor! Deocamdată nu vă pot spune mai multe, dar vă asigur că veți afla tot ceea ce vă interesează atunci când va veni El!” 11. Jellinek: „Prieten drag, nu ți-am cerut aceste dovezi de dragul intelectului meu, ci doar dintr-o pornire a inimii. Ca să fiu sincer cu tine, dacă Iisus ar veni și mi-ar face un semn cu mâna, L-aș urma pe dată, uitând complet de voi toți! Îl consider cel mai bun și mai perfect dintre toți oamenii, așa că îl iubesc deja mai mult decât pe tot restul umanității luate la un loc. Imaginează-ți în aceste condiții ce aș simți dacă afla că El este chiar Dumnezeu! Te asigur că nu mi-ar mai păsa de alte amănunte, căci, așa cum se spune: ,«Dumnezeu este iubire; ori de câte ori îți simți inima copleșită de iubire, gândește-te că Dumnezeu se află în ea!» Ei bine, acesta este barometrul pe care îl folosesc eu pentru a stabili prezența lui Dumnezeu într-o anumită persoană. De vreme ce inima mea este atât de copleșită de iubirea față de Hristos, singura concluzie pe care pot să o trag este că Acesta este una cu Dumnezeu, căci altfel cum L-aș putea iubi atât de intens? La fel de intens îl iubesc și pe acest frate celest, aici de față, așa că bănuiesc că poartă în inima lui o mare iubire divină! Ce zici, am dreptate?” 12. Robert: „Întru totul! Numai inima îl poate înțelege pe Dumnezeu. Intelectul nu are și nu va avea niciodată această putere. - Dar acum să trecem la alte lucruri, dragii mei prieteni. asigur că nu ne vom îndepărta prea mult de subiectul nostru actual, iubirea. 13. Ascultați-mă! Iubirea este într-adevăr singura dovadă a Divinității și a existentei Ei imposibil de contestat. Așa cum știm însă prea bine, în creație există și un sex feminin, plin de gingășie, care pune de multe ori stăpânire pe inimile noastre, într-o măsură atât de mare încât uităm complet de iubirea mult mai pură față de Dumnezeu! Ce credeți, Dumnezeu există în egală măsură și în această iubire, prin excelență senzorială?” 14. Jellinek: „Evident! Dacă gingășia lui Dumnezeu nu s-ar manifesta prin femeie, cine ar putea-o iubi? Nu este însă mai puțin adevărat că această iubire este foarte ușor de pervertit!” 15. Robert: „Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă v-aș prezenta acum mai multe exemplare feminine, absolut superbe și minunat costumate, și care, peste toate, ar manifesta o dispoziție cât se poate de prietenoasă față de noi? Mai ales tu, Jellinek, întreb cum ai reacționa? Căci îmi amintesc foarte bine că, pe vremea când trăiam pe pământ, aveai o anumită slăbiciune față de sexul feminin, în special față de dansatoare!” 16. Jellinek: „Frate, deși trebuie să recunosc că m-ai lovit în punctul meu slab, îți pot spune cu mândrie că la ora actuală fi dispus să renunț la zece mii de dansatoare, una mai frumoasă decât alta, pentru un singur fir de păr al lui Hristos, căci iubirea față de Dumnezeu este cu siguranță mai mare decât cea pentru o dansatoare, oricât de frumos ar fi împodobită ea. Iubirea față de o femeie nu poate prevala decât în inima celui care nu crede deloc în Dumnezeu, sau, la extrema opusă, în inima celui care îl recunoaște pe Dumnezeu în iubita sa, pe care o ia de soție cu binecuvântarea Divinității. Dacă însă L-aș putea vedea direct pe Dumnezeu în persoana lui Hristos, recunoscându-L și putând să adresez Lui, atunci te asigur, frate, nu aș mai avea ochi pentru nici o dansatoare din lume! Desigur, în absența lui Hristos, niște forme feminine opulente ar reuși să trezească în inima mea anumite sentimente...”. 17. Robert: „Frate, ai dori să-ți prezint câteva asemenea dansatoare?,, 18. Jellinek: „Fie! Dacă există astfel de spirite în această lume, nu ai decât să ni le prezinți, pentru a vedea ce reacție vom avea în fața lor!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 14:10 Capitolul 58 - Testul la care își supune Robert prietenii. Răspunsurile corecte ale lui Jellinek și Messenhauser. ----------------------------------- Capitolul 58 Testul la care își supune Robert prietenii. Răspunsurile corecte ale lui Jellinek și Messenhauser. 1 . Ca răspuns la afirmația lui Jellinek, Robert se îndreaptă către partea din spate a încăperii, unde, așa cum spuneam mai devreme, stau ascunse după o cortină cele 24 de dansatoare. Când ajunge la ele, el le șoptește acestora, astfel încât să nu fie auzit decât de ele: „A sosit timpul, dragele mele! Haideți, ieșiți la iveală și dați un mic spectacol în fața celor trei oaspeți ai noștri. Urmăriți să ne oferiți o reprezentație cu adevărat artistică, fără a face în vreun fel de rușine casa în care vă aflați!” 2. Dansatoarele se pregătesc să îl asculte, dar înainte de a ieși de după perdea, una dintre ele îi spune lui Robert: „Te rugăm un singur lucru: dacă formele noastre opulente vor părea excesiv de provocatoare, am dori să nu ne acuzi pe noi de acest lucru! Dacă există riscul de a vă provoca o stânjeneală cât de mică ție și oaspeților tăi, atunci am prefera să nu apărem deloc în fața voastră, căci nu dorim să provocăm nici cel mai mic rău în această casă în care ne-ai primit cu atâta căldură sufletească, învățându-ne să fim la rândul nostru mai bune!” 3. Robert: „Dragele mele surori, aceste cuvinte mă bucură nespus, căci îmi dau seama că intențiile voastre sunt dintre cele mai nobile. Nu vă temeți, căci nobilul meu Prieten, pe care L-ați cunoscut deja, va avea grijă ca nimeni să nu pățească ceva cu adevărat rău! De aceea, avansați fără teamă și vă asigur că dansul vostru nu va avea nici un fel de efect nedorit asupra oaspeților noștri. Dimpotrivă!” 4. Auzind aceste cuvinte, dansatoarele ies de după perdea și încep un mic spectacol artistic, făcând tot felul de mișcări grațioase, cu fețele luminoase și cu un zâmbet pe buze. Întors printre amicii lui, Robert îl întreabă pe Jellinek: „Ei bine, frate, cum îți plac dansatoarele din casa mea? Ai văzut vreodată, pe pământ, o perfecțiune atât de mare?” 5. Jellinek le privește pe fete cu cea mai mare concentrare posibilă, după care recunoaște, oftând: „Ah, dragă frate, trăiesc exact aceleași sentimente ca și pe pământ! Ca să fiu sincer până la capăt, trebuie să-ți spun că aceste spectacole nu mi-au plăcut niciodată prea mult. Dimpotrivă, ori de câte ori mergeam la teatru, părăseam sala de spectacole cu un fel de melancolie, pe care nu reușeam să mi-o explic. Abia acum pot spune că am înțeles în sfârșit despre ce este vorba, iar această lumină a înțelegerii îmi produce o bucurie mai mare decât întregul spectacol. Motivul este cât se poate de simplu: toate aceste mișcări și contorsionări ale membrelor mi se par complet inutile. Spune-mi: la ce folosește această artă? Îți răspund tot eu: la nimic! În ipostaza lor cea mai nobilă, toate celelalte arte - muzica, poezia, pictura și sculptura - au efecte sublime asupra sufletului uman, fiind capabile să îl înalțe, ba chiar să transforme un om brutal într-o ființă cu adevărat sensibilă, prin trezirea adevăratei iubiri în inima sa. Dacă analizăm însă arta dansului, chiar și în ipostaza sa cea mai pură, constatăm că sentimentele pe care le aprinde ea în sufletul bărbaților sunt inevitabil dintre cele mai impure. După ce asistă la un asemenea spectacol, senzualitatea și dorințele trupești ale acestora se aprind și se multiplică de o mie de ori. 6. Deși acest factor explică într-o oarecare măsură sentimentul de melancolie care mă cuprinde ori de câte ori asist la un spectacol de dans, nu el reprezintă principala cauză a stării mele sufletești. Adevărata cauză a depresiei care mă cuprinde în fața unor astfel de performanțe artistice este aceea că, dincolo de magia falsă a spectacolului, întotdeauna mi se pare că recunosc în aceste dansatoare niște îngeri căzuți! 7. De câte ori nu mi-am spus pe pământ: «Ce nu ar putea face această fată pentru inima mea! Din păcate, fiind un înger căzut, ea nu ar putea recunoaște niciodată noblețea unei inimi care nu și-ar dori nimic altceva decât să o vadă înălțată din nou la valoarea ei de înger real, mai presus de această condiție sordidă. Dumnezeul ei este însă Mamona lumii exterioare, iar în orbirea ei, ea dăruiește în schimbul inimii primite doar picioarele ei sublime, care trezesc în sufletul bărbatului sentimentele cele mai aprinse. Ce-i pasă ei de inimile bărbaților către care trimite săgeți otrăvite cu fiecare pas al său?» 8. Așa gândeam ori de câte ori părăseam un spectacol de balet pe pământ, iar aceste gânduri îmi amărau inima. Ți se pare cumva că greșeam? Ei bine, află exact la fel gândesc și în această lume a adevărului, așa că cu greu m-ai putea cuceri vreodată cu ajutorul unor asemenea fete, care din fericire tocmai și-au încheiat numărul. Cred că îmi vei da dreptate, așa cum se pare că îmi dă și sublimul tău prieten, care pare extrem de mișcat de cuvintele mele. De aceea, dragul meu prieten Blum, te asigur că cele 24 de artiste pe care mi le-ai prezentat, cu tot cu cele 48 de picioare ale lor, altminteri absolut splendide, nu îmi vor distrage nici măcar cu un dram iubirea mea față de Iisus! Dimpotrivă, ele nu au făcut decât să o amplifice, căci această iubire este infinit mai pură! Te asigur că tot ce simt pentru acești sărmani îngeri căzuți nu este decât o imensă compasiune. Mi-aș da cu cea mai mare plăcere jumătate din viață dacă putea să le înalț în acest fel de la actualul lor statut, de îngeri căzuți, la cel de ființe umane adevărate! Dar să nu mai vorbim despre acest subiect, căci mă întristează prea tare! Mai bine spuneți și voi, Messenhauser și Becher, ce părere aveți despre spectacolul la care tocmai ați asistat". 9. Cei doi îi răspund într-un glas: „Spectacolul nu a fost deloc rău, dar ni s-a părut oarecum comic! Pe pământ, astfel de excentricități ale stupidității umane sunt întrucâtva acceptabile, dar aici, în împărăția spiritelor, asemenea aberații ni se par mai degrabă nelalocul lor! Imaginați-vă cum ar fi să ne întoarcem acum pe pământ și să le spunem prietenilor noștri că am asistat la un balet celest! Ce hohote de râs am stârni! Robert, mai bine spune-ne cum se face că ai făcut rost în această împărăție a spiritelor de un adevărat serai alcătuit din două duzini de dansatoare. Le-ai angajat? Sau trebuie să înțelegem că acesta este raiul Noii Biserici Catolice, la care știm că ai aderat pe pământ? Oricum ar fi, de acum înainte scutește-ne de prezența îngerilor Noii Biserici Catolice și mai bine mai adu-ne o sticlă din acest vin cu adevărat celest! O singură picătură din acest vin face mai mult decât toate cele 48 de picioare la un loc!” Zâmbind, Robert desface o altă sticlă. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 14:16 Capitolul 59 - Domnul vorbește despre fraza frecvent invocată, dar prost înțeleasă: „Scopul scuză mijloacele” ----------------------------------- Capitolul 59 Domnul vorbește despre fraza frecvent invocată, dar prost înțeleasă: „Scopul scuză mijloacele” 1. Jellinek se întoarce către Mine și Mă întreabă în ce măsură Mi-a plăcut această reprezentație artistică. 2. Îi răspund: „Dragă prietene, trebuie să îți mărturisesc cu sinceritate că în astfel de cazuri, Eu sunt preocupat mai degrabă de scop, decât de mijloace. Se întâmplă de multe ori ca mijloacele să pară ciudate, dar scopul să fie cât se poate de nobil și de bun, din toate punctele de vedere. Aici, în această împărăție a spiritelor, rezultatul optim justifică întotdeauna mijloacele care au condus la obținerea lui. În sine, spectacolul artistic nu contează prea mult, dar dacă este realizat cu o intenție dintre cele mai nobile, atunci merită fie realizat. 3. Mai întâi de toate doresc însă ofer câteva explicații legate de această afirmație des invocată, pe care au inventat-o iezuiții, astfel încât să deslușim împreună semnificația ei spirituală, care merită fie înțeleasă și pusă în practică. De aceea, ascultați-Mă! Afirmația sună astfel: «Scopul bun justifică întru totul mijloacele folosite pentru atingerea lui!» - dar vă propun să luăm câteva exemple pentru a vedea în ce măsură este ea adevărată: 4. spunem că un fiu care trăiește pe pământ are un tată ce a avut ghinionul să își rupă un picior în timp ce lucra pământul. Rana este gravă și nu poate fi vindecată decât de către un chirurg priceput. întreb însă ce ar face fiul (care își iubește tatăl mai presus de orice) dacă tatăl său și-ar pierde piciorul din cauza furiei unui alt om, care i-l taie cu un topor ascuțit. Cu siguranță, el l-ar prinde pe criminal și l-ar pedepsi pentru tot restul vieții sale. Și totuși, tatăl său nu ar suferi mai mult din cauza acestui act de rea voință decât dacă ar fi nevoit să suporte operația făcută de chirurg pe piciorul său inflamat, fără nici un fel de anestezic. După cum puteți constata, avem de-a face cu o situație aparent similară, la baza căreia stau însă intenții (cauze) diferite. În mod evident, a nu ține cont de aceste cauze sau intenții ar însemna să nu înțelegem nimic din realitatea în care trăim. În sine (fără o cauză nobilă care stă la baza ei), operația de tăiere a piciorului ar fi o oroare fără seamăn, dar dacă la baza ei stă o intenție nobilă, ea devine dintr-o dată o binecuvântare. Astfel, fiul îi va fi de-a pururi recunoscător chirurgului care i-a salvat tatăl de la moarte, conștient că fără această operație, tatăl său ar fi murit din cauza infecției. Dar să luăm un alt exemplu! 5. Ce i-ați face voi cuiva care v-ar scoate un dinte din gură cu ajutorul unui pumn? Cu siguranță, l-ați târî la tribunal și i-ați cere daune substanțiale pentru durerea pe care v-a provocat-o. În schimb, dacă aveți o durere de măsele, cum procedați? duceți de bunăvoie la dentist, ba chiar îl și plătiți pentru a vă scoate măseaua stricată! Nimeni nu v-ar recomanda însă o persoană care scoate dinții sau măselele altor persoane din pură plăcere sau doar pentru a se amuza. Desigur, cu totul alta este situația în cazul unui dentist bun, căci scopul pe care îl urmărește el este întotdeauna nobil, chiar dacă mijloacele folosite se dovedesc de multe ori dureroase. Cred că nu puteți nega acest lucru: în cazul de față, mijloacele folosite sunt justificate de scopul cel nobil! Dar să mai luăm un exemplu! 6. Uciderea unui seamăn este considerată dintotdeauna unul dintre cele mai mari păcate pe care le poate comite un om. luăm, de pildă, exemplul unui tată care se plimbă prin pădure însoțit de fiul său. Convins că a dat lovitura, un tâlhar sare asupra tatălui și încearcă îl sugrume. În toiul luptei, fiul își ia arma de vânătoare și îl ucide pe ticălos. Spuneam mai devreme că uciderea unui alt om reprezintă unul dintre cele mai mari păcate. Îl putem considera însă pe fiul care l-a ucis pe tâlharul care a încercat să-i omoare tatăl un păcătos? Evident, nu! Văd că ați ajuns cu toții la aceeași concluzie de bun simț: uciderea unui alt om reprezintă unul dintre cele mai mari păcate numai dacă este folosită ca un mijloc pentru a atinge un scop malefic. Dacă la baza ei a stat o cauză nobilă, această acțiune poate fi considerată la fel de nobilă și de sacră ca și cauza însăși, mai ales dacă se poate demonstra că acesta era singurul mijloc prin care se putea obține efectul respectiv. 7. La fel ca în cazul acestor trei exemple se petrec lucrurile și în privința tuturor celorlalte acțiuni pe care le săvârșește un om sau un spirit. Dacă, după o examinare atentă, se dovedește că acesta era singurul mijloc eficient de a obține un anumit rezultat nobil, putem spune fără a greși că mijlocul folosit este sfințit și justificat întru totul, datorită rezultatului obținut. 8. În acest context, dragul Meu prieten, va trebui să accepți inclusiv dansul acestor balerine, căci ele au dansat pentru un scop nobil, care a și fost atins de altfel, așa cum îți vei da seama în cel mai scurt timp. Spune-Mi, ce crezi: ar trebui să le alungăm pe aceste dansatoare, sau să le invităm să ciocnească alături de noi o cupă din acest vin minunat?” 9. Jellinek îmi răspunde: „O, dacă așa stau lucrurile, atunci nu pot decât să îți dau dreptate! Veniți, așadar, fete drăgălașe, și petreceți alături de noi!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 14:25 Capitolul 60 - Dansatoarele încearcă sa obțină mai multe explicații în legătură cu Dumnezeu. ----------------------------------- Capitolul 60 Dansatoarele încearcă sa obțină mai multe explicații în legătură cu Dumnezeu. Robert le sfătuiește: „Căutați lumina din interior”. Orice căutare exterioară ascunde un pericol 1. Auzind această invitație, dansatoarele se înclină cu respect, după care cea dintâi dintre ele spune: „O, prieteni minunați, sunteți prea buni față de noi! Dintre toate artele, cea pe care o practicăm noi este cea mai puțin demnă de considerație din partea unor spirite de talia voastră. De aceea, nu putem înțelege cum puteți fi atât de buni cu noi, sărmane fete păcătoase! Dacă ne-am afla încă pe pământ, un astfel de comportament din partea unor oameni sinceri și buni ne-ar crea o mare obligație. În această lume nu suntem însă decât niște spirite sărmane, care nu au nimic de oferit și care nu dispun decât de ceea ce au primit din preaplinul bunătății voastre fără măsură. De aceea, nu va putem oferi nimic în schimbul acestei bunătăți nelimitate, cu excepția iubirii și respectului din inimile noastre. Dacă totuși ne primiți la masă cu voi în aceste condiții, nu putem decât să ne alăturăm vouă cu cea mai mare bucurie posibilă. Dacă însă iubirea noastră insuficient de pură nu vă este pe plac, îngăduiți-ne să plecăm și să ne ducem crucea, plătind pentru păcatele noastre pământești!” 2. Jellinek: „Dragele mele, implor, nu fiți mai catolice decât Papa! Cum ar putea respinge Dumnezeu iubirea, considerând-o o crimă? Ce fel de oameni ne considerați, ca să respingem iubirea voastră? Haideți, veniți alături de noi și sorbiți o cupă din acest veritabil vin al vieții! Nu vă sfiiți, căci noi nu ne dorim nimic altceva decât iubirea voastră, pe care sunteți atât de dispuse să ne-o împărtășiți. Cu această ocazie, sper că v-ați lămurit ce anume așteptăm din partea voastră: exclusiv iubirea cea mai pură și prietenia voastră!” 3. Auzind cuvintele lui Jellinek, fetele ni se alătură cu cea mai mare bucurie, spunând la unison: „Suntem servitoarele voastre. Voința voastră pură și nobilă va fi de acum înainte singura poruncă de care vom asculta. Dorim totuși să cerem o favoare cu totul specială: pe vremea când ne aflam încă în lumea exterioară nu am avut ocazia să aflăm prea multe lucruri despre Ființa Divină supremă; de aceea, am ajuns în această lume complet oarbe, cel puțin în această privință, care ar trebui să reprezinte principala prioritate a cunoașterii și credinței umane. 4. Pe pământ am fost romano-catolice și am participat la toate ritualurile pe care ni le-a cerut biserica. Din păcate, toate posturile, confesiunile și împărtășaniile noastre nu ne-au ajutat să ne apropiem de Dumnezeu nici măcar cu un singur milimetru. Am murit apoi de-a lungul unui interval de 10-15 ani și ne-am reîntâlnit aici, ca din întâmplare. Cert este că ne aflăm exact în aceeași stare de ignoranță în care ne aflam atunci când am pătruns în această lume. Nu L-am cunoscut pe Dumnezeu cât timp am trăit pe pământ și nu îl cunoaștem nici acum. Și totuși, suntem de părere că numai un Dumnezeu excesiv de bun, de înțelept și de atotputernic ne-ar fi putut dărui această existență! 5. Nu dorim să dăm dovadă de o lipsă de respect, dar apelăm la voi ca la niște prieteni foarte buni și vă rugăm să ne oferiți câteva explicații pentru a ne face o părere mai justă despre Dumnezeu. Dacă veți face acest lucru, ne veți dărui multă fericire. 6. Pe când trăiam în lumea exterioară, Divinitatea ne era întotdeauna prezentată în așa fel încât să nu ne putem face nici o idee despre adevăratul Dumnezeu. De pildă, ni s-a spus că El este alcătuit din trei persoane, fiecare fiind un Dumnezeu în Sine, de unde nu poate rezulta decât că există trei zei supremi! Și totuși, acești trei zei se pare că nu sunt propriu-zis zei, ci alcătuiesc împreună unul și același Dumnezeu! Pe de altă parte, fiecare din cele trei zeități are propria sa funcție bine stabilită. De pildă, Dumnezeu Fiul nu poate face decât ceea ce așteaptă de la El Dumnezeu Tatăl! În sfârșit, ni s-a spus că Tatăl și Fiul sunt unul și același! Cât despre Duhul Sfânt, nici nu mai știi ce să crezi: este El mai presus decât Tatăl și Fiul la un loc, sau mai prejos de aceștia? După toate aparențele, se pare că El derivă din amândoi și este simbolizat sub forma unui porumbel! - Ce să mai vorbim de miliardele de prescuri consacrate, despre care ni s-a spus că toate sunt una cu Dumnezeu! Ce părere îți mai poți face în aceste condiții despre natura adevăratului Dumnezeu?* De aceea, rugăm, nu respingeți rugămintea noastră, căci avem nevoie de aceste explicații, pe care ni le dorim mult mai mult decât acest vin!” 7. Robert se servește cu o cupă din vinul divin, după care le spune dansatoarelor: „Dragele mele surori, pentru numele lui Dumnezeu, Domnul și Creatorul infinității, luați o cupă din acest vin și sorbiți-o cu toată încrederea! asigur că spiritul acestui vin nu seamănă deloc cu cel al vinului terestru, despre care Pavel spunea că poartă în sine spiritele lipsei de castitate și ale poftelor desfrânate. Spiritul acestui vin reprezintă spiritul iubirii cele mai profunde și mai pure față de Dumnezeu, fiind astfel echivalent cu o lumină curată și sfântă. Cu ajutorul acestei lumini, veți descoperi cât de curând - chiar în ființa voastră - răspunsul pe care doriți să îl obțineți de la noi. 8. Dorința voastră este cât se poate de curată, și nici un înger nu i-ar putea găsi vreun defect. Nu căutați însă niciodată împlinirea ei în exterior, ci numai în interiorul inimii voastre, căci în acest fel veți fi binecuvântate de-a pururi! Dacă ați primi răspunsul dorit de la noi, ați dispune astfel de o explicație venită din afară, care v-ar oferi un oarecare avantaj, dar numai din punct de vedere exterior, în timp ce în interior v-ar produce un mare rău, care nu va fi deloc ușor de vindecat. 9. O doctrină care este pur exterioară nu le poate fi de folos decât spiritelor preocupate exclusiv de lumea materială. Ea poate realiza într-adevăr o adevărată revoluție în aceste spirite, silindu-le uneori cu forța să accepte adevărurile sale, până când acestea ajung la spiritul lor interior. Așa se petrec de pildă lucrurile cu spiritele naturii, sau chiar cu sufletul natural al omului, care nu este preocupat decât de recolta exterioară, în care își găsește o mare plăcere. De cele mai multe ori această recoltă este afectată însă de un dezastru: în timp ce spiritul persoanei admiră plin de încântare recolta obținută prin semințele pe care le-a semănat în lumea exterioară, pierzând astfel contactul cu adevăratul său sediu interior, situat într-o micuță încăpere a inimii, și anticipând o recoltă extrem de bogată, spiritele malefice (reziduale) ale naturii din sufletul respectiv se grăbesc să se adune, unindu-și forțele pentru a pătrunde în camera secretă a spiritului, cu scopul de a-i bloca acestuia întoarcerea (lucru pe care îl și reușesc de cele mai multe ori). Când adevăratul spirit își pierde sălașul, el nu mai are de ales și încearcă își găsească un sălaș nou, trăind printre spiritele naturii (din interiorul sufletului), ca un fel de servitor al unui stăpân. Furat de toate posesiunile sale, incapabil să plătească o chirie pentru sediul care înainte îi aparținea de drept, el este furat de noul proprietar de tot ce i-a mai rămas, ba ajunge chiar sclavul și servitorul netrebnic al acestuia, care face cu el tot ceea ce dorește! În consecință, spiritul se vede nevoit să se asocieze cu cele mai impure spirite ale naturii, scufundându-se în viciu, lucru care nu poate conduce decât la moartea spirituală a omului. Adevăratul stăpân din inima sa este acum Satan, care l-a transformat într-un sclav al celor mai infernale pasiuni și dorințe. 10. De aceea, nu mai căutați cu atâta aviditate cunoașterea exterioară, care nu folosește la nimic dacă spiritul nu o primește cu cea mai mare smerenie posibilă, schimbându-și imediat întreaga viață în acord cu ea - sarcină extrem de dificilă pentru orice spirit. Nu uitați că însuși regele Solomon, cel mai înțelept dintre iudeii vremii sale, a căzut, în pofida înțelepciunii sale. Spiritul său lăuntric s-a simțit suficient de puternic pentru a-și părăsi sediul vieții din inima sa, aventurându-se printre spiritele naturii, cu scopul de a le controla prin înțelepciunea sa. El a făcut acest lucru înainte de a atinge o maturitate spirituală deplină (care trebuie să vină întotdeauna din interior, și niciodată din exterior), drept care a devenit prizonierul spiritelor naturii din sufletul său, impure și lipsite de castitate, care nu i-au mai permis să se întoarcă în casa sa, pe care au transformat-o într-un sediu al tuturor viciilor, obscenităților și idolatriei! La rândul lui, Iuda și-a trădat învățătorul, pe Domnul și Dumnezeul său, întrucât a ascultat doctrina mântuirii exclusiv cu urechile spiritelor sale exterioare, care își aveau sediul în intelectul său, căzând astfel pradă tuturor dorințelor acestora. Din acest motiv, el a ratat adevărata viață a spiritului, care nu se poate trezi decât în sediul cel mai intim al acestuia, din interiorul inimii, și i-a deschis larg porțile sufletului său lui Satan, care l-a luat imediat în posesiune. Consecințele sunt binecunoscute, așa că nu mai trebuie să le repet. 11. De aceea, beți acest vin chiar acum, căci el va trezi în voi iubirea justă față de Dumnezeu, întărindu-vă spiritul și făcându-l să crească. După ce va invada toate sectoarele ființei voastre (dominate de spiritele exterioare ale naturii), fără a-și părăsi însă sediul primordial, veți găsi în acest spirit tot ceea ce acum încercați să aflați dintr-o sursă exterioară. M-ați înțeles?” (* - Despre Sfânta Treime vezi „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul?”, n.r.) ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 14:30 Capitolul 61 - Dansatoarele îi confirma lui Robert că l-au înțeles. ----------------------------------- Capitolul 61 Dansatoarele îi confirma lui Robert că l-au înțeles. Lupta împotriva spiritelor impure ale naturii din interiorul omului. Etapele perfecțiunii. Cel Preaînalt. 1. Dansatoarele îi răspund lui Robert: „O, prieten înțelept, profund inițiat în cunoașterea celor mai ascunse secrete ale naturii umane! Te-am înțeles cât se poate de bine! Viziunea pe care ne-ai oferit-o este cât se poate de clară, deși fără lămuririle tale nu am fi bănuit niciodată așa stau lucrurile. Cum ți-am putea mulțumi pentru bunătatea ta? 2. Pe vremea când trăiam pe pământ am cunoscut nenumărați oameni cu o educație superioară, cinstiți și respectați de toți ceilalți pentru cunoașterea lor elevată în domeniul religiei. Unii dintre ei dădeau chiar impresia că sunt iluminați, prin cuvintele sau prin faptele lor. Și totuși, toți veneau la noi și ne făceau propuneri dintre cele mai murdare. Ce mai, ajunseserăm să ne gândim că dacă acestea sunt consecințele înaltelor virtuți creștine atunci mai bine să nu avem nimic de-a face cu acestea! În acele vremuri, toate aceste lucruri ni se păreau mistere imposibil de rezolvat, dar acum vederea ni s-a limpezit și totul s-a lămurit în sfârșit, căci abia acum am aflat care este originea tuturor acestor rele. De aceea, haide,-ne vinul vieții, și te asigurăm că vom bea până la ultima picătură din această cupă a umilinței!” 3. Robert le trece cupa, iar dansatoarele beau pe rând din ea, umplându-se de bucurie. 4. Jellinek, Messenhauser și Becher sunt uimiți să constate noua înțelepciune a lui Robert. După câteva momente de surpriză, ei i se adresează acestuia: „Frate, e prea mult! Știi că te-am privit întotdeauna ca pe un om înțelept, dar nu am bănuit niciodată înțelepciunea ta poate atinge astfel de profunzimi! Și totuși, instinctele ne spun că această înțelepciune nu a izvorât direct din tine. Oricum, nu contează! Important este că ai aprins în noi o lumină care ne permite să privim și să judecăm lucrurile dintr-o perspectivă complet nouă. 5. Abia acum înțelegem de ce au trebuit să danseze în fața noastră aceste dansatoare! Este evident că rolul lor a fost să tenteze spiritele noastre impure, încercând să le scoată afară din sediul spiritului nostru, pe care l-au ocupat pe nedrept, astfel încât acesta să își poată recupera rapid adevărata locuință de drept”. 6. Robert: „Așa este! Ați înțeles aproape perfect, dar raționamentul vostru este încă șubred. Cum credeți voi că spiritul vostru ar fi reușit de unul singur să își curețe sediul vieții de spiritele impure, reocupându-și astfel locul de drept? 7. Eu unul vă spun că lucrurile s-au petrecut exact pe dos. Din fericire pentru voi (și pentru mine, de altfel, căci și eu am trecut prin exact aceeași situație), spiritele voastre reale se aflau deja în sediul lor de drept, căci în caz contrar nu ați fi putut ajunge niciodată în această casă, ci v-ați fi trezit într-un loc lipsit de lumina și de căldura vieții. 8. Spiritele voastre reale nu erau decât înconjurate și asaltate de spiritele impure ale naturii, fiind atât de sufocate de acestea încât abia mai reușeau să se miște și să vadă ceva dincolo de ele, motiv pentru care nici voi nu ați putut ieși din cămăruța în care v-ați aflat multă vreme și din care nu ați văzut nimic din ceea ce se petrece în această casă. 9. Din păcate pentru voi, spiritele voastre au fost înconjurate de un număr suficient de mare de spirite impure ale naturii, astfel încât nu ați putut vedea lucrurile într-o lumină clară, ci doar ca printr-un fel de ceață. Dat fiind că aceste spirite ale naturii care înconjoară spiritul real, sufocându-l și încercând în permanență îl atragă în sfera lor de influență, se nasc din iubirea trupească, ele seamănă într-o oarecare măsură (deși într-un mod pervers) cu spiritul adevăratei iubiri, născută din Dumnezeu, din inimile voastre. De aceea, ele sunt incredibil de greu de eliminat din adevăratul sediu al vieții, căci se agață cu disperare de această viață, spre deosebire de toate celelalte categorii de spirite. Cea mai mare teamă a lor este aceea de a-și pierde viața care le permite să se bucure de asemenea plăceri nesfârșite. 10. Aceste spirite ale naturii, extrem de încăpățânate, nu pot fi convinse să părăsească sediul real al spiritului divin decât printr-o tentație cu totul ieșită din comun, astfel încât spiritul divin să își poată lărgi în sfârșit teritoriul, devenind astfel din ce în ce mai liber și mai strălucitor. Ceva mai devreme, sublimul meu Prieten aici de față ți-a spus ție, frate Jellinek, nu trebuie să te intereseze atât de mult mijloacele, cât scopul bun care poate fi atins prin intermediul lor. Ei bine, tocmai ți-am dezvăluit care a fost acest scop în cazul vostru. Mai ai acum ceva de obiectat în privința mijloacelor? 11. mai dori să remarc în treacăt că, deși scopul pentru care au fost folosite a fost unul sublim, aceste fete nu sunt încă niște îngeri plini de puritate, dar vom avea noi grijă le ajutăm să devină astfel! 12. Cât despre mine și așa-zisa mea înțelepciune, trebuie să mărturisesc că nu mă aflu decât cu o singură treaptă înaintea voastră, dar scara care duce către destinația eternă este infinită. Din această perspectivă, cu greu mai putem vorbi de vreo diferență între noi, exceptându-L, desigur, pe Prietenul și Fratele nostru aflat lângă tine, frate Jellinek. Acesta se află la o distanță atât de mare în fața noastră pe această scară a înțelepciunii încât nu cred că o să-L putem ajunge vreodată din urmă! De ce spun acest lucru? Ei bine, veți înțelege din ce în ce mai clar pe măsură ce îl veți cunoaște mai bine. 13. Până una alta, avem încă foarte multe de făcut, căci sunt probleme urgente pe care trebuie să le rezolvăm, în caz contrar, nu vom reuși să ne mișcăm într-o libertate deplină prin această casă”. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 14:32 Capitolul 62 - Înapoi la gălăgioasa mulțime vieneză. Vindecarea miraculoasa a acestor eroi ai pasiunilor trupești. ----------------------------------- Capitolul 62 Înapoi la gălăgioasa mulțime vieneză. Vindecarea miraculoasa a acestor eroi ai pasiunilor trupești. Robert îi invită intre în casă. 1. Robert continuă: „Priviți prin această fereastră minunata grădină care înconjoară casa noastră și spuneți-mi ce vedeți în ea”. 2. Cei trei se apleacă pe fereastră și privesc ce se întâmplă afară, după care se dau un pas înapoi, șocați. Jellinek spune: „Fraților, ce se întâmplă, pentru numele lui Dumnezeu? Ce sunt aceștia: oameni, animale sau diavoli? Nu m-aș fi așteptat niciodată întâlnesc o asemenea imagine în imediata apropiere a acestei case. Oare nu sesizează nimeni altcineva cât se hidos este acest tablou, desprins parcă din mitologia păgână cea mai sordidă și reactualizat în fața noastră?! Frate, te implor, blochează ușa de la intrare, căci mă tem că aceste animale ne vor devora cu tot cu păr și cu oase”. 3. Robert: „Hei, revino-ți și nu te teme! Aceasta este doar o primă impresie. Realitatea arată ceva mai bine. Această înfățișare sălbatică derivă exclusiv din convingerea pe care au avut-o pe vremea când trăiau în Viena, și pe care și-au păstrat-o inclusiv în această lume, i-ați trădat, predându-i lui Windischgräz! De îndată ce se vor convinge că lucrurile s-au petrecut cu totul altfel, îți vor apărea din nou cu o față umană. În realitate, acestea sunt spiritele vienezilor care și-au pierdut viața în dezastruoasa bătălie din octombrie, când au fost învinși de armata împăratului. Ei cred că acest lucru nu ar fi fost posibil dacă Messenhauser nu i-ar fi trădat. De îndată ce se vor convinge că acest lucru nu este adevărat, vom putea să-i salvăm, cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar dacă printre ei se vor mai găsi unii care să respingă învățătura noastră, Domnul va avea grijă, prin omnipotența Lui, separe acești țapi încăpățânați de oile cele bune! 4. De aceea, propun să le dăm drumul în casă și să încercăm să-i aducem pe calea cea dreaptă, în acord cu voința Domnului! La urma urmei, avem cu toții o mare responsabilitate pentru stadiul în care au ajuns, căci noi i-am adus aici prin discursurile și directivele noastre. De aceea, ne revine acum aceeași responsabilitate de a încerca să îi readucem pe calea cea dreaptă. Urmați-mă așadar în mijlocul lor, în numele Domnului!” 5. Însoțit de Messenhauser și Becher, Robert iese în grădină, îndreptându-se către vienezi și către prostituatele epuizate și fiicele violate ale acestora. Îi urmez la rândul Meu în grădină, însoțit de Jellinek, pentru a ne întâlni cu mulțimea aflată într-o stare vizibilă de disconfort. 6. Când Robert îi întreabă cum se mai simt, toți răspund la unison: „Groaznic. Ne simțim părăsiți și nenorociți! Ajută-ne să scăpăm de această viață de câine și te asigurăm că vom respecta calea pe care ne-o vei indica, indiferent care ar fi aceasta! Speranța noastră este că nu te vei dovedi a fi însuși diavolul! Gândește-te la experiențele prin care am trecut de când ne aflăm în această lume terifiantă a spiritelor, atât de murdară și de plină de păcate. Este foarte adevărat că și noi am exagerat, dar suntem cu toții niște animale și niciodată nu am fost altceva, căci nimeni nu ne-a învățat să fim mai buni. Principalii vinovați sunt de bună seamă liderii liberali pe care i-am avut pe pământ. Așa se face că ne-am complăcut în sportul preferat pe care îl practica strămoșul nostru Adam împreună cu Eva. Curios este însă altceva: de necrezut, dar ne-am îmbolnăvit cu toții de boli venerice! Ce blestem poate fi mai mare decât să te îmbolnăvești în lumea spiritelor?! Of, dacă ne-ar putea ajuta cineva! Te rugăm, fii atât de bun și ajută-ne într-un fel sau altul, sau, în caz contrar, anihilează-ne. Căci ar fi de o mie de ori mai bine să nu mai existăm deloc decât să trăim în circumstanțe atât de respingătoare! 7. Și încă ceva! Spune-ne cine sunt cei care te însoțesc, îl cunoaștem deja pe unul dintre ei, așa-numitul Domn al casei - un om cu adevărat nobil și divin, dar nu știm cine sunt ceilalți trei! Fii atât de bun și spune-ne cine sunt ei!” 8. Robert le răspunde: „Sărmanii mei prieteni bolnavi, chiar sunteți atât de orbi încât nu îi recunoașteți pe Messenhauser, Becher și Jellinek?” 9.țiva dintre vienezi strigă: „Ce?! La naiba! Tâlharii aceia? Ne-ar fi fost mai ușor să ne imaginăm moartea decât că vom avea din nou de-a face cu ei, în special cu trădătorul de Messenhauser! Norocul lui că ne simțim atât de slăbiți, căci altfel am fi știut noi să-i mulțumim așa cum se cuvine pentru felul în care ne-a condus la Viena! Fiindu-ne însă imposibil să îi aplicăm manual pedeapsa cuvenită, ne vom mulțumi să îi dorim verbal acestui criminal odios tot ceea ce nu își dorește el însuși! - Ei, asta pune capac la toate! Chiar că ne aflăm în paradis...”. 10. Robert: „Spuneți-mi, simțiți cumva mai bine, acum că i-ați terfelit pe prietenii mei?” Vienezii îi răspund: „Nu tocmai! Dar trebuia să le spunem acestor oameni adevărul în față, căci l-au meritat! Tu ar trebui să înțelegi cel mai bine acest lucru!” 11. Robert: „Ascultați-mă! Haideți să uităm trecutul! Nici unul dintre noi, cu excepția sublimului meu Prieten aici de față, nu poate spune că nu a greșit niciodată! Eu cred mai degrabă ne-am scăldat cu toții într-un adevărat ocean al păcatelor, nici unul dintre ele nefiindu-ne străin. Ar fi o prostie să afirm că cei trei tovarăși ai mei sunt în întregime inocenți. Cu siguranță, au comis și ei păcatele lor, dar nici noi nu am fost tocmai niște îngerași! Nu cred că ar însemna nici o bătaie de cap pentru Maestrul etern al vieții să decidă care dintre noi suntem cei mai potriviți pentru iad, dacă ar fi să vină Ziua Judecății! De vreme ce nici unul dintre noi nu este mai vrednic decât ceilalți în fața lui Dumnezeu, cred că ar trebui să încetăm să ne mai acuzăm reciproc în această lume. Cel mai bine ar fi să ne strângem mâinile într-un fel de amnistie generală, ne iertăm toate greșelile anterioare și să fondăm în această împărăție a vieții o colonie în care să nu existe decât prieteni și frați! În acest fel, fructele pe care le vom culege în viitor vor fi mult mai dulci decât dacă vom continua să ne judecăm unii pe ceilalți, în condițiile în care fiecare dintre noi trebuie să poarte deja pe umerii săi povara unei judecăți considerabile! Ei, ce spuneți de această propunere făcută cu inima curată și cu bună intenție?” 12. Toți strigă la unison: „Da, desigur, ai perfectă dreptate! Din păcate, boala ne chinuiește cumplit, iar un om cu trupul sau sufletul bolnav nu poate lua decizii corecte. Cât despre un vienez bolnav de o boală venerică, nici chiar un porc nu s-ar asocia cu el!” 13. Robert: „Hei, hei! lăsăm deocamdată acest lucru! Haideți mai bine în casă, căci acolo vom găsi cele necesare pentru a vă vindeca! În această lume a spiritelor nici o boală nu poate fi vindecată din exterior, de către un medic, ci exclusiv din interior. De aceea, este absolut necesar să intrați în casa mea, în care veți găsi tot ceea ce vă este necesar! De aceea, urmați-mă!” 14. Auzind aceste cuvinte, toți se ridică, inclusiv femeile, și se târăsc către casă, fiecare sprijinindu-se de ceilalți, până când ajung în marele salon de primire cu care suntem deja familiarizați și în care pot intra fără probleme mii de oaspeți. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 14:36 Capitolul 63 - Oaspeții dau ochii cu dansatoarele. Conversații. Eroii Baricadelor. ----------------------------------- Capitolul 63 Oaspeții dau ochii cu dansatoarele. Conversații. Eroii Baricadelor. Nota editorului englez: paginile care urmează conțin în textul original mai multe dialoguri în cel mai pur argou vienez, așa cum vom vedea mai târziu, chiar din explicațiile Domnului. Expresiile nu au un „echivalent” de dicționar și sunt complet lipsite de vreo logica gramaticală, motiv pentru care este imposibil sa încercăm să le traducem ca atare într-o altă limbă, mai puțin semnificația concretă la care se refera. De aceea, nu ne-am dat osteneala să traducem decât câteva paragrafe într-un argou englezesc, cu titlu de exemplu, după care am renunțat la orice efort în această direcție, întrucât expresiile de argou și dialectele locale sunt greu de înțeles chiar și pentru locuitorii aceleiași țări. Spre exemplu, germanii din nord nu se înțeleg aproape deloc cu cei din Swabia (Germania de Sud). 1. După ce intră cu toții în salon, unul dintre ei le observă subit pe dansatoare: „Ei bine, ați scăpat, frumoaselor! În starea în care ne aflăm, nu mai dorim să avem nimic de-a face cu voi!” Altul, de lângă el, spune: „Hei, pe cinstea mea, dar bune bucățele mai sunt! Fragede și apetisante, le mănânci cu totul! Doamne, dacă nu eram bolnav, îi spuneam vreo două vorbe celei din mijloc, țină minte!” 2. Vecinul îi ia vorba din gură: „Hei, Franz, fii cuminte! Ai uitat că nu ne mai aflăm în lumea exterioară?” Primul îi răspunde: „Chiar deloc! Oriunde ne-am afla însă, trebuie să recunoști că sunt niște bucățele pe cinste! Ar trebui să fiu de piatră ca să rămân indiferent în fața lor!” 3. Al treilea spune: „Hm, întreb ce s-ar întâmpla dacă Franz s-ar ciocni de una din ele, așa - ca din întâmplare!” Franz îi răspunde: „La naiba! Ce tâmpenii spui! Ai uitat că acum suntem în cer? Sau crezi cumva că am ajuns în iad?” Celălalt: „Nu prea cred, căci ar trebui mai întâi să fim condamnați de o instanță cerească, și abia apoi am ajunge în cazanul cu smoală. Cert este că acest lucru nu s-a întâmplat încă! Nu prea mi-e clar unde ne aflăm, dar un lucru mi-e limpede - nu suntem în nici un caz în iad! Nu văd nici un suflet blestemat arzând în cazanul cu smoală! întrebam însă de ce să nu punem mâna pe gagici în lumea spiritelor, unde sunt mult mai ușor de prins decât în lumea materială... Nu-mi dați dreptate?” 4. Primul: „Ba da, ba da, ai perfectă dreptate! Prefer însă stau în banca mea și să nu fac nimic!” Celălalt: „Bine, bine, n-am zis să faci ceva! Mi-am pus doar problema... Mintea are dreptul să viseze, nu? Asta nu înseamnă trebuie să trecem automat la fapte. La urma urmei, am murit cu toții și am ajuns în lumea spiritelor! Asta înseamnă trebuie să ținem ciocu mic și să ascultăm ce ni se spune, fără gândim, spunem sau să facem altceva decât ne spune Blum. Altfel, tem că o să dăm de belea!” Franz: „Cred că acum ai nimerit-o! Se pare că nu ești chiar atât de prost cum pari”. 5. Arată apoi cu degetul către două dintre balerine: „Privește-le și pe alea de colo. Astea l-ar corupe și pe dracu, dacă ar ajunge în iad, ha, ha, ha! Mm, ce bucățele! Bănuiesc că așteaptă fie condamnate, de parcă nu ar fi deja blestemate! Ha, ha, ha! Nu-ți vine să te repezi asupra lor?” Celălalt: „Tacă-ți fleanca, țap bătrân ce ești! Nu te mai afli pe pământ, unde nu-ți scăpa nici o studentă... Ah, fetițo, ce ți-aș face, dacă m-ai lăsa! Te-as duce drept în raiul lui Hristos, unde te-ar invidia chiar și fecioarele binecuvântate! Privește-o și pe aia, căreia îi pleznește decolteul! Dacă și-ar propune, asta ne-ar putea duce pe toți drept în iad! Hei, puicuțo, ai grijă nu ajungi în iad, dacă o să-ți întinzi prea tare aripile de liliac!” Dragă cititorule, cam așa discută aceste haimanale vieneze ori de cate ori se strâng într-un grup mai mare. Cred ca ți-ai făcut o idee, așa că pe viitor nu vom mai insista asupra limbajului lor, ci doar asupra substanței ideilor pe care le schimbă între ele. 6. Un alt vienez li se alătură celor trei, spunând pe un ton dramatic: „Prieteni, amintiți-vă unde ne aflăm! Gata, s-a terminat cu desfătările lumești! Ne aflăm acum în împărăția spiritelor, care este cât se poate de serioasă și în care trebuie să ne comportăm la rândul nostru cât se poate de respectabil, dacă nu dorim să fim aruncați pe loc în focul iadului! Mu uitați că în această lume nu există nici un fel de grație sau iertare divină”. O prostituată cu o gură extrem de spurcată, aflată și ea în preajmă, îi răspunde: „Hei, nu te ambala așa, cap pătrat! Ce ți se pare nefiresc în faptul că Dumnezeu nu are nici un pic de milă față de un butoi ambulant cu bere ca tine?” „Hei, ce tot spui acolo, vaco ce ești? O, te asigur că vom găsi o coadă pentru acest topor chiar și în această lume a spiritelor! Oare chiar nu se găsește nici un om curajos și demn care să-i rupă gâtul acestei nesimțite?” Cealaltă: „O, nu-ți face probleme. Dacă ar fi să-l alegem pe cel mai mare porc dintre toți cei de față, cu siguranță tu ai fi regele nostru! tem însă sarcina te depășește! La urma urmei, cine te crezi, butoi ambulant cu bere ce ești? Cred că vorbești așa pentru că îți lipsesc cumplit berăria și fetițele cu care erai obișnuit la Viena! Liniștește-te însă, căci fetițele tale te vor urma în scurt timp, iar Domnul se va milostivi atunci de tine!” 7. Primul: „Prieteni, haideți să o lăsăm singură pe această nesimțită, care murdărește tot ce atinge cu limba sa veninoasă, la fel ca o vacă cu coada murdară de bălegar!” Cealaltă: „O, tem că nu ești cu nimic mai curat decât mine, chit că ți-ai spălat toată viața cerul gurii cu mii de butoaie de bere! Acest lucru valorează cu siguranță mai mult decât cele câteva sute de spovedanii pe care le-ai făcut la preoții tăi iezuiți! Dacă fi un înger al Domnului, ști eu cum să te fac fericit! E simplu: transforma Dunărea într-un fluviu de bere și te-aș așeza la gura ei de vărsare în Marea Neagră, cu o păpușică lângă tine... Sunt convins că nu ți-ai mai încăpea în piele de fericire!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 14:39 Capitolul 64 - Vienezul este mustrat de Robert. Femeia certăreață, care are de fapt o inima bună, îl încurajează ----------------------------------- Capitolul 64 Vienezul este mustrat de Robert. Femeia certăreață, care are de fapt o inima bună, îl încurajează, dar în zadar. 1. Simțindu-și onoarea terfelită, vienezul nostru se îndreaptă către Robert, dornic să-l informeze ce fel de spirite nedemne îi pângăresc prin prezența lor sublima casă din împărăția cerurilor. El îl întreabă dacă nu le-ar putea da afară din casă, trimițându-le în altă parte... 2. Robert îi răspunde: „Stimatul meu prieten, lucrurile nu se petrec astfel în această lume! Vezi tu, când trăiam pe pământ am încercat să obțin drepturi egale pentru toți oamenii. A fost imposibil să realizez acolo ceea ce mi-am dorit; din fericire, am această posibilitate aici, în această lume, și consider acest lucru un dar sublim din partea Celui Preaînalt, Creatorul tuturor cerurilor și lumilor. De aceea, dacă dorești să obții fericirea eternă în această lume guvernată de constituția extrem de liberală a lui Dumnezeu, îți recomand să nu-ți supraestimezi niciodată propria valoare umană. Gândește-te că toți cei de față au drept Creator și Părinte pe același Dumnezeu. Dacă vei proceda astfel, vei ajunge să îi iubești sincer pe acești oameni, care îți vor răspunde cu aceeași iubire. În această lume, fericirea depinde de un singur lucru: iubirea. În acest fel, nu vei mai fi nevoit să apelezi la judecata onoarei, căci toate acțiunile tale vor fi justificate de ceea ce simți în inima ta și vor fi confirmate de inimile fraților și surorilor tale! În treacăt fie vorba, nu ar mai trebui să te preocupi de casa mea și de cei care locuiesc în ea, căci am avut eu grijă de acest lucru! Sincer să fiu, trebuie să îți mărturisesc că dacă ar fi să aleg între tine și ea, prefera-o pe această femeie! La urma urmei, ea nu este altceva decât o vieneză cu gura spurcată, dar cu inima bună. În schimb, tu ești un filozof al curții la pensie, care așteaptă fie tratat cu «Excelența voastră»», fără ții cont că în această lume suntem cu toții frați și surori. Mai bine întreabă-te cine merită într-o mai mare măsură respectul meu în această lume: tu sau această vieneză, care cel puțin este sinceră?” 3. Vienezul se înclină până la pământ în fața lui Robert și îi spune pe un ton dramatic: „Dacă acesta este limbajul folosit în această casă și tratamentul aplicat oamenilor de onoare, atunci te rog să îmi acorzi permisiunea să ies afară din ea; căci aici miroase a vulgaritate și a hoit!” 4. Robert: „Dragă prietene, în această casă nu există nici o închisoare. Singurele cătușe cu care te-aș putea reține înăuntru sunt cele ale iubirii! Dacă nu dorești să accepți acest «lanț», atunci ești liber să pleci, la fel cum ai fost liber să intri... Doar nu te-a forțat nimeni să vii aici. Nu doresc să adaug decât că dacă vei dori vreodată pătrunzi din nou în această casă a iubirii, îți va fi extrem de dificil, căci la primul pas pe care îl vei face afară te vei rătăci și nu-ți vei mai găsi cu ușurință drumul înapoi. Acum știi exact unde te afli, așa că nu depinde decât de tine ce decizie dorești să iei în ceea ce te privește”. 5. Vienezul dă înapoi, neștiind ce să facă. Femeia i se alătură însă, spunându-i: „Hai, capul sus! Nu mai fii atât de orgolios! Uite, am renunțat la sarcasmele mele... Singurul lucru care mă deranja era faptul că nu îl creditai pe bunul nostru Dumnezeu cu nici un pic de grație și de bunătate. Intențiile mele au fost de fapt cât se poate de bune, dar tu te-ai repezit asupra mea cu furie, făcându-mă în fel și chip, ba chiar dorindu-mi să fiu pedepsită. Din fericire, domnul Blum este ceva mai inteligent decât noi amândoi, așa că nu ai reușit să-l convingi, ba chiar te-ai făcut de râs! Haide, calcă-ți pe orgoliu și rămâi! Te asigur că totul se va termina cu bine. La urma urmei, cu toții suntem oameni supuși greșelii. Haide să dăm dovadă de puțină răbdare unii față de ceilalți. Dacă ne era atât de ușor să fim ofensați pe vremea când trăiam pe pământ, cu atât mai ușor este acest lucru aici, în lumea spiritelor! De aceea, treci cu vederea și alătură-te din nou grupului. Bătrânul Franz, care ți-a lustruit toată viața papucii, va avea grijă te bine-dispună din nou. Ei, ce zici, mai ești supărat pe mine?” 6. Vienezul îi răspunde: „Nu, nu sunt supărat pe tine, căci acest lucru nu m-ar onora deloc. Prin comparație cu mine, tu nu însemni nimic! Nu intenționez însă alătur grupului vostru, căci vulgaritatea voastră îmi repugnă. Prefer să alătur grupului demnitarilor. Nu ai decât să te întorci singură!” Femeia: „Ai grijă nu te dea și ăștia afară din cercul lor select, țap bătrân și îngâmfat ce ești! Cine te crezi, de fapt? Eu sunt o vieneză simplă, dar în nici un caz o diavoliță. Dacă însă compania mea îți repugnă atât de tare, nu ai decât să îți găsești o alta! De pildă, poți încerca la grupul de colo, alcătuit din cele 24 de dansatoare! Hai, du-te și încearcă-ți norocul! Te vei convinge astfel cât de mare este adevărata ta valoare!” 7. După care femeia se întoarce la grupul ei, iar vienezul se scarpină în nas, pretinzând că nu a auzit nimic din cele spuse de guraliva noastră eroină. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 14:44 Capitolul 65 - Vieneza și țiganul pus pe hanță. Eroina noastră apelează la Jellinek, care o trimite la Domnul. ----------------------------------- Capitolul 65 Vieneza și țiganul pus pe hanță. Eroina noastră apelează la Jellinek, care o trimite la Domnul. 1. Vieneza se întoarce așadar la grupul anterior. Franz îi spune: „Ei bine, păpușico, ia spune, cum au mers lucrurile cu eroul nostru cu umerii lați? L-ai pus la punct, în stilul tău direct, specific vienezelor cu gura mare?” Eroina: „Mă tem că da! Tipul încă se mai crede un fel de «Înălțimea sa»! Ei bine, vor avea ceilalți grijă îl așeze la locul care i se cuvine. Eu una l-am avertizat! Dacă l-ați fi auzit pe domnul Blum cum l-a expediat, v-ați fi prăpădit de râs! Eu una nu doresc nimănui vreun rău, nici chiar acestui cap-pătrat, dar tipul spune atâtea prostii încât mi-aș dori ca Domnul să îi mai scurteze puțin aripile! Sunt convinsă i-ar fi de folos!” Franz: „Hei, păpușico, așa-mi placi! Te avertizez însă dacă o să te iei de mine așa cum te-ai luat de tembelul ăla, nu te văd bine! Deocamdată, totul este însă în regulă. înțelegi?” (P.S. Cititorul a remarcat cu siguranța că am renunțat să mai folosim argoul vienez, pe care acești revoluționari needucați îl folosesc în continuare în textul original) 2. Eroina noastră: „Hei, doar nu suntem țigani, ne certăm și să rămânem certați timp de șapte ani. Vienezii se ceartă, dar se împacă la loc, și rămân cei mai buni prieteni. Apropo de țigani: am avut odată o altercație cu unul și trei ani mai târziu încă era gata să sfâșie de vie, dacă ar fi putut!” Franz: „Fetițo, nu mai vorbi atât de tare, căci nu știi cine te poate auzi! Nu știi că țiganii au cele mai lungi degete și cele mai fine urechi, motiv pentru care sunt întotdeauna cei mai buni hoți, dar și cei mai utili informatori ai poliției?” 3. Auzind aceste cuvinte, un țigan din apropiere, solid și colțos, se apropie de cei doi și li se adresează (uitându-se în special la Franz): „Ascultă, blestematule! Cine ziceai că are cele mai lungi degete și cele mai fine urechi? Oi fi eu doar un spirit, dar nu mi-am pierdut încă auzul! Retrage-ți cuvintele, căci altfel s-ar putea s-o pățești!” Vieneza: „Aoleu, Franz, acum să te văd cum ieși din această încurcătură! Nici nu ai pomenit bine numele lupului, și acesta a și venit în fugă! tem însă acest lup îți va veni de hac; s-ar putea chiar să te înghită cu totul, la cât de furios este!” Țiganul: „Tacă-ți fleanca, sau o să am eu grijă ți-o închid! Chiar crezi că țiganii sunt proști? Te asigur că sunt niște oameni cât se poate de cumsecade, în timp ce tu nu ești decât o târfă! M-ai înțeles, guralivo?” Vieneza: „Dragul meu Franz, cu ăsta ne-am găsit nașul! Dacă nu am fi într-o casă respectabilă, face un scandal până la cer, chiar dacă m-ar costa viața mamei mele! Dar aici nu pot face nimic! Haide mai bine s-o întindem, până nu se îngroașă gluma!” 4. Însoțită de alți vienezi, eroina noastră se îndreaptă rapid către Jellinek și cu Mine, și fără stea pe gânduri, se năpustește asupra lui Jellinek: „Hei, hei, domnule doctor, aproape că nu te-am recunoscut! Te salut cu respect! Ce mai faci, și ce învârti pe aici?” 5. Jellinek îi răspunde: „Te asigur că simt cât se poate de bine, infinit mai bine decât pe pământ! Dorința mea cea mai arzătoare este ca și voi să atingeți această stare de beatitudine pe care o trăiesc eu; de pildă, nu vă mai certați între voi, așa cum faceți acum. Renunțați odată la acest obicei prost, căci altfel nu veți putea cunoaște liniștea în această lume a spiritelor. Învățați de la noi cum trebuie să procedați pentru a vă cultiva răbdarea față de slăbiciunile fraților voștri. În acest fel, veți ajunge să înțelegeți mult mai bine unii pe ceilalți, iar această atitudine vă va aduce beneficii infinite! Dacă veți continua însă amenințați și să loviți sub centură, va mai trece încă mult timp până când iubirea celestă va putea pătrunde în inimile voastre, iar un spirit nu poate cunoaște fericirea în afara acestei iubiri. 6. Renunțați așadar la certurile voastre prostești și deschideți-vă inimile. În acest fel, veți putea fi ajutați în cel mai scurt timp. În caz contrar, veți mai fi nevoiți să suferiți încă multă vreme de acum înainte, căci ajutorul care vă va putea fi acordat va fi la fel de superficial cum este iubirea și prietenia voastră! Gândește-te la faptul că în fața lui Dumnezeu suntem cu toții egali. Nici un spirit nu poate avea un alt avantaj asupra unui seamăn al său, cu excepția smereniei și iubirii din inima sa, pentru Dumnezeu și pentru toți frații săi. M-ai înțeles?” 7. Vieneza: „Cât se poate de bine! Din păcate, cu câteva cuvinte nu vei potoli această mulțime de haimanale! Mult mai indicată ar fi o vindecare miraculoasă. Oare nu este posibilă o asemenea vindecare în această lume a spiritelor? Știi, de fapt noi nu avem atât inimile rele, cât gurile spurcate!” 8. Jellinek: „Ei bine, vom vedea ce se poate face pentru voi, dar va trebui să faceți și voi niscaiva eforturi, controlându-vă puțin limba! Dacă nu mă crezi, întreabă-l pe acest om de lângă mine, căci El poate face foarte multe lucruri! Dacă El se va decide să ajute, atunci veți fi cu adevărat vindecați!” 9. Vieneza: „Domnule Jellinek, spune-mi, te rog, acest domn înțelege argoul nostru vienez? Are o față atât de plăcută, și o privire atât de bună! Mi-aș dori tare mult să îi adresez câteva cuvinte, dar nu știu dacă va înțelege!” 10. Jellinek: „O, te asigur că înțelege și vorbește toate limbile din lume. Dar cel mai bine înțelege limbajul inimii, și este un specialist în a citi pe fața omului ceea ce dorește acesta să îi ascundă. Dacă nu mă crezi, încearcă, și te vei convinge în scurt timp că am dreptate”. 11. Vieneza: „Hei, ce spui acolo? Dacă poate face așa ceva, înseamnă e oarecum înrudit cu bunul nostru Dumnezeu! De altfel, ce rost mai are să mai discuți cu el, dacă știe totul dinainte?! Oricum, am să încerc, vedem ce iese. Mai bine spune-mi numele lui, ca să știu cum să adresez lui”. 12. Jellinek: „Mă tem că m-ai lovit în punctul meu cel mai vulnerabil. Bănuiala mea este că avem de-a face cu un spirit măreț și atotputernic, trimis să ne consilieze și să ne învețe calea cea dreaptă care duce către Dumnezeu. Asta este tot ce îți pot spune deocamdată. Cât despre numele Lui și locul pe care îl ocupă în fața lui Dumnezeu, știu la fel de puține lucruri ca și tine! Un lucru este însă sigur: El este singurul care vă poate ajuta, căci numai El are puterea de a face acest lucru”. 13. Vieneza: „Hei, hei, parcă s-a aprins o luminiță în inima mea. Ce zici, domnule Jellinek, oare nu ar putea fi acesta unul dintre apostoli? Poate chiar Petru sau Pavel? Ce spui, nu am dreptate?” 14. Jellinek: „Draga mea, nu pot exclude nici o posibilitate. Dar cel mai bine este să i te adresezi direct, și vei afla astfel tot ceea ce te interesează. În ceea ce mă privește, mi se pare că este prea sigur de El ca să fie Petru sau Pavel. Înclin să cred că este cineva mai presus de cei doi, poate un fel de arhanghel... Oricum, cel mai bine este să îi vorbești direct, și astfel te vei lămuri cât de curând!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 14:50 Capitolul 66 - Eroina noastră se adresează Domnului. ----------------------------------- Capitolul 66 Eroina noastră se adresează Domnului. Sfatul Mântuitorului: „Mărturisește-ți deschis problemele și nu te sfii să îmi ceri ajutorul”. Povestea unei femei căzute. 1 . Urmând sfatul lui Jellinek, eroina vieneză privește o vreme, după care Mi se adresează: „Iartă-mă, stimatul meu domn, dacă te deranjez cu o întrebare. Vezi dumneata, domnul Jellinek m-a sfătuit să fac acest lucru, spunându-mi că ești un spirit atotputernic, dispus oricând să ajute pe cineva aflat la nevoie. De aceea, fii atât de bun și ajută-ne pe noi, această mulțime vieneză, dacă îți stă în puteri! Privește, stimatul meu domn! Noi suntem oameni simpli și proști, cărora le lipsește totul, așa că am avea mare nevoie de un ajutor divin. Vezi dumneata, cât timp am trăit în lumea exterioară, noi am crescut ca niște fiare sălbatice, fără nici un fel de educație, așa că nu este de mirare că am ajuns în această lume păstrându-ne aceeași statut. Peste toate, mai suntem și bolnavi. Certurile noastre sunt la fel de stupide ca un război religios care durează 30 de ani! De aceea, fii atât de bun și fă din noi niște spirite mai bune și mai inteligente decât suntem acum, iar comportamentul nostru se va schimba considerabil în bine!” 2. Eu: „Desigur, pot ajuta, și voi începe chiar cu tine! Dar mai întâi de toate trebuie să îmi mărturisești cu toată sinceritatea ce anume nu este în regulă cu tine. Dacă te doare undeva, trebuie să-Mi spui unde și cum se face că ai contractat boala respectivă. Dacă ți se pare că ești proastă, trebuie să-Mi mărturisești cu toată sinceritatea ce anume te face să crezi acest lucru. În acest fel, voi ști ce pot face pentru tine, la fel ca și pentru ceilalți colegi ai tăi din acest grup. Haide, gândește-te conștient la starea în care vă aflați și la suferințele pe care le trăiți, după care spune-Mi cum crezi că ați ajuns în această stare! Cât despre Mine, voi face tot ce va fi necesar pentru a vă ajuta să simțiți mai bine!” 3. Vieneza: „O, Doamne! La grea încercare mă supui! Ar dura o eternitate să îți povestesc tot ce este de povestit! Crede-mă, am luat odată parte la o astfel de confesiune, dar nu-ți poți imagina ce întrebări mi-a putut pune confesorul meu de atunci! Chiar și cel mai depravat dintre oameni ar fi roșit până în vârful unghiilor dacă l-ar fi auzit! De altfel, dacă ți-aș povesti acum tot ce am făcut în viața mea, cred că te-ai cutremura... Oricum, nu m-ar deranja acest lucru, dacă nu ar fi atât de mulți oameni prezenți, dar de față cu aceștia nu pot face nimic, căci aș muri de rușine. Ce-ar fi să încercăm altfel? încearcă ghicești care sunt nevoile mele. Haide, ar fi de-a dreptul amuzant!! Fii atât de bun și încearcă-ți norocul cu mine - poate voi scăpa în acest fel fără a mă simți atât de stânjenită!” 4. Eu: „Bine, draga Mea, dar cum se face că nu ți-a fost la fel de rușine atunci când ai comis respectivele păcate? Din câte îmi dau seama, nici atunci nu ți-a lipsit compania altor oameni... Mi se pare chiar că nu de puține ori ți-ai petrecut noaptea în compania a cel puțin 12 tineri, complet dezbrăcată, spunând lucruri sordide și lăsându-te atinsă de ei în feluri pe care nu doresc să le evoc - și asta fără-ți fie deloc rușine! Cum se face că ai devenit subit atât de sfioasă? Îmi amintesc de pildă de o altă ocazie, când ai băut câteva pahare în plus și când ai avut un comportament atât de indecent încât chiar și cei mai depravați dintre cei care au asistat la scena respectivă au rămas șocați! Au mai fost și alte întâmplări de acest fel, destul de multe, în care te-ai dat în spectacol fără nici o rușine, astfel încât nu cred că onoarea ta ar fi foarte terfelită dacă Mi-ai mărturisi deschis, de față cu toată această mulțime, ce anume te tulbură și cum crezi că ai ajuns în această stare de degradare prin propriile tale greșeli”. 5. Șocată, eroina noastră îmi răspunde: „Vai, mi-ai spus-o! Văd că te pricepi de minune să le întinzi capcane oamenilor! Ai putea terfeli onoarea oamenilor cât să le ajungă pentru o viață întreagă! Dacă nu mi s-ar părea că ești extrem de bine intenționat, nu ți-ar veni să crezi ce ar fi acum la gura mea! Îți citesc însă în priviri că intențiile tale sunt cât se poate de onorabile, așa că nu ți-o voi lua în nume de rău! Ca să fiu sinceră până la capăt, nu mă simt chiar atât de stânjenită în fața celorlalți. Rușinea mă cuprinde doar în fața ta. În ceea ce le privește pe aceste pramatii vieneze, nu m-ar deranja deloc să spun tot adevărul în fața lor. Dacă îmi vei îngădui însă descriu mai voalat lucrurile, cred că putea să-mi mărturisesc câteva păcate”. 6. Eu: „Foarte bine. Ceea ce contează este să nu-Mi ascunzi nimic. înțelegi?” 7. După ce își drege puțin glasul, emoționată, eroina noastră își începe confesiunea: „Ei bine, dacă nu se poate altfel, atunci ascultă-mă cu inima deschisă și cu bunăvoință! Pe când aveam 14 ani, mi-am pierdut virginitatea. Dacă nu mă înșeală memoria, cel care mi-a făcut acest serviciu a fost un anume Tony Pratenhuber. Ca să fiu sinceră, băiatul era foarte frumușel, și întrucât îmi făcea curte, mi-am zis în sinea mea: «Oricum, nu o să rămâi fecioară de-a pururi! Mai devreme sau mai târziu tot va trebui să o faci, așa că de ce nu ai face-o cu el?» Și uite-așa, l-am lăsat să defloreze. Ne-a plăcut amândurora, așa că am repetat experiența cât am putut de des. Măcar de-aș fi rămas însărcinată, cu siguranță nu m-aș fi pervertit într-un asemenea hal... Din păcate, mi-a fost imposibil să concep un copil, caz în care Tony m-ar fi luat cu siguranță de soție. Convins că sunt stearpă, acesta m-a părăsit însă și și-a luat o altă nevastă! M-am gândit atunci, disperată: «Nu contează dacă iubesc sau nu! Oricum voi ajunge în iad!» Așa că am început să trăiesc cât se poate de libertin, împingând de multe ori lucrurile până dincolo de limitele admise! Nu mi-am cunoscut niciodată tatăl, iar mama mea, Dumnezeu să o binecuvânteze, nu era cu nimic mai bună ca mine! Ducând acest mod de viață, nu este de mirare că am contactat tot felul de boli venerice, infectându-i la rândul meu pe alții. Din fericire, a existat un homeopat care m-a ajutat de fiecare dată vindec, dar și acestuia trebuia să-i plătesc într-un fel sau altul, și îți poți imagina că nu ne rugam împreună... 8. Mai târziu, când situația s-a înrăutățit în Viena, medicul respectiv s-a implicat în revoluție, ajutându-i pe rebeli. Fiind eu însămi o fată incisivă, n-am putut sta deoparte, așa că mi-am găsit în scurt timp sfârșitul. Și uite-așa, am ajuns în această lume a spiritelor, suferind pentru că am fost prea lipsită de prejudecăți pe pământ! Cam asta e povestea mea și cred că am spus cam tot ce era de spus. Acum știi cine sunt, de ce boală sufăr și cum am ajuns să îmbolnăvesc. De aceea, te implor, în numele lui Iisus Hristos, ajuți dacă poți!” 9. Eu: „Bine, sunt satisfăcut de sinceritatea ta, așa că voi vedea cum te pot ajuta. Doresc să-ți spun însă, la fel de sincer, numai inima ta bună și lipsa de educație de care ai avut parte (pentru care nu te poate învinovăți nimeni) te-au salvat de iad! Dacă inima ta ar fi fost doar puțin mai răutăcioasă sau dacă educația de care ai avut parte ar fi fost cu ceva mai bună, te-ai fi trezit direct în iad, nu în această lume, și ai fi suferit acolo de cele mai cumplite chinuri! Căci stă scris: «Prostituatele și adulterii nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu!» Din motivele explicate mai sus nu voi fi însă foarte sever cu tine, încercând să te ajut așa cum pot! Mai întâi de toate doresc însă știu ce crezi despre Mântuitorul Iisus?” 10. Eroina vieneză: „O, pe El îl iubesc mai presus de orice! nu uităm că El a fost cel care a salvat-o pe femeia adulteră, pe Maria Magdalena, pe care nu a condamnat-o, în pofida vieții ei păcătoase. La fel a procedat și cu samaritenii! De aceea, înclin să cred că dacă m-ar vedea și dacă l-aș ruga fierbinte, nu m-ar anihila nici pe mine...”. 11. Eu: „Bine, draga Mea, în acest caz voi vorbi în secret cu El, căci trebuie să-ți mărturisesc că nu se află prea departe de acest loc. Cine știe, poate te va ierta și pe tine, așa cum a procedat cu Maria Magdalena... Așteaptă-Mă aici, în liniște!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 14:54 Capitolul 67 - Comentariile Domnului referitoare la motivele pentru care a acceptat să vă reveleze mărturisirea ----------------------------------- Capitolul 67 Comentariile Domnului referitoare la motivele pentru care a acceptat să reveleze mărturisirea aparent ofensatoare a femeii. 1. Doresc să înțelegeți că această mărturisire aparent ofensatoare a femeii de mai sus a fost făcută ad verbatim, întrucât așa se petrec lucrurile în lumea spiritelor, atunci când aici ajung spirite inferioare, care pătrund în această împărăție păstrându-și obiceiurile, limbajul, viciile și nivelul de educație pe care le-au avut pe pământ. Intenția Mea a fost să îi aduc cititorului care crede în această Revelație dovezi cât mai palpabile ale faptului că după ce își părăsește corpul fizic, omul nu se schimbă în nici un fel, păstrându-și aceleași obiceiuri, același limbaj, aceleași păreri, înclinații, viziuni, pasiuni, și același mod de a acționa. Altfel spus, spiritul ajuns în această lume de dincolo nu diferă cu nimic de omul care a fost pe pământ - atât timp cât nu s-a născut a doua oară, întru spirit. 2. Această stare în care ajunge spiritul imediat după moartea corpului fizic este numit㠄spiritualitate naturală”, în timp ce starea de „spiritualitate pur㔠nu poate fi atinsă decât de spiritele plenar trezite (născute a doua oară). 3. În cazul spiritelor naturale, care sunt caracterizate de o anumită naivitate, unica diferență între viața trăită în lumea fizică și cea trăită în lumea spiritelor este legată de locul în care ajung acestea în lumea de dincolo, care depinde foarte mult de natura lor interioară. Această modelare a lumii în funcție de caracterul celui care ajunge în ea este extrem de eficientă pentru trezirea spiritului respectiv, dar nu și în cazul spiritelor mai sărmane, care au fost lipsite pe pământ de condiții naturale și spirituale care să permită evoluția lor (cum ar fi educația, etc.). De pildă, spiritele care au beneficiat pe pământ de tot felul de bogății și de bunuri terestre, de care s-au atașat și de care nu se mai pot despărți, la fel cum nu se poate despărți un polip de fundul mării, se trezesc în lumea de dincolo într-un mediu similar cu cel de care tocmai s-au despărțit. Ele rătăcesc în această stare naturală secole la rând (după calculele voastre terestre), fiindu-le imposibil să se înalțe pe un nivel superior până când în ele nu se naște dorința sinceră de a experimenta o stare mai apropiată de perfecțiune. 4. Cred că ați înțeles acum de ce am descris atât de detaliat scena de mai sus, cu toate amănuntele ei sordide. De aceea, propun să ne întoarcem la scena propriu-zisă, în care eroina noastră așteaptă cu nerăbdare, dar și cu anxietate, decizia lui Iisus Hristos (pe care i-am promis-o Eu însumi) în ceea ce o privește. Nu trebuie să uitați nici faptul că această scenă se petrece în lumea spiritelor chiar în această perioadă de timp, influențând astfel direct și substanțial evenimentele de pe pământ! Din toate aceste conversații atât de triviale vă puteți da seama cu ușurință cam care este nivelul locuitorilor actuali ai pământului și ce tip de evenimente se petrec la ora actuală pe această planetă, inclusiv care vor fi consecințele lor, lucru care va deveni evident din desfășurarea ulterioară a acestei scene. Scopul acestor explicații a fost acela de a nu vă simți ofensați, căci exact așa s-au petrecut și se petrec lucrurile în lumea spiritelor, iar acest aspect trebuie bine înțeles. Dar să revenim la scena noastră! ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:01 Capitolul 68 - Eroina care așteaptă răspunsul lui Iisus fi vienezul cu nasul pe sus. ----------------------------------- Capitolul 68 Eroina care așteaptă răspunsul lui Iisus fi vienezul cu nasul pe sus. Acesta este mustrat de Domnul. În inima eroinei Helena se produce miracolul iubirii. 1. Extrem de nerăbdătoare, eroina noastră se apropie cu o oarecare sfială de Mine și Mă întreabă dacă am vorbit deja cu Domnul Iisus despre ea, eventual prin cine știe ce semne secrete cunoscute numai de Mine. 2. În ceea ce îl privește pe certărețul de dinainte, care și-a găsit imediat câțiva tovarăși la fel ca el printre ceilalți vienezi, acesta s-a înfuriat foarte tare văzând că acea femeie „de condiție proastă”, după cum o numea el, și-a permis să se apropie și să deranjeze pe Mine, unul din demnitarii casei! De aceea, s-a apropiat de ea, împreună cu întregul său grup, spunându-i: „Mă întreb cât timp ai să-l mai deranjezi pe Domnul acestei case cu prostiile tale, femeie netrebnică! Oare chiar nu ai nici un fel de maniere?” 3. Femeia îi răspunde: „Hei, cap-pătrat! Ce treabă ai tu cu ce fac eu? Valea, porc vienez ce ești, dacă nu dorești să-ți spun pe șleau cine ești! Ia uită-te la el! E mai mare vezica lui decât el, și are tupeul să îmi spună mie cum să comport! Cine te crezi? Crezi că dacă în lumea exterioară aveai dreptul să porți sigiliul cu sabia imperială, fiind un demnitar la pensie, în această lume ești cu ceva mai bun ca noi? Of, cap-pătrat, te asigur că în cel mai scurt timp vei fi prăjit la foc mic... Norocul tău că Domnul Hristos nu se află aici în clipa de față! Sunt convinsă i-ar fi făcut mare plăcere să vadă un bou ca tine, arogant și lipsit de bun simț! Haide, valea, dispari de aici cu ochii tăi de crocodil și cu picioarele tale de țap, sau voi avea eu grijă-ți fac vânt”. 4. Indignat la culme, vienezul se întoarce către Mine și îmi spune: „Bine, dragă prietene, dar cum îi poți permite acestei creaturi odioase să folosească un asemenea limbaj trivial, pentru numele lui Dumnezeu?! Personal, sunt un om cu o anumită reputație și nu accept ca aceasta să îmi fie terfelită de o asemenea făptură inferioară! Este adevărat că ne aflăm în lumea spiritelor, în care nu mai există diferențe de statut social, dar diferențele date de inteligență și de educația superioară nu dispar nici chiar aici. De aceea, aceste ființe inferioare ar trebui să fie ținute în frâu până când ating un anumit nivel de educație și civilizație, astfel încât să poată comunica cum se cuvine cu cei din societatea superioară! Te implor, dragă prietene, pune la respect această creatură penibilă”. 5. Eu: „Dragă prietene, îmi pare rău, dar nu îți pot satisface cererea, pentru un motiv cât se poate de simplu, verificat de când lumea, și anume că tot ceea ce așa-zisa ta lume superioară consideră a fi bun, frumos, nobil și demn de admirație se dovedește în fața lui Dumnezeu o oroare fără seamăn! Dumnezeu este același pentru toată lumea, și nu are nici cel mai mic respect pentru oamenii de lume care nu prețuiesc nimic altceva decât poziția oficială sau bogăția, etichetându-i pe toți ceilalți drept pramatii bune de nimic! De cele mai multe ori, ceea ce pe pământ pare inferior și mărunt, fiind adeseori disprețuit, ocupă un loc de cinste în fața lui Dumnezeu! În aceste condiții, trebuie să îți mărturisesc că Eu, care sunt un prieten intim al lui Dumnezeu, o prefer de un milion de ori mai mult pe această «creatură» pe care tu o disprețuiești la maxim decât pe voi toți la un loc, nobilii Mei prieteni - dacă pot spune așa, căci știu că voi nu acceptați ca oricine să numească «prieteni»! De fapt, fără-ți dai seama, i-ai întins acestei sărmane creaturi o mână de ajutor nesperată, căci de acum înainte am să o țin mult mai aproape de Mine, dându-i o educație pe care i-o vor invidia chiar și îngerii! În cel mai scurt timp se va bucura astfel de o poziție cât se poate de înaltă, fiind una din cele mai de preț podoabe ale acestei case! Cât despre voi, oamenii de «onoare», veți vedea cât de curând ce vă rezervă viitorul! tem că acest destin nu vă va fi deloc pe plac! Oricum, dacă țineți la pielea voastră, sfătuiesc să nu o mai deranjați vreodată pe această sărmană femeie, căci de acum înainte ea îmi aparține întru totul!” întorc apoi către eroina noastră și îi spun: „Ei, ce zici, draga Mea «Maria Magdalena», ești satisfăcută de această decizie a Mea?” 6. Femeia îmi răspunde: „O, Doamne, și încă cum! Tu ești de zece milioane de ori mai bun decât toți acești netrebnici cu nasul pe sus la un loc, care îi consideră pe oamenii nevoiași un fel de animale de povară. Nu sunt supărată pe ei, dar mă deranjează văd cum îi tratează pe ceilalți, de parcă nici nu ar exista! Fie ca Domnul să îi ierte, căci cu siguranță nu știu ce fac!” 7. Vienezul nu se lasă nici el mai prejos: „Hei, fraților! Dacă așa stau lucrurile în această lume a spiritelor, atunci putem spune că am primit o binemeritată răsplată pentru eforturile pe care le-am făcut pe pământ în vederea unei vieți mai bune după moarte. Cel puțin, pe vremea când trăiam pe pământ, orice om învățat, cu o anumită poziție socială și cu o anumită influență, avea posibilitatea să se apere de atacurile acestor viermi ai pământului, protejându-se împotriva lor. Aici însă ți se urcă în cap, ba se pare chiar că în scurt timp vom fi nevoiți să considerăm ca pe o mare favoare o privire din partea acestei târfe cu obrajii roșii! Ca să pună capac la toate, acest om care pare să dețină o poziție înaltă în această lume preferă de departe acest măr stricat unora ca noi, ba ne spune chiar că o să-l ridice la ceruri, ca să ne facă în ciudă! Asta ne mai lipsea! Ce să mai vorbim de pretențiile tipului, care susține că este prieten intim cu bunul Dumnezeu! Judecând după gusturile lui și văzând că o preferă pe această creatură inferioară, roșie în obraji, cu sânii care îi explodează din decolteu și cu fundul cât o baniță, tem că această așa-zisă Divinitate trebuie să fie de o cruzime și de o perversitate inimaginabilă! Această târfă mustește de pasiune desfrânată, iar el vrea să o educe și să o transforme. într-o podoabă a acestei case! Îți vine să urli la cer! Nu vi se pare amuzantă toată povestea?” 8. Femeia îmi spune: „Ascultă ce blasfemii! Cred că ar trebui să-i spui vreo două, dar în așa fel încât să înțeleagă despre ce este vorba!” 9. Eu: „Nu-ți bate capul! Lasă-i să râdă și să continue cu blasfemiile lor! În scurt timp vor vedea singuri ce dobândă vor primi în schimbul acestor blasfemii! De altfel, ca să le dăm un motiv și mai mare de dispreț, te rog ca de acum înainte să nu Mi te mai adresezi cu «dumneata», ci cu «Tu». De asemenea, încearcă renunți la aceste expresii de argou, care nu-ți fac cinste, și să vorbești într-o germană curată. Vei vedea că atunci când te vor auzi, sarcasmele lor vor exploda și mai tare, amuzându-i la infinit! Încearcă acum să vorbești o limbă germană ceva mai rafinată!” 10. Femeia simte petrecându-se în ea o transformare. Este inundată de o senzație incredibilă de bunăstare interioară, care îi modifică într-un sens favorabil inclusiv forma exterioară. Uimită și fericită de această transformare a ființei sale, dar mai ales de faptul că nu mai simte nici un fel de durere datorată bolii, ea Mă privește bucuroasă și îmi spune: „O, prieten sublim coborât din ceruri, cât de bine mă simt alături de Tine! Tot ce era aspru în ființa mea s-a desprins de la mine ca solzii! Însuși modul meu de a gândi și limbajul meu s-au schimbat, la fel cum se transformă o omidă într-un fluture splendid! Cât despre durerile pe care le simțeam înainte, acestea au dispărut la fel cum se topește zăpada în fața razelor fierbinți ale soarelui! O, cât de bine mă simt în sfârșit! Și cui trebuie să-i mulțumesc pentru acest miracol? Ție, Doamne, Ție! Ție, Măreț și sublim prieten al Celui Preaînalt! 11. De vreme ce mi-ai arătat mie, cea mai josnică dintre păcătoase, o grație atât de mare, pe care nu o merit în nici un fel, spune-mi ce trebuie să fac? Cum trebuie să comport pentru a-Ți putea mulțumi așa cum se cuvine?” 12. Eu: „Mult iubita Mea Helena (acesta este numele ei celest), noi doi suntem chit! Inima ta Mă iubește la infinit, la fel cum te iubește pe tine inima Mea! Ce altceva ai putea face?-mi mâna ta, în semn de iubire față de Mine, iar apoi sărută-Mă cu ardoare pe frunte! Cât despre ceea ce se va întâmpla în continuare, lasă totul pe seama Mea!” 13. Helena aproape că s-a aprins de-a binelea de iubire, așa că nu s-a lăsat mult rugată și M-a prins de mână, după care M-a sărutat pe frunte, cu o ardoare și o iubire greu de egalat. 14. Scena îi emoționează la culme pe Robert, Messenhauser și Becher, dar mai ales pe Jellinek, în ochii cărora apar lacrimi. După ce Mi-a atins fruntea cu buzele, transformarea Helenei devine și mai evidentă, trupul ei căpătând frumusețea și noblețea unei ființe celeste. Doar hainele ei au rămas umane, dar chiar și acestea arată acum mult mai albe și mai curate decât înainte. Robert se apleacă și Mă întreabă în șoaptă dacă doresc să-i aducă un rând de haine speciale Helenei, care să o pună și mai mult în valoare pe această floare atât de rară! Îi răspund: „În scurt timp, când îți voi spune Eu să faci acest lucru!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:06 Capitolul 69 - Reacția vienezului cu nasul pe sus în fața transformării Helenei. Diferența dintre vis și realitate. ----------------------------------- Capitolul 69 Reacția vienezului cu nasul pe sus în fața transformării Helenei. Diferența dintre vis și realitate. Parabola lui Olaf referitoare la curtarea unei femei. 1. Între timp, vienezul cu nasul pe sus și amicii săi observă și ei transformarea Helenei. Unul dintre aceștia chiar îl trage de mânecă pe vienez, spunându-i: „Prietene, ai văzut? Creatura aceea, care înainte semăna cu un coș de gunoi plin de mizerii și murdărie, este acum complet transfigurată! Este o adevărată plăcere să te uiți la ea în aceste condiții. întreb dacă ciudatul tovarăș al lui Blum nu este un fel de mag egiptean, sau ceva de genul acesta!” 2. Vienezul îi răspunde: „Mda, am observat și eu că s-a întâmplat ceva cu femeia, dar știi, când o asemenea creatură se aprinde de iubire, obrajii i se îmbujorează și pieptul pare să-i iasă în afară, transformându-se astfel într-o ființă aproape frumoasă. Am cunoscut pe pământ destule femei care acasă la ele păreau de-a dreptul hidoase, dar care plimbându-se duminica alături de iubiții lor și îmbrăcate cu hainele lor bune erau de nerecunoscut. Iubirea este singurul fenomen care poate săvârși un asemenea miracol, înfrumusețând o femeie, atât pe pământ, cât și în această lume. Dacă îi iei această iubire, vei constata că fața ei se urâțește imediat”. 3. Celălalt: „La prima vedere aș fi zis că ai dreptate, dar se pare că lucrurile continuă evolueze. Mai întâi, acea femeie a fost complet transfigurată, căpătând o frumusețe nefirească, după care a început să vorbească în cea mai pură și mai nobilă limbă germană, ca și cum nu ar fi vorbit niciodată dialectul vienez. Cred că nu o să-mi spui că tot iubirea a stat inclusiv la baza acestei transformări. Cu siguranță, a existat un principiu mai înalt, pe care nu îl putem înțelege deocamdată. Privește-i cu atenție frăgezimea obrajilor, delicatețea fără seamăn a brațelor și a gâtului, frumusețea neasemuită a părului ei blond, armonia trăsăturilor faciale și îmbujorarea cu adevărat celestă a obrajilor ei! Haide, recunoaște: aceasta nu este o transformare obișnuită!” 4. Privind cu atenție, vienezul cârcotaș se vede nevoit să îi dea dreptate amicului său, căci faptele nu pot fi negate. Din grup se aude însă o altă voce, care le spune celor doi: „Prieteni demni de tot respectul meu, nici unul dintre voi nu are dreptate în cazul de față! După părerea mea, această transformare are o bază cât se poate de naturală. nu uităm că ne aflăm în lumea spiritelor, în care viața devine un fel de vis lipsit de orice fel de realitate intrinsecă. Trăim cu toții într-un fel de fantezie, a cărei plăcere în clipa de față este de a ne pune niște ochelari prin care percepem realitatea cu totul altfel, nu așa cum este ea de fapt. Aceste imagini nu au mai multă substanță aici decât aveau pe pământ cele pe care le puteam vedea atunci când priveam prin așa-numita lanternă magică. Ați înțeles acum cum stau lucrurile în această lume onirică?” 5. Primul vienez: „Prietene, explicația ta este interesantă, dar are un punct slab. Dacă lumea în care ne aflăm este un simplu vis, atunci explicația ta face parte integrantă din el, nefiind cu nimic mai reală decât celelalte fenomene. Sau vrei să spui că explicația ta este singura reală în această lume onirică? Îmi amintesc că pe vremea când trăiam pe pământ aveam deseori vise cât se poate de vii, dar ce diferență există între acestea și realitatea în care ne aflăm acum, în care ne păstrăm cu toții luciditatea! 6. În visele mele rămâneam întotdeauna într-o stare de pasivitate, în timp ce în această lume sunt pe deplin activ din punctul de vedere al lucidității și al conștiinței. În visele mele îmi era imposibil să interiorizez, iar dacă mi se părea că îmi amintesc ceva important, amintirea era întotdeauna vagă și incompletă, în schimb, în această lume îmi amintesc chiar și cele mai mici detalii ale întregii mele vieți terestre, până la cele mai infime detalii! Spune-mi, prietene, chiar crezi că această realitate este un simplu vis? 7. În vise nu am simțit niciodată durerea intensă, foamea sau setea, iar formele ființelor care îmi apăreau în aceste stări onirice erau întotdeauna efemere și schimbătoare, înlocuindu-se reciproc cu o asemenea repeziciune încât de regulă nu mai rămânea nimic din aparițiile precedente. Imaginile se succedau una după alta, într-o manieră aparent miraculoasă, dar niciodată în secvențe logice. Fenomenul este incontestabil fascinant pentru un observator tăcut, dar nu poate fi comparat cu nici un chip cu ceea ce ni se întâmplă acum. 8. Priviți cât de logice sunt discursurile lui Blum și ale prietenilor săi! Cât de consistentă și de corectă din punct de vedere arhitectural este forma acestei case, și cât de impresionant este fiecare detaliu din ea! 9. Cum ar putea fi toate acestea un simplu vis? Nu, prietene, eu nu cred că trăim într-un vis, ci în realitatea cea mai concretă și mai sfântă care poate exista! De fapt, înclin să cred că cu cât vom deveni mai conștienți de această realitate și de legile ei, acceptându-le și înclinându-ne în fața lor, cu atât mai bine ne va merge în această lume. În acest context, transfigurarea subită a acelei creaturi capătă pentru mine o semnificație cu totul nouă! Ce spuneți de raționamentul meu?” 10. Vienezul cârcotaș: „Prietene, ai perfectă dreptate. Nu pot decât să fiu de acord cu tine. Ceea ce nu înțeleg totuși este cum se face că spiritele se lasă cuprinse de pasiune, într-un sens sau în altul (favorabil sau defavorabil) inclusiv în această lume. De pildă, mie tot nu mi-a trecut supărarea pe acea creatură care s-a transformat între timp într-o ființă de o frumusețe celestă. La fel și pe acel prieten și iubit al ei, la care am căutat înțelegere, dar de la care nu am primit în schimb decât mustrări și acuze. Pe scurt, m-am simțit ofensat până în străfundurile ființei mele, lucru pe care un om de onoare nu îl poate niciodată trece cu vederea. De fapt, acest lucru mă intrigă cel mai tare: inclusiv în această lume a spiritelor, despre care se presupune că este alcătuită după principiile cele mai înalte ordini divine, sufletul se poate simți rănit, ofensat și chiar furios de moarte! Explică-mi, te rog, acest lucru, și îți voi rămâne recunoscător de-a pururi!” 11. Cel căruia i s-a adresat, pe numele său Max Olaf, îi răspunde: „Prietene, explicația este cât se poate de simplă! Ce înseamnă o ofensă? Nimic altceva decât o mustrare pentru aroganța noastră naturală. După părerea mea, aroganța este acel sentiment al sufletului care consideră originea sa divină îi aparține numai lui, nu și celorlalți, pe care îi privește ca fiind inferiori lui, ba chiar niște viermi ai pământului! Dacă cineva sau ceva încearcă se împotrivească acestei idei favorite a sufletului, sugerându-i acestuia că se află pe picior de egalitate cu el, sufletul percepe această opoziție ca pe ceva dureros, un fel de obstacol care îl rănește, căci își dă seama că ceilalți nu îi recunosc calitățile ieșite din comun pe care și le atribuie el însuși. De altfel, această poziție a sufletului mi se pare cât se poate de inconsistentă și de ilogică; în realitate, dacă dorește să se bucure de adevăratele beneficii ale originii sale divine, sufletul ar trebui să meargă exact pe calea opusă! 12. Pe pământ, cei care se consideră superiori au la dispoziție tot felul de mijloace pentru a-și impune cu forța opiniile în fața celorlalți, confirmându-și astfel singuri că orgoliul lor este justificat. În această lume, în care nu mai există bani și nobilime, baionete și puști, etc., rezultatele acestei vanități a sufletului (care nu are nici o justificare reală) devin dintr-o dată dureros de evidente, căci este fundamental greșit ca o creatură se considere superioară unei alte creaturi egală cu ea. De fapt, este o adevărată nebunie! 13. Logica și experiența ne învață cei mai fericiți oameni sunt cei care nu așteaptă nimic de la semenii lor. De aceea, este absurd să încerci să îți atingi fericirea urmărind un ideal care este imposibil de atins! Spune-mi: ce efort crezi că merită cultive omul care dorește să atingă starea de fericire - efortul de a-și îndeplini toate dorințele sufletului, care proliferează în interiorul acestuia mai rapid ca buruienile, sau efortul de a reduce aceste dorințe la un minim absolut necesar?” 14. Cârcotașul: „În mod evident, cel din urmă, căci cu cât omul are nevoie de mai puține lucruri pentru a fi fericit, cu atât mai ușor îi va fi să devină astfel!” 15. Max Olaf: „Absolut corect! Exact așa stau lucrurile, și așa vor rămâne ele pentru totdeauna. 16. În acest caz, haide să acționăm în consecință, iar astfel de creaturi nu ne vor mai deranja vreodată. Ce zici, am dreptate sau nu?” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:09 Capitolul 70 - Situația maritală a cârcotașului. Generalul dispus să îl ajute. ----------------------------------- Capitolul 70 Situația maritală a cârcotașului. Generalul dispus să îl ajute. 1. Cârcotașul: „Frate Max, ai vorbit foarte bine! Ai rostit cuvinte adevărate și pline de viață. Așa cum știi, eu am fost un mic nobil de țară, la fel ca și tine. Părinții mei nu au făcut niciodată parte din pătura avută a societății, așa că nu mi-au putut da o educație mai bună decât au primit ei înșiși. Am ajuns să fac parte din rândurile armatei dintr-o simplă întâmplare. Din fericire, am fost băiat bun și disciplinat, așa că mi-am câștigat rapid simpatia colonelului meu. Acesta m-a trimis la colegiul militar, unde am învățat rapid să citesc, scriu și să calculez. Am devenit astfel unul dintre cei mai bine pregătiți membri ai regimentului, avansând rapid la gradele de fruntaș, caporal, sergent, iar apoi ofițer. Desigur, dată fiind poziția și calitățile mele, nu am rămas indiferent nici la farmecele sexului frumos. 2. Din nefericire, am avut neșansa să cunosc fata unui mare aristocrat, cu ocazia unui bal pentru corpul ofițerilor pe care l-a dat acesta. Fata mi-a plăcut, dar se pare că eu i-am plăcut chiar mai mult. Pe scurt, s-a îndrăgostit lulea de mine și nu a făcut nici un secret din acest lucru! Prin comparație cu baronul, eu eram fiul unui simplu fermier extrem de sărac, neajungând ofițer decât grație unor avantaje fizice, mai degrabă decât unor merite personale. De aceea, familia fetei nu mă privea cu ochi buni. Pe de altă parte, iubirea nu este niciodată interesată de avere sau de rangul social! 3. Și astfel, m-am lăsat prins până peste cap în această poveste de dragoste, unica preocupare a mea și a iubitei mele fiind să ne căsătorim cât mai curând. Dar cum puteam face acest lucru? Cum să obținem consimțământul aristocratului, inclusiv zestrea firească pe care trebuia să i-o acorde acesta fiicei sale? Am încercat tot ce mi-a stat în puteri ca să obțin simpatia tatălui. În consecință, mi s-a interzis politicos să mai calc în casa lor! Ce credeți că s-a întâmplat în continuare? 4. Colonelul meu, care mă iubea ca pe un fiu, m-a sfătuit să îmi părăsesc serviciul, călătoresc în Anglia și să încerc să obțin acolo o poziție militară impresionantă. Fiind el însuși un om bogat, mi-a dat fără nici o rezervă banii de care aveam nevoie pentru acest demers. I-am urmat sfatul. Ca să nu lungesc vorba, în numai o jumătate de an m-am înrolat în marina britanică și am ajuns căpitan pe un vas de război care a primit comanda de a naviga în India Orientală. Curajul nu-mi lipsea deloc, iar în curând am devenit unul dintre cei mai buni cunoscători ai artei navigației. 5. În cel mai scurt timp, m-am distins ca ofițer de marină și am devenit comandant de navă. Mi-am îndeplinit riguros toate obligațiile care mi-au fost atribuite, așa că am primit o sumedenie de decorații. După circa patru ani m-am întors în Anglia foarte bogat și am fost înnobilat. Am obținut inclusiv șase luni de concediu, pe care le-am folosit, desigur, ca să îmi rezolv chestiunea căsătoriei. 6. Când am ajuns din nou în patria mea, mi-am găsit încă în viață părinții și rudele, slavă cerului, după care m-am grăbit să îmi revăd celălalt părinte, pe colonelul meu, ajuns între timp general-maior. Reîntâlnirea a fost emoționantă. Prima mea grijă a fost să achit de datoria financiară la el, dar generalul nu a acceptat banii din aur pe care i-am așezat pe masă, spunându-mi: «Iubitul meu prieten, știi că nu am fost căsătorit niciodată și că nu am copii. De aceea, te consider unicul meu fiu, bucuria vieții mele, și implicit moștenitorul întregii mele averi. Consideră acești bani un simplu dar și nu mai pomeni niciodată de ei!» 7. Nu cred că mai trebuie să menționez că această declarație m-a mișcat până la lacrimi. Cine ar fi putut rămâne indiferent în fața unei astfel de declarații, din partea unui om atât de nobil? După ce am discutat pe îndelete, m-a întrebat dacă baroneasa din cauza căreia am plecat nu mi-a scris niciodată, sau dacă nu am încercat să iau eu legătura cu ea. I-am răspuns că i-am scris de trei ori, dar nu am primit nici un răspuns. M-am gândit totuși să-i fac o vizită și să îi cer baronului mâna fiicei sale, asta ca un semn de prețuire pentru el însuși (pentru general), știind cât de apropiat era de familia fetei. 8. Într-adevăr, generalul-maior a rămas foarte încântat să audă care sunt planurile mele, dar nu mi-a ascuns faptul că tatăl fetei era încă și mai greu de satisfăcut decât înainte în ceea ce îi privea pe pretendenții la mâna fiicei sale. Era un aristocrat extrem de bigot, așa că nu era deloc interesat de avere sau de meritele personale ale pretendenților, ci doar de rangul prin naștere al acestora. Altfel spus, trebuiau să facă parte din marea nobilime. De pildă, a respins el însuși titlul de conte, pentru simplul motiv că ar fi devenit astfel primul conte al liniei genealogice, în timp ce acum era ultimul baron al unei lungi astfel de linii genealogice. 9. Nu cred că mai trebuie să precizez ce impresie penibilă mi-a făcut această declarație. Ajunsesem eu însumi un nobil, dar cum puteam să demonstrez că am cel puțin 16 generații de strămoși nobili? Generalul-maior nu și-a pierdut însă speranța, fiind convins că putea încă îl impresionez pe bătrânul aristocrat, dacă i-aș povesti numeroasele aventuri prin care am trecut pe mare, bătăliile cu monștrii marini și cu armatele dușmane, furtunile pe care le-am înfruntat, etc. Bătrânului îi plăceau la nebunie asemenea povești, așa că mai aveam totuși o șansă-i câștig inima! 10. Am urmat sfatul prietenului meu și am fost într-adevăr primit de bătrânul aristocrat într-un mod ceremonial, ceea ce mi s-a părut un semn bun. 11. Lucrul care m-a impresionat cel mai tare era faptul că Emma, fiica bătrânului și iubita mea, părea să strălucească de fericire, purtându-mi aceeași iubire ca la început. Mi-a spus că a primit într-adevăr scrisorile mele, dar a fost nevoită-mi răspundă exclusiv prin lacrimile și prin tăcerea inimii sale. La fel ca prima oară, am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a-l convinge pe bătrânul aristocrat să îmi acorde mâna fiicei sale, dar în zadar! Pe scurt, după trei luni nu eram cu nimic mai avansat ca la prima mea vizită în acea casă. 12. Ce era de făcut? M-am consultat cu prietenul meu, generalul. După o vreme de reflecție, acesta mi-a spus: «Nu aș vrea să-ți dau un sfat prost, dar cred că va trebui să recurgi la o tactică mai dură. Fata are deja 26 de ani, așa că este pe deplin matură și poate decide singură în ceea ce o privește. Dacă are curajul să se mărite cu tine fără consimțământul tatălui ei, atunci nu mai ezita nici o clipă! Mi se pare că ți-a făcut ea însăși o astfel de sugestie, așa că s-ar putea să fie cât se poate de deschisă față de această posibilitate. Dacă planul va da greș, iar căsătoria nu se va putea încheia în Austria, atunci nu veți avea de ales și va trebui să fugiți imediat în Anglia, pentru a vă căsători acolo. Desigur, veți fi urmăriți de autorități, dar lasă asta în seama mea. Voi avea personal grijă ca urmăritorii să nu vă prindă. În rest, cred că te vei descurca singur». 13. Evident, mi-a plăcut foarte mult acest plan îndrăzneț, așa că am trecut imediat la punerea lui în aplicare. Într-adevăr, căsătoria nu s-a putut încheia în Austria, țară în care obstacolele erau prea mari, așa că am fugit împreună în Anglia, căsătorindu-ne chiar pe puntea fregatei mele, care ne-a transportat acolo. Cel care a oficiat căsătoria a fost capelanul vasului. Așa cum aveam să aflu mai târziu de la prietenul meu, am fost urmăriți, dar a avut el grijă îi direcționeze greșit pe urmăritori. Și astfel, am reușit să căsătoresc cu fata viselor mele într-un mod absolut legal (cel puțin din punct de vedere oficial)”. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:15 Capitolul 71 - Norii se adună asupra căsniciei cârcotașului. Mireasa își revelează adevărata natură. ----------------------------------- Capitolul 71 Norii se adună asupra căsniciei cârcotașului. Mireasa își revelează adevărata natură. 1. Cârcotașul continuă: „La vremea aceea viața mi se părea un paradis terestru, căci îmi îndeplinisem scopul pentru care am luptat atât de mult. În cel mai scurt timp însă, nori grei au început să se adune asupra acestui paradis iluzoriu. 2. Mult iubita mea Emma era tot mai chinuită de remușcări pentru faptul că și-a părăsit tatăl, devenind din ce în ce mai tristă cu fiecare zi care trecea, regretând pasul făcut și blestemând clipa în care m-a cunoscut. I s-a făcut apoi dor de casă, slăbind din ce în ce mai mult și făcându-mă devin chiar îngrijorat în ceea ce privește starea ei de sănătate. Am încercat tot ce mi-a stat în puteri pentru a-i schimba starea sufletească, dar în zadar! În aceste condiții, nu am avut de ales decât să părăsesc Anglia și să întorc cu ea la Viena, ca un om particular de afaceri. 3. Ajunși în capitala Austriei, am încercat mai întâi de toate să obținem iertarea tatălui Emmei, dar am aflat că acesta trecuse în lumea celor drepți, probabil mai mult de supărare decât datorită unei boli! 4. Pentru Emma, aceasta a fost ultima picătură. Rudele ei i-au reproșat amarnic moartea tatălui ei, acuzând-o direct de crimă și spunându-i că, atunci când a murit, acesta și-a întins disperat mâinile, strigând-o!! Toate aceste povesti au îmbolnăvit-o și mai tare pe Emma, iar eu am ajuns să cheltuiesc o adevărată avere pe medici, în cele din urmă s-a făcut bine, dar a continuat să fie extrem de capricioasă, cerându-mi nu de puține ori sacrificii pe care abia reușeam să le acopăr financiar, dar pe care i le-am îndeplinit până la ultima, cu cea mai mare blândețe și înțelegere. După numai doi ani, au murit și rudele ei, astfel încât soția mea, devenită între timp mamă a două fete, a moștenit o avere considerabilă. O vreme, am sperat că Emma va deveni astfel mai fericită și mai binevoitoare față de mine. 5. Abia după ce a semnat actele moștenirii am aflat însă cine era în realitate soția mea și cât de mult însemnam eu pentru ea! Aparenta ei instabilitate emoțională a dispărut ca prin farmec, fiind înlocuită de o goană nebună după plăceri și lux orbitor. Practic, Emma mea nu își mai refuza nimic. 6. I-am spus cu timiditate că o astfel de viață nu este tocmai nobilă și că m-a făcut mult mai nefericit decât o făcusem vreodată eu pe ea, în Anglia aș fi ajuns până acum amiral, dacă nu aș fi renunțat la serviciul militar pentru a veni la Viena împreună cu ea, datorită iubirii pe care i-o purtam. I-am spus toate aceste lucruri cu lacrimi în ochi, dar unicul rezultat pe care am reușit să-l obțin a fost să dezlănțui un adevărat iad. S-a repezit ca o furie în camera ei, mi-a semnat un cec în valoare de 200 de florini (guldeni) și mi-a spus: «Iată, domnul și soțul meu (născut în familia unor crescători de porci!), la atât s-au redus cheltuielile tale cu mine. Acum părăsește te rog această reședință și caută-ți pe alta! Nu ai decât să le iei și pe cele două fete cu tine, căci nu sunt dispusă cresc două pușlamale pe care, în orbirea mea, le-am conceput împreună cu un țăran! Adio și n-am cuvinte! Acum suntem chit!» 7. După care mi-a trântit ușa în față, lăsându-mă consternat, în timp ce micuțele mele copile plângeau și mă strângeau în brațe. După circa două ore am încercat să intru din nou în camera ei, dar nu mi s-a permis. Valetul personal al Emmei mi-a spus că este dorința baronesei să părăsesc de îndată casa. I-am spus acestuia să o anunțe pe doamna că nu am nevoie de banii și de casa ei, și că voi continua să îmi trăiesc viața și să îmi cresc fetele folosindu-mă de averea mea legal dobândită! 8. M-am grăbit așadar să ajung în camera mea, chemându-mi personalul. Le-am poruncit servitorilor să îmi strângă imediat lucrurile, căci trebuie să părăsim în grabă casa. «Cine nu se va conforma, va fi dat imediat afară!» Servitorii mei au făcut fețe lungi și au căscat ochii mari de uimire, dar mi-au îndeplinit imediat porunca. 9. În timp ce eram ocupat cu împachetarea, cineva a bătut la ușa mea. Cine credeți că era? Bunul meu prieten, generalul-maior, care tocmai atunci venise la Viena cu niște probleme pe care le avea de rezolvat! «Hei, ce faci aici? m-a întrebat el. Te muți?» I-am povestit imediat totul, explicându-i că vina nu îmi aparține deloc! 10. La început, generalul nu știa dacă râdă sau să plângă. Abia după o vreme și-a adunat gândurile și mi-a spus: «Bietul meu prieten, liniștește-te! Dacă aceasta este adevărata față de soției tale, mai bine bucură-te că ai scăpat de ea în această manieră onestă! Păstrează însă cecul pe care ți l-a dat, de dragul copilelor tale, căci nu este înțelept să renunți la o sumă atât de mare numai de dragul orgoliului!» 11. Imediat după ce am primit acest sfat de bun simț din partea generalului, valetul Emmei a năvălit în cameră și mi-a spus: «Doamna dorește să știți că nu acceptă cu nici un chip să primească înapoi banii pe care vi i-a trimis! În schimb, dacă suma vi se pare insuficientă, este dispusă o mărească!» Mi-am mușcat buzele de furie, incapabil să mai rostesc vreun cuvânt. În locul meu a luat cuvântul generalul, care i-a spus valetului: «Comunică-i doamnei că prin comparație cu sacrificiile pe care le-a făcut acest om pentru ea, suma de 200 de florini nu înseamnă mai mult decât o simplă pomană pentru un cerșetor. Nu așa se plătește onoarea unui ofițer de rangul acestui domn! De aceea, spune-i doamnei să bage adânc mâna în cufărul cu bani și să-i aloce adevărata recompensă pe care o merită soțul ei (un om fără egal, așa cum nu va mai întâlni vreodată altul), pentru faptul că i-a călcat în picioare onoarea așa cum a făcut-o! Spune-i doamnei că eu, prințul N.N., tatăl adoptiv al acestui om care a devenit fiul meu preaiubit, sunt cel care solicit acest lucru de la ea! Spune-i de asemenea să nu mai îndrăznească niciodată se afișeze în lume purtând numele soțului ei! înțelegi?» Valetul i-a răspuns: «Da, înălțimea Voastră!» «Atunci, dispari din ochii mei!», a tunat generalul. Valetul s-a înclinat până la pământ, după care a șters-o ca din pușcă. 12. După o vreme, ușa s-a deschis și baroneasa și-a făcut năvalnic apariția, frângându-și mâinile și implorându-ne iertarea, mie și generalului. Ne-a adus tot felul de argumente, vorbind de temperamentul ei aprins și de faptul că s-a pripit, ca de obicei. 13. Generalul a lăsat-o să termine, după care i s-a adresat cu detașare: «Doamnă, l-am cunoscut foarte bine pe bigotul tău părinte și te cunosc foarte bine și pe tine! Așchia nu sare departe de trunchi, așa că nu mă aștept ca tu să fii foarte diferită de tatăl tău. Deși fostul tău soț nu este fiul meu fizic, l-am rugat pe împărat să-mi acorde dreptul să îl adopt sub titlul de conte și să-i las moștenire averea mea, lucru pe care maiestatea sa l-a acceptat, știind că nu am copii. Dacă muri mâine, ar deveni prinț, înțelegi? Chiar dacă alți membri ai nobilimii vor face presiuni asupra împăratului să nu accepte să îi acorde acest titlu nobiliar, el va rămâne oricum fiul meu și unicul moștenitor al întinsei mele averi! Drept urmare, el nu are nevoie nici de casa, nici de averea ta! M-ați înțeles, doamnă?” Baroneasa i-a răspuns: «O, înălțimea Voastră și dragă tată-socrule! Sunt dispusă îți dăruiesc întreaga mea avere, cu condiția să ierți și să nu mi-l răpești pe soțul meu mult iubit!» 14. Generalul: «Aha, fetițo! Acum că ai aflat că acest «crescător de porci», după cum îi spuneai până nu demult, urmează devină moștenitorul meu, ai început din nou să simți pentru el o iubire fără seamăn! Nu cred că îți va mai merge a doua oară! De aceea, întoarce-te în camera ta, căci am lucruri importante de discutat cu fiul meu». Emma a continuat însă îi implore iertarea, cu o ardoare și mai mare, jurând pe tot ce avea mai scump pe lume că ar fi preferat de o mie de ori să fie ea însăși o crescătoare de porci pentru tot restul vieții decât să părăsească fie și numai pentru un singur minut! «Bine, i-a răspuns generalul, vom vedea imediat care este adevărul! simt îndrituit să îți testez sinceritatea, și vom vedea cum vei trece acest test!» «Fă orice dorești cu mine, înălțimea Ta, dar nu voi accepta să despart de soțul meu mult iubit decât dacă voi muri!» Generalul: «Bine, vom vedea cât de curând, draga mea baroneasă! Ți-am dat deja testul de care îți vorbeam, și nu l-ai trecut! Acum îmi iubești fiul, dar numai pentru că a devenit moștenitorul meu. Ei bine, acesta a fost testul: ți-am spus această minciună ca să văd cum vei reacționa, și imediat te-ai îndrăgostit 'spontan' de el. Mare naivitate! Ți-am spus că va deveni moștenitorul meu numai pentru a-ți face dovada lipsei tale de noblețe: când nu ai mai văzut în el un simplu crescător de porci, ci un prinț, ai devenit subit foarte smerită! Ce ai zice însă dacă ți-aș spune că totul a fost o minciună, special concepută pentru a-ți testa iubirea față de soțul tău, și că acesta (deși îmi este într-adevăr la fel de drag ca un fiu, fiind un om minunat) nu este totuși decât un fiu de țăran?» 15. Auzind această veste proastă, Emma s-a schimbat imediat la față, țipând: «Cum!? Așa se vorbește cu fiica baronului N.N.? Așa deci! Soțul meu nu este un prinț, ci un simplu țăran, devenit recent un gentleman englez! O, ce rușine sunt nevoită suport! Eu, o baroneasă cu o familie veche de generații, fiu tratată ca o simplă muritoare de rând! Hei, valetule!» Valetul: «Ce dorește doamna?» Emma: «Grăbește-te în camera mea și adu-mi documentele de pe masa mea, ca să pot 'repara' onoarea acestui țărănoi ofensat!» Generalul: «Acest lucru nu va mai fi necesar, doamnă! Știam că te vei descurca chiar mai prost la cel de-al doilea test decât la primul. Ești cine ești, și așa vei rămâne toată viața. Sper că înțelegi ce vreau să spun! Cât despre acest fiu al meu, el este un om cu adevărat nobil, în pofida originii lui simple! De aceea, dispari din ochii noștri!» 16. Auzind aceste cuvinte, Emma se întoarce din nou la 180 de grade, spunând: «Înălțimea Ta, spui că mi-ai încercat astfel sentimentele, dar nu ții cont de faptul că fi putut juca teatru, pentru a mă convinge la rândul meu de iubirea reală a acestui bărbat. Căci trebuie să îți mărturisesc că domnul și stăpânul meu s-a purtat în ultimul an și jumătate cu o răceală inexplicabilă față de mine, care m-a făcut să simt complet nefericită. I-am făcut numeroase aluzii în acest sens, spunându-i că nu mai par să însemn pentru el ceea ce însemnam odată! Dar domnul conte aici de față a știut de fiecare dată găsească o mie de pretexte, care mai de care mai rizibil. Se pare așadar că undeva exista o problemă! 17. Acum sunt bogată, așa că dispun de mijloacele necesare pentru a testa inima soțului meu. De aceea, am dat tot felul de petreceri și de baluri, lăsându-mă curtată de bunăvoie de alți cavaleri și încercând astfel să detectez o urmă cât de mică de gelozie din partea lui. Dar eforturile mele s-au dovedit în zadar! Mi s-a părut chiar că îi face plăcere să vadă alți bărbați făcându-mi curte în locul lui! Mult timp, m-am simțit umilită, dar răceala dintre noi a continuat să crească, iar soțul meu a uitat cu desăvârșire calea către dormitorul nostru comun. De aceea, m-am decis să îl supun astăzi acestui test suprem, pentru a vedea ce se ascunde cu adevărat în inima lui! 18. Nici acest test nu s-a dovedit însă un succes. De aceea, văzând că am pierdut pentru totdeauna iubirea lui, sunt dispusă accept această situație, în numele lui Dumnezeu! 19. Acesta este adevărul deplin, înălțimea Ta. Atât timp cât eram o dezmoștenită a sorții, m-a iubit cu o ardoare greu de înțeles, dar de îndată ce am dovedit unica moștenitoare a unei mari averi, între noi s-a terminat totul. Nu numai că a renunțat să mai mângâie, dar a început chiar să pară enervat de această nouă situație, spunându-mi adeseori în față: 'Banii tăi sunt un blestem pentru această casă!' De aceea, o las pe înălțimea Ta să judece singur în ce măsură sunt o păcătoasă atât de mare pe cât pare să creadă, împreună cu fiul său adoptiv!» ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:17 Capitolul 72 - Pretenția Emmei. Generalul devine consilier marital. Feuda căsniciei. ----------------------------------- Capitolul 72 Pretenția Emmei. Generalul devine consilier marital. Feuda căsniciei. 1. Generalul i-a răspuns Emmei: «Draga mea noră! Dacă așa stau lucrurile, atunci situația se schimbă. De aceea, te rog să ierți. Voi avea grijă îmi dojenesc fiul!» Emma: «Înălțimea ta, tot ce îmi doresc eu este dragostea dintâi! Dacă voi regăsi această iubire în inima lui, îi voi ierta totul, fără nici o rezervă!» - După care, generalul s-a întors către mine și mi-a spus: «Ei bine, fiul meu, ascultă-mă, dacă este adevărat că soția ta ți-a făcut probleme numai din cauza ta, atunci va trebui să îți îndrepți greșeala! Emma nu pare să aibă decât o singură pretenție: iubirea ta dintâi. De aceea, nu-i refuza această dorință!» 2. Eu i-am răspuns: «Iubitul meu tată! Iubirea mea față de Emma nu s-a diminuat în nici un fel de la prima noastră întâlnire și până astăzi. Nu este vina mea că ea mi-a căutat nod în papură, deși nu greșisem cu nimic față de ea. Dacă nu i-am făcut un scandal îngrozitor, mânat de gelozie, acest lucru s-a datorat exclusiv sensibilității mele înnăscute. Pot să-ți spun însă în sinea mea am simțit o mare amărăciune. Cât despre marea ei bogăție, trebuie să-ți mărturisesc că aceasta nu m-a impresionat niciodată în mod deosebit. De fapt, ca să fiu sincer până la capăt, imensa avere a Emmei mi-a creat chiar o stare de disconfort, știind că cu cât o casă este mai mare, cu atât mai multe sunt ocaziile de a păcătui! (Întorcându-mă apoi către Emma): Ascultă, dacă ai fi dăruit săracilor sumele de bani pe care le-ai cheltuit cu petrecerile tale, am fi fost amândoi infinit mai fericiți! Dar tu ți-ai dorit să impresionezi și să intimidezi în acest fel, iar această intenție a ta nu a fost una lăudabilă, căci cu greu ai putea găsi un soț mai răbdător decât mine!» 3. De data aceasta, Emma nu s-a mai ostenit să îmi dea vreun răspuns, chemându-și nerăbdătoare valetul. Când acesta a venit, ducând cu el un pachet greu, ea a țipat la el, spunându-i să lase pachetul pe masă. După care mi-a aruncat o privire caustică, spunându-mi: «Doresc să-mi îndrept greșeala și ofensa pe care ți-am adus-o, ca să te înveselesc din nou». La care eu i-am răspuns: «Draga și buna mea Emma! Te iubesc mult prea mult ca să îți port chiar și cea mai mică ranchiună! De altfel, nu eu ți-am cerut așa ceva, ci tatăl meu, care a avut de altfel intențiile cele mai bune. De aceea, ia-ți înapoi hârtiile și redevino acea Emma care m-a urmat în Anglia cu câțiva ani în urmă și pentru care mi-am pus în pericol viața de o mie de ori!» 4. Emma a rămas oarecum uimită. După o vreme în care a păstrat tăcerea, ea a spus (cu o indiferență studiată): «Dacă tot mă iubești,-mi favoarea și ocupă-te de aceste documente, căci, după cum știi prea bine, o femeie nu se pricepe la bani!» Eu: «Asta este altceva! De aceea, sunt absolut de acord să îți fac acest serviciu! Va trebui să ne strângem însă mâinile în semn că am redevenit prieteni, iar apoi să îmi dai acel sărut după care tânjesc de atâta vreme! Haide, Emma,-mă din nou fericit!» - Emma: «Avem destul timp pentru astfel de dulcegării! O femeie nu trebuie să fie niciodată prea liberală, dacă dorește să își păstreze căsnicia. Doresc de asemenea să îți reamintesc ceea ce ți-am spus de atâtea ori până acum, și anume că nu mai doresc să fiu numită Emma, ci aștept să mi se spună pe primul meu nume creștinesc, Kunigunde! De ce mi te adresezi spunându-mi tot timpul Emma, și nu Kunigunde, un nume cu adevărat nobil, încă din antichitate, cu care au fost botezate inclusiv mama și bunica mea? Dacă iubești cu adevărat, atunci adresează-mi-te așa cum trebuie, pe numele meu adevărat!» 5. Așa cum este firesc, această condiție pusă în numele iubirii m-a făcut să râd. La fel și pe general. De aceea, i-am spus Emmei: «Dar, draga mea soție, am făcut acest lucru din cel mai pur respect față de tine! Sunt convins că ai auzit și tu că circulă un cântecel comic despre Edward și Kunigunde, cântat în vodeviluri și care stârnește hohote mari de râs din partea publicului. Ori de câte ori mă adresez ție pe numele de Kunigunde, în minte îmi vin versurile acelui cântec stupid, dar amuzant. De altfel, numele de Emma mi se pare infinit mai frumos decât cel de Kunigunde. Totuși, dacă insiști ca de acum înainte să fii numită Kunigunde, sunt cât se poate de fericit să îți spun astfel, pentru numele lui Dumnezeu!» Ea mi-a răspuns cu sarcasm: «Da, da, știu, oamenii își bat joc de toate lucrurile care nu le sunt pe plac!» Eu: «Ce tot spui? Te asigur că nu am nici cea mai mică intenție să îmi bat joc de tine, căci te iubesc mai presus de orice. Singura mea dorință este să punem capăt acestei controverse și să ne dăm mâinile în semn de împăcare deplină! Asta dacă nu cumva îmi mai ascunzi și alte lucruri?» 6. Emma: «O, foarte multe lucruri!» - Eu: «Și care ar fi acestea, scumpa mea Em... o, te rog de o mie de ori să ierți! Doream să spun Kunigunde! Haide, Kundie, spune-mi tot ce ai pe inimă!» 7. După această invitație a mea, deși atât de laconică, ea s-a ridicat furioasă în picioare și a bătut din picior, făcând obiectele din sticlă din cabinetul meu să se zgâlțâie, după care mi-a spus un «Nu» tăios și a izbucnit în lacrimi. A urmat apoi o pauză prelungită, după care mi-a adresat o serie nesfârșită de invective care l-ar fi făcut să roșească până și pe cel mai înrăit veteran al unei crâșme. În final, mi-a strigat furibundă: «S-a terminat! Nu mai doresc să aud vreodată de tine! Ți-ai primit plata, iar acum suntem chit! Nu suport să fiu insultată de un vagabond, fiul cine știe cărei țărănci! Poate să te facă împăratul conte de o mie de ori - prin comparație cu mine, care sunt o baroneasă de viță veche, nu însemni absolut nimic, înțelegi? Față de mine tu nu însemni nimic! De aceea, dispari din fața ochilor mei!» 8. «Cu fata asta nu cred că vom ajunge nicăieri, a spus și generalul, întrucât este complet nebună! Cel mai bine ar fi să uiți de ea, fiul meu, și să nu-ți mai bați capul cu ea! Cine știe, poate că timpul o va ajuta să se transforme. Oricum, ia hârtiile cu tine, căci s-ar putea să vină o vreme în care să-ți folosească. Bănuiala mea este că în cel mai scurt timp Emma își va risipi complet averea!» 9. În acel moment a intrat în cameră și valetul meu, care mi-a spus că tocmai a aflat de o reședință goală, cât se poate de frumoasă. «Foarte bine, a spus generalul, haide să terminăm cu împachetarea». Valetul: «Domnule, toate lucrurile sunt împachetate, cu excepția celor din această cameră! De asemenea, cărăușii trebuie să sosească dintr-o clipă în alta!»„ ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:19 Capitolul 73 - Povestea căsniciei vienezului cârcotaș continuă. Criza de nervi a Emmei și o nouă conversație. ----------------------------------- Capitolul 73 Povestea căsniciei vienezului cârcotaș continuă. Criza de nervi a Emmei și o nouă conversație. 1. Cârcotașul: „I-am spus atunci valetului: «Foarte bine! Ai procedat corect». Acesta mi-a răspuns: «O asigur pe Excelența Voastră se va simți cât se poate de bine în noua sa reședință, deși aceasta nu este situată în centrul orașului, ci într-o suburbie. Este însă o reședință absolut splendidă, superb mobilată și care nu costă aproape nimic!» 2. Generalul: «În ce suburbie se află, și la ce etaj?» Valetul: «Din motive evidente (și indică spre soția mea), prefera să nu vă comunic acum adresa exactă. Oricum, se află la etajul al doilea. iertați pentru discreție, dar atunci când te retragi din fața dușmanului, nu trebuie să precizezi unde te duci!» Generalul: «Bănuiesc că ai luptat și tu împotriva dușmanilor pe câmpul de luptă, de vreme ce cunoști atât de bine acest lucru!» Valetul: «Am luptat cu două tipuri de dușmani, înălțimea Voastră! Pe de o parte ca sergent pe câmpul de luptă, în mijlocul grenadelor, bombelor și gloanțelor, iar pe de altă parte împotriva unui dușman mai abstract, respectiv a soției mele! În cazul din urmă, deși nu am avut de-a face cu bombe, grenade și gloanțe, am fost nevoit să confrunt cu nenumăratele ei blesteme! Am răbdat timp de cinci ani la rând, cu o răbdare de înger, dar nu a fost chip să înțeleg cu ea. De aceea, am fost nevoit să retrag în fața acestui al doilea tip de dușman, căutându-mi un serviciu, pe care l-am și găsit cât de curând - chiar aici! Dacă excelența sa, consoarta stăpânului meu și doamna acestui domeniu va dori vreodată ia lecții de la fosta mea soție, pot să-i comunic că va avea parte de o profesoară dintre cele mai bune!» 3. Auzind aceste cuvinte, Emma, care stătea la fereastră, din ce în ce mai mânioasă, s-a repezit la valetul meu, scoțându-și mănușile ca să îl pălmuiască. Valetul a parat însă lovitura, spunându-i cu ironie: «Vai, nu trebuie să dați osteneala, doamnă! Dacă doresc să fiu pălmuit, pot să apelez la prima prostituată care îmi iese în cale! tem că fața mea nu este suficient de nobilă pentru a fi atinsă de mânușițele dumneavoastră distinse! rog să îndepărtați de mine, sau s-ar putea să invit la un dans care vi s-ar părea cam ciudat! M-ați înțeles, doamnă baroneasă?!» Emma aproape că s-a sufocat de furie, strigând ca scoasă din minți: «Piei din fața mea, canalie! Dispari chiar acum, animalule! Ticălos demn de dispreț! Cum îți permiți să îmi vorbești astfel mie... o baroneasă dintr-una din cele mai vechi linii de aristocrați!! Dispari chiar acum, sau altfel chem poliția!» 4. Valetul: «Vai, dar nu este deloc necesar, stimată doamnă baroneasă, într-o jumătate de oră vom dispărea pentru totdeauna din fața nobililor dumneavoastră ochi, slavă cerului! Și nu vă mai înfuriați atât de tare, căci s-ar putea ca nervii dumneavoastră delicați să cedeze!» Baroneasa a început să urle și mai tare, ca smintită: «Spuneți-i să tacă din gură impertinentului, sau îi voi arăta eu ce înseamnă insulți o baroneasă! Îi voi arunca drept în capul acela de maimuță tot ce îmi va cădea în mâini!» Un alt servitor i s-a adresat atunci valetului: «Hei, potolește-te, dacă nu vrei să avem cu toții parte de un mic preludiu la Ziua Judecății de Apoi! Haide mai bine să plecăm». Eu: «Da, haide s-o ștergem cât mai repede. În ceea ce mă privește, prefera mai degrabă zbor decât să merg la pas!» 5. Nici nu am rostit bine aceste cuvinte, când Emma s-a repezit asupra mea, strigând: «Nu, nu! Ce ți-am făcut de mă părăsești, și asta în bătaia de joc a servitorilor tăi impertinenți? Ascultă, mi-am ieșit puțin din minți, recunosc, numai Dumnezeu știe de ce... De fapt, nu mi-a fost bine deloc, așa că din cauza bolii te-am tratat puțin cam sever. Acum însă parcă mi s-a luat o pânză de pe ochi. Îmi dau seama că v-am insultat grav pe tine și pe domnul general! Nu înțeleg însă cum de nu v-ați dat seama că sărmana ta soție Emma nu se afla în deplinătatea facultăților sale fizice și mintale? O, dragul meu soț! orice dorești cu mine, pedepsește-mă dacă ești de părere că merit acest lucru, dar nu mă părăsi!» 6. După aceste cuvinte, a căzut la pieptul meu, strângându-mă convulsiv în brațe. Servitorii mei au rămas cu gurile căscate, întrebându-mă ce trebuie să facă: continue cu mutarea, sau să se întoarcă? Emma le-a spus: «întoarceți-vă chiar acum și voi plăti eu pentru chiria noii reședințe, din contul meu, ca o garanție a bunelor mele intenții!» 7. Generalul: «Ei bine, dacă așa stau lucrurile, doresc să îmi exprim simpatia față de soția ta, care chiar mi se pare bolnavă. Desigur, în aceste condiții, un gentleman, un bărbat și un soț nu își poate părăsi soția suferindă. În clipa de față am ceva urgent de rezolvat, dar te asigur că voi întoarce la tine peste două ore. Te rog să îmi pregătești o cameră, căci intenționez să rămân la tine pentru vreo două zile». După care generalul și-a luat rămas bun, iar servitorii au început să despacheteze, nu foarte încântați de ultima evoluție a evenimentelor. Emma însăși părea complet transformată, părând să fi uitat complet cele întâmplate mai devreme! Trebuie să mărturisesc că simțeam eu însumi ușor intrigat. se fi transformat Emma într-un timp atât de scurt dintr-un demon într-un înger?!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:26 Capitolul 74 - Surprizele se țin lanț. Nobilul cârcotaș descoperă niște cunoștințe vechi. Sfatul bun al lui Olaf. ----------------------------------- Capitolul 74 Surprizele se țin lanț. Nobilul cârcotaș descoperă niște cunoștințe vechi. Sfatul bun al lui Olaf. 1. Max Olaf ia din nou cuvântul: „Dragul meu prieten, povestea căsniciei tale începe să devină extrem de neplăcută! De aceea, îți propun să ne oprim aici, cu atât mai mult cu cât îmi este cât se poate de familiară, dat fiind că eu însumi am fost în lumea exterioară acel colonel, iar mai târziu general, care a făcut din tine dintr-un om simplu și lipsit de educație o personalitate a nobilimii vieneze (chiar dacă în această lume a spiritelor mi se spune Max Olaf)! Cât despre acest prieten, aici de față, care a încercat mai devreme să ne convingă transformarea acelei creaturi feminine dintr-o femeie de nimic într-un adevărat înger al cerului a fost un simplu vis, ei bine, el a fost pe pământ baronul și tatăl acelei fete care a devenit soția ta împotriva voinței lui. Dorești cumva să știi și cine este soția ta în această lume a spiritelor, femeia cu care te-ai luptat pe pământ timp de mai bine de 20 de ani? Ei bine, privește-o pe acea creatură hidoasă, pe jumătate dezbrăcată și slabă ca paiul, care se uită la tine cu ochi temători din spatele baronului! Ce zici de acest final surprinzător al poveștii vieții tale? Ești mulțumit de felul cum s-au terminat lucrurile?” 2. Vienezul cârcotaș: „Doamne, ce șoc! Ei bine, trebuie să recunosc că lucrurile evoluează cu totul neașteptat! După toate aparențele, se pare că drama vieții mele va continua în această lume, unde urmează actul doi! Ce zici, bunul meu prieten!?” 3. Max Olaf: „Dragă prietene, sunt din ce în ce mai convins că va trebui să apelăm și noi la acel Domn al casei, dacă dorim să avem parte de o continuare mai fericită a acestei drame individuale! Trebuie să îți mărturisesc că în timp ce îți ascultam în tăcere povestirea, nu mi-a scăpat faptul că în încăperea în care ne aflăm s-au produs anumite transformări care m-au impresionat la culme. De pildă, înfățișarea femeii cu care te-ai certat mai înainte s-a schimbat din nou, devenind de-a dreptul angelică. Cu cât iubirea ei față de acel om interesant pare să devină din ce în ce mai mare, cu atât mai frumoasă și mai înțeleaptă devine ea! Mai mult decât atât, se pare că nu este deloc singură în fericirea ei. Constat că foarte multe persoane care până recent stăteau la fel de nefericite ca și noi s-au apropiat și s-au atașat de acel om, schimbându-și instantaneu înfățișarea, hainele și sentimentele! 4. Prietene, privind aceste lucruri dintr-o perspectivă lumească, nu le pot numit altfel decât miracole! 5. Privește de pildă scena de colo, pe care se află cele 24 de dansatoare; acestea arată deja de-a dreptul celeste! Iar dincolo, așezați la masa aceea pe care se află pâine și vin, se află democratul Robert Blum, Messenhauser, pe care îl cunoaștem cu toții, doctorul Becher și editorul Jellinek! Privește ce demnitate sfântă emană din privirile lor și cât de profund a devenit limbajul lor! Cât de distins și de nobil este comportamentul lor! 6. Dar mai presus de orice, cel care reprezintă centrul atenției tuturor este acel om minunat, care îi face practic curte femeii transformate, căci văd că nu discută decât despre iubire cu ea. Toată lumea se uită la el, și orice și-ar dori, toți apelează imediat exclusiv la el. La rândul lui, el nu pare să le refuze nimic, iar voința lui se realizează instantaneu, ca și cum ar avea puteri supranaturale. Deși comportamentul lui este cât se poate de simplu și de nepretențios, nu pot să contest că are o grație înnăscută și celestă. Privindu-l atât de mult timp, trebuie să mărturisesc că am devenit eu însumi extrem de atașat de el, iubindu-l cu aceeași iubire cu care îți iubești cel mai bun prieten! 7. Dorința mea cea mai arzătoare a devenit aceea de a alerga la ei și de a-l mângâia la fel cum procedează un comandant de armată cu steagul dușmanului pe care a reușit să îl cucerească și care atestă victoria sa deplină! Spune-mi, prietene, nu simți o dorință asemănătoare? Dar voi, baronule care interpretezi visele și fiica ta, Kunigunde-Emma?” 8. Vienezul cârcotaș: „În ceea ce mă privește, trebuie să recunosc că încep să simt exact la fel ca tine. Nu știu însă dacă putem spune același lucru și în privința fostului meu socru și a Emmei. Poate ea ar putea să simtă ceva, căci în ultimele zile de viață a dat dovadă de o oarecare religiozitate. În ceea ce îl privește pe domnul baron aici de față, nu îmi dau seama ce gândește și cum simte acesta. Un lucru este cert, și anume că în această lume a spiritelor nu va ajunge prea departe dacă și-a păstrat convingerile anterioare referitoare la superioritatea descendenței sale nobile!” 9. Baronul: „Dragul meu ginere care mi-ai furat unica fiică! Te sfătuiesc să îți faci mai întâi curățenie în propria ogradă! Dacă mi-aș propune să le revelez celor de față tot ce ai făcut și ce ai spus pe pământ, te asigur că nu ți-ar fi ușor! Ți-am iertat însă atitudinea ta din acele vremuri, așa că acum suntem chit. Dacă totuși mai păstrezi un oarecare avantaj asupra mea în această lume ce seamănă teribil de bine cu cea onirică, atunci ai decența și fă dovada bunătății tale, pe care nu mi-ai arătat-o deloc în timpul vieții pe pământ, când mi-ai răpit unica fiică, luându-mi astfel unicul motiv pentru care mai trăiam. Căci acolo Emma era întreaga mea viață, iar tu mi-ai furat-o! Te-am iertat deja pentru acest lucru, așa că nu mai pune întrebări prostești legate de sentimentele noastre! Mai bine ne-ai ajuta pe mine și pe sărmana mea fiică, în măsura în care acest lucru îți stă în vreun fel în puteri!” 10. Max Olaf: „Ai vorbit foarte bine, prietene, și ai perfectă dreptate. Ginerele tău este gata să ajute, căci bunăvoința nu i-a lipsit niciodată. Singurul lucru care ne lipsește în această lume este capacitatea de a face acest lucru. Sper însă ca Dumnezeu să îl ajute măcar pe unul dintre noi, pentru ca acesta să îi ajute la rândul lui pe ceilalți!” 11. Baronul: „Îți mulțumesc din inimă pentru aceste cuvinte! Adevărul este că eu și cu Emma avem o nevoie disperată fim ajutați. Timp de 20 de ani, care mi s-au părut cât 2000, am rătăcit prin această lume într-un pustiu desăvârșit. Până astăzi, nu am simțit nici cea mai mică alinare, nici cel mai mic ajutor, nici măcar o luminiță cât de mică! Tu ești prima ființă care și-a propus să ajute de când mă aflu aici, în acest vis care seamănă mai degrabă cu un fel de coșmar. O, prietene, sper să duci la bun sfârșit ceea ce ai început, iar răsplata pe care o vei primi va fi însăși viața și inima mea!” 12. Max Olaf: „Dragi prieteni, și tu, draga mea Emma! Urmați-mă cu credință către acel om minunat, care tocmai conversează cu doctorul Jellinek. Odată ajunși în fața lui, voi închina și îi voi solicita ajutorul în numele meu, dar și al vostru! Dacă îl voi convinge să ne ajute, atunci nu am nici cea mai mică îndoială acest ajutor va veni și va fi cât se poate de consistent! Va trebui însă ne controlăm la sânge comportamentul în fața lui, după câte am observat studiindu-i pe ceilalți. Căci oricât de bun ar fi, înțelepciunea lui este pe măsură, iar gândurile noastre îi sunt cunoscute înainte chiar ca noi să fi avut timpul necesar să cumpănim mai profund asupra lor. De aceea, trebuie să fim cât se poate de sinceri, fără prefăcătorii și ipocrizie, căci privirii sale ascuțite nu îi scapă nimic! Veniți așadar cu mine, și poate ne vom găsi salvarea alături de el!” 13. Cârcotașul: „Frate, ce-ar fi să te duci mai întâi tu la el și să-i vorbești în numele nostru, al tuturor? Ca să fiu sincer, mi-e puțin frică de el, nu știu nici eu de ce!” 14. Baronul și Emma rostesc aceeași rugăminte, așa că generalul Max Olaf le răspunde: „Dragi prieteni, voi face tot ce-mi va sta în puteri ca să ajut! De aceea, fruntea sus, căci intuiesc că voi întoarce la voi cu un răspuns pozitiv!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:29 Capitolul 75 - Rugămintea lui Olaf de dragul prietenilor săi. Promisiunea Domnului – Pescarul de suflete. ----------------------------------- Capitolul 75 Rugămintea lui Olaf de dragul prietenilor săi. Promisiunea Domnului – Pescarul de suflete. Încăpățânarea și orbirea cârcotașului. 1. După aceste cuvinte, Max Olaf se îndreaptă către Mine, se înclină până la pământ și îmi spune: „Mult iubite prietene, de o noblețe și o înțelepciune fără seamăn! Nimic din toate miracolele care s-au întâmplat în preajma ta nu mi-au scăpat. Am observat astfel că totul pare să se învârtă în jurul tău! Cel puțin în interiorul acestei case, tu pari să fii fundamentul tuturor lucrurilor, și după toate aparențele, fericirea sau nefericirea noastră pare să depindă numai de tine. Din câte am observat, cine a câștigat grația ta, a câștigat totul! De aceea, având încredere în bunătatea ta fără margini, mi-am luat libertatea să te implor din străfundurile inimii mele să îți reverși binecuvântarea și grația asupra acelor trei oameni de colo, cei doi bărbați și acea sărmană femeie! Există încă o mare doză de păcate terestre care ne acoperă pe toți trei, de apăsarea cărora cu greu putem scăpa în această lume a spiritelor, dar îți mărturisesc în numele lui Dumnezeu că avem cu toții cele mai bune intenții din lume, așa că vom face tot ce ne va sta în puteri ca să ne corectăm comportamentul și atitudinea, astfel încât să devenim vrednici de grația ta”. 2. Eu: „Mult iubitul Meu prieten și frate, îți spun un singur lucru: adu-i pe cei trei la Mine! Căci ce părinte nu își apleacă urechea la cererea unuia care vine să îi implore grația pentru propriii săi copii? Ascultă-Mă: nici chiar cel mai aspru părinte de pe pământ nu ar face așa ceva; cu atât mai puțin aș putea proceda Eu în acest fel, căci în Mine sălășluiește în toată plenitudinea ei iubirea Tatălui Ceresc! De aceea, grăbește-te și adu-i la Mine pe toți cei care doresc să fie în preajma Mea!” 3. Cu inima plină de bucurie, Max Olaf îmi spune: „O, prietene, știam eu că pașii care m-au condus către tine nu vor fi în zadar! Îți mulțumesc anticipat în numele lor, căci îi văd deja plângând de fericire! O, ție îți mulțumesc, Doamne!” 4. Eu: „Bine, dragul Meu prieten și frate, dar am așteptat ca în tot acest timp să ascult de la tine și o cerere făcută în numele tău; și totuși, nu am auzit nimic în această direcție. Nu simți și tu dorința de a deveni mai fericit decât ești în clipa de față?” 5. Olaf: „O, prieten celest, de o bunătate infinită! Ascultă-mă: natura mea mă face să bucur mai mult atunci când îi văd pe cei dragi fericiți decât când sunt fericit eu însumi! La fel s-au petrecut lucrurile și când trăiam pe pământ. De aceea, uit întotdeauna să am grijă de mine, căci mă preocupă mai degrabă bunăstarea celor din jur! Te implor așadar, mult iubite prietene, nu fii supărat pentru că m-am mărginit să îți implor grația exclusiv pentru prietenii mei, căci am uitat cu totul de mine, ca și cum eu nu aș conta deloc prin comparație cu cei în numele cărora am venit să intervin pe lângă tine! Ce-i drept, avea și eu câteva nevoi personale, dar prefer să îi văd mai întâi fericiți pe cei din jur!” 6. Eu: „Ascultă, dragul Meu prieten și frate! Știam foarte bine cum este alcătuită inima ta, care se află într-o armonie perfectă cu a Mea. De aceea, scopul Meu atunci când ți-am pus acea întrebare nu a fost acela de a afla de la tine ce anume îți dorești cu adevărat, ci doar de a te pregăti sufletește pentru o grație pe care deocamdată nu ai putea-o înțelege. Voi avea însă personal grijă te ajut să înțelegi cât de curând despre ce este vorba! De aceea, du-te și adu-i la Mine pe cei care sunt atât de aproape de inima ta! Mai mult decât atât, împovărează-ți inima și cu alte ființe, căci adevăr îți spun: toți cei pe care îi vei aduce la Mine vor fi primiți! Înțelegi ce îți spun? Da, văd că înțelegi!” 7. Max Olaf se înclină adânc în fața Mea, după care se întoarce la ai lui, care îl așteaptă cu o nerăbdare vizibilă. De îndată ce ajunge printre ei, baronul se și grăbește să îl întrebe cum l-am primit. 8. Max Olaf: „Dragii mei, adevăr vă spun tuturor: am fost primit cât se poate de favorabil! Nu numai că va primi pe voi, dar îi va primi în egală măsură și pe toți ceilalți din grupul nostru care vor dori să ne însoțească! De aceea, propun să îi întrebăm pe toți cei din această mulțime dacă doresc să ni se alăture!” 9. Baronul: „O, dragă prietene, privește-le și pe cele două femei din spatele Emmei - ele sunt celelalte două fiice ale mele! Și mai în spate se află soții lor, urmați de câțiva servitori credincioși. Crezi că ar putea fi primiți și aceștia, dacă ne-ar însoți?” Max Olaf îi răspunde: „Adu-i chiar acum aici! Toți cei care vor veni cu noi vor fi acceptați, căci am primit cuvântul Lui divin în acest sens! dori să mai strângem însă câteva persoane”. 10. Cârcotașul ia și el cuvântul: „Ascultă, prietene, am o idee: îți propun să îi întrebăm în bloc pe toți cei pe care îi cunoaștem dacă doresc să vină cu noi. Cei care ne vor răspunde ne vor putea urma. În schimb, ceilalți vor trebui să rămână, căci nu cred că avem dreptul să luăm pe cineva cu forța”. 11. Max Olaf: „De bună seamă nu avem de gând să forțăm pe nimeni, dar aș dori să le explicăm mai întâi de ce dorim să ne însoțească, pentru binele lor! Ți se pare că există vreo coerciție în această explicație?” Cârcotașul: „Depinde cum privești lucrurile. De pildă, o explicație mai superficială nu va avea nici un efect major asupra lor; în schimb, una prea fundamentată poate fi considerată foarte bine o coerciție, căci este legată de ideea de autoritate. Cum s-ar spune, voința unui om convins prin asemenea mijloace nu mai poate fi considerată liberă”. 12. Max Olaf: „Prietene, tem că exagerezi cu această interpretare. Dacă tu numești coerciție ceva ce îi ajută pe oameni să își schimbe ideile, opiniile și concluziile, înseamnă orice formă de educație este o formă de coerciție! Eu cred, dimpotrivă, rostul educației este tocmai acela de a le impregna elevilor liberul arbitru care le lipsește, făcându-i să adopte idei și concepte diferite, chiar contradictorii, după primele impresii, exclusiv senzoriale, pe care și le fac singuri. Cred, așadar, educația este ceva bun, nu ceva rău. Dacă spiritul uman poate ajunge la maturitate (deci la o stare autentică de libertate interioară) exclusiv cu ajutorul unui sistem obligatoriu de educație, nu văd de ce în lumea spiritelor o explicație detaliată ar pune în pericol liberul arbitru al omului! De aceea, dragul meu prieten, nu-ți mai bate capul cu asemenea aspecte filozofice! Dacă totuși lucrurile se vor sfârși prost, îmi voi asuma singur întreaga responsabilitate în fața Celui care mi-a dat cuvântul Lui divin, spunându-mi că îi va primi la El pe toți cei pe care îi voi aduce cu mine. În aceste condiții, voi începe prin a arunca plasa credinței în mijlocul acestui banc de pești, în speranța că voi prinde cât mai mulți dintre ei. Dacă voi prinde o captură bogată, cu atât mai bine! Dacă nu, vom fi nevoiți să ne mulțumim cu ce avem!” 13. După aceste cuvinte, Max Olaf începe să le vorbească oamenilor, încercând să-i convingă vină la Mine și aducându-le tot felul de argumente în această direcție, își găsește astfel circa 20 de adepți, în timp ce ceilalți mormăie: „Dacă vom avea chef să venim și noi, ne vom găsi singuri drumul! Nu e nevoie să fim conduși de moșul ăsta plin de fumuri!” 14. Max Olaf se întoarce așadar cu captura lui, spunând bucuros: „Priviți, prieteni, am avut o captură bună! Haideți acum să mergem la Acela care ne poate ajuta să ne vindecăm și să ne simțim mai bine! Căci mi-a dat cuvântul Lui divin în această privință!” 15. Cârcotașul: „Dragă prietene, nu înțeleg ce tot o ții cu cuvântul lui «divin»! Cum crezi tu că un spirit uman, fie el și desăvârșit, ar putea avea un cuvânt divin? Chiar îl consideri un fel de Apolo?” 16. Max Olaf: „Da, chiar asta cred, și nu mă sfiesc să recunosc deschis în fața ta acest lucru! Cuvintele pe care mi le-a adresat nu au căzut pe nisip, ci au prins imediat rădăcini în profunzimile vieții mele! Înțelegi în ce constă această putere? Eu mi-am întrebat inima, iar spiritul din ea mi-a răspuns: «Așa este! Crezi cu toată convingerea! El este Acela pe care îl iubești mai presus de orice, și nu mai există nimeni în afara Lui!» Dar să nu mai vorbim inutil, ci mai bine să mergem la El! Binecuvântați vor fi cei care mă vor urma!” 17. Cârcotașul: „Ba te rog să scuzi, prietene, altminteri cât se poate de stimabil! Dacă aceasta este premisa de la care pornim, eu nu te pot urma! consideri un om ca fiind Dumnezeu cel unic!? Ei bine, asta e prea mult pentru mine! Nu am nimic cu înțelepciunea lui remarcabilă, îi recunosc puterea uluitoare și bunătatea nemărginită, căci uite ce a făcut din acea femeie primitivă! Dar aș dori să încetezi cu pretenția că el ar fi una cu Divinitatea, despre care se știe că i-a spus lui Moise: «Nu trebuie să ai un alt Dumnezeu» și «Nimeni nu îl poate vedea pe Dumnezeu fără moară, căci Dumnezeu este un foc care arde totul». Chiar și înțeleptul evreu Iisus, pe care știu că l-ai considerat de asemenea una cu Dumnezeu, a spus, mi se pare că în Ioan: «Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, dar cine aude și primește cuvântul Lui, trăind în acord cu acesta, va primi astfel Duhul Sfânt, care va locui în el»! El nu spune însă nicăieri că un spirit uman, fie el și născut din Dumnezeu, poate fi pus pe picior de egalitate cu Divinitatea Supremă, al cărei sălaș este lumina eternă și absolut inaccesibilă pentru noi! De vreme ce afirmi asemenea aberații în legătură cu acel mag care a transformat-o pe femeia aceea, ei bine, eu nu pot veni cu tine la el!” 18. Max Olaf: „Dragă prietene, după cum dorești! Chiar tu ai fost acela care mi-a demonstrat mai devreme că nu trebuie să forțez pe nimeni, așa că nu voi mai încerca să te conving de ceea ce nu dorești cu nici un chip să crezi”. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:42 Capitolul 76 - Cinstitul lustragiu. Mierl nu este întâmpinată cu bucurie. ----------------------------------- Capitolul 76 Cinstitul lustragiu. Mierl nu este întâmpinată cu bucurie. Rufele murdare, ale cârcotașului sunt expuse în văzul tuturor. Spiritul ofensat al aroganței părăsește grupul. 1. Între timp, Franz, despre care am vorbit mai sus și care pe pământ fusese lustragiul cârcotașului nostru, s-a îndreptat către acesta și i-a spus: „Deși în această lume suntem cu toții la fel, doresc totuși să-i spun Înălțimii Voastre: Înălțimea Ta, nu te-ai schimbat deloc față de felul în care erai pe pământ, fapt care pur și simplu nu mi se pare normal, înțelegi? În lumea fizică ai fost un om puternic, bogat peste măsură, în special datorită soției tale. Toate acestea s-au terminat însă, căci acum ne aflăm în lumea spiritelor, nu știu dacă înțelegi... Aici, toată lumea trebuie să se smerească. Domnul s-a milostivit de noi și ne-a dăruit o oarecare luminiță. Cred că nu ar trebui să ne batem joc de ea. Haide, vino cu noi, căci nu are ce rău să-ți facă! Uite colo, până și draga ta Mierl se află aici! Știi tu, țiitoarea pe care o aveai, pe lângă soția dumitale! Nu cred că ar trebui să ratezi această întâlnire, înțelegi?” 2. Cârcotașul îi dă replica, indignat: „Of, e imposibil să scapi vreodată de rufele murdare pe care le porți după tine! Se pare că aflu în purgatoriu, așa că iadul nu are cum să fie prea departe. Parcă și-ar fi băgat dracul coada! Proasta aia de Mierl se află aici, la fel ca și soția mea, cu care m-am unit în fața lui Dumnezeu! Asta-i culmea! Cum este posibil așa ceva? Doar nevastă-mea a murit cu doi ani înaintea mea, iar eu credeam că după ce a oftat atâta după Dumnezeu în ultimii ani de viață și după ce s-a stins atât de liniștită, plutește deja pe vreun norișor din rai pe undeva... Și cu toate acestea, uite-o colo, ba chiar arată de o mie de ori mai nefericită decât în lumea exterioară, cu puțin înainte de moarte! Și peste toate, a mai apărut și metresa mea, care are o limbă mai ascuțită decât a unui șarpe. Asta mi-ar lipsi, merg la acel om nobil într-o asemenea companie, după ce tocmai mi-a spus că trebuie să mai smeresc! Noroc că am mirosit pericolul, așa că voi feri să merg în fața acelui magician și a femeii primitive pe care a transformat-o într-o zână! Doamne, ce lume sordidă! Este imposibil să nu dai peste cineva nesuferit aici! Dacă asta nu înseamnă îți duci crucea și să fii blestemat, atunci nu știu ce ar putea însemna acest lucru! Cine știe dacă nu vor apărea și celelalte iubiri trecătoare ale mele de pe pământ... La urma urmei, aici te poți aștepta la orice nenorocire!” 3. Deși cârcotașul a rostit aceste cuvinte în barbă, ele au fost auzite de toți cei din jur, inclusiv de către soția lui, care a venit la el și i-a spus în șoaptă: „Johann, am știut tot ce mi-ai ascuns cât timp am trăit împreună pe pământ. Acesta a fost de altfel unul din motivele pentru care ne-am înțeles atât de prost în ultimii ani. Ți-am iertat însă toate greșelile! Haide, un mic sacrificiu în fața lui Dumnezeu și a mea, soția ta terestră care a sacrificat atâtea lucruri din pură iubire pentru tine, inclusiv dragostea pe care i-o purta tatălui ei. Nu te teme de mine, căci nu doresc să-ți reproșez nimic. Haide, urmează-L pe Acela pe care pe pământ pretindeai că îl vei urma până la capăt! De câte ori nu m-ai acuzat de aroganță aristocratică? Și totuși, în această lume a umilinței, tu te dovedești de o mie de ori mai arogant decât am fost vreodată eu și rudele mele! Cum este posibil acest lucru?” 4. Cârcotașul dă un pas înapoi, limitându-se să murmure ceva în barbă, dar fără spună nimic. 5. Apare apoi Mierl, care îi spune Emmei: „Îi cer de o mie de ori iertare excelenței voastre pentru afacerea amoroasă pe care am avut-o cu soțul ei. În general vorbind, am fost o fată bine crescută și cuminte, până când l-am întâlnit pe soțul domniei voastre, care a făcut presiuni asupra mea, jurându-se pe viața lui că va lua de soție, lucru pe care, în naivitatea mea, l-am crezut! Ticălosul a continuat însă ducă cu vorba ani la rând, și în cele din urmă a uitat să mai pomenească de căsătorie. De altfel, habar nu aveam că este căsătorit! Abia în această lume am aflat adevărul. Oricum, am să am eu ac de cojocul lui! Nu o va uita prea curând pe draga lui Annamierl, pe care a înșelat-o cu atâta nesimțire!” 6. Mierl se întoarce apoi către cârcotaș, spunându-i: „Ei bine, tâlharule, om de nimic, sergent ieșit la pensie, sau ce Dumnezeu ai fost pe pământ! Cine te crezi? Ai putea avea bunul simț-i răspunzi doamnei tale, pe care ai înșelat-o cu atâta seninătate pe pământ! Haide, vorbește dacă mai ai curaj, maimuțoiule! Îmi amintesc câte gogoși îmi spuneai pe pământ, cum că ești necăsătorit și că ai foarte mulți bani... Dacă erai un domn adevărat și un om de onoare, așa cum ne-ai amețit pe toți aici, nu te-ai fi comportat atât de nedemn pe pământ! Dacă nu mi-ar crăpa obrazul de rușine, i-aș povesti eu doamnei tale cam ce sporturi practicam împreună! Stai puțin, apuc să-i povestesc doamnei mai multe! Simt că încep să ambalez, acum, când constat ce soție cumsecade ai avut!” 7. Auzind aceste cuvinte, Max Olaf se grăbește către cârcotaș, căruia îi spune, întrerupând-o pe Mierl: „Ei bine, dragă prietene, se pare că ne-ai ascuns câteva episoade semnificative din viața ta pe pământ! Sincer să fiu, nu mi-aș fi imaginat niciodată asemenea lucruri despre tine. Așadar, acestea ți-au fost credința și iubirea față de buna ta soție? O, câine ce ești, care ne-ai înnebunit pe toți cu onoarea ta! Abia acum înțeleg de ce ți-e atât de teamă te mai apropii de femeia cu care te-ai certat înainte: probabil ți-e teamă nu iasă la iveală niscaiva secrete în plus despre viața ta amoroasă ascunsă de pe pământ... Nu mă mai mir că refuzi să însoțești la Acela care te cunoaște mai bine decât te-am cunoscut vreodată eu! Prietene, dacă acesta este statutul tău marital, atunci insist chiar eu să nu mă însoțești la acel om preasfânt între oameni, de o puritate absolută! Ar fi înainte de toate o dovadă de lipsă de respect din partea mea să-i prezint un asemenea fariseu al virtuții umane, capabil să o înșele și pe maică-sa! De acum înainte, nu ai decât să faci ce dorești, dar eu unul voi evita compania ta. 8. Biată Emma! Dacă fi știut ce fel de bărbat ai avut pe pământ, nu te-aș fi defăimat niciodată! Dar mai bine haide să ne prezentăm cu toții în fata marelui și sfântului prieten al umanității, și va avea El grijă te recompenseze pentru toate nedreptățile pe care ți le-am făcut eu! Cât despre acest mizerabil, nu are decât să se ducă oriunde dorește!” 9. Baronul: „Vai, nu aș fi crezut niciodată așa ceva despre acest om! Se pare că vechiul proverb nu este totuși lipsit de temei: «Cine se naște de proastă condiție rămâne de proastă condiție!» Oricum, ce s-a întâmplat s-a întâmplat. Deși nu are nici un rost să-l judecăm noi, cert este că nu are ce căuta în compania noastră în această lume! (întorcându-se apoi către cârcotaș): Haide, pleacă din mijlocul nostru și evită-ne de acum înainte! Adevăratul tău loc este acolo, în mijlocul proletariatului! Cine știe, poate vei găsi acolo câteva zeițe cu care te-ai distrat de minune în timpul orgiilor tale terestre!” 10. Cârcotașul nu renunță însă la orgoliul său nici acum, continuând să cârtească: „Sigur, toată lumea are ceva de spus în această lume! Văd că de petrecerile neveste-mi nu mai pomenește nimeni nimic, deși nu mi se pare că au fost chiar niște seminarii de studiu a lui Ignatius de Loyola! Și fiindcă veni vorba, nimeni nu are dreptul să-mi dea mie ordine! Oricum, nu am nevoie de nici un purtător de cuvânt. Pe viitor nu voi mai tolera asemenea critici din partea nimănui! Dacă își va mai permite cineva să îmi spună ceva, voi ști eu cum să procedez! Apropo, nu e nevoie să-mi mai vorbiți de faptul că nu mă potrivesc în selecta voastră companie, căci am ajuns să-i mulțumesc eu însumi lui Dumnezeu pentru că m-a scăpat de voi și de toate prostiile voastre, într-o manieră cât se poate de convenabilă pentru mine! Am văzut deja mai încolo câteva cunoștințe extrem de agreabile, așa că grăbesc către ele, convins că voi avea parte de o companie infinit mai plăcută decât voi, fosile aristocrate lipsite de bun simț!” 11. După aceste ultime cuvinte, cârcotașul își părăsește grupul și se îndreaptă către cunoștințele sale. Emma încearcă-l oprească, dar el o repede și o dă la o parte. 12. Max Olaf îi spune: „Lasă-l să plece! Fiecare trebuie să își ducă crucea pe care o merită! Cât despre noi, ne vom ruga Domnului să continue să își reverse asupra lui grația Sa! Haideți așadar să ne îndreptăm către Mântuitorul umanității!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:48 Capitolul 77 Intervenția lui Olaf în fața Domnului. Acceptarea Divinității lui Iisus și abandonarea în fața voinței Sale ----------------------------------- Capitolul 77 Intervenția lui Olaf în fața Domnului. Acceptarea Divinității lui Iisus și abandonarea în fața voinței Sale. Săturarea sufletelor sărmane 1. Cei circa 20 de oameni care au acceptat să îl însoțească pe Max Olaf se îndreaptă apoi către Mine. După ce se înclină adânc în fața Mea, liderul lor spune: „Doamne și prieten sublim. Ca răspuns la solicitarea Ta plină de grație, am adus cu mine acest mic detașament! 2. Până la urmă, unul dintre ei a renunțat să mai vină, căci din grup fac parte anumite persoane pe care le cunoaște din vremea când trăia pe pământ și care îl fac să simtă mustrări de conștiință. Sper însă nu fie un suflet complet pierdut din această cauză. Știu sigur că Tu ești Domnul real al acestei case, și dacă l-ai primit aici înseamnă nu poate fi un suflet complet pierdut! De altfel, cât timp a trăit pe pământ el nu a fost niciodată un suflet cu adevărat rău, în esența lui. Singura lui problemă au fost pasiunile trupești. Din păcate, a dispus de o avere însemnată, care i-a permis să își satisfacă toate poftele, fără își înfrâneze vreuna. Deși acest mod de viață nu i-a făcut cinste, întreb totuși ce poate fi făcut în privința lui. Răul a fost deja comis, dar eu mai sper încă în manifestarea acelor circumstanțe care să îl transforme, ajutându-l să se smerească. Cât despre judecarea și pedepsirea lui, acestea mi se par întrucâtva prea dure și oarecum nemeritate! 3. Acestea nu sunt însă decât gândurile mele, Doamne, cu care nu doresc să Te influențez în nici un fel! Căci adevăr îți spun: o, Doamne, prieten sublim, facă-se voia Ta mai presus de orice!” 4. Eu: „La rândul Meu, îți spun că gândurile tale sunt cât se poate de corecte, și implicit extrem de utile. Se vor petrece într-adevăr anumite evenimente care îl vor ajuta pe acel spirit să atingă o mai mare maturitate interioară, și astfel să devină mai bun. Nu doresc să comentez în nici un fel pe marginea lipsei lui de castitate în lumea terestră, deși acest mod de viață ar fi suficient pentru a-l priva de viața eternă. Mult mai dramatică mi se pare însă aroganța lui înnăscută, pe cât de penibilă, pe atât de distructivă! În această privință, tem că perspectivele cu care se confruntă sunt infinit mai triste decât ai putea bănui. Este destul de ușor să iei măsuri pentru recanalizarea energiilor senzoriale, dar în această lume nimic nu poate fi făcut împotriva aroganței fără a limita implicit și liberul arbitru al spiritului respectiv! Vom vedea însă dacă mai este ceva de făcut cu acesta. 5. Ce dorești însă fac pentru voi, cei care ați venit să vedeți? Haide, vorbește-Mi deschis!” 6. Max Olaf: „Doamne, cu noi ceea ce consideri că este necesar, ținând cont și de bunătatea Ta infinită! Eu știu că înțelepciunea Ta o depășește cu mult pe a noastră, bunătatea Ta este nelimitată și că simpla Ta voință ar fi de ajuns pentru a transforma un univers întreg într-un pumn de țărână!” 7. Eu: „Dar, dragul Meu prieten, dacă ar fi să iau după cuvintele tale, zice că consideri Ființa Supremă! De unde ți-a venit o asemenea idee? Nu știai că nimeni nu îl poate vedea pe Dumnezeu fără moară instantaneu?” 8. Max Olaf: „Doamne, am ajuns la această concluzie datorită Cuvântului Tău Divin! Limba unui spirit obișnuit nu ar putea rosti niciodată cuvinte atât de pline de adevăr, de înțelepciune, iubire și putere ca ale Tale! Sunt cât se poate de conștient de faptul că Divinitatea, în aspectul Său de Ființă Primordială, nu poate fi văzută de nimeni fără moară! Dar tot Ea i-a vorbit lui Moise, iar peste câteva sute de ani s-a adresat oamenilor în toată plenitudinea Ei prin intermediul Fiului Omului, Iisus Hristos. Acesta a spus: «Eu și Tatăl suntem una. Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl». Devreme ce Iisus a afirmat așa ceva, iar discipolii Săi au avut posibilitatea să îl vadă fără-și piardă viața, nu văd de ce ar trebui să ne imaginăm Divinitatea exclusiv ca pe o lumină eternă complet inaccesibilă nouă. Mai mult, mi se pare de necontestat faptul că Tu ești acel Domn Iisus, care ne-a lăsat această doctrină! De aceea, mi se pare corect să am această credință. De altfel, cu cât mă uit mai mult la Tine cu privirile, dar și cu inima mea, cu atât mai greu îmi este să cred că mi-aș putea pierde viața. Sunt înclinat mai degrabă cred că o voi câștiga! Ce zici, am dreptate, sau nu?” 9. Eu: „Văd că ai opinii cât se poate de ferme. De aceea, voi accepta deocamdată înalta ta părere despre Mine, iar mai târziu voi avea grijă îți lămuresc inclusiv aspectele de care încă te mai îndoiești. Până atunci, doresc să te asigur de iubirea și de prietenia Mea eternă! 10. Dar, spuneți-Mi, nu vă este foame și sete?” 11. Toți răspund în cor: „O, prieten celest, ne este atât de foame și de sete încât pe pământ am fi murit de o mie de ori! Dacă ne-am putea întări puțin sufletul, am prinde din nou puteri, iar sentimentele noastre s-ar schimba radical! De aceea, fii atât de bun și ajută-ne să ne satisfacem această foame și această sete!” 12. Le fac un semn lui Robert, Jellinek, Messenhauser și Becher să împartă cu aceste suflete sărmane pâinea și vinul de pe masă, iar cei patru se conformează. 13. Noii recruți îmi mulțumesc și Mi se închină de o mie de ori, în timp ce mănâncă și beau din bucatele și din vinul de pe masă. După ce se satură cu toții, Max Olaf îmi spune: „O, Doamne, nu mai am nici cea mai mică îndoială în fața Ta! Tu ești El, și nimeni altcineva în afara Ta nu mai poate fi una cu El, în eternitate! Ție îți datorăm întreaga noastră devoțiune, iubire și slavă!” 14. Aceste cuvinte sunt repetate în cor de toți cei de față. Robert zâmbește fericit văzând că aceste suflete confuze au fost readuse pe calea cea dreaptă. Doctorul Becher și Messenhauser sunt șocați să constate că Max Olaf a recunoscut Divinitatea lui Iisus înaintea lor. Cât despre Helena, aceasta se prăbușește la picioarele Mele. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:52 Capitolul 78 - Grija față de cei parțial orbi. Anunțul referitor la Consiliul Suprem celest. ----------------------------------- Capitolul 78 Grija față de cei parțial orbi. Anunțul referitor la Consiliul Suprem celest. Măreția, simplitatea și bunătatea Domnului. 1. Le cer tuturor să nu îmi divulge în fața celorlalți identitatea pe care le-am revelat-o prin grația Mea! Toată lumea înțelege și păstrează tăcerea, căci inimile lor se deschid din ce în ce mai mult în fața luminii. 2. Cel mai greu îi este să păstreze tăcerea Helenei, dar Jellinek îi spune: „Dragă soră, nu ai decât să arzi în interior până când te consumi de tot, dar controlează-ți comportamentul exterior, de dragul celor cu inima încă oarbă, astfel încât să nu cadă pradă judecății. După cum mi-a revelat în secret Domnul, vom ține în continuare un consiliu suprem. Vom face acest lucru într-o discreție absolută, astfel încât cei care nu au aflat cât de aproape se află de Domnul vieții să nu observe ce se întâmplă. De aceea, te rog, controlează-te și păstrează tăcerea”. 3. Helena: „Ce tot spui acolo? Ce consiliu suprem? O, Doamne, o, Doamne, trebuie să fie ceva extrem de important!” 4. Jellinek: „Într-adevăr, va fi un eveniment extrem de important! Adevăr îți spun: vai celor aroganți, dictatorilor, criminalilor și ucigașilor de oameni, și vai celor care stau pe tronurile lor! Tocmai am văzut într-o viziune un mare număr de îngeri de foc care s-au repezit către pământ cu săbiile lor aprinse. Din mijlocul lor s-a auzit o voce: «Răbdarea Mea a luat sfârșit! Nu mai beneficiați de protecția Mea, căci cei puternici nu își caută protecția la Dumnezeu, ci în armele lor, în timp ce cei slabi plâng și scrâșnesc din dinți, dar nici ei nu se orientează către Dumnezeu, singurul de la care poate veni ajutorul dorit. De aceea, nu veți mai beneficia de mila Mea!» Acesta va fi subiectul central al acestui consiliu, căci toate puterile cerului s-au pus în mișcare. După cum poți constata, ai acum un dublu motiv să păstrezi tăcerea!” 5. Helena: „Da, da, voi avea grijă abțin, dar mă întreb care va fi sfârșitul acestei povești... Vai, ce teribil, ce groaznic!” 6. Jellinek: „Într-adevăr, draga mea soră Helena, de această dată lucrurile se vor desfășura altfel decât la Viena, unde am luptat amândoi de aceeași parte a baricadei, de dragul libertății! De data aceasta lupta se va da în adevăratul sens al cuvântului, iar oamenii vor avea de ales «între viață și moarte», adică «între rai și iad». Domnul infinității, Creatorul atotputernic, se află aici, în mijlocul nostru, iar miriadele de slujitori celești care îl însoțesc pretutindeni nu au cum să fie departe, deși noi nu îi vedem încă. Îți dai acum seama cât de importantă devine astfel această încăpere, în care Domnul tuturor cerurilor și al tuturor universurilor va ține un Consiliu în mijlocul prietenilor Săi, de hotărârile acestui Consiliu depinzând întregul viitor al cosmosului, pentru întreaga eternitate! Ei, ce ai de spus, acum că ai aflat ce se întâmplă cu adevărat?” 7. Helena: „Ascultă, dragă prietene, eu nu sunt în măsură înțeleg întreaga importanță a acestui loc. În absența semnelor puterii divine, îmi este greu să accept că în El poate să existe o asemenea autoritate supremă! Cum poate El să surprindă cu o singură privire întreaga infinitate, de la cel mai mic atom și până la cel mai mare univers? Văd că stă aici, în mijlocul nostru, ca și cum noi am fi singurele ființe care îl preocupă! Este atât de simplu, de nepretențios și de bun cu toată lumea, încât mă simt copleșită! O, prietene, câtă compasiune trebuie să existe în inima Lui! 8. Și încă ceva, cât de mare este diferența dintre El - Stăpânul atotputernic și etern al întregii infinități, și conducătorii de pe planeta pământ! Smerenia Lui este infinită și nu am asistat niciodată la un singur moment în care să îl văd că încearcă se ridice mai presus decât creaturile Sale! În schimb, mai-marii pământului nu știu ce înseamnă compasiunea și umilința, după cum știi prea bine. Ei doresc să fie cei mai mari și să dispună singuri de toate bogățiile pământului, iar după ei - potopul! Diavolul nu are decât să-și facă de cap! Cu asemenea lideri, aștept ca în cel mai scurt timp pământul să se transforme într-un veritabil iad, din care nici un muritor nu va mai putea dobândi vreodată viața eternă!” 9. Jellinek: „Ai perfectă dreptate! Pe de altă parte, cred însă Elohim poate face lucruri pe care nici cel mai înțelept dintre spirite nu și le poate imagina. Vei vedea acest lucru observând evenimentele care se vor derula, căci întreaga putere a infinitului sălășluiește în măreția iubirii Sale. De vreme ce întreaga putere, măreție și slavă sălășluiesc în iubirea Sa, nu trebuie să ne temem de aceste consilii supreme, chiar dacă pentru noi ele par incredibile. Gândește-te: tot ce realizează atotputerea iubirii nu poate fi altfel decât bun, chiar dacă în lumea exterioară această realizare capătă o aparență teribilă și înspăimântătoare”. 10. Helena: „Dragă prietene, îți mulțumesc din suflet pentru aceste explicații! Trebuie să recunosc că mi-ai luat o piatră foarte grea de pe inimă! Dar, spune-mi, când urmează înceapă acest consiliu suprem?” 11. Jellinek: „În cel mai scurt timp, draga mea soră! Majoritatea vienezilor, cei care nu au primit încă lumina celestă, sunt conduși deja de către Blum într-o cameră alăturată. La consiliu nu vom participa decât noi, cele 24 de dansatoare, Blum, Messenhauser, Becher, Max Olaf cu grupul său de 20 de persoane, precum și acel englez pe jumătate împreună cu alți 24 de aristocrați, care se află în partea din spate a salonului. 12. Privește acolo: tocmai și-au făcut apariția dintr-o cameră alăturată 12 bărbați cu o înfățișare extrem de înțeleaptă, urmați de alți șapte. Probabil vor participa și aceștia la marele consiliu. În sfârșit, te rog să remarci că acest salon tinde să devină din ce în ce mai spațios și că în mijlocul lui a apărut deja o mare masă rotundă. Așadar, totul este pregătit. ne bucurăm, căci conferința este pe punctul de a începe”. 13. După ce primește aceste instrucțiuni de la Jellinek, Helena, plină de remușcări, aproape că se prăbușește de tot la picioarele Mele, incapabilă mai scoată vreun cuvânt de teamă. O prind însă de braț, spunându-i: „Iubita Mea fiică Helena, ce e cu această față lungă? De ce anume te temi atât de tare? Stai liniștită, căci sunt lângă tine! Cum te poți teme alături de Mine?” 14. Helena: „O, Elohim, dragul meu Învățător! Cine s-ar putea teme de Tine, care ești prietenul tuturor? Pe de altă parte, când omul își amintește de Divinitatea Ta înnăscută, de care nici un păcătos nu se poate apropia fără moară, este imposibil ca el să nu se teamă puțin, la gândul că Te-ai putea mânia în fața nenumăratelor noastre păcate, distrugându-ne pe toți într-o singură clipă! Până aflu cine ești cu adevărat, nu mă temeam atât de tare de Tine! Te consideram un om înțelept și bun, prieten apropiat al lui Elohim, care ar putea interveni pe lângă Acesta în favoarea mea. Ce șoc a însemnat însă pentru mine să aflu că Tu ești de fapt Elohim însuși! O, vai nouă, cum să nu ne temem? Iar peste toate, văd că ai convocat acest consiliu suprem, care va fi probabil Ziua Judecății de Apoi... Cum să nu mă tem, știind cât de păcătoasă apar în fața Ta?” 15. Îi răspund Helenei pe un ton cât mai blând: „Așadar, de asta ți-e frică! Ei bine, dacă te temi atât de tare de Mine, trebuie să înțeleg că nu Mă mai iubești la fel de mult? Ce Mă voi face Eu dacă vei rupe legătura noastră de prietenie sub pretext că Eu sunt Cel Atotputernic? Helena, spune-Mi dacă mai iubești la fel de mult ca înainte, când Mă considerai doar un fel de Petru sau Iosif!” 16. Oarecum ușurată, Helena îmi răspunde: „O, Elohim și iubitul meu Învățător! Ce întrebare poți să-mi pui! Dacă Te îngrijorează iubirea mea pentru Tine, pătrunde în inima mea și vezi dacă mai există loc în ea și pentru iubirea față de altcineva! Eu nu Te iubesc decât pe Tine, așa că nu trebuie să Te temi că această iubire ar putea înceta vreodată. Teama mea se naște numai din păcatele cu care mă prezint în fața Ta!” 17. Eu: „Ei, ei, draga Mea Helena, se pare că până la urmă ne vom înțelege. Haide, îmbrățișează-Mă și sărută-Mă din nou, așa cum ai făcut mai devreme!” 18. Helena își șterge ochii de lacrimi, după care îmi spune cu vocea tremurând de iubire: „Hm, nimic nu mi-ar face o plăcere mai mare, date fiind sentimentele pe care Ți le port, dar cum rămâne cu sfințenia și cu atotputerea Ta?” 19. Eu: „O, nu ține cont de ele! ceea ce îți poruncește inima și te vei convinge astfel că sfințenia și atotputerea Mea nu îți vor mușca nici măcar vârful nasului!” 20. În fața acestei încurajări, teama o părăsește complet pe Helena, care se aruncă la pieptul Meu și îl sărută. După o vreme, ea spune: „O, Elohim, o, Elohim! Ce bine mi-ar părea dacă putea rămâne la pieptul Tău pentru eternitate! Cum este însă posibil, iubitul meu Învățător Elohim, îți contești astfel propria esență (n.n. teribilă)? Așa ceva nu mi-aș fi imaginat niciodată pe pământ! Tu ești atât de blând, de bun și de amabil cu noi toți! Cine nu se topește de iubire pentru Tine nu poate fi om!” 21. Eu: „Ei, se pare că ne-am împăcat din nou, și acest lucru îmi face cea mai mare plăcere! Haide, vino și așează-te la masa rotundă a consiliului! Te voi așeza chiar lângă Mine și aștept de la tine să ne spui părerea ta în legătură cu pământul: ce putem face pentru a salva această planetă de toată răutatea care există pe ea?” 22. Helena: „Nu, nu, așa ceva este imposibil! Eu - îți dau Ție vreun sfat?! tem că lumea s-ar duce de râpă...”. 23. Eu: „Hei, draga Mea Helena, te asigur că nu îți vom cere sfatul cu forța. Dacă prin minte îți va trece însă vreo idee sclipitoare, nu te sfii să Mi-o împărtășești la ureche. Chiar dacă nu vei îndrăzni să vorbești cu voce tare, voi avea Eu grijă le-o transmit celorlalți membri ai consiliului”. 24. Helena: „O, mult iubitul meu învățător Elohim! Cine Te privește și Te ascultă vorbind atât de simplu și de direct n-ar crede că Tu ești însuși Elohim cel Atotputernic! Și totuși, Tu ești El, iar de acest lucru îmi dau seama acum mai bine ca oricând! O, iubirea mea pentru Tine s-a aprins atât de puternic încât simt că putea exploda! Sper că nu o să-mi reproșezi acest lucru, căci pur și simplu nu mă pot abține! Cum se face că ești atât de bun, de simplu, de blând și de modest?” 25. Eu: „Poți să iubești oricât de mult dorești! Acest lucru nu Mă deranjează absolut deloc. Te asigur însă oricât de mare ar fi iubirea ta pentru Mine, iubirea Mea pentru tine o întrece cu mult! Nu contează însă. Este normal ca Elohim să aibă o capacitate mai mare de a iubi decât spiritele pe care le-a creat, tocmai pentru că este infinit!” 26. Helena: „Te implor, nu mai fii atât de bun cu mine, căci simt că putea muri din iubire pentru Tine!” 27. Eu: „O, nu-ți face probleme în această privință! Chiar dacă ar fi să leșini de iubire, te asigur că dispun de întăritorul necesar pentru a te readuce din nou la viață. Haide mai bine să ne îndreptăm către masa rotundă a marelui consiliu. Vino așadar cu Mine și așează-te chiar lângă Mine”. 28. Helena Mă urmează cu sfială și se așează lângă Mine, roșie de rușine, în timp ce toată lumea își ocupă locurile. După o vreme, se obișnuiește și ea cu situația, așteptând cu nerăbdare începerea marelui sfat. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:59 Capitolul 79 - Începe venerabilul consiliu. Întrebarea Domnului: „Ce se va întâmpla cu pământul?” ----------------------------------- Capitolul 79 Începe venerabilul consiliu. Întrebarea Domnului: „Ce se va întâmpla cu pământul?” Iau cuvântul Adam, Noe, Avraam, Isac și Iacov. 1. După ce, o vreme, toată lumea păstrează tăcerea, Helena Mă întreabă: „Doamne, cine va vorbi primul? Cine este bărbatul atât de venerabil care stă așezat lângă mine, de cealaltă parte față de Tine?” 2. Îi răspund în șoaptă: „Draga Mea, Eu voi fi cel care va începe discuția, de îndată ce voi simți că toată lumea este pregătită. Cât despre bărbatul care stă lângă tine, acesta este patriarhul Adam, care arată exact așa cum a trăit pe pământ, acum circa 6000 de ani, fiind primul om creat de Mine. Lângă el se află Noe, apoi patriarhul Avraam, urmat de Isac și de Iacov. Urmează apoi Moise și David. Cei 12 înțelepți care urmează după ei sunt cei 12 apostoli ai Mei (inclusiv Matia - Faptele Sf. Ap.1:26). În spatele lor stau alți doi apostoli: Pavel și Iuda, cel care M-a trădat. Pe ceilalți îi cunoști. Acum cred că te-ai lămurit în privința companiei în care te afli. 3. Cât despre sarcina acestui consiliu, aceasta îți va deveni evidentă la sfârșitul discuțiilor. Acum fii atentă, căci toți cei de față s-au liniștit din punct de vedere emoțional, așa că voi începe să vorbesc. Chiar dacă voi rosti uneori cuvinte dure, nu trebuie să te temi, inclusiv dacă își vor face apariția anumite viziuni nu tocmai plăcute. Dacă te vei simți speriată, apucă-Mă de braț și vei fi imediat întărită!” 4. adresez apoi adunării cu următoarele cuvinte: „Ei bine, copiii Mei! Prietenii Mei! Eu, Părintele vostru, al tuturor, Dumnezeul, Domnul și Creatorul tuturor lumilor, întreb: cum vă place ce se întâmplă la ora actuală pe planeta pământ? Și ce doriți să fac cu această planetă?” 5. Adam îmi răspunde primul: „Doamne, Tu, care ești iubirea eternă! Pământul nu s-a aflat niciodată într-o situație mai nefericită ca acum, dar nici grația Ta nu a fost vreodată mai mare! De aceea, procedează în acord cu această grație! Privește, oceanul pământului, care reprezintă ochiul planetei, a orbit. Aprinde acest ochi cu flacăra Ta și luminează astfel abisul, pentru a-i speria pe toți monștrii care trăiesc în el, făcându-i să piară de spaimă, ca o răsplată pentru faptele lor malefice! Așa văd lucrurile eu, primul om creat pe această planetă”. 6. Ia apoi cuvântul Noe: „Doamne, m-am rugat întotdeauna Ție cu mare credință, păstrându-mi nezdruncinată credința și iubirea față de Tine! Acum circa 4000 de ani, fratele meu Mahel a privit în jos de pe înălțimile sacre și și-a propus să facă o călătorie la Hanoh, locul în care Drohut și Fungar-Hellan semănau teroarea în inimile oamenilor*. M-ai chemat atunci și m-ai instruit să îmi construiesc o arcă suficient de încăpătoare pentru a-mi salva familia și animalele pământului, care au fost conduse către arcă prin puterea Ta. 7. Am făcut așa cum m-ai învățat, Doamne, iar viitorul mi-a revelat cât de bine am procedat ascultându-Ți sfatul. La vremea respectivă, umanitatea era complet decăzută, făcând numai fapte rele, care profanau creația ieșită din mâinile Tale. Și totuși, nici chiar în acele zile aceste fapte malefice nu se petreceau haotic, ci în acord cu o anumită ordine prestabilită și foarte riguroasă; minciunile, aroganța și pornirile dictatoriale ale oamenilor nu erau nici pe departe atât de copleșitoare cum au ajuns să fie astăzi, influențând întreaga umanitate care trăiește pe pământ. 8. Într-adevăr, oamenii erau cruzi și în acele vremuri, iar o parte din faptele lor nu și-ar putea găsi un echivalent nici chiar în zilele noastre, dar oamenii moderni s-au transformat în hiene și în tigri, comițând cruzimi care fac să se cutremure întregul univers. În acele vremuri Tu ai trimis un potop teribil asupra muritorilor, înecându-i astfel pe toți făcătorii de rele. întreb cum o să procedezi acum, Doamne... Din fericire, cunosc foarte bine măreția iubirii Tale, inclusiv faptul că ai regretat atunci faptul că ai fost nevoit să îneci aproape întreaga umanitate, căci printre cei care au pierit atunci au fost numeroși copii ce sugeau încă la pieptul mamei lor. întreb așadar dacă vei mai purifica odată, printr-un foc puternic, acest pământ care a ajuns de o mie de ori mai murdar decât era în acele timpuri, făcându-l astfel demn să primească din nou pe suprafața lui picioarele Tale sfinte”. 9. După ce Noe și-a încheiat discursul, a luat cuvântul patriarhul Avraam, care Mi-a cerut permisiunea să vorbească. I-am răspuns: „Vorbește, căci tu ești cel căruia i-am făcut cândva promisiunea, iar aceasta trebuie respectată!” 10. Avraam: „Doamne, în fața Ta, un singur an nu diferă cu nimic de 10.000 de ani, căci timpul și spațiul au izvorât din Tine, iar Tu Te afli mai presus de ele. Trecutul cel mai îndepărtat și viitorul pe care nimeni nu îl poate bănui sunt pentru Tine istoria unei singure zile! Natura Ta este iubirea, iar înțelepciunea Ta este bunătatea! Sentimentele Tale sunt la fel de catifelate ca lâna, iar inima Ta este la fel de blândă ca o briză plăcută de seară. Calea Ta este compasiunea, dar și dreptatea inimii. 11. Atunci când m-am certat cu fratele meu pentru pământul din țara Canaanului, Tu mi-ai încercat inima și ai descoperit că aceasta este plină de îngăduință. De aceea, ai trezit în sufletul meu dorința de a mă împăca cu Lot, căruia i-am spus: «Frate, alege după placul inimii, căci acest ținut este nesfârșit. De ce să ne certăm pentru posesiunea lui? Dacă dorești, poți să te desparți de mine, iar dacă preferi, poți rămâne aici! Dacă te vei îndrepta către apus, eu o voi lua către răsărit, astfel încât pacea și unitatea să domnească între noi și între cei care ne vor urma. Pe de altă parte, dacă dorești să rămâi, nu ai decât să îmi indici direcția în care dorești să o apuc, iar eu voi respecta voința ta. Cert este că împreună nu mai putem trăi, căci tu nu dorești pacea!» 12. Lot a ascultat cuvintele mele și mi-a răspuns: «Frate, doresc să merg către apus. Aceasta este opțiunea mea. Cât despre cine va rămâne și cine va fi nevoit să plece în celelalte direcții, către miazănoapte, către răsărit sau către miazăzi, tu ești cel care trebuie să decidă! Indiferent pe ce cale o vei apuca, nu îl uita însă pe Lot». Ne-am binecuvântat apoi unul pe celălalt și ne-am îndreptat fiecare în direcția aleasă: el către asfințit, iar eu către răsărit. 13. Cei care l-au urmat pe Lot au construit Sodoma și Gomora, devenind din ce în ce mai sălbatici. I-am trimis mesageri lui Lot, avertizându-l că încalcă voința Ta, dar în zadar. O parte dintre ei au fost uciși, iar cei care s-au întors mi-au adus vești dintre cele mai neplăcute. Mi-ai încercat atunci din nou inima și Ți-ai dat seama că aceasta este curată în fața Ta. De aceea, mi-ai trimis mesageri celești care m-au informat în privința intențiilor Tale legate de Sodoma și de Gomora. Auzind aceste vești teribile, eu m-am întristat și Te-am rugat să îi salvezi măcar pe cei drepți, dar ochiul Tău a cercetat acel popor și nu a găsit nici un om drept, cu excepția lui Lot. Și într-adevăr, pe acesta l-ai salvat, Doamne! Cât despre Sodoma și Gomora, acestea au fost distruse de focul trimis de sus! 14. După ce cele două orașe, împreună cu populația lor și cu animalele care trăiau acolo, s-au scufundat în mlaștină, știu că inima Ta a privit cu compasiune către ele, întristându-se în fața teribilei judecăți la care a fost nevoită le supună. Ai făcut atunci un legământ cu mine, promițând umanității o mare grație. 15. Până în prezent, Ti-ai respectat întru totul această promisiune. Nu este mai puțin adevărat că o promisiune a Ta este eternă, deci depășește momentul prezent. O, Doamne! Adu-Ți aminte de legământul și de promisiunea pe care mi-ai făcut-o, acum mai mult ca oricând, căci umanitatea se află într-o stare de agitație maximă! Tu îi cunoști pe dușmanii copiilor Tăi și știi cât de mare este lăcomia și încăpățânarea lor! Privește cât de mult s-au înmulțit lupii, hienele și tigrii pe această sărmană planetă, făcând ravagii printre turmele Tale de miei, pe care îi sfâșie cu colții lor ascuțiți! O, Doamne! Procedează din nou ca pe timpul Sodomei și Gomorei, și prinde acești lupi, aceste hiene și acești tigri, sacrificându-i pentru toate faptele rele pe care le-au făcut și pentru toate chinurile la care i-au supus pe copiii Tăi! Cruță în schimb sângele celor drepți, și mai ales pe cel al copiilor Tăi!” 16. În continuare, se ridică Isac, care spune: „O, Doamne! Eu sunt prima frunză care a crescut pe marele copac al vieții, în acord cu promisiunea pe care i-ai făcut-o părintelui meu Avraam. Sărmanul copac era în acele timpuri izolat și gol, căci el era copacul vieții din grădina iubirii, iar pământul era ocupat numai de progeniturile șarpelui! Doamne, Tu ai privit atunci cu compasiune către copacul uscat al copiilor Tăi, pe care i-ai regenerat de la rădăcină către vârf, dându-i un nou impuls vital! Și iată, eu am fost prima frunză verde care a crescut pe el. 17. Văzând această primă mlădiță vie a speranței, Avraam a fost copleșit de fericire, dar a fost plăcerea Ta, Doamne, îi suprimi această bucurie și să îi încerci credința. I-ai poruncit așadar să ucidă și să sacrifice arzându-mă pe rug. Ai făcut acest lucru numai pentru a-i arăta șarpelui cât de mare este credința fiului Tău, Avraam! Când Avraam și-a demonstrat credința, ascultând cuvântul Tău, l-ai învățat să dea drumul unui țap prin tufișurile muntelui, ca o imagine vie a lui Satan și a dorinței lui de a domina pământul. Într-adevăr, țapul și-a prins imediat coarnele în tufișurile dese, semn al încăpățânării, neascultării, aroganței și dorinței sale avide de dominație. Tata a prins apoi țapul, l-a înjunghiat și l-a pus în locul meu pe altarul sacrificial care ardea. 18. O, Doamne, procedează și astăzi la fel ca atunci: condu țapul lumii exterioare către tufișuri și fă-l să își încurce coarnele în acestea. Așează-l apoi pe altarul de foc, ca simbol al pocăinței. Deși țapul părea doar un simbol al acelor vremuri, la fel cum eu eram doar un simbol al venirii Tale în lume și al celei de-a doua creații care avea să apară în urma marii Tale acțiuni de mântuire, trebuie să recunoaștem că țapul a crescut totuși fără măsură, ajungând să împungă cu coarnele sale chiar și cerurile Tale. De aceea, aprinde acum altarul sacrificial pe pământ! Prinde acel animal nerușinat, care și-a încurcat coarnele în tufișurile dese ale pasiunilor lumești, iar apoi înjunghie-l și aruncă-l în focul sacrificiului! 19. O, Doamne, nu mai ezita, căci lăcomia nesățioasă a acestui animal va devora în curând toate frunzele verzi din copacul vieții. Respectă-Ți promisiunea, Tată preasfânt, căci iată, a sosit timpul, iar copiii Tăi ne asurzesc cu strigătele lor: «Părinte preasfânt, ridică-Ți mâna dreaptă! Ia în ea toporul dreptății Tale și ucide animalul care începe să atace cu coarnele sale chiar și împărăția cerurilor.» Amin!” 20. În continuare, ia cuvântul Iacov: „O, Doamne, Tu Te-ai luptat cu mine, nelăsându-mă îmi continui călătoria. Când m-am revoltat împotriva Ta, Tu m-ai lovit șoldul, făcându-mă șchiopătez pentru tot restul vieții! Această lovitură nu mi-a făcut însă nici un rău, căci eu m-am luptat cu Tine din iubire. Toți copiii mei au avut însă același semn din naștere, purtând urmele luptei noastre și suferind din cauza lui. Din păcate, această suferință a ajuns astăzi aproape insuportabilă. De aceea, te implor, Doamne, eliberează-i pe acești copii de consecințele trecutului: de urmările loviturii pe care mi-ai dat-o atunci, și de durerea care derivă din ea! 21. Am aspirat timp de 14 ani la grațiile divinei Rahila, dar Tu mi-ai dat-o de soție pe urâta Lea. Am acceptat fără crâcnesc, deși am fost nevoit să suport apoi persecuțiile Rahilei, timp de alți 14 ani. Abia atunci ai fost de acord să o iau de soție, dar cu condiția să rămână gravidă, așa că am fost nevoit să-i înlocuiesc pântecul, ca să poată primi sămânța mea, dându-i viață. O, Doamne, am acceptat și de această dată înțelegerea cu Tine, deși mi-a fost foarte greu. 22. Te implor, renunță acum la această severitate! Ia fertilitatea Leei și dăruiește-i-o Rahilei, pentru ca pământul să scape de progeniturile șarpelui, iar pe solul său să nu mai pășească decât copiii celești ai Rahilei. Sau lasă-i pe Iosif și pe Veniamin să se nască simultan din pântecul Rahilei, și oprește izvorul Leei!” (*- Vezi și „Casa Domnului” de Jakob Lorber, n.r.) ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 16:04 Capitolul 80 - Domnul potolește nerăbdarea Helenei. Iau cuvântul Moise și David. ----------------------------------- Capitolul 80 Domnul potolește nerăbdarea Helenei. Iau cuvântul Moise și David. Intervenția Helenei și cuvântul final al lui David. 1. Helena îmi șoptește la ureche: „Bine, Doamne, scumpul meu Iisus, dar nu spuneai că Tu vei fi primul vorbitor? Văd că toată lumea ia cuvântul, dar Tu nu faci nici un comentariu; mai mult, nu am văzut nici una din acele apariții în legătură cu care m-ai avertizat. Ce trebuie să înțeleg din toate acestea? Te implor, explică-mi ce se petrece”. 2. Eu: „Draga Mea Helena, ai puțintică răbdare, căci toate lucrurile îți vor deveni clare în cel mai scurt timp. Oricum, nu uita că Eu am fost cel care a deschis conferința, punându-le celor de față o întrebare extrem de importantă. Acum este rândul lor să răspundă, căci au datoria să își aducă o contribuție la această discuție. De îndată ce vor termina, voi lua din nou cuvântul. 3. De altfel, nu contează prea mult când voi lua cuvântul, căci Eu sunt întotdeauna primul vorbitor, iar discursul Meu este întotdeauna întâiul, pentru simplul motiv că Eu sunt Cel Dintâi! Înțelegi ce îți spun? Haide, liniștește-te și ascultă cu atenție discursul lui Moise! Cât despre apariții, acestea se vor produce mai târziu, când voi lua Eu cuvântul. Privește, Moise s-a ridicat deja în picioare; haide să-l ascultăm!” 4. Helena pare să se fi calmat cât de cât. Moise își începe discursul cu o atitudine demnă: „Doamne, când poporul Tău pătimea sub tirania egiptenilor, Tu m-ai trezit pe mine și m-ai transformat în eliberatorul poporului Tău. Am trăit la curtea Faraonului, așa că știam totul despre planurile brutale pe care le avea acesta în privința poporului Tău. Furia lui s-a manifestat prin uciderea tuturor întâilor născuți, dar nu s-a potolit deloc. M-am rugat de multe ori în acele vremuri, în secret, îți eliberezi în sfârșit poporul de tirania jugului său greu - dar pe vremea aceea nu îți aplecai atât de ușor urechile la rugăciunile celor care Te iubeau! 5. Văzând că furia regelui devine din ce în ce mai mare și nemaisuportând să asist la o nouă schingiuire a unui israelit, l-am dezarmat pe călău, l-am ucis și l-am îngropat în nisip. Aflând ce s-a întâmplat, Faraonul a dispus căutarea și uciderea mea, dar am reușit să scap, fugind la mideeni. Aici, am fost primit și adăpostit de preotul Reguel, care avea șapte fiice. Așa se face că în scurt timp m-am trezit soțul uneia dintre ele, pe numele ei Zippora. Tatăl fetei m-a numit atunci păzitor al turmelor fratelui său, Jethro! 6. Odată, pe când păzeam turmele lui Jethro la poalele muntelui Horeb, mi-a apărut unul din îngerii Tăi, care m-a chemat într-un loc în care ardea un tufiș. Am auzit atunci vocea Ta, care mi-a poruncit să îmi scot sandalele din picioare, căci pământul pe care mă aflam era sfânt. Mi-ai poruncit apoi să plec în Egipt și să îți eliberez poporul. Mi-ai dat în acest scop și un baston, cu ajutorul căruia am putut să îl înving pe Faraon, a cărui inimă ai împietrit-o de șapte ori, căci a refuzat să Te recunoască. 7. O, Doamne, la ora actuală conducătorii mari și mici ai pământului au inimile mult mai împietrite decât o avea Faraonul. Ei nu se mai limitează doar la sacrificarea întâilor născuți pentru întărirea puterii lor, dar trimit oamenii cu miile pe câmpurile de luptă, punându-i să se omoare unii pe ceilalți într-o manieră infinit mai brutală decât o făceau păgânii ignoranți de altădată. Și totuși, aceștia sunt botezați în numele Tău și cunosc perfect Cuvântul Divin și porunca Ta: «Să nu ucizi!» Asta nu îi împiedică însă continue cu crimele lor, căci au devenit orbi și surzi, și nu mai aud vocile disperate ale sărmanilor lor frați și nu mai văd greaua suferință a celor năpăstuiți! 8. O, Doamne, cât timp vei mai putea suporta să contempli aceste orori? Ridică-Te, Doamne, chiar acum, așa cum ne-ai promis cândva!-mi înapoi bastonul cu care l-am învins pe Faraon, eliberându-Ți astfel poporul! Eu, credinciosul Tău Moise, sunt gata să cobor din nou pe pământ și să-i lovesc cu el pe toți cei răi și intransigenți, eliberându-Ti copiii de greul lor jug! O, Doamne, ascultă-l pe bătrânul Tău slujitor Moise, dar și plânsetele copiilor Tăi chinuiți! Sfințească-se numele Tău și facă-se voia Ta, acum și de-a pururi, precum în cer, așa și pe pământ!” 9. După Moise se ridică David, care spune: „Doamne, Spiritul Tău mi-a vorbit odată mie, servitorului Tău, spunându-mi: «Așează-te la dreapta Mea până când îi voi doborî pe toți dușmanii tăi la picioarele tale!» Doamne, tot ce mi-ai revelat atunci s-a împlinit, dar constat că dușmanii Tăi nu sunt complet subjugați, iar aroganța și roadele ei malefice nu au dispărut de pe pământ, ci dimpotrivă! Deși Spiritul Tău mi-a revelat atunci toate aceste lucruri - ele nu s-au îndeplinit! Umanitatea nu s-a schimbat deloc: nouă zecimi din ea este rea, și numai o zecime este bună! 10. Văzând că poporul Tău păcătuiește neîncetat, cerându-Ți peste toate un rege, Tu le-ai dat oamenilor regele dorit, dar cu mânie. Constat că această mânie a Ta continuă și astăzi, fără se potolească deloc, căci toate popoarele au astăzi regi, inclusiv cele păgâne, și toți acești regi sunt imaginea perfectă a aroganței nesățioase și a orgoliului cel mai odios! 11. O, Doamne, când vei ridica oare cumplitul blestem pe care l-ai aruncat asupra planetei pământ, introducând din nou străvechea și sfânta constituție a patriarhilor? Vezi și Tu cum se târăsc nerușinații profitori, complet lipsiți de scrupule, la picioarele despoților, tămâindu-i și lăudându-i în fel și chip, numai pentru a obține beneficii personale. Dacă cineva îndrăznește să îi spună regelui adevărul curat, el este condamnat la moarte, deși orice rege are nevoie de adevăr într-o mai mare măsură decât de lumina ochilor. Toți cei care încearcă proclame adevărul pe pământ sunt condamnați instantaneu pentru înaltă trădare, fiind expediați de urgență pe lumea cealaltă. 12. O, Doamne! Și pe vremea domniei mele existau multe lucruri rele pe pământ, dar nici pe departe atât de rele ca astăzi! Cel puțin, eu îi prețuiam pe înțelepții care îmi spuneau adevărul; dar astăzi toate lucrurile s-au întors cu susul în jos! Cei înțelepți sunt persecutați de parcă ar fi niște fiare sălbatice; în schimb, mincinoșii și lichelele sunt decorați și au parte de toate onorurile! 13. Doamne, lucrurile nu mai pot continua în acest fel! Trimite-i în iad pe cei a căror natură este pur malefică, dar nu lăsa iadul să se instaleze cu drepturi depline pe pământ! Te implorăm cu toții să pui în sfârșit capăt domniei iadului pe această sărmană planetă oropsită de milenii! Dăruiește-le oamenilor regi așa cum am fost eu, pentru ca oamenii să nu se transforme complet în niște diavoli, profanându-Ți numele! Căci cine Te laudă pe Tine în iad, și ce diavol Te slăvește pe Tine?! Haide, ridică-Te, Doamne, și nimicește-Ți dușmanii! Facă-se voia Ta! Amin”. 14. Încântată la culme de discursul revoluționar al lui David, Helena nu se mai poate stăpâni, ridicându-se veselă în picioare și aplaudându-l la scenă deschisă pe antevorbitor: „Bravo, bravo, domnule David! Ai fost într-adevăr un rege cât se poate de înțelept cât timp ai trăit pe pământ. Dacă ar mai exista și astăzi asemenea regi, supușii lor ar trăi într-o fericire continuă! Regii de astăzi nu mai știu însă ce înseamnă omul și care este adevărata lui valoare; ei se consideră zei pe pământ, impunându-le oamenilor nu doar niște impozite exorbitante, ci chiar să-i adore la scenă deschisă, în timp ce alții se comportă ca niște animale rapace! Domnule David, nu este deloc greu să îți imaginezi ce simt sărmanii oameni care sunt conduși de astfel de lideri! Eu sper din toată inima ca Domnul nostru atotputernic și Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire Iisus să îi pună la locul lor pe acești conducători nedemni, care cred că ei sunt Dumnezeu pe pământ, în timp ce supușii lor sunt niște simpli viermi! Am dreptate sau nu?” 15. David îi răspunde cu prietenie Helenei: „Dragă Helena, deși ești o descendentă foarte tânără a poporului meu, nu pot să nu recunosc că ai perfectă dreptate și să nu-ți laud înțelepciunea, căci dorința ta este cât se poate de dreaptă și de justă. 16. Regii nu trebuie să dispară de pe pământ, dar ei trebuie să coboare de pe tronurile lor aurite în mijlocul popoarelor lor, devenind ei înșiși oameni printre oameni și împărțind în rândul populației adevărata dreptate! La rândul lor, popoarele au datoria să nu le ceară regilor lor decât ceea ce este drept și bun, fără exagereze în nici un fel. Din păcate,țurile sunt strânse acum de ambele părți, așa că este greu să dezamorsezi situația fără ca ele să se rupă! Regii au tendința să își subjuge popoarele, iar popoarele să își alunge regii. 17. Singurul care mai stă astăzi între regi și popoarele lor, fiind capabil să restabilească ordinea prin mijloace care nouă ni se par misterioase, este Domnul nostru, Iehova-Savaot! Marea operă îi aparține numai Lui! Acesta este adevărul, draga mea”. 18. Helena: „Așa este! Ești într-adevăr un rege foarte înțelept. Ce mai, ai perfectă dreptate!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 16:10 Capitolul 81 - Discursul dur al lui Petru referitor la Biserica romano-catolică. ----------------------------------- Capitolul 81 Discursul dur al lui Petru referitor la Biserica romano-catolică. Răspunsul înălțător al lui Pavel referitor la grația divină. 1. Următorul vorbitor care se ridică este Petru, care ia cuvântul în numele tuturor apostolilor: „O, Doamne, iubirea mea și viața mea! În Roma, străvechea capitală a păgânilor, domnește astăzi un tiran. Domnia lui a durat aproape o mie de ani, iar tirania lui include elemente păgâne și iudaice, amestecate cu doctrina Ta sfântă. Acest tiran își spune Papă și se consideră reprezentantul Tău pe pământ. Mai mult, el numește tronul pe care stă scaunul «meu», și se consideră el însuși succesorul meu!! Pretinde că dispune de întreaga putere a Duhului Tău Sfânt, dar ori de câte ori este supus unor presiuni lumești din partea celor pe care îi conduce, nu apelează niciodată la această putere, ci doar la ceilalți lideri politici ai pământului. Acest papă se află la ora actuală în încurcătură și o invocă deschis pe Maria - chipurile, unica lui susținătoare - pentru protejarea și restaurarea regatului lui. Evident, el nu refuză nici ajutorul celorlalte puteri terestre, deși se face că protestează împotriva lor, ca lumea să creadă dispune de o protecție mai mult decât suficientă din ceruri, așa că nu mai are nevoie și de cea lumească. Când, în sfârșit, acceptă totuși ajutorul puterilor terestre, el sugerează acestea sunt inspirate discret de atotputernica regină celestă, pentru a salva astfel Biserica lui Dumnezeu de capcanele iadului! - Ei bine, Doamne, ce spui Tu de atâta ipocrizie? 2. Fratele Pavel a creat această biserică, punându-i bazele pe principiile adevărului și purității, care s-au menținut timp de câteva secole în forma lor primordială. În ultimii aproape o mie de ani, această comunitate s-a transformat însă într-o organizație păgână și malefică, care nu urmărește nimic altceva decât să obțină tot mai mult aur și argint, tot mai mult prestigiu, dar mai ales o putere dictatorială asupra tuturor popoarelor pământului. Pentru a-și atinge scopurile, ea își trimite misionarii educați după principiile sale perfide în toate colțurile lumii! - Spune, Doamne, chiar nu ai de gând să pui odată capăt acestor abuzuri îngrozitoare? 3. Privește, popoarele care au acceptat să fie legate la ochi prin această credință în așa-zisa fiică a cerului (n.n. biserica romano-catolică) i-au smuls în sfârșit acesteia masca strălucitoare. Ea încearcă la ora actuală aline lacrimile, dar pe obraz îi curg propriile sale lacrimi. Doamne, facă-se voia Ta! După părerea mea, această poveste stupidă a durat prea mult! Sunt de părere că ar trebui să o scoți pe această creatură din cartea vieții, transferându-i numele în cartea morții! 4. Căci dacă îi vei permite să prindă puteri, ea nu numai că nu va transforma pe nimeni, dar va îmbrăca hainele strălucitoare ale unei prostituate, pentru ca cei care cred în Tine să fie ispitiți de pântecul ei masiv și senzual, închinându-se ei, astfel încât în final nu vei avea de ales decât să procedezi la fel ca în cazul Sodomei și Gomorei. 5. Nu este mai puțin adevărat că această super-prostituată a născut numeroși copii minunați, bucurându-se astfel de răbdarea Ta infinită și de compasiunea Ta timp de mai bine de o mie de ani, motiv pentru care eu și frații mei ne-am bucurat peste măsură. 6. La ora actuală ea a rămas însă din nou însărcinată, datorită marii ei depravări, așa că nu va mai putea naște decât foarte puțini copii minunați. De aceea, eu cred că a sosit timpul ca ea să își primească răsplata cuvenită. Facă-se însă voia Ta sfântă, și nu a mea, acum și de-a pururi, și în vecii vecilor, amin!” 7. Îi spun lui Pavel: „Frate Pavel, spune-ne și tu în ce măsură ești de acord, în calitatea ta de fost învățător al păgânilor, cu aceste discursuri și cu aceste sugestii? Căci părerea ta referitoare la păgâni are importanța ei bine stabilită. Așa cum ți-am promis cândva, de tine depinde acum judecarea națiunilor pământului!” 8. Pavel se înclină în fața Mea și spune: „O, Doamne, i-am abordat pe păgâni din toate unghiurile și le-am predicat cuvântul Tău, pe care l-au primit cu mare bucurie, devenind astfel părtași la grația Ta, chiar dacă erau născuți din părintele tuturor minciunilor și al aroganței. nu uităm că cei care l-au crucificat pe Înaltul mesager al lui Dumnezeu, fără-L recunoască, au fost chiar copiii lui Avraam! De aceea, Te întreb: cine merită într-o mai mare măsură grația Ta, păgânii sau descendenții lui Avraam? Ce avantaj mai au astăzi evreii în fața păgânilor? Este oare meritul lor că Dumnezeu le-a vorbit cândva liderilor lor, sau este grația pură a lui Dumnezeu? La urma urmei,ți evrei mai cred astăzi că Dumnezeu le-a vorbit strămoșilor lor? Din păcate, justiția sau meritele nu mai pot fi găsite astăzi pe pământ, nici în rândul evreilor, nici în cel al păgânilor. Singurul care este drept și just este Domnul Dumnezeul nostru! Cât despre oameni, indiferent dacă sunt evrei, păgâni sau creștini, cu toții sunt ipocriți și nedemni în fața lui Dumnezeu! 9. Pe de altă parte, de vreme ce injustiția păgânilor se închină în fața justiției lui Dumnezeu, pe care o slăvește, cum ar mai putea fi judecați aceștia? Te mai poți mânia Tu pe ei, Doamne? Nu pot să-mi imaginez nici o clipă așa ceva, căci atunci ai deveni nedrept, Tu, Dumnezeul dreptății, iar acest lucru ar fi imposibil! Cine ar mai putea susține această lume dacă Dumnezeu însuși ar adopta căile omului? 10. Ce merit avem noi dacă strigăm: «Doamne, ia seama la nedreptatea creaturilor Tale?» Cu siguranță, nici unul! Noi știm foarte bine că toți oamenii sunt păcătoși în fața lui Dumnezeu, întrucât stă scris: «Nimeni nu este drept în fața lui Dumnezeu!» Dat fiind că știm acest lucru, cum ți-am putea cere noi Judecata de Apoi a celorlalți, de vreme ce noi înșine nu suntem fără de păcat în fața Ta? 11. Spune-mi: cu ce merite se poate lăuda în fața Ta femeia frumoasă care îți stă acum alături? Ce virtuți a acumulat ea în fața lui Dumnezeu? Dacă ea se află acum la dreapta Ta, acest lucru se datorează exclusiv grației Tale! La rândul meu, ce merite am avut eu, după ce i-am persecutat atâta vreme pe cei care credeau în Tine? Nici unul, căci eu am fost o personificare a răului și a nedreptății. Dar Tu, Doamne, nu ai privit păcatele mele, ci m-ai chemat la Tine, ca și cum aș fi fost un om drept. Din fericire, eu am ascultat chemarea vocii Tale, iar grația Ta m-a mântuit! Cine Te poate acuza pe Tine de injustiție pentru că mi-ai absolvit păcatele prin grație? 12. Care dintre voi poate spune în fața lui Dumnezeu că are o inimă înțelegătoare și înțeleaptă? răspund eu: «Nici unul!» Cu toate acestea, fiecare dintre cei de față a încercat să îl convingă pe Domnul să impună o Judecată de Apoi! Care dintre noi poate spune că nu s-a despărțit cândva de Dumnezeu, devenind astfel o oroare în ochii Lui? Adevăr vă spun: nici unul dintre noi nu este cu ceva mai bun decât ceilalți oameni! Și totuși, toți cei care au vorbit înaintea mea au încercat să îl convingă pe Dumnezeu: «O, Doamne, privește marea răutate care domnește la ora actuală pe pământ și pedepsește-i pe oameni!» 13. Gândiți-vă, ce am face noi dacă Domnul s-ar ridica astăzi și ne-ar vorbi la fel cum s-a adresat evreilor din Ierusalim, atunci când i-au adus femeia adulteră?! Nici măcar unul dintre noi nu i-ar putea spune: «Doamne, am practicat întotdeauna binele și nu am comis niciodată vreun păcat!» Numai un nebun ar putea spune așa ceva, așa cum a procedat fariseul din templu care L-a lăudat pe Dumnezeu pentru că i-a permis să devină atât de virtuos! Noi știm însă Domnul nu a acceptat lauda sa de sine, ci a ascultat rugăciunea celuilalt păcătos, colectorul de impozite! 14. De vreme ce cunoaștem cu toții aceste lucruri, cum se face că îi cerem Domnului să acționeze în acord cu ideile noastre, de parcă am fi mai înțelepți decât El? Ce virtuți avem noi, pe care nu le-am primit direct de la El? De ce ne lăudăm cu ele, cum și cum ar fi ale noastre, nu ale Lui, strigându-i la ureche și asurzindu-L: «Privește, privește, Doamne!», ca și cum ar fi orb și surd, sărac cu duhul și slab de înger?! Spuneți-mi, prieteni, am pășit noi vreodată pe o cale care să nu fi fost schițată mai întâi de degetul Lui? 15. De vreme ce tot ce avem noi vine de la El, de vreme ce nu putem fi nimic decât întru și prin El, cum putem spune atunci: «Doamne, se îndeplinească ce ne-ai promis cândva și anihilează-i pe toți făcătorii de rele de pe pământ!»? Personal, această atitudine mi se pare o impertinență! 16. Gura omului a fost întotdeauna un mormânt deschis! Limba lui a rostit întotdeauna minciuni, iar picioarele sale l-au condus numai către vărsarea de sânge! Căile omului sunt inevitabil presărate cu obstacole, accidente, încercări, suferințe și dureri de toate felurile imaginabile. Nici un muritor nu a cunoscut vreodată adevărata cale a păcii în toate profunzimile ei, căci teama de Dumnezeu este percepută de el ca un fel de vis! 17. Noi știm foarte bine că legea este valabilă numai pentru cei care se supun ei, nu și pentru cei care se situează deasupra ei, sau care nu au auzit niciodată de ea! De aceea, noi suntem și vom rămâne de-a pururi datornicii lui Dumnezeu! Trupul nu poate fi justificat prin lege în fața lui Dumnezeu, oricât de corect ar acționa și oricât de mult ar respecta această lege! Căci legea nu poate conduce decât la recunoașterea păcatului, dar cel care recunoaște acest păcat este născut el însuși din păcat, deci este una cu el. 18. În aceste condiții, noi am primit o revelație nouă, prin care ni s-a spus că umanitatea poate ajunge la acea puritate care îi este plăcută lui Dumnezeu fără mai respecte legea. Atunci de ce strigăm cu toții în cor: «Doamne, judecă-i și pedepsește-i pentru păcatele lor, și șterge-le numele din cartea vieții!» Am văzut că toți cei de față și-au încheiat cuvintele cu un răsunător: «Facă-se voia Ta!», dar acest lucru nu justifică ce se află în inimile lor! - Adevăr vă spun: personal, prefera să văd moartea cu ochii decât să îi spun Domnului: «Doamne, cutare sau cutare lucru!» Oare noi am fost cei care i-am dăruit Domnului mintea Sa, sau El a fost cel care ne-a înzestrat pe noi cu o minte? Și totuși, noi vorbim de parcă El ar avea cu adevărat nevoie de părerea noastră! înțelege un asemenea comportament din partea unor copilași care încă mai sug la pieptul mamei lor, dar noi, locuitorii cerului, ar trebui să știm care este locul nostru real și care este al Domnului! 19. Cine dorește să judece păcatul ar trebui să fie el însuși fără de păcat, căci nici un păcătos nu poate judeca un altul. De vreme însă ce toți oamenii sunt niște păcătoși în fața lui Dumnezeu, și deci incapabili să împartă dreptatea, după ce criterii pot ei judeca? 20. Noi am acumulat, într-adevăr, anumite merite, care sunt autentice în fața lui Dumnezeu, dar acestea nu rezultă din recunoașterea sau nerecunoașterea păcatului, nici din respectarea legii, ci din credința în El și din iubirea noastră pură față de El! Altfel spus, aceste merite sunt rodul grației și compasiunii divine! 21. În fața lui Dumnezeu nu există diferențe între oameni, căci toți sunt la fel de păcătoși și nici unul dintre ei nu poate sta demn în fața Divinității! Abia după ce sunt primiți de Dumnezeu ca urmare a credinței lor devin ei drepți și lipsiți de păcat, dar acest merit nu le aparține lor, ci exclusiv grației lui Dumnezeu, care derivă direct din marea Lui operă a mântuirii. Așa cum noi nu L-am ajutat pe Dumnezeu să creeze imensa Lui creație, noi nu putem face nimic pentru a-L ajuta să mântuiască această lume! Noi nu putem juca nici un rol în această a doua creație, reînnoită, mai bună și mai frumoasă decât prima, întrucât noi înșine suntem cei mântuiți... Cum putem pretinde în aceste condiții că putem participa la judecata lui Dumnezeu (domeniul exclusiv al Acestuia), de vreme ce am fost noi înșine iertați de păcate și mântuiți? 22. Știți voi care este Scaunul Judecății lui Dumnezeu? Acesta este Hristos, în care sălășluiește de-a pururi plenitudinea Spiritului Divin! Din fericire pentru umanitate, Scaunul Judecății lui Dumnezeu a devenit un scaun al grației prin opera Lui, care îi permite să își arate compasiunea fată de oricine dorește! 23. Care sunt în schimb meritele noastre? Ce lege ne poate permite nouă îi judecăm pe alții? Se poate vorbi oare de o lege în afara păcatului, sau de un păcat în afara legii? 24. Așa cum spuneam mai devreme, noi dispunem într-adevăr de anumite merite și de o anumită puritate în fața lui Dumnezeu, dar acestea nu au nimic de-a face cu legea, ci exclusiv cu grația Lui, care ne-a permis să participăm alături de El la opera mântuirii, direct proporțional cu credința noastră în El! Aceste merite și această puritate nu ne dau însă dreptul să stăm alături de El pe Scaunul Judecății, căci în fața Lui noi suntem aceiași păcătoși care am fost cândva, chiar dacă ne aflăm aici ca spirite mântuite. 25. De vreme ce am acumulat aceste merite în fața lui Dumnezeu ca urmare a credinței noastre în El, și nu a respectării legii, putem spune oare că această credință abolește legea? Nici vorbă! Dimpotrivă, credința întărește legea și o face să devină vie. Invers însă, lucrurile stau altfel: legea nu stimulează credința, ci o ucide, dacă nu a căpătat mai întâi de toate viață prin această credință! 26. Adevărata viață a credinței este iubirea, iar legea cea vie este ordinea iubirii! Atunci când credința este justă, întreaga ordine devine divină, în schimb, atunci când credința este falsă, iubirea devine la rândul ei falsă, iar ordinea ei este anihilată! 27. Ce spirit poate fi binecuvântat dacă are parte de o credință falsă, izvorâtă dintr-o doctrină falsă? Adevăr vă spun: cei care cred cu sinceritate într-o doctrină, fie ea și falsă, au parte de o credință autentică, așa că vor avea parte de grație! În schimb, vai celor care propovăduiesc doctrine false, căci ei sunt adevărații făcători de rele și cei care încalcă ordinea divină! Nici chiar pe aceștia nu îi putem judeca însă noi, ci numai Domnul! 28. Când cel mai mare și cel mai pur dintre spirite s-a luptat cu Satan pentru trupul lui Moise, lucru pe care tu îl cunoști foarte bine, frate Moise, atotputernicul spirit nu l-a judecat pe Satan, ci i-a spus: «Domnul te va judeca». Dacă nici chiar un înger de talia lui Mihail nu a îndrăznit să îl judece pe Satan, cum îi putem judeca noi pe frații noștri, sau cum îi putem cere Domnului să îi judece El? O, nu avem nici un drept să facem așa ceva! 29. După părerea mea, Domnul a luat deja toate măsurile necesare, fără mai aștepte în nici un caz părerile noastre! De aceea, toate aceste discursuri sunt complet inutile. În schimb, dacă El ne va spune: «Faceți cutare și cutare», atunci va trebui să acționăm cu toții în acord cu voința Lui! Căci cuvântul Domnului înseamnă o sarcină deja îndeplinită în inimile noastre. 30. Îți mulțumesc, Doamne, pentru că ai plasat aceste cuvinte în gura mea! Sper ca ele să aducă cele mai bune roade asupra pământului, dar și în ceruri! Slăvit fie numele Tău de-a pururi! Amin”. 31. Eu: „Pavel, tu ești brațul Meu drept și ochiul Meu drept. Eu te-am ales pe tine să îmi fii armă, iar acest rol îl vei păstra pentru eternitate. Ai avut perfectă dreptate în tot ce ai spus, iar lucrurile stau exact așa cum le-ai numit tu! 32. Asta nu înseamnă însă nu trebuie să le cerem părerea și acestor nou veniți. Abia la sfârșit vom formula deciziile corecte. 33. Robert Blum, este rândul tău să vorbești! Te întreb și pe tine: ce trebuie să facem cu această planetă care s-a scufundat de tot în sângele celor nevinovați? Cum putem să-i tragem la răspundere pe cei puternici, inclusiv pe cei care te-au executat pe tine?” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 16:17 Capitolul 82 - Blum și Jellinek își spun părerea. Răspunsul Domnului. ----------------------------------- Capitolul 82 Blum și Jellinek își spun părerea. Răspunsul Domnului. 1. Robert: „O, Doamne, personal, nu mai am nici un cont de reglat cu pământul, această planetă pe care trăiesc oamenii cei orbi și în esență răi! Dacă ar fi totuși să-Ți adresez o cerere, aceasta ar fi: «Iartă-i, Doamne, căci nu știu ce fac! Trimite în inimile lor pacea, smerenia și iubirea, căci numai în acest fel va putea redeveni pământul - altminteri, o planetă atât de frumoasă - o mamă iubitoare, sărutându-i cu iubire și dăruindu-le acea plenitudine a vieții născută din grația și compasiunea Ta!» Aceasta este singura rugăminte pe care Ți-o adresez în legătură cu pământul, Doamne. 2. Nu doresc să insist însă cu această rugăminte, Doamne, căci pornesc de la premisa că cererile și dorințele mele sunt la fel de imature în fața Ta cum sunt eu, posesorul lor! Eu cred că cel care încearcă facă mai mult decât poate nu este decât un naiv, dar cel care își îngroapă crucea, în loc să o ducă în spinare, nu merită nici măcar să fie pedepsit, căci este un om slab și nevolnic! În schimb, dacă cineva descoperă ceva bun și frumos în inima sa și încearcă scoată la lumină această comoară, în beneficiul tuturor fraților săi, atunci consider că această acțiune a sa este bună și nobilă. Căci intenția bună și consecințele sale benefice nu pot izvorî decât din adevărata iubire față de aproape - prima poruncă pe care le-ai dat-o Tu, Doamne, oamenilor! 3. Desigur, nu exclud posibilitatea ca ceea ce consider eu a fi bun pentru semenii mei să aibă consecințe opuse. Spre exemplu, dacă văd un om bolnav și am un remediu care întotdeauna a dat rezultate în astfel de boli, ce pot face eu dacă sărmanul suferind îmi cere ajutorul? Iubirea mea față de acest frate care suferă determină încerc să îl ajut. De aceea, îi dau remediul, dar, spre surpriza mea, starea lui de sănătate se deteriorează și mai mult. Trebuia oare să îi refuz remediul, sub pretext că acesta i-a făcut rău? Nici vorbă! Acest rezultat nu ar trebui să împiedice ca și pe viitor să încerc să fac tot ce îmi stă în puteri pentru a face ceea ce conștiința mea consideră este bine! Roadele acțiunilor mele nu depind însă de mine, ci de voința Ta, Doamne! De aceea, eu nu pot fi făcut răspunzător pentru rezultatele lor. Cam așa am procedat și pe vremea când am trăit pe pământ, la Viena, și când am încercat să îmi ajut concetățenii oprimați. Din păcate, rezultatele acțiunilor mele nu au fost cele scontate de mine. Cu toate acestea, consider că nu am greșit în nici un fel, căci eu le-am dorit acestora numai ceea ce am crezut că era cu adevărat bun pentru ei! 4. În mod similar, înclin să cred că există și la ora actuală numeroși oameni care fac ceea ce consideră ei că este bine. Trebuie oare aceștia executați dacă faptele lor nu aduc roadele scontate de ei? Nu cred, Doamne! Mai bine dăruiește-le lumina cea justă și trezește inimile lor, astfel încât să fie mântuiți de rău! 5. Știu că există pe pământ și foarte mulți oameni încăpățânați, ale căror creiere au fost spălate de ideologiile lor (singurele lucruri în care cred), mergând până acolo încât ar prefera să lase pământul să piară decât să renunțe măcar la una din ideile lor penibile. Știu însă la fel de bine că Tu, Doamne, dispui de o mare vâlvătaie, care poate topi această încăpățânare dură ca piatra, la fel de ușor ca și ceara! Dacă o singură scânteie din acest foc divin ar ajunge în inimile lor împietrite, acestea s-ar topi imediat, devenind cât se poate de flexibile! 6. Aceasta este părerea mea, dar și dorința mea cea mai arzătoare! Nu știu însă cum o vei privi Tu, așa că las rezolvarea întregii probleme în mâinile Tale!” 7. Eu: „Dragul Meu frate și prieten, și tu ai pus punctul pe i. Din gura ta a ieșit adevărul cel mai curat. De aceea, voi face și din tine o armă a Mea! Sugestia ta a fost cât se poate de nobilă, de benefică și de corectă, și doresc să te asigur anticipat că voi acționa întru totul în acord cu ea (de altfel, am și făcut deja acest lucru). Doresc însă mai întâi ca și fratele Jellinek să își aducă contribuția la această discuție, pentru a vedea în ce măsură este de acord cu cele spuse de tine. Ei bine, dragul Meu frate Jellinek, așteptăm să îți spui părerea!” 8. Jellinek: „O, Doamne, fratele Robert Blum a spus deja tot ce gândesc, la fel ca și marele Pavel înaintea lui, al cărui discurs a fost precum o mare de foc și de adevăr. Ce altceva aș mai putea adăuga eu? Singurul lucru pe care îl pot spune este: «Doamne, facă-se voia Ta sfântă, acum și de-a pururi, căci numai astfel va putea înflori ordinea divină pe sărmana planetă pământ!» Cât despre cele rostite de preaînțelepții părinți patriarhi înainte, ei bine, cuvintele lor mi-au depășit complet puterea de înțelegere! Bănuiesc că intențiile lor au fost la fel de bune ca și ale mele sau ale lui Robert Blum. Mi-e greu să înțeleg totuși de ce au insistat atât de mult asupra promisiunilor pe care le-ai făcut cândva în fața lor, prezentându-Te astfel ca și cum ai fi un Dumnezeu ezitant! Nu doresc să îi critic însă, căci, așa cum spuneam, nu am înțeles prea clar ce doreau să spună. De altfel, nu pot să nu mărturisesc că bucur nespus pentru faptul că am putut cu această ocazie să îi cunosc personal, căci m-am îndoit adeseori de existența lor reală! Îmi dau seama acum că fețele lor au într-adevăr ceva sfânt și nobil întipărit pe ele... Dar nu mai doresc să insist deocamdată pe această temă!” 9. Eu: „Ascultă, dragul Meu frate Jellinek, în această împărăție a cerurilor vouă este foarte ușor să spuneți: «Doamne, facă-se voia Ta!», dar pe pământ lucrurile stau cu totul altfel, căci oamenii care trăiesc pe această planetă nu dispun de adevărata libertate a vieții, așa cum este cazul vostru! La fel ca și voi, ei dispun în trupurile lor de un suflet nemuritor și de un spirit liber, dar voi sunteți conștienți de acestea, pe când ei nu sunt. Acest suflet și acest spirit al lor își doresc să se dezvolte liber, nu în sclavia la care îi supune pumnul de fier al regilor lor. De aceea, ei se ridică pretutindeni la luptă, încercând să își alunge regii de pe tronurile lor. Nici aceștia nu stau însă cu mâinile în sân, încercând să își țină supușii într-o strânsoare de fier. Ei au jurat să își ucidă toți opozanții și nu se sfiesc să își măcelărească popoarele, fără nici un fel de compasiune față de frații lor. De aceea, cei care caută libertatea Mă strigă pe Mine, cerându-Mi răzbunare împotriva regilor lor nemiloși, în timp ce regii îmi cer să-i ajut împotriva popoarelor lor revoltate! 10. Ce trebuie să fac Eu în aceste condiții? Nici una din părți nu este dispusă cedeze. Regii sunt hotărâți să guverneze cu orice preț, iar căutătorii libertății doresc la rândul lor să se bucure de libertate, indiferent cât de mare ar fi costul plătit. Nimeni nu mai dorește astăzi să asculte de altcineva sau să se mai supună! 11. Marea întrebare este așadar: cum trebuie să procedez Eu? Dacă îi voi ajuta pe regi, aceștia vor continua să răspândească neadevărul și minciuna în rândul popoarelor lor, făcând aproape imposibilă dezvoltarea liberă a spiritelor oamenilor și amplificând la infinit ura acestora împotriva lor. Pe de altă parte, dacă voi ajuta popoarele să se elibereze de regii lor, acestea se vor răzbuna cumplit pe aceștia, renunțând astfel complet la doctrina Mea, în care și-așa aproape că nu mai cred, datorită mașinațiunilor bisericii Romei și ororilor pe care le-a săvârșit aceasta. În final, popoarele se vor trezi astfel cu o doctrină exclusiv lumească, fără nici un element spiritual autentic! 12. Vedeți, așadar, dragii Mei prieteni, așa cum se desfășoară la ora actuală lucrurile pe pământ, Eu nu pot ajuta cu adevărat nici una din cele două părți aflate în conflict. Ce este de făcut în aceste condiții? Dacă voi lăsa lucrurile să evolueze în același fel, acești dușmani de moarte vor ajunge să nu se mai tolereze deloc, căci ura și furia lor reciprocă au ajuns prea mari. Dacă ar fi să-i ajut, întreb cu toată seriozitatea: pe cine ar trebui să ajut? Se pare că indiferent dacă voi acționa sau nu, ambele alternative sunt la fel de greșite! Cum trebuie așadar să procedez? 13. Frate Jellinek, ție îți este ușor să spui: «Doamne, facă-se voia Ta!», căci asta nu te obligă la nimic... Robert Mi-a sugerat să trimit o scânteie din bunătatea celestă în inimile prinților pământului, ca să devină astfel mai flexibili și mai înțelepți. În esență, această sugestie Mi se pare corectă, dar Mă întreb în ce măsură vor mai avea încredere în ei popoarele lor, a căror amărăciune a ajuns astăzi la apogeu? nu uităm că un copil care s-a ars o dată nu va mai avea niciodată încredere în foc! Nimic nu este mai greu de regăsit ca încrederea, odată pierdută! 14. Văd că gândiți cu toții că putea plasa o astfel de scânteie și în inimile popoarelor, și astfel ordinea ar fi restabilită. Desigur, aceasta ar fi calea ușoară, dar dacă proceda în acest fel, nici regii și nici popoarele lor nu ar mai fi liberi! Oamenii ar cădea pradă judecății, fiind transformați într-un fel de animale umanoide, incapabile să acționeze vreodată liber. O astfel de soluție ar pune capăt pentru totdeauna adevăratei umanități. Oamenii ar deveni animale, sclavi ai puterii noastre imposibil de cucerit! După cum vedeți, nici această soluție nu poate fi aplicată! 15. Pe scurt, va trebui să găsim o soluție diferită! Spune-Mi, dragul Meu Becher, ce crezi tu că trebuie făcut pentru a le acorda pământenilor ajutorul cel mai just?” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 16:20 Capitolul 83 - Recomandările rădicate ale lui Becher. Instrucțiunile Domnului. ----------------------------------- Capitolul 83 Recomandările rădicate ale lui Becher. Instrucțiunile Domnului. Natura rasei umane aflată pe pământ este condiționată de cea a întregii creații 1. Becher îmi răspunde ridicând din umeri: „O, Doamne, dacă Ție îți lipsesc ideile în privința locuitorilor pământului, deși ești omnipotent și omniscient, ce pretenție poți avea de la mine sau de la oricare altul dintre cei de față? De vreme ce afirmi că mijloacele coercitive interioare sunt nepotrivite în acest caz, de dragul libertății spirituale a oamenilor, atunci apelează la mijloacele coercitive externe, respectiv la foamete, epidemii, și așa mai departe, inclusiv la apariția anumitor forme pe cer, astfel încât oamenii să se târască înapoi către cruce! Dacă nici această soluție nu poate fi aplicată, în virtutea aceleiași necesități a respectării liberului arbitru al omului, atunci lasă-i pe oameni să se lupte și să se ucidă între ei, până când se vor sătura! După părerea mea, toată această dezbatere referitoare la răutatea oamenilor care trăiesc pe pământ este oarecum exagerată. Eu cred că ciuma terestră ar trebui exterminată cu totul, fiind înlocuită cu o umanitate mai bună și mai nobilă. Oamenii actuali nu se vor transforma niciodată în bine, dacă nu vor fi expuși celor mai mari suferințe și celor mai mari nenorociri și catastrofe naturale! Căci diavolul a pus stăpânire pe această planetă, deopotrivă pe regi și pe popoarele lor, și cum poate fi îmblânzit diavolul? Eu cred că orice efort în această direcție ar fi din start zadarnic! De aceea, extermină această ciumă și înlocuiește-o cu o altă umanitate. Aceasta este umila mea părere. Oricum, este doar o părere personală; nu trebuie să ții neapărat cont de ea!” 2. Eu: „Dragul Meu prieten Becher! Dacă popoarele pământului ar putea fi ajutate în acest fel, ar fi foarte bine! Din păcate, este absolut imposibil să procedez în această manieră, decât cel mult local, căci dacă aplica metoda ta la modul general, produce un dezastru absolut nu doar pe pământ, ci și în întregul univers! 3. Rasa umană care trăiește la ora actuală pe pământ nu își aparține sieși, ci planetei care i-a dat naștere, având aceeași natură și aceleași atribute cu aceasta. De aceea, exterminarea completă a tuturor popoarelor care trăiesc pe pământ nu ar anihila dezordinea în sine, căci am fi nevoiți atunci să înlocuim actuala umanitate cu o alta, născută din aceeași materie a pământului, iar aceasta nu ar diferi cu nimic de actuala umanitate, de vreme ce natura ei ar fi aceeași, la fel cum fructele de anul acesta ale unui pom nu diferă cu nimic de fructele de anul trecut. 4. În aceste condiții, ar trebui să anihilez întregul pământ, înlocuindu-l cu altul, lucru care ar încălca grav ordinea creată de Mine! Dacă un copac dă roade rele, grădinarul îi poate înlocui scoarța și îl poate altoi, obținând astfel roade bune, dar nu se poate atinge de rădăcina lui, căci dacă o va distruge pe aceasta, întregul copac se va veșteji și nu va mai da vreodată fructe, nici bune, nici rele. Pământul este esența arborelui vieții; într-un fel, putea spune că el este principala rădăcină a întregii creații! Dacă l-am distruge complet, am abandona astfel nu doar această planetă, ci și întregul cosmos vizibil, lăsându-l pradă disoluției finale, eveniment care ar fi prematur, căci până la producerea lui mai trebuie să așteptăm încă multe miliarde de ani tereștri. 5. De aceea, sfatul tău Mi se pare complet inutil, prietene Becher! vedem însă dacă fratele Messenhauser nu va veni cumva cu o idee salvatoare. Haide, prietene, vorbește și spune ce anume gândește inima ta!” 6. Messenhauser: „O, Doamne, faci să simt extrem de stânjenit! Ce sfat Ți-aș putea da eu, când cele mai mari spirite care au trăit vreodată pe pământ nu au reușit să ajungă la nici o concluzie? Cu siguranță, nu aș reuși decât să fac de râs! 7. Doamne, ar fi o prostie să încerc să dau înțelepciunii Tale infinite un sfat legat de corectarea marii răutăți a pământului! Pe de altă parte, știu foarte bine că Tu dispui de mult mai multe soluții benefice decât numărul stelelor de pe cer. Aplic-o pe cea mai neînsemnată dintre ele și ordinea Ta va fi restabilită instantaneu! Dăruiește-le conducătorilor pământului adevărata lumină, Doamne, iar supușilor lor dăruiește-le răbdarea și bunătatea, astfel încât să-și ducă crucea împăcați... în acest fel, ordinea divină va fi restabilită pe pământ. Dacă adepții lui Satan și-au înălțat prea mult nasurile, atunci trimite-le vreo două trăsnete, ca să le mai reducă din orgoliu. După părerea mea, această soluție ar mai diminua o parte din aroganța puternicilor pământului, de talia lui Windischgräz, lucru care nu poate decât să le fie extrem de folositor. 8. nu uităm că mai există pe pământ și destui oameni cu bune intenții. De ce ar trebui să fie aceștia pedepsiți, odată cu adepții lui Satan? Eu spun cu totul altceva: «Binecuvântați fie toți cei cu inima curată care trăiesc pe pământ!» Pe de altă parte, celor care cred că statutul de om nu începe decât odată cu titlul de baron nu le-ar strica puțină umilință. Departe de mine de a le dori răul chiar și acestora... Tot ce doresc eu este ca ei să îi recunoască și pe supușii lor ca oameni, nu ca o simplă carne de tun! 9. Desigur, regii nu trebuie să dispară cu totul, căci fără ei și fără un set de legi înțelepte societatea umană nu ar putea exista. Acești conducători trebuie să înțeleagă însă ei există de dragul popoarelor lor, și nu invers. Mai mult, trebuie să aplice adevărata justiție pe pământ, trăgând sabia din teacă numai atunci când popoarele lor sunt amenințate din afară, nu împotriva lor. Singura sabie pe care ar trebui să o folosească asupra popoarelor lor este cea a iubirii, nu cea a puterii. 10. Desigur, acestea sunt doar câteva dorințe pioase pe care le nutrește inima mea. Tu singur ești adevăratul Domn al creației, iar căile Tale sunt misterioase și incognoscibile pentru noi. De aceea, nu am nici o îndoială vei găsi soluția cea mai potrivită! Cu siguranță, lucrurile nu mai pot continua ca până acum, dar schimbarea trebuie să se producă numai pentru că așa vrei Tu. În caz contrar, lucrurile nu se vor schimba în bine pe pământ. Cel puțin, așa văd eu lucrurile. Facă-se însă numai voia Ta! Amin!” 11. Eu: „Ascultă, frate, sugestiile tale nu sunt deloc lipsite de valoare, dar există o mică problemă în privința luminii pe care ar trebui să o dăruiesc Eu conducătorilor lumii și răbdării și bunătății pe care ar trebui să le dăruiesc popoarelor lor. nu uităm totuși că Evanghelia Mea le-a fost deja predicată oamenilor de pe pământ. Eu le-am dăruit acestora izvorul cu apă vie al lui Iacov. Dacă oamenii doresc lumina și cunoașterea adevărului, nu au decât să extragă apa cea vie din acel izvor. Dacă nu doresc acest lucru, noi nu îi putem forța în nici un fel, căci nu le-am face astfel prea mult bine; în schimb, le-am face foarte mult rău. 12. Cu totul altfel ar sta lucrurile dacă regii și popoarele lor Mi-ar cere personal acest lucru. Ei ar obține atunci toate lucrurile pentru care se roagă în numele Meu! Vai însă! Urechile Mele nu aud astfel de rugăciuni! Când și când, mai aud câte o rugăminte de genul: «Doamne, protejează-ne tronurile, sceptrele și coroanele, și îngăduie-ne să îi învingem pe cei care se ridică împotriva noastră!» Pe ici pe colo mai aud și câte o rugăciune din partea câte unui om din popor, dar niciodată la nivel colectiv (din partea întregului popor). Din păcate, Eu nu pot îndeplini o rugăciune izolată, chiar dacă este făcută în numele întregii națiuni. 13. Fiecare individ va primi ceea ce cere. O națiune nu poate primi însă ceea ce cer diferiți indivizi în numele ei! 14. De aceea, dragul Meu prieten Messenhauser, altele trebuie să fie soluțiile pentru a restabili armonia pe planeta pământ! Punțile de legătură între noi și oameni au fost deja create, dar ele nu sunt încă suficient de ferme. Din fericire, am trezit deja noi spirite, care vor juca un rol covârșitor în această privință. Va fi nevoie însă de o curățenie teribilă, pentru a separa astfel grâul de neghină! 15. Nu am auzit însă părerea Helenei. Cred că are și ea dreptul să-și spună părerea! Haide, scumpa Mea Helena, spune-ne, ce crezi tu că trebuie să se întâmple pentru ca viața pe pământ să devină din nou tolerabilă? Cine știe - poate că sfatul cel bun va veni de la tine... Haide, renunță la sfială și vorbește!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 16:25 Capitolul 84 - Părerea Helenei despre îmbunătățirea destinului umanității terestre. ----------------------------------- Capitolul 84 Părerea Helenei despre îmbunătățirea destinului umanității terestre. 1. Helena: „O, Doamne, floare minunată a vieții născută din inima mea! Viața mea! Privește în inima mea care Te iubește mai presus de orice și ochiul Tău atotvăzător va ști imediat ce gândesc! O, Doamne Iisuse, Dumnezeul meu cel blând, cel nobil, cel bun, cel înțelept și cel puternic! Comoara mea! Sunt mult prea îndrăgostită de Tine, așa că nu pot spune nimic mai mult decât că Te iubesc! Există însă foarte mulți alții care stau la această masă, ascultându-ne. Poate că vor dori și ei să își spună părerea. Ce v-aș putea spune eu, în condițiile în care iubirea mea pentru Tine mi-a răpit complet mințile? Nu îmi vine să cred nici acum că eu, o vieneză oarecare, fără nici o valoare în fața Ta, stau acum la aceeași masă de consiliu cu Tine, Domnul etern al cerului și al pământului! Și peste toate, Tu îmi ceri mie părerea!! Asta este deja prea mult! De aceea, Te implor, lasă-i pe ceilalți să vorbească... Poate între timp îmi va veni vreo idee demnă de a fi rostită la această masă!” 2. Eu: „Da, mult iubita Mea Helena, știu foarte bine că iubești mai presus de orice, și nimic nu Mi-ar putea produce o bucurie mai mare! Cât despre ceilalți oaspeți, îți spun un singur lucru: cine sosește primul, se uzează primul! Oricum, te asigur că nu vor fi lăsați nici ei pe dinafară, fără-și spună părerea, dar rândul lor va veni mai târziu. Doresc însă ca tu să vorbești prima, tocmai pentru că Te afli alături de Mine, iubindu-Mă atât de mult! De altfel, știu că ai luat parte la bătălia de la Viena, pierzându-ți cu acea ocazie viața terestră, pe care nu o mai puteai suporta. Haide, vorbește despre toate acele lucruri care te-au măcinat atât de mult. Adună-ți curajul și spune ce ai pe cuget, fără mai stai pe gânduri! În rest, lasă pe Mine, căci voi ști Eu ce am de făcut și cum să folosesc de cuvintele tale”. 3. Helena: „O, iubitul meu, iubitul meu Iisus! Dacă Tu dorești ceva, acest lucru trebuie să se întâmple, chiar dacă cerul și pământul ar fi puse în pericol. Am totuși o problemă: îmi amintesc că apostolul Pavel, care spunea mai devreme că Tu ai fost cel care a plasat cuvintele în gura lui, i-a învățat pe oameni că o femeie nu ar trebui niciodată ia cuvântul la o adunare oficială, căci numai bărbații au acest drept. Cum aș putea îndrăzni în aceste condiții eu să vorbesc în compania atâtor bărbați înțelepți, cu atât mai mult cu cât sunt singura femeie așezată la această masă, în această companie selectă? Sunt convinsă nu ai dorit decât să testezi, știind că sunt ca o moară stricată... De când Te iubesc însă, am devenit ceva mai deșteaptă, așa că nu mă voi lăsa păcălită. O, gură spurcată, potolește-te, dacă nu vrei ca Pavel să te pună la punct cu severitate!” 4. Nici chiar Pavel nu se poate abține să nu zâmbească auzind acest simpatic pretext al Helenei. 5. Dar Eu îi spun: „Draga Mea Helena, afirmi că nu vei cădea în această capcană a Mea, dar Eu cred că deja te-am prins în ea, așa că nu vei scăpa cu ușurință. Vei fi nevoită vorbești, și asta chiar în acord cu cererea lui Pavel, ca să nu mai vorbim de a Mea, care este mai presus de cea a lui Pavel! Ascultă, într-una din epistolele lui Pavel adresată romanilor, el le-a poruncit să vorbească unei anume Phoebe, care se afla în serviciul meu în cadrul comunității cencreene, apoi Priscillei, unei anume Maria, care făcuse foarte multe lucruri bune în serviciul Meu, ca să nu mai vorbim de Tryphena și Tryphosa, precum și de mult iubita lui Persis, care a făcut foarte multe fapte bune în numele Meu. 6. Iată, deci, draga Mea Helena, Pavel nu le-a interzis acestor femei să vorbească în cadrul comunităților lor, ci doar celor care nu doreau să ocupe o poziție în cadrul comunității creștine decât cu scopul de a deveni cineva, vorbind fără a-Mi cunoaște Spiritul și fără a-Mi înțelege doctrina, doar pentru a dovedi că și ele s-au născut din acest Spirit al Meu! În schimb, dacă Spiritul Meu coboară asupra unei femei (El fiind întotdeauna același, indiferent dacă se manifestă printr-un bărbat sau printr-o femeie), ea are dreptul și chiar obligația să vorbească, spunând ceea ce îi transmite Spiritul Meu. 7. Apostolii Mei au reprezentat prima comunitate creștină din lume și cea mai importantă între toate, căci a fost fondată chiar de Mine! Când M-am ridicat din morți a treia zi, pe cine am trimis Eu ca să proclame fraților Mei învierea Mea? Ei bine, pe o femeie, deși aceasta nu avea un standard moral foarte diferit de cel pe care l-ai avut tu pe pământ! Dacă porunca lui Pavel ar fi imuabilă, adresându-se tuturor femeilor din lume (inclusiv celor în care sălășluiește Spiritul lui Dumnezeu), cum crezi tu că ar fi îndrăznit vreodată Maria Magdalena să accepte să fie mesagerul Meu trimis primilor Mei apostoli? 8. De altfel, îți reamintesc că Eu le-am spus saducheilor că în împărăția lui Dumnezeu toate diferențele terestre dispar cu desăvârșire, inclusiv cele legate de sex. Toți cei care ajung în această împărăție devin precum îngerii, bucurându-se de același drept unic, și anume de a fi numiți copiii lui Dumnezeu. 9. Exact aceasta este situația ta actuală, draga Mea Helena! De aceea, deși marea ta modestie Mă bucură nespus, va trebui totuși să vorbești, căci și tu ai același drept de a vorbi ca și Adam, care stă așezat lângă tine, de cealaltă parte. Așadar, te invit să începi!” 10. Helena: „Ei, ei! Văd că nu Te pot prinde cu nimic! Hm, ciudat! Înțelepciunea Ta este foarte diferită de a noastră! De fapt, cele două tipuri de înțelepciune nu pot fi comparate în nici un fel între ele. Este imposibil ca omul să aibăștig de cauză în fața Ta, oricare ar fi pretextele cu care ar veni! întreb însă dacă nu aș avea mai mult succes cu o mică rugăminte cât se poate de sinceră!” 11. Eu: „Draga Mea Helena, oamenii pot obține foarte multe lucruri de la Mine dacă îmi adresează o rugăciune sinceră, dar nu chiar orice! De pildă, dacă cuiva îi place atât de mult viața pe pământ încât și-ar dori să trăiască de-a pururi acolo, adresându-Mi o rugăminte fierbinte în acest sens, Eu nu i-aș putea îndeplini această rugăminte, căci ea se împotrivește ordinii Mele! La fel și în cazul de față: oricât de mult m-ai ruga, Eu nu pot să dau înapoi. De aceea, haide, deschide-ți gura frumoasă și spune ce gândești!” 12. Helena: „Bine, de vreme ce insiști atât de mult, iubirea mea mai presus decât viața, atunci voi vorbi! Dacă vezi însă îmi ies numai prostii pe gură, Te rog să tragi imediat de mânecă, astfel încât să nu mă fac cu totul de râs în fața acestor mari spirite care au trăit pe pământ! Iar acum, voi încerca să îmi transmit opinia mea: 13. Pe pământ, un număr mic de oameni au prea multă putere și posedă prea multe avuții. Din această cauză, cea mai mare parte a umanității nu dispune de aproape nimic, prin comparație cu cei bogați și puternici! Consecințele sunt cât se poate de firești: cei puțini și suspuși îi privesc pe cei mulți cu dispreț, dar se tem ca aceștia să nu se unească între ei, punându-le în pericol statutul și bogățiile. Pentru a împiedica acest lucru, ei nu se dau în lături de la nimic. Mai presus de orice, urmăresc să suprime spiritul celor săraci prin toate mijloacele posibile - prin amăgirea bisericii, prin minciunile presei controlate de ei, prin împiedicarea tipăririi cărților de valoare, ba chiar și prin intermediul Bibliei. Cei care îndrăznesc să încalce dispozițiile lor sunt pedepsiți și torturați până când nu mai știu de ei. Cine ar mai putea atinge starea de trezire spirituală în aceste condiții?! 14. Pe de altă parte, puternicii pământului permit tot ceea ce ucide spiritul: ei tolerează prostituția de orice fel, chiar dacă autoritățile fac uneori acțiuni oficiale împotriva acestui flagel, desigur, numai de ochii lumii. Masele largi și nedisciplinate sunt încurajate să consume cât mai mult, acumuleze bunuri prin orice mijloace, inclusiv necinstite, și să se întindă mai mult decât le permite plapuma, căci acest mod de viață este profund dăunător pentru spirit. Spectacolele culturale sunt deochiate și licențioase, lucru pe care cenzura îl permite fără rezerve, atât timp cât ele nu se transformă în satire politice și cât nu critică establishment-ul oficial. Micile comedioare deșuchiate sunt permise, căci ele contribuie decisiv la amorțirea spiritului maselor. 15. Dacă se găsește vreun spirit care să ignore aceste mijloace de hipnoză în masă, ridicându-se și chiar revelându-și originea divină, autoritățile trec la măsuri mai drastice. Pe scurt, ele silesc spiritul divin care a coborât pe pământ să plătească un preț foarte mare pentru actul său de curaj. Becher și ceilalți revoluționari de față știu foarte bine cum răspund mai-marii pământului oricărei tentative de revoltă a spiritelor libere. Metodele lor sunt cât se poate de simple. Ei își spun: «Hopa, a apărut un alt umanist coborât din ceruri! ne grăbim și să-l trimitem înapoi în împărăția din care a coborât, cu toate onorurile (adică cu o salvă trasă de plutonul de execuție)!» Dacă un spirit liber îndrăznește să le spună adevărul în față este etichetat pe loc drept o lichea și o scursoare, punându-se imediat o recompensă uriașă pe capul lui. După ce îl prind, au ei metodele lor să îl facă își dorească nu se fi născut niciodată. 16. Iată, Doamne, cam așa se petrec în prezent lucrurile pe pământ, și aceasta este starea sărmanei umanități! Este de-a dreptul surprinzător că ea nu se ridică, odată pentru totdeauna, împotriva celor care au chinuit-o secole la rând. Dacă tot m-ai silit să vorbesc, atunci afirm pe șleau că umanitatea are la ora actuală dreptul deplin să se revolte împotriva stăpânitorilor ei, le smulgă din mâini averile și posesiunile, iar apoi să-i izgonească definitiv de pe suprafața pământului! După părerea mea, a sosit timpul ca cei mari să coboare din turnurile lor de sticlă si să își împartă averile în exces cu frații lor săraci! Spațioasele lor castele ar trebui să devină aziluri pentru sărmani, iar ei înșiși ar trebui să se transforme din nou în oameni! Săracii au și ei dreptul la școli și la instruire, dar mai presus de orice la iluminarea născută din Spiritul Tău, Doamne; în caz contrar, lucrurile nu se vor îmbunătăți vreodată pe pământ, ci dimpotrivă, se vor înrăutăți pe zi ce trece. Căci cei mari și suspuși devin din ce în ce mai tiranici, strângând tot mai tare șurubul, în timp ce ura popoarelor lor crește la fel ca o avalanșă. Dacă Tu însuți, Doamne, nu vei porni o reformă decisivă pe pământ, atunci umanitatea este sortită pieirii, cel puțin pe planeta pământ (în dimensiunea fizică), în țările pe care le cunosc... Mi-e greu să cred, Doamne, aceasta ar putea fi voința Ta! 17. Cum poți să suporți, Doamne, imaginea oamenilor care se sfâșie reciproc precum fiarele sălbatice, omorându-se cu miile? Și asta numai pentru că cei bogați și puternici refuză împartă cu ei imensa lor avere și puterea lor dictatorială, chiar dacă prețul plătit se numără în milioane de vieți curmate. Teama că odată cu averea și-ar putea pierde și capetele este după părerea mea nefundamentată. Eu am convingerea că dacă cei bogați ar coborî în mijlocul celor săraci, vorbindu-le cu prietenie, aceștia din urmă i-ar purta pe palme! Nu este însă de mirare că și-au pierdut complet această încredere, căci la ora actuală ei nu fac altceva decât să accepte anumite concesii vagi, și asta numai după ce popoarele lor se ridică cu miile, din pură disperare, luptând împotriva lor cu sălbăticie și amenințându-i în fel și chip, cel puțin până când armatele celor dintâi reușesc să îi pună cu botul pe labe, după care nu își mai respectă promisiunile făcute la presiunea străzii. De vreme ce încrederea între popoare și conducătorii lor nu mai poate fi restabilită la ora actuală, după părerea mea nu mai rămâne decât soluția de a elibera popoarele de regii care le conduc de secole, înlocuindu-i cu conducători inspirați de puterile celeste, cu oameni perfecți, capabili să își privească semenii ca pe niște frați, făcând tot ce le stă în puteri pentru a trezi spiritul din inimile lor. Dacă nu vei proceda astfel, Doamne, tem că vei avea parte de aceeași problemă pe care ai avut-o cu noi, care continuăm să stăm ca vițeii la poarta nouă, în pofida imensei grații pe care ai revărsat-o asupra noastră! Mai devreme sau mai târziu, va fi imposibil să nu obosești în fața tuturor acestor suflete umane care sosesc la fiecare minut în această lume, unul mai stupid și mai orb decât celălalt, prezentându-se ca vitele în fața Ta! 18. De aceea, arată-ți bunătatea față de pământeni așa cum ne-ai arătat-o nouă și nu mai îngădui crucificarea adepților Tăi de către cei care nu ar ezita nici o clipă Te crucifice din nou dacă ai apărea pe pământ, așa cum au făcut acum două milenii, când Te-ai întrupat ca om printre oameni. Procedează și astăzi, Doamne, așa cum ai procedat atunci cu fariseii. Ridică-Te din nou, Doamne; ară pământul și seamănă-l cu grația Ta, în toată plenitudinea ei, căci altfel această planetă se va transforma în cel mai scurt timp într-o oroare absolută! Ascultă, scumpul meu Iisus, Tu însuți spuneai adineauri că eu sunt iubita ta Helena. De vreme ce m-ai făcut demnă de acest nume sacru,-mi această favoare, ca unei iubite adevărate! 19. La fel ca toți antevorbitorii mei, nu îți voi recomanda nici eu să faci ceva anume, dar doresc să insist asupra gravității situației și asupra faptului că trebuie făcut cu orice preț ceva decisiv! Tu singur dispui însă de o înțelepciune infinită și numai Tu poți vedea în detaliu ce se va întâmpla în continuare! De vreme ce eu una nu voi putea beneficia vreodată de înțelepciunea Ta, nu pot nici să-Ți dau un sfat adevărat. Eu percep situația exclusiv dintr-o perspectivă lumească, iar viziunea mea nu poate găsi nici o altă soluție salvatoare. În schimb, Tu cunoști o infinitate de căi și metode; de aceea, așa cum consideri necesar! 20. Dacă distinsa adunare aici de față este de părere că am spus numai prostii, nu cred că este vina mea, căci Te-am rugat să tragi de mânecă și nu ai făcut-o! Am văzut chiar că mi-ai zâmbit de câteva ori! înțeleg oare că nu am spus numai prostii? Acest lucru m-ar mira sincer, căci dată fiind educația spirituală pe care am primit-o pe pământ, nimeni nu are dreptul să se aștepte să transform spontan într-o veritabilă Caterina din Sienna! La urma urmei, de-abia am reușit să Te recunosc pe Tine, într-o măsură minimală și numai cu ajutorul grației Tale! 21. Sper că am satisfăcut astfel voia Ta, așa că îmi închei aici cuvântul. Slăvit să fii de-a pururi, Domnul și Dumnezeul meu! Dacă am mai zbârcit-o pe alocuri, Doamne, nu mă îndoiesc că grația Ta va avea grijă îndrepte lucrurile. O singură rugăminte mai am, comoara mea: nu îți diminuezi în vreun fel iubirea față de mine din cauza prostiilor pe care le-am debitat! Și cu aceasta, depun la picioarele Tale, Doamne, întreaga mea iubire, viața și existența mea, acum și de-a pururi. Amin”. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 16:27 Capitolul 85 - Domnul critică sugestiile Helenei. Pământul nu trebuie să devină un paradis ----------------------------------- Capitolul 85 Domnul critică sugestiile Helenei. Pământul nu trebuie să devină un paradis, căci nu este altceva decât o școala și un poligon de testare a sufletelor. 1. Eu. „Draga Mea Helena, din perspectiva experienței și viziunii tale spirituale ai prezentat lucrurile cât se poate de corect, iar dorințele pe care le-ai exprimat sunt întru totul meritorii. Voi avea chiar grijă împlinesc o parte din ele. Cred totuși că ai exagerat pe alocuri, îmi dau și Eu seama că o parte din conducătorii de pe pământ sunt potriviți pentru orice alte îndatoriri, mai puțin pentru a-și conduce popoarele, dar ce este de făcut? 2. Ca să înțelegi mai bine, îți voi spune o parabolă, care te va ajuta să-ți dai seama singură în ce măsură poate fi îndeplinită dorința ta. Așadar, ascultă-Mă! 3. După o călătorie obositoare, mai mulți călători se hotărăsc să se stabilească într-un mic paradis terestru pe care l-au descoperit în calea lor, o mică oază cu un teren fertil și plin de vegetație din mijlocul unui deșert. Desigur, prima lor prioritate este să își construiască o locuință în care să se adăpostească. Lemnul se găsește din abundență în jur; la fel și pietrele pentru construcție. Ei încep așadar lucrul, și în scurt timp construiesc o colibă spațioasă, capabilă îi protejeze de frig, de căldura excesivă și de animalele sălbatice. 4. Unul din călători ia însă cuvântul și spune: «Dragii mei prieteni, această colibă este bună și utilă, și ne va proteja cu siguranță o vreme de frig, de căldură și de fiarele sălbatice. întreb însă în ce măsură va rezista ea dacă ne va ataca vreun dușman uman, care s-ar putea ascunde de pildă dincolo de acele dune... Ce s-ar întâmpla dacă unul din triburile deșertului ne-ar ataca peste noapte, distrugând coliba și omorându-ne pe toți? Credeți că această colibă ne va putea asigura o protecție permanentă?» După ce se gândesc o vreme, ceilalți îi răspund: «Ai dreptate. Coliba noastră nu este suficient de puternică pentru a rezista în fața unui asemenea atac. De aceea, haide să săpăm un șanț lat în jurul ei, iar dincolo de acesta să înălțăm o fortăreață de circa patru metri, în plus, vom pune la ferestre bare de fier, și astfel nu ne vom mai teme de potențialii noștri dușmani. Vom construi de asemenea o poartă la intrare cât se poate de solidă, capabilă reziste ia orice atac». Toată lumea este de acord cu aceste sugestii, așa că ele sunt puse imediat în aplicare. 5. După ce termină lucrul, toți se simt satisfăcuți și mulțumiți, dar această stare nu durează prea mult, căci unul dintre ei remarcă: «Dar, dragii mei prieteni, viața pe pământ este pretutindeni aceeași, mai mult sau mai puțin, în țările civilizate din Europa, în care există regi mândri care au armate puternice, oamenii nu sunt nevoiți să își construiască fortărețe în jurul caselor lor, căci nimeni nu se teme de dușmani. Tot ce trebuie să facă ei este să se supună legilor stăpânirii, adoptându-le ca și cum ar fi ale lor, după care se pot mișca pe întreg teritoriul respectiv, sub protecția autorităților care îl guvernează. Noi nu trebuie să ne supunem nici unei legi și nimeni nu ne îngrădește puterea. Putem spune orice dorim, slavă cerului, dar mă întreb - la ce ne folosește acest lucru? Ce-i drept, nu avem impozite de plătit, dar trebuie să muncim din greu întreaga zi pentru a aduna fructele necesare pentru a ne asigura traiul, care nici măcar nu prea sunt pe gustul nostru. Mai mult, ne-am clădit o adevărată fortăreață pentru a ne proteja de niște eventuali dușmani, pe care nici măcar nu îi cunoaștem, și asta tocmai aici, în țara deplinei libertăți. Noaptea suntem nevoiți să ne baricadăm în casă, pentru a ne apăra. Parcă am fi niște agitatori revoluționari din Paris!! Pe scurt, invit să decideți singuri dacă această libertate absolută de care ne bucurăm ne face să ne simțim mai bine decât cel mai umil muncitor din cea mai cruntă dictatură europeană! Noi trăim aici ca niște comuniști desăvârșiți, dar dacă e să fim corecți până la capăt, nici fiarele sălbatice nu trăiesc animate de un alt spirit! Singura lege pe care am adoptat-o este cea a prieteniei noastre, în schimb, trebuie să muncim necontenit pentru a ne satisface stomacul, astfel încât palmele noastre au ajuns la fel de scorojite ca și scoarța copacilor în care ne cățărăm. Desigur, nu suntem obligați să plătim impozite pentru muncitorii pe care i-am angajat (căci nu avem astfel de muncitori), dar suntem nevoiți să facem totul cu mâinile noastre, căci nu consumăm cu nimic mai puțin decât ceilalți oameni din țările civilizate. Nu avem nici preoți care să ne amenințe cu focul iadului, dar dacă stăm să ne gândim, s-ar putea ca iadul să fie ceva mai ispititor decât acest aparent paradis! Ei bine, ce ziceți? Cum am putea să ne mai colorăm puțin existența mizerabilă, făcând-o ceva mai tolerabilă?» 6. Ceilalți ridică din umeri, spunând: «Cine ar fi crezut așa ceva? Practic, este imposibil să scapi de necazuri, oriunde te-ai afla. Nici nu ai scăpat bine de un necaz că apare altul, ca din senin! De vreme ce ne aflăm aici, nu mai putem schimba lucrurile. De aceea, cel mai bine este să continuăm să fim la fel de activi, și poate că lucrurile se vor schimba în bine cu timpul». 7. Draga Mea Helena, această parabolă te poate ajuta să înțelegi ce este de făcut în continuare cu pământul, care trebuie să continue să rămână o cale spinoasă a spiritului uman, dacă acesta dorește să descopere adevăratul paradis! 8. Dacă alunga prin puterea Mea toți conducătorii de pe pământ, lăsându-i pradă populației dezlănțuite, oamenii ar ajunge în scurt timp să se conducă singuri - dar la ce le-ar folosi acest lucru? Toată lumea ar dori atunci să conducă și nimeni nu ar mai fi dispus să asculte de altcineva. Dacă popoarele ar fi lăsate să se conducă singure și să își stabilească propriile legi, întreb cine le-ar putea sili să asculte vreodată - în caz de pericol sau de urgență - chiar aceste legi, create de ele însele? Adevăr îți spun: 9. Va veni o vreme când pe pământ va domni democrația, dar aceasta va fi complet diferită de cea pe care și-o imaginează la ora actuală oamenii. Și vom vedea cât de curând dacă ei nu vor plânge la fel ca izraeliții în deșert, atunci când nu și-au mai putut fierbe carnea pe vetrele lor. 10. reamintesc tuturor că pământul nu poate fi un paradis, căci el este și trebuie să rămână un poligon al tuturor încercărilor pentru spiritul care sălășluiește în trupul păcătos al omului. Fără aceste încercări, nici un spirit nu ar putea cunoaște vreodată adevărata viață, cea eternă, lucru de care vă veți da seama cât de curând. 11. Dar adevăratul motiv al slăbiciunii din ce în ce mai mari a regilor și al orbirii tot mai accentuate a națiunilor este altul decât cel pe care vi-l imaginați voi. Îl vom cunoaște în curând pe unicul vinovat de această situație și vom avea grijă îl încarcerăm, eliberând astfel popoarele pământului de lanțurile sale, caz în care lucrurile se vor îmbunătăți de la sine, fără mai fie nevoie ca noi să intervenim într-o manieră directă și teribilă! 12. Adevăr îți spun, draga Mea Helena, când această adunare va ajunge la concluzia finală, vei fi cu adevărat mulțumită de Mine. Deocamdată este necesar să lăsăm spiritele de pe pământ să devină conștiente de sine și să dobândească o viziune spirituală mai amplă, căci la ora actuală aceasta le lipsește cu desăvârșire! 13. Când acest lucru se va realiza, nu va dura decât o singură clipă ca pe pământ să fie instaurată o nouă ordine! 14. Dragul Meu Max Olaf, Mi se pare că tu nu ai scos încă nici un cuvânt. Haide, apropie-te puțin de Mine și spune ce gândești și care sunt dorințele tale în legătură cu pământul!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 16:30 Capitolul 86 - Înțelepciunea lui Olaf. Toastul celest. Noua lumină și puntea iubirii născută din grația Domnului. ----------------------------------- Capitolul 86 Înțelepciunea lui Olaf. Toastul celest. Noua lumină și puntea iubirii născută din grația Domnului. 1. Max Olaf se apropie și își începe astfel discursul: „O, Doamne, după ce a vorbit înțelepciunea Ta este foarte greu ca cineva să își mai exprime vreo dorință, căci Tu ai prevăzut și ai declanșat deja tot felul de acțiuni, care vor pune cu siguranță capăt actualei stări de fierbere de pe pământ în cel mai scurt timp! De altfel, aceasta este chiar principala mea dorință, căci nu i-aș dori nici chiar diavolului ceva rău; ce să mai vorbim de frații mei umani! 2. Nu este necesar nici să-Ți descriu ce se întâmplă pe pământ, o, Doamne, căci Tu poți vedea nu doar faptele odioase care se petrec pe această planetă, dar și inimile celor care le comit, inclusiv impulsurile bune sau rele care au stat la baza lor. Mai mult decât atât, Tu îți dai seama și cum au ajuns aceste gânduri și dorințe negative în inimile oamenilor, așa că este evident că nu ai nevoie ca vreun spirit creat de Tine să îți spună ce este de făcut. De altfel, Tu ne-ai putea spune, pe bună dreptate: «Ascultați! Iată cum voi proceda în continuare!», și nici unul dintre noi nu ar avea dreptul să crâcnească în fața Ta, căci Tu singur ești Domnul, așa că poți face orice dorești! 3. De aceea, sunt convins că Tu cunoști perfect ce se întâmplă pe pământ și de ce permiți ca aceste lucruri să se întâmple, chiar dacă nici unul dintre noi nu-și dă seama care este motivația Ta. Nimeni nu are dreptul să îți spună Ție: «Doamne, oare ai devenit surd și orb, de vreme ce ne lași să pătimim din cauza tuturor acestor nenorociri?» Eu cred, dimpotrivă, Tu ridici pe oricine care Te strigă și care are încredere în Tine. Trebuie să recunosc însă celor care nu cred în Tine, ci doar în armele lor puternice, nu le-ar strica o mică lecție, care să-i umilească în fața Ta, o, Doamne, și în fața întregii lumi. Cât despre cei mici și cei smeriți, aceștia au toate motivele să se bucure, căci Tu ești adăpostul și refugiul care îi protejează, și știu că nu vei îngădui niciodată ca ei să fie umiliți de puternicii acestei lumi! Dimpotrivă, aștept să îi umilești în cel mai scurt timp pe cei puternici în fața celor mici, desigur, după ce le vei scoate masca fățărniciei! Căci la ora actuală ei joacă un joc perfid cu națiunile pe care le conduc! 4. Am toată încrederea că tot ce vei face Tu va fi bine făcut! Sunt de asemenea perfect conștient de lașitatea acelor oameni! Știu că la momentul potrivit, Tu îi vei lovi pe acești «dușmani» ai oamenilor de rând, care vor dispărea de parcă nu ar fi existat niciodată, cu pozițiile lor înalte cu tot! De aceea, slăvit fie de-a pururi numele Tău sfânt! 5. Trăiesc totuși un sentiment ciudat! Deși nu văd și nu aud nimic, am senzația că pământul a primit o lovitură puternică. O, Doamne, ce se întâmplă?!” 6. Eu: „Dragul Meu Max Olaf! Adevăr îți spun: astăzi, astăzi, astăzi! Ei își doresc pauză de noapte și vor avea parte de ea, dar noaptea îi va înghiți! Își doresc moartea dușmanilor lor, dar vor fi surprinși ei înșiși de ea! Își doresc lux, faimă și onoare, fiind dispuși să ucidă mii de semeni ai lor de dragul acestor orori! Le voi dărui tot ce își doresc, dar luxul lor îi va cutremura, faima lor va fi una teribilă, iar onoarea de care vor avea parte îi va îngropa! Își doresc să conducă! Bine, vor conduce, dar domnia lor va fi ca o ciumă, ca un dragon prins în cușcă și ca un monstru care zace în mâlul de pe fundul mării! Le place minciuna, căci adevărul li se pare o oroare! De aceea, nu se vor ridica niciodată în lumina orbitoare a adevărului! își doresc chiar și un Dumnezeu, dar unul de care să se poată folosi așa cum le convine lor! De aceea, nu îmi vor vedea niciodată fața! Își doresc viața, dar numai pentru ei înșiși; ceilalți nu au dreptul la viață decât dacă aceasta le folosește celor puternici! De aceea, vor trăi de-a pururi în singurătate! Pe scurt, vor obține tot ce își doresc, dar sufletul lor va fi cuprins de o tristețe sfâșietoare, pe care vor încerca să o alunge prin orice mijloace, dar în zadar! Căutarea lor va fi inutilă, căci nimeni nu va putea ridica piatra de moară de pe mormântul sufletului lor! O, îi cunosc foarte bine, și le cunosc poftele desfrânate și faptele nerușinate! I-am numărat pe toți regii pământului și pe foarte puțini i-am găsit drepți în fața Mea! De aceea, cu toții vor avea parte de soarta lui Nabucodonosor! Pe cei puțini care sunt drepți am să-i ajut chiar Eu, în mod miraculos, astfel încât să strălucească printre toți regii și toate popoarele de pe pământ ca niște stele strălucitoare pe firmamentul întunecat. 7. Iar judecata va începe astăzi, astăzi, astăzi! Mulți dintre ei vor fi loviți chiar astăzi! Mulți diavoli vor pieri astăzi, iar Satan nu va mai putea scăpa de capcana pe care i-am întins-o. 8. Iar acum, dragul Meu Robert, du-te și adu vinul cel mai bun, vinul vieții, al iubirii și al adevărului, ca să putem bea în sănătatea sărmanilor noștri frați de pe pământ, binecuvântându-i! Așa să fie!” 9. Robert se grăbește să aducă prețiosul vin, așa cum i-am poruncit. 10. După ce îi așează pe marea masă a conferinței, îl binecuvântez, după care îi spun lui Robert: „Dragul Meu Robert, dacă am spus că doresc vin, este evident că trebuia să aduci și pâine, căci una nu merge fără cealaltă. De aceea, du-te și adu-ne cea mai bună pâine, căci în această casă poți găsi orice dorești, din abundență! 11. Împarte-le inclusiv celor 24 de balerine din vin și din pâine, și spune-le să își pregătească picioarele, căci va veni din nou vremea să danseze! Dacă doresc să se bucure inclusiv de fructele cele mai nobile, atunci deschide-le ușa cabinetului de vizavi și lasă-le să se bucure de ceea ce vor găsi înăuntru! 12. Adu de asemenea un număr suficient de mare de cupe în care să putem turna vinul - câte o măsură întreagă pentru fiecare mesean. Haide, du-te și îndeplinește-Mi dorința!” 13. Robert se grăbește fericit să îmi ducă la îndeplinire porunca. 14. După ce totul este pregătit conform ordinii dorite de Mine, le servesc Eu însumi mesenilor pâinea și vinul, spunându-le: „Copiii Mei, luați și mâncați! Beți și închinați în sănătatea copiilor și fraților noștri de pe pământ, care sunt nevoiți să suporte mari persecuții, simțindu-se slăbiți și îngrijorați! asigur că vor fi ajutați în cel mai scurt timp! Fie ca fiecare picătură de vin băută de noi să se transforme într-o binecuvântare înmiită pentru toți cei cu inima curată! Adevăr vă spun tuturor: ceea ce le vom dori astăzi, se va îndeplini de o mie de ori! Inimile lor și faptele lumii vor adeveri aceste adevăruri! Pe pământ vor apărea oameni care le vor revela semenilor lor ceea ce s-a întâmplat astăzi aici, cuvânt cu cuvânt, și felul în care avem grijă de sărmanul pământ! 15. Nu trebuie să-i uităm însă nici pe cei orbi și surzi! Numai cei împietriți vor trece prin foc - prin acest element capabil să distrugă diamantul și rubinul. Căci cei care nu sunt dispuși să își îmblânzească inimile prin puterea Cuvântului Divin, vor fi nevoiți să și le îmblânzească prin puterea focului! Prin puterea loviturilor de ciocan ale înțelepciunii Mele, ei vor deveni precum fierul înroșit, care poate fi prelucrat apoi în unelte utile pentru casă (altfel spus, se vor transforma în biserica celestă). Desigur, se vor agita și vor face mult zgomot, se vor sfătui și vor face planuri, dar încercările lor vor fi zadarnice, căci planurile lor vor avea întotdeauna rezultate opuse celor scontate de ei! Căci Eu singur sunt Domnul și numai Eu am puterea de a rupe sceptrele și coroanele, ridicându-i pe cei mulți și oropsiți, cu condiția ca ei să își întoarcă fața către Mine. Dacă nu și-o vor întoarce însă, vai lor! 16. Îi voi ridica de asemenea pe regii care își vor întoarce fața către Mine, dându-le adevărata înțelepciune și puterea care derivă din ea! În final, popoarele lor vor striga: «Binecuvântat fie regele nostru dăruit de Dumnezeu! Ce este al nostru este și al tău! Singura constituție pe care o acceptăm este înțelepciunea și bunătatea ta! Voința noastră este cuvântul tău, iar legea noastră este voința ta! Vai celor care vor îndrăzni vreodată se atingă de capul tău uns cu mir!» 17. Îi ameninț însă de trei ori pe toți acei regi, duci și prinți care își calcă întotdeauna cuvântul, care înșeală credința semenilor lor, umplându-le inimile cu minciuni și cu amăgire! Adevăr vă spun: aceștia se vor prăbuși ca frunzele uscate duse de vânt! Căci am intenția să curăț pământul de toate buruienile sale! 18. Când pământul va fi curățat, voi construi o punte de aici și până acolo, astfel încât locuitorii planetei să poată trece mult mai ușor în lumea noastră atunci când vor dori acest lucru, căci acum nu au la dispoziție decât scara șubredă a lui Iacov, pe care numai îngerii mai pot urca și coborî. 19. Această punte va fi largă și ușor de urcat, la fel cum este să navighezi pe o mare liniștită, pe care nu există nici un val. Puntea nu va avea gardieni nici la început, nici la mijloc și nici la sfârșit, care să-i verifice pe cei slabi, bolnavi sau întristați. Toți oamenii vor fi liberi să urce pe ea, pentru a obține din lumea noastră sfatul și îndrumarea celor de aici, din adevărata lor patrie! 20. Tot pe această punte vom coborî și noi - din nou - pe pământul pe care l-am părăsit de mult, pentru a-i ridica noi înșine pe copiii noștri, învățându-i, ghidându-i și conducându-i cu înțelepciune, astfel încât să restabilim astfel paradisul pierdut! 21. Acum îmi cunoașteți voința și decizia! Comparați-le cu discursurile voastre anterioare, cu opiniile și dorințele pe care le-ați exprimat - și veți constata că am ținut cont de toate! Nici unul dintre voi nu va putea spune că a vorbit în zadar. 22. De aceea, haideți să mâncăm și să bem în sănătatea copiilor și fraților noștri de pe pământ! Căci acum ați aflat ce vom face și cum îi vom ajuta pe copiii pământului, așa că nu mai rămâne decât să trecem la fapte!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 16:33 Capitolul 87 - Masa celesta. Toată lumea închină în sănătatea omului terestru. Rochia și coronița de mireasă ale Helenei ----------------------------------- Capitolul 87 Masa celesta. Toată lumea închină în sănătatea omului terestru. Rochia și coronița de mireasă ale Helenei – o analogie. 1. După această invitație a Mea, toți oaspeții se ridică cu respect de la masă, spunând: „O, sfânt, sfânt, sfânt ești Tu, Doamne, singurul nostru Dumnezeu și Părinte preaplin de iubire! Lăudat fie de-a pururi numele Tău sacru!” 2. Extrem de emoționată, Helena începe să suspine, spunând: „O, Iisuse al meu! Cum se face că aflu aici, chiar lângă tine, eu, cea nedemnă? Tu ești Dumnezeu cel viu și etern, Creatorul atotputernic al cerului și al pământului, iar eu nu sunt decât o servitoare de la bucătărie, murdară și plină de păcate și de obscenități! Nu, este imposibil! O, Doamne! Abia acum îmi dau seama în toată profunzimea ce păcătoasă iremediabilă sunt și cât de nedemnă sunt să stau alături de Tine! De aceea, Te implor, îngăduie-mi să așez lângă acele dansatoare, cu care am cu siguranță mult mai multe în comun decât cu sfințenia Ta infinită!” 3. Eu: „Hei, hei, ascultă ce spui! Dacă te-ai fi opus voinței Mele, atunci ți-aș fi găsit cu siguranță un alt loc decât cel de față! De vreme însă ce Mă iubești atât de mult, prefer de o mie de ori să te am lângă Mine, decât să te știu în altă parte. Crezi că Eu nu mă gândesc toată ziua la nimic altceva decât la statutul Meu de «Domn și Dumnezeu» al vostru? Dacă da, atunci te înșeli foarte tare! Dacă M-aș fi împăunat cu acest titlu al Meu, atunci cu siguranță nu aș fi acceptat niciodată fiu crucificat de dragul vostru, ba nici măcar să fi întrupat. Dat fiind însă natura Mea este blândețea și bunătatea, Eu îmi împart statutul Meu uman cu voi toți, așa că poți să rămâi fără probleme alături de Mine. Haide, fii bună și păstrează-ți locul! Mănâncă și bea după pofta inimii, căci adevăr îți spun: ne vom înțelege împreună cât se poate de bine”. 4. Această nouă încurajare a Mea o transfigurează complet pe Helena. Iubirea ei se aprinde ca o vâlvătaie, transformându-i ființa, care începe să strălucească de o frumusețe fără seamăn. Chiar și Adam, aflat de cealaltă parte a ei, remarcă: „Nu diferă cu nimic de Eva înainte de căderea din paradis! După căderea noastră, singurele femei pe care le-am mai văzut pe pământ de o frumusețe atât de mare au fost Gamela și preoteasa Purista*. Trebuie să recunosc însă această fiică extrem de tânără a noastră seamănă perfect cu amândouă. Cu siguranță, are un spirit splendid! - Helena, tem că va trebui să-mi acorzi și mie puțină atenție! Ascultă, într-un fel, și eu îți sunt ca un părinte, cei puțin trupește și sufletește. Și eu îmi iubesc toți copiii, deci inclusiv pe tine. Nu trebuie să te rușinezi de mine numai pentru că sunt strămoșul tău ancestral, patriarhul primordial Adam! Din punct de vedere spiritual suntem amândoi egali în fața lui Dumnezeu, așa că nu avem motive să ne rușinăm unul de celălalt. Căci omul rămâne om, indiferent dacă a pășit pe pământ cu mii de ani în urmă sau abia mai recent! Înțelegi ce îți spun?” 5. Helena îi răspunde: „Ah, sunt extrem de onorată de faptul că părintele Adam mi-a făcut cinstea să îmi adreseze câteva cuvinte! Nu mi-aș fi imaginat niciodată el poate fi atât de amabil și de bun la suflet. Dacă bunul părinte este de acord, atunci îl rog să îmi povestească ceva din timpurile de altădată, căci îmi plac la nebunie astfel de istorii”. 6. Adam: „O, copila mea, nu numai că am să-ți povestesc, dar îți pot chiar arăta foarte multe lucruri!” 7. Eu: „Helena, văd că ai uitat să mănânci și să bei! Privește, toți cei de față mănâncă și beau în sănătatea fraților lor suferinzi de pe pământ, dar tu nu te-ai atins nici de pâine, nici de vin. înțeleg că nu îți pasă deloc de frații noștri tereștri, așa cum le pasă celorlalți?” 8. Helena: „O, iubitul meu Dumnezeu și Mântuitor Iisuse! Celui care Te iubește pe Tine mai presus de orice, așa cum este cazul meu, nu-i mai este foame și sete! Căci Tu ești pâinea vieții, care fortifică spiritul, și vinul cel mai nobil, care aprinde iubirea din suflet! Dacă putea mânca de-a pururi din această pâine de pe masă și dacă putea bea continuu din vinul acesta, dar nu aș putea să dispun plenar de iubirea Ta, singura în care este ascunsă întreaga putere a vieții, atunci cu siguranță nu aș putea ajuta pe nimeni, nici măcar pe mine însămi. Nu această pâine și nu acest vin pot ajuta pe cineva, oricât de spiritualizate ar fi ele, ci numai Tu, iubitul meu Iisus! De aceea, nu pot să cred că fac ceva rău dacă nu m-am atins încă de mâncare și de băutură! Oricum, am să-mi dau osteneala și am să mănânc și am să beau, dar asta numai datorită iubirii mele pure pentru Tine! Te implor, nu fii supărat pe mine!” 9. Eu: „O, mult iubita Mea Helena, cum aș putea fi supărat vreodată pe tine? Cum te poți gândi măcar la așa ceva? Ascultă, știam foarte bine că nu poți mânca și bea din cauza iubirii pe care Mi-o porți! Ți-am pus totuși această întrebare, dar numai cu scopul ca această distinsă adunare să poată auzi răspunsul tău. De vreme ce ai vorbit, exprimând întocmai sentimentele Mele, cred că ai dreptul să porți o rochie și o coroniță purpurie, căci acum ai devenit mireasa Mea dragă și meriți să vii îmbrăcată cu iubirea cea mai pură, pentru totdeauna. Frate Robert, du-te și deschide dulapul acela din aur. Vei găsi în el rochia potrivită pentru această mireasă a inimii Mele. Adu-o, ca să o pot îmbrăca Eu însumi cu ea!” 10. Robert se grăbește fericit să aducă rochia de mireasă. Când deschide dulapul, rochia din interior aproape că îl orbește cu strălucirea ei celestă, căci ochii lui nu sunt încă obișnuiți cu slava divină. Văzând această rochie, dansatoarele nu își pot înăbuși un strigăt de uimire, plecându-și privirile din fața ei pentru a nu orbi, căci rochia strălucește mai puternic decât un apus sublim de soare. 11. Chiar și cârcotașul nostru, alungat de noua sa companie și refugiat într-un colt îndepărtat, nu se poate stăpâni și îl întreabă pe Robert cui îi este destinată această rochie imperială. Robert îi răspunde pe un ton obișnuit de conversație: „Pentru fosta femeie primitivă!” Auzind acest lucru, cârcotașul îi spune pe un ton furios: „Hm, se pare că se pricepe de minune să sucească chiar și mințile celor mai înțelepți eroi ai cerului! rog, nu vreau să mai comentez, căci sunt convins că o să-i vină cât se poate de bine, dar spune-mi, prietene Blum, cum se face că cel mai înțelept dintre spiritele de față a căzut în capcana acelei femei cu limba ascuțită și veninoasă, făcând din ea o adevărată regină a cerului?” 12. Robert: „Prietene, dacă dorești să afli răspunsul la această întrebare, va trebui să îl întrebi chiar pe El, iar El îți va explica! Eu unul nu sunt suficient de inițiat în tainele celeste. El singur este Domnul, așa că poate face orice dorește. Aceasta este voința Lui, așa că trebuie să se îndeplinească. Acum știi tot ce trebuia să știi. Eu unul trebuie să plec, căci El îmi face semn din ochi să grăbesc!” 13. Robert se întoarce în grabă în camera de consiliu, ducând în brațe rochia strălucitoare. O iau și i-o dau Helenei, care abia dacă îndrăznește să o atingă, tremurând toată de iubire și recunoștință față de Mine. Respectul ei este atât de mare încât refuză și-o pună pe ea, simțindu-se prea nedemnă de o asemenea îmbrăcăminte celestă. 14. De aceea, îi spun: „Iubita Mea Helena, știi bine că Eu nu admit nici un fel de refuz, căci voința Mea trebuie îndeplinită cu orice preț, chiar dacă acest lucru ar presupune distrugerea întregii creații! De altfel, în calitatea Mea de Creator al slavei nesfârșite a cerului și a lumilor, Eu prefer de o mie de ori o mireasă frumoasă și minunat împodobită uneia urâte. În fața Mea, toate lucrurile trebuie să se afle în echilibru. Dacă cineva își purifică perfect părțile interioare, înfățișarea sa exterioară trebuie să corespundă întru totul acestei purități interioare, intrând într-o armonie desăvârșită cu ea. Rochia de față corespunde perfect ființei tale interioare. De aceea, va trebui să o îmbraci!” 15. Auzind aceste cuvinte, Helena îmi spune: „O, mult iubitul meu Dumnezeu și Doamne Iisuse! Știi foarte bine că inima mea este atașată de Tine, nu de o simplă rochie. Căci dacă am parte de tine, nu mai am nevoie de toate cerurile și de toată slava lor, care nu ar face decât să dezguste în absența Ta. De vreme ce insiști atât de mult, îmi voi pune rochia, iar inima mea plină de iubire îți va arăta de-a pururi recunoștința ei. Facă-se voia Ta sfântă! - O, sfântul și iubitul meu Iisus! Tu singur ești inima mea, viața mea, fericirea mea și întreaga mea comoară!” 16. După aceste cuvinte spuse din inimă, ea ia rochia, dar imediat după ce o atinge cu mâinile, se trezește îmbrăcată cu ea. Uimită, Helena spune: „Cum a fost posibil? Nici nu am atins bine această rochie că m-am și trezit îmbrăcată cu ea! O, și cât de bine îmi vine! Parcă mi-ar fi luat cineva măsurile! O, scumpul meu Iisus, Tu ai puterea să înnebunești complet omul de atâta fericire! Vai, cât de frumoasă arăt acum! Știu că neprețuita rochie era minunată în sine, dar nici chiar ea nu justifică frumusețea celestă care m-a învăluit dintr-o dată! 17. O, scumpul, iubitul, dulcele și frumosul meu Iisus, ce pot face acum ca să-mi arăt aprecierea și recunoștința față de Tine?” 18. Eu: „Draga Mea Helena, ai făcut deja tot ce era de făcut. Te asigur că nici cel mai puternic dintre arhangheli nu ar putea realiza vreodată ceva mai înălțător decât iubirea Mea mai presus de orice. De aceea, continuă faci ce știi mai bine, căci nimic altceva nu Mi-ar face o plăcere mai mare, și nu-Mi mai cere o altă sarcină... Îți spun un singur lucru, iubirea inimii Mele: cine Mă iubește așa cum o faci tu poartă în sine o comoară mai sublimă decât ar putea să înțeleagă vreodată toate cerurile la un loc, căci Eu Mă aflu deja în inima sa! În interiorul Meu cresc deja noi și noi ceruri, care mai devreme sau mai târziu vor deveni manifeste! 19. Dar să nu mai vorbim deocamdată despre aceste lucruri! Haide, draga Mea Helena,-Mi din nou un sărut just, după care ne vom continua sfatul, ocupându-ne de bunul mers al universului”. (* - Vezi „Casa Domnului” de Jakob Lorber, n.r.) ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 16:39 Capitolul 88 - Răsplata supremă a iubirii divine pure - Nunta cu Divinitatea ----------------------------------- Capitolul 88 Răsplata supremă a iubirii divine pure - Nunta cu Divinitatea 1. Helena Mă întreabă: „Doamne, spuneai să îți dau un sărut just, dar cuvântul «just» cam încurcă! Căci eu nu cunosc nici un alt sărut decât cel născut din iubire. De altfel, nici nu Ți-am dat până acum vreun alt tip de sărut. Dacă un sărut născut din iubirea cea mai pură nu este un sărut just, atunci nu știu ce fel de sărut ai dori să primești!” 2. Eu: „Bine, scumpa Mea Helena, ce fel de sărut ar mai putea exista în afara celui născut din iubirea cea mai pură și mai autentică? Ca să aprofundam lucrurile, pot să-ți spun că există două tipuri de săruturi: unul născut mai degrabă din respect decât dintr-o iubire foarte pură, și altul născut exclusiv din iubire. Ei bine, Eu consider un sărut adevărat doar acest al doilea tip de sărut, dat pe gură, nu doar pe frunte. Până acum, tu mi-ai dat doar săruturi pe frunte, născute din respectul cel mai deplin, deși Mi-am dat seama încă de atunci că ele derivau mai degrabă din iubirea ta, decât din respectul tău față de Mine. De vreme ce între timp respectul tău a fost copleșit întru totul de iubirea pe care Mi-o porți, poți să îmi dai liniștită un sărut pasional pe buze, ceea ce va însemna un sărut adevărat! înțelegi ce ți-am spus, iubita Mea Helena?” 3. Helena îmi răspunde cu fața roșie ca focul: „O, foarte bine, dar nu crezi că ceilalți vor crede că am împins prea departe lucrurile? De altfel, cui îi pasă?! De vreme ce Tu, Doamne și Dumnezeul meu, ești Cel care dorește acest lucru, este evident că nu poți greși, iar iubirea nu poate greși nici atât! Dacă Te consider pe Tine Creatorul tuturor lumilor, iar pe mine doar o creatură slabă și nedemnă, ar fi cu totul ieșit din comun ca eu să Te sărut pe Tine pe gura din care au ieșit cândva cuvintele sfinte: «Facă-se!», urmate de manifestarea întregului univers! Știu însă Tu dorești ca inima mea să fie cuprinsă de beatitudinea supremă. De aceea, îți voi îndeplinia ceastă dorință, care este de mult timp și dorința mea secretă cea mai arzătoare!” 4. După aceste cuvinte, ea îmi dă un sărut de modă veche, după care îi spun: „Abia acum ai atins perfecțiunea și ai realizat marea operă de reconciliere între Mine și întregul pământ! - De acum înainte, te vei afla în permanență alături de Mine, bucurându-te de beatitudinea supremă, născută din iubirea Mea, respectiv de beatitudinea derivată din cerul iubirii Mele cele mai înalte și mai pure, în care sălășluiesc numai acei îngeri care Mă iubesc așa cum o faci tu! Adevăr îți spun: nu sunt foarte mulți ca ei! Sunt numeroase spiritele care Mă iubesc, dar numai în calitatea Mea de Dumnezeu, Domn și Părinte al lor. Tu însă, la fel ca și Maria Magdalena, ai fuzionat pe deplin cu Mine, astfel încât inimile noastre au devenit una, unindu-se într-o căsnicie perfectă a tuturor cerurilor. Prin această căsnicie ai devenit însăși soția lui Dumnezeu, și astfel una cu Mine. De aceea, de acum înainte te vei bucura de întreaga beatitudine care derivă din Mine. Ce spui, ești satisfăcută!?” 5. Helena îmi răspunde cu vocea tremurândă de preaplinul ardorii pe care o simte: „O, o, o! Preasfântul meu Iisus! Eu, o păcătoasă nedemnă, fiu soția Ta, o, Doamne, ce spui acolo?! Cu siguranță, acest lucru ar fi imposibil! - Și totuși, ai rostit aceste cuvinte chiar Tu, Adevărul etern, așa că nu ai cum să Te înșeli! Bine, dar ce mă voi face eu cu toată această beatitudine supremă, de o profunzime pe care nimeni nu o poate cuprinde cu mintea? Cum voi putea să o suport? Oare nu voi ameți, precum o păcătoasă care privește în jos, către pământ, de pe cea mai înaltă dintre stele? Oare voi fi capabilă acomodez vreodată cu o asemenea înălțime? O, scumpul meu Iisus, ce-ai făcut din mine! simt acum ca o nenorocită norocoasă, sau ca o nefericită fericită! Parcă fi, și totuși n-aș fi!” 6. Eu: „Iubita Mea, liniștește-te! Adevăr îți spun: îți vei găsi în cel mai scurt timp pacea interioară, căci în cerul Meu cel mai înalt lucrurile sunt cum nu se poate mai simple și mai umile! Acolo nu există splendori exagerate, nici vreun lux deșănțat, ci doar cea mai sublimă modestie, dublată însă de o bucurie fără seamăn, constantă și neîntinată de nimic! Tu manifești deja aceste virtuți, așa că nu vei avea nici o problemă te adaptezi perfect în această lume. Privește însă pe fereastră, în direcția răsăritului, și spune-Mi ce vezi acolo!” ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 16:41 Capitolul 89 - Pământul și ororile sale. Spiritul lui Antichrist. O manifestare simbolică. ----------------------------------- Capitolul 89 Pământul și ororile sale. Spiritul lui Antichrist. O manifestare simbolică. 1. Helena se grăbește să ajungă la fereastră și privește afară. După o vreme, își lovește palmele, șocată. Se întoarce rapid către Mine și îmi spune: „Bine... dar... Doamne, Dumnezeul meu! Iisuse! O, dar este teribil ce se întâmplă!” 2. Eu: „Ei bine, scumpa Mea Helena, ce anume te-a șocat atât de tare? Ai văzut oare vreun diavol sau vreo altă apariție la fel de înspăimântătoare? Haide, revino-ți și spune-ne ce ai văzut!” 3. Helena își adună puterile și spune: „O, scumpul meu Iisus! Cred că prin comparație cu ororile pe care le-am văzut adineauri, diavolul nu este decât un biet poznaș! Pentru prima dată de când am murit am văzut din nou pământul și toate atrocitățile care sunt comise pe el, ca și cum ar fi fost învăluite de ceață! Ciudat, dar am văzut Austro-Ungaria și toate țările din jur ca pe un fel de hartă pe care toate obiectele erau vizibile, de la cele mai mari și până la cele mai mici. Vai, cumplită imagine! Orașele erau cuprinse de flăcări, de obscenități și de cele mai odioase lucruri! Râurile, lacurile și mările erau pline de sânge! Armate teribile se înfruntau, și nu puteam vedea altceva decât crime, trădări și noi crime! Popoarele se sfâșiau reciproc, mai rău decât fiarele sălbatice! De partea Imperiului am văzut inclusiv un mare număr de ruși. Din rândurile armatei austro-ungare făceau de asemenea parte numeroși polonezi, precum și alte popoare din întreaga Europă. Și toată lumea striga: «Moarte despoților! S-a terminat cu grația și cu iertarea! Blestemat să fie cel care se gândește la iertare!» Bieții imperialiști nu au putut face nimic, în pofida eforturilor lor, căci erau nevoiți să se lupte cu un număr de zece ori mai mare de oameni, așa că nu aveau cum să facă față. O, Doamne, pune capăt acestui genocid odios și nu-i lăsa pe cei slabi să piară în luptă! Trimite-le ungurilor și austriecilor un spirit al reconcilierii, căci ceea ce fac compatrioții mei mă îndurerează peste măsură!” 4. Eu: „Iubita Mea Helena, ce ai văzut este adevărul curat! Inimile oamenilor au fost luate în posesiune de un spirit malefic, pe care noi îl numim spiritul Antichristului! El este cel care divide umanitatea, punându-i pe oameni să se omoare reciproc de parcă ar fi tigri, hiene și dragoni. Te asigur însă în cel mai scurt timp, aceste desfășurări de trupe vor fi oprite într-o manieră cum nu a mai fost văzută vreodată pe pământ! 5. Iată, pe această masă vei putea vedea un vas care va crește ca o plantă, direct din masă. În el vei vedea măsura tuturor ororilor care se petrec pe pământ. Îți vei putea da astfel seama în ce perioadă de timp ne aflăm. Iată, a început să apară. Privește în interiorul lui și descrie-ne ce vezi acolo!” 6. Fascinată, Helena privește apariția miraculoasă a vasului fabulos. După câteva secunde, ea strigă: „Bine, Doamne, dar pentru numele lui Dumnezeu, ce fel de formă este aceasta? La început mi se părea un fel de plantă naturală, nu foarte diferită de nuferii de pe pământ. Din ea a crescut însă o tulpină rotundă și groasă, în vârful căreia a apărut un boboc, în scurt timp, frunzele s-au veștejit, iar bobocul s-a desfăcut, dar nu s-a transformat într-o floare, ci în tripla coroană papală (tiara), așezată însă cu susul în jos, astfel încât tripla cruce așezată pe un măr să fie așezată invers. Această tiară se află acum în fața mea, de parcă ar fi o cupă de băut, fiind așezată - curios lucru! - pe un fel de trepied, care s-a născut din tulpină. Această cupă ciudată are interiorul complet negru, la fel ca cea mai întunecată dintre nopți. Din pietrele prețioase cu care este încrustat exteriorul tiarei curge foarte mult sânge, amestecat cu tot felul de murdării și de viermi, care au capul la fel ca fierul înroșit și trupuri de dragon. Aceste bestii sorb cu nesaț sângele, astfel încât cupa nu se poate umple, în pofida fluxului extrem de bogat. De aceea, conținutul ei nu se poate revărsa în afară; cutremur numai la gândul a ce ar putea conține acesta... O, cu câtă lăcomie sorb aceste bestii sângele! Privește, acum văd mai clar una dintre aceste bestii! Ea are șapte capete, pe fiecare dintre ele crescând câte zece coarne ca niște săbii, fiecare dintre coarne fiind încununat cu o coroană strălucitoare. Ori de câte ori se scufundă în sânge, acesta începe să șuiere, părând că o să se reverse în afară, lucru care nu se întâmplă însă niciodată, căci bestia îl soarbe cu lăcomie, în timp ce sângele neconsumat încă se transformă în abur și fum! - O, Doamne, leagă fălcile bestiilor și ia-le coroanele strălucitoare, pentru ca această cupă se poată umple în sfârșit! O, ce priveliște înspăimântătoare!” 7. Eu: „Ei bine, iubita Mea Helena, începi să înțelegi în sfârșit ce se întâmplă, mai ales dacă vei compara imaginea pe care ai văzut-o pe fereastră cu cea de pe masă?” 8. Helena: „O, Doamne, nu prea! De aceea, Te implor să ne revelezi Tu semnificația corectă a acestor două fenomene, dacă aceasta este voia Ta sfântă și înțeleaptă!” 9. Eu: „Foarte bine, draga Mea Helena, voi face acest lucru din toată inima! Ascultă-Mă deci cu atenție! Când ai privit pe fereastră, ai putut vedea marea răutate care există pe pământ, iar pe această masă ți-am revelat simbolic care este cauza ei! Când ai privit pe fereastră, ai putut vedea consecințele naturale, iar pe această masă cauzele care au stat la baza lor, de la A la Z. 10. Pe această masă poți vedea simbolul absolut al răului: o tiară inversată, a cărei împărăție sângerează din interior, astfel încât în curând va ajunge pe moarte. Vârfurile ierarhiei încearcă ascundă sângele, pentru ca reputația lor exterioară nu aibă de suferit din cauza ororilor interioare, dar eforturile lor nu vor avea rezultatul scontat de ei. În acest scop, Eu am fost Cel care a întors tiara cu susul în jos, pentru ca toată lumea să poată vedea cu ochiul liber care este conținutul ei. Orice ar face de acum înainte acești oameni, ei nu vor mai putea întoarce tiara în poziția sa normală, autodistrugându-se și consumându-se din interior, înțelegi ceva din ce îți spun?” 11. Helena: „O, Doamne și Dumnezeul meu! Înțeleg într-o oarecare măsură, dar nu chiar pe deplin. Căci nimeni în afara Ta nu poate înțelege care este semnificația sângelui și a bestiilor rapace care se târăsc pe suprafața vasului. De aceea, Te implor, revelează-mi în câteva cuvinte în ce constă această semnificație!” 12. Eu: „Ei bine, ascultă-Mă! Sângele care curge din aceste pietre prețioase cu care este încrustat exteriorul tiarei simbolizează tirania prin care guvernează bogații pământului. Ei pretind în exterior că își doresc doar libertatea deplină a popoarelor lor și drepturi egale pentru toată lumea, dar în interior nu simt decât o dorință de răzbunare și o sete de sânge față de cei care nu le recunosc deplina suzeranitate tiranică. Amintește-ți de Inchiziție și compară ororile ei cu cele ale timpurilor prezente, și îți vei da astfel seama de ura și furia celor puternici, precum și de persecuțiile de toate felurile la care îi supun ei pe cei slabi, de crimele și de sângele de care se fac vinovați, chiar dacă acestea nu ies întotdeauna la vedere, căci sunt foarte grijulii să le scundă de ochii mulțimilor, ceea ce face ca dorințele și intențiile lor secrete să fie cu atât mai odioase! 13. Creaturile care se târăsc, consumând cu nesaț sângele, astfel încât popoarele oarbe să nu îl poată vedea, sunt toți acei ipocriți revoltători care ocupă pozițiile de putere în cadrul ierarhiei conduse de mai-marii pământului, lingându-i și tămâindu-i cu orice chip pe aceștia, numai pentru a-și păstra pozițiile și privilegiile. În orice societate umană există astfel de ființe respingătoare și decăzute. Ei sunt dușmanii popoarelor lor și nu se iubesc decât pe ei înșiși. De aceea, sunt oricând gata să îi trădeze pe cei de binele cărora pretind că se ocupă, dacă pot obține astfel cel mai mic profit personal. Căci orice om care a trădat o dată va continua să trădeze ori de câte ori va considera că va putea extrage în acest fel vreun profit. Aceasta este semnificația simbolică a femeii romane (n.n. bisericii catolice). Ea nu îi iubește decât pe ipocriți, pe complotiști, pe cei care se laudă pe sine, pe denunțători, pe spioni, pe mincinoși și pe cei lipsiți de inimă, care inventează cele mai variate mijloace pentru a-i înșela pe oameni fără nici un fel de scrupul. Dar chiar aceștia vor fi judecătorii săi nemiloși și cei care o vor trăda primii. 14. Ei, iubita Mea, acum înțelegi care este semnificația sângelui și a creaturilor care se târăsc? Văd că înțelegi. A mai rămas să vorbim de animalul ciudat cu șapte capete. Ca să înțelegi mai limpede la cine se referă acesta, va trebui să creăm o nouă apariție. 15. Privește din nou către vasul de pe masă și fii atentă la ceea ce îți va revela el. Descrie-ne apoi tot ceea ce vezi, în cele mai mici detalii”. ----------------------------------- Fire 9.10.2010, 16:44 Capitolul 90 - O nouă desfășurare a imaginii timpurilor. De ce tolerează Dumnezeu toate ororile pământului? ----------------------------------- Capitolul 90 O nouă desfășurare a imaginii timpurilor. De ce tolerează Dumnezeu toate ororile pământului? 1. Helena privește din nou vasul și constată în centrul acestuia apare un tron pe care stă așezat un conducător îmbrăcat în aur și purpură. Văzându-l, ea se înspăimântă, dar apoi începe să vorbească cu timiditate: „O, mult iubite Mântuitor al tuturor oamenilor! Privește ce se întâmplă! Pe tronul acela stă așezat un conducător minuscul, dar cu o mină atât de arogantă încât îmi dă fiori pe șira spinării! 2. Acum din vas apar un mare număr de ființe umane îmbrăcate frumos, care se închină până la pământ în fața acestui conducător minuscul. El îi privește scrutător cu ochii săi de bazilisc, făcându-i să se cutremure de spaimă. Cei care se închină mai tare sunt aduși mai aproape de tron și decorați cu ordine și medalii. Cei care se închină mai puțin sunt scuipați în față și alungați de lângă tron. O, iată, acum micuțul conducător îi alungă chiar și pe cei decorați. Deși aceștia continuă se aplece până la pământ în retragerea lor, el îi blestemă, până când ei îi întorc spatele, după care scuipă pe urmele lor. Doamne, mare arogant! 3. Constat însă încăperea în care se află regele devine din ce în ce mai mare, iar în ea apar niște piticanii umane, care de care mai chinuită. Îi regăsesc printre aceștia chiar și pe eroii slugarnici de dinainte, care au acum chipurile schimonosite de expresii tiranice. Sărmanele creaturi chinuite sunt nevoite să se întindă pe jos, pentru ca eroii slugarnici să poatăși pe capetele lor. Cei care strigă de durere sunt luați imediat de paznici și aruncați într-o gaură neagră. O, privește! Privește! Unii dintre ei sunt spânzurați cu capul în jos! O, ciudate lucruri se mai întâmplă! 4. Remarc de asemenea un grup de oameni care sunt complet striviți și călcați în picioare. Trupurile lor sângerează din multiple răni. Ei avansează totuși către tron, cerându-i regelui să le îndeplinească petiția și să ia măsuri împotriva opresorilor lor. Regele se răstește însă la slujitorii săi: «Hei, pe viața voastră, nu îi lăsați pe acei viermi să se apropie de tron!» Slujitorii regelui se adresează astfel petiționarilor: «Regele este ocupat și nu vă poate primi. Duceți-vă la funcționarii lui și lăsați petiția voastră la ei!» Petiționarii le răspund: «Bine, dar tocmai împotriva lor am venit să ne plângem regelui; ei sunt cei care ne-au călcat fără milă în picioare!» «A, da? - Ei bine, în acest caz lucrurile se schimbă! Bine, atunci întoarceți-vă în liniște la casele voastre, iar noi vom avea grijă ca cererea voastră ajungă la rege! Spuneți-ne însă numele voastre, căci în caz contrar nu vă vom putea ajuta, căci nu vom ști cu cine avem de-a face!» Sărmanele creaturi își scriu numele pe o listă, iar servitorii regelui o iau, aparent cu bune intenții. După ce mulțimea pleacă, convinsă va fi ajutată, un mesager este trimis de urgență la oficialii regelui, cu misiunea clară de a-i călca și mai rău în picioare pe toți cei care au îndrăznit să se plângă. O, iată, porunca este dusă la îndeplinire! Oamenii sunt luați chiar din casele lor! Vai, este prea cumplit ca să mai pot privi! Acum servitorul regelui îi povestește acestuia cum i-a dus la îndeplinire porunca, iar regele îl laudă, decorându-l cu o medalie. 5. O, Doamne! Un rege adevărat nu s-ar comporta niciodată în acest fel! Trebuie că inima și mintea acestui tiran sunt luate în posesiune de Satan!” 6. Eu: „Ai perfectă dreptate! La început, toți acești regi se pretind de partea poporului, dar mai devreme sau mai târziu se transformă în astfel de diavoli. Dar continuă privești! După ce viziunea va lua sfârșit, îți voi explica semnificația ei!” 7. Helena continuă: „Ah, ce se întâmplă?! Văd că au apărut foarte mulți lupi! În aparență, ei seamănă cu niște oameni îmbrăcați în haine lungi și negre, dar în interior arată exact ca lupii feroce îmbrăcați în blănuri de oi pentru a-și masca astfel natura bestială. Vai, cât de frumos se poartă acești lupi cu oamenii! Dar în scurt timp, ei își scot măștile, înfigându-și colții în gâtlejurile celor pe care păreau să îi ocrotească! Vai, ce ființe înspăimântătoare! Privește! Tronul regelui este păzit chiar de aceste ființe! Cei din față poartă coroane minunate și sceptre, sunt îmbrăcați în catifea purpurie și se pleacă până la pământ. Regele, care este complet orb din punct de vedere spiritual, se bucură nespus văzându-i pe acești monștri care îl tămâiază.țiva dintre ei îi prezintă regelui cele mai recent create arme de război. 8. Pe la spate, aceste ființe nu ezită însă își clănțănească colții! În locul coroanelor, sceptrelor și armelor, ele țin în mâini lanțuri și cătușe alcătuite din șerpi strălucitori! - O, rege, trezește-te din somnul tău de moarte și ridică-te de pe tron, acest sediu al invidiei și al urii, și privește-i în față pe dușmanii tăi clandestini, care te mint cu nerușinare în față, prin cuvintele și faptele lor, în timp ce pe la spate încearcă îți uzurpeze puterea! 9. O, Doamne, de ce permite bunătatea și înțelepciunea Ta infinită petrecerea unor astfel de orori? Cum este posibil să existe astfel de ființe înspăimântătoare? Nu ar fi mai bine în aceste condiții să nu mai existe nimeni în afara Ta, în loc ca în mijlocul ființelor bune, născute din Tine, existe astfel de creaturi odioase, care nu au nimic de-a face cu persoana Ta?” Sfârșitul volumului 1