----------------------------------- Ganapati 14.11.2010, 02:09 "Extrase" din capitolul 12 (despre maestrul său Sri Yukteswar) ----------------------------------- "Extrase" din capitolul 12 (despre maestrul său Sri Yukteswar) Paramahansa Yogananda – Autobiografia unui yoghin Nimic nu-l putea influența pe Maestru, nici măcar dragostea. El era intransigent față de cei care îl aleseseră din proprie inițiativă ca Maestru. Îmi făcea deschis reproșuri, chiar în prezența altor discipoli sau a străinilor. Nici o greșeală, cât de mică, nu scăpa ochilor săi pătrunzători. Această distrugere a ego-lui era greu de suportat, dar hotărârea mea nestrămutată era de a-l lăsa pe Sri Yukteswar să corecteze toate greșelile mele psihologice. - Dacă nu-ți plac vorbele mele, n-ai decât să pleci când vrei, răspundea el. Eu nu am în vedere decât perfecționarea ta. Rămâi numai dacă simți că aceasta îți va fi de folos. Pentru fiecare lovitură care mă umilea, îi mulțumeam din inimă. Nucleul dur al egoismului e dificil de distrus și aceasta se face numai cu asprime. Dar odată cu spargerea lui, Dumnezeu găsește un canal fără obstrucții. El nu încearcă intre în inimile împietrite ale ființelor egoiste. - Sunt aspru cu cei care vin să se instruiască la mine. Așa sunt eu: iei sau pleci. Nu accept compromisuri. Negând orice toleranță eu încerc să purific prin focul severității. Atingerea blândă a iubirii este de asemenea transfiguratoare. Metodele flexibile și inflexibile sunt în mod egal eficiente dacă sunt aplicate cu înțelepciune. Slăbiciunea sufletească, pe care o revoltă cea mai mică critică, este asemeni părților bolnave ale corpului care nu suportă nici cea mai mică atingere. Așa vorbea Sri Yukteswar despre fugari. Mulți elevi nu rezistau: veneau și plecau. Cei care se așteptau la o cale netezită cu grij㠖 cea a înțelegerii instantanee și recunoașterii confortabile a meritelor personale – nu găseau așa ceva la ashram. Ei căutau un învățător mai puțin exigent care să-i copleșească cu laude, permițându-le astfel să doarmă somnul deplin al ignoranței. În primele luni reacționam violent la criticile Maestrului, mai târziu, am înțeles că acestea erau rezervate numai discipolilor care voiau să fie supuși acestei vivisecții verbale. Dacă una din victime protesta, Sri Yukteswar tăcea imediat, fără se supere. Cuvintele sale, niciodată impregnate de mânie, erau imparțiale și pline de înțelepciune. Cunoașterea Maestrului nu era destinată urechilor nepregătite ale vizitatorilor ocazionali; el făcea rareori aluzie la defectele lor, chiar evidente. Era într-adevăr un guru curajos, care urmărea să transforme mineralul brut al defectelor noastre egoiste în diamantul virtuții și al înțelepciunii. Numai o ființă plină de curaj putea avea compasiunea sa pentru cei zăpăciți de vălul maya-ei pentru orbirea umană. Pe măsură ce am reușit să nu mai am nici un resentiment, am simțit că Maestrul devenea mult mai sever. Într-un mod subtil el se făcea gradat mai clement. Eu l-am descoperit întotdeauna înțelept, atent, iubind în tăcere. Nici măcar demonstrativ el nu dădea nici un semn de afecțiune. Așezat tăcut alături de el, simțeam cum generozitatea sa mă pătrundea până în cele mai secrete colțuri ale ființei mele. Umil interior, de neîmblânzit exterior. Guru era blând și amabil cu vizitatorii și-i primea cu o cordialitate încântătoare. Totuși egoiștii incorigibili primeau lecții binemeritate. Ei găseau în Sri Yukteswar, fie o indiferență de gheață, fie o opoziție fermă. El corespundea definiției vedice a unui sfânt: “Mai blând decât o floare, în ceea ce privește bunătatea; mai tare decât un trăznet atunci când sunt în joc principiile.” El alesese să distrugă cetățile interioare ale mâniei și egoismului, a căror cădere consacră măreția omului.