----------------------------------- Duhul 17.11.2010, 02:41 Apocalipsa lui Petru ----------------------------------- Apocalipsa lui Petru Nota introductiva Fragmentul tradus aici a fost descoperit în 1886 de catre Misiunea Arheologica Franceza într-o veche necropola din Akmîm în Egiptul de Sus. A fost publicat la Paris în 1892 (Bouriant, Mémoires publiés par les membres de la Mission Archéologique Française au Caire, T. ix., fasc. l, 1892). Manuscrisul se afla acum la Muzeul Gizeh si s-a sustinut ca a fost compus între secolele al VIII-lea si al XII-lea. Pâna la descoperirea fragmentului, despre Apocalipsa lui Petru se stia din urmatoarele surse: - Asa numitul Fragment muratorian - un inventar de scrieri sacre publicat prima data de Muratori în 1740 si descoperit de acesta într-un manuscris din secolul al VIII-lea sau al X-lea ce apartinea bibliotecii ambrosiene din Milano (si care înainte apartinuse manastirii din Bobbio) - este atribuit pe baza dovezilor interne celei de-a doua jumatati a secolului al II-lea (vezi Westcott, Canon of the N.T., p. 514.). La rândul 69 se spune: „si numai Apocalipsele lui Ioan si Petru le-am primit, pe care (ultima) unii dintre noi nu ar fi citit-o în biserica”. - Clement Alexandrinul (c. 200 d.Hr.), în lucrarea sa Hypotoposes, a facut, potrivit marturiei lui Eusebiu (H. E., VI, 14), „scurte prezentari ale tuturor Scripturilor canonice, fara sa le uite chiar si pe cele îndoielnice - ma gândesc la cartea lui Iuda si la celelalte epistole generale. De asemenea Epistola lui Barnaba si cea numita Apocalipsa lui Petru”. De asemenea, în Eclogae Prophetiae, cap. 41, 48 si 49, acesta da trei, iar dupa unii patru, citate din Apocalipsa lui Petru, pomenindu-i numele de doua ori. - Catalogus Claromontanus, un inventar rasaritean de scrieri sfinte, ce apartine secolului al III-lea, are la sfârsit Apocalipsa lui Petru (vezi Westcott, Canon, p. 555). - Metodiu, episcop de Olimp pe la începutul secolului al IV-lea, scrie în Symposium, II. 6: „Si am mai învatat din Scripturile de inspiratie dumnezeiasca ca cei nascuti înainte de vreme, chiar daca sunt vlastarul unui adulter, sunt dati îngerilor purtatori de grija”. Desi Petru nu este mentionat aici pasajul are acelasi înteles ca si unul din citatele date de Clement Alexandrinul. - Eusebiu (339 d.Hr.), în Istoria bisericeasca, III. 2 si 25, face referire directa la Apocalipsa lui Petru; Macarie cel Mare (începutul secolului al V-lea), o citeaza în Apocritica, IV. 6 iar Sozomen (mijlocul secolului al V-lea), pomeneste de ea în H. E., VII. 19. - În lista celor Saizeci de carti, un document datat în secolul al V-lea sau al VI-lea, Apocalipsa lui Petru este mentionata printre textele apocrife (vezi Westcott, Canon, p. 551). - Asa numita Stihometrie a lui Nichifor - o lista cuprinzând scripturi si note referitoare la întinderea lor, atribuita lui Nichifor, patriarh al Constantinopolului (806-814  d.Hr.) -, include Apocalipsa lui Petru printre antilegomene sau scrierile controversate ale Noului Testament, si îi da un numar de trei sute de versete, cu treizeci mai multe decât Catalogus Claromontanas amintit mai sus. - Autorul de anale armean Mkhitan (secolul al XlII-lea), într-o lista de antilegomene ale Noului Testament, pomeneste Apocalipsa lui Petru dupa Evanghelia dupa Toma si înainte de Periodoi Pauli, si observa ca el însusi a fost cel care a copiat aceste carti (conform Harnack, Geschichte der altchristlichen Literatur). Din aceste relatari putem banui ca Apocalipsa lui Petru a fost scrisa înainte de mijlocul secolului al II-lea si ca a cunoscut o larga circulatie; a ajuns destul de cunoscuta si trebuie sa fi trecut printr-o schimbare considerabila gasindu-si un loc în canon, dar pâna la urma a fost respinsa si, pe termen lung, uitata cu totul. Dar chiar si înainte de descoperirea de la Akhmîm, caracterul general al cartii a fost dedus din rarele fragmente pastrate de vechii scriitori, precum si din elemente comune continute în alte scrieri apocaliptice de mai târziu ce par sa fi avut ca sursa ultima o carte cum este Apocalipsa lui Petru. Astfel de scrieri sunt Apocalipsa lui Ezdra, Viziunea lui Pavel, Patimile Sf. Perpetua si viziunile din I storia lui Varlaam si Iosafat (1). Apocalipsa lui Petru ofera cea mai veche marturie din literatura crestina a acelor reprezentari imagistice ale raiului si iadului car e au exercitat o influenta atât de raspândita si de îndelungata. Imaginile sale se înrudesc foarte putin sau deloc cu Cartea lui Daniel, Cartea lui Enoh sau Apocalipsa Sf. Ioan. Singurele sale paralele din scriptura canonica, cu exceptia notabila a celei de-a Doua Epistole a lui Petru, se pot gasi în Isaia 66:24, Marcu 9:44, 48 si în parabola din Luca 16:19. Aceasta apocalipsa este într-adevar iudaica prin severitatea moralei sale si chiar prin frazeologia întrebuintata (cf. utilizarea frecventa a cuvântului drept si ideea ca Dumnezeu si nu Hristos va veni sa-i judece pe pacatosi). Dar adevaratele paralele, daca nu si adevaratele surse, ale imageriei sale cu privire la rasplatile si pedepsele ce îi asteapta pe oameni dupa moarte pot fi gasite în credintele grecesti care si-au lasat amprenta asupra unor pasaje cum este, de pilda, Viziunea lui Er de la sfârsitul Republicii lui Platon. Raiul din Apocalipsa lui Petru este asemanator cu Câmpiile Elizee si cu Insulele Binecuvântatilor. Aici, sfintii sunt încoronati cu flori si sunt frumosi la chip, intonând cântece de lauda în aerul înmiresmat, pe un tarâm stralucind de razele soarelui (2). Pe lânga acest rai, Noul Ierusalim al Apocalipsei pare auster, dar este o cetate spirituala: „Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; caci o lumineaza slava lui Dumnezeu, si faclia ei este Mielul”. La fel si în cazul chinurilor prin care trec pacatosii în Apocalipsa lui Petru. Aici nu ne aflam în Sheolul evreiesc, sau printre focurile din câmpia lui Hinnom, ci ne aflam printre caznele din Tartar si nor oiul clocotitor al lacului aherusian (3). De aceea nu este surprinzator ca în viziunile de acelasi gen de mai târziu chiar numele ce tin de infernul grecesc sunt atribuite unor locuri din iad. Apocalipsa lui Petru arata o remarcabila afinitate de idei cu a Doua Epistola a lui Petru; mai prezinta o paralela importanta si cu Oracolele sibiline (cf. Orac Sib., II, 225 sqq.),  în timp ce influenta sa este aproape sigur ca s-a facut simtita în Faptele Sf. Perpetua si în viziunile povestite în Faptele lui Toma si în Istoria lui Varlaam si Iosafat. A fost cu siguranta una din sursele din care s-a inspirat scriitorul Viziunii lui Pavel. Si direct sau indirect poate fi considerata sursa tuturor viziunilor medievale despre lumea de dincolo. Fragmentul începe în mijlocul unui discurs eshatologic al lui Iisus, exprimat probabil dupa înviere, fiindca versetul 5 sugereaza ca discipolii au început sa predice Evanghelia. Se termina brusc în momentul enumerarii pacatosilor din iad si a pedepselor acestora. Fragmentele pastrate în scrierile lui Clement din Alexandria si ale lui Methodiu au apartinut probabil sfârsitului care nu s-a mai pastrat din carte; cel pastrat de Macarie cel Mare a apartinut probabil discursului eshatologic de la început. Tinând cont de întinderea întregii carti de la 270 de versete la 300, fragmentul de la Akhmîm contine aproape jumatate. Mai exista si o alta Apocalipsa a lui Petru, în araba, scrisa mai târziu, ale carei manuscrise se gasesc la Roma si la Oxford. Se numeste Apocalipsa lui Petru sau povestirea lucrurilor aratate acestuia de Iisus Hristos care s-au petrecut de la începutul lumii si care se vor petrece pâna la sfârsitul lumii sau a doua venire a lui Hristos. Se spune ca aceasta carte a fost scrisa de Clement, caruia Petru i-a împartasit tainele ce i-au fost revelate, însusi scriitorul numeste aceasta scriere Librum Perfectionis sau Librum Completum. Judecând din analiza textului acesteia, citat de Tischendorf (Apocalypses Apocr.), se poate spune ca nu are nici o legatura cu opera de fata. ______________________________ 1 Cf. Robinson, Texts and Studies, i., 2, p. 37-43 si Robinson and James, The Gospel according to Peter a nd the Revelation of Peter, 1892. 2 Cf. Odiseea, IV. 563; VI. 43; si poate ca cea mai izbitoare paralela se gaseste în unul din cântecele funebre ale lui Pindar. 3 Cf. Platon, Phaedon, p 113, Republica, X, p.616; Aristofan, Broastele,l45. 1 ...multi dintre ei vor fi profeti mincinosi (4) si vor propovadui felurite cai si învataturi ale pierzaniei: dar acestia vor ajunge fii ai pierzaniei (5). 3. Apoi Dumnezeu se va pogorî peste cei credinciosi care sunt înfometati, însetati si obiditi si le va curata sufletele în viata aceasta: si îi va judeca pe fiii fara delegii” (6). 4. Si Domnul a mai spus: „Sa mergem pe munte: (7) Sa ne rugam”. 5. Si mergând cu El, noi, cei doisprezece ucenici, ne-am rugat ca El sa ne arate pe unul dintre fratii nostri, dreptii care au parasit lumea aceasta, ca sa putem vedea ce fel de înfatisare au si, capatând noi curaj