----------------------------------- Acustic 19.12.2009, 02:35 Capitolul 20 - Zinca se miră de minunea ospățului ----------------------------------- Capitolul 20 Zinca se miră de minunea ospățului 1. Zinca era un om foarte înalt; el s-a ridicat și a cercetat toate mesele, care bineînțeles că erau acoperite de mâncăruri bine pregătite: pește, pâine și multe pahare și ulcioare pline cu cel mai bun vin. A băgat de asemenea de seamă, deși toți mesenii s-au pus serios pe treabă, bucatele nu se împuținau. Pe scurt, Zinca al nostru, pe măsură ce cerceta tot mai atent, era tot mai nedumerit, așa încât până la sfârșit era amețit de tot de cap. Numai foamea și minunatul miros al bucatelor l-au împins să se așeze și să înceapă mănânce. 2. Ebahl i-a pus dinainte cel mai mare pește și i-a spus că este unul dintre cele mai bune soiuri din marele lac din Tiberias, căci așa se numea marele golf al Mării Galileene înconjurat de vastele împrejurimi ale Cezareii lui Filip. Zinca mânca peștele cu tot mai mult sârg, pentru că îi plăcea nemaipomenit, neuitând nici pâinea dulce ca mierea și nici paharul cu vin, care nu voia nicicum să se golească, la fel cum nu putea da gata nici peștele, deși se înfrupta cu hărnicie din el. 3. Așa cum îi mergea lui, le mergea și tovarășilor lui. Toți și-ar fi dorit să se poată liniști ca să le tihnească bucatele și să se bucure, dar marea nedumerire despre ciudățeniile acestui ospăț nu le da pace, căci cu așa ceva nu mai avuseseră de-a face niciodată. Deși erau cu toții deja săturați, îi tenta totuși din nou minunatul gust al peștelui, al pâinii și al vinului și nu se puteau opri și nu puteau înțelege acest lucru. 4. Zinca l-a rugat pe Cyrenius să-i spună cum se petrec toate acestea. 5. Cyrenius însă i-a răspuns, zicând: „Când se va încheia prânzul, atunci va veni timpul să discutăm; acum însă mănâncă și bea după pofta inimii!”   6. Zinca: „Prietene și înalte domn și stăpân, n-am fost în viața mea lacom la mâncare, dar dacă voi rămâne mult în preajma ta, voi deveni cu siguranță! Nu pricep însă de unde atâta băutură și mâncare?! Sunt sătul, iar setea îmi este potolită și totuși pot să mănânc și să beau într-una! Iar vinul este mai bun decât oricare altul pe care l-am băut vreodată! Și e ciudat că nu mă amețește deloc! 7. Eu rămân la părerea mea: aici ceva nu este normal! În această adunare se află cu siguranță un mare magician și prin aceasta el ne dă un semn al nemărginitei sale puteri! Sau poate ne aflăm în apropierea acelui mare profet pe care eu împreună cu tovarășii mei l-am căutat?! Dacă acesta este adevărul, atunci trebuie să te rog, înalte prietene și stăpâne, cu cea mai adâncă umilință, ne lași pe noi, cei treizeci, plecăm de aici, unde vei dori tu să ne trimiți sau va trebui să ne legi din nou, căci dacă ar veni profetul aproape de noi, ar trebui să îndeplinim greul jurământ dat lui Irod și să punem mâna pe el. Cu toate că asta nu ne-ar ajuta la nimic, totuși vom fi nevoiți, din cauza jurământului, îndrăznim aceasta, spre pierderea noastră!” 8. Cyrenius: „Cum, de unde asta? Unde și în care lege stă scris că un jurământ constrâns, rău și de condamnat trebuie să fie respectat? Jurământul tău însă s-a anulat de la sine, deoarece tu ești prizonierul meu împreună cu toți cei douăzeci și nouă de însoțitori ai tăi! De acum vei avea de urmat numai ordinele mele și ale comandanților de oști care îmi sunt subordonați mie și niciodată ce ți-a poruncit prostul de Irod! Sunteți liberi de jurământul vostru rău pentru totdeauna! 9. Și dacă va veni Marele Profet de undeva, acum, în mijlocul nostru, nimeni nu are voie să îndrăznească-l atingă nici măcar cu degetul; cine însă va îndrăzni totuși, din cauza unui jurământ prostesc, aceluia îi va fi dat să cunoască întreaga asprime a seriozității romane! 10. Prietene Zinca, după cunoștințele tale spirituale te-am considerat un om de-a dreptul înțelept; însă prin ultima dovadă a minții tale ai pierdut foarte mult din stima mea! Ce ai spus înainte a fost doar o prefăcătorie de-a ta?” 11. Zinca: „Nu, nu, nicidecum, înalte domn și stăpân! Eu și noi toți gândim și dorim întocmai cum am gândit, am dorit și am vorbit până acum! Însă tu trebuie să ai înțelegere pentru noi. Un om cu mintea trează este peste măsură de uimit de atâtea semne câte au fost făcute aici și încă se mai fac, iar până la urmă gândirea, voința, vorbirea și faptele îi sunt tulburate și puțin încurcate! 12. Dacă mai fi văzut vreodată așa ceva, fi fost și eu liniștit la fel ca voi toți! Dar, ce să vezi?! Înțeleptul meu vecin numai ce mi-a spus că vine prânzul și în câteva clipe mesele gemeau sub greutatea bucatelor și a băuturii! Poate că aveți vreo mașinărie cu al cărei ajutor se face mai repede ca de obicei o asemenea treabă; dar chiar așa de repede?! Nici o mașinărie nu ar fi în stare de așa ceva! Pe scurt, îmi spună mie cine ce-o vrea, eu rămân la ale mele și zic: la mijloc este ori magie, ori o minune divină! 13. Tu, înalte prietene și domn, poți sta liniștit, căci cunoști desigur cauza, dar noi nu o cunoaștem! Privește numai peștele din care mănânc chiar acum! Am mâncat din el, am tot mâncat și tot a mai rămas mai bine de jumătate! Eu sunt sătul și totuși pot să mănânc mai departe! Uite aici paharul meu, din care am băut mai bine de o măsură, și privește: nici trei degete nu stă vinul sub buza paharului! Da, e greu să privești toate acestea cu indiferență, ca și când n-ar fi nimic! Sunt ostaticul tău și nu am voie să cer lămuriri la aceste minuni, dar te rog, pot și îmi dai voie? V-am rugat să lămuriți și mi-ați spus să aștept! 14. Așteptarea n-ar fi grea de-aș fi o piatră care se complace în nemișcarea ei, în loc de un suflet plin de curiozitate! Sufletul meu însă nu este o piatră, ci un spirit mereu însetat de lumină. Setea lui nu o potolește o pălăvrăgeală goală, ci numai un cuvânt din gura unui spirit a cărui sete a fost deja potolită. Voi aveți această băutură sfântă din belșug și v-ați potolit setea cu ea, dar mie, care sunt uscat de însetare, nu vreți să îmi picurați măcar un strop pe limba mea înfierbântată! Vedeți, aceasta este tocmai ceea ce mă neliniștește cel mai mult și mă nedumirește! Dacă sunt un pic confuz, poate să te mire aceasta, înalte prietene? 15. Dar acum să lăsăm acestea! Mai bine nu îmi mai bat capul cu minunile, căci astfel va tot crește în mine mânia! Omul nu trebuie și nici nu are nevoie să le știe pe toate! 16. Pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele nici nu este nevoie să învețe, afle sau să știe prea multe. Este un adevărat nebun cel ce speră la mai mult! De aceea, mâncăm și să bem cât mai avem ce! Dacă n-am voie să aflu, atunci mai bine nici să nu mai vreau să aflu! Căci ceea ce omul vrea, duce mai ușor; numai voința altuia este, pentru orice suflet cinstit, greu de digerat. De acum încolo, puteți fi liniștiți cu toții - din partea mea nu va mai fi nimeni deranjat cu întrebări!”