----------------------------------- Acustic 24.12.2009, 07:08 Capitolul 23 - Legătura cu Dumnezeu prin cuvântul din inimă ----------------------------------- Capitolul 23 Legătura cu Dumnezeu prin cuvântul din inimă 1. După aceste exclamații frumoase și mișcătoare pentru toți cei de față, Iara a spus: „O Rafael, Rafael! Ce ființă cu totul alta ești tu decât ai fost până acum! Mi-ai zdrobit de tot inima! Ah, mai bine nu ai fi cântat deloc acest sunet!” 2. Rafael: „De ce m-ai împins să o fac? Eu oricum n-am vrut și nici n-am avut de gând; dar cum nu pot să iau acest sunet înapoi, acum nu se mai poate face nimic! Gândește-te că în cerurile lui Dumnezeu toate sunetele trebuie să semene acestuia! Atunci îți vei da și mai mult silința să-ți îndrepți viața în așa fel ca în toate aspectele, influențele și efectele să semene acestui sunet; acela a cărui viață nu va semăna acestui sunet nu va merge în împărăția veșnicei și curatei iubiri. 3. Căci acest sunet pe care l-ați auzit este un sunet al iubirii și un sunet al celei mai înalte înțelepciuni din Dumnezeu! Ține bine minte aceasta și făptuiește de acum înainte astfel încât faptele tale să semene acestui sunet și astfel vei putea păși cu toată iubirea și înțelepciunea în fața lui Dumnezeu, care te va încununa ca pe o adevărată mireasă a cerului și care pentru aceasta m-a trimis pe mine ca să te îndrum! 4. Ce se face acum aici se face în fața lui Dumnezeu și a cerurilor Lui, dar pentru lume acestea nu se fac, pentru că lumea nu ar putea nicicum să priceapă așa ceva; de aceea ea va afla doar puțin sau chiar nimic din toate acestea și nu va afla nici despre acest sunet. Privește la oamenii de la celelalte mese cum își tot dau cu părerea și au ajuns să se certe de-a dreptul; dar să-i lăsăm să își dea cu părerea și să se certe între ei! Tot nu vor ajunge la vreo concluzie, pentru că acestea nu pot fi pricepute cu o minte lumească! 5. Domnul este aici de câteva zile, dar mâine va fi ultima zi! Ce va fi după aceea numai singur Domnul știe și nimeni altcineva! De aceea umple-ți inima cu toată iubirea și umilința și ține ascuns în inima ta ce ai văzut și ai auzit aici, atât de extraordinar și deosebit; căci dacă le vei povesti oamenilor din lume este ca și când ai arunca la porci cele mai mari și mai frumoase mărgăritare, ceea ce oamenilor din lume nu le-ar ajuta la nimic. Trebuie să ții minte toate acestea și să-ți îndrumi faptele după ele, și astfel vei deveni o unealtă folositoare în mâna Domnului, atât pe pământ, cât și în cer. Ai reținut acum toate acestea?” 6. Iara: „O, iubitule Rafael, bineînțeles că da! Dar chiar plăcut nu a fost ce ne-ai spus, și anume că Domnul va pleca de aici chiar mâine! Tu știi cât de mult și mai presus de orice Îl iubesc eu! Cum îmi va merge mie și ce mă voi face eu când nu Îl voi mai vedea, nu Îl voi mai auzi și nu voi mai putea vorbi cu El?!” 7. Rafael: „Îți va merge foarte bine, căci, cu toate că nu îl vei mai vedea, vei putea oricând să Îl auzi sau să Îi vorbești, căci, dacă Îl vei întreba cu inima, atunci El îți va răspunde tot prin inimă. 8. Nu vezi cum facem noi?! Eu simt precum vezi aici; dar dacă Domnul vrea, trebuie să plec imediat în cea mai îndepărtată lume și să rămân acolo atâta vreme cât este nevoie pentru a împlini porunca Lui. Crede-mă, noi suntem acolo desigur foarte departe de trupul Domnului, dar nu și de spiritul Său; căci noi suntem mereu în Dumnezeu, precum și Dumnezeu este mereu în noi și împlinește prin noi fapte mari ce nu pot fi niciodată măsurate. 9. Cine cu adevărat Îl iubește pe Domnul Dumnezeu, acela este mereu cu Dumnezeu și în Dumnezeu. Cine vrea să audă sau să știe ceva de la Dumnezeu, atunci să Îl întrebe cu inima și va primi imediat, prin gândurile inimii, întregul răspuns de la Dumnezeu. Fiecare om poate astfel să fie învățat și sfătuit de Dumnezeu oricând și despre toate lucrurile. Tu trebuie să înțelegi din aceasta că nu este întotdeauna nevoie, pentru a fi fericită, vezi că ești cu Dumnezeu, ci numai să auzi și să simți, și atunci ai tot ce este nevoie pentru adevărata fericire întru Dumnezeu. 10. Uite, nici eu nu voi fi mereu vizibil în preajma ta, dar este de ajuns să chemi în inima ta, iar eu voi fi cu tine și îți voi răspunde prin inima ta - e adevărat – foarte încet, dar prin gânduri limpezi și foarte clar de înțeles. Când vei desluși aceste gânduri, amintește-ți că eu le-am insuflat în inima ta! Vei recunoaște că nu vin din tine și că nu sunt ale tale. Dacă însă le-ai înțeles, atunci făptuiește după ele! 11. Căci numai a ști ce este bine și rău și care este voia Domnului nu ajunge! La fel cum nu ajunge să alegi învățătura cerească drept singura adevărată și pentru care simți o mare atracție, dar totuși să nu te poți hotărî cu toată seriozitatea să trăiești și să făptuiești în toate numai după această învățătură sfântă ce vine din ceruri. 12. De aceea se spune: primești învățătura, o recunoști și apoi să făptuiești! Fără fapte concrete, această învățătură nu este, nu a fost și nu va fi nimic!”