----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 02:37 Capitolul 87 - Cornelius și Zorel vorbesc între ei despre minuni ----------------------------------- Capitolul 87 Cornelius și Zorel vorbesc între ei despre minuni 1. Toți au început să mănânce cu poftă, mai ales Rafael înghițea foarte repede mai mulți pești mari, ceea ce lui Zorel și lui Zinca li s-a părut foarte curios. Mai ales Zorel se minuna, căci el nici măcar nu știa cine este acest tânăr. El s-a interesat despre acesta la Cyrenius, întrebând cum de acest tânăr înfulecă așa repede un pește după altul și totuși nu arată ca un mâncău. 2. Cyrenius i-a răspuns: „Acest tânăr este o ființă minunată. El este om și spirit în același timp. Este animat de o putere despre care noi nici măcar nu am visat vreodată. Fratele meu, Cornelius, care șade lângă el, poate să-ți confirme același lucru!” 3. La acestea, Zorel l-a întrebat pe Cornelius despre această ființă deosebită. 4. Cornelius i-a răspuns: „Dragă Zorel, este chiar așa cum ți-a spus deja fratele meu. Nu-ți pot spune mai multe despre această ființă minunată, căci, ca să-ți spun deschis, eu însumi nu înțeleg. El este același înger care, după legenda iudaică, i-a slujit tânărului Tobias drept călăuză. Eu n-am fost de față la această întâmplare, ca să-ți servesc drept martor, dar cred că așa a fost așa. Și de ce să nu cred aceasta?! 5. Aici se petrec minuni despre care urmașii noștri cu greu vor crede că au fost adevărate și că noi le-am văzut cu ochii noștri și le-am auzit cu urechile noastre! Se petrec acum atâtea minuni divine, încât sunt convins că tot ce stă scris în cărțile sfinte ale evreilor este adevărat. Căci, dacă acum suntem martori la asemenea minuni, de ce să nu se fi petrecut acestea și în timpurile străvechi, iar flămândul nostru să fi fost acum câteva sute de ani călăuza tânărului Tobias! Eu cred în acestea și sunt de părere că nici tu nu întâmpini greutăți în a crede!” 6. Zorel: „Deloc! Căci toate minunile sunt ceva nemaiîntâlnit și nu au nici o asemănare cu fenomenele materiale. Ele nu se supun legilor naturii și, în sine, sunt împlinirea fanteziei creatoare a unui poet plin de talent și înțelepciune. Căci tot ceea ce își imaginează un om cu fantezia bogată, se realizează în lumea minunilor! 7. Pentru un zeu totul este cu putință, pentru aceasta stau drept mărturie lumea, cerul și pământul! Prima creație a unei lumi ne-a mirat cu siguranță peste poate! Odată însă ce o lume a fost creată și există, ea este populată cu ființe care se supun acelorași legi care stau la baza existenței acestei lumi. Această lume poate atunci să le pară celor care o locuiesc ca nemaifiind plină de minuni și mister! 8. Dacă însă, într-o situație extraordinară, vine chiar Creatorul acestei lumi printre ființele ei, atunci acestea încep din nou să se minuneze când Atotputernicul, în fața ochilor lor, face lucruri care numai Lui Îi sunt cu putință, iar, în afara Lui, nimănui nu-i sunt cu putință, fără voia Lui. 9. Eu nu pun însă la îndoială ar fi cu putință ca oameni care sunt pe deplin treziți în spirit să fie și ei în stare a face minuni. Poate că le este chiar cu putință, ca spirite curate și pe deplin înflorite, creeze chiar o mică lume, dar, dacă nu ar fi susținuți de Voința divină, n-ar putea reuși niciodată! Un astfel de spirit ar putea vorbi plin de înțelepciune, dar dacă Spiritul divin nu s-ar afla în pieptul său, niciodată n-ar reuși! 10. Îmi pot aduce vag aminte despre o istorioară evreiască în care se spune că un măgar i-ar fi vorbit foarte înțelept profetului Bileam. Da, în vremurile străvechi omul a primit învățături chiar și de la animalele sălbatice! Noi nu am fost de față, dar cu toate acestea un sâmbure de adevăr există întotdeauna în aceste povestiri. Cu siguranță aceste animale au fost pătrunse în acele momente de Spiritul divin și I-au folosit drept unelte! Nu cu mult mai diferit trebuie să stea lucrurile cu înțelepciunea celor mai înțelepți oameni. Singura mare diferență este în menținerea și înmulțirea acestei înțelepciuni! 11. Aceasta este părerea mea! Bineînțeles că nu am de gând să o demonstrez ca pe un adevăr apodictic, căci am mai încercat odată aceasta și am eșuat jalnic. Dar mai sunt și alte căi prin care îți poți forma o părere, iar la sfârșit să-ți dai seama cât adevăr este în ea!” 12. Cornelius: „Prietene, tu vorbești ca din carte, iar părerea ta modestă cred că are un sâmbure de adevăr. Părerea mea însă este că ar trebui să te ocupi de peștele din fața ta și să nu te mai preocupi atât de tânărul ceresc care înghite un peste după celălalt și tot nu și-a potolit încă foamea. Mănâncă acum și tu și arată-ne că și tu poți să-i vii de hac măcar unui pește și unui pahar cu vin!” 13. La aceste vorbe, Zorel al nostru s-a pus tacticos pe băut și mâncat și nu s-a mai preocupat atât de atent de ce se petrecea în jurul său.