----------------------------------- Acustic 28.12.2009, 06:07 Capitolul 92 - Îndrumarea pe lumea cealaltă ----------------------------------- Capitolul 92 Îndrumarea pe lumea cealaltă 1. (Domnul): „Este nevoie de cea mai mare atenție din partea unui spirit înțelept care îndrumă și conduce de la o oarecare distanță un asemenea suflet, pentru ca el să găsească în căutările sale numai ceea ce l-ar ajuta mai departe pe calea spre desăvârșire. 2.Cu timpul, va putea găsi un suflet asemănător lui, apăsat de aceleași nevoi, cu care bineînțeles că va intra imediat în legătură, așa cum, în această lume, doi oameni urmăriți de aceeași soartă se caută. Ei se destăinuiesc unul altuia, își deplâng soarta și încep treptat să se sfătuiască ce ar trebui să facă pentru a-și face soarta mai ușor de suportat. 3. Se înțelege de la sine că cel de-al doilea suflet seamănă numai aparent cu primul, care de-abia a ieșit din singurătate, căci altfel un orb ar primi drept călăuză un alt orb și aceasta ar însemna că vor cădea amândoi cândva într-o groapă, iar situația în care s-ar găsi ar fi mai rea decât cea dinainte. 4. Acel spirit desăvârșit, care dă ca din întâmplare peste tânărul suflet căutător, nu trebuie să lase să se vadă nimic din desăvârșirea sa, ci trebuie să pară la început asemenea sufletului tânăr. Dacă tânărul suflet râde, va trebui să râdă și el, iar dacă plânge, va trebui să facă la fel! Numai dacă sufletul se supără pe soartă și blestemă, aceasta spiritul cel desăvârșit nu o va face, ci va părea la început și el supărat de aparenta soartă asemănătoare, dar va juca rolul indiferentului, căruia totul îi este totuna dacă îi merge așa sau altfel! Dacă soarta nu vrea nicidecum să devină mai bună, atunci să rămână așa cum vrea! Prin aceasta, tânărul suflet devine mai supus și se va mulțumi și cu un câștig cât de mic, care va fi găsit din nou ca din întâmplare. 5. Când un astfel de suflet și-a găsit locșorul în lumea de dincolo, va fi lăsat să rămână acolo câtă vreme nu va simți el însuși nevoia de a-și îmbunătăți soarta; căci aceste suflete sunt ca oamenii care se mulțumesc cu un câștig cât de mic, atâta vreme cât pot să-și ducă viața. Tot ce e mai bun, mai înalt și mai desăvârșit nu-i interesează și nici nu-și doresc și nici nu-și fac griji sau gânduri pentru aceasta. Ce-i privește pe ei înalta funcție a unui împărat sau comandant?! Sunt foarte fericiți dacă au ce mânca și mai au și liniștea lor mult iubită și nu-și mai doresc în veci nimic mai bun. 6. La fel se petrece și cu sufletul în cel de-al doilea stadiu, după ce a ieșit din izolare și acum, prin sârguința lui, și-a dobândit o stare mai ușor de răbdat. El nu se mai interesează de nimic altceva, ba chiar îi este teamă și fuge de inedit, pentru că a prins o aversiune pentru tot ce i-ar da de trudit. 7. Am călăuzit până acum un suflet în lumea de dincolo, astfel ca el să-și găsească o slujbă bună prin care să-și acopere nevoile sau să găsească o căsuță părăsită cu o livadă roditoare și câteva capre, și poate și cu un slujitor sau slujitoare, pe care să pună stăpânire. Spiritul călăuzitor nu mai are apoi nimic de făcut decât să lase sufletul o vreme netulburat cu avuția lui. 8. El se va depărta de suflet pentru o vreme și va lăsa impresia că merge să caute ceva mai bun, iar când se va întoarce va vorbi despre ceea ce a găsit, arătând că acest ceva «mai bun» este cu mult mai greu de obținut și trebuie câștigat prin multă trudă și sârguința! Sufletul va întreba atunci, cu siguranță, în ce constă truda și sârguința; atunci spiritul conducător îi va arăta aceasta sufletului întrebător. Dacă a trezit interesul sufletului, atunci îl va conduce acolo; dacă nu, îl va lăsa în pace, dar va avea grijă ca grădina să-i fie tot mai săracă, iar la sfârșit să nu-i mai ajungă nici măcar pentru a-și potoli foamea! 9. Sufletul își va da acum toată silința ca să îngrijească grădina, ca ea să dea din nou roade bogate; dar călăuza nu trebuie să lase sufletul să-și împlinească dorința, ci trebuie să facă în așa fel ca sufletul să recunoască nerodnicia strădaniilor sale și să-și exprime dorința să renunțe la toată averea și să-și caute o slujbă unde sigur nu va avea mai mult de trudit ca acum și prin care să-și asigure nevoile. 10. Dacă în suflet a prins viață o asemenea dorință, va fi condus mai departe și va primi o slujbă unde va fi mult de lucru. Călăuza îl va părăsi din nou sub un oarecare pretext, ca și când și-ar fi găsit într-un alt loc o slujbă foarte grea, dar bine plătită. Sufletul va fi acum pus la muncă și va trebui să o facă foarte bine. I se va spune că orice abatere sau neglijență se pedepsește cu micșorarea răsplății, pe când depășirea normei va fi luată în seamă și foarte lăudată. 11. Acum sufletul ori va îndeplini norma și o va depăși chiar, ori i se va acri de atâta trudă, va deveni mai leneș și neglijent și astfel va da de și mai mari necazuri, în primul caz, el va fi ridicat într-o stare mai înaltă și mult mai plăcută, în care va avea mai mult de gândit și de simțit, în al doilea caz, călăuza îl va lăsa pradă nevoilor, iar el se va întoarce la avutul părăsit, unde va găsi ceva cu care să-și acopere din nevoi, dar nu îndeajuns. 12. După un timp, când va apare o necesitate, călăuza se va întoarce ca stăpân al multor bunuri și va întreba sufletul de ce a părăsit o slujbă atât de bună. Sufletul se va dezvinovăți, spunând că a trebuit să trudească peste puterile lui. Atunci i se va arăta că munca lui pe acest ogor sărăcăcios este și mai anevoioasă și, cu toate acestea, nu se întrevede nici o posibilitate de a birui nevoile. 13. Călăuzit în acest fel, sufletul va ajunge de mai multe ori să ia hotărârea de a lua o slujbă după alta și, prin aceasta, va face mai mult bine decât înainte. Dacă se va purta bine, în scurt timp va fi ajutat mai departe, pentru a se dezvolta în continuare, dar este lăsat încă în credința că nu a murit deja trupește; căci sufletele materiale nu simt mult timp aceasta și de aceea mai întâi vor trebui conduse pe un drum potrivit lor. 14. Dacă un suflet s-a dezvoltat într-atât încât să înțeleagă se află în lumea spiritelor și că soarta lui depinde numai de el însuși, atunci i se va arăta adevărata cale a iubirii de Dumnezeu și de aproapele lui, pe care o va putea străbate din propria-i voință. 15. După ce i se va arăta aceasta, împreună cu țelul care trebuie atins, atunci călăuza îl va părăsi și se va întoarce la el atunci când va fi chemată din toată inima și cu toată ardoarea. Dacă nu va fi chemată, înseamnă sufletul nu întâmpină greutăți pe drumul cel drept; iar dacă se va abate de la acest drum și se va purta rău, atunci va fi lăsat din nou să cadă pradă nevoilor. Dacă își va recunoaște greșeala și va dori din toată inima întoarcerea călăuzei, aceasta se va întoarce și-i va arăta zădărnicia strădaniilor lui de până atunci. 16. Dacă se va căi și va vrea să se îndrepte, atunci i se va da din nou de mai multe ori câte o slujbă, iar dacă își va îndeplini îndatoririle va fi din nou promovat, dar nu atât de repede ca prima oară, ca să nu devină ușuratic și să cadă din nou în letargia materială, din care acum ar fi mai greu de salvat decât prima oară, căci cu fiecare cădere el va deveni mai inflexibil, ca un copac, care, cu cât este mai bătrân, cu atât se lasă mai greu aplecat.