----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 11:34 Capitolul 130 - Observațiile clarvăzătorului Matael la execuția unor bandiți ----------------------------------- Capitolul 130 Observațiile clarvăzătorului Matael la execuția unor bandiți 1. Matael: „Pe când eram băiat de vreo doisprezece ani și eram în stare să vorbesc și să gândesc foarte matur, în Ierusalim au fost condamnați la moarte pe cruce mai mulți bandiți din cel mai rău soi. Erau șapte la număr. Această veste s-a răspândit repede nu numai în Ierusalim, ci și în împrejurimi. Pe vremea aceea, comandant roman era un anume Cornelius. Acesta era neînduplecat în ceea ce privea soarta răufăcătorilor, pentru că aceștia erau de o cruzime feroce - doar pentru propria lor distracție chinuiau îngrozitor victimele și apoi le omorau, iar plăcerea lor era cu atât mai mare cu cât puteau chinui mai mult. Pe scurt, numele de demon ar fi fost pentru ei mult prea bun și cinstit!” 2. Aici Cornelius l-a întrerupt și a spus: „Prietene, nu îți uita, te rog, cuvântul! Dar trebuie să depun aici mărturie în favoarea istorisirii tale, căci eu sunt chiar acel Cornelius! Iar acum povestește, te rog, mai departe, iar eu sunt martor că până acum fiecare cuvânt a fost adevărat!” 3. Matael a spus mai departe: „În sinea mea m-am gândit că tu ai putea fi acela, căci îmi păreai cunoscut după trăsături din acea vreme, iar pentru istorisirea mea este cu atât mai bine, căci acum am în persoana ta un martor de cea mai mare încredere! Dar acum voi povesti mai departe! 4. Pentru că cei șapte erau atât de tare înrăiți, Cornelius s-a hotărât să-i pedepsească, dând un exemplu înfricoșător. În primele patrusprezece zile s-a vestit peste tot, în fiecare zi, la ce pedepse urmau să fie supuși, iar în acest timp condamnații erau bine hrăniți, pentru ca viața să le fie cât mai dragă, iar moartea în torturi pe atât mai amarnică. 5. Eu i-am vizitat împreună cu tatăl meu de vreo cinci ori pe acești inși, iar la ultima vizită i-am văzut (prin clarvedere) erau asemenea unor vreascuri pe jumătate carbonizate și încă înroșite în foc, iar mirosul fumului emanat de ei era, cel puțin pentru nasul meu, denesuportat, cum pe lumea asta n-am mai întâlnit altul! Cu cât se apropia mai mult ziua martiriului, cu atât mai penetrant devenea fumul și putoarea. Se înțelege de la sine că cei șapte începuseră-și schimbe culoarea, mai ceva ca un cameleon. 6. Sosise în sfârșit ziua cea înfricoșătoare. Călăii au venit și cei șapte au fost aduși în fața mulțimii și au fost dezbrăcați la piele și apoi torturați la sânge. Eu am putut vedea această execuție doar de la distanță; totuși am putut să observ cum un stol întreg de lilieci negri, asemenea unui roi de albine, au zburat în timpul execuției dinspre locul unde erau osândiți! Am mai văzut cum zmei mici cu aripi s-au ridicat deasupra osândiților, iar aceștia fumegau acum cu mult mai puțin. 7. Când însă m-am uitat mai bine, am văzut cum acest fum se transformă repede în tot felul de forme urâte, care apoi zburau de acolo sub forma liliecilor negri. Zmeii cei mici se formau tot din acest fum. Multe astfel de creaturi s-au format în timpul acestor paisprezece zile din cei șapte osândiți. 8. După ce cei șapte au fost torturați în fel și chip, am observat că fețele lor, care mai înainte aveau trăsături demoniace, au devenit mai umane, iar osândiții au început să devină mai temători și mai slabi. Se asemănau bețivilor care nu mai știu ce se petrece cu ei. Mi se părea foarte ciudat cum acești răufăcători feroce se transformau acum într-un fel de mielușei. 9. După ce au fost torturați, au fost aduse șapte cruci și fiecărui osândit i-a fost pusă o cruce pe umeri, spre a o căra pe Golgota, care este locul de execuție ales de romani. Nici unul însă dintre osândiți nu voia să facă nici un pas cu povara de moarte, cu toate loviturile, bătăile și maltratările. De aceea a trebuit să se aducă un car mare, tras de doi boi puternici, în care au fost mai întâi încărcate crucile, iar deasupra i-au urcat pe cei șapte, legați cu lanțuri și frânghii, și astfel i-au urcat pe dealul Golgotei. 10. Ajunși acolo, în afară de mine și de tatăl meu, nu prea era mult popor, tocmai datorită cruzimilor ce urmau; răufăcătorii au fost dezlegați din nou și smulși din caruri, iar apoi au fost legați cu frânghii aspre și împletite cu spini, fiecare de câte o cruce, apoi au fost ridicați și crucile au fost înfipte în niște găuri săpate special pentru astfel de execuții, în stâncă. Acum abia au început ei să zbiere și să jelească în cel mai groaznic fel! 11. Cred că sufereau cele mai mari dureri, căci deja din închisoare erau plini de răni, iar spinii din funii și lemnul cel aspru și rugos le măreau chinul și mai mult! Căci o astfel de cruce este stabilă, dar este îmbinată în modul cel mai grosolan și îi provoacă dureri, mai ales la mâini și la picioare și unuia cu pielea intactă, darămite unora ca aceștia șapte care erau deja plini de răni. Am adăugat acest lucru pe care eu l-am urmărit cu atenție, pentru ca voi, frații mei întru Domnul, puteți înțelege mai bine ce a urmat și în același timp pentru a vă arăta cât de corect și-a îndeplinit înaltul Cornelius cuvântul dejudecător. 12. Pe măsură ce timpul trecea, țipetele celor șapte deveneau tot mai oribile și blestemele lor tot mai înfricoșătoare. După vreo trei ceasuri, erau tot mai răgușiți și fără voce, scoteau doar un horcăit și își mușcau limba și buzele. După șapte ceasuri s-au liniștit și păreau că au leșinat toți, aproape odată. 13 Trebuie însă recunosc deschis: pe cât de rău s-au purtat cât au fost liberi, nu era om în Galileea și ludeea care să le plângă de milă, acum, la sfârșit, nu mi se părea demn de laudă ce se petrecea cu ei! Dar a fost cum a fost; legea cere pedeapsă și, în ochii lumii, ei și-au meritat această pedeapsă! 14. Ce am auzit acum, Doamne, din gura Ta, precum și ce am văzut legat de acestea, pe vremea aceea, nimeni nici măcar nu visa și de aceea era drept ca acești șapte răufăcători să fie pedepsiți cu toată asprimea legii, pentru a servi drept pildă celor care umblau pe căi asemănătoare. Însă cât de groaznică a fost povestirea mea până acum, aceasta nu este nimic pe lângă ce va urma. 15. La cei șapte a început acum să se formeze ceva ciudat deasupra pieptului, un abur negru ca fumul de pucioasă, care creștea și creștea până când a ajuns la o mărime de două ori mai mare decât cel legat de cruce. Am remarcat și acel șnur de fum care mai ținea legat trupul febril și scuturat de spasmele morții de masa fumurie întunecată. Acest fum a luat însă nu o formă omenească, ci pe aceea înspăimântătoare a unui tigru uriaș și negru, ale cărui dungi erau ca din sânge. Când forma acestor bestii a devenit aproape desăvârșită, ele au început să se miște din cale-afară de furioase și încercau cu toată puterea să rupă legătura cu trupul. Dar aceasta nu le reușea, căci șnurul vieții era atât de puternic, încât nu se lăsa smuls de nici o putere. 16. Toate acestea erau pentru mine îngrozitoare și, cum trecuse cu un ceas de amiază, eu și tatăl meu am plecat acasă, iar pe drum i-am povestit tatălui meu tot ce am văzut în timpul crucificării. El mi-a mărturisit că, deși nu a văzut nimic din toate acestea, doar observându-mi ochii și-a dat seama că vedeam ceva deosebit și știa că nu i-am spus un neadevăr. El, ca medic la nevoie și în același timp ca filosof și teosof, a găsit relatarea mea demnă de tot interesul, deși a înțeles din ea la fel de puțin ca și mine. El însă a hotărât să mergem spre seară iarăși acolo, pentru ca, prin mine, poată afla poate mai multe, iar dacă se va ivi ocazia, le poată spune în față saducheilor că sunt cei mai mari boi și măgari dacă continuă susțină nu există nemurirea sufletului.