----------------------------------- Acustic 29.12.2009, 12:24 Capitolul 138 - Viața lui Lazăr ----------------------------------- Capitolul 138 Viața lui Lazăr 1. Eu am spus: „Am să lămuresc; numai că trebuie să fiți foarte atenți, altfel nu veți înțelege! Căci această moarte este deosebită; de mult nu s-a mai petrecut așa ceva și va trece mult timp până când va mai fi una la fel. 2. Bătrânul Lazăr, fiind spiritul unuia dintre primii îngeri, s-a întrupat din propria-i voință în condiții de viață dintre cele mai vitrege, pe acest pământ. Din leagăn și până la vârsta de patruzeci și șapte de ani a trecut prin încercări care nu sunt ușor de povestit aici. De câte ori nu a luptat el cu nenumărate primejdii de moarte! Acelora dintre voi cărora le este cunoscută povestea vieții lui Iov, aceia pot să-și facă o părere despre cum i-a mers lui Lazăr. 3. El a ajuns, în timpul vieții lui, de câteva ori la cele mai înalte onoruri lumești, a avut avuții mari, avea o femeie și cinci copii frumoși și cuminți, care-l iubeau foarte mult, fiind un tată înțelept și bun. La nouăsprezece ani s-a căsătorit cu singura fată a unui om foarte bogat din Betleem. Întreg aurul și argintul, perlele și pietrele prețioase ale acestuia nu puteau fi cărate nici de o sută de cămile. Dar acest noroc lumesc nu a durat mult. Bogățiile lui Lazăr s-au împuținat de la an la an, căci a fost de multe ori înșelat, ca un om bun și înțelegător ce era. Mai apoi i-a luat foc casa, făcută mai ales din lemn de cedru, și n-a putut să salveze din toată averea lui nimic, doar femeia și copiii lui au scăpat cu viață și au fost nevoiți, trei ani la rând, trăiască din mila celorlalți. 4. În cei trei ani însă, femeia și cei cinci copii iubiți i-au murit. El însuși n-a fost ocolit de boală și a zăcut un an întreg, chinuit fiind de lepră. În sfârșit, a întâlnit un medic venit din Egipt, care i-a dat un elixir care l-a vindecat complet. După ce a scăpat de boala cea grea și s-a vindecat pe deplin, Lazăr era un bărbat încă frumos de treizeci și patru de ani. Necazurile lui însă nu luaseră sfârșit, căci a fost atacat și luat sclav de niște bandiți persani și a fost vândut apoi unui stăpân foarte aspru. 5. Lazăr a suportat întotdeauna pedepsele și asprimile din partea stăpânului cu mare răbdare și supunere, iar, dintre toți sclavii, el era cel mai de încredere. Într-o zi, după zece ani, a fost chemat de stăpân, care i-a zis: «Te-am încercat cu toată asprimea, dar mi-ai rămas credincios, cu toate că am fost nedrept cu tine! Când ți-am dat muncă multă, tu ai muncit întotdeauna și mai mult pentru câștigul meu. Se spune despre mine că sunt un stăpân aspru, dar nu sunt orb, nici neștiutor ori nesimțitor. Și, pentru că nu sunt astfel, îți redau libertatea! Poți să pleci acasă, în țara ta. Iar ca semn al recunoștinței mele pentru munca și credința ta, îți dăruiesc o sută de cămile, zece dintre cele mai frumoase sclave ale mele și nouăzeci de servitori. Și, ca să poți să-ți cumperi un loc unde să trăiești și să poți face negoț, vistiernicul meu îți va da o mie de pungi cu aur și două mii cu argint! Vezi, așa răsplătește un stăpân aspru un sclav credincios, și de două ori mai mult un servitor credincios, însă de unul ca acesta din urmă n-am avut parte niciodată! Poți să pleci acum cu tot ce ți-am dăruit eu, stăpânul tău cel aspru!» 6. Lazăr a făcut o plecăciune adâncă în fața stăpânului său și a vrut să-i mulțumească. Acela însă i-a răspuns: «Prietene, cine a muncit ca tine nu are nevoie să mulțumească pentru această răsplată. De aceea, pleacă în pace; așa să fie!» 7. Lazăr a părăsit odaia, fiind mișcat până la lacrimi, și, când a ajuns în curtea cea mare, totul era pregătit: cămilele, cele zece sclave și cei nouăzeci de servitori și fiecare dintre cămile era încărcată cu aur și cu argint. 8. Lazăr a urcat pe cămila lui și caravana s-a pus în mișcare. După zece zile lipsite de neplăceri au ajuns în Betleem, au tras la un han, iar el s-a interesat de fosta lui gospodărie. Aceasta fusese vândută deja cu trei ani în urmă, căci, după legea romană, dacă proprietarul nu dădea nici un semn de viață timp de șapte ani, averea lui devenea bunul statului. Actualul proprietar cumpărase cu zece ani înainte de la stat, prin licitație, dreptul de a se folosi de bunurile lui Lazăr. Dacă fostul proprietar s-ar fi întors înainte ca cei șapte ani să se fi scurs, ar fi putut să-și ceară proprietatea înapoi prin dreptul reclamației, însă trebuia să-i plătească celui care s-a îngrijit de proprietate ceea ce acesta a plătit la licitație și să se achite și de restul de obligații. După cei șapte ani însă, ipotecarul intra în deplina stăpânire a averii. Și așa s-au petrecut lucrurile cu bunurile lui Lazăr în Betleem. Căci proprietatea lui aparținea acum celui care o licitase, cu toate drepturile și apărat fiind de legea romană, iar Lazăr a trebuit să plece fără poată obține ceva. 9. A fost nevoit să locuiască un an întreg la un han, până când în Betania a fost pusă la vânzare o proprietate importantă, care aparținuse unui grec și pe care Lazăr a cumpărat-o pentru cincizeci de saci cu argint. S-a căsătorit apoi cu una dintre sclavele lui credincioase, care era și ea evreică și care i-a născut un băiat, pe tânărul Lazăr, și două fete, surorile lui mai mici. După zece ani le-a dăruit și el libertatea la toți sclavii pe care i-a adus cu el din Persia, însă nici unul n-a vrut să-l părăsească, și acum mai trăiesc cincizeci și trei dintre ei în casa lui Lazăr. Toți însă au trecut după doi ani la iudaism și astfel îi erau lui Lazăr și mai dragi. Femeia lui a murit în urmă cu doi ani și ea a fost un exemplu de blândețe și răbdare; de atunci s-au ocupat de gospodărie cei trei copii cuminți. Ei nu au nevoie de altceva decât de Dumnezeu și fac mult bine săracilor.”