----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:05 Capitolul 148 - Moartea unui băiat curios ----------------------------------- Capitolul 148 Moartea unui băiat curios 1. Eu am spus: „Dacă este așa, povestește-ne atunci câte ceva din întâmplările la care ai fost martor: cum a murit un băiat care a căzut dintr-un copac, și, în același timp, cum și-a pus capăt zilelor acel om care s-a aruncat în lac,-ne însă doar un rezumat scurt și descrie-ne doar momentele mai importante!” 2. Matael a început imediat să vorbească și a spus: „Vă rog numai să aveți puțină răbdare, căci vreau să povestesc amândouă cazurile deodată și trebuie mai întâi să-mi adun puțin gândurile!” 3. Eu am spus: „Poți să faci aceasta; dar Eu voi avea grijă te îndrum, așa că va merge și fără trebuiască te pregătești dinainte!” 4. La acestea, Matael a spus: „Dacă este așa, atunci desigur că nu voi mai avea nevoie să-mi adun gândurile și voi începe chiar acum să povestesc cât mai bine cele două întâmplări la care am fost martor!” 5. Toți au spus cu voce tare: „Mare vicerege al popoarelor de la Pontul cel îndepărtat până la Marea Caspică, noi ne bucurăm să-ți ascultăm acum povestirea, căci în arta narațiunii ești un adevărat maestru de neîntrecut!” 6. Matael: „Arta narațiunii cere mai întâi o cât de mică cunoaștere a limbii și o mare dragoste de adevăr. Cine povestește adevărat și sincer, acela are chiar șanse să ajungă un poet divin inspirat! Dar fiecare face după cum îi este voința. voi povesti acum, după voia Domnului, două dintre întâmplările pe care le-am trăit eu de când m-am născut și până în al douăzecilea an de viață. Am să istorisesc cele petrecute alături de tatăl meu, în limba pe care o vorbeam eu în acea vreme, când aveam șaptesprezece ani. Iată cele două povestiri: 7. Era în vremea purificării evreilor, când, așa cum vă este cunoscut, pe malul Iordanului este înjunghiat țapul ispășitor pentru toate păcatele evreilor și care, la urmă, este aruncat cu toată ceremonia și tot felul de predici și rugăciuni în Iordan. Nu trebuie să povestesc aici mai mult, căci fiecărui evreu îi sunt cunoscute vorbele goale și rugăciunile fără nici o valoare. 8. Poate însă nu la toți vă este cunoscut faptul că, pe acea vreme, la această ceremonie se aduna mult popor. Chiar și o mulțime de greci, romani, egipteni și persani. Pe scurt, nu era lipsă de curioși! 9. Și vă puteți închipui că erau destui băieți care voiau să vadă ceva din spectacol. Dar cum ei nu puteau vedea prea mult din cauza mulțimii din fața lor, curiozitatea i-a împins spre copacii dimprejur. N-a durat mult și copacii erau plini cu copii și nu mai erau destule crăci libere, astfel că au început să se certe. De mai multe ori li s-a strigat să se potolească, dar aceste sfaturi bine intenționate n-au prea ajutat la nimic. 10. Tatăl meu și cu mine stăteam pe cămilele noastre pe care tatăl meu le primise în dar de la un persan pe care îl vindecase de o boală grea. Amândouă cămilele aveau două cocoașe și erau deci mult mai plăcute la călărit decât cele doar cu una. Puteam vedea astfel foarte confortabil întreaga ceremonie. Nu departe de locul unde eram noi, creștea un chiparos foarte înalt și frumos. Pe crengile lui însă, care de la natură nu sunt prea groase, se certau trei băieți. Fiecare dintre ei vroia să stea pe creanga mai groasă. 11. Dar cum copacul era cam bătrân și nu avea decât două crengi mai groase și mai solide, cărora ai fi putut să-ți încredințezi viața, cei trei băieți se certau pe cele două crengi și, până la urmă, unul dintre ei a trebuit să se mulțumească cu o creangă mai subțire. La o înălțime de aproape cinci lungimi de om, băiatul sta ghemuit pe creanga lui, care semăna mai degrabă a crenguță. 12. Cam un ceas a trecut așa, până când, către amiază, s-a ridicat un vânt care a început să clatine cu putere chiparosul nostru și să ducă fumul de la altarele de jertfă peste cei trei băieți, încât aceștia trebuiau să-și țină mâinile la ochi, ca să nu-i usture prea tare și să nu înceapă lăcrimeze. 13. În această situație precară, m-am uitat la băiatul care era ghemuit pe creanga cea subțire. Atunci când vântul i-a suflat fumul gros în față, am observat deodată doi lilieci mari cum zburau în jurul capului lui. Erau de mărimea a doi porumbei și îi băgau bietului băiat și mai mult fum în ochi. 14. L-am făcut și pe tatăl meu atent și i-am zis că precis că aici se va petrece ceva rău. I-am descris și ce vedeam și că cei doi lilieci nu-mi păreau deloc obișnuiți din cauză erau când mari, când mici. 15. Tatăl meu s-a dus cu cămila până sub copac și i-a strigat băiatului să se dea imediat jos, altfel o sățească o nenorocire. Nu știu însă dacă băiatul a auzit într-adevăr ce i-a spus tatăl meu, căci am văzut numai cum se apăra tot mai tare cu mâinile de fumul cel gros care îi intra în ochi și probabil că îl orbise pe jumătate. 16. Dacă tatăl meu a văzut că avertismentul lui a rămas fără răspuns, s-a îndepărtat de copac și a venit din nou lângă mine ca să întrebe dacă mai văd ceva. Eu i-am răspuns că da și că dacă băiatul nu se va da imediat jos din copac, îl va paște o mare nenorocire. Tatăl meu mi-a zis: «Da, fiule, dar ce putem să facem?! Nu avem nici o scară la îndemnă și băiatul nu vrea să asculte să se dea jos. Suntem nevoiți să așteptăm să vedem ce are de gând Dumnezeu cu băiatul acesta neascultător.» 17. Tatăl meu tocmai a terminat de vorbit, când creanga cea subțire, din cauza agitației băiatului, s-a rupt și băiatul a căzut de la acea înălțime, și-a spart capul de o piatră și și-a frânt gâtul, murind pe loc. 18. La acest spectacol, poporul a început să se înghesuie în jurul băiatului. La ce mai ajutau însă toate acestea, din moment ce băiatul era mort?! Până la urmă paznicii romani au împrăștiat poporul și tatăl meu, care era cunoscut ca medic, a fost chemat să cerceteze băiatul, dacă este mort sau dacă mai poate fi adus la viață. Tatăl meu a cercetat capul zdrobit al copilului și ceafa și a zis: «Aici nu mai ajută nici un leac și nici o alifie! Căci acesta este de două ori lovit de moarte și nu va mai învia niciodată pe această lume!»“