----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:27 Capitolul 153 - Piatra filosofală ----------------------------------- Capitolul 153 Piatra filosofală 1. Eu am spus din nou: „Acum, ne-au mai rămas câteva ceasuri, ne povestească Matael al nostru încă o ultimă istorioară din viața lui, despre un alt caz foarte ciudat de moarte! Înainte însă, pentru că s-a crăpat deja de ziuă, ducă Rafael globul luminos la locul său și, cu această ocazie, îi aducă lui Cyrenius pietrele promise!” 2. Rafael a îndeplinit repede porunca și i-a adus lui Cyrenius șapte asemenea pietricele luminoase, de mărimea unui bob de mazăre. Ele luminau atât de tare, încât nimeni nu le putea privi, căci și numai una dintre ele era îndeajuns să lumineze o sală mare, mai tare decât zece mii de lămpi puternice. 3. Acum Cyrenius nu știa cum să păstreze aceste pietre strălucitoare și Mi-a cerut sfatul, iar Eu l-am chemat din nou pe Rafael și i-am spus să-i facă rost lui Cyrenius de un sipet în care să poată păstra pietrele. 4. Și Rafael a fost și de această dată prompt și i-a înmânat lui Cyrenius o cutiuță din aur curat, umplută cu azbest, a pus cele șapte pietricele înăuntru și a pus capacul, care era foarte frumos ornamentat. I-a dat apoi cutia lui Cyrenius și i-a spus: «Păstrează-le doar pentru tine! Niciodată nu împodobească vreuna dintre aceste pietre nobile vreo coroană regească, pentru ca să nu trezească lăcomia unui alt rege și, din cauza aceasta, izbucnească un război în care mii de oameni să se ucidă ca hienele, lupii și urșii, doar din cauza unei asemenea pietre luminoase!» 5. Cyrenius Mi-a mulțumit Mie și lui Rafael, care însă a refuzat pe loc mulțumirile, punându-le în seama Mea. 6. Eu însă am spus: „Bine că am încheiat și această treabă! Pietrele pe care ți le-am promis ție, Cyrenius, le-ai primit; nu te lăuda niciodată cu ele, nici chiar față de rudele tale apropiate! cunoscute poporului aceste profeții pentru ca el să se orienteze după ele, dar să nu afle niciodată de unde vin ele! Dacă ai auzit vreodată ceva despre piatra filosofală, știi că o ai acum în cele șapte pietricele; dar numai pentru tine și pentru nimeni altcineva!” 7. Cyrenius: „Doamne, dar ce voi face cu aceste pietre când voi muri?” 8. Eu: „Să i le dai atunci lui Josoe, și el va ști ce să facă cu ele spre binele lumii! Dar acum gata cu aceasta, iar tu, frate Matael, începe-ți povestirea, căci ea are pentru voi o valoare de mii și mii de ori mai mare decât aceste pietre luminoase! Începe acum și nu intra în amănunte, ca să terminăm înainte de răsăritul de astăzi care va fi memorabil!”