----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 08:38 Capitolul 155 - Leacul din otravă de șarpe ----------------------------------- Capitolul 155 Leacul din otravă de șarpe 1. (Matael): „Pe când stăteam acolo foarte adâncit în mine, am auzit o voce care părea că îmi șoptește la ureche: «Prindeți un șarpe cu clopoței și o viperă, tăiați-le capetele, fierbeți-le bine și dați-i văduvei această fiertură o bea și arătați-i că tribunalul, de care se teme foarte tare, nu poate să-i facă nimic. Și astfel se va însănătoși imediat! Dacă de acum încolo cineva va începe să sleiască de puteri în urma răsuflării otrăvitoare a văduvei, bea și el o asemenea fiertură cu care și bătrânul Esculap își vindeca bolnavii sleiți, și el se va vindeca de tot și în scurt timp! Acești șerpi trăiesc mai ales pe coastele de miazăzi ale muntelui Horeb!» 2. Acest sfat, pe care eu l-am auzit foarte limpede, l-am împărtășit și tatălui meu, care s-a bucurat foarte mult. El a liniștit-o imediat pe văduvă spunându-i că o va putea ajuta cu siguranță, și mai ales spunându-i să nu își facă nici o grijă din cauza medicului grec, căci ea nu avea nici cea mai mică vină pentru moartea lui. Tatăl meu i-a mai zis că, fiind el însuși un foarte bun cunoscător al legilor Romei, știe că, într-un asemenea caz, dacă se depune vreo plângere, aceasta nu poate fi luată în considerare. 3. Această prezentare a nevinovăției văduvei a liniștit-o pe sărmana într-atât încât fumul albastru din jurul ei a dispărut; eu i-am spus imediat tatălui meu aceasta, iar el s-a bucurat. El a trimis apoi veste la Horeb, unde trăiau cei mai buni vânători de șerpi. După câteva zile au fost prinși mai mulți șerpi din ambele soiuri și ne-au fost aduși, bineînțeles că deja fără cap și conservați în lut, pentru ca astfel, fiind lipsiți de aer, nu putrezească imediat. Căci exista în acel ținut al Horebului un lut gras, galben, în care un cadavru nu ar putrezi nici într-o sută de ani. 4. După ce șerpii au fost aduși pe o cămilă, am luat din ei doar câți era nevoie, i-am curățat de lut și i-am fiert vreme de vreo trei ceasuri. Văduva nu a aflat nimic din toate acestea. De când trimisesem veste la Horeb și până când am obținut băutura vindecătoare, trecuseră patru zile, timp în care văduva a fost mereu mângâiată cu speranța că în cinci zile se va vindeca, iar văduva, sperând din nou și fiind mult mai liniștită, își revenea de la o zi la alta, iar în a patra zi a putut chiar să se dea jos din pat. Tatăl meu însă nu i-a dat voie să se dea jos din pat, ca să nu afle de pregătirea fierturii de șarpe, pentru a nu avea apoi surprize. Astfel că ea nu a văzut nimic din toate pregătirile, iar când tatăl meu i-a dat să bea fiertura, a băut-o până la ultimul strop cu mare plăcere și a recunoscut la sfârșit că a fost foarte bună. 5. Tatăl meu i-a mai dat încă o dată fiertura după câteva ore, iar văduva a început să se simtă bine, încât n-a mai vrut să rămână în pat. Dar, la indicațiile severe ale tatălui meu, a trebuit să mai rămână în pat până în după-amiaza următoarei zile, cea de a cincea zi de la sosirea noastră, când a părăsit patul de suferință pe deplin însănătoșită. I-a făcut daruri bogate tatălui meu și nici pe mine nu m-a uitat. 6. Pe când ne pregăteam de plecare l-a întrebat pe tatăl meu dacă îl cunoscuse pe medicul grec și dacă el crede că acela ar fi putut s-o ajute într-adevăr. 7. Tatăl meu i-a spus: «L-am cunoscut chiar bine pe acel biet cârpaci; el nu a ajutat niciodată cuiva - poate cel mult ca să ajungă în groapă!» 8. Cu acestea, frumoasa văduvă a fost mulțumită și ne-a urat drum bun. Tatăl meu împachetase cu grijă restul șerpilor păstrați în lut și i-a urcat pe cămilă lângă alte lucruri de mare valoare; noi am urcat însă pe dromaderii noștri și am plecat astfel spre casă. 9. Cu acest leac tatăl meu a mai vindecat o mulțime de bolnavi slăbiți de puteri și a câștigat astfel mulți bani și un mare renume. Bineînțeles că prin aceasta nu era bine văzut de Templu și nici de esenieni, dar romanii l-au prețuit și mai mult și îl ocroteau, i-au ridicat știința și arta până la stele și i-au dat numele de onoare de Esculap junior. Când tatălui meu i s-au terminat șerpii, și-a comandat din nou alții din Horeb și i-a vindecat în continuare pe cei slăbiți, din care nici măcar unul nu a murit.”