----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 18:52 Capitolul 187 - Nubianul îl cunoaște pe Domnul ----------------------------------- Capitolul 187 Nubianul îl cunoaște pe Domnul 1. Negrii au rămas amețiți de atâta încântare peste încântare și minune peste minune. Așa ceva, pentru ei, avea o mare însemnătate. Ei erau oameni ai naturii, curați și nestricați iar ca stăpâni ai naturii erau în stare de multe, doar prin voința și credința lor fermă, ceea ce pentru un om decăzut în obiceiurile lumești părea o mare minune; de aceea era destul de greu să triumf asupra acestor spirite printr-o altă minune. Vindecarea unei boli n-ar fi dat roade aici, căci acești oameni adevărați nu cunoșteau bolile. Bătrânii lor atingeau mereu o vârstă înaintată, iar moartea lor a fost din totdeauna doar un somn liniștit și fără dureri. 2. Copiii nu le mureau niciodată prematur pentru că erau concepuți în adevărata Ordine și veneau pe lume bine dezvoltați și sănătoși tun. Mai apoi erau hrăniți foarte natural și de aceea nu se prindea de ei sămânța bolii. Dacă am fi vindecat bolnavi în fața lor, ar fi trebuit mai întâi să îi lămurim ce este boala și prin ce apare ea. Dar, prin aceasta, mai mult le-am fi dăunat decât i-am fi ajutat. Căci a lua cunoștință de păcate și de urmările lor era ca și când aproape le-ar fi făcut ei înșiși. 3. Poate că unii sunt de părere că învierea morților nu și-ar fi ratat țelul! Pentru acești oameni nu ar fi avut nici o importanță, căci ei vedeau moartea trupului ca o mare binefacere a lui Dumnezeu, și un astfel de act l-ar fi considerat ca pe ceva împotriva Ordinii divine, atâta vreme cât nu ar fi învățat de la Mine o alta, mai bună. Dezlănțuirea unei mari furtuni nu i-ar fi impresionat prea mult, căci ei înșiși aveau o mare influență asupra spiritelor din aer, apă, pământ și foc. Dar o mișcare care ar fi întrecut viteza unei săgeți ar fi fost într-adevăr pentru acești oameni o adevărată minune care nu ar fi putut fi făcută decât de către Dumnezeu și de slujitorii Săi apropiați, niciodată de un om muritor al acestui pământ. 4. După ce acești negrii s-au minunat peste măsură, conducătorul lor le-a spus tovarășilor săi: „Fraților, eu și voi toți am fost acum martori la o faptă care numai lui Dumnezeu Îi este cu putință. Căci nici măcar gândul nostru nu este atât de iute precum acest servitor al lui Dumnezeu. Noi suntem la locul potrivit și nu avem voie să ne mișcăm aici decât cu mare evlavie și numai mereu în rugăciune către Acela care stă în fruntea mesei acelea mari. 5. Ce ne va spune El, în grația Lui nemărginită, aceasta să ne fie o lege sfântă, pe care o vom păstra precum stâncile de neclintit ale țării noastre și o vom da urmașilor noștri spre păstrare până la sfârșitul timpurilor! Voi știți ce ne-a spus înțeleptul comandant despre acest preaînalt Om-zeu! Acesta este - acum sunt pe deplin convins! Pentru că El este, și nu altcineva, știm acum ce trebuie să facem și de aceea să fim atenți! 6. Lungă și grea a fost călătoria până aici. Dar dacă ar fi fost de o mie de ori mai lungă și mai grea, nu ar fi cântărit nici măcar cât o părticică din această grație uriașă pe care nu am meritat-o! Căci acolo șade acel Spirit Atotputernic întrupat în om, Acela care a făcut cerurile și pământul și toate câte există doar prin puterea voinței Sale, așa cum ne-a spus înțeleptul comandant din Memfis. 7. Noi stăm acum înaintea adevăratului, veșnicului Dumnezeu, care ne-a făcut și ne-a dat viață. Fiecare clipă a vieții noastre este în mâinile Lui. Dacă aceasta nu ar fi voința Lui, noi nu am fi aici. Pe scurt, El este totul, și toate cele câte sunt n-ar fi nimic fără El! Aceasta mi s-a spus în viziunea mea și la fel ne-a învățat și comandantul din Memfis. Trebuie să păstrăm această învățătură și să credem în ea în veci. Acum se pare că veșnicul Domn și Stăpân vrea să vorbească ceva cu noi! fim cu atenția trează, ca la o vânătoare de lei, așa cum ne-a spus comandantul din Memfis!”