----------------------------------- Acustic 30.12.2009, 18:58 Capitolul 189 - Oubratouvishar descrie Domnului țara sa, Nubia ----------------------------------- Capitolul 189 Oubratouvishar descrie Domnului țara sa, Nubia 1. (Domnul): „Te întreb din nou dacă e foame și sete, și te întreb tocmai de aceea, pentru că văd prea bine că suferiți cu toții de foame și de sete. Ziua mai are doar patru ceasuri, iar voi nu ați mâncat și n-ați băut de ieri de la amiază, căci lapte nu ați putut lua pe corăbiile voastre, iar apa era deja prea stătută. De aceea, prima Mea grijă pentru voi este să întăriți trupurile, căci, fără aceasta, nu veți găsi acea liniște de care este nevoie pentru a prelua cât mai adânc hrana sufletească. A predica evanghelia cuiva pe jumătate mort de foame și de sete, nu este decât o încoronare a prostiei omenești! De aceea trebuie mai întâi să beți și să mâncați, și de-abia după aceea vom trece la evanghelie! 2. Aici va trebui să înfruptați din ceea ce vă voi pune Eu pe masă, împotriva obiceiului vostru, și va trebui să dați cămilelor smochinele și curmalele mucegăite. Așezați-vă la masa aceea care este liberă și veți fi în curând serviți cu mâncare și băutură pe săturate! Tu, Oubratouvishar, așează-te aici, căci tu ești pentru poporul tău un adevărat rege, iar masa aceasta este masa regilor care se sfătuiesc cum este mai bine să-și conducă popoarele și cum să facă oameni adevărați din supușii lor!” 3. Ei Mi-au urmat apoi cu toții poruncile, iar Marcu al nostru, susținut de ajutoare nevăzute, a adus la mese cei mai buni pești. După ce negrii s-au așezat, le-au fost aduse la masă pâine, pești, sare și vin și li s-a dat de înțeles că trebuie să mănânce ceea ce li s-a pus dinainte. Ei au început să guste din peștii calzi încă, au luat din pâine și din vin și au găsit toate acestea foarte bune și plăcute la gust. 4. Conducătorul, care acum a prins mai mult curaj, a spus: „Stăpânul vieții mele, ceva atât de bun n-am mai mâncat niciodată! Avem și noi pești acasă și am mâncat din când în când. La noi însă, ei sunt mâncare de post. Cine a încălcat ordinea sau vreo lege, acela se va hrăni, pocăindu-se, cu pește. Dacă i-am putea și noi pregăti în felul acesta, ei nu ar mai fi o mâncare de post! 5. Ce fel de apă însă este aceasta, pe care ne-ai dat-o s-o bem? Gustul ei este nespus de plăcut. Din această apă ai putea să bei mereu, fără-ți fie sete, și la fel ai putea să mănânci la nesfârșit din această pâine dulce ca mierea! În Memfis am primit și eu să gust o bucată de pâine de la comandantul cel înțelept, dar nu mi-a părut nici pe departe atât de dulce. Dar cel mai mult mă încântă această apă! Unde este izvorul acestei ape? Se găsește ea de cumpărat aici, la voi? vrea să iau și eu din ea cu mine, în țara mea, și să le dau și celor care au rămas acasă guste din apa locului sfânt al acestui pământ. 6. Pământul este mult mai frumos aici decât la noi! Aici este o varietate deosebită! Peste tot un preaplin de plante, arbuști și pomi; la noi nu sunt decât câteva pășuni care sunt atât de bogate - în rest totul este sărac, pustiu și gol. Aici munții sunt acoperiți de flori până aproape de pisc și coastele lor sunt domoale. La noi acasă sunt doar stânci golașe, rar acoperite doar de mușchi. Culoarea lor este mai ales un roșu ars și cenușiu și sunt atât de abrupți încât nu pot fi urcați decât riscându-ți viața. Dacă însă ai atins cu greu vreo culme, acolo te va doborî arșița, mai ales după-amiaza, căci vârfurile munților sunt ca un cuptor încins, astfel că, dacă ai pune vreun pește pe pietrele lui, în câteva clipe ar fi gata fript, și la fel și carnea oilor și a caprelor. După-amiaza nu poposește nici o pajură pe culmile acestor munți, iar caprele de munte coboară spre șesurile Nilului. 7. Oh, noi locuim într-o țară foarte aspră și fierbinte, unde uneori este într-adevăr greu să trăiești și să supraviețuiești ca om! La vremea verii și imediat după ea nu se poate trăi prea departe de Nil, căci pot veni astfel de zile în care nisipul și pietrele se topesc, mai ales după-amiaza, când începe să bată vântul de miazăzi. Atunci se pot vedea flăcările dansând peste întinsul deșert, iar oamenilor și animalelor nu le rămâne altceva de făcut decât să îmbrățișeze Nilul cel bun; care curge pe la noi atât de rece. 8. În ultimele trei luni ale anului, înainte de vremea ploilor, este cel mai greu, căci atunci încep furtunile de foc. Aerul este apăsător și înăbușitor. Norii sunt ca niște uriașe coloane de foc - se ridică din spatele munților și acoperă treptat tot cerul, nenumărate fulgere, urmate de tunete asurzitoare, brăzdează cerul negru-cenușiu și bagă groaza în oameni și animale. De cele mai multe ori nu fac ravagii, pentru că se descarcă departe, sus, în aer; dar nu este deloc o glumă auzi într-una aceste bubuituri, tunete și fulgere, uneori patruzeci de zile în șir și să nu te temi că unul dintre fulgere, care coboară prea jos, nu te facă cenușă - ceea ce din când în când se mai și petrece, mai ales acelor oameni care nu și-au uns îndeajuns de bine trupul cu grăsime. 9. După ce a trecut vremea focului, începe să plouă și plouă atunci într-una vreo cinci până la șase săptămâni. Ploaia cade măruntă și deasă, iar pe culmile munților uneori ninge. La sfârșitul vremii ploilor se face foarte frig și trebuie să ne încălzim la foc. Nici frigul nu e plăcut, dar este oricum mai ușor de suportat decât dogoarea din timpul verii. 10. Așa trăim noi și aceasta este țara noastră! Avem multe greutăți de înfruntat și puține ne cad în poală de-a gata. Oh, ca un paradis este această țară pe lângă a noastră! Cât de plăcută trebuie să fie viața aici și cât de tristă și pustie este la noi! Însă Tu, Doamne, ai vrut să fie așa, și aceasta, și nu alta, fie soarta noastră, cei cu pielea neagră, și până acum nimeni nu s-a plâns de Ordinea Ta divină! 11. Pielea noastră neagră precum cărbunele este, în unele privințe, o povară grea; căci în primul rând atrage, după cunoștințele noastre, mai tare căldura decât o culoare mai deschisă, și, în al doilea rând, suntem mai urâți și chiar se sperie lumea de noi. Cât de frumoasă este de pildă o fecioară aici, și cât de urâtă este una de la noi! Noi vedem și simțim asta și totuși nu ne putem schimba culoarea! Cât de frumos este părul vostru, și ce blană neagră, scurtă și cârlionțată avem noi spre împodobirea capetelor noastre! Noi însă nu ne plângem și suntem împăcați cu toate, așa cum le-ai lăsat Tu, Doamne! 12. Acum însă, trebuie totuși să arăt acest frumos dar al naturii pe care l-am găsit, iar Tu, Doamne, vei spune cât de prețios ar putea fi el!”