----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 00:41 Capitolul 210 - Scopul întrupării Domnului ca om. Negrii - ca martori ai adevăratei omeniri de la începuturi ----------------------------------- Capitolul 210 Scopul întrupării Domnului ca om. Negrii - ca martori ai adevăratei omeniri de la începuturi 1. Eu am spus: „Nu doar câteva cuvinte, ci chiar foarte multe vă voi spune Eu acum vouă! Eu nu vă voi da legi noi, ci doar le voi întări pe cele vechi, pe care Eu însumi le-am încrustat în inimile voastre, încă de la începutul vremurilor existenței voastre, cu litere ce nu pot fi distruse vreodată. 2. Eu am venit de fapt în această lume mai ales pentru ca prin învățăminte, pilde și fapte să aduc omenirea, care s-a îndepărtat de rânduiala divină, la condiția ei inițială, prin care primii oameni erau adevărați stăpâni ai tuturor creaturilor. 3. De aceea, acești oameni cu pielea deschisă la culoare au foarte multă nevoie de învățătura și faptele Mele, pentru ca să poată recunoaște cine este Acela care îi învață și ce dorește El. Voi însă aflați în minunata stare de la începuturi. Școala vieții voastre începe cu metodele potrivite și la locul potrivit. Voi educați omul spre a deveni om chiar acolo unde trebuie el educat mai întâi și așa ar trebui să facă și albii. De aceea, Eu le arăt acum calea spre aceasta. 4. Va fi nevoie însă de multă stăruință, învățături, fapte și de timp până când albii vor ajunge acolo unde sunteți voi acum. Ei sunt cei rătăciți și pierduți, care trebuie aduși pe calea cea dreaptă. Ei sunt bolnavi și au nevoie de un medic care să îi poată vindeca. 5. Eu aș fi putut veni și la voi, căci sunteți nemăsurat de mult mai buni decât albii. Dar voi nu ați avut nevoie niciodată de venirea Mea. Eu însă am avut acum nevoie de voi, ca martori ai rânduielii divine de la începuturi, și de aceea v-am lăsat conduși de voința Mea și până la urmă v-am convins chiar spre a veni aici, pentru ca acești albi să poată vedea cum este și cum trebuie să fie omul în starea lui primordială nealterată, așa cum a fost lăsat de la începuturi de Dumnezeu. 6. De aceea, veți aduce acum, în fața acestor oameni, câteva dovezi ale existenței voastre adevărate ca oameni nepervertiți, spre învățătura acestor frați ai voștri orbi și căzuți în greșeală! Între ei se află însățiva care sunt foarte aproape de desăvârșire; totuși nici unul dintre ei nu este, ca om, atât de departe ca vreunul dintre voi! Vreți să faceți aceasta de dragul Meu?” 7. Oubratouvishar: „O Doamne, a cărui iubire, bunătate și milostenie umplu deja acele spații ale nemărginirii, în care, abia după multe veșnicii, creații noi vor slăvi numele Tău preasfânt, în adâncă umilință! Cum să nu vrem să Îți împlinim imediat voia Ta cea sfântă? Cere-ne orice, orice! O Doamne,-ne doar un senin al voinței Tale!” 8. Eu am spus: „Acum arătați mai întâi cum stăpâniți elementul apă și cum mergeți pe apă, ca pe pământ! Arătați-vă marea măiestrie pe câmpurile umede!” 9. Conducătorul a chemat imediat vreo șaizeci dintre tovarășii lui negri ca păcura și M-a întrebat dacă sunt destui. Eu i-am răspuns că da, iar cei șaizeci de negri, bărbați și femei, s-au dus la mare și au umblat pe ape, la fel cum înainte umblau pe pământ. Spre sfârșit au început să alerge cu o asemenea iuțeală pe fața apei, care era destul de liniștită, nici măcar o rândunică nu i-ar fi putut întrece. În câteva clipe s-au îndepărtat atât de mult de noi, încât i-am pierdut din ochi, iar în alte câteva clipe s-au întors la mal cu un vuiet asemănător uraganului. 10. Lui Cyrenius i s-au ridicat perii atunci când cei șaizeci s-au apropiat, cu viteza săgeții, de mal. Ei însă s-au oprit dintr-o dată la vreo cincizeci de pași de mal, numai conducătorul a venit, gâfâind ușor, la Mine, pe uscat, și M-a întrebat dacă mai facă și alte probe pe apă.