----------------------------------- Acustic 31.12.2009, 18:29 Capitolul 226 - Relația dintre suflet și spirit ----------------------------------- Capitolul 226 Relația dintre suflet și spirit 1. (Domnul): „Sufletul se va purta întotdeauna față de spirit precum trupul față de suflet. Trupul unui suflet, oricât de desăvârșit ar fi acesta, are, într-un anumit fel, și propria lui voință de plăcere, prin care sufletul poate fi corupt dacă se va lăsa în voia ei. Un suflet bine educat nu se va lăsa niciodată corupt de voința de plăcere și va rămâne mereu stăpân pe trupul său. Dar la un suflet educat greșit, aceasta este foarte ușor cu putință. 2. Între spirit și suflet domnește numai o astfel de relație ca între un suflet desăvârșit dintotdeauna și trupul său. Trupul poate avea, pentru el însuși, dorințe și pofte câte vrea el și poate ispiti sufletul cu împlinirea lor de câte ori ar vrea, dar un suflet desăvârșit va ști să spună mereu un «nu» hotărât! Și la fel se poartă și Spiritul Meu în sufletul în care a pătruns! 3. Atâta vreme cât sufletul se lasă condus de voința spiritului, toate se fac după voința spiritului, care este aceeași cu Voința divină. Dacă însă sufletul, amintindu-și de plăcerile simțurilor, începe să le dorească, într-un astfel de moment spiritul se dă la o parte și lasă sufletul singur să-și împlinească poftele, din care de obicei nu va ieși nimic, mai ales dacă voința de împlinire nu are nici un țel spiritual. 4. Sufletul, dându-și repede seama de slăbiciunea și de neîndemânarea lui, va renunța la visele lui de satisfacere proprie și se va uni din nou cu spiritul, lăsându-se condus de voința acestuia. Și atunci bineînțeles că va fi din nou ordine și putere divină din plin.” 5. La acestea, Cyrenius a întrebat, în sfârșit, din nou, cu glas ceva cam slab: „Doamne, cuvântarea Ta de acum, prin care ne-ai prevenit atât de mult, m-a făcut să descopăr o mare lipsă în sfera mea de cunoaștere și îmi dau tot mai bine seama de ea! 6. Tu ne-ai zis mai înainte că sufletul, chiar dacă este pătruns întru totul de spirit prin renașterea lui spirituală, nu s-a dizolvat cu totul în spirit și și-a păstrat o individualitate. Deci sufletul are în continuare voință proprie și poate gândi și voi pentru el însuși, ca și înainte de renașterea spiritului în suflet. 7. Dacă el a avut și înainte de renașterea spiritului gândire și voință proprie, trebuie să fi avut și o cunoaștere proprie și astfel poate recunoaște binefacerile care îi vin din spirit, față de ceea ce îi oferă propriile simțuri. Iar dacă el recunoaște acestea, cum de poate el să mai dorească și să voiască pentru el însuși ceva ce nu vine din spirit?! Nu trebuie să fie cea mai fierbinte dorință a sufletului aceea de a fi în veci pe deplin una cu spiritul?! Eu găsesc că această gândire, voință și cunoaștere proprie sufletului este de fapt o piedică în calea existenței spirituale a omului. 8. Ce mi se pare, de asemenea, ciudat este faptul că sufletul renăscut în spirit, care ar trebui să fie mult mai puternic decât sufletul pur al acestor nubieni - la care nu este vorba nici pe departe de o renaștere spirituală și nici înainte nu a fost vreuna - poate cu mult mai puțin decât sufletul pur al acestor nubieni! Când sufletul acestora vrea ceva, aceea se împlinește! Dar când un suflet renăscut în spirit, care este cu siguranță mai mult decât un suflet pur, vrea și el ceva, acel lucru nu se împlinește pentru că spiritul nu vrea aceasta! 9. Sufletele acestor negri vor putea face minuni și pe lumea cealaltă, cel puțin la fel de mult ca și aici. Sufletele noastre însă, care se vor renaște în spirit, nu vor fi în stare de nimic din proprie voință? Adevărat, Doamne, este pentru prima oară când chiar că nu pot pricepe deloc aceasta! Pentru că nu văd nici o motivație. Te rog, fie-Ți milă, lămurește-ne nouă, albilor, acest lucru!”