----------------------------------- Acustic 14.1.2010, 19:15 Capitolul 12 ----------------------------------- Capitolul 12 Iisus și ai Lui la Capernaum. Iisus și discipolii Săi la sărbătoarea Pașteiui de la Ierusalim. Templul lui Dumnezeu - piață de animale, (Ioan II, 12-13) (12) După aceea, a coborât la Capernaum, împreună cu mama, frații și ucenicii Lui; și acolo n-au rămas multe zile. (13) Pastele iudeilor era aproape; și Iisus S-a suit la Ierusalim. 1. După șapte zile de la această nuntă, am părăsit Nazaretul împreună cu Măria, cu cei cinci frați ai Mei, dintre care doi au devenit discipolii Mei, și cu alți oameni pe care îi acceptasem ca discipoli, pentru a coborî la Capernaum, unul dintre principalele orașe în care se făcea comerț în acea epocă, aflat la granița dintre Zebulon și Neftali, între aceste două provincii situate pe malul Mării Galileei, nu departe de malul Iordanului, în apropiere de Betabara, locul unde Ioan obișnuia să boteze, atâta timp cât acest fluviu - deseori secat - îi permitea acest lucru. 2. Unii se vor întreba ce aș mai fi putut face Eu în acest oraș devenit aproape păgân. Nu avem decât să citim profețiile lui Isaiia IX, 1 și mai departe, pentru a vedea că: "Ținuturile Zebulon și Neftali, aflate pe drumul către mare, de cealaltă parte a Iordanului, la fel ca și Galileea păgână, al cărei popor trăiește în întuneric, au văzut o mare lumină. Tuturor celor care stăteau la umbra morții li s-a arătat o mare lumină!" 3. Cel care ia în considerație acest text din Isaiia și care știe că Eu am venit ca să împlinesc scripturile de la A la Z, va înțelege ușor de ce am coborât din Nazaret la Capernaum unde, de altfel, alți doi discipoli trebuiau să ne întâlnească: Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau pescari pe malurile Mării Galileei, nu departe de gura de vărsare a Iordanului, aproape de locul unde Petru și Andrei obișnuiau să pescuiască. 4. După ce acești discipoli au fost primiți și M-au recunoscut după cuvintele Mele și după mărturiile convingătoare ale celor care erau împreună cu Mine, am început imediat să predic oamenilor aceste învățături, îndemnându-i să se pocăiască, căci împărăția lui Dumnezeu este aproape. Am mers să-i învăț în sinagogi. Un mare număr dintre ei au început să creadă, dar mulți alții s-au mâniat și au vrut să lovească și să arunce în mare. Dar am scăpat, împreună cu toți cei care Mă însoțeau și am plecat să vizitez câteva târgușoare pe malul Mării Galileei, anunțând împărăția lui Dumnezeu și vindecând bolnavii; cei săraci și oamenii simpli au crezut și M-au primit. Mulți Mi s-au alăturat și M-au urmat, la fel ca niște oițe care își urmează păstorul. 5. Am rămas puțin timp la Capernaum, unde era prea puțină credință și încă și mai puțină iubire, pentru că acest oraș era un loc de comerț și de afaceri. Acolo unde se instalează comerțul și afacerile nu mai este deloc loc pentru credință și iubire și acolo unde dispar credința și iubirea nu mai este nimic de făcut! 6. Intre timp, se apropia Pastele evreiesc. Am urcat la Ierusalim cu toți cei care erau cu Mine. Pastele evreiesc nu se sărbătorea în acea vreme în aceeași perioadă în care îl sărbătoresc astăzi creștinii. Această sărbătoare putea să cadă în martie, iar uneori chiar trei luni mai târziu, căci era fixată în momentul primei recolte de orz și de grâu dedicată lui Iehova. Se mânca atunci, potrivit Legii, pâine nouă, care nu era dospită și nimeni nu avea dreptul să mănânce pâine dospită. 7. Așadar, această sărbătoare a azimelor trebuia să aibă loc în momentul în care noua recoltă putea să fie culeasă, dar nu după recoltat, în anii buni, în Iudeea recolta putea fi coaptă cu cincisprezece până la douăzeci de zile mai devreme decât aici. Orzul și grâul se coc rareori în Egipt înaintea sfârșitului lunii mai și cu atât mai mult în Iudeea, unde este mult mai rece decât în Egipt. 8. Sărbătoarea azimei (pâine fără drojdie) se apropia deci, așa că am urcat împreună cu toți cei care Mă însoțeau în capitala evreilor, care se numește de asemenea Orașul lui Dumnezeu, pentru că aceasta este etimologia cuvântului Ierusalim. 9. Ținând cont de faptul că toți credincioșii, ba chiar și păgânii, mergeau cu această ocazie în grabă la Ierusalim pentru a cumpăra și a vinde tot felul de mărfuri: scule, pânzeturi, animale și fructe, această sărbătoare și-a pierdut încet-încet caracterul său religios; dorința de câștig ia împins chiar și pe preoți să închirieze curțile și piețele din fața Templului negustorilor, fie ei evrei sau păgâni, pentru o mare sumă de bani, astfel încât aceste închirieri se puteau ridica la sume mai mari de o mie de livre de argint pe perioada sărbătorilor, ceea ce în acele vremuri era o sumă enormă, corespunzând la aproape o mie de florini din prezent (adică din perioada când această Evanghelie a fost scrisă de către Jakob Lorber prin dicteu divin n.t). 10. Am urcat la Ierusalim la sfârșitul sacerdoțiului lui Caiafa, care a știut să păstreze mai mult de un an funcția sa atât de rentabilă. Respectarea legii lui Moise nu mai era de mult timp decât o ceremonie lipsită de sens, căreia preoții nu-i dădeau mai multă atenție decât unei ninsori - spunem - și, pentru a încânta poporul, aceste ceremonii devenite lipsite de orice conținut spiritual au atins punctul lor maxim de frivolitate. 11. Caiafa închinase chiar în interiorul Templului anumite locuri neguțătorilor de porumbei și câtorva oameni care schimbau bani. Aceștia schimbau bani mărunți, centime sau parale, cu o anumită dobândă, pentru monede de aur și de argint bătute cu emblema animalului ce urma să fie cumpărat (pecunia - monezi romane utilizate pentru traficul de animale, care garantau dreptul de a vinde animale). Aceste pecunia nu puteau fi așadar cumpărate decât de la negustori, cu o dobândă mai mare decât pentru celelalte monede.