----------------------------------- Acustic 14.1.2010, 19:33 Capitolul 16 ----------------------------------- Capitolul 16 Semnificația purificării Templului. Cum să trăim și să ne comportăm în viață. 1. Derularea completă a faptelor și a gesturilor descrise în primele două capitole din Evanghelia canonică nu este relatată aici. Este evident că s-au petrecut și alte evenimente de mai mică importantă și este inutil să revenim aici asupra lor, ca să nu ne întindem prea mult. Este totuși necesar să arătăm sensul profund al celor petrecute la Templu, acest al doilea capitol neputând fi pe deplin înțeles decât dacă auditoriul - sau cititorul - cunoaște ambele dimensiuni descrise aici. 2. Sensul profund al nunții de la Cana a fost deja arătat. Iată în continuare sensul profund al Purificării Templului. 3. Templul reprezintă sfera naturii terestre a omului, înlăuntrul fiecărui om există un lăcaș foarte sfânt, la fel cum există și în Templu; iată de ce, înfățișarea Templului trebuie să fie sfințită și menținută într-o stare de puritate, pentru ca astfel să nu fie profanată Sfânta Sfintelor, lăcașul cel mai interior al templului, ce corespunde lăcașului cel mai interior al omului. 4. In Templu, Sfânta Sfintelor este bine ascunsă de către o perdea, pe care Marele Preot nu o ridică decât la anumite ocazii. Dar perdeaua, la fel ca și vizitarea ocazională a Sfântului Lăcaș, nu reprezintă decât o modalitate de a împiedica profanarea Sfântului Lăcaș, căci în momentul în care cineva păcătuiește cu trupul său, el nu-și murdărește numai trupul, ci deopotrivă sufletul și spiritul său, lăcașul cu adevărat cel mai interior și cel mai sacru dinlăuntrul omului. Precum în Templu, acest lăcaș foarte sfânt din inima omului este ascuns de către un văl și numai iubirea pentru Dumnezeu - singurul Mare Preot adevărat și marele servitor al lui Dumnezeu dinlăuntrul fiecărui om - reușește să ridice cortina și să pătrundă în acest loc sfânt. Iar dacă singurul Mare Preot care există în interiorul fiecărui om devine impur de îndată ce se atașează de lucrurile impure ale acestei lumi, cu care ajunge să se identifice, cum ar putea Sfântul Lăcaș nu fie profanat, când este vizitat de către un Mare Preot impur? 5. Și dacă în om, la fel ca în Templu, totul a devenit impur, atunci omul nu mai este capabil să îl purifice, mai ales dacă mătura lui este plină de gunoaie și de lucruri mizerabile. Eu însumi trebuie să pun mâna la treabă, purific Templul cu forța, cu ajutorul acestor lucruri dureroase, cum sunt bolile de tot felul și alte nenorociri aparente. 6. Starea de cumpărător și starea de neguțător reprezintă niște pasiuni false și impure care există în om. Vitele care sunt de vânzare simbolizează aici nivelul cel mai josnic al senzualității preponderent animalelor și orbirea sufletului pe care această stare o generează. Dacă, la nivelul sufletului, iubirea se prezintă întocmai precum un bou care este lipsit de organele de reproducere și de atracția sexuală, acestui fel degradat de iubire nu-i mai rămâne nimic altceva decât pasiunea josnică și lacomă care se aseamănă cu starea celui mai grosier dintre polipi și, într-o asemenea situație, cunoașterea care îi revine omului nu valorează mai mult decât "cunoașterea" pe care o pot avea oile. 7. Cât despre cei care schimbau banii, ei reprezintă ceea ce devine omul în momentul în care egoismul îl aduce în starea de animal, pentru că animalul nu se iubește decât pe sine! Dacă este mort de foame, un lup devorează un alt lup. Acești comercianți - sau altfel spus, egoismul animal dinlăuntrul omului - trebuie să fie alungați cu forța, cu prețul tuturor durerilor posibile, pentru că tot ceea ce inspiră această dragoste de sine trebuie să fie alungat și pedepsit. 8. Bine, dar atunci de ce să nu fie aceste lucruri complet distruse? Pentru că iubirea adevărată nu poate crește fără libertate, la fel cum sămânța bună, sămânța de grâu, crește mai bine și dă o recoltă mai bogată într-un pământ în care am pus balegă de animal. Luați îngrășământul din pământ pentru a-l purifica de orice impurități și bobul de grâu va crește cu mare greutate, dând o recoltă foarte slabă. 9. Bălegarul aruncat peste câmp trebuie scuturat și răspândit pentru a fertiliza câmpul. A-l lăsa într-o grămadă n-ar face decât să asfixieze solul pe care este așezat, rămânând astfel inutil pentru restul câmpului. 10. Iată așadar corespondența cu această purificare a Templului, unde am împrăștiat banii comercianților fără a distruge totuși Templul, ceea ce aș fi putut să fac foarte ușor. 11. Ce reprezintă atunci neguțătorii de porumbei, care trebuiau să-și recâștige locul care le fusese repartizat în vechime? 12. Aceștia simbolizează virtuțile exterioare, adică toate soiurile de ceremonii și amabilități, buna creștere, curtoazia și amabilitatea, care îl ridică pe omul orb la un nivel superior și permit vieții adevărate să se înrădăcineze în el. 13. Porumbelul este o pasăre zburătoare curent folosită în Orient ca mesager al scrisorilor de dragoste. La egipteni, porumbelul era hieroglifa tandreții. La Templu, de asemenea, era un simbol al conversațiilor tandre, porumbelul fiind semnul animalului sacrificat oferit de către tinerii căsătoriți Templului la nașterea primului lor copil. După ce aceste ceremonii au devenit desuete, porumbelul a rămas simbolul dragostei adevărate, profunde și dătătoare de viață. 14. Dar atenției Potrivit ordinii firești, ceea ce este exterior rămâne alături de ceea ce este exterior! Scoarța este și va rămâne întotdeauna un lucru mort în sine și tot ceea ce face parte din scoarță trebuie să se situeze la același nivel cu ea. Scoarța este foarte utilă arborelui dacă se află la locul potrivit, dar dacă am vrea să o punem în locul măduvei, arborele s-ar usca și ar muri. 15. Pentru a le arăta că oamenii nu trebuie să facă din virtuțile lor exterioare niște calități ale vieții lor interioare, pentru ca omul cinstit să nu devină un automat al vorbelor goale (un fel de loc de negustorie), i-am rugat pe acești neguțători să iasă din Templu și să se adune la locul obișnuit. Acești neguțători de porumbei reprezintă, în sensul larg, toate lucrurile exterioare, iar într-un sens strict, stăpânii lucrurilor exterioare, adică toți cei care urmăresc să se înalțe cu ajutorul virtuților pe care le confundă cu calitățile interioare. 16. Iată așadar sensul spiritual al acestei purificări a Templului. Potrivit corespondenței imuabile și corecte dintre Templu și om, este evident că numai Dumnezeu - înțelepciunea eternă - poate acționa și vorbi astfel; niciodată, omul. 17. Dar după această purificare, de ce nu rămâne Domnul în Templu? 18. El este singurul care știe cum trebuie alcătuit sufletul omului pentru ca el să poată deveni Casa Domnului. Pe de altă parte, după o astfel de purificare, omul nu trebuie să fie lipsit de libertatea sa, fără de care el nu ar fi altceva decât un automat. 19. Domnul nu poate să aibă încă încredere în omul astfel purificat. Doar El știe ce trebuie făcut pentru ca omul să se restabilească ferm în interiorul său. Iată de ce purificatorul părăsește Templul: pentru a putea să se reverse din exterior în interiorul omului, pentru că Dumnezeu nu pretinde că ar vrea să dispună de om după bunul Lui plac, amestecându-se în problemele lui, rămânând înlăuntrul lui și amplificându-i virtuțile. Omul trebuie să se trezească și să devină deschis față de libertatea deplină, singura în măsură îi permită devină desăvârșit, după cum se va arăta cu mai multă claritate în capitolul următor.