----------------------------------- Acustic 15.1.2010, 21:58 Capitolul 30 ----------------------------------- Capitolul 30 Despre seceriș și despre masa Domnului (Ioan IV, 31-38) (31) În timpul acesta, ucenicii îl rugau să mănânce și ziceau: "învățătorule, mănâncă! " (32) Dar El le-a zis: "Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoașteți. " (33) Ucenicii au început să-și zică deci unii altora: "Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? " (34) Iisus le-a zis: "Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. (35) Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: Ridicați- ochii și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș. (36) Cine seceră, primește o plată și strânge roade pentru viața veșnică; pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră se bucure în același timp. (37) Căci în această privință, este adevărată zicala: «Unul seamănă, iar altul seceră.» (38) Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi v-ați ostenit; alții s-au ostenit și voi ați intrat în osteneala lor." 1. In timp ce acest cortegiu se apropia de fântână, discipolii Mei M-au îmbiat să mănânc înainte de sosirea oamenilor, căci ei știau că nu mâncăm niciodată în momentul în care cineva, oricine ar fi fost el, se apropia de Mine. Ei Mă iubeau mult și se temeau pentru sănătatea Mea. Ei știau foarte bine că Eu eram Hristos, dar credeau că trupul Meu era slab și fragil, ceea ce explică de ce M-au rugat să binevoiesc să mănânc. 2. Eu i-am privit cu gravitate, spunându-le: "Prieteni, voi mânca în curând o mâncare cum nici măcar nu vă puteți imagina!" 3. Discipolii s-au privit între ei, întrebându-se: "Să-i fi adus deja cineva ceva de mâncare? Ce fel de mâncare va mânca? A mâncat deja? Dar nu se vede decât acest ulcior, încă plin cu apă. A schimbat din nou apa în vin?" 4. Eu le-am spus: "Oh! Nu vă mai întrebați atât de prostește ce am mâncat sau ce n-am mâncat. Voi M-ați văzut adeseori că nu mănânc altceva decât voi! Eu nu vă vorbesc acum despre o mâncare materială, ci despre o hrană superioară, o hrană a spiritului, ceea ce înseamnă Eu fac voia Celui care M-a trimis și împlinesc Lucrarea (Opera) Lui. Cel care M-a trimis este Tatăl, despre care voi spuneți că este Dumnezeul vostru. Dar voi nu L-ați cunoscut niciodată. Eu îl cunosc și acționez după Cuvântul Său; iată, aceasta este adevărata Mea hrană, pe care voi nu o cunoașteți. Adevăr vă spun, nu numai pâinea hrănește; orice faptă bună, orice muncă utilă hrănește spiritul într-o măsură mai mare decât corpul. 5. Mulți dintre voi aveți terenuri, câmpuri și vă spuneți: "În patru luni va veni vremea secerișului și trebuie să ne întoarcem acasă pentru recoltă. Dar Eu vă spun: Ridicați-vă ochii și priviți holdele, care sunt gata acum pentru seceriș, dar Eu nu mă gândesc la câmpurile naturii, ci la această mare pajiște care este lumea, în care oamenii sunt spicele coapte care trebuie secerate pentru hambarele lui Dumnezeu. 6. Căci, iată, secerișul este o muncă adevărată și această muncă este adevărata masă pe care o voi lua împreună cu voi. Cel care este un adevărat secerător pe acest câmp strânge roade bune pentru viața veșnică, iar la sfârșitul recoltei, mare va fi bucuria, deopotrivă pentru Cel care a semănat și pentru cel care a secerat. 7. Căci după seceriș, semănătorul și culegătorul vor împărți aceleași roade și aceeași pâine a vieții, iar vechiul proverb se va împlini: 'Unul semăna, celălalt culege, dar amândoi trăiesc din același fruct al muncii lor și vor împărți aceleași bucurii! 8. Priviți această mulțime care vine spre noi din oraș pentru a vedea dacă Eu sunt Fiul Cel Promis și toți cei care li se alătură lor; iată fructele coapte ale unei recolte care ar fi trebuit să fie culeasă de mult timp; spun cu mare bucurie: recolta este mare, dar încă sunt prea puțini secerători care să o strângăl Rugați-vă deci lui Dumnezeu ca să trimită mai mulți secerători pentru recolta Sa. 9. Eu v-am luat cu Mine și atunci când v-am primit, v-am trimis dej a întru spirit să culegeți roadele pe care nu voi le-ați semănat; pentru că alții au semănat și voi ați sosit după ce ei și-au terminat munca. De aceea, bucurați-vă cu atât mai mulți Pentru că cel care seamănă este deocamdată departe de recoltă, dar cel care adună are deja în fața lui noua pâine a vieții! Fiți deci secerători plini de zel, căci suferința voastră este mai binecuvântată decât cea a semănătorilor". 10. Majoritatea discipolilor au înțeles aceste cuvinte și au început să anunțe samaritenilor cuvântul Meu de iubire față de Dumnezeu și de aproapele nostru, anunțând astfel că Eu eram într-adevăr Hristos. 11. Dar cei cu inimile mai puțin luminate s-au apropiat de Mine și M-au întrebat în secret: "Doamne, de unde să luăm secerile? Pentru că astăzi este Sabatul!" 12. Eu le-am răspuns: 'V-am spus Eu să recoltați câmpurile de ovăz (material)? Oh, nebunilor, până când va trebui să mai suport? Nu înțelegeți nici acum? Ascultați și concentrați-vă! 13. Cuvântul Meu din împărăția lui Dumnezeu este această seceră spirituală pe care v-am dat-o, în inimile voastre, pentru ca ea să treacă de la limba voastră la urechile și inimile semenilor voștri, fraților voștri, pentru a recolta oameni, frații voștri și a-i aduce în împărăția lui Dumnezeu, veritabilul regat al adevăratei cunoașteri a lui Dumnezeu și a vieții eterne întru Dumnezeu. 14. Astăzi este Sabatul, dar acest Sabat este stupid și fără sens, la fel ca și inimile voastre; voi priviți Sabatul pentru că inimile noastre sunt la dimensiunea Sabatului. Dar Eu vă spun, Eu - care sunt mai presus decât Sabatul: 15. Alungați cât mai repede Sabatul din inimile voastre dacă doriți să rămâneți cu adevărat discipolii Mei. lată-ne astăzi la muncă; acolo unde Domnul Sabatului muncește, servitorii Săi nu trebuie sa-și țină mâinile în buzunare! 16. Oare nu răsare și nu apune soarele în ziua Sabatului la fel ca în toate celelalte zile lucrătoare? Dar dacă Domnul soarelui și al luminii sărbătorește ziua Sabatului, vouă v-ar plăcea să sărbătoriți Sabatul într-o noapte întunecată? Vedeți, vedeți cât de proști sunteți? De aceea, ridicați-vă la fel ca frații voștri, faceți ceea ce fac și Eu și atunci sărbătoarea Sabatului va fi vie și adevărată; aceasta este sărbătoarea care îmi place". 17. Acestea fiind spuse, discipolii cei mai slabi s-au apropiat și ei de samaritenii veniți în număr mare să vadă și i-au învățat ceea ce Eu îi învățasem pe ei.