----------------------------------- Fire 24.3.2010, 17:27 O evanghelie a muntilor - Dicteu Divin prin Jakob Lorber ----------------------------------- O EVANGHELIE A MUNȚILORIntroducere          Domnul spune astfel: „Iubiți copii, dacă urmați pe Mine, urmați-Mă în toate! nu bântuiți prin morminte și prăpăstii, ci mergeți cu Mine pe munți și pe înălțimi! Acolo veți afla o predică, o transfigurare (schimbare la față), veți sătura cu puțină pâine, veți avea o victorie în încercările cele mai puternice și multe altele la care nici nu vă puteți gândi. Luați cu voi și copiii și veți vedea la ei în mod clar efectul de binecuvântare pe care o are asupra lor muntele.”          De asemenea nici cel slab nu trebuie să se teamă urce muntele binecuvântat, căci culmile lui sunt străbătute de spiritele vieții, într-adevăr pe munți și culmi se învârt cete de spirite fericite care îi împodobesc cu florile aurii ale iubirii eterne. Pe munți, dar și printre plante, printre animale și nu arareori printre oameni, armonia este la ea acasă.          Gândiți-vă la primii oameni de pe pământ. Ei locuiau pe culmile munților. (Vezi „Casa Domnului” de Lorber, n.r.) Pe muntele Sinai i-am dat lui Moise tablele sfinte pe care au fost scrise legi pentru găsirea unei vieți eterne. Nu mai e nevoie să amintesc de munții sfinți și nici de acei munți care sunt ca o școală pentru clarvăzătorii și înțelepții ce propovăduiesc Cuvântul Meu etern. Mergeți mai des pe munte și rămâneți o vreme acolo și astfel veți afla cât de plenară este binecuvântarea iubirii eterne a Tatălui Sfânt! Cine dorește acesta, urmeze pe Mine, Maestrul și Tatăl său și astfel va afla curând de ce îmi place să predic despre cele sfinte pe munte. Amin! Muntele Grossglockner - Un părinte al munților          O imagine minunată este aceea a regelui maiestuos al munților - muntele Grossglockner - care își ridică creștetul din mijlocul fraților săi mari și privește în toate direcțiile, în apropiere, de cealaltă parte a fluviului Drau nu există nici măcar un singur deal care să nu fie descendent al acestui munte-tată.          De înălțimile impresionante ale unor astfel de munți depinde într-o mare măsură menținerea ordinii unei părți mari a Pământului. Legătura dintre un astfel de munte și restul Pământului este asemenea legăturii dintre cap și corp. Viața nu pornește numai de la cap și totuși el este organul principal de preluare a vieții și conducătorul întregului organism. Extremitatea cea mai de sus a trunchiului nu se pierde fără pierderea implicită a vieții. Tot astfel și muntele Grossglockner, netezindu-se, s-ar transforma într-o imensă întindere de pământ aflată în veșnică iarnă sau ar deveni cel puțin o mare imensă, căci un astfel de munte preia toate izvoarele subterane ale pământului. El menține aceste izvoare prin greutatea mare pe care o are la bază și le lasă țâșnească prin porii săi numai atât cât pământul să primească în lung și în lat irigarea necesară. Ceea ce este de prisos din aceste ape subterane care se subțiază mereu, se evaporă în aer de unde le reabsoarbe din nou în el. Pentru ca aceste ape să nu se îndepărteze prea ușor de el, ele sunt transformate în gheață și zăpadă. De aceea muntele este mai mereu acoperit de nori și de ceață.          Același lucru - chiar dacă într-o măsură mai mică - trebuie să facă și copiii săi. De ce vorbim de „copiii” unui munte? Pentru că pe timpul formării munților ei erau primii care s-au născut, după ei urmând ceilalți într-o ordine succesivă, între aceste etape de formare există perioade de timp care adeseori se întind pe mai multe milioane de ani pământești, astfel încât pe teritoriul unei țări abia dacă există doi munți care să aibă aceeași vârstă. Puteți să dați seama că muntele Grossglockner este ca un tată al munților, fiind și cel mai bătrân, pentru că el se întinde pe mai multe țări.          Acest lucru îl dovedește și roca din care este alcătuit, foarte diferită de cea a nenumăraților săi copii. Așa cum însă toți munții cresc în înălțime în funcție de înălțimea tatălui lor, tot astfel cresc și în vârstă. Iar cu cât poalele lor se împodobesc mai mult cu zăpadă și gheață, cu atât ei devin mai semeți și mai impunători. Cine are în vedere acest aspect va înțelege de ce este mai important un stânjen din pământul înghețat al muntelui Grossglockner decât o întreagă milă al ținutului roditor al unui deal: pentru că muntele Grossglockner este o rocă imensă umedă care atrage prin aceasta umiditatea care există în aer. Această imensă rocă ar fi înmuiată de o mare cantitate de apă provenită din precipitații și ar distruge astfel ținuturi întregi. Acest lucru nu se produce însă, datorită înălțimii și a particularităților rocii sale, astfel încât umiditatea absorbită se transformă imediat în zăpadă și gheață.          Când greutatea gheții și zăpezii crește, masele vechi de gheață și zăpadă de dedesubt sunt și mai presate. Părțile de apă și aer se aprind în nenumărate locuri și se dizolvă apoi în acel abur cețos care se ridică mereu. Pentru că un astfel de ghețar poate fi menținut numai în regiunile cele mai înalte ale muntelui, zăpada topită inundă câmpiile care se întind în apropiere. Sau va avea loc o extindere a regiunii de zăpadă și gheață, astfel încât într-o mie de ani ținuturi întregi vor fi acoperite de ele. Indiferent dacă una sau alta din aceste două variante are loc, unui astfel de tată al munților i-au crescut un număr neprevăzut de copii care preiau asupra lor suprasolicitarea tatălui. Ceea ce devine prea solicitant și pentru ei este preluat de o mulțime de dealuri care binecuvântează până departe întinderile de câmpie cu belșugul lor.          Abia acum veți înțelege cum dintr-un munte atât de înalt se întind până departe lanțuri întregi de munți legate între ele în toate direcțiile, asemenea unor raze de soare. Putem așadar să înțelegem de ce în aceste ținuturi există doar puține izvoare a căror existență nu se datoreze muntelui-tată al ținutului. De asemenea, rareori întâlnești aici un strop de ploaie produs de alți nori decât aceia trimiși de Muntele-Tată Grossglockner și de copiii lui împânziți până departe în acest ținut. Căci el are trei brațe diferite care se întind până departe, din care unul, reprezentând copiii săi, se extinde în toate direcțiile, iar ai doilea, format din toate izvoarele, râurile și pâraiele, de cele mai multe ori ajunge mult mai departe decât copiii săi. Cel de-al treilea braț, cel mai lung dintre toate, este alcătuit din regiunea de nori formată din mase din ce în ce mai dense de ceață, al căror centru se află în mai multe locuri pe muntele Grossglockner și care sunt asemenea unor supraveghetori atenți pentru mulțimea de copii împrăștiată peste tot. Când aceste mase de aer se îngrămădesc deasupra pajiștii alpine care are la rândul ei copii în subordine ce preiau o mare parte din povara mamei, se transformă în ploaie pentru fauna și flora câmpiilor.          Aceasta reprezintă însă numai una dintre binefacerile acestui tată al munților, în cele ce urmează vom lua la cunoștință încă două dintre acestea, cele mai importante. Abia atunci vă veți da seama de necesitatea unui astfel de munte aparent fără viață. De aceea luați aminte la importanța munților; cu cât aceștia își ridică mai sus crestele deasupra ținuturilor noroioase de jos, cu atât mai binecuvântat este întreg ținutul.Formarea și semnificația fierului          Fără fier ați fi cele mai sărace creaturi de pe pământ din punct de vedere material și spiritual. Cu ajutorul acestui metal voi puteți fabrica nenumărate unelte și instrumente de lucru. De aceea, aruncăm o privire asupra felului în care a luat naștere.          Ați aflat deja din descrierea marii Mele „gospodării” despre deplasarea înainte și înapoi a mărilor și despre felul în care fierul, datorită rezistentei sale la sarea acestor ape, - mai ales prin influența astrelor - se adună în interiorul pământului în canale speciale. (Vezi „Pământul și Luna” de Jakob Lorber, n.r.) Această acumulare este atât de bine gândită încât o mie patru sute de ani nu sunt suficienți pentru a epuiza acest metal. Aici se naște o altă întrebare: „Acest fier format de mare și astre poate fi imediat folosit astfel încât să poată fi prelucrat și din el să poată fi fabricate unelte de tot felul?” Nu, pentru că el este asemenea unui fruct necopt care are însă capacitatea de a se maturiza, dar care în stare brută nu este nici una, nici alta.          Cum ajunge fierul la maturitate? Ploaia și strălucirea soarelui reprezintă condiții principale pentru orice cultură, inclusiv cea a fierului. Dacă însă ploaia cade neîntrerupt un timp îndelungat ar putea distruge și metalul. Pentru ca totul să se dezvolte armonios trebuie să domnească o ordine deplină. Cine este însă răspunzător de această ordine pe pământ? Uitați-vă la muntele nostru, Grossglockner, cum se înalță deasupra regiunilor de nori și cât de plin este de roci și de colțuri de stâncă! Acest rege al munților are o largă rază de acțiune, absorbind electricitatea și fluidul magnetic. El reprezintă o cameră imensă de înmagazinare a acestor substanțe. Acționează prin modalitățile descrise anterior, în special prin irigare și încarcă toate apele și mai ales cu cuantumul corespunzător de electricitate și de fluid magnetic. Aceste două polarități reprezintă însă într-o anumită privință condiția de bază a întregii creșteri, dezvoltări, maturizări a lumii plantelor și mineralelor și, prin acestea, și a celei animale.          Fiindcă acest munte înmagazinează atât de puternic aceste două polarități, putem arăta aici că nașterea minereului se datorează în principal ghețarilor, pentru că ghețarii sunt reglatorii temperaturii tuturor simțurilor aflat sub ei. Astfel se întâmplă acești munți înalți de zăpadă și gheața binecuvântează mai ales întinderile de pământ de pe drumurile copiilor lor. Și astfel adeseori un vârf nesemnificativ de gheață al muntelui Grossglockner are o influență nu arareori mult mai mare asupra ținuturilor decât baza culmii sale.Munții - factori de reglare ai curenților de aer         Datorită faptului că pământul se învârte în jurul propriei axe în douăzeci și patru de ore, se creează la periferia Pământului o deplasare de câteva mile pe minut. Gândiți-vă Pământul ar fi o sferă fără munți, doar cu câmpii, care este înconjurată de un strat de cel puțin zece mile de aer greu atmosferic. De ce ar avea nevoie aerul atmosferic în rotirea sferei pământului, dacă suprafața pământului ar fi complet plată? Nu ar fi antrenată și atmosfera odată cu aceasta? Cărui curent de aer i s-ar abandona toate ființele vii ale pământului? Dacă cea mai puternică furtună mișcă într-o secundă 80 de picioare (26 m) și poate să smulgă din pământ cu o ușurință incredibilă cei mai groși copaci, ce urmări ar avea atunci un curent de aer care ar mișca câteva mile într-un minut (aproximativ 500 de metri într-o secundă). Este de înțeles că la un astfel ele curent de aer nu s-ar putea ține nici mușchiul de pietre, ca să nu mai vorbim de o creatură oarecare. Cum s-ar manifesta marea poate să-și închipuie cel care a văzut cum un vânt puternic ridică apa în forma unor munți. De aceea munții de pe suprafața Pământului sunt foarte bine aranjați; ei ajută la rotirea aerului odată cu Pământul.          De ce nu sunt toți munții la fel de înalți și nu se află direct pe meridiane de la un pol la altul? Prima cauză constă în influențele binefăcătoare ale munților pe care le-am menționat anterior. A doua constă în următoarele: dacă toți munții ar fi la fel de înalți și aranjați pe aceeași linie de la un pol la altul, s-ar instala prin aceasta o liniștire constantă a aerului între cei doi poli, iar straturile inferioare ale aerului ar începe să putrezească asemenea aerului din catacombe. Cum ar arăta viața naturală în asemenea condiții? De aceea munții sunt împărțiți neregulat pe suprafața pământului. Această împărțire este gândită astfel cu cea mai mare chibzuință, pentru ca astfel aerul să aibă mereu un spațiu de joacă și să poată circula în voie pe Pământ. El trebuie astfel să se amestece și să se frece pentru a da naștere în permanență electricității ca fluid natural al vieții pe întreaga suprafață a Pământului în cantități suficiente.Muntele Grossglockner cu altitudinea de 3.798 m. http://www.unique.ro/new/files/muntele_grossglockner.jpg Ființa și cauza producerii luminii ghețarilor          Să continuăm. De sunt munții de înălțimi inegale? Explicația este următoarea: vârfurile înalte ale munților trebuie să ajungă și în straturile superioare ale aerului. Dacă ar exista nenumărați astfel de munți înalți pe Pământ, cu timpul s-ar ajunge la o liniștire permanentă a aerului în adâncime, pentru că regiunea de aer superioară ar fi constrânsă facă prea multă mișcare. Pentru că există însă puține astfel de înălțimi, porțiunea superioară a aerului este presată odată cu rotirea Pământului numai în câteva puncte. Sferele de aer care se află la distanță de astfel de vârfuri de munte sunt rotite într-o mișcare de vârtej în toate direcțiile. Este cam ca atunci când rotiți rapid un băț prin apă și părțile de apă din fața bățului sunt trase odată cu el mai departe, formând pe ambele părți o serie de inele și mici valuri care fac mai grea tragerea bățului și al cărui efect de sucțiune înlocuiește din nou părțile de apă delimitate aflate în mișcare. Aceste inele sunt vârtejuri de apă care agită apa până în adâncuri, iar micile valuri create mișcă întreaga suprafață. Astfel, în timp, un asemenea curent provocat de băț în apă poate agita un iaz întreg.          Un al doilea motiv pentru care partea cea mai de jos a muntelui se înalță atât de mult în aer, este acela că acest fapt este în legătură cu așa-numita lumină a ghețarilor. Această lumină este de natură electromagnetică pozitivă și ia naștere prin frecarea unor astfel de vârfuri de munte cu aerul din jurul lor. Este un fenomen cu o mare influență pozitivă. O condiție vitală a întregii vieți naturale o reprezintă o împărțire corectă a fluidului electromagnetic. Dacă ar exista prea multe astfel de vârfuri de munte într-un singur ținut, acestea ar epuiza în întregime acest așa-zis fluid, astfel încât prea puțin ar mai ajunge în adâncime. Iar dacă aceste vârfuri de munte nu ar exista deloc, toată viața de jos nu ar mai fi în siguranță, toată lumea ar fi într-un permanent pericol de a fi lovit de vreun fulger.          Dacă cineva ar obiecta și ar întreba: „Ce are de-a face întinderea de câmpie cu electromagnetismul muntelui Grossglockner?”, am răspunde că acest munte de gheață este atât de îndreptățit să fie unde se află, încât - dacă ar putea să alunece la o oră distantă de locul său actual - nu ar mai avea nici un ghețar, ci ar fi doar un munte de piatră golaș. El este însă un munte de ghețari pentru că se află exact pe acel punct prin care trece un curent principal electromagnetic ce pornește de la Polul nord și ajunge până la Polul Sud. Acest curent principal trece și prin toți munții cu ghețari din Tirol și din ținutul Elveției și doar brațul estic mai trece pe acolo pe unde se află muntele Grossglockner. Din acest „curent” al vieții el preia atât de mult încât și cu ajutorul altor munți cu ghețari servește suficient de mult și altor ținuturi, astfel încât acțiunea lor profund binefăcătoare se întinde nu numai în întreaga Europă, ci și pe o parte a Africii. Cele mai mari suprafețe plate din Europa nu au proprii lor munți cu ghețari și în acest caz acele suprafețe nici nu sunt străbătute de vreun curent important. Pentru curenți mai nesemnificativi însă există peste tot munți mai mici care sunt perfect capabili să regleze cantități mai mici de curent electric.          Există și un al treilea motiv care se adaugă acestora și anume; așa cum fiecare corp uman sau animal sau chiar al unui copac ori al unei simple plante trebuie să aibă extremități pentru a crea o legătură cu lumea exterioară, tot astfel trebuie să aibă și Pământul. Astfel, munții cu ghețari reprezintă în același timp ochii, urechile, brațele Pământului care în călătoriile lor prin ținuturile îndepărtate pline de soare se pun în tot felul de legături și ipostaze, mai ales cea foarte importantă a observatorului - știți că plantele nu sunt oarbe în călătoriile lor. În al doilea rând Pământul preia și roadele armonioase ale marilor mișcări ale altor substanțe cerești, ca de exemplu mișcările eterului, ale luminii și ale altor curenți. Așadar el și-a exersat extremitățile pentru a-și regla singur mișcările și prin aceasta să contribuie și la mișcările regulate ale celorlalte corpuri cerești.          Cu aceasta am prezentat pe scurt imensul beneficiul natural pe care îl aduc acești munți. nu vă gândiți că aceasta este tot, căci fiecare motiv în parte pe care l-am menționat are mai departe și alte influențe folositoare. Totuși, oricât de mult ar însemna aceste influențe naturale benefice ale unui astfel de munte, cea mai importantă este influența lui spirituală.Spiritual și material http://www.unique.ro/new/files/muntele_grossglockner2.jpg          Tot ceea ce este material nu este altceva decât un constant gând care pornește de la Mine prin Voința Mea. Tot astfel este și muntele nostru, nici mai mult nici mai puțin. Care este totuși diferența dintre partea spirituală propriu-zisă și partea materială care îi corespunde, fiindcă și una și cealaltă reprezintă un produs al Voinței Mele? Aparent nu există nici o diferență. Din punct de vedere al esenței, însă, există însă o foarte mare diferență.          Iubirea Mea nesfârșită (Tatăl, prin Cuvânt – Fiul, n.r.) creează formele, iar forța iubirii (Duhul Sfânt, n.r.) care reprezintă aici Voința, le scoate în evidență. O parte a acestor forme mențin constantă voința prin dorința iubirii; unei alte părți însă îi dă o libertate crescândă, așa cum o cere iubirea. Și astfel materia formează constant conform Voinței Iubirii Mele motivația permanentă, baza a tot ceea ce este spiritual. Este vorba despre compasiunea Mea. Însuși spiritualul corespunde libertății vii a propriei Mele iubiri. Este ceea ce numim Grația Divină sau conștiința de sine propriu-zisă a oricărei ființe libere care provine din viața liberă a iubirii Mele și care este din punct de vedere spiritual una și aceeași cu aceasta.          Acolo unde există materie formată, trebuie să existe neapărat și spirit. Materia este o exprimare a compasiunii, care acționează ca un solvent, nu pentru ea însăși, ci pentru o putere mai înaltă spre care se îndreaptă această compasiune. Cât de înaltă este această potență? Trebuie să fie clar că într-un spital de săraci, săracii sunt cu siguranță în permanență împreună. Tot astfel stau lucrurile și cu materia și cu puterile spirituale, și anume că ele se cuprind unele pe altele și că una o conține pe cealaltă. Și chiar dacă materia este minunată și desăvârșită, ea este concepută pentru puteri spirituale și mai înalte.          În continuare să aruncăm din nou o privire asupra muntelui nostru. Uitați-vă ce frumos stă el acolo, ca un rege printre munți, ridicându-se deasupra tuturor vecinilor săi golași! Și priviți cum se răsfiră în toate direcțiile și cum este acoperit veșnic cu zăpadă și gheață! Priviți nenumăratele pârâie care curg pe crestele sale și culmile sale abrupte înconjurate aproape tot timpul de nori albi! Fiindcă acest munte este atât de minunat, el beneficiază de o Grație specială din partea Mea.          Am recunoscut deja importanța acestui munte datorită influențelor naturale pozitive pe care le are. Vedeți voi, forțele care acționează aici sunt puteri spirituale!          Se mai pune doar întrebarea: Beneficiile naturale ale acestui munte sunt ele scopul principal al puterilor spirituale care îl înconjoară și care sălășluiesc în el? Sau sunt ele doar un scop secundar prin care acestea trebuie să se maturizeze pentru a atinge un alt scop? Influențele pe care acest munte le are sunt un scop al existenței lui, așa cum îngrășământul este dat pământului în scopul producerii nenumăratelor sale fructe. Din aceasta vă veți da seama măcar într-o mică măsură cât de importante sunt foloasele spirituale ale acestui munte spre deosebire de cele naturale. Tot ceea ce am spus până acum reprezintă o importantă introducere fără de care ceea ce urmează ar fi greu de înțeles.Lupta spiritelor în natură          Veți înțelege în curând de ce muntele nostru ar putea fi asemuit cu o imensă casă de săraci. Aici zăbovesc în mod normal suflete și spirite foarte pământene încă. Aceste spirite sunt nu arareori pline de mânie, răutate și înverșunare pentru că au trebuit să părăsească temporar viața lor bună. De aceea ele vor să se răzbune. Deși ele nu pot să vadă Pământul - așa cum de altfel nici unul din aceste spirite nu este capabil să vadă nimic din ceea ce se află înafara lui, ci numai ceea ce se află în interiorul lui - ele simt totuși cu exactitate în forul lor interior în ce colț al Pământului se află. Pentru că ei ca spirite sunt în legătură cu potentele naturale, se unesc cu acestea pentru a face rău Pămân-tului. Și pentru că ele, ca spirite, știu că un astfel de munte reprezintă un beneficiu natural imens pentru multe ținuturi, se opresc cu precădere în vecinătatea lui.          Priviți doar imaginea acestui munte de jur împrejurul căruia se îngrămădesc mase întregi de rocă și din ale cărui defileuri și circumvoluțiuni coboară adeseori nori de un gri închis. După ce aceștia s-au ridicat deasupra vârfurilor celor mai înalte stânci ale muntelui și privesc muntele nostru, au grijă se retragă imediat după aceea și nu mai pot fi scoase după aceea din refugiul lor nici chiar cu un vânt foarte puternic. Acest fenomen este un semn sigur al existenței unor astfel de spirite răuvoitoare, care este chiar în legătură cu forțele spirituale.          Dacă însă ridicați privirea mai sus înspre suprafețele albe ale ghețarilor, veți observa de asemenea nori și ceață care sunt însă de un alb strălucitor. Și acestea sunt spirite, dar de această dată benefice, în partea superioară, înăuntru, se află spiritele îngerilor păzitori care plutesc, în timp ce în partea inferioară a ghețarilor, ceața care plutește și care formeazășiile de nori obișnuite, spiritele nu sunt încă pe deplin mature pentru a urca mai sus. Ele cresc, urcă mai sus și se maturizează prin nenumărate lupte împotriva spiritelor mânioase. Chiar dacă ați dori să observați timp de mai multe zile joaca norilor din această regiune, v-ar fi greu să dați seama cum de aceste spirite ale aerului ar putea să ajungă se lupte serios între ele. Totuși celui care ar avea timpul să aștepte și să vadă, i s-ar face frică observând o astfel de luptă aprinsă.          Cum de se ajunge la o astfel de luptă? Vedeți voi, spiritele rele au în permanență gânduri de răzbunare și doresc să pună stăpânire odată pentru totdeauna pe acest tron al muntelui pentru ca apoi să poată provoca dezastre în toate părțile. Din acest motiv ele se adună în refugiile lor, apoi ies în recunoaștere pentru a mai afla cum mai stau lucrurile cu ocuparea tronului. Această veste se răspândește cu viteza gândului, iar acolo unde se găsește o crăpătură într-un vârf de munte, se vor vedea ieșind în același timp și mari mase de nori de un gri întunecat care se vor ridica.          Dacă până atunci cerul era senin, în doar câteva minute, el se va acoperi cu astfel de mase de nori, adesea aproape negri, care umblă încoace și încolo, aparent fără nici o intenție, pentru a induce în eroare îngerii păzitori ai tronului. Astfel muntele Grossglockner este pentru o scurtă perioadă de timp eliberat de nori și de ceață. Căci imediat ce îngerii păzitorii își dau seama de intenția spiritelor rele, se retrag și se ascund în interiorul marilor temple de cristal ale acestui munte. În momentul în care conducătorii principali ai cetei mânioase și-au dat seama că tronul este neocupat, ordonă imediat trupelor lor să se înalțe cât de sus pot și să cadă deasupra tronului pentru a prinde totul în interiorul camerelor lor și a le zdrobi. O mulțime gri se prăbușește cu o rapiditate incredibilă asupra muntelui nostru. Cu această ocazie totul în jur devine întunecat, chiar în mijlocul zilei. În același timp totul se liniștește, căci spiritele au impresia că în sfârșit au învins. Totuși o astfel de scenă durează cel mult 77 de minute. După un timp veți remarca cum nori groși albi vor începe să se retragă din crăpăturile de gheață. Aceștia se amestecă în scurt timp cu norii negri și încep să se ridice nevăzuți. În același timp ei poartă în spate tot mai sus adunătura de nori negri. Când se face remarcată această ascensionare forțată? Se face în curând loc pentru trecerea norilor albi. Spiritele norilor albi își dau seama imediat de ceea ce se petrece. Dacă norii albi s-au retras dintre norii negri, în văzduh se formează imediat o plasă adeseori lungă de câteva mile în toate direcțiile în care este prinsă întreaga hoardă de spirite întunecate.          Când conducătorii mânioși primesc vestea cum că spiritele albe i-au încercuit cu totul, se supără. Ei încep să își concentreze toate trupele pentru ca astfel ei să rupă din nou, în forță, masele albe. Acest moment reprezintă și începutul luptei propriu-zise. Acum veți auzi o gălăgie și un vâjâit îngrozitor în aceste mase de nori negri care provine din ciocnirea între ele a acestor spirite și din mânia lor crescândă. Cu cât se străduiesc însă mai mult aceste spirite să îi nimicească pe cei de deasupra, cu atât mai mult vor fi presați de aceștia. Fiind în această situație, spiritele de dedesubt încep să se aprindă de mânie. În curând ele fac o scenă atât de înfocată încât fulgere foarte puternice cu zguduituri de pământ încep să scapere în toate direcțiile pentru a alunga masele de nori albi care îi împresoară; în sus pentru a nimici conducătorul principal al acestora și în jos pentru nimicirea tronului muntelui.          Spiritele albe presează spiritele negre din toate părțile. Ele se împing atât de mult în acestea până ajung de grosimea unei pietre adevărate și se aruncă apoi cu cea mai mare forță în jos. În cea mai mare parte ajung pe suprafețele întinse de gheață ale tronului însuși, precum și în zonele mai îndepărtate, aici fiind totuși în bucăți din ce în ce mai mici, transformându-se în cele din urmă în grindină și căzând.          Astfel spiritele negre sunt doborâte, iar cele albe lasă cadă ploaia peste cei învinși, rezultat al spiritelor păcii.          Ele însele se risipesc într-un vânt rece, legând pentru mult timp astfel spiritele învinse de gheața de odinioară. Astfel ei îi redau acestei ființe mânioase liniștea prin care aceasta se va transforma într-una mai bună. Astfel hoarda înghețată se va topi și va deveni din nou apă, iar spiritului supus umilinței i se va conferi din nou libertate. Dacă el se transformă în bine, va fi preluat curând de rândurile de jos ale spiritelor păcii; dacă nu se transformă în bine și se răzvrătește din nou la o nouă încăierare - ceea ce se și petrece de altfel în majoritatea cazurilor - va fi prins din nou în același mod, dar va fi ținut de fiecare dată și mai mult în închisoare. Și pentru a nu lungi prea mult descrierea acestui munte, am dori să mai acordăm atenție la încă două aspecte, pentru ca apoi să ne dedicăm părții evanghelice care este pentru voi mult mai importantă.Drumul spre umilință al spiritelor naturii          Ați înțeles așadar că după captivitate urmează din nou libertate, astfel că spiritele care sunt readuse la viață vor fi preluate de spiritele păcii de pe nivelele inferioare dacă s-au schimbat în bine sau li se acordă un nou răgaz până la eliberarea lor.           Când forțele naturale ale spiritelor se transformă din nou în apă, aceste spirite devenite libere se unesc cu apa și trebuie să facă mai apoi călătoria pentru a se revărsa în mare. De ce se petrec astfel lucrurile? Din același motiv pentru care cuiva care a pricinuit un rău pe pământ i se impune o pedeapsă pentru a deveni mai bun, în vederea reparării răului pricinuit; pe lângă aceasta, mai are de plătit și polița relei voințe. De altfel, aceste spirite trebuie să repare până la ultimul rău săvârșit - precum și cele pe care doar a intenționat să le săvârșească - și să realizeze pe lângă aceasta o penitență pe măsură. Abia când sunt duse la îndeplinire toate acestea, spiritele acestea sunt preluate pe prima treaptă a desăvârșirii spirituale. În mod normal ele ar putea cu greu să facă ceva benefic în mare. Dar unui astfel de spirit nu i se poate face nimic bun dacă el însuși nu este bun, lucru dovedit și de faptul că spiritele aflate în această stare trebuie să capete o stare de umilință totală pentru a fi capabile să-și ispășească faptele rele. Și pentru că fundul mării este partea cea mai adâncă a pământului, aceste spirite orgolioase trebuie să facă această călătorie către umilință pentru a o învăța și prin aceasta cu timpul să se ridice din nou renăscuți în sferele înalte pentru a înfăptui lucruri mai folositoare.          Devin aceste spirite cu adevărat mai bune în finalul călătoriei lor? Rezultatele sunt diferite. Unele spirite devin cu adevărat mai bune, ele trebuind să se întoarcă pe aceste drumuri umede de țară, dacă în interiorul lor nu mai există nimic răutăcios. O astfel de retragere o puteți recunoaște din prezența unei ceti albe care se ridică dimineața din izvoare, pâraie și râuri. Această ceață este trasă în sus de soare, ajungând în curând în regiunea înaltă a potențelor lor naturale și nu mai poate fi percepută cu ochiul liber.          O altă parte din aceste spirite este constituită din mânie care prinde din nou viață în timpul nopții care la început ia forma unei cete gri aflate în fisurile și crăpăturile muntelui și care vor acționa colectiv din nou la următorul asalt.          O a treia parte din aceste spirite face drumul până în mare. Odată ce au ajuns însă aici, se adună în hoarde în funcție de gradul răutății lor și se năpustesc deasupra mării. Marinari ne pot povești despre forța nimicitoare a furtunilor mării. Dacă aceste spirite răutăcioase vor să pună în practică o astfel de răutate trimit în cercetare unul sau doi norișori deasupra mării - astfel de norișori sunt ușor de reperat de către marinarii experimentați — pentru a constata dacă se observă din vreo parte spiritele păcii. Dacă ele pot fi zărite pe undeva acești norișori dispar imediat, rareori având loc o furtună importantă.          Dacă aceste iscoade răuvoitoare nu întâlnesc forțe potrivnice în drumul lor, în câteva minute cerul va fi acoperit cu nori groși de furtună din care în curând rafale puternice de vânt vor agita marea. Totuși și o astfel de acțiune ia o turnură nefavorabilă pentru că într-o fracțiune de secundă sunt trimise spiritele păcii de către hoardele care păzesc ținutul. Acestea se aruncă deasupra acelei hoarde gălăgioase transformându-se în mod normal în grindină sau ploaie puternică și eliberează cu această ocazie spiritele umilite. Acele spirite rele care au jucat doar un rol subordonat sun trimise imediat către Polul Nord. Cele mai răutăcioase sunt însă arse pentru o foarte lungă perioadă de timp în gheața dură a Polului Sud.          Astfel ia sfârșit agitația acestor spirite care sunt duse într-un loc sigur; cele bune sunt preluate pentru nenumărate beneficii pe care le pot aduce. În ce constau acestea?          Prima misiune este de a trimite aceste spirite pe diversele pășuni alpine și anume în acele locuri în care ele se pierd în vârfuri golașe de stâncă. Aici ele trebuie să aibă grijă de întreținerea acestora, ca și de eventuala lor sfărâmare, ele împărțind toată umiditatea în mod egal în porii rocii, astfel încât ea să își păstreze permanent în interior aceleași proprietăți. Pe de altă parte, ele trebuie să transporte în jos pietrele desprinse pentru ca ele să se apropie și mai mult de destinul eliberator. Adesea, dacă nu sunt atente, spiritele răutăcioase desprind un întreg bloc de piatră și îl aruncă în jos. Trebuie apoi avut grijă ca bucata de stâncă desprinsă găsească un loc sigur și liniștit într-un pârâu sau râu pentru ca spiritele rele care sunt încă închise în ele să nu izbucnească prematur. Dacă aceasta s-ar întâmpla aici, s-ar putea întâmpla și la nivelul întregii planete Pământ! De aceea veți întâlni de obicei o astfel de stâncă într-o groapă în apropierea vreunui izvor sau îngropată până la jumătate în pământ și înconjurată de mușchi sau o veți vedea fie sfărâmată în bucăți, fie întreagă în vreun pârâu sau râu. Acesta este motivul pentru care întâlniți deseori sute, chiar mii de chintale de blocuri grele de piatră acolo unde nu există munți sau specii asemănătoare de pietre.          Cercetătorii vor comenta probabil spunând: „Ce chestie ridicolă! Totul este produs de greutatea apei care își mărește volumul cu cât este mai puternică și mai rapidă.” Din punctul de vedere natural au dreptate - așa cum au dreptate cei care spun că 2+2=4. Știe însă matematicianul tot ceea ce stă la baza rezultatului său? Cunoaște el unitățile din care a rezultat produsul lui? El cunoaște numărul din care a provenit acest rezultat, care apare la fel ochiului și înțelegerii lui. Cunoaște el însă ființa lucrurilor pe care le-a numărat? Poate el să ia în calcul varietatea nesfârșită și diversitatea părților și forțelor care sunt necesare formării unui lucru? Dacă ar fi conștient de acest lucru pe deplin, ar realiza imediat cât de superficială a fost constatarea lui!          Și în descrierea făcută de cercetătorii noștri este vorba de același lucru, căci ei nu fac altceva decât să observe apa curgând. Ce este însă necesar pentru a face apa să curgă și pentru a-i da greutatea potrivită și a ști în același timp în ce constă greutatea sa - acest lucru s-ar putea să îi fie destul de inaccesibil oricărui cercetător iscusit!          Cine poartă apa pe culmile munților, o adună și o transportă aducând beneficii imense poalelor acestora? Aceasta constituie însă o altă problemă! Căci aici este vorba despre presiunea interioară și de legea atracției alternative; dar cine exercită această presiune și atracție? De aici tragem concluzia că pe întreg Pământul nimic nu poate avea loc fără ajutorul spiritelor de tot felul, fie bune sau rele! (Vezi și „