----------------------------------- 1% 27.3.2010, 02:15 Capitolul 1 - POVEȚELE TATĂLUI CERESC PENTRU COPIII LUI ----------------------------------- Capitolul 1 POVEȚELE TATĂLUI CERESC PENTRU COPIII LUI (1 martie 1840) Astfel mi-a vorbit Domnul mie, și prin mine (Jacob Lorber) - tuturor, iar acesta este adevărul adevărat și plin de credință: 1. Acela care dorește să-Mi vorbească, vină la Mine și-i voi sădi răspunsul în inima sa. Dar numai inimile pure și blajine pot auzi sunetul Vocii Mele. 2. Iar acela care Mă preferă lumii întregi și Mă iubește ca o mireasă drăgăstoasă pe mirele ei, va merge cu Mine braț la braț și mereu Mă va vedea ca pe fratele lui, așa cum Eu îl văd pe el în eternitate, mai înainte ca el să fie. 3. Spune-le celor bolnavi că nu trebuie să se întristeze de suferințele lor, ci să se întoarcă la Mine cu adâncă și deplină credință. Eu voi fi mângâierea lor și voi face să curgă prin inimile lor un șuvoi din cel mai scump balsam, și vor afla în ei fântâna nesecată de viață eternă. Ei se vor vindeca și se vor primeni ca iarba după ploaie. 4. Spune-le acelora care Mă caută: cu adevărat, Eu sunt peste tot și nicăieri. Sunt peste tot unde oamenii Mă iubesc și respectă poruncile Mele, și nicăieri acolo unde ei doar Mi se roagă și Mi se-nchină. Căci nu este iubirea mai scumpă decât rugăciunea și păstrarea poruncilor mai scumpă decât închinarea? Adevărat, adevărat vă spun: acela care Mă iubește, Mi se închină întru spirit, și acela care respectă poruncile Mele, cu adevărat Mă slăvește. Dar numai cine Mă iubește poate respecta poruncile Mele, iar pentru cel care Mă iubește nu am decât o singură poruncă - aceea de a Mă iubi pe Mine și Cuvântul Meu Viu, cel care este cu adevărat viața veșnică. 5. Spune-le celor slabi că gura Mea așa a grăit: Eu sunt Dumnezeu Atotputernic. se întoarcă la Mine și Eu îi voi întări. Dintr-un prinzător de muște voi face un îmblânzitor de lei, și cel din urmă fricos va putea distruge lumea și va scutura ca pleava puterile pământului. 6. Spune-le deschis dansatorilor că toți sunt mântuiți de către Satan. Satan îi apucă de picioare și-i învârte până când îi amețește atât de tare că ei nu mai pot nici sta, nici merge, nici dormi, nici odihni, nici vedea, auzi, mirosi ori gusta, nici simți - ceva - vreodată, pentru că ei sunt cu toții morți, și morți fiind, nu pot primi nici sfat, nici ajutor. Și chiar de vor dori să se întoarcă la Mine, vor simți că mâini puternice le Țin strâns picioarele și îi învârt mai departe. Și de vor privi în sus, la cer, ei nu vor vedea soarele, ci numai un fulger orbitor care îi va face să închidă ochii și să nu mai dorească vadă nimic niciodată. 7. Acela ai cărui ochi fizici sunt orbi, poate totuși să vadă cu ochii spiritului. Dar acela care în spiritul său a orbit, este orb în eternitate. 8. Spune-le jucătorilor de jocuri de noroc că mai întâi de toate, ei își pierd chiar viața lor la joc, și tot ceea ce lor li s-a dăruit pentru a trăi. Căci jocul este un puț plin cu mâl otrăvitor. Jucătorul crede că acolo se ascunde un izvor de bogăție și zilnic se adapă din el, înghițindu-i miasmele pestilențiale, otrăvindu-se mereu și mereu și aflând în cele din urmă moartea eternă a spiritului, în locul aurului visat. 9. Aceia care au Scripturile dar nu le citesc, sunt asemeni însetaților care, deși se află lângă o fântână cu apă curată, nu vor să bea, fie din teama de apă - comportându-se precum câinii turbați, care decât să bea și să-și potolească setea, mai bine muscă pietrele -, fie, cel mai adesea, din simplă lene. Ei preferă fie serviți cu nămol urât mirositor din haznaua cea mai apropiată pentru a-și potoli setea, și, în cele din urmă, pentru a pieri. 10. Spune-le seducătorilor: acela care pășește în carne, în moarte pășește, și curând pofta lui trupească îl va da ca hrană pentru viermi. Numai cel ce pășește întru spirit va atinge lumina, izvorul vieții întregi. Mare va fi partea lui și o va putea păstra de-a pururi. 11. Acelora înnebuniți după măreție, spune-le cu toată seriozitatea că goi vor sta în fața judecătorului lor. Splendoarea lor va dispărea ca baloanele de săpun. Goana după fast și putere se va sfârși în cea mai de jos sclavie și vor fi pentru totdeauna rușinați pentru nebunia lor. Căci nu este un mare nebun acela care vrea să îmbrace mizeria în aur în timp ce nestematele le lasă zacă în noroi? O, atâția nebuni sunt pe lume în ziua de azi! Ei văd lumina ca întuneric și întunericul ca lumină! 12. La Răsărit s-a aprins deja o stea care îi va netezi drumul lui Orion, iar focul lui Sirius îi va mistui pe toți. Și voi arunca un mare număr de stele pe Pământ, pentru ca toți făcătorii de rău să piară și pentru ca lumina Mea să strălucească pretutindeni. 13. Eu, Iehova, Domn în eternitate, dau ca ultimă povață Adevărul și dreapta credință. Amin! 14. Fie aceasta pentru voi, toți cei care ați mărturisit atât de puțin, și pe urmă, pentru toți ceilalți. Amin! Acestea sunt cuvintele Mele cele dintâi și cele de pe urmă. Amin!