----------------------------------- 1% 27.3.2010, 23:10 Capitolul 7 - ERELE PRIMARE ALE PĂMÂNTULUI ȘI LUNII CREAREA LUI ADAM ȘI EVA ----------------------------------- Capitolul 7 ERELE PRIMARE ALE PĂMÂNTULUI ȘI LUNII CREAREA LUI ADAM ȘI EVA 1. Acum am să arăt crearea lumii vii, de la cele dintâi ființe până la cele de pe urmă, de la cele mai mici la cele mai mari, și veți putea înțelege cum totul s-a făcut prin iubirea și înțelepciunea Mea, și cum totul se înscrie în ordinea eternă a amândurora, cea care este însuși Cuvântul și puterea dinlăuntrul Divinității. Și veți înțelege că nimic nu există în întreaga infinitate, fie acel lucru mare sau mic, care să fi apărut altfel decât pe această cale! 2. Priviți și ascultați: așa cum Pământul a luat ființă, la fel au luat luna, soarele și stelele; dar la început Pământul era sterp, iar suprafața sa se înfățișa precum suprafața unei mări. Nori groși pluteau pe deasupra apelor, pătrunzând până foarte adânc în spațiile morții. Lumina soarelui nu putea străbate stratul gros de nori și nu putea lumina picătura ruptă din compasiunea divină. Luna era și ea acoperită de vaporii degajați din picătura de compasiune. Acest strat de vapori a avut însă un rol foarte important, căci numai în căldura din interiorul lui s-a putut naște Pământul și cu ea s-a hrănit luna. Așa cum găina stă pe ouă și le clocește, soarele a stat deasupra Pământului și l-a încălzit cu razele sale, ce purtau căldura și lumina iubirii lui Dumnezeu, până ce el s-a maturizat suficient, și până când luna a crescut destul spre a putea fi dată la o parte de la sânul mamei sale. 3. Apoi, straturile groase de nori s-au împărțit în două și au rămas nemișcate deasupra polilor. Centura Pământului a devenit liberă, soarele și-a privit chipul în apele Pământului, iar Pământul a reflectat cu recunoștință lumina către sânul bogat al soarelui. Cu ochii larg deschiși, el a privit luna scăldându-se în lumina grației Iubirii eterne, revărsată de soare. 4. Iată cum a fost mai departe: Pământul se simțea acum împlinit, pentru că era hrănit cu compasiunea Iubirii și își vedea draga lui lună rotindu-se cu vioiciune în jur. Iubirea îi umplea pieptul și dorea ca încă o dată își ofere sânul plin cu laptele compasiunii. Dar laptele se întărise la căldura iubirii sale și devenise pământ ferm, ridicându-se deasupra mărilor. Iar mările se retrăseseră în adânc, asemeni zerului care se separă în laptele prins, pentru a liniști mânia existentă încă în inima pământului, prin sarea grației compasiunii revărsată de Dumnezeu în toată puterea și tăria Sa. 5. Și atunci, o pace adâncă s-a făcut pe Pământ și în toate spațiile infinității lui Dumnezeu. Pentru prima dată, Iubirea eternă a coborât pe Pământ în întreaga Ei deplinătate, învăluindu-l cu atotputernicia Ei. 6. Atunci, plante de tot felul, ierburi, arbuști, copaci, au răsărit din solul Pământului. Mările, lacurile, râurile, iazurile și izvoarele s-au umplut de pești și de alte viețuitoare. Aerul s-a umplut de păsări. Iar numărul după care au fost alcătuite toate speciile care au apărut în ape, pe pământ și în aer, era același cu numărul după care a fost creat omul, cu numărul grației Iubirii și cu numărul mântuirii și renașterii viitoare. 7. Ascultați și căutați acum să înțelegeți ceea ce nimeni până la voi nu a auzit și nu a înțeles: acest număr este esența tainică a Însăși Iubirii eterne; el este expresia ordinii și legii existente dintotdeauna în interiorul și în exteriorul Iubirii, ordine și lege care există întocmai și acum, și va exista mereu în toată măreția și puterea lui Dumnezeu. Și a luat Iubirea lut, care era precum smântâna deasupra laptelui prins, și cu mâinile puterii Sale, l-a frământat și a făcut din el primul om, respectând numărul ordinii Sale, și a suflat asupra lui duhul vieții. Iar răsuflarea Ei a devenit în om suflet. Sufletul s-a răspândit în întreaga ființă a omului, pecetluind pentru totdeauna legătura lui cu numărul ordinii, conform căruia a fost creat. Dar nu numai omul a fost creat după acest număr, ci și toate spiritele și toate lumile din spațiul infinit, Pământul cu tot ce există pe el, luna și soarele. 8. Și iată, primul om de pe Pământ, ieșit din mâinile puterii și tăriei Iubirii eterne, s-a numit “Adam”, sau “Fiul Compasiunii și grației”. 9. Acest Adam a luat locul celui dintâi spirit creat, cel care căzuse. Lui nu i s-a arătat de la început cine este, și de vreme ce nu se cunoștea pe sine și nu vedea nici o asemănare între el și lumea înconjurătoare, el se simțea fără rost. 10. Atunci Iubirea eternă, nevăzută de el, căci ochii sufletului lui erau încă orbi, a suflat asupra lui și el a adormit în dulcea Ei pace. Apoi, Iubirea a făcut în inima lui Adam, sub forma unui vis minunat, un chip asemănător lui, de un farmec nespus și de o mare frumusețe. 11. Iubirea eternă a văzut marea bucurie a lui Adam, care contempla interior acel al doilea eu al său. Atunci, Iubirea l-a atins pe Adam în partea în care i se dăruise o inimă, întru totul asemănătoare inimii Divinității, pentru a primi prin ea iubirea și viața pe care Dumnezeu le revărsa asupra lui. Ea a scos această iubire de sine în afara lui Adam, în scopul pregătirii locuinței Sale în interiorul lui, spre a împlini prin aceasta legea viitoare a grației compasiunii. Iar iubirea de sine scoasă în afara lui Adam, a pus-o într-un trup material căruia i-a dat numele “Caiva”, sau, așa cum se obișnuiește să i se spună, “Eva”. Toate acestea le-a înfăptuit Iubirea eternă pentru a pregăti mântuirea prin iubirea de sine și renașterea viitoare. 12. După aceea, Iubirea eternă l-a atins din nou pe Adam și l-a trezit spre a contempla iubirea de sine scoasă acum în afara sa, iar el a fost nespus de încântat să își contemple iubirea, care arăta acum atât de drăgălaș. Această iubire, numit㠓Eva”, l-a găsit plăcut pe Adam, s-a plecat în fața lui și l-a urmat de atunci pretutindeni, în tot ceea ce făcea. 13. Atunci, Iubirea eternă l-a strigat pe Adam pentru prima oară pe nume. “Adam!” - i-a spus Ea. “Eu sunt Domnul Gloriei, Tăriei și Puterii!” 14. Și i-a spus mai departe Iubirea eternă: “Privește-ți femeia!” - Iar Eva a răspuns: “Privește, Doamne, spre roaba care așteaptă la picioarele fiului Tău poruncile sale!” 15. Iar Iubirii i-au plăcut foarte mult lucrările puterii Sale, înfăptuite prin grația compasiunii, și a continuat să le vorbească lui Adam și Eva despre toate lucrurile, cum să le numească și cum să le folosească. Iar atunci când ei au înțeles toate acestea și știau să folosească toate câte existau, Iubirea din nou le-a vorbit, spunându-le: “Acum voi ați învățat despre toate lucrurile, le cunoașteți și știți cum să le folosiți, afară numai de unul, iar despre acesta vă voi învăța chiar acum, dăruindu-vă puterea de a procrea și de a vă reproduce. Dar încă nu aveți permisiunea să folosiți această putere, decât numai după întoarcerea Mea, și numai dacă voi găsi înveșmântați în straiele supunerii, smereniei, credinței și castității. Vai vouă însă de vă voi găsi goi, căci atunci vă voi lepăda morții!”