----------------------------------- elena 11.4.2010, 21:07 Re: "Acum stiu, am aflat si eu... " de Nicolae Steinhardt ----------------------------------- Iluzia posesiei - Eckhart TOLLE "Un pământ nou" Trezirea conștiinței umane A „poseda” ceva — ce înseamnă asta cu adevărat? Ce înseamnă fac ca ceva să fie „al meu”? Dacă locuiesc pe o stradă din New York, arăt către un imens zgârie-nori și spun: ,,Clădirea aceasta este a mea. Eu o dețin,” fie sunt foarte bogat, fie sunt un șarlatan sau un mincinos, în orice caz, în ceea ce spun, forma gândului „eu” și forma gândului „clădire” se contopesc. Așa funcționează conceptul mental de posesie. Dacă toată lumea este de acord cu povestea spusă de mine, înseamnă vor exista hârtii semnate pentru a certifica acordul lor. Sunt un om bogat. Dacă nimeni nu este de acord cu povestea mea, vor trimite la psihiatru. Sunt un șarlatan sau un mitoman. Este important să recunoaștem aici că povestea și forma gândurilor care formează povestea, fie că oamenii sunt sau nu de acord cu ea, n-au absolut nimic de-a face cu ceea ce sunt eu. Chiar dacă oamenii sunt de acord, în ultimă instanță este vorba despre o închipuire. Mulți oameni nu realizează, până când ajung pe patul de moarte și tot ceea ce le este exterior începe să se îndepărteze de ei, nimic nu a avut vreodată de-a face cu ceea ce sunt ei cu adevărat, în apropierea morții, întreg conceptul de posesie se dezvăluie ca fiind în ultimă instanță lipsit de sens. În ultimele clipe ale vieții lor mai realizează și că în timp ce ei au căutat o viață întreagă-și întregească sentimentul de sine, ceea ce căutau în realitate, Ființa lor, fusese mereu deja acolo, dar în mare parte eclipsată de identificarea lor cu lucrurile, ceea ce în final înseamnă identificarea cu mintea lor. „Fericiți cei săraci cu duhul”, spunea Isus, „că a lor este împărăția cerurilor”.Ce înseamn㠄săraci cu duhul”? Lipsiți de bagaje interioare, de identificări. Nici cu lucruri, nici cu vreun fel de concepte mentale care să conțină într-o măsură oricât de mică noțiunea sinelui. Și ce este „împărăția cerurilor?” Bucuria simplă, dar profundă a Ființării, care rămâne atunci când renunțați la identificări și deveniți astfel „săraci cu duhul”. De aceea a constituit renunțarea la posesiuni o practică spirituală străveche atât în Est, cât și în Vest. Renunțarea la posesiuni însă nu vă va elibera în mod automat de ego. Acesta va încerca să-și asigure supraviețuirea găsind altceva cu care să se identifice, de exemplu imaginea mentală a voastră ca cineva care a transcens orice interes față de posesiunile materiale și este din acest motiv superior, este mai spiritual decât alții. Aceștia sunt oamenii care au renunțat la toate posesiunile, dar au un ego mai mare decât unii dintre multimilionari. Dacă dați la o parte un gen de identificare, egoul va găsi repede un altul, în ultimă instanță, lui nu-i pasă cu ce se identifică, câtă vreme are o identitate. A fi împotriva societății de consum sau împotriva societății private poate reprezenta o altă formă de gândire, o altă atitudine mentală care înlocuiește vechea identificare cu posesiunile. Prin intermediul ei ați putea simți că aveți dreptate, în timp ce alții greșesc. După cum vom vedea mai târziu, credința că voi aveți dreptate și ceilalți greșesc reprezintă unul dintre tiparele principale ale minții egoiste, una dintre principalele forme de inconștiență. Cu alte cuvinte, conținutul egoului se poate schimba, însă structura minții care îl ține în viață nu se schimbă. Una dintre presupunerile pe care le faceți în mod inconștient este aceea că, identificându-vă cu un obiect prin ideea fictivă de posesie, aparenta soliditate și permanență a obiectului material vă va înzestra sentimentul sinelui cu o mai mare soliditate și permanență. Aceasta se aplică în special în cazul clădirilor și chiar mai mult în cazul pământului, din moment ce acesta este singurul dintre lucrurile pe care credeți că le dețineți care nu poate fi distrus. Absurditatea posedării unui lucru devine chiar mai evidentă în cazul pământului. În vremurile înstăpânirii albilor în America de Nord,știnașilor le era de neînțeles conceptul de proprietate a pământului. Din acest motiv l-au pierdut atunci când europenii i-au determinat să semneze hârtii care pentru ei erau la fel de incomprehensibile. Ei simțeau că aparțineau pământului, nicidecum că pământul le aparținea lor. Egoul tinde să echivaleze predicatul „a avea” cu Ființarea: am, deci sunt. Și cu cât am mai mult, cu atât sunt mai mult. Egoul trăiește prin comparație. Modul în care sunteți văzuți de ceilalți devine modul în care vă vedeți voi înșivă, Dacă toată lumea ar trăi în case impozante sau dacă toată lumea ar fi bogată, casele voastre sau bogățiile voastre n-ar mai servi la potențarea sentimentului de sine. Atunci v-ați putea muta într-o simplă colibă, ați putea renunța la bogății și v-ați recâștiga o identitate creându-vă în propriii voștri ochi și în ochii altora o imagine de indivizi mai spirituali decât ceilalți. Modul în care vă văd ceilalți devine oglinda care vă spune cum sunteți și cine sunteți. Sentimentul propriei valori pe care îl are egoul este în majoritatea cazurilor legat de valoarea pe care o aveți în ochii celorlalți. Aveți nevoie ca ceilalți să dea un sentiment de sine, iar dacă trăiți în cadrul unei culturi în care valoarea personală este în foarte mare măsură echivalentă cu ceea ce dețineți și cu cât de mult dețineți, veți fi condamnați, în cazul în care nu puteți vedea dincolo de această amăgire colectivă, vânați lucruri tot restul vieții voastre, cu speranța zadarnică de a găsi valoarea și desăvârșirea sentimentului de sine prin intermediul lor. Cum puteți să renunțați la atașamentul vostru față de lucruri? Nici măcar să nu încercați. Este imposibil. Atașamentul față de lucruri cade de la sine atunci când nu mai căutați să regăsiți în ele. Între timp, fiți doar conștienți de acest atașament. Se poate ca în anumite cazuri să nu fiți conștienți că sunteți atașați — adică identificați — cu ceva, până când pierdeți lucrul respectiv sau până când apare riscul pierderii sale. Dacă în această situație vă supărați, panicați și așa mai departe, înseamnă sunteți atașați, în momentul în care deveniți conștienți de faptul că identificați cu un lucru, identificarea respectivă nu mai este totală. „Eu sunt conștiința care conștientizează acest atașament.” Acesta este începutul transformării conștiinței.