----------------------------------- 1% 17.4.2010, 23:09 Capitolul 35 - PREDICA ANIMALELOR DESPRE CĂINȚĂ ( 27 Iulie 1840) ----------------------------------- Capitolul 35 PREDICA ANIMALELOR DESPRE CĂINȚĂ ( 27 Iulie 1840) 1. ne întoarcem acum la școala hienelor și la cei 14 învățăcei, și să vedem cât de mult au avansat ei în scurtul timp petrecut în acea școală, îmbogățindu-și cugetele cu extraordinarele principii educaționale predate aici. 2. Ascultați cu atenție, și fie ca nici un cititor să nu își țină urechile astupate și ochii închiși, ci să urmărească cuvintele pline de înțelepciune ale hienei, tigrului, leului, lupului și ursului. Căci oamenii trăiesc în minciună și nici unul măcar nu rostește adevărul în fața semenilor săi. Experiența arată cât de des se înșeală savanții, cât de false sunt toate doctrinele lor, cum acestea înlocuiesc adeseori alte doctrine, fiind însă chiar mai rele decât cele pe care le-au înlocuit. De aceea, nu este deloc zadarnic să ascultați cuvintele demne de toată încrederea, provenite din sfera onestă și autentică a naturii, și să le scrieți în inimile voastre, pentru a înțelege astfel mai bine cât de adevărat, just și demn de încredere este Tatăl vostru preasfânt și etern. 3. Căci vai!, după ce perioada stabilită a trecut, hiena a apărut din nou în fața grupului înspăimântat, plină de furie, dar numai cu scopul de a se folosi de teamă pentru a le face mințile mai receptive, după care, prin grația Mea, a rostit printre fălcile larg deschise următoarele cuvinte: 4. “Ridicați-vă din morți! Aceasta este voința marelui și atotputernicului Dumnezeu al tuturor creaturilor! Scurta perioadă de timp a trecut ca fulgerul, zilele s-au alternat cu nopțile într-o succesiune rapidă, trecând peste existența voastră nedemnă. În momentul în care ați fost conduși de mine, o hienă, prin voința atotputernică a supremului Dumnezeu, ați putut vedea luna plină luminându-vă cărările ce conduceau prin înălțimile sălbatice până la peștera în care locuiam eu și copiii mei, unde noi v-am lăsat să odihniți în răcoarea plăcută a pământului. Acum puteți vedea din nou luna, care este din nou mare și plină, după ce își pierduse complet lumina, devenind succesiv un copil, un tânăr, iar acum, din nou, un bărbat plin de putere și de măreție. 5. Modelul pe care vi-l indică cu regularitate luna de-a lungul unor scurte perioade de timp ar trebui imitat de voi cu credință și înțelepciune, în viața voastră de zi cu zi. Lumina voastră lumească va trebui să se diminueze precum cea a lunii, pentru a vă permite – după ce veți fi încetat pe deplin să emiteți această lumină lumească (întru totul sinonimă cu intelectul vostru arogant) – absorbiți o lumină nouă, inspirată din cele mai înalte ceruri, care este sinonimă cu iubirea dezinteresată din care izvorăște grația marelui și preasfântului Dumnezeu. 6. Ascultați, la fel cum vă vorbesc eu, grație permisiunii divine, orice lucru este capabil să vorbească. Dacă veți încăpățâna însă cramponați de tirania din inimile voastre, mai bine ascundeți-vă de noi, reamintiți-vă acest discurs și urmăriți să înțelegeți cât de jos ați decăzut voi chiar prin comparație cu noi, în timp ce adevărații copii ai lui Dumnezeu sunt infinit deasupra noastră. 7. Căci spuneți-mi, ați văzut vreodată un animal încercând să-l domine pe un altul? Ați văzut vreodată un animal încercând să își însușească ceva de la altul? Ați văzut vreodată un animal încercând să-l fure pe un altul? Sau ne-ați văzut vreodată pe noi omorându-ne reciproc, sau mințind, înșelându-ne, ori comițând păcate trupești numai de dragul desfrâului? 8. Spuneți-mi, ne-ați văzut vreodată acționând împotriva naturii noastre? 9. Oare nu ar fi trebuit să învețe animalele de la voi cum să-și folosească în mod benefic puterile? După cum vedeți însă, noi, sărmane bestii sălbatice, suntem cele care vă învățăm pe voi despre blândețe și despre înțelepciunea vieții. Oh, rușine să fie vouă, domni ai vieții, de vreme ce un simplu țânțar, care bâzâie chiar acum la urechea mea, are mai multă înțelepciune decât voi, împreună cu întreaga regiune a lui Enoh și cu cele zece orașe ale ei! Căci deși viața țânțarului este limitată la numai câteva zile, iar acțiunile sale nu lasă nici o urmă vizibilă, chiar și în această scurtă viață a lui, el face infinit mai mult decât ați reușit voi încă de pe vremea lui Cain, prin construirea orașelor voastre și chinuirea fraților voștri; căci țânțarul împlinește voința supremă a lui Dumnezeu și se bucură cu recunoștință de scurta sa existență, în timp ce voi, oamenii, a căror menire este să trăiți de-a pururi, ați uitat de propria voastră valoare, și mai presus de toate, de iubirea preasfântă a lui Dumnezeu cel atotputernic, care sălășuiește în inima voastră. 10. Noi, sărmane ființe lipsite de spirit, ne bucurăm cu recunoștință de scurta noastră viață, în timp ce voi, ființe vii, găsiți desfătarea în a linge cu limba voastră lacomă murdăria ce rămâne în urma morții! 11. O, Dumnezeule atotputernic și preasfânt, de ce nu ne-ai creat Tu numai pe noi, hiene, tigri, lei, lupi și ursi, care îți împlinim întotdeauna voința sacră? Cum se face că Tu i-ai creat pe acești oameni, care nu numai că au uitat de voința Ta supremă, dar au uitat chiar și de Tine Însuți?! 12. Priviți-mă, voi, oameni frumoși, cu aparențe încântătoare; priviți trupul meu mizerabil, păros și respingător. Nu vi se pare că trupul meu este învăluit de noaptea unui blestem al lui Dumnezeu, în timp ce trupul vostru poartă binecuvântarea supremă a iubirii eterne? 13. Cum se face însă sub acest înveliș al morții sălășuiește recunoștința care nu își dorește nimic mai presus decât să-și reîntâlnească Creatorul, în timp ce sub pielea voastră binecuvântată nu există altceva decât batjocură, superficialitate, dispreț, și nu în cele din urmă, o uitare totală? 14. Astfel se explică de ce – prin neascultarea voastr㠖 voi ați devenit talpa iadului, în timp ce specia mea, care a pășit pe acest pământ cu multe milenii înaintea voastră, ascultă necontenit de atotputerea lui Dumnezeu, fără uite vreodat㠖 cu toată presiunea cumplită la care a fost supusă de propria sa natură, a ferocității – de ordinea imuabilă impusă ei de către Creator. 15. Oh, amintiți-vă cuvintele animalului sălbatic și urmăriți să ridicați până la demnitatea de ființe create, pentru ca, poate, într-o bună zi, puteți fi numite ființe umane. Și nu uitați cât de mult deasupra voastră se află copiii lui Dumnezeu, în timp ce propria voastră menire este de a deveni similari lor, dacă nu chiar întru totul una cu ei. Eu îmi închei aici discursul, dar voi veți rămâne și veți asculta în continuare cuvintele unui alt animal. Amin!” 16. Și iată, după ce hiena și-a încheiat astfel impresionantul ei discurs, un tigru uriaș și feroce s-a apropiat de grupul intimidat, i-a privit pe oameni cu mare seriozitate, dând din coadă, după care s-a întors către conducătorul lor, l-a privit fix o vreme, pentru ași deschide în cele din urmă larg fălcile și a rosti următoarele cuvinte: 17. “Sihin! Acesta va fi numele tău, care îți va reaminti mereu că tu ești un fiu al cerului pământesc, care este un cer al animalelor. Acestea au un suflet născut din focul solar, iar acest suflet se adresează acum sufletului tău, suflet pe care Însuși Dumnezeu Ți l-a dăruit, dar care te-a făcut de rușine în fața mea și a tuturor animalelor însetate de sânge din aceste păduri, căci el a uitat de marele Creator, în timp ce sufletele noastre nu au îndrăznit niciodată încalce ordinea prestabilită a Acestuia, deși suntem și noi dăruite cu cele cinci simțuri pe care le aveți voi, și posedăm la rândul nostru memorie și dorințe, putând distinge între pământ, apă, foc și aer, precum și între uscat și umed, între zi și noapte, sus și jos, ascuțit și neted, rece și cald, etc. În plus, noi avem un simț al vederii uluitor de ascuțit, de care nu se pot ascunde nici spiritele cele mai corupte, care tremură cuprinse de teroare atunci când recunosc în fața lor un judecător inexorabil, curajos și puternic, care le sfâșie învelișul ce ascunde un veritabil palat al murdăriei și le bea sângele impur, astfel încât acești munții sacri să nu fie pângăriți. 18. Ați văzut cu propriii voștri ochi ce s-a întâmplat cu armata lui Tatahar, nu departe de aici. Chiar credeți că măgarii și cămilele v-au protejat de furia noastră? O, nu, dacă puteți crede așa ceva, înșelați foarte tare! Dumnezeu a fost Acela care ne-a îndemnat să cruțăm, și nu a existat nici măcar un singur animal printre noi care să fi dorit să refuze voința Creatorului său atotputernic. 19. Cum ați putut uita tocmai voi, oamenii, care sunteți înzestrați nu doar cu cele cinci simțuri nobile, dar ați primit în plus și un suflet nemuritor, care include un spirit divin, de Numele preasfânt și de voința supremă a lui Dumnezeu!? 20. O, ființe umane mizerabile și infame, voi sunteți cu adevărat niște monștri ai decăderii pe acest pământ! Spuneți-mi, ce sunteți voi, sau ce doriți voi să fiți, de vreme ce L-ați uitat pe Dumnezeu, Cel Preasfânt, Creatorul vostru plin de iubire, singurul prin care existați, la fel ca și noi, ceilalți? Pe El, Cel care – în iubirea Lui infinit㠖 v-a dăruit libertatea deplină pentru ca într-o bună zi să poată aduce pe voi, mizerabililor, mai aproape de inima Lui părintească, de-a pururi plină de iubire, scoțându-vă astfel din iadul în care vă aflați. Și după toate acestea, El, Părintele preasfânt și iubitor, este uitat și blestemat! O, atotputernice Dumnezeu, nu lăsa puterea mea să părăsească la vederea acestor monștri, căci doresc să-Ți pot împlini și în continuare voia Ta sacră! 21. Priviți iarba din fața voastră! Aceasta îl laudă pe Dumnezeu, căci deși este mută, ea îl recunoaște pe Tatăl Ceresc, în timp ce voi, cu toată libertatea vie care v-a fost acordată, nu știți nimic despre El! Da, priviți acești munții, pietrele, apa, priviți-ne pe noi, și remarcați cum tot ceea ce percep ochii, urechile și celelalte simțuri ale voastre, îl glorifică, îl laudă și îl onorează pe Dumnezeu. Și toate cerurile sunt pline de compasiunea Sa infinită, de gloria Lui și de iubirea Lui nesfârșite! Din ce-oți fi formați voi de ați pierdut cu desăvârșire amintirea Lui din inimile voastre? 22. Pe scurt, discursul meu a ajuns la sfârșit! Nu vă mai pot privi, controlându-mi în același timp mânia justificată! De aceea, voi încheia aici, așa cum îmi cere voința Celui de Sus, dar doresc să mai adaug înainte un lucru: dacă eterna Iubire vă va elibera în cele din urmă din ghearele noastre – atât de blânde prin comparație cu mâinile voastre care varsă sângele propriilor voștri frați – și vă va permite să deveniți un popor așezat, este bine să reamintiți din când în când cuvintele rostite cândva, prin voința lui Dumnezeu, de un tigru fioros – a cărui sete de sânge îi strălucește în ochi, dar care totuși, prin comparație cu voi, nu este decât un biet mielușel. 23. Dacă inima voastră s-a împietrit complet, nemaiauzind vocea atotputernică a lui Dumnezeu, este cazul să învățați de la natură. Amin!” 24. După ce tigrul și-a încheiat discursul său atât de expresiv și de semnificativ, a urmat rândul leului, care a ieșit brusc din tufișul în care se odihnea, s-a așezat ferm în fața grupului de oameni, și-a deschis larg fălcile și a început să vorbească, spunând: “Ascultați și priviți, voi, domni ai pământului care vă complaceți în a rămâne surzi și orbi, voi, regi atotputernici, conducători și domni ai acestei lumi, a căror slăbiciune este comparabilă însă cu aceea a unui Țânțar! Care credeți voi că este întâia datorie a unei ființe libere care își poate folosi la voință puterea dăruită ei de Dumnezeu, și care nu poate fi restricționată de nimeni și de nimic, prin voința atotputernică a Iubirii nemărginite a marelui Creator? 25. Văd că holbați la mine precum niște bolovani și nu cunoașteți nimic mai mult decât un trunchi de copac rupt în două. Oare nu este prima datorie a unei asemenea ființe împlinirea voinței lui Dumnezeu, adică a Aceluia care v-a dăruit vouă, la fel ca și nouă, viața – vouă, o viață nemuritoare, iar nouă, una muritoare – pentru a recâștiga astfel grația pierdută, care v-a fost luată datorită marii voastre neascultări? 26. Ați făcut vreodată acest lucru, sau cel puțin îl faceți acum? O, nu, voi nici măcar nu îl recunoașteți pe Dumnezeu; și nimeni nu poate fi obligat să facă ceva ce nu cunoaște, aceasta este scuza voastră facilă. Dar eu vreau totuși să întreb cum este posibil să îl uitați pe Acela de care vă reamintesc constant fiecare zi și fiecare noapte, și a cărui glorie și măreție o proclamă deschis soarele, luna și stelele strălucitoare? 27. Iată, eu sunt un locuitor puternic și crud al acestei lumi sălbatice, plină de pietre moarte și de mărăcini. Cu mare efort, și numai datorită naturii mele crude, sunt nevoit să îmi caut o hrană demnă de milă și să accept cu recunoștință judecățile lui Dumnezeu în ceea ce mă privește, adică o pradă adeseori săracă, după zile întregi de foame cumplită. De aceea, ascultați ce vă spun: dacă cineva ar veni la mine să-mi ofere câteva picături de apă care să-mi aline setea arzătoare, înmuind astfel limba mea uscată, las urma cu credință precum pe un înger păzitor, mi-aș împărți chiar și ultima bucată de hrană cu el și aș fi capabil să mor din iubire pentru binefăcătorul meu! 28. În schimb, voi, oamenii, nu numai că bateți frații care lucrează pentru voi, îi torturați și îi chinuiți în fel și chip, sau chiar îi ucideți, dar L-ați uitat chiar și pe Dumnezeu, față de care vă arătați nerecunoscători, îi blestemați binecuvântările și îi respingeți grația și iubirea imensă, pe care preferați să le înlocuiți cu murdăria cea mai cumplită și mai otrăvitoare a șerpilor. 29. O, Lameh, Lameh! Ai dorit să dai foc pădurilor numai pentru a ne distruge pe noi, cei care nu facem altceva decât să ascultăm de voința marelui Dumnezeu! Ce ar trebui să-ți facem noi acum ție, care L-ai uitat pe Dumnezeu, ți-ai ucis frații și ai vrut să ne învinovățești pe noi pentru crima ta în fața Celui Just? 30. Iată, noi nu căutăm răzbunarea, deși planurile sale ne sunt binecunoscute; numai voi, oamenii, sunteți capabili să răzbunați pe cei nevinovați. De aceea, voi veți învăța de la mine să fiți ascultători și recunoscători față de Dumnezeu. Numai după aceea veți putea părăsi acest loc, regăsindu-vă menirea pe care v-a destinat-o iubirea supremă a lui Dumnezeu. Amin!” 31. Și iată, după ce leul și-a încheiat discursul, lupul a ieșit în față și a început să le predice oamenilor deja treziți, admonestându-i cu fermitate în legătură cu datoria lor de obediență și iubire reciprocă față de Dumnezeu și de celelalte ființe create: 32. “Priviți-mă, sunt un lup fioros care stă în fața voastră și a inimilor voastre pline de teamă, chemat să vorbească de iubirea plină de compasiune a marelui și preasfântului Dumnezeu, Cel care reprezintă puterea supremă și viața perfectă, invizibil față de toate ființele care s-au desacralizat în fața grației Sale, căci El este Cel Preasfânt. Am ieșit în fața voastră pentru a vă arăta care este voința Lui, pe care voi ați uitat-o într-o manieră atât de infamă și de fratricidă, datorită egoismului, iubirii de sine și tiraniei voastre, care v-au determinat să purtați cu dispreț față de tot ceea ce v-ar fi putut reaminti de existența marelui Dumnezeu și de sfințenia Lui inviolabilă. 33. De aceea, spre marea voastră umilință și rușine, Iubirea eternă ne-a trezit acum pe noi, fiarele pădurii, cele mult disprețuite și temute de voi, pentru a vă învăța marea lecție a obedienței întru blândețe și smerenie, precum și pentru a vă arăta vouă, oameni orbi ce sunteți, mai întâi de toate prin acțiunile noastre, iar acum și prin cuvintele noastre – căci Tatăl ceresc ne-a dezlegat special pentru voi limbile – care este voința lui Dumnezeu în ceea ce vă privește pe voi, oamenii, cei a căror menire este de a fi și de a deveni nemuritori. 34. Iar această voință care este sinonimă acum și de-a pururi cu întreaga putere și forță, cu întreaga înțelepciune și iubire, cu viața eternă și libertatea cea mai beatifică și mai desăvârșită, constă din următoarele: voi sunteți cu toții egali în fața lui Dumnezeu, frați și surori; de aceea, nici unul dintre voi nu trebuie nici măcar să viseze la vreo superioritate asupra celorlalți. Căci nici puterea, nici frumusețea, tinerețea, maturitatea, virtutea, înțelepciunea sau orice altă calitate pe care o aveți nu vă nici un drept de superioritate, ele fiindu-vă date numai pentru a veni unii în ajutorul celorlalți, mai puțin dăruiți, cu iubire și supunându-vă întru totul voinței lui Dumnezeu, pentru a putea practica astfel virtutea divină a iubirii eterne care a fost implantată în voi de Creatorul atotputernic. Căci numai din iubirea cea mai pură și mai mare a permis sfințenia atotputernică a lui Dumnezeu crearea din Sine a voastră, a oamenilor, care vă dovediți atât de răi și de nerecunoscători, uitând de onoare, de iubire și de Dumnezeu, după care a creat, tot de dragul vostru, un mare număr de alte ființe din cele mai variate specii, a căror unică menire este numai aceea de a vă servi în toate modurile posibile. 35. Și totuși, voi, oameni de trei ori orbi și absolut surzi, nu percepeți absolut nimic din această realitate care este menită a vă servi în fel și chip, ci dimpotrivă, senzualitatea voastră infamă, confuză și desfrânată, precum și iubirea voastră carnală, au ocultat totul în fața voastră, aruncându-vă astfel în ghearele binemeritatei morți. 36. Nu uitați așadar cine sunteți meniți a fi, cine ați putea fi, și cine sunteți în clipa aceasta: nimic altceva decât niște larve mizerabile și jucării ale șerpilor din iad. 37. Schimbați-vă comportamentul, restrângeți-vă dorințele, purificați-vă la izvorul iubirii și deveniți la fel unii cu alții prin umilință, obediență și educarea corectă a copiilor voștri. Renunțați la desfrâu, concepeți-vă copiii cu binecuvântarea lui Dumnezeu și dovediți-vă tați și mame adevărate, întru iubirea și grația lui Dumnezeu. Învățați-i mai întâi de toate să asculte de iubirea voastră înțeleaptă și să descopere în ea marea iubire, sfânta voință, și implicit, grația inestimabilă a lui Dumnezeu. Numai atunci veți recunoaște faptul că nu noi, fiarele pădurii, suntem cele care vă vorbim acum, ci iubirea lui Dumnezeu, care ne-a dezlegat limbile pentru a vă adresa aceste cuvinte sacre. 38. Iar după ce veți deveni așa cum v-a învățat acum iubirea eternului și preasfântului Creator, veți descoperi că nu numai animalele vă vorbesc, așa cum se întâmplă acum, ci întreaga creație. Moartea va dispărea atunci din inimile voastre, iar voi veți putea percepe cu claritate, având ochii și urechile larg deschise, minunile divine ale creației. Meditați asupra cuvintelor pe care un lup le-a rostit în fața voastră într-o manieră miraculoasă și reflectați în inimile voastre trezite cum se face că toate lucrurile sunt cu ușurință posibile în fața eternei iubiri și a sfințeniei lui Dumnezeu. Veți putea percepe atunci în inimile voastre lucruri încă și mai uimitoare, mulțumită grației lui Dumnezeu. Amin!”