----------------------------------- Acustic 19.9.2010, 19:59 Capitolul 191 ----------------------------------- Capitolul 191 Împărăția cerurilor. Parabola semănătorului și a seminței. Celui care are prin drept divin i se va mai da chiar în plus, însă celui care nu are i se va lua chiar și puținul pe care îl are. (Matei 13, 3-23) (3) El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde și le-a zis: “Iată, semănătorul a ieșit să semene. (4) Pe când semăna el o parte din sămânță a căzut lângă drum, și au venit păsările și au mâncat-o, (5) O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. (6) Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; și, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat (7) O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut și au înecat-o. (8) O altă parte a căzut în pământ bun, și a dat rod: un grăunte a dat o sută altul șaizeci și altul treizeci. (9) Cine are urechi de auzit, audă.” (10) Ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: “De ce le vorbești în pilde?” (11) Iisus le-a răspuns: “Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele împărăției cerurilor, iar lor nu le-a f ost dat. (12) Căci celui ce are, i se va mai da, și va avea de prisos; iar de la cel ce nu are, se va lua chiar și ce are. (13) De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, și măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg. (14) Și, cu privire la ei, se împlinește proorocia lui Isaiia, care zice: 'Veți auzi cu urechile voastre, și nu veți înțelege; veți privi cu ochii voștri, și nu veți vedea. (15) Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, audă cu urechile, înțeleagă cu inima, se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec.” (16) Dar ferice de ochii voștri că văd; și de urechile voastre că aud! (17) Adevărat vă spun că, mulți prooroci și oameni neprihăniți au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeți voi, și nu le-au văzut; audă lucrurile pe care le auziți voi, și nu le-au auzit. (18) Ascultați dar ce înseamnă pilda semănătorului. (19) Când un om aude Cuvântul privitor la împărăție, și nu-l înțelege, vine Cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânța căzută lângă drum. (20) Sămânța căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul, și-l primește îndată cu bucurie; (21) darn-are rădăcină în el, ci ține până la o vreme; și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. (22) Sămânța căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest cuvânt și ajunge neroditor. (23) Iar sămânța căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul și-l înțelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul șaizeci, altul treizeci.” 1. După ce am urcat cu toții în barcă și pasarela a fost retrasă, am spus oamenilor să rămână liniștiți și să se așeze. Mulțimea s-a calmat imediat; numai bătrânii farisei au rămas în picioare, nu departe de țărm, aproape de barca lor, căci ei îmi înțeleseseră planul și nu mă pierdeau din ochi, fiind gata să urmărească pe mare! 2. Dar Eu M-am așezat în spațiul îngust al podului bărcii și am început să le vorbesc oamenilor în imagini și parabole, pe care fariseii nu le puteau înțelege. Dar cei din popor care aveau spiritul treaz, au înțeles ceea ce spuneam! 3. Pentru început, Eu M-am comparat cu un semănător: “Ascultați și înțelegeți bine! 4. Iată: un semănător semăna semințe bune și, în timp ce el semăna, acestea au căzut pe drum și păsărelele , au venit să le mănânce; o parte din semințe a căzut pe un sol pietros, unde era puțin pământ și, când soarele a început să strălucească cu putere, plantele, care începuseră încolțească în răcoarea nopții, s-au uscat și au căzut, neavând rădăcini puternice; o altă parte a căzut în mărăcini, dar mărăcinii au crescut și le-au sufocat; în sfârșit, o ultimă parte a căzut pe pământ bun și a dat fructe; o asemenea sămânță a produs o sută de alte semințe, alta șaizeci, iar alta treizeci. Cine are urechi de auzit să audă!” 5. Am vrut să continui să vorbesc, dar mai mulți discipoli - care nu înțeleseseră - au venit la Mine, spunând: “De ce le vorbești în parabole? Noi, care suntem cu Tine de mult timp, abia înțelegem, darămite cei care ascultă pe țărm, crezi Tu că ei pot să Te înțeleagă? Nu vezi cum ridică din umeri? Unii cred că îți râzi de ei sau că spui lucruri fără importanță din cauza fariseilor; fiecare știe bine că semințele nu se seamănă nici pe pietre, nici în mărăcini. Noi înțelegem bine ceea ce vrei să spui; cei de pe țărm însă cred că îți bați joc de ei! Sau chiar dorești într-adevăr ca învățătura Ta să fie de neînțeles pentru ei?” 6. Eu le-am spus discipolilor: “Ce tot spuneți și pentru ce Mă întrerupeți? Eu știu de ce vorbesc poporului în parabole: pentru ca să nu poată înțelege oricine. Nu oricui îi este dat să înțeleagă parabola împărăției lui Dumnezeu, căci stă scris: 'Celui care are prin drept divin i se va mai da chiar în plus, însă celui care nu are i se va lua chiar și puținul pe care îl are!' Iată de ce Eu, Domnul, vorbesc în parabole, fiindcă ei nu înțeleg nimic cu ochii și urechile lor! 7. Ce fac Eu aici și drept cine Mă iau ei? Ei sunt toți orbi și surzi! Parabola pe care ei o înțeleg este cea a orbului surdo-mut pe care l-am vindecat ieri. Sufletul le este ca și trupul lui și Eu le vorbesc în parabole pentru ca să se împlinească profeția lui Isaiia: Veți asculta cu urechile și nu veți înțelege! Veți privi cu ochii și nimic nu veți vedea!' 8. Inima acestui popor s-a împietrit, urechile sale au devenit surde, ochii săi s-au acoperit cu un voal, de frică nu vadă și să nu audă, de teamă inima sa va înțelege, de frică nu pornească pe drumul cel bun și de teamă nu îl vindec spiritual! 9. Dar, fericiți vor fi ochii celor care văd, fericite urechile celor care aud, căci adevăr vă spun, mulți profeți și oameni drepți ar fi vrut să vadă și să audă ceea ce vedeți și auziți voi, dar n-au văzut nimic, n-au auzit nimic! 10. Dar v-am mai spus: Voi Sunteți cei cărora le-a fost dat să înțeleagă misterul împărăției cerurilor. Observ totuși că nici voi nu înțelegeți mai bine decât cei de pe țărm. Ascultați deci, pentru a înțelege ce semnifică parabola semănătorului. 11. Dacă cineva aude Cuvântul împărăției lui Dumnezeu, pe care Eu îl predic în fața voastră și îl ascultă fără îl înțeleagă cu inima și ia drumul lumii, cel rău recunoaște atunci că sămânța nu a căzut în pământ bun, ci se află doar la suprafața exterioară a unei inimi împietrite și întoarsă către viața lumească, astfel încât diavolul smulge imediat ceea ce a fost semănat. Iată, acest om este asemenea drumului pe care a căzut sămânța de care v-am vorbit; și pe țărm sunt mulți de felul acesta. 12. Cel care a primit sămânța pe un sol pietros este omul care aude Cuvântul și-l primește cu bucurie, dar el este de piatră, lipsit de fluiditatea vieții unde se călește adevăratul curaj al inimii și lipsit de asemenea de humus, adică de voința fermă. Indiferent dacă este de piatră, umed ori uscat, acest om se schimbă cu timpul, dar dacă este persecutat din cauza Cuvântului Meu, el se umple de mânie sau de ranchiună. Cuvântul Meu nu poate să prindă rădăcini în această piatră supraîncălzită și sfârșește prin a se usca complet. 13. Puteți să vedeți multe pietre de felul acesta pe țărm, furioși pe răutatea fariseilor care sunt împotriva Mea. Dar când ei văd că vorbele Mele, venite din ceruri, produc tot felul de tulburări și persecuții, ei se lasă pradă mâniei și fricii și își înăbușă Cuvântul Meu în inimă. Căci, în pofida tuturor semnelor pe care le-au văzut și a tuturor dovezilor pe care Eu le-am dat, ei nu cred că Eu aș fi suficient de puternic ca să-i apăr de rău și iată-i, ca piatra pe care cade sămânța! 14. Cât despre sămânța care a căzut în mărăcini, aceasta simbolizează omul care ascultă și primește Cuvântul Meu, dar rămâne sub influența preocupărilor sale materiale, a grijilor sale, a gustului pentru câștig și a minciunii înșelătoare a bogăției. Chinurile lui se îngrămădesc pe zi ce trece, cresc ca mărăcinii în inimă, zi după zi și sufocă puțin câte puțin Cuvântul pe care Eu l-am semănat. 15. Și iată, sunt mulți din aceștia pe țărm, ca spinii între care a căzut sămânța! 16. Dar ce înseamnă sămânța căzută pe pământ bun? Omul care este asemenea pământului bun este acela care aude Cuvântul Meu și îl primește în adâncul inimii sale, unde este mereu înțeles și perceput ca un cuvânt adevărat și viu. Iată pământul bun care dă roade, după voința și forța omului, uneori sută la sută, alteori șaizeci la sută, sau treizeci la sută. Sută la sută pentru cel care face totul pentru Mine, șaizeci la sută pentru cel care face mult pentru Mine și treizeci ia sută pentru cel care face puțin! 17. Dar în împărăția Mea există trei ceruri! Cel mai înalt este pentru cei care dau rod sută la sută, cerul intermediar este pentru cei care dau rod șaizeci la sută și cerul inferior pentru cei care dau rod treizeci la sută. Mai jos de treizeci la sută, nimeni nu va fi luat în considerare. Celui care se află mai jos de treizeci la sută i se va lua și i se va da celui care are treizeci la sută ori șaizeci la sută! Astfel, celui care nu are i se va lua chiar și puținul pe care îl are, iar cel care are va mai primi, pentru a avea din belșug. 18. Puteți să vedeți mulți pe țărm cărora li s-a luat deja, dar voi, care aveți deja mult, veți mai primi, iar cei care au prea puțin, nu vor avea nimic sau aproape nimic! 19. Dacă cineva are un câmp care-i dă multe roade, fiindcă are un humus bun și mai are și un alt câmp, neroditor, care nu-i dă nimic, în ciuda tuturor eforturilor, se pune întrebarea: ce va face proprietarul? Anul următor el nu va mai însămânța câmpul neroditor, ci va pune toate semințele pe câmpul bun, care-i va da astfel mai multe roade, în timp ce câmpul rău va fi lăsat pentru buruieni, urzici și mărăcini! 20. Iată cum procedează un agricultor bun. Și atunci, credeți voi că Tatăl din Ceruri este mai puțin inteligent decât acest om, de pe acest pământ trecător? 21. Îndepărtați din inimile voastre ideea că Tatăl din Ceruri este nedrept! 22. Voi știți prea bine că nimeni nu cere sfaturi decât celui suficient de înțelept și că cel inteligent se îndepărtează de palavragii și indiscreți, după ce realizează aceștia sunt astfel. Întrebare: este oare nedrept să-ți retragi încrederea acordată unui palavragiu și s-o acorzi unui înțelept adevărat care a câștigat deja încrederea tuturor? 23. În mod similar, se poate pune întrebarea: faceți oare voi ceva incorect, voi care sunteți discipolii Mei, dacă urmați și îi părăsiți pe templieri, pe farisei și pe leviți și vă retrageți de la ei chiar și cea mai slabă licărire de încredere pentru a Mi-o dărui Mie, care vă inspir toată încrederea prin faptele și vorbele Mele? Cred că este clar acum că nu există nici o nedreptate dacă Eu vă vorbesc astfel despre cel căruia i se va lua, atunci când el nu are de fapt nimic, așa cum v-am explicat! 24. Eu spun aceasta referindu-mă la spirit și nu la materie, căci altminteri ar fi desigur nedrept să-i iei celui sărac și puținul pe care îl are, pentru a-l da bogatului, ale cărui cămări și pivnițe sunt deja prea pline. Tot ceea ce vă spun se referă doar la spirit și nu la materia care este supusă singurei legi a constrângerii absolute, până la disoluția finală! Înțelegeți?” 25. Au răspuns cu toții într-un glas: “Da, Doamne și Stăpâne, înțelepciunea Ta depășește gândurile noastre cele mai înalte, așa că Te rugăm să continui așa cum consideri Tu”.