----------------------------------- 1% 28.9.2010, 09:26 Capitolul 72 - ÎNȚELEPCIUNEA LUI SETHLAHEM ȘI CEA A LUI ASMAHAEL ----------------------------------- Capitolul 72 ÎNȚELEPCIUNEA LUI SETHLAHEM ȘI CEA A LUI ASMAHAEL (9 martie 1841) 1. Auzind aceste cuvinte, Sethlahem a căzut la picioarele lui Enoh și i-a spus: “O, Enoh, marea ta înțelepciune m-a distrus, astfel încât acum mă simt ca și cum nu aș fi existat niciodată; remarc totuși c㠖 deși sunt distrus – înțeleg acum mult mai mult decât înainte, cu toată înțelepciunea mea. Primește, te rog, întreaga mea recunoștință pentru răbdarea de care ai dat dovadă cu mine și pentru faptul că nu te-ai supărat în fața marii mele nebunii, care mi-a stârnit orgoliul într-o măsură suficient de mare pentru a păși în fața ta iluminată de iubire și pentru a mă certa cu tine, cel care ești unealta vie în mâna Părintelui atotputernic și preasfânt. 2. Iată, deși tu mi-ai orbit ochii, astfel încât nu mai pot vedea calea cea justă, percep înlăuntrul meu o altfel de lumină, care îmi indică o nouă cale. Deocamdată este doar o luminiță minusculă, dar calea este de așa natură încât mă va ajuta să progresez într-o singură clipă mai mult decât am reușit cu întreaga lumină (atât de inutilă, vai!) a ochilor mei, în numeroși ani. 3. O, Enoh, dacă vreodată, pe această cale, piciorul meu se va împiedica de vreun loc mai dificil, îngăduie-mi să vin la tine, pentru a-mi confirma că mai aflu încă pe calea cea bună. 4. O, Enoh, te implor, atrage-mi atenția dacă observi cumva că în orbirea mea, picioarele mele calcă alături de cale! Amin!” 5. Enoh i-a răspuns: “Sethlahem! Dorința ta este sinceră, iar fervoarea ta este autentică și justă, fiind de lăudat! Există totuși un lucru care trebuie corectat, și anume faptul că tu cauți la mine – un biet om sărman – ceea ce numai Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt, le poate dărui copiilor Săi. Tu lauzi astfel unealta în locul Stăpânului. 6. Crezi tu oare că eu pot fi mai receptiv la rugăciuni decât grația și iubirea infinită a Tatălui preasfânt și etern? O, Sethlahem, nu mai lăsa aroganța secretă a inimii tale să te păcălească și nu te mai adresa niciodată oamenilor până când nu te-ai îndreptat mai întâi de toate în inima ta, plin de dragoste și de căință, către Dumnezeu. Și chiar dacă a trecut o vreme, iar tu nu ai primit răspunsul la rugăciunea ta, nu uita că prin comparație cu Dumnezeu, chiar și cei mai buni oameni sunt răi și lipsiți de iubire, și că bunul Dumnezeu îți va dărui totul cu mult timp înainte ca cel mai plin de compasiune dintre oameni să-Ți fi aruncat măcar o privire. 7. În ceea ce te privește pe tine, personal, nu trebuie să uiți că noi am venit la tine la îndemnul lui Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt și preaiubitor, și că datorită iubirii Lui manifestată în interiorul nostru, noi nu ne vom întoarce niciodată ochii de la tine. De aceea, ridică-ți moralul și iubește-L pe Tatăl preasfânt din toată inima ta, și vei obține viața. Căci această iubire te va învăța mai mult într-o singură clipă decât cei mai buni și mai înțelepți dintre oameni în o sută de ani. Iată, acum dispui de întreaga cunoaștere de care ai nevoie deocamdată, așa că de acum înainte, acționează și pășește numai întru iubirea de Dumnezeu! Amin!” 8. După acest discurs, Sethlahem s-a înclinat în fața patriarhilor, după care s-a retras cu recunoștință și – cu mare bucurie – Mi-a mulțumit în inima sa. 9. În continuare, Enoh s-a întors către Adam și i-a spus: “Dragă tată, nu fi supărat pe mine deoarece te-am reținut aici mai mult timp decât plănuiseși tu, căci Domnul nu-Și ordonează darurile Sale de iubire după măsura noastră temporală; El dăruiește atunci când dorește să dăruiască, lăudat fie de-a pururi Numele Lui preasfânt! Amin!” 10. Adam a răspuns: “O, dragă Enoh, nu fii îngrijorat pentru atâta lucru; noi știm cu toții că ceea ce face Domnul este întotdeauna bine făcut. Amin!” 11. Seth și-a dat și el consimțământul, iar în final, a adăugat: “Și întotdeauna, în momentul cel mai potrivit! Amin!” 12. Apoi, Adam s-a ridicat din nou, și, întorcându-se către Enoh, i-a spus: “Enoh, haide să-l lăsăm acum pe Asmahael să înceapă, pentru ca el să-și îndeplinească datoria, apoi pentru a ne spune ce crede despre această minunată regiune, și în sfârșit, cum a înțeles el tot ce s-a discutat aici. Apoi ne vom continua călătoria, pentru a le face copiilor de la apus și de la miazănoapte invitația de a participa la Sabat, după care ne vom întoarce acasă. Amin!” 13. Astfel, Enoh l-a rugat pe Asmahael să-și înceapă discursul. 14. Și iată, fiara și călărețul ei au venit mai aproape. Copiii de la miazăzi discutau cu voce tare și cam lipsită de respect diverse chestiuni, dar tigrul a urlat de trei ori cu o forță atât de mare, încât ei s-au speriat și au tăcut imediat. 15. După ce ordinea s-a restabilit, iar animalul a tăcut, Asmahael a început următorul discurs, pe cât de ciudat, pe atât de minunat, spunând: 16. “O, părinți remarcabili ai tuturor părinților de pe pământ! Despre ce aș putea vorbi eu, care am scăpat doar de puțin timp de întunecata noapte a morții, în aceste înălțimi sacre, unde totul – atât de miraculos, de viu și de plin de grație – depășește cu mult chiar și cel mai puternic cuvânt al limbii mele tremurătoare? 17. Cât despre formațiunile splendide ale acestei regiuni, adevăr vă spun, ce om din a cărui profunzime nu izvorăsc cuvintele sacre ale vieții ar putea descrie asemenea minuni glorioase cu limba sa ștearsă? 18. O, părinți ai părinților pământului, eu nici nu am îndrăznit să-mi deschid prea larg ochii în fața minunilor cu forme ciudate din aceste înălțimi sacre, și acum vă așteptați ca eu, sărmană ființă oarbă și moartă, vi le descriu în fața voastră, cei plini de grație, de viață, de putere și de forță, care le priviți de secole și care le-ați pătruns probabil de mult până în miezul lor cel mai intim? 19. Ce reprezintă toate aceste platouri acoperite cu iarbă și înconjurate de stânci și de piscuri imense, care par să atingă cerul, dacă semnificația lor profundă trebuie să rămână ascunsă? Oare nu este infinit mai importantă o pietricică pentru mine și pentru oricine care o poate înțelege plenar decât toate înălțimile pământului, și chiar pământul însuși, dacă nu le înțelegem și nu le cunoaștem? 20. Este ușor să spui: „Tot ce ai de făcut este să observi că în regiunea de dimineață există un munte uriaș, care atinge cu înălțimea sa cerul albastru, rege al tuturor munților de pe pământ, care se înalță mândru și domină totul în jur.. Este adevărat, dar orice animal poate vedea același lucru. Dar dacă eu mă întreb: „Oare înțelegi tu această imensă formațiune stâncoasă, Asmahael?., răspunsul apare imediat în noaptea inimii mele: „Cum ar putea cel care este mort să înțeleagă ceea ce este mort? Viața ta nu este altceva decât o iluzie și o înșelătorie a simțurilor tale. Limba ta mobilă este unicul lucru care te diferențiază de animale.. 21. O, părinții mei, de vreme ce așa simt eu, gândiți-vă cât de incomprehensibile sunt pentru mine formațiunile din aceste înălțimi sacre! 22. Acolo, în zare, între răsărit și apus, eu văd un munte care strălucește mai glorios decât soarele de pe cer, care ne trimite razele sale curate, în timp ce muntele, confundându-se cu soarele, folosește lumina tuturor stelelor și a florilor, care se reflectă în pâraiele sale. Dar dacă întreb: „Cum se face, și de ce, și de unde?., iarba și pietrele îmi răspund prin semnele lor, care capătă dintr-o dată înțeles: „O, smintitule, de ce te chinui să înțelegi miracolele luminii? Crezi tu că lumina, care izvorăște din Dumnezeu, poate fi văzută de ochiul tău muritor? 23. O, smintitule, ascultă, atotputerea Creatorului a creat cândva soarele numai pentru a dărui lumina, nu pentru a fi contemplat. Și de vreme ce Ți s-a dăruit puterea de a gândi profund, nu-ți folosi această putere pentru un scop la fel de prostesc ca și contemplarea soarelui. 24. Gândurile sunt lumini ale sufletului care iluminează nodul încurcat al vieții fizice, dar tu nu ai fost creat numai pentru a le folosi în acest scop. Cum ai putea tu să înțelegi miracolele exterioare, atunci când, pentru aceasta, ești nevoit să te îndepărtezi de tine însuți, care ești miracolul cel mai apropiat de tine dintre toate?. 25. O, Ascultați, părinți minunați ai tuturor părinților de pe pământ, după ce natura tăcută te învață din necesitate acest adevăr, cu greu te mai poți relaxa în aceste înălțimi luminoase. 26. Eu nu am fost adus aici de către strălucitorul Abel pentru a aduce cu mine lumina, ci numai pentru a fi iluminat eu însumi! De aceea, îngăduiți-mi ca eu să ascult discursurile voastre pline de lumină și de viață, căci nu sunt încă gata să vorbesc, și nu voi fi încă multă vreme de acum înainte. Cine poate găsi cuvinte atât de pline de putere și de viață, inspirate de sus, precum cele ale lui Enoh, fiecare dintre ele fiind mai profund decât întreaga natură împovărătoare și grea a pământului? Căci atunci când cuvântul rostit nu se prezintă numai ca o combinație de sunete plăcute și spumoase, ci are puterea binecuvântată și eficientă de a extrage viața din profunzimile ascunse și mortale ale omului, o, ascultați-mă, un asemenea cuvânt este cu siguranță mai greu și mai măreț decât tot ceea ce ar putea zări vreodată ochiul uman, sau decât ar putea simți vreodată omul, folosindu-și simțul fizic al greutății. 27. De aceea, părinți sublimi ai tuturor părinților de pe pământ, îngăduiți-mi mie, sărmană ființă încă moartă, păstrez tăcerea, căci nu este potrivit ca un mort să vorbească în fața celor care poartă în inimile lor viața născută din Dumnezeu, în lumina ei cea mai strălucitoare, din care fiecare cuvânt rostit de o limbă binecuvântată răspândește viața, la fel cum soarele își răspândește lumina sa orbitoare. 28. O, părinți ai părinților pământului, îngăduiți-mi să închei aici cuvintele mele formate din sunete goale, căci timpul vostru este mult mai prețios decât ar merita această flecăreală zadarnică. 29. Deși regiunea, privită ca reflectare a vieții, este atractivă, este preferabil să tânjim după viața însăși. O, adevăr vă spun, eu cred că o singură picătură de viață, ascunsă în spațiul cel mai ermetic, este mai desăvârșită pentru acela care a descoperit-o decât tot ce ar putea vedea el în profunzimea spațiilor nesfârșite, pline de sori și de moarte! 30. O, Enoh, înțeleptul meu învățător, primit prin grația și iubirea Celui de sus, iartă-mi mie sărmana flecăreală și iartă-l pe cel mort, în orbirea lui! Ascultați, cel orb și cel mort sunt chiar eu! Amin!”