----------------------------------- Acustic 28.9.2010, 15:04 Capitolul 220 ----------------------------------- Capitolul 220 Cunoașterea de sine este primordială. Un avertisment împotriva inconștientei, nepăsării, somnului și lenei. 1. Ahab a spus: “Oh, înțelepciune, înțelepciune! Ce adevăr înalt și profund și cât suntem noi de proști și de tâmpiți! Există un adevăr etern, potrivit căruia nimic nu poate exista dacă nu provine mai întâi dintr-o activitate intensă. Eu, buricul prostiei, voiam să merg să-i caut pe toți cei din Betleem pentru a-i lumina! Înțelepții greci spun că orice virtute se obține cu mult efort și că transformarea lăuntrică a omului este consecința acestui lucru. Eu - care nu înțelegeam asta -, cum se face că înțeleg acum? 2. Da, totul este zadarnic dacă omul nu se cunoaște mai întâi pe sine și dacă nu se transformă mai întâi lăuntric pe sine însuși; tot ceea ce întreprinde din exterior este zadarnic! 3. Sunt perfect lămurit în legătură cu această foarte înțeleaptă structurare lăuntrică a vieții umane și aș fi tentat să definesc aici cunoașterea de sine drept fundament esențial al existenței; mi-aș atinge atunci scopul!” Eu am spus: “Atunci vorbește, nu vreau să fac nici un comentariu înainte ca tu să termini ce ai de spus”. 4. Ahab a spus: “Dacă omul nu-și trezește în el însuși calitățile pe care le primește încă de la început și de care dispune în permanentă, în mod latent, nici un zeu nu i le poate trezi, fără a-i cauza pierderea. Bineînțeles că pentru Dumnezeu, orice este cu putință! Dar omul nu câștigă nimic din asta! 5. Cine nu începe prin a se cunoaște pe sine mai întâi, nu îl va putea cunoaște nici pe Dumnezeu și nici pe nimeni altcineva. Iată principiul meu, Doamne, sunt departe de adevăr?” 6. Am spus: “Nu, Ahab, prietene, ai pus într-adevăr degetul pe rană. Ceea ce omul nu a obținut prin propriile sale eforturi, Dumnezeu nu poate și nici nu trebuie să-i dea! 7. Așadar, nu fiți doar niște ascultători înfumurați ai Cuvântului Meu, ci deveniți muncitori plini de zel și atunci veți începe să simțiți în voi binefacerile. 8. Viața înseamnă acțiune (activitate) și nu stagnare. Ea trebuie menținută prin manifestarea continuă a forțelor din care ea este făcută. Repausul nu conservă viața! 9. Acest fel de bine pe care vi-l oferă repausul nu este decât un fel de moarte a forțelor care impulsionează către viață. Cine înaintează din ce în ce mai mult în calmul inactiv, în special forțele vii ale spiritului său, găsește aici o anumită stare de bine, dar se lasă astfel să alunece încet-încet în brațele morții, din care Dumnezeu nu-l va elibera ușor. 10. Desigur, există și un calm adevărat, plin de viață. Dar acesta se află în Dumnezeu. În om, el se manifestă ca un sentiment ceresc inexprimabil de recunoștință copleșitoare față de Dumnezeu și ca o bucurie beatifică de a împlini voia Lui cea sfântă. 11. Această beatitudine și această cunoaștere foarte limpede de a fi împlinit voia lui Dumnezeu sunt adevărata pace conștientă întru Dumnezeu, plină de viaț㠖 pentru că este plină de forțele acțiunii (manifestării). Orice altă formă de calm reprezintă o oprire a forțelor vieții, o adevărată moarte; și, în măsura în care ele nu sunt reactivate, aceste forțe de viață se retrag! Înțelegi?” 12. Iuda Iscarioteanul a spus: “Doamne, dacă este așa, înseamnă omul ar trebui să alunge somnul ca pe ciumă, căci somnul este un repaus al anumitor forțe vitale care nu sunt decât cele mai exterioare!” 13. Eu am spus: “Desigur, dar se știe că cei care dorm mult nu trăiesc mult! Cel care doarme cinci ore în perioada tinereții și șase ore la bătrânețe, chiar și atunci când va ajunge la o vârstă înaintată va avea un aer tineresc, în timp ce unul care doarme mult, îmbătrânește mai repede, fața i se ridează, părul i se albește și, cu mult înainte de vreme, el nu va mai fi altceva decât o umbră! 14. Așa cum corpul care doarme mult moare puțin câte puțin, sufletul moare la rândul lui atunci când nu se mai preocupă de Cuvântul și de Voința Mea! 15. Când lenea începe să se cuibărească într-un suflet, atunci apare foarte repede și viciul, căci lenea nu este altceva decât iubire egoistă de sine. Lenea alungă orice ocazie de a face ceva pentru ceilalți; ea nu este în fond decât voința care îi face pe oameni să muncească pentru a-și satisface propriile dorințe și nevoi egoiste. 16. Păziți-vă, deci, în mod special de lene, ea este germenele pentru multe rele. 17. Luați ca exemplu animalele sălbatice; ele nu pornesc să vâneze decât dacă sunt împinse de o foame devorantă. Prada odată înhățată și foamea potolită, ele se întorc la vizuina lor, unde dorm apoi zile întregi, în special șerpii! 18. Priviți hoții, asasinii, acești oameni care detestă munca pentru că au un demon ascuns sub piele: ei vegetează toată ziua în ascunzătorile lor. Când acoliții lor le semnalează trecerea unei caravane, ei se trezesc repede și împreună cu complicii lor, năvălesc peste caravană, asasinând pe toată lumea pentru a nu fi trădați. Iată fructul lenei! 19. spun încă o dată: păziți-vă de trândăvie. Ea este drumul și poarta deschisă către o mulțime de vicii de neimaginat. 20. După ce însă omul a terminat ceea ce avea de lucru, o odihnă cu măsură este binevenită pentru trupul lui. Dar prea mult somn este mai rău chiar decât lipsa totală de somn!”