----------------------------------- Acustic 28.9.2010, 19:14 Capitolul 17 - Despre vrerea Domnului și despre libertatea sufletului omenesc ----------------------------------- Capitolul 17 Despre vrerea Domnului și despre libertatea sufletului omenesc 1. Domnul: “Vezi bine, tu ești purtătorul tuturor legilor, a întregii forțe și puteri a Romei în întreaga Asie și într-o parte a Africii, dar - totuși de voința Mea depinde dacă răufăcătorii vor fi judecați sau iertați, iar tu nu poți face nimic împotriva voinței Mele. 2. Tot așa i-aș putea sili, prin vrerea Mea, pe toți oamenii acestei lumi să facă unele fapte bune; dar și aceasta ar însemna o judecată, care l-ar transforma pe omul liber într-o mașinărie. 3. Tu nu ești totuși o mașinărie, pentru că înțelegi ceea ce faci la îndemnul cuvântului Meu, astfel încât faptele tale sunt pe deplin drepte, potrivit ordinii lui Dumnezeu. Iar dacă nu înțelegi ceva, atunci întrebi, și apoi acționezi din proprie știință, lucru care nu mai poate fi privit ca o constrângere dinafară, ci vine din tine însuți, ceea ce iarăși este în spiritul unei vieți libere. 4. Pentru că, dacă voința Mea te-ar constrânge, atunci ai fi un sclav în lanțuri. Dacă însă propria ta voință este cea care te constrânge, atunci ești un om liber. Căci, de acum, voința ta nu va mai dori decât ceea ce mintea ta, care este ochiul sufletului tău, va recunoaște drept unicul lucru adevărat și bun! Cu omenirea însă lucrurile ar sta altfel daca ar fi silită se supună voinței Mele; căci ea nu ar recunoaște dinainte care lucru este bun și adevărat, iar faptele ei ar fi asemeni celor ale dobitoacelor, ba poate chiar mai rele. Căci dobitoacele se află pe o anumită treaptă de dezvoltare, de pe care o constrângere impusă ființei lor nu le poate produce sufletelor lor nici o pagubă morală, fiindcă sufletele lor de dobitoace nu au nimic de-a face cu vreo lege liberă a moralei; sufletul omului liber însă ar avea mult de suferit dacă ar fi supus unei constrângeri lăuntrice, pentru că aceasta ar fi împotriva naturii sale libere din punct de vedere moral. 5. Din toate acestea, dragul Meu Cyrenius, sper să poți înțelege foarte bine de ce par Eu că fug din fața celor care Mă prigonesc, abătându-Mă din calea lor unde și de câte ori pot: nu pentru a Mă păzi pe Mine de furia lor oarbă, ci pentru a-i feri pe ei - care, deși sunt orbi și proști, sunt totuși tot copii ai Mei - de osândă. 6. Atunci când întâlnesc însă oameni care Mă prigonesc, dar care în sinea lor sunt ceva mai buni decât alții, iar în anumite clipe de luciditate pot recunoaște adevărul și binele, de aceștia nu fug, ci îi las să vină la Mine pentru a fi îndrumați să poată recunoaște întunericul din ei și propria lor judecată, și pentru a se putea transforma apoi, devenind oameni după rânduiala lui Dumnezeu. Un exemplu viu pentru ceea ce ți-am spus ți l-au oferii cei treizeci de prigonitori tineri, dar puternici, ai temutei Mele ființe. Cu siguranță nu i-aș fi adus încoace dacă nu aș fi văzut, încă de pe când erau departe, sufletele lor pot fi modelate. 7. Și forțele naturii s-au supus vrerii Mele și i-au adus încoace. Prin aceasta însă, sufletul lor nu a suferit nici o constrângere. Odată ajunși aici, ei sunt îndrumați, mintea lor se îmbogățește cu lumină, iar în cele din urmă ei vor putea alege din proprie voință ceea ce sufletul lor își dorește cu adevărat. 8. Dar, iată, se apropie timpul ca soarele să își arate razele sale la orizont, și nici unul dintre voi nu s-a gândii să meargă se odihnească! De ce oare? Ei bine, de data aceasta pentru că așa am dorit Eu! Nici acest lucru nu înseamnă însă o constrângere a sufletului, ci doar una a materiei, care acum a fost nevoită se supună sufletului un timp mai îndelungai decât de obicei. Și am vrut să fie așa în primul rând din pricina celor treizeci; și nimeni dintre voi nu va putea spune despre sine că este obosit și că îi este somn. Prin veghea noastră însă am salvat treizeci de frați; i-am salvat de două ori: trupește și spiritual. Și astfel, poate că strădania și veghea noastră sunt răsplătite și vor li mai apoi și mai mult răsplătite. Nici în cazul acesta constrângerea aceasta exterioară nu a fost dăunătoare vreunui suflet. Dacă fi împins însă cu forța vreun suflet către lumina cea dreaptă, el ar sta acum ca o mașinărie în fața noastră și nici una dintre faptele sale nu ar avea pentru el o valoare mai mare decât valoarea unei mașinării sau a unei unelte pentru sine. 9. La ce-i folosește, de pildă, unei sape că este ascuțită sau unui topor că taie bine? Toate acestea nu-i folosesc decât omului, care are o conștiința liberă și bogată și care poate deosebi ce anume este folositor și bun. Sau la ce-i folosește unui orb lumina, ori unui olog arena olimpică? Un lucru nu îi poate folosi decât aceluia care este conștient în primul rând de sine însuși, iar apoi de necesitățile sale, de utilitatea și de folosința care rezultă din respectivul lucru. 10. La fel stau lucrurile și cu lumina spirituală. Datorită sfintei libertăți a spiritului omenesc, ea nu poate și nu trebuie revărsată niciodată cu forța asupra omului, ci trebuie așezată doar într-un anumit loc, acolo unde fiecare o poate vedea. Cine vrea să se folosească de ea, acela o poale folosi nestânjenit. Cel care nu vrea însă o folosească, acela, în virtutea libertății sale, o poate lăsa acolo unde se găsește, așa cum se petrec lucrurile și cu lumina soarelui, care însoțește ziua. Iar cel care vrea să trândăvească chiar și ziua în amiaza mare, nu are decât sa o facă, căci acest lucru nu va fi nicidecum spre răul omenirii. Căci lumina nu obligă nici un suflet care are o voință liberă la vreo faptă anume. 11. Eu am îndeajuns de multă putere pentru a modifica gândirea voastră și pentru a face din voința voastră liberă un animal de povară bine înhămat în toate chingile, iar animalul de povară se va deplasa umil exact într-acolo unde frânghia atotputernicei Mele voințe îl va conduce; înlăuntrul său însă, el va fi mort. Atunci când Eu vă învăț, îndrum și vă arăt lumina cea dreaptă, voi sunteți însă liberi și puteți primi lumina, la fel cum o puteți lăsa acolo unde se află. Înțelegi tu toate acestea, dragul Meu Cyrenius?” 12. Cyrenius a răspuns: “Da, acum înțeleg și cred că mi-am dat seama și de motivul pentru care Tu, Doamne, ai ales treapta aceasta a umilinței pentru a-i învăța pe oameni despre singura menire adevărată a lor și despre cum și-o pot ei împlini. Iar pentru ca, în plus, oamenii să fie animați și de o credința adâncă, bazată pe înțelepciune și convingere, Tu înfăptuiești totodată și unele miracole menite să dea cuvintelor Tale mai multă tărie și să le așeze în lumina cea dreaptă. Și astfel se petrec dinspre partea Ta toate în cea mai desăvârșită ordine, spre sfințirea vieții omenești, iar mie purtarea și atitudinea Ta îmi par ca și cum toate ar fi fost prevăzute de Tine încă de o veșnicie. S-ar putea să înșel în privința aceasta, deși nu prea îmi vine să cred.” 13. Eu am spus: “Nu, nu, nu te înșeli deloc; căci rânduiala lui Dumnezeu trebuie să fie veșnică! De n-ar fi veșnică, atunci n-ar fi nici rânduială și n-ar fi nici adevăr; căci un adevăr trebuie să fie și să rămână în veci adevăr, și de aceea trebuie și prevăzut dintru veșnicie. Dar să trecem acum la altceva!”